Basarabia e Romania! - DAN DUNGACIU

 

"Momentul de cotitura va fi atunci cand cele doua maluri ale Prutului isi vor asuma si vor intelege ca ceea ce le uneste este incomparabil mai mult decat ceea ce le desparte" 

Dan Dungaciu este profesor universitar si Directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane (ISPRI). Prin studiile, materialele si cartile sale despre realitatile politice din stanga Prutului, a ajuns vocea cea mai credibila la Bucuresti, Chisinau si Bruxelles, in ce priveste situatia de ansamblu din R. Moldova. In anul 2010, a detinut functia de consilier prezidential pentru integrare europeana, al presedintelui R. Moldova. Cu ocazia lansarii la Chisinau a ultimei sale carti, "Basarabia e Romania?", Domnia Sa a fost placut surprins sa ofere un interviu pentru "Formula AS".

"Este usor sa scoti R. Moldova din URSS, dar e mai greu sa scoti URSS-ul din R. Moldova"

- Am in fata, stimate Dan Dungaciu, un om de o eruditie rara, cu o pregatire profesionala implinita in cele mai prestigioase institutii occidentale si americane, un specialist care ar fi putut oricand sa lucreze la Washington sau la Londra; dar uite ca acest foarte bun specialist e mai mult la Chisinau, decat in capitalele Uniunii Europene. Multi colegi de-ai mei va cred un basarabean sau un roman cu vechi radacini basarabene, care trece Prutul dintr-o chemare mai adanca, a stramosilor sai. E o ciudatenie, o datorie sau un crez ca trebuie sa fii acolo unde neamul tau are cea mai mare nevoie de tine? Cum si cand ati descoperit Basarabia?

- In carne si oase, ca sa spun asa, am cunoscut Basarabia dupa 1989, cand m-am intalnit, la Bucuresti, cu romanii din stanga Prutului. Relatiile s-au mentinut, curiozitatea a fost atatata, iar apoi am inceput sa cunosc Basarabia prin intermediul presei sau al cartilor interbelice, la care am inceput sa am acces dupa 1990. Pe atunci nu exista presa basarabeana la Bucuresti, nu era nici internet, era incomparabil mai dificil decat acum... Am calatorit la Chisinau pe la mijlocul anilor '90, dupa care legatura cu Basarabia a inceput sa devina o permanenta, iar ulterior sa capete si dimensiuni profesionale. Am inceput sa public cu oarecare constanta in presa de la Chisinau, sa am rubrici permanente, editoriale la radio, interviuri. In calitate de profesor la Universitatea din Bucuresti, predau cursuri dedicate explicit acestei problematici studentilor, dar si la Masterul de Securitate, pe care il coordonez. La Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane, al carui director sunt din acest an, in mod cert, unul dintre subiectele care vor figura in Planul de cercetare va continua sa fie R. Moldova... In 2005, am tiparit prima mea lucrare despre Basarabia, la Editura

1

Tritonic, Moldova ante portas, in 2009, volumul Cine suntem noi? Cronici de la Vest de Est, dupa care, anul acesta, am publicat cel de-al treilea volum, respectiv - Basarabia e Romania? Dileme identitare si (geo)politice in R. Moldova, ultimele doua volume la editura Cartier... De unde a venit imboldul acesta si persistenta in proiect, mi-e greu sa spun. Familia, mediul in care am crescut, adica orasul Targu Mures, unde sensibilitatile etnice sunt mai acute, universitatea, relatiile personale, institutul si cercetarea, toate trebuie sa fi jucat un anumit rol...

- E imposibil sa intelegi Basarabia in afara trecutului ei, insa a face referire doar la istorie, la marile nedreptati de la 1812, 1940 si 1944, cred ca nu e suficient: Basarabia se cere mereu readusa in actualitate, cu toate durerile si neimplinirile ei, cu toate zbaterile si sperantele ei, legate de experienta dramatica prin care a trecut. Ca politolog si sociolog, ati reusit sa intelegeti ce s-a intamplat cu romanii din stanga Prutului, in anii de ocupatie sovietica si comunista? Oare cele peste 4,5 milioane de romani din Basarabia si Bucovina, in urma rusificarii fortate si instrainarii de Tara, au devenit altii decat parintii si fratii lor din dreapta Prutului sau, dimpotriva, teroarea sovietica i-a facut mai indarjiti si mai atasati de fiinta nationala, de valorile ei traditionale, de sufletul romanesc?

- V-ati exprimat frumos si just... Asa este. E greu sa decriptezi Basarabia, pentru ca radacinile momentelor ei de glorie sau a celor de confuzie sunt adanci... Iar la intrebarea dumneavoastra, este greu de raspuns transant. Eu am intalnit de-a lungul experientei mele basarabene mai multe "categorii" sau mai multe feluri de a raspunde la "teroarea istoriei", cum ar spune Eliade, care a trecut peste capetele, trupurile si sufletele basarabenilor... E clar ca o parte dintre basarabeni sunt, asa cum spuneti, "mai indarjiti si mai atasati de fiinta nationala, de valorile traditionale, de sufletul romanesc". I-am intalnit si eu, nu o data - stau chiar acum de vorba cu unul dintre dansii! - si e limpede ca ei depasesc cu mult media de angajament si indarjire intru fiinta nationala, asa cum pot fi ele identificate in Romania... Mobilizarea lor si reconquista culturala a basarabenilor in perioada postbelica (ecologie, limba, alfabet, Eminescu etc.) constituie inca una dintre paginile glorioase de istorie romaneasca in secolul XX. 

- Dar aceasta lupta nu s-a implinit. Nostalgia comunista e puternica inca in Basarabia...

- Cred ca observatia cea mai importanta care trebuie facuta in raport cu statutul "comunismului" in R. Moldova e ca Partidul Comunist din Republica Moldova a fost si a ramas cel mai mare partid din republica, indiferent ca, pe parcursul a peste un deceniu, si-a schimbat de cateva ori programul politic. De la "uniunea Rusia-Belarus" la "integrarea europeana", de la "traiasca Lenin" la "traiasca R. Moldova", o buna parte din populatie voteaza "secera si ciocanul", indiferent de ce spun sau fac promotorii acestor simboluri. Persistenta nostalgiei comuniste in stanga Prutului face din R. Moldova un caz aproape unic.

2

Niciunde, cred eu, in fostul lagar sovietic, aceasta atitudine nu e atat de pronuntata, niciunde aderenta la insemnele comunismului nu a fost atat de consistenta. Nici macar in Rusia nu a fost si nu e votat atat de masiv un partid ce are ca simbolistica secera si ciocanul. Parafrazand o faimoasa vorba americana: este usor sa scoti R. Moldova din URSS, dar e mai greu sa scoti URSS-ul din R. Moldova... 

�Iar daca mesajul politic conteaza mai putin decat simbolistica, problema mostenirii comuniste si a iesirii din URSS se pune in alt registru. In alte state din fosta URSS sau din fostul lagar comunist, inclusiv Romania, problema comunismului a fost si este inainte de toate o chestiune politica. Adversarul era etichetat drept "comunist" din ratiuni politice, pentru a deveni blamat in societate. In R. Moldova, dupa re-legalizarea din 7 septembrie 1993, partidul cel mai mare a devenit nu cel care a fugit de comunism si simbolurile lui, ci acela care s-a refugiat protector sub sigla secerii si a ciocanului, asigurandu-si astfel succesul electoral, indiferent de mesaj.

"Proiectul comunist nu a fost doar politic sau economic, ci si un proiect identitar"

- De ce s-a intamplat asta?

- Eu cred ca pentru a intelege semnificatiile si particularitatile Basarabiei confruntate cu comunismul trebuie sa asezam acest caz pe ecranul mai larg al URSS si sa pornim de la o ipoteza esentiala. Experienta post-sovietica a aratat ca rezistenta la comunism a populatiilor ocupate a fost direct proportionala cu nivelul de constiinta nationala a respectivelor populatii. Cu cat stiai mai bine cine esti, cu atat intelegeai mai bine cum te afecteaza regimul de ocupatie si cu atat mai puternice deveneau reactiile sau instrumentele de rezistenta. Aceasta observatie este cruciala, pentru ca proiectul comunist nu a fost in niciun caz numai unul politic sau economic, ci si un proiect identitar, iar in stanga Prutului - la fel ca si in dreapta lui - acest proiect a devenit evident de la inceput. Diferentele dintre cele doua maluri tin insa nu doar de nivelul de agresivitate identitara a ocupantului - incomparabil mai mare in stanga Prutului -, dar si de nivelul de constiinta identitara a populatiilor (mai precar, istoric vorbind, acolo). La care se adauga actiunea sistematica a ocupantului sovietic din Basarabia de a extermina tocmai purtatorii cei mai competenti de constiinta identitara. Chiar daca cifrele nu coincid de fiecare data, primele actiuni de deznationalizare nu au avut nimic intamplator. Dincolo de romanii care s-au refugiat in dreapta Prutului - si care au slabit si ei consistenta identitara a regiunii -, selectia celor deportati sau ucisi de sovietici nu a fost intamplatoare. Cei exterminati erau selectati in functie de cateva trasaturi esentiale - erau liderii comunitatii, inclusiv identitar, respectiv, cei care aveau capacitatea de a perpetua, si in perioada sovietica, o zestre nationala. Deznationalizarea tarista, intervalul relativ scurt petrecut in Romania Mare, asasinatele sau deportarile bine tintite pentru a elimina purtatorii de constiinta etnica, la care se adauga refugierile masive in Romania, au lasat populatia din stanga Prutului prost inarmata in fata unui ocupant care nazuia sa modifice nivelul cel mai profund al constiintei celor pe care ii ocupase: nivelul identitar-existential.Trei discursuri identitare

3

- Dupa o jumatate de secol de falsificare a istoriei nationale si de instrainare fortata, ce nu stie Basarabia despre Patria-Muma si ce nu stie Patria-Muma despre Basarabia? Ce ar trebui sa cunoastem, in primul rand, din cele intamplate, romanii de pe ambele maluri ale Prutului?

- Eu nu vreau sa ma erijez aici intr-un expert, pentru ca postura nu imi surade deloc. Expertul este omul care are mai multe raspunsuri decat intrebari, or, in cazul meu, am inca incomparabil mai multe intrebari decat raspunsuri, mai ales in ceea ce priveste R. Moldova... Mai ales in ceea ce priveste ultimele evolutii din stanga Prutului in chestiunea identitara. Un rapid rezumat al istoriei republicii din acest punct de vedere ar arata cam asa. La inceput, cel mai coerent a fost discursul (pro)romanesc. Anii '90 l-au adus in prim-planul spatiului public, in fata unei tabere dezorientate, sovietica si nostalgica, dar fara un proiect coerent, in afara de revenirea sau mentinerea URSS-ului. Anul 1994 a insemnat, cu intermitente, iesirea "discursului (pro)romanesc" din zona discursului oficial sau chiar oficios. Dar, in ciuda absentei publice de la mesele oficiale, latentele acestuia sunt inca prezente si, probabil, nu vor putea fi extirpate niciodata, pana la capat, in stanga Prutului.

� Are de partea lui demografia si academia, chiar daca nu politica oficiala. Ca orice latenta insa, pentru a se explicita, are nevoie de cadre de manifestare, circumstante si impulsuri favorabile. Si tot ca orice latenta, iesirea lui imediata la rampa nu e garantata suta la suta. Asa cum poate deveni primordial, poate sa si sucombe. Este ceea ce au inteles autoritatile de la Chisinau cand, explicit sau implicit, incercau sau chiar blocau contactele de orice tip dintre cele doua maluri ale Prutului. Peste acest discurs constitutiv al tinerei republici - vezi "limba romana" din textul Declaratiei de independenta - s-au suprapus, in timp, alte doua discursuri, oficiale de data asta si care, in realitate, se bat cap in cap. 

- Care ar fi acestea?

- Primul este discursul moldovenist de sorginte sovietica. A fost relansat, cum spuneam, in 1994, dar a atins apogeul - si ridicolul! - in perioada guvernarii comuniste. In esenta, acrediteaza similitudinea dintre cetatenie si etnie, producand un discurs moldovenist etnicist, cu pretentii de legitimare istorica de... 650 de ani, asumandu-si nonsalant si, nu o data, rizibil, istoria intregii Moldove medievale. Asta, cu riscul suprapunerii masive pe discursul identitar romanesc, mult mai bine plasat geografic (2/3 din teritoriul Moldovei medievale se afla in Romania) si istoric (capitala Moldovei medievale, simbolistica voievodala etc.) pentru a revendica el mostenirea etno-simbolica a unui teritoriu constitutiv al Vechiului Regat si, ulterior, al Romaniei Mari. Si promotorii discursului moldovenist anti-Romania stiu asta. Dar ei mai stiu si altceva, chiar daca nu ne spun. Anume, ca discursul moldovenist etnicist, cu legitimarea istorica de 650 de ani, ar presupune, ca prima masura logica, renuntarea la... Transnistria, niciodata parte a Moldovei medievale. Drama unui asemenea discurs sta, in realitate, nu doar in imposibilitatea implinirii lui - multe discursuri etnopolitice stau sub acest semn -, ci in

4

constiinta limpede a celor care il promoveaza ca indeplinirea lui este imposibila. "Moldova Mare" nu este nici macar un vis, pentru ca nici macar promotorii lui nu cred, cu adevarat, in el. De aici, constiinta aproape tragica a unora dintre liderii ei ideologici, a celor mai instruiti dintre domniile lor, care vor sa fie si lucizi, si indragostiti in acelasi timp. Si asta nu se poate.Consecintele? Transformarea acestui discurs mai degraba in unul resentimentar, negativ, indreptat obsesiv impotriva Romaniei, considerata, tacit, ca vinovata pentru ratarile lor private. E o scuza, poate, buna. Dar atat. Si prea putin pentru a garanta eficacitatea unui discurs identitar statal. Pe termen scurt, este zgomotos si iritant, dar pe termen mediu si lung, este condamnat la esec si ineficienta.

