Folosul citirii Sfintei Scripturi în viziunea Sfântului Ioan Hrisostom (publicat în volumul colectiv Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie – izvoare ale vieţii veşnice, Edit. Trinitas, 2008, p. 262-292; ISBN 978-973-155-114-2; editură acreditată CNCSIS, codul CNCSIS nr. 80)

Introducere

Sfânta Scriptură sau Biblia cuprinde cuvintele revelate ale lui Dumnezeu şi constituie cartea de căpetenie a creştinismului. Ea nu este o operă omenească, ci este o carte insuflată de Dumnezeu Însuşi. De aceea se mai numeşte şi Cartea cărţilor, Cartea vieţii veşnice, Cartea Descoperirii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, cartea de căpetenie a creştinismului, comoara cea mai scumpă a creştinilor.

În ceea ce priveşte noţiunea de Scriptură sau de Biblie, putem spune că, etimologic, provine din grecescul Βιβλίον, ου, care se traduce prin – hârtie de scris, tablă de scris, carte, carte literară, registru; la plural: colecţie de cărţi, cărţile sfinţilor1. Ea constituie o colecţie de cărţi sfinte, scrise de autori sfinţi sub inspiraţia Duhului Sfânt. Biserica creştină le cinsteşte şi le foloseşte în elaborarea doctrinei sale, în disciplina sa canonică, morală şi în actul liturgic. Cărţile cuprinse în această colecţie poartă numele de Scripturi, denumire folosită chiar de Mântuitorul: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi? (Matei 21, 42), sau Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică (Ioan 5, 39). Denumirea aceasta o întâlnim uneori însoţită de atributul sfântă, pentru că ea nu este o operă omenească, ci este o carte insuflată de Dumnezeu Însuşi. Astfel, Sfântul Apostol Pavel în epistolele către Romani (1,2) şi II Timotei (3, 15) foloseşte denumirea de Sfintele Scripturi.

Sfânta Scriptură este cea mai răspândită şi cunoscută carte din lume, tradusă şi tipărită astăzi în sute şi chiar mii de limbi şi dialecte, ca o carte universală, venerată, iubită, preţuită şi citită nu doar de creştini ci şi de cei ce subscriu altor doctrine religioase.

Scriptura se compune din două mari părţi: Vechiul Testament, care conţine cel dintâi legământ pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul evreu şi care a fost scris de diferite personalităţi iudaice, precum şi de profeţi, şi Noul Testament, care conţine legământul încheiat de Dumnezeu cu toţi oamenii, prin Iisus Hristos, acest din urmă Testament fiind scris de apostolii şi ucenicii Mântuitorului. Cele două Testamente alcătuiesc ceea ce astăzi se numeşte Sfânta Scriptură sau Biblia.

Sfânta Scriptură, această comoară de învăţătură mântuitoare pentru creştini, conţine o mare varietate de scrieri de diverse valori spirituale dar de aceeaşi însemnătate pentru Revelaţie. Texte dogmatice şi profetice stau alături de descrieri istorice, cronologii, rugăciuni, reguli civile, viziuni. Ea este o carte religioasă care conţine adevărul lui Dumnezeu despre creaţie, fără să fie o carte de ştiinţă, de cosmologie, biologie sau istorie2.

Sfânta Scriptură cuprinde cuvintele lui Dumnezeu pentru noi, cuvinte care mărturisesc despre Cuvântul, Logosul divin Care a inspirat Scriptura, Logos Care este şi rămâne centrul Scripturii, El fiind Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul întregii Scripturi. Deşi în Scriptură sunt cuprinse mai multe scrieri sau cărţi, mai mult sau mai puţin ample, totuşi ele au ca mesaj central Persoana şi învăţătura lui Iisus Hristos, încât s-a afirmat de către teologi că principala caracteristică a Sfintei Scripturi este unitatea şi indisolubilitatea.

1 Cf. Anatole Bailly, Dictionnaire Grec – Français, rédigé avec le concours de E. Egger, Édition revue par L. Séchan et P. Chantraine, Hachette, Paris, 1963, p. 359 şi Lambros Peţinis, Dicţionar Grec-Român, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 131. 2 Preot Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, ediţia a II-a, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p. 51.

Cei mai pasionaţi de textele sacre şi cei mai mari tălmăcitori ai acestora au fost Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Precum sunt pomeniţi de Biserică, între aceşti Sfinţi Părinţi au fost şi au rămas Sfinţii Trei Ierarhi, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Gură de Aur, supranumiţi şi mari Doctori ai Bisericii.

Între aceştia, Sfântul Ioan Gură de Aur s-a distins prin cele mai multe opere în forma cea mai atractivă şi cu claritatea celei mai curate învăţături religioase morale, ce stă la temelia Ortodoxiei ecumenice. El rămâne cel mai cunoscut dintre Părinţii greci şi una din cele mai fascinante figuri ale antichităţii creştine3. N-a rămas nici o carte din Sfânta Scriptură neexplicată credincioşilor ce-l ascultau.

Pentru a desluşi ce folos aduce credinciosului citirea Sfintei Scripturi, trebuie ca acesta mai întâi să conştientizeze ce este în sine Sfânta Scriptură şi ce reprezintă ea pentru creştini. Pentru Sfântul Ioan Hrisostom, Biblia este cartea prin excelenţă, care reuneşte lecţiile cele mai variate şi cele mai practice pentru instruirea credincioşilor4. Sfântul Ioan comentează cea mai mare parte a cărţilor Vechiului şi Noului Testament, de la cartea Facerea şi până la Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel. Acesta din urmă este pentru dânsul obiectul unei predilecţii speciale. El nu încetează să revină la epistolele sfântului apostol pe care le explică în detaliu auditorilor săi din Antiohia şi din Constantinopol şi în care găseşte sfaturi admirabile. Nimeni nu ştiut să folosească mai bine Scriptura inspirată pentru a desăvârşi formarea duhovnicească a poporului creştin5. Sfânta Scriptură este, pentru Sfântul Ioan Hrisostom, sursa principală şi unică a gândirii sale. El face din aceasta o lege pentru orice orator despre cele sfinte6.

Neîncetata exortaţie adresată credincioşilor creştini la citirea şi aprofundarea Sfintei Scripturi a fost o preocupare permanentă a Sfântului Ioan, nu doar prin omiliile pe care le-a rostit în auzul tuturor, la cultul divin în biserică, ci şi prin întreaga sa operă, căci prin lecturile biblice credincioşii Îl simt prezent pe Hristos, El le grăieşte, li se revelează, căci este ascuns în cuvintele Scripturii şi aceasta înlesneşte întâlnirea cu El.

Dumnezeu a vorbit oamenilor faţă către faţă, apoi prin făpturi, prin Scripturi şi

prin Cuvântul Întrupat

Dumnezeu a creat lumea şi o susţine, distinctă de Dumnezeu dar nu despărţită de El. Pentru Sfinţii Părinţi ai Bisericii, creaţia, natura este un fel de carte multiplă care poate fi citită într-o vedere duhovnicească (contemplaţie). Lucrurile create în timp le sugerează veşnica Lui putere şi dumnezeire, sunt semne văzute de la care îşi înalţă mintea la Cineva nevăzut. Întreaga lume apare ca un limbaj. Din operă cunosc pe autor şi din creaţie pe Creator. În concepţia patristică, atunci când omul iubeşte pe Dumnezeu, toate lucurile create îi vorbesc despre Dumnezeu şi toate i-L ascund atunci când nu-L mai iubeşte pe El. Cel care îl are în inimă pe Dumnezeu, acela Îl vede şi din făpturi. Este o vedere dincolo de vederea aceasta fizică.

Datorită adâncirii oamenilor în păcate şi patimi, a slăbit cunoaşterea lui Dumnezeu din creaturi, din făpturi, ajungându-se a se confunda Creatorul cu creatura. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, scrie Sfântul Apostol Pavel, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, pentru că, 3 Johannes Quasten, Patrologia, vol. II, I padri greci (secoli IV-V), (dal Concilio di Nicea a quello di Calcedonia), Traduzione italiana del Dr. Nello Beghin, Edizione 1980, Marieti, p. 433. 4 Bruno H. Vandemberghe, Saint Jean Chrysostome et la Parole de Dieu, Les Editions de Cerf, 29, Paris, 1961, p. 70. 5 G. Bardy, Littérature grecque chretienne, Libraierie Bloud & Gay, 1927, p. 114. 6 F. Cayré, Précis de Patrologie. Histoire et doctrine des Pères de l´Église, tome premier, Société de S. Jean L´Évangéliste, Desclée et Cie, Éditeurs Pontificaux, Paris-Tournai-Rome, 1927, p. 473.

cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni (Romani 1, 20-22). Cuvintele lui Dumnezeu din făpturi nu au mai fost clar înţelese de oameni, deoarece fie separau Creatorul de creatură, fie confundau Creatorul cu creatura. Deoarece a slăbit conştiinţa că lumea e creaţia lui Dumnezeu, a fost necesară venirea profeţilor, apoi a Logosului divin Întrupat. Făcând referire la aceasta, un autor din secolul al II-lea, probabil ucenic de-al Sfântului Ioan Evanghelistul, a scris următoarele:

A devenit ca mine ca să pot să-l primesc pe El. Întru asemănarea mea S-a făcut ca să pot să mă îmbrac cu El. Şi nu m-am înfricoşat de El când L-am văzut, căci a fost îndurător cu mine. Ca firea mea a devenit, ca să-L pot înţelege. Şi faţa mea a luat, ca să nu-mi mai întorc faţa de la El. (oda 7)7. Deci, a fost necesară Revelaţia prin persoane şi în cele din urmă prin Persoana

Cuvântului Întrupat, aşa cum subliniază şi Sfântul Apostol Pavel: După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile (Evrei, 1, 1).

La început, Dumnezeu a vorbit cu cei drepţi faţă către faţă, apoi când oamenii s-au arătat mai puţin vrednici de o astfel de cunoaştere, Dumnezeu le-a vorbit prin făpturi, apoi prin Scripturi şi prin Cuvântul Întrupat.

Revelaţia naturală sau cuvintele din creaturi se confirmă şi se completează prin cuvintele din Scripturi, însă tainicul lor conţinut şi izvorul lor e Dumnezeu-Cuvântul în Care, prin Care şi pentru Care a fost făcută întreaga creaţie (Coloseni 1, 16).

Sfântul Ioan Gură de Aur nu a scris vreun tratat despre starea omului înainte de cădere şi nici nu aflăm în vreuna din lucrările lui învăţătura sa completă despre acest subiect. Însă, foarte interesant de notat este faptul că, în viziunea Sfântului Părinte, la început, Dumnezeu comunica direct cu oamenii atât cât erau ei în stare să-L audă şi să-L primească. Când aceştia au ajuns nevrednici de a mai vorbi cu Dumnezeu, El le-a trimis Scripturile pentru a nu întrerupe definitiv relaţia cu El. La început, când a făcut Dumnezeu pe om, Dumnezeu vorbea cu oamenii, atât cât era cu putinţă oamenilor să-L audă. De pildă, a venit la Adam şi i-a vorbit; a certat pe Cain; a stat de vorbă cu Noe; a fost oaspetele lui Avraam. Dar nici când toţi oamenii au căzut în grele păcate, nici atunci Creatorul tuturora nu şi-a întors desăvârşit faţa de la neamul omenesc. Când, în sfârşit, oamenii au ajuns nevrednici de a mai vorbi cu Dumnezeu, Dumnezeu, vrând să reînnoiască prietenia cu ei, le-a trimis scrieri ca unor oameni care stau departe, pentru a atrage la El toată firea omenească8. În alt loc, acelaşi autor scrie: Pentru că dovada cea mare a nespusei Sale iubiri de oameni este aceea de a ne da învăţătură cu ajutorul unor astfel de cuvinte nepotrivite, de aceea se foloseşte de cuvintele omeneşti. Că dacă ne-ar vorbi pe măsura Dumnezeirii Sale, urechea omenească n-ar putea suporta înălţimea celor spuse9.

Deci, Sfânta Scriptură este darul lui Dumnezeu pentru om, pentru ca acesta să se poată ridica către El. Dumnezeu a ţinut să fixeze prin Scriptură adevărurile pe care oamenii le-au scos din inimile lor prin îndepărtarea de El.

