FLORILE ÎN VIAŢA NOASTRĂ

Florile sînt una din cele mai mari bucurii ale vieţii noastre. Ne place să le cultivăm în jurul casei, să le avem în ferestre, să le ţinem în cameră, în glastre. Ele nu lipsesc nicăieri în ţară, nici din jurul caselor ţărăneşti, nici din grădinile şi apartamentele muncitorilor de la oraşe sau din parcurile publice. Ele îţi dau o mulţumire deosebită şi satisfac simţul estetic al fiecărui om. Ele te însoţesc la bucurii şi împărtăşesc cu tine durerile. Plantele în genere, dar mai ales florile din grădină, au fost şi sînt un izvor nesecat de inspiraţie pentru manifestările atît de variate ale artei populare şi ale celei culte. Nu putem intra în analiza rolului pe care îl joacă florile în poezie şi literatură, căci acesta este un subiect inepuizabil, începînd cu legendele florilor, cu acele culegeri de „Doine şi lăcrămioare" sau „Trandafiri şi viorele", pînă la operele celor mai de seamă poeţi. Trebuie să accentuăm însă cît de mare este rolul florilor în operele de artă ale poporului, născute spontan în casele ţărăneşti în contact cu natura, la aer şi în strălucirea soarelui, dintr-un irezistibil îndemn estetic de a exprima în forme şi culori frumuseţile naturii. Crestăturile în lemn la porţile curţilor din Oltenia şi la fîntîni reproduc adesea flori şi viţa de vie. Mobilele din case şi uneltele de lucru, furcile de tors, doniţele şi lingurile sînt uneori decorate cu motive vegetale, îmbrăcămintea ţăranului este mai adesea împodobită cu cusături în stil geometric, dar şi cu flori. Covoarele sînt în unele regiuni, ca în Oltenia şi pe valea Someşului, decorate în întregime cu motive de frunze şi flori. Ceramica populară încă face uz de motive vegetale, în special. În Oltenia, în Maramureş, în ţinuturile săseşti, săcuieşti şi în Moldova. Căni şi ulcioare, străchini şi talgere, vase de flori şi farfurii poartă adesea un delicat decor de flori. Să mai vorbim de picturile nemuritorilor maeştri ai penelului, Grigorescu, Luchian, Tonitza şi alţii? ISTORICUL CULTURAL AL GRĂDINILOR NOASTRE DE FLORI Grădinile de flori sînt o istorie culturală nescrisă a poporului care le cultivă. E aşa de interesantă istoria şi uneori chiar odiseea acestor flori ornamentale care alcătuiesc zestrea grădinilor de la ţară şi de la oraş, a florilor ce sînt podoaba şi bucuria tuturor! Plantele noastre de podoabă sînt o veche moştenire, la care fiecare veac, fiecare generaţie a mai adăugat ceva. GRĂDINILE ŢĂRĂNEŞTI Ele sînt unul din cele mai interesante obiecte de studii comparate, fiindcă variază mult de la o regiune la alta, atît ca bogăţie cît şi în privinţa numelui ce-l poartă florile. Sînt mai sărace grădinile la munte, în satele mici, ascunse şi ferite de calea largă a migraţiilor diferitelor popoare şi mai adăpostite de influenţele lor culturale. E mult mai îmbelşugată podoaba grădinilor la şes, în satele din apropierea centrelor urbane, în regiunile unde contactul cu alte popoare a fost mai intens. Nu putem ilustra mai bine deosebirile dintre grădinile ţărăneşti din diferite regiuni ale ţării, decît enumerînd plantele de ornament cultivate în cîteva ţinuturi reprezentative, cu numirile lor atît de felurite. Banat. La Naidăş (raionul Oraviţa, regiunea Timişoara) am consemnat, cu ocazia unei anchete, următoarele plante de podoabă: căldăruşe, cactus, ştir roşu, tămîioara, şlaierblume, iarbă-dalbă, şofran, lămîi, tămîiţă, golopăr, creată, floare-de-toamnă, cane, ochişele, ochiu-boului, vineţele sau chip-de-om (Commelina communis), lăcrămioare sau mărgăritar, gheorghină, garoafe, para-focului, ciorceluş (Dicentra spectabilis), iederă, flori galbene (Helianthus tuberosus), crin galben, zambile, vasărlilie, stînjeniţă, persăcel, rocorele, mături, crin alb, micşunele, mătăşină, izmă, leandru, regina-nopţii, busuioc, bujor, muşcat, mac, iazmin, nudli sau gheaţă, pomogram, boabe-de-turbă, trandafir-chitat, roazăbăl, ruzmărin, rută, flori galbine, pipară, urechea-babei, urechelniţa, sîmziene (Solidago canadensis), liliac, forfologi, turlipan, verbine, foifiu, viorele, măgrin-vînăt, budieni şi încă 10 specii recent introduse, fără nume. Lista lungă de flori şi numirile lor arată vechi influenţe germane şi sîrbeşti. Am enumerat 71 de plante dintr-o singură comună. Dar cîte am văzut în numeroase alte sate, înşirîndu-se în lista speciilor! Muntenia. Aici am găsit cea mai mare bogăţie de flori, prin comunele situate de-a lungul Argeşului, a Dîmboviţei, Sabarului şi Neajlovului. Iată plantele de ornament consemnate în comunele Colibaşi, Copăceni, Vlad Ţepeş, Comana, Mihai Bravu, Mitreni, Budeşti: zambile albe şi albastre, crin (Iris germanica), crin galben, ghiocei albi (Narcissus poeticus), recin, mărgăritar, muşcată roşie şi creaţă, leandru, ghiocei-de-grădină (Narcissus pseudonarcissus), smochin, cuişor, floarea-soarelui,

lămîi, garoafă, maghiran, piparoase (Lilium candidum), crizantină, talie sau dalii, cerceluş, rozet, micsandre, gheti-şoare, izmă, merişor, trandafir galben şi alb, călţunaş, moţu-curcanului, alimon, calofir, busuioc, gălbinele, canele, steluţe, cirişar, limbă, zorele, lalele, tufănică, bujor, nalbă, flori-albastre, iarbă-mare, lămîiţa, salcie (Elaeagnus), micşunele, gurarea-porcului, cartofei, guriţa-mie Iu lui sau gura-leului, facelie, muşeţel-de-grădină, schinduşi (Trigonella foenum-graecum), săpunaşi scînteioară, mac, regina-nopţii, floarea-mortului (Mahonia aquifolium), busuioc roşu, călţunaş, ghemu, căldăruşe, rozmarin, cîrciumărese, pietricică, cancicică (Impatiens balsa-mina),floarea-miresei, ciocu-berzei, begonia,mateolă(Matthiola bicornis), gladiole, băşicuţe (Symphoricarpus albus), iarbă-mare (Phalaris), lobodă roşie. Am mai văzut 15 feluri de plante fără numiri populare, în total 90 de specii. Din această regiune se aprovizionează cu flori şi florăresele din Bucureşti. Dar ar trebui să scriu pagini întregi despre bogăţia de flori a pieţelor şi a parcurilor din Bucureşti, despre aspectul pitoresc al colţurilor de străzi şi bulevarde. Magazinele de flori sînt încărcate cu cele mai moderne soiuri de flori, cu crizanteme, gladiole, garoafe, gloxinii şi ultimele creaţii de roze superbe. În anii regimului democrat-popular, în grija pentru continua înfrumuseţare a vieţii poporului, a intrat şi preocuparea pentru îmbogăţirea grădinilor, aşa fel, încît astăzi puţine oraşe din lume se pot lua la întrecere cu capitala ţării noastre! Moldova. În regiunile Iaşi, Suceava şi Galaţi am consemnat în două campanii etnobotanice (1952 şi 1953) florile din grădinile ţărăneşti. În nordul Moldovei am văzut: bună dimineaţa, nalbă de grădină, nasu-curcanului, gura-leului, măturiţă, soponele, veselia-casei (Begonia), gălbinele, ochiu-boului, parfumuraşi şi cărăfior, calapăr, dumitriţe, româniţe, nemţişor, fluturaşi şi ochiu-băietului sau ochiu-cavaIerului, gheorghine, garofiţă, ochii-băieţelului (Gaillardia;, gladiola, floarea-soarelui, crin galben, crin de toamnă, răchiţele, beţivă, stînjeni albaştri, mături, sovîrf, micşunele, nintă, flori-tomnatice, oleandru, regina-nopţii, mac, viţă sălbatică, pilargonia-roz, nalbă (Pelargonium zonale), betonii, gura-paharului sau zorele, chiparoase, cuişoare, trandafir alb, carcadel sau acadîr, trandafir-de-dulceaţă, trandafir galben, mărită-mă-mamă, flori-de-parfum, sînziene (Solidago canadensis), liliac-nemţesc, căşiuliţi, conduraşi, beţi-de-zăpadă, crîşmăreasă sau pofta-femeii. În total 54 de specii. In sudul Moldovei şi în nordul Dobrogei am notat următoarele: sălcioara, smochin, hortensia, iederă (Parthenocissus), iasomie, cuişoare, trandafir de dulceaţă, trandafir galben, maghiran sau floarea-miresii, liliac, liliac nemţesc, nalbă, bosioc roşu, gura-leului, căldăruşe sau chipigicuri, măturică, floarea-studentului sau dumitriţă, crăciuniţă, gălbinele, ochiu-boului, popuşoi (Canna indica), şofran, pufuleţi, calapăr, crizantine sau dumitriţe, româniţe sau bunghişori, lăcrămioare, catifeluţe sau guriţa-cucoanei, mustaţa-flăcăului sau steluţe, gherghină, caranfilă, floare-domnească, spicu-vieţii, floarea-soarelui sau răsărita, gulii şi cartofi dulci, floare-de-hîrtie, crin galben, crin de toamnă, zîmbiluri, copăcei, stînjenei, mături de grădină, cafeluţe, buchet-roşu, micşunele, alămîiţă sau busuiocii stupului, mintă-creaţă, izmă, chişuliţe sau podoaba-zilei, regina-nopţii, piper-negru, busuioc, bujor, bujor-de-pădure (Paeonia peregrina), mac, betunii sau petunii ori bitoane, zorele sau bună-dimineaţa şi garoafe, fasole roşie de floare, flox, buchet, iederă (Polygonum aubertii), moţu-curcanului, portolac sau gheţişoare, căpuşi, marghioale, săpunele, gheaţă sau iarbă-grasă, drăgaică, crăiţe, antajicuri sau conduraşi ori călţunaşi, urzicuţe, pansele, viorele, nemţoaice, crin albastru, lămîi, crini roşii, urzicuţe, datura, ghem, nu-mă-deranja, cerceluş, uleandru, pelargon sau sacîz şi sacîzel, muşcată, floare-creaţă, cactus, primăvară, acăţătoare sau miresică. Peste 10 specii nu au încă nume romînesc. În total sînt 102 specii. Oltenia are de asemenea grădini ţărăneşti bogate în flori. Într-o lucrare preliminară la o etnobotanică a Olteniei am adunat numirile de plante ornamentale auzite de mine, de discipolii mei şi culese din literatură. Sînt aproape la o mie. Numirile citate mai jos au fost culese în timpul unei campanii de cîteva luni de zile din satele Mehedinţilor, regiunea Craiova. Păstrez şi acum amintirea surprizei şi încîntării mele de atunci, văzînd belşugul de flori cultivate în case şi în grădini. Cele mai multe numiri provin din Slivileşti, Turceni, Valea lui Cîine, Novaci, Polovraci, Balateşti, Aninoasa, Murgeşti; lista lor este următoarea: floarea-pîinii, pufuleti, sabur şi sanabur, nălbi, moţu-curcanului, gura-leului, căldăruşi, rozmalin (!), măturice sau peliniţă, ciucuri sau mocofană, bucuria-casei, ceară-roşie sau mireasă, părăluţe, crăciuniţă sau ianuarie, gălbinuşi sau nocoţele, ochiu-boului sau flori-rotate, cană, şofran, busuioc sau creasta-cocoşului, micşunele, tămîioasă, calapăr sau calomfir, tufănici sau crizantine, românite sau mostrătăl, urzicuţe, gheţişoară sau scînteioară, dosnica, mărgăritari, răcorele, albiniţ-ă sau coconită, steluţă, gherghină sau dalii, garoafe sau cuişoare, sălcioara, boabe-de-venin (Euphorbia lathyris), floarea-miresei, smochin, cerceluşi, priboi, gladiole, iederă, floarea-soarelui, gheorghine galbene, siminoc, crin galben, liliac de grădină, crin de toamnă, ortensie, cangei sau dragă-Mărioară, oman, stînjenei, mătrui, indruşiaim, crin alb, cafea, schinteioară, măgheran, micşunele (Matthiola incana), mătăcină, izmă-creaţă, iarbă-neagră sau mentă, leandru, regina-nopţii, uncheşel, piper, busuioc, coada-pisicii (Cereus flagelliformis), bujor alb şi roşu, mac sau moaci, muşcată, floare-de-vin, muşcată-creaţă, puturoasă, betonii sau parfum, panglicuţă, răcorele sau zorele, fasui cu teacă

lată, lămîiţa, fluxe, broască, amor, chiparoase, moţu-curcanului, oglicele, rubin, rozetă, cuişor sau liliac galben, turb, carnaval, trandafir alb, trandafir, trandafir-de-luni, trandafir galben, trandafiri-tăfălogi, gherghină galbenă, jaleş, săpunele sau berbeci, gheţişoare, firfirică sau flori-de-gheaţă, sînziene de grădină, liliac, budiene, cetină, sfunduc, lupidragi sau călţunaşi, lalea, cînepioară sau verbine, panseluţe, viorele, halînguţă sau atîrnătoare, cîrciumărese sau cătănuţe. Mai sînt vreo 10 specii care nu au numiri populare. În total am văzut 123 de specii ornamentale. Transilvania. În această provincie sînt deosebit de numeroase plantele cultivate pentru podoabă, atît la populaţia romînă cît şi la minorităţile naţionale. Pe lîngă vechea moştenire daco-romană, bizantină, slavă şi turcă, grădinile ţărăneşti au primit multe elemente de la coloniştii saşi şi din alte părţi. Din nenumăratele grădini cercetate în comunele româneşti, săseşti şi maghiare, care cuprind peste 200 de specii ornamentale, vom da aici lista din două regiuni mai conservatoare a tezaurului de flori şi a numirilor populare: Munţii Apuseni şi Ţara Oaşului. Munţii Apuseni. Dăm lista florilor şi plantelor de leac găsite în grădinile de la Scărişoara, Cîmpeni şi Vidra, regiunea Cluj, raionul Turda: iarba-mîţii, crin, stînjeni, ţîpruş, bujor, cercei, zmeuriţă, pinteni, creaţă, scînteiuţa, vetrice, gheorghine, schintei, ruşiori, trandafir, iarbă-scumpă, mac, ignele, banat, bosioc, macitină, carpăn (calapăr), fonchiu, tătăişi, lemnu-domnului, plituţe, rujmalin, muşcată de oală, măgheran, măzăruică, nalbă, vioaie, cănţălarie (Calceolaria), fucsie, cinci-cote, boglar, floarea-soarelui, iazmin, scrinte (Syringa) şi vie sălbatică. Nu au încă nume românesc patru flori introduse de curînd. Numărul total al plantelor ornamentale se ridică la vreo 44 de specii. Ţara Oaşului. Aşa se numeşte în graiul poporului raionul Oaş din regiunea Baia Mare, un ţinut altădată foarte sărac şi izolat, compus din 16 comune. Iată plantele de podoabă din aceste sate: gura-leului, căldare, lemnuş, mîndră, floare (Calendula officinalis), tătăişi (Callistephus chinensis), mneriori (Centaurea cyanus), călupăr, lămîi, cheiţa-raiului, cupe, gheorghină roşie şi mieruie, garoafe, clopoţei, cerceluşi, briboi, pupi sau scînteiuţe sau bumbuşcuţe (Gom-phrema globosa), iederă, ruji sau ruja-soarelui, picioci-curate, flori-de-paie, tulipan galben, păpucichi, cocoara-muierii sau tulipan (Iris germanica), mături, lilion alb, lilion galben, măieran, fiolă (Matthiola incana), camfor (Mentha piperita), regina-nopţii, bosîioc, rujăbujă, mac, betonie, iarbă-grasă, zorele sau clopoţei, bîrsacan, nasu-curcanului, portulachie, rezedă, ricin, flori-de-rug (Rosa centifolia), trandafir, rozmalin, leordini sau ruji-galbini (Rudbeckia laciniata), mălin, butduci sau flori-galbine, flori-tărcăcioare, verbine, barbînoc, domnişoare. Din aceste 53 de specii de flori, 15 sînt cultivate numai în parcul de la Bicsad şi în alte cîteva grădini, fiind introduse recent. ANALIZA ISTORICĂ A GRĂDINILOR ŢĂRĂNEŞTI Să încercăm să facem o analiză, din punct de vedere istoric, a diferitelor neamuri de flori pe care le întîlnim cu atîtea numiri, şi care altădată purtau un singur nume în tot cuprinsul patriei. Putem deosebi mai multe categorii de flori în privinţa originii lor şi a vechimii la noi. a) Prima categorie mare este aceea a florilor „moderne", recent apărute la noi, introduse în Europa numai de cîteva decenii, cel mult de un secol — două, din alte continente bogate în flori, cum sînt America de Nord şi cea de miazăzi, sau Extremul Orient, vestit pentru varietatea mare de flori. Elemente noi şi neîncetăţenite încă la noi sînt: rodia, lămîiul, agave, cactus, garoafa, pejma, dulcea verbină şi suava levănţică; le găseşti ici-colo, ca împrumut recent. Mai largă răspîndire au rujile de toamnă, frumoasa crizantemă, cadoul japonez. Floarea numită cuişoare sau ceara de albine (Asclepias siriaca) este o buruiană comună din Statele Unite. La noi e apreciată mult de stupari. Foarte repede s-a răspîndit în ultimii 30 de ani cultura gheorghinelor sau rujilor galbene (Rudbeckia laciniata), mari, nemirositoare, venite abia de un veac de peste ocean. În zilele noastre e în plină expansiune Cosmos bipinnatus (fluturaşii) de aceeaşi origine transoceanică. Tot nouă e şi iasomia, numită impropriu jasmin, cu mirosul îmbătător, dulceag, ce-l exală florile ei albe. Şi aceasta e adusă abia de un veac din Orient. Recentă este şi floarea-soarelui, aşa de răspîndită acum, adusă din America de Nord, unde este mult mai mică; te împiedici de ea la fiecare pas. b) Mai veche este zestrea primită de la turci, începînd din veacul al XVI-lea. Acest popor de stepă a crescut în mijlocul lalelelor şi a zambilelor din cîmpurile înierbate ale Asiei Mici. De la ei au intrat în horticultura toate liliaceele, care au revoluţionat arta grădinărească din Apus. Multe s-au încetăţenit şi în grădiniţele ţărăneşti. Nalba de grădină, cu florile mari, roze, galbene ori albe, ţine tot de grupa florilor din Orient. Turcilor li se datorează şi introducerea la noi a cărujelelor, numite şi crăiţe ori vîzdoage, venite din America, dar răspîndite prin turci şi slavi. c) Mai vechi decît aceste daruri sînt acelea ce-au venit în evul mediu şi mai tîrziu din vestul

