Academia de Studii Economice, Bucureşti

GazpromNoua armă a Rusiei

2009

Cuprins

1. Introducere

2. Prezentarea istoricului pe etape

3. Triunghiul energetic Rusia – Ucraina – UE

4. Rusia trebuie luată în calcul ca jucator economic global

5. Rusia opreşte gazele Europei cu mana Ucrainei

6. Concluzii

7. Bibliografie

1. Introducere

“Gazpromul reprezintă obiectul unor temeri atât de mari, Gazpromul este

atât de admirat, încât pare ca nici nu mai ramâne timp pentru a vedea cum este

organizat şi ce anume conţine. Ce este, un mecanism sau un organism? În ce stare

se află în prezent aceasta puternică armă rusească fabricată de Beria şi Hruşciov,

utilizată de Brejnev şi Kosîghin, pe care Cernomîrdin şi Viahirev i-au transmis-o

integral lui Putin? Oare nu a ruginit? Este oare atât de periculoasă? În fine, se

poate oare desface în bucaţi, pentru a obţine răspunsul la aceste întrebari?” –

Gazprom. Noua armă a Rusiei, Valeri Paniuskin, Mihail Zigar

Pe parcursul anilor, relaţiilor economice din ţarile industriilor de gaze

naturale nu numai ca a supravieţuit un singur central, dar a şi devenit un pilon

esenţial al economiei naţionale. Odată cu puternice existenţe industriale, care

include mai multe sute de companii in ultimii cinci - şapte ani în industrie s-a

format un puternic complex comercial compus din companii pentru a pune în

aplicare pieţe interne de gaz (Mezhregiongaz) şi străine (Gazexport), precum şi

bancare şi financiare complexe. Aceasta din urmă include un grup de bănci,

companii de asigurări «SOGAZ», fonduri pentru pensii de stat «Gazfond»,

companii de leasing «Energogazlizing», precum şi o serie de societăţi de investiţii.

Toate sunt filiale ale RAO Gazprom.

Dealungul acestei lucrari vom incerca sa raspundem la cât mai multe

întrebari cu privire la ceea ce reprezintă de fapt Gazprom. Vom începe printr-un

scurt istoric pentru prezenta evoluţia companiei înca de la infiinţare.

2. Prezentarea istoricului pe etape:

1989-1992:

Secţionarea industriei de gaz sovietic a fost creată în 1943. Mari rezerve de

gaze naturale descoperite în Siberia, Ural şi Volga, în anii 1970 şi 1980, au permis

Uniunii Sovietice sa devină un important producător de gaz. Gazele naturale, de

dezvoltare, şi de distribuţie au fost centralizate de stat într-un minister.

În iulie 1989 preşedintele Mihail Gorbaciov a fuzionat ministerele de resurse

pentru petrol şi gaze, ca parte a reformelor economice, într-o singură industrie,

Ministerul de industria petrolului şi gazelor naturale din Federaţia Rusă. O reformă

a industriei gazelor naturale a fost introdusă la începutul anilor 1990, chiar înainte

de destramarea URSS - ului. În septembrie 1990, consiliul Gazprom a discutat

transformarea companiei într-o societate pe acţiuni.

În 1991-1992 au avut loc discuţii între Rusia, Ucraina şi Belarus peste

crearea unei societaţi tripartit pe acţiuni cu toate cele trei state acţionare. Planul,

însa, a fost abandonat în iunie 1992, şi Gazprom a devenit o companie de stat.

În noiembrie 1992, Gazprom a devenit o societate pe acţiuni (rusă: OAO), şi

ea a fost privatizată parţial ca o singură unitate. Gazprom a fost privatizată în 1994,

cu statul care deţine 40 la sută din acţiuni, 15 la sută au fost vândute muncitorilor

şi management la preţuri preferenţiale. Conducerea Gazprom a fost capabilă să

menţină sub control privatizarea şi să se asigure că vânzările de acţiuni au avut loc

la licitaţii închise, cu companii privilegiate. Conducătorii privatizărilor au fost

Viktor Chernomyrdin şi Nikolay Tsvyk.

