Geologia Structurala a Campinei

PROIECT GEOLOGIA ROMANIEI :

“GEOLOGIA STRUCTURALA A CAMPINEI “

Bivolaru Alexandra

Facultatea IPG

Specializarea Geologia Resurselor Petroliere

Moto:

"... ... se trag perdelele muntilor inlaturi, si-n departare, cat bate

ochiul, vezi lunga serpuire a apei presarand pete de argint din ce in ce

mai mici, din ce in ce mai alese pe prundul alb, intre malurile-i rupte, din

ce in ce mai plecate, din ce in ce mai stramte...

...parasim soseaua, urcam dealul din stanga si intram in Campina un

orasel linistit, asternut la pragul muntilor, pe o colina dezvelita, bogata-n

izvoare de petrol."

Alex.Vlahuta- "Romania pitoreasca"

Capitolul I : INTRODUCERE

Prezentul studiu are ca obiect un perimetru situate in Subcarpatii

Munteniei care de-a lungul timpului mai ales in cea de-a doua jumatate a

secolului trecut au fost intens studiati din punct de vedere statigrafic,ca

urmare a bogatiei lor in petrol sis are.

Deasemenea are ca obiect studiul depozitelor apartinand erei Neogen,

de varsta Miocen si Pliocen si a aliniamentului cutelor criptodiapire care

descriu boltiri largi de obicei mascate de depozite mai noi in care

existenta sarii nu a fost dovedita dar se presupune ca exista.

Aici avem present un sistem de terase format din cele doua terase

impoatante: Terasa Campina si Terasa Banesti.

Terasa Campina este situata la 30–50 m altitudine relativa.

Pe langa cele 2 terase amintite , zona subcarpatica se caracterizeaza

prin prezenta celor cinci terase ale Prahovei: Banesti,Campina , Baicoi ,

Ciobi ,Strajistea.

I.1 Delimitarea zonei si incadrarea in zona

Municipiul Câmpina este situat în judeţul Prahova, al 3-lea judeţ ca

mărime al ţării.

Amplasată într-un adevărat amfiteatru natural, Câmpina se afla pe

două coordonate esenţiale ale continentului: paralela de 45 de grade Nord

(la fel cu New York-ul) şi meridianul 26.

Natura a distribuit în cote aproape egale toate formele de relief, dând

un farmec aparte acestor meleaguri.

Lanţurile muntoase cu vârfuri de până la 2.507 m, prezintă

tablouripeisagistice de excepţie, de la crestele înzăpezite tot anul din

împrejurimile vârfului Omul, întinse păşuni alpine şi până la nesfârşitele

păduri seculare, toate înnobilate de o bogată şi variată floră şi de un

neasemuit fond cinegetic, patronat de capra neagră şi ursul carpatin.

Aşezat la o altitudine medie de 450 m, oraşul se înscrie în zona

subcarpatică.

Este mărginit la nord de râul Câmpiniţa, la est de râul Doftana, iar la

vest de râul Prahova.

Cele trei râuri au reuşit să modeleze terasa Câmpinei, transformând-o

într-o platformă triunghiulară, cu pante mai line ori mai abrupte, care se

întinde pe o suprafaţă de 2.423 hectare, având o uşoară înclinare pe

direcţia Nord-Sud.

Municipiul Campina este situat pe Valea Prahovei, la o distanta de 30

km fata de Ploiesti (resedinta judetului Prahova) si la 90 km de Brasov.

Urcand dealul Muscel, la punctul denumit “La Observator”, de la cei de

550 m ai acestuia se va avea sub priviri intreaga panorama a orasului si a

imprejmuirilor sale.

De aici, se constata cu usurinta ca cele trei rauri care il inconjoara,la

nord raul Campinita, la est raul Doftana, iar la vest raul Prahova, au reusit

sa modeleze terasa Campinei, transformand-o intr-o platform de forma

triunghiulara, cu pante mai dulci ori mai abrupt.

Terasa Campinei, domina cu circa 40-50 m vaile celor trei rauri care o

delimiteaza. De oriunde ar veni, cu trenul sau cu automobilul, calatorul va

fi nevoit sa urce aceste pante pentru a putea patrunde in localitatea

situate la o altitudine medie de cce 450 m (404 m la gara).

Aceasta pozitie geografica a Campinei-de terasa a raului Prahova-cum

se numeste din punct de vedere geomorfologic-a fost si este deosebit de

favorabila pentru dezvoltarea unei asezari umane.

Situata in zona colinara din nordul Munteniei, ca un avanpost al

subcarpatilor inaintea campiei, pe malul stang al raului Prahova, la circa 1

km,de confluent acestuia cu raul Doftana, ea este ,pe drept

cuvant,considerate o adevarata poarta de intrare a Vaii Prahovei.Pozitia

sa “strategica”a fost si este una din conditiile deosebit de favorabile,ce au

contribuit de-a lungul istoriei la dezvoltarea localitatii.

Situarea Campinei in zona de tranzitie dintre campie si munte,a

favorizat de asemenea,de-a lungul veacurilor,schimburile de produse

dintre asezarile de la munte si cele de la campie.Terasa

Campinei,modelata cu mii si mii de ani in urma,are avantajul ca este

inconjurata de o serie de dealuri,despre care putem spune ca au

transformat-o intr-o depresiune ferita de vanturile puternice care bat

nestingherite in zona de campie.

Admirand panorama de-a lungul vaii Doftanei,privirea va fi atrasa de

dealul Ciobul,care domina,cu cei 618 m ai sai,valea raului langa care este

situate.In directia vest,parallel cu valea raului Prahova,se observa un lant

de dealuri,dintre care se individualizeaza Pitigaia(634m)iar privind spre

nord,intalnim varful Poienii(672m).

In zare,pe aceeasi directive,se vede crucea eroilor situate pe dealul

Curga,ce domina,cu cei 743 m ai sai,orasul Breaza,iar in zilele insorite,in

ultimul plan,apar muntii Bucegi cu crestele lor semete.

Dincolo de raul Campinita,spre nord si nord-est se reliefeaza dealurile

Cornului,dintre care varful Voila detine suprematia,cu altitudinea de

675m.

Terasa Campinei,pe care este situate orasul,se intinde pe o suprafata

de aproximativ 10 km2, cu o forma, dupa cum se afirma, triunghiulara,

platform terasei avand o usoara inclinare pe directia nord-sud.

In zona superioara ce se afla in nordul localitatii (461 m, la statia

meteorologica) sunt situate si se dezvolta cartierele Voila si Campinita, iar

la sud de acestea, centrul si platforma industriala a orasului.

Circa 80 % din zona cu constructii a orasului are in subsol depozite

sedimentare (apartinand miocenului), alcatuite din straturi de marne si

argile cu intercalatii de straturi de nisipuri si gresii, precum si cu depozite

de sare si gipsuri.

Zona depozitelor de sare, este marcata de prezenta dolinelor, in care

s-au format lacurile: Pestelui, Bisericii si Curiacului, precum si existenta

unor izvoare de apa sarata pe flancurile de est si de vest ale terasei.

Din punct de vedere tectonic, formatiile miocene, formeaza un

anticlinal, vizibil pe flancul vestic al tersei, in dreptul garii Campina.

Pe aliniamentul strazilor Schelelor si Sondei, formatiile miocene vin in

contact de-a lungul unui accident tectonic (ruptura) cu depozitele

sedimentare ale pliocenului, care se dezvolta la sud de acest accident,

sub forma unui mare sinclinal.

Pliocenul este construit dintr-o succesiune de straturi nisipos-grezoase

ce alterneaza cu straturi de marne, iar catre partea superioara apar

straturi masive de marne.

La sud de accidentul tectonic citat mai inainte si cunoscut sub

denumirea de falia Campinei, straturile pliocene coboara catre miazazi cu

inclinari de circa 25 de grade.

Zacamantul de petrol de la Campina este cantonat in nisipurile si

gresiile pliocene (meotiene), de la contactul cu accidentul tectonic si pana

la cca 500 m,la sud de acesta, unde petrolul vine in contact cu apa din

sinclinal.

Pentru a ne face o idee asupra varstei formatiilor geologice, care apar

la suprafata in zona Campinei, este suficient sa aratam ca,de la inceputul

miocenului si pana la sfarsitul pliocenului s-au scurs circa 30 milioane de

ani, iar stratul de pietris care constituie cuvertura formatiunilor pliocene si

miocene s-a format in cca 2 milioane de ani.

Datorita constitutiei petrografice caracterizate de prezenta sarii , se

pot recunoaste forme caracteristice tipice, cu alunecari de teren , cu balti

sarate folosite in scop terapeutic.

Aceste zone cu saraturi se intalnesc la nordul orasului Campina ,pe

Valea Telega si pe Valea Lupariei.

Zona este puternic antropizata ,numeroase asezari umane fiind

dispuse mai ales ,de-a lungul vailor.

Dintre acestea orasul Campina este cel mai important ,fiind si cel mai

industrializat , lucru care se recunoaste in modificarile aduse mediului atat

prin costructiile industriale cat si prin iazurile de decantare a produselor

reziduale rezultate in urma prelucrarii titeiului.

I.2 Caile de acces

Municipiul Campina este situat pe Valea Prahovei, la o distanta de 30

km fata de Ploiesti (resedinta judetului Prahova) si la 90 km de Brasov.

Aceasta pozitie geografica a Campinei-de terasa a raului Prahova-cum

se numeste din punct de vedere geomorfologic-a fost si este deosebit de

favorabila pentru dezvoltarea unei asezari umane.

Situata in zona colinara din nordul Munteniei, ca un avanpost al

subcarpatilor inaintea campiei, pe malul stang al raului Prahova, la circa 1

km,de confluent acestuia cu raul Doftana, ea este ,pe drept

cuvant,considerate o adevarata poarta de intrare a Vaii Prahovei.

Terasa Campinei,pe care este situate orasul,se intinde pe o suprafata

de aproximativ 10 km2, cu o forma, dupa cum se afirma, triunghiulara,

platform terasei avand o usoara inclinare pe directia nord-sud.

Accesul in teritoriu se face in general cu usurinta , fie pe trasee de cale

ferata ( pe Valea Prahovei , pe Valea Varbilaului si pe Valea Teleajenului )

fie pe sosea pornind din DN 1 ,de-a lungul principalelor vai care strabat

perimetrul.

Astfel :

-Cu autoturismul pe DN1 (E15):

- Bucureşti-Câmpina -92 km

- Braşov-Câmpina -90 km

-Cu trenul pe magistrala feroviară Bucureşti-Braşov, la staţia Câmpina.

În apropiere de oraş se află comuna Băneşti, după care şoseaua

coboară în lunca largă a Doftanei iar de pe pod, în stânga, se zăreşte

confluenţa cu râul Prahova.

Coordonate:

-45o10’ latitudine nordică

-25o42’ longitudine estică.

Localităţi vecine:

-Băneşti (E6 – 4 km);

-Brebu (DJ 102I –12 km);

-Cornu (E60 – 4 km).

Câmpina - un oraş cu 38.758 de locuitori, cu o industrie complexă

(rafinarea petrolului, reparaţii utilaje petroliere, industria lemnului etc.).

I.3 Populatia si ocupatia locuitorilor

La recensământul din martie 2002, populaţia Municipiului Câmpina era

de 38.758 locuitori, înregistrând o uşoară descreştere faţă de anii

precedenţi, din care 49,1% bărbaţi (19.029) şi 50,9% femei (19.729).

Municipiul Câmpina se situează în judeţ pe locul al doilea privind

numărul de locuitori.

Densitatea populaţiei la 1 iulie 2000 era de 1.599,6 loc/km2.

POPULATIE 1 IULIE 2000

RECENSAMANT 2002

MASCULINA

18.947 19.029

FEMININA 21.096 19.729

TOTAL POPULATIE 40.043 38.759

Populaţia pe grupe de vârstă şi sexe, la 1 iulie 2000 se prezintă astfel:

VARSTA BARBATI FEMEI TOTAL0-4ani 751 761 15125-9ani 837 792 1692

10-14ani 1584 1420 162915-19ani 1438 1355 2.79320-24ani 1546 1640 318625-29ani 1483 1674 315730-34ani 1699 1832 353135-39ani 1098 1352 245040-44ani 1601 1805 340645-49ani 1742 1851 359350-54ani 1280 1312 259255-59ani 928 1112 204060-64ani 1008 1281 3293

În Municipiul Câmpina, peste 98% din locuitori sunt de naţionalitate

română, fapt care a contribuit la menţinerea unui climat paşnic. Nu au fost

înregistrate conflicte interetnice datorate populaţiei minoritare.

În urma recensământului din ianuarie1992 şi martie 2002 a fost

stabilită structura etnică a populaţiei din Câmpina.

Indicele mortalităţii generale este scăzut faţă de media naţională.

Cele mai frecvente cauze ale mortalităţii, pe clase de boli sunt: bolile

cardio-vasculare, tumori, cancerul, accidente, boli ale aparatului digestiv

şi respirator. Ponderea deceselor o deţin bolile cardiovasculare,urmate de

tumori şi accidente rutiere. Morbiditatea generală este cauzată de

următoarele boli: degenerative, infecţioase, TBC.

