Fractura Inchisa de Gamba

7/28/2019 Fractura Inchisa de Gamba

1/57

MINISTERUL EDUCATIEI , CERCETARII , TINERETULUI SI SPORTULUI

SCOALA POSTLICEALA SANITARA

SF. VASILE CEL MAREPLOIESTI

PROIECT DE CERTIFICARE A CALIFICARIIPROFESIONALE

DOMENIULSANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICACALIFICARE PROFESIONALAASISTENT MEDICAL GENERALIST

INDRUMATOR:

AS. BATU GABRIELA

ABSOLVENT:

DOBRITA DUMITRU

2012


2/57

TEMA PROIECTULUI

INGRIJIRI SPECIFICE ASISTENTEI MEDICALE

ACORDATE PACIENTULUI CU FRACTURA INCHISA

DE GAMBA


3/57

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I-NOTIUNI DE ANATOMIA I FIZIOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR

CAPITOLUL II - NOTIUNI GENERALE DESPRE FRACTURI

CAPITOLUL III- PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE DE INVESTIGATII

I INTERVENTII AUTONOME I DELEGATE

CAPITOLUL IV- PLAN DE INGRIJIREA BOLNAVILOR CU FRACTURA DE GAMBA

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE


4/57

ARGUMENT

Motto:

Ceea ce-l face pe om mai mare decat simpla lui viata

este dragostea pentru viata celorlalti.

L.F. Celline

Meseria de asistent medical este concentrata pe nevoile pacientului i mai ales pe nevoilede nursing.

Am considerat necesara o perfectionare, motiv pentru care am urmat cursurile acestei

scoli.

Am ales aceasta tema deoarece fracturile ocupa un important loc in sfera traumatismelor,

frecventa lor reflectand un grad scazut al mijloacelor de prevenire.

Acordarea corecta a primului ajutor la locul accidentului cat i ingrijirile medicaleulterioare din partea unor buni profesionisti au o mare importanta in recuperarea completa ireintegrarea bolnavului in familie i societate.


5/57

CAPITOLUL I- NOTIUNI DE ANATOMIA I FIZIOLOGIAAPARATULUI LOCOMOTOR

Aparatul locomotor cuprinde in constitutia sa sistemele care participa la sustinerea

corpului uman i ii asigura, totodata, posibilitatea de miscare sau locomotie. De aceea a mai fostnumit aparatul de sustinere i miscare.

El este format din oase i articulatiile lor, care alcatuiesc sistemul osteoarticular, i dinmuschi, elementele active a le miscarilor, care formeazasistemul muscular.

Aparatul locomotor, prin functia sa de locomotie, pune in legatura organismul cu mediul

inconjurator. De aceea, impreuna cu sistemul nervos care ii coordoneaza activitatea, el participa

la realizarea functiilor de relatie ale corpului uman. Cu studiul aparatului locomotor se

ocupaosteologia, ar trologiai miologia.

ANATOMIA SISTEMUL OSOS

Generalitati

Oasele sunt organe dure, rezistente i, intr-o oarecare masura, elastice. Aceste proprietatiale osului se datoreaza compozitiei chimice a tesutului osos i arhitecturii substantei osoase;gratie lor, osul rezista la presiune, tractiune i torsiune. Ele sunt totodata expresia adaptarii osuluila functiile pe care le indeplineste.

Rolul oaselor in organism:

Prin duritatea i rezistenta lor, oasele contribuie la determinarea formei corpului,constituind, impreuna cu articulatiile dintre ele, suportul partilor moi: scheletul.

Participa la formarea cavitatilor de protectie in care sunt adapostite organele, de exemplucutia craniana i canalul vertebral (adapostesc encefalul i maduva spinarii), cutia toracica,bazinul osos.

Luand parte la formarea articulatiilori servind ca puncte de insertie pentru muschi,oasele sunt organe ale miscarii.

Maduva rosie din epifizele oaselor lungi, din oasele late i cele scurte este un organ hematopoietic.

Prin componenta lor minerala, oasele constituie i un depozit de substante fosfocalcice,prin care organismul le poate mobiliza la nevoie (de exemplu in sarcina).

Rol antitoxic. Oasele retin numeroase substante toxice (Hg, Pb, F), patrunse accidental inorganism i le elibereaza treptat, fiind eliminate renal. In felul acesta concentratia sanguina a

toxicului nu creste prea mult i sunt prevenite efectele negative asupra altor organe.Oasele sunt alcatuite din substanta osoasa, maduva osoasa i periost. Au vase care le

hranesc i nervi, care le asigura mobilitatea.Forma oaselor este adaptata functiei lor. Dupa raportul dintre dimensiuni sunt luate in

discutie trei categorii de oase: lungi, latei scurte.Oasele lungi sunt acelea la care lungimea depaseste mult latimea i grosimea i

formeaza, in cea mai mare parte, scheletul membrelor. Unui os lung i se deosebesc trei parti: un


6/57

corp sau diafiza, format din tesut compact, cu un canal medular in centru i doua extremitatinumite epifize, alcatuite din tesut spongios. La oasele tinere, portiunea dintre epifiza i diafiza, lanivelul careia se gaseste cartilajul de crestere sau de conjugare, se numeste metafiza.

Oasele latesunt acelea la care latimea i lungimea sunt mai mari decat grosimea. Astfelde oase sunt oasele cutiei craniene, scapula, sternul, coxalul. Ele participa mai ales la formarea

cavitatilor de protectie; la suprafata sunt formate din tesut osos compact, iar in interior din tesut

spongios.

Oasele scur tesunt acelea care au trei dimensiuni aproape egale. Se gasesc in regiuni cu

miscari variate dar mai putin ample, unde este necesara o mai mare solidaritate. Astfel de oase

sunt: oasele tarsiene, carpiene i vertebrele. In interior sunt formate din tesut spongios, iar lasuprafata din tesut compact.

De asemenea sunt mentionate:

Oasele neregulate(vertebre, sfenoid, etmoid, mandibula).

Oasele pneumatice(frontal, maxilar, etmoid, sfenoid).

Exista i oase cum ar fi rotula care se gasesc in grosimea unui tendon (tendonulcvadricepsului femural). Acestea sunt oase sesamoide.Exista, de asemenea i oase alungi tecum ar fi coastele i clavicula la care predomina

lungimea, dar care nu prezinta diafiza i epifize, asa cum au oasele lungi. Suprafata oaselor este neregulata. Aceasta se datoreaza in mare parte muschilor care, prin

tractiuni prelungite, creeaza la suprafata osului proeminente numite apofize i tuberozitati, iarprin presiune adancituri numite fosetei santuri.

La nivelul oaselor se gasesc suprafete lucioase, netede, prin care se articuleaza intre ele,

numite fete articulare. Acestea sunt acoperite de cartilajul articular i forma lor are mareimportanta in miscarile articulare.

Structura functionala a osuluieste adaptata functiei de a rezista la presiune i tractiune.Prin arhitectura sa, osul se supune principiului cu material putin sa se obtina maximum derandament i, in acest caz, maximum de rezistenta.

Osul este alcatuit din doua varietati de tesut osos: compacti spongios.


7/57

Prezenta canalu lu i medular i a intregului sistem tubular haversiandin compactaoaselor ii mareste rezistenta la presiune i la tractiune. Tesutul spongios din epifizele oaselorlungi, din oasele scurte i late, prin prezenta areolelorsale i prin dispozitia lamelelor osoase,s-a adaptat acelorasi principii.

Structura functionala a osului se realizeaza sub influenta a doua feluri de factori:

mecanici i biologici.Factorii mecanicica presiunea exercitata de greutatea corpului, i tractiunea realizata

de tonusul i contractia musculara determina in cea mai mare masura arhitectura osului.Astfel, daca se analizeaza atent pe o sectiune capul i colul femural sau calcaneul, oase

supuse la presiuni mari, se constata o anumita dispozitie a trabeculelor osoase. Acestea se

intretaie intre ele aproape in unghi drept i formeaza, la nivelul colului i capului femural sistemetrabeculare curbe, cu concavitatea indreptata in jos sau in sus. Trabeculele se dispun in directia

liniilor de efort principal.

Factorii biologici, alaturi de factorii mecanici, intervin in realizarea structurii functionale

a osului. Sistemul nervos regleaza nutritia i influenteaza structura osului, prin intermediulexcitatiilor pe care le primeste din os (propio- i interoceptive). Prin reflexele de vasodilatatie ivasoconstrictie, el favorizeaza resorbtia i depunerea de saruri; de asemenea, regleaza tonusulmuschilor, iar acestia, chiar in repaus, exercita tractiuni asupra oaselor.

Factorii endocrinihormonii hipofizari, tiroidieni, sexualicat i vitamina D intervin inaceste procese de organizare a osului.

Structura oaselor nu este fixa, ci se moduleaza toata viata. De aceea oasele au fost

denumite organe plastice. Ele au i un grad de elasticitate, datorita substantei organice oseinai fi brelor colagenedin constitutia lor. La copii elesticitatea este mai mare.

Maduva osoasa se gaseste in interiorul canalului medular i in areolele tesutului

spongios. In dezvoltarea ei, maduva trece prin mai multe stadii; culoarea, structura i functiilemaduvei corespund varstei osului i de aceea ea se prezinta sub trei varietati: rosie, galbenaicenusie.

Maduva rosiese intalneste la toate oasele tinere ale fatului, precum i la adult, in oaselelate i scurte (vertebre, stern, coaste, coxal, oasele bazei craniului i epifizele oaselor lungi).Avand rol in formarea globulelor sangelui, ea mai poarta denumirea i de maduvahematopoietica.

In perioada de dezvoltare a osului, maduva rosie ia parte la procesul de osteogeneza prin

osteoblast i osteoclasti, diferentiati din celulele conjunctive medulare. De aceea ea se mainumeste i maduva osteogena. In fracturi, maduva rosie are rol in formarea calusului.

Maduva galbena se afla in toate oasele adultului cu exceptia celor amintite mai sus. Ceea

ce o caracterizeaza este bogatia ei in celule adipoase, care ii dau i culoarea galbena. Maduva cenusie se gaseste in oasele batranilor. Structura ei este diferita fata de celelalte,

fiind formata din tesut conjunctiv.


8/57

Periostuleste o membrana conjunctiva care inveleste suprafata osului cu exceptia

suprafetelor articulare. El este alcatuit din fibre conjunctive i elastice i este bogat vascularizati inervat.

Elementele care formeaza periostul sunt dispuse in doua straturi: unul extern fibros ialtul intern, bogat in celule conjunctive, denumit i stratul osteogen, responsabil de cresterea ingrosime a oaselor.

Vascularizatia osuluieste realizata de artere i vene. Arterele oaselor lungi i late suntde doua feluri: nutritiveiperiostale. Oasele scurte au numai artere periostale. Arterele nutritivepatrund prin os prin gaurile nutritive, iar cele periostale prin periost. Ele se ramifica in canalele

Hawers, in spongioasa epifizelor i in canalul medular. Vasele osului se anastomozeaza bogat cucele ale muschilor din jur.

