folclorul literar pentru copii

29

description

Este un material educational specific zonei moldovei

Transcript of folclorul literar pentru copii

Page 1: folclorul literar pentru copii
Page 2: folclorul literar pentru copii

O COMUNĂ BOGATĂ SPIRITUAL

De la răzeşii lui Ştefan cel Mare la piscenii de astăzi

Aşa cum era normal şi în comuna Piscu există un intelectual

care s-a ocupat de cercetarea şi redactarea unei monografii a

comunei. De la profesorul Ilie Dicu am aflat câte ceva despre

istoria comunei dar şi despre particularităţile oamenilor locului.

„Eu am redactat o monografie a comunei înainte de Revoluţie.

Atunci avea şi acest iz al timpului. Sunt probleme care, dacă ar

fi acum revăzute, nu mai satisfac nevoia timpului. Ca atare,

partea istorică nu a fost modificată. Cercetarea a durat mai mult

de un an dar redactarea a fost făcută în câteva nopţi”, spune

autorul.

Conform acestuia, comuna Piscu are multe izvoare istorice,

unele scrise, altele nu. „Oamenii datează aici, conform

săpăturilor arheologice întreprinse în perioada anilor ‘70, de mii

de ani. Atunci au fost făcute decopertări în partea de jos a satului, pe lunca Siretului, ocazie cu care

au fost găsite locuinţe ce datau din epoca bronzului şi ceramica timpului care, acum există în

patrimoniul Muzeului de Istorie din Galaţi. Deci, noi datăm aici de foarte mult timp. Acest lucru

apare scris şi pe plăcuţa monumetului lui Ştefan cel Mare care îmi aparţine. Am fost ajutat în

realizarea lui de rude şi de foştii mei elevi”, mărturiseşte profesorul Dicu.

Chiar dacă această comunitate există de mii de ani,

atestaţi documentar sunt de 514 ani, din 1495. Atunci, domnul

Ştefan cel Mare a făcut un act de danie către doi slujitori ai săi pe

care i-a răsplătit pentru meritele avute. Ca atare, în acel act apare

teritoriul comunei şi moara (cred ca era vorba de o moară de

vânt).

Sursa citată ne-a povestit că pe vremea lui Ştefan nu erau

comunităţi bine organizate, oamenii erau răspândiţi în pâlcuri,

până la Siret, străzile comunei sunt întortocheate, totul e ca un

labirint.

Page 3: folclorul literar pentru copii

Omul - elementul de originalitate al comunei Piscu

Am încercat să aflu de la domnul profesor care este elementul

de originalitate al comunei iar răspunsul a fost pe măsură: omul.

„Original este omul, piscanul. Nu sunt oamenii perfecţi ai zonei dar te

poţi mândri cu răzeşii lui Ştefan care s-au adunat aici. Oamenii au

păstrat mai mult decât în alte comune din judeţul nostru mentalitatea

timpului. Când eram copil, îmi amintesc că ei îşi făceau dreptate

singuri. O notă de violenţă se putea vedea la piscanii noştri. Acţionau

conform legii junglei. Ei sunt oameni care muncesc mai mult decât

alţii din alte comune. Este o constatare a mea deoarece am umblat prin

multe locuri şi am văzut. Au fost legaţi mereu de glie, au fost păstori lucru care certifică faptul că

preocuparea oieritului a fost dintotdeauna. Se practica şi meştesugul, chiar exista spre periferie, spre

Siret, o uliţă a cărămidarilor, unde oamenii produceau ceramică şi cărămida”.

Şi în ceea ce priveşte etimologia cuvântului „Piscu” sunt mai multe variante. O primă

variantă ar fi că denumirea comunei ar veni tocmai de la aşezarea geografica a acestei localităţi. „La

intrarea în sat se află o ridicătură de teren, ca un pisc. De la intelectuali am auzit că denumirea ar

veni de la un oarecare pisar care încasa tributul şi îl preda turcilor undeva, la marginea satului. O

varianta populara: merge pe ideea că oamenii nu sunt „piscani” ci din „chisc, de aşi”. Ei păstrează,

în continuare, în vocabularul lor, un grai pur moldovenesc. Aceste chestiuni îi deosebesc de ceilalţi

locuitori din zonă”, a afirmat profesorul Ilie. Tot de la domnia sa am vrut să aflu cum s-au adaptat

răzeşii lui Ştefan la timpurile actuale iar răspunsul venit a fost cât se poate de ferm: „Adaptarea sau

aşezarea în timp a oamenilor, atât pe plan politic, cultural, spiritual sau economic, s-a făcut cu

uşurinţă dar cu următoarea observaţie: şi-au păstrat dorinţa de răzeşi, să fie liberi. Acum, se dau

suciţi şi în stânga şi în dreapta pentru a-şi atinge ţelul”.

Încă sub frica timpului...