Scăderea populaţiei din aria de influenţă Câmpina este datorată atât

scăderii populaţiei din oraşele Breaza şi Comarnic, dar si din comunele

Cornu, Telega, Brebu, Poiana Câmpina, Doftana, Cosminele. Amintim

totuşi că, sunt şi aşezări rurale mari, precum Bucov, Valea Călugărească,

Albeşti–Paleologu, Iordăcheanu, Păuleşti, Scorţeni, care au cunoscut o

creştere demografică accentuată, faptul datorat unui complex de factori,

printre care: imigrările, spor natural pozitiv dar şi dezvoltare economică.

Sunt şi localităţi care trec printr-o adevarată criză demografică, unde

ponderea populaţiei tinere este foarte mica iar cea a vârstnicilor

semnificativă. Amintim aici localităti rurale precum: Bertea, Cosminele,

Teişani.

Populatia in anul 2012 v-a fii de 112000 mii locuitori.

I.4 Dominanta industriei din zona

Campina in a doua jumatate a secolului xx

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in anul 1945, orasul

Campina prezenta un tablou sumbru, dezolant.Cele cinci bombardamente

lasasera o amprenta puternica asupra localitatii.Principalele unitati

industriale fusesera afectate de bombardamente,orasul avea multe case

daramate ori avariate, gropi de bombe la tot pasul (mai ales in zona

industriala),reteaua de apa sparta intr-o serie de puncte,liceul "Nicolae

Grigorescu" cu o aripa in ruine, "Casa poporului" distrusa inclusiv cntrul

comercial al orasului.

Din ruine vor fi repuse n functie o serie de uzine ca: ACC, Rafinaria ori

Uzina Poiana Campina. Strazile vor fi reparate, reteaua de apa ori cea

electica refacute pentru revenirea la o viata normala de pace.

In aceasta a doua jumatate de secol XX, orasul Campina va trece

printr-o serie de transformari cu caracter urbanistic, social ori economic,

care ii vor schimba aspectul.

Pe langa vechea zestre industriala strans legata de extractia si

prelucrarea petrolului vor aparea o serie de noi unitati economice.

Isi vor afirma prezenta o serie de noi unitati ale industriei cum ar fi, de

exemplu Uzina de Piese Turnate.

Se intemeiaza Uzina de Reparatii Utilaj Electric si Automatizari. Apar

mai multe fabrici de prelucrarea lemnului, astfel ca orasul Campina nu

mai este numai un oras net industrial,se poate afirma ca este un oras

supraindustrializat.

In aceasta a doua jumatate de secol XX va apare la Campina "orasul

aurului negru" de altadata din sediul fostei directii tehnice a societatii

"Astra Romana" un Institut de Cercetari si Proiectari Tehnologice in

domeniul Petrolului, unicat in economia romaneasca.

In domeniul cercetarii zacamintelor de petrol si gaze sub conducerea

dr.ing. Nicolae Cristea,se va forma o scoala de tineri ingineri specialisti in

"ingineria de zacamant" ce vor studia si proiecta exploatarea noilor

zacaminte.Ei vor contribui, prin studiile efectuate la ridicarea nivelului

cercetarii stiintifice romanesti, apreciata si in alte tari cu traditie in

industria petrolului.

Datorita economiei ei foarte dezvoltate si diversificate, Campina a fost

si este si acum cel de-al doilea oras din judetul Prahova, ca pondere

economica si numar de locuitori.

Campina la inceput de mileniu III

Industria orasului va trece si ea prin framantari si schimbari incat la

ora actuala toata industria este privatizata.

De exemplu,fosta Uzina Mecanica Campina, odinioara cunoscuta sub

numele de ACC, a devenit la ora actuala "Sterom" fiind refacuta si

proprietate a unei firme metalurgice americane.

Un alt exemplu pe care il consideram elocvent este Rafinaria ce si-a

recapatat o noua tinuta inclusiv vechea denumire de "Steaua Romana",

fiind cea mai veche unitate industriala a orasului intemiata inca din 1895

devenita profitabila sub patronajul grupului industial "Omnimpex" din

Bucuresti.

Ea va ocupa locul doi al unitatilor mari din topul firmelor din judetul

Prahova.

Un al treilea exemplu si ultimul, Turnatoria Centrala Campina

intemeiata de la incepututl anilor '70, a devenit "Turnatoria Centrala

Orion" ce produce o varietate de piese si a "indraznit" sa participe la

Targul Industrial de la Hannovra (Geramania) in acest an.

Apar mai multe firme ce ofera o gama larga de servicii in care un loc

de frunte il ocupa Fibec, cunoscut in tot orasul si nu numai. De

asemenea,se afirma societati in domeniul lemnului,al mobilei,ca si al

confectiilor si al produselor alimentare. In toate aceste ramuri isi face loc

"concurenta" factor benefic si stimulativ spre folosul tuturor. Incepe sa

functioneze legea cererii si a ofertei.

Însăşi apariţia şi dezvoltarea Câmpinei ca sat, târg şi mai târziu oraş

este legată de aspectele economice. În chiar actul primei atestări

documentare, de la emiterea căruia s-a împlinit pe 8 ianuarie 2003 o

jumătate de veac este pomenit un negustor câmpinean care făcea comerţ

cu ceară.

Valea Prahovei a fost unul din drumurile comerciale ce legau Ţara

Românească de Ardeal, în special de Braşov, iar Câmpina a avut în Evul

Mediu un puternic rol comercial, aici strângându-se diferite produse

destinate manufacturilor din Braşov: ceară, miere, peşte, lână, vite, sare,

cereale, vin, blănuri, porci, piei de animale etc.

O dată cu dezvoltarea comerţului, produsele aduse din Ardeal (precum

arme, şei, postavuri, hamuri, cuţite, unelte agricole) au determinat

apariţia vămii şi târgului în Câmpina, în mai puţin de două secole.

Vama de la Câmpina, aşezată strategic la întâlnirea drumurilor şi

potecilor din munţi, va aduce mari venituri visteriei ţării, fiind avantajată

şi de poziţia ei pe drumul cel mai scurt între Capitală şi Braşov.

Până în anul 1840, an în care vama a fost mutată la Breaza, Câmpina

devenise cel mai important punct vamal al ţării, din punct de vedere al

încasărilor.

După ce secole la rând, economia locală se limitase la agricultură,

pământul fiind fertil, o dată cu comerţul a apărut exploatarea resurselor

subsolului. Sarea se extrage încă din secolul al XIV-lea în ocnele de la

Telega, iar de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi păcura,o bogăţie care,

peste două secole, va face cunoscută Câmpina în toată Europa.

La începutul secolului al XIX-lea existau deja meseriaşi, care ulterior au

înfiinţat primele manufacturi – baza industriei de mai târziu. Cei mai mulţi

meseriaşi erau băcani, dulgheri, cojocari, croitori, dar economia se baza

încă pe comerţ şi cărăuşie (sarea era transportatăde la Telega spre

porturile dunărene).

După o perioadăde dezvoltare mai lentă (1840 – 1880), timp în care

Câmpina fuseseră declarată totuşi oraş, urmeazădezvoltarea economică

vertiginoasă din anii revoluţiei industriale româneşti.

Construirea căii ferate Ploieşti – Predeal în 1879,impulsionează

comerţul local. Pentru exploatarea resurselor s-a dat în folosinţă în 1883

şi calea feratăPoiana – Telega, continuată cu o cale ferată îngustă,

forestieră, ce servea la transportul lemnului de pe Valea Doftanei. Pe

această cale ferată se aducea şi sarea din ocnele de la Telega.

Tot atunci apar primele unităţi industriale: fabrica de stofe, atelierele

mecanice, douăturnătorii. Adevăratul avânt economic se manifestă însă

odată cu primele exploatări moderne ale ţiţeiului, realizate după1880 de

către Dumitru V. Hernia, un întreprinzător particular, considerat

astăzi„pionierul” petrolului câmpinean.

În partea de sud a oraşului, pe platourile Bucea şi Gahiţa vor apărea

numeroase puţuri şi sonde de exploatare din care, la început se

extrăgeau zilnic 7-8 tone de petrol. Veniturile realizate îi vor aduce lui

Hernia o fabuloasă avere până în anul 1885, anul morţii sale.

Un an mai târziu se construia şi prima rafinărie câmpineană. Au

apărut şi alţi întreprinzători, iar capitalul străin nu s-a lăsat mult aşteptat.

În 1887 s-a început săparea sondelor cu mijloace mecanice.

Exploatarea şi prelucrarea modernă a petrolului câmpinean se

datorează în cea mai mare parte societăţii cu capital româno-austro-

franco-ungar Steaua Română, înfiinţată în anul 1895 la Câmpina, care va

construi în 1897 cea mai mare şi modernă rafinărie din Europa la acea

dată. În partea sudică a oraşului şi în luncile Prahovei şi Doftanei a

apărut o adevărată„pădure” de sonde, producţia depăşind începând din

acel an 50.000 tone anual.

Bogăţia extraordinară a subsolului a atras numeroşi specialişti din

aproape toate ţările Europei.

Datorită petrolului, Câmpina a devenit un centru cunoscut în întreaga

lume. Apogeul exploatării „aurului negru” îl constituie perioada marilor

erupţii naturale libere, de după 1907 şi până la izbucnirea Primului Război

Mondial.

Erupţiile de petrol din sonde, foarte spectaculoase, duceau însă la

importante pierderi, deoarece producătorii nu erau pregătiţi pentru a

colecta integral o asemenea cantitate de petrol brusc eliberată deseori

izbucnind şi incendii devastatoare.

Acesta era peisajul economic al oraşului la începutul secolului trecut,

când industrializarea îşi lăsase o puternică amprentă.Dar exploatarea

modernă a petrolului a dus şi la dezvoltarea altor ramuri industriale.

Au apărut astfel: atelierele de reparaţii de la Poiana, hidrocentrale,

termocentrale (una din ele construită în 1905, fiind cea mai mare din ţară

la acea dată), fabrica de acid sulfuric (1907). S-a amenajat gara Câmpiniţa

pentru încărcarea produselor petroliere, s-au construit conducte de petrol

spre Giurgiu şi Constanţa.

O a doua mare societate care a influenţat destinele petrolului

câmpinean a fost Astra Română (cu capital româno-anglo-olandez, filială a

concernului Shell) întemeiată în 1910, anul celei mai mari producţii de

petrol a Schelei Câmpina (333.382 tone), aceasta schelă fiind una din cele

mai cunoscute din Europa.

Perioada capitalistă interbelică a reprezentat cel mai important

progres economic al oraşului de până atunci. S-au modernizat unităţi

industriale precum Atelierele Centrale, care produceau utilaje pentru

extracţia petrolului, s-a introdus în 1929 gazul de sondă pentru uz casnic,

iar prelucrarea petrolului a devenit principala activitate industrială (în

1936 Rafinăria a prelucrat 1.360.000 tone).

Criza anilor 1929-1933 a afectat şi economia câmpineană, iar Cel de-

al Doilea Război Mondial a pus capăt erei industriale a „aurului negru”,

rafinăria şi schela fiind bombardate de aliaţi. O nouă perioadă de

dezvoltare, mult mai complexă, a înregistrat economia câmpineană în anii

’50-’70. Vechile Ateliere Centrale (A.C.C.-ul) au devenit Uzina Mecanică,

cunoscută la nivel naţional şi internaţional. Atelierele Poiana Câmpina au

devenit Întreprinderea de Reparaţii Motoare Grele şi Instalaţi Petroliere

(I.R.M.G.I.P.) solicitată de asemenea în toată ţara. Una din vechile

turnătorii, modernizată, a devenit Uzina „Neptun”.

Au apărut noi obiective, precum: I.P.T. (Întreprinderea de Piese

Turnate, actuala Turnătorie Centrală), I.R.U.E.A.R. (Întreprinderea de

Reparaţii Utilaj Electric Automatizări şi Radio), „Energopetrol”,

Întreprinderea de Echipament Electric, „Electromontaj”, I.R.A.

(Întreprinderea de Reparaţii Auto).

Pentru cercetarea în industria petrolului s-a înfiinţat Laboratorul

Central de Cercetări Ştiinţifice (ulterior I.C.P.P.G. –Institutul de Cercetări

şi Proiectări de Petrol şi Gaze, actualmente I.C.P.T. - Institutul de

Cercetări şi Proiectări Tehnologice).

Pe lângă aceste mari uzine au apărut şi fabrici, cum sunt cele de

cherestea şi mobilă, de ciorapi (cunoscută azi în toată ţara) precum şi

numeroase unităţi ale industriei uşoare, astfel încât s-au conturat

adevărate platforme industriale în estul şi sudul oraşului.Ultimii 12 ani au

însemnat modificări radicale în economia câmpineană, trecându-se din

nou la capitalism.

