Geografia turismului

Definiţie

Specialiştii din A.I.E.S.T. (Asociaţia Internaţională a Experţilor Ştiinţifici în Turism) au acceptat următoarele elemente caracteristice fenomenului turistic:

• călătoria persoanelor (elementul dinamic);

• sejurul (destinaţia) într-o localitate în afara domiciliului/ reşedinţei permanente a persoanei care se deplasează (elementul static);

• sejurul are durată limitată/temporaritatea sejurului (elementul efemer al fenomenului pentru persoana vizitatoare);

• caracterul nelucrativ al activităţii vizitatorului şi locul sejurului să nu se transforme într-o reşedinţă definitivă.

Definiţie O.M.T.

Turistul este „orice persoană care

vizitează o ţară, regiune sau loc,

altul decât cel care este locul de

rezidenţă, pentru orice motiv,

altul decât acela de a exercita o

activitate remunerată, şi

efectuând un sejur de cel puţin

24 ore. Acest sejur poate fi în

propria ţară (turist intern sau

naţional) sau în altă ţară (turist

internaţional)”.

1. Vizitatorul internaţional este o persoană care se deplasează într-o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa, pentru o durată de până la un an, pentru orice scop, altul decât acela de a exercita o activitate remunerată în ţara dată. Se includ aici:

a. turişti internaţionali, respectiv vizitatorii pentru cel puţin 24 de ore sau cel puţin o înnoptare în ţara vizitată, ale căror motive de călătorie pot fi grupate în:

• odihnă, plăcere, distracţie-agrement, cultură, studii, sănătate şi sport;

• afaceri, misiuni, congrese, reuniuni.

b. excursionişti internaţionali, respectiv vizitatori temporari, pentru mai puţin de 24 de ore în ţara vizitată, deci, care nu petrec cel puţin o noapte în ţara de destinaţie. În această categorie se cuprind şi:

• vizitatorii – pasageri pe nave de croazieră, care pot vizita portul sau face excursii de mai multe zile, dar se întorc pe navă pentru a înnopta;

• pasagerii care fac parte dintr-o excursie în grup cu trenul şi sunt cazaţi în vagoanele de dormit;

• proprietarii sau pasagerii yachturilor, care se cazează la bordul acestora;

• membrii echipajelor care nu petrec cel puţin o noapte în ţara de destinaţie şi echipajele navelor de război aflate în vizită de curtoazie într-o ţară şi sunt cazate la bordul navei.

Nu sunt incluşi în categoria excursioniştilor (vizitatori de o zi) pasagerii de tranzit, cum ar fi pasagerii pe liniile aeriene, care pot intra şi staţiona în aeroport, dar nu trec oficial prin vama ţării respective.

2. Vizitator intern. Termenul desemnează „toate persoanele care se deplasează într-un loc situat în ţara de rezidenţă, dar altul decât domiciliul lor obişnuit, pentru o perioadă de până la un an, şi al căror motiv de vizitare este altul decât acela de a exercita o activitate remunerată în locul vizitat”.

Motivele călătoriei turistice sunt aceleaşi ca şi în cazul vizitatorului internaţional. Vizitatorii interni se grupează în:

a. turişti interni, respectiv vizitatori interni care petrec cel puţin o înnoptare în structurile de cazare colective sau private în locul vizitat;

b. excursioniştii sau vizitatorii de o zi, care nu petrec o noapte în structurile de cazare colective sau private în locul vizitat.

3. Vizitatorul (călătorul) în tranzit, numit în unele statistici „vizitator în tranzit”, este orice persoană care traversează o ţară, chiar dacă rămâne mai mult de 24 de ore, cu condiţia ca opririle să fie de scurtă durată şi să aibă alte motive decât turistice.

În statisticile OMT mai figurează şi clasificarea următoare a vizitatorilor:

• vizitatori naţionali: turişti şi excursionişti;

• vizitatori internaţionali: turişti şi excursionişti.

Cauzele dezvoltării turismului - natura

factorilor

Factori naturali, cultural-istorici şi tehnico-economici, care dau atracţia turistică a unui teritoriu şi resursele turistice, care, prin amenajări tehnice, determină o activitate de turism.

Aici se încadrează şi calitatea mediului (factori ecologici) pentru turism, gradul de protejare şi conservare a mediului, nivelul de exploatare şi protejare a resurselor turistice, stadiul de protejare şi valorificare a moştenirii cultural-istorice.

