FUNDAMENTELE ŞTIINŢEI MĂRFURILOR(bazele merceologiei)

CUPRINSCap.I Merceologia ştiinţa mărfurilor1.1. Obiectul şi dezvoltarea merceologiei1.2. Metodele de cercetare ale merceologiei1.3. Merceologia în corelaţie cu alte ştiinţe

Cap.II Proprietăţile mărfurilor2.1. Definirea şi clasificarea proprietăţilor2.2. Proprietăţile fizice2.3. Proprietăţile termice2.4. Proprietăţile mecanice2.5. Proprietăţile chimice2.6. Proprietăţile psihosenzoriale (organoleptice)2.7. Proprietăţile estetice

Cap.III Calitatea produselor şi serviciilor3.1. Elemente de teoria calităţii3.2. Conceptele calităţii.Ipostazele calităţii.3.3. Factorii care determină şi influenţează calitatea3.4. Funcţiile calităţii

Cap.IV Sistemul de asigurare a calităţii produselor şi serviciilor (SAQ)4.1. Conceptul şi obiectivele sistemului de asigurare a calităţii 4.2. Evoluţia sistemului de asigurare a calităţii 4.3. Funcţiile sistemului de asigurare a calităţii 4.4. Etapele de aplicare ale sistemului de asigurare a calităţii 4.5. Recepţia calitativă a loturilor de mărfuri

Cap.V Clasificarea şi codificarea mărfurilor5.1. Noţiuni generale privind clasificarea şi codificarea mărfurilor5.2. Sisteme de codificare utilizate în comerţul internaţional

Cap.VI Standardizarea şi atestarea calităţii produselor şi serviciilor6.1. Conceptul şi obiectivele standardizării6.2. Conţinutul, domeniile şi nivelul de aplicare a standardelor. Tipuri de standarde.6.3. Atestarea calităţii produselor şi serviciilor

Cap VII Marcarea produselor şi serviciilor7.1. Elemente de definire a mărcilor7.2. Funcţiile mărcilor

7.3. Clasificarea mărcilor7.4. Protecţia internaţională a mărcilor7.5. Protecţia mărcilor în România

Cap.VIII Ambalarea mărfurilor8.1. Funcţiile ambalajului8.2. Materiale pentru ambalaje8.3. Metode de ambalare8.4. Principalii indicatori pentru aprecierea economică a ambalajelor

Cap.IX Păstrarea mărfurilor9.1. Principiile conservării mărfurilor9.2.Modificări posibile ale clităţii mărfurilor în timpul păstrării

Notarea

Temă casă → 5 pct.Prezenţă laborator → 1 pct.Lucrare laborator → 2 pct.Examen → 2 pct.Total = 10 pct.

CAP.I Merceologia - ştiinţa mărfurilor

1.1. Obiectul şi dezvoltarea merceologieimercis = marfă (latină)

Denumirea logos = ştiinţă (greacă)

Obiectul → marfa Marfa → proprietăţi (generale şi specifice) → utilitate → calitate → pentru satisfacerea unor nevoi diferiteVarietatea mare a nevoilor → diversitatea produselor şi serviciilor la un moment dat

Obiectul de studiu al merceologiei → proprietăţile mărfurilor care le conferă utilitate, respectiv calitate, în strânsă legătură cu cerinţele pieţei, pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor în condiţii de eficienţă economică.Pe lângă problemele legate de calitatea mărfurilor, merceologia mai studiază:- clasificarea şi codificarea mărfurilor- standardizarea şi omologarea mărfurilor- recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor- marcarea mărfurilor- păstrarea,ambalarea şi transportul mărfurilor

Merceologia studiază mărfurile din 3 puncte de vedre:- tehnic- economic- socialD.p.d.v. tehnic → principalele proprietăţi ale

mărfurilor → modul cum este

influenţată calitatea de factorii ce acţionează în sfera producţiei şi în sfera

circulaţiei

D.p.d.v. economic → implicaţiile de natură economică a nivelului calităţii produselor asupra producătorilor (cheltuieli de producţie) şi asupra beneficiarilor (cheltuieli de funcţionare, de întreţinere)Loc important → problema optimizării calităţii mărfurilor în funcţie de costurile de fabricaţie, cheltuieli de comercializare şi utilizare → produse utile şi rentabileD.p.d.v. social → acele proprietăţi care influenţează:→ starea de sănătate a oamenilor→ nivelul de cultură şi civilizaţie→ gustul estetic

→ gradul de poluare a mediuluitoate influenţând nivelul calităţii vieţii.

Dezvoltarea merceologiei ca ştiinţă → legată de dezvoltarea capacităţilor de producţie.

- perioada orânduirii sclavagiste (greci şi romani) → primele descrieri ale mărfurilor şi unele metode de examinare a acestora

- prima carte ce cuprinde aspecte merceologice → Arabia → sec.IX – XI → “Carte orientativă asupra frumuseţii negoţului şi a cunoştinţelor despre mărfurile bune şi rele şi despre falsificarea acestora”.

- sec. XIV –Italia →”Tratat despre grutăţi, măsurări şi comerţ cu mărfuri”

- în Germania → primele încercări în descrierea mărfurilor → sec.XVII

- În ţara noastră →merceologia apare ca disciplină → o dată cu înfiinţarea primei şcoli comerciale la Bucureşti – 1864 şi Galaţi – 1865

- 1913 –Bucureşti şi 1920 – Cluj → înfiinţează → Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale → se predă studiul mărfurilor

- 1975 → Asociaţia Internaţională de Merceologie şi Tehnologie → Viena- 1990 → Asociaţia Naţională de Merceologie din RomâniaDefiniţii date merceologiei● prof.Johann Beckmann (1739-1811) – univ. Götingen → “studiul proprietăţilor, al modului de obţinere şi al analizei, ca şi al importanţei sociale a mărfurilor”● prof.Viktor Pöschl (1884-1948) – univ.Mannheim → “ştiinţa mărfurilor sub toate formele”

1.2.Metodelede cercetare ale merceologieiMetodele de cercetare s-au dezvoltat continuu, datorită dezvoltării ştiinţei şi tehnicii şi a producţiei de mărfuri.• Metoda observaţiei → reprezintă trapta senzorială a cunoaşterii.

→ constă în urmărirea metodică şi intenţionată a comportării mărfurilor, a evoluţiei calităţii lor.

→ presupune constatarea faptelor aşa cum se desfăşoară în mod natural şi firesc, fără intervenţia specialistului.

b) Metoda experimentală → presupune o observaţie provocată→ constă în reproducerea artificială a unor momente din circulaţia tehnică a

mărfurilor sau în modificarea intenţionată a unor parametri ai mediului în scopul observării modului de comportare a mărfurilor în condiţiile special create de cercetător.c) Metoda statistică → este utilizată pentru prelucrarea, analiza şi interpretarea datelor rezultate din experimente şi măsurători.

→ prezintă avantajul generalizării datelor de la eşantion la lot, de la produs la grupa de produse.

d) Metoda matematică → un instrument valoros de lucru şi analiză a problemelor legate de calitatea produselor, a optimizării structurii sortimentului de mărfuri, a estimării şi cuantificării calităţii.

→ o disciplină distinctă → CALIMETRIEe) Metoda comparativă → utilizată pentru ierarhizarea produselor în funcţie de nivelul calităţii atins la un moment dat, în funcţie de mai multe criterii.

→ prin ac. metodă se exprimă superioritatea, egalitatea sau inferioritatea unor produse faţă de altele.

→ prin ac. metodă sunt puse în pararel două sau mai multe produse, sau grupe de produse cu scopul de a stabili asemănările şi deosebirile dintre ele.

e) Metoda tipologică → studiază caracteristicile de structură ale unui produs sau ale unei de grupe de produse, în vederea sistematizării acestora.

→ pe această bază merceologia a elaborat clasificări tipologile ale produselor:

- alimentare - nealimentare

- vegetale – animale – minerale

- materii prime – semifabricate – produse finite1.3.Merceologia în relaţie cu alte ştiinţeMerceologia → la graniţa dintre tehnic şi economic şi facilitează schimbul de informaţii în ambele sensuri

Ştiinţele tehniceCalitologiaStandardizareaTehnologia

Ştiinţele naturii Ştiinţele juridiceBiologia Codul comercialBotanica Merceologia Dreptul publicChimia Drept civilFizica Ştiinţele economice LegislaţieZoologia şi fundamentale

EconomieMarketingManagement

CAP.II Proprietăţile mărfurilor

Proprietăţile → însuşiri, atribute ale mărfurilor care le dau acestora o anumită utilitate în consum şi au menirea să satisfacă o nevoie, să aducă un serviciu consumatorilor.

Clasificarea proprietăţilor → după mai multe criterii:- După ponderea pe care o au în stabilirea calităţii- Proprietăţi critice → determină în mod hotărâtor calitatea → 10% din nr.proprietăţilor unui produs- Proprietăţi importante → contribuie într-o măsură considerabilă la asigurarea unui anumit nivel al calităţii → 40% din nr.proprietăţilor unui produs- Proprietăţi minore → contribuie într-o măsură mică la stabilirea calităţii → 50% din nr.proprietăţilor unui produs

b) După aportul pe care îl au proprietăţile la serviciul pe care îl îndeplinesc mărfurile în timpul utilizării- Proprietăţi tehnico-funcţionale (rezistenţa, masa, compoziţia chimică)- Proprietăţi economice (consum de energie, cheltuieli pt. întreţinere şi reparaţii)- Proprietăţi psihosenzoriale (culoare, miros, gust)- Proprietăţi ergonomice (confortul în utilizare)- Proprietăţi ecologice (gradul de poluare a mediului)

c) După modalităţile de apreciere şi măsurare a proprietăţilor- Proprietăţi măsurate direct (masa, dimensiunile)- Proprietăţi apreciate indirect (siguranţa în funcţionare, durabilitatea)- Proprietăţi apreciate organoleptic (gust, consistenţă)d) După natura proprietăţilor- Proprietăţi fizice, chimice, mecanice- Proprietăţi igienice, microbiologice- Proprietăţi tehnologice, psihosenzoriale

Mărimea proprietăţilor → se exprimă → prin intermediul valorilor prescrise sub formă:

→ cifrică→ noţională

Exprimarea cifrică → pentru majoritatea proprietăţilor → sub formă de:- valori absolute (2 Kg, 50 cm)- valori relative (65%)- valori limitative (minim 10%, maxim 0,2%)- valori de interval (100g ± 2g)

Exprimarea noţională → pentru proprietăţile psihosenzoriale → sub formă de adjective cu sau fără grad de comparaţieProprietăţile fizice- Masa → cantitatea de materie conţinută de un corpMerceologia → mai multe categorii derivate din masă:- Masa pe unitatea de lungime (g/m )→ ţesături- Masa pe unitatea de suprafaţă (g/m2) → hârtie, covoare- Masa pe unitatea de volum (g/m3) → lemn, prod. din lemn- Masa comercială (Mc) → produse higroscopice

Mc – masa comercială 100 + Ua Mn – masa netă

Mc = Mn ∙ ------------- Ua – umidit.legal admisă 100 + Ur Ur - umiditatea reală

2. Densitatea (masa specifică) → masa unităţii de volumm

Densitatea absolută ρ = ---- (g/cm3, Kg/m3) → se V

aplică corpurilor cu structură omogenăDensitatea relativă → raport între masa unui corp şi masa unui volum egal dintr-un corp de referinţă (apa distilată care la temp. de 4OC are ρ = 1g/cm3) → se aplică corpurilor cu structură neomogenă3. Higroscopicitatea → proprietatea mărfurilor de a face schimb de vapori de apă cu mediul înconjurătorViteza de primire/cedare a vaporilor depinde de structura moleculară a produsului, de temperatura şi umiditatea mediului.