Inervatia osuluioasele i maduva osoasa au o bogata inervatie. Aceasta provine dinnervii care insotesc vasele nutritive i dintr-un plex nervos subperiostic, de unde direct sau totimpreuna cu vasele intra in os.

Prin nervi, sistemul nervos central se pune in legatura cu osul, reglandu-i nutritia iintreaga activitate.Cresterea oaselor (osteogeneza) dupa ce osul s-a format, cresterea sa continua in

lungime i grosime.Cresterea in lungime a osului se face la nivelul cartilajelor de crestere de la nivelul

metafizei. Procesul de osteogeneza de la acest nivel este un tip de osificare encondrala. Daca se

distruge cartilajul de crestere de la o extremitate, cresterea osului se opreste, pe cand la

extremitatea cu cartilaj intact, ea continua. Datorita prezentei cartilajului de crestere la copii, se

intampla uneori ca, in tractiuni puternice, epifiza sa fie smulsa i dezlipita de diafiza.Cresterea in grosime a osului se face pe seama stratului intern osteogen al periostului.

Tot astfel cresc oasele late i scurte. La oasele lungi, in timp ce sub acest periost se formeazatesutul osos, lamele dinspre canalul medular se distrug i se resorb.

SCHELETUL CORPULUI UMAN

Totalitatea oaselor din organism (aproximativ 200), legate intre ele prin articulatii,

formeaza scheletul corpului.

Forma, structura i modul de legatura al oaselor pentru a forma scheletul corpului umanreprezinta expresia adaptarii la conditiile statiunii i locomotiei bipede. Potrivit acestor conditii,s-a produs urmatoarea diferentiere: intr-un schelet axial, format de coloana vertebrala, situata

vertical in axul longitudinal al corpuluiaxul de sustinere i miscare; in canalul rahidian coloanavertebrala adaposteste maduva spinarii, iar la polul superior sustine craniul, care adaposteste

encefalul; de la coloana toracala pleaca anterior, spre stern, arcurile costale, formand impreuna

cutia toracica, care protejeaza viscerele toracice. De torace se leaga, in partea superioara,

scheletul membrelor superioare, prin oasele centurii scapulare. In partea inferioara oasele

centurii pelviene formeaza impreuna cu sacrul bazinul osos, care adaposteste i el organe itransmite greutatea corpului membrelor inferioare.


9/57

SCHELETUL MEMBRELOR INFERIOARE

Membrele inferioare se mai numesc i membre pelvine, din cauza participarii oaselorcoxale la formarea bazinului sau a pelvisului.

Scheletul mambrelor inferioare este alcatuit din oasele centurii pelviene i din oaseleextremitatii libere a membrelor inferioare.

Oasele centurii pelviene centura pelviana este formata din cele doua oase coxale.Acestea, la randul lor, sunt alcatuite prin sudarea intre ele a trei oase: ilion, ischion i pubis piesele osoase primitive ale coxalului. Sudarea lor se datoreaza acelorasi conditii care au dus la


10/57

contopirea celor cinci vertebre sacrale; prin sudarea lor se mareste rezistenta, adaptand bazinul la

sustinerea greutatii trunchiului i inlesnind posibilitatile de miscare a extremitatilor libere alemembrelor inferioare.

Osul coxal cele trei oase care formeaza osul coxal sunt alcatuite i dispuse in felulurmator:

Osul iliac formeaza partea superioara a coxalului, fiind constituit dintr-un corp, situat

inferior, i aripa osului iliac, situat superior.Osul ischionse afla in partea inferioara i posterioara i este alcatuit dintr-un corp situat

superior, i doua ramuri una superioara i alta inferioara unite aproape in unghi drept, cudeschidere anterioara. Unghiul corespunde tuberozitatii ischiatice.

Pubele formeaza partea anterioara i inferioara a osului, fiind alcatuit dintr-un corpsuperior i doua ramuri una superioara i alta inferioara unite intr-un unghi aproape drept, cudeschiderea posterioara. Unghiul lor corespunde simfizei pubiene.

Coxalul, ca intreg, are doua fete mediala i laterala, patru margini anterioara,

posterioara, superioara i inferioara, precum i patru unghiuri:- Fata mediala in partea superioara este scobita i formeazafosa iliaca interna. In jos i posterior,fosa iliaca interna este delimitata de linia arcuata, care o separa in partile superioara iposterioara de fata articulara auriculara, prin care coxalul articuleaza cu sacrul. Anterior iinferior, linia arcuata se continua cu creasta pectineala de pe ramura superioara a pubelui.

- Fata laterala prezinta in partea superioara fosa iliaca externa, corespunzatoare aripii osului

iliac. Pe ea se gasesc trei creste: linia fesiera posterioara, inferioara i anterioara. In parteamijlocie a fetei laterale se gaseste cavitatea acetabulara, marginita de o circumferinta numita

spranceana acetabulului. Fundul acetabulului poarta denumirea de fosa saugroapa acetabulara

i este nearticular. Partea articulara a acetabulului are forma semilunara i se numeste fata

lunata. Sub acetabul se aflagaura obturatoare.- Marginea anterioara incepe cu o proeminenta numita spina iliaca antero-superioara. Sub ea

urmeaza o incizura, marginita inferior de spina iliaca antero-inferioara. Sub aceasta, marginea

anterioara devine concava, cu deschidere inainte i in sus. Corespunzator corpului pubeului, peaceasta margine se afla o proeminenta numita eminena iliopectinee, dupa care urmeaza creasta

pectineala a pubelui, care se termina la o proeminenta numitatrabecul pubic.

- Marginea posterioara prezinta de sus in jos: spina iliaca postero-superioara i spina iliacapostero-inferioara, sub care se gaseste marea incizura ischiatica. Aceasta se termina la spina

ischiatica. Sub spina urmeaza mica incizura ischiatica, care se termina la tuberozitatea

ischiatica.

- Marginea superioara a coxalului se numeste creasta iliacai are doua buze externa i interna iar intre ele un interstitiu. Pe buza externa se afla o proeminenta denumita punctum coxae,palpabil sub piele la 5 cm de spina iliaca antero-superioara.

- Marginea inferioara se intinde de la unghiul pubelui la tuberozitatea ischiatica, fiind formata de

marginea inferioara a ramurii inferioare a pubelui i ischionului.


11/57

Coxalul are i patru unghiuri, la locul de intalnire a marginilor. Pe fata mediala aunghiului pubelui se afla fata articulara simfizara.

Bazinul osossau pelvisulprin articularea oaselor coxale intre ele i, pe de alta parte, cu sacrul,care patrunde intre acestea ca un cui, se formeaza bazinul osos sau pelvisul.

Bazinul este impartit de o stramtoare, denumita de obstetricienistramtoarea superioara a

bazinului i formata anatomic, de linia terminala, in doua etaje: unul superior, numit bazinulmare, i altul inferior, numit bazinul mic. Linia terminala pleaca de la promontoriu intr-o parte ialta, se continua cu linia arcuata a coxalului, cu creasta pectineala i trabeculul pubic i ajunge lasimfiza pubiana, unde se intalneste cu cea de partea opusa.

Bazinul mare are peretii ososi numai in partea posterioara i in partile laterale,corespunzatoare foselor iliace interne. Anterior, peretele abdominal se intinde pana la simfiza

pubiana.

Bazinul mic, denumit i bazinul obstetrical, are drept limita in sus stramtoarea superioara.Peretii sai sunt formati de simfiza pubiana anterior, de sacru, posterior i superior, iar lateral de

gaura i membrana obturatoarei de ligamentele sacroischiatice. Linia inferioara este formata destramtoarea inferioara a bazinului.Scheletul coapsei

Femurul (os femoris)este cel mai lung os al corpului i formeaza scheletul coapsei. Elare un corp (diafiza) i doua extremitati (epifize) una superioara i alta inferioara.

Corpul are o fata anterioara rotunjita, i doua fete posterioare care se intalnesc iformeaza linia aspra a femurului.

Epifiza superioara are un cap articular (caput femoris) aproape cat doua treimi dintr-o

sfera. Capul patrunde in acetabul, formand articulatia coxo-femurala. Capul este marginit de

colul anatomic, mult mai lung decat cel al humerusului. Colul face unghi cu corpul osului de

130o la barbat i 125o la femeie. La locul de unire a colului cu corpul se afla o proeminentalaterala, indreptata in sus, denumita trohanterul marei alta mediala, denumita trohanterul mic.Anterior, proeminenta dintre cele doua trohantere se numeste linia intertrohanteriana, iar

posterior, fiind mai pronuntata, poarta numele de creasta intertrohanterica. Inferior de aceasta se

gaseste colul chirurgical al femurului.

Epifiza inferioara are doua proeminente numite condilii femurali (unul medial, mai lung

i altul lateral). Intre acestia se gaseste, posterior, groapa intercondiliana, iar deasupra ei osuprafata marginita de ramurile de bifurcatie a liniei aspre, denumitaplanul popliteu. Condilii au

suprafete articulare care se unesc in partea anterioara i se articuleaza cu patella (rotula). Inferior,ei se articuleaza cu tibia, formand articulatia genunchiului. Lateral, condilii au cate o

proeminenta denumita epicondilunul medial i altul lateral.Scheletul gambei

Tibiaeste un os lung, situat in partea mediala a scheletului gambei, fiind principalul osde sprijin al acesteia.

Corpul tibiei, in forma de prisma triunghiulara, are trei fete mediala, laterala iposterioarai trei margini corespunzatoare. Marginea anterioara, ascutita, proemina sub pielea


12/57

gambei i se numeste creasta anterioara a tibiei. Marginea laterala, ascutita i ea, se numestecreasta interosoasa, deoarece pe ea se prinde membrana interosoasa a gambei. Pe fata

posterioara, in partea superioara a diafizei, se afla o linie oblica denumita linia poplitee.

Epifiza superioara, mai voluminoasa, are doi condili medial i lateral cu fetearticulare superioare usor concave, pentru condilii femurali. Intre fetele articulare se afla

eminena intercondiliana, formata dintr-un trabecul mediali altul lateral. Anterior i posteriorde eminena se afla cate o depresiune: fosa intercondiliana anterioara i cea posterioara.Anterior, la locul de unire a condililor cu corpul, se gaseste o proeminenta, denumita

tuberozitatea tibiei. Pe partea laterala i inferioara a condilului lateral se gaseste fata articularapentru corpul fibulei.

Epifiza inferioara se prelungeste in partea mediala cu o proeminenta cu varful in jos,

denumita maleola mediala care are lateral fata articulara maleolara pentru talus (astragal). Pe fata

laterala a epifizei, opus maleolei, se afla o fata articulara concava antero-posterior, prin care se

articuleaza cu fibula. Inferior prezinta fata articulara pentru talus.


13/57

Fibulaeste un os lung i subtire, situat in partea laterala a gambei .


14/57

Diafizaare aceleasi fee ca tibia, dar este mai turtita transversal. Creasta osoasa a fibulei,pe care se prinde membrana interosoasa, spre deosebire de tibie se afla pe partea mediana a

osului.

