Ganglionii bazali

Sunt reprezentaţi de trei mase de substanţă cenuşie situate în profunzimea substanţei albe, la baza emisferelor cerebrale.

Nucleul caudat, Nucleul lenticular, Claustrum.

Nucleul caudat Este reprezentat de o masă voluminoasă de substanţă cenuşie situat

lateral de talamus pe care îl înconjoară în potcoavă. Concavitatea traiectului său priveşte anterior. Extremitatea anterioară este orientată anterior, iar extremitatea posterioară este orientată inferior.

Este alcătuit din trei porţiuni: capul, corpul, coada. În totalitate prezintă:

două feţe: ventriculară,, aderentă.

două margini: laterală, medială.

două extremităţi: antero-superioară, postero-inferioară. Faţa ventriculară este în raport cu ventricolul lateral, fiind acoperită

de epiteliul ependimar.Segmentul superior al acestei feţe formează peretele inferior al

prelungirii frontale. Segmentul mijlociu corespunde răspântiei ventriculare, iar segmentul inferior intră în alcătuirea peretelui superior al prelungirii temporale. Faţa aderentă vine în raport cu capsula internă care îl separă de talamus. Faţa aderentă de la nivelul cozii este în raport cu nucleul venticular, de care este separat printr-o lamă sublenticulară de substanţă albă.

Marginea laterală este dispusă în dreptul limitei superioare a capsulei interne.

1

Marginea medială formează şanţul talamo-caudat, sau opto-striat, în care se află lama cornata, vena corpilor striaţi şi tenia semicirculară.

Extremitatea antero-superioară vine în raport cu prelungirea frontală a ventricolului lateral.

Extremitatea postero-inferioară merge până în prelungirea temporală a ventricolului lateral.

Nucleul lenticular

Este situat lateral de talamus şi de nucleul caudat.Are o formă triunghiulară prezentând:trei feţe:

laterală, supero-medială, inferioară,

două extremităţi: anterioară, posterioară,trei margini. Faţa laterală este separată de nucleul claustrum prin capsula albă

externă. Faţa supero-medială vine în raport cu capsula internă Faţa inferioară vine în raport cu peretele superior al prelungirii

sfenoidale a ventricolului lateral, de care este separat de coada nucleului caudat.

Extremitatea anterioară este unită de coada nucleului caudat prin pedunculul nucleului lenticular.

Extremitatea posterioară este liberă. Din punct de vedere structural nucleul lenticular este împărţit în trei

segmente de către două lame se substanţă albă dispuse vertical reprezentate de lama medulară internă şi lama medulară laterală.

Segmentul lateral este cel mai voluminos, are un aspect cenuşiu net şi se numeşte putamen.

Segmentul mijlociu şi cel medial formează globus pallidus cu o coloraţie cenuşiu palidă.

Din punct de vedere al dezvoltării filogenetice se diferenţiază paleo-striatum format din globus palidus şi neo-striatum format din putamen şi nucleul caudat.

Nucleul claustrum

2

Este reprezentat de o lamă subţire de substanţă cenuşie, dispusă vertical între nucleul lenticular şi scoarţa cerebrală a lobului insulei.

Între nucleul lenticular şi claustrum se interpune capsula externă, iar între claustrum şi lobul insulei se află capsula extrema.

Conexiunile nucleilo bazali

Nucleii bazali reprezintă centrii căilor descendente paleoencefalice. Ei realizează legături directe corticale precum şi conexiuni cu talamusul, cu căile senzitive şi căile cerebeloase. O altă categorie de conexiuni sunt cele intrinseci realizate între diferitele componente ale nucleilor bazali.

Având la bază dezvoltarea filogenetica şi ontogenetică precum şi considerentele conexionale şi funcţionale nucleii bazali se clasifică în:

Paleostriatum reprezentat de globus palidus, Neostriatum reprezentat de nucleul caudat şi putamen.

Eferenţele nucleilor bazali

Sunt reprezentate de:a) fibre din nucleul caudat şi din din putamen care se îndreaptă

către globus pallidum.b) eferenţe ale globus pallidum care se constituie în două

fascicule distincte: Ansa lenticulară, dispusă anterior, Fasciculul lenticular, dispus posterior.

Cele două fascicule se unesc, înconjoară anterior capsula internă şi ajung în regiunea subtalamică.

O parte din fibre constituie fasciculul palido-hypotalamic, iar altă parte fascicolul palido-talamic.

