1/18/2012

1

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA

CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE AGRICULTURA

FITOPATOLOGIA PLANTELOR

Prof. dr. Carmen Puia

PARTEA 1-A

FITOPATOLOGIE GENERALA

FITOPATOLOGIE GENERALA

1. Notiuni introductive

1.1 Terminologie

1.2 Importanta economica a fitopatologiei

2. Notiuni generale despre bolile plantelor

2.1 Definitia bolii. Tipuri de boli la plante

2.2 Patogeneza bolilor plantelor

2.3 Patografia bolilor plantelor

2.3.2 Simptomele interioare-microsimptome

2.3.3 Simptome exterioare-macrosimptome

3. Notiuni generale privind agentii patogeni

3.1 Clasificarea agentilor fitopatogeni dupa modul de viata

3.2 Specializarea agentilor fitopatogeni. Rasele fiziologice

3.3 Proprietatile parazitare ale agentilor fitopatogeni

3.3.1 Afinitatea

3.3.2 Agresivitatea

3.3.3 Virulenta

3.3.4 Patogenitatea

3.3.5 Capacitatea de a secreta enzime si toxine

CUPRINS

FITOPATOLOGIE GENERALA

4. Reactia plantelor la boli

4.1 Triunghiul bolii

4.2 Tipuri de reactii ale plantelor la boli

4.2.1 Imunitatea

4.2.2 Susceptibilitatea

4.2.3 Rezistenta

4.2.4 Sensibilitatea

4.2.5 Toleranta

4.2.6 Vulnerabilitatea

5. Caractere specifice ale agentilor fitopatogeni

5.1 Virusuri fitopatogene

5.2 Microplasme fitopatogene

5.3 Bacterii fitopatogene

5.4 Ciuperci fitopatogene

5.4.1 Morfologia ciupercilor

5.4.2 Inmultirea ciupercilor

5.4.3 Organe de rezistenta

5.4.4 Clasificarea ciupercilor

CUPRINS (continuare)

FITOPATOLOGIE GENERALA

6. Combaterea integrata

6.1 Obiectivele combaterii integrate

6.2 Reguli generale de lupta contra bolilor plantelor

6.3 Metode si mijloace de combatere integrata

6.3.1 Masuri organizatorice

6.3.2 Masuri de carantina fitosanitara

6.3.3 Metode de igiena culturala fitosanitara

6.3.4 Masuri agrofitotehnice

6.3.5 Metode fizico-mecanice

6.3.6 Masuri biologice

6.3.7 Masuri chimice de combatere

CUPRINS (continuare)

1. Notiuni introductive

1.1 Terminologie

Fitopatologia - patologia vegetala - fitiatria (SEMAL, 1989) (Plant

pathology, Phytopathology, Plant disease) - stiinta care se ocupa cu studiul

bolilor plantelor, cu prevenirea şi combaterea lor

- corespunde in linii mari conceptului de „medicina plantelor”

(Phytomedizin)

- este in stransa legatura cu celelalte stiinte ale naturii - botanica,

fiziologie vegetala, microbiologie, biologie moleculara, genetica,

biochimie, ecologie si toxicologie

- vine în sprijinul stiintelor legate de productia agricola ca fitotehnia,

viticultura, pomicultura, floricultura, silvicultura, ameliorarea plantelor,

s.a., contribuind alaturi de acestea la ridicarea cantitativa si calitativa a

productiei

1/18/2012

2

- Simptome – alterari fenotipice ale starii normale ale plantelor –

(simptomatologia)

- Deteriorare - alterarea produsului recoltabil (economic) al culturii sau al

potentialului de productie („degats” - „damage”)

- Pierdere - deficitul economic sau social rezultat în urma deteriorarilor,

exprimat prin cantitatea de produs sau valoare financiara („perte” - „loss”)

- patogeneza - ansamblul de procese care au loc în planta bolnava si

care culmineaza cu exprimarea simptomelor

- patografia – simptomatologie

- etiologia - studiul cauzelor care provoaca bolile, respectiv studiul

agenţilor cauzatori

- Etiologia bolilor poate fi:

- de natura neparazitara – conditii ecologice necorespunzatoare (conditii de

mediu, tehnologie aplicata necorespunzator, factori poluanti, s.a.) - boli

neparazitare = boli fiziologice

- de natura parazitara, infecţioasa - agenti patogeni paraziti care se dezvolta

dependent de plante vii şi care determina aparitia bolilor parazitare care

sunt infectioase (invadeaza gazda si se multiplica) si contagioase (se

transmit de la planta bolnava la plante sanatoase)

Masurile de lupta contra bolilor plantelor se împart:

- masuri preventive - în scopul prevenirii infectiilor parazitare

- masuri curative - blocheaza evolutia dezvoltarii patogenilor in plantele

infectate

Lupta contra bolilor infectioase, transmisibile ale plantelor este

directionata contra:

- sursei de inocul

- transportului inoculului

- conditiilor ecologice de infectie

1.2 Importanta economica a fitopatologiei

Unul dintre factorii limitativi ai productiei agricole si horticole il

constituie pierderile produse de boli, daunatori animali si buruieni

- Pagubele cauzate de boli plantelor de cultura - cca 30% din

productia potentială - fitopatologia se constituie ca factor de

productie determinant pentru practica agricola actuala

Dezideratul major al zilelor noastre este obţinerea de

producţii ridicate cantitativ care să corespunda din punct de

vedere calitativ standardelor U.E. în contextul reducerii poluarii

chimice şi protejarii mediului înconjurator

In conditiile actuale ale agriculturii romanesti (trecere la economia

de piata, faramitarea suprafetelor arabile, neaplicarea de catre

majoritatea producatorilor a unor tehnologii care să vizeze şi factorul

fitosanitar), unii agenti fotopatogeni înregistreaza o extindere şi un

nivel de atac deosebit de îngrijorator, iar la unele culturi se

semnalează expansiunea agentilor fitopatogeni care pana in prezent

nu au produs pagube deosebite, cum sunt:

- malurile graului,

- taciunii cerealelor,

- mana şi raia cartofului,

- putregaiul bacterian la cartof şi ceapa,

- focul bacterian al rozaceelor,

- monilioza samburoaselor, s.a.

