Fotbal curs de_baza

48

description

 

Transcript of Fotbal curs de_baza

Page 1: Fotbal curs de_baza
Page 2: Fotbal curs de_baza

5

Prefaţă

Prezenta lucrare se adresează în primul rând studenţilor de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti, care urmează cursul de bază la disciplina Fotbal, inclusiv celor care urmează formele de învăţământ fără frecvenţă şi deschis la distanţă. Prin urmare, lucrarea este structurată conform programei de învăţământ, constituind un material didactic util din punct de vedere teoretic şi practic.

Lucrarea are drept scop principal descrierea noţiu-nilor cel mai des întâlnite legate de tehnica, tactica, regulamentul jocului de fotbal, precum şi prezentarea unor aspecte legate de predarea fotbalului în şcoală.

Am căutat să sintetizăm un vast material docu-mentar care să poată fi utilizat cu succes de către viitorii profesori de educaţie fizică şi antrenori de fotbal, oferindu-le acestora elementele teoretico-metodice nece-sare predării jocului de fotbal.

Lucrarea se adresează, de asemenea, profesorilor şi tehnicienilor angrenaţi în activitatea fotbalistică, precum şi unui public larg, dornic să se familiarizeze cu noţiunile jocului de fotbal. Autorii

Universitatea SPIRU HARET

Page 3: Fotbal curs de_baza

7

CUPRINS

1. GENERALITĂŢI ......................................................................................... 9

1.1. SCURT ISTORIC AL JOCULUI DE FOTBAL ................................................. 10 1.2. CARACTERISTICILE JOCULUI DE FOTBAL ................................................ 11 1.3. FOTBALUL ÎN CADRUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI .......................... 15 1.4. NOŢIUNI DE REGULAMENT ...................................................................... 16

2. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL .......................................................... 20

2.1. GENERALITĂŢI ....................................................................................... 20 2.2. SISTEMATIZAREA TEHNICII JOCULUI DE FOTBAL ..................................... 21 2.3. BIOMECANICA GENERALĂ ŞI METODICA ÎNVĂŢĂRII ................................. 23

2.3.1. Intrarea în posesia mingii ............................................................. 24 A. Preluarea mingii ............................................................................ 24 B. Deposedarea adversarului de minge .............................................. 26

2.3.2. Păstrarea mingii ............................................................................ 28 2.3.3. Transmiterea mingii ...................................................................... 30

A. Lovirea mingii cu piciorul ............................................................. 30 B. Lovirea mingii cu capul ................................................................. 31 C. Aruncarea de la margine ................................................................ 32

2.3.4. Elemente tehnice ale portarului .................................................... 33

3. TACTICA JOCULUI DE FOTBAL .......................................................... 36

3.1. DEFINIŢII ŞI SISTEMATIZARE ................................................................... 36 3.1.1. Principiile tacticii .......................................................................... 36 3.1.2. Fazele atacului şi apărării ............................................................ 37 3.1.3. Formele atacului şi apărării ......................................................... 38 3.1.4. Sistemul de joc ............................................................................... 39 3.1.5. Acţiuni tactice în atac şi apărare .................................................. 40

A. Acţiuni tactice individuale în atac ................................................. 41 B. Acţiuni tactice colective în atac ..................................................... 42 C. Acţiuni tactice individuale în apărare ............................................ 45 D. Acţiuni tactice colective în apărare ............................................... 46

Universitatea SPIRU HARET

Page 4: Fotbal curs de_baza

8

E. Tactici speciale .............................................................................. 47 F. Momente fixe de joc ...................................................................... 47 G. Tactica portarului .......................................................................... 48

4. FOTBALUL ÎN ŞCOALĂ .......................................................................... 48

4.1. FOTBALUL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ................................................... 49 4.2. FOTBALUL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL ŞI LICEAL ............................ 49

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................... 51

Universitatea SPIRU HARET

Page 5: Fotbal curs de_baza

9

1. GENERALITĂŢI Fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai mare

popularitate pe mapamond, a parcurs de la apariţia lui şi până astăzi o lungă perioadă de dezvoltare şi progres. Evoluţia continuă, rapidă şi spectaculoasă a performanţelor sportive determină o serie întreagă de schimbări, începând de la tehnica de joc şi până la cele mai diferite aspecte de ordin metodic, teoretic, psihologic. Fotbalul de astăzi este mult mai complex decât cel din trecut, vorbindu-se de fotbalul total.

Dacă ţinem seama de faptul că jocul actual a devenit faţă de trecut mult mai dinamic, jucătorii fiind obligaţi să alerge în permanenţă executând numeroase schimbări de ritm, că lupta a devenit mai aprigă şi necesită un mai mare consum de energie, că sunt necesare procedee tehnice şi tactice cât mai perfecţionate şi o gândire tactică cât mai complexă, toate acestea ne pot da o imagine de ansamblu despre numeroasele calităţi necesare jucătorului de valoare şi despre solicitările foarte mari la care este supus acesta în decursul unui an competiţional. Pentru ca fotbalistul să facă faţă acestor solicitări, trebuie să posede un bagaj serios de calităţi motrice, o pregătire tehnică şi tactică, o puternică stabilitate psihică.

Pornind de la modelul fotbalistului de înaltă clasă şi mai ales de la tendinţele şi caracteristicile jocului de fotbal de pe mapamond, putem desprinde multitudinea şi complexitatea aspectelor pe care trebuie să le aibă în vedere antrenorul/profesorul de fotbal, în procesul pregătirii. Jocul de fotbal actual solicită în mare măsură factorul fizic, determinat de conţinutul efortului depus, de angajamentul fizic al fotbalistului pe parcursul celor 90 sau chiar 120 de minute de joc. Aşadar, jocul în tempo modern pretinde de la jucătorul de mare performanţă un nivel ridicat al vitezei, forţei, rezistenţei, stabilităţii psihice, lipsurile în această privinţă neputând fi compensate prin nici un fel de combinaţii tactice sau de perfecţiune tehnică.

Universitatea SPIRU HARET

Page 6: Fotbal curs de_baza

10

Jocul modern impune jucătorilor să acţioneze eficient (atât în atac cât şi în apărare), pentru rezolvarea sarcinilor de joc, în vederea realizării superiorităţii asupra adversarilor şi mai puţin pentru spectacolul fotbalistic. Fotbalul modern se desfăşoară în condiţii de solicitare mare şi inegală. El se caracterizează prin eforturi de intensitate variată, prin lipsa mişcărilor ciclice şi prin marea varietate a mişcărilor executate în condiţii de adversitate.

Fotbalul este un joc sportiv de echipă, cei 11 componenţi ai unei echipe participând la desfăşurarea jocului şi valorificând la maximum capacităţile fizice, tehnice, tactice şi psihice, în vederea creării unor situaţii favorabile de a înscrie golul.

În timpul jocului, fiecare din cele două echipe se află alternativ în atac sau apărare. Echipa aflată în atac (prin jucătorul care posedă mingea şi prin coechipieri, care îl sprijină în acţiunile sale) încearcă prin acţiuni tehnico-tactice individuale şi colective să valorifice posesia mingii, iar echipa aflată în defensivă luptă pentru intrarea în posesia mingii şi apărarea propriei porţi. Intrarea în posesia mingii, constituie deci momentul trecerii unei echipe din apărare în atac, iar pierderea mingii implică trecerea echipei din atac în apărare.

1.1. Scurt istoric al jocului de fotbal Din descrierile care ne-au parvenit de la popoarele antice, putem

constata că încă din antichitate se cunoştea jocul cu mingea, sub diferitele sale denumiri: tsu-khu (China), kemari (Japonia), sphera episkiros (Grecia), harpastum (Imperiul Roman).

În Evul Mediu, o amploare deosebită cunosc jocurile cu mingea desfăşurate de către italieni (giuocco del calcio) şi francezi (la soule), aceştia preluând şi dezvoltând jocurile cu mingea, jocuri ce se apropie din multe puncte de vedere de jocul de fotbal.

Toate aceste jocuri cu mingea constituie însă doar nişte premise pentru apariţia adevăratului joc de fotbal, care îşi are originile în Anglia. Primele încercări de organizare ale jocului de fotbal-rugby au fost efectuate în anul 1857 de către Thomas Hughes, care a publicat prima carte cu reguli ale acestui joc, care se practica cu mâna şi piciorul. Şase ani mai târziu are loc despărţirea acestui joc în alte două jocuri: fotbal-rugby şi fotbal asociaţie.

Primele jocuri de fotbal se organizează în anul 1866, iar din anul 1871 s-au desfăşurat cu regularitate competiţii oficiale.

Universitatea SPIRU HARET

Page 7: Fotbal curs de_baza

11

În anul 1881, în jocul de fotbal îşi face apariţia oficial arbitrul, iar în anul 1885 se legiferează profesionismul.

În 1999 se înfiinţează Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (F.I.F.A.), organism la care astăzi sunt afiliate numeroase federaţii naţionale de pe întregul mapamond.

Federaţia Română de Fotbal (F.R.F.) a fost înfiinţată în anul 1930, sub tutela căreia echipa naţională de fotbal a României participând la numeroase competiţii internaţionale (C.M., C.E., J.O.), de multe ori a adus satisfacţii întregii naţiuni, prin jocurile prestate şi rezultatele înregistrate.

Nu exagerăm dacă spunem că fotbalul a devenit cel mai popular şi cel mai răspândit dintre toate sporturile practicate în întreaga lume, milioane de oameni din toate colţurile lumii fiind captaţi de jocul de fotbal; fotbalul este un adevărat fenomen de masă, amplificat la scară mondială.

Răspândirea şi popularizarea fotbalului rezidă, fără îndoială, în deosebita atractivitate, care i-a conferit forţa necesară spre a rezista de-a lungul timpului. Astăzi nu există regiune de pe glob în care fotbalul să nu fie învăţat, cunoscut şi practicat cu pasiune.

1.2. Caracteristicile jocului de fotbal

Fotbalul este, fără discuţie, cel mai popular, iubit şi răspândit joc

sportiv. Atracţia către fotbal este determinată de existenţa unor trăsături şi caracteristici proprii, care îl fac să aibă ceva în plus, ceva specific faţă de celelalte discipline sportive. Milioane de tineri sunt angrenaţi în practicarea lui organizată (baza de masă a performanţei, performanţă şi mare performanţă) şi cu caracter de odihnă activă şi recreere (agrement sportiv).

Dinamismul şi rapiditatea acţiunilor de joc, mişcarea perma-nentă a jucătorilor, trecerile rapide din apărare în atac şi invers, capacitatea mărită de manevrare a balonului prin elementele tehnico-tactice de o mare fineţe şi eficienţă efectuate în mare viteză, sunt doar câteva dintre caracteristicile şi totodată imperativele fotbalului actual pe arena internaţională.

Caracteristicile efortului fizic Alergarea cu mingea, necesitatea de a ajunge adversarul care a

scăpat singur spre poartă, de a fi primul la minge, demarcajul surprinzător în atac, anticiparea fazelor de joc, alegerea soluţiei

Universitatea SPIRU HARET

Page 8: Fotbal curs de_baza

12

optime, toate acestea efectuate în condiţii de criză de timp şi spaţiu, sunt aspecte ale jocului care impun indici sporiţi de dezvoltare a calităţilor motrice la fotbalişti.

Sintetizând caracteristicile şi dificultăţile efortului fizic impuse de joc sau de programul competiţional, putem desprinde următoarele:

- jocul cu durată mare (90 minute, uneori chiar 120), terenul de dimensiuni foarte mari (aproximativ 50x100 m), condiţiile atmosferice variate solicită organismul fotbaliştilor mult mai intens decât în alte jocuri sportive, aceştia parcurgând pe durata unei partide, cu diferite intensităţi, distanţe de 10-12 km;

- efortul depus de fotbalişti pe durata unei partide se încadrează în categoria eforturilor mari şi foarte mari, alternând perioade de efort aerob cu perioade de efort anaerob;

- complexitatea efortului rezidă şi din caracteristica manevrării mingii cu piciorul, membrele inferioare fiind solicitate atât pentru susţinere, cât şi pentru execuţia procedeelor tehnice cu mingea;

- competiţiile se desfăşoară pe o perioadă lungă de timp (toamna turul, primăvara returul), acest fapt impunând şi aspectul bianual al formei sportive;

- meciurile se desfăşoară ritmic, la intervale de o săptămână, impunând astfel o solicitare şi o pregătire ritmică pe cicluri săptămânale.

