Fiscalitatea capitalurilor

56
CAPITOLUL 3 FISCALITATEA CAPITALURILOR 3.1 Fiscalitatea capitalului social Capitalul propriu este reprezentat de dreptul acţionarilor şi asociaţilor (interesul rezidual) în activele entităţilor după scăderea tuturor datoriilor. Capitalul propriu este reprezentat de resursele cu care au contribuit proprietarii de capital la constituirea entităţii, profitul capitalizat, rezervele ce reprezintă alocarea rezultatului reportat, rezervele ca ajustări pentru menţinerea capitalului. Implicaţiile fiscale în contabilitatea capitalului social sunt reprezentate de aporturile iniţiale de capital şi de majorarea ulterioară a acestuia. Aporturile de capital sunt reprezentate prin bunurile şi valorile pe care acţionarii şi asociaţii le transferă în proprietatea entităţii, în contrapartidă cu acţiunile şi părţile sociale pe care le deţin. Principalele operaţiuni referitoare la capitalul social sunt: subscrierea capitalului social, majorarea capitalului social şi reducerea capitalului social.

Transcript of Fiscalitatea capitalurilor

Page 1: Fiscalitatea capitalurilor

CAPITOLUL 3

FISCALITATEA CAPITALURILOR

3.1 Fiscalitatea capitalului social

Capitalul propriu este reprezentat de dreptul acţionarilor şi asociaţilor (interesul

rezidual) în activele entităţilor după scăderea tuturor datoriilor. Capitalul propriu este

reprezentat de resursele cu care au contribuit proprietarii de capital la constituirea

entităţii, profitul capitalizat, rezervele ce reprezintă alocarea rezultatului reportat,

rezervele ca ajustări pentru menţinerea capitalului. Implicaţiile fiscale în contabilitatea

capitalului social sunt reprezentate de aporturile iniţiale de capital şi de majorarea

ulterioară a acestuia. Aporturile de capital sunt reprezentate prin bunurile şi valorile pe

care acţionarii şi asociaţii le transferă în proprietatea entităţii, în contrapartidă cu acţiunile

şi părţile sociale pe care le deţin.

Principalele operaţiuni referitoare la capitalul social sunt: subscrierea capitalului

social, majorarea capitalului social şi reducerea capitalului social.

Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor referitoare la capitalul social se

prezintă astfel:

Subscrierea capitalului social

Capitalul social se poate subscrie în numerar sau în natura (terenuri, instalaţii

tehnice, mijloace de transport, animale, plantaţii, mobilier, aparatură birotică, materii

prime, materiale consumabile, mărfuri).

Conform prevederilor legale1 în cazul în care acţiunile sunt incluse în activul

bilanţului, în pasivul bilanţului se prevede o rezervă de valoare egală, care nu poate fi

distribuită.

1 Legea nr. 31/ 1990 – privind societăţile comerciale cu modificările şi completările ulterioare art. 105 al (3)

Page 2: Fiscalitatea capitalurilor

Legislaţia în vigoare 2 prevede faptul că câştigurile sau pierderile legate de

emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de

capitaluri proprii ale entităţii (acţiuni, părţi sociale) nu se recunosc în contul de profit şi

pierdere. Contravaloarea primită sau plătită în urma unor astfel de operaţiuni este

recunoscută direct în capitalurile proprii şi se prezintă direct în bilanţ, respectiv Situaţia

modificărilor capitalului propriu.

Câştigurile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferenţă

între preţul de vânzare al instrumentelor de capitaluri proprii şi valoarea lor de

răscumpărare.

Pierderile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferenţă

între valoarea de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii şi preţul lor de

vânzare.

Din punct de vedere fiscal, se cunosc trei categorii de aporturi:

- aporturi simple realizate de asociaţi sau acţionari, în schimbul părţilor sociale

sau acţiunilor, fiind supuse riscurilor de a pierde integral sau parţial aportul;

- aportul cu titlul oneros remunerate în contrapartidă cu diminuarea riscurilor

întreprinzătorilor, reprezentând vânzări de acţiuni sau părţi sociale;

- aporturi mixte remunerate o parte ca aporturi simple, iar o altă parte ca aporturi

cu titlu oneros.

Opţiunile entităţilor de a apela la una sau alta din categoriile de aporturi se

intersectează cu fiscalitatea. Aceasta poate juca un rol esenţial, prin influenţarea costului

fiecărei resurse şi prin influenţa pe care o decizie sau alta o poate avea asupra rezultatului

impozabil. Criteriul definitoriu pentru alegerea resurselor de finanţare este

rentabilitatea, în sensul de a finanţa investiţii, ale căror rate de rentabilitate să fie mai

mari decât costului capitalului mobilizat, pentru finanţarea investiţiilor respective.

Creşterea capitalului social prin aporturi de numerar sau în natură, capitalizarea

rezultatelor are ca obiective:

- consolidarea situaţiei financiare;

- autonomia financiară;

2 Ordin nr 2374/ 12.12.2007 privind modificarea şi completarea O.M.F.P nr 1752 / 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene , punct 16, M.O 25 din 04-01-2008

Page 3: Fiscalitatea capitalurilor

- creşterea resurselor de finanţare.

Consecinţele fiscale ale majorării sau reducerii capitalului social se regăsesc sub

forma influenţelor pe care le au diferenţele între valoarea contabilă şi valoarea de

răscumpărare în cazul titlurilor răscumpărate şi anulate care influenţează rezultatul

înregistrat de entitate implicit impozitul pe profit precum şi a taxelor ce trebuie achitate la

Oficiul Registrului Comerţului, Notariate, Monitorul Oficial etc., aceste cheltuieli

diminuând profitul şi trezoreria entităţii.

3.2 Fiscalitatea rezervelor

Rezervele constituite la nivelul unei entităţi pot proveni din:

- rezerve din reevaluare;

- rezerve legale;

- rezerve din profitul net;

- alte rezerve.

3.2.1 Rezervele din reevaluare

3.2.1.1 Rezervele din reevaluare prin prisma reglementărilor

contabile

Rezervele din reevaluare apar odată cu reevaluarea imobilizărilor corporale

(terenuri, amenajări de terenuri, construcţii, instalaţii tehnice, mijloace de transport etc.).

Din punct de vedere contabil până în anul 2004, efectuarea unei reevaluări

necesita existenţa unui act normativ care să cuprindă prevederi exprese privind

Page 4: Fiscalitatea capitalurilor

reevaluarea imobilizărilor corporale la finele unui exerciţiu financiar. În prezent,

reglementările contabile3 precizează:

„Pentru prezentarea unei imagini fidele a poziţiei financiare şi performanţei în

situaţiile financiare anuale, persoanele juridice prevăzute la art. 1 (al 1) din Legea

contabilităţii nr. 82/1991, republicată, pot efectua reevaluarea imobilizărilor

corporale, cu reflectarea în contabilitate a rezultatelor acesteia. Valoarea reevaluată

reprezintă valoarea justă sau costul curent al imobilizărilor corporale la data

situaţiilor financiare. Aceste valori se determină pe baza unor evaluări efectuate, de

regulă, de evaluatori autorizaţi.

Reevaluarea imobilizărilor corporale reprezintă o operaţiune contabilă de gestiune

a acestei structuri contabile, prin care valoarea netă contabilă a acestora este adusă la

nivelul valorii juste. Această operaţiune este realizată în două sensuri: în sensul creşterii

valorii contabile, până la nivelul valorii juste sau invers, în sensul scăderii valorii

contabile.

Dacă reevaluarea se realizează în sensul creşterii, această modificare a valorii

contabile trebuie analizată din punct de vedere al caracterului său, în sensul că dacă

aceasta are un caracter stabil şi este considerat permanent atunci diferenţele obţinute se

contabilizează în categoria capitalurilor proprii. Însă, dacă această creştere este judecată

prin prisma principiului prudenţei ca un câştig probabil, aceasta nu trebuie contabilizată.

În situaţia în care la reevaluare se constată o scădere a valorii contabile, aceasta

trebuie, de asemenea, analizată, distingându-se două situaţii:

- caracterul reversibil al micşorării valorii contabile, care trebuie contabilizat, ca o

ajustare de depreciere;

- caracterul ireversibil al micşorării valorii contabile, care se contabilizează sub

forma unor reevaluări negative sau a unei amortizări extraordinare.

Reevaluarea se poate realiza prin iniţiative proprii ale entităţii (reevaluare liberă),

în funcţie de raţionamentul profesional al factorilor de decizie sau prin acte normative

(reevaluare reglementată).