Epifiza superioara se numeste capul fibulei, care in partea postero-laterala are o

proeminentavarful capului (apex capitis fibulae)iar medial o fata articulara pentru tibie.Epifiza inferioarase prelungeste lateral i in jos cu maleola laterala sau fibulara. Pe fata

ei mediala se afla o fata articulara pentru talus.

Rotula (patell a)este un os turtit sagital, de forma triunghiulara, cu baza in sus i varful injos. Are o fata anterioara i alta posterioara. Cea posterioara are o fata articulara i altaposterioara. Prin aceste fete mediala, mai mica i laterala, mai mare rotula se articuleaza cucondilii femurali.

Scheletul piciorului, ca i cel al mainii, este alcatuit din trei segmente: tars, metatars ifalange.

Tarsulreprezinta segmentul superior al piciorului i este format din 7 oase tarsiene: talus,

calcaneu, navicular, cuboid i cele trei cuneiforme. Ele sunt dispuse in doua randuri: unulposterior i altul anterior. Randul posterior este format din talus i calcaneu, iar cel anteriordenavicular, cuboid i cuneiforme.- Talusul(astragalul) este un os scurt situat deasupra calcaneului, format dintr-un corp, ungatiun cap. Pe fata superioara a capului se gaseste trohleea talusului, prin care se articuleaza cu fata

inferioara a epifizei inferioare a tibiei. Aceasta fata articulara in forma de scripete se continua pe

fetele laterale cu fete articulare pentru maleola mediala i laterala; articulandu -se cu oaselegambei, el formeaza articulatia tolocrurala. Pe fata inferioara are trei fete articulare pentru

calcaneu. Fetele articulare (posterioara i mijlocie) sunt separate prin santul talusului. Capulprezinta anterior o fata articulara pentru osul navicular.

- Calcaneuleste mai mare decat celelalte oase ale piciorului. Asezat sub talus, el prezinta pe fatasuperioara trei fete articulare; cea posterioara este separata de cea mijlocie i anterioara prinsantul calcaneului care, impreuna cu santul talusului, formeaza sinusul tarsului un canal ososcu deschidere laterala. Pe fata posterioara a osului se gaseste tuberozitatea calcaneului, pe care

se insera tendonul lui Achile; anterior are o fataarticulara pentru cuboid. Pe fata mediala exista o

proeminenta osoasa, denumita sustentaculum tali. Pe fata inferioara sau plantara, in partea

posterioara, se afla doi tuberculi, unul lateral i altul medial.-Navicularul(scafoidul) se articuleaza posterior cu talusul, iar anterior cu cele trei cuneiforme.

Lateral are un tubercul.

- Cuboidul, situat lateral de navicular, se articuleaza posterior cu calcaneul, iar anterior cu baza

metatarsienelor al IV-lea i al V-lea.- Oasele cuneiforme sunt in numar de trei: medial, intermediar i lateral. Ele se articuleazaposterior cu osul navicular i anterior cu metatarsienele I, al II-lea i al III-lea.

Metatarsuleste segmentul mijlociu al piciorului, format din cinci metatarsiene, numarat

de la I la V, din interior spre exterior. Ele au o baza, un corpi un cap orientat anterior. Pe bazaprimelor trei metatarsiene se articuleaza cu cele trei cuneiforme i ultimele doua cu osul cuboid.


15/57

Falangele(phalanges) formeaza scheletul degetelor. Degetul mare sau halucele are doua

falange; toate celelalte degete au cate trei falange:proximala, mijlociei distala.

Elemente de microstructura ale gambei

Oasele sunt alcatuite din tesut conjunctiv adaptat in cel mai inalt grad functiei de rezistenta

si sustinere.

Aceasta se datoreste impregnarii substantei fundamentale cu o mare cantitate de saruri de

calciu si fosfor si aranjamentului fibrelor conjunctive a caror orientare este determinata de fortele

mecanice ce se exercita asupra osului.

Celulele osoase sunt adapostite in mici cavitati sapate in substanta fundamentala, care este

structurata sub forma de lame osoase.

Cavitatile, denumite osteoclaste comunica intre ele prin canaliculele osoase fine care

anastomozeaza cu canaliculele cavitatilor vecine.

Prin canalicule circula lichid interstitial care asigura hranirea osului.Diafizele tibiale si fibulare prezinta la periferie o membrana conjunctiva vasculara numita

periostcu rol in cresterea osului in grosime si in refacerea tesutului osos la nivelul unei fracturi.

Dedesubt se gaseste osul compact, strabatut de canalele Hawers ce contin vase de sange si

tesut conjunctiv lax.

In structura epifizelor tibiale si fibularese gaseste tesut osos spongios, dispus sub forma de

lame osoase (trabecule) ce delimiteaza niste cavitati (areole) ce dau osului aspectul unui burete.

Areolele si trabeculele comunica intre ele si contin in interior maduva osoasa.

Dispozitia trabeculelor osului spongios prezinta o arhitectonica speciala corespunzatoare

factorilor functionali mecanici si biologici ce actioneaza asupra osului.

Muschii gambei

Gamba prezinta un numar de 12 perechi de muschi dispusi in trei loje :

- anterioaramuschii extensori ;- externa (laterala)muschii peronieri ;- posterioaramuschii flexori.

a) muschii anteriori ai gambeiSe gasesc in fata membranei interosoase si a celor doua oase si sunt :

- muschiul tibial anterior ;

- muschiul extensor lung al halucelui ( II-V );

- muschiul extensor scurt ai halucelui ( I ).

b) muschii posteriori ai gambeiMuschii posteriori ai gambei se gasesc inapoia membranei interseroase si a celor doua oase

ale gambei si se impart in :


16/57

- muschi superficiali ;

- muschi profunzi.

Acestia sunt :

- muschiul lung peronier ;

- muschiul scurt peronier ;

- muschiul peronier al III-lea.

c) muschii laterali ai gambeisunt :

- muschiul lung peronier ;

- muschiul scurt peronier ;

- muschiul peronier al III-lea

Muschii extensori ai gambei si peronieri in zona tranzitorie a gambei :

- piciorul este strans ancorat de planul osos prin ingrosari ale fasciei gambei, numiteretinocule ( separate pentru extensori si separate pentru peronieri)

Articulatiile supra- si subiacente

Articulatia genunchiuluiArticulatia genunchiului cuprinde :

- condilii femurali ;

- rotula ;

- condilii tibiali.

Capsula articulara este foarte stransa si este intarita de ligamente.

In interiorul articulatiei se gasesc meniscurile (formatiuni alcatuite din tesut conjunctiv

abundent, fara vase de sange si nervi).

In miscarile de rotatie externa a gambei, sau in miscarile bruste ale genunchiului, meniscul

poate fi fisurat sau rupt, producand blocaj articular, dureri si hidroartroza.

La nivelul genunchiului se descriu numeroase burse seroase, multe dintre ele comunicand

cu cavitatea articulara.

Axul principal de miscare al articulatiei genunchiului este axul transversal care trece prin

condilii femurali :

- in flexia gambei pe coapsa, inceputul miscarii se face prin rostogolirea condililor femurali peplatoul tibial, care ajunge la 20 grade ;

- extensia este efectuata pana la 180 grade de muschiul cvadriceps femural si prin rotatiafemurala a tibiei, ij afara, cand femurul este fix.


17/57

Articulatia glezneiEste formata din :

1) articulatia tibiofibulara distala, intre maleola fibulara si extremitatea distala a tibiei intaritede doua ligamente ; articulatia permite doar miscari de alunecare ;

2) articulatia talocrurala se realizeaza intre suprafetele articulare inferioare de la nivelulepifizelor distale ale tibiei si fibulei, pe de o parte si trohleea de pe fata superioara a talusului,

pe de alta parte ; articulatia permite miscari de flexie si extensie in jurul unei axe transversale,

trece prin cele doua maleole.

FIZIOLOGIA OASELOR

Osul este un tesut dinamic, in continua remodelare, pe tot parcursul vietii. Structura

particulara a osului compact i spongios ii confera rezistenta i consistenta necesare functiei salemecanice. In plus, osul constituie un rezervor de calciu, magneziu, fosfor, sodiu i alti ioninecesari pentru mentinerea functiilor homeostatice.

Scheletul osos este bogat vascularizat, primind aproximativ 10 % din debitul cardiac.

Proprietatile osului sunt legate de componentele sale extracelulare. Structura consta dintr-

o faza solida, in stransa asociere cu o matrice organica, formata in proportie de 90-95 % din

colagen de tip I. Partea noncolagenica din aceasta matrice organica contine proteine, unele dintre

aceste proteine jucand un rol in initierea mineralizarii osoase i in asocierea dintre faza mineralai matricea organica.

Faza minerala consta din calciu i fosfor, se depoziteaza initial in relatie stransa cu

fibrele de colagen i este localizata in mod specific in gaurile dintre fibrilele de colagen.Aranjamentul arhitectural al celor doua faze, minerala i organica, confera acestui material orezistenta exceptionala la solicitarile mecanice. Formarea i localizarea partii minerale suntdeterminate in parte de matricea organica.

Matricea organica este sintetizata i secretata de osteoblaste. Mineralizarea matriceicare se realizeaza cu precadere in sistemele haversiene incepe rapid dupa secretia sa

(mineralizare primara), dar nu este completa decat dupa cateva saptamani (mineralizare

secundara). Pe masura ce osteoblastul secreta matricea care apoi se mineralizeaza, celula se

inconjoara progresiv de matrice i devine osteocit, celula care ramane conectata la sistemulsanguin printr-un sistem de canalicule. Resorbtia osoasa se datoreaza in principal osteoclastelor,

are loc in spatii speciale (lacunele Howship), unde osteoclastele sunt atasate prin intermediul

unei integrine specifice la componente ale matricei osoase, cum ar fi osteopontina. Aceasta zona

(zona clara) contine proteine contractile. Polul celular destinat resorbtiei osoase formeaza o

margine in perie, specializata. In acest spatiu, unde marginea in perie este in contact intim cu

tesutul osos, cele doua fractiuni minerala i organica sunt resorbite. Dupa solubilizareasubstantei minerale osoase, matricea organica este resorbita in mediul acid adiacent marginii in


18/57

perie sub actiunea unor enzime hidrolitice acide. Mai multi liganzi solubili moduleaza

diferentierea osteoblastelor i osteoclastelor pornind de la celulele precursoare, precum ifunctionarea celulelor diferentiate.

Tesutul osos este un veritabil depozit de factori de reglare a cresterii. In plus, mai multe

proteine au capacitatea de a induce osteogeneza ectopica i ar putea avea un rol in remaniereaosoasa: factorul de osteoinductie, osteogenina i proteinele morfoformatoare de oase.

La embrion i la copilul in perioada de crestere, osul se dezvolta prin remodelare iinlocuire a cartilajului calcificat anterior (osificare encondrala) sau se formeaza fara o matrice

cartilaginoasa (osificare endomembranoasa). Osul nou format in timpul cresterii sau, la adult,

dupa o fractura, prezinta un raport celule/matrice relativ ridicat i se caracterizeaza prin existentaunor fascicule de fibre de colagen grosiere, care sunt intretesute i dispuse anarhic, formand unos tesut.