Factori economici:

• veniturile populaţiei şi modificările acestora,

• oferta turistică,

• dezvoltarea şi diversificarea bazei materiale turistice,

• dezvoltarea industriei serviciilor,

• preţurile şi tarifele, infrastructura tehnică generală (căile de comunicaţie) etc.

Factori tehnici: performanţele mijloacelor de transport, tehnologiile în construcţii, parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor specifice (inclusiv din turism) etc.

Factori sociali:

• urbanizarea (gradul şi vârsta de urbanizare),

• Sporirea complexităţii muncii şi a consumului de energie psihică şi nervoasă,

• timpul liber şi îndeosebi cel plătit.

Factori demografici: evoluţia numerică a populaţiei, modificarea duratei medii a vieţii, structura pe vârste şi categorii socio-profesionale, starea sănătăţii populaţiei etc.

Factori psihologici, educativi, de cultură şi civilizaţie:

• gradul de instruire,

• interesul pentru cultură,

• dorinţa şi nevoia de cunoaştere,

• gustul estetic,

• caracterul şi temperamentul individual etc.

Factori politici:

• situaţia economică şi politică,

• formalităţi la frontieră,

• facilităţi sau priorităţi în turismul organizat,

• regimul vizelor,

• diversitatea tipologică a aranjamentelor,

• legislaţia turistică etc.

Factori legaţi de informaţia turistică şi mijloacele şi căile de promovare a produselor turistice, calitatea serviciilor turistice etc.

După durata în timp a acţiunii lor se deosebesc:

• factori cu influenţă permanentă (timpul liber, veniturile, mişcarea populaţiei, oferta potenţială, urbanizarea etc.);

• factori conjuncturali (crizele economice şi politice, conflicte armate, catastrofe naturale, condiţii meteorologice etc.).

După sensul intervenţiei factorilor

factori exogeni care stimulează global dezvoltarea turismului:

• sporul natural al populaţiei,

• veniturile populaţiei,

• gradul şi vârsta de urbanizare,

• motorizarea şi creşterea mobilităţii populaţiei,

• infrastructura generală etc.;

factori endogeni ce se referă la conţinutul activităţii turistice:

• lansarea de noi produse turistice,

• dezvoltarea şi diversificarea serviciilor,

• nivelul de pregătire al forţei de muncă,

• calitatea serviciilor,

• promovarea şi publicitatea turistică etc.

După importanţa în determinarea fenomenului turistic

• factori primari – oferta, veniturile, mişcarea populaţiei, timpul liber etc.;

• factori secundari – facilităţi de viză, legislaţie, cooperarea internaţională, priorităţi în dezvoltarea turismului şi a serviciilor suplimentare etc.

Factorii determinanţi ai evoluţiei turismului pot fi structuraţi şi în raport cu influenţa asupra celor două laturi corelative pieţei turistice:

• factori ai cererii turistice: venituri, urbanizare, timp liber, dinamica populaţiei etc.;

• factori ai ofertei turistice, respectiv, perioadele şi serviciile turistice, formele de turism, preţuri şi tarife, pregătirea forţei de muncă, calitatea serviciilor, publicitate şi promovare etc.

Cererea turistică internaţională este variabilă în timp şi spaţiu în raport cu paritatea monetară şi costul vieţii.

Creşterea forte a unei monede naţionale, în raport cu altele, favorizează sejururile cetăţenilor ţării respective spre alte destinaţii, dar frânează accesul turiştilor străini pe piaţa respectivă.

Cursul slab al unei monede generează afluxuri mari de turişti străini către ţara în cauză.

De paritatea monetară şi de dezvoltarea economică a unei ţări depinde şi costul vieţii şi al serviciilor turistice pentru un turist străin.

Factor defavorizant - legat de caracterul limitat al resurselor turistice naturale

sau create de om disponibile pentru dezvoltarea activităţii de turism şi recreere.

Se au în vedere:

- resursele şi atracţiile turistice cu valorile lor calitative şi

cantitative, care se pot degrada şi epuiza în timp,

- exploatarea durabilă a acestora, respectându-se conceptul de capacitate optimă de exploatare şi de primire (fizică şi ecologică) a destinaţiei turistice cu potenţialul său natural şi cultural-istoric.