Cea mai mare parte se îndreaptă către nucleii subtalamici. Aceste fibre sunt condensate în câmpul subtalamic Forel divizat în:

* câmpul H ce conţine fibre pentru nucleul roşu,* câmpul H1 ce conţine fibre pentru fascicolul palido-talamic,* câmpul H2 ce conţine fibre pentru fascicolul palido-hypotalamic.

Aferenţele nucleilor bazali

3

Îşi au originea în ariile 4 şi 8 ale cortexului lobului frontal şi fac sinapsă în nucleul caudat, de unde fibrele se îndreaptă către globus palidus şi apoi către talamus şi nucleul lui Luys.

De la nivelul talamusului se desprind fibre care ajung în cortexul lobului frontal, ariile 4 şi 6.

Din punct de vedere funcţional aceste fibre constituie un sistem inhibitor cu rol frenator al motilităţii disarmonice involuntare.

Datorită conexiunilor realizate aceste fascicule, ele au fost denumite circuite reverberante cortico-subcorticale.

În esenţă eferenţele pornesc din globus palidus care coordonează astfel centrii motori subiacenţi. Nucleul caudat şi putamenul sunt sub controlul scoarţei cerebrale şi au la rândul lor o acţiune inhibitoare de control asupra lui globus palidus. Tot în cadrul circuitelor motorii paleo-encefalice sunt intergraţi şi nucleii subtalamici. Formaţiuni secundare, sunt legate funcţional de putamen şi de globus palidus având rol de filtraj parţial al unor influxuri descendente către trunchiul cerebral.

În această categorie de formaţiuni intră: nucleul roşu, substanţa neagră, zona incertă, nucleul Luys.

Substanţa albă a emisferelor cerebrale

Este reprezentată de: Capsula internă, Capsula externă, Capsula extremă, Centrul oval, Centrul semioval.

Capsula internă Este o lamă de substanţă albă, groasă de 1 cm, delimitată de nucleul

caudat, talamus şi regiunea suboptică, medial şi nucleul leticular, lateral. Ea se continuă posterior cu piciorul peduncular cerebral, iar

superoposterior cu centrul oval. Este formată din două segmente (braţe): anterior şi posterior, unite

printr-o porţiune intermediară numită genunchiul capsulei. Braţul anterior, lenticulostriat este cuprins între capul nucleului

caudat şi faţa supero-medială a nucleului lenticular. În constituţia braţuluui anterior intră:

4

1. Fibre care leagă nucleul caudat de nucleul lenticular.2. Fibre talamo-corticale şi cortico-talamice ce formează pedunculul

talamic anterior. Braţul posterior, lenticulotalamic este cuprins între faţa laterală a

talamusului, situat medial, şi porţiunea posterioară a nucleului lenticular, situată lateral.

În alcătuirea braţului posterior intră:1. Fasciculul piramidal,2. Fibre talamo-corticale,3. Fibre talamo-caudale,4. Fibre talamo-lenticulare,5. Fibre cortico-talamice. Genunchiul capsulei interne este alcătuit din:1. Fibrele fasciculului cortico-nuclear (geniculat),2. Fibrele fasciculului cortico-pontin anterior.Capsula internă se continuă inferior cu piciorul pedunculilor cerebrali,

iar superior cu centrul oval. Ea reprezintă locul de trecere a numeroase fibre nervoase care pot fi împărţite în trei categorii distincte în funcţie de originea şi destinaţia lor:

1. Fibre ce îşi au originea în cortexul cerebral şi care se îndreaptă către pedunculii cerebrali sub forma fasciculului cortico-peduncular, ce constituie calea motorie, ce este subdivizată în patru fascicole:

1.1. Fasciculul piramidal,1.2. Fasciculul geniculat,1.3. Fasciculul cortico-pontin,1.4. Fasciculul fronto-pontin.

2. Fibre ce îşi au originea în talamus şi ajung în cortexul cerebral.2.1. Fasciculul talamo-cortical,2.2. Fasciculul cortico-talamic.

3. Fibrele sistemului de asociaţie inter-talamo-striat care leagă corpii striaţi (nucleul caudat şi putamen) între ei şi corpii striaţi de talamus.

Centrul semioval şi centrul oval

Centru semioval este constituit din substanţa albă ce se află situată superior de corpul calos, la nivelul unei singure emisfere. Centru oval este alcătuit din cei doi centrii semiovali uniţi prin

fibrele albe ale corpului calos.

