Radu V. Pascu Certified Management Consultant (CMC) Senior Management Consultant & Managing Partner – Lira Consult SRL Sibiu Project Management Consultant – Fundaţia FECID Sibiu e-mail: radu.pascu@liraconsult.ro

Fondurile Europene şi … Hamlet 1. Preambul

ititorul se va întreba pe bună dreptate: ce au în comun Fondurile Europene şi vestitul prinţ al Danemarcei? Aş putea să spun că foarte multe… Nu este

vorba doar de o transpoziţie a vestitei replici „A fi sau a nu fi…” din actul III al piesei lui Shakespeare:

• Hamlet e pentru critici şi public drama cea mai profundă şi semnificativă a lui Shakespeare – la fel de profundă şi semnificativă putem considera criza instituţională în care se află în prezent România (instabilitate politică, legislativă şi instituţională, corupţie generalizată, decizii politice cu caracter dictatorial în unele cazuri, incompetenţe, bâlbe şi gafe flagrante la toate nivelurile decizionale)

• În Hamlet avem nouă morţi: unul a murit înainte de ridicarea cortinei, dar umblă roată, duh răzbunător şi vorbăreţ, prin două acte ale dramei. Altul, Polonius, e ucis din greşeală de nervosul Hamlet; alta, Ofelia, se omoară din vina tandrului Hamlet; alţii doi, Rosenkrantz şi Guildenstern, mor ucişi în depărtare, datorită vicleanului Hamlet; ceilalţi patru mor la sfârşitul ultimului act: mama sinucigaşă din greşeală, Laert şi Claudius de mâna lui Hamlet. Hamlet e un geniu rău pentru el însuşi şi pentru ceilalţi: spre a răzbuna un mort, mai adaugă lângă el alţi opt, iar din aceştia opt, cel puţin şase erau nevinovaţi. Aici las imaginaţia dumneavoastră să zburde alegoric şi să găsească toate analogiile posibile… Mare atenţie însă, că între cei sacrificaţi de sistem ca nevinovaţi suntem cu toţii, indiferent de ceilalţi actori implicaţi !

cum câteva luni, publicam un articol care avea ca temă „Fondurile

Europene – între Fata Morgana şi Misiune Imposibilă”. Nu-mi place că trebuie să mă repet ca tematică, dar la momentul publicării acelui articol speram că este vorba despre un colaps temporar atât din partea autorităţilor de management cât şi a potenţialilor beneficiari de fonduri europene.

incopa era perfect normală, în viziunea mea: autorităţile româneşti, nepregătite, s-au văzut puse după 01.01.2007 în situaţia de a elabora un volum foarte mare de documente, iar

beneficiarii potenţiali, neinstruiţi şi neinformaţi, au fost puşi în situaţia de a specula anumite informaţii apărute pe „gray channels” şi de a aştepta partea oficială a lucrurilor.

n naivitatea mea şi ţinând cont de o doză de optimism care mă caracteriza la momentul acela, am sperat că acest lucru se va rezolva relativ repede şi că nici consultanţii care sunt primii care

trebuie să se lămurească asupra aspectelor legale şi procedurale, şi nici potenţialii beneficiari din mediul public şi privat, nu vor mai avea mult de aşteptat pentru apariţia ghidurilor şi pentru clarificarea tuturor problemelor în vederea absorbţiei mult aşteptatelor fonduri europene.

C

A

S

Î

2. Atitudinea Autorităţilor Centrale

in păcate, consider că am fost cu toţii amăgiţi şi păcăliţi de către autorităţi! Pe de o parte cu declaraţii politice care zugrăveau în culori feerice şi „rogvaivice”

întreg procesul de accesare a fondurilor europene, iar pe de altă parte cu declaraţii dure şi chiar belicoase la adresa administraţiilor publice locale, a potenţialilor solicitanţi din mediul privat şi a consultanţilor români.

e exemplu, dl. Ministru Borbely „ceartă” primarii dintr-un judeţ (Braşov) pentru faptul că nu au nici un interes în a pregăti proiecte pentru finanţări

europene. Borbely a criticat administraţia braşoveană, deoarece nu a reuşit să strângă avizele necesare pentru a primi finanţarea necesară pentru realizarea din fonduri europene a ocolitorii mici a Braşovului. „Nu am rămas în urmă cu absorbţia banilor. Ba chiar dimpotrivă, suntem în grafic, aşa este şi normal, să absorbim primele fonduri abia în ianuarie 2008”, a arătat ministrul, care a precizat că primele proiecte care vor primi finanţare sunt din judeţele Harghita (!) şi Timiş.