Alte constrângeri sunt de ordin administrativ şi sanitar, cu trimitere la formalităţile administrative, vamale sau sanitare cuprinse în Travel Information Manual – Manual de Informaţii pentru Călătorie, unde acestea sunt detaliate pentru fiecare ţară.

Orice abatere de la aceste norme de conduită conduce la insatisfacţia turistului sau chiar anularea călătoriei.

Alte elemente defavorizante

- politice, sociale, ideologice sau conflicte armate, care grevează călătoria turistică şi chiar izolează anumite destinaţii, (Orientul Mijlociu, Libia, Africa Centrală şi de Est. actele teroriste din SUA, Indonezia, Filipine, Israel, nordul Americii Latine, războaiele din Kuweit şi Irak) - cauze ale scăderii bruşte a circulaţiei turistice spre aceste ţări sau regiuni.

- fenomenele de risc natural produc daune activităţii turistice indiferent de aria de desfăşurare a acestora şi de amploarea şi tipologia lor. Este vorba de fenomene meteorologice (torenţialitatea precipitaţiilor, inundaţii, fenomene orajoase), geomorfologice (alunecări de teren, curgeri de noroi, prăbuşiri), cutremure, vulcanism etc. În ariile montane pericolele naturale sunt legate de avalanşe, torenţi de noroi, torenţi de pietre, căderi de pietre, iar pe litoral, de valuri uriaşe, taifunuri, uragane etc.

Aceste riscuri naturale se asociază uneori cu cele antropice provenite din poluarea aerului, apelor, solului, ploile acide, poluarea cu carburanţi şi alte reziduuri industriale pe litoral (mareele negre) etc.

- constrângeri legate de asigurarea calităţii serviciilor la destinaţie, de dezvoltarea infrastructurii (căi de comunicaţii), de organizarea activităţii agenţiilor touroperatoare, de cooperare în condiţiile concurenţei pe piaţă, de lipsa informaţiilor şi a publicaţiilor, de riscul financiar al firmelor de turism şi companiilor de aviaţie.

Toţi aceşti factori creează disconfort, nesiguranţă şi compromit dezvoltarea oricărei activităţi de turism.

Turismul, prin conţinutul şi trăsăturile sale, reprezintă o ramură distinctă în economia unei ţări, iar prin valorificarea superioară a resurselor turistice, aportul valutar, ponderea în PIB, realizarea valorii adăugate, echilibrul balanţei de plăţi, efectul de antrenare, de stimulare a producţiei în alte domenii, ocuparea forţei de muncă etc. se constituie ca o activitate prioritară, de interes naţional în multe ţări de pe mapamond.

Turismul are efecte asupra strategiei globale de dezvoltare economico-socială a ţării, dar şi la nivel de ramură.

În contextul implicaţiilor economice se înscrie şi contribuţia turismului la

• dezvoltarea unor arii mai puţin bogate în resurse pentru prelucrarea industrială, dar cu resurse turistice naturale sau create de om, care, valorificate, pot să devină atracţii turistice şi să determine dezvoltarea localităţilor existente ca staţiuni turistice sau chiar crearea unor staţiuni noi, ca cele balneoclimatice din Carpaţii Orientali, devenite ulterior, oraşe – staţiuni (Borsec, Borşa, Băile Tuşnad).

Prin turism sunt valorificate, de asemenea, unele zone cu resurse turistice cultural-istorice cu mare forţă de atracţie turistică, precum judeţele Suceava şi Maramureş.

Practica a demonstrat că astfel de regiuni se pot dezvolta şi intra în circuitul economic cu investiţii minime pentru amenajarea pensiunilor turistice rurale sau a unor centre artizanale, fie complexe de agro-producţie destinate, inclusiv agroturismului şi turismului rural.

Astfel, turismul este considerat ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, intraregionale sau locale, şi, pe lângă atragerea în circuitul de valori a unor areale turistice, are consecinţe şi asupra dezvoltării în profil teritorial: construcţii de locuinţe, amenajări de drumuri, dezvoltarea serviciilor publice, a întreprinderilor mici şi mijlocii etc.