La adult, osul matur este bine organizat, cu fascicule de fibre dispuse regulat, in straturi

paralele sau concentrice (os lamelar). In oasele lungi, dispozitia concentrica a lamelelor osoase

in jurul vaselor sanguine constituie sistemele haversiene. Cresterea in lungime a oaselor estedependenta de proliferarea celulelor cartilaginoase i de maturarea dupa un model encondral acartilajului de conjugare. Cresterea in latime i grosime se realizeaza prin formarea de os lasuprafata periostului i prin resorbtia pe de alta parte la nivelul endostului, viteza osteogenezeidepasind-o pe cea a resorbtiei.

La adult, dupa inchiderea epifizelor, cresterea in lungime i osificarea encondralainceteaza, cu exceptia unei anumite activitati a celulelor cartilaginoase situate sub suprafata

articulara. Totusi, chiar la adulti, remanierea osului (remanierea sistemelor haversiene, ca i aosului trabecular) continua pe tot parcursul vietii. Suprafetele osoase nou formate sunt acoperite

de osteoblaste active i se caracterizeaza prin aspectul lor neted, prin captarea de tetraciclina i

printr-o densitate minerala relativ scazuta.Osul este un tesut metabolic activ, care necesita un aport sanguin corespunzator.

Remanierea osului este intr-o anumita masura legata de solicitarile mecanice care se

exercita asupra lui.

Osul este i un important rezervor de ioni minerali, cum este calciul, care joaca un rolesential in variate procese biologice.

Raspunsul osului la diferite agresiunifracturi, infectii, intreruperea irigarii sanguine sauleziuni expansiveeste relativ limitat. Osul devitalizat trebuie resorbit i un os nou trebuie sa seformeze, proces care se realizeaza in asociere cu cresterea unor noi vase sanguine in aria

afectata. In leziunile care distrug organizarea tesutului, ca de exemplu in fracturile cu apozitie

slaba a fragmentelor i deplasare in focarul fracturii, precursorii celulelor stromale sediferentiaza in celule cu capacitati functionale diferite de cele ale osteoblastelor, formandu-se

cantitati variabile de tesut fibros i cartilaginos. Cand exista o buna apozitie a fragmentelor, cufixare i mobilizare redusa in focarul fracturii, reparatia se face in principal prin neoformareosoasa, fara alt tesut cicatriceal. Remodelarea acestui os se face de-a lungul liniilor de forta

determinate de solicitarile mecanice care genereaza un raspuns biologic. Astfel, plasticitatea


19/57

osului se datoreaza interactiunii dintre celulele osoase i a celei dintre acestea i mediulinconjurator.

Metabolismul calciu lui

In medie, organismul adult contine 1-2 kg de calciu, din care 98 % este detinut de schelet.

Calciul substantei minerale osoase situat la suprafata cristalelor este in echilibru cu cel din

lichidele extracelulare, dar numai o mica parte din calciul total (aproximativ 0,5 %) este destinat

schimbului.

Concentratia calciului in lichidele extracelulare este esentiala pentru variate functii

biologice i se mentine constanta. In plasma, calciul este prezent sub 3 forme: ca ioni liberi(calciu ionizat), ioni legati de proteinele plasmatice i, in mica parte, sub forma de complexeultrafiltrabile solubile.

Concentratia de ioni liberi de calciu influenteaza numeroase functii celulare i este supusaunei reglari hormonale stricte, in special de parathormon (PTH).

Concentratia serica a proteinelor este un factor determinant important pentru concentratia

ionilor de calciu (calcemie), din care mare parte sunt legati de albumina.Ionii de calciu intracelulari mediaza functii intracelulare. Cea mai mare parte a calciului

intracelular se gaseste sub forma de complexe insolubile. Concentratia intracelulara a calciului

liber, care este esentiala pentru reglarea functiilor biologice este joasa (aproximativ 1 mmol/l).

Concentratia ionilor de calciu in lichidele extracelulare este mentinuta constanta prin procese

care in permanenta furnizeaza sau sustrag calciu din lichidul extracelular.

Continutul de calciu din plasma provine din absorbtia intestinala i din resorbtia ionilordin substanta minerala osoasa.

Calciul paraseste lichidul extracelular prin secretia in tubul digestiv (aproximativ 100-200

mg/zi), prin excretia urinara (aproximativ 50-300 mg/zi), prin incorporarea in substanta minerala

osoasa i prin pierderile in sudoare (pana la 100 mg/zi). Resorbtia i formarea osului sunt strans corelate, aproximativ 500 mg de calciu fixandu-

se i parasind zilnic scheletul.Absorbtia calciului se mareste in timpul perioadelor de crestere rapida la copii, in sarcina

i lactatie i scade cu avansarea in varsta; aceasta este influentata de vitamina D.Mentinerea balantei calciului depinde de eficienta abssorbtiei intestinale. Un deficit de

PTH sau de vitamina D, o afectiune intestinala sau o carenta severa de aport de calciu sunt

situatii care produc tulburari ale homeostaziei calciului, ce nu mai pot fi compensate adecvat prin

mecanismele renale de conservare a calciului, avand ca rezultat o balanta calcica negativa.

Cresterea resorbtiei osoase poate evita depleia de calciu a lichidelor extracelulare, chiar in staricronice cu bilant calcic negativ, dar numai cu pretul unei pierderi osoase progresive.

Metabolismul fosforu lui

Fosforul este un component major al osului i al celorlalte tesuturi i participa sub diferiteforme la aproape toate procesele metabolice.


20/57

Cantitatea totala de fosfor la un adult sanatos este de aproximativ 1 kg din care

aproximativ 50 % se gaseste sub forma legata; numai aproximativ 12 % din fosforul plasmatic

este legat de proteine.

Nivelurile fosforului total sunt mai ridicate la copii i la femei dupa menopauza.Atunci cand calciul din dieta este absorbit ineficient din intestin, absorbtia fosforului este

deosebit de eficienta.

Controlul major asupra homeostaziei fosforului se exercita la nivelul rinichiului.

Vitamina Deste de fapt un hormon, nu o vitamina.

In cazul unei expuneri adecvate la soare, nu mai este necesara suplimentarea ei prin dieta.

Forma activa a vitaminei D este sintetizata sub control metabolic pe calea unor hidroxilari

succesive in ficat i rinichi i este transportata pe cale sanguina la tesuturile tinta (intestinulsubtire i os), unde regleaza homeostazia calciului.

Metabolismul renal al vitaminei D este reglat de ionii de calciu i fosfati, parathormon i,probabil, de alte peptide, precum i de hormonii steroizi.

Parathormonulare rolul de a mentine concentratia calciului in lichidele extracelulare.Acest hormon actioneaza direct asupra osului i rinichiului i indirect asupra intestinului, prinintermediul efectelor sale asupra sintezei de 1,25 dihidroxicolecalciferol, pentru cresterea

concentratiei serice a calciului; la randul sau, productia de PTH este strans legata de concentratia

serica a calciului ionizat. Acest sistem de feedback este principalul mecanism homeostatic de

control al calciului extracelular. Orice tendinta la hipocalcemie, cum este cea indusa de un aport

de calciu insuficient, este compensata printr-o crestere a secretiei de PTH. Aceasta, la randul sau:

1. creste rata resorbtiei minerale osoase i deci fluxul de calciu din oase spre sange; 2. reduce clearence-ul renal al calciului returnand o proportie mai mare din calciul filtrat prin

glomerul spre lichidele extracelulare;

3. creste eficienta absorbtiei calciului din intestin.Calcitoninaeste un hormon peptidic hipocalcemiant, care actioneaza pe mai multe cai, ca

un antagonist fiziologic al parathormonului.

Efectul hipocalcemiant al calcitoninei se datoreaza, in primul rand, inhibarii resorbtiei

osoase mediate de osteoclaste i, in al doilea rand, stimularii clearence-ului renal al calciului.Aceste efecte sunt mediate de receptori prezenti pe osteoclaste i celulele tubulare renale.

Secretia de calcitonina se afla sub controlul direct al calcemiei: cresterea acesteia produce

cresterea nivelurilor de calcitonina, iar scaderea calcemiei reduce aceste niveluri.

FIZIOLOGIA MISCARILOR GAMBEI

Miscarile gambei sunt tributare muschilor care se insera pe oasele gambei, cat si articulatiile

adiacentearticulatia genunchiului si articulatia gleznei.Articulatia genunchiului inlesneste doua functii diferite si chiar contrarii :

a) prin flexiunea genunchiului, membrul inferior functioneaza ca o coloana franta cu rolmultiplu in locomotie si in sustinerea elastica a greutatii trunchiului ;


21/57

b) prin stabilizarea genunchiului in pozitia de extensie a membrului inferior functioneaza ca ocoloana rigida, necesara sustinerii greutatii corporale in ortostatism si in mers.

Extensia este pozitia externa a celor doua segmente.

Ea se poate realiza numai printr-o flexie prealabila si este oprita la un unghi de 180 grade.

Flexiunea este foarte ampla, unghiul dintre coapsa si gamba putand fi redus in mod activ la

50 grade, iar in mod pasiv, la 20 grade.

Pe masura ce flexiunea se accentueaza, devin posibile si miscari secundare de rotatie : rotatia

inauntru, de cca 50-10

0si rotatia in afara de 30

0-50

0.

Datorita participarii fortei gravitationale, volumul si forta celor doua grupe

musculareprincipale (flexorii si extensorii) sunt inegale.

Biomecanica miscarilor gambei este strans legata de biomecanica genunchiului si a coapsei.

In miscarile de flexie si extensie ale genunchiului, muschiul cvadriceps are un rol esential.

Cvadricepsul este practic singurul extensor, forta sa fiind de 3 ori mai mare decat a flexorilor

la un loc si de 180 de ori mai mare dacat forta extensoare a muschiului tensor al fasciei laterale.Prin dispozitia si insertia lor, muschii gambei au rol important in realizarea miscarilor de

extensie si flexie ale gleznei piciorului.


22/57

CAPITOLUL II - NOTIUNI GENERALE DESPRE FRACTURI

DEFINITIE

Fractura este definita ca o intrerupere totala sau partiala a continuitatii unui os, aparuta de

regula in urma unor traumatisme puternice.ETIOLOGIE

Principala cauza a producerii fracturilor o constituie traumatismele suferite indeosebi in

urma accidentelor de circulatie, din ce in ce mai frecvente, a accidentelor de munca etc.

Fracturile au o pondere ridicata mai ales in randulpersoanelor adulte i varstnice; Fracturile gambei se intalnesc mai des la barbati decat la femei si copii; La varstnici se produc dupa traumatisme mai putin violente decat la adult din cauza

demineralizarii;

Varsta cea mai afectata este 20-40 ani; La copii fracturile sunt mai putin frecvente decat la adult datorita elasticitatii mari a

oaselor, greutatii mici a corpului si masei musculare mai reduse.