- Care e al doilea tip de discurs?

- Pe cat de oficial este discursul moldovenist de sorginte sovietica - asumat ca atare in discursul public la cel mai inalt nivel -, pe atat de oficial este si discursul "polietnic si multicultural", asumat si el cu aceeasi intensitate si de la aceleasi inalte tribune. Apelul la textele oficiale poate proba asta lejer. In functie de interese sau context, unul sau altul dintre discursuri era scos din jobenul politic. In relatia cu Romania, discursul etnicist moldovenist prima, in relatia cu Moscova sau Tiraspol, discursul polietnicist si multicultural. In relatia cu Europa sau SUA, cand unul, cand celalalt, in functie de interlocutor. In fine, dupa rezultatul alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010, a aparut - nu foarte explicit deocamdata, mai degraba sugerat si nu recunoscut ca atare in mod direct - un alt tip de discurs, un alt tip de moldovenism, pe care l-am putea denumi moldovenismul europenist, o specie de autoidentificare identitara, nu obligatoriu noua, dar inedita prin capacitatea de manifestare publica pe care a capatat-o. Din latenta, a devenit manifesta. Este o forma de patriotism localist, "moldovenesc". Cuvintele de ordine ale sustinatorilor sai taciti - pentru ca deocamdata discursurile politice explicite in acest sens sunt relativ temperate - sunt "realismul", "rezonabilitatea" si "luciditatea". Este un amestec de europenism si localism, care se raporteaza mai degraba la "Europa", nu la Romania, fiind pragmatic, inclusiv pe relatia cu Estul. Deocamdata, are o cota buna in societate, dar persistenta sa depinde, in primul rand, de context. Poate iesi din scena, asa de repede precum a intrat, daca aspiratiile pe care le-au declansat in populatie - integrare, prosperitate, liberalizarea regimului de vize etc. - promotorii directi sau indirecti ai lui nu vor fi indeplinite...

- Au trecut 20 de ani de cand zidul de pe Prut a fost fisurat de vointa romanilor de pe ambele sale maluri, de a trai liber, in afara dictaturilor comuniste. Astazi, exista destula libertate, si la Bucuresti, si la Chisinau, insa o alta frontiera a cazut pe Prut: frontiera Uniunii Europene care, oricat de paradoxal ar parea, continua sa mentina dezmembrat poporul roman. De ce, dupa 20 de ani de relativa libertate, nu suntem impreuna, macar in UE?

- De ce nu suntem impreuna nici macar in UE? Pentru ca drumul spre UE al RM este inca departe si nu exista nici o garantie din partea Bruxelles-ului ca se va finaliza cum

5

crede Chisinaul. Contextul in care se afla acum R.Moldova nu este neaparat cel mai favorabil. La un moment dat, R.Moldova a fost "in moda", cum spunea Ministrul Afacerilor Externe din Romania. A fost "in moda", nu neaparat datorita ei, ci pentru ca Ucraina, principalul pivot, principalul actor in aceasta regiune, a facut un pas inapoi, fata de proiectul euroatlantic. Schimbarea de presedinte la Kiev a facut ca Ucraina sa se orienteze, transant uneori, spre spatiul rasaritean. Asta a facut ca R.Moldova sa ramana cam singurul actor care inca mai are aspiratii europene credibile. R.Moldova a ramas singurul actor prin care si Bruxelles-ul se poate justifica, pe relatia cu Rasaritul. Dar ultimele evenimente care s-au petrecut, inclusiv criza din Orientul Mijlociu, care nu stim cat va mai dura, au facut ca aceasta zona sa fie mai putin vizibila. Energiile canalizate intr-acolo au fost si vor fi tot mai mici, si ma refer la energiile diplomatice si la cele financiare.

- Care ar fi varianta optima pentru relatiile moldo-romane?

- Astazi e greu de spus, pentru ca, din acest punct de vedere, au survenit niste mutatii. E o diferenta de atmosfera deoarece, in acest moment, pachetul R. Moldova - Romania este unul care este topit in relatia mai larga R. Moldova - Uniunea Europeana. Deci, nu mai suntem in acel parteneriat privilegiat, care ar evidentia Romania intr-un fel sau altul. Suntem in pachetul R.Moldova - Uniunea Europeana si exista voci la Chisinau care pun surdina pe parteneriatul strategic bilateral, preferand sa vorbeasca despre Chisinau - Bruxelles. Romania se topeste, deocamdata, in acest pachet. Fie vorba intre noi, nici Romania n-a facut suficient ca sa se evidentieze. Nici macar lucrurile concrete pe care Bucurestiul le-a facut - mult mai mari si mai importante decat cele facute de alte state -, nici acelea nu le-a fructificat foarte bine, inclusiv la nivel de imagine. Dincolo de asta, multe dintre gesturile Bucurestiului au dat semnalul ca Romania vrea sa se topeasa in UE, inclusiv in ceea ce priveste politica fata de R.Moldova. Spre exemplu, asa-numitul Tratat de frontiera pe care Bucurestiul l-a semnat cu Chisinaul - si care inca nu e ratificat in Parlament - n-a facut decat sa plaseze Romania in pachetul mai larg al tarilor europene care sprijina R.Moldova. Deci nu este o individualizare. Asta e prima observatie. Si a doua: sigur ca Romania trebuie sa faca mult, dar Romania trebuie sa fie atenta, pentru ca si R.Moldova are ceva de facut. Are si ea niste obligatii, cred eu, din moment ce acceptam ca exista o relatie speciala. 

"De ce este asa de greu sa semnam un tratat in limba romana?"

- Ce ar presupune o individualizare?

- Asumarea reciproca si sincera a comunalitatilor care fac din relatia dintre cele doua state o relatie unica! Daca ne asumam aceasta mostenire comuna, care tine de limba, istorie, unica la nivel european, atunci noi avem obligatii fata de R. Moldova, dar si R. Moldova are obligatii, nu doar fata de UE, dar si fata de Romania. Exista anumite bariere sau limite ale relatiei bilaterale peste care nu putem trece. Sunt, cum ziceam, chestiuni care tin de identitate, sunt chestiuni care tin de limba, nu se poate negocia

6

orice, si nu cred ca Bucurestiul va castiga daca ajunge sa fie incolor etnic si identitar pe relatia cu Chisinaul. Miza principala este aceasta: cum suntem noi in raport cu istoria noastra? Suntem strict "civici", adica nu ne mai raportam la ce ne caracterizeaza din punct de vedere identitar? Dar atunci, de ce o facem cand e vorba de trecutul nostru? De ce suntem romani, cand ni se reproseaza si cand ne asumam - si pe buna dreptate! - politica din anii '40, pe dimensiunea estica (Transnistria, Odesa), dar astazi, brusc, ne decoloram identitar in relatia cu acelasi Est? Daca suntem "civici", de ce sa ne asumam, vinovati, trecutul? Iar daca ni-l asumam din motive "etnice", de ce sa nu ni-l asumam pana la capat? Inclusiv azi? De ce nu spunem, foarte clar, de pilda, ca un tratat dintre Romania si R. Moldova trebuie semnat in limba romana? Ce e atat de greu sa facem asta? Dar, dupa 20 de ani, inca nu reusim ca acest punct, care mi se pare elementar, sa fie convenit si acceptat de catre cele doua capitale.

"Campania "Basarabia, altfel decat o stiti", a revistei "Formula AS", nu trebuie sa inceteze"

- Crezi ca in 20 de ani s-a acumulat suficienta experienta pentru a vorbi, in 2011, de un proiect national, care ar crea un spatiu comun pentru tot poporul roman?

- Momentul de cotitura va fi atunci cand cele doua maluri ale Prutului isi vor asuma si vor intelege ca ceea ce le uneste este incomparabil mai mult decat ceea ce le desparte. Asta e tot. De aici incepe orice discutie. Cand va fi si daca va fi acel moment, urmeaza sa vedem...

- Chiar zilele acestea, la Chisinau, ti-a aparut cartea "Basarabia e Romania?" Semnul intrebarii apartine editurii?�

- Nu, e al meu... Spuneam ca in relatia cu RM am deocamdata mai multe intrebari decat raspunsuri... Ideea titlului mi-a venit atunci cand mi-a trimis cineva o fotografie cu un imens banner afisat la meciul de fotbal Franta-Romania, din 5 septembrie 2010, de pe faimosul Stade de France: "Basarabia e Romania!". Afisul era surprinzator, provocator, lipsit de dubii. Dincolo insa de spectaculozitatea gestului, o asemenea afirmatie presupune, in opinia mea, o serie de dubitatii pe care nici macar aerul apodictic al afisului nu le poate inlatura. De aici si ideea acestei carti, sau, daca vreti, firul ei rosu... Ce se intampla, de fapt, acolo? Ce (mai) este "Basarabia" din punct de vedere identitar? Si ce date ar mai trebui incluse in acest dosar, pentru a reusi sa intelegem, fie si partial, metamorfozele, uneori surprinzatoare, aluziile si iluziile electorale ale unei populatii care pare ca, la fiecare ciclu electoral, gaseste si raspunsul. Sau nu il gaseste, si vrea sa incurce lucrurile si mai abitir. Acestea au fost intrebarile la care am incercat sa gasesc raspunsul, in cartea pe care ati mentionat-o...

- Va invit, in final, sa adresati un mesaj special, pentru numerosii cititori ai revistei "Formula AS", cititori care au sustinut si incurajat echipa redactionala, in frumoasa campanie de presa "Basarabia, altfel decat o stiti", campanie care a demolat, in mare

7

masura, cliseele presei din Romania, fata de fratii lor de peste Prut...

- Urmaresc aceasta campanie si vreau sa felicit din tot sufletul pe initiatorii ei. Urez revistei sa o continue cat mai mult, pentru ca, din pacate, mai este nevoie de ea in presa din Romania, chiar daca vestea buna este ca presa de la Bucuresti devine tot mai interesata de acest subiect. Campania "Basarabia, altfel decat o stiti" a revistei "Formula AS" nu trebuie sa inceteze decat atunci cand romanii din dreapta Prutului, confruntati cu ea, vor raspunde, prompt, ca... "o stiu"! Si ca se gandesc la ea, asa cum se cuvine sa o faca!

  Alecu Renita

 

ION MARCEL VELA - "Daca nu as fi fost primar, probabil mi-ar fi placut sa fiu staretul unei manastiri din Muntii Banatului"

 - Primarul orasului Caransebes, judetul Caras-Severin - 

Atestat in anul 1290, Caransebesul este una dintre cele mai bine conservate cetati antice si medievale romanesti, o perla urbana putin cunoscuta, ascunzand, pe stradutele intortocheate, marturii arhitectonice valoroase, salvate ca prin minune de furia excavatoarelor ceausiste, ori de furia nebuna a constructiilor din beton si sticla din ultimii ani. Cu sute de ani inainte de Hristos, dacii isi stantau aici moneda numita tetradrahma; mai tarziu, romanii isi construiau garnizoana militara Tibiscum, de unde Traian l-a atacat pe Decebal in primul razboi, din anul 102, iar mai aproape de zilele noastre, in secolul al XVIII-lea, austriecii infiintau aici primul regiment graniceresc, din randul caruia s-au ridicat nu mai putin de 25 de generali si 200 de ofiteri superiori romani. De remarcat ca, pana la 1688, conducatorii orasului au fost aproape in totalitate romani, si mentionam pe: Stefan Dan (1457), Nicolae Lazar (1494), Stefan Stoica (1498), Matei Lazar (1515), Petru Racovita (1535), Pavel Bucosnita (1561), Nicolae Florea (1581), Ion Iosiga (1593), Nicolae Moise (1599), Mihai Voevod Vaida (1601), Todor (1627), Lugojan (1635), Simion (1648), Florea (1654). In secolul trecut, din Caransebes s-a ridicat generalul erou al Reintregirii neamului, Ion Dragalina (decedat in urma ranilor de pe front, la Bucuresti, in 1916). Caransebesul actual este un oras dinamic, frumos, condus cu mana forte de un primar liberal, cu frica lui Dumnezeu, tanar, aflat la capatul celui de-al doilea mandat: Ion Marcel Vela. Pancartele afisate la intrarile in oras vorbesc de la sine despre calitatea oamenilor de la primarie. Parca mai ieri puteai citi la portile oraselor romanesti lozinci de genul: "Traiasca PCR". Astazi, de

8

cum te apropii de Caransebes, iata ce poti citi: "Slava intru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire" (Luca, 2: 14).

"Am castigat locul I la concursul national "Destinatii care merita sa fie descoperite""

- Intregul Caransebes este, de aproape opt ani, un vast santier. Cate dintre proiectele asumate de dumneavoastra in 2004, la primul mandat, au fost realizate?