3 O.M.F.P nr. 1827/ 2003 - Privind modificarea şi completarea unor reglementări în domeniul contabilităţii

Page 5: Fiscalitatea capitalurilor

La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data

reevaluării este tratată în unul din următoarele moduri4:

- recalculată proporţional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel

încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa

reevaluată. Această metodă se aplică de obicei, în cazul în care activul este reevaluat prin

aplicarea unui indice;

- eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă, determinată în

urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului.

Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor

de piaţă.

În situaţia în care, ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, se efectuează reevaluarea

activului respectiv, valoarea rezultată din reevaluare va fi atribuită activului, în locul

costului de achiziţie / costului de producţie sau oricărei alte valori atribuite înainte acelui

activ. În aceste cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere

valoarea acestuia, determinată în urma reevaluării.

Elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru

a evita prezentarea în situaţiile financiare a unor valori care sunt o combinaţie de costuri

şi valori calculate la date diferite. Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte

active din grupa din care face parte trebuie reevaluate, cu excepţia situaţiei când nu există

nici o piaţă activă pentru acel activ.

O piaţă activă este o piaţă unde sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- elementele comercializate sunt omogene;

- pot fi găsiţi în permanenţă cumpărători şi vânzători interesaţi;

- preţurile sunt cunoscute de cei interesaţi.

În cazul în care valoarea justă a unei imobilizări corporale nu poate fi determinată

prin referinţă la o piaţă activă, valoarea activului prezentată în bilanţ trebuie să fie

valoarea sa reevaluată la data ultimei evaluări, din care se scad ajustările cumulate de

valoare.4 Ordinul 1752/17.XI.2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene subsecţiunea 7 punctul 109 al (2)

Page 6: Fiscalitatea capitalurilor

3.2.1.2 Consecinţele fiscale ale reevaluării imobilizărilor

Din punct de vedere fiscal, imobilizările corporale pot fi împărţite în două grupe:

►imobilizări corporabile amortizabile – sunt reprezentate de acele imobilizări

corporale pentru care este permisă amortizarea fiscală conform prevederilor legale5;

►alte imobilizări corporale – imobilizări corporale pentru care nu este permisă

amortizarea fiscală (terenuri, case de odihnă, locuinţe de protocol etc.).

Rezervele din reevaluarea activelor fixe amortizabile

Până la data aderării României la Uniunea Europeană potrivit prevederilor art. 24

al.(15) din Codul Fiscal „pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se

determinau fără a lua în calcul amortizarea contabilă şi orice reevaluare contabilă a

acestora. În consecinţă, orice reevaluare a activelor fixe amortizabile nu influenţa

amortizarea fiscală aferentă respectivului activ reevaluat.

Conform prevederilor legale6 ultima reevaluare s-a efectuat pentru activele fixe

existente în patrimoniu la 31.12.2003. Entităţile economice care au efectuat reevaluarea

au avut posibilitatea de a lua în calcul diferenţele pozitive rezultate la determinarea

profitului impozabil prin deducerile de amortizare. În cazul în care în urma reevaluării au

rezultat valori mai mici decât cele la care activele erau înregistrate în contabilitate,

diferenţa înregistrată în contabilitate sub forma unei cheltuieli a fost deductibilă la

calculul profitului impozabil.

Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, data intrării în vigoare a Codului

Fiscal modificat, entităţile economice vor putea lua în calculul amortizării fiscale şi orice

reevaluare contabilă în urma modificării art. 24 alin (15) având următorul conţinut:

„Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină

fără a lua în calcul amortizarea contabilă”. În consecinţă, reevaluările contabile

trebuie luate în calcul la determinarea amortizării fiscale a activului reevaluat.

5 Legea nr. 571/ 22.12.2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare art 24 Monitorul Oficial nr 927 din 23-12-2003 6 H.G nr. 1553 / 18.12.2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale – Monitorul Oficial nr. 21/12.01.2004

Page 7: Fiscalitatea capitalurilor

Din punct de vedere fiscal statul şi-a păstrat dreptul de a impune ulterior ceea ce

contribuabilul a dedus prin intermediul amortizării.

Astfel, potrivit art. 22 alin.(5) din Codul Fiscal „reducerea sau anularea oricărui

provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusă se include în veniturile impozabile,

indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinaţiei provizionului

sau a rezervei, distribuirii provizionului sau a rezervei către participanţi sub orice formă,

lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt motiv. Aceste prevederi nu

se aplică în cazul în care un alt contribuabil preia un provizion sau o rezervă în legătură

cu o fuziune sau divizare”.

Normele metodologice7 detaliază la punctul 57 al (1) faptul că „surplusul din

reevaluarea imobilizărilor corporale, care a fost anterior deductibil, evidenţiat potrivit

reglementărilor contabile în contul 107 (Rezultatul reportat) sau în contul 1068 (Alte

rezerve) analitice distincte, se impozitează la momentul modificării destinaţiei rezervei,

distribuirii rezervei către participanţi sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii

contribuabilului sau oricărui alt motiv, inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea

pierderilor contabile. Pentru calculul profitului impozabil aceste sume sunt elemente

similare veniturilor. Înregistrarea şi menţinerea în capitaluri proprii, respectiv contul de

rezerve sau rezultatul reportat, analitice distincte, a rezervelor constituite în baza unor

acte normative nu se consideră modificarea destinaţiei sau distribuţiei”.

De precizat este faptul că Legea Societăţilor Comerciale nu permite majorarea

capitalului social din rezervele din reevaluare.

În opinia noastră, nu se supun acestor reguli fiscale (nu se asimilează veniturilor

şi nu se impozitează) rezervele din reevaluare înregistrate după data de 01.01.2004 până

la data modificării Codului Fiscal (01.01.2007), deoarece suplimentul de amortizare

înregistrat ca urmare a reevaluării nu a fost deductibil din punct de vedere fiscal pe

seama cheltuielilor cu amortizarea şi, în consecinţă, nu se îndeplineşte regula fiscală

necesară considerării rezervelor din reevaluare ca elemente similare veniturilor.

Reevaluarea activelor are consecinţe fiscale care conduc la apariţia impozitelor

amânate. Este cazul reevaluărilor contabile care nu sunt recunoscute din punct de vedere

7 HG nr. 44/22-01-2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal Monitorul Oficial nr. 112/06.02.2005

Page 8: Fiscalitatea capitalurilor

fiscal. Diferenţa între valoarea fiscală şi valoarea contabilă este o diferenţă temporară

impozabilă care dă naştere unei datorii din impozite amânate.

Rezerva din reevaluare care se determină ca diferenţă între valoarea reevaluată şi

valoarea netă contabilă se înregistrează în bilanţ, la capitaluri proprii, fără a afecta contul

de profit şi pierdere. Prin consecinţă, eventualele datorii sau creanţe aferente reevaluării

se vor înregistra tot în bilanţ, fără a afecta contul de profit şi pierdere.

Rezolvarea ar consta în transferarea unei părţi din rezerva (diferenţa) din

reevaluare într-un cont de provizioane privind impozite amânate.

Exemplu

La sfârşitul anului N, o entitate economică efectuează reevaluarea unei clădiri

având în vedere următoarele elemente:

- valoarea contabilă = 20.000 lei;

- amortizarea cumulată = 5.000 lei;

- valoarea netă contabilă = 15.000 lei;

- valoarea reevaluată = 25.000 lei;

- durata rămasă de utilizare = 10 ani

- amortizarea fiscală anuală va fi (15.000 lei : 10 ani) = 1.500 lei / an.

- amortizarea contabilă anuală va fi (25.000 lei : 10 ani) = 2.500 lei / an

În urma reevaluării clădirii, valoarea justă este de 25.000 lei, însă, baza de

impozitare nu este ajustată deoarece nu se recunoaşte de către autoritatea fiscală calculul

amortizării în funcţie de valoarea reevaluată a clădirii. Valoarea reevaluată a clădirii

(25.000 lei) fiind mai mare decât baza de impozitare a clădirii (15.000 lei) rezultă o

diferenţă temporară impozabilă de 10.000 lei şi o datorie privind impozitul amânat de

1.600 lei (10.000 lei * 16%).

Rezerva din reevaluare se înregistrează în bilanţ la capitaluri proprii, fără a afecta

contul de profit şi pierdere, prin urmare şi datoria privind impozitul pe profit amânat este

înregistrată în bilanţ, fără a afecta contul de profit şi pierdere. Prin utilizarea metodei nete

de înregistrare a reevaluării vom avea:

- diferenţa din reevaluare 10.000 lei;

Page 9: Fiscalitatea capitalurilor

- datorii din impozite amânate 10.000 lei * 16% = 1.600 lei;

- rezerva din reevaluare = 10.000 lei – 1.600 lei = 8.400 lei.