Într-una din omiliile sale la Evanghelia după Matei, Sfântul Ioan Hrisostom menţionează că ar trebui ca noi să nu avem trebuinţă de cuvântul scris şi ca viaţa noastră să fie aşa de

7 Odele lui Solomon – rugăciuni creştine din secolele I-II, traducere şi introducere Ioan-Valentin Istrati, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2003, p. 169. 8 Scrieri (Partea întâi). Omilii la Facere (I), omilia II, II, traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, în col. Părinţi şi Scriitori bisericeşti, vol. 21, Edit. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, pp. 39-40. 9 Scrieri (Partea a Doua). Omilii la Facere, omilia LX, I, traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, în col. Părinţi şi Scriitori bisericeşti, vol. 22, Edit. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1989, p. 266.

curată, încât harul Sfântului Duh să ţină locul cărţilor în sufletele noastre; şi aşa precum cărţile sunt scrise cu cerneală, tot aşa inimile noastre ar trebui să fie scrise de Duhul Sfânt. Însă, noi şi pe aceste Scripturi Sfinte le dispreţuim : Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului să fi ţinut locul Scripturii în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt.

Dar pentru că am îndepărtat harul acesta, haide să pornim pe o nouă cale, ca să-l dobândim iarăşi. Prima cale era negreşit mai bună; şi Dumnezeu a arătat aceasta şi prin spusele Sale, şi prin faptele Sale. Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam şi cu urmaşii lui, cu Iov şi cu Moise, ci a vorbit cu ei faţă către faţă, pentru că a găsit curat sufletul lor. Când însă întregul popor a căzut în păcate grele, atunci da, atunci a fost nevoie de scrieri, de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu. Şi vei vedea că acelaşi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinţilor din Vechiul Testament, ci şi pe vremea sfinţilor din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului, zicând: «Acela vă va aduce aminte de toate» (Ioan 14, 26).

Şi ca să cunoşti că era mai bună această cale, ascultă ce spune Dumnezeu prin profetul Ieremia: «Şi voi face cu voi testament nou, dând legile Mele în mintea lor şi le voi scrie pe inimi şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu» (Ier. 31, 31, 33). (…) Şi, cu toate acestea, nici de acest de al doilea leac, de Sfintele Scripturi, nu ne-am folosit cum trebuie. Noi suntem de vină că am avut trebuinţă de Sfintele Scripturi şi că n-am atras asupra inimilor noastre harul Duhului. Gândeşte-te acum ce mare vină avem că nu voim să dobândim harul Duhului, nici după ce am primit ajutorul Sfintelor Scripturi, ba, dimpotrivă, dispreţuim Scripturile, zadarnice şi fără de rost! Prin aceasta ne atragem mai mare osândă. Dar, ca să nu se întâmple asta, să citim cu toată atenţia cele scrise în Scripturi10.

Exortaţie la citirea Sfintei Scripturi

Sfântul Ioan şi-a împlinit datoria de a-i îndemna şi a-i sfătui pe credincioşi să cerceteze cuvintele lui Dumnezeu, potrivit poruncii Domnului Iisus Hristos, Care a zis: Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. (Ioan V, 39). Această dorinţă şi îndemn divin aveau să fie transpuse în faptă de creştinii din vremea Sfântului Apostol Pavel: ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa (Fapte XVII, 11). Fireşte că Sfântul Ioan îi îndemna şi el pe credincioşi la lectură, pentru ca această tradiţie apostolică să nu se stingă.

Întâi de toate, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost el însuşi un mare cunoscător al Sfintei Scripturi. Aceasta şi pentru că mare i-a fost osteneala în vederea împlinirii acestui măreţ scop. Cunoştea Biblia pe de rost. O citează, o explică, o comentează şi recomandă permanent citirea acesteia11. El rupea din timpul stabilit servirii mesei pentru a studia, a aprofunda şi a tâlcui Scriptura, deoarece se simţea întru totul răspunzător în faţa poporului în ceea ce priveşte cunoaşterea acesteia, şi astfel nici o parte din ea nu a rămas necunoscută Sfântului Părinte. S-a spus despre el că era omul unei singure Cărţi şi că Biblia sa nu era niciodată închisă12.

În tinereţe, Sfântul Ioan se dedică total citirii Sfintei Scripturi şi rugăciunii, frecventând asketerionul lui Diodor de Tars (†394) şi Carterios13. I-a convins să facă acelaşi lucru şi pe alţi doi foşti colegi ai săi: pe Teodor şi pe Maxim. Primul dintre ei va deveni mai târziu episcop de Mopsuestia, iar al doilea episcop de Seleucia. Când află că Teodor vrea să

10 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia I la Matei, 1, în P. G., LVII, col. 13-15. 11 Bruno H. Vandemberghe, op. cit., p. 67. 12 John Heston Willey, Chrysostom: The Orator (Men of Kingdom), Unknown Rinding, New York, 1906, p. 171. 13 Sozomen, Istoria bisericească, trad. de Pr. C. Corniţescu, în vol. Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor…, Edit. I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 2001, p. 209.

părăsească asketerionul pentru a se întoarce în lume, Ioan îi trimite o scrisoare magistrală, cu gânduri şi cuvinte care depăşesc mintea omenească14, convingându-l să îmbrăţişeze din nou viaţa înţeleaptă. Puterea persuasivă a acestei scrisori vorbeşte despre înţelepciunea şi agilitatea Sfântului Ioan care convinsese (pe unul) care strălucea ca şi el, pe unul care putea ca şi el să vorbească şi să convingă15. Despre forţa sa pesuasivă, istoricul Sozomen ne relatează: Nu-i convingea ca să fie de acord cu el, cu vreo tehnică sau putere specială a cuvântului, ci prin faptul că exprima cu sinceritate (sensul) Sfintelor Scripturi16. Este binecunoscut faptul că marele arhipăstor antiohian a petrecut ani de zile, într-o peşteră din apropierea Antiohiei, învăţând pe de rost textele scripturistice.

Sfântul Ioan ne-a lăsat cele mai impresionante caracterizări ale Sfintei Scripturi, cu mişcătoare exortaţii de a o avea, de a o citi şi medita la cuvintele ei. Astfel, într-o omilie, la cartea Genezei (cap. XI), Sfântul Ioan Gură de Aur îşi începe cuvântarea cu această fermecătoare prezentare a Sfintei Scripturi: Precum o livadă înflorită are fel de fel de flori, tot aşa şi dumnezeiască Scriptură are în ea virtuţile drepţilor, nu numai ca să ne desfătăm ca de flori câtva vreme de buna lor mireasmă, ci ca să culegem din ele necontenit folos. Într-o grădină, numai ce luăm o floare în mână, floarea se şi veştejeşte şi-şi pierde farmecul ei, aici nu-i aşa, ci când auzim de virtuţile drepţilor şi le aşezăm în sânurile minţii noastre, putem să ne desfătăm, dacă vrem, tot timpul de buna lor mireasmă.

Haide, dar, pentru că aşa este buna mireasmă a sfinţilor din Sfânta Scriptură, să aflăm astăzi buna mireasmă a lui Lot ...17

La Sfântul Ioan Gură de Aur, una din preocupări era şi aceea, ca fiecare credincios creştin să-şi procure un exemplar al Sfintei Scripturi, pentru a-şi hrăni sufletele18. El îi îndemna pe credincioşi ca nu doar să aibă în locuinţe şi în mâini Sfânta Scriptură, ci să păstreze şi în inimile lor cuvintele ei19.

Mai ales laicii se sustrăgeau de la citirea Sfintei Scripturi. Ei invocau diferite motive, cum ar fi, de pildă, exercitarea unei meserii, faptul că sunt căsătoriţi, au copii şi sunt copleşiţi de griji, că nu sunt precum monahii care au renunţat la lume şi cărora le revine de fapt obligaţia de a studia Scriptura. Într-adevăr, pe atunci călugării consacrau aproape întregul lor timp lecturii şi aprofundării ei. După rugăciunile şi slujbele de dimineaţă, călugării se retrăgeau în chiliile lor, unde se consacrau citirii cărţilor sfinte, pe care nu o întrerupeau, decât numai pentru a participa la rugăciunile comune. Apoi, iarăşi, îndată ce ieşeau de la adunarea sfântă, unul se întreţinea cu Isaia, altul cu Apostolii; unul vedea scrierile altui autor20.

Marele ierarh antiohian îi deplânge însă pe mireni, zicându-le : Ce ziceţi, dragii mei? Nu vă revine vouă citirea Sfintei Scripturi, pentru că sunteţi prea ocupaţi? Vă spun însă că voi aveţi mai multă nevoie decât călugării. De fapt, ei sunt feriţi chiar prin felul lor de viaţă de multe lovituri ale diavolului. Iar voi, dimpotrivă, sunteţi în luptă, sunteţi expuşi neîncetat la noi răni. Cauzele de nerăbdare, de gelozie, de nelinişte, de descurajare, de vanitate, vă înconjoară mereu. Duşmanul vostru lucrează continuu noi săgeţi împotriva voastră. Pentru

14 Ibidem, p. 210. 15 Ibidem, p. 210. 16 Ibidem, p. 208. 17 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLIII, I, în col. cit., vol. 22, Edit. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1989, p. 105. 18 Omilia a LIV-a la Evanghelia după Ioan, 3, în P. G., LIX, col. 289-302. 19 Omilia a XI-a la Evanghelia după Ioan, 1, în P.G., LIX, col. 77-80. 20 Sf. Ioan Gură de Aur, In Matth. Hom. LXVIII, 4-5, în P. G., LVIII, col. 646 cf. Arhim. Veniamin Micle, Citirea şi interpretarea Sfintei Scripturi după omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. Ortodoxia, Anul XXXII (1980), Nr. 2, p. 283.

aceasta, voi aveţi nevoie să găsiţi forţa voastră în Sfânta Scriptură21. În alt loc, dă detalii semnificative în legătură cu acestea, precum şi înflăcărate îndemnuri la citirea cărţilor divine: Să nu-mi spună cineva acele cuvinte deşarte şi vrednice de osândă: Am de apărat procese la tribunal, sunt ocupat cu treburile statului, am o meserie, am femeie, îmi cresc copiii, îmi gospodăresc casa, sunt bărbat care trăiesc în lume. Nu-i treaba mea să citesc Scripturile, ci a acelora care s-au lepădat de lume şi trăiesc în creştet de munte, care necontenit acolo îşi duc viaţa. Ce vrei să spui, omule? Nu-i treaba ta să citeşti Scriptura, pentru că eşti prins de nenumărate griji? Este mai degrabă treaba ta decât a călugărilor! Că nu au aceia atâta nevoie de ajutorul dumnezeieştilor Scripturi, câtă nevoie au cei ce trăiesc în mijlocul atâtor griji. Monahii au scăpat de piaţă şi de zgomotul din piaţă; şi-au făcut colibe în pustie şi n-au nici o legătură cu oamenii; cugetă în tihnă în liniştea aceea adâncă şi, stând ca într-un port, sunt feriţi de orice primejdie. Noi însă, clătinaţi ca în mijlocul mării şi asaltaţi de nenumărate păcate, avem nevoie totdeauna, mereu şi mereu, de mângâierea Scripturilor. Călugării stau departe de luptă; de aceea nici nu primesc multe răni; tu, însă, eşti necontenit pe câmpul de luptă şi primeşti nenumărate răni; de aceea, ai nevoie şi de mai multe leacuri. Te necăjeşte femeia, te supără copilul, te mânie sluga, te urmăreşte cu ura lui duşmanul, te pizmuieşte prietenul, îţi amărăşte zilele vecinul, îţi pune piedici pe la spate cel cu care slujeşti în armată, te ameninţă adeseori şi judecătorul, te supără foamea, te acoperă jalea pierderii averilor, te îngâmfă bunăstarea, te doboară nenorocirea; multe sunt prilejurile de mânie, multe prilejurile de griji, multe pricinile de supărare şi tristeţe, multe prilejurile de slavă deşartă şi de mândrie! Nevoile ne înconjoară de pretutindeni şi mii şi mii de săgeţi de peste tot vin împotriva noastră! Drept aceea, avem nevoie neîncetat de armele Scripturii. «Să ştii bine», spune Scriptura, «că prin mijlocul laţurilor treci şi mergi pe creste de ziduri de cetate» (Sirah 9, 13)22.