Astfel, procesul instructiv-educativ trebuie bine organizat, iar alegerea metodelor şi mijloacelor de realizare trebuie făcută cu seriozitate, în caz contrar putându-se ajunge la accidente, oboseală, supraantrenament sau plafonare.

Caracteristicile tehnicii - multilateralitatea tehnicii – în fotbalul modern toţi jucătorii

trebuie să cunoască o gamă largă de procedee tehnice (specifice postului său, dar şi altor posturi, de ex.: jocul portarului );

- folosirea piciorului şi uneori a capului pentru manevrarea mingii şi marcarea golului;

- accesibilitate pentru copii şi începători, concretizată în reducerea suprafeţelor de joc şi a numărului de jucători, regulament simplificat, minge mai mică şi mai uşoară;

- dinamismul tehnicii. Ingeniozitatea, spontaneitatea, inteligenţa şi talentul unor jucători de excepţie determină apariţia unor noi procedee tehnice, prin impunerea stilului personal;

- necesitatea începerii pregătirii timpurii. Atragerea, selecţia şi pregătirea generală a copiilor la o vârstă fragedă, permit însuşirea unui număr mai mare de procedee tehnice.

Universitatea SPIRU HARET

Page 9: Fotbal curs de_baza

13

- învăţarea absolut corectă a tehnicii de bază. Vârsta copilăriei favorizează însuşirea mai temeinică a procedeelor tehnice, precum şi corectarea celor greşit însuşite, caracteristică ce se pierde mai târziu;

- procesul de pregătire are loc în condiţii diverse climaterice şi de stare a terenului, conform situaţiilor concrete în care se desfăşoară competiţiile oficiale;

- tehnica jocului de fotbal este precisă, fină şi suplă, în vederea manevrării mingii în criză de spaţiu şi timp. De aici rezidă, în realitate, complexitatea, spectaculozitatea tehnicii folosite în jocul modern;

- dificultatea tehnicii este dată de manevrarea mingii cu ambele picioare, alternativ. Îndemânarea cu care unii jucători folosesc în egală măsură fiecare picior pentru intrarea în posesie, pase sau şuturi spre poartă, se constituie într-un obiectiv şi o sarcină importantă pentru orice antrenor, în pregătirea jucătorului polivalent. Complexitatea tehnicii creşte odată cu apariţia adversarului şi cu creşterea vitezei de deplasare şi execuţie, cu şi fără minge;

- unele dintre procedeele tehnice de bază devin stereotipuri, printr-o pregătire asiduă şi competentă, permiţând jucătorului să privească câmpul de joc şi eliberându-l de urmărirea şi controlul mingii;

- tehnica este spectaculoasă, prin execuţiile de excepţie şi angajamentul în lupta pentru minge.

Caracteristicile tacticii - tactica este raţională, determinată de gândirea tactică.

Pregătirea fiecărei acţiuni, prin anticiparea acesteia, duce la execuţia celor mai eficiente procedee tehnice sau acţiuni tactice. Eficienţa acţiunilor individuale şi colective este determinată de aportul selectiv şi creator al raţiunii;

- tactica este intercondiţionată multiplu, fiind dependentă de valoarea capacităţii motrice generale şi specifice, de nivelul de însuşire a tehnicii, de cunoştinţele teoretice şi de profilul psihologic;

- tactica este elastică. Deşi pentru fiecare meci se adoptă un anumit plan tactic, acesta se poate schimba în funcţie de diferite situaţii care pot interveni pe parcursul meciului (condiţii meteo, valoarea adversarului);

- tactica este evolutivă, determinată de noi tendinţe în plan teoretic şi metodic, de apariţia unor noi procedee tehnice (stilul personal), de modificări ale regulamentului de joc, toate acestea contribuind la evoluţia tacticii.

Universitatea SPIRU HARET

Page 10: Fotbal curs de_baza

14

Caracteristicile cunoştinţelor teoretice În general, cunoştinţele teoretice prezintă caracteristici comune

cu celelalte jocuri sportive. Cunoştinţele teoretice sunt informaţiile din domeniu, care se transmit jucătorilor în cadrul procesului instructiv-educativ, în timpul antrenamentelor sau în cadrul unor şedinţe teoretice. Un rol important îl au noţiunile de regulament (mai ales dacă se lucrează cu copii), biomecanica diferitelor acte motrice.

Caracteristici psihice Pregătirea psihologică vizează ansamblul de factori specifici

care condiţionează performanţa (morali şi volitivi, intelectuali, atitudinali şi caracteriali).

O caracteristică importantă a jocului de fotbal este manevrarea mingii cu piciorul (deoarece precizia nu este aceeaşi ca în cazul execuţiilor cu mâna), fapt care implică, din punct de vedere psihic, unele dificultăţi în exprimarea jucătorilor în teren.

În vederea depăşirii dificultăţilor de adaptare, determinate de condiţiile diverse în care se desfăşoară antrenamentele şi jocurile oficiale şi care influenţează execuţia actelor motrice, este necesară desfăşurarea acestora în toate aceste condiţii climaterice şi de ambianţă.

Procesele psihice superioare, contribuie la dezvoltarea relaţiilor între coechipieri (colaborare, întrajutorare), dezvoltă intuiţia şi anticiparea, gândirea tactică, gândirea creatoare, imaginaţia.

Un rol important în obţinerea succesului îl are afectivitatea (emoţii, sentimente). Randamentul scăzut în competiţie poate fi determinat de încordarea excesivă dinaintea jocului, slaba mobilizare la jocurile considerate mai puţin importante, stări depresive ale jucătorului, oboseala de efort sau ca urmare a unor stări conflictuale interne.

Spectatorii pot constitui un factor important, favorizant sau defavorizant, al evoluţiei echipelor şi jucătorilor aflaţi în teren. În unele cazuri, susţinătorii unei echipe, fie îi încurajează frenetic cerând imposibilul jucătorilor proprii, fie îi descurajează în mod vehement, tocmai atunci când ar trebui să constituie al doisprezecelea jucător, prin sprijinul moral. Antrenorul va trebui deci să aibă în vedere pregătirea jucătorilor şi sub aspectul disciplinei de joc, a comportării civilizate, sportive, faţă de adversari, arbitri şi spectatori.

Mass-media îndeplineşte, de asemenea, un rol foarte important în ceea ce priveşte influenţarea evoluţiei jucătorilor. În general, aceste influenţe sunt pozitive, dar prin prezentarea unor păreri şi comentarii în urma unor meciuri, care nu totdeauna sunt şi reale, mass-media

Universitatea SPIRU HARET

Page 11: Fotbal curs de_baza

15

poate produce repercusiuni negative asupra unui jucător sau a unei întregi echipe, putând declanşa conflicte sau chiar renunţări.

1.3. Fotbalul în cadrul educaţiei fizice şi sportului Obiectul disciplinei sportive fotbal - Studiază conţinutul jocului de fotbal sub aspect fizic, tehnic,

tactic, teoretic, psihologic; - Studiază istoricul, evoluţia şi tendinţele jocului de fotbal modern; - Colaborează cu celelalte discipline sportive, preluând anumite

concepte, metode, mijloace, etc.; - Colaborează cu alte discipline ştiinţifice (igiena sportivă,

fiziologia sportivă, psihologia, pedagogia, sociologia, biomecanica, biochimia, cibernetica, statistica matematică, etc.);

- Studiază regulamentul de joc şi impune interpretarea corectă a acestuia;

- Stabileşte principii, metode şi mijloace pentru îmbunătăţirea performanţelor în jocul de fotbal.

Fotbalul ca mijloc al educaţiei fizice Multiplele valenţe instructive şi educative ale fotbalului au

determinat cuprinderea lui în programa şcolară de educaţie fizică şi în diferitele forme de organizare a activităţii fotbalistice şcolare.

Jocul de fotbal formează deprinderi psihosomatice specifice, simple, accesibile şi atractive, pe fondul unor solicitări fizice şi psihice, cu un deosebit caracter educativ. Din aceste motive, jocul de fotbal este considerat un important mijloc al educaţiei fizice, care rezolvă pozitiv unele din sarcinile acesteia în mediul şcolar.

Introdus în toate formele de învăţământ, datorită calităţilor sale formative şi practicat în mod ştiinţific, contribuie la întărirea sănătăţii, la dezvoltarea multilaterală a capacităţilor psihice şi fizice, la însuşirea unor deprinderi tehnice şi acţiuni tactice necesare practicării fotbalului.

Fotbalul ca disciplină ştiinţifică Fotbalul poate fi considerat disciplină ştiinţifică, deoarece are

obiect de studiu propriu, dispune de noţiuni proprii, operează cu teorii şi metode de cercetare ştiinţifică. Teoria şi metodica antrenamentului sportiv este disciplina teoretică care fundamentează legităţile sportului, din aceasta derivând teorii şi metodici particulare

Universitatea SPIRU HARET

Page 12: Fotbal curs de_baza

16

ale diferitelor discipline sportive, între acestea situându-se şi disciplina fotbal.

În condiţiile evoluţiei jocului de fotbal organizarea şi desfăşu-rarea procesului de selecţie, pregătire şi perfecţionare nu mai este de conceput fără suportul ştiinţific teoretic şi practic. În condiţiile suprasolicitante ale jocului de azi, numai în acest fel se pot evita erorile care pot duce la accidente grave, uneori cu urmări ireversibile.

Fotbalul ca disciplină sportivă Fotbalul apare astăzi drept una dintre cele mai complexe

discipline sportive, angrenând milioane de sportivi şi spectatori, precum şi un număr impresionant de specialişti, teoreticieni, antrenori, cercetători ştiinţifici, medici, biologi, profesori, psihologi.

Ca disciplină sportivă, practicat ca agrement, dar mai ales ca mijloc competiţional, jocul de fotbal a adus României recunoaşterea pe plan mondial. Echipele de club Universitatea Craiova, Steaua, Dinamo au participat în competiţii europene cu rezultate semnifica-tive, Steaua reuşind chiar câştigarea Cupei Campionilor Europeni în anul 1986. De asemenea, echipa naţională a României are o com-portare foarte bună în ultimii ani în competiţiile europene şi mon-diale, iar jucătorii valoroşi sunt prezenţi în numeroase campionate din străinătate.

1.4. Noţiuni de regulament

1. Terenul de joc este de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni

maxime 90/120 m şi minime 45/90 m. Lăţimea liniilor de marcaj şi ale barelor porţilor este de 12 cm. Porţile au dimensiuni de 7,32 m lăţime şi 2,44 m înălţime (Fig. 1).

2. Mingea este de formă sferică, din piele, având circumferinţa de 68-70 cm, greutate de 450 g, la începutul partidei, şi o presiune de 06-1,1 atmosfere.

3. Numărul jucătorilor. Partidele se desfăşoară între două echipe, fiecare având în componenţă cel mult 11 jucători, dintre care unul este portar. Pe foaia de arbitraj se vor mai înscrie cel mult 7 rezerve. Pe parcursul meciului se pot efectua 3 schimbări de jucători. Un joc este regulamentar dacă în fiecare echipă există pe teren cel puţin 7 jucători.

4. Echipamentul jucătorilor cuprinde tricou (de aceeaşi culoare şi uniform pentru jucătorii de câmp şi de altă culoare pentru portar), chiloţi, jambiere, apărători pentru tibie şi încălţăminte.

