florin dochia 33 piatra pasare duh

39
Florin Dochia 33 piatrã, pasãre, duh cu 33 de desene de Lidia Nicolae

description

poezie în limba română

Transcript of florin dochia 33 piatra pasare duh

Page 1: florin dochia 33 piatra pasare duh

Florin Dochia

33piatrã, pasãre, duh

cu 33 de desene de Lidia Nicolae

Page 2: florin dochia 33 piatra pasare duh

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale

ISBN 978-973-763347-7

Page 3: florin dochia 33 piatra pasare duh

«Nu uita cã Dumnezeu te-a trimis pe lumesã-l înlocuieºti: sã dai sensuri,

sã creezi, sã duci începutul sãu înainte.»Constantin Noica - De Caelo

Page 4: florin dochia 33 piatra pasare duh
Page 5: florin dochia 33 piatra pasare duh

[1]

azi am luat cartea ºi am desfãcut-o filã cu filãcum dezbraci un fluture de aripi;ca un cocon m-am învelit în coperþi;ca un sâmbure în carnea fructului;ca o sevã în capilare; ca o pradã înfãlcile leului m-am învelit în coperþi;acum citeºte-mã ºi aflã cã „strâmtã estepoarta, îngustã este calea care ducela viaþã ºi puþini aceia care o aflã”;citeºte-mã - aici se aflã întrebãrile taleºi rãspunsurile în tine se aflã ascunseca un sâmbure în carnea fructului, cao sevã în capilare, ca o pradã în fãlcileleului, ca o perlã în scoicã - „vinodupã mine, lasã morþii sã-ºi îngroapemorþii” - ca vinul nou în burdufuri noiam intrat între coperþile desfãcutede file ºi, de voi ieºi, ca pielea bouluiîntinsã pe gard va rãmâne, hainãuitatã la marginea drumului, pe carevântul o ocoleºte ºi praful se odihneºteca amintirea unui sãrut al trãdãriipe carnea neputincioasã.

Page 6: florin dochia 33 piatra pasare duh

[2]

oricât de paºnicã, moartea e acidã, ea ardevorbele ºi privirile, chiar ºi peale mele – mi-a zis prinþul auriu,pe când îl visam întorcându-se în firidade sub carpeta de in.mai adu un pahar de vin, a zis constantin,ºi apoi mergem sã desfacem nodulgordian cu spada de luminã a prietenului meu alexandru(îl uitasem pe etajerã ºi acum mã îmbia la beþie sau Dumnezeu ºtie la ce)nu totdeauna dorinþele noastre diferãºi eu vreau sã cuceresc lumeadar pe aceea de dincolo de aceasta.nu vreau þãrânã ºi pãsãri ºi copaciºi pietre ºi peºti ºi cãrbuni ºi uneltenu lumea de apãnu lumea de focnu lumea de metalnu lumea de aervreau lumea dragoste s-o înstãpânesccu sângele fierbinte al morþii mele.

Page 7: florin dochia 33 piatra pasare duh

[3]

a obosit ºi crucea de trupul meu nãtânglumina se prefirã între spinis-au strâns femeile în piaþã ºi mã plângºopârle verzi privesc cu ochi seniniºi reci cum plânge lemnul picãturi de mirla orizont nori negri se înºirprea tineri pentru soarele-n zenitsoldatul lângã mine a venittârându-se pe brânci – e de pãmântºi pilat l-a supus la grele munci cu suliþaîn coaste sã mã-mpungã ºi-n credinþã,durerea n-are cum sã mã ajungãe lemnul adormit de neodihnãviseazã aripi locuindu-l ºi încordãride arce, dar vremea frunzei nu semai întoarce povara trupului pierdutdoar îl apasã mai e puþinºi voi pleca acasã.