5

Fibrele de asociaţie intraemisferice

Îşi au originea în celulele piramidale mici şi mijlocii din scoarţa cerebrală. În funcţie de lungimea lor aceste fibre se clasifică în fibre scurte şi fibre lungi.

Fibrele scurte, sunt dispuse superficial, subcortical ele unind regiuni foarte apropiate. La nivelul şanţului central aceste fibre constituie fascicolele de asociaţie senzitivo-motorii subcorticale.

Fibrele lungi, sunt situate profund, ele realizând conexiuni între lobi şi diferite arii de protecţie.

Se individualizează cinci fascicole de fibre lungi:1. cingulum,este conţinut în substanţa albă a lombului limbic, fiind

integrat funcţional căilor olfactive.2. fascicolul longitudinal superior, este format din fibre dispuse

superficial ce formează fascicolul fronto-occipital şi din fibre dispuse profund ce formează fascicolul fronto-temporal.

3. fascicolul longitudinal inferior, parcurge capsula externă fiind format din fibre temporo-occipitale.

4. fascicolul uniciform, este situat în capsula externă fiind alcătuit din fibre ce îşi au originea pe faţa inferioară a circumvoluţiei frontale inferioare şi care merg în circumvoluţia frontală superioară.

5. fascicolul occipito-frontal,este situat între faţa inferioară a lobului occipital şi extremitatea anterioară a lobului frontal.

Ventricolii laterali Sunt reprezentaţi de două cavităţi simetrice, dreaptă şi stângă, situate

în interiorul emisferelor cerebrale, în porţiunea centrală a acestora, sub corpul calos.

Orientarea lor este oblică în sens cranio-caudal şi medio-lateral. Ei reprezintă cavităţile ependimare ale emisferelor cerebrale ce comunică inferior cu ventricolul III prin orificiul interventricular Monro.

Ventricolii laterali descriu o curbă cu concavitatea orientată anterior, înconjurând nucleul caudat şi talamusul.

Fiecare ventricol prezintă: o porţiune centrală reprezentând răspântia ventriculară,de la nivelul careia se desprind un numar de 3 prelungiri (coarne):frontală,temporală si occipitală.

Răspântia ventriculară sau porţiunea centrală reprezintă locul de unire a celor trei prelungiri. Este situată în dreptul extremităţii posterioare a

6

talamusului reprezentând cea mai largă porţiune a ventricolilor laterali, fiind accesibilă puncţiei. Ea corespunde pulvinarului talamic.

Prelungirea frontală (cornul anterior),este situata în lobul frontal. Porneşte din răspântia ventriculară şi merge până la 3 cm de polul anterior al emisferei.Prezintă un număr de 3 pereţi:

* peretele superior este concav şi este format de faţa inferioară a corpului calos.

* peretele inferior prezintă 2 segmente: unul anterior situat înaintea orificiului lui Monro, altul posterior situat înapoia orificiului lui Monro.

Segmentul anterior este format de corpul nucleului caudat şi de fibre ce provin din genunchiul corpului calos.

Segmentul posterior este format din corpul nucleul caudat şanţul opto-striat (talamo-caudat) cu lama cornată, vena corpului striat şi tenia semicirculară, şi faţa superioară a talamusului.

* peretele medial este format de septul pelucidum, cuprins între corpul calos şi trigonul cerebral.

Orificiul interventricular Monro realizează comunicarea ventricolilor laterali cu ventricolul III .

El este situat imediat anterior de talamus la unirea peretelui medial cu cel inferior.

Prelungirea temporală (sfenoidală)

Situată în lobul temporal, urmăreşte traiectul realizat de coada nucleului caudat. Are o formă conică alungită descriind o curbă a cărei concavitate priveşte infero-medial. Prezintă un număr de doi pereţi:

peretele superior: este concav, fiind format din segmentul sublenticular al capsulei interne care îl separă de faţa inferioară a nucleului lenticular.

peretele inferior: este convex, fiind format din cornul lui Amonn şi din fimbria hypocampului.

Cornul lui Amon are o formă conică, alungită. Extremitatea anterioară este mai voluminoasă şi se numeşte cap, iar extremitatea posterioară este efilată şi reprezintă coada care se uneşte cu fimbria şi se continuă cu stâlpul posterior al trigonului cerebral. Fimbria, reprezentată de o lamă de substanţă albă, este însoţită de medial de fascia dentata. Ea se întinde de la stâlpul posterior al trigonului cerebral la uncus.

