FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ A MĂRII NEGRE -...

FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ A MĂRII NEGRE SUB EGIDA ACADEMIEI ROMÂNE

1

CUPRINS

1. Introducere......................................................................................................................2

2. Noțiuni și practici de federalism...................................................................................5

3. Transnistria ca pretext pentru federalizare a R. Moldova..........................................9

4. Câteva soluții federative à la russe pentru R. Moldova............................................17

5. Concluzie......................................................................................................................33


2

1. Introducere

Despre federalizarea R. Moldova ca și soluție a diferendumului transnistrean s-a discutat încă

din 1997, când pe masa de negocieri a OSCE au început să fie puse primele „planuri” de

reglementare a relațiilor dintre R. Moldova și Transnistria (ca entitate egală). „Conflictul

înghețat”1, așa cum e numit în literatura de specialitate, a fost declanșat de Moscova pentru a

bloca orice intenție a elitei post-sovietice de la Chișinău de a se apropia de România, lăsând

în urmă peste 1000 de morți și 4100 răniți. Nu voi insista mult asupra desfășurării

confruntărilor precum și a consecințelor politice ulterioare, menționând doar faptul că originea

acestui conflict nu ține de un clivaj interetnic, așa cum a lăsat să se înțeleagă din analizele

unor experți ai căror materiale sunt vădit părtinitoare. Factorul declanșator ține de geopolitică,

și nu de etno-politică, mai ales că Moscova (secondată atunci și de o Ucraină pro-rusă) a

susținut acest conflict nu doar logistic, prin implicarea directă a Armatei a 14-a a Federației

Ruse de partea regimului autoproclamat de la Tiraspol, ci și financiar.2 Mai mult decât atât,

între 20.06.1992 – 10.08.1992 Rusia a permis închiderea gazoductului ce alimenta cu gaze

naturale mai multe localităţi din dreapta Nistrului, între 3-10 iulie 1992 aceasta permite

regimului separatist să întrerupă livrarea energiei electrice către consumatorii din Republica

Moldova. Pe 19 iunie 1992 Rusia blocase calea ferată Tiraspol-Chişinău asigurând transportul

voluntarilor cazaci de pe teritoriul său. În timpul conflictului, Banca Centrală a Rusiei îşi

deschide propria filială la Tiraspol blocând sistemul bancar al întregii republici.3 Prin urmare,

logic ar fi ca la soluționarea conflictului transnistrean să se țină cont, în primă instanță, de

factorul geopolitic, și nu de cel politico-administrativ, sau multietnic. La o distanță de mai bine

de douăzeci și cinci de ani de la declararea indenpendenței R. Moldova și secesiunea regiunii

transnistrene, Chișinăul se confruntă în continuare cu problema fragmentării teritoriale într-o

1 Potrivit expertului Dan Dungaciu, acest termen poate induce o confuzie. În realitate au fost înghețate soluțiile și nu conflictul în sine, doarece evoluțiile de pe teren au devenit din ce în ce mai dinamice. Vezi Dan Dungaciu, „Moldova ante portas”, Tritonic, București, 2005, p. 187. 2 Moscova transferase atunci liderilor separatiști 2 miliarde de ruble fără dobândă direct la Tiraspol, ocolind Banca Națională a Moldovei. 3 Ion Stafi, Spovedaniile Basarabiei, Bons Offices, Chișinău, 2005, p. 155.


3

multitudine de falii identitare și naționale, iar soluțiile, surprinzător sau nu, au fost tot atât de

numeroase. Multe dintre acestea propuneau schimbarea statutlui republicii recurgând la

soluția federalismului – evident toate girate direct de Kremlin, formal cu scopul de a

reglementa conflictul transnistrean și a „detensiona” relația Chișinăului cu Uniteatea Teritorial-

Autonomă Găgăuzia (UTA Găgăuzia). S-au propus următoarele proiecte, cum ar fi

Memorandumul de la Moscova sau „Planul Primakov” (08.05.1997), proiectul de

federalizare al OSCE (1-3.07.2003), Memorandumul Kozak (2003), proiectul Voronin-

Șova (2004), planul Iușcenko (2005) și proiectul Dodon (2013). Cât de mult respectă

aceste proiecte principiile federalismului? Sunt compatibile acestea cu sistemul

politic/constituțional din R. Moldova? Ce implicații politice și electorale au asupra statului

federal?

Pentru statele occidentale, federalismul este asociat cu respectarea drepturilor omului,

multiculturalism, guvernare comună, distribuția puterilor în stat etc. – șansa prezervării unității

teritoriale într-un stat divizat cu o „societate plurală”.4 În ciuda acestui fapt, federalismul nu

poate fi o soluție pentru R. Moldova din cauza deficitului de legitimitate atât a statului,

care a fost întotdeauna o parte a unei entități statale preexistente, cât și a elitei politice

care, deseori, utilizează puterea politică drept paraven pentru afaceri ilegale sau semi-

legale. Pe lângă acești factori, rețelele sociale paternaliste care influențează activitățile

economico-financiare, statul de drept captiv în mâinile unui partid sau a unei rețele de partide,

corupția endemică susținută de rețelele de guvernare, toate acestea blochează implementarea

oricăror reforme atât de necesare societății și obstrucționează dezvoltarea statului în

ansamblu.

4 Prin sintagma „societăți plurale” (plural society), Arend Lijphart înțelege societățile divizate (marcate de o diversitate extinsă) din punct de vedere etnic, rasial, lingvistic sau religios, acestea fiind grupate în jurul unor partide politice, grupuri de interese și mass-media. Vezi Arend Lijphart, Modele ale democrației. Forme de guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări, Polirom, Iași, 2006, p. 50.


4

Din păcate, R. Moldova nu a ieșit încă din

tranziția post-sovietică, dar aspiră la spațiul

Uniunii Europene, și anume, din acest

punct de vedere, cazul oferă cercetătorului

un câmp de investigații inedit. Dincolo de

asta, disparitățile democratice dintre cele

două maluri ale Nistrului (între R. Moldova incluzând autonomia găgăuză și regiunea

transnistriană) pot fi sesizate cu ochiul liber. În timp ce tranziția post-sovietică din R. Moldova

a condus la adaptarea normelor și procedurilor democratice, determinând în final semnarea

Acordului de Asociere cu UE (27 iunie 2014), în regiunea transnistreană „regimul de marionete

ale Moscovei”, așa cum îl definește plastic politologul Oazu Nantoi, a alunecat spre un

autoritarism cu o aparentă legitimitate. Mai mult decât atât, elita politică de la Tiraspol și-a

făcut drept obicei în a-și câștiga existența din diferite activități ilicite, cum ar fi delapidări de

fonduri (chiar și a ajutorului umanitar oferit de Federația Rusă), contrabandă, trafic de ființe

umane și spălare de bani.5 Natura diferită a regimurilor politice din cele două părți are o

influență semnificativă asupra percepției proiectului federalizării și a abordării acestui

5 Potrivit jurnaliștilor de la Centrul pentru Investigații Jurnalistice (www.investigatii.md) Transnistria reprezintă un nod al fărădelegilor prin care se scurg arme, țigări, alcool în cantități și direcții necunoscute. Nimeni nu știe și nici nu încearcă să afle câte sute de milioane de euro intră și ies anual din regiunea transnistreană. Printre oficialii transnistreni implicați în delapidări de fonduri jurnaliștii amintesc de Oleg Smirnov, unul dintre fiii fostului președinte, și Oxana Ionova, fostul președinte al Consiliului de Administrație a Băncii Republicane Transnistrene, care au dispărut cu cinci milioane de dolari din ajutorul financiar al Rusiei acordat republicii separatiste, sărăcind și mai mult o regiune în care rețelele criminale nu și-au încetat activitatea. Într-o telegramă trimisă de Ambasada SUA la București către Departamentul de Stat american în martie 2006, Transnistria era menționată ca fiind zona în care se face trafic semnificativ cu arme ușoare. Ulterior, pe 14 aprilie 2006, la sediul ambasadei ruse din București a avut loc întâlnirea Grupului de Acțiune împotriva Terorismului al G8 (Grupul statelor cele mai puternic industrializate) la care atașatul francez pentru Securitate Internă, colonelul Laurent Demolins a întrebat dacă „armele din Transnistria trec prin Moldova în România?” „Rușii au tăcut”, se arată în document. De asemenea, din datele EUBAM, doar în 2011, valoarea contrabandei cu țigări și alcool la granița moldo-ucraineană a fost de 4,4 milioane de dolari, peste 90% din cazuri fiind descoperite în punctele de trecere a frontierei. La fâșia care desparte Transnistria de Ucraina a fost găsită chiar și o conductă subterană prin care, conform presei, se făcea contrabandă de spirt. Vezi Vdovîi et. al, Transnistria, centrul de contrabandă și trafic al Europei, Centrul pentru Investigații Jurnalistice, 2012, http://www.investigatii.md/ro/investigatii/drepturile-omului/transnistria-centrul-de-contrabanda-si-trafic-al-europei, accesat la 22.07.2016.

Miza oricărui proiect de federalizare este unul singur – transnistrizarea R.

Moldova și implicit controlul întregului prin intermediul părților

http://www.investigatii.md/ro/investigatii/drepturile-omului/transnistria-centrul-de-contrabanda-si-trafic-al-europei



5

mecanism.6 Ideal-tipic, federalismul, ca experiment instituțional, ar putea fi o soluție pentru un

stat multietnic doar în cazul în care, la nivelul întregii societăți, ar exista un consens politic

asumat de jos, din partea cetățenilor. Pe de altă parte, și minoritățile naționale ar avea de

beneficiat de o autonomie în cadrul societăților plurale, cum ar fi cea din R. Moldova.

Altfel, orice proiect „extern” inițiat de sus în jos riscă să fie unul periculos și chiar anti-statal.

Miza oricărui proiect de federalizare este unul singur – transnistrizarea R. Moldova și

implicit controlul întregului prin intermediul părților. Această lucrarea este și un

avertisment pentru elita politică de la Chișinău care intenționează, cu ocazia alegerilor

prezidențiale din 30 octombrie, să reactualizeze soluția federalizării într-un joc cu cetățenii de-

a banda Möbius. Până la urmă, decidenții politici au oportunitatea de a câștiga capital electoral

prin realizarea „reîntegrării teritoriale”, riscând, în același timp, să arunce republica într-o

direcție nedeterminată și chiar periculoasă.

2. Noțiuni și practici de federalism

Literatura de specialitate abundă în noțiuni și caracteristici ale acestui instrument instituțional.

Ca model de guvernare, federalismul a fost implementat doar de 28 din 193 state membre ale

ONU, reprezentând peste 40% din populația globală. Ca urmare a presiunilor globalizării,

statele suverane au fost nevoite să-și îmbunătățească instituțiile pentru a face față provocărilor

de fragmentare pe criterii etnice, lingvistice, religioase și chiar regional-politice. Este unanim

acceptat faptul că o structură federală poate detensiona clivajele sociale acumulate în timp și

le poate conferi statelor, indiferent dacă sunt mai mici sau mai mari, o uniune puternică pe

plan intern. Cea mai mare miză a acestora rămâne, totuși, preservarea suveranității și a

identității naționale.7

6 Oleh Protsyh, „Federalism and Democracy in Moldova”, Post-Soviet Affairs, p. 3, http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/fd/dmd20050621_12/dmd20050621_12en.pdf, accesat la 22.07.2016. 7 Florentina Harbo, „Federalismul și provocările conflictului transnistrean” in Monica Heintz (coord.), Stat slab, cetățenie incertă, Curtea Veche Publishing, București, 2007, p. 236.

http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/fd/dmd20050621_12/dmd20050621_12en.pdf


6

Provenind din cuvântul latin foedus, ceea ce înseamnă tratat, pact sau legământ, precum și

fides – ceea ce înseamnă încredere, termenii „federație” și „confederație” au căpătat mai multe

sensuri pe parcursul istoriei. Dacă până în sec. al XVIII-lea federalismul era operaționalizat

drept o ligă a statelor sau totalitatea relațiilor interguvernamentale între state suverane pe

baza unui tratat,8 în sec. al XIX-lea conceptul capătă altă conotație, și anume devine o formă

de organizare politică a statelor, în timp ce confederalismul continua să reprezinte o ligă a mai

multor state. Într-un final, noțiunea de federalism modern se referă la un sistem bazat pe reguli

și instituții democratice, în care puterea politică a statului este divizată între guvernul național

(central) și guvernul regional (provincii, state, land-uri, cantoane, autonomii etc.), ambele

incluse într-un singur sistem politic.

Totuși, mediul academic nu a ajuns la un consens asupra unei definiții generale a conceptului

de federalism, ba mai mult, majoritatea definițiilor se suprapun. De ce? În primul rând, trebuie

să menționez faptul că există mai multe variații și forme de federalism, chiar și variante

intermediare (hibride). Astfel de cazuri de „federalism incert” se regăsesc în Marea Britanie și

Spania, unde societățile politice/regimurile politice sunt descrise ca fiind „cvasi-federale”.9

Acestea mai sunt numite „federații de facto”.10 Astfel, Regatul Unit ar reprezenta un model al

„devoluției federale”11, iar Spania o „practică a federației”12 sau un caz de „federalism non-

instituțional”.13

Pentru a încerca o schițare a definiției federației/federaralismului vom merge la originea

acestora, și anume la expresia federalismului modern – SUA. Federalismul american a fost

8 James Madison în „Federalist”, cap. 39 s-a referit la organizarea Statelor Unite pe o Constituție „nici națională și nici federală, ci pe o combinație a ambelor tipuri” (cu alte cuvinte, nu era vorba de un stat unitar și nici ligă/confederație între mai multe state, ci de o formă hibridă a statului națiune și a federației). Vezi James Madison, John Jay și Alexander Hamilton, The Federalist, Liberty Fund Inc., Indianapolis, 2001, p. 199. 9 Andrew Gamble, „The Constitutional Revolution in the United Kingdom”, Hueglin Thomas and Fenna Alain, „Comparative Federalism: A Systematic Inquiry” apud John Low, How Can We Define Federalism? in Perspeves on Federation, Vol. 5, No. 3, 2013, p. E-91. 10 Hueglin and Fenna, op. cit., Charles King, „The Scottish Play: Edinburgh’s Quest for Independence and the Future of Separatism”, apud John Low, op. cit., p. E-91. 11 Vernon Bogdanor, „Devolution in the United Kingdom” apud John Low, op. cit., p. E-91. 12 Ronald Watts, „Comparing Federal Systems” apud John Low, op. cit., p. E-91. 13 Josep Colomer, „The Spanish ‘State of Autonomies’: Non-institutional Federalism” apud John Low, op. cit., p. E-91.