Procesul este însă anevoios. Dintre urmările imediate, se observă

diversificarea ramurilor economice, industria grea pierzând teren în faţa

celei uşoare, a serviciilor şi a comerţului. Dintre marile unităţi ale oraşului

au supravieţuit şi sunt în continuă transformare Steaua Română,

Petroutilaj, Uzina Mecanică (actualul „Sterom”), Uzina Neptun, I.R.A.,

Turnătoria Centrală Orion, Fabrica de Ciorapi Elca, Arta Lemnului (fabrica

de mobilă), dar în peisajul economic au apărut şi alte societăţi cu capital

mixt sau privat: Confind, Fibec, Energopetrol, Micron, Edilconst,

Electromontaj precum şi bănci şi numeroase firme mici şi mijlocii – semn

al dezvoltării continue a urbei.

Industria extractivă

Subsolul câmpinean ascunde diverse bogăţii exploatate din cele mai

vechi timpuri. În trecut la Telega s-a exploatat sarea, dar zăcămintele care

trec şi prin subsolul actualului oraş, pe direcţiile est-vest (între Telega şi

Poiana, pe aliniamentul lacurilor) nu sunt nici pe departe epuizate. Însă

bogăţia cea mai mare a acestor locuri este petrolul, care a adus

reconoaşterea oraşului pe plan mondial. În prezent, Compania Naţională

Petrom face exploatări de petrol şi gaze naturale prin sonde în sistem

canadian, amplasate în sudul oraşului. La Câmpina există un institut de

cercetare în domeniu cu o puternică tradiţie (I.C.P.T.). Exploatările aparţin

schelei Băicoi, cu o filială la Câmpina. Alte bogaţii: materialul lemnos,

exploatat raţional din fondul forestier aparţinând Ocolului Silvic Câmpina,

cu păduri de fag şi stejar la nordul oraşului, precum şi balastul exploatat

în luncile Prahovei şi Doftanei.

Industria energetică

Câmpina a fost printre primele centre energetice ale ţării, aici

funcţionând o uzină electrică încă de la începutul secolului trecut. Astăzi,

în peisajul energetic câmpinean se remarcă mai mult unităţi auxiliare

acestei industrii.

Industria metalurgică

Ramura construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor este foarte

bine reprezentată în economia câmpineană. Turnătoria Centrală Câmpina

se aflăprintre unităţile cu tradiţie. Unele dintre cele mai mari firme

câmpinene, Confind, Petroutilaj, Electroutilaj, Neptun, Sterom etc.) produc

o gamă variată de utilaje şi agregate tehnologice, fiind specializate în

utilaj minier, petrolier (apreciat şi la export) şi în general utilaj şi

echipament industrial pentru dotarea altor ramuri (de exemplu cea

energetică). Se realizează de asemenea numeroase tipuri de piese turnate

sau de schimb pentru o gamăvariată de întrebuinţări industriale. Industria

chimicăAceastă ramură, bazată pe materii prime cum ar fi sarea şi

petrolul, a avut şi ea tradiţii în oraşul nostru, fabrica de acid sulfuric fiind

cunoscută pe plan naţional. În prezent, industria petrochimică este

reprezentată prin unele activităţi ale Rafinăriei Steaua Română. De

asemenea, au apărut întreprinderi mici şi mijlocii care produc materiale

plastice.

Industria lemnului

Materialul lemnos, valorificat primar la fabrica de cherestea „21

decembrie”, veche de peste un secol, este prelucrat în unităţi industriale

de profil. La Câmpina se produce mobilă, vechea fabrică (azi societatea

„Arta Lemnului”) având o tradiţie bogată. Printre firmele mai noi care au

apărut şi se dezvoltă cu succes amintim „Lemet”.

Capitolul II : GEOMORFOLOGIA ZONEI

II.1 Relief

Din punct de vedere geomorfologic, perimetrul studiat face parte din

unitatea geomorfologica Subcarpatii Prahovei, unitate de relief cu aspect

colinar, situata la contactul cuzona de platou piemontan. Aceasta unitate

geomorfologica este delimitata la est de dealurile subcarpatice iar la vest

de valea raului Prahova. Spre munti, limita subcarpatilor Prahovei nu este

tot asa de clara (data de un abrupt muntos) cum este la vest de

Dambovita sau imediat la est de Teleajan.

Unitatea Subcarpatii Prahovei diviziune a unitatii geomorfologice a

Subcarpatilor de Curbura din care face parte zona cercetata este

delimitata la est de dealurile subcarpatice iar la vest de valea raului

Prahova. Din punct de vedere morfologic, zona cercetata este inclusa in o

unitate de relief cu aspect colinar situata la contactul cu o zona de platou

piemontan.

Aceasta unitate geomorfologica este rezultatul depunerii in Pleistocen,

a unor depozite tinere, in general uniforme, alcatuite la partea superioara

din nisipuri fine, iar spre baza din pietrisuri cu stratificatie torentiala si

lentile subtiri de nisipuri grosiere si marunte. Toate aceste formatiuni stau

peste roca de baza constituita din marne cenusii-vinetii de varsta

miocena. Ca aspect local aceasta unitate apare usor boltita cu inclinatii

divergente spre vest catre valea raului Prahova. Pentru zona de versant

este caracteristic relieful foarte fragmentat, cu pante si expozitii, afectat

mai mult sau mai putin de fenomene geologice de dinamica externa.

Din punct de vedere geologic-strucural regiunea care include

perimetrul cercetat apartine panzei de Tarcau cu formatiuni dezvoltate in

faciesul extern caracteristic anticlinoriului "Pintenul de Valeni". Structura

anticlinala mentionata este delimitata la nord de structura sinclinala de tip

"piggy back" cuveta de Slanic cu umplutura constituita din formatiuni de

molasa miocene.

Unitatea de Tarcau este cea mai importanta unitate din cuprinsul

flisului extern, atat prin marime cat si prin complexitatea stratigrafica si

tectonica. Se individualizeaza din Valea Sucevei si pana la valea

Dimbovitei. Spre est este sariata peste unitatea Vrancei, pe care in

anumite sectoare o acopera in intregime, incat vine in contact direct cu

Unitatea pericarpatica. Fruntea unitatii se urmareste din valea Sucevei

pana in valea Buzaului, de unde spre SW este mascata de formatiuni

posttectonice, deoarece acest sector a reintrat in circuitul sedimentarii,

dupa punerea in loc a Unitatii de Tarcau.

Depozitele oligocene care formeaza substratul zonei imediat amonte

se dezvolta in faciesul extern bituminos cu gresia de Kliwa (disodilele si

menilitele inferioare, in baza, urmate de gresia de Kliwa inferioara

asociata cu sisturi disodilice si alternand cu pachete argilo-marnoasa;

stratele de Podu Morii: flis marnos grezos cu tufite, gresia de Kliwa

superioara (=gresia de Bustenari) menilitele superioare cu diatomite

asociate.

Sisturile disodilice sunt urmate de orizontul gresiei de Kliwa. Trecerea

se face gradat, prin cresterea frecvetei si grosimii intercalatiilor de gresii

sau brusc, prin aparitia unui nivel de gresii masive, ce insumeaza 50-60

m. Gresia de Kliwa este silicioasa, alcatuita din granule de cuart, alba sau

galbuie, dispuse in strate cu o grosime pana la 3-4 m. Foarte rar, pe unele

fete inferioare se gasesc hieroglife. Gresiile sunt separate de argile

disodilice, iar in partea superioara si prin marne cenusii. Studiul

petrografic al gresiei de Kilwa, efectuat de M.G Filipescu, a relevat ca

provine din cosolidarea unui amestec de nisip marin si eolian.

Peste formatiunilen paleogene, in zona perimetrului cercetat, se

dispun depozite miocene inferioare Burdigalian cu compozitie litologica

diversa: stratele de Cornu constituite din sisturi argiloase si marne, marne

cu pietris cu intercalatii de gipsuri masive, gresii gipsifere, cu separatii de

sisturi argiloase.

Tinand seama de continutul paleontologic, se poate considera ca

partea inferioara a stratelor de Cornu apartine Oligocenului terminal, iar

complexul superior in cea mai mare parte apartine Acvitanianului, nivelul

cu globigerine in explozie marcand inceputul Miocenului; partea terminala

a stratelor de Cornu corespunde Burdigalianului inferior.

Peste stratele de Cornu se dispun conglomerate polimictice, gresii si

nisipuri, conglomeratele de Brebu- roci detritice grosiere: conglomerate si

gresii masive cu intercalatii de marne si argile, adesea nisipoase, rosii si

cenusii. Orizontul cenusiu care se dispune in continuare, este constituit

din marne si gresii calcaroase cenusii cu intercalatii de gipsuri, ritmite

calcaroase si tufuri.

La sud de paralela localitatii Cornu, formatiunile miocene amintite apar

puternic cutate si faliate constituind "zona cutelor diapire", caracterizata

prin patrunderea unor samburi de sare, de forme si dimensiuni variate,

prin bolta anticlinalelor, fie ajungand la suprafata, fie oprindu-se in

adancime. Cutele sunt stranse in partea interna, dinspre munte, si mai

putin pronuntate, chiar incipiente, discontinui si dispuse in culise, catre

campie.

Sudura zonei subcarpatice cu terase bine individualizate si campie, se

realizeaza prin intermediul imensului con de dejectie al Prahovei, ce se

desfasoara pe 30 km, cu precadere pe stanga pana sub poalele dealurilor

Baicoi–Tintea–Gageni. El constituie prelungirea spre sud, a celei mai

importante terase de pe V. Prahovei, T. Campina.

Zona subcarpatica se caracterizeaza prin prezenta celor cinci terase

ale Prahovei: Banesti,Campina ,Baicoi ,Pitigaia - Ciobi ,Strajistea.

Terasele inclina spre sud mai mult decat lunca, dovedind ca pe masura

formariilor miscarile scoartei le–au inaltat si deformat.

Terasa a IV–a (Campina) este situata la 30–50 m altitudine relativa.

In zona predomina relieful fluvial ca urmare a actiunii erozive a raului

Prahova, mai putin a Teleajenului in est.

In aceste conditii, terasele constituie forma dominanta a peisajului

local. Sunt deosebit de mari, urmeaza vaile si ocupa interfluviile (Campul

Urletei).Cea mai intinsa este Terasa Campina.

Formaţiunile geologice sunt dispuse pe unităţi morfostructurale bine

definite, aliniate de la nord la sud astfel: sinclinalul (cuveta) de Slănic,

desfăşurat pe aliniamentul Slon-Slănic-Brebu-Breaza; Pintenul de

Homorâciu, cu axul principal pe aliniamentul nord Starchiojd-Homorâciu-

Cosminele–Proviţa de Sus; sinclinalul de Drajna , cu depozite predominant

badeniene, pe aliniamentul Ogretin –Teişani – Cosminele de Jos- Câmpina;

Pintenul de Văleni, format din fliş paleogen şi al cărui ax trece prin

localităţile Colţi, Vălenii de Munte, Buştenari-Telega.

SubcarpaţilorTeleajenului au două părţi diferite: Subcarpaţii interni

şi Subcarpaţii externi.

Subcarpaţii interni desfăşuraţi de-a lungul culoarului depresionar

Mislea-Podeni prezintă un relief accidentat şi variat, format din pinteni

paleogeni, cute deversate şi faliate, cute solzi, sinclinale suspendate.

Depresiunile mari corespund unor largi cuvete miocene, în timp ce unele

dealuri înalte corespund pintenilor paleogeni. Subcarpaţii interni sunt

separaţi de Valea Teleajenului în două compartimente diferite ca

morfologie, structură geologică şi peisaj:

Dealurile Câmpiniţei se află în parte de nord–vest a Subcarpaţilor

dintre Prahova şi Teleajen. În partea de nord dealurile prezintă o

denivelare de circa 200m iar spre est o alta care le desparte de

depresiunea Câmpina. Larga extensiune a terasei pe Prahova (la Breaza)

şi pe Doftana (la Brebu) pune în evidenţă şi mai bine prin contrast,

dealurile Câmpiniţei pe care le înconjoară.

Depresiunile Câmpinei, Brezei şi Brebu sunt dispuse pe un culoar

ce înconjoară la vest sud şi est, dealurile Câmpiniţei. Depresiunea

Câmpinei se întinde în lungul Prahovei până la gura Beliei (7 km lungime),

iar în lungul Doftanei până la podul Cheii (7 km lungime).

Dealurile Doftăneţului se află în sudul masivului Măceşului,

desfăşurându-se pe o lungime de 15 km, între râurile Doftana şi Cosmina

şi cu altitudini de 400-600 m.

Subcarpaţii externi prezintă un relief mai puţin fragmentat faţă de

Subcarpaţii interni, o asociere de culmi deluroase netede şi depresiuni

larg dezvoltate, de regulă de-a lungul râurilor. Ca şi în cazul Subcarpaţilor

interni, aspectul exerior este impus de structură. Astfel, depresiunile

corespund unor sinclinale largi, iar dealurile anticlinalelor.

Depresiunea Mislea–Podeni se întinde de-a lungul râului Mislea;mai

este cunoscută în literatura de specialitate şi sub numele de Deprsiunea

Măgurele.

Dealurile Boldeştilor, numite de Gh. Niculescu (1951) şi Dealurile

Ploieştilor, reprezintă de fapt un anticlinal alcătuit din patru dealuri, ale

căror altitudini cresc de la vest către est.

