Finante Internationale.pdf

89
SUPORT DE CURS ANUL III Semestrul 6 Cluj – Napoca 2013 UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Specializarea: Finanţe şi Bănci Disciplina: Finanţe Internaţionale

Transcript of Finante Internationale.pdf

Page 1: Finante Internationale.pdf

SUPORT DE CURS

ANUL III

Semestrul 6

Cluj – Napoca 2013

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Specializarea: Finanţe şi Bănci Disciplina: Finanţe Internaţionale

Page 2: Finante Internationale.pdf

2

CUPRINS

I. INFORMAŢII GENERALE ....................................................................................... 3

Date de identificare a cursului ....................................................................................... 3

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite .......................................................................... 3

Descrierea cursului ........................................................................................................ 4

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs ............................................................. 4

Materiale bibliografice obligatorii ................................................................................. 5

Materiale şi instrumente necesare pentru curs ............................................................... 5

Calendar al cursului ....................................................................................................... 6

Politica de evaluare şi notare ......................................................................................... 6

Elemente de deontologie academică .............................................................................. 7

Studenţi cu dizabilităţi ................................................................................................... 7

Strategii de studiu recomandate ..................................................................................... 8

II. SUPORTUL DE CURS .............................................................................................. 8

Modulul I: SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL ........................................... 9

Modulul II: ORGANISME FINANCIARE INTERNAŢIONALE ............................. 25

Modulul III:PIAŢA VALUTARĂ ............................................................................... 40

Modulul IV:BALANŢA DE PLĂŢI EXTERNE ........................................................ 67

III. ANEXE..................................................................................................................... 78

Bibliografie .................................................................................................................. 78

Glosar de termeni ......................................................................................................... 79

Scurtă biografie a titularului de curs............................................................................ 84

Page 3: Finante Internationale.pdf

3

I. INFORMAŢII GENERALE

Date de identificare a cursului

Date de contact ale titularului de curs:

Nume: Făt Codruţa Maria

Birou: str. T. Mihali, nr 58-60, cam. 337

Telefon: 40 + 0264-41.86.52 int. 5855

Fax: 40 + 0264-41.25.70

E-mail: [email protected] ,

[email protected]

Consultaţii: se vor afişa la momentul

respectiv la sala 337.

Date de identificare curs şi contact tutori:

Numele cursului: Finanţe Internaţionale

Codul cursului: EBF0057

Anul, Semestrul: anul III, sem 2

Tipul cursului: obligatoriu

Pagina web a cursului:

Tutori:

Adresa e-mail tutori:

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Cursul Finanţe Internaţionale îşi propune să dezvolte abilităţi şi cunoştinţe necesare

persoanelor care vizează ocuparea unor posturi de execuţie în instituţii bancare şi în

instituţii financiare, firme cu profil de import export. Titularul de curs încurajează

participarea activă a studenţilor în cadrul cursului, având în vedere importanţa

instituţiilor financiar-bancare într-o economie de piaţă. Înscrierea la curs nu este

condiţionată de parcurgerea sau promovarea altor cursuri. Totuşi, studentului îi sunt

necesare o serie de cunoştinţe fundamentale în domeniul macroeconomic, din sfera

instituţiilor şi mecanismelor monetare respectiv a pieţelor financiare.

Page 4: Finante Internationale.pdf

4

Descrierea cursului

Cursul de faţă reprezintă o prezentare a conceptelor esenţiale din domeniul financiar

internaţional, concepte care au menirea de a forma şi dezvolta la nivelul studentului

abilităţile absolut necesare pentru angajarea în instituţii financiar bancare interne şi

internaţionale, firme de import-export, în condiţii concurenţiale. Orice activitate

economică se fundamentează pe stabilirea de obiective, iar aceste obiective pot fi atinse

doar prin elaborarea unor acţiuni concrete menite să ducă la îndeplinirea obiectivelor. În

acest sens cursul de Finanţe Internaţionale îşi propune să transmită studenţilor

cunoştinţe despre caracteristicile şi mecanismele de funcţionare a sistemului monetar

internaţional. În acelaşi timp, vor fi prezentate principalele activităţi derulate pe piaţa

valutară. Vor fi evidenţiate caracteristicile balantei de plăţiexterne, factorii de influenţă

şi strategiile de echilibrare ale acesteia. Disciplina urmăreşte totodată familiarizarea

cursanţilor cu structura instituţiilor financiar monetare interanţionale (FMI, BCE, Banca

Mondială) şi cu rolul jucat de acestea în peisajul financiar internţional.

Cursul de Finanţe Internaţionale se adresează atât persoanelor care doresc să ajungă în

poziţii de vârf în cadrul instituţiilor financiar bancare cât şi celor care vor lucra pe nivele

inferioare.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Cursul Finanţe Internaţionale îmbină două modalităţi de învăţare pentru a asigura o mai

bună pregătire a studenţilor. Pe de o parte, cursanţii au posibilitatea să ia parte la

audierea unor prelegeri pe o tematică specifică cursului de Finanţe Internaţionale,

urmate de discuţii cu titularul de curs, menite să exemplifice şi să clarifice conceptele şi

noţiunile teoretice prezentate a priori. În al doilea rând, cursanţii vor fi stimulaţi să ia

parte la un proces de învăţare activă, prin implicarea lor în realizarea unor studii de caz

realizate asupra unor aspecte esenţiale ale domeniului investigat.

Page 5: Finante Internationale.pdf

5

Materiale bibliografice obligatorii

1. Copeland L.S., Exchange Rate and International Finance, 4th. Ed., Prentice Hall, 2005.

2. Drăgoescu Elena, Relaţii valutare financiare şi de credit internaţionale, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu Mureş, 2000

3. Eiteman D., Stonehill A., Moffett M., Multinational Business Finance, Pearson International Edition, Boston, 2007

4. Făt C. M., Finanţe Internaţionale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007 5. Făt Codruţa Maria, Derivate financiare – tranzacţii cu contracte futures Ed. Casa

Cărţii de Ştiinţă , Cluj-Napoca, 2004 6. Făt Codruţa Maria, Contracte Futures şi Opţiuni, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-

Napoca, 2007 7. Gaftoniuc Simona, Finanţe Internaţionale, Ed. Economică Bucureşti, 2000 8. Halwood P.C., MacDonald R., International Money and Finance, 3rd.ed., Ed.

Blackwell Publishing, 2000, reeditată 2007 9. Krugman P., Obstfeld M., International Economics – theory and policy, 5th. Ed., Ed.

Addison Wesley, 2000 10. Levich Richard, International Financial Markets – Prices and Policies, McGraw Hill

International, Boston, 2001 11. Negruş Mariana, Plăţi şi garanţii internaţionale, Ed. All, Bucureşti, 2006

12. Pecican Eugen, Piaţa valutară, bănci şi econometrie, Ed. Economică, Bucureşti,

2000.

Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Activităţile cursului necesită următoarele materiale şi echipamente: suport curs,

calculator cu acces internet şi facilităţi de Office (Word, Excel, Power Point); se

recomandă accesarea bazelor de date EBSCO, ScienceDirect, JSTORE, SSRN care

reunesc articole de cercetare de un înalt nivel ştiinţific, fie prin facilităţile oferite prin

biblioteca FSEGA, fie în mod direct şi fără costuri. De asemenea, este importantă

accesarea legislaţiei româneşti şi europene în domeniu.

Page 6: Finante Internationale.pdf

6

Calendarul cursului

Activităţi Tematica abordată Responsabilităţile

masteranzilor

Locul de

desfăşurare

Întâlnire I:

Activităţi didactice

Sistemul Monetar

Internaţional, FMI,

Banca Mondială,

Parcurgerea

bibliografiei

Va fi comu-

nicat ulte-

rior

Întâlnire II:

Activităţi didactice

Piaţa Valutară: concept,

structură, participanţi,

tranzacţii, mijloace şi

modalitaţi de plată.

Balanţa de plăţi

externe.

Parcurgerea

bibliografiei

Rezolvarea temelor de

control

Va fi comu-

nicat ulte-

rior

Examen final Parcurgerea

bibliografiei precizate

în vederea susţinerii

examenului

Va fi comu-

nicat ulte-

rior

Calendarul activităţilor este unul orientativ, fiind susceptibil unor modificări ulterioare,

acestea urmând să fie comunicate studenţilor.

Politica de evaluare şi notare

Modalitatea de notare a studenţilor pentru disciplina Finanţe Internaţionale are în

vederea următoarele aspecte:

- susţinerea unui examen scris a cărui pondere este de 70% în nota finală.

Examenul constă în întrebări deschise adresate studenţilor care vor acoperi

întrega materie predată.

- elaborarea unui proiect de cercetare asupra unei teme stabilite de titularul de

disciplină, ponderea proiectului de cercetare va fi de 30% din nota finală.

Tematica şi rigorile de redactare a proiectului de cercetare vor fi aduse la

cunoştinţa studenţilor în cadrul primei întâlniri stabilite să aibă loc cu aceştia.

Page 7: Finante Internationale.pdf

7

Studenţii trebuie să ştie că silabusul de faţă reprezintă un suport minimal, a cărui simplă

parcurgere nu este suficientă pentru promovarea examenului la Finanţe Internaţionale.

În vederea promovării examenului cu o notă satisfăcătoare, studenţii vor trebui să

parcurgă bibliografia indicată în cadrul acestui suport de curs.

Elemente de deontologie academică

Plagiatul este o problemă serioasă şi este pedepsită cu asprime. Orice student care este

prins că plagiază se poate aştepta să îi fie anulată munca şi să se întreprindă măsuri

disciplinare din partea conducerii facultăţii.

Exemple de plagiat:

- realizarea proiectului de cercetare de către o altă persoană.

- copierea parţială sau totală a unui proiect de cercetare.

- copierea unui proiect de cercetare de pe internet şi răspândirea acestuia şi în

rândul altor studenţi.

- conspectarea unor surse bibliografice fără citirea prealabilă a acestora

(copierea unor conspecte făcute de alţii).

Studenţii pot să citeze surse bibliografice de genul reviste, cărţi sau materiale având ca

sursă site-uri internet cu condiţia ca respectivele surse să fie identificate şi prezentate în

cadrul proiectului de cercetare. Un proiect care se constituie în mare parte din

compilarea unor idei ale unor autori, neavând o contribuţie proprie din partea studentului

va fi notat cu un calificativ inferior.

Studenţii cu dizabilităţi

În vederea oferirii de şanse egale studenţilor afectaţi de dizabilităţi, titularul de curs îşi

manifestă disponibilitatea de a comunica cu studenţii prin intermediul poştei electronice.

Astfel, studenţii cu dizabilităţi vor putea adresa întrebările lor legate de tematica cursului

Finanţe Internaţionale pe adresa de email a titularului de curs, menţionată la începutul

acestui silabus, putând primi lămuririle necesare.

Page 8: Finante Internationale.pdf

8

Strategii de studiu recomandate

Pentru a obţine performanţa maximă, studenţii trebuie să ţină cont de următoarele

recomandări în ceea ce priveşte studiul individual, precum şi activităţile colective realizate

în cadrul cursului:

1. Este recomandat ca studiul acestor probleme să se facă în ordinea numerotării

unităţilor de curs.

2. Este recomandat ca studiul să se bazeze pe o bibliografie minimală, indicată în

silabus şi pe alte surse bibliografice indicate de tutori.

3. Se recomandă participarea la discuţii şi analize împreună cu tutorii, pe marginea

temelor indicate spre studiu.

II. SUPORTUL DE CURS

Modulul I: SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL

Unitatea de curs 1: Sistemul Monetar Internaţional - Definire, caracteristici

Unitatea de curs 2: Evoluţia sistemului monetar internaţional

Unitatea de curs 3: Regimul valutar. Concept, tipologie

Modulul II: ORGANISME FINANCIARE INTERNAŢIONALE

Unitatea de curs 1: Fondul Monetar Internaţional

Unitatea de curs 2: Banca Interanţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Unitatea de curs 3: Sateliţii BIRD

Modulul III: PIAŢA VALUTARĂ

Unitatea de curs 1: Valută. Curs Valutar.

