ARGUMENT

Traumatismele reprezintă în lume, a treia cauză de morbiditate. Astăzi, mai mult ca

oricând, accidentele complexe, în special cele rutiere, se soldează cu traumatisme multiple şi de

o gravitate crescândă. La vârsta adultă, la omul activ doar un traumatism important este urmat de

o fractură diafizară de femur. Chiar dacă nu au o incidenţă foarte mare, aceste traumatisme ale

segmentului proximal al membrului inferior au consecinţe umane, sociale şi medicale

importante. Fractura de femur este prin ea însăşi o leziune gravă, şocogenă. De cele mai multe

ori însă, această leziune nu este izolată. Într-un astfel de caz este importantă luarea măsurilor

terapeutice în urgenţă, prompt şi eficient. Cunoaşterea tehnicilor chirurgicale este o premiză

obligatorie dar nu şi suficientă în instituirea unui tratament adecvat într-o astfel de fractură. O

opţiune terapeutică corectă, adaptată cazului, nu poate fi luată decât cunoscând particularităţile

structurale şi funcţionale ale femurului. Mi-am ales aceasta temă, deoarece fracturile se întâlnesc

frecvent la toate vârstele, dar mai ales la vârste active, dar în ultimul timp numărul accidentelor

de circulaţie sunt în creştere.

Ca procentaj fracturile reprezintă 10 - 20% din totalul traumatismelor şi sunt de 10 ori

mai frecvente decat luxaţiile.

Osteoporoza, vârsta înaintată, neglijenţa reprezintă factorii de risc al fracturii.

Rolul asistentei medicale în nursingul acestei afecţiuni este extrem de important,

începând cu dirijarea bolnavilor care au suferit o fractură spre serviciul de specialitate cât şi

îngrijirile şi nevoile de care trebuie să beneficieze pacientul cu fractură de femur.

Nu este de neglijat nici componenta psihică a bolnavului cu fracturi care de cele mai

multe ori este imobilizat la pat, devenind mai irascibil şi unde rolul asistentei medicale este de a-l

încuraja şi de a-l introduce în viaţa socială cât mai rapid.

Educaţia sanitară prin mediatizare, prin toate mijloacele pe care asistenta medicală

trebuie să le facă vizavi de fracturile patologice la personele în vârstă este tot de compentenţa

asistentei medicale.

Scopul lucrării de faţă este tocmai cunoaşterea elementelor de structură şi biomecanică a

particularităţilor terapeutice în fractura diafizară de femur.

ISTORIC

Din istoricul anatomiei se desprind câteva nume celebre, cum ar fi grecul Galien (131-

201) sau Andre Vesal (1524-1564), cel mai mare anatomist al secolului XVI-lea, care a trăit la

1

Bruxelles, fiind unul dintre primii care s-au ocupat de sistematizarea tehnicii disecţiei corpului

omenesc.

Anatomia omului, ca şi celelalte ramuri ale ştiinţelor naturii, a cunoscut în secolele

următoare după înfrângerea prejudecăţilor religioase, un remarcabil progres şi a ajuns să stea la

baza studiului a numeroase activităţi ştiinţifice şi artistice.

În 1921, prin multă stăruinţă, Rădulescu a organizat primul "Spital de ortopedie" al

Ministerului Sănătăţii la Cluj, cu 120 paturi, bine dotat, cuprinzând toate secţiile necesare :

ortopedie chirurgicală, mecanoterapie (toate aparatele Zander, Schultess, Krukenberg), fizio-

terapie (maso-electro-actinoterapie), atelier de proteze, scoală pentru copiii internaţi, atelier

pentru copii schilozi. Albee, profesor de la Univeristatea din New York, într-o scrisoare adresată

lui Rădulescu, scria despre acest spital următoarele : "atunci când am vizitat minunatul institut pe

care îl conduci [...], ţin să te felicit îndeosebi, atât pentru înfăptuirea unei instituţii atât de

complete, cât si pentru tot ce ai făcut pentru chirurgia ortopedică".

Academicianul prof.dr. Alexandru Rădulescu este considerat părintele ortopediei în ţara

noastră. A înfiinţat prima revistă de ortopedie, în 1940 s-a înfiinţat prima societate de ortopedie

(persoană juridică) care număra între membrii ei personalităţi ale ortopediei din toate ţările. În

1934 a scris lucrarea "Mica chirurgie şi elemente de patologie chirurgicală", a publicat "Greffes

et transplants osseux" (edit. J.B. Baillere, Paris 1925) şi "Tratat de ortopedie chirurgicală" (1.000

pag) 1939. Rădulescu a editat în 1957 împreună cu colaboratorii "Ortopedie chirurgicală",

"Fracturi si luxaţii", ,,Piciorul plat", "Boala Heine Medin","Probleme de fiziopatologie a osului",

"Traumatismele osteoarticulare","Monografia : transplante osoase şi cartilaginoase" iar în

ultimele două decenii peste 15 volume a elevilor săi. În cadrul societăţii stiinţelor

medicale,"secţia de ortopedie" depune o foarte bogată şi variată activitate.

Traumatolgia a avut câteva momente de maximă importanŃă cum sunt:

- introducerea feselor gipsate, invenţie a olandezului Matyssen (1851) şi a chirurgului

Pirogov, ultimul folosind aparate gipsate în războiul din Crimeia (1853);

- descoperirea şi folosirea eterului, şi cloroformului ca anestezice (Morton 1846), fapt

care permite intervenţii mai laborioase

- lucrările lui Lister (1867) şi Pasteur (1878) despre asepsie şi antisepsie au redus

considerabil complicaţiile septice în intervenţiile sângerânde;

- introducerea implantelor metalice din aliaje de oţel de către Lane (1890) şi Lambotte

(1905) în osteosinteze sau artroplastii.

2

CAPITOLUL I.

DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1 Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a coapsei

Coapsa este regiunea anatomică cuprinsă între regiunea gluteală şi peretele abdominal

anterior, pe de o parte, respectiv genunchi, pe de altă parte. Mai precis, este delimitată superior în

partea posterioară de plica fesieră şi anterior de linia imaginară care o prelungeşte, iar inferior de

linia circulară dusă la două lăţimi de deget deasupra bazei patelei. Coapsa are configuraţia unui

trunchi de con cu baza mare în sus. La indivizii musculoşi ea este mult convexă înainte, în afară

şi înapoi şi mai plată înăuntru, iar la femei, copii şi oameni supraponderali coapsa pare în

întregime rotunjită.

Coapsa prezintă două regiuni anatomice principale (anterioară şi posterioară), separate

printr-un plan aproximativ frontal care trece:

- lateral prin verticala ce uneşte trohanterul mare cu epicondilul femural lateral;

- medial prin verticala ce uneşte tuberculul pubelui cu epicondilul femural medial;

- profund: în partea laterală corespunde septului intramuscular lateral, iar în partea

medială muşchiului adductor mare.

1.1.1. Regiunea anterioară a coapsei

Limite: la subiecţii musculoşi prezintă trei reliefuri musculare dispuse sub forma literei

N:

- relieful lateral, vertical, corespunde tensorului fasciei lata;

- relieful medial, uşor oblic în jos şi în afară, este format din adductorul lung;

3

- relieful mijlociu datorat croitorului este oblic în jos şi medial.

Planuri constitutive

a) Pielea: este mai groasă în partea laterală decât în cea medială, este foarte mobilă

pe planurile subjacente şi prevăzută cu pori;

b) Planul sub acut: este bine reprezentat, fiind constituit din ţesut adipos;

c) Aponevroza coapsei sau fascia lata: are formă cilindrică, înveleşte întreaga coapsă

şi are un aspect de „crac de pantalon”. De pe faţa profundă a fasciei lata se desprind două septuri

intramusculare, unul lateral şi altul medial, inserate pe buzele corespunzătoare liniei aspre a

femurului. Aceste septuri delimitează împreună cu manşonul fasciei lata două loji musculare,

una anterioară şi alta posterioară.

Septul medial este mai subţire şi separă vastul medial de muşchii adductori.

Septul lateral realizează o separaţie între cele două regiuni ale coapsei.

La nivelul triunghiului lui Scarpa, fascia lată prezintă numeroase orificii mici pentru

trecerea vaselor în această zonă, numindu-se aici fascia cribroasă, precum - un orificiu mare -

fosa ovală - prin care trece arcul venei safene mari;

d) planul profund este alcătuit din trei straturi musculare:

1. Stratul superficial: este alcătuit din patru muşchi care se succed în sens latero-medial:

- muşchiul tensor al fasciei lata;

- muşchiul croitor;

- muşchiul adductor;

- muşchiul gracilis (dreptul intern).

Acţiune principală:

- muşchiul croitor: flexia coapsei pe bazin şi a gambei pe coapsă;

- muşchiul adductor lung: adductor şi rotator în afară;

- muşchiul gracilis: adductor al coapsei şi rotator al gambei înăuntru.

Acţiuni secundare:

- muşchiul croitor: slab rotator în afară şi slab adductor al coapsei; roteşte gamba

înăuntru.

2. Stratul mijlociu conţine următorul muşchi tot în succesiune lateromedială:

- muşchiul vast lateral;

- muşchiul vast medial;

- muşchiul drept femural.

Cei trei muşchi sunt capete de origine ale cvadricepsului:

- muşchiul iliopsoase;

- muşchiul pectineu;

4

- muşchiul adductor scurt;

- muşchiul adductor mare.

Acţiunea principală:

- muşchiul pectineu: flexor al coapsei;

- muţchiul adductor scurt: adductor; rotator în afară;

- muşchiul adductor mare: rotator în afară; înăuntru;

- muşchiul iliopsoasl: flexor al coapsei pe bazin.

Acţiuni secundare:

- muşchiul pectineu: abducţie; rotaţie în afară.

3. Stratul profund este reprezentat de doi muşchi:

- muşchiul vastul intermediar, cel de-al patrulea cap de origine al cvadricepsului;

- muşchiul obturator extern.

Acţiuni: rotaţie laterală a coapsei produsă de muşchiul obturator extern şi extensia

gambei produsă de m. vastul intermediar.

e ) Vase şi nervi.

Artera femurală la trecerea prin lacuna vasculară vine în raport anterior cu ligamentul

inghinal, lateral cu arcul iliopectineu şi medial cu vena femurală.

Fascia lata formează în jurul vaselor femurale un manşon fibros numit „teaca vaselor

femurale”, care cuprinde trei segmente:

1. canalul femural sau crural;

2. canalul subsartorial;

3. canalul adductorilor sau canalul lui Hunter.

Artera femurală constituie loja arterială a canalului femural şi vine în raport anterior cu

fascia cribroasă şi ramura femurală a nervului genitofemural; lateral cu nervul femural şi

ramurile sale, iar medial cu vena femurală.

În canalul subsartorial vine în raport cu muşchiul sartorius, iar în canalul lui Hunter vine

în raport anterior cu muşchiul vastul medial.

După ce iese din canalul femural, artera femurală se îndreaptă către vârful triunghiului

lui Scarpa, apoi descinde oblic din afară înăuntru, de sus în jos şi dinainte înapoi, îndreptându-se

către inelul celui de-al treilea adductor. Ea are ca muşchi satelit muşchiul croitor.

Ramuri:

- numeroase ramuri musculare de calibru mic care se distribuie muşchilor regiunii:

- artera cvadricepsului

- artera mare anastomatică.

Vene superficiale şi profunde.

5

Nervii:

- superficiali: provin din nervul femuro-cutanat pentru porţiunea externă; nervii

perforanţi superior, mijlociu şi inferior din musculo-cutanat extern şi intern ce provin din nervul

crural, ce perforează marginea internă a muşchiul croitor, inervând porţiunea anterioară a

coapsei; nervul obturator, care inervează porţiunea medie şi inferioară a feţei interne a coapsei,

împreună cu nervul accesor safen intern;

- profunzi: provin din nervul crural pentru muşchiul cvadriceps şi din nervul obturator

pentru muşchiul drept intern şi muşchii adductori.

Nervul obturator rezultă din unirea ramurilor de bifurcaţie anterioară a nervilor lombari doi, trei

şi patru. Cele trei ramuri formează un trunchi comun care descinde la început posterior şi apoi

medial de muşchiul psoas, încrucişează articulaţia sacro-iliacă şi pătrunde în pelvis. Aici se

îndreaptă anterior şi inferior paralel cu linia arcuată, aplicat pe muşchiul obturator intern,

superior de vasele obturatoare. Nervul femural este format din unirea ramurilor de bifurcaţie

posterioară a nervilor lombari doi, trei şi patru.

Cele trei ramuri constituie un trunchi comun care apare pe marginea laterală a muşchiul

psoas şi iliac. La nivelul ligamentului inghinal, nervul femural trece anterior de muşchiul psoas

şi pătrunde la nivelul coapsei prin lacuna musculară, lateral de artera femurală de care intră

separat prin arcul iliopectineu.

1.1.2. Regiunea posterioară a coapsei

Cuprinde ansamblul părţilor moi ce se dispun înapoia femurului.

- Limite: este delimitat intern de fanta posterioară a marelui adductor, iar extern de

despărţitoarea intermusculară externă.

- Forma: este regulat convexă pe toată întinderea sa.

- Planuri constitutive:

a) Pielea: este mai groasă decât în porţiunea anterioară, mobilă şi prevăzută cu peri mai

puţini şi scurţi;

b) Ţesutul celular subcutanat este asemănător regiunii anterioare;

c) Aponevroza se continuă cu cea a regiunilor limitrofe;

d) Planul profund este alcătuit din două straturi:

1) Stratul muscular superficial reprezentat de trei muşchi:

- lateral: capul lung al bicepsului femural;

- medial: semitendinosul;

- supero-lateral: glutiul mare.

Acţiune principală:

- flexori ai gambei pe coapsă;

6

- muşchiul biceps femural este şi extensor al coapsei pe pelvis.

Acţiune secundară:

- muşchiul biceps femural roteşte gamba în afară;

- muşchiul semitendinos: adductor al coapsei şi slab rotator înăuntru al gambei.

2) Stratul muscular profund prezintă de asemenea două corpuri musculare:

- lateral: capul scurt al bicepsului femural;

- medial: semimembranosul.

Acţiune principală: flexori ai gambei pe coapsă; muşchiul semimembranos: rotaţia

medială a gambei.

e) Vase şi nervi.

Arterele sunt reprezentate prin:

- artera fesieră inferioară, ramură din iliaca internă, care descinde de la fesă, merge pe

faţa posterioară a coapsei, anastomozându-se cu ramurile perforante din femurala profundă;

- artera circumflexă posterioară, ramură din femur ala profundă, irigă partea inferioară a

regiunii;

- artere le perforante, ramuri din femurala profundă, traversează inerţiile femurale ale

marelui adductor, anastomozându-se cu ischiatica, cu circumflexele şi cu ramurile din artera

poplitee.

Venele:

- superficială: merg către vena safenă internă;

- profunde: însoţesc arterele (câte două pentru fiecare arteră).

Nervii:

- superficiali provin din trei nervi, şi anume:

din femuro-cutanat pentru partea externă;

din obturator pentru partea internă;

din micul sciatic pentru partea mijlocie a coapsei;

- profunzi: sunt reprezentaţi de marele nerv sciatic: vin dinspre fesă pe muşchiul

piramidal, trec apoi la coapsă pe mijlocul plicii fesiere, unde se află relativ superficial între

marginea externă a bicepsului şi tendonul aponevrotic al marelui fesier (aici poate fi blocat cu

novocaină sau xilină).

Descind apoi pe linia mediană a coapsei, fiind aşezat în apropierea liniei aspre pe

muşchiul marele adductor şi acoperit de muşchii posteriori ai coapsei.

În partea inferioară a regiunii, nervul se împarte în două ramuri:

- sciatic popliteu intern

- sciatic popliteu extern.

7

1.1.3. Osul coapsei

Corpul femurului. Femurul este cel mai lung os al corpului. Pe schelet este îndreptat de

sus în jos şi latero-medial, această oblicitate fiind mai accentuată la femei din cauză că diametrul

transversal al pelvisului este mai mare.

Corpul prezintă o uşoară curbură cu concavitatea posterioară, este prismatic triunghiular

şi prezintă de studiat trei feţe: anterioară, externă, internă şi trei margini: laterală, medială şi

posterioară.