Universitatea SPIRU HARET

Page 13: Fotbal curs de_baza

17

Fig. 1: Dimensiunile terenului de joc

5. Arbitrul are sarcina de a conduce jocul, conform următoarelor reguli:

a. va veghea la aplicarea regulilor jocului; b. va nota tot ceea ce se întâmplă şi va cronometra timpul de joc; c. va opri jocul pentru orice încălcare a regulilor, va suspenda

sau întrerupe definitiv partida când va considera necesar; d. va arăta cartonaşul galben oricărui jucător care are o

comportare necorespunzătoare sau o atitudine necuviincioasă;

Universitatea SPIRU HARET

Page 14: Fotbal curs de_baza

18

e. va arăta cartonaşul roşu şi va elimina definitiv de pe teren, pe jucătorul care se face vinovat de comportare violentă, de brutalitate, foloseşte cuvinte injurioase sau grosolane sau se face vinovat de o incorectitudine, care are ca urmare un al doilea cartonaş galben;

f. va opri jocul dacă un jucător a fost accidentat grav, urmând ca acesta să fie transportat în afara terenului pentru a se putea relua jocul;

g. va da semnalul de reluare a jocului, după fiecare oprire a sa. 6. Arbitrii asistenţi, în număr de doi, au obligaţia de a semnala: - dacă mingea a ieşit din joc; - echipa care va executa lovitura de colţ, lovitura de poartă

sau aruncarea de la margine; - când a avut loc o greşeală sau un incident în afara câmpului

vizual al arbitrului; - dacă o echipă solicită o înlocuire de jucători. 7. Durata partidei. Partida va avea două reprize a 45 minute

fiecare. Arbitrul poate adăuga fiecărei reprize un timp suplimentar pierdut pe durata reprizei respective. Pauza dintre reprize nu poate depăşi 15 minute.

8. Lovitura de începere - la începutul partidei, după un gol marcat sau după pauza

dintre reprize. Jocul începe la semnalul arbitrului, printr-o lovitură de picior înspre terenul advers, toţi jucătorii trebuind să se afle în propriul teren, iar cei adverşi la cel puţin 9,15 m de minge. Mingea este în joc atunci când a parcurs o distanţă egală cu circumferinţa sa;

- după orice oprire temporară, când mingea nu a depăşit marginile terenului, arbitrul va lăsa mingea să cadă pe sol (mingea de arbitru), pe locul unde aceasta se afla înaintea opririi jocului.

9. Mingea în joc sau afară din joc. Mingea este afară din joc: - când a depăşit în întregime suprafaţa terenului, pe sol sau în aer; - când jocul a fost oprit de arbitru; Mingea este în joc în orice alt moment. 10. Marcarea unui gol. În afară de excepţiile prevăzute de

regulile jocului, un gol va fi considerat marcat când mingea va depăşi în întregime linia de poartă, între stâlpi şi pe sub bara transversală, fără a fi purtată, aruncată sau lovită intenţionat cu mâna sau cu braţul de un jucător al echipei în atac.

11. Jucător afară din joc (Ofsaid). a. Un jucător este în poziţie de ofsaid dacă este mai apropiat de

linia porţii adverse decât mingea, cu următoarele excepţii: - dacă se află în propria jumătate de teren sau

Universitatea SPIRU HARET

Page 15: Fotbal curs de_baza

19

- dacă nu este mai apropiat de linia porţii adverse decât cel puţin doi dintre adversarii săi.

b. A fi în poziţie de ofsaid nu constituie o greşeală în sine. Un jucător va fi sancţionat pentru ofsaid, numai dacă participă activ la joc (influenţând jocul sau un adversar sau obţinând un avantaj din această poziţie);

c. Un jucător nu va fi declarat în ofsaid de către arbitru dacă: - se află numai în poziţie de ofsaid sau - primeşte mingea direct dintr-o lovitură de poartă, o lovitură

de colţ sau aruncare de la margine. 12. Greşeli şi incorectitudini. Un jucător care comite una din

greşelile de mai jos va fi sancţionat cu lovitură liberă directă acordată echipei adverse dacă:

- loveşte sau încearcă să lovească cu piciorul, pune piedică sau sare asupra unui adversar;

- atacă, împinge, loveşte ori încearcă să lovească, să ţină, sau scuipă un adversar;

- joacă mingea cu mâna, în mod voit. Un jucător, care comite una din greşelile de mai jos, va fi

sancţionat cu lovitură liberă indirectă acordată echipei adverse, dacă: - joacă de o manieră considerată periculoasă de către arbitru; - atunci când nu joacă mingea, împiedică înaintarea unui

adversar; - atacă portarul, în afară de cazul când acesta ţine mingea,

jenează un adversar sau este în afara suprafeţei de poartă; - fiind portar şi aflându-se în propria suprafaţă de pedeapsă: ţine

mingea în mâini mai mult de 6 secunde; după ce a dat drumul mingii o prinde din nou, înainte ca aceasta să fi fost jucată de un alt jucător; atinge mingea trimisă în mod voit de un coechipier; întârzie jocul.

Când un jucător execută o lovitură liberă directă sau indirectă, toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la o distanţă de 9,15 m de minge. Mingea va fi în joc după ce va parcurge o distanţă egală cu circumferinţa sa.

Un jucător va fi avertizat şi va primi cartonaş galben dacă: - încalcă cu persistenţă regulile jocului; - dezaprobă, prin vorbe sau gesturi, deciziile arbitrului; - se face vinovat de comportare necuviincioasă. Un jucător va fi eliminat de pe teren şi va primi cartonaş roşu dacă: - se face vinovat de comportare violentă sau brutalitate; - întrebuinţează cuvinte injurioase sau grosolane;

Universitatea SPIRU HARET

Page 16: Fotbal curs de_baza

20

- după ce a primit avertisment, se face din nou vinovat de comportare necuviincioasă.

13. Lovitura de pedeapsă se va executa din punctul de pedeapsă. Cu excepţia executantului şi a portarului advers, toţi jucătorii se vor afla în afara suprafeţei de pedeapsă, la 9,15 m de minge. Portarul se va situa pe linia porţii, între stâlpii acesteia (fără să-şi deplaseze picioarele) până ce lovitura a fost executată. Lovitura de pedeapsă se va repeta, dacă această regulă este încălcată:

- de un jucător al echipei sancţionate, dacă nu s-a marcat gol; - de un jucător al echipei atacante, altul decât executantul,

dacă s-a marcat gol (golul va fi anulat). 14. Aruncarea de la margine se acordă când mingea a depăşit

linia de margine, pe sol sau în aer. Mingea se va repune de un jucător al echipei adverse, cu ambele mâini, prin aruncarea mingii din spate pe deasupra capului. Un gol nu va putea fi marcat dintr-o aruncare de la margine.

15. Lovitura de la poartă se acordă când mingea a depăşit în întregime linia de poartă, pe sol sau în aer, după ce a fost atinsă de un jucător al echipei în atac. Repunerea mingii în joc se va face cu piciorul din suprafaţa de poartă. Mingea va fi în joc după ce a depăşit suprafaţa de pedeapsă.

16. Lovitura de la colţ se acordă când mingea a depăşit în întregime linia de poartă, pe sol sau în aer, după ce a fost atinsă de un jucător al echipei în apărare. Mingea va fi repusă în joc de un jucător al echipei în atac, de la colţul terenului. Din lovitură de la colţ se poate marca direct un gol.

2. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL 2.1. Generalităţi

După specialiştii domeniului, tehnica reprezintă ansamblul de

deprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut, care se desfăşoară după legile activităţii nervoase superioare şi ale biomecanicii, folosite în scopul practicării cu randament maxim a jocului.

Pornind de la această definiţie, putem defini tehnica jocului de fotbal ca fiind ansamblul mijloacelor specifice jocului de fotbal, prin intermediul cărora jucătorii realizează, pe de o parte, acţiunile cu

Universitatea SPIRU HARET

Page 17: Fotbal curs de_baza

21

minge (controlul şi circulaţia acesteia), iar pe de altă parte, manevrele (cu şi fără minge) necesare acţionării şi cooperării eficiente, raţionale, în vederea atingerii scopului urmărit.

Tehnica se compune din elemente şi procedee tehnice. Elementele tehnice reprezintă formele generale motrice cu şi fără minge, specifice jocului de fotbal, printre care amintim: intrarea în posesia mingii, păstrarea mingii, transmiterea mingii, alergările, schimbările de direcţie, săriturile etc.

Pentru concretizarea şi adaptarea elementelor tehnice la diferite situaţii specifice jocului, se aplică diferite procedee tehnice. Procedeele au o structură generală a mişcării asemănătoare în cadrul elementului respectiv. Prin procedee tehnice se înţelege un complex de mişcări ale segmentelor, executate într-o succesiune raţională în scopul realizării unei acţiuni intervenite în cursul jocului. Ele reprezintă deci modalităţile concrete de realizare a elementelor tehnice, executate după legile activităţii nervoase superioare. Câteva exemple de procedee tehnice: preluarea mingii rostogolite, cu partea internă a labei piciorului; deposedarea de minge prin atac din faţă; lovirea mingii cu interiorul labei piciorului (latul); lovirea mingii cu capul de pe loc, cu un picior înainte.

2.2. Sistematizarea tehnicii jocului de fotbal

Tehnica jocului de fotbal cuprinde următoarele elemente tehnice: 1. Elemente tehnice cu minge: - intrarea în posesia mingii

- preluarea mingii, - deposedarea adversarului de minge;

- păstrarea mingii - protejarea mingii, - conducerea mingii, - mişcarea înşelătoare;

- transmiterea mingii - lovirea mingii cu piciorul, - lovirea mingii cu capul, - aruncarea de la margine.

2. Elemente tehnice fără minge - alergări, schimbări de direcţie, căderi, ridicări, sărituri, opriri. 3. Elemente tehnice ale portarului - poziţia fundamentală, - deplasarea în teren,

Universitatea SPIRU HARET

Page 18: Fotbal curs de_baza

22

- prinderea mingii, - boxarea mingii, - devierea mingii, - blocarea mingii, - repunerea mingii în joc. La rândul lor, aceste elemente tehnice dispun de următoarele

procedee tehnice de aplicare practică: 1. Preluarea mingii - cu partea interioară a labei piciorului, - cu partea exterioară a labei piciorului, - cu şiretul prin amortizare, - cu coapsa prin amortizare, - cu capul prin amortizare, - cu talpa din ricoşare. 2. Deposedarea de minge - prin atac din faţă, - prin atac din lateral, - prin atac din spate. 3. Protejarea mingii - de pe loc, - din mişcare. 4. Conducerea mingii - cu interiorul labei piciorului, - cu exteriorul labei piciorului, - cu şiretul. 5. Mişcarea înşelătoare - cu trunchiul, - cu piciorul, - cu capul (cu privirea). 6. Lovirea mingii cu piciorul - cu interiorul labei piciorului (latul), - cu şiretul interior, - cu şiretul exterior, - cu exteriorul labei piciorului, - cu vârful labei piciorului, - cu călcâiul, - cu genunchiul, - lobarea mingii cu piciorul, - lovirea mingii din demi-volé, - lovirea mingii din volé,

Universitatea SPIRU HARET

Page 19: Fotbal curs de_baza

23

- lovirea mingii din foarfecă. 7. Lovirea mingii cu capul - de pe loc, - din săritură, - din alergare, - din plonjon. 8. Aruncarea mingii de la margine - de pe loc, - cu elan. 9. Elemente tehnice ale jocului portarului: - poziţia fundamentală: înaltă, medie, joasă; - deplasările în teren: porniri, opriri, cu pas adăugat, alergări,

întoarceri, sărituri, căderi, ridicări; - prinderea mingii - venită pe jos, fără plonjon;

- venită la înălţimea genunchiului, fără plonjon; - cu traiectorie înaltă, fără plonjon; - venită pe jos din lateral, cu plonjon; - cu traiectorie înaltă cu plonjon;

- blocarea mingii - boxarea mingii: de pe loc, din săritură, din plonjon – cu o

mână şi cu două mâini; - devierea mingii: de pe loc, din săritură, din plonjon; - repunerea mingii în joc

- cu mâna: prin lansare de jos, prin aruncare pe deasupra umărului, prin lansare laterală, prin rotarea braţului,

- cu piciorul: de pe sol, din demi-volé (drop), din volé. După cum se observă, tehnica dispune de numeroase procedee

de punere în aplicare, varietatea acestora oferind jucătorilor posibilităţi multiple de manifestare în teren în jocul cu şi fără minge.

2.3. Biomecanica generală şi metodica învăţării

Biomecanica se referă la acţiunile pe care le au segmentele

corpului de la începerea execuţiei unui procedeu tehnic şi până la finalizarea sa, la regulile care se impun a fi respectate în vederea realizării unei execuţii eficiente.