Prelungirea occipitală

7

Îşi are originea în răspântia ventriculară, de unde are o direcţie orizontală posterioară descriind o curbă cu concavitatea orientată medial. Are o lungime de 3 cm şi se termină la 3 cm de polul occipital.

Prezintă un număr de doi pereţi:* peretele supero-lateral este concav fiind format de corpul

calos,* peretele infero-medial este format din două proeminenţe

alungite în sens antero-posterior şi suprapuse.Proeminenţa superioară se numeşte bulb şi este determinată de

forcepsul posterior al corpului calos. Proeminenţa inferioară este formată de şanţul calcarin.

Cele două feţe sunt delimitate de două margini:* marginea superioară apare sub forma unui şanţ rotunjit curb cu

concavitatea orientată medial. Această margine corespunde unirii forcepsului cu fibrele spleniului corpului calos.

* marginea inferioară este rotunjită, convexă, corespunde eminenţei colaterale.

În cei doi ventricoli laterali se află plexurile coroide laterale dispuse pe şanţul coroidian al talamusului. Ele provin din plexurile coroide mediale ale ventricolului III şi pătrund în ventricolii laterali prin orificiul interventricular Monro.

Pătrunse în ventricolii laterali înconjoară pulvinarul talamusului în dreptul răspântiei ventriculare, unde formează glomusul, apoi se angajează în prelungirile temporale. De-a lungul acestui traiect plexurile coroide sunt acoperite şi separate de cavităţile ventriculare printr-o lamă apiteliată ependimară. Plexurile coroide formează în urma unui proces de ultrafiltrare lichidul cefalo-rahidian.

Structura scoarţei cerebrale Citoarhitectonica scoarţei cerebrale constă în dispunerea a şase straturi

de celule nervoase:1. Stratul molecular(plexiform),2. Stratul granular lateral (extern),3. Stratul piramidal lateral ,4. Stratul granular intern,5. Stratul piramidal intern,6. Stratul fusiform.

8

Această structură omogenă a scoarţei cerebrale cu şase straturi are o răspândire relativ redusă, dependent de valoarea funcţională a diferitelor arii şi câmpuri corticale.

Din acest punct de vedere scoarţa cerebrală se împarte în trei teritorii: allocortexul, caracterizat printr-o structură primitivă cu două

straturi: granular receptor şi piramidal efector alcătuind arhicortexul, sau prin amestecarea straturilor,formând paleocortexul.

izocortexul în care cel şase straturi sunt net individualizate formând neocortexul.

Se diferenţiază izocortexul hemotipic cu reprezentarea armonioasă a celor şase straturi caracteristic zonelor de asociaţie şi izocortexul heterotipic ce corespunde zonelor de proiecţie caracterizate prin preponderenţa straturilor granulare (în zonele receptoare) sau a straturilor piramidale (în zonele efectoare).

mezocortexul este un cortex de tip mixt în care insulele de allocortex sunt înconjurate de izocortex precum în circumvoluţia limbică, asigurând relaţiile dintre riencefal şi neocortex.

Cele şase straturi sunt specializate pentru funcţii determinante. Astfel, straturile 2 şi 4 reprezintă etajele de recepţie. Straturile 3 şi 5 reprezintă etajele de emitere a impulsurilor. Stratul molecular asigură conexiunile de vecinătate în suprafaţă, iar stratul profund asigură relaţiile interemisferice prin formaţiunile intercomisurale.

Scoarţa cerebrală realizează o suprafaţă de 1800 – 2200 cm2, având o grosime medie de 2,5 mm, ea fiind alcătuită din aproximativ 14 miliarde de neuroni.

AllocortexulEste format din:

arhicortexul reprezentat de formaţiunile hipocampice, paleocortexul reprezentat de căile olfactive şi lobul olfactiv.

Arhicortexul, formaţiunile hipocampice Este format din substanţa cenuşie şi substanţa albă dispusă sub formă

de inele. Sunt separate de paleo şi neocortex prin şanţul hipocampic. Topografic se diferenţiază: hipocampul ventral si hipocampul dorsal.

Hipocampul ventral proemină în ventricolul lateral fiind reprezentat de girus dentatus.