1993-1997: privatizarea

După ce noul preşedinte rus Boris Yeltsin a fost instaurat, l-a numit pe

Chernomyrdin in funcţia de prim-ministru şi, ca şi consecinta, in decembrie 1992,

influenţa politică a Gazprom a crescut semnificativ. La 26 ianuarie 1993, Rem

Viakhirev a devenit preşedinte al camerei de directori şi a Comitetului de

Management.

Având în vedere că noul guvern, a fost angajat în reforma economică,

companiile componente Gazprom au început să fie privatizate, iar aceasta a

devenit o societate pe acţiuni în conformitate cu Decretul Preşedintelui Federaţiei

Ruse din 5 noiembrie 1992 şi a Rezoluţiei Consiliului de Miniştri al Federaţiei

Ruse din 17 februarie 1993.

1998-2000: scandaluri

În 1998 Chernomyrdin a fost concediat de la poziţia de prim-ministru al

Rusiei de către Preşedintele Boris Yeltsin. În acelaşi timp, guvernul rus a

revendicat brusc datorii in valoare miliarde de Ruble provenind din taxe din

activitatea Gazpromu-ului pană acum. Când statul a început să confişte bunurile

Gazpromului, compania şi-a plătit datoriile înregistrând pierderi pentru prima data.

Motivele sunt neclare şi au fost explicate, fie de către o îmbătrânire de reţea de

conducte de transport, de corupţie, sau pre-existente pierderi din cauza apariţiei

unei mai mari transparenţe a politicilor contabile.

La sfârşitul anilor 1990, Gazprom a efectuat tranzacţii nelegitime cu Trading

Company Itera şi Purgaz, prin care se presupune ca s-au sustras venituri de către

membrii companiilor precum şi ale rudelor acestora.

2001-2003: ani de reformă

Fostul presedinte rus Vladimir Putin a încercat sa implementeze dealungul

anilor reforme în conducerea societăţii datorită scandalurilor si corupţiei apărute.

Pe 30 mai 2001, Consiliul de Directori îl înlocuieşte pe Rem Vyakhirev, al cărui

contract a expirat, cu Alexei Miller, ca noul CEO pentru a ghida reformele; Rem

Viakhirev a fost mutat la funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie la 8-a

întâlnire a actionarilor pe 29 iunie 2001, înlocuindu-l temporar Dimitry Medvedev,

care a devenit adjunctul său.

Până în 2004, guvernul rus a deţinut 38.37 % din acţiunile companiei, şi a

avut o majoritate în contul societăţii Consiliul de Directori. Gazprom asigură 25 la

sută din toate veniturile fiscale ruseşti şi reprezintă circa 8% din PIB-ul Rusiei.

În 2004, Putin a anunţat că Gazprom va fuziona cu, compania naţionala de

petrol Rosneft, acest lucru ducând la restricţionarea achiziţionării de acţiuni

privind Gazprom de către companiile străine şi la o creştere a acţiunilor deţinute de

către stat pân la un nivel de conducere .

Cu toate acestea Gazprom a eşuat atât în încercarea de a deţine Rosneft cât şi

în încercarea de a cumpăra activul de bază al Yukos, însă statul şi-a majorat

volumul de acţiuni de peste 50% ducând la dreptul de decizie asupra Gazprom-

ului.

Capacitatea Rusiei de a produce şi transporta gaze şi petrol destinate pentru

export este limitată. Infrastructurile existente se degradează. Intreţinerea lor este

costisitoare. Zacămintele de gaze mai vechi, exploatate încă din perioada sovietică,

sunt pe cale de epuizare. Producţia celor mai mari exploatări ale Gazprom a scăzut

cu 20% în ultimii 7 ani. Descoperirea unor câmpuri noi şi mai ales conectarea lor

la reţeaua de distribuţie necesită timp, investiţii masive şi tehnologie specială

pentru lucrări în condiţii climaterice defavorabile.

Pentru a-şi onora obligaţiile contractuale faţă de consumatorii europeni,

Gazprom se bazează pe reexportarea gazelor importate din ţările din Asia Centrală.