În metodica pregătirii tehnice se urmăresc următoarele aspecte: - însuşirea corectă a actului motric care se învaţă;

Universitatea SPIRU HARET

Page 20: Fotbal curs de_baza

24

- execuţia procedeelor tehnice învăţate sub forma structurilor tehnico-tactice;

- execuţia procedeelor tehnice în situaţii diverse; - perfecţionarea procedeelor în condiţii de adversitate. În continuare, vom face o descriere generală a biomecanicii

elementelor tehnice, urmând apoi să exemplificăm prin cele mai reprezentative procedee. La fiecare procedeu vom preciza situaţii în care acestea sunt utilizate, unele greşeli frecvente, indicaţii metodice, precum şi succesiunea metodică pentru învăţare şi perfecţionare.

2.3.1. Intrarea în posesia mingii A. Preluarea mingii Acest element tehnic, executat corect, permite jucătorului să

controleze mingea în vederea unor acţiuni viitoare (pasă, şut la poartă, centrare etc.), fiind indispensabil oricărui jucător de fotbal.

Dintre multitudinea de procedee tehnice de preluare a mingii, am ales pentru prezentare, considerându-le reprezentative, procedeele de preluare a mingii cu partea interioară a labei piciorului (cu latul), şi cu pieptul, asupra cărora ne vom opri în continuare.

Preluarea mingii cu partea interioară a labei piciorului a. Descriere. Mişcarea începe prin adoptarea unei poziţii corecte

faţă de mingea care se îndreaptă către jucător. La preluarea mingii rostogolite, prima mişcare se face pentru luarea poziţiei faţă de minge. Jucătorul se plasează pe direcţia sosirii mingii, piciorul de sprijin (stângul) fiind uşor flexat din genunchi, umărul stâng este poziţionat uşor înainte, braţele uşor ridicate în lateral. Piciorul drept este răsucit din şold, cu axa longitudinală perpendiculară pe direcţia mingii. Contactul cu mingea se face cu latul, fie prin retragerea spre înapoi a piciorului (prin amortizare), fie prin exercitarea unei mişcări din înapoi spre înainte (execuţie mai eficientă, care îi permite jucătorului să continue acţiunea în viteză).

b. Utilizare tactică. Acest procedeu tehnic se execută la schimbarea direcţiei de joc sau în pregătirea finalizării.

c. Greşeli frecvente: - piciorul de sprijin nu este pe direcţia pe care urmează să se

transmită mingea; - contactul cu mingea se face prin mişcări rigide, de multe ori

mingea sărind din piciorul jucătorului.

Universitatea SPIRU HARET

Page 21: Fotbal curs de_baza

25

d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. antrenorul explică şi demonstrează poziţia corectă a corpului

la efectuarea unei preluări, apoi jucătorii exersează această poziţie; 2. câte doi, faţă în faţă, A efectuează o pasă cu latul spre B, care

execută preluarea cu latul, apoi retrimite mingea lui A; 3. câte doi, faţă în faţă, A pasează lui B, acesta execută preluare

şi pasează lui A, care va face preluare şi va retrimite lui B; 4. acelaşi exerciţiu, mingea fiind trimisă lateral stânga-dreapta,

alternativ; 5. pe grupe de câte trei, în formaţie de

triunghi. Jucătorul A pasează lui B, care face preluare cu piciorul drept şi pasează cu stângul spre C, acesta face acelaşi lucru şi pasează lui A (Fig. 2);

6. acelaşi lucru, din deplasare pe lăţimea terenului;

7. jucătorii sunt dispuşi pe două rânduri pentru suveică. Se execută ieşire în întâmpinarea mingii, preluare, pasă la şirul din faţă, urmată de deplasare la urma şirului unde a pasat;

8. câte doi, la distanţă de 15-20 m, faţă în faţă: A pasează lui B (pe jos şi pe sus), acesta efectuează preluare şi retrimite lui A, care va efectua preluare;

9. joc cu temă: la intrarea în posesia mingii se efectuează obligatoriu preluare.

Preluarea mingii cu pieptul prin amortizare a. Descriere. La apropierea mingii, trunchiul este arcuit din şold,

picioarele uşor flexate din genunchi. La contactul cu pieptul jucătorului, acesta amplifică extensia corpului, amortizând astfel viteza mingii. Braţele ţinute în lateral contribuie la echilibru şi la amortizare.

b. Utilizare tactică: - la mingi cu traiectorie înaltă; - schimbarea direcţiei de joc; - la finalizare, pentru pregătirea şutului. c. Greşeala cea mai frecventă: - jucătorul adoptă o poziţie prea rigidă, făcând ca mingea să

ricoşeze la distanţă. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. aruncarea mingii în aer, la 2-3 m, apoi se efectuează

preluare piept;

Universitatea SPIRU HARET

Page 22: Fotbal curs de_baza

26

2. câte doi jucători, A aruncă lui B, acesta execută preluare pe piept, prinde mingea în mână şi o retrimite lui A, care face acelaşi lucru;

3. câte doi, la distanţă de 15-20 m, faţă în faţă: A pasează lui B cu traiectorie înaltă, acesta efectuează preluare pe piept şi retrimite lui A, care va face acelaşi lucru;

4. câte doi, A la cercul de la centrul terenului, B la intersecţia liniei de centru cu cea de margine: A efectuează o lansare pentru B, spre colţul terenului, acesta aleargă după minge, efectuează preluare, centrează pentru A pe linia careului de 16 m, A preia pe piept şi şutează la poartă, apoi se schimbă rolurile (Fig. 3);

5. joc cu temă: la mingile cu traiectorie semiînaltă fundaşii vor efectua preluare pe piept, iar atacanţii vor efectua preluare pe piept şi apoi vor şuta la poartă.

B. Deposedarea adversarului de minge Prin acest element tehnic se urmăreşte intrarea în posesia mingii

prin scoaterea acesteia de la adversar. Trebuie acordată o mare atenţie însuşirii corecte a acestui element, deoarece, mai ales la procedeele prin alunecare, se poate produce foarte uşor fault. Deposedarea se poate efectua din faţă, din lateral sau din spate.

Deposedarea adversarului prin atac din faţă a. Descriere. Acest procedeu de deposedare este cel mai simplu

dintre cele trei. Jucătorul aflat în apărare se apropie de posesorul mingii prin mişcări de tatonare. În momentul efectuării deposedării, apărătorul interpune latul între minge şi apărător, presând cu pieptul asupra adversarului. Greutatea este pe piciorul de sprijin, astfel încât piciorul de atac să poată interveni succesiv, până când mingea este îndepărtată de adversar.

b. Utilizare: - la întârzierea atacului advers, pentru ca jucătorii proprii să se

poată grupa în apărare; - pentru a intra în posesia mingii c. Greşeli frecvente: - apărătorul ia contact cu adversarul înainte să atingă mingea,

producând fault;

Universitatea SPIRU HARET

Page 23: Fotbal curs de_baza

27

- apărătorul are privirea spre adversar şi mişcările acestuia şi nu spre minge, putând fi uşor fentat.

Deposedarea adversarului prin atac din lateral a. Descriere. Acest procedeu este utilizat când apărătorul şi

atacantul se află în luptă directă, corp la corp. Deposedarea se efectuează prin apropierea şi înclinarea corpului spre adversar, piciorul de sprijin este aşezat aproape de minge, iar piciorul de atac încearcă scoaterea mingii din posesia adversarului.

b. Utilizare: - pentru intrarea în posesia mingii; - pentru a temporiza jocul. c. Greşeli: - acţiunea de deposedare este efectuată cu întârziere; - presiunea exercitată prin greutatea corpului asupra

adversarului este prea mare, producând fault. Deposedarea adversarului prin atac din spate (cu alunecare) a. Descriere. Acest procedeu tehnic este utilizat în situaţia în

care atacantul a câştigat teren în faţa apărătorului şi acesta nu mai poate interveni prin alt procedeu. Apărătorul efectuează o alunecare pe piciorul dinspre atacant, iar cu piciorul de atac se încearcă îndepăr-tarea mingii de adversar. Este un procedeu tehnic deosebit de dificil, foarte uşor putând fi produs fault.

b. Utilizare: - la intrarea în posesia mingii; - ca ultimă soluţie la un atac advers; - pe timp ploios. c. Greşeli: - apărătorul produce fault, luând contact cu adversarul şi nu cu

mingea; - nu se apreciază corect momentul atacului la minge. d. Mijloace pentru învăţarea şi consolidarea deposedărilor: 1. faţă în faţă, doi jucători simulează lovirea unei mingi situate

între ei, presând cu umărul unul asupra celuilalt; 2. acelaşi exerciţiu, cu apropiere de minge de la distanţa de 2-3 m; 3. câte doi, umăr la umăr, din alergare uşoară, se exercită presiu-

ne asupra partenerului; 4. din alergare uşoară cu mingea la picior, autopasă de 1-2 m,

urmată de cădere prin alunecare cu lovirea mingii;

Universitatea SPIRU HARET

Page 24: Fotbal curs de_baza

28

5. acelaşi exerciţiu, mingea fiind condusă de un partener; 6. pe două şiruri, la semnal, fiecare încearcă să ajungă primul şi

să intre în posesia mingii situată la 5 m în faţă; 7. acelaşi exerciţiu, mingea fiind transmisă de antrenor; 8. acelaşi exerciţiu, unul din jucători plecând cu 1 m mai în faţă; 9. un jucător cu mingea atacă poarta, celălalt încearcă

deposedarea; 10. joc 1x1, 2x2 pe teren redus. 2.3.2. Păstrarea mingii

Acest element tehnic este utilizat în vederea valorificării posesiei

mingii, evitând totodată pierderea acesteia în favoarea adversarului. Păstrarea mingii se concretizează în protejarea mingii,

conducerea mingii şi mişcarea înşelătoare. Protejarea mingii de pe loc şi din deplasare a. Descriere. Protejarea mingii constă într-o serie de mişcări cu

trunchiul, braţele şi picioarele, în vederea ţinerii adversarului la distanţă, împiedicându-l pe acesta să intre în posesia mingii.

Protejarea mingii pe loc constă în ţinerea mingii sub talpa piciorului, în timp ce corpul se roteşte în jurul piciorului de sprijin, braţele ţinând adversarul la distanţă.

Protejarea mingii din deplasare se efectuează prin conducerea mingii cu piciorul opus direcţiei din care se apropie adversarul, braţul de pe partea adversarului fiind ridicat şi flexat pentru a-l ţine pe acesta la distanţă de minge.

b. Utilizare: - în situaţii de temporizare a jocului; - când posesorul mingii nu are cui transmite mingea; - în pătrunderi individuale spre poarta adversă. c. Greşeli: - executantul este atent mai mult la adversar decât la minge; - corpul are o poziţie prea înaltă. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. Fiecare jucător cu o minge execută rularea mingii cu talpa

piciorului; 2. Acelaşi exerciţiu, cu un adversar semiactiv; 3. Câte doi la o minge, unul conduce mingea, încercând să o

protejeze, celălalt încearcă deposedarea; 4. Joc 1x1, 2x2, pe teren redus.

Universitatea SPIRU HARET

Page 25: Fotbal curs de_baza

29

Conducerea mingii a. Descriere. Conducerea mingii este elementul tehnic prin care

jucătorul cu mingea se deplasează în teren prin lovirea şi împingerea repetată a acesteia. Lovirea mingii se poate realiza cu interiorul sau exteriorul labei piciorului sau cu şiretul, diferenţele dintre cele trei procedee fiind nesemnificative. Mişcarea constă dintr-o alergare naturală, trunchiul este drept, puţin aplecat înainte şi uşor răsucit în direcţia piciorului de sprijin.

b. Utilizare - în scopul depăşirii adversarului. c. Greşeli: - glezna piciorului de lovire a mingii este încordată; - mingea este lovită prea tare sau prea încet. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. conducerea mingii cu şiretul (exteriorul, interiorul labei

piciorului) cu un picior, apoi cu celălalt; 2. suveică cu conducerea mingii până la şirul opus; 3. conducerea mingii cu ambele picioare alternând procedeele de

conducere; 4. conducerea mingii de la centrul terenului spre careul de 16 m,

urmată de şut la poartă. Mişcarea înşelătoare a. Descriere. Mişcarea înşelătoare este elementul tehnic care

permite jucătorului posesor al balonului să depăşească adversarul direct, prin diferite manevre care îl derutează pe acesta. Se poate realiza prin următoarele procedee:

- cu piciorul, prin treceri succesive ale piciorului peste şi pe lângă minge, dând impresia trimiterii mingii în altă direcţie decât cea reală;

- cu trunchiul, prin trecerea centrului de greutate de pe un picior pe celălalt, lăsând impresia unor deplasări reale;

- cu capul (privirea), prin orientarea privirii într-o direcţie şi trimiterea mingii în altă direcţie.

b. Utilizare: - la protejarea mingii; - în depăşirile individuale; - în schimbarea direcţiei de joc. c. Greşeli: - mişcările nu sunt convingătoare; - corpul are o poziţie prea înaltă; - viteza mişcărilor este redusă.