Dealul Bucovelului, încadrat între Teleajen, la vest şi Cricovul Sărat

la est, se îndinde la sud de Depresiunea Mislea-Podeni, depresiune care-i

despart de Dealurile Bogdăneştilor. Structural, reprezintă un anticlinal

neded, care se continuă dincolo de râul Cricovul Sărat sub numele

Dealurile Urlaţilor.

In ceea ce priveste relieful de denudare versanţii au formă extrem de

variată care este determinată de diferenţele alcătuirii petrografice, de

structura geologică, de morfodinamică şi de folosinţa terenurilor.

Pe conglomerate, gresii şi pe fronturi cuestice, versanţii au înclinare

mare. Sistemele morfogenetice de versant sunt reprezentate de

prăbuşiri, alunecările de teren, torenţialitate, şiroire, spălare în suprafaţă.

Sunt afectate localităţi precum: Vărbilău, Măgurele, Izvoarele, Cornu,

Şotrile, Telega, Cosminele, Ţintea etc. Au ca şi cauză principală prezenţa

alternanţei rocilor moi (marne, argile) cu pietriş, nisip şi sare.

Alunecările de teren sunt fenomenul cel mai dinamic legat de evoluţia

versanţilor. Deplasările în masă (alunecări, curgeri de noroi, prăbuşiri,

creep) au o mare răspândire în zona studiată. Alături de curgerile noroiase

şi prăbuşile de teren sunt procesele geomorfologice dominante din

Subcarpaţii Teleajenului.

Ele sunt prezente în bazinele hidrografice ale tuturor râurilor din

sectorul studiat, fiind mai ample în bazinele hidrografice importante,

precum Prahova, Teleajen, Doftana, dar şi a râurilor mai mici, precum:

Slănic, Vărbilău, Mislea, Crasna, Bucovel etc.

Aşezările din Subcarpaţii Teleajenului se află în cadrul zonei deluroase

de tranziţie dintre cea montană înaltă (mai răcoroasă) şi zona de câmpie

(mai caldă) deci suntem în prezenţa unei clime de dealuri înalte (peste

500 m). Acestui tip de climat îi corespunde o valoare a temperaturii medii

anuale de 9 – 10º C, cu amplitudini termice anuale medii de 22º – 24º C

(în ianuarie media temperaturii este de -2 - 3º C, iar în iulie de 20°C…

21ºC). Temperatura medie a lunii ianuarie cunoaşte şi ea o variaţie în

funcţie de altitudine, dar şi de prezenţa depresiunilor în care deseori

există un climat de adăpost. Cele mai mici valori sunt în apropierea

sectorului montan, pe aliniamentul localităţilor Măneciu-Ceraşu-

Starchiojd, unde ajung la 7-8°C, în spaţiul dealurilor interne (Dealul

Buchea sau Dealul Priporului), temperaturile ajung la 8-9°C, iar în sudul

Subcarpaţilor, la contactul cu câmpia, temperaturile cresc şi până la 11°

C. Câmpia Bucovului-Valea Călugărească). În cadrul depresiunilor interne

(Văleni, Drajna, Măgurele, Câmpina) temperatura înregistrează fluctuaţii,

de la 8°C la 10°C.

I II III IV V VIVII

VIII IX X XIXII

-5

0

5

10

15

20

gr ade C

Valorile de temperatură la Campina

Frecventa si viteza vantului la Campina

II.2 Hidrogeologie

Întreg subbazinul hidrografic Prahova - Teleajen are o suprafata de

3738 kmp si face parte din bazinul Ialomita Buzau, cuprins între localitatile

Predeal si Adâncata. Respectiva suprafata acopera 79% din suprafata

administrativa a judetului Prahova.

Reteaua hidrografica, puternic dezvoltata, formeaza un bazin de forma

palmata cu directia de curgere NV - SE. Principalele râuri care constituie

subbazinul Prahovei sunt Prahova, Doftana, Teleajen, Cricovul Sarat.

Râul Prahova este cel mai mare colector al apelor din judetul Prahova,

cu o lungime de 193 km, din care primii 6 km si ultimii 16 km se afla pe

teritoriul judetelor Brasov, respectiv Ilfov. Principalii afluenti sunt Azuga,

Doftana, Teleajen si Cricovul Sarat, care la rândul lor dreneaza suprafete

întinse si au mai multi afluenti de diferite lungimi si debite.

Panza de apa freatica a terasei, fiind situata la mica adancime (3-4m)

genereaza izvoare, cum sunt cele doua care izvorasc pe flancurile terasei

in cartierul Pacuri spre Doftana sau spre Prahova. Cel mai cunoscut este

insa cel situat langa lacul Bisericii (Sipotul), atribuind-i-se de catre

locuitori, in trecut, calitati curative pentru bolile de ochi.

Un alt izvor - avand compozitie salina si sulfuroasa cu proprietati

curative (azi disparut) - a fost cel de pe malul Prahovei, in zona denumita

Gahita, care acum un secol a transformat Campina intr-o statiune

balneoclimaterica datorita lui Dumitru Hernia si dr. C. Istrati.

Constructia barajului si a lacului de acumulare de la Paltinoasa, atrage

atat turisti din Campina cat si pe cei veniti din alte parti ale tarii. Tot in

apropierea Campinei se gasesc baile saline de la Telega, cunoscute in

toata tara pentru calitatile lor curative.

Raul Doftana are o suprafata de 408 km2 , are ca si afuenti pe

Doftaneţul, Purcărul , lungimea medie a raului este de 47 km si are un

debit de 5 m3 /s, si o panta de 24,6 %.

Raul Teleajen are o panta de 14.9%, o suprafata de 1644 km 2 , ca

afluenti sunt Telejenel, Drajna,Bucovel,Văleanca,Valea Orăţii,

Crasna,Bertea, Slănic,,Mislea,Dâmbu iar lungimea lui medie este de113

km si un debit mediu de 4.6 m3 /s.

Raul Cricovul Sarat are o panta de 7.1%, o suprafata de 629 km 2 , ca

afluenti sunt Lopatna si Vărbila iar lungimea lui medie este de94 km si un

debit mediu de 3.7 m3 /s.

Lacurile naturale au dimensiuni reduse, au rezultat în urma

producerii unor alunecări de teren, de tasări, dizolvări. Lacurile create în

spatele valurilor de alunecare sunt cele mai numeroase, au dimensiuni

mici şi un grad înaintat de colmatare.

Arealele cu favorabilitatea cea mai mare, în care, de altfel sunt

amplasate cea mai mare parte a aşezărilor rurale, sunt cele cu altitudini

cuprinse între 200-400 m, care însoţesc văile unor râuri importante

precum Prahova, Teleajen, Cricovul Sărat, Doftana, Mislea, Vărbilău,

Cosmina, Slănic etc.

Apele râurilor sau lacurilor sunt utilizate de obicei pentru activităţi

casnice.

Majoritatea aşezărilor rurale sunt dispuse în lungul râurilor care

tranzitează arealul subcarpatic analizat, unde sursele de apă sunt mai

bogate (atât cele subterane, cât şi cele de suprafaţă), de cele mai multe

ori apa fiind folosită şi în agricultură Importanţă au prezentat şi pădurile,

care au asigurat lemnul pentru construcţii şi pentru foc.

Solurile fertile sunt prezente mai ales în zona de contact cu câmpia din

sudul arealului subcarpatic analizat, iar localităţile care beneficiează de

aceste soluri sunt Păuleşti, Valea Călugărescă , Băneşti, Albeşti -

Paleologu, Iordăchenu etc.

Capitolul III : ISTORICUL CERCETARII

Primele lucrari de sinteza, se datoresc lui V. Popovici-Hatzeg (1898), L.

Mrazec si W. Teisseyre (1907), I. Popescu-Voitesti (1909). O atentie

speciala a fost acordata studiului masivelor de sare gema si a

formatiunilor cu acumulari de hidrocarburi din zona subcarpatica de catre

L. Mrazec, singur sau in colaborare cu W. Teisseyre si cu I. Atanasiu.

Pornind de la observatiile facute in bazinul vaii Prahova, L. Mrazec (1902,

1907, 1915) defineste pentru prima oara elementul structural, denumit de

el cuta diapira cu nucleu de sare (1907). O contributie importanta la

cunoasterea structurilor petrolifere o are si G. Botez (1914, 1917).

Printre rezultatele de ordin stratigrafic si paleontologic inregistrate in

aceasta prima perioada de cercetari sistematice sunt de remarcat:

identificarea de catre V. Popovici-Hatzeg (1898)a Senonianului in

faciesulmarnelor rosii cu Belemnitella, separarea stratelor de Comarnic ca

entitate distincta in cadrul flisului eocretacic (L. Mrazec, G. Macovei I.

Popescu Voitesti, 1912) a Miocenului inferior sub numele de strate de

Cornu, descoperirea in aceste strate a unei faune de Pectinide

burdigaliene (D. M. Preda, I. Popescu Voitesti, H. Grozescu, 1916), singura

de aceasta varsta pe teritoriul Carpatilor Orientali, revizuita mai tarziu de

Elena Popa (1960).

Studii mai detaliate sunt efectuate apoi de I. Popescu Voitesti (1927)

intre Prahova si Dambovita, de D. M. Preda(1925, 1927) si M. G. Filipescu

(1937) in bazinul vaii Teleajanului si de catre G. Murgeanu (1930, 1934,

1937) in bazinele Ialomitei si Prahovei.

Autorii citati acorda o atentie deosebita stratigrafiei si structurii

formatiunilor de flis cretacic si paleogen, pana atunci putin cunoscute in

aceasta parte a Carpatilor. G. Murgeanu semnaleaza pentru prima oara

prezenta Albianului in flisul est carpatic si aduce dovezi despre existenta

unei cordiliere antesnoniene (cordiliera cumana).Ridicarile efectuate de G.

Murgeanu pe teritoriul carpatic, intre valea Dambovitei si valea Doftanei,

sunt consemnate pe harta geologica 1:500000 foaia 5a imprimata in

1942.

Biostratigrafia formatiunilor pliocene din zona cutelor diapire a facut

obiectul unor studii detaliate, datorita lui K. Krejci- Graf (1926-1932) si W.

Wenz (1942).

Dupa 1940 incepe elaborarea unor noi scheme stratigrafice pentru

teritoriul carpatic, scheme bazte pe un bogat inventar paleontologic in

care micropaleontologia incepe sa ocupe un loc marcant.

G. Murgeanu (1951), singur sau in colaborare cu Al. Bera, efectueaza

studii detaliate in imprejurimile Campulungului- Muscel, N.Gherasi si V.

Manilici (1963)- in partea meridionala a masivului cristalin al Leaotei,

N.Gherasi, V.Manilici si R. Dimitrescu (1966)- in terenurile cristalofiene din

masivul Iezeru-Papusa, la N de Campulung, D. Patrulius (1952, 1953,

1954)-in masivul Bucegi, I. Motas (1948, 1952, 1960)- in terenurile

paleogene, miocene si pliocene cuprinse intre valea Ialomitei si valea

Argesului, Fl. Olteanu (1952)- in terenurile neocretacice si paleogene

situate la exteriorul sinclinalului Slanic, intre Dambovita si Ialomita, J.

Gherman, G. Paliuc si N. Gherasi- in terenurile pliocene situate mai la sud,

Gr. Popescu (1951, 1952, 1954, 1958)- in terenurile Miocenului

subcarpatic si in terenurile creatice si paleogenen din imprejurimile

Comarnicului si din teritoriul care se intinde spre NE pana in valea

Teleajanului, I. Patrut (1955)- in terenurile paleogene si miocene din

bazinul vaii Teleajanului.

Printre rezultatele mai marcante din aceasta noua perioada de

cercetari sunt de semnalat: identificarea Triasicului inferior in masivul

Bucegi (D. Patrulius, 1953); atribuirea exclusiv la Aptian superior si Albian

al conglomeratelor de Bucegi propriu-zise si identificarea discontinuitatii

intre Albian si Vraconian (G. Murgeanu, D. Patrulius, 1957); separarea

Vraconianului de facies marnos spre E in valea Doftanei (Gr. Popescu,

1954); elaborarea unei scheme stratigrafice de detaliu a Cretacicului

superior de facies marnos, bazata pe un bogat inventar

macropaleontologic (G. Murgeanu, D. Patrulius, 1957) si

micropaleontologic (Maria Tocorjescu, 1960, 1963); identificarea Danian-

Paleocenului in acelasi facies marnos (Maria Tocorjescu, 1960, 1963: C.

Vinogradov, 1960); elaborarea unei scheme stratigrafice mai exacte si mai

complexe a formatiunilor paleogene, ceea ce a permis separarea

sistematica a Oligocenului in raport cu Eocenul (Gr. Popescu 1952; Fl.

Olteanu 1952; I. Patrut, 1955); separarea stratelor de valea Leurzei (Gr.

Popescu, I Motas, 1959) ca prim termen al ciclului de sdimentare post-

burdigalian; inventarul microfaunei burdigaliene din stratele de Cornu (I.

Voicu, 1953); elaboarea unei scheme stratigrafice detaliate a

Tortonianului, prin cercetarile intreprinse de Gr. Popescu (1951,1952)si Fl.