Europei, prin curţile domneşti sau direct prin neamurile ce s-au stabilit la noi. Saşii, ungurii şi şvabii au mijlocit desigur introducerea în preajma caselor a multor flori, generalizate acum la sate. Aşa este chiar muşcata, originară din sudul Africii, dar venită pe calea împrumutului din ţările din Apus. Aşa sînt pintenaşii (Tropaeolum) numiţi şi butucaşi sau nemţoicir de origine americană, veniţi tot prin nemţi; saşii au răspîndit pe Semper-vivum (urechelniţa, prescurăriţă) cultivată pe şuri şi case cu credinţa neîntemeiată că cei ce o cultivă sînt scutiţi de trăsnet. Din categoria aceasta mai fac parte rezeda, roiba, mixandrele şi garoafa. d) în afara florilor enumerate mai înainte în cele trei categorii, în grădinile ţărăneşti rămîne totuşi un număr mare de flori ornamentale cu largă răspîndire, cu numiri adesea latineşti ori greceşti, care sînt desigur cea mai veche moştenire botanică. Aşa este trandafirul (cu nume ce vine de la cuvîntul neogrecesc tri-antafillon = treizeci de foiţe) cultivat din vechime de coloniştii romani, întemeietori ai unei noi civilizaţii pe plaiurile noastre, după înfrîngerea lui Decebal. Crinul, superba floare albă, este tot o plantă de origine sudică. E veche în cultura noastră. Busuiocul frumos mirositor, nelipsita floare a ţărănoii, cu puternicul lui parfum, e moştenit tot de la greco-romani. De origine romană este şi rozmarinul numit la noi şi rujmalin. Mintă sau izmă, cu frunze creţe ori drepte, a fost buruiană medicinală odinioară. Astăzi se păstrează mai mult ca podoabă prin grădinile ţărăneşti mai vechi. Jalea sau Salvia este de asemenea o plantă Mediteraneană. Ea a fost adusă de romani ca plantă de leac, dar cu timpul a devenit plantă ornamentală. Măgheranul (Majorana vechilor romani) a fost şi el o plantă medicinală, dar şi-a pierdut pe urmă rostul acesta, rămînînd cu cel culinar şi, rar, ornamental. Melisa este tot sudică; aceasta, împreună cu cimbrul sînt folosite mai mult cu rosturi aromante decît ca podoabă. Calapărul, filiminele sau rujile poartă numiri vechi slave, deşi e sigur istoriceşte că aceste flori nelipsite din grădinile tuturor satelor noastre au fost cultivate de strămoşii noştri romani, atît la ei cît şi în noua lor provincie: Dacia. Aceste 11 flori de podoabă, cultivate mai mult pentru miros şi în scopuri medicale, decît pentru culoarea florilor, sînt cele mai răspîndite în grădinile de la noi, adevăratele flori naţionale, moştenire rămasă de la romani. Unele se vor fi pierdut în vremuri de bejenie, fiind reintroduse în timpuri mai noi. Bănuiesc că unele din ele, aduse de geţi şi daci pe aceste plaiuri din meleagurile calde ale Sudului, sînt mai vechi la noi decît domnia imperiului roman. Calapărul, mătăcina, izmă, cimbrul au fost văzute la vechii daci de marele părinte al botanicii, Dioscoride, medic de legiuni romane. El a păstrat şi numele lor dace, destul de asemănătoare cu cele de astăzi. Dar n-am isprăvit încă trecerea în revistă a gingaşelor flori ce împodobesc grădina ţăranului romîn. e) înşir acum la urmă frumoasele fiice sălbatice ale florei romîne, care au intrat de-a dreptul în sanctuarul grădiniţei, de afară de la cîmp, din codru şi nu au fost aduse din alte ţări. Mătrăguna, doamnă-mare ca şi iarba-mare (Inula helenium) se folosesc mai mult ca plante medicinale. Melinul sau liliacul, numit şi iorgovan, scumpie, arbust de podoabă ce creşte sălbatic în Arad, Banat, Oltenia pînă în Dobrogea, a fost adoptat de toate grădinile.

Spînzul şi saschiul, lăcrimioarele şi albăstreaua au fost introduseşi ele din pădure şi de la cîmp în mijlocul florilor de origine străină, împreună cu cele 25 de tovarăşe de acelaşi fel. Cît e de caracteristic în această privinţă splendidul bujor (Paeonia romanica), sălbatic pe la noi şi poftit de oamenii iubitori de flori în grădiniţe. Tot dintre florile sălbatice s-a desprins şi mîndrul nostru priboi (Geranium macrorrhizum) cu flori şi frunze de un miros suav, ca de lămîie. Strămoşii noştri desigur l-au luat de prin pădurile Craiovei şi Cernei, unde creşte din belşug. Iată cîte seminţii şi cîte feluri de flori s-au adunat de veacuri prin grădiniţa noastră, sporind din neam în neam frumuseţea, bogăţia ei! Ca încheiere voi arăta cît este de importantă contribuţia grădinilor noastre la îmbogăţirea grădinilor din alte ţări. Nu mă gîndesc aici la excelentele soiuri de pomi fructiferi descoperiţi, cultivaţi şi dăruiţi pe urmă civilizaţiei universale, cum sînt merele pătule şi poinice din Ardeal, merele domneşti din Muntenia. Romînii au descoperit şi plante de podoabă curată, cu miresme ce îmbată simţurile şi cu flori ce înfrumuseţează viaţa, pe care le-au cultivat şi hărăzit ca nobil dar întregii omeniri: aşa este chiar

liliacul trecut în zestrea horticolă universală, tot astfel e melinul moţilor, un prea frumos liliac găsit în stare sălbatică pe valea Someşului şi Arieşului, cultivat şi în grădini săteşti, numit apoi în horticultura liliac romînesc (Syringa josikaea). Cu florile-i liliachii-palide, ce înfloresc tîrziu, prin iunie, e o bijuterie scumpă a prietenilor florilor de pretutindeni. Şi nu mă înşel desigur căutînd originea priboiului din grădinile altor popoare, tot în grădinile sătenilor romîni, care este primul leagăn al acestei plante. Acest capitol din povestea grădiniţei reprezintă o pagină frumoasă în contribuţia noastră la progresul cultural al omenirii. Să ne mîndrim cu aceasta. ENUMERAREA FLORILOR DIN GRĂDINILE NOASTRE Cartea „Florile din grădina mea" nu este un manual de horticultura, cu sfaturi grădinăreşti, cum să cultivăm florile noastre din ferestre, din apartamente, din grădinile ţărăneşti şi cele ale muncitorilor de la oraşe. Ea nu ţine locul unui catalog de flori de la vreo pepinieră, cu enumerarea tuturor soiurilor şi noutăţilor horticole, cu descrierea noilor croaţii. „Florile din grădina mea" este o călăuză în lumea florilor cultivate mai des în ţara noastră, prin grădinile şi casele oamenilor muncii, dornici să afle cît mai multe despre florile cultivate de ei cu atîta dragoste, trudă şi răbdare. Mult m-am gîndit în ce ordine să spun povestea aceasta a florilor. Mai simplu şi mai sigur este să le enumăr în ordine alfabetică, după numele lor botanic ştiinţific, iar numirile romîneşti, populare sau cărturăreşti, să le înşir tot alfabetic, într-un index care trimite la planta respectivă indicată printr-un număr curent. Figurile vor ajuta să recunoaştem o seamă de flori din ce le mai comune. Iată care sînt florile cultivate mai adesea în „grădina mea" şi care este pe scurt istoria lor culturală.

1. Abutilon theophrasti Medik. — Prlstolnic Fam. Malvaceae. Alte numiri: Floarea-pîinii, teişor, bună-dimineaţa. Cultivată ici-colo prin grădiniţe la sate. Patria de origine este regiunea Mediteranei şi Asia Mică. La noi este subspontană uneori, ca reminiscenţă a culturii ei altădată mult mai răspîndită decît azi. Fructul se pune pe azime la nunţi şi urma se coace ca un sigil. 2. Aconitum stoerkeanum Rchb. — Omag-de-grădina Fam. Ranunculaceae. Alte numiri: Cocoşei, fasolică, papucaşi, păpucei, trei-cumnate-supărate. Cultivată în grădinile minerilor şi ţăranilor din nordul ţării. Originară din Alpi. Plantă perenă cu frumoase flori albastre. E şi medicinală, dar şi otrăvitoare. Are mai multe rude asemănătoare, cu o petală superioară ca o căciulă sau ca păpuceii. 3. Adiantum capillus-generis L. — Părul-Vinerii Fam. Polypodiaceae. Alte numiri: Buricul-Vinerii, părul-fetei. Ferigă din regiunea mediteraneană, se vinde în farmacii. Se cultivă rar în apartamente, la oraşe. Întrebuinţată de săteni în Oltenia ca medicament. Perenă. 4. Agapanthus umbellatus L'Herit. —Crin albastru Fam. Liliaceae. Alte numiri: Crinul-african. Orăşenii îl cultivă în ghivece pentru florile mari albastre ridicate de o tijă puternică. Perenă. 5. Ageratum houstonianum Mill. (4. mexicanum Sweet) — Pufuleţi Fam. Compositae. Are flori mărunte, albastre-deschise, reunite în bucheţele. Cultivat sporadic prin grădini, adesea fără nume. Originar din Mexic, introdus la 1823 în Europa, răspîndit la noi de aproximativ 80 de ani, mai ales prin parcuri. Pentru grădinile rustice se consideră o plantă recentă. Se cultivă în grădini şi parcuri. Anuală. (P1.19.C şi pl. 18.d.) 6. Aloe ferox Mill. şi alte două specii — Sabur Fam. Liliaceae. Alte numiri: Sanabur, doctor, aloe. Plantă originară din Africa de nord, cultivată în regiuni calde pentru sucul solid extras din frunzele cărnoase, dinţate; se vinde în farmacii, ca: sanabur, sabur. Saburul plămădit în rachiu cu alte plante se foloseşte ca medicament popular contra icterului. Se cultivă în apartamente de amatorii de plante suculente (grase). Perenă. (Aloe sp. P1.15.e.) 7. Althaea officinalis L. — Nalbă-mare

Fam. Malvaceae. Alte numiri: Naiba albă, nalbă bună, nalbă de cîmp, nalbă de lună, nalbă de pădure. Este o buruiană înaltă, care creşte prin zăvoaie. Are flori palid-roşiatice. Se cultivă uneori şi prin grădini rustice. Oamenii de la sate o întrebuinţează ca medicament. Este o importantă plantă medicinală. (Fig. 1.) 8. Althaea roşea (L) Lav. — Nalbă de grădina Fam. Malvaceae. Alte numiri: Nălbi, nalbă, cîine, nalbă-mare de grădină, nalbă roşie, rujă, rujalină, trandafir-cu-pai, nalbă-înaltă, ruji-de-pe-tuleu, ruji-de-botă. Foarte mult cultivată prin grădini. Originară din Asia Mică, intrată prin Apus în grădinile europene. La noi recentă. Plantă ornamentală cu flori mari de diverse culori: albe, galbene, roşii şi aproape negre. Durează 3—4 ani. (Fig. 2 şi Pl. 23.e.) 9. Amaranihus caudatus L. — Moţul-curcanului Fam. Amaranthaceae. Alte numiri: Bojor, bujor, busuioc roşu,mucul-curcanului, nasul-curcanului, ştir, ştir romînesc, ştir roşu, ştirul-codat, trompa-elefantului. Cultivată frecvent pentru podoaba grădinilor ţărăneşti, are inflorescenţe roşii atîrnătoare. Este originară din Orient, la noi a fost introdusă recent. Plantă anuală. 10. Amaranthus cruentus L. — Busuioc roşu Fam. Amaranthaceae. Alte numiri: Bujor, ştir, amarant-încruntat, coada-vulpii-purpurii, mucul-curcanului, ştirul-purpuriu. Cultivată rar în grădiniţe în nordul ţării, frecventă în sud. Originară din Orient. La noi recentă. Plantă de podoabă, anuală. 11. Antirrhinum majus L. — Gura-leului Fam. Scrophulariaceae. Alte numiri: Căscate, gură-dragă, gura-mie-lului, gura-morunului, gura-ursului, guriţă, guriţa-mielului, guriţa-leului, leoaie-mare, leoaie. Are nenumărate varietăţi cu flori galbene, roşii-tărcate care se deschid ca o gură, dacă le apăsam lateral. Cultivată frecvent pentru ornament prin grădini, la oraşe. Originară din regiunea Mării Mediterane, a devenit plantă ornamentală încă din evul mediu. La noi a fost adusă mai recent. Anuală sau bianuală. (Pl. ll.b.) 12. Aquilegia vulgaris L. — Căldăruşă Fam. Ranunculaceae. Alte numiri: Cănăcei, candelute, căldăruşe, căldăruşi, cinci-coade, cinci-clopoţei, clopoţei, clopoţei-cornuţi, cornuţi, floarea-clopotului, toporaşi, toporaşi de grădină, ţurţălăi, focuşor, căldare, ciocănaşi, cupe şi altele. Cultivată sporadic prin grădini. Creşte şi spontan la munte. S-a introdus în grădinile Europei în evul mediu, în grădinile rustice mai recent. Perenă. (Fig. 3). 13. Ara bis alpina L.—Gîscâriţâ Fam. Crucifere. Alte numiri: Gîscăriţă alpină. Se cultivă mai mult la oraşe, prin parcuri, pentru florile albe timpurii. Originară din Alpi. Vivace, 14. Araucaria excelsa L. — Araucaria Fam. Coniferae. Alte numiri: Brad de apartament. Se cultivă în apartamente la oraş. Originară din insulele Norfolk. Introdusă recent. Arboraş de apartament cu frunze mărunte. 15. Artemisia abrotanum L. — Lemnul-domnului Fam. Compositae. Alte numiri: Rozmalin, alimană, alimon, focşor, rozmarin, lămîiţa, lemn-domnesc, lemn-dulce, lemnuş, lemnuş-verde. Are frunze puternic mirositoare, împărţite în aripioare foarte subţiri. Cultivată foarte rar în Oltenia şi Muntenia, foarte mult în Ardeal, prin grădini ţărăneşti şi cimitire. Veche plantă medicinală, originară din ţinuturi mediteraneene. La noi, introdusă de sute de ani. Acum e pe cale de dispariţie, împreună cu obiceiurile legate de ea. Perenă. (Fig. 4). 16. Artemisia absinthium L. — Pelin Fam. Compositae. Alte numiri: Pelin alb, iarba-fecioarelor, peline, pelin adevărat, pelin amar, pelin bun, pelin de grădină, peliniţă, pelin de cel mare, pelin verde, pelinaş. Buruiană de rîpi, şanţuri şi stepe. Se cultivă numai sporadic. Este o plantă utilizată la

pregătirea vinului (pelin amar); de asemenea, în medicina populară şi oficială. Perenă. (Fig. 5.) 17. Artemisia annua L. — Peliniţă Fam. Compositae. Alte numiri: Buruiană de ţară, coada-raiului, măturice, dragun, lemnul-domnului, lobojană, mătelută, mătura-beciului, mătura-împăratului, mătura-raiului, mătură-turcească, măturică-mirositoare, măturişcă, măturiţă, năfurică, năzdrăvan, pelin anual, smirnă, tămîioara, tămîiţă, vetricică. Se cultivă, dar creşte şi spontan prin curţi şi grădini, la ţară. Originară din Orient, răspîndită recent la noi. Se folosesc oblojeli cu mături de pelin contra reumatismului. Anuală. 18. Asarum europaeum L. — Popîlnic Fam. Aristolochiaceae. Alte numiri: Chipăruş, dafin mic, ficăţea, cbiperul-îupului, lingura-popii, pipăruş, piperul-lupului, pochipnic, po-chivnic, tulipin, urechea-hîrţului (şoarecelui). Euruieniţă comună prin păduri de deal. Are frunze de forma rinichilor, se cultivă uneori la oraşe, înfloreşte timpuriu cu flori vişinii-bordo, ascunse. Este amintit şi în poezia populară: popîlnic. Plantă medicinală. Perenă.

19. Asclepias syriaca L.—Ceara-albinei Fam. Asclepiadaceae. Alte numiri: Ciucuri, cătuşnic, ceară, călugăriţă, cuişoare, mocofană, vatocinie, ciucurel. Cultivată sporadic. Uneori se găseşte şi în stare sălbatică. Originară din America de Nord, introdusă recent în Europa centrală. Plantă de ornament, bogată în miere, cu flori ca ceara. Încercată şi pentru cauciucul ce s-ar putea extrage din latexul său. Perenă.

20. Asparagus plumosus Bak. — Asparagus plumosus Fam. Liliaceae. Din Africa de sud a venit în Europa de un secol, iar recent a fost introdusă şi la noi ca plantă delicată de apartament. Perenă. 21. Asparagus sprengeri Rgl. — Asparagus Fam. Liliaceae. Alte numiri: Asparag, brad. Originară din Africa de sud, această plantă de apartament s-a introdus mai recent în Europa, iar la noi, în oraşe, de curînd. Perenă. Frunzele (propriu-zis ramuri de forma frunzelor aciculare) sînt mai groase ca la specia precedentă. (Pl. 22 a). 22. Aspidistra elatior Blume. — Aspidistra Fam. Liliaceae. Alte numiri: Aron, aspidistra cu foile înguste, floare-de-stuh, pana-cocoşului, porumb.

Plantă de apartament originară din Japonia, cultivată pentru frunzele mari ca nişte limbi ascuţite, de 20—40 cm lungime, rezistente. Florile apar pe rizom, ascunse. Perenă. 22 a. Aster alpinus L. — Ochiul-boului Fam. Compositae. Alte numiri: Rujnici de munte, steluţă, steiţă alpină, steluţa alpină. Se cultivă rar la oraşe, pe grupe de stîncării. Originară din Alpi, Pirinei şi Carpaţi. Cu flori albe, albastre-pal, galbene şi purpurii, produse în horticultura, unde s-a introdus de un secol. Perenă. 23. Aster salignus Willd. şi alte specii nord-americane — Flori-de-toamnă Fam. Compositae. Alte numiri: Ungurenci, floarea-studentului, vinete, sălcioara, soponele, vineţele. Cultivată sporadic. Introdusă recent şi la ţară. Plantă de ornament, se leagă în buchete frumoase albastre. Asemănător e A. novae-angliae L. -(P1.9.d.) 24. Atriplex hortensis L. — Lobodă Fam. Chenopodiaceae. Alte numiri: Lobodă albă de grădină, lobode roşii boiereşti, lobode roşii de vărzare, ştir alb, talpa-gîştei. Cultivată frecvent în scopuri alimentare, uneori ca podoabă; adesea subspontană. Originară din sudul Europei, în lumea antică şi mai tîrziu se cultiva mai mult decît se cultivă astăzi spanacul. Se pomeneşte în poezii populare (lobodă). Cunoscută în zicala: Foaie verde lobodă, gura lumii-i slobodă. Anuală. 25. Atropa belladonna L.— Mătrăgună Fam. Solanaceae. Alte numiri: Floarea-codrului, beladonă, cinstită, cireaşa-lupului, cucoană-frumoasă, doamna-codrului, doamnă-mare, iarba-codrului, împărăteasa-buruienilor, mătrăgiune, mădrăgună-doamnă-mare, mătrăgună-iarbă-bună, nădrăgulă. Creşte prin tăieturi de păduri, la munte. Bună de leac. Se cultivă uneori prin grădini ţărăneşti. Introdusă din bătrîni. Perenă. (Fig.6).