Faţa anterioară este convexă şi netedă; răspunde în cele trei pătrimi superioare

muşchiului crural iar mai jos muşchiul subcrural.

Faţa internă (facies medialis): este mai largă în partea superioară şi mai îngustă în cea

inferioară.

Faţa externă este mai largă în porţiunea superioară şi se îngustează către partea

inferioară. Pe ea se inseră muşchiul crural.

Marginea internă şi marginea externă sunt puţin pronunţabile;

Marginea posterioară este numită şi linia aspră sau creasta femurală din cauză că este

groasă, rugoasă şi proeminentă.

Linia aspră prezintă o buză laterală şi o buză medială care împreună cu interstiţiul dintre

ele dau inserţii unei serii de muşchi:

- vastul lateral;

- vastul medial;

- adductorul mare;

- adductorul lung;

- adductorul scurt;

- bicepsul femural.

În porţiunea superioară linia aspră se trifurcă dând:

1. ramură laterală numit tuberozitatea gluteală;

2. ramură mijlocie;

3. ramură medială.

În porţiunea inferioară linia aspră se bifurcă delimitând o suprafaţă triunghiulară numită

faţa poplitee.

Corpul sau diafiza femurală este constituită dintr-un cilindru de os compact, străbătut în

tot lungul său de un canal central, larg numit cavum medulare.

Tubul osos este mai gros în partea mijlocie a diafizei.

Cavitatea medulară pătrunde în epifize, unde se îngustează, datorită unor sisteme

lamelare ogivale. În cavitatea medulară se află măduva.

8

1.2. Prezentarea teoretică a bolii

1.2.1. Definiţie

Fractura reprezintă o întrerupere sau o discontinuitate la nivelul unui os, ca urmare a

unui traumatism. Etimologic, cuvîntul provine din latinescul "fractura".

Datorită creşterii morbidităţii prin boli traumatice şi a efectelor lor asupra capacităţii de

muncă, afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor prezintă o importanţă deosebită în

medicina actuală.

1.2.2. Etiopatogenie

Pentru producerea unei fracturi este necesară existenţa unor factori extrinseci şi a unor

factori intrinseci.

a. Factori extrinseci

Fracturile sunt produse datorită acţiunii unor forţe exterioare. Ca orice forţă, şi cea care

poate produce o fractură are o mărime, o direcţie şi determină schimbarea stării de mişcare sau

de repaus a osului asupra căruia acţionează sau îl deformează. Pentru producerea unei fracturi

este importantă mărimea, durata şi direcţia fortelor ce acţionează asupra osului ca şi modul în

care osul este solicitat.

Mecanismul de acţiune al forţei exterioare poate fi direct sau indirect.

Fracturile prin mecanism indirect sunt cele mai frecvente. Forţa aplicată asupra unui

segment de membru determină o deformare a osului care se fracturează la distanţă de locul de

aplicare al forţei. După modul de acţiune a acestor forte se pot descrie mai multe mecanisme de

producere a fracturilor:

• mecanismul de încovoiere (flexie, îndoire): forţa este aplicată asupra unei extremităţi a

diafizei, în timp ce extemitatea opusă rămîne fixă. Fractura are de obicei un traiect oblic sau cu

un al treilea fragment sau chiar cominutiv dacă extremitătile fragmentelor fracturate principale se

fracturează la rîndul lor.

• mecanismul de torsiune: forţa este aplicată la extremitatea unui os lung, determină o

mişcare de rotaţie în timp ce extremitatea opusă rămăne fixă sau, dimpotrivă se răsuceşte în sens

9

contrar. La nivelul diafizei apare o fractură spiroidă mai scurtă sau mai lungă care şi ea se poate

transforma într-o fractură cu al treilea fragment sau cominutivă dacă extremităţile fragmentelor

fracturate principale se rup la rîndul lor.

Fracturile prin mecanism direct se produc în urma şocului direct al agentului contondent

(al forţei exterioare) asupra locului de impact. De cele mai multe ori agentul vulnerant determină

leziuni ale tegumentului, ţesutului celular subcutanat, fasciei, muşchilor şi, în final a osului

segmentului de membru asupra căruia acţionează, producînd o fractură deschisă. În această

categorie intră fracturile deschise prin accident rutier cît şi fracturile prin armă de foc.

b. Factorii intrinseci sunt importanţi în determinarea susceptibilităţii la fractură a

scheletului uman. Din aceşti factori intrinseci fac parte:

vîrsta la care apar cel mai frecvent fracturile este între 20 şi 40 de ani, dat fiind că

prin activitatea lor, oamenii sunt mai expuşi traumatismelor în această perioadă. A doua perioadă

cu incidenţă crescută este cea a vîrstei a III-a datorită osteoporozei care diminuează rezistenţa

osoasă. Copiii, deşi sunt frecvent supuşi traumatismelor (în cursul jocurilor) fac mai rar fracturi

datorită elasticităţii mai mari a oaselor lor;

rigiditatea individuală a osului, acesta avînd o anumită limită de deformare

elastică; aceasta este mai mare la copii şi scade la adult.

rezistenţă la oboseală sau la stress. Cînd un material este supus la cicluri repetate

de încărcare, el se va rupe la un moment dat, chiar dacă mărimea fiecărui ciclu este mult sub

solicitarea de ruptură. După fiecare repetare a încărcării se produce un efect cumulativ, care în

final va depăşi rezistenţa osului, determinînd ruptura lui. S-au descris fracturi de oboseală la

recruţi după un marş îndelungat.

Densitatea: rezistenţa osului este direct proportională cu densitatea lui (cantitatea

de masă pe unitate de volum). Cînd densitatea osoasă scade (de exemplu prin osteoporoză sau

osteomalacie la vîrstnici) solicitarea necesară pentru a produce o fractură este cu mult mai mică.

Din acest punct de vedere, fracturile se pot produce pe un os normal (densitate osoasă mare) sau

pe un os patologic (densitate osoasă scăzută printr-un proces patologic - osteoporoza, formaţiuni

tumorale, infecţii osoase, etc...).

1.2.3. Patogenie

Sediul fracturii:

treimea medie (este sediul de elecţie),

la nivelul treimii superioare a diafizei (unde canalul medular se lăţeşte în sus ca o

pîlnie)

în treimea inferioară diafizară (unde, de asemenea, are loc lărgirea considerabilă a

canalului medular)

10

Localizarea frecventă este 1/3 medie în zona îngustă a canalului medular. Pot fi situate

şi în 1/3 superioară sau inferioară unde canalul medular se lărgeşte.

Traiectul de fractură este frecvent transversal sau oblic scurt. Pot fi şi fracturi spiroide,

cominutive sau în dublu etaj.

Deplasările sunt importante cu scurtare, unghiulară şi decalaj.

Fiind produse de traumatisme violente sunt frecvent asociate cu alte fracturi

(polifracturi) sau cu leziuni craniene şi (sau) viscerale (politraumatisme).

Anatomia patologică a fracturilor diafizare cuprinde, pe lîngă leziunile osoase, şi pe cele

ale părţilor moi înconjurătoare.

Leziunile tegumentare pot fi sub formă de contuzie, decolare uşoară sau întinsă,

necroză cutanată sau fără leziuni tegumentare;

Leziunile musculature din jurul focarului de fractură pot fi diverse: fie prin

acţiunea agentului vulnerant (fractura cu mecanism direct), fie determinate de deplasarea

fragmentelor fracturii (în mecanismul indirect). Ele pot fi neevidenţiate clinic sau se pot întide pe

unul sau mai multe grupe musculare. Cea mai frecventă este dilacerarea cvadricepsului, cu

hematom perifracturar considerabil.

Leziunile vasculo-nervoase pot fi şi ele prezente în cadrul fracturii diafizare.

Fracturile diafizei se clasifică după mai multe criterii anatomo-patologice:

a. În funcţie de lezarea învelişului cutanat:

fracturi închise - cu păstrarea integrităţii învelişului cutanat:

fracturi deschise - cu plagă tegumentară.

b. Traiectul de fractură poate fi:

transversal;

oblic scurt

oblic lung (produs prin încovoiere);

spiroid (produs printr-un mecanism indirect de torsiune);

fractură cu 3 fragmente

cominutiv (plurifragmentar), dacă fractura are mai mult de 3 fragmente.

c. Clasificarea prognostică, legată de posibilităţile de deplasare ulterioară a

fragmentelor fracturare, cu posibilitatea apariţiei unor complicaţii:

fracturi stabile - sunt fracturile care după imobilizare (aparat ghipsat, aparat

ortopedic) nu mai prezintă risc de deplasare.

fracturi instabile - sunt acele fracturi care prezintă un risc important de deplasare

secundară după reducere şi imobilizare ghipsată. Este necesară o manevră (ortopedică sau

chirurgicală) în plus pentru stabilizarea lor.

11

d. În funcţie de structura osului fracturat:

fractură pe os sănătos,

fractură pe os patologic: orice proces patologic care diminuează densitatea osoasă

(osteoporoza) sau înlocuieşte masa osoasă (proces proliferativ benign sau malign, proces

infecţios) slăbeşte rezistenţa mecanică a osului. La un traumatism minim un astfel de os cu

rezistenţă mecanică scăzută se poate fractura.

1.2.4. Diagnostic clinic

Anamneza ne furnizează date importante privind etiologia şi mecanismul de producere.

Trebuie să stabilească data, ora, condiţiile accidentului (trafic rutier, cădere, sport), modul de

debut (brusc sau lent), felul în care s-a acordat primul ajutor şi modul transportului pînă la spital.

Tot din anamneză aflăm despre antecedentele personale şi heredocolaterale ce ar putea influenţa

evoluţia fracturii.

Producerea unei fracturi va determina apariţia unor semne generale şi locale.

Semnele generale apar mai frecvent în fracturile de femur, în polifracturi sau în

politraumatisme fracturi însoţite de alte leziuni viscerale. Ele se caracterizează prin agitaţie,

anxietate, paloare, fenomene ce pot merge până la stare de şoc în accidentele mai importante.

Semnele locale sunt:

Semnele locale subiective - prin dureri la nivelul fracturii şi impotenţă

funcţională. În momentul producerii fracturii pacientul resimte o durere locală violentă care

ulterior se diminuează, persistând un fond dureros care se exacerbează la orice încercare de

mobilizare a segmentului fracturat. Aceasta determină tendinţa de a menţine imobilizat membrul

interesat, deci impotenţă funcţională.

La inspecţie se pot constata tumefacţia zonei interesate cu deformarea regiunii

(apariţia hematomului), apariţia unor poziţii vicioase prin deplasarea fragmentelor (rotaţia

externă şi adducţia segmentului distal ) ca şi scurtarea segmentului respectiv. Tardiv - în ore sau

zile - apare echimoza la nivelul regiunii interesate. Trebuie să se facă inspecţia întregului corp

pentru a identifica şi alte leziuni.

La palpare se constată durere în punct fix, circumferenţială. Prin imobilizare, în

regiunea fracturii apare o mobilitate anormală care este însoţită de crepitaţii osoase datorate

frecării fragmentelor între ele. Imprimarea unei mişcări segmentului distal de fractură nu este

urmată de perceperea ei în segmentul situat proximal de fractură din cauza întreruperii pârghiei

osoase. Aceasta constituie semnul intransmisibilitătii mişcării.

Palparea pulsului periferic poate ajuta la identificarea leziunilor vasculare. Se va

face şi testarea sensibilităţii şi motricităţii periferice pentru a remarca leziunile nervoase asociate.

CRITERII PENTRU SUSŢINEREA DIAGNOSTICULUI:

12

Semnele clinice locale ale fracturii au fost împărţite în semne de probabilitate şi semne

de certitudine (siguranţă).

Semnele de probabilitate sunt:

- durere în punct fix;

- echimoză;

- deformare locală;

- atitudinea vicioasă.

Ele pot fi provocate şi de alte traumatisme ale membrelor (contuzii, luxaţii).

Semnele de certitudine (siguranţă) atestă prezenţa fracturii. Ele sunt reprezentate

de:

- mobilitate anormală;

- crepitaţie osoasă;

- întreruperea continuităţii osoase;

- intransmisibilitatea mişcărilor.

Fracturile incomplete (fisuri) nu prezintă semnele de siguranţă (certitudine) ale fracturii,

ci numai semne de probabilitate.

1.2.5. Diagnostic paraclinic

Examenul radiologic standard - faţă şi profil - este criteriul absolut pentru a stabili:

- existenţa fracturii,

- sediul ei,

- forma traiectului de fractură (lipsa de continuitate osoasă)

- prezenţa şi tipul deplasărilor

- dacă fractura s-a produs pe os patologic sau nu

Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care să cuprindă întreg segmentul de

membru de faţă şi profil, cu articulaţiile supra- şi subiacentă. În cazuri de incertitudine se vor

efectua incidenţe oblice şi tomografii.

Examenul radiologic are mare importanţă şi pentru urmărirea evoluţiei fracturii.

Examenul de laborator este necesar în cazurile de fracturi multiple, plurifragmentare

(cînd este necesară intervenţia chirurgicală) sau cînd intervin complicaţii (infecţii).

Uneori fractura nu este vizibilă pe radiografia iniţiala (fractura ocultă), dar medicul va

suspecta în continuare o fractură de femur datorită durerii de femur sau unui accident recent. În

aceste cazuri, un RMN (scanare prin rezonanţă magnetică nucleară care ne oferă imaginile cele

mai bune ale osului şi a ţesutului moale), un CT (computer tomografia, alta metoda de a obtine

imagini mai bune decat radiografia) sau scanarea osului (ce presupune injectarea de substanţă de

contrast şi apoi obţinerea unor imagini amănunţite ale fracturilor) pot fi facute.

13

1.2.6. Diagnostic diferenţial

Decelarea punctelor dureroase permite deosebirea clinică între fractură (punct

dureros cu sediu osos) şi entorsă (punct dureros ligamentar);

Tumori osose primare sau secundare (metastaze) localizate pe diafiză;

Osteomielita

Paralizii ale nervilor periferici

Rupturi vasculare

În toate aceste afecţiuni lipsesc semnele de certitudine ale unei fracturi, precum şi

modificările radiologice caracteristice.

1.2.7. Evoluţie. Prognostic

Corect tratate, fracturile evoluează spre consolidare prin unirea capetelor fracturate de

către un "calus" (etimologia: “calum”=îngroşare).

Clinic, durerea şi edemul dispar, deficitul funcţional se reduce progresiv şi, la palpare se

poate simţi (pentru oasele situate subcutan) apariţia unui manşon unitiv între cele 2 fragmente ale

fracturii. În funcţie de osul fracturat funcţia poate fi reluată în 4-12 săptămăni.

Radiografic - după aproximativ 10 zile traiectul fracturii se lărgeşte, extremităţile

fragmentelor fracturate se estompează datorită resorbţiei osoase. După 3-4 săptămăni, între

fragmente apare un calus sub forma unui "nor". Densitatea acestui calus creşte treptat formîndu-

se în jurul fragmentelor o opacitate fusiformă sau globuloasă care înglobează şi uneşte

fragmentele fracturate. În timp, acest calus se remaniază, refăcînd forma şi structura osului.

Prognosticul depinde de complicaţiile ce apar. Acestea pot fi imediate sau tardive,

locale sau generale.

Complicaţiile imediate generale sunt consecinţa traumatismului şi depind de violenţa

acestuia şi de terenul accidentului:

Embolia grăsoasă conduce la hipoxie prin insuficienţă pulmonară. Clinic apar

semne de hipoxie cu tahipnee, anxietate, somnolenţă sau chiar pierderea conştienţei. Nu există

posibilităti efective de profilaxie.

Bronhopneumonia se poate instala rapid după o fractură survenită la pacientii în

etate, pentru care ea poate fi fatală.

Coagularea intravasculară diseminată poate urma unui traumatism şi se datoreşte

tulburărilor în mecanismul coagulării.

Exacerbarea unor afecţiuni preexistente ca: diabet, afectiuni pulmonare, retenţie

urinară şi infecţie urinară la cei cu adenom de prostată, insuficienţă coronariană etc.