Universitatea SPIRU HARET

Page 26: Fotbal curs de_baza

30

d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. alergare pe tot terenul cu schimbări rapide de direcţie şi

înclinări pe un picior şi pe celălalt; 2. pe perechi, faţă în faţă, încercări de depăşire a partenerului

prin fente executate rapid; 3. conducerea mingii printre jaloane dispuse la 1,5 m; 4. acelaşi lucru executat în cadrul unei suveici; 5. un jucător cu mingea se află la centrul terenului, celălalt la 20 m

de poartă. Primul încearcă depăşirea celuilalt, urmată de şut la poartă; 6. acelaşi lucru cu doi jucători în apărare; 7. joc 1x1, 2x2 pe teren redus; 8. joc cu temă: atacanţii şi mijlocaşii nu pot transmite mingea

unui coechipier înainte de a efectua un dribling. 2.3.3. Transmiterea mingii

A. Lovirea mingii cu piciorul Deşi există o mare diversitate de procedee tehnice de lovire a

mingii cu piciorul, toate acestea au câteva elemente comune, despre care vom vorbi în continuare.

1. Elanul jucătorului, preparator pentru lovire, depinde de distanţa la care se doreşte să se transmită mingea şi de forţa loviturii.

2. Piciorul de sprijin, prin poziţionarea sa (în lateral şi puţin înapoia mingii), asigură direcţia şi traiectoria mingii.

3. Poziţia corpului. Datorită elanului, corpul are o mişcare spre înainte, este uşor aplecat, umerii sunt aduşi înainte. Umerii şi braţele încep o mişcare de pivotare în direcţia piciorului de lovire. Braţul opus piciorului de lovire va ajunge în faţa corpului, ajutând la echilibrare.

4. Piciorul de lovire este îndoit din articulaţia şoldului şi flexat din genunchi. El execută o mişcare de pendulare spre înainte, în momentul loviturii producându-se extensia genunchiului. Pendularea asigură distanţa şi traiectoria execuţiei.

5. Mişcarea braţelor contribuie la efectuarea mişcării de lovire, asigurând totodată echilibrul în momentul lovirii.

Lovirea mingii cu şiretul plin a. Descriere. Alături de caracteristicile generale prezentate

anterior, menţionăm că mingea va fi lovită în mijlocul circumferinţei, cu laba piciorului întinsă şi încordată.

b. Utilizare: - în schimbarea direcţiei de joc;

Universitatea SPIRU HARET

Page 27: Fotbal curs de_baza

31

- în lansarea unui contraatac; - în execuţia şuturilor la poartă. c. Greşeli: - piciorul de sprijin nu este corect poziţionat; - glezna nu este încordată; - trunchiul este înclinat pe spate, mingea având o traiectorie înaltă. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. pase în doi cu lovirea mingii cu şiretul, la distanţă de 6-7 m; 2. suveică simplă cu lovirea mingii cu şiretul; 3. la distanţă de 20-25 m, pase în doi cu preluare; 4. pe perechi, la centrul terenului, unul conduce mingea până la

16-20 m de poartă, unde o opreşte pentru celălalt, care vine în viteză şi şutează la poartă;

5. pe semicercul careului de 16 m se dispun 7 mingi. Pe rând, fiecare jucător şutează toate mingile spre poartă, într-un timp cât mai scurt şi cu o precizie cât mai bună. Câştigă cel care a marcat cele mai multe goluri;

6. joc cu temă: golul marcat prin şut la poartă din afara careului de 16 m este punctat dublu.

B. Lovirea mingii cu capul Ca şi la lovirea mingii cu piciorul, în execuţia acestui element

tehnic se pot distinge mai multe componente care concură la realizarea sa eficientă:

1. Acţiunea capului şi trunchiului este condiţionată de procedeul de lovire a mingii (cu fruntea, cu părţile laterale, cu partea posterioară). Cel mai întâlnit procedeu de lovire este cel cu fruntea, care constă dintr-o mişcare înapoi, urmată de o revenire rapidă spre înainte, în această fază producându-se lovirea mingii.

2. Acţiunea braţelor are rolul de a asigura echilibrul în timpul execuţiei şi, totodată, de a mări forţa de lovire a mingii.

3. Acţiunea picioarelor asigură realizarea elanului şi a bătăii şi, în final, revenirea pe sol.

4. Elanul poate fi de pe loc sau din alergare. 5. Bătaia, în cazul în care lovirea se face cu desprindere de pe

sol, se poate efectua pe un picior sau pe ambele picioare. 6. Aterizarea are loc pe unul sau pe ambele picioare, în funcţie

de săritura realizată, asigurând reechilibrarea corpului după lovitură. În continuare vom exemplifica prin procedeul de lovire a mingii

cu capul din săritură cu bătaie pe un picior, considerând că acesta este cel mai des utilizat.

Universitatea SPIRU HARET

Page 28: Fotbal curs de_baza

32

Lovirea mingii cu capul din săritură cu bătaie pe un picior a. Descriere. Mişcarea începe cu efectuarea elanului. Urmează

apoi bătaia, prin extensia puternică a genunchiului şi gleznei, care asigură desprinderea de pe sol. Trunchiul începe mişcarea de arcuire spre înapoi, urmată de o mişcare energică spre înainte, în momentul maxim al săriturii efectuându-se lovirea mingii cu fruntea. Aterizarea se face pe ambele picioare, prin amortizare.

b. Utilizare: - în respingerea unui atac advers; - în atac la construcţie sau la finalizare. c. Greşeli: - efectuarea săriturii în contra-timp; - lipsă de coordonare în efectuarea mişcărilor. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. jucătorul cu mingea în mână, o aruncă sus, o loveşte cu capul

din săritură şi o prinde din nou; 2. acelaşi exerciţiu din deplasare; 3. lovirea mingii cu capul din săritură, la o minge atârnată; 4. câte doi, faţă în faţă, unul aruncă mingea, celălalt o loveşte cu

capul din săritură. După 10-12 execuţii se schimbă rolurile; 5. la fel ca la exerciţiul precedent, apare însă al treilea jucător,

care se va interpune pasiv în faţa jucătorului care loveşte mingea; 6. joc de pasare a mingii cu mâna, golul marcându-se numai

cu capul; 7. joc cu temă: golurile marcate cu capul din săritură se punc-

tează dublu. C. Aruncarea de la margine a. Descriere. Acest element tehnic intervine în timpul jocului

atunci când mingea a părăsit suprafaţa de joc pe la linia de margine. Execuţia se poate efectua de pe loc sau cu elan, cu un picior înainte sau cu picioarele pe aceeaşi linie. Vom analiza procedeul de aruncare a mingii de la margine de pe loc, cu picioarele pe aceeaşi linie:

1. Priza – mingea se ţine cu ambele mâini, cu degetele pe suprafaţa posterioară.

2. Mâinile au o mişcare dinspre înapoi spre înainte, pe deasupra capului.

3. Trunchiul realizează o extensie, urmată de o flexie rapidă, asigurând elanul aruncării.

4. Picioarele sunt poziţionate pe sol pe aceeaşi linie, uşor depărtate, în afara liniei de margine. Greutatea corpului este uniform repartizată pe ambele picioare.

Universitatea SPIRU HARET

Page 29: Fotbal curs de_baza

33

b. Utilizare: - la aruncarea de la margine; - poate constitui un avantaj, neexistând poziţie de ofsaid; - este singurul procedeu care se execută cu mâna, crescând

astfel precizia execuţiei. c. Greşeli: - mingea este aruncată cu o singură mână; - mâinile acţionează prin lateral; - unul sau ambele picioare sunt ridicate de pe sol. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. pe perechi, fiecare execută aruncare de la margine spre partener; 2. acelaşi exerciţiu, cel care primeşte mingea efectuează preluare

şi apoi retrimite mingea prin aruncare de la margine; 3. joc cu temă: după orice infracţiune, jocul se reia prin aruncare

de la margine. 2.3.4. Elemente tehnice ale portarului

Portarul este singurul jucător care poate utiliza mâinile în

contactul cu mingea, rolul său în echipă fiind esenţial. În ultima perioadă, importanţă deosebită au procedeele tehnice în care portarul utilizează piciorul, datorită schimbărilor de regulament, care nu îi mai permit să prindă mingea trimisă cu piciorul de către un coechipier.

Vom încerca să facem o trecere în revistă a elementelor şi procedeelor tehnice specifice acestui post, urmând ca cele considerate de noi mai semnificative sau mai frecvent utilizate să fie tratate amănunţit.

Prinderea mingii venite la nivelul abdomenului fără plonjon a. Descriere. Primele mişcări efectuate la apropierea mingii

constau în aplecarea uşoară a trunchiului înainte, flexarea genunchilor şi a braţelor, cu palmele spre interior. Contactul cu mingea se face în regiunea abdominală, printr-o retragere a abdomenului, realizând astfel amortizarea forţei şi vitezei mingii. Trenul superior şi braţele acoperă mingea.

b. Utilizare: - pentru repunerea mingii în joc cu rapiditate. c. Greşeli: - abdomenul nu este retras; - palmele nu acoperă mingea suficient.

Universitatea SPIRU HARET

Page 30: Fotbal curs de_baza

34

d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. învăţarea prizei la minge şi obişnuirea cu aceasta; 2. aruncarea şi prinderea mingii la perete; 3. prinderea mingii transmise de un coechipier; 4. prinderea mingii transmise de doi coechipieri, care trimit

mingile alternativ, la intervale reduse. Prinderea mingii venite cu traiectorie înaltă cu plonjon a. Descriere. Plonjonul este un element specific jocului

portarului, constând în desprinderea corpului de pe sol prin forţa membrelor inferioare şi arcuirea energică a trunchiului, spre direcţia de venire a mingii. În timpul zborului, portarul încearcă să respingă sau să prindă mingea, cu o mână sau cu ambele, în funcţie de situaţie. Aterizarea se face pe partea laterală a trunchiului corespunzătoare direcţiei în care s-a efectuat plonjonul.

b. Utilizare: - pentru siguranţa apărării porţii; - la mingile care nu pot fi oprite prin alt procedeu. c. Greşeli: - plonjonul este efectuat în direcţia barelor; - extensia membrelor inferioare nu este suficient de puternică. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. căderi şi ridicări de la sol, de pe loc şi din deplasare; 2. câte doi, faţă în faţă, din aşezat: aruncarea mingii în lateral, cu

prinderea acesteia prin cădere laterală; 3. prinderea mingii din plonjon peste un obstacol; 4. concurs între portari aflaţi în două porţi, faţă în faţă. Câştigă

cel care a primit mai puţine goluri; 5. prinderea mingii transmise de doi coechipieri, care trimit

mingile alternativ, la intervale reduse. Blocarea mingii venite pe jos a. Descriere. Acest procedeu tehnic este executat de portar mai

ales în condiţiile luptei unu contra unu cu un atacant advers în interiorul careului propriu.

Acţiunea constă în căderea corpului pe partea laterală, contactul cu solul fiind luat, în ordine, cu gleznele, gambele, şoldul, trunchiul şi braţele.

b. Utilizare: - ultima soluţie în faţa unui atacant advers scăpat spre poartă; - micşorează unghiul de atac al adversarului.