- Foarte multe. Am schimbat retelele de alimentare cu apa pe un proiect comun ISPA (un instrument de plata al UE), impreuna cu celelate orase din judet; am innoit tot ce tine de managementul deseurilor, printr-un proiect PHARE; am reabilitat strazile din municipiu, prin sustinerea fostului guvern Tariceanu; am demarat construirea soselei de centura; am sustinut finalizarea santierului central, anul trecut, de catre Episcopia Caransebes, si sfintirea Catedralei Episcopale; am reabilitat parcurile din Centrul Civic; am construit un Orasel al Copiilor; am construit locuri de joaca in fiecare cartier, am forat peste 20 de fantani arteziene cu apa potabila si am construit piatete in jurul acestora; am realizat fantani ornamentale in fiecare cartier; am finalizat reteaua de canalizare si statia de epurare dintr-un sat apartinator, Jupa; am construit o baza sportiva; am demarat lucrarile la un campus preuniversitar; am reparat scoli si licee; am reparat Statia de Ambulanta si Serviciul de Urgente Medicale de la Spitalul Municipal; am realizat un Parc de Sculptura Monumentala in lemn, in Parcul Teius, cu 33 de opere de arta; am inceput, de anul trecut, un alt proiect, cu zece sculpturi in marmura, amplasate in intersectiile din oras, care va continua si in acest an. Am realizat o punte a revolutionarilor; am infiintat Aeroclubul Caransebes, care pregateste tineri pentru pilotaj si parasutism; am reabilitat strandul tineretului; am sustinut echipele de fotbal si volei ale municipiului; am amplasat un monument al eroilor in comuna Jupa si, in curand, vom finaliza un monument al Unitatii spiritual crestine in Centrul Civic, intre Biserica romano-catolica si Catedrala Ortodoxa. Am finalizat locuinte pentru tineri prin ANL si locuinte sociale pentru chiriasii evacuati din casele retrocedate fostilor proprietari. Am demarat o lucrare de iluminare ornamentala a cladirilor monument istoric, pentru care anul trecut am primit Premiul "Urban Concept 2010". Am promovat zona noastra turistica la Targul de turism de la Lugano, iar in anul 2009, am castigat locul I la concursul national "Destinatii care merita sa fie descoperite". Promovam Caransebesul prin evenimente culturale, simpozioane, festivaluri si concursuri, pe care le pastram, chiar daca este criza, asa cum sunt Sarbatorile Cetatii Medievale, din 16-18 septembrie viitor. 

- Mi-ati taiat respiratia, domnule primar! De unde atata energie si atatea idei? 

- Si nu v-am spus tot. Lucram in prezent la reabilitarea trotuarelor prin pavarea lor cu dale. Va urma imediat amenajarea gardului de protectie a pietonilor, care va fi din fier forjat, ca odinioara. Mai avem doua santiere in desfasurare, adjudecate pentru asfaltare de strazi, alei, drumuri de acces si parcari, si inca un proiect anuntat pe SEAP (Societatea pentru Excelenta in Administratia Publica), de reabilitare infrastructura. Mai mult, in aceste zile, depunem un proiect de finantare pentru 10 km de drumuri agricole.

9

"La capatul a doi ani foarte grei, Primaria Caransebes nu are nici o datorie, nici un credit, si face si investitii!"

- Cum ati traversat criza economica, de care se plang toti primarii? 

- Destul de greu, deoarece guvernul nu ne prea ajuta. Totusi, am reusit sa facem cele enumerate mai sus, pentru ca suntem economi si meticulosi. Iata ca, la capatul a doi ani foarte grei, Primaria Caransebes nu are nici o datorie, nici un credit, si face si investitii! Desigur, conteaza coloratura politica, daca suntem realisti si analizam ce se intampla. Eu, fiind primar al unui partid care se afla in opozitie cu actuala guvernare, am fost refuzat la multe proiecte, fara motive tehnice serioase. Nu intru in detalii, dar asa, ca un exemplu comic, va spun ca Ministerul Agriculturii ne-a refuzat un proiect de un milion de euro pentru drumuri agricole, pentru ca n-am fi avut CD-ul cu hartile, desi acesta era atasat si stipulat in procesul verbal de predare a proiectului.

� La alt minister ni s-a refuzat un proiect de un milion sapte sute de mii de lei, pentru reabilitarea unui parc, sub pretextul ca aleile nu aveau prevazute pavele ecologice! In aceste conditii, suntem nevoiti sa ajustam din mers bugetul local, cu parere de rau ca nu putem realiza tot ce ne-am fi dorit. 

- Ce masuri anticriza a adoptat primaria pentru a minimaliza valul de taieri salariale si concedieri intreprinse la nivel national?

- Masuri anticriza? Iata cateva: cresterea colectarii la buget, printr-o mai buna organizare, prin nemajorarea (inghetarea) taxelor si impozitelor locale, pentru ca cetatenii sa le poata achita, fara sa inregistram restantieri si fara sa fie cazul sa avem un buget mare pe hartie, dar mic in trezorerie. Alta idee a fost sa marim numarul de contribuabili, largind astfel baza de colectare. Cum s-a putut asa ceva? Am incurajat cat mai multi cetateni sa-si faca firme sau sa devina persoane fizice autorizate (PFA). Evident, ne-am preocupat totodata sa atragem companii mari, care sa creeze noi locuri de munca. Pentru a ajunge aici, administratia locala a asigurat si asigura loturi de teren pentru investitii, la preturi simbolice, in timp extrem de scurt. Pe de alta parte, acordam o perioada de gratie de un an la achitarea terenurilor cu destinatia de investitii si acordam si alte facilitati care pot incuraja investitorii sa aleaga Caransebesul.

- Se vorbeste cu invidie, pe la alte primarii, ca ati fi atras concerne straine carora "nu le dati drumul" sa investeasca si pe la vecini. Despre cine este vorba?

- Am atras concernul japonez SUMITOMO si corporatia multinationala TMD Friction, doi colosi industriali, ca sa se extinda in Caransebes si sa realizeze o fabrica la noi in oras. Ne-au acceptat pentru deschiderea noastra, pentru forta de munca disciplinata si bine pregatita si pentru stabilitatea acesteia, pentru amplasarea Caransebesului la rascruce de drumuri. Au apreciat si posibilitatile sale de extindere in comunele vecine, ca si

10

facilitatile pe care le acorda administratia locala, financiare si de timp, pentru a se demara cat mai repede fiecare obiectiv. Mai sunt si alte firme importante, straine sau romanesti, cum ar fi Massiv Forest, Ecolemn sau Benning, care au ales Caransebesul nu neaparat de dragul administratiei publice, ci pentru oportunitatile de materie prima si forta de munca disponibile in zona.

"Sa lasi peste timp si vremuri o amintire frumoasa in urma ta"

- Si asa ati ajuns sa concurati cu Bucurestiul la capitolul somaj mic. Cu doar 4% someri, ce perspective aveti?

- Ne onoreaza aceasta paralela. Somajul in oras va fi si mai mic in viitorul apropiat, avand in vedere ca la Caransebes lucreaza foarte multi muncitori din comunele invecinate si chiar din municipiul resedinta de judet, Resita, aflat la 40 de km de noi, de unde zilnic se aduc muncitori in trei schimburi, la Fabrica de cablaje auto Sumitomo.

- Ce alte atuuri veti scoate din maneca la viitoarele alegeri, in cazul ca veti candida? De ce va place munca la primarie?

�- Cred ca experienta si dorinta de a creste o echipa noua in administratie, cu oameni tineri si profesionisti, cu o noua mentalitate, cu care sa poti face bine comunitatii, sunt un atu important. Un altul, la fel de important, este sa-ti propui sa lasi peste timp si vremuri o amintire frumoasa in urma ta. Cred ca acestea toate sunt si argumente, dar si bucurii. Ceea ce, pana la urma, te mobilizeaza sa muncesti cu pasiune si devotament, pentru a face din orasul tau cea mai frumoasa cetate de pe pamant. Daca nu as fi fost primar, probabil mi-ar fi placut sa fiu staretul unei manastiri din Muntii Banatului.

- De ce ar fi tentat un turist sa vina la Caransebes pentru o zi-doua?

- Pentru mine, Caransebesul este cel mai frumos loc de pe pamant. Are traditie, are cultura, are perspective. Aici ne gasim la poalele muntelui sacru al dacilor, Gugu, de la care ni se trage denumirea de gugulani. Suntem la intersectia a trei vai superbe - Valea Timisului, Valea Sebesului si Valea Bistrei, intre masivul Semenic si Masivul Tarcu, la poalele celei mai intinse zone alpine din tara, cu 12 varfuri de peste 2000 de metri altitudine. Daca treci prin Caransebes, in primul rand trebuie sa stii ca ai locuri de cazare la standarde europene. Apoi poti vizita Muzeul Regimentului de granita, Municipiul si castrul roman Tibiscum, Colectia de icoane vechi si evanghelii episcopale, Parcul de Sculptura Teius, Rezervatia de platani. De aici, poti ajunge in cateva minute in statiunile Poiana Marului, Muntele Mic, Baile Herculane sau in zona Cazanelor Dunarii. Ori poti, pur si simplu, sa te plimbi seara in zona centrala, sa stai la o terasa si sa admiri spectacolul de lumini si umbre de pe fatadele cladirilor vechi, al statuilor sau al sculpturilor monumentale care, prin iluminatul ornamental, scot in evidenta Caransebesul aristocratic si misterios.__________________

Nascut la 2 iunie 1963, in comuna Armenis, judetul Caras-Severin, Ion Marcel Vela este

11

absolvent de studii superioare tehnice si juridice, primar al Caransebesului din 2004. A fost decorat de presedintele Emil Constantinescu cu "Ordinul Serviciul Credincios, in grad de Ofiter", de Patriarhul Romaniei, PF Daniel, cu "Crucea si Ordinul Sanctus Stephanus Magnus", iar de Papa Benedict al XVI-lea, cu "Diploma apostolica a Vaticanului". Totodata, presedintele Ion Iliescu i-a acordat brevetul de luptator remarcat prin fapte deosebite in Revolutia din Decembrie 1989. Membru al PNL din ianuarie 1990. Primarului I. M. Vela ii puteti scrie la e-mail: marcel.vela@gmail.com

Parcul Simeria

A treia gradina a Europei Opriti ticalosia retrocedarilor! 

Cea mai frumoasa, cea mai bogata, cea mai mare si cea mai surprinzatoare gradina din Romania se afla la Simeria. Oraselul banal pe care il traversezi cu masina in drum spre Deva, in doar cateva minute, ascunde in marginea sa dinspre raul Mures o bijuterie: Parcul dendrologic Simeria. Este una dintre comorile de nepretuit ale Romaniei, cunoscuta ca a treia gradina din Europa ca importanta, vizitata de specialisti si pasionati din intreaga lume. Cand am aflat toate aceste lucruri, m-

am gandit ca este undeva o eroare: cum sa fie posibil sa ai un asemenea tezaur si sa il tii ascuns de publicul larg, fara sa ii faci nici cea mai mica publicitate? Apoi m-am intrebat cum poate o gradina sa fie de "importanta europeana": pana la urma, sunt niste plante, care daca exista la noi, pot la fel de bine sa existe in Germania sau in Franta. 

Descrierea paradisului

Pod catre paradis�Cu aceste intrebari in minte, am pornit prin Simeria, intreband din om in om unde este celebra gradina, pentru ca nici un panou si nici un indicator nu te ajuta sa gasesti drumul. In cele din urma, pe stradute inguste si prafuite, printre case cu un aer trist, de fost targ prosper, am ajuns in fata unor porti ce anunta, cu o placuta discreta, parcul dendrologic. Ceea ce am descoperit dincolo de aceste porti nu este doar o gradina, este visul oricarui iubitor de natura! O aventura a vegetatiei luxuriante, un paradis al florilor si arborilor pe care il poti privi, mirosi, pipai! In aceasta gradina

12

ascunsa sunt peste 2200 de arbori si arbusti, cu tot atatea feluri de flori, cu tot atatea feluri de frunze diferite. O frumusete si o diversitate coplesitoare, ce depasesc orice exercitiu de imaginatie. Texturi diferite, culori in mii de nuante, mirosuri din cele mai fine sau mai toxice. Un loc menit parca sa iti aminteasca splendoarea acestei planete. Numai magnolii sunt 12 tipuri! De la cele obisnuite, cu flori albe, la magnolii gigant, cu frunze uriase si flori imense, galbene, rosiatice sau mov. Ati pipait vreodata coaja unui arbore de pluta? Aici, pe malul Muresului, se poate, pentru ca exista un astfel de arbore, cu acea coaja paradoxala de lemn "pufos". Florile lui albe sunt un deliciu pentru albinele din zona. Tot aici se afla si arborele de guma dulce, din care, la inceput, se facea guma de mestecat. Putin mai departe poti sa vezi un arbore de cafea si sa tii in palma acele margele maronii-rosiatice, cu uimirea ca ani de zile ti-ai petrecut diminetile alaturi de o licoare facuta din aceste boabe, fara sa te intrebi, vreodata, cum arata arborele care le face. 

Radu Stelian in fata casei sale�Si esti chiar langa el, ii vezi frunzele verde-smarald si il bati pe trunchi, ca pe un vechi prieten. Mergi pe aleile nesfarsite ale parcului si, citind placutele, ca niste carti de vizita puse in dreptul fiecarui copac, nu poti decat sa fii uimit: aaaa, deci asta e celebrul plop alb! Uau, e urias! Si, din reflex, il iei in brate, ca sa constati ca ai avea nevoie de inca 4-5 oameni ca sa il poti cuprinde. Un pic mai departe, un sequoia, mai micut, rasinos, cum mai exista doar intr-o indepartata regiune din China si... la Simeria. Daca te uiti atent, ai impresia ca esti chiar la o intalnire internationala cu roscovi de Canada, pini de Caucaz, castani din America sau stirax din Japonia, plin de flori albe, ca desprinse dintr-o stampa. Printre ei, recunosti usor gazdele, stejarii romanesti. Masivi, seculari, radiind putere, pentru ca sunt acasa, pe pamantul lor. Si cum orice intalnire trebuie sa aiba si un personaj distrat, peste tot s-a bagat, inalt, slab si cu o solemnitate comica... bambusul. Adus in Transilvania tocmai din Asia, la inceput, in primii trei ani, s-a adaptat greu. Dar cand a inteles conditiile si locul, a inceput sa se inmulteasca invaziv si sa apara unde te astepti mai putin: ba langa stejarii romanesti, ba printre alunii turcesti, chiar si langa brazi sau paducel. Creste uimitor, si cate o jumatate de metru pe zi. Administratia parcului il taie periodic si il doneaza taranilor din zona, care il folosesc, fericiti, in locul aracilor pentru fasole. Fasolea crescuta pe bambus, cu afumatura si mamaliguta, se pare ca e un deliciu!