Olteanu (1951, 1952) si studiul micropaleontologic al Miocenului superior

efectuat de T. Iorgulescu (1955); inventarul paleontologic al terenurilor

intreprinse de I. Motas (1949-1960) intre valea Ialomitei si valea Doftanei;

studiul stratigrafic al Plicenului dintre valea Prahovei si Valea Teleajanului

(Elisabeta Anganu, 1966).Incepand din 1961 sunt semnalate si primele

date referitoare la sedimentologia terenurilor de flis si a faciesului pelagic

al Cretacicului superior (D. Jipa, 1961; L. Contescu, N. Mihailescu 1961 a,

1961b; G. Morgeanu, L Contescu, N. Mihailescu, 1962).Ridicarile geologice

inedite efectuate de G. Murgeanu si Al. Bera, N. Gherasi, V. Manilici, D.

Patrulius, I. Motas, Fl. Olteanu si Gr. Popescu au fost ansamblate pe o

macheta la scara 1:100.000, redactata de G. Murgeanu si D.

Patrulius.Aceasta harta, cu unele completari ulterioare, a constituit unul

din materialele de baza pentru redactarea foii Targoviste la scara

1:200.000. O alta harta la scara 1:100.000 utilizata in acelasi scop este

foaia Campina redactata de Gr. Popescu si imprimata in 1960. Datele foii

Campina au fost transpuse pe foaia 1:200.000 Targoviste intr-o forma

simplificata si cu unele completari datorite ridicarilor efectuate de

M.Stefanescu, Cecilia Butnareanu, Marina Stefanescu, V. Matei si E. Avram

(1964), in bazinul vaii Doftanei.

Stratigrafia Cuatrenarului din acest teritoriu a constituit obiectivul

cercetarilor intreprinse de E. Liteanu (1953) D. Slavoaca (1957), N. Mihaila

si P. Giurea (1965). Recent cea mai

mare parte din suprafata ocupata de depozitele cuaternare a fost cartata

de catre C. Ghenea si Ana Ghenea (1965).

Printre lucrarile geomorfologice cu caracter de sinteza referioare la

acelasi teritoriu,se numera studiile lui G. Vilsan (1915), N. Popp (1939), G.

Niculescu (1960).

Inceputul exploatarii

Extractia primitiva a petrolului la Campina, probabil ca a inceput de

foarte multa vreme, dar prima dovada a existentei sale prin documente o

avem din data de 4 mai 1697, cand printr-un act de vanzare, mosneanul

campinean Lamba vinde o parte din mosia sa, pe care se aflau livezi cu

pomi fructiferi, faneata, padure, mentionandu-se si prezenta pacurii.

Pretul de vanzare a fost 118 taleri austrieci. Ceva mai inainte, in timpul

domniei lui Gheorghe Ghica, dintr-un act datat 6 februarie 1660, ni se

spune ca: "schilerii (vamesii) de la Campina se ocupau si cu extragerea

pacurii de pe valea "Puturosu", situata langa comuna Bustenari. Aceasta

intareste presupunerea ca, si la Campina exploatarea empirica a

petrolului incepuse de mai multa vreme, chiar daca nu avem dovezi

documentare. Mai tarziu,un alt document de epoca,datat 16 ianuarie

1704, ne da de stirea ca Maria, vaduva mosneanului campinean Udrea,

impreuna cu fiii sai, tot mosneni, este nevoita sa imprumute o suma de

bani de la spatarul Mihai Cantacuzino, oferindu-i drept zalog pamanturile

sale. Neputand sa-si achite la termen datoria, vaduva mosneanului Udrea

este obligata de catre spatar sa vanda manastirii Sinaia mosia sa cu tot

venitul din pacuri.

In anul 1763 gasim informatia ca mosnenii campineni Bucur si Dumitru

Lungeanu, la insistenele aceluiasi spatar Mihail Cantacuzino, vand

acestuia o padure in care se gaseau patru fantani de pacura. Pentru

aceasta vanzare ei primesc suma de 230 taleri. In anul 1778, generalul

austriac von Bauer in cartea sa "Memoires sur la Valachie", cu impresii

despre Valahia mentioneaza existenta petrolului ca si pe cea a localitatii.

Ceva mai tarziu la 1781, un calugar german, Iosif Sultzer- mentioneaza:

"ca la Campina pacura izvoraste din mijlocul campului, iar localnicii,

pentru a o folosi la unsul osiilor de caruta, o separau de apa pe care o

continea".

Existenta pacurii de la Campina si din imprejurimi este amintita mai

amplu si intr-o carte despre Tara Romaneasca, scrisa de Stefan Raicevici,

aparuta la Napoli, in 1788 si care a fost tradusa din italiana in limbile

germana si franceza. Acest Stefan Raicevici, din Raguzza, fusese

profesorul copiilor domnitorului fanariot Alexandru Ipsilanti.

Trecand in secolul al XIX-lea, aflam de la contele rus Demidoff,

cunoscut in epoca pentru bogatele sale cunostinte geologice, care face o

calatorie in Principatele Romane in anul 1813, noi informatii referitoare la

petrolul Campinei. Studiind zona subcarpatica, el mentioneaza existenta

puturilor de petrol din Moldova, Pacureti-Prahova si Campina. Demidoff

este neplacut impresionat de viata mizera a taranilor romani, exprimandu-

si de asemenea indignarea fata de dezinteresul boierii romane privind

exploatarea pacurii.

In anul 1815 consulul englez la Bucuresti, Wilkinson, face dese

calatorii prin tara si constata asocierea zacamintelor de sare cu cele de

pacura de la Telega si Campina.

Cativa ani mai tarziu, Dionosie Fotino, in lucrarea sa intitulata "Istoria

generala a Daciei", publicata in 1819, mentioneaza ca judetul Prahova are

trei orase si anume: Ploiesti, Filipesti si Campina. In mod direct referindu-

se la Campina , el afirma: :"celle de bitumcne terrestre, surtout auprecs

de Kampina, paraissent inepuisables". Prin bitumen trebuie sa intelegem

pacura (titeiul) care lui Fotino (care a trait 12 ani in tara noastra, si a

vazut puturile de petrol de la Campina) i se par inepuizabile.

Din aceasta prezentare succinta se poate constata ca exploatarile de

pacura de la Campina incep sa fie cunoscute in tara si chiar peste hotare.

Se mai poate afirma ca mosnenii, acei tarani liberi care intemeiasera

localitatea, incep a fi deposedati de catre boieri de proprietatile lor,

inclusiv de puturile cu pacura.

La ce oare era folosita in acele vremuri indepartate aceasta bogatie a

subsolului campinean?

Aici, ca si in alte parti din tara, o prima folosinta a fost aceea de a

unge osiile si bucelele carutelor. Ceva mai tarziu, pacura incepe a fi

folosita la iluminat. Este vorba nu de derivatul titeiului obtinut prin

distilare, care va apare mult mai tarziu (petrolul lampant) ci de simple

torte (masalale) inmuiate in pacura, ce serveau la iluminatul curtilor

boieresti, a strazilor si a altor locuri. Probabil ca si la ocna de sare de la

Telega ca si la vama Campinei, se foloseau astfel de torte pentru iluminat.

O alta intrebuintare a fost aceea de a unge incaltamintea pentru a o

impermeabiliza contra umezelii. In fine, o alta intrebuintare era aceea de

a calafatui corabiile cu smoala- derivat tot din petrol. Pacura era utilizata

si in scopuri terapeutice, fiind folosita cu unguent pentru combaterea

durerilor reumatice sau a bolilor de piele la animale.

Cum se facea extractia si exploatarea pacurii?

Daca la inceput, in primele informatii despre petrolul Campinei se

mentiona ca pacura izvoraste din gropi (afloreaza), ceva mai tarziu incep

sa se sape fantani. Cu timpul, extractia se intensifica pentru a se putea

satisface cererea tot mai mare, iar gropile si fantinile se vor transforma in

adevarate puturi tot mai adanci.

In zona petrolifera a Campinei, se vor sapa numai in anii din urma ai

secolului al XIX-lea, astfel de puturi. In perioada cand zona perolifera va fi

proprietatea lui Dumitru Hernia, pe la anii 1880-1885 si chiar mai tarziu

aceste puturi se sapau la o adancime de aproximativ 140-150 de metri.

Pana atunci nu au fost sapate aici decat puturi de 10-15 metri adancime.

Revenind la istoricul exploatarii primitive a pacurii vom preciza ca

daca natura terenului permitea in Moldova sa se sape puturi de forma

circulara, nefiind necesara consolidarea peretilor in Tara Romaneasca,

rocile traversate fiind formate din nisipuri, pietrisuri si borchisuri, deci nu

atat de solide, obligau neaparat ca peretii sa fie protejati ci scanduri

denumite tambre pentru a nu se darama. De aceea, in tote exploatarile

din Tara Romaneasca, inclusiv la Campina, puturile aveau intotdeauna

sectiune patrata.

Gura putului avea latura de circa 1,20-1,50 metri, iar cu cat putul se

adancea, latura se micsora, ajungand la aproximativ 0,75 metri, minimul

necesar pentru ca un om sa poata lucra.

In mod curent, adancimea puturilor din tara noastra nu a depasit 150-

200 metri. Se citeaza un caz de exceptie, putul de la Breaza (Prahova)

sapat de Societatea "Colombia" in anii 1908-1910, care a atins adancimea

record de 320 metri.

Referindu-ne direct la exploatarile campinene, reamintim ca puturile

sapate aici nu au depasit 140-150 metri adancime, pentru ca straturile de

titei de varsta meotiana erau mai la suprafata, iar cantitatile extrase

satisfaceau necesitatile epocii. O a doua cauza era de ordin tehnic, in

sensul ca la adancimea de circa 150 de metri se intalneau straturile de

borchis (pietris amestecat cu nisip si apa) greu de traversat cu mijloacele

tehnice ale epocii.

Coborarea lucratorului care sapa putul, a galetilor ce serveau la

extragerea pamantului sapat, ca si a titeiului, se facea cu ajutorul unei

funii (mai apoi cu un cablu de otel). Acest cablu se infasura-desfasura pe

un dispozitiv ce era montat la gura putului si care asezat vertical se

numea hecna, iar orizontal purta numele de crivac. Sapatorul primea

lumina numai de la soare, cu ajutorul unei oglinzi de mari dimensiuni,

montata la gura putului. Aerul necesar era pompat cu ajutorul unor foale

manevrate continuu de catre un lucrator. Intregul dispozitiv de coborare

ridicare era pus in miscare cu ajutorul unui cal care se rotea in jurul

putului.

Mosnenii fantanari care au sapat primele puturi pe pamanturile lor, se

uneau cate patru formand o echipa ce purtau denumirea de taraf. Odata

ajunsi la stratul de petrol (la vana de pacura, cum se spunea in acele

timpuri), exploatarea pacurii se facea pe rand, de catre fiecare dintre cei

patru membri ai echipei, pe cate o perioada care varia de la 40 la 90 de

zile anual.

Originea denumirii cartierului campinean Pacuri deriva, se pare din

faptul ca pe acele locuri in trecut se gasea la suprafata acest pretios

lichid-pacura.Cu timpul pacura, ca si sarea, devin monopol domnesc, chiar

daca la inceput a fost drept al mosnenilor, uzurpat apoi de boieri si

domnitori. In special in perioada fanariota, domnitorii vor profita din plin

de dreptul exloatarii acestor doua bogatii in folosul lor personal. Asa se

explica faptul ca vama de la Campina creste in importanta si in valoare la

arenda.

Dupa aparitia Regulamentului Organic in 1830, se revine la dreptul

proprietarului asupra subsolului si exploatarile iau amploare. Dovada ca in

perioada anilor 1830-1865 numarul puturilor creste de la cateva la 49 in

anul 1860. Proprietar pentru 48 dintre dintre ele fiind Mitropolia tarii, iar

pentru unul manastirea Sinaia. Exploatarea lor era facuta de logofatul

mosiei pe nume Miron,impreuna cu Stefan Burki si Domnica Gheorghiu.

Cinci ani mai tarziu exploatarea se facea- prin 51 de puturi, de catre

aceiasi proprietari mentionati mai sus.

In ceea ce priveste cantitatea extrasa, daca la 1745 stim ce se

extrageau circa 700 de vedre anual, in 1853 se ajunge la aproximativ

5000 de vedre.

Pentru industria de petrol din tara noastra, de o mare importanta este

anul 1857. Cu un an mai inainte Marin Mehedinteanu construieste in

Ploiesti o rafinarie cu utilaj important din Hamburg. Cateva luni mai tarziu,

in aprilie 1857, fratele sau Teodor Mehedinteanul, obtine prin contractul

incheiat cu Primaria Bucurestului, dreptul de a ilumina capitala cu 1000 de

lampi cu petrol lampant, ori "gazu fotogen", cum i se spunea pe atunci.

Iata deci Bucurestiul este primul oras din lume care a fost iluminat cu

acest nou sistem.

Ploiestiul, ca si Buzaul vor fi urmatoarele orase iluminate cu gaz de

hidrocarburi, iar Campina, prin contractul din 16 aprilie 1861, cel de-al

saselea. Primaria orasului Campina se angaja prin contract sa se ocupe cu

aprovizionarea si intretinerea felinarelor.