Complicaţiile locale imediate pot fi:

14

Articulare. Articulaţia vecină unui focar de fractură poate reacţiona printr-o

hidrartroză datorită edemului ce cuprinde întreg segmentul de membru (o hidrartroză a

genunchiului într-o fractură diafizară femurală, de exemplu). Alteori, un fragment ascuţit poate

înţepa capsula articulară, provocînd o hemartroză (fundul de sac subcvadricipital poate fi înţepat

de fragmentul proximal al unei fracturi supracondiliene femurale). în alte cazuri, traiectul de

fractură se poate prelungi pînă în articulaţie (în fracturile de obicei cominutive diafizo-metafizo-

epifizare).

Nervoase - fragmentele fracturate pot traumatiza sau chiar prinde între fragmente

un trunchi nervos din vecinătate (de exemplu leziunile nervului radial în fracturile diafizei

humerale). În functie de intensitatea traumatismului, leziunile nervului pot fi tranzitorii sau

definitive.

Complicatii vasculare pot fi produse prin traumatizarea arterei sau/şi venei

principale de către un fragment osos sau traumatismele grave pot produce concomitent cu

fractura, compresiunea, torsiunea sau elongaţia axului vascular.

Traumatismele produse prin impact contondent, torsiune sau elongatie, determină

leziuni ale peretelui vascular pe o întindere importantă. Refacerea prin sutură sau anastomoză

simplă este imposibilă, impunîndu-se utilizarea grefei pentru restabilirea continuităţii.

0 altă complicaţie imediată este interpoziţia de părţi moi, de obicei muşchi, între

fragmentele fracturii. Aceasta împiedică reducerea ortopedică a fracturilor şi impune reducerea

chirurgicală.

Cea mai gravă complicaţie imediată este fractura deschisă. Ea este localizată cel

mai frecvent la nivelul oaselor gambei (50% din fracturile deschise). Mecanismul de producere

cel mai frecvent este cel direct - în care corpul contondent distruge toate ţesuturile dinafară-

înăuntru, de la tegument la os.

1.2.8. Tratament

În tratamentul fracturilor trebuie să se aprecieze atît starea generală, cît şi gradul leziunii

locale. Tratamentul este deosebit de complex şi cuprinde:

1.2.8.1. Primul ajutor constă în principiu în măsuri ce limitează durerea şi previn

apariţia unor leziuni ulterioare datorate mobilităţii excesive a fragmentelor. Fracturile deschise

trebuie acoperite cu cel mai curat material avut la dispoziţie. Pacientul trebuie să fie transportat

de urgenţă la un centru de traumatologie.

1.2.8.2. Tratament de specialitate

a) Tratamentul igieno-dietetic al bolnavilor în perioada posttraumatică vizează

repausul zonei afectate; regimul dietetic va avea în vedere ca aportul caloric să evite

15

supraîncărcarea ponderală. Se recomandă alimente bogate în calciu, dar şi în vitamine şi

minerale.

Corecţia stării psihice: în urma traumatismului pot apare stări depresive manifestate prin

dezinteres, indiferenţă sau neîncredere în posibilitatea de recuperare. Această stare este un

handicap pentru recuperator, deoarece bolnavul refuză să participe la procesul recuperator.

Această stare este mai accentuată la vârstnici. Ca remediu, se foloseşte psihoterapia.

b) Tratamentul medicamentos constă în administrarea de:

 - analgezice: acidul acetilsalcilic în doze de la 1-3g/24h în funcţie de toleranţă; sub

forma simplă sau tamponată; algocalmin 2 comprimate la 24h; diclofenac 2 comprimate la 24h,

uneori se administrează Mialgin, Piafen.

 - medicamentaţie antiinflamatoare: Fenilbautazona si derivatele sale. Indicatia lor este

rezervata perioadelor de pusee inflamatorii sau dureroase.

Orice manevră în focarul de fractură se va face sub anestezie locală sau generală. O

fractură a unui os lung se poate însoţi de o importantă pierdere de sînge. Astfel, o fractură de

femur se poate însoţi de o pierdere de 1-1,5 litri sînge. Astfel de cazuri necesită urgent transfuzii

de sînge sau cu înlocuitori de plasmă.

c) Tratamentul chirurgical constă în imobilizarea chirurgicală a fragmentelor fracturii

(osteosinteza) şi se face cu ajutorul şuruburilor, plăcii, sîrmei, tijei.

Şuruburile sunt utilizate pentru a menţine fragmentele reduse, în fracturile

diafizare oblice lungi sau spiroide.

Plăcile se pot utiliza în fracturile diafizare transversale sau oblice scurte.

Utilizarea plăcilor ca mijloc de osteosinteză are o serie de dezavantaje:

- necesită o largă expunere a focarului de fractură;

- devascularizează fragmentele,

- placa preia solicitările la care este supus osul subiacent, ceea ce face ca acesta să-

şi modifice structura (devine mai spongios);

- din cauza spongiozării corticalei plăcile trebuie extrase (ceea ce înseamnă o a

doua operatie). După extragere există riscul unei fracturi la nivelul unuia din orificiile pentru

şuruburi. Astăzi utilizarea plăcilor este mult limitată în fracturile diafizare.

Osteosinteza centromedulară utilizează tije Kuntscher. Avantajele tijelor

centromedulare sunt legate de păstrarea circulaţiei periostale, de faptul că osul preia solidar cu

materialul de osteosinteză solicitările la care e supus membrul, de un risc mai mic de infecţie.

Din cauza formei canalului medular, larg la extremităţi şi îngust în 1/3 medie, osteosinteza cu tije

Kuntscher poate fi aplicată numai fracturilor oblice scurte şi transversale din 1/3 medie a

diafizei.

16

CAPITOLUL II.

ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului cu fractură de femur în spital

Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa bolnavului; el se desparte

de mediul său obişnuit şi, în stare de infirmitate sau semiinfirmitate, este nevoit să recurgă la

ajutorul oamenilor străini. Această situaţie, împreună cu boala, îi creează anumite stări emotive,

de care personalul care primeşte bolnavul în spital trebuie să ţină seama, menajându-1 cât mai

mult. Internarea este primul contact al bolnavului cu spitalul. Acest prim contact este hotărâtor

pentru câştigarea încrederii lui, factor indispensabil pentru asigurarea unei colaborări între

bolnav şi personalul de îngrijire, în vederea recâştigării sănătăţii celui internat.

Greşelile făcute cu ocazia internării, greu de reparat mai târziu, provoacă îngrijorarea şi

neincrederea bolnavului, ceea ce va dăuna procesului de vindecare. Din acest motiv, este

important ca personalul serviciului de primire să dovedească de la început cea mai mare atenţie

şi preocupare faţă de bolnavul nou sosit. Atitudinea portarului, ajutorul acordat la dezbrăcarea şi

îmbrăcarea hainelor, îmbăierea şi la nevoie deparazitarea, ca şi modul de tratare a hainelor

trebuie să se desfăşoare astfel încât bolnavul să simtă atenţia cu care este înconjurat şi să fie

convins că colectivul în mijlocul căruia a ajuns vrea să-1 ajute şi că va depune tot efortul pentru

a-1 vindeca.

Aceeaşi atenţie se va acorda şi însoţitorilor bolnavilor, care trebuie liniştiţi, fără să li se

ascundă gravitatea sau prognosticul cazului, convingându-i că bolnavul lor va fi bine îngrijit,

întrucât dispoziţia insoţitorilor se transmite de obicei şi bolnavului, liniştirea lor prezintă aceeaşi

importanţă ca şi liniştirea bolnavului.

Internarea în spital se face pe baza biletelor de internare emise de policlinică sau

circumscripţiile sanitare. Spitalul primeşte bolnavi şi prin transfer de la alte unităţi spitaliceşti,

dacă bolnavul aparţine profilului său. Cazurile de urgenţă vor fi primite şi fără bilet de internare,

chiar dacă nu sunt momentan locuri libere în spital. Dacă urgenţa nu intră în competenţa

spitalului respectiv se va acorda la serviciul de primire, primul ajutor bolnavului, asigurând apoi

prin serviciul de salvare transportul la cel mai apropiat spital de specialitate, dacă aceasta nu

periclitează viaţa bolnavului.

Bolnavii internaţi sunt înscrişi la biroul serviciului de primire în registrul de internări;

tot aici se completează foaia de observaţie clinică şi datele de identitate. Identificarea şi

17

cunoaşterea adresei exacte a bolnavului sau a celui mai apropiat aparţinător au o deosebită

importanţă pentru a se putea înştiinţa membrii familiei în caz de agravare a bolii sau deces.

Bolnavul adus la spital va fi dezbrăcat şi examinat în cabinetul de consultaţie al

serviciului de primire. Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă. În acest scop,

acesta va culege datele anamnestice de la bolnav sau de la însoţitor, date pe care le va trece

imediat în foaia de observaţie a bolnavului.

Hainele şi efectele vor fi inregistrate în vederea înmagazionării pe perioada cât bolnavul

va fi internat. Pentru hainele preluate şi depuse la magazie se va elibera bolnavului sau

însoţitorului un bon de preluare, iar obiectele de valoare (acte, bani etc.) vor fi predate

însoţitorului sau depuse la administraţia spitalului cu un proces verbal, din care un exemplar se

predă bolnavului sau insoţitorului,

După stabilirea diagnosticului, înainte de a-1 duce în secţie, bolnavul va fi îmbăiat şi

dacă e cazul deparazitat, în vederea acestui scop, el va fi trecut din cabinetul de consultaţii la

baie, unde se efectuează îmbăierea şi la nevoie deparazitarea.

Se va renunţa la baie în cazul bolnavilor veniţi în stare de comă, soc sau colaps, la

bolnavii cu hemoragii sau cu insuficienţă circulatorie, precum şi în toate cazurile grave în care

baia ar reprezenta un efort prea mare pentru bolnav, în aceste cazuri, toaleta bolnavului se va

efectua prin spălarea completă, dar fragmentară.

Bolnavul astfel pregătit va fi dirijat la secţia de ortopedie. Pentru orientarea serviciului,

secţiile informează biroul de primire în fiecare dimineaţă asupra numărului locurilor libere din

ziua respectivă.

Bolnavul va fi condus sau transportat apoi în salon, unde va primi patul lui.

2.2 Asigurarea condiţiilor de mediu a pacienţilor cu fractură de femur

Serviciul de spitalizare reprezintă locul în care bolnavul va sta pe toată durata internării

şi trebuie să aibă în vedere evitarea contactelor infectante. El trebuie organizat şi construit de aşa

manieră, încât să poată asigura o izolare riguroasă a bolnavilor, individual sau în comun, pe

afecţiuni.

Saloanele pot fi ocupate de bolnavi cu aceleaşi afecţiuni, în care numărul de paturi nu

trebuie să fie prea mare (maximum 7-8 paturi). Fiecare camera trebuie să fie prevazută cu toate

instalaţiile sanitare necesare (baie , chiuvete, W.C.) pentru ca bolnavul să nu fie nevoit să

părăsească încăperea decât în mod cu totul excepţional (pentru examinări radiologice,

electrocardiolagice, etc.). Pereţii să fie zugrăviţi în culori deschise: alb nuanţat spre roz, galben,

albastru şi până la înălţimea de 1.5- 2 m, să fie impregnaţi cu email sau ulei pentru a se putea

spăla. Tavanul va fi păstrat complet alb, duşumeaua să fie fără crăpături, hidrofobă şi rezistentă,

18

acoperită cu asfalt, linoleum, cauciuc sau diferite materiale plastice. Uşile şi ferestrele să fie

netede şi astfel uşor de întreţinut în stare curată.

Iluminatul trebuie să fie optim, asigurat artificial şi natural. Ideal este ca un perete să fie

alcătuit în întregime din geamuri. Este importantă asigurarea acestei condiţii datorită faptului că

unele boli infecţioase evoluează cu erupţie şi este necesară observarea acesteia. Este de dorit ca

în afară de lumina centrală a salonului, fiecare pat să aibe o lampă pe noptieră sau deasupra

patului pentru a servi dorinţelor bolnavilor şi necesităţile personalului de îngrijire.

Încălzirea optimă a saloanelor este cea centrală. Temperatura în saloane în timpul zilei

este de 19 - 20º C .

Ventilaţia saloanelor trebuie să fie uşor reglabilă şi realizabilă. Cel mai frecvent

utililizată este ventilaţia prin fereastră. Este de evitat provocarea curentului de aer puternic peste

bolnavi. Se aeriseşte dimineaţa, după servirea meselor, după tratemente, clisme, după vizite şi

seara înainte de culcare, precum ori de câte ori este nevoie.

Spaţiul se referă la suprafaţa necesară, socotită pentru un bolnavla 3-4 metri cubi.

Mobilierul într-un salon este compus din: pat, noptiera, masă, chiuvetă.

Asistenta medicală trebuie să urmărească păstrarea acestor condiţii de spitalizare în

parametrii optimi utilizând detergenţi şi soluţii dezinfectante, urmărind şi conlucrarea cu

personalul de întreţinere pentru repararea şi înlocuirea pieselor defecte din sistemele de încălzire,

ventilaţie şi de mobilier.

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi cu fractură de femur

2.3.1. Pregătirea patului şi a accesoriilor lui

Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă în

pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi.

Calităţile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât

cerinţele de confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime 80-90

cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm; să-i permită pacientului să se poate mişca

în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie

şezând, sprijinindu-şi picioarele comod pe podea; asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire,

investigaţiile şi tratamentul cât mai comod; uşor de manipulat şi curăţat; confecţionat din tuburi

uşoare din metal (vopsite în alb); aşezat pe rotiţe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de

ridicat prevăzut cu rotiţe.

Calităţile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecţionată din sârmă

inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.

Tipuri de paturi:

-simplu cu rezemător mobil;

19

-cu somieră mobilă;

-ortopedic-cadranul somierei confecţionat din mai multe bucăţ;

-universal;

-universal pt. tratament ortopedic cu somieră mobilă;

-pentru secţiile de traumatologie;

Accesoriile patului:

Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se

dezinfectează mai uşor; salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau

cu aer, având avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru

prevenirea escarelor).

Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din

burete, material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.

Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.

Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături. Lenjeria necesară: două cearşafuri,

doua feţe de pernă, o aleză sau traversă şi muşama. Cearşaful dintr-o singură bucată,

dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub saltea. Muşamaua confecţionată din

cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja salteaua de diferite dejecţii se foloseşte numai la

anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m. Aleza ce acoperă muşamaua este confecţionată

din pânză; va fi de aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a o

acoperi perfect; faţa de pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va

încheia cu şnur pe partea laterală sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.

Utilaj auxiliar: sprijinitor de perne, rezemător de picioare, apărătoare laterale, coviltir

sau susţinătorul de învelitoare, mese adaptate la pat, agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării

active.

20

2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat

Schimbarea lenjeriei de pat se va efectua zilnic sau ori de cîte ori este nevoie. Avem

nevoie de lenjerie curată completă şi schimbarea se va face în funcţie de gravitatea stării

pacientului.

În cazul pacientului cu fractură de femur, schimbarea lenjeriei se efectuează cu

pacientul în pat. Schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului şi necesită totdeauna două

asistente: cele două asistente se aşează de o parte şi de alta a patului; pacientul rămâne acoperit

până la schimbarea cearşafului de sub pătură; marginile cearşafului se desfac de sub saltea de jur

împrejur.

Se aşează pacientul în decubit lateral spre marginea patului; asistenta din partea dreapta

prinde pacientul cu mâna dreapta în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna stângă o introduce sub

umerii lui, sprijinându-i capul pe antebraţ, apoi cu mâna dreapta trage uşor perna spre marginea

patului; pacientul fiind de asemenea deplasat uşor în aceeaşi direcţie; se aşează apoi în dreptul

genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectandu-i puţin, iar cu

mâna dreapta îi flecteaza uşor gambele pe coapse. Din aceasta poziţie, se întorce pacientul în

decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi a genunchilor.

Asistenta din partea stângă rulează cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară

până la spatele pacientului; sulul de lenjerie murdară se afla în acel moment alături de sulul

lenjeriei curate pe jumătatea liberă a patului, se derulează cearşaful curat, muşamaua şi aleza

pregatite mai înainte. Se întinde bine cearşaful curat pe jumatatea liberă a patului şi se aşează o

pernă îmbracată în faţa de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă

blandeţe, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi sub genunchi.

Pentru a aduce pacientul în decubit lateral stîng, asistenta din partea stînga procedeaza

la fel ca şi în cazul întoarcerii în decubit lateral drept.