Plusvaloarea din reevaluare s-ar putea înregistra şi astfel:

212 = % 10.000

„Construcţii” 105 „Diferenţe din reevaluare” 8.400

1516 „Provizioane pentru impozite” 1.600

Dacă luăm în considerare amortizarea contabilă 2.500 lei/an, iar amortizarea

deductibilă din punct de vedere fiscal 1.500 lei/an, iar rezultatul contabil este 100.000 lei,

atunci rezultatul impozabil este: 100.000 lei + 2.500 lei – 1.500 lei = 101.000 lei.

Impozitul pe profit este 101.000 lei * 16 % = 16.160 lei.

Datoria din impozitele amânate va fi reintegrată în rezultatul contabil, pe

parcursul amortizării utilajului. Astfel, cheltuiala cu impozitul pe profit va afecta contul

de profit şi pierdere ca şi cum reevaluarea ar fi deductibilă din punct de vedere fiscal.

Cheltuiala cu impozitul pe profit care se va înregistra în contabilitate va fi cea

aferentă rezultatului contabil (100.000 lei * 16%) respectiv 16.000 lei.

Înregistrările în contabilitate vor fi:

- pentru amortizarea pe baza valorii reevaluate:

6811 = 2812 2.500

„Cheltuieli de exploatare

privind amortizarea

imobilizărilor”

„Amortizarea clădirilor”

- pentru impozitul pe profit:

% = 441 „Impozitul pe 16.160

Page 10: Fiscalitatea capitalurilor

profit”

691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit” 16.000

151

6

„Provizioane pentru impozite” 160

Surplusul din reevaluare care se va vira la rezultatul reportat va fi determinat ca

diferenţă între amortizarea contabilă aferentă activului reevaluat şi amortizarea fiscală

bazată pe costul istoric, mai puţin impozitul amânat aferent (2.500 lei – 1.500 lei) * (1-

0,16) respectiv 840 lei.

- simultan diferenţa realizată se virează la rezultatul reportat:

105 = 1065 840

„ Diferenţa din reevaluare”

„Rezerve reprezentând surplusul

realizat din rezerve din

reevaluare”

Impozitarea surplusului din reevaluare reflectat în contul 1065 „Rezerve

reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare” se face la momentul

schimbării destinaţiei acestor rezerve (distribuirea către acţionari sau retragerea unui

acţionar presupune impunerea sumelor respective cu impozit pe profit şi impozit pe

dividende, conform prevederilor legale în vigoare).

Exemplu

Se rambursează către acţionari din contul 1065 „Rezerve reprezentând surplusul

realizat din rezerve din reevaluare” suma de 2.500.

Înregistrarea în contabilitate:

- rambursarea sumei către acţionari:

1065 = 456 2.500

„Rezerve reprezentând surplusul „Decontări cu asociaţii privind

Page 11: Fiscalitatea capitalurilor

realizat din rezerve din

reevaluare”capitalul”

- Înregistrarea impozitului pe profit şi impozitului pe dividende (2.500 x 16 % =

400)

456 = 441 400

„Decontări cu asociaţii privind

capitalul” „Impozit pe profit”

456 = 446 400

„Decontări cu asociaţii privind

capitalul” (2.500 * 16% = 400)

„Alte impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate”

3.2.1.3 Rezerve din reevaluarea altor imobilizări corporale

Implicaţiile fiscale ale rezervelor din reevaluarea imobilizărilor corporale, altele

decât activele fixe amortizabile, sunt similare cu cele descrise în cazul rezervelor din

reevaluarea activelor fixe amortizabile cu următoarele precizări:

- având în vedere că pentru aceste imobilizări corporale nu este permisă deducerea

amortizării la determinarea profitului impozabil, crearea rezervelor din reevaluare

aferente acestora nu va avea influenţă la determinarea profitului impozabil;

- în cazul în care aceste imobilizări corporale se valorifică (prin vânzare),

veniturile obţinute sunt venituri impozabile, putându-se deduce valoarea fiscală a

imobilizărilor respective. Valoarea fiscală poate include reevaluarea imobilizărilor

respective dacă s-a efectuat în baza reglementărilor legale sau poate exclude reevaluarea

dacă acesta este rezultatul exclusiv al voinţei entităţii (până la data de 01.01.2007 dată de

la care exluderea nu se mai realizează).

- rezerva din reevaluare urmează acelaşi tratament fiscal ca cel în cazul

imobilizărilor amortizabile. În cazul în care aceasta a fost inclusă în valoarea fiscală şi a

Page 12: Fiscalitatea capitalurilor

fost scăzută la determinarea profitului impozabil aceasta va fi impozitată în momentul

schimbării destinaţiei.

3.2.2 Rezervele legale

Rezervele legale sunt constituite în baza prevederilor unor acte normative. Dintre

acestea cu influenţă asupra profitului impozabil al entităţilor economici enumerăm:

- rezerva de 5% din profitul brut al entităţii, constituită în baza prevederilor

legale8;

- rezerva reprezentând diferenţa dintre cota standard de impunere şi cota redusă

aferentă profitului impozabil corespunzător exportului de bunuri şi/sau prestărilor de

servicii la extern;

- rezerva reprezentând reducerea de impozit pe profit pentru investiţiile efectuate

de contribuabil în active corporale şi necorporale;

- rezerva reprezentând diferenţele nete rezultate din evaluarea disponibilului în

devize;

- rezerva reprezentând excedentul obţinut din vânzarea acţiunilor la un curs mai

mare decât valoarea nominală, dacă acest excedent nu este folosit la plata cheltuielilor de

emisiune, sau destinat amortizărilor – rezerve pentru acţiuni proprii.

►Rezerva legală de 5%

Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 art. 183 al (1) precizează faptul că „din

profitul societăţii se va prelua, în fiecare an, cel puţin 5% pentru formarea fondului de

rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincia parte din capitalul social”.

Reglementările fiscale9 prevăd următoarele: „Contribuabilii au dreptul la

deducerea rezervei legale care este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra

profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad

veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile,

8 Legea nr. 31/16.11.1990 privind societăţile comerciale, republicată în MO nr. 1066/17.11.2004 art. 183 9Legea nr 571/ 2003 privind Codul fiscal - Monitorul Oficial nr 927/ 23.12.2003 art. 22 al (1) lit a)

Page 13: Fiscalitatea capitalurilor

până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din

patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare. În cazul când aceasta

este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă,

reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul profitului

impozabil.

La fel ca în cazul rezervelor din reevaluare, neimpunerea unei părţi din profitul

impozabil al entităţilor economice nu este definitivă şi irevocabilă, statul rezervându-şi

dreptul de a impune această rezervă în anumite condiţii.

Astfel10, „sumele înregistrate în conturile de rezerve legale şi rezerve reprezentând

facilităţi fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru

acoperirea pierderilor. În cazul în care nu sunt respectate prevederile legale, asupra

acestor sume se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc dobânzi şi penalităţi de

întârziere, de la data aplicării facilităţilor respective potrivit legii”.

De asemenea, şi prevederile legale în materie comercială11 interzic majorarea

capitalului social din rezervele legale.

Exemplu pentru calculul rezervei legale:

O entitate economică are un capital social în sumă de 10.000 lei. Rezerva legală

constituită 500 lei. În anul curent entitatea raportează:

- venituri totale = 25.000 lei din care:

- venituri din dividende de la societăţi româneşti = 500 lei

- venituri din provizioane pentru deprecierea stocurilor = 1.000 lei

- cheltuieli totale = 14.000 lei din care:

- cheltuieli cu impozit pe profit = 500 lei

Suma maximă cu care se poate majora rezerva legală este:

a) determinarea limitei maxime a rezervei legale care se poate constitui:

Capital social 10.000 lei * 20 % = 2.000 lei;

10 Legea nr 571/ 2003 privind Codul fiscal – Monitorul Oficial nr 927 / 2003 art. 22 al (6)11 Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 republicată Monitorul Oficial nr 1066/ 2004 art. 210

Page 14: Fiscalitatea capitalurilor

b) determinarea rezervei maxime care se poate constitui în anul curent:

2.000 lei – 500 lei = 1.500 lei

c) determinarea rezervei legale din punct de vedere fiscal:

- veniturilor impozabile = venituri totale – venituri neimpozabile

25.000 lei – 1.500 lei = 23.500 lei;

- cheltuielilor deductibile = cheltuieli totale – cheltuieli cu impozitul pe profit

14.000 lei – 500 lei = 13.500 lei;

- rezerva deductibilă din punct de vedere fiscal = (venituri impozabile – cheltuieli

deductibile) * 5 % = (23.500 lei – 13.500 lei) * 5 % = 10.000 lei * 5 % = 500 lei.