4.Umiditatea → conţinutul total de apă dintr-un produs. → importantă pentru prod. alimentare, textile, chimice, din lemn

deoarece influenţează * masa comercială * determinările de laborator * determină condiţiile de păstrare

Convenţie → s-a stabilit o anumită cantitate de apă legal admisă pentru fiecare produs → umiditate legal admisăPentru textile → repriză

5. Permeabilitatea → proprietatea unor mărfuri de a lăsa să treacă prin ele apa, vaporii de apă şi gazele.→ mare importanţă pentru prod. textile şi încălţăminte influenţând gradul de confort→ inversul ac. proprietăţi → impermeabilitatea

Proprietăţile optice1. Culoarea → are implicaţii deosebite asupra altor proprietăţi (psihosenzoriale, estetice)→ este dată de suma radiaţiilor din spectrul vizibil pe care un corp le reflectă şi care stimulează selectiv retina

Dacă un corp reflectă uniform toate radiaţiile → albDacă un corp absoarbe uniform toate radiaţiile → negru

2. Transparenţa → însuşirea unui corp de a fi străbătut de radiaţiile luminoaseUn corp este cu atât mai transparent cu cât absoarbe şi reflectă mai puţină luminăSe exprimă → factorul de transmisie → raportul între razele luminoase care au pătruns în material şi cele care au trecut prin materialTransparenţă foarte bună → factor de transmisie >90% (sticla)Inversul transparenţei → opacitatea

3. Luciul → proprietatea mărfurilor de a reflecta lumina incidentă cu difuziune cât mai redusă→ depinde de aspectul suprafeţei

reflexie regulată reflexie difuzăÎn merceologie luciul poate fi: sticlos, metalic

4. Indicele de refracţie → o constantă proprie unor produse lichide şi solide sin. unghiului de incidenţă (i)

ir = ----------------------------------------- sin. unghiului de refracţie (r)

→ o caracteristică importantă pentru: uleiuri comestibile, băuturi alcoolice, sticlă optică→ determinarea ac. caracteristici → scopul aprecierii gradului de puritate al unor produseProprietăţi termiceExprimă modul de comportare a mărfurilor la acţiunea energiei termiceInfluenţate de: → temperatură

→ structura internă → suprafaţa

Căldura specifică → cantitatea de căldură necesară 1 g dintr-un produs pentru a-şi ridica temperatura cu 10C fără a-şi modifica starea fizică sau chimică→ unitatea de măsură → caloria → cantitatea de căldură necesară 1 g de apă pentru a-şi ridica temperatura cu 10C1 cal = 4,185 Jouli1 Kcal = 1000 calorii

2. Dilatare termică → proprietatea unor produse de a-şi modifica dimensiunile sub acţiunea călduriiImportanţă: → produsele metalice

→ instrumente de precizie → produse din sticlă

Dilatarea poate fi:

Liniară – alungirea unui corp cu lungimea de 1 m la ridicarea temperaturii cu 10C → α – coeficient de dilatare liniarăVolumică – creşterea volumului unui corp cu volumul de 1m3 la ridicarea temperaturii cu 10C → β – coeficient de dilatare volumică

1 Δl 1 ΔVα = -- ∙ ----- β = ---- ∙ --------- β = 3 α

l Δt V Δt

3. Conductibilitatea termică → proprietatea unor mărfuri de a conduce căldura → cantitatea de căldură ce trece print-un corp este → direct proporţională cu cu suprafaţa lui şi cu timpul

→ invers proporţională cu grosimeaConductibilitate termică → mare → metalele

→ mică → lemn, sticlăImportanţă → mărfuri metalice (conductori,vase)

→ mărfuri din sticlă → mărfuri textile

Proprietăţile mecanice → exprimă modul de comportare a mărfurilor în timpul utilizării, la acţiunea unor forţe exterioare care tind să le modifice structura → determină în mare măsură durabilitatea produselor finite1. Rezistenţa → în funcţie de modul de acţiune al forţelor exterioare poate fi:la tracţiunela compresiunela încovoierela forfecarela răsucire la uzură (frecare)

2. Duritatea → rezistenţa opusă de un produs la acţiunea unei forţe exterioare care tinde să-i modifice superficial suprafaţaIerarhizarea substanţelor → scara lui Mosh → 10 trepte

treapta I → duritatea cea mai mică → talcultreapta X → duritatea cea mai mare → diamantul

3. Durabilitatea → o proprietate sintetică în care se regăsesc direct sau indirect valorile principalelor proprietăţi mecanice → caracteristica mărfurilor de a-şi menţine însuşirile iniţiale un timp cât mai îndelungat, în condiţiile unei utilizări normale Proprietăţile chimice → exprimă → compoziţia şi structura chimică

→ stabilitatea faţă de acţiunea agenţilor chimici

→ solubilitatea → conţinutul de substanţă uscată

1. Compoziţia chimică → împreună cu structura, determină în cea mai mare parte mărimea celorlalte proprietăţi care stabilesc nivelul calităţii la un moment dat

→ presupune cunoaşterea proporţiilor principalelor categorii de substanţe care alcătuiesc produsul * subst. de bază

* subst. secundare* impurităţi* corpuri străine

→ proporţiile în care aceste substanţe se regăsesc într-un produs determină * destinaţia acestora

* modul de comportare faţă de anumiţi factori care acţionează pe parcursul circuitului tehnic al mărfurilor

2. Stabilitatea la acţiunea agenţilor chimici → proprietatea mărfurilor de a rezista sau nu la contactul cu diferite substanţe în timpul utilizării. → presupune cunoaşterea modului de comportare a mărfurilor faţă de acţiunea acizilor, bazelor,sărurilor, oxigenul

Proprietăţile psihosenzoriale (organoleptice)Analizele psihosenzoriale → sferă largă de cuprindereCea mai mare importanţă → mărfurile alimentarePentru înlăturarea subiectivismului inerent acestui tip de determinări* se aplică metode şi tehnici adecvate* la prelucrarea rezultatelor se aplică metode statistico-matematice

- Proprietăţi olfactive - mare importanţă în reglarea echilibrului psihosenzorial al omului- influenţează comportamentul uman prin stimularea sau respingerea consumului anumitor produse- stimulii olfactivi → formaţi din moleculele unor substanţe volatile (osmofore) existente în produse şi care sunt aspirate prin mirosire- majoritatea substanţelor osmofore sunt de natură organică → oferă o mare varietate de mirosuri

Clasificarea mirosurilor → sugerată → prisma lui Henning

Capacitatea de diferenţiere a mirosurilor de către om este diferită, în funcţie de:* experienţa anterioară

* asocierile care se fac

2. Proprietăţile gustativeGustul → o formă a sensibilităţii chimice care serveşte la aprecierea şi

selecţia produselor alimentare şi la crearea condiţiilor psihosenzoriale favorabile ingerării lor

- ac.proprietăţi sunt determinate de proprietăţile chimice ale alimentelor, de componentele acestora care au gust şi se dizolvă în salivă - ac. componente → subst. glucofore → rol de a excita papilele gustative- d.p.d.v. al gustului alimentele pot fi:- Sipide → care au gust- Insipide → care nu au gustGusturile se împart în:- senzaţii de bază →sărat, acru, dulce, amar → sunt provocate de subst.pure- senzaţii derivate (mixte) → sunt provocate de amestecul senzaţiilor de bază

Reprezentarea gusturilor → tetraedrul lui HenningSubst.care provoacă senzaţii de bază

* dulce pur → glucoză, fructoză, zaharoză* sărat pur → clorura de sodiu* acru pur → sol.de acid acetic, acid citric* amar pur → produse care au în componenţă o grupare nitro (-NO2) → sărurile

de magneziu, chinina

3.Aroma → o caracteristică complexă, gustativ-olfactivă specifică produselor alimentare

- este o senzaţie generată de proprietatea unor subst.care stimulează concomitent mirosul şi gustul

- este conferită de o subst.chimică sau un amestec de subst.naturale sau chimice şi particularizează unele produse alimentare

4. Proprietăţile tactile → o cale importantă de obţinere a informaţiilor privind unele caracteristici de calitate ale mărfurilor

- sensibilitatea tactilă a pielii se datorează terminaţiilor nervoase libere

- exprimarea sensibilităţii tactile → indici noţionali

- informaţiile obţinute prin intermediul sensibilităţii tactile sunt cuprinse într-o arie foarte diversă: caract.geometrice, tuşeu, starea termicăProprietăţi estetice- Însuşiri ale mărfurilor care exprimă gradul lor de perfecţiune la un moment dat, cumulând cerinţele spirituale ale individului şi ale societăţii faţă de ele- Se exprimă prin intermediul unor categorii estetice ca: formă, linie, culoare, ornament

- Aceste însuşiri trebuiesc realizate în strânsă legătură cu alte proprietăţi ca: funcţionalitatea, modul de întreţinere, structura şi natura materialului din care sunt realizate mărfurile

- Forma → provoacă o reacţie emoţională, conştientă sau inconştientă la aprecierea senzorială a produselor

Forma → trebuie corelată cu structura şi compoziţia chimică a produsului respectiv pentru a corespunde cât mai bine destinaţiei

Evoluţia formei → poartă amprenta dezvoltării tehnicii în diferite perioade istorice, constatându-se trecerea de la forma grea şi încărcată la simplitate, eleganţă şi raţionalitate în utilizare

- Modularea → una din căile de obţinere a formelor moderne. Constă în proiectarea şi realizarea unor produse (grupe de produse) cu dimensiuni corelate pt.asigurarea funcţionalităţii lor prin moduri diferite de asamblare, cu efecte estetice şi economice diferite- În cadrul relaţiei formă-funcţie → forma nu are rol decisiv- Forma → are mobilitate mai mare- Evoluţia formei este determinată de mai mulţi factori: economici, sociologici, nivel de trai, înnoire-diversificare, cerere-ofertă

2.Linia → determină forma obiectelor în natură, producând o infinitate de formeLiniile pot fi: drepte, circulare, sinuoase, ondulate, în serpentineAsocierea mai multor tipuri de linii amplifică rezultatele expresive,

datorită contrastului lor3.Desenul → alături de culoare deteremină într-o mare măsură aspectul bunurilor de larg consum