26. Begonia rex L. Pz. — Begonia rex Fam. Begoniceae. Cultivată în apartamente pentru frunzele mari, cu desene multicolore. Originară din India. Introdusă recent şi la noi, în nenumărate variante. Perenă. (P1.25.b). 26 b. Begonia tuberhybrida (Pl. 25 a) 27. Begonia sanguinea şi alte specii — Begonia Fam. Begoniaceae. Alte numiri: Bucuria-casei, gheaţă, gheţişoare, veselia-casei. Cultivată rar în ghivece ca plantă de ornament, ca şi Begonia metallica şi Begonia ricinifolia. Originară din Brazilia, introdusă recent şi la noi, sporadică. Perenă. 28. Begonia semperflorens Link et Otto.— Begonie mică Fam. Begoniceae. Alte numiri: Ceară roşie, begonie, crăciuniţă, curechi, lămîiţa, dumitriţă, gheaţă, gheţar,mireasă,gheţişoare, îngheţată, ţigancă, velişoară, vădană. Cultivată în ghivece, prin ferestre, unde înfloreşte anual, şi mai des prin parcuri. Originară din Brazilia, introdusă recent la noi prin grădini. Plantă de ornament, cu flori de un roz delicat. (P1.9.c). 29. Bellis perennis L. — Bănuţi Fam. Compositae. Alte numiri: Părăluţe, bănuţei, bănuţele, boglari, bumbicei, bumbuşcuţe, bumbuşte, butculiţe, floare-frumoasă, floarea-paştelui, floricele-frumoase, fruşiţă, mărgărită, năsturei, păscute, schinteiuţe. Floricică de pajişti. Se cultivă recent, pentru podoaba grădinilor, varietăţi involte aduse din Apus. În grădinile ţărăneşti le întîlnim foarte rar. Perenă. (Fig. 7). 30. Bergenia crassifolia (L.) Engl. — Bergenia Fam. Saxifragaceae. Alte numiri: Saxifraga, badan, carnaval, crăciuniţă, viorea albă, fragă, ianuarie. Cultivată rar în ghivece, iernează acoperită şi prin grădini. Originară din Asia centrală, introdusă recent în Europa şi nu de mult în parcuri la noi, de aici în ghivece. Înfloreşte prin ianuarie-februarie, cu flori roşiatice. Perenă.

31. Buxus sempervirens L. — Cimişir Fam. Buxaceae. Alte numiri:Merişor, bărgui,bănuleţ, bănuţi, buccel, cimişier, cimişir-vulgar, cimişirul-pururea-verde, merişor-turcesc, şimşir. Arbust veşnic verde, cultivat şi la noi în timpuri recente, originar din vestul şi sud-estul submediteran al Europei. Unii oameni din Oltenia îl întrebuinţează ca medicament. Otrăvitor. (P1.13.c). 32. Calceolaria corymbosa R.P. şi C. hybrida— Calceolaria Fam. Scrophulariaceae. Cultivată mai nou în ghivece şi răspîndită prin parcuri, pentru florile mari de forma unui pantof, cu pete purpurii. Originară din Chili. Introdusă la noi de vreun secol. Perenă. Grădinarii mai cultivă şi alte specii. 33. Calendula officianalis L. — Fi li mi ne Fam. Compositae. Alte numiri: Năcoţele, coconite, gălbinuşi, gălbenuş, gălbinei, flori-galbene, boance, calcea, căldăruşe, calendula călinică, cilimină, ciulumnini, crăiţe, fetişcă, filimică, floare-de-tigru, flori-oşeneşti, hilimică, ochişele, ochi-galbini, roşioară, roşulită, ruşnică, silumini, tătăişi, vîzdoage. Cultivată în grădini la ţară şi oraşe, adesea şi prin parcuri pentru florile galbene sau portocalii, mirositoare. Originară din regiunea Mediteranei, probabil numai în evul mediu a fost luată în cultură. La noi e veche prin grădinile ţărăneşti. Este o plantă ornamentală, iar în trecut era socotită ca plantă medicinală, anuală. (Fig. 8. şi Pl. 4.e). 34. Calystegia pubescens Lindl. (Convolvulus japonirus)—Volbură pufoasă Fam. Convolvulaceae. Alte numiri: Volbură, răcorele, calistegia pufoasă. Originară din Japonia. Introdusă recent în Europa. La noi se întîlneşte foarte sporadic. Perenă. 35. Calla aethiopica (Zantedeschia ae.)— Cala Fam. Araceae. Alte numiri: Richardia. Se cultivă destul de rar, în apartamente şi în sere temperate iarna, iar vara în grădină. Din florării se cumpără florile tăiate, avînd o spată albă mare. Originară din Africa. Introdusă recent în horticultura. Perenă. (Pl. 22. b). 36. Callistephus ckinensis Nees — Ruji de toamnă Fam. Compositae. Alte numiri: Ochiul-boului, flori-rotate, roate, flori-boiereşti, aster, bulgărele, flori-armeneşti, flori-bulgăreşti, flori-domneşti, garofiţe, palaneţe, pene de toamnă, rotogoale, tătăişi.

Cultivată frecvent prin grădini, la sate şi oraşe, ca plantă nepretenţioasă, cu inflorescenţe multicolore, mai mult albe şi liliachii, mari. Originară din China, introdusă în Europa după 1750. Recentă în grădinile ţărăneşti de la noi. Anuală. (Pl.10.c — P1.26.a). 37. Cameliia japonica L. — Camelia Fam. Camelliaceae (Theaceae). Cultivată rar ca plantă de seră la oraşe. Arbust originar din Japonia. S-a adus în Europa pe la începutul secolului al XVII-lea, de către călugărul Camellus. Este una din cele mai frumoase plante de seră temperată şi rece. În China centrală şi în alte părţi cu clima mai dulce, acest arbust stă iarna afară şi constituie la începutul primăverii o podoabă a grădinilor.

38. Campanula medium L.— Clopoţei de grădină Fam. Campanulaceae. Alte numiri: Clopoţei, clocoţei. Are flori mari, albe, albastre şi roşiatice. Cultivată rar la oraşe. Originară din Europa de sud, introdusă recent la noi. Bianuală. 39. Campsis radicans (L) Secm. (Tecoma radicans Juss.)—Tecoma Fam. Bignoniaceae. Alte numiri: Viţa-cu-trompete. Cultivată foarte rar, fără nume. Originară din America de Nord, introdusă în Europa tîrziu, iar la noi cultivată în jurul vilelor. E o liana frumoasă, cu flori roşii întunecate, de forma unei trompete. (P1.5.a). 40. Canna indica L. — Cane Fam. Cannaceae. Alte numiri: Trestie-indiană, cana, belşiţă, canaida, canaindia, limba-boului, popuşoi. Cultivată extrem de rar de particulari, dar foarte mult prin parcuri. Originară din America tropicală, introdusă în Europa în secolul al XVI-lea; cultivată de mult prin oraşe, la sate pătrunde numai recent în grădini. Avem aproape 200 de varietăţi, cu flori mari, viu colorate. (Pl. 17 e). 41 Carthamus tinctorius L. — Şofrănaş Fam. Compositae. Alte numiri: Şofran, cârlan, crăpuşnic, şofrănel. Cultivat sporadic, originar dinEgipt; era la început plantă medicinală, acum înlocuieşte şofranul pentru colorarea cozonacilor şi a ciorbelor. Anuală. 42. Celosia cristata L. — Creasta-cocoşului Fam. Amarantaceae. Alte numiri: Busuioc roşu, talpa-gîştei, busuioc, celosie, floarea-perversităţii, oţetar, serped, ştir-cu-creastă. Cultivată ici-colo pentru podoabă, prin grădini. Originară din India de răsărit, introdusă recent în grădinile locale. Inflorescenţa roşie-liliachie este turtită (fasciată) ca o creastă de cocoş. Anuală. (Pl.23 c). 43. Centaurea cyanus L. — Vineţele Fam. Compositae. Alte numiri: Măturică, albăstrea, buruiană-mnerie, centauree-vînătă, corobatică, dioc, floare-vînătă, floarea-grîului ghioc, sglăvoc, slăvoc, vineţică. Buruiană de semănături cu flori albastre ca cerul, introdusă în timpuri preistorice din răsărit, o dată cu cerealele, astăzi se cultivă ca soiuri ameliorate, prin grădini la oraşe. Anuală. (Fig. 9). 44. Centaurea moschata Willd. (Amberboa moschata D.C.)— Pejmă Fam. Compositae. Alte numiri: Bumbi, cănăfiori, corobatică-muşcată, vineţica-parfumată, didinele, pufuleţi, peşmă, scăişori. Cultivată sporadic pentru mirosul plăcut, penetrant, de mosc. Originară din Orient, cunoscută de 160 de ani şi la noi. Anuală, Se cultivă şi alte specii. (P1.2.d.) 45. Cerastium biebersteinii D.C. — Cornuţ-de-grădină Fam. Caryophyllaceae. Alte numiri: Cornuţul-de-Caucaz. Mică plantă lînoasă cu flori albe, originară din Caucaz, cultivată pe morminte în cimitire şi pentru rabate în grădini; a pătruns şi la sate. Perenă. 46. Cheiranthus cheiri L. — Micşunele-ruginite Fam. Cruciferae. Alte numiri: Micşunele, micşunea, mixandre, flori-de-violă floare-de-vioară, micşunele galbine, şaboi, vioaia galbenă, vioară galbenă, viorele galbine. Cultivată prin grădini, l.a oraşe, pentru florile galbene-aurii sau ruginii şi pentru mirosul suav. Originară din sudul Europei, cultivată de greci şi romani. La noi introdusă în secolul al XVII-lea, probabil de turci. Nu este răspîndită nici azi la sate. Perenă. (Fig. 10.) 47. Chenopodium ambrosioides L. — Tămîiţă Fam. Chenopodiaceae. Alte numiri: Chenopodiul mexican, spanacul mexican, peliniţă grecească, tămîioara, tămîiţă de grădină, tîmîiţă, ţifros, ţifruş. Originară din Mexic, cultivată odinioară caplantă medicinală puternic mirositoare, sălbăticită adesea prin grădini ţărăneşti. Anuală. 48. Chiorophyturn comosum Bak. (CM. sternbergianum Steud.) — Clorofitum

Fam. Liliaceae. Alte numiri: Voalul-miresei. Cultivată în ghivece, ca plantă atîrnătoare foarte rezistentă. De origine sud-africană. introdusă recent la noi ca plantă de apartament şi prin spitale. (La Alba-Iulia am văzut-o pe la 1898.) Perenă, (pi. 49. Chrysanthemum balsamita L. — Calomfir Fam. Compositae. Alte numiri: Calapăr, calupăr, calofir, caramfil, carpîn. Cultivată frecvent în grădini ţărăneşti ca plantă puternic mirositoare, cu frunze lungi, încrestate pe margini. Originară din sudul Europei, cultivată în evul mediu. La noi a fost introdusă prin slavii de sud. Cultura plantei regresează. Odinioară era plantă de leac. Perenă. (Fig. 11.) 50. Chrysanthemum indicum L. — Tufănică Fam. Compositae. Alte numiri: Tufănici, ruji de toamnă, pene de iarnă, crizantine albe, tomnatică, crezentină, crizanteme, crizanteme albe, roşii, galbene, crizantemă de toamnă, dumitriţă, floarea-morţilor, flori de toamnă, gura-paharului, pelinaş. Originară din India şi sudul Chinei. În Europa au fost aduse primele crizanteme în secolul al XVII-lea, în Olanda, răspîndite numai prin 1850 în Anglia, generalizate din 1890. Acum se cultivă frecvent şi prin grădinile ţărăneşti de la noi, varietăţi mai mici. Plantă perenă. Se cunosc şi la noi nenumărate varietăţi superbe. (Fig. 12). 51. Chrysanthemum leucanthemum L. — Ochiul-boului Fam. Compositae. Alte numiri: Tufănică, aurată, crizantem, floare-grasă, iarba-tăieturii, iarba-junghiului, mărgărite de cîmp, roman, margarete de cîmp, tătăişi. Plantă răspîndită prin fîneţe. Soiuri ameliorate se cultivă ca plante de ornament prin grădinile orăşeneşti. N-am văzut-o la sate, dar se citează în literatură. Prin grădini la oraşe întîlnim specia Ch. maximum Ramond., originară din Pirinei. Asemănătoare cu ochiul-boului, dar are inflorescenţe mai mari. Perenă. (Pl. 11 a). 52. Chrysanthemum parthenium (L.) Bernh. — Spilcuţe Fam. Compositae. Alte numiri: Măturice, năsturei, mostrăţel, spi-culeţe, roman, romaniţa de grădină, granat, granată, smirnă, tufănică albă, tarhon, românite, iarbă-amară, iarbă-creaţă,iarbă-mare, margarete de grădină, matriţă, muşeţel alb. Cultivată prin grădini rustice şi ca plantă decorativă prin parcuri. Originară din sudul Europei, cultivată de greci şi romani ca buruiană de leac contra frigurilor. La noi e veche cultura plantei, dar e în regres la sate. În medicina populară se întrebuinţează contra anuriei. În poezia populară se citează: granat, granată. Perenă (Fig. 13). 53. Chrysanthemum vulgare (L.) Bernh. — Vetrice Fam. Compositae. Alte numiri: Buruiană-de-ceas-rău, ferecea, iarba-raiului, mătrişe, poarta-raiului, mintă romînească.

Buruiană comună prin şanţuri, zăvoaie, dar se şi cultiva de ţărani. Se cultiva odinioară de greci şi romani. Întrebuinţată de popor ca medicament. Perenă. 54. Citrus aurantium L. — Portocale Fam. Rutaceae. Alte numiri: Noramză, pomoroancă, pomoranţă, noroanţă. Copăcel originar din Asia, introdus în Europa numai în evul mediu prin arabi, ca varietăţi acre. Portocalele dulci au venit în Europa din China de sud, fiind introduse de portughezi la 1520. La noi se importă fructele gustoase. Se cultivă rar prin apartamente şi sere reci. 55. Citrus medica. L. subsp. limonium L. — Lămîi Fam. Rutaceae. Alte numiri: Alămîie, chitră, citroane, citron, ţitron.

Cultivat în ghivece sau hîrdaie, recent şi la sate, ici-colo. Originar din India, cunoscut de romani, cu mii de ani înainte de era noastră. Introdus de arabi în Spania, în secolul al Xl-lea. La noi, introdus poate de turci, cu numele indian: limu. Medicament popular contra durerilor de cap. În poezia populară se aminteşte: lămîi (Fig. 14). 56. Clematis jackmanni Jackm.— Curpen de grădină Fam. Ranunculaceae. Alte numiri: Clematis, clematite, curpenul Jackmann. Produs horticol din Apus, această viţă cu flori albastre mari pătrunde tot mai mult în grădinile noastre. Se cultivă prin parcuri. Perenă. 57. Clivia nobilis Lindl. şi CI. miniata Bernh. — Crini roşii Fam. Amarylidaceae. Alte numiri: Crin de oală. Originară din Africa de sud, Colonia Capului, a fost introdusă în Europa la 1854. Cultivată în ghivece, destul de frecvent. Perenă şi foarte rezistentă; florile sale roşiatice, adunate într-un smoc, sînt un decor permanent al ferestrelor. 58. Coleus blumei Benth.— Mireasă Fam. Labiatae. Alte numiri: Gura-leului, urzicuţe, urzică de grădină, urzică, urzică-moartă, noroc, urechea-porcului, ursonic. Sînt aşa de frumoase frunzele colorate în roşu sau tărcate, ca podoabă a ferestrelor! Cultivată în ghivece, destul de frecvent şi la sate. Originară din India orientală, introdusă la noi numai recent de tot, ca plantă ornamentală. Perenă. Îngheaţă la temperatura de 4-2oC. (Pl.20 c). 59. Commelina communis L. — Scinteioară Fam. Commelinaceae. Alte numiri: Gheţişoară, cheiţa-raiului, atîrnătoare. Cultivată mult în regiunea Craiova şi în Banat pentru frumoasele floricele albastre. Sălbăticită prin unele grădini. Originară din Mexic. Introdusă recent la noi. Anuală. 60. Consolida ajacis (L.) Schur (Delphinium ajacis L.) — Nemţişori Fam. Ranunculaceae. Alte numiri: Surguci, ciocănaş, ciocul-păsării, flori-domneşti, nemţişori de grădină, papucei, ţîţa-caprei, toporaşi, ciocul-cioarei. Se cultivă mult la oraş pentru florile albastre, albe sau roşiatice, ; înşirate într-un racem lung, mai rar la ţară. Originară din Orient şi j sudul Europei, introdusă recent şi la noi. Anuală. i 61. Convallaria majalis L. — Lăcrămioare Fam. Liliaceae. Alte numiri: Floarea-turcului, mărgăritari, sufletele, clopotele, mărgărit, cerceluş, georgiţe, mărgăritar, coada-cocoşului, lăcrimiţă, umbrăvioară, dumbrăvioară, liliuăn alb, păhăruţe, crin-de-Vîlcea, lilion-bun, landaş, mărgeluţă. Răspîndită sporadic prin pădurile de foioase, dar se şi cultivă. În poezii populare este amintită adesea. Perenă. 62. Convolvulus tricolor L. — Zorele pitice | Fam. Convolvulaceae. Alte numiri: Răcorele, cupe, zorele, floarea-cochetăriei, volbură-tricoloră, rochiţa-rîndunicii în trei culori, frumoasa-zilei. Cultivată foarte rar ca plantă de ornament. Originară din sud, la noi introdusă recent. Anuală. 63. Coreopsis tinctoria Nutţ. (Calliopsis bicolor Rchb.J — Lipscănoaie Fam. Composiţae. Alte numiri: Nemţişor, scînteiuţe, florile-de-sticlă, albiniţe, ocheşele, lepscănoaie, coconită, gărgăuni, caţifeluţe, albinuţă, guriţa-cucoanei. Cultivată sporadic, mai mult de orăşeni, pentru frumoasele sale inflorescenţe galbene-ruginii-roşcate. Originară din America de Nord, introdusă la 1835 în Anglia, la noi se răspîndeşte recent şi prin grădini ţărăneşti. Anuală. (Pl. 16.c). 64. Cosmos bipinnatus Cav. — Fluturaşi Fam. Composiţae. Alte numiri: Ochiul-boului, margarete, fluturi, carajoi, bărbaţi, ochiul-fetiţei, floarea-doamnei, scăişor, petrişor, floare de mărar, mărăraş, mustaţa flăcăului, nemţoici, mărăriţă, steluţe, şapte-fraţi, ochiul-cavalerului, cătinuţă. Cultivată frecvent prin grădini săteşti, dar fără nume generalizat. Originară din America de Nord; prin anii 1820 introdusă în Europa, recent de tot foarte răspîndită la noi, la sate şi oraşe. Se diseminează singură. Anuală, cu inflorescenţe mari, albe şi trandafirii, cu frunze îngust penate. (Pl. 11 e) şi 64 b Cosmos sulphureus (Pl. 11. g)