Fără acces la gazele cumpărate la preţuri reduse din Turkmenistan şi Kazahstan,

Rusia nu ar putea furniza gazele necesare pentru conductă nordică europeană şi

pentru extensia conductei Blue Stream în Europa Centrală. Moscova se opune cu

înverşunare tendinţelor de emancipare a statelor CSI din Asia Centrală, care ar

putea începe să exporte hidrocarburi în Occident fără intermediul Rusiei.

Europa a început deja să ia în calcul variante de reducere a dependenţei de

gazul rusesc, iar măsurile - rămase pînă acum la nivelul voinţei politice - inclus:

interconectarea reţelelor de transport la nivelul tuturor ţărilor UE, construirea de

noi conducte care să lege Europa occidentală de Norvegia, construirea de noi

terminale GPL.

Uniunea Europeană importă din Rusia 20% din petrol şi 30% din gazul

consumat. Pentru următorii 15 ani, UE va rămâne energetic dependentă de Rusia.

Eforturile autorităţilor de la Bruxelles de a diminua această dependentă au fost

anemice. Diversificarea furnizorilor de hidrocarburi şi a traseelor de transport

rămâne prioritară pentru UE. Culoarul de transport din bazinul Marii Caspice

prin Azerbaidjan si Georgia, necontrolat de Rusia, a devenit deosebit de important

pentru livrarea de gaze şi petrol spre Europa. Agresivitatea monopolistă şi şantajul

energetic al Moscovei asupra ţărilor consumatoare au contribuit la tensionarea

relaţiilor ruso-europene.

Statele Uniunii Europene din Europa Est-Centrală au fost revoltate de

negocierile secrete dintre fostul cancelar german Gerhard Schroeder şi Putin prin

care au decis să creeze conducta nord-europeană pe fundul Mării Baltice, direct din

Rusia spre Germania, evitând tranzitul prin Ţările Baltice şi Polonia. Parteneriatul

UE-Rusia, cu data de expirare în 2007, nu a putut fi reînnoit din cauza vetoului

polonez.

Rusia recunoaşte că Uniunea Europeană este o mare putere economică. În

acelaşi timp, consideră că Uniunea Europeană este o entitate fragmentată, cu o

pondere politică derizorie. În consecinţă, tratând separat cu statele membre, îşi

permite să dezbine, acţionând, arogant şi intransigent. În cele din urmă, atitudinea

sfidătoare a Moscovei ar putea determina Uniunea Europeană să adopte o politică

unitară, coerentă şi asertivă faţă de Rusia.

Pentru analiştii din domeniul energiei, Uniunea Europeană trebuie să

sgîndească întâi la măsuri alternative la gazul rusesc şi abia apoi să se teamă de

preconizatul OPEC al gazelor. Pentru Uniunea Europeană, problema acestui

ipotetic cartel se referă în special la măsura în care această organizaţie ar întări

poziţiile de negociere a doi mari exportatori, Rusia şi Algeria. Acţiunile unor

ţări ca Iranul sau Venezuela sunt mai puţin relevante pentru UE.

3. Triunghiul energetic Rusia – Ucraina - UE

Întreaga Europă fierbe la foc mic. Conflictul dintre Ucraina şi Rusia la

sfârşitul anului 2005 începutul anului 2006 a readus în atenţia UE faptul că

securitatea să energetică depinde în proporţie de aproape 50% de importuri, care

vin, în mare parte, din Rusia. Astfel că o data cu uşurarea adusă de acordul încheiat

între Kiev şi Moscova, în întreaga Europă se scot de la sertare vechi planuri şi idei

şi se caută şi altele noi pentru a reduce dependenţa faţă de Moscova.

Ucraina este plasată în acest triunghi energetic între Rusia şi UE datorită faptului

că pe teritoriul ei trec majoritatea conductelor de gaze către Europa.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova s-au răcit după alegerile din Ucraina şi

Revoluţia Portocalie din anii trecuţi care au adus la putere un preşedinte pro-

occidental - Viktor Iuscenko.