În operele sale, Sfântul Ioan Gură de Aur este convins de sfinţenia căsătoriei şi de posibilitatea de a ajunge prin ea la mântuire. Pentru el, nu există două feluri de creştinism, cu atât mai puţin două feluri de morală: una pentru călugări şi una pentru laici. Şi unii şi alţii trebuie să lucreze pentru mântuirea lor. Sfinţenia este calea lor comună. El este convins că se înşeală şi se amăgeşte cel ce crede că omul care trăieşte în mijlocul lumii şi un pustnic ar gândi diferit. Ceea ce îi deosebeşte este faptul că unul are o soţie iar celălalt nu. În rest, ei au aceleaşi obligaţii. Hrisostom ţine la această idee ca la un principiu fundamental şi el este în mod necesar atras de dorinţa bine gândită de a vedea că perfecţiunea nu înfloreşte doar în pustie, în peşteri şi în chiliile călugărilor, ci se regăseşte şi în lume unde înfloreşte23.

În epoca respectivă, unii creştini acordau o cinstire deosebită Sfintei Scripturi, asemănătoare veneraţiei. Mulţi dintre ei, mai ales bogaţii şi unele persoane de elită ale societăţii, deţineau exemplare de lux, caligrafiate artistic pe pergament, păstrându-le expuse în bibliotecă sau birou24. Unii le păstrau însă doar ca obiecte de podoabă, neglijând citirea şi aprofundarea lor. Acestora, Sfântul Ioan Gură de Aur le adresează cuvinte de mustrare, zicând: La ce bun aceasta? Sfintele Scripturi nu ne-au fost date ca să le lăsăm în cărţi, ci pentru ca, prin citire şi meditare, să le imprimăm în inimile noastre. Mulţumirea de-a avea poruncile scrise pe pergament frumos este de-o lăudăroşenie zadarnică. Legea nu ne-a fost dată la început aşa, ci a fost scrisă pe table vii, care sunt inimile noastre25. 21 Idem, Omilia a XI-a la Evanghelia după Ioan, 1, în P. G., LIX, col. 77 cf. Arhim. Veniamin Micle, Citirea şi interpretarea Sfintei Scripturi după omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. Ortodoxia, Anul XXXII (1980), Nr. 2, p. 282. 22 Omilii la săracul Lazăr, cuvântul III, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă. Despre rugăciune. Despre vieţuirea după Dumnezeu, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Edit. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005, pp. 69-70. 23 Bruno H. Vandemberghe, op. cit., p. 25. 24 Ibidem, nota 3, p. 68. 25 Ibidem, nota 4, p. 68.

Cu diferite prilejuri, în omiliile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă ascultătorilor săi citirea Sfintei Scripturi cu evlavia şi atenţia cuvenită, arătând în acelaşi timp bogatele roade duhovniceşti pe care le dobândeşte creştinul din vieţuirea în strânsă legătură cu conţinutul cărţilor sfinte. În repetate rânduri, în omiliile sale, Sfântul Ioan reproşează creştinilor ignoranţa lor cu privire la cunoaşterea Sfintei Scripturi. Sfântul Părinte îi apostrofează, spunându-le că ei se dau în vânt după spectacolele de curse hipice şi pot spune cu exactitate şi numele şi herghelia şi rasa şi locul de provenienţă şi modul de hrănire a cailor şi vârsta lor şi cum s-au comportat la curse, şi cine cu cine se întrece pentru a răpi premiul etc. Iar cei ce sunt preocupaţi de cele de pe scenele de spectacole nu sunt mai prejos decât aceştia, ba chiar arată mai multă nebunie pentru cei ce fac necuviinţe în teatre – adică pentru actori şi formaţii de muzică – şi le cunosc neamul şi de unde sunt şi cum au crescut şi toate celelalte. Iar noi, spune marele predicator, dacă întrebăm câte şi care sunt epistolele lui Pavel, nici măcar numărul lor nu ştim să-l spunem. Iar dacă totuşi ştim care sunt şi numărul lor, oraşele care au primit epistolele nu le cunoaştem. Iar eunucul acela barbar (Fapte 8), tras de mii de griji şi mii de treburi, aşa stăruia în citirea Bibliei, că nici în vremea călătoriei nu înceta, ci şezând în trăsură, cerceta cu mare stăruinţă şi amănunţime Scripturile. Iar noi, neavând aproape nimic din îndatoririle aceluia, care să ne cheltuie timpul, suntem străini şi de numele epistolelor, deşi le citim aici în fiecare duminică şi ne bucurăm de dumnezeiasca ascultare a lor26.

Într-una din omiliile sale la Evanghelia după Matei îi mustră în felul următor: Spuneţi-mi, vă rog, care din cei de faţă ar putea, dacă i-aş cere, să-mi spună un psalm sau un text din dumnezeieştile Scripturi? Nici unul! Şi nu-i numai asta grozăvia. Grozăvia este alta, că suntem atât de nepăsători faţă de cele duhovniceşti, pe cât suntem de iuţi, ba mai rapizi decât focul, faţă de cele drăceşti. De v-aş întreba de ştiţi cântece lumeşti, cântece de dragoste, cântece de desfrânare aş vedea că mulţi le ştiu pe de rost şi că le cântă cu multă plăcere. Dar ce scuză găsiţi că nu ştiţi nici un text din Scriptură27 ?

Pentru a împinteni râvna creştinilor spre studiul Scripturii sfinte, Sfântul Ioan îi trimite cu gândul la munca intensă şi neostoită a celor ce scot aurul din mine. Aceştia nu încetează munca săpatului până când nu scot tot aurul din mină. Apoi, atenţionează Hrisostom, cu mult mai mult noi trebuie să fim cu mai multă tragere de inimă şi mai râvnitori în căutarea cuvintelor dumnezeieşti. Că şi noi săpăm căutând aur, nu aur material, ci duhovnicesc. Nu lucrăm în minele pământului, ci în minele Duhului. Căci mine de aur şi izvoare sunt epistolele lui Pavel! Sunt mine, pentru că ne dau o bogăţie mai preţioasă decât cel mai scump aur! Sunt izvoare, pentru că nu seacă niciodată. Dimpotrivă, cu cât scoţi din ele, cu atât izvorăsc mai mult28. În altă omilie, aminteşte de cei ce vor să găsească în mare pietre preţioase şi care îndură atâtea necazuri şi osteneli şi se aruncă în furia apelor ca să afle ce caută, de aceea, îndeamnă Sfântul, cu mult mai mult trebuie să ne încordăm noi mintea şi să ne coborâm în adâncul spuselor Scripturii, ca aşa să punem mâna pe aceste pietre preţio

dobândeşte cunoştinţa tainelor divine, îşi aduce aminte de virtutea celor drepţi, înţelege cât

ase29. Citirea Scripturii este nu numai o datorie a fiecărui creştin, dar chiar o necesitate

naturală a sufletului omenesc, pentru că ea cuprinde Revelaţia divină. Pe această cale, omul

26 Îmbrăţişaţi pe Priscilla şi Aquila şi cele următoare, cuvântul I, în vol. Cateheze maritale, traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheş, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 145. 27 Sf. Ioan Gură de Aur, In Matth. Hom., II, 5, în P.G., LVII, col. 30-31. 28 Iarăşi, la aceleaşi cuvinte: <<Dar având acelaşi duh al credinţei, precum este scris>>; şi pentru ce primim toţi îndeobşte cele bune …, 1, în vol. Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie. Despre tăria credinţei. Despre propovăduirea Evangheliei şi alte omilii, traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Edit. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2006, pp. 297-298. 29 Omilii la Facere, omilia XIV, I, în col. cit., vol. 21, p. 155.

de mare este bunătatea lui Dumnezeu şi cât de multe sunt recompensele pe care El le dăruieşte tuturor celor care-L iubesc pe El 30.

Amintind de scriitorii profani, Sfântul Ioan spune despre aceştia că întrebuinţează multe cuvinte atrăgându-şi auditorii prin multa lor vorbire, însă, în final, îi lasă cu mâinile goale neaducându-le nici un fruct cu lungile şi nefolositoarele lor discursuri. Nu este tot astfel Sfânta Scriptură, ci cu totul din contră. Cele mai mici cuvinte inspiră înţelepciune şi nu trebuie adesea decât unul singur pentru a ne îndrepta în tot cursul vieţii noastre31.

În viziunea marelui antiohian, este imperios necesar ca bunii creştini să nu uite de câte cunoştinţe folositoare şi sfaturi mântuitoare se bucură cel ce şi-a făcut o pasiune din citirea Sfintelor Scripturi: Adu înaintea lui (sufletului – n.n.) pe profeţi! Acestor doctori nu trebuie să le dai bani; nici nu cer plată pentru osteneala lor, nici pentru doctoriile ce le pregătesc. Te silesc însă să faci o cheltuială. Să dai milostenie! În celelalte privinţe îţi dau ei ţie bani; de pildă, când îţi poruncesc să trăieşti în castitate, te scapă de o mulţime de cheltuieli zadarnice şi prosteşti; când îţi poruncesc să te laşi de beţie, te fac mai bogat. Ai văzut arta acestor doctori? Te fac sănătos şi-ţi mai dau şi bani.

Aşează-te, dar, lângă ei şi află de la ei ce boală ai … Arată lui Pavel sufletul tău bolnav! Adu în casa ta pe Matei! Aşază-te lângă Ioan! Ascultă de la ei ce trebuie să facă un bolnav ca tine! Ei nu îţi vor spune negreşit şi nu vor ţine tăinuite sfaturile lor. Ei n-au murit, ci trăiesc şi grăiesc 32.

Sfântul Ioan Hrisostom a lansat aceste înflăcărate şi persuasive exortaţii la cercetarea Sfintei Scripturi, în cuvinte de o zguduitoare simplitate şi cu sinceritatea caracteristică neînfricatului său curaj creştinesc.

Nici o vreme nu este piedică pentru citirea Scripturii sfinte

Necesitatea principală a cunoaşterii Sfintei Scripturi constă în faptul că ea este cartea

Revelaţiei dumnezeieşti, a descoperirii voinţei lui Dumnezeu, mai ales în ceea ce priveşte omul şi creaţia, începând din Vechiul Testament şi culminând cu Revelaţia supremă prin Hristos Mântuitorul lumii, Logosul divin întrupat. De aceea, Sfântul Ioan, în dese rânduri arată pagubele sufleteşti la care se expun creştinii care nu cunosc legile după care trebuie să vieţuiască pentru că arată lipsă de interes pentru cuvintele sfinte. Să auzim dar, spune Sfântul Ioan, toţi cei care neglijăm citirea Sfintelor Scripturi, câtă pagubă suferim, câtă sărăcie! Când vom putea vieţui creştineşte, când nici nu cunoaştem legile după care trebuie să vieţuim? Bogaţii şi cei care se dau în vânt după bani şi după averi îşi scutură mereu hainele lor ca să nu fie mâncate de molii. Tu însă, deşi vezi că uitarea îţi roade sufletul mai grozav decât o molie, nu deschizi cărţile sfinte, nu pui capăt prăpădului, nu-ţi împodobeşti sufletul, nu te uiţi mereu la icoana virtuţii33. Cu altă ocazie, Gură de Aur îşi exprimă convingerea cum că necunoaşterea Sfintei Scripturi este nu doar un rău, ci şi cauza tuturor relelor : Mare rău este necunoaşterea Scripturilor34 şi aceasta este cauza tuturor relelor, de a nu cunoaşte Sfintele Scripturi35. Prin urmare, orice credincios trebuie să-şi dea toată silinţa să facă să

30 Dr. Iustin Moisescu, Folosul citirii Sfintei Scripturi după Sfântul Ioan Hrisostom, în Revista teologică, Anul XXXIII (1943), Nr. 1-2, p. 91. 31 Primele patru omilii despre statui ale Sfântului Ioan Chrisostom, omilia I, traducere din original de Stoenescu Apostol, Noua Tipografie Profesională Dimitrie C. Ionescu, Bucureşti, 1908, p. 9. 32 Omilii la Matei, omilia LXXIV, IV, traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, în col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 23, Edit. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, vol. 23, p. 844. 33 Omilii la Matei, omilia XLVII, III…, p. 550 34 Omilia XXXIV, 5 la Facere, P.G., LX, col. 250. 35 Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, omilia IX, traducere din limba elină, ediţia de Oxonia, 1855, de Arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1905, pp. 107-108.

locuiască din belşug în el cuvântul lui Hristos, căci diabolică este cugetarea care nu ne îngăduie să vedem comoara şi să dobândim bogăţia36. Într-adevăr, şi în zilele noastre, preţuirea de care Sfânta Scriptură se bucură în literatura universală o dovedeşte şi mulţimea traducerilor ei în peste 1000 de limbi şi dialecte37.