Când vine vorba de viaţa culturală a comunei, profesorul vorbeşte cu o

oarecare strângere de inimă. Suferă pentru faptul că în Piscu nu se face

muncă de culturalizare. „Viaţa culturală suferă. Eu şi soţia mea am jucat

teatru, am cântat şi am recitat pe scena Căminului Cultural. Nu există un

factor cultural care să preia pe umeri, să ducă această problemă până la

capăt, să facă muncă de culturalizare, de dirijare. Acest lucru rămâne pe

umerii şcolii, ai bisericii. Degeaba avem calculatoare dacă nu avem

Page 4: folclorul literar pentru copii

elementul -om care doreşte să facă ceva deosebit. Oamenii în ziua de azi nu mai citesc”.

În comuna Piscu viaţa artistică este la mare înălţime. Există două ansambluri folclorice, unul

de tineri şi altul de bătrâni recunoscute şi peste hotare, graţie doamnei Bălaşa Frumuşeanu care se

ocupă cu dragoste de activitatea acestora pentru păstrarea tradiţiei. „Avem, în schimb, formaţii

artistice, dar asta nu înseamnă, în totalitate, cultură. Toţi factorii care pot face educaţie trebuie să se

angajeze la această muncă, de la Politie până la biserică, şcoală, Cămin Cultural, oameni de valoare,

administraţia locala. Dacă nu fac cultura şi îşi pun în aplicare numai programul, nu s-a facut nimic.

Oamenii vor, ei trebuie doar antrenati. Ei încă au frica timpului...”.

FOLCLORUL LITERAR PENTRU COPII

Creaţie specifică ce însoţeşte jocurile copiilor, folclorul literar pentru copii are o vechime

foarte mare, o circulaţie largă în spaţiu şi diversitate în formele de manifestare. Speciile principale

au fost clasificate în : cântece-formule, recitative-numărători, literatură propriu-zisă.

1. Cântece-formule sunt create în trecutul îndepărtat, la stratul vechi adăugându-se mereu

elemente noi. Ele exprimau relaţia omului cu natura şi erau considerate ca având o forţă magică

(fiind recitate în anumite practici). În jocurile copiilor acestea îşi pierd sensurile iniţiale şi devin

elemente ale jocului.

„Procedeul artistic frecvent este invocarea: a Soarelui, a Lunii, a ploii, a unor vietăţi şi plante

(fluture, gărgăriţă, barză, cioară, arici, păpădie, sângerică etc.); a unor lucruri neînsufleţite (fluier,

flori de mizilic, fum etc.); a unor personaje cu artibute pozitive sau negative (aura-paparuda, dracu,

auraş-păcuraş, cot-codeţ); a unor boli personificate (friguramigura, frigurile, furnică)”.

Invocarea poate fi adresată astrelor astfel:

Soare, Soare, frăţioare;

Hai dă drumul la izvoare,

Scoate apa din ţărână,

Spune-i păsării să vină!

Dintre cele mai cunoscute cântece formule, este cel adresat melcului:

Melc, melc,

Codobelc,

Scoate coarne boureşti

Şi te du la baltă

Şi bea apă caldă;

Şi te du la Dunăre

Page 5: folclorul literar pentru copii

Şi bea apă tulbure;

Şi te du la mare

Şi bea apă tare;

..................................

Mănâncă şi pătrunjel,

Scoate coarne de viţel.

În cântecul adresat cerbuleţului, chemarea primăverii se face într-un limbaj poetic deosebit:

Cerbuleţ frumos,

Cu coarne de os,

Cerbuleţ de munte,

Cu coarnele-n frunte,

Iar în vârful lor

Leagăn de mohor,

Leagăn de mătase,

Împletit în şase

Pentru copiliţe,

Fragede mlădiţe,

Pentru băieţei,

Mândrii ghiocei.

sau gărgăriţei:

Gărgăriţă, riţă

Cu rochia pestriţă

Unde vei zbura

Acolo te-ai mărita!

Uneori, se adaugă elemente satirice şi umoristice:

Arici, pogonici,

Du-te la moară,

Du-te de te-nsoară

Cu fata lui cioară,

Cu mărgele de surcele,

Cu cercei de ghiocei.

Alteori, cântecele formule ilustrează ideea de alinare sau alungare a unei boli:

Auraş, păcuraş,

Scoate apa din urechi

Page 6: folclorul literar pentru copii

Că ţi-oi da parale vechi

Şi ţi-oi spăla cofele

Şi ţi-oi bate dobele!

Sunt cântece adresate ploii şi Soarelui:

Cărămidă nouă

Dă Doamne să plouă

Cărămidă rea

Dă doamne să stea

Cărămidă lucitoare

Dă Doamne să iasă soare!

2. Recitativele-numărători sunt, în jocurile copiilor, formule de eliminare sau „sorţi”.

Acestea sunt în versuri sau proză ritmată, având un conţinut variat. Surprinzând universul familial,

şcolar, social, lingvistic, cu nuanţări diferite, de la umor şi ironie până la satiră, recitativele

numărători pot fi însoţite de o gesticulaţie specifică. Efectele sonore se realizează prin procedee

lexicale diverse: adăugarea sau eliminarea unor părţi ale cuvintelor, păstrându-se sau nu sensul

acestora, accentul fiind pus pe mişcarea ritmică, repetată :

Unichi,

Dunichi,

Tri,

Patrichi,

Azna,

Pazna,

Doina,

Epârchi,

Cioc,

Boc,

Treci la loc !