65. Cyclamen persicum Mill. — Ciclamen Fam. Primulaceae. Alte numiri: Pita porcului, ciclamă. Se cultivă în apartamente şi sere reci. Originară din Asia Mică. Înfloreşte mult cu flori parfumate, de culoare roşie-purpurie şi albă. Perenă. (Pl. l.d). 66. Cydonia japonica Pers. (Chaenomeles japonica hindi.) * Gutui japonez Fam. Rosaceae. Alte numiri: Merişor. Cultivată frecvent în grădini, cu tufa ornamentală, cu flori roşii ca sîngele. Numele prim este mai răspîndit, al doilea este însă valabil în ştiinţă. Originară din Asia de răsărit, introdusă în Europa tîrziu. La noi recentă de tot. 67. Cynara scolymus L. — Anghinare Fam. Compositae. Alte numiri: Buzăşoară, anghinare sălbatică, scai-voinicesc. Se cultivă în oraşele din sudul ţării, pînă în prezent, ca legumă şi ca plantă ornamentală. Originară din regiunea Mediteranei, introdusă la noi recent de tot. Perenă. 68. Dahlia pinnata Cav. şi D. variabilis Desf. — Gherghină Fam. Compositae. Alte numiri: Gherghină, dalii, gherghine de grădină. Cultivată mult prin grădini la oraşe şi sate. Originară din America de nord (Mexic) numită şi georgină, după botanistul rus Georgi, introdusă la 1784 în Spania. Humboldt trimite prima dalie la Berlin în 1804; abia la 1824 se cultivă în mai multe varietăţi, iar azi există peste 200 de forme. La noi a venit din Apus de vreo 50—70 de ani şi se răspîndeşte tot mai mult şi la sate. Perenă. (Fig. 15. Pl. 16.a). 69. Datura arborea Hort. (D. suaveolens H.B.)—Datură Fam. Solanaceae. Originară din Peru, descoperită în 1813. Se cultivă în seră temperată şi vara afară. Plantă arborescentă cu flori mari, albe-verzui, ce atîrnă în jos ca nişte clopote. La noi, în oraşe, a ajuns recent de tot, din Apus. (Pl. 12. a). 70. Delphinium elatum L — Nemţişor Fam. Ranunculaceae. Plantă care creşte în Carpaţii noştri, dar a fost introdusă în horticultura din Siberia, în numeroase forme cu flori albastre înşirate în raceme lungi, produse şi prin hibridări. A intrat recent în parcuri şi în grădini la oraşe. Perenă. (Altă specie Pl. 10 a). 71. Dianthus caryophyllus L.—Garoafă Fam. Caryophyllaceae. Alte numiri: Garofiţă, sacfiu, garoafă de grădină, flori-domneşti, vîzdoagă, cuişoare, neginea, schinteiuţe, garoafă olandeză, ceranfila, garofil, secfiu, saschie, ignele, sînfireji, caramfilă. Cultivată frecvent în grădini şi ghivece. Originară din regiunea Mediteranei apusene, abia la sfîrşitul evului mediu este luată în cultură ca plantă de leac. La noi în ţară este introdusă din Apus, poate prin mijlocire italiană sau slavă. Recent se răspîndeşte şi lăsate. Perenă. De curînd au fost introduse şi la noi varietăţi mari, pline, minunat colorate, din Franţa, prin biologul Palocsay din Cluj şi răspîndite prin staţiunea horticolă-pomicolă din acest oraş. Se mai cultivă şi Dianthus barbatus L.— garofiţe de grădină şi Dianthus chinesis L. — garofiţe cu florile ţepoase, originară din China. Anuală şi bianuală. (Fig. 16. Pl. 23.d). 72. Dicentra spectabilis Borkh. (Diclytra DC.) — Cerceii -doamnei Fam. Papaveraceae. Alte numiri: Clopoţei, cercel, cercelică, cerceluş, creasta-cocoşului, tontologi, cerceluşi, inimi, cercică, ciurcei, bordzalăi, dicentra spectabilă. Originară din China, această frumoasă floare de primăvară, cu flori ca inima, s-a răspîndit mult la oraşe şi sate. Perenă. 73. Dictamnus albuş L. — Frăsinet Fam. Rutaceae. Alte numiri: Frăţinel, diptam, dictam, froţinel, fraţinel, frăsinet. Floare frumoasă, răspîndită pe dealuri, prin stepe, fîneţe. Uneori se cultivată, prin grădini rustice, ca plantă medicinală veche. Perenă. 74. Dryopteris filix-mas (L.) Schott. — Ferigă Fam. Polypodiaceae. Alte numiri: Ferega, ferică, spata dracului, spasul-dracului, feligă, iarba-

şerpelui, năvalnic, firigă, limba-şarpelui, părul-Venerei, filiuţă, barba-sasului. Ferigă răspîndită prin păduri şi cultivată prin grădini, la oraşe, cu alte ferigi,pentru buchete. Întrebuinţată de săteni ca medicament. Perenă. 75. Echeveria metallica DC (Cotyledon L.) — Floare de ceară Fam. Crassulaceae. Alte numiri: Eşeverie.

Din acest neam de plante cu foi cărnoase se cultivă, prin parcuri, grădini şi chiar ferestre, şi alte specii: E. secunda, E. coccinea DC. şi altele. Originară din Mexic şi California, s-a introdus la noi numai de cîteva decenii. Perenă. (Pl. 15 a). 76. Echinopsis eyriesii Zucc. (Echinocactus) —Ghem Fam. Cactaceae. Alte numiri: Pumnul-babei, spini. Cultivată sporadic, mai ales fără nume.

Originară din America, introdusă prin secolul al XVII-lea, în Europa. La noi recentă. Perenă. (Pl. 15 d). 77. Elaeagnus angustifolia (europaea) L. — (Măslin sălbatic) Sălcioara Fam. Elaeagnaceae. Alte numiri: Salcie. Copăcel originar din regiunea mediteraneană cultivat şi la noi pentru ornament, avînd frunze argintii şi floricele parfumate. (Pl.7 a). În poezia populară se aminteşte adesea. 78. Epiphyllum truncatum Haw. — Epifilum Fam. Cactaceae. Alte numiri: Nu-mă-deranja, limnă. Se cultivă tot mai mult în camere, la ferestre. Plantă grasă (suculentă), originară din America de Sud. La noi a fost adusă din Apus, în timpuri recente. Perenă. (Pl. 5 c). 79 a. Euphorbia marginala Pursh. (E. variegata Sims.) — Floarea-miresei Fam. Euphorbiaceae. Alte numiri: Floare-boierească, floare-domnească, otravă, săpunaş, flori-de-cauciuc, voalul-miresei. Cultivată frecvent, uneori fără nume. Originară din America de Nord, introdusă de mult în Europa, s-a răspîndit vertiginos în ultimii 20 de ani, pentru frunzele ovale cu margini albe. Anuală. (P1.7 d). 79 b. O altă specie — Euphorbia pulcherrima Willd. cunoscută de grădinari sub numele de Poisettia pulcherrima Grah., se cultivă ca plantă de comerţ, prin sere şi apartamente, pentru florile cu bractee roşii ca sîngele. Perenă. 80. Ficus elastica Rorb. —Ficus Fam. Urticaceae. Alte numiri: Ficul elastic, smochin elastic. Acest copăcel se cultivă în apartamente şi sere temperate, pentru frunzele mari, pieloase. Este originar din India. Perenă. 81. Freesia refracta Klatt. — Fresia Fam. Iridaceae. Prin apartamente se cultivă rar. Originară din Africa de sud. Introdusă recent şi la noi, la oraşe. Perenă. (Pl. 27 b). 82. Fritillaria imperialis L. — Lalea pestriţă Fam. Liliaceae. Alte numiri: Barba-împăratului, lalea, cerceluş, coroană-împărătească, ciucurei, crin marmorat, mireasă. Cultivată excepţional de unii intelectuali de la sate. Originară din Asia centrală, nu este veche în grădinile Europei. La noi recent introdusă ici-colo, pentru florile mari adunate într-un moţ decorativ. 83. Fuchsia coccinea Ait. — Cerceluş Fam. Onagraceae. Alte numiri: Cănăcel, fucsie, clopoţei, mireasă, ciucurei. Numirile romîneşti caracterizează foarte bine forma florilor roşiatice, cu înfăţişarea unor cercei. Cultivată tot mai frecvent şi la ţară în ghivece, în ferestre, în apartamente. Descoperită în Peru, a fost adusă în 1696 la Paris şi abia la 1788 este răspîndită în toată Europa. La noi e introdusă recent. (Pl. 12 c). 84. Gaillardia picta Don. (G. pulchella Foug., G. bicolor Lam.)— Gailardie Fam. Compositae. Alte numiri: Gailardia zugrăvită, margarete, gailardă, gailetară, steluţă. Originară din America de Nord şi Centrală, introdusă de două secole în Europa, se cultivă împreună cu G. aristata Pursh (Pl. 10 e) şi prin grădinile şi parcurile noastre. Anuală, bianuală şi perenă. (Cu flori „pline" Pl. 9 a). 85. Geranium macrorrhizum L. — Priboi Fam. Geraniaceae. Alte numiri: Briboi, talpa-gîştei, cumătră, bănat, floarea-vinului, muşcată, pălăria-cucului, pliscul-cucoarei, muş-cata-jinului, laba-gîştei, borvirag, floarea-raiului. Creşte spontan în Banat şi Oltenia şi la Polovraci. Cultivată prin grădini, uneori pentru podoabă şi miros plăcut (în Transilvania este mai frecvent ca în Oltenia). Perenă. (Fig. 17). 86. Gladiolus gandavcnsis Hort. — Gladiole Fam. Iridaceae. Alte numiri: Strîmtoare, crin roşu, focuşor, focşor, săbiuţă, glandiole, cătane, schicu-vieţii, spicul-vieţii. Cultivată ici-colo, în grădini sau în ghivece şi foarte mult în parcuri. Originară din Africa de

sud, introdusă în Europa în secolul al XVII-lea. Speciile Gladioluspsiltacinus şi Gl. cardinalis au produs în Olanda hibrizi, cultivaţi azi sub numele de Gl. gandavensis. Hibrizi frumoşi au produs la Cluj biologul Palocsay şi horticultorul Jablonovski. Perenă. Florăriile din Bucureşti au şi ele soiuri superbe. (Pl. 2 a). 87. Gloxiniaspeciosa Ker. şi G.hybrida Hort. — Gloxinia Corect: Sinningia speciosa Fam. Gesneriaceae Se cultivă în sere reci şi în ghivece. Se comercializează. Cultivată şi în apartamente, mai rar, pentru florile mari, deosebit de frumoase. Originară din Brazilia, la noi s-a introdus recent. Perenă. 88. Gomphrena globosa L. — Pupi Fam. Amaranthaceae. Alte numiri: Scînteiuţa, ciupuţi, flori-de-iarnă, bumbuşcuţe, imortelă-lila, bobonei, cirişel, bondinaşi. Se întîlneşte şi prin grădini ţărăneşti şi prin parcuri. Originară din Indiile orientale. Înfloreşte toată vara. Frumuseţea constă în brac-teele florilor, care sînt solzoase şi acoperă caliciul. Sînt trei varietăţi cu flori albe, galbene sau stropite. Introdusă recent. Anuală. Mai răspîndite sînt în regiunea Baia Mare. (Pl. 9 b). 89. Helianthus annuus L. —Floarea-soarelui Fam. Compositae. Alte numiri: Ruji, ruja-soarelui, răsărita, ruje de pe cîmp, sora-soarelui, soarea-soarelui, romăniţă-mare, soreancă, ochiul-soarelui, floarea-soarelui de grădină, rujioancă, ţăde-de-bîlic, ierboaie. Mult cultivată la cîmp şi prin grădini ca plantă oleaginoasă. Originară din America de Nord, a fost introdusă în Spania la 1696 şi s-a răspîndit în Apus de vreo 120 de ani. E veche şi la noi, dar generalizată numai recent. Anuală. 90. Helianthus tuberosus L. — Napi porceşti Fam. Compositae. Alte numiri: Morcovi, napi-turceşti, piciorcă, mere-de-pămmt, gheorghine galbene, picioici curate, brojbe, napi, gulii, piciogne, baraboi porcesc, pirole, cartofi porceşti, cartofi de iarnă, mere-de-iarnă, ciocarîpe, guruline, sorină, topinambur, flori galbine, crumpi porceşti, floarea-baraboiului, gălbinele. Cultivată frecvent pentru podoabă şi hrana animalelor. Originară din America de Nord, veche în Europa, la noi venită prin Apus. Acum răspîndită şi la sate. 91. Helichrysum arenarium (L.) Moench şi H. bracteatum Willd — Flori-de-paie Fam. Compositae. Alte numiri: Siminoc, budieni, Siminic, mărgică, ochişori, Semenic, păiş, flori-uscate, ruji-de-paie, floarea-neuitării, scăiuş, cirişir, floare-de-hîrtie, pai. Prima este spontană prin nisipării, a doua originară, din sudul Europei, a fost introdusă în horticultura mai recent. La noi este recentă, întîmplătoare, anuală. În poeziile populare se aminteşte: siminoc, siminic. Inflorescenţele se păstrează mult, ca imortele, prin case. (Pl. 4 b) 92. Heliotropium peruvianum L. — Vanilie Fam. Boraginaceae. Alte numiri: Heliotropium, floarea-iubirii, floarea-damelor, heliotrop peruvian, floare de vanilie, vanilia peruviană, ochiul-soarelui peruvian, vanilie de grădină. Originară din Peru, această floare cu un pătrunzător şi plăcut miros de vanilie, se cultivă mult prin parcuri şi prin grădini, la oraşe. Perenă. 93. Helleborus odorus W. et K. şi H. purpurascens W. et K. — Spînz Fam. Ranunculaceae. Alte numiri: Niprală, spînz purpuriu, spîns, spînţi, cutcurig, boţoţel, iarba-nebunilor, bojoţel, poranici, bujo-ţel, barba-lupului, cutcurechi, spin. Plantă medicinală, răspîndită prin păduri. Rar de tot se mai cultivă azi în grădini. Se întrebuinţează ca medicament introducîndu-se în crestătura urechii porcului, la capre şi oi. Rar se cultivă şi H. niger. L. din Alpi. (Fig. 18). 94. Hemerocallis fulva L. — Crin galben Fam. Liliaceae. Alte numiri: Stînjinei galbini, tulipan galben, crinul-finului, solele, dreţ galbin, cosiţa-galbenă, păpuşoieş, crinul-broaş-tei, crin de toamnă, coroana-împăratului, lilion galben, şuvar sălbatic, tulipani, stînjene, caşiţă, gătlane galbene, frunză lată, lalele. Originară din preajma Alpilor, a devenit plantă ornamentală numai din secolul al XVI-lea. La noi, introdusă de peste 100 de ani. Cultura ei regresează. Se mai cultivă şi H. ţlava L., cu flori galbene,

nu portocalii ca precedenta. (Fig. 19 şi 20). 95. Hesperis matronalis L.— Viorea de noapte Fam. Cruciferae. Alte numiri: Liliac de grădină, liliac franţuzesc, mirodea, nopticoasă, floarea-nopţii, vioară-de-noapte, mirodenie, micşunea, şibiog, liliac nemţesc, pupăză. Cultivată sporadic pentru florile liliachii ce exală noaptea un puternic parfum. Originară din Europa de sud, a fost cultivată şi de romani. La noi introdusă de aproximativ 150 de ani. Cultura ei este azi în regres. 96. Heuchera sanguinea Englm. — Heucheră Fam. Saxifragaceae. Alte numiri: Floarea-sîngelui. Cultivată ici-colo, prin grădini, la oraşe, prin parcuri, pe stîncării pentru frumoasele flori mărunte, roşii ca sîngele. Originară din America de Nord. Perenă.