Unitatea de curs 2: Tranzacţii pe piaţa valutară.

Unitatea de curs 3: Derivatele pe valută.

Unitatea de curs 4: Instrumente şi modalităţi de plată în valută

Page 9: Finante Internationale.pdf

9

Unitatea de curs 5: Creditul Extern, Eurovaluta şi Europieţele

Modulul IV: BALANŢA DE PLĂŢI EXTERNE

Unitatea de curs 1: Conceptul de Balanţă de Plăţi Externe.

Unitatea de curs 2: Arhitectura Balanţei de Plăţi Externe.

Unitatea de curs 3: Factorii care influenţează soldul BPE

MODULUL I: SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL

Obiective

1. Definirea Sistemului Monetar Internaţional şi urmărirea evoluţiei sale de-a

lungul timpului.

2. Caracterizarea Sistemului Monetar Internaţional în diferite perioade de existenţă

plecând de la regulile care au guvernat desfăşurarea activităţii în cadrul său.

3. Caracterizarea Sistemului Monetar European şi urmărirea etapelor de realizare a

Uniunii monetare Europene.

Concepte de bază / cuvinte cheie: sistem monetar internaţional, etalon aur, etalon aur

devize, curs fix, flotare, acord de intervenţie, şarpe valutar, tunel valutar, bandă de

fluctuaţie, zonă ţintă.

Unitatea de curs 1: Sistemul Monetar Internaţional - Definire, caracteristici

Sistemul monetar internaţional reprezintă organizarea relaţiilor monetare dintre ţările

care au nevoie de monedă din aceleaşi motive ca şi agenţii economici. El poate fi definit

ca ansamblul regulilor care permit determinarea cursului valutar, a tranzacţiilor care

se pot derula la nivel internaţional, a instituţiilor care le deservesc şi nu în ultimul rând

infrastructurile (reţeaua de comunicaţii) care creează legăturile la nivel mondial,

apărute la un moment dat.

Page 10: Finante Internationale.pdf

10

Sistemul monetar internaţional spune Jean Marc Siroen, trebuie să îndeplinească două

funcţii esenţiale:

1. să permită circulaţia internaţională a bunurilor, serviciilor şi capitalurilor.

Această funcţie odată îndeplinită ar permite fiecărui stat îşi dezvolte activităţile

în care eficienţa sa este maximă.

2. să asigure coordonarea politicilor interne ale statelor lumii astfel încât libera

circulaţie a bunurilor şi serviciilor să se poată realiza fără probleme.

Sistemul monetar internaţional poate fi caracterizat plecând de la următoarele criterii:

- modul de circulaţie şi de obţinere a monedei

- care sunt monedele ce pot fi utilizate în schimburile internaţionale

- regimul valutar

- modul de ajustare a balanţei de plăţi externe

- rolul jucat de Stat respectiv de Banca Centrală.

Unitatea de curs 2: Evoluţia sistemului monetar internaţional

De-a lungul timpului statele au adoptat diferite forme ale sistemului monetar

internaţional. Fiecare formă a sistemului monetar internaţional a fost caracterizată de un

set de reguli – uneori definite explicit prin legi şi reglementări, alteori implicite de

natura convenţiilor sau a tradiţiilor, aceste reguli fiind cunoscute în finanţele

internaţionale sub denumirea generică de Regulile Jocului. Termenul este utilizat pentru

prima dată în 1920 pentru a descrie regulile care au guvernat sistemul etalon aur înainte

de 1914 şi îi este atribuit lui Keynes. Este de fapt un termen care defineşte ordinea

monetară internaţională 1 şi care a fost preluat de Ronald McKinnon într-un articol

1 Robert Mundell face distincţie între sistem monetar internaţional (adică mecanismele care

guvernează interacţiunile dintre statele care derulează activităţi comerciale, şi în special

instrumentele monetare şi de credit utilizate de naţiuni pe piaţa valutară, de capital şi piaţa

mărfurilor) şi ordine monetară internaţională (reprezintă cadrul legal, convenţiile şi

reglementările care stabilesc modul în care funcţionează un sistem)

Page 11: Finante Internationale.pdf

11

publicat în 19932 în care delimita şapte perioade distincte în evoluţia sistemului monetar

internaţional, depistând şapte seturi de reguli ce caracterizează sistemul monetar în

fiecare perioadă. Practic urmăreşte evoluţia sistemului monetar internaţional din punct

de vedere a ordinii monetare internaţionale adică a regulilor care au guvernat în cele

şapte perioade. Cele şapte episoade după McKinnon sunt:

1. Sistemul etalon aur 1879 -1913

2. Spiritul Acordului de la Bretton Woods 1945

3. Sistemul cursului valutar fix în raport cu USD 1950 -1970

4. Sistemul cursului valutar flotant în raport cu dolarul 1973 – 1984

5. Acordurile de intervenţia Plaza-Louvre şi cursului valutar flotant în raport

cu dolarul 1985 – până azi

6. Spiritul Sistemului Monetar European 1979

7. Sistemul Monetar European ca o mare arie a mărcii germane, 1979 -1998.

La aceste episoade Richard Levich, adaugă cel de al optulea episod:

8. Uniunea Monetară Europeană, 1999 până în prezent.

Prima regulă defineşte obiectivele cursului valutar în timp ce ultima sau penultima

specifică ancora valutară.

În continuare vom urmări aceste episoade adaugând şi episoadele care considerăm că

lipsesc.

1. Sistemul etalon aur (Gold Specie Standard) 1879 -1913

În timp, s-a renunţat treptat la definirea monedei naţionale în două metale, aur şi argint,

definirea în aur fiind cea care a câştigat în competiţia dintre cele două metale. La

mijlocul anului 1870 Franţa renunţase la bimetalism în favoarea aurului, la fel şi

Imperiul German care în urma războiului franco – prusiac avea dreptul la o despăgubire

de război din partea Franţei de 5 miliarde franci (sumă imensă pentru acele vremuri),

franci definiţi în aur. SUA a adoptat sistemul la 1879, reîntorcându-se la etalonul aur

2 Ronald McKinnon, ‘The Rules of the Game: International Money in Historical Perspective’,

Journal of Economic Literature, vol. XXXI, march, 1993

Page 12: Finante Internationale.pdf

12

după ce în timpul Războiului Civil suspendase convertibilitatea în aur. Caracteristic

acestui sistem este faptul că metalul monetar circula liber pe plan intern şi extern,

monedele de aur se băteau liber, iar bancnotele erau convertibile în aur nelimitat. Fiecare

ţară putea să stabilească şi trebuia să menţină fixă paritatea în aur a monedei naţionale,

adică cantitatea de aur care definea o unitate monetară naţională.

2. Sistemul etalon aur lingouri (Gold Bullion Standard) 1919 – 1944

Sistemul a funcţionat o perioadă scurtă de timp. În cadrul său se menţine definirea

monedelor naţionale în aur, deci se menţine paritatea metalică, dar, circulaţia liberă a

aurului se restrânge. Băncile centrale aveau dreptul să emită doar bancnote şi monede

divizionare convertibile în aur, deci nu şi monedă cu valoare intrinsecă, în plus,

conversia bancnotelor în aur se putea face minimum la nivelul unui lingou de aur. Aurul

putea fi constituit ca şi rezervă numai la banca centrală şi numai sub forma lingourilor de

aur. Astfel accesul la aur era rezervat numai persoanelor cu resurse financiare serioase,

aurul nu ami este la îndemâna oricui. Practic implemetarea acestui sistem a condus la

retragerea treptată a aurului din circulaţie. Sistemul a fost practicat în Marea Britanie

începând cu 1925 şi Franţa începând cu 1928. Statele Unite au adoptat o variantă a

acestui sistem în 1934, tranzacţiile cu aur şi deţinerile de aur fiind permise doar băncii

centrale. Celelalte ţări au încercat, fără succes, să revină la convertibilitatea în aur pe

baza etalonului aur.

3. Sistemul etalon aur - devize (Gold Exchange Standard) 1945 - 1950

Începuturile unui sistem monetar internaţional modern putem spune că se regăsesc la

sfârşitul celui de al doilea război mondial când relaţiile economice şi ordinea monetară

la nivel internaţional au suferit un şoc deosebit de puternic. Stabilirea de noi principii de

fucnţionare a economiei la nivel mondial adevenit o necesitate, de care statele aliate au

devenit conştiente. Însă, pentru a putea trece la reconstruirea economiilor afectate de

război respectiv la refacerea legăturilor comerciale la nivel internaţional, se impunea

stabilirea cadrului şi a reglementărilor monetare. Acesta este contextul în care la 22 iulie

1944 s-au întâlnit la Bretton Woods, New Hampshire, USA, 44 de state în cadrul

Page 13: Finante Internationale.pdf

13

Conferinţei Monetare şi Financiare a Naţiunilor Unite, scopul fiind acela de a defini un

nou set de reguli, acceptate pe plan internaţional, care să stea la baza cooperării

monetare şi financiare internaţionale. Trebuie avut în vedere că sistemul care avea ca

etalon aurul era practic imposibil de menţinut deoarece dezvoltarea comerţului

internaţional ar fi trebuit să se realizeze în acelaşi ritm cu creşterea rezervelor de aur din

tezaurele băncilor centrale, ceea ce practic era imposibil dat fiind faptul că producţia de

aur intrase în declin, rezervele de aur fiind limitate. Nu se putea cere ţărilor să limiteze

nivelul tranzacţiilor comerciale internaţionale la volumul rezervelor de aur, ideea fiind

de dezvoltare a schimburilor internaţionale nu de stagnare a acestora.

4.Sistemul cursului valutar fix în raport cu dolarul 1950 - 1970

În ciuda faptului că articolele Acordului de la Bretton Woods din 1945 nu au fost

amendate semnificativ până la mijlocul anilor ’70, din 1950 el s-a transformat într-un

sistem în care cursul valutar era fix în raport cu dolarul. Iniţial sistemul de la Bretton

Woods a fost gândit astfel încât să permită fiecărei ţări să îşi definească moneda

naţională în raport cu aurul şi astfel să se creeze simetrie între toate monedele naţionale.

Cu excepţia Statelor Unite, toate ţările industrializate îşi defineau moneda naţională în

raport cu dolarul american şi nu în raport cu aurul. În cei 20 de ani cât s-a menţinut acest

sistem cursurile valutare în raport cu USD s-au modificat foarte puţin, sau chiar

delocStatele care au intrat în acest joc au ales să abandoneze autonomia monetară şi să

se supună un curs valutar fix în raport cu dolarul, sistem oferind preţuri stabile ale

bunurilor şi serviciilor. Astfel, modul în care s-a ajuns să se “joace jocul” din 1950 în

1970 a fost complet diferit de ceea ce au intenţionat cei care au stabilit regulile în 1945

5.Sistemul ratelor de schimb flotante 1973 - 1984

În momentul în care sistemul monetar internaţional a fost caracterizat ca fiind un sistem

cu rata de schimb flotantă, era departe de o flotare liberă. Cei ce defineau politica

valutară nefiind dispuşi să lase cursul să fie stabilit doar de ‚forţele pieţei’ respectiv de

raportul cerere – ofertă. Se recunoştea că rata de schimb valutar este un instrument de

politică economică puternic, astfel încât chiar şi Fondul Monetar Internaţional instituise

Page 14: Finante Internationale.pdf

14

în 1974 un set de prevederi cu titlu de recomandări pentru statele membre, destinate să

reducă problemele care ar putea apare din implementarea defectuoasă a politicii

valutare. Prevederile sunt următoarele:

1. obligaţia de a interveni pentru a preveni orice evoluţii ‚dezordonate’ pe piaţa

valutară;

2. evitarea manipulării cursului valutar care ar putea conduce la ajustarea soldurilor

balanţei de plăţi externe astfel încât să se obţină un câştig sau să se obţină

avantaje de pe urma competiţiei neloiale;

3. trebuie să se ţină cont de interesele şi politicile celorlaltor state înainte de a se

stabili propriile politici, măsuri de intervenţie pe piaţa valutară.

