MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

C.Z.U: 342.5 (043.3)

CHIVERI GALINA

PRINCIPIUL TRANSPARENŢEI ÎN ACTIVITATEA

AUTORITĂŢILOR PUBLICE – GARANŢIE A UNEI

ADMINISTRĂRI DEMOCRATICE ÎN STATUL DE DREPT

Specialitatea: 12.00.02 – drept public (drept constituţional); organizarea și funcționarea instituțiilor de drept

Teză de doctor în drept

Conducător ştiinţific: Cârnaţ Teodor,

doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar

Autor:

CHIŞINĂU, 2013

2

© Galina Chiveri, 2013

3

CUPRINS ADNOTARE (în limba română, limba rusă, limba engleză)..........................................................4

LISTA ACRONIMELOR ȘI ABREVIERILOR............................................................................7

INTRODUCERE.............................................................................................................................8

1. ANALIZA SITUAȚIEI ÎN CERCETAREA DIN DOMENIUL PRINCIPIULUI

TRANSPARENŢEI ÎN ACTIVITATEA AUTORITĂŢILOR PUBLICE

1.1. Interesul doctrinar din Republica Moldova față de principiul transparenței în activitatea

autorităților publice......................................................................................................................13

1.2. Abordări științifice internaționale ale principiului transparenței în activitatea autorităților

publice...........................................................................................................................................19

1.3. Concluzii la capitolul 1...........................................................................................................29

2. ASPECTE CONCEPTUALE CU REFERIRE LA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI

2.1. Apariţia şi dezvoltarea istorică a principiului transparenţei...................................................32

2.2. Prezentarea teoretică a principiului transparenţei...................................................................44

2.3. Concluzii la capitolul 2...........................................................................................................56

3. CADRUL NORMATIV INTERNAȚIONAL UNIVERSAL ȘI INTERNAȚIONAL

REGIONAL CU PRIVIRE LA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI

3.1. Fundamente normative internaționale universale privind principiul transparenţei................59

3.2. Reglementări juridice internaționale regionale ale principiului transparenţei..................... ..66

3.3. Concluzii la capitolul 3...........................................................................................................81

4. ASIGURAREA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI DE CĂTRE AUTORITĂȚILE

PUBLICE DIN REPUBLICA MOLDOVA

4.1. Instrumente juridice cu referire la principiul transparenţei în activitatea autorităţilor publice

naționale..................................................................................................................................... 82

4.2. Implementarea principiului transparenței de către autoritățile publice................................113

4.3. Concluzii la capitolul 4.........................................................................................................135

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI............................................................... .137

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................143

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII....................................................167

CURRICULUM VITAE AL AUTORULUI............................................................................168

4

ADNOTARE la teza de doctor în drept, specialitatea: 12.00.02 (Drept constituţional), la tema „Principiul

transparenţei în activitatea autorităţilor publice – garanţie a unei administrări democratice în statul de drept”, autor Galina Chiveri, Chişinău 2013

Structura lucrării: teza este compusă din cuprins, introducere, patru capitole, structurate în douăsprezece subcapitole, concluzii generale, recomandări, bibliografie din peste 350 surse, 143 pagini de text de bază. Rezultatele obținute au fost publicate în 8 lucrări științifice.

Cuvinte-cheie: transparenţă, principiul transparenței, deschidere, autorităţi publice, informare, responsabilitate, acces la informaţie, libertatea de exprimare, secretizare, publicitate, legalitate, accesibilitate, stat de drept, democrație.

Domeniul de studiu în principal ține de dreptul constituţional. Scopul lucrării: este cercetarea complexă a principiului transparenţei în activitatea

autorităților publice, a eficacităţii normelor şi mecanismelor în asigurarea realizării principiului dat în cadrul activităţii autorităţilor publice, precum şi principalele tendinţe de dezvoltare a acestuia în perioada actuală.

Obiectivele lucrării sunt: cercetarea dimensiunii teoretice şi conceptuale a principiului transparenţei; investigarea procesului de apariţie, dezvoltare şi realizare a principiului transparenţei; identificarea valorilor, mecanismului, structurii și tipurilor de transparenţă ca un instrument al democraţiei; analiza cadrului normativ internațional universal și internațional regional cu privire la principiul transparenței; investigarea legislaţiei naţionale în materia principiului transparenţei; stabilirea problemelor de implementare a principiului transparenței; formularea unor recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniu și implementarea acestuia în Republica Moldova.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute: rezidă în faptul că, prezenta lucrare este una din primele, în știința Dreptului Constituțional autohton, consacrată studierii cuprinzătoare a conținutului principiului transparenţei, a lacunelor existente în norma constituţională și alte legi ce țin de acest principiu, astfel, oferindu-se îmbunătăţiri şi propuneri de lege-ferenda în acest sens. De asemenea, autorul elucidează trăsăturile principale ale principiului transparenței, oferind o definiție acestuia. Iar originalitatea științifică a studiului realizat rezultă din scopul și obiectivele prestabilite, orientate în ansamblu spre dezvoltarea teoriei constituționale din Republica Moldova cu privire la implementarea și asigurarea principiului transparenței.

Problema ştiinţifică importantă soluţionată constă în identificarea și argumentarea locului și rolului principiului transparenței în activitatea autorităților publice şi impactul acestuia asupra unei administrări democratice în statul de drept.

Valoarea aplicativă şi semnificaţia teoretică a lucrării: În cadrul tezei s-a reuşit dezvoltarea unei abordări constituționale a principiului transparenței, analizând relația dintre transparență și deschidere, publicitate, democrație și stat de drept. Semnificaţia teoretică a cercetării este identificarea mecanismelor și factorilor socio-juridici în asigurarea transparenţei puterii publice, formularea recomandărilor practice pentru autorităţile publice în vederea îmbunătăţirii transparenţei şi optimizării interacţiunii cu publicul. Concluziile și recomandările oferite de autori lărgesc cunoștințele despre autoritățile publice din Republica Moldova, dar și despre cadrul juridic internațional în domeniu, care e chemat să contribuie la dezvoltarea științei „Dreptul constituțional.”

Implementarea rezultatelor ştiinţifice: se materializează prin recomandările formulate ce servesc ca reper în elaborarea cursului de studiu de drept constituțional și drept administrativ, și în elaborarea ghidurilor și regulamentelor pentru diverse autorități publice. Astfel, suportul informativ din lucrare este chemat să fie util atât pentru autorităţile publice, societatea civilă, cât şi cetăţenii de rând.

5

АННОТАЦИЯ к докторской диссертации в области права, специальность: 12.00.02

(Конституционное право), на тему «Принцип прозрачности в деятельности органов государственной власти – гарантия демократического управления в правовом

государстве», автор Киверь Галина, Кишинэу 2013

Структура работы: Поставленные цели и задачи исследования предопределили логику его изложения и структуру. Работа состоит из введения, четырех глав, объединяющих 12 параграфов, выводы и рекомендации, списка использованной литературы из более 350 источников и 143 страниц основного текста. Результаты отражены в 8 научных публикациях на тему диссертации.

Ключевые слова: прозрачность/транспарентность, принцип транспарентности, открытость, органы государственной власти, информирование, доступ к информации, свобода выражения мнений, отчетность, демократия, секретность, доступность, правовое государство.

Область исследования в основном касается конституционного права. Цель работы является комплексное исследование вопросов транспарентности в

деятельности органов государственной власти, эффективности правил и механизмов для обеспечения реализации этого принципа в работе органов государственной власти и основные тенденции его развития на сегодняшний день.

Задачи работы: исследование теоретических и концептуальных измерении принципа транспарентности; расследование процесса разработки и реализации принципа транспарентности; определения ценностей, механизмов, структуры и типов транспарентности, как инструмент демократии; анализ международной и региональной правовой базы о принципе транспарентности; расследование национального законодательства принципа транспарентности; установление вопросов реализации транспарентности; формулирование рекомендаций по совершенствованию законодательной базы и ее реализации в Республике Молдова.

Научная новизна достигнутых результатов: состоит в том что, данная работа является одна из первых, в науке конституционного права, котороя исследовала всеобъемлющее содержание принципа транспарентности, изучение пробелов в конституционной норме и не только, предлагая предложения по улучшению закона в этом отношении. Автор также подчеркивает основные особенности принципа транспарентности, определяя его понятие. Оригинальность исследования исходит из цели и задач данной работы, ориентированные на развитие конституционной теории в Республике Молдова по осуществлению и обеспечению транспарентности.

Решение важной научной проблемы является выявление и аргументирование места и роль прозрачности в работе органов государственной власти и ее влияние на демократическое управление в правовом государстве.

Научно-практическая значимость исследования: В данной работе нам удалось разработать конституционный подход транспарентности, анализируя отношения между транспарентности и открытости, гласности, демократии и верховенство закона. Значимость исследования заключается в выявлении механизмов и социально-правовых факторов в обеспечение прозрачности государственной власти, а также в выработке практических рекомендаций для органов государственной власти по повышению прозрачности и оптимизации взаимодействия с гражданами. Выводы и рекомендации, предлагаемые авторами, расширят знания о государственной власти в Республики Молдова и о международно-правовой базе в этой области, которая призвана способствовать развитию науки „Конституционного права”.

Реализация научных результатов: находит свое отражение в рекомендациях, которые служат в качестве ориентира в развитии изучения конституционного и административного права, и в разработке руководящих принципов и правил для различных органов государственной власти. Информативная поддержка этой работы будет полезной для органов государственной власти, гражданского общества, а также для граждан, которые заинтересованы в этой теме.

6

ABSTRACT on PhD thesis of juridical sciences, speciality: 12.00.02 – Constitutional Law, title:

„The principle of transparency in the activity of public authorities – the guarantee of a democratic administration under the law”, author Galina Chiveri, Chisinau 2013

The structure of the study. The thesis contains: introduction, four chapters, twelve

paragraphs, Conclusions, Recommendations, Bibliography of more than 350 titles, 143 pages of basic text. The results are reflected in 8 scientific publications of the thesis.

Keywords: transparency, openness, public authorities, informing, access to information, freedom of expression, secrecy, publicity, accessibility, democratic governance, rule of law.

The field of the study mainly concerns the Public law: Constitutional law. The purpose of the study is to complexly research the principle of transparency in the

activity of central and local public authorities, the effectiveness of the rules and mechanisms to ensure the implementation of this principle in the work of public authorities, same as the ways of improvement and the main trends of its development nowadays.

The thesis objectives are: to research theoretical and conceptual dimension of transparency; to investigate the process of development and implementation of transparency; to identify values, mechanisms, structure and patterns of transparency as an instrument of democracy; to analyze the international and regional legal framework of the principle of transparency; to establish the national legislation of the principle of transparency; to make recommendations for improving the legal framework concerning the principle of transparency and its implementation in the Republic of Moldova.

Novelty and scientific originality of results lies in the fact that this is one of the first attempts, in the science of constitutional law, to address the principle of transparency in a comprehensive research within the activity of public authorities, by studying the gaps in the constitutional norms and other laws and by offering improvements and legislative suggestions in ensuring the principle of transparency. At the same time, in this paper, the author defines the concept of „ principle of transparency”, identifying its characteristics. The scientific originality of the study results from predetermined purpose and objectives, which are oriented towards the overall development of the Moldovan constitutional theory regarding the implementation and enforcement of the principle of transparency.

Important scientific problem addressed is the identification and argumentation of the place and role of the principle of transparency in the activity of public authorities and its impact on a democratic administration in the rule of law.

The practical value and theoretical significance of the thesis. In this thesis we managed to develop a constitutional approach of the principle of transparency, analyzing the relationship between transparency and openness, publicity, democracy and rule of law. The theoretical significance of the research is to identify the mechanisms and socio-legal factors in ensuring transparency of the public power, formulating practical recommendations for public authorities in order to improve transparency and optimizing the interaction with the public. The conclusions and recommendations offered by the author broads knowledge about the public authorities of the Republic of Moldova and about the international legal framework in the discussed field, which is called to contribute to the development of the science „Constitutional Law”.

Implementation of scientific results is reflected by the recommendations which serve as a benchmark in the development of the course of study of constitutional and administrative law, same as in the development of guidelines and regulations for the various public authorities. Informative support of this paper will be useful for the public authorities, civil society, same as for citizens who are interested in this subject.

7

Lista acronimelor și abrevierilor utilizate în teză

- alin. – aliniat şi derivatele - art. – articol şi derivatele - CEDO – Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale - CtEDO – Curtea Europeană pentru Drepturile Omului - CSJ – Curtea Supremă de Justiţie - CSM - Consiliul Superior al Magistraturii - CC - Curtea Constituțională - etc. – etcetera - nr. – număr şi derivatele - ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite - p. – pagină şi derivatele - pct. – punct - RM – Republica Moldova - vol. - volum - urm. - următoarele - sec. - secol - lit. - literă - ed. - ediție - CPC al RM - Condul de procedură civilă al Republicii Moldova - CPP RM – Codul de procedură penală al Republicii Moldova - MO - Monitorul Oficial - UE - Uniunea Europeană - SUA - Statele Unite ale Americii - URSS - Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste - PG - Procuratura Generală - CNA - Centrul Național Anticorupție - CNI - Comisia Națională pentru Integritate - SIS - Serviciul de Informație și Securitate - UTAG - Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia - TI - Transparency International - OSI - Open Society Institute - CJUE - Curtea de Justiție a Uniunii Europene - CEPI - Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță - DUDO - Declarația Universală a Drepturilor Omului - APL - Autoritățile publice locale - ONG - Organizație neguvernamentală

8

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate. La momentul actual, ideea unei

societăţi deschise şi democratice s-a maturizat, iar unul din instrumentele eficiente şi recunoscute

pentru realizarea acestui ideal este considerat, astfel, anume principiul transparenţei. Prin urmare,

noul început de secol promite o creștere fructuoasă a nivelului respectării drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi avansarea calităţii democraţiei.

Modificările ce se înfăptuiesc astăzi în Republica Moldova, fiind de ordin social, economic și politic, influențează nu doar sistemul de drept, ci și întreaga viață socială. Aceste modificări

sunt operate, în principiu, întru atingerea unui scop suprem – edificarea statului de drept,

deziderat ce constituie la moment, pentru Republica Moldova, o finalitate inerentă pentru

instaurarea unei autentice și reale democrații. Principiul transparenței reprezintă unul dintre

fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale

progresului său și ale dezvoltării sociale, deoarece ființa umană a dorit din toate timpurile ca

procesele publice și cele decizionale, care o vizează, să se petreacă cu maximă transparență și responsabilitate, ceea ce prezintă un act de echitate și de exteriorizare a proceselor decizionale.

Așadar, vorbind despre transparenţă, ca unul dintre atributele esenţiale ale guvernării

pentru orice stat democratic, trebuie să observăm dezvoltarea acestui fenomen și în Republica

Moldova. Tendinţele de dezvoltare ale Republicii Moldova determină indispensabilitatea

transparenţei în dialogul eficient „societate-autoritate publică”. Actualizarea acestei problematici

se explică şi prin faptul că, punerea în practică a principiului transparenţei în domeniul

gestionării politice şi economice, determină consolidarea formelor pozitive de administrare în

viaţa societăţii. Deschiderea și transparența activităților autorităților publice sunt cei mai

importanți indicatori ai eficienței funcționării acestora în punerea în aplicare a atribuțiilor

stabilite, precum și un element esențial de comunicare constantă și de calitate între cetățeni și Executiv. Transparența puterii publice permite cetățenilor să primească o reprezentare adecvată și formarea unor judecăți critice cu privire la starea societății și a autorităților publice, dar și întărește eficacitatea și eficiența controlului public asupra activității autorităților publice.

Interpretarea formală a principiului transparenţei, impune respectarea acestuia în contextul a mai

multe cerinţe juridice, cea mai importantă fiind obligativitatea de a aduce la cunoștință deciziile

luate în cursul procesului de administrare. Cu toate acestea, principiul transparenţei permite

restricţionarea accesului la anumite informaţii confidenţiale, fapt care nu împiedică divulgarea de

informaţii generale şi motivele pentru acordarea sau prezentarea elementelor de probă.

9

Un pas important pentru societatea contemporană în dezvoltarea multor concepte,

inclusiv şi a conceptului discutat, a fost adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,

iar sfârşitul secolului al XX-lea – începutul secolului al XXI-lea este caracterizat de creşterea

considerabilă a importanţei principiului transparenţei în politica statului, influenţând apariţia

unui şir de acte normative, adoptate de către state privind accesul publicului la informaţie şi

implementarea principiului transparenţei.

În acelaşi timp, ultimii ani sunt caracterizaţi de conştientizarea societăţii civile a dreptului

de a cunoaşte şi a avea acces la informaţiile de interes public, precum şi de atenţia sporită a

acesteia asupra activităţii puterii de stat, care, la rândul său, este nevoită să întreprindă măsurile

necesare pentru asigurarea acestor drepturi. Pe de altă parte, jurisprudenţa Curţii Europene a

Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului în materia principiului transparenţei şi a

accesului la informaţie, fiind tot mai dinamică, devine mai importantă şi realizează un control

asupra respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către state.

Întruchiparea principiului transparenței în activitatea autorităților publice este direct

legată de zona administrativă a reformelor anticorupție. De aceea, introducerea unor mecanisme

de deschidere și transparență în sistemul autorităților publice și transpunerea lor reală poate fi

privită ca o formă de luptă contra corupției. Astfel, apelând la informații cu privire la activitățile

autorităților publice, cetățenii își exercită dreptul constituțional, iar organele puterii centrale și locale au responsabilitatea și obligația de a furniza aceste informații. Deci, statul stabilește

garanții juridice pentru punerea în aplicare a acestei norme juridice.

Actualitatea cercetării este dictată de problemele legate de punerea în aplicare a ideii de

transparență în sistemul autorităților publice, care trebuie să ofere cetățenilor încrederea în

existența unui stat unde domină legea, echitatea, egalitatea, responsabilitatea și, în general,

existența unui stat democratic contemporan. De aceea, studiul problemei transparenței în

activitatea autorităților publice, în lumina construirii unui stat democratic și de drept în

Republica Moldova, este extrem de importantă, atât pentru științele juridice, în general, cât și pentru știința dreptului constituțional și realizarea practică, în special pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului.

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul prezentului studiu îl constituie cercetarea complexă a

problematicii principiului transparenţei în activitatea autorităților publice, a eficacităţii normelor

şi mijloacelor pentru implementarea principiului dat, precum şi principalele tendinţe de

dezvoltare a acestuia în perioada actuală.

10

Având în vedere actualitatea temei şi caracterul multilateral al investigaţiei în cauză,

realizarea scopului preconizat a impus următoarele obiective:

- cercetarea complexităţii fenomenului transparenţei, ca un fenomen socio-juridic, dar și definirea conceptului principiului transparenței;

- cercetarea entităţilor, valorilor, modalităților, structurii și tipurilor de transparenţă ca

un instrument pentru promovarea democraţiei;

- investigarea procesului de apariţie, dezvoltare şi realizare a principiului transparenţei

în cadrul evolutiv al istoriei;

- analiza legislaţiei naţionale în materia principiului transparenţei;

- investigarea actelor universale și regionale ce țin de principiul dat;

- studierea nivelului de transparenţă a autorităţilor publice şi elucidarea dificultăţilor în

aplicarea legislaţiei ce vizează acest principiu;

- oferirea unor recomandări pentru îmbunătăţirea aplicării principiului transparenţei în

activitatea autorităților publice din Republica Moldova.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Deşi în Republica Moldova au fost

efectuate unele cercetări cu privire la principiul studiat în teză, lucrarea în cauză vine să continue

efortul depus prin aprofundarea şi elucidarea principiului transparenței în activitatea autorităților

publice. Inovaţia ştiinţifică a lucrării este determinată de faptul că această investigaţie este una

din primele încercări de abordare complexă a conceptului transparenţei.

Problema ştiinţifică importantă soluţionată constă în identificarea și argumentarea

locului și rolului principiului transparenței în activitatea autorităților publice şi impactul acestuia

asupra unei administrări democratice în statul de drept.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Studiul are un caracter

ştiinţifico-teoretic, relatând, într-o formă explicită, rezultatele obţinute în cadrul cercetării, sub

aspect teoretic şi practic, raportate la aspectul naţional şi internaţional al problematicii. În funcţie

de finalitatea urmărită, rezultatele cercetării pot fi utilizate în soluţionarea problemelor legate, în

special, de sporirea gradului de transparenţă a activităţii autorităţilor publice, perfecţionarea şi

dezvoltarea mecanismelor pentru implementarea principiului transparenţei şi, în acelaşi timp, în

crearea unor politici de intensificare a implicării cetăţenilor în solicitarea, analizarea informaţiei,

în formularea unor propuneri şi recomandări de către aceştia autorităţilor publice şi în

participarea lor decizională.

Semnificaţia practică a cercetării este de a identifica esenţa mijloacelor şi factorii socio-

politici în asigurarea transparenţei activității organelor puterii publice, cauzalitatea eşecului său

la etapa actuală de dezvoltare a societăţii moldoveneşti, în formularea de recomandări practice

11

pentru autorităţile publice în vederea îmbunătăţirii transparenţei şi optimizării interacţiunii cu

publicul. Funcţionalitatea studiului constă şi în sugerarea aplicării unor instrumente şi practici

internaţionale care s-au soldat cu succes şi au determinat sporirea încrederii în relaţia societate-

autorităţi, precum şi evidențierea unor modalităţi de adaptare a acestor practici la specificul

Republicii Moldova.

Lucrarea prezintă curiozitate și suport informativ atât pentru funcționarii din autoritățile

publice centrale și locale, pentru studenții, masteranzii și doctoranzii, dar și pentru publicul larg

interesat de cercetarea temei investigate, precum și de toate subiectele tangențiale acesteia.

Această lucrare poate servi ca prim-suport teoretic, precum și ca un punct de reper, pentru

persoanele inițiate în domeniu. Cu alte cuvinte, aceste politici, pe de o parte, ar contribui la

îmbunătăţirea continuă a normelor şi mecanismelor utilizate de autorităţi, iar pe de altă parte,

prin conştientizarea importanţei participării şi exercitării drepturilor cetăţenilor şi a obligativităţii

autorităţilor de a le apăra exclusiv interesele.

Aprobarea rezultatelor științifice. Principalele poziţii ştiinţifice, rezultate şi concluzii

ale tezei sunt reflectate în mai multe publicaţii şi au fost prezentate la conferinţe ştiinţifice la

diferite niveluri. Procedurile de cercetare au fost introduse în activităţile de studiu ale

Universităţii de Stat din Moldova. Concluziile obţinute pe bază de cercetare au fost puse în

practica activităţilor catedrelor din cadrul aceleași universităţi. În viziunea noastră, problemele

juridice de asigurare a accesului publicului la informaţii guvernamentale și condiţiile pentru a

creşte transparenţa în ceea ce privesc constrângerile sale politice şi juridice, prezentate în teză,

reprezintă o prezentare suficientă în calitate de inspirații și idei pentru alte lucrări,

argumentându-se și propuneri pentru o mai mare transparenţă a activităţii organelor puterii

publice în Republica Moldova. Făcând parte din valorile democratice, transparența și natura

juridică a ei necesită a fi studiată în continuu, odată cu evoluția societăților.

Teza a fost discutată şi recomandată pentru susținere de Catedra „Drept Constituțional și Drept Administrativ” a Universității de Stat din Moldova și de Seminarului Științific de Profil

din cadrul Universității de Stat din Moldova. În procesul desfășurării investigației privind

soluționarea problemei științifice a acestei cercetări, au fost perfectate și publicate 8 articole științifice. Aceste publicații, deja, sunt folosite în procesul de studiu al disciplinelor „Drept

constituțional” și „Drept administrativ.”

Sumarul compartimentelor tezei. Capitolul I, intitulat „Analiza situației în cercetarea

din domeniul principiului transparenței în activitatea autorităților publice”, format din trei

paragrafe, și este dedicat analizei materialelor științifice privind principiul transparenţei, prin

12

prisma materialelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale în domeniu. Capitolul II poartă

denumirea „Aspecte conceptuale cu referire la principiul transparenței” și este format din trei

paragrafe, fiind dedicat unor relatări și analize istorice a transparenței, dar și studiază

terminologia acestui concept, având în vedere ponderea și orientările opiniilor exprimate de

autori individuali și organizaționali cu referință la domeniul implicat. Astfel, a fost cercetat

coraportul dintre mai mulți termeni, precum „transparența”, „publicitatea”, „deschiderea” etc.

Capitolul III, numit „Cadrul normativ internațional universal și internațional regional cu privire

la principiul transparenței,” reflectă principiul transparenţei din perspectiva experienţei

internaţionale, în special a celei europene. Trebuie menţionat faptul că, având în vedere

tendinţele de adaptare şi transpunere a politicilor din Republica Moldova în concordanţă cu cele

europene, analiza cadrului dat în raport cu situaţia internă a statului este una vitală şi de o mare

importanţă utilitară. Astfel, s-a reliefat multitudinea de surse care valorifică fenomenul în cauză

prin prisma Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei, Uniunii Europene, Organizației

Statelor Americane ș.a. Totodată, se analizează principiul dat în textele legislative ale unor state

străine, dar și abordările unor organizații neguvernamentale internaționale. Se demonstrează că

principiul transparenței reprezintă o umbrelă a mai multor drepturi și libertăți ale omului și care

se reflectă în tendințele moderne de dezvoltare a statelor democratice. Capitolul IV, „Asigurarea

principiului transparenţei de către autoritățile publice din Republica Moldova,” evidenţiază

status quo-ul naţional al problematicii transparenţei şi sursele care tratează transparenţa sub

aspecte juridico-constituţionale. Se purcede la prezentarea și analiza, în mod generos, a cadrului

legislativ ce se referă strict sau adiţional la principiul transparenţei, oferind propuneri de lege-

ferenda, dar și anumite recomandări. Mai mult decât atât, studierea fiecărei autorități publice în

parte prin firul respectării principiului transparenţei de acestea, dă naștere la mai multe abordări

inovatoare ce trebuie concordate cu standardele internaționale. În acest capitol, s-a dedicat o

atenţie specială respectării rudimentare de astăzi a principiului transparenţei în Republica

Moldova şi, în acelaşi timp, căilor de asigurare a intensificării respectării principiului

transparenţei.

Considerăm că, Concluziile generale și recomandările vor completa doctrina juridică

națională în domeniul cercetat, vor contribui la dezvoltarea continuă a dreptului constituțional,

ca ramură de drept, și vor servi ca suport științific pentru activitatea creativ-legislativă și cea

executivă relevant.

13

Lista bibliografică conține mai mult de 350 de surse, oglindind izvoarele de informație

studiate și care conțin rezultatele investigațiilor de bază ai reprezentanților doctrinelor juridice

naționale și a statelor străine.

I. ANALIZA SITUAȚIEI ÎN CERCETAREA DIN DOMENIUL PRINCIPIULUI

TRANSPARENŢEI ÎN ACTIVITATEA AUTORITĂŢILOR PUBLICE

1.1. Interesul doctrinar din Republica Moldova față de principiul transparenței în

activitatea autorităților publice

Transparenţa este o condiţie a existenței democraţiei, întrucât influenţează hotărâtor

participarea grupurilor sociale la guvernare. Principiul transparenţei reiese din câteva norme

constituţionale. În primul rând, deoarece puterea (suveranitatea) aparţine poporului care o

exercită prin reprezentanţi. Aşadar, este absolut firesc faptul că, poporul are dreptul să

urmărească măsura în care necesităţile şi doleanţele îi sunt analizate de autorităţi, care sunt

strategiile concrete în vederea soluţionării problemelor şi, mai ales, modalităţile în care acestea

sunt realizate. Ulterior, societatea, prin acceptarea sau neacceptarea măsurilor întreprinse,

evaluează activitatea autorităţilor. Această evaluare determină acţiunile ulterioare ale

autorităţilor, în sensul în care, fie îşi continuă activităţile în direcţia pe care au ales-o sau

generează alternative care vor fi iarăşi supuse unui control de către societate. Lipsa transparenţei

ar determina distrugerea acestui mecanism şi ar submina din start procesul de creare a unei

societăţi cu adevărat democratice.

Considerăm că, transparenţa este un principiu indispensabil unei societăţi şi unui stat de

drept, însă pentru ca acesta să nu fie utilizat în defavoarea poporului, este obligat statul să creeze

condiţii atât legale, cât şi sociale adecvate. Realizarea unui grad înalt şi eficient de transparenţă

implică o atitudine serioasă și responsabilă a statului. Pentru a spori încrederea poporului, statul

va întreprinde toate măsurile legale pentru ca informaţia veridică şi completă să fie accesibilă

tuturor în mod egal. În acelaşi timp statul, va întreprinde toate măsurile necesare legale pentru

protejarea anonimatului, intimității și confidenţialității informației, acordându-le acest statut în

baza obiectivităţii, și va respecta şi va crea condiţii pentru respectarea legii ce vizează principiul

transparenţei. La rândul său, poporul şi fiecare individ în parte va încerca să abordeze informaţia

furnizată într-un mod profesional şi independent (mass-media), va respecta cu stricteţe legislaţia

şi nu va pretinde la informaţia care este considerată prin lege intimă, confidenţială sau anonimă;

14

totodată, poporul îşi va valorifica dreptul de a participa la procesul decizional, atât prin

exercitarea opţiunilor electorale, cât şi prin participare activă.

În dreptul național, principiul transparenței nu este, de multe ori, prezent în mod explicit.

Unele elemente ale acestuia sunt, uneori, derivate din alte principii generale ale dreptului sau din

principiile generale ale dreptului constituțional și administrativ.

După părerea noastră, transparența este un principiu ce stă la fundamentul statului de

drept și democratic, prin care se realizează buna guvernare statului. Princiupiu transparenței este

un concept juridic, care exprimă o valoare a societății contemporane.

Din start, dorim să facem o scurtă prezentare a semnificației și abordarea principiului

transparenței din punct de vedere juridic. Astfel, legitimându-se în articolul 2 din Constituţia

Republicii Moldova,[60] transparența corespunde şi, într-un anumit sens, este asigurat la general

de către toate drepturile fundamentale ale cetăţenilor, iar în particular de către:

- dreptul la informaţie, definit de art. 34 alin. l din Constituţie, ca fiind accesul neîngrădit

al persoanei la orice informaţie de interes public;

- libertatea de exprimare, prevăzută de art. 30 din Constituţie şi, îndeosebi, libertatea

presei;

- obligaţia de informare corectă a opiniei publice de către autorităţile publice şi mijloacele

de informare în masă, prevăzută de art. 31 alin. 2 şi 4 din Constituţie;

- obligația statului să garanteze fiecărui om dreptul la accesul liber şi la răspândirea

informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de

muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic, prevăzut de art. 37

alin. 2 din Constituție.

Prin urmare, drept garanţie că guvernanţii nu vor încerca să ascundă de popor activitatea

lor, anume art.34 din Constituţia RM fixează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la orice

informaţie de interes public, iar autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt

obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice. Și în acest fel,

transparenţa are un caracter integrator, cuprinzând mai multe elemente, fiind consecinţa unor

drepturi fundamentale ale cetăţenilor.

În același context, evidențiem că Republica Moldova este una din puţinele ţări din lume

care dispune de un act normativ special în domeniul informării, consultării şi participării

cetăţeneşti. Este vorba de Legea privind transparenţa în procesul decizional adoptată în

2008[151], care stabileşte normele aplicabile pentru asigurarea transparenţei în procesul

decizional din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, altor autorităţi publice,

15

şi reglementează raporturile lor cu cetăţenii, cu asociaţiile constituite în corespundere cu legea, și cu alte părţi interesate în vederea participării la procesul decizional. La fel, statul dispune și de o

Lege organică privind accesul la informație,[140] care reglementează raporturile dintre

furnizorul de informaţii şi persoana fizică și/sau juridică în procesul de asigurare şi realizare a

dreptului constituţional al accesului la informaţie, principiile, condiţiile, căile şi modul de

realizare a accesului la informaţiile oficiale, aflate în posesia furnizorilor de informaţii, aspectele

accesibilităţii informaţiei cu caracter personal şi protecţiei acesteia în cadrul soluţionării

problemei accesului, drepturile solicitanţilor informaţiei, inclusiv a informaţiei cu caracter

personal, drepturile solicitanţilor informaţiei, cât și obligaţiile furnizorilor de informaţii în

procesul asigurării accesului la informaţiile oficiale și modalitatea apărării dreptului de acces la

informaţie.

În contextul reformei administraţiei publice din Republica Moldova apare negreșit rolul

integrării europene şi necesitatea armonizării legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar, ca fiind

un pas important. Pornind şi de la aspiraţiile europene ale actualei guvernări a Republicii

Moldova, trebuie de ţinut cont, în mod concret, de stipulările actelor Uniunii. În acest sens,

articolul 15 al „Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene”[288] prevede că în scopul

unei bune guvernări şi asigurării participării societăţii civile, instituţiile, organele, oficiile şi

agenţiile Uniunii Europene acţionează cu cel mai înalt grad de respectare a principiului

transparenţei.

Totuși, transparența nu este aceeași ca și libertatea de informație, deși e cel mai strâns

legată cu aceasta. Cea din urmă, este folosită în legislații sub un sens dublu. De obicei, aceasta

este folosită ca un sinonim pentru accesul la informație sau accesul la documente. Libertatea

dată, în sensul unei obligații de a oferi accesul la informație, este adânc înrădăcinată în sistemul

juridic. În cazul accesului pasiv la informații sau documente, această libertate este un drept, iar

în unele cazuri acesta a primit un loc în Constituție, precum este cazul și Republicii Moldova, în

calitate de drept fundamental. Astfel, legislația cu privire la libertatea de informație conține o

obligație juridică, în timp ce transparența este doar un principiu, un fapt.

Dezvoltarea transparenţei în activitatea unei autorităţi publice ajută la confruntarea

problemelor de responsabilitate şi eficientizează management-ul acesteia. Ca un instrument al

democraţiei, transparenţa este o modalitate de a asigura egalitatea drepturilor, precum cel la

informaţie, participarea la viaţa politică a poporului, controlul cetăţenilor asupra guvernării şi

dezvoltarea societăţii civile. Implicarea poporului în procesul decizional va avea ca rezultat

îmbunătățirea calității deciziilor adoptate şi legitimității acestora. Antrenarea în procesul de

16

elaborare a actelor normative a poporului, a diferitor grupuri, din toate sectoarele, va contribui la

echilibrarea documentelor strategice, elaborate în corespundere cu interesele comunităţii. În

afară de aceasta, participarea publicului la luarea deciziilor are o importanţă esenţială şi în ceea

ce priveşte educaţia civică, responsabilizarea, atât a reprezentanţilor administraţiei publice, cât şi

a cetăţenilor, prin stabilirea unui dialog eficient.[261]

Condiţiile, regulile şi principiile de transparenţă, ca un instrument al democraţiei, trebuie

să fie clar reglementate prin legislaţie. De asemenea, prevederile legislației nu trebuie să rămână

„literă moartă”, ci trebuie să prevadă mecanisme clare și eficiente de implementare a normelor

juridice, precum și stabilirea unui control riguros în scopul respectării acestora. Asigurarea

transparenţei în activitatea autorităților publice este un proces al cărui dezvoltare are un context

politic. Experienţa Republicii Moldova a relevat, de-a lungul timpului, mai mult tendinţa de

justificare a restricţiilor de transparenţă, decât cea de deschidere şi transparenţă a activităţii

autorităţilor. Creşterea gradului de transparenţă este împiedicat de caracteristicile culturii

politico-juridice ale populaţiei din Republica Moldova, care implică şi dezinteresul autorităţilor

publice în schimbul de informaţii cu publicul, deficienţele de susţinere legislativă a procesului,

interesele şi orientările antagoniste din cadrul societăţii, lipsa unei culturi participative a

cetăţenilor şi prezenţa conflictelor politice (din stânga Nistrului; problema Unității Teritoriale

Autonome Găgăuzia). Din cauza lipsei de informare, cetățenii nu cunosc cum pot să-și valorifice

drepturile și nu cunosc metodele prin care ar putea contribui la dezvoltarea acestui principiu.

Din prezentarea de mai sus deducem mai mult sau mai puțin conținutul principiului

transparenței. În consecință, analizând materialele ştiinţifice din Republica Moldova care au

abordat tema investigației prezente, precizăm că, acestea reflectă doar fragmentar sau tangențial

principiul transparenţei, prezentându-l ca unul dintre elementele de bază ale funcţionării

administraţiei publice şi în calitate de principiu ce garantează instituirea statului de drept.

Menţionăm, în acest sens, autori precum: Veaceslav Scripnic (Problemele realizării dreptului

persoanei la administrare într-un stat de drept, Chișinău, 2012), Lilia Bordei (Principiile

democraţiei pluraliste în organizarea şi funcţionarea Parlamentului Republicii Moldova,

Chișinău, 2010), Vitalie Pârlog (Compatibilitatea Convenției Europene a Drepturilor Omului cu

Constituția Republicii Moldova în materia libertății de exprimare, Chișinău, 2013, dedică o

atenție tangențială principiului transparenței prin prisma dreptului la informație sau chiar mai

mult, prin prisma libertății de exprimare), Maria Orlov (Drept Administrativ, Chişinău 2006),

Boris Negru (Teoria generală a dreptului şi statului, Chişinău, 2006), Victor Zaharia (Accesul la

justiţie: concept, exigenţe, realizări şi perspective, Cartier Juridic, 2008), Teodor Cârnaț

17

(Protecția Juridică a Drepturilor Omului, Chișinău, 2006), precum şi studiile efectuate de

asociaţii obşteşti ca: Centrul de Promovare a Libertăţii de Exprimare şi a Accesului la Informaţie

“Acces-info”, Transparency International – Moldova, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative

Sociale, ADEPT – Asociația pentru Democrație Participativă, Centrul de Analiză și Prevenire a

Corupției, studii care, însă, ating mai puțin aspectul transparenţei din punct de vedere științifico-

juridic.

Vorbind nemijlocit despre principiul transparenței în activitatea autorităților publice,

doctorul în drept Veaceslav Scripnic, în cercetarea sa denumită „Problemele realizării dreptului

persoanei la administrare într-un stat de drept”[195] concluzionează că participarea cetăţenilor

este necesară pentru a construi democraţia. Trebuie să fie controlat politicul, pentru o transmisie

îmbunătăţită a preferinţelor cetăţenilor, pentru a aplana conflicte, a facilita consensul şi a reduce

costurile în procesul de luare a deciziilor politice. În plus, participarea promovează un tip de

cetăţean care are un mai mare interes în a fi informat în legătură cu afacerile politice, în

cooperarea cu alţii – şi care arată un nivel sporit de respect pentru diversitate, întărind astfel

legăturile sociale între oameni şi favorizând înţelegerea interculturală.

Dr. Lilia Bordei stabilește, în lucrarea sa, influenţa şi modalităţile aplicării principiilor

pluralismului politic şi transparenţei în activitatea autorităţii reprezentative şi legislative a

Republicii Moldova, dar și identifică o scurtă geneză a principiului transparenţei şi influenţa

acestuia asupra dezvoltării democraţiei pluraliste. Autoarea definește „democraţia pluralistă” ca

un ansamblu de principii în baza cărora se dezvoltă diversitatea opţiunilor şi programelor politice

de guvernare a unei ţări, activitatea transparentă a guvernanţilor şi a tuturor autorităţilor publice,

găsindu-şi concretizare în multitudinea de partide si organizaţii politice, sindicale, religioase etc.,

exprimând diversitatea concepţiilor şi organizaţiilor care se interpun intre individ şi stat.

Profesorul universitar Victor Popa, în lucrarea sa „Regândirea procesului de reformă al

administraţiei publice locale în Moldova prin politici publici şi acţiuni participative”[183, p.20],

argumentează importanța transparenţei actului de guvernare și participării cetăţenilor în procesul

decizional. Astfel, transparenţa activităţii administraţiei publice ar trebui să cuprindă următoarele

principii: informarea prealabilă, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public

care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi

asupra proiectelor de acte normative, publicarea deciziilor adoptate cu caracter public;

consultarea cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în

procesul de elaborare a proiectelor de acte normative; participarea activă la luarea deciziilor

administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative, cu respectarea următoarelor reguli:

şedinţele instituţiilor din administraţia publică să fie deschise accesului public, iar dezbaterile să

18

fie consemnate şi făcute publice; oferirea unor posibilităţi de maximă audienţă a cetăţenilor;

crearea unui sistem informaţional care să facă accesibil pentru cetăţean cunoaşterea tuturor

reglementărilor existente în domeniul administraţiei publice.

În alt context, în viziunea dr.hab. Cârnaţ Teodor, prin lucrarea sa „Protecţia juridică a

drepturilor omului”,[40, p. 90] problema dreptului de petiţionare și dreptul la informaţie sunt

într-o strânsă legătură. Susținem întru totul opinia acestuia, conform căreia dreptul la informaţie

s-a configurat doar recent, ca drept fundamental al cetăţeanului, fapt ce implică lipsa

nominalizării sale în unele constituţii ale lumii. La fel și cu importanța incontestabilă a dreptului

cetăţenilor Republicii Moldova de a adresa petiții organelor de stat, întreprinderilor, instituţiilor

şi organizaţiilor, în scopul asigurării protecţiei drepturilor şi intereselor lor legitime.

În privința aspectelor ce ţin de dreptul accesului la informaţie, la fel, au fost efectuate un șir de studii valoroase, printre care menționăm pe E. Lupan, autorul lucrării „Accesul la

informaţie şi la justiţie în problemele de mediu”,[155] unde se argumentează importanța

principiului informării și participării publicului la elaborarea și aplicarea deciziilor legate de

mediul ambiant, ca fiind o modalitate de realizare a dreptului fundamental la un mediu sănătos.

În viziunea lui Veaceslav Scripnic, principiul transparenţei derivă din asimilarea corectă a

mai multor norme constituţionale, fiind o condiţie pentru funcţionarea democraţiei

constituţionale. Transparentizarea autorităţilor publice este un proces dinamic. Pe măsură ce

legea este mai aplicată, autorităţile administraţiei publice vor fi din ce în ce mai transparente,

pentru că vor avea exerciţiul aplicării legii.[6] Totuşi, problema restricţionării accesului la

informaţie este una delicată şi mereu urmează a fi tratată cu atenţie.

Iar avocații Andrei Briceac și Boris Malachi în cercetarea analitică denumită „Legislația

privind publicarea hotărârilor judecătorești pe paginile web – gradul de respectare de către

instanțele judecătorești”[289] se referă la un aspect specific al accesului la justiţie, și anume

evaluarea nivelului de respectare de către instanţele judecătoreşti, a legislaţiei ce reglementează

modul de publicare a hotărârilor judecătoreşti pe paginile web ale instanţelor. Potrivit studiului,

transparența actului de justiție, ca element constitutiv al dreptului de acces la justiție, se reflectă

în principiul publicității ședinței de judecată, conform căruia “în toate cazurile, hotărârile

instanței de judecată se pronunță public”.[55, art. 18, 23]

Deşi, în Republica Moldova, au fost efectuate unele investigații tangențiale cu privire la

transparență, lucrarea dată continuă efortul depus prin aprofundarea şi elucidarea multi-

aspectuală a principiului transparenței, făcând-o, astfel, una din primele încercări de abordare

complexă a conceptului discutat. Majoritatea savanților preocupați de analiza fenomenului

19

transparenței constată că pentru a fi recunoscut ca principiu de bază, acesta trebuie să

îndeplinească un șir de condiții, acestea rezultând direct sau indirect din prevederile actelor

normative naționale, dar și din tratatele internaționale. În baza acestor condiții, în literatura de

specialitate există multiple definiții și interpretări ale principiului transparenței, domeniu care

este divizat. Astfel, această situație demonstrează necesitatea studiului problemei tratate, iar

definirea acestui principiu și evidențierea caracteristicilor acesteia vor permite ca acesta să fie

transpus în viață, și, fără a exagera, nu doar să meargă paralel cu societatea, precum este la

momentul actual în Republica Moldova.

1.2. Abordări științifice internaționale ale principiului transparenței în activitatea

autorităților publice

Analizând abordările ştiinţifice internaționale ale principiului transparenței în activitatea

autorităților publice din doctrina juridică străină, evidențiem că aceasta este mult mai vastă și mai serioasă decât cea autohtonă, care nu și-a dedicat o atenție deosebită față de acest domeniu

de cercetare.

Conform părerilor savanţilor şi legislatorilor o transparenţă adevărată contribuie, în

primul rând, la dezvoltarea eficienţei administraţiei de toate nivelurile. Deoarece, practica

secretului administrativ excesiv poate duce la nişte fenomene contrare unei bune funcţionări a

administraţiei publice.[221, p. 47] Or, secretul administrativ permite, de multe ori, acoperirea și ascunderea greşelilor comise de funcţionari, dar și incompetenţa lor. Astfel, prin transparenţă se

câştigă corectitudine în acţiuni şi se protejează administraţia de ea însăşi.[162, p. 25]

Cercetătoarea din Federația Rusă, Galina Pâzina, relatează în lucrarea sa[225, p. 24]

intitulată „Transparența puterii publice: esența și mecanismele de realizare în Rusia

contemporană” că, mecanismul de exercitare al puterii publice este influențat prin sistemul de

instituții guvernamentale și alte procese publice (precum principii, funcții), în conformitate cu

obiectivele statului. În mod ideal, acest mecanism trebuie să funcționeze fără probleme și să fie

eficient. Dar, aceasta necesită un nivel ridicat de transparență în domeniul public general, dar și de promovare a participării cetățenilor la guvernare.

Participarea publicului în procesul de luare a deciziilor vizează neapărat accesul la

informație. În acest sens, Norman Marsh, în lucrarea sa „Public access to government-held

information: a comparative symposium” (Accesul publicului la informația deținută de guvern:

simpozion comparativ) argumentează că accesul la informaţia ce vizează procesul de guvernare

20

reprezintă instrumentul de compensare al dezechilibrului de putere dintre individ şi stat. O

democraţie sănătoasă trebuie să fie bazată pe o relaţie de încredere dintre cetăţean şi

guvernare[170, p.5], iar transparenţa realizată prin accesul la informaţia de interes public,

reprezintă un instrument real şi eficient de realizare a relaţiei de încredere sus menţionate. Prin

„informaţia de interes public” se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din

activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de

modul de exprimare a informaţiei[230]. În același context, remarcăm că în statele în care relația

de încredere dintre cetățean și stat este slabă sau aproape invizibilă, gradul de transparență al

activității autorităților publice este la fel de redus și ineficient, care duce, în mod firesc, la

imposibilitatea realizării actului de guvernare.

Astfel, și David Heald în lucrarea sa „Transparency: The Key to Better Governance”

(Transparenţa: cheia spre o mai bună guvernare) face trimitere la clădirea Parlamentului flamand

(partea de nord a Belgiei), care are un acoperiş convex din sticlă menit să simbolizeze

transparenţa Parlamentului faţă de popor. Iar arhitectura lui Richard Rogers pentru clădirea

Adunării Naţionale de la Wales a fost proiectată a fi la limita posibilităţilor transparenţei pentru a

invoca şi încuraja conceptul unei guvernări deschise.[106, p. 25] Conchidem că, transparenţa în

aspectul său fizic are o putere simbolică inedită, indicând, într-un mod metaforic, conduita care

urmează a fi abordată de guvernare. Totodată, autorul studiului dat menţionează că, serviciile

publice trebuie să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu cele „şapte principii ale vieţii

publice”, pe care le susținem și noi: altruism, integritate, obiectivitate, responsabilitate,

deschidere, onestitate şi conducere. În acest context de idei, apare întrebarea dacă termenul de

transparenţă este distinct celui de deschidere. În termeni de utilizare generală a autorului

răspunsul pare a fi negativ. David Heald declară că, funcţionarii publici trebuie să aibă o

atitudine cât mai deschisă în privinţa tuturor deciziilor şi acţiunilor întreprinse de aceştia. Ei

trebuie să-şi motiveze deciziile, iar restricţiile trebuie să fie admise doar în cazul în care acestea

ar leza interesele publice. Din cele expuse rezultă că, termenul „deschidere” are aceeaşi

semnificaţie cu cel al „transparenţei”, iar ultima poate fi înlocuită cu prima, în cadrul celor şapte

principii.

De aceeași părere este și savantul rus Pavel Mancenco,[229] care în lucrarea sa de

cercetare „Конституционно-правовой принцип транспарентности деятельности органов

государственной власти и органов местного самоуправления в Российской Федерации и

зарубежных государствах” evidențiază, de foarte multe ori că, dechiderea și transparența sunt

sinonime în ceea ce privește caracteristicile puterii publice democratice. Iar dr. Igor

Sanzharevskiy în teza sa de doctor intitulată „Транспарентное взаимодействие государства и

21

гражданского общества как институциональное свойство политического процесса” susține

că transparența reprezintă un proces politic care se determină prin deschiderea sferelor legale

pentru societate, dar și accesibilitatea cetățenilor la informațiile obiectivelor, realizărilor și rezultatelor statului, cât și deținerea a unor strânse legături între societate și puterea

guvernamentală.[226]

Cu toate acestea, există autori care fac distincţie între termenii „transparență” și „deschidere”. Profesorul Patrick Birkinshaw în studiul său „Freedom of information. The law,

the practice and the ideal” (Libertatea informaţiei. Dreptul, practica și idealul) menţionează

faptul că, termenul de dechidere şi cel de transparenţă au o semnificaţie foarte apropiată, însă nu

similară, şi că, ambele au o extindere mai largă, decât cea a accesului la informaţia

guvernamentală. Birkinshaw consideră că, deschiderea semnifică doar procesul prin care pot fi

văzute operaţiunile şi activităţile guvernării care, însă, nu creează drepturi şi nici obligaţii

juridice. Iar transparenţa se extinde dincolo de deschidere, astfel incluzând şi legiferarea

procesului şi realizarea unui mecanism cât mai accesibil, creând atât drepturi, cât şi obligaţii.

[22, p. 189-191] Opinie susținută și de noi în linii generale, deoarece, transparența este mai largă

ca deschiderea, prima incluzând și participarea cetățenilor la procesul de luare a deciziilor.

Un alt autor Torbjörn Larsson, în studiul „How Open Can a Government be? The

Swedish experience” (Cât de deschis poate fi un Guvern? Experienţa suedeză) face o distincţie

similară celei lui Birkinshaw, considerând că transparenţa este o extindere a deschiderii, creând

condiţii pentru simplitate şi înţelegere.[209, p. 40]

Părerea noastră este că, totuși oricât nu s-ar căuta indicii care ar deosebi acești termeni,

totuși, în esență, reprezintă unul și același lucru, și anume, fiecare funcționar public, sau

persoană investită cu demnitate publică, trebuie să fie deschisă, onestă și transparentă în legătură

cu actul guvernării, în toate deciziile luate și acțiunile realizate.

Reieșind din contextul deschiderii guvernului, Daniel Naurin în lucrarea sa „Taking

transparency seriously” (Abordarea serioasă a transparenței)[256] cercetează complexitatea

conceptului transparenței, indicând că publicitatea face referinţă la situaţiile în care acţiunile

guvernării sau acţiunile politice sunt monitorizate de publicul larg. Cantitatea şi varietatea

audienţei reprezintă un criteriu calitativ de realizare al principiului transparenţei. Un public larg

reprezintă în sine o multitudine de idei, opinii, perspective. Astfel, cu cât este mai largă şi variată

audienţa sau publicul, cu atât nivelul publicităţii este mai mare. Actorii politici, care sunt expuşi

unui grad înalt de publicitate, sunt urmăriţi de o audienţă care poate evalua acţiunile lor din

perspective diferite.

22

În aceeași ordine de idei, Jon Elster[90, p. 97] susține că, un discurs ţinut în faţa a o mie

de persoane omogene este un public mai puţin larg, decât un discurs ţinut în faţa unei audienţe de

cincizeci de persoane, care să includă nu doar susţinători, dar şi oponenţi, posibili aliaţi, experţi

independenţi ş.a.

Publicitatea este un fenomen care nu implică şi legalitate, similar fenomenului

deschiderii, însă are puterea de a influenţa acţiunile sau comportamentul actorilor politici. Iar

transparenţa este o caracteristică a procesului politic care influenţează creşterea sau descreşterea

nivelului de publicitate. Cu cât gradul de transparenţă este mai înalt, cu atât este mai mare şansa

de a fi urmărit de un public mai larg. Transparenţa promovează publicitatea, dar corelaţia dintre

acestea nu este perfectă. Publicitatea acţiunilor politice nu poate exista dacă societatea nu este

interesată, indiferent cât de transparent ar fi procesul de elaborare a politicilor. [245]

Astfel, precum am mai menționat, însăși deschiderea sau transparența presupun

publicitatea activităţii, inclusiv şi deschiderea informaţiilor despre sfera de activitate, prestarea

serviciilor, sursele de finanţare, executarea lucrărilor şi altele, pentru toate părţile cointeresate.

De aici reies mai multe valori, precum: încrederea, legalitatea, parteneriatul, accesibilitatea,

siguranța, profesionalismul. Încrederea, în mod voluntar, primeşte decizia despre oferirea

raportării adăugătoare (neprevăzute de legislaţie). Legalitatea reprezintă respectarea normelor

juridice în activitatea autorităţilor publice. Parteneriatul reprezintă cooperarea cu toate sectoarele

de activitate ale societăţii, fiind respectate relaţiile tolerante și urmărindu-se consolidarea

societăţii. Accesibilitatea presupune faptul că autorităţile publice oferă informaţia care trebuie să

poarte un caracter regular, pe înţelesul adresatului, având tendinţa spre optimizarea posibilităţii

folosirii acesteia în modul efectiv al activităţii autorităţii. Siguranţa reprezintă faptul, că

deschiderea informaţiilor nu admite aplicarea daunelor anumitor persoane, clienţilor sau

colaboratorilor instituţiei, cât şi instituţiei în întregime. Profesionalismul în activitatea autorităţii

publice se referă la o creştere permanentă a calificării cadrelor instituţiei, creşterea calităţii

serviciilor oferite, crearea şi aplicarea standardelor efectivităţii serviciilor oferite.

În același context, profesorul David Heald declară că, principii precum eficienţa,

încrederea, responsabilitatea, autonomia şi controlul, confidenţialitatea, intimitatea,

anonimitatea, echitatea şi legalitatea analizate prin prisma transparenţei ar contribui la

distingerea tuturor subtilităţilor acestui concept[106, p. 59-68] și în așa fel le analizează.

Principiul transparenţei în cadrul activităţii autorităţilor publice include mai multe

domenii tangenţiale, care clarifică acest principiu.

O tangență cu dreptul, pe plan economic, autorul Richard Oliver în „Ce este

transparența?”[172, p. 35] definește conceptul de deschidere în orice sferă a afacerilor, explicând

23

rolul acestuia în economia globală și revelând cum transparența poate fi extinsă pentru a oferi

companiilor un avantaj competitiv. În același domeniu, Fung, Graham, și Weil în „Dezvăluirea

completă: Pericolele și Promisiunile Transparenței”[98] interacționează factorii politici,

economici și puterile cognitive a diferitor părți interesate pentru a analiza dezvoltarea și menținerea politicilor de transparență interne și globale existente și viitoare.

Ţinând cont de reperele de mai sus, clarificăm în primă instanţă, că transparenţa ar trebui

contrapusă cu eficienţa, așa cum susține olandezul Luc Rouban[194, p. 18] În general, această

relaţie poartă un caracter pozitiv, cum ar fi: limitarea corupţiei şi a abuzurilor, limitarea

funcţionării neadecvate a relaţiilor financiare ş.a., dar care ar trebui să fie supusă unor limite,

deoarece o transparenţă greşită şi excesivă ar împiedica o organizare funcţională. Există o

noţiune a transparenţei care face o legătură pozitivă dintre aceasta şi performanţa, în primul rând

pentru că expunerea spre public este prezumată să acţioneze ca un stimulator. Însă, transparenţa,

în ceea ce priveşte unele aspecte de exploatare, poate influenţa comportamentul într-un mod

neprevăzut, susțin Hood și Heald. Astfel, deciziile politice de importanţă publică sunt abundent

monitorizate şi comentate de mass-media. Formularea politicilor publice şi aprecierea acestora a

devenit mai dificilă din cauza incapacităţii (reducerea numărului corespondenţilor de

specialitate) şi refuzului (poziţionarea ideologică sau competitivă) reprezentanţilor mass-media

în analizarea serioasă a aspectelor legate de politică. Aceasta îngreunează procesul de elaborare a

politicilor, care devine vulnerabil în faţa unor grupuri interesate în simplificarea exagerată a

acestor probleme complexe.[106, p. 61]

În cea de-a doua instanţă, transparenţa ar trebui contrapusă cu încrederea.[106, p. 62]

Literatura de specialitate consideră, că transparenţa contribuie la construirea credibilităţii. În

acelaşi timp, Onora O’Neill în studiul „O Întrebare de Încredere”[173, p. 72-73] menţionează

faptul că, transparenţa ar putea dăuna încrederii sau credibilităţii, în special când aceasta

subminează analiza profesională a evenimentelor. În general, O’Neill are o atitudine negativă

faţă de transparenţă şi consideră, că pentru a dobândi încredere, este necesar de a propune drept

obiectiv reducerea decepţiilor şi minciunilor, în locul tendinţei de a spori nivelul de transparenţă.