2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului cu

fractură de femur

Pacienţii cu fractură de femur care se pot mobiliza vor fi instruiţi să folosească duşul şi

să se spele pe mîini după fiecare folosire a toaletei. Dacă medicul permite îmbăierea pacientului,

atunci acesta se va face la o temperatură indiferentă, plăcută pentru pacient care se situează de

obicei între 34-36C.

La această temperatură se evită reacţiile vasomotorii şi creşterea masei circulante,cea ce

la pacienţii cardiovasculari nu este de dorit.

Băile să nu depăşească 10-25 cel mult 20 de minute. Toracele în timpul băii să rămînă

liber, deasupra nivelului apei.

21

Baia este importantă pentru menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de curăţenie

în vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii care au un rol

important în apărarea organismului şi pentru a asigura starea de confort necesară pacientului.

Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret şi de a îndruma cînd este

cazul ca pacientul neimobilizat să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de seară ce constă în

spălarea feţei, a urechilor, a gîtului, a membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavităţii

bucale şi îngrijirea părului.

După terminarea băii, pacientului i se va face o frecţie cu alcool pentru închiderea

porilor şi stimularea circulaţiei,

Este ajutat să se îmbrace cu lenjerie de corp curată, halat şi papuci.

Intervenţiile asistentei medicale în alegerea lenjeriei în funcţie de:

-sex;

- temperatura mediului ambiant;

- vârstă;

- talie şi statură (să asigure lejeritatea mişcării);

- de integritatea fizică şi psihică a pacientului.

Asitenta medicală va pregăti lenjeria să fie la îndemâna pacientului

În cazul afecţiunilor la nivelul membrelor superioare, se începe cu dezbrăcarea

membrului sănătos, îmbracarea începând cu membrul afectat.

In cazul afecţiunilor la membrele inferioare, nu se recomandă pijamaua.

Susţinerea membrului paralizat sau gipsat.

Acordarea de timp suficient pacientului pentru a efectua tehnica.

Abordarea pacientului cu calm şi rabdare.

In cazul bolnavilor constienţi ce trebuie ajutati:

- se aşează bolnavul în poziţie şezând

- se deschid nasturii bluzei de pijama, se scoate un braţ apoi celalalt

- se îmbraca jacheta curată de pijama

- se desfac nasturii pantalonilor şi apoi ridicand bolnavul se trag în jos şi de

îndepartează;

- pantalonii de pijama curaţi se adună cu mâna, un picior de pijama prin care se trece

membrul inferior al pacientului şi apoi se procedează la fel cu celalalt picior;

- se ridica bolnavul şi se trag pantalonii până la brâu.

În cazul bolnavilor imobilizaţi:

- bolnavul în decubit dorsal, se ridică camasa până la torace mobilizându-l alternativ în

decubit lateral stâng şi drept;

22

- readus în decubit dorsal , ridicat în poziţie şezândă/ semişezândă se adună camaşa la

spate, şi se trage peste cap

- reîmbracarea: - se adună bluza cât mai strâns şi se trece peste capul bolnavului.

- se introduc bratele incepand cu cel bolnav şi apoi cu cel sanatos

- ridicam bolnavul mai întai la spate, apoi la şolduri se întinde bluza să nu facă cute sub

bolnav riscând producerea de escare.

2.3.4. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat

Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încît să pretindă cît mai puţine eforturi din

partea pacientului, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui parţială. Se va

face prin ştergerea tuturor regiunilor corpului cu mănuşă de baie umezită în apă călduţă. Trebuie

să avem trei mănuşi de baie, una pentru faţă, una pentru corp iar una pentru extremităţi.

Se vor proteja regiunile lezate sau escarele de decubit. Toaleta cavităţii bucale este

obligatorie. La pacienţii conştienţi cu ajutorul asistentei iar la pacienţii inconştienţi efectuată de

asistentă cu tampon îmbibat în glicerină boraxată ştergîndu-se limba, bolta palatină, suprafaţa

internă şi externă a arcadelor dentare cu mişcări dinăuntru în afară. Se şterg dinţii cu un alt

tampon, iar la sfîrşit se ung buzele. Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică

din îngrijirile acordate de asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena

bolnavului.

Consta în menţinerea pielii în stare de curaţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei

leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării.

Toaleta pacientului poate fi :

- zilnică pe regiuni ;

- săptămanală sau baia generală;

În funcţie de tipul îngrijirii pacientului, acesta:

- nu are nevoie de ajutor ;

- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;

- are nevoie de ajutor parţial ;

- necesită ajutor complet .

Obiective :

● îndepartarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi împregnat cu

secreţiile glandelor sebacee si sudoripare, amestecată cu praf, alimente, resturi de dejecţie şi alte

substanţe straine, care adera la piele ;

● deschiderea orificiilor de escreţie ale glandelor pielii;

● înviorarea circulaţiei cutanate şi a intregului organism;

● producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea anticorpilor ;

23

● liniştirea bolnavului, crearea unei stări placute de confort;

Tehnică:

● se verifică temperatura ambiantă, pentru a evită răcirea bolnavului ;

● se evită curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a usilor;

● se izolează bolnavul de anturajul său;

● se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei a patului

şi a bolnavului pentru a preveni escarele;

● bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură;

● se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;

● se stoarce corect buretele sau manuşa de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau pe

bolnav;

● se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate pentru a favoriza circulatia

sanguina;

● apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este nevoie, fără a se

lăsa sapunul în apă;

● se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile

● se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse

escarelor;

● ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat;

● se mută muşamaua şi aleza de protecţie în funcţie de regiunea pe care o spălăm.

Etapele toaletei :

Se va respecta următoarea succesiune: se începe cu faţa, gâtul şi urechile; apoi braţele şi

mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioara a coapselor; se întoarce bolnavul

în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a coapselor, din nou în decubit

dorsal, se spală gambele şi picioarele, organele genitale externe, toaleta cavităţii bucale.

2.3.5. Observarea poziţiei pacientului cu fractură de femur în pat

Poziţiei pacientului în pat poate fi:

- decubit dorsal;

- decubit lateral;

Pacienţii cu fractura de femur adoptă poziţia de decubit dorsal.

Asistenta trebuie să ţină sub supraveghere toţi pacienţii din salon. Numai astfel poate

sesiza orice schimbare în starea pacienţilor şi să facă o apreciere corectă în ceea ce priveşte

evoluţia bolii.

Repausul fizic îndelungat la pat pentru pacienţii cu fractură de femur, prin reducerea

vitezei de circulaţie, favorizează formarea trombozelor venoase la nivelul membrelor inferioare,

24

de unde pot porni embolii pulmonare. Este indicat tratament anticoagulant şi masajul gambelor şi

picioarelor.

Se va ţine seama întotdeauna de tendinţa la formarea edemelor de stază în părţile

declive ale corpului şi se va căuta,î n măsura în care starea pacientului o permite, să se ţină

ridicate părţile edemaţiate.

2.3.6. Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului cu fractură de femur

În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după indicaţiile

medicului,dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la latitudinea lui.

Asistenta nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o poziţie standard.

Mobilizarea pacienţilor în pat poate fi efectuată numai la stricta indicaţie a medicului.O

imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare, flebotromboze sau

flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se permit mişcări dirijate de respiraţie,

precum şi ale membrelor.

Mobilizarea se face în funcţie de:

natura bolii

starea generală

tipul de reactivitate a pacientului

perioada de exerciţii pasive şi active pt.refacerea condiţiei musculare şi anvergura

de mişcare tb.începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic al pacientului

(creşterea frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune musculară, diaforeză).

exerciţiile se fac înainte de mese:

pacientul va fi învăţat să intercaleze exerciţiile de mişcare cu exerciţiile de

respiraţie:

momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi ritmul vor fi

hotărâte de medic:

În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci, fotoliu, cârje.

Se informează pacientul despre procedeu, scopul mobilizării.

Se măsoară pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia

tegumentelor, respiraţia).

Se poate determina gradul de flexie a articulaţiei cu goniometrul.

Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor,

mâinii, gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare,

păstrând poziţia de decubit.

Urmează :

-aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început;

25

-aşezarea în poziţia şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi;

-aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ;

-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi cu ajutorul cârjelor ortopedice;

Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului

1. - Asistenta se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii

flectaţi

-introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea

poplitee

-Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând gâtul

asistentei

-odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti picioarele bolnavului

într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia

2. În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:

-asistenta aşează braţele pacientului peste abdomen

-mb.inf.dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă

-as. aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub genunchii

acestuia

-ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi de

90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia

Asistenta medicală se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea moderată a

circulaţiei.

2.3.7. Captarea eliminărilor

A. Captarea materiilor fecale

Materialele necesare:

-        paravan;

-        ploscă (bazinet);

-        o plosca şi materiale pentru toaletă;

-        acoperitoare pentru ploscă;

-        hartie igienică;

-        materiale pentru spălarea mâinilor;

-        muşama şi aleză (pentru protejat patul).

Etape de execuţie:

1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare.

2. Efectuarea tehnicii:

- Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.

26

- Patura şi cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la

picioarele bolnavului.

- Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.

- Se ridică bolnavei camaşa de noapte.

- Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrala, se ridică bolnavul

şi, în acelaşi timp, cu mana dreapta se introduce plosca sub bolnav (plosca care in prealabil a fost

incalzita cu apa fierbinte).

- Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.

- Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe

plosca special pregatită.

- Se îndepărtează plosca cu multa precauţie.

- Se acoperă plosca şi se îndepartează din salon.

- Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.

- Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul

bolnavului.

- Se îndepartează paravanul şi se aeriseşte salonul.

- Spălarea mâinilor.

- Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în camera

specială a grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul

salonului, al patului şi ora defecării).

- Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se aruncă după ce se lasă timp

de două ore în contact cu un dezinfectant.

- Spălarea mâinilor.

B. Captarea urinei

Materiale necesare: urinar, comprese uscate.

Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face in urinare (recipiente confecţionate

din metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizatura diferită: pentru barbaţi in forma de

tub, pentru femei mai scurta şi lată.

După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se

dezinfectează.

C. Captarea vărsăturilor

Materiale necesare:

-        muşama;

-        aleză;

-        prosop;

27

-        doua taviţe renale curate, uscate;

-        pahar cu soluţie aromată.

Etape de execuţie:

1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele mai sus menţionate.

2. Pregătirea bolnavului:

- În timpul vărsăturilor, bolnavul se aşează în poziţia sezandă, iar dacă starea lui nu

permite, va rămâne culcat cu capul întors într-o parte, aşezându-i sub cap un prosop.

- Se protejează lenjeria de pat şi corp cu o muşama şi o aleză, iar în faţa bolnavului se

aşează un prosop.

3. Efectuarea tehnicii:

- Spălarea mâinilor.

- Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă se îndepartează.

- Se da bolnavului tavita renala sau se tine (în cazul în care acesta nu poate) şi cu

mâna dreaptă se susţine fruntea bolnavului.

- Când bolnavul s-a liniştit se îndepărtează tăviţa renală.

- Se clateste gura cu solutie aromata folosind o altă tăviţă renală.

- Se îndepărtează imediat din salon taviţă renală cu vărsături.

- Spălarea mâinilor.

- Vărsătura captată în taviţa renală se păstrează până la vizita medicală, într-un dulap

special.

- Tăviţele renale se golesc, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin fierbere

sau vapori supraîncălziţi sub presiune.

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

2.4.1. Măsurarea şi notarea temperaturii

Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.

Locuri de măsurat:

-cavităţi semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;

-cavităţi închise: rect, vagin.

Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldura prin

dezintegrarea alimentelor energetice.

Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii

(termogeneza) şi pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante.

Materiale necesare:

termometru digital;

casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;

28

recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )

tăviţă renală;

ceas;

foaie de observaţie;

pix de culoare albastră;

carneţel individual.

Intervenţiile asistentei medicale:

- pregătirea materialelor lângă bolnav;

- pregătirea psihică a bolnavului;

- spălarea pe mâini;

- se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,

- se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia o.

A). Pentru măsurarea în axilă:

- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;

- se ridică braţul bolnavului;

- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;

- se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu

toracele;

- se apropie braţul de trunchi,cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui;

- la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de

către asistenta medicală;

- termometrul se menţine pînă la semnalul sonor

B). Pentru măsurarea în cavitatea bucală

29

- se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a arcadei

dentare;

- pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas;

- se menţine termometrul timp de 5 min.

Interpretarea rezultatelor:

Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C

Valori patologice:

a) starea de hipertermie:

- subfebrilitate 37-38° C

- febră moderată 38-39° C

- febră ridicată 39-40° C

- hiperpirexie 40-41° C

b) starea de hipotermie < 36° C

Recomandări:

2.4.2. Observarea şi măsurarea respiraţiei

Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei

bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.

Elemente de apreciat:

- tipul respiraţiei;

- amplitudinea mişcărilor respiratorii;

- ritmul;

- frecvenţa.

Materiale necesare:

- ceas cu secundar;

- pix cu pastă verde;

- foaie de temperatură.

Intervenţiile asistentului:

- aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi

efectuată;

- plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;

- numărarea inspiraţiilor timp deun minut;

- consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare

linie orizontală a foii reprezintă două respiraţii);

- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;

30

- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi

caracteristicile respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);

- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla

observare a mişcărilor respiratorii.

Calităţile respiraţiei:

1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut

- nou-născut : 30-50 R/min;

- 2 ani: 25-35 R/min;

- 12 ani: 15-25 R/min;

- adult: 16-18 R/min;

- vârstnic: 15-25 R/min.

2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la

fiecare respiraţie. Poate fi:

- profundă;

- superficială.

3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.

4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în

timpul inspiraţiei şi expiraţiei.

2.4.3. Măsurarea şi notarea pulsului

Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.

Elemente de apreciat:

- ritmicitatea;

- frecvenţa;

- amplitudine.

Locuri de măsurat:

- orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:

- artera radială,

- artera carotidă,

- artera temporală,

- artera humerală,

- artera femurală,

- artera poplitee.

Materiale necesare:

- ceas cu secundar;

- pix cu pastă roşie;

31

- foaia de temperatură.

Intervenţiile asistentului:

- pregătirea psihică a pacientului;

- asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;

- spălarea pe mâini;

- reperarea arterei;

- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;

- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;

- numărarea pulsaţiilor timp de un minut;

- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foia de temperatură, ţinând

cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;

- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;

- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a

caracteristicilor pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat);

2.4.4. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare ( forţa de contracţie a inimii, rezistenţă

determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).

Elemente de evaluat:

- tensiunea arterială sistolică ( maximă);

- tensiunea arterială diastolică ( minimă).

Materiale necesare:

- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);

- stetoscop biauricular;

- tampon de vată cu alcool;

- pix cu pastă roşie.

Metode de determinare:

- palpatorie;

- ascultătorie.

32

Intervenţiile asistententei medicale:

- pregătirea psihică a pacientului;

- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;

- spălarea pe mâini;

- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;

- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea

inferioară a manşetei;

- se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost

dezinfectate);

- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la

dispariţia zgomotelor palsatile;

- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până

când se percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime);

- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului,

pentru a fi consemnată;

- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;

- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în

momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;

- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de

culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;

- se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;

- se dezinfectează olivele.

Valori normale:

Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale

Vârsta Tensiunea maximă (mm Hg) Tensiunea minimă (mm Hg)1-3 ani

4-11 ani12-15 ani

adultvârstnic

75-9090-110100-120115-140

>150

50-6060-6560-7575-90>90

2.4.5. Monitorizarea diurezei

Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.

Scop:

33

Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor

îmbolnăviri

Cunoaşterea volumului diurezei

Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea totală

de urină emisă

Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări –

ieşire).

Materiale necesare:

Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu

apă distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice borcan

de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi de leucoplast

Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra

procedeului

Colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la

aceeaşi oră

Pentru o determinare corectă :

1. Pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima

emisie, se aruncă

2. Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la

aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie.

De reţinut !

Golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare

pentru a împiedica procesele de fermentaţie, se vor adăuga, la urina colectată,

cristale de timol

Recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr pat,

se ţine la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei

După golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor

Pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 de ore

Pentru examene chimice-se recoltează 100ml de urinăPentru determinarea

toleranţei la glucide, 100 ml de urină se vor recolta din cantitatea totală de pe 24 de ore

Notarea diurezei : se face zilnic în foaia de temperatură a pacientului

prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective

spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de

urină

34

cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ

1500 ml.