De vreme ce aceste recomandări nu sunt restrictive ele demonstrează dorinţa FMI de a

asigura ordinea pe piaţa valutară. În numele acestui deziderat FMI permite utilizarea

unei game variate de tehnici prin care ordinea pe piaţa valutară să fie menţinută, de la

operaţiile simple de calmare a creşterii puternice a volatilităţii cursului valutar pe termen

scurt, la operaţii care ţintesc rata de schimb valutar, respectiv la tehnicile de ancorare a

cursului unei monede în raport cu alta la un anumit nivel. După 1973, unele state au

continuat să-şi lege cursul monedei naţionale de USD sau de o monedă puternică de

regulă a unui partener cu care derulau tranzacţii comerciale regulat şi de mari

dimensiuni. Dar, orice încercare de a salva sistemul cursurilor valutare fixe a devenit o

cauză pierdută datorită deciziei OPEC de a creşte preţul petrolului, acesta crescând de

patru ori într-un an. Este ceea ce specialiştii au numit ‚şocuri petroliere’ (1971 şi 1973),

în urma lor la nivelul anului 1974 sume enorme de dolari fiind transferate dinspre ţările

consumatoare de petrol spre cele producătoare şi exportatoare de petrol (estimarea a fost

la 70 miliarde USD în 1974).

În noiembrie 1975 s-a încercat o reformare a sistemului monetar internaţional la

reuniunea şefilor de stat ai SUA, Marea Britanie, Franţa, RFG, Japonia şi Italia de la

Castelul Rambouillet din Franţa, dar fără rezultate concrete. Rezultatele au apărut două

luni mai târziu, în ianuarie 1976 cînd la Kingston în Jamaica în cadrul Conferinţei FMI

s-a decis renunţarea la aur ca etalon monetar şi la cursurile valutare fixe. Detaliile au

apărut în al doilea amendament al statutului FMI care consfinţea:

Page 15: Finante Internationale.pdf

15

- abandonarea aurului ca etalon monetar;

- considerarea ca monedă de rezervă a SMI a DST-ului;

- introducerea sistemului cursurilor valutare flotante, dar posibilitatea de areveni la

cursuri valutare fixe dacă minim 85% din membrii FMI cereau acest lucru (ceea

ce nu s-a întâmplat niciodată);

- o supraveghere mai puternică de către FMI a ordinii şi stabilităţii sistemului.

6.Reforma Sistemului Monetar Internaţional. Acordurile de la Plaza – Louvre:

1985 – până azi

Dată fiind continua apreciere a USD, economiştii au ajuns la concluzia că se află în

prezenţa unei ‚bule speculative’ şi au susţinut că valoarea la care a ajuns dolarul

american nu are susţinere, acoperire. Aprecierea puternică a dolarului a cauzat

exportatorilor americani pierderi însemnate şi a condus la pierderea competitivităţii

internaţionale a acestora, iar balanţa comercială americană s-a deteriorat puternic.

Importurile au devenit atractive pentru economia americană, dat fiind faptul că dolarul

apreciat puternic a condus la ieftinirea acestora. Această ieftinire a importurilor a

îngrijorat producătorii autohtoni care pentru a se proteja au cerut impunerea de bariere

tarifare la importuri. Pe de altă parte, economiile europene pentru a se proteja împotriva

deprecierii propriilor monede în raport cu dolarul au început să introducă restricţii în

propriile politici monetare. Acesta a fost un cuţit cu două tăişuri: se reuşea stoparea

deprecierii monedei naţionale, dar apăreau efecte negative în economia statului

respectiv.

Acordul de Intervenţie de la Plaza. Întâlnirea secretă din 22 septembrie 1985 a

miniştrilor finanţelor din G-53 la Hotelul Plaza din New York nu a făcut decât să

consfinţească ceea ce deja avusese loc în februarie 1985, şi să întărească faptul că

guvernele ţărilor industrializate doresc şi vor continua să intervină împreună pentru a

opri dolarul din cursa nebună a aprecierii, respectiv pentru a influenţa evoluţia cursului

valutar. Cele cinci state prin acordul încheiat îşi afirmau disponibilitatea de a coopera

3 G-5 era format din Anglia, Franţa, RFG, Japonia şi SUA

Page 16: Finante Internationale.pdf

16

mai stâns în problemele monetare, iar SUA s-a angajat să reducă deficitul bugetar prin

reducerea cheltuielilor în timp ce restul statelor se angajau să promoveze politici

economice care să conducă la eliminarea dezechilibrelor din economia mondială.

Summitul de la Tokio. În mai 1986 la Tokio s-a lărgit numărul de state semnatare a

Acordului de la Plaza, aici întâlnindu-se grupul celor şapte (G-7)4 care a reafirmat

importanţa şi necesitatea cooperării în problemele monetare şi în ceea ce priveşte

intervenţiile pe piaţa valutară scopul fiind asigurarea stabilităţii economice.

Acordul de intervenţie de la Luvru. Dolarul a continuat să scadă, iar în februarie 1987

întâlnirea miniştrilor de finanţe din G-5 plus Canada de la Luvru, Paris a oferit primele

indicii substanţiale ale dorinţei de colaborare dintre statele industrializate în domeniul

valutar, acestea fiind de acord să definească ‚zone ţintă’, spunându-se că dolarul, adică

cursul acestuia trebuie să fie stabilizat în jurul unei ‚valori curente’. Esenţa acestei

întâlniri s-a materializat în stabilirea unui set de zone ţintă sau a unor cursuri valutare

etalon, pe care băncile centrale ale statelor în cauză s-au angajat să le apere prin

intervenţii active pe pieţele valutare.

7. Spiritul Sistemului Monetar European, 1979

În 1971, an în care sistemul de la Bretton Woods încă funcţiona, Consiliul Europei5 a

adoptat Planul Werner prin care se prevedea orientarea ţărilor din Piaţa Comună spre o

uniune economică şi monetară. Practic se puneau bazele Uniunii Economice şi Monetare

Europene. În cadrul acestui plan se stabilea că variaţiile cursurilor monedelor europene

între ele să se poată realiza într-o bandă de variaţie mai îngustă (şarpele valutar sau

şarpele în tunel) decât faţă de USD (tunel valutar). După prăbuşirea sistemului de la

Bretton Woods şi a Acordului Smithsonian, în 1972 a avut loc o nouă reuniune a

Consiliului Europei, în luna aprilie, în urma căreia a fost stabilită banda de fluctuaţie a

şarpelui valutar de ±2,25% iar banda tunelului valutar de ±4,5%. În martie 1973 se

4 G-7 este format din şefii de stat ai SUA, Marea Britanie, Franţa, RFG (azi Germania), Italia,

Japonia, Canada, iar în G-7+1 intră şi Rusia

5 Organismul compus din şefii de stat ai statelor membre ale Uniunii Europene

Page 17: Finante Internationale.pdf

17

votează renunţarea la tunelul valutar monedele europene fiind lăsate să floteze liber în

raport cu USD, dar se menţine şarpele valutar. Din 1973 până în 1978 au avut loc

modificări repetate în rândul statelor care au aderat s-au au renunţat la a face parte din

şarpele valutar.

Acest sistem s-a bazat pe trei elemente esenţiale:

a. Unitatea Monetară ECU (European Currency Unit) – unitate monetară de

cont definită printr-un coş valutar format din cantităţi fixe de monedă, monedele din coş

fiind monedele naţionale ale statelor membre ale Sistemului Monetar European. Nu a

avut niciodată formă fizică. Ponderea cea mai mare în coş o avea marca germană, cu mai

bine de o treime, urmată de francul francez cu o cincime şi de lira sterlină şi guldenul

olandez cu câte o zecime, aceste ponderi schimbându-se foarte puţin pe durata vieţii

acestei monede, dat fiind faptul că ECU a fost gândit ca un coş fix de monede. ECU era

folosit doar în decontările fără numerar, companiile îl puteau utiliza pentru a factura

produsele vândute, iar băncile centrale îl foloseau la rândul lor în cadrul Fondului pentru

Cooperare Monetară Europeană.

b. Mecanismul Ratei de Schimb ERM (Exchange Rate Mechanism). Acesta

a constituit piesa centrală a planului Werner pentru a limita variaţia cursului valutar în

Europa. Fiecare ţară care a participat la ERM a fost de acord să limiteze fluctuaţia

cursului monedei sale la o valoare oficială stabilită în ECU. În majoritatea cazurilor

banda de fluctuaţie a fost stabilită la ± 2,25%. Excepţie a făcut Italia pentru care banda

de fluctuaţie a fost stabilită la ± 6,00%, de acest nivel bcurându-se şi statele care au

aderat mai târziu la ERM: Spania (1989), Anglia (octombrie 1990) şi Portugalia (aprilie

1992). S-a stabilit un set de reguli, ca:

- intervenţia pe piaţa valutară era permisă dacă se atingeau limitele permise de variaţie a

cursului valutar;

- dacă se depăşeau limitele admise de variaţie exista ‚prezumţia de acţiune’ existând o

valoare’de salvare’ stabilită pentru realinierea cursurilor valutare. Cu toate că statele au

convenit să lucreze împreună pentru a asgura convergenţa politicilor macroeconomice

din 1979 şi până în 1992 au avut loc 12 realinieri ale cursurilor valutare realizate cu

consimţământul statelor membre.

Page 18: Finante Internationale.pdf

18

c. Fondul de Cooperare Monetară Europeană EMCF (European

Monetary Cooperation Fund). Este organismul care avea privilegiul de a emite ECU

Oficiali către băncile centrale ale statelor europene printr-o serie de swap-uri revolving.

Băncile centrale au fost obligate să preschimbe 20% din rezervele oficiale deţinute în aur

şi dolari în ECU oficiali, iar aceştia odată creaţi puteau fi utilizaţi în intervenţiile

băncilor centrale pentru a susţine moneda naţională.

Jaques Delors a propus în 1989 un plan de realizare a unei Uniuni Economice şi

Monetare Europene (EMU) în care o bancă europeană centrală unică ar fi creat un set de

politici monetare pentru o monedă europeană unică, monedele celorlaltor state implicate

dispărând.

Planul Delors susţinea realizarea în trei etape a Uniunii Economice şi Monetare

Europene:

I. introducerea celor 12 state din SME în ERM concomitent cu realizarea unei

convergenţe mai strânse a politicilor monetare a acestora;

II. îngustarea benzii de fluctuaţie a ERM şi crearea unei noi bănci centrale

europene care să asigure un control mai puternic asupra politicilor monetare;

III. înlocuirea monedelor naţionale cu o singură monedă, plasând

responsabilitatea politicii monetare a Europei unei bănci centrale europene

care să urmărească interesele tuturor ţărilor din ţările aparţinând comunităţii

europene.

Conform Planului Delors pentru ca un stat să devină membru al Uniunii Europene

trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Aceste condiţii s-au cristalizat în Tratatul de

la Maastricht sub forma criteriilor de convergenţă numite în prezent citerii de

convergenţă nominală:

1. limitarea deficitului anual la 3% din PIB;

2. limitarea datoriei publice totale la 60% din PIB;

Page 19: Finante Internationale.pdf

19

3. rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5% rata medie a inflaţiei

determinată pe baza ratelor inflaţiei în cele trei ţări cu nivelul cel mai mic

al inflaţiei;

4. rata dobânzii la obligaţiunile de stat pe termen lung să nu depăşească cu

mai mult de 2% rata medie a dobânzii calculată pe baza ratelor

dobânzilor din cele trei state care înregistrează cel mai redus nivel al

dobânzilor la obligaţiunile de stat pe termen lung;

5. menţinerea cursului valutar a monedelor statelor care doresc să adere la

Uniunea Europeană în intervalul de variaţie tradiţional, fără ca timp de

doi ani de la intrarea în mecanism să aibă loc devalorizări a monedei

naţionale.

Iniţial aceste criterii nu au fost îndeplinite nici măcar de către statele care au contribuit la

conceperea lor. În februarie 1997 aceste criterii au fost îndeplinite doar de către

Luxemburg.

