Gabi

2
Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistență a comunei primitive, desenele din peșterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte haine au rezultat, etc. Împreună cu economia în dezvoltare s-a perfecționat și „arta ținerii socotelilor”, punctul de cotitură reprezentându-l modelul matematic elaborat de Luca Paciolo di Borgia acum mai bine de 500 de ani, după care contabilitatea a devenit de neînlocuit, fără alternative, deopotrivă o știință și o artă în urmărirea existenței și mișcării capitalurilor și utilităților, al stabilirii rezultatelor activității și plasării lor, și totul de maniera că afacerile să beneficieze permanent de suportul bănesc necesar. Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, științifice și practice sunt fără sfârșit atât în ceea ce privește cuprinderea fenomenelor economice cât și al modului în care ele sunt sistematizate, prelucrate și prezentate, astfel că despre ea niciodată nu poți să pretinzi că știi totul. Din punct de vedere istoric, câteva repere merită a fi reținute. În lucrarea "Contabilitate generală" din 1947, ediția a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu definește contabilitatea pe trei coordonate:

description

gabi

Transcript of Gabi

Contabilitatea s-a nscut odat cu economia de subsisten a comunei primitive, desenele din peterile rupestre nefiind altceva dect forme incipiente ale socotelilor: cte animale au fost, vnate i mncate, cte piei s-au jupuit i cte haine au rezultat, etc.

mpreun cu economia n dezvoltare s-a perfecionat i arta inerii socotelilor, punctul de cotitur reprezentndu-l modelul matematic elaborat de Luca Paciolo di Borgia acum mai bine de 500 de ani, dup care contabilitatea a devenit de nenlocuit, fr alternative, deopotriv o tiin i o art n urmrirea existenei i micrii capitalurilor i utilitilor, al stabilirii rezultatelor activitii i plasrii lor, i totul de maniera c afacerile s beneficieze permanent de suportul bnesc necesar.

Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, tiinifice i practice sunt fr sfrit att n ceea ce privete cuprinderea fenomenelor economice ct i al modului n care ele sunt sistematizate, prelucrate i prezentate, astfel c despre ea niciodat nu poi s pretinzi c tii totul.

Din punct de vedere istoric, cteva repere merit a fi reinute. n lucrarea "Contabilitate general" din 1947, ediia a 13-a, autorul, prof. univ. C. G. Demetrescu definete contabilitatea pe trei coordonate:

a) obiectul - contabilitatea este o ramur a tiinelor sociale care asigur nregistrarea metodic i ordonat a tuturor operaiilor privind micrile de valori, de drepturi i obligaii, precum i modificrile determinate de rezultatele activitii desfurate;

b) scopul - contabilitatea are drept scop stabilirea situaiei economice i juridice a ntreprinderii, exercitarea permanent a unui control;

c) mijloacele - contabilitatea se folosete de mijloace proprii: conturi, balane de verificare, jurnale.