Flori Cultura

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

FLORICULTURĂ

Conf. dr. Lucia DRAGHIA

2005

2

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirile

ornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu,

metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor,

tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilor

floricole.

Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, fac

parte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. La

acestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonele

calde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sau

temporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologice

ornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.)

Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiuni

de botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuie

la elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în alte

zone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. De

asemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şi

marketing.

Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să le

cultive din cele mai vechi timpuri.

Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţa

omului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă,

fiind adevărate bunuri de larg consum.

3

CAPITOLUL 2

CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE

În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza

cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţe

ecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ.

a). După durata ciclului de viaţă:

- plante anuale;

- plante bienale;

- plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice.

b). După locul de cultură:

- plante cultivate în câmp;

- plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece.

c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin:

- flori;

- frunze;

- flori şi frunze;

- fructe;

- port (târâtor, urcător, erect).

d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ:

- plante pentru flori tăiate;

- plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri;

rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative;

decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape);

- plante folosite în decorări interioare;

- plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor.

4

CAPITOLUL 3

CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU

Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura,

umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră este locul de origine al plantelor.

Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante. 3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ

Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese vitale ale plantelor.

Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui.

a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV).

Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete.

b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc.

Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe:

-heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.).

-sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 5000-15000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială (Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ).

-mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.).

Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.).

În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată.

Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prin îngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi.

5

Modalităţi de reglare a intensităţii luminii a) sporirea intensităţii luminii:

-în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest; confecţionarea scheletului de susţinere cu profile reduse; menţinerea curată a sticlei; folosirea instalaţiilor de iluminat artificial;

-în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite, cu expoziţie sudică, reducerea densităţilor de cultură; distrugerea buruienilor. b) reducerea intensităţii luminii:

-în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare, folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată, acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă).

-în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea; instalarea de umbrare deasupra culturilor.

c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric

poartă denumirea de fotoperiodism. În funcţie de răspunsul la fotoperioadă, plantele floricole se împart în următoarele grupe:

-de zi scurtă (Chrysanthemum, Poinsetia, Viola, Kalanchoe, Freesia). Sunt plante care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ. În condiţiile României, aceste plante cresc vegetativ în timpul verii, şi înfloresc toamna sau iarna. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale, unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopţii. -de zi lungă (Cineraria, Hortensia, Petunia, Zinnia, Callistephus). Inducţia florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). Sunt plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice. -neutre sau indiferente (Cyclamen, Dianthus, Pelargonium, Rosa), la care înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare, la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii).

Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă, în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă, cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă, au înflorire slabă, întărziată sau nu înfloresc, în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă.

Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux continuu. De exemplu, crizantemele, care reacţionează pozitiv la fotoperioadă, se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului, prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace).

Astfel, utilizarea factorului lumină, conform cerinţelor plantelor, se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile, fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii.

d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a

soarelui. Prin poziţia sa geografică, teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină

satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. În cursul unui an, durata medie de strălucire a soarelui variază între 26,5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72,7% în luna august.

3.2. CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia

plantelor, prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia. Ca factor ecologic, apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu, ceea ce

determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor geografică.

Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine, plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice), care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii); -higrofite, plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla,Myosotis

6

palustris); -mezohigrofite, plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. Alcătuiesc

predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp;

-xerofite, cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de deşert, alte suculente – Aloe, Agave, Crassula etc.).

Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia seminţelor, creşterea răsadului, înrădăcinarea butaşilor, creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor, de maturare a seminţelor sau de repaus); vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere); starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puţin); nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină, temperatură) etc.

Administrarea apei a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul de

origine, mărimea şi vigoarea plantelor, condiţiile de lumină şi căldură, anotimp, însuşirile substratului, gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc.Nu există reguli stricte aşa încât, aprecierea cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. Orientativ, la culturile din câmp, în timpul vegetaţiei, plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile, cele xerofite la 5-6 zile, iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi, cu aprox.10-30-l apă/m2 la fiecare udare. În cazul plantelor cultivate la ghivece, udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet), în timp ce iarna, apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul.

b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). Cea mai bună apă pentru udat este apa de ploaie, deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de săruri, iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. Nu se utilizează la udare apa murdară sau infectată. De asemenea, nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură), mai ales la plantele acidofile. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier, sulfat de aluminiu, acid ortofosforic).

Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. Ea trebuie să fie aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor, căderea bobocilor floriferi, îngălbenirea şi căderea frunzelor. Şi apa prea caldă este dăunătoare, în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută.

c) momentul udării. De preferinţă, plantele de seră se udă dimineaţa, iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. Dacă din diverse motive, se impune udatul şi în timpul zilei, se va evita stropirea plantelor.

d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei, fazei de vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare.

În practica floricolă, pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea, cu furtunul, prin infiltraţie sau prin brazde), se recurge şi la alte metode, care necesită existenţa instalaţiilor speciale: Instalaţii de irigare:

-irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică. Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor, la înălţimea dorită. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii protejate.

-irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare, care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă, printr-un sistem de furtune.

-irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp. Aspersoarele rotative, montate pe rampe de udare mobile, au o rază de acţiune de aproximativ 20 m. Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere):

-sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare, complet automatizate, care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. Declanşarea sistemului este comandată de senzori, în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele.

-umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă).

De obicei, culturile din câmp se udă cu furtunul, cu stropitoarea, prin brazde sau cu aspersoare

7

de mare putere. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul, cu sau fără sită (garoafe, freesia, cala, alstromeria), prin infiltraţie (gerbera), prin picurare (trandafiri, crizanteme, gerbera), prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi, cala până la înflorire), prin picurare şi aspersie fină (anturium, spatifilum), prin intermediul sistemelor de umidificare a atmosferei.

Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci), fie de jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul). Cele mai multe specii se udă de sus, deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă, fiind preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane, gloxiniile) şi de unii cactuşi; în timp însă, metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa substratului. Indiferent de metoda folosită, este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului, decât, eventual, la unele plante higrofile. Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă, se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă, pietriş); folosirea ghivecelor “mască”, fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta, în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. la Cyperus); îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed (de ex.la:Hedera, Ficus pumila, Syngonium).

Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze, paie muşchi, mraniţă, folie de polietilenă etc.), umbrirea serelor şi răsadniţelor, umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări, afânarea solului sau substratului, combaterea buruienilor etc.

3.3. CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor, aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol, interesează sub aspectul conţinutului în oxigen

şi dioxid de carbon. Oxigenul, ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor, trebuie să fie

prezent atât în aer cât şi în sol. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic, se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară normal. De asemenea, oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia rădăcinilor, ci şi a microorganismelor. În funcţie de compoziţia şi structura solului, cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. Plantele au nevoie de aprox.33%aer din volumul total al solului. De aceea, în condiţiile unei proaste aerisiri a solului, dezvoltarea rădăcinilor stagnează, hrănirea este defectuoasă, plantele îşi încetinesc creşterea, iar după un timp chiar pier.

Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate, tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare a solului, distrugerea crustei, curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc.

Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. În aer, o cantitate de 0,03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0,01%, aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0,15%.

Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2, este folosit în practică pentru culturile din spaţii protejate. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului, precocitatea înfloririi, îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau inflorescenţelor, tije viguroase, intensificarea coloritului florilor etc.).

Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină, temperatură, umiditate, mărimea plantelor.

Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan, butan, propan) şi combustibili lichizi (petrol), degajarea de CO2 din butelii speciale, combustia alcoolului pur, fermentarea diferitelor materiale.

Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare, respectiv a prezenţei altor gaze (fluor, clor, hidrogen sulfurat, gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf, fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor, în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie. Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează înflorirea la bromelii, respectiv la mărgăritar).

b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor, la omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie, dar poate avea şi efecte negative

8

(îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor, distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare.

Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor, de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere, ridicarea ramelor de la răsadniţe, deschiderlie frontale şi laterale de la solarii.

Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite, folosirea adăposturilor naturale sau artificiale, orientarea rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant. 3.4. CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ

Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de

temperatură. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă.

Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine, de faza de creştere şi dezvoltare în care se află, de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor, precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici.

Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice, în funcţie de care pot fi:

-termofile sau megaterme (unele specii de orhidee, ferigi şi palmieri, originare din zonele calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile de temperatură;

-mezoterme (unele orhidee, Anthurium, plante decorative prin frunze policrome) se adaptează la temperaturi de 15-25 0C;

-microterme, plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C), provenite din zonele temperate. Se cultivă în câmp, dar se pretează şi la culturi forţate în sere.

-hekistoterme, care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. Provin din zonele polare şi alpine. Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de

creştere sau dezvoltare. Astfel, temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a speciei, în timp ce, în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor, temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C mai coborâtă.

De asemenea, în timpul creşterii plantelor, în sere se ridică temperatura pentru grăbirea înfloririi, urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou, pentru a menţine plantele înflorite timp cât mai îndelungat.

Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. În general, noaptea şi pe timpul iernii, când funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite, temperatura se menţine la un nivel mai redus.

Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea corespunzătoare a culturilor, protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate.

3.5. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ

Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive.

La plantele cultivate în câmp, substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol, în timp ce, la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate, substratul de cultură este constituit din componente de natură organică, minerală sau sintetică, singure sau în amestec, alese şi pregătite în aşa fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor.

Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile hidroponice), substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive).

Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole originare din zonele temperate, cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi), dar pe diferite tipuri de sol, în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular:

-pentru soluri grele:nalba de grădină, crizantemele, irişii;

9

-pentru soluri mijlocii:ochiul boului, salvia; -pentru soluri uşoare:gladiolele, tuberozele. Plantele floricole cultivate în spaţii protejate, în funcţie de origine şi de fenofază, au cerinţe

diferite faţă de substrat. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate, să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate (pH), să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului.

La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice.

Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente, clasificate după două criterii principale: a) după provenienţă:

-pământuri horticole (preparate): mraniţă, pământ de ţelină, pământ de frunze etc.; -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă, pământ de grădină, pământ de

frunze etc.; -substraturi organice de sinteză: styromull, polyuretani etc.; -substraturi minerale naturale: nisip, pietriş; -substraturi minerale tratate: perlit, vermiculit, vată minerală etc.;

b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă; pământ de ţelină; pământ de răsadniţă; pământ de grădină; -speciale: turbă; pământ de frunze; pământ de pădure; pământ de ericacee; pământ de ferigi;

pământ de lemn putred; pământ de scorbură; compost; rumeguş şi talaş;

-ajutătoare: nisip; pietriş; cărbune vegetal; cărămidă pisată; moloz; cioburi de ghivece şi ţiglă; muşchi; roci (perlit, vermiculit, vată minerală; argilă expandată); materiale sintetice (Styromull; Polyuretani; Hygromull; Biolaston; Terracottem).

În tabelul 3.1. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor caracteristici, grupate după modul de obţinere (provenienţă).

Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3.1. se folosesc, de regulă, în amestecuri şi mai puţin

singure, deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. Un substrat bun pentru cultura plantelor floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente.

La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare; structură stabilă, nealterabilă circa 1-2 ani; capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului; pH-ul, în funcţie de specia floricolă cultivată; conţinut corespunzător în elemente nutritive.

Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora, în funcţie de cerinţele

speciei cultivate; 2.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin

cernere pe site cu ochiuri de 1,5-2,5 cm diametru). Componentele se folosesc imediat sau se păstrează în locuri adăpostite, pentru o utilizare ulterioară.

3.-prepararea propriu-zisă, respectiv amestecarea omogenă a componentelor. Odată cu omogenizarea se pot adăuga, după caz, şi îngrăşăminte chimice sau organice.

Ca şi plantele de grădină, cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile, azaleele, violetele de cameră, begoniile etc.), mijlocii (camelii, hortensii, hibiscus) sau grele (muşcate, leandru, asparagus, sanseviera), în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. De exemplu, un amestec greu poate fi format din ţelină, mraniţă, pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1;un amestec mijlociu din pământ de răsadniţă, pământ de ericacee, pământ de frunze şi nisip în raport de 2:1:1:1; unul uşor din turbă, pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1.

În ultima vreme, se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi universale, substraturi unitare), mai puţin costisitoare, uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor, cu capacitate bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. Se utilizează pe scară largă în Anglia, Elveţia, Germania, Olanda, Franţa, S.U.A., reţetele fiind variate. De exemplu, în Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon, turbă, nisip grosier, la care se adaugă răzătură de coarne, sulfat de potasiu, superfosfat, pulbere de cretă (sau sulf). În Elveţia, amestecurile standard sunt alcătuite din turbă neagră, turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. La

10

acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase, răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. În Franţa, reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale, sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin), sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin).

Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă, la care se adaugă cantităţi suplimentare, prin fertilizări faziale).

Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca substrat, cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător.

Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură, interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive.

Reacţia substratului

Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o bază, respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH, care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol.

Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3,5 şi 8,5. Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6,9-7,2) sau uşor acide (pH=5,9-6-8). Altele, dimpotrivă, preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. După preferinţele faţă de reacţia substratului, plantele pot fi:

-acidofile, care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5,5 (azalea, bromelii, camelia);

-calcifile, care tolerează substraturi cu pH>7,5 (Gipsophylla, Digitalis, Alternanthera). Surse de aciditate din sol:apa din sol; apa încărcată cu CO2; îngrăşămintele chimice (sulfat de

amoniu, clorura de amoniu, azotatul de amoniu); ploile acide; formele reduse de Fe, Mn, S; humusul din sol etc. Când substratul se acidifică, la suprafaţa lui se formează un muşchi verde, iar pe suprafaţa vasului apar pete verzi-cenuşii.

Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu, amendamentele calcaroase, sulfatul de potasiu, sulfatul de magneziu); apa freatică încărcată cu săruri solubile; apa de udare bogată în calciu. Când substratul se modifică spre alcalin, la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete albicioase.

Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a îngrăşămintelor, a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice:

-pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 g/m3); udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ, fertilizarea cu îngrăşăminte acide.

-pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1,5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele); adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2).

Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă, dacă se au în vedere o

serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie, vârsta plantelor şi faza de

vegetaţie, ritmul de creştere, organele decorative, anotimp, calităţile fizico-chimice ale substratului, specia cultivată anterior etc.

Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. În cantităţi mari sunt absorbite azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziul, sulful, cunoscute şi sub denumirea de macroelemente, iar în cantităţi mai mici fierul, zincul, manganul, borul, cuprul, molibdenul (microelemente).

Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv, precum şi raportul necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Simptomele se manifestă prin modificări în creştere, apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze, căderea bobocilor floriferi şi a florilor, deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor, putrezirea rădăcinilor etc.

La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor, stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente, forma de aplicare a îngrăşămintelor. De asemenea, se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase; nu se fertilizează plantele aflate în

11

repaus, ţinute în condiţii de temperaturi scăzute, imediat după repicat, plantat sau transplantat şi după înflorire; îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed.

Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice - naturale: gunoi de grajd, mraniţă, urină şi must de gunoi de grajd, gunoi de păsări şi must de

gunoi de păsări, composturi, turbă, îngrăşăminte verzi; - industriale (din reziduuri): făină de sânge, făină de oase, făină de carne, făină de peşte, făină

de coarne şi copite ; -minerale - clasificate după: - numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe; - modul de condiţionare: solide (cristale, pulberi, granule, tablete, batoane), lichide şi sub

formă de suspensii; - modul de acţiune: radiculare, extraradiculare. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80

t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă. Dacă sunt asociate cu cele minerale, dozele se reduc cu 20-40%. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O, iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna, 1/2 primăvara şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha).

Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie, în funcţie de specie şi fenofază. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte.

Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu, 10-15 g superfosfat,5-6 g sare potasică. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă, compost), 2-3-kg/m2.

Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca.0,2-0,3% (2 l soluţie/m liniar), iar dacă se aplică odată cu apa de irigare, 0,05-0,1%.

Pentru fertilizările extraradiculare, concentraţiile optime sunt de 0,25%cu macroelemente şi 0,05%cu microelemente, iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha.

Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive, care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte,

atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei. Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului, cu îngrăşăminte organice şi minerale.

Orientativ, cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă,100-150 tone gunoi semi-descompus, 100-200 tone turbă, 400-600 kg superfosfat, 250-300 kg sulfat de potasiu, 300-400 kg azotat de amoniu, 100-150 kg sulfat de magneziu. Dacă se face numai fertilizare minerală, se calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme, garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă medie sau mică (fresia, gerbera, anturium).

În timpul vegetaţiei, se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii. Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2, sau 5-10kg/m2 îngrăşământ organic (mraniţă, gunoi semidescompus). Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0,2-0,3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0,3-0,5% la plantele mai rezistente). Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala, alstroemeria, anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări, în diluţii corespunzătoare (1:3 - 1:15)

Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat, este necesar ca la

plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive, iar pe parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martie-septembrie).

La plantele de apartament, fertilizarea se face chenzinal sau lunar, cu soluţii de îngrăşăminte a căror concentraţie, suportată de majoritatea plantelor, este de 0,1-0,2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă). Dacă soluţiile se aplică extraradicular, se folsesc concentraţii foarte mici, după care se face spălarea frunzelor cu apă curată.

Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote, Basacote, Hormonutral), care eliberează lent (3-9

12

luni) elementele minerale; introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului; folosirea soluţiilor concentrate, existente în comerţ sub formă de flacoane; fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte, până când soluţia pătrunde în substratul din ghivece).

Fertilizările organice, cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui, sau cu must de gunoi de pasăre, sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente, datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. Se pot aplica însă în timpul verii, când plantele sunt scoase afară (în grădini, pe terasae etc.).

Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ. În cazul folosirii soluţiilor fertilizante, cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml, în funcţie de mărimea ghiveciului.

Tabelul 3.1. Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole

Nr. crt. Categoria Substratul

(materialul) Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare

Mraniţa - fermentarea gunoiului de cal sau bovine, în platforme, timp de 2-3 ani.

-masa volumetrică: 0,4-0,7 t/m3; -pH=6,5-7,5; -humus=6,0-8,0%; -aspect untos şi culoare închisă; -capacitate de reţinere a apei foarte bună.

-pământ de bază în amestecuri; -îngrăşământ organic.

Pământul de ţelină

- brazdele înnierbate (trifoi, lucernă, amestec de ierburi) desprinse până la adâncimea de 10-15 cm, se aşează în platformă (8-12 luni) şi se stropesc cu apă sau must de bălegar.

-masă volumetrică: 0,9-1,1 t/m3; -pH=6,5-7,5; -humus=2,0-3,5%; -structură granulară -culoare brun-cafenie; -capacitate de reţinere a apei bună.

-pământ de bază în amestecuri mijlocii şi grele.

1. Pământuri horticole (preparate)

Pământul de frunze

-descompunerea frunzelor aşezate în grămezi, platforme sau gropi (2-3 ani), peste care se adaugă var (0,5kg/m3 frunze) şi must de bălegar; -nu se folosesc frunzele speciilor care conţin taninuri (tei, nuc).

-masă volumetrică: 0,2-0,4 t/m3; -pH=4,5-7 (mai acid la cel provenit din conifere); -conţine resturi de nervuri, frunze, -permeabil, uşor; -humus=1-1,5%; -capacitate de reţinere a apei foarte bună.

-pământ special în amestecuri; -substrat pentru semănături; -component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece.

13

Tabelul 3.1. (continuare)



Pământul de răsadniţă

-amestec format din bălegarul folosit la încălzirea răsadniţelor, din pământul în care au crescut răsadurile şi din nisip.

-masa volumetrică: 0,7-0,9 t/m3; -pH=6,5-7; -humus=5-7%; -capacitate de reţinere a apei bună.

-pământ de bază în amestecuri; -poate înlocui mraniţa.

Pământuri horticole (preparate)

Compostul -descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere, a gunoaielor din gospodării.

-masa volumetrică: 0,5-0,8 t/m3; -pH=5,5-7; -humus=3-5%; -capacitate de reţinere a apei bună.

-pământ special în amestecuri fertile.

Turba -zăcământ natural; -descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului de pe terenurile mlăştinoase;

-pământ special în amestecuri; -mulcire; -fabricarea ghivecelor nutritive; -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere.

2. Substraturi organice naturale (pământuri naturale)

a) roşie (înaltă, albă, blondă)

-se formează la suprafaţa depozitului de turbă din descompunerea diferitelor specii de Sphagnum.

-masa volumetrică: 0,12-0,15 t/m3; -pH=3-5; -structură fibroasă, culoare roşietică sau albicioasă; -porozitate mare, -capacitate mare de reţinere a apei (de 8-10 ori greutatea).

-componentă în amestecuri de pământ; -suport pentru hidroculturi; -în amestec cu perlit (sau nisip), ca substrat pentru unele specii floricole sau pentru înrădăcinarea butaşilor.

14

Tabelul 3.1. (continuare) Nr. crt. Categoria Substratul


b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al turbărei aflat în stadiu avansat de descompunere.

-masa volumetrică: 0,2-0,4 t/m3; -pH=6-7,2; -structură compactă, prăfoasă (la uscare); -culoare foarte închisă; -capacitate mică de reţinere a apei, de 2-3 ori greutatea.

-în alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide.

Pământul de grădină

-de la suprafaţa terenurilor cultivate cu legume, flori (îngrăşate şi fără buruieni)

-masa volumetrică: 0,8-1,2 t/m3; -pH=6,5-7; -humus=2,5-4%; -capacitate de reţinere a apei bună.

-pământ de bază în amestecuri; -poate înlocui pământul de ţelină.

Pământul de ericacee

-descompunerea naturală a speciilor de Erica, Vaccinium, Rhododendron etc; -se recoltează stratul superficial de sub aceste plante.

-masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3; -pH=3,4-4,5; -humus=0,5-1,5%; -capacitate de reţinere a apei foarte bună.

-pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee, camelii, ferigi).

Pământul de ferigi

-descompunerea resturilor vegetale ale ferigilor (Polypodium, Aspidium, Osmunda etc.)

-masa volumetrică: 0,1-0,2 t/m3; -pH=5,5-6; -humus=1-2,5%; -aspect fibros; -capacitate de reţinere a apei foarte bună.

-pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii, ferigi, unele orhidee).

Substraturiorganice naturale (pământuri naturale)

Rumeguşul şi talaşul

-subproduse ale industrieiprelucrării lemnului;

-pH sub 6;

-se evită stejarul, carpenul. -calitatea depinde de esenţa din care provin şi nivelul de descompunere; -capacitate bună de reţinere a apei şi porozitate mare.

-pământ special (numai după compostare timp de 1 an); -mulci.

15



Scoarţa de copaci

-subprodus al industriei prelucrării lemnului.

-masă volumetrică: -proaspătă=0,17-0,25 t/m3; -compostată=0,20-0,35 t/m3; -pH -proaspătă=5-6,5; -compostată=6-6,9; -porozitate=85-90%.

-pământ special (folosit numai în urma compostării); -mulci.

Muşchiul vegetal

- se poate folosi proaspăt, uscat, tocat, măcinat.

-masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3; -pH=5,5-6; -humus=1,0-2,0; -capacitate de reţinere a apei foarte bună.

-pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii, orhidee); -suport pentru marcotajul aerian; -îmbrăcarea suporţilor pentru liane; -la plantarea vaselor cu bulbi, rizomi, rădăcini tuberizate pentru forţare.

Pământul de pădure

-din stratul superior al litierei pădurilor.

-pH=6,5-7; -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze.

-pământ special utilizat în amestecuri

Pământul de scorbură

-se adună din scorburile copacilor şi se foloseşte ca atare în amestecuri.

-pH=2,7-3; -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze.

-pământ special, utilizat în amestecuri (la speciile acidofile); -poate înlocui pământul de frunze.

Substraturi organice naturale (pământuri naturale)

Pământul de lemn putred

-descompunerea rumeguşului de lemn de esenţă moale.

-pH=3,2-4,5; -mai sărac în elemente nutritive decât pământul de scorbură.

-pământ special, utilizat în amestecuri pentru plante la ghivece.

16




Styromullul -polystyren expandat, sub formă de granule sau fulgi.

-masa volumetrică:0,02-0,04 t/m3; -pH=7; -porozitate ridicată; -capacitate de reţinere a apei foarte mică.