Unitatea de curs 3: Regimul valutar

Regimul valutar poate fi definit ca fiind setul de reglementări constituit de către

autoritatea monetară a unui stat (reprezentată de obicei de Banca Centrală a statului

respectiv sau, mai rar, de o altă instituţie) care stabileşte:

- modul de determinare a cursului valutar pentru moneda naţională a statului

respectiv;

- calitatea monedei naţionale de a fi sau nu convertibilă;

- modul de funcţionare a pieţei valutare din acel stat.

În România, regimul valutar este definit prin intermediul Regulamentului valutar

întocmit de către Banca Naţională a României.

Regimul valutar pentru care optează o ţară depinde de un set de factori dintre care

amintim: mărimea ţării, gradul de deschidere a acesteia spre exterior, nivelul de

integrare financiară internaţională al acesteia, nivelul inflaţiei, tipul de politică

Page 20: Finante Internationale.pdf

20

comercială practicat. Regimul valutar sau al cursului valutar este numit de către FMI

aranjament valutar sau aranjament privind rata de schimb.

Tipologia regimului valutar

FMI face distincţie între următoarele tipuri de regimuri valutare identificate la nivelul

statelor lumii6:

1. Regim valutar fără monedă naţională distinctă (Exchange arrangement

with no separate legal tender);

2. Regim valutar având la bază consiliul monetar (Currency Board

Arrangement);

3. Regim valutar avînd la bază fixarea (legarea) cursului monedei naţionale

de o altă monedă sau de un coş valutar. Această fixare a cursului este

convenţională, regimul valutar putând fi numit regim valutar de fixare

convenţională (Conventional Pegged Arrangement);

4. Regim valutar cu cursul valutar fixat în cadrul unei benzi orizontale de

fluctuaţie (Pegged exchange rate within horizontal band);

5. Regim valutar având la bază cursuri valutare târâtoare (Crawling Peggs

Arrangement);

6. Regim valutar cu benzi de fluctuaţie târâtoare (Crawling Band

Arrangement)

7. Regim valutar cu flotare controlată (dirijată sau administrată) fără

prestabilirea direcţiei de evoluţie a cursului valutar (Managed floating

with no preannounced path for the exchange rate);

8. Regim valutar cu flotare pură sau independentă (Independently floating).

Aceste regimuri valutare sau aranjamente valutare sunt prezentate de către FMI

pornind de la cele caracterizate prin fixitatea cursului valutar în raport cu un etalon şi

6***De facto Exchange Rates Arrangements and Anchors of Monetary Policy, 31 july 2006,

www.imf.org/external

Page 21: Finante Internationale.pdf

21

terminînd cu cele în care cursul valutar este determinat de raportul cerere – ofertă.

Regimurile valutare vom vedea că se diferenţiază în funcţie de stabilitatea cursului

valutar.

1. Regim valutar fără monedă naţională distinctă (Exchange arrangement with no

separate legal tender). Pe teritoriul statului care recurge la un asemenea regim valutar

fie circulă moneda altui stat (de exemplu, dolarul american, francul francez) fie statul

face parte dintr-o uniune monetară care promovează o monedă proprie care circulă pe

teritoriul tuturor statelor membre (ex. Euro). Adoptarea unui asemenea regim presupune

totala subordonare a politicii monetare a statului care a acceptat ca monedă naţională altă

monedă, politicii monetare a autorităţii monetare a cărei monedă este recunoscută ca

monedă naţională. La 31 iulie 2006 existau 41 de state care au optat pentru acest regim

monetar.

2. Regim valutar având la bază consiliul monetar (Currency Board Arrangement).

Aranjamentele în cadrul consiliului monetar se bazează pe un angajament legislativ

explicit prin care se asumă sarcina ca moneda naţională să fie preschimbată pe o anumită

valută la un curs valutar fix convenit, concomitent cu respectarea de către autoritatea

monetară însărcinată cu emisiunea monetară a restricţiilor impuse în materie de emisiune

monetară şi cu îndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor ce îi revin. În cazul consiliului

monetar se crează un organism distinct ce poartă această denumire care are ca sarcină

menţinerea cursului valutar fix a monedei naţionale în raport cu moneda considerată

ancoră. Acest consiliu monetar presupune ca emisiunea de monedă naţională să se facă

numai contra valută iar emisiunea de monedă să aibă acoperire numai în devize. Este

eliminat controlul monetar exercitat de regulă de către banca naţională, respectiv dispare

calitatea de creditor de ultimă instanţă a acesteia. Funcţie de stricteţea reglementărilor

consiliului valutar poate fi promovat un anumit grad de flexibilitate a cursului valutar.

3. Regim valutar avînd la bază fixarea (legarea) cursului monedei naţionale de o

altă monedă sau de un coş valutar. Această fixare a cursului este convenţională,

Page 22: Finante Internationale.pdf

22

regimul valutar putând fi numit regim valutar de fixare convenţională (Conventional

Pegged Arrangement). În acest caz ţările care recurg la un asemenea regim valutar

convin să menţină artificial un curs fix în raport cu o monedă de referinţă (regimul

cursurilor valutare cu flexibilitate limitată în raport cu o singură monedă) sau cu un coş

valutar (regimul cursurilor valutare cu flexibilitate limitată în raport cu un coş valutar),

variaţia admisă faţă de cursul central fiind de maxim ±1%. Este vorba despre

aranjamente de tipul ERM II sau coşuri valutare compuse din monedele statelor cu care

ţara în cauză desfăşoară majoritatea tranzacţiilor comerciale. Ponderea monedelor care

compun coşul valutar reflectă distribuţia geografică a comerţului, serviciilor şi fluxurilor

de capital a statului respectiv. Nu există nici un angajament prin care să se specifice

obligativitatea menţinerii parităţii fixe. Cursul valutar poate fie să fluctueze într-o bandă

de ±1% faţă de cursul oficial, sau valoarea maximă şi minimă a acestuia să se menţină

într-o bandă de variaţie de ±2% pe o perioadă de cel puţin trei luni. Autoritatea monetară

menţine paritatea fixă prin intervenţii directe pe piaţa valutară – vânzări/cumpărări de

valută pe piaţă, sau prin intervenţii indirecte – manevrarea ratei dobânzii, etc.

Flexibilitatea politicii monetare este mai mare în cadrul acestui regim decât în celelalte

două deoarece autoritatea monetară îşi menţine toate funcţiile şi poate interveni oricând

pentru a ajusta nivelul cursului valutar.

4. Regim valutar cu cursul valutar fixat în cadrul unei benzi orizontale de

fluctuaţie (Pegged exchange rate within horizontal band) - este un regim valutar

adoptat în 6 state. Cursul valutar este menţinut într-ă bandă de fluctuaţie care depăşeşte

±1% faţă de cursul oficial sau central sau diferenţa dintre valoarea maximă şi minimă a

acestuia este mai mare de 2%. Ca şi în cazul regimului valutar cu fluctuaţie limitată

element de referinţă poate fi considerat: o singură monedă, un coş valutar sau un

aranjament valutar.

5. Regim valutar având la bază cursuri valutare târâtoare (Crawling Peggs

Arrangement). Cursul valutar este ajustat periodic cu valori mici până se atinge un

anumit curs fix, stabilit anterior sau ajustarea are loc dacă intevin modificări la nivelul

Page 23: Finante Internationale.pdf

23

unor indicatori cantitativi macroeconomici. Menţinerea unui curs valutar târâtor care să

aibă credibilitate impune constrângeri în politica monetară a statului în cauză.

6. Regim valutar cu benzi de fluctuaţie târâtoare (Crawling Band Arrangement).

Cursul valutar este menţinut într-o bandă de fluctuaţie de cel puţin ±1% faţă de cursul

oficial sau central sau diferenţa dintre valoarea maximă şi minimă a acestuia este mai

mare de 2%, iar cursul oficial sau marja de fluctuaţie este modificată periodic până se

atinge o anumită valoare fixată anterior a cursului valutar sau ajustarea are loc dacă

intevin modificări la nivelul unor indicatori cantitativi macroeconomici. Flexibilitatea

cursului valutar depinde de lărgimea benzii de fluctuaţie (benzile de fluctuaţie sunt

stabilite simetric faţă de un curs cental târâtor sau se lărgesc treptat în funcţie de alegerea

asimetrică a limitei inferioare sau superioare a benzii de variaţie). Şi de această dată

menţinerea cursului în banda de fluctuaţie impune constrângeri în politica monetară a

statului respectiv.

7. Regim valutar cu flotare controlată (dirijată sau administrată) fără prestabilirea

direcţiei de evoluţie a cursului valutar (Managed floating with no preannounced path

for the exchange rate). Autoritatea monetară încearcă să influenţeze cursul valutar fără a

avea ca ţintă o anumită valoare la care acesta trebuie să ajungă. Indicatorii luaţi în

considerare în momentul în care se decide intervenţia pe piaţa valutară pot fi: poziţia

balanţei de plăţi externe, rezervele valutare internaţionale, dezvoltarea pieţelor paralele,

iar ajustările pot să nu se realizeze automat. Intervenţiile pot fi directe sau indirecte.

Intervenţiile pot avea ca scop atingerea unui anumit nivel al cursului valutar, reducerea

variaţiilor bruşte acestuia pe parcursul unei zile, întârzierea apariţiei anumotor fluctuaţii

aşteptate ale cursului valutar, etc. Flotarea dirijată este numită de unii specialişti, flotare

impură sau murdară deoarece transformă – chiar dacă pe termen scurt şi neoficial –

cursul flotant într-unul fix.

8. Regim valutar cu flotare pură sau independentă (Independently floating). Este

regimul valutar ideal, în care cursul valutar este detrminat de raportul cerere – ofertă fără

Page 24: Finante Internationale.pdf

24

ca autoritatea monetară (băncile centrale) să intervină pe piaţa valutară pentru a susţine

cursul monedei naţionale. Deşi se afirmă că 25 de state au adoptat acest regim, trebuie

menţionat că flotarea este departe de a fi cu adevărat liberă, băncile centrale intervenind

direct sau indirect pe pieţele valutare când consideră că este momentul.

Bibliografie modul

1. Făt Codruţa Maria, Finanţe Internaţionale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-

Napoca, 2007

2. Gaftoniuc Simona: „Finanţe Internaţionale”; Ed. Economică Bucureşti, 2000

3. Krugman Paul, Ostfeld Maurice, „International Economics – Theory and

Policy”, ed. V, Addison-Wesley Publishing Company, Massachusetts, 2000

4. Levich Richard M., „International Financial Markets”, ed. 2, Ed. McGraw Hill

International, Boston, 2001

5. McKinnon Ronald, ‘The Rules of the Game: International Money in Historical

Perspective’, Journal of Economic Literature, vol. XXXI, march, 1993

6. Voinea Gheorghe, “Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale”,

Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003

Page 25: Finante Internationale.pdf

25

MODULUL II: ORGANISME FINANCIARE INTERNAŢIONALE

Obiective

1. Edificarea asupra apariţiei organismelor financiare cu vocaţie internaţională.

2. Cunoaşterea modului de organizare şi funcţionare a acestora.

3. Înţelegerea modului de intervenţie a organismelor financiare internaţionale.

4. Cunoaşterea principiilor de funcţionare a acestora.

5. Edificarea asupra rolului pe care îl joaca pe piata financiară internaţională.

Concepte de bază / cuvinte cheie: Fond Monetar Internaţional, Banca Mondială,

BIRD, AID, MIGA, CFI, cotă de participare, reclasare.

Unitatea de curs 1: Fondul Monetar Internaţional

1.1 Organizare şi funcţionare

F.M.I. este o societate anonimă de drept american, membrii fondatori fiind ţările care în

1944 au participat la conferinţa de la Bretton-Woods şi care au semnat acordul de

aderare la F.M.I. până la data de 31 decembrie 1945. A început să funcţioneze din 1946,

iar din 1947 devine organism specializat al ONU astfel încât nu mai pot deveni membre

ale F.M.I. decât ţările care sunt membre ale ONU. România este membră din 1972.

Sediul F.M.I. este la Washington.

F.M.I. a fost creat pentru atingerea a 2 scopuri:

� pentru a asigura cooperarea monetară şi financiară dintre ţările membre

� pentru a asigura finanţarea ţărilor membre

F.M.I. poate fi privit ca şi o cooperativă de credit deoarece au acces la resursele

fondului doar membrii acestuia.