Intensitatea de actiune a agentului vulnerant, chiar daca este mai mica, poate produce o

fractura asupra unui os anterior afectat de procese patologice (metastaze, osteoporoza),

producand asa-numita fractura pe os patologic.

CLASIFICAREA FRACTURILOR

Exista diferite tipuri de fracturi, in functie de modul de actiune al agentului vulnerant, de

intensitatea lui, de starea osului.

Dupa starea osului:- fracturi ale oaselor sanatoase;- fracturi ale oaselor bolnave (declacifieri, chist osos, metastaze, cancer).

Dupa mecanismul de producere:- directe: agentul cauzal fractureaza osul chiar la nivelul de aplicare;

- indirecte: agentul vulnerant e aplicat intr-un punct i fractura seproduce la distanta de acesta.Pot lua diferite variante din cauza variatelor mecanisme de producere:

- prin indoire-flexie: daca traumatismul se produce la una din extremitatile unui os lung;

- prin rasucire-torsiune: osul are una dintre extremitati fixata i sufera o actiune de rasucire;

- prin smulgere-tractiune: tendonul de insertie osoasa sau ligamentul exercita o actiune brusca

asupra osului;

- prin apasare-infundare: un fragment osos patrunde intr-altul ( de exemplu caderile pe umar,

sold).


23/57

Dupa traiectul de fractura1fracturi simplese impart in :

a- transversale;

b- oblice;

c- spiroide.

a-Fracturile transversale:

- au traiect neregulat, mai mult sau mai putin perpendicular pe axa diafizei, de obicei suntstabile;

- sunt fracturi stabile, contractura intre fragmente este mica;- daca este bine redusa poate permite incarcarea mai precoce.b-Fracturile oblice :

- au traiectul inclinat fata de orizont si sunt oblice scurte (aproape de cele transversale) si oblicelungi.

c-Fracturi spiroide :

- se produc prin mecanism de torsiune, au traiect helicoidal in spirala si fracturile in V cu bizousuperior si inferior;

- in fragmentele spiroide ale oaselor gambei, axa spirei unui os este totdeauna situata inprelungirea spirei celuilalt deoarece fractura de peroneu este de alt nivel fata de fractura tibiei

(pe col) , supramaleolar.

Fracturi plurifragmentare :

- sunt fracturile in care exista mai mult de doua fragmente;- dupa aspectul traiectului se descriu trei tipuri de fracturi :

- aripa de fluture;- bifocale sau trifocale;

- complexe.

Fracturile in aripa de fluture :

- sunt fracturile cu trei fragmente in care exista un sector de contact direct intre fragmenteleprincipale, de la inceput, sau dupa reducere.

Fracturile bi- sau trifocale :

- sunt acelea in care se izoleaza un fragment intermediar intre cele doua traiecte, in generaloblice sau transversale;

- se mai numesc dublu etajate , trietajate sau plurietajate.


24/57

Fracturi complexe :

- sunt acelea in care nu exista contact direct intre fragmentele principale, chiar dupa reducere,

interesand intreaga circumferinta a diafizei pe o inaltime variabila.

2fracturi complicate- sunt cele ce se insotesc de leziuni ale structurilor importante din jur : vase, nervi, articulatii.

- fracturile cu mai mult de doua fragmente se numesc fracturi cominutive.

Dupa aspectul fracturii:- fracturi inchise: este orice fractura in care segmentele osoase sunt acoperite cel putin de piele,

pielea in zona focarului de fractura este intacta (contuzie);

- fracturi deschise: focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plaga a pielii i tesuturilormoi: muschi, vase sangvine, nervi; este aceea in care a fost lezata pielea, planul muscular i osulajunge in contact cu exteriorul. Gravitatea deosebita a fracturii deschise este reprezentata de

riscul major al suprainfectarii. Se mai numeste fractura deschisa i aceea in care exista solutie decontinuitate tegumentara creata de insusi agentul traumatic.

Dupa intensitatea traumatismului:1- complete = sunt fracturile care intereseaza intrega circumferinta a osului. Se descriu mai multe

tipuri de fracturi complete :

a) Fracturisimple sau bifragmentare:- transversale;

- oblice;

- spiroide.

b) Fracturiplurifragmentare :

- in aripa de fluture;- bifocale sau trifocale;

- complexe.

2- incomplete = sunt fracturile care nu intereseaza osul decat partial cum ar fi deformarea in

grosimea osului. Ele sunt:

a) Fracturaprin infundare:

- survine cand partea din corticala a osului este impin-

sa sub nivelul osului din jur;

- cel mai des se produce la craniu;

- se vindeca repede, complicatiile depind de localizare

b) Fisura

c) Fractura in lemn verde :

- survine mai ales la copii;

- osul se fractureaza pe partea opusa locului de actiune

a fortei.


25/57

3- cominutive: cu mai multe fragmente.

Sediul fracturii poate fi, pentru oasele lungi, la extremitatea osului (epifizar), la mijlocul

acestuia (diafizar), in zonele intermediare (diafizo-epifizare sau metafizare).

Fracturile incomplete, in care linia de fractura nu intereseaza toata circumferinta osului i inconsecinta nu se produce deplasarea de fragmente osoase:

- fisura este tipul cel mai simplu de fractura i consta intr-o simpla plesnitura a osului;- fisura in lemn verde se numeste asa pentru ca seamana cu modul de rupere a unei crengi verziatunci cand este indoita puternic, i anume incomplet. Acest tip de fractura apare la copii. Ca ifisura se vindeca repede i nu este urmata de tulburari functionale ulterioare;- infundarea apare de obicei la oasele craniului i la cavitatea catiloida a osului coxal.

Fracturile complete sunt fracturi grave prin faptul ca segmentele sunt mai mult sau mai putin

departate intre ele. In consecinta pentru ca segmentele sa fie mentinute in pozitie normala trebuiesa se aplice o terapeutica specializata i foarte activa. Dupa aspectul traiectului, fracturilecomplete pot fi simple, cu traiect transversal, oblic, spiroidal sau cominutive, cu focare de

fractura multiple, fragmentele de os purtand denumirea de eschile.

Fracturile cu i fara deplasare:

- Cand fragmentele osoase isi pastreaza pozitia anatomica fiziologica, atunci fractura se numeste

angrenata saufara deplasare. In acest caz posibilitatea de vindecare i de refacere functionala aosului este mai mare;

- Cand fragmentele osoase fac un unghi diferit de 180o

intre axele lor diafizare, atunci fractura

este cu deplasare. In astfel de cazuri, posibilitatea de vindecare corecta este mai mica i pentrurealizarea vindecarii este necesar un tratament ortopedic sau chirurgical foarte corect care are

scopul de a reduce deplasarea i de a repune fragmentele osoase, daca nu integral in pozitia lorinitiala, cel putin intr-o pozitie cat mai corecta (cu un procentaj de contact cat mai ridicat).

Dupa codificarea regiunilor anatomice(clasificarea AO)- folosirea unui cod cu cinci simboluri care permite stabilirea gravitatii, a prognosticului

si alegerea indicatiei terapeutice.

Cuprinde cinci simboluri :

- Primele doua simboluri definesc codificarea localizarii fracturii :- prima cifra reprezinta localizarea la nivelul scheletului :

brat = 1

antebrat = 2

coapsa = 3


26/57

gamba = 4

coloana =5

bazin = 6

mana = 7

picior = 8

centura scapulara = 9

- a doua cifra reprezinta localizarea la nivelul osului, fiecare os lung fiind

impartit in trei segmente numerotate :

epifiza proximala = 1

diafiza = 2

epifiza distala = 3

oasele gambei au patru segmente :

epifiza proximala = 1

diafiza = 2

epifiza distala = 3

maleola = 4

Exemplu : o fractura codificata 42 reprezinta o fractura la nivelul gambei (4), la nivelul diafizei

(2).

SIMPTOMATOLOGIE

Fractura impreuna cu leziunile ce se produc in partile moi, inclusiv hematomul local sau

difuz la distanta, constituie focarul de fractura. Acest focar de fractura este centrul de unde

pleaca toate tulburarile care dau tabloul clinic al fracturii. Deosebim la tabloul clinic semne

generale i locale.Examinarea clinica trebuie sa fie atenta si blanda.

Se apeleaza la inspectie, cu ajutorul careia se depisteaza ;

- deformatia;- tumefactia;- excoriatiile;- plagile.


27/57

Prin palpare se localizeaza durerea, se apreciaza temperatura locala si se examineaza

circulatia sub focar

De obicei sunt de evitat miscarile pasive, la nevoie se cere pacientului o miscare activa, dar

cu prudenta

Semne clinice generale

Bolnavul traumatizat, cu fractura, are o stare generala alterata mai mult sau mai putin, de

obicei o indispozitie generala.

Socul traumatic, care in caz de hemoragie masiva imbraca forma de soc hemoragic, iar in

leziuni osoase complicate cu zdrobiri alepartilor moi imbraca forma de sindrom de zdrobire.Hipertermia locala este determinata in unele cazuri de resorbtii din focarul de fractura.

Semnele generale constau in tahicardie, modificari ale valorilor tensiunii arteriale, stare

de agitatie. Aceste modificari dispar in timp dupa imobilizare, fara sa fie nevoie de tratament

simptomatic.

Semnele clinice locale se impart in semne de probabilitate i semne de certitudine.Semne de probabil i tate:

- durerea este un semn constant i valoros; este o durere puternica, intr-un punct fix i seintensifica la mobilizarea segmentului respectiv; durerea poate localiza destul de exact sediul

fracturii;

- echimoza apare la scurt timp dupa ce s-a produs fractura (in cazul fracturilor osoasesuperficiale) i mult mai tarziu cand fractura se gaseste la nivelul unui segment acoperit de omasa musculara mai bine reprezentata, in care difuzarea sangelui spre suprafata se produce mai

greu;

- hematomul;- deformarea regiunii este un semn deosebit de important; dintre oasele la care deformarea se

observa cel mai usor amintim oasele lungi;

- scurtarea regiunii este de cele mai multe ori insesizabila; este evidenta pentru oasele lungi,

unice, cum sunt femurul, humerusul; trebuie stiut ca exista scurtarea segmentului i in cazul uneiluxatii, ceea ce impune un examen atent;

- impotenta functionala este cauzata de lipsa de continuitate a parghiei osoase; impotenta

functionala in cazul fracturilor incomplete sau cu fragmente bine angrenate este mai putin

evidenta;

-flictenele sunt rezultatul decolorarii epidermei de catre plasma sau sangele iesit din focarul de

fractura; este un semn constant sau tardiv;

- edemul localse explica prin vasodilatatie ca i prin tulburari circulatorii locale care apar reflexsau sunt determinate de modificari locale patologicecompresiuni pe vasele de intoarcere.Semne de certi tudine:

- mobilitatea anormala in focar atunci cand executam manevre asupra oaselor pe care lebanuim fracturate i constatam mobilitatea anormala a acestora, avem certitudinea de fractura;


28/57

manevrele pentru depistarea fracturii pe aceasta cale trebuie sa fie extrem de blande deoarece

mobilizarea segmentelor fracturate este extrem de dureroasa;

- crepitatiile osoase miscarea foarte blanda a fragmentelor osoase produce un zgomotcaracteristic, care daca se percepe, poate fi un indiciu important;

- intreruperea evidenta a continuitatii osoase (la inspectie sau la palpare);

- netransmisibilitatea miscarilor;

- angulaia diafizara a osului lung;

- examenul radiologic (radiografierea) este absolut indispensabil pentru radiografierea

diagnosticului de fractura, precum i pentru precizarea tipului acesteia; -probleme de dependenta.