9

Hipocampul dorsal este reprezentat de idusium griseum care în traiectul său înconjoară corpul calos la nivelul spleniului şi se continuă cu fascicola cinerea care e continuată din girus dentatus.

Hipocampul anterior şi cel posterior sunt uniţi prin bandeleta lui Giacomini. Aferenţele hipocampului vin de la aria senzorială olfactivă, de la neocortex, de la hipotalamus şi de la trigonul cerebral. Eferenţele hipocampului sunt reprezentate de fimbria hipocampului care de-a lungul stâlpilor anteriori ai trigonului cerebral vine până la nivelul tuberculilor mamilari. De la nivelul acestora se desprinde fascilolul mamilo-talamic care face sinapsă în nucleul anterior al talamusului.

Sistemul limbic Prezintă un cortex de tip allocortex. El realizează multiple conexiuni

cu hipocampul, cu teritoriile corticale, cu nucleii subcorticali, jucând rolul unui centru de reglare şi coordonare a unor procese vegetative. Intervine şi în reglarea şi desfăşurarea comportamentului emoţional, afectiv şi celui sexual.

Structural, este constituit din următoarele elemente:1. Teritorii corticale şi subcorticale: hipocampul, indusium griseum,

girus cinguli, nucleul amigdalian, nucleii septului pelucidum.2. Fascicolele intramurale constituite din fibre ce unesc teritoriile

corticale: cingulum, striile longitudinale (nervii lui Lancisi), bandeleta lui Broca, bandeleta lui Giacomini.

3. Conexiunile extramurale prin care sistemul limbic realizează conexiuni cu: - hipotalamusul prin trigonul cerebral,

- cu corpii mamilari prin hipocamp, fimbrie, trigonul cerebral, stâlpii anteriori, tuberculii mamilari şi tractul mamilotalamic,

- cu mezencefalul,- cu formaţiunea reticulată.

Sistemul limbic este parte componentă, alături de sitemul olfactiv, al riencefalului.

Paleocortexul

Este format din bulbii olfactori şi tracturile olfactive.La nivelul spaţiului perforat anterior tractul olfactiv se împarte în două

rădăcini:

10

- rădăcina medială se îndreaptă mediocranial până în dreptul corpului calos unde se termină prin aria septală divizată în aria paraolfactivă şi circumvoluţia subcaloasă.

- rădăcina laterală merge de-a lungul lumenului insulei şi se termină la nivelul uncusului şi în jurul celei de-a cincia circumvoluţii temporale formând lobul piriform.

Protoneuronul (N1) căii olfactive este reprezentat de celulele bipolare situate la nivelul mucoasei pituitare a cavităţii nazale. Prelungirea axonică traversează lama ciuruită a etmoidului şi pătrunde în endocraniu unde face sinapsă cu deutoneuronul situat în bulbul olfactiv. Prelungirile axonice ale celulelor mitrale din bulbul olfactiv parcurg tracturile olfactive şi abordează centrii corticali, care din punct de vedere funcţional sunt subdivizaţi în:

- aria senzorială reprezentată de aria piriformă de la nivelul lobului temporal.

- aria septală şi spaţiul perforat anterior de la nivelul lobului frontal.Aceşti centrii sunt în legătură cu arhicortexul hipocampic.

Riencefalul Reprezintă cel mai vechi segment, din punct de vedere filogenetic, al

encefalului. La om el are o dezvoltare redusă, fiind acoperit prin dezvoltarea neocortexului.

Porţiunile corticale ale riencefalului formează trei arcuri concentrice dispuse la limita dintre emisferele cerebrale şi diencefal.

Primul arc, este reprezentat de circumvoluţia limbică alcătuită din: aria paraolfactorie, girus cinguli, circumvoluţia hipocampului şi uncus.

Al doilea arc, arcul marginal lateral este format din stria intermediară, stria longitudinală medială, fascicola cinerea, fascia dentata hipocampică.

Al treilea arc, arcul marginal medial, este situat inferior de corpul calos, este format din trigonul cerebral şi fimbria hipocampică.

Cele două arcuri reprezintă căi de legătură olfactorie cu formaţiunile hipocampice, respectiv cu cornul lui Ammon.