Structura organizatorică

F.M.I. are în frunte consiliul guvernatorilor, urmat de consiliul de administraţie, e

condus de un director general, apoi în structura sa e personalul.

Page 26: Finante Internationale.pdf

26

Consiliul guvernatorilor este organul suprem de decizie al F.M.I., fiecare ţară membră

numeşte un guvernator şi un locţiitor pe o perioadă de 5 ani. Cel mai frecvent sunt

numiţi în această funcţie miniştri de finanţe sau guvernatorii băncii centrale. În mod

normal se întruneşte o dată pe an. Dintre atribuţiile principale sunt: aprobă admiterea de

noi membri, adoptă reguli de funcţionare ale FMI, încheie aranjamente de cooperare cu

alte organisme financiare internaţionale. Deciziile la nivelul consiliului guvernatorilor

sunt luate cu majoritate de voturi. Fiecare guvernator dispune de un număr de voturi

proporţional cu cota de participare a ţării pe care o reprezintă la capitalul FMI.

Supleantul (locţiitorul) are drept de vot doar în lipsa guvernatorului.

Consiliul de administraţie este cel care conduce efectiv afacerile curente ale fondului;

e compus în prezent de 24 de administratori numiţi sau aleşi. Numiţi sunt 5: al SUA,

Germania, Japonia, Franţa, Anglia. Restul de 19 reprezintă grupuri de state,

administratorii fiind aleşi din rândul guvernatorilor din fiecare grup. Din aceşti 19, 3

reprezintă fiecare câte o ţară: Arabia Saudită, China şi Rusia. Alegerea administratorilor

se face pe o perioadă de 2 ani, la sfârşitul fiecărei perioade consiliul guvernatorilor

putând să majoreze sau să micşoreze numărul acestora în condiţiile în care se întrunesc

85% din voturi. Fiecare administrator dispune de un număr de voturi egal cu suma

voturilor atribuite ţărilor pe care le reprezintă.

Atribuţiile administratorilor:

� examinarea şi aprobarea acordării creditelor

� supravegherea modului de utilizare a creditelor

� conceperea mecanismelor de creditare şi elaborarea programelor de

acţiune ale fondului

� urmărirea evoluţiei pieţei internaţionale de capital, etc.

Directorul general – e ales de consiliul de administraţie, condiţia e ca respectiva

persoană să nu fie guvernator sau administrator, iar prin convenţie s-a stabilit ca acesta

să fie european. Prezidează reuniunile consiliului de administraţie, dar nu ia parte la vot

decât atunci când apare egalitatea de voturi. Poate participa la reuniunile consiliului

guvernatorilor, dar fără drept de vot.

Activitatea F.M.I. se urmăreşte în cadrul a 2 departamente:

Page 27: Finante Internationale.pdf

27

� departamentul general – care urmăreşte întreaga activitate a fondului,

rezultatele acestei activităţi fiind evidenţiate în contul de resurse generale şi în contul

special de vărsăminte

� departamentul DTS – care urmăreşte activitatea fondului legată de

tranzacţiile şi operaţiile cu DTS ale ţărilor membre

Resursele F.M.I.:

Fiind un organism de finanţare, problema principală o constituie procurarea de resurse

necesare finanţării conform statutului F.M.I.; principala sursă de finaţare o constituie

resursele proprii care cuprind:

� cotele părţi subscrise de ţărilor membre în momentul aderării la fond

� rezervele constituite pe seama veniturilor nete obţinute la sfârşit de an

� sumele provenite din vărsarea celor 25 milioane uncii de aur din momentul

demonetizării aurului şi contravaloarea celor 25 milioane uncii de aur care au fost

restituite ţărilor membre, la cursul de 35$ pe uncie.

� alte resurse de creditare constituite pe baza creditelor contractate de către

fond în acest scop.

Cotele părţi şi rolul lor (cote de participare):

Aceste cote părţi sunt formate din fracţiuni echivalente cu 100.000 DTS, ele sunt

diferenţiate pe ţări, nivelul lor fiind determinat în funcţie de diferiţi indicatori ca: venitul

naţional al ţării; volumul comerţului extern; rezervele valutare; populaţia, etc. În ultimă

instanţă nivelul lor e negociat între F.M.I şi ţara interesată. Vărsarea cotelor părţi iniţiale

se realizează astfel:

� 25% în DST sau în valută liber convertibilă, iar până în 1978 în aur

� 75% în moneda naţională a ţării în cauză

Cotele părţi se pot modifica o dată la 5 ani. Au un rol deosebit:

1. pe baza cotelor părţi se stabileşte numărul de voturi ce revine fiecărei ţări: V = 250 +

CP/100.000 CP = cote de participare

Page 28: Finante Internationale.pdf

28

Fiecărei ţări i se atribuie din oficiu 250 de voturi pentru calitatea de ţară membră a

fondului şi în plus îi revine câte un vot la fiecare fracţiune de 100.000 DST din cota de

participare.

2. proporţional cu CP vărsate la fond sunt şi drepturile ţărilor de a primi ajutoare sub

forma creditelor în valută sau a alocaţiilor de DTS de la fond.

3. În momentul în care s-a decis emiterea monedei proprii alocarea DST-ului a avut loc

tot în funcţie de DST.

Împrumuturile contractate de F.M.I. se află sub controlul riguros al consiliului de

administraţie care efectuează reexaminări periodice ale situaţiei financiare a fondului şi a

lichidităţilor acestuia.

1.2 Utilizarea resurselor F.M.I.

Conform statutului F.M.I., ţările membre pot utiliza resursele fondului în special pentru

finanţarea deficitului balanţei de plăţi externe, în speţă balanţa conturilor curente.

Utilizarea resurselor de către ţările membre poate îmbrăca 3 forme de bază:

� trageri asupra F.M.I.

� credite propriu-zise

� subvenţii sau bonificaţii acordate ţărilor foarte sărace pentru diminuarea

costurilor unor credite.

Poziţia unei ţări faţă de F.M.I. se determină comparând deţinerile de monede naţionale

ale unei ţări la F.M.I. şi cota de participare a ţării la F.M.I.. Dacă deţinerile F.M.I. sunt

mai mari decât cota de participare, ţara este debitoare faţă de F.M.I. (D>CP). Dacă

deţinerile sunt mai mici decât cota de participare este pe poziţie de creditoare (D<CP).

Dacă D = CP poziţia ţării este neutră.

Cumpărările de valută de la F.M.I. sunt echivalente cu acordarea creditului,

răscumpărările de valută sunt echivalente cu rambursarea creditului.

1.3 Facilităţile de creditare de către F.M.I. a ţărilor membre

Modalităţile de acces ale ţărilor membre la resursele F.M.I. sunt cunoscute sub

denumirea de facilităţi de creditare ale F.M.I. şi pot fi grupate în 3 categorii:

Page 29: Finante Internationale.pdf

29

A. Facilităţi din cadrul mecanismului tranşelor şi din cadrul mecanismului

lărgit de credite:

Mecanismul tranşelor: cuprinde facilităţi principale de credite pe care ţările membre le

pot utiliza pentru a cumpăra temporar valută de la F.M.I. în scopul acoperirii unui deficit

al balanţei de plăţi externe. Creditele sunt acordate eşalonat în 5 tranşe:

� Tranşa rezervei asigură ţării un drept de tragere echivalent cu rezerva ţării la

fond care iniţial era egală cu acel 25% din cota de participare (CP) vărsat de către ţară în

DST sau în $ sau în aur. Aceasta poate fi utilizată total sau parţial echivalentul ei

constituind ajutorul necondiţionat pe care o ţară îl poate primi de la fond. Singura

condiţie e ca suma să fie utilizată pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe.

� Cele 4 tranşe de credit asigură accesul ţărilor la resursele propriu-zise ale

fondului. Fiecare tranşă asigură ţării un drept de tragere echivalent cu 25% în raport cu

CP a ţării. Deci cuantumul total al creditelor obţinute de o ţară în contul tranşelor de

credite va fi de 100% în raport cu CP.

Mecanismul lărgit de credit a fost creat în 1974 pentru a veni în ajutorul ţărilor care s-

au confruntat cu dificultăţi ale balanţei de plăţi externe determinate de circumstanţe

speciale. Cuantumul tragerilor în contul acestui mecanism poate atinge 140% în raport

cu CP dar deţinerile fondului în moneda naţională a ţării respective pot ajunge la maxim

265% în raport cu CP.

B. Facilităţi din cadrul mecanismelor de finanţare cu caracter permanent

Mecanismele au fost create în vederea acordării unor ajutoare suplimentare ţărilor în

dificultate. Există 2 facilităţi:

� Facilităţi de finanţare compensatorie şi pentru situaţii neprevăzute, prin

acestea se furnizează resurse suplimentare ţării care înregistrează scăderi ale

încasărilor din exporturi repsectiv o creştere a costului importului de cereale.

� Facilităţi de finanţare a stocurilor regulatorii de produse primare. Scopul

acestei facilităţi a fost de a ajuta ţările membre ale fondului care participă la

constituirea de fonduri internaţionale de produse primare în vederea stabilizării

preţului lor pe piaţă.

Page 30: Finante Internationale.pdf

30

C. Facilităţi de finanţare din cadrul mecansimelor de finaţare speciale cu caracter

temporar. Aceste ajutoare sunt acordate din resurse împrumutate de fond. Există:

� facilităţi suplimentare – pentru a beneficia de credit ţările care făcuseră uz de

mecanismul tranşelor şi mecanismul lărgit de creditare dar care în continuare se

confruntau cu deficite ale balanţei de plăţi externe. S-a prezentat sub forma a 4

tranşe care se adăugau tranşelor iniţiale de credite. Acordarea s-a realizat prin

linii de credit, condiţia fiind realizarea unor angajamente ferme privind

redresarea situaţiei economice prin adoptarea de măsuri de politică monetară şi

fiscală restrictivă.

� Politica de acces lărgit urmăreşte finanţarea necesităţilor din resurse

împrumutate de fond însă numai parţial din acestea. Tragerile în contul ei pot fi

efectuate doar dacă asistenţa de care are nevoie ţara depăşeşte ceea ce i se poate

acorda prin mecanismul tragerii tranşelor şi cel lărgit de creditare şi dacă

dificultăţile cu care se confruntă necesită o perioadă lungă de soluţionare.

1.4 Creditele propriu-zise acordate de FMI ţărilor membre

Creditele propru-zise acordate de fond ţărilor membre au următoarele caracteristici:

� Sumele avansate de fond ţărilor creditate nu sunt garantate material sau în

monedă naţională

� Sunt însoţite de dobândă

� Pentru acordarea lor fondul utilizează resurse speciale ca donaţii ale ţărilor

membre sau împrumuturi contractate de fond în acest scop

� Are caracter concesional adică sunt acordate în condiţii de favoare

� Se consimt pe baza unor acorduri distincte de împrumut

Dintre creditele propriu-zise amintim:

- Facilitatea de ajustare structurală - creată pentru a asigura ţărilor în curs de

dezvoltare cu venit mic un ajutor financiar suplimentar în condiţii de favoare.

- Facilitatea de ajustare structurală intensificată - creată pentru a sprijini

ţările cu venit naţional redus şi cu grad ridicat de îndatorare.

Page 31: Finante Internationale.pdf

31

1.5 Drepturile Speciale de Tragere

La 1 ianuarie 1969 a fost creat dreptul special de tragere 1 DST = 1 USD =

0,888671 g aur fin, cotaţie care a fost în vigoare până la 30 iunie 1974 când s-a trecut la

evaluarea DST-ului printr-un coş de 6 valute aparţinând ţărilor care participau cu minim

1% la comerţul mondial. La 1 ianuarie 1981 au rămas în coş 5 valute: USD, lira sterlină,

yen japonez, marca, franc francez. La 1 ianuarie 1999 marca şi francul sunt înlocuite cu

euro. Începând cu 1 ianuarie 2001, în urma revizuirii coşului DST-ului car a avut loc în

2000, coşul DST a rămas să fie format din 4 monede: $, yen japonez, lira sterlină şi euro.