Page 8: florin dochia 33 piatra pasare duh

[4]

visul soldatului de pãmânt mi l-a povestito femeie care vindea flori pe cândmã þinea de subsuori deasupra vasuluide botez al unui popã obez ºi gângav.soldatul acesta vedea cu ochii minþiilupta dintre soldatul de aer ºi soldatul de apãîn toatã vâltoarea aceea îmi era teamãcã mã scapã femeia care vindeaflori ºi zbor de albine,dar în vasul cu apã am ajunsde la sine ºi azi nu mai ºtiucând, unde, cum ºi cinemi-a spus povestea asta a florãreseitot vorbind despre soldatul de aer ºisoldatul de apã care aveau deasupra lorun înger de aer ºi un înger de apãpoate voi afla cândva, dacã am norocsã mã întâlnesc cu îngerul de foc.

Page 9: florin dochia 33 piatra pasare duh

[5]

(„L’atra face del ver”)

de acolo vine ecoul misteruluigiacomo s-a ascuns dincolo de întunecata

faþã a adevãrului, în spatele biblioteciicare-ºi viseazã focul purificator;urc în metrou cum contele leopardiîn trãsura din faþa casteluluiaud sirenele pompierilor prin gurile de aerisiresau e doar semnalul atacului asupra alexandrieimai e vreme de trecut pânã laprima venire a mea ºi a douanu ºtiu dacã se va mai întâmpla,dacã mi se va mai permite;numai unul poate fi adevãrul,cel de-al doilea e doar o hainãcare îmbracã aerul(atenþie, se închid uºile,

urmeazã staþia vatra luminoasã fãrã peron!)

rafturile se prãbuºesc în cenuºã ºisub ea sunt eu, omul care sfinþeºte focul,mângâie vreascurile ºi le urseºte.

Page 10: florin dochia 33 piatra pasare duh

[6]

þin pe noptierã un caiet cu idei furateîn care citesc dimineaþa, la cafea,fãrã sã ºtiu de câte suliþi e soarele pe cer;prima paginã conþine ideea de bine;acolo mã uit cel mai des, pentru cãnu reuºesc sã învãþ cuvintele pe de rost;(de altfel ºi mesajul e destul de anostºi transparent – mult mai uºor e dememorat ideea de rãu, cu toate variabilelesale, ca niºte tentacule, ca o colonie deoctopode pierdutã-n recif); la a doua þigarã,întorc pagina – acolo ar trebui sã fieideea de dragoste, dar pagina e albã,pustie, am ºi eºecuri câteodatã,nu se poate fura orice!târziu, las zaþul în canã ºi coborînapoi pe cruce, îmi înfig cuiele înglezne ºi în palme ºi aºtept rãbdãtorburetele cu oþet;vecinii mã privesc promiþãtor, într-ozi, îmi vor aduce, sunt sigur, textulpentru pagina a doua, numai unulde-ar reuºi sã se salveze ºi sãangajeze un detectiv particular.

Page 11: florin dochia 33 piatra pasare duh

[7]

ce mai danseazã soldaþii la poalele dealului!ce mai bucurie pe ei la venirea ploii!peste pielea trupului meu s-au deschis

robinetele frigului (cum i s-a întâmplatlui demetru, cel ajuns sub boscheþi,la ºosea, va spune george mai târziu)numai sufletul mi-e fierbinte, bolnavde o boalã numitã sentiment, carneaîmbrãcatã în ºiroaie de apã s-a refugiatîn provincia durerii, e între ele o fisurã în caremã strecor sã adorm împreunã cujivine ale pãmântului, ale apei ºi aleaerului, cu alte bestii neinventate încãdin mila ºi indiferenþa celui neºtiut;ce dans, ce bucurie, la poalele dealului!ce singurãtate, aici, sus, îmbrãþiºat de crengileunui copac pe care abia îl viseazã sãmânþa!ce lume în lume departe de lume!