Cornul lui Ammon reprezintă apare ca un relief pe peretele inferior al ventricolului lateral, la nivelul şanţului hipocampului. Prin faţa sa inferioară aderă la circumvoluţia hipocampului. Extremitatea anterioară este globuloasă şi prezintă o serie de şanţuri ce formează digitaţiile hipocampului. Extremitatea posterioară se continuă cu corpul calos şi cu

11

stâlpii trigonului cerebral. Medial, cornul lui Ammon este flancat de fimbria hipocampului constituită dintr-un fascicol de substanţă albă.

Pe faţa superioară a cornului lui Ammon şi medial de fimbrie se află fascia dentata care anterior merge până la uncus apoi se continuă cu bandeletele lui Giacomini. Posterior fascia dentata se continuă cu fascicola cinerea şi cu stiile mediale de pe corpul calos.

Cămpurile (ariile) corticale Din punct de vedere structural şi funcţional pe suprafaţa cortexului

cerebral se delimitează zone numite câmpuri corticale, care se diferenţiază între ele prin grosimea stratului cortical, prin dimensiunea celulelor şi prin modul de stratificare al acestora.

Câmpurile 4 şi 6, constituie cele mai reprezentative tipuri de câmpuri cu scoarţă agranulară, cu preponderenţa straturilor piramidale. Situate în circumvoluţia precentrală a lobului frontal sunt câmpuri efectorii motorii.

Mai dezvoltată către marginea superioară a emisferei ele se îngustează progresiv către şanţul lateral Sylvius.

Ele ocupă în totalitate circumvoluţia precentrală şi parţial circumvoluţiile frontală superioară, mijlocie şi inferioară.

În câmpul 4 predomină celulele piramidale printre care sunt diseminate celule piramidale gigant, ale căror dimensiuni (120 înălţime – 60 lăţime) sunt unice pe tot întinsul scoarţei cerebrale.

Excitarea zonelor câmpului 4 determină producerea de contracţii izolate a unui grup muscular, sau a unui singur muşchi. Distribuiţia ariilor excitabile ale câmpului 4 indică o somatotopie precisă: membrul superior ocupă partea superioară a câmpului, urmează trunchiul, membrul superior şi extremitatea cefalică realizând humunculus motor.

La nivelul câmpului 6 stratul fusiform este păstrat, iar straturile piramidale invadează straturile granulare, care dispar.

Funcţional, câmpul 6 reprezintă aria premotorie ce determină mişcări ritmice coordonate.

Circumvoluţia postcentrală reprezintă localizările aferente. La acest nivel se delimitează câmpurile 1, 2, 3, 5.

Câmpul 3 apare sub forma unei benzi înguste întinsă de-a lungul şanţului central. Între câmpul 4 şi câmpul 3 se constituie o zonă de trecere în care stratul piramidal prezintă o descreştere semnificativă în timp ce stratul granular invadează straturile piramidale.

12

Cele 4 câmpuri 3, 1, 2, 5, ocupă circumvoluţia postcentrală realizând o localizare somatotopică a trunchiului, membrelor, extremităţii cefalice sub forma homunculuscui senzitiv. Ele realizează ariile somato-senzitive cu rol în analiza fin, discriminativă a senzaţiilor exteroceptive de presiune, temperatură, durere.

Câmpurile 44 şi 45 Sunt situate în lobul frontal, respectiv în circumvoluţia frontală

inferioară, fiind câmpuri efectoare.Câmpul 44, aria lui Broca se caracterizează prin faptul că stratul

profund piramidal conţine celule piramidale gigant cu înălţime de 60. Din punct de vedere funcţional cele două câmpuri intervin în coordonarea mişcărilor în raport cu limbajul articulat.

Câmpurile 41 şi 42 Sunt situate în lobul temporal, fiind câmpuri receptoare auditive. Ele

sunt localizate în profunzimea şanţului lateral Sylvius unde lobul temporal prezintă două şanţuri transversale ce delimitează circumvoluţiile temporale transverse (HESCHL), ce se continuă cu circumvoluţia temporală superioară, unde este localizat câmpul 22.

La nivelul acestor câmpuri se termină căile cohleare centrale după ultima staţie din corpii geniculaţi mediali ai talamusului.

Transformarea granulară a scoarţei acestor câmpuri este evidentă, cele două straturi piramidale fiind sărac celulare.

Câmpul 43 sau aria gustativă se află în porţiunea inferioară a circumvoluţiei parietale ascendente, superior de şanţul lateral Sylvius.