-material ajutător; -în amestec cu turba pentru înrădăcinarea butaşilor,amenajarea vaselor suspendate,substrat de cultură pentru plantele epiphyte.

Polyuretanii (spumă de polyuretani)

-polimeri rezultaţi dintr-un di-isocyanat şi un glicol; -denumiri comerciale: OASIS, AGROFOAM.

-masă volumetrică: 0,12-0,15 t/m3; -pH=7; -capacitate de reţinera a apei mare.

-material ajutător; -întră în componenţa amestecurilor de pământ pentru orhidee şi plante epiphyte; -suport în executarea aranjamentelor florale.

3. Substraturi organice de sinteză

Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi îmbogăţiţi cu substanţe fertilizănte şi biostimulatori (aproximativ 20 substanţe).

-masă volumetrică: 1,15 t/m3; --înainte de umectare este un amestec de pulberi şi granule; iar după umectare, capătă aspect gelatinos; -capacitate mare de reţinere a apei.

-component ajutător; -substrat pentru semănături; -în substratul de înrădăcinare a butaşilor; -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride).

17



Hygromullul (spuma de uree)

-amestecarea formaldehidei cu uree şi cu un produs spumant.

-masă volumetrică: 0,022 t/m3; -pH= aprox.3; -porozitae mare; -capacitate de reţinere a apei ridicată; -se descompune lent, eliberând N, CO2 şi H2O.

-material ajutător; -component în amestecuri pentru bromelii şi orhidee.

Substraturiorganice de sinteză

Biolastonul -din policlorura de vinil; -se află sub forma acelor de pin.

- -material ajutător; -suport pentru hidroculturi.

Nisipul -este preferat nisipul de râu (fiind mai grosier), spălat, fără materii organice şi fără calcar.

-masa volumetrică: 1,5-2 t/m3; -pH=7,5-8.

-material ajutător; -substrat de înrădăcinarea butaşilor; -suport pentru hidroculturi; acoperirea semănăturilor; - component în amestecuri de pământ; - material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane.

4 Substraturi minerale naturale

Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu; -cel mai indicat este cel grosier din albia râului.

-masa volumetrică: 1,7-2 t/m3; -granulometrie de 5-15 mm diametru; -porozitate mare; -stabilitate bună.

- material ajutător; - realizarea drenurilor la recipientele de cultură; - substrat în culturi hidroponice.

18



Perlitul - măcinarea rocilor vulcanice calcinate şi expandate (t°=1200-1800°C).

- masă volumetrică: 0,08-0,16 t/m3; - neutru din punct de vedere chimic; - nu conţine elemente nutritive; - capacitate mare de reţinere a apei (3-4 ori greutatea proprie).

- material ajutător; - înlocuitor al nisipului în amestecuri; - substrat de înrădăcinare a butaşilor.

Vermiculitul - măcinarea rocilor pe bază de silicaţi de aluminiu şi magneziu, calcinate la 1000°C.

- masa volumetrică: 0,1-0,3 t/m3; - pH variabil (se corectează în funcţie de utilizare); - capacitate mare de reţinere a apei; - porozitate foarte mare.

- material ajutător; - component în alcătuirea substraturilor pentru orhidee, bromelii etc.

Vata minerală - produs industrial pe bază de roci vulcanice (60%) + roci calcaroase (20%) + cocs (20%); - se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre; - denumiri comerciale: GRODAN, CULTILENE.

- pH=7-9,5; - capacitate mare de reţinere a apei; - porozitate foarte bună; - se dezinfecteză uşor.

- material ajutător; - substrat pentru hidroculturi.

Argila expandată

- granularea argilei la 1100°C;- se spală înainte de utilizare; - denumiri comerciale: ISOL, ARGEX, ARGILEXPAN.

- masă volumetrică:0,8-1,1 t/m3; - dimensiuni variabile (2-16 mm); - capacitate de reţinere a apei de 15-16%;porozitate bună.

- material ajutător; - suport în culturi hidroponice.

5. Substraturi minerale tratate

Pouzzolane - rocă vulcanică, cu structură alveolară.

- pH=6,5; - capacitate de reţinere a apei de 19%; - porozitate foarte bună; durabilitate mare; - se dezinfectează bine.

- material ajutător; - substrat pentru butăşiri, semănături, hidroculturi; - ca amendament pentru solurile din sere.

19




Cărbunele vegetal

- arderea incompletă a lemnului de esenţă moale, apoi măcinat rezultând pulbere sau granule de diferite mărimi.

- este uşor; - capacitate mare de reţinere a apei; - proprietăţi antiseptice.

- pulberea fină, la dezinfectarea rănilor produse prin tăieri sau operaţii în verde; - granulele (1,5-3 mm), în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia); - particulele mari (3-5 mm), în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor.

Cărămida pisată - cărămidă măcinată şi cernută.

-reacţie alcalină - în amestecurile de pământ pentru plantele policrome şi cactuşi; - particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor

Cioburi de ghivece sau ţiglă

- din resturi de ghivece sau din ţiglă, care se fragmentează în bucăţi de diferite mărimi.

- - realizarea drenurilor; - în hidrocultură;

6 Alte materiale utilizate

Molozul - din demolări şi se cerne înainte de utilizare.

-reacţie alcalină - în amestecuri de pământ pentru plantele calcifile.

20




Folia de polietilenă

-produs industrial de polimerizare.

- opacă sau transparentă; - reziztenţă electrică şi mecanică bună.

Folia transparentă: - acoperirea semănăturilor şi

a butaşilor; - protejarea culturilor timpurii şi târzii. Folia opacă: - umbrirea plantelor sensibile

la insolaţie; - mulcirea solului; - acoperirea seminţelor care germinează la întuneric.

Altemateriale utilizate

Sticla -produs industrial. - transparentă. - acoperirea serelor şi răsadniţelor; - protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături.

21

22

CAPITOLUL 4

ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE

4.1.Înmulţirea prin seminţe

Înmulţirea pe cale sexuată, bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic, are o largă utilizare în practica floricolă, cu precădere la speciile cultivate în câmp, din grupa anualelor şi bienalelor, uneori şi perene, care fructifică şi produc seminţe viabile. Metoda este oarecum limitată pentru speciile cultivate în spaţii protejate, fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe sau au seminţe sterile, fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă metodele vegetative.

Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.

Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă;dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii de soiuri noi;de la o plantă se obţine, în general, un număr mare de seminţe;spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă, seminţele ocupă un spaţiu mic, pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadă mult mai îndelungată,chiar şi peste 10-20 ani;limitează transmiterea bolilor criptogamice şi virozelor.

Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă;menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale;plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative;seminţele mici şi foarte mici, tipice multor specii floricole, îngreunează condiţionarea, sortarea şi chiar recunoaşterea lor.

4.1.1.Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală, procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase, sănătoase, cu

valoare biologică şi decorativă superioară. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate, necesare

sectorului de producţie. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite

pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii. Recoltarea, condiţionarea, sortarea şi păstrarea seminţelor

Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină, când

fructele sunt bine coapte, iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum, Begonia, Callistephus, Calendula, Delphinium, Dianthus, Lobelia etc.).

La speciile cu fructe dehiscente (păstăi, capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben), seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct, pentru a-şi desăvârşi maturarea.

Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens, Portulaca, Viola, Petunia, Antirrhinum etc. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură.

Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere, nu justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor, de aceea, frecvent se recurge la recoltarea manuală. În plus, recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata, Petunia hybrida, Salvia splendens, Callistephus chinensis, Verbena hybrida, Portulaca grandiflora etc.)

23

La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia, Delphinium), recoltarea se face într-o singură etapă, prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. În astfel de situaţii, lucrarea se poate executa şi mecanizat.

Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. De exemplu, la speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate, se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante (Alyssum, Lobelia, Portulaca, Viola). Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare, când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe, nu este exclusă nici folosirea unor cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor.

Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie, preferându-se timpul uscat, către mijlocul zilei.

Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare, înainte de a fi depozitate sau semănate, fructele sau seminţele trebuie prelucrate

diferenţiat, în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate, condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed:

• definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă; • uscarea (zvântarea) fructelor, din care urmează să se extragă seminţele; • extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea, frecarea, baterea uşoară a

fructelor etc.; • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi

alte impurităţi. Se face după caz, prin vânturare manuală sau mecanică, cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci, pe baza diferenţei de densitate), dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor.

Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). În funcţie de cantitatea de seminţe, lucrarea se execută normal sau mecanizat cu ajutorul selectoarelor.

Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare, considerată

a fi, la majoritatea speciilor, de 8-12%, apoi se ambalează în saci, pungi, cutii etc. Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia, soiul, anul recoltării, cantitatea, categoria biologică, producătorul. Ambalajele ermetic închise, confecţionate din sticlă, materiale sintetice, metal etc., se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%).

Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor germinative la valori optime. În general, se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite, cu temperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%.

4.1.2.Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat,în funcţie de particularităţile biologice şi

ecologice ale plantelor, de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute.

1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate. a) semănatul în câmp se face:

• direct la loc definitiv, posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium, Eschscholtzia, Papaver, Lupinus, Gypsophilla, Nigella); la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis, Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis, Tagetes ssp., Alyssum maritimum);

• pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri), folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida, Bellis perenis, Myosotis alpestris etc.) şi a unor perene (Physostegia virginiana, Rudbeckia ssp.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara.

b) semănatul în spaţii protejate (sere, solarii, răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens, Lobelia erinus, Salvia

24

splendens), la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida, Verbena hybrida, Celosia, Zinnia elegans), la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus, Cineria hybrida, Calceolaria hybrida, Cyclamen persicum etc.).Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar, din diferite motive, se impune producerea răsadului (sămânţă puţină, soiuri valoroase, respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor, realizarea amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc.).

2) Epocile de semănat, cu perioadele din an pe care le reprezintă, corelate cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii, sunt prezentate în tabelul 4.1.

3) Lucrările premergătoare semănatului Pregătirea spaţiilor, recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe, ghivece, cutii de plastic etc.):

• curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%);

• asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1,0-2,0 cm nisip grosier,pietriş;

b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex.:pământ de frunze, turbă şi nisip

1:1:1),cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare; • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului; • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea

vasului, se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor;

• marcarea rândurilor,cu marcatoare sau cu rigle,la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1,5-2 cm la seminţele mici, 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari.

În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor

• pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni);

• amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm); • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor.

b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere); • introducerea substratului în răsadniţe,(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor),în strat de

10-12 cm, completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor; • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm.

*Când se folosesc răsadniţe reci, lucrările se reduc la instalarea tocurilor, acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului.

În solarii a) pregătirea solariilor:

• instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări,atât pentru semănături făcute la loc

definitiv, cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor, cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor. Curăţirea, nivelarea, mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri.Dacă se seamănă direct, se completează cu lucrări de fertilizare , erbicidare, modelare, conform tehnologiei de cultură a speciei respective.

25

Tabelul 4.1.

Epoci de semănat pentru speciile floricole

Nr. crt. Epoca Perioada Locul de

semănat Exemple (grupe de plante, specii)

1 Iarnă XII-I sere

Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”, Begonia semperflorens, Salvia splendens; Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida; Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate)

II sere Plante anuale: Lobelia erinus, Ageratum mexicanum, Matthiola incana, Petunia hybrida, Cobaea scandens, Statice sinuata.

sere, răsadniţe încălzite

Plante anuale: Alyssum maritimum, Celosia sp., Phlox drumondii, Callistephus chinensis, Nicotiana alata, Verbena hybrida, Zinnia elegans, Acroclinium roseum, Gomphrena globosa, Ammobium alatum, Calendula officinalis, Gazania splendens, Tagetes sp.; Plante perene: Cineraria maritima, Phlox paniculata, Rudbeckia sp., Physostegia virginiana, Statice sp.

Tim

purie

III

câmp (direct)

Plante anuale: Eschscholtzia californica, Nigella damascena, Delphinium ajacis, Alyssum maritimum.

răsadniţe reci

Plante perene: Campanula carpatica, Chrysanthemum leucanthemum.

2

Primăv

ară

târz

ie

IV-V câmp (direct)

Plante anuale: Calendula officinalis, Impatiens balsamina, Lathyrus odoratus, Tagetes sp., Dahlia variabilis, Tropaeolum majus, Cosmos sp., Centaurea sp., Mirabilis jalapa, Amaranthus sp., Dimorphoteca aurantiaca; Planta perene: Lupinus polyphylus, Papaver orientale, Phlox paniculata; Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida.

sere Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida; Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida, Calceolaria hybrida.

sf. V-VI răsadniţe, straturi în

câmp

Plante bienale: Campanula medium, Dianthus barbatus; Plante perene: Delphinium hybridum, Papaver orientale, Rudbeckia sp.

răsadniţe, straturi în

câmp

Plante bienale: Bellis perennis, Myosotis alpestris, Althaea rosea, Lunaria biennis, Viola hybrida.

3 Vară

VI-VII

Sere Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum, Cineraria hybrida, Siningia sp.

câmp (direct)

Plante anuale: Calendula officinalis, Nigella damascena, Alyssum maritimum, Eschscholtzia californica; Plante perene: Delphinium hybridum, Papaver orientale.

4 Toamnă IX-X

sere Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum.

b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi include mai multe operaţii:

• delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50; • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor, fin cerut;la suprafaţă; • tasarea uşoară a stratului ; • marcarea rândurilor (dacă este cazul); • instalarea suporţilor pentru umbrare.

26

B. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei,

rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc. În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit, tratamentele pot fi obligatorii şi

facultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele:

• dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice.

Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. După mărime, seminţele pot fi supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire).

Pentru a evita pierderile, seminţelor mici şi foarte mici li se aplică, de regulă, tratamentele pe cale uscată, amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan, Thiuran, Germisan, Zineb etc.), în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe, până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă.

Seminţele mijlocii, mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă, scufundându-se în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute; permanganat de potasiu 1-1,5% timp de 15 minute; sulfat de cupru 0,5% timp de 10 minute.

Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie. Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C, iar la sfârşit, într-un vas cu apă rece.

• amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă, nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor, se consideră tratament obligatoriu, numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia, Lobelia, Petunia, Nicotiana). Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi.

b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor caracterizate prin tegument dur, răsărire neuniformă, procent mic de germinaţie etc. Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia:

• stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care, în condiţii obişnuite, răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra, Gentiana);

• umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen, Asparagus, Freesia) sau deshidratate după păstrare. Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). Apa se menţine la temperatura camerei, sau se încălzeşte uşor, 25-30°C. Pentru durate mai lungi de umectare, este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic.

• degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna, palmieri). Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului, frecarea seminţelor cu nisip grosier etc).;chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi);hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers).

• hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic, acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante),cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor.

Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete,cu izotopi radioactivi, tratamente electromagnetice (de ex. cu apă tratată magnetic) etc.

4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă.

Se execută, manual şi foarte rar mecanizat. Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri:

• prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici, la lădiţe, în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens, Lobelia erinus, Portulaca grandiflora, Antirrhinum majus, Cineraria hybrida etc.). Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci,când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis, Viola hybrida, Antirrhinum majus, Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum, Amaranthus sp., Nigella damescena, Papaver sp., Eschischoltzia californica).

27

• în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii, prin distribuirea lor în şănţuleţe paralele şi echidistante. Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum, Zinnia elegans, Impatiens balsamina, Cosmos bipinatus etc.);

• în cuiburi, practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari, care nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp, la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus, Ipomaea sp., Dolichos lablab, Lathyrus odoratus).

Semănatul mecanizat se face numai în câmp, la culturile care ocupă suprafeţe mari, înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob.Se folosesc semănători de tip SUP-21, SUP-29, Saxonia.

Norme de semănat Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a

seminţelor, de locul şi metoda de semănat, de mărimea seminţelor, de epoca de semănat. Se ţine cont, de asemenea, dacă răsadurile se repică sau nu.

Pentru semănatul la lădiţe, practicat cel mai mult în floricultură, cantităţile orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici (Begonia, Lobelia, Antirrhinum, Petunia) cca. 3-4 g/m2;la seminţele mijlocii (Callistephus, Dianthus, Matthiola) cca. 15-20 g/m2, iar la cele mari (Zinnia, Tagetes),aprox.30-40 g/m2.

La semănături făcute în câmp, cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%. Adâncimea de semănat Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor.De asemenea, în

cazul semănăturilor făcute în câmp, se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat. Ca regulă generală, se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul

seminţelor. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă. În câmp, adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora

dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută. După semănat, seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la

suprafaţă), se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează notându-se specia, soiul şi data semănatului.

5) Îngrijirea semănăturilor Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a

tinerelor plante. a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente):

• menţinerea substratului permanent umed, prin pulverizări cu apă călduţă. Substraturile cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă în vase cu apă,până la 1/2 sau 1/3 din înălţime);

• acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă, folie, hârtie, care să păstreze umiditatea constantă la suprafaţa substratului;

• îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare; • asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă; • aerisirea spaţiilor cu semănături; • plivirea buruienilor; • tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0,1%); • rărirea răsadurilor (când este cazul); • repicarea (transferarea răsadurilor,din locul unde au fost semănate pe alt substrat, la

distanţe mai mari). Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese, mici, cu creştere lentă (Begonia, Lobelia, Cineraria hybrida, Dianthus caryopyllus Chabaud), dar poate fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina, Calendula officinalis, Zinnia elegans).

Răsadul se repică în lădiţe, în ghivece de plastic sau lut ars, în ghivece nutritive, pe straturi (în solul serei, în solarii şi răsadniţe sau în câmp). Substratul trebuie să fie fertil, reavăn, bine cerut.Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori).Primul repicat se execută când planta are 2 frunze adevărate, mai rar în faza de cotiledoane.

Imediat după repicat, plantele se udă cu sită fină. Pentru reuşita prinderii, în următoarele 2-3 zile răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură, se udă mai des şi se umbresc. După aceea, temperatura

28

poate fi coborâtă cu câteva grade, iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică. Se udă moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0,2%, Dithane M-45 0,15% etc., amestec cu Fernos 0,05%, Decis 0,1% etc.).

Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere, deasupra a 2-4 noduri, atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia, petunia, ageratum etc.).

b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare, plivirea buruienilor, tratamente

fitosanitare, aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor, ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii), umbrirea, rărirea, ciupirea.

În aceste spaţii, se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor, cu momeli toxice (Vofatox, Lindatox, fosfură de zinc).

c) Îngrijirea semănăturilor din câmp În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune,

menţinând pământul permanent reavăn; se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri; se răresc plantele (dacă este cazul), asigurând densitatea prevăzută de tehnologie; se fac tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor.

La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ aceleaşi lucrări. În plus, se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp,în răsadniţe sau în solarii).

4.2. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ

Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi, pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi, tuberobulbi, rizomi etc.) sau porţiuni ale acestora, de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule.

Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ, datorită unor avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă, eliminând orice cauză a variabilităţii;reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care, din diferite cauze, nu produc seminţe;înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe, atunci când seminţele germinează sau au un procent ridicat de sterilitate;permite obţinerea de plante mature într-o perioadă redusă;plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt;materialul obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine.face posibilă combinarea între specii şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante din punct de vedere ornamental.

Pe lângă avantaje, metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor;permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi;păstrarea materialului vegetativ, în condiţii care să-i menţină viabilitatea, este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari, necesită condiţii speciale de mediu etc.).

Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate, stoloni, drajoni, muguri adventivi), cât şi artificial, prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi, divizarea plantelor, altoire, culturi de celule şi ţesuturi).

4.2.1. Înmulţirea prin butaşi

Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de aplicat, se poate executa aproape tot timpul anului, nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii.

Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini, lăstari, frunze, rădăcini), fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină, temperatură, umiditate, în scopul regenerării de plante noi.

Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive, ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. Aşa de exemplu, la ficus, butaşul de frunză

29

neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar, nu formează decât rădăcini adventive, fără să refacă parte aeriană.

Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp. La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum, Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială (Iresine sp., Alternanthera sp.).

Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru: 1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă

Se aleg plantele mature, sănătoase, viguroase, tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative deosebite.

Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără, este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. La speciile floricole cultivate în câmp, butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie, direct de la plantele din cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode:

a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie, se trec toamna la ghivece, se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate. În februarie-martie, din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi.

b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp, se pun la înrădăcinat, iar după înrădăcinare se trec la ghivece, constituindu-se ca viitoare plante mamă. Ca şi în scopul precedent, se ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie.

2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor

În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi, clasificaţi după mai multe criterii: a) după organul din care provin:

- butaşi de tulpini (de lăstari), confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp., Dainthus sp., Fuchsia x hybrida), cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp., Colocasia esculenta, Philodendron sp., Monstera deliciosa, Pelargonium sp. etc.);

- butaşi de frunze, reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha, Peperonia sp., Sedum sp., Crosula arborescens etc.) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata, Begonia x rex);

- butaşi de rădăcină, rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis, Paeonia orientale, Syringa vulgaris, Aralia sp.).

b) după gradul de maturare a ţesuturilor: - butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole); - butaşi semilignificaţi (butaşi de vară), utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium

oleander, Hibiscus rosa – sinensis, Ficus elastica); - butaşi lignificaţi (Clerodendron sp.).

c) după epoca de butăşire: - butaşi de primăvară (martie-mai), confecţionaţi la cele mai mult specii floricole; - butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi); - butaşi de iarnă, preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae, Ficus sp.). Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului, cu condiţia ca planta mamă să fie în

vegetaţie, dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. De asemenea, butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii, cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme, iar cei de rădăcină, în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna).

În funcţie de clasificarea prezentată, butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an, prelevând anumite organe sau părţi de organe, caracteristice fiecărei specii.

Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi.

Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului, tăietura bazală făcându-se la 0,1-0,3 cm sub nod, sau chiar pe nod (fig. 1.a). Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri, în funcţie de lungimea internodiilor (fig. 1.b).

Fig. 1 – Tipuri de butaşi

ia

nd coagula

a – butaş de vârf; b – butaş de tulpină; c – butaş de frunză (Begonrex); d – butaş din porţiune de frunză (Sansevieria trifasciata)

Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf, iar la partea superioară se taie la 0,5 cm

deasupra ultimului nod. În majoritatea cazurilor, porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze. Sunt însă şi excepţii, cum este cazul butaşilor de colocasia, monstera, filodendron, la care butaşii de tulpină apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil.

Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3. La speciile cu frunze mari, coriacee (ficus), reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin tăierea limbului foliar. De asemenea, se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente (Crassulacee).

Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus, euforbia), înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat, se ţin în apă caldă (35-40°C), timp de câteva minute, pentru ca scurgerile de latex să fie oprite, evitâ

rea şi obturarea vaselor conducătoare. Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare, una sau mai multe zile, atât cât să-şi

piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare. La butaşii din frunze, când se folosesc frunze întregi, peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig. 1.c). Dacă se utilizează fragmente de frunze, fasonarea butaşilor se face diferit. Frunzele de

Begonia rex se incizează pe partea inferioară, la punctele de ramificare a nervurilor. Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm, respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. 1.d).

Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime. Rădăcinile secundare se scurtează la 0,5-1 cm.

Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi, după fasonare este indicată protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal.

timularea înrăS dăcinării butaşilor, la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de torul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A.I.A.),

a adâncimea de 2-3 cm.

pierderi, se realizează cu ajubetaindolilbutiric (A.I.B.) şi alfanaftilacetic (A.N.A.), sau a unor produse comerciale (Radistim, Rizopon, Calux, etc.).

3) Înrădăcinarea butaşilor

Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a factorilor de mediu. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire, udare, reglare a luminii etc. Se pot folosi însă şi răsadniţele, atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase.

Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor, cu granulaţie suficient de mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie, să aibă capacitate bună de reţinere a apei, să fie steril. Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale, cum ar fi: nisipul, perlitul, turba, styromulul

La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi, substraturile solide pot fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru, ficus, tradescanţia, muşcate, trandafir chinezesc, violete africane etc.).

Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică, la adâncimea de 1-2 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea. Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus. Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat, iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la ubstrat. Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică, ls

30

31

După plantare, buta inare, prin menţinerea unei umidităţ

tele sunt considerate plante perene, totuşi, provenienţa lor din zone climatice diferite le influ unele dintre e

oziţie orizontală, mai rar verticală. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive, frunze

a se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime, prevăzute cu rădăcini inte de plantare

na indica, Convallaria majalis.

iar pe partea superioară tecile frunzelo

teriorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi total, fo

, Lilium regale).

etaţie, bulbii sunt

şarea vârfului unui stolon subteran, de aceea,

li se înmulţesc unele specii de anemone. La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare, sau se fragmen

rifere.

şarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene. Astfel, la sfârşitul sezonului de vegetaţie, se vor găsi în sol re

otiv pentru care, în practică, se denumeşte cu termenu

ărnoase şi voluminoase. Nu sunt purtătoare de muguri şi, de aceea, nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de

orţiuni de colet purtătoare de muguri. La înm ent detaşat să

cuprindă şi muguri de pe colet.

şilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăci ridicate şi constante, atât în substrat cât şi în atmosferă, a unei temperaturi cu 3-5°C mai

mare decât optimul speciei, aerisire şi lumină corespunzătoare.

4.2.2. Înmulţirea prin organe subterane Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu

numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor.

Deşi geofienţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră, aşa încât,le, caracterizate prin rezistenţă mare, pot ierna în câmp (geofite rustice), în timp ce altele,

dimpotrivă, necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante pentru interioare.

Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii: a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte, cu noduri apropiate), lipsite de clorofilă, care cresc

în sol în ptransformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor. Înmulţire

adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili. Operaţia se face în perioada de repaus, îna.

Specii floricole cu rizomi: Iris germanica, Zantedeschia aethiopica, Can b) Bulbii sunt tulpini aplatizate, cu aspect de disc, alcătuite din noduri foarte apropiate. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive,r şi unu sau mai mulţi muguri, din care se formează tulpinile aeriene. Tecile frunzelor (cărnoase în inrmând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis, Narcissus sp., Tulipa gesneriana) sau se acoperă

parţial, dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidumDin fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi

numeroşi bulbili, floriferi, după 2-4 ani. După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de veg

anuali (la lalea) sau pereni (la narcise, zambile etc.). c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngro

în secţiune, tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi, la axila unor frunze reduse. Prin tubercu

tează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure. d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală

tuberizată, prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior, cu rol de protecţie).

Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă, în perioada de vegetaţie, tulpinile aeriene floTuberobulbi se consumă în fiecare an, dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi, rezultaţi din

îngrosturi ale tuberobulbului mamă consumat, tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi

consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii), care devin floriferi după 1-3 ani. Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale, Freesia x hybrida, Gladiolus hybridum

etc. O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din

îngroşarea axei hipocotile, cu aspectul unui tubercul, ml impropriu de tubercul. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia, Cyclamen persicum,

Gloxinia speciosa. e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate, în parenchinul cărora se acumulează

substanţe de rezervă, devenind c

pulţire, separarea rădăcinilor se face longitudinal, astfel încât fiecare fragm

32

pentru înmulţirea vegetativă

Nr. crt.

ul de organ subteran

Tipuri de organe subterane folosite la a speciilor floricole

Specii Tip

tunicat Fritillaria imperialis, Galanthus nivalis, Hyacinthus

nthes esneriana

orientialis, Iris holandica, Narcissus sp., Polyatuberosa*, Tulipa g1 Bulb

solzos Lilium candidum, Lilium regale 2 Tuberobulb Fresia x hybrida, Gladiolus hybridus

3 li (axă hipocotilă îngrăşată)Tubercu Begonia x tuberhybrida, Cyclamen persicum,

Gloxinia speciosa

4 Rizomi vallaria majalis, Gerbera lyanthes

deschia aethiopica

Agapanthus africanus, Alstromeria aurantiaca*, Canna indica, Conhybrida, Iris germanica, Iris pumila, Potuberosa*. Zante

5 Rădăcini tuberizate Alstroemeria aurantiaca*, Asparagus sprengeri, Dahlia x hybrida

* – Specii cu organe subterane mixte.

. Geofite rustice ) Tulipa gesneriana (lalea)

Organul subteran este bulb tunicat, piriform sau ovoid, cu frunzele protectoare de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. 2).

Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole A1

Fig. 2 – Secţiune longitudinală prin

bulbul de lalea (toamna după plantare)

pă 2-3 ani.

ă: până la î proximativ 20°C, iar în

ate fi coborâtă la 9°C. Se plantează în câmp toamna, cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrie-

noiembrie), la adâncimea de 8-12 cm, în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere. Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani.

Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi. Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă) variază între 1 şi 15, în funcţie de soi şi condiţiile de cultură.

În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm), consideraţi floriferi în anul următor, se formează şi 3-5 bulbili, cu diametrul sub 2 cm şi floriferi du

Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie), când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat. Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea floral

ncheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aperioada rămasă până la plantare, po

33

Fig. 3 – Bulbi tunicaţi de

Narcissus poeticus

Fig. 4 – Bulbi tunicaţi de

Hyacinthus orientalis

Fig. 5 – Bulbi solzoşi de

Lilium candidum

2) NarcPrezintă bulbi tunicaţi, piriform

ativ 1-3 bulbi,

eme şi este apr lor.

Adâncimea de plantare este de 10-15 cm.

lbui, alb-cenuşiu, viol

noi

a brie-octombrie), la adâncimea de 10-

5 cm.

din mugurii situaţi la baza solz

, detaşaţi din bulb, cu o mic

ite. Adâncimea de plantare este de 15-20 cm.

e face toamna (octombrie), când bulbii se recoltează, se separă şi se plantează la 15-20 cm adâncime.

issus poeticus (narcisa) i, acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. Sunt bulbi multianuali, cu durata de viaţă de 3-5 ani, formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de vegetaţie. În jurul bulbului mamă se formează aproxim

care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. 3). La fel ca şi în cazul lalelor, bulbii se recoltează vara,

după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna, când se plantează în câmp. Spre deosebire de lalele însă, bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani, iar pe durata păstrării, temperatura se menţine apropiată de 9°C, deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devr

oape încheiată în momentul recoltării bulbi

3) Hyacinthus orientalis (zambila) Are bulbul tunicat, sferic sau uşor turtit,

acoperit cu frunze membranoase lucioase, diferit colorate (alb-gă

acei-purpurii) (fig. 4). Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează

3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe ori, se intervine asupra bulbului mamă cu diferite operaţii care să stimuleze generarea de bulbili

(incizarea în cruce sau excavarea discului).

Bulbilii zambilelor se scot vara, în mai-iunie (la intervale de 3-4 ani), se depozitează la 20-25°C şi plantează în câmp toamn(septem1

4) Lilium candidum (crinul alb) Prezintă bulbi mari, cu solzi cărnoşi, alb-

gălbui. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul bulbului-mamă,

ilor (fig. 5). Înmulţirea vegetativă este posibilă nu

numai prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus, ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii

ă porţiune de disc.

Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depoz

5) Lilium regale (crin imperial) Are bulb asemănător celui de L. candidum, dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu. Înmulţirea s

6) Iris germanica (stânjenel) Specie cu rizomi groşi, ramificaţi, cărnoşi, de culoare alb-murdar (fig. 6). Pentru înmulţirea vegetativă, rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrie-

octombrie), se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se plan

Lucrarea poate fi făcută şi primăvara, d r foarte devreme, înainte d izomilor.

tează imediat, la 8-10 cm adâncime.

Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite, lipsite de muguri. a e pornirea în vegetaţie a r

Fig. 6 – Rizomi de Iris germanica

7) Convallaria majalis (lăcrămioare) Planta formează rizomi transanţi, ramificaţi, cu lungimea de 10-25 cm (fig. 7).

Fig. 7 – Rizomi de Convallari

34

Fig. 8 – Rizomi de Canna indica

Fig. 9 – Rădăcini tuberizate

de Dahlia hybrida

a majalis

dentă de vârsta lor, înflorirea abundentă e 1-2 ani fie nu înfloresc, fie formează

entează sau se despart şi se replantează la facă vara, în august.

ă, cărnoşi, cu

epozite se com

rare în aprilie şi se plan

în câmp după trecerea pericolului de îngheţ.

Capacitatea de înflorire a rizomilor este depenobţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. Rizomii dinflorescenţe mici.

La interval de 4-5 ani, rizomii se scot, se fragmadâncimea de aproximativ 5 cm. Lucrarea este indicat să se

B. Geofite semirustice 1) Canna indica (cana, trestie indiană) Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontalinternodii mari şi muguri terminali viguroşi, de

culoare roşie-purpurie (fig. 8). Toamna, după căderea primelor brume (octombrie),

tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului, se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C. Spaţiile libere dintre tufele aşezate în d

pletează cu nisip sau turbă, pentru ca rizomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi.

Rizomii se scot de la păsttează direct în câmp. Înflorirea mai timpurie se

obţine după o forţare prealabilă a materialului, scos din depozite în februarie-martie, plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă). Plantele forţate se trec

Indiferent de varianta de cultură adoptată, rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de resturile uscate, se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri, iar rănile se pudrează cu praf de cărbune veg

ază împreună cu porţiuni de 1 stratifică în nisip sau turbă, la temperaturi de 4-9°C.

încă

ragmentele separate se plantează în ghivece, se udă şi se menţin la 15-20°C. Se plantează la loc definitiv în mai, după trecerea pericolului de îngheţ. 3) Gladiolus hybridus Organul subtera iscoidal, acoperit

e tunici scarioase, colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig. 10 a, b). Pen

e

etal. 2) Dahlia x hortensis (dalia) Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate, alungite, de culoare cenuşie (fig.

9). În octombrie, după primele geruri uşoare, rădăcinile, tuberizate se recolte0-15 cm din tulpinile aeriene şi se

Se scot de la păstrare în momentul plantării, se toaletează şi se despart în fragmente de 1-3 rădăcini cu porţiuni de colet.

Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii lzite. În vederea forţării, rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed, până când mugurii

de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili, eliminând astfel riscul distrugerii lor odatăcu divizarea rădăcinilor. F

(gladiola) n folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau d

dtru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi.

Tuberobulbul, cu durata de viaţă de un an, este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie d1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi.

– Tuberobulbi de Gladiolus hybridus ngitudinală (toamna); b – aspect exterior (vara)

se face toamna (octombrie), cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile păstrează nestratificaţi, aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în e 7-10°C şi umidita

Fig

Fig. 10a – secţiune lo

Recoltarea tuberobulbilor

aeriene. Se curăţă de pământ şi se lădiţe, în depozite cu temperatura d tea relativă de 65-70%.

rădăcinile adventive uscate şi resturile din tube lantare variază între 6-10 cm, în funcţie de mărimea tuberobulbilor.

rizează printr-un organ subteran mixt, format dintr-o

bulbii existenţi, cel cu poziţie centrală este, de obicei, dezvoltat şi posibil florifer. Bulbul care înfloreşte este

consumat în întregime, fără să fie înlocuit, iar locul lui rămâne liber. oltează în septembrie-octombrie, se curăţă de pământ, iar

din rozetă se taie la 2-3 cm. Înflorirea din anul următor este ăstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi

relativă ridicată (80-85%), cel puţin 2-3 luni (ianuarie - ulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai

Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate, se îndepărtează

robulbul vechi, apoi se dezinfectează. Adâncimea de p

4) Polyanthes tuberosa (tuberoza) Se caractecolonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi, care au ca suport comun un rizom scurt (fig. 11).

Dintremai bine

Se recfrunzele asigurată de pumiditatemartie). B

. 11 – Bulbi de Polyanthes

tuberosa

35

(8-10°C). coborâte

36

Fig. 12 – Fragment de rizomi cu

rădăcini tuberizate la Alstroemeria aurantica

Fig. 13 – Tuberobulb de Freesia hybrida

a adâncimea de 8-12 cm.

ria) izomi orizontali cărnoşi, din care se dezvoltă rădăcini

). o ,

aus (aug

porţ

cu

gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm, având grijă ca rizo faţa solului.

intepiriformi, protejaţi de frunze pergamentoase, de culoare cafenie-deschisă (fig. 13).

Tuberobulbii se refac annual, fiind înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. Se consideră floriferi tuberobulbii cu diametrul peste 1 cm.

Recoltarea tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului, când 2/3 din frunze sunt uscate.

Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie, în funcţie de momentul când se doreşte înflori c la 3-5 berobulbilor.

Condiţiile de temperat straţi tuberobulbi e la recoltare ână la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. Se recomandă în spaţiile de păstrare 18-

20°

erenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece), cu o perioadă de repaus vara (iul

Înainte de plantare, se îndepărtează bulbii bolnavi şi, eventual, se elimină prin escavare uşoară, porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor.

Se plantează în aprilie-mai, l

Specii cultivate în spaţii protejate 1) Alstroemeria aurantiaca (alstrome

Specie cultivată în solul serei. Are rtuberizate alungite, albe-sidefii (fig. 12

Cultura durează 3-4 ani, cu perioadă de repaus anuală, în timpul veriicând temperaturile sunt ridicate.

La sfârşitul perioadei de repust) se poate face înmulţirea

vegetativă, prin divizarea rizomilor în iuni de 8-12 cm lungime, însoţite de

rădăcini tuberizate. Segmentarea se face atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile

tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu uşurinţă. Plantarea se face în şanţuri sau

mul să fie aşezat cât mai aproape de supra

2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă, cultivată în solul serei

ca anuală. Înmulţirea vegetativă se face prin rmediul tuberobulbilor sferici sau

rea, ţinând cont de faptul că înflorirea are loură la care sunt pă

luni de la plantarea tui în perioada de repaus (d

pC şi o umiditate relativă de 70-80%. Adâncimea de plantare este de 6-10 cm. 3) Gerbera hybrida (gerbera) Cultură pie-august). O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani.

ăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. 14). Are rizomi cu creştere trasantă, prev

zom cu frunze la rida

Fig. 15 – Rizom la Zantedeschia

Fig. 14 – Porţiune de riGerbera hyb aethiopica

Pentru înmulţirea prin rizomi se fol de

2-3 ani. Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine oseşte material provenit de la plante bine maturate, cu vârsta

37

Fig. 16 – Rădăcini tuberizate de

Asparagus sprengeri

dezvoltarădă

şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult), cu perioad

Riz l nodurilor, se form

lul serei (pentru valorificare

Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de formă ovoidă, albe-sidefii (fig. 16).

Fiind o plantă cu vegetaţ ă, înmulţirea prin divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara, când se reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature.

Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu rădăcini tuberizate, fiind necesară segmentarea tufei pe verticală, pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de

lăstari aerie6) BSe cultivă e timpul verii, se ini.

În ă (brun-negricioasă, ovoidă, uşor aplatizată la partea sup

te. Înainte de plantare, materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea cinilor.

Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august). 4) Zantedeschia aethiopica (cala) Este cultivată în solul serei

e anuale de repaus (iulie-august). omii sunt viguroşi, cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. 15). De la nivelu

ează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal, folosite ulterior la înmulţire. Separarea rizomilor se face, ca şi în cazul celorlalte specii, la sfârşitul perioadei de repaus

(august). Fragmentele, cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive, se plantează imediat după separare.

5) Asparagus sprengeri (asparagus) Se cultivă atât ca plantă în so

ca accesoriu la buchete şi aranjamente), cât şi ca plantă la ghiveci (pentru decorări interioare).

ie continu

ni sau porţiuni de colet. egonia x tuberhybrida (begonia)

ca plantă la ghiveci dar, p poate planta şi în grădsol prezintă o porţiune tuberizat

erioară), rezultată din îngroşarea axei hipocotile, dar denumită în vorbire curentă, tubercul. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului, jumătatea inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. 17).

Anual, planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombrie-februarie), timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip, la temperatura de 8-12°C.

În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C).

Fig. 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Fig. 18 – Axă hipocotilă îngr

Begonia x tuberhybrida oşată la

Cyclamen persicum

7) Cyclamen persicum (ciclamen) Planta perenă, cultivată la ghiveci, ca anuală şi mai rar ca perenă. În sol are un tubercul fals

discoidal format din îngroşarea axei hipocotile, asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. 18). Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă

ca parenă. După înflorire, se impune o perioadă de repaus, timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie.

Une

ori, se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară.

38

4.2.3. Înm ea tufelor

taşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată.

e repaus, toamna sau primăva re se repetă d

r, Aquilegia).

i odată cu transplantarea, dar mom

. Marcotajul

l aplicat plantelor floricole poate fi: a) terestru, atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a

arcotelor. În funcţie de specificul plantei, se execută folosind diferite procedee: - prin muşuroire (vertical), respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de

-10 cm, asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii dăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. 19. a).

Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara.

O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele), din genurile Dianthus, Phlox, Chrysanthemum, Hydrangea, precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum, Pandanus weitchii).

- prin aplecare (simplu, arcuit) şi şerpuit (multiplu), procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile, aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu), în funcţie de lungimea ramurii. Se aplică la Hedera sp., Hoya carnosa, Passiflora coerulea, Philodendron scandens, Cissus sp. etc. (fig. 19 b, d).

- orizontal (chinezesc) , presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate, vor putea fi separaţi ulterior, ca plante noi. Se aplică la Phlox subulata, Hedera sp., Ficus pumila etc. (fig. 19 c).

b) aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv, cultivate ca plante la ghivece: ficus, leandru, croton, dracena, cordiline, azalee.

ulţirea prin divizar

Este o metodă simplă, uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă.

Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona coletului. Constă în scoaterea plantei mamă din pământ, fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte de

Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp, cât şi celor cultivate în spaţii protejate.

Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada dra (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective), iar intervalul de timp la caepinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster, Chrysanthemum); la doi ani (Viola

cornuta); la 3-4 ani (Delphinium, Gaillardia, Rudbekia, Phlox); la 5-6 ani (PapaveLa plantele cultivate în solul serei, perioada optimă de despărţire a plantelor este, în

majoritatea cazurilor, la sfârşitul verii – începutul toamnei când, de regulă, plantele îşi încheie repausul din vară.

Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului, de obiceentul optim este primăvara devreme.

4.2.4

Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură, sau cu un alt mediu favorabil.

Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate, numite marcote, se separă de planta mamă după înrădăcinare, spre deosebire de butaşi care, mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare.

Marcotajul se poate produce şi natural, fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care, în contact cu solul sau cu medii umede, dau naştere la noi plante (Hedera helix, Ficus pumila, Pholx subulata, Scindapsus aureus, Tradescantia viridis, Philodendron scandens etc.).

În funcţie de modul de executare, marcotajul artificia

m

5ră

Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. 19.e):

Fig. 19 – Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e - aerian

- în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive, se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular, sub un mugure;

- se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal, care va constitui mediul de înrădăcinare;

- se acoperă totul cu folie de polietilenă, strâns legată la ambele capete; - se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia), aşa încât

mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed; - după 1-3 luni, când rădăcinile adventive sunt bine formate, se poate separa marcota.

4.2.5. Înmulţirea prin drajoni

Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini. Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme).

După separare, drajonii se plantează individual, obţinându-se astfel plante noi.

Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac, hortensii, dicentra, iucca) sau la ghivece (aloe, agavă, bromelii, sansevieria).

4.2.6. Înmulţirea prin stoloni

20 - Înmulţirea prin

stoloni

Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor

rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive, în condiţii favorabile.

La Chlorophytum comosum (fig. 20) şi Saxifraga sarmentosa, apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de frunze cu substratul de cultură, în schimb, la Nephrolepis exaltata, stolonii aerieni formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul.

Fig.

39

40

4.2.7. Înmulţirea prin muguri adventivi

Este mai puţin răspândită, spre deosebire de celelalte metode, fiind posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum), pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la Bryophyllum daigremontianum).

La un anumit grad de dezvoltare, aceşti muguri se desprind, iar în contact cu un substrat de cultură favorabil, generează plante noi.

4.2.8. Altoirea Altoirea, ca metodă de înmulţire vegetativă, este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi

portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii, aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite.

La speciile floricole, altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele, cameliile), ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de trandafiri).

Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru, îndemânarea altoitorului, îngrijirea plantelor după altoire), limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate.

Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt: - altoirea în despicătură (Chrysanthemum, Clematis, Fuchsia, Pelargonium); - altoirea în copulaţie (azalee, camelii, cactuşi); - altoirea prin alipire (cactuşi); - altoirea în triangulaţie (Dahlia, Paeonia); - altoirea în oculaţie (Rosa).

41

CAPITOLUL 5

ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE

5.1. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE

5.1.1. Înfiinţarea culturilor în câmp

a)Amplasarea culturilor Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate, cu

expoziţie însorită, adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante, cu soluri bine drenate, structurate, cu capacitate bună pentru reţinerea apei, permeabile pentru apă şi aer. La înfiinţarea culturilor în câmp, se alege solul corespunzător fiecărei specii, în funcţie de cerinţele faţă de textura solului, celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor.

b)Pregătirea terenului Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări

specifice: -desfiinţarea culturilor precedente, curăţirea şi nivelarea terenului; -fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi

îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază de azot ;

-arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm; -mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează

toamna (bienale, geofite rustice, anuale care se seamănă direct), primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă, anuale care se seamănă direct în câmp); în cazul culturilor înfiinţate primăvara mai târziu, terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii, mărunţirea urmând să se facă înainte de înfiinţare;

-modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate, fie de desenul rondului, rabatului etc. pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi.

c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit: -semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută

toamna sau primăvara (vezi semănatul); -plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad, la culturi de anuale, bienale şi perene

destinate obţinerii de flori tăiate, decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe; butaşi înrădăcinaţi, în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme, hortensii); organe subterane specializate (bulbi, tuberobulbi, rădăcini tuberizate, rizomi) la geofite; marcote, plante altoite, fragmente rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite.

Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp: -primăvara timpuriu(martie-început aprilie):

-se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula, Centaurea, Lathyrus, Alyssum); -se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă; -se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă).

-primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai) -sfârşit aprilie:

-se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus, Matthiola, Calendula);

42

-se plantează tuberobulbii de gladiole; -se seamănă direct unele anuale (Callistephus, Tropaeolum, Zinnia);

-mai: -se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele, Begonia,

Salvia); -se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic; -se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia.

-sfârşit mai. -se scot în câmp unele plante de seră (muşcate, hortensii).

-vara (iunie-august): -se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată; -se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium, Rudbeckia); -se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august).

-toamna (septembrie-noiembrie): -se plantează răsadul de bienale; -se plantează geofitele rustice (Tulipa, Narcissus, Hyacinthus); -se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară; -se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum,

Calendula, Nigella, Eschscholtzia).

5.1.2.Înfiinţarea culturilor în solul serei a)Pregătirea terenului -desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului; -fertilizarea de bază,obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd

bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie; -mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani, subsolaj la adâncimea de 45-50 cm); -dezinfecţia solului, scheletului serei,uneltelor. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă

la 900 C), chimic( cu Basamid, Dazomet, Di-Trapex) sau prin ambele metode. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%.

-definitivarea fertilizării, cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. 500-700kg/ha azotat de amoniu, 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu).

-mărunţirea solului; -modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm.

b)Înfiinţarea propriu-zisă Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit,dar mai mult reprezentat de răsad

(Freesia, Gerbera, Asparagus), butaşi (Dianthus, Chrysanthemum, Gerbera), fragmente de plante rezultate din despărţire (Anthurium, Strelitzia, Gerbera), tuberobulbi (Freesia), rizomi (cala), rădăcini tuberizate (asparagus), rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria), plante altoite (trandafiri). Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii).

Pe parcursul sezonului rece, în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp, anuale (Calendula, Antirrhinum), bienale (Bellis, Viola), perene geofite (gladiole, tuberoze, lalele, narcise, zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia, liliac) pentru culturi forţate, cu scopul obţinerii de flori în extrasezon.