O’Neill menţionează că, creşterea nivelului de transparenţă ar produce o avalanşă de informaţii

nesortate şi neînţelese, precum şi ar produce dezinformarea, instalând o confuzie, cu excepţia

cazului când informaţiile pot fi sortate şi evaluate. La fel, este posibil să se creeze o incertitudine,

care cu siguranţă va afecta încrederea. Transparenţa ar putea încuraja oamenii să fie mai puţin

oneşti, să sporească decepţiile şi astfel să reducă motivele încrederii.

O atitudine similară este redată şi în studiul „Logica uimitoare a transparenţei”.[94, p.

315-339] Autorii studiului, Finel şi Lord, consideră că, o informaţie mai amplă sau mai bună nu

24

garantează faptul că aceasta va conduce la o satisfacţie mai mare sau la un nivel ridicat de

încredere, iar în unele cazuri ar putea crea o situaţie de îndoială ascunsă sub enigmele sau erorile

profesionale.

Suntem de părerea că, deși au dreptate autorii sus-menționați, totuși, această dreptate nu

este integră. Astfel, transparența, într-adevăr nu presupune, în mod automat, creșterea încrederii

populației și vice-versa, însă aceasta în cea mai mare cantitate și calitate satisface nevoile

poporului în cunoașterea adevărului, chiar dacă acest adevăr nu corespunde părerilor și viziunilor unui grup anumit de persoane. În cele din urmă, această încredere este focusată nu pe

funcționari, ci pe norma juridică, care trebuie să aibă tendința să fie statornică și rigidă.

În al treilea rând, contrapunem transparenţa cu responsabilitatea. Același doctrinar L.

Rouban specifică că, această relaţie este extrem de importantă, deoarece se consideră că,

transparenţa ar contribui la o responsabilitate politică de o înaltă calitate.[194, p. 20] De regulă,

„codul responsabilităţii” este divergent, fapt ce determină să apară întrebarea: cine ar fi

responsabil de ceea ce este contestat în public? Transparenţa ridică, inevitabil, întrebări cu

privire la distribuţia puterii şi a resurselor. În acelaşi timp, generează productivitate şi eficienţă,

iar furnizorii de servicii publice sunt aşteptaţi să-şi demonstreze responsabilitatea şi valoarea

acesteia prin atitudine corespunzătoare, echitate, participare şi chibzuinţă.[106, p. 63]

La fel și Francis Adams demonstrează în lucrarea sa[4, p. 3] că, cetăţenii trebuie să

dispună de dreptul de a avea acces la informaţiile cu privire la deciziile, politica şi acţiunile

guvernării, iar funcţionarii publici poartă obligaţia de a fi responsabili pentru acţiunile şi

performanţele lor. Atât transparenţa, cât şi responsabilitatea sunt factori importanţi care

determină limitarea corupţiei din sectorul public şi promovarea încrederii în puterea de stat.

În al patrulea rând, contrapunem transparenţa cu autonomia şi controlul. N. Finkelstein

[95, p. 1-9] susține că transparenţa poate fi un instrument de control ierarhic, care, paradoxal, ar

putea funcţiona într-un mod netransparent (spre exemplu, o intervenţie directă a organului

ierarhic superior ar putea lua forma unei devieri de vinovăţie). În acelaşi timp, ar putea fi admis

controlul din afara instituţiei, care ar deveni o problemă în cazul când hotarele acestei instituţii

sunt bazate pe minciună. În acest caz, ar fi necesar un studiu profund al instituţiei pentru a

înţelege limita dintre minciună şi adevăr. Înțelegem, în acest fel că, sistemele de control

generează probleme complexe, care urmează a fi elucidate în fiecare caz aparte.

Transparenţa, în al cincilea rând, urmează a fi contrapusă cu confidenţialitatea sau

intimitatea sau anonimitatea. Dr. Gunin Dmitrii în „Transparența și taina informației: aspect

teoretico-juridic”[223] susține că, exprimarea accentului restrictiv al regimului tainei informației

25

reprezintă și un tip permisiv de reglementare juridică, manifestată în prevalența îndatoriilor și interdicțiilor, ce limitează accesul la informații, asupra permisului de acces la informații. Taina

sau secretul informațiilor se caracterizează prin stabilirea obligațiilor privind neproliferarea

informațiilor referitoare la subiecții care le posedă, instituirea interdicțiilor pentru terță persoană

de a avea acces la aceste informații, accesului limitat la informații permisive pentru un grup

strict limitat de persoane.

Paralel cu ideea de mai sus, Pâzina Galina[225] sugerează că ar trebui să fie o interdicție

pe anonimat în luarea deciziilor în ramura executivă, inclusiv instrucțiuni, ordine, decrete și alte

acte normative. Toate deciziile trebuie să aibă autor, pentru că publicul ar trebui să știe cine a

pregătit decizia, pentru ca cetățenii să facă o anchetă.

Așadar, confidenţialitatea rezultă din obligaţia conducerii de a nu divulga informaţia care

ar putea acţiona în detrimentul societăţii. Intimitatea rezultă din obligaţia de a nu divulga

informaţia ce ţine de valorile intime a fiecărei persoane în parte. Confidenţialitatea şi intimitatea,

deseori, generează confuzii între ceea ce-şi doreşte societatea să cunoască şi ce are dreptul să

cunoască. Astfel, din cele expuse anterior, este important de menţionat că, e necesară stabilirea

unui echilibru între stat, societatea civilă şi individ, în așa fel încât să existe o legătură și coordonare în cadrul adoptării deciziilor de către aceste autorități.

Următoarea contrapunere este cea a transparenţei cu echitatea sau corectitudinea. Pentru

a putea determina influenţa echităţii asupra principiului transparenţei este necesară

conceptualizarea acesteia. Echitatea poate fi conceptualizată atât, din punct de vedere al

drepturilor, cât şi al necesităţilor, însă, în dezbaterile politice este adesea utilizată pentru a

determina inegalitatea. În opinia lui C. Hood și D. Heald, transparenţa reduce inegalitatea, deși aceasta poate avea şi o latură negativă, prin faptul că generează alte aspecte de împotrivire.[106,

p. 67] Prin însăși transparența decizională se urmărește echitatea, care se manifastă în

corectitudinea deciziilor luate de către autorități și faptul dacă aceste decizii corespund

necesităților statului și societății. Totodată, transparenţa urmează a fi contrapusă cu legitimitatea. Legitimitatea este

răspunsul la întrebarea: „Ce le dă dreptul să acţioneze?”[106, p. 69] Aceasta presupune

recunoaşterea transparenţei drept principiu consfinţit prin lege şi impunerea obligativităţii

respectării acestuia.

O altă lucrare valoroasă elaborată de Deirdre Curtin și Albert Meijer[73] intitulată „Cinci

mituri ale transparenței din cadrul Uniunii Europene: deliberarea prin sticlă?” vine să descrie

relația dintre transparență și legitimitate în cadrul Uniunii Europene. Astfel, autorii ajung la

26

concluzia că, proclamarea transparenței și accesului public la informații a fost interpretat ca o

încercare de a legitimiza Uniunea Europeană, căreia, după părerea lor, îi lipsește legitimizarea

democratică adevărată. Este pus la îndoială faptul că, legitimitatea democratică va crește

semnificariv. Legitimitatea democratică, în viziunea autorilor oglindește percepțiile indivizilor

drept o justețe a autorității, iar Uniunea Europeană, la această etapă a dezvoltării sale, fără

îndoială, are nevoie de o abordare mult mai sofisticată a relației dintre transparență și legitimitate. În perspectiva critică a autorilor cu referire la mituri, concluzia lor generală este că

miturile au prezentat o simplificare a relației dintre transparență și legitimitate și a relației dintre

cetățeni și Uniunea Europeană. Ipoteza generală pare a fi că, dacă cetățenii știu ce face Uniunea

Europeană și dacă aceștia pot influența elaborarea politicilor, atunci legitimitatea poate fi

îmbunătățită. Din cele expuse anterior, putem spune că, există două viziuni distincte în ceea ce priveşte

importanţa principiului transparenţei cercetate în materialele științifice. Astfel, unii autori

consideră că transparenţa este un „bun” absolut necesar societăţii şi statului democratic, ci nu

totalitar, iar alţii consideră, că aceasta vine în detrimentul atât a statului, cât şi a societăţii și este

mult prea idolatrizat. Însă, din perspectiva noastră, transparența este un lucru binevenit acolo

unde indivizii au o cultură juridică avansată și pot analiza adecvat și corespunzător evenimentele

din societate și din activitatea autorităților publice.

Astfel, doctrinarul Alexandru Grigorescu,[100] susține că transparența este atât de

importantă și chiar o valoare înrădăcinată pentru democrație, că este automat înnăscută în

conștiința societăților contemporane. Transparenţa sugerează faptul, că cetăţenii au dreptul de a

accesa informaţia corectă şi uşor de înţeles, în ceea ce priveşte acţiunile politice şi procesul de

luare a deciziilor. De obicei, definiţiile transparenţei includ atât înţelegerea, precum şi dreptul de

a accesa informaţia. Înţelegerea constă în faptul că, un sistem politic transparent este uşor înţeles

de toată lumea care este interesată. Dreptul de a accesa informaţia include libertatea informării,

accesul uşor al factorilor de conducere la mass-media, o procedură uşoară de luare a deciziilor,

limba utilizată va purta un caracter uşor înţeles de toţi şi accesul la informaţie a tuturor celor

interesaţi de a-şi forma o opinie şi a utiliza informaţia obţinută.[107, p. 179]

Autorul unei cercetări științifice interesante,[223] Gunin Dmitrii, acordă atenție

problemei de stabilire a impactului tendințelor dreptului asupra relațiilor publice în domeniul

accesului liber și limitat la informații. Gunin susține că pentru aceasta este necesar de a avea o

idee clară a rezultatului final al reglementării – a statului de drept în domeniul accesului la

informație.

27

Iar Ivonin Mihail[224] studiază modelul de dezvoltare și validare a transparenței

administrației publice ca un fenomen social și dă o apreciere transparenței. Astfel, transparența,

potrivit acestuia, reprezintă un atribut obligatoriu unui stat, pentru că fără dovezi de interacțiune

între participanți nu pot fi realizate nici una din componentele de comunicare administrativă - fie

relație directă sau inversă între subiect și obiect. Acesta mai distinge și tipurile transparenței, și anume: transparența obiectului guvernat, transparența subiectului de guvernare, auto-

transparența internă (disponibilitatea informațiilor referitoare la subiectul administrării publice

pentru însiși guvernanții) și externă (disponibilitatea informațiilor referitoare la subiectul

administrării publice pentru cetățeni). Or, aceste tipuri ale transparenței sunt realizabile, în mod

adecvat, doar într-o societate democratică.

Cercetătorul Dragoș Șerban susține că transparenţa în activitatea administraţiei publice

este un concept multidimensional, care a suscitat discuţii controversate în cercul savanţilor,

analiştilor şi politicienilor din diverse societăţi contemporane. Aceasta nu este echivalentă doar

cu dreptul cetăţenilor de avea acces la informaţie, chiar dacă anume acesta reprezintă latura cea

mai importantă şi mai larg deschisă diverselor interpretări. În afara dreptului de a fi informat, o

administrare pe deplin transparentă presupune recunoaşterea şi respectarea drepturilor

cetăţeanului de a înţelege procesul administrativ, dreptul de a face cunoscută propria opinie şi

dreptul de a expune opinia altora unei critici obiective şi argumentate. Din interferenţa acestor

drepturi rezultă trei domenii distincte ale unei administrări publice transparente şi anume

informarea, controlul şi participarea cetăţenilor la procesul decizional.[205]

O lucrare importantă este, cea realizată de cercetătorii Снытников А.А. și Туманова Л.В, „Обеспечение и защита права на информацию”.[228] Autorii au elaborat un studiu

cuprinzător privind dreptul la informare și de protecție a informațiilor, precum și analizează

reglementarea constituțională a dreptului la informare, și garanțiile sale de punere în aplicare.

Problema securității informaționale este studiată în cadrul securității naționale din Federația

Rusă, indicând căile și mijloacele de asigurare a acesteia. O monografie importantă reprezintă

„Dreptul la libertatea de informație”[156] elaborată de avocații englezi John Macdonald

QC, Ross Crail, și Clive Jones, unde se analizează cuprinzător și analitic legislația engleză în

domeniul libertății informației, se evidențiază istoricul termenilor legați de subiect, dar și se

efectuează un studiu comparativ din diferite țări al dreptului de a cunoaște.

Autorii Burkart și Leslie Holzner dedică o atenție deosebită transparenței în lucrarea lor

„Transparența în schimbările globale”[105]. Aceștia examinează schimbul de informații într-o

societate din ce în ce mai internațional deschisă. Progresele tehnologice în domeniul

28

comunicațiilor, conduse de Statele Unite ale Americii, și accesul publicului la informații ce

alimentează fenomenul transparenței. Această creștere a transparenței paralel diminuează

secretul, deși, așa precum autorii Holzner subliniază, secretul continuă să existe pe mai multe

niveluri. Mai mult, Holzner iluminează produsele transparenței, bunăoară dezbaterile,

înțelegerile și impulsurile pentru schimbare, odată ce anume transparența expune stricăciunile

morale ale dictaturii, imperiului și inechității. Alți autori, Monika Bauhr și Naghmeh Nasiritousi,[290] în lucrarea „Cum transparența

organizațiilor internaționale influențează rezistența națională a reformelor guvernamentale”,

sugerează că, o condiție importantă și trecută cu vederea determină capacitatea organizațiilor

internaționale de a răspunde acestor așteptări: calitatea de luare a deciziilor a Organizațiilor

internaționale este definită ca eficientă, previzibilită și imparțială. Lucrarea dezvoltă aceste idei

din punct de vedere teoretic și prezintă un studiu cu privire la modul în care aceste reforme

influențează percepțiile de merite și dezavantajele transparenței în rândul oficialilor

guvernamentali de rang înalt.

Tratatul științific „Puterea și conflictul în era transparenței”[94] de Bernard I. Finel şi

Kristin M. Lord este un volum ce oferă o culegere cuprinzătoare de articole a mai mulți doctrinari notorii și analiști politici care examinează efectele transparenței în politica globală.

Această lucrare este din domeniul științelor politice și foarte puțin atinge laturile juridice ale

transparenței, astfel bazându-se pe tratarea transparenței în relațiile internaționale, lucru nu mai

puțin important.

Totodată, un șir de lucrări științifice sunt dedicate interacţiunii dintre autorităţi şi

cetăţeni, și rolului mass-media în politică, printre care: J. Keane, „Mass-media şi democraţia”,

Karl Popper „Societatea deschisă şi duşmanii ei”, Patrick Birkinshaw „Guvern şi Informaţie:

Legea în privinţa accesului, deschiderii şi modului de reglare a acestora”; J. Habermas

„Democraţie. Minte. Moralitate” şi “Conştiinţa morală şi acţiune comunicativă” ș.a. Astfel, toate

aceste lucrări, în mare măsură, sunt din domeniul politologie și se referă la comunicarea

guvernării și prin mass-media, domenii ale căror actualitate nu mai necesită demonstrare.

Interesul acestor lucrări se axează pe relațiile dintre democrație și presă, fie scrisă ori

audiovizuală.

Juristul Dragoş Şerban, în articolul său intitulat „Transparența în activitatea

administrației publice”[205] descrie transparenţa ca fiind un principiu democratic care s-a

manifestat pentru prima dată în societăţile civile dezvoltate şi constituie una dintre cele mai

remarcabile consecinţe ale amplificării presiunii şi controlului social asupra organelor

29

administraţiei publice. Autorul continuă cu prezentarea unor idei cu care suntem întru totul de

acord: în epoca noastră informaţională, revendicările transparenţei sunt explicabile şi de

schimbările importante ce se produc în mentalitatea socială: mulţi oamenii nu mai doresc să fie

conduşi fără ca să înţeleagă finalităţile şi motivaţiile administraţiei. Iar în cadrul societăţilor în

tranziţie, transparenţa a fost salutată ca simbolul imanent al libertăţii. Ea este în egală măsură un

element primordial, acceptarea căruia trebuie să faciliteze trecerea de la un sistem al hotărârilor

centralizate şi „opace“ la cel al deciziilor adoptate democratic, într-un cadru transparent.

Generalizând cele expuse în paragraful dat, trebuie să constatăm că publicaţiile analizate

reprezintă un izvor principial de idei şi teorii ştiinţifice, în vederea provocării unui interes spre

compararea situației în domeniul cercetării principiului transparenței în activitatea autorităților

publice, cu cea din Republica Moldova.

1.2. Concluzii la capitolul 1

Dacă status quo-ul naţional, în ceea ce priveşte transparenţa, este reflectat superficial într-

un număr redus de lucrări ale doctrinarilor şi studii efectuate de asociaţii obşteşti, atunci în plan

internaţional dezvoltarea ideii de transparenţă s-a manifestat bogat.

Transparența, libertatea de informație, accesul la informație, accesul la documente,

deschiderea – sunt sintagme, deseori, folosite ca sinonime, dar, alteori, acestea sunt folosite în

diferite situații cu conținut diferit și specific. Totuși, în literatura de specialitate, nu este clară

definiția acestora și diferența exactă dintre ele. Aceasta nu înseamnă că termenii dați nu joacă un

rol, deoarece, tot mai des, funcționalitatea și dimensiunile acestora sunt percepute de oamenii de știință, guvernanți și societatea civilă.

Așadar, în prezentul capitol s-a analizat situația din domeniul cercetării principiului

transparenței într-un stat de drept, permițând formularea mai multor concluzii, iar investigaţiile

autorilor privind problemele ce apar în procesul de realizare a principiului transparenței au fost

punctul fundamental de referinţă la prevederile constituționale, precum şi în legislaţia adoptată

pe baza acesteia.

După cum se poate observa, problematica respectării și valorificării principiului

transparenței în activitatea autorităților publice centrale și locale s-a bucurat în ultimele două

30

decenii de o atenţie sporită din partea mai multor cercetători fie străini sau din Republica

Moldova. Fiecare a contribuit într-o oarecare măsură la clarificarea diferitelor aspecte ale acestui

principiu, la aplicarea acestuia în legislaţie şi la elucidarea eventualelor lacune în urma

confruntării acestora cu rezultatele obţinute în practică.

Gama de posibile contexte ale transparenței este foarte diversă, dar o investigație specială

de esență, o structurare a factorilor și rolul transparenței în activitatea autorităților publice, per

ansamblu, în condițiile moderne ale RM, nu s-a efectuat. Anume acestor repere este dedicată

prezenta lucrare.

Analiza literaturii de specialitate din Republica Moldova în domeniul libertății informației și a principiului transparenței ne-a permis să constatăm că, acestea sunt studiate,

printre altele şi în mod general, în contextul unor studii generale ale statului de drept, cu privire

la administrație publică, ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului,

mai mult fiind tema unor rapoarte și studii din partea organizațiilor neguvernamentale naționale,

care fac și unele sondaje în acest domeniu.

Deşi, în Republica Moldova, au fost efectuate unele investigații tangențiale cu privire la

transparență, lucrarea dată continuă efortul depus prin aprofundarea şi elucidarea multi-

aspectuală a principiului transparenței, făcând-o, astfel, una din primele încercări de abordare

complexă a conceptului discutat. Apariţia şi dezvoltarea istorică a fenomenului transparenţei,

varietatea de noţiuni ale transparenţei și a termenilor legați de aceasta nu au fost deloc abordate

în cercetările științifice autohtone. Or, acest principiu fiind pus în balanță cu statul de drept și democrația, este imperios necesar și util a fi studiat din rădăcină pentru a crea un suport științific

de valoare.

Majoritatea savanților preocupați de analiza fenomenului transparenței constată că pentru

a fi recunoscut ca principiu de bază, acesta trebuie să îndeplinească un șir de condiții, acestea

rezultând direct sau indirect din prevederile actelor normative naționale, dar și din tratatele

internaționale. În baza acestor condiții, în literatura de specialitate există multiple definiții și interpretări ale principiului transparenței, domeniu care este divizat. Astfel, această situație

demonstrează necesitatea studiului problemei tratate, iar definirea acestui principiu și evidențierea caracteristicilor acesteia vor permite ca acesta să fie transpus în viață, și, fără a

exagera, nu doar să meargă paralel cu societatea, precum este la momentul actual în Republica

Moldova.

Dezvoltarea transparenţei în activitatea unei autorităţi publice ajută la confruntarea

problemelor de răspundere şi eficientizează administrarea, asigurând egalitatea drepturilor pentru

31

indivizi, dreptului la informaţie, participarea la viaţa politică a societăţii, controlul cetăţenilor

asupra guvernării şi dezvoltarea societăţii civile. Implicarea publicului în procesul decizional

este foarte importantă, deoarece duce la îmbunătățirea calității deciziilor adoptate şi legitimității acestora.

Așadar, concluzionăm că problema ştiinţifică aplicativă, de importanță majoră

reprezintă argumentarea teoretică și practică a esenței principiului transparenței în activitatea

autorităților publice.

Prin urmare, scopul prezentului studiu rezidă în cercetarea complexă a problematicii

principiului transparenţei în activitatea autorităților publice, a eficacităţii normelor şi

mecanismelor pentru implementarea principiului dat, precum şi principalele tendinţe de

dezvoltare a acestuia în perioada actuală.

Pentru atingerea scopului sus-menționat, ne propunem următoarele obiective:

- cercetarea complexităţii fenomenului transparenţei, ca un fenomen socio-juridic, dar și definirea conceptului principiului transparenței;

- identificarea entităţilor, valorilor, mecanismelor, structurii și tipurilor de transparenţă

ca un instrument pentru promovarea democraţiei;

- investigarea procesului de apariţie, dezvoltare şi realizare a principiului transparenţei

în cadrul evolutiv al istoriei;

- analiza legislaţiei naţionale în materia principiului transparenţei;

- investigarea actelor internaționale universale și internaționale regionale ce țin de

principiul dat;

- stabilirea problemelor de implementare a principiului transparenței;

- formularea unor recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniu și implementarea acestuia în Republica Moldova.

32

II. ASPECTE CONCEPTUALE CU REFERIRE

LA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI

2.1. Apariţia şi dezvoltarea istorică a principiului transparenţei

Transparența a devenit un cuvânt destul de popular, folosit, astăzi, în contexte foarte

diferite. Acesta nu este folosit doar în relațiile dintre cetățeni și guvern, cetățeni și legislatori,

dar și în alte contexte, precum politica monetară, politica economică, întreprinderi și asociații.[78, p. 45] Transparența are o istorie lungă în calitate de principiu al administrării

publice, și de responsabilitate democratică în general.[291, p. 192] Deseori, se susține faptul că,

conceptele transparenței au fost introduse la începutul anilor 1980, dar termenul explicit al

acesteia nu a fost folosit decât zece ani mai târziu. Iar potrivit altor oameni de știință, conceptul a

fost introdus în mijlocul anilor 1970.[84, p.23] În schimb, cercetătorul F. Lafay susține că acest

concept este chiar mai vechi și că a fost introdus în anii 1960 în scopul de a evolua modelul

tradițional administrativ, în care secretizarea și închiderea erau privite drept esențiale pentru o

guvernare.[127, p. 37] În schimb, C. Hood susține că termenul în sine a devenit un principiu

general doar la sfârșitul secolului al XX-lea.[106, p. 79]

33

La prima vedere, transparenţa reprezintă un fenomen simplu, însemnând „un flux deschis

de informaţie”.[105, p. 12] Totuşi, acesta cuprinde un domeniu mult mai complex, astfel,

transpunerea în viaţă a acestui principiu depinde direct proporţional de un set de factori. La

rândul său, evoluţia istorică a acestor factori a dus la apariţia, dezvoltarea şi instaurarea

principiului transparenţei drept unul indispensabil unei societaţi democratice. Considerăm că,

extinderea democraţiei (formă de organizare bazată pe participarea egală a fiecărui membru în

conducerea şi primirea deciziilor în baza votului majorităţii[251]) ca fenomen în a doua jumătate

a secolului al XX-lea şi atenţia sporită pentru realizarea drepturilor şi libertăţilor omului au fost

cele mai importante evenimente ce au dus la valorificarea transparenţei ca principiu şi concept.

În lucrarea sa publicată în 2006, Burkart şi Leslie Holzner relatează că, deşi transparenţa

şi democraţia sunt legate, ele nu reprezintă acelaşi lucru. Libertatea informaţiei şi încrederea în

valoarea transparenţei reprezintă un rezultat obţinut ca urmare a valului de aspiraţii democratice

ale secolului al XVIII-lea; dar ar fi o eroare să identificăm transparenţa cu democraţia.

Transparenţa poate fi utilizată şi în mod supravegheat, spre exemplu, fără a avea intenţii

democratice, unele forme ale transparenţei sunt implementate în domeniul economic care sunt

compatibile cu un anumit grad al regimului autoritar. Asemenea forme ale transparenţei au avut

o creştere justificabilă în secolul al XIX-lea, în timp ce concepţia unei guvernări deschise se

depreciază.”[105, p. 14]

Aceeași autori disting patru perioade istorice de dezvoltare şi instituire a principiului

transparenţei, şi anume: Europa medievală timpurie; Europa medievală târzie; sfârşitul secolului

al XVIII-lea – mijlocul secolului al XIX-lea; secolul al XX-lea până în prezent. Deci, deși aceşti

autori stabilesc punctul de lansare a principiului transparenţei în perioada Europei medievale

timpurii, suntem de părerea că ideea libertăţii, definită de dreptul cetăţeanului şi participarea

cetăţenilor la viaţa politică, de guvernare şi în procesul decizional ca una din formele de

manifestare a transparenţei, îşi are originea anume în Grecia Antică (unde, însă, şi-a pierdut

valoarea în timp[23, p. 210]), şi în dreptul formal al cetaţenilor Romei. În Atena, în mod special,

instituţiile politice şi judiciare acordau tuturor cetăţenilor săi dreptul de a vorbi şi a vota în cadrul

adunărilor politice.[92, p. 17]

Perioada Europei medievale timpurii este caracterizată de revalorificarea ideii libertăţii,

pierdută în epoca antică, datorită schimbărilor de ordin cultural şi conceptual care au avut drept

urmare crearea „spaţiilor deschise”[105, p. 15] („spaţiile deschise” reprezintă o modalitate de

manifestare a libertăţii îngrădite şi controlate, acordarea unor drepturi şi libertăţi limitate şi

supuse cenzurii). Dezvoltarea diversităţii culturale şi noua cultură a informaţiei este rezultatul

înlocuirii treptate a regimului feudal cu o nouă formă de organizare administrativă şi teritorială

34

care poartă numele de „oraş” (oraş-stat). Pe parcursul secolelor XV-XVI, Europa a asistat la un

intens proces de urbanizare. Oraşele au fost populate de negustori, meşteşugari, reprezentanţi ai

clerului, ţărani dezrădăcinaţi ş.a., care au dat naştere societăţii urbane.[67, p. 128] Ca urmare a

mişcării comune, ei au reuşit să-şi câştige drepturile şi libertăţile (într-o formă limitată), cea mai

importantă fiind libertatea personală. Pe lângă drepturile şi libertăţile obţinute de cetăţeni,

oraşele capătă o autonomie relativă şi o politică de auto-guvernare considerabilă. Faptul dat este

pe deplin relatat de Max Weber în lucrarea sa „The city. Non-legitimate domination”[215]

(Oraşul. Dominare neligitimă), care reprezintă un studiu istoric al sociologiei urbane.[204, p. 35]

Acesta consideră că apariţia drepturilor speciale ale cetăţenilor oraşului se datorează diferenţierii

treptate a ierarhiei locuitorilor acestuia şi dezvoltării rapide a autonomiei relative a autorităţilor.

Astfel, sunt create condiţii favorabile pentru dezvoltarea politică şi economică, având ca rezultat

dezvoltarea oraşelor şi exercitarea considerabilă a puterii politice de auto-guvernare şi a puterii

de elaborare a propriilor legi.[168, p. 57]

Un alt moment crucial în dezvoltarea cultului informaţiei a fost înfiinţarea, în unele

centre urbane, a universităţilor, tot în perioada medievală. Aceste noi instituţii au schimbat

radical viziunea asupra informaţiei şi comunicării. Bineînţeles, aici aveau acces doar păturile

ierarhic superioare, iar dreptul la libera exprimare şi accesul la informaţie rămânea îngrădit şi

controlat riguros pentru restul societăţii, permis doar în cazuri rare şi în condiţii stricte. Domenii

precum politica şi religia nu erau accesibile. Autorii Holzner numesc factorii următori ce au adus

la dezvoltarea cultului informaţiei în Europa medievală timpurie: libertatea garantată

universităţilor, garantarea unei auto-guvernări limitate a oraşelor, garantarea dreptului la

asociere, libertatea producerii inovaţiilor, însă, desigur, cu limitări considerabile.[105, p. 17]

Europa medievală târzie aduce evenimente importante, precum expedițiile militare ale

feudalilor, numite și „Cruciade”, dar şi evenimentele din perioada Renaşterii.[17, p. 162]

Importanţa Cruciadelor este determinată de interacţiunea fluxului de culturi; astfel, Europa

începe explorarea noilor tehnici, ştiinţe şi abilitaţi ale popoarelor chineze, hinduse şi musulmane.

Sunt create noi căi de comerţ care devin adevărate centre de comunicare şi de schimb cultural

prin intermediul cărora sunt aduse noi inovaţii în cultura europeană şi care determină răspândirea

unei varietăţi de drepturi şi libertăţi. Astfel, absorbţia culturilor străine de către societatea

europeană şi crearea căilor de comerţ şi comunicare determină dezvoltarea rapidă, atât a

domeniului ştiinţific, comercial, administrativ şi cultural,[17, p. 163-164] cât şi stabilirea unor

noi libertăţi pentru indivizi.

Dezvoltarea intensă a centrelor de învăţământ adaugă o nouă dimensiune schimbării.

Monopolul Bisericii asupra manifestărilor culturale începe să scadă şi se concentrează în

35

universităţi. Benjamin Nelson numeşte această perioadă „raţionalizarea inteligenţei” şi creşterea

„moralităţii gândirii”, iar Pierre Abelard dezvoltă teoria cunoaşterii, susţinând faptul că este

nevoie de a cunoaşte şi a înţelege pentru a crede,[17, p. 166] şi, prin urmare, de a avea acces la

instrumentele cunoaşterii, cum este informaţia şi adevărul. Este important de menţionat faptul că,

acestei perioade îi este caracteristică manifestarea unei noi libertăţi, cea de a „filosofa subiecte

care nu au fost stabilite ca fiind dogmatice”.[168, p. 183]

Importanţa epocii moderne în dezvoltarea cultului cunoaşterii o constituie inventarea

tiparului şi revoluţia industrială. Cea mai importantă invenţie în tehnologia informaţiei şi

răspândirea cunoştinţelor a fost industria tipografică, care, la rândul său, a creat piaţa de

desfacere pentru cărţi şi ziare. Tiparul a făcut posibil accesul unui public mai larg la materialul

informaţional, dar şi posibilitatea de a aduce informaţia la cunoştinţa publicului.[26, p. 40]

Prima mişcare împotriva corupţiei şi a fărădelegii numită „Proto-transparenţă” a fost

înfiinţată de Biserica Protestantă ca urmare a actelor de corupţie şi a politicii opresive din partea

Bisericii catolice.[105, p. 18] Martin Luther şi Jean Calvin (personalităţile dominante ale acestei

mişcări de trezire religioasă şi schimbare a politicii bisericeşti) cereau reforme radicale, atât a

Bisericii, cât şi a principiilor teologice, în general. Ambii credeau în importanța Bibliei și negau

autoritatea Papei. Luther se baza pe ideea salvării prin credinţă, a comunicării directe dintre

credincios şi Dumnezeu, a perceperii simţului păcatului şi vinovăţiei şi a sanctităţii conştiinţei

fiecărui individ în parte, iar Calvin pe ideea predestinării divine a fiecărui om, adică omul nu are

voință liberă, pentru că asta ar submina autoritatea lui Dumnezeu și că Biserica nu trebuie

condusă de stat.

Astfel, în urma războaielor religioase, noile doctrine au fost recunoscute oficial, iar

mişcarea înfiiţată de către aceștia a avut un impact foarte mare în domeniul politic. Şi anume, a

avut loc naşterea unui nou val de reforme în cultură şi conturarea principiului suveranităţii

statului, al autonomiei şi neamestecul în politica internă a statului, iar Europa a fost împărţită în

regiuni protestante şi catolice.[179, p. 131] Regiunile protestante au dezvoltat noi structuri

normative, cum ar fi: înregistrarea datelor personale, documentarea tranzacţiilor, şi nu în ultimul

rând, accesul la informaţia guvernamentală. Regiunile catolice au urmat o altă cale, deoarece

transparenţa nu era apreciată de aceste autorităţi, optând pentru o politică secretă şi plină de

misticism.[105, p. 21] Max Weber concluzionează că interdependenţa dintre protestantism şi

susţinerea timpurie a transparenţei este limpede.

În modul acesta, secolul al XVIII-lea aduce, în sine, debutarea democraţiei moderne.

Naşterea democraţiei este urmată de schimbări cruciale ale cultului informaţiei.[153, p. 32]

Conceptul libertăţii, construite în baza vechilor tradiţii culturale (Magna Carta Libertatum,

36

adoptată în anul 1215), devin elemente proeminente ale legislaţiei engleze. Marea Revoluţie din

1688 a culminat cu adoptarea în 1689 a documentului numit „Bill of Rights” (Bilul drepturilor),

care, la rândul său, a avut un rol important în Revoluţia americană şi adoptarea a actului „Bill of

Rights” în anul 1789, devenind simbol vital pentru libertăți și pentru cultura națională a

SUA.[40, p.64]

Ideea unei guvernări transparente este atribuită perioadei Iluminismului. Anume în acea

perioadă mulţi filosofi au atacat doctrinele statale absolutiste care se bazau pe secretizare. Sub

influenţa Iluminismului, revoluţia americană din 1776 şi cea din Franţa în 1789 au adus în prim-

plan libertatea presei şi a transparenţei, promovând, în acelaşi timp, aceste principii în corelaţie

cu constituţionalismul. În secolul al XIX-lea, încercările oficialilor lui Klemens von Metternich

(Austria) de a stopa astfel de acţiuni, au cunoscut o aprigă opoziţie din partea unor politicieni şi

scriitori cu viziuni liberale, precum filozofii englezi John Stuart Mill, Jeremy Bentham şi Acton.

Ultimul a făcut un citat remarcabil: orice lucru secret degenerează, chiar și administrarea justiției și nimic nu este sigur dacă nu poate fi discutat sau făcut public.[1, p. 24]

Revoluţia americană şi cea franceză, în pofida deosebirilor dintre acestea, au avut la bază

răspândirea concepţiilor democratice şi instaurarea lor în regimul de guvernare,[202, p. 301]

fiind inspirate de aceleaşi valori. Ambele revoluții au lăsat în urma lor o varietate de drepturi

bazate pe dreptul la informaţie, care şi-au lăsat amprenta şi au avut efecte de lungă durată în

cultura informaţiei a Statelor Unite ale Americii şi a Europei de astăzi. Angajamentul lansat de

revoluţia franceză în apărarea libertăţii de egalitate şi fraternitate a condus la eliminarea integrală

a feudalismului în Franţa şi eventual în toată Europa.[105, p. 27] Astfel, la data de 26 august

1789 adoptarea „Déclaration des Droits de l'Homme et du Citoyen” (Declaraţia drepturilor

omului şi a cetăţeanului), în Franța, iar mai apoi în lume, a devenit un simbol al inaugurării unei

noi ere a libertăţii. Declaraţia prevedea, în special, dreptul cetăţenilor de a participa în sfera

afacerilor publice, pentru că dincolo de calitatea umană, individului îi este recunoscută şi

calitatea de cetăţean.[40, p. 21]

Un pas important în evoluția transparenţei îl constituie una din mişcările lansate de

Revoluţia Franceză şi anume: solicitarea de a face accesibile publicului arhivele statului. Ideea

de a face accesibile publicului rezultatele recensământului sau arhivele statului au fost o inovaţie

radicală, acestea din urmă fiind tratate până la acel moment drept secret de stat. Așadar, în ceea

ce priveşte cultul secretului de stat, este necesar de menţionat că, în pofida lansării noilor

principii, Europa acorda preferinţă vechiului cult. Vechiul regim îşi continua existenţa, chiar şi

după sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Europa de est, precum şi în statele-naţiuni precum Italia

37

şi Germania. Astfel, lupta susţinătorilor transparenţei şi a accesului liber la informaţii, cât şi

mişcările sociale în acest sens, au fost neglijate o perioadă.[48]

Valul de revoluţii din 1848 a eşuat în toată Europa, cea mai spectaculoasă suprimare fiind

cea din Germania. Libertăţile democratice la care aspirau aceste revoluţii au fost reduse în

conformitate cu tendinţele represive ale guvernării şi a noilor culturi bazate pe naţionalism,

precum şi ideologiile socialiste, comuniste şi liberaliste.[159, p. 56] De menţionat este faptul că,

pe fonul Europei dominate de naţionalism şi imperialism, precum şi a războaielor din sec. al

XIX-lea, e destul de complicat de încadrat instituţia transparenţei şi a libertăţii de exprimare.

Structurile de stat, precum şi organizarea militară, erau angajate în conservarea secretului şi a

loialităţii. Sindromul secretizării ierarhice a fost unul din instrumentele de constituire a statului-

naţiune modern bazat pe suveranitate absolută şi forţă militară.

În pofida piedicilor, ideea democratizării Europei continuă, totuși, să se dezvolte.

Apariţia şi fixarea acesteia se datorează luptelor politice şi valului revoluţionar al secolului al

XVIII-lea, însă chiar şi aşa, multe aspecte legate de constituirea democraţiei au rămas neclare.

Cu siguranţă, acest lucru a fost valabil şi pentru ideile democratice cu privire la dreptul la vot,

precum şi a drepturilor civile.[159, p. 9] Treptat, conceptul de stat democratic începe să se

cristalizeze chiar dacă în multe state aceasta nu reprezintă reflectarea realităţii.

Suedia a adoptat „Freedom of the Press Act” (Actul Libertății Presei) încă în anul 1766,

oferind cetățenilor garantarea accesului la informație publică. În acea perioadă, concepţia de

libertate a accesului la informaţie din Suedia era considerată o noţiune bizară de celelalte state.

De-a lungul timpului, anume cultura Suediei s-a diferenţiat semnificativ de celelalte state

europene, aceasta angajându-se ferm în promovarea egalităţii şi a acordat legii un rol

primordial.[96, p. 7] A fost primul stat în lume care a garantat libertatea presei prin actul sus

menționat, iar odată cu adoptarea Constituţiei, în anul 1809, a proclamat și instituţia

Ombudsmanului.[105, p. 32] Totodată, în ceea ce priveşte participarea cetăţenilor la viaţa

politică a statului, Suedia a fost printre pionerii care au implementat instituţia

referendumului.[21, p. 117]

Conţinutul Actului Libertății Presei îşi are originea în lupta aprigă pentru putere care a

durat pe tot parcursul secolului al XVIII-lea între partidele „Pălăriilor” şi „Bonetelor”. Opoziţia

dintre aceste partide nu era o opoziţie între conservatori şi progresişti; conflictul s-a cristalizat în

special în jurul a două puncte principale: economia naţională şi politica externă. „Pălăriile”

militau pentru o economie de piaţă (mercantilistă) şi pentru o alianţă militară cu Franţa, însă

„Bonetele” preferau să-i aibă drept aliaţi pe Rusia şi Germania, iar în plan economic aceştia

puneau accent pe dezvoltarea agriculturii, explorarea minereurilor şi nu pe o dezvoltare

38

industrială. După ce au dominat mai bine de 13 ani, în anul 1765 „Pălăriile” au fost răsturnate şi

la putere vin „Bonetele”, în ciuda cenzurii asupra presei - obiectivul vechiului regim –

„Bonetele” s-au grăbit să instituie o reglementare constituţională ce dădea opoziţiei dreptul şi

mijloacele de a participa activ la lupta politică din ţară. Legea excludea cenzura şi garanta

dreptul de a tipări şi difuza fapte şi opinii. Era o verigă minusculă în întreagul sistem legislativ,

dar acest act garanta fiecăruia dreptul de a consulta dosarele deţinute de autorităţi (art. 10 din

lege suedeză).[169, p. 67]

Transparenţa suedeză n-a fost deci un rezultat al idealurilor progresiste ca acelea ce se

conţineau în declaraţiile americane şi franceze privind drepturile omului, ci a unor consideraţii

oportuniste a unei mişcări politice îngrijorate de a-şi asigura retragerea în cazul pierderii puterii.

Dar ideile privind transparenţa, expuse în această lege n-au dispărut ci, din contra, au devenit cu

timpul o instituţie fundamentală a democraţiei suedeze, astfel încît astăzi nimeni nu pune acest

fapt la îndoială.

Şi în prezent cele 15 articole, care formează capitolul II, privind dreptul de acces la

documentele administrative fac parte integrantă din legea fundamentală a libertăţii presei. În

legea privind libertatea presei figurau mai bine de 150 restricţii privind publicitatea - cele ce ţin

de securitatea naţională şi de sfera intimă a persoanei - de asemenea, începînd cu anul 1937,

acestea au fost expuse într-un act special care reprezintă o enumerare veridică, detaliată şi exactă

a excepţiilor necesare - legea cu privire la secretul de stat.

În același context, la 16 iunie 1870 Alexandru al II-lea al Imperiului Rus a permis

publicarea în Noutăţile Guberniale a hotărârilor dumelor orăşeneşti (în acelaşi rând ale celei

chişinăuene), dar numai în baza deciziei guvernatorului. Publicarea acestora avea ca scop de a

face transparentă activitatea organelor de administrare.[218]

Totuși, după adoptarea actului suedez privind libertatea presei, și după declararea

independenței în 1917, Finlanda a adoptat „Actul cu privire la deschiderea documentelor

publice” în anul 1951,[128] care a fost proiectat de primul Președinte al țării, K.J. Stahlberg,

fiind în vigoare până în anul 1999, atunci când a fost înlocuit cu Actul cu privire la deschiderea

activităților guvernamentale.[231] Acesta din urmă, stabilește că documentele trebuie să fie în

domeniul public, cu excepția cazurilor în care există un motiv specific de reținere a acestora.

Fiecare persoană are dreptul să acceseze orice document oficial din domeniul public, deținut de

autoritățile statului și de organele private care exercită autoritate publică, inclusiv înregistrări

electronice.

Începutul secolului al XX-lea este caracterizat, pe de o parte, de valorificarea concepţiilor

naţionaliste şi fasciste şi instaurarea lor în politica statelor Europei centrale, iar pe de altă parte,

39

de instaurarea în Imperiul Rus a regimului totalitar bolşevic. Dictatura totalitară cerea cetăţenilor

săi pasivitate politică şi toleranţă (supunere) faţă de politica puterii.[117, p. 277] Regimurile

dictatoriale instaurate nu aveau nevoie de transparenţă şi democraţie. Democraţia era considerată

de nazişti drept „slăbiciune”, optând pentru o politică dură de guvernare bazată pe un

autoritarism violent.[105, p. 34] Concepţiile de bază ale regimurilor dictatoriale erau: încrederea

în puterea statului, loialitatea față de conducător, supunerea şi secretizarea. Secretizarea era una

din politicile primordiale ale regimurilor date, aceasta servind drept instrument al corupţiei şi

opresiunilor politice. Sindromul secretizării era supravegheat cu stricteţe de ambele culturi

dictatoriale sub ameninţarea cu moartea.[94, p. 33]

Toate regimurile totalitare ale secolului al XX-lea au fost inamici înverşunaţi ai

democraţiei şi transparenţei, însă, în cele din urmă, acestea au fost dezintegrate. Odată cu

prăbuşirea regimurilor totalitare, au fost descoperite fapte cu privire la uciderea în masă a

oamenilor, holocaustul, opresiunile şi formele de sclavagism ce serveau drept instrumente de

promovare a politicii acestora.[46]

Birocratizarea puterii şi abuzul de putere au determinat necesitatea renaşterii principiului

dreptului la exprimare. Concepţia dreptului persoanei de a avea acces liber la informaţie s-a

format datorită doctrinelor juridice naţionale ale ţărilor vestice. Din punct de vedere juridic,

rezultatele acestor procese s-au materializat în garantarea principiului liberei exprimări prin

dispoziţii juridice. Astfel, principiul transparenţei este considerat un indicator al democraţiei şi

este indisolubil legat de adoptarea unei legislaţii care stabileşte libertatea accesului la informaţie.

În 1946, Adunarea Generală a ONU a adoptat, în prima sa şedinţă, Rezoluţia 59(I),[280, p.

1] în care e stipulat că libertatea informaţiei reprezintă un drept fundamental al omului. În

Rezoluţie acest fapt a fost notat ca o regulă de bază pentru alte drepturi. Astfel, se stipulează că

dezvoltarea democraţiei poate avea loc doar în societăţile unde ideile îşi găsesc o liberă

dezvoltare, iar accesul la informaţie este liber.

Statele Unite ale Americii au adoptat „Actul Libertăţii Informaţiei” (Freedom of

Information Act, cunoscut la fel sub acronimul FOIA) în anul 1966. Preşedintele SUA, Lyndon

Johnson, a explicat clar care este însemnătatea acestei legi pentru o guvernare democratică: „O

lege adevărată se bazează pe unul dintre cele mai esenţiale principii – democraţia, și funcţionează cel mai bine în condiţiile în care oamenii dispun de informaţii în limitele asigurării

securităţii statului. Nimeni nu trebuie să dispună de posibilitatea de a crea o atmosferă secretă în

jurul unei decizii, care poate fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor fără a cauza prejudicii intereselor

de stat”.[252] Actul cu privire la transparenţa informaţiei a instituit regula conform căreia toate

persoanele care doresc să primească informaţii de la instituţiile de stat federale (şi din arhivele

40

acestora) au dreptul de a o solicita în mod oficial. Acestui drept îi corespunde obligaţia

persoanelor competente de a oferi cetăţeanului informaţii de care acesta este interesat, dacă

aceste informaţii nu constituie informaţii personale, informaţii referitoare la boala unui pacient,

alte dosare personale (ce nu au legătură cu persoana interesată), date, informaţii ce constituie

secret comercial sau de stat sau informaţii cu privire la hotărârile care încă nu sunt adoptate ș.a.[244] Unul dintre aspectele esenţiale ale Actului american constă în faptul că persoana, căreia

i-a reuşit obţinerea unui anumit document, nu este obligată să explice motivele solicitării

acestuia. În cazul primirii cererii de către instituţia de stat căreia îi este adresată, aceasta este

obligată de a oferi documentul solicitat dacă nu poate demonstra că asemenea document cade

sub incidenţa prevederilor de interdicție ale legii.

Iar în anul 1976, Congresul SUA a adoptat Actul cu privire la publicitatea activităţii

organelor de stat, care a permis accesul la informaţie la toate şedinţele ţinute de organele

federale.[25]

În perioada imediată, în lume au început să fie adoptate legi, ce reglementau accesul la

informație.[222, p. 36] Astfel, Norvegia şi Danemarca au adoptat o lege similară în anul 1970,

Franţa şi Olanda în 1978, Australia și Noua Zeelandă în 1982, Canada – un an mai târziu,

Austria în 1987, Ungaria în 1992, Belgia în 1994, Irlanda şi Tailanda în 1997, Coreea de Sud în

1998, Marea Britanie în 2000, România – un an mai târziu, Japonia şi Mexic în 2002, iar India şi

Germania în 2005 şi altele. Republica Moldova, ca fostă membră a URSS, odată cu obţinerea

independenţei societăţii, a recunoscut prin lege „dreptul la informaţie”.

Precum s-a menționat mai sus, reiterăm că instaurarea primelor democraţii europene a

condus la consolidarea principiului responsabilităţii autorităţilor publice faţă de popor în

procesul de guvernare. Situaţia tot mai complicată în anii revoluţiei industriale din sec. al XlX-

lea, războaiele mondiale şi confruntările internaţionale ideologice din sec. al XX-lea au condus la

intensificarea presiunii asupra aparatului de conducere. Aceasta a avut, ca urmare, creşterea

numărului de documente în sistemul de administrare publică, tergiversarea circulaţiei acestora și birocratizarea puterii. Ideea de transparenţă a puterii în faţa societăţii se recunoaşte, însă

realizarea acesteia obţine, din ce în ce mai mult, un caracter formal. În cadrul unui sistem, în care

domină haosul şi în care la documentele de ordin public populaţia nu are acces liber, nu mai

prezintă importanţă faptul divulgării anumitor date confidenţiale, ci faptul oferirii cetăţenilor

informaţii de importanţă socială esenţială.[25]

În consecința dezastrului creat de cele două războaie mondiale şi a crimelor săvârșite de

regimurile totalitare, și cu scopul de a exclude repetarea unor evenimente asemănătoare, este

construit un nou sistem de state ce poartă denumirea, astăzi, de „Uniune Europeană”. Evoluţia

41

principiului transparenţei în Uniunea Europeană este pe deplin redată de studiul „Prin sticla

străvezie: Mituri ale transparenței din Uniunea Europeană”.[72, p. 3] Deirde Curtain, autoarea

studiului, distinge două perioade în dezvoltarea principiului transparenţei în Uniunea Europeană:

prima perioadă a fost dominată de lege, avocaţi şi birocraţi, iar cea de-a doua - de politică,

birocraţi şi politicieni.

Așadar, prima perioadă de transparenţă din istoria Uniunii Europene a fost dominată de

perceperea juridică a principiului transparenţei. Astfel, accentul a fost pus pe construirea treptată

a dreptului publicului de a accesa anumite categorii de documente aflate în posesia celor trei

instituţii abilitate în adoptarea deciziilor şi anume Consiliul de Miniştri, Comisia şi Parlamentul

European.[20, p. 146] În această perioadă, un rol deosebit în dezvoltarea principiului

transparenţei şi a bazei legale a acestuia îl constituie Instanţele Judiciare (Community Courts).

Ele au creat, într-o perioadă scurtă de timp, o bază eficientă pentru transparenţa jurisprudenţei,

care a constrâns structurile instituţionale să abordeze o conduită corectă şi să elaboreze sisteme

adecvate de control. În acelaşi timp, apare tendinţa de a interpreta prevederile legislative în

modul cel mai corect şi exhaustiv. În acest fel, chiar în primul proces judiciar împotriva

Consiliului European, jurnalistul publicaţiei „The Guardian”, John Carvel, a atacat cu succes

refuzul Consiliului de a-i garanta accesul la ordinea de zi şi stenogramele unor întruniri ale

Consiliului.[292] Ulterior, și Uniunea Jurnaliştilor din Suedia a contestat refuzul Consiliului de

a dezvălui documentele referitoare la crearea Europol-ului, bazându-se pe legea suedeză cu

privire la libertatea de informare și evidenţiind, astfel, inutilul grad de confidenţialitate care

prevala la nivel european.[293]

Primul act adoptat în vederea extinderii scopurilor democratice a fost Codul de Conduită.

Mai târziu, drepturilor sus-menţionate le-a fost acordată o bază constituţională explicită, la

început în Tratatul de la Amsterdam, apoi în Carta Drepturilor Fundamentale şi cel mai recent în

Tratatul de la Lisabona.

Este necesar să menţionăm și importanţa instituţiei Ombudsmanului în înrădăcinarea

principiului transparenţei în Uniunea Europeană, care are drept prioritate și tendință să

promoveze transparența şi o include în activitatea sa. Accentul a fost pus pe mai multe aspecte

structurale cu privire la modul în care structurile instituţionale, în special Consiliul şi Comisia

Europeană, au făcut sau nu disponibilă informaţia. Astfel, Ombudsmanul s-a concentrat pe

înglobarea consistenţei pe ceea ce a numit „un comportament bun de administrare”, într-o

manieră complementară la forma judiciară de interpretare a instanţelor judecătoreşti.[294] Se

poate spune că, Ombudsmanul a avut rolul de trecere la o înţelegere a fenomenului transparenţei

42

în Uniunea Europeană, la o atitudine mai deschisă şi mai activă a administraţiei Uniunii

Europene, în vederea asigurării accesibilității informaţiilor și acțiunilor politice.

Faza juridică în UE a culminat cu adoptarea unui nou instrument – Regulamentul

049/2001, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2001. Acest document a avut drept scop

introducerea unui nivel avansat de transparenţă în activitatea instituţiilor europene. Extinderea

accesului terţei persoane la documentele instituţionale a ridicat considerabil nivelul de

transparenţă, deşi au fost introduse restricţii semnificative, şi a fost stabilit un standard mai mic

decât în legile precedente. Aşadar, multe prevederi ale Regulamentului au fost considerate

dezamăgitoare.[89, p. 385] În acelaşi timp, instituţiile Uniunii Europene au cheltuit o mare parte

din capitalul său politic în vederea apărării practicilor existente, ratând ocazia să examineze dacă

aceste practici ar trebui să fie reconsiderate. Astfel, în continuare, Consiliul poate să păstreze un

număr mare de documente secrete în timpul procedurii legislative. De la adoptarea

Regulamentului menționat, cei care au dorit un acces mai larg la informaţii, nu prea le-a reuşit

să-și realizeze scopul. Însă, instanţele de judecată au dat câştig de cauză în favoarea aplicanţilor

cu privire la accesul public în 7 cazuri din primele 10, iar structurilor instituţionale în zece din

următoarele treisprezece cazuri.

Printre altele, cei dintâi instigatori, care au încercat să plaseze Uniunea Europeană într-un

mediu transparent, au forţat instituţiile date să-şi justifice comportamentul şi să instaureze un nou

trend structural. Mai mult decât atât, aplicarea obligaţiei de a menţine un registru al

documentelor și de a-l face public, a făcut posibilă pătrunderea luminii în cele mai ascunse nişe

ale instituţiilor Uniunii Europene, permiţând publicului sau reprezentanţilor acestuia să

descopere documente pe care doresc să le acceseze. [72, p. 5-7]

Cea de-a doua perioadă, după cum menţionează Deirde Curtain, a fost dominată de

politică, birocraţi şi politicieni. Datorită contribuţiei juridice, unele instituţii au început să fie mai

conştiente de modul în care pot disponibiliza activ propriile informaţii care devin accesibile unui

public mai larg prin utilizarea mediului informaţional şi a tehnologiei comunicaţiilor. Cea de-a

doua etapă de dezbatere a transparenţei a implicat structurile instituţionale, care au fost

influenţate de cererile care doreau extinderea hotarelor principiului dat. Astfel, pe parcursul

anilor 1990, organizaţia britanică neguvernamentală a libertăţilor civile „Statewatch”[279] a

înaintat o strategie de control asupra Consiliului European, atribuită în mare măsură

Ombudsmanului, cu privire la modul în care informaţiile au fost puse la dispoziţia publicului.

Rezultatul acestei iniţiative constă în faptul că, în prezent, Consiliul European menţine un

Registrul de documente accesibil în totalitate pe Internet.