Se pot utiliza: - Desene liniare - desene geometrice- Desene florale - desene zoomorfe- Desene statice - desene dinamice

4. Ornamentul → un element de podoabă sau un ansamblu de elemente decorative care prin formă, culoare şi ritm au menirea de a înfrumuseţa, de a întregi compoziţia unui produs.Presupune o tehnică şi o concepţie specifică a împodobirii şi poate fi: - figurativ, zoomorf, floral, geometric, fantezist5. Culoarea → o caracteristică estetică de mare importanţă în cadrul procesului de înnoire –diversificare a gamei sortimentale- Are o serie de efecte fiziologice şi psihologice asupra omului

- Culoarea → sentimente afective* culori calde: roşu, portocaliu* culori reci: albastru, violet

- Culoarea → efecte subiective* calde → sugerează apropierea în spaţiu

* reci → sugerează îndepărtarea în spaţiu- Culoarea → efecte fiziologice

* calde → determină creşterea presiunii arteriale şi a ritmului respirator* reci → determină scăderea presiunii arteriale şi a ritmului respirator

6. Stilul → un mod de comunicare, de expresivitate a obiectelor, datorită unui număr mare de particularităţi corelate estetic.Poartă amprenta unei anumite perioade, respectiv a trăsăturilor spirituale care individualizează un domeniu al culturii dintr-un moment istoric datSe poate vorbi de un stil - individual

- naţional- al epocii

7. Armonia → o categorie estetică care exprimă coeziunea, concordanţa elementelor componente ale unui întreg, unitatea conţinutului şi formei.

CAP.III Calitatea produselor şi serviciilor

3.1. Elemente de teoria calităţiiÎn condiţiile producţiei de serie mare → produsul → elemente de bază al loturilor

de mărfuri.Sub această formă circulă mărfurile de la producători la unităţile comerciale.Trebuie făcută difereţa între

* calitatea unităţii de produs* calitatea loturilor de mărfuri

Lotul de mărfuri este alcătuit din: produse de acelaşi felobţinute prin acelaşi proces de fabricaţiedin acelaşi lot de materii primesosite la destinaţie cu acelaşi mijloc de transportdestinate aceloraşi nevoi

Calitatea unităţii de produs → este apreciată în raport cu propriul său etalon specificat în standard sau normă tehnică.

Este importantă mai ales pentru utilizatorul final (cumpărătorul).

Calitatea loturilor → se apreciază prin gradul în care se regăseşte calitatea unităţii de produs în colectivitatea de mărfuri.

Este importantă în relaţiile contractuale dintre furnizor – transportator – beneficiar.

Concepte de bază

a) Cerinţele calităţii → expresiile cererilor formulate de beneficiari în timpul cercetărilor de piaţă şi reprezintă comanda socială la un moment dat.

→ consumatorii chestionaţi îşi exprimă opţiunile pentru un nivel sau altul al calităţii, fără să indice precis valoarea unei anumite proprietăţi.

b) Proprietăţile → toate însuşirile specificate ale unui produs necesare pentru acoperirea unei nevoi şi care îi conferă utilitate.

→reprezintă traducerea în termeni tehnici a cerinţelor calităţiic) Caracteristicile de calitate → sunt cele mai importante proprietăţi

selecţionate după aportul lor la stabilirea gradului de utilitate al produsului la un moment dat

d) Funcţiile calităţii → sunt rezultatul grupării a două sau mai multe caracteristici înrudite, complementare, care exprimă gradul de satisfacere al nevoii.

e) Parametrii → exprimă mărimea, valoarea proprietăţilor şi a caracteristicilor de calitate ale produselorf) Indicii → exprimă valorile relative ale mărimii unei proprietăţi faţă de cea de referinţăg) Indicatorii calităţii → sunt expresii cifrice sau noţionale ale calităţii produselor/serviciilor. Au o sferă de cuprindere mai mare

3.2. Calitate – concept. Ipostazele calităţiiÎn sens larg → calitatea → o categorie filosofică → exprimă → însuşirile

esenţiale ale unui produs (serviciu) care-l fac să se distingă de celelalte produse similare, care au aceiaşi destinaţie.

În standardul ISO → calitatea → ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs (serviciu) care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite.

Calitatea → caracter complex şi dinamicCracterul complex → rezultă din complexul de condiţii (tehnico-

funcţionale, economice, sociale,ecologice) pe care trebuie să le îndeplinească un produs (serviciu) pentru a satisface nevoia pentru care a fost creat.

Caracterul dinamic → rezultă din caracterul dinamic al nevoilor determinat de următorii factori:progresul tehnico-ştiinţificexigenţele crescânde ale consumatorilorcompetitivitatea tehnică

Ridicarea continuă a calităţii produselor → 2 căiExtensivă → se concretizează prin creşterea în timp a nr. de caracteristici utile ale produsuluiIntensivă → se concretizează prin îmbunătăţirea în timp a nivelului unor caracteristici de calitate

Ipostazele calităţii

Exprimă anumite faze de realizare a calităţii sau momente din circuitul tehnic al mărfurilor.a) Calitatea proiectată → reflectă valorile individuale ale proprietăţilor, la un nivel stabilit în urma comparării mai multor variante, în scopul satisfacerii într-o anumită măsură a nevoilor consumatorilor.

b) Calitatea omologată → exprimă valorile individuale ale proprietăţilor avizate de o comisie de specialişti în vederea fabricării seriei zero care are caracterul de etalon.c) Calitatea prescrisă → indică nivelul limitativ al valorilor individuale ale proprietăţilor, înscrise în standarde, norme, specificaţii.

Pe baza acesteia se face recepţia calitativă a loturilor de mărfuri.d) Calitatea contractată → exprimă valorile individuale ale proprietăţilor asupra cărora s-a convenit între părţile contractante. De regulă este apropiată de cea prescrisă.

e) Calitatea reală → exprimă nivelul valorilor individuale ale proprietăţilor determinat la un moment dat pe circuitul tehnic şi se compară cu calitatea prescrisă sau cea contractată.

D.p.d.v. al producătorului şi beneficiarului• Calitatea tehnică (industrială) → exprimă gradul de conformitate a valorilor individuale ale proprietăţilor (tehnico-funcţionale) faţă de prescripţiile standardelor în vigoare, lăsând pe plan secundar celelalte propriet.

→ reprezintă p.d.v.al producătorului

2. Calitatea comercială → exprimă nivelul caracteristicilor psihosenzoriale, varietatea gamei sortimentale, mărimea termenului de garanţie, activitatea de “service”,modul de prezentare şi ambalare, volumul cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare

→ are mare importanţă în luarea deciziei de cumpărare, pentru anumite categorii de produse (alimentare, textile, încălţăminte)

→ reprezintă p.d.v.al consumatorului

3.3. Factorii care determină şi influenţează calitatea

Calitatea produselor (serviciilor) → se realizează prin participarea unor factori* principali → acţionează în sfera producţiei → determină nivelul calităţii * secundari → sfera circulaţiei → influenţează nivelul calităţii

determină cercetarea/proiectareacalitatea materii prime/auxiliare

proces tehnologiccalificarea forţei de m-că

Factorii controlul calităţiicalităţii standardele/normele

influenţează ambalareacalitatea transportul

păstrarea (depozitarea)

Cercetarea/proiectarea → are o pondere f.mare în asigurarea nivelului calitativ preconizat

Sursele de idei pt.produse noi sau pt.modernizarea celor existente:testarea pieţei actuale şi potenţialecreaţia proprie şi cercetarea de laboratorcercetare/documentare

Transpunerea noilor idei în valorile individuale ale proprietăţilor noilor produse/servicii → colaborarea între ingineri şi economişti.

Materiile prime şi auxiliare → importanţă deosebită în asigurarea calităţii produselor

→ proprietăţile acestora se transferă într-o mare măsură în proprietăţile produsului finit

Datorită reducerii cantităţii de materii prime naturale → preocupări intense pentru:• Reducerea consumului specific pe unitatea de produs fără a afecta calitatea produselor• Creşterea indicelui de valorificare a materiilor prime• Introducerea înlocuitorilor sintetici• Recuperarea materiilor refolosibile

Procesul tehnologic → trebuie organizat astfel încât să permită valorificarea la maxim a posibilităţilor de transformare a materiilor prime în produse finite.

→ pt. atingerea acestui obiectiv trebuiesc îndeplinite trei condiţii:• calitatea utilajului• organizarea fluxului tehnologic• calificarea lucrătorilor

Calitatea utilajelor se poate aprecia prin intermediul caracteristicilor:tehnice (grad de automatizare, robotizare)de funcţionalitate în timp (fiabilitate)economice (randament, consum de energie)igienico-sanitare (să nu impurifice produsele)

La organizarea fluxului tehnologic se au în vedere:modul de amplasare a utilajelormodul de constituire a echipelor de lucru

Calificarea profesională a salariaţilor → condiţie esenţală pt. realizarea calităţii prod.

3.3. Funcţiile calităţiiFuncţia tehnică → este conferită de grupa caracteristicilor tehnico-funcţionale→ exprimă gradul de utilitate, de satisfacere a nevoilor

Caract. tehnice îşi au originea în calit. materiilor prime, calit.procesului tehnologic, nivelul tehnic al mijloacelor de producţie→ valorile ac. caract. sunt măsurabile cu exactitate şi au caracter obiectiv→ sunt prevăzute în standarde şi stau la baza negocierilor dintre producător şi beneficiar

Caract.funcţionale sunt proprii produselor de folosinţă îndelungată→ exprimă gradul de satisfacere al nevoii în timp, prin folosirea repetată a produselor→ exprimă calitatea pe termen lung

În cadrul relaţiilor de intercondiţionare cu celelalte funcţii, funcţia tehnică determină şi influenţează în mod hotărâtor mărimea celorlalte→ evaluarea funcţiei tehnice se poate face prin măsurători directe şi indirecte

Funcţia economică → are ca esenţă aprecierea produselor prin prisma serviciului adus beneficiarului, raportat la costul global→ trebuie să se apere interesele consumatorilor prin optimizarea cheltuielilor pe care produsele le ocazionează în utilizare→ calitatea optimă → gradul în care un produs îndeplineşte serviciul specificat, în condiţii de cost global minim

Funcţia socială → derivă din influenţa pe care o are calitatea produselor asupra condiţiilor de muncă şi de trai şi a mediului înconjurător→ importanţa ac. funcţii s-a accentuat în perioada actuală, datorită caracterului de masă al producţiei şi consumuluiÎn cadrul acestei funcţii un rol important îl ocupă: caract.psihosenzoriale, ergonomice şi ecologice→ ponderea caract.psihosenzoriale a crescut în mod considerabil în aprecierea calităţii produselor, mai ales a celor de vestimentaţie, mobilă, autoturisme, alimente

→ pt.aceste produse caract.psihosenzoriale sunt hotărâtoare în luarea deciziei de cumpărare→ caract.ergonomice şi ecologice au crescut ca pondere în aprecierea calităţii, fiind hotărâtoare în lansarea pe piaţă a produselor, în special pe piaţa externă unde există reglementări foarte stricte în acest domeniu

CAP.IV Sistemul de asigurare a calităţii produselor şi serviciilor

4.1. Conceptul de SAQSAQ → cuprinde ansamblul de structuri organizatorice, responsabilităţi,proceduri şi resurse orientate pentru implementarea conducerii calităţii în condiţii de eficienţă economicăCaracteristica principala a SAQ → aplicarea simultană a unui pachet de proceduri, în toate fazele ciclului de producţie şi la toate locurile de muncă.