2. Notiuni generale despre bolile plantelor

Boala - tulburare fiziologica sau anomalie structurala daunatoare

cresterii sau dezvoltarii normale a plantelor, care duce la diminuarea

cantitativa sau la deprecierea calitativă a producţiei

- presupune modificari

- fiziologice si

- biochimice

care induc alterari: - morfologice

- anatomice

- citologice

- histologice

2.1 Clasificarea bolilor plantelor:

2.1.1 dupa natura cauzei care le provoacă:

a. boli neinfecţioase = neparazitare = fiziologice

b. boli infecţioase provocate de un agent infectios sau agent patogen

- virus

- bacterie

- ricketsie

- alga

- micoplasma

- lichen

- ciuperca

- planta antofita

1/18/2012

3

2.1 Clasificarea bolilor plantelor:

2.1.2 după modul cum se desfaşoara procesul patologic:

a. boli acute – evoluţie rapida si duc în scurt timp la pieirea

organului sau plantei atacate

b. boli cronice – evolutie lenta, de lunga durata care

debiliteaza treptat planta atacata

2.1.3 dupa raspandirea în planta gazda:

a. boli localizate pe anumite parţi ale plantelor, pe anumite

organe

b. boli generalizate – boli care cuprind întreaga planta,

agenţii patogeni dezvoltandu-se în sistemul vascular

- viroze

- boli vasculare (tracheobacterioze, tracheomicoze)

14

2.1.3 dupa aria de extindere şi viteza de propagare :

a. epifiţii (= epidemia din patologia umana sau epizootia din patologia

animala) sau invazii

- invazia de rugina la cereale în 1932 în Europa de SE

- epifiţia de mana la cartof in Irlanda in anii 1846 – 1847

- epifiţia de rugina (Hemileia vastatrix) la plantaţiile de cafea din

Ceylon ( 1869) care i-a transformat pe englezi din consumatori de

cafea în mari băutori de ceai

b. endemii – bolile sunt localizate într-o regiune unde se manifesta an

de an cu intensitate variabila (raia neagră a cartofului)

15

2.1.5 dupa specia plantei gazda

- bolile solanaceelor

- bolile cartofului, etc

2.1.6 dupa faza de vegetaţie:

- boli ale rasadurilor

- boli ale plantelor mature

- boli ale plantelor în declin

2.1.7 dupa simptome sau manifestari patologice

- nanism, gigantism

- deformari, patari

- ofiliri, uscari, necroze, s.a.

2.2. Patogeneza bolilor plantelor

Contaminarea

- patrunderea:

+ prin contact

- prin orificii naturale (stomate, hidatode, lenticele,

nectariile florilor)

- prin deschideri accidentale (leziuni provocate de

grindina, vant, ger, înţepături de insecte sau lucrări

tehnologice)

+ prin strapungere activa (distrugerea membranei cu ajutorul

enzimelor de natura pectica sau acţiune mecanica asupra

membranei)

- stabilirea relaţiilor parazitare

I. Infectia

17

Virusurile patrund prin:

- simplu contact

- pot fi inoculate de vectori (insecte, nematozi, acarieni, ciuperci)

Bacteriile pot pătrunde prin:

- orificii naturale (stomate - Pseudomonas solani, Xanthomonas

campestri, nectariile florilor - Erwinia amylovora)

- leziuni (Agrobacterium tumefaciens),

- străpungere activă cu ajutorul enzimelor (Erwinia carotovora)

Ciupercile - au mecanismul pătrunderii mai complicat şi mai variat si patrund

prin:

- orificiile naturale ale plantelor (stomate, lenticele, hidatode)

- leziunile accidentale

- străpungerea activă a tegumentelor plantei gazdă de către ciupercă

I. Infecţia

18

II. Incubaţia

dezvoltarea parazitului în interiorul gazdei:

a. se limitează la anumite porţiuni de ţesut (boli localizate)

b. invadează zone din ce în ce mai întinse (boli generalizate)

- se încheie în momentul fructificării ciupercii, când sunt formaţi germenii

pentru o nouă contaminare

- are în general o durată mai lungă decât perioada de infecţie

- variază foarte mult de la un agent patogen la altul, de la o plantă la alta

şi la aceeaşi plantă în funcţie de o serie de factori externi şi interni

- Erysiphe graminis: 5 - 7 zile,

- Plasmopara viticola: 4 - 12 zile,

- Tilletia: 4 luni la grâul de primăvară, 10 luni la grâul de

toamnă,

- bacterii - 7 - 20 zile,

- virusuri - câteva ore - câţiva ani la virusurile latente

- variază mult şi în funcţie de factorii externi, în special de temperatură

1/18/2012

4

19

II. Incubaţia

f. importanta

După felul cum patofitele colonizează plantele:

- ectoparazite sau epifite – ciupercile Erysiphales(miceliul - se fixează cu apresorii şi parazitează cu haustorii)

20

II. Incubaţia

f. importanta

După felul cum patofitele colonizează plantele:

- endoparazite sau endofite – intracelular sau intercelular – bacterii si ciuperci – in spatiile intercelularepot fi lipsite de haustorii - absorbind substanţele hrănitoare prin

osmoză pot prezenta haustorii de diferite forme care funcţionează ca organe

speciale de absorbţie.

21

II. Incubaţia

f. importanta

După felul cum patofitele colonizează plantele:

- ecto – endoparazite sau hemiendoparazite(Phyllactinia corylea din o. Erysiphales - miceliul extern se dezvoltă la suprafaţa frunzelor dar în dreptul stomatelor se formează o prelungire care pătrunde prin osteol şi constituie aşa numitul stamatopodium din care pornesc haustorii care pătrund în celulele învecinate ale mesofilului)

22

- este marcată de apariţia primelor reacţii vizibile la exteriorul plantei

(simptome)

- presupune sfârşitul perioadei de incubaţie

- durata acestei faze poate varia în funcţie de o serie de factori interni şi

externi

Simptomele bolii:

totalitatea modificărilor produse de atacul unui agent patogen –

simptomele - formează obiectul patografiei (simptomatologia);

tabloul simptomelor suferă, în timpul perioadei de manifestare a bolii,

modificări de formă, structură, culoare şi mărime, mai mult sau mai puţin

caracteristice

reflectă procesele patologice care au loc în ţesuturile invadate, fiind

determinate de interacţiunile permanente dintre parazit şi plantă.

paralel cu aceste modificări interioare apar, se modifică şi se intensifică

simptomele exterioare de manifestare a bolii.