Page 12: florin dochia 33 piatra pasare duh

[8]

din unda apei mã priveºte un strãin familiar,fac pasul alãturi ºi el se strecoarã pe lângã minecel din secunda trecutã – deja începsã compun ceasornicul din fire de pãianjen,e singura capcanã care-i poate opri zborul,aripa lui e doar o patã albã pe câmpul alb alclipei ce vine – o tãcere pufoasã înurma lui, ca în dimineþile acelea cândmireasa blândã ne aduce zãpada ºiel se face mirele ei pentru o noapte;strãinul continuã sã mã priveascã familiardin apa fiecãrei clipe a râului, trebuiecã mã ºtie de undeva, dintr-un vis de-al luiori dintr-o întâlnire uitatã – eu sunt celastãzi venit, tu ce cauþi acolo ºi de când?l-aº întreba, dar imaginea tremurãrepetându-mi gândul, dorinþa, mirarea,neputinþa ºi mã priveºte familiar…

Page 13: florin dochia 33 piatra pasare duh

[9]

…apoi noaptea vine ca o lungã ºi tandrã lapidare,pãsãrile ºi insectele se retrag în somn,luna geme uºor la marginea deºertului,singura prezenþã este absenþa Ta ºiîncep o catedralã nesfârºitã în jurul tãcerii,o construcþie din lumina cuvintelor nerostite,un vis din care antoni gaudí se va trezi preadevreme sau nu se va trezi niciodatã, de aceeavin turiºtii sã se fotografieze cu tãcerea în spate,cu ochii aprinºi de sindromul stendhalcând retina adunã iesle, magi ºi mulþimi,ah, mulþimi ascultând în transã cuvântulde pe munte ºi eu, cu sudoarea pe frunte,cãlcând pe apele veneþiei printre gondole,gladiole ºi condotieri – rãsunã înpiaþa multicolorã glasul de sticlã:cine aruncã primul cu piatra?

Page 14: florin dochia 33 piatra pasare duh

[10]

noaptea îºi trage masca pe faþa zilei.se pune de un jaf! de o spargere!crapã ochiul de geam prin care intrã lunaºi-aprinde stelele într-un seif de sticlãîn care doarme cântecul prinþesei întrunami-am deschis sufletul cu stiletul de diamantºi curg din el sentimente furate, pe trotuarese revarsã vâltoarea de dragoste ºi de urãs-au blocat canalele ºi staþiile de epuraresunt în delir controlat, râurile se umplu decenuºiul indiferenþei – strâng în palmã micipietre colorate, seminþe de sânge ºi de limfã,din ele voi alcãtui altã nimfã cu aripi pliate pe vis

târziu rãsare o nouã dimineaþãmagazinul se închide ºinoaptea îºi trage masca zilei pe faþã.

Page 15: florin dochia 33 piatra pasare duh

[11]

prin subteranele nopþii umblã tãcerea desculþã,aud foºnetul prafului sub picãturile de sânge,fibra lemnului cum se frânge încet subgreutatea trupului meu obosit, visul de antracitbântuie somnul lui pilat, pentru el dimineaþava fi o mascã prea strâmtã („ah, e prea caldîn palatul acesta!”), miriam nu va plânge,nu-mi va spãla picioarele cu lacrimi, va pãºipe apa tristeþii ca umbra din oglindã, cupãrul prins în mireasma durerii liber în vântºi-n luminã - rupte de la gura noastrãcuvintele, dar nu suntem flãmânzi - la eiveºnicia-i de-o zi – deschid din carneamea trecãtoare izvorul de zori, nesfârºitul,aici, înlãuntrul meu, rãsãritul nu se mai terminã.

Page 16: florin dochia 33 piatra pasare duh

[12]

eu sunt doctor de cercuri – ne-a spusprinþul privindu-ne auriu – ele suntbolnave de perfecþiune, mângâiereamea va fi asprã pentru ca voi sã înþelegeþivenirea mea ca pe o ranã;cercurile fug rãsfãþate-n trufie ºiatingerea lui izvodea seminþe ºi eleîncolþeau figuri geometrice din ceîn ce mai ascuþite ºi ele luminau caleape care el tot venea, tot veneafãrã sã ajungã, pentru cã lunecarealui pe altã curbã a lui moebius se petreceaºi noi pe altã lume pierdutã ne aveam casadoar glasul i se auzea auriu:eu sunt doctor de cercuri, ele suntatât de bolnave, vai, atât de bolnave…