Sau:

Unu, doi,

Hai cu noi

Trei, patru,

Hai la teatru

Cinci, şase, şapte,

Page 7: folclorul literar pentru copii

Hai să bem cafea cu lapte

Opt, nouă, zece,

El să plece!

Unele sunt creaţii mai recente, ca:

Una, două,

Stai că plouă,

Trei, patru,

Hai la teatru.

Cinci şase,

Spală vase.

Şapte, opt.

Porumb copt.

Nouă, zece,

Un pahar cu apă rece

Şi-o cafea amară;

Ieşi pe uşă afară!

3. Literatura propriu-zisă pentru copii cuprinde: cântece care însoţesc jocul (versuri

recitate sau cântate însoţind jocul copiilor), formule cumulative, păcăleli, zicători, glume,

frământări de limbă etc.

Dintre cântecele care însoţesc jocul, pot fi amintite: Ţăranul e pe câmp, Podul de piatră,

Mi-am pierdut o batistuţă, Puia-gaia şi altele.

Astfel, momentele jocului sunt marcate de versuri:

Am pirdut o batistuţă

Mă bate mămica,

Cine are să mi-o deie,

Că-i sărut guriţa.

Batista fermecată

Se află la o fată,

La o fată frumoasă

Pe care o iubesc.

sau:

Podul de piatră s-a dărâmat

Page 8: folclorul literar pentru copii

A venit apa şi l-a luat

Vom face altul pe râu în jos

Altul mai trainic şi mai frumos!

Versuri cumulative „sunt desprinse din snoave sau basme şi circulă ca fragmente

independente de întreg, cu o funcţie nouă”. Un astfel de exemplu pot fi versurile:

Zăresc un prinţ călare... ia, o ...

- Ce face prinţu aicea?... ia, o ...

- El caută să se însoare... ia, o...

- Pe cine o să ia?... ia, o...

- Pe mine!... ia, o...

Păcălelile, glumele sunt pline de spontaneitate şi umor:

Cine bine va cânta

Un covrig va câştiga,

Cu-cu! Cu-cu? Cucuriguuu!

Oare cui să-i dăm covrigul?

Frământările de limbă sunt texte importante pentru însuşirea corectă a unor sunete sau

cuvinte dificile prin care se educă atenţia, spiritul de observaţie, memoria.

Astfel:

Tot am zis c-am zis c-oi zice,

Dar de zis eu n-am mai zis;

Nici n-am zis, nici n-oi mai zice

C-am să zic c-am zis c-oi zice.

sau:

E pestriţă prepeliţa pestriţă, dar mai pestriţi sunt puii prepeliţei pestriţe din neamul

prepeliţelor pestriţe.

Folclorul copiilor ilustrează universul acestora, dominant fiind jocul, şi are numeroase

valenţe instructiv-educative.

Page 9: folclorul literar pentru copii

DATINI ŞI OBICEIURI ALE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ CULESE DIN SATUL NATAL

PISCU

La începutul iernii când fulgii se joacă pe drumurile satului meu, zăpezile copilăriei îmi

troienesc amintirile rând pe rând şi îmi apar secvenţe iernatice, secvenţe ale culturii noastre populare

legate de anotimpuri şi etapele principale din viaţa de familie – naşterea, căsătoria, înmormântarea -

un loc foarte important îl ocupă obiceiurile sărbătorilor de iarnă.

În postul Crăciunului, hore şi nunţi nu se făceau prin sat, singurele prilejuri de adunări şi

petreceri pe aceste vremuri nu erau decât şezătorile sau clăcile de noapte, unde se lucra de obicei

puţin şi se petrecea îndestul.

Am aflat că în seara de Sfântul Andrei este interzis să se scoată gunoiul din casă, să se

măture, să se pieptene sau să se împrumute ceva din casă.

De Sfântul Andrei flăcăii din sat, îşi pregăteau cetele, împărţeau satul în două părţi: partea

din sus (din deal) şi partea din jos (din vale) a satului şi se sfătuiau să umble cu colindatul pe la

casele cu fete mari. Câţiva flăcăi din partea de sus şi câţiva flăcăi din partea de jos se duceau şi

împăcau lăutarii pentru sărbătorile de iarnă începând cu ziua întâi de Crăciun, până în ziua de

Sfântul Ion.

Continuând firul sărbătorilor de iarnă, am aflat cum se făcea colindatul, uratul cu plugul şi

buhaiul, teatrul folcloric propriu-zis „Jienii” de Piscu, semănatul, botezatul cailor, curţilor şi viilor.

Colindatul avea loc într-o împrejurare solemnă în pragul începerii unui an de la care tot omul

aşteaptă roade bogate, împlinirea dorinţelor de sănătate, fericire. Gazdele crezând în urare îi aşteaptă

pe colindători în casa strălucind de curăţenie, împodobită ca de sărbători, focul ardea neîntrerupt, iar

pe plită forfotea la foc moale, tradiţionalele sărmăluţe în foi de viţă sau în foi de varză (însă de post),

al căror miros îmbietor îţi provoca o poftă ispititoare.