III. Manifestarea bolii

23

2.3 Patografia bolilor plantelor

2.3.1 Simptome

SIMPTOMELE bolilor plantelor

ansamblul de simptome - SINDROM

- funcţie de cronologia apariţiei simptomelor, la aceeaşi boală există:

simptome incipiente (primele simptome)

simptomul principal (cel mai caracteristic)

simptomul final

24

- funcţie de importanţa pentru diagnoză:

a. simptom principal, specific - cel mai caracteristic din momentul în care pe ţesuturile bolnave, la suprafaţa sau în interiorul plantei este vizibilă prezenţa agentului patogen

b. simptom secundar, nespecific - este în strânsă legătură cu reacţia plantei gazdă la cauza bolii

aceeaşi cauză la aceeaşi specie poate produce simptomesecundare diferite în condiţii de mediu diferite

aceeaşi cauză la specii diferite de plante poate produce aceleaşi simptome

2.3 Patografia bolilor plantelor

2.3.1 Simptome

1/18/2012

5

25

- funcţie de locul unde se manifestă:

a. simptome interioare (microsimptome) – se dezvoltă în interiorul plantei şi se pot detecta cu aparatură de laborator

modificări la nivel celular (a membranei celulare, degenerarea cloroplastelor),

modificări la nivel histologic (hipoplazii, hiperplazii şi hipertrofii)

modificarea proceselor biochimice şi fiziologice (conţinut în substanţe proteice, hidraţi de carbon, modificarea proceselor enzimatice, a respiraţiei, a fotosintezei)

b. simptome exterioare (macrosimptome)

2.3 Patografia bolilor plantelor

2.3.1 Simptome

26

Lipsa simptomelor exterioare sau latenţa - fenomen frecvent întâlnit

mai ales la infecţia virală cu virusuri latente, când în urma infecţiei nu se

manifestă nici un simptom vizibil, aparent

Mascarea simptomelor - fenomenul care constă în lipsa

simptomelor exterioare în anumite condiţii (temperatură, nutriţie, stadiu

de dezvoltare, ş.a.), simptome care apar în alte condiţii.

2.3 Patografia bolilor plantelor

2.3.1 Simptome

27

2.3.2.1 Modificări biochimice

2.3 Patografia bolilor plantelor

2.3.2 Simptome interioare - microsimptome

- Conţinutul în apă variază în funcţie de parazit

nu suferă nici o modificare la multe boli

(merele atacate de ciuperca Sphaeropsis malorum)

este mult scăzut - frecvent – cereale atacate de

rugini

poate fi mai ridicat - tulpinile de porumb atacate

de ciuperca Ustilago maydis.

- Cantitatea de clorofilă scade pronunţat la numeroase boli

distrugerii cloroplastelor

inhibării sintezei plastidelor.

28

- Conţinutul în cenuşă în general creşte,

+ cantitatea de calciu, fosfor, potasiu şi magneziu scade

+ raporturile Ca/P, Ca/Mg, K/P sunt modificate ca rezultat al intensificării proceselor catabolice.

- Conţinutul în hidraţi de carbon este de regulă mai scăzut în ţesuturile atacate

+ diminuarea asimilaţiei clorofiliene

+ intensificarea proceselor de dezasimilaţie

Se cunosc şi boli la care conţinutul deglucide este sporit:

- Taphrina pruni

- Taphrina deformans

(zaharuri solubile)

29

- Conţinutul în lipide

+ în unele cazuri, în ţesuturile infectate se formează o cantitate sporită de grăsimi, care se acumulează sub formă de picături în celule

(Puccinia striiformis, Uromyces betae)

30

- Conţinutul în substanţe proteice

+ circuitul azotului în plantă este afectat prin modificarea raportuluidintre conţinutul în azot proteic şi neproteic

+ modificarea conţinutului în substanţe proteice

+ uneori acumularea de aminoacizi, amoniac şi alte combinaţii ale azotului

La cele mai multe viroze acumularea proteinei virale este corelată cu o diminuare a azotului total.

- Aciditatea sucului celular – creşte în majoritatea cazurilor

- Conţinutul de răşini, gome şi alte substanţe de excreţie

+ creşte cantitatea de răşini şi gome la unele plante lemnoase

(coniferele şi pomii)

+ în ţesuturile bolnave se acumulează uneori cantităţi mari de tanin şi

fenoli

1/18/2012

6

31

- Formarea şi activitatea biocatalizatorilor este mult mai intensă la

plantele bolnave

- Activitatea fermenţilor hidrolitici şi oxidanţi este intensificată

+ activitatea catalazei scade la majoritatea bolilor parazite

+ creşte acţiunea toxică a peroxizilor de hidrogen care se

formează în celule

- Conţinutul de hormoni - modificări determinate de acumularea

sau de distribuţia inegală a substanţelor de creştere (auxinele)

+ afluenţa intensă a fitohormonilor spre ţesuturile lezate sau

formarea lor intensă de către celule duce la modificarea

patologică a proceselor de creştere a ţesuturilor plantelor

32

2.3.2.2 Modificări funcţionale

- Fotosinteza - depinde de tipul infecţiei şi de gradul de parazitism al agentului

patogen:

paraziţii şi saprofiţii facultativi – patari foliare - scădere a fotosintezei din

cauza distrugerii ţesuturilor gazdei şi reducerii suprafeţei de asimilare

ciupercile parazite obligate cu miceliu ectoparazit (Erysiphaceae) -

reducere pronunţată a fotosintezei

ciupercile care dezvoltă în planta gazdă un miceliu difuz, fără să producă

spori, se comportă faţă de gazdă ca un simbiont, neprovocând

modificări anatomice şi fiziologice importante

33

2.3.2.2 Modificări funcţionale

- scăderea energiei fotosintetizante se datorează:

- distrugerii unor porţiuni din suprafaţa de

asimilare (ciupercile şi bacteriile care produc pătări

foliare)

- acţiunii vătămătoare a enzimelor şi toxinelor

eliberate de patogeni şi a produselor lor de hidroliză

asupra elementelor vii ale celulelor gazdă

34

- Respiraţia - modificări care variază cu natura agenţilor patogeni

- la bolile virotice - evoluţie neregulată

- la bolile bacteriene şi micotice creşte energia respiratorie a ţesuturilor

infectate datorită intensificării proceselor de oxidare precum şi acţiunii

excitante a parazitului

- Temperatura - paralel cu creşterea intensităţii respiraţiei la plantele bolnave,

se produce o ridicare a temperaturilor ţesuturilor afectate şi o eliminare

sporită de dioxid de carbon.