97. Hibiscus syriacus L. — Hilisc Fam. Malvaceae. Este un arbust care se cultivă sporadic. Are flori bogate şi mari. Se întîlneşte prin parcuri şi grădini particulare. Originar din Orient. Introdus la noi recent. (Pl. 24 a). Mai rar se cultivă Hibicus rosa-chinensis din China (pi. 21 a). 98. Hippeastrum vittatum Herb. (Amaryllis vittata) — Amarilis Fam. Amaryllidaceae. Alte numiri: Gramafon, harmafon. Se cultivă la oraşe, în apartamente sau sere temperate. Originară din America de Sud,

introdusă de mult în Europa, la noi recent. Are flori mari, spectaculoase. Perenă. (Pl. 20 a). 99. Hosta plantaginea (Lam.) Asehers. — Crin de toamnă Fam. Liliaceae. Alte numiri: Crin francez, vasărlilie, liliom, crin grecesc, crin de sacsîn, „amirocalis", crin. Cultivată sporadic, în grădiniţe, la oraş şi prin parcuri. Originară din Asia de răsărit. La romîni, venită prin mijlocirea Apusului, ca şi specia asemănătoare Hosta coerulea Trtk. (Funkia ovata Spreng.). Perenă. (Pl. 20 d). 100. Hoya carnosa R. Br. — Ceară Fam. Asclepiadaceae. Alte numiri: Ghirlandă, floare de ceară, cerică. Cultivată frecvent în ferestre, la tară şi la oraş. Tulpina, frunzele şi florile sînt cărnoase; florile parcă-s modelate din ceară albă. Originară din Australia şi Asia. La noi introdusă recent. Perenă. (Pl. 15 c). 101. Hyacinthus orientalis L. —Zambilă Fam. Liliaceae. Alte numiri: Iacint, viorele, hiacint, isţint, zambilă de grădină, sambilă, floarea-viorelei, iacint de grădini, ţăvrusi albe, roză vînăce, roză galbenă, miliori, goroncuţă, mixa, zambină, lalea, zîmbiluri. Se cultivă mult în ghivece, prin sere reci şi chiar de ţărani la Comana şi în regiunea Bucureşti. Originară din regiunea Mediteranei şi Orient. S-a răspîndit în Europa prin turci în sec. XVI—XVII. La noi ajunge prin ei, dar cei mai mulţi bulbi s-au adus din Olanda. Perenă. (Pl. 27 c). 102. Hydrangea opuloides Lam. (H. hortensis Sieb.) — Hortensia Fam. Saxifragaceae. Alte numiri: Ortensie, ontanţă, hortensie de grădină. Originară din Asia de răsărit, a fost adusă mai întîi din China în Anglia, la 1788, recent introdusă şi la noi. Se cultivă ca. plantă de apartament. Are flori sterile, mari, adunate într-o inflorescenţă sferică. Se cultivă şi afară, în grădini şi parcuri. Arbust. Adăugînd diferite săruri în pămînt, florile se colorează în albastru, roz etc. (Pl. 7 b). 103. Iberis umbellata L. — Iberis Familia Cruciferae. Alte numiri: Limba-mării, limbuşoară, punga -ciobanului, iberide-umbelat, limbuşoara-umbrelată. Originară din regiunea mediteraneană, s-a introdus recent la noi în grădinile de la oraş împreună cu I. amara (cu flori albe). I. umbellata are flori liliachii. Perenă. 104. Impatiens balsamina L. — Canale Fam. Balsaminaceae. Alte numiri: Gheaţă, păpucichi, balsamina, cănăluţe, canari, slăbănog-mirositor, bălsămină de grădină, copăcei, pene-domneşti, floarea-nerăbdării, borjomină, chişom-papuc, curvavirag, lemn-de-apă, papucii-domnişoarei, ţipăruşi, bucuria-casei, sălcioara, păpucaşi, cana-giugiuc, păpunaşi-deşi,răchiţică, iarba-ce-înmoaie-vinele, perjişori, cavaler, călţuni, Viişoara. Cultivată rar prin grădini, ca plantă de ornament. Originară din India orientală, introdusă în Europa în secolul al XVI-lea, de portughezi; în grădinile noastre de un secol. Anuală. (Pl. 11 d). 105. Impatiens sultani Hook. — Canale mici Fam. Balsaminaceae. Alte numiri: Dragă-Mărioară, ţigan-virag, cangei, busuioacă, chipăruşi, busuiocel, garofiţă, busucel, copăcei, căchi-ţele, beţină, piersecel, cicicăi, cana, plîngerea-miresei. Cultivată rar, în ghivece, pentru podoabă. Originară din Africa centrală, introdusă în ultimele decenii şi la noi la sate prin ghivece. (Pl. 14 b). 106. Inula helenium L. — Iarbă-mare Fam. Compositae. Alte numiri: Oman, bruscălan, omag, homan, ochiul-boului, holman, smîntînică, iarbă-neagră. Creşte la margini de pădure. Uneori se cultivă prin grădini ţărăneşti, ici-colo, ca plantă medicinală. Femeile se spală pe cap cu apă în care s-au fiert rădăcinile acestei plante. Perenă. (Fig. 21). 107. Iris germanica L. — Stînjini Fam. Iridaceae. Alte numiri: Stînjen, crin vînăt, stînjen vînăt, stînjinei, crin, lilie vînătă, floare vînătă, tulipan, covoara-muierii, dardacică, răţişoare, frunză-lată, caciţă, iarbă-lată, găitane vinete,

coco-şei vineţi, caşiţă, crin nemţesc. Cultivată prin grădini. Originară din sudul Europei, se cultivă din antichitate. În grădinile romîneşti se cultivă ca plantă medicinală şi de podoabă. Perenă. (Alte specii: Pl. 27 d şi Pl. 26 d). 108. Iris florentina L. — Stinjini de Florenţa Fam. Iridaceae. Alte numiri: Rădăcină de micşunele, crin, crin albastru, spetează, stînjinei, stînjinel, crin vînăt, floare vînătă, lilie vînătă, stînjini vineţi. Plantă originară din sudul Europei, se cultivă şi la noi din timpuri recente. Rizomul este important ca drog medicinal. Utilizat de săteni în Oltenia ca medicament. Perenă. 109. Kentia (Howea) belmoreanaBece. şi H. forsteriana Bece. —Kentia Palmieri de apartament, cultivaţi şi în sere reci. Originari din insula Oceanului Pacific, Howe, introduşi recent şi la noi. Plantă lemnoasă. 110. Kerria japonica (L.) DC. — Teişor Fam. Rosaceae. Alte numiri: Urzicuţă, trandafir galben. Arbust ornamental, cultivat tot mai mult pentru florile galbene, pline. Originar din Japonia. În grădinile ţărăneşti pătrunde din ce în ce mai mult. Trainic şi nepretenţios. (Pl. 24 e). 111. Rochia scoparia (L.) Schrad. — Mături Fam. Chenopodiaceae. Alte numiri: Maturele, mături de grădină, mături de ţară, spănăcilă, timp rus, mătură de curte. Cultivată frecvent şi sălbăticită. Originară din sudul Europei, intrată în cultură în ultimii ani. Anuală. (Pl. 4 a). 112. Laburnum vulgare. Gris. (Cytisus laburnum L.) — Salcîm galben Fam. Leguminosae. Originar din regiunea mediteraneană. Este un arbust cu ciorchine de flori galbene-aurii. Se cultivă prin parcuri. Este otrăvitor. 113. Lantana cămara L. şi L. hybrida hort. — Aurică Fam. Verbenaceae. Altă numire: Lantană. Se cultivă prin sere, parcuri şi apartamente. Originară din America de Sud. În China a devenit buruiană de garduri. La noi introdusă recent. Arbust trainic. (Pl. 13 d). 114. Lathyrus odoratus L. — Sîngele-voinicului Fam. Leguminosae. Alte numiri: Indruşiam, floare de mazăre, mă-zărică, linte-mirositoare, floarea-delicateţei, măzărată, măzărichea de grădină, indrişaiul de grădină, oreşniţă, peşmă, indrişain, angrişai. Originară din Europa de sud, a fost introdusă în horticultura în secolul al XIX-lea. La noi, recent. Anuală, cultivată în multe variante de culori, ca plantă de garduri şi balcoane. 115. Lavandula officinalis Chaix. (L. angustifolia Ehrh., L. vera DV sau L. spica L. var. a.) — Levenţică Fam. Labiatae. Alte numiri: Livănţică, levănţică, aspic, livant, levant, spichinat. Mic arbust puternic mirositor, originar din Europa de sud şi Africa, introdus în horticultura numai în evul mediu. La noi a fost adus recent şi se cultivă mai mult la oraşe. Se foloseşte pentru parfumarea rufelor şi ca medicament. Perenă. (Pl. 3 b). 116. Ligustrum vulgare L. — Lemn-ciinesc Fam. Oleaceae. Alte numiri: Măliniţă, mălin negru, tulichioară, salbă-moale, mirtoi, mălai-negru, lemnul-cîinelui, caprifoi. Arbust comun prin păduri de stejar. Se cultivă mult prin parcuri şi grădini formînd gard viu. Are flori albe, parfumate (Pl. 3 a). 117. Lilium candidum L. — Crin Fam. Liliaceae. Alte numiri: Lilie, lilie albă, stînjinei albi, crin alb, crin de grădină, chiparoase, muşcată, lilion alb. Cultivat sporadic la sate, mai mult la oraş. Cu flori mari, albe şi parfumate. Originar din Asia

Mică, cultivat de greci şi romani. La noi reintrodus prin bizantini. Astăzi cultivarea crinului ca plantă de ornament este în regres. Peren. (Pl. 23 a;. Se mai cultivă sporadic Lilium bulbiferum L. (lilie roşie) în regiunea Năsăud, L. tigrinum Gawl. şi L. longijlorum Thunb., originar din Japonia. Se cultivă pentru piaţă şi florării şi L. regale. (Fig. 22). 118. Linum grandiflorum Desf. — In de grădină Fam. Linaceae. Alte numiri: In, in cu flori mari. Se cultivă prin parcuri, destul de rar. Are flori purpurii. Originară din Algeria. Anuală. (Altă specie: Pl. 13 a). 119. Lobelia cardinalis L. — Lobelia roşie Fam. Lobeliaceae. Originară din Mexic şi Carolina, se cultivă foarte rar prin parcuri (Sinaia). Perenă, cu flori frumoase de culoare purpurie-cardinal. 120. Lobelia erinus L. — Lobelie Fam. Lobeliaceae. Cu floricele mici albastre. Originară din Africa de Sud. Introdusă recent în Europa. Se cultivă prin parcuri şi rar prin grădinile orăşenilor. Anuală, bianuală. (Pl. 19 d). 121. Lonicera caprifolium L. —Caprafoi Fam. Caprifolia,ceae. Alte numiri: Caprifoi, caşie, caprifoaie, curpene albe, capra-oii, caşii, caprifoiul mirositor, curpen, frunza-caprei, caprifolia-adevărată, catrafoi, iarba-babei-capre, caprifoi-căpresc, căpriţă. Viţă cu flori parfumate, bogate, mărişi frumoase, originară din regiunea mediteraneană. Se cultivă încă prea puţin la oraşe pe filegorii şi garduri. (Pl. 6 a). 122. Lunaria annua L — Pana zburătorului Fam, Cruciferae. Alte numiri: Liliacel, năvalnic, iarba-lunii. Se cultivă sporadic prin grădini de flori, mai ales pentru fructele ei ca nişte ochelari argintii. Originară din Europa, introdusă recent la noi în grădini. Anuală. 123. Lupinus luteus L. —Nipralâ Fam. Leguminosae. Alte numiri: Măzăriche turcească, floare de niprală galbenă, niprală galbenă, lupin galben, cafeluţe. Are flori galbene, parfumate. Se cultivă la cîmp şi uneori în grădini. Anuală. Este originară din regiunea mediteraneană. A fost cultivată în Germania abia pe la 1840. La noi, introdusă recent ca plantă de ornament şi plantă agricolă, pentru boabe şi ca îngrăşămînt. 124. Lupinus polyphyllus Lindl. — Cafeluţâ Fam. Leguminosae. Alte numiri: Cafea, cafeu, floarea-potecului, bob, lupinul american. Cultivată în grădiniţe. Originară din America de Nord, introdusă mai nou în Europa, la noi recent de tot. Perenă. (Pl. 19 a). 125. Lupinus varius L. — Lupinul alb Fam. Leguminosae. Alte numiri: Cafeluţe, cafele, cafea. Se cultivă rar, mai ales la oraş. Originară din California. Are flori albe. Anuală. Este apreciată tot mai mult ca plantă agricolă pentru boabe şi ca plantă de nutreţ. 126. Lychnis chalcedonica L. — Arsinic Fam. Caryophyllaceae. Alte numiri: Scînteioară, floare-de-stea, scînteiuţa, cruciuliţe, buchet-roşu, chinezoaică, focşor, garofiţă-de-gră-dină, lemnuş, scînteiuţe roşii, scaunul-popii, stele, pene-de-mătasă, pietricele, urşinic, para-focului, focul-drăguţei, opăţel. Flori roşii ca sîngele, adunate într-un ghem. Cultivată sporadic, mai ales în nordul Transilvaniei. Originară din Asia Mică şi Rusia de sud, cultivată întîi de turci, trecută prin Italia în Apus, de unde a venit la noi. Se cultivă rar. Cunoscută în poezia populară şi ca plantă de leac. Perenă. (Fig. 23).

127. Lychnis coronaria Lam. — Curcubeu Fam. Caryophyllaceae. Alte numiri: Flocoşele, flocoşică, barba-îm-păratului, floarea-cununei. Are flori albe sau roşiatice. Spontană în sudul şi vestul ţării prin păduri. Se cultivă adesea la oraşe. Perenă. (Fig. 24). 128. Majorând hortensisMnch. (Origanum major ana L.) — Măgheran Fam. Labiatae. Alte numiri: Maghiran, măieran, mederean, mărgăran, măghieran, măgiran, megirean.

Cultivată sporadic prin grădini şi ghivece. Originară din Africa de nord, cultivată de greci şi romani. La noi, introdusă din Apus. Odinioară cultivată mai mult. Plantă condimentară. Anuală — bianuală. (Fig. 25). 129. Matthiola incana (L.) R. Br. — Mixandre Fam. Cruciferae. Alte numiri: Micşunele, micsandră, vioară-roşie, şiboi, micşunele bătute, floare-de-vioară, meteolă, garoafă, levcoaie-roşie, micşunică, foalchine. Cultivată mai mult la oraşe, mai puţin la sate, are flori albe sau roşiatice cu miros plăcut. Originară din regiunea Mediteranei, a fost cultivată ca plantă de leac de greci şi romani. La noi în ţară a venit prin turci şi din Apus. Bianuală. (Pl. 4 d). 130. Melissa officinalis L. — Roiniţa Familia Labiatae. Alte numiri: Mătăcină, iarba-stupului, stupelniţă, roişte, mătăcine, voioşniţă-de-albini, lămîiţa, mătăşină, iarba-roilor, buruiană-de-stup, izmă stupilor, mintă turcească, moţoacă, răstupească, busuiocul-stupului, a lămîiţa. Buruiană foarte răspîndită prin pădurile din sudul şi vestul ţării. Se cultivă sporadic pentru stupi (cu ea se freacă coşniţele de prins roiurile). (Fig. 26). 131. Mentha crispa L. —Izmâ-creaţă Fam. Labiatae. Alte numiri: Mintă-creaţă, izmă-bătrînească, iarbă neagră, nintă-creaţă, nintă-trandachir, creaţă-defaşcata, iarbă-creaţă, mintă de apă, giugiuimă-creaţă. Cultivată tot mai rar ca plantă medicinală. Provenită din Mentha aquatica şi M. silvestris, cultivate în trecut ca medicament. La noi este foarte veche. Perenă. (Fig. 27). 132. Mentha longifolia (L.) Nath. (M. silvestris L.) — Izmă Fam. Labiatae. Alte numiri: izmă de cîmp, mintă, voieşită, mintă broaştelor, mintă sălbatică, giosmă, izmă-proastă, giugiuimă, minta-calului, izmă-pădureaţă, voieştniţă, iarba guşteriţei, boleşniţă, izmă-lungă, minta-cailor, izmă sălbatică, nintă. Cultivată prin grădini, ca plantă de leac. Este spontană în flora noastră. Are nenumărate varietăţi. Medicament popular contra frigurilor. Perenă. 133. Mentha piperita L. — Izmâ-bună Fam. Labiatae. Alte numiri: Mentă, camfor, iarbă-neagră, izmă-de-leac, giugiuimă, izmă, izmă-domnească, mintă-rece, izmă de grădină, mintă-sură, mintă-neagră, izmă-spirtoasă. Cultivată pentru miros şi ca plantă de leac. Provine din izmă sălbatică cunoscută din vechime. Străveche la noi. Perenă. (Fig. 28). 134. Mesembryanthemum crystallinum L. — Gheaţă Fam. Aizoaceae. Alte numiri: Floare de gheaţă, barba-caprei, gheţară. Originară din Africa de sud (Colonia Capului). Introdusă în ţara noastră în ultimul secol. Se cultivă în ghivece, împreună cu alte specii asemănătoare. Perenă. (Altă specie: Pl. 15 b). 135. Mimulus luteus L. — Mimulus Fam. Scrophulariaceae. Alte numiri: Mimul galben. Originară din California, se cultivă rar chiar şi în Munţii Apuseni, unde s-a sălbăticit. Anuală, cu flori mari, galbene, ca nişte clopoţei. (Pl. 10 b). Rar se cultivă şi M. moschatus var. sessilifolius (Pl. 21 c). 136. Mirabilis jalapa L. — Noptiţâ Fam. Nyctaginaceae. Alte numiri: Frumoasa-nopţii, norea, barba-împăratului, floarea-împăratului, holtei, tutun, zorele de noapte,ardeiaş, zorele pitice, chişculiţe, garoafe oloage, podoaba zilei (Olt), flori-tomna-tice (Iaşi). Cultivată foarte rar pentru podoabă, mai ales în parcuri. Originară din Peru, introdusă în Europa la începutul secolului al XVII-lea. În grădinile ţărăneşti se întîlneşte rar. Odinioară se cultiva ca plantă medicinală. Perenă. Florile sînt albe, roşii sau galbene şi au forma unei pîlnii. (Pl. 10 d) 137. Monstera deliciosa Liebm. (Philodendron pertusum C. Kch. et. Bch.) — Filodendron Fam. Araceae. Este deosebit de ornamentală prin frunzele mari cu limbul lobat. Originară din Mexic. Plantă de apartament, mult cultivată, introdusă recent. Se întîlneşte uneori şi la sate. Perenă.