n alt exemplu, Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, într-o declaraţie dintr-un cotidian central, recunoaşte incapacitatea

României de a accesa fonduri comunitare. Dânsul susţine chiar că nu ştim să întocmim proiecte care să poată trece de exigenţele UE şi să devină finanţabile parţial sau total din bani comunitari (?!?!?!). Tot domnia sa are şi certitudini referitoare la implicarea prea adâncă a politicului în gestionarea banilor veniţi din afară, dar şi referitoare la deturnarea banilor de la scopul pentru care au fost aprobaţi.

vând în vedere aceste afirmaţii (cu care parţial sunt de acord), îl rugăm pe dl. Ministru să probeze cele spuse în legătură cu implicarea politicului în

acordarea de finanţări (ar fi interesant de ştiut de ce anumite fonduri guvernamentale pentru reabilitarea unor staţiuni s-au acordat cu precădere în anumite judeţe din centrul ţării, de ce accesarea anumitor fonduri guvernamentale este mult mai facilă doar pentru anumite zone ale ţării etc.).

el mai interesant ar fi ca dl. Ministru să ne expună concret şi cazurile de deturnare a fondurilor de la scopul pentru care au fost

aprobate. Aceasta este o afirmaţie foarte gravă, iar dacă dânsul are cunoştinţă despre asemenea fapte, să ne spună şi cum s-a acţionat în aceste cazuri şi dacă fondurile au fost returnate finanţatorilor. Consider că asemenea aspecte sunt la fel de importante pentru potenţialii beneficiari, ca şi exemplele de bune practici.

n cadrul aceleaşi declaraţii, ministrul a recomandat autorităţilor române să colaboreze cu consultanţi străini în gestionarea fondurilor europene,

susţinând că în România nu există expertiză suficient de puternică în privinţa alcătuirii proiectelor finanţate cu astfel de fonduri. În acest context îmi permit din nou să-i solicit d-lui. Ministru să ne spună pe ce se bazează când face aceste afirmaţii. Oare ştie domnia sa că în România există o Asociaţie a Consultanţilor în Management care include un număr de 78 de firme de consultanţă? Oare ştie domnia sa că aceşti consultanţi fără expertiză au scris şi implementate câteva sute de proiecte cu finanţări externe? Când face referire la consultanţii externi, are cumva şi o listă de recomandări pentru potenţialii beneficiari?

D

D

U

A

C

Î

unt convins că foarte multe dintre aceste întrebări vor rămâne fără răspuns, dar dacă ar fi mai multe voci care ar atrage atenţia asupra acestor declaraţii lipsite de substanţă şi de adevăr,

poate reprezentanţii diferitelor AM/OI, ar fi mult mai atenţi când şi-ar exprima punctele de vedere.

2. Birocraţia Fondurilor Europene

m numeroase întâlniri săptămânale atât cu reprezentanţi ai APL locale din judeţul Sibiu cât şi cu potenţiali beneficiari de finanţări europene din mediul privat. Toţi sunt extraordinar de

dezamăgiţi de abordarea Autorităţilor de Management şi/sau a Organismelor Intermediare cu prilejul diverselor instruiri la care participă. Totul este explicat steril şi plictisitor, citindu-se o serie de slide-uri frumos colorate pentru diverse axe, priorităţi şi măsuri. Întrebările participanţilor la numeroasele seminarii rămân în cele mai multe cazuri fără răspunsuri concrete, „cititorii de slide-uri” motivând că nu sunt abilitaţi să furnizeze lămuririle solicitate, prezentările încheindu-se cvasipermanent cu o adresă de e-mail la care pot fi transmise aceste întrebări către „mai marii” Autorităţilor de Management sau ai Organismelor Intermediare. Ce mai putem comenta aici??? Singura concluzie pe care o putem trage din aceasta: AM şi OI nu sunt pregătite pentru a face faţă valului de întrebări şi solicitări venite din partea beneficiarilor potenţiali!

m întâlnit numeroase firme private sau instituţii publice cu experienţă în realizarea de proiecte şi în accesarea fondurilor

europene de preaderare sau a unor finanţări guvernamentale. Pe lângă lipsa concreteţii în abordările AM şi OI, reprezentanţii APL locale sunt nemulţumiţi de multitudinea de documente anexe solicitate pe lângă cererea de finanţare. Nu pot decât să le dau dreptate în acest sens. Birocraţia românească, în foarte multe cazuri este dusă la absurd şi o „îmbunătăţeşte” semnificativ pe cea europeană.