Se datorează:

- modificărilor metabolismului

- modificarii activităţii fermenţilor oxidanţi

- intensificării proceselor de catabolism

35

- Transpiraţia plantelor bolnave suferă modificări

patologice care variază în raport cu natura

agentului patogen

la plantele infectate de agenţi patogeni tracheifili

(Fusarium, Verticillium, ş.a.) care produc ofiliri

şi la atacul ciupercile parazite obligate epifite

(ectotrofe) – Erysiphaceae - scade transpiraţia

şi conţinutul de apă din ţesuturi

paraziţii şi saprofiţii facultativi favorizează

creşterea transpiraţiei organelor atacate

ciupercile parazite obligate – o. Uredinales -

măresc intensitatea transpiraţiei la plante

36

Cauzele modificării intensităţii transpiraţiei la plantele bolnave pot fi:

- lezarea integrităţii ţesuturilor de protecţie a plantelor;

- mărirea numărului de stomate şi dereglarea deschiderii lor;

- obturarea mecanică a vaselor conducătoare de ciupercile şi

bacteriile tracheifile;

- acţiunea fermenţilor şi toxinelor parazitului care modifică

permeabilitatea ţesuturilor

1/18/2012

7

37

2.3.2.3 Modificări citologice

Membrana celulară – suferă o serie de modificări:

- unele ciuperci atacă şi dezorganizează membranele celulare,

pătrunzând cu ajutorul exoenzimelor hidrolizante în:

+ stratul pectic (Monilinia sp.)

+ stratul de celuloză (Polyporus vaporarius, Merullius sp.)

+ stratul încrustat cu diferite substanţe (Trametes radiciperta)

38

2.3.2.3 Modificări citologice

Citoplasma

- ciupercile parazite intercelular reduc conţinutul protopasmatic

datorită acţiunii haustorilor

- ciupercile parazite intracelular (Synchytrium endobioticum,

Plasmodiophora brassicae) consumă parţial sau total protoplasma

- ciupercile parazite facultative provoacă descompunerea

cloroplastelor, dispariţia grăunciorilor de amidon şi o creşterea

anormală a picăturilor de ulei

39

- Citoplasma (continuare)

- cloroplastele rămân verzi, cantitatea de clorofilă sporeşte şi

amiloplastele se transformă în cloroplaste, rezultatul fiind

înverzirea organelor atacate – clorantie

- cloroplastele se fragmentează, pierd clorofila parţial sau total -

îngălbenirea sau clorozarea organelor verzi (frunzele de

Euphorbia cyparissias atacate de Uromyces pisi)

- virusurile induc în celulele infectate apariţia de noi formaţiuni

amoeboidale, incluziunile celulare - amorfe sau cristaline

40

Nucleul

- se măreşte foarte mult, apoi devine lobat şi se formează în

interior canale anastomozate (la celulele atactate de Synchitriaceae)

- reţeaua nucleară devine aparentă şi nucleolii se măresc şi sunt mai

numeroşi (la plantele atacate de Peronosporaceae, Ustilaginaceae şi

Uredineae)

41

2.3.3.1 Modificări de culoare (frunze, flori, fructe, tulpini şi rădăcini):

a. Hipoclorofiloza (decolorarea) sau cloroza

b. Albinismul

c. Mozaicul

d. Hiperclorofiloza

e. Pete colorate

2.3.3 Simptome exterioare - macrosimptome

2.3.3.2 Alterarea organelor:

a. Ofilirea

b. Necroza

c. Ciuruirea frunzelor

d. Putregaiuri

e. Pete suberificate

2.3.3.3 Modificări anatomice:

A. Anomalii de creştere

B. Transformarea organelor şi înlocuirea lor prin altele cu o structură deosebită

C. Distrugerea totala sau partiala a organelor

2.3.3.4 Producerea anormala de substante

42

2.3.3.1 Modificări de culoare (frunze, flori, fructe, tulpini şi rădăcini)

a. Hipoclorofiloza (decolorarea) sau cloroza

- scăderea cantităţii de clorofilă - decolorarea foliajului;

- lipsa totală a clorofilei – îngălbenire - carotina şi xantofila;

- îngălbenirea afecteză nervurile – clarifierea nervurilor)

- cauze neparazitare: carenţa de azot, carenţa ferică, excesul de calciu,asfixierea provocată temperaturi scăzute şi umiditate excesivă (clorozaclimatică la viţa de vie în primăverile reci şi ploioase)

- cauze parazitare: cloroza virală, cloroza micoplasmatică

Carenta de Azot

1/18/2012

8

43

b. Albinismul (lipsa totală a pigmenţilor)

- origine genetică, afectând toată plăntuţa

sau numai anumite ţesuturi

- cauzat de factori externi: efectul fitotoxic

al erbicidelor asupra clorofilei

44

c. Mozaicul (termen generic - defineşte o gamă de simptome care se manifestă prin alternanţa de verde – pal sau verde – închis cu zone clorotice sau gălbui)

- marmorare - separarea zonelor verzui şi gălbui este difuză

- împestriţare - separarea este netă, evidentă

Alternarea de pete de culoare normală şi decolorare poate avea diferite forme: neregulate, inelare, benzi, frunze de stejar, punctiforme, arabescuri, ş.a.

45

d. Hiperclorofiloza - intensificarea culorii verzi a

organelor plantei le conferă o tentă albăstruie care

se poate observa la plantele afectate de carenţă

de fosfor sau exces de azot

- caz particular - clorantia - înverzirea florilor prin

formarea de clorofilă în exces şi transformarea

cromoplastelor în cloroplaste sub influenţa unor

paraziţi (inverzirea florilor de Capsella bursa-

pastoris - Cystopus candidus)

46

clorantia

47

e. Pete colorate - excesul de pigmenţi (caroten, xantofilă, antocian, melanină)

acumulat în special pe frunze caraterizează bolile provocate de bacteriile şi

ciupercile maculicole (fam. Mycosphaerellaceae)

- pete albe şi galbene - apar în urma distrugerii clorofilei,

- pete brune - apar în urma necrozei ţesuturilor

- pete negre - pot fi determinate de acumularea melaninei (melanoză) sau

pot reprezenta însuşi miceliul ciupercii (Rhytisma acerinum - frunze de arţar,

Diplocarpon rosae - frunze de trandafir)

48

virusurile şi micoplasmele pot produce antocianarea frunzelor fie

distrugând clorofila şi relevând antocianul, oricum existent, fie stimulând

producerea de antocian

cauze neparazitare : colorarea frunzelor toamna, răniri, fitotoxicitatea

pesticidelor

1/18/2012

9

49

2.3.3.2. Alterarea organelor

a. Ofilirea

- ofilirea fiziologică

- datorată evaporaţiei ridicate provocată

de temperatura ridicată şi seceta excesivă

- poate fi reversibilă

50

- ofilirea patologică - datorată alterării

xilemului de patogeni radiculari sau vasculari

- este ireversibilă conducând în final

la veştejirea şi moartea plantelor

- poate fi bruscă sau progresivă

(bacterii şi ciuperci tracheifile care

obturează vasele lemnoase: Erwinia

tracheiphila, Verticillium spp.)