Epoci de înfiinţare a culturilor floricole Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a

anului, ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea, în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). Pentru principalele specii cultivate în solul serei, epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele: -ianuarie-început februarie: trandafiri, culturile forţate de lalele, narcise, zambile; -martie-aprilie: Dianthus, Gerbera (din butaşi şi răsad), trandafiri; -mai-iunie: Dianthus, Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă), Gerbera (din butaşi), Freesia (semănată direct), uneori trandafiri; -iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă), Gerbera(din butaşi), Strelitzia, Anthurium; -august: Gerbera (fragmente de plante divizate), Zantedeschia, Strelitzia ,Freesia (tuberobulbi şi răsad); -septembrie: Zantedeschia, Freesia (tuberobulbi), Alstroemeria;

43

-octombrie: Freesia (tuberobulbi), Alstroemeria, culturi forţate de anuale şi bienale; -noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară), culturi forţate de gladiole, liliac şi trandafiri.

5.1.3. Înfiinţarea culturilor floricole la ghivece

a)Pregătirea substraturilor: -preparea amestecurilor, cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor; -dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor; -adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul).

b)Pregătirea vaselor: -alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor; -dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină, sulfat de cupru); -umectarea vaselor de ceramică noi, prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire; -verificarea şi refacerea orificiilor de dren.

c)Plantarea propriu-zisă: Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de

seminţe (palmieri), răsaduri (Cineraria hybrida, Calceolaria, Primula, Asparagus, Cyclamen, Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi, muşcate, azalee, ficuşi, begonii, trandafir chinezesc), tuberculi (Begonia tuberhybrida, Gloxinia), rădăcini tuberizate (asparagus), bulbi (Hippeastrum), fragmente rezultate din despărţire (ferigi, bromelii, Cyperus, Sansevieria), plante altoite (cactuşi),

Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an, dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara. La unele specii decorative prin flori, se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a valorii lor decorative. De exemplu, tuberculii de Begonia tuberhybrida, Gloxinia şi răsadul de Cyclamen se plantează în martie, iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie.

5.2. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE

După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate, folosind una din metodele de

înmulţire prezentate în capitolul anterior, este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare, prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat.

Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat, având în vedere locul de cultură al plantelor, respectiv pentru culturile floricole din câmp, pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece.

La fiecare dintre aceste grupe de plante, lucrările de întreţinere au fost împărţite, în funcţie de specificul lor, în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă).

Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole, prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5.1.,5.2. şi 5.3.) care cuprind atât denumirea şi scopul lucrării, cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora. În plus, la lucrările cu caracter special, sunt indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare.

Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale, evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5.4.şi 5.5.).

Tabelul 5.1. Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp

A. Lucrări comune

Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici

1

Completarea golurilor - asigurarea densităţii decultură corespunzătoare.

- la culturile înfiinţate prin semănat direct, se fac reînsămâţări pe suprafeţele unde nu au răsărit seminţele (este indicat să se folosească seminţe umectate sau pregerminate); - la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din acelaşi soi, de aceeaşi vârstă şi calitate.

2

Prăşitul - spargerea crustei;- mobilizarea solului; - distrugerea buruienilor.

- se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura solului, gradul de îmburuienare, frecvenţa udărilor; sau a precipitaţiilor). Adâncimea variază de la 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor, până la 8-10 cm mai tîrziu; - se execută manual sau mecanizat.

3 Plivitul -îndepărtarea buruienilor. - este indicat să se execute înaintea praşilelor;

- pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici, pentru a fi smulse cu rădăcină.

4

Mulcirea solului - menţinerea umidităţii solului şi a gradului de afânare; - combaterea buruienilor; - protejarea plantelor de temperaturi scăzute.

- presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie, frunze, mraniţă, gunoi de grajd) sau sintetice (folie din mase plastice).

5 Combaterea chimică a buruienilor

- distrugerea seminţelor de buruieni; - distrugerea buruienilor aflateîn vegetaţie.

- se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC, aplicat cu 10-14 zile înainte de înfiinţarea culturilor, în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m

- în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al erbicidelor;

2).

6

Irigarea (udarea) - îmbunătăţirea regimului de apă din sol şi atmosferă.

- se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. Se udă pe brazde, prin aspersiune, cu furtunul, prin picurare. Norma de udare şi modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii, de specie, de fenofază, de textura solului etc. Se administrează aproximativ 10-30 l apă/m2; - se recomandă să se ude dimineaţa, seara sau noaptea (în zilele

călduroase); - vara se udă zilnic sau la 2-3 zile; toamna şi primăvara, de 1-2

ori/săptămână

44

Tabelul 5.1.A (continuare)


7 Fertilizarea fazială - asigurarea echilibrului nutritiv din sol

- se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile. Îngrăşămintele organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte 10-15 l/m2). Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului, sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive.

8 Combaterea bolilor şi dăunătorilor

- menţinerea de sănătate aplantelor

- vezi tab. 18.

B. Lucrări speciale


Speciile (grupul de specii) la care se aplică

1 Răritul - înlăturarea surplusului de plante şi asigurareadensităţii optime.

- se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct, la care

nu s-a putut respecta la semănat distanţa dintre plante. La speciile care suportă transplantarea, plantele eliminate se pot folosi la completarea golurilor.

- anuale şi perene semănate direct.

2 l Tutoratu şi palisatul

- susţinerea plantelor care, din diferitemotive, nu-şi potmenţine poziţia verticală.

- sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi se aleg în funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ urmărit:

- la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori simpli, tutori sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu sârme orizontale;

- plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje, pergole, arcade, colonade sau pe ziduri şi construcţii.

- plante volubile şi agăţătoare;

- plante cultivate pentru flori tăiate (Dahlia, Gladiolus, Paeonia);

- plante cu talie înaltă folosite în spaţii verzi (în grupuri sau individual).

45

Tabelul 5.1.B (continuare)

Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile (grupul de

specii) la care se aplică 3 Ciupitul - stimularea ramificării;

- uniformizarea înălţimii plantelor;

- înflorire uniformă.

- constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm), imediat după plantare. Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă de vegetaţie, dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru plantele decorative prin flori.

- plante de mozaic; - crizanteme; - unele plante anuale

(Callistephus, Antirrhinum, Begonia).

4 Copilitul - dirijarea unei singure tije florifere;

- determinarea înfloririimai timpurii.

- se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe tulpina principală, la axila frunzelor. Lucrarea se execută obligatoriu când lăstarii sunt în fază erbacee şi se desprind uşor.

- Plante cultivate pentru flori tăiate (crizanteme, garoafe, bujori).

5 Bobocitul - obţinerea tijelor cu o singură floare.

- se elimină de obicei bobocii laterali, când au câţiva mm. Lucrarea se execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi.

- plante pentru flori tăiate (crizanteme, dalii, garoafe, bujori).

6 Tunsullăstarilor

- menţinerea plantelor cu o anumită formă şi înălţime.

- se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie. Lăstarii se taie cu ajutorul unui foarfece special, la 2-3 cm deasuprapunctului de inserţie.

- plante din mozaicuri,

borduri.

7 Protejareaplantelor împotriva brumelor

- prelungirea perioadei de înflorire toamna;

- obţinerea de culturitimpurii.

- se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie, care înfloresc sau decorează până toamna târziu (crizanteme), cât şi culturilor înfiinţate primăvara devreme;

- protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale plastice (polietilenă) sau textile, prin producerea perdelelor defum sau prin irigare.

- culturi înfiinţate primăvara devreme.

- plante cu înflorire toamna (crizanteme);

8 Protejareaplantelor împotriva îngheţului

- asigurarea protecţiei pe timpul iernii plantelor careiernează în câmp.

- se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă

limitată la temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură. Protejarea se face prin acoperire cu frunze, paie, pământ sau prin împachetare cu materiale izolante.

- plante bienale (Digitalis, Campanula, Dianthus);

- plante perene (Paeonia, Dicentra, Yucca).

9 Recoltareaflorilor

- valorificarea florilor tăiate (proaspete sau uscate).

- lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de decor şi un efect decorativ maxim (vezi cap.6)

- plante cultivate pentru flori tăiate (inclusiv imortele).

46

Tabelul 5.2. Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei

A. Lucrări comune Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici

1 Completareagolurilor

- respectarea densităţilor prevăzute de tehnologia de cultură.

- se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor; - materialul folosit (butaşi, organe subterane, fragmente rezultate din

despărţirea plantelor, răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de rezervă la înfiinţare).

2 Afânarea solului - spargerea crustei; - refacerea structurii solului; - asigurarea regimului optim de apă şi aer în sol.

- se execută manual, la intervale de 2-3 săptămâni. Periodic se sapă şi potecile, la 20-25 cm adâncime.

3 Reglareafactorilor devegetaţie

- crearea condiţiilor optime de

cultură a plantelor. - se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină, temperatură, apă,

aer, nutriţie, în corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate.

4 Combatereaburuienilor

- menţinerea curată a culturilor. - dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate diminua substanţial, rezerva de buruieni din sol. În timpul vegetaţiei, buruienile care apar sunt deschise, prin lucrări de afânare a solului sau prin plivirea buruienilor.

5 Combatereabolilor şi dăunătorilor

- asigurarea stării de sănătate a plantelor.

- se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab. 18)

47

B. Lucrări speciale

Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică

1

Instalarea sistemelor desusţinere

- dirijarea şi menţinerea în poziţie verticală atulpinilor florifere.

- devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei, ale căror tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală. Sistemul desusţinere este sub formă de plasă, ţesută cu fire textile sau sintetice pe cadru de sârmă zincată. Se realizează ochiuri de formă dreptunghiulară sau păstrată, cu diametrul de 15-20 cm. În funcţie de înălţimea plantelor, se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm. La unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus), se face palisarea individuală pe fire textile sau sintetice.

- garoafe, fresia, crizanteme, astromeria;- culturi forţate de anuale (Antirrhinum, Lathyrus).

2 Ciupitul - stimularea ramificării. - se efectuează la plantele tinere, când acestea au 12-15 cm înălţime se îndepărtează vârful de creştere.

- garoafe, crizanteme.

3 Copilitul - eliminarea lăstarilor

laterali. - se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală. Lucrarea se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu uşurinţă.


4

Bobocitul - obţinerea tijelor cu o singură floare(inflorescenţă).

- se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi, cu poziţie incorectă (de obicei bobocii secundari). Se execută imediat după formarea bobocilor. - evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas.


5

Polenizarea artificială

- producerea deseminţe.

- se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen, folosind pensule moi, fie prin simpla apropiere a florilor sau inflorescenţelor. Se repetă după 1-2 zile. - condiţii: organe de reproducere mature; temperatura de 18-25°C; umiditate atmosferică 60-70%.

- Gerbera hybrida; - Cineraria hybrida

6 Defolierea - constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelorîmbătrânite la speciile care vegetează

- Anthurium, Zantedeschia.

7 Recoltareaflorilor

- valorificarea florilortăiate

vezi cap. 6 -toate plantele cultivate pentru flori tăiate.

48

Tabelul 5.3 Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece

A. Lucrări comune Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici

1

Afânarea substratului decultură

- asigurarea regimului optim de apă şi aer din substrat; - spargerea crustei.

- se execută cu ajutorul unui plantator, fără să fie deranjate rădăcinile plantelor; - odată cu lucrarea de afânare, se îndepărtează buruienile şi se curăţă ghivecele de muşchi şi licheni.

2 Dirijarea factorilorde mediu

- creşterea şi dezvoltareaarmonioasă a plantelor.

- vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de lumină, temperatură, aer şi substratul de cultură.

3

Transvazarea - asigurarea spaţiului necesarnutriţiei plantelor şi dezvoltăriisistemului radicular.

- constă în schimbarea periodică a ghivecelor, pe măsura creşterii plantelor. Se păstrează aproape intact sistemul radicular şi se îndepărtează numai o parte din substrat; - ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent; - lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani), în funcţie de ritmul de creştere al plantelor.

4 Toaletarea plantelor

- păstrarea aspectului îngrijit alplantelor.

- se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor (frunze, ramuri, lăstari, flori, inflorescenţe etc.).

5 Combaterea bolilor şi dăunătorilor

- menţinerea plantelor în perfectăstare de sănătate.

- vezi tab.18

49

B. Lucrări speciale Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică

1 Răritul ghivecelor - asigurarea unui regim

de lumină corespunzător. - lucrare necesară numai în cazul existenţei unuinumăr mare de plante cultivate la ghivece, într-unspaţiu limitat.

Cineraria hybrida, Cyclamen persicum, Sinningia hybrida.

2

Tutoratul şi palisatul

- susţinerea plantelor; - amplificarea valorii decorative a plantelor; - realizarea amenajărilor cu efecte estetice.speciale

- se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn, metal, plastic etc.), scăriţe, sârmă sau vergele metalice îndoite în cerc sau semicerc, treiaje (grilaje) metalice sau din lemn etc.

- se instalează diferiţi suporţi, corespunzători lungimii tulpinilor, modului de creştere a plantei, mărimii ghiveciului, modul de dirijare a tulpinilor etc.

- tutorarea poate fi dublată de palisare. Tutorii nu vor depăşi niciodată înălţimea plantelor.

Hedera, Cissus, Hoya, Gynura, Philodendron, Passiflora, Scindapsus.

3

Menţinerea curată a frunzelor

- menţinerea efectului decorativ al plantelor.

- Este necesară la plantele decorative prin frunze, cu limbul mare, coriaceu.

Monstera, Philodendron, Colocasia, Ficus, Dieffenbanchia, Croton, Dracaena.

4

Tăierile deformare

- dirijarea creşterilor; - corectarea formei şi densităţii coroanei; - dirijarea înfloririi eliminarea ramuîmbătrânite şi regenerarea plantelor.

rilor

- se aplică mai ales speciilor arbustive. Seîndepărtează de la punctul de inserţie ramurile şi lăstarii necorespunzători, iar celor care rămân li selimitează creşterile

Hibiscus rosa-sinensis, Hydrangea hortensis, Azalea indica.

50

Tabelul 5.3.B (continuare) Nr. crt. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică

5

Tratarea curetardanţi

- limitarea creşterilor; stimularea ramificării şi înfloririi; - obţinerea unexemplare cu efect decorativ deosebit.

or

- se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel, Alar, Bonzi) administrate prin pulverizare pe plantă sau direct în substrat.

Nerium oleander, Pelargonium, Fuchsia, Azaleea.

6 Polenizarea artificială

- obţinerea de seminţe. - se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul serei.

Cyclamen persicum, Cineraria hybrida.

7

Înlocuirea pământului de lasuprafaţă

- îmbunătăţirea fertilităţii substratului; - îndepărtarea substratului epuizat.

- se aplică plantelor care se transplantează rar. Anual, este îndepărtat pământul de la suprafaţă pe oadâncime de 4-6 cm (fără să fie rănite rădăcinile), fiind înlocuit cu altul proaspăt.

Ficus, Monstera, Philodendron, palmieri.

8

Transplantarea - refacerea plantelor care suferă din cauzasubstratului de cultură necorespunzător sau care au sistemul radicularbolnav.

- se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv prin spălare) şi se elimină rădăcinile bolnave.Plantarea se face în ghivece de aceeaşi mărime sau mai mici, în substrat preparat după cerinţele

plantelor. Nu dă rezultate la speciile care au sistemul radicular sensibil la transplantare (palmieri, orhidee).

- plante cu rădăcini bolnave; - plante aflate în vase cu substrat impropriu.

51

Tabelul 5.4.

Principalele boli întâlnite la unele specii floricole

Nr. crt.

Specia floricolă atacată

Boala şi agentul patogen Simptomatologie Prevenire şi combatere

Înnegrirea garoafelor (Mycosphaerella dianthi)

- iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice, înconjurate de o zonă violacee; în condiţii favorabile agentului patogen, petele se brunifică şi se extinde zona atacată;

- frunzele se îngălbenesc, se răsucesc şi se usucă; - tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi înnegrite; - bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se deschid asimetric.

- prevenire prin măsuri de igienă culturală; - tratamente curative cu:Topsin M 70 WP - 0,3 %, Derosal 50 SC - 0,07 %, Dithane M 45 - 0,2 %; - în soluţii se adaugă aracet 0,2 %.

Rugina garoafelor(Uromyces dianthi)

- pe toate organele aeriene apar pete mici, brun-gălbui, în dreptul cărora epiderma crapă iar ţesuturile se necrozează; - când sunt atacate tijele florifere, planta seusucă de deasupra zonei atacate.

- tratamente curative cu : Polyram combi - 0,3 %, Baycor 25 WP - 0,2 %, Bumper 250 EC - 0,02 %, Tilt 250 EC - 0,02 %.

1 Garoafe

Pătarea brună (Septoria dianthi)

- sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după ce pe acestea apar organele de înmulţire, atacul se extinde pe tulpini, frunzele din etajelesuperioare, flori (sepale şi chiar petale).}esuturile din dreptul petelor sunt mai întâidecolorate apoi se brunifică, iar în final zona centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici negre.

- prevenire prin folosirea de material săditor sănătos, respectarea măsurilor de igienă culturală, aplicarea unui asolament, folosirea fungicidelor: Mancozeb 800-0,2 %, Captadin 50 PU - 0,25 %; - tratamente curative: Benomyl 500 WP-0,06 %, Topsin M 70 WP - 0,1 %.

52


Nr. crt.



Fuzarioza (veştejirea) garoafelor (Fusarium oxysporum f.sp. dianthi)

- iniţial se clorozează frunzele din vârful plantei şi se veştejesc uşor. Pe măsură ce boala avansează, frunzele se îngălbenesc în totalitate, iar plantele se veştejesc şi apoi se usucă. În secţiune se observă brunificareavaselor conducătoare. În condiţii deumiditate ridicată pe ţesuturile atacate seformează un mucegai (miceliu ciupercii)alb-roz.

- pentru prevenire este obligatorie dezinfectarea solului (substratului) pe cale termică sau chimică (Syllit 65 WP - 0,1% sau Benlate 50 WP - 0,05-0,1%;

- folosirea de butaşi sănătoşi; - tratamente lunare cu: Bavistin 0,1-0,2%, Benlate 50 WP 0,05-0,1%.

Făinarea (Oidium dianthi) - pe frunze şi pe caliciu apare o pâslăalbicioasă groasă. Bobocii atacaţi nu maicresc, iar frunzele bolnave se usucă.

- se fac stropiri cu Karathane 0,1%, zeamă sulfocalcică în concentraţie de 1:50.

Garoafe

Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea)

- boala apare în condiţii de umiditate mare. Organele atacate se brunifică, ţesuturile se înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri, fin; - bobocii florali şi florile atacate se desprind de plantă; - boala se manifestă şi la butaşii puşi laînrădăcinat.

- pentru prevenire se va evita excesul de umiditate; în sere şi solarii se va asigura o bună aerisire; se va evita administrarea de îngrăşăminte cu azot, în exces; se vor respecta măsurile de igienă culturală; folosirea de material săditor sănătos; - sunt recomandate tratamente preventive cu: Ronilan 50 DF-0,15%, Rovral 50 WP-0,2%, Sumilex 50 PU-0,1%. Tratamentele se repetă la interval de 7 zile, alternând produsele.

53


Nr. crt.


Boala şi agentul patogen

Simptomatologie Prevenire şi combatere

Mozaicul crizantemelor (Chrysanthemum virus B)

- pe frunzele tinere apar zone clorotice inelaregalben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul frunzelor atacat este deformat, are nervuritranslucide, iar planta formează flori mici şi decolorate.

- pentru prevenire se elimină plantele virotice şi se fac stropiri cu insecticide în vederea prevenirii răspândirii agentului patogen.

Făinarea (Oidiumchrysanthemi)

- pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini aparzone acoperite cu un strat alb prăfos, sub care ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate seusucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se necrozează.

- tratamente curative cu Sulfomat P-20 kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50 WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU-0,07 %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190 EC-0,125 %.

Rugina albă acrizantemelor (Puccinia horiana)

- apare pe frunze sub formă de pete mici,circulare, alb-verzui iniţial, apoi albe şi în final cafenii sau castanii. Petele apar uniformdistribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul lor se formează o mică excrescenţă pe faţa superioară şi cavităţi pe partea inferioară.

- pentru prevenire trebuie să se respecte măsurile de igienă culturală; plantele atacate sunt adunate şi arse; materialul folosit la înmulţire se dezinfectează; - tratamente cu Polyram combi-0,3 %, Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %, Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %, Shavit 25 EC l l/ha.

Crizanteme

Septorioza crizantemelor(Septoria chrysanthemella)

- iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm diametru, apoi acestea devin cenuşii, brun-roşcate. În dreptul petelor apar picnidiileciupercii.

- tratamente curative cu: Dithane M 45-0,2 %, Vandozeb-0,2 %, Orthocit 50-0,25 %.

- pentru prevenire se foloseşte material săditor sănătos;

54


Nr. crt.




Mozaicul galben alfasolei la freesia (Bean yellow mosaic virus in

freesia)

- pe frunzele plantelor virotice apar pete şi dungi verzi-deschis sau galbene; jumătateainferioară a florii este cutată, strânsă, deaceea florile sunt deformate, rămân închisesau se deschid asimetric.

- se recomandă plantarea de tuberobulbi sănătoşi sau cultivarea freesiei din sămânţă; eliminarea plantelor virotice; stropirea cu insecticide şi dezinfectarea mâinilor muncitorilor şi cuţitelor cu care se taie florile cu fosfat trisodic 10%.

Mozaicul freesiei(Freesia mosaic virus)

- plantele bolnave prezintă pe frunze pete mici de decolorare ce ulterior evoluează în pete necrotice şi apare uscarea frunzelor; - pe flori apar pete de decolorare, deformări sau nu ating dimensiunile normale, iar pistilul depăşeşte petalele în înălţime; - pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul cărora apar adâncituri în ţesuturi.

- se recomandă sortarea şi plantarea numai de tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente şi stropiri cu insecticide pentru combaterea afidelor.

Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea)

- plantele bolnave prezintă pe frunzemucegai cenuşiu pulverulent. }esuturile dindreptul petelor se înmoaie şi putrezesc.

- pentru prevenire se recomandă aerisiri corespunzătoare şi menţinerea umidităţii moderate; - tratamente curative cu: Captan-0,2%, Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02% (10 l/m2).

Freesia

Bacterioza (Pseudomonas marginata)

- boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, sub forma unor pete de putregai umed.}esuturile tuberobulbilor atacaţi se distrug

până la o adâncime oarecare unde seformează o zonă de suber dincolo de carebacteria nu trece.

- pentru prevenirea bolii trebuie să se respecte măsurile de igienă culturală şi se face dezinfecţia tuberobulbilor la plantare cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore;

- tratamente curative se fac cu produse pe bază de oxiclorură de cupru.

55


Nr. crt.



Mozaicul galben alndafirului (Cherry

otic ringspot virus)

- plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele de decolorare verzui, albe sau galbene. Laatacuri masive apar benzi clorotice în lungulnervurilor, iar foliolele se deformează; bobocii sunt mici şi florile decolorate.

tranecr

- pentru prevenire trebuie ca altoii să fie recoltaţi de la plante-mamă sănătoase.

Făinarea (Sphaerotheca pannosa var. rosae)

- sunt atacate organele verzi; pe frunze apare opâslă albicioasă, făinoasă, mai ales pe

partea

superioară a limbului. Sub această pâslă ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi senecrozează. În final, miceliul are o coloraţie alb-cenuşie. La atac puternic frunzele cad; florile nu se deschid sau au petale mici, pătate. Lăstarii parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor geroase vor pieri.

- pentru prevenire trebuie respectate măsurile de igienă culturală; irigări cu norme moderate, însoţite de o bună aerisire; - tratamente curative: sulf muiabil-0,4%; Karathane LC-0,1%, Topsin M 70 WP-0,1%, Miraje 45 EC-0,1%, Systhane 12 EC-0,05%, Systhane 12,5CE-0,05%.

. Trandafirul (cultură în seră)

Pătarea neagră a frunzelorde trandafir (Diplocarpon rosae)

- pe organele verzi apar pete brun-negricioase,circulare. Petele confluează şi apar puncte negre.Pe frunze zonele parazitate se necrozează iar frunzele se usucă şi cad.

- pentru prevenire se cultivă soiuri rezistente; se respectă măsurile de igienă culturală; - tratamente curative: Polyram combi-0,2%, Dithane M 45-0,2%, Captan 50 PU-0,25%, Miraj 45 EC-0,1%, Systhane 12 E-0,05%.

56


Nr. crt.