43

În Cartea Albă cu privire la Guvernare (The White Paper on Guvernance) din 2001

Comisia Europeană prezintă transparenţa drept o modalitate de a ajunge la un nivel mai înalt al

democraţiei.[20, p. 149] Cartea Albă, de asemenea, sugerează că, creșterea nivelului de

transparenţă va duce la o implicare mai activă a cetăţenilor în procesul de elaborare a politicilor

Uniunii Europene, fapt ce valorifică cetăţenia europeană. Comisia Europeană menţionează faptul

că, democraţia depinde de persoanele care au posibilitate de a lua parte la dezbateri publice[243].

Pentru a face acest lucru, e necesar ca acestea să aibă acces la informaţii sigure cu privire la

problemele europene şi să fie capabile să controleze procesul politic la diferite etape. Furnizarea

unui debit mai mare de informaţii prin comunicare eficientă va fi o condiţie prealabilă pentru

generarea unui sentiment de apartenenţă la Europa.[20, p. 142] Comisia Europeană

fundamentează acest argument pe faptul că transparenţa va spori acceptarea structurii

instituţionale europene de către societate.[72, p. 3] Așadar, transparenţa, în sensul divulgării

informaţiei de către părţile implicate din sectorul public, este, în general, în strânsă legătură cu

legitimitatea. Teoria politică relatează faptul că, în cazul în care cetăţenii au posibilitatea de a

monitoriza procesul de elaborare a politicilor şi de a cerceta rezultatele acestuia, legitimitatea

structurilor instituţionale sporeşte în mod considerabil.

În 2002, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat o Recomandare privind

accesul la documentele oficiale[295] în care se declară că statele participante trebuie să garanteze

fiecărui om accesul la orice informaţie de interes public cuprinsă în documentele oficiale aflate

la dispoziţia acestor organe. Accesul la informaţie nu poate fi îngrădit pe motiv de origine etnică,

apartenenţă politică, opinie, limbă etc.

În ceea ce privește dezvoltarea istorică a relației dintre informațiile secrete și transparența

în Republica Moldova, aceasta este influențată, pe de o parte, de tendințele globale amintite, iar

pe de altă parte, are, totuși, specificul său. Perioada care a lăsat un semn special asupra acestei

legături este exercitarea puterii sovietice în țară. Pentru o lungă perioadă de timp în viața politică și publică a Moldovei, un rol major a jucat cenzura și tot felul de informații secrete. Condițiile

socio-politice moderne au forțat ca informațiile secrete să fie prezentate cu limitări în ceea ce

privește libertatea de informare.

Din cele expuse în acest paragraf rezultă că, geneza principiului transparenţei are la bază

evoluţia şi progresul cultului informaţiei şi a drepturilor politice ale cetăţenilor. Simultan, acestea

reprezintă rezultatul conştientizării şi realizării treptate a libertăţii personale, libertăţii gândirii şi

exprimării, dreptului de a cunoaşte şi obligaţiei de a divulga informaţia de interes public, precum

şi a dreptului fiecărui individ de a participa la luarea deciziilor de importanţă maximă pentru stat

44

şi societate. Odată cu dezvoltarea acestei culturi participative a cetăţenilor, pe de o parte, şi a

atitudinii deschise a autorităţilor, pe de altă parte, transparenţa a cunoscut o evoluţie rapidă, fiind

astăzi concepută, ce-i drept, în ţări cu o înaltă cultură politică şi juridică, ca un principiu firesc,

adânc pătruns în practicile guvernării. Traseul lung, de la ideea primitivă a necesităţii oferirii

informaţiei până la participarea activă a cetăţenilor în procesul de guvernare propriu-zis, reflectă

complexitatea transparenţei ca indicator al democraţiei şi dependenţa sa directă de gradul de

implicare a guvernaţilor în procesul guvernării.

2.2. Prezentarea teoretică a principiului transparenţei

Termenul „principiu” provine din limba latină – principium, ceea ce înseamnă început.

Dicționarul explicativ[83] definește principiul ca un element fundamental, idee, lege de bază pe

care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. În

literatura juridică, principiile fundamentale ale dreptului sunt acele orientări generale cărora le

sunt subordonate structura și dezvoltarea sistemului dreptului. Astfel, principiile fundamentale

sintetizează și promovează valorile esențiale ale societății, conținând idei asupra fenomenelor

juridice.[40, p.69]

Principiile fenomenelor sociale depind de epocă, de oameni și de necesitățile lor, de

modul de producție. Oamenii care stabilesc relații sociale, conform dezvoltării economice și valorilor morale existente, creează principiile ideale și categoriile corespunzătoare acestor relații sociale. Toate principiile fenomenelor sociale au un caracter vremelnic, fiind, de regulă, niște

idei avansate pentru perioada respectivă. Din aceste considerente, de multe ori principiile sunt

45

niște standarde superioare la care societatea se alianiază pentru a le implementa și realiza. Dacă

sunt finalizate, apar altele și astfel societatea evoluează.[79, p. 11]

Principiul transparenţei este, în primul rând, reflectat prin conceptul de libertate. În acest

sens, menţionăm cele trei etape ale progresului de libertate oferite de Hegel:[129]

- Orientalii au fost primii care au ajuns iniţial la ideea libertăţii, dar ei au ştiut că doar un

singur om este liber, rezultatul final fiind apariţia despotismului;

- Poporul grec şi roman au ştiut că, doar anumite persoane sunt susceptibile libertăţii şi de

aceea societatea a fost scindată în stăpâni, sclavi liberi şi neliberi;

- Concluzie la care ar fi ajuns naţiunile germanice este că toate persoanele sunt libere.

Momentul istoric în care se realizează această sinteză este Revoluția franceză.

În modul acesta, ideea de libertate este un produs al evoluţiei, al capacităţii de percepere

şi consumare a realităţii, este un fapt real care se materializează prin garantarea vădită a acestuia,

iar unul din mecanismele de asigurare a funcţionării lui este transparenţa. Dat fiind faptul că,

astăzi, acesta este un principiu recunoscut la nivel atât internaţional, cât şi naţional,

funcționalitatea autorităţilor publice trebuie să corespundă acestuia. În acest sens, ne raliem

definiției „libertății” oferită de cercetătorii Cârnaț:[40, p. 38] prohibiția statului de a acționa într-

o anumită sferă a vieții sociale.

Nu putem să nu analizăm libertatea și să nu abordăm conceptul statului de drept. În

ştiinţa juridică din Republica Moldova, problema statului de drept, a constituționalismului

contemporan și a drepturilor omului au fost studiate și polemizate de constituţionalişti notorii,

precum: Victor Popa, Ion Guceac, Gheorghe Costachi, Teodor Cârnaţ, Veaceslav Zaporojan,

Sergiu Țurcan, Sergiu Cobăneanu şi alţii. Un studiu deslușit în domeniul dreptului constituţional

a fost reflectat de profesorul Ion Guceac în „Curs elementar de drept constituţional”, unde

elucidează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului prin prisma evoluţiei

istorice a protecţiei drepturilor omului în Republica Moldova.[101] O altă cercetare a

problemelor ce ţin de statul de drept și drepturile omului este realizată de dr. hab. Teodor Cârnaţ, și anume în tratatul său ştiinţific în materie constituţională „Drept constituţional.”[39] Ținem să menționăm faptul că, statul de drept este definit și de juristul francez Jacques

Chevallier ca un tip de regim politic în care puterea statului se află încadrată şi limitată de

drept.[43, p. 240] Astfel, tragem concluzia că, puterea de stat depinde de legislația în vigoare, iar

guvernanții sunt obligați să se supună doar legii, ci nu intereselor de grup, politice, economice

sau de altă natură. Totuși, evoluția evenimentelor politice recente din Republica Moldova

alarmează, nu doar cetățenii acestei țări, dar și marii actori internaționali și europeni, în urma

46

cărora guvernanții au elaborat și votat anumite proiecte de legi și modificări (precum Legea cu

privire la Centrul Național Anticorupție, Codul Electoral ș.a.) fiind promulgate de Președintele țării, iar, câteva zile mai târziu (3 mai 2013), acestea să fie ori modificate ori abrogate ori chiar

subjugate unor actori politici, care, prin astfel de scenarii, s-au răzbunat pentru anumite acțiuni

sau inacțiuni ai liderilor de partide aflate la putere. Derularea unor asemenea lucruri ne impune

să accentuăm asupra faptului că principiul transparenței, necesar în edificarea statului de drept,

fiind o valoare europeană și un standard care pare a fi nerespectat.

De aceea, ne raliem părerii savanților Gh. Costachi[66] și T. Cârnaț[40] conform căreia

statul de drept presupune „domnia legii”, fiind o necesitate vitală pentru o democrație cu

principii și valori contemporane.

În aceeași ordine de idei, apare negreșit necesitatea explicării conceptului de

administrație care, potrivit conf.univ. Maria Orlov, își are originea din cele mai străvechi

timpuri. Conducerea socială sau administraţia s-a manifestat sub diverse aspecte pe parcursul

dezvoltării istoriei omenirii. În statul contemporan administraţia este înfăptuită de către un grup

mare de funcţionari din mecanismul statal care dirijează cu toate domeniile vieţii sociale fără a

aduce atingere drepturilor şi libertăţilor legitime ale particularului.[176] Iar prof. V. Popa, care la

momentul actual este și judecător la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, determină

administraţia publică ca o varietate de activităţi a unui ansamblu de organe investite prin

constituţie şi lege în regim de putere publică, să aducă la îndeplinire legile sau, în limitele legii să

realizeze valorile politice, sociale şi economice care exprimă interesul general al societăţii.[181,

p. 360]

După părerea noastră, administrația publică, fiind un domeniu și o noțiune complexă și adânc studiată de diverși cercetărori științifici, exprimă atât persoane fizice care guvernează

statul, cât și un set de activități și atribuții ale acestora ce sunt prevăzute de legislația în vigoare

într-un stat.

Ne raliem și noi la unele caracteristici a principiului transparenței prezentate de prof. S.

Cobăneanu, E. Bobeica și V. Rusu, care, conform acestora, principiul dat exprimă faptul că

autoritățile publice trebuie să respecte drepturile de acces la documente oficiale în conformitate

cu normele referitoare la protecția datelor cu caracter personal. Totodată, autorii menționează că

principiul transparenței nu aduce atingere secretelor protejate de lege și se recunoaște mai mult

prin intermediul dreptului constituțional la informație.[79, p. 19]

Așa precum sunt multe cuvinte-cheie folosite în domeniul unei bune guvernări, la fel și transparența este mai mult invocată, decât definită. Totuși, în contextul dreptului public există

47

două tipuri de definiții: pe de o parte, există definiții descriptive, pe de altă parte, există definiții normative. De asemenea, sunt întâlnite definiții mai largi care diferă de definițiile mai înguste.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte termenul „transparenţă” (din franceză

transparence, latină transparere) – capacitate a unor corpuri sau a unor medii de a fi străbătute

de radiaţii electromagnetice (în special lumină) fără ca acestea să fie absorbite sau difuzate sau

prin care se poate vedea limpede, conturul şi detaliile obiectelor aflate în partea opusă. În acelaşi

timp, aici găsim definirea fenomenului transparenţei în aspect juridic, respectiv transparenţa este

mediul care permite accesul total al publicului privind activitatea şi practicile administraţiei, sau

fenomen despre care există informaţii complete accesibile publicului.[83]

Fenomenul transparenţei mai este conturat ca atitudinea unei instituţii sau a unei

organizaţii care presupune prezentarea obiectivă a informaţiilor de interes general.[174] În

completarea acestei noţiuni vine „Micul dicţionar academic” care defineşte transparenţa drept,

atitudinea unui organism (stat), a unui partid sau a unei persoane care presupune prezentarea

obiectivă a informaţiilor de interes general indiferent de implicaţiile acestora.[121]

Conform Dicţionarului politic, transparenţa decizională reprezintă un atribut al vieţii

politice democratice, opus politicii secrete. În viziunea democraţiei moderne, se preconizează ca

populaţia să beneficieze de difuzarea informaţiilor necesare pentru a-şi forma o părere limpede

despre problemele societăţii în care trăieşte şi despre ceea ce s-ar putea face pentru rezolvarea

lor. Desigur, deschiderea deplină a procesului decizional devine posibilă doar în condiţiile

democraţiei directe. Dar şi în contextul democraţiei reprezentative, publicitatea dezbaterilor în

Parlament sau Guvern contribuie la realizarea unei anumite transparenţe decizionale. Fără

îndoială, transparenţa decizională nu este posibilă în legătură cu anumite probleme care ţin de

securitatea naţională sau protecţia interesului naţional.[206]

Transparenţa, după înţelesul cel mai obişnuit, este un termen de analogie: un regulament,

o lege sau o procedură juridică este transparentă dacă poate să fie desluşită uşor, exact ca şi cum

cineva s-ar uita printr-o fereastră curată.[296] Procesul şi efectele instrumentului juridic în cauză

trebuie să fie clar înţelese, şi scopul drepturilor şi obligaţiilor sale derivate trebuie să fie uşor

primite şi adresate; dacă aceste criterii nu se întâlnesc, atunci legea în cauză este considerată

„opacă”.[296, p. 295]

Definiții generale ale transparenței o explică ca fiind un vual de ridicare a secretului[297]

sau abilitatea să privești clar prin ferestrele unei instituții[298] sau a face invizibilul să fie

vizibil.[201, p. 3] Potrivit opiniei lui A. Meijer referitor la transparență, aceasta este ceva ce se

întâmplă în spatele draperiilor și odată ce aceste draperii sunt scoase, totul este deschis și poate fi

controlat.[163, p. 75] Aceeași părere, doar cu altă exprimare, o are Patrick Birkinshaw:

48

transparența este conduita activităților publice în veleag, fiind supusă controlului public.[22, p.

189] Transparența nu este ușoară, aceasta trebuie să fie creată și direcționată.

După părerea lui C. Hood, la cel mai general nivel al cuvântului, transparența subînțelege

guvernarea potrivit normelor fixate și publicate, în baza informației și procedurilor ce sunt

accesibile publicului, și, uneori, în cadrul unor domenii de activitate demarcate.[106] Iar potrivit

lui J. Chevaliier, chiar dacă nimeni nu știe înțelesul exact al termenului, totuși toată lumea este

pentru acesta și cunoaște că are o importanță impunătoare.[43, p. 4] Acesta argumentează că,

deși noțiunea este una polisemantică, referindu-se la o varietate de idei, în spatele acesteia stau

așteptări esențiale, odată ce, este general acceptat faptul că, cu cât mai multă transparență, cu

atât mai mare este democrația.

Cercetătorul științific R. Audria confirmă semnificația multiplă a conceptului, astfel

noțiunea de transparență este utilizată peste tot, dar cu sensuri foarte diferite, în funcție de cei

care o utilizează și de obiectivele dispersate pe care le au.[10, p. 9]

În opinia noastră, ca termen utilizat pentru a caracteriza activitatea autorităţilor publice,

transparenţa, este o noţiune metaforizată, având originile din proprietatea corpurilor de a lăsa să

treacă prin ele lumina, permiţând să se distingă contururile sau detaliile obiectelor, iar antonimul

acestuia fiind cuvântul opac. Prin analogie, transparenţa în activitatea autorităţilor publice ar

însemna capacitatea acestor autorităţi de a asigura distingerea structurilor, deciziilor, strategiilor

şi modalităţilor de implementare a acestora prin vizorul societăţii.

Noţiunea de transparenţă este relevată de trei semnificaţii diferite: 1. proprietate a unor

corpuri sau a unor medii de a fi transparente; 2. (fig.) însuşirea de a fi uşor înţeles; claritate,

limpezime; 3. mod de lucru, principiu al unor conducători sau organe conducătoare de a face

cunoscută public, în permanenţă, întreaga lor activitate.[83] Cea de a treia definiţie reflectă

următoarele aspecte inerente ale principiului transparenţei:

• Este o idee generală și fundamentală. Acest lucru înseamnă că principiul transparenţei

are forţa şi semnificaţia unei norme superioare generale, ce poate fi formulată în textele

actelor normative sau, dacă nu este formulată expres, este dedusă în lumina valorilor

sociale promovate;[70, p. 208]

• Coordonează o activitate. Valoarea practică a principiului transparenţei este una

semnificativă. Or, aceasta reflectă nemijlocit funcţionarea sistemului de autorităţi publice

şi determină acţiunile corespunzătoare ale societăţii;

49

• Este specific unor conducători sau organe de conducere. Principiul transparenţei nu

caracterizează relaţiile particulare dintre indivizi, ci este orientat anume spre

supravegherea guvernanţilor de către cei care sunt guvernaţi;

• Are drept finalitate societatea. Acest aspect reflectă faptul că, principiul transparenţei

este utilizat în folosul societăţii, care este o manifestare a suveranităţii şi puterii. Cel mai

mare beneficiar al acestui principiu este societatea, pentru că anume acesteia i se oferă

dreptul de a controla pe cei pe care i-a ales ca reprezentanţii săi;

• Are un caracter permanent. Principiul transparenţei are o aplicare continuă. Încetarea

temporară sau stoparea respectării lui ar duce la un dezechilibru de forţe în stat,

contribuind la instaurarea unui regim autoritar sau totalitar;

• Se referă la întreaga activitate a conducătorilor sau organelor. În afară de excepţiile

prevăzute de lege, toată activitatea organelor trebuie să fie supusă unui control prin

prisma transparenţei.

Din definiţiile expuse mai sus, pentru ca fenomenul de transparenţă să aibă loc, distingem

următoarele elemente: în primul rând, trebuie să existe lumină, un mediu prin care să străbată

această lumină, şi în final în spatele acestui mediu trebuie să existe corpuri care vor putea fi

distinse clar. În contextul unui sistem democratic, putem spune că lumina reprezintă dreptul

cetăţenilor de a accesa informaţia publică şi atitudinea, atât a cetăţenilor, cât şi a autorităţilor faţă

de aplicarea acestuia. Mediul prin care străbate lumina este informaţia accesibilă obiectivă,

veridică şi completă care prezintă interes pentru cetăţeni, iar corpurile sunt acţiunile autorităţilor

publice în ceea ce priveşte politica internă şi cea externă.[49]

În izvoarele de specialitate, principiul transparenţei este tratat ca „o informare corectă a

societăţii.”[167, p. 189] Alţi doctrinari consideră că, principiul publicităţii şi transparenţei

presupune asigurarea unei informări corespunzătoare a cetăţenilor despre activitatea organelor

administraţiei publice şi întreţinerea unor legături strânse între cetăţeni şi aceste organe.”[175]

Alţi specialişti sunt de părerea că „realizarea principiului publicităţii în organizarea şi

funcţionarea administrării presupune asigurarea unui caracter deschis în activitatea lor şi în

informarea sistematică a populaţiei referitor la această activitate.”[126, p. 105]

Conform opiniei profesorului J.M. Balkin de la Universitatea Yale[12] metafora

transparenţei cuprinde, în sine, trei valori politice separate, care, deseori, funcţionează împreună,

dar sunt distincte, din punct de vedere analitic. Prima este transparenţa informaţională –

cunoştinţele despre actorii guvernamentali şi deciziile lor, precum şi accesul la informaţia

guvernamentală. Al doilea tip este transparenţa participativă – abilitatea de a participa la

50

deciziile politice prin reprezentare sau participare directă. Al treilea tip este transparenţa de

responsabilitate – abilitatea de a menţine oficialii guvernamentali responsabili, în faţa sistemului

juridic sau în faţa opiniei publice, atunci când încalcă legile sau când acţionează în moduri care

generează efecte adverse pentru interesele publice.

Datorită multor beneficii ale transparenței, Brito și Perraut[27, p. 161] o descrie ca un

bun nealiat și un semn distinctiv a unei guvernări democratice. Autorii susțin că, dacă

transparența facilitează accesul la informații pentru toată lumea, atunci de acesta trebuie să

beneficieze toată lumea. Și, în consecință, devine un ingredient cheie care lubrifiază roțile de

creștere. Cu alte cuvinte, transparența este o bază pe ce se bazează libertatea economică și de

creștere. Apoi, transparența devine un instrument de promovare a echității, dar mai important, de

protejare și asigurare a binelui public.[299] Nu este surprinzător, așadar, că Toader și al.[208, p.

606-610] susțin că transparența este chiar fundamentul bunei guvernări.

Fiind un principiu fundamental, fără de care nu poate exista un stat de drept

contemporan, principiul transparenţei este, în acelaşi timp, unul special.[203, p. 123] Pe de o

parte, acesta garantează cetăţenilor că toate acţiunile autorităţilor publice sunt deschise şi că

există un acces liber la informaţiile despre ele. Iar pe de altă parte, acest principiu devine o mare

responsabilitate pentru oficiali şi le poate limita dreptul la intimitate. Din acest motiv, nu se oferă

informaţii, sub pretextul că, dreptul la intimitate este prioritar faţă de dreptul cetăţenilor de a

cunoaşte realitatea. O astfel de argumentare, în opinia noastră, este nefondată şi inadmisibilă. În

cazul unor încălcări ale legii de către autorităţi sau, în cazul în care acestea nu urmăresc

necesităţile şi interesele generale ale cetăţenilor, aceştia din urmă sunt în drept sa cunoască tot ce

ţine de activitatea autorităţilor (în conformitate cu legislaţia). Iar în cazul unor reprezentanţi ai

autorităţilor publice care îşi îndeplinesc în modul necesar activitatea, accesul la informaţie şi

transparenţa ar asigura o apropiere dintre cele două categorii şi ar creşte încrederea cetăţenilor în

autorităţi.

În statele democratice, transparenţa este considerată o cerinţă ce trebuie satisfăcută de

orice autoritate sau instituţie publică. Conform Oxford Dictionary of Economics,[177]

transparenţa în politicile publice presupune „a se cunoaşte cu claritate cine ia decizii, ce decizii

sunt luate, cine are de câştigat de pe urma lor şi cine plăteşte costurile implicate”. Transparenţa

este văzută drept o cerinţă elementară a democraţiei, un instrument prin care alegătorii intervin în

procesul de guvernare şi supraveghează acţiunile autorităţii, o modalitate de prevenire a corupţiei

sau abuzurilor.[258]

Studiul „Puterea şi conflictul în epoca transparenţei” evaluează transparenţa ca o condiţie

în care informaţiile guvernamentale cu referire la preferinţele, intenţiile şi capabilităţile

51

structurilor instituţionale este pusă la dispoziţia publicului. Această condiţie de deschidere

conduce la dezvăluirea informaţiilor publice, fiind sporită de mecanisme, cum ar fi presa liberă,

audierile deschise ale guvernării, precum şi alte cerinţe raportate la prevederile

internaţionale.[94, p. 3] În acelaşi timp, un alt studiu relatează faptul că, transparenţa este

abilitatea de a pune la dispoziţia publicului informaţii relevante şi la timp cu privire la activităţile

desfăşurate de guvernare.[19, p. 7]

După părerea savantului Sanzharevsky,[226] în favoarea guvernului deschis este și faptul

când se ține cont de părerea minorității din societate, responsabilizarea și participarea acestora în

luarea deciziilor. Deschiderea în conducerea publică presupune că, cetățeanul are nu doar

posibilitatea de a cunoaște sigur mecanismul de luare a deciziilor la orice etapă și la orice nivel,

dar, de asemenea, poate să se implice în acest proces. Pe de altă parte, o astfel de implicare nu ar

trebui să fie o interferență în competența organului de stat. Cu alte cuvinte, deschiderea

reprezintă – comunicare, dialog, dreptul de a fi ascultat și auzit, datoria autorităților de a alinia

poziția sa cu starea de spirit a publicului. Cetățenii trebuie să aibă acces nu doar la documentele

oficiale (ex. legi, regulamente, ordine etc.), dar și la materialele privind activitățile organelor de

stat (ex. stenograme, transcrieri, procese-verbale ale întâlnirilor etc.), cu condiția că acestea nu

conțin informații cu referire la secretul de stat, și, prin urmare, fac obiectul secretului.

Richard Oliver susţine că, transparenţa reprezintă punctul de intersecţie al dreptului

publicului de a cunoaşte şi al dreptului individului la viaţa privată.[172] Un alt studiu: „Dreptul

de a cunoaşte: transparenţa pentru o lume deschisă”, menţionează că, transparenţa este instituţia

care permite cetăţenilor să adune informaţia cu privire la politica şi comportamentul (acţiunile)

guvernării lor. Autoarea acestui studiu, Ann Florini, indică că, transparenţa este procesul prin

care informaţia despre condiţiile, deciziile şi acţiunile existente este accesibilă, vizibilă şi uşor de

înţeles.[96, p. 5]

Benedek și de Bruycker[77, p. 132] dau conceptului o formă largă, ce include un număr

mare și foarte diferit de drepturi și instituții, precum dreptul la apărare, rapoartele de activitate

ale entităților publice, mijloacele Parlamentului a controla Executivul, comunicarea autorităților

publice, existența unui Ombudsman, modalitățile procedurilor administrative, participarea

cetățenilor la activitățile administrative, obligația formală de a motiva. În acest sens, observăm

că „transparența” este o colecție de anumite garanții fundamentale în dreptul public.

Dr. Pâzina oferă o definiție pentru transparență – aceasta este caracteristica de bază a

puterii publice, care prin deschidere asigură dezvoltarea democrației, a societății civile, a

procedurilor de luare a deciziilor politice și a controlului public asupra activității organelor de

52

conducere.[225, p. 30] Așadar, transparența, ca un principiu de guvernare, nu poate fi scopul

final, dar acesta este un instrument pentru a realiza democrația. Democrația nu este doar ca un

sistem politic în care puterea vine de la oameni, dar e o societate în care toată lumea poate

maximaliza propria dezvoltare în libertate cu și prin ceilalți. Cu alte cuvinte, o democrație nu

este doar rezervată pentru sistemul politic, dar poate fi extinsă la întreaga societate. Așadar,

principiul transparenței poate fi folosit în diferite contexte, nu numai în cadrul autorităților

publice. Dar transparența, întotdeauna, va lăsa deschise câteva întrebări: ce trebuie să fie sau

trebuie să se facă transparent, pentru cine trebuie să fie transparent, cine trebuie să facă ceva

transparent, când trebuie făcut ceva transparent? etc. De fapt, ritmul de lucru al unei administraţii

publice poate fi „mai alert” ori „mai lent”, „mai transparent” ori „mai opac”, în funcţie de

cerinţele ritmului societăţii respective.[99, p. 145-173]

În literatura de specialitate existentă, care leagă democrația și transparența, totuși, este

adesea neclar de ce această conexiune apare. Spre exemplu, multe analize statistice au susținut

că democrația duce la transparență, arătând corelație pozitivă între cele două.[100, p. 643-667]

Cu toate acestea, corelațiile statistice nu ne spun exact cum, și ce aspect al democrației, creează

calea spre un guvern mai transparent. Alții susțin că recentul val al democratizării este una din

cauzele tendinței globale spre reformele de transparență, dar fără a oferi motive de ce și care este

modul prin care aceste două sunt legate.[300, p. 213-233]

Cercetătoarea Galina Mardare susține că [158] transparenţa este conceput, pe de o parte,

drept o necesitate, dictată de cerinţele societăţii democratice, iar, pe de altă parte, drept o

necesitate, dictată de cerinţele unei guvernări eficiente. Astfel, conceptul de transparenţă devine

un aspect prioritar în agenda unui model mai democratic şi mai eficient de activitate a

administraţiei publice. În prezent, conceptul de transparenţă corespunde principiilor

contemporane ale dreptului, sporind motivaţia în procesul decizional şi accesibilitatea cetăţenilor

la documentele publice. Transparenţa este elementul-cheie în exercitarea dreptului de acces la

informaţie, elementul-cheie pentru a controla, verifica acţiunile administraţiei publice, pentru a

face posibilă responsabilitatea instituţională prin consultare şi participare, care au drept impact

pozitiv creşterea încrederii cetăţenilor faţă de autorităţi. Totodată, dreptul de acces la informaţii

şi participarea la luarea deciziilor sunt două drepturi fundamentale a căror exercitare este

benefică nu doar pentru titularii săi, cetăţenii, dar, mai ales, pentru administraţia publică ce

trebuie să devină dintr-o administraţie dirijată şi închisă o administraţie publică deschisă,

transparentă şi responsabilă.

53

Reieșind din aceste considerente, accesul la informaţie este important într-o societate

democratică, deoarece:[211]

- informaţia este un prim element pe care îl presupune cunoaşterea;

- informaţia este o condiţie esenţială a formării atitudinilor care susţin sau afectează

schimbarea într-o societate. Cu alte cuvinte, fără informaţie nu putem vorbi de noţiuni

precum: schimbare, reformă, progres;

- informaţia este necesară grupurilor active pentru a le permite să se angajeze în dezbateri

deschise cu autorităţile publice pe teme care afectează interesele lor sau ale unor categorii

mai largi;

- accesul la informaţie reduce dezechilibrul de putere dintre cei care guvernează şi cei care

sunt guvernaţi;

- accesul la informaţie impune constrângeri asupra comportamentului birocratic,

descurajând într-o anumită măsură ineficienţa, abuzurile şi corupţia din instituţiile

publice.

În opinia lui Dumitru Popa,[301] informațiile pot fi considerate convențional entități care

subsumează cunoștințe, convingeri, idei, opinii, sentimente, sugestii care încorporează mesaje, în

domenii diverse, cum ar fi cel politic, comercial, cultural, educațional, de divertisment etc.

Deși accesul publicului la informație și accesul gratuit la documentele administrative

duce, în mod logic, la participarea acestuia, totuși, participarea este distinctă. Participarea

înseamnă că o autoritate publică oferă posibilitatea cetățenilor de a-și exprima opiniile și dorințele lor pe o anumită decizie care trebuie să fie luată.[125]

Legislația privind libertatea informației conține normele juridice ale accesului public la

informații sau documente. Acesta este cazul, de exemplu, în cadrul primului pilon al Convenției

de la Aarhus, în Regulamentul 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai

2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și a

Comisiei.[276] Astfel, deși se face o deosebire de unii doctrinari între accesul public la

documente și accesul public la informații, în viziunea noastră, această diferență este

nesemnificativă, deoarece informația, în cea mai mare parte, este expusă în documente.

Convenția Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale, acordă dreptul de

acces la documente oficiale, care stabilește doar standarde minime în domeniu, fără a afecta

legile naționale care pot include prevederi mai largi, în favoarea publicului.[302, art.4.1] Or,

legislația cu privire la libertatea de informație nu este întotdeauna, și nu este necesar să fie,

transparentă. A fost făcută o încercare de a introduce în Convenție dreptul la explicare, alături de

54

dreptul la consultare și dreptul la o copie a unui document oficial, de către Grupul de experți care

au elaborat Convenția. Lipsa acestui drept nu a fost criticată de țările membre. În același timp,

prezenţa unei legislații cu privire la libertatea de informație nu înseamnă, în mod automat, că

informațiile și documentele vor deveni transparente, dar nici procedura care trebuie utilizată

pentru a obține accesul la informații nu este automat transparentă.[104, p. 12-13] Astfel,

transparența și principiul transparenței poate contribui la accesul informației și a

documentelor.[67]

Doctorul în drept, Bordei Lilia, face o incluziune a conceptului transparenței prin

instituția Parlamentului. Astfel, potrivit acesteia, elementele definitorii ale transparenței, care

constituie, în acelaşi timp, direcţii procedurale ale accesului la informaţiile elaborate şi

examinate de Parlament, sunt: accesul la informaţia documentată (fie elaborată în cadrul

legislativului, fie prezentată ca iniţiative legislative, răspunsuri la interpelări, note informative,

rapoarte etc.); accesul la şedinţele plenare şi la şedinţele organelor de lucru ale Parlamentului, și accesul la actele normative adoptate de Parlament.[24]

Într-o altă ordine de idei, jurista româncă B. Selejan-Guţan evidențiază că, noile tehnici

de informare, mai ales internetul, creează noi dificultăţi în materia libertăţii de informare, în

special privind găsirea unui echilibru între dezvoltarea şi promovarea societăţii de informaţie în

scopul transparenţei şi întăririi democraţiei şi luarea de măsuri împotriva eventualelor abuzuri de

drept.[193, p. 177] Confirmăm și noi părerea dată, în special, prin prisma dreptului la protecția

vieții private.

De-a lungul timpului, conceptul de transparenţă a fost supus unei evoluţii iminente şi,

astăzi, sunt prezentate alte nivele ierarhice ale transparenţei. Menţionăm, în acest sens, modelul

prezentat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care oferă următoarele trei

etape:[200] Informarea – există un mecanism prin intermediul căruia cetăţenii pot urmări

politicile promovate de autorităţi, dacă acestea reflectă necesităţile lor şi care permite ca cetăţenii

să analizeze măsura în care aceste politici îi vor afecta direct sau indirect; Consultare – aspect

dimensional în evoluţia transparenţei, mult mai complex, deoarece implică un dublu schimb de

informaţie. Autorităţile iniţiază recepţionarea recomandărilor sau soluţiilor alternative din partea

cetăţenilor sau cetăţenii, din propria iniţiativă, oferă un set de propuneri. Important e că, aceste

sugestii sunt luate în considerare de către autorităţi la adoptarea unei politici sau la luarea unei

decizii; Participare decizională activă – cea mai evoluată dintre etape, pentru că presupune un

dialog permanent şi eficient între autorităţi şi cetățeni. Aceste două părţi fac un schimb de

informaţii într-un mod apropiat de cel de poziţii de egalitate. Până la urmă, există restricţii

55

motivate în care egalitatea poziţiilor este limitată, mai ales în ceea ce privește informaţia ce cade

sub incidenţa „secretului de stat”.

Așadar, din punct de vedere structural, conceptul principiului transparenţei poate fi

împărţit în două elemente importante şi anume: accesul la informaţia de interes public şi

participarea cetăţenilor la procesul decizional. Este important să se facă distincția între

transparenţă, ca factor de decizie, și transparenţă, ca sursă de informație. Participarea cetăţenilor

la procesul decizional reprezintă o legătură dublă între cetăţeni şi autorităţile publice, ce are loc

prin exercitarea opţiunii electorale, atunci când cetăţenii încredinţează autorităţilor publice un

mandat, iar acestea se angajează, prin îndeplinirea sarcinilor ce le revin, să dea socoteală

cetăţenilor pentru politicile care le desfăşoară şi măsurile pe care le iau.[58, p. 7]

Totuși, cu siguranţă, participarea cetăţenilor la procesul decizional nu se limitează doar la

exercitarea opţiunilor electorale. De aceea, principiul transparenţei, din punct de vedere al

participării cetăţenilor la procesul decizional, se manifestă prin următoarele două forme: activă şi

pasivă.[122, p. 108] Participare pasivă include exercitarea dreptului la vot sau, cu alte cuvinte,

exercitarea opţiunilor electorale şi exprimarea opiniei în legătură cu unele aspecte de importanţă

publică. Iar participarea activă, la rândul său, include o activitate dinamică a individului şi

anume: informarea permanentă şi implicarea directă în disputele şi activităţile politice, asocierea

în partide politice şi în organizaţii social-politice, activitate sporită în cadrul acestor partide şi

organizaţii, participarea directă în cadrul alegerilor, înaintarea propunerilor sau proiectelor de

interes public.

Aurel Sâmboteanu susține că una din funcțiile administraţiei publice este cea de purtător

al cererilor, dorinţelor şi necesităţilor membrilor societăţii şi de întreprindere a măsurilor de

satisfacere a lor.[198, p. 108] Importanţa acestei funcţii susţine în mod evident conceptul de

transparenţă, deoarece se explică prin complexitatea vieţii sociale şi prin cerinţele din ce în ce

mai înalte ale indivizilor, iar autoritățile publice au obligația de a soluţiona operativ problemele

cu care se confruntă populaţia.

Astfel, diversele înțelesuri care sprijinesc noțiunea de transparență oferite de mulți autori

ne aduce în punctul unde e nevoie să formulăm o definiție atât descriptivă, cât și normativă a

principiului transparenței. Prin urmare, principiul transparenţei este setul de instrumente prin

care structurile instituţionale centrale şi locale argumentează cetăţenilor acţiunile sale cu

privire la activitatea desfăşurată, garantându-le dreptul la informare, consultare, precum şi

participare la deciziile luate de către autorităţile publice, în toate etapele şi procedurile.

56

Transparenţa decizională este un mecanism esenţial pentru orice societate democratică care

asigură participarea efectivă a cetăţenilor şi organizaţiilor legal recunoscute la viaţa publică şi

completează procesul formal de alegere sau desemnare a reprezentanţilor în instituţiile şi

autorităţile publice.

Cât privește Republica Moldova, în conformitate cu Constituţia acesteia, dreptul de a

avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi limitat nici unei persoane, instituţiile

de stat fiind obligate să acorde cetăţenilor informaţii veridice cu privire la chestiuni publice şi cu

caracter personal. În anul 2000, Curtea Constituţională a Republicii Moldova[303] a declarat că

dreptul la informaţie constituie un drept fundamental al omului, deoarece dezvoltarea

personalităţii în societate, realizarea libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţie, inclusiv a

libertăţii gândirii, opiniei şi exprimării, libertăţii creaţiei, libertăţii exprimării în public prin

cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil sunt de neconceput fără accesul liber la informaţie

despre viaţa socială, politică, economică, ştiinţifică, culturală etc.

Din cele expuse mai sus, deducem că, un principiu juridic subînțelege că acesta are

rezultate juridice. Acesta trebuie să conțină un număr de criterii obiective și de calitate pentru

organizarea și controlul acțiunilor publice în sistemul juridic. Iar termenul de acțiuni publice nu

ar trebui să se limiteze la sectorul public, dar ar trebui să se extindă asupra tuturor acțiunilor ce

au importanță pentru societate, astfel deciziile sectorului privat ar trebui, din acest motiv, la fel

să fie transparente, dacă acestea ating interesele societății.

2.3. Concluzii la capitolul 2

În capitolul dat s-a evidențiat că generalizarea dezvoltării istorice a relației dintre

transparență și informații secrete sugerează că aceasta a evoluat anume prin tranziția de la regula

„secretulului” la prioritatea de „transparență a informațiilor”. Sumând realitățile identificate,

putem susține faptul că legătura dintre transparență și confidențialitatea informațiilor este privită

în dependență de schimbările istorice. Este de remarcat faptul că, din punct de vedere istoric,

prima necesitate care a apărut era – nu de a primi sau oferi informații, dar de a păstra informația

în secret. Mai târziu, dezvoltarea statului a provocat și catalizat apariția unor acțiuni ordonate și durabile în a obține informații.

Principiul transparenţei, din punct de vedere istoric şi conceptual, se bazează pe

evenimentele istorice care au dus la creşterea nivelului de difuzare a informaţiei de interes

public, dar şi disponibilitatea instituţiilor publice de a implementa acest principiu. Libertatea de

informare şi înrădăcinarea principiului transparenţei au fost rezultatul unor lupte prin care s-a

57

dobândit, la început, libertatea gândirii şi exprimării, iar apoi apare şi conceptul dreptului de a

cunoaşte, şi o obligație de a divulga informaţia ce vizează puterea publică şi dreptul de a face

parte din factorii de decizie ai statului. Or, societatea umană, care până nu demult era dominată

de fenomenul secretizării şi opacităţii, capătă o nouă dimensiune şi o tendinţă de a ridica nivelul

de realizare a drepturilor şi libertăţilor omului şi a democraţiei prin transparenţă.

Remarcăm că, guvernele au urmărit o politică de a ascunde informații referitoare la

activitățile sale în domeniul militar, financiar, politic sau de altă natură. Consecința a fost că

formarea instituției „confidențialității informațiilor” în drept a început cu instituția „secretului

de stat”. Timp de secole, de la începutul civilizației umane, transparența ca fenomen s-a

manifestat doar în activitățile administrației de stat, deci înăuntru acestora, iar pentru membrii

societății era caracteristic secretul de stat a informației. Nevoile membrilor societății de a obține

informații de altă natură au fost cultivate, în mod activ, cu inventarea tiparului și extinderea

treptată a cercului de oameni educați care cunoșteau cum să citească (apariția unui sistem de

educație în masă), și mai târziu, lupta pentru drepturile naturale și accesul la putere, care a dus

inițial la tranziția, în mai multe state, de la monarhie la republică, și, apoi, de la autoritarism la

democrație; a cerut instrumente de acces a publicului la informații, ce a devenit mass-media (în

prezentarea lor originală, în formă de ziare).

Ca un rezultat al luptei pentru așa-numitele „drepturi la informații” au fost elaborate

standarde, care au supraviețuit aproape neschimbat până în dreptul modern. Pe de o parte, au

primit recunoaștere largă dreptul la libertatea de exprimare și folosirea liberă a informațiilor. Pe

de altă parte, era recunoscută posibilitatea de retragere a unor astfel de drepturi.

În capitolul dat s-a făcut și o amplă analiză a principiului transparenţei în bază teoretică,

iar observaţiile practice efectuate au permis evidențierea unei legături imanente între individ-

transparenţă-stat, legătură ce explică originea conceptului de transparenţă (amintim aici

identificarea acestui concept cu cel al libertăţii şi al simplei informări), tendinţele şi factorii ce au

determinat aceste tendinţe de-a lungul istoriei şi situaţia actuală. Trebuie menţionat că,

reflectarea aspectului istoric al transparenţei este cu atât mai important, cu cât poate oferi un set

de legităţi ce permit pronosticarea evoluţiei transparenţei în perioada ce urmează. Acest lucru

oferă posibilitatea de a întreprinde măsurile necesare adaptării la o schimbare sau alta şi, în

acelaşi timp, conferă stabilitate şi siguranţă.

Examinarea teoretică a transparenţei s-a bazat pe studierea definiţiilor oferite de

doctrinari autohtoni şi străini, şi pe analizarea analogiilor întâlnite în alte ştiinţe şi domenii. Un

moment destul de inovator este faptul că, în capitolul dat s-a reflectat ideea conform căreia

58

transparenţa este o noţiune tridimensională: transparenţa informaţională, participativă şi de

responsabilitate. Considerăm importantă formularea unor caracteristici de bază ale transparenţei,

precum: generalitatea, permanenţa sau continuitatea, latura practică, ideea conform căreia

transparenţa are drept obiect activitatea autorităţilor publice, iar drept finalitate societatea şi

interesele acesteia şi arealul vast şi complex asupra căruia trebuie să se aplice acest principiu.

Considerăm oportună comparaţia dintre „transparenţă” şi alţi termeni din acelaşi câmp

semantic şi efectuarea unei distincţii clare între aceştia. Deschiderea, publicitatea, încrederea,

parteneriatul, accesibilitatea, siguranţa şi profesionalismul – sunt termeni-cheie ce au legătură cu

principiul transparenţei şi care se deosebesc de cel din urmă după criterii, precum generarea de

drepturi şi obligaţii sau legalitatea. Un alt aspect abordat este cel al comparării transparenţei cu

eficienţa, încrederea, responsabilitatea, autonomia şi controlul, confidenţialitatea, echitatea şi

legitimitatea.

Pe lângă această analiză comparativă, capitolul dat se remarcă prin analiza antagonistă a

concepţiilor autorilor occidentali privind transparenţa. În Republica Moldova, transparenţa este

un factor în devenire, de aceea, nu s-a făcut până acum vreo analiză critică a principiului dat. De

aceea, considerăm esenţial ca transparenţa să fie respectată şi aplicată în condiţii legale şi sociale

strict determinate. Limitele raţionalului şi legalului formează hotarele în interiorul cărora

implementarea principiului transparenţei ar avea eficacitate maximă.

Ca orice fenomen, proces sau principiu, transparenţa e caracterizată de complexitate, ceea

ce ne determină să evităm formarea unei opinii unilaterale faţă de aceasta. Nu se poate spune că

principiul dat garantează din start dezvoltarea democratismului. Cu toate acestea, o astfel de

dezvoltare poate fi garantată prin asigurarea respectării tuturor celorlalte principii simultan,

luându-se în considerare atât normele existente, cât şi situaţia socială la moment.

În final, s-a reuşit să se formuleze o definiţie a principiului transparenţei, conform căreia

principiul transparenţei este setul de instrumente prin care structurile instituţionale centrale şi

locale argumentează cetăţenilor acţiunile sale cu privire la activitatea desfăşurată, garantându-le

dreptul la informare, consultare, precum şi participare la deciziile luate de către autorităţile

publice, în toate etapele şi procedurile.

III. CADRUL NORMATIV INTERNAȚIONAL UNIVERSAL ȘI INTERNAȚIONAL

REGIONAL CU PRIVIRE LA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI

59

3.1. Fundamente normative internaţionale universale privind principiul

transparenţei

Importanța principiului transparenței ca un principiu fundamental este departe de a fi

contestat. În ianuarie 2009, Președintele Barack Obama al SUA declara:[281] „Guvernul trebuie

să fie transparent. Transparența promovează responsabilitate și oferă informații cu privire la

activitatea Guvernului cetățenilor. (…) Departamentele executive și agențiile ar trebui să

exploateze noile tehnologii pentru a pune online informațiile despre operațiunile și deciziile lor,

fiind disponibile pentru public.” Memorandum-ul asupra Actului Libertății Informației privind

Transparența și Guvernul Deschis 2009, astfel chema la un guvern transparent, participativ și colaborativ.

Fără a ține seamă de declarațiile de mai sus, menționăm că, la nivel internaţional,

principiul transparenţei este reglementat de Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul

Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Pactul internaţional cu

privire la drepturile civile şi politice, Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Copilului,

Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția

de la Aarhus cu privire la Accesul la Informație, Participarea Publicului în justiţie şi la adoptarea

deciziilor în domeniul mediului, Convenţia Organizaţiilor Unite împotriva corupţiei ș.a.

Pe măsură ce lumea se lupta împotriva comunismului pentru democrație, Organizația

Națiunilor Unite (în continuare ONU) a devenit cu succes principalul forum în acest scop.

Prima referinţă cu privire la dreptul la informaţie în dreptul internaţional a avut loc în timpul

primei ședinţe ale Adunării Generale a ONU, din New York în anul 1946. La această ședință, Adunarea Generală a adoptat Rezoluția nr. nr. 59(I), declarând că libertatea informaţiei este un

drept fundamental al omului şi reprezintă piatra de temelie a tuturor libertăţilor, cărora le este

consacrată ONU. Deşi standardele universale stabilesc doar un drept general al libertăţii la

informaţie, în special, informaţia deţinută de organele publice, este uşor deductibil din expresia:

„a căuta şi primi informaţia” ce se conţine în art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului.[80]

Menţionăm că, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice,[178] în

articolul 19, la fel stabileşte că „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept

cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel, indiferent

de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc la alegerea sa.”

Acest tratat relatează că, exercitarea libertăţilor de exprimare comportă obligaţii şi răspunderi

60

speciale. În consecinţă, aceasta poate fi supusă anumitor limitări, care trebuie, însă, stabilite în

mod expres prin lege şi care sunt necesare în vederea respectării drepturilor sau reputaţiei altora

sau apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice.

Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale,[304] în

articolul 15 declară că statele recunosc fiecăruia dreptul de a participa la viaţa culturală, de a

beneficia de progresul ştiinţific şi de aplicaţiile sale, de a beneficia de protecţia intereselor

morale și materiale decurgând din orice producţie ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor

este.

Un alt tratat internațional este Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile

Copilului,[62] care statuează că, copilul are dreptul la libertatea de exprimare, ce se manifestă

prin libertatea de a căuta, a primi şi a difuza informaţii şi idei de orice natură, fără să ţină seama

de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică, sau prin oricare alte mijloace, la

alegerea copilului. Totuși, notăm că exercitarea acestui drept poate fi supusă restricţiilor, dar

numai acelora care sunt prevăzute de lege şi care sunt necesare pentru respectarea drepturilor sau

a reputaţiei altora, sau pentru protecţia securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii şi moralei

publice. În același tratat, articolul 15 prevede că statele vor recunoaşte drepturile copilului la

libertatea de asociere şi la libertatea de reuniune paşnică.

Următorul document internațional relevant este Convenţia internaţională privind

eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială,[63] care stipulează că statele se angajează

să interzică şi să elimine discriminarea rasială sub toate formele şi să garanteze dreptul fiecăruia

la egalitate în faţa legii fără deosebire de rasă, culoare, origine naţională sau etnică, în folosinţa

drepturilor, în special: dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare și dreptul la libertatea de

întrunire şi asociere paşnică.

Adăugător la referinţele pentru libertatea de informare în general, câteva documente

juridice internaţionale o recunosc expres în contexte specifice. Astfel, de exemplu, Convenţia

Organizaţiilor Unite împotriva corupţiei [30] prin articolul 10 intitulat „Informarea publicului”

recunoaște că măsurile necesare pentru a spori transparenţa administraţiei sale publice, inclusiv

în ceea ce priveşte organizarea, funcţionarea şi procesele decizionale, includ, în special:

adoptarea de proceduri sau de reglementări care să permită publicului obţinerea, dacă este cazul,

a informaţiilor asupra organizării, funcţionării şi proceselor decizionale de administraţie publică,

precum şi, ţinând seama de protecţia vieţii private şi a datelor personale, asupra deciziilor şi

actelor juridice care îi privesc; simplificarea, dacă este cazul, a procedurilor administrative, cu

scopul de a facilita accesul publicului la autorităţile de decizie competente; şi publicarea

61

informaţiilor, inclusiv a eventualelor rapoarte periodice, despre riscurile de corupţie în cadrul

administraţiei publice.

Un set din 22 de principii au fost adoptate de o conferință formată din experți în

drepturile omului și drept internațional, la Johannesburg, Africa de Sud, la data de 1 octombrie

1995, cu privire la „Securitatea Națională, Libertatea de Exprimare și Accesul la Informație”,

denumite și Principiile de la Johannesburg.[306] Principiile se bazează pe legislația și pe

standardele internaționale și regionale privind protecția drepturilor omului, practicile dezvoltate

la nivel de state și principiile generale de drept recunoscute de comunitatea Națiunilor Unite.

Totodată, Principiile au intenția de a amplifica art. 19 al Pactului Internațional cu privire la

drepturile civile și politice. Principiul 11 declară că oricine are dreptul să obțină informații de la

autoritățile publice, inclusiv informații în legătură cu siguranța națională. Nu pot fi impuse

restrângeri ale acestui drept pe motive de siguranță națională, decât dacă guvernul poate

demonstra că restrângerea a fost prevăzută prin lege și necesară într-o societate democratică

pentru apărarea unui interes legitim legat de siguranța națională. Astfel, potrivit Principiilor de la

Johannesburg, în situaţii de urgenţă publică, care ameninţă viaţa ţării şi a căror existenţă este

instituită oficial şi legal, în conformitate cu legea naţională şi internaţională, un stat poate

impune restrângeri libertăţii de exprimare sau informare, numai în măsura în care exigenţele

situaţiei o impun şi numai atunci, când şi atât timp cât acestea nu sunt contrare celorlalte obligaţii

ale Guvernului, prevăzute de dreptul internaţional.

Un alt tratat internațional în materie și care este important de menționat este Convenția

Comisiei Economice a ONU pentru Europa cu privire la Accesul la Informație, Participarea

Publicului în justiţie şi la adoptarea deciziilor în domeniul mediului, sau așa-numita Convenția

de la Aarhus, fiind semnată în Danemarca la data de 25 iunie 1998. Convenția se concentrează

pe interacțiunile dintre autoritățile publice și societate și se bazează pe recunoaşterea dreptului

oricărei persoane din generaţia actuală şi viitoare de a se bucura de un mediu adecvat spre

bunăstarea şi sănătatea acesteia. Tratatul stipulează că orice cetățean ar trebui să aibă dreptul de

a obține un acces larg și facil la informații despre mediu. Autoritățile publice trebuie să

furnizeze toate informațiile necesare și în timp util și transparent. Ei pot refuza să facă acest

lucru numai în situații speciale (cum ar fi apărarea națională). În aceeași ordine a ideilor,

Convenția explică că publicul trebuie să fie informat asupra tuturor proiectelor relevante și trebuie să aibă șansa de a participa în procesul de luare a deciziilor. Factorii de decizie pot

profita de cunoștințele și expertizele cetățenilor, această contribuție este o oportunitate puternică

62

de a îmbunătăți calitatea deciziilor cu privire la mediu și de a garanta legitimitatea

procedurală.[44]

Republica Moldova a fost prima ţară care a ratificat Convenția[64] şi pornind de la

recomandările Comitetului de Conformitate al Convenţiei de la Aarhus, Guvernul a hotărât să

aprobe Planul naţional de acţiuni pentru implementarea în Republica Moldova a Convenţiei de la

Aarhus pentru anii 2011-2015.

Cadrul instituțional internațional vine să valorifice principiile protejate de tratatele

internaționale. Prin urmare, Raportorul Special al ONU pentru promovarea și protecția

dreptului la libertatea de opinie și exprimare [278] a fost creat în anul 1993 de către Comisia

ONU pentru Drepturile Omului, în vederea promovării și protejării dreptului la libertatea de

opinie și exprimare, inclusiv dreptul de a căuta, primi și răspândi informații, prin investigarea

pretinselor încălcări a dreptului. În exercitarea mandatului său, Raportorul Special acordă o

atenție deosebită și obstacolelor ce vin în calea accesului la informație la nivel local, regional și național cu privire la proiectele și inițiativele propuse de Guvern pentru a promova dreptul la

dezvoltare, cât și obstacolelor ce stau în calea participării la procesul de luare a deciziilor, dar și cele legate de studiile în domeniul mediului și de sănătate, bugetele naționale, cheltuielile

sociale, proiecte de dezvoltare industrială și politicile comerciale.

Organizația Mondială a Comerțului [265] este o organizație internațională care

supervizează un număr mare de acorduri care definesc „regulile comerciale” dintre statele

membre, creată la 1 ianuarie 1995. Această instituție afirmă că asigurând transparența în tratatele

comerciale internaționale implică, în general, trei cerințe de bază: a face disponibile publicului

informațiile cu privire la legi, acte și alte politici, a informa părțile interesate despre legile și reglementările relevante, dar și modificările la acestea, și a se asigura ca legile și reglementările

să fie administrate într-un mod uniform, imparțial și rezonabil.

La momentul actual, Departamentul ONU pentru Afaceri Economice și Sociale, prin

intermediul Diviziunii pentru Administrație Publică și Dezvoltarea Management-ului, precum și Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (în continuare ISA) au organizat

numeroase seminare pentru a arăta impactul auditului în consolidarea guvernării publice,

administrației publice, și dezvoltării management-ului. ISA este, de asemenea, implicată în lupta

împotriva corupției guvernamentale. Intențiile ISA sunt de a spori accesul publicului printr-o

cooperare eficientă între cetățeni și ISA, precum și încurajarea participării cetățenilor în

administrația publică. ISA face rapoartele sale disponibile publicului, acțiunile guvernamentale

63

devin transparente, ceea ce ajută la sporirea încrederii publicului în munca pe care o

efectuează.[287]

Departamentul Afacerilor Economice şi Sociale al Naţiunilor Unite a lansat Raportul

anual „UN Global E-Goverment Survey 2010” privind gradul de dezvoltare a e-Guvernării

electronice în 192 de state ale lumii. Menţionăm că, Departamentul Afacerilor Economice şi

Sociale al Naţiunilor Unite monitorizează pe plan internaţional Indicele de dezvoltare a e-

Guvernării. Raportul ONU privind dezvoltarea e-Guvernării pentru anul 2012 a descoperit că

numeroase țări din întreaga lume au pus în aplicare inițiativele de e-guvernare, printre care

Coreea de Sud, Olanda, Anglia, Danemarca, SUA, Suedia, Franța ș.a.[286] Utilizarea

tehnologiilor informaționale și de comunicare au furnizat sectorului public sisteme de guvernare

mai eficiente. Aceste sisteme noi vor sprijini guvernul în dezvoltarea durabilă, dar, de asemenea,

va ajuta la revitalizarea sectoarelor economice și sociale instabile. E-guvernarea este, în prezent,

în curs de dezvoltare ca o nouă abordare a guvernării proceselor și instituțiilor coezive,

coordonate și integrate, unde dezvoltarea durabilă joacă un rol major. Remarcăm în acest context

că, Republica Moldova a urcat 11 poziţii în clasamentul mondial privind dezvoltarea guvernării

electronice, plasându-se pe locul 69, potrivit Raportului ONU menționat mai sus. Moldova

cedează mediei europene, precum şi ţărilor vecine, România (locul 62) şi Ucraina (locul

68).[213] În acest sens, e bine să menționăm că, indicele din raport reflectă starea infrastructurii

tehnologice şi nivelul de pregătire educativă în ţară în domeniul Tehnologiilor Informaționale și Comunicării (TIC), dar arată şi în ce măsură Guvernul utilizează capacitatea TIC pentru

dezvoltarea economică şi socială a ţării şi a cetăţenilor. Componenţa cantitativă a Indicelui este

bazată pe evaluarea paginilor „web”, infrastructurii în telecomunicaţii şi aportului resurselor

umane. Raportul ONU relevă capacitatea administrațiilor naţionale de a utiliza tehnologia

informației pentru a furniza servicii publice și prezintă situația în 190 de state-membre ale ONU.