Ghilotina

Pe masura ce am strabatut aleile parcului de la Simeria, am descoperit alte si alte minunatii. Am inteles cu uimire cum o gradina poate sa fie de importanta europeana,

13

lucru pe care cele aproape 40 de specii de pasari ce o locuiesc il stiu de cateva generatii. 

Fantana zanelor�Invaluit de cantecul lor, m-am indreptat catre casa celor

ce administreaza aceasta gradina, o casa monument istoric, veche de 200 de ani. Intr-o camera inalta de

patru metri, avand intr-un colt o soba imperiala, cum nu se mai fac astazi, m-a primit doamna Corina Coanda, unul dintre cercetatorii ce vegheaza de mai bine de 15 ani bunastarea tezaurului de la Simeria. "Aceasta gradina este veche de 300 de ani. A scapat de la distrugere printr-un lung sir de miracole. Important este ca avem astazi in Romania aceasta minunatie. A fost infiintata de familia Gyulay, in urma cu trei secole. Datorita lor exista parcul, cu suprafata totala de 70 de hectare. Cand a fost nationalizata de catre stat, avea doua sute si ceva de arbori si arbusti. Acum are peste doua mii, datorita cercetatorilor romani. Nu a fost deloc usor: in fiecare an s-au facut schimburi de seminte cu alte gradini din toata lumea, semintele au fost puse la incoltit si plantate pe masura ce se maturizau. A fost o munca uriasa, de aducere si aclimatizare a speciilor din China, America sau Rusia. Ce vedeti astazi este dragostea de natura si de plante a catorva generatii de cercetatori. Parcul e declarat arie protejata. A fost declarat si monument al naturii, insa legea nu a mai fost publicata, dintr-o eroare, si nu am mai primit aceasta titulatura. Vin cercetatori si pasionati din toata lumea sa ne viziteze, din America si din Europa, sunt uimiti de ceea ce descopera la noi. 

De la 200 de arbori, la 2200: o munca titanica, ce trebuie salvata / Foto: Parcul Simeria�Dar, din pacate...", spune doamna Corina si urmeaza o tacere lunga. Acest "dar, din pacate..." a cazut brusc, ca o ghilotina, si m-a trezit. M-a readus cu picioarele pe pamant, dupa florile si cantecul pasarilor ce ma cucerisera cu farmecul lor. "Din pacate..." cateva cuvinte care nu prevestesc nimic bun, ca un mic blestem de care Romania nu poate scapa, nici in putinele momente de implinire, de parca destinul acestor locuri ar fi doar fericirea trista, bucuria mereu deturnata malefic, la final. "Dar, din pacate, mostenitorii familiei Ocskai, care traiesc astazi in Ungaria (o parte dintre ei), vor sa li se retrocedeze tot parcul. Suntem in proces cu ei de cativa ani. Din cauza asta, nu am putut nici sa restauram cladirea, nici sa luam fonduri europene pentru dezvoltare. Am ratat finantari de milioane de euro, din cauza ca suntem in litigiu si nu ni se pot acorda... Nu stim ce o sa fie, am obosit in starea aceasta de provizorat, si deja au aparut tot felul de samsari de la Timisoara, care intreaba cine este proprietar si daca este de vanzare. Transformarea acestei gradini in cartier de vile ar fi o tragedie. Deocamdata, nimeni nu ne-a luat apararea, ne luptam cum

14

putem prin tribunal. Nu ne ramane decat sa speram la un final fericit."

Lacrimi de neputinta

O casa veche, domneasca, in mijlocul orasului Deva. Batranul se apropie cu pasi mici, i se aud papucii tarsaiti pe alee. Apoi zangane zavorul si se deschide poarta. Ne strangem mainile, ne privim in ochi.

O minune ce risca sa devina gradina particulara� Cu un gest simplu, ma invita inauntru. Stie de ce am venit. Ne asezam la masa din living. Peretii camerei sunt tapetati cu carti, de jos pana in tavan. Imi pune in fata un pahar cu apa, adus pe o tavita de argint. Alaturi este un bol cu cirese proaspete. Ordine, protocol, prestanta. La cei 82 de ani ai sai, Radu Stelian nu a pierdut nimic din alura academicianului de moda veche. Este unul dintre cei mai luminati cercetatori romani, specialist in stejar si plop. A condus mai multi ani Parcul dendrologic de la Simeria, a scris carti despre el, l-a prezentat in patru colturi ale lumii, l-a imbogatit cu experienta sa uriasa. Chiar si astazi, unii cercetatori straini care vin sa studieze natura din Romania fac un prim popas la el acasa. "Parcul Simeria se mai sprijina doar pe sperantele noastre...", spune el si face o pauza, pentru ca vocea ii tremura de emotie si de neputinta de a spune in cateva cuvinte grozavia nedreptatii. "Acest parc nu este doar o colectie de arbori, desi este si asta foarte important, fiindca sunt 2311 specii acolo! Dar este importanta frumusetea lui. Locul are o valoare peisagistica, pentru ca a fost amenajat ca o gradina in stil englezesc-romantic. Pe cele 70 de hectare, sunt diferente de nivel, terase mai inalte sau mai joase, este canalul Strei, care curge chiar prin mijlocul sau. Asa s-au format mici lacuri cu nuferi si vegetatie specifica. E incredibil cum au aparut izvoare in mai multe locuri. Pare ca gradina de la Simeria, in frumusetea ei, a provocat natura sa o faca si mai frumoasa. Si asta chiar s-a intamplat! Natura se regleaza singura, intr-un mod formidabil. Va dati seama ca, la ce vegetatie este acolo, puteau sa apara boli, sa se imbolnaveasca arborii si sa se contamineze. Noi nu am dat niciodata cu insecticide sau ierbicid si natura a reglat singura toate problemele, si-a gasit singura echilibrul...". Radu Stelian face o pauza, isi sterge lacrimile. Ii cunoaste pe unii membri ai familiei Ocskai. Cativa sunt cercetatori, stiu importanta parcului. Au recuperate deja 800 de hectare, chiar din Rezervatia Retezat. Legea din Romania, generoasa sau doar stramb facuta, le-a permis. Cum sa ai curajul dupa aceea sa ceri si un parc declarat arie protejata, intretinut si imbogatit de statul roman? Probabil, bazandu-te pe aceleasi hibe ale sistemului, pe judecatorii corupti. "Uitati-va aici", imi spune domnul Stelian. 

�

15

"Rafturile astea sunt cu albume din strainatate: carti superbe dedicate unui singur arbore, cum este stejarul, sau parcurilor pe care occidentalii le au si de care sunt mandri. De ce la noi, munca de generatii a cercetatorilor e lasata la cheremul unor judecatori? De ce un monument al naturii de importanta Parcului Simeria poate sa dispara, de la o zi la alta, si nimanui nu ii pasa? Familia Ocskai cere inapoi un parc pe care nu au cum sa il intretina. Li s-au oferit despagubiri in bani si au refuzat. Ce vor sa

faca? Pur si simplu, nu pot sa cred ca il vor transforma intr-o afacere imobiliara. Eu nu pot sa imi imaginez o asemenea grozavie. In toata viata mea am taiat zece arbori, in interes stiintific. Zece. Dar si acum ii am inaintea ochilor, ca pe zece cadavre. Cum ar putea cineva sa traiasca cu masacrarea unui parc pe constiinta?".L-am intrebat pe distinsul academician care ar fi solutia ideala in cazul Parcului de la Simeria. Una dintre ele este chiar Academia Romana, ce ar putea sa isi extinda autoritatea si sa ia sub aripa ei acest loc. Sau Guvernul sa dea o hotarare prin

care sa il protejeze. Numai ca, in cazul litigiilor, solutia nu mai este una emotionala sau doar una morala: trebuie sa fie legala. Si aici este vorba de marea problema a retrocedarilor, de multe ori facute injust, aberant, sau pe baza unor interese meschine. Cine ar putea sa stie cum stau lucrurile, de fapt, in asemenea situatii? Poate Romsilva? Ma urc la volan, directia Bucuresti, sediul central Romsilva.*Daca Parcul Simeria parea un colt de Rai, bulevardul Magheru din Bucuresti pare, la ora pranzului, o bucata zdravana de iad. Masini bara la bara claxonand isteric sau vajaind agresiv, soferi cu nervii intinsi la maximum injurand, gata sa muste din volan, ca nu se da toata lumea la o parte din fata Mercedesului nou si scump. Chiar pe marginea acestui haos se afla sediul central al Romsilva, institutia care se ocupa de padurile Romaniei, de o parte din ariile protejate si, banuiesc eu, de gradina minunata de la Simeria. Imping usa grea, de la intrare, intru si sunt ghidat catre biroul ariilor protejate, la etaj. Liftul institutiei este tapetat in intregime cu peisaje superbe, cu paduri si cascade nesfarsite: este poate o usoara compensatie pentru infernul strabatut pana aici. Biroul cu pricina este o incapere cu dosare pana in tavan, mobilata cu patru mese. Apare si domnul Mihai Dragos, cel ce ar trebui sa ma lamureasca in privinta Parcului Simeria.

Daca fratia dintre oameni ar fi ca aceea dintre copaci ...� Imi dau seama ca cei trei angajati de aici abia fac fata problemelor nationale pe arii protejate, ma bucur ca totusi cineva si-a gasit un pic de timp pentru mine. Incerc sa inteleg cum este posibila punerea in discutie a retrocedarii unuia dintre cele mai frumoase locuri din Romania. "In primul rand, ar trebui sa lamurim statutul Parcului Simeria", imi spune domnul Dragos. "El apartine Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice (ICAS) si are o autonomie. Intr-o oarecare masura, ICAS se subordoneaza Romsilva, dar nu total. La randul ei, Romsilva se subordoneaza intr-un fel fata de Ministerul Finantelor, administrator al tuturor proprietatilor statului. Sincer... ce sa va

16

spun... cateodata e o harababura... ca Ministerul Finantelor intervine peste decizia noastra, si nici noi nu mai stim ce sa facem. Noi nu am vrea sa se retrocedeze parcul, dar nu depinde doar de noi, instanta de judecata considera de multe ori ca ministerul este indreptatit sa conteste retrocedarile, dar nu este o regula. Problema retrocedarilor in Romania este mai mare. E ca si cum mie mi se retrocedeaza un apartament dintr-un bloc si eu ma apuc sa distrug stalpii de rezistenta, ca fac ce vreau in casa mea. Si orice s-ar intampla, administratorul, adica Romsilva, e de vina. Dar Romsilva isi face datoria. Avem cazuri de padurari care i-au prins pe cei ce taiau ilegal si drept urmare au fost omorati, au murit la datorie. Avem si legi care pedepsesc distrugerea padurii sau a ariilor protejate, chiar daca sunt in proprietate privata. Dar legile nu se aplica! Judecatorii le dau dreptate celor care taie. Sunt unele legi contradictorii, cum este cea a proprietatii private si cea a protejarii padurii: proprietarul spune ca e padurea lui si face ce vrea; noi spunem ca nu e asa. Judecatorul ii da dreptate celui dintai. Am avut cazuri unde am dat amenzi, am interzis taierea "la ras", dar proprietarii nu au tinut cont. Si dupa ce au defrisat, s-au produs alunecari de teren si au fost distruse casele oamenilor. In ambele situatii, silvicultorii au fost facuti responsabili - si pentru ca au incercat sa stopeze taierile, si pentru ca totusi ele s-au produs. Justitia, prin aplicarea diferita a legii in cazuri similare, a facut foarte mult rau. In cazul Parcului Simeria, este clar ca ar trebui acceptata o exceptie, fiind o rezervatie dendrologica de o valoare inestimabila: sa se acorde compensatii in locul retrocedarii efective. Poate s-au gandit ca in Romania este posibil orice, din moment ce noi am retrocedat inclusiv terenuri din Bulgaria, din fostul Cadrilater!".Discutia cu reprezentantul Romsilva s-a incheiat cu un: "E posibil orice". Adica e posibil ca parcul sa se retrocedeze, ba chiar sa dispara, si nu e nimic de facut, pentru ca interpretarea legii, ca in multe alte cazuri, permite asa ceva. Am coborat inapoi, in bulevardul Magheru. Haosul era tot acolo. Intersectia de la Romana blocata, sirul de masini nesfarsit, soferii asteptau deblocarea traficului. Unii priveau in gol, agatati cu mainile de volan, altii pareau ca vorbesc singuri, folosind receptoare fara fir, sau se agitau ca niste animale micute, inchise in custi luxoase. Soarele arde si inmoaie asfaltul. La patru sute de kilometri distanta, in frunzisul verde-smarald, cateva pasari canta intr-un arbore de pluta.