Sfântul Ioan Hrisostom a apreciat cuprinsul Sfintei Scripturi ca pe cea mai preţioasă comoară sufletească ce se împarte şi niciodată nu se cheltuieşte, îmbogăţeşte pe toţi şi cu nimic nu împuţinează, ci dimpotrivă, creşte. Pe aceasta Dumnezeu a dăruit-o nouă pentru veşnicie. Astfel, Sfânta Scriptură a fost înfăţişată ca frumuseţea sublimă, mai presus de toate frumuseţile ce se pot vedea aici pe pământ, fiind comparată cu o comoară bogată în cele mai preţioase metale, cu o mină bogată, cu perla cea preţioasă, cu paradisul, cu raiul de desfătare, cu covorul cu fire de aur, cu corabia ce ne duce la liman, cu grădina încântătoare şi roditoare, cu livada cea bogată în flori, cu medicamentul tămăduitor, cu dulceaţa mierii celei binefăcătoare, cu marea cea liniştită, cu Ierusalimul cel de sus, de unde ne vin învăţăturile cele mântuitoare. În viziunea Sfântului Ioan, Sfânta Scriptură este mai scumpă decât toate comorile preţioase ale creştinătăţii. De aceea, Sfântul Părinte le preciza tuturor că nici o vreme nu este piedică pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi; acest lucru poate fi săvârşit nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă, şi când călătorim, şi când ne aflăm în compania multora38. Deci, orice timp este potrivit pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi: că se poate citi Scriptura nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă şi când suntem în călătorie şi când suntem în adunare de lume şi când suntem prinşi de treburi, pentru ca, făcând tot ce depinde de noi, să dobândim iute şi îndrumător. Da, Stăpânul nostru, văzând dorinţa noastră de cele duhovniceşti, nu ne va trece cu vederea, ci ne va da lumina cea de sus, ca să ne lumineze mintea. Aşadar, vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştem înţelesul Scripturilor, fie de nu-l cunoaştem. Citirea continuă ne ajută să ţinem bine minte ce citim; adeseori ceea ce nu putem înţelege ce citim astăzi, vom putea dintr-o dată înţelege mâine, dacă revenim şi citim, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează pe nevăzute mintea39.

În omiliile sale despre pocăinţă, marele arhipăstor îşi dezvăluie pasiunea sa pentru lectura şi aprofundarea Scripturii şi spune: Îmi place să vă citesc mai des cuvintele Legii! O, de-aş putea să vi le citesc toată ziua! Dar, mai bine spus, nu vouă, ci celor vinovaţi de păcate; dar şi vouă, că şi voi veţi ajunge mai întăriţi, iar cei bolnavi îşi vor redobândi iute sănătatea40. Într-una din zilele Postului Sfintelor Paşti, îi sfătuieşte pe credincioşi, prin cuvintele: Reîntorşi acasă, să punem două mese: una cu bucatele trupului, alta cu bucatele Sfintei Scripturi; soţul să repete ceea ce a fost zis, femeia să se instruiască şi copiii să asculte, iar slujitorii să nu fie păgubiţi de lecturile noastre. Faceţi fiecare din voi o biserică în casa voastră41. În viziunea Sfântului, o viaţă evlavioasă era întru totul compatibilă cu traiul în mijlocul lumii, ceea ce în zilele noastre ar fi un adevăr banal, ceea ce nu se întâmpla însă în timpul său. Şi tocmai acesta este marele merit al său. Monahismul este în mod evident un vârf de trăire, ceea ce este, de altfel, doctrina tradiţională a Bisericii, iar Sfântul Ioan Hrisostom susţine puternic această idee, însă el se îngrijeşte să adauge că sfinţenia simplilor creştini nu se deosebeşte în mod esenţial de sfinţenia călugărilor. Pentru că, se întreabă el, ce motive am avea să pretindem că nivelul de perfecţiune la care tinde călugărul ar fi mai înalt decât cel al 36 Omilia 2, 6 la Matei, P.G., LVII, col. 32. 37 Diacon Emilian Vasilescu, Sfânta Scriptură şi literatura sacră a celorlalte religii, în Ortodoxia, Anul III (1985), nr. 3, p. 374. 38 Omilia 35, 2 la Facere, P.G., LIII, col. 323. 39 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, XXXV, II, traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, în col. Părinţi şi Scriitori bisericeşti, vol. 22, Edit. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1989, pp. 18-19. 40 Idem, Omiliile despre pocăinţă, omilia a şasea, traducere din limba greacă de Preotul profesor Dumitru Fecioru, Edit. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, p. 104. 41 Idem, In Gen. Sermo VI, 2, în P. G., LIV, col. 607.

laicului? Nici unul. Fericirile tuturor, fără a face diferenţă între oameni, depind de practicarea virtuţii, de rugăciune şi de citirea Cărţilor Sfinte42.

Cunoaşterea extensivă a Bibliei reclamă două completări: şi cea intensivă, în profunzime, să fie tot atât de temeinică, dar şi transpunerea cuvintelor şi îndemnurilor acesteia în faptă, căci ce folos are un om dacă aude cuvintele lui Dumnezeu şi nu le face? Nu mic îi va fi folosul chiar numai dacă aude cuvintele lui Dumnezeu. Se va osândi, va ofta şi va ajunge cândva şi la săvârşirea celor spuse de Dumnezeu. Că dacă nu are conştiinţa păcatului, când se va depărta de păcat, când se va osândi?

Să nu dispreţuim, dar, auzirea dumnezeieştilor Scripturi. Gândul acesta este un gând drăcesc, care nu ne lasă să vedem comoara, care nu ne lasă să ne îmbogăţim. Diavolul ne şopteşte la ureche că nu-i de nici un folos auzirea legilor lui Dumnezeu, pentru că se teme ca nu cumva noi să trecem de la auzirea cuvintelor lui Dumnezeu la săvârşirea lor 43.

Mânuind-o asiduu, fără răgaz dar şi fără precipitare în lectură, credinciosul ajunge să câştige deprinderea de-a nu se mai putea lipsi de tovărăşia ei şi a beneficia, astfel, de folosul rezultat din aceasta. După cum esenţa aromatelor, cu cât este mai mult frecată între degetele noastre, cu atât emană mai mult parfum, tot astfel vedem că se întâmplă şi cu Scripturile: cu cât se sileşte cineva să le cerceteze mai mult, cu atât poate să vadă comoara ascunsă în ele şi să culeagă de acolo o bogăţie de negrăit44.

Pregătirea pentru citirea Sfintei Scripturi Sfânta Scriptură, având origine divină, nu poate fi citită ca oricare altă carte. Ea impune

o reculegere şi o pregătire specială, atât trupească cât şi sufletească. Sfântul Ioan insistă pe curăţirea spirituală şi menţionează: Nu putem să dobândim un câştig mare din lectura Sfintei Scripturi dacă nu ne-am curăţit mai întâi sufletul45.

În concepţia patristică, de la cititorul Sfintei Scripturi se cer o seamă de virtuţi pregătitoare: inima curată, conştiinţă trează, gând bun, liniştit, cinstit şi drept, lipsă de prejudecăţi, de viclenie şi de ambiţii deşarte. Inima curată şi cugetul bun, împăcat cu Dumnezeu şi cu semenii, străbate cerul şi ridică sufletul la vederea lui Dumnezeu, suprema fericire creştină (Matei 5, 8)46.

Sfântul Ioan Hrisostom nu cere credincioşilor o simplă lectură a textului interpretat de preot în biserică, ci o adevărată repetiţie şi o meditare continuă, cum procedează elevii cu lecţiile, pentru o temeinică însuşire a noilor cunoştinţe primite. Ritmul lecturii nu trebuie a fi precipitat sau torenţial, acesta nefiind un semn al hărniciei, ci al lenii şi al superficialităţii, căci se doreşte doar citirea cantitativă şi nu lectura meditativă. Ritmul precipitat al lecturii textelor sfinte îi întunecă frumuseţea şi îi închide cărările înţelegerii ei aprofundate. La citirea ei e bine să participe întreaga familie. Îndată ce v-aţi întors acasă, subliniază Sfântul Ioan, trebuie să luaţi Sfânta Scriptură şi, cu soţia şi copiii, repetaţi împreună învăţăturile care v-au fost date47. Prima treaptă a aprofundării Sfintei Scripturi va consta în citirea ei zilnică. Zăbava atentă şi stăruitoare asupra paginilor Scripturii, lectura făcută zi de zi după un 42 Bruno H. Vandemberghe, op. cit., pp. 25-26. 43 Omilii la Matei, omilia II, VI, traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, în col. cit., vol. 23, Edit. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, vol. 23, p. 36. 44 Omilia 13, 1 la Facere, P.G., LIII, col. 106. 45 Omilia 1, 3 la Ioan, P.G., LIX, col. 27-28. 46 Prot. Dr. Simion Radu, Sfânta Scriptură, citirea şi tălmăcirea ei corectă, în Mitropolia Banatului, Anul XXXIX (1989), Nr. 2, p. 16. 47 Sf. Ioan Gură de Aur, In Matth. hom., V, 1, în P.G., LIII, col. 55 cf. Arhim. Veniamin Micle, Citirea şi interpretarea Sfintei Scripturi după omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur, în rev. Ortodoxia, Anul XXXII (1980), Nr. 2, p. 9.

program, fie el şi minimal, adus la îndeplinire cu stricteţe şi cu respect faţă de Biblie şi faţă de tine însuţi, este calea cea dintâi şi cea mai simplă care duce la familiarizarea cu textele inspirate48. De aici, bunul creştin se cade să urce mai sus, pe treptele cunoaşterii, ca să depăşească cunoaşterea după literă, pentru a nu pierde tocmai esenţialul ei.

Dacă sfintele cărţi nu sunt citite aşa cum se cuvine, cu toată înălţimea adevărurilor pe care le cuprind, această frumoasă zăbavă în loc să ducă la ridicare şi îndreptare morală, duce la cădere. Sfântul Ioan Gură de Aur, care citea de trei ori pe săptămână Noul Testament, leagă folosul citirii de practicarea virtuţii. Citind Sfânta Scriptură, precizează el, fără să ne desăvârşim cunoştinţele religioase, şi fără să ne îndreptăm felul de viaţă, truda aceasta nu este numai inutilă, dar chiar vătămătoare49. Sfânta Scriptură este înţeleasă cu atât mai bine şi mai profund, cu cât prin despătimire şi dobândirea virtuţilor, în duh de smerenie şi de rugăciune, credinciosul intră într-o intensă colaborare cu dumnezeiescul har, deschizându-şi mintea şi inima prezenţei puterii dumnezeieşti.

Comentând de la amvon cartea Facerea, printre altele, Sfântul Ioan Gură de Aur, prezintă rezumativ felul în care creştinul trebuie a se apropia de paginile sfinţite de adierea Duhului Sfânt: Când luăm, deci, în mâini Sfânta Scriptură, să ne încordăm mintea, să ne adunăm gândurile şi să alungăm din suflet orice gând lumesc. Aşa să citim Scripturile! Cu multă evlavie, cu multă luare aminte, ca să putem fi povăţuiţi de Sfântul Duh la înţelegerea celor ce sunt scrise şi să culegem mult folos din ele.

Eunucul acela, barbarul, dregătorul împărătesei Etiopiei, care era înconjurat de atâta lux şi era purtat în car, nici în acel timp nu neglija citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci avea în mâini cartea profetului Isaia şi citea cu multă râvnă, deşi nu înţelegea cele scrise în ea (Fapte, 8, 26-39). Totuşi, pentru că a făcut tot ce depindea de dânsul – râvna, dragostea, luarea aminte – a avut parte de povăţuitor. Gândeşte-te cât de râvnitor era, că nici în călătorie nu lăsa din mâini Scriptura, ci o citea chiar când era în car! Să audă aceasta cei care nici în casă nu vor să facă asta, ci socotesc că citirea dumnezeieştilor Scripturi trebuie lăsată la o parte, socotesc că nu se cuvine să se ocupe de citirea dumnezeieştilor Scripturi pentru că sunt căsătoriţi, pentru că slujesc în armată, pentru că trebuie să-şi crească copiii, pentru că trebuie să se ocupe de slugi şi să se îngrijească şi de alte treburi. Şi iată-l pe acesta. Era şi barbar şi eunuc! Şi una şi alta îndestulătoare să-l mâne spre multă trândăvie50.