SAQ → este folosit ca un instrument eficient al conducerii întreprinderii, iar în relaţiile contractuale reprezintă un element care conferă încredere în furnizor4.2. Obiectivele SAQ• realizarea şi menţinerea calităţii efective a produselor şi serviciilor pentru a satisface în permanenţă nevoile beneficiarilor• să dea încredere propriei conduceri că va fi atinsă şi menţinută calitatea produselor• să dea încredere beneficiarilor că este sau va fi atinsă calitatea contractată pentru produsele livrate sau serviciile prestate

4.3. Evoluţia SAQ→ Sistemul calităţii a cunoscut o evoluţie în timp şi spaţiu atât d.p.d.v. al denumirii cât şi al obiectivelor→ SAQ a apărut mai întâi în Japonia între 1950-1960 sub denumirea de “Control Total al Calităţii”(TQC)→ a fost repede adoptat în SUA unde i s-au pus bazele teoretice → Feigenbaun→ în perioada 1955-1966 SAQ s-a răspândit şi în ţările vest-europene datorită avantajelor pe care le conferă producătorilor şi beneficiarilor

D.p.d.v. al obiectivelora) Orientarea către produs → se pune accent pe verificarea calităţii după terminarea procesului de producţie → se acordă atenţie constatării defectelor şi nu prevenirii lorb) Accent pe controlul statistic al procesului de producţie → scop imediat → ţinerea sub control a procesului tehnologic→ scop pe termen lung → descoperirea cauzelor defectelor şi îmbunătăţirea calităţiic) Orientarea către SAQ → prin înfiinţarea unor structuri avansate (compartimente, servicii) pentru calitate în întreprindere

→ s-au creat astfel premisele realizării unui flux informaţional pentru calitated) Educarea şi instruirea întregului personal de la membrii conducerii până la executanţi, în vederea realizării calităţii la toate nivelurile

e) Orientarea către societate → crearea unor produse de calitate la costuri redusef) Orientarea către utilizatori → etapa actuală → pt. satisfacerea nevoilor efective ale acestora, pe diferite perioade ale ciclului de viaţă al produsului

4.4.Funcţiile SAQ• Funcţia de construire a calităţii şi prevenire a defectelor → constă în aplicarea pe fiecare etapă şi fază de realizare a produsului a unor operaţii de control a acestuia→ această funcţie → este legată de conceptul de asigurare a calităţii care exprimă ideea realizării de produse şi servicii cu mijloace umane şi materiale contolate riguros în cadrul unui sistem unitar, începând cu proiectul şi terminând la utilizator, prin urmărirea modului de comportare în timpul exploatării în condiţii reale

b) Funcţia de atestare a calităţii prin evaluare şi certificare → constă în analiza operaţiilor efectuate în cadrul etapei încheiate, însoţită de decizia de trecere la etapa următoare→ în acest sens există avizările, omologările, recepţiile, evidenţa rebuturilorc) Funcţia de îmbunătăţire a calităţii → reprezintă efectul celorlalte funcţii, scopul final al sistemului→ prin urmărirea permanentă a produselor în fabricaţie şi exploatare se crează premisele adaptării acestora la nevoile sociale

4.5. Etapele de aplicare ale SAQa) Controlul de marketing → se face pentru analiza nivelului calitativ al produselor şi serviciilor solicitate pe piaţăb) Controlul proiectării → pentru analiza activităţii de creaţie – cercetare, proiectare şi elaborarea documentaţiei pentru calitatec) Controlul materiilor prime şi materialelor → se face pentru alegerea furnizorilor în funcţie de calitatea pe care o oferăd) Controlul fluxului de fabricaţie → se verifică operaţiile necesare realizării produselor

e) Controlul produselor finite →se face pentru depistarea produselor neconformef) Controlul expedierii produselor la beneficiar → pentru a vedea cum este influenţată calitatea de ambalare,manipulare, transport, depozitareg) Controlul “service”-ului → presupune controlul activităţii de asistenţă tehnică, de punere în funcţiune şi exploatare a produselor, de instruire a beneficiarilor asupra modului corect de utilizaref) Controlul fiabilităţii → constă în urmărirea modului de comportare la beneficiar, în condiţii reale de funcţionare

4.6. Recepţia loturilor de mărfuriRecepţia → operaţia de verificare calitativă şi cantitativă a loturilor de mărfuri de către beneficiar, pentru stabilirea gradului de concordanţă a calităţii reale cu calitatea prescrisă (contractată)Recepţia → efecte

* juridice

→ momentul recepţiei marchează trecerea loturilor de mărfuri din proprietatea furnizorului în proprietatea beneficiarului prin plata (sau facturarea) contravalorii produselor

→ din momentul recepţiei beneficiarul îşi asumă răspunderile pentru viciile (defectele) aparente (vizibile), uşor de identificat, iar furnizorului îi revine răspunderea pentru viciile ascunse,care apar în timpul păstrării sau utilizării la consumator

* economice→ pentru unele produse industriale de folosinţă îndelungată, momentul recepţiei marchează şi momentul începerii termenului de garanţie, perioadă în care furnizorul are obligaţia de a repara, pe cheltuiala sa, produsele care se defectează

Locul recepţiei → este, de regulă, la sediul furnizorului, pentru a se evita transportul inutil al loturilor de mărfuri, în cazul respingerii lor→ poate avea loc şi la sediul beneficiarului → se face de către o comisie a beneficiarului. În cazul în care se hotărăşte respingerea lotului, acesta este ţinut în custodie până soseşte delagatul furnizorului şi se verifică din nou calitatea

Metodologia recepţieiComisiile de recepţie constituite din 3-5 membri, procedează la verificarea

calitativă şi cantitativă a loturilor de mărfuri parcurgând următoarele etape:a) Verificarea stării mijloacelor de transport d.p.d.v. al integrităţii sigiliului aplicat de furnizorb) Verificarea actelor care însoţesc lotul (certificat de calitate, buletin de analiză, specificaţia sortimentului livrat) şi confruntarea cu prevederile contractului

c) Alegerea şi aplicarea tipului de verificare a calităţii fie prin intermediul caracteristicilor atributive fie prin cele măsurabile sau din ambele gruped) Alegerea tipului de control a calităţii loturilor prin verificare 100% sau prin eşantionaree) Identificarea parametrilor statistici de control stabiliţi prin standard sau contractf) Prelevarea eşantionului prin una din metodele standardizateg) Interpretarea rezultatelor şi luarea hotărârii de acceptare sau respingere a lotului în funcţie de nr.produselor defecte

Verificarea prin atribute → constă în examinarea unor caracteristici psihosenzoriale care determină împărţirea produselor în două categorii → corespunzătoare (acceptate)

→ necorespunzătoare (respinse)Această verificare este relativ simplă, economică şi des utilizată în cazul

produselor la care aceste caracteristici au o pondere mare în aprecierea calităţii (alimentare, textile)

Rezultatele acestui tip de verificare se exprimă fie în:- nr. de defecte pe unitatea de măsură- nr.de produse defecte la 100 exemplare

Verificarea calităţii prin intermediul caracteristicilor măsurabile → constă în efectuarea de măsurători pentru a afla dacă media acestora se află în intervalul prescris. Aceată verificare este mai complexă, necesită aparate de măsură şi control, personal calificat, dar este mai exactă şi permite calcularea unor indicatori statistici.

Alegerea metodei de control a lotului → se face în funcţie de natura produselor, de particularităţile metodelor şi de criteriul economic, fiecare având avantaje şi dezavantaje

• Controlul 100% → se aplică pentru produsele de valoare ridicată, la cele care pun în pericol sănătatea oamenilor, în cazul instalaţiilor complexe şi când sunt loturi mici. Nu se aplică atunci când determinarea unor caracteristici presupune distrugerea produselor.• Controlul prin eşantionare → presupune extragerea din lot a unei părţi reprezentative (eşantion) extratsă după metode statistice. Această metodă se aplică în cazuri opuse celei anterioare. Ac.metodă presupune reducerea volumului de muncă pentru verificare şi luarea mai rapidă a deciziei de acceptare sau respingere.

Deşi nu asigură o protecţie absolută împotriva erorilor, riscul de decizie este controlabil, putând fi fixat în anumite limite.

Criteriul economic → folosit pentru alegerea uneia dintre cele două metode → constă în compararea cheltuielilor unitare de control a unui produs în cazul verificării 100% cu cheltuielile care le-ar implica produsele defecte nedepistate la recepţie prin metoda eşantionării.

CAP.V Clasificarea şi codificarea mărfurilor

Clasificarea → scop → sistematizarea (ordonarea) mărfurilor într-un ansamblu logic, în funcţie de diferite caracteristici (formă, mărime, destinaţie etc.)