Page 17: florin dochia 33 piatra pasare duh

[13]

bine aþi venit în coºmarul meu!bine aþi venit în muzeul figurilor de ceaþã!de ce nu v-aþi lãsat simþurile la intrare?acum le va cuprinde tristeþea, le va îmbrãcamantaua fricii, se vor ascunde în orificii, vorflãmânzi dupã delicii, se vor lãsa robitede umbra mea care îmbãtrâneºte pe zidurica o amprentã a durerii – în livadãau înflorit merii, mâine „vor înnebunisalcâmii” – ºi voi aþi venit atât de fragili,atât de previzibili, au ce aþi venit sã vedeþi?vântul când trece alene prin tuburileunei orgi pãrãsite? bocetul ploii pe tabla încinsã?þipãtul pietrei crãpatã în foc?ce sã vã spun despre mine?doar cã unul dintre voi mã va vinde…

Page 18: florin dochia 33 piatra pasare duh

[14]

din când în când cineva îmi spalãbuzele de gustul terorii; atuncisunt lacrima din visul tãu în altãlacrimã ascuns; apoi vin ei, ucenicii,cei care m-au închis în temniþa luminii,cei care m-au rãstignit pe retina ceruluiînflorit; ºtiu cã v-a orbit transparenþatrupului meu ºi nu mai vedeþi livada de mãslini;curând singura prezenþã va fi absenþa mea:ºi ei se vor speria ºi se vor bãlãci îndeznãdejde; curând vor afla cã o singurã zie pentru moarte - dar celelalte pentruce sunt? vor întreba, dar nu eu suntacela care le-ar putea rãspunde;de la mine vin numai binecuvinteleºi hrana pentru zborul pãsãrilor.

Page 19: florin dochia 33 piatra pasare duh

[15]

la orizont scarabeul îmi face cu ochiul„vor veni – zice – sã te spele cu umbrãvor veni femeile despletite ºi singureadormind armele soldaþilorcãci ei te privesc ºi nu te vãdiar ele nu te privesc ºi te vãdsimþurile lor se agaþã de trupultãu transparent ca niºte mãrgelede sticlã / duc dupã ele dorinþeleînchise-n cutii de carton”

apoi piaþa se goleºte – fiecarea plecat spre tainele lui / rãmânemnoi doi sã spargem tãcerea

sufletul meu nu mai are rãbdareºi strigã: îmbracã-mã în trupultãu rãstignit ºi lumineazã-mã!

Page 20: florin dochia 33 piatra pasare duh

[16]

discret se insinueazã tãcerea; cad picãturilede sânge ºi nisipul înfloreºte; cenuºase-mbracã în culorile curcubeului;- darul meu e bucuria dureriidin tãcere am venit în amestecul cãrniiºi în tãcere mã voi întoarce, auzimglasul, rostirea din minþile noastre,buzele nu se deschid, pleoapele rãmâncoborâte; undeva se strãvede iluziarãsãritului ºi iarãºi glasul, rostirea tãcerii:- ridicã-te, cuvântule, din genunchi, scuturãde pe aripi cenuºa, ridicã-te deasupraploii neatinse de ranã ºi zâmbet!

prinþul auriu se face covor la picioarelenoastre, glasul urcã prin tãlpi ca omoarte de mac ºi de sulfinã înflorindîn grãdinã: - eu mã mulþumesc cu puþin,aºadar daþi-mi totul ºi veþi primi înzecit!darul meu e împlinirea durerii în cercuriconcentrice, un cer ca o ranã albastrã

Page 21: florin dochia 33 piatra pasare duh

[17]

aici a fost o pãdure – încã se mai vãdumbrele copacilor

pe aceastã cãrare a trecut poetulcu mersul lui greoi de vâslaº – încã i se mai vede umbra precumpe feþele firului de nisipumbra muntelui

ochiul tãu orbul pãstreazãumbrele culorilorumbrele stelelor

am plecat din cuvânt ºinumai umbra mea a rãmasca o pasãreca o respirarea pãmântului

Page 22: florin dochia 33 piatra pasare duh

[18]

sã mã spãl de umbrã în fiecaresearã – un ritual pe care l-ammoºtenit din tatã în fiu