2.5. Alimentaţia pacientului cu fractură de femur

Regimul alimentar urmăreşte menţinerea greutăţii corporale corespunzătoare înălţimii

pacientului.

Raţia zilnică de alimente va fi împărţită în 4-5 mese, variată şi bogată în vitamine, regim

hipocaloric la obezi. Fumatul trebuie interzis.

Alimentaţia trebuie să fie săracă în ioni de sodiu pentru a împiedica reţinerea apei în

organism. Lipsa clorurii de sodiu din alimente trebuie corectată cu alte substanţe sapide, lipsite

de sodiu ca: lămîia, într-o oarecare măsură ceapa sau oţetul.

În cazul în care pacientul suportă regimul hiposodat este permis cantitate normală de

lichide pe 14 de ore între 1,5-2 litri.

Este important eliminarea alimentelor cu conţinut de colesterol. Dacă pacientul primeşte

diuretice trebuie asigurată o alimentaţie bogată în potasiu ca: bananele, ceaiurile.

În cazuri mai grave se va pregăti pacientului şi pîine fără sare sau se va acorda un regim

format numai din orez 300g, fructe şi dulciuri care nu aduc mai mult de 0,5g de sodiu pe zi.

In funcţie de starea bolnavului, alimentarea lui se face:

● activ - pacientul mănâncă singur la sala de mese sau în salon;

● pasiv - pacientul i se introduc alimente în cavitatea bucală;

Alimentaţia pasivă

se aşează pacientul în poziţie semişezând cu ajutorul rezematorului de pat sau în

decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia;

i se protejează lenjeria cu un prosop curat;

se aranjează un prosop în jurul gâtului;

se adaptează masuţa la pat şi i se aşeaza mâncarea astfel încat să vadă ce i se

introduce în gură;

asistenta medicală se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna;

verifică temperatura alimentelor;

îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide;

supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de

deglutiţie ale pacientului;

este şters la gură, i se aranjează patul;

se îndepartează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot contribui

la eventualele escare;

schimbă lenjeria dacă s-a murdărit;

35

acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;

strânge vesela şi o transportă la oficiu.

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

Administrarea medicamentelor trebuie făcută cu mare punctualitate căci orice întîrziere

cît de mică provoacă emoţii inutile pacienţilo cu fractură de femur.

Cu toate că medicamentele se administrează la indicaţia medicului asistenta va trebui să

intervină de urgenţă în unele cazuri extreme pînă la sosirea medicului.

Doza de administrare

În funcţie de doza administrată, acelaşi produs poate acţiona ca aliment, medicament

sau toxic.

Prescrierea medicamentelor

Medicamentele sunt prescrise de medic şi notate în foaia de observaţie a pacientului

internat sau pe reţete în cazul pacientului ambulator.

Prescrierea constă în:

- numele medicamentului;

- concentraţie şi cantităţi;

- doza unică sau pe 24 h;

- mod de administrare;

- orarul administrărilor;

- administrare în raport cu servitul meselor.

Administrarea medicamentelor

Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze:

- medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv

- doza corectă de administrare;

- acţiunea farmacologică a medicamentelor;

- frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare;

- efectul ce trebuie obţinut;

- contraindicaţiile şi efectele secundare;

- interacţiunea dintre medicamente.

Asistenta medicală verifică şi identifică:

- calitatea medicamentelor;

- integritatea medicamentelor;

- culoarea medicamentelor;

- decolorarea sau supracolorarea;

- sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţie;

36

- lichefierea medicamentelor solide;

- opalescenţa soluţiilor.

Asistenta medicală respectă :

- calea de administrat prescrisă de medic;

- dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului;

- incompatibilitatea de medicament;

- administrarea rapidă a medicamentelor deschise;

- ordinea de administrare a medicamentelor

- servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.

Asistenta medicală informează şi anunţă :

- pacientul pentru medicamentele prescrise, în ceea ce priveşte modul de

administrare, cantitatea, efectul scontat şi eventualele reacţii secundare;

- medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a

medicamentelor.

Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea şi

eliminarea lichidelor.

Eliminarea apei din organism se face prin mai multa căi:1000-1500 ml se elimină prin

urină,500-1000 ml prin transpiraţie,350-500 ml sub formă de vapori prin plămîni şi 100-200 ml

prin scaun,nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.

Hidratarea organismului se poate face pe cale orală, cale duodenală, cale rectală, cale

subcutanată, cale intravenoasă prin numeroase soluţii ca: ser fiziologic, soluţie izotonică

bicarbonat de sodiu 1,4%, soluţie izotonică lactat de sodiu 1,9%, glucoză soluţie izotonică 4,7%,

soluţie hipertonă 5-10-20-33-40%, soluţie Krebs, soluţie Dextran, soluţia Locke.

Restabilirea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic este o urgenţă majoră de

îngrijire a pacientului.

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

În stabilirea diagnosticului precis intr-un timp cît mai scurt posibil,ne vin în ajutor

probele de laborator care exprimă în mod obiectiv modificările survenita în

morfologia,funcţiunea şi biochimia organismului şi evidenţiază agenţii agresivi,factori etiologici

ai îmbolnăvirilor.

Recoltările trebuie să fie corect executate,examinările de laborator stabilesc factorul

etiologic, clarifică diagnosticul diferenţial, confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, informează

asupra gravităţii cazului, contribuie la aprecierea eficacităţii tratamentului, prevesteşte

complicaţiile, confirmă vindecarea, contribuie la profilaxia bolilor infecto-contagioase.

Recoltările hematologice şi de urină se vor face zilnic sau la indicaţia medicului.

37

Pentru recoltări pacienţii trebuie pregătiţi fizic şi psihic, instrumentele şi materialele

necesare trebuie pregătite din timp, recipientele de recoltare vor fi etichetate înainte de începerea

recoltării.

Recoltarea sîngelui pentru:

- Examen biochimic - puncţie venoasă pe nemîncate, 5-10 ml sînge în seringă

heparinizată.

Ureea sangvina : valorea normala 20-40 mg%;

Acidul uric: V.N.3-5 mg%;

Creatinina: V.N.0,6-1,3 mg%

Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;

K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;

Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;

Glicemie: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml sînge pe 4 mg florură de

natriu. Valorile normale sunt: 80-120 mg/l.

- V.S.H.: prin puncţie venoasă, se recoltează 1,6 ml de sînge pe 0,4 ml citrat de

sodiu 3,8%. Valorile normale sunt1 oră 4-6 mm,2 ore 7-15 mm.

- Hemoleucogramă: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sînge pe

E.D.T.A.Valorile normale sunt: eritrocite la bărbaţi 4,5-5,5mil/mm³ iar la femei 4,2-4,8 mil/mm³,

hemoglobină la bărbaţi 15±2 g/100ml iar la femei 13±2g/100ml, leucocite 4000-8000/mm³

- Recoltarea timpului de sângerare şi coagulare se face prin înţeparea pulpei

degetului. Valorile normale: T.S. =1-3 minute, T.C. = 5-10 minute.

2.8. Pregătirea pacientului cu fractură de femur şi efectuarea tehnicilor speciale

impuse de afecţiune

Participarea asistentei medicale la examenul radiologic

 Rolul asistentei medicale: investigarea bolnavilor prin examenul radiologic al

sistemului osteoarticular nu necesită o pregătire prealabilă deosebită.

Pansamentele vor fi ridicate de pe porţiunile examinate, iar unguentele sau alte forme

medicamentoase vor fi îndepărtate prin spălare cu alcool căci prin substanţele radioopace pe care

eventual le conţine, ele pot produce opacitatea imaginii radiografice.

Pentru executarea radiografiilor, bolnavul va fi culcat pe masa de radiografie. Medicul

radiolog va stabili poziţia adecvată a bolnavului pentru examinare, iar asistenta medicală va

trebui să ajute bolnavul pentru ocuparea şi menţinerea acestei poziţii.

Dacă mişcările îi provoacă dureri pacientului, atunci înainte de examinare, bolnavul va

primi un medicament analgesic.

Imobilizarea gipsată

38

Reprezintă cea mai veche şi cunoscută formă de tratament ortopedic al fracturilor, care

în condiţiile unei bune indicaţii şi tehnici de execuţie, reprezintă o excelentă metodă de tratament

a fracturilor.

Are avantajul că poate fi aplicată atât la locul accidentului, ca mijloc de imobilizare

provizorie (îndeosebi sub formă de atelă gipsată) cât şi în orice serviciu chirurgical, ca tratament

definitiv al fracturii, cu condiţia să fie corect confecţionat şi urmărit de către medici şi personal

familiarizat cu această tehnică.

Confecţionarea şi aplicarea unui aparat gipsat

Materialele utilizate actualmente sunt foarte diverse. Clasic se foloseşte gipsul, un sulfat

de calciu anhidru cu proprietăţi higroscopice adică absoarbe umiditatea şi îşi schimbă consistenţa

din pulbere într-un conglomerat dur, solid. Pulberea de gips este impregnată pe suport de tifon,

constituind benzile gipsate. Rezistenţa acestor benzi este variabilă şi depinde de grosimea

straturilor succesive în care sunt aşezate pentru a constitui o atelă gipsată sau un gips circular. Se

estimează că o atelă cu 4-6 straturi de grosime suportă după umezire şi întărire o sarcină de 50-

60kgf/cm2.

Alte materiale mai noi utilizate pentru imobilizarea şi contenţia după fracturi sunt

reprezentate de materialele sintetice termoplastice (polimeri de izopropilen) a căror proprietăţi

mecanice variază în funcţie de temperatură, de unde şi denumirea de „materiale termolabile”,

precum şi de materiale pe bază de răşini sintetice. Aceste tipuri de materiale asigură o contenţie

rigidă şi rezistentă în timp (spre deosebire de gips care se deteriorează rapid), sunt mai uşoare,

mai bine suportate de pacienţi şi mai estetice. Dezavantajul utilizării lor constă în rigiditatea

excesivă a aparatului de contenţie care, pe de o parte poate antrena leziuni tegumentare şi de

părţi moi (eroziuni, escare) şi, pe de altă parte, prin rigiditatea şi duritatea lor, nu permit nici un

fel de corecţie după confecţionare. Astfel, orice corecţie a reducerii care este uşor posibilă prin

gipsotomie, devine practic imposibilă în cazul utilizării materialelor de imobilizare şi contenţie

pe bază de răşini sintetice. În plus, costul ridicat al acestor tipuri de materiale limitează,

actualmente, utilizarea lor sistematică în toate cazurile în care se impune reducerea ortopedică şi

imobilizare de contenţie.

De aceea, diferite tipuri de gipsuri, cu prize variabile (intervalul de timp necesar întăririi

gipsului), sunt utilizate curent şi larg răspândite în toate serviciile de ortopedie din lume.

Confecţionarea unui aparat gipsat se poate face în diverse maniere, dar principiile de aplicare ale

unui aparat gipsat, care vor fi enunţate ulterior, trebuiesc respectate cu stricteţe. Modalităţile de

aplicare unui aparat gipsat diferă după tipul de gips aplicat şi segmentul de membru sau membrul

care este imobilizat. Etapele clasice ale confecţionării unui aparat gipsat rămân însă aceleaşi:

Prepararea membrului în vederea imobilizării gipsate

39

Membrul sau segmentul de membru care va fi imobilizat trebuie spălat şi dezinfectat,

îndeosebi în pliurile de flexie. El va fi apoi „îmbrăcat” într-un jerseu tubular lejer care să permită

mobilitatea articulară. Acest jerseu de bumbac sau faşă trecută circular şi secţionată la fiecare tur

are rolul de strat izolator între tegumentul acoperit de pilozitate şi banda gipsată, aderentă şi

iritantă în momentul întăririi gipsului. Stratul izolator nu trebuie să fie prea larg dar nici prea

strâns, compresiv. În plus, proeminenţele osoase susceptibile de a veni în contact direct cu gipsul

precum şi zonele de trecere a unor elemente nobile (vasculo-nervoase) susceptibile de a fi iritate

sau lezate, vor fi protejate cu pernuţe de vată şi tifon

Reducerea fracturii şi asigurarea poziţie funcţionale a membrului

Sunt două principii obligatoriu de respectat în momentul imobilizării gipsate definitive,

pentru a asigura succesul terapeutic, adică obţinerea consolidării fracturii în poziţie cât mai

anatomică. Nerespectarea sau neglijarea lor antrenează complicaţii sau sechele grave de tipul:

calus vicios, pseudartroză, retracţie ischemică Volkmann, redori, amiotrofii şi retracţii tendino-

musculare în poziţii vicioase, complicaţii vasculonervoase, etc. În momentul confecţionării şi

aplicării aparatului gipsat definitiv se va urmări în permanenţă respectarea calităţii reducerii în

focarul de fractură şi a poziţiei funcţionale a membrului care, cel mai adesea, nu corespunde cu

poziţia anatomică a membrului.

Confecţionarea atelei gipsate

Orice aparat gipsat conţine în structura sa o zonă de maximă rezistenţă care este

suportul real al gipsului şi care este reprezentat de atela gipsată. Aceasta se confecţionează

trecând succesiv 4-6 benzi gipsate una peste alta. Se constituie astfel o bandă gipsată mult mai

groasă şi mai solidă a cărei lungime va fi egală cu lungimea gipsului circular şi variabilă în

funcţie de lungimea segmentului de membru imobilizat şi tipul de aparat gipsat confecţionat. Ea

va fi aşezată pe faţa volară sau dorsală a membrului, de regulă acolo unde se doreşte obţinerea

unei zone de maximă rezistenţă

Înmuierea gipsului

Benzile de tifon impregnate cu gips vor fi înmuiate în apă călduţă (20-30º), fie înainte

de confecţionarea atelei gipsate fie după. Imersia este necesară pentru un interval scurt de timp şi

are drept scop umidificarea uniformă a benzii gipsate. În principiu, se lasă în imersie câteva zeci

de secunde, de regulă până la dispariţia bulelor de aer de la suprafaţa apei. După imersie excesul

de apă se elimină prin stoarcere uşoară astfel încât, eliminând excesul de apă să nu se elimine în

exces şi gipsul impregnat pe bandă.

Confecţionarea aparatului gipsat propriu-zis

După ce atela gipsată a fost confecţionată şi înmuiată se aplică pe segmentul de membru

sau membru care va fi imobilizat, constituind un element principal de rezistenţă a viitorului

40

aparat gipsat. Definitivarea gipsului se face prin trecerea circular, în axul membrului, a benzilor

de tifon impregnate cu gips, în prealabil înmuiate. Banda gipsată se derulează cu o mână în timp

ce cu cealaltă mână se etalează partea derulată pentru a facilita manopera de aplicare circulară a

gipsului, gest fundamental în confecţionarea aparatului gipsat. Banda bine înmuiată se mulează

de la sine. Se vor evita realizarea de pliuri, corzi sau strângerea gipsului. Pe de altă parte, în

anumite puncte ale aparatului se pot realiza întăriri prin trecerea succesivă, de mai multe ori, a

benzii gipsate muiate prin acelaşi loc. La nivelul pliurilor de flexie trebuie evitat ca marginea

benzii să treacă transversal deoarece riscă să formeze bride după întărirea gipsului. În aceste

zone banda va fi trecut larg, în forma cifrei 8, încrucişând oblic linia de flexie (cot, spaţiul

popliteu, gleznă).

Pentru anumite tipuri de gipsuri se pot aplica ranforsări şi întăriri speciale care se impun

şi dau soliditate gipsului, cum este cazul, du exemplu, la gipsul pelvi-pedios unde se ranforsează

obligatoriu zona trohanteriană şi cea inghinală prin aplicare unor atele groase

Modelajul

Odată aplicat, gipsul trebuie să fie mulat de către operator. Această operaţie nu se face

niciodată direct cu degetele ci se foloseşte toată palma, eminenţele tenare şi policele. La nivelul

cotului, pumnului, genunchiului şi gleznei gipsul trebuie să deseneze formele anatomice pe care

le acoperă cu proeminenţele şi depresiunile caracteristice. Marginea cubitală a mâinii

operatorului de gips şi prima comisură interdigitală vor fi utilizate apoi pentru a netezi şi fasona

gipsul, utilizând în acest scop apa rece cu care se îmbibă suprafaţa gipsului. Această manoperă

este cu atât mai facilă, utilă şi estetică, cu cât benzile gipsate au fost corect aplicate.