Raspandirea noului sistem de iluminat pe teritoriul tarii noastre va da

un impuls dezvoltarii industriei extractive, ca si a celei de distilare, in

special cea a petrolului lampant. Gazariile, vor aparea cu zecile, in diferite

localitati, dar mai ales in zonele de exploatare a petrolului. Este foarte

bizar ca la Campina, desi vechi centru al exploatarii petrolului, aceste

rafinarii vor aparea mult mai tarziu (1886).

Un eveniment demn de semnalat, legat si de istoricul exploatarii

petrolului campinean, a fost actul istoric al secularizarii averilor

manastiresti ca si reforma agrara de la 1864, infaptuita de marile

domnitor Alexandru Ioan Cuza.

Dupa cum stim, prin acest act, pe mosia Campinei, vor fi

improprietariti si eliberati circa 315 clacasi si rumani.

Odata cu inceperea valorificarii superioare a petrolului exploatarea ia

avant in toate zonele cunoscute ca perolifere, cum ar fi: Bustenari, Baicoi,

Tintea si Campina. De exemplu, "la 1873 pe platoul Campinei se gaseau

73 de puturi parasite si 15 in productie, din care se extrageau aproximativ

372 tone anual, ce mergeau la export, ori la fabricile de rafinat".

Capitolul IV : GEOLOGIA REGIUNII

Perimetrul studiat este reprezentat pe foaia Targoviste.

Pe foaia Targoviste, limita intre Oligocen si Miocen este stabilita

conventional imediat sub primele gipsuri care apar in succesiunea

depozitelor neozoice. Nu este insa exclus, ca ea sa fie situata la un nivel

mai coborat, Miocenul inferior cuprinzand si partea terminala a depozitelor

atribuite curent Oligocenului (G. Murgeanu et. al., 1960).

Depozitele tip ale Miocenului inferior, dezvoltate in teritoriul

reprezentat pe foaia Targoviste sunt stratele de Cornu.

In succesiunea acestor strate se disting doi termeni:

1.gipsurile inferioare cu unele intercalatii de sisturi disodiliforme (5-40m);

2.orizont de sisturi argiloase si marnoase cenusii.

IV.1 Stratigrafia regiunii

Zona studiata este încadrabilă depozitelor mio-pliocene ale ,,zonei

cutelor diapire”, ale cărei structuri orientate NE-SV determină forme de

relief consecvente cu structuri de anticlinal si sinclinal care prezinta brecia

sării în ax.

Daca vorbim despre cadrul geologic-stratigrafic al acestei regiuni pe

care o putem incadra intre Valea Prahovei si Valea Teleajenului putem

aminti PÂNZA DE TARCĂU care este definită ca unitate plurifacială cu mai

multe digitaţii.

Ea este delimitată la interior de fruntea şariajului pânzei de Audia

(Valea Buzăului - Valea Siriului) sau a pânzei de Macla (Valea Siriului spre

vest), iar la exterior are un contur festonat, de la Valea Slănicului de

Buzău, spre sud şi vest, pierzând caracterul de şariaj şi trecând la falii

inverse dispuse în releu.

În perimetru, depozitele paleogen-miocen inferioare din partea internă

a pânzei de Tarcău alcătuiesc un fascicul de cute convergente şi în

afundare spre vest, orientate nord est-sud vest, afectate de falii

longitudinale axiale, verticale sau înclinate spre nord vest.

În aria de maximă afundare axială dintre Valea Teleajenului şi Valea

Prahovei, cuvertura post-tectogenetică stirică veche, ce debutează cu

Molasa de Doftana şi se continuă cu al doilea episod molasic -Molasa de

Slănic(post-tectogeneza stirică nouă: Langhian/Kossovian), are

dezvoltarea cea mai amplă.

Formaţiunile paleogen - miocen inferioare, proprii pânzei de Tarcău, în

cadrul perimetrului, apar intr-un facies extern, caracterizat de Eocenul în

facies de Colţi şi Oligocenul în facies bituminos cu gresii de Kliwa ce

corespunde ,,digitaţiei de Tazlău -Valea Rea” .

Acest facies este întâlnit în structura sudică (pintenul) Lera – Văleni -

Buştenari. Formaţiunile eocen şi oligocen-miocen inferioare ale pintenilor

sunt mărginite la sud de o linie tectonică importantă de-a lungul căreia

încalecă peste depozitele miocene.

În accepţiunea lui Săndulescu (1984), cea mai externă unitate a

moldavidelor este PÂNZA SUBCARPATICĂ, constituită din depozite

miocene inferioare şi medii în facies predominant de molasă.

Separată iniţial ca pânză incipientă, şariată peste formaţiunea cu sare

depusă pe vorland, această unitate a fost confirmată ulterior de foraje şi a

fost denumită unitatea pericarpatică. Predominarea depozitelor de

molasă, precum şi acoperirea ei spre vest de Valea Buzăului de molase

sarmaţian-pliocene, au determinat încadrarea acestei unităţi în zona

internă a avanfosei .

Restrângerea avanfosei, în timp şi spaţiu, la depresiunea care

găzduieşte sedimentarea molasică neosarmaţian - pliocenă post-

tectogenetică (post attică) în raport cu cele mai noi şariaje, dă

posibilitatea unei definiri precise a pânzei subcarpatice.

Astfel, limita externă a pânzei subcarpatice este marcată de

încălecarea depozitelor miocene peste cuvertura de platformă a

vorlandului de-a lungul faliei pericarpatice.

Pânza subcarpatică conţine depozite oligocene (în facies bituminos

- menilitic, cu gresii de Kliwa sau conglomerate), dar si depozite ale

molasei miocen inferioare.

Avanfosa, restrânsă prin definirea pânzei subcarpatice, prezintă

un flanc intern cutat care în sudul curburii Carpaţilor Orientali este

denumit Zona Cutelor Diapire,şi un flanc extern, necutat,dezvoltat ca o

depresiune asimetrică cu marginea internă sprijinită pe elementele cutate

ale catenei.

Zona cutelor diapire ocupă aria sudică a perimetrului amintit

mai sus,dintre Valea Prahovei si Valea Teleajenului si cuprinde depozite

ale molasei superioare sarmaţian – pliocene, şi este cunoscută sub

numele de Zona mio-pliocenă.

În concluzie, în constituţia Subcarpaţilor Munteniei intră unităţile

externe ale Moldavidelor, reprezentate prin Pânza de Tarcău, Pânza

Cutelor Marginale şi Pânza Subcarpatică (ultimele două fiind acoperite

aproape în totalitate de Pânza de Tarcău) precum şi partea internă a

avanfosei carpatice, cunoscută sub numele de Zona Cutelor Diapire.

Contactul dintre pânzele moldavidice şi avanfosa internă este acoperit de

depozite neosarmaţian - pliocene.

În aria investigată, depozitele de vârstă oligocen-miocen inferioară se

regăsesc în pânza de Tarcău sub litofaciesuri specifice :litofaciesul extern

(litofaciesul bituminos cu gresie de Kliwa), în continuarea Eocenului în

faciesul de Colţi, în structura Lera – Văleni – Buştenari.

Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa urmând dezvoltării tipice a

“Marnelor cu Globigerine ” din Priabonianul final, odată cu începutul

Oligocenului caracteristicile mediului depoziţional se schimbă, trecându-se

la condiţii anoxice care au predominat de-a lungul întregului Oligocen şi a

unei părţi din Miocenul inferior.

Ca urmare a acestui fapt, în partea externă a Domeniului Moldavidic

se dezvoltă, în secvenţe succesive, argile bituminoase (şisturi disodilice),

silicolite bituminoase (menilite) care la unul sau două momente (în zone

diferite) au fost “parazitate” de veniri de mase importante de ortocuarţite

având ca arie sursă marginea vorlandului (actualmente subşariată sub

pânzele Moldavidice).

Ele constituie Formaţiunea Gresiei de Kliwa care în sectorul studiat al

Pânzei de Tarcău apare la două nivele, corespunzătoare Formaţiunii

Gresiei de Kliwa inferioare şi Formaţiunii Gresiei de Kliwa superioare =

Nisipurile de Buştenari

Nivelele silicolitice (menilitele) constituie cele mai bune repere de

corelare şi, în general, sunt două nivele: Menilitele Inferioare (asociate cu

calcare marnoase bituminoase = Marne brune bituminoase) şi Menilitele

Superioare (fără Marne bituminoase).

În Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale se dezvoltă la

acest nivel Formaţiunea sării (matrice argiloasă – siltică, de culoare

cenuşiu-închis cu intercalaţii: de brecii sedimentare, conglomerate, de

argile sau marne salifere; gipsuri şi corpuri discontinue de sare).

Distribuţia areală a Formaţiunii sării miocen inferioare este

discontinuă din motive paleogeografice (zone de depunere separate de

riduri emergente) şi tectonice (corpuri diapire).

In aria de curbură a Carpaţilor Orientali, finalul sedimentării flişului

este marcat de un nivel evaporitic (Gipsurile inferioare din Formaţiunea de

Cornu ,care stă discordant peste Formaţiunea disodilelor inferioare din

litofaciesul intern (de Pucioasa-Fusaru) a Oligocen - Miocenului inferior şi,

respectiv, peste Formaţiunea menilitelor inferioare din litofaciesul extern

(bituminos cu gresii de Kliwa).

Acoperişul post-tectogenetic al pânzelor de geneză miocen inferioară

(discordant peste depozitele pânzei de Tarcău) are în bază Formatiunea

de Cornu,discordant urmată de depozitele molasice ce debutează cu

Conglomeratele şi gresiile de Brebu.

Părţile interne ale Pânzei Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale

prezintă doar molase nisipoase-marnoase, care corespund cu

conglomeratele externe şi cu o parte a molaselor nisipoase sau nisipoase-

marnoase suprajacente .

În Pânza Subcarpatică şi parţial în Pânza Cutelor Marginale, molasele

sunt urmate de Formatiunea de Schlier cenuşie(Formatiunea Salifera

Subcarpatica), predominant lutitică (mai ales marne) cu intercalaţii de

secvenţe nisipoase şi gresii subţiri şi cu unul sau două nivele evaporitice.

În Pânza Subcarpatică şi parţial în Pânza Cutelor Marginale, molasele

sunt urmate de Formaţiunea de Schlier cenuşie,predominant lutitică(mai

ales marne) cu intercalaţii de secvenţe nisipoase şi gresii subţiri şi cu

unul sau două nivele evaporitice.

Limita dintre Miocenul inferior şi Miocenul mediu se află în cuprinsul

Formaţiunea de Schlier cenuşie.

În Pânza de Tarcău, formaţiunile de molasă prezintă dezvoltări

litologice şi paleogeografice similare . În părţile interne (proximale “sursei

carpatice”) ale Pânzei de Tarcău succesiunea litostratigrafică începe cu

conglomerate (Conglomeratele de Brebu) urmate de depozite de molasă,

nisipoase sau marnoase-nisipoase. În partea externă a Pânzei de Tarcău

(distală “sursei carpatice”) se dezvoltă doar molase nisipoase urmate de

Formaţiunea de Schlier cenuşie similară celei din unităţile mai externe.

Cadrul sedimentar al molaselor este de apă puţin adâncă la fluvio-

deltaic, pentru formaţiunile de schlier putând fi acceptată o mică

adâncire a bazinului .

Pentru Conglomeratele de Brebu pe baza asociaţiilor cu

Globigerinoides trilobus (Burdigalian) şi cu Orbulina suturalis, Globorotalia

bykovae (Langhian) se atribuie vârsta Burdigalian superior = Langhian

inferior.

Formaţiunile molasei de varsta miocen-mediu reprezintă cuvertura

post-tectogenetică a Moldavidelor şi sunt alcătuite din depozite de vârstă

badeniană şi sarmaţiană (Volhinian şi Bassarabian). Cuvertura post-

tectogenetică a Moldavidelor include :formaţiuni cineritice langhiene,

formaţiuni evaporitice langhiene, formaţiuni kossoviene; se adaugă

formaţiuni volhinian-bessarabian inferioare implicate încă în structurile

Pânzei Subcarpatice.

Sub aspect istoric, depozitele Miocenului Mediu din Subcarpaţii

Munteniei au fost încadrate la diferite unităţi stratigrafice, în funcţie de

nivelul de cunoaştere a zonei şi de evoluţia pe plan regional şi european a

conceptelor privind studiile stratigrafice .

Prima unitate stratigrafică separată în regiune, care cuprinde şi

depozitele Miocenul Mediu, a fost Formaţiunea saliferă subcarpatică .

Crihan (1999) defineste următoarele unităţi litostratigrafice:

Formaţiunea de Câmpiniţa ;Brecia de Cosmina ;Formaţiunea de

Telega ;Formaţiunea de Măceşu.

În cadrul acestor depozite, Crihan stabileşte şi o serie de unităţi

biostratigrafice bazate pe foraminifere planctonice, pentru depozitele în

facies marin normal şi pe foraminifere bentonice, pentru depozitele în

facies salmastru.

În secţiunea geologică de pe Valea Teleajenului, de la

Homorâciu, gresiile echivalente Conglomeratelor de Brebu trec gradat la

alternanţe neregulate de argile roşii sau cenuşii verzui, cu intercalaţii

subţiri de gresii sau nisipuri.