Autorităţile de la Kiev susţin că poziţia luată de Rusia se datorează dorinţei

Ucrainei de a deveni mai independentă faţă de Moscova şi de a dezvolta legături

mai strînse cu Occidentul. Analiştii sunt de părere că, dincolo de considerentele

pur comerciale, criza are într-adevăr şi un pronunţat substrat politic, fiindcă Rusia

încearcă astfel să continue să controleze, fie şi parţial, o Ucraina care a dat de

înţeles că e mai deschisă relaţiilor cu Occidentul.

Cum Ucraina este acum înclinată mai degrabă spre relaţiile cu ţările

occidentale, analiştii sunt de părere că Rusia încearcă să sancţioneze Ucraina,

forţând-o să plătească dacă tot vrea să aibă o atitudine aşa independentă şi orientată

către Occident.

Pe de altă parte, Rusia pare hotărâtă să îşi recapete influenţa pe care o

pierduse în ultimii ani asupra unora dintre fostele republici sovietice. Cumpănă

dintre ani s-a suprapus pentru Rusia, Ucraina şi Europa cu o criză fără precedent,

produsă de sistarea livrărilor de gaze naturale ruseşti pentru ucrainieni.

Şirul evenimentelor şi al declaraţiilor care s-au succedat vertiginos în acele

zile au dezvalut adesea decizii paradoxale venite dinspre Guvernul de la Kiev,

decizii care au bulversat aparatul politic de la Bruxelles. Pe 2 ianuarie, când

întreruperea livrărilor către Ucraina se făcea simţită în întreaga Europa,

preşedintele Iuscenko convoca de urgenţă o întrunire a ambasadorilor UE la Kiev,

în care declară că ţara sa este obligată la o nouă dovadă de independenţă

economică şi că relaţiile dintre Kiev şi Moscova se află într-un punct mort.

Cerând într-un fel sprijinul Europei, Victor Iuscenko declară patetic că

Ucraina se află în pragul unei ierni grele. Bruxelles-ul, alarmat de mesajele venite

de la Kiev şi de escaladarea acestui conflict, a convocat a doua zi o reuniune a

experţilor, la care au fost invitaţi şi reprezentanţii Gazprom şi ai Naftogaz, în

încercarea de a se ajunge la o soluţie. Uitând complet însă de mobilizarea

europeană, ministrul ucrainean al Energiei, Oleksei Ivcenko, anunţa în noaptea de

marţi spre miercuri încheierea unui acord cu Gazprom, acord extrem de avantajos

pentru Ucraina. Simultan, la Moscova, patronul Gazprom, Alexei Miller,

sărbătorea victoria Rusiei, anunţând că a fost obţinut exact preţul cerut, de 230 de

dolari mia de metri cubi, graţie societăţii RosUkrEnergo, care, printr-o strategie de

amestecare a gazelor, va cumpăra gazul rusesc cu 230 de dolari şi îl va vinde

Ucrainei cu 95 de dolari mia de metri cubi. Altfel spus, din acest ''razboi de câteva

zile'', Rusia şi Ucraina au ieşit ambele victorioase.

Dacă analiştii avansau iniţial ipoteza unei ofensive politice a Kremlinului

care urmărea destabilizarea Guvernului Iuscenko în pragul alegerilor legislative în

favoarea partidului pro-rus din Ucraina, acum, cu toţii erau obligaţi să recunoască

faptul că singura ţară care a avut de suferit din acest război a fost Rusia.

Pentru prima dată în ultimii 40 de ani, Occidentul îşi pune problema

siguranţei partenerului său energetic de la est. La o a doua privire aruncată asupra

contractului dintre Kiev şi Gazprom se poate observa însă şi un punct de

compromis extrem de important, care poate isca noi scandaluri. Împuternicind

RosUkrEnergo cu funcţia de unic importator de gaze naturale, Ucraina devine

totalmente dependentă de Rusia. Ea nu pierde numai preţul avantajos oferit de

Turkmenistan, ci şi orice posibilitate de a se aproviziona independent din alte

surse.

Pe de altă parte, această companie intermediară, RosUkrEnergo, pe care anchetele

o relevă ca un adevărat cuib al mafiei şi crimei organizate din Rusia şi Ucraina, şi

pe care fostul premier Iulia Timosenko a încercat în repetate rânduri să o dizolve.