Trandafirul (cultură înseră)

Rugina trandafirului(Phragmidium mucronatum)

- boala apare pe toate organele aeriene aleplantei. Pe frunze apar pete gălbui, colţuroase, izolate. În dreptul acestor pete, pe faţa superioară apar mici puncte brune. La atac

puternic frunzele cad, iar lăstarii se usucă. Plantele atacate au un număr redus de flori, iar fructele formate cad de timpuriu.

- se taie lăstarii puternic atacaţi care se strâng şi se ard; - se recomandă udarea prin brazde; - se folosesc soiuri rezistente; - se fac tratamente cu: Polyram combi-0,3%, Mancozeb 80-0,2%; Benomil 50-0,08%, Saprol 190 EC-0,1%, Dithane M-45-0,2%, Topsin M 70-0,1%, Tilt 250 CE RV-0,02%, Shavit 25 EC- 1 l/ha.

Veştejirea şi uscarea plantelor (Fusarium sp. şi Verticilium sp.)

- boala se manifestă prin brunificarea coletului, care este distrus parţial, întrerupând circulaţia substanţelor. Plantele se ofilesc brusc şi mor.

- pentru prevenire trebuie să fie respectate măsurile de igienă culturală.

Făinarea frunzelor(Oidium erysiphoides)

- frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă, groasă, de culoare albă; frunzele se răsucesc şi apoi se usucă.

- trebuie respectate măsurile de igienă culturală; - tratamente cu sulf muiabil 0,3-0,5%.

. Gerbera

Putregaiul gerberei(Phytophthora cryptogea)

- în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă moale, mai întâi se veştejesc frunzele, apoiîntreaga plantă.

- respectarea măsurilor de igienă culturală; - tratamente cu Ridomil 25-0,05-0,1% în doză de 5 l/m.p. de sol sau 1-2 l soluţie/plantă, radicular.

Hortensia Pătarea brună a frunzelor (Ascochyta hydrangeas)

- pe frunze apar pete mari, brun-cenuşii, cusuprafaţa zonată concentric. Frunzele atacatecad.

- tratamente cu zeamă bordoleză 0,75-1,0%.

57

Tabelul 5.4.(continuare) Nr. crt.



Pătarea cenuşie (Cercospora hydrangea)

- boala se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete mici, circulare, bine delimitate de 2-4 mm diametru, albicioase-cenuşii, cu marginile brun-roşcate.

- tratament cu zeamă bordoleză 0,75-1,0%.

Hortensia

Făinarea (Microsphaera polonica)

- pe partea superioară a frunzelor apar peteneregulate, acoperite cu o pulbere fină, albă-cenuşie, iar mai târziu brun-roşcată. Frunzele se îngălbenesc şi se usucă.

- preventiv se recomandă diminuarea umidităţii; - tratamente foliare cu sulf muiabil 0,4%, Karathane-0,08%, Morestan-0,05%.

Pelargonium Bacterioza (Pseudomonas marginata)

- atacul se manifestă mai ales pe frunze, unde apar zone putrezite brun-cenuşii, mai întâi pe marginea frunzei, după care cuprinde întregul limb; - porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai pulverulent.

- preventiv se reduce umiditatea, se fac aerisiri repetate; - tratamente cu Polyram combi-0,3%.

Cineraria Făinarea (Oidium cinerarie)

- atacă toate organele verzi ale plantei. Peacestea apar pete neregulate de diferite mărimi, izolate sau confluente. Au culoarea albicioasă pulverulentă. Organele atacate se usucă şi cad.

- trebuie respectate măsurile de igienă culturală; - tratamentele cu sulf muiabil 0,4%, Karathane-0,08%

Gladiole Râia tuberobulbilor degladiole (Pseudomonas gladioli pv. gladioli)

- la baza frunzelor apar pustule galben-brunii, în dreptul cărora apar pete necrotice. Latemperaturi ridicate, petele se extind şi aparzone necrotice cu o margine roşiatică. Dacă umiditatea este mare, zonele atacate putrezesc, sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng de la bază.

- dezinfecţia termică sau chimică a solului;

- folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau trataţi cu Dithane M 45-0,2% sau Mancozeb 800-0,25%.

58


crt.




Septorioza (Septoria gladioli)

- pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici, brune, circulare, la început izolate, care apoiconfluează. }esuturile din dreptul petelor seusucă şi cad, iar frunzele rămân perforate. Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora.

- tratament foliar cu Orthocid 50 sau Merpan-0,2%, Benlate-0,1%, Topsin M-0,1%.

Gladiole

Putregaiul cenuşiu (Botrytis gladiolum)

- boala se manifestă pe toate organele plantei. Pe frunze apar pete mici, brune, pe petale pete mici, sticloase sau apoase. Pe tuberobulbi apar porţiuni brune putrezite care se extind adânc în interior sub formă de raze. }esuturile atacate se înmoaie. La umiditate ridicată, pe zonele atacate apare un putregai de culoare cenuşie, pulverulent.

- se fac tratamente cu Orthocid 50, Mycodifol - 0,2%, Ronilan - 0,05%, Rovral - 0,15%.

Pătarea lalelelor (Tulip breaking virus)

- nu prezintă simptome foliare; - simptomele apar la înflorire, florile autepalele cu pete, benzi decolorate sau întreaga tepală este decolorată. Creşterea plantelor este încetinită, iar înflorirea întârziată.

- plantele virotice se elimină din cultură şi se ard; - uneltele de tăiat se dezinfectează cu fosfat trisodic 10%; - se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru a împiedica aşezarea vectorilor sau cu insecticide pentru combaterea afidelor.

Lalele

Putregaiul moale al bulbilor de lalea(Pseudomonas syringae)

- pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis înzona discului central. Pe măsură ce boalaevoluează, bulbul putrezeşte în profunzime,apărând un mucilagiu alb-cenuşiu. Plantele ce se formează din bulbii bolnavi au tulpină scurtă şi nu înfloresc.

- se folosesc bulbi sănătoşi, bine sortaţi; - solul se dezinfectează termic sau chimic; - în timpul vegetaţiei, plantele bolnave sunt eliminate şi arse.

59


Nr. crt.



Putregaiul uscat(Fusarium oxysporum)

- frunzele se colorează în violet; la baza bulbilor apar pete adânci care confluează şi cuprind zone mai mari din bulb. Pe suprafeţele atacate apare un miceliu albicios; - boala determină pierderea prematură a plantelor.

- dezinfectarea bulbilor cu Captan 0,2%, sublimat corosiv 1%, Orthophaltan 0,2%.

Lalele

Putregaiul cenuşiu (Botrytis tulipae)

- pe toate organele plantei apar pete mici,rotunde sau ovoidale, cenuşii, cu marginea deculoare mai închisă. La umiditate ridicată, peteleconfluează, iar ţesuturile se necrozează. Pebulbi, apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm.

- se recomandă folosirea bulbilor sănătoşi;

- tratamente cu Merpan 0,25%, Ronilan 0,05-0,075%. Mycodifol 0,2%, Rovral 0,15%.

Mozaicul zambilei(Hyacinth mosaic virus)

- pe frunze apar pete de decolorare sau benzigalben-verzui, în dreptul cărora ţesuturile suntadâncite. Bulbii sunt foarte mici, iar pe tijele florale apar flori puţine şi mici. La temperaturiridicate simptomele dispar, iar plantele se usucăcu 2-3 săptămâni mai devreme.

- se fac periodic tratamente cu insecticide pentru distrugerea vectorilor;

- se recomandă folosirea de bulbi mari şi sănătoşi.

Zambilele

Putregaiul galben al bulbilor de zambilă(Xanthomonas hyacinthi)

- în interiorul bulbilor apar puncte mici galben-brune. În condiţii de umiditate ridicată, porţiunedin bulbi se transformă într-o masă mucilaginoasă, galbenă, urât mirositoare. Dacă atacul se instalează mai târziu, frunzele şi tijele florifere au dungi galbene, se veştejesc şi plantele pier.

- se recomandă arderea plantelor atacate, folosirea de bulbi sănătoşi sau dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C timp de 20-25 minute. Bulbii se tratează şi cu fungicide 30 minute în soluţie de Dithane M 45-0,2%, Mancozeb 800-0,3% sau hidroxid de cupru 10-15%.

60


Nr. rt.



Rugina stânjenelului(Puccinia iridis)

- pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau circulare, prăfoase, brune, înconjurate de o zonă galbenă.

- se fac tratamente cu Polyram combi-0,2%, Dithane M 45-0,2%. 1

Iris

Pătarea frunzelor(Heterosporium pruneti)

- boala se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete alungite, izolate sau confluente, iniţial gălbui, apoi brune, cu fructificaţiile ciupercii de culoare neagră, pulverulentă.

- tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan 0,25%, Dithane M 45 sau Vandozeb 0,2%.

Mozaic (Marmor dahliae)

- frunzele atacate se deformează, se îngroaşă şi prezintă pete neregulate, de culoare gălbui. Plantele îşi încetează creşterea, iar mugurii floriferi se reduc ca număr.

- folosirea de material săditor sănătos; - combaterea vectorilor Doralis sp. 2

Dahlia

Pătarea frunzelor(Entyloma dahliae)

- pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în diametru, de culoare galbenă, care confluează, devin brune, fiind mărginite de o zonă galbenă. }esuturile atacate se necrozează, se desprind şi cad.

- tratamente cu Merpan 0,25%, Dithane M 45-0,2%, Vandozeb 0,2%.

Pătarea cenuşie a frunzelor (Septoria antirrhini)

- boala se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete mici, bine conturate, de culoarecenuşie-albicioasă, cu bordură violacee.

- tratament cu zeamă bordoleză 0,75%, Zineb 0,3%, Captan 0,2%. 3

Antirrhynum

Rugina (Puccinia antirrhini)

- pe partea inferioară a frunzelor apar pustule brune sau negre, pulverulente. Fiecare pustulă este înconjurată de o zonă galbenă. La atac puternic frunzele se veştejesc, iar în final sepoate ajunge la uscarea plantelor.

- tratamente cu Poliram combi 0,2%, Maneb 0,2%, Dithane M 45-0,2%, Zineb 0,2% + sulf muiabil 0,2%.

- eliminarea şi arderea plantelor bolnave; - udarea şi îngrăşarea echilibrată;

61

Tabelul 5.4. (continuare) Nr. rt.



Îngălbenirea (Chlorogenus calistephi)

- nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc, frunzele se deformează şi capătă o poziţie erectă. Inflorescenţele rămân mici, înverzesc, iar la vârful lăstarilor apar zone necrozate.

- prevenirea şi combaterea vectorilor (cicadelor) 4

Callistephus

Pătarea brună a frunzelor(Septoria calistephi)

- boala se manifestă pe frunze, pedunculi, flori şi caliciu, unde apar pete colţuroase brune, careconfluează. În dreptul petelor apar picnidiile sub formă de puncte mici, negre.

- tratament cu Merpan 0,25%, Dithane M 45 - 0,2%

Făinarea (Sphaerotheca fuliginea)

- pe frunze şi tulpini apar pete de diferitemărimi, sub forma unei pâsle fine, albicioase-cenuşii. Plantele atacate mor prematur.

- tratament cu sulf muiabil 0,4%, Morestan 0,03%, Karathane 0,06%. 5

Calendula

Pătarea cenuşie afrunzelor (Cercosporacaledula)

- pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproapecirculare, bine delimitate, cenuşii, înconjurate dedungi galbene. Plantele puternic atacate dispar complet.

- tratament cu sulf muiabil 0,4%, zeamă bordoleză 0,75%, Captan 0,2%.

62

Tabelul 5.5.

Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole Nr. crt. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere

I. Dăunătorii polifa ai părţilor subterane

. Viermele rădăcinilor (Hederodera sp.) (Meloidogyne sp.)

- vierme de sol foarte periculos. Atacă cyclamenul, primula, guraleului, garoafele, hortensia, begonia, fresia, petunia etc. Planteleatacate au culoarea verde palid, iar frunzele se îngălbenesc. Perădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru.

- tratarea solului înainte de plantare cu 4 săptămâni:Nemagon 700 l/ha, Dazomet 450 kg/ha, Basamid 600 kg/ha. În decursul vegetaţiei Tenik 80 kg/ha, Vydate 120 kg/ha

.

Limaxul cenuşiu (Deroceros ogresti)

- atacă foarte multe specii floricole, hrănindu-se cu ţesuturile organelor subterane şi aeriene ale plantelor. În timpul zilei, melciifără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase, umede, sub frunze.

Escartox 5 %-20 kg/ha, , Helocid 5 %-20 kg/ha.

Coropişniţa (Gryllotalpa gryllotalpa)

- dăunător polifag, periculos, ce trăieşte în solurile uşoare. Adulţii şi larvele rod părţile subterane ale plantei, de asemenea săpând galerii dezrădăcinează plantele, dislocă seminţele.

- folosirea momelilor otrăvitoare.

Nematodul galicol al plantelor floricole(Meloidogyne arenaria)

- dăunător polifag, atacă rădăcinile plantelor, pe care apar gale mici, mai ales pe rădăcinile laterale, de forma unor şiraguri de mărgele sau pot determina deformarea rădăcinilor (Zantedeschia aethiopica). La atacuri puternice, rădăcinile plantelor putrezeac, iar plantele se usucă.

- folosirea de material biologic pentru înmulţire sănătos; - dezinfectarea solului cu vapori de apă la temperatura de 90-100°C timp de 2-3 ore; - tratamente chimice cu: Nemogon 80-100 l/ha, Dazomed 450 kg/ha, Basamid 600 kg/ha, Vydate 120 kg/ha.

63


Nr. crt. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere

Puricii negri de pământ (Phyllotreta sp.)

- atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia, nalba, mixandre etc. Atacă în stadiu de larvă şi de adult. Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere consumând conţinutul acestora, iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug perforându-se (ciuruirea frunzelor)

Tratament cu: Sinoratox 35-0,15%, Carbetox 37-0,4%, Diazinon 60-0,15%.

II. Dăunătorii părţilor aeriene Buha verzei (Mamestra brassicae)

- atacă plantele de dalii, garoafe, gladiole, crizanteme, cana, muşcate etc.Larvele la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor, apoiperforează limbul foliar sub formă de orificii neregulate.

- tratamente chimice: Carbetox 37 CE-0,4%, Sinoratox 35 EC-0,15%, Dipterex 80 PS-0,2 %; - biopreparate: Dipel PU-0,2%, Turingin PU-0,3%, Bactospeine PU0,25%.

Tripşi Tripsul plantelor de seră (Heliothrips haemorhoidalis)

- dăunători foarte mici, subţiri, de culoare galbenă sau brun-negricioasă, cu trei perechi de picioare şi două perechi de aripi; - dăunător polifag care atacă plantele de garoafe, crizanteme, gladiole,trandafiri, ficus, azalee, lămâi, palmieri etc. Frunzele atacate devin lucioase cu aspect mozaicat, care se brunifică, iar florile cad. Plantele încetează din creştere, rămânând pitice.

Tripsul garoafelor(Taeniothreps dianthi)

-atacă frunzele şi florile, prin înţeparea şi consumarea sevei. Petalele florilor cad.

Tripsul dracenei(Parthenocinoe sp.)

- dăunător polifag, atacă plantele de ficus, dracena, tradescanţia, cultivate în seră.

- tratament la apariţia dăunătorului cu unul din produsele: Carbetox 37-0,04%, Sinoratox 35-0,15%, Diptevur 55-3 l/ha, Dimevur 42-0,5%

Păduchii ţestoşi şi lânoşi Păduchele ţestos al

trandafirului (

Aulocaspis rosae)

- se găsesc în colonii, fiecare individ fiind protejat de un scut; - atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază.

64



Păduchele ţestos al lămâiului (Lecanium hesperidum)

- dăunător polifag, atacă lămâiul, ficusul, leandrul, cyclamenul etc. Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei, producânddecolorarea ţesuturilor.

Păduchele ţestos al cactaceelor (Diaspis echinocacti)

- atacă exclus numai cactaceele. Atacul este de regulă puternicformând o crustă de carapace. Planta acoperită complet de dăunători se zbârceşte şi putrezeşte.

Păduchele ţestos al plantelor citrice(Coccus hesperidum)

- specie polifagă, atacă camelia, ficusul, leandrul, lămâiul, dafinul,

cyclamenul etc. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe frunze şi mai puţin pe lăstari, ramuri şi fructe. Plantele atacate rămân debilitate, frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează, fiind acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum. Frunzele se usucă şi cad.

Păduchele lânos al lămâiului (Pseudococcus adomidum)

- dăunător polifag, atacă ferigile, lămâii, palmierii, ficusul, asparagusul etc. Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a frunzelor. Frunzele se îngălbenesc şi cad.

- se aplică un tratament în momentul când larvele migrează de sub carapace: Polybar 0,8%, Sinoratox 35-0,15%, Diazol 60-0,15%.

Păduchii de frunze (afide)

0 Păduchii plantelor de

seră (Neomyzus sp.Myzus sp., Macrosiphum sp.)

- formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri,

bobocii florali, cât şi vârfurile de creştere ale plantelor; - dăunător polifag, atacă garoafele, muşcatele, ferigile, orhideele,

asparagusul, cyclamenul etc. Formează colonii pe faţa inferioară a frunzelor, pe lăstarii şi bobocii florali. Organele atacate sunt acoperite cu "roua de miere". Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân mici.

- tratament cu: Fernos 0,05 %, Actelic 50-0,1 %

65

Tabelul 5.5. (continuare) Nr. crt. Dăunătorul Atacul şi efectele Combatere

1

Păduchele galben alleandrului (

Aphys

osclepiadis)

- atacă frunzele pe faţa inferioară, ramurile tinere şi vârful lăstarilor. Plantele atacate nu mai cresc şi nu mai înfloresc. Adulţii nearipaţi sunt de culoare galbenă, iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre.

Zolone 30 - 0,15 %, Carbetox 37-0,4 %.

Aleuroidae

2 Musculiţa albă de seră (Trialeurodes vaporariorum)

- dăunător polifag, atacă: freesia, gerbera, verbena, muşcatele, garoafele etc. Adulţii şi larvele colonizează frunzele, înţepând şi sugând sucul celular. Frunzele se ofilesc, se usucă şi cad. La invazii puternice, plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total producţia.

Tratamente la apariţia focarelor: Isathrine 100-0,05 %, Sumicidin 20-0,02 %, Ripcond 40-0,03 %, Sinoratox 35 CE-0,1 %.

Păianjenii (Acarienii)

4 Acarianul roşu comun(Tetranychus urticae)

- dăunător polifag, atacă toate speciile de plante ornamentale,înţepându-le şi sugându-le sucul celular. Adulţii şi larvele se găsesc

pe frunze. În urma atacului, pe frunze apar pete caracteristice deculoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică. Aceste frunze se răsucesc, apoi se usucă şi cad. Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară alimbului frunzei. Pagube mari se înregistrează când temperaturilesunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută.

Primul tratament se face la semnalarea dăunătorului, apoi după 10 zile alternând produsele acaricide: Omite 57 -0,1 %, Dicofol 20 - 0,2 %, Sintox 25 CE - 0,2 %, Torque 50 PU -0,05 %, Mitigan 18,5 - 0,2 %, Acricid 25 -0,1 %.

5 Acarianul bulboaselor(Steneotarsonemus laticeps)

- atacă toate organele plantelor floricole bulboase. Plantele atacatesunt slab dezvoltate, au frunzele deformate şi flori decolorate. Bulbii atacaţi se înmoaie, formând în interior pete brune.

6 Acarianul bulbilor(Rhizoglyphus echinopus)

- atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile, narcise,gladiole, dalii etc.). Organele subterane atacate de acarian prezintă numeroase galerii, în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii. Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru comercializare.

- folosirea materialului săditor sănătos sau se dezinfectează cu acaricide: Kelthane 18,5 E-0,2 %, Tedion V-16 CE -0,2 %, Acarol 500 EC-0,1%.

66



7 Acarianul cyclamenului (Tarsonemus pallidus)

- atacă cyclamenul, localizându-se pe partea inferioară a frunzelorcare se deformează, marginile se răsucesc şi se înconvoaie. Bobocii atacaţi se deformează, iar petalele se încreţesc.

- folosirea materialului săditor sănătos sau se dezinfectează cu acaricide: Kelthane 18,5 E-0,2 %, Tedion V-16 CE -0,2 %, Acarol 500 EC-0,1%.

8 Acarianul lat(Tarsonemus latus)

- dăunător polifag, atacă gerbera, begonia, crizantemele, petuniile,zinia, lalelele etc. Adulţii şi larvele colonizează lăstarii, bobociiflorali, fructele şi mai ales frunzele localizându-se pe faaţ inferioară. Organele tacate prezintă depigmentări, brunificări şi suberificări ale ţesuturilor. Plantele stagnează în creştere, rămân pitice şi se usucă.

- măsuri de igienă culturală în seră; - tratamente chimice: Dicofol 20 CE-0,2 %, Kelthane 18,5 CE-0,2 %, Omite 57 CE-0,1 %, Sintox 25 CE-0,2 %, Torque 50 PU-0,06 %, Acricid 25 PU-0,1 %, Acrex 30 CE-0,2 %

67

68

CAPITOLUL 6

TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE

Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală, reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane, cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp.

Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite specii, în alte epoci sau chiar în tot cursul anului:

-cultura timpurie -cultura târzie -cultura forţată -cultura continuă. 6.1.CULTURA TIMPURIE Este o modalitate simplă de a determina înflorirea, cu cel puţin 2-3 săptămâni mai

devreme, a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele, narcise, zambile, lăcrămioare, ghiocei). Apariţia lor mai timpurie asigură, pe lângă efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă. Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură, folosindu-se numai adăposturi simple, care să valorifice la maxim căldura solară (prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor, tocuri de răsadniţă, tuneluri etc.). Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci, fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite, ceea ce asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante.

Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie, cu expoziţie însorită, cu soluri permeabile, care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara.

Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum, Lathyrus, Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme, sau la gladiole, prin plantarea timpurie a tuberobulbilor.

Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie, respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale.

2.CULTURA TÂRZIE Spre deosebire de culturile timpurii, cele tardive se realizează cu specii care înfloresc

în mod obişnuit toamna şi care, protejate de temperaturile negative, îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă.

Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare, simple. Înflorirea tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie, aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal),

69

administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic, Cycocel), eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor.

Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme, gladiole, dalia etc. 3.CULTURA FORŢATĂ

Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie).

Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală.

În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar, cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate, au capacitatea să înflorească în sezonul rece. Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus, Antirrhinum, Callistephus), plante bienale (Bellis perennis, Viola hybrida), perene: hemicriptofite (Chrysanthemum, Dicentra, Viola odorata), geofite rustice (Tulipa, Narcissus, Hyacinthus, Iris, Lilium, Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus, Polyanthes, Canna), precum şi arbuşti ornamentali (Syringa,Forsythia,Rosa).

Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia, Zantedeschia, Anthurium, Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate, deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate.

Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia), îndepărtarea mecanică a frunzelor, tratarea cu frig, baia caldă, folosirea unor substanţe chimice (eter, cloroform).

După pregătirea şi tratarea materialului, acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe, ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis, asigurându-se condiţii specifice de temperatură, umiditate, lumină, aer, în funcţie de cerinţele fiecărei specii.

4.CULTURA CONTINUĂ Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an, prin

asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu, specifici fiecărei fenofaze. Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele, cunoscute ca plante de zi scurtă, cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii, dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul corespunzător unei inducţii florale, funcţie de anotimp şi soiul cultivat.

70

CAPITOLUL 7

MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE

Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată, în mare măsură, de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate, pentru decor în spaţii verzi, pentru decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor etc.

În cele ce urmează, vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole.

7.1. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE

Florile tăiate, valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele), constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative.

Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot timpul anului.

Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră, dar şi pentru diferitele construcţii florale (coroane, ghirlande, jerbe, coşuri) şi aranjamente.

Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă, este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare, condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare.

A. Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă

Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7.1.

După recoltare, florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile, care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare, până în momentul valorificării.

Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie, de durata păstrării şi de posibilităţi existente. Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână), se realizează prin menţinerea plantelor în

vase cu apă. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze, iar tăietura bazală se împrospătează zilnic.

Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice, cu sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură, umiditate, lumină, compoziţia şi circulaţia aerului). Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). În depozitele frigorifice, temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor, dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare.

Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate, dar au aplicabilitate redusă, deoarece implică cheltuieli mari, nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută).

Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp. De asemenea, trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare, florile sunt supuse unei etape intermediare de prerăcire, respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor, cu scopul încetinirii proceselor metabolice.

71

Tabelul 7.1.

Momentul optim şi tehnica recoltării florilor

Nr. crt. Specia Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării

1 Alstroemeria aurantiaca

Primele flori din inflorescenţe sunt parţial deschise Smulgerea tijelor de la bază

2 Antirrhinum majus Primele 3-5 flori din inflorescenţă sunt deschise Tăierea tijelor de la bază

3 Anthurium anderanum

Hipsofila are forma, culoarea şi luciul caracteristic, iar pe spadix au apărut staminele (ca mici proeminenţe)

Tăierea tijelor de la bază

4 Calendula officinalis

Inflorescenţele bine deschise şi culoare caracteristică

Tăierea tijelor de la locul de inserţie

5 Callistephus chiensis

Inflorescenţele bine deschise şi culoare caracteristică Tăierea de la locul de inserţie

6 Chrysanthemum hortorum

Inflorescenţele simple când apar staminele, inflorescenţele involte când ligulele au culoare caracteristică

Tăierea tijelor de la locul de inserţie sau de la un nod

7 Convallaria majalis Primele 3-4 flori din inflorescenţă sunt bine deschise Tăierea tijelor de la bază

8 Dahlia variabilis Inflorescenţele simple când apar staminele, inflorescenţele involte când ligulele au culoare caracteristică

Tăierea sau ruperea tijelor de la locul de inserţie

9 Delphinium hybridum

Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe sunt deschise Tăierea tijelor de la bază

10 Freesia hybrida Prima floare din inflorescenţă s-a deschis

Tăierea tijelor de la locul de inserţie sau de la bază

11 Garoafele de seră Floarea are 1/3 din diametrul maxim Ruperea tijelor la 2-3 noduri deasupra inserţiei

12 Gerbera hybrida La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire

13 Gladiolus hybridus Prima floare din inflorescenţă s-a deschis

Tăierea tijelor deasupra a două perechi de frunze de la bază

14 Hyacinthus orientalis

Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a deschis Tăierea tijelor de la bază

15 Lilium candidum Primele două flori de pe tijă au culoare caracteristică

Tăierea tijelor la 10-15 cm deasupra solului

16 Lupinus polyphyllus Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei s-au deschis şi au culoarea caracteristică

Tăierea tijelor de la bază

17 Narcissus poeticus Florile sunt deschise şi au culoare caracteristică Tăierea tijelor de la bază

18 Paeonia officinalis Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăiera tijelor de la locul de inserţie sau de la bază

19 Polyanthes tuberosa Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei sunt deschise Tăierea tijelor de la bază

20 Papaver orientale Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază

21 Spathyphyllum wallisii

Spata complet deschisă şi apariţia staminelor pe spadix Tăierea tijelor de la bază

22 Strelelitzia reginae Primele două flori sunt complet ieşite din carenă Tăierea tijelor de la bază

23 Tulipa gesneriana Bobocii sunt gata să se deschidă şi au culoare caracteristică

Tăierea tijelor de la bază (deasupra frunzelor)

24 Zantedeschia aethiopica

Spata are formă de cornet semideschis

Smulgerea tijei din teaca frunzelor.

72

Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea florilor la beneficiar. Florile scoase de la păstrare, aflate în buchete sau individual, se ambalează în hârtie, apoi se introduc în lăzi din carton, poliester sau aluminiu, căptuşite cu hârtie.

Pe distanţe mici, transportul se face cu autoizoterme, iar pe distanţe mari, cu mijloace autofrigorifice.

Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate, se poate recurge la o serie de metode simple, uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase; aşezarea lejeră a florilor în vase; reducerea frunzelor de pe tijele florifere; îndepărtarea anterelor cu polen, care pătează florile (la Lilium); introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil; despicarea longitudinală a tijelor, pe 2-3 mm de la bază; rehidratarea prin introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir); folosirea soluţiilor conservante.

B. Recoltarea şi păstrarea imortelelor Imortelele (nemuritoarele, florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole,

caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. Partea lor de decor nu este asigurată de flori, ci de bractee membranoase, persistente, divers colorate, dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor.

Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii, lipsite de bractee, dar cu efect decorativ după uscare, prin intermediul altor părţi din plantă (fructe, flori, inflorescenţe, frunze etc.). Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune.

Atât pentru imortelele tipice, cât şi pentru imortelele prin adopţiune, este deosebit de important momentul recoltării. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative.

De asemenea, se recomandă recoltarea pe timp uscat, la amiază şi niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua).

Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune, precum şi momentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7.2..

Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase, bine aerisite, uscate şi răcoroase. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării. În caz contrar, bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează, pierzând din calitate.

Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se suspendă cu vârful în jos, aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele, Gypsophila), uscarea se poate face şi cu vârful în sus.

Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare).

Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare, de aceea se pot folosi aceleaşi spaţii.

Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor, protejate astfel de lumină şi praf. Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii, când sortimentul de flori tăiate este redus. Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete , în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane, ghirlande), sau cu alte destinaţii (jerbe, coroane mortuare etc.).

73

Tabelul 7.2.

Specii floricole utilizate ca imortele

Specia Durata ciclului de viaţă

Partea decorativă

Momentul înfloririi Momentul recoltării

IMORTELE TIPICE

Acroclinium roseum anuală bractee scarioase VI-X flori bine deschise şi bractee bine colorate

Ammobium alatum anuală bractee scarioase VI-X fază de boboc Celosia argentea var. cristata anuală bractee scarioase VII-IX înflorire completă şi

bractee bine colorate

Celosia pyramidalis anuală bractee scarioase VII-IX înflorire completă şi bractee bine colorate

Gomphrena globosa anuală bractee scarioase VII-IX înflorire completă şi bractee bine colorate

Helichrysum bracteatum anuală bractee scarioase VII-IX fază de boboc

Statice arborescens perenă bractee scarioase VII-IX înflorire completă şi bractee bine colorate

Statice gmeline perenă bractee scarioase VII-X înflorire completă şi bractee bine colorate

Statice sinuata anuală bractee scarioase VII-X înflorire completă şi bractee bine colorate

Xeranthemum annum anuală bractee scarioase VI-IX înflorire completă şi bractee bine colorate

IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE Achillea filipendulina perenă inflorescenţa VI-IX înflorirea completă Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa VI-IX înflorirea completă

Echinops ritro perenă inflorescenţa VII-X la începerea colorării în albastru a inflorescenţei

Heliopsis scabra perenă inflorescenţa VI-X după deschiderea completă a inflorscenţelor

Gypsophila paniculata perenă inflorescenţa VI-VIII înflorirea completă

Lunaria biennis bienală membrana scarioasă din interiorul fructului

- după formarea fructelor (V-VI)

Nigella damascena anuală fructul - după formarea fructelor (VII-X)

Physalis alkekengi perenă fructul învelit în calicul persistent, veziculos

VIII-X după colorarea caliciului în roşu-portocaliu (IX-X)

Typha angustifolia perenă inflorescenţa VII-VIII înainte de maturare

Solidago canadensis perenă inflorescenţa VII-VIII în faza de boboci floriferi

Graminee* Briza sp. Cortaderia argentea Penisetum

longestilum

Stipa sp.

anuale perene inflorescenţa V-IX

după formarea completă a inflorescenţelor

*-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune, în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor.

74

7.2. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN

ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI

Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare, ci ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii, principiul compatibilităţii, principiul unităţii, principiul armoniei, principiul proporţionalităţii, principiul originalităţii.

Alegerea, asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu, durata ciclului de viaţă, perioada de înflorire, culoarea şi parfumul florilor, talia şi portul plantelor etc.

În cadrul spaţiilor verzi, speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual), în grupuri şi asociate în ronduri, rabate, platbande, borduri, mozaicuri şi arabescuri, pete de culoare şi vase decorative.

Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă, cu frunziş bogat, cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase, ca să poată fi remarcate de la distanţă.

Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus, Althaea rosea, Aster novi-belgii, Ricinus communis etc.

Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare, aparţinând aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi). La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă.

Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare, eliptice, ovale, rombice, pătrate, dreptunghiulare etc.), dispuse în centrele compoziţionale, la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora, pe peluze etc.

Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale, bienale sau perene, decorative prin flori sau prin frunze. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare, de la centru către marginea rondului.

Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri, terase). Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare, cu lăţimea de 1-2,5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit, dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). Pe lungimi mari, rabatele se întrerup la distanţe egale cu arbuşti, suprafeţe gazonate, vase decorative etc.

Plantarea se face pe 2-5 rânduri (în chin-conz) sau sub formă de desene. Ca şi în cazul rondurilor, se pot folosi una sau mai multe specii anuale, bienale, perene. Dacă au înălţimi diferite, în prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică, apoi celelalte, în ordine crescătoare.

Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime), care conturează diferite trasee. Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă.

Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri, rabate, mozaicuri, arabescuri). Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă.

Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate, bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. Preponderent, se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic), dar pentru diversitate, sortimentul se completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune).

Sunt amenajări costisitoare, care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere, de aceea, au folosire limitată.

Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi mixt.

Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat, sinuos, iar la realizarea lor se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie, viu colorate.

Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze, în apropierea căilor de acces, în faţa arborilor şi arbuştilor etc.

Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie, care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice, pe trotuare), pe terase şi balcoane etc.

În afara acestor modalităţi de distribuire, plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală, grădini alpine, amenajări de ape.

Decorul pe verticală, valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule.

75

Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea chioşcurilor, pergolelor, treiajelor, arcadelor, coloanelor). De asemenea, sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor, în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice.

Alături de plantele urcătoare, cele cu portpendul, contribuie esenţial la realizarea design-ului vegetal pe verticală, fiind folosite în vase suspendate, în jardiniere, pe ziduri etc.

Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante, care redau peisajul montan în miniatură.

Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului.

Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor; pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană); frunzişul colorat în alb-argintiu, sau verde –glauc; capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare.

În tabelul 7.3. sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine. Tabelul 7.3

Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine Specia Talia (cm) Partea decorativă Culoarea florilor Perioada de decor Alyssum maritimum 10-40 flori alb-violet VI-X Alyssum saxatile 15-50 flori galben IV-V Aquilegia vulgaris 60-75 flori albastru, alb, roz IV-V Aster alpinus 10-30 flori albastru VIII-X Bergenia crassifolia 30-50 frunze şi flori roz, lila III-IV Campanula carpatica 15-20 flori albastru VI-VIII Cerastium tomentosum 10-20 flori alb V-VI Dianthus deltoides 10-15 flori alb, roz VI-IX Echeveria secunda 10-15 frunze - continuu Eschscholtzia californica 30-60 frunze galben, roşu, alb VI-X Galanthus nivalis 15 flori alb II-III Gentiana angustifolia 20 flori violet VII-VIII Gnaphallium lanatum 20 frunze - continuu Iberis sempervirens 10-30 flori alb IV-VI Leontopodium alpinum 10-20 frunze şi flori alb VII-VIII Muscari armeniacum 15 flori albastru III Phalaris arundinacea 10-20 frunze - continuu Phlox drumondii 15-50 flori diferit VII-X Phlox setacea 10-15 flori alb, lila continuu Portulaca grandiflora 15-20 flori diferit VI-X Santolina viridis 30-50 frunze - continuu Scilla bifolia 15-30 flori albastru II-III Sedum spectabilis 30-45 frunze şi flori roz, lila continuu Sedum spurium 10-20 frunze şi flori roşu, purpuriu continuu Sempervivum tectorum 15 frunze continuu Stachys lanata 20-50 frunze continuu

Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei

specifice, aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat.

Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii: a) plante de mal, care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent; b) plante acvatice, care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini, plutitoare şi subacvatice (submerse).

76

CAPITOLUL 8

RECUNOAŞTEREA SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ

Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură, prezentarea lor în

tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă. Astfel, în prima parte, sunt prezentate speciile cultivate în câmp, grupate după ciclul de viaţă, iar în partea a doua, speciile cultivate în spaţii protejate, la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece.

8.1. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în câmp Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică

deosebită, în primul rând pentru culturile din câmp, deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie, înflorire şi fructificare, în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante.

De asemenea, este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic, respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere, se realizează în anumite condiţii de mediu, iar atunci când acestea nu sunt îndeplinite, înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc.

A. Speciile floricole anuale Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (4-10 luni),

interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare, înfloresc abundent, iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor.

În condiţiile climatice temperate, unde apare influenţa sezonului rece, se disting două tipuri de plante floricole considerate anuale:

- tipice, care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare (Papaver somniferum, Delphinium ajacis, Clarkia elegans, Godetia grandiflora etc.);

- nespecific anuale (anuale netipice), care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu. Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative, ele îşi continuă vegetaţia, păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum, Alyssum maritimum, Petunia hybrida, Verbena hybrida, Begonia semperflorens etc.).

Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori, au înflorire abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate, cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini.

În funcţie de zona din care provin, plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură, fiind mai mult sau mai puţin rustice. Cu foarte mici excepţii, sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate, manifestând rezistenţă mijlocie la secetă.

Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi), dar acestea au rol secundar, în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine).

În tabelul 8.1. sunt prezentate principalele specii floricole anuale întâlnite în cultură. Simbolurile folosite în tabel au umătoarele semnificaţii (valabile pentru toate speciile cultivate

în câmp):

a) cerinţele ecologice - lumina:

– lumina abundentă; – semiumbră; – umbră;

77

- apa: – cerinţe modeste, rezistenţă mai mare

la perioade prelungite de secetă; – udări moderate, rezistenţă medie la secetă;

– cerinţe mai mari, rezistenţă redusă la secetă. - temperatura (rezistenţa la temperaturi scăzute):

* – mică (plantele sunt distruse de temperaturi negative, nu rezistă iarna în câmp); ** – medie (plantele iernează în câmp, dar suferă în iernile geroase); *** – mare (plantele iernează în câmp, rezistente);

b) Înmulţirea: - Luna (lunile) din paranteză indică efectuarea lucrării în spaţii protejate; - Luna (lunile) trecute după săgeată reprezintă perioada pantării materialului în câmp;

Exemplu:

Ageratum mexicanum - Înmulţire prin seminţe: se produce răsad în februarie-martie, în spaţii protejate şi se

plantează în câmp în luna mai; - Înmulţire vegetativă: butaşii se confecţionează în februarie, se înrădăcinează în sere

şi se scot în câmp în luna mai.

c) modul de utilizare: Ft – flori tăiate; G – grupuri; I – individual; Ro – ronduri; Ra – rabate; Pb – platbande; Bo – borduri; Mz – mozaicuri; Pc – pete de culoare; Vd – vase decorative; Dv – decor pe verticală; St – stâncării; Im – imortele.

B. Specii floricole bienale

Ca şi anualele, plantele bienale înfloresc o singură dată, dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi. După ce iernează sub formă de rozetă de frunze, în anul următor parcurg etapa germinativă, când înfloresc şi fructifică. Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute.

Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale: - tipice (propriu-zise), care după înflorire şi fructificare, în cel de-al doilea an de viaţă se usucă

şi mor. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium, Lunaria biennis); - netipice (bienale prin cultură), care la origine sunt anuale sau perene, dar se cultivă după

tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. Astfel, la începutul verii, după primul val de înflorire (cel mai valoros), se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). Lăsate să vegeteze în continuare, ele pot înflori şi pe parcursul verii, dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută (în număr redus, cu dimensiuni mici, tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor. Este cazul la Viola x hybrida, Myosotis alpestris, Bellis perennis. În alte situaţii (Dianthus barbatus), s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate, cele din anii următori diminuându-se considerabil.

Bienalele sunt plante rustice, suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia lor de cultură. La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea, Campanula medium, Althaea rosea), este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze, paie), fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură.

Sunt plante iubitoare de lumină, dar suportă şi semiumbra. Necesită udări moderate şi au rezistenţă medie la secetă. La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate, iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor).

Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe, cu producere de răsad. Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp, se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). În anul următor, majoritatea îşi încep

78

înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium, Dianthus barbatus, Althaea rosea).

La speciile care la origine sunt perene, nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea tufelor), atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis).

Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate, grupuri, ronduri etc.; cele cu talie mică, pentru ronduri, rabate, pete de culoare, vase decorative şi chiar mozaicuri.

Se pretează şi la culturi forţate, pentru valorificare în timpul iernii. Principalele specii floricole cultivate după tehnologia bienalelor sunt prezentate în tabelul 8.2.

C.Specii floricole perene (vivace)

Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani, timp în care înfloresc şi fructifică repetat. La majoritatea speciilor perene, anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene, dar creşterea lor vegetativă este reluată anual, fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă, fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza tulpinilor sau pe rădăcini, aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii.

În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene, perenele se împart în:

- hemicriptofite, care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini; - geofite, care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi, tuberobulbi, rizomi,

tuberculi, rădăcini tuberizate, axă hipocotilă îngroşată).

Specii perene hemicriptofite Grupa hemicriptofitelor (tab.8.3.) include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât

pentru valoarea lor decorativă, cât şi pentru rusticitatea recunoscută. Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp

fără protecţie deosebită. Este recomandat însă, ca în zonele cu ierni geroase, la unele hemicriptofite mai sensibile (Dicentra spectabilis, Delphinium x hybridum, Echeveria secunda), să se asigure o protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. Unele preferă locuri însorite (Achillea filipendulina, Campanula carpatica, Gypsophila paniculata, Rudbeckia sp. etc.), altele, dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra spectabilis, Viola odorata, Dianthus sp., Iberis sempervirens etc.). În privinţa cerinţelor faţă de apă, majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă, unde alternează perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile, unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă (Sedum, Sempervivum, Cerastium).

Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe, cât şi pe cale vegetativă. Spre deosebire însă de anuale şi bienale, la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi, divizarea plantelor, drajoni etc.). Pentru o parte din aceste plante, metoda generativă reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune, datorită sensibilităţii sistemului radicular care nu suportă transplantarea, mai ales atunci când plantele sunt mature. Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila, Lupinus, Papaver.

Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor, rabatelor, bordurilor, cât şi în grădini alpine, pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. Multe dintre ele au perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara, până toamna târziu.

De asemenea, trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă, oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate. Specii perene geofite

Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene, fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea.

Organele subterane, formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate, au un rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă, ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă.

79

Bulbii, tuberobulbii, rizomii, rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la geofite, ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. Trebuie menţionat faptul că la unele specii (Lilium tigrinum), bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere, la axila frunzelor).

Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice, iar capacitatea lor de adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute. Astfel, unele dintre ele, considerate semirustice (tabelul 8.4.), nu rezistă la temperaturi negative şi de aceea, organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare.

Altele, considerate rustice (tabelul 8.5.), rezistă pe timpul iernii în câmp, fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane.

Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor, singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele.

Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar, uneori numai în lucrări de ameliorare. Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite, în funcţie de grupa din care fac parte. Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite, adăpostite, terenuri bine drenate, cu

umiditate constantă. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol, cu condiţia însă ca apa să nu băltească.

Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate, fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate).

Pentru decor exterior, le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica). Tuberozele, datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu, se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate.

Geofitele rustice, adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră, le putem întâlni cultivate atât la soare, cât şi în locuri semiumbrite. Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis, Galanthus nivalis, Hosta plantaginea, Scilla bifolia). Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi constantă, dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus nivalis, Hemerocalis sp., Hosta sp.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum autumnale, Stachys lanata).

Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. Un sortiment bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite.

Pentru floricultori, este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi forţate şi timpurii, foarte de rentabile.

8.2. Recunoaşterea speciilor floricole cultivate în spaţii protejate

A. Specii cultivate la ghivece Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de

variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori, frunze, habitus etc. Ele aparţin unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt, în majoritate, originare din zonele calde ale globului, de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute.

Tabelul 8.6. cuprinde câteva din cele mai cunoscute specii floricole cultivate ca plante la ghivece pentru decorarea interioarelor în locuinţe sau instituţii.

Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită. Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine, altele, dimpotrivă, se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin.

În general, plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca plantele de interior.

Pentru cele pretenţioase, este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le cultivăm, să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. Altfel, plantele vor suferi, aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi, în final, vor muri.

Practic, este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem corespunzător. În plus, trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ, ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se

80

află; amplasarea corespunzătoare în spaţiu; folosirea recipintelor potrivite ca formă, mărime, culoare, material etc.; asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor.

Plantle decorative prin flori pot fi dirijate, prin tehnologiile aplicate, să înflorească tot timpul anului, sau atunci când solicitarea este mai mare.

Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe, cât şi vegetativ. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative, mai ales prin butăşire. La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante.

În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de decor, plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire).

Tabelul de prezentare cuprinde câteva date referitoare la cerinţele ecologice ale speciilor, metodele de înmulţire aplicate, elementul decorativ reprezentativ şi perioadele din an (pe trimestre) când plantele au valoare decorativă maximă.

B. Specii cultivate în solul serei Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica

în orice perioadă din an. În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium, Strelitzia), ci şi plante care în mod obişnuit, se cultivă în teren deschis (anuale, bienale, perene), dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate, în scopul completării sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere.

Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei, cuprinde atât sporirea numărului de specii floricole cultivate, cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei.

Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri, la concurenţă cu trandafirul, în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii, locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme, fresii, gerbera, alstromeria etc.).

În cele ce urmează (tabelul 8.7.) ne vom referi numai la speciile care constituie sortimentul de bază al culturilor din solul serei. Majoritatea sunt culturi perene, cu durată mai mare de 2-3 ani, ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae).

Fresiile şi crizantemele, deşi sunt plante perene, se cultivă ca anuale, cultura reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme.

Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an, cel mult doi ani. Cele cu durata culturii de mai mulţi ani, trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni, când

creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte. La fiecare specie sunt prezentate cerinţele ecologice, metodele de înmulţire şi perioada de

repaus (dacă este cazul). Spre deosebire de plantele cultivate în câmp, s-a renunţat la prezentarea modului de utilizare,

ţinând cont că direcţia principală de folosire a plantelor cultivate în solul serei este pentru flori tăiate.

De asemenea, în ceea ce priveşte condiţiile ecologice, s-a renunţat la simbolizarea rezistenţei la temperaturi scăzute, notându-se nivelul temperaturilor optime cerute de fiecare specie.

Semnele convenţionale care indică cerinţele faţă de lumină şi umiditate sunt identice cu cele folosite la plantele din câmp. În plus, la plantele cultivate în spaţii protejate a fost necesară şi prezentarea cerinţelor faţă de umiditatea atmosferică.

Semnul convenţional ( ) sugerează necesitatea asigurării unei umidităţi atmosferice mai ridicate la unele dintre aceste specii.

Tabelul 8.1.

Specii floricole anuale Înmulţirea Nr.

crt. Denumirea ştiinţifică şi

populară Familia botanică Aspectul plantei Înălţime(cm)

Diametrul tufei (cm)

Cerinţe ecologice seminţe Vegetativ

Mod de utilizare

Acroclinium roseum Hook. (syn. Helipterium roseum Beuth, Roccardia rosea Voss.) 1

floare de pai

Compositae

30-60 15

** Răsad

(III)→V - Im

Ageratum mexicanum Sims. (syn.A. houstonianum Mill.)

2

pufuleţi

Compositae

15-50 15-30

* Răsad

(II-III)→V Butaşi

(III)→V

Ro Ra Bo Mz Vd

Alternanthera amoena (Lem.) Voss.

3

alternanteră

Amaranthaceae

10-15 15-20

-

*

- Butaşi (III)→V

Mz Bo Vd

81

Tabelul 8.1. (continuare) Înmulţirea Nr.




Cerinţe ecologice seminţe vegetativ

Mod de utilizare

Alternanthera versicolor Voss.

4

alternanteră

Amaranthaceae

10-15 15-20

-

*

- Butaşi (III)→V

Mz Bo Vd

Alyssum maritimum Lam.

5

ciucuşoară, albiţă

Cruciferae

10-40 20-30

- *

Răsad (II-III)→IV

Direct XI, III-IV

-

Ro Bo Mz St Vd Pc

Amaranthus caudatus L.