7

bine descris de Alexis de Tocqueville (1835-1840), care a remarcat echilibrul atribuțiilor dintre

Uniune și diferitele state. În acest sens, federalismul era considerat „cea mai tipică și drastică

metodă de dispersare a puterii: dispersează puterea la toate nivelurile de guvernare”.14 În

urma unei analize mai atente a amendamentelor la constituția federală (Federalist nr. 32 by

Alexander Hamilton), Tocqueville constatase la acea vreme că „Statele Unite nu alcătuiesc

doar o republică, ele alcătuiesc și o confederație [sinonimă cu federația - n.r.]. Cu toate

acestea, autoritatea națională este, din anumite puncte de vedere, mai centralizată decât era

în aceeași epocă în mai multe monarhii absolute din Europa”.15 Un alt autor care pune piatra

de temelie a federalismului modern este Kenneth Wheare prin lucrarea sa „Federal

Government” (1946). Potrivit cercetătorului american, expresia federalismului modern este

SUA: regim politic compus din două niveluri de guvernare „egale în supremație” conform

constituției. „Atunci când vorbesc de principiul federal, mă refer la metoda de divizare a

puterilor, astfel încât guvernele regionale și cel federal sunt fiecare, într-o anumită sferă de

activitate, coordonate și interdependente”, scria Wheare. 16 Această formulă a

interdependenței17 a fost subiectul central al criticii din partea unor autori precum Livingston,

Davis, Birch, Vile, Rike și Friedrich. De exemplu, Vile a propus construcția unui set de „modele

de dezvoltare” în raport cu care se poate interpreta un sistem federal ajuns la un anumit stadiu

de dezvoltare. În această perspectivă, federalismul era definit ca „...grup de tehnici

diferite...folosite pentru a încerca stabilirea și menținerea unui anumit echilibru între cele două

niveluri de guvernare, chiar dacă orice mișcare poate duce la un dezechilibru”.18 Și aici se

impune să se facă distincția clară între federalism, ca ideologie normativă sau doctrină,

precum și principiu structural al unui sistem politic, și statul federal (federație) – ca variantă

instituționalizată a federalizării care se bazează pe distribuția puterilor între cel puțin două

niveluri de guvernare, niciuna dintre acestea nefiind din punct de vedere politic subordonate

14 Arend Lijphart, op. cit., p. 176. 15 Alexis de Tocqueville, Despre democrație în America, Humanitas, București, 1992, p. 173. 16 Wheare Kenneth, „Federal Government” apud John Low, op. cit., p. E-93. 17 În primul rând s-a observat o suprapunere și o interdependență accentuată între nivelurile de guvernare a sistemelor federale din sec. XX aflate într-o relație de echilibru în contextul unei evoluții constante (denumite „federalism cooperativ”), care a înlocuit separarea fermă dintre cele două niveluri în sec. XIX („federalism dual”). 18 Maurice Vile, „Federal Theory and the ‘New Federalism’” apud John Low, op. cit., p. E-94.


8

celeilalte. Prin urmare, caracteristica centrală a federației ar consta în suveranitatea comună a

părților.19

Una dintre cele trei ramuri ale guvernului federal american este Curtea Supremă a SUA,

reprezentând instanța supremă a puterii legislative. Înființată prin Art. III din Constituție (1787),

Curtea dispune de puterea de a lua decizii fără apel (deseori fiind discreționară). Aria

jurisdicțională a celei mai înalte curți federale implică problemele constituționale în apel,

subiecte de drept federal sau litigii între state și străini (care pot fi state sau persoane) în primă

instanță. În cadrul acestui sistem juridic, rolul Curții Supreme este de a interpreta dreptul

constituțional federal (deci joacă rolul de arbitru atât între puteri, cât și între părți la nivel

orizontal – între guvernele regionale, precum și la nivel vertical – între guvernul central și

guvernele regionale), deși poate acționa doar în cadrul unor cazuri specifice după sesizare.

Tocqueville, de exemplu, considera că atribuțiile sale ar putea fi considerate în întregime

politice, deși structura acesteia este formată din juriști profesioniști.20 Totuși, procedura de

amendare a Constituției necesită supermajorități mai mari de două treimi în ambele camere,21

ceea ce o face destul de rigidă. Suveranitatea, la rândul ei, nu aparține guvernului și

constituției, ci poporului care își delegă reprezentanții în Congres.

Totuși, perioada între adoptarea Articolelor Confederației în 1781 și redactarea Constituției

(1787) a fost marcată de episoade de criză din cauza numeroaselor defecte structurale și

omisiuni constituționale. Aici trebuie să subliniem faptul că la acea vreme erau populare două

curente ireconciliabile: existența unui singur popor (națiunea americană) sau existența mai

multor popoare (ale tuturor statelor componente). Evident că drumul spre un guvern central

mai puternic a determinat și victoria primei concepții naționale. Or, piatra de încercare a

suveranității și statalității pentru orice comunitate politică este dreptul constituțional la

19 Andrew Heywood, „Key Concepts in Politics” apud John Low, op. cit., pp. E-94-95. 20 „Cauza constă în acest singur fapt: americanii au recunoscut dreptul de a-și întemeia hotărârile mai degrabă pe constituție decât pe legi. Altfel spus, li s-a permis să nu plice legile care li se par neconstituționale”. Vezi Alexis de Tocqueville, op. cit., pp. 153-161. 21 Astfel de exemplu, articolul 5 al Constitutiei S.U.A. din1787 prevede: „Congresul ori de câte ori va fi considerat necesar de către două treimi din ambele camere, va propune amendamente la această constituție, sau, la cererea corpurilor legiuitoare a două treimi din statele componente, va convoca o convenție pentru propunerea de amendamente”. Deci drept de inițiativă are aici numai puterea legislativă, reprezentată de congresul SUA și de corpurile legislative ale statelor membre ale federației.


9

secesiune. De aceea, integritatea teritorială a unei federații presupune existența unei singure

comunități politice fără un drept constituțional de separare oferit guvernelor regionale. În

aceeași ordine de idei, „egalitatea de statut” reflectă caracteristica esențială a modelului stabilit

în Statele Unite în 1788, ceea ce nu ne îndreptățește să considerăm că ar fi existat o egalitate

perfectă și permanentă între nivelurile federal și cel regional de guvernare.

De asemenea, trebuie să facem o distincție clară între principiul confederal (în care bugetul

general este stabilit de guvernele regionale) și principiul descentralizării (unde guvernele

regionale sunt subordonate guvernului central). Așadar, sistemul federal/confederal exclude

prezența sistemului descentralizat și viceversa. Ivo D. Duchacek definește drept standarde ale

federalismului următoarele caracteristici: „un legislativ bicameral cu o cameră federală

puternică, reprezentând o regiune constitutivă; o constituție scrisă, dificil de amendat; și o

curte supremă sau o curte constituțională specială care să poată proteja constituția prin

intermediul puterii sale de control constituțional”.22

Aparent, am asista la o anumită relație asimetrică, însă simetria relațiilor dintre cele două

niveluri de guvernare depinde de caracteristica „autonomă” a celui de al doilea nivel. Nu în

ultimul rând, putem concluziona că un sistem politic federal are drept element distinctiv

prezența unei egalități de statut între nivelurile constitutive ale statului federal. De reținut acest

aspect, deoarece este important pentru analiza ce urmează.

3. Transnistria ca pretext pentru federalizare a R. Moldova

Toate proiectele de federalizare inițiate pentru R. Moldova fac parte dintr-o efort constant al

Federației Ruse pentru controlul întregii republici. Prin această grilă putem interpreta și

declarația fostului consilier al Președintelui R. Moldova pe probleme de politică internă (2002-

2008), Mark Tkaciuk, care sublinia că „R. Moldova independentă nu va exista atât timp căt

Chișinăul și Tiraspolul nu se vor uni în condiții de drepturi egale”. Astfel, republica ar deveni

22 Ivo D. Duchacek, „Comparative Federalism: The Territorial Dimension of Politics” apud Arend Lijphart, op. cit. p. 178.


10

partenerul strategic al Rusiei dintr-un simplu calcul aritmetic. Electoratul pro-rus din R.

Moldova (>40% din corpul electoral) împreună cu cei 250 mii de alegători din Transnistria (cu

orientare evident pro-rusă) ar putea realiza o „istorie politică eternă” 23 eurasiatică – un

panaceu livrat permanent de Kremlin pentru soluționarea crizei transnistrene și, atenție,

acceptat conform sondajelor de 43% din populația republicii (fără regiunea transnistreană)!24

Profil de regiune – Republica Moldova (fără Transnistria și Găgăuzia)

Centrul regional: Municipiul Chișinău

Suprafața: 27 851 km² (82,29% din suprafața totală a statului).

Populația: 2 774 426 de locuitori (81,86% din populația totală a statului) printre care 309 710, deci

9,13% plecați peste hotare conform cifrelor oficiale, neoficial numărul acestora ar atinge cifra de 800

000. Conform statisticilor R. Moldova se află în declin demografic pe o perioadă de 25 de ani

consecutiv. Față de recensământul din 1989, populația republicii s-ar fi redus cu 946 414 persoane sau

cu 21,83%. Cea mai mare parte a populației este concentrată în regiunea Centru, considerată a fi cea

mai dezvoltată regiune.

Profil etnic: Moldoveni/români – 66,7%, ucraineni – 7%, ruși – 4,9%, bulgari – 1,4%, găgăuzi – 0,5%,

romi – 0,3%, alte etnii – 0,88% (conform recensământului realizat în 2004)

Religie: De religie creștin-ortodoxă s-au declarat 93,34% din populație, dintre care ortodocși aparținând

Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (subordonată Patriarhiei Moscovei) – 60%, ortodocși

aparținând de Mitropolia Basarabiei (subordonată Patriarhiei Române) – 23%, ortodocși aparținând de

Biserica Ortodoxă Rusă- 6,6%. Protestanți de orice curent – 1,98%, creștini de rit vechi (lipoveni) –

0,15%, catolici – 0,14%, alte confesiuni – 0,88%, fără religie (atei, agnostici) – 1,35%.

Urban: 42,5%

Rural: 57,5%

Profil (geo)politic: La ultimele alegeri parlamentare din 30 noiembrie 2014, partidele pro-occidentale

s-au bucurat de sprijinul a aproximativ 47% din participanții la scrutinul electoral. Totuși, conform

ultimelor sondaje, trendul pro-occidentale în rândul populației din R. Moldova reprezintă doar 38%, în

23 Emisiunea „Pravo Golosa” din 26 ianuarie 2016, „Jarkaya Moldovaskaya zima” [Iarna caldă din Moldova – trad. ru], TVȚ, http://www.tvc.ru/channel/brand/id/36/show/episodes/episode_id/43080/?page=11, 24.07.2016. 24 Timpul.md, Sondaj socio-politic realizat de FOP la solicitarea ziarului „Timpul” (martie 2016) / DOC, disponibil pe: http://www.timpul.md/articol/sondaj-socio-politic-realizat-de-fop-la-solicitarea-ziarului-timpul-(martie-2016)---doc-90124.html accesat la 24.07.2016.

http://www.tvc.ru/channel/brand/id/36/show/episodes/episode_id/43080/?page=11

http://www.timpul.md/articol/sondaj-socio-politic-realizat-de-fop-la-solicitarea-ziarului-timpul-(martie-2016)---doc-90124.html



11

schimb, potrivit ultimelor estimări sociologice, electoratul pro-rus ar reprezenta o pondere de 45%.

Profil de regiune – Găgăuzia

Centrul regional: Comrat

Suprafața: 1 832 km² (5,41% din suprafața totală a statului)

Populația: 138 855 persoane (4,09% din populația totală a țării), dintre care plecați peste hotare sunt

19 398 (14% din populația Găgăuziei). Comparativ cu recensământul din 2004, la nivelul populației din

regiune se înregistrează un declin demografic de 10% (-16 800 de persoane)

Profil etnic: găgăuzi – 82,14%, bulgari – 5,15%, moldoveni/români – 4,83%, ruși – 3,82%, ucraineni –

3,16%, alte etnii – 0,91% (conform recensământului realizat în 2004)

Religie: creștini ortodocși (Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove) – 93,0%, protestanți – 3,0%, alte

culte – 2,2%, fără religie – 1,6%, atei – 0,2%

Urban: 40,62% (din populația totală a regiunii)

Rural: 59,37% (din populația totală a regiunii)

Profil (geo)politic: La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 s-au prezentat doar 48,34% din

cetățenii înscriși pe listele electorale din UTA Găgăuzia (64 169 de alegători din 130 986). Majoritatea

electoratului din regiune este pro-estic, votând constant cu PSRM – 57,10%, urmând apoi Blocul

Electoral „ALEGEREA MOLDOVEI – UNIUNEA VAMALĂ” cu 14,27%. Totalul votului pro-rus în UTA

Găgăuzia este estimat la aprox. 70-75% din electoratul participant la scrutine. Din partidele declarat

pro-europene doar Partidul Democrat a reușit să acumuleze o pondere mică de doar 10,34% (6469

voturi). Conform unui „referendum” ilegal desfășurat în localitățile autonomiei (02.02.2014) la care au

participat aprox. 70,4% din populația adultă, 98,47% dintre găgăuzi au votat pentru aderarea R.

Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan!

Profil de regiune – Transnistria (RMN)

Centrul regional: Tiraspol

Suprafața: 4 163 km² (12,29% din suprafața totală a statului)

Populația: Potrivit datelor recensământului efectuat în 2015 de către autoritățile de la Tiraspol,

populația totală a regiunii constituie 475 665 de persoane cu domiciliul permanent (14,03% din

populația totală a republicii). Comparativ cu datele recensământului din 2004, populația regiunii a

înregistrat o scădere de – 79 682 (cu 14,34%)

Profil etnic*: Conform recensământului organizat de autoritățile transnistrene în 2004, ponderea etnică

a regiunii ar fi structurată astfel: moldoveni/români – 32,10% (sic!), ruși – 30,35% (sic!), ucraineni –


12

28,81% (sic!), bulgari – 20,50%, găgăuzi – 0,74%, polonezi – 0,32%, evrei – 0,23%, romi – 0,09%, alte

etnii – 4,94% (conform recensământului realizat în 2004). O treime din populația regiunii este de origine

română, majoritatea acesteia este concentrată în două raioane din centrul regiunii transnistrene (raionul

Dubăsari – 50,15% și raionul Grigoriopol – 64,83%). O majoritate relativă a etnicilor români este

localizată în partea de nord a regiunii – raionul Camenca (47,82%), iar în raionul Slobozia, etnicii

români reprezintă 41,52%. Sunt minoritari în raionul Rîbnița – 17,22%, Tighina (Bender) – 26,15% și în

Tiraspol – 15,24%.

Rușii reprezintă cel de-al doilea grup etnic reprezentativ din regiune concentrat mai ales în or. Tiraspol

(41,64%) și Tighina (Bender) cu 43,43%. În celelalte raioane, etnicii ruși sunt minoritari. Cel de-al treilea

grup etnic important este reprezentat de ucraineni, aceștia fiind concentrați în nordul regiunii – raionul

Rîbnița cu o majoritate relativă de 45,41%.

Religie: Statisticile oficiale ale Transnistriei arată că 91% din populația regiunii practică cultul creștin

ortodox de rit vechi, iar 4% din populație aparțin de Biserica Romano-Catolică, practicanții cultului fiind

localizați în regiunea de nord unde este stabilită o parte semnificativă a etnicilor polonezi (raionul

Rîbnița). Pe teritoriul regiunii transnistrene este divizat din punct de vedere canonic între Mitropolia

Chișinăului și a întregii Moldove (prin Episcopia de la Tiraspol și Dubăsari) și Mitropolia Basarabiei (prin

Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria cu o misiune vacantă).

Deși oficialii de la Tiraspol asigură că pe teritoriul regiunii libertatea religioasă este protejată prin lege și

că au fost înregistrate aproximativ 114 de culte religioase, protestanții sunt în continuare intimidați de

către autoritățile de la Tiraspol.

Urban: 332 490 (69,9% din populația totală a regiunii)

Rural: 143 175 (30,1% din populația totală a regiunii)

Profil (geo)politic: Majoritatea populației din regiune militează pentru relații mai strânse a Transnistriei

cu Rusia și integrarea în Uniunea Eurasiatică. Potrivit unui „sondaj” realizat de către profesori de la

Universitatea din Tiraspol în 2016, aproximativ 89,9% din populație ar prefera o orientare pro-estică a

regiunii transnistrene, 71,7% ar dori obținerea independenței și integrarea în componența Federației

Ruse, în timp ce doar 18,2% din respondenți ar dori integrarea regiunii ca stat independent în

componența Uniunii Eurasiatice. Așadar, putem estima că orientarea pro-rusă a regiunii este

împărtășită de aprox. 85-90% din populație.

*Trebuie să luăm în considerare faptul că statistica a fost oferită de administrația nerecunoscută

de la Tiraspol și trebuie să admitem existența unor modificări intenționate ale datelor. De

exemplu, la recensământul din 1989 efectuat de autoritățile sovietice, proporția populației

regiunii după criteriul etnic era următoarea: 42% moldoveni/români, 26% ucraineni, 22% ruși!


13

De altfel, și proiectul politic statal al R. Moldova are destul de multe carențe în ceea ce

privește o posibilă reorganizare federativă. Devenind independentă în 1991 și cu o constituție

adoptată cu o întârziere de trei ani (1994), R. Moldova este un stat unitar, compus din două

regiuni problematice: regiunea transnistreană nerecunoscută de comunitatea internațională

(organizată în „Republica Moldovenească Nistreană” – RMN nerecunoscută) și unitatea

teritorial-autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri). Republica nu s-a desprins de principiile statului-

națiune fiind constituită dintr-un singur popor de jure, însă, la nivel subiectiv, atât în regiunea

transnistreană, cât și în Găgăuzia de facto noțiunile de stat și cetățenie se suprapun. De

exemplu, autoritățile de la Tiraspol susțin că au toate atributele unui stat normal și că pe

teritoriul regiunii transnistrene există un popor cu un spirit cetățenesc. Evident că nu toți

locuitorii din regiune au un sentiment de apartenență la așa-numitul „popor transnistrean”

destul de eterogen de altfel, însă efoturile regimului de la Tiraspol sunt concentrate să-i

convingă pe locuitori de statalitatea RMN.25 Pe de altă parte, în Găgăuzia, persistă reziduurile

unui grup etnic în așteptarea propriei statalități.26 Prima organizație a găgăuzilor, care a apărut

ca reacție la orientarea pro-românească a Frontului Popular din Moldova din anii ’90, se

numea „Găgăuz-Halcî”, ceea ce se traduce ca „poporul găgăuz”. Aceasta a stat la baza

formării Republicii Găgăuzia în afara RSSM (19 august 1990) și, implicit, la crearea unei

identități și loialități statale difuze. Izolați din punct de vedere politic față de Chișinău, găgăuzii

25 Vezi studiul Rebbeccăi Chamberlain-Creangă: „‘Poporul transnistrean’: cetățenia și imagini ale statului într-o țară necunoscută” in Monica Heintz (coord.), op. cit., pp. 155-172. 26 Migrația găgăuzilor din Balcani și Dobrogea în Basarabia a început la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Prezența coloniștilor găgăuzi la sudul Basarabiei fiind rezultatul colonizării întreprinse de Imperiul Țarist după ocuparea (1806) și apoi ruperea teritoriului dintre Prut și Nistru de la Principatul Moldovei (1812).

Raționamentul pornește de la ipoteza că din moment ce termenul de „popor” a fost echivalat în Constituție cu termenul de „națiune”, iar suveranitatea aparține

„poporului Republicii Moldova”, care la rândul lui este fragmentat în diverse mici „popoare” concurente cu centrul politic, R. Moldova reprezintă mai degrabă un

stat cu o conștiință națională difuză, fragmentat în mai multe „popoare” cu

tendințe centrifuge


14

au trebuit să se întoarcă la limba și cultura găgăuză, însă rusificarea din perioadă țaristă și cea

sovietică și-a lăsat amprenta și la nivelul percepției cetățeniei și a loialității față de R. Moldova.

Abia din 1995, odată cu intrarea în vigoare a „Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei

(Gagauz-Yeri)”, asupra căreia voi reveni, locuitorii din autonomie au fost puși în situația

participării la un nou proiect politic, obligați să învețe a trăi într-un nou „regim cetățenesc”, față

de care erau refractari, chiar opozanți. Principala dificultate în dialogul cu populația majoritară

nu l-a reprezentat factorul lingvistic, așa cum ne sugerează unele analize, ci memoria socială

și imaginarul regimurilor politice anterioare. De la supușii țarului la cetățeni români apoi

sovietici, găgăuzii nu au o legăutră palpabilă cu statul național și cetățenia moldovenească

(mulți dintre ei preferând cetățenia rusească sau românească),27 ci mai degrabă cu organele

administrației locale (identitate localistă) și a autonomiei găgăuze (identitate regional-etnică),

formându-și și un sentiment de apartenență la spațiul rusesc (slav-ortodox) prin atașamentul

față de Moscova – ca centru de atractivitate economică și culturală, și mai puțin față de

Chișinău, perceput drept un factor de asimilare a găgăuzilor, „opresor” al autonomiei și

instabil/incongruent din punct de vedere politic.

Dacă poziționăm R. Moldova pe spectrul gradului dispersării puterii reprodus după Low,28 vom

obține următoarea schemă:

Figura 1. Spectrul concentrării-dispersării puterii

27 Svetlana Mironova, Găgăuzii din Moldova: de la etnogeneză la autonomie (aspecte politico-istorice), MOLDOSCOPIE, 2009, nr. 3 (XLVI), p. 71. 28 John Low, op. cit., p. E-114.


15

Sursa: Reproducere după schema lui John Low, How Can We Define Federalism? in

Perspectives on Federalism, Vol. 5, No. 3, 2013, p. E-114.

Aici observăm că R. Moldova este inclusă în clusterul statelor unitare cu guvernare „devolută”

– termen britanic cu referire la o deplasare graduală spre o mai mare autonomie a Scoției și a

Țării Galilor în Regatul Unit. Raționamentul pornește de la ipoteza că din moment ce

termenul de „popor” a fost echivalat în Constituție cu termenul de „națiune”, iar

suveranitatea aparține „poporului Republicii Moldova”, care la rândul lui este

fragmentat în diverse mici „popoare” concurente cu centrul politic, R. Moldova

reprezintă mai degrabă un stat cu o conștiință națională difuză, fragmentat în mai multe

„popoare” cu tendințe centrifuge. Devoluția guvernării republicii derivă din Art. 111 din

Constituție cu privire la

Unitatea teritorială autonomă

Găgăuzia, unde la punctul 7)

se stipulează că „Legea

organică care reglementează

statutul special al unității

teritoriale autonome Găgăuzia

poate fi modificată cu votul a

trei cincimi din numărul deputaților aleși în Parlament”, deci o super-majoritate destul de

complicat de constituit. Astfel, autonomia specială fiind o formă de autodeterminare a

găgăuzilor fără a afecta caracterul de stat unitar al R. Moldova. Cea de a doua autonomie din

R. Moldova a fost formată de jure din „zonele populate de pe malul stâng al Nistrului

(Transnistria)”. Prin legea adoptată de Parlamentul de la Chișinău în 2005, localitățile de pe

malul stâng al Nistrului se pot alătura Transnistriei sau se pot separa de aceasta, în baza

referendumurilor locale organizate în baza legislații naționale. Și de această dată statutul

special pentru Transnistria poate fi modificat prin majoritatea simplă în legislativ. Pe de altă

parte, regimul de la Tiraspol nu a fost atât de receptiv cât se aștepta Chișinăul, organizând în

2006 un referendum prin care populația regiunii transnistrene era întrebată dacă aprobă

Într-un stat cu mai multe regiuni aflate într-o relație concurențială la nivelul identităților, este cu atât mai greu să institui principiile federative cu cât

granițele dintre „popoarele regionale” și „poporul

unitar” se suprapun


16

posibilitatea de a renunța la așa-zisa independență și a se integra cu Republica Moldova sau,

alternativ, „independență” și o posibilă integrare pe viitor în Federația Rusă. Rezultatul a fost,

potrvit datelor procesate de Tiraspol, aproape în totalitate în favoarea independenței și

posibilei integrări cu Rusia – 98% din 310 000 de participanți la vot. Mai mult decât atât, la

următoarele negocieri cu oficialii de la Chișinău în diverse formate, reprezentanții Tiraspolului

puneau mereu pe agendă anularea legii referitoare la statutul raioanelor din stânga Nistrului,

de altfel aflat în vigoare și astăzi.

Argumentul de bază al sistemului devolut implementat în R. Moldova ține de principiul relației

de subordonare a guvernelor regionale în raport cu guvernul central ca expresie a statului

unitar. Astfel, tiparul de integrare regională în R. Moldova nu a trecut încă „Rubiconul

transferului de suveranitate” către regiuni, fiind reprezentat schematic în Figura 2.

Figura 2. Reprezentarea grafică a distribuției puterii la nivelul autonomiilor din R. Moldova

(„devolved government”)

Sursa: Reproducere după schema lui John Low, How Can We Define Federalism? in

Perspectives on Federalism, Vol. 5, No. 3, 2013, p. E-114.

La originea sa, R. Moldova a manifestat toleranță față de minoritățile naționale acordându-le

cetățenie necondiționat – așa-numita opțiune „zero”. Politica era una inclusivă în vederea

creării unei comunități cetățenești unice, fără a avea o viziune privind interacțiunea acestor

minorități cu majoritarii titulari ai națiunii – „poporul moldovenesc” ca expresie a identității


17

moldovenești diferită de cea românească. Politica alterității față de România nu a ajutat prea

mult Chișinăul în câștigarea încrederii găgăuzilor și a regimului de la Tiraspol, cele două

regiuni suspectând deseori centrul că face un joc dublu. În următoarele rânduri voi încerca să

demonstrez că într-un stat cu mai multe regiuni aflate într-o relație concurențială la

nivelul identităților, este cu atât mai greu să institui principiile federative cu cât

granițele dintre „popoarele regionale” și „poporul unitar” se suprapun. Mai întâi să

trecem în revistă proiectele federale pentru R. Moldova și să analizăm fiecare caz în parte.