Leziuni asociate

Tegumentele pot sa se prezinte :- fara leziuni;- cu leziuni localizate;- cu decolare circumscrisa;- cu decolare intinsa;- necroza cutanata cu deschidere secundara a focarului de fractura.

Musculatura din jurul focarului poate fi :- nelezata;- cu leziuni circumscrise la un grup muscular;- cu leziuni musculare extensive;- sindrom de compartiment.

Trunchiurile vasculo-nervoase se pot prezenta :- fara leziuni;- leziuni ale unui nerv;- leziuni vasculare izolate;- amputatii subtotale sau totale

Ruperea vaselor mici provoaca hematomul fractural.

Ruperea vaselor mari provoaca hemoragii periculoase.

Periostul poate fi decolat, rupt, uneori interpunandu-se intre fragmentele fracturate.

DIAGNOSTICUL POZITIV DE FRACTURA

Se face pe baza semnelor clinice si mai ales radiografice.

El trebuie sa fie complet si sa cuprinda obligatoriu :

- denumirea osului fracturat;- locul fracturii;- daca este fractura inchisa/deschisa;- daca intereseaza articulatia;


29/57

- capetele osoaseExemplu : fractura inchisa 1/3 medie femur drept, transversala, fara deplasare .

Bilantul clinic si radiologic are ca principale obiective ;

- stabilirea diagnosticului de fractura ;- aprecierea starii tegumentelor ;

- contuzii susceptibile de evolutie spre necroza;

- deschiderea focarului de fractura ;

- cercetarea complicatiilor ;- obligatoriu se vor examina : pulsul distal, temperatura si coloratia tegumentului,

motricitatea si sensibilitatea sub focarul de fractura.

In politraumatisme, examenul clinic rapid si complet va stabili prioritatile terapeutice.

In toate cazurile care au si fracturi se va face o imobilizare provizorie pentru a evita

emboliile gazoase si agravarea leziunilor partilor moi in timpul imobilizarii pacientului.

Vindecarea fracturii s-ar produce, dupa unii autori, in doua stadii :

STADIUL Isau faza colusului primarse caracterizeaza prin formarea de osnou sub periostul adiacent focarului de fractura, in primele zile sau saptamani ;

STADIUL al-II-lea - sau faza colusului secundar se caractreizeaza prinformarea colusului extern ce protejeaza spatiul fracturat.

COMPLICATIILE FRACTURILOR

Pot fi sistematizate in complicatii imediate (locale i generale) i complicatii tardivelocale.

Din grupa complicatiilor generale, pe primul plan se situeaza socul posttraumatic

manifestat in special la accidentatii cu politraumatisme. Tratamentul acestuia trebuie sa fie

precoce, intensiv i corect, condus de personal medical calificat.Embolia apare de regula prin fragmente de grasimi mobilizate din focarul de fractura in

torentul circulator. Ea se poate localiza pulmonar (exprimata clinic prin junghi toracic, cianoza,

dispnee) sau cerebral, producand somnolenta, confuzie, coma, tulburari de vedere, deficite

motorii. La cateva zile dupa accidentul embolic, urina pacientului poate contine picaturi fine de

grasime.

Imobilizarea la pat, in special la bolnavii varstnici, poate favoriza congestia pulmonara,

aparitia depneumonii acute, chiarbronhopneumonii severe.

De asemenea, retentia acuta de urina i infectiile urinare pot fi observate la purtatoriiunui adenom de prostata imobilizati la pat consecutiv unei fracturi.


30/57

Alteori, in contextul tulburarilor fiziopatologice induse se socul traumatic, o serie de

afectiuni preexistente se pot decompensa i produce: cetoacidoza la diabetici, insuficientacardiaca sau crize anginoase la pacientii cardiaci sau coronarieni.

Dintre complicatiile locale imediate mentionam:

-fractura deschisa, produsa fie prin strapungerea partilor moi i tegumentului de catre capeteleosoase fracturate, fie prin crearea unei solutii de continuitate tegumentara de insusi agentul

traumatic. Gravitatea deosebita a fracturilor deschise este reprezentata de riscul major al

suprainfectarii. Practic orice fractura deschisa trebuie considerata de la inceput ca fiind

contaminata microbian i tratata ca atare;- leziunile nervoase (prin compresie, elongatie sau chiar sectionare) intereseaza mai frecvent

nervul radial in santul de tensiune al humerusului, nervul median de la plica cotului, nervul

sciatic popliteu la nivelul colului peronier;

- leziunile vasculare, cu producerea unor plagi arteriale sau venoase, se soldeaza cu hematoame

in fracturile inchise sau cu hemoragie externa in cele deschise; compresia pe trunchiurile

vasculare poate produce fenomene ischemice, uneori grave, ale segmentului afectat.Intreruperea de parti moi intre capetele osoase fracturate i deplasate poate produce

intarzieri in formarea calusului i chiar aparitia in timp a unei pseudartroze.Ischemia la nivelul membrului fracturat se poate manifesta sub forma:

- ischemiei cutanate cu delimitare consecutiva de escare ce prin desprindere deschid focarul de

fractura;

- ischemiei cronice nervoase i musculare are drept rezultat in timp scleroze i retractiitendinoase i musculare, parestezii, pareze i chiar paralizii definitive;- ischemiei acute severe, mergand pana la gangrenarea membrului.

Complicatiile locale tardive calusul vicios este rezultatul consolidarii unei fracturi

incorect reduse sau redeplasate sub aparatul de contenie. In aceste cazuri, consolidarea are loc inpozitii defectuoase care antreneaza in timp tulburari functionale, deteriorarea functiei articulare,

hipotrofii musculare. Tratamentul calusului consta in corectarea pe cale chirurgicala a

deplasarilor.

Intarzierea in consolidare constituie o alta complicatie locala posibila. Diagnosticul se

bazeaza pe faptul ca, dupa intervalul normal necesar consolidarii, la mobilizarea focarului,

pacientul acuza dureri.

Pseudartroza constituie starea definitiva care urmeaza in timp intarzierii in consolidare.

Principalele cauze sunt: infectia in focarul de fractura, erorile terapeutice, necroza fragmentelor

osoase, afectiunile debilitante.

Diagnosticul pseudartrozei se bazeaza pe:

- mobilitatea in focar, de obicei nedureroasa; uneori mobilitatea este foarte redusa sau lipseste

(pseudartroza fibroasa stransa);

- impotenta fibroasa partiala;

- examenul radiografic care arata oase densificate operculante, efilate sau ingrosate, intre ele

interpunandu-se un tesut fibros dur.


31/57

Tratamentul pseudartrozelor este prin excelenta chirurgical, urmand consolidarea in

pozitie normala a capetelor osoase, asociat dupa caz cu imobilizarea gipsata de contenie.Osteoamele periarticulare posttraumatice apar tardiv, dupa 2-3 saptamani, in jurul

articulatiei sau in muschii din vecinatatea acesteia, prin depuneri de saruri calcare in

hematoamele periarticulare. Radiologic apar mici opacitati cu contur neted i structura omogena.Tratamentul consta in extirparea lor chirurgicala.

Osteoporoza posttraumatica are ca principale mecanisme de producere tulburari neuro- ivasomotorii locale i se exprima clinic prin dureri, hipotrofie musculara, cianoza i hipotermielocala, hiperhidroza.

Radiologic se observa o demineralizare intensa, decalcifieri osoase extinse. Tratamentul

urmareste ameliorarea regimului circulator local, suplimentarea aportului de calciu i vitaminaD, kinetoterapie.

EVOLUTIA normala a unei fracturi este catre formarea unui tesut de reparatie de tip osos care

poarta denumirea de calus i care va suda intre ele fragmentele osoase, realizand refacereacontinuitatii osului, deci vindecarea biologica i functionala.Constituirea calusului osos i variatiile de timp pana la consolidarea definitiva depind de:

- varsta pacientuluicu cat inainteaza in varsta vindecarea se face mai greu;- dimensiunea osuluioasele mai groase se consolideaza mai greu decat cele subtiri;-starea biologica generala;

- numarul total al fracturilor concomitente i cel al fracturilor produse pe acel segment.

Semnele vindecarii fracturii sunt disparitia durerii in focarul de fractura, disparitia

edemului, a mobilitatii anormale, a impotentei functionale, sunt obiective de radiografie de

control a segmentului pe care se observa prezenta calusului in focarul de fractura.

TRATAMENTUL FRACTURILOR

Orice fractura reprezinta o urgenta i tratamentul incepe la locul producerii accidentului.Primul ajutorconsta in:

- calmarea durerii;

- imobilizarea provizorie;

- transportul accidentatului.

Principii de imobilizare provizorie a fracturilor:

- atelele improvizate sau specializate vor fi captusite cu vata sau alte materiale textile pentru a nu

leza tegumentele sau a nu spori durerea;

- in atele se vor fixa cele doua articulatii vecine regiunii fracturate supra i subiacente focaruluide fractura;

- manevrele de imobilizare vor fi facute cu multa blandete;

- extremitatea segmentului fracturat (degetele de la mana i picior) va fi lasata descoperita(pentru a supraveghea circulatia);


32/57

- atelele se fixeaza cu faa circulara, serpuitoare, suficient de strans ca sa nu permita mobilizareafragmentelor osoase, dar fara sa impiedice circulatia.

Tratamentu l ortopedic:

- calmarea durerii;

- radiografie fata i profil;- imobilizarea in aparat gipsat;

- reducerea fracturii: asezarea fragmentelor osoase fracturate, in asa fel incat sa se refaca forma

anatomica a osului.

Reducerea fracturii:

- imediataurmata de imobilizare in aparatul gipsat sau atele gipsate;- extensie continuacare poate deveni mijloc terapeutic de vindecare definitiva.

Reducerea se realizeaza cu atat mai usor cu cat timpul scurs de la accidentare este mai

scurt, iar contractura musculara antalgica-reflexa este anihilata printr-o buna anestezie.

Manevrele de reducere ortopedica pot fi efectuate normal sau folosind anumite dispozitive

speciale, ca masa ortopedica i cadrele reductoare. In unele cazuri, cum sunt fracturile de diafizafemurala cu deplasare, pentru realinierea progresiva a capetelor osoase, se utilizeaza sisteme detractiune continua cu broa transosoasa la care este atasata o greutate metalica. Imobilizareaortopedica dupa reducerea fracturii se obtine de cele mai multe ori prin aplicarea unui aparat

gipsat, mai rar recurgandu-se la sisteme de imobilizare prin tractiune continua.