6

moţul curcanului

Amaranthaceae

50-100 45

*

Direct III-IV Răsad

(III)→ V

-

G I Ft Im

82






Mod de utilizare

Amaranthus paniculatus L.

7

trompa elefantului

Amaranthaceae

70-200 40-60

*

Direct III-IV Răsad

(III)→V

- G I Ft

Ammobium alatum R. Browr

8

imortelă albă

Compositae

40-60 15-30

* Răsad

(III)→V - Im

Antirrhinum majus L.

9

gura leului

Scrophulariaceae

15-90 30-45

*

Răsad (II-III)→V

Direct III-IV

-

Ft Ro Bo Pb

83

Tabelul 8.1 (continuare) Înmulţirea Nr.





Mod de utilizare

Arctotis grandis Thunb.

10

arctotis

Compositae

40-60 20-30

→ *

Răsad (III)→V -

Ro Pt St Vd Ft

Begonia semperflorens Link et. Otto.

11

begonie, gheaţă

Begoniaceae

15-50 15-30

*

Răsad (I)→V

Butaşi (III)→V

Ro Ra Bo Pb Mz Vd Pc

Calendula officinalis L.

12

gălbenele, filimică

Compositae

30-60 30-60

- *

Răsad (III)→V Direct

X-XI; III-IV

- Ft Ro Ra

84






Mod de utilizare

Callistephus chinensis L.

13

ochiul boului

Compositae

20-80 30-45

*


IV

-

Ft Ro Ra Pb Bo Vd

Centaurea cyanus L.

14

albăstrele

Compositae

40-90 30

- *

Direct IV -

Ft Ro Pb Ra G

Centaurea moschata L.

15

vineţică parfumată

Compositae

40-70 20

-- *

Direct IV -

Ft Ro Pb Ra G

85


Înmulţirea Nr. crt.

Denumirea ştiinţifică şi populară Familia botanică Aspectul plantei Înălţime

(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Celosia argentea var. cristata L.

16

creasta cocoşului

Amaranthaceae

20-60 30

* Răsad

(III)→V -

Ft Im Ro Ra

Celosia pyramidalis Hort.

17

celosia

Amaranthaceae

30-60 20-30

* Răsad

(III)→V -

Ft Im Ro Ra

Chrysanthemum carinatum L. (syn. Ch.tricolor Andr.)

18

crizantemă de vară

Compositae

40-60 30-

*


IV

-

Ft G Ro Ra

86




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Clarkia elegans Dougl.

19

clarchia

Onagraceae

30-70 30

* Direct

IV -

Ft Ro Ra Pb

Cleome spinosa Jacq.

20

cleome

Capparidaceae

80-120 45-60-

*

Răsad (III-IV)→V - G

Ra

Cobaea scandens Cav.

21

cobea

Polemoniaceae

700-800 -

* Răsad


(II-III)→V Dv

87




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Coleus blumei Benth.

22

urzicuţă, mireasă

Labiatae

10-40 30

*

Răsad (II)→V

Butaşi (III)→V

Mz Vd Ro Ra Pb

Coreopsis tinctoria Nutt. (syn. Calliopsis tinctoria DC.)

23

lipscănoaie

Compositae

45-90 20-45-

*

Răsad (III-IV)→V

Direct X-XI; IV-V

-

Ft G Ro Ra

Cosmos bipinnatus Cav.

24

cosmos, mărariţă

Compositae

80-120 60

*

Direct X; IV Răsad

(III)→V

- Ft G Ra

88




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Cosmos sulfureus Cav.

25

cosmos, fluturaşi

Compositae

80-100 40-50

*

Direct X; IV Răsad

(III)→V

-

Ft G Ro Ra

Dahlia variabilis Hort.

26

dălioare

Compositae

40-70 45-60

*

Răsad (III)→V Direct IV-V

-

Ft Ro Ra Pb

Delphinium ajacis L.

27

nemţişor, floare domnească

Ranunculaceae

50-120 30-50-

*

Direct X-XI; IV-V -

Ft Ro Ra

89




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Dianthus caryophyllus L. „Chabaud“.

28

garoafă de vară

Caryophyllaceae

50-70 20-30

** Răsad

(I-II)→V butaşi

(I-II)→V Ft

Dianthus chinensis L.

29

garoafă chinezească

Caryophyllaceae

15-30 15-30

** Răsad

(III-IV)→V -

Ro Ra Pb St Bo

Dimorphoteca aurantiaca Hort.

30

dimorfotecă

Compositae

20-35 15-20

- *

Direct IV -

Ft Ro Ra Pb Pc

90




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Dolichos lablab L.

31

fasole japoneză

Leguminosae 80-400 -

* Direct IV-V - Dv

Eschscholtzia californica Cham.

32

mac californian

Papaveraceae 30-60 15

- *

Direct X-XI; IV-V -

Ro Ra Pb St Pc

Gaillardia picta Hort.

33

fluturei

Compositae 30-60 30

**

Răsad (III-IV)→V

Direct IV-V

-

Ro Ra Pb G Ft

91




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Gazania splendens Hort.

34

gazania

Compositae

15-30 15-20

--*

Răsad (III)→V -

Ro Ra Pb Vd St

Godetia grandiflora Lindl.

35

azalee de grădină

Onagraceae

25-40 30

* Direct IV-V -

Ro Ra Pb St Vd

Gomphrena globosa L.

36

gomfrena, bumbuşcuţe

Amaranthaceae

30-50 20

* Răsad

(III)→V - Im

92




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Gypsophilla elegans M.B.

37

floarea miresei

Caryophyllaceae

40-60 20-30

* Direct IV-V - G

Ft

Helichrysum bracteatm Willd.

38

floare de pai

Compositae

30-90 30

* Răsad

(III)→V - Im

Iberis amara L.

39

lilicele

Cruciferae

20-30 15-20

* Direct III-IV -

Ro Ra Pb Vd

93




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Impatiens balsamina L.

40

sălcioară, copăcei, balsamina

Balsaminaceae 35-75 45-

*

Răsad (III-IV)→V

Direct IV-V

-

G Ro Ra Ft

Ipomaea purpurea Lam.

41

zorele

Convolvulaceae 250-400 -

* Direct IV-V - Dv

Ipomaea rubrocoerulea Hook.

42

zorele

Convolvulaceae 150-300 -

* Direct IV-V - Dv

94




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Iresine herbstii Hook. (syn. Achyranthes verschafeltii Lem.)

43

irezină

Amaranthaceae

25-40 30

* - Butaşi

(II-III)→V

Mz Bo Vd

Iresine lindenii L. (syn. Achyranthes lindenii)

44

irezină

Amaranthaceae

30-70 30

* - Butaşi

(II-III)→V

Mz Bo Vd

Lathyrus odoratus L.

45

mazăre mirositoare

Leguminosae

90-200 50

* Direct

IV - Dv Ft

95




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Lobelia erinus L.

46

lobelie

Campanulaceae

10-20 10-15-

*

Răsad (II)→V

butaşi (II-III)→V

Ro Ra Mz Vd

Matthiola bicornis DC.

47

micşunele

Cruciferae

40-50 20

*

Răsad (III)→IV-V

Direct IV-V

-

Ro Ra St Vd

Matthiola incana (L.)

48

micşunele, mixandre

Cruciferae

20-80 30

*

Răsad (III)→IV-V

Direct IV-V

-

Ft G Ro Ra Vd

96


Înmulţirea Diametrul tufei

Nr. crt.

Denumirea ştiinţifică şi populară

Înălţime Cerinţe ecologice

Mod de utilizareAspectul plantei Familia botanică (cm) seminţe vegetativ(cm)

Mirabilis jalapa L.

49

barba împăratului, frumoasa nopţii

Nyctaginaceae

60-90 IV-V - G Ro Ra

40-60

**

Direct

Nicotiana alata Link.

50

regina nopţii

Solanaceae

80-150 40-50

*

răsad (III)→V -

G Ra Ro

Nigella damascena L.

51

negrilică, chica voinicului

Ranunculaceae

35-60 20

**

Direct X-XI; III-IV -

Ft Ro Ra St Im

97




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Ocimum basilicum L.

52

busuioc

Labiatae

25-50 20

*

Răsad (III)→IV-V

Direct IV-V

-

Ro Ra Vd Pb

Petunia × hybrida Hort.

53

petunie

Solanaceae

15-80 30

* Răsad


(II-III)→V

Ro Ra Pb Mz Vd

Phlox drumondii Hook.

54

brumărele, scânteuiţe

Polemoniaceae

15-50 10-30

**

Răsad (II-III)→V

Direct IV-V

-

Ro Ra Bo Pb Mz Vd St

98






Mod de utilizare

Portulaca grandiflora Hook.

55

floare de piatră

Portulacaceae

15-20 15

-- **

Răsad (II-III)→IV-

V Direct

V

Butaşi (f. rar)

(III)→V

Ro Ra Pb Pc St Bo Mz Vd

Salvia splendens Ker.

56

salvie, jaleş

Labiatae

30-90 20-30

**

Răsad (I)→V

Butaşi (II-III) →V

Ro Ra Mz Pb Bo Vd

Sanvitalia procumbens Dam.

57

sanvitalia

Compositae

15 30

--**

Răsad (III)→V Direct IV-V

-

Ro Ra Pb Bo St Vd Pc Mz

99






Mod de utilizare

Scabiosa atropurpurea L.

58

scabioza, muşcata dracului

Dipsacaceae

60-100 30

-- **

Răsad (III-IV)→V

Direct IV-V

-

Ft G Ro Ra

Statice sinuata L. (syn. Limonium sinuatum Mill.)

59

statice, limba peştelui

Plumbaginaceae

30-60 30

--**

Răsad (II-III)→V - Im

Tagetes erecta L.

60

crăiţe, vâzdoage

Compositae

20-90 30-45

-- **


X-XI; III-IV

-

Ft Ro Ra Pb G

100






Mod de utilizare

Tagetes patula L.

61

crăiţe, vâzdoage

Compositae

15-60 30

-- **


X-XI; III-IV

-

Ro Ra Pb Mz Bo Vd

Tagetes signata Bartl.

62

crăiţe

Compositae

15-60 20-30

--**


X-XI; III-IV

-

Ro Ra Bo Pb Mz Vd

Tropaeolum majus L.

63

conduraşi

Tropaeolaceae

30-250 30

** Direct

X-XI, IV

Butaşi (rar)

(II-III) →IV-V

Ro Ra St Vd

101






Mod de utilizare

Verbena × hybrida Hort.

64

verbină, urzicuţă

Verbenaceae

20-40 30

––

**

Răsad (II-III)→V

Direct V

Butaşi (rar)

(II-III)→V

Ro Ra Pb Mz Vd St

Zinnia elegans Jacq.

65

cârciumărese

Compositae

20-100 30

--**


V

-

Ft G Ro Ra

66 Zinnia haageana Reg. (syn. Z. angustifolia H.B.Z.

25-40 20-30

--**


V

-

Ft Ro Ra Pb

) Compositae

102






Mod de utilizare

Xeranthemum annum L.

67

imortelă, pleviţă, cununiţă

Compositae 30-60 45

**

Răsad (III)→V Direct X; IV

- Im

103

Tabelul 8.2. Specii floricole bienale

Înmulţirea Nr.


populară Familia botanică Aspectul plantei

Înălţime(cm)



Mod de utilizare

*Althaea rosea Cav.

1

nalbă de grădină

Malvaceae

80-250 60

****

Răsad VII-

VIII→IX-X-

G I Ra Ro Ft

*Bellis perennis L.

2

părăluţe, bănuţei

Compositae

5-15 10-15

******

Răsad VI-VII →

IX-X

Despărţire VII-VIII

Ro Ra Pb Mz Vd Pc Ft

Campanula medium L.

3

clopoţei de grădină

e Campanulacea

50-80 30

******

Răsad V-VII→IX-

X -

Ft G Ro Ra Pb

104



populară Familia botanică Aspectul plantei Înălţime

(cm)



Mod de utilizare

Cheiranthus cheiri L.

4

micşunele ruginii

Cruciferae 30-80 30-40

******

Răsad VII-

VIII→IX-X-

Ft G Ro Ra Pb Vd

*Dianthus barbatus L.

5

garoafă turcească

ae Caryophyllace 15-50 20-30

******

Răsad VI-VII→

IX-X

Despărţire VIII

Ft Ro Ra Pb G

Digitalis purpurea L.

6

degeţel

Scrophulariaceae 50-150 30-45

****

Răsad VI-VII→IX-

X -

Ft G Ra

105




Familia botanică Aspectul plantei

Înălţime(cm)



Mod de utilizare

Lunaria biennis Moench. (syn. L. annua L).

7

pana zburătorului, banul Iudei

Cruciferae 30-100 30

******

Răsad VII-

VIII→IX-X-

Ft G Ra Im

*Myosotis alpestris L.

8

nu mă uita

Boraginaceae 15-35 15

--

******

Răsad VI-VII→IX-

X

Despărţire VII-VIII

Ro Ra Pb Mz Vd Ft Pc

*Primula acaulis (L.) Hill.

9

primula, ciuboţica cucului

Primulaceae 10-15 20

******

Răsad VII-

VIII→IX-X-

Ro Ra Pb Pc Vd

106




Familia botanică Aspectul plantei

Înălţime(cm)



Mod de utilizare

Silene pendula L.

10

guşa porumbelului

Caryophyolaceae 20-45 15

******

Răsad VII-

VIII→IX-X-

Ro Ra Pb Mz Pc Vd

*Viola wittrockiana Gams(syn. Viola × tricolor maxima)

.

11

panseluţe

Violaceae

15-25 20

******

Răsad VI-VII→IX-

X

Butaşi (soiurile cu flori duble) Despărţire

Ro Ra Pb Mz Pc Vd

* specii perene cultivate ca bienale

107

Tabelul 8.3. Specii floricole hemicriptofite


Denumirea ştiinţifică şi populară Familia botanică Aspectul plantei

H (cm)

D (cm)


Mod de utilizare

Achillea filipendulina Lam.

1

coada şoricelului

Compositae

60-120 50-60

-- ******

Răsad (III-IV) →V

DespărţireIII, IX

Ft G Ra St Im

Alyssum saxatile L.

2

alisum, ciucuşoară

Cruciferae

15-50 20

--***

Direct IV-V

DespărţireIX-X Butaşi

St Ro Ra Bo

Aquilegia vulgaris L.

3

căldăruşe

Ranunculaceae

60-75 20

******

Răsad (III-IV)

→VII-VIII

DespărţireIX-X

Ft G Ro Ra Pb

108



populară Familia botanică Aspectul plantei H

(cm) D

(cm) Cerinţe

ecologice seminţe vegetativMod de utilizare

Aster alpinus L.

4

scânteiuţe

Compositae

10-30 20-30

--******

Răsad (rar) (IV)→IX

DespărţireIII

Butaşi IV-V

Bo Ro Ra Pb St Pc Vd

Aster novi – belgii L.

5

aster, vineţele

Compositae

70-150 45

******

Răsad (rar) (IV)→IX

DespărţireIII

Butaşi IV-V

Ft G Ra

Campanula carpatica Jacq.

6

clopoţei de munte

e Campanulacea

15-20 15

**** Răsad

IV-V→IX Despărţire

IX-X

St Pc Ra Pb

109




(cm) D

(cm) Cerinţe


Cerastium tomentosum L.

7

lâna caprelor

ae Caryophyllace

10-20 10-15

-- ******

-

DespărţireIX-X Butaşi (rar)

St Pc Vd

Chrysanthemum indicum L.

8

tufănele

Compositae

20-80 30-50

******

-

DespărţireIII-IV Butaşi (II-III)

Ft G Ro Ra Pb Vd

Chrysanthemum leucanthemum L.

9

margarete

Compositae

40-80 30-40

-- ******

Răsad IV-V→IX-

X

DespărţireIII-IV

Ft G R

110




(cm) D

(cm) Cerinţe


Cineraria maritima L. (syn. Senecio cineraria DC)

10

cinerarie, spălăcioasă

Compositae 30-70 30-40

******

Răsad (II-

III)→V

Butaşi (II-III)

Bo Mz Ro Rb Pb

Delphinium x hybridum Staph et Wild.

11

nemţişor

Ranunculaceae 80-150 50-80

****

Răsad (III-

IV)→IX

DespărţireIII-IV, IX-

X Butaşi V-VI

Ft G I Ro Ra

Dianthus deltoides L.

12

garofiţă

Caryophyllaceae 10-15 10 -

-- ******

Răsad IV-V →

IX-X

DespărţireX

Butaşi VIII-IX

Bo Pc St Vd Ra Pb

111




(cm) D

(cm) Cerinţe


Dianthus plumarius L.

13

garofiţe

Caryophyllaceae 25-40 20

-- ******

Răsad IV-V→IX-

X

DespărţireX

Butaşi VIII-IX

Bo Pc St Vd Ra Pb Ft

Dicentra spectabilis Lem.

14

cerceii doamnei

Papaveraceae 60-80 50

**** Răsad (rar)

(III-IV)→IX

DespărţireIX-X Butaşi (IX-X)

Ft G Ra

Echinops ritro L.

15

măciuca ciobanului

Compositae 120 60-75

-- ******

Răsad V-VI→IX-

X

DespărţireIII-IV; IX-

X

G Ra Pb Im

112




(cm) D

(cm) Cerinţe


Echeveria secunda Booth.

16

eşverie

Crassulaceae

10-15 15

-- ****

Răsad (II-III)→V

Butaşi (II-III)→V

Bo Ro Ra Mz Pb Vd St

Gaillardia hybrida Hort.

17

fluturaşi


--******

Răsad V-VI→V

Butaşi (II-III)

Ft G Ro Ra

Gypsophila paniculata L.

18

floarea miresei

Caryophyllaceae

60-100 100

****** Răsad

(III)→V


X

Ft G Im

113




(cm) D

(cm) Cerinţe


Gnaphallium lanatum Hort.

19

siminoc

Compositaae 20 10-20

****** -

Butaşi (III-IV)→

V Despărţire

IV, X

Bo Mz Ro Ra Pb Vd St

Heliopsis scabra Dunal.

20

gălbenele de toamnă

Compositae 80-120 60

******

Răsad (II-III)→V

DespărţireIII-IV Butaşi

(III)→V

Ft G Ra Im

Iberis sempervirens L.

21

limbuşoară

Cruciferae 10-30 15-20

-- ******

Răsad (IX-

XI)→IV-V

Butaşi (II-III)→

V DespărţireIII-IV, IX-

X

Bo St Vd Ra Pb

114




(cm) D

(cm) Cerinţe


Lavandula angustifolia Moench. syn. (Lavandula officinalis Mais.)

22

levănţică

Labiatae

30-60 20-30

--******

Răsad (III)→IX

Butaşi DespărţireIII-IV; IX-

X

G Bo Vd Ra Pb St Ft

Lupinus polyphyllus Lindl.

23

lupin, cafeluţă

Leguminosae 80-120 60

--******

Direct IV-VI -

Ft G Ro Ra

Papaver orientale L.

24

mac de grădină

Papaveraceae 60-150 45 --

******

Direct IV-V

Răsad(rar) V-VI → IX-

X

DespărţireIX-X

Ft G Ro Ra

115




(cm) D

(cm) Cerinţe


Penstemon barbatus Nutt.

25

penstemon

Scrophulariaceae 40-80 20-40

**** Răsad

VII → IX-X

DespărţireIX-X; IV

Butaşi VI-VIII

Ft G Ro Ra Pb

Phalaris arundinaceae L.

26

falaris, iarbă decorativă

Gramineae 10-20 20 --

****** -


X

Ft G St Pb

Phlox paniculata L.

27

flox, brumărele

Polemoniaceae

80-100 60

******

Răsad (II-III)→V

Direct IV; X


X

Ft G Ro Ra

116




(cm) D

(cm) Cerinţe


Phlox setacea L. (syn P. subulata L.)

28

flox

Polemoniaceae

10-15 10-15

******


IV

DespărţireIV; IX Butaşi

V-VI; IX-X

Bo Pc St Ra Pb Vd

Physostegia virginiana Benth.

29

fisostegia

Labiatae

100-120 60

****** Răsad

(III) → V Despărţire

IV; IX

Ft G Ro Ra

Pyrehrum parthenifolium Sin. (syn. Chrysanthemum partenium Pers.; Matricariaparthenium L.)

30

moşnegei, iarbă amară

Compositae

40-80 20-30 --

******

Răsad (III-IV) →

V


X

Ft G Mz Bo Ro Ra Pb Vd

117




(cm) D

(cm) Cerinţe


Primula auricula L.

31

primula

Primulaceae 60-80 10-15

******

Răsad (III-IV) →

IX

DespărţireIX-X

Ft G Ro Ra Pb Vd

Primula denticulata Smith.

32

primula

Primulaceae 20-40 10-15

****** Răsad

VI → IX, IIIDespărţire

IX-X

Ro Ra Pb Pc Vd

Rudbeckia fulgida

33

rudbechie, rugi galbeni


******

Răsad (III)-VI →

IX, III

DespărţireIII, X

Ft G Ro Ra

118




(cm) D

(cm) Cerinţe


Rudbeckia nitida Nutt.

34

rudbechie

Compositae

100-150 30-50

******

Răsad (III)-VI →

IX, III

DespărţireIII, X

Ft G Ro Ra

Rudbeckia purpurea L. (syn. Echinacea purpurea L. Moech.)

35

echinacea

Compositae 100-120 50

******

Răsad (III)-VI →

IX, III

DespărţireIII, X

Ft G Ro Ra

Santolina chamaecyparissusL.

36

santolina


****** -

Butaşi VII-VIII → IX, IVDespărţire

III, IX

Bo Mz Vd G St

119




(cm) D

(cm) Cerinţe


Santolina viridis Wild.

37

santolina

Compositae

30-50 20-30

****** -

Butaşi VII-VIII →IX-X

DespărţireIII, IX

Ft G Ro Ra Pb

Sedum spectabilis Boreau.

38

iarbă grasă, sedum

Crassulaceae

30-45 30

******

Răsad(rar) IV-VII →

IX, III

Butaşi VII-VIII →IX


X

G Ro Ra Pb St Ft Vd

Sedum spurium M.B.

39

iarbă grasă, sedum

Crassulaceae

10-20 20

******

Răsad(rar) IV-VII →

IX, III

Butaşi VII-VIII → IX


X

Bo St Ra Pb St Vd

120




(cm) D

(cm) Cerinţe


Sempervivum tectorum L.

40

urechelniţă

Crassulaceae 15 20

****** -

DespărţireIII-IV, IX;

Stoloni III-IV, IX

Bo Mz St Ro Ra Pb Vd

Solidago canadensis L.

41

splinuţă, sânzâiană de grădină

Compositae

70-120 45-60

--******

Răsad (III)-VII →

X, IV

DespărţireIII-IV

Ft G I Ra Im

Statice arborescens Hort.

42

statice, sică

Plumbaginaceae

30-50 30-40

--******

Răsad (III) → V

DespărţireIII-IV Im

121




(cm) D

(cm) Cerinţe


Statice gmeline L.

43

statice, garofiţă de mare

Plumbaginaceae 60-80 20-30

--******

Răsad (III) → V

DespărţireIII-IV Im

Viola odorata L.

44

toporaşi

Violaceae 15-20 10

****** Răsad

(IX-X)→ IVDespărţire

IX-X

Bo Pc Vd Ra Ra Pb

122

Tabelul 8.4. Specii floricole geofite semirustice

Înmulţirea Nr.

crt. Denumirea ştiinţifică

şi populară Familia botanică Aspectul plantei

Înălţime(cm)


Cerinţe ecologice seminţe Vegetativ

Mod de utilizare

Canna indica L. 1

cana, trestie indiană

Cannaceae

50-150 60

**

Răsad (II-III)→V-

VI

Rizomi IV-V

Ft G Ro Ra

Dahlia x hortensis Guillam.

2

dalie, gherghină

Compositae

30-150 60

** -

Rădăcini tuberizate

IV-V Butaşi

(III) → V

Ft G Ro Ra

Gladiolus hybridus Hort.

3

gladiole, săbiuţe

Iridaceae

40-120 20-30

** - Tuberobulbi

IV-V

Ft Ro Ra G

Polyanthes tuberosa L.