Ultimul bastion si avocatii din Budapesta

Academia Romana. Un fel de ultim bastion al sperantei, al normalului. Pe holurile lungi ale institutiei trec domni incaruntiti in biblioteci, in cercetare, in meditatie. M-am gandit ca Academia ar trebui sa aiba o pozitie fata de posibila retrocedare si desfiintare a Parcului Simeria. In primul rand, pentru ca ea coordoneaza cercetarea stiintifica si, in al doilea rand... pentru ca, teoretic, aici sunt cei mai destepti oameni din tara.Ma primeste Secretarul General al Academiei, domnul Marian Ianculescu. Cunoaste indeaproape problema Parcului Simeria si imi da, in sfarsit, o veste buna: "Am urmarit cu multa atentie ce se intampla acolo si

17

desfasurarea procesului. Stim ca parcul a apartinut familiilor nobiliare de origine maghiara, initial Gyulay, apoi Kun, Fay si, in cele din urma, Ocskai. Infiintat in jurul anului 1750, aceste familii l-au intretinut si l-au dezvoltat chiar in ciuda distrugerilor de la 1848, din timpul revolutiei. S-a nationalizat in 1949, si de-atunci, statul roman l-a transformat in bijuteria de azi, prin contributia unor cercetatori importanti, printre care si Alexandru Borza si Popescu Zeletin. Noi am explicat familiei Ocskai ca este imposibil sa se retrocedeze asa ceva. Ar fi pana la urma o povara sa intretina ei o asemenea gradina, costurile ar fi imense. 

Administratia parcului�Le-am propus botezarea parcului cu numele familiei fondatoare si despagubiri banesti din partea statului. Era solutia rezonabila. O parte a membrilor familiei au fost de acord, o alta parte nu. Asa s-a ajuns la proces. Pentru retrocedare folosesc un cabinet de avocatura de la Budapesta, care a reusit sa mai obtina de la statul roman terenuri in Rezervatia Retezat. Daca legea ar functiona corect, nu am avea de ce sa ne temem in astfel de cazuri: prin lege, ariile protejate nu se retrocedeaza. Din pacate, la noi, justitia este o mare problema. Justitia nu functioneaza. Daca parcul s-ar retroceda si ar disparea, ar fi o pierdere la nivel european. Pentru realizarea lui au fost folosite resurse uriase. Chiar si astazi, avem acolo cercetatori de prima mana: Flaviu Popescu, Magdalena Palada, Corina Coanda. Rezultatele de acolo s-au obtinut prin biotehnologie cu sprijinul ICAS si aparatura la nivel mondial. Eu cred ca nu se va intampla o tragedie, dimpotriva", mi-a spus domnul Ianculescu optimist. Un optimism venit, poate, din alte batalii castigate in lupta pentru salvarea locurilor de importanta stiintifica. Din fericire, Academia Romana a reusit sa se opuna unor alte retrocedari in masivul Penteleu si in Retezat. De exemplu, din cauza unei retrocedari aberante in Retezat, familia Kendofi a primit mii de hectare de padure, desi proprietatea respectiva era in indiviziune cu statul roman. Cum au fost atat de orbi judecatorii, incat nu au vazut ca terenurile au apartinut si statului roman, nu se explica. Poate ca aveau ochii in buzunare! Acum, Academia Romana lupta in tribunal pentru indreptarea erorii, adica pentru un proces corect.

Final fericit?

La finalul redactarii acestui text a venit si o veste buna: in procesul pentru revendicarea Parcului Simeria, judecatorii au hotarat definitiv si irevocabil ca acesta nu se va retroceda si va ramane statului roman. Daca ati fi un chiparos de doua sute de ani din Parcul Simeria, cum v-ati simti la o asemenea veste? Albinele dau petrecere in flori. Sa speram ca va fi la fel si peste alte trei sute de ani.Ramane totusi o intrebare. Ce se va intampla cu padurile retrocedate, unde se taie "la ras", inainte ca cineva sa protesteze? Romania e impanzita de asemenea locuri. Poate ca justitia va gasi, si in cazul lor, un final fericit. Doamne ajuta! 

Catalin Manole  

18

Taine ale ortodoxiei - Sfinte femei imbracate in straie barbatesti

Biserica din Vasta * Despre sfintele femei imbracate in haine barbatesti se spune ca numarul lor este anume ales ca sa repete in chip mistic cele zece fecioare din Evanghelie. Se mai spune ca, dincolo de orice incercare, acest numar a ramas neschimbat, Domnul randuind ca, atunci cand se savarsea una din femei, alta sa-i ia imediat locul * 

Marile razboinice ale credintei

Nu le putem compara cu nimeni. Daca marii schimnici au ales postirea cea mai aspra, cat mai departe de ochii si admiratia oamenilor, sfintele femei imbracate in haine barbatesti au urmat o alta cale, infinit mai complicata si mai greu de inteles. Si-au schimbat straiele si firea. Si-au asprit chipul si vocea, transformandu-se in amazoane ale pustiei ascetice. Cele mai mari razboinice ale credintei.Rar vei intalni suflete mai darze, de neclintit. Discrete, lipsite de aparare si alungate de peste tot, sfioase si fara de pacat, dar purtand cu sine povara unui adevar mereu ascuns de ochii lumii, sfintele in haine barbatesti au rabdat cele mai nebunesti acuze. Cuvioasa Calistena se ascunde intr-o cetate din Nicomedia, unde, luand infatisarea unui pelerin ratacitor, vindeca multa lume - inclusiv o fata beteaga de ochi, pe care parintii, drept multumire, insista cu amenintari si blesteme sa i-o dea de nevasta! 

Sfanta Eugenia�Sfanta Maria (devenita Marin) e acuzata de gazda unde a innoptat o data ca i-a batjocorit fata si, drept urmare, cuvioasa se trezeste in brate cu un copil, de care va avea grija pana la moarte, cand se va si arata adevarul despre ea. Sfanta Eugenia (devenita monahul Eugen) starneste o mare iubire in inima Meletiei (o femeie extrem de bogata), care, fiind respinsa in avansurile ei necurate, o va acuza pe cuvioasa Eugenia de viol. Sfanta Apolinaria cea din Sinclit, fugind de tatal ei, Artemie, mare dregator al Romei in vremea lui Leon cel Mare,

se calugareste si isi ia numele de Dorotei.

19

Sf. Apolinaria�Crescand in taria credintei, cuvioasa Apolinaria savarseste numeroase minuni si, fara sa fie recunoscuta, ajunge sa o vindece de chinurile unui duh rau chiar pe sora sa.

Drept multumire, dregatorul Artemie (tatal Sfintei) se grabeste sa o acuze tocmai pe Apolinaria ca i-a necinstit fiica, ramasa grea cu nu se stie cine! E mult absurd in vietile acestor sfinte. Destui oameni s-au grabit sa le condamne ca incalca rigorile firii si legile Vechiului Testament, dar putini au avut rabdarea sa cerceteze biografia acestor femei cu totul deosebite si sa afle ca niciodata ele nu si-au schimbat infatisarea decat din dragoste si jertfa crestina pentru aproapele. Ar fi aflat, de pilda, ca

Sfanta Eufrosina se imbraca barbateste doar ca sa caute iertarea si mantuirea in locul tatalui ei, ucigas de crestini si inchinator la idoli. Ar fi aflat ca Sfanta Maria s-a calugarit in haine de monah doar ca sa nu-l paraseasca pe tatal ei, dornic sa-si traiasca ultimele zile de viata intr-o manastire, iar cuvioasa Atanasia a facut asemenea, din dorinta de a fi si pustnica, si sprijin sotului ei la batranete, dupa juramantul cununiei facut in fata lui Dumnezeu. 

Minunata poveste de dragoste a Sfintei Atanasia pentru sotul ei, Andronic 

Casatorita cu un bogat argintar, pe nume Andronic, Sfanta Atanasia nu uita niciodata sa-si imparta castigul in trei parti : o parte la saraci, o alta la impodobirea bisericii si cea mai mica dintre parti, nevoilor casei, multumind astfel Domnului pentru cei doi fii frumosi pe care ii avea. S-a intamplat insa ca, dupa 12 ani spornici si plini de pace, copiii lor sa moara brusc, in aceeasi zi, si asta a zguduit-o sufleteste pe Atanasia.

Andronicus si Atanasia�Degeaba a incercat sotul ei, Andronic, sa o consoleze. Atanasia era cu totul distrusa si, din pricina nesomnului si nemancarii, slabise in asa hal, incat mai avea putin sa moara. Altceva decat sa planga nu putea sa faca, petrecand ziua intreaga la mormantul copiilor, cu multe lacrimi si suspine si, cine stie ce s-ar fi intamplat, daca nu i-ar fi aparut aievea in fata ochilor Sfantul Mucenic Iulian, care, in chip de calugar, a inceput sa o certe cu asprime ca nu-si lasa copiii in pace si ca, prin jalea ei, le tulbura odihna, cand

20

ea ar fi trebuit sa se bucure ca baietii erau acum in ceruri, frumosi si curati ca niste ingeri. Transformandu-si durerea in mahnire si mahnirea in bucurie, cei doi soti au inteles spusele Mucenicului Iulian si au hotarat sa-si imparta averea saracilor. Apoi, au pornit la drum, cu gand sa se calugareasca, fiecare in calea lui, dupa voia si planul Domnului. In cele din urma, Andronic va ramane langa marele duhovnic avva Daniil, iar cuvioasa Atanasia se va face monahie la manastirea Tavenisiotului. Dupa 12 ani, cand se parea ca cei doi soti uitasera unul de altul, Andronic va intalni un calugar misterios, cu fata vestejita si arsa de soare, ca un arap. Crezand ca are de-a face cu un oarece monah ratacitor si "nebun intru Hristos", s-a oferit sa-l insoteasca spre Locurile Sfinte, iar acolo, negasind decat o singura chilie libera, in manastirea ce se cheama Optsprezecunicul, i-a propus calugarului misterios sa locuiasca impreuna, cu juramant insa de a vietui in cea mai adanca tacere. Fara sa-si vorbeasca in vreun fel, cei doi s-au rugat lui Dumnezeu impreuna alti 12 ani. Apoi, intr-o zi, din ce in ce mai slabit trupeste, fratele de chilie (fratele ratacitor) a insistat sa-l cheme urgent pe avva Daniil pentru ultima Impartasanie si, vazandu-l, a inceput sa planga cu lacrimi mari si pline de durere. "De ce plangi? Se cade sa te bucuri ca o sa-l vezi in curand pe Hristos", a zis avva Daniil, care l-ar mai fi certat o vreme, daca monahul cel misterios nu i-ar fi marturisit ca, de fapt, nu e barbat, ci e chiar Atanasia; ca s-a ascuns in haine barbatesti sa-i fie aproape sotului drag, sa aiba grija de el si sa-l pazeasca mereu de lipsuri, de rautati si ispite.

"Fa, Doamne, din trupul meu biserica si din parul meu, copaci" 

Sf. Teodora din Alexandria�Multe ar fi de povestit despre Sfintele imbracate in chip de barbat. Femei evlavioase si neclintite. Femei puternice, in chiar slabiciunile lor. Diamante ascunse in moliciuni de porfira. Rugatoare cu nimic mai prejos decat anahoretii si schivnicii din vechime. Femei vrednice de a sta in calendar. Din pacatoase, ca Sfanta Pelaghia, sau din copile inocente, ca Sfanta Anna, cuvioasele femei in straie barbatesti s-au ridicat la sfarsitul vietii dincolo de fire. Dormind pe pietre si incingandu-se cu lanturi, au renuntat in numele lui Hristos la tot avutul lor - la surasul,

mangaierea, nostalgiile sau duiosia lor materna. Fara sa pretinda vreo clipa ca si alte femei sa le urmeze exemplul, sfintele s-au zidit pe sine in propriul lor trup, fugind cat au putut de placerile lumesti. Au cautat sa-si piarda numele si au disparut in adancurile pustiei, nevrand sa lase in urma lor decat jertfa, dragoste si iertare, asa cum a facut cu sute de ani in urma Cuvioasa Teodora din Alexandria, cea confundata in multe randuri

cu Sfanta Teodora din Peloponez.Imbracata in haine barbatesti, pentru a-si acoperi frumusetea trupului si a scapa astfel de insistentele

21

petitorilor, Sfanta s-a oferit a fi mireasa doar lui Hristos si, drept urmare, a petrecut ani buni intr-o pestera sapata in preajma unei lavre de monahi. Calugarindu-se apoi din dorinta de a spori asprimea vietii pustnicesti cu ravna ascultarii, cuvioasa Teodora (devenita intre timp monahul Teodor) a primit porunca de la staretul manastirii sa calatoreasca prin sate, pentru a strange, din mila credinciosilor, proviziile necesare iernii. In una din aceste calatorii, obosita peste masura, a innoptat la un om credincios si foarte respectat de oameni, fara sa stie ca fiica acestuia avea un iubit, si acum, lasand-o insarcinata, iubitul nici nu mai voia sa auda de ea. Cateva luni mai tarziu, vadita de pacat si mai avand putin sa nasca, fata nu a gasit alta scapare decat sa minta si sa spuna ca monahul Teodor, cel gazduit de parinti, o violase sub amenintarea unui cutit, si tot asa o obligase sa pastreze tacerea. Judecata in pripa, sub privirea satenilor furiosi, Teodora a fost condamnata la moarte prin decapitare. Desi ar fi putut lesne dovedi minciuna, Sfanta si-a primit moartea in liniste si impacare. Cu putin timp inainte de taierea capului, a cerut doar cateva clipe sa se roage si, in auzul intregii multimi, in loc de blesteme sau alte vorbe grele, a dat glas iertarii, pe care a incununat-o cu cea mai poetica si sfasietoare dorinta, asa cum facuse si Sfanta din Peloponez: "Fa Doamne din trupul meu biserica, din sangele meu rau si din parul meu copaci". Legenda sau nu, pe sub temelia manastirii trece astazi un rau, iar din biserica din Vasta continua sa creasca 17 copacii seculari, in uimirea oamenilor de stiinta, care nu pot sa explice cum se ridica spre cer acesti pomi fara radacina si cum un simplu acoperis de tigla, gros de cativa centimetri, le poate suporta greutatea.*

�Oricat s-ar stradui, savantii nu gasesc nici acum o cauza stiintifica a acestui fenomen. In anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de "Archaeometrie" din Grecia, s-a prezentat raportul facut de un grup de cercetatori de la Universitatea din Patras. Studiul lor confirma ca radacinile celor 17 copaci imensi nu se vad nici in interior si nici in afara, ceea ce nu a impiedicat pomii sa atinga inaltimi de peste 30 de metri si o grosime de peste un metru. La testul cu ultrasunete, s-a vazut cum radacinile copacilor se scurg prin firisoarele de spatiu ramas liber intre pietrele zidurilor. Este cea mai uimitoare minune a naturii, prin care copacii traiesc dimpreuna cu zidurile si tot ei, cu forta lor vegetala, dau viata caramizii, transformand micuta constructie a bisericutei din Vasta intr-un corp viu, ce creste an de an si se inalta odata cu seva copacilor, spre albastrul tainic si necuprins al cerului.