4. Câteva soluții federative à la russe pentru R. Moldova

Memorandumul de la Moscova

Toate proiectele ulterioare care promovau sau promoează proiectul federalizării R. Moldova

urmează principiile acestui „memorandum”, cunoscut la nivel oficial ca „Memorandum pentru

principiile normalizării relațiilor dintre Republica Moldova și Transnistria”29 sau „Memorandumul

Primakov” după ministrul rus al Afacerilor Externe de atunci. Documentul a fost lansat la

Moscova pe 8 mai 1997 fiind semnat de președintele de atunci al R. Moldova, Petru Lucinschi,

la numai patru luni de la începerea mandatului și fostul lider de la Tiraspol, Igor Smirnov, cu

medierea Federației Ruse, a Ucrainei și a lui Niels Helveg Petersen, Ministrul de Externe al

Danemarcei și reprezentat al OSCE. În esență, proiectul trebuia să pregătească federalizarea

republicii ex-sovietice pe teritoriul căreia se aflau staționate trupe rusești – un precedent și

pentru celelalte state din CSI aflate în poziții similare. Prin intermediul unor instrumente

„constituționale”, Moscova avea să dețină pârghii mult mai puternice pentru a-și institui

controlul asupra politicii externe a acestor state, folosindu-se de minoritățile pro-ruse

implantate artificial încă în perioada sovietică.

29 UCDP- Uppsala Conflict Data Program, MEMORANDUM On the Bases for Normalization of Relations Between the Republic of Moldova and Transdneistria (The Moscow Memorandum), Uppsala University - Department of Peace and Conflict Research, 8 mai 1997, http://ucdp.uu.se/downloads/fullpeace/Mol%2019970508.pdf, 30.07.2016.

http://ucdp.uu.se/downloads/fullpeace/Mol%2019970508.pdf


18

În proiect se stipula că R. Moldova și Transnistria, ca „părți” egale, trebuiau să-și „normalizeze

relațiile” exclusiv „prin mijloace pașnice” – deci a schimbării statutului republicii de stat unitar

într-unul „comun”, a se citi federal, „confederație moldovenească” sau „uniune a două state

suverane”. Frontierele viitoarei federații trebuiau să coincidă cu cele ale RSSM din ianuarie

1990. Astfel, partea rusă încercase să-și aroge prin document triplul rol de „pacificator,

mediator și garant”.30 Împuternicirile trebuiau să fie repartizate între „părți” de la egal la egal.

Eventualele divergențe între Chișinău și Tiraspol trebuiau să fie reglementate prin negocieri de

către „mediatorii” și „garanții” Rusia, Ucraina, OSCE prin asistența CSI. Întâmplător sau nu,

dar Kremlinul avea destule pârghii asupra tuturor celorlalți actori, iar participarea oricărui actor

occidental (inclusiv România) la negocieri sau discuții era automat exclusă. În conformitate cu

proiectul semnat, părțile trebuiau să elaboreze „statutul Transnistriei” imediat după asumarea

memorandumului, luând în considerare toate principiile stabilite anterior. Un aspect ce merită

menționat se referă la dreptul Transnistriei de „a participa la realizarea politicii externe a

Republicii Moldova – subiect al dreptului internațional – cu privire la chestiunile care ating

interesele sale”. Ba mai mult, Chișinăul trebuia să recunoască dreptul Transnistriei de „a stabili

și de a întreține de sine stătător contacte internaționale în domeniul economic, tehnico-științific

și cultural, iar în alte domenii – cu acordul părților”. „Memorandumul” trebuia să instituie un

proiect federal asimetric prin oferirea unor avantaje vizibile părții transnistrene în defavoarea

R. Moldova. Nu exista niciun paragraf care să sublinieze „principiul suveranității și integrității

teritoriale a R. Moldova”, iar prezența ilegală a armatei și armamentului rusesc era

permanentizată sub principiul eufemistic a continuării „activităților de menținere a păcii”.

Transnistria percepea documentul ca și un proiect pentru o confederație între doi subiecți cu

statut egal (inclusiv subiecți diferiți de drept internațional), ceea ce contravenea concepției

Chișinăului privind caracterul unitar al statului.

30 Radu Vrabie, Problema transnistreană și integrarea europeană a Moldovei. Rolul UE, Asociația de Politică Externă (APE) din Moldova, 2010, p. 5, http://www.ape.md/download.php?file=cHVibGljL3B1YmxpY2F0aW9ucy8xMjcyMTU2X21kX3JvbHVsX3VlX2luX3JlLnBkZg, 30.07.2016

http://www.ape.md/download.php?file=cHVibGljL3B1YmxpY2F0aW9ucy8xMjcyMTU2X21kX3JvbHVsX3VlX2luX3JlLnBkZg



19

Potrivit sociologului Dan Dungaciu, miza acestui acord consta în „transformarea Republicii

Moldova într-o entitate dependentă intern și extern de Transnistria – în fapt transnistrizarea

întregii Moldove. Și cum Transnistria era atunci total controlată de Moscova, ceea ce ar fi

urmat ar fi fost controlul absolut și indiscutabil al Kremlinului asupra întregii republici”.31 Așa se

explică de ce eforturile ulterioare ale emisarilor ruși la Chișinău se concentrau pe obținerea

unui statut de garant al statalității R. Moldova „reintegrată” cu raioanele sale din stânga

Nistrului.

Proiectul de federalizare al OSCE

Rolul OSCE în reglementarea a situației din Transnistria a fost pe larg explicată de

geopoliticianul român Dan Dungaciu în volumul Moldova ante portas,32 unde autorul a subliniat

ineficiența acesteia determinată tocmai de capacitatea de a fi folosită de către cele 55 de state

membre „drept paravan” pentru atingerea propriilor obiective. De altfel, era destul de evident

că OSCE înregistra numai eșecuri în spațiul ex-sovietic – iar aceasta era cel vulnerabil punct

al organizației. Regula adoptării deciziilor în unanimitate și dreptul de veto pentru fiecare

membru au fost cele mai importante pârghii ale Rusiei pentru a slăbi inițiativele OSCE în

„vecinătatea apropiată”.

Înainte de publicarea proiectului propriu-zis, ministrul rus de externe a prezentat pe 13 august

2000 două documente: „Acordul privind bazele relațiilor dintre Republica Moldova și

Transnistria” și „Principiile de bază ale mandatului OSCE al forțelor pentru menținerea păcii și

statalității în regiunea transnistreană a Republicii Moldova”. Totuși, nu avem date concrete

care să ne confirme că aceste documente au fost elaborate pentru a pregăti terenul

următoarei echipe guvernamentale care va paria pe alte principii de reglementare a conflictului

transnistrean. Victoria Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) cu 71 de

mandate din 101 și alegerea liderului comunist în calitate de președinte au pus bazele unei noi

etape în procesul de negociere pe tema diferendului transnistrean. Noua echipă

31 Dan Dungaciu, op. cit., p. 201. 32 Vezi capitolul „4.3 OSCE și Republica Moldova” în Dan Dungaciu, op. cit., pp. 190-198.


20

guvernamentală, venită la putere în urma unor mesaje pro-integrare în Uniunea Vamală și

atribuirea limbii ruse unui statut de limbă de stat, a mizat pe Federația Rusă ca principal actor

ce putea rezolva conflictul, fiind mult mai disponibilă să facă o serie de concesii și

compromisuri în reglementarea conflictului.

Totuși, la scurt timp, Tiraspolul nu a fost receptiv în fața acestei poziții reconciliante a

Chișinăului, suspendând pe o perioadă lungă de timp dialogul „oficial” între cele două maluri

ale Nistrului. Din cauza ambițiilor Tiraspolului de a obține din partea Moscovei un sprijin mai

consistent în ceea ce privește recunoașterea internațională, oficialii lui Smirnov au forțat nota

și au revenit la o confruntare deschisă cu Chișinăul.

Noul proiect a fost elaborat în urma întâlnirii de la Kiev de către OSCE, Federația Rusă și

Ucraina pe 1-3 iulie 2002, urmând ca mai apoi să apară publicat în oficiosul guvernului

Moldova Suverană pe 9 iulie – fapt ce demonstrează că documentul fusese acceptat tacit de

guvernarea comunistă de la Chișinău. Filosofia care fundamenta textul era aceeași cu cea din

Memorandumul din 1997. Documentul de la Kiev consfințea instituirea unui stat federal format

din doi subiecți, evident, cu statut „egal” – Transnistria și restul R. Moldova (inclusiv

Găgăuzia). Articolul 1 avea următorul conținut: „Moldova este un stat federal democratic”. Era

totuși dificil de stabilit în ce măsură „statele garant” (Rusia și Ucraina) – pe atunci profund

sincronizate în ceea ce privește inițiativele de politică externă și democrația deficitară, ar putea

participa la procesul de democratizare al R. Moldova federale. De asemenea, proiectul nu

amintește nimic despre statutul Găgăuziei și al raionului Taraclia (locuit preponderent de etnicii

bulgari) în cadrul viitorului stat federal. Dacă ultima regiune nu avea niciun statut special33, în

schimb Găgăuzia putea folosi Art. 1 (4) din legea privind statutul special al Găgăuziei din 1994

care subliniază faptul că „poporul Găgăuziei” are dreptul la autodeterminare externă dacă R.

33 Deputații din fracțiunea PCRM au propus în aprilie 2015 ca raionul Taraclia, locuit preponderent de etnici bulgari, să poată primi statutul de „raion național-cultural” printr-o modificare a legii administrației teritoriale. Proiectul a trecut în primă lectură cu voturile comuniste, socialiste și ale democraților. Liberali-democrații au cerut fără succes amânarea votului, iar liberalii au condamnat aspru demersul PCRM, avertizând că în spatele lui s-ar afla intenții sinistre. Ideea a fost susținută și de Delegația UE în R. Moldova, în ciuda unor critici formulate de diverși experți și comentatori, cum ar fi Petru Bogatu: „Încurajarea autonomiei administrative politice pe principii etnice e o cale sigură spre destrămarea statului. Pedalarea pe ideea autonomiei etnice nu e altceva decât „o toană”, care în fond nu mai impresionează democraţiile europene şi experienţa noastră demonstrează că autonomia etnică doar creează probleme suplimentare şi alimentează separatismul”.


21

Moldova își schimbă statutul de stat independent, a se citi în special posibila unire cu

România. Potrivit Florentinei Harbo, „un stat federal care cuprinde mai mult de două

componente are mai multe șanse de a supraviețui față de un stat federal care are doar două

componente, deoarece există mai multe posibilități de compromis, datorită numărului mai

mare de interese politice reprezentate”. 34 Printre astfel de exemple putem aminti de

Cehoslovacia (1920-1992 – dezintegrată în ciuda neconstituționalității separării), Pakistanul

(1947-1971 – prin separarea Bangladesh de Pakistanul de Vest) și Republica Federală a

Iugoslaviei sau Serbia și Muntenegru (1992/2003-2006 – federație, iar din 2003 confederație

care s-a destrămat în urma referendumului organizat în Muntenegru pentru ieșirea de sub

autoritatea Belgradului).

Dacă vom analiza tipul de federație, vom vedea că prin art. 16 al proiectului OSCE, R.

Moldova trebuia să devină o federație simetrică, unde guvernul federal subiecții aveau multe

competențe comune, ceea ce ar fi dus automat la divergențe politice și administrative. De

asemenea, nu exista nicio instituție federală care să joace rolul de arbitru între nivelurile și

unitățile federale. Nici de această dată, demilitarizarea regiunii separatiste din estul republicii

nu era pusă pe masa discuțiilor, ba mai mult, așa-numitele forțe ruse de menținere a păcii

trebuiau să rămână în regiune pentru „a garanta pacea și securitatea pe perioada tranziției”35

fără a se specifica durata acestui proces de așa-zisă „tranziție”. În general, atât proiect cât și

OSCE ca organizație internațională, au fost țintele unor critice acerbe din partea societății

civile democratice de la Chișinău, urmând ca inițiativa să fie abandonată în favoarea unor noi

proiecte de federalizare mai perfecte. Tot atunci, ambasadorul american și Șeful Misiunii

OSCE la Chișinău, William Hill, a acuzat presa locală de „prejudecăți naționaliste, intoleranță

și ură”, învinuind-o de denunțarea Acordului. Totodată, în februarie 2003, președintele Vladimir

Voronin, propune reprezentanților de la Tiraspol elaborarea unei Constituții pentru viitoarea

federație, și instituie Comisia Constituțională Comună care să se ocupe de tipul de federație

agreat de ambele părți. Existau atunci două poziții divergente, pe de-o parte Voronin sugera o

34 Monica Heintz (coord.), op. cit., p. 240. 35 Idem, p. 241.


22

„federație asimetrică”, ca în Belgia sau Federația Rusă, iar liderul RMN, Igor Smirnov,

propunea o „federație contractuală”36 și un „divorț civilizat”. Niciuna dintre cele două concepții

nu s-au bucurat de o acceptare reciprocă, iar în scurt timp lucrările Comisiei au fost

abandonate.

Memorandumul Kozak

Denumit și „planul Kozak”37 a fost cunoscut sub titulatura oficială de „Proiect de memorandum

asupra principiilor de bază ale structurii unui Stat Unificat în Moldova”, fiind propus pe 17

noiembrie 2003. Documentul a fost elaborat de Dmitri Kozak cu aprobarea președintelui

Vladimir Voronin, acesta organizând întâlniri cu predecesorii săi la funcția de Președinte al R.