Paralel, dar tot în cadrul internațional, menționăm Transparency International, care e o

organizație neguvernamentală internațională, înființată în 1993 de către Peter Egen, președinte

fondator, și un grup de persoane, având intenția de a lupta împotriva corupției la nivel mondial.

La momentul când a fost creată Transparency International (în continuare TI), mita ca formă a

corupției era răspândită pe plan mondial, fiind considerată legală de majoritatea țărilor. Așadar,

Transparency International este o organizație non-politică, non-partizană, a cărei funcție

principală este de a spori gradul de conștientizare a comunității globale referitor la corupție.

Intervenția directă ar fi contrară scopului principal al TI, care este de a acorda ajutor în creșterea

bunei-guvernări în întreaga lume, în acest fel, aceasta ajută anchetatorii în lupta împotriva

64

corupției. TI este, de asemenea, implicată în promovarea dialogului constructiv între corporații și guverne. În cazul în care, sectorul public nu reușește să reformeze practicile corupte, TI critică în

mod public sectorul public sau agențiile guvernamentale pentru că nu reformează astfel de

practici corupte. Deși organizația nu este implicată în investigații, ea, totuși, susține public

jurnaliștii și membrii societății civile, care expun și denunță corupția, iar pentru acest scop,

organizează anual „Premiile de Integritate al TI”. Cu toate acestea, Transparency International

este susținută, în principal, de fundații și bugete ale agențiilor guvernamentale de dezvoltare, dar și organizațiile internaționale o sprijină financiar, precum și veniturile din fondurile din sectorul

privat și publicații.[282]

Transparency International este total transparentă cu privire la investigațiile sale, iar lista

donatorilor de Transparency International sunt frecvent publicate pe site-ul TI. Totodată,

Transparency International are reprezentanțe într-o sută de țări din întreaga lume, țări în care

corupția este o problemă majoră, dar unde societatea civilă acționează independent de guvern.

Specificăm că, în Republica Moldova funcționează, ca filială naţională a organizaţiei

mondiale anti-corupţie TI, Transparency International – Moldova, înregistrată la 14 iunie 2000.

Una din principalele priorităţi ale acesteia este promovarea unei mişcări anti-corupţie,

convocarea celor mai proactive personalităţi cunoscute în ţară drept promotori ai principiilor

transparenţei, democraţiei şi evidenţei, având drept activități precum: expertizarea legislației

naționale anti-corupție, realizarea sondajelor de opinii și a studiilor în vederea evaluării nivelului

de corupție, perceperii acestuia de către public, determinarea celor mai corupte sectoare etc.[283]

O altă instituție internațională este Open Society Institute (OSI), care este o fundaţie

privată cu sediul în New York, fiind centrul Reţelei de fundaţii Soros - un grup de fundaţii şi

organizaţii autonome care îşi desfăşoară activitatea în mai mult de 50 de ţări. Aceasta a fost

creată cu scopul de a ajuta țările să facă trecerea democratică de la comunism. OSI şi reţeaua

implementează o gamă largă de iniţiative care au drept scop promovarea principiilor societăţii

deschise, contribuind la dezvoltarea politicilor guvernamentale şi la sprijinirea drepturilor omului

şi ale femeilor, ca şi a reformelor sociale, juridice şi economice.[262] La fel, OSI construiește

alianțe la nivel transfrontalier și continental pe probleme cum ar fi corupția și libertatea de

informare, crezând într-o societate în care toți oamenii sunt liberi să participe deplin la

problemele civice, economice și culturale, și încurajând dezbaterile critice și respectarea

opiniilor diverse.

În cadrul OSI funcționează mai multe programe, unul dintre acestea este Programul de

Informații, care se concentrează pe noi oportunități și amenințări care rezultă din evoluțiile

65

tehnologiilor informaționale, promovând bunurile publice, instituțiile și experimentele care sunt

esențiale pentru o societate deschisă în trei domenii, precum: creșterea accesului publicului la

cunoștințe; facilitarea comunicării societății civile; protejarea libertăților civile și a libertății de

comunicare în mediul digital. Programul acordă o atenție deosebită nevoilor de informare ale

grupurilor dezavantajate și a celor din zonele mai puțin dezvoltate ale lumii. În același timp,

lucrul în domenii cum ar fi, drepturile omului și justiția, transparența și responsabilitatea,

educația și tineret, sau de sănătate publică, este derulat în parteneriat cu alte programe din cadrul

Open Society, precum Programul Mass-Media.

3.2. Reglementări juridice internaționale regionale ale principiul transparenței

În tabloul regional, cadrul juridic cu privire la principiul trnasparenței include: Codul

European privind Bunul Comportament Administrativ (the European Code of Good

Administrative Behaviour) elaborat de Comisia Europeană,[239] Carta Uniunii Europene a

Drepturilor Fundamentale adoptată în anul 2000 la Nisa (art.41), care cuprinde principiul

transparenţei administrative, Recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către

statele membre, printre care: nr.R(94)13 cu privire la măsurile de promovare a transparenţei

mijloacelor de comunicare în masă, nr.R(95)13 cu privire la problemele de procedură penală

legate de tehnologiile informaţionale, nr.R(96)4 cu privire la protecţia jurnaliştilor în situaţii de

conflict şi de tensiune; nr.R(97)21 cu privire la mijloacele de comunicare în masă şi promovarea

unei culturi a toleranţei, nr.R(2002)2 privind accesul la documentele publice, Directiva Uniunii

Europene 68/151/CEE privind acordarea de garanţii etc.

La nivelul Consiliului Europei, este limpede că totul începe de la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.[61] La 13 iulie 1995, Republica

Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Consiliului Europei şi prin Hotărârea

Parlamentului Republicii Moldova din 24 iulie 1997[116] au fost ratificate Convenţia Europeană

pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (în continuare CEDO), încheiată

la Roma la 4 noiembrie 1950, şi protocoalele adiţionale nr.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 11 şi 14 care au

intrat în vigoare pentru Republica Moldova în diferiţi ani. Astfel, aderând la CEDO, Republica

Moldova şi-a asumat obligaţia de a garanta protejarea drepturilor şi a libertăţilor proclamate de

CEDO tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. Din prevederile Constituţiei Republicii

66

Moldova (art.4 alin.2), precum şi din hotărârea Curţii Constituţionale nr.55 din 14 octombrie

1999 „privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova”[109]

rezultă că CEDO constituie o parte integrantă a sistemului juridic intern şi, respectiv, urmează a

fi aplicată direct ca oricare altă lege a RM, cu deosebirea că CEDO are prioritate faţă de restul

legilor interne care îi contravin.

Articolul 10 al acesteia enunță că fiecare individ are dreptul la libertatea de exprimare, ce

include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără

amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. În continuarea articolului,

alineatul 2 statuează că, exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi,

poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care

constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea

teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii

sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de

informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Ținem să menționăm că, în literatura de specialitate, articolul dat al CEDO, care

garantează dreptul la libertatea de exprimare, trezește diferite interpretări. Astfel, unii susțin că

această reglementare poate conține obligația de a permite accesul publicului la documentele

oficiale, argumentând că libertatea de exprimare permite oamenilor să discute chestiuni de

interes general, și, astfel, le permite să își formeze o opinie cu privire la astfel de probleme, și cu

privire la modul în care autoritățile statului le fac față.[307] Astfel, pentru a da efect deplin

articolului 10, în sensul atins, nu avem de ales, decât să citim în acesta obligația de a asigura

accesul publicului la informațiile deținute de autorități. Amintim că, atunci când Convenția a fost elaborată, o astfel de interpretare nu intra în

limitele articolului 10, deoarece doar Suedia, la momentul respectiv, recunoștea dreptul

publicului la informare, pe când secretizarea era încă o normă juridică multor alte state. Totuși, recunoaștem că, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (în continuare CtEDO), întotdeauna

a fost receptivă și sensibilă la schimbările de opinie cu privire la obligațiile ce decurg din

drepturile fundamentale prevăzute în Convenție, și a încercat constant să le interpreteze într-un

mod care se potrivește cu ideile dezvoltate în acest domeniu.

Însă, să analizăm interpretarea tradițională a articolului în cauză, și anume că, dreptul la

libertatea de exprimare nu cuprindea și dreptul la libertatea de informare. În jurisprudența sa,

CtEDO a constatat recunoașterea dreptului publicului de a avea acces la informații și acesta

trebuie să fie protejat.[35] Și, bazându-ne pe precedentele Curții observăm că, aceasta recunoaște

67

dreptul general al publicului de a fi informat, având acces la sursele generale de informare,

nefiind limitat de autorități, dar aceasta nu înseamnă că se oferă dreptul persoanei de a avea

acces la informația privată sau oficială.[308]

În hotărârea Comisiei Europene pentru drepturile omului (anterioară Curții) din 3

octombrie 1979, s-a constatat că, deși s-ar presupune că dreptul de a primi informații, în anumite

circumstanțe, poate include și dreptul accesului la documentele care, deși nu sunt general

accesibile, au o importanță deosebită pentru persoană, totuși, în acest caz, nu este vorba despre

interzicerea accesului reclamantului la informația specifică.[309] Iar în decizia din 7 decembrie

1981, Comisia a reținut că, deși dreptul de a primi informații în conformitate cu articolul 10,

este, în primul rând, orientat spre garantarea accesului la sursele generale de informare, nu se

poate exclude faptul că, în anumite circumstanțe, el include și dreptul de acces la documentele

care nu sunt general accesibile.

Legătura articolulului 10 cu accesul la informația oficială este exprimată în diferite

Rezoluții și Recomandări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Spre exemplu, în

Rezoluția din 23 ianuarie 1973, Adunarea Consultativă a considerat ca libertatea de exprimare și informare cuprinde libertatea de a căuta, primi, furniza, publica și distribui informații și idei,

astfel a propus extinderea articolului 10 al CEDO prin includerea libertății de a căuta informații cu obligarea corespunzătoare a autorităților publice de a pune la dispoziția publicului informația

referitoare la subiectele de interes public, supuse restricțiilor adecvate.[310]

În aprilie 2009, CtEDO, în cazul Társaság c. Ungariei,[31] a considerat, pentru prima

oară, deci schimbând jurisprudența Curții (reviriment de jurisprudență), că un refuz de a permite

accesul la informația publică constituie o încălcare a art.10, ceea ce anterior, se aprecia nu

impune obligația de a comunica informații atunci când statul nu dorește acest lucru. Curtea a

apreciat că nedezvăluirea de către stat a unor informații ce ar fi impus o dezbatere publică în

domenii de importanță generală poate duce la încălcarea libertății de exprimare. CtEDO a

subliniat că ar fi foarte grav pentru libertatea de exprimare în domeniul politicului dacă persoane

publice pot cenzura presa și dezbaterile publice invocând drepturile lor personale, faptul că

opiniile lor cu privire la aspectele publice privesc propria lor persoană și, prin urmare, constituie

date cu caracter personal ce nu pot fi dezvăluite fără consimțământ. Așa cum arată chiar Curtea

în para. 36 al hotărârii, „obligațiile statelor, din punctul de vedere al libertății presei, includ

eliminarea obstacolelor din calea exercitării activității presei atunci când, în probleme de interes

general, asemenea obstacole există, numai din pricina unei monopolizări a informației de către

autorități. (….) Informația cerută de reclamantă era deja disponibilă și nu impunea colectarea

68

vreunei informații de către Guvern. De aceea, Curtea consideră că statul avea obligația de a nu

împiedica comunicarea informației solicitate de reclamantă.” Totodată, Curtea a considerat că,

obstacolele create pentru a împiedica accesul la informaţii de interes public i-ar putea descuraja

pe cei care lucrează în mass-media sau domenii asemănătoare şi care urmăresc astfel de

probleme. Ca urmare, aceştia nu mai pot fi să joace rolul lor vital ca "câini de pază publici" şi

capacitatea lor de a oferi informaţii corecte şi de încredere poate fi afectată în mod negativ.

Într-un alt caz recent, Gillberg c. Suediei[305], cu privire la condamnarea penală a unui

profesor universitar pentru refuzul de a se conforma unei hotărâri judecătorești prin care s-a

dispus accesul la anumite informații din cadrul unui proiect de cercetare, Curtea, de asemenea, a

recunoscut dreptul publicului de acces la informație. Totuși, acest drept se referea la informații la care reclamanții aveau dreptul să acceseze, bazându-se pe legislația națională, fapt confirmat și de instanțele judecătorești naționale. Curtea a găsit o încălcare a articolului 10, deoarece

oficialii au încălcat acest drept.[305] Prin urmare, vorbind la modul general, Curtea a recunoscut

două categorii de informații la care indivizii pot apela, și anume: prima se referă la informația

despre însăși persoana, și de obicei, acesta este invocat bazându-se pe art. 8 din CEDO; a doua

categorie de informație se referă la mediul în care persoana trăiește și că aceasta poate să ceară

să beneficieze de drepturile sale, la fel, se poate invoca în baza art. 8, dar și în baza art. 2,3 și 6

din Convenție.

Menționăm aici și art. 6 din CEDO, care garantează accesul liber la justiție și prevede că

fiecare are dreptul la un proces echitabil, ceea ce include și accesul la judecată,[310, p.563] și că pârâtul este informat referitor la hotărârea judecătorească. Cu respect față de transparență, aceasta presupune că părțile trebuie să aibă același acces la datele și alte documente ce se referă

la caz.[311] Dreptul la un proces echitabil presupune, printre altele, şi o procedură contradictorie,

cu alte cuvinte dreptul unei părţi în proces de a lua cunoştinţă de observaţiile produse de cealaltă,

precum şi de a le discuta.[171]

În cazul Leander c. Suediei, Curtea a detaliat caracteristicile garanţiilor procedurale

necesare pentru protejarea drepturilor deţinuţilor de către un individ, în sensul articolului 8.

Reclamantul se plângea de faptul că nu a ocupat un post permanent şi că a fost eliberat de la un

post provizoriu din cauza informaţiilor secrete care l-ar fi prezentat ca fiind periculos din punct

de vedere al securităţii. El a pretins că memorizarea şi comunicarea informaţiilor în cauză,

însoţită de refuzul de a-i acorda posibilitatea de a le combate, aduceau atingere dreptului său la

respectarea vieţii private, garantat de articolul 8(1). Admiţând că sistemul de control al

personalului constituia o ingerinţă în viaţa privată a reclamantului, judecătorii de la Strasbourg

69

au estimat – în cadrul analizei garanţiilor puse în acţiune pentru a proteja persoanele în cauză

contra abuzului – că un astfel de sistem era necesar într-o societate democratică.

În conformitate cu cele douăsprezece garanţii citate de către guvernul suedez[191] ca

având scopul asigurării protecţiei adecvate contra abuzului, Curtea a relevat mai multe dispoziţii,

destinate să reducă la minimum efectele procedurii de control al personalului. Astfel, în pofida

competenţei discreţionate acordate Consiliului naţional al poliţiei cu privire la tipul de informaţie

care poate să fie notată în registru, această funcţie era reglementată de lege şi precizată prin

dispoziţii. Notarea informaţiilor într-un registru secret al poliţiei nu era posibilă decât, dacă

acestea erau necesare serviciului special al poliţiei şi destinate să prevină şi să depisteze

„infracţiunile contra securităţii naţionale”. Textul legislativ pertinent (o ordonanţă) conţinea, de

asemenea, dispoziţii explicite şi detaliate asupra naturii informaţiilor care pot fi comunicate,

autorităţile destinatare, circumstanţele unei asemenea comunicaţii şi procedura pe care Consiliul

naţional al poliţiei trebuie s-o urmeze înainte de a se decide. În final, utilizarea informaţiilor

înscrise într-un registru secret al poliţiei în alte domenii decât controlul personalului se limita, în

practică, la anumite cazuri de urmărire penală şi la cazuri de naturalizare. În cazul dat, Curtea a

acordat o mare importanţă faptului că, controlul bunei funcţionări a sistemului îi revenea

Parlamentului şi instituţiilor independente, precum Cancelariei Justiţiei, mediatorului

parlamentar şi Comisiei parlamentare pentru Justiţie. Mai mult ca atât, cu referire la funcţionarea

Consiliului naţional al poliţiei, Curtea a recunoscut că deputaţii care fac parte din acest organism

participă la luarea oricărei decizii cu privire la faptul dacă trebuie sau nu furnizate informaţii

autorităţii reclamante. Astfel, numai Guvernul poate ordona aceasta, însă doar dacă a fost sesizat

de către Directorul Poliţiei Naţionale sau la cererea unui deputat. Acest control direct şi regulat

asupra celui mai important aspect al registrului – comunicarea informaţiilor – oferă o garanţie

apreciabilă contra abuzului. Aplicarea combinată a garanţiilor atribuite sistemului suedez de

control al personalului este, deci suficientă, în această împrejurare, pentru a satisface exigenţele

articolului 8 (2).

Se întâmplă frecvent ca, cererea să se refere mai mult la imposibilitatea pentru persoana

în cauză de a avea acces la informaţiile care o privesc, precum cele deţinute de către stat, decât

asupra principiului acestei deţineri. În cazul Gaskin c. Regatului Unit,[312] reclamantul, care s-a

aflat în custodie de la o vârstă fragedă şi până la majorat, a dorit să acceseze dosarul cu referire

la perioada în care s-a aflat în responsabilitatea serviciilor sociale. În mod contrar reclamantului

din cazul Leander, Gaskin nu denunţa cert faptul că informaţiile cu privire la el au fost culese şi

memorizate: el, din contră, protesta împotriva refuzului de a i se acorda accesul la informaţiile în

cauză, fapt pe care îl echivala cu o încălcăre a dreptului său la respectarea vieţii private în sensul

70

articolului 8. Curtea a recunoscut că informaţiile conţinute în dosar se refereau la viaţa privată şi

de familie a reclamantului şi că imposibilitatea de a avea acces la acestea provoca probleme în

sensul articolului 8. Judecătorii de la Strasbourg au relevat că persoanele care se află în situaţia

reclamantului au un „interes primordial” de a obţine informaţii de care au nevoie pentru a

cunoaște şi a înţelege copilăria şi anii săi de dezvoltare. În ceea ce priveşte interesul general,

totuşi, ei au statuat că caracterul confidenţial al dosarelor oficiale capătă importanţă, dacă se

doreşte culegerea informaţiilor obiective şi demne de încredere. Din acest punct de vedere, ei

estimează că un sistem ce subordonează accesul la dosare cu acceptarea informatorilor, poate fi

compatibilă cu articolul 8, luând în consideraţie marja de apreciere a statului. Există, totuşi,

riscul apariţiei unor probleme cu privire la protecţia intereselor individului care doreşte să

consulte dosarul despre viaţa lui privată şi de familie, când un informator nu este disponibil sau

refuză în mod abuziv acordul său. Prin urmare, un astfel de sistem nu se încadrează în principiul

de proporţionalitate decât, dacă aceasta îi revine unui organ independent, în cazul în care

informatorul nu răspunde sau nu îşi dă consimţământul, de a lua decizia finală privind accesul. În

lipsa unei asemenea proceduri, are loc încălcarea articolului 8. Divulgarea datelor cu caracter

personal unei terţe părţi sau publicului poate să constituie o ingerinţă mai puţin dificil de

justificat, decât simpla lor memorizare. În general, interesul public, asociat cu divulgarea, trebuie

să prevaleze asupra dreptului individului la respectarea vieţii sale private, ţinându-se cont de

scopul urmărit şi de garanţiile ce însoţesc modalităţile de divulgare.

În cazul Guerra şi alţii c. Italiei,[313] reclamantele trăiau în apropierea unei uzine

chimice unde, în trecut, avuse loc o puternică explozie: un incident atribuit nerespectării mai

multor norme. Ele pretindeau că nu au primit informaţii cu privire la riscurile cu care se

confruntă populaţia şi măsurile care trebuie întreprinse în caz de un accident major. Judecătorii

de la Strasbourg au estimat că în lipsa furnizării către reclamante a informaţiilor esenţiale care le-

ar fi permis să evalueze riscurile cărora erau expuse în urma unei grave poluări a mediului

înconjurător, statul pârât nu şi-a respectat obligaţia sa de a garanta dreptul reclamantelor la

respectarea vieţii lor private şi de familie.

Același articol 8 din Convenție, uneori, este invocat că, cuprinde dreptul la autonomie,

care a fost recunoscut în cazul Pretty c. Regatul Unit, când Curtea a reținut că art.8 protejează

dreptul la dezvoltare personală.[314] Curtea consideră că noțiunea de autonomie personală

reprezintă un principiu ce subliniază garantarea acesteia, deși, anterior, nu există vreun precedent

pe acest subiect. În cazul Van Dijk & Van Hoof, CtEDO, de asemenea, concluzionează că art. 8,

de fapt, conține un drept la autonomie.[310, p. 689] Așadar, dacă e să luăm anumite decizii,

71

acest lucru e posibil doar dacă suntem informați suficient, pentru a cunoaște despre ce anume

luăm decizia și care sunt consecințele acesteia.

Articolul 2 din CEDO protejează dreptul la viață și impune, în mod explicit, obligații pozitive statelor, adică pentru legislator, ca acesta să fie protejat de lege. Totuși, potrivit Van

Dijk și Van Hoof, odată ce legea trebuie să fie și implementată, art. 2 nu se referă doar la

legislator, dar reprezintă și o obligație generală pentru autorități ca să ia măsuri corespunzătoare

pentru a proteja viața indivizilor.[310, p. 353] La fel, autoritățile au obligația să protejeze viețile

cetățenilor, dar numai dacă aceasta nu pune în pericol obligațiile lor față de alți cetățeni. Din

nou, este nevoie de o balansare sau cântărire a intereselor ce le implică. Dacă oferirea unei

informații ar salva vieți, atunci autoritățile trebuie să furnizeze această informație. Aceasta este

confirmat în cazul Öneryildiz, unde Curtea a extins scopul dreptului la informație, pe care îl

recunoscuse anterior în legătură cu art. 8.[310, p. 363] Deci, se ridică obligația de a informa

persoanele cu privire la situațiile ce pun în pericol viața, deși aceasta ar putea să nu fie suficient

pentru a respecta în totalitate dreptul lor conform articolului 2.

O importanţă majoră pentru legislaţia naţională o are jurisprudenţa CEDO în care unul

din subiecţii litigiilor este Republica Moldova. Curtea a examinat cazul Sîrbu şi alţii c.

Moldovei. Reclamanţii, printre altele, au pretins că, clasificarea Hotărârii Guvernului nr.534-10

din 20 iulie 1994 ca fiind secretă, care se referea la Ministerul Apărării, Serviciul Informaţii şi

Securitate şi Ministerul Afacerilor Interne, încălca art.10 al dreptului la informare. La

examinarea cauzei Curtea a observat faptul că, în cazurile privind restricţiile referitoare la

libertatea presei, ea a recunoscut, cu unele ocazii, că publicul are dreptul să primească informaţii,

fapt ce constituie un corolar al funcţiei specifice a jurnaliştilor, care este de a atribui informaţii şi

idei privind probleme de interes public (Observer şi Guardian c. Marea Britanie şi Thorgeir

Thorgeirson c. Islanda). Curtea a considerat că faptele prezentului caz pot fi clar distinse de cele

din cazurile menţionate, din moment ce reclamanţii s-au plâns de o omisiune a statului de a face

publică o hotărâre de Guvern cu privire la militari, la colaboratorii SIS şi ai MAI. Curtea a

reiterat faptul că, libertatea de a primi informaţii la care se referă articolul 10 alin.(2) al

Convenţiei interzice unui guvern de a restrânge posibilitatea unei persoane de a primi informaţii

pe care alţii ar dori sau ar putea să dorească să o împartășească cu aceasta. Această libertate nu

poate fi concepută ca impunerea statului, în circumstanţe asemenea celor din cazul dat, a

obligaţiei pozitive de a face publice orice documente secrete sau informaţii ce privesc militarii,

serviciul de securitate sau poliţia. Prin urmare, această parte a cererii a fost declarată

inadmisibilă.[110]

72

Tot în cadrul Consiliului Europei, menționăm că, Convenția privind accesul la

documentele oficiale, așa-numita Convenția de la Tromsø (Norvegia),[302, art. 1.2, b] din 18

iunie 2009, recunoaște importanţa transparenţei autorităţilor publice într-o societate pluralistică și democratică, acordă dreptul de acces la documente oficiale. Potrivit tratatului, un document

oficial reprezintă „toate informațiile înregistrate în orice formă, întocmite sau primite și deținute

de autoritățile publice”. Totodată, o caracteristică specială a accesului la informație este faptul că

solicitantul informației publice nu este obligat să motiveze cererea sa, regulă prevăzută și de

Convenția sus-amintită.[302, art. 4.1]

Republica Moldova a decis pe 21 decembrie 2010 să semneze Convenția de la Tromsø.

Ratificarea acesteia de către RM va întregi setul de acte internaționale în domeniul accesului la

informație, și, bineînțeles, va contura și mai clar scopul dezvoltării transparenței instituționale și a informării active a publicului.

Recomandarea nr. 1402 (1999) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind

controlul serviciilor secrete [315] stipulează că: „Persoanele trebuie să aibă un drept general de

acces la informațiile adunate și păstrate de serviciile interne secrete, fiind posibile excepții de la

acest drept, în interesul siguranței naționale clar definite prin lege. Este de dorit ca, toate

disputele privind puterea unui serviciu intern secret de a interzice dezvăluirea unei informații să fie subiect al revizuirii judiciare.” Recomandarea oferă o definiție siguranței naționale: „pericole

clare și prezente împotriva ordinii democratice a statului și societății”.[154] Obiectivele

economice sau lupta împotriva crimei organizate nu trebuie să intre sub jurisdicția serviciilor

secrete interne. Ele pot să se ocupe de obiective economice sau crima organizată numai dacă,

acestea din urmă, constituie un pericol clar și prezent împotriva siguranței naționale.” La fel,

“Executivul nu trebuie lăsat să atribuie obiective serviciilor secrete interne. Aceste obiective

trebuie prevăzute de lege şi interpretate de justiţie în situaţia unor interpretări conflictuale (şi nu

de guvernări succesive).” Cu alte cuvinte, Recomandarea dată vine să declare că, în timp ce

serviciile secrete trebuie să își îndeplinească obiectivul legitim al protejării siguranței naționale și a ordinii statului democratic împotriva pericolelor clare și prezente, acestea nu trebuie să aibă

mână liberă de a încălca drepturile și libertățile omului.

Recomandarea Nr. 19 (2001) privind Participarea cetăţenilor în viaţa publică locală,

adoptată de Comitetul de Miniştri a Consiliului Europei, este unul din principiile de bază a

politicii prin care se încurajează cetăţenii să participe în procesul politic decizional. Astăzi, acest

drept este unul din standardele democraţiei, şi unul din cerinţele Consiliului Europei pentru a fi

îndeplinit de membrii acestuia. Informarea cetăţenilor este primul pilon al participării directe ai

73

acestora în procesul creării şi adoptării deciziilor în anturajul local. Informarea, privită din

unghiul organelor de guvernare locală, este un proces ce se referă la informare pasivă (ce rezultă

din iniţiativa cetăţenilor) şi informare activă (ce constă în măsurile întreprinse de autorităţile

locale de a informa cetăţenii).

Transparența este un cuvânt magic care, deseori, este folosit și invocat în contextul

european, dar care, totuși, este unul vag, deoarece are un conținut diferit în dependență de

domeniul discutat. În contextul Uniunii Europene, transparența are un înțeles specific: este

plasat împotriva așa-numitei lipse a democrației a Uniunii Europene, considerată o realitate și complexitate a construcției europene.[22, p. 189] Totuși, în pofida caracterului neclar al noțiunii,

nu poate nimeni nega că transparența are un loc real în limba comunitară.

Cu toate acestea, principiile deschiderii şi transparenţei sunt temeiurile democraţiei şi

acele instrumente care permit ca Uniunea Europeană să funcţioneze în mod corespunzător. Spre

exemplu, pe de o parte, toate statele membre ale Uniunii Europene recunosc că principiul

transparenţei trebuie să prevaleze împotriva secretării guvernării, iar pe de altă parte, deşi acest

principiu este recunoscut în mod sporit şi e necesar pentru orice sistem democratic, apar multe

dezbateri referitor la măsurile de implementare care, în mod special, ar fi acceptabile pentru

ordinea juridică a Uniunii Europene (în continuare UE). În acest sens, profesorul Patrick

Birkinshaw declară că, principiul accesului la informaţie, în orice formă, este de a păstra o

măsură de protecţie, care este tot mai necesară pentru a consolida democraţia.[22, p. 234]

Dreptul accesului la informaţie a fost recunoscut ca o măsură necesară de a asigura principiul

transparenţei în practică. Orice cetăţean al UE trebuie să fie informat despre posibilităţile şi

drepturile în legătură cu primirea informaţiei necesare pentru a-şi proteja drepturile sale.

Transparenţa serveşte ca un instrument ce oferă posibilitatea cetăţenilor să fie mai implicaţi în

procesul decizional şi asigură legalitatea şi eficienţa administrării în sistemul democratic, precum

şi defineşte nivelul înalt de responsabilitate al UE faţă de cetăţeni.

Pentru a asigura accesul la informaţie este necesar, cel puţin, de a informa societatea

despre informaţia pe care o deţin instituţiile UE şi modul în care e posibil de a o accesa şi de a

stabili o practică comună în cadrul acestora referitoare la promovarea informaţiei și pentru a

simplifica prelucrarea acesteia. Iar pentru a ridica sau spori nivelul transparenţei în UE se propun

recomandările clasice şi anume: creşterea nivelului de cunoaştere despre UE prin asigurarea

transparenţei pasive, adică publicarea documentelor, broşurelor etc., şi asigurarea transparenţei

active, prin formularea unei divizări clare a competenţelor dintre instituţiile comunitare şi

guvernele statelor membre.[317]

74

Pe scurt, conceptul de transparență și dreptul la accesul publicului la informații apare în

Uniunea Europeană, prin Tratatul de la Maastricht în 1992 (sau Tratatul privind Uniunea

Europeană), ce-i drept destul de confuz, în actul său final privind dreptul la informare, care a

solicitat Comisiei să prezinte un raport cu privire la măsurile menite să îmbunătățească accesul

publicului la informațiile disponibile instituțiilor.”[285] Astfel, principiul deschiderii a fost

stabilit pentru prima dată în articolul 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care prevede că

deciziile în UE trebuie să fie luate cât mai deschis posibil.

Tratatul de la Amsterdam din 1997 a încorporat dreptul accesului la documentele

Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, tuturor persoanelor fizice și juridice cu

reședința sau sediul social într-unul din statele membre.[318, art. 255] Menționăm că, la

pregătirea Tratatului s-au luat în considerare un grup larg de teme ale noțiunii de transparență, și anume: deschiderea funcționării Instituțiilor, simplificarea tratelor, simplificarea procedurilor

legislative, ameliorarea calității de elaborare și prezentare a legislației Uniunii, deschiderea

procedurii de modificare a tratatelor, întărirea rolului parlamentelor naționale în procesele de

luare a deciziilor, ameliorarea consultărilor cu publicul interesat în faza de pregătire a proceselor,

eliminarea jargoanelor în declarațiile Instituțiilor.[74, p. 101]

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, în mod real, a determinat că

rezidenţii Uniunii au dreptul accesului la documentele deţinute de instituţiile Uniunii.[28] Totuşi,

acest document nu obligă, în mod specific, fiecare stat membru să ofere informaţiile necesare.

Baza pentru acest drept se conţine în articolul cu privire la libertatea de exprimare ce este

stipulată în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (aplicându-

se tuturor ţărilor membre Consiliului Europei, pe când Carta UE, aplicându-se doar membrilor

Uniunii).

La 29 octombrie 2004, 25 de reprezentanți ai statelor care formau Uniunea Europeană au

semnat Tratatul de instituire a Constituției Europene. Ideea a fost de a elabora un tratat

internațional, cu obiectivul de a crea o constituție consolidată pentru Uniunea Europeană,

înlocuind tratatele UE cu doar un singur text. Cu toate acestea, după ce a fost ratificat de 18 state

membre, acesta a fost respins de către poporul francez și olandez, ceea ce a adus la faptul că

procesul de ratificare să se sfârșească (pentru că era nevoie ca toate statele UE să ratifice acest

tratat ca să poată intra în vigoare). După o perioadă de reflecție, s-a decis să se renunțe la

proiectul unei Constituții pentru întreaga Europă, astfel Tratatul de la Lisabona a fost elaborat

pentru a înlocui Tratatul Constituțional,[319, art. 8A-8C] având drept scop să transforme UE

într-o entitate mai democratică, mai eficientă şi mai aptă să abordeze, la unison, probleme

75

globale. Tratatul de la Lisabona conține multe schimbări ale Tratatului Constituțional, fiind

formulate în formă de amendamente la tratatele existente, fiind semnat pe data de 13 decembrie

2007 și intrând în vigoare la 1 decembrie 2009. Aceste evoluții sunt, în sine, urmare a schimbării

în obiectivele urmărite de principiul transparenței, de exemplu, o schimbare spre transparență ca

un mijloc de a consolida legitimitatea democratică a UE.[38] Aceasta este o evoluție importantă,

deoarece, dacă luăm în vizor hotătârea Curții Europene de Justiție, din 1996, accesul public la

documente a fost doar o chestiune de „funcționare internă (între instituții), în conformitate cu

interesul bunei administrări”.[32]

Principiul se aplică tuturor activităților instituțiilor și organismelor UE, și înseamnă că

deciziile sunt luate în așa fel încât accesul la discuții și documentele relevante, cel puțin într-o

anumită măsură, poate fi asigurat. Cel mai important aspect se referă la contextul normelor

interne de procedură ale organelor instituționale europene în ceea ce privește asigurarea

accesului la luarea deciziilor,[18, p. 204] mai ales atunci când acestea acționează în exercitarea

puterii legislative. Accentul pus pe un grad sporit de transparență în procesul legislativ se

bazează pe presupunerea că cetățenii trebuie să fie informați pe deplin, pentru ca să-și exercite

drepturile lor democratice.[37]

În acest context, ar trebui, de asemenea, menționat faptul că principiul transparenței este

bine aplicat de către Parlamentul European, deoarece regulile de procedură stipulează că atât în

plen, cât și ședințele comisiilor sunt publice.[320, art. 103] Acest lucru a fost realizat doar recent

în ceea ce privește Consiliul, după ce a fost introdus de la intrarea în vigoare a Tratatului de la

Lisabona o dispoziție care afirmă că, Consiliul se întrunește în ședințe publice atunci când

deliberează și votează un proiect de act legislativ (articolul 16 alin. 8 din Tratatul revizuit al

Uniunii Europene).[190] Trebuie subliniat că, deși procesul legislativ e deschis, o parte

semnificativă a acestuia, are încă loc în spatele ușilor închise. Acest lucru este valabil nu doar

pentru Comitetul de conciliere, care decide în ședințe secrete,[34] ci mai ales pentru că o mare

parte a legislației adoptate în cadrul procedurii de co-decizie este convenită în așa-numitele

triloguri informale, unde reprezentanți ai Consiliului, Comisiei și Parlamentului se întâlnesc în

secret și încearcă să ajungă la un acord între cei doi co-legislatori.[91] (Comitetul de conciliere

este constituit în baza Art. 251(4) al Tratatului privind UE, în cazul aplicării procedurii de co-

decizie, care implică Consiliul de Miniștri și Parlamentul European. Comitetul de Conciliere este

alcătuit din membrii UE ai Consiliului sau reprezentanți ai acestora și o delegație a

Parlamentului European alcatuită din reprezentanți ai acestuia, în număr egal cu cei ai

Consiliului.)

76

În prevederea articolului 9 din Regulamentul de procedură internă a Comisiei Europene

se stipulează că ședințele Comisiei nu trebuie să fie publice și discuțiile vor fi

confidențiale.[189] Totuși, Comisia merge pe calea întăririi „vizibilității” și anume prin

publicarea obiectivelor generale ale politicii, orientărilor strategice, precum și a acțiunilor

proiectate în mai multe domenii, și termenele pentru implementarea acestora.[73]

Tot aici, am dori să identificăm rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (în continuare

CJUE) în recunoașterea formală a transparenței, deoarece cele mai multe progrese în acest

domeniu au fost realizate anume de aceasta. Astfel, CJUE și Curtea Europeană de Justiție de

Primă Instanță (în continuare, CEPI, care era denumirea acestei Curți de la crearea ei, adică

1.01.1989 până pe 30.11.2009. Actualmente, aceasta este cunoscută sub denumirea de Curtea

Generală) au dezvoltat un rol important în formarea și recunoașterea dreptului accesului la

informații publice în cadrul UE. De la bun început, CJUE avea competența să supravegheze

acțiunile Consiliului și a Comisiei cu privire la accesul la informații publice.[32] Ținând cont de definiția conceptuală a transparenței și a accesului la informație,

observăm că aceste principii nu se regăsesc univoc și clar în dreptul comunitar ca un drept

fundamental sau unul constituțional de tradiție. Totuși, spunând că este un drept fundamental, nu

eșuază rezultatele semnificative ale acestuia, deoarece în diferite rezoluții jurisprudențiale,

accesul la informație a fost clasificat ca un principiu, fără a fi atribuite alte detalii acestuia.[292]

Cu alte ocazii, CJUE s-a referit la „afirmarea progresivă a dreptului de acces”, dar având în

vedere că existența acestuia se datorează, exclusiv, reglementărilor interne ale Consiliului și ale

Comisiei, și nefiind considerat ca un principiu general și un drept fundamental.[32] Această

poziție a fost reafirmată de Curte în multe alte cazuri.[321] Cu toate acestea, împotriva acestui

punct de vedere vine hotărârea CEPI care l-a declarat un „principiu al dreptului la informație”,

oferind un tratament de principiu general pentru dreptul comunitar, deși în cazul Regatului

Olandei C-58/94 avocații au insistat să fie introdusă în discuție natura acestui drept, încercând să

convingă Curtea să decidă recunoașterea acestuia ca unul fundamental.[32]

Rolul CJUE a fost unul de valoare în domeniul discutat, deoarece aceasta a asigurat că

limitările accesului la informație trebuie să fie interpretate în mod restrictiv, reiterând că orice

limitare este o excepție, iar regula este transparența. În acest fel, CJUE și CEPI au contribuit

semnificativ la recunoașterea accesului la informații publice ca un drept fundamental, totuși, nu

s-a recunoscut niciodată aceasta în mod formal. Or, acest lucru nu a împiedicat să se interpreteze

accesul legal la informații ca un drept intrinsec legat de idealul democrației, și în cele din urmă,

77

să ia decizii concrete care au venit pentru a proteja garanțiile accesului la informațiile de interes

public.

Observăm că, odată ce principiul transparenței nu a fost încă recunoscut ca un principiu

general al dreptului Uniunii Europene, deoarece nu are o definiție unanim recunoscută, precum

statul de drept, aceasta, totuși, are o semnificație normativă specifică pentru sistemul juridic

european. Astfel, funcționarea transparenței ca un principiu general în UE se referă la

procedurile de achiziții publice.[57, p. 122] Principiul transparenței este, în acest moment, mai

mult legat de problemele economice specifice și funcționarea unei piețe interne libere. Uniunea

Europeană a devenit mai mult decât o uniune pur economică. În consecință, principiul

transparenței în procesele de elaborarea și luare a deciziilor din UE are consecințe juridice

nesemnificative. Spre exemplu, Directiva Uniunii Europene 68/151/CEE prevede acordarea de

garanţii de publicitate la constituirea şi în activitatea societăţilor comerciale, adică măsurile ce

urmează a fi întreprinse pentru a nu admite secretizarea sau voalarea unor informaţii cu caracter

comercial. Astfel, în articolul 2 al Directivei sunt enumerate categoriile de informaţii ce urmează

a fi făcute accesibile publicului larg, și anume: contractul de societate şi statutul; orice

modificare adusă instrumentelor menţionate, inclusiv cele privind extinderea duratei societăţii;

desemnarea, durata împuternicirii şi data privind persoanele care, fie în calitate de persoană

juridică legal constituită, fie ca membri ai acesteia, sunt împuternicite să reprezinte societatea în

relaţii cu terţii în procedurile judiciare; etc. [50]

Transparența este negreșit strâns legată de conceptele democrației și statul de drept. CJUE

exprimă legătura acesteuia cu democrația declarând că: “transparența oferă posibilitatea

cetățenilor de a participa mai aproape în procesul de luare a deciziilor și pentru administrație să

îmbrace o legitimitate mai mare, să fie mai efectivă și responsabilă față de cetățeni într-un

sistem democratic. Odată ce cetățenii pot exercita drepturile lor democratice, ei trebuie să fie

într-o poziție în care să poată urmări în detaliu activitatea Instituțiilor, luând parte în procedurile

legislative și având acces la toate informațiile relevante.”[37] După părerea noastră, forma

democrației concretizate în statul de drept, în cele mai multe cazuri, este o democrație

reprezentativă, cu unele deosebiri. La fel, considerăm că transparența este, în primul rând, un

concept al unei bune guvernări.

Notăm că, influența regulativă a principiului transparenței nu este limită la cadrul juridic

din UE, dar se extinde și sistemelor juridice naționale. În mod particular, în conformitate cu așa-

zisa jurisprudența standard, prevederile Directivelor trebuie să fie implementate în dreptul

78

național cu precizie, claritate și transparență pentru a se conforma în întregime cu cerința

principiului securității juridice.[322]

Rolul Ombudsmanului European în evoluția transparenței este, de asemenea, demn de

remarcat, deoarece funcția acestuia de a controla funcționarea și administrarea defectuoasă a

Uniunii Europene este una importantă.[259] Ombudsmanul European a concretizat cerințele

„deschiderii”, în procesele de luare a deciziilor. La fel, acesta fiind un organism independent și imparțial, de fapt poate trage la răspundere administrația UE. Ombudsmanul investighează

plângerile privind cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituțiilor, organelor,

oficiilor și agențiilor UE. Numai CJUE, în exercitarea funcțiilor sale jurisdicționale, nu se

încadrează în competența Ombudsmanului. Ombudsmanul poate constata un caz de administrare

defectuoasă dacă o instituție nu respectă drepturile fundamentale, normele sau principiile de

drept sau principiile bunei administrări.

Administrarea defectuoasă include, de exemplu, nereguli administrative, incorectitudine,

discriminare, abuz de putere, lipsă de răspuns, refuzul furnizării de informații și întârziere

nejustificată. Orice cetățean sau rezident al UE sau întreprindere, asociație sau alt organism cu

sediul social în UE poate înainta o plângere. Nu este necesar ca petiționarul să fie personal

afectat de cazul de administrare defectuoasă pentru a înainta plângerea.

Notăm că, Republica Moldova a ratificat Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu

Comunităţile Europene şi Statele membre[323] în 1994, care a intrat în vigoare în 1998. De

atunci, Republica Moldova a parcurs un drum destul de anevoios, dar care, în ultimul timp, s-a

axat tot mai mult pe integrarea europeană, astfel reușind să îndeplinească consecvent și reușit mai multe cerințe ale UE. Prin urmare, programul de activitate al Guvernului RM cu privire la

Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare pentru anii 2011-2014,[270] urmăreşte

crearea unui nivel înalt de bunăstare a cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi realizarea altor

transformări importante în societate, care, în totalitatea lor, ar accelera integrarea Republicii

Moldova în Uniunea Europeană. La fel, programul folosește principiul transparenței ca un fir

roșu prin toate domeniile și obiectivele propuse și asumate.

La 15 septembrie 2011, Parlamentul European a adoptat Rezoluţia privind negocierile

Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Textul Rezoluţiei PE

conţine o serie de referinţe importante pentru viitorul relaţiilor dintre RM şi UE. În mod special,

remarcăm că deputaţii europeni fac referinţă la Articolul 49 al Tratatului UE în contextul

angajamentului UE faţă de RM. De asemenea, Rezoluţia se referă într-o manieră pozitivă la

liberalizarea regimului de vize, negocierea zonei de liber schimb, cooperarea sectorială etc.

79

Astfel, RM şi-a asumat obligaţia de a întreprinde măsuri necesare pentru a asigura creşterea

graduală a compatibilităţii legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară.

La nivelul regional putem atribui și cel american, în speță Convenţia americană privind

drepturile omului, din 22 noiembrie 1969, adoptată de Organizația Statelor Americane, care,

după părerea multor jurisconsuli, este asimilată Convenţiei Europene pentru drepturile omului.

Această Convenție stabilește, printre altele, și libertatea gândirii şi exprimării, după cum

urmează:[250] orice om are dreptul la libertatea gândirii şi exprimării; acest drept include

libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi

independent de frontierele de stat, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte

mijloace, la alegerea individului. Exercitarea acestui drept poate face numai subiectul restricţiilor

expres prevăzute de lege şi absolut necesare, precum respectarea drepturilor sau a reputaţiei

altora și protejarea securităţii naţionale a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor

moravuri. Accesul la informație este un drept fundamental al omului, așa cum a recunoscut

Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului prin cauza Claude Reyes c. Chile.[263] Curtea a

considerat că articolul 13 din Convenția americană privind drepturile omului garantează dreptul

la libertatea de gândire și de exprimare, în care se include, de asemenea, dreptul și libertatea de a

căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice natură.

Rolul Curții Inter-Americane a Drepturilor Omului a fost unul deosebit în domeniul

abordat, odată ce aceasta a declarat că acțiunile statului ar trebui să fie guvernate de principiile

de divulgare și de transparență în administrația publică, care să permită tuturor persoanelor

aflate sub jurisdicția sa, exercitarea controlului democratic al acestor acțiuni, și astfel încât să se

poată întreba, investiga și să ia în considerare dacă funcțiile publice sunt efectuate în mod

corespunzător.[264]

Un document important pentru tema investigației în cauză reprezintă Declaraţia

americană cu privire la drepturile şi îndatoririle omului, un document care a precedat DUDO cu

mai puțin de un an (aprilie 1948). Deși, strict vorbind, o declarație nu este un tratat cu o

obligație juridică, totuși, jurisprudența Curții Inter-Americane a Drepturilor Omului și a

Comisiei Inter-Americane a Drepturilor Omului o recunoaște ca un izvor internațional

obligatoriu pentru statele membre ale Organizației Statelor Americane. Aceasta prevede: „fiecare

persoană are dreptul la libertatea de investigaţie, de opinie şi la exprimarea şi răspândirea ideilor

prin orice mijloc admis”. Și spațiul regional african conține instrumente ce conțin ideea principiului transparenței,

iar cea mai importantă este Carta Africană privind drepturile omului și a popoarelor, din 27

80

iunie 1981, adoptată de Organizația Unității Africane (din 2002 Uniunea Africană). Art. 9 din

Carta africană garantează dreptul accesului la informație ca un drept inalienabil fundamental al

omului și ca o componentă indispensabilă a democrației și dezvoltării, inclusiv dezvoltarea

socio-economică. Așadar, accesul la informație creștere intens și în spațiul african. Statele

africane întreprind măsuri în reforma legislativă, încercând a pune accesul în aplicare în mod

corespunzător promovând buna guvernare prin îmbunătățirea administrării de informații, precum și prin sporirea transparenței, responsabilității și încurajând o mai mare participare a populației

în afacerile publice.

Înţelegerea instrumentelor privind aplicarea drepturilor omului în statele arabe şi

islamice a fost lentă şi dificilă, astfel, de pildă Carta Arabă privind Drepturile Omului a fost

adoptată de abia pe 22 mai 2004, de Consiliul Ligii Statelor Arabe, intrând în vigoare și mai

târziu, adică în anul 2008. Carta, prin art. 32, garantează dreptul la informare și la libertatea de

opinie și de exprimare, precum și dreptul de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei

prin orice mediu, indiferent de frontierele geografice. Astfel de drepturi și libertăți se exercită în

conformitate cu valorile fundamentale ale societății și se supun numai la așa limitări care sunt

necesare pentru a asigura respectarea drepturilor sau a reputației altora sau protecția securității naționale, ordinii publice și de sănătate publică sau bunele moravuri.

3.3. Concluzii la capitolul 3

În capitolul dat, s-a realizat o analiză a diferitor aspecte ale transparenței în cadrul juridic

internațional și regional, aşa precum: dreptul la informaţie, excepţiile de la regulile transparenţei,

procedurile care sunt antrenate în luarea deciziilor, ceea ce ne oferă o perspectivă a modului în

care diferite elemente inerente principiului transparenţei trebuie tratate şi deprinse de mediul

juridic naţional.

Odată cu ratificarea vreunui tratat internaţional care garantează dreptul la informaţie,

libertatea de exprimare şi altele, este nevoie şi de adoptarea unei legi speciale în acest sens.

Aceasta este nevoie pentru că, în cazul în care un stat a ratificat un tratat internaţional, el nu îl

face în mod automat parte din dreptul naţional. În teorie înseamnă că, un cetăţean ar avea dreptul

81

de a se adresa la un organ internaţional ca să-şi pună în aplicare drepturile lui, dar el nu are

opţiunea mult mai simplă de a beneficia de drepturile sale sub procedurile juridice naţionale. A

face o obligaţie internaţională să facă parte din dreptul naţional este cea mai eficientă cale de

asigurare a respectării drepturilor în practică. Mai mult decât atât, tratatele cu privire la drepturile

omului oferă principii generale, dar acestea nu pot reprezenta un ghid detaliat de asigurare a

beneficierii drepturilor cetăţenilor în practică şi anume acesta este motivul cel mai important în

elaborarea unor legi speciale naţionale.

După ce am făcut cunoscut tabloul juridic din cadrul Consiliului Europei, dar și o analiză

a jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului în speța accesului la informație, prin

prisma articolelor disponibile ce acoperă acest domeniu, am purces la analiza cadrului juridic din

UE. Aici, întregul proces de recunoaștere formală a transparenței ca un principiu și drept al

cetățenilor a fost stabilit de Tratatul de la Lisabona, dar și de Curtea Europeană de Primă

Instanță și la Curtea Europeană de Justiție, care au contribuit semnificativ, chiar dacă acestea nu

au recunoscut niciodată, în mod oficial și explicit, în jurisprudența sa că principiul transparenței

este un principiu fundamental.

Instrumentele și practicile internaționale de succes în domeniul aplicării principiului

transparenței, pe care le relevă studiul dat, sugerează necesitatea adaptării și aplicării acestora în

specificul național, ceea ce va eficientiza normele şi mecanismele de implementare a acestuia,

precum şi va evidenția principalele tendinţe de dezvoltare a lui în perioada actuală.

În sfârșit, noi credem că transparența este necesară pentru societățile democratice, pentru

ca guvernele să poată oferi cetățeniilor lor sentimentul că aceștia fac parte din sistem. Este

important să se încurajeze transparența, astfel revitalizându-se democrația, dându-i o nouă

calitate și rezultând noi forme de participare a cetățenilor.

82

IV. ASIGURAREA PRINCIPIULUI TRANSPARENŢEI DE CĂTRE AUTORITĂȚILE

PUBLICE DIN REPUBLICA MOLDOVA

4.1. Instrumente juridice privind principiul transparenţei în activitatea autorităţilor

publice naționale

Informaţia este oxigenul democraţiei, iar democraţia ar fi de neconceput fără accesul liber

al publicului la informaţii. Lipsa transparenţei în viaţa politică şi în actul de guvernare reprezintă

unul dintre obstacolele cele mai greu de depăşit spre o societate democratică, în care cetăţenii să

aibă încredere în oamenii politici şi în guvernanţi. Dar informaţia nu reprezintă doar o necesitate

pentru cetăţeni, ea este şi un element esenţial al unei bune conduceri. Istoria arată că o guvernare

proastă deține secrete pentru ca să poată rezista, dar şi realitatea că secretomania şi

autoritarismul guvernărilor duce, în mod inevitabil, la proliferarea abuzului, corupţiei şi

ineficienţei şi, în final, la falimentul regimurilor de acest tip. Dezvoltarea şi corelarea

dispoziţiilor constituţionale cu celelalte prevederi legislative ne duce la concluziile că dreptul

cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile

administraţiei publice, în limita competenţelor care le revin, sunt obligate să asigure informarea

corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice, prevedere ce se referă şi la mijloacele mass-

media.[205]

Pentru a exista, un regim democratic are nevoie de unele valori de bază, și anume:

libertatea, dreptatea, egalitatea în faţa legii, transparenţa, toleranţa, competiţia dreaptă, egalitatea

şanselor (principii scrise pe frontspeach-ul revoluţiei franceze din 1789).[59] Foarte multe acte

legislative şi normative ale Republicii Moldova din toate sferile, precum activitatea autorităților

publice, relaţii externe, economie, cultură, ştiinţă, învăţământ, sistemul de sănătate, ecologie,

protecția socială și a muncii etc., dispun de prevederi cu referire la transparență și accesul la

informaţie. După părerea noastră, prevederile sunt în concordanţă cu Legea privind accesul la

informaţie, deși unele au nevoie de a fi revizuite, modificate sau completate, dar la aceste aspecte

ne vom referi mai jos.

Sub aspect general, printre actele adoptate în Republica Moldova referitoare la principiul

transparenţei, în mod mai mult sau mai puțin special, amintim în primul rând Constituţia RM,

Legea cu privire la libertatea de exprimare[324], Legea privind accesul la informaţie[140], Legea

pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului[139], Legea cu privire la transparența în

procesul decizional[151], Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Planului de măsuri privind

83

asigurarea respectării dreptului la petiţionare, informaţie şi acces la justiţie nr.1013 din

12.09.2007 [325] ș.a.

Totodată, menţionăm şi actele ce protejează caracterul limitativ al oferirii informaţiei:

Legea cu privire la secretul de stat[137], Legea cu privire la secretul comercial[327], Legea cu

privire la protecţia datelor cu caracter personal[328], Codul de procedură civilă,[54] Codul

contravenţional[326], Codul de procedură penală[55] ș.a.

Principiul transparenței este unul vital şi în procesul de combatere a corupţiei, fiind astfel

reglementat de Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei,[329] Legea cu privire la

Centrul Național Anticorupție (fostul Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi

Corupţiei),[330] Hotărârea Guvernului privind unele măsuri de prevenire a corupţiei şi

protecţionismului în cadrul instituţiilor publice[331], Hotărârea Guvernului privind paginile

oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet[332], Hotărârea Guvernului

privind expertiza coruptibilităţii proiectelor de acte legislative[333], Hotărârea Guvernului

pentru aprobarea Regulamentului privind mecanismul de semnalare şi monitorizare a nivelului

corupţiei în autorităţile publice[334] etc.

Dreptul la informaţie, astăzi, este protejat de constituţiile la mai bine a 60 de ţări. Cel

puţin 46 dintre ele garantează un drept la informaţie sau documente oficiale, sau impun o

obligaţie statului să facă informaţia disponibilă publicului. Spre exemplu, art.32 al Constituției

Belgiei a fost amendat în anul 1993, pentru a include un drept al accesului la documentele

deținute de autoritățile publice. În Constituția Olandei, prin art. 110 se prevede că în exercitarea

obligațiilor sale, organele guvernamentale trebuie să respecte principiul transparenței potrivit

normelor prescrise de Actul Parlamentului. Deosebim, în mod prioritar, Constituţia Republicii

Moldova[60], legea supremă în stat, care garantează dreptul la informaţie în art.34, un drept ce

nu poate fi îngrădit, iar autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a

cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, în timp ce

mijloacele de informare publică, de stat sau private și nefiind supuse cenzurii, sunt obligate să

asigure informarea corectă a opiniei publice. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie al

RM cu privire la examinarea cauzelor privind accesul la informaţiile oficiale[114] indică că,

accesul la informaţiile oficiale constituie un drept fundamental al persoanei de a fi informat, o

modalitate de control asupra activităţii autorităţilor publice, gestionării banilor publici, de

stimulare a formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în

spirit democratic.