Contribuţia valutei la un DST:

Valuta 31.12.1998 01.01.1999* 01.01.2001

Valuta % C % C % C

USD 39 0,582 39 0,582 45 0,5770 USD

GBP 11 0,105 11 0,105 11 0,0984 GBP

JPY 18 27,200 18 27,200 15 21,0000 JPY

DEM 21 0,446 21 0,228 29 0,4260 EURO

FRF 11 0,813 11 0,1239

Toate tranzacţiile şi operaţiile cu DST efectuate de ţările membre ale fondului cu alte

ţări sau cu alţi deţinători agreaţi de DST sunt realizate prin intermediul contului numit

„Departamentul tragerilor speciale”.

Tranzacţiile şi operaţiile efectuate între deţinătorii de DST sunt:

a. tranzacţii de desemnare

b. tranzacţii prin acord direct

c. alte utilizări

Unitatea de curs 2: BIRD

Sistemul Băncii Mondiale este format din Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare, Corporaţia Financiar Internaţională, Asociaţia Internaţională pentru

Dezvoltare şi Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor.

Page 32: Finante Internationale.pdf

32

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

La Bretton-Woods în iulie 1944 s-a decis crearea unei instituţii autorizate să acorde

ţărilor interesate credite pe termen lung pentru investiţii şi să garanteze creditele cu

aceeaşi destinaţie pe care ţările membre le-ar obţine din alte surse. Participanţii la

această conferinţă au avut în vedere experienţa primului război mondial şi au anticipat

faptul că la sfârşitul celui de-al doilea război mondial vor exista nevoi presante de

capital pentru refacerea economiilor afectate de război. S-a considerat că ţările

respective vor obţine greu împrumuturi din surse private fără ca să li se ceară garanţii

guvernamentale. Acesta a fost motivul creării acestei bănci. Condiţia pentru ca o ţară să

fie membră a băncii a fost ca mai întâi să fi devenit membră a F.M.I. Banca şi-a început

activitatea propriu-zisă în 25 iunie 1946, iar din 1947 a devenit instituţie specializată a

ONU. Conform articolului 1 din statut scopurile creării băncii sunt:

� să contribuie la reconstrucţia şi dezvoltarea ţărilor membre înlesnind

investiţiile de capital în scop productiv

� să încurajeze investiţiile străine, particulare, prin intermediul garanţiilor pe

care banca le acordă sau prin participarea băncii la respectivele împrumuturi

� să încurajeze dezvoltarea echilibrată şi de lungă durată a comerţului

internaţional

� să coordoneze împrumuturile acordate sau garantate cu împrumuturile

internaţionale contractate de ţările membre din alte surse astfel încât să fie luate în

considerare cele mai urgente şi eficiente proiecte şi programe, indiferent de dimensiunea

lor

� să ajute trecerea de la economia de război la economia de pace a ţărilor

membre.

Dintre funcţiile băncii:

� acordarea sau garantarea de împrumuturi pe termen lung ţărilor membre

pentru reconstrucţie şi dezvoltarea economico-socială

� coordonarea ajutorului internaţional pentru dezvoltare acordat de ţările

dezvoltate celor în curs de dezvoltare

Page 33: Finante Internationale.pdf

33

� acordarea de asistenţă tehnică prin realizarea de analize tehnico-economice

cu privire la proiectele de investiţii pentru dezvoltare

� pregătirea de cadre superioare din ţările în curs de dezvoltare prin intermediul

institutului pentru dezvoltare economică.

Conducerea este realizată prin, consiliul guvernatorilor, consiliul de administraţie,

consiliul consultativ, consiliul pentru împrumut, preşedinte

Consiliul guvernatorilor este format din câte un guvernator numit de fiecare ţară de

regulă fiind preşedintele băncii centrale, a băncii naţionale sau a băncii de emisune şi un

supleant. Numirea se face pe 5 ani. Dintre atribuţiile acestuia: aprobă

sporirea/diminuarea capitalului băncii, încheie aranjamente în vederea cooperării cu alte

organizaţii internaţionale, determină modul de distribuire a venitului net, adoptă regulile

şi regulamentele de funcţionare, deleagă administratorii.

Consiliul de administraţie sau consiliul directorilor executivi, e format din 22 de

membri numiţi sau aleşi pe o perioadă de 2 ani. Fiecare administrator numeşte câte un

supleant. Din cei 22, 5 sunt numiţi de ţările cu cele mai mari părţi subscrise la capitalul

social: SUA, Japonia, Marea Britanie, Germania şi Franţa. Restul reprezintă câte un grup

de ţări şi fiecare administrator întruneşte un număr de voturi egal cu suma voturilor ce

revine fiecărei ţări din grup. Administratorii se întâlnesc la sediul central al băncii ori de

câte ori e necesar. Administratorii aleg preşedintele băncii, prin tradiţie acesta fiind

american.

Consiliul consultativ este format din 7 consilieri desemnaţi de către Consiliul

guvernatorilor din rândul unor persoane reprezentative din cercurile bancare, industriale,

comerciale, agricole, etc.

Comitetele de împrumuturi sunt formate din experţi din ţările membre şi tehnicieni din

partea BIRD-ului. Sarcina acestor comitete este de a analiza proiectele propuse de

solicitanţii de împrumuturi şi de a elabora rapoarte prin care proiectele aprobate sunt

propuse în continuare pentru a fi realizate. În cadrul fiecărui comitet expertul este ales de

către guvernatorul care reprezintă ţara pe teritoriul căreia urmează să fie realizat

proiectul, iar personalul tehnic este desemnat de angajaţii băncii.

Page 34: Finante Internationale.pdf

34

Resursele financiare folosite de către BIRD pentru activităţi de creditare:

- fondurile proprii: sunt alcătuite pe seama capitalului social şi a beneficiilor

- fondurile împrumutate

Resursele proprii utilizate pentru creditare se formează într-o măsură mică pe seama

subscipţiilor ţărilor membre (acestea nu depăşesc 10%). Banca nu a fost pusă niciodată

în situaţia de a cere ţărilor membre să efectueze vărsăminte mai mari de 10% din părţile

subscrise.

Împrumuturile deţin poziţia prioritară în formarea resurselor de creditare ale băncii

ceea ce generează cel puţin două efecte:

1. Creditele acordate de BIRD reprezintă pentru ţările beneficiare ajutoare

destul de costisitoare deoarece dobânda la care acestea sunt acordate este aproape egală

cu cea pe care banca o plăteşte la creditele pe care le contractează la rândul său

2. Acordând credite din fondurile împrumutate banca nu intră niciodată în lipsă

de fonduri. Cuantumul împrumuturilor contractate de BIRD de pe piaţa financiară

internaţională e în funcţie de mai multe elemente: ritmul în care au loc plăţile în contul

creditelor aprobate, suma propriilor împrumuturi ajunse la scadenţă, nivelul resurselor în

numerar şi a altor lichidităţi pe care banca doreşte să şi le menţină.

În funcţie de scadenţă, împrumuturile contractate de bancă sunt:

� împrumut pe termen mediu şi lung: cele a căror scadenţă etse mai mare de 1

an sau care are caracter perpetuu; apar sub forma emisiunilor de obligaţiuni, respectiv a

swap-rilor de monede

� împrumut pe termen scurt: au apărut prin efectuarea a 2 emisiuni de titluri de

credit pe termen scurt: emisiune de bonuri cu primă de rambursare, emisiune de bonuri

renumerate

Utilizarea resurselor băncii pentru creditarea ţărilor membre

BIRD are ca funcţie principală asigurarea de asistenţă tehnică şi financiară ţărilor în curs

de dezvoltare cu scopul de a încuraja dezvoltarea economică a acestora.

Page 35: Finante Internationale.pdf

35

Asistenţa tehnică reprezintă un transfer de cunoştinţe tehnice şi de specialitate la care

accesul ţărilor slab dezvoltate este limitat. Ea se asigură, de regulă, prin deplasarea

specialiştilor. Cele mai frecvente forme de asistenţă tehnică:

1. Finanţarea pregătirii proiectelor de dezvoltare economico-socială a ţărilor în curs de

dezvoltare utilizată pentru proiectele care urmează să fie creditate de către bancă. A fost

creată în 1975.

2. Furnizarea serviciului de agent de execuţie pentru proiectele finanţate de Programul

Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

3. Asistenţă tehnică rambursabilă care apare atunci când programul anual necesită mai

mult de 1 om muncă pe an din partea băncii

Asistenţa financiară îmbracă următoarele forme:

1. Acordarea împrumuturilor directe (creditele): Creditele reprezintă forma prin care

banca asigură asistenţă financiară. Iniţial banca a fost considerată ca o instituţie de

garantare a împrumuturilor private destinate programelor de investiţii. Practica a pus în

evidenţă faptul că nevoia urgentă era de a răspunde nevoilor de reconstrucţie a ţărilor

afectate de război. Pentru a beneficia de credite trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

- potenţialul debitor să fie considerat de bancă solvabil

- obiectivul creditat să fie justificat din punct de vedere economic

- obiectivul creditat să fie prioritar pentru dezvoltarea ţării care solicită creditul

- ţara respectivă să nu aibă altă resursă mai convenabilă de finanţare

Banca ia drept criteriu de apreciere a nivelului de dezvoltare al unei ţări produsul

naţional brut pe locuitor, stabilind un plafon până la care o ţară poate beneficia de

credite BIRD. Acest nivel de dezvoltare se modifică permanent, banca trebuie să

urmărească acest indicator şi să regrupeze ţările care pot beneficia de credite, această

practică numindu-se reclasare. Declaraţia referitoare la reclasarea ţărilor membre a fost

adoptată de Consiliul de Administraţie la 11 septembrie 1984.

Dintre creditele la dispoziţia ţărilor membre:

� Credite pentru proiecte de investiţii bine definite sau specifice: suma

creditului este condiţionată doar de dimensiunea obiectivului şi de posibilitatea

economică de a suporta sarcina financiară (rambursare credit + plata dobânzii)

Page 36: Finante Internationale.pdf

36

� Credite pe bază de program – condiţii: existenţa programului de dezvoltare şi

iniţierea de măsuri financiare şi economice care să justifice acordarea ajutorului extern

� Mecanismul de finanţare intermediară denumit al 3-lea ghişeu prin care

banca poate furniza un ajutor suplimentar pentru dezvoltare în condiţiile în care ţara se

află într-o situaţie intermediară între condiţiile practicate de BIRD (prea dure) şi

condiţiile facile ale IDA.

Unitatea de curs 3: Sateliţii BIRD

3.1 Corporaţia Financiară Internaţională

3.2 (IFC – International Financial Corporation)

A fost creată în anul 1956 cu scopul de a veni în completarea activităţii BIRD. Scopul

declarat a fost acela de a susţine activitatea întreprinderilor private. Astfel, IFC acordă

credite fără a solicita garanţii guvernamentale pentru acestea.

Pentru a fi membru al IFC trebuie ca statul respectiv să fie membru al BIRD. România

este membră din 1990.

Conducerea BIRD asigură şi conducerea IFC.

IFC are ca direcţii de acţiune:

- sprijinirea dezvoltării întreprinderilor private din sfera producţiei;

- acordarea de asistenţă tehnică în realizarea planurilor de afaceri, şi în

mobilizarea fondurilor pentru investiţii;

- sprijină procesul de privatizare.

Creditele sunt acordate pentru proiectele de investiţii:

- care contribuie la crearea de noi locuri de muncă;

- care conduc la valorificarea superioară a resurselor naturale;

- care promovează introducerea progresului tehnic;

- care asigură rambursarea sumelor într-un orizont de timp dat.

Creditele sunt acordate pe o perioadă de timp cuprinsă între 7 şi 12 ani, la o dobândă

apropiată de cea de pe piaţă. Pentru sumele neutilizate se percepe un comision de

penalizare de 1%.

Page 37: Finante Internationale.pdf

37

3.2 Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor

(MIGA – Multilateral Investment Guarantee Agency)

A fost creată în anul 1988 cu scopul de a încuraja investiţiile străine de capital, de a

completa programele de garantare a investiţiilor existente la nivel regional şi naţional

precum şi pentru promovarea fluxurilor de capital spre ţările în curs de dezvoltare.