Privitor la curăţenie, gospodinele cu tot frigul aspru al iernii, scoteau din case totul afară, ca

să văruiască, să lipească, să spele ferestrele, uşile, să scuture toate lucrurile („boclucurile”) din casă,

ca apoi să le aşeze cu multă grijă şi migală iarăşi frumos la locul lor. În curăţenie se întreceau mai

ales fetele ca să-şi aibă casele îngrijite căci la Crăciun şi Sfântul Vasile le vor veni ibovnicii cu

uratul sau peţitorii.

Masa stătea încărcată cu tot felul de bucate pentru că aşa o cerea

...legea din bătrâni,

Din bătrâni din oameni buni.

Page 10: folclorul literar pentru copii

Ea aminteşte de cultul morţilor. În amintirea celor dragi pierduţi: la primele ore ale dimineţii din

Ajunul Crăciunului, gospodinele mergeau la mormintele morţilor cu colive din mere, nuci, covrigi

gogoşi sărmăluţe de post, năut copt, cu acadele de zahăr, turte rupte (Scutecele Domnului).

Tot în dimineaţa de ajunul Crăciunului, cetele de copii umblau cu colindul după cum mi-a

povestit bunica mea Catinca Anton. Ei intrau în ograda gospodarului, se aşezau sub fereastră şi

spuneau „Neţălaşu”, colinde, după care primeau nuci, mere, covrigi, acadele de zahăr şi bani.

„Neţălaşu”:

Bună dimineaţa, neaţa, neaţa

Primiţi Neţălaşu?

- Primim!

- Bună dimineaţa, neaţa, neaţa

Azi ajunul, mâni Crăciunul

Ne daţi, ori nu ne daţi?

Ne daţi, ne daţi!

Altă variantă a „Neţălaşului”:

Bună dimineaţa la Moş Ajun

C-a venit şi Moş Crăciun

A venit cu bine

Şi cu sănătate

Moş Crăciun cel mai bătrân

Bagă la copii în sân

Mere, pere, nuci, covrigi,

Câte-un gologan de cinci

Ploi la timp

Noroc la plug

Sănătate şi belşug

Pe la toate mesele

Inimile vesele

Ne daţi, ne daţi

Ori nu ne daţi

Ori cu ghioaga ne luaţi

Neţălaş!

„Atunci când Hristos m-a salvat şi m-a creştinat, el ne-a dat ca datorie să creştinăm; după

puterile noastre şi înţelegerea noastră, lumea în mijlocul căreia trăim. Vede cineva un păcat în

Page 11: folclorul literar pentru copii

această credinţă?”(Mircea Eliade). Vede cineva un păcat, că noi românii, cu ocazia Sfintelor

sărbători, medităm la aceste lucruri prin cânt şi că tocmai copiii deschid sărbătorile, răscolind fiecare

sat, fiecare bun gospodar, dar mai ales sufletul acestuia.

Colindul cel mai cântat de Crăciun în satul Piscu, era „Velerim şi Veler Doamne”:

După dealul cel mai mare

Velerim şi Veler Doamne

Răsărit-a mândru Soare

Mândrul Soare nu era

Ci era o mănăstire

Cu pereţii de-a lămâie

Şi cu uşa de tămâie

Dar într-însa cine şade?

Moş Crăciun şi Moş Ajun

Cu barba de ibrişin

Cu mustăţile de fân

Ce ne-aduce Moş Crăciun

Tot ce e frumos şi bun.

Colinde pe teme nupţiale – poezia acestor colinde îşi trage ceva din magna poetică a

căsătoriei prefigurând sensurile celui mai important moment din viaţa omului, integrarea în viaţa

socială prin întemeierea unei familii. Aceste colinde se cântă la casele cu flăcăi lăudându-le

temeritatea şi calităţile de buni vânători şi călăreţi şi la casele cu fete de măritat cum sunt colindele:

„Colindul de flăcău”, „ Ler oi′le Doamne′ler”, „Colind de fată mare”.

„Colinda cu dulf de mare” Fata cere ajutorul pentru a ucide dulful cel mare, un monstru

acvatic, care îi strică merele din grădină, înainte de coacere. Voinicul răspunde la strigare şi se

pregăteşte să-i săgeteze. Dulful cere să fie cruţat promiţându-i sora ce mică.

La tulpină la doi meri

Mărului merişor de aur

Este-un măr şi face mere

Cum le face nu le coace

Pricina-i din dulf de mare

Dulf de mare, afară sare

Sare-n sus, sare-n pământ

Sare-n vârful mărului

Merele nu le-a mâncat

Page 12: folclorul literar pentru copii

Crengile-a dărăpănat

Sfânt Ion când îl văzură

Tinsă-i arcul şi să dea

Stăi Ioane, nu mai da

Nu mai da de ne strica

Că şi noi am fost vreo nouă

Nouă fraţi, nouă surori

Toţi-s morţi şi-nsăgetaţi

Numai eu de-am mai rămas

Numai eu şi-o soră mică

Ţi-o dau ţie dăruită.