La rezerva legală se pot repartiza 500 lei.

►Rezervele reprezentând diferenţa dintre cota standard de impunere şi cota

redusă aferentă exportului de bunuri şi/sau prestării de servicii în străinătate, rezervele

reprezentând reducerea de impozit pe profit pentru investiţiile efectuate de contribuabil în

active corporale şi necorporale precum şi rezervele reprezentând diferenţele nete rezultate

din evaluarea disponibilului în devize.

Aceste rezerve au fost constituite în baza prevederilor legislaţiei privind impozitul

pe profit în vigoare în anii fiscali precedenţi şi în baza altor reglementări, au acelaşi regim

fiscal ca şi rezerva legală de 5 %. Folosirea acestora pentru majorarea capitalului social şi

acoperirea pierderii contabile conduce la recalcularea impozitului pe profit de la data la

care au fost constituite acestea şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.

Din punct de vedere fiscal, sumele incluse în rezultatul reportat prin reluarea unor

rezerve constituite din reevaluarea disponibilităţilor în valută, reprezintă o facilitate

fiscală întrucât la constituire nu au fost considerate venituri impozabile. Acelaşi tratament

se aplică şi în cazul altor rezerve constituite anterior aplicării IAS, potrivit

reglementărilor legale având în vedere deprecierea monedei naţionale.

Din punct de vedere fiscal, sumele înregistrate în conturi de rezerve legale şi

rezerve reprezentând facilităţi fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului

social sau pentru acoperirea pierderilor. În caz contrar, asupra acestor sume se

Page 15: Fiscalitatea capitalurilor

recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc dobânzi şi penalităţi de întârziere, de la

data aplicării facilităţii respective, potrivit legii.

Alte rezerve

Celelalte rezerve (statutare, alte rezerve etc.) constituite din profitul net nu

influenţează determinarea profitului impozabil al entităţilor economice. Se consideră

eficientă finanţarea capitalurilor proprii, pe seama rezervelor constituite din profitul net

doar atunci când profitul net, obţinut ca urmare a reinvestirii, este superior dobânzii pe

care ar fi încasat-o asociaţii sau acţionarii, dacă ar fi repartizat profitul net la dividende,

iar după impozitare (impozit pe dividende), ar fi depus sumele la bancă or ar fi

achiziţionat titluri de valoare purtătoare de dobânzi.

►Alte implicaţii fiscale ale rezervelor

Majorarea capitalului social din rezerve nu generează dividende decât în situaţia12

în care această operaţie se face prin distribuirea de titluri de participare noi care modifică

procentul de deţinere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana

juridică.

În cazul constituirii rezervelor din reevaluare în baza prevederilor unui act

normativ se poate concluziona că avem de a face cu o facilitate fiscală constând în

amânarea momentului impunerii unei părţi din profitul impozabil al entităţii, parte care

corespunde diferenţei pozitive din reevaluare. Entităţile economice pot deduce o valoare

mai mare de amortizare la determinarea profitului impozabil, urmând a fi impozitate

pentru diferenţa în momentul în care modifică destinaţia rezervelor, data impunerii

putându-se prelungi cel mult până la dizolvarea entităţii, în cazul în care entitatea

respectivă nu face obiectul unei fuziuni sau divizări în care rezervele sunt preluate de o

altă entitate sub aceleaşi restricţii fiscale.

3.3 Structura de finanţare şi relaţia ei cu fiscalitatea

12 Legea nr 571/ 2003 privind Codul fiscal - Monitorul Oficial nr 927/ 2003 art. 7 al 1 punctul 12

Page 16: Fiscalitatea capitalurilor

3.3.1 Consideraţii generale

Capitalurile permanente reprezintă resursele de care entitatea dispune pe o

perioadă mai mare de un an. Identificarea lor este importantă mai ales din considerente de

analiză financiară, unde trebuie să se facă distincţie între capitalurile pe termen lung şi

cele pe termen scurt, în vederea determinării unor mărimi precum fondul de rulment,

nevoia de fond de rulment sau trezoreria netă. În literatura de specialitate când se

analizează capitalurile permanente se au în vedere mai ales componente ale acestora

precum capitalul social, prime de capital, rezerve, rezultatul reportat, rezultatul

exerciţiului şi împrumuturile pe o perioadă mai mare de un an..

Opţiunile entităţii în materie de finanţare se bazează pe un anumit număr de

variabile, printre care fiscalitatea poate juca un rol esenţial, prin influenţa sa asupra

costului fiecărei resurse şi prin incidenţa pe care o decizie sau alta o are asupra

rezultatului impozabil al entităţii. În general, se poate spune că, în condiţiile unui

mediu economic normal entităţile pot apela la resurse pe termen lung datorită

efectului de pârghie financiară a gradului de îndatorare.

Rentabilitatea financiara se poate determina după relaţia:

Rf = Re + (Re – Rd)

În care:

Rf = rentabilitatea financiară;

Re = rentabilitatea economică;

Rd = rata dobânzii;

Dat = datorii;

Kp = capitaluri proprii;

I = cota de impozit;

Re – Rd = levier;

Page 17: Fiscalitatea capitalurilor

= braţul levierului

Efectul general de îndatorare antrenează modificarea nivelului rentabilităţii

capitalurilor proprii, în sensul creşterii sau scăderii sale, după cum rentabilitatea

economică este superioară sau inferioară costului mediu al datoriilor. Acest efect este

amplificat de braţul levierului cu cât ponderea îndatorării în sursele de finanţare este mai

ridicată.

Dacă levierul este pozitiv rentabilitatea financiară va fi cu atât mai mare cu cât

îndatorarea va fi mai importantă (fiecare procent de creştere a îndatorării va determina o

creştere a rentabilităţii financiare egală cu diferenţa dintre Re şi Rd).

În cazul levierului negativ, creşterea îndatorării are efect nefavorabil asupra

rentabilităţii financiare, astfel încât, cu fiecare procent de creştere a îndatorării,

rentabilitatea financiară se va diminua cu diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi

rata medie a dobânzii.

Relaţia fundamentală prezentată evidenţiază şi efectul fiscalităţii asupra

rentabilităţii financiare. Astfel dacă entitatea este profitabilă, fiscalitatea (deductibilitatea

dobânzilor şi impozitul pe profit) atenuează efectul de levier. În caz contrar, de regulă,

fiscalitatea nu influenţează rentabilitatea financiară. Pot exista şi excepţii când

cheltuielile nedeductibile (dobânzi şi diferenţe de curs valutar aferente împrumuturilor

contractate) sunt mai mari decât pierderea înregistrată, entitatea putând înregistra impozit

pe profit.

Din punct de vedere fiscal cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în

cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât trei. Gradul de

îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de

rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul

anului şi sfârşitul perioadei pentru care se datorează impozit pe profit. Prin capital

împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste

un an, potrivit clauzelor contractuale. În cazul în care gradul de îndatorare este peste trei,

cheltuielile cu dobânzile şi pierderea netă din diferenţele de curs valutar sunt

Page 18: Fiscalitatea capitalurilor

nedeductibile şi se raportează în perioadele următoare când vor deveni deductibile ţinând

cont de cele prezentate.

În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar aferente împrumuturilor

contractate sunt mai mari decât veniturile din diferenţele de curs, diferenţa se tratează ca

o cheltuială cu dobândă urmând limitele de deductibilitate precizate.

Nu se încadrează în limita de deductibilitate împrumuturile obţinute direct sau

indirect de la bănci internaţionale, împrumuturi garantate de stat, împrumuturi obţinute de

la bănci româneşti sau străine, entităţi de leasing, cooperative de credit, entităţi de credit

ipotecar.

În cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi decât cele precizate

deductibilitatea este limitată la:

a) nivelul ratei de referinţă a Băncii Naţionale corespunzătoare ultimei luni din

trimestru pentru împrumuturile în lei;

b) nivelul ratei dobânzii anuale de 7 % pentru împrumuturile în valută pentru anul

2007.

Modul de calcul al dobânzilor şi diferenţelor de curs valutar pentru împrumuturile

de la alte entităţi este similar cu cel al dobânzii aferente împrumuturilor.