Pot fi membri ai MIGA toţi membrii BIRD. România este membră din 1992.

Investiţiile sunt garantate numai dacă se efectuează pe teritoriul unei ţări în curs de

dezvoltare membră a MIGA. MIGA garantează investiţiile împotriva unor prejudicii

generate de:

- riscul de transfer de valută;

- expropriere sau altă măsură care are acelaşi rezultat ca şi exproprierea;

- război, acţiuni militare care prejudiciază investiţia;

- suspendarea sau încălcarea de către guvernul ţării gazdă a contractului cu

deţinătorul garanţiei.

Angajamentele asumate de MIGA nu pot depăşi 150% din valoarea capitalului subscris

şi a rezervelor.

MIGA efectuează cercetări cu privire la fluxurile de investiţii şi cu posibilităţile de

realizare a investiţiilor în ţările în curs de dezvoltare.

3.3 Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare

(IDA –International Development Association)

A fost creată în 1960 ca şi agenţie interguvernamentală cu scopul de a asigura creditarea

statelor mai puţin dezvoltate în condiţii mai avantajoase. Ţările membre provin din

rândul ţărilor dezvoltate - numite ţările din grupa I - şi din rândul ţărilor mai puţin

dezvoltate – ţările din grupa a II-a. Evident pentru a fi membră a IDA mai întâi ţara

trebuie să fie membră a BIRD.

Resursele IDA sunt formate din:

Page 38: Finante Internationale.pdf

38

- subscripţiile membrilor săi. Ţările din prima grupă sunt obligate să

efectueze vărsăminte proporţional cu subscripţia la BIRD, în cote bine

definite. Aceasta este principala sursă a IDA. Ţările din grupa a II-a au

oblgaţia de a vărsa doar 10% din cotele stabilite ca şi cote de participare

la IDA. Această parte se utilizează doar pentru finanţarea proiectelor care

se derulează pe teritoriul ţării respective. Cotele se varsă în aur şi dolari

SUA.

- Majorările cotelor de participare a ţărilor din grupa I;

- Transferul de venit net de la BIRD;

- Venitul net realizat de IDA

- Contribuţii voluntare ale unor ţări.

IDA are ca şi obiective:

- lupta împotriva sărăciei;

- protecţia mediului înconjurător;

- susţinerea politicilor macroeconomice şi sectoriale care urmăresc

dezvoltarea producţiei, a infrastructurii, promovarea investiţiilor.

Creditele se acordă pe o perioadă de până la 50 de ani, cu o perioadă de graţie de 10 ani.

După expirarea perioadei de graţie în următorii 10 ani se rambursează câte 1% din credit

în fiecare an, iar în ultimii 30 de ani câte 3% anual. Creditele sunt acordate fără

dobândă. Se plăteşte numa un comision anual de 0,75% din suma utilizată.

O ţară poate obţine un asemenea credit dacă:

- PIB pe locuitor este foarte mic, deci nivelul de dezvoltare a ţării este foarte scăzut;

- se confruntă cu deficit al balanţei de plăţi externe;

- prin politicile economice demonstrează că încearcă să se dezvolte;

- este stabilă din punct de vedere economic, financiar, social şi politic.

3.4 Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor privind Investiţiile

A fost creat în anul 1966. Prin intermediul său are loc soluţionarea litigiilor care pot să

apară în procesul de realizare a investiţiilor străine între reprezentanţii statelor implicate

Page 39: Finante Internationale.pdf

39

în procesul de investire. Toate litigiile sunt soluţionate pe baza ‚Convenţiei asupra

rezolvării disputelor privind investiţiile’ promulgată în acelaşi an. Astfel diferende la

nivel internaţional se pot soluţiona de către o instituţie neutră, ea nefiind sub tutela

niciunuia dintre statele implicate în conflict.

Bibliografie modul

1. Bourguinat Henri, „Finance Internationale”, Ed. PUF, Paris, 1997

2. Drăgoescu Elena: „Relaţii valutare financiare şi de credit internaţionale”, Ed.

Dimitrie Cantemir, Târgu Mureş, 2000

3. Făt Codruţa Maria, Finanţe Internaţionale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-

Napoca, 2007

4. Gaftoniuc Simona, “Finanţe Internaţionale”, Ed. Economică, Bucureşti, 2000

5. Gibson Heather, „International Finance”, Ed. Longman, Essex, England, 1996

Page 40: Finante Internationale.pdf

40

MODULUL III: Piaţa Valutară

Obiective

1. Însuşirea conceptului de valută, curs valutar, piaţă valutară.

2. Familiarizarea cu noţiunea de hedging, arbitraj, speculaţie, cotaţie, contract

futures, opţiune, eurovalută, eurocredit.

3. Cunoaşterea principiilor generale ce stau la baza creerii eurovalutelor.

4. Formarea unei viziuni de ansamblu asupra derivatelor financiare ce au ca activ

suport valuta.

5. Edificarea asupra paricularităţilor instrumentelor şi modalităţilor de plată

utilizate pentru decontările externe.

Concepte de bază / cuvinte cheie: valută, curs valutar, futures, opţiune, call, put,

eurovalută, eurocredit, acreitiv, incasso, cec, cambie, bilet la ordin.

Unitatea de curs 1: Valută. Curs Valutar.

1.1 VALUTA

Moneda naţională a unui stat deţinută în afara graniţelor sale de către o persoană fizică

sau juridică străină sau deţinută de persoane fizice sau juridice străine pe teritoriul ţării

emitente a respectivei monede.

Valutele se pot clasifica astfel:

1. Din punct de vedere al formei de prezentare:

a) valută efectivă: bancnote, numerar

b) valută în cont: disponibil în cont la o bancă

2. Din punct de vedere al stabilităţii cursului valutar:

a) valută slabă – valuta al cărei curs are o perioadă îndelungată de timp un trend

descendent;

b) valuta stabilă - valuta al cărei curs nu înregistrează oscilaţii semnificative o

perioadă îndelungată de timp;

Page 41: Finante Internationale.pdf

41

c) valuta forte - valuta al cărei curs are o perioadă îndelungată de timp un trend

ascendent;

3. Din punct de vedere al rolului valutei în cadrul sistemului financiar internaţional:

a) valută obişnuită;

b) valută de rezervă sau cheie – distincţia a fost realizată în anul 1922 la

conferinţa de la Geneva, valute cheie fiind considerate monedele

naţionale care au un grad ridicat de stabilitate, conferă un grad ridicat de

siguranţă dat fiind faptul că rezerva monetară intternaţională este un

plasament de lungă durată;

4. Din punct de vedere al posibilităţii de preschimbare a unei valute în alta:

a) valute neconvertibile – moneda naţională a unui stat recunoscută de

autoritatea monetară a statului respectiv numai în cadrul graniţelor sale;

b) valute transferabile – sunt cele care fără a deveni convertibile au dobândit

statutul de transferabile prin încrederea cu care au fost investite de către

un grup de state. Îmbracă întotdeauna forma de valută în cont;

c) valute convertibile. Prin convertibilitate se înţelege însuşirea legală a unei

monede de a putea fi preschimbată cu o altă monedă în mod liber, prin

vânzare – cumpărare pe piaţă fără a exista restricţii în ceea ce priveşte

calitatea celui care efectuează preschimbarea sau a scopului în care se

efectuează preschimbarea.

Convertibilitatea poate fi:

- deplină

- parţială – când este permisă numai pentru operaţiile de cont curent

respectiv

- limitată – la o anumită sumă de bani

- nelimitată.

După tipul de curs la care se realizează conversia întâlnim convertibilitate:

- oficială – are la bază cursul oficial;

- de piaţă – se realizează la cursul existent pe piaţă la un moment dat.

Avantajele ţării cu monedă convertibilă sunt:

Page 42: Finante Internationale.pdf

42

- relaţiile comerciale internaţionale sunt mult mai uşor de realizat, ţara cu monedă

convertibilă poate lichida datoriile pe care le are în orice colţ al lumii în moneda

sa naţională dacă partenerul de tranzacţie este de acord;

- finanţarea pe termen scurt este mai uşor de realizat;

- are loc multilateralizarea plăţilor;

Dintre premisele trecerii la convertibilitate amintim:

2. Existenţa unui curs de schimb real;

3. Eliminarea controlului preţurilor.

4. Existenţa unor rezerve valutare suficiente pentru a asigura necesarul valutar pe o

perioadă de 5 – 6 luni.

1.2 Cursul valutar

Raportul în care o monedă se poate schimba cu o altă monedă sau preţul unei monede în

raport cu altă monedă poartă denumirea de curs valutar. Lista pe care sunt înscrise

cursurile valutare poartă denumirea de cotă valutară.

În perioada sistemelor metaliste la baza determinării cursului valutar stăteau definiţiile

legale în aur numite valori paritare, ale monedelor. Cursul valutar era determinat prin

raportarea valorilor paritare ale celor două monede. Vorbim despre aşa numita paritate

metalică.

Ulterior, odată cu renunţarea la sistemele metaliste şi cu trecerea la sistemul monetar

nemetalist, s-a impus paritatea valutară, cursul detarminându-se prin simpla raportare a

cursurilor valutare ale celor două valute.

Parităţile, de orice natură, au fost denumite teoretice deoarece aveau la bază un act

normativ, şi nu reflectau întotdeauna realitatea de pe piaţă. Acesta este motivul pentru

care valorile paritare au fost înlocuite cu puteri de cumpărare determinate ca raport între

cantitatea de bani existentă (creată) într-o ţară, care intra în sistemul plăţilor

internaţionale, şi preţul mărfurilor care făceau obiectul tranzacţiilor internaţionale, preţ

exprimat în moneda naţională a ţării respective. Cursul valutar al monedei A exprimat în

moneda B, se determina ca raport între puterea de cumpărare A (PcA) şi puterea de

cumpărare B (PcB).

Page 43: Finante Internationale.pdf

43

Acest curs valutar, stabilit pe baza puterii de cumpărare se numeşte curs valutar real sau

central.

Dintre metodele de determinare a cursului valutar amintim:

Metoda cotaţiei prin strigare – Open Outcry cotation

Metoda Fixing. Este o licitaţie cu caracter închis în care valutele sunt negociate pe rând,

iar în ţările în care monedele naţionale sunt legate de o monedă de referinţă, cursul se

determină în raport doar cu moneda de referinţă. Fixing-ul constă în determinarea

cursului la care cererea cumulată tinde să egaleze sau egalează oferta cumulată. Cererea

se cumulează în sensul descrescător al cursului valutar, iar oferta în sens crescător al

cursului valutar.

Metoda coşului valutar.

Etapele determinării cursului valutar prin metoda coşului valutar sunt:

1.stabilirea monedelor care vor face parte din coşul valutar. De regulă sunt alese

monedele în care se realizează frecvent tranzacţiile internaţionale ale ţării respective, în

plus luându-se în considerare factori economic, nu politici.

2. determinarea ponderii pe care fiecare valută o va avea în coş. Aceasta depinde de

volumul tranzacţiilor internaţionale încheiate de ţara respectivă în fiecare dintre valutele

ce compun coşul valutar.

3. transformarea ponderilor cu care participă fiecare valută la coş în cantităţi absolute

din fiecare valută care vor influenţa valoarea unei unităţi monetare naţionale.

În condiţiile în care cursul determinat pe baza coşului valutar este diferit de cursul

determinat cu o zi înainte prin vechea metodă va avea loc ajustarea structurii coşului.

Metode de cotaţie valutară

1. cotaţia directă (incertă) – o unitate monetară străină este echivalentă

cu n unităţi monetare naţionale;

2. cotaţie indirectă (inversă, certă) – o unitate monetară naţională este

echivalentă cu n unităţi monetare străine.