84

Republica Moldova, în conformitate cu art.37 din Constituție, garantează fiecărui om

dreptul la accesul liber şi la răspândirea informaţiilor veridice cu privire la starea mediului

natural, la condiţiile de viaţă şi de muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz

casnic, iar tăinuirea sau falsificarea informaţiilor despre factorii ce sunt în detrimentul sănătăţii

oamenilor este interzisă.

Potrivit art.38, voinţa poporului constituie baza puterii de stat, care se exprimă prin

alegeri libere, și care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber

exprimat. În acelaşi timp, Constituţia Republicii Moldova garantează cetăţenilor ei cu drept de

vot și dreptul de a fi aleşi.[60] Cetăţenii au dreptul de a participa la administrarea treburilor

publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor, și la rândul său oricărui cetăţean i se asigură

accesul la o funcţie publică. Astfel, libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații, care este parte integrantă a libertății de exprimare, oferă baza transparenței în alegeri, iar

drepturile de vot și de a fi ales nu pot fi exercitate fără această libertate.

Totodată, în conformitate cu articolul. 65 alin. (1) al Constituţiei Republicii Moldova, se

stipulează expres caracterul public al şedinţelor Parlamentului, însă, la alineatul 2 se prevede o

excepţie cu un conţinut neclar, încât este imposibil de a determina criteriile ce stabilesc

declararea şedinţelor închise ale Parlamentului. Deducem că, participarea unui anumit cetăţean la

şedinţele plenare sau la şedinţele comisiilor din Parlament, din punct de vedere normativ, este

realizabilă, dar, în realitate și practică, acest lucru este imposibil, deoarece, în primul rând, acesta

nu dispune de spațiu suficient pentru vizitatori ordinari, și nici un funcționar nu se ocupă de

astfel de cereri.

O altă stipulare în art.117 al Legii Supreme statuează că, dezbaterile judiciare au un

caracter public, astfel, în toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sunt publice.

Judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu

respectarea tuturor regulilor de procedură.

Deci, urmărind firul dreptului la informaţie în prevederile Constituţiei RM observăm că,

acesta are originea în instrumentele juridice internaţionale în domeniu.

În luna februarie 2010, cel puţin 80 de ţări au avut legi speciale care stabilesc dreptul şi

procedurile pentru indivizi să ceară sau să primească informaţii publice. Printre unele,

consemnăm că, în Bulgaria funcționează Actul cu privire la Accesul Informațiilor Publice din

2000, ca urmare a recomandării Curții Constituționale din 1996 pentru a implementa o astfel de

lege. Iar în Germania, a fost adoptată Legea privind libertatea informației în 2005, care

85

garantează fiecărei persoane un drept necondiționat al accesului la informațiile oficiale federale,

nefiind necesare justificări juridice, comerciale sau de altă natură.

În Republica Moldova, Legea privind accesul la informaţie este unul din pilonii

drepturilor social-politice ale cetăţenilor. Aceasta reglementează raporturile dintre furnizorul de

informaţii şi persoana fizică şi/sau juridică în procesul de asigurare şi realizare a dreptului

constituţional de acces la informaţie, aspectele accesibilităţii informaţiei cu caracter personal şi

protecţiei acesteia în cadrul soluţionării problemei accesului, dar și modalitatea apărării dreptului

discutat.[140]

Paralel cu aceasta, legea dată oferă un cadru normativ general al accesului la informaţiile

oficiale, astfel oricine, în condiţiile legii în cauză, are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face

cunoscute informaţiile oficiale. Acestea sunt considerate a fi toate informaţiile aflate în posesia şi

la dispoziţia furnizorilor de informaţii, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate

şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de

către alţi subiecţi de drept.

Potrivit art.12 din lege, informaţiile oficiale vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor în baza

unei cereri scrise sau verbale. În cazul unei cereri scrise, aceasta va conţine: detalii suficiente şi

concludente pentru identificarea informaţiei solicitate (a unei părţi sau unor părţi ale acesteia);

modalitatea acceptabilă de primire a informaţiei solicitate; date de identificare ale solicitantului.

Articolul dat conținea un alineat care stipula că, cu excepţia cazurilor solicitării informaţiilor cu

caracter personal, solicitantul poate să nu indice în cerere datele sale de identificare, însă,

alineatul a fost abrogat.[335] În opinia noastră, această abrogare constituie o îngrădire a libertății de acces la informație, contravine normei constituționale (art.34) care declară că dreptul

persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. Lectura

articolului, care este în vigoare astăzi, provoacă ambiguități în ceea ce privește „datele de

identificare a persoanei”. De aceea, susținem ideea că alineatul articolului să fie restabilit, iar

sintagma „datele de identificare” să fie completată pentru a specifica care anume date sunt

necesare.

De asemenea, legea are drept scop eficientizarea procesului de informare a populaţiei şi a

controlului efectuat de către cetăţeni asupra activităţii autorităţilor publice şi instituţiilor publice.

Prin urmare, legea dată oferă largi posibilităţi de implicare a cetăţenilor Republicii Moldova în

procesul de guvernare, prin intermediul dreptului de acces liber la informaţie. Observăm, deci, o

corelaţie a acestui scop cu articolul 2, al. 1 din Constituţia Republicii Moldova, care prevede că

suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi

prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. Este o legătură logică, pe

86

care o întâlnim şi în articolul 3 din Legea privind accesul la informaţie: „legislaţia privind

accesul la informaţie are la bază Constituţia Republicii Moldova, tratatele şi acordurile

internaţionale la care Republica Moldova este parte, prezenta lege şi prevederile altor acte

normative care reglementează raporturile ce ţin de accesul la informaţie.”

În materie de probare a restricţiei libertăţii de informare, Legea privind accesul la

informaţie instituie regula incumbit probatio qui dicit, non qui negat (Demonstrează cel care

afirmă, nu cel care neagă.) Astfel, potrivit art. 7, alin. 4 din lege, nu se vor impune restricţii ale

libertăţii de informare, decât dacă furnizorul de informaţii poate demonstra că restricţia este

reglementată prin lege organică şi necesară într-o societate democratică pentru apărarea

drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei sau protecţiei securităţii naţionale şi că

prejudiciul adus acestor drepturi şi interese ar fi mai mare decât interesul public în cunoaşterea

informaţiei. Or, această normă reprezintă unul din principiile statului democratic: accesul la

informaţie este regula, iar îngrădirea – excepţia. Refuzul de a furniza o informaţie, un document

oficial este făcut în scris, unde se indică data întocmirii refuzului, numele persoanei responsabile,

motivul refuzului, făcându-se în mod obligatoriu trimitere la actul normativ (titlul, numărul, data

adoptării, sursa publicaţiei oficiale), pe care se bazează refuzul, precum şi procedura de recurs a

refuzului, inclusiv termenul de prescripţie.

Notabilă este prevederea conform căreia, pentru furnizarea informaţiilor oficiale pot fi

percepute, în afara excepţiilor prevăzute de lege, plăţi în mărimile şi conform procedurii stabilite

de organele reprezentative, acestea fiind vărsate în bugetul de stat. Mărimile plăţilor nu vor

depăşi mărimile cheltuielilor suportate de către furnizor pentru facerea copiilor, expedierea lor

solicitantului şi/sau pentru traducerea, la cererea solicitantului, a informaţiei sau a documentului.

Per ansamblu, putem afirma că Legea privind accesul la informaţie reprezintă un

instrument eficient care asigură un cadru legal pentru exercitarea dreptului de acces la informaţie

a cetăţenilor, fără a face discriminare. Prin urmare, protejează interesele cetăţenilor, dar şi

anumite drepturi ale furnizorilor de informaţii publice. Totodată, pe lângă drepturi sunt stipulate

şi obligaţii ale acestuia din urmă în vederea asigurării unui raport echilibrat dintre cetăţeni şi

furnizorii de informaţii.

Legea privind transparenţa în procesul decizional a fost elaborată de grupul de lucru

pentru perfecţionarea mecanismului de asigurare al accesului la informaţie, creat pe lângă

Guvern, cu participarea ministerelor, instituţiilor interesate şi a societăţii civile. Elaborarea legii

a fost determinată de necesitatea stabilirii unor principii şi modalităţi de asigurare a transparenţei

în procesul decizional din cadrul autorităţilor publice, dar și a creării unui mecanism viabil de

angajare a cetăţenilor şi organizaţiilor acestora la elaborarea și adoptarea deciziilor.[41, p. 40]

87

Reglementându-se insuficient procesul decizional, va persista necunoaşterea şi neîncrederea

cetăţenilor în importanţa actelor normative, dar și pasivitatea la aplicarea şi executarea acestora.

Implementarea consecventă a principiului transparenţei, astfel, va genera o mai mare încredere a

populaţiei în legile şi reglementările normative, fiind elaborate şi adoptate la consultarea

cetățenilor. Or, încrederea în cadrul decizional are drept consecinţă un grad înalt de executare a

deciziilor – consecinţe pozitive pentru dezvoltarea statului şi menţinerea unor relaţii de

cooperare eficiente între autorităţile publice de toate nivelurile şi societatea civilă.[42]

Dialogul stabilit dintre autorităţile publice şi cetăţeni, în baza Legii în cauză, se stabileşte

prin intermediul a trei mecanisme importante:

1. Informarea publicului despre activitatea autorităţilor publice;

2. Participarea publicului la procesul de elaborare a deciziilor;

3. Participarea publicului la procesul de adoptare a deciziilor.

Suntem de părerea că, nota informativă a legii discutate este destul de argumentată, clară și suficientă. Dar, comparând legea dată cu Legea privind accesul la informaţie, care permite

accesul persoanelor la informaţiile oficiale elaborate şi/sau deţinute de autorităţile publice, legea

privind transparenţa în procesul decizional oferă cetăţenilor şi organizaţiilor acestora dreptul de a

lua parte la procesul de elaborare a deciziilor prin sugestii, propuneri, recomandări adresate

autorităţilor publice. Astfel, ultima nu oferă cetăţenilor dreptul de a lua decizia finală cu privire

la reglementările ce urmează a fi adoptate.[210] Acest rol revine exclusiv autorităţilor publice,

care vor hotărî asupra includerii sugestiilor făcute de cetăţeni şi de organizaţiile acestora. Prin

urmare, sub incidenţa actului cad autorităţile publice centrale, și anume: Parlamentul şi

autorităţile create de acesta, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul, ministerele, serviciile

publice desconcentrate ale acestora, alte autorităţi administrative centrale şi autorităţi de

reglementare; și autorităţile administraţiei publice locale, și anume: consiliile locale, primarii

satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor), preşedinţii raioanelor, serviciile publice

descentralizate şi instituţiile de interes local; și persoanele juridice de drept public şi privat care

gestionează şi utilizează mijloacele financiare publice.

Autorităţile publice sunt obligate, potrivit legii, să întreprindă măsurile necesare pentru

asigurarea posibilităţilor de participare a cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu

legea, a altor părţi interesate la procesul decizional, inclusiv prin: diseminarea informaţiei

referitoare la programele (planurile) anuale de activitate prin plasarea acestora pe pagina web

oficială a autorităţii publice, prin afişarea lor la sediul acesteia într-un spaţiu accesibil publicului

şi/sau prin difuzarea lor în mass-media centrală sau locală, după caz; informarea, în modul

stabilit, asupra organizării procesului decizional; instituţionalizarea mecanismelor de cooperare

88

şi de parteneriat cu societatea; recepţionarea şi examinarea recomandărilor cetăţenilor,

asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, ale altor părţi interesate în scopul utilizării lor la

elaborarea proiectelor de decizii; și consultarea opiniei tuturor părţilor interesate de examinarea

proiectelor de decizii.

Reglementări similare există și în România – Legea transparenţei decizionale în

administraţia publică; Letonia, Estonia – acte normative guvernamentale privind transparenţa şi

cooperarea cu societatea civilă; statele Virginia – Legea privind transparenţa la adoptarea actelor

normative; Alaska, Louisiana, Carolina de Nord din S.U.A. – Legea cu privire la şedinţele

publice etc.[384]

Legea pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului[139], care conține Regulamentul

Parlamentului Republicii Moldova, stipulează că şedinţele Parlamentului sunt publice, în afara

cazurilor în care, la cererea Preşedintelui Parlamentului sau inițiativa unei fracțiuni parlamentare

sau a unui grup din cel puţin 5 deputaţi, se hotărăşte, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, ca

acestea să fie închise. Şedinţele în plen ale Parlamentului, cu excepţia celor închise, pot fi

transmise în direct la posturile publice naţionale de radio şi televiziune, în conformitate cu

prevederile Codului audiovizualului al Republicii Moldova, precum şi la iniţiativa

Parlamentului. Stenogramele şedinţelor publice sunt plasate pe pagina web oficială a

Parlamentului, iar comunicatele oficiale despre şedinţele Parlamentului se fac publice numai prin

intermediul serviciului de presă al Parlamentului.

Conform legii, la şedinţele publice ale Parlamentului pot asista reprezentanţii misiunilor

diplomatice, avocaţii parlamentari, reprezentanţi ai mijloacelor de informare în masă şi, după

caz, funcţionari ai Aparatului Parlamentului, reprezentanţi ai părţilor interesate, precum şi alte

persoane, în baza autorizaţiei sau invitaţiei, în condiţiile stabilite de Biroul permanent.

În conformitate cu art. 24 al legii sus-menţionate, şedinţele comisiilor permanente ale

Parlamentului sunt publice. La şedinţele publice ale comisiei pot fi prezenţi reprezentanţi ai

mijloacelor de informare în masă acreditaţi la Parlament. Informaţiile oficiale despre lucrările

comisiei se dau publicităţii şi se plasează pe pagina web a Parlamentului. Comisia poate hotărî,

la propunerea unuia din membrii săi, ca şedinţa ei să se desfăşoare în mod închis în cazul în care

dezbaterea publică a chestiunilor poate să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau

siguranţa naţională. Propunem să fie completat acest articol cu fraza „în conformitate cu Legea

privind accesul la informație, cu condiția că secretizarea nu va prejudicia interesul public în

cunoașterea informației”, deoarece în redacția actuală, această prevedere este prea generală, fiind

preluată din norma constituțională cu privire la declararea ședințelor închise ale Parlamentului

(art.65). Astfel, înțelegem că această dispoziţie exprimă o împuternicire exclusivă a Comisiei de

89

a hotărî să cheme ori nu presa, prin urmare aceasta din urmă nu are libera alegere de a participa

la ședințe, fie că sunt sau nu publice.

Prin art. 26 se declară că, Comisia poate invita la şedinţele sale persoane interesate şi

specialişti din partea unor autorităţi ale administraţiei publice, organizaţii specializate,

reprezentanţi ai părţilor interesate, precum şi specialişti din Direcţia juridică a Secretariatului

Parlamentului şi din secretariatele comisiilor permanente, care pot lua cuvântul la şedinţa

comisiei şi pot răspunde la întrebări. Așadar, dacă Comisia nu face invitaţie, atunci accesul la ședințele acesteia sunt, dacă nu interzise, atunci limitate. Dorim să propunem ca articolul dat să

fie completat cu sintagma „reprezentanţi ai societăţii civile”, odată ce am expus în Capitolul III

existența Concepţiei privind cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă.

Despre lucrările celorlalte organe ale Parlamentului reprezentanţii mijloacelor de

informare în masă şi cetăţenii de rând pot afla doar prin intermediul comunicatelor serviciului de

presă sau parcurgând procedura de acces la documentele examinate şi procesele-verbale ale

şedinţelor, dar și acestea numai cu acordul preşedintelui Comisiei, cu excepţia proceselor-

verbale ale şedinţelor publice.

Capitolul II al acestei legi, care reglementează procedura legislativă, conţine, la rândul

lui, reflectarea principiului transparenţei şi al publicităţii în contextul art.48 al.(2). Respectiv, în

cel mult 5 zile lucrătoare de la data includerii în procedura legislativă, proiectele de acte

legislative, propunerile legislative, precum şi documentele se plasează pe pagina web a

Parlamentului.

Or, în conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament,[138] pentru a

soluţiona problemele legate de interesele alegătorilor, deputatul beneficiază de dreptul de a fi

primit în audienţă fără întârziere de conducători şi de alte persoane oficiale. Deputatul are dreptul

de a vizita și să se adreseze oricărui organ de stat şi obştesc, oricărei persoane oficiale, oricărei

unități, în probleme ce ţin de activitatea de deputat şi să participe la examinarea lor. Orice

persoană oficială este obligată, la legitimarea deputatului să-i pună la dispoziţie informaţia

necesară fără concordanţe şi permisiuni suplimentare. În cazul în care informaţia reprezintă

secret de stat, informarea deputatului se va face în condiţiile Regulamentului Parlamentului.

Așadar, având în vedere că sunt reprezentanţi ai poporului, desemnaţi în acest sens prin alegere,

deputaţii trebuie să interpreteze opinia publică şi să comunice punctele de vedere ale alegătorilor.

Mandatul de parlamentar exprimă relaţia parlamentarului cu întregul popor, în serviciul căruia

este, nu numai cu alegătorii care l-au votat, deşi aceştia beneficiază de prezenţa parlamentarului

în virtutea obligaţiei sale de a ţine legătura cu alegătorii. Astfel, sintagma “a fi în serviciul

90

poporului” din articolul 68 alin. (1) din Constituţie înseamnă că, din momentul alegerii şi până la

încetarea mandatului, fiecare deputat devine reprezentantul poporului în integralitatea sa şi are

drept misiune să servească interesului comun, cel al poporului, şi nu doar partidului din care

provine. În exercitarea mandatului, parlamentarul se supune numai Constituţiei, legilor şi trebuie

să adopte atitudini care, potrivit conştiinţei sale, servesc binelui public.[336]

Biroul permanent şi aparatul Parlamentului, alte organe de stat, precum şi persoane

oficiale, sunt obligate să-l asigure pe deputat, la cerere, cu consultaţii prin intermediul

specialiştilor în probleme legate de activitatea de deputat şi să-i furnizeze fără întârziere

informaţia necesară. Totuși, persoanele care nu-și îndeplinesc obligațiile față de deputat, îi

zădărnicesc activitatea sau îi furnizează intenționat informații false, încalcă, în acest fel,

garanțiile exercitării mandatului de deputat și sunt trase la răspundere în conformitate cu

legislația în vigoare.

Propunem ca legea în cauză să prevadă pentru deputaţi obligaţia de a informa periodic

alegătorii cu privire la activitatea Parlamentului în general, dar şi a lor personală, printr-un

raport, deoarece la momentul actual legea conţine doar drepturi ale alesului poporului.

Principiul transparenţei este aplicat de Legea cu privire la actele legislative,[141] prin

art.4: principiile de bază ale legiferării sunt transparenţa, publicitatea şi accesibilitatea. Deşi

principiul transparenţei este prevăzut, acesta nu este unul strict impus Parlamentului or, în cadrul

art. 17 alin. 3 al acestei legi se menţionează că, în cazul unui proiect de amploare şi importanţă,

grupul de lucru poate redacta o serie de teze pentru ca opinia publică şi autoritatea care a instituit

grupul de lucru să se pronunţe asupra lor. Aşadar, nu există vreun mecanism practic care să

funcţioneze în ceea ce priveşte accesul la informaţie. Transparenţa este asigurată în mod teoretic,

dar aplicarea sa în practică este una foarte vagă şi tergiversată.

Iar Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale[145]

stipulează: „Legile, promulgate de Preşedintele Republicii Moldova, hotărârile Parlamentului,

decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, actele Curţii

Constituţionale şi ale Curţii de Conturi, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale

administraţiei publice, ale Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Pieţei

Financiare, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, editat de Agenţia

Informaţională de Stat “Moldpres”, în limba de stat, cu traducere în limba rusă şi în alte limbi,

conform legislaţiei. În caz de necesitate, în Monitorul Oficial se publică şi alte acte oficiale.

Actele oficiale pot fi publicate în alte ediţii periodice numai cu trimitere la Monitorul Oficial.”

În ceea ce privește legile promulgate de Preşedintele Republicii Moldova şi decretele

pentru promulgarea acestora, se remit de către Preşedinte, în termen de 3 zile de la data semnării,

91

Agenţiei Naţionale de Presă „Moldpres” pentru publicarea lor în Monitorul Oficial şi Centrului

de Informaţii Juridice pentru publicarea lor în Registrul de stat al actelor juridice. Celelalte acte

oficiale specificate mai sus se remit pentru publicare de către autorităţile care le-au adoptat sau

le-au emis, în termen de 3 zile de la data semnării. Actele oficiale se publică în Monitorul Oficial

în termen de cel mult 10 zile de la data primirii lor de către aceeași agenție, iar în Registrul de

stat al actelor juridice al Republicii Moldova - în termen de 3 zile de la data publicării lor în

Monitorul Oficial. Textele tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova care au intrat în

vigoare, textele integrale ale anexelor şi documentelor aferente, rezervele sau declaraţiile

Republicii Moldova, efectuate la momentul semnării, ratificării, aderării, acceptării sau aprobării,

precum şi actele referitoare la suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatelor internaţionale se

publică, în termen de o lună după intrarea lor în vigoare, în ediţii oficiale speciale ale

Monitorului Oficial. Actele normative care atestă intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale se

publică în Monitorul Oficial conform legislaţiei. În mod evident, nepublicarea acestora este o

incălcare a principiului transparenței, dar prezumă și inexistența acestora.

Legea cu privire la Guvern stipulează[136] că şedinţele Guvernului sunt publice (art.25).

La ele pot participa şi alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare. La decizia Prim-

ministrului, şedinţele pot fi închise. Așadar, observăm că ședințele Guvernului, similar celor

parlamentare, pot fi arbitrar declarate închise. De aceea, propunem și aici modificarea, sau mai

bine zis, completarea articolului 25 din legea dată, prin fraza: „în conformitate cu Legea privind

accesul la informație, cu condiția că secretizarea nu va prejudicia interesul public în cunoașterea

informației.”

În alt context, Guvernul asigură transparenţa activităţii sale. În acest scop, Guvernul din

oficiu sau la solicitare, hotărăşte publicarea în mijloacele de informare în masă (inclusiv

electronice) a anumitor proiecte de acte legislative şi proiecte de acte ale Guvernului, stenograme

ale şedinţelor sale publice şi a altor acte vizând activitatea executivului, în funcţie de importanţa

lor pentru societate. După caz, prin aceeaşi hotărâre, Guvernul stabileşte modul de dezbatere

publică a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte ale Guvernului, de acumulare,

examinare şi discutare a propunerilor prezentate în legătură cu acestea.

Publicarea hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului, cu excepţia celor ce conţin secret de

stat, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile de la data

adoptării. Conform legii, Guvernul, din oficiu sau la iniţiativa cetăţenilor, a asociaţiilor

constituite în corespundere cu legea, a altor părţi interesate, dispune, în conformitate cu legea,

consultarea publică a proiectelor de acte ale Guvernului care pot avea impact economic, de

92

mediu şi social (asupra modului de viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi

protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor publice).

Modul şi condiţiile de intrare în vigoare a actelor Guvernului, stabilite prin Legea nr. 83-

XIV pentru modificarea Legii cu privire la Guvern din 08.07.1998, dezvăluie subîmpărţirea lor

expresă în: hotărâri şi dispoziţii care intră în vigoare la data adoptării sau emiterii, hotărâri,

termenul de intrare în vigoare al cărora este stabilit în text, hotărâri care intră în vigoare la data

publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în cazul în care aduc atingere drepturilor şi

libertăţilor omului. La ultimele două categorii se referă şi hotărârile al căror termen de intrare în

vigoare stabilit în text precede data adoptării lor. Astfel, prin această clasificare a actelor

Guvernului, a fost schimbat nejustificat modul juridic general de publicare şi intrare în vigoare a

actelor, bazat pe principiul normativităţii actului.

Codul jurisdicţiei constituţionale[56] stabilește că, Curtea Constituţională a RM

activează în baza principiilor independenţei de orice autoritate publică, colegialităţii, legalităţii,

publicităţii (art.3). Principiul publicităţii în exercitarea jurisdicţiei constituţionale este reflectat de

art.13 al Codului jurisdicţiei constituţionale astfel, dezbaterile în şedinţele Curţii Constituţionale

sunt publice, cu excepţia cazurilor în care publicitatea poate dăuna securităţii statului şi ordinii

publice. Pe lângă participanţi, la examinarea cauzei în şedinţă secretă pot asista şi alte persoane,

invitate conform hotărârii Curţii Constituţionale. Actele Curţii Constituţionale se pronunţă

public, la fel şi data, ora şi ordinea de zi a şedinţelor acesteia. Cu autorizarea Curţii

Constituţionale, reprezentanţii radio-televiziunii şi ai altor mijloace de informare în masă pot

transmite în direct, parţial sau integral, lucrările şedinţelor şi pot face reportaje.

Garant al respectării principiului transparenţei şi publicităţii îl constituie publicarea în

Monitorul Oficial al Republicii Moldova în decurs de 10 zile de la data adoptării hotărârilor şi

avizelor Curţii Constituţionale.[134]

Concomitent, Legea privind Curtea de Conturi,[131] declară că activitatea Curţii de

Conturi se bazează pe principiile legalității, obiectivității, independenţei şi transparenţei. În

conţinutul art.4, prevede că obiectivele generale ale activităţii Curţii sunt: promovarea

standardelor, recunoscute internaţional, privind transparenţa şi responsabilitatea în domeniul

managementului finanţelor publice; asigurarea transparenţei prin informarea autorităţilor publice

responsabile şi publicului despre planurile sale strategice şi anuale, despre constatările şi

recomandările sale.

Legea privind organizarea judecătorească [147] stipulează că şedinţele de judecată sunt

publice. Judecarea cauzelor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu

respectarea procedurii. Hotărârile instanţelor judecătoreşti se pronunţă tot public. În acelaşi timp,

93

hotărârile judecătoriilor, ale curţilor de apel şi ale Curţii Supreme de Justiţie se publică pe pagina

web ale acestora. Înregistrarea audio şi video, fotografierea, precum şi utilizarea altor mijloace

tehnice, de către participanţii la proces şi de către alte persoane, se admit numai cu acordul

preşedintelui şedinţei de judecată, în condiţiile legii procesuale. Cea din urmă, adică Codul de

procedură civilă [54] prevede la art. 18 că înregistrarea audio-video, fotografierea, utilizarea

altor mijloace tehnice pot fi admise numai la deschiderea şedinţei şi la pronunţarea hotărîrii

judecătorești. La fel, Codul prevede că, în şedinţele de judecată nu se admit minorii de până la

vârsta de 16 ani, dacă nu sunt citaţi în calitate de participant la proces sau de martor. La acest

capitol, venim cu propunerea ca să fie modificat articolul 18, în sensul ca să fie permis

înregistrarea întregilor ședințe de judecată, cu excepțiile exprese prevăzute de lege, deoarece

redacția actuală a articolului dat limitează accesul publicului la informație și justiție. Mai ales, în

cazurile de rezonanță legate de evenimentele din 7 aprilie 2009, când publicul este ținut în

necunoaștere și în felul acesta scade încrederea populației în actul justiției.

Deși ședințele sunt publice, totuși, pot avea loc și şedinţe închise, acestea numai în

scopul protejării informaţiei ce constituie secret de stat, taină comercială ori a unei alte informaţii

a cărei divulgare este interzisă prin lege. Instanţa de judecată poate dispune judecarea pricinii în

şedinţă secretă pentru a preveni divulgarea unor informaţii care se referă la aspectele intime ale

vieţii, care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe care ar

putea prejudicia interesele participanţilor la proces, ordinea publică sau moralitatea.

Şedinţa poate fi declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea unor

anumite acte procedurale. Privitor la examinarea pricinii în şedinţă secretă, instanţa

judecătorească emite o încheiere motivată. Şedinţa secretă se desfăşoară în prezenţa

participanţilor la proces, iar în caz de necesitate la ea asistă de asemenea martorul, expertul,

specialistul şi interpretul. Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării

secretului de stat, tainei comerciale, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei (art.23).

Hotărârile şedinţei secrete se pronunţă public. În cazul dezbaterii pricinii în şedinţă secretă, pot fi

eliberate unor alte persoane decât părţile copii de pe încheieri, rapoarte de expertiză sau

declaraţii ale martorilor doar cu permisiunea dată de preşedintele şedinţei.

Menționăm tot aici că, la 29 noiembrie 2007 a fost creat un mecanism efectiv de

asigurare a transparenței actului de justiție, modificându-se Legea privind organizarea

judecătorească. Astfel, articolul 10 a fost completat cu alin. 4 și 5: (4) Hotărârile judecătoriilor,

ale curţilor de apel şi ale Curţii Supreme de Justiţie se publică pe pagina web din internet. (5)

Modul de publicare a hotărârilor judecătoreşti este stabilit prin Regulamentul privind modul de

94

publicare a hotărârilor judecătoreşti, aprobat de către Consiliul Superior al Magistraturii. Iar la

data de 18 decembrie 2008 a fost aprobat Regulamentul CSM privind publicarea hotărârilor

judecătoreşti pe paginile web.[337] Este remarcabil efortul depus de Ministerul Justiției și CSM.

Aceste autorități au dat dovadă de organizare și disciplină, acționând prompt și efectiv atât la

elaborarea proiectelor de legi, cât și la dezvoltarea mecanismelor de punere în aplicare a

acestora.[289]

La fel, menționăm că la 25 noiembrie 2011 Parlamentul RM a adoptat Legea nr. 231

privind aprobarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016. Drept

obiectiv general al Strategiei a fost fixat – edificarea unui sector al justiției accesibil, eficient,

independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate, care să corespundă

standardelor europene, să asigure supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului şi să

contribuie la asigurarea încrederii societăţii în actul de justiţie.[338]

În conformitate cu Codul de procedură penală,[55] în toate instanţele judecătoreşti,

şedinţele sunt publice. Accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei sau publicului, prin

încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces, în interesul

respectării moralităţii, ordinii publice sau securităţii naţionale, când interesele minorilor sau

protecţia vieţii private a părţilor în proces o cer, sau în măsura considerată strict necesară de către

instanţă când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar putea să prejudicieze interesele

justiţiei.

Potrivit art.18 din CPP, în procesul în care un minor este victimă sau martor, instanţa de

judecată va asculta declaraţiile acestuia într-o şedinţă închisă. Judecarea cauzei în şedinţa închisă

a instanţei trebuie argumentată şi efectuată cu respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare.

În toate cazurile, hotărârile instanţei de judecată se pronunţă în şedinţă publică.

Preşedintele şedinţei poate permite reprezentanţilor mass-media, în cazurile în care cauza

prezintă interes public, să efectueze înregistrări audio, video şi să fotografieze unele secvenţe de

la deschiderea şedinţei în măsura în care acestea nu perturbează desfăşurarea normală a şedinţei

şi nu aduc atingere intereselor participanţilor la proces. La fel, acesta poate limita accesul

publicului la şedinţă, ţinând seama de condiţiile în care se judecă cauza (art.316).

Normele procesului penal, de asemenea, prevăd termene în care participanţilor la proces

(de regulă inculpatul arestat) li se înmânează copia de pe sentinţă sau de pe dispozitivul ei.[54,

art. 259] Însă, nemijlocit în procesul de judecată public se pronunţă de regulă doar partea

introductivă şi dispozitivul hotărârii (art.242(1) CPC) sau doar dispozitivul hotărîrii (art.343(1)

CPP), după care instanţa mai are un termen de pînă la 15 zile în procesul civil şi de până la 10

zile în procesul penal[55, art. 343] pentru a redacta hotărârea şi, implicit, a o completa cu

95

celelalte părţi obligatorii ale cuprinsului hotărârii: introductivă, descriptivă şi de motivare. Iar aşa

cum legislaţia în vigoare nu prevede modalităţi alternative pentru public de a lua cunoştinţă cu

textul integral al hotărîrii, reiese că acesta este privat de orice posibilitate de a vedea o hotărîre

judecătorească completă.

Legea cu privire la Curtea Constituțională [134] prevede la art. 3 că Curtea

Constituţională activează în baza principiilor: independenţei, colegialităţii, legalităţii și publicităţii. După părerea noastră, principiul publicității nu este formulat corect, ci ar trebui să

includă principiul transparenței, odată ce în Capitolul II al prezentei teze am expus diferențele și asemănările dintre aceste două principii, cel din urmă fiind mai general și atotcuprinzător.

Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie [135] stipulează că, Curtea îşi desfăşoară

activitatea în baza principiilor legalităţii şi publicităţii. La fel, acest principiu al publicității este

mai restrâns și ar trebui să includă anume principiul transparenței în loc. Menționăm că, prin

hotărârea nr. 351/14 din 15.11.2007, Consiliul Superior al Magistraturii a interzis accesul părţilor

şi al reprezentanţilor acestora în birourile judecătorilor. Consiliul a mai constatat că accesul

părţilor şi al reprezentanţilor lor în birourile judecătorului se consideră o încălcare a normelor de

etică profesională a judecătorului, constituind o abatere disciplinară, cu excepţia accesului în

sălile de judecată şi de audienţă. În baza acestei hotărâri, CSJ a emis o dispoziție, prin care se

enumeră condițiile de intrare în Curtea Supremă de Justiție.[339] Suntem de părerea că, această

hotărâre este autentică și necesară.

Transparenţa activităţii Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată de Legea

cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.[133] În conformitate cu art.81 regulamentele

aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii se publică în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, iar hotărârile şi celelalte acte emise de CSM întru exercitarea activităţii sale sunt

plasate pe pagina sa web. Şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii sunt publice şi se

înregistrează prin utilizarea mijloacelor video sau audio ori se consemnează în stenogramă, care

se plasează pe pagina web a Consiliului. La decizia acestuia, unele probleme pot fi examinate în

şedinţe închise. Totodată, CSM poate permite participarea la şedinţă a reprezentanţilor mass-

media, precum şi a unor persoane a căror prezenţă este considerată utilă.

Legea privind administraţia publică locală [142] reglementează transparenţa şedinţelor

consiliului local, declarându-le publice. Astfel, cetăţenii au dreptul de a participa, în condiţiile

legii, la orice etapă a procesului decizional, de a avea acces la informaţiile privind bugetul

localităţii şi modul de utilizare a resurselor bugetare, la proiectele de decizii şi la ordinea de zi a

şedinţelor consiliului local şi ale primăriei, de a propune iniţierea elaborării şi adoptării unor

96

decizii, și de a prezenta autorităţilor publice locale recomandări, în nume propriu sau în numele

unor grupuri de locuitori ai colectivităţilor respective, privind diverse proiecte de decizie supuse

dezbaterilor.

Prin urmare, prin art. 17 al Legii se obligă ca autorităţile publice locale şi funcţionarii

publici ai unităţilor administrativ-teritoriale respective să întreprindă măsurile necesare pentru

asigurarea posibilităţilor efective de participare a cetăţenilor şi organizaţiilor acestora la procesul

decizional. Împiedicarea accesului liber la şedinţele consiliului local sau compromiterea

procesului decizional prin acţiuni deliberate de ascundere a informaţiei de interes public se

sancţionează conform legislației în vigoare.

Informaţia este instrumentul de bază pentru orice participare a cetăţenilor în procesul

decizional. Obligaţia autorităţilor locale de a asigura transparenţa activităţii lor, şi de a oferi

informaţii despre lucrul lor, sunt doar etape iniţiale şi de bază în realizarea drepturilor cetăţenilor

în participarea directă la procesul local de guvernare. Pentru ca populaţia să aibă posibilitatea să

ia parte la procesul democratic de efectuare a treburilor publice, şi ca să fie, într-adevăr, subiecţi

activi în controlul autorităţilor publice, ei trebuie să aibă acces la informaţia disponibilă la aceste

organe.

Aceeași lege prevede că, în problemele de importanţă deosebită pentru unitatea

administrativ-teritorială, populaţia poate fi consultată prin referendum local, organizat în

condiţiile Codului electoral. În problemele de interes local care preocupă o parte din populaţia

unităţii administrativ-teritoriale pot fi organizate, cu această parte, diverse forme de consultări,

audieri publice şi convorbiri, în condiţiile legii.

Art. 32 din aceeaşi lege stipulează că, „proiectele de dispoziţii ale primarului în

problemele de interes local care pot avea impact economic, de mediu, social (asupra modului de

viaţă şi drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor

locale, serviciilor publice) se consultă public, în conformitate cu legea, cu respectarea

procedurilor stabilite de către fiecare autoritate reprezentativă şi deliberativă a populaţiei unităţii

administrativteritoriale de nivelul întâi sau al doilea, după caz.”

Considerăm că, dat fiind faptul că Legea privind transparenţa în procesul decizional, în art.

3 pct b) prevede că sub incidenţa acestei legi cad şi autorităţile administraţiei publice locale, ar fi

necesar completarea Legii privind administraţia publică locală cu un nou capitol ce ar avea

denumirea de “Iniţiativa cetăţenească“, unde s-ar prevedea că cetăţenii au dreptul de a propune

proiecte de hotărîri, dacă acestea sunt susţinute de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot a

unităţii administrativ-teritoriale date.

97

Pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de

nivelul al doilea stabilite de Legea privind descentralizarea administrativă [340], consiliul

raional realizează în teritoriul administrat un şir de competenţe de bază, inclusiv, dispune

consultarea publică, în conformitate cu legea, a proiectelor de decizii în problemele de interes

local care pot avea impact economic, de mediu şi social (asupra modului de viaţă şi drepturilor

omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor

publice), precum şi în alte probleme care preocupă populaţia sau o parte din populaţia unităţii

administrativ-teritoriale.

Apreciem adoptarea unei legi organice speciale cu privire la declararea veniturilor și proprietății persoanelor care sunt în serviciul poporului, odată ce în RM flagelul corupției este

infiltrat în organele publice. În corespundere cu Legea privind declararea şi controlul veniturilor

şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a

unor persoane cu funcţie de conducere [143] declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate

prezentate de subiecții care cad sub incidența legii se publică anual în mijloacele de informare în

masă republicane sau locale, precum şi pe paginile oficiale web ale acestora. Comisia Naţională

de Integritate publică declaraţiile primite pe pagina sa web în termen de 30 de zile de la primire,

asigurând accesul permanent la acestea, cu excepţia datelor ce se referă la numărul de

identificare atribuit declarantului, numele, prenumele, anul naşterii, adresa şi numărul de

identificare al membrilor de familie, adresa şi numărul cadastral al bunurilor imobile, numărul de

înmatriculare a bunurilor mobile, precum şi informaţia cu privire la creditorii sau debitorii

declarantului. Iar declaraţiile ofiţerilor de informaţie şi securitate nu sunt publice.

O altă lege importantă și ce merită de amintit este Legea cu privire la conflictul de

interese,[341] care prin art. 6, intitulat „Asigurarea transparenţei şi controlului public al

activităţii”, se stabilește că activitatea autorităţilor publice, instituţiilor publice, întreprinderilor

de stat şi municipale, societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat ș.a. va fi transparentă şi

accesibilă controlului public. Totodată, acestea vor asigura consecvenţă şi un înalt grad de

transparenţă în tratarea şi soluţionarea conflictului de interese, precum și vor promova

verificarea modului de tratare a conflictului de interese în limitele legislaţiei respective.

Salutăm modificarea recentă din anul 2012 a Legii date cu un capitol adăugător nr. V

prim, care prescrie răspunderea pentru încălcarea prevederilor legii, fapt ce e absolut necesar

pentru a o astfel de lege să fie eficientă.

Legea cu privire la Comisia Națională de Integritate,[342] care a intrat în vigoare la 1

martie 2012, a fost adoptată pentru a constitui o autoritate publică autonomă şi independentă,

având misiunea de miez să promoveze şi implementeze politicile strategice ale statului în

98

vederea reprimării fenomenului corupției, fiind utilizate mecanisme concrete de diminuare a

acestui flagel.

Mai departe, apreciem Codurile etice utilizate în administraţiile publice ale RM ce

stabilesc reguli ce trebuie respectate necondiţionat. Rolul lor este să asigure un anumit nivel de

profesionalism şi de corectitudine în cadrul profesiei. Printre acestea menționăm Codul de etică

şi deontologie al poliţistului, Codul de etică şi deontologie a grănicerului ș.a.

Raportând accesul la informație la dreptul de petiţionare, menționăm art.52 din

Constituție, potrivit căruia cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii

formulate numai în numele semnatarilor.[60] Nu putem afirma că acest drept a apărut odată sau

în scurt timp după apariţia statului, deoarece, încă pe timpurile Moldovei feudale, cei care doreau

să li se facă dreptate, mergeau cu jalbă la boier, vornic, domnitor etc.[8, p. 69] De asemenea,

acesta exista şi în perioada sovietică, bucurându-se de o anumită atenţie. Astfel, în 1968 a fost

adoptat decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. despre modul de examinare a

propunerilor, cererilor şi plângerilor cetăţenilor, ale cărui prevederi sunt aplicate şi astăzi pe

teritoriul Federaţiei Ruse.[71, p. 146] Prigonirea pentru critică era strict interzisă şi pedepsită

aspru prin lege. Totuşi, vorbind despre un regim totalitar, realizarea dreptului la petiţionare nu se

admitea în totalmente. Astfel, erau excluse pretenţiile legate de exercitarea drepturilor politice, a

libertăţii de informare şi de exprimare, a libertăţii conştiinţei, de respectul vieţii private şi de

familie, al secretului corespondenţei ș.a.

Dreptul la petiţionare constituie o garanţie juridică pentru celelalte drepturi şi libertăţi

fundamentale ale omului, aceasta datorându-se faptului, în mare parte, că se încadrează în

categoria drepturilor-garanţii. Textul Legii Supreme vizează o pluralitate de subiecţi ai dreptului

la petiţionare, pentru că conţine noţiunea de cetăţeni (adică petiţiile pot fi formulate atât de un

singur individ, cât şi colectiv). Petiţiile se adresează doar persoanelor şi organelor care se înscriu

în categoria de autorităţi publice. Facem trimitere şi la Legea cu privire la petiţionare,[343] care

explică care este sensul cuvântului petiție: orice cerere, reclamaţie, propunere, sesizare,

adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un act administrativ

sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri. Legea stabileşte că petiţiile, ce ţin de

problemele securităţii naţionale, de drepturile şi interesele legitime ale unor grupuri largi de

cetăţeni, ori care conţin propuneri privind modificarea legislaţiei, deciziilor organelor de stat, se

adresează Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului (art.6), iar petiţiile în

care sunt abordate oricare alte probleme decât cele menţionate mai sus, se adresează organelor

sau persoanelor oficiale, de a căror competenţă nemijlocită ţine soluţionarea lor (art.7). Astfel,

99

petiţiile pot fi adresate organelor emitente sau organelor ierarhic superioare celor ale căror act

este atacat sau instanţei judecătoreşti (în dependenţă de caz).[343]

Așa precum Constituţia subliniază că toate petiţiile trebuie să aibă o anumită formă şi să

nu fie anonime, și legea în cauză stabileşte, în art.10, că petiţiile trebuie să fie semnate de autor,

indicându-se numele, prenumele şi domiciliul. Dacă aceste condiţii nu vor fi respectate, petiţia se

consideră anonimă şi nu se examinează. Totuşi, există o excepţie logică ce are drept scop

protejarea securităţii personale, prin care adresările cetăţenilor care conţin informaţii referitoare

la violarea ordinii de drept (acte de teroare, trafic ilegal, diversiuni, încălcare a ordinii publice

etc.) pot să nu fie semnate. În astfel de circumstanţe, organele de ocrotire a normelor de drept vor

examina petițiile, iar informaţia va fi verificată în mod operativ pentru a se restabili şi asigura

ordinea publică.

Legea cu privire la petiţionare reglementează termenul de examinare a petițiilor, astfel,

articolul 8 stipulează că acestea se examinează de către organele corespunzătoare în termen de

30 de zile, iar cele care nu necesită o studiere şi examinare suplimentară – fără întârziere sau în

termen de 15 zile de la data înregistrării. Totodată, articolul 16 din lege specifică: „Petiţionarii,

care consideră că drepturile lor sunt lezate şi nu sunt de acord cu deciziile organului sau

persoanei oficiale care au examinat petiţia, au dreptul de a se adresa în instanţa de contencios

administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, dacă, conform legii, se

adresează direct în instanţă, sau de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă, sau, în caz

dacă în intervalul menţionat nu au primit răspuns - din ziua când trebuiau să-l primească.”

Apreciem că formularea acestui articol este atât de complicată și incorectă, încât poate duce în

eroare cititorul, dar ar putea și încuraja autoritatea relevantă cu rea-credință, să interpreteze

articolul după bunul plac și caz. În schimb, Constituţia introduce norma potrivit căreia persoana

vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului

pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

Totuși, legea cu privire la petiţionare joacă un rol deosebit în protejarea intereselor

cetăţenilor, oferindu-le siguranţă în cazul în care li se încalcă unele drepturi, printr-un act

administrativ. Totodată, importanţa acesteia reiese din faptul că reglementează anumite situaţii în

concret şi, prin aceasta, completează reglementările generale ale celorlalte acte juridice,

permiţând astfel o funcţionare mai eficientă a mecanismului de apărare a drepturilor social-

politice.

Menţionăm Codul Contravenţional al Republicii Moldova, care prevede, în art. 71, că

încălcarea de către persoana cu funcţie de răspundere a dispoziţiilor legale privind accesul la

100

informaţie şi cu privire la petiţionare se sancţionează cu amendă de la 40 la 50 de unităţi

convenţionale. De asemenea, prezentarea, la solicitare, a unui răspuns cu date vădit eronate se

sancţionează cu amendă de la 45 la 55 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de

răspundere. În Cod se menţionează faptul că, împiedicarea ilegală de către o persoană cu funcţie

de răspundere a accesului la documentele din Fondul arhivistic se sancţionează cu amendă de la

10 la 20 de unităţi convenţionale.[326, art. 71, 72]

Accesul la informaţia privind mediul înconjurător este reflectată de Legea privind

protecţia mediului înconjurător, Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra

mediului înconjurător, Legea privind securitatea biologică şi Legea cu privire la apa potabilă.

Astfel, Legea privind protecţia mediului înconjurător [149] prevede că autorităţile

administraţiei publice ale raionului, municipiului în comun cu autorizaţiile locale pentru mediu şi

pentru sănătate asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, întreprinderilor,

instituţiilor, organizaţiilor privind starea mediului în raion, municipiu.

Conform art.16 al capitolului III cu privire la Departamentul protecţiei mediului

înconjurător, una din sarcinile de bază ale acestei instituţii este informarea opiniei publice despre

starea mediului, precum şi propagarea cunoştinţelor ecologice. Iar în scopul realizării sarcinilor

sale, Departamentul cere de la organele de stat, întreprinderi, instituţii, organizaţii din republică

să prezinte informaţia obligatorie privind starea mediului, folosirea şi reproducerea resurselor

naturale și îndeplinirea măsurilor pentru protecţia mediului, iar organele de stat, întreprinderile,

instituţiile şi organizaţiile prezintă Departamentului întreaga informaţie de care dispun în

domeniul vizat în mod gratuit şi necondiţionat.

Statul recunoaşte tuturor persoanelor fizice dreptul la un mediu sănătos, în care scop

asigură, în conformitate cu legislaţia în vigoare accesul deplin, operativ şi liber la informaţiile

privind starea mediului şi starea sănătăţii populaţiei. Departamentul protecţiei mediului

înconjurător prezintă Guvernului rapoarte detaliate asupra stării mediului pe scara naţională,

rapoarte asupra activităţii sale, precum şi programe de ameliorare a calităţii mediului.

Conform Legii privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului

înconjurător[144] unul din principiile de bază al expertizei ecologice este transparenţa,

participarea asociaţiilor obşteşti şi luarea în considerare a opiniei publice. Cetăţenii şi asociaţiile

obşteşti au dreptul: să înainteze organelor sistemului expertizei ecologice de stat propuneri şi

obiecţii privind proiectele obiectelor economice concrete, noile activităţi şi tehnologii; să solicite

organelor sistemului expertizei ecologice de stat informaţii privind rezultatele expertizării noilor

obiecte economice preconizate.

101

Regulamentul cu privire la impactul asupra mediului înconjurător prevede că, organele

administraţiei publice locale, în decurs de 5 zile de la primirea declaraţiei cu privire la impactul

asupra mediului înconjurător, urmează să difuzeze, prin intermediul mass-media, informaţia

privind locul şi timpul când: se poate lua cunoştinţă cu declarația şi obţine copia acesteia;

se poate efectua expertiza ecologică obştească; vor avea loc dezbaterile publice.

Legea privind securitatea biologică[150] prevede următoarele reglementări în cazul

producerii unui accident: Comisia naţională este obligată să informeze îndată publicul, evaluând

şi arătând efectele accidentului asupra sănătăţii umane şi mediului, în acelaşi timp, trebuie să

informeze, de îndată, organismele internaţionale competente, despre orice accident, furnizând

detalii asupra circumstanţelor accidentului, identitatea şi cantităţile de

microorganisme/organisme modificate genetic, măsurile de răspuns luate şi eficienţa acestora,

precum şi o analiză a accidentului, care va cuprinde recomandări pentru limitarea efectelor

acestuia şi evitarea în viitor a unor accidente similare.

Capitolul VII al acestei legi reglementează informarea şi consultarea publicului, prin

urmare, procedura de autorizare a activităţilor de introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a

organismelor modificate genetic şi a produselor rezultate din astfel de organisme este publică.

Transparenţa activităţilor de utilizare în condiţii izolate a microorganismelor/organismelor

modificate genetic, pentru care se solicită autorizaţie, se asigură de Comisia naţională.

În opinia noastră, organismele modificate genetic, în general, ar trebui interzise de a fi

importate pe piața autohtonă, odată ce, cercetările pe plan mondial, informează că efectele

acestora pun mediul în pericol, aduc riscuri asupra sănătății omului și îngrijorează piața

economică.

Legea cu privire la apa potabilă[132] stipulează că funcția organelor centrale de

specialitate şi ale autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul alimentării cu apă

potabilă este informarea operativă şi veridică a consumatorului privitor la calitatea apei potabile.

Astfel, consumatorii de apă potabilă au dreptul la informaţii autentice asupra calității ei,

publicate în mass-media. Despre întreruperile cu apă potabilă se face gratuit prin mass-media de

către întreprinderile care exploatează sisteme de exploatare cu apă. Iar art.14 cu privire la

încălcări şi răspunderi prevede că neîndeplinirea obligaţiei de a face publice informaţiile despre

calitatea apei potabile reprezintă încălcare a legislației.

În alt context, în conformitate cu Legea presei[148] în Republica Moldova libertatea

presei constituie un drept fundamental, consfinţit de Constituţie. Statul garantează tuturor

persoanelor dreptul la exprimarea liberă a opiniilor şi ideilor, la informare veridică asupra

evenimentelor din viaţa locală/națională şi cea internaţională, prin intermediul publicaţiilor

102

periodice şi al agenţiilor de presă, care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile pluralismului

politic, precum şi respectarea legislaţiei cu privire la drepturile de autor. Cenzura, de orice fel,

asupra publicaţiilor periodice şi agenţiilor de presă, imixtiunea în activitatea lor de pregătire şi de

difuzare a informaţiei sunt interzise.

Persoanele oficiale ale autorităţilor publice prezintă operativ materialul şi informaţia

solicitată de publicaţiile periodice şi de agenţiile de presă, cu excepţie materialele şi informaţiile

enumerate de lege şi cele calificate drept secret de stat. Publicaţiile periodice şi agenţiile de presă

publică, potrivit aprecierilor proprii, orice fel de materiale şi informaţii, ţinând cont de faptul că,

exerciţiul acestor libertăţi ce comportă datorii şi responsabilităţi este supus unor formalităţi,

condiţii, restrângeri şi unor sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o

societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică,

apărarea ordinii şi prevenirea crimei, ocrotirea sănătăţii, protecţia moralei, protecţia reputaţiei

sau apărarea drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale sau

pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare.

În scopul exercitării atribuţiilor profesionale, jurnalistul are dreptul: să obţină şi să

difuzeze informaţii; să fie primit în audienţă de persoane oficiale; să facă imprimări

audiovizuale, să filmeze şi să fotografieze; să asiste la şedinţele publice ale instanţelor

de judecată de orice nivel; să aibă acces în zonele calamităţilor naturale, să asiste la mitinguri,

demonstraţii şi la alte manifestaţii publice; să se adreseze oricărei instituţii pentru a verifica

faptele şi circumstanţele vizate în anumite materiale; să renunţe la pregătirea şi semnarea unui

material, dacă acesta vine în contradicţie cu convingerile sale; să-şi retragă semnătura de sub un

material al cărui conţinut, după părerea sa, a fost denaturat în procesul redactării; să ceară

păstrarea secretului paternităţii (de autor). Confiscarea notiţelor jurnalistului este interzisă, iar

mijloacele lui tehnice pot fi ridicate numai în cazul în care servesc drept probă într-o cauză

penală.

Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea legislaţiei despre

apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice[111]

stabileşte că în conformitate cu art.34 al Constituţiei Republicii Moldova şi a Legii presei din

26.10.1994, libertatea presei este o componentă esenţială a libertăţii de exprimare şi de

informare. Presa are un rol preeminent în informarea publicului asupra problemelor de interes

public şi trebuie să aibă o anume libertate de decizie atunci când comentează unele chestiuni de

interes politic sau public.

Legea audiovizualului[130] declară că în Republica Moldova dreptul la libera exprimare

a ideilor şi a opiniilor, la libera comunicare a informaţiilor prin intermediul mijloacelor de

103

televiziune şi radiodifuziune, precum şi dreptul la informaţie completă, veridică şi

operativă sunt garantate prin lege, în spiritul drepturilor şi libertăţilor constituţionale. Pluralismul

de opinii şi dreptul de autor sunt garantate de stat, iar instituţiile audiovizualului nu sunt supuse

cenzurii. Instituţiile publice ale audiovizualului difuzează, operativ şi în mod gratuit,

comunicările de interes public primite de la Parlament, de la Preşedinţia Republicii Moldova şi

de la Guvern. Modul de difuzare a altor informaţii oficiale se stabileşte de comun acord cu

Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Instituţiile audiovizualului, publice sau private, sunt

obligate să difuzeze în termenele stabilite informaţia ce vizează starea de urgenţă şi calamităţile

naturale.

Lucrătorul de creaţie al instituţiei audiovizualului, care îndeplineşte însărcinarea ei, are

dreptul să selecteze şi să obţină fără obstacole informaţia necesară pentru pregătirea emisiunilor;

să efectueze înregistrări audio, video etc. şi imagini fotografice; să aibă acces în localurile

autorităţilor publice, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi să fie primit în audienţă de

persoane oficiale; la prezentarea legitimaţiei, să se afle în zonele calamităţilor şi catastrofelor, în

locurile avariilor, la mitinguri adunări, demonstraţii şi alte manifestaţii publice, pe teritorii

în care s-a declarat starea de urgenţă; să aibă acces la documente şi materiale; să nu

îndeplinească însărcinarea instituţiei audiovizualului, dacă ea contravine legislaţiei; să ceară

păstrarea secretului paternităţii (de autor); să aibă recurs la instanţele de judecată de orice nivel.

Conform Legii cu privire la secretul de stat,[137] secretul de stat îl constituie informaţii

protejate de stat în domeniul apărării naţionale, economiei, ştiinţei şi tehnicii, relaţiilor externe,

securităţii statului, asigurării ordinii de drept şi activităţii autorităţilor publice, a căror divulgare

neautorizată sau pierdere este de natură să aducă atingere intereselor şi/sau securităţii Republicii

Moldova.

Atribuirea informaţiilor la secret de stat şi secretizarea acestora se efectuează în baza

principiilor legalităţii, argumentării şi oportunităţii. Argumentarea atribuirii informaţiilor la

„secret de stat” şi a secretizării acestora constă în stabilirea caracterului raţional al secretizării

unor informaţii concrete, a eventualelor consecinţe economice şi de altă natură ale acestei

acţiuni, ţinând cont de echilibrul dintre interesele primordiale ale statului, ale societăţii şi ale

cetăţeanului.