Universitatea SPIRU HARET

Page 31: Fotbal curs de_baza

35

c. Greşeli: - contactul cu mingea se face cu altă parte a corpului decât palmele; - aprecierea greşită a acţiunilor atacantului. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. căderi şi ridicări de la sol, de pe loc şi din deplasare; 2. blocarea mingii trimise pe jos de un coechipier; 3. un jucător atacă poarta, portarul iese în întâmpinare şi execută

blocarea mingii. La început, atacantul este semiactiv, apoi devine activ. 4. joc cu temă: atacanţii efectuează pătrunderi spre poartă, iar

portarul încearcă blocarea acestora. Boxarea mingii cu două mâini din săritură a. Descriere. Acest procedeu se utilizează în cazul unor mingi

înalte sau dificile pentru a putea fi reţinute. Bătaia se face pe un picior, trunchiul se arcuieşte, braţele se

ridică deasupra capului, cu pumnii strânşi şi apropiaţi. b. Utilizare: - la lovituri libere din apropierea careului, la cornere, aruncări

de la margine - la mingile dificile c. Greşeli: - pumnii nu sunt suficient de încordaţi - se apreciază greşit traiectoria mingii d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. Portarul ţine mingea într-o mână şi o loveşte cu cealaltă. 2. Boxarea unei mingi suspendate. 3. Boxarea unei mingi trimise de un coechipier din centrare. 4. Boxarea mingilor centrate alternativ de pe partea stângă şi

dreaptă a terenului. Repunerea mingii în joc cu mâna prin lansare laterală a. Descriere. Se execută un pas înainte cu piciorul opus mâinii

care efectuează lansarea. Braţul care execută aruncarea se duce spre înapoi prin lateral, trunchiul răsucindu-se pe partea braţului de aruncare. Urmează o răsucire în sens invers, cu o uşoară aplecare înainte, urmată de eliberarea mingii, în faţa trunchiului. Braţul opus ajută la echilibrare.

b. Utilizare: - la declanşarea rapidă a unui contraatac; - la transmiterea mingii la distanţe mari.

Universitatea SPIRU HARET

Page 32: Fotbal curs de_baza

36

c. Greşeli: - mingea nu este eliberată la momentul oportun; - lipsa coordonării între segmentele corpului. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. efectuarea mişcării de lansare fără eliberarea mingii din mână. 2. lansări alternative între doi portari, la distanţă de 10-15 m. 3. doi jucători centrează alternativ de pe părţile laterale ale

terenului, portarul prinde mingea şi retrimite prin lansare laterală. 4. joc cu temă: la prinderea mingii, portarul va pune echipa pe

contraatac prin lansare laterală.

3. TACTICA JOCULUI DE FOTBAL 3.1. Definiţii şi sistematizare

Tactica jocului de fotbal cuprinde totalitatea acţiunilor

individuale şi colective, organizate şi coordonate unitar şi raţional, desfăşurate în apărare şi în atac, în limitele regulamentului de joc şi ale eticii sportive, valorificând calităţile jucătorilor proprii, precum şi lipsurile din pregătirea adversarilor, în vederea obţinerii victoriei.

Tabloul sistematizării tacticii cuprinde elementele componente, pe faze, forme, sisteme şi mijloace de realizare, bazate pe respectarea principiilor tacticii.

3.1.1. Principiile tacticii

Principiile tacticii reprezintă legi, cerinţe şi reguli, după care

jucătorii şi echipele îşi dirijează şi coordonează acţiunile individuale şi colective în cadrul jocului. Deosebim principii generale (comune fazei atacului şi apărării) şi principii speciale (specifice fiecărei faze de joc).

A. Principii generale: − trecerea rapidă din apărare în atac şi din atac în apărare; − concentrarea atenţiei jucătorilor pe toată durata jocului; − reducerea numărului de greşeli tehnico-tactice; − efectuarea acţiunilor în timp util şi eficient; − anticiparea acţiunilor proprii, ale coechipierilor şi ale

adversarilor; − acordarea sprijinului reciproc în atac şi apărare;

Universitatea SPIRU HARET

Page 33: Fotbal curs de_baza

37

− preocuparea pentru realizarea superiorităţii numerice; − colaborarea eficientă între compartimente şi linii de jucători; − preocuparea pentru jocul total (participare la ambele faze

ale jocului). B. Principiile speciale pentru atac: − preocuparea pentru păstrarea posesiei mingii; − alternarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice; − acoperirea direcţiilor principale de atac; − executarea în viteză, cu adresă şi eficienţă a acţiunilor

tehnico-tactice; − evitarea abuzului în conducerea mingii; − alternarea tempoului în desfăşurarea acţiunilor tehnico-tactice. C. Principii speciale pentru apărare: − preocuparea pentru concentrarea jocului pe direcţia mingii şi

intrarea în posesia acesteia; − asigurarea permanentă a echilibrului defensiv; − realizarea unei apărări elastice prin adaptarea formelor şi

sistemelor de apărare, la intenţiile adversarului. 3.1.2. Fazele atacului şi apărării Fazele atacului sunt reprezentate de succesiunea acţiunilor

tactice individuale şi colective desfăşurate de jucătorii echipei în atac, de la intrarea în posesia mingii până la finalizare sau pierderea acesteia:

♦ Faza I: Intrarea în posesia mingii şi trecerea din apărare în atac.

♦ Faza II: Pregătirea şi desfăşurarea atacului. ♦ Faza III: Finalizarea atacului. Fazele apărării reprezintă succesiunea acţiunilor tactice

individuale şi colective întreprinse de către jucătorii echipei în apărare, din momentul pierderii mingii şi până la recuperarea acesteia:

♦ Faza I: Pierderea mingii şi lupta pentru recuperarea acesteia. ♦ Faza II: Replierea, organizarea apărării şi lupta pentru

recuperare. ♦ Faza III: Organizarea apărării imediate, lupta pentru

recuperare şi apărarea porţii.

Universitatea SPIRU HARET

Page 34: Fotbal curs de_baza

38

3.1.3. Formele atacului şi apărării

Formele atacului şi apărării reprezintă configuraţia generală de acţiune a echipei în atac şi în apărare, modul de organizare şi acţionare specific fiecărei faze de joc, folosind întregul arsenal de mijloace tehnico-tactice, respectând tactica de joc stabilită. Constituie modul de rezolvare tactică a fiecărei faze de joc.

Formele atacului reprezintă modalităţile de exprimare ale echipei aflate în atac, în vederea îndeplinirii cu succes a sarcinilor de joc în atac. Desprindem următoarele forme ale atacului:

♦ Contraatacul reprezintă acţiunea tactică desfăşurată în mare viteză, direct spre poartă, prin surprinderea adversarului, imediat după intrarea în posesia mingii. Cuprinde trei faze: iniţiere, desfăşurare şi finalizare.

♦ Atacul rapid constă într-o succesiune rapidă de acţiuni tactice individuale şi colective (3-6 pase), care pun atacanţii în situaţii favorabile de a marca.

♦ Atacul poziţional presupune organizarea jucătorilor în terenul advers pe o suprafaţă cât mai extinsă, aceştia încercând, prin pase repetate, să pregătească finalizarea atacului, precum şi scoaterea adversarului din dispozitiv.

♦ Atacul în circulaţie de minge şi jucători reprezintă acţiunea tactică colectivă desfăşurată în alternare cu atacul poziţional, în care jucătorii pasează mingea pe poziţii viitoare, efectuează schimburi de locuri, ruperi de ritm şi pătrunderi spre poartă.

Formele apărării reprezintă modalităţile de exprimare (organizare şi acţionare) ale echipei aflate în apărare, în vederea îndeplinirii cu succes a sarcinilor de joc în apărare. Distingem următoarele forme:

♦ Apărarea om la om este modul de organizare a echipei, în care jucătorii acţionează asupra posesorului mingii şi asupra celorlalţi atacanţi printr-un marcaj strict sau la supraveghere, realizat de obicei prin pressing. Folosirea apărării om la om cere din partea jucătorilor o mare capacitate de efort.

♦ Apărarea în zonă reprezintă modul de organizare a echipei, în care fiecare jucător acoperă o anumită zonă din teren, supraveghind şi urmărind jucătorii adverşi din această zonă. Această formă de apărare necesită simţ al plasamentului şi al anticipării intenţiilor adversarului. Efortul depus de jucători este mai redus faţă de apărarea om la om.

Universitatea SPIRU HARET

Page 35: Fotbal curs de_baza

39

♦ Apărarea combinată este acea formă de apărare în care unii jucătorii acţionează sub forma apărării în zonă, iar ceilalţi efectuează marcaj om la om (de obicei la vârfurile de atac sau la „piesele grele” ale adversarului).

3.1.4. Sistemul de joc

Sistemul de joc reprezintă modalitatea generală de aşezare,

organizare şi coordonare a acţiunilor desfăşurate de cei 11 jucători pe durata jocului. Pentru a putea vorbi de un sistem de joc trebuie, deci, să existe un dispozitiv de aşezare în teren, care dă denumirea sistemului şi care implică utilizarea anumitor forme de joc şi mijloace de realizare.

În cadrul sistemului de joc adoptat, fiecare jucător ocupă un anumit post şi are de îndeplinit sarcinile postului respectiv pentru atac şi apărare, prin intermediul mijloacelor colective şi individuale, adaptate în funcţie de adversar.

Cerinţele sistemului de joc: - să se adapteze nivelului la care se joacă fotbalul (privind

noutăţi tehnico-tactice, modificări de regulament); - să fie eficient atât în atac cât şi în apărare; - să poată fi adaptat în funcţie de situaţiile concrete din timpul jocului. În continuare vom descrie sistemul de joc cu patru fundaşi,

apărut ca o necesitate în vederea rezolvării mai eficiente a concepţiei de joc, considerând că este cel mai utilizat de echipe în fotbalul actual.

Caracteristica sistemului cu patru fundaşi este dată de repartizarea uniformă a jucătorilor pe toată suprafaţa terenului, prin formarea unor compartimente (apărători, mijlocaşi şi atacanţi).

În funcţie de numărul de jucători din fiecare compartiment, de-a lungul timpului, s-au stabilizat trei variante ale acestui sistem, şi anume: 1-4-2-4, 1-4-3-3, 1-4-4-2 (în ordinea apariţiei lor).

În cadrul sistemului, fiecare jucător îndeplineşte anumite sarcini, conform postului ocupat. Vom descrie în continuare repartizarea jucătorilor pe compartimente, cu precizarea sarcinilor acestora pentru atac şi apărare, exemplificând pe sistemul de joc 1-4-4-2.

Sarcinile compartimentului defensiv În faza de apărare, linia de fundaşi are ca sarcină principală

organizarea apărării porţii şi împiedicarea adversarului să marcheze golul. Fundaşii centrali (dintre care unul poate juca pe postul libero-ului) au ca

Universitatea SPIRU HARET

Page 36: Fotbal curs de_baza

40

sarcină principală apărarea culoarelor centrale ale terenului, libero-ul asigurând şi dublajul fundaşilor laterali. Fundaşii laterali au ca sarcină marcarea extremelor.

Pentru faza de atac, fundaşii centrali au sarcini reduse, ei putând contribui la declanşarea unui contraatac sau la fazele fixe din faţa porţii adverse. Fundaşii laterali susţin activ atacul, acoperind o suprafaţă mare de joc, colaborând cu mijlocaşii şi atacanţii de pe partea lor, efectuând centrări şi învăluiri în viteză.

Sarcinile compartimentului median Linia de mijlocaşi este compusă din patru jucători: - doi dintre aceştia acţionează cu precădere pe părţile laterale

ale terenului (mijlocaşi laterali), - ceilalţi doi acţionează în zona centrală a terenului, unul dintre

ei îndeplinind rolul de închizător în faţa apărării, având mai mult sarcini defensive, iar celălalt joacă mai avansat, având mai mult sarcini ofensive.

În apărare, linia de mijlocaşi contribuie la organizarea apărării, luptând pentru recuperarea mingii, prin pressing sau apărare în zonă.

În faza de atac, mijlocaşii au rolul de a asigura o legătură permanentă între linia de fundaşi şi cea de atacanţi, asigurând organizarea jocului la mijlocul terenului, contribuind de multe ori şi la finalizare.

Sarcinile compartimentului ofensiv Compartimentul ofensiv este compus din doi jucători (atacanţi),

care acţionează în faţa porţii adverse. Pentru apărare, sarcinile acestora sunt destul de reduse, ei

luptând prin pressing asupra apărătorilor adverşi pentru recuperarea mingii. În situaţii speciale (jucător eliminat, menţinerea rezultatului), unul sau chiar ambii vor susţine apărarea mult mai intens.