Îngrijiri, accesorii şi supraveghere

1. Aplicarea unei talonete – înglobată în gips facilitează mersul cu sprijin total. Când

bazinul se dezechilibrează este utilă compensarea printr-o talonetă aplicată în încălţămintea de

partea contro-laterală

2. Uscarea gipsului – survine în următoarele 24-48 de ore de la confecţionarea gipsului

în funcţie de temperatură şi umiditate. În această perioadă gipsul nu trebuie solicitat prin punere

în sarcină maximă. De aceea se recomandă pacienţilor care au gips la membru inferior să nu se

sprijine imediat deoarece gipsul aparent întărit nu este şi uscat, riscând deteriorarea sa imediată.

De asemenea, contactul ulterior cu apa a gipsului va antrena fragilizarea sa;

3. Ferestre şi gipsotomie – se practică atunci când este necesară expunerea anumitor

regiuni acoperite sau când se impune o corecţie a reducerii iniţiale. Se pot, de asemenea, verifica

şi elimina sau îngriji anumite zone de iritaţie care fac gipsul greu suportabil. Ele pot antrena o

expansiune a edemului „prin fereastră” cu risc ischemic acut în zona respectivă. De aceea, după

41

rezolvarea problemei, fereastra sau zona de gipsotomie trebuie imediat închise cu o faşă gipsată

trecută circular la acest nivel.

Urmărirea gipsului şi urmările unui gips constrictiv

Aparatul gipsat constrictiv este o complicaţie redutabilă a imobilizării gipsate şi trebuie

avută întotdeauna în vedere în momentul confecţionării gipsului.

Într-adevăr, datorită, în principal, instalării rapide a edemului posttraumatic, chiar şi un

gips corect confecţionat şi poziţionat poate deveni constrictiv, îndeosebi dacă nu se respectă o

serie de reguli de conduită după imobilizare. Alteori, gipsul este constrictiv de la început datorită

unei erori de tehnică, când, fie stratul izolator este prea strâns, fie gipsul propriu-zis este incorect

mulat, în ambele situaţii instalându-se complicaţia.

Simptomatologia acestei complicaţii este caracteristică şi trebuie cunoscută obligatoriu

de medicul responsabil de acest act terapeutic.

Primul simptom care apare este durerea, cu un caracter specific de tip ischemic care

creşte în intensitate, nu se calmează la antalgice puternice şi provoacă pacientului o stare de

agitaţie şi panică.

Extremităţile îşi modifică aspectul, devin edemaţiate, reci şi cianotice.

Dacă constricţia persistă şi nu se iau măsuri, apar parestezii care ulterior într-o fază

evoluată de constricţie şi ischemie se transformă în hipo sau anestezie iar tegumentele

extremităţilor, iniţial cianotice, datorită stazei venoase, devin palide prin spasm arterial reflex.

Posibilitatea apariţiei fenomenelor constrictive trebuie cunoscută şi semnalată explicit

pacientului căruia i s-a aplicat un aparat gipsat.

Pentru a preveni aceste fenomene, trebuie luate o serie de măsuri preventive care, în

principal, constau în:

- menţinerea poziţiei proclive a membrului imobilizat în primele ore şi zile după

imobilizare;

- mobilizarea activo-pasivă a degetelor mâinii sau piciorului imobilizat;

- supravegherea atentă, permanentă şi susţinută a aspectului tegumentelor în primele 24-

48 ore şi prezentarea de urgenţă la medic la primele simptome de gips constrictiv.

Gipsul constrictiv reprezintă o mare urgenţă şi măsurile trebuie să fie rapide ş energice.

Primul gest constă în secţionarea stratului izolator şi a aparatului gipsat pe toată lungimea sa,

eventual îndepărtând marginile gipsului secţionat.

Dacă fenomenele persistă, se scoate gipsul complet, abandonându-se reducerea fracturii.

Membrul se aşează în poziţie proclivă şi se administrează local şi general medicaţie

vasodilatatoare.

Principiile imobilizării gipsate

42

Succesul imobilizării gipsate depinde în mare măsură de respectarea cu stricteţe a unor

principii fundamentale care pot fi rezumate astfel:

- imobilizarea obligatorie a unei articulaţii deasupra şi dedesubtul focarului de fractură;

- respectarea, indiferent de forma gipsului, a poziţiei funcţionale a membrului care nu

coincide întotdeauna cu poziţia anatomică;

- lăsarea liberă a extremităţilor mâinilor şi picioarelor pentru a putea supraveghea şi

urmări starea circulatorie şi inervaţia;

- gipsul trebuie să fie bine mulat, menajând zonele sensibile sau susceptibile de leziuni

compresive;

- gipsul trebuie să fie căptuşit cu un jerseu textil izolator între tegument şi gipsul

propriu-zis;

- gipsul trebuie să fie suficient de strâns pentru a nu permite mişcări în interiorul său, la

nivelul focarului, fără a genera însă tulburări vasculo-nervoase sau trofice;

- aparatul gipsat trebuie să fie solid, dar în acelaşi timp uşor şi estetic;

- orice aparat gipsat trebuie obligatoriu supravegheat 24-72 ore în mediu spitalicesc

pentru a decela orice eventuală tulburare de ordin vascular, nervos sau trofic, situaţie în care

aparatul gipsat trebuie despicat pe toată lungimea sa, inclusive bandajul izolator sau chiar

suprimat în totalitate.

Imobilizarea gipsată are avantajul că favorizează vindecarea osului fără intervenţia

directă asupra focarului de fractură. În fracturile fără deplasare, cu minimă deplasare după

reducere, în fracturile oaselor membrelor la copii, poate reprezenta metoda ideală de tratament.

2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii a pacientului cu fractură

de femur

Pregătirea pacientului cu fractură de femur pentru operaţia de osteosinteză

Pregătirea generală:

- asigurarea repaosului fizic, psihic şi intelectual;

- la prescripţia medicului, seara, se administrează un calmant;

- asigurarea alimentaţiei necesare normale, alimente uşor digerabile;

- evacuarea intestinului, clismă (daca nu sunt contra indicaţii);

- asigurarea igienei carporale. Se va efectua baie sau duş pe regiuni la pat.

Pregătirea locală:

- se curăţă pielea pe regiuni; pielea păroasă se rade cu grijă, evitându-se să se

producă mici tăieturi (poartă de intrare pentru infecţie, dureroasă la efectuarea dezinfecţiei);

- se degresează pielea cu comprese sterile îmbibate cu eter

- se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctură de iod);

43

- se acoperă câmpul operator la indicaţia medicului.

Pregătirea din dimineaţa intervenţiei:

- se întrerupe alimentaţia; bolnavul nu mănâncă cel puţin 12 ore înaintea

intervenţiei chirurgicale;

- îmbrăcarea se face cu cămaşă de noapte (pentru femei) sau pijama (pentru

bărbaţi) şi şosete în picioare;

- protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată de tifon şi puse în

noptiera bolnavului;

- bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei spitalului;

- îndepărtarea lacului de pe unghii ca şi a rujului de pe buze (prezenţa lor face

dificilă depistarea semnelor de anaxie manifestate prin cianoză la nivelul extremităţilor);

- golirea vezicei urinare. Bolnavul va avea o micţiune voluntară sau se efectuează

sondaj vezical;

- se va administra hipnotic opiaceu (morfină, mialgin) sau un barbituric

(fenabarbital). Se administrează un vagolitic (atropina). Dozele şi ora injectării sunt indicate de

medicul anestezist.

Supravegherea postoperatorie a pacientului cu fractură de femur

Îngrijirile postoperatorii ale pacientului încep din momentul terminarii intervenţiei

chirurgicale.

- Transportul pacientului operat

Se face cu patul rulant, el va fi acoperit pentru a fi ferit de schimbările de temperatură.

În timpul transportului asistenta medicală se va asigura că pacientul stă comod, în

siguranţă, având grijă să observe aspectul fetei, a respiraţiei şi a pulsului; mare atenţie va acorda

perfuziilor, tuburilor de dren, sondei vezicale.

- Instalarea pacientului

Se va face într-un salon curat, bine aerisit, cu temperatura camerei situată între 18-22

grade C.

Bolnavul va fi aşezat în pat în decubit dorsal, fără perna dacă este operat cu

rahianestezie, cu capul flectat spre dreapta, cu taviţa renală alături pentru captarea vărsăturilor.

Asistenta medicală va informa pacientul să nu mişte capul până a doua zi. În caz de

nerespectare a acestui fapt se va combate cefaleea cu cofeină, vitamine din complexul B (B6,

B12).

Asistenta medicală va măsura tensiunea arterială, respiraţia, pulsul la un interval de 15

minute în primele 3 ore, apoi din oră în oră, ulterior de 2 ori pe zi.

44

Dacă bolnavul prezintă frison, se acoperă pacientul cu o patură, i se administrează

Algocalmin intramuscular sau în perfuzie intravenoasă.

- Supravegherea pansamentului

Asistenta medicală supraveghează pansamentul şi plaga operatorie, dacă pansamentul

este îmbibat cu sânge se anunţă medicul. Mobilizarea bolnavului se face cât mai precoce, gradat,

chiar din prima zi după intervenţie.

- Reluarea alimentaţiei

Se face cât mai curând posibil. În prima zi operatul trebuie să bea numai lichide

neîndulcite în cantitaţi mari.

În urmatoarele zile va consuma supe de zarzavat strecurate, pireuri.

În a 4-a zi de la operaţie, dacă bolnavul a avut scaun şi dacă nu varsă, alimentaţia va fi

normală. Are voie să mănânce iaurt, branză de vaci, carne fiartă sau friptă.

- Reluarea tranzitului intestinal

Se face în mod normal la 48-72 de ore de la operaţie. Dacă tranzitul nu se reia, se va

administra amestec litic ( Plegomazin - 1 fiola + Propanolol - 1 fiola + ser fiziologic).

- Supravegherea plăgii operatorii

Supravegherea evoluţiei plagii operatorii se va face zilnic. Dacă plaga operatorie este

suplă, nedureroasă, iar pansamentul este curat, atunci pansamentul va fi schimbat la 2 zile.

- Reechilibrarea hidroelectrolitică

Constă în restabilirea sau menţinerea volumului şi compoziţiei normale a lichidelor

organismului atunci când aparatul este insuficient.

- Pentru a preveni riscul infecţiei se vor administra antibiotice profilactic.

2.10. Educaţia pentru sănătate a pacientului cu fractură de femur

Asistenta medicala îi va explica pacientului cum se evite eforturile, lucru obligatoriu în

fractura de femur. Gimnastica abuzivă şi fortarea mersului nu ajuta, ci sporeşte uzura. De aceea

asistenta medicala va realiza împreuna cu pacientul un program de gimnastică.

Îi va explica bolnavului că gimnastica pentru aparatul locomotor dezvoltă mişcările

articulaţiilor contractate sau anchilozante, atenuează durerile spontane sau provocate de mişcare,

îşi recapată starea de excitabilitate normală, precum şi elasticitatea pierdută.

Asistenta medicală va avea grijă ca pacientul să execute mişcări de amplitudine mică în

jurul axelor fiziologice ale articulaţiilor.

Mişcările trebuiesc respetate în cursul zilei şi asociate cu termoterapie, masaj.

Masajul trebuie executat în camere potrivit încalzite pentru bolnavi.

45

Bolnavul trebuie să fie dezbrăcat în regiunea interesată şi respectiv regiunea inferioară

având grijă ca circulaţia sângelui să nu fie împiedicată în regiunile îmbrăcate şi să nu implice

activitatea asistentei medicale.

Pielea bolnavului trebuie să fie curată, să nu prezinte flictene, vezicule. Dacă este foarte

poroasă pielea trebuie rasă. Asistenta medicală trebuie să-şi pregătească şi ea mâinile pentru

masaj. Pentru a preveni microtraumatismele pielii bolnavului, masajul se va executa numai cu

mâini curate, nebătatorite, fără inele şi cu unghile tăiate.

Mainile vor fi pudrate cu pulbere de talc care va ajuta alunecarea. Daca în timpul

masajului este necesar să se actioneze cu o forţă mai puternică asupra musculaturii se va utiliza o

substanţă lubrifiantă ca lanolina, vaselina.

După terminarea masajului substanţele se îndepartează cu apă şi sapun.

Orarul masajului se va fixa în aşa fel încât acesta să fie cât mai îndepartat de orele

alimntaţiei, la 2-3 ore şi cel puţin cu o jumătate de ora înainte de proxima masa. Durata

masajului este de circa 10-20 de minute. Se va avea grijă ca după terminarea masajului să se

asigure bonavului o odihnă de cel puţin o jumatate de oră.

Şedintele se încep întotdeauna cu manipulari uşoare şi superficiale, executate putin mai

rapid, pentru a obisnui si anestezia tegumentelor prin provocarea unei senzaţii placute de caldură.

Acest procedeu va face ca bolnavul să câştige încrederea şi să se supună masajului,

relevând complet musculatura.

Rolul asistentei medicale în electroterapie – de multe ori este necesar ca bolnavii să fie

liniştiţi înaintea aplicarii curentului, prin explicatii asupra caracterului inofensiv al tratamentului,

să stea liniştiţi şi să semnaleze imediat orice senzaţie neplacută ca dureri, arsuri, caldură prea

mare.

O modalitate  mai bună a articulaţiei soldului poate fi obişnuită prin mişcări uşoare fără

încarcare cu greutatea corpului şi în cazurile în care se pretează se recomandă mersul pe

bicicletă.

Mersul pe bicicleta are un dublu rol pozitiv şi anume: activează mişcările articulare şi

creşte forţa muşchilor care sunt în general slabiţi prin inactivitate.   

2.11. Externarea pacientului cu fractură de femur

Momentul plecării pacientului din spital este stabilit de medicul primar, şef de secţie.

Asistenta va aduna toată documentaţia relativă la pacient pe care o va pune la dispoziţia

medicului de salon în vederea formulării epicrizei.

Asistenta va fixa împreună cu pacientul ora plecării, familia fiind anunţată cu 2-3 zile

înainte de externare.

46

Asistenta medicală înmânează pacientului biletul de ieşire, scrisoarea medicală adresată

medicului de familie şi reţeta cu medicamentele pe care le va lua la domiciliu.

Asistenta aprofundează cu pacientul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul

de ieşire. Va lămuri în special prescripţiile relative la regimul dietetic, insistând asupra

variabilităţii posibile de alimentaţie în cadrul regimului, precum şi asupra modului

deadministrare a medicaţiei prescrise.

Asistenta medicală va anunţa pacientul să revină peste 3 săptămâni pentru a se scoate

aparatul ghipsat.

Pacientul trebuie urmărit de grija ocrotitoare a asistentei medicale până la părăsirea

spitalului.

47

CAPITOLUL III.

ÎNGRIJIRI SPECIFICE

3.1. CAZUL NR.1

Date fixe:

Nume: R.

Prenume: M.

Naţionalitatea: Română

Sex: Feminin

Religia: Catolic

Vârsta: 51 ani

Greutate: 53 kg

Înălţime: 166 cm

Grupa sanguină: BIII. Rh pozitiv

Date variabile:

Domiciliu Vaslui

Data internării: 1.01.2013

Data externării: 10.01.2013

Diagnostic medical la internare: Fractură diafizară femurală dreaptă 1/3 medie.

Antecedente heredocolaterale: fără importanţă

Antecedente personale: ulcer duodenal,

Istoricul bolii: În cursul zilei, de 1.01.2013 cade din mers pe trotuar, acuză dureri vii la 1/3

coapsă dreaptă, mobilitate anormală, impotenţă funcţională, motive pentru care se prezintă în

secţia de ortopedie, unde se decide internarea sa şi tratamentul chirurgical care constă în

reducere, osteosinteză cu tijă Kuntscher, tehnică operatorie în focar închis. În serviciul de

urgenţă se efectuează mobilizare cu atelă Kramer.