Marturii:

Cuvioasa Teodora�Yanis Makrigiannis, geolog: "Pare greu de crezut, dar acesta este adevarul - copacii de la Vasta se sprijina pe un acoperis gros de doar cativa centimetri. In mod normal, cand vantul bate mai puternic, din cauza torsiunii exercitate de miscarea copacilor, zidul bisericutei ar fi trebuit sa se prabuseasca. Acest lucru nu se intampla, sfidand toate legile fizicii".

22

Loukas Constantin, geolog: "Nu exista nici o explicatie, geologic vorbind".Elefterie Beligiannis, inginer: "Copacii exercita asupra acoperisului o forta colosala. Nu gasesc o teorie care sa lamureasca stiintific de ce imensa putere cu care apasa greutatea celor cateva tone de lemn nu distruge acoperisul. De asemenea, nu vad cum s-ar putea calcula forta de sprijin a acestor copaci atunci cand in regiune sufla puternicele vanturi de iarna".Elena Stavrogiannis, arhitecta: "Judecand dupa vechimea si pozitia zidurilor, bisericuta din Vasta ar fi trebuit sa se fi prabusit de mult. Ea insa a ramas in picioare atatea secole, fara stricaciuni serioase. Ca in orice loc sfant, omul de stiinta se arata a fi inutil" . 

Sorin Preda  

23

La Chisinau, Moscova a fost invinsa!

 Pe la urechile basarabenilor a trecut un glont...  Timp de sapte ore, comunistul Igor Dodon a fost primarul Chisinaului! Numaratoarea voturilor din centrul orasului il situa in frunte, cu peste trei procente. Desi participarea la urne a fost

una record, de aproape 60%, desi multi tineri au venit special acasa, pentru a nu lipsi de la vot, masina electorala comunista (se poate citi rusa) a lucrat impecabil, in buna traditie tovaraseasca. E ciudat cum rusii se regasesc in ideologia romanului rusificat Voronin, cata vreme la ei acasa, la Moscova, se lauda ca au abandonat definitiv invatatura lui Lenin. O explicatie exista: dintre basarabeni, doar comunistii le ofera rusilor confortul "moldovenismului" pur, mirajul "independentei", promisiunea oficializarii limbii ruse, orientarea spre rasarit etc. In acest caz, la brat cu pensionarii nostalgici moldoveni, nu ne mai miram de ce sunt alegatorii rusi din Chisinau atat de pro-comunisti. Iata ca Dodon s-a si vazut primar. Din pacate pentru el, doar pana la numaratoarea buletinelor din suburbiile municipiului. Acolo unde traieste grosul romanilor. In vremurile sovietice de trista amintire, rusii au fost adusi la Chisinau (unul dintre orasele "de elita" ale URSS) pentru a "reglementa" compozitia etnica a capitalei basarabene, potrivit unei politici de deznationalizare a romanilor mostenite de la imperiul tarist. Automat, au fost repartizati in centru toti pensionarii serviciilor speciale, Chisinaul devenind un oras rusesc, cu numai 20% romani, in 1990. Astazi, romanii depasesc 50%. Cum s-a reusit acest miracol? Printr-o lovitura maiastra a primilor guvernanti democrati - aceiasi luptatori patrioti care au introdus alfabetul latin. Chisinaul a fost declarat municipiu, ingloband astfel mai bine de 30 de comune pur romanesti din jur. De aici i-a venit, asadar, puterea lui Chirtoaca, aici a fost secretul victoriei sale impotriva imperiului. Castigand, chiar si la mustata, cu 50,6% din voturi, tanarul liberal a invins, practic, Moscova. Rusia investise enorm in Dodon, iar serviciile speciale imperiale au lucrat la foc continuu in ultimele luni de zile. Numai ambasada rusa din Chisinau are, la vedere, circa 1300 de angajati (fata de cea romana, unde lucreaza mai putin de 30 de functionari!). Asadar, rusii au dispus de forte enorme. Prin traditie, ei au aceeasi atitudine virulent anti-romaneasca, de pe vremea sovietelor, aceeasi aroganta imperiala si aceeasi disciplina cazona. Au fost adusi la vot si cel mai slabit batran, si cea mai nevolnica bunicuta, gratie sutelor de taxiuri gratuite puse la dispozitie de partidul comunistilor. Din aceasta cauza, succesul romanilor este cu atat mai remarcabil, cu cat cei mai multi dintre ei sunt plecati la munca in Europa si America. In general, recentele alegeri locale din Basarabia au adus o consolidare puternica a Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE 2). Practic, AIE a obtinut controlul majoritatii primariilor (377 fata de numai 86 controlate de comunisti). Glontul sovietic a suierat pe la urechile moldovenilor, dar slava Domnului ca a nimerit in gard si au invins fortele

24

democratice! Vorba unui publicist de la Chisinau (Andrei Fornea): "Au revoir, Dodon! Timpul tau a trecut!". Ion Longin Popescu 

25

Tainele plantelor

 * Pentru ca remediile de sanatate sa aiba eficienta deplina, e bine sa cunoastem secretele alchimice ale ierburilor de leac * 

Intelegerea plantelor cu ajutorul intuitiei

Se spune adesea ca medicina este mai degraba o arta decat o stiinta. Acest aspect releva, de fapt, ca dragostea, prietenia, atentia, intuitia si alti factori ce nu pot fi interpretati medical, nu numai ca sunt reali, dar sunt cruciali in vindecarea diverselor

afectiuni si a mentinerii starii de sanatate. Intuitia ar putea fi definita ca intelepciune directa, fara a recurge la ratiunea cotidiana. Intuitia este prezenta in noi toti, sub forma unor sentimente, pictograme mentale sau voci interioare. Pentru a putea beneficia de acest filon, trebuie insa sa nu ne lasam patrunsi de fricile de zi cu zi. Aceste bagaje de informatie sunt bineinteles personale si greu de supus unor dezbateri. Ele ar trebui doar urmate. 

Afinitatile plantelor cu anumite organe sau tesuturi

In timp ce unele plante au un efect benefic general asupra organismului, alte plante actioneaza particular, asupra anumitor organe sau tesuturi, in functie de nutrientii pe care ii contin.De exemplu: 

�* Luteina are o afinitate pentru macula ochiului. Mancand spanac, putem creste nivelul de luteina din acest organ.* Flavonoizii din armurariu sunt stocati de catre ficat, pe care il vindeca. *Frunzele de ginkgo biloba actioneaza ca buni antioxidanti si stabilizatori ai membranei neurale. Aceste date dau crezare abilitatilor medicinei traditionale chinezesti de a folosi anumite plante pentru a indeplini procese precise in zone specifice ale corpului uman, asupra unui tesut, a unui organ sau a unui grup de organe. Medicina traditionala chinezeasca face urmatoarele categorisiri:* Leacurile pe baza de flori sunt folosite preponderent in zona de sus a corpului, in special pentru plamani, nas si gat.* Leacurile obtinute din seminte se aplica in genere rinichilor, sistemului reproducator, prostatei si sistemului urinar. * Preparatele din radacini actioneaza asupra organelor interne - inima, ficat, plamani, intestine. * Ramurile plantelor sunt utile in problemele legate de extremitati - maini, picioare.

26

Gustul plantelor

Atat medicina traditionala chinezeasca, cat si medicina asiatica, in general, privesc plantele din punct de vedere al gustului si aromelor. Mai exact, se crede ca aroma fiecarei plante ne poate furniza informatii despre cum va actiona ea in organismul nostru. Orice botanist care nu cunoaste gustul plantelor pe care le foloseste este ca un muzician care nu cunoaste notele dintr-o gama sau ca un pictor care nu cunoaste culorile curcubeului. Gustul este un indicativ puternic al plantelor si, impreuna cu celelalte caracteristici, ne ajuta sa ne dam seama cum trebuie utilizate. Medicina asiatica traditionala imparte plantele dupa criteriul gustului, dupa cum urmeaza:1. Plantele si produsele dulci, cum ar fi sucul de struguri, au tendinta de a vindeca si calma tesuturile si de a intari rezistenta fizica. Produsele din aceasta categorie ar trebui consumate in special cand ne simtim slabiti si epuizati.2. Plantele cu gust acru ne vor incalzi organismul si vor ajuta digestia. Atunci cand ne simtim slabiti si deshidratati, sucul de lamaie ne ajuta sa ne punem pe picioare. Fructele si legumele acre ar trebui insa consumate mai putin daca suntem incinsi si transpirati.�3. Categoria vegetalelor cu gust sarat ajuta la cresterea apetitului, usureaza digestia, hidrateaza tesuturile si rezolva diversele blocaje din organism. La fel ca plantele cu gust acru, cele sarate trebuie consumate in special cand suntem deshidratati. 4. Legumele si fructele amare ne stimuleaza apetitul, ajuta digestia, reduc transpiratia corpului, reduc inflamatiile si lupta impotriva toxinelor din organism. Spre exemplu, cafeaua si ridichile sunt indicate daca transpiram in exces si ne simtim inflamati. 5. Iuteala plantelor, precum ghimbirul sau piperul, ne va incalzi tot corpul. Gustul iute este un puternic stimulent al digestiei si al apetitului, rezolva blocajele din organism si ascute simturile. Nefiind indicate atunci cand suntem agitati si inflamati, plantele iuti/picante ne energizeaza in zilele cand ne simtim fara vlaga. 6. Vegetalele cu gust astringent contribuie la vindecarea si intarirea tesuturilor, rezolva digestia si tranzitul intestinal lent, reduc pierderea lichidelor din organism, incluzand transpiratia, si contracta vasele capilare, uneori chiar stopand sangerarea, in cazul unei rani. Plantele astringente, precum bananele verzi, semintele de rodie, trebuie consumate mai degraba atunci cand organismul este inflamat si transpiram abundent, si mai putin daca suntem nervosi si deshidratati. Gustul astringent se potriveste cu mancarurile acre si dulci.

Efectele de racire si incalzire produse de plante

Toate sistemele traditionale de medicina au in vedere faptul ca in timp ce unele plante incalzesc corpul, altele il racesc si il linistesc. Urmarind aceste doua principii, toate plantele pot fi impartite in doua categorii. Plantele care ne incalzesc corpul actioneaza astfel dilatand vasele capilare si aducand vitalitate tesuturilor. Opus lor, plantele care ne racesc organismul contracta capilarele si reduc temperatura corpului, calmand inflamatiile. Mai precis de atat, urmarind aceste proprietati, medicina traditionala chinezeasca categoriseste plantele pe treptele rece, racoros, neutru, cald si fierbinte, in

27

concordanta cu natura afectiunilor pe care le trateaza. Plantele din categoria neutru pot trata ambele tipuri de boli.�

Doctorii medicinei traditionale chinezesti subliniaza faptul ca aceste principii au o importanta mult mai mare decat s-ar crede. Ei pornesc de la premisa ca organismul uman s-a dezvoltat in ciclul natural zi/noapte, fiind obisnuit cu alternanta dintre caldura din timpul zilei si racoarea noptii. Insa atunci cand corpul nostru nu-si poate regla singur temperatura ideala, apar problemele. In tratarea diverselor afectiuni, se va lua, asadar, in considerare si anotimpul. Pe durata verii, se vor folosi cu precadere plantele cu efect de racire, mai mult decat in celelalte sezoane. Iata cateva directive de baza, cu privire la principiile plantelor de racire si incalzire a corpului. Ca referinta, trebuie stiut ca, in general, in tratarea afectiunilor, principiile plantelor se aplica bolilor cu caracteristici opuse: vegetalele care incalzesc vor trata bolile asa-numite "reci" (caracterizate in genere prin amorteli, lipsa vitalitatii, circulatie proasta), si plantele care racesc se vor aplica afectiunilor "calde" (inflamatii).

Atentie! 

* Plantele care incalzesc tind sa afecteze puternic ficatul, inima si creierul. Este important sa ne asiguram ca plantele cu care vrem sa ne tratam nu vor inrautati inflamatia respectiva. * Plantele care racesc afecteaza in primul rand stomacul si tractul gastro-intestinal, rinichii si vezica urinara. Folosirea pe termen lung a plantelor care racesc foarte tare ne poate aduce o digestie proasta. * Facand o paralela cu gusturile lor, trebuie spus ca plantele cu gust dulce, amar si astringent intra in categoria rece, iar legumele si fructele sarate, acre si iuti sunt de natura calda. 

Matei Grama  

TARA VRANCEI * Frumos din cale afara, taramul legendarei Vrancioaia nu se face de ras *

Splendoarea naturii in Vrancea Din Infern in Rai 

Leganat pe curbe frumoase, incolacite dragastos in jurul unor dealuri superbe, de un verde ce-si clateste prospetimea in soarele cald al primaverii, drumul dinspre Bucuresti spre Vrancea trece usor, in doua ore, ca un preludiu al linistii cu care taramul Vrancioaiei te va imbratisa cum treci de Focsani.