Câmpul 17 este situat în lobul occipital, pe ambii versanţi ai scizurii calcarine. Funcţional reprezintă cea mai importantă arie vizuală, ea fiind o replică fidelă a sistematizării topografice a retinei. Astfel, fiecare punct al retinei se proiectează pe un punct corespunzător al scoarţei cerebrale: jumătatea superioară a retinei pe versantul superior al scizurii calcarine, jumătatea inferioară a retinei pe versantul inferior al scizurii calcarine, macula lutea pe extremitatea posterioară a şanţului calcarin. În cadrul câmpului 17 se diferenţiază funcţional trei zone:

de proiecţie, de percepţie, recunoaştere.

Morfologic în acest câmp sunt prezente două benzi albe corespunzătoare celor două straturi piramidale. În stratul granular intern se află celule stelate gigant ale căror dendrite se ramifică paralel cu scoarţa, iar prelungirea axonică pătrunde în substanţa albă.

13

Câmpurile vestibulare, primare sunt situate în circumvoluţia temporală superioară ele reprezentând centrii de coordonare şi control al căilor vestibulare.

În această zonă îşi are originea fascicolul temporo-pontin ce coordonează reglarea cerebrală a motricităţii.

Centrii secundari vestibulari se află situaţi în circumvoluţiile frontale superioară şi mijlocie, ei controlând menţinerea poziţiei şi coordonarea mişcărilor în mers.

Câmpurile extrapiramidale corticale

Scoarţa cerebrală controlează activitatea nucleilor subtalamici, a nucleului roşu, a substanţei negre, a nucleilor vestibulari, a nucleilor olivari, a substanţei reticulate şi a cerebelului.

Câmpurile extrapiramidale reprezintă 85% din cortexul motor şi cuprinde:

câmpurile supresive, câmpurile extrapiramidale propriu-zise, câmpurile sistemului cortico-subcortical, câmpurile cortico-oculo-cefalogire.

1. Câmpurile supresivePot determina inhibarea funcţională a ariei motorii principale. De la

nivelul scoarţei cerebrale a lobului frontal, a lobului occipital şi a circumvoluţiei cingulii se desprind fascicule ce se îndreaptă şi fac sinapsă în nucleul caudat şi în globus palidus, de unde se reîntorc în câmpurile 4 şi 6 prin fasciculul lenticular, realizându-se un sistem cortico-strio-cortical.

2. Cămpurile extrapiramidale propiu-ziseSunt numite şi câmpuri ale sistemului cortico-neo-cerebelos.Impulsurile de la nivelul acestor câmpuri sunt conduse prin două

fascicule: fronto-pontin, parieto-temporo-pontin.

Fasciculul fronto-pontin îşi are originea în câmpurile 4 şi 6. Fascicolul parieto-temporo-pontin îşi are originea în două teritorii: parietal în câmpurile 1 şi 2, 3, 5, şi temporal în câmpul 22.

Cele două fascicule coboară, fac sinapsă în nucleii pontini, de unde se îndreaptă către scoarţa cerebeloasă pentru a face sinapsă în celulele Purkinje ale căror prelungiri axonice se îndreaptă către nucleul dinţat unde fac

14

sinapsă. De la nivelul nucleului dinţat prelungirile axonice se îndreaptă către nucleul ventro-lateral al talamusului, apoi prin fibrele talamo-corticale ajung în câmpurile motorii 4 şi 6 din lobul frontal.

3. Câmpurile sistemului cortico-subcorticale Aceste câmpuri extrapiramidale controlează activitatea nucleilor

bazali precum şi a nucleilor subtalamici fie prin căi directe fie prin colaterale ale fascicolelor descendente. Se diferenţiază astfel:

fascilulul cortico-striat, fascilulul cortico-rubric, fascilulul cortico-nigric, fascilulul cortico-reticulat.

ce îşi au originea în câmpul 5.

4. Câmpurile cortico-oculo-cefalogire

Aceste teritorii coordonează mişcările asociate ale globilor oculari şi conjugarea lor cu rotaţia capului.

Mişcările globilor oculari sunt comandate de nervii cranieni III, IV şi VI, iar rotaţia capului de accesorul spinal (XI).

Centrul funcţional al mişcărilor voluntare asociate ale globilor oculari precum şi centru mişcărilor conjugate a capului cu cele ale globilor oculari îşi are sediul în câmpul 8 situat în circumvoluţia frontală mijlocie.

15