Manifestări de dependenţă: durere, stare generala alterată, constipaţie, insomnie, inapetenţă,

incapacitatea a de a-şi asigura îngrijiri igienice, lipsa de cunoştinţe, incapacitate de a se îmbraca

şi dezbrăca,

Problemele pacientului: alterarea confortului fizic, alterarea stării generale, risc de complicaţii,

alterarea alimentaţiei, dereglări de tranzit intestinal, tulburări ale ritmului somnului, deficit de

autoîngrijire, mobilitate fizică alterată, incapacitate de a se îmbraca şi dezbrăca, deficit de

cunoştinţe despre boală

48

Plan de îngrijire cazul nr. 1

NEVOIA

DEFICITARĂ

DIAGNOSTIC DE

ÎNGRIJIRE

OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

Nevoia de a evita

pericolele

Alterarea confortului fizic si

psihic din cauza durerii la

nivelul coapsei drepte.

Diminuarea durerii. Administrează medicaţia antialgică

prescrisă de medic: Algocalmin si

Diclofenac

Durerea scade în

intensitate după

administrarea

antialgicelor.

Nevoia de a evita

pericolele

Alterarea stării generale

determinata de accidentul

suferit.

Pacienta să prezinte o

stare de bine fizic şi

psihic

-informez pacienta despre intervenţia

chirurgicală pentru osteosinteză cu tijă

Kuntscher;

-obţin consimţămîntul pacientei

-asigur o alimentaţie uşor digerabilă

-asigur o igienă riguroasă a

tegumentelor;

-educ bolnavul să întrerupă

alimentaţia cu 12 ore înaintea

intervenţiei;

-efectuez clisma evacuatorie

-conduc bolnava la sala de intervenţii

-postoperator monitorizez funcţiile

vitale

Stare generală stabilă

Funcţii vitale:

R=16 / min

P= 70/ min

TA=130/75 mmhg

T= 36,9 grade C

Diureză= 1500 ml

49

- aşez pacientul în pat, decubit dorsal

Nevoia de a evita

pericolele

Risc de complicaţii prevenirea

complicaţiilor, escare,

tromboze de decubit,

- supraveghez pacienta

- schimb pozitia pacientei în pat la

fiecare 2 ore

- mobilizez pacienta

- monitorizez funcţiile vitale

- administrez medicatia recomandat

de medic: perfuzie glucoza 5%

Pacienta nu prezintă

complicaţii

postoperatorii

R=17 / min

P= 72/ min

TA=125/60 mmhg

T= 36,7 grade C

Diureză= 1600 ml

Nevoia de a bea şi

mânca

Alterarea alimentaţiei din

cauza intervenţei chirurgicale

manifestată prin inapetenţă

Pacienta să respecte

regimul alimentar impus

-am educat pacienta să consume un

regim hiposodat, hipolipidic,

normoglucidic;

-am recomandat un regim alimentar cu

nivelul caloric ridicat iar ratia lipidica

nu va depasi 35% din aportul caloric;

-ratia alimentara se împarte in 4-5

gustări mici /zi , consumate fără graba

-am îndrumat pacienta de a consuma

mai multe legume si fructe proaspete

sau congelate ;

-am aranjat estetic masa si

alimentelor pentru stimularea

-pacienta a înteles

importanţa regimului şi

colaborează cu echipa

de îngrijire cu privire la

alimentaţia

corespunzătoare;

R=16 / min

P= 75/ min

TA=130/65 mmhg

T= 36,8 grade C

Diureză= 1800 ml

50

apetitului ;

Nevoia de a elimina Dereglări de tranzit intestinal,

datorită imobilizării manifestat

prin constipaţie

Pacienta să prezinte

scaun normal.

- administrez medicaţia laxativă

prescrisă de medic

- îmbogăţirea alimentaţiei cu

fructe,legume crude, lapte, sucuri

dulci şi alte alimente stimulatoare ale

tranzitului şi peristaltismului

intestinal, pentru corectarea

eliminărilor.

Pacienta prezintă

tranzit intestinal

fiziologic

Nevoia de a dormi şi

odihni

Tulburări ale ritmului

somnului determinate de

spitalizarea manifestat prin

insomnie

Pacienta să fie capabilă

să doarma în timpul

noptii , având un somn

linistitor si odihnitor.

- se identifică factorii care au

declanşat starea de anxietate: frica de

a nu se mişca vicios în timpul

somnului

- se aeriseşte salonul

- se aşează într-o poziţie comodă.

- la indicaţia medicului se

administrează un sedativ înainte de

culcare.

Se trezeşte spontan, dar

adoarme imediat ce se

asigură că nu se află

într-o postură vicioasă

pentru fractură.

Nevoia de a fi curat,

îngrijit, de a proteja

tegumentele şi

mucoasele

Deficit de autoîngrijire

determinat de starea de boală

manifestat prin incapacitatea

de a-şi asigura îngrijiri

Asigurarea autonomiei

în realizarea măsurilor

de igienă personală.

- i se asigură intimitate

- i se efectuează toaleta la pat pe

regiuni

- este încurajată şi i se apreciază

Colaborează şi face

eforturi pentru a ajuta

infirmiera la efectuarea

toaletei.

51

igienice. fiecare efort depus pentru a-şi reduce

gradul de dependenţă.

Nevoia de a se mişca şi

a avea o bună postură

Mobilitate fizică alterată din

cauza fracturii

Menţinerea poziţiei

corecte pentru a preveni

eventuale complicaţii.

-ajut pacienta pentru a se putea

mobiliza;

-este învăţată să se mobilizeze în pat şi

să folosească suportul de la pat pentru

a se ajuta la mobilizare, fără a

suprasolicita membrul drept;

-este rugată să solicite ajutor la

nevoie;

Se mobilizează în pat

folosind suportul de

susţinere.

Nevoia de a se îmbrăca

şi desbrăca

Incapacitate de a se îmbraca şi

dezbrăca

Pacienta îşi va recâştiga

mobilitatea articulară si

capacitatea de a se

îmbraca si dezbraca fără

ajutor.

-încurajez pacienta

-fac zilnic exercitii de motricitate fina

cu pacienta descriindu-i gestica

necesară îmbrăcării.

-supraveghez pacienta în timpul

îmbrăcării şi dezbrăcării

Pacienta reuşeşte să se

îmbrace şi dezbrace

singură.

Nevoia de a învăţa cum

să işi păstreze sănătatea

Deficit de cunoştinţe despre

boală

Pacienta să cunoască

date despre boală

- informez pacienta despre boală şi

tratament.

- explic pacientei importanţa

respectării tratamentului

Pacienta este receptivă

la informaţiile primite

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

52

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

1.01.2013 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,6 C 1600 ml/24h normal

2.02.2013 135/80 mmhg 70 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal

3.02.2013 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal

4.02.2013 135/80 mmhg 80 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h constipaţie

5.02.2013 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h constipaţie

6.02.2013 135/80 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal

7.02.2013 135/80 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal

8.01.2013 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h normal

9.02.2013 135/80 mmhg 70 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal

10.02.2013 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

1.01.2013 - lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, la ouă

lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, uleiuri vegetale maximum 25g/zi, pîine

intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de legume, ciorbe, sosuri, legume, fructe,

ceaiuri, sucuri de legume şi fructe.,

- grăsimile animale

- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase

53

2.01.2013 - se întrerupe alimentaţia

3.01.2013 - lichide neîndulcite - alimente solide, grase,

4.01. 2013 iaurt, branză de vaci, carne fiartă sau friptă - grăsimile animale,

- carne de porc, vită, raţă,

5-10.01.2013 - lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, ouă,

uleiuri vegetale maximum 25g/zi, pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de

legume, ciorbe,bulion de carne, sosuri, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe,

cafea, apă minerală

- grăsimile animale

- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Acid uric 5-10 ml sînge venos 3,59mg%. 2-6mg%.

uree 5-10 ml sînge venos 50,3mg%. 20-40mg%.

Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,12mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 138mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4,9mEq/l 3,8-5,4mEq/l

V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 9 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.

Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 41%. B:46±6%,F:41±5%.

54

Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 13;7g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml

Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 6500/mm³. 4000-8000/mm³.

Timpului de sângerare

şi coagulare

- prin înţeparea pulpei degetului. T.S. =1minute,

T.C. = 5minute.

T.S. =1-3 minute, T.C. = 5-10

minute.

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

1.01.2013 Radiografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică

pacientului în ce constă tehnica

Se acordă îngrijirile impuse de starea

generală a pacientului şi de

afecţiunea pentru care este spitalizat

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

1.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

2.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

55

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

3.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

4.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

5.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

6.01.2013 Algocalmin 3f

56

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

7-10.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

57

3.1. CAZUL NR.2

Date fixe:

Nume: D.

Prenume: T.

Naţionalitatea: Română

Sex: Feminin

Religia: Catolic

Vârsta: 51 ani

Greutate: 53 kg

Înălţime: 166 cm

Grupa sanguină: ABIV. Rh negativ

Date variabile:

Domiciliu Vaslui

Data internării: 19.01.2013

Data externării: 26.01.2013

Diagnostic medical la internare: Fractură trohanterodiafizară femur stâng (veche de o zi).

Antecedente heredocolaterale: fără importanţă

Istoricul bolii: Bolnava declară că în urmă cu o zi a suferit un traumatism prin cădere de la

acelaşi nivel cu impact pe soldul stâng, după care a prezentat simptomele menţionate mai sus,

pentru care este transportată de urgenţă la spital, unde pe baza examenului clinic şi radiologic s-a

stabilit diagnosticul de fractură trohanterodiafizară femur stâng şi a fost îndrumata spre secţia de

ortopedie, pentru tratament.

Manifestări de dependenţă: durere, stare generală alterată, constipaţie, insomnie, inapetenţă,

incapacitatea a de a-şi asigura îngrijiri igienice, incapacitate de a se îmbraca şi dezbrăca,

Problemele pacientului: disconfort, alterarea stării generale, risc de complicaţii, alterarea

alimentaţiei, dereglări de tranzit intestinal, tulburări ale ritmului somnului, deficit de

autoîngrijire, incapacitate de a se îmbraca şi dezbrăca,

58

Plan de îngrijire cazul nr. 2

NEVOIA

DEFICITARĂ

DIAGNOSTIC DE

ÎNGRIJIRE

OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

Nevoia de a evita

pericolele

Disconfort din cauza durerii la

nivelul coapsei stângi.

Diminuarea durerii. Administrează medicaţia antialgică

prescrisă de medic: Algocalmin si

Diclofenac

Durerea scade în

intensitate după

administrarea

antialgicelor.

Nevoia de a evita

pericolele

Anxietate legata de intervenţia

chirurgicala

Pacienta să prezinte o

stare de bine fizic şi

psihic

- informez pacientul despre

intervenţia chirurgicală pentru

inserţia tijei Kuntscher,

- obtin consimţămîntul pacientului

- asigur o alimentaţie usor

digerabilă

- asigur o igienă riguroasă a

tegumentelor

- educ bolnavul să întrerupă

alimentaţia cu 12 ore inaintea

intervenţiei

- efectuez clisma evacuatorie

- conduc bolnavul la sala de

intervenţii

Postoperator pacienta

este stabilă

hemodinamic, functii

vitale în limite normale,

T=36,8grade C

TA= 120/ 70 mmhg

R= 17/min

P=78b/min

VSH=10 mm/oră

Timp Quik: 12’’

Uree- 80mg/dl

Creatinină- 8,94

Glicemie- 100mg/dl

59

- recoltez analize de sange la indicaţia

medicului (HLG,VSH, uree,

creatinina, glicemie, TS, TC)

Conduc bolnava pentru efectuarea

ecografiei

Nevoia de a evita

pericolele

Risc de complicaţii Prevenirea

complicaţiilor, escare,

tromboze de decubit,

- supraveghez pacienta

- schimb pozitia pacientei în pat la

fiecare 2 ore

- mobilizez pacienta

- monitorizez funcţiile vitale

- administrez medicatia recomandat

de medic: perfuzie glucoza 5%

Pacienta nu prezintă

complicaţii

postoperatorii

R=17 / min

P= 72/ min

TA=125/60 mmhg

T= 36,7 grade C

Diureză= 1600 ml

Nevoia de a bea şi

mânca

Alterarea alimentaţiei din

cauza intervenţei chirurgicale

manifestată prin inapetenţă

Pacienta să respecte

regimul alimentar impus

-am educat pacienta să consume un

regim hiposodat, hipolipidic,

normoglucidic;

-am recomandat un regim alimentar cu

nivelul caloric ridicat iar ratia lipidica

nu va depasi 35% din aportul caloric;

-ratia alimentara se împarte in 4-5

gustări mici /zi , consumate fără graba

-am îndrumat pacienta de a consuma

-pacienta a înteles

importanţa regimului şi

colaborează cu echipa

de îngrijire cu privire la

alimentaţia

corespunzătoare;

R=16 / min

P= 75/ min

TA=130/65 mmhg

60

mai multe legume si fructe proaspete

sau congelate ;

-am aranjat estetic masa si

alimentelor pentru stimularea

apetitului ;

T= 36,8 grade C

Diureză= 1800 ml

Nevoia de a elimina Dereglări de tranzit intestinal,

datorită imobilizării manifestat

prin constipaţie

Pacienta să prezinte

scaun normal.

- administrez medicaţia laxativă

prescrisă de medic

- îmbogăţirea alimentaţiei cu

fructe,legume crude, lapte, sucuri

dulci şi alte alimente stimulatoare ale

tranzitului şi peristaltismului

intestinal, pentru corectarea

eliminărilor.

Pacienta prezintă

tranzit intestinal

fiziologic

Nevoia de a dormi şi

odihni

Tulburări ale ritmului

somnului determinate de

spitalizarea manifestat prin

insomnie

Pacienta să fie capabilă

să doarma în timpul

noptii , având un somn

linistitor si odihnitor.

- se identifică factorii care au

declanşat starea de anxietate: frica de

a nu se mişca vicios în timpul

somnului

- se aeriseşte salonul

- se aşează într-o poziţie comodă.

- la indicaţia medicului se

administrează un sedativ înainte de

culcare.

Se trezeşte spontan, dar

adoarme imediat ce se

asigură că nu se află

într-o postură vicioasă

pentru fractură.

61

Nevoia de a fi curat,

îngrijit, de a proteja

tegumentele şi

mucoasele

Deficit de autoîngrijire

determinat de starea de boală

manifestat prin incapacitatea

de a-şi asigura îngrijiri

igienice.

Asigurarea autonomiei

în realizarea măsurilor

de igienă personală.

- i se asigură intimitate

- i se efectuează toaleta la pat pe

regiuni

- este încurajată şi i se apreciază

fiecare efort depus pentru a-şi reduce

gradul de dependenţă.

Colaborează şi face

eforturi pentru a ajuta

infirmiera la efectuarea

toaletei.

Nevoia de a se îmbrăca

şi desbrăca

Incapacitate de a se îmbraca şi

dezbrăca

Pacienta îşi va recâştiga

mobilitatea articulară si

capacitatea de a se

îmbraca si dezbraca fără

ajutor.

-încurajez pacienta

-fac zilnic exercitii de motricitate fina

cu pacienta descriindu-i gestica

necesară îmbrăcării.

-supraveghez pacienta în timpul

îmbrăcării şi dezbrăcării

Pacienta reuşeşte să se

îmbrace şi dezbrace

singură.

Nevoia de a se recreea Dificultatea în a se recrea Pacienta sa se recreeze

conform vîrstei

-am asigurat un climat confortabil in

salon;

-explorez gusturile pacientei pentru

petrecerea timpului liber;

-asigur conditiile necesare pentru

activitàti recreative;

-organizez activitati recreative

individuale si de grup: auditii

muzicale, vizionari de filme;

- facilitez accesul la biblioteca, sala de

-in urma discutiilor cu

pacienta, cu ceilalti

bolnavi, a vizitelor

familiei, prietenilor,

pacienta este activä,

are o stare de bine

psihic;

Functii vitale :

R=18 / min

P= 80/ min

62

lectura sau aduc pacientei carti,

reviste;

-facilitez vizitele cercului de prieteni

ai pacientei fara a o obosi prea mult.