Dintre colindele familiale, „Mioriţa”, varianta Piscu, este de-o valoare incontestabilă în care

maica bătrână îşi caută fiul pierdut şi pentru a fi recunoscut de către aceea pe care îi întâlneşte în

cale îi zugrăveşte cunoscutul portret din balada Mioriţa. Portretul celui căutat de către maica bătrână

este zugrăvit de stoluri de voinici:

Lerului, pe drum pe cărări

Pe drumul cel mari

Lerui ,trec şi se petrec

Stoluri de voinici

Lerului, toţi cu caii murgi

Murgi şi spumegaţi

Lerului, de-o maică bătrână

Cu druga de lână

Lerului, din drugă în druga

Din gură răia

Lerului, n-ai văzut de-un fiu

Nalt şi sprâncenat

Strehaie de vărsat

Lerului, feţişoara lui

Spuma laptelui

Lerului, ochisorii lui

Muma câmpului

Lerului mustăcioara lui

Pana corbului.

Page 13: folclorul literar pentru copii

Dacă sărbătoarea Crăciunului era dominată de colindeţ şi colinde, în întâmpinarea noului an,

obiceiul cel mai popular la noi la Piscu, era plugul pentru flăcăii satului şi pluguşorul pentru copii.

Ca şi în dimineaţa de ajunul Crăciunului şi în dimineaţa ajunului Anului Nou, cetele de copii

umblau cu uratul pe la casele gospodarilor din sat.

Pe înserat porneau cu uratul, cetele de flăcăi. Fiecare fata mare avea obligaţia să pregătească,

o pereche de colaci, unul pentru ceată din partea de jos a satului şi unul pentru ceata din partea de

sus a satului.

Fiecare ceată de flăcăi avea câte doi zarafi, care primeau colacii din partea fetei şi banii din

partea părinţilor fetei. Cât se spunea plugul la geam, cei doi zarafi, stăteau în casă cu fata şi cu

familia ei. Banii care se strângeau după urat, o parte se dădeau urătorilor, iar cu o parte se plăteau

lăutarii împăcaţi de sărbători. Erau fete care nu făceu colaci, lor li se fixa un preţ pentru plata

colacilor.

În unele situaţii unde fetele erau mai clonţoase, flăcăii procedau în felul următor: când era

hora în toi, se duceau doi flăcăi, o luau pe fată la braţe, făceau semn lăutarilor să cânte marşul

opreau hora şi o scoteau din horă, ducând-o în afara horei la câteva sute de metri, în chiotele şi

fluierăturile flăcăilor.

Flăcăii care se prindeau în horă şi jucau, erau obligaţi să plătească o sumă de bani cu care se

plăteau lăutarii. Pe masa lăutarilor erau sticle sau chiar căldarea cu vin din care serveau flăcăii

pentru menţinerea atmosferei de bună dispoziţie.

Tot atunci se mai organizau şi cete cu plug tras de patru boi, cu un brad pus la jugul boilor.

Bradul era împodobit cu panglici din hârtie creponată şi beteală rămase de la gătitul mireselor. Unii

boi purtau la gât un clopot sau o teleancă păcăneţă (teleancă mai mică).

Aceste cete mergeau pe la rude şi mai ales pe la casele cu fete de măritat. Se deschidea

poarta şi în ogradă se învârteau boii făcând o brazdă. Doi, trei flăcăi urau la fereastră cu buhaiul, iar

cei care mânau boii, pocneau din haropnice. Dintre ei spuneu plugul, cel care era mai bun

recitatoriar ceilalţi hăiau.

Poezia plugului este presărată cu bogate elemente umoristice, menite să creeze buna

dispoziţie a celor care ascultă urarea în preajma anului nou.

A doua zi, de dimineaţă, se umblă cu sănătatea noului (semănatul). Intrând în casă, urătorii –

copii tineri sau chiar vârstnici – aruncă cu seminţe prin casă rostind:

Sănătatea noului

La mulţi ani cu sănătate

Şi la vară cu bucate!

Page 14: folclorul literar pentru copii

Începând cu ziua a doua de Crăciun şi până la Bobotează se umblă cu capra, steaua, Jienii.

Jienii din Piscu, treceau pe gheaţă Siretul, colindând şi casele gospodarilor din satele vecine

(Nămoloasa Sat, Nămoloasa Târg, Corbu).

Toate aceste comori, care se constituie în folclorul obiceiurilor de iarnă, de Crăciun şi Anul

Nou, sunt cu totul şi cu totul originale, îmbracă în marea lor majoritate, întrega arie folclorică a

teritoriului românesc şi nu numai.

Mă bucur că toate aceste nestemate prin care am fost alinată în copilărie de sărbători, le

culeg şi le întreţin lumina lor, folosindu-le şi la serbări, unde îmi învăţ micuţii copii să se plece cu

sufletul asupra lor, iar pe părinţi îi ademenesc cu evlavie şi respect să nu uite, să rămână veşnice.