În tot acest demers, de dinamizare a dezvoltării locale şi regionale, de ridicare economică şi emancipare culturală şi socială a unor areale, localităţi, turismul are şi vocaţia ecologică, deoarece strategia de planificare şi dezvoltare este coroborată cu aceea de protejare a mediului înconjurător, a valorilor spirituale şi economice ale comunităţilor locale, de valorificare optimă a resurselor într-o viziune durabilă

Turismul este o activitate economică deosebit de complexă şi eterogenă,

deoarece conţinutul prestaţiei turistice încorporează pe lângă serviciile specifice şi unele corespunzătoare altor domenii economice, conferindu-i turismului caracterul unei ramuri de interferenţă şi sinteză, de unde şi amploarea şi complexitatea legăturilor dintre turism şi alte componente ale economiei.

Unele dintre aceste ramuri economice – textilă, construcţii, agricultură şi industria alimentară etc. – sunt ramuri furnizoare, ale căror furnituri se înglobează în baza materială a turismului sau în producţia culinară a restaurantelor.

Altele, ca de exemplu, transporturile, circulaţia mărfurilor, comunicaţiile,

cultura, asistenţa medicală, gospodăria comunală etc. concură independent la satisfacerea diverselor componente ale cererii turiştilor.

Turismul, în desfăşurarea lui, presupune o cerere crescândă de bunuri şi servicii, cu repercusiuni pozitive în sferele de producţie a acestora.

Turismul are, şi un important efect de antrenare, de stimulare a producţiei în alte domenii economice, iar nevoia de adaptare la cerinţele turiştilor conduce la apariţia unor ramuri cu destinaţie specială pentru turism (transportul pe cablu, catering-ul, decoraţiunile interioare, agrementul, artizanatul etc.), turismul devenind şi un mijloc de diversificare a economiei, a ramurilor tradiţionale.

Turismul acţionează ca un factor stimulator al sistemului economic global, are o mare importanţă în structura mecanismului economic şi un rol activ în procesul de dezvoltare şi modernizare a economiei unei ţări.

Priorităţile politicii în domeniul turismului

• instituţionale şi a relaţiilor cu sectorul privat (coordonarea interministerială a turismului, colaborarea cu autorităţile locale, funcţionarea organismelor de consultare din industria turistică şi administraţia publică la nivel central şi local, promovarea parteneriatului financiar etc.)

• calitatea mediului şi planificarea dezvoltării (accent pe transformarea turismului într-o activitate durabilă, protejarea ecosistemelor vulnerabile, protejarea valorilor culturale, toate aceste priorităţi încadrându-se în conceptul general de dezvoltare durabilă a economiei în general şi a turismului în special).

Rezultă rolul specific pe care turismul şi călătoriile îl pot juca în dezvoltarea durabilă a turismului şi protejarea mediului natural, economic, socio-cultural şi a resurselor turistice ale acestuia.

Caracterul spaţial al turismului (călătoriei turistice) în limitele fizice ale spaţiului (arealului) în care are loc acţiunea turistică, respectiv deplasarea şi destinaţiile parcurse pe o rută convenită pentru a ajunge la destinaţia de sejur şi revenirea, după terminarea sejurului, pe aceeaşi rută sau pe o alta, la reşedinţa permanentă a turistului.

(exemplu: un circuit în Croaţia se poate realiza din România, astfel: Bucureşti – Timişoara – Stamora Moraviţa – (Serbia) – Beograd – Bajakova (Croaţia) – Zagreb (sejur) – Dubrovnik (sejur) – Rijeka (sejur) – Zagreb (sejur) – Barcs (Ungaria) – Pecs – Szeged – Nădlac (România) – Arad – Bucureşti.

Caracterul de spaţialitate al turismului se referă şi la repartiţia şi poziţia în teritoriu a fluxurilor turistice, deci a dispersiei în spaţiu a acestora, ca şi la o pronunţată concentrare în anumite destinaţii în dauna altora, respectiv o repartiţie inegală în raport cu activitatea turistică a arealului, calitatea serviciilor sau alţi factori de influenţă.

Se remarcă şi repartiţia în spaţiu naţional, regional sau mondial a ariilor emitente de turişti (trimiţătoare sau generatoare) şi a ariilor receptoare (primitoare sau de destinaţie), ca şi poziţionarea geografică a oricărei componente a activităţii de turism sau a obiectivelor turistice faţă de principalele repere convenţionale, naturale sau materiale:

• coordonate geografice,

• căi de comunicaţii şi alte elemente de infrastructură,

• elemente ale cadrului natural,

• aşezări umane, puncte cardinale etc.