Un bun aparat gipsat trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa imobilizeze o

articulatie deasupra i alta sub focarul de fractura; sa fie suficient de strans pentru a nu permitedeplasarea, dar sa nu jeneze circulatia sangvina; sa imobilizeze segmentul afectat in pozitie

functionala.

Controlul radiografic se va face atat imediat dupa aplicarea aparatului gipsat, cat i

ulterior, pentru a urmari procesul de cicatrizare sau pentru a surprinde eventualele deplasarisecundare.

Tratamentul chirurgicaleste rezervat cazurilor ce nu pot fi rezolvate prin manevre

ortopedice. In principal, operatia consta in deschiderea focarului de fractura, reducerea

fragmentelor deplasate i fixarea acestora prin diverse procedee de osteosinteza (brose, suruburi,placi cu suruburi, tije), confectionarea de materiale metalice inerte biologic.

Dupa obtinerea pe cale ortopedica sau chirurgicala a reducerii i imobilizarii focarului defractura, la scurt timp trebuie inceput un program progresiv de recuperare functionala, constand

in exercitii de contractura musculara, gimnastica medicala, fizioterapie. Acesta urmareste

mentinerea functionalitatii articulare, prevenirea hipotrofiilor musculare i a tulburarilorcirculatorii in membrul afectat.


33/57

PRINCIPALELE TIPURI DE FRACTURI ALE GAMBEI

Din punct de vedere anatomopatologic, se deosebesc urmatoarele tipuri :

Fracturi le platoului tibial

Fracturi le diafizare

Fracturi le pilonului ti bial

Fracturi le maleolare

CARACTERISTICI

Fracturi le platoului tibialsunt fracturile intraarticulare ce afecteaza epifiza proximala atibiei pe o distanta de 6 cm de la linia interarticulara.

Apar, de obicei, la adultii tineri si la varstnici prin caderea in picioare pe gamba intinsa.

Fracturi le diafizarepot fi localizate la nivelul :- diafizei peroniereprin lovitura directa sau indirecta, prin contractia violenta a

bicepsului femural ;- diafizei tibialeprin lovitura directa pe gamba, sau indirecta prin torsiunea gambei cu

piciorul fixat ;

- ambelor diafize gambiereprin traumatisme violente directe sau indirecte.CONDUITA DE ASISTENTA PRIMARA

Masurile de supravietuire si stabilizare atunci cand fractura este asociata politraumatismului,

trebuie sa preceada imobilizarea provizorie, ele se bazeaza pe algoritmul ABC ( air, breath,

circulation) si constau in :

- dezobstructie oro-faringiana ;

- oxigenoterapie pe masca ( cand este posibil) ;- hemostaza provizorie ;- abord venos periferic pentru perfuzie si solutie Ringer lactat 500ml ;- protectie termica ;- sonda gastrica pentru evacuarea continutului gastric ;- monitorizarea functiilor vitale ;- sedarea durerii cu analgezice.

Imobilizarea provizorie a focarului de fractura are drept obiective :

- calmarea durerii- impiedicarea complicatiilor ( deschiderea focarului de fractura, hemoragia, sectionarea

nervilor).

Imobilizarea provizorie este precedata de degajarea membrelor, dezbracarea acestora prin

sacrificarea imbracamintei ( taiere la incheieturi).


34/57

Mijloace folosite la imobilizarea provizorie

Speciale atele metalice sau din material plastic, din piele, lemn, gonflabile; Improvizatescanduri din lemn, placaj, bete, bastoane, umbrele, schiuri, coaja de copac sau

chiar membrul sanatos.

TEHNICI DE IMOBILIZARE PROVIZORIE

Imobilizarea cu o singura atela asezata pe fata inferioara, care se intinde de la jumatatea

coapsei sau de la plica fesiera spre partea distala, pana la varful degetelor.

Pentru protejare, se aseaza un strat gros de vata la calcai precum si la coapsa, sub capatulproximal al atelei ;

Se va avea in vedere ca piciorul sa fie asezat in unghi drept fata de gamba ; Atela posterioara se fixeaza cu fesi, cordoane elastice, conduse circular pe toata lungimea

atelei ;

Imobilizarea cu doua atele egale ca lungime, care se aseaza lateral, una pe partea externa sialta pe partea interna a membrului inferior. Ele se intind de la radacina coapsei pana la

calcai, de care se fixeaza cu legaturi de fasa, condusa in forma de 8 si sub talpa pentru a

imobiliza si incheietura gleznei.

Imobilizare cu trei atele ; Se folosesc atele mai lungi, egale, care sa se intinda de la genunchi pana la calcai si o a

treia mai scurta, cat lungimea talpei piciorului. Cele doua atele lungi se aplica pe partile

laterale ale gambei, de sub genunchi pana la calcai si se fixeaza cu lagaturi circulare. Acest

tip de imobilizare trebuie folosit numai in cazurile in care nu exista posibilitatea aplicarii

primelor doua tehnici.


35/57

CAPITOLUL III- PARTICIPAREA ASISTENTEI LA ACTE DE

INVESTIGATII I INTERVENTII AUTONOME I DELEGATE

PARTICIPAREA ASISTENTEI LA ACTE DE INVESTIGATIE

Pentru precizarea diagnosticului de fractura este necesar un examen clinic minutios iexamene paraclinice pentru decelarea altor afectiuni concomitente fracturii, cat i pentrupozitivarea examenului clinic.

Examenul clinic consta in inspectie, palpare, percutie i auscultatie. In cazuldiagnosticarii unei fracturi, de mare valoare sunt inspectia i palparea, percutia i auscultatia caredau indicatii asupra starii generale a pacientului. Astfel, la inspectia locala se observa semnele de

fractura, acestea fiind certificate prin palpare, ce indica un diagnostic pozitiv de fractura.

Dintre examenele paraclinice cel mai important i cu valoare de diagnostic este examenulradiologic. Radiografia se executa obligatoriu in orice suspiciune de fractura sau leziuni de parti

moi articulare. Ea furnizeza date despre sediul, tipul fracturii i, mai ales, stabileste atitudineaterapeutica.

Alte examene paraclinice cum ar fi examenele de laborator ale produselor biologice ipatologice, au importanta crescuta in stabilirea complicatiilor generale, a tratamentului i, maiales, a evolutiei pacientului.

In leziunile sistemului osteo-articular se mai realizeaza cu scop explorator i terapeuticpunctii articulare, osoase i biopsice.

Participarea asistentei la efectuarea examenului clinic:- are grija ca in timpul examinarii geamurile sa fie inchise i sa nu se circule prin camera; - va tine seama de pudoarea pacientului i va izola patul de examinare cu un paravan; - pregateste psihic pacientul, explicandu-i conditiile desfasurarii acestuia;

- pregateste fizic pacientul (pozitionare, dezbracare);

- dupa examinare imbraca pacientul; il aseaza intr-o pozitie antalgica.

Participarea asistentei la efectuarea examenului radiologic:

-pregateste psihic pacientul (ii explica necesitatea examenului i conditiile in care se realizeaza);- pregateste fizic pacientul, corespunzator regiunii anatomice ce urmeaza a fi explorata;

- ii va indeparta obiectele de imbracaminte radioopace, care pot cauza greseli de interpretare aimaginii radiologice (nasturi, margele, medalioane etc.);

- insoteste pacientul la serviciul radiologie, unde il va ajuta la dezbracare, imbracare, sustinere

etc.

- asistenta se va proteja fata de sursa de raze roentgen i de pacient cu sor i manusi speciale; - dupa tehnica conduce pacientul la pat;

- examenul radiologic efectuat se noteaza in foaia de observatie.


36/57

Participarea asistentei la recoltarea produselor biologice i patologice pentruexamene de laborator:

- pregateste psihic pacientul;

- pregateste fizic pacientulregim alimentar, repaus la pat, asezare in pozitie corespunzatoare infunctie de recoltare;

- pregateste materialele i instrumentele necesare recoltarii (perna elastica, musama, aleza, alcoolmedicinal, tampoane, garou, manusi chirurgicale, tavita renala, holder, ace, vacuumtainere cu

dopuri de diferite culori conventionale);

- efectueaza tehnica;

- dupa efectuarea tehnicii aseaza pacientul comod in pat; il supravegheaza;

- completeaza buletinul de analiza (numele i prenumele pacientului, numarul salonului i alpatului, natura produsului, analiza ceruta, data recoltarii);

- expediaza imediat produsele recoltate la laborator.

PARTICIPAREA ASISTENTEI LA INTERVENTII AUTONOME I DELEGATE

a. La locul accidentului:

- asigurarea unui mediu de securitate pentru pacient;

- anamneza (de la pacient daca este constient sau de la anturaj) pentru a afla circumstantele

producerii traumatismului, ora, starea pacientului in momentul producerii traumatismului;

- efectuarea bilantului lezional: - examinarea segmentului anatomic afectat;

- examinarea celorlalte regiuni in vederea decelarii leziunilor

asociate;

- aprecierea starii de constienta;

- aprecierea functiilor vitale.- acordarea primului ajutor tinand cont de elementele de gravitate care pun in pericol viata

pacientului;

- in cazul unei parti amputate, aceasta va fi recuperata imediat i introdusa intr-un recipient cugheata.

b. Pe timpul transportului:

- pozitionare corecta a pacientului in mijlocul de transport;

- continuarea masurilor de prim ajutor;

-prevenirea i combaterea unor complicatii;- supravegherea pacientului: - starea de constienta;

- functiile vitale;

- culoarea tegumentelor;

- modificari aparute in starea pacientului;

- la indicatia medicului instituirea unei perfuzii, recoltare de

produse biologice, administrarea tratamentului medicamentos.


37/57

c. In spital:

Interventiile sunt diferentiate in functie de tipul traumatismului i de starea pacientului .Pacienti imobil izati i n aparat gipsat:

- urmarirea miscarilor i segmentelor distale (degetele membrelor superioare i inferioare);- observarea culorii tegumentelor din jurul aparatului gipsat (cianoza, paloare);

- sesizarea medicului in cazul in care pacientul acuza furnicaturi, amorteli, presiune la nivelul

membrului afectat;

- sesizarea oricarui miros emanat de la nivelul aparatului gipsat (mirosul fetid denota prezenta

escarei de decubit sau infectia plagii);

- observarea schimbarii culorii aparatului gipsat la nivelul plagii (sange, secretii purulente);

- asezarea obiectelor de stricta necesitate langa patul pacientului i inlaturarea obstacolelor; - ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;

- aplicarea masurilor de combatere a efectelor imobilizarii la pat;

- educarea pacientului: - modul de folosire a mijloacelor auxiliare pentru schimbarea pozitiei i

deplasare; verificarea intelegerii recomandarilor facute;- necesitatea folosirii mecanismelor auxiliare (carja, baston) in deplasare

pentru protejarea membrului lezat, in timpul consolidarii;

- modul de efectuare a unor miscari, fara a prejudicia procesul de

vindecare;

- consecintele sprijinirii precoce pe membrul afectat;

- necesitatea respectarii repausului la pat i a indicatiilor medicului;- exercitii in perioada de recuperare.