(mama era plecatã la câmp ºisoarele o lipise de þãrânãvenea seara cu mine în cârcãde parcã nevasta lui sisifîl înlocuise când elplecase în concediu la mare)

sã mã spãl de umbrã ca ºi cumm-aº spãla de moarte ºi de tristeþeºi de singurãtate cu apacuratã a iubirii care se umbreºtepânã dimineaþa

Page 23: florin dochia 33 piatra pasare duh

[19]

niciodatã noaptea atât de adâncã n-a fostse vede doar biciul de jarcu care conduc trãsura umbreiea mã urmeazã îmbrãcând cu totulsingurãtatea pãzind-o de aºteptataluminã orbitoare ce va apãreacândva la capãtul drumului

am îmblânzit pânã ºi tãcereade aceea e veselã ºi guralivãcând noaptea atât de adâncãeste

condamnat la privire ºi nu la vedereparcurg de la un capãt la altulun sec labirint ºi ascult cuvintele îngerului:

„eu sunt oglinda ta, în mine stauminciuna ºi adevãrul îmbrãþiºaþi”ºi de glasul sãu se sparg vocaleleuna câte unafoºnetul lor umple noapteaatât de adâncã aºacum n-a fost niciodatã

Page 24: florin dochia 33 piatra pasare duh

[20]

se face luminã ºi umbra pândeºteca un copil din flori ascuns în tufiºuri

el soarbe scânteile sângelui izvorât din rãniel e de altundeva ºi de demultucenicul tâmplarului ºi nepotul pescarului

se face luminã ºi mi se deschidorbitele ca o pace a nopþii aceleiade totdeauna – stilet înþepenit în nisipul umed

închis în cuvânt – înlãnþuitcu lumina întoarsã în lãuntruo apã care mã înghiteflãmândã ºi oarbã ºi vie – tãcerea

sã nu ºtiu când

noaptea întoarce greierii sub lunã

Page 25: florin dochia 33 piatra pasare duh

[21]

urcã unghiile pe degetele lui ºi se fac ghearepe umeri pe piept urcã unghiile ca solziiacvatici pe un animal foarte alunecos

teama urcã tiptil ca amorþeala unui vaccinîn trupul lui se caþãrã ca o lianã pe scoarþaunui copac muribund ºi pe trupulplãpând al lãstarului

cine spune cã priveºte nepãsãtorrãnile din palme cã ignorãgleznele strivite cã se bucurã cândbuzele uscate sângerânde le simtestrãine de cuvinte?

aºa vi se pare vouã, muritorilor?

atunci el e deja Dincolo…

Page 26: florin dochia 33 piatra pasare duh

[22]

sfântã fi-va lancea care m-a pãtrunsºi plinã de taine

vesel fi-va soldatul strivindu-ºi o lacrimãla amintirea copiilor sãi nenãscuþi

trist marinarul care ajunge la þãrmºi pierde leagãnul valurilor

mândru pescarul târând pe nisipscheletul chitului cel maresmuls cu harponul din furtunã

singur e meºterul privind oraºuldin vârful turlei de unde-ºi va lua zborul

strâmtã fi-va nemãrginireaîn care vã las

Page 27: florin dochia 33 piatra pasare duh

[23]

iatã surâsul condamnatuluiºi ce-i râde frânghia în jurul grumazului!ochiul i s-a-ntors în întunericul protectorºi sufletul lui miroase a carneºi-i târãºte trupul pe drumurile unei lumi dispãrute

lumina zilei bâjbâie oarbãcãlãul s-a retras de multîn niºa indiferenþei

doar omul cu pãsãri pe umerimai trece la rãstimpprin rãspântii

Page 28: florin dochia 33 piatra pasare duh

[24]

m-ai acoperit cu adânculcum m-ai acoperi cu o hainã

ei i-au cuprins picioarelesãrutându-le

venise îngerul fulgerulºi le luminase minþile

ele ºedeau ºi priveau uimiteele iubeau ºi plângeau uimite

aripile nu mi-aþi ars

ºi drumul s-a umplut de copiialergând goi în faþa zorilor

Page 29: florin dochia 33 piatra pasare duh

[25]