51

b. Necroza - alterarea profundă a ţesuturilor şi moartea lor

- localizată sub formă de pete

- cuprinde porţiuni întinse de organe sau chiar planta în întregime

(atacurile puternice de Phytophtora infestans pe tufele de cartof)

- se manifestă pe toate organele: rădăcini, tulpini, frunze, muguri, flori,

fructe 52

b. Necroza

- poate fi un simptom primar al bolii, alteori se manifestă ca un simptom secundar care urmează unei făinări, veştejiri, decolorări sau pătări

- necrozele locale sunt foarte frecvente la plante şi pot fi provocate şi de cauze neparazitare – căldură, lumină, fitotoxicitatea pesticidelor, ş.a.

53

c. Ciuruirea frunzelor:

(formarea de leziuni locale necrotice pe frunze poate fi urmată de detaşarea şi căderea ţesutului mort, aspectul frunzei fiind ciuruit)

ciuruirea parazitară

- Coryneum beijerinckii,

- Phyllosticta prunicola,

- infecţii virale

ciuruirea neparazitară

- fitotoxicitatea în urma tratamentelor

- lumina solară concentrată în picăturile de apă de ploaie, irigaţii sau rouă, etc. 54

d. Putregaiuri

- umede – provocate în general de

bacterii (Erwinia carotovora la

tuberculii de cartofi, ceapă, morcovi,

ş.a.)

organele cărnoase sunt cele

mai expuse putregaiurilor

agenţii patogeni - secretă

pectinaza care lizează lamela

mijlocie a membranei celulare,

de natură pectică, ducând la

dezorganizarea ţesuturilor

1/18/2012

10

55

- uscate – provocate de ciuperci:

o Sclerotinia sclerotiorum - putregaiul

alb,

o Monilinia spp. - putregaiul brun al

fructelor,

o Mucor spp. - mucegai cenusiu

56

- uscate – provocate de ciuperci:

o Penicillium sp. - putregaiul verde al fructelor,

o Alternaria spp. – putregai negru

o Botrytis cinerea - putregaiul cenuşiu

57

e. Pete suberificate – în urma disfuncţionalităţilor fiziologice sau atacurilor

parazitare care determină:

o formare anormală de suber la nivelul scoarţei (descuamări

corticale)

o sau al fructelor (pete rugoase, pietrificări în pulpă – stony pit)

58

2.3.3.3 Modificări anatomice:

2.3.3.3.1. Anomalii de creştere.

- la tulpini : a. nanismul

b. atrofia sau hipoplazia

c. hipertrofia (hiperplazia) şi gigantismul

d. fasciaţia

e. mături de vrăjitoare

f. noduli lemnoşi

g. cancere (ulceratii)

h. lemn suplu

i. umflaturi

- la frunze: a. polifilia

b. caderea frunzelor

c. deformari limb

d. enatiuni

e. diferite alte modificari

- la flori: a. virescenta

b. clorantia

2.3.3.3.2. Transformarea organelor şi înlocuirea lor prin altele cu o structură deosebită

2.3.3.3.3. Distrugerea totală sau parţială a organelor plantelor

59

Piticirea virotica a tomatelor

2.3.3.3.1. Anomalii de creştere

A. la tulpini

a. Nanismul - scurtarea internodiilor rezultând plante cu talie redusă sau pitice

- cauza acestei modificări poate fi de natură parazitară

(Tilletia controversa - simptom secundar piticirea plantelor)

60

b. Atrofia sau hipoplazia - reducerea taliei unor organe (atrofierea tuberculilor de cartofi atacaţi de Rhizoctonia solani) sau ţesuturi, care rămân mai mici

- atrofiile sunt însoţite de hipertrofii ( fructele de prun atacate de Taphrina pruni: mezocarpul hipertrofiat - endocarpul lemnos atrofiat; aceste fructe nuau sâmburi)

1/18/2012

11

61

c. Hipertrofia şi gigantismul - creşterea anormală a unor organe (hipertrofie)

sau a plantei întregi (gigantism) poate fi datorată:

- creşterii dimensiunilor celulelor - hipertrofie

(hernia rădăcinilor de varză - Plasmodiophora brassicae)

- multiplicării anormale a celulelor - hiperplazie

62

- după modul lor de formare hiperplaziile pot fi:

• histoide – ţesuturi noi formate prin proliferarea celulelor (tumori sau cancere)

63

- după modul lor de formare hiperplaziile pot fi:

• organoide – se formează organe noi sau se modifică dezvoltarea unor organe (mături de vrăjitoare – Taphrina spp.)

Sphaeropsis tumefaciens

64

d. Fasciaţia - tulpinile se aplatizează, selăţesc în urma unei morfogeneze anormaledeterminată de cauze încă insuficientcunoscute, de natură genetică sauparazitară

e. Mături de vrăjitoare (blastomania)

f. Noduli lemnoşi - se formează pe suprafaţasau în interiorul trunchiurilor sau ramurilorîn urma cutării cambiului sau diferenţieriiunui meristem intern sub acţiunea unuitraumatism sau parazit

65

g. Cancere (ulceraţii) - alterări tipice ale scoarţei plantelor lemnoase înconjurate de suberificări anormale, excentrice, reprezentând reacţia cambiului la stresuri provocate de agenţi patogeni sau factori climatici – termen folosit pentru a defini necrozele corticale.

h. Lemn suplu - degradarea lemnului care îşi pierde din rigiditate datorită lignificării defectuoase în urma unor infecţii micoplasmatice sau virotice

66

i. Umflături – pe tulpinile şi ramurile pomilor apar porţiuni umflate în urma unor infecţii virale („swollen shoot” – boală virotică a arborelui de cacao)

Sphaeropsis tumefaciens - ilex

Menta - rugina

swollen shoot

1/18/2012

12

67

a. Polifilia - subdivizarea limbului foliar care în mod normal este simplu sau creşterea numărului de foliole la frunzele compuse sau creşterea numărului total de frunze

- poate fi provocată de agenţi patogeni sau disfuncţii fiziologice

B. la frunze

68

b. Căderea frunzelor - poate fi provocată de :

- cauze neparazitare

(îngheţ, brumă, uscăciune, etc.)

- cauze parazitare - simptom secundar care se poate întâlni la

debutul unei boli, în cursul sau la sfârşitul ei

- etiologia acestui simptom - de natură virotică sau micotică

(Taphrina deformans la piersic).

B. la frunze

69

c. Deformări ale limbului foliar - gofrări, încreţiri sau umflături - sunt generate

de infecţii parazitare (virusuri), pişcături de insecte sau atinse de frig

70

d. Enaţiuni - apar la nivelul nervurilor frunzelor, fiind provocate în general de virusuri

(pea enation mosaic virus).