- urmareste i noteaza functiile vitale;- la cererea medicului efectueaza testarea sensibilitatii la diferite medicamente (xilina,

penicilina);- administreaza medicatia prescrisa de medic;

- urmareste efectul medicamentelor administrate i semnaleaza medicului eventualele efecteadverse.

Functiile vitale sunt indicatori ai starii de sanatate sau de boala; se masoara atunci:

- cand intervine o schimbare in starea de sanatate;

- cand pacientul este spitalizat (la internare, pe perioada spitalizarii i la externare); - inainte i dupa proceduri invazive de disgnostic;- inainte, in timpul i dupa interventiile chirurgicale;- inainte i dupa administrarea de medicamente care au efect asupra aparatului respirator icardiovascular;

- inainte i dupa efectuarea interventiilor de ingrijire care pot influenta functiile vitale(mobilizarea pacientului imobilizat la pat timp indelungat).

Pentru masurarea functiilor vitale, asistenta:

-pregateste materiale i instrumentar in stare de functionare;- pregateste psihic pacientul (explica tehnica, necesitatea efectuarii tehnicii);


38/57

- pregateste fizic pacientul (pozitie, repaus);

- asigura un microclimat care sa nu influenteze functiile vitale (liniste, temperatura camerei,

umiditate);

- trebuie sa cunoasca variatiile normale ale functiilor vitale in functie de sex i varsta;- trebuie sa cunoasca antecedentele medicale i tratamentele prescrise ale pacientului;- va comunica medicului modificarile functiilor vitale;

- trebuie sa stie notarea i reprezentarea grafica a functiilor vitale in foaia de temperatura.Masurarea i notarea respiratiei: pacientul sta in decubit dorsal; nu trebuie anuntata procedura.

Asistenta isi aseaza fata palmara pe suprafata toracelui pacientului. Se apreciaza frecventa, tipul,

simetria, amplitudinea, ritmul respiratiei, se numara miscarile inspiratorii timp de un minut i seconsemneaza in foaia de temperatura printr-un punct cu pix cu mina verde. Fiecare linie

orizontala reprezinta doua inspiratii.

Masurarea i notarea pulsului: pacientul sta in decubit dorsal, cu repaus fizic 10-15 minute.

Asistenta isi fixeaza degetele palpatorii la nivelul arterei (de obicei artera radiala) i numara

tensiunea i pulsatiile timp de un minut, valoarea obtinuta consemnandu-se in foaia detemperatura printr-un punct cu pix cu mina rosie. Fiecare linie orizontala reprezinta patrupulsatii. Se apreciaza frecventa, ritmicitatea, volumul, tensiunea i celeritatea pulsului.Masurarea i notarea tensiunii arteriale: se asigura repausul fizic i psihic cu 15 minute inainte;masurarea se face cu un tensiometru cu mercur sau cu manometru asezat pe brat la nivelul arterei

humerale. Valorile obtinute se noteaza cu o linie orizontala rosie, hasurandu-se spatiul obtinut.

Masurarea i notarea temperaturii: termometrul cu mercur este mentinut la nivelul axilei timp

de 10 minute. Se noteaza printr-un punct cu pix cu mina albastra.

In administrarea medicamentelor, asistenta:

- respecta medicamentul prescris de medic;

- identifica medicamentul prescris dupa eticheta, forma de prezentare, miros, culoare,consistenta;

- verifica calitatea medicamentelor, observand integritatea, culoarea medicamentelor solide;

sedimentarea, tulburarea, opalescenta medicamentelor sub forma de solutie;

- respecta caile de administrare prescrise de medic;

- respecta orarul i ritmul de administrare al medicamentelor pentru a se mentine concentratiaconstanta in sange;

- respecta doza de medicamentdoza unica i doza pe 24 de ore; - respecta somnul fiziologic al pacientului organizeaza administrarea in afara orelor de somn(se trezeste pacientul in cazul administrarii antibioticelor, chimioterapicelor cu ore fixe de

administrare);

- evita incompatibilitatile medicamentoase cauzate de asocierea unor solutii medicamentoase in

aceeasi seringa, in acelasi pahar;

- serveste pacientul cu doza unica de medicament pentru administrarea pe cale orala;

- respecta urmatoarea succesiune in administrarea medicamentelor: pe cale orala solide,lichide, apoi injectii, dupa care administreaza ovule vaginale, supozitoare;


39/57

- informeaza pacientul asupra medicamentelor prescrise in ceea ce priveste efectul urmarit iefectele adverse;

- anunta imediat medicul privind greselile produse in administrarea medicamentelor, legate de

doza, calea i tehnica de administrare;- administreaza imediat solutiile injectabile aspirate in fiole, flacoane;

- respecta masurile de asepsie, de igiena pentru a preveni infectiile intraspitalicesti.

Testarea sensibilitatii la xilina: asistenta pregateste materialele pentru injectia intradermica

(seringa sterila de 0,5 ml, gradata in sutimi de ml, ace sterile, tampoane sterile de vata i tifon,alcool, tavita renala, fiola de xilina 2 %, manusi sterile), medicatia de urgenta (adrenalina,

efedrina, hemisuccinat de hidrocortizon) i pacientul din punct de vedere psihic. Dupadezinfectia locului injectiei, injecteaza pe fata anterioara a antebratului in grosimea dermului 0,1

ml xilina 2 %; se observa formarea unei papule cu aspectul cojii de portocala (buton dermic); se

retrage brusc acul, nu se tamponeaza locul injectiei; reactia se citeste dupa 30 minute i seraporteaza medicului.

Injectia intramusculara: asistenta pregateste materialele (seringi sterile cu capacitateacorespunzatoare cantitatii solutiei medicamentoase, ace sterile, tampoane sterile de vata i tifon,alcool, tavita renala, manusi sterile) i informeaza pacientul cu privire la necesitatea i conditiileefectuarii acestei tehnici. In regiunea fesiera dezinfecteaza locul injectiei, se intinde pielea intre

indexul i policele mainii stangi i se inteapa perpendicular pielea cu acul montat la seringa; severifica pozitia acului prin aspirare; se injecteaza lent solutia; se retrage brusc acul cu seringa ise dezinfecteaza locul, masandu-se usor. Dupa efectuarea injectiei pacientul este asezat comod,

cu repaus fizic 5-10 minute.

Administrarea medicamentelor sub forma de tablete pe cale orala: asistenta informeaza

pacientul asupra efectelor urmarite prin administrarea medicamentului i a eventualelor efecte

secundare; daca starea pacientului o permite, i se va da in pozitie sezand. Tableta se aseaza pelimba pacientului i se inghite cu o cantitate suficienta de apa pregatita in prealabil in paharulpacientului.


40/57

CAPITOLUL IV- PLAN DE INGRIJIRE A BOLNAVULUI CU FRACTURA

DE GAMBA

CULEGEREA DATELOR

SURSE DE INFORMATIE- primare (pacienta);

- secundare (familia pacientei, echipa medicala, foaia de observatie).

DATE PRIVIND IDENTITATEA BOLNAVULUI

Date relativ stabile

Nume: S.

Prenume: A.

Varsta: 21 ani

Sex: femeiesc

Stare civila: necasatorita

Nationalitate: romana

Religia: ortodoxa

Ocupatia: studenta

Date variabile

Domiciliul: Ploiesti

Alimentatia: echilibrata i diversificata care ii asigura necesarul zilnic de calorii; preferinte:dulciurile i cartofii prajiti. Masticatie i apetit normale.

Consumul de cafea, tutun, alcool, droguri: consuma o ceasca de cafea zilnic, 1-2 tigari ocazional.Nu consuma alcool, droguri.

Obiceiuri: isi petrece timpul liber cu parintii i fratele, citeste, merge cu grupul de prieteni inexcursii, la teatru.

Conditii de viata: Locuieste impreuna cu parintii i cu fratele mai mic intr-un apartament de 4camere. Fiind o persoana sociabila, are foarte multi prieteni.

Starea de sanatate anterioara

Boli anterioare: bolile infecto-contagioase ale copilariei. Neaga boli cronice sau infecto-

contagioase in familie.

Stari fiziologice: menarha la 12 ani, flux moderat, nedureros. 0 G. 0 P.Interventii chirurgicale: apendicectomie la varsta de 6 ani.

Accidente: nu a avut.

Date antropometrice:

Grup sanguin: A II

Rh: pozitiv


41/57

Greutate: 60 kg

Inaltime: 170 cm

Deficite senzoriale: nu prezinta

Proteze: nu prezinta

Alergii: nu este alergica la nimic

INFORMATII LEGATE DE BOALA

Temperatura: 36,9oC

Puls: 70 p/min, regulat

Tensiunea arteriala: 120/65 mmHg

Respiratia: 19 r/min

Apetit: normal

Eliminare: mictiuni i scaune normale

Somn: linistit, doarme 8-9 ore pe ziMiscarea: mobilitate foarte buna, practica gimnastica aerobica

Anxietate: moderata

Stres: nu este stresata

Confort: nu este obisnuita cu mediul spitalicesc

Stare depresiva: nu prezinta

Stare de constienta: constienta, orientata in timp i spatiuCapacitate de comunicare: este comunicativa

Motivele internari i: durere vie la nivelul gambei stangi; impotenta functionala a membrului

inferior stang; mobilitate osoasa anormala cu senzatie de fragmente osoase.

I storicul bolii: in dimineata zilei de 07.03.2012, in drum spre piata, tanara aluneca pe scara din

fata blocului in care locuieste, se dezechilibreaza i cade pe piciorul stang. Imediat ce a cazut,pacienta a simtit o durere vie la nivelul gambei stangi. Se prezinta la Unitatea Primiri Urgente a

Spitalului Judetean Ploiesti, unde i se acorda primele ingrijiri i i se recomanda internarea.

Diagnostic medical: Fractura helicoidala a tibiei la nivelul gambei stangi.

Data internari i: 07.03.2012, ora 9:30

Examen clini c general

Tegumente i mucoase: normal colorate.Tesut celular subcutanat: normal reprezentat.

Sistem ganglionar-limfatic: normal la palpare.


42/57

Sistem osteo-articular: intreruperea continuitatii osoase la nivelul gambei stangi; imobilitatea

membrului inferior stang.

Aparat respirator: torace normal conformat, miscari respiratorii simetrice, murmul vezicular

prezent bilateral. Frecventa respiratorie: 19 r/min.

Aparat cardio-vascular: cord in limite normale, zgomote cardiace ritmice, pulsul periferic prezent

i bine batut. TA = 126/65 mmHg. P = 70 p/min, regulat.Aparat digestiv: abdomen suplu, nedureros la palpare, tranzit intestinal normal, ficat i splina inlimite normale.

Aparat uro-genital: loji renale libere, suple i nedureroase, mictiuni f

Fractura Inchisa de Gamba

Documents

Transcript of Fractura Inchisa de Gamba