lumea nu mai încape în cuvântuldin care a ieºit atât de grãbitãdegeaba încerci sã-i aduni rãmãºiþeleaflate în afara tiparuluis-a lãbãrþat peste toate cotloanelea umplut toate fisurilea închis toate intrãrile dinsprepustie ºi toate ieºirile

suntem în siguranþãzeul ne-a lãsat nouãîn stãpânirehaosul

Page 30: florin dochia 33 piatra pasare duh

[26]

un ochi spânzurat de lacrimãnumai atât în urmã – umbrade care-i gravidã luminacufãrul gol ce-ºi înnoieºte patinadrumul strivit de paºii mei –insul ce-ºi cautã rãdãcinatrup rãstignit pe catargdin care plecat e albatrosuldeparte de þãrmul undevalurile nesmintit se sparg

luna smulge din ape mareea

eu sunt acesta tu eºti aceea

Page 31: florin dochia 33 piatra pasare duh

[27]

inima ta mai mare decât trupul, inima careatinge cu aripa cerul, inima ta care are ochiulei, are auzul ei ºi mirosul ei, are visul ei deiubire ºi de tristeþe, în ziua aceea ca o noaptecu lunã plinã, pe care eclipsa totalã ºi veºnicão cautã, inima aceea care plânge cu sângele tãuºi peste care fâlfâie la rãstimpuri umbra pãsãriinegre, inima ta mai mare decât apa din mãrilecu sare, decât vântul dezbrãcat de culoare, decâtanii luminã pânã la steaua din oiºtea caruluimare – sângele nu o mai încape ºi scriu cu elpoemul acesta cu grijã cã inima ta e mai maredecât temniþa care o închide, care o strânge,care nu mai poate de dorul ei ºi o îmbrãþiºeazã,ah, atât de sufocant, inima atât de mare, prieteneal meu descoperit între mine ºi mineîntre tristeþea ºi bucuria mea.

Page 32: florin dochia 33 piatra pasare duh

[28]

noaptea se lasã pe pleoapã ca rouaochiul priveºte înlãuntru uimitun univers timpuriu cu stele-n explozie

fereastra spartã a întunericuluise-nchide peste inima grãbitãca o paginã albã ce ascunde o altã paginã albã(întotdeauna o paginã albã ascunde o altã paginã albã!de ce graba inimii n-ar ascunde rãbdarea minþii?)

inima mea e de pildã o paginão pildã pe paginã

inima mea aurie te scoate din rutinãrãmâne pe retinã-n ruinãinima mea sub pleoape suspinãe ochiul încrustat cu luminã

ºi de aceea, pentru tine o inventeazãcum inventeazã o rugã cum deseneazã o aripãce-ºi ia singurã zborul fãrã de trup ºi de þel.

noaptea se zbate sub pleoapã la felsingurã fãrã vis

unde eºti? unde mi-s?

Page 33: florin dochia 33 piatra pasare duh

[29]

îngropat în flori ºi-n insecteîmbrãcat în forme perfecteînvelit în cocon de polenrãstignit pe efemer ºi peren

spini circulând în arteresemnul morþii pe frunte îmi ceredin nou sã plãtesc tributmarelui somn ne(încã)început

am stat împreunã la cinãascunºii ºi cei fãrã vinãam împãrþit pâine ºi vintristeþe ºi chin ºi venin

de-acum am sã plec ºi vã lasun drum de fãcut pas cu paso strâmtã-nfloritã cãraresub soare torid, în ger ºi ninsoare

Page 34: florin dochia 33 piatra pasare duh

[30]

doamne, îmi caut casa-acasa!sufletul meu s-a despãrþit de carneochiul mi s-a despãrþit de vedereca de o stea îndepãrtatãlumina mea n-a ruptplasa deasã a nopþiiun mâine mi s-a zidit în somn

coboarã plânsul cum ceaþa în vãicoboarã plânsul în cetãþica o ploaie de broaºte ºi peºti

mierea sângelui pe tãiºuriglasul ºarpelui în tufiºuri

parcurgem din nou drumul golgoteiîn frunte cu cel ce pãzeºte cuvintelepotoleºte setea ºi aduceduhul ºi mireasa