În atac, sarcina lor principală este de a marca golul, prin pătrunderi, şuturi la poartă sau prin realizarea unor combinaţii cu jucătorii din celelalte compartimente.

3.1.5. Acţiuni tactice în atac şi apărare Acţiunile tactice reprezintă componenta cea mai concretă a

tacticii, modalităţile de punere în aplicare a tacticii jocului de fotbal. Acţiunile tactice includ un sistem de structuri, acţiuni înlănţuite, care implică efectuarea unor combinaţii, scheme sau iniţiative individuale,

Universitatea SPIRU HARET

Page 37: Fotbal curs de_baza

41

cu scopuri bine determinate. În cadrul acţiunilor tactice distingem acţiuni tactice individuale şi colective, desfăşurate în atac şi în apărare, în funcţie de numărul de jucători participanţi.

A. Acţiuni tactice individuale în atac a. Demarcajul este acţiunea tactică individuală pe care jucătorul

în atac o efectuează pentru a scăpa de sub marcajul adversarului direct şi de a ocupa o poziţie liberă. Demarcarea se prezintă sub două forme:

- demarcarea directă – atacantul scapă de marcajul adversarului direct prin o serie de manevre întreprinse de el însuşi;

- demarcarea indirectă – atacantul este eliberat de adversar printr-o acţiune a unui coechipier, care atrage spre el adversarul direct al atacantului.

Pentru a realiza demarcarea, atacantul trebuie să acţioneze în viteză şi la momentul optim, să fie permanent atent la joc, să se deplaseze înspre spaţii libere.

Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. explicarea şi exemplificarea la tablă şi în teren a demarcajului; 2. pe perechi, faţă în faţă, la 1 m distanţă, unul din jucători

încearcă prin deplasări cu schimbări rapide de direcţie să scape de celălalt, care încearcă să-şi menţină poziţia;

3. un jucător cu mingea la centrul terenului trimite o pasă lungă în adâncime, unde se află un atacant (care încearcă demarcarea) şi un apărător (care acţionează semiactiv, apoi activ);

4. aceeaşi formaţie, jucătorul cu mingea înaintând spre careul de 16 m şi încercând să paseze când atacantul s-a eliberat de adversar. Dacă acesta reuşeşte demarcarea, va schimba locul cu cel care pasează, altfel exerciţiul se reia cu jucătorii în aceleaşi roluri;

5. joc 2X2, 2X3, 4X4, pe teren redus; 6. joc cu temă: golurile marcate în urma unor demarcări

spectaculoase punctează dublu. b. Depăşirea individuală este acţiunea prin care purtătorul

balonului trece de unul sau mai mulţi adversari, prin intermediul procedeelor tehnice şi prin valorificarea unor calităţi motrice.

Pentru reuşita depăşirii trebuie avute în vedere următoarele aspecte: valoarea adversarului direct, viteza de execuţie, tehnicitatea executantului.

Universitatea SPIRU HARET

Page 38: Fotbal curs de_baza

42

Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. pe perechi, faţă în faţă, la 1 m distanţă, unul din jucători

încearcă prin deplasări cu schimbări rapide de direcţie să scape de celălalt, care încearcă să-şi menţină poziţia;

2. deplasare spre minge, preluare, conducere în direcţia adversarului, trecerea mingii pe lângă adversar şi ocolirea acestuia;

3. conducerea mingii cu piciorul opus direcţiei de atac a adversarului, protejarea mingii, fentă de trecere peste minge, lovirea mingii în direcţie opusă, conducere, pasare;

4. joc cu temă: golurile marcate prin depăşirea apărării adverse se punctează dublu.

c. Deplasarea pe poziţii viitoare este o acţiune tactică

individuală fără minge, care implică din partea executantului capacitatea de apreciere a situaţiei din teren, gândire tactică, precum şi anticiparea acţiunilor adversarilor şi coechipierilor. Se observă, deci, că un rol important în reuşita acestei acţiuni tactice îl are nu numai cel care efectuează deplasarea, ci şi posesorul mingii, care trebuie să înţeleagă acţiunea acestuia şi să efectueze pasa pe direcţia şi cu intensitatea corespunzătoare.

Deprinderea acestei acţiuni tactice trebuie realizată în cadrul antrenamentelor, prin sugerarea de către antrenor a momentului şi a direcţiei spre care să se facă deplasarea, apoi acest lucru trebuie realizat de către jucător, fără sprijinul antrenorului, prin conştientizarea acţiunii întreprinse şi printr-o bună gândire tactică, dobândite prin experienţa acumulată.

d. Loviturile libere reprezintă situaţii deosebit de favorabile

echipei aflate în atac, atunci când sunt acordate în apropierea suprafeţei de pedeapsă adverse şi, mai ales, atunci când echipa dispune de un executant foarte bun al acestora.

B. Acţiuni tactice colective în atac a. Pasa este cea mai simplă acţiune tactică colectivă de atac şi

constă în transmiterea mingii către un coechipier. Pentru a fi eficientă, pasa trebuie să fie efectuată în timp util, să aibă traiectorie, direcţie şi viteză care să-i permită celui care primeşte mingea să continue atacul cât mai rapid.

Pasa prezintă o gamă largă de procedee prin care se poate concretiza, pe care le prezentăm în continuare, în cadrul unei clasificări a paselor:

Universitatea SPIRU HARET

Page 39: Fotbal curs de_baza

43

- după distanţă: pasa scurtă, medie, lungă; - după direcţie: pasa înainte, în diagonală, în lateral, înapoi; - după traiectorie: pasa pe jos, semiînaltă, pe sus (cu boltă); - după poziţia coechipierului: pasa la picior, pe poziţie viitoare. Pasa scurtă este cel mai des utilizată, oferind cea mai mare

precizie (Ex.: pentru aducerea mingii din apărare în atac, la un-doi etc.). Pasa medie se foloseşte de obicei în atacul rapid, în iniţierea şi

organizarea atacului, la contraatacul cu intermediar. Pasa lungă, în funcţie de situaţia în care se află executantul

(atac, apărare), este de mai multe feluri: - degajarea – executată de portar sau fundaşi, la intrarea în

posesia mingii; - lansarea – constă în trimiterea mingii în adâncime spre un

atacant ce se lansează dinspre lateral spre centrul terenului; - deschiderea constă în trimiterea mingii în diagonala terenului

spre un atacant ce aleargă pe marginea terenului; - centrarea constă în transmiterea mingii din marginea

terenului spre careul de 16 m (pe jos, la semiînălţime sau pe sus), pentru atacanţii situaţi în acea zonă.

Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. pasarea mingii de pe loc între doi jucători, la distanţă de 5-6 m. 2. acelaşi exerciţiu, cu atac la minge şi retragere după lovire. 3. pase în doi cu preluare, la distanţă de 20-25 m. se alternează

pasele pe sus cu cele la semiînălţime. 4. pase în doi pe poziţii viitoare, prin deplasare pe tot terenul. 5. câte doi, cu minge, A la cercul de la centrul terenului, B la

intersecţia liniei de centru cu cea de margine: A deschide pe B, printr-o pasă spre colţul terenului, B aleargă, preia mingea, centrează în careul de 16 m lui A, care reia spre poartă. Dacă centrarea a fost reuşită se inversează rolurile, altfel B va centra din nou.

6. câte doi, cu minge, A la cercul de la centrul terenului, B la 30 m de poartă. A lansează pe B, printr-o pasă lungă spre careul de la 16 m, B aleargă, preia mingea, şi şutează la poartă sau pasează lui A, care vine în viteză şi finalizează cu şut.

b. Schimbul de locuri este o acţiune tactică colectivă de atac,

care constă în schimbarea rapidă a zonei de acţiune, efectuată între doi atacanţi, în vederea derutării apărătorilor şi creării unor spaţii de acţiune (Fig. 4).

Universitatea SPIRU HARET

Page 40: Fotbal curs de_baza

44

Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. Câte doi, la distanţă de 3-4 m, alergare uşoară pe teren: la

semnal, cei doi efectuează un sprint scurt, efectuând schimbul de locuri. 2. Doi atacanţi, la distanţă de 5-6 m în alergare uşoară spre careul

de 16 m, alţi doi apărători efectuând marcaj asupra lor. Un al cincilea jucător, cu mingea, efectuează lansare spre unul din cei doi atacanţi, după ce aceştia au efectuat schimb de locuri în viteză şi au reuşit demarcarea. La început, apărătorii acţionează semiactiv, apoi activ.

3. Joc şcoală cu accent pe efectuarea în viteză a schimbului de locuri între atacanţi.

c. Un-doi-ul (dă şi du-te)

reprezintă acţiunea desfăşurată între doi jucători, în care jucătorul cu min-gea pasează unui coechipier şi repri-meşte de la acesta pe poziţie viitoare, reuşind astfel depăşirea adversarului direct (Fig. 5).

Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. pase în doi din deplasare pe lăţimea terenului, cu alternări de ritm; 2. acelaşi exerciţiu, între cei doi jucători aflându-se un al treilea,

care se deplasează cu spatele. Acesta este la început pasiv, apoi semiactiv şi activ;

3. un jucător cu mingea pleacă de la centrul terenului, în faţa fiecărui jalon pasează spre stânga (spre dreapta - stângacii) la un coechipier, cu reprimirea mingii, urmat de şut la poartă de la 16 m (Fig. 6).

Universitatea SPIRU HARET

Page 41: Fotbal curs de_baza

45

4. joc şcoală, cu accent pe realizarea un-doi-ului între mijlocaşi şi atacanţi.

C. Acţiuni tactice individuale în apărare a. Marcajul adversarului este acţiunea tactică individuală prin

care jucătorul echipei în apărare supraveghează adversarul său, împiedicându-l să primească mingea sau să se îndrepte spre poartă. Există trei tipuri de realizarea a marcajului:

- marcajul om la om – apărătorul aplică marcajul foarte aproape de adversarul direct. Este utilizat în apărarea om la om şi la fazele fixe;

- marcajul la intercepţie – apărătorul se află între adversar şi minge, pe aceeaşi linie sau în lateral. Este utilizat în inferioritate numerică, în situaţia în care apărătorul are o viteză foarte bună;

- marcajul la supraveghere – apărătorul se plasează în spatele atacantului, între acesta şi poartă. Este utilizat în cazul în care atacantul are viteză foarte bună sau când acesta nu posedă o tehnică rafinată.

Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. jocul „leapşa” pe perechi pe suprafeţe reduse; 2. joc 1x1, 2x2 la două porţi; 3. la 25 m de poartă un jucător cu minge. În apropierea careului

de 16 m un atacant, care încearcă demarcajul şi un apărător, care face marcaj asupra acestuia. jucătorul cu mingea pasează în adâncime în momentul când atacantul a reuşit să scape de marcaj. Apărătorul acţionează semiactiv, apoi activ;

4. joc şcoală, cu opriri şi corectări asupra marcajului şi demarcajului.

Universitatea SPIRU HARET

Page 42: Fotbal curs de_baza

46

b. Tatonarea constă într-o serie de mişcări întreprinse de apărătorul care atacă jucătorul cu minge, prin care urmăreşte pregătirea deposedării sau împiedicarea atacantului să pătrundă spre poartă, pentru a câştiga timp. Apărătorul trebuie să se situeze între atacant şi poartă şi urmăreşte mişcările adversarului, în vederea atacului la minge.

c. Recuperarea mingii este acţiunea tactică individuală de apărare prin care apărătorul reuşeşte intrarea în posesia mingii printr-o acţiune de deposedare sau prin interceptarea balonului.