Succesiunea continuă cu un pachet gros de gipsuri separate prin

şisturi şi gresii gipsifere, ce constituie un echivalent al Gipsului de Cireşu

din Sinclinalul de Slănic. Peste acestea se dispun, în continuitate de

sedimentare, argile cenuşii cu dese intercalaţii de gresii şi nisipuri sau

rare intercalaţii de şisturi calcaroase, gipsuri, gresii gipsifere şi chiar tufite.

Printr-o mică lacună,Molasa de Doftana este acoperită de Formaţiunea

de Câmpiniţa (Crihan, 1999) .

Secvenţa lutitică pelagică cunoscută sub numele de Formaţiunea de

Câmpiniţa (Crihan,1999) = “Marne cu Globigerine” este urmat de

sedimente argiloase sau argilo-marnoase, mai rar calcaroase, mai ales în

zonele marginale ale bazinelor de sedimentare.

În secţiunea geologică de la Câmpina, în talvegul Văii Prahova, sunt

deschise depozitele langhiene, reprezentate printr-o succesiune de marne

cu globigerine peste care urmează Brecia de Cosmina(“Brecia sării” sau

“Nivelul evaporitic superior”, cu rang de formaţiune).

Marnele cu Globigerine includ o cantitate redusă de cenuşă vulcanică

diseminată în masa acestora. Având o grosime ce nu depăşeşte 6 m, ele

se dispun peste depozite burdigaliene, reprezentate prin argile cenuşii, ce

au în partea terminală un nivel reper de calcare algale.

Pe Valea Câmpiniţa, la circa 2 km amonte de confluenţa cu Valea

Prahovei, apoi la Slănic, în Dealul Piatra Verde, sau în bazinul Văii

Buzăului, pe Bălăneasa, la Bozioru (văile Fişici şi Murătoarele) în

depozitele langhiene se intercalează nivele tufitice care se îngroaşă

considerabil (20–40 m) în Marnele cu Globigerine.

Depozitele kossoviene ale Formaţiunii de Telega (=Şisturile cu

Radiolari şi Marnele cu Spirialis) au fost întâlnite în numeroase secţiuni

geologice în Sinclinalele Slănic şi Drajna (la Slănic, Câmpina), în Zona

Cutelor Diapire (la Apostolache sau în bazinul Văii Buzăului, pe Valea

Bălăneasa). Din punct de vedere litologic, aceste depozite sunt

predominant argilo-marnoase, conţinând două intercalaţii de tufite (unul

la partea superioară a “Şisturilor cu Radiolari” şi cel de-al doilea la partea

superioară a “ Marnelor cu Spirialis”), constante ca apariţie în toţi

Subcarpaţii şi chiar în Bazinul Transilvaniei.

IV.2 Tectonica regionala

Zona studiata este încadrabilă depozitelor mio-pliocene ale ,,zonei

cutelor diapire”, ale cărei structuri orientate NE-SV determină forme de

relief consecvente cu structuri de anticlinal si sinclinal care prezinta brecia

sării în ax.

Principalele deformări tectonice, care au afectat depozitele neogene

aparţin tectogenezelor:

• stirică veche (intra-burdigaliană);

• stirică nouă (intra-badeniană), când s-a produs şariajul principal

al Pânzei de Tarcău şi a Cutelor Marginale;

• moldavă (intra-sarmaţiană), care a determinat încheierea şariajului

Pânzei Subcarpatice;

• valahă (intra-pleistocenă).

Tectogenezele stirice au avut drept ecou în Subcarpaţii Munteniei,

depunerea evaporitelor şi anume, gipsurile inferioare sau formaţiunea cu

sare inferioară (intra-burdigaliană), respectiv, formaţiunea cu sare

superioară (langhiană).

Formaţiunile neogene molasice, aparţinând zonei externe a flişului,

sunt intens cutate şi faliate, fiind prinse în structuri înalte (“pintenii” )sau

coborâte (Sinclinale). Pintenii, mai ales cel de Văleni, au complicaţii

Anticlinale sau Sinclinale, intens tectonizate.

Sedimentele neogene molasice,dezvoltate în Zona Cutelor

Diapire,prezintă mai multe structuri plicative cu aspecte variabile de la un

sector la altul.

În bazinele văilor Cricovului şi Teleajenului se individualizează un

sector sudic, în care cutele au o poziţie structurală mai coborâtă, şi un

sector nordic, cu cute solzi, ridicate şi deversate spre sud.

Formaţiunile miocen inferioare şi medii (din cuprinsul moldavidelor şi

cuverturilor post tectonice), cuprind următoarea succesiune :

• formaţiuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare;

• formaţiuni evaporitice miocen inferioare;

• formaţiunea molasei inferioare;

• formaţiunile molasei de vârstă miocenă medie.

Formaţiunile miocen superioare şi pliocene (din cuprinsul umpluturii

avanfosei) cuprind depozite în facies salmastru atribuite Meoţianului şi

Ponţianului şi respectiv, Dacianului şi Romanianului.

IV.3 Cronostratigrafie

Studiul biostratigrafic şi paleontologic al asociaţiilor de foraminifere şi

nanofosile calcaroase, în intervalul Miocenului inferior, a permis decelarea

mai multor bioevenimente în evoluţia comunităţilor microplanctonice, ce

au fost ulterior corelate cu diferite calibrări paleomagnetice.

În Miocenul inferior (Aquitanian şi Burdigalian), sunt concludente

următoarele bioevenimente):

- primele ocurenţe ale foraminiferului Globigerinoides primordius

concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera mediteranea la

limita Oligocen/Miocen sau Chattian/Aquitanian, datate la 23,8 milioane

ani ;

- primele apariţii ale nannofosilelor Discoaster druggii şi

Reticulofenestra pseudoumbilicus, concomitente cu cele ale

foraminiferului Globoturborotalia semivera, datate la 23,2 milioane ani

(după primele ocurenţe ale lui Discoaster druggii), ce ar caracteriza

începutul Aquitanianului superior;

- primele ocurenţe ale foraminiferului Globigerinoides triloba,

concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera ampliaperta,

estimate la 21,4 milioane ani, ce ar defini baza Burdigalianului;

- primele apariţii ale nannofosilului Sphenolithus belemnos însoţite de

cele ale foraminiferului Globigerina angustiumbilicata, aproximate la 19,2

milioane ani (Berggren et al., 1996), marcând debutul Burdigalianului

superior;

- primele apariţii ale foraminiferului Candorbulina glomerosa

concomitente cu cele ale lui Calcidiscus leptoporus, la 16,5 milioane ani,

marcând debutul Miocenului mediu.

Aquitanianul (Miocen inferior), cuprins între 23,8 – 21,4 milioane ani,

corespunde Zonelor Globigerinoides primordius şi Globoturborotalita

semivera de foraminifere sau Zonei Triquetrorhabdulus carinatus şi

Subzonei Discoaster Sphenolithus dissimilis de nannoplancton;

Burdigalianul,cuprins între 21,4–16,4 milioane ani,este caracterizat

de Zona Globigerinoides triloba de foraminifere precum şi de Subzona

Helicosphaera carteri ,Zona Sphenolithus belemnos şi Subzona Discoaster

deflandrei de nannoplancton.

Prin convenţie internaţională, Miocenul Mediu a fost subdivizat în două

etaje Langhianul şi Serravallianul, ale căror stratotipuri se află în aria

mediteraneană, în Italia.

Definirea necorespunzătoare a acestor etaje (deşi sunt larg utilizate),

precum şi datele biostratigrafice care sunt uneori în discordanţă unele cu

celelalte, au determinat reluarea studiilor în zonele tip ale acestor etaje, în

vederea definirii lor riguroase .

În aria carpatică, partea terminală a miocenului Mediu este echivalată,

parţial,cu etajul Sarmaţian. Limita inferioară a Sarmaţianului este, cel mai

probabil, corelabilă cu limita dintre zonele de nannoplancton

calcaros ,deci în cadrul Serravalianului.

Zonei de nannoplancton calcaros se va regăsi la limita Sarmaţian

inferior (Volhinian) – Sarmaţian mediu (Bessarabian) sau chiar în cadrul

Volhinianului superior, unde se înregistrează prima apariţie a speciei

Catinaster coalithus.

Acest aspect ar face ca Bessarabianul şi chiar partea superioară a

Volhinianului să corespundă părţii inferioare a Miocenului superior.

Limitele subetajelor Volhinian-Bessarabian şi Bessarabian-Kersonian

corespund primelor ocurenţe ale bivalvelor Cryptomactra pesanseris,

respectiv Mactra bulgarica şi ale ostracodelor Miocyprideis sarmatica,

respectiv Loxoconcha potetis.

Conţinutul biostratigrafic al întregului etaj Sarmaţian este reprezentat

prin asociaţiile Zonelor de moluşte Abra reflexa

(Volhinian),Cryptomactra fabreana (Bessarabian),Mactra

bulgarica/MactraNcaspia (Kersonian).

Foraminiferele, destul de rare, sunt cantonate îndeosebi în

formaţiunile Sarmaţianului inferior şi mediu, ele putând fi încadrate în

Zonele Lobatula dividens-Porosononion aragviensis (Bessarabian).

Nannofosilele calcaroase, mult mai frecvente faţă de foraminifere,

aparţin Zonelor Discoaster kugleri ,Catinaster coalithus,Discoaster

hamatus şi probabil, parţial Zonei Discoaster calcaris.

Capitolul V : GEOLOGIA DE DETALIU

V.1 Stratigrafia perimetrului

V.2 Tectonica perimetrului

V.3 Date sedimentologice

In vederea stabilirii constitutiei litologice am luat ca studiu particular

zona Cornu unde s-au realizat cinci foraje geotehnice avand adancimi

variabile cuprinse intre 2,50-6,0 m.

Forajele executate au indicat urmatoarea constitutie litologica:

FORAJUL FG-1

0.00-0.20 m=sol vegetal

0.20-1.70 m=argila cafenie maronie, plastic vartoasa

1.70-2.00 m=argila galbuie-albicioasa nisipoasa, cu filme negricioase

organice plastic consistenta

2.00-3.90 m argila cafenie -galbuie plastic consistenta

3.90-4.10 m argila umeda cu pietrisuri fine si fragmente de gresii

alterate

4.10-4.90 m gresii cafenii alterate

FORAJUL FG-2

0.00-0.15 m sol vegetal

0.15-2.90 m argila cafenie galbuie, plastic vartoasa cu concretiuni

calcaroase

2.90-4.0 m argila cafenie cu intercalatii de pietris si nisip grosier

4.00-5.0 m elemente de gresii alterate in matrice argiloasa

5.0-6.0 m gresii friabile cu intercalatii de calcit

FORAJUL FG-3


0.20-1.40 m argila cafenie galbuie, plastic vartoasa

1.40-1.60 m argila cafenie cu pietrisuri si nisipuri grosiere

1.60-1.80 m elemente de gresii alterate cu matrice argiloasa

1.80-2.50 m gresii friabile cenusii

FORAJUL FG-4


0.20-1.60 m argila cafenie maronie, plastic vartoasa

1.60-2.00 argila galbuie albicioasa nisipoasa, plastic consistenta

2.00-3.80 m argila cafenie- galbuie plastic consistenta

3.80-4.50 m argila cu pietrisuri fine si fragmente de gresii alterate

4.50-5.40 m gresii cafenii alterate

FORAJUL FG-5


0.20-3.0 m argila cafenie-galbuie,plastic vartoasa

3.0-4.0 m argila cafenie cu intercalatii de pietris

4.00-5.0 m elemente de gresii alterate in matrice argiloasa

5.00-5.10 m gresii friabile

Capitolul VI : GEOLOGIA PETROLULUI(GEOLOGIA ECONOMICA)

VI.1 Prezentarea potentialului petroligen si a formatiunilor potential producatoare de hidrocarburi

VI.2 Analize de laborator

VI.3 Prezentarea rocilor colectoare si protectoare

VI.4 Prezentarea capcanelor favorabile acumularii

VI.5 Migrarea hidrocarburilor de la rocile generatoare la rocile rezervor

Capitolul VII : ASPECTE ECOLOGICE LEGATE DE EXPLOATARE

Calitatea factorilor de mediu

AER

În prezent, reţeaua de monitorizare a aerului, aparţinând S.C.

Compania Publică de Gospodărie Comunală S.A. Câmpina, are prevăzute

11 puncte de prelevare a probelor, distribuite relativ uniform.

Principalii indicatori analizaţi sunt: NH3, NO2, H2S, SO2, sulfaţi în

suspensie, inclusiv aerosoli de H2SO4, pulberi sedimentabile.

Monitorizarea calităţii aerului a evidenţiat faptul căS.C. Compania Publică

de Gospodărie Comunală S.A.

Câmpina, prin cele 11 centrale termice, nu aduce prejudicii calităţii

aerului din oraşul Câmpina.