Pe termen lung această actiunie a Moscovei a lăsat o amprentă asupra

relaţiei cu Ucraina şi UE.

Moscova şi Kievul au reuşit, în primele zile ale noului an 2006, să pună

capăt crizei declanşate de refuzul Gazprom de a mai livra gaze naturale Ucrainei.

Problema „s-a rezolvata printr-o serie de acorduri extrem de complicate, ce vor ��permite gigantului rus să obţină preţul cerut pentru energia livrată ţării vecine, iar

partenerului ucrainean, Naftogaz Ukraini, să plătească o sumă considerabil mai

mică decât cea solicitată de principalul său furnizor.

Atât Rusia, cât şi Ucraina s-au declarat „invingatoare” în urma acordurilor

încheiate, în timp ce Uniunea Europeană - ai cărei membri sunt dependenţi în

proporţie covârşitoare de gazul natural rusesc, livrat prin Ucraina - şi-a exprimat

exultarea.

Dilema ucraineană

Ucraina, după această criză, rămâne cu o lecţie învăţată pe propria-i piele.

Respectiv că Rusia nu şi-a pierdut reflexele consacrate în ultimii ani, acelea de a

apela la pârghiile economice, politice şi chiar militare pentru a-şi ţine în frâu

„satelitii” care manifestă tendinţe de orientare proeuropeana sau proamericană.

UE si caldura din calorifere

Pentru Ucraina şi Europa deopotrivă, prima tentaţie este - aşa cum s-a

dovedit în declaraţiile ale liderilor de la Kiev, dar şi din capitalele multor state

europene - aceea de a caută alternative pentru aprovizionarea cu gaze naturale, fie

că este vorba despre Marea Nordului sau despre Turkmenistan şi alte state central-

asiatice.

UE apreciază atitudinea constructivă avută de Federaţia Rusă în cadrul

negocierilor din cadrul Convenţiei Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice

precum şi intenţia Rusiei de a continuă reforma structurală a economiei sale şi a

sectorului său energetic. De asemenea, UE recunoaşte rolul Rusiei că partener

important, dar şi că o sursă de încredere furnizoare şi că un furnizor în expansiune

de produse energetice pe piaţă europeană.

Cu toate acestea, ţările europene inclusiv şi Ucraina încearcă să soluţioneze

problemă energetică şi prin alte metode, reducând dependenţa lor faţă de Rusia.

Ucraina intenţionează să îşi dezvolte capacităţile nucleare, pentru a reduce

dependenţa de gazele naturale importate din Rusia.

Aceasta trebuie să îşi diversifice sursele de energie şi să depună eforturi pentru a

reduce consumul. De asemenea se intenţionează să se investească în modernizarea

conductelor care tranzitează teritoriul ucrainean, punct-cheie pentru transportul

gazelor naturale şi al petrolului între Rusia şi Uniunea Europeană.

Autorităţile de la Kiev au fost de acord că, în schimbul unui ajutor

internaţional, să închidă, în decembrie 2000, centrala de la Cernobîl, teatrul celui

mai grav accident nuclear din istorie. Reactorul numărul 4 al centralei a explodat,

în data de 26 aprilie 1986, răspândind în atmosferă milioane de radioelemente,

echivalând cu peste 200 de bombe similare celei detonate la Hiroshima.

În cazul Europei este foarte clar că e nevoie de o politică mai colectivă şi mai

coeziva în ceea ce priveşte securitatea alimentării cu energie.

Până atunci, problema siguranţei furnizării de energie era luată cu seriozitate

în considerare, din nefericire, numai la nivelul naţional al statelor membre a în��

realitate, însă, avem nevoie de o abordare europeană mult mai amplă în ceea ce

priveşte acest aspect, mai ales că problema preţurilor devine din ce în ce mai acută.

Iniţial, avem preţul gazului la gura sondei. De asemenea, preţurile sunt clasificate

în funcţie de tipul utilizatorului final al acestora: rezidenţiale, comerciale,

industriale sau pentru energia electrică. Preţurile gazelor la gură sondei manifestă o

mare volatilitate, în funcţie de condiţiile climaterice şi de diferiţi factori de piaţă.