71

e. Diferite alte anomalii - in urma infecţiilor parazitare sau a traumatismelor frunzele pot deveni :

- filiforme datorită atrofierii limbului foliar

(frunze de ferigă la tomate - CMV)

- în formă de evantai,

- răsucite spre faţa inferioară (epinastie),

- răsucite spre faţa superioară

(răsucirea frunzelor de cartof - PLRV)

- cu o textură anormală (pilozitate excesivă).

72

1/18/2012

13

73

a. Virescenţa. - componente florale colorate devin verzi în urma infecţiilor parazitare sau a unor deficienţe genetice

- cand acest fenomen este însoţit şi de modificări morfologice ale organelor florale - clorantia

La flori

74

b. Filodia = Cloranţia - transformarea regresivă a mai multe verticile florale în structuri foliare şi succede virescenţa.

- poate fi provocată frecvent de micoplasme sau de circumstanţe climatice deosebite în momentul înfloritului.

c. Alte deformari

75

2.3.3.3.2. Transformarea organelor şi înlocuirea lor prin altele cu o structură deosebită

(in unele cazuri organele plantelor atacate avortează şi sunt înlocuite prin organe proprii ciupercii parazitate - scleroţi de Claviceps purpurea la secară)

76

2.3.3.3.3. Distrugerea totală sau parţială a organelor plantelor

- cauze neparazitare

- cauze parazitare - agenţi patogeni (Tilletia spp. Ustilago spp.)

77

2.3.3.4 Producerea anormală de substanţe

a. Exsudaţia de apă sau de sevă este un fenomen normal dar în unele cazuri poate fi patologică prin abundenţa sau natura sa, de exemplu exsudatul bacterian.

b. Gome şi răşini

78

3. Notiuni generale privind agentii patogeni3.1 Clasificarea agentilor fitopatogeni dupa modul de viata

Organisme

Autotrofe

Heterotrofe

Fototrofe

Chemautotrofe

Saprofite Parazite

Saprofite obligate

Saprofite facultative

Parazit absolut

Parazit obligat

Parazit facultativ

Parazit de dispoziţie

Hiperparazit

Parazit secundar

1/18/2012

14

79

Microorganismele fitopatogene: saprofite şi parazite.

Microorganismele saprofite:

• saprofite obligate - se dezvoltă exclusiv pe substraturi organice moarte

• saprofite facultative - duc în mod obişnuit o viaţă parazitară şi numai în

anumite stadii sau condiţii trăiesc sub formă saprofită, pe substraturi

organice moarte (Phytophthora infestans, Venturia inaequalis etc.).

Microorganismele parazite - se nutresc cu substanţe organice pe care le iau

din ţesuturile vii ale plantelor, ducând o viaţă parazitară

Parazitismul - relaţie antagonistă între cei doi parteneri, în care

unul (parazitul) prejudiciază în diferite grade pe celălalt (gazda).

- această relaţie presupune dependenţa totală sau parţială a parazitului

de ţesuturile organice ale organismului gazdă.80

Microorganismele parazite:

- paraziţi absoluţi - pot exista numai în planta vie, în care iniţiază procesul de

descompunere patologică, dar desăvârşirea acestuia o lasă pe seama plantei-gazdă

(virusurile)

- paraziţi obligaţi - trăiesc numai pe seama unor ţesuturi vii, iniţiază descompunerea

patologică şi o finalizează; nu se pot acomoda unei vieţi saprofite nici în natură şi nici

chiar pe medii artificiale (ciupercile din fam. Erysiphaceae, ord. Uredinales etc.)

- paraziţi facultativi - trăiesc pe substraturi organice moarte, dar, în anumite stadii şi

condiţii, pot ataca şi ţesuturile vii ale plantelor, reprezentând un grad de parazitism

mai puţin pronunţat (ciuperci din genurile Alternaria, Botrytis, Cladosporium etc.)

- paraziţi de dispoziţie (de debilitare) - atacă planta dacă este slăbită din anumite

cauze (carenţe de nutriţie, temperaturi scăzute, secetă etc.) - ciuperci Fusarium,

Verticillium

- hiperparaziţi - paraziţi care trăiesc pe seama unui alt microorganism parazit

(ciuperca Darluca fillum pe ciuperci Erysiphaceae)

- paraziti secundari - un agent fitopatogen atacă o plantă deja îmbolnăvită de un alt

agent fitopatogen.

81

3.2 Proprietatile parazitare ale agentilor fitopatogeni

3.2.1 Afinitatea - presupune existenţa unor caracteristici biochimice şi anatomo

- morfologice la ambii parteneri care să permită contactul intim, capacitatea

patogenului de a pătrunde în interiorul gazdei şi de a trăi pe seama proceselor

parazitare care se stabilesc după realizarea infecţiei.

un anumit agent fitopatogen are o afinitate pentru o anume plantă de

cultură:

- conidii de Peronospora brassicae pe frunzele de varză -

produc infecţii datorită afinităţii faţă de această specie

- conidii de Peronospora brassicae pe frunze de ceapă nu

produc infecţie, deşi ceapa este atacată de mană, dar nu

produsă de Peronospora destructor

- ceapa nu este imună la Peronospora brassicae - agentul

fitopatogen nu are afinitate faţă de această specie.

82

3.2.2 Agresivitatea - abilitatea parazitului de a ataca, de a stabili o relaţie

parazitară şi de a se dezvolta pe o gazdă sau mai multe, pe care să le invadeze

în spaţiu şi în timp.

agresivitatea nu este suficientă pentru a realiza procesul patogen - agenţii

patogeni trebuie să fie şi infecţioşi sau virulenţi pentru a fi patogeni (un

organism parazit nepatogen poate fi foarte agresiv dar să-i lipsească virulenţa

şi prin urmare patogenitatea)

Termenul de agresivitate - cantitativ şi măsurat de gradul de atacare al

populaţiei gazdă, de invazie sau infecţie al gazdei (F% - frecvenţa atacului),

dar este în egală măsură influenţat de susceptibilitatea sau de rezistenţa

acesteia.

83

funcţie de numărul de specii atacate:

monofagi – atacă numai o singură specie de plantă gazdă (Peronospora

destructor - ceapă);

oligofagi – atacă mai multe specii din aceeaşi familie (Phytophtora

infestans – fam. Solanaceae, Erysiphe graminis – fam. Gramineae);

polifagi – atacă specii diferite din familii diferite (Botrytis cinerea – floarea

soarelui, ceapă, ardei, salată, căpşun, viţă de vie sau Sclerotinia

sclerotiorum – floarea soarelui, rădăcinoase, trifoi, castraveţi, tomate, salată

etc.).