aideţi să luăm la întâmplare un opis la formularul cererii de finanţare (ex. POR – Axa prioritară 5 – Domeniul major de intervenţie 5.2). Nu ne legăm de documente statutare, şi celelalte

anexe absolut normale. Vom analiza, din prisma birocraţiei, o parte din celelalte documente cerute: • Cazierele judiciare şi fiscale ale împuternicitului legal: în dreptul lor apare un termen de

valabilitate, în consecinţă există şansele ca aceste documente să fie solicitate cel puţin încă o dată de la prima depunere a cererii de finanţare, deoarece le poate expira valabilitatea până la aprobarea proiectului… În consecinţă, altă alergătură, alte drumuri, bani cheltuiţi şi nervi consumaţi pe la ghişeele DGFP şi ale Poliţiei.

• Documentele de proprietate/concesiune/închiriere. Din nou avem de-a face cu valabilitatea acestora: aici intră în calcul extrasul de CF care are o valabilitate de 30 de zile, valabilitate care poate fi pierdută în cazul aprobării cu întârziere a proiectului depus.

• Declaraţia autentificată a proprietarului imobilului şi/sau terenului că este de acord cu efectuarea investiţiei. Aici apare o dilemă: dacă proprietarul imobilului/terenului şi solicitantul sun una şi aceeaşi instituţie, de ce mai este necesară o astfel de declaraţie ? De ce are termen de valabilitate şi această declaraţie ? AM şi OI nu au ştiut să răspundă… Vom vedea ce se întâmplă la depunerea proiectelor…

• Studiul de fezabilitate (Model D), inclusiv aprobări, avize, acorduri, expertiza tehnică. Aici ne legăm doar de durata de obţinere a aprobărilor, avizelor şi acordurilor. Din experienţă pot să spun că obţinerea avizelor şi acordurilor de la firmele de distribuţie ale energiei electrice şi ale gazului metan durează cel puţin 30-45 de zile ! Având în vedere că avizele pot fi obţinute doar după finalizarea studiului de fezabilitate, a cărui durată de realizare poate fi de 2-3 luni, proiectul trebuie să fie demarat de către solicitant cu 5-6 luni înainte de data la care doreşte ca acesta să fie depus la OI/AM.

S

A

A

H

Autorităţile de Management spun în permanenţă că solicitanţii trebuie să demareze din timp activitatea de realizare a proiectelor, pentru a putea fi capabili să depună la timp proiectele. Haideţi să le dăm dreptate…dar, pe ce structură să se realizeze proiectele în condiţiile în care majoritatea ghidurilor sunt publicate cu titlu de „document de lucru” sau „proiect”? De unde să ştie solicitantul care sunt indicatorii de monitorizare pe care trebuie să-i urmărească dacă în Ghidul elaborat de către o AM, la acest capitol scrie: „Diana !!!” ? (pentru conformitate se poate consulta „Ghidul solicitantului pentru Investiţii Mari pentru IMM din cadrul POS CCE”, pagina 9, disponibil şi la adresa de web: http://www.fonduri-structurale.ro/article_files/Ghid_Investitii_Mari_pentru_IMM.pdf). De unde să ştie solicitantul când să demareze activitatea de realizare a proiectului pentru a putea avea toate avizele în termenul de valabilitate la data depunerii spre aprobare a proiectului, când în acelaşi ghid la Capitolul 2, pagina 15, scrie:

Primul apel de proiecte se va lansa la data de ...??? Termenul limită de depunere a cererilor de finanţare/proiectelor pentru acest prim apel XX.03.2008.??? DE DECIS !!!!!!

• Certificatul de urbanism. Aici este mult mai simplu din punctul de vedere al APL. Acestea îşi eliberează singure acest certificat. Despre actorii privaţi, pe lângă termenul de 30 de zile de eliberare, aceştia au multe piedici de trecut şi multe drumuri de făcut.

• Avizul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Aici se poate scrie o tragedie mai mare decât Hamlet ! Dacă avem „ghinionul” ca investiţia pe care dorim să o realizăm să depăşească pragul de aproximativ 300.000 EUR (ceea ce este foarte uşor la proiectele de investiţii în extinderea şi modernizarea unor structuri de cazare, sau la realizarea unei investiţii majore de infrastructură), atunci veţi avea de-a face cu sediul central al acestei instituţii.