OBICEIURI DE VARĂ DIN ZONA PISCU

Numeroase obiceiuri din ciclul de primăvară şi vară, marchează diferite etape ale vieţii rurale

tradiţionale în care preocupările de bază sunt agricultura şi creşterea animalelor. Ele păstrează,

implicând sau nu manifestări artistice speciale, urme ale vechilor rituri de început de an nou, de

fertilitate sau exprimă într-o formă simbolică, bucuria pentru reînvierea naturii. Dacă astăzi aceste

obiceiuri au o circulaţie restrânsă în cadrul zonelor folclorice, în trecut ele cunoşteau o arie mult

mai largă de răspândire, aşa cum atestă unele informaţii dintre care menţionez, în primul rând, pe

cele cuprinse în „Descripţio Moldaviae” de Dimitrie Cantemir; aflăm de pildă că Drăgaica

(Sânzienele) se practica la începutul secolului al XVIII-lea şi în Moldova, provincie în care astăzi nu

se prea mai întâlnesc.

Unele dintre aceste obiceiuri sunt legate de o anumită dată, de pildă 24 iunie Drăgaica, altele

se practică în funcţie de necesităţile producţiei, de desfăşurarea muncilor agricole: Paparuda,

Caloianul. Cele mai multe dintre datini au o semnificaţie agrară: Paparuda, Caloianul, Drăgaica.

Pe un plan mai general, cercetările moderne desprind în desfăşurarea unor rituri de fertilitate,

reminiscenţe ale unor mentalităţi arhaice existente la un popor de agricultori cum erau getodacii,

evoluţia lumii vegetale era condiţionată nu numai de matricea pământeană, ci şi de influienţa solară.

Aceste îmbinări de atribuţii ale forţelor cu caracter pământean şi solar pot fi urmărite, de pildă la

Caloian.

Obiceiurile de vară se transformă de multe ori în spectacole şi petreceri populare, din care nu

lipsesc muzica şi jocul. Unele dintre ele, însă, păstrează anumite melodii cu sens ritual ce sunt

interpretate în momentele cele mai semnificative ale ceremonialului.

Page 15: folclorul literar pentru copii

Oamenii profund interesaţi să ocrotească prin toate mijloacele recolta, care trebuia să le

asigure existenţa şi trăind într-o zonă în care deficitul de apă din pământ este mare în lunile de vară

au recurs la rituri magice, prin care se invocă ploaia, iar când era exces de apă să oprească ploile.

Printre riturile invocatoare de ploi care s-au practicat la Piscu, judeţul Galaţi, amintesc

Paparuda şi Caloianul (Căluianul cum se spune în Piscu).

Paparuda se înscrie în complexul ceremonial apărut în scopul asigurării fertilităţii

pământului, prin provocarea ploii pentru obţinerea unor recolte bogate. În riturile populare apa are o

semnificaţie majoră şi o deosebită pondere, luând în consideraţie faptul că ploaia constituie o

condiţie indispensabilă a creşterii plantelor, condiţionează menţinerea vieţii cât şi satisfacerea unor

necesităţi cotidiene ale omului. În concepţia populară tradiţională, apa, ca element cosmogonic,

devine substanţă magică prin excelenţă. Această calitate a sa apare cu intensitate în obiceiul

Paparudei.

Paparuda a fost consemnată încă de Dimitrie Cantemir sub denumirea de Papalugă. În ce

priveşte structura ceremonialului cercetătorii disting două categorii tipolologice: în prima se

întâlnesc, invariabil cele două elemente – apa şi paparuda – iar în cea de-a doua paparudă dispare ca

personaj, locul ei fiind preluat de colectivitate, participanţii fiind femei, în special cele însărcinate ca

simbol al fertilităţii.

Primul tip, cel mai răspândit în zona noastră care are ca personaj central un copil, o fetiţă se

travesteşte în paparudă; îşi face îmbrăcăminte din plante de preferinţă boz. Se cos pe hainele purtate

crengi de boz şi pe cap se pune o mască de frunze din aceeaşi plantă.

Ea mergea pe uliţele satului, bătând la portiţele gospodarilor rostind:

Paparudă rudă

Vino de mă udă

Cu găleata plină

Luată din fântână!

Gospodinele deschid porţile şi cu găleţi (căni, oale) cu apă, udă paparudele. După terminarea

jocului şi cântecului gazda oferă daruri în bani, grâu, colaci sau alte alimente. În unele cazuri grupul

care umblă prin sat udă pe oricine întâlneşte în cale în special pe femeile însărcinate iar în alte cazuri

obiceiul paparudei se desfăşoară numai în jurul fântânelor sau numai de către femei.

La Piscu Paparuda avea loc a treia zi după Sfintele Paşti indeferent la ce dată cade Paştele.

Ca semnificaţie, paparuda era aducătoare de ploi. Cu mulţi ani în urmă (peste 50 de ani), Paparuda

la Piscu era realizată numai de flăcăii satului.