Caracterul temporal al călătoriei turistice este legat de perioada timpului liber afectată petrecerii sejurului la destinaţia convenită, inclusiv secvenţele de timp consumate pentru deplasarea în cele două sensuri ale călătoriei, respectiv de la reşedinţă la destinaţie şi invers.

Temporalitatea fenomenului turistic derivă şi din momentele diferite când se manifestă cererea turistică (sezonalitate anuală şi lunară, week-end etc.), deci o concentrare a fluxurilor turistice în anumite perioade dintr-un an calendaristic sau, dimpotrivă, o diminuare a acestora.

Caracterul structural al călătoriei

turistice (turismului) rezidă din

diversitatea ofertelor de servicii –

tangibile şi intangibile – la care

apelează turistul în timpul şi la

destinaţia călătoriei, respectiv

transport, cazare, alimentaţie,

agrement – divertisment şi alte

servicii solicitate ocazional.

Ca activitate socială

Turismul, pe de o parte, sprijină unele pături determinate de populaţie (categorii de populaţie cu venituri modeste, pensionari, handicapaţi, bolnavi, persoane de vârsta a III-a, tineri) ale căror călătorii în scopuri turistice (pentru odihnă, tratament balnear, instructiv – educative etc.) sunt finanţate, parţial sau uneori chiar integral, de sindicate, de casele de asigurări sociale, fundaţii, prin măsuri sociale.

Pe de altă parte, turismul contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, refacerea forţei de muncă, utilizarea mai bună a forţei de muncă şi asigurarea unui venit individual etc.

În cadrul activităţii (funcţiei) sociale se încadrează şi funcţia culturală a turismului,cognitivă, educativă şi instructivă, dar şi de evidenţiere a identităţii culturale şi etnice a popoarelor, de revitalizare a tradiţiilor etnoculturale ale lor şi de păstrare a acestor moşteniri.

Turismul devine şi un mesager al păcii, al toleranţei culturale şi politice, al îmbunătăţirii şi strângerii relaţiilor dintre state şi popoare.

Turismul ca fenomen de masă cuprinde toate categoriile socio-profesionale ale populaţiei şi a apărut, după anii ’60 ai secolului XX, o dată cu

• creşterea veniturilor,

• democratizarea şi liberalizarea turismului,

• paralel cu dezvoltarea, în mod intensiv, a bazei tehnico-materiale a turismului,

• modernizarea mijloacelor de transport

• dezvoltarea căilor de comunicaţie.

Turismul este o activitate economică şi socială complexă şi eterogenă ca alcătuire (produse şi servicii turistice specifice şi aparţinătoare altor domenii economice şi sociale) şi determinare (motivaţii, factori naturali, economici, sociali etc.) şi care se desfăşoară în relaţii de interdependenţă cu mediul înconjurător şi societate (ca relaţii funcţionale şi de consecinţă) la scară spaţială şi temporală;

Prin complexitatea sa, turismul face obiectul unor cercetări pluridisciplinare (inclusiv geografice şi ecologice), care, corelate şi integrate, conduc la definirea turismului ca un întreg; adică un sistem complex de activităţi (subsisteme) care se intercondiţionează în timp şi spaţiu.

Cercetările geografice contribuie la această viziune integratoare, funcţională şi spaţială;

• turismul ca activitate economico-socială trebuie privit şi prin prisma geografică, adică a localizării spaţiale şi temporale.

Perspectiva spaţială a abordării turismului se regăseşte în dezvoltarea globală a activităţii de turism, în toată complexitatea sa, cu interacţiunile şi consecinţele economice, sociale şi ecologice, diferite la nivel continental, regional şi local.

Cercetările geoturistice conduc la cunoaşterea genezei şi repartiţiei bazinelor cererii turistice (ariilor emitente de turişti) şi a principalelor fluxuri turistice, a bazinelor ofertei turistice (arii receptoare de turişti) şi a marilor regiuni turistice cu resursele şi atracţiile turistice reprezentative, şi cu toate intercondiţionările dintre ele şi dintre acestea şi ansamblul geografic şi economico-social în care se integrează.