Costul capitalului împrumutat este influenţat atât de momentul rambursării

ratelor, cât şi de dimensiunea cheltuielilor cu dobânzile. Dacă nu luăm în considerare

fiscalitatea, costul capitalului împrumutat poate fi determinat ca raport între dobânda

plătită pentru împrumutul contractat şi valoarea împrumutului. Astfel, dacă notăm cu Cki

– costul capitalului împrumutat, cu D – dobânda achitată într-un interval de timp şi Ki –

capitalul împrumutat care generează dobânda în perioada luată în calcul, formula pentru

determinarea costului capitalului împrumutat este:

Cki = * 100 (1)

Dacă luăm în considerare şi fiscalitatea care acţionează asupra costului capitalului

prin intermediul impozitului pe profit, costul capitalului se modifică în sensul diminuării

Page 19: Fiscalitatea capitalurilor

datorită faptului că dobânda este un element de cost care diminuează profitul impozabil

şi, implicit, impozitul pe profit. În această situaţie costul capitalului împrumutat în

condiţii de fiscalitate se modifică devenind:

Ckif = * 100 (2)

t - cota impozitului pe profit

Această situaţie a fost pusă în evidenţă printre alţii şi de Modigliani & Miller13,

care au evidenţiat modul în care impozitul pe profit poate face ca îndatorarea să fie mai

convenabilă decât finanţarea prin fonduri proprii, deoarece cheltuielile cu dobânzile pot fi

deduse din rezultatul impozabil.

În consecinţă, costul capitalului împrumutat depinde de ratele de dobândă aferente

diferitelor componente ale capitalului împrumutat (care pot fi exprimate global sub forma

costului mediu ponderat al capitalului împrumutat), precum şi de rata impozitării. În

cazul legislaţiei din România aplicabilitatea relaţiei (2) poate fi limitată datorită modului

specific de deductibilitate al cheltuielilor cu dobânzile. Astfel, cheltuielile cu dobânzile se

pot încadra în două categorii: cheltuieli cu dobânzile deductibile fiscal (Ddedf) şi

cheltuieli cu dobânzile nedeductibile fiscal (Dnedf). Cheltuielile cu dobânzile (D) se pot

exprima astfel:

D = Dded + Dnedf (3)

În condiţii de lipsă a fiscalităţii dacă înlocuim relaţia (3) în relaţia (1) se obţine:

Cki = * 100 (4)

Dacă se ia în consideraţie fiscalitatea relaţia (4) devine:

13 Modigliani, F., Miller M.H., Corporate Income Taxes and the Cost of the Capital, American, Economic Review, 1963

Page 20: Fiscalitatea capitalurilor

Ckif = * 100 (5)

Prin luarea în considerare a faptului că cheltuielile cu dobânzile deductibile le

notăm cu a, iar cheltuielile nedeductibile fiind 1-a relaţia (5) devine:

Ckif = * 100 (6)

Din relaţia (6) rezultă următoarele:

- costul capitalului împrumutat este influenţat de cota de impozitare, în sensul

diminuării, doar pentru partea de cheltuieli deductibile;

- costul capitalului împrumutat în condiţii de fiscalitate este cu atât mai scăzut cu

cât ponderea cheltuielilor cu dobânzile deductibile este mai ridicată.

Având în vedere legislaţia fiscală din România şi anume împărţirea cheltuielilor

deductibile fiscal în anul curent sau deductibile în perioadele viitoare, în ultimul caz

influenţa asupra costului capitalului este diminuată datorită valorii în timp a banilor.

Astfel, economia de impozit nu se realizează în anul în care se datorează dobânda, ci în

anul următor. Această amânare a beneficierii de reducerea de impozit, conduce la

situaţia în care în condiţii de inflaţie, economia de impozit în condiţiile unei cote de

impozitare constante, să fie devalorizată. Astfel, economia de impozit datorată dobânzii

trebuie corectată cu rata deprecierii pe perioada analizată.

Efectele fiscalităţii în condiţii de îndatorare sunt completate şi cu o altă

componentă a sarcinii fiscale şi anume impozitul pe dividende pe care entitatea trebuie să

îl plătească la remunerarea capitalurilor proprii care poate descuraja finanţarea prin

capitaluri proprii.

De remarcat este faptul că nedeductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile şi

diferenţele de curs valutar generează impozite amânate privind impozitul pe profit.

Page 21: Fiscalitatea capitalurilor

3.3.2 Implicaţiile fiscale ale costurilor îndatorării aferente activelor pe

termen mediu şi lung

Conform IAS 36 „Costurile îndatorării” paragraful 4 „Costurile îndatorării

cuprind dobânda şi alte costuri suportate de o entitate în legătură cu împrumutarea de

fonduri”.

Costurile îndatorării conform paragrafului nr. 5 din IAS 23 „Costurile îndatorării”

pot include:

- dobânzile corespunzătoare descoperirilor de cont şi împrumuturilor pe termen

scurt şi lung;

- amortizarea reducerilor sau primelor aferente împrumuturilor;

- amortizarea cheltuielilor complementare realizate în scopul obţinerii

împrumuturilor;

- cheltuielile financiare aferente contractelor de leasing financiar şi recunoscute în

conformitate cu IAS 17 „Contracte de leasing”;

- diferenţele de curs valutar aferente împrumuturilor în valută, în măsura în care

sunt privite ca o ajustare a cheltuielilor cu dobânda.

Există active care au o durată mare de fabricaţie (în special bunurile imobiliare) şi

care se regăsesc în contabilitate sub denumirea de active pe termen lung sau active

calificabile. Un activ calificabil este un activ care necesită o perioadă îndelungată pentru

a fi gata în vederea utilizării sale prestabilite sau pentru vânzare. Pentru a finanţa această

perioadă îndelungată, entităţile pot să recurgă la împrumuturi.

IAS 36 „Costurile îndatorării” cuprinde referiri cu privire la tratamentele aplicate

costului îndatorării, pentru contabilizarea costurilor îndatorării existând două tratamente:

Tratamentul de bază – costurile îndatorării se înregistrează ca o cheltuială în

perioada în care apar, fără să ţină cont de modul cum sunt utilizate împrumuturile.

Tratamentul alternativ – acele costuri ale îndatorării care sunt direct atribuibile

achiziţiei, construcţiei sau producţiei unui activ sunt incluse în costul acelui activ.

Paragraful 11 din IAS 23 „Costurile îndatorării” precizează: „Costurile îndatorării

care sunt direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau producerii unui activ cu ciclu lung

Page 22: Fiscalitatea capitalurilor

de producţie trebuie capitalizate ca parte din costul acelui activ”. Paragraful 15 din IAS

23 „Costurile îndatorării” menţionează: „În măsura în care fondurile sunt împrumutate

special în scopul obţinerii unui activ cu ciclu lung de producţie, suma costurilor

îndatorării ce pot fi capitalizate pentru acel activ trebuie determinată ca diferenţă între

costurile actuale ale îndatorării generate de acele împrumuturi în cursul perioadei şi orice

venit rezultat din investirea temporară a acelor împrumuturi”. Aceste costuri sunt

capitalizate în costul activului atunci când există probabilitatea ca ele să producă beneficii

economice viitoare. IAS 29 „Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste”

stabileşte că impactul inflaţiei este, de obicei, recunoscut în costurile îndatorării, iar

acestea să fie separate, una fiind inflaţia (care trebuie recunoscută ca o cheltuială), iar

cealaltă reprezentând costurile reale de îndatorare (care trebuie capitalizate).

Capitalizarea costurilor îndatorării ca parte a costului unui activ cu ciclu lung de

producţie începe conform paragrafului nr. 29 din IAS 23 „Costurile îndatorării” în

momentul în care:

- se realizează cheltuielile pentru acel activ;

- se generează costurile îndatorării; şi

- sunt în curs activităţile necesare pentru pregătirea activului în vederea folosirii

prestabilite sau vânzării lui.

Costurile capitalizării se întrerup în timpul perioadelor prelungite în care nu se

lucrează efectiv la realizarea activului respectiv conform paragrafului 23 din IAS 36

„Costurile îndatorării”. Încetarea capitalizării costurilor îndatorării se produce atunci când

se realizează cea mai mare parte a activităţilor necesare pentru pregătirea activului cu

ciclu lung de producţie în vederea utilizării prestabilite sau a vânzării acestuia conform

paragrafului nr. 25 din IAS 23 „Costurile îndatorării”.

Reglementările contabile precizează faptul că în cazul în care costurile îndatorării

sunt capitalizate în Nota nr. 6 „Principii, politici şi metode contabile” trebuie prezentate

informaţii cu privire la tratamentul contabil adoptat, valoarea costurilor îndatorării

capitalizate în cursul perioadei, rata de capitalizare folosită pentru a determina valoarea

costurilor îndatorării care pot fi capitalizate.