Moldova (Mircea Snegur și Petru Lucinschi), cu liderii fracțiunilor parlamentare și

reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău. Potrivit declarațiilor de atunci ai lui

36 Federația contractuală sau „federația alternativă” se referă la un model de federalism adoptat de URSS și SUA în care entitățile federale sunt asociate liber printr-un acord comun. În acest tip de federație, guvernul federal le acordă subiecților federali o parte a suveranității statale, aceștia având dreptul și la constituirea propriilor bugete regionale. În varianta propusă de experții transnistreni, RMN trebuia să dețină și statutul de subiect de drept internațional, ceea ce însemna legalizarea regimului Smirnov prin intermediul R. Moldova. 37 Inițiatorul memorandumului a fost Dmitrii Kozak, care deținea atunci funcția de adjunct al șefului Administrației Prezidențiale a Federației Ruse. Născut – 7 noiembrie 1958 (Bandurovo, RSS Ucraineană). Studii: 1977 – Institutul Politehnic din Vinița (RSS Ucraineană), 1981 – Facultatea Juridică, Universitatea de Stat din Leningrad. Serviciul militar și l-a făcut în cadrul forțelor speciale („Spețnaz”) ale Direcției principale de Informații (GRU) din Statul Major al URSS. 1985-1989 – procuror și procuror-șef al Procuraturii din Leningrad. 1989 – Șef al departamentului juridic din cadrul concernului „Monolit-Kirovstroy”, consultant juridic al Asociației porturilor maritime. 1990-1991 – adjunct al șefului departamentului juridic al Comitetului Executiv din Leningrad, apoi șef al departamentului juridic al Consiliului Local. Septembrie 1994 – Președinte al Comisiei Juridice din cadrul Primăriei Sankt-Petersburgului. 1998 – vice-guvernator al Sankt-Petersburgului. August 1999 – adjunt al șefului de aparat al Guvernului Federației Ruse. 1999-2000 – șeful de aparat al Guvernului Federației Ruse-Ministru al Federației Ruse. Iunie 2000 – adjunctul șefului Administrației Prezidențiale. Martie 2004 – șef de aparat al Guvernului Federației Ruse- Ministru al Federației Ruse. Septembrie 2004-septembrie 2007 – Reprezentant Plenipotențiar al Președintelui Federației Ruse în Districtul Federal de Sud, șeful Comisiei speciale pentru Caucazul de Nord. Până în 2008 a deținut funcția de Ministru al Dezvoltării Regionale a Federației Ruse, pe o perioadă scurtă deținând funcția de președinte al Consiliului de supraveghere a corporației de stat pentru construcția obiectivelor olimpice și dezvoltarea orașului Soci ca stațiune montană. Din toamna anului 2008 a devenit Viceprim-ministru responsabil de desfășurarea Olimpiadei de Iarnă de la Soci din 2014. Începând cu primăvara anului 2014 a fost însărcinat de Guvern să supravegheze problemele legate noile teritorii anexate, transformate ulterior în doi subiecți federali: Republica Crimeea și Sevastopol. Se presupune că inițiativa sa privind federalizarea R. Moldova a fost ca o tentativă de afirmare în domeniul de politică externă. În Districtul Federal de Sud, Kozak a implementa o politică de transfer al guvernării regionale către Administrația Prezidențială. Scopul principal al misiunii sale a fost sporirea autorității prezidențiale în regiune pentru a destructura rețelele teroriste din Caucazul de Nord.


23

Voronin, „planul Kozak” oferea „o șansă unică” pentru soluționarea conflictului transnistrean.

Totuși, a fost acest proiect de federație unul viabil pentru R. Moldova?

Pentru a răspunde la această întrebare, propun să vedem mai întâi ce tip de federație ne

propune documentul pus pe masa negocierilor, după care putem diseca evenimentele și

consecințele acestuia asupra mediului socio-politic din R. Moldova. Pentru a aplana

suspiciunile partenerilor occidentali ai Rusiei, Kozak afirmase că „memorandumul și planul

propus în format tripartit, elaborat în comun cu OSCE și Ucraina, sunt foarte asemănătoare,

acesta fiind doar mai concret”.38 Adevărul e că singura asemănare constă în locul redactării

ambelor proiecte – Moscova. De această dată, statul unitar Republica Moldova Federală

trebuia să fie compus din trei entități: Republica Moldova (adică ce mai rămânea din ea),

Transnistria și Găgăuzia și trebuia să fie legitimat printr-o Constituție federală aprobată prin

referendum național nu mai târziu de 31 octombrie 2004. Proiectul reunea conceptele de bază

ale unui stat federal, însă totodată regăsim trăsături federale, confederale și alte care sunt

hibride.

În conformitate cu textul proiectului, deciziile importante ale federației trebuiau să fie luate în

concordanță cu toți subiecții, mai ales că Transnistria și Găgăuzia, prin viceprim-miniștri aveau

dreptul de veto și puteau bloca orice inițiative de integrare a federației în structuri

internaționale ca UE sau NATO. Conform legilor federale, unanimitatea era obligatorie – o

caracteristică a confederației și nu a statului federal. Potrivit art. 7 punctul f), catalogul de

competențe federale atribuit unităților federale putea fi reglementat prin legi adoptate la nivelul

regiunilor „în limita autorității legale a subiecților federației”, 39 astfel, se putea ajunge la

conflicte și divergențe continue între cele cele două niveluri de guvernare. Se propunea

înființarea unei Curți Constituționale Federale formată din 11 judecători din rândul aleșilor

camerei superioare (art. 13), șase dintre aceștia numiți de către Camera Reprezentanților

(camera inferioară), unul de către Adunarea Populară a Găgăuziei și patru de către Sovietul

38 Apud Dan Dungaciu, op. cit., p. 205. 39 Russian Draft Memorandum on the basic principles of the state structure of a united state in Moldova (Kozak Memorandum) in Stefan Wolff Blog, http://www.stefanwolff.com/files/Kozak-Memorandum.pdf, 02.08.2016

http://www.stefanwolff.com/files/Kozak-Memorandum.pdf


24

Suprem al RMN. Judecătorii sunt confirmați în funcție de către Senat, fără a se specifica însă

durata mandatului acestora și procedura de luare a deciziilor. Abia la art. 14 se menționează

faptul că până în 2015 deciziile Curții Constituționale se iau cu votul a nu mai puțin de nouă

judecători – o majoritate ușor de constituit prin alianța judecătorilor subiecților federali alături

de simpatizanți ai orientării pro-ruse a federației din rândul judecătorilor desemnați de

Chișinău.

O altă trăsătură a statului federal asimetric se referă la suprareprezentarea Transnistriei și

Găgăuziei în raportul cu restul R. Moldova:

- Găgăuzia – patru mandate de senator reprezentând 100 000 de cetățeni cu drept de

vot;

- Transnistria – nouă mandate de senator reprezentând 400 000 de cetățeni cu drept de

vot;

- R. Moldova (restul teritoriului) – treisprezece mandate de senator reprezentând 2,4

milioane de cetățeni cu drept de vot.

Aici vedem cum distribuția senatorilor celor trei entități este organizată simetric 50%+50% în

sistemul „2+1”. Mandatul senatorilor era imperativ, aceștia fiind obligați să voteze așa

cum li s-ar fi dictat de administrațiile de la Comrat și Tiraspol. În caz contrar, senatorii

puteau fi retrași și înlocuiți cu reprezentanții obedienți ai administrațiilor regionale.

Camera reprezentanților (camera inferioară a legislativului sau prima cameră) era formată din

71 de deputați aleși pentru un mandat de patru ani în conformitate cu legile organice federale

pe o singură circumscripție electorală la nivel național. Totuși, acest principiu trebuia să fie

implementat abia după 2020, urmând ca în decurs de cincisprezece ani locurile de deputați să

fie distribuite în funcție de o cotă proporțională numărului populației fiecărei regiuni:

- Găgăuzia – trei mandate de deputat reprezentând 100 000 de cetățeni cu drept de vot;

- Transnistria – zece mandate de deputat reprezentând 400 000 de cetățeni cu drept de

vot;

- R. Moldova (restul teritoriului) – cincizeci și opt mandate de deputat reprezentând 2,4

milioane de cetățeni cu drept de vot.


25

În acest caz, Senatului îi lipsește legitimitatea democratică deoarece numirea senatorilor de

către legislativele regionale îi lezează din influența politică. Fără o alegere populară a

Senatului, bicameralismul instituit conform proiectului în Republica Moldova Federală ar fi unul

asimetric, deci ambele camere fiind inegale din punct de vedere al puterii constituționale și al

legitimității democratice. Mai mult, Senatul are drept de veto asupra legilor emise de prima

cameră, la fel ca și Președintele federației ales pentru un mandat de cinci ani direct de către

cetățenii federației într-o singură circumscripție (art. 11). Totuși, vetoul senatorilor și al

președintelui putea fi depășit de camera inferioară printr-o adoptare în a doua lectură a legii de

către o majoritate calificată de 2/3 din numărul total de deputați (art. 10 punctul b), deci vorbim

de un număr de cel puțin 48 de legislatori – o majoritate pro-națională imposibil de constituit în

condițiile ponderii semnificative a electoratului pro-rus din restul teritoriului R. Moldova.

Referitor la articolul ce reglementa statutul limbii pe teritoriul federației (art. 3 punctul 7), limba

națională trebuia să fie „limba moldovenească” cu alfabet latin (în timp ce în regiunea

transnistreană „limba moldovenească” are alfabet chirilic). Totodată, limba oficială pe întreg

teritoriul federației (de comunicare interetnică) ar fi limba rusă, iar oficializarea celorlalte limbi

pe teritoriul subiecților federației urma să se realizeze prin legile elaborate de instituțiile

regionale (și aici putem menționa limbile ucraineană, găgăuză și bulgară). Acest bilingvism

caracteristic spațiului ex-sovietic ar fi avut doar o singură consecință – transformarea limbii

ruse nu numai într-o limbă de comunicare oficială între guvernul federal și subiecți, dar și o

lingua franca la nivelul întregii societăți, reducând statutul limbii române la una „provincială”.

Dreptul la secesiune pentru subiecți era prevăzut conform proiectului – o caracteritică a

statelor confederative și nu a federațiilor. Într-o confederație, statele semnează un tratat

internațional, dar își păstrează suveranitatea deoarece este compus din mai multe popoare.

Deși au obiective comune, cum ar fi suveranitatea și afacerile externe, confederațiile nu

realizează un popor comun. În statul federal, secesiunea regiunilor este inacceptabilă în

condițiile în care subiecții împart suveranitatea între diverse niveluri de guvernare, statul

federal formează un singur popor cu o singură cetățenie care-și alege o singură


26

Constituție.40 Principiul secesiunii intră în contradicție un alt paragraf al proiectului care

amintea de principiul „unității teritoriale” a Republicii Moldova Federale.

Perioada de tranziție propusă de memorandum era de cincisprezece ani, pe parcursul căreia

Constituția putea fi modificată doar prin votul a 2/3 din deputații camerei inferioare (>48 voturi)

și aprobarea a cel puțin 4/5 din senatori (>21 voturi). În acest caz, Constituția federală este

practic foarte greu de modificat (constituție rigidă), fiind necesară o supermajoritate mai mare

de două treimi pentru amendamente constituționale, orice alte alternative de modificări

constituționale fără aprobarea camerei secundare (Senatul) fiind din start respinse. O altă

prevedere ce poate fi considerată abuzivă se referă la organizarea referendumului cu privire la

adoptarea Constituției: „Constituția Federației poate fi considerată adoptată doar cu votul

majorității participanților la referendum” organizat pe teritoriul fiecărei regiuni, iar în cazul

respingerii prin vot a actului constituțional nu are loc o schimbare a stării de fapt deoarece

regiunile erau obligate să organizeze în decurs de șase luni un alt referendum. Ceea ce

permitea adoptarea unei constituții rigide chiar și de către o minoritate de 20% din populația

totală a statului, ceea ce îndreptățea afirmațiile de atunci ale unui expert că în R. Moldova se

pregătea instituirea unui regim de aparheid, prin care minoritățile naționale pro-ruse

puteau deține pârghiile importante în stat, izolând majoritatea de origine română.

Un alt moment important se referă la demilitarizarea și neutralitatea permanentă a viitorului

stat federal. Aici trebuie să amintesc de un episod important prin care Ministrul rus al Apărării,

Serghei Ivanov, anunța triumfător că trupele rusești vor staționa în R. Moldova ca „garanți ai

acordului federal pe o perioadă de tranziție de până la 20 de ani”,41 deși memorandumul nu

fusese încă semnat, iar varianta inițială a textului nu menționa nimic despre prezența trupelor

ruse pe teritoriul regiunii transnistrene. Ulterior, fostul ambasador american în Chișinău și șef

al misiunii OSCE în R. Moldova, William Hill, confirmase în cadrul unui interviu că în prima

versiune a memorandumului Kozak nu au fost incluse trei articole cu privire la prezenţa

militară a Federaţiei Ruse în Republica Moldova: „Este clar că, pe 24 noiembrie 2003, după ce

40 Monica Heintz (coord.), op. cit., p. 243. 41 Dan Dungaciu, op. cit. p. 205.


27

s-a aflat despre cele trei articole cu privire la prezenţa militară a Rusie în Transnistria, domnul

Voronin a fost sunat şi i s-a sugerat să nu semneze memorandumul. SUA, reprezentanţii UE şi

OSCE au considerat că prezenţa militară ce nu a fost coordonată cu celelalte părţi ale

Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa este inacceptabilă”,42 planul fiind în

contradicție și cu Constituția în vigoare de la Chișinău care definește R. Moldova ca stat

neutru ce nu putea permite accesul trupelor străine pe teritoriul său.