Sfântul Părinte este de părere că multe erezii şi păcate îşi au originea atât în necunoaşterea cuprinsului Sfintei Scripturi, cât, mai ales, în greşita ei interpretare. Din această cauză, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe preoţi să călăuzească pe cititori, explicându-le Sfânta Scriptură, iar celor din urmă le recomandă să citească sfintele cărţi cu mare atenţie. În acest fel este înlăturat pericolul de a cădea în greşeli, rămânând Sfânta Scriptură, aşa cum a fost dată, o carte de învăţătură veşnică51.

Privind Sfânta Scriptură cu aceşti ochi, înţelegem deplin motivele pentru care Sfântul Ioan Gură de Aur a putut spune cândva: un paradis al bucuriei este citirea Sfintelor Scripturi; şi paradisul bucuriei este mai bun decât celălalt paradis52.

Scriptura – hrană duhovnicească şi leac al bolilor sufleteşti

48 Pr.Prof. Grigorie T. Marcu, Necesitatea de a cunoaşte şi tâlcui corect Sfânta Scriptură, în Mitropolia Banatului, Anul XXII (1972), Nr. 4-6, p. 206. 49 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia LXVI la Ioan, P.G., 59, 369 cf. Prof. dr. Iustin Moisescu, Candela, 1939-1941, Cernăuţi, p. 227. 50 Omilii la Facere, omilia XXXV, I, în col. cit., vol. 22, pp. 16-17. 51 Dr. Iustin Moisescu, art. cit., p. 96. 52 Ibidem, p. 97.

Sfânta Scriptură este o colecţie de cărţi ce se adresează tuturor credincioşilor în scopul dobândirii vieţii veşnice (Ioan 5, 39). De aceea Biblia este cea mai citită carte din toată literatura lumii şi tot din acest motiv Sfânta Scriptură este cartea cea mai recomandată atât preoţilor cât şi credincioşilor, deoarece fiecare poate face din paginile ei o adevărată hrană spirituală. Foarte interesant de notat este faptul că, vorbind despre hrana sufletului, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că pasiunea pentru citirea dumneieştilor texte este adevărata hrană sufletească zilnică: precum hrana aceasta (trupească), noi o pretindem în fiecare zi, tot aşa trebuie ca şi cuvintele credinţei pururea să le cerem, pururea să ne hrănim cu ele, pururea să le păstrăm în noi, pururea să medităm asupra lor, căci ele nu sunt o hrană obişnuită53. Cu alte cuvinte, se poate spune că, ceea ce este hrana pentru trup, aceea este învăţătura cuvintelor dumnezeieşti pentru suflet. Citirea Sfintei Scripturi este o necesitate naturală a sufletului omenesc. Acesta, ca şi corpul, are nevoie de o hrană proprie fiinţei lui54, căci după cum trupul are nevoie de hrană perceptibilă prin simţuri, tot astfel sufletul are nevoie de un îndemn zilnic şi de hrană duhovnicească55.

Dragostea pentru sfintele texte şi dorinţa de a le citi şi medita trădează de fapt un suflet iubitor de Dumnezeu şi sănătos din punct de vedere spiritual: după cum foamea este o dovadă a sănătăţii trupului, tot astfel dragostea de cuvintele duhovniceşti este o dovadă a sănătăţii sufleteşti56. Prin urmare, lipsa de interes pentru cuvintele sfinte înseamnă foame şi pieire spirituală: lectura Sfintei Scripturi este hrana sufletului, este podoaba şi siguranţa lui; dimpotrivă a nu asculta citirea Sfintei Scripturi înseamnă foame şi piere57.

În alte omilii, Sfântul Ioan aseamănă Sfânta Scriptură cu o pajişte duhovnicească, cu o grădină plină de felurite flori cu totul deosebite, iar citirea ei ca un paradis al bucuriei: Sfânta Scriptură este o pajişte duhovnicească şi citirea ei este un paradis al bucuriei, iar paradisul bucuriei este mai bun decât celălalt paradis58; ca şi într-o grădină văd multe feluri de flori de ales; pretutindeni trandafiri, multe violete, nici puţini crini; dar oriunde, felurit fruct spiritual bogat semănat cu mult miros plăcut. Aşadar nu numai grădină, dar chiar paradis este citirea Sfintelor Scripturi: căci florile lor nu au numai singurul miros gol, ci fruct, care poate nutri inimile59.

Deseori în omiliile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte Sfintele Scripturi şi leacuri duhovniceşti, care tămăduiesc păcatele sufletului omenesc. De asemenea medicamente avem nevoie pentru a vindeca păcatele săvârşite, cât şi pentru a împiedica săvârşirea celor viitoare.

Sfântul Ioan, adânc cunoscător al sufletului omenesc, găseşte în Sfânta Scriptură leacuri pentru tămăduirea tuturor bolilor sufleteşti. Cuvântările şi omiliile lui sunt presărate cu o sumedenie de norme, îndemnuri şi reguli clare şi precise, care vindecă orgoliul, senzualitatea, deznădejdea, dorinţa de înavuţire, nemilostivirea etc. În viziunea hrisostomică, Sfânta Scriptură oferă şi remediile corespunzătoare sufletelor bolnave de păcate şi patimi nenumărate.

Sfântul Ioan Gură de Aur îi prezintă pe autorii inspiraţi şi ca adevăraţi medici. Ei ştiu să stabilească cu înaltă înţelepciune diagnosticul şi să aplice cu multă pricepere medicamentul necesar; ştiu să înlocuiască dorinţele şi afectele imorale cu alte dorinţe şi afecte drepte şi nevinovate. Ei nu caută renume şi slavă personală; deşi diferiţi, nu sunt decât organele unui medic suprem, Iisus Hristos, Care vorbeşte prin gura lor60. De asemenea, adevărata lectură 53 P.G., LXII, col. 559. 54 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia XI la Facere, P.G., 53, 90, apud Iustin Moisescu, Candela ..., p. 226. 55 Omilia 8 la Facere, P.G., LIII, col. 90. 56 Omilia 2, 1 la Isaia, P.G., LVI, col. 107. 57 Omilia 2, 6 la Matei, P.G., LVII, col. 31. 58 Despre folosul citirii Sfintei Scripturi, I, P.G., LI, col. 87. 59 Primele patru omilii despre statui, omilia I, p. 8. 60 Sf. Ioan Gură de Aur, In Matth. hom., LXXIV, 4, în P. G., LVIII, col. 684-685 cf. Arhim. Veniamin Micle, art.cit., p. 288.

smulge spinii păcatului, curăţă câmpul sufletului nostru, răspândeşte sămânţa evlaviei şi o face să răsară şi să crească până ce aduce roade desăvârşite61. Accentuând foloasele religioase, morale şi sociale rezultate din această frumoasă îndeletnicire, Sfântul Ioan adresând un apel stăruitor creştinilor să citească Sfânta Scriptură, spune : să ne apropiem deci cu dragoste de Cărţile Sfinte, că acest studiu perseverent risipeşte tristeţea, aduce bucurie, distruge viciul, înrădăcinează virtutea şi, în zgomotoasa vâltoare a activităţilor şi lucrărilor omeneşti, nu vă părăseşte în faţa valurilor acestei mări înfuriate. Valurile se desfac, iar voi plutiţi în pace, că aveţi cârmaci cunoaşterea dumnezeieştilor îndrumări, şi frământările lumii nu izbutesc să rupă cârma conducătoare62.

Într-unul din comentariile sale la cartea Facerea, Sfântul Ioan este convins că nu este patimă sufletească sau trupească, din cele care supără pe oameni, care să nu-şi poată găsi leacul în Sfânta Scriptură. Aceste leacuri ni le-a lăsat stăpânul cel iubitor de oameni, care ştia că ni-i slabă voinţa, că alunecăm repede! De aceea ne-a lăsat mari leacuri: citirea din dumnezeieştile Scripturi, ca, luând din ele necontenit leacurile trebuitoare, să ne aprindem de râvnă, gândindu-ne la viaţa acelor mari şi minunaţi bărbaţi şi să nu părăsim virtutea, ci de păcat să fugim şi să facem totul ca să ajungem vrednici de acele bunătăţi nespuse63.

Folosul despre care vorbeşte Sfântul Ioan este mare, câştigul este nemăsurat, căci aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. De vei cădea în oarecare ispite, aici vei găsi o mare mângâiere. De cumva vei cădea în păcate, tot în această carte vei găsi mii de leacuri. De vei ajunge în sărăcie sau în strâmtorare, uitându-te în această carte, vei vedea multe limanuri de scăpare. De eşti drept, multă siguranţă găseşti în ea, iar de eşti păcătos, multă mângâiere64. Marele predicator ţine să sublinieze că Duhul Sfânt a făcut să ni se dea în scris cuvintele Domnului, pentru ca, luând din Scripturi leacuri împotriva patimilor noastre, să putem scăpa de pedeapsa ce atârnă deasupra capetelor noastre65.

Prin multa cugetare asupra dumnezeieştilor Scripturi, se poate opri orice atac al vicleanului demon. Când ne vede că studiem mult cărţile duhovniceşti, nu numai că nu ne atacă, dar nici nu îndrăzneşte să cate la noi, pentru că ştie că încercarea lui e zadarnică şi că îndrăzneala se întoarce pe capul lui 66.

Înţelegerea şi interpretarea Sfintei Scripturi Sfinţii Părinţi, ca tâlcuitori autorizaţi şi insuflaţi ai Sfintei Scripturi, nu au scris doar

lucrări de teologie dogmatică, pline de exprimări filosofice creştine, ci au fost mandataţi a transmite prin pedagogia bisericească învăţătura Mântuitorului Hristos, aşa cum a fost transmisă ea prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Veacul de aur al creştinismului, cum a mai fost numit secolul al IV-lea, se remarcă prin varietatea lucrării misionar-catehetice a multor Sfinţi Părinţi şi Scriitori bisericeşti, Duhul Sfânt suflând binecuvântare prin omiliile marelui Ioan Gură de Aur, Teologilor Grigorie şi Vasile cel Mare etc.

Din nefericire, astăzi mulţi creştini par să citească Sfânta Scriptură doar ca pe o carte deosebită şi cucernică şi nu ca pe o carte a adevărurilor divine care se cere interpretată stăruitor în lumina Sfintei Tradiţii apostolice şi patristice, a Sfintelor Taine, a Sfintei Liturghii şi întregii învăţături a Bisericii. Dintotdeauna, Biserica a învăţat că Sfânta Scriptură nu se 61 Idem, Omilia a II-a asupra omului devenit bogat, în P.G., XLVII, col. 982 cf. Arhim. Veniamin Micle, art.cit., p. 288. 62 Idem, Omilia II-a despre Eutropiu, 1, în P. G., LII, col. 513-514 cf. Arhim. Veniamin Micle, art.cit., p. 288. 63 Omilii la Facere, omilia XXIX, I, în col.cit., vol. 21, p. 363 şi Omilii la Facere, omilia XII, V, în col.cit, vol. 21, p. 146. 64 Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XVIII, traducere de P.S. Teodosie Atanasiu, revizuită şi îngrijită de Cezar Păvălaşcu şi Cristina Untea, Editura Christiana, Bucureşti, 2005, p. 506. 65 Omilii la săracul Lazăr, cuvântul VII, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă…, p. 155. 66 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXVII, I, în col.cit., vol. 22, p. 41.

poate interpreta decât în stare de rugăciune smerită, în întregul ei context şi în conformitate cu Sfânta Tradiţie.