Fetele mari între 15 şi 17 ani erau ascunse de părinţi, încuiate cu cheia sau cu lacăte, ca nu

cumva să fie prinse de flăcăi pentru a le uda. Flăcăii se strângeau în cete şi porneau în căutarea

Page 16: folclorul literar pentru copii

fetelor. Când le prindeau le scoteau dacă nu pe uşa care era încuiată, pe geam şi le udau în diferite

moduri (căni, ulcele, oale, căldări). Părinţii asistau şi ei la acel ritual al paparudei. Se consideră că

acel gest de folosire a apei era aducătoare de ploi.

Redau mai jos versuri legate de paparudă :

Paparudă rudă

Vino de ne udă

Dă Doamne ploaie mare

Să curgă ploaia la vale

Să se bucure fiecare

De la mic şi pân′ la mare

Paparudă rudă

Vino de m-ascultă

Răscoleşte norii

Ca să`nceapă ploile.

Fugi ploaie repede

Că te-atinge soarele

Şi-ţi taie picioarele.

De regulă, Paparuda se făcea în timpul prânzului, după orele 12.00.

Mai recent, la Piscu se mai practică acest obicei (paparuda) însă de copiii până la

paisprezece ani – udatul la fântână sau pe uliţele satului – cu cana sau găleata (căldarea).

Scaloianul – un alt obicei de invocare a ploii se practică în zona noastră de către copii pe

timp de secetă. Poartă diferite denumiri: Scaloian, Caloian, Căluian, Iene. Obiceiul de data aceasta

se conturează în jurul unui omuleţ (păpuşi) din lut (humă, argilă) de o dimensiune până la 50 cm,

confecţionate de către copii, băieţi şi fete.

La Piscu, Căluianul (aşa i se zicea), ritualul, decurgea astfel: în momentele de secetă mamele

fetelor mari şi fetele mari se grupau şi organizau Căluianul. Acest obicei se realiza pe grupări de

persoane (mame şi fete) astfel că la nivel de comună, se puteau realiza mai multe căluiene, pe

diferite perioade de timp, în diferite părţi (colţuri) ale comunei, fiecare grupare cu organizarea sa.

În structura obiceiului se disting patru secvenţe: confecţionarea din lut a unei păpuşi cu chip

de om, care începea de sâmbătă după-amiază. Se modela mai întâi capul format din faţă (ochi nas

gură) din lut iar de jur împrejurul feţei se punea o coroană, tot din lut. Urma modelarea trunchiului

legat de cap printr-un gât scurt. Se realiza apoi mâinile aduse pe piept ca şi la mort. Se adăugau la

trup picioarele. Se orna cu coji de ouă vopsite de la Paşti iar pe piept se punea o iconiţă. Păpuşa

Page 17: folclorul literar pentru copii

confecţionată se punea pe o scândură (sanie) şi se împodobea de jur împrejur cu flori. Se învelea cu

o pânză ca şi la mort. La cap se punea un vas cu mălai sau nisip necesar pentru lumânări.

Căluianul era confecţionat în curtea unui gospodar din sat, materialul (lutul) pentru

confecţionat îl luau de pe malul gârlei (Gerului). Căluianul confecţionat lua forma unui om mort.

Când era gata începeau bocetele. Se aşeza ca orice mort cu faţa la răsărit.

Căluianul varianta Piscu:

Căluieni Ieni

Cu şapti dugheni

Mă-ta te-a făcut

Tat′tu te-a crescut

Şî te-a prăpădit

Căluieni Ieni

Mult a mai umblat

Şî te-a căutat

Mult a alergat

Di tini n-a dat

Căluieni Ieni

Prin pădurea deasî

Cu inima arsî

Prin pădurea rarî

Cu inima amarî

Căluieni Ieni

Te-a cătat cu lumânarea

Ţ-a găsât numai schinarea

Te-a cătat de-a mărunţălul

Ţ-a găsât numai piciorul

Căluieni Ieni

Cu şapti dugheni

Dischidi portiţâli

Sî intri ploiţâli

Page 18: folclorul literar pentru copii

Dischidi poarta şia mari

Sî curgî ploaia suvoaie

Sî sî bucure fiecare

De la mic şî pân′la mari

Căluieni Ieni

Dischidi lăcatili

Sî speli păcatili

Căluieni Ieni.

După confecţionare, urma priveghiul, a doua secvenţă a ritualului. La priveghi veneau pe

rând fete, mame şi copii cu flori şi lumânări ca şi la mort. Am remarcat faptul că acest obicei era

tratat cu o seriozitate de nedescris, cu simţiri profunde de sus în jos (mame – copii) încât aceste

momente sacre nu s-au putut uita în timp. Lumânările se înfigeau în vasul cu nisip sau mălai, iar

florile se aşezau de jur împrejurul Căluianului.

Se stătea câteva ore de obicei până la orele 22.00 – 23.00. În acest timp se purtau discuţii de

frământările de zi cu zi ale gospodarilor comunei (se spuneau glume gen şezătoare). Fetele se legau

la cap cu basmale negre în semn de doliu. La priveghi se stabilea ora pentru pornirea Căluianului la

apă (Duminica orele 12.00 -13.00).