Reacția opoziției de la Chișinău a fost una promptă, iar societatea civilă s-a organizat în

Comitetul pentru Apărarea Independenței și Constituției R. Moldova (CAIC). În urma unor

proteste organizate în capitală de societatea, precum și a intervenției organizațiilor

internaționale, președintele Voronin, deși parafase anterior documentul, hotărăște să renunțe

la semnarea memorandumului Kozak. De fapt, Voronin a amânat semnarea memorandumului

nu numai de teama față de opoziție care putea oricând ataca la Curtea Constituțională

semnarea documentului, ci și a faptului că textul lui Kozak a fost elaborat „pe la spatele

Europei”.

Proiectul Dodon – Moldova Federală

Memorandumul Kozak nu a fost ultimul proiect de federalizare a R. Moldova pus pe masa de

negocieri a OSCE sau lansat spre dezbatere publică.43 Efortul Chișinăului și a Occidentului de

a înlocui trupele ruse staționate ilegal în Transnistria, așa-numitul GOTR (Grup Operativ de

Trupe Ruse) care dispune de aprox. 1700 de militari ruși, cu o misiune internațională de

menținere a păcii s-a lovit de intransigența Moscovei care-și promova propria agendă de

identificare a unui „compromis politic” prin federalizarea R. Moldova. Pretinsa misiune a

acestei grupări de a asigura paza depozitului de armament de la Colbasna este un

pretext a Moscovei de a-și permanentiza prezența militară în regiune. De exemplu, în

cadrul unui interviu pentru Kommersant, vice-ministrul Afacerilor Externe, Grigori Karasin,

42 PUBLIKA.MD, Noi detalii cu privire la memorandumul Kozak, http://www.publika.md/noi-detalii-cu-privire-la-memorandumul-kozak-_593811.html, 04.08.2016. 43 Aici amintesc de înce trei proiecte ce nu au fost expuse în lucrare din lipsă de spațiu: „Proiectul Voronin-Șova”, „Documentul Mediatorilor OSCE” (februarie 2004), „Planul Iușcenko” (mai 2005).

http://www.publika.md/noi-detalii-cu-privire-la-memorandumul-kozak-_593811.html



28

subliniase faptul că impasul dialogului dintre cele două maluri ale Nistrului este determinat de

„renunțarea” la planurile Primakov și Kozak. Același punct de vedere este reluat de oficialul

rus într-un alt articol pentru Rossiiskaia Gazeta, unde a criticat „Legea privitoare la principiile

statutului Transnistriei”44 considerând-o ca fiind incompatibilă cu principiile „federative sau

confederative”, insistând asupra revocării acestei legi de către Chișinău. „În timp, politicienii

moldoveni vor înțelege acest lucru. [...] Federalizarea reprezintă o opțiune. Depinde de

Transnistria și Moldova dacă vor decide asta”45 declara emfatic Karasin, fără a aminti de

intenția Rusiei de a moderniza armamentul din dotarea „pacificatorilor” ruși, și asta fără

aprobarea Chișinăului. Toate acestea

implică următoarele principii: a) Rusia

insistă asupra „federalizării” R.

Moldova ca monedă de schimb; b)

Tiraspolul este împuternicit să

blocheze procesul de soluționare a

conflictului și c) Rusia este dispusă să aștepte o pentru o perioadă nedeterminată de

timp.46

Totodată, mișcările pe frontul diplomatic al Federației Ruse se sincronizau cu cele ale unui

partid (geo)politic din R. Moldova – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) care

și-a stabilit drept vector de dezvoltare a politicii externe a R. Moldova integrarea în Uniunea

Vamală/Uniunea Eurasiatică. Odată cu consolidarea PSRM, în urma Congresului XI din

august 2013, socialiștii își propun să elaboreze, alături de așa-numita „societate civilă”

statalistă, un Concept de federalizare a republicii care să fie prezentat partenerilor în procesul

44 Este vorba de „legea privitoare la prevederile principale pentru statutul legal special al zonelor populate de pe malul stâng al Nistrului (Transnistria)” aprobată în unanimitate de Parlamentul de la Chișinău pe 22 iulie 2005. Legea prevede că în componența R. Moldova s-a format o unitate teritorial autonomă, Transnistria. De asemenea, localitățile din componența acestei autonomii se pot alătura Transnistriei sau se pot separa de aceasta, în baza referendumurilor locale și conform legislației naționale. Legea oferă Transnistriei posibilitatea să stabilească și să mențină contacte externe minime în domeniile economic, științific, tehnologic și umanitar. Ulterior legea a fost permanent criticată de administrația de la Tiraspol. 45 Vladimir Socor, ‘Federalization’ Is Back on Russia’s Agenda for Moldova, The Jamestown Foundation, Eurasia Daily Monitor Volume: 9 Issue: 145, July 31 2012. 46 Ibidem.

Pretinsa misiune a acestei grupări de a asigura paza depozitului de armament de la Colbasna este un pretext a Moscovei de a-și

permanentiza prezența militară în regiune


29

de negocieri. În cuvântul de deschidere a planului, liderul socialiștilor, Igor Dodon subliniază că

„reîntregirea” teritorială a republicii (readucerea politică și administrativă a Transnistriei în

componența R. Moldova) este „prioritatea nr. 1” a echipei. La fel ca și în cazul precedentelor

proiecte de federalizare, permanent lasă să se înțeleagă faptul că ar exista un consens

politic internațional pe dosarul federalizării, atât din partea Rusiei, cât și din partea SUA

și a UE, deși niciun oficial occidental sau reprezentant al misiunii diplomatice nu

lansase în dezbaterile publice acest subiect atât de sensibil. De menționat că societatea

din R. Moldova este destul de reticentă față de orice proiect care conține sintagma

„federalizare”, de aceea, există și o tentație din partea autorilor de a echivala sintagmele

„federație” și „autonomie extinsă” – două situații diametral opuse așa cum am arătat în

prima parte a studiului. Planul propus de socialiști nu reprezintă altceva decât un surogat

al Memorandumului Kozak într-o variantă modificată calitativ, pe alocuri chiar plagiat,

însă fără a se eschiva de câteva

lacune conceptuale. Modelul de

federalism invocat este asemănător cu

cel al Belgiei, Elveției, Germaniei, SUA și

Rusiei, fără a face o distincție clară între

aceste tipuri de democrații și principii

federale. De această dată, justificarea

federalizării nu mai este una geopolitică,

impusă de exterior, ci o necesitate „internă” de reunificare a „poporului”. Subiectul principal al

planului rămâne, totuși, Transnistria căreia i se acordă dreptul de a-și „păstra, ca subiect al

federației, un element important al autonomiei, și al specificului său, inclusiv o parte din propria

simbolică și reprezentare politică”47, ceea ce se poate traduce ca și o recunoaștere parțială a

suveranității teritoriului transnistrean și a tradiției sale militariste.

47 Concepția principiilor de bază ale Moldovei Federale, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, http://socialistii.md/federalizare/, 05.08.2016.

Planul propus de socialiști nu reprezintă altceva decât un surogat al

Memorandumului Kozak într-o variantă modificată calitativ, pe alocuri chiar

plagiat, însă fără a se eschiva de câteva

lacune conceptuale

http://socialistii.md/federalizare/


30

Judecând după standardele federalismului, la prima vedere planul respectă rigorile statului

federal: un legislativ bicameral (Senatul și Camera Reprezentanților) reprezentând subiecții

federației; o Constituție ce poate fi amendată doar cu o supermajoritate a camerei secunde de

4/5 din senatori și o Curte Constituțională cu putere de control constituțional.

Astfel, frontierele subiecților federației urmează a fi delimitate în urma unor referendumuri

organizate de Misiunea OSCE și „statele-garant” la nivelul raioanelor „de graniță”. Drept

rezultat, putem anticipa o parcelare a teritoriului viitoarei federații exclusiv pe criterii politice,

fără a lua în calcul eventualele zone de dezvoltare. Autorii proiectului fac totuși confuzie

între „popor”, „naționalitate” și „etnie”, ceea ce trădează fie o incoerență științifică

asupra operaționalizării conceptelor, fie a unei erori de traducere. Dacă în limba rusă,

termenul de „naționalitate” (национальность – rus.) este definit ca apartenența persoanei la o

anumită comunitate etnică, sau etnie, sintagma de „popor multinațional al Moldovei Federale”

(art. 1.4) este hilară din simplul motiv că pe actualul teritoriu al R. Moldova s-au format deja

identități colective ce-și atribuie titlul de „popor”. Componența federației este aceeași:

Transnistria, UTA Găgăuzia și restul R. Moldova. Noutatea constă în faptul că fiecare subiect

va dispune de propriile Constituții (art. 2.3), ceea ce contravine principiului federal al existenței

unui singur document constituțional negociat de comun acord între cele două niveluri de

guvernare. De asemenea, nu se menționează nimic despre situația unor litigii între constituții

sau între constituția regională și cea federală pe anumite subiecte și ce document prevalează.

Reprezentarea Transnistriei și Găgăuziei în Guvernul federal este proporțională prin legi

federale organice sau legi ordinare. Aceștia pot influența oricând cursul de politică externă a

R. Moldova, deși nu au drept de veto. Potrivit art. 4.5 organele administrative regionale au

dreptul de a revoca din fucție orice oficial numit în Guvern dacă acesta deviază de la

linia impusă de Comrat sau Tiraspol, cu alte cuvinte regiunile vor avea permanent

reprezentanți docili și influențabili de regiuni. Se menține bicameralismul asimetric, deși de

această dată numărul total al locurilor de senatori este de 27. Nu se menționează dacă

mandatul acestora este imperativ, însă numirea lor de către „organele legislative

corespunzătoare” – o formulare destul de ambiguă, le privează de legitimitatea democratică


31

necesară. Nu știm nici măcar ce cameră din legislativ dispune de autoritate bugetară. De

asemenea, faptul că „numărul senatorilor din partea fiecărui subiect al Federației se stabilește

reieșind din necesitatea asigurării unei reprezentări cuvenite” indiferent de teritoriu (art. 5.2) –

principiu nerelevant din punct de vedere al federalismului, nu asigură o supraestimare a

reprezentării regiunilor. Formularea este destul de vagă și lasă mult spațiu pentru interpretări.

Oricum, cele două camere rămân incongruente dacă le analizăm sub aspectul compoziției lor.

În ceea ce privește limba oficială vorbită, camera superioară poate fi suprareprezenta

vorbitorii de limbă rusă (2/3) în defavoarea vorbitorilor de limbă română, deși ambele

limbi sunt oficializate conform art. 11. Limba de stat este „limba moldovenească”, fără a

specifica ce grafie se va folosi în condițiile în Transnistria se utilizează aceeași limbă cu grafie

chirilică, iar limba de comunicare interetnică este „limba rusă” – formal se urmărește instituirea

unui bilingvism, informal însă limba română riscă să fie marginalizată deoarece nu este

prevăzută obligativitatea folosirii acesteia și la nivel regional. Se pare că proiectul socialiștilor

s-a inspirat din federalismul din Belgia - „federalism unic” și de o „complexitate bizantină”48,

unde există trei comunități definite geografic: Flandra, Valonia și capitala biligvă Bruxelles,

precum și trei comunități culturale definite ne-geografic: comunitățile franceză și flamandă și

comunitatea mai puțin numeroasă a vorbitorilor de limbă germană. Cu toate acestea, sistemul

belgian nu a fost aplicat integral.

Pentru Camera Reprezentanților se mențin aceleași principii enunțate de planul Kozak, cu

diferența că fiecare subiect al federației își stabilește propriul sistem electoral de alegere

a deputaților conform cotelor proporționale. Prima cameră va deține astfel adevărata

48 Fitz Maurice și McRae apud Arendt Lijphart, op. cit., p. 55.

Potrivit art. 4.5 organele administrative regionale au dreptul de a revoca din fucție orice oficial numit în Guvern dacă acesta deviază de la linia impusă de Comrat sau

Tiraspol, cu alte cuvinte regiunile vor avea permanent reprezentanți docili și influențabili de regiuni


32

influență politică, însă este lipsită de pârghii pentru a găsi alternative de amendare a

Constituției federale. Rigiditatea acesteia este confirmată prin copierea integrală a articolului

cu privire la Legile federale - „Dacă o lege federală constituțională nu este aprobată de Senat,

aceasta se consideră respinsă” (art. 7.5). Cerința aprobării de către Senat a unei modificări

constituționale de 4/5 de voturi din numărul total al membrilor camerei (deci cu votul a

cel puțin 22 de senatori) face practic imposibilă orice amendare ulterioară a Constituției.

Putem doar anticipa o opoziție accentuată între Camera Reprezentanților (dominată de

Chișinău) vs. Senat (dominat de Comrat și Tiraspol). La fel și în cazul Curții Constituționale

Federale ai cărei membri vor fi aprobați de Senat pe baza egalității reprezentării între

subiecți, se va institui un control asupra instituției din partea grupului vorbitorilor de

limbă rusă și orientare politică pro-estică. Și statutul Băncii Naționale rămâne incert în

condițiile în care nu știm dacă aceasta urmează să funcționeze autonom, sau să fie

dependentă de Guvernul Federal.