ISC Bucureşti aplică propria politică referitoare la investiţiile finanţate din fonduri publice, bazându-se doar pe sloganul propriu, şi anume de „garant al disciplinei în construcţii”. Atât şi nimic mai mult! Directorul Direcţiei Avizare din ISC Bucureşti, nu este nici pe departe un vizionar sau un adept al comunicării inter-instituţionale. Despre viziunea domniei sale la nivel macroeconomic, sau despre implicaţiile întârzierilor în eliberarea mult aşteptatului aviz, nici nu poate fi vorba. În cazul acestui aviz, solicitat ca anexă la Cererea de finanţare, avem de-a face din nou cu o aberaţie legislativă. Astfel, prin lege, I.S.C. face

parte din instituţiile autofinanţate1, dar o altă lege2 spune că proiectele cu o valoare peste 1.000.000 RON (~300.000 EUR) se avizează gratuit de către această instituţie. Ne putem întreba pe bună dreptate, ce avize vor fi eliberate cu prioritate de către această instituţie: cele gratuite sau cele taxabile? Sau altfel spus: cele de importanţă majoră pentru economia naţională sau cele pentru construcţia unei noi vile în capătul pistei Aeroportului Băneasa?

• Studiul de evaluare a impactului asupra mediului. Şi la acest capitol s-ar putea scrie un mic tratat de „bune practici legislative”. La o primă vedere, acest studiu este un

1 conform art. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului de Stat în Construcţii, aprobat prin

Decizia Primului Ministru nr. 397/01.08.2005: „I.S.C. este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii” 2 conform art. 1, al. 1 din HG 1072/11.09.2003: „Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi,

care se finanţează potrivit legii din fonduri publice sau din credite externe, contractate sau garantate de stat, având valori mai mari sau egale cu 10 miliarde lei (notă: 1.000.000 RON), se supun spre avizare, cu titlu gratuit, Inspectoratului de Stat în Construcţii […]”

document relativ simplu de întocmit de către consultanţii specializaţi. Totuşi merită să analizăm şi câteva aspecte întâlnite în practică:

1. Consultanţii. Aceştia provin în mare parte dintre foştii angajaţi ai Agenţiilor Locale/Regionale de Protecţia Mediului. Nimic rău în asta: migraţia specialiştilor între cei doi poli (public şi privat) este un fenomen normal şi foarte des întâlnit. Problema apare în cazul în care „consultanţii” sunt chiar angajaţi ai acestor instituţii sau rude ale unor angajaţi. În aceste cazuri, aceştia deţin monopolul acestor studii pe piaţa locală şi nici un alt studiu nu este agreat de către ALPM/ARPM. Sunt cunoscute o serie de scandaluri de presă care demascau exact acest tip de afaceri ale funcţionarilor publici şi corupţia din anumite ALPM.

2. Natura 2000. Eeeeee… Aici avem din nou un vid legislativ. În cazul în care locaţia în care vrem să construim include sau are în apropiere o arie protejată, atunci nici nu trebuie să ne gândim să intervenim cu vreo investiţie în zonă. Nimic rău în asta. Principiul orizontal de dezvoltare durabilă trebuie aplicat şi respectat cu stricteţe. Problema apare însă în momentul în care nici vorbă de arie protejată în zonă ! În acest caz avem nevoie de un aviz în care să se specifice că nu avem nevoie de aviz Natura 2000 (?!?!?!?!?). Teoretic acest aviz de negare a nevoii de avizare (mă scuzaţi dar nu am găsit altă exprimare) ar trebui să meargă repede. Din păcate, lucrurile nu stau aşa, procedura fiind următoarea: • ALPM, în urma unei solicitări a beneficiarului, eliberează o adresă prin care se

specifică faptul că investiţia nu se realizează într-o arie protejată; • Această adresă împreună cu o altă solicitare a beneficiarului, se transmite

către Natura 2000. • Natura 2000 transmite o altă adresă către beneficiar, prin care îi expune

legislaţia în vigoare şi competenţele instituţiei, după care îi solicită acestuia hărţi şi planuri de situaţie ale locaţiei pentru a verifica cele scrise de către ALPM.