138. Muşa ensete Gmel. — Muza Fam. Musaceae. Alte numiri: Bananier de podoabă, pisang.

Se cultivă prin parcuri, în mijlocul rondurilor, avînd frunze uriaşe de 1—2 m lungime, 20—40 cm lăţime. Iernează în seră rece. Originară din Abisinia, introdusă recent. Perenă. 139. Myosotis palustris Roth. — Nu-mă-uita Fam. Boraginaceae. Alte numiri: Ochii-şoarecelui, ochiul-şarpelui, urechea-şoarecelui, grîul-cucului, ochii-păsăricii. Plantă indigenă de lîngă pîraie şi şanţuri. Are minunate floricele albastre. Se cultivă la oraşe şi

sate în varietăţi selecţionate: grandi-flora, semperflorens şi floarea-a Ibis. Se cultivă mult şi M. silvatica Hoffm. var. alpestris. Bianuală. 140. Narcissus poeticus L. — Narcise. Fam. Amaryllidaceae. Alte numiri: Ghiocei albi, coprine, ghiocei de munte, zarnacadele, flori de primăvară, cocoşei, cocoriţă, ruscuţă plină şi goală, fulie, rusculiţe, găluşte, zarnacadeaua poeţilor, nevestele, narcisul galben, narcisul în buchet. Plantă mediteraneană recent introdusă la noi pentru florile albe, cu o paracorolă galben-portocalie şi cu miros plăcut. Cultivată uneori şi în grădini ţărăneşti, mai adesea în florării şi în ghivece. Perenă. (Pl. 26 b). O specie aproape identică, numită Narcissus angustifolius şi în romîneşte „unguroaice" etc. creşte în masă prin livezile de narcise din Banat şi Transilvania. 141. Narcissus pseudonarcissus L. — Narcise galbene Fam. Amaryllidaceae. Alte numiri: Coprine, zarnacadele, narcis, caprine, ghiocei de grădină, narcisul sălbatic, flori-de-primăvară, narcisul în buchet, burţi, ruscuţa plină şi goală, floare de narcis galbenă. De origine mediteraneană, cu flori mari galbene, se cultivă în Europa din secolul al XVI-lea; la noi, introdusă de aproximativ două secole la oraşe, recent introdusă şi le sate (Comana). Perenă. (Fig. 29 şi Pl. 27 a). 142. Nerium oleander L. — Leandru. Fam. Apocynaceae. Alte numiri: Oleandru, uliandru, liandru, lean-dăr, landru. Arboraş cu frunze pururea verzi şi flori mari albe, roşii sau galbene, puternic mirositoare. Se cultivă atît la sate cît şi la oraşe în hîrdaie. Iernează în pivniţe. Originar din regiuni mediteraneene răsăritene, cultivat din antichitate. La noi a fost reintrodus tîrziu. Azi constituie un decor foarte popular. (Pl. 21 b). Se întrebuinţează în medicina populară. Plantă veninoasă. 143. Nicotiana silvestris Speg. et Comes — Floarea-nopţii. Fam. Solanaceae. Alte numiri: Regina-nopţii, tutunaş. Pentru florile sale albe cu miros puternic seara, ea se cultivă frecvent prin grădini. Originară din America de Nord, introdusă recent la noi din Apus. Se cultivă tot mai mult şi în grădini rustice. (Pl. 19 b). 144. Nigella damascena L. — Chica voinicului. Fam. Ranunculaceae. Alte numiri: Uncheşel, barba-leului, boarze, barba-bo ierului, nigeluţă, vergură-învelită,nigeliuţă-de-Damasc,negruşcă. Are petale albastre şi caliciul puternic umflat. Originară din Orient, odinioară se cultiva mult în grădini la oraşe şi chiar la sate. Acum se întîlneşte rar. Anuală. 145. Ocimum bisilicum L. — Busuioc. Fam. Labiatae. Alte numiri: Busuiog, bosioc, mătăcină, bucioc, bosîoc, bosîoc rotund, bosîoace, basic, busic, mălăcină, văsileac (maced.), biziloc, borjolic, busuioc de grădină, megirean. Cultivat frecvent pentru miros şi ca plantă de ornament. Originar din Orient, cultivat în antichitate din India pînă la Roma. La noi introdus prin slavii de sud. Este şi azi foarte răspîndit la sate. Se foloseşte ca plantă medicinală. Anual. (Pl. 2 b). 146. Oxalis corniculata L. (cu var. atropurpurea) — Oxalis Fam. Oxalidaceae. Alte numiri: Trifoi, trifoiaş. Originar din America, introdus recent la noi. Se cultivă sporadic, dar se şi sălbăticeşte. Perenă. (Pl. 8 b). 147. Paeonia officinalis L. — Bujor Fam. Ranunculaceae. Alte numiri: Rujă-bujă, rujioară, bojor, buşor, ruja-buja roşie, bajarujii, tubaroje. Cultivat frecvent prin grădini ca plantă ornamentală, cu flori foarte mari, roşii sau albe, simple sau involte. În antichitate era cunoscut ca plantă medicinală. După 1200 devine floare ornamentală în grădinile castelelor feudale, de unde trece în popor. La romîni a pătruns de cîteva secole de la slavii de sud. Perenă. (Fig. 30). În sudul ţării, la Comana, este introdusă în grădini şi Paeonia peregrina Mill. (P. romanica

Brîndză) din pădure1. 148. Papaver somniferum L. — Mac de grădină Fam. Papaveraceae. Alte numiri: Paparoane, paparună, moaci, mac adormitor, mac involt, mac cultivat, mac bun, floarea-odihnei, floarea-somnului, somnişor, mac alb. Cultivat frecvent, originar din sudul Europei, se cultiva de vechii egipteni cu 1100 ani înainte de era noastră.Cunoscut de grecişide romani. Reintrodus la noi de la vecini, de cîteva secole, ca plantă somniferă. Anuală. Se mai cultivă sporadic la oraşe Papaver orientale L. (mac oriental); cu flori foarte mari, roşii, originar din Caucaz, introdus recent. Peren. 149. Pelargonium odoratissimum Ait. — Muşcată Fam. Geraniaceae. Alte numiri: Muşcat, muşcată care miroase, muşcaţi-ca-mărul, muşcată-ca-ţitroana, muşcat roz, muşcată roză, muş-cater rotund, rotunda, indruşaim, muşcată de oală, lămîiţa, muşcatele, floare-creaţă. Numirile populare indică proprietatea principală: mirosul plăcut de lămîiţa. Cultivată frecvent în ghivece. Originară din Africa de sud, introdusă la 1724 în Anglia, la noi se răspîndeşte de vreo 60—80 de ani. Se aminteşte şi în cîntece populare. Perenă. Se mai cultivă în ghivece Pelargonium grandiflorum (Andrz.) Willd. şi P. roseum. Ait. 150. Pelargonium peltatum (L.) Ait. — Muşcată urcătoare Fam. Geraniaceae. Alte numiri: Floarea-ca-via, pilargonia-roz, pilargonia-pansele (sacîzel, pelargon, talpa-gîştei, Bîrlad), gheţuşcă. Se urcă pe suporturi sau atîrnă. Cultivată foarte rar în ghivece. Originară din Africa de sud, introdusă la 1701 în Europa. În grădini ţărăneşti abia a pătruns. 151. Pelargonium radula (Cav.) l'Herit. — Muşcată creaţă Fam. Geraniaceae. Alte numiri: Creaţă, americană, muşcat creţ, muşcată-încrestată, belogonii, muşcată de mere, floare-creaţă, muşca-tire-creţ. Frunzele multiplu segmentate, puternic mirositoare. Cultivată în ghivece, sporadic. Originară din Africa de sud, introdusă la 1774 în Europa, a ajuns în grădinile ţărăneşti în ultimii 80 de ani. Perenă. 152. Pelargonium zonale (L.) Ait. —Muscată Fam. Geraniaceae. Alte numiri: Garoafe, nalbă (Iaşi), puturoasă, muşcat de oală, lipică, muşcată puturoasă, muşcată rotată, muşcat alb şi roşu, bruştean, pirigoane, petac, flori-de-fereastră, muşcată tărcată, floare roşie de sacsîie, duble-flori-de-hîrb, floare-lată, muşcată-ca-nalba. Floare tipică a ferestrelor, cultivată pretutindeni în ghivece şi prin parcuri. Originară din Africa de sud, introdusă la 1690 în Europa şi la 1710 în Anglia, s-a răspîndit de un secol şi la noi. Mai răspîndit este hibridul P. zonale inquinans, care se cultivă aproape în toate casele din regiunea Craiova dar şi în restul ţării. Perenă. (Pl. 22 d). 153. Perilla irutescens (L.) Britton. P. nankinensis (Lour.) Decne. — Perila Fam. Labiatae. Cu frunze ca de urzică, dar de un roşu închis. Se cultivă prin parcuri pentru bordură (Tîrgu-Jiu). Originară din China, introdusă recent de tot. Anuală. 154. Petunia hybrida Vilm. (P. atkinsiana Don.) provenită din încrucişarea P. nyctaginiilora Juss cu P. violacea Lindl. — Petunii Fam. Solanaceae. Alte numiri: Peogonie, vinete, parfum, |bună-di-mineaţa, tolceruţ, betonii, betonie, bitoane, betunii. Cu flori mari ca pîlnia, de culoare albă, violetă şi pestriţă, ce răspîndesc un parfum plăcut. Originară din Brazilia, adusă în Europa la 1824, la noi de 80—90 ani. Se află în plină răspîndire şi prin grădinile ţărăneşti, în multe varietăţi simple şi involte. Anuală. (PI 17 b). 155. Phalaris arundinaceae L. var. picta (L.) Nym. — Iarbă albă Fam. Gramineae. Alte numiri: Planticuţă, iarbă-grasă, panglicuţă, iarbă, panglică, luţă, plăntiş, plănticele, fetele, iarbă-şierţească, iarbă-tărcată, cordele,

1 Rar mai întîlnim şi bujorii mari Paeonia chinensis, cu multe varietăţi pompoase şi Paeonia arborea, la bază lemnoasă, care cere să fie acoperită iarna.

baldingeră, iarbă-dalbă, trestioară, coada-mîţei, iarba-mîţei, perei, ierbăluţă-vărgată, buruiană-de-mătasă, buruiana-fe-telor, iarbă-bălaie, iarbă-de-mătase, iarba-lui-Timofti, tirou, bălan. Iarbă cultivată tot mai rar ca podoabă în grădini ţărăneşti. Perenă. (Fig. 31). 156. Pharbitis nil Choisy (Convolvulus nil L.) — Zorele mici Fam. Convolvulaceae. Alte numiri nu se cunosc. Cultivată mult la oraşe, adesea fără nume. Originară din America de Sud, răspîndită recent şi la noi. 157 a. Pharbitis purpurea (L.) Voigt., mai corect Jpomoea purpurea (L.) Lam. — Zorele Fam. Convolvulaceae. Alte numiri: Bună-dimineaţa, volbură-pă-roasă, floarea-devotamentului, holbură-bună, gura-paharului, holburică, rozete, tolcere, barba-împăratului, patifoane, răcorele, căţărători, floare-de-harag, hărăgele, nouraşi, zbînţuitori, zorele-schimăioase, zorele purpurii. Originară din America meridională. Foarte des o întîlnim la oraşe şi uneori la sate. Este o plantă urcătoare. Îşi deschide florile mari, ca nişte pîlnii, în zorii zilei. Anuală. (Pl. 6 d). 157 b. Ipomoea triloba L. (Pl. 6 b). 157 c. /. rubrocoerulea. Hook. — (Pl. 6 c). 158. Phaseolus coccineus L. — Fasole mare Fam. Leguminosae. Alte numiri: Făsui cu teacă lată, fasole daia pentru flori, fasole roşie de floare, făsuică ce se urcă, fasole mare, fasole spaniolă, fasole bivolească, păstaie pentru flori, fasole bihoaică, fasole :grasă, fasole înfocată, fasole bivolărească. Cultivată frecvent prin grădini ţărăneşti. Se recunoaşte după florile •ei roşii. Originară din America de Sud, a fost introdusă în Anglia la 1597, unde a devenit plantă ornamentală. La noi s-a introdus tîrziu, poate prin turci, sau a fost adusă din Apus ca plantă alimentară şi ornamentală. Anuală (Pl. 5 d). 159. Philadelphus coronarius L. — Iasomie Fam. Saxifraga cea e. Alte numiri: Sirinderică, iasomin, iasmin, asu-mie, iasmin de grădină, scumpină, aşumie, iazomie, limonade, mălin alb, lămîiţa, iasmen, pomul-raiului, zosmen, lemn-alb, clocotici, flora,r, sipică, ananas (regiunea Timişoara), iajmin, mălin-alb-de-pă-lemn. "Florile albe au un miros puternic de lămîiţa. Arbust cultivat sporadic, adesea fără nume. Originar din Alpii orientali, a devenit arbust ornamental în secolul al XVI-lea. La noi a intrat recent în grădini, din apus. (Fig. 32;. Se mai cultivă şi specia nord-americană Philadelphus inodorus L., fără miros. 160. Poenix canariensis hort. (reclinata Jacq.) — Palmierul fenix Fam. Palmeae. Alte numiri: Finic. Copac originar din Africa, cu frunze lungi, penate. Se cultivă în sere temperate, vara prin parcuri şi mai rar în apartamente, pentru frunzele şi portul lui frumos.

161. Phlox drummondii Hook. —Flox Fam. Polemoniaceae. Alte numiri: Ploscuţa-lui-Drummondi, plox, ibrumărele, floarea-focului, botcuţe, liliac nemţesc (Muntenia). Originar din Texas, se cultivă prin grădini şi parcuri pentru florile multicolore care înfloresc toată vara. Introdus în Europa abia la 1835, iar la noi în ultimele decenii. Anuală. (Pl. 11 c). 162. Phlox paniculata L. (Ph. decussata) — Flox paniculat Fam. Pokmoniaceae. Alte nifmiri: Fluxe, bîrsacăn, arsenică, rotocoale, sămăcişă, grînoasă, ursărele, zburătoare, brumărele, sălcioara, găzdoi, liliecuţ, floare-înfocată, flox, buchet. Plantă de ornament recentă, originară din America de Nord. Trainică şi rezistentă, cu flori albe şi trandafirii ce răspîndesc un puternic miros dulceag. Nu cere o îngrijire deosebită. (Pl. 16 b).

163. Phlox setacea L. — Flox mărunt Fam. Polemoniaceae. Originar din America de Nord, se cultivă tot mai mult în zilele noastre prin grădini şi parcuri, ca bordură de flori timpurii. Perenă, cu flori liliachii sau albe, cu frunze înguste, ascuţite. 164. Phyllocactus phyllanthoides S.D. şi Ph. ackermanni (Haw.) S.D. — Limbă Fam. Cactaceae. Alte numiri: Broască, limba-boului, cactus, cartuş, palmă. Plantă grasă cu flori mari roşii, cultivată ici-colo în ghivece ca podoabă a ferestrelor. Introdusă din America la mijlocul secolului al XVII-lea. În Europa se cultivă mult la oraşe de vreun secol, iar în ţara noastră pătrunde şi în grădini ţărăneşti, dar fără nume popular. Perenă. 165. Phytolacca americana L. (Ph. decandra L.) şi Ph. acinosa Roxb^ — Cîrmîz Fam. Phytolaccaceae. Alte numiri: B ob-de-mare, strugurel, struguri-de-mare, rumenioară.

Cunoscută pentru fructele mărunte, roşii şi zemoase, înşirate într-un racem lung. Buruiană originară din America de Nord, foarte răspîndită şi încetăţenită prin locuri necultivate şi prin păduri. Se cultivă pentru podoabă şi pentru vopsitul cozonacilor; utilizată şi în medicina populară» Perenă. (Pl. 18 e). 166. Plumbago capensis Thunb. — Plumbago Fam. Plumbaginaceae. Alte numiri: Amor, floarea-amorului, plum-baginea africană. Arbust de apartament cu flori delicate albastru-deschis, cultivat rar. Originar din Ajfrioa de sud. În grădinile noastre a început să se răs-pîndească abia de cîteva decenii. (Pl. 7 c). 167. Polyanthes tuberosa L. — Chiparoase. Fam. Amaryllidaceae. Alte numiri: Zambila-de-India, tuberose, iacint de India, chiparose, tiparoasă, tuberoza de grădină. Floare cu miros plăcut, originară din America centrală, introdusă în Europa în secolul al XVII-lea. La noi este tot mai mult cultivată pentru pieţe şi magazine de flori. (Pl. 16 e). 168. Polygonum orientale L. — Moţul-curcanului Fam. Polygoniaceae. Alte numiri: Nasul-curcanului, creasta-co-coşului, mucul-curcanului, ştir, iarba-roşie-orientală, ciucurani, cănăcel Are frunze mari şi nenumărate flori roşii. Cultivată frecvent prin grădini ţărăneşti. Plantă originară din Indiile orientale, răspîndită poate în timpul turcilor. Anuală. (Pl. 23 b). Se mai cultivă: P. auberti, plantă urcătoare. 169. Portulaca grandiflora Lindl. — Portulac Fam. Portulacaceae. Alte numiri: Iarbă grasă de grădină, floare-de-piatră, gheţişoară, portolac, pietricică, agurijoară, grăjnicioară, iarbă-grasă, portulace de mare, nudlii, gheaţă, floare de nisip. Plantă grasă, tîrîtoare, originară din America de Sud. Se cultivă sporadic la oraşe şi rar la sate, fiind introdusă în ţară de un secol. Are varietăţi cu flori mari albe, galbene, portocalii, roze, roşii sau pătate. Anuală. (Pl. 24 c). 170. Primula acaulis. (L.) Grufb. (Pr. vulgaris) — Primulă Fam. Primulaceae. Alte numiri: Oglici, aglicele, igdicele, oglistei, agricele, gricileni, aglici, aglice, primulă-fărinoasă, ciuboţica-cucului necolorată, betonică de primăvară. Indigenă, răspîndită prin dumbrăvi şi lunci de munte, înflorind la începutul primăverii cu flori mari galben-deschise. Se cultivă mai recent şi la oraşe prin pajişti şi stînci. Perenă. 171 a. Primula obconica Hance. — Primulă Fam. Primulaceae. Alte numiri: Primăvară, mireasă, gălăţene. Se cultivă destul de frecvent în ghivece şi sere reci. Prin atingerea frunzelor mulţi capătă urticarie. Florile roşiatice se menţin foarte mult. Originară din China. Perenă. (Pl. 1 c). În ghivece se mai cultivă: 171 b. Primula malacoides, originară din China, cu frunzele creţe. 172. Punica granatum L. — Rodiu Fam. Punicaceae. Alte numiri: Rubin, pitlingea, rodier, măr-grănat, pomogram, arodie, rodiu comun. Copăcel cu flori roşii ca rubinul şi cu fructe comestibile care nu se coc la noi. Cultivat sporadic în hîrdaie. Originar din regiunea mediteraneană, cultura lui este foarte veche. În Europa se răspîndeşte abia în secolul al XVI-lea. La noi a fost adus de turci şi s-a răspîndit mai întîi în grădinile ţărăneşti din Oltenia şi regiunile calde din ţară. Arbust. 173. Reseda odorata. L. — Rozetă. Fam. Resedaceae. Alte numiri: Rozătă, zmeurică, ruzeta, zmeuriţă, rozet, rozetă mirositoare, prescurea, rechie, gande, floare-domnească, busuioc-domnesc, rozetele. Plantă ierboasă, anuală, cu floricele galben-verzui, cu un miros dulce, puternic. Cultivată sporadic. Originară din Africa de nord, unde a fost descoperită în 1733 şi trimisă la Paris. S-a răspîndit tîrziu în Europa. La noi se găseşte foarte rar în grădinile ţărăneşti, iar astăzi aproape că nu se mai cultivă.