Creşterea eficienţei în transportul, depozitarea şi furnizarea acestora permite

consumatorilor să reducă impactul volatilităţii preţurilor. În general, componentele

principale ale preţului gazelor naturale sunt: preţul la gura sondei (costul propriu-

zis al gazului natural sau costul bunului respectiv); costul de transport pentru o

anumită distanţă; costul local de distribuţie.

Preţul gazelor naturale este în strânsă legătură cu cel al petrolului deoarece

petrolul este cel mai apropiat substituent al gazului natural, iar furnizarea de petrol

şi gaze naturale este în tandem. Că majoritatea bunurilor, preţul gazului natural

este ciclic. Creşterea acestuia, ca rezultat al unei cereri crescânde, încurajează

explorarea şi forarea (cum s-a întâmplat în anul 2000). Deşi durează ceva timp

până când industria producătoare răspunde la semnalul preţurilor, din momentul în

care producţia creşte, preţurile încep să scadă.

Însă “Razboiul gazelor” nu este legat doar de preţuri. Belarus, fostă

republică sovietică, rămasă în sfera de influenţa a Rusiei, nu s-a confruntat cu

drama preţurilor imens majorate la gazele naturale livrate de Gazprom altor foste

"surori" - Ucraina, Georgia sau Moldova. Mesajul lui Putin era clar: resursele de

energie ale Rusiei, controlate totalmente de stat, pun la dispoziţia Moscovei o nouă

armă - "petropower" - pe care, neîndoielnic o va utiliza pentru restabilirea

influenţei la nivelul celei din perioada când a fost o superputere. Aşa se explică

acţiuni că distrugerea companiei Yukos, sau renationalizarea totală a infrastructurii

energetice a Rusiei. Pentru Putin, petrolul şi gazele naturale ruseşti ar putea foarte

bine să fie utilizate pentru a contracara criticile din ce în ce mai intense ale

Occidentului la adresa politicii sale dictatoriale tot mai pronunţate pe plan intern.

Confruntarea Ucrainei cu Rusia în chestiunea aprovizionării cu energie, prilej cu

care Vladimir Putin a conferit "războiului rece" o nouă definiţie, a avertizat ţările

mari consumatoare de energie ca, pe termen lung, prosperitatea lor economică se

află în mâinile unor persoane foarte periculoase.

4. Rusia trebuie luată in calcul ca jucător economic global

La sfârşitul anului 2007 Ucraiana şi Rusia au reuşit să ajunga la un

compromis cu preţul a aurului albastru” pentru 2008. Noul preţ este, practic,��

rezultatul unui lanţ de şantaje şi ameninţări între cei care au acces fie direct la

zăcământul de gaze, fie la conductă de transport către beneficiarii finali. Rusia,

prin intermediul Gazprom, ţine în şah Ucraina, care vorbeşte de o majorare a

tarifelor de tranzit dacă pretenţiile Moscovei devin absurde. La rândul său,

Gazprom este jucat pe degete de Turkmenistat şi Uzbekistan, care au scumpit

gazele lor naturale, cumpărate de Rusia pentru a le revinde altor ţări. Printre care şi

Ucraina.

Este posibil ca exemplul celor două republici asiatice să fie urmat de

Kazahstan, dar nu mai devreme de jumătatea anului 2008. Prinsă la mijloc,

Moscova a fost, practic, constrânsă să capituleze în faţa foştilor sateliţi sovietici,

deveniţi interlocutori incomozi şi abili la masa tratativelor. Negiciind preţul la

gazul turkmen, preşedintele Gurbandula Berdimuhamedov l-a avertizat pe

premierul rus Viktor Zubkov că dacă Gazprom nu acceptă noile condiţii ale

Ashabadului pentru 2008, în pofida contractului în vigoare şi valabil până la 1

ianuarie 2009, partea turkmenă va da undă verde construirii gazoductului

transcaspic, proiect susţinut de SUA şi UE, care prevede realizarea unei conducte

ce va traversa Marea Caspică, transportând gaze naturale spre Europa, via

Azerbaidjan şi Georgia, ocolind Rusia.