Încă din epoca primară a creştinismului, înţelegerea corectă a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii a avut o importanţă definitorie pentru Biserica creştină. Toate ereziile, neînţelegerile şi disputele doctrinare şi chiar sectele de mai târziu au apărut din cauza răstălmăcirii sensului Scripturii şi printr-o neinspirată separare de Sfânta Tradiţie. Toate tratatele şi studiile de teologie ortodoxe subliniază importanţa înţelegerii corecte a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii în viaţa creştină, dovedită de atenţia deosebită pe care Sfinţii Părinţi au arătat-o faţă de această temă. Aceştia din urmă au precizat că Biblia poate fi citită de orice creştin, dar nu poate fi tălmăcită de oricine, deoarece nu este o carte uşor de înţeles. Ea nu este o scriere pe înţelesul tuturor (II Petru 3, 16). Dimpotrivă, are unele locuri greu de înţeles din cauza vechimii sale, a obiceiurilor şi tradiţiilor vremii, al cuprinsului variat al celor 66 de cărţi etc. Însăşi Scriptura, prin textele sale, ne face mărturisire despre greutatea înţelesului adevărat. Astfel, Sfântul Apostol Petru într-una din epistolele sale, vorbind despre epistolele Sfântului Apostol Pavel, spune că în ele sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare (II Petru, 3, 16), iar cazul învăţatului famen de la curtea reginei Candachia este concludent, el recunoscând că e greu să înţeleagă dacă nu-l va călăuzi cineva (F.Ap. 8, 31). Ea este o carte ce vorbeşte despre revelaţii dumnezeieşti care nu pot fi înţelese uşor fără o pregătire temeinică, iar orice interpretare liberă duce în mod inevitabil la pierzania sufletului celui ce interpretează eronat şi a altora la fel de neiniţiaţi, dispuşi să subscrie interpretărilor eronate.

Tocmai de aceea, ca nici o altă scriere, Sfânta Scriptură, nefiind înţeleasă în mod corect, a dat naştere la dispute aprinse, care uneori s-au soldat cu grave erori de doctrină. Şi atunci, pentru a se evita astfel de erori doctrinare, este nevoie de cineva care să explice credincioşilor aceste adevăruri. De aceea, într-una din omiliile sale, Sfântul Ioan exclamă: Să primim cu multă recunoştinţă cuvintele Scripturii; să nu depăşim măsura noastră, dar nici să iscodim cele mai presus de noi, aşa cum au păţit duşmanii adevărului, care, voind să cerceteze totul cu propriile lor gânduri, nu s-au gândit că este cu neputinţă omului să cunoască desăvârşit creaţia lui Dumnezeu67. Adevărata călăuză în cunoaşterea şi interpretarea Scripturii este Biserica, prin tot tezaurul învăţăturilor sale, cuprins atât în comentariile Sfinţilor Părinţi, cât şi în învăţătura cărţilor de cult. Biblia este a Bisericii şi numai Biserica o poate tălmăci fără greşeală, deoarece Biserica este stâlp şi temelie a adevărului (II Timotei, 3, 15).

Din cauza slăbiciunii omeneşti, nu toţi cei care citesc Sfânta Scriptură înţeleg adevărurile cuprinse în ea. Acesta poate fi un motiv care să determine pe mulţi să renunţe la citirea acesteia. Sfântul Ioan Gură de Aur se ridică împotriva unei hotărâri atât de grăbite. Este cu neputinţă, zice el, ca cineva să nu înţeleagă nimic din cele cuprinse în Sfânta Scriptură. Duhul Sfânt a rânduit pe vameşi, pescari, făcători de corturi şi păstori să compună aceste cărţi, pentru ca ele să fie uşor de înţeles şi de oamenii simpli68.

Orice creştin are datoria să cinstească cărţile sfinte, căci aşa ne-a poruncit Mântuitorul, zicând: Voi cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre mine (Ioan 5, 39). Numai că aici Scripturile însemnează Testamentul Vechi, pentru că Testamentul Nou nu exista încă. De unde rezultă clar că în acest loc este vorba despre posibilitatea de a verifica cu uşurinţă mesianitatea Mântuitorului şi de a-L identifica astfel cu Mesia cel prezis, prin cercetarea profeţiilor mesianice ale Testamentului Vechi şi nicidecum despre posibilitatea fiecărui credincios de a tâlcui Sfânta Scriptură în toate părţile ei. Prin urmare, este vorba despre călăuza pe care ne-o poate oferi Testamentul Vechi

67 Ibidem, omilia II, II, vol. 21, p. 40. 68 Dr. Iustin Moisescu, art.cit., p. 95.

pentru întărirea credinţei în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel prezis în profeţiile Testamentului Vechi69.

Şi chiar dacă bunul creştin, din pricina slăbiciunii omeneşti, înţelege doar puţine adevăruri din Sfânta Scriptură, totuşi el nu trebuie să înceteze citirea lor, căci din însuşi acest simplu contact cu cărţile sfinte el dobândeşte multă sfinţenie, se familiarizează cu textele sfinte ale Scripturii şi devine tare în cuvintele ei (Fap. 18, 24-28). Însă, a o tălmăci numai Biserica prin clerul superior sau soborul episcopilor are dreptul.

Sfântul Ioan, ca arhipăstor al Constantinopolului, le tâlcuia şi el, în omiliile sale, Sfintele Scripturi auditoriului: Căci tâlcuim Scripturile nu numai ca să le învăţaţi, ci ca să vă şi îndreptaţi năravurile. Şi de nu se va face aceasta, de prisos citim, de prisos tâlcuim. Şi pentru un luptător intrând în locul cel de luptă uns şi pregătit cu toată grija de mâinile antrenorului, dar venind lupta, acel meşteşug se va dovedi nefolositor, atunci de prisos a mai intrat în locul cel de luptă, aşa şi voi venind aici şi învăţându-vă toate luptele şi meşteşugurile diavolului, dar dacă atunci când va veni vremea luptelor vă veţi împiedica, văzând faţa frumoasă, înălţându-vă cu mândria, sau biruindu-vă de orice alt gând rău, în zadar aţi intrat aici70.

Sfântul Părinte atrage atenţia că în interpretarea Sfintei Scripturi chiar şi un cuvânt sau o silabă sunt importante, deoarece cuvintele Scripturii sunt cuvintele Sfântului Duh. De aceea condamna, de la amvon, uşurinţa în interpretare şi pe cei ce se opresc doar la suprafaţa cuvintelor : Eu vă rog pe toţi să nu treceţi cu uşurinţă pe lângă cele scrise în Dumnezeieştile Scripturi. Nu-i nici un cuvânt scris în Scriptură care să nu cuprindă în el multă bogăţie de idei; şi pentru că fericiţii profeţi au scris inspiraţi de Duhul Sfânt, de aceea cele scrise au mare comoară ascunsă în ele (...) Nu este silabă, nu este chiar virgulă din Scriptură, în care să nu se afle comoară pusă în adâncul ei. De aceea se cuvine ca, povăţuiţi de harul cel de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, cu astfel de gânduri să citim dumnezeieştile cuvinte. Dumnezeiasca Scriptură n-are nevoie de înţelepciunea omenească pentru înţelegerea celor scrise în ea, ci de descoperirea Duhului, pentru ca, aflând adevăratul înţeles al cuvintelor ei, să primim din ele mult folos. Dacă în actele întocmite de oameni pentru afaceri lumeşti, distruse adeseori de vreme, are mare putere data pusă în fruntea actului, iar adeseori chiar o silabă, apoi cu mult mai mult poţi vedea lucrul acesta în Dumnezeieştile Scripturi, scrise de Duhul Sfânt. Cu o singură condiţie: să fim cu mintea trează, să nu trecem cu uşurinţă peste ele, ci să ne încordăm mintea ca să vedem cu de-amănuntul totul; să nu fim mai răi decât cei care se străduiesc mult pentru cele materiale. Cei care caută aur în pământ nu sapă pământul la suprafaţă, ci se coboară adânc de tot, ca să poată găsi câteva firmituri de aur; apoi cu multă oboseală şi răbdare caută în pământul săpat; şi după munca aceea istovitoare abia de-şi mângâie puţin ostenelile; şi totuşi, cu toate că folosul le e mai mic decât ostenelile, iar de multe ori, după multă osteneală şi nesomn, îşi văd nădejdile înşelate, nici aşa nu contenesc munca, ci, mânaţi de nădejde, nici nu simt oboseala. Dacă aceştia se străduiesc atâta pentru nişte lucruri stricăcioase şi pieritoare, în care de multe ori nici nu ştii de ai să câştigi ceva, apoi cu mult mai mult se cuvine ca noi să arătăm aceeaşi râvnă, ba chiar mai multă, când cercetăm Scripturile, în care şi bogăţia este nefurată şi comoara este neîmpuţinată, iar nădejdile nedezminţite71.

În alt loc, Sfântul Ioan explică de ce Iubitorul de oameni, Dumnezeu, n-a făcut lesne înţeles, la simpla citire, toate cuvintele Scripturii şi nu a clarificat sau lămurit totul, aceasta

69 Pr.Prof.Dr. Corneliu Sârbu, Sfânta Scriptură şi folosul citirii ei, în rev. Mitropolia Banatului, Anul XXIII (1973), Nr. 1-3, p. 10. 70 Cuvânt la neluminarea scripturii celei vechi, la iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi cum că nu se cuvine a ne învinui unii pe alţii, în vol. Din ospăţul Stăpânului, introducere, traducere, note şi comentarii de † Irineu Slătineanu, Editura Adonai, Bucureşti, 1995, pp. 94-95. 71 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXI, I, în col.cit., vol. 21, pp. 244-245.

tocmai ca să ne trezească din trândăvie şi să fim cu mare luare aminte, ca aşa să culegem folosul din ele. De obicei rămân mai bine înfipte în mintea noastră cele pe care le găsim cu greu şi după multă cercetare, pe când cele pe care le descoperim uşor zboară iute din mintea noastră72. Pe de altă parte, slăbiciunea minţii noastre este de vină că Scriptura foloseşte cuvinte atât de grosolane, adică cuvinte nepotrivite fiinţei Dumnezeirii. Auzul nostru omenesc nici n-ar fi putut înţelege altfel cuvintele Scripturii, dacă nu ar fi avut parte de un pogorământ atât de mare73.

Pentru a reda adevăratul sens şi a explica în mod corect textele sfinte, marele antiohian este convins că exegetul are nevoie de multe privegheri, de multe rugăciuni, ca să poată interpreta textul74, multă grijă, multă sârguinţă şi multă veghere, pentru a pătrunde în adâncul Sfintei Scripturi, subliniind că cei leneşi şi îngâmfaţi nu vor dobândi niciodată înţelepciunea75, şi doar când sufletul şi mintea îi sunt curate, el primeşte cu uşurinţă cuvântul adevărului76. Apoi, exegetul trebuie să consulte şi spusele altor interpreţi ai Scripturii, aşa cum a făcut şi Hrisostom însuşi : nu vă voi spune numai părerile mele, ci voi aduce şi spusele altor interpreţi ai Scripturii, pentru ca prin compararea acestor păreri să fac mai clar adevărul. Este, dar, de neapărată trebuinţă să vă spun şi părerile 77altora .

Făcând referire la sensul spiritual de interpretare a Scripturii, Sfântul Ioan arată că nu-i este străin şi nici dezagreat, ci dimpotrivă, însă subliniază şi valoarea istorică şi literală a textului : Dacă cineva ar vrea să interpreteze această minune (scoaterea diavolilor din oameni la porunca Mântuitorului şi intrarea lor în porci – n.n.) şi în sens spiritual, nimic nu-l opreşte. Dar istoria rămâne istorie78. Panicat, îngrijorat şi neîngăduitor se arată a fi însă atunci când unii încearcă să spună basme când tâlcuiesc Dumnezeiasca Scriptură, pe cei care introduc în dumnezeieştile dogme propriile lor gânduri 79.

Sfântul Părinte susţine că aceste scrieri sfinte nu sunt scrise la întâmplare şi fără rost, ci toate spre binele şi folosul nostru, chiar dacă folosul unora nu-l ştim. Că nu putem cunoaşte cu de-amănuntul totul, dar chiar dacă am putea cunoaşte atât cât ne este cu putinţă pricinile unor fapte din Scriptură, totuşi şi aşa mai rămâne încă o comoară ascunsă, foarte tainică şi greu de tălmăcit80, în toate cărţile ei.

Sfântul Ioan Hrisostom – model de exeget

Nici un Părinte nu a lăsat o moştenire literară atât de vastă. Dintre anticii antioheni, Sfântul Ioan este singurul ale cărui scrieri au dăinuit, în timp, aproape în întregime. Acest privilegiu este datorat personalităţii autorului, dar nu într-o mai mică măsură, valorii lor. Nici un scriitor oriental nu a obţinut în asemenea măsură admiraţia şi aprecierea posteriorităţii.