84

3.2.3 Virulenţa - capacitatea patogenului de a cauza simptome, respectiv

abilitatea unui parazit de a iniţia infecţia şi cauza boala

- patogenitatea unui agent patogen este dată de agresivitatea şi

virulenţa acestuia.

- calitativ - transformă parazitul în patogen iar fără virulenţă parazitul nu este

patogen

-cantitativ - măsoară intensitatea activităţii parazitare influenţată de complexul

de enzime şi toxine secretate, de sensibilitatea gazdei şi de factorii de

mediu)

- macroscopic, intensitatea simptomelor este în strânsă corelaţie cu v

irulenţa agentului fitopatogen (I% simptomelor)

- mecanismul virulenţei este uşor de confundat cu diferenţele de

sensibilitate ale genotipurilor diferite ale plantei gazdă.

- virulenţa este constantă la paraziţii obligaţi şi variabilă la paraziţii şi saprofiţii

facultativi.

1/18/2012

15

85

3.2.4 Patogenitatea - capacitatea cantitativă de a cauza boală şi este

determinată atât de agresivitate cât şi de virulenţa parazitului

Nivelul ei poate fi evaluat prin măsurarea cantităţii parazitului care se

dezvoltă (gradul de infectare sau de invazie ca un parametru al

agresivităţii) şi prin severitatea simptomelor produse pe o serie de

genotipuri gazdă în relaţie cu frecvenţa parazitului

Cuantificare cantitativa: Ga% = F% x I%

Fără virulenţă, parazitul nu acţionează ca un patogen ci cauzează

numai leziuni mecanice sau este numai un comensual.

86

3.2.5 Capacitatea de a secreta enzime şi toxine – determină celelalte

proprietăţi parazitare ale agenţilor fitopatogeni

Enzimele - substanţe proteice cu molecule mari, elaborate de celulele

agenţilor fitopatogeni în scopul catalizei proceselor biochimice de

sinteză şi degradare a substraturilor organice.

- endoexime - acţionează în interiorul celulelor, mai ales în procesele de

respiraţie - desmolazele (oxidaza, peroxidaza, catalaza, reductaza)

-exoenzime – acţionează în afara celulelor – au rol în degradarea

substanţelor organice complexe

hidrolazele (amilaza, proteaza, glucozidaza),

esterazele (lipaza, lecitinaza, colinesteraza),

proteazele (nucleaza, peptidaza)

87

Toxinele - substanţe cu acţiune nocivă, de natură diferită, elaborate de

unele microorganisme pe parcursul patogenezei, care pot produce

dereglări plantelor sau organismelor care le consumă

- după locul unde se formează şi momentul eliminării lo:

- endotoxine, care sunt eliberate în ţesuturile plantelor după moartea

celulelor care le produc

- exotoxine, care sunt eliberate din celule tot timpul cât ele sunt

elaborate

- după ţinta acţiunii nocive:

- patotoxine - acţiune nocivă numai asupra plantelor parazitate

- toxine alimentare - acţionează şi asupra organismelor care consumă

plantele atacate (animale, om)

88

a. Patotoxinele - substanţe complexe elaborate în general de bacterii şi

ciuperci, cu rol important în parazitarea plantei gazdă

- cele mai frecvente şi studiate patotoxine:

- tabtoxina - Pseudomonas tabaci,

- phaseolotoxina - Pseudomonas phaseolicola - cu implicaţii în

sinteza clorofilei,

- syringomicina - Pseudomonas syringae - cu acţiune de înmuiere

şi liză a membranelor celulelor gazdei,

- fuxsicoccina - Fusicoccum amigdali - provoacă deschiderea

ireversibilă a stomatelor, rezultând veştejirea frunzelor prin

evaporarea apei

89

b. Toxinele alimentare

- cele mai frecvente sunt micotoxinele - exotoxine ce provoacă

micotoxicoze omului şi animalelor care au consumat produse

contaminate cu ciuperci care au capacitatea de a secreta aceste toxine

- peste 25 micotoxine, produse de ciuperci ca:

- Aspergillus,

- Claviceps,

- Fusarium,

- Gloeotinia,

- Penicillium,

- Stachybotrys

- simptomele provocate de micotoxine sunt:

- diferite leziuni,

- hemoragii,

- distrugerea celulelor hepatice şi renale,

- avorturi,

- declanşări de cancere

90

Clasificarea micotoxinelor în funcţie de efectele produse asupra sănătăţii

cuprinde trei grupe principale:

I. Micotoxine cu acţiune cancerigenă:

- aflatoxinele - substanţe de tip fluvocumarinic, produse de A. flavus, A.

parasiticus, A. ochraceus, Penicillium puberulum, Rizopus sp.

- în nuci, seminţe pentru uleiuri, cereale, seminţe de leguminoase,

cacao, mirodenii, carne, lapte şi produse lactate

- ochratoxinele - produse de Aspergillus (A. ochraceus, A. candidus, A.

fumigatus, A. sulfureus) şi Penicillium (P. viridicatum)

- la porumb, grâu, orz, ovăz, seminţe de legume şi boabe de cafea

verde

- patulina – sp. de Penicillium (P. urticae, P. expansum, P. citrinum, P. patulum,

P. viridicatum) şi sp. de Aspergillus (A. clavatus)

- la fructe si sucuri de fructe

- sterigmatocistina - Penicillium şi Aspergillus

- în majoritatea solurilor, pe cereale, pe carnea afumată, în nutreţuri şi

pe unele sortimente de brânzeturi (în depozitele de maturare)

- islanditoxina si luteoskirina - Penicillium islandicum (orez mucegait)

- acidul penicilic

- citrinina - la cereale, sucul de mere şi arahide indiene

- acidul ciclopiazonic

- griseofulvina

1/18/2012

16

91

II. Micotoxine care produc aleucie toxică alimentară

- trichotecene – produse de Fusarium (F. tricinctum, F. solani),Trichothecium,

Stachybotrys, Cephalosporium Mychotecium - apar la cereale

III. Micotoxine care provoacă efecte nocive la animale şi posibile la

om

- zearalenone - produsă de mai multe specii ale genului Fusarium (roseum

moniliforme, graminearum, culmorum)

- la cereale, în special porumb şi orz, hamei şi nutreţuri

- fumigatina

- viridicatina

- rubratoxinele - Penicillium rubrum, Penicillium viridicatum, Penicillium

purpurogenum

- sunt de două tipuri: A şi B (B este cea mai toxica)