Totodată, legea oferă o listă destul de cuprinzătoare cu privire la ce nu se atribuie

„secretului de stat” şi nu poate fi secretizat, și anume: faptele de încălcare a drepturilor şi

libertăţilor omului şi ale cetăţeanului; starea mediului înconjurător, calitatea produselor

alimentare şi a obiectelor de uz casnic; accidentele, catastrofele, fenomenele naturale periculoase

şi alte evenimente extraordinare care periclitează securitatea cetăţenilor; starea sănătăţii

104

populaţiei, nivelul ei de trai, inclusiv alimentaţia, îmbrăcămintea, deservirea medicală şi

asigurarea socială, indicatorii sociodemografici; starea sănătăţii persoanelor care ocupă funcţii de

demnitate publică; faptele de încălcare a legii de către autorităţile publice şi persoanele cu funcţii

de răspundere din cadrul acestora; starea reală de lucruri în domeniul învăţământului, culturii,

comerţului, agriculturii şi al ordinii de drept. Nu se atribuie la secret de stat şi nu pot fi

secretizate şi alte informaţii conform legislaţiei naţionale şi tratatelor internaţionale la care

Republica Moldova este parte. Se interzice secretizarea informaţiilor în cazul în care aceasta ar

putea limita accesul la informaţiile de interes public, s-ar putea răsfrânge negativ asupra

realizării programelor de stat şi de ramură ale dezvoltării social-economice şi culturale sau ar

putea reţine concurenţa dintre agenţii economici.

O altă remarcă: potrivit art. 9 din lege, în scopul promovării unei politici de stat unice în

domeniul atribuirii informaţiilor la secret de stat şi al secretizării lor, Guvernul aprobă

Nomenclatorul informaţiilor atribuite la secret de stat în care sunt incluse şi autorităţile publice

cu împuterniciri de dispoziţie asupra acestor informaţii. În Nomenclator se indică organele

administraţiei de stat, ai căror conducători sunt investiţi cu împuterniciri de a dispune de

informaţiile în cauză. De asemenea, acestea întocmesc nomenclatoare departamentale detaliate

de informaţii ce urmează a fi secretizate, care includ informaţiile la care organele sus-numite au

dreptul de dispoziţie şi stabilesc gradul lor de secretizare.

Astfel, nomeclatoarele realizează o proprietate fundamentală în vederea asigurării

legalităţii, întrucât în lipsa Nomenclatorului, accesul la informaţie nu putea fi valorificat. Iar în

Constituţia Republicii Moldova, în art. 102 alin. (4), se declară că „hotărârile şi ordonanţele

adoptate de Guvern se semnează de Prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au

obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Nepublicarea atrage inexistenta hotărârii sau ordonanţei.” Rezultă că, nepublicarea atrage

inexistenţa hotărârii Guvernului. Propunem soluția de a introduce în Constituție un alineat care

ar enumera exhaustiv excepţiile de la regula publicităţii hotărârilor. Iar în legea cu privire la

secretul de stat să fie introdusă norma juridică conform căreia informația secretizată poate fi doar

cea care poate prejudicia grav securitatea naţională, indicând posibilitatea divulgării informaţiei

în cazurile în care interesul public în divulgarea acesteia prevalează asupra prejudiciului

potenţial ce poate fi cauzat ca urmare a divulgării.

Un caz relevant în acest sens este cel al Asociaţiei Presei independente (în continuare API),

care, în anul 2004, a obţinut câştig de cauză în două procese intentate Centrului pentru

Combaterea Crimei Economice şi Corupţiei (în continuare CCCEC) şi Procuraturii Generale (în

continuare PG) pentru îngrădire a accesului la informaţie contrar normelor legale. Ambele cazuri

105

au fost o premieră pentru justiţia din Moldova.[88, p. 5] Astfel, API a acţionat CCCEC şi PG în

judecată după ce aceste instituţii nu au furnizat informaţiile solicitate de Departamentul de

Investigaţii al acestei organizaţii. Departamentul de Investigaţii al API a realizat investigaţii

jurnalistice privind corupţia şi crima organizată, dar aceste investigaţii nu puteau fi duse la

sfârșit, deoarece nu era posibil de verificat anumite date şi situaţii în organele de stat, acestea din

urmă refuzând să ofere informaţia solicitată. Două instituţii importante în stat, menite să verifice

respectarea legislaţiei şi să condamne încălcarea acesteia, în speță – CCCEC (în prezent CNA) şi

PG nu au răspuns la cererile verbale și în scris ale API. Completul de judecată a satisfăcut doar

parţial cererile API, obligând CCCEC şi PG să furnizeze informaţiile solicitate, dar refuzând

dreptul la recompensarea prejudiciului moral, estimat de autorii cererii la 15 mii de lei.

O altă lege care are legătură cu cea discutată anterior este Legea securităţii statului,[152]

care stipulează că cetăţenii sunt informaţi asupra activităţii organelor securităţii statului prin

mijloacele de informare în masă şi prin alte forme în modul stabilit de legislaţie. Organele

securităţii statului, potrivit competenţelor lor, sunt obligate să asigure informarea cetăţenilor la

cererea acestora asupra problemelor ce ţin de interesele lor personale (art.8). Suntem de părerea

că, această precizare este în contradicție cu prevederile articolului 10 alin. (3) al Legii privind

accesul la informaţie, deoarece impune solicitantului de informaţie obligația de a-și justifica

interesul personal faţă de informaţia solicitată. În consecință, alineatul dat mărginește dreptul la

informaţie al cetăţenilor, fără vreo motivare, şi contravine prevederilor Legii privind accesul la

informaţie.

Totodată, legea indică în art.8 (al.2) că, nu se admite divulgarea informaţiilor

ce constituie secret de stat sau a altor informaţii oficiale cu accesibilitate limitată a căror

divulgare ar putea prejudicia respectarea drepturilor şi reputaţia altei persoane, protecţia

securităţii naţionale, ordinii publice, ocrotirii sănătăţii sau protecţia moralei societăţii, cu

excepţia cazurilor când dezvăluirea informaţiilor nu atinge şi nu poate să atingă un interes

legitim legat de securitatea naţională sau când interesul public de a cunoaşte informaţia depăşeşte

atingerea pe care ar putea să o aducă dezvăluirea informaţiei. Totuși, ce include legiuitorul în

categoria „alte informații oficiale” nu este limpede. Propunem să fie păstrată redacția anterioară

a acestui articol, și anume: „...ce constituie secret de stat, militar, de serviciu ori comercial,

precum şi a informaţiilor cu caracter confidenţial a căror divulgare ar putea prejudicia securitatea

statului, onoarea şi demnitatea persoanei sau ar putea leza drepturile şi libertăţile ei.”

Potrivit Legii privind organele securităţii statului,[146] organele securităţii statului îşi

desfăşoară activitatea conform principiilor legalităţii, egalităţii tuturor în faţa legii, respectării

106

drepturilor şi libertăţilor omului, nepărtinităţii, corelării metodelor de lucru deschise şi

acoperite, conspiraţiei profesionale şi transparenţei.

Organele securităţii statului îşi desfăşoară activitatea, respectând cu stricteţe drepturile şi

libertăţile constituţionale ale omului, dar pot limita, potrivit art.5, exercitarea drepturilor şi

libertăţilor omului numai în cazuri şi în modul expres prevăzute de legislaţie şi numai în interesul

asigurării securităţii statului. Cu toate acestea, la cererea cetăţenilor persoanele cu funcţii de

răspundere din organele securităţii sunt obligate, să dea, în termen de o lună explicaţii

în scris asupra motivului limitării drepturilor şi libertăţilor lor.

Cetăţenii sunt informaţi asupra activităţii organelor securităţii statului prin mijloace de

informare în masă şi prin alte forme, în modul stabilit de legislaţie. Informaţia privitoare la

drepturile şi obligaţiile, la direcţiile principale de activitate ale organelor securităţii statului este

prezentată integral. Deși există legi speciale cu privire la domeniile date, este binevenit să se

facă, cel puțin, referință la acestea pentru a determina corect ce se subînțelege prin aceste

categorii juridice.

Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar,[344] în art.15 prevede că,

începând cu 1 decembrie 2005, pentru păstrarea secretului de stat în legătură cu faptele,

informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exerciţiul funcţiunii, persoanele care deţin

funcţii de demnitate publică și funcţionarii publici primesc lunar un spor de până la 20% din

salariul de bază. Categoriile de funcţionari publici care beneficiază de acest spor şi mărimea

concretă în procente a acestuia se stabilesc de Guvern. Însă, aici nu putem să nu observăm că,

motivarea sau explicația pentru un astfel de spor la salariu nu este prevăzută. Din contra, suntem

de părerea că astfel de legi și hotărâri de Guvern ar trebui abrogate și stimulați funcționarii care

oferă în termen și detaliat liberul acces la informații oficiale.

Legea cu privire la secretul comercial,[327] oferă definiția noţiunii de secret comercial:

informaţii ce nu constituie secret de stat, care ţin de producţie, tehnologie, administrare, de

activitatea financiară şi de altă activitate a agentului economic, a căror divulgare (transmitere,

scurgere) poate să aducă atingere intereselor lui. Opinăm că, definiția este din start eronată,

deoarece se aplică metoda comparativă pentru a explica termenul dat, mai ales că ambele

termene conțin cuvântul „secret”. De aceea, considerăm necesară modificarea articolului în

cauză, prin introducerea unei definiții concludente și valoroase, din care ar rezulta obiectivele

acestei legi. De aceea, propunem pentru a fi luată în considerare completarea definiției actuale

din lege, astfel: secretul comercial este o formulă, practică, proces, model, instrument, mostră,

sau compilare a informației ce ţine de producţie, tehnologie, administrare, activitatea financiară

107

şi de altă activitate a agentului economic, și a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate să

aducă atingere intereselor lui.

Din același domeniu face parte și Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al

Republicii Moldova,[345] care menţionează că cetăţenii sunt informaţi despre activitatea

Serviciului prin intermediul mass-media şi prin alte forme, în modul stabilit de legislaţie.

Serviciul are dreptul: să efectueze măsuri operative de investigaţii, să utilizeze, în caz de

extremă necesitate, în interes de serviciu, mijloacele de telecomunicaţii ale întreprinderilor,

instituţiilor şi organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate, precum şi ale asociaţiilor obşteşti

şi cetăţenilor, cu consimţământul acestora, dar și să obţină, gratuit, de la autorităţile publice,

întreprinderi, instituţii şi organizaţii, indiferent de tipul de proprietate, informaţii necesare pentru

exercitarea atribuţiilor ce revin Serviciului ș.a.

Legea cu privire la protecţia concurenţei[346] dispune de o anexă, unde este afișat

Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, care indică că, Consiliul

administrativ asigură transparenţa activităţii sale, astfel li se comunică tuturor părţilor interesate

din timp ordinea de zi a şedinţei consiliului administrativ. Deciziile Agenţiei care prezintă interes

general sunt publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Datele ce constituie secret

comercial, obţinute de Agenţie în procesul exercitării funcţiilor sale, pot fi folosite numai în

exerciţiul funcţiunii şi nu pot fi divulgate. În cazul în care colaboratorul Agenţiei divulgă date ce

constituie secret comercial, daunele cauzate astfel sunt reparate în modul stabilit de legislaţie.

Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal,[328] are drept scop asigurarea

protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte

prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime,

familiale şi private. Aceasta conţine reglementări exprese cu privire la prelucrarea categoriilor

speciale de date cu caracter personal, din această categorie facînd parte datele cu caracter

personal referitoare la originea rasială sau etnică, la convingerile politice, religioase sau

filozofice, apartenenţa socială, datele cu caracter personal privind starea de sănătate sau viaţa

sexuală, precum şi cele privind condamnările penale, măsurile procesuale de constrîngere sau

sancţiunile contravenţionale. La fel, legea stipulează că, prelucrarea categoriilor speciale de date

cu caracter personal este interzisă, dar permisă numai dacă subiectul datelor cu caracter personal

şi-a dat consimţământul în formă scrisă. În cazul incapacităţii de exerciţiu sau capacităţii de

exerciţiu restrânse sau limitate a persoanei, prelucrarea categoriei speciale de date cu caracter

personal se efectuează numai în cazul obţinerii consimţământului în formă scrisă al

reprezentantului ei legal; fără consimţămîntul subiectului, se permite prelucrarea categoriei

speciale de date cu caracter personal doar în anumite cazuri expres stipulate în lege. Legea mai

108

face referire şi la: drepturile subiectului datelor cu caracter personal, confidenţialitatea datelor cu

caracter personal, securitatea prelucrării datelor cu caracter personal, depersonalizarea datelor.

Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public[347] instituie

obligaţia funcţionarului public de a păstra, în conformitate cu legea, secretul de stat, precum şi

confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în

exerciţiul funcţiei publice, cu excepţia informaţiilor considerate de interes public. Considerăm

că, este necesară elaborarea şi implementarea unui Ghid privind recrutarea şi promovarea

funcţionarilor publici, care ar oferi îndrumări cu caracter general privind procesul de recrutare,

selecţie şi promovare din administraţia publică şi aplicarea prevederilor actelor normative ce

reglementează acest proces.

Iar Legea instituţiilor financiare[348] obligă administratorii, funcţionarii şi agenţii băncii,

actualii sau precedenţi să păstreze secretul comercial, să nu folosească în interes personal sau al

unor terţi informaţiile obţinute în exerciţiul funcţiei şi să nu permită accesul altor persoane la

aceste informaţii. Iar Legea ocrotirii sănătăţii[349] obligă personalul medical să păstreze

secretul informaţiilor referitoare la boală, la viaţa intimă şi familială a pacientului, de care a luat

cunoştinţă în exerciţiul profesiunii, cu anumite excepţii expres stabilite. La fel ca și Legea

telecomunicaţiilor[350] ce interzice salariaţilor din domeniul telecomunicaţiilor să divulge

conţinutul comunicărilor efectuate prin mijloace de telecomunicaţii, precum şi să divulge

informaţii privind serviciile prestate altor persoane decât expeditorul, destinatarul ori persoana

autorizată. Amintim și Legea cu privire la notariat,[351] care obligă notarii să păstreze taina

acţiunilor notariale atât în timpul activităţii de notar, cât şi după încetarea acestei activităţi.

Într-o altă ordine de idei, pentru a stabili o cooperare permanentă, deschisă şi eficientă

între Parlament şi societatea civilă a fost adoptată Hotărârea Parlamentului pentru aprobarea

Concepţiei privind cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă,[352] unde sunt stipulate un șir de obiective și etape ale cooperării. Menționăm, în același sens, „Monitorul transparenţei

decizionale” întocmit de Asociaţia ADEPT[233] și care reprezintă o sinteză periodică a

proiectelor de decizii (legi, hotărâri, regulamente, ordine etc.) elaborate de autorităţile

administraţiei publice centrale şi lansate consultării publice. Drept rezultat, această publicație

reprezintă unul din rezultatele exercițiului de monitorizare a respectării Legii cu privire la

transparenţa în procesul decizional şi a altor reglementări privind procedurile de asigurare a

transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor.

Un interes deosebit îl prezintă, însă, Hotărârea Guvernului[353] privind transparenţa în

procesul decizional. În linii generale, Regulamentul anexat la această hotărâre “stabileşte

procedurile de asigurare a transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor în cadrul

109

Cancelariei de Stat, ministerelor, altor autorităţi administrative centrale, serviciilor publice

desconcentrate ale acestora, autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi persoanelor

juridice de drept public şi privat care gestionează şi utilizează mijloace financiare publice”. Prin

hotărârea nr. 96, Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la procedurile de asigurare a

transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor şi a obligat Cancelaria de Stat,

ministerele, alte autorităţi administrative centrale şi serviciile publice desconcentrate ale acestora

să elaboreze şi să aprobe regulile interne de informare, consultare şi participare în procesul de

elaborare şi adoptare a deciziilor; să desemneze coordonatorii procesului de consultare publică în

procesul decizional şi să mediatizeze informaţia respectivă, în modul stabilit; să opereze

modificări şi completări în regulamentele de organizare şi funcţionare, conform prevederilor

Legii privind transparenţa în procesul decizional.

Prima etapă a asigurării transparenţei decizionale este informarea. Hotărârea prevede că

informarea are loc pe calea informării generale, pentru un public larg nedefinit, şi pe calea

informării direcţionate, pentru părţi interesate definite, incluse în lista prevăzută în pct.8 din

Regulament, sau alte părţi interesate care au solicitat în scris informarea. Informarea generală

este obligatorie în cazul anunţării despre iniţierea elaborării proiectului de decizie şi organizarea

tuturor consultărilor publice, iar cea direcţionată poate fi aplicată complementar informării

generale, la decizia autorităţii publice. Informarea generală se efectuează prin plasarea

informaţiei pe pagina web oficială a autorităţii publice, afişarea la sediul său într-un spaţiu

accesibil publicului, difuzarea, după caz, a unui comunicat de presă în mijloacele de informare

centrale sau locale. Informarea direcţionată se efectuează prin transmiterea informaţiei privind

procesul decizional prin intermediul poştei electronice sau expedierea scrisorilor la adresa

părţilor interesate sau cea indicată de solicitant. Amintim, de asemenea, că pagina oficială a

Guvernului conţine un compartiment special pentru asigurarea informării cetăţenilor.

Conform aceleeaşi hotărâri, pentru desfăşurarea procesului de consultare, pot fi aplicate

următoarele modalităţi de consultare, sau alte modalităţi considerate eficiente de către autoritatea

publică, care vor fi utilizate separat sau cumulativ, după caz:

1) Solicitarea opiniei cetăţenilor se desfăşoară prin informarea generală a publicului larg

nedefinit despre iniţierea consultărilor şi supunerea proiectului de decizie spre consultare.

Recomandările sunt recepţionate în scris prin intermediul scrisorilor expediate pe adresa

autorităţii publice, a poştei electronice, opţiunilor tehnice de transmitere a comentariilor de pe

paginile web, altor opţiuni tehnice.

2) Solicitarea opiniilor experţilor se realizează prin informarea direcţionată a părţilor

interesate (experţilor identificaţi ca fiind relevanţi) de domeniul de activitate a autorităţilor

110

publice, conform pct.15 alin. doi din prezentul Regulament, cu solicitarea de a se expune pe

marginea proiectului de decizie. Recomandările sunt recepţionate în scris prin intermediul poştei

electronice, opţiunilor de transmitere a comentariilor de pe paginile web oficiale, scrisori.

3) Grupuri de lucru permanente, cu participarea reprezentanţilor părţilor interesate, sunt

create la iniţiativa autorităţii publice responsabile de elaborarea proiectelor de decizii sau a unei

alte autorităţi publice, conform competenţei, în scopul iniţierii şi menţinerii unui dialog constant

pe parcursul procesului decizional.

4) Grupuri de lucru ad-hoc cu participarea reprezentanţilor părţilor interesate sunt create

la iniţiativa autorităţii publice autor al proiectului de decizie, unei alte autorităţi publice, conform

competenţei, sau a unei părţi interesate în scopul discutării proiectului de decizie supus

consultării, obţinerii de consens în aspecte contradictorii.

5) Dezbaterile publice constituie un procedeu de consultare publică care implică

întrunirea reprezentanţilor autorităţii publice şi părţilor interesate pentru exprimarea într-un

cadru organizat a viziunilor privind proiectul deciziei.

6) Audierile publice reprezintă o modalitate de întrunire bine sistematizată a autorităţii

publice autor al proiectului de decizie şi a părţilor interesate. Acestea presupun desfăşurarea

organizată a discuţiilor pe marginea proiectului de decizie elaborat, prin înscrierea prealabilă a

vorbitorilor şi, după caz, prezentarea succintă în formă scrisă a recomandărilor, unde autoritatea

publică, care iniţiază audierile publice, prezintă tema discuţiei, adresează, după caz, întrebări şi

ia act de recomandările şi opiniile participanţilor la audieri, fără a-şi exprima poziţia faţă de

recomandările şi opiniile expuse.

7) Sondajul de opinie este o procedură sociologică de consultare a opiniei cetăţenilor,

menită să identifice atitudinea acestora faţă de intenţiile sau acţiunile planificate ale autorităţilor

publice, stabilite prin proiectele de decizii elaborate. Pentru desfăşurarea sondajului sociologic

autoritatea publică propune un şir de întrebări tematice privind subiectul supus consultării,

incluse într-un chestionar.

8) Referendumul reprezintă un instrument de consultare a opiniei cetăţenilor privind cele

mai importante probleme ale statului şi societăţii şi se desfăşoară conform procedurilor stabilite

de legislaţia în vigoare.

Fiecare dintre aceste metode reprezintă o importanţă majoră pentru funcţionarea cu

adevărat eficientă a autorităţilor executive. Este mai puţin, însă, clar dacă solicitarea opiniei

cetăţenilor şi audierile publice sunt într-adevăr urmărite şi luate în consideraţie de către

autorităţi. Reamintim, în acelaşi timp, că referendumul este o practică foarte rar implementată în

111

Republica Moldova, anume în cadrul referendumului îşi exprimă voinţa nu doar anumiţi indivizi

care trimit sugestii, informaţii şi recomandări autorităţilor, ci un grup foarte vast şi reprezentativ.

Raportul anual privind transparenţa în procesul decizional este elaborat de coordonatorul

procesului de consultare publică din cadrul autorităţii publice respective, cu contribuţia tuturor

subdiviziunilor acesteia implicate în elaborarea proiectelor de decizii şi organizarea şedinţelor

publice de adoptare a proiectelor de decizii.

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind paginile oficiale ale autorităţilor

administraţiei publice în reţeaua Internet,[322] a aprobat Regulamentul corespunzător, care

obligă autorităţile administraţiei publice să dispună de o pagină-web oficială proprie în reţeaua

Internet, în care să informeze publicul despre activitatea autorităţii administraţiei publice

respective, să publice informaţii actuale, să ofere posibilitate pentru recepţionarea interpelărilor

şi transmiterea sau publicarea informaţiei solicitate în Internet, să asigure transparenţa procesului

de elaborare şi adoptare a deciziilor, să garanteze veridicitate, plenitudine şi actualizare a

informaţiei plasate pe pagina-web oficială proprie etc.

Pe plan național, Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei[329] declară că

atribuţiile autorităţilor publice şi ale funcţionarilor acestora se bazează pe principiile

transparenţei şi obiectivităţii, iar garanţiile prevenirii corupţiei sunt politicile şi practicile din

domeniul respectiv care reprezintă un complex de măsuri legislative, instituţionale, economice,

sociale şi morale, realizate prin reglementare, inclusiv, și a participării societăţii civile şi

accesului la informaţie în procesul decizional, a accesului la informaţia despre măsurile de

prevenire a corupţiei şi rezultatele aplicării lor. Legea prevede că modul de formare şi de

administrare a finanţelor publice se asigură prin transparenţa şi publicitatea informaţiilor privind

procedurile de achiziţii publice.

În scopul de a facilita participarea părţilor interesate în procesul de elaborare,

implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică,

Executivul a decis prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la crearea

Consiliului Naţional pentru Participare,[354] care este un organ consultativ, fără statut de

persoană juridică, ca expresie a voinţei de recunoaştere a valorii competenţelor şi de asigurare a

participării societăţii civile şi sectorului privat la procesul de elaborare, implementare,

monitorizare, evaluare şi revizuire a politicilor.

Conform Regulamentului privind constituirea şi funcţionarea consiliului municipal

Chişinău şi anume a titlului I al acestuia: Consiliul municipal Chisinau este o autoritate

reprezentativă şi deliberativă a populaţiei municipiului Chisinău, aleasă în vederea soluţionării

problemelor de interes local, care coordonează activitatea consiliilor locale din componenţa

112

municipiului în vederea realizarii serviciilor publice de interes municipal.[355] Conform

capitolului II din cadrul aceluiaşi regulament, dupa constituire, Consiliul municipal formeaza

comisii consultative de specialitate pentru principalele domenii de activitate. Pentru examinarea

unor chestiuni aparte sau pregătirea unor materiale pentru şedintele Consiliului, în baza unei

decizii a Consiliului, pot fi instituite comisii provizorii (ad-hoc). Domeniile de activitate pentru

care se formeaza comisii de specialitate, denumirea acestora şi numarul de membri, care, de

regulă, trebuie să fie impar, se stabilesc de către Consiliu, în funcţie de specificul şi necesităţile

municipiului. Conform deciziei Consiliului, comisia poate fi formată pentru mai multe domenii

de activitate. Numarul locurilor care revin fiecarui grup de consilieri sau consilierilor

independenţi în fiecare comisie de specialitate se stabileşte de catre Consiliu, în funcţie de

ponderea acestora în cadrul Consiliului. Nominalizarea membrilor fiecarei comisii se face de

fiecare fracţiune, iar a consilierilor independenţi - de catre Consiliu , avându-se in vedere, de

regulă, pregatirea lor profesionala şi domeniul de activitate a comisiei. Comisiile de specialitate

se formeaza pe întreaga durată de activitate a Consiliului. Membri ai acestora pot fi numai

consilierii. In exercitarea atribuţiilor, comisia de specialitate adoptă decizii cu votul deschis al

majorităţii membrilor săi. În cazul parităţii voturilor, decizia nu se adopta, dezbaterile fiind

reluate in şedinţa urmatoare. Deciziile comisiei au un caracter de recomandare pentru Consiliu.

O guvernare inadecvată la nivel local afectează pe cetăţeni în multe feluri, deseori,

consolidând excluderea. Lipsa participării înseamnă că populaţia, de cele mai dese ori, nu au o

alegere în determinarea dezvoltării necesităţilor şi priorităţilor lor. Practicele birocratice,

complexe şi netransparente ale administrării locale conduc la venituri mai mici, care, la rândul

său, rezultă în cheltuieli mai puţine pe programele sociale în beneficiul populaţiei.[212]

Procesul de integrare europeană presupune şi garantarea unei transparenţe de cea mai mare

dimensiune în activitatea instituţiilor publice, de aceea venim cu propunerea ca principiul

transparenței să fie nu doar unul declarativ insuficient și neclar, dar și să fie inclus în

regulamentele instituțiilor publice și definit, astfel valorificat.

Deși nu am expus o listă exhaustivă a actelor legislative și normative ce prevăd libertatea

cetățeanului de a avea acces la informațiile autorităților publice, luând în considerare că acestea

sunt peste 500, totuși, în mare parte și concludent am reușit să le elucidăm și analizăm. Deslușim

că, legislaţia naţională creează condiţii favorabile pentru exercitarea dreptului la informaţie, o

părere împărtășită de autoritățile naționale, dar și oficialii internaţionali și comunitari. Totuşi,

anumite prevederi din actele normative par să contravină standardelor internaţionale și chiar

normelor constituţionale şi Legii privind accesul la informaţie, iar aceste recomandări au fost

remarcate în acest paragraf.

113

4.2. Implementarea principiului transparenței de către autoritățile publice

O instituţie care se doreşte pe deplin transparentă trebuie să prezinte cel puţin

următoarele caracteristici: să fie deschisă, pentru a putea comunica cu exteriorul, emiterea,

respectiv receptarea de informaţii, constituindu-se într-un proces interactiv; să fie evolutivă,

adică să nu încurajeze rutina, ci inovaţia; să fie suplă pentru a permite un dozaj oportun al

comunicării formale şi informale; să fie orientată explicit spre finalitate, pentru a crea cadrul cel

mai potrivit pentru desfăşurarea activităţii; să-şi responsabilizeze angajaţii, pentru a evita

acumulările artificiale de putere prin stocarea de informaţii.[356] În dreptul constituțional,

consecințele derivate de la o abatere cu privire la secretul de stat, invocat în alte scopuri decât

apărarea securității naționale motive, ar trebui să fie, de asemenea, luate în considerare, ca fiind

nu doar un set de consecințe negative pentru protecția drepturilor individuale, dar și consecințe

negative între diferitele puteri constituționale.[192]

Accentuăm din nou că, asigurarea transparenţei în procesul decizional este o obligaţie

legală a autorităţilor publice de a asigura accesul la informaţiile cu privire la procesul decizional,

corelativă dreptului cetăţenilor de a avea acces la această informaţie.[261] Iar implementarea

principiului transparenței de către autoritățile publice este de o importantă majoră, odată ce

acesta oferă o siguranță a cetățenilor în legislația Republicii Moldova și în ziua de mâine, în

mod special.

Parlamentul Republicii Moldova reprezintă organul reprezentativ al poporului și singura autoritate legislativă, fiind exponentul voinței cetățenilor și purtătorul de cuvânt al

națiunii, iar deputaţii aleşi prin vot direct, universal și liber exprimat de către cetăţeni poartă o

responsabilitate comună în faţa acestora, responsabilitate ce începe de la asigurarea respectării

principiului transparenţei în activitatea parlamentară. Precum am menționat anterior, Parlamentul

este instituţia centrală a democraţiei, ce întruchipează voinţa poporului şi reprezintă societatea în

114

toată diversitatea sa, de aceea această instituţie trebuie să fie un model al transparenţei, deschisă

spre comunicare, spre dialog şi receptivitate cu societatea civilă.[87] Totuși, conform sondajelor

de opinie, încrederea în autoritatea dată este la un nivel destul de jos, formând aproximativ 12 %

în aprilie 2013 în comparație cu 30% în noiembrie 2010, conform datelor Barometrului Opiniei

Publice.[235]

Votul, în această instituție, este instrumental indispensabil activităţii parlamentare, prin

intermediul căruia, voinţa majorităţii parlamentare este transformată în voinţă obligatorie

încorporată în textul unui act adoptat de Parlament. Înafara de aceasta, votul este şi instrumentul

prin intermediul căruia are loc nu numai materializarea opiniilor exprimate de deputaţi în cadrul

dezbaterilor parlamentare, ci şi modalitatea de exercitare a suveranităţii naţionale care aparţine

poporului şi din aceste considerente votul trebuie să fie obligatoriu şi nu facultativ.[24]

În pofida faptului că au trecut mai bine de două decenii de la căderea sistemului totalitar,

adică, suntem în prezența a două decenii de democrație care ar fi trebuit să aibă ca prioritate

promovarea și implementarea principiilor statului de drept, asigurarea respectării principiului

transparenței pare a fi departe de a-și atinge punctul de sus. De aceea, importanţa respectării

principiului transparenţei în cadrul activităţii Parlamentului reiese din dubla sa postură: 1. ca

organ reprezentativ suprem al poporului; 2. ca unică autoritate legislativă a statului.

În primul caz, menţionăm faptul că, Parlamentul exprimă într-un mod exhaustiv

necesităţile, aspiraţiile şi tendinţele pe care le promovează cetăţenii. Fiind expresia directă a

voinţei acestora, activitatea Parlamentului este de neînțeles în condiţiile unei secretizări şi

eschivări de la acordarea informaţiei cetăţenilor.[180] Vorbim despre drept pentru că, anume

parlamentarii au fost investiţi cu drepturi reprezentative de către cetăţeni. Prin urmare, acest

privilegiu şi responsabilitatea acordată de către cetăţeni le oferă posibilitatea şi îi împuternicește,

pe cei din urmă, să se supună unui control riguros, cu caracter permanent. Responsabilitatea

cetăţenilor de a supraveghea activitatea Parlamentului constă în răspunderea pe care ei o poartă

faţă de ei însişi şi faţă de generaţiile care îi urmează. E de responsabilitatea poporului de a

manifesta un interes şi de a se asigura ca modul de funcţionare a autorităţilor să corespundă

dorințelor și doleanţelor lor şi ceea ce va duce, într-adevăr, la un progres al întregii societăţi.

În ceea ce priveşte cea de-a doua ipostază a Parlamentului, cea de autoritate legislativă

unică a statului, trebuie să menţionăm că, anume Parlamentul este cel care, prin adoptarea unor

norme, reglementează şi asigură buna funcţionare a relaţiilor în societate. Stipularea drepturilor,

obligaţiilor, a răspunderii cetăţenilor, precum şi interpretarea legilor, asigurarea unităţii

reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării, împreună cu aprobarea direcţiilor principale

115

ale politicii interne şi externe a statului, determină interdependenţa dintre cetăţeni-Parlament. În

cadrul unei astfel de interdependenţe, influenţa Parlamentului asupra comportamentului şi

modului de viaţă a individului, îi permite celui din urmă să ofere un răspuns la necesitatea şi

eficienţa cadrului legislativ adoptat. Exact în acest moment intervine factorul decizional al

poporului. Fără respectarea principiului transparenţei, nu se poate vorbi despre vreo modalitate

în care cetăţeanul de rând să poată răspunde şi să influenţeze cumva activitatea Parlamentului.

Or, transparenţa este cea care permite păstrarea echilibrului necesar între cetăţeni şi Parlament.

Asigurarea principiului transparenţei se exprimă prin accesul liber la şedinţele

Parlamentului. Menţionăm aici art.65 din Constituţia R. Moldova,[60] dar care în al.2 provoacă

ambiguități, deoarece nu prevede când ședințele Legislativului sunt declarate închise. De aceea,

venim cu propunerea de lege-ferenda, ca acest articol să fie completat cu cauzele declarării ședințelor Parlamentului închise, pentru a evita eventualele neclarități. Un rol aparte în procesul de asigurare a liberului acces la informaţie revine Direcției

comunicare și relații publice a Parlamentului, care este divizată în Secția relații cu mass-media și Serviciul de informare a Parlamentului. Buna funcţionare a acestora rezidă în delimitarea

exactă a atribuţiilor care le sunt delegate. Prin urmare, statul trebuie să stabilească proceduri

ieftine şi eficiente de acces al publicului la informaţia oficială, să asigure dezvăluirea maximă a

informaţiei prin regimul de acces şi să nu intervină în circuitul informaţiei între mass-media şi

public.

Deseori, funcţionarii Parlamentului refuză cererea de solicitare a informaţiei, deoarece

aceasta nu conţine datele personale ale solicitantului (precum am amintit mai sus), totuși, asemenea cerinţe sunt necesare doar în cazul petiţiilor. În acest context, dacă în 2001 se mai

publica uneori pe site-ul Parlamentului numărul de petiţii şi tematica acestora, începând cu 2005

aceste rapoarte au dispărut de pe site fiind nevoie de a solicita informaţii în baza Legii privind

accesul la informaţii.

Continuăm analiza paginii oficiale web a Parlamentului RM, care, după părerea noastră,

are progrese, îmbunătăţind suportul informaţional al acesteia. La fel, a fost elaborată și adoptată

Strategia de comunicare a Parlamentului pentru anii 2011-2014, dar și Planul de dezvoltare

strategică a Secretariatului Parlamentului. Deși, în 2005 a fost sistată transmisiunea directă a ședințelor plenare ale Parlamentului, iar în schimbul acestora erau prezentate niște emisiuni de

sinteză, totuși, observăm că în 2013 presa s-a implicat mai mult în dialogul cu deputații, iar

transmisiunea video a şedinţelor este, la moment, asigurată prin internet de www.privesc.eu[357]

116

(companie privată). Dar ar fi fost vrednic de luat în seamă ca, acest lucru să fie realizat de

compania națională de televiziune.

La fel, salutăm faptul că, pe pagina oficială web a Parlamentului fiecare deputat își are

afișat Curriculum Vitae, toate declarațiile pe venit începând cu anul 2009, însă doar unii au poze

disponibile. Sunt accesabile și actele legislative aflate pe agenda Parlamentului, inclusiv

informaţii despre autorii acestora, etapa la care se află, modificările survenite în procedura

legislativă parcursă. Totuși, persoanele din Secretariatul Parlamentului, consilierii și asistenții deputaților sunt aproape inexistenți pe pagină, deoarece nu au afișate nici poze, nici currriculum

vitae și nici declarațiile pe venit. Pagina este doar în limba de stat, adică limba română, neavând

o altă versiune în altă limbă străină, nu sunt plasate regulile şi procedurile de organizare şi

desfăşurare a consultărilor publice, lipsesc anunţurile de organizare a consultărilor publice

asupra proiectelor de acte legislative, nu este publicată informaţia despre coordonatorii

procesului de consultare publică în cadrul comisiilor parlamentare, deși este o secțiune denumită

„Controlul parlamentar” menită să reflecte transparența decizională din cadrul instituției, totuși, această secțiune nu este accesabilă. Informaţia despre voturile exprimate de deputaţi,

intervenţiile legislative şi de control ale acestora nu este sistematizată şi oferită public, iar

rapoartele sunt sumare. Faptul că lipsesc informaţii de interes public, reduce, în mod

considerabil, cultura juridică a cetăţenilor, dar, în schimb, sporeşte gradul de neîncredere în

instituție, neacceptarea normelor juridice din diferite sfere ale vieţii sociale etc.

O altă instituție importantă a Republicii Moldova este Guvernul, reprezintând acea

formă fundamentală de activitate ce realizează puterea de stat şi care constă în executarea legilor

şi a altor acte subordonate acestora.[85, p.251] Transparenţa în cadrul autorităţilor şi instituţiilor

care au funcţii executive rezidă în faptul că, ele asigură implementarea cadrului legislativ creat

de Parlament. Este evident că, lipsa transparenţei a unei astfel de activităţi nu subminează doar

legile adoptate (pentru că prin implementarea neadecvată, legile îşi pierd importanţa şi valoarea),

dar şi întreaga activitate socială este pusă în pericol.

În scopul de a facilita participarea părţilor interesate în procesul de elaborare,

implementare, monitorizare, evaluare şi actualizare a documentelor de planificare strategică,

Executivul din RM a decis să creeze Consiliul Naţional pentru Participare[354] pe lângă

Guvernul Republicii Moldova, în calitate de organ consultativ, fără statut de persoană juridică,

ca expresie a voinţei de recunoaştere a valorii competenţelor şi de asigurare a participării

societăţii civile şi sectorului privat. Consiliul are ca scop consolidarea democraţiei în Republica

117

Moldova, prin facilitarea comunicării şi participării părţilor interesate la identificarea şi

realizarea priorităţilor strategice de dezvoltare a ţării la toate etapele.

Pentru organizarea executării actelor legislative, Guvernul adoptă programe anuale

(trimestriale) de elaborare a proiectelor de acte normative, iar la întocmirea acestora se iau în

considerare prevederile ce ţin de organizarea executării actelor legislative, propunerile în acest

sens ale subiectelor cu drept de iniţiere a acestora, ale instituţiilor ştiinţifice, precum şi

propunerile cetăţenilor şi ale asociaţiilor lor.[358]

O consecinţă a nerespectării transparenţei în activitatea puterii executive, ar fi abuzul de

putere din partea funcţionarilor publici. La etapa actuală de dezvoltare, puterea executivă are

drept obiect o societate de tranziţie, cu trăsăturile de dezvoltare caracteristice − o economie

joasă, tensiune socială şi un nivel conflictual în creştere, sporirea neîncrederii în instituţiile

sociale, dar şi ale democraţiei în general, abateri de la normele sociale de comportament.[359]

Societatea informaţională este un obiectiv al dezvoltării şi nu un ţel în sine; ea reprezintă o

componentă esenţială a programului guvernamental politic şi economic pentru dezvoltare şi o

condiţie majoră pentru integrarea Republicii Moldova în structurile comunitare. Suportul

tehnologic al societăţii informaţionale este asigurat prin convergenţa a trei sectoare: tehnologia

informaţiei, tehnologia comunicaţiilor şi producţia de conţinut electronic. Implementarea şi

dezvoltarea unor legături electronice între administraţie şi cetăţeni şi mediul de afaceri trebuie să

reprezinte una dintre principalele direcţii ale strategiei de implementare a societăţii

informaţionale în Republica Moldova.[360]

Așadar, Guvernul Republicii Moldova în august 2010 a înființat o instituție publică,

numită „Centrul de Guvernare Electronică”[238], în scopul ca cetățenii R. Moldova să

beneficieze de informații și servicii publice în regim non-stop, iar autoritățile să asigure

transparența actului de guvernare, prin utilizarea și promovarea tehnologiilor informaționale în

sectorul public. Centrul de Guvernare Electronică este responsabil de elaborarea și aplicarea

agendei de e-transformare, care include, printre altele, dezvoltarea platformei naționale de

guvernare electronică și a sistemului electronic național, crearea serviciilor digitale și creșterea

accesului populației la servicii publice digitale. Un moment ce merită o atenție deosebită este

Centrul de Guvernare Electronică. Cu alte cuvinte, e-Guvernarea reprezintă interacţiunea

digitală dintre Guvern și Parlament cu cetăţenii, prin care se tinde a întări democraţia, facilitând

accesul la resursele publice de informaţie, îmbunătăţind calitatea serviciilor publice, aducând

statul mai aproape de cetațean și implicându-l pe acesta în procesul de guvernare.[361]

118

În aceeași ordine de idei, de jure, Guvernul Republicii Moldova respectă principiul

consfinţit în legea supremă a statului şi anume, dreptul la informaţie[60], prin intermediul paginii

oficiale web a acestuia.[247] Se poate remarca faptul că, doar procesul legislativ şi în general,

procesul de adoptare al actelor normative este destul de bine monitorizat. Iar procesul executării

acestor acte este destul de umbrit şi inaccesibil cetăţenilor Republicii Moldova, în special

persoanelor neiniţiate în domeniu. Există hotarîri de uz intern, cu caracter restricţionat, limitat

care nu sunt publicate de către Guvern. Acestea ţin de un domeniu de activitate mai restrâns, mai

puţin cunoscut de cetăţenii simpli. Subliniem că, pagina oficială a Ministerului Dezvoltării

Informaţionale publică lista serviciilor contra plată, şi specifică pe cele gratuite, totuși lipsesc

informații despre persoanele responsabile pentru menţinerea dialogului interactiv.

Implementarea dispozițiilor cu privire la transparența decizională în activitatea Guvernului

deși este, în mare parte, realizată nu este una satisfacatoare. Însă, remarcabil este faptul că pagina

oficială web a Guvernului, în rubrica numită „Transparența decizională”, se poate accesa

informații privind planurile de activitate, Consiliul Național pentru Participare, consultările

publice. Mai mult, se pot accesa stenogramele şedinţelor publice ale Executivului şi alte acte

vizând activitatea sa. Tot aici, este marcant faptul că, există posibilitatea de a adresa online Prim-

ministrului propuneri, reclamații sau sesizări. Totuși, declarațiile pe venit ale Cabinetului de

Miniștri sunt afișate pe site din anul 2011, însă curent este anul 2013 (deși aceiași miniștri au

plasate declarațiile lor la zi pe site-ul Ministerului pe care îl conduc).

Paralel dorim să menționăm că, prioritatea de stat în strategiile anti-corupție din Republica

Coreea de Sud[277] este introducerea unei „culturi de transparență”, care, în practică, este

implementată prin programul „OPEN” – sistem de monitorizare online asupra cererilor

cetățenilor de către oficialii administrației locale. Acesta permite accesul liber la informații despre starea cererilor și petițiilor, în așa fel, elimină necesitatea contactului personal cu oficialii. Și, în general, guvernul corean a implementat un program de e-guvernare foarte sofisticat și stabilirea „one-stop-shops” ce sunt create pentru a reduce posibilitățile de mituire (acestea sunt

promovate pe ideea că oferă un singur punct de contact, prin care discută și asigură serciviile cu

reprezentanții autorităților publice, la fel pot oferi informații despre locuri de muncă, ajutor

pentru locuință, și alte servicii). Este considerat un etalon Legea Republicii Coreea privind

combaterea corupției, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002 și a primit recunoaștere

internațională.

De aceea, dorim să recomandăm Republicii Moldova să creeze „One Stop Shops” (ghișee

unice), care este un loc unde cetățenii pot obține mai multe tipuri de servicii urbane într-un

119

singur loc. Aici vor fi furnizate chiar servicii, și nu doar direcții. Acestea sunt adesea situate în

locuri convenabile din cartierele orașului, pentru a facilita accesul tuturor cetățenilor la ele. One

Stop Shop joacă un rol important în simplificarea procedurilor și a accesului la serviciile publice,

astfel fiind ușor de utilizat și receptiv. One Stop Shop reduce oportunitățile de întârziere și a

corupției, crește responsabilitatea angajaților, sporind astfel transparența. One Stop Shop ar

trebui să ofere în mod ideal, o gamă largă de servicii, cum ar fi cererea de utilități, depunerea de

impozitele pe proprietate și de a face diverse plăți. În unele cazuri, aici se acordă asistență de

specialitate în legătură cu o anumită utilitate (de exemplu, electricitatea sau apa), sau un anumit

serviciu (cum ar fi depunerea declarațiilor fiscale). În astfel de cazuri, One Stop Shop oferă toate

informațiile, formularele de cerere, linii directoare etc.

Paralel cu această recomandare, valorificăm necesitatea creării unor organisme de tipul

„think tank” în Republica Moldova.[122] Un organism de acest gen poate fi definit ca „o grupare

independentă de persoane implicată în cercetarea multi-disciplinară menită să influenţeze

politica publică”. Astfel de grupări manifestă interes într-o gamă largă de probleme

administrative şi elaborează numeroase puncte de vedere care să le permită să dezvolte o

perspectivă mai cuprinzătoare. Cercetarea lor tinde sa fie direcţionată de către propunerea de

soluţii practice la probleme publice. Aceste organisme „think tank” au funcţia de monitorizare

obiectivă a mai multor aspecte din activitatea autorităţilor publice, dar mai ales asupra

principiului transparenţei. Finalitatea acestei monitorizări, nu ar fi doar prezentarea unui studiu

public, dar şi propunerea unor căi de a îmbunătăţi situaţia existentă împreună cu toate

mecanismele de implementare a acestor îmbunătăţiri adoptate la specificul şi necesităţile fiecărei

instituţii publice în parte. Prin analize şi critici susţinute aceste organisme pot avea un impact

considerabil asupra politicii publice.

În altă ordine de idei, menționăm că, actualmente cererile de acces la informații se

înregistrează la aceeași categorie ca și petițiile, fapt care nu permite analiza acestora. Conform

practicii internaționale, este necesar de a înregistra cererile de acces la informație în mod

separat. Venim cu recomandarea, ca să fie plasate pe paginile web ale autorităților publice

informaţii despre starea petițiilor și a cererilor, cine le examinează, cât și rezultatele examinării

şi soluţionării petiţiilor, oferind posibilitatea expedierii petiţiilor electronice.

Astfel, se recunoaște, pe bună dreptate, că transparența autorităților publice reprezintă una

din cele mai importante condiții pentru un răspuns eficient la corupție. Asigurarea transparenței

la nivel de stat poate fi bazat pe abordări instituționale, procedurale, tehnologice și strategice.

120

Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului, reprezentându-l şi fiind garantul

suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării[60]. În acest

context, determinantul „şef al statului” desemnează persoana, care este chemată să reprezinte, la

cel mai înalt nivel, statul, personificând întreaga naţiune şi teritoriul ţării[362].

Deci, scopul principiului transparenței în domeniul activităţii Preşedintelui, cât şi a altor

autorităţi publice centrale este să asigure informarea multilaterală asupra procesului decizional

din cadrul autorităţilor publice (a Şefului Statului), să asigure participarea directă a cetăţenilor, a

asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, a altor părţi interesate la procesul decizional, să

eficientizeze procesul decizional în cadrul autorităţilor publice, să sporească gradul de

răspundere al autorităţilor publice faţă de cetăţeni şi societate, să stimuleze participarea activă a

cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, a altor părţi interesate la procesul

decizional, să asigure transparenţa activităţii autorităţilor publice[151]. Desigur că sub incidenţa

acestui principiu nu cad actele normative privind apărarea naţională, siguranţa naţională şi

ordinea publică; privind interesele strategice, economice şi politice ale ţării; conţinand valori,

termene de realizare şi date tehnico-economice ale unor activităţi comerciale sau financiare, dacă

publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale; privind datele

personale[192].

După natura funcţiilor sale, Preşedintele nu se încadrează direct în „triada” separării

puterilor. Cu toate acestea, în activitatea sa, el intră în contact cu puterea legislativă, executivă şi

judecătorească. [227, p. 109] Conform art. 94 din Constituţia RM observăm că, în

exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru

executare pe întreg teritoriul statului, și care se publică în Monitorul Oficial. Acest rol îl are

Serviciul de Presă a Preşedintelui care publică ultimele evenimente ce ţin de activitatea sa, fiind

prezentate sub formă de communicate de presă; discursuri, mesaje şi interviuri. Instituţia publică

autonomă care are drept scop asigurarea asistenţei organizatorice şi informaţionale a activităţii

Şefului Statului, este Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova. Respectiv, instituţia are rolul

de a informa cetăţenii cu privire la actele emise de către Şeful de Stat.[362] Persoana desemnată

pentru relaţia cu societatea civilă este Şeful serviciului de presă, care totodată este şi purtătorul

de cuvânt al Preşedintelui. Aparatul Preşedintelui este divizat în cabinete şi direcţii, cum ar fi:

Cabinetul Preşedintelui Republicii Moldova din care fac parte consilierul în domeniul juridic şi a

relaţiilor instituţionale, reprezentantul Preşedintelui în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul,

consilierul în domeniul politicii externe şi integrării europene etc. Direcţia Generală Drept ce

include: Secţia petiţii şi audienţă, Serviciul cetăţenie şi graţieri, Serviciul distincţii de stat

ş.a.[362]

121

Monitorizarea asigurării principiului transparenţei în activităţile aparatului Preşedintelui

RM este, probabil, una dintre cele mai mari provocări actuale pentru societatea din această ţară

care tinde să se orienteze spre principiile şi valorile europene. Ca reprezentant al statului,

garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării,

Preşedintele Republicii Moldova ar trebui să exercite rolul arbitrului care să monitorizeze,

printre altele, şi nivelul de transparenţă al autorităţilor publice. Paradoxal, însă, Presedinţia

pentru cetățeni reprezintă una dintre cel mai închise instituţii din punct de vedere informaţional.

Totuși, considerăm că, publicând în Monitorul Oficial decretele, nu este suficient pentru a

asigura transparenţa. O eficienţă sporită ar reprezenta afişarea acestora pe site-ul oficial al

Preşedintelui - www.president.md.[363] Dat fiind faptul că ne aflăm în secolul tehnologiilor

informaţionale avansate, ar fi binevenită această schimbare. Analizând site-ul sus menţionat se

observă că informaţia plasată nu este completă şi nu oferă o reprezentare clară şi complexă a

evenimentelor, a deciziilor şi a acţiunilor Preşedintelui. Pe acest site există o secţiune aparte –

Serviciul de presă, unde foarte succint sunt relatate ştirile despre actele şi activităţile

Preşedintelui, fără menționarea detaliilor. Un alt exemplu elocvent, ce ar susţine afirmaţiile

făcute anterior, e lipsa unei metode prin care cetăţeanul de rând ar putea să comunice cu

Preşedintele R. Moldova. Pe site-ul oficial al acestei instituţii există o singură rubrică prin

intermediul căreia o persoană poate transmite un mesaj Preşedintelui. Cu toate acestea ramâne

neclar în ce mod va fi analizat mesajul dat de către şeful statului, cu atât mai mult cu cât, nu este

prevăzut vreun program stabilit de ore de primire a cetăţenilor, chiar şi în condiţiile existenţei

unui departament care se ocupă de relaţiile cu publicul. Constatăm că, în cazul Preşedinţiei există

o comunicare unilaterală doar: de la Preşedinte la cetăţeni, nu şi invers.

Soluţionarea acestui conflict între necesitate şi realitatea la care asistăm, ar trebui să se

bazeze, în primul rând, pe crearea unui întreg mecanism al Preşedinţiei prin care s-ar asigura

comunicarea eficientă cu cetăţenii. Acest mecanism trebuie să funcţioneze înafara arbitrarului şi

subiectivului, conform unei proceduri simplificate şi accesibile cetăţeanului de rând. Pentru a

evalua gradul respectării transparenţei în eliberarea informaţiei, a fost trimis un mesaj electonic

Preşedintelui RM, în care s-a solicitat informaţia referitoare la cazurile de graţiere a persoanelor

condamnate. A fost primită o notificare prin e-mail, că mesajul a fost recepţionat şi este în curs

de prelucrare. Termenul prevăzut de legislaţia în vigoare a expirat, iar informaţia solicitată nu a

fost furnizată.[140]

Preşedintele RM mai exercită şi alte funcţii, de exemplu conferă decoraţii şi titluri de

onoare (lit.a) art.88 din Constituţia RM. Opinăm că, la acest capitol transparenţa lipseşte,

deoarece, în ultimul timp, s-a oferit înaltă distincţie unor persoane, meritele cărora sunt, cel

122

puţin, neînsemnate, iar motivarea decoraţiilor este ambiguă. La exercitarea acestor atribuţii

Preşedintele, în opinia noastră, urmează să consulte opinia publică şi să o ia în consideraţie,

deoarece aşa decoraţii ca: „Ordinul Ştefan cel Mare” sau „Meritul Civic”, „Ordinul Republicii”

urmează a fi conferite pentru merite excepţionale și deosebite, acelor persoane care au

demonstrat devotament faţă de patrie pe parcursul întregii vieţi şi care sunt modele demne de

urmat. În caz contrar, aceste valori sunt profanate.

Principiul separaţiei şi colaborării puterilor, ca principiu general, enunţat în art. 6,

Constituţia RM, prevede că „în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi

judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit

prevederilor Constituţiei”.[60] Prin justiţie se desemnează ideea de dreptate, echitate, legalitate

şi transparenţă în soluţionarea litigiilor. Puterea judecătorească îşi are organele sale proprii şi

specifice, care exercită atribuţii distincte şi se caracterizează printr-un şir de particularităţi care o

deosebesc de celelalte genuri de activitate statală.

Transparenţa în activitatea puterii judecătoreşti reprezintă un principiu care trebuie

respectat şi valorificat atât de către reprezentanţii acesteia, cât şi de societate în ansamblu.

Principiul transparenţei este un element fundamental al procesului de înfăptuire a justiţiei,

deoarece alături de celelalte principii ale justiţiei, acesta stă la baza organizării şi funcţionării

sistemului de instituţii care compun puterea judecătorească, reglementează raporturile dintre

acestea, precum și relaţiile pe care le stabilesc cu alte autorităţi ale statului, organizaţii private și cetăţeni. Acest principiu defineşte însăşi justiţia, fiind o cerinţă obiectivă şi democratică din

partea societăţii de a cunoaşte modul de activitate a instanţelor de judecată.

Principiul transparenţei este, poate, cel mai important în cadrul sistemului judiciar, pentru

că doar în cazul respectării lui se poate spune, cu adevărat, că litigiile au fost soluţionate în baza

echităţii sociale. Principiul transparenţei este un garant al faptului că justiţia are loc, într-adevăr,

în conformitate cu legea, că se stabileşte adevărul şi că sancţiunea s-a determinat şi se aplică în

mod just. Transparenţa este cea care determină gradul de încredere pe care o manifestă cetăţenii

faţă de puterea judecătorească. Nerespectarea principiului dat generează imediat secretismul.

Caracterul închis al sistemului judiciar provoacă dubii în rândul cetăţenilor. Astfel, chiar dacă

presupunem că activitatea judecătorească are loc în toate condiţiile necesare, respectându-se

întocmai legislaţia şi etica profesională, lipsa transparenţei generează o imagine negativă.

Obţinem că, atunci când justiţia nu este echitabilă, principiul transparenţei este cel care poate

duce la modificările necesare în acest sens, iar când aceasta funcţionează perfect (în mod ipotetic

desigur), transparenţa este cea care reflectă realitatea şi intensifică respectul cetăţenilor pentru

123

cei care înfăptuiesc justiţia. Iată de ce e nevoie ca acest principiu să fie cât mai promovat în acest

domeniu.

Principiul transparenţei în cadrul puterii judecătoreşti se referă, întâi de toate, la aspectul

informaţional, la nivelul cunoaşterii şi familiarizării cetăţenilor cu modul în care au loc şedinţele

de judecată, actele şi motivele hotărârilor judecătoreşti şi, mai puţin, la transparenţa participativă,

adică efectuarea unui control a puterii judecătoresti de către cetăţeni. Menţionăm aici necesitatea

unei distincţii între accesul informaţional şi accesul la procesele decizionale. Ultimul nu este

relevant pentru R. Moldova, deoarce se referă, în special, la ţări în care se practică sistemul

juraţilor. Acest sistem presupune implicarea directă a cetăţenilor, cunoaşterea şi participarea la

înfăptuirea justiţiei.[97, p. 335]

La nivelul organizării instanţelor judecătoreşti, principiul transparenţei se realizează prin

faptul că organele puterii judecătoreşti sunt selectate şi numite în funcţie de către o altă putere

statală, cea legislativă, astfel diminuează la maxim promovării arbitrare a unor persoane în

funcţia de judecător, cum ar fi numirea unui judecător în funcţie de către preşedintele instanţei

judecătoreşti în care urmează să activeze. Există pârghii care asigură transparenţa, și anume:

CSM selectează în baza unui examen de calificare candidaţii potriviţi[363], iar Preşedintele şi

Parlamentul la rândul său, desemnează persoanele demne de a înfăptui justiţia doar în numele

legii, aplicând şi interpretând legal normele juridice existente. Însă, în mod evident, și aici există

un factor subiectiv.