Proiectul conține și o prevedere referitoare la apărarea nici mai mult nici mai puțin a

unui stat federal demilitarizat complet (art. 12)! Nu putem invoca aici decât o contradicție în

termeni deoarece nu știm gradul de demilitarizare și nici în ce măsură noul stat își va putea

asigura securitatea. Desigur că putem suspecta aceeași logică a apelării la „statul garant”

(Federația Rusă), însă, așa cum spunea un oficial de la Chișinău că „poporul care nu vrea să

hrănească propria armată în curând va fi obligat să hrănească una străină”49, viitorul stat nu

va avea nicio garanție din partea niciunui furnizor de securitate deoarece statutul de

neutralitate permanentă îl va împiedica să adere la blocuri militare. Soluția ne este

sugerată indirect – parteneriatul strategic cu Federația Rusă. La fel se va întâmpla și cu

tratatele internaționale, unde orice subiect al federației prin reprezentanții săi în legislativ

poate bloca orice acord internațional, mai ales că acestea se adoptă prin legi ordinare

votate în ambele camere cu majorități simple (cel puțin cu 36 de voturi ale deputaților și

14 voturi ale senatorilor). În legislativele naționale, devierile de la egalitatea atribuțiilor tind

49 Declarația aparține fostului ministru al Apărării, Vitalie Marinuță în cadrul unui interviu pentru moldNova.eu. Vezi Vasile Gancev, Cine se teme de Armata Națională a Moldovei, moldNova.eu, http://moldnova.eu/ro/cine-se-teme-de-armata-nationala-a-moldovei-3518.html/, 05.08.2016.

http://moldnova.eu/ro/cine-se-teme-de-armata-nationala-a-moldovei-3518.html/



33

să vină în avantajul camerei inferioare. În cazul Moldovei Federale este invers: camera

superioară (Senatul) este considerabil mai puternică decât camera inferioară (Camera

Reprezentanților) – o încălcare gravă a principiilor modelului consensualist, dar și ale

modelului majoritarist.50

5. Concluzie

Potrivit unor comentarii ale experților de la Chișinău, Rusia se află în plină ofensivă pe dosarul

R. Moldova. În ciuda faptului că nu a putut împiedica semnarea Acordului de Asociere R.

Moldova – UE, așa cum reușise în cazul Ucrainei și Armeniei, Moscova își poate lua revanșa

prin lansarea unui nou proiect de federalizare a unui stat frământat intern de nemulțumirile

populației, instabilitate economică și lipsă de proiect național. Așa cum menționa analistul

american Robert D. Kaplan, Rusiei îi plac „apele tulburi” și de aceea menține statutul juridic

confuz al Transnistriei.51

Alegerile prezidențiale desfășurate în R. Moldova și cele din regiunea transnistreană au

permis Moscovei să câștige un avantaj strategic cu miză pe termen mediu. Contextul a fost

unul favorabil dacă luăm în calcul turbulențele interne socio-politice determinate de fraudele

bancare din anii 2013-2015, transpunerea deficitară a Acordului de Asociere și a reformelor

europene,52 precum și derutarea populației în raport cu onestitatea liderilor politici, aceștia din

urmă făcând parte din rețele clientelare corupte din mediul financiar-economic, infiltrate în

sectorul bancar și rețele de stat. Fiind ademeniți de perspectiva reluării exporturilor pe piața

50 Pentru o explicație mai clară a celor două modele vezi Arendt Lijphart, op. cit., pp. 11-17. 51 Robert D. Kaplan, În umbra Europei: două războaie reci și trei decenii de călătorie prin România și dincolo de ea, Humanitas, București, 2016, pp. 242-245. 52 Potrivti unui studiu realizat de Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT, Centrul Analitic ”Expert-Grup” și Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), doar 29% din acțiunile planificate de Guvern în agenda reformelor prioritare, planificate pentru perioada martie-iunie 2016, au fost pe deplin realizate. Printre principalele restanțe ale Guvernului se numără reformarea CNA, derularea lentă a anchetei privind fraudele din sistemul bancar și eșecul negocierii unui preț avantajos de furnizare a energiei electrice cu Ucraina. Expert-Grup, Raport intermediar de monitorizare a implementării reformelor prioritare ale Guvernului (martie-iulie 2016), http://www.expert-grup.org/ro/biblioteca/item/1293-raport-monitorizare-implementare-reforme-guvern-martie-iunie-2016, 05.08.2016.

http://www.expert-grup.org/ro/biblioteca/item/1293-raport-monitorizare-implementare-reforme-guvern-martie-iunie-2016



34

rusă, reprezentanții Guvernului de la Chișinău au pășit pe un teren minat, unde jocurile

geopolitice făcute cu aproape șase ani în urmă la Meseberg între Germania și Rusia depășesc

avantajele conjuncturale oferite Chișinăului. Așa-numita „blocadă economică”, excesiv

trâmbițată de Tiraspol, a fost utilizată de diplomatul rus drept „troc” pentru posibila deblocare a

exporturilor moldovenești în Rusia – un colac de salvare pentru regimul de la Tiraspol care a

aruncat regiunea într-o gaură neagră a deflației, iar pentru Moscova, cererea Chișinăului îi

servește ca un adevărat „cui al lui Pepelea” pentru a reveni din nou prin mijloace de control și

comandă, în ciuda retoricii proeuropene pe care partidele aflate la guvernare le mai enunță cu

anumite ocazii.

Președintele Dodon a transmis deja primele semnale că noile forțe pro-ruse din R. Moldova

vor fi anti-europene și chiar anti-occidentale, urmând, în același timp, temele moldovenismului

etnic. 53 Înlocuirea limbii române cu cea „moldovenească” de pe site-ul Președinției R.

Moldova, scoaterea steagului UE de pe frontispiciul clădirii, precum și eliminarea oricăror

referiri la procesul de integrare europeană din titulatura consilierului responsabil de politica

externă denotă foarte clar opoziția pro-rusă nu concepe o eventuală europenizare sau

integrare în Uniunea Europeană a R. Moldova. Concepția socialiștilor în ceea ce privește

integrarea europeană a fost rezumată în cadrul unei interveții a președintelui socialist: „Dacă

dorim să păstrăm Republica Moldova ca stat, vă spun sincer că nu trebuie să ne grăbim şi să

ne integrăm undeva. Aderarea la Uniunea Europeană este posibilă, dar fără Transnistria şi

Găgăuzia. O înţelege toată lumea”54 – citind prin grila analitică, afirmația ar reprezenta un

indicator al priorității de bază a opoziției pro-ruse: integrarea europeană reprezintă o

amenințare la adresa statalității moldovenești și, implicit, a controlului rusesc asupra Republicii

Moldova prin regiunea autonomă Găgăuzia și structura separatistă RMN.

53 Moldovenismul etnic sau sovietic urmează calea filosofiei continentaliste, de respiraţie marxistă, ce avansează o viziune identitară asimilaţionistă, potrivit căreia se impune ca alteritatea să fie asimilată în raport cu modelul instituţional al centrului de putere dominant. Potrivit acestei doctrine politice naţiunea moldovenească este diferită de cea română datorită contactului repetat cu elementele slave, iar etnia moldovenească există în propria sa istorie şi spaţialitate. Orice continuitate între români şi moldoveni este respinsă. Vezi și Lucian-Ștefan Dumitrescu și Nicolae Țîbrigan, „Narațiuni identitare în Republica Moldova. Graffiti-urile din Chișinău” în Revista română de sociologie, serie nouă, anul XXV, nr. 3–4, , Bucureşti, 2014, p. 287–309. 54 Digi24, I. Dodon: R. Moldova în UE fără Transnistria şi Găgăuzia, http://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/i-dodon-r-moldova-in-ue-fara-transnistria-si-gagauzia-618463.

http://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/i-dodon-r-moldova-in-ue-fara-transnistria-si-gagauzia-618463



35

Pe agenda guvernului Pavel Filip a fost pusă o nouă „foaie de parcurs” fără să se știe care

sunt condițiile și dacă vor fi acceptabile pentru Chișinău. Însă cele mai grave rămân a fi

concesiile pe care le-a făcut Chișinăul în raport cu regimul de la Tiraspol: recunoașterea

numerelor de înmatriculare ale automobilelor înregistrate în stânga Nistrului, accepatarea

diplomelor universitare emise de Tiraspol pe teritoriul țărilor străine și recunoașterea prefixului

de telefonie din regiune.55 „Sunt pași mici, dar care ar duce la recunoașterea parțială a regiunii

separatiste. Germania încearcă să obțină o relație privelegiată cu Rusia în Europa, dorește să

demonstreze că poate rezolva probleme delicate, cum ar fi conflictele înghețate, întro

negociere bilaterală cu Rusia” comenta Vladimir Socor pe marginea acestui dosar.56 Dacă

privim dosarul dintr-un unghi micro, vom vedea că actuala poziție a Chișinăului pentru

negocieri este destul de vulnerabilă și asta din cauza guvernului contestat pe plan intern de

către populație. Aventura riscantă a realizării în totalitate a prevedirilor Protocolului de la

Berlin, fără a aduce în discuție demilitarizarea și retragerea trupelor ruse de pe teritoriul

transnistrean, poate avea consecințe grave nu numai pentru R. Moldova, ci și pentru Ucraina

pe dosarul „înghețării” conflictului din Donbas. Fără o negociere în primă instanță a

demilitarizării regiunii (după soluția celor 3D), a negocia dosarul transnistrean în perspectiva

unei soluții politice înseamnă a pune căruța înaintea boilor, iar „pașii mici” în identificarea

compromisului vor însuma, într-un final, „pasul mare al federalizării”, chiar dacă va fi mascat

de eufemismele corectitudinii politice. De fapt, negocierile pe dosarul transnistrean sunt

sincronizate cu cele purtate între Kiev și Moscova pe tema statutului regiunii Donbas de

„autonomie extinsă” (a se citi federalizare) în contextul unei ample reforme de descentralizare

55 Cu această ocazie, Rusia a reușit să transforme formatul „5+2” într-un instrument de presiune vizavi de R. Moldova, iar imparțialitatea Misiunii OSCE de la Chișinău pune în gardă mai mulți experți și analiști de la Chișinău. „Misiunea OSCE de la Chișinău exersează presiuni crescânde asupra autorităților moldovenești pentru a le determina să facă cedări unilaterale, de exemplu să accepte circulația vehiculelor din regiunea transnistreană peste hotarele țării în baza numerelor de înmatriculare eliberate de administrația separatistă de la Tiraspol. În esență, aceasta ar însemna recunoașterea simbolurilor statale ale regimului separatist, înainte de a conveni asupra statutului regiunii transnistrene în cadrul R. Moldova”, afirma directorul Asociației de Politică Externă, Victor Chirilă pentru Ziarul Național. 56 DW.COM, Negociatorii și observatorii „patinează” în interesul Rusiei la negocierile în formatul 5+2, http://www.dw.com/ro/negociatorii%C8%99iobservatoriipatineaz%C4%83%C3%AEninteresulrusieilanegocierile-%C3%AEnformatul52/a19312044.

http://www.dw.com/ro/negociatorii%C8%99iobservatoriipatineaz%C4%83%C3%AEninteresulrusieilanegocierile%C3%AEnformatul52/a19312044



36

a Ucrainei conform Acordului de la Minsk. Și de această dată miza acestui „troc” se referă la

controlul și influența pe care să-l exercite Moscova, prin intermediul liderilor de la Donețk și

Lugansk, asupra Ucrainei. În ceea ce privește Transnistria, șeful misiunii OSCE Frank-Walter

Steinmeier vorbește în același registru cu diplomația Kremlinului, reiterând că diferendul

transnistrean poate fi soluționat dacă regiunii din stânga Nistrului i se va oferi un statut special

în cadrul R. Moldova – aceeași „soluție” livrată cu treisprezece ani în urmă, de această dată

camuflată de un consens germano-rus. Și raționamentul „urgenței” acestei soluții este unul fals

în condițiile în care „conflictul înghețat” din Transnistria nu poate fi comparat cu cel din

Nagorno-Karabah mult mai complex și activ, mai ales că incidentele de pe Nistru sunt practic

inexistente, iar riscul ca acest conflict să redevină unul „fierbine” este ilariant. Așadar, succesul

OSCE pe conflictul transnitrean poate fi tradus ca insuccesul diplomației de la Chișinău de a-și

promova propria agendă pe masa

de negocieri în formatul „5+2” (în

condițiile în care și credibilitatea

acestuia a fost știrbită de acțiunile

agresive ale unuia dintre mediatori

în Ucraina). Declarațiile președintelui

legislativului de la Chișinău de

constituire a unei „platforme

parlamentare pentru realizarea

politicii de reintegrare” care va

elabora o altă „foaie de parcurs”

pentru oferirea unui „statut special” Transnistriei 57 confirmă încă o dată inconștiența

diplomatică a Chișinăului în raport cu provocarea transnistrizării întregii republici.

Perspectivele unui scenariu sumbru pentru diplomația moldovenească în raport cu negocierile

privind dosarul transnistrean par a fi confirmate de însuși președintele Dodon, care susține o

57 PUBLIKA.MD, Plan de acțiuni pentru realizarea politicii de reintegrare. Declarația lui Adrian Candu, http://www.publika.md/plan-de-actiuni-pentru-realizarea-politicii-de-reintegrare-declaratia-lui-andrian-candu_2696771.html, 06.08.2016.

„Federalismul imperfect” asemănător cu cel al Spaniei ar putea constitui o soluție pur teoretică pentru R. Moldova, în realitate,

consecințele pot fi dramatice materializându-se prin escaladarea unor posibile conflicte

interetnice, reducerea suveranității Chișinăului pe plan extern precum și

dezechilibrul spectrului politic prin creșterea influenței partidelor pro-ruse

http://www.publika.md/plan-de-actiuni-pentru-realizarea-politicii-de-reintegrare-declaratia-lui-andrian-candu_2696771.html



37

consultare în prealabil a negociatorilor din formatul „5+2” și a cetățenilor prin referendum.58

Dacă în primul caz, nucleul decizional este reprezentat de „formatul celor 5” (R. Moldova,

Transnistria, Rusia, Ucraina și OSCE), iar cei doi actori occidentali (UE și SUA) nu vor avea

capacitatea să schimbe, în mod considerabil, posibilul concept de federalizare a republicii, în

cel de al doilea caz, referendumul național de „întregire” a R. Moldova are toate șansele să

treacă, în condițiile unei participări masive a populației pro-ruse din stânga Nistrului.