O clasificare eficientă a mărfurilor necesită utilizarea unui sistem de criterii intercorelate, perfecţionate continuu

În practica econ. → o mare diversitate de clasificări a produselor, grupate în:Clasificări sistematiceClasificări nesistematiceClasificări combinate

Clasificările sistematice → asigură ordonarea produselor pe categorii omogene, pe baza unor criterii, stabilindu-se un sistem de relaţii între categoriile existente

→ ac.clasificări sunt ierarhice, cu structură arborescentă, pe trepte (niveluri) de detaliere, între care există relaţii de subordonare

Grupele de produse corespunzătoare acestor trepte au o mare diversitate de denumiri: grupă, secţiune, diviziune

ConfecţiiÎmbracaminte exter.pt.femei

PardesiuPardesiu din fire chimice

Pardesiu din fire chimice model xPardesiu din fire chimice model yPardesiu din fire chimice model z

Clasificările neistematice → produsele sunt cuprinse în ordinea apariţiei lor, fără să se ţină seama de înrudirea lor

Clasificările combinate → asigură ordonarea produselor pe un anumit nivel de categorii omogene, în cadrul cărora se realizează în continuare o clasificare nesistematică a elementelor componente

Diferitele clasificări ale produselor sunt asociate cu sisteme de codificare specifice

Codificarea → operaţiunea de transpunere în cod a elementelor definitorii ale produselor sau serviciilor

Codul → o combinaţie de elemente simbolice prin care se reprezintă o informaţie Elementele codului pot fi: - litere – cod alfabetic

- cifre – cod numeric - litere şi cifre – cod

alfanumeric→ principalul obiectiv al codificării → identificarea produselor→ obiectiv secundar → uşurarea prelucrării informaţiilor referitoare la produse→ necesitatea uniformizării pe plan internaţional a clasificărilor şi codificărilor naţionale

Codul Universal al Produselor (UPC)→ a fost elaborat în SUA în anul 1972, → scop → crearea posibilităţii de automatizare a prelucrării informaţiilor referitoare la vânzări→ se bazează pe un cod cu 12 caractere numerice

- prima cifră → o cheie a clasificării- următoarele 5 cifre → identifică producătorul- următoarele 5 cifre → identifică produsul- ultima cifră → cifra de control → este rezultatul unui algoritm matematic şi

serveşte pt.verificarea corectitudinii imprimării codului

Cheia clasificării → 0 – prod.de băcănie şi coloniale→ 3 – prod.cosmetice şi farmaceutice→ 4 – prod.nealimentare

În prezent circa 95% din produsele comercializate în SUA sunt clasificate şi codificate potrivit acestui cod

Codul European al Articolelor (EAN)→ a fost elaborat în anul 1974 de către o comisie ce cuprindea membrii a 12 ţări europene→ a fost conceput a.î.să fie compatibil cu UPC şi să includă şi sistemele folosite în Franţa şi Germania→ se bazează pe un cod cu 13 caractere numerice, cu următoarea semnificaţie:- primele 2 cifre → indică ţara de origine- următoarele 5 cifre → identifică producătorul- următoarele 5 cifre → identifică produsul- ultima cifră → cifra de control

→ sistemul EAN este deosebit de flexibil, cu capacitate mare de cuprindere (cca 10mld.prod.)→ a fost preluat într-o perioadă scurtă de un nr.mare de ţări din Europa, dar şi de Japonia, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi s-a perfecţionat continuu în condiţiile modernizării echipamentelor informatice→ sistemul scanner de prelucrare a informaţiei comerciale cu privire la mărfuri s-a extins cu rapiditate

Scanner-ul → un dispozitiv cu ajutorul căruia se citesc, prin metoda lecturii optice, datele codificate şi simbolizate prin sistemul “cod cu bare”, bazat pe clasificarea EAN→ codul cu bare asigură simbolizarea caracterelor numerice prin alternarea unor bare de culoare neagră cu spaţii albe, de diferite grosimi→ citirea codului cu bare presupune existenţa unor case de marcat electronice prevăzute cu dispozitiv de citire optică, conectate la un calculator→ lectorul fotosenzitiv → mobil - creion de lectură

→ fix - incorporat

→ în prezent funcţionează un sistem internaţional de clasificare şi codificare a mărfurilor, bazat pe unificarea UPC şi EAN→ în Romînia → 1993 → Asociaţia Română pentru Codificarea Internaţională a Articolelor → EAN România şi care acordă coduri numerice membrilor săi şi oferă consultanţă în domeniu→ EAN România gestionează următoarele coduri numerice:

- EAN/UCC 13 → xxx/xxxx/xxxxx/c• xxx - codul ţării → pt.România → 594• xxxx – producătorul

• xxxxx – produsul• c – cifra de control

- EAN/UCC 8 → xxx/xxxx/c → pt.ptoduse mici• xxx – codul ţării• xxxx - produsulSisteme de clasificare şi codificare a mărfurilor în comerţul internaţional• Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală (NCCV)→ s-a realizat prin unificarea nomenclatoarelor vamale naţionale a unui nr.mare de ţări→ facilitează compararea tarifelor, negocierile în cadrul convenţiilor şi acordurilor comerciale şi vamale

→ este o clasificare ierarhică cu 4 niveluri de detaliere→ codul este format din 4 cifre → 2 pt.capitole

→ 2 pt.poziţie2. Clasificarea Tip pt.Comerţul Internaţional (CTCI)→ are utilizări statistice→ a fost elaborată la nivelul ONU în 1985→ o clasificare ierarhică→ codul este format din 5 cifreI - secţiunea II – diviziunea III – grupaIV – subgrupa V – poziţia de bază

3. Nomenclatura Sistemului Armonizat al Descrierii şi Codificării Mărfurilor→ o clasificare de o generaţie nouă→ are utilizări vamale şi statistice→ o clasificare ierarhică→ codul are 6 cifre xx/xx/xx

* xx – capitolul* xx – poziţia* xx – subpoziţia

→ în 1995 a aderat şi România la NSADCM

Sisteme internaţionale de codificare a publicaţiilor• Sistemul ISBN – International Standardized Book Number → Numărul Internaţional Standardizat al Cărţii→ se acordă de către Agenţiile Naţionale ISBN constituite într-o reţea internaţională, coordonată de Agenţia Internaţională → Berlin→ din 1998 → sist.ISBN a fost adoptat şi în România → gestionarea → Centrul Român ISBN→ de la 1 ianuarie 2007 sistemul are un cod cu 10 cifre grupate pe 5 secvenţe de lungime variabilă separate de cratimă

I – 3 cifre → indică industria de carte →978II – codul ţării (grup naţional, lingvistic) → 973III – nr.edituriiIV – nr.de ordine al cărţii editateV – cifra de control→ codul se acordă pentru:

* cărţi* broşuri* programe pt.calculator* publicaţii pe suport magnetic* microfilme

2. Sistemul ISSN → International Standardized Series Number → Numărul Internaţional Standardizat pentru Seriale→ prin acest cod se identifică titlul unei publicaţii periodice, independent de limba în care este redactat textul sau de ţara în care se editează publicaţia → codurile sunt acordate de către Agenţiile Naţionale ISSN, constituite într-o reţea internaţională coordonată de Centrul Internaţional ISSN → Paris

→ În România → Centrul Român ISSN→ sistemul se bazează pe un cod cu 8 cifre grupate pe două secvenţe

* primele 7 cifre → codul publicaţiei* ultima cifră → cifra de control

CAP.VI Standardizarea şi atestarea calităţii produselor şi serviciilor

Standardizarea → o activitate de elaborare şi implementare a unor documente de referinţă (standarde) cuprinzând soluţii ale problemelor tehnice şi comerciale, referitoare la procese şi rezultatele acestora, care au un caracter repetitiv în relaţiile dintre partenerii economici

Scopul standardizării → facilitatea desfăşurării normale a activităţii în toate domeniile economiei , atât pe plan naţional cât şi la nivel regional şi internaţional

6.1. Conceptul şi obiectivele standardizăriiDefiniţia ISO → standardul → un document satbilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut, care furnizează, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici, pentru activităţi sau rezultatele acestora, garantând un nivel optim pentru comunitate, în ansamblul său

→ standardele nu au caracter obligatoriu → exceptâdu-le pe cele referitoare la protecţia vieţii şi a mediului → ele redau un acord liber consimţit între părţi

→ organismul recunoscut → elaborează standardele → poate să fie naţional, regional sau internaţional → recunoaşterea acestuia → de către autorităţile publice sau de partenerii economiciObiectivele standardizării1. Raţionalizarea economică → realizarea ac.obiectiv depinde de capacitatea standardelor de a promova constituirea unui mediu tehnic comun tuturor întreprinderilor → standardizarea a apărut de fapt din necesitatea de a asigura compatibilitatea şi interschimbabilitatea componentelor şi produselor necesare industriei

→ acest obiectiv se realizează în special prin tipizare → Tipizarea produselor → urmăreşte stabilirea unei game raţionale de tipuri şi mărimi ale produselor, adecvate necesităţilor într-o anumită perioadă de timp → prin tipizare scade volumul documentaţiei de proiectare, se reduce durata proiectării şi costul manoperei se diminuează2. Asigurarea şi ridicarea calităţii produselor → în standarde se precizează nivelul minim al principalelor caracteristici de calitate ale produselor, metodele de analiză şi încercări, modaliăţile de efectuare a recepţiei, condiţii de

ambalare, transport, depozitare, prin a căror respectare se asigură premisele realizării acestui obiectiv → acest obiectiv se poate realiza numai în măsura în care conţinutul standardelor este corelat permanent cu modificările care intervin ca urmare a progresului tehnic în producţia şi comercializarea mărfurilor → standardele trebuie revizuite (înlocuite) la perioade de timp stabilite în corelaţie cu modificările care intervin în tehnologia mărfurilor

3. Facilitarea schimburilor de mărfuri şi informaţii tehnico – ştiinţifice → prin terminologia folosită, prin simbolizări, codificări standardele contribuie la stabilirea unui limbaj comun între părţile contractante, uşurând schimburile comerciale pe pieţele naţionale, regionale şi internaţionale → prin unificarea terminologiei, a metodelor de control a calităţii sunt evitate litigii, care pot apărea în condiţiile inexistenţei unor asemenea sisteme unitare de referinţă

6.2. Conţinutu, domeniile şi nivelul de aplicare a standardelor. Tipuri de standarde → standardizarea priveşte toate domeniile de activitate umană → d.p.d.v.al conţinutului, standardele se pot referi la: - definirea unor termeni sau o clasificare

- un sistem de simbolizare – codificare- o specificaţie privind calitatea unui material, aparat- metode de analiză pt.determinarea caracteristicilor unui produs

→ toate aceste aspecte pot fi luate în considerare pt.fiecare din domeniile menţionate → tot atâtea variante posibile de standarde → d.p.d.v.al nivelului de aplicare standardele pot fi: - de întreprindere (de firmă)

- profesionale- naţionale- regionale- internaţionale

→ tipuri de standarde• După nivelul de aplicare• De firmă → elaborate şi aplicate de societăţi comerciale, regii autonome sau alte persoane juridice• Profesionale → elaborate şi aplicate în anumite domenii de activitate, de organizaţii profesionale legal constituite• Naţionale → elaborate de organismele naţionale de standardizare şi aplicabile la nivel naţional

• Regionale → elaborate de organismele regionale de standardizare• Internaţionale → elaborate de organismele internaţionale de standardizare ca urmare a acordului intervenit între ţările membre ale acestor organizaţii2.După conţinut• Generale → conţin prevederi generale aplicabile în anumite domenii• De terminologie → stabilesc termenii utilizaţi într-un anumit domeniu• De produse → specifică exigenţele pe care trebuie să le satisfacă produsele

• De încercări → descriu metodele de încercare• De servicii → specifică cerinţele referitoare la servicii• Standardizarea la nivelul firmei → presupune elaborarea şi aplicarea unor standarde privind materiile prime, produsele finite, procedeele de fabricaţie, în scopul facilitării desfăşurării activităţii compartimentelor acesteia, în raporturile dintre ele sau în raport cu alte firme → standardizarea → un mijloc important de creştere a productivităţii muncii deoarece:

- Permite raţionalizarea numărului de sorto-tipo-dimensiuni şi deci o mai bună fundamentare a proceselor tehnologice- Simplifică organizarea activităţii, controlul producţiei şi al operatiunilor de gestiune- Permite onorarea mai rapidă şi în condiţii de calitate superioară a comenzilor, reînnoirea acestora şi efectuarea serviciilor post vânzareB. Standardizarea naţională→ organizarea activităţii de standardizare la nivel naţional, prin crearea unui cadru instituţional corespunzător este importantă pt.că:

- Organismul naţional de standardizare coordonează activitatea de standardizare din ţara respectivă- Acest organism participă la ansamblul de activităţi mondiale în domeniul standardizării→ principalele obiective ale unui institut naţional de standardizare sunt:• Supravegherea şi coordonarea lucrărilor de standardizare la nivel naţional• Reprezentarea intereselor ţării respective în organismele internaţionale şi regionale de standardizare

• Stabileşte legături cu organismele similare din alte ţări pt.asigurarea unui schimb eficient de informaţii• Să servească ca centru naţional de informare pt.toţi cei interesaţi de activitatea de standardizare→ organismul naţional de standardizare poate fi guvernamental sau neguvernamental- Dacă este guvernamental → guvernul trebuie să fie în întregime răspunzător de îndeplinirea sarcinilor sistemului naţional de standardizare şi de dezvoltarea acestui sistem.