Page 35: florin dochia 33 piatra pasare duh

[31]

sfâºiat întunericul de steaua mea(cineva mi-a trimis o stea!)sfâºiat întunericul de lampadoforitrupu-mi atârnã – pãpuºã agãþatã în sforizdrenþe de petice rupte culori

furaþi-mi trupul ºi daþi-l soarelui!se va deschide-n zori ca un irisspre a hrãni albina

furaþi-mi cearcãnul ºi ridulumpleþi cu magmã vie vidulcã astãzi noaptea de e blândãoricine poate sã mã vândã

spãlaþi-mi trupul cu unsori celestede voi plecatrimite-voi o veste-n zoritrimite-voi o stea

Page 36: florin dochia 33 piatra pasare duh

[32]

de la o vreme tot vine îngerulcu o flacãrã micã în palmese strecoarã în visºi rupe cãtuºa somnului

apoi dãruieºte cu aripãfurã cununa de spiniºi îmbracã trupul în nuferi

îºi pune masca de clovn ºidanseazã pe jar

acolo arde cineva închis în pietre…

în jurul focului stau cãlãtoriiºi povestesc despre îngerul careva aduce cândva zorii

Page 37: florin dochia 33 piatra pasare duh

[33]

de-acum mã odihnesc pe scândura scrisuluisicriu despãturit din care privescsoarele la apus

din nisipul plajei creºte muntelesub tãlpile meleîmbrãþiºat de singurãtate

pe schele sus meºterul închipuiecatedrale-mirese de zidtablouri votive în care-i chipu-idesenat cu sânge

meºterul plânge cu aripimã spalã cu ele ºi mã face duhpe scândura scrisului îmi deseneazã odihnaapoi se pierde în vãzduh

Page 38: florin dochia 33 piatra pasare duh

Constantin TRANDAFIR

«Florin Dochia intrã în categoria poeþilor „cu carte” („lettré”, cum zic franceziidespre Henri de Régnier, Francis Jammes, Jean Moréas, Verhaeren, Pierre Louys).Poetul în discuþie face diferenþa, întâi de toate, tocmai prin aceastã pasiune acunoaºterii ºi vigoare reflexivã, nu neapãrat ca un spectacol de erudiþie(dezagreabil, în definitiv, dacã se expune în poezie). […] O poezie care, de bunãseamã, se naºte din deliberare ºi elaborare, refuzând canonul, nu ºi „regulile”aproape fluide.»

Ion STRATAN

«Privesc nostalgic spre buna formã liricã în care se aflã colegul întru poezieFlorin Dochia, acum când postmodernismul pare a acoperi tot ce se poate spune ºice nu se poate spune, aproape ar face un paradox, acoperã ºi ce nu se poatespune, în sensul cã nu mai ai voie sã taci. În mijlocul postmodernismului, aºadar,iatã frumoasa caligrafie a modernismului de nobilã sorginte mallarméanã, în care unsimbol care nu se vrea absolut inedit se împleteºte cu o ºtiinþã a scriiturii de cea maibunã facturã.»

Nicolae MACOVEI

«Pentru Florin Dochia poezia nu este un mister, ci un cântec. Între limbajulmetaforic ºi realitatea, sã zicem, comunã a limbajului se descoperã ºi se consumãtotul: viaþa ºi moartea, trecutul ºi viitorul, sensul ºi nonsensul existenþei. În acelaºitimp, se simte în poezia lui Florin Dochia gustul pentru spectacol, pentru joc, fie eltragic ori carnavalesc. Cuvântul ºi subteranele sugerate de el îl împing pe poet sãdescopere, era sã spun, sã scormoneascã în cãutarea unor „potriviri” funcþionaleîndeajuns de expresive ºi solide pentru a echilibra astfel dinamismul entropic ºidiversitatea care îl streseazã ºi îl provoacã.»

Page 39: florin dochia 33 piatra pasare duh