Din punct de vedere al poluării: monoxidul de carbon (CO) are valori

mult sub CMA (Concentraţia MaximăAdmisă) şi anume: 0,1–0,4 mg/m3

faţă de 6 mg/m3 cât este CMA; oxizii de azot (NOx), în special

NO2reprezintă 0,0001-0,007mg/m3 faţă de 0,3mg/m3 cât prevede CMA;

SO2 înregistrează valori de cca. 0,02-0,03 mg/m3 faţă de 0,75 mg/m3

CMA.

Hidrocarburile din aer, VOC au de asemenea valori sub limita admisă.

APĂ

Alimentarea cu apă a municipiului se realizează dintro singură sursă

de suprafaţă, reprezentată de râul Doftana, care asigură alimentarea cu

apă în proporţie de 100% din consum, cu un debit de 450 l/s.

Calitatea apei potabile este asigurată atât de Compania Naţională

Apele Române – S.G.A. Prahova, cât şi de Compania Publică de

Gospodărie Comunală Câmpina, aceasta din urmă prin staţia de captare,

tratare, pompare Voila şi bazinele de apă Muscel.

Lungimea reţelelor de distribuţie a apei potabile este de 138 km,

asigurând distribuţia apei în întreg oraşul.

Surse de apă de suprafaţă

Debitul mediu multianual al celui mai important râu ce traversează

zona, Prahova, este de 7,41 m3/s.

Râul Doftana, ce izvorăşte de sub pasul Predeluş, are o lungime de 50

km, un bazin de 418 km2, iar debitul de 5 m3/s.

Din punct de vedere al calităţii râurile Prahova şi Doftana sunt, în zona

Câmpina, de Categoria I, amonte (grupează apele care pot fi potabilizate

pentru alimentarea cu apă a centrelor populate sau care pot fi utilizate la

alimentarea fermelor zootehnice şi la păstrăvării) şi Categoria D, aval

(categoria de ape degradate, în care fauna piscicolă nu se mai poate

dezvolta).

Paltinul, lac de acumulare pe Doftana cu principala utilizare -

alimentarea cu apă, are un volum de 62,3 mil. m3 iar calitatea apei: din

punct de vedere chimic, Categoria I, din punct de vedere biologic,

oligotrof.

Staţia de apă Câmpina are o capacitate de 1.080 mii m3/an.

Surse de apă subterana.

Zona depozitelor de sare este marcată de prezenţa dolinelor, în care s-

au format următoarele lacuri: Peştelui, Bisericii şi Curiacului, precum şi de

existenţa unor izvoare de apă sărată pe flancurile de est şi vest ale

terasei.

Poluarea cu substanţe impurificatoare alterează calităţile fizice,

chimice şi biologice ale apelor subterane.

Astfel, majoritatea hidrostructurilor au suferit în timp procesul de

contaminare a apei cu azotaţi (NO3).

Poluarea se resimte diferenţiat, existând zone în care acviferul este

intens poluat cu concentraţii ce se situează peste limita din STAS 1342/91

pentru acest indicator.

Evacuarea apelor menajere, industriale şi meteorice Municipiul

Câmpina este canalizat în sistem divizor.

Reţelele de canalizare menajeră şi pluvială acoperă circa două treimi

din suprafaţa oraşului. Lungimea reţelelor de canalizare menajeră este de

45 km, iar a reţelelor de apă meteorică de 25 km.

Disfuncţionalităţi:

• Staţia de epurare municipală este depăşită, chiar dacă dispune atât

de treapta de epurare mecanică, cât şi de cea biologică. Procesul de

epurare se desfăşoară cu viteză sporită faţă de normal, datorită faptului

că debitul de ape uzate este mai mare decât cel pentru care a fost

proiectată staţia;

• Staţiile de preepurare ale unităţilor industriale din municipiul

Câmpina funcţionează satisfăcător, dar se impune controlul permanent al

calităţii apelor uzate deversate de agenţii economici în reţelele de

canalizare orăşeneşti. Acest control permanent este realizat de Compania

Publică de Gospodărie Comunală Câmpina.

• Inexistenţa canalizării menajere şi pluviale în unele cartiere.

SOL

Predomină cambisolurile, la care se adaugăargiluvisoluri şi local

molisoluri.

SUBSOL

În ceea ce priveşte alcătuirea geologică a terasei, peste 70% din

suprafaţa construibilă prezintă în subsol depozite sedimentare ce aparţin

miocenului, alcătuite din marne şi argile cu intercalaţii de nisip şi gresii,

dar şi depozite de sare şi gipsuri.

MANAGEMENTUL DEŞEURILOR

Până la sfârşitul anului 2001, deşeurile menajere produse în Câmpina

erau depozitate pe rampa existentă în sud-estul municipiului, pe malul

râului Doftana, amplasament lipsit de dotare tehnică sau edilitară.

Din aceste motive, autorităţile locale prahovene, pe baza unui

parteneriat, au construit rampa ecologică de deşeuri menajere şi deşeuri

asimilate acestora, amplasată în zona comunei Băneşti, pe malul râului

Prahova, vechea rampărămânând închisă.

Rampa ecologică deserveşte, pe lângă locuitorii municipiului Câmpina

şi pe cei din comunele Cornu, Băneşti,Poiana Câmpina, Telega.

Rampa îndeplineşte criteriile de ecologizare: montarea de membrane

geosintetice şi realizarea lucrărilor de drenare şi colectare a exfiltraţiilor.

Capacitatea totală de depozitare a rampei este de 137.500 m3,

suprafaţa depozitului fiind de 15.000 m2.

Durata de funcţionare a depozitului este de 10 ani, urmând ca la

închiderea sa, terenul respectiv să fie redat circuitului natural.

Începând cu 01.01.2003 Primăria Municipiului Câmpina a implementat

sistemul de colectare selectivă a deşeurilor în containere speciale.

Pentru optimizarea acestei colectări selective, Primăria a concesionat

teren în vederea construirii rampei de transfer a deşeurilor de către

operatorul de salubritate.

Disfuncţionalităţi:

• Unele deşeuri provenite din industrie (solide şi lichide) sunt

depozitate ilegal în sud-estul municipiului;

• O parte din deşeuri sunt aruncate sau deversate în albia râului

Doftana;

• Deşeurile, în special cele menajere, sunt aruncate uneori în locuri

neamenajate, constituind surse de infecţii. 15

ASPECTE PRIVIND SURSELE DE POLUARE

În anul 1895 a luat fiinţă societatea Steaua Românăcare avea în

componenţa sa şi rafinăria din Câmpina, profilată pe prelucrarea ţiţeiului

parafinos.

Pentru obţinerea gamei de produse, rafinăria a utilizat şi procese de

rafinare cu acid sulfuric, generatoare de deşeuri.

Astfel, gudroane acide (rezultate de la rafinarea uleiurilor,

dezemulsionantului, parafina brută), mâl petrolier (provenit din staţiile de

epurare ape uzate şi de la curăţatul rezervoarelor) au fost depozitate în

spaţii amenajate care la construcţie s-au impermeabilizat şi compactat.

Rafinăria Steaua Română are următoarele depozite de deşeuri:

BATALURI DE GUDROANE ACIDE

•Zona Turnătorie

-poziţie geografică: N-E

-anul înfiinţării: 1920

-anul închiderii: 1965

-suprafaţa: 3,3 ha

-volum depozitat: cca. 70.000 m3

-număr: 5 batale

-adâncime: 2-4 m

-aspect: solid, polimerizat

-garda de siguranţă: 50-70 cm

•Zona este monitorizată permanent prin:

-control zilnic efectuat de personalul de specialitate;

-pază permanentă;

-2 piezometre din care se recoltează probe de apă din pânza freatică,

fiind situate pe laturile de N-E şi S-E ale municipiului.

•Zona Bucea

-poziţie geografică: S-E

-anul înfiinţării: 1920

-anul închiderii: sunt active

-suprafaţa: 6 ha

-volum depozitat: cca. 80.000 m3

-număr: 10 batale

-adâncime: 1,2-5 m

-aspect: semisolid


•Zona este monitorizată prin:

-controlul pânzei freatice care se realizează prin recoltarea probelor de

apă din piezometrele amplasate pe laturile de N şi S ale municipiului;

-pază permanentă;

-controlul zilnic efectuat de personalul de specialitate.

•PROPRIETĂŢI FIZICO-CHIMICE ALE GUDROANELOR ACIDE:

-acid sulfuric liber: 0,66-15,2 %

-conţinut sediment: 7,07-48,19 %

-rezidiu fix, 105 gr.C: 43

-conţinut produs petrolier: 21-63 %

-Putere calorifică inf., Kcal/kg: 6.000-8.000

•LACUL PEŞTELUI

-poziţia geografică: N-E

-treapta de epurare naturală a apelor uzate

-anul închiderii: nu este cazul

-adâncime: 0-15 m

-lungimea: cca. 1.300 m

-aspect: colmatat cu impurităţi mecanice şi

produs petrolier a cărui grosime este variabilă


Conform cartării batimetrice efectuată de Institutul de Marină,

Constanţa, stratificaţia lacului este următoarea:

-produs petrolier provenit din apele reziduale

-stratul emulsionat

-masa de apă

-sedimentul de fund

-impurităţi mecanice.

Lacul Peştelui a reprezentat şi reprezintă treapta naturală de epurare

a apelor uzate. Pe lângă apele uzate din rafinărie, lacul preia şi apele

pluviale din ona de N-V a municipiului.

•Tehnici folosite pentru reducerea poluării:

-S-a renunţat la tehnologiile poluante, existente până în 1990 pe

platforma situată în zona de NE a municipiului. Instalaţiile de bioxid de

sulf, hidrosulfit de sodiu, sulfat de crom, etc. care prin tehnologia utilizată

poluau aerul, apa şi solul au fost demolate, zona aflându-se într-un

program de amenajare.

-Producţia de cca. 2.900 tone/lună uleiuri şi 300 tone/lună

dezemulsionant D5, obţinută prin rafinare cu acid sulfuric a fost oprită.

Cantitatea de 1.600 tone/an de gudroane acide care se evacua la batale,

până în 1989, nu s-a mai înregistrat odată cu renunţarea la această

tehnologie poluantă.

-S-a perfecţionat tehnologia de rafinare a parafinelor, diminuându-se

cantitatea de gudroane acide evacuate la batalele Bucea, de la 500

tone/an la 180 tone/an.

-Mâlul petrolier rezultat din instalaţiile de epurare şi curăţare a

rezervoarelor nu s-a mai pompat la batalul de mâl începând cu anul 1995,

odată cu punerea în funcţiune a instalaţiei de deshidratare mâl, proiect

ICPIAF Cluj care a prelucrat 1.948 tone mâl. Instalaţia nu a mai funcţionat

din anul 1999, odată cu defectarea decantorului centrifugal. A fost

încheiat un contract de colaborare cu firma americană SOTEM

Internaţional care a procesat 2.196 tone mâl în anul 2002, provenit din

instalaţiile de epurare si 126 tone din batalul de mâl.

-În punctul Lacul Peştelui este amplasată o instalaţie pilot

(containerizată) adusă de firma ENVIRO CHEMIE GmbH Germania, în

scopul stabilirii soluţiei optime pentru depoluarea acestuia.

•Contacte cu firme renumite pentru depoluarea solului:

-CEVA – SUA

-ARENS – Germania

-HAILDERBERG – Germania

-DELTA TP MEDIU CORPORATION – SUA

Cea mai interesată de o colaborare este firma americană DELTA TP

MEDIU CORPORAŢION, firmă specializată în depoluarea solurilor infestate

cu gudroane acide şi mâl. Se doreşte realizarea unei societăţi mixte, cu

obiect de activitate depoluare sol, asigurând ecologizarea zonelor de

depozit gudroane acide şi a zonelor poluate.

•Probleme de mediu prioritare:

-Poluarea cu produs petroliere • Poluarea solului în cartierele fără

branşare la canalizarea menajeră

-Evacuarea apelor uzate industriale şi menajere în râul Prahova, cu

încărcare, datorită staţiei de epurare depăşite

-Depozitarea deşeurilor industriale

-Depozitarea de deşeuri menajere solide, care produc încărcarea

zonelor supuse eroziunii (malurile apelor)

-Poluarea aerului datorită numărului mare de autovehicule şi

inexistenţa unei şosele de centură

-Poluarea produsă datorită rampei vechi de gunoi care, deşi închisă

depunerii de gunoi, nu are efectuate lucrările de închidere efectivă

-Calitatea apei potabile

-Lipsa containerelor specializate pentru selectarea deşeurilor

-Măsurarea şi afişarea calităţii factorilor de mediu pentru informarea

şi conştientizarea populaţiei asupra problemelor mediului înconjurător

INFLUENŢA NOXELOR ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A

POPULAŢIEI

Înainte de 1989 Câmpina era un oraş foarte industrializat. Zona

industrială era un factor deosebit de poluant. După 1989, unele

intreprinderi şi-au restrâns activitatea, iar cele care emană gaze toxice au

fost modernizate, retehnologizate. Datorită traficului intens, mai ales la

sfârşit de săptămână, creşte concentraţia de monoxid de carbon, care

influenţează negativ aparatul respirator. Apa este foarte dură şi săracă în

iod, apărând afecţiuni renale: litiază renală, infecţii urinare şi

guşăendemică.

Geologia Structurala a Campinei

Documents

Transcript of Geologia Structurala a Campinei