Alocarea mijloacelor necesare bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti sunt aprobate

de Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru CSJ – la propunerea

Plenului Curţii şi sunt incluse la bugetul de stat. Responsabil pentru asigurarea organizatorică,

tehnico-materială şi financiară a judecătoriilor şi a curţilor de apel este Ministerul Justiţiei.

Guvernul asigură instanţele judecătoreşti, prin intermediul organelor administraţiei publice

locale, cu localuri, mijloace de transport şi alte dotări[363]. Există, deci, o monitorizare oficială,

publică, de alocare a resurselor în domeniul justiţiei.

Faptul că salarizarea angajaţilor aparatului judecătoresc se efectuează în conformitate cu

Legea serviciului public (judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt salarizaţi în condiţiile şi în

modul stabilite de Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare

în sectorul bugetar) în condiţii legale, accesibile publicului, este iarăşi un plus în a considera că

în procesul de alocare a acestor resurse se respectă transparenţa, şi că organizarea instanţelor

judecătoreşti se efectuează de organe competente.

Transparenţa în timpul şedinţelor de judecată se realizează, în primul rând, prin

perceperea tuturor cetăţenilor RM egali în faţa legii şi prin acordarea asistenţei juridice părţilor,

124

cu scopul de a fi creată o apărare reală pârâtului/inculpatului. Asigurarea transparenţei are loc

inclusiv în desfăşurarea activităţii de judecare a cauzelor cu respectarea principiului distribuirii

aleatorii a dosarelor, cu excepţia cazurilor când judecătorul nu poate participa la judecată din

motive obiective. Procedura de constituire a completelor de judecată prin aplicarea unui modul

special al programului electronic de gestionare a dosarelor este aplicabilă şi la desemnarea

preşedintelui completelor de judecată[364]. În trecut, completele de judecată se

constituiau/desemnau de către preşedintele instanţelor judecătoreşti, care dispunea de o discreţie,

uneori excesivă, în acest proces şi care era aplicată în mod abuziv. În scopul excluderii factorului

uman din procesul constituirii completelor de judecată şi evitării potenţialelor abuzuri în acest

proces, a avut loc automatizarea procedurilor respective[365].

Instanţele judecătoreşti, fiind repartizate pe grade de jurisdicţie, au în competenţă

soluţionarea anumitor cauze, expres prevăzute de legislaţie. Deci, există independenţă şi

transparenţă între instanţele judecătoreşti de nivele diferite. Deciziile judecătorilor nu sunt

susceptibile de a fi revizuite în afara procedurilor de atac prevăzute de lege. Cu excepţia

hotărârilor privind amnistia, graţierea, Guvernul sau administraţia nu sunt abilitaţi să ia decizii

care să anuleze retroactiv sentinţele judecătoreşti [366].

Publicitatea procesului reprezintă o garanţie oferită de lege, care protejează justiţiabilii

împotriva unei judecăţi secrete, care iese de sub controlul public: ea constituie, de asemenea,

unul din mijloacele de păstrare a încrederii în instanţele judecătoreşti. Publicitatea procesului de

judecată conferă transparenţă activităţii judecătoreşti. Publicitatea este considerată ca o garanţie

a corectitudinii şi imparţialităţii judecătorilor, dar și a independenţei acestora. Pe de altă parte,

judecarea în şedinţă publică ar trebui să stimuleze pe judecători în a acorda o atenţie sporită

modului în care judecă şi motivează hotărârile, ştiind că sunt urmăriţi de cei care asistă la

judecată, iar hotărârile lor vor fi examinate în presă şi în revistele de specialitate[367].

În luna februarie a anului 2009, a fost modificată legislația, astfel înregistrarea audio a

şedinţelor de judecată a devenit legală şi obligatorie. Regulamentul aprobat de Consiliul Superior

al Magistraturii declară că înregistrarea audio digitală a şedinţelor de judecată se utilizează

pentru verificarea corectitudinii şi plenitudinii proceselor-verbale scrise a şedinţelor de judecată,

pentru reproducerea înregistrărilor şi eliberarea copiilor de pe acestea participanţilor la proces,

contra unei plăţi stabilite de Guvern[274].

Inovaţiile aduse sistemului judiciar în ceea ce priveşte relaţiile cu publicul şi asigurarea

respectării transparenţei reprezintă o condiţie esențială pentru crearea şi menţinerea încrederii

cetăţenilor în instanţele de judecată şi în persoana judecătorului. Acest lucru este cu atât mai

important, cu cât în circumstanţele apărute în ultimii ani, relaţia cetăţean-sistem judiciar nu era

125

nici pe de parte bazată pe încredere. Ne referim aici, în special, la numărul de cazuri pierdute de

R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fapt cauzat în cea mai mare parte de

lipsa transparenţei în adoptarea hotărârilor de către instanţele de judecată din ţară. Aşadar,

intensificarea dialogului dintre autorităţile judecătoreşti şi cetăţeni este un prim pas spre

redobândirea acestei încrederi şi asigurarea unei justiţii echitabile, care să apere cu adevărat

cetăţenii.

Pentru a asigura transparenţa justiţiei, pe lângă acte normative, s-au implementat strategii

noi, atât în rândul angajaţilor autorităţilor judiciare, cât şi în modalităţile şi tehnologiile utilizate

pentru menţinerea unei relaţii transparente cu cetăţenii, și anume: numirea unor judecători

responsabili pentru a asigura relaţia cu mass-media, introducerea în instanţe a specialistului

coordonator pentru relaţiile cu publicul, aprobarea Regulamentului cu privire la serviciul de

informare publică şi relaţii cu mass-media, aprobarea Regulamentului cu privire la modul de

publicare a hotărârilor judecătoreşti pe pagina web, publicarea hotărârilor pe paginile web, create

pagini web şi adrese electronice ale instanţelor judecătoreşti[337]. Astfel, publicarea hotărârilor

judecătorești pe internet reprezintă o măsură necesară pentru creșterea transparenţei procedurilor

judecătorești și o prezervare a încrederii publice în sistemul judiciar, precum și ca o masură

generală de reducere a corupției în cadrul unui program guvernamental național de reducere a

corupției intitulat „Planul preliminar de țară”. Totodată, se prevede că sunt excluse de la

publicare doar hotărârile judecătoreşti emise în cauzele în care sunt implicaţi minorii, în care se

conţin informaţii ce constituie secret de stat informaţii a cărei divulgare este interzisă prin lege,

hotărârile privind adopţia, precum şi sentinţele privind infracţiunile sexuale. Nu este prevăzută

obligația explicită pentru instanțe de a proteja datele cu caracter personal din cuprinsul

hotărârilor judecătorești, această operațiune fiind optională[368].

Suntem de părerea că, hotărârile judecătorești urmează a fi prelucrate înainte să fie

publicate, întru eliminarea infromației care ar duce la identificarea participanților la proces.

Totuși, scopul primar al publicării hotărârilor judecătorești este a crea o bază electronică de

jurisprudență și a fi transparenței în înfăptuirea justiției, astfel, s-ar putea permite folosirea

datelor personale neautorizat sau abuziv, nefiind reglementată clare, ci este lăsată la libera

apreciere a operatorilor. Directiva 95/46/EC, care reglementează cadrul juridc general al

protecției datelor personale la nivelul Uniunii Europene, stipulează limite stricte în privința

colectării și utilizării datelor cu caracter personal, dar și solicită ca fiecare stat membru să creeze

un organism național independent responsabil cu protecția unor astfel de date[271].

126

Curtea Constituţională prezintă anual, în luna ianuarie, Parlamentului Republicii

Moldova, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova şi Consiliului

Superior al Magistraturii un raport cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul

respectiv. Astfel, din Raportul cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul

2012[370] rezultă că în anul de referinţă, din totalul de 46 de sesizări aflate pe rol, au fost

examinate 34 de sesizări, și anume: 19 sesizări cu adoptarea a 18 hotărâri (2 dosare fiind

conexate); 6 sesizări prin adoptarea a 4 decizii de sistare (3 dosare fiind conexate); 4 sesizări au

fost respinse prin decizii și 5 sesizări au fost restituite autorilor prin scrisori. Astfel, pentru anul

2013 au fost transferate 12 sesizări. Au fost editate Culegerea de hotărâri şi decizii ale Curţii

Constituţionale pronunţate în anul 2007 şi materialele Conferinţei internaţionale sub genericul

“Rolul Curţii Constituţionale în sistemul protecţiei drepturilor omului şi respectarea CEDO şi a

jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului în jurisprudenţa şi legislaţia naţională”,

desfăşurată la Chişinău pe 13-14 decembrie 2007, sub egida Curţii Constituţionale şi a Fundaţiei

Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională.

Curtea Constituţională a fondat, şi are grijă să apară cu regularitate, Revista ştiinţifică şi

informativă de drept “Justiţia constituţională”, în care publică actele adoptate de Curte în digest-

ul “Justiţia constituţională în ţările CSI şi cele baltice”, precum şi în buletinele de jurisprudenţă

constituţională ale Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei.[369] Distingem aici faptul că,

pagina oficială web a Curții, la momentul actual, este destul de reușită, ușor accesibilă,

conținând informații detaliate cu privire la activitatea acesteia. Sesizările către Curte și hotărârile

acesteia sunt toate arhivate electronic. Hotărârile Curții apar în decurs de câteva ore de la

pronunțare pe site.

Pagina web a Curţii Supreme de Justiţie conţine rubrici accesibile tuturor cetăţenilor.

Secţiunile „Cadrul normativ” şi „Prezentare Generală” ne informează asupra regulamentelor

Curţii Supreme de Justiţie, atribuţiilor şi principiilor de activitate etc. Rubrica care ţine de

“Arhiva Deciziilor”, include Hotărârile explicative şi organizatorice ale Plenului, precum şi

arhiva hotărârilor Plenului şi deciziilor colegiilor CSJ.

În ceea ce priveşte Curtea Supremă de Justiție, pagina web a acesteia este în continuă

îmbunătățire, totuși declaraţiile pe venituri a judecătorilor nu sunt plasate, ci doar Curriculum

Vitae al fiecărui judecător.

Un alt exemplu, de încercare a respectării principiului transparenţei în activitatea Curţii

Supreme de Justiţie, e faptul că accesul la şedinţele de judecată e permis, doar dacă acestea nu

sunt declarate închise sau secrete. De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie este printre puţinele

127

instanţe în spaţiul CSI şi chiar european, care îşi publică integral toate deciziile sale pe site, astfel

că acuzaţiile de lipsă de transparenţă sunt absolut neîntemeiate şi pur declarative.[241]

La 25 noiembrie 2011, Ministerul Justiţiei a demarat oficial procesul de implementare a

Strategiei de reformare a sectorului justiţiei în R. Moldova pentru anii 2011-2015, printr-o lege

votată în Parlament şi intrată în vigoare în ianuarie 2012. Obiectivul general al Strategiei este

edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi

responsabil faţă de societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia

legii şi respectarea drepturilor omului. Printre obiectivele specifice ale Strategiei se numără şi

consolidarea independenţei, responsabilităţii, imparţialităţii, eficienţei şi transparenţei sistemului

judecătoresc. Punctul de pornire al elaborării Strategiei l-a constituit identificarea factorilor care

determină necesitatea de reforme şi a problemelor care urmează a fi soluţionate, pentru a crea un

sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de

societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia legii şi respectarea

drepturilor omului.[249]

Un alt moment important reprezintă Programul Comun al Comisiei Europene şi

Consiliului Europei privind sporirea independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei în RM,

care este adresat necesităţii RM de a continua reforma justiţiei, domeniile de activitate ale

Programului Comun incluzând obiectivele de reformare a justiţiei din planul de Acţiuni

Republica Moldova- Uniunea Europeană, precum şi cele din Planul de Cooperare cu Republica

Moldova al Consiliului Europei. Scopul proiectului este de a consolida sistemul judiciar şi de a

asigura realizarea unui număr de activităţi complexe, având ca ţintă priorităţile strategice, ce

rezultă din documentele vizate de stabilire a politicilor.[253]

Din cele menționate mai sus, evidențiem că, din punct de vedere al cadrului legislativ,

principiul publicităţii procesului este garantat şi aceste reglementări corespund standardelor

europene, legiuitorul Republicii Moldova asigurând un nivel satisfăcător al transparenţei

înfăptuirii justiţiei.

Pe acest fond, remarcăm o novaţie a legislaţiei RM şi anume, reglementarea instituţiei

Ombudsman-ului sau a Avocatului Parlamentar. Scopul activităţii sale constă în asigurarea

respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţile publice

centrale şi locale, instituţii, organizaţii şi întreprinderi, de către asociaţiile obşteşti şi persoanele

cu funcţii de răspundere de toate nivelurile. Importanţa acestei instituţii constă în faptul că oferă

o modalitate în plus de conciliere a părţilor şi de repunere a cetăţenilor în drepturile lezate.

Funcţionarea acestei instituţii, duce la înlăturarea unor practici şi mentalităţi de natură totalitară

prin cultivarea unor relaţii de colaborare, sprijin şi încredere reciprocă între autorităţile publice,

128

în special, între administraţie şi cetăţeni. Instituţia avocatului parlamentar apără spiritul legii şi

constituie un simbol al statului democratic a cărui esenţă exprimă dezvoltarea bunăstării

cetăţeanului, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi supravegherea organelor

administrative.[13, p. 438]

Apreciabil este reinnoirea website-ului oficial al Centrului pentru Drepturile Omului

(CpDOM) (www.ombudsman.md).[371] Conţinutul acestuia este bogat, iar informația este la zi.

Pentru a depune o plângere la CpDOM este posibil de trimis e-mail sau la sediul instituției,

totuși nu este o posibilitate de a depune plângerile direct prin intermediul site-ului, ceea ce ar

permite urmărirea acestei petiții, ce consecințe au avut deja petiţiile procesate şi ce acţiuni s-au

aplicat acelor persoane care activează în cadrul organelor administraţiei publice şi care au

încălcat unul sau mai multe drepturi ale cetăţenilor. În mod ideal, un birou al Avocatului

parlamentar nu trebuie să fie captiv de instituțiile pe care le monitorizează, ci, mai degrabă, să fie

independent de acestea. Suntem de părerea că, populația cunoaște foarte puține despre acest

organ, din cauza că nu este suficient mediatizată activitatea acestuia și valorificat potențialul

avocaților parlamentari.

Autorităţile publice locale reprezintă totalitatea autorităţilor publice locale constituite

pentru promovarea intereselor generale ale locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale.

Organizarea administrativă a teritoriului ţării nu constă numai în stabilirea unui cadru geografic

menit să înlesnească înfăptuirea pe teren, prin autorităţile publice locale, ea interesează întregul

sistem de autorităţi şi servicii publice. Modul în care este înfăptuită organizarea administrativ-

teritorială influenţează conţinutul activităţii publice centrale. Fie că este vorba de administraţie

centrală sau locală, aceasta nu face decât să fie analizată ca o activitate de executare a legii şi ca

un organ ce îndeplineşte activitatea de executare, realizată în interes general și nefiind

remunerată direct de beneficiari. Analizând întreaga activitate a autorităţilor publice locale în

raport cu cele centrale, am putea observa că această structură funcţionează după principii

reglementate de Constituţia RM şi de ale legi.

Conform unui raport al Naţiunilor Unite, cele mai utilizate practici ale transparenţei în

cadrul APL includ:[214, p. 10] ședinţe deshise; accesul la informaţie/documente/date; permisul

persoanelor de a vedea bugetul local şi declaraţiile financiare; participarea publicului; publicarea

veniturilor Primarului, vice-primarului, membrilor Consiliilor raionale; promovarea legislaţiei

locale etc.

Preambulul la Carta Europeană a exerciţiului autonom al puterii locale[29] stipulează că

statele semnatare au adoptat acest document, fiind convinse de faptul că, dreptul cetăţenilor de a

129

participa la gestiunea treburilor obşteşti face parte din principiile democratice comune tuturor

membrilor Consiliului Europei. Exercitarea acestui drept poate fi garantată doar de existenţa unui

cadru informaţional transparent care să asigure societăţii civile înţelegerea proceselor

decizionale, a politicilor autorităţilor publice locale şi a motivaţiilor.

Pentru a evalua gradul de transparenţă în administraţia publică locală, am urmărit şi

indentificat un anumit tip de informaţii ce ar putea fi obţinute şi prin consultarea paginii de

internet a organelor administraţiei publice locale. Astfel, ţinem să menţionăm că, este o pagină

oficială www.primaria.md care conţine o scurtă informaţie despre Republica Moldova, despre

unităţile administrativ-teritoriale, poate fi accesat „Ghidul primarului” ş.a. Din 32 de raioane și 5

municipii, foarte puține autorități dispun de o pagină web. Considerăm că, aceste instituţii

trebuie să depăsească blocajul existent, din punct de vedere tehnic prin dotarea cu personal de

specialitate care să asigure existenţa şi intreţinerea continuă a paginilor de internet. În caz

contrar, dialogul acestor instituţii cu cetăţenii de rând se va desfăsura în condiţii extrem de

anevoioase. Mai mult, aceste primării trebuie să facă eforturi mult mai intense pentru a se asigura

ca celelalte mijloace de informare pentru cetăţeni (fax, e-mail, sau poştă) sunt utilizate corect şi

în cel mai adecvat mod. Astfel, un sat cu cât este mai departe de centrul administrativ-teritorial,

cu atât pare mai izolat de ochiul vigilent ale presei sau al societăţii civile, şi aministraţia publică

locală este mai opacă şi mai departe de stardardele juridice ale transparenţei instituţionale.

După mai mulți ani de dezbinare, pe parcursul cărora nu a fost posibilă constituirea unei

asociaţii a autorităţilor publice locale care să reprezinte în mod efectiv interesele tuturor

autorităţilor locale din Republica Moldova indiferent de viziunile şi opţiunile sale ideologice, la

21 Martie 2010, la Chişinău, a avut loc Adunarea Generală de constituire a Congresului

Autorităţilor Locale din Moldova (CALM).[240] Misiunea CALM este de a promova o

administraţie publică locală democratică, descentralizată, transparentă şi eficientă, capabilă să

contribuie efectiv la dezvoltarea comunităţilor locale şi asigurarea membrilor săi cu servicii

publice de calitate.

La nivel de Chișinău, cele mai dese probleme cu care se confruntă autoritățile locale, la

capitolul respectării principiului trasparenței sunt legate de cheltuelile activității întreprinderilor

municipale. După părerea noastră, nu sunt clare și transparente criteriile de repartizare a

bugetului la întreprinderi municipale. Dacă ele sunt întreprinderi, atunci în economia de piață ele

trebuie să se afle la autofinanțare, adică să supravețuiască în baza taxelor acumulate pentru

serviciul prestat, iar dacă nu sunt rentabile atunci trebuie scoase la privatizare, dar unde se va

respecta principiul transparenței în procesul privatizării. Totodată, nu se respectă principiul

130

transparenței de către APL în procesul stabilirii și ulterior a incasării taxelor locale pentru

serviciile prestate. De multe ori, aceste taxe sunt stabilite fără a fi consultate cu populația și fără efectuarea unui studiu a pieței. Mai mult decât atât, după ce sunt adoptate, acestea nu sunt aduse

la cunoștință publicului și nu sunt plasate pe site-urile autorităților publice locale. Suntem de

părerea că, în activitatea APL trebuie de implementat aceleași rigori ale asigurării principiului

trasparenței ca și autorităților publice centrale.

Este de remarcat că, întreprinderea municipală SA „Apă-Canal Chişinău”[232] a hotărât

ca clorul, care se folosea până recent (aprilie 2013) pentru dezinfectarea apei potabile, să fie

înlocuit cu un alt dezinfectat, numit hipoclorit de sodiu. Potrivit directorului întreprinderii,

utilizarea acestui compus chimic nou în tratarea apei nu reprezintă pericol pentru sănătatea

publică şi va îmbunătăţi calitatea apei livrate. Totuși, suntem de părerea, că orice element sau

produs chimic utilizat într-o sursă de existență atât de importantă, cum este apa, aduce riscuri

pentru sănătatea populației care folosește această apă. Astfel, era nevoie, ca înainte de a

introduce/substitui un dezinfectant cu altul, ca autoritățile responsabile să fi mediatizat și informat cetățenii Republicii Moldova cu privire la hipocloritul de sodiu, să fi dezbătut acest

subiect cu diferiți factori de decizie interesați în domeniu, cât și societatea civilă, în vederea

identificării caracteristicilor acestui element chimic și efectelor ce le-ar putea avea asupra

sănătății umane.

Avantajul în promovarea bunei guvernări locale față de cea urbană și în lupta împotriva

corupției se află în faptul că primul se poate apropia mai ușor față de oameni, astfel putând

înțelege dorințele localnicilor și să acționeze în vederea satisfacerii acestora. La fel, există mai

multe posibilități de acțiune împotriva corupției decât are guvernul național, deoarece este mult

mai probabil ca să fie în măsură să mobilizeze un număr finit de părți interesate în spatele unei

strategii comune pentru îmbunătățirea transparenței și combaterea corupției. Succesele la nivel

local pot constitui, astfel, baza pentru punerea în aplicare a reformelor naționale mai largi.

În anul 2005, Transparency International-Moldova, a elaborat un raport sub denumirea

„Participarea societăţii civile la procesul decizional de nivel local” în anul 2005.[268] Prin acest

studiu, s-a încercat generalizarea rezultatelor sondajelor de opinie publică şi a grupurilor țintă

efectuate în comuna Cărpineni, raionul Hânceşti şi oraşul Ialoveni, în baza cărora s-au evaluat

starea de lucruri privind accesul la informaţiile de interes public, participarea cetăţenilor la

procesul decizional şi perceperea corupţiei în autorităţile publice din aceste localităţi.

Rezultatele sondajului şi discuţiile în grupurile țintă demonstrează că, cetăţenii vor să

dispună de informaţii veridice, complete şi oportune, indiferent de faptul cum vor fi utilizate

131

ulterior. Cu părere de rău, practica neprezentării informaţilor sau a prezentării parţiale,

inoportune a acestora diminuează calitatea serviciilor prestate de instituţiile publice, ceea ce duce

la formularea adresărilor repetate ale populaţiei. Această stare a lucrurilor poate fi o consecinţă a

insuficienţei mijloacelor financiare în autorităţile publice, încărcării excesive a agendei de lucru

a funcţionarilor publici, familiarizării slabe a acestora cu cadrul legal privind accesul la

informaţii şi sancţiunile pentru nerespectarea lui, precum şi a dorinţei unor funcţionari de a-şi

muşamaliza ineficienţa activităţii. Totodată, aceasta este determinată, în mare măsură, de lipsa

unei comunicări reversibile între administraţie şi comunitate, precum şi de neutilizarea unui

astfel de instrument cum este testarea opiniei publice în vederea sporirii eficienţei procesului de

informare a populaţiei.[268]

Un alt ONG - Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, susține că, între

autorităţile publice centrale și locale lipseşte un mecanism eficient de consultare, dialog și schimb de informaţii, ceea ce duce la adoptarea unor acte normative contradictorii, care nu pot fi

aplicate sau care încalcă prevederile autonomiei locale. Iar pentru a stabili o colaborare dintre

autorităţile publice de diferit nivel, autorii studiului aduc în prim-plan experienţele pozitive ale

unor state precum Bulgaria, Slovenia, Macedonia, care potrivit lor, au reuşit să aplice mecanisme

de dialog şi consultare a colectivităţilor locale, propunându-se, astfel, să se adopte o concepţie

privind cooperarea dintre Guvern și APL, crearea unui grup de lucru pentru descentralizarea

fiscală, precum şi instituirea unui mecanism de control al respectării procedurii de consultare

dintre autorităţi.

Angajarea civică este înţeleasă ca o participare activă a cetăţenilor în viaţa publică şi

contribuţia lor la binele comun. Nivelul încrederii în guvernarea locală este un factor cheie care

determină extinderea şi calitatea angajamentului civic. Pierderea încrederii poate conduce la

lipsa dorinței de a participa a comunităţilor locale, precum şi a sectorului privat, cum ar fi,

furnizarea de servicii publice, sau chiar în procesele democratice locale, cum ar fi alegerile

locale. Aşadar, încrederea este direct proporţionată sau dependentă de transparenţă. O instituţie

publică locală se poate numi una deschisă doar atunci, când, în mod activ, se angajează să

urmărească obiectivul unei administrări publice democratice cu un proces decizional eficient.

Suntem de părerea că, autorităţile locale ar trebui să-şi asume un rol de conducere în

sensul promovării participării cetăţeneşti, iar reuşita oricărei politici de participare democratică

locală depinde de angajamentul acestor autorităţi. La fel, ar trebui să se adopte o abordare

exhaustivă în ceea ce priveşte chestiunea participării cetăţeneşti, având în vedere mecanismele

democraţiei reprezentative şi formele participării directe la procesul de luare a deciziilor şi la

gestionarea problemelor locale.

132

În altă ordine de idei, dr. Marcel Cuşmir [75, p. 23-25] califică descentralizarea

administrativă drept un principiu constituţional nou pentru statul nostru, care a înlocuit principiul

centralismului din constituţiile sovietice. Ea poate fi privită drept un „mijloc de creare a unei

guvernări locale deschise şi eficiente, un fel de stare, de fapt, având la bază principiile libertăţii,

respectului şi participării. Dar, înainte de toate, ea se prezintă ca recunoaşterea capacităţii

cetăţenilor în gestionarea afacerilor de interes local. Autorul formulează trei factori de raţiune

pentru susţinerea descentralizării, dintre care menţionăm pe cel care „plasează actul de guvernare

mai aproape de public, alimentează o mai mare receptivitate a politicienilor faţă de voinţa

cetăţenilor şi conduce la o congruenţă între preferinţele publice şi politica publică. Astfel,

descentralizarea se impune nu doar ca un mecanism de satisfacere a intereselor comunităţilor de

diferite niveluri, ci ca factor de importanţă primordială întru asigurarea principiului separaţiei

puterilor în democraţiile contemporane, autorităţile publice locale fiind capabile să limiteze

tentaţiile autoritare ale puterii centrale”.

Nu avem nicio reţinere în a declara caracterul perfectibil al cadrului legislativ şi

instituţional în care îşi desfăşoară activitatea consiliile locale şi primariile. În realitate, mai sunt

destule aspecte pentru a fi ameliorate din punctul de vedere al dreptului liber şi neîngrădit al

persoanelor de a cunoaşte mecanismele, instrumentele şi desfăşurarea propriu-zisă a procesului

decizional de la nivelul colectivităţilor locale.

În acest sens, venim cu următoarele recomandări:

- instruirea funcţionarilor publici în subiectul asigurării transparenţei activităţii APL;

- crearea de subdiviziuni responsabile de relaţiile cu publicul, prin consultare permanentă a

cetăţenilor;

- elaborarea regulamentelor cu privire la informarea publicului, dar şi evaluarea continuă a

calităţii serviciilor de informare;

- realizarea unei colaborări mai eficiente între APL şi populaţie, inclusiv prin mărirea atenţiei

autorităţilor publice faţă de iniţiativele cetăţenilor;

- crearea în localităţi a grupurilor de iniţiativă, formate din lideri de opinie, persoane notorii în

vederea organizării şi atragerii populaţiei în activităţi comunitare.

Mass-media, cel puțin în teorie, poate face ca sistemul politic mai transparent: poate

ajuta oamenii să înțeleagă operațiunile guvernului, să participe la luarea deciziilor politice, și să-i responsabilizeze pe oficialii guvernamentali. În practică, cu toate acestea, efectele presei sunt

adesea destul de diferite. Astfel, guvernele democratice și politicienii găsesc foarte util a simula

virtuțile politice ale transparenței prin retorică și manipulare a mass-mediei. Această

transparență simulată nu servește valorilor politice care motivează metafora transparenței. În

133

schimb, acesta este transparența care întunecă, frustrează responsabilitatea și ascunde informații importante într-o masă de realități politice fabricate. Este o formă de transparență, care nu este

transparentă deloc.[12] Astfel, presa poate ajuta transparența, dar poate și împiedica. În contextul

discutat, mass-media are agenda proprie (presa vrea să aducă știri, dar nu orice informație devine știre), are propriile scopuri economice, odată ce ea vrea să obțină informațiile ce sunt bune

pentru vânzare. Totuși, presa joacă un loc important într-o societate democratică, însă să o

numim „a patra putere” în stat, e prea mult spus, odată ce aceste mijloace de informare în masă

sunt, deseori, în proprietatea unui sau altui factor de decizie, deci nefiind independent.

Ideea că, un contact direct al autorităţilor cu toţi cetăţenii interesaţi, este relativ greu de

realizat, mai ales în comunităţile numeroase, medierea presei fiind indispensabilă asigurării unui

flux informaţional constant. Totuşi, transparenţa în administraţia publică nu se reduce numai la

relaţia cu presa, locală sau centrală, oricât de importantă ar fi aceasta. A fi deschis dialogului cu

cetăţeanul înseamnă a revoluţiona stilul managerial şi a asigura integrarea cetăţeanului în

„societatea informaţională”. Astfel, o instituţie care se doreşte pe deplin transparentă trebuie să

prezinte cel puţin următoarele caracteristici: să fie deschisă, pentru a putea comunica cu

exteriorul; să fie evolutivă; să ofere cantitatea necesară de comunicăre formală şi informală; să

fie orientată explicit spre finalitate, pentru a crea cadrul cel mai potrivit pentru desfăşurarea

activităţii; să-şi responsabilizeze angajaţii, pentru a evita acumulările artificiale de putere prin

stocarea de informaţii.

Opinăm că, mass-media are un rol important în combaterea corupției și promovarea unei

bune guvernări, atât timp cât nu se limitează la identificarea și expunerea corupției, dar se

extinde la recunoașterea și valorificarea rolului lor în a fi o sursă de adevăr. Cu toate acestea,

credibilitatea presei poate fi subminată de comportamentul neprofesional al jurnaliștilor, astfel,

codurile de conduită etică și instruirea în domeniul jurnalismului de investigație sunt instrumente

importante pentru a asigura ca mass-media să joace rolul său în mod responsabil.

Legislația cu privire la libertatea informației este, la fel, și pentru organizațiile

neguvernamentale. Acestea nu au drepturi mai largi privind accesul la informație. Nu este, de

obicei, clar pe cine reprezintă ONG-urile și care scop anume doresc acestea să îl atingă. Deși, ONG-urile sunt importante pentru funcționarea veridică a democrației și pentru a stimula

transparența în autoritățile publice de toate nivelurile.

În vederea stabilirii gradului de transparenţă al autorităţilor publice ale Republicii

Moldova, unele organizaţii neguvernamentale realizează un şir de monitorizări, iar dintre cele

mai ample şi mai importante sunt: „Monitorizarea accesului la informaţie în Republica

134

Moldova” a Transparency International–Moldova, „Aplicarea legii privind accesul la

informaţie”, raport de monitorizare a organizaţiei Acces-Info ș.a.

În acest fel, Transparency International–Moldova, în ultimul său raport cu privire la

monitorizarea politicilor anticorupție în autoritățile publice locale a evidențiat mai multe

nereguli, printre care, nedeclararea corespunzătoare a veniturilor de către unii funcționari

publici, neafișarea acestora pe site-urile web, cât și neafișarea și afișarea incompletă a unor

informații ce sunt stabilite prin HG nr. 188/2012, modificarea cadrului legal în domeniul

petiţionării, în partea ce ţine de: excluderea obligativităţii de a indica „domiciliul” la expedierea

petiţiilor în formă electronică; stabilirea obligativităţii instruirii şi perfecţionării continue a

specialiştilor responsabili de lucrul cu petenţii etc.[255]

Unele organizaţii, precum ADEPT (Asociaţia pentru democraţie participativă din

Moldova), au înaintat următoarele cauze majore ale implementării defectuoase a legislaţiei

privind transparenţa decizională:[234]

• Carenţele cadrului legislativ şi inadvertenţele conţinute în Lege şi Regulamentul privind

transparenţa decizională;

• Lipsa unor cerinţe standardizate privind procedurile, regulile interne de asigurare a

transparenţei în procesul decizional impuse tuturor organelor autorităţilor publice

centrale;

• Formalism şi conştientizare redusă de către funcţionarii autorităţilor publice a

importanţei asigurării transparenţei în procesul decizional.

Legitimitatea acestor organizații se bazează pe capacitatea acestora de a promova

interesele cetățenilor, în special a grupurilor subreprezentate, cum ar fi femeile, social-

vulnerabili, copiii. Un alt aspect al legitimității ONG-urilor este orientarea explicită de „non-

profit”. Transparență, cu toate acestea, este la fel de vitală pentru aceste organizații, ca și pentru

Guvern și sectorul privat. Rolul lor de advocacy poate fi subminat de structurile interne

nedemocratice, care pot ridica suspiciuni cu privire la motivele sau statutul lor non-profit sau

apolitic.

Suntem de părerea că, dezvăluirea veniturilor și bunurilor acestora și activiștilor din

aceste ONG-uri este un pas important în construirea responsabilității funcționarilor publici.

Dezvăluirea aceasta ar reprezenta, probabil, cheia pentru a stabili credibilitatea și integritatea

față de comunitate, precum și de Guvern. Furnizarea a asemenea informații, prin urmare, poate

fi vitală pentru creșterea transparenței și creșterea încrederii între organismele guvernamentale și neguvernamentale și cetățeni.

135

Absenţa consultărilor cu societatea civilă face ca normele sa fie frecvent modificate sau

înlocuite, ceea ce duce la o instabilitate și nesiguranță a cadrului legislativ din Republica

Moldova. Astfel, aplicarea reală a principiului transparenţei ar duce la o mai mare încredere în

legi şi reglementări, din moment ce ele au fost adoptate cu consultarea celor interesaţi, iar

aceasta, la rândul său, ar duce la un nivel mai mare de respectare a legii, cu consecinţe pozitive

asupra dezvoltării economice şi a menţinerii unor relaţii de cooperare între autoritățile publice şi

public.

Așadar, ONG-urile sunt entități destul de importante în acest domeniu, odată ce sunt

active și alarmează societatea cu privire la încălcările legislației din partea autorităților publice

centrale și locale, odată ce sunt bazate pe o misiune, promovează standarde înalte de

profesionalism și etică, exercită administrarea responsabilă a resurselor financiare, dar mai sunt și responsabile în fața publicului cărui servesc.

4.3. Concluzii la capitolul 4

Se mai zice că transparenţa apare ca o anticameră a statului. Afişarea sau publicarea

informațiilor reprezintă un mijloc prin care o autoritate publică poate face, de rutină, o cantitate

semnificativă de informaţie disponibilă, fără a aştepta ca cineva, în mod special, să îi ceară acest

lucru. Această activitate legislativă vizând transparenţa nu este un fenomen la modă, ci un

răspuns la exigenţele sporite şi urmăreşte scopuri multiple, atât din punct de vedere al

administraţiei, cât şi al celor administraţi.

Explorând conceptul transparenței și utilizarea acestuia în cadrul normativ național, am

ajuns la concluzia că, acesta dă naștere la mai multe drepturi, printre care dreptul de acces la

informație, libertatea informației, libertatea de opinie și exprimare, dreptul la petiționare, dreptul

la confidențialitate, dreptul de a alege și a fi ales etc.

Studierea transparenţei la nivel naţional a dezvăluit limitele asigurării respectării

principiului dat în activitatea autorităţilor publice şi cauzele ce au determinat situaţia actuală în

acest sens. Acest capitol enumeră componentele din cadrul juridic naţional normativ în care se

prezintă într-o măsură sau alta principiul transparenţei. Legea Supremă a Republicii Moldova a

statuat un nou cadru constituţional în domeniul drepturilor omului în general şi în domeniul

libertăţilor mass-media şi accesului la informaţie în special. Constituanta legislativă a corelat

normele constituţionale în acest domeniu atât cu schimbările democratice survenite în societate,

cât şi cu exigenţele tratatelor internaţionale la care Republica Moldova devenise parte. Astfel,

136

art.32,33, 34 din Constituţie, referitoare la libertatea opiniei şi a exprimării, libertatea creaţiei şi

dreptul la informaţie, au fost corelate cu art.19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,

precum şi cu art.19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care erau în

vigoare pentru Republica Moldova la momentul adoptării Constituţiei.

În plus, Republica Moldova dispune de o lege specială importantă în acest sens, şi anume

Legea privind transparenţa în procesul decizional, care stabileşte unele principii şi modalităţi de

asigurare a transparenţei în procesul decizional în activitatea organelor publice, dar și crearea

unui mecanism viabil de implicare a cetăţenilor la elaborarea şi adoptarea deciziilor. În acelaşi

context, legea în cauză nu conferă cetăţenilor şi organizaţiilor acestora dreptul de a lua decizia

finală privind reglementările ce vor fi adoptate, dar anume autorităţile publice decid să includă

sau nu în proiectele de legi recomandările cetăţenilor. În ceea ce priveşte Legea RM privind

accesul la informaţie, care, la fel, este de seamă în domeniul studiului dat, aceasta permite

accesul persoanelor la informaţiile oficiale elaborate şi deţinute de autorităţile publice. Se

resimte lipsa unui mecanism, clar şi eficient, de informare permanentă și obiectivă a publicului,

implicare activă a societăţii civile în procesul de elaborare a deciziilor, prin aplicarea unor forme,

procedee şi modalităţi rezultative, practicate în alte ţări şi, deja, în unele localităţi din RM.

Parlamentul este acea autoritate publică ce trebuie să emane cel mai înalt nivel al

transparenţei, odată ce este format din aleşii poporului, purtând responsabilitate în faţa acestuia,

care, totodată ar trebui să aibă și posibilitatea de a le controla activitatea. Instituția

Parlamentului, în ansamblul ei, trebuie să asigure informarea publicului şi a transparenţei în

activitatea sa, ridicând încrederea cetățenilor față de aceasta.

Analizând situația de facto din Republica Moldova, am ajuns la concluzia că principiul

transparenței este perceput de către autoritățile publice ca un lucru imperios de respectat doar

datorită reglementărilor juridice și ale asumărilor luate în fața UE, dar și datorită faptului că

acest principiu este în primul rând o responsabilitate a activității autorităților publice într-un stat

de drept.

În fine, anume principiul transparenţei reprezintă fundamentul raporturilor dintre

autoritățile publice și cetăţeni, atunci când are loc un acces liber la informaţiile de interes public,

iar activitatea acestora este deschisă și clară publicului. Importanţa principiului transparenţei

pentru dezvoltarea unui stat de drept şi a unei societăţi democrate este evident irefutabil, dar

există o necesitate acută de a concentra mai multe eforturi şi energie întru răspândirea acestui

principiu, atât în rândul cetăţenilor, cât şi în rândul reprezentanţilor instituţiilor şi autorităţilor

publice.

137

CONCLUZII GENERALE

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului constituie o componentă esenţială a

sistemului de valori general-umane, prin a căror respectare se atinge un nivel înalt de civilizaţie

în sfera juridico-politică, constituind şi un criteriu de apreciere a dezvoltării societăţii la etapa

contemporană a evoluţiei umane. Constituţia Republicii Moldova a plasat Declaraţia Universală

a Drepturilor Omului pe cel mai înalt piedestal, proclamînd-o act superior nu numai în raport cu

normele legale, dar şi în raport cu normele constituţionale. Astfel, prin acest act, Republica

Moldova a proclamat democraţia şi libertatea ca idealuri comune spre care trebuie să tindă

societatea, iar democrația se bazează pe un principiu fundamental, și anume cel al transparenței.

Respectiv, principalele rezultate ştiinţifice obţinute, care reflectă analiza principiului

transparenșei, ce reprezintă aportul autorului la dezvoltarea dreptului constituțional, pot fi

sintetizate în următoarele concluzii de bază:

1. S-a oferit definiția proprie pentru principiul transparenţei, astfel acesta este setul de

instrumente prin care structurile instituţionale centrale şi locale argumentează cetăţenilor

acţiunile sale cu privire la activitatea desfăşurată, garantându-le dreptul la informare,

consultare, precum şi participare la deciziile luate de către autorităţile publice, în toate

etapele şi procedurile.

2. S-a constatat că, principiul transparenţei nu subînţelege că toate informaţiile şi

documentele oficiale trebuie să fie publice, în schimb, implică faptul că, sarcina probei

revine autorităţii publice care refuză o cerere de acces public, inversând, astfel, prezumţia

tradiţională de confidenţialitate, care a existat în multe ţări, inclusiv, referindu-ne la

cultura comunistă a secretizării. În acest sens, autorităţile publice trebuie să fie

responsabile de oferirea unor răspunsuri şi explicaţii motivate şi să susţină justificarea

unei acţiuni sau decizii administrative.

3. Dreptul cetăţenilor de a primi informaţie cu privire la activitatea autorităţilor publice se

consideră a fi una dintre condiţiile esenţiale ale democraţiei, iar organele de conducere în

stat trebuie să fie deschise pentru ca societatea să aibă reprezentare despre prevederile

actelor normative de care trebuie să se conducă guvernarea în activitatea sa.

4. S-a identificat că, legiuitorul Republicii Moldova a pus la dispoziţia cetăţenilor

mijloacele juridice prin care se pot obţine informaţiile necesare pentru verificarea calităţii

guvernării, dar, în pofida cristalizării unui cadru formal, care poate asigura transparenţa

decizională şi accesul la informaţiile de interes public, există în continuare în RM o stare

inerţială în planul implicării cetăţenilor în luarea deciziilor care privesc interesul general.

138

5. S-a generat ideea: pentru ca transparenţa să contribuie la soluţionarea corectă a sarcinilor

atribuite autorităţilor publice, mijloacele de informare publică, de stat sau private, trebuie

să asigure informarea corectă a opiniei publice, iar problemele transparenţei

administrative se cer a fi rezolvate astfel, încât să asigure un grad înalt de imparţialitate şi

obiectivitate.

6. S-a conchis că, realizarea principiului publicităţii şi al transparenţei presupune un înalt

nivel de cultură al cetăţenilor, al colectivităţilor umane, autorităţilor publice, precum şi al

reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă.

7. S-a arătat că responsabilitatea şi transparenţa sunt două elemente importante ale unei

bune guvernări. Transparenţa este o forţă care, în caz de aplicare consistentă, poate ajuta

la lupta cu corupţia, la îmbunătăţirea guvernării şi promovarea responsabilităţii. S-a

observat că transparenţa pe larg promovează aceleaşi valori ca şi principiul legalităţii,

care este o cerinţă a unei baze juridice pentru guvernare.

8. S-a stabilit că mass-media realizează conexiunea între stat şi cetăţeni şi execută o funcţie

dublă. Mai întâi, ea transmite din partea autorităţilor informaţia pentru populaţie (şi aici

vorbim despre transparenţa informaţională), iar în al doilea rând, transmite reacţia

cetăţenilor autorităţilor (aici realizându-se transparenţa participativă).

9. S-au identificat și analizat trei condiţii principale pentru a asigura transparența: 1)

autorităţile trebuie să fie deschise spre oferirea informaţiei şi a datelor necesare; 2)

cetăţenii trebuie să fie receptivi și activi în analizarea consecinţelor proiectelor propuse

de autorităţi (ne referim la cultura şi dinamismul societăţii în general); 3) informaţia din

ambele direcţii trebuie să fie obiectivă, clară şi să corespundă realităţii.

139

RECOMANDĂRI

1. Propunem crearea de „One Stop Shops” (Totul într-un singur loc), în cele cinci municipii

ale Republicii Moldova, astfel ca să fie redusă birocrația și corupția, și în schimb, să

crească responsabilitatea angajaților, sporind transparența. One Stop Shop ar trebui să

ofere o gamă largă de servicii, precum: primirea cererilor la diferite utilități, depunerea

informației cu privire la impozitele pe proprietate, posibilitatea de a face diverse plăți, asistență de specialitate în diferite domenii etc.

2. Completarea prevederilor legislative cu referire la asigurarea informaţiei şi accesului la

activitatea Parlamentului, astfel asigurându-se un mecanism prin care cetăţenii de rând ar

putea urmări activitatea Parlamentului asistând la şedinţele acestuia. (portalul

www.privesc.eu este unul privat)

3. Informarea publicului ar trebui să fie prezentă la toate etapele procesului decizional,

inclusiv şi după adoptarea deciziilor, astfel încât să se poată determina în ce măsură au

fost luate în calcul propunerile şi recomandările cetăţenilor, organizaţiilor

neguvernamentale, dar și ale altor factori interesaţi.

4. Este nevoie ca să aibă loc publicarea continuă şi promtă a informaţiilor, rapoartelor de

activitate ale sistemului judecătoresc, dar și a dosarelor cu rezonanță publică. Acest fapt

ar duce nu doar la informarea formală a cetăţenilor, la asigurarea înţelegerii sistemului

judiciar din R. Moldova şi, prin urmare, la accesul mai liber la justiţie, ci şi ar mări

nivelul de încredere al populaţiei în acest sistem. Amplasarea hotărârilor pe paginile web

sunt, totuşi, insuficiente pentru a asigura în măsura necesară respectarea principiului

transparenţei.

5. Stimularea implicării reprezentanţilor mass-media în procesul de transmitere a

informaţiilor de la autoritatea judecătorească la cetăţeanul de rând, este, la fel, o idee ce

merită atenție. Având o poziţie intermediară între cele două parţi, mass-media trebuie să

manifeste un interes mai activ în procesul de asigurare a populaţiei cu informaţie corectă,

imparţială şi obiectivă. Trebuie specificat aici orientarea presei şi spre mediul rural, care

este practic izolat de orice posibilitate de a cunoaşte şi urmări sistemul judiciar din ţară.

6. Articolul 12 din Legea privind accesul la informaţie stipulează că cererea scrisă în

vederea solicitării informației oficiale trebuie să conțină „datele de identificare a

solicitantului.” Susținem ca sintagma „datele de identificare” să fie completată pentru a

specifica care anume date sunt necesare. Totodată, alineatul 3 al art. 12 din lege a fost

140

abrogat, acesta se lectura: „(3) Cu excepţia cazurilor solicitării informaţiilor cu caracter

personal, solicitantul poate să nu indice în cerere datele sale de identificare.” Susținem

ideea ca alineatul articolului să fie restabilit, deoarece, la momentul actual stipularea

constituie o îngrădire a libertății de acces la informație și contravine normei

constituționale (art.34) care declară că, dreptul persoanei de a avea acces la orice

informație de interes public nu poate fi îngrădit.

7. Propunem să fie completat articolul 99 alin.(1) din Legea pentru adoptarea

Regulamentului Parlamentului cu fraza „în conformitate cu Legea privind accesul la

informație, cu condiția că secretizarea nu va prejudicia interesul public în cunoașterea

informației”, deoarece în redacția actuală, această prevedere este prea generală, fiind

preluată din norma constituțională cu privire la declararea ședințelor închise ale

Parlamentului (art.65). La fel, prin art. 26 se declară că, Comisia poate invita la şedinţele

sale persoane interesate şi specialişti din partea unor autorităţi ale administraţiei publice,

organizaţii specializate, reprezentanţi ai părţilor interesate, precum şi specialişti din

Direcţia juridică a Secretariatului Parlamentului şi din secretariatele comisiilor

permanente, care pot lua cuvântul la şedinţa comisiei şi pot răspunde la întrebări. Așadar,

dacă Comisia nu face invitaţie, atunci accesul la ședințele acesteia sunt, dacă nu interzise,

atunci limitate. Dorim să propunem ca articolul dat să fie completat cu sintagma

„reprezentanţi ai societăţii civile”, odată ce aceștia lipsesc.

8. Propunem ca Legea despre statutul deputatului în Parlament să fie completată cu o

prevedere obligând deputații de a informa periodic cetățenii asupra activităţii

Parlamentului şi a lor personală, deoarece la momentul actual Legea conține doar

drepturi ale alesului poporului.

9. În Legea cu privire la Guvern observăm că, ședințele Guvernului, similar celor

parlamentare, pot fi arbitrar declarate închise. De aceea, propunem și aici modificarea,

sau mai bine zis, completarea articolului 25 din legea dată, prin fraza: „în conformitate cu

Legea privind accesul la informație, cu condiția că secretizarea nu va prejudicia interesul

public în cunoașterea informației.”

10. Codul de procedură civilă prevede la art. 18 că înregistrarea audio-video, fotografierea,

utilizarea altor mijloace tehnice pot fi admise numai la deschiderea şedinţei şi la

pronunţarea hotărîrii judecătorești. La acest capitol, venim cu propunerea ca să fie

modificat articolul 18, în sensul ca să fie permis înregistrarea întregilor ședințe de

judecată, cu excepțiile exprese prevăzute de lege, deoarece redacția actuală a articolului

141

dat limitează accesul publicului la informație și justiție. Mai ales, în cazurile de

rezonanță legate de evenimentele din 7 aprilie 2009, când publicul este ținut în

necunoaștere și în felul acesta scade încrederea populației în actul justiției.

11. Considerăm că, odată ce Legea privind transparenţa în procesul decizional, în art. 3

pct.b) prevede că sub incidenţa acestei legi cad şi autorităţile administraţiei publice

locale, ar fi necesar completarea Legii privind administraţia publică locală cu un nou

capitol ce ar avea denumirea de „Iniţiativa cetăţenească“, unde s-ar prevedea că cetăţenii

au dreptul de a propune proiecte de hotărâri, dacă acestea sunt susţinute de cel puţin 5%

din populaţia cu drept de vot a unităţii administrativ-teritoriale respective.

12. Legea securităţii statului stipulează că cetăţenii sunt informaţi asupra activităţii organelor

securităţii statului prin mijloacele de informare în masă şi prin alte forme în modul

stabilit de legislaţie. Organele securităţii statului, potrivit competenţelor lor, sunt obligate

să asigure informarea cetăţenilor la cererea acestora asupra problemelor ce ţin de

interesele lor personale (art.8). Suntem de părerea că, această precizare este în

contradicție cu prevederile art. 10 alin.(3) din Legea privind accesul la informaţie,

deoarece impune solicitantului de informaţie obligația de a-și justifica interesul personal

faţă de informaţia solicitată. În consecință, alineatul dat mărginește dreptul la informaţie

al cetăţenilor, şi contravine prevederilor Legii privind accesul la informaţie.

13. Articolul 8 (al.2) din Legea securităţii statului prevede că, nu se admite divulgarea

informaţiilor ce constituie secret de stat sau a altor informaţii oficiale cu accesibilitate

limitată a căror divulgare ar putea prejudicia respectarea drepturilor şi reputaţia altei

persoane, protecţia securităţii naţionale, ordinii publice, ocrotirii sănătăţii sau protecţia

moralei societăţii, cu excepţia cazurilor când dezvăluirea informaţiilor nu atinge şi nu

poate să atingă un interes legitim legat de securitatea naţională sau când interesul public

de a cunoaşte informaţia depăşeşte atingerea pe care ar putea să o aducă dezvăluirea

informaţiei. Totuși, ce include legiuitorul în categoria „alte informații oficiale” nu este

limpede. De aceea, propunem să fie păstrată redacția anterioară a acestui articol, care

specifica acestea, și anume: „...ce constituie secret de stat, militar, de serviciu ori

comercial, precum şi a informaţiilor cu caracter confidenţial a căror divulgare ar putea

prejudicia securitatea statului, onoarea şi demnitatea persoanei sau ar putea leza

drepturile şi libertăţile ei.”

14. Legea cu privire la secretul comercial oferă definiția noţiunii de „secret comercial”:

informaţii ce nu constituie secret de stat, care ţin de producţie, tehnologie, administrare,

142

de activitatea financiară şi de altă activitate a agentului economic, a căror divulgare

(transmitere, scurgere) poate să aducă atingere intereselor lui. Opinăm că, definiția este

din start eronată, deoarece se aplică metoda comparativă pentru a explica termenul dat,

mai ales că ambele termene conțin cuvântul „secret”. De aceea, considerăm necesară

modificarea articolului în cauză, prin introducerea unei definiții concludente și valoroase,

din care ar rezulta obiectivele acestei legi. De aceea, propunem pentru a fi luată în

considerare completarea definiției actuale din lege, astfel: secretul comercial este o

formulă, practică, proces, model, instrument, mostră, sau compilare a informației ce ţine

de producţie, tehnologie, administrare, activitatea financiară şi de altă activitate a

agentului economic, și a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate să aducă atingere

intereselor lui.

Rezultatele principial noi pentru ştiinţă și practică obținute în cadrul cercetării

complexe a principiului transparenței în activitatea autorităților publice sunt următoarele: s-a

identificat esența conceptului principiului transparenței; s-a determinat definiția contemporană a

principiului transparenței; s-a argumentat locul și rolul principiului transparenței în activitatea

autorităților publice centrale și locale; a fost optimizată activitatea autorităților publice din

Republica Moldova în contextul respectării principiului transparenței; s-a dezvăluit cadrul juridic

național și internațional cu referire la reglementarea principiului transparenței în activitatea

autorităților publice.

Problema ştiinţifică importantă soluţionată constă în identificarea și argumentarea

locului și rolului principiului transparenței în activitatea autorităților publice şi impactul acestuia

asupra unei administrări democratice în statul de drept.

143

BIBLIOGRAFIE

1. Abbot F. A. Letters of Lord Acton and his Circle. Londra, 1906. 372 p.

2. Acces-info. Mass-media şi legislaţia. Chişinău, 2002. 161 p.

3. Acces-info. Raport de monitorizare “Aplicarea Legii privind accesul la informaţie”.

Chişinău: Tipografia Centrală, 2007. 200 p.

4. Adams F. Deepening democracy: global governance and political reform in Latin America.

New York: Greenwood Publishing Group, 2003. 170 p.

5. Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Locală şi Regională din Republica Moldova. Statul de

drept şi administraţia publică. Chişinău: Editura Cartier, 1999. 191 p.

6. Alistar V. Transparenţa decizională în administraţia publică. Bucureşti: Institutul Naţional de

Administraţie, 2005. 63 p.

7. Aramă E. Consideraţii privind contenciosul administrativ. În: Legea şi viaţa nr. 7/10, 1997.

8. Aramă E. Istoria dreptului românesc. Chişinău: Editura Reclama, 2003. 200 p.

9. Arseni A. Drept constituţional şi instituţii politice. Chişinău: Tratat elementar, vol.I, 2005.

502 p.

10. Audria R. New public management et transparence: essai de déconstruction d’un mythe

actuel. Teză de dr. în științe economice și sociale. Geneva, 2004. 346 p.

11. Balan E. Domeniul administrativ. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 1998. 278 p.

12. Balkin J.M. How Mass Media Simulate Political Transparency. New Haven: Yale University

Press, 1998. 413 p.

13. Bantuş A. şi al. Elemente de drept public. Chişinău: Elena-VI, 2008. 438 p.

14. Barendt E. Media law: cases and materials. Pearson, 2000. 561 p.

15. Bădescu I., Neagu M. Administraţie publică. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2002. 160 p.

16. Bădescu M. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 2001. 320

p.

17. Berciu-Drăghicescu A. Istoria universală. Epoca antică şi cea medievală. Chişinău: Prut

Internat, 2006. 216 p.

18. Bernitz U. General Principles of EC Law in a Process of Development. Londra, 2008. 204 p.

19. Bertók J. Public sector transparency and accountability: making it happen. Danvers: OECD

Publishing, 2002. 210 p.

20. Besson S. Deliberative democracy and its discontents. NY: Ashgate Publishing, 2006. 261 p.

21. Birch A. The concepts and theories of modern democracy. Routledge, 2001. 278 p.

144

22. Birkinshaw P. Freedom of information. The law, the practice and the ideal. Cambridge, 2001.

525 p.

23. Boardman J. Cambridge ancient history. Cambridge, 1924. 817 p.

24. Bordei L. Principiile Democraţiei Pluraliste în Organizarea și Funcţionarea Parlamentului

Republicii Moldova. Teză de dr. în drept. Chișinău, 2010. 155 p.