În acest caz institutului naţional de Standardizare i se acordă o autonomie financiară, suficientă pt.îndeplinirea sarcinilor- Dacă este neguvernamental → guvernul sprijină financiar activitatea organismului de standardizare privat şi este implicat în coordonarea activităţii de standardizare fără a purta întreaga răspundere→ prin standard naţional → un standard aprobat oficial de Institutul Naţional de Standardizare al ţării respective → aplicarea acestor standarde poate fi voluntară sau poate deveni obligatorie print-o hotărâre guvernamentală

D. Standardizarea în România→ Asociaţia de Standardizare din România– ASRO→ Este o asociaţie, persoană juridică româna de drept privat, de interes public, fără scop lucrativ, neguvernamentală şi apolitică constituită ca organism naţional de standardizare în baza prevederilor OG 39/98 şi a Legii nr.355/2002, recunoscută ca organism naţional de standardizare prin HG 985/2004.→ urmăreşte “protecţia vieţii, a sănătăţii şi a mediului înconjurător, precum şi înlăturarea barierelor tehnice în cadrul comerţului internaţional

Principalele atribuţii: - Stabilirea principiilor şi metodologiei standardizării naţionale - Elaborarea şi aprobarea standardelor naţionale şi participarea la activitatea de standardizare europeana şi internaţională

- Gestionarea fondului documentar de standarde şi publicaţii din domeniul standardizării naţionale şi internaţionale - Asigurarea informării publice în domeniul standardizării naţionale- Editarea, publicarea şi difuzarea standardelor şi a publicaţiilor standardizării

- Reprezintă ISO şi CEI în Romania şi apără drepturile de autor asupra standardelor internaţionale adoptate- Oferirea de produse şi servicii utilizatorilor de standarde în scopul satisfacerii necesităţilor acestora - Promovarea respectării dreptului de copyright asupra standardelor europene adoptate - ASRO acordă la cerere mărcile naţionale de conformitate SR (conformitatea cu standardele române de produs) şi SR-S (conformitatea cu standardele române de securitate)

În România se elaborează următoarele categorii de standarde:• Standarde romîne SR → se aplică la nivel naţional• Standarde profesionale• Standarde de firmă- SR EN → standarde române în conformitate cu normele europene- SR EN ISO → standarde române în conformitate cu normele europene şi cu standardele ISO

Anglia → primul organism de standardizare 1901→ Institutul Britanic de Standardizare (British Standards Institution) – BSI→ recunoaşte existenţa a două grupe principale de standarde:

- standarde fundamentale → se referă la sistemul unităţilor de msură

- standarde industriale BS (british standards) → se referă la materiale, aparate, metode de încercări, proprietăţi→ BSI → reprezintă Anglia în cadrul organismelor internaţionale şi europene de standardizare

Franţa → Asociaţia Franceză de Normalizare (L′ Association Française de Normalisation) – AFNOR→ o organizaţie privată → obiectiv → elaborarea programului de standardizare şi a standardelor naţionale → Normes Française → NF→ programul de standardizare devine oficial după aprobarea lui de către Comisia de Normalizare→ AFNOR → reprezintă interesele Franţei în cadrul organismelor de standardizare europene şi internaţionale

Austria → Institutul Austriac de Standardizare → ÖN

→ standardele naţionale → ÖNORM sunt elaborate de către Comisiile de Specialitate→ ÖN → asigură legătura cu ISO şi cu celelalte instituţii de standardizare europene SUA → Asociaţia Americană de Standardizare → (ASA)→ elaborează standardele naţionale → American Standards →AS→ Activitatea ASA se desfăşoară sub controlul Consiliului de Standardizare→ Reprezintă interesele SUA în organismele internaţionale de standardizare

Canada → Asociaţia Canadiană de Standardizare → CSA→ un organism neguvernamental care asigură coordonarea activităţii de standardizare→ standardele naţionale → Canadian Standards → CS → sunt elaborate de comitete constituite pe domenii specifice→ aceste standarde sunt aprobate de Consiliul Tehnic al CSA

E. Standardizarea internaţională• Organizaţia Internaţională de Standardizare ISO→ bazele cooperări internaţionale în domeniul standardizării → înfiinţarea în 1926 → Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Naţionale de Standardizare→ în 1946 ca suucesor al acestei federaţi → ISO→ în momentul constituirii ISO avea 25 membrii→ în prezent→ în general este acceptat principiul ca standardele ISO să servească drept bază pt.toate standardele elaborate

Obiectivele ISO • Organizarea coordonării şi unificării standardelor naţionale• Elaborarea de standarde internaţionale, conţinând prescripţii comune ce pot fi utilizate la nivel naţional şi internaţional• Organizarea schimburilor de informaţii între ţări privind activitatea de standardizare• Cooperarea cu alte organizaţii internaţionale în acest domeniu→ lucrările ISO se desfăşoară prin Comitete Tehnice (TC) care acoperă majoritatea domeniilor: industrie, comerţ, agricultură

TC 22 → automobileTC 67 → industria petrolului şi gazelor naturaleTC 34 → produse agricole→ pentru uşurarea activităţii, în cadrul ISO au fost înfiinţate o serie comitete consultative:Comitetul pentru evaluarea conformităţii → scop → studierea mijloacelor de evaluare a conformităţii produselor, proceselor, serviciilor

→ elaborarea de ghiduri internaţionale referitoare la încercări, inspencţiiComitetul pt.politica consumatorului → obiective

→ studierea mijloacelor prin care consumatorii să fie ajutaţi să beneficieze de standardizare şi să participe la activitatea de standardizare

→ promovarea d.p.d.v.al standardizării a informării şi protecţiei consumatorilor→ asigurarea unei legături permanente cu comitetele ISO ale căror lucrări se referă la subiecte ce prezintă interes pt.consumatoriUn standard ISO este rezultatul acordului intervenit între comitetele membre ale ISO2. Comisia Electrotrhnică Internaţională CEI → scop→ facilitarea armonizării standardelor din domeniul electrotehnicii

→ membrii CEI sunt comitetele naţionele din ţările membre. Aceste comitete sunt alcătuite din reprezentanţi ai diferitelor organizaţii implicate pe plan naţional în standardizarea din acest domeniu→ lucrările CEI sunt de 2 feluri:• pt.realizarea unei mai bune înţelegeri între specialiştii din diferite ţări prin unificarea terminologiei, a simbolurilor etc.• Pt.standardizarea propriu-zisă a materialelor, maşinilor şi aparatelor electrice→ între ISO şi CEI există un acord privind raporturile dintre cele 2 organizaţii

3.Federaţia Internaţională pt.Aplicarea Standardelor IFAN→ o asociaţie tehnico-ştiinţifică, reunind organizaţii din diferite ţări care se ocupă de utilizarea standardelor→ obiective:

- promovarea cooperării dintre organizaţiile membre pentru aplicarea standardelor- coordonarea activităţii de instruire în domeniul standardizării- elaborarea de studii la nivel internaţional privind situaţia actuală şi tendinţele în

ac.domeniu- organizarea de conferinţe, simpozioane în ac.domeniu

4. Comisia Codexul Alimentar din cadrul FAO şi OMS → scop:→ coordonarea lucrărilor în materie de norme alimentare, întreprinse de organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale→ Normele Codexului Alimentar au ca obiectiv apărarea sănătăţii consumatorilor şi armonizarea cerinţelor referitoare la produsele alimentare, uşurând desfăşurarea comerţului internaţional cu astfel de produse

F.Standardizarea la nivel european• Comitetul European de Standardizare CEN → grupează organismele naţionale de standardizare din ţările membre UE→ are aceleaşi obiecticve ca şi ISO dar la nivel european2. Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică CENELEC → atribuţii la nivel european în domeniul standardizării în electrotehnică

3. Institutul European de Standardizare în Telecomunicaţii ETSI → obiective:

→ programarea, finanţarea şi organizarea activităţii de standardizare în domeniul telecom.→ furnizarea de proiecte de standarde europene, organismelor naţionale de standardizare→ asigurarea publicării standardelor europene adoptate, în cooperare cu organismele naţionale de standardizareG. Standardizarea în domeniul calităţii→ în condiţiile creşterii continue a importanţei calităţii produselor şi serviciilor ca factor de reuşită pe piaţă →

→ într-o serie de ţări au fost elaborate, după 1970, standarde referitoare la asigurarea calităţii→ ac.standarde difereau semnificativ prin structura lor şi prin terminologia adoptată, neputând face obiectul unei utilizări sistematice în comerţul internaţional→ acest scop a fost atins prin elaborarea de către Comitetul Tehnic al ISO, TC-176 – “Managementul şi asigurarea calităţii” a standardelor din seria ISO 9000 şi ISO 10000, referitoare la managementul şi asigurarea calităţii

Atestarea calităţii produselor şi serviciilor→ în condiţiile diversificării produselor şi serviciilor şi a înnoirii ofertei, a apărut necesitatea introducerii unor practici noi, care să asigure creşterea încrederii între partenerii comerciali din diferite ţări şi mai ales a încrederii consumatorilor privind calitatea produselor pe care le cumpără→ deoarece simpla afirmaţie a producătorului nu mai oferea garanţii obiective privind calitatea produselor, într-o serie de ţări dezvoltate s-a introdus sistemul “certificării”

Obiectivul acestui sistem → de a garanta prin intermediul unui organism terţ, independent de producător şi beneficiar, conformitatea unui produs/serviciu/proces, cu un referenţial (etalon) stabilit anterior→ certificarea a căpătat o largă extindere în comerţul internaţional mai ales după apariţia standardelor ISO 9000 şi a EN 45000→ prin “certificare” se înţelege → procedura şi activitatea desfăşurate de un organism autorizat pt.determinarea, verificarea şi atestarea scrisă a calităţii produselor/serviciilor/proceselor în concordanţă cu obiectivele stabilite