Însăşi tragedia vieţii sale, cauzată de sinceritatea ieşită din comun şi de integritatea caracterului său, a fost cea care a contribuit la creşterea faimei şi a gloriei Sfântului Ioan81. În predicile sale, Sfântul Ioan a comentat mare parte din Sfânta Scriptură. Mai mult sau mai puţin la fel au făcut şi Sfântul Ambrozie şi Fericitul Augustin. Erau însă cel mai mult omilii, adică conversaţii, expoziţiuni calme, clare, familiare, dar tonul îl ridicau cu uşurinţă, se

72 Ibidem, omilia XXXII, I, în col.cit., vol. 21, p. 408. 73 Ibidem, omilia XIII, II, în col.cit., vol. 21, p. 149. 74 Omilii la Matei, omilia IV, I, în col.cit., vol. 23, p. 76. 75 Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXI, 1, traducere din limba franceză de Diacon Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, p. 99. 76 Omilii la Matei, omilia XXV, I, în col.cit., vol. 23, p. 319. 77 Ibidem, omilia XXXVI, II, în col.cit., vol. 23, p. 445. 78 Ibidem, omilia XXVIII, IV, în col.cit., vol. 23, p. 358. 79 Omilii la Facere, omilia XXIV, VI, în col.cit., vol. 21, p. 297. 80 Omilii la Facere, omilia XLIV, IV, în col.cit., vol. 22, p. 123. 81 Johannes Quasten, op.cit., p. 434.

înflăcărau, iar lumina gândirii ca şi violenţa sentimentului atrăgeau atenţia auditoriului. Se improviza mult chiar dacă oratorul avea o cultură adecvată şi o pregătire pe măsură. Predicile hrisostomice erau creaţii vii, palpitante care erau culese de stenografii vremii, numeroşi şi siguri pe ei82.

Sfântul Ioan are tot ceea ce îi trebuie pentru a reuşi în slujirea sa, o credinţă profundă, un zel devorant, o elocinţa în acelaşi timp caldă şi familiară, îmbogăţită cu cele mai frumoase flori ale retoricii şi cu cea mai exactă cunoaştere a sufletelor. Multe dintre discursurile sale explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învăţături morale şi îndemnuri la sfinţenie. Sfântul Ioan comentează cea mai mare parte a cărţilor Vechiului şi Noului Testament, de la cartea Facerii şi până la Epistola către Evrei. Sfântul Pavel este pentru dânsul obiectul unei predilecţii speciale. El nu încetează să revină la epistolele sfântului apostol pe care le explică în detaliu auditorilor săi din Antiohia şi din Constantinopol şi în care găseşte sfaturi admirabile. Nimeni nu ştiut să folosească mai bine Scriptura inspirată pentru a desăvârşi formarea duhovnicească a poporului creştin83 şi nici un părinte grec – în afară de Origen – nu a lăsat o moştenire literară la fel de întinsă ca Sfântul Ioan Gură de Aur84.

Domeniul să era cel al moralei evanghelice pe care voia s-o insufle poporului. Sfântul Ioan cunoştea şi iubea Sfânta Scriptură, al cărei autor predilect este Sfântul Pavel, ale cărui epistole le-a comentat cu o profunzime demnă de respect şi cu dragoste85.

Sfânta Scriptură este, pentru Hrisostom, sursa principală şi unică a gândirii sale. El face din aceasta o lege pentru orice orator sau exeget de cele sfinte. Fidel principiilor Şcolii din Antiohia, al cărei ilustru reprezentant şi este, el se ataşează mai ales exegezei literare. Totuşi, temperează rigiditatea acestei metode fie printr-un recurs prudent şi moderat la un oarecare alegorism, mereu fondat pe literă, fie prin insistenţa asupra învăţăturii morale şi a bogăţiei aplicaţiilor practice. Opera sa ni se prezintă ca un manual complet al vieţii creştine86.

S-a spus că, în teologie, Hrisostom este, înainte de toate, un moralist care extrage din doctrina curentă consecinţele practice pe care le comportă. El cunoaşte, de altfel, foarte bine această doctrină şi, în anumite discursuri de controversă, a expus-o într-un mod savant, dar nu a aprofundat-o pentru ea însăşi, nici nu s-a amestecat în discuţii teologice. Exegeza sa prezintă aceleaşi caractere. El caută mai întâi sensul literal şi nu se teme să facă, atunci când se impune, consideraţii gramaticale şi lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar aceasta nu semnifică decât o pregătire pentru a desprinde sensul tipic sau învăţătura morală a textului. Utilitatea pentru auditorii săi este întotdeauna unicul scop pe care şi-l propune87.

Genialitatea Sfântului Ioan Gură de Aur şi harul dăruit lui Dumnezeu, care, după istorisirile aghiografe ale vieţii sale, l-a secondat pururea, au scos din textele Sfintei Scripturi sensuri şi aspecte nebănuite şi nesesizate de alţii. De altfel, toată teologia Sfântului Ioan Gură de Aur nu este altceva decât o interpretare a Sfintei Scripturi. Obiceiul său era să ia Sfânta Scriptură, carte după carte, şi astfel avem, în aceste predici, o mină de expoziţii, de interpretări, de perioade glorioase. El ţinteşte către scopuri reale şi realizabile şi vrea rezultate imediate88.

În exegeză, cu imaginaţia sa prolifică, el îşi închipuie fără greutate personajele, intră fără greutate în interiorul sfinţilor, în sentimentele lor, până a şi le însuşi şi le transmite cu o vitalitate a cărei emoţie te molipseşte89. Exegeza sa o ilustrează fără greş omiliile, acest gen 82 Bonifacio Borghini, Introduzione, în vol. S. Giovanni Crisostomo. Invito a penitenza, Edizioni Paoline, 1975, pp. 14-15. 83 G. Bardy, op.cit., pp. 112-114. 84 J. Tixeront, Précis de Patrologie, Paris, Librairie Victor Lecoffre, J. Gabalda, Editeur, 1927, p. 266. 85 Bonifacio Borghini, op.cit., p. 16. 86 F. Cayré, op.cit., p. 472. 87 J. Tixeront, Précis de Patrologie, Paris, Librairie Victor Lecoffre, J. Gabalda, Editeur, 1927, p. 264. 88 John Heston Willey, op.cit., p. 175. 89 Bruno H. Vandemberghe, op.cit., p. 71.

retoric ridicat de el la cea mai înaltă perfecţiune. Ele cuprind în mod regulat o primă parte explicativă a unui verset sau fragment scripturistic, care include nu numai formularea dreptei învăţături ce se desprinde dintr-însul, ci şi combaterea energică şi metodică a ereziilor care îi revendică în mod abuziv paternitatea. Aplicarea morală la viaţa creştinului urmează fără excepţie în partea a doua: presantele sale apeluri la adoptarea unei conduite demne de numele de creştin, îţi rememorează arhitectura Scripturilor Sfântului Apostol Pavel, acest mare dascăl al Sfântului Părinte Ioan Hrisostom. Doxologia finală, tot aşa90.

Sfânta Scriptură a fost pentru el cartea pe care numai moartea a putut să i-o smulgă din mână. Redăm în continuare titlurile omiliilor sale la Sfânta Scriptură: - Omilii asupra Sfintei Scripturi: - asupra cărţilor Vechiului Testament:

- Omilii la Geneză; - Omilii asupra Anei, mama lui Samuil; - Omilii asupra lui David şi Saul; - Omilii asupra Psalmilor; - Omilii asupra obscurităţii profeţiilor; - Omilii la Isaia.

- asupra cărţilor Noului Testament: - Omilii la Matei; - Omilii despre săracul Lazăr; - Omilii la Ioan; - Omilii la Faptele Apostolilor; - Omilii asupra Scrisorilor Sfântului Apostol Pavel91.

Mare câştig sufletesc aduce lectura atentă a Sfintei Scripturi

Prin valorile sale inestimabile Sfânta Scriptură, cartea cea mai reprezentativă a omenirii

a fost chiar de la început educatoare a oamenilor. Sfântul Ioan Gură de Aur a înfăţişat în dese rânduri binefacerile pe care le poate aduce

omului în viaţă studiul atent şi perseverent al Sfintei Scripturi. Mai întâi de toate, creştinul care citeşte cu credinţă, smerenie şi evlavie Sfânta Scriptură stă de vorbă cu Însuşi Dumnezeu. În legătură cu aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă că este imposibil ca cel care stă de vorbă cu Dumnezeu şi Îl ascultă, să nu dobândească vreun folos92. Sfânta Scriptură este plină de dumnezeiască lumină şi putere întăritoare de suflete, care luminează sufletele pe cărările cele bune ale vieţii. Căci Sfânta Scriptură ne luminează credinţa, ne deşteaptă conştiinţa şi ne curăţă cugetul pentru împlinirea virtuţilor93.

În Cartea Sfântă, toată strădania nu stă în alcătuirea frazelor, nici în frumuseţea cuvintelor ca în celelalte cărţi ale înţelepciunii omeneşti, pentru că Scriptura are frumuseţea ei proprie, pentru că ea înfloreşte harul cel dumnezeiesc. În cărţile înţelepciunii lumeşti abia de poţi scoate o idee după o întinsă şi bogată vorbărie; în Scriptură, după cum ştiţi, adeseori un scurt cuvânt e îndestulător ca să ţesem o întreagă învăţătură94.

Prezentând concepţia sa despre Sfânta Scriptură, ca mijloc de perfecţionare morală, Sfântul Ioan Gură de Aur o redă în termeni oratorici, spunând că ea întăreşte curajul, răcoreşte şi odihneşte sufletul mai bine decât umbra unui frunziş bogat pe un călător ostenit de oboseala

90 Dr. Grigore Marcu în recenzie la Dr. Iustin Moisescu, Sfânta Scriptură şi interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom, în Revista Teologică, Anul XXXIII (1943), Nr. 1-2, p. 124. 91 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, p. 135. 92 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia LIII, 3, la Ioan, în P.G., LIX, col. 112. 93 Ibidem. 94 Omilii la Facere, omilia XXXVII, I, în col.cit., vol. 22, p. 40.

drumului. Ea este pavăza de apărare împotriva păcatelor şi poartă de intrare în Împărăţia cerurilor. Sfânta Scriptură oferă credincioşilor şi exemplul drepţilor şi al sfinţilor, care au îndeplinit voia lui Dumnezeu, constituind astfel şi un puternic stimulent pentru creştinul dornic de progres moral. Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că ea ne face cunoscută viaţa creştinilor din timpurile apostolice95, aceasta ajutându-l pe creştin să-şi îndrepte şi să-şi transfigureze viaţa luând ca pildă de urmat pe Sfinţii Apostoli, pe mucenicii, cuvioşii sau cei care au trăit cucernic în Hristos: De asta harul Duhului ne-a lăsat în scris în dumnezeieştile Scripturi viaţa şi traiul tuturor sfinţilor, ca să vedem că ei, de aceeaşi fire cu noi, au săvârşit toate virtuţile şi ca să nu ne mai trândăvim în împlinirea lor96. În aceeaşi operă, revine şi comentează mai pe larg aceeaşi idee: Dacă am vrea să fim cu luare aminte şi cu mintea trează, cunoaşterea Dumnezeieştilor Scripturi ne va îmbunătăţi foarte mult şi viaţa noastră şi ne va face şi mai râvnitori pentru a înfrunta ostenelile virtuţii. Când învăţăm din Scriptură că drepţii, care au dobândit multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut toată viaţa lor în încercări şi în necazuri, care au avut multă răbdare, că aducând mulţumiri lui Dumnezeu şi că, făcând aşa, au fost învredniciţi de răsplată, nu ne vom strădui, oare, şi noi să mergem pe aceeaşi cale, ca să luăm şi noi, ca şi ei, aceleaşi răsplăţi?97

Meditarea la cuvintele Scripturii îl fereşte pe creştin de laţurile diavolului. Sfântul Ioan, vorbind credincioşilor săi despre valoarea pnevmatică a Sfintei Scripturi, ţine să scoată în evidenţă faptul că într-o casă în care se găseşte Sfânta Scriptură nu îndrăzneşte nici diavolul să intre98. În alt loc spune că, văzând vrăjmaşul vieţii noastre – diavolul – o mare râvnă pentru preocupările spirituale, nu numai că nu ne va ataca, dar nu va îndrăzni nici să ne privească, ştiind că uneltirile lui vor fi zadarnice, iar loviturile cu care va cuteza să atace vor cădea asupra 99lui .