Se referă, la scară microeconomică, la evidenţierea ariilor de concentrare a producţiei turistice (produse şi servicii turistice), deci şi a consumului turistic, diferite în timp şi spaţiu; la localizarea formelor de turism şi a activităţilor turistice în raport cu prezenţa atracţiilor turistice locale şi regionale; la repartiţia în teritoriu a aglomerărilor urbane de tip turistic: staţiuni, centre turistice şi sate de vacanţă, fie amenajări izolate sau sate turistice etc.

Abordarea temporală a fenomenului turistic presupune studierea evoluţiei acestuia în raport cu factorii de condiţionare determinaţi de natură şi societate şi existenţi la un moment dat; lărgirea pieţei turistice prin apariţia unor noi ţări emitente sau receptoare de turişti şi mutaţiile survenite în motivaţiile cererii turistice şi apariţia diferitelor tipuri de turism şi forme de manifestare a acestora (turism durabil, ecoturism, agroturism, turism stimulativ etc.).

Astfel, turismul este cercetat ca un fenomen dinamic, cu anumite caracteristici în evoluţia sa în spaţiu (direcţie, ritm, intensitate).

Fenomenul turistic este studiat atât retrospectiv, cât şi prospectiv cu scopul de a evidenţia particularităţile dezvoltării sale în spaţiu şi timp.

Cercetările geoturistice conduc la generalizări teoretice, la tipologii şi clasificări ale turismului legate, cu precădere, de structura şi evoluţia în timp şi spaţiu a acestuia

Turismul, în dezvoltarea sa, şi-a constituit în timp o piaţă proprie, specifică, cu două mari componente: cererea şi oferta.

„Piaţa turistică reprezintă sfera economică de interferenţă a intereselor purtătorilor ofertei turistice (touroperatori şi prestatori de servicii), materializată prin producţia turistică (produse/servicii turistice), cu cele ale purtătorilor cererii turistice (turiştii), materializată prin consum turistic”.

Particularităţi ale pieţei turistice

În consumul de produse turistice nu se urmăreşte achiziţionarea acestora ca o marfă, ci promovarea satisfacţiilor pe care le oferă bunurile şi serviciile turistice în raport cu opţiunile individuale ale turistului, deci piaţa are o finalitate specifică.

Este o piaţă fragmentată („peticită”), alcătuită din mai multe subpieţe, în raport cu diversitatea de oferte turistice şi modalitatea de percepere a componentelor lor, prin prisma fiecărei categorii de turişti cu preferinţe specifice.

Decizia de consum turistic are la bază o serie de informaţii care dau „imaginea” produsului turistic şi care poate să aibă o încărcătură subiectivă, imaginea reală se realizează numai prin acţiunea turistică propriu-zisă la locul ofertei turistice şi numai în timpul consumului, sporind, astfel, complexitatea în timp şi spaţiu a pieţei turistice.

Este o piaţă multidimensională, cu mai mulţi „actori” şi nu întotdeauna turistul (consumatorul) decide asupra procurării produsului turistic, cumpărarea făcându-se prin intermediari, touroperatori, publicitate etc. care decid, influenţează sau plătesc consumul turistic.

• Piaţa turistică are o încărcătură de risc, ofertanţii de servicii turistice confruntându-se cu incertitudini mult mai numeroase în raport cu piaţa de bunuri materiale.

Particularităţile şi inconvenientele amintite impun o abordare aprofundată a conceptelor specifice acestei forme de piaţă (cercetări de marketing, a comportamentului consumatorului, tehnici proprii de piaţă), mai puţin abordate în studiile geografice.

Evaluarea cantitativă a pieţei turistice presupune cunoaşterea unei terminologii adecvate şi calcularea anumitor indicatori şi anume:

• capacitatea pieţei,

• potenţialul pieţei,

• volumul pieţei,

• produsului turistic şi locul pe piaţă al unui produs turistic;

Piaţa turistică este alcătuită din două componente: oferta şi cererea turistică.

Oferta turistică desemnează ansamblul activităţilor indispensabile pentru producţia şi distribuţia produsului turistic.

Cererea turistică reprezintă ansamblul nevoilor sociale pentru consumul turistic.

Între cerere şi oferă există relaţii de cauzalitate, de determinare, fiecare dintre acestea poziţionându-se, la un moment dat, ca factor de evoluţie sau ca o rezultantă a acestei evoluţii.