→ recunoaşterea oficială a competenţei unui organism de certificare se realizează prin acreditare → scopul principal al acreditării este de a ţine sub control organismele de certificare→ în scopul asigurării unei baze unitare pt.acreditare, organismele europene de standardizare CEN şi CENELEC au elaborat standardele EN seria 45000. Aplicarea acestora este obligatorie pt.ţările UE→ EN 45011, 45012, 45013 → prevăd criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească organismele de certificare pt.a fi acreditate

→ EN 45001,45002, 45003 → stabilesc criteriile generale pt.funcţionarea şi evaluarea laboratoarelor de încercări,care efectuează determinări în cadrul unui sistem de certificare

→ EN 45014 → specifică procedurile recomandate pt.situaţia în care furnizorul îşi propune sau i se cere să declare că un anumit produs este în conformitate cu un referenţial

Certificarea produselorDovada conformităţii produselor poate fi sub forma- Unui certificat de conformitate- Unei mărci de conformitate

Certificatul de conformitate → un document, emis pe baza regulilor unui sistem de certificare, ce indică existenţa încrederii adecvate că un produs este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativMarca de conformitate → o marcă protejată aplicată sau emisă pe baza regulilor unui sistem de certificare, ce indică existenţa încrederii adecvate că un produs este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativÎn UE → 2 tipuri de certificare a produselor

1. Obligatorie → se referă la domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii şi al mediului2. Voluntară → celelalte domenii

Certificarea sistemelor calităţii→ reprezintă atestarea de către organismul de certificare a conformităţii sistemului calităţii unei întreprinderi cu un sistem de referinţă din seria EN sau ISO 9000 sau echivalentele acestora→ dovada conformităţii cu standardul stabilit o reprezintă certificatul sistemului calităţii→ un asemenea certificat demonstrează că desfăşurarea proceselor dintr-o întreprindere îndeplineşte condiţiile certificării

CAP.VII Marcarea produselor şi serviciilor

Mărcile → semne distinctive folosite de întreprinderi pt.a deosebi produsele sau serviciile lor de cele identice sau similare ale altor întreprinderi

În antichitate → se foloseau un nr.mare de semne (sigillum) pt.identificarea produselor

* la romani existau cca.6000 semne cu valoare de marcă pt.produsele ceramice. Acestea indicau numele producătorului şi denumirea localităţii de unde proveneau

În evul mediu → se separă 2 categorii de mărci:* Marca corporativă → atestă respectarea regulilor de fabricaţie în cadrul unei corporaţii* Marca individuală → individualizează în cadrul corporaţiei produsele unui anumit meşteşugar

→ În această perioadă s-au conturat funcţiile mărcilor şi regimul ei juridic → Apar mărci ale comercianţilor şi ale distribuitorilor

Începând cu a doua jumătate a sec.XIX sunt elaborate legi consacrate direct reglementării protecţiei mărcilor

7.1.Elemente de definire a mărcilor

Pot să constituie mărci - semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne.

Ditinctiv=capacitatea mărcilor de a indica (direct sau indirect) sursa de provenienţă a produsului/serviciului (producătorul, respectiv furnizorul).

Pt.ca aceste semne să formeze obiect de protecţie în cadrul legislaţiei trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de formă şi de fond:Numele → poate constitui o marcă numai în măsura în care are un aspect exterior caracteristic Ex. → Ford → apare sub forma unei embleme

→ Gilette → apare sub forma unei semnături

Denumirile → cuvintele inventate sau luate din limbajul curent pot constitui o marcă cu condiţia să fie arbitrare sau de fantezie.

Ac.cuvinte pot fi utilizate ca atare sau în combinaţie cu alte elementeEx. → Coca-Cola → OMO

Cele mai bune mărci din această categorie sunt considerate cele care sugerează calitatea produsului oferit sau destinaţiaEx. → Jaguar

→ BonaromLitere şi cifre → de cele mai multe ori literele propuse ca marcă sunt iniţialele unui nume sau al unei firme Ex. → FIAT

Cifrele utilizate ca marcă semnifică de obicei varianta modelului, o anumită caracteristică de calitateEx. → Fiat 1400În unele ţări literele şi cifrele nu sunt admise ca marcăCuloarea → utilizată mai rar singurăEx. → Kodak

→ Milka

Forma produselor şi ambalajelor → utilizarea acestora ca mărci este controversată, deşi sunt prevăzute în legislaţiile mai noiEx. → forma sticlei Coca-Cola

→ forma ciocolatei Toblerone

Marca sonoră → se consideră că este aplicabilă mai ales la servicii

Reprezentările grafice → plane sau în relief, sunt de o mare varietate: embleme, peisaje, portrete, deseneEx. → whisky Four roses Bourbon

Combinaţiile de elemente → se utilizează relativ frecvent Ex. → marca Alfa Romeo

Potrivit legislaţiei din ţara noastră nu pot fi înregistrate ca mărci acele elemente care:

- Sunt lipsite de caracter distinctiv

- Cuprind numai indicaţii comerciale cu privire la spaţiu, cantitate, calitate, destinaţie, valoare etc

- Cuprind elemente verbale sau figurative care contravin legii, ordinii publice, bunelor moravuri

- Cuprind indicii false sau înşelătoare cu privire la provenienţa, natura, calitatea produselor

- Cuprind fără autorizarea organelor în drept reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, medalii, insigne etc

- Nu se deosebesc suficient de alte mărci pentru produse sau servicii identice sau similare

- Constituie copierea, imitarea sau traducerea unor mărci din alt stat cunoscute în România pentru produse sau sevicii identice sau similare

7.2. Funcţiile mărcilorFiind un mijloc de identificare a produselor unei anumite întreprinderi,

marca oferă cumpărătorului posibilitatea orientării sale mai rapide spre produsele verificate d.p.d.v.al calităţii, aparţinând producătorilor care şi-au câştigat o bună reputaţie

Alături de funcţiile clasice:

- De identificare a produselor şi serviciilor

- De garantare a unui nivel calitativ constants-au afirmat şi alte două funcţii noi:

- Funcţia de concurenţă a mărcii → de la o diferenţiere a produselor unei anumite întreprinderi, prin calitate sau prezentare, s-a ajuns la o diferenţiere a mărcilor aceleiaşi întreprinderi, prin multiplicarea modelelor, tipurilor, culorilorEx. → mărcile de maşini

→ mărcile de cafea

- Funcţia de reclamă → marca reprezintă o componentă importantă în politica de marketing a produsului şi poate constitui adesea un element mai puternic chiar decât caracteristicile lui de calitate

Pentru a fi competitivă o marcă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• Să fie clară, să se pronunţe uşor (eufonică)

• Să aibă caracter distinctiv şi de noutate

• Să nu inducă în eroare publicul asupra produsului

• Să fie uşor de memorat

• Să transmită corect mesajul dorit

• Să aibă pe cât posibil o semnificaţie legată de produsul în cauză sau de activitatea întreprinderii în general

7.3. Clasificarea mărcilor

• După destinaţie:- mărci de fabrică → aplicate de producători pt. produsele lor (ex. Coca-Cola,

Nestle, Kodak)- mărci de comerţ → aplicate de întreprinderile comerciale (ex.Quelle, Aldi,

Adidas) → mai puţine

b) După obiectul lor:- mărci de produse- mărci de servicii

Mărcile de produs pot fi:• Mărci individuale de produs (monomărci) → întreprinderea producătoare (comercială) înregistrează o marcă pt.fiecare din produsele sale (ex. Procter&Gamble → mărci Ariel, Lenor)

• O singură marcă pt.toate produsele (BMW, Audi)

• Mai multe mărci pt.fiecare linie de produse(ex. Firma Baiersdof → marca Nivea pt. produsele cosmetice

• Mărci structurate → pe mai multe niveluri → prin combinarea mărcii de fabrică cu cea de produs(ex. Firma VW → VW Golf, VW Pasat, VW Tuareg)

Mărcile de servicii pot fi:

• Mărci de servicii care se aplică pe produse pt.a indica pe cel care a prestat serviciul (mărci utilizate la curăţătorii chimice, vopsitorii)

• Mărci de servicii care indică serviciile, nelegate de anumite produseEx. Servicii bancare → Bancorex

Servicii de asigurări → Asirom Servicii de transport → Tarom

c) În funcţie de titularul dreptului de marcă:

- mărci individuale → aparţin unei persoane fizice sau juridice → categoria obişnuită

- mărci colective → aparţin unor organisme profesionale, asociaţii juridiced) D.p.d.v.al normelor care le reglementează:

- mărci facultative → cele mai multe- mărci obligatorii → pt.unele produse de interes general → obiecte din

metale preţioasee) După compoziţia lor:

- simple- compuse → două sau mai multe elemente

7.4. Protecţia internaţională a mărcilorÎn urma creşterii şi diversificării ofertei de mărfuri, a dezvoltării

comerţului, s-a pus tot mai mult problema protecţiei proprietăţii industriale, iar în cadrul acesteia, a mărcilor

În majoritatea ţărilor au fost adoptate legi privind protecţia mărcilor asigurându-se posibilitatea înregistrării lor de către instituţii specializate

S-au încheiat mai întâi acorduri bilaterale privind protecţia mărcilor

În 1883 → o convenţie internaţională privin protecţia proprietăţii industriale → “Convenţia de Uniune de la Paris”

România a devenit membră a acestei convenţii în 1920Potrivit acestei convenţii → protecţia proprietăţii industriale are ca obiect:

brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele şi modelele industriale, mărcile de fabrică şi de comerţ, de servicii, numele comerciale şi indicaţiile de provenienţă şi reprimarea concurenţei neloiale

Aranjamentul de la Madrid → a înlocuit înregistrările naţionale printr-o singură înregistrare internaţională.