Mascate de „soluționarea problemelor practice” toate discuțiile tactice între Chișinău și

Moscova, vor însemna de fapt consecințele unui dialog strategic între Berlin și Moscova. Și

startul acestui dialog a fost dat de președinte, prin anunțul că una dintre primele vizite pe care

le va întreprinde în următoarea perioadă va fi la Tiraspol, devenind, după spusele lui, primul

președinte moldovean care vizitează regiunea transnistreană „în ultimii 13-14 ani”.

Pe de altă parte, noul lider transnistrean Vadim Krasnoselski59 și-a exprimat convingerea că

recunoașterea independenței autoproclamate a regiunii transnistrene ar fi doar o chestiune de

timp. Acesta s-a arătat sceptic că noul președinte de la Chișinău ar putea impulsiona

reglementarea conflictului transnistrean. „Dodon poate fi un lider pro-rus, dar parlamentul

rămâne pro-european”, declara Krasnoselki cu referire la alegerile prezidențiale din dreapta

58 Igor Dodon: „De aceea, dacă e să vorbim de aces conflict, sunt trei etape. În prima etapă ar fi bine ca noi să avem întrevederi între cele două părți […] ar trebui să găsim limbă comună între noi pe principii de bază: neutralitate, statalitate ș.a.m.d. Mai departe, aceste principii vor fi discutate în formatul 5+2 pentru ca jucătorii geopolitici, cei care sunt garantul, să fie de acord […]. Mai departe, această formulă, la a treia etapă, trebuie supusă votului și cetățenii R. Moldova să se expună”. Vezi și PRO TV, Emisiunea InPROfunzime cu Lorena Bogza. Invitat: Presedintele ales, Igor Dodon, http://inprofunzime.protv.md/stiri/politic/emisiunea-inprofunzime-presedintele-igor-dodon-invitat-astazi---1729151.html. 59 Vadim Krasnoselski s-a născut la data de 14 aprilie 1970, în satul Dauriya din raionul Transbaikal, aflată în regiunea Chita din sud-estul Siberiei (Federația Rusă), în familia unui militar de naționalitate ucraineană. Din 16 decembrie 2016 deține funcția de „președinte” a nerecunoscutei RMN, învingându-l pe contracandidatul său, Evgheni Șevciuk din primul tur cu un scor de 62,3% din alegătorii transnistreni (157 410 de voturi). A deținut anterior funcția de „președinte” al Sovietului Suprem de la Tiraspol. Vadim Krasnoselski este un fost ofițer de miliție din Transnistria, care a deținut, de-a lungul timpului, mai multe funcții înalte în regiunea separatistă, printre care și pe cea de ministru de Interne. În cadrul alegerilor a fost susținut activ de conglomeratul „Sheriff” și partidul „Rusia Unită”. La data de 25 februarie 2008, pe baza reexaminării Poziției comune 2004/179/PESC, Uniunea Europeană l-a inclus pe o listă a transnistrenilor cărora li s-a interzis călătoria în spațiul UE, fiind considerat răspunzător de împiedicarea progresului în vederea unei soluționări politice a conflictului transnistrean din R. Moldova.

http://inprofunzime.protv.md/stiri/politic/emisiunea-inprofunzime-presedintele-igor-dodon-invitat-astazi---1729151.html



38

Nistrului.60 Astfel, pe termen scurt orice discuții despre unire sau federalizare a R. Moldova

împreună cu Transnistria nu vor fi acceptate de Tiraspol, însă e greu de anticipat ce poziție va

lua establishmentul transnistrean în contextul unei R. Moldova cu președinte, guvern și

parlament pro-rus.

La rândul său, Igor Dodon, în calitatea sa de Președinte al R. Moldova, se va folosi de toate

atribuțiile constituționale în ceea ce privește politica externă (Articolul 86 din Constituție), cum

ar fi: inițierea unor tratative, încheierea tratatelor internaționale în numele Republicii Moldova,

acreditarea și rechemerea reprezentanților diplomatici, pentru a promova intens agenda

(geo)politică a socialiștilor pentru următoarele alegeri parlamentare din 2018. Miza constă în

oferirea posibilității forțelor politice pro-ruse de a câștiga majoritatea necesară formării

guvernului și declanșării procesului de federalizare a republicii, devenită prioritatea „0” a

Moscovei în ceea ce privește R. Moldova.

Nu știm cu exactitate ce statut va pregăti Chișinăul pentru regiunea estică a republicii, însă

mai multe surse oficiale amintesc de o posibilă „autonomie extinsă” în componența R.

Moldova, deci o suplimentare a corpului electoral cu cel puțin 10% votanți pro-ruși în

legislativul de la Chișinău – o lovitură puternică pentru vectorul pro-occidental al statului.

„Federalismul imperfect” asemănător cu cel al Spaniei ar putea constitui o soluție pur

teoretică pentru R. Moldova, în realitate, consecințele pot fi dramatice materializându-se

prin escaladarea unor posibile conflicte interetnice, reducerea suveranității Chișinăului

pe plan extern precum și dezechilibrul spectrului politic prin creșterea influenței

partidelor pro-ruse și punerea în practică a planurilor subversive ale Moscovei.

Momentan, dosarul federalizării R. Moldova este lăsat deoparte și cu siguranță va fi reactivat

după alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2018 prin organizarea unui referendum

național la inițiativa președintelui Dodon, dar fără a insista asupra retragerii trupelor ruse

staționate în regiune, ceea ce ar însemna, în primă instanță, „un potențial conflict sau

60 UNIMEDIA.MD, (video) Liderul de la Tiraspol: Poporul transnistrean nici nu vrea să audă de federalizare sau unire cu Moldova, http://unimedia.info/stiri/video-liderul-de-la-tiraspol-poporul-transnistrean-nici-nu-vrea-sa-auda-de-federalizare-sau-unire-cu-moldova-125269.html.

http://unimedia.info/stiri/video-liderul-de-la-tiraspol-poporul-transnistrean-nici-nu-vrea-sa-auda-de-federalizare-sau-unire-cu-moldova-125269.html



39

instabilitate într-un stat în care există sute de mii de cetățeni români”.61 Pe termen mediu însă,

un astfel de scenariu poate transforma R. Moldova într-o provocare de securitate la frontierele

estice atât ale României, cât și ale Alianței Nord-Atlantice.

61 Dan Dungaciu și Petrișor Peiu, Fondul Moldova – podul de investiții peste Prut, Cartier, Chișinău, 2016, p. 89.


40

BIBLIOGRAFIE

De Tocqueville, Alexis, Despre democrație în America, Humanitas, București, 1992.

Digi24, I. Dodon: R. Moldova în UE fără Transnistria şi Găgăuzia,

http://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/i-dodon-r-moldova-in-ue-fara-transnistria-si-

gagauzia-618463.

Dumitrescu, Lucian-Ștefan și Nicolae Țîbrigan, Narațiuni identitare în Republica

Moldova. Graffiti-urile din Chișinău în „Revista română de sociologie”, serie nouă, anul

XXV, nr. 3–4, Bucureşti, 2014.

Dungaciu, Dan și Peiu, Petrișor, Fondul Moldova – podul de investiții peste Prut,

Cartier, Chișinău, 2016.

Dungaciu, Dan, Moldova ante portas, București, Tritonic, 2005.

DW.COM, Negociatorii și observatorii „patinează” în interesul Rusiei la negocierile în

formatul 5+2, 2016, http://www.dw.com/ro/negociatorii%C8%99iobservatorii-

patineaz%C4%83%C3%AEninteresulrusieilanegocierile%C3%AEnformatul52/a-

19312044.

Emisiunea „Pravo Golosa” din 26 ianuarie 2016, „Jarkaya Moldovaskaya zima” [Iarna

caldă din Moldova – trad. ru], TVȚ,

http://www.tvc.ru/channel/brand/id/36/show/episodes/episode_id/43080/?page=11.

Expert-Grup, Raport intermediar de monitorizare a implementării reformelor prioritare

ale Guvernului (martie-iulie 2016), iulie 2016, http://www.expert-

grup.org/ro/biblioteca/item/1293-raport-monitorizare-implementare-reforme-guvern-

martie-iunie-2016.

Gancev, Vasile, Cine se teme de Armata Națională a Moldovei, moldNova.eu, 2016,

http://moldnova.eu/ro/cine-se-teme-de-armata-nationala-a-moldovei-3518.html/.

Heintz, Monica (coord.), Stat slab, cetățenie incertă, Curtea Veche Publishing,

București, 2007.

Kaplan, Robert D., În umbra Europei: două războaie reci și trei decenii de călătorie prin

România și dincolo de ea, Humanitas, București, 2016.






http://www.tvc.ru/channel/brand/id/36/show/episodes/episode_id/43080/?page=11






41

Lijphart, Arend, Modele ale democrației. Forme de guvernare și funcționare în treizeci și

șase de țări, Polirom, Iași, 2006.

Low, John, How Can We Define Federalism? în „Perspectives on Federalism”, Vol. 5,

No. 3, 2013.

Madison, James, Jay, John și Hamilton, Alexander, The Federalist, Liberty Fund Inc.,

Indianapolis, 2001.

Mironova, Svetlana, Găgăuzii din Moldova: de la etnogeneză la autonomie (aspecte

politico-istorice), MOLDOSCOPIE, 2009, nr. 3 (XLVI).

Protsyh, Oleh, „Federalism and Democracy in Moldova”, Post-Soviet Affairs, 2012,

http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/fd/dmd20050621_12/d

md20050621_12en.pdf.

PRO TV, Emisiunea InPROfunzime cu Lorena Bogza. Invitat: Presedintele ales, Igor

Dodon, 2016, http://inprofunzime.protv.md/stiri/politic/emisiunea-inprofunzime-

presedintele-igor-dodon-invitat-astazi---1729151.html.

PUBLIKA.MD, Noi detalii cu privire la memorandumul Kozak, 2011,

http://www.publika.md/noi-detalii-cu-privire-la-memorandumul-kozak-_593811.html.

PUBLIKA.MD, Plan de acțiuni pentru realizarea politicii de reintegrare. Declarația lui

Adrian Candu, 2016, http://www.publika.md/plan-de-actiuni-pentru-realizarea-politicii-

de-reintegrare-declaratia-lui-andrian-candu_2696771.html.

Socialistii.md, Concepția principiilor de bază ale Moldovei Federale, Partidul Socialiștilor

din Republica Moldova, 2013, http://socialistii.md/federalizare/.

Socor, Vladimir, ‘Federalization’ Is Back on Russia’s Agenda for Moldova, The

Jamestown Foundation, Eurasia Daily Monitor Volume: 9 Issue: 145, July 31 2012.

Stafi, Ion, Spovedaniile Basarabiei, Bons Offices, Chișinău, 2005.

Stefan Wolff Blog, Russian Draft Memorandum on the basic principles of the state

structure of a united state in Moldova (Kozak Memorandum), 2004,

http://www.stefanwolff.com/files/Kozak-Memorandum.pdf.








http://socialistii.md/federalizare/

http://www.stefanwolff.com/files/Kozak-Memorandum.pdf


42

Timpul.md, Sondaj socio-politic realizat de FOP la solicitarea ziarului „Timpul” (martie

2016) / DOC, 2016, http://www.timpul.md/articol/sondaj-socio-politic-realizat-de-fop-la-

solicitarea-ziarului-timpul-(martie-2016)---doc-90124.html.

UCDP- Uppsala Conflict Data Program, MEMORANDUM On the Bases for

Normalization of Relations Between the Republic of Moldova and Transdneistria (The

Moscow Memorandum), Uppsala University - Department of Peace and Conflict

Research, 8 mai 1997, http://ucdp.uu.se/downloads/fullpeace/Mol%2019970508.pdf.

UNIMEDIA.MD, (video) Liderul de la Tiraspol: Poporul transnistrean nici nu vrea să

audă de federalizare sau unire cu Moldova, 2016, http://unimedia.info/stiri/video-liderul-

de-la-tiraspol-poporul-transnistrean-nici-nu-vrea-sa-auda-de-federalizare-sau-unire-cu-

moldova-125269.html.

Vdovîi, Lina, Opriș, Mircea și Mogoș, Adrian, Transnistria, centrul de contrabandă și

trafic al Europei, Centrul pentru Investigații Jurnalistice, 2012,

http://www.investigatii.md/ro/investigatii/drepturile-omului/transnistria-centrul-de-

contrabanda-si-trafic-al-europei.

Vrabie, Radu, Problema transnistreană și integrarea europeană a Moldovei. Rolul UE,

Asociația de Politică Externă (APE) din Moldova, 2010,

http://www.ape.md/download.php?file=cHVibGljL3B1YmxpY2F0aW9ucy8xMjcyMTU2X

21kX3JvbHVsX3VlX2luX3JlLnBkZg.



http://ucdp.uu.se/downloads/fullpeace/Mol%2019970508.pdf









43

Conținutul acestui raport nu reprezintă în mod necesar poziția Academiei Române.

Opiniile exprimate nu implică automat poziția tuturor experților FUMN sau a altor

instituții și organizații partenere FUMN.

Copertă: „Post vamal în Transnistria” via RFE/RL

Prelucrare Photoshop: Nicolae Țîbrigan

® FUMN decembrie 2016

Fundația Universitară a Mării Negre

Casa Academiei Române, Calea 13 Septembrie nr. 13, aripa de est, Etaj 7, București –

5, 761172

E-mail: [email protected]

Tel.: +4 031 405 25 42

+4 0755 087 185

Pentru mai multe detalii despre FUMN vizitați pagina http://fumn.eu/

mailto:[email protected]

http://fumn.eu/

FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ A MĂRII NEGRE -...

Documents

Transcript of FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ A MĂRII NEGRE -...