4

tuberoze, chiparoase

Am eae aryllidac

40-80 20-25

-- **

- Bulbi IV Ft

123

Tabelul 8.5. Specii floricole geofite rustice



Înălţime(cm)



Mod de utilizare

Bergenia crassifolia Fritsc(syn. B. bifolia Moench.)

h.

1

bergenie, crăciuniţă

Saxifragaceae 30-50 30-50

******

Răsad(rar) (III-IV) →

V

Rizomi IX-X

Bo Ro Pb Ra Vd St

Convallaria majalis L.

2

mărgăritar, lăcrămioare

Liliaceae 15-20 10-15

- ******

- Rizomi VIII

Ft Ro Ra Pb Pc

124




(cm)



Mod de utilizare

Colchicum autumnale L.

3

brânduşă de toamnă

Liliaceae 10-15 10

--******

- TuberobulbiIX-X

Bo Ro Ra Pb Pc

Crocus vernus (L.) Wuff. (syn. C. officinalis, var. vernus L.)

4

crocus, şofran

Iridaceae 10 8-10

****** - Tuberobulbi

IX-X

Ro Ra Pb Pc Bo

Eremurus spectabilis M.B.

5

lumânare vegetală


******

Răsad (X-XI) →IV

(după doi ani)

Rizomi IX-X

Ft G I Rb

125




(cm) Diametrul

tufei (cm)


Mod de utilizare

Fritillaria imperialis L.

6

lalea pestriţă


****

Răsad (rar) V-VIII → V

(după doi ani)

Bulbi VIII

Ft G I Ra

Galanthus nivalis L.

7

ghiocel

e Amanyllidacea 15 5-10

-- ******

- Bulbi IX-X

Pc Ra Pb Ft St

Hemerocallis flava L.

8

crin galben


-- ******

- Rizomi IX-X, IV

G Ra Ft

126






Mod de utilizare

Hemerocallis fulva L.

9

crin galben

Liliaceae 100-120 60-80

-- ******

-

Rizomi IX-X; IV

G Ra Ft

Hosta plantaginea (Lam.) (syn. Funkia grandiflora Sieb. et Zucc.)

10

funchie, crin de toamnă

Liliaceae

30-60 30-50

-- ****

Răsad (rar) (III), X →

IV-V

Rizomi IV-VI

G I

Bo Ro Ra Pb Ft Vd St

Hyacinthus orientalis L.

11

zambilă, perla orientului

Liliaceae 20 10-15

****** -

Bulbi IX-X

Ft Vd G Ro Ra Pb Bo

127




Înălţime(cm)



Mod de utilizare

Iris germanica L.

12 stânjenel de grădină

Iridaceae 50-90 30-50

****** -

Rizomi IX-X

Ft G Ra

Iris pumila Z.

13

stânjenel pitic

Iridaceae 10-15 10-15

****** -

Rizomi IX-X

Bo Ro Ra Pb Vd

Kniphofia hybrida Hort.

14

cnifofia, tritoma


**** - Rizomi

IX-X

Ft G I Ra

128




(cm) Diame-

trul tufei(cm)


Mod de utilizare

Lilium candidum L.

15

crin alb


******

-

Bulbi VIII

Butaşi (solzi)

Ft G Ra

Lilium regale Wilson.

16

crin regal


****

-

Bulbi IX-X Butaşi (solzi)

Ft G Ra

Muscari armeniacum Back.

17

ceapa ciorii

Liliaceae 20 10

****** -

Bulbi IX, X

Pc Bo Ra Pb Vd St

129




(cm) Diame-

trul tufei(cm)


Mod de utilizare

Narcissus poeticus L.

18

narcisă

e Amaryllidacea 30-40 10-15

****** -

Bulbi IX-X

Ft Ro Ra Pb Vd

Narcissus incomparabilis Mill.

19

narcisă

e Amaryllidacea 30-40 10-20

****** - Bulbi

IX-X

Ft Ro Ra Pb Vd

Narcissus pseudonarcissus L.

20

narcisă, trompetă

e Amaryllidacea 30-40 10-20-

****** - Bulbi

IX-X

Ft Ro Ra Pb Vd

130




(cm) Diame-

trul tufei(cm)


Mod de utilizare

Paeonia officinalis L.

21

bujor

Paeoriaceae 60-100 80-100

****** - Despărţire

VIII

Ft G Ra

Paeonia tenuifolia L.

22

bujor

Paeoriaceae 40-50 30-40

****** - Despărţire

VIII

G Ra Ft

Scilla bifolia L.

23

viorea

Liliaceae 15-30 10

--******

- Bulbi X

Pc Ra Pb Ft St Vd

131




(cm) Diame-

trul tufei(cm)


Mod de utilizare

Stachys lanata Jacq.

24

stahis, jaleş, urechea iepurelui

Labitae

20-50 20-30

--****

- Despărţire X, IV

G Pc Ra Pb St Vd

Tulipa gesneriana L.

25

lalea

Liliaceae

20-60 15-30

****** - Bulbi

IX-X

Ft Ro Ra Pb Bo Pc Vd

Yucca filamentosa L. (syn. Y. angustifolia Hort., Y. smalliana Fern.)

26

iuca

Liliaceae

90-150 60-100

**** -

Rizomi IX-X

Drajoni IV

G I Ft

132

Tabelul 8.6. Specii floricole cultivate la ghivece

Înmulţire Perioada de decor (pe trimestre) Nr.

crt. Specia Familia botanică Aspectul plantei Cerinţe

seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV Agapanthus africanus L. (syn. A. umbelatus L. Merit.)

1

crin albastru

Liliaceae

16-20°C Răsad Divizare Flori - - x x

Anthurium scherzerianum Schott.

2

anturium, floarea flamingo

Araceae

15-20°C - Divizare

Butaşi Flori

Frunze x x x x

Asparagus densiflorus Meyeri.

3

Asparagus

Liliaceae

12-18°C Răsad Divizare Port

Cladodii x x x x

133




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Asparagus plumosus Bak.

4

asparagus

Liliaceae

12-18°C Răsad Divizare Port

cladodii x x x x

Asparagus sprengeri Regel.

5

asparagus

Liliaceae

10-18°C Răsad Divizare port

cladodii x x x x

Aspidistra elatior Blume.

6

Aspidistra

Liliaceae

12-16°C - Divizare Frunze x x x x

134




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Aucuba japonica Thumb.

7

aspidistra

Cornaceae

10-18°C - Butaşi

Marcotaj Frunze x x x x

Azaleea indica L. (syn. Rhododendron simsii Planch.) 8

azalee

Ericaceae

15-22°C

- Butaşi Altoire Flori x - - x

Begonia x rex Putz. Meisterstük

9

Begonie

Begoniaceae

20-25°C - Butaşi Frunze

Flori x x x x

135




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Begonia x tuberhyrida Voss.

10

begonie

Begoniaceae

16-20°C Răsad Tuberculi

Butaşi Flori - x x -

Beloperone guttata Brandeg.

11

beloperone

Acanthaceae

15-20°C - Butaşi Flori - x x -

Bougainvillea glabra Chois.

12

bughenvillee, floarede hârtie

Nyctaginaceae

15-20°C- Butaşi Flori - x x x

136




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV 13 BROMELII

Aechmea fasciata(syn. Billbergia fasciata)

13.a.

aechmea

Bromeliaceae

12-18°C

Răsad (rar)

(II-III) Drajoni Frunze

Flori x x x x

Billbergia nutans Rgl.

13.b.

bilbergia

Bromeliaceae

-

12-18°C

Răsad (rar)


Flor x - - x

Neoregelia carolinae (syn. Nidularium meyendorfii) 13.c.

Neoregelia

Bromeliaceae

12-20°C - Drajoni Frunze

Flori x x x x

137




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Vriesea splendens Lem.

13.d.

Vriesia

Bromeliaceae

Răsad (rar)


Flori x x x x

14 CACTU{I

14.a. Cereus peruvianus Mill.

Cactaceae

Răsad Butaşi Tulpini

Flori x x x x

14.b. Echinocereus baileyi Cactaceae Răsad Butaşi Tulpini

Flori x x x x

138




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Echinocactus grusonii Hildm.

14.c.

cactus butoi

Cactaceae Răsad Butaşi Tulpini

Flori x x x x

Mammillaria hybrida

14.d.

mamilaria


Flori x x x x

Opunţia maxima Mill.

14.e.

limba soacrei


Flori x x x x

139




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Rhipsalis cassuta 14.f.

ripsalis

Cactaceae Răsad Butaşi Tulpini x x x x

Zygocactus truncatus (Haw.) K. Schum

14.g.

crăciuniţa

Răsad Butaşi Tulpini Flori x x - x

Caladium bicolor Hort.

15

Caladium

Araceae

10-20°C

- Divizare Frunze x x x x

140



crt. Specia Familia botanică Aspectul plantei Cerinţe seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Camellia japonica L.

16

camelie, trandafir japonez

Theaceae

16-18°C - Butaşi Flori x x - x

Chlorophytum comosum Back.

17

clorofitum, planta păianjen

Liliaceae

18-20°C

- Divizare Stoloni

Frunze Port x x x x

Clivia miniata Rgl.

18

Clivia

Ama eae rylliadac

18-20°C Răsad Divizare Flori

Fructe x - - x

141




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Codiaeum variegatum L.

19

croton

Euphorbiaceae

18-25°C -

Butaşi Marcotaj

aerian Frunze x x x x

Codiaeum angustifolium L.

20

croton

Euphorbiaceae

18-25°C -

Butaşi Marcotaj


Columnea gloriosa Sprague

21

Columnea

Gesneriaceae

18-20°C - Butaşi

Flori Port

Frunze x x x x

142




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Cordyline australis Hook.

22

cordiline

Liliaceae

10-18°C -

Butaşi Marcotaj

aerian Lăstari bazali

Frunze x x x x

Codyline fruticosa (syn. C. terminalis

Kzh.) 23

cordiline

Liliaceae

14-20°C -

Butaşi Marcotaj

aerian Lăstari bazali

Frunze x x x x

Cyclamen persicum Mill.

24

Ciclamen

Primulaceae

18-22°C Răsad Fragmente

tubercul Flori

Frunze x x x x

143




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Cyperus alternifolius L.

25

ciperus, papirus, plantă umbrelă

Cyperaceae


Port x x x x

Dieffenbachia picta Schot. (syn D. maculata)

26

difenbachia

Araceae

20-22°C

- Butaşi

Marcotaj aerian

Frunze x x x x

Dracaena fragrans

27

dracenă

Agavaceae

10-20°C - Tuberculi

Butaşi Flori

Frunze - x x -

144




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Dracaena marginataLam.

28

dracenă

Agavaceae

10-20°C -

Butaşi Marcotaj


Epipremnum aureum (syn. Scindapsus

aureus, Potos aureus)

29

potos, iedera diavolului

Araceae

12-16°C -

Butaşi Marcotaj

aerian

Frunze Port x x x x

Euphorbia pulcherrima Willd.

(syn. Poinsetia pulcherrima)

30

poinsetia, steaua Crăciunului

Euphorbiaceae

18-20°C - Butaşi Bractee x - - x

145




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Euphorbia splendens Bojer.

31

euforbia, coroana cu spini

Euphorbiaceae

10-16°C - Butaşi Flori x x x x

Euphorbia trigona

32

Euforbia

Euphorbiaceae

10-16°C - Butaşi Tulpini

Frunze x x x x

33 FERIGI

Asplenium nidus L.

33.a.

Asplenium

Polypodiaceae


146




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Nephrolepis exaltata Schoot.

33.b.

nefrolepis

Polypodiceae

15-18°C - Divizare

Stoloni Frunze x x x x

Platycerium alcicorne Willemet. syn. (P. bifurcatum)

33.c.

corn de cerb

Polypodiceae


Ficus benjamina L.

34

ficus plângător

Moraceae

18-20°C -

Butaşi Marcotaj

aerian

Frunze Port x x x x

147




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Ficus elastica Roxb.

35

ficus conum

Moraceae

16-20°C -

Butaşi Marcotaj

aerian

Frunze Port x x x x

Ficus lyrata Warb. (syn. F. pandurata

Hort.) 36

ficus

Moraceae

18-20°C -

Butaşi Marcotaj

aerian

Frunze Port x x x x

Ficus pumila L. (syn. F. stipulata

Thumb., F. repens L.)

37

ficus pitic

Moraceae


Port x x x x

148




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Fuchsia x hybrida Voss.

38

cerceluşi

Oenotheraceae

12-18°C - Butaşi Flori - x x x

Hedera helix L.

39

ederă

Araliaceae


Port x x x x

Hibiscus rosa-sinensis L.

40

trandafir chinezesc

Malvaceae

16-20°C - Butaşi Flori - x x -

149




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Hippeastrum vittatum Herb.

41

crin de cameră

Amaryllidaceae

12-18°C - Bulbi Flori x x - x

Hydrangea macrophylla D.C.

Lam. (syn. H. hortensis Sim.)

42

hortensie

Saxifragaceae

15-17°C

- Butaşi Flori x x x -

Impatiens sultanii Hook

43

impatiens, norocul casei

Balsaminaceae

18-20°C Răsad Butaşi Flori - x x -

150




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV Jacobinia carnea (Hook.) Nichols.

(syn. Justicia carnea Hook.)

44

iacobină

Acanthaceae

16-18°C - Butaşi Flori x x x -

Monstera deliciosa Liebur.

45

monstera

Araceae

18-22°C -

Butaşi Marcotaj

aerian

Frunze Port x x x x

Nerium oleander L.

46

Leandru

Apocynaceae

12-18°C Răsad

Butaşi Drajoni

Marcotaj Flori - x x -

151




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV 47 ORHIDEE

Cattleya x hybrida Hort.

47.a.

catleia

Orchidaceae

15-20°C Răsad Divizare Flori x x x x

Cymbidium x hybridum

47.b.

orhidee barcă

Orhidaceae


Dendrobium chrysotoxum

47.c.

Orhidee

Orhidaceae

13-20°C Răsad Butaşi Flori x x x x

152




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Paphiopedillum leeanum Pfitz.

47.d.

orhidee

Orhidaceae


Passiflora coerulea L.

48

floarea pasiunii

Passifloraceae

14-17°C Răsad Butaşi

Marcote Flori Port x x x -

49 PALMIERI

49.a. Chamaerops humilisL.

Palmae

10-16°C

Direct în ghivece - Frunze

Port x x x x

153




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

49.b. Phoenix canariensis Kunth. Palmae

10-16°C

Direct în ghivece - Frunze

Port x x x x

50

Pelargonium grandiflorum Wild.

(syn. P. x domesticum)

Geraniaceae

15-20°C

Răsad (XII-II) Butaşi Flori

Frunze - x x -

Pelagronium odoratissimum Ait.

51

druşain

Geraniaceae

10-15°C


Frunze - x x -

154




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

52 Pelargonium

peltatum Ait. (syn. P. x hederaefolium)

Geraniaceae

15-20°C

Răsad (XII-II) Butaşi

Flori Frunze

Port - x x -

Pelargonium zonale Ait. (syn. P. x

hortorum) 53

muşcată

Geraniaceae

15-20°C


Frunze - x x -

Peperomia obtusifolia

54

Pepepronia

Piperaceae

12-16°C - Butaşi Frunze x x x x

155




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Philodendron elegans Krause.

55

filodendron

Araceae

16-20°C -

Butaşi Marcotaj

aerian

Frunze Port x x x x

Philodendron cordatum Hort.

56

filodendron

Araceae

16-20°C -

Butaşi Marcotaj

aerian

Frunze Port x x x x

Pilea cadierei A. Guill.

57

Pilea

Urticaceae


156




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Saintpaulia jonantha M. Wendl.

58

violetă africană, violetă de Uzambar

gesneriaceae

20-22°C - Butaşi

Divizare Flori

Frunze x x x x

Sansevieria trifasciata Thunbg.

59

sansevieria

Liliaceae

12-20°C - Butaşi

Divizare Frunze x x x x

Saxifraga sarmentosa L. (syn. S. stolonifera)

60

Saxifraga

Saxifragaceae

14-18°C - Stoloni

Divizare

Frunze Port Flori

x x x x

157




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Senecio cruentus D.C. (syn. Cineraria

hybrida Willd.) 61

cinerarie

Compositae

15-18°C Răsad

Butăşire (la soiuri cu flori involte)

Flori x x - x

Sinningia speciosa Benth. (syn.

Gloxinia speciosa Lodd.)

62

gloxinia

Gesneriaceae

18-22°C Răsad Butaşi Flori - x x -

Spathiphyllum wallisii Regl.

63

Spatifilum

Araceae

16-20°C - Divizare Flori

Frunze x x x x

158




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Syngonium podophyllum Schott.

64

singonium

Araceae


Yucca elephantipes (syn. Y.

guatemalensis) 65

Iuca

Liliaceae


66 SUCULENTE

Aeonium arboreum (L.) Webb. et Berth.

66.a.

Eonium

Crassulaceae

12-16°C - Butaşi

Frunze Flori Port

x x x x

159




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

Agave americana L.

66.b.

agave

Agavaceae


Port x x x x

Aloe arborescens Mill.

66.c.

aloe

Liliaceae

10-18°C Răsad (rar)

Drajoni Butaşi

Frunze Flori x x x x

Crassula arborescens (Mill.)

Willd.

66.d.

Crasula

Crassulaceae


Flori x x x x

160




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

66.e. Gasteria verrucosa (Mill.) Duv. Liliaceae


Flori x x x x

66.f. Haworthia

margaritifera (L.) Haw.

Liliaceae

10-16°C - Butaşi

Drajoni Frunze Flori x x x x

66.g. Hoya carnosa (L.) R. Br. Asclepiadaceae

12-18°C - Butaşi

Marcote Frunze Flori x x x x

161




seminţe vegetativ

Element decorativ

I II III IV

66.h Kalanchoë blossfeldiana Poeln. Crassulaceae

15-20°C Răsad Butaşi Flori

Frunze x x x x

Sedum sieboldii Sweet

66.i.

sedum, iarbă grasă

Crassulaceae

10-16°C Răsad (rar)

Butaşi Divizare

Frunze Port x x x x

162

Tabelul 8.7. Specii floricole cultivate în solul serei




Perioada de repaus

Alstroemeria aurantiaca D.Don.

1

alstromeria

Am e aryllidacea

8-20°C Răsad (rar) Divizare VI-VIII

Anthurium andreanum Lind.

2

pasărea flamingo

Araceae

16-25°C - Divizare XII-I (parţial)

Chrysanthemum hortorum

3

crizantemă

Compositae

16-20°C - Butaşi -

163



populară Familia botanică Aspectul plantei Cerinţe

ecologice seminţe vegetativ Perioada de

repaus

Dianthus caryophyllus L.

4

garoafe

ae Caryophyllace

18-20°C - Butaşi -

Freesia x hybrida Hort.

5

fresia

Iridaceae

14-18°C Răsad

Semănat direct Tuberobulbi -

Gerbera x hybrida Hort.

6

Gerbera

Compositae

15-20°C Răsad Butaşi

Divizare VII-VIII (parţial)

164



populară Familia botanică Aspectul plantei Cerinţe

ecologice seminţe vegetativ Perioada de

repaus

Rosa L.

7

trandafiri

Rosaceae

15-20°C

numai pentru obţinere portaltoi

Altoire Butăşire

XI-I sau

VII-VIII sau cultură continuă

Strelitzia reginae Banks.

8

pasărea paradisului

Musaceae

15-20°C Răsad (rar) Divizare

Drajoni VI-VIII (parţial)

Zantedeschia aethiopica Spreng.

9

cala

Araceae

12-15°C - Divizare VII-VIII

165

166

BIBLIOGRAFIE 1. Ciocârlan V., 1988 – Flora ilustrată a României. Vol. I-II, Ed. Ceres, Bucureşti 2. Cireaşă Elena, 1993– Floricultură. Curs litografiat. Universitatea Agronomică Iaşi. 3. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1994 – Floricultură. Îndrumător lucrări practice

(litografiat). Universitatea Agronomică Iaşi. 4. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1994 – Posibilităţi de completare economică a

sortimentului de flori tot timpul anului şi de utilizare a materialelor ajutătoare. Lucrări ştiinţifice, simpozion aniversar al Universităţii de ştiinţe Agricole Cluj-napoca.

5. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1995 – Lathyrus odoratus – o speicie valoroasă în cultura forţată. Lucrări ştiinţifice vol. 38, seria Horticultură, Universitatea Agronomică Iaşi.

6. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, 1996 – Canna indica, o specie cu valoare decorativă continuă. Lucrări ştiinţifice vol. 39, seria Horticultură, Universitatea Agronomică Iaşi.

7. Cireaşă Elena, Draghia Lucia, Chelariu Liliana, 2000 – Influenţa materialului vegetativ şi a metodei de multiplicare asupra regenerării, creşterii şi înfloririi hortensiilor. Lucrări ştiinţifice vol. 43, seria Horticultură, U.Ş.A.M.V Iaşi.

8. Davidescu D. şi colab., 1992 – Din secretele florilor. Ed. CERES, Bucureşti. 9. De Hertogh A., Le Nard M., 1993 – The physiology of flower bulbes. Ed. Elsevier

Science Publishes, Amsterdam. 10. Draghia Lucia, Cireaşă Elena, Niţescu E., 1996 – Dezvoltarea sistemului radicular la

butaşii de flori în apă magnetizată. Lucrări ştiinţifice vol. 39, seria Horticultură, Universitatea Agronomică Iaşi.

11. Draghia Lucia, Cireaşă Elena, Niţescu E., Chelariu Liliana, 1999 – Metode moderne aplicate la înmulţirea prin seminţe a unor specii floricole. Lucrări ştiinţifice vol. 42, seria Horticultură, U.A.M.V Iaşi.

12. Draghia Lucia, Cireaşă Elena, Chelariu Liliana, 2000 – Modalităţi de scurtare a perioadei de vegetaţie la Cineraria hybrida prin tratamente hormonale şi chimice aplicate seminţelor. Lucrări ştiinţifice vol. 43, seria Horticultură, U.Ş.A.M.V Iaşi.

13. Florincescu Adriana, 1999 – Arhitectura peisajului. Ed. Dyva, Cluj-Napoca. 14. Georgescu T., Talmaciu M., 1995 – Entomologie horticolă (lucrări practice). Centru de

multiplicare U.A. Iaşi. 15. Heitz Halina, 1991 – Balkon und Kübelpflanzen. Gräfe und Unzer GmbH, München. 16. Iacob Viorica şi colab., 2000 – Fitopatologie horticolă. Ed. „Ion Ionescu de la Brad”,

Iaşi. 17. Manoliu Al. şi colab., 1993 – Bolile şi dăunătorii plantelor ornamentale. Ed. CERES,

Bucureşti. 18. Păun M şi colab., 1980 – Botanică. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 19. Preda M., 1979 – Floricultură. Ed. CERES, Bucureşti. 20. Preda M., 1989 – Dicţionar dendrofloricol. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. 21. Sonea V., 1979 – Floricultură. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 22. Şelaru Elena, 1995 – Culturi de seră pentru flori tăiate. Ed. CERES, Bucureşti. 23. Şelaru Elena, 1998 – Flori cultivate în grădină. Ed. Grand, Bucureşti. 24. Şelaru Elena, 2000 – Flori pentru casa noastră. Ed. CERES, Bucureşti. 25. Şelaru Elena, 2000 – Plante de apartament. Ed. CERES, Bucureşti. 26. Turenschi E., Pascal P., Sârbu C., Luminiţa-Nicoleta Paraschiv, 1998 – Botanică

(lucrări practice). Centrul de multiplicare U.S.A.M.V. Iaşi. 27. Zaharia D., 1997 – Floricultură (partea a IV-a din Memoratorul Horti-Viticol).

Tipografia ARTPRINT, Bucureşti.

167

28. Zanoschi V., 1989 – Cum se înmulţesac plantele. Ed. CERES, Bucureşti. 29. Zanoschi V., Toma M., 1990 – Botanică (curs litografiat).Centrul de multiplicare U.A

Iaşi. 30. x x x, 1990 – Grande encyclopédie des plantes & fleurs de jardin. Ed. Bordas, Paris. 31. x x x, 1994 – Le Grand livre des bulbes, rhizomes, cormes et tubercules. Ed. Bordas,

Paris. 32. x x x, 1999/2000, 2000/2001 – Bloemenbureau, Leiden, Holland.

Flori Cultura

Documents

Transcript of Flori Cultura