Textul acestui aranjament a fost modificat succesiv, ultima revizuire → Stockholm 1967

În contextul preocupărilor de perfecţionare a acestui sistem a.î.să corespundă unui nr. cât mai mare de ţări a fost adoptat → “Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor” → 1989

Acorduri si tratate multilaterale la care Romania este parte in domeniul marcilor si indicatiilor geografice :

- Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor → 1957

- Aranjamentul de la Viena instituind o clasificare internaţională a elementelor figurative ale mărcilor → 1973

- Convenţia pt.instituirea Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală → Stockholm 1967

- Tratatul privind dreptul mărcilor → Geneva 1994

- Acordul european instituind o asociere între România şi statele Comunităţii Europene → Bruxelles 1993

În cadrul UE au fost întreprinse următoarele măsuri cu privire la mărci:

- Armonizarea unor aspecte ale legislaţiilor naţionale, printr-o directivă a Consiliului CEE din 1988

- Instituirea mărcii comunitare, prin Regulamentul Consiliului CEE din 1994

- Interzicerea definitivă în cadrul uniunii a importului de produse cu mărci contrafăcute printr-un Regulament al Consiliului CEE din 1986

7.5. Cadrul juridic şi instituţional al protecţiei mărcilor în România→ prima reglementare în domeniu → 1879 → “Legea asupra mărcilor de fabrică şi de comerţ” şi “Regulamentul pt.aplicarea ac.legi”Legea se caracteriza prin:

- Instituia sistemul dobândirii dreptului de folosire a mărcii prin prioritate de folosire

- Marca are caracter facultativ

- Marca reprezintă un drept individual, absolut şi exclusiv

→ 1967 → “Legea nr.28 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii”Elementele de noutate ale ac.legi:

- Instituirea dobândirii dreptului de folosire a mărcii prin prioritate de înregistrare

- Apare noţiunea de marcă de serviciu, sunt definite mărcile individuale şi cele colective

- Introducerea caracterului obligatoriu al mărcilor de fabrică→ 1998 → “Legea nr.84 privind mărcile şi indicaţiile geografice”A avut în vedere:

- Reglementarea sistemului juridic al mărcilor în noile condiţii ale economiei de piaţă

- Corelarea legii cu Tratatul Internaţional de Armonizare a legislaţiilor naţionale referitoare la mărci, elaborat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) şi cu directivele UE adoptate în acelaşi scop

- Prin această lege se revine la caracterul facultativ al mărcilor şi este reglementată pt.prima dată în România protecţia indicaţiilor geografice

În România → organismul de specialitate de interes naţional cu atribuţii în domeniul protecţiei mărcilor → Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) → atribuţii:

- Înregistrează şi protejează mărcile pe plan naţional

- Examinează şi înregistrează mărcile înregistrate internaţional, acceptând sau refuzând recunoaşterea protecţiei acestora pe teritoriul României

- Colaborează cu instituţii similare din alte ţări şi cu organizaţii internaţionale de specialitate

Procedura de înregistrare a mărcilor → 3 etape:- Depozitul regulamentar al mărcii → presupune înregistrarea cereii depuse de solicitant, însoţită de documentaţia tehnică necesară

- Examinarea de fond a cererii de înregistrare a mărcii → în 6 luni de la plata taxelor → se decide acordul sau refuzul înregistrării mărcii

- Inregistrarea mărcii acceptate în Registrul National al Marcilor si eliberarea certificatului de inregistrare a marcii

Potrivit reglementărilor din ţara noastră:

- Titularul mărcii are drept de folosire exclusivă a acesteia pt.produsele şi serviciile pt.care s-a efectuat înregistrarea, pe o perioadă de 10 ani

- După această perioadă înregistrarea mărcii poate fi reînnoită

- Drepturile cu privire la o marcă înregistrată sau reînnoită pot fi transmise în întregime sau parţial, prin contract de cesiune sau licenţă

- Această transmitere se înscrie în Registrul mărcilor înregistrate

- Mărcile înregistrate la OSIM nu sunt protejate decât pe teritoriul României. Protecţia într-un alt stat presupune îndeplinirea formalităţilor prescrise de legislaţia statului respectiv şi a tratatelor la care acesta este parte. 7.6. Marcarea ecologică a produselorPreocuparile actuale privind reducerea impactului negativ al proceselor şi rezultatelor acestora asupra mediului → problema elaborării unei metodologii general acceptate de evaluare obiectivă a acestui impactUn pas important → introducerea sistemelor de marcare ecologică a produselorPrimul sistem → “Blue Angel” → Germania, 1978A fost preluat de Danemarca, Olanda, Franţa, Marea BritanieÎn Germania → ambalaje → “Der Grüne Punkt”

În UE → preocupări pentru introducerea unui sistem unitar de marcare ecologică a produselorISO → elaborat standarde referitoare la marcarea ecologică

CAP.IX Păstrarea mărfurilor

Păstrarea mărfurilor în spaţii fixe sau mobile, pe perioade diferite de timp → etapă obligatorie a circuitului tehnic al mf.

Păstrarea → realizată → să se evite alterarea, degradarea, contaminarea chimică şi microbiologică a mf.

Pt.păstrarea mărfurilor un timp cât mai îndelungat fără ca acestea să-şi modifice calitatea → metode de conservare → bază → principii:

1.Principiul biozei → stă la baza păstrării în stare proaspătă a produselor→ constă în capacitatea produselor de a contracara acţiunea dăunătoare a bioagenţilor, datorită imunităţii lor naturaleBioza → 2 variante funcţie de intensitatea metabolismului:* Eubioza (bioza totală) → stă la baza păstrării prod.cu un metabolism normal şi complet (păsări vii, peşti vii)* Hemibioza (bioza parţială) → păstrarea produselor detaşate de organismul matern cu un metabolism parţial (legume, fructe, cereale)

2.Principiul anabiozei (vieţii latente) → stă la baza metodelor de conservare care împiedică fenomenele vitale, atât ale alimentelor cât şi ale microflorei de alterare (inactivează microorganismele) → congelarea, refrigerarea, deshidratarea, sărarea3. Principiul cenoanabiozei → constă în crearea condiţiilor favorabile pt.dezvoltarea anumitor microorganisme care, prin activitatea lor, dezvoltă substanţe bacteriostatice faţă de microflora de alterare a prod.alimentare → fermentaţia – alcoolică, lactică

4.Principiul abiozei (lipsei de viaţă) → constă în distrugerea parţială sau totală a microorganismelor din produse → sterilizare, pasteurizare, cu substanţe chimice

Transformările mf. → acţiunii unor factori interni sau externi → echilibru între acţiunea factorilor interni (proprii mărfurilor) şi cei externi (condiţii de păstrare) → determină regimul optim care asigură păstrarea mf.o perioadă cât mai îndelungată

9.1. Modificări posibile ale calităţii mf.în timpul păstrăriia) Modificări fizice → apar ca urmare a proceselor de îngheţare, topire, evaporare, aglomerare, etc. → se datorează în principal variaţiilor de temperatură şi umiditate ale aerului- Scăderea temp. → îngheţarea şi dilatarea prod., precipitarea, modificarea solubilităţii, a vîscozităţii- Creşterea temp. → dilatarea, creşterea presiunii vaporilor din recipiente urmată de explozii, la conserve apare bombajul fizic, topirea grăsimilor, ciocolatei

• Scăderea umidităţii relative a aerului → determină evaporarea apei din produse → contragerea lemnului, uscarea la săpunuri, cşcavaluri, brânzeturi, veştejirea legumelor şi fructelor• Creşterea umidităţii relative a aerului → determină la unele prod.(ciment, făină, detergenţi) aglomerări sub formă de bulgări, determină scăderea rezistenţei la rupere a fibrelor textile, scăderea dimensională a prod.textile

b) Modificări chimice → temperatura şi Ur a aerului influenţează viteza reacţiilor chimice şi stau la baza iniţierii unor procese chimice ca: oxidarea, coroziunea→ acţiunea oxigenului din aer determină: râncezirea grăsimilor, oxidarea pigmenţilor (denaturarea culorilor), corodarea metalelor→ la conserve → coroziunea recipientelor metalice determină formarea şi acumularea hidrogenului, → bombajul chimic

c) Modificări biochimice → sunt determinate de activitatea enzimelor existente în unele produse alimentare care creează anumite procese ca: respiraţia, maturarea şi autoliza

Respiraţia → un proces de oxidare din celula vie, specifică produselor aflate în satare hemibiotică. În urma ac.proces unele substanţe ca glucidele, lipidele sunt descompuse, degajând o anumită cantitate de căldură.

Reglarea acestui proces se face cu ajutorul temperaturii şi umidităţii care trebuie să fie în limitele standardizate Maturarea → proces biochimic complex → determină modificări favorabile ale proprietăţilor organoleptice, structurale şi tehnologice ale produselor alimentare (cereale, legume-fructe, carne)

În urma ac.proces organismul uman asimilează mai uşor produsele respectiveAutoliza → un proces enzimatic care are loc după moartea organismului → au loc reacţii de descompunere a subst.proteice sub acţiunea enzimelor proteoliticeÎn urma ac.proces produsele îşi schimbă consistenţa, gustul şi mirosul

d) Modificările microbiologice → au loc datorită acţiunii microorganismelor (bacterii, drojdii, mucegaiuri) şi enzimelor asupra unor subst.din prod.alimentare (glucide, lipide, proteine).Mucegăirea → are loc în special pe suprafaţa produselor bogate în glucide şi umezite. În urma ac.fenomen apar modificări de aspect, de textură, de gust şi mirosFermentaţia → în funcţie de subst.rezultantă preponderentă, fermentaţia poate fi:

Fermentaţia alcoolică → transformarea unor glucide în alcool etilic. Temperatura optimă de desfăşurare a ac.proces → 15 – 300C

Ac.fenomen se utilizează la unele procese tehnologice în industria alimentară, dar poate apărea şi ca efect negativ atunci cînd nu sunt respectate condiţiile de păstrare (legume, fructe, sucuri)

Fermentaţia acetică → constă în oxidarea alcoolului etilic până la acid acetic. Ac.fenomen determină alterarea vinului, berii, produselor lactate acide

Fermentaţia lactică → are loc sub acţiunea bacteriilor lactice, care transformă lactoza în acid lactic. Acţiunea favorabilă a ac.fermentaţii se aplică la obţinerea prod.lactate dietetice,

la conservarea prod.prin murare. Efectele negative apar la păstrarea mai îndelungată a produselor lactate

Putrefacţia → un proces declanşat de bacteriile de putrefacţie în prezenţa sau în absenţa aerului, care descompun subst.proteice, rezultând diverşi acizi, toxine, gaze.(carne)Bombajul microbiologic → reprezintă o formă de alterare a conservelor datorită microflorei. Acesta apare atunci când conservele nu sunt sterilizate corect sau când cutiile nu sunt etanşe şi facilitează pătrunderea miroorganismelor din exterior.

9.2. Perisabilitatea mărfurilorPerisabilitatea (pierderile naturale) → reduceri cantitative (în greutate sau volum) care au loc în timpul păstrării mărfurilor → din cauza unor factori interni sau externiCauzele obiective care determină perisabilitatea:Respiraţia → la legume şi fructe proaspeteEvaporarea → carne, brânzeturi, săpunuriVolatilizarea → solvenţi, lacuri, băuturi alcooliceFragmentarea → brânzeturi, paste făinoaseDifuziunea apei sau grăsimii prin ambalajMucegăirea → legume, fructe, prod.de panificaţie

Porţionarea → la operaţiile de vânzareCauze subiective:Dotarea tehnică a spaţiului de depozitare cu mijloace de transport, de manipulare, aparate pentru controlul parametrilor atmosfericiNivelul de calificare al lucrătorilorSistemul de ambalare şi materialele pt.ambalajeFrecvenţa operaţiilor de sortare, porţionarePerioada de păstrareCuantumul perisabilităţii se stabileşte sub formă de cote procentuale diferenţiate pe grupe de mărfuri şi verigi comerciale