28

Dupa Odobesti, faimoasele intinderi de vie si nesfarsite lanuri de rapita, de un galben ce inveseleste totul in jur, leaga intre ele satele, pana sus la poalele muntelui. Drumul e nou, ca scos din cutie, iar curatenia desavarsita din curtile oamenilor iti da impresia ca sunt pregatite de sarbatoare.N-au trecut decat trei ore de cand ai lasat in urma galagia si praful din Bucuresti, si aerul proaspat, de munte, iti imbalsameaza deja plamanii si, mai ales, sufletul. Odata ajuns la Lepsa (un satuc din comuna Tulnici, devenit intre timp statiune) esti in chiar mijlocul unuia dintre cele mai spectaculoase parcuri naturale din tara: Parcul Putna Vrancea. Aici, la poalele Varfului Caciulata, un varf mandru, semetit ca o caciula de dac liber, cum le place localnicilor mai batrani sa zica, au aparut peste noapte, in nici 10 ani, o multime de pensiuni turistice si case de vacanta. Nici nu e de mirare: rar poti intalni undeva atata liniste si rareori spectacolul naturii e atat de curat, atat de bine conservat ca in tara legendara a Vrancioaiei.

Odai vechi si pensiuni noi

Rezervatia Cheile Tisitei are aspectul unui spectaculos canion�Pana incoace, dupa Revolutie, in Lepsa nu locuiau mai mult de 30 de familii. Majoritatea oamenilor traiau, de fapt, in Tulnici si Coza, iar in Lepsa, unde pasunile erau frumoase si rodnice, cu iarba numai buna pentru animale, taranii locului isi construisera salasuri arhaice, in care stateau vara, cat coseau fanul, si unde isi cresteau oile, caprele ori vitele. "Cateva astfel de odai traditionale mai pot fi vazute si azi prin zona. Unele au fost transformate, usor amenajate, intre timp", imi explica Ion Militaru, seful Rezervatiei Putna Vrancea, ghidul meu in timpul

sederii la Lepsa. Imi arata o astfel de odaie, simpla, cu pereti din pamant, captusiti pe deasupra cu lemn si acoperita cu sita traditionala. Cativa zeci de metri mai la vale se afla o frumoasa casa de vacanta, semn ca Vrancea se straduieste sa imbine traditiile si obiceiurile populare inca vii cu promisiunea de bunastare a turismului. Asa au aparut in ultimii 5-6 ani numeroasele pensiuni din zona. Si tot asa, cu sprijinul Agentiei pentru Protectia Mediului si a Asociatiei pentru Conservarea Biodiversitatii Biologice, au aparut cateva proiecte-pilot de eco-turism, care au atras atentia si interesul unor mari operatori de turism din strainatate, de talia celor de la TUI. Dar Vrancea are ce arata: are oameni minunati si peisaje pe masura!

Splendorile naturii: Cascada Putna si Cheile Tisitei

Cascada Putna - un monument al naturii�Spectacolul Vrancei nu e un spectacol al monumentalitatii. Muntii nu cad pe tine ca-n alte parti, dar seismica proprie locului a dat nastere, in zeci si sute de mii de ani, unui relief luminos si insorit, placut ochiului, care surprinde la tot pasul. Ape repezi si-au facut loc printre munti. Pe cursul lor, cascade

29

spectaculoase racoresc padurile. O astfel de cascada, pe care daca treci prin Vrancea nu ai voie sa o ratezi, e Cascada Putnei. Declarata rezervatie naturala, cascada isi face o iesire maiestuoasa din munte, taind un defileu lung de peste 75 de metri. Apa vine in trepte, de la peste 14 metri, involburandu-se, alba ca spuma laptelui. Nu departe de cascada actuala e "Cascada parasita", locul pe care Putna cea repede curgatoare l-a parasit acum cateva sute de ani, dupa ce albia sa a fost deturnata de un cutremur devastator. "In cadrul rezervatiei mai sunt cateva cascade, poate chiar mai spectaculoase decat aceasta, dar care nu se gasesc momentan pe traseele turistice", imi spune "ghidul" meu Ion Militaru.Adevarata splendoare a Vrancei e insa mai in aval, mai sus de confluenta Tisitei cu Putna. Acolo sunt Cheile Tisitei, decretate zona de protectie speciala, un adevarat rai al faunei mari din Romania. "Linistea deosebita de aici, faptul ca sunt relativ putine asezari care sa interfereze cu natura fac ca ursii, lupii, rasii, lostritele sau caprele negre sa se simta foarte bine in zona". Vaile, sculptate parca de cioplitori uriasi ai pietrei, descriu pe Valea Tisitei un peisaj ce te invita la odihna. Nu se aude decat apa clipocind si pasarile ce se harjonesc printre mesteceni si molizi. Ici-colo, podete rustice traverseaza valea invitand drumetii la aventura.La mijloc de mai, inca se mai vad pe zapada urme proaspete de capra neagra. De altfel, o ciuta tanara isi face aparitia, calcand agil si elegant pe o creasta, pentru ca apoi sa se faca nevazuta, intr-un crater din munte.Intr-un tur al Vrancei, trebuie sa bifati si Focurile Vii de la Andreiasu de Jos, un fenomen geologic cat se poate de spectaculos, rezultat din iesirea la suprafata, prin fracturile reliefului, a unor gaze care se aprind spontan, cu flacari inalte de pana la 30 de centimetri. Acest areal este apreciat de specialisti ca fiind cel mai extins camp de "focuri vii" din tara. Nu omiteti din periplul dvs. nici Lacul Negru, remarcabil prin turbaria activa care acopera jumatate din luciul de apa, nici Caldarile Zabalei, vestite prin valoarea stiintifica a florei si faunei din zona.

Nistoresti: muzeu in aer liber

In Vrancea gasesti nu doar peisaje de vis, ci si oameni ramasi, parca, din alte veacuri.

Mos Hanu si colectia sa de costume populare vechi�Din Valea Sarii in jos, in Nistoresti, Paltin sau Nereju, vei intalni, negresit, batrani tulnicari, femei care inca pastreaza obiceiul lucrului la razboiul de tesut, dibaci creatori de masti

populare. Oameni cumsecade, saritori si povestitori, care te invita sa le treci pragul, sa le degusti vinul si sa impartasesti cu ei vechile obiceiuri la care cei mai multi dintre ei tin ca la ochii din cap. Un astfel de om e si mos Mihai Hanu din Nistoresti. Un vrednic urmas al Vrancioaiei, cum singur se declara, mare iubitor si pastrator al traditiei populare din zona. Fost pielar, mos Mihai coase si acum veste impanate cu minunatele motive specifice portului vrancean. Casa mosului e un adevarat muzeu, plin de exemplare unicat, despre care Mihai Hanu va va povesti, cu drag si cu liniste, ore in sir. Ca mos Mihai sunt atatia oameni in zona: bateti-le in poarta si vi se va deschide o lume

30

pe care, cine stie, peste cativa ani nu o vom mai putea descoperi...

Oferte de cazare pentru toate buzunarele

In Lepsa s-a dezvoltat, in ultimii ani, o veritabila retea de case de vacanta si pensiuni, astfel ca turistul are de unde alege. Multe dintre acestea sunt facute cu ajutor de la Uniunea Europeana, asa ca se incadreaza din multe puncte de vedere standardelor vestice de turism. La iesirea din Lepsa pe partea stanga, pe drumul ce trece in Ardeal (spre Targu Secuiesc), se gaseste Pensiunea TBN, unde, pe langa confortul certificat de un premiu intai, obtinut la Targul de Turism de la Albac din 2010, va puteti delecta cu deliciile bucatariei unguresti si romanesti. Pretul pe camera dubla este de 130 de lei.

Bun venit la Cheile Tisitei�Cum pensiunile cu mai mult de cinci camere sunt o raritate in zona, Pensiunea TBN, care are 11 camere si o capacitate de cazare de 48 de locuri, este o solutie pentru grupurile mai numeroase, dornice sa aiba o locatie in exclusivitate (tel.

0237/26.67.15). O alta optiune in acest sens o reprezinta Casa Tisaru (140 de lei/ persoana/ noapte, cazare in camera dubla, cu trei mese incluse), pensiune amplasata intr-o zona mai retrasa, in apropierea Cascadei Putna si a intrarii in Cheile Tisitei (tel. 0237/26.68.87). O alta gazda turistica pe care specialistii in turism care cunosc zona o recomanda cu caldura este Pensiunea Casa Blanca, un loc pe care proprietarii l-au gandit in ideea ca turistii sa se simta in vacanta ca la ei acasa. Cele sase camere ofera un confort extraordinar. Pretul este de 150 RON/ camera/ noapte (tel. 0741/04.13.30). Pensiunea nu dispune de restaurant propriu, dar turistii pot gasi la doi pasi, peste drum, Pizzeria "Amici miei", un restaurant italienesc pe care "Formula AS" il recomanda pentru caldura gazdelor, pentru distinctia servirii si, desigur, pentru gustul deosebit al mancarurilor servite. Complexul "Visul Ralucai", detinut de proprietarii pizzeriei "Amici miei", dispune si de cinci bungalouri cu baie proprie, televizor, minibar si pat matrimonial, care pot fi inchiriate pentru 100 de lei pe noapte (tel. 0237/26.67.33).Pentru turistii mai putin pretentiosi, care doresc sa se incadreze in vacanta lor intr-un buget mai mic, exista in Lepsa si solutii de cazare pana in 80 RON/ noapte: Vila Monte Carlo (tel. 0730/09.83.09) sau Pensiunea Cheile Tisitei (tel. 0724/40.08.74).Cu o simpla cautare pe Internet (Google) veti gasi mai multe variante de cazare, din care o veti putea alege chiar dumneavoastra pe cea mai potrivita. 

Fotografiile autorului 

Ciprian Rus

 

31

Romania, un paradis natural: Tara Vrancei

Cheile Tisitei - Raiul salbaticiunilor - 

* Nicaieri in tara, animalele mari, de padure - ursul, lupul, rasul sau capra neagra, victime predilecte ale braconajelor criminale, nu se bucura de mai multa liniste si de mai multa grija, ca in rezervatia naturala Putna Vrancea. Protejate prin lege, ele sunt monitorizate atent, cu rezultate stiintifice spectaculoase, iar daca sunt gasite lovite sau ratacite, sunt

ingrijite in spitale speciale pentru animale, la Lepsa si la Focsani! *

Un tezaur nepretuit: linistea

Rezervatia Naturala Putna Vrancea este una dintre ariile cu cea mai mare importanta din tara si din Europa, in privinta protectiei animalelor salbatice, in special a carnivorelor mari. Aflate pe cale de disparitie pe continent, ursul, lupul, rasul si capra neagra se afla inca in numar mare si se simt foarte bine in Muntii Vrancei, unde se gasesc sub jurisdictia unor importante programe europene de mediu.Silviu Chiriac, de la Agentia pentru Protectia Mediului Vrancea, alaturi de alti tineri entuziasti, este unul dintre inspiratorii celor mai spectaculoase proiecte de protejare a animalelor salbatice derulate in Romania, cu bani europeni. Pe drumul de la Focsani spre Cheile Tisitei, inima rezervatiei Putna Vrancea, mi-a spus o poveste ce ar trebui sa devina pilduitoare pentru toate rezervatiile din Romania. "Sa-ti spun o poveste despre caprele negre din Rezervatia Putna Vrancea. Un experiment cum nu s-a mai pomenit nicaieri in Romania. La inceputul anilor '80, nu era picior de capra neagra in zona! Doar batranii auzisera ca ar fi existat capre negre prin Muntii Vrancei. De aici, de la istoriile celor mai batrani, a pornit ideea repopularii zonei cu capre negre. Treisprezece exemplare au fost aduse aici in 1983... Stii cate capre negre sunt azi in rezervatie? Peste 250! Succesul experimentului cu caprele negre, de neinteles pentru multi, explica, de fapt, ce e atat de special cu Muntii Vrancei, care e taina lor. Ei bine, acest secret este linistea."

In Muntii Vrancei, asezarile umane interfereaza rar cu zonele in care vietuiesc animalele salbatice, astfel ca acestea au toata linistea necesara pentru a trai si a se inmulti in buna

32

pace. In apararea acestei linisti a Muntilor Vrancei, liniste tulburata dupa Revolutie de reducerea severa, cu 80%, a suprafetei de arii protejate, lupta, din 2000 incoace, Silviu Chiriac si tinerii sai prieteni. Lupta nu a fost in zadar, pentru ca zonele protejate s-au extins treptat pana la aproximativ 50.000 de hectare, iar cele mai importante dintre acestea au fost integrate in reteaua europeana "Natura 2000".�

In cautarea linistii aceleia miraculoase, despre care imi vorbea Silviu, am ajuns la Lepsa, la 70 de kilometri de Focsani, in mijlocul Rezervatiei Putna Vrancea: raiul animalelor salbatice din Romania, dupa cum aveam sa constat. Ma astepta acolo Ion Militaru, directorul Administratiei Rezervatiei Putna Vrancea, unul dintre aliatii lui Silviu Chiriac, in lupta pentru protejarea naturii.

Cheile Tisitei

Pe paznicul rezervatiei de la Cheile Tisitei il cheama Sandu si ne asteapta in poarta de intrare a parcului. O poarta din lemn, cu uluci sculptati migalos si decorati cu sori rasarind parca dinspre Varful Tisaru. Nea Sandu e cerberul parcului. Nimeni nu intra acolo fara voia lui. Tot nea Sandu, paznicul caruia legislatia europeana ii spune, modern, "ranger", percepe si taxa de intrare in Cheile Tisitei. "E o taxa menita sa responsabilizeze turistul, pe care o percepem si la Cheile Tisitei, si mai jos, la Cascada Putnei. Obtinem astfel venituri care ne ajuta sa mai amenajam cate ceva pe ici, pe colo, in

plus, avem, astfel, si o monitorizare mai stricta a fluxului de turisti", explica Ion Militaru, tanarul sef de rezervatie. "Peisajul pe Valea Tisitei e salbatic, iar amenajarile pe care le-am facut sunt cat se poate de rustice. Am fost mereu in impasul de a dezvolta turismul in zona si a incerca sa mentinem echilibrul natural existent la ora actuala. In momentul in care te apuci si reabilitezi traseele montane, atunci e clar ca vor veni multi turisti, care vor fi tot mai greu de controlat. Pe de alta parte, exista si nevoia de atractivitate pentru zona...".