D. Acţiuni tactice colective în apărare a. Schimbul de adversari este acţiunea tactică desfăşurată de

către doi apărători (care marchează doi atacanţi), aplicată în momentul în care cei doi atacanţi execută schimbul de locuri. Ea se desfăşoară în felul următor: când cei doi atacanţi efectuează schimbul de locuri, apărătorii nu continuă deplasarea în direcţia în care se deplasează adversarii, ci preiau reciproc adversarul direct al celuilalt (Fig. 7).

b. Marcajul dublu este acţiunea tactică colectivă prin care unul sau doi apărători intervin în sprijinul apărătorului aflat în luptă directă cu purtătorul balonului. Se poate realiza în scară (realizat pe zonele laterale ale terenului, Fig. 8) sau în triunghi (pe zonele centrale, Fig. 9).

c. Pressingul este acţiunea tactică colectivă întreprinsă de echipa aflată în apărare, prin care unii componenţi execută un marcaj agresiv asupra posesorului mingii şi a celorlalţi atacanţi, printr-un marcaj

Universitatea SPIRU HARET

Page 43: Fotbal curs de_baza

47

strict sau apropiată supraveghere, cu intenţia de a deposeda sau a intercepta mingea. Pressingul solicită din partea jucătorilor o mare capacitate de efort, simţul anticipării şi intuiţiei foarte bine dezvoltat.

E. Tactici speciale a. Apărarea aglomerată este adoptată de echipa aflată în apărare

în anumite momente ale jocului (menţinerea rezultatului, jucător eliminat, adversar net superior) şi constă în aglomerarea suprafeţei din faţa porţii cu 8-9 jucători, echipa lăsând atacul pe seama a 1-2 jucători.

b. Apărarea în linie are ca scop de a surprinde atacanţii adverşi în poziţie de ofsaid, prin ieşirea în bloc înainte spre purtătorul balonului şi presarea acestuia să paseze spre unul din aceşti jucători aflaţi în ofsaid.

c. Apărarea în inferioritate numerică este impusă de anumite momente ale jocului (accidentare temporară, jucător eliminat), apărătorii încercând să suplinească lipsa unui coechipier prin depunerea unui efort suplimentar pentru a marca atacanţii şi a apăra culoarele de pătrundere ale adversarilor.

d. Evitarea poziţiei de ofsaid este tactica aplicată de echipa în atac, care încearcă să contracareze jocul la ofsaid (apărarea în linie) al apărării adverse. În aceste situaţii, atacanţii vor încerca să evite poziţia de ofsaid, iar mijlocaşii vor încerca pătrunderea spre poartă din linia a doua.

e. Atacul în superioritate numerică constă în atacarea porţii adverse printr-un număr sporit de jucători, determinată de anumite situaţii speciale de joc (superioritate numerică sau valorică, scor nefavorabil).

F. Momente fixe de joc a. Loviturile libere sunt deosebit de periculoase pentru echipa

aflată în apărare şi totodată situaţii foarte favorabile pentru echipa aflată în atac, atunci când sunt acordate în apropierea suprafeţei de pedeapsă, mai ales atunci când echipa beneficiară dispune de un executant foarte bun al acestor lovituri sau echipa a perfecţionat o serie de combinaţii tactice care să ducă la marcarea golului.

b. Cornerul este o situaţie favorabilă pentru echipa în atac, mai ales dacă aceasta dispune de jucători foarte buni la jocul aerian şi constituie totdeauna o situaţie periculoasă pentru echipa în apărare.

c. Lovitura de la 11 m este cea mai favorabilă situaţie pentru echipa aflată în atac, executantul loviturii aflându-se faţă în faţă cu portarul şi având timp pentru a-şi pregăti lovitura.

Universitatea SPIRU HARET

Page 44: Fotbal curs de_baza

48

G. Tactica portarului Tactica portarului deţine un rol cheie în tactica generală a

echipei, atât în jocul individual, cât şi în angrenajul echipei. Dacă în atac portarul nu deţine un rol deosebit de important, în apărare el este ultima soluţie în faţa unui atac advers.

Tactică individuală a portarului se compune din: - repunerea mingii în joc, executată eficient în anumite situaţii,

poate pune un coechipier pe contraatac sau într-o situaţie favorabilă de a marca golul;

- plasamentul portarului este deosebit de important în apărarea porţii (şuturi la poartă, centrări, blocarea unui adversar, ieşire în afara careului – al doilea libero).

Tactica colectivă, concretizată de acţiunile de colaborare întreprinse de portar împreună cu apărătorii, este foarte importantă în jocul din faza defensivă. Fiind jucătorul care vede întreaga suprafaţă de joc, portarul dirijează apărătorii prin intervenţii verbale, asigurând un mai bun plasament al acestora, intervenţii optime la minge sau chiar construcţia atacului.

4. FOTBALUL ÎN ŞCOALĂ Fotbalul este unul din cele patru jocuri sportive incluse în

programa şcolară în lecţia de educaţie fizică, alături de handbal, volei şi baschet, fiind cel mai des întâlnit în şcoli, deoarece este cel mai popular şi necesită condiţii materiale minime în comparaţie cu celelalte jocuri.

Fotbalul este predat în şcoală începând din ciclul primar şi până la terminarea liceului, fiind vorba de o iniţiere în practicarea sa şi nu de o specializare sportivă, acest lucru intrând în sarcina cluburilor sportive şcolare sau asociaţiilor sportive de performanţă. Deci, în cadrul lecţiei de educaţie fizică, rolul profesorului este de a iniţia elevii în practicarea jocului de fotbal pe teren redus, insuflându-le acestora plăcerea de a juca, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor educaţiei fizice la diferite nivele.

Sarcinile generale care trebuie să le îndeplinească fotbalul practicat în şcoală se rezumă la:

- întărirea sănătăţii şi capacităţii de muncă;

Universitatea SPIRU HARET

Page 45: Fotbal curs de_baza

49

- folosirea utilă şi în mod plăcut a timpului liber; - educarea unor trăsături caracteriale - valorificarea aptitudinilor sportive ale elevilor; 4.1. Fotbalul în învăţământul primar

La acest nivel, forma de bază în care are loc iniţierea în

practicarea fotbalului în şcoală este lecţia de educaţie fizică. Regulile jocului sunt puţine şi simple, terenul are suprafaţă redusă, iar mingea are dimensiuni şi greutate reduse, de obicei din cauciuc.

La încheierea ciclului primar, elevul trebuie să cunoască următoarele procedee tehnico-tactice:

- lovirea mingii cu latul, vârful, şiretul interior şi plin; - lovirea mingii cu capul (cu fruntea); - preluarea mingii cu latul şi cu talpa piciorului; - conducerea mingii cu şiretul (interior şi exterior); - aruncarea mingii de la margine. Mijloacele prin care se pot învăţa aceste procedee sunt

reprezentate prin: - lovirea mingii la perete sau către partener; - preluarea şi pasarea mingii de pe loc şi din deplasare; - conducerea mingii din mers, alergare şi printre jaloane; - jocuri de mişcare şi întreceri cu mingea (mingea la căpitan,

mingea prin tunel, concurs de menţinere a mingii în aer, concurs de lovituri de la 7 m, ştafete);

4.2. Fotbalul în învăţământul gimnazial şi liceal

În aceste forme de învăţământ, educaţia fizică se organizează

sub forma lecţiei de educaţie fizică şi a lecţiei de activităţi sportive. Modelul absolventului de liceu, care a străbătut etapele predării

fotbalului în învăţământul gimnazial şi liceal, este acela de a şti să practice, să organizeze şi să arbitreze jocul de fotbal.

În predarea procedeelor tehnico-tactice se va avea în vedere următoarea succesiune metodică:

- exersarea individuală a procedeelor tehnico-tactice; - introducerea unui partener în exersare; - introducerea adversarului, la început pasiv, apoi semiactiv şi activ; - legarea procedeelor tehnico-tactice în cadrul unor structuri; - exersarea procedeelor tehnico-tactice în condiţii de joc;

Universitatea SPIRU HARET

Page 46: Fotbal curs de_baza

50

În continuare vom prezenta modelul tehnico-tactic al absolventului de ciclu gimnazial şi liceal:

Modelul tehnico-tactic al absolventului gimnazial 1. Învăţarea şi consolidarea următoarelor procedee tehnice: - lovirea mingii cu piciorul - lovirea mingii cu capul - preluarea mingii - conducerea mingii 2. Învăţarea şi consolidarea următoarelor acţiuni tactice: - marcajul şi demarcajul - pasa un-doi-ul - schimbul de locuri 3. iniţierea în însuşirea fazelor de joc şi a unor forme de atac şi

apărare. Modelul tehnico-tactic al absolventului liceal 1. Consolidarea şi perfecţionarea prin joc a procedeelor teh-

nice învăţate. 2. Învăţarea şi consolidarea următoarelor procedee tehnice: - mişcarea înşelătoare - deposedarea adversarului de minge 3. Consolidarea şi perfecţionarea elementelor de tactică

învăţate anterior. 4. Învăţarea şi consolidarea depăşirilor. 5. Învăţarea şi consolidarea: - atacului în circulaţie de minge şi jucători - apărării combinate şi cu libero - evitării jocului la ofsaid - fazelor atacului şi apărării

Universitatea SPIRU HARET

Page 47: Fotbal curs de_baza

51

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu C., Igiena educaţiei fizice şi sportului, Ed. Sport-

Turism, 1977 Ardeleanu, C., Fotbal la copii, Ed. Stadion, Bucureşti, 1972 Aslau, A., Exerciţii şi jocuri cu mingea medicinală, Ed. Tineret pentru

cultură fizică şi sport, Bucureşti, 1967 Avram, S., Fotbal - exerciţii pentru pregătirea fizică şi tactică,

Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1980 Bârsan, M., Fotbal - probleme generale în tehnica jocului,

Ed. I.E.F.S., 1980 Bota, I., Colibaba, E., Jocuri sportive. Teorie şi metodică., Ed. Aldin,

Bucureşti, 1998 Cernăianu, C., Fotbal. Teoria şi practica jocului şi antrenamentului

modern, Ed. Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1997 Commuci, N., Manualul antrenorului profesionist, F.I.G.C., Roma,

1987 Demeter, A., Fiziologia şi biochimia educaţiei fizice şi sportului,

Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1979 Dragnea, A., Antrenamentul sportiv, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1996 Dragnea, A., Antrenamentul sportiv, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1996 Dumitriu, V., Consideraţii biologice şi metodologice privind

dezvoltarea fizică, Revista E.F.S., 1986 Economu, V., Fotbalul modern simplificat şi 400 întrebări,

Ed. Stadion, Bucureşti, 1972 Epuran, M., Psihologia sportivă, Ed. Ştiinţe şi Arte, Bucureşti, 1993 Epuran, M., Ghidul psihologic al antrenorului, Ed. I.E.F.S., 1982 Epuran, M., Compendiu de psihologie pentru antrenori, Ed. Sport-

Turism, Bucureşti, 1980 Epuran, M., Modelarea conduitei sportive, Ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1990

Universitatea SPIRU HARET

Page 48: Fotbal curs de_baza

52

Gârleanu, D., Lecţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice la fotbalişti, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982

Mazilu, V., Selecţia în sport, C.N.E.F.S., Bucureşti, 1976 Motroc, I., Fotbal. Sportul la copii şi juniori, Vol. XIV,

Ed. C.N.E.F.S., Bucureşti, 1989 Motroc, I., Fotbal. Curs de bază, Vol. I, II, III, Ed. A.N.E.F.S.,

Bucureşti, 1991 Motroc, I., Fotbalul la copii şi juniori, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1996 Motroc, I., Fotbal de la teorie la practică, Ed. Rodos, Bucureşti, 1994 Niculescu, A., Fotbal - metode şi mijloace, Ed. Stadion, 1972 Rajnovic, V., 100 antrenamente de fotbal, Ed. Stadion, 1972 Rădulescu, M., Fotbal - aspecte actuale ale pregătirii juniorilor,

Ed. Sport-Turism, 1984 Rădulescu, M., Fotbal - lucrări practico-metodice, I.E.F.S., 1973 Roşculeţ, N., Lecţii de fotbal, Ed. C.C.E.F.S., 1970 Roşculeţ, N., Fotbal. Curs de specializare, Ed. Didactică şi

Pedagogică, 1963 Stănculescu, V., Ghidul antrenorului de fotbal, Ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1982 Şerban, M., Mici secrete ale marii performanţe, Ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1983 Şerban, M., Aprecierea calităţilor în sport, Ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1988 Şiclovan, I., Fotbal la copii, Ed. Stadion, 1971 Şiclovan, I., Teoria antrenamentului sportiv, Ed. Sport-Turism,

Bucureşti, 1972 Voica, I., Fotbal. Exerciţii, Ed. Stadion, Bucureşti, 1973

Universitatea SPIRU HARET