174. Rheum officinale H. Baill. —Revent Fam. Polygonaceae. Alte numiri: Rădăcină de gălbinare, ravent rabarbara, rabintă, rebarbară, rubarbă. Plantă mare, originară din Orient, cunoscută din antichitate ca plantă medicinală, utilizată şi astăzi foarte mult în toate ţările, dar mai ales în China. Din Anglia a fost introdusă abia pe la 1890 în Germania ca legumă (cotoarele frunzelor sînt bune de compot). Apoi a devenit plantă decorativă a parcurilor. Se cultivă şi la noi recent de tot ca legumă (peţiolul frunzelor). Rizomul se foloseşte în farmacii ca medicament important. În peluzele parcurilor este foarte decorativă. Perenă. 175. Ribes aureum Purch. var. fragrans Lodd. — Cuişor Fam. Saxifragaceae. Alte numiri: Chipăruş, lemn-de-cuişoare, cui-şoare, agriş, agriş nealtoit, bufte, liliac galben, coacăza cu florile galbene, cornişor. Arbust cu flori galbene-aurii, în mijloc roşii, răspîndind un miros plăcut de cuişoare. Cultivat rar prin grădiniţe. Originar din America de Nord, se cultivă de cîteva decenii la noi prin parcuri şi în grădinile săteşti. Fructele pot fi întrebuinţate pentru compot şi lichior. 176. Rkipsalis pachiptera Pfr. şi alte specii de Cactacee cultivate rar în ghivece. Fam. Cactaceae. Alte numiri: Carnaval, crăciunele, nu-mă-deranja. Originare din America tropicală, introduse tîrziu în Europa. La noi sînt recent aduse şi se cultivă în ghivece. Perene. 177. Rhododendron sinense Sweet. (Azalea mollis Blume) — Azalee Fam. Ericaceae. Alte numiri: Azalea indiană. Arboraş ce se cultivă în apartamente şi sere reci, iar vara afară în grădină. Originar din China, de unde a fost introdus în anul 1800 în Europa. La noi se cultivă rar la oraşe. În China abundă pretutindeni. 178. Ricinus communis L. — Ricin. Fam. Euphorbiaceae. Alte numiri: Turb, reţin, iarba-boierului, boabe-de-turb, lemn-miraculos, căpuşe, iarba-minunată, iarba-boilor, căpuşe comună, floare-boierească, iarba-minunii. Plantă cu o creştere rapidă, cu un port superb, frunze mari palmate şi tulpini goale. Cultivat foarte sporadic în grădini, adesea fără nume. Originar din Asia tropicală sau Africa, a fost cultivat în Egipt de mii de ani. A fost cunoscut şi de romani. Mai tîrziu s-a cultivat pentru ulei. Ca plantă ornamentală este recentă şi reprezintă o podoabă rară. Se cultivă mai mult în cîmp pentru scopuri tehnice. La noi este o plantă anuală. (Pl. 22 c). 179. Roşa alba L. — Trandafir alb Fam. Rosaceae. Alte numiri: Trandafir, diul-bălan, roză albă, trandahir. Roză originară probabil din Caucaz, a ajuns de mult şi în grădinile ţărăneşti, dar azi se întîlneşte tot mai rar. Orăşenii n-o mai cultivă. 180. Roşa canina L., R. dumentorum Thui., R. dumalis şi alte specii spontane. — Măceş Fam. Rosaceae. Alte numiri: Măceşe, rug, rujă, scoabe, trandafir sălbatic, rug de măceşe, carcadăr, moşmon, scoruş nemţesc, cacaşder, zgorchin, măcuicele, rugul-vacii, glogheje, rozariul sălbatic, mărăcinele-coţofanei, ruj iţă, mocioş, trandafir de răzoare. În medicina populară se folosesc decocţiuni de măceş. În poezia populară se amintesc: ruguleţ, măceş, rug. Din măceşele acestor plante lemnoase, întîlnite pe coastele însorite, introduse ici-colo şi în grădini, se extrage vitamina C. 181. Rosa chinensis Jacq. (thea hibrizi;— Trandafir lunar nemontant Fam. Rosaceae. Alte numiri: Trandafir-pe-luni, trandafir-thea, roză-de-Bengal. Roza thea, originară din China, adusă pe la 1789 în Europa. Prin hibridări a dat naştere la mii de varietăţi, mai ales în Franţa. La noi s-au răspîndit de un secol rozele apusene, mai întîi la oraşe, iar recent de tot se cultivă şi la sate. 182. Rosa centifolia L. — Trandafir de dulceaţă Fam. Rosaceae. Alte numiri: Roză, flori de rug, rug, trandaşirr rugi de ruji, roza, ceai, ruji, trandafirul de grădină, roazăbăl, trandafir roşu, ghiol, ruji de rug de grădină, trindafil. Azi se întîlneşte destul de des prin grădinile de la ţară. Originar din Caucaz, cultivat întîi de persanii vechi, de unde a trecut la babiloneni, apoi la greci şi romani. La noi, introdus de bizantini. Se

cultivă mult la sate ca şi Rosa damascena Mill., trandafirul de lună şi Roşa moschata, trandafirul-de-mose, originar din Abisinia şi Asia de sud, cunoscut şi de vechii romani. 183. Rosa foetida J. Herm.— Trandafir galben Fam. Rosaceae. Altă numire: Rug galben. Cultivat tot mai rar. Originar din Asia de vest, răspîndit în Europa de turci, în secolul al XVI-lea. La noi odinioară se cultiva foarte mult la sate. 184. Rosa gallica L. — Răsură Fam. Rosaceae. Alte numiri: Roza de oţet, trandafir de cîmp, trandafiraş, trandafir pitic, trandafiri bulgăreşti, trandafiri-de-Kazanlîc, oţet de trandafir, roza roşie, ruxandre. Mic trandafir sălbatic răspîndit în stepe şi prin răzoare. În poezia populară se aminteşte: trandafiraş de sacsîie şi răsură. Se cultiva uneori prin grădini rustice. 185. Rosa multiflora Thunb. — Trandafir urcător Fam. Rosaceae. Alte numiri: Trandafir, trandafiri tăfălogi, grăgătăraşi, trandafir japonez urcător. Cultivat sporadic la sate, foarte frecvent la oraşe şi prin parcuri. Originar din Japonia (sau China şi Coreea), răspîndit în nenumărate varietăţi obţinute prin încrucişări. În secolul al XIX-lea a pătruns şi în grădinile ţărăneşti. Grădinarii numesc acest trandafir Roşa polyan-tha. (Pl. 8 a). 186. Rosmarinus officinalis L. — Rozmarin Fam. Labiatae. Alte numiri: Rosmalin, rozmalin, rozmolin, rozmarin sălbatic, ruşmălin, rujmărin, dendrului, rujmalin, mirtin. Plantă cu miros plăcut, mediteraneană, întrebuinţată încă din antichitate ca podoabă, medicament şi în diferite credinţe. La noi, introdusă din Apus, în ultimele secole. Se cultivă în ghivece, mai ales la sate şi se întrebuinţează ca medicament. În poezia populară: rozmarin, foicica, rozmalin. Perenă. (Fig. 33). 187. Rudbeckia laciniata L. — Ruji galbine Fam. Compositae. Alte numiri: Gherghină galbenă, leordini gal-bini, gherghine de iarnă, tufănică galbenă, flori-galbene, mărită-mă-mamă, floare-de-cucoană, budiană, flori-de-paie, roţi-galbine, floarea-Elisabetei, rujă-bujă galbenă, floarea-soarelui de cei mică, gălbinele, talie, bojorel galben, dalii galbene, ruji de toamnă, ochiul-boului, crizantine galbene, marghioale, coana-Marghioală, guriţa cucoanei. Originară din America de Nord, introdusă în Europa la începutul secolului al XVII-lea, la noi a ajuns recent în grădinile ţărăneşti. Se cultivă foarte mult pentru florile (inflorescenţele) mari, galbene, pline. Perenă. — (R. hirta, pl. 18 c). 188. Ruscus aculeatus L. — Ghimpe Fam. Liliaceae. Alte numiri: Ghimpe-tăfălog, merişor-ghimpos, ghimpe-pădureţ, merişor, angelică, spinul-şoarecelui, mărăcină, ghimpe-mare, coachezi, federa-spinoasă. Plantă spinoasă, mereu verde, răspîndită prin pădurile calde din sudul şi vestul ţării. Se cultivă şi ca plantă ornamentală; se adună în cantităţi mari pentru coroane funerare. Se întrebuinţează în medicina populară. Perenă.] 189. Salvia officinalis L. — Jale Fam. Labiatae. Alte numiri: Jaleş, jaie, jeleş, jalnică, salvie, şalvie, salvir, jale de grădină, salvie de grădină. Are frunze argintii şi flori albe sau albastre. Întreaga plantă are un miros neplăcut. Cultivată rar prin grădini săteşti. Originară din regiunea mediteraneană; se cultiva numai în evul mediu ca plantă medicinală şi condimentară. La noi a străbătut din Apus şi se cultiva mult odinioară în grădinile ţărăneşti. Azi, cultura acestei plante, utilizată în medicina populară, se află în regres. Perenă, la bază lemnoasă. (Fig. 34). 190. Salvia splendens Ker. Gawl. — Salvie roşie Fam. Labiatae. Alte numiri: Jaleş, jaie, jele, schelvie, jeleş, salvie ■de grădină, jaleş de grădină, jaleş cultivat, salvie, salbie de grădină, jaleş bun, jale de grădină, pipară, salvie frumoasă. Plantă cu flori încîntătoare şi bractei de un roşu-aprins. Cultivată sporadic prin grădini, foarte

mult prin parcuri. Originară din Brazilia, s-a răspîndit numai recent de tot prin grădini particulare şi la sate. Perenă, nu iernează afară. (Pl. 18 b). 191. Santolina chamaecyparissus L. — Chiparosul mic Fam. Compositae. Alte numiri: Gogofoaie-de-limbrici, limbricariţă, mintă-fe^neiască, cipruşi. Plantă joasă cu frunze mărunte, argintii, mereu verzi, puternic mirositoare. De origine mediteraneană, introdusă de mult în horticultura pentru ornament şi ca plantă medicinală. Cultivată prin cimitire şi în parcuri publice. Se foloseşte în medicina populară. Subarbust trainic. 192. Saponaria officinalis L. — Săpunariţă Fam. Caryophillaceae. Alte numiri: Săpuiori, flori-albe, soponele, săpunel, berbecei, flori-de-tăietură, săpunele, floarea-studentului, oda-gaci, săpunul-popii, floarea-călugărului, floare-de-săpun, spumăriţă, flori-bălăi, săpunică, soponul-calului, buruiană-albă, văcărică, săpunaş, flori-de-parfum. Răspîndită prin zăvoaie. Se cultivă sporadic, mai ales la sate. Este o plantă cu flori roşiatice, pline, care răspîndesc un miros plăcut. Întrebuinţată de săteni în Oltenia ca medicament şi la săpunitul rufelor. Perenă. (Fig. 35). 193. Satureja hortensis L. — Cimbru Fam. Labiatae. Alte numiri: Cimburel, cimbru de grădină, ciumu-rică, pipercuţă de grădină, balanica, isop de grădină, şimbru, şimboră, şimbru de grădină. Plantă anuală cu frunze înguste şi floricele frumos mirositoare ca şi întreaga plantă. Se cultivă în toate grădinile. Originară probabil din Italia, cunoscută de romani, s-a răspîndit mai tîrziu în Europa centrală. La noi a venit prin slavi. În unele regiuni este rară, în altele foarte frecventă şi subspontană. Se întrebuinţează ca medicament şi condiment. 194. Saxifraga sarmentosa L. — Saxifraga cu viţă Fam. Saxifragaceae. Alte numiri: Saxifragă viţoasă, stînca-frînge, saxifraga acăţătoare. Plantă tîrîtoare, cu viţe subţiri şi frunze rotunde, cu floricele în racem. Se cultivă prin ferestre şi rar de tot pe stîncării, în grădini. Originară din China şi Japonia, introdusă recent. Perenă. 195. Scabiosa atropurpurea Desf. — Muşcatul dracului Fam. Compositae. Alte numiri: Floarea-văduvei, muşcatul-dracului purpuriu, scapică, sipică, scabiosa, muşcata-dracului. Plantă purpurie cu inflorescenţe roz sau purpurii, cu frunze îngust sectate. Originară din sudul Europei, introdusă în cultură numai de vreo 80 de ani, iar la noi în parcuri şi în grădini în ultimii ani. Anuală şi bianuală. (Pl. 19 e). 196. Sedum sieboldii Sw. — Graşiţă japoneză Fam. Crassulaceae. Alte numiri: Graşiţă, gheţişoare, iarba-grasă-a-lui-Sieboldi, sorporiţa-lui-Sieboldi. Plantă grasă, cu frunze aproape rotunde, rar crestate, de culoare-cenuşie. Cultivată în ghivece. Originară din Japonia, introdusă la oraşe şi sate recent de tot. Perenă. 197. Sedum spectabile Bor. — Graşiţă lată Fam. Crassulaceae. Alte numiri: Dălac, gheţişoare, gurarea-porcului, gheată, frunza-tăieturii, iarbă-grasă, ghiaţă, urechea-babei, firfirică, flori-de-gheaţă. Are frunze late, groase, pe care copiii le umflă (apăsîndu-le şi des-făcînd epiderma lor) apoi le lovesc şi „împuşcă". Cultivată sporadic în ghivece şi grădini, originară din China. Introdusă în secolul trecut la oraşe, se întîlneşte astăzi şi la sate. Perenă. (Pl. 5 b). 198. Sedum spurium M. B. — Graşiţă Fam. Crassulaceae. Alte numiri: Ţîţa-vacii, floare-grasă. Această plantă grasă, tîrîtoare, originară din Caucaz, a fost de mult introdusă în Europa, iar în deceniile din urmă şi la noi, unde se cultivă mult la oraşe, prin grădini, pe marginea straturilor şi a rabatelor. Perenă. 199. Sempervivwn tectorum JJŞ — Urechelniţa Fam. Crassulaceae. Alte numiri: Iarba-ciutei, urechişe, jinţură-de-gură-de-porci, urechiuşe, buruiana-porcului, iarbă-de-tutun, oreoleşniţă, iarbă-de-ureche, iarbă-grasă, iarba-lupului, jinţură,

nevăstuica, varză-de-stînă, verzişoară, ginţură, urecheriţa-de-acoperişuri, argintură, curechiul-stîncii, prescurea, prescurată. Plantă cu foi groase dispuse în rozetă, răspîndită în regiuni stîncoase. Creşte mai ales la sate, pe case şi pe şuri de paie. Perenă. (Fig. 36). 200. Senecio cruentus DC. (Cineraria hybrida Willd.) — Cineraria Fam. Compositae. Originară din insulele Canare, s-a răspîndit în cultură de peste un secol. Prezintă nenumărate varietăţi şi hibrizi de culori diferite.Răspîndită ca floare de apartament primăvăratică. Se plantează şi prin parcuri. La noi se cultivă din ce în ce mai mult. Perenă. (Pl. 25 c). 201. Silene armeria L. — Silena de grădină Fam. Caryophyllaceae. Alte numiri: Pansele. Plantă răspîndită pe coline, dar creşte şi spontan. Se cultivă sporadic prin grădini, pentru florile sale roşii, frumoase. Anuală. 202. Solidago canadensis L. — Năvalnic de Canada Fam. Compositae. Alte numiri: Sînziene de grădină, sînziene, năval-nicul-ăl-mare, sălcioara, drăgaică. Plantă înaltă, cu inflorescenţe galbene, mărunte, înşirate graţios pe ramuri îndoite. Cultivată foarte frecvent şi devenită subspontană prin grădini, pe lîngă pîraie. Este originară — ca şi specia Solidago gigantea Ait. (syn. S. srotina Ait). — din America de Nord. În Europa a fost introdusă de un secol şi jumătate, ca plantă de parcuri. Acum se cultivă şi la noi. Perenă. (Pl. 18 a).

203. Syringa josikaea Jacq. fii. — Liliacul rominesc Fam. Oleaceae. Alte numiri: Melin, călin, scump ie, orgoian, lemnul-vîntului, boroştean-de-pădure, pene, iergovan, liliacul unguresc, liliac carpatic, liliac transilvănean, selinţe. Tufă sau arboraş spontan şi endemic prin văile Munţilor Apuseni, deosebit de liliacul comun prin frunzele care sînt asemănătoare cu ale prunului. A fost introdus în horticultura de 140 de ani şi se cultivă la noi sporadic prin parcuri. În alte ţări se cultivă mai mult. Are florile tîrzii şi parfumate. (Fig. 37). 204. Syringa persica L. — Liliac. Fam. Oleaceae. Alte numiri: Liliac pitic, mălin-de-hăl-altoit, scum-pie-ultoită, mălin verde, liliacul de Persia, liliac franţuzesc, liliac persan. Arbust cultivat mai mult decît specia următoare. Are frunze mai mici, ovat lanceolate şi flori palid roze. Originar din Asia de vest (Persia, Caşmir, Afganistan, Himalaia de vest), a fost introdus în Europa la 1640 şi s-a răspîndit recent prin parcurile noastre. Se mai cultivă şi hibridul Syringa chinensis Willd., produs la sfîrşitul secolului al XVIII-lea în Europa. 205. Syringa vulgaris L.—Liliac sălbatic. Fam. Oleaceae. Alte numiri: Scumpie, mălin, scuntie, pelin, melinr iorgovan, gherghivan, mălin roşu, scrinte, broştean, argovan, boroslan, scumpină, scînteie, scluntie, liliac nemţesc, liliac, burbău, boroştean, scump ia. Se distinge prin frunzele mai mari, pieloase, la bază cordate, floricele liliachii sau albe, simple sau pline. Cultivat foarte mult la oraşe şi la sate. Creşte ca arbust spontan indigen în Banat, Oltenia şi chiar Muntenia şi Transilvania de vest; a fost luat în cultură mai întîi de turci. Din Constantinopol a fost adus la Viena pe la 1560 şi s-a răspîndit spre vest. La noi se crede că a fost adus de turci, judecind după numele „liliac", pe care îl poartă această plantă. (Fig. 38). 206. Tagetes erecta L. şi T. patula L. — Cărujele mari şi mici Fam. Compositae. Alte numiri: Ochişele, buzdugi, botănci, budiener bocioi, cosoroabe,măchişele, budiană, flori-romîneşti, ţigance, vîzdoage, ocheşele, buruiene-domneşti, budiene mari, budiană galbenă, fiarfăm, buzdulugi, buzdulugi mari, crîşmăriţă, budieni, ţigănaş, budiene-dom-neşti, creiţe, beft, ferfen mare, pochi, fîrfăn, svisdoage, buglană, boance galbene, butucaşi, săscuţe, crin galben, căşuliţi, ferfen galben-carujele. Sînt două specii asemănătoare cultivate în toată ţara, cu flori ornamentale de grădină, cu inflorescenţe galbene, catifelate, cu miros plăcut. Plantă originară din Mexic, a apărut în Europa (Spania) la 1535 şi s-a răspîndit ca plantă de ornament pînă în Ardeal. La noi a fost adusă mai mult de slavii de sud. Anuală. Tagetes erecta (Pl. 17 a). Tagetes signata (Pl. 12 b). 207. Tamarix gallica L. — Cătină roşie Fam. Tamaricaceae. Alte numiri: Cetină, tămarişcă, tamasisie. tamarişcă franţuzească. Tamarix gallica este originară din Europa de sud, răspîndită nu de mult şi la noi prin parcuri pentru ramurile florifere acoperite cu nenumărate floricele de culoare roz. Prin unele grădini s-a introdus din zăvoaiele rîurilor noastre şi T. laxa Willd. (T. Pallasii Desv.). Arbust. 208. Thladiantha dubia Bge. (Th. calcarata Wallr. Clarke). — Răcorele Fam. Cucurbitaceae. Alte numiri: Pere bolînde. Fiind o plantă cu flori mai puţin frumoase se cultivă foarte rar. Este originară din Asia de răsărit. A fost introdusă în ultimul secol. Se răspîndeşte izolat şi la noi şi chiar se sălbăticeşte, urcîndu-se pe garduri; are floricele gaben-verzui, ca de castraveţi. 209. Tropaeolum majus L. — Condurul-doamnei Fam. Tropaeolaceae. Alte numiri: Lupisdrag, butucaşi, lupi-dragi, floare-cu-două-cozi, lobidrag, bolidrag, lopostani, nemţoaice, sultanele, călţunaşi, rostoponi, cocoşei, cupa oii, tăţine, pinteni, guriţa-cucului, guriţa-leului, floştani, bobidragi, beciu, ciocănaşi, fărfălăi, capuţină, femeia-de-foc, năsturţi, rostaponi, ciocîrlean, antajicuri, atînjicuri, ciocănăţei. Are flori mari, galben-roşcate, cu un pinten şi frunze rotunde, care emană un miros deosebit. Cultivată frecvent la oraşe şi la sate, prin grădini şi prin ferestre. Originară din Peru, a ajuns la 1684 în