Tot la priveghi se făceau cântări religioase:

Cina cea de taină – cântarea I

Era seară liniştită

Cu cerul senin

Când fu cina pregătită

A Fiului divin

El veni cu ai săi la masă

În locul gătit

Şi apoi cu voce miloasă

Astfel le-a vorbit

Fraţilor a venit ceasul

Să ne despărţim

Când era Iisus pe cruce – cîntarea a II-a

Când era Iisus pe cruce

A strigat că-i era sete

L-au adăpat cu-n burete

Fiere amară şi oţet

Page 19: folclorul literar pentru copii

I-au fost băutura tot

Suferinţa lui Iisus – cântarea a III-a

Suferinţa lui Iisus

Mântuire ne-a adus

Mântuire vindecare

Şi cu Tatăl împăcare

De păcate avem iertare

Prin Iisus.

Înmormântarea (pornirea pe apă)- a treia secvenţă începea duminica orele 12.00 – 13.00.

Duminica se întâlneau persoanele care fusese la priveghi, dar mai veneau şi alte persoane din alte

colţuri ale comunei cu lumânări şi flori (predominau însă fetele). Se strângeau produse pentru masa

de pomană (făină de porumb, ouă, ulei, grăsime, cartofi, salată, oţet şi nelipsita bragă «covaşă»,

făcută de gospodinele satului). La plecare erau chemaţi băieţi (flăcăi), la număr doi care duceau

Căluianul. Pe drum se bocea Căluianul şi se cânta : Sfinte Dumnezeule şi Tatăl Nostru. Se făceau

trei opriri, la colţuri de uliţe.

Elementele înmormântării sunt: steagul, crucea, pânza, sania, două ouă roşii, iconiţa. Pentru

cruce şi sanie se puneau şervete ţesute de casă.

Când se ajungea la apă ( de obicei la gârla cea mai aproape de sat – râul Gerul – se aşeza

sania cu Căluianul pe cursul apei) şi se spunea:

Dumnezeu să-l ierte

Duti Căluieni şi adu ploili

După arunacrea la apă, toată lumea venea acasă la cel de la care s-a pornit Căluianul. Aici

avea loc pomana Căluianului. La întoarcere se arunaca în fântână iconiţa si banii. Mâncarea pentru

pomana Căluianului era adusă de participanţii la Căluian şi consta în ouă prăjite cu salată şi

mămăliguţă caldă, iar ca băutură era braga.

Spre deosebire de alte zone ale ţării unde Căluianul simboliza cultul zeului oriental al naturii,

iar lumea i se închina, la Piscu, Căluianul nu e un idol, ci simbolizează mortul, puterea supremă Fiul

lui Dumnezeu.

Un alt obicei de vară tot în timpul secetei era procesiunea cu Sfânta. Preotul împreună cu

sătenii hotărau scoaterea Sfintei. Se strângea apă în poloboace şi era transportată pe câmp cu căruţa

trasă de boi. Se strângeau foarte mulţi săteni (bărbaţi, femei, fete, flăcăi şi copii) care mergeau cu

Sfânta înainte. Doi bărbaţi duceau Sfânta – preoţii, dascălii, corul bisericesc cântau cântece

religioase. Cu apa din poloboace se uda câmpul. În câtva timp se dezlegau ploile.

Page 20: folclorul literar pentru copii

Un moment important al sărbătorilor de vară era cel numit Sânzienele sau Drăgaica.

Dimitrie Cantemir prezintă în Descrierea Moldovei , Drăgaica, joc care se făcea de Sânziene. Fetele

din sat alegeau pe cea mai frumoasă şi cea mai voinică, pe care o numeau drăgaică, o duceau cu alai

pe câmp, o împodobeau cu o cunună de spice şi cu panglici şi îi dădeau în mână cheile hambarelor.

De la câmp ele se întorceau acasă cântând şi dansând.

La Piscu se zice că fetele mari de Sânziene mergeau la pădure şi culegeau floarea numită

Drăgaica din care îşi făceau coroniţe şi le puneau pe apă. În timp acest obicei a dispărut.

De-a lungul anilor oamenii au simţit nevoia ploilor şi de aceea priveau cu multă seriozitate

aceste obiceiuri aducătoare de ploi. Odată cu apariţia mijloacelor audio-vizuale, aceste obiceiuri au

început din ce în ce mai mult să se şteargă.

La început mi-a fost foarte greu să aflu date privind aceste obiceiuri, se părea că în Piscu nu

s-ar găsi informaţii despre ele. În timp, purtând discuţii cu diferite persoane la început sărace în

informaţii, însă pe parcurs am descoperit informaţii preţioase.

Cred că «ORICE OBICEI ESTE IMPORTANT, DACĂ EL MAI EXISTĂ!

BIBLOGRAFIE

Costea, O., Mitu, F., Stoica, C., Toma-Damşa, M., Vasilescu, E., Vlăduţ, A., „Literatura

pentru copii”- Manual pentru clasa a XIII-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.

Dicu, Ilie „Monografia satului Piscu” – Editura Alma, Galaţi 1986

Cantemir, Dimitrie „Descrierea Moldovei”- editura Tineretului , Bucureşti 1967