După o tăcere de câteva zile, Gazprom a răspuns cu un ” da” sugrumat. Nici

nu ar fi avut altă cale de ieşire din această situaţie. Dac ar fi tărăgănat lucrurile, n-

ar fi ajuns la un rezultat mai bun, dimpotrivă.

O atitudine de ostilitate din partea Rusiei ar fi incordat atmosfera,

determinandu-i si pe ceilalti actori ai “jocurilor” la Marea Caspica sa puna piciorul

in prag. Mai ales ca incurajata de victoria liderului turkmen, UE a propus

Ashabadului sa opteze in favoarea gazoductului prin Marea Caspica. Procedand ca

atare Bruxelles- ul si-a facut un calcul destul de simplu: conducta Baku- Tbilisi-

Erzerum, cu o capacitate de transport de pana la 30 mlrd. metri cubi pe an, este

deja construita, dar nu lucreaza la volum maxim, pentru ca nu dispune de suficient

gaz. Pe cand, cooptarea Ashabadului ar fi schimbat datele problemei.

Pe de alta parte un refuz ar fi pus in dificultate realizarea altui proiect

energetic in regiune: gazoductul caspic gandit sa transporte acelasi gaz din Marea

Caspica in Europa, traversand Turkmenistanul si teritoriul Rusiei.

Avantajul traseului caspic consta in faptul ca o mare parte din infrastructura

necesara exista deja. In cazul in care va ajunge sa prinda viata gazoductul caspic va

avea nevoie de 10- 20 mlrd metri cubi de gaze naturale pentru a functiona la

capacitatea proiectata, iar Rusia isi va putea pastra pozitia dominanta de principal

furnizor de gaze naturale al Europei.

5. Rusia opreste gazele Europei cu mana Ucrainei

- Prezentarea pe etape a situatiei de criza actuala -

La inceputul anului 2009 in zilele de 8-10 ianuarie a făcut să eşueze

semnarea unui acord cu privire la trimiterea de observatori in Ucraina, in

incercarea de a pune capăt crizei gazului, astfel comisarul european pentru energie,

Andris Piebalgs, a anunţat joi 8 ian 2009, intr-o conferinţă de presă, că vineri 9

ianuarie 2009 va fi trimisă la Kiev o echipă de observatori care va verifica situaţia

din teren privind livrarea gazelor ruseşti către Uniunea Europeană, prin Ucraina.

Piebalgs a precizat insă că nu s-a ajuns la un acord asupra datei reluării

furnizării de gaze naturale ruseşti către UE, in condiţiile in care partea rusă a

refuzat propunerea preşedinţiei cehe a Uniunii de a trimite o misiune europeană de

observatori in Ucraina care va avea ca misiune verificarea situaţiei din teren

privind livrarea gazelor ruseşti către Uniunea Europeană, prin Ucraina. La randul

său, reprezentantul preşedinţiei cehe a UE, ministrul industriei şi comerţului

Martin Riman, a confirmat că directorului Gazprom, Aleksei Miller, i-a fost

prezentată joi, la Bruxelles, propunerea inclusă in acordul incheiat de partea

ucraineană şi Comisia Europeană, care a fost insă refuzată de partea rusă.

Preşedintele concernului rus Gazprom, Alexei Miller, a anunţat vineri că

gigantul rus va permite accesul observatorilor europeni pentru monitorizarea

tranzitării gazului rus la staţiile sale de pompare de la graniţa cu Ucraina.

“Ca raspuns la adresa rusilor, Ucraina nu se opune venirii observatorilor ruşi

pe teritoriul său pentru a permite reluarea livrărilor de gaz către Europa”, a declarat

vineri pentru AFP purtătorul de cuvant al societăţii ucrainene Naftogaz, Valentin

Zemliansk.

Oficialii rusi au anuntat ca pot relua vineri 16 ianuarie 1009 livrările de gaz

pentru Europa via Ucraina, dacă va fi semnat un protocol privind controlul

internaţional al tranzitului de gaz pe teritoriul ucrainean.