Page 23: Fiscalitatea capitalurilor

În cazul capitalizării costurilor îndatorării acestea se recuperează pe calea

amortizării activelor sau în momentul vânzării prin trecerea acestora pe cheltuieli, ceea

ce conduce la supraevaluarea rezultatelor şi implicit a unui impozit pe profit mai mare.

În măsura în care fondurile sunt împrumutate în general şi folosite pentru

obţinerea unui activ calificabil, suma costurilor îndatorării ce pot fi capitalizate trebuie

determinată prin aplicarea unei rate de capitalizare asupra cheltuielilor cu acel activ. Rata

de capitalizare trebuie să fie media ponderată a costurilor îndatorării aplicată

împrumuturilor entităţii, care nu sunt rambursate în timpul perioadei, altele decât

împrumuturile făcute special pentru a obţine un activ calificabil. Valoarea cheltuielilor

capitalizate într-o perioadă nu trebuie să depăşească valoarea costurilor îndatorării

suportate în timpul acelei perioade. Perioada de începere a capitalizării este în momentul

generării de cheltuieli pentru acel activ şi se întrerup în momentul când nu se lucrează

pentru acel activ, iar încetarea capitalizării începe din momentul când activul este pregătit

în vederea utilizării sau vânzării.

Din punct de vedere fiscal costul îndatorării în cazul împrumuturilor bancare este

reprezentat, în principal, de dobânda aferentă creditelor contractate, în plus, în cazul

creditelor contractate în monedă străină apar şi cheltuielile sau veniturile din diferenţele

de curs valutar rezultate din diferenţele de curs înregistrate între data contractării

creditelor şi data rambursării acestora. Aplicarea tratamentului de bază sau alternativ în

contabilizarea operaţiunilor aferente împrumuturilor are relevanţă din punct de vedere

fiscal. Astfel, în cazul aplicării tratamentului de bază, costurile îndatorării se

înregistrează ca o cheltuială în perioada în care apar, fără să se ţină seama de utilizarea

efectivă a împrumuturilor. În această situaţie dobânzile şi celelalte cheltuieli sunt

integral deductibile dacă împrumuturile sunt contractate de la instituţii autorizate

diminuând impozitul pe profit în perioada înregistrării acestora cu efecte benefice

asupra trezoreriei.

În cazul aplicării tratamentului alternativ, costurile îndatorării sunt atribuibile

direct achiziţiei, construcţiei sau producţiei unui activ şi sunt incluse în costul activului

recuperându-se treptat pe măsura amortizării acestuia. Importanţă prezintă în cazul

Page 24: Fiscalitatea capitalurilor

aplicării tratamentului alternativ în contabilizarea împrumuturilor şi aplicarea IAS 29

„Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste” care prevede separarea

impactului inflaţiei în două componente:

- inflaţia recunoscută ca o cheltuială;

- costurile reale care trebuie capitalizate.

Această delimitare reduce cheltuielile care trebuie capitalizate cu cheltuielile

aferente inflaţiei care are efecte benefice asupra impozitului pe profit datorat şi a

trezoreriei entităţii. Aplicarea tratamentului de bază sau alternativ în contabilizarea

împrumuturilor bancare trebuie să aibă la bază raţionamentul profesional al

profesionistului contabil.

3.3.3 Particularităţi în fiscalitatea împrumuturilor din emisiunea de

obligaţiuni

Din punct de vedere fiscal dobânzile şi diferenţele de curs valutar în cazul

obligaţiunilor emise în valută aferente împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni

admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată se încadrează în categoria dobânzilor

aferente împrumuturilor obţinute de la instituţii autorizate14 şi, în consecinţă, sunt

integral deductibile. Astfel, potrivit reglementărilor legale: „Intră sub incidenţa

prevederilor art.23 alin.(4) din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul Fiscal cu modificările

şi completările ulterioare, şi dobânzile/pierderile din diferenţe de curs valutar, aferente

împrumuturilor obţinute în baza obligaţiunilor emise, potrivit legii, de către entităţile

ecnomice cu respectarea cerinţelor specifice de admitere la tranzacţionare pe o piaţă

reglementată din România, potrivit Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu

modificările şi completările ulterioare, precum şi cele admise la tranzacţionare pe pieţe

străine de valori mobiliare reglementate de autoritatea în domeniu a statelor respective”.

14 HG nr 1861/29-12-2006 Privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/ 2004 – art 23 punct.70 - Monitorul Oficial nr. 1044/29.12.2006

Page 25: Fiscalitatea capitalurilor

În situaţia în care obligaţiunile nu sunt tranzacţionate sau nu sunt admise la

tranzacţionare pe o piaţă reglementată atunci dobânzile aferente se încadează în cadrul

dobânzilor obţinute de la alte entităţi decât cele autorizate şi sunt deductibile în

următoarele limite:

- nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României,

corespunzătoare ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei; şi

- nivelul ratei dobânzii anuale pentru împrumuturile în valută. Nivelul ratei

dobânzii se stabileşte prin Hotărăre de Guvern. Pentru anul 2007, nivelul ratei dobânzii

este de 7%.

Primele de rambursare a obligaţiunilor şi cheltuielile ocazionate de emiterea

obligaţiunilor sunt integral deductibile din punct de vedere fiscal în momentul efectuării

lor.

3.3.4 Fiscalitatea altor împrumuturi pe termen lung

Cadrul fiscal al operaţiunilor de leasing în România

Operaţiunile de leasing intră sub incidenţa legilor fiscale din România referitoare

la:

- Impozitul pe profit;

- Tva;

- Impozitul pe veniturile nerezidenţilor;

- Taxele vamale.

a) Impozitul pe profit

a1) Cheltuieli cu amortizarea bunurilor în regim de leasing

Page 26: Fiscalitatea capitalurilor

Conform prevederilor legale15 în cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat

ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operaţional, locatorul are această calitate.

Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator

şi de către locator, în cazul leasingului operaţional, cheltuielile fiind deductibile. În cazul

leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operaţional

locatarul deduce chiria (rata de leasing).

a1.1) Cheltuielile privind amortizarea activelor în regim de leasing financiar

Cheltuielile privind amortizarea activelor în regim de leasing financiar sunt

deductibile în limita prevederilor Codului Fiscal. Astfel, amortizarea activelor în regim

de leasing financiar se face pe durata normală de viaţă stabilită prin Hotărâre de Guvern,

utilizând cele trei metode de amortizare (liniară, degresivă şi accelerată) după cum

urmează:

- în cazul construcţiilor metoda liniară;

- în cazul echipamentelor tehnologice contribuabilul poate opta pentru metoda de

amortizare liniară, degresivă sau accelerată;

- în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru

metoda de amortizare liniară sau degresivă. De precizat este faptul că locatarii care au

încheiat un contract de leasing financiar cu clauză definitivă a transferului dreptului de

proprietate au beneficiat o perioadă (de la apariţia Codului Fiscal până la 15.07.2005) de

facilităţi fiscale. Astfel, dacă aceştia au investit în active fixe destinate activităţilor pentru

care sunt autorizaţi şi nu au optat pentru regimul de amortizare accelerată, au putut

deduce cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a

acestora. Valoarea rămasă de recuperat pe durata de viaţă utilă se determină după

scăderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%. Contribuabilii care

au beneficiat de aceste facilităţi fiscale au obligaţia să păstreze în patrimoniu aceste

mijloace fixe cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de

funcţionare.

a.1.2) În ceea ce priveşte cheltuielile privind amortizarea activelor în regim de

leasing operaţional, reglementările fiscale existente până la introducerea Codului Fiscal 15 Legea nr 571/ 2003 privind Codul fiscal art 25 aliniat (1) si (2) – Monitorul Oficial nr 927/ 23-12-2003

Page 27: Fiscalitatea capitalurilor

erau favorabile leasingului operaţional, în sensul în care locatorul avea posibilitatea să

amortizeze întreaga valoare a mijlocului fix, mai puţin valoarea reziduală prevăzută în

contract, pe parcursul duratei contractului, dar nu mai puţin de trei ani.

Codul Fiscal nu are prevederi speciale referitoare la calculul amortizării în cazul

leasingului operaţional, aceasta făcându-se conform prevederilor Legii nr. 15/1994

republicată aplicându-se cele trei metode de amortizare la valoarea fiscală a activelor

fixe, pe o durată normală de utilizare reglementată legal.

Cheltuielile cu dobânzile aferente leasingului se tratează astfel:

În cazul leasingului financiar, utilizatorul deduce dobânda de leasing

financiar, care este asimilată dobânzilor de la instituţiile de credit autorizate fiind

nelimitate în funcţie de clauzele contractuale.