TA=130/70 mmhg

T= 36,6 grade C

Diureză= 1700 ml

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

19.01.2013 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h normal

20.02.2013 135/80 mmhg 72 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal

21.02.2013 130/70 mmhg 74 b/min 16/min 36,5 C 1700 ml/24h normal

22.02.2013 135/80 mmhg 80 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h normal

23.02.2013 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h normal

24.02.2013 135/80 mmhg 76 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal

25.02.2013 130/90 mmhg 79 b/min 16/min 36,6 C 1700 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

19.01-1.02.2013 -, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, uleiuri vegetale

maximum 25g/zi, pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de legume, ciorbe,

sosuri, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe.,

- grăsimile animale

- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice

63

- băuturi energizante- băuturi carbogazoase

20.01.2013 - se întrerupe alimentaţia

21.01.2013 - lichide neîndulcite - alimente solide, grase,

22.01. 2013 iaurt, branză de vaci, carne fiartă sau friptă - grăsimile animale,

- carne de porc, vită, raţă,

23-25.01.2013 lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, ouă,

uleiuri vegetale maximum 25g/zi, pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de

legume, ciorbe, sosuri, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe, cafea, apă

minerală

- grăsimile animale

- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Acid uric 5-10 ml sînge venos 6 mg%. 2-6mg%.

uree 5-10 ml sînge venos 30,7mg%. 20-40mg%.

Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 0,8 mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 136mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4,3mEq/l 3,8-5,4mEq/l

V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 10 mm/2h 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.

64

Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 42%. B:46±6%,F:41±5%.

Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 13,1g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml

Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 6500/mm³. 4000-8000/mm³.

Timpului de sângerare

şi coagulare

- prin înţeparea pulpei degetului. T.S. =2minute,

T.C. = 4minute.

T.S. =1-3 minute, T.C. = 5-10

minute.

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

19.01.2013 Radiografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică

pacientei în ce constă tehnica

Se acordă îngrijirile impuse de starea

generală a pacientei şi de afecţiunea

pentru care este spitalizat

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

19.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

65

20.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

21.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

22.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

23.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

66

24.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

25.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

67

3.1. CAZUL NR.3

Date fixe:

Nume: W.

Prenume: L.

Naţionalitatea: Rusă

Sex: Feminin

Religia: Catolic

Vârsta: 51 ani

Greutate: 53 kg

Înălţime: 166 cm

Grupa sanguină: BIII. Rh negativ

Date variabile:

Domiciliu Vaslui

Data internării: 15.03.2013

Data externării: 26.03.2013

Diagnostic medical la internare: Fractură de femur stâng.

Antecedente heredocolaterale: fără importanţă

Antecedente personale: ulcer duodenal,

Istoricul bolii: Din discuţiile purtate cu pacientul reiese că în dimineaţa zilei de 15. 03.2013, a

avut loc un accident rutier în urma căruia pacienta este adusă în secţia de ortopedie cu

diagnosticul de fractură de femur membrul stâng, unde se decide internarea sa şi efectuarea

tratamentului chirurgical care constă în susţinerea osului cu proteză Clovee.

Manifestări de dependenţă: durere, stare generală alterată, constipaţie, insomnie, inapetenţă,

incapacitatea a de a-şi asigura îngrijiri igienice, lipsa de cunoştinţe, incapacitate de a se îmbraca

şi dezbrăca,

Problemele pacientului: alterarea confortului fizic, alterarea stării generale, risc de complicaţii,

alterarea alimentaţiei, dereglări de tranzit intestinal, tulburări ale ritmului somnului, deficit de

autoîngrijire, mobilitate fizică alterată, incapacitate de a se îmbraca şi dezbrăca, deficit de

cunoştinţe despre boală.

68

Plan de îngrijire cazul nr.3

NEVOIA

DEFICITARĂ

DIAGNOSTIC DE

ÎNGRIJIRE

OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

Nevoia de a evita

pericolele

Alterarea confortului fizic si

psihic din cauza durerii la

nivelul coapsei drepte.

Diminuarea durerii. Administrează medicaţia antialgică

prescrisă de medic: Algocalmin si

Diclofenac

Durerea scade în

intensitate după

administrarea

antialgicelor.

Nevoia de a evita

pericolele

Alterarea stării generale

determinata de accidentul

suferit.

Pacienta să prezinte o

stare de bine fizic şi

psihic

-informez pacienta despre intervenţia

chirurgicală pentru osteosinteză cu tijă

Kuntscher;

-obţin consimţămîntul pacientei

-asigur o alimentaţie usor digerabilă

-asigur o igienă riguroasă a

tegumentelor;

-educ bolnavul să întrerupă

alimentaţia cu 12 ore înaintea

intervenţiei;

-efectuez clisma evacuatorie

-conduc bolnava la sala de intervenţii

-postoperator monitorizez funcţiile

vitale

Stare generală stabilă

Funcţii vitale:

R=16 / min

P= 70/ min

TA=130/75 mmhg

T= 36,9 grade C

Diureză= 1500 ml

69

- aşez pacientul în pat, decubit dorsal

Nevoia de a evita

pericolele

Risc de complicaţii prevenirea

complicaţiilor, escare,

tromboze de decubit,

- supraveghez pacienta

- schimb pozitia pacientei în pat la

fiecare 2 ore

- mobilizez pacienta

- monitorizez funcţiile vitale

- administrez medicatia recomandat

de medic: perfuzie glucoza 5%

Pacienta nu prezintă

complicaţii

postoperatorii

R=17 / min

P= 72/ min

TA=125/60 mmhg

T= 36,7 grade C

Diureză= 1600 ml

Nevoia de a bea şi

mânca

Alterarea alimentaţiei din

cauza intervenţei chirurgicale

manifestată prin inapetenţă

Pacienta să respecte

regimul alimentar impus

-am educat pacienta să consume un

regim hiposodat, hipolipidic,

normoglucidic;

-am recomandat un regim alimentar cu

nivelul caloric ridicat iar ratia lipidica

nu va depasi 35% din aportul caloric;

-ratia alimentara se împarte in 4-5

gustări mici /zi , consumate fără graba

-am îndrumat pacienta de a consuma

mai multe legume si fructe proaspete

sau congelate ;

-am aranjat estetic masa si

alimentelor pentru stimularea

-pacienta a înteles

importanţa regimului şi

colaborează cu echipa

de îngrijire cu privire la

alimentaţia

corespunzătoare;

R=16 / min

P= 75/ min

TA=130/65 mmhg

T= 36,8 grade C

Diureză= 1800 ml

70

apetitului ;

Nevoia de a elimina Dereglări de tranzit intestinal,

datorită imobilizării manifestat

prin constipaţie

Pacienta să prezinte

scaun normal.

- administrez medicaţia laxativă

prescrisă de medic

- îmbogăţirea alimentaţiei cu

fructe,legume crude, lapte, sucuri

dulci şi alte alimente stimulatoare ale

tranzitului şi peristaltismului

intestinal, pentru corectarea

eliminărilor.

Pacienta prezintă

tranzit intestinal

fiziologic

Nevoia de a dormi şi

odihni

Tulburări ale ritmului

somnului determinate de

spitalizarea manifestat prin

insomnie

Pacienta să fie capabilă

să doarma în timpul

noptii , având un somn

linistitor si odihnitor.

- se identifică factorii care au

declanşat starea de anxietate: frica de

a nu se mişca vicios în timpul

somnului

- se aeriseşte salonul

- se aşează într-o poziţie comodă.

- la indicaţia medicului se

administrează un sedativ înainte de

culcare.

Se trezeşte spontan, dar

adoarme imediat ce se

asigură că nu se află

într-o postură vicioasă

pentru fractură.

Nevoia de a fi curat,

îngrijit, de a proteja

tegumentele şi

mucoasele

Deficit de autoîngrijire

determinat de starea de boală

manifestat prin incapacitatea

de a-şi asigura îngrijiri

Asigurarea autonomiei

în realizarea măsurilor

de igienă personală.

- i se asigură intimitate

- i se efectuează toaleta la pat pe

regiuni

- este încurajată şi i se apreciază

Colaborează şi face

eforturi pentru a ajuta

infirmiera la efectuarea

toaletei.

71

igienice. fiecare efort depus pentru a-şi reduce

gradul de dependenţă.

Nevoia de a evita

pericolele

Anxietate Pacienta să prezinte o

stare de bine psihic

-am asigurat un climat confortabil in

salon;

-facilitez vizitele cercului de prieteni

ai pacientei fara a o obosi prea mult.

- la indicaţia medicului administrez

Diazepam 1 cp inainte de culcare

-in urma discutiilor,

pacienta este activä,

are o stare de bine

psihic;

R=17 / min

P= 80/ min

TA=120/70 mmhg

T= 36,7Diureza= 1700 ml

Nevoia de a învăţa cum

să işi păstreze sănătatea

Deficit de cunoştinţe despre

boală

Pacienta să cunoască

date despre boală

-am incurajat pacienta sa-si exprime

temerile;

-am oferit informatii despre boala si

tratament;

-am facilitat contactul cu familia

-am facilitat contactul cu echipa

medicala.

-pacienta este receptiva

la informaţiile oferite.

R=16 / min

P= 75 / min

TA=120/70 mmhg

T= 36,7Diureza= 1500 ml

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

72

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

15.03.2013 140/75 mmhg 70 b/min 16/min 36,5 C 1600 ml/24h normal

16.03.2013 135/70 mmhg 72 b/min 18/min 36,6 C 1700 ml/24h normal

17.03.2013 130/60 mmhg 75 b/min 16/min 36,4 C 1600 ml/24h normal

18.03.2013 135/70 mmhg 70 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h normal

19.03.2013 130/75 mmhg 74 b/min 16/min 36,4 C 1600 ml/24h normal

20.03.2013 130/80 mmhg 70 b/min 16/min 36,5 C 1700 ml/24h normal

21.03.2013 130/70 mmhg 70 b/min 16/min 36,6 C 1600 ml/24h normal

22.03.2013 130/75 mmhg 70 b/min 16/min 36,4 C 1500 ml/24h normal

23.03.2013 135/70 mmhg 70 b/min 18/min 36,5 C 1600 ml/24h normal

24.03.2013 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,6 C 1500 ml/24h normal

25.03.2013 130/70 mmhg 70 b/min 17/min 36,5 C 1600 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVEI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

19.01-1.02.2013 - lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, la ouă

pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de legume, ciorbe, sosuri, legume,

fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe.,

- grăsimile animale

- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase

73

20.01.2013 - se întrerupe alimentaţia

21.01.2013 - lichide neîndulcite - alimente solide, grase,

22.01. 2013 iaurt, branză de vaci, carne fiartă sau friptă - grăsimile animale,

- carne de porc, vită, raţă,

23-25.01.2013 lapte smîntănit, carne de pasăre slabă fără piele, vacă/viţel slab, şuncă/peşte slab, ouă,

uleiuri vegetale maximum 25g/zi, pîine intermediară de o zi, griş, orez, porumb, supe de

legume, ciorbe,bulion de carne, sosuri, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe,

cafea, apă minerală

- grăsimile animale

- apă minerală,- cafea- băuturi alcoolice- băuturi energizante- băuturi carbogazoase

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,53 mg%. 2-6mg%.

uree 5-10 ml sînge venos 30,4mg%. 20-40mg%.

Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,1mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 139mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4,5mEq/l 3,8-5,4mEq/l

V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 5 mm/1h 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.

Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 41%. B:46±6%,F:41±5%.

74

Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 15,0g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml

Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 6500/mm³. 4000-8000/mm³.

Timpului de sângerare

şi coagulare

- prin înţeparea pulpei degetului. T.S. =2minute,

T.C. = 5minute.

T.S. =1-3 minute, T.C. = 5-10

minute.

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

19.03.2013 Radiografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică

pacientului în ce constă tehnica

Se acordă îngrijirile impuse de starea

generală a pacientului şi de

afecţiunea pentru care este spitalizat

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

1.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

2.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

3f

1 tb

75

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

3.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

4.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

5.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

76

6.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

Glucoză 5%

Soluţie de Na Cl 0,9%

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

250 ml i.v. 30 pic/min

250m l i.v. 10 pic/ min

7-10.01.2013 Algocalmin

Diclofenac

Fragmin

Diazepam

3f

1 tb

5000 u.i. 1f

1 cp

77

CAPITOLUL IV.

CONCLUZII

4.1. Concluzii generale

1. Fractura femurală reprezintă un traumatism major în care trebuie totdeauna luată

în calcul şi posibilitatea existenţei unor leziuni asociate.

2. Deşi este consecinţa unor traumatisme puternice, de înaltă energie, fracturile de

femur deschise grav au o incidenţă mult mai mică decât în cazul altor segmente (gambă, picior).

3. Chiar dacă este o leziune izolată, fractura de femur este o leziune importantă,

gravă, generând de multe ori starea de şoc (şoc hemoragic şi şoc traumatic).

4. Tratamentul de elecţie în cazul fracturilor de femur este chirurgical. Tratamentul

ortopedic este rezervat cazurilor cu totul excepţionale.

5. Alegerea tipului de osteosinteză care se adaptează cel mai bine particularităţilor

specifice cazului (vârstă, starea generală, sediul şi orientarea traiectului de fractură, gradul de

cooperare a pacientului) are o importanţă covârşitoare în evoluţia ulterioară a fracturii.

6. Osteosinteza cu tijă rigidă cu zăvorâre (statică sau dinamică) pe focar închis cu

alezaj (Grosse) este soluţia tehnică ideală în cazul fracturii diafizare de femur.

7. Tratamentul chirurgical al fracturii de femur trebuie efectuat într-o clinică cu

dotare corespunzătoare şi de către o echipă antrenată şi cu experienţă, capabilă să rezolve nu

doar fractura în sine ci orice complicaţie imediată sau tardivă care poate surveni.

8. Fractura femurală se poate întâlni la orice vârstă şi cel mai frecvent se produce

prin accidente.

9. Rolul asistentei medicale trebuie sa fie aceea de a promova, păstra sănătatea, a

preveni îmbolnavirile, a educa individul bolnav şi întreaga populaţie.

10. Important pentru fractura femurală la fel ca şi la alte fracturi este mobilizarea

precoce postoperatorie pentru evitarea emboliilor trombotice.

11. Rolul cadrelor medii este acela de a ajuta pacientul şi a-i acorda îngrijiri pe

perioada imobilizării, precum şi în educaţia pacientului cu privire la starea sa.

78

BIBLIOGRAFIE

1. Baciu Cl.C. – Aparatul locomotor, Ed.MedicaIă, 1981

2. Baciu Cl.C. - Chirurgia si protezarea aparatului locomotor, Ed. Medicală,

Bucureşti, 1986

3. Bray T. r. - Technicques in Facture Fixation, Gower Medical Publishing, NeW

York, London, 1993

4. Dee R. - Principes of Orthophaedic Practice, McGrow-Hlll, New York, Second

Edition, 1997

5. Farrel Jane - Illustrated Guide to Orthopaedic Nursing. Lippincott Comp&ny,

Third Edition, 1986

6. Gorun N., Traiannescu O. - Fractura deschisă, Ed.MedicaIă, Bucureşti, 1979

7. Kempts 1. - La fIxation d'une fracture doit-elle etre elastique? Symposium - Rev.

de Chir.Orthop., Paris, 1983, 69, 5,335-380

8. Miller M.D. - Review of Orthopaedics, W.B.Saunders Company, Philadelphia,

London, Toronto, 1996

9. Il. Muller M.E., AlIgower M. - Manual of Internal Fixation, SpringerVerlag, 1992

10. Niculescu C.Th., Lascu M. - Anatomia funcţională. Vasele şi nervii membrelor,

Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 1994

11. Orenga P. - Principes de biomecanique appliques aux fractures, EMC, Paris,

Appareillocomoteur, 14301 A30, 11-1980

12. Papilian V. - Anatomia omului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974,

vol.l Aparatullocomotor

13. Pidhorz L., Moreau P. -- Fracture de la diaphyse femorale de l'adult. EMC, Paris,

Appareillocomoteur, 14078 AlO, 2-1983

14. Popescu M. - Stabilizarea focarului în fractura deschisă de tibie, Teză doctorat,

Bucureşti, 1996

15. Rockwood Ch.A., Green D.P. - Fractures in Adults, Lippincott-Raven,

Philadelphia, 1996, vol.2

16. Skinner H.B. - Current Diagnosis and Treatment in Orthopaedics, Prentice- HalI

International Inc., 1995

79