• Urmează o serie de schimburi de adrese şi de telefoane fără rost prin care beneficiarul insistă pe avizul obţinut de la ALPM, iar Natura 2000 nu vrea să audă de acesta şi solicită în continuare hărţi şi alte planuri anexe. În consecinţă procedura durează şi … durează şi … avizul se obţine cu greutate sau deloc.

La toate aceste aspecte detaliate mai sus se adaugă şi următoarele:

1. Procedurile cronofage şi numărul mare de cereri tip sau/şi formulare care trebuiesc completate de către solicitanţi la fiecare instituţie pentru eliberarea fiecărui document anexă la cererea de finanţare. Exemple: a) documentele necesare pentru obţinerea cazierului judiciar sunt:

• cerere tip; • actul de identitate – copie/original; • timbru fiscal, în valoare de 1 leu pentru fiecare certificat solicitat; • 5 lei numerar în caz că doreşte eliberarea documentului în regim de urgenţă

– 3 zile; b) documentele pentru cazierul fiscal:

• copie după CI/BI; • chitanţa care să ateste plata taxei pentru cazier fiscal, care poate sa fie de 5

lei în regim normal - 10 zile sau 20 lei în regim de urgenţă – 5 zile; • cerere tip; • împuternicire avocaţială sau procură la notar în situaţia în care solicitantul

este reprezentat de alte persoane. 2. Gradul foarte mare de redundanţă al documentelor solicitate pentru obţinerea tuturor

avizelor/acordurilor, (de ex. pentru fiecare acord de la furnizorii de utilităţi, se solicită documentele de proprietate/concesiune/închiriere, certificatul de urbanism. etc.)

3. Lipsa unei viziuni la nivel macro şi lipsa comunicării inter-instituţionale în vederea armonizării şi scurtării procedurilor de obţinere a avizelor/acordurilor şi autorizaţiilor.

4. Lipsa informaţiilor referitoare la modalitatea de evaluare a proiectelor depuse şi la termenele de evaluare ale acestor proiecte.

5. Lipsa informaţiilor complete referitoare la componenţa nominală a Comitetelor de Monitorizare şi a Comitetelor de Evaluare a Programelor Operaţionale

6. Provizoratul permanent în care ne aflăm în ceea ce priveşte Ghidurile Solicitantului. Majoritatea se află în faza de „document de lucru”, deşi toţi reprezentanţii AM declară că România este în grafic.

umulând toate cele expuse mai sus, se ajunge uşor la un număr impresionant topuri de hârtie

completate şi copiate şi la un număr semnificativ de kilometri parcurşi de către potenţialii beneficiari, de la un birou la altul, de la o instituţie la alta. Acestea duc implicit la costuri foarte mari de pregătire a proiectelor (timp, bani şi persoane implicate). Consecinţa nu este alta decât un fenomen de descurajare totală care va duce în final la refuzul potenţialilor beneficiari de a mai întocmi şi depune proiecte spre finanţare. Acest sentiment de descurajare şi chiar lehamite în anumite cazuri, devine din păcate tot mai general.

ă nu mai amintim faptul că ne aflăm la sfârşitul anului financiar, iar Administraţiile Publice Locale sunt puse în situaţia de a pregăti bugetele şi listele de investiţii pentru anul viitor.

Acestea ar trebui să cuprindă şi estimările aferente proiectelor care vor fi derulate în cursul anului viitor, lucru aproape imposibil, oricât de vizionari s-ar putea considera conducătorii APL.

3. Concluzii

ă opresc aici cu analiza documentelor solicitate ca anexe la formularul cererii de finanţare. Această analiză punctuală nu a avut scopul de a descuraja şi mai mult autorităţile locale sau

potenţialii beneficiari de finanţări europene din mediul privat ci de a trage un semnal de alarmă pentru autorităţile centrale în vederea armonizării şi unificării legislaţiei. Nu este permis ca legislaţia greoaie şi uneori imposibil de aplicat de către cei desemnaţi să o facă, să blocheze în continuare iniţiativele locale publice sau/şi private. Consider că intervenţia promptă a autorităţilor este absolut necesară înainte ca o intervenţie a Comisiei Europene să se facă simţită. De asemenea cred că fondurile alocate pentru fiecare Program Operaţional, în cadrul axelor de Asistenţă Tehnică, ar trebui să fie utilizate cu mai multă eficienţă în vederea pregătirii întregului personal al AM/OI implicat în evaluarea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană.

C

S

M