Sfânta Scriptură ne luminează viaţa, ne înalţă duhovniceşte, previne primejdiile, ne scapă de gândurile rele şi mută cugetul spre cer: Luaţi în mâini dumnezeieştile cărţi şi primiţi cu râvnă folosul cuprins în ele. Mare este câştigul ce ni-l dau ele! Mai întâi, prin citirea Scripturilor, ni se îmbogăţeşte limba; apoi sufletul se întraripează şi se înalţă; se luminează cu lumina Soarelui dreptăţii; scapă totodată de vătămarea gândurilor rele şi se bucură de tihnă şi linişte multă. Ceea ce este hrana trupească pentru menţinerea tăriei noastre trupeşti, aceea este pentru suflet citirea Dumnezeieştilor Scripturi. Este hrană duhovnicească; întăreşte cugetul, face puternic sufletul, îl face mai tare şi mai înţelept şi nu-l lasă să alunece spre patimi ruşinoase; îi dă aripi uşoare şi, ca să spun aşa, îl mută în cer. Să nu dispreţuiţi, vă rog, un câştig atât de mare! Când suntem acasă, să ne sârguim să citim cu luare aminte Dumnezeieştile Scripturi; iar când suntem aici, în Biserică, să nu ne cheltuim timpul stând la taifas şi vorbind deşertăciuni, ci să ne îndreptăm gândurile noastre pentru cele ce am venit, să fim cu luare aminte la cele ce se citesc, ca să plecăm acasă cu mai mare câştig. Dacă e vorba să veniţi aici ca să vă pierdeţi timpul vorbind vrute şi nevrute, fără să plecaţi acasă cu vreun câştig, atunci ce folos? Nu-i, oare, o prostie ca aceia care se duc la iarmaroacele cele lumeşti să se silească să ia din iarmaroc la întoarcerea acasă tot ce le trebuie şi să dea bani pentru ce iau, iar cei care vin la iarmarocul acesta duhovnicesc să nu-şi dea nici o silinţă să ia ceva din cele ce le sunt de folos, să le pună în suflet şi aşa să se întoarcă acasă? Şi asta mai cu seamă când n-au nici nevoie să cheltuiască bani, ci le trebuie numai râvnă şi minte încordată100.

95 Arhim. Veniamin Micle, art.cit., p. 279. 96 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XI, IV, în col.cit., vol. 21, p. 133. 97 Ibidem, omilia XXVIII, I, în col.cit., vol. 21, pp. 350-351. 98 Sf. Ioan Gură de Aur, P.G., 59, 38, la Prof. dr. Iustin Moisescu, Candela ..., p. 232. 99 Idem, Hom. In Gen. XXXVII, 1, în P.G., 53, col. 342. 100 Omilii la Facere, omilia XXIX, II, în col. PSB, vol. 21, pp. 364-365.

Sfântul Părinte mai prezintă Scriptura şi ca pe o comoară de diferite leacuri duhovniceşti: Cuvintele dumnezeieşti sunt o comoară de diferite leacuri: dacă cineva are nevoie să stingă deznădejdea, să adoarmă o poftă, să calce în picioare dragostea de bani, să dispreţuiască durerea, să-i revină veselia, să-şi întărească veselia, să-şi întărească răbdarea, va găsi mare sprijin în ele101. Această idee am dezvoltat-o deja într-unul din capitolele anterioare.

Fiind cel mai preţios tezaur, putem găsi în ea o mare de gânduri bune şi nespusă bogăţie duhovnicească: După cum dacă ai putea lua dintr-o comoară o parte cât de mică, te poţi îmbogăţi cu ea, tot aşa şi cu dumnezeieştile Scripturi; într-un cuvânt cât de mic poţi găsi putere mare de gânduri şi nespusă bogăţie. Cuvintele dumnezeieşti, însă, nu-s numai comoară, ci imită şi izvorul care dă drumul la curgeri bogate de ape (...) Că mare este bogăţia acestei comori şi mare este belşugul curgerilor de apă ale acestui izvor duhovnicesc! Să nu te minunezi că am păţit aceasta! Şi cei dinaintea mea au scos după puterea lor apă din acest izvor şi vor încerca să facă acelaşi lucru şi cei de după mine, dar cu toate acestea nu vor putea desăvârşit să-l sece; dimpotrivă, curgerile de apă cresc mereu şi apele se umflă. Aşa e natura apelor celor duhovniceşti! Cu cât ai vrea să scoţi din dumnezeieştile Scripturi mai multă apă, cu atât mai mult harul cel duhovnicesc creşte şi izvorăşte. De asta şi Hristos spunea: «De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Din pântecele celui ce crede în Mine râuri de apă vor curge, precum a zis Scriptura» (Ioan, 7, 37-38)102.

În omiliile sale la cartea Facerea, Sfântul Părinte prezintă Scriptura ca pe un mare bun şi evidenţiază câştigul duhovnicesc ce rezultă din lectura ei: Mare bun este citirea dumnezeieştii Scripturi. Aceasta face sufletul înţelept, înalţă cugetul la cer, îl face pe om plăcut, îl determină să nu-şi lege sufletul de cele prezente, ci face cugetul nostru să trăiască mereu acolo sus şi să săvârşim toate privind la răsplata Stăpânului şi cu mare înfrânare să ne îndreptăm spre faptele virtuoase103; mare câştig dobândim din citirea Sfintei Scripturi: mai întâi, limba se schimbă (nemaigrăind cuvinte urâte); apoi sufletul prinde aripi şi se înalţă la cer strălucind de lumina Soarelui Dreptăţii; liberat pentru acel moment de necurăţia gândurilor ticăloase se bucură de multă sănătate şi linişte … Citirea Sfintei Scripturi este hrană duhovnicească: fortifică raţiunea, face sufletul puternic, mai tare şi mai înţelept, neîngăduind să fie robit de patimi şi, dându-i aripi uşoare, îl duce spre ceruri104.

Folosirea îndelungată a Bibliei îl ajută pe credincios să ajungă la fericita stare de a-şi transfigura graiul într-o astfel de măsură, încât să capete îndemânarea de a reproduce, ori de câte ori e necesar, cuvintele Domnului, iar în graiul său să răsune graiurile profeţilor şi a sfinţilor autori. Scriptura îi devine ca un sfetnic desăvârşit ce îi şopteşte în minte şi inimă adevăratele soluţii pentru problemele sau nedumeririle vieţii. Astfel, îşi orânduieşte viaţa după cuvintele Bunului Mântuitor, întărindu-se duhovniceşte neîncetat şi urcând treaptă cu treaptă scara virtuţilor, până când se va bucura din belşug de splendoarea păcii şi a bucuriei din viaţa viitoare, în comuniune veşnică cu Hristos a Cărui cuvinte le-a cunoscut, le-a aprofundat, le-a purtat în inimă şi le-a păzit.

Superioritatea Sfintei Scripturi şi valoarea sa cultural-educativă a fost recunoscută direct sau indirect de către umanitate. Scopul ei principal este de a ne arăta căile prin care putem să ne mântuim sufletul, scopul esenţial al omului pe pământ. Prin lectura ei, sufletul se înalţă către Dumnezeu, se purifică, îşi găseşte echilibrul întregii sale vieţi şi capătă mântuirea sufletească. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur o prezintă ca pe o comoară celor ce doresc să o cerceteze cu de-amănuntul, căci cuprinde o mare bogăţie de idei: comoară duhovnicească, ce se împarte şi niciodată nu se cheltuieşte, îmbogăţeşte pe toţi şi cu nimic nu împuţinează, ci 101 Omilia 37, 1 la Ioan, P.G., LIX, col. 207. 102 Omilii la Facere, omilia III, I, p. 46. 103 Omilia XXXV, 1 la Facere, P.G., LIII, col. 321. 104 Omilia 29, 2 la Facere, P.G., LIII, col. 262.

dimpotrivă, creşte. După cum dacă ai putea lua puţin de tot dintr-o comoară de aur, te-ai îmbogăţi mult, tot aşa e şi cu dumnezeiasca Scriptură; într-un text scurt poţi găsi multă putere de gândire, bogăţie nespusă. Aşa e natura acestei comori! Îmbogăţeşte pe cei ce o primesc şi nu se împuţinează niciodată, că izvorul Duhului Sfânt revarsă comoara aceasta!105. Este o adevărată hrană sufletească pentru cel ce o caută şi o citeşte cu credinţă, căci aduce nespus de multe bunătăţi sufleteşti: Ce mare bun este, iubiţilor, citirea dumnezeieştilor Scripturi! Ea ne face sufletul filozof, ea ne mută cu mintea la cer, ea ne face să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, ea ne face să nu ne minunăm de nimic din cele de aici, ea ne face ca mintea noastră să petreacă cu gândul numai la lumea cealaltă, ea ne face să săvârşim totul, căutând răsplata ce o vom primi de la Stăpân şi să înfruntăm cu multă râvnă ostenelile virtuţii. Din citirea dumnezeieştilor Scripturi putem cunoaşte bine grabnica purtare de grijă a lui Dumnezeu, bărbăţia drepţilor, bunătatea Stăpânului şi măreţia răsplăţilor. Din citirea dumnezeieştilor Scripturi putem să ne trezim spre râvnirea şi imitarea filosofiei bărbaţilor iluştri, să nu ne pierdem curajul în faţa nevoinţelor virtuţii, ci să avem deplină încredere în făgăduinţele lui Dumnezeu, înainte de împlinirea lor.

De aceea, vă rog, să citim cu multă râvnă dumnezeieştile Scripturi. Dacă vom citi des cele scrise în ele, ne vom îmbogăţi şi cunoştinţele. Este cu neputinţă să rămâi fără de folos, când citeşti cu râvnă şi mult dor dumnezeieştile cuvinte. Dacă nu avem om, care să ne fie dascăl, atunci Însuşi Stăpânul, intrând de sus în inimile noastre, ne luminează mintea, ne lămureşte cugetul, face lumină în cele tăinuite, ne este dascăl al celor ce nu ştim106. În Sfânta Scriptură, totul a fost scris cu un scop, nu există nimic care să nu fie spus cu un scop şi care să nu aibă ascuns mare folos107.

Scriptura a influenţat profund lumea, fiind o neîntrecută carte de pietate, de îndrumare sufletească, de îndemn spre iubire de oameni şi de Dumnezeu, spre agonisirea păcii interioare şi a arvunei bucuriei veşnice. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: Să iei aminte la citirea Scripturilor, căci dacă iei seama la aceasta, pleacă de la tine mâhnirea şi se înfiripează înlăuntrul tău desfătarea, dispare răutatea, prinde rădăcini virtutea şi nu ajungi să pătimeşti în vâltoarea lucrurilor învârtoşate. Marea se învolburează, dar tu pluteşti senin pe ape, căci ai cârmaci citirea Scripturilor108. Despre Cartea Iov zice că este o adevărată consolare în ispitele şi încercările vieţii109, iar în Omiliile sale despre pocăinţă precizează: Întăritoare şi odihnitoare este citirea dumnezeieştilor Scripturi pentru sufletele cuprinse de tristeţe. Citirea dumnezeieştilor Scripturi alungă din sufletul nostru tăria şi fierbinţeala durerii şi ne mângâie mai dulce şi mai plăcut ca umbra110.

Conchizând, putem spune că Sfânta Scriptură este cartea religioasă a creştinilor pentru creştere spirituală şi morală, pentru mântuire. Fiindcă mântuirea depinde de împlinirea poruncilor dumnezeieşti iar acestea sunt cuprinse în Sfânta Scriptură, este foarte important ca printre preocupările creştinilor de zi cu zi să se numere şi aceea de a citi din Scriptură. Aceasta s-a străduit Sfântul Ioan Hrisostom să arate în omiliile sale când a vorbit despre Sfânta Scriptură şi folosul sufletesc al citirii ei atente.

Diac.drd. Liviu Petcu

105 Omilii la Facere, omilia XVI, I, în col.cit., vol. 21, p. 176. 106 Omilii la Facere, omilia XXXV, I, în col.cit., vol. 22, p. 16. 107 Omilii la Facere, omilia XXVIII, IV, în col.cit., vol. 21, p. 357. 108 Din vol. Despre Rai şi Scriptură. Despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Despre <<Şezut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta>>, Introducere şi traducere Preot Victor Manolache, Editura Bizantină, Bucureşti, pp. 25-26. 109 Sf. Ioan Gură de Aur, De Diabolo tent. III, 7, în P.G., XLIX, col. 273-274. 110 Omiliile despre pocăinţă, omilia a patra, p. 62.