- intoxicaţii la bovine şi porcine

- acidul aspergilic

- acidul kojic

- acidul terelic

- acidul helvolic

- acidul micofenolic92

1. Imunitatea

este absolută, invariabilă şi permanentă

reprezintă absenţa oricărui simptom al unei anumite boli

conferă plantelor o protecţie completă şi permanentă împotriva unui

agent fitopatogen, spre deosebire de rezistenţă, care este posibil să

confere plantelor o protecţie completă, dar nu şi permanentă (rezistenţa

verticală poate conferi o protecţie completă, dar în momentul apariţiei

unei noi gene pentru virulenţă în populaţia patogenă, rezistenţa dispare;

rezistenţa verticală este doar temporară)

spre deosebire de rezistenţă, care este variabilă în funcţie de

structura genetică şi de factorii mediului ambiant, imunitatea este o

însuşire adaptivă invariabilă

Reactia plantelor la boli

93

Reactia plantelor la boli

Mediu

Agent patogen

Agresivitate

Virulenţă

Patogenitate

Planta gazdă

Susceptibilitate Rezistenţă

Sensibilitate Toleranţă

Vulnerabilitate joasă înaltă

Caracteristici opuse

(după Bos şi Parlevliet, 1996)

Caracteristici complementare

F%

I%

Ga%

94

2. Susceptibilitatea - inabilitatea unui organism de a se opune

unei acţiuni sau de a învinge efectele unui factor patogen sau dăunător

un antonim al rezistenţei deşi atât susceptibilitatea cât şi rezistenţa pot

acţiona simultan ca duplicate implicând diferite mecanisme

BOS şi PARLEVLIET (1996) definesc susceptibilitatea ca fiind

„complexul de caracteristici care fac ca un organism să devină gazda

unui parazit, şi/sau relativa sa inabilitate de a împiedica atacul (creşterea,

dezvoltarea) parazitului şi astfel infecţia cu un patogen”

plantele pot fi susceptibile fără a manifesta simptome (vezi toleranţa).

95

3. Rezistenţa - abilitatea unei gazde de a împiedica

creşterea şi activitatea unui organism parazit sau fitofag şi

multiplicarea unui virus

COOPER şi JONES (1983) pledează pentru folosirea termenilor

„rezistent şi susceptibil ca şi capetele opuse ale unei scări care

acoperă efectele infecţiei, multiplicării şi invaziei asupra unui individ

infectabil

cuprinde o serie de mecanisme incluzând şi rezistenţa la vectorul

unui patogen, în special virus, precum şi rezistenţa la intrarea,

stabilirea şi răspândirea parazitului.

Criterii de clasificare a rezistenţei:

funcţional,

epidemiologic

genetic.

96

d.p.v. funcţional: specifică şi nespecifică.

specifică sau totală = rezistenţă prin hipersensibilitate,

diferenţială, rasială, calitativă, de gene majore

nespecifică sau generală = rezistenţă fără hipersensibilitate,

nerasială, cantitativă, parţială, de gene minore, multigenică.

d.p.v. epidemiologic: verticală şi orizontală

verticală se manifestă faţă de anumite rase fiziologice ale unui

agent fitopatogen şi este neeficace faţă de alte rase ale aceluiaşi

agent fitopatogen

- este caracterizată prin specificitate, instabilitate şi expresivitate

fenotipică de calitate

orizontală se manifestă în mod egal faţă de toate rasele agentului

fitopatogen, datorită lipsei interacţiunii gazdă

- este nespecifică, durabilă, iar expresivitatea ei fenotipică este

cantitativă

1/18/2012

17

97

4. Sensibilitatea - indică severitatea reacţiei gazdei

caracteristica unui organism de a reacţiona cu simptome relativ

severe (inclusiv pierderi de recoltă) la un parazit, organism fitofag sau

factor abiotic

abilitatea gazdei de a răspunde la atac sau infecţie. Dacă organismul

nu reacţionează, atunci atacul conduce la infecţie latentă sau produce

leziuni mecanice, iar gazda nu poate fi considerată sensibilă.

Reacţia de hipersensibilitate - în cazul agenţilor fitopatogeni

paraziţi obligaţi

- se explică prin faptul că la pătrunderea acestora în celula gazdă,

încep o serie de modificări degenerative, care duc la moartea celulei

gazdei şi, implicit, a parazitului obligat, din lipsă de substanţe nutritive

Un tip de hipersensibilitate, cu implicaţii practice s-a pus în evidenţă

la cartof, în cazul atacului de Synchytrium endobioticum, soiurile de

cartof rezistente creându-se pe baza acestei reacţii.

98

5. Toleranţa - abilitatea unui organism de a suporta invazia unui

patogen, fără a reacţiona sau cu o uşoară reacţie materializată prin

absenţa aproape complectă a simptomelor şi pagubelor (fără a manifesta

stare gravă de boală)

adevărată (reală) şi presupusă (ipotetică - un tip de rezistenţă

moderată)

soiul tolerant - atenuează procesele fiziologice destructive

declanşate de parazit (complex de însuşiri morfologice, biochimice şi

fiziologice) şi posedă capacitatea de a sintetiza substanţe nutritive de

rezervă care depăşesc nevoile plantei şi pe care le cedează parazitului

fără a suferi pierderi de recoltă

un soi mai puţin tolerant posedă mecanisme care facilitează invazia

parazitului şi soiul are o sensibilitate mai ridicată faţă de produsele

metabolice ale parazitului

un soi atacat de parazit se consideră tolerant dacă acesta prezintă o

bună dezvoltare când şi patogenul prezintă o bună dezvoltare

99

6. Vulnerabilitatea – inabilitatea unei plante (sau organism) de a

rezista atacului unui parazit sau organism fitofag şi de a contrabalansa

efectul atacului

Nivelul final de prejudiciu şi severitate al bolii în gazdă depinde de

vulnerabilitatea gazdei: efectele combinate ale susceptibilităţii şi

sensibilităţii gazdei şi rezistenţa şi toleranţa ei pe de altă parte

v. naturală - o capacitate relativ scăzută a genotipurilor din vegetaţia

sălbatică de a supravieţui presiunii selecţiei naturale şi este distinctă de

v. agricolă - capacitatea relativ scăzută a genotipurilor, liniilor

ameliorate sau noilor cultivare de a trece evaluarea finală, critică,

agronomică

Nu există antonim pentru vulnerabilitate

v. înaltă

v. joasă - capacitatea unui organism de a preveni dezvoltarea

prejudiciului, apreciată după gravitatea relativ scăzută a bolii