Olanda şi curînd a devenit populară. La noi mai recentă. (Pl. 17 d). 210. Tulipa gesneriaha L. — Lalea Fam. Liliaceae. Alte numiri: Lalele albe şi galbene, tulipan, cuşi, cuci, lalea de grădină. Cultivată sporadic, pentru ornament, în nenumărate varietăţi. Originară din Asia Mică, cultivată întîi de turci, la 1559, înfloreşte prima dată la Augsburg. Pe la 1635, cultura lalelelor a luat proporţii mari în Olanda şi se făcea o speculă extraordinară cu cepele de varietăţi noi, plătindu-se pînă la 13 000 florini pentru o varietate nouă. La noi, introdusă prin turci, dar au fost aduse mai ales varietăţi moderne din Olanda. La sate nu a pătruns decît sporadic. Amintită în poeziile populare: lalea. Plantă perenă. Este un minunat decor de primăvară al parcurilor, grădinilor şi al magazinelor de flori. (Pl. 26 c). 211. Viburnum opulus L. f. roseum. hort. (var. sterile DC.) — Călin-de-zăpadă Fam. Caryophyllaceae. Alte numiri: Bulgăraş-de-aur, călin, drimoc, drimoz, mortez, rujar care face ruji albe, călin de grădină, soc de apă, mălin (Moldova superioară), păiuşcă, hortensie, călinul comun, călinar, zăpadă, boţi-de-zăpadă, călin bătut (sterp), bulgări-de-zăpadă, guşa-găinii, ruji albe, palme. Arbust ornamental, destul de frecvent, cultivat mai ales la oraşe. Varietatea produsă în Apus, care a fost introdusă recent şi la noi, derivă din călinul sălbatic. Are inflorescenţe mari, albe, ca un bulgăr de zăpadă. 212. Vinca major L. — Saschiu mare Fam. Apocynaceae. Alte numiri: Pervinca, cununiţă-mare, merişo-rul-mare, cununiţă, pervancea-mare, vinca. Plantă originară din regiunea mediteraneană, introdusă recent în horticultura. A pătruns şi în parcuri la oraşe. 213. Vinca minor L. — Saschiu Fam. Apocynaceae. Alte numiri: Bărbănoc, brăbănoc, borbănoc, cununiţă, foaie-n-fir, foiofiu, fonchiu, iederă, merişor, pervinca, sasău, perişor, ederică, coada-vînătorului, verdeaţa-iernii, sacfiu, ponchiu, verdeaţă. Plantă spontană prin păduri, se cultivă mult prin grădini, la oraşe şi sate. Fiind mereu verde se utilizează pentru cununi. Perenă. Florile-i albastre sînt o podoabă a locurilor umbroase din făgete şi păduri. (Fig. 39). 214. Verbena hybrida hort. — Verbină Fam. Verbenaceae. Alte numiri: Urzicuţe, verbenă pletoasă, vervin, vervine italiene, sporie, sporici, sporişi, cînepioară, voalul-miresei. O mică plantă tîrîtoare, cu frunze crenate, cu flori de diferite culori, care se ridică ca mici umbrele atrăgătoare. Plantele din care s-a creat această specie hibridă sînt originare din America de Sud. Se cultivă de cîteva secole in Italia şi vestul Europei. Din sud a venit şi la noi, unde odinioară era mai răspîndită prin grădini la oraşe. Anuală. Varietăţile de culori se moştenesc prin sămînţă, nu e nevoie să facem butaşi. (Pl. 17 c.) 215. Viola tricolor L. (sau poate V. altaica Pali.) — Pansele Fam. Violaceae. Alte numiri: Panseluţe, barba-împăratului, guşa-găinii, albăstrele, cîrligei-pătaţi, catifeluţe, micşunele, tămîioasă sălbatică, toporaşi.

Plantă ornamentală de primăvară dintre cele mai nepretenţioase7 cultivată în nenumărate soiuri multicolore, derivate poate din planta sălbatică Viola tricolor sau mai verosimil din Viola altaica Pali., prin hibridări cu alte specii. Panselele de grădină au fost produse întîi în Anglia pe la 1820 şi de acolo au trecut în grădinile de pretutindeni. Introduse de un secol la noi în parcuri, grădini orăşeneşti şi chiar la sate. Perene. (Pl. 4 c). 216. Viola odorata L. — Viorele Fam. Violaceae. Alte numiri: Toporaşi, tămîioara, violete. Plantă cu flori albastre, de un miros suav, răspîndită în păduri şi prin tufişuri. Se cultivă mult varietăţile produse în Italia (violete de Parma etc). Perenă. Este considerată ca simbolul modestiei.

217. Zebrina pendula. Schnitzl. — Atîrnătoare. Fam. Commelinaceae. Alte numiri: Pertinent, impertinentă, obraznica, mireasă, telegraf, geţişoara, pălangie, vindecuţă, halinguţă, mire-sică, spînzurătoare, fugătoare. Cultivată sporadic în ghivece pentru frunzele sale frumoase, îndungat colorate. Originară din America Centrală. De curînd a fost introdusă şi la sate. (Pl. 24 b). 218. Zinnia elegans Jacq. — Circiumârese Fam. Compositae. Alte numiri: Garoafe, fingele, flori-bulgăreşti, cătănute, nemţoaice, budieni, ochiul-cucului, turcoaice, gura-paharului, ochiul-boului, leliţă, ruguliţe, domnişori, ruji-mici, floarea-simplici-tăţii, căpitani, cuconi, ţinii, pene bătucite, flori-boiereşti, garofle, maiori, patlăvi, tarleci, cavaler, pofta-femeii. Cultivată mult în grădini şi vărzării. Plantă de podoabă. Originară din Mexic, introdusă la 1796 în Europa, la noi datează de un secol. A început să fie comună şi la sate. (Pl. 16 d). 219. Yucca filamentosa L. — Juca Fam. Liliaceae. Alte numiri: Cactus (greşit). Cu frunze lungi înţepătoare, adunate într-o rozetă, din care se ridică tulpina încărcată cu flori mari, albe, atîrnătoare. Originară din America de Nord, din cîmpiile aride, introdusă tîrziu în Europa şi mai recent şi la noi. Se întîlneşte prin parcuri şi prin grădinile de flori. Perenă.

* * * În enumerarea aceasta nu figurează nenumăratele specii de plante suculente (plante grase) cultivate de amatori, nici arbuştii floriferi, cuJ-tivaţi mai rar prin parcuri şi desigur nici multe din florile anuale şi trainice, cultivate cu totul sporadic prin ţară. Ele nu prezintă un intere» etnobotanic mai remarcabil. Astfel am omis: Lobularia (KLoniga), Maho-nia, Gypsophila arenaria, Clarkia elegans, Laurus nobilis, Billbergia şi Orhideele. De asemenea nu figurează florile rare de seră şi din grădini botanice. Din acestea din urmă cîteva sînt reproduse în planşe: Colchicum autumnale. P1.8c: Digitalis purpurea. Pl. 24 d;Dimor-photheca aurantiaca hybr. Pl. 2 e : Ecballium elaterium. Pl. 2 c; Oeno-thera sp. Pl. 3 d; Paphiopedilum insigne. Pl. 25 d; Partenocissus quinquefolia. Pl. 14 c; Platicodon grandiflorum. Pl. 20 b; Salpiglossis sinuata. Pl. 3. c; Sorbaria sorbifolia. Pl. 21 d; Stapelia lepida. Pl. la; Symphoricarpus albus. Pl. 8 d; Wistaria sinensis. Pl. 12 d şi cîteva indeterminabile. O MICĂ INTRODUCERE IN BIBLIOGRAFIA PROBLEMEI

Istoria migrării plantelor de ornament din patria de origine şi introducerea lor în grădinile din alte ţări este cunoscută în linii mari pentru U.R.S.S. şi Apus. Dar şi despre introducerea lor în grădinile noastre ne vorbesc unii autori vechi. In afară de date cu totul sporadice din hrisoave, avem cîteva enumerări de flori cultivate la noi, în vechi vocabulare. Gel dintîi este Lexiconul lui Mardarie Cozianul, scris la 1649, cu 5 nume de plante, urmat de Vocabularul de la Caransebeş, scris pe la anul 1693—1706, dînd numele a 24 de plante de podoabă. Teodor Gorbea enumeră în Dicţionarul său de pe la 1691—1703 mai multe flori, dar numele lor este tradus din ungureşte. Nomenclatura Vegetabilium tipărită la 1783 de Iosif Benkd este prima enumerare de numiri romîneşti care cuprinde numirile plantelor (prin colaboratorii săi) din Muntenia şi din Transilvania, unele fiind traduse din limba latină şi maghiară. El enumeră 66 de plante de ornament, dar nu putem avea certitudinea că ele erau cultivate şi de romîni. De la Benkd şi pînă azi mulţi au cercetat grădinile ţărăneşti şi au enumerat plantele ornamentale din ele. O parte din aceste date etnobotanice sînt cuprinse în cartea clasică a lui Z. C. Panţu; dar vezi scurta bibliografie ce urmează. Anonymus Garansebesiensis, Dicţionarium Valachico-Latinuum. publ. de Gr. Cretzu Bucureşti, 1898. Benko I., Nomenclatura vegetabilium în M o 1 n â r, I. Magyar Konyhâz, II, 1783. Borza Al., Grădinile ţărăneşti din Munţii Apuseni, „Convorbiri ştiinţifice", Orăştie, II, 1918, nr. 2 şi 3. Borza Al., Flora grădinilor ţărăneşti romîne, II, Plantele de podoabă, de leac, de farmece şi credinţe. „Bul. Grad. Bot"., Cluj, V, 1925, pp. 49—74. Borza Al., Din istoria plantelor noastre ornamentale. „Lumina femeii", II 1921, pp. 19—20 şi 84—86. Borza Al., Corelaţia dintre flora Romîniei şi poporul romîn, Timişoara, 1943. Corbea T., Lexicon latin-romînesc, Manuscris, 1697. Creţu Gr., Lexicon slavo-romînesc de Mardarie Cozianul. Bucureşti 1900. F i s c h e r-B e n z o n, R., Altdeutsche Gartenflora, Kiel u. Leipzig, 1894. Petrescu P. şi Stâni, P., Ceramica din Hurez, Bucureşti, 1958

Natur, kleine Encyclopădie, Leipzig, 1957. Pop E., Cei dintîi culegători ai numelor romîneşti de plante. „Ţara Bîrsei", II, 1930, nr. 2. Panţu Z. G., Plantele cunoscute de poporul romîn. Ed, II, Bucureşti, 1929 Oprescu G., Peasant art in Roumania, London, 1929. Rapaies R. A magyarsdg viragăi, Budapest, 1932. Schullerus Pauli ne, Pflanzen im Glaube und Brauch der Siebenburger Sachsen, „Archiv", XL, 1921. W u 1 f E. V., Flora of cultivated plants, Moscow-Leningrad, 17 voi, 1935 —1936 (ruseşte, cu titlul şi în limba engleză). Hehn V, Kulturpflanzen und Haustiere in ihrem Obergang auş Asien nach Griechenland und Italian sowie in dos ubrige Europa. Mit botanischen Beitrăgen vol. A. Engler u. F. Pax. 8-Auf C. Berlin, 1911. Mori ova I. şi Moraru Z., Cultura florilor, Bucureşti, 1927. * Illustriertes Gartenbaulexicon, Berlin, 1902. TABELE DE PLANTE GRUPATE PE BAZA DURATEI ŞI LOCULUI DE CULTURĂ a. FLORI DE GRĂDINĂ ANUALE 5. Ageratum houstonianum (mexicanum)

9. Amaranthus caudatus 10. Amaranthus cruentus 11. Antirrhinum majus

33. Galendula officinalis 36. Gallistephus chinensis 42. Gelosia cristata

44. Centaurea moschata 59. Commelina communis 60. Consolida ajacis 62. Convolvulus tricolor 63. Coreopsis tinctoria (Calliopsis bicolor) 64a. Cosmos bivinnatus

64b. Cosmos sulphureus 79. Euphorbia marginata 84. Gaillardia picta 88. Comphrena globosa 89. Helianthus annuus 91. Helichrysum bracteatum

104. Impatiens balsamina 110. Kerria japonica 111. Rochia scoparia

114. Lathyrus odoratus 118. Linum grandiflorum 120. Lobelia erinus

122. Lunaria annua 123. Lupinus luteus

125. Lupinus varius 128. Majorana hortensis 129. Matthiola incana

135. Mimulus luteus 143. Nicotiana silvestris 144. Nigella damascena

148. Papaver somniferum 153. Perilla frutescens (nanki-nensis) 154. Petunia hybrida 157. Pharbitis purpurea 158. Phaseolus coccineus

161. Phlox drummondii 168. Polygonum orientale 169. Portulaca grandiflora

173. Reseda odorata 178 Ricinus communis 195. Scabiosa atropurpurea

201. Silene armeria 206. Tagetes erecta, patula signata 209. Tropaeolum majus

214. Verbena hybrida 218. Zinnia elegans

b. FLORI DE GRĂDINĂ BIENALE ŞI PERENE 2. Aconitum stoerkeanum

8. Althaea rosea 12. Aquilegia vulgaris 13. Arabis alpina

19. Asclepias syriaca 22. Aster alpinus 23. Astersalignus şi altele

34. Calystegia pubescens 38. Campanula medium 40. Canna indica

43. Centaurea (diverse sp.) 45. Cerastium biebersteinii

50. Chrysanthemum indicum 51. Chrysanlhemum maximum 61. Convallaria majalis 67. Cynara scolymus 68. Dahlia pinnata 70. Delphinium elatum 71. Dianthus caryophyllus 72. Dicentra spectabilis 73. Dictamnus albus

82. Fritillaria imperialis 90. Helianthus tuberosus 92. Heliotropium peruvianum

95. Hesperis matronalis 96. Heuchera sanguinea

99. Hosta plantaginea 101. Hyacinthus orientalis

103. Iberis umbellata 106. Inula helenium 107. Iris germanica şi alte-specii 117. Lilium candidum

117 b. Lilium bulbiferum 132. Mentha longifolia 136. Mirabilis jalapa

138. Muşa ensete 139. Myosotis palustris 140. Narcissus poeticus 141. Narcissus pseudonarcissus

146. Oxalis corniculata 162. Phlox paniculata 165. Phytolacca americana Platycodon grandiflorum (Campanula g.) Pl. 20. b. 167. Polyanthes tuberosa 170. Primula acaulis 174. Rheum officinale 187. Rudbeckia laciniata 190. Salvia splendens 191. Santolina chamaecyparissus 197. Sedum spectabile 198. Sedum spurium

202. Solidago canadensis 210. Tulipa gesneriana 212. Vinca major

213. Vinca minor 215. Viola tricolor (altaica) hibrizi 216. Viola odorata c. ARBUŞTI ORNAMENTALI 31. Buxus sempervirens

39. Gampsis radicans (Tecoma) 56. Clematis jackmanni

66. Gydonia japonica (Chaenomeles japonica) 77. Elaeagnus angustifolia 97. Hibiscus syriacus 102. Hydrangea opuloides (hortensis)

110. Kerria japonica 112. Laburnum vulgare

115. Lavandula officinalis 116. Ligustrum vulgare

121. Lonicera caprifolium 142. Nerium oleander

159. Philadelphus coronarius 175. Ribes aureum 179. Rosa alba 180. Rosa canina 181. Rosa chinensis 182. Rosa centifolia 183. Rosa foetida 184. Rosa gallica 185. Rosa multiflora

188. Ruscus aculeatus Sorbaria sorbifolia. Pl. 21. d. 203. Syringa josikaea 204. Syringa persica şi S. chinensis 205. Syringa vulgaris

207. Tamarix gallica 211. Viburnum opulus f. roseum

219. Yucca filamentosa

d. PLANTE DE CAMERĂ ŞI DE SERĂ 3. Adiantum capillus-veneris 4. Agapanthus umbellatus

14. Araucaria excelsa 20. Asparagus plumosus 21. Asparagus sprengeri 26. Begonia rex 27. Begonia sanguinea 28. Begonia semperflorens

30. Bergenia crassifolia 32. Calceolaria corymbosa şi hybrida

35. Calla (Zantedeschia) aethiopica 37. Camellia japonica

48. Chlorophytum comosum (sternbergianum) 54. Citrus aurantium

55. Citrus medica subsp. limonium 57. Clivia nobilis 58. Coleurs blumei 65. Cyclamen persicum

69. Datura arborea 71. Dianthus caryophyllus 79 b. Euphorbia pulcherrima

80. Ficus elastica 81. Freesia refracta

83. Fuchsia coccinea

87. Gloxinia speciosa şi G. hybrida (Sinningia speciosa) 98. Hippeastrum vittatum (Amaryllis vittata) 105. Impatiens sultani 109. Kentia (Howea) belmoreana

113. Lantana cămara (hybrida) 137. Monstera deliciosa (Philodendron) 142. Nerium oleander 149. Pelargonium odorantissimum 150. Pelargonium peltatum 151. Pelargonium radula 152. Pelargonium zonale

160. Phoenix canariensis 166. Plumbago capensis

171. Primula obconica 171 b. Primula malacoides

172. Punica granatum 177. Rhododendron sinense

194. Saxifraga sarmentosa 200. Senecio cruentus (Cineraria) 217. Zebrina pendula

e. CACTEE ŞI ALTE PLANTE SUCULENTE (GRASE) DE CAMERĂ 6. Aloe ferox 75. Echeveria metallica 76. Echinopsis eyriesii 78. Epiphyllum truncatum 100. Hoya carnosa 134. Mesembryanthemum crystallinum

164. Phyllocactus phyllanthoides şi Ph. ackermann 176. Rhipsalis pachiplera 196. Sedum sieboldii Stapelia lepida Pl. 1a.

CUPRINS

FLORILE IN VIAŢA NOASTRĂ ISTORICUL CULTURAL AL GRĂDINILOR NOASTRE DE FLORI.. Grădinile ţărăneşti Analiza istorică a grădinilor ENUMERAREA FLORILOR DIN GRĂDINILE NOASTRE O mică introducere în bibliografia problemei Indicele alfabetic al numirilor romîneşti Tabele de plante grupate pe baza duratei şi locului de cultură Flori de grădină anuale Flori de grădină bienale şi perene Arbuşti ornamentali Plante de cameră şi de seră Cactee şi alte plante suculente (grase) de cameră

Redactor responsabil de carte : P. Hodorocea. Tehnoredactor : Gh. Popovici Corector : Baticu I. Dat la cules: 12.12.959. Bun de tipar: 2.06.960. Tiraj: 10000+160 ex. Hîrtie velină de 80 gr. m.p.

Format 84x108/16. Coli edit. 8.08. Coli tipar 10,50 + 27 planşe. A. : 06410:959. Pentru bibliotecile mari indicele de clasificare 58. Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare: 58.

Tiparul executat sub comanda nr, 91844 la Combinatul Poligrafic Casa Scînteii „I. V. STALIN", Piaţa Scînteii nr. 1, Bucureşti — R.P.R.