Minuni geologice in Muntii Vrancei�Cu soarele in fata, ale carui raze isi croiesc cu greu loc printre versantii ce strajuiesc valea, pornim la drum. Miroase a primavara si totul in jur, copacii, florile, valurile Tisitei, respira racoare. Valea se deschide inselator, cu lunci de toata frumusetea. Iarba grasa te imbie sa te intinzi si sa visezi, barem un minut, urmarind alunecarea usoara a norilor de pe cerul neverosimil de albastru. Dar foarte repede, luncile dispar, prinse in stramtoarea versantilor, ca-n gatul unei clepsidre. Din loc in loc, acolo unde Tisita si stancile ce o strajuiesc isi ingaduie cate un moment de respiro, padurea isi revarsa comoara de verde, ca un pictor pe sevalet: verdele transparent al mestecenilor, verdele limpede al fagilor, verdele aspru al brazilor. "Pe aici, pe undeva, in stanga, povestesc batranii ca ar fi vazut, mai demult, floare de colt. Rezervatia Putna Vrancea e locul in care floarea de colt poate fi gasita la cea mai joasa altitudine din Romania".Dar nu doar floarea de colt face fala padurilor Vrancei. Liliacul salbatic e o aparitie

33

sublima in Cheile Tisitei, cu bobocii lui inflorind, narcisist cumva, inainte sa apara frunzele, pentru ca nimic sa nu le stirbeasca frumusetea. Apoi mai e si Limba vecinei, o planta medicinala foarte cautata prin zona Vrancei pentru proprietatile sale binefacatoare. Tamaduitor, dar si bun de pus in farfuria cu verzituri, e si Macrisul iepurelui, niste frunzulite de marimea trifoiului. "Eram acum cativa ani prin munti, intr-o actiune de monitorizare a animalelor. Ne cam prinsese seara si nu mai aveam la noi, trei insi, decat un pateu si o bucata de paine. Si atunci, unul dintre padurarii care ne insoteau s-a dus, pe furis, prin padure, si s-a intors cu un brat de Macrisul iepurelui. Luati de va saturati, domnilor ingineri", isi aminteste amuzat Ion Militaru, in timp ce culege cateva frunze acrisoare de la poala unui molid.

La Hultanarie

Cu cat inaintam prin Chei, iscodind dupa plante, tot mai des ne apar in cale urme de animale. "Asta e o urma proaspata de capra neagra", spune Ion Militaru, aratandu-mi pamantul ud, crestat de doua copite subtiri. Urma e la doi pasi de padure, foarte aproape de apa Tisitei.

Amenajari rustice pentru amatorii de aventura� Caprioara venise, pesemne, sa-si astampere setea. Mai mergem ce mergem si dam de urme slabe de lup. Sa vezi animale salbatice in Cheile Tisitei nu e deloc un lucru neobisnuit. I s-a intamplat, nu o data, si lui Ion. "Nu mai departe de anul trecut, mergeam cu socrul meu prin Chei si ne-am trezit cu un urs foarte aproape de noi, uite, aici, in dreapta". Calauza mea imi arata o coasta bine impadurita, aflata chiar pe marginea potecii pe care inaintam. "In astfel de momente, trebuie sa iti pastrezi cumpatul, sa nu faci miscari bruste. Te indepartezi de urs cu fata la el, ca sa inteleaga ca nu vrei sa il ataci, si pocnesti usor din degete, ca sa ii semnalizezi permanent prezenta. Apoi, el se va retrage in treaba lui, asa cum a facut si ursul nostru".Tot povestind, ajungem pe varful muntelui, ce gadila norii, numit "La Hultanarie". "Numele ii vine de la vulturi. E cel mai impresionant pisc din Cheile Tisitei, un perete de

stanca, in care secolele si-au increstat trecerea, ca ridurile de pe fruntea unui batran intelept. De altfel, si asta se observa cu ochiul liber, Cheile sunt un veritabil paradis geologic. Crestele lor par niste catedrale de roca, in care vantul glasuieste neintrerupt".

Apocalipsa de la 1900

Nea Gheorghe si Tugurica lui cea draga�

34

Si totusi, paradisul acesta al linistii, in care animalele salbatice se misca de voie si in care padurea e deasa, neatinsa de mana lunga si lacoma a omului, acest paradis a fost, la inceputul secolului trecut, pe la 1900, teatrul uneia dintre cele mai feroce exploatari de masa lemnoasa din istoria Romaniei. Ascult povestea lui Ion si nu imi vine sa cred! "Coboara doi pasi mai inspre apa si o sa vezi ca dalma aceasta inverzita e, de fapt, fundatia care sustinea calea ferata ce trecea chiar pe aici, prin Cheile Tisitei, in primii ani ai secolului trecut." Asa e: gramezi de pietre, randuite una

peste alta, indica fundatia pe care se sustineau vechile sine si traverse. Unele sine pot fi descoperite si azi, ascunse sub tufe. "Vechile obsti care detineau padurile la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX concesionasera exploatarea lemnului din zona unor mari firme din Italia si Austria, firme puse pe profit mare si rapid." Ca sa transporte cat mai repede lemnul din Cheile Tisitei, antreprenorii straini au tras prin inima muntelui o linie de cale ferata. "S-a taiat lemn, nu gluma, de aici", noroc ca prapadul a fost urmat de un plan solid de reimpadurire, in perioada interbelica. E un miracol ca Valea Tisitei s-a refacut asa de repede si asa de frumos! Dupa cum, poate, tot un miracol e si ceea ce s-a intamplat in 2005. Un sezon de ploi abundente a umflat apa Tisitei si a surpat portiuni mari din drumul forestier care inlocuise calea ferata, dupa dezafectarea acesteia. Atunci, in 2005, natura si-a reintrat definitiv in drepturi in Cheile Tisitei, care acum pot fi batute uneori doar la pas, pe carari inguste sau pe podete rustice, scartaind a salbaticie si a aventura.

Frumoasa padurii

Doua astfel de podete inguste-inguste avem de trecut ca sa intram in inima rezervatiei. Un perete abrupt ni se ridica in fata, acoperit de vegetatie. Ion e tot mai iscoditor. In doua randuri ne opriseram deja, scrutand inaltimile, amagiti de miscari ce pareau ale unor animale. 

Capra neagra, printesa Muntilor Vrancei�De data asta, insa, Ion are dreptate. Ascunsa discret indaratul unor arbusti uscati, ne priveste o capra neagra. Cu greu poate fi deosebita de fundalul peretelui muntos. Doar pasii gratiosi o disting cateva clipe, pana cand se opreste din nou. Din doua gesturi, Ion ii anticipeaza miscarile. Trecem pe un vechi pod de beton, mostenit de la vechiul drum forestier, si ajungem pe cealalta parte a versantului, un perete golas, strabatut de falii adanci, cat sa intre un om printre ele. Acolo apare si capra neagra. Dezgolita de camuflajul padurii, ni se arata in toata splendoarea ei. Ii fac poze de voie, ca unei vedete a Cheilor Tisitei, in vreme ce seful rezervatiei isi ia cat se poate de in serios activitatea de monitorizare a animalelor, notand detalii cu mare bagare de seama... "Uite ce cornite are, nici nu i s-au incovoiat. E o femela tanara, de vreo 2 ani", imi explica, inainte ca gratioasa salbaticiune sa se ascunda intr-una din grotele cascate in munte. "Poate are pui", imi sopteste bucuros Ion.

35

Spitalul animalelor

Fara atentia si intuitia lui Ion, cu greu as fi depistat capra neagra. "Poate ca e mai bine asa. E o protectie in plus pentru animale", imi spune custodele. Din pacate, linistea de care se bucura in rezervatie animalele salbatice, ca si prezenta discreta a omului, nu e doar o binecuvantare, ci si un pericol pentru ursi sau capre negre. "Animalele de aici sunt invatate sa traiasca cu mai putine precautii, ceea ce le expune in fata braconierilor", un fenomen mai ingrijorator pe an ce trece in rezervatie. "Avem multe cazuri de acest fel. Bunaoara, intr-un an, recuperam din capcanele de braconaj in jur de patru ursi...".

Cea mai complicata operatie de salvare�Pentru ca au de-a face cu destul de multe animale care se ranesc in mediul lor natural de viata sau cad in capcanele braconierilor, dar si cu pui de animale care se pierd de parinti, lucratorii Agentiei pentru Protectia Mediului Vrancea, alaturi de parteneri din ONG-uri, au pus la punct un proiect finantat din fonduri europene, care sa ajute la reintegrarea in circuitul natural a exemplarelor cu probleme. Astfel, a luat fiinta Centrul de Monitorizare si Reabilitare a Carnivorelor Mari din Lepsa, in fapt un spital de urgenta pentru animalele salbatice. "Avem o buna retea de informatori. Vestile circula repede pe aici, iar cand apare un caz, suntem imediat anuntati si pornim pe teren". Daca Ion Militaru tocmai descoperise un cerb muscat de caini la Lepsa, chiar pe drumul spre intrarea in Cheile Tisitei, Silviu Chiriac purta grija unui pui de urs ratacit. Facem 20 de minute cu masina din Lepsa pana "La Funicular", zona in care e localizata unitatea de ingrijire a animalelor salbatice din Cheile Tisitei. "Papucul" inainteaza greu printre santurile de noroi lasate in urma de masinile care transporta lemnul din padure. "Acum 5 ani, drumul era ca in palma", mi se plange soferul. "Puneai paharul de apa pe bord si nu scapa un strop!". In 5 ani de exploatare orbeasca a padurii, drumul a ajuns mai rau ca un transeu. Conducerile obstilor din zona, care si-au reprimit padurile, taie si

spanzura. Tot ce pot face administratiile rezervatiilor e sa limiteze prapadul in ariile cu protectie stricta...

Nea Gheorghe si puiul de urs

In tumultul padurii, care duduie sub rotile camioanelor de mare tonaj, incarcate, adesea, cu fagi de sute de ani, spitalul animalelor din Lepsa pare rupt din alta lume. Un caine alb, simpatic, cu un bot lung, ne intampina vesel in poarta. La 83 de ani, nea Gheorghe, paznicul locului, se

36

misca precum un flacau prin ograda. "Sa fi vazut ce era aici, inainte sa fie spitalul... Era un grajd de vai si amar... Si acum e ca la hotel." 

Majoritatea pacientilor sunt recuperati de la familiile de tarani care ii gasesc prin padure�

Vorbeste repede, amintindu-si fel de fel de intamplari. "Oare cand ati vinit cu ursuletul siela mic? O scumpete era!". "Sa vedeti ci pui di urs, era ia asa mnic si radeam de el, ca numai traznai fasia in cabinet. Sarea jos di pi masa di consultatie. Era mic si jucaus, de-abia stia sa si vaite saracu'...". Spitalul e dotat cu de toate. Are si ecograf, si masa de operatii pentru cazurile mai speciale, si tot instrumentarul necesar interventiilor veterinare de urgenta. In cadrul programului european, centrul are asigurate serviciile unui medic veterinar, care vine ori de cate ori e nevoie. Ion Militaru isi aminteste si acum un caz din 2006, cu un urs prins intr-o capcana, in apropiere de Rosioara. Fusesera anuntati de cu seara, de administratorul fondului de vanatoare din zona, asa ca dimineata urmatoare, la prima ora, echipajul era deja la fata locului. "Am tranchilizat animalul, i-am scos latul, dar veterinarul ne-a spus ca e necesara interventia chirurgicala. L-am dus la Lepsa, l-am operat, apoi, dupa ce si-a revenit si nu a mai avut probleme cu laba ranita, l-am eliberat". Zona unde a fost gasit ursul, la marginea padurii, langa o gradina de pomi fructiferi, e una predilecta pentru prezenta capcanelor impotriva animalelor salbatice.

Mirciulica si Tugurica

Nevoie de afectiune�La "spitalul" din Lepsa sunt acum patru "pacienti": trei cerbisori si o "domnisorica", Tugurica. Sunt sanatosi cu totii, dar trebuie sa mai creasca putin, inainte de a fi dusi inapoi, in padure. Mirciulica e primul care vine sa ne intampine la gard. "L-au gasit niste ciobani, cand era pui. Cam toti sunt

gasiti pe la stani sau gospodarii. Si-i foarti obraznic", povesteste nea Gheorghe. "A sarit piste gardul aiesta, cat il vezi de inalt! Noroc ca l-am prins de coarne si l-am adus ghinisor inapoi". "A vinit la mini asa, buiac, dar l-am prins. I-am zas: "Ia stai tu, ca nu-i dupa tini!", si-apai l-am adus, frumusal, inapoi". Intre timp, la gard apar, "in recunoastere", si cerbisorii mai mici. Seamana leit, ca doua picaturi de apa, pana si capul si-l intorc sincron, dintr-o parte in alta. Nea Gheorghe ii mangaie pe bot, apoi o cheama la el pe Tugurica, caprita cea draga, o fiinta plapanda, cu ochi umezi si piele ca de catifea...

Fotografiile autorului si imagini de pe www.carnivoremari.ro 

37

Ciprian Rus  

38