În cazul leasingului operaţional, chiria este integral deductibilă. În România,

cheltuielile de asigurare a bunului în regim de leasing sunt deductibile fiscal (eşalonat pe

durata contractului) de către partea care este obligată prin contract să plătească sumele de

asigurare. În România, entitatea de leasing este cea care are obligaţia să asigure bunul

cedat în regim de leasing indiferent de tipul de leasing încheiat, însă, riscul pierderii,

distrugerii, avarierii bunului este suportat de locatar.

b) Taxa pe valoarea adăugată

Operaţiunile de leasing sunt considerate ca fiind prestare de serviciu. Potrivit

prevederilor legale 16 transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing

operaţional sau financiar se consideră prestare de servicii. Dacă în cursul derulării unui

contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul

locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se

schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerând

că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea

este considerată în continuare prestare de servicii, taxa pe valoarea adăugată fiind

datorată de persoana care preia contractul de leasing în aceleaşi condiţii ca şi cedentul.

De asemenea, pentru operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile

corporale, locul prestării se consideră a fi sediul activităţii economice sau sediul 16 Normele Metodologice de aplicare a Legii nr 571/ 2003 aprobate prin HG nr 44 – Monitorul Oficial nr 112/ 2004 punct 8

Page 28: Fiscalitatea capitalurilor

permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile, sau în absenţa acestora,

domiciliul sau reşedinţa obişnuita a beneficiarului potrivit art. 133 alin (2) litera a din

Codul Fiscal. Această regulă este denumită „taxare inversă” deoarece obligaţia plăţii

taxei pe valoarea adăugată revine beneficiarului prestării de serviciu şi nu prestatorului.

Atunci când persoana impozabilă stabilită în străinătate efectuează astfel de prestări către

beneficiarii români, taxa pe valoarea adăugată este datorată de beneficiar, dacă

operaţiunile în cauză sunt taxabile.

Modalitatea de declarare şi plată a Tva se face diferenţiat astfel:

- persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de Tva achită taxa pe baza

decontului special de taxă pe valoarea adăugată;

- persoanele înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată evidenţiază

aceste operaţiuni în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca

taxă deductibilă.

În cazul în care operaţiunile de leasing sunt contractate cu un prestator stabilit în

străinătate acestea sunt denumite operaţiuni de leasing extern, iar dacă operaţiunile de

leasing sunt contractate cu un prestator stabilit în România, acestea sunt denumite

operaţiuni de leasing intern. Taxa pe valoarea adăugată în ambele situaţii devine exigibilă

la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor.

Nu s-au cuprins în baza de impozitare a Tva dobânzile percepute pentru

operaţiunile de leasing până la data de 31.12.2006. După această dată dobânzile aferente

operaţiunilor de leasing sunt supuse Tva. În cazul operaţiunilor de leasing intern, factura

fiscală se emite la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor.

Operaţiunile de leasing extern se autofacturează de către beneficiarii din

România, înregistraţi ca plătitori de Tva, la data stabilită în contract pentru plata ratelor

de leasing. Persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de Tva nu întocmesc facturi

fiscale prin autofacturare, fiind obligate să achite efectiv Tva şi să întocmească decontul

special de Tva.

Transferul dreptului de proprietate la sfârşitul contractului de leasing, pentru

valoarea reziduală a bunului contractat, este considerată livrare de bunuri.

Page 29: Fiscalitatea capitalurilor

În conformitate cu prevederile Directivei a VI-a, România va trebui să ţină cont

de prevederile acestei directive începând cu data aderării la Uniunea Europeană. În cazul

leasingului trebuie avut în vedere:

- dacă leasingul este considerat o livrare de bunuri sau prestare de servicii;

- dacă bunul aflat în regim de leasing este un mijloc de transport sau un alt

bun.

Dacă leasingul este tratat ca o livrare de bunuri atunci se vor aplica aceleaşi

reguli ca în cazul livrării de bunuri. Utilizatorul/cumpărătorul va trebui să aplice şi să

plătească Tva în următoarele cazuri:

- achiziţie intracomunitară de bunuri;

- import de bunuri;

- livrare locală de bunuri, în situaţia în care statul membru a introdus procedura de

taxare inversă pentru toate livrările de bunuri efectuate de companii străine către un

plătitor de Tva din statul respectiv.

În toate celelalte situaţii, furnizorul/locatorul va trebui să aplice Tva în ţara în care

bunurile sunt furnizate.

Dacă leasingul este tratat ca o prestare de servicii, trebuie făcută distincţia dacă

bunul care face obiectul contractului de leasing este un mijloc de transport sau un altfel

de bun mobil corporal.

În cazul în care bunurile ce fac obiectul contractului de leasing sunt mijloace de

transport, furnizarea serviciului are loc în ţara prestatorului/locatorului. Totuşi, dacă

locatorul se află în afara Uniunii Europene se poate considera ca locul prestării

serviciului, locul unde mijlocul de transport este efectiv folosit. În acest caz, taxarea

inversă se aplică numai dacă statul membru o permite.

În cazul în care bunurile ce fac obiectul contractului de leasing sunt bunuri mobile

corporale, în conformitate cu prevederile Directivei a VI-a, taxarea inversă se aplică în

cazul în care prestatorul este o companie străină care nu este stabilită în ţara

cumpărătorului, iar acesta din urmă este o persoană impozabilă.

c) Impozitul pe veniturile nerezidenţilor

Page 30: Fiscalitatea capitalurilor

Veniturile obţinute de nerezidenţi sub formă de dobândă sau de redevenţă (rata de

leasing) stabilită de părţile contractante, în cazul contractelor de leasing financiar sau

operaţional, se impun în România prin reţinere la sursă conform prevederilor de evitare a

dublei impuneri, încheiate de România cu alte state, sau legislaţiei interne, după caz. În

cazul contractelor de leasing operaţional încheiate cu persoane nerezidente, redevenţa

înseamnă beneficiul stabilit între părţi sau rata de leasing, dacă prin contract nu se

identifică parte din beneficiu. Conform prevederilor legale 17 dacă un contribuabil este

rezident al unei ţări cu care România a încheiat o convenţie pentru evitarea dublei

impuneri cu privire la impozitele pe venit şi capital, cota de impozit care se aplică

venitului impozabil obţinut de către acel contribuabil din România nu poate depăşi cota

de impozit, prevăzută în convenţie, care se aplică asupra acelui venit. În situaţia în care

cotele de impozitare din legislaţia internă sunt mai favorabile decât cele din convenţiile

de evitare a dublei impuneri se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Pentru

veniturile din redevenţe cota de impozit este de 15 % în România.

d) Taxele vamale

În cazul achiziţionării bunurilor, la expirarea contractului de leasing, conform

opţiunii utilizatorului, acesta este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea

reziduală a bunului care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului.

Pe durata contractului de leasing entităţile de leasing sunt exonerate de la plata taxelor

vamale inclusiv a garanţiilor vamale.

Scutirea de la plata taxelor vamale pentru bunurile care au făcut obiectul unui

contract de leasing, ulterior finalizat prin import se poate acorda în baza certificatului de

origine din statele cu care România are încheiate acorduri de comerţ liber (UE, AELS

etc.).

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România va fi obligată să aplice

prevederile Codului Vamal Comunitar şi să aplice politicile vamale în concordanţă cu

aceste prevederi. Având în vedere că procedura vamală de „import temporar” este

reglementată de Codul Vamal Comunitar, aceasta permite utilizarea în Uniunea

Europeană a bunurilor care nu sunt de provenienţă UE şi care sunt destinate reexportului 17 Legea nr 571/ 2003 privind Codul fiscal – Monitorul Oficial nr 927/ 2003 art 118 al (1) , (2), (3)

Page 31: Fiscalitatea capitalurilor

cu exonerare totală sau parţială de la plata drepturilor de import. Plasarea bunurilor în

regim de admitere temporară trebuie făcută pe baza unei autorizaţii emise de autorităţile

vamale. Perioada maximă în care bunurile pot rămâne în regim de admitere temporară

este de 24 luni. În cazul în care bunurile sunt plasate în regim de admitere temporară cu

exonerare parţială de la plata drepturilor de import, suma drepturilor de import care

trebuie plătită este stabilită la 3%, pentru fiecare lună sau fracţiune de lună în care

bunurile s-au aflat în acest regim, din suma taxelor care ar fi fost plătite dacă bunurile s-

ar fi importat definitiv.