25. Borşevski A. Probleme actuale privind accesul la informaţia publică: istorie şi

contemporaneitate. În: Revista Naţională de Drept nr.4/64, 2006.

26. Brin D. The transparent society: Will technology force us to choose between privacy and

freedom? New York, 1999. 378 p.

27. Brito J., Perraut D. Transparency and Performance in Government. North Carolina Journal of

Law & Technology, 2010. 161 p.

28. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene semnată la 7.12.2000, Nisa. În: Official

Journal of the European Communities, C 364.

29. Carta Europeană a Autonomiei Locale din 15.10.85. În: Tratate internaţionale nr. 14/14,

1999.

30. Convenţia Organizaţiilor Unite împotriva corupţiei din 31.10.2003. În: United Nations Office

on Drugs and Crime, Vienna. 2004.

31. Cauza Társaság a Szabadságjogokért c. Ungaria, Cererea nr. 37374/05, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, hotărârea din 14.04.2009, par. 36. În: Written Comments on the Case of

Társaság a Szabadságjogokért v. Hungary, 2008.

32. Cazul C-58/94 Olanda c. Consiliu European, n. 19, para. 37. În: The European Union Legal

Order After Lisbon. Patrick Birkinshaw, Mike Varney, 2010.

33. Cârnaț T. Instituţia avocatului parlamentar din Republica Moldova : (Cercetată în aspect

comparat). Teză de dr. în drept. Chișinpu, 2001. 142 p.

34. Cazul IATA, Curtea Europeană a Justiției C-344/04, 2006, I-0403, paras. 60-61.

35. Cazul Sunday Times c. Marii Britanii. Hotariri ale Curtii Europene a Drepturilor Omului

(vol. I), 2000. 640 p.

36. Cazul T-194/94, Curtea de Justiției a Primă Instanță a UE, John Carvel și Guardian

Newspapers Ltd c. Consiliul UE. [1995] ECR II- 2765.

37. Cazul T-233/09, Access Info Europe c. Consiliul UE, 22 martie 2011. InfoCuria - Case-Law

of the Court of Justice.

38. Cazul-64/05 P Suedia c. Comisia Europeană, nr. 21, pct. 41. InfoCuria - Case-Law of the

Court of Justice.

39. Cârnaţ T. Drept constituţional. Chişinău: Reclama, 2004. 248 p.

145

40. Cârnaţ T., Cârnaț M. Protecţia juridică a drepturilor omului. Chişinău: Reclama, 2006. 380 p.

41. Centrul „Acces-Info”. Acte normative: concordanţa cu Legea privind accesul la informaţie.

Chişinău, 2007. 289 p.

42. Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei. Raportul de expertiză a coruptibilităţii

proiectului Legii privind transparenţa decizională. Chișinău: CAPC, 2012. 28 p.

43. Chevallier J. Etat de droit. Dictionnaire encyclopedique et de sociologie du droit, Deuxieme

edition. Paris: L.G.D.J., 1993. 487 p.

44. Chiveri G. Cârnaț M. Fundamente juridice internaționale privind principiul transparenței. În:

Revista Națională de Drept, 2013, nr. 8, p. 53-56.

45. Chiveri G. Prezentarea teoretică a principiului transparenței. În: Закон и жизнь, nr. 11

noiembrie 2011, p. 49-52.

46. Chiveri G. Principiul transparenței – baza unei guvernări democratice. Conferinţa: „Evoluţia

Constituţionalismului în Republica Moldova”, Chişinău, 7-8 mai 2012. (www.constitutia.md)

47. Hotărîrea Curţii Constituţionale RM nr.42 din 14.12.2000 privind controlul

constituţionalităţii art.231 alin.(2) al legii cu privire la televiziune şi radio nr.603-XIII din

03.10.1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.163.

48. Chiveri G., Cârnaț T. Apariția și dezvoltarea istorică a principiului transparenței. În: Legea și Viața nr. 11 2011, p.4-11.

49. Chiveri G., Cârnaț T. Aspecte conceptuale privind principiul transparenței. În: Revista

Națională Drept, nr 10-12, Chișinău 2009, p. 109-111.

50. Chiveri G., Cârnaț T. Reglementări juridice comunitare privind principiul transparenței. În:

Revista Națională de Drept, 2013, nr. 8, p. 24-27.

51. Chiveri G., Cârnaț T. Transparența și drepturile omului. În: „Creșterea impactului cercetării și dezvoltării capacităților de inovare”, Conferință științifică cu participare internațională, 21-22

septembrie 2011, p.130-133.

52. Cioaric V. Relaţiile cu publicul în procesul de dirijare. Chişinău, 1998. 169 p.

53. Ciobanu V. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I. București: Național, 1996.

509 p.

54. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Nr. 225-XV din 30 mai 2003. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.111-115, 12.06.2003.

55. Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Nr. 122-XV din 14 martie 2003. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110, 07.06.2003.

146

56. Codul jurisdicţiei constituţionale al Republicii Moldova. Nr. 502-XIII din 16 iunie 1995. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.53-54, 28.09.1995.

57. Communier J. M. Le principe de transparence: Réflexions sur la qualification et sa portée. În:

Le droit de l’Union européenne en principes. Liber amicorum en l’honneur de Jean Raux,

Rennes, Editions Apogée, 2006.

58. Consiliul Europei. Guide to participatory democracy in Bulgaria and Romania. Belgium,

2006. 273 p.

59. Constantin C. Democrația: valori și principii. Revista Studii Juridice Universitare nr. 3-4, 2009.

60. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, nr.1, 12.08.1994.

61. Convenţia Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului din 4.11.1950,

Roma. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 21.08.1997, nr. 54-55/502.

62. Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Copilului din 20.11.89. În: Tratate

Internaționale nr. 1/51, 1998.

63. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, din

21.12.1965 la New York. În: Tratate internaţionale, 1998, volumul 1, pag.77.

64. Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea

deciziilor în domeniul mediului, din 25.06.98. Aarhus. În: Manual on Compliance with and

Enforcement of Multilateral Environmental Agreements, UNEP, 2006. p 153.

65. Costache Gh., Bantuş A. Principiile activităţii serviciului public. Argumente şi concluzii. În:

Legea şi viaţa, nr.4, 1999.

66. Costachi Gh. Statul de drept: între teorie şi realitate. Chişinău, 2000. 244 p.

67. Cotino L. Transparencia y derecho de acceso a los documentos en la Constitución europea y

en la realidad de su ejercicio. În: La Constitución Europea: Actas Del Iii Congreso Nacional De

Constitucionalistas De España, p. 285-308, 2006.

68. Cozonac C. Monitorizarea accesului la informație în Republica Moldova. Chişinău, 2004,

141 p.

69. Craig E. Routledge Encyclopedia of Philosophy. London, 1998. 868 p.

70. Craiovan I. Tratat de teoria generala a dreptului. București: ALL,1996. 208 p.

71. Creangă I. Curs de drept administrativ. Chişinău: Ed. Epigraf, 2005. 352 p.

72. Curtain D. Through the looking glass: The myths of transparency in the European Union.

Durham, 2004. 210 p.

73. Curtin D. Five Myths of European Union Transparency: Deliberation through the Looking

Glass? Cambridge, 2005. 120 p.

147

74. Curtin D. The EU constitution: the best way forward? Cambridge, 2006. 555 p.

75. Cuşmir M. Descentralizarea administrativă din perspectiva redimensionării principiului

separaţiei puterilor în democraţiile contemporane. În: Materiale ale conferinţei internaţionale

ştiinţifico-practice din 21 mai 2009, Secţia activitate editorială a AAP, p. 23-25.

76. Darii L. Natura juridică şi esenţa procedurii contenciosului administrativ. În: Analele

ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova 8/351, 2005.

77. De Bruycker Ph. La transparence de l’administration. Quelques observations à propos de

l’accès aux documents administratifs en droit belge. În: Présence du droit public et des droits de

l’homme. Mélanges offerts à Jacques Velu, dl. 2. Brussels: Bruylant, 1992. 783 p.

78. Debbasch Ch. La transparence administrative en Europe. Centre national de la recherche

scientifique Paris, 1990. 331 p.

79. Cobăneanu S., E.Bobeico, V.Rusu. Drept administrativ, note de curs. Chișinău: CEP USM,

2012. 322 p.

80. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10.10.1948. În: Ediția oficială

Tratate internaționale, 1998, vol. I, Chișinău.

81. Deleanu I. Drept Constituţional şi instituţii politice. Tratat, Vol. I. Bucureşti: Europa Nova,

1996. 334 p.

82. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice. Vol.II. Bucureşti: Europa Nova, 1996.

480 p.

83. Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu

Iordan". Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1998. 1194 p.

84. Divier P.F. L’administration transparente: l’accès des citoyens américains aux documents

officiels. Revue de droit public, 1975, 59 p.

85. Drăganu T. Drept constituţional şi instituţii politice. București: All, 1998. 340 p.

86. Dreptul comunicării – ramura a dreptului public și principiile acestuia. În: Revista Națională

de Drept, nr. 9, 2012.

87. Dudina A., Sprindzuks M. Analiza Funcţională a Administraţiei Parlamentului Republicii

Moldova, Chişinău. 2006. 45 p.

88. Dumitru C. Accesul la informaţie – un drept încălcat de CCCEC şi PG. În: Ziarul "Dreptul",

2004, nr.1, p.5.

89. Eeckhout P. The Yearbook of European Law 2002: Volume 21. Oxford: Oxford University

Press, 2003. 1202 p.

90. Elster J. Deliberative democracy. Cambridge: Cambridge University Press, 1998. 282 p.

148

91. Farrell H., Héritier A. The Invisible Transformation of Codecision: Problems of Democratic

Legitimacy. Swedish Institute for European Policy Studies. Sieps Report No. 7, 2003. 205 p.

92. Faulks K. Citizenship. London: Routledge, 2000. 190 p.

93. Fendrich J. Ideal Citizens: The Legacy of the Civil Rights Movement. New York: SUNY

Press, 1993. 202 p.

94. Finel B. Power and conflict in the age of transparency. 2002, 384 p.

95. Finkelstein N. Transparency in Public Policy: Great Britain and the United States. London,

2000. 184 p.

96. Florini A. The right to know: transparency for an open world. Columbia University Press,

2007. 368 p.

97. Friedman G. Access to Justice. Notes and comments. În: The South African Law Journal,

1996, pag. 335.

98. Fung A. Full Disclosure: The Perils and Promise of Transparency. Cambridge, 2008, 304 p.

99. Goyard C. Administraţia şi societatea globală. În: “Traite de science administrative”, p. 145-

173.

100. Grigorescu Al. Transparency of Intergovernmental Organizations: The Roles of Member

States. International Bureaucracies and Nongovernmental Organizations, 2007.

101. Guceac I. Curs elementar de drept constituţional. Vol. II, Chişinău: Tipografia Centrală,

2004. 496 p.

102. Guide to participatory democracy in Bulgaria and Romania. Belgium: Council of Europe.

92 p.

103. Hanski R. An introduction to the international protection of human rights. Elvetia, 1997.

389 p.

104. Heremans T. Public Access to Documents: Jurisprudence between Principle and Practice.

În: Gent, Academia Press, 2011, p. 12–13.

105. Holzner B. Transparency in global change: the vanguard of the open society. Pittsburgh,

2006. 397 p.

106. Hood C. Transparency: The Key to Better Governance. Oxford, 2006. 246 p.

107. Hoskyns C. Democratizing the European Union. Issues for the twenty-first century.

Manchester, 2007, 212 p.

108. Hotărârea Curţii Constituţionale privind interpretarea art. 76 din Constituţia Republicii

Moldova, nr.32 din 29 octombrie 1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.100-102,

12.11.1998).

149

109. Hotărârea Curţii Constituţionale privind interpretarea unor prevederi ale art. 4 din

Constituţia Republicii Moldova nr. 55 din 14 octombrie 1999. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, nr.118-119/64, 28.10.1999.

110. Hotărârea Curţii Europene pentru Drepturile Omului din 15 iunie 2004 în cazul Sîrbu şi

alţii contra Moldovei În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială, 31 ianuarie

2005, pag.54.

111. Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie pentru modificarea si completarea Hotărârii Plenului

Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea legislaţiei despre apărarea onoarei, demnităţii

şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice” nr. 8 din 9 octombrie 2006.

112. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la aplicarea legislaţiei despre

apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a persoanelor fizice şi juridice nr.8 din 9

octombrie 2006. În: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.3, 2007, p. 16.

113. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor privind

accesul la informaţiile oficiale nr.1 din 2 aprilie 2007. In: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a

Republicii Moldova, nr.5, 2007, pag.4.

114. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la examinarea cauzelor privind

accesul la informaţiile oficiale nr.1 din 2 aprilie 2007. In: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a

Republicii Moldova, 2007, nr.5, pag.4.

115. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie privind aplicarea în practica judiciară de

către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului nr.17 din 19 iunie 2000. In: Buletinul Curţii Supreme de

Justiţie a RM, 2000, nr.9-10, pag.6.

116. Hotărârea privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale, precum şi a unor protocoale adiţionale la această Convenţie nr. 1298-XIII din 24

iulie 1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.54-55/502, 21.08.1997.

117. Hough J. How the Soviet Union is governed. Harvard University Press, 1979, 679 p.

118. Iancu Gh. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2002.

648 p.

119. Institutul de Politici Publice. Guvernare transparentă şi participativă. Bucureşti, 2004. 160

p.

120. Ionescu C. Drept Constituţional şi instituţii politice, Vol. II. Bucureşti: Editura Lumina

Lex, 1997. 434 p.

121. Iorgu I. Micul dicţionar academic. Bucureşti: Univers enciclopedic, 2003. 1407 p.

150

122. James S. The Idea Brokers: The Impact of Think Tanks on British Government. London,

1993. 506 p.

123. Janis M. European human rights law: text and materials. Oxford, 2008. 957 p.

124. Kingdon J. Agendas, Alternatives and Public Policies. Boston, 1984. 280 p.

125. Koning H. Inspraak volgens nieuwe wetten. Olanda: Juristenblad, 1990, 1064 p.

126. Kutafin O.E., Fadeev V. I. Dreptul municipal al Federatiei Ruse, Moscova: Jurist, 1997,

p.105.

127. Lafay F. L’accès aux documents du Conseil de l’Union. RTD eur. 1997. 124 p.

128. Lamble S. Freedom of Information, A Finnish clergyman’s gift to democracy. Freedom of

Information Review, No. 97, 2002. 67 p.

129. Hegel G.W.F. Fenomenologia spiritului, Sistemul științelor. Humanitas, 1807. 564 p.

130. Legea Republicii Moldova a audiovizualului. Nr. 603-XIII din 3.10.1995. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 14.12.1995, nr.70.

131. Legea Republicii Moldova a Curţii de Conturi. Nr. 261 din 5.12.2008. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 31.12.2008, nr.237-240.

132. Legea Republicii Moldova cu privire la apa potabilă. Nr. 272-XIV din 10.02.1999. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.04.1999, nr.39-41.

133. Legea Republicii Moldova cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Nr. 947-XIII

din 19 iulie 1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.186-188 din 22.08.2003.

134. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională. Nr. 317-XIII din 13

decembrie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.8 din 07.02.1995.

135. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Suprema de Justiţie. Nr. 789-XIII din 26

martie 1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.196-199 din 12.09.2003.

136. Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern. Nr. 64-XII din 31 mai 1990. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, nr.131-133 din 26.09.2002.

137. Legea Republicii Moldova cu privire la secretul de stat. Nr. 245 din 27 noiembrie 2008. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.45-46 din 27.02.2009.

138. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul deputatului în Parlament. Nr. 39-XIII din 7

aprilie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.59-61 din 15.04.2005.

139. Legea Republicii Moldova pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului. Nr. 797-XIII

din 2 aprilie 1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.050 din 07.04.2007.

140. Legea Republicii Moldova privind accesul la informaţie. Nr. 982-XIV din 11 mai 2000. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.88 din 28.07.2000.

151

141. Legea Republicii Moldova privind actele legislative. Nr.780-XV din 27 decembrie 2001.

În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.36-38 din 14.03.2002.

142. Legea Republicii Moldova privind administraţia publica locala. Nr. 186-XIV din 6

noiembrie 1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.33-35 din 07.03.2002.

143. Legea Republicii Moldova privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii

demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu

funcţie de conducere. Nr. 1264-XV din 19 iulie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, nr.124-125 din 05.09.2002.

144. Legea Republicii Moldova privind expertiza ecologica si evaluarea impactului asupra

mediului înconjurător. Nr. 851 din 29 mai 1996. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

nr.52-53 din 08.08.1996.

145. Legea Republicii Moldova privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor

oficiale. Nr. 173-XIII din 6 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din

12.08.1994.

146. Legea Republicii Moldova privind organele securităţii statului. Nr. 619-XIII din 31

octombrie 1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.10-11 din 13.02.1997.

147. Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătorească. Nr. 514-XIII din 6 iulie

1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.58 din 19.10.1995.

148. Legea Republicii Moldova privind presa. Nr. 243-XIII din 26.10.1994. În: Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, 12.01.1995, nr.2.

149. Legea Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător. Nr. 1515-XII din 16

iunie 1993. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.10 din 30.10.1993.

150. Legea Republicii Moldova privind securitatea biologica. Nr. 755-XV din 21 decembrie

2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.75 din 13.06.2002.

151. Legea Republicii Moldova privind transparenţa în procesul decizional. Nr. 239 din 13

noiembrie 2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 215-217 din 05.12.2008.

152. Legea securităţii statului a Republicii Moldova. Nr. 618-XIII din 31 octombrie 1995. În:

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.10-11 din 13.02.1997.

153. Levy W. Origins of the Bill of Rights. New Haven: Yale Press, 2001. 320 p.

154. Limitele accesului la informație în legislația română. Necesitatea unor corelări legislative.

București: APADOR-CH, 2005. 432 p.

155. Lupan E. Accesul la informatie si la justitie in problemele de mediu. În: Dreptul nr. 9,

2003, p. 115-120.

152

156. MacDonald J. The Law of Freedom of Information. Oxford: Oxford University Press,

2003, 1094 p.

157. Manda C., Banciu D. Administraţia publică şi cetăţeanul. Bucureşti: Editura Tehnică, 1997.

119 p.

158. Mardare G. Elemente integrante ale conceptului de transparenţă administrativă în viziunea

autorilor doctrinari. În: Revistă metodico-ştiinţifică trimestrială, aprilie - iunie 2012 nr. 2, p. 74.

159. Markoff J. The great wave of democracy in historical perspective. New York, 1994. 87 p.

160. Markoff J. Waves of democracy: social movements and political change. Pine Forge, 1996.

174 p.

161. Marsh N. Public access to government-held information: a comparative symposium. Taylor

& Francis, 1987. 342 p.

162. Materialele Seminarului internaţional „Transparenţă şi participare. Pentru o guvernare mai

aproape de cetăţean”, Best Western Parc Hotel Bucureşti, 2005. 256 p.

163. Meijer A. Understanding modern transparency. În: International Review of Administrative

Sciences 2009. 258 p.

164. Mowbray A. Cases and materials on the European Convention on Human Rights. Oxford

University Press, 2007. 1058 p.

165. Muraru I. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2001.

703 p.

166. Muraru I., Tănăsescu S. Drept Constituţional şi instituţii politice, Ediţia a X-a, revăzută şi

completată. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2002. 480 p.

167. Negru B. Teoria generală a dreptului și statului. Chișinău: Bons Offices, 2006. 520 p.

168. Nelson B. On the roads to modernity: Consience, science, and civilization. New York,

1981. 316 p.

169. Nisbet B. Scandinavia: A Political History of Denmark, Norway and Sweden from 1513 to

1960. 448 p.

170. Norman S. British Institute of International and Comparative Law. Public access to

government-held information: a comparative symposium. Taylor & Francis, 1987. 342 p.

171. Nuala M., Harby C. Dreptul la un proces echitabil: Ghid pentru punerea în aplicare a

articolului 6 al CEDO, 2003. 68 p.

172. Oliver R. What is transparency? New York, 2004. 84 p.

173. O'Neill O. A Question of Trust. Cambridge, Cambridge University Press, 2002, 100 p.

174. Oprea I. Noul dicţionar universal al limbii române. Bucureşti: Litera Internaţional, 2006,

1676 p.

153

175. Orlov M. Drept administrativ. Chişinău: Editura „Elena – V.I.”, 2006. 379 p.

176. Orlov M. Drept administrativ. Chişinău: Epigraf, 2001. 216 p.

177. Oxford Dictionary of Economics, Oxford, 2010. 512 p.

178. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16.12.1966. În: Ediția

oficială Tratate internaționale, 1998, vol. I, Chișinău.

179. Palmer R. A history of the modern world. New York, 1956. 945 p.

180. Parliament and democracy in the twenty-first century: A guide to good practice, Inter-

Parliamentary Union. Inter-Parliamentary Union: Switzerland, 2006. 215 p.

181. Popa V. Dreptul public. Chişinău: Editura AAP, 1998. 460 p.

182. Popa V., Chiriac L. ș.a. Ghidul primarului. Chişinău: Editura Arc, 2001. 320 p.

183. Popa V. Regândirea procesului de reformă al administraţiei publice locale în Moldova prin

politici publici şi acţiuni participative. Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale. Chişinău:

TISH, 2003. 27 p.

184. Popovici T. Reforma judiciara si de drept in Republica Moldova, Edificarea statului de

drept. În: Materialele conferinţei internaţionale stiintifico-practice. Chişinău, 2003. 334 p.

185. Potînga A., Costachi Gh. Asigurarea drepturilor omului în lume. Chişinău: Ed. Epigraf,

2003. 606 p.

186. Purdă N. Protecţia drepturilor omului. Mecanisme interne şi internaţionale. Bucureşti: Ed.

Lumina Lex, 2001. 296 p.

187. Puşcaş V. Idealurile democraţiei implică un nou rol al mass-media. În: Justiţia

Constituţională, 2004, nr.3, pag.13.

188. Rabin J. Encyclopedia of public administration and public policy. Marcel Dekker, 2003.

1318 p.

189. Regulamentul Comisiei Europene, (C (2000) 3614), OJ L 308, 8.12.2000, p. 26.

190. Regulamentul Consiliului European din 15 septembrie 2006, 2006/683/EC, OJ 2006., l.

285/47, p. 32.

191. Reidy A. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie: Ghid privind punerea în aplicare

a articolului 8 al Convenţiei europene a Drepturilor Omului, 2003. 48 p.

192. Revista de Ştiinţe Juridice. Consideraţii privind aplicarea principiului transparenţei în

administraţia publică. Universitatea din Craiova. 189 p.

193. Selejan-Guţan B. Protecţia europeană a drepturilor omului. Bucureşti: All Beck, 2004. 304

p.

194. Rouban L. Citizens and the new governance: beyond new public management. Amsterdam,

1999. 239 p.

154

195. Scripnic V. Problemele Realizării Dreptului Persoanei La Administrare într-un Stat de

Drept (studiu juridico-comparativ). Teză de dr. în drept, Chișinău, 2010. 136 p.

196. Sîmboteanu A. Reforma administraţiei publice în Republica Moldova. Chişinău: Editura

Museum, 2001. 174 p.

197. Sîmboteanu A. Teoria administraţiei publice. Chişinău: CEP USM, 2008. 221 p.

198. Spinei V. Dreptul la informaţie: pe hîrtie şi în realitate. Raport de monitorizare. Chişinău,

2008. 219 p.

199. Stamatin Ş., Grati V., Dimin V. Serviciul public în Republica Moldova. Principii de

activitate. În: Legea şi viaţa nr.1/4, 2005.

200. Stoleru M. Mecanismele internaţionale anticorupţie, între eficienţă şi formalism. Rezumat

la teză de doctorat. București. 58 p.

201. Strathern M. The Tyranny of Transparency. British Educational Research Journal 2000,

(26) 3, 390 p.

202. Strauss L. Natural right and history. Chicago: University of Chicago Press, 1953. 327 p.

203. Suwaj P. Transparency as value and principle of the public affair management in a state

under the rule of law versus public officials’ duty to present financial declarations. University of

Białystok, Varșovia, 2009. 124 p.

204. Swedberg R. The Max Weber dictionary: key words and central concepts. Stanford, 2005.

344 p.

205. Şerban D. Transparenţa în activitatea administraţiei publice. Revista de Studii Juridice nr.

3-4, 2009.

206. Tămaş S. Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultură civică. Bucureşti: Casa de

cultură şi presă "Şansa" SRL, 1996. 413 p.

207. The penguin English dictionary. Bucureşti, 2003. 1654 p.

208. Toader V. Credibility and Transparency: Sources for the Improvement of Macroeconomic

Performance. Annals of Faculty of Economics. 2009. 610 p.

209. Torbjörn L. How Open Can a Government be? The Swedish experience. Maastricht: Verle

Deckmer and Ian Thomson, 1998. 169 p.

210. Transparency International Romania. Transparența decizională în administrația publică.

Asociaţia Română pentru Transparenţă şi Asociaţia Pro Democraţia. București, 2006. 44 p.

211. Transparency International. Accesul la informaţia de interes public în România. Analiză

comparativă 2003-2007. București, 2007. 115 p.

212. Transparency International. Tools to support transparency in local governance. Germania

2004, 187 p.

155

213. United Nations E-Government Survey. Executive Summary, New York, 2012. 160 p.

214. United Nations Project Office on Governance. A Management Capacity Framework for

Local Governments to Strengthen Transparency in Local Governance in Asia. Local Governance

Research Project, 2008, 135 p.

215. Weber M. The city. Non-legitimate domination. Free Press, 1986. 325 p.

216. Weiss C. Research for Policy’s Sake: The Enlightenment Function of Social Research.

London, 1997. 531 p.

217. Williams L. Origins of the Bill of Rights. Yale: Yale University Press, 2001, 129 p.

218. Zaharia S., Borşevschii A. Accesul la informaţie: optimizarea legislaţiei naţionale.

Experienţa SUA şi a statelor Uniunii Europene. În: Legea şi viaţa nr. 6/30, 2006.

219. Zaharia V. Accesul la justiţie: concept, exigențe, realizări și perspective. Chișinău, 2008.

187 p.

220. Zlătescu I.M. Protecţia juridică a Drepturilor Omului. Institutul Român pentru Drepturile

Omului, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 1996. 314 p.

221. Банисар Д. Свобода информации и доступ к правительственным документам. Обзор

законодательства по доступу к информации в мире. Мoscova, 2004. 158 p.

222. Боршевский А.П. Основные права и свободы граждан в ведущих демократических

странах мира и в Молдове. Кишинев, 2004. 262 p.

223. Гунин Д. Транспарентность и тайна информации: теоретико-правовой аспект. Teză

de dr. în drept. Moscova, 2008. 174 p.

224. Ивонин М. Транспарентность государственного управления как объект

социологического исследования. Teză de dr. în sociologie. Moscova, 2007. 167 p.

225. Пызина Г. Транспарентность исполнительной власти: сущность и механизмы

реализации в современной России. Teză de dr. în științe politice, Moscova, 2006. 200 p.

226. Санжаревский И. Транспарентное взаимодействие государства и гражданского

общества как институциональное свойство политического процесса. Teză de dr. în științe

politice. Moscova, 2012. 178 p.

227. Тихомиров Ю.А. Административное право и процесс: полный курс. Москва, 2001.

698 p.

228. Туманова Л.В., Снытников А.А. Обеспечение и защита права на информацию.

Moscova: Городец, 2001. 344 p.

229. Манченко П. Конституционно-правовой принцип транспарентности деятельности

органов государственной власти и органов местного самоуправления в россий-ской

федерации и зарубежных государствах. Teză de dr. în drept. Moscova, 2012. 183 p.

156

Webografie: 230. Accesul la informaţii de interes public.

http://www.birouldeconsiliere.ro/detaliu.aspx?eID=326&t=Articole. (accesat pe 16.10.2011)

231. Act on the Openness of Government Activities, No. 621/99,

http://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/1999/en19990621.pdf (accesat pe 10.10.2011)

232. Apă-canal Chișinău http://www.acc.md/ (accesat pe 10.06.2013)

233. Asociaţia pentru Democraţie Participativă http://www.e-democracy.md/files/td/monitor-td-

adept-24-ro.pdf (accesat pe 26.12.2012)

234. Asociaţia pentru Democraţie Participativă www.e-democracy.md/activities/transparenta-

decizionala-1/ (accesat pe 26.12.2012)

235. Barometrul De Opinie Publică Republica Moldova, Aprilie, 2013

http://www.ipp.md/public/files/Barometru/BOP_aprilie_2013_Final.pdf, (accesat pe 5.06.2013)

236. Business Information Center Europe http://www.bice.md/?cid=22&link=43&sublink=136

(vizitat 03.04.2011).

237. CEDO a constatat violarea libertăţii de exprimare în Moldova, obligând Guvernul să achite

încă peste 5 mii euro.http://www.interlic.md/2007-07-03/1575-1575.html. (vizitat 24.03.2011).

238. Centrul de Guvernare Electronică http://www.egov.md/index.php/ro/ (accesat pe

12.11.2011)

239. Code of Good Administrative Behaviour Relations with the public

http://ec.europa.eu/transparency/civil_society/code/_docs/code_en.pdf (accesat pe 19.10.2012)

240. Congresului Autorităţilor Locale din Moldova http://calm.md/tabview.php?l=ro&idc=24

(accesat pe 5.04.2013)

241. Curtea Supremă de Justiţie despre accesul jurnaliştilor în instanţele de judecată

http://echitate.wordpress.com/2010/06/30/curtea-suprema-de-justitie-despre-accesul-

jurnalistilor-in-instantele-de-judecata/ (accesat pe 20.12.2012)

242. Decree on the Openness of Government Activities and on Good Practice in Information

Management (1030/1999). http://www.finlex.fi/pdf/saadkaan/E9991030.PDF (accesat pe

10.10.2011)

243. European Governance. A White Paper.

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/site/en/com/2001/com2001_0428en01.pdf. (accesat pe

03.06.2013)

157

244. Freedom of Information Act http://www.foia.gov/ (accesat pe 22.05.2013)

245. Gronbech-Jensen C. Journal of European Public Policy. The Scandinavian tradition of open

government and the European Union: problems of compatibility?, Vol. 5, No1, 1998.

http://centers.law.nyu.edu/jmtoc/journal.cfm?id=44 (accesat pe 18.11.2012)

246. Gronbech-Jensen C. Journal of European Public Policy. Vol. 5, No. 1, 1998.

http://centers.law.nyu.edu/jmtoc/journal.cfm?id=44 (vizitat 12.11.2010).

247. Guvernul Republicii Moldova și paginile tuturor Ministerelor acestuia www.gov.md

(ultima accesare la 15.06.2013)

248. Hotărârea CEDO din 03.07.2007 – Flux (nr.2) versus Moldova.

http://www.dejure.md/index.php?go=news&n=1724 (vizitat 24.03.2011).

249. Strategia de Reformă a Sectorului Justiţiei pentru Anii 2011–2016, Sumar executiv

www.justice.gov.md/public/files/file/proiectul_strategiei/SRSJ_final_version_adoptat_Parlament

.pdf (accesat pe 23.01.2013)

250. http://www.oas.org/dil/treaties_B-32_American_Convention_on_Human_Rights.htm

American Convention on Human Rights "Pact of San Jose, Costa Rica" (accesat pe 10.10.2010)

251. Istoria democraţiei. http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_democratiei. (accesat pe

27.07.2012)

252. Johnson Lyndon B.: "Statement by the President Upon Signing the "Freedom of

Information Act."," July 4, 1966. Online by Gerhard Peters and John T. Woolley, The American

Presidency Project. www.presidency.ucsb.edu/ws/?pid=27700, (accesat pe 12.12.2012)

253. Joint Programmes between the Council of Europe and The European Union,

www.jp.coe.int (accesat pe 14.09.2010)

254. Ministerul Justiției al Republicii Moldova www.justice.gov.md (accesat pe 11.06.2013)

255. Monitorizarea accesului la informatie în Republica Moldova

www.transparency.md/Docs/TI_monitorizarea_informatie_ro.pdf (accesat pe 16.03.2010)

256. Naurin D. Taking transparency seriously. http://www.sussex.ac.uk/sei/documents/wp59.pdf

(accesat pe 14.09.2011)

257. Naurin D.Taking transparency seriously. http://www.sussex.ac.uk/sei/documents/wp59.pdf

(vizitat 18.02.2011).

258. Oancea D., Diaconu B. Transparenţa şi avatarurile ei. www.csr-romania.ro, (accesat pe

10.10.2011)

259. Ombudsmanul European

http://www.ombudsman.europa.eu/ro/home.faces;jsessionid=2D3CF0F8BCF1985D2C073EC3D

D5D740E (accesat 06.06.2013)

158

260. ONG Acces-info http://www.acces-info.org.md (accesat pe 10.01.2013)

261. Accesul la informaţie şi transparenţa în procesul decizional: atitudini, percepţii, tendinţe.

Raport intermediar de monitorizare. Asociaţia Obştească Centrul de Promovare a Libertăţii de

Exprimare şi a Accesului la Informaţie “Acces-info”, p.1 http://www.acces-info.org.md (accesat

pe 10.01.2013)

262. Open Society Foundations http://www.opensocietyfoundations.org/ (accesat 07.06.2013)

263. Order of the Inter-American Court of Human Rights Case of Claude-Reyes et al. v. Chile

Judgment of September 19, 2006 (Merits, Reparations and Costs)

http://www.corteidh.or.cr/docs/casos/articulos/seriec_151_ing.pdf (accesat pe 17.02.2012)

264. Organization of American States http://www.oas.org/en/sla/dil/access_to_information.asp

(accesat pe 27.02.2013)

265. Organizația Mondială a Comerțului http://www.wto.org/ (accesat 07.06.2013)

266. Parlamentul Republicii Moldova www.parlament.md (accesat pe 12.06.2013)

267. Parlamentul României http://www.parlament.ro (accesat pe 10.05.2013)

268. Participarea societăţii civile la procesul decizional de nivel local, Bulat Veaceslav

http://www.transparency.md/Docs/2005/Participarea_ro.pdf (accesat pe 10.10.2011)

269. Președenția Republicii Moldova http://www.president.md (accesat pe 12.06.2013)

270. Programul de Activitate al Guvernului Republicii Moldova, Integrarea Europeană:

Libertate, Democraţie, Bunăstare, 2011-2014

http://www.mfa.gov.md/data/7203/file_487178_0.pdf (accesat pe 15.05.2013)

271. Protecţia datelor cu caracter personal

http://europa.eu/legislation_summaries/information_society/data_protection/l14012_ro.htm

(accesat pe 17.10.2011)

272. Raport privind evaluarea accesului la informaţiile oficiale în Republica Moldova.

http://www.alianta.md/uploads/docs/1234790685 (vizitat 01.02.2011).

273. Registrul de stat al actelor juridice al Republicii Moldova www.justice.md (accesat pe

15.06.2013)

274. Regulament privind înregistrarea audio digitală a sedintelor de judecata

http://jsv.justice.md/?menu=88&lang=ro (accesat pe 10.09.2013)

275. Regulamentul Privind Constituirea Şi Funcţionarea Consiliului Municipal Chişinău

http://www.chisinau.md/pageview.php?l=ro&idc=413 (accesat pe 1.05.2011)

276. Regulation (Ec) No.1049/2001 of The European Parliament and of the Council,

30.05.2001, regarding public access to European Parliament, Council and Commission

documents http://www.europarl.europa.eu/RegData/PDF/r1049_en.pdf (accesat pe 10.05.2013)

159

277. Snapshot of the Republic of Korea Country Profile http://www.business-anti-

corruption.com/country-profiles/east-asia-the-pacific/republic-of-korea/snapshot/ (accesat pe

10.05.2013)

278. Special Rapporteur on the promotion and protection of the right to freedom of opinion and

expression http://www.ohchr.org/EN/Issues/FreedomOpinion/Pages/OpinionIndex.aspx, (accesat

pe 10.08.2012)

279. Statewatch, Monitoring the State and civil liberties in Europe www.statewatch.org (accesat

pe 06.06.2013)

280. Tody Mendel, Freedom of information

http://www.article19.org/data/files/pdfs/publications/foi-as-an-international-right.pdf. (accesat pe

21.05.2013)

281. Transparency and Open Government

http://www.whitehouse.gov/the_press_office/TransparencyandOpenGovernment (accesat pe

25.05.2013)

282. Transparency International http://www.transparency.org (accesat pe 23.07.2012)

283. Transparency International Moldova

http://www.transparency.md/content/view/25/1/lang,ro/ (accesat pe 18.07.2012)

284. Transparenţa http://ro.wikipedia.org. (vizitat 23.10.2010).

285. Tratatul Final de la Maastricht http://www.eurotreaties.com/maastrichtfinalact.pdf (accesat

pe 15.04.2012)

286. United Nations E-Government Survey 2012: E-Government for the People

http://www.un.org/en/development/desa/publications/connecting-governments-to-citizens.html

(accesat pe 13.08.2012)

287. United Nations Public Administration Network http://www.upan.org/2011UN-INTOSAI-

Symposium (accesat pe 3.09.2011)

288. Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene. http://eur-

lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0047:0200:ro:PDF (vizitat la

30.03.2010)

289. Briceac A., Malachi B. Legislația privind publicarea hotărârilor judecătorești pe paginile

web – gradul de respectare de către instanțele judecătorești. http://justcivil.files.wordpress.com/2013/04/raport-de-evaluare-ijc-27-mai-2013.pdf (accesat

26.08.2013)

160

290. Transparency and Its Discontents How IO Transparency Influences Domestic Resistance

to Government Reforms Monika Bauhr, Naghmeh Nasiritousi, 2010, Suedia.

http://www.pol.gu.se/digitalAssets/1350/1350167_2010_14_bauhr_nasiritousi.pdf (accesat

21.12.2012)

291. What happens when transparency meets blame-avoidance. Public Management Review

2007.

http://www.governo.it/Presidenza/CPCD/attivita/allegati/Transparency%20and%20responsive%

20accountability.pdf (accesat 07.03.2013)

292. Case T-194/94 John Carvel and Guardian Newspapers Ltd v Council of the European

Union [1995] ECR II-2765.

http://www.eipa.eu/UserFiles/File/Free%20Publications/RightToInformation/Amaryllis.pdf.

(accesat 12.04.2013)

293. Decision of the European Ombudsman on complaint

1057/25.11.96/STATEWATCH/UK/IJH against the Council

http://www.ombudsman.europa.eu/decision/en/961057.htm (accesat 12.04.2013)

294. Can Historical Institutionalism Resolve the Limits of the “Many Hands” Dilemma?:

Institutional Accountability through the EU’s and the IMF’s Codes of Conduct.

http://www.du.edu/korbel/hrhw/working/2007/46-bania-dobyns-2007.pdf. (accesat 07.03.2013)

295. Recommendation Rec(2002)2, adopted by the Committee of Ministers on 21 February

2002 at the 784th meeting of the Ministers' Deputies.

http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/media/doc/H-Inf(2003)003_en.pdf (accesat

07.03.2013)

296. William B.T. Mock, An Interdisciplinary Introduction to Legal Transparency: A Tool for

Rational Development, 18 Dick. J. Int’l L. 293, 295 (2000).

http://repository.jmls.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1168&context=facpubs (accesat

09.01.2013)

297. http://www.nobribes.org/Documents/ Istanbul99/Seattleprespack99proc.doc., supra note

10, at 295. (accesat 07.03.2013)

298. Deckmyn V. Openness and Transparency in the European Union, Maastricht: European

Institute of Public Administration, 1998.

www.eipa.nl/Publications/Summaries/02/2002_C_02.doc (accesat 07.03.2013)

299. Den Boer M. Steamy Windows: Transparency and Openness in Justice and Home Affairs.

http://ras.sagepub.com/content/75/2/255.refs (accesat 09.01.2013)

161

300. Ravi, R. Economic Development and Transparency. http://sundaytimes.lk (accesat

02.03.2012)

301. Bennett. Understanding Ripple Effects: The Cross–National Adoption of Policy

Instruments for Bureaucratic Accountability. http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/0952-

1895.401997040/abstract (accesat 09.01.2013)

302. Dumitru Popa, Dreptul comunicarii – ramura a dreptului public si principiile acestuia,

RND, nr 9 2012. http://revistadrept.com/ (accesat 05.02.2013)

303. The Tromsø Convention http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/205.htm

(accesat 09.01.2013)

304. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.

http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=79&inline= (accesat 23.04.2012)

305. Cauza Gillberg c. Suediei (41723/06) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din 3 aprilie

2012. http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-110144#{"itemid":["001-

110144"]} (accesat 23.04.2012)

306. Principiile de la Johannesburg U.N. Doc. E/CN.4/1996/39

http://www1.umn.edu/humanrts/instree/johannesburg.html (accesat 23.04.2012)

307. Hins W., Voorhoof D. 2007. Freedom of Expression and Information in a Democratic

Society: The Added but Fragile Value of the European Convention on Human Rights.

http://gaz.sagepub.com/content/72/4-5/407.refs?patientinform-links=yes&legid=spgaz;72/4-

5/407 (accesat 13.09.2013)

308. Global Survey on internet privacy and freedom of expression. Egan & McGinley, Roche,

Gaskin, Guerra. http://unesdoc.unesco.org/images/0021/002182/218273e.pdf (accesat

13.09.2013)

309. Hotărârea Comisiei Europene pentru drepturile omului din 3 octombrie 1979 X., 1979a.

http://www.acces-info.org.md/index.php?cid=132&lid=131 (accesat 13.09.2013)

310. Pieter van Dijk, Godefridus J. H. Hoof, G. J. H. Van Hoof. Theory and Practice of the

European Convention on Human Rights. http://www.worldcat.org/title/theory-and-practice-of-

the-european-convention-on-human-

rights/oclc/451515286/editions?start_edition=21&sd=desc&referer=null&se=yr&editionsView=

true&fq= (accesat 23.04.2012)

311. Ernst and Others v. Belgium, paragraphs 60-61.

http://merlin.obs.coe.int/iris/2003/9/article4.en.html (accesat 23.04.2012)

312. Case of Gaskin v. The United Kingdom, Application no. 10454/83, Strasbourg,

07.07.1989.

162

http://www.iidh.ed.cr/comunidades/libertadexpresion/docs/le_europeo/gaskin%20v.%20united%

20kingdom.htm (accesat 23.04.2012)

313. Guerra and Others v. Italy (116/1996/735/932) 19 February 1998.

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-58135#{"itemid":["001-58135"]}

(accesat 23.04.2012)

314. Case of Pretty v. The United Kingdom, Application no. 2346/02. Strasbourg, din

29.04.2002 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-60448 (accesat

23.04.2012)

315. Recomandarea nr. 1402 (1999) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind

controlul serviciilor secrete. CM/Del/Dec(1999)674/3.1

http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta99/EREC1402.htm (accesat

15.09.2013)

316. M. O’neill, „The rights of access to community-held documentation as a general principle

of EC law”, European Public Law 1998. http://www.transparencyconference.nl/wp-

content/uploads/2012/05/Schram.pdf (accesat 10.06.2013)

317. Transparency and freedom of information: a complex relation 8 and 9 June 2012,

Frankie Schram. http://www.transparencyconference.nl/wp-content/uploads/2012/05/Schram.pdf

(accesat 11.06.2013)

318. Tratatul de la Amsterdam din 1997

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_1.1.3.html

(accesat 10.06.2013)

319. Tratatul privind Uniunea Europeană (prevederi privind principiile democratice) și Articol

1, 2 Tratatul de la Lisbona http://www.ecb.europa.eu/ecb/legal/1341/1342/html/index.ro.html

(accesat 10.06.2013)

320. Regulamentul Parlamentului European

http://www.europarl.europa.eu/sides/getLastRules.do?language=RO&reference=ANN-10

(accesat 10.06.2013)

321. Olanda și Gerard van der Wal c. Comisia Comunităților Europene, cazurile C-174/98 P

and C-189/98 P. http://curia.europa.eu/juris/liste.jsf?language=en&num=c-174/98 (accesat

20.05.2013)

322. CJUE, C-417/99, Cazul Comisiei c. Spaniei, 2001. http://eur-

lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:62001CJ0278:EN:HTML (accesat

20.05.2013)

163

323. Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu Comunităţile Europene şi Statele membre în 1994,

http://infoeuropa.md/ue-privind-rm/acord-de-parteneriat-si-cooperare-dintre-comunitatile-

europene-si-statele-lor-membre-pe-de-o-parte-si-republica-moldova-pe-de-alta-parte/ (accesat

15.07.2013)

324. Legea cu privire la libertatea de exprimare nr.64 din 23.04.2010.

http://www.ijc.md/Publicatii/mlu/legislatie/FOE_lege_ro.pdf (accesat 10.06.2013)

325. Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Planului de măsuri privind asigurarea respectării

dreptului la petiţionare, informaţie şi acces la justiţie nr.1013 din 12.09.2007

http://www.agravista.md/cgi/jump.cgi?DB=Fisier&view=File&ID=17801 (accesat 10.06.2013)

326. Codul contravenţional nr.218 din 24.10.2008, http://lex.justice.md/md/330333/ (accesat

10.06.2013)

327. Legea cu privire la secretul comercial nr. 171-XIII din 06.07.94

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312792 (accesat

10.06.2013)

328. Legea cu privire la protecţia datelor cu caracter personal nr. 17-XVI din 15.02.2007,

http://lex.justice.md/md/340495/ (accesat 11.06.2013)

329. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei nr.90 din 25.04.2008.

http://lex.justice.md/md/328131/ (accesat 10.06.2013)

330. Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție nr.1104 din 06.06.2002.

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=344902 (accesat

12.06.2013)

331. Hotărârea Guvernului privind unele măsuri de prevenire a corupţiei şi protecţionismului în

cadrul instituţiilor publice nr.615 din 28.06.2005.

http://alianta.md/uploads/docs/1285557307_HG_nr.615-

2005_privind_masuri_de_prevenire_a_coruptiei_si_protectionismului_in_institutiile_publice.do

c(accesat 15.06.2013)

332. Hotărârea Guvernului privind paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în

reţeaua Internet nr.668 din 19.06.2006.

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=316361 (accesat

18.06.2013)

333. Hotărârea Guvernului privind expertiza coruptibilităţii proiectelor de acte legislative nr.977

din 23.08.2006. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=317065

(accesat 10.06.2013)

164

334. Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind mecanismul de semnalare

şi monitorizare a nivelului corupţiei în autorităţile publice

http://www.transparency.md/index.php?option=com_content&task=category&sectionid=9&id=2

3&Itemid=68 (accesat 12.06.2013)

335. Legea nr. 208 din 21.10.11. http://lex.justice.md/md/341360/ (accesat 12.06.2013)

336. Hotărârea Curții Constituționale nr.8 din 19.06.2012, § 34

http://www.constcourt.md/pageview.php?l=ro&idc=36 (accesat 12.06.2013)

337. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 472/21 din 18.12.2008.

http://jhn.justice.md/?menu=88&lang=ro (accesat 10.06.2013)

338. Strategia de reformă a sectorului justiției pe anii 2011-2016

http://justice.gov.md/public/files/file/reforma_sectorul_justitiei/srsj_pa_srsj/SRSJro.pdf. (accesat

15.06.2013)

339. Dispozitie Curtea Supremă de Justiție Nr. 68 din

11.07.2011 http://www.justice.gov.md/tabview.php?l=ro&idc=50 (accesat 31.05.2013)

340. Legea privind descentralizarea administrativă Nr. 435 din 28.12.2006,

http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=321387&lang=1 (accesat

15.06.2013)

341. Legea cu privire la conflictul de interese Nr. 16 din 15.02.

http://lex.justice.md/md/%20327989/ (accesat 25.06.2013)

342. Legea cu privire la Comisia Națională de Integritate nr.180 din 19.12.2011

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=341741 (accesat

25.06.2013)

343. Legea cu privire la petiţionare Nr. 190 din 19.07.1994

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=313313 (accesat 25.06.2013)

344. Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr. 355-XVI

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=315367 (accesat

25.06.2013)

345. Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova nr.753-XIV din

23.12.1999, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311721

(accesat 13.04.2012) (accesat 26.06.2013)

346. Legea cu privire la protecţia concurenţei nr.1103-XIV din 30.06.2000,

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312910 (accesat

12.04.2012)

165

347. Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public,

http://lex.justice.md/md/330050/ (accesat 13.04.2012)

348. Legea instituţiilor financiare

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=338489 (accesat

12.04.2012)

349. Legea ocrotirii sănătăţii

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312823 (accesat 12.04.2012)

350. Legea telecomunicaţiilor

http://www.mtic.gov.md/img/d2011/download/2013/01/16/(16).Legea_comunicatiilor_electronic

e.pdf (accesat 13.04.2012)

351. Legea cu privire la notariat http://lex.justice.md/md/311593/(accesat 14.04.2012)

352. Hotărârea Parlamentului pentru aprobarea Concepţiei privind cooperarea dintre Parlament

şi societatea civilă, http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=314906

(accesat 15.04.2012)

353. Hotărârea Guvernului Nr. 96 din 16.02.2010 cu privire la acţiunile de implementare a Legii

nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008, http://lex.justice.md/md/333789/ (accesat 19.10.2012)

354. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la crearea Consiliului Naţional pentru

Participare nr. 11 din 19.01.2010

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=333477 (accesat

16.10.2012)

355. Primăria Municipiului Chişinău http://www.chisinau.md/pageview.php?l=ro&idc=413

(accesat 25.08.2013)

356. Comunicarea organizațională http://antreprenoriat.upm.ro/assets/cursuri/4/CM/avram-

tripon/comunicare%20in%20organizatii.pdf (accesat 12.09.2013)

357. Televiziune online www.privesc.eu (accesat 23.05.2013)

358. Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei

publice centrale şi locale nr. 317-XV din 18.07.2003

http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=312810&lang=1 (accesat

10.03.2013)

359. Contracararea utilizării abuzive a puterii publice

http://www.moldovenii.md/md/section/599 (accesat 30.01.2013)

360. Ambasada României la Chișinpău http://chisinau.mae.ro/en (accesat 12.04.2013)

361. Portalul http://e-moldova.md/ (accesat 10.06.2013)

362. Pagina oficială a Președintelui RM http://www.presedinte.md/ (accesat 11.09.2013)

166

363. Legea cu privire la statutul judecătorului

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312845 (18.02.2012)

364. Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 111/5 din 5 februarie 2013 cu privire la

aprobarea Regulamentului privind modul de constituire a completelor de judecată şi schimbarea

membrilor acestora

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=347623 (accesat

30.08.2013)

365. Notă informativă la proiectul Legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative

(din domeniul organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc. www.justice.gov.md (accesat

17.07.2013)

366. Recomandarea nr. R(94)12 si expunerea de motive a Comitetului de miniştri ai statelor

membre cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, din 13 octombrie 1994, la a

516-a reuniune a delegaţilor de miniştri.

https://wcd.coe.int/com.instranet.InstraServlet?command=com.instranet.CmdBlobGet&Instranet

Image=534553&SecMode=1&DocId=514386&Usage=2 (accesat 01.12.2012)

367. Dialectica justiţiei moldoveneşti: ce a dispărut mai întîi, etica sau transparenţa? Raport

analitic al Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei

http://crjm.org/files/reports/capc.justitia.2005.doc (accesat 24.09.2013)

368. Publicarea hotararilor judecatoresti in Republica Moldova

http://www.juridice.ro/109946/publicarea-hotararilor-judecatoresti-in-republica-moldova.html

(accesat 02.05.2013)

369. Raportul cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2007.

http://www.constcourt.md/public/files/file/Actele%20Curtii/acte_2007/h_1.pdf (accesat

15.11.2012)

370. Hotărîrea pentru aprobarea raportului cu privire la exercitarea jurisdictiei constitutionale in

anul 2012, din 31 ianuarie 2013

http://www.constcourt.md/public/files/file/Actele%20Curtii/acte_2013/raport_2012.pdf (accesat

19.04.2012)

371. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova www.ombudsman.md (accesat 23.06.2013)

372. Portarul primariilor din Republica Moldova www.primaria.md (accesat 12.04.2013)

167

Declaraţia privind asumarea răspunderii

Subsemnata, Galina Chiveri, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de

doctorat sunt rezultatul propriilor cercetări şi realizări ştiinţifice. Conştientizez că, în caz contrar,

urmează să suport consecinţele în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Chiveri Galina

CURRICULUM VITAE

Numele: CHIVERI

Prenumele: GALINA

Data naşterii: 07.01.1963

Adresa: mun. Chişinău, str. Alba Iulia, 168, ap. 16

Locul de muncă: Şef adjunct, Administraţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Serviciul relaţii externe. Activități: 1994 – 2001 – șef tren de pasageri, Direcţia de deservire a călătorilor, Î.S. «Calea Ferată din Moldova» 2006 – 2009 – inginer, Direcţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Secţia protecţia muncii şi tehnica securităţii. 2009 – 2010 – inginer categoria I, Direcţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Serviciul de protecţie şi prevenire. 2010 – Jurisconsult coordonator, Direcţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Serviciul juridic.

168

2012 – 2013 - Şef adjunct, Direcţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Secţia personal.

2013 - Şef adjunct, Administraţia Î.S. «Calea Ferată din Moldova», Serviciul relaţii externe. Studii: 1993 – 1995 – Universitatea tehnică de stat, or.Tula, Rusia

Facultatea de Tehnologie, Specialitatea: Maşini şi tehnologia prelucrării metalelor, Calificarea: inginer-mecanic.

1997 – 2001 – Universitatea de stat din Moldova, Facultatea de Drept, Specialitatea: Drept Constitutional și Administrativ, Calificarea: jurist.

2002 – 2005 – Universitatea din Viena, Austria, studii avansate de limbă germană. 2002 – 2006 – Universitatea tehnologică, or. Moscova, Rusia,

Studii postuniversitare. Aspirantură. Catedra: Securitatea activităţii vitale, Specialitatea: protecţia muncii. Aspirantă.

Din 2007 – Universitatea de Stat din Moldova, Studii postuniversitare de doctorat, Specialitatea: drept constituţional.

Doctorandă.

Limbi cunoscute: română, rusă, germană, engleză. Opțiuni: Microsoft Windows, Microsoft Word, Microsoft Excel Date personale: căsătorită, doi copii.

Lucrări științifice:

Articole ştiinţifice în reviste de profil recunoscute:

1. Chiveri G., Cârnaț T. Aspecte conceptuale privind principiul transparenței. În:

Revista Națională Drept, 2009, nr. 10-12, p. 109-111. (0,22 c.a.)

2. Chiveri G. Unele aspecte de realizare a dreptului angajaților la informare cu privire

la condițiile de muncă potrivit legislației Republicii Moldova. În: Legea și viața, 2010, nr., p.

15-17.(0,16 c.a.).

3. Chiveri G., Cârnaț T. Apariția și dezvoltarea istorică a principiului transparenței.

În: Legea și Viața, 2011, nr. 11, p. 4-10, (0,38 c.a.).

4. Chiveri G. Prezentarea teoretică a principiului transparenței. În: Закон и жизнь,

2011, nr. 11, p. 49-52, (0,22 c.a.).

5. Chiveri G., Cârnaț T. Reglementări juridice comunitare privind principiul

transparenței. În: Revista Națională de Drept, 2013, nr. 8, p. 24-27, (0,22 c.a.).

6. Chiveri G., Cârnaț M. Fundamente juridice internaționale privind principiul

transparenței. În: Revista Națională de Drept, 2013, nr. 8, p. 53-56, (0,22 c.a.).

Comunicări la foruri ştiinţifice naţionale/internaţionale:

169

7. Chiveri G., Cârnaț T. Transparența și drepturile omului. În: Creșterea impactului

cercetării și dezvoltării capacităților de inovare, Conferință științifică cu participare

internațională, 21-22 septembrie 2011, Chișinău, Centrul Editorial-Poligrafic al USM, p. 130-

133. (0,22 c.a.).

8. Chiveri G. Principiul transparenței – baza unei guvernări democratice. În: Evoluţia

Constituţionalismului în Republica Moldova, Conferință științifică cu participare internațională,

Chişinău, 7-8 mai 2012. (www.constitutia.md) (0,22 c.a.).

Date de contact:

Domiciliu: mun. Chişinău, str. Alba Iulia, 168, ap. 16

Telefon: 069748447

e-mail: gchiveri@yahoo.com