Oferta turistică reuneşte „ansamblul elementelor care concură la obţinerea produsului turistic:

• potenţialul turistic natural şi antropic şi condiţiile naturale şi socio-economice concrete;

• structurile de primire turistică (cazare, de alimentaţie pentru turism, de tratament balnear, de agrement şi dotări sportive turistice; transport turistic) cunoscute şi sub genericul „echipament de producţie” a serviciilor turistice;

• diversitatea bunurilor materiale (industriale, alimentare) destinate consumului turistic;

• forţa de muncă specializată în activităţile specifice turismului; infrastructura generală (căi de comunicaţii, instalaţii pentru alimentarea cu apă, energie electrică şi termică, transporturi speciale, canalizare);

• infrastructură turistică (adiacentă şi amenajată în special pentru turism);

• condiţiile de comercializare (publicitate, preţ, tarife, facilităţi).

Oferta grupează ansamblul resurselor turistice, economice şi umane mobilizate ca factori ai producţiei turistice.

Potenţialul turistic (resurse turistice şi atracţii turistice) constituie oferta turistică potenţială a unui teritoriu, care va deveni ofertă reală (efectivă) în condiţiile unor amenajări tehnice pentru dezvoltarea structurilor turistice (baza materială a turismului) şi a infrastructurii tehnice în scopul creării condiţiilor de primire şi de petrecere a sejurului într-o ambianţă specifică.

Potenţialul turistic reprezintă „materia primă” pentru turism, care se va modela în diferite „produse turistice” numai printr-un consum efectiv de muncă vie, înglobată în prestaţiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs în parte.

Potenţialul turistic este elementul fundamental (generator), baza tehnico-materială este determinantă prin asigurarea capacităţilor receptoare şi a consumului turistic, iar reţeaua de comunicaţii este factorul permisiv, de accesibilitate.

Oferta turistică se exprimă pe piaţă prin produse turistice şi servicii turistice rezultate ale producţiei turistice.

Producţia turistică reprezintă „ansamblul de bunuri şi servicii care mobilizează forţa de muncă, echipamentele de producţie şi bunurile materiale, şi care, în cadrul unei ambianţe specifice locaţiei turistice (teritoriul amenajat), se materializează într-un consum turistic”. Producţia turistică, „prin angajarea acestor elemente, la care se adaugă resursele şi atracţiile turistice, creează o diversitate de produse şi servicii turistice în raport cu specificitatea resurselor şi cu motivaţiile şi nevoile consumatorilor”.

Produsul turistic reprezintă „pachete de activităţi presupunând o înlănţuire logică şi fluentă a diferitelor prestaţii incluse în programele şi aranjamentele turistice, concepute astfel încât serviciile să fie dozate în diferite combinaţii în raport cu natura şi caracteristicile produselor”

Serviciul turistic se prezintă „ca un ansamblu de activităţi ce-şi propun ca finalitate satisfacerea tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează şi în legătură cu aceasta”.

Atât oferta, cât şi produsele şi serviciile turistice pe care le înglobează au o rigiditate mult mai accentuată faţă de elasticitatea cererii, fiind limitate în timp şi spaţiu la capacităţile fizice de primire ale bazei materiale (cazare, alimentaţie, tratament, transport), aşa încât, uneori, cererea rămâne nesatisfăcută, iar, alteori, la o cerere redusă, oferta rămâne neconsumată, spaţiile neutilizate.

Oferta turistică este sursa producţiei turistice, iar relaţia dintre acestea se concretizează prin :

• producţia turistică (Pt) poate fi cel mult egală cu oferta turistică (Ot), adică Pt ≤ Ot; în timp ce pe piaţa bunurilor materiale, oferta este cel mult egală cu producţia: O ≤ P;

• oferta turistică există şi independent de producţia turistică, în timp ce producţia turistică nu se poate realiza în afara ofertei, fiind legată de componentele acesteia;

• structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producţiei turistice;

• oferta turistică este fermă – există atâta timp cât sunt prezente componentele ce intră în structura ei, pe când producţia turistică este efemeră – există cât timp se manifestă consumul şi încetează o dată cu întreruperea acestuia.

Aceste relaţii speciale reliefează pe de o parte, rolul primordial al ofertei ca sursă a producţiei turistice, iar pe de altă parte, aportul producţiei în mobilizarea ofertei date.