Legislaţia naţională în domeniul operaţiunilor de leasing se diferenţiază de cea

internaţională datorită următoarelor aspecte:

- noţiunile de valoare reziduală garantată şi negarantată nu sunt reglementate

juridic în România, existând doar noţiunea de valoare reziduală18 ca fiind „valoarea la

care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract,

precum şi a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul

dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator şi este stabilită de părţile

contractante. Aceasta se referă, în principal, la cazul taxelor vamale în cazul leasingului

extern.

- o altă deosebire importantă cu implicaţii fiscale este stabilirea duratei de

amortizare. Amortizarea activului de către locator se face pe baza duratelor normate

stabilite conform legii care sunt, de obicei, superioare duratei contractelor de leasing

financiar a căror durată respectă criteriul de 80% din durata normală de utilizare. În

consecinţă, cheltuiala cu amortizarea va fi subevaluată, cu implicaţii fiscale.

- în ţările dezvoltate (SUA) un factor cu influenţă majoră asupra operaţiunilor de

leasing este politica fiscală promovată de stat. Stimularea entităţilor în direcţia creşterii

activităţii se poate realiza prin promovarea unei politici de destindere fiscală şi invers.

Unul din avantajele fiscale majore acordate în SUA îl constituie deductibilitatea fiscală a

ratelor de leasing în condiţiile în care contractul de leasing respectă anumite criterii:

- durata contractului mai mică de 30 ani astfel este considerată formă de vânzare;

- leasingul nu trebuie să aibă o opţiune de achiziţie a activului la un preţ sub

valoarea sa justă (de piaţă);18 art. 2 pct.c din Legea nr. 287/13.07.2006 privind modificarea şi completarea OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing

Page 32: Fiscalitatea capitalurilor

- leasingul nu trebuie să aibă o schemă a plăţilor de chirii care să fie mai ridicată la

începutul leasingului şi foarte scăzute după aceea.

De asemenea, în această ţară există o diferenţiere a ratei de impozit pe profit

aplicabile entităţilor, care să stimuleze activitatea de leasing. În ceea ce priveşte

amortizarea bunurilor în regim de leasing, aceasta se poate realiza (în condiţii de

deductibilitate fiscală) pe o durată mai scurtă decât durata de viaţă utilă a acestora.

Datorită influenţei puternice a politicii fiscale asupra operaţiunilor de leasing, pe plan

mondial s-a generalizat noţiunea de leasing fiscal. În cazul leasingului fiscal, locatarul

poate finanţa dobândirea unui bun în condiţii de cost mai bune decât cele pe care le-ar

obţine altfel pe piaţa de capitaluri, în timp ce locatorul îşi remunerează fondurile investite

cu o rată a dobânzii superioară celei de pe piaţă. Aceste caracteristici fac din leasingul

fiscal o tehnică atractivă, dar în acelaşi timp, dependenţa de reglementările fiscale. La

contractarea unui leasing de acest tip, rolul hotărâtor îl au reglementările fiscale aferente

fiecărei ţări referitoare la taxele vamale, impozitele şi politicile tarifare sau netarifare. Tot

o formă a leasingului fiscal este leasingul double-dip (depreciere dublă). Această formă

de leasing nu se datorează neapărat numai unor reglementări fiscale, ci, în mod indirect,

este rezultatul unor concepţii despre proprietate diferite care guvernează contabilitatea

diferitelor ţări. Astfel, în situaţia în care locatarul şi locatorul se află localizaţi în ţări în

care există concepţii diferite referitoare la proprietate, există posibilitatea ca amortizarea

să fie înregistrată (şi respectiv dedusă) de două ori: o dată la locator în virtutea dreptului

de proprietate juridic pe care îl deţine asupra bunului şi o dată la locatar, în virtutea

dreptului de proprietate economic pe care îl deţine ca urmare a beneficierii în mare parte

de avantaje economice ale utilizării bunului, ratele de leasing diminuându-se

corespunzător. Unul din avantajele leasing-ului, ca mijloc de finanţare este că, în pofida

costului relativ ridicat, permite entităţii să dobândească, la sfârşitul contractului,

imobilizări a căror achiziţie va fi finanţată (în cazul leasingului operaţional) pe seama

cheltuielilor de exploatare, sub forma chiriilor plătite locatorului. Aceste cheltuieli sunt,

în mod normal, deductibile fiscal integral şi imediat, comparativ cu eventualele amânări

în timp ale cheltuielilor cu amortizarea pe care le-ar fi înregistrat în cazul achiziţionării

imobilizărilor. De asemenea, plata eşalonată în timp a chiriilor permite locatarului

Page 33: Fiscalitatea capitalurilor

mobilizarea resurselor pe termen lung (proprii sau străine) necesare pentru finanţarea

achiziţiilor de bunuri, ceea ce are un efect favorabil asupra capacităţii de îndatorare.

3.4 Implicaţiile fiscale în contabilitatea subvenţiilor pentru

investiţii

Subvenţiile pentru investiţii reprezintă sumele alocate de la bugetul de stat sau

din alte surse nerambursabile de care beneficiază entitatea, în vederea procurării sau

producerii de echipamente ori a altor bunuri de natura imobilizărilor, pentru finanţarea

unor activităţi pe termen lung, sau a altor cheltuieli de natura investiţiilor. În această

categorie se includ şi valoarea bunurilor de natura imobilizărilor primite cu titlu gratuit

sau constatate plus la inventariere.

De regulă, subvenţiile sunt acordate fie pentru realizarea unor active (subvenţii

aferente activelor), fie pentru acoperirea unor cheltuieli (subvenţii aferente veniturilor).

Subvenţiile aferente activelor sunt acordate cu condiţia ca entitatea beneficiară să

cumpere, să construiască sau să achiziţioneze active imobilizate. O subvenţie

guvernamentală poate îmbrăca forma monetară sau nemonetară. Subvenţia monetară se

recunoaşte prin efectuarea unor plăţi de către entitatea care primeşte subvenţia sau prin

primirea unor sume de bani. Subvenţia nemonetară înseamnă primirea unui activ

nemonetar, situaţie în care subvenţia şi activul sunt înregistrate la valoarea justă.

Subvenţiile aferente veniturilor cuprind toate subvenţiile, altele decât cele pentru

active.

Primirea de subvenţii reprezintă pentru entitate un avantaj concretizat în bunuri şi

valori, care, de regulă, nu trebuie rambursate, denumite asistenţă guvernamentală (IAS

20). Din punct de vedere financiar şi contabil primirea de subvenţii reprezintă pentru

entitate un câştig şi, în consecinţă, ar putea fi înregistrată la venituri. Dacă s-ar proceda

astfel, ar apărea posibilitatea ca o parte din câştigul respectiv, deci o parte din resursa pe

care o primeşte entitatea, să revină statului sub formă de impozit pe profit. Înregistrarea

subvenţiei pentru investiţii într-un cont de resurse permanente, este în parte justificată de

acest aspect de natură fiscală. Pe de altă parte, înregistrarea subvenţiei ca resursă este

justificată şi de principiul contabil al independenţei exerciţiilor. Subvenţia se va

Page 34: Fiscalitatea capitalurilor

concretiza, de cele mai multe ori, într-o investiţie, ale cărei efecte asupra cheltuielilor

entităţii se vor manifesta în timp, pe măsura înregistrării amortizării. Principiul

independenţei exerciţiilor precizează faptul că este necesar să se pună faţă în faţă

eforturile cu efectele corespunzătoare. Cheltuiala înregistrată de entitate prin calculul

amortizării bunului finanţat prin subvenţie nu corespunde unui efort real al entităţii, deci

nu ar trebui să influenţeze rezultatul exerciţiului. În plus, dacă statul este cel care acordă

subvenţia, acesta ar suporta costul investiţiei de două ori: o dată la acordare şi a doua

oară, pe măsura înregistrării amortizării, prin diminuarea profitului impozabil. Soluţia

este înregistrarea unei părţi din subvenţie la venituri înregistrată anterior la resurse

proprii, proporţional cu amortizarea trecută pe cheltuieli. Se poate afirma că primirea de

subvenţii pentru investiţii este neutră în ceea ce priveşte rezultatul fiscal. Neutralitatea

este pusă în evidenţă prin intermediul conturilor de venituri şi cheltuieli.

Subvenţia se înregistrează prin intermediul contului 131 „Subvenţii

guvernamentale pentru investiţii”. Pe plan internaţional există două concepţii cu privire la

înregistrarea subvenţiei pentru investiţii. Prima concepţie presupune înregistrarea în

bilanţ a subvenţiei ca venit amânat, iar a doua prin deducerea subvenţiei pentru obţinerea

valorii contabile nete a activului.