Alexei Miller la intalnirea cu preşedintele rus Dmitri Medvedev : “Noi

sperăm ca in cursul zilei de astăzi /vineri/ să fie semnat protocolul privind crearea

unui mecanism internaţional independent pentru asigurarea tranzitului de gaz rus

pe teritoriul Ucrainei şi, imediat, ce acest document va fi semnat vor fi reluate

livrările.”

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene a anunţat că a ajuns la un acord cu

premierul rus Vladimir Putin şi premierul ucrainean Iulia Timoşenko in privinţa

trimiterii de observatori europeni in Ucraina in vederea restabilirii aprovizionării

cu gaz a Europei. Premierul ceh Mirek Topolanek se va deplasa vineri la Kiev

pentru finalizarea acestei misiuni.

Ucraina va permite accesul observatorilor ruşi pe teritoriul său pentru a

supraveghea tranzitul gazului rus spre Europa, a anunţat vineri seara preşedintele

ucrainean, Viktor Iuşcenko, informează AFP.Presedintele ucrainean a declarat ca

isi asumă obligaţia de a permite reprezentanţilor părţii ruse să aibă acces la

punctele de intrare şi ieşire a gazului rus ce tranzitează Ucraina pentru a fi livrat

Europei, daca acordul va fi semnat si negocierile vor fi terminate.

Preşedintele in exerciţiu al UE, primul ministru ceh Mirek Topolanek, a

estimat vineri, 09.01.2009 , că Moscova şi Kievul sunt de acord asupra desfăşurării

de observatori ai celor două ţări pentru tranzitul de gaz rusesc in Europa prin

Ucraina, dar a indicat că incă nu a fost semnat niciun acord.

Acesta a mai declarat ca misiunea observatorilor este de a ajunge la un

accord privind cele 2 tari si ca au promisiuni din partea lor ca vor incerca sa

resolve problema cat mai urgent posibil, dar ca mai raman de finalizat detalii

tehnice .

Sambata 10.09.2009 premierul rus Vladimir Putin a declarat ca Rusia si

Uniunea Europeana au semnat un protocol de acord pentru controlul tranzitului

gazului rusesc catre Europa via Ucraina dupa o intalnirea avuta cu omologul sau

ceh Mirek Topolanek a carui tara detine in present presedintia UE. Şeful

guvernului de la Moscova a indicat că documentul a fost semnat din partea Rusiei

de către vicepremierul rus Igor Secin şi de şeful Gazprom, Aleksei Miller, iar din

partea UE de către ministrul ceh al industriei şi comerţului Martin Riman. Partea

ucraineană va fi informată de semnarea acestui document.

Concluzii

In data de 13 ianuarie 2009 Rusia afirma ca a pornit pomparea

gazelor spre ucraina si ca aceasta din urma este responsabila pentru

intarzierea reluarii distributiei de gaze pentru restul europei.

De cealalta parte a baricadei, Ucraina afirma ca gazele rusesti vin

cu presiune foarte mica pe conducte si ca aceasta nu poate sa le

pompeze mai departe spre europa.

Jocurile de influenta dintre cele 2 tari inca continua, situatia

conflictului si rezolvarea lui nu a fost finalizata pana la terminarea

proiectului.

Bibliografie:

1. Ziarul “Saptamana financiara”

2. Revista “Top Bussines”

3. Ziarul “ The Times”

4. www.bbc.co.uk

5. www.curierulnational.ro

6. www.tmctv.ro

7. Kulikov BB Îmbunătăţirea eficienţei de cercetare şi inovare în RAO

Gazprom / / industria gazului. - M: «Gazoil de presă», mai 1998, p.48-50

8. Poseur PM Punerea în aplicare a capacităţii intelectuale a întreprinderilor şi

Organizaţii Gazprom / / industria gazului. - M: «Gazoil de presă», mai

1998, p.48-47

9. Remizov VV Principalele domenii de ştiinţă şi tehnologie, politica RAO

Gazprom / / industria gazului. - M: «Gazoil de presă», iulie 1998, p.4-5

10. Tarasov VI Utilizarea tehnologiei moderne bancar pentru a de finanţare a

sectorului de gaz / / industria gazului. - M: «Gazoil Presă »,august 1998,p.10-13