Tipuri de curs valutar

Page 44: Finante Internationale.pdf

44

1. după modul de stabilire

� curs oficial – este stabilit de autoritatea monetară a statului respectiv sau este

determinat pe piaţă prin raportul cerere / ofertă şi este recunoscut de către

autoritatea monetară a statului respectiv;

� curs neoficial - este determinat la un moment dat pe piaţă de raportul cerere/

ofertă

2. după baza de determinare

� curs paritar – la baza lui stă valoarea paritară, de regulă este un curs fix

� curs fluctuant – este determinat printr-o fluctuaţie liberă pe piaţă pe baza raportului

cerere / ofertă, între anumite limite fixate de autoritatea monetară a statului respectiv (de

ex. Ungaria, limitele sunt de ± 15%).

� Curs flotant - este cursul determinat de mişcarea liberă a raportului cerere/ ofertă.

3. în funcţie de poziţia băncii

� curs de cumpărare (Bid) – cursul la care banca cumpără valuta

� curs de vânzare (Ask) – cursul la care banca vinde valuta

4. în funcţie de momentul lichidării tranzacţiei

� curs la vedere (Spot) – este cursul din ziua încheierii tranzacţiei, curs la care se va

lichida tranzacţia în maxim 48 de ore.

� curs la termen (Forward)este cursul utilizat în tranzacţiile valutare care prevăd că

livrarea valutei, respectiv încasarea contravalorii ei se realizează la o dată ulterioară

încheierii tranzacţiei (1, 2, 3, 6, 9, 12 luni).

Cursul forward este stabilit de către bancă, iar pentru determinarea lui se iau în calcul

următoarele elemente:

• rata spot, sau cu alte cuvinte cursul la vedere (de pe piaţă) din ziua încheierii

contractului la termen;

• ratele dobânzii la creditele acordate respectiv la depozitele constituite în cele

două valute;

• numărul de zile pentru care se determina cursul forward, adică perioada pe care

este încheiat contractul.

Page 45: Finante Internationale.pdf

45

Cei care tranzacţionează curent valuta trebuie să cunoască semnificaţia punctelor

forward afişate pe terminalele calculatoarelor şi mai ales să ştie cum să opereze cu

acestea.

Pentru a determina cursul forward brokerul trebuie să ştie că se porneşte de la cursul

spot la care sa adaugă sau din care se scade numărul de puncte forward aferent

termenului pentru care tranzacţionează valuta.

Astfel, dacă moneda în care este exprimată valuta se apreciază, numărul de puncte

forward la cumpărare este mai mare decât numărul de puncte forward la vânzare. Se

spune în acest caz că este vorba despre deport, pentru a se obţine cursul forward numărul

de puncte forward scăzându-se din cursul spot. Cu alte cuvinte vorbim despre depreciere

valutei în raport cu moneda în care este exprimat cursul său.

Unitatea de curs 2: Tranzacţii pe piaţa valutară.

Aceste operaţii care practic sunt vânzări respectiv cumpărări de valută se pot clasifica

după mai multe criterii.

1. În funcţie de cursul la care se lichidează, operaţiile de pe piaţa valutară pot fi:

Operaţii spot sau la vedere - acestea se încheie şi se lichidează la cursul la vedere sau

spot, predarea respectiv primirea cantităţii de valută tranzacţionată realizându-se în

maxim 48 de ore.

Operaţii forward sau la termen – acestea se încheie şi se lichidează la un curs la termen

stabilit în momentul încheierii contractului, predarea respectiv primirea sumei pentru

care a fost încheiat contractul realizându-se la termenul convenit prin contract, adică la

scadenţa acestuia.

2. În funcţie de intenţia celui care efectuează operaţia vorbim despre:

Hedging valutar – intenţia celui care efectuează acest gen de operaţie este de a se

acoperi împotriva riscului valutar, de unde şi denumirea mai puţin utilizată de operaţie

de acoperire. Hedging-ul poate fi la rândul său, în funcţie de cursul la care se realizează,

la vedere sau la termen.

Page 46: Finante Internationale.pdf

46

Speculaţia valutară este operaţia de vânzare – cumpărare de valută prin care se

urmăreşte nemijlocit obţinerea unui câştig rezultat din diferenţa de curs care apare în

timp pe o piaţă pentru o valută. Speculator este cel care adoptă o poziţie de schimb

deschisă sperând că în viitor cursul valutar va înregistra o evoluţie conformă cu

aşteptările sale.

Pierderea sau câştigul în cazul speculaţiei la vedere se determină ca diferenţă între cursul

la vedere e la orice moment ulterior încheierii şi lichidării tranzacţiei valutare şi cursul la

vedere la care s-a încheiat şi s-a lichidat tranzacţia valutară.

În cazul speculaţiei la termen, pierderea sau câştigul se determină ca diferenţă între

cursul la vedere de la data lichidării tranzacţiei şi cursul la termen la care s-a încheiat şi

s-a lichidat tranzacţia.

Arbitrajul valutar - este tranzacţia valutară încheiată de regulă între bănci, de unde şi

denumirea de arbitraj bancar, prin care se creează posibilittea de valorificare a

disponibilităţilor valutare ale unei bănci de care dispune la un moment dat. Constă în

vânzarea respectiv cumpărarea unei anumite valute la un moment dat pe două pieţe

diferite.

Arbitrajul poate fi:

- arbitraj direct sau simplu: în acest caz sunt implicate două pieţe pe cre sunt afişate

direct cursurile de care arbitrajorul este interesat.

- Arbitraj triungiular: în această situaţie intervenind trei pieţe, pentru a afla pe care

dintre pieţe vinde respectiv cumpără arbitrajorul trebuind să obţină un curs valutar prin

încrucişare.

- Arbitraj combinat-în acest caz arbitrajorul jonglează atât cu pieţele cât şi cu termenele

la care se încheie şi se lichidează tranzacţia, respectiv cu dobânzile de pe pieţele

respective. Putem vorbi astfel despre un arbitraj al dobânzilor sau un arbitraj valută –

dobândă.

Unitatea de curs 3: Derivatele pe valută.

Page 47: Finante Internationale.pdf

47

Un derivat financiar este un contract financiar care are ca activ suport un activ primar

de genul acţiuni, obligaţiuni, valute, indici bursieri sau mărfuri, active a căror curs de pe

piaţa la vedere stă la baza determinării preţului derivatului financiar.

Derivatele financiare se pot grupa în trei mari categorii:

I. Contracte Futures şi Forward;

II. Contracte de Opţiune sau simplu Opţiuni;

III. Swap-uri.

Contractele futures

Contractul futures este un contract la termen, constituindu-se ca un angajament

standardizat de a cumpăra sau de a vinde un anumit activ, denumit activ suport

(underlying asset): marfă, titlu financiar, activ monetar, la un preţ stabilit la încheierea

tranzacţiei (futures price), cu lichidarea contractului la o dată ulterioară. Singurul

element care nu se supune standardizării este preţul contractului care rezultă din raportul

cerere/ ofertă, deci nu este stabilit de comun acord între cele două părţi, ci este cel care

rezultă pe piaţă.

Ceea ce particularizează acest tip de contract este standardizarea care se referă la:

- natura activului suport (de exemplu: o marfă de o anumită calitate, o anumită

valută);

- unitatea de tranzacţionare – adică cantitatea contractată sau “mărimea

obiectului contractului”7

- luna de livrare sau data scadenţei

- preţul de executare la scadenţă;

- modalitatea de executare la scadenţă a poziţiilor rămase deschise în evidenţa

casei de compensaţie, respectiv regularizarea valorică sau livrarea fizică.

Fiind contracte standardizate, contractele futures sunt reciproc substituibile. Preţul unui

contract futures este stabilit în bursă şi este expresia raportului dintre cererea şi oferta de

contracte de acel fel şi variază zilnic, în funcţie de condiţiile pieţei. Cu alte cuvinte,

7 Ordonanţa de urgenţă 27/2002, art. 46, punctul 2

Page 48: Finante Internationale.pdf

48

valoarea contractului futures (preţ unitar x unitate de tranzacţionare) este variabilă, se

modifică de la o zi la alta, nu mai este fixă aşa cum este în cazul contractelor forward.

Elementele contractului futures

1. Simbolul contractului. Simbolizarea a fost impusă de necesitatea exprimării scurte,

concise şi sugestive a denumirii contractului.

2. Activul suport (underlying asset). Este activul care stă la baza contractului futures şi

care de altfel dă denumirea acestuia.

3. Unitatea de tranzacţionare (trading unit) sau mărimea contractului, este volumul

standardizat al activului suport care stă la baza contractului futures. Este practic

cantitatea în funcţie de care se determină valoarea contractului.

4. Cotaţia (price quote), este elementul care ne arată preţul unei unităţi de

tranzacţionare, preţ care înmulţit cu unitatea de tranzacţionare dă valoarea

contractului. De exemplu, la contractul futures pe valute cotarea se face (în cazul

BMFMS) în lei/valută.

5. Variaţia minimă de preţ (tick size) sau pasul de cotaţie reprezintă fluctuaţia

minimă pe care o poate avea preţul activului suport, de exemplu 1 leu la contractele

futures leu/valută.

6. Limitele zilnice de variaţie a preţului (daily price limits) sunt stabilite de către

bursă în scopul evitării unei activităţi speculative deosebit de intense care ar conduce

la denaturarea cursului real al activului suport. În general limitele de variaţie se

stabilesc ca minime şi maxime, în momentul în care una dintre ele este atinsă

tranzacţionarea oprindu-se. Aceste limite se pot stabili în sumă fixă, în procente sau

în număr de paşi adică de puncte.

6. Poziţiile limită reprezintă numărul maxim de poziţii deţinute de un investitor în

scopul limitării riscului pe care şi-l poate asuma şi indirect limitarea riscului la care este

expusă Casa de Compensaţie.

7. Sistemul de marje. Vorbim despre un sistem deoarece se stabilesc următoarele tipuri

de marje: marja iniţială, marja de menţinere, marja de variaţie sau regularizare.

Page 49: Finante Internationale.pdf

49

Marja iniţială (initial margin) este constituită din fondurile pe care trebuie să le depună

orice investitor care îşi deschide o poziţie pe piaţa futures. Aceasta joacă rolul unui

depozit de garanţie, care asigură onorarea obligaţiilor contractuale de către părţile

participante la tranzacţie. Ambii parteneri trebuie să constituie acest depozit deoarece în

urma încheierii contractului futures oricare dintre ei poate pierde.

Marja de menţinere (maintenance margin), reprezintă suma minimă pe care un client

trebuie să o păstreze ca depozit, pentru fiecare contract tranzacţionat, până în momentul

lichidării acestuia. De regulă, nivelul marjei de menţinere este de 75% din marja iniţială.

Când disponibilul din cont scade sub nivelul marjei de menţinere, Casa de Compensaţie

solicită brokerului, iar acesta clientului său un “apel la marjă” (margin call), adică

achitarea diferenţei până la nivelul marjei iniţiale. Aceste plăţi zilnice sunt calculate şi

realizate prin operaţia numită “marcarea la piaţă” (marking to market).

8. Scadenţa contractelor (delivery month) sau lunile de livrare, variază de la un

contract la altul şi sunt stabilite de bursă, astfel încât să corespundă nevoilor

participanţilor la piaţă. În fapt, aceste “luni de livrare” nu sunt altceva decât scadenţele

contractelor futures. Luând exemplul Sibiului, din nou, aici scadenţele contractelor sunt

la 1, 2, 3, 4, 5, 6 luni.

9. Lichidarea contractului la scadenţă. Doar o mică parte (2-5%) a tranzacţiilor

futures se finalizează la scadenţă prin livrarea fizică a activului suport sau prin plata în

numerar, majoritatea poziţiilor futures fiind închise înaintea acesteia.

Livrarea fizică este specifică, mai ales, contractelor futures pe mărfuri. Perioada în care

se efectuează livrarea este definită de bursă şi variază de la un contract la altul.

Livrarea în numerar (cash delivery), se substituie livrării fizice şi este posibilă pentru

contractele futures care specifică în mod expres plata în numerar ca modalitate de

stingere a obligaţiilor contractuale. Pentru acest tip de contracte, livrarea fizică nu este

permisă.

10. Perioada de tranzacţionare. Trebuie ştiut că fiecare şedinţă de tranzacţionare are o

anumită durată care trebuie specificată în momentul încheierii tranzacţiei futures.

Opţiunile

Page 50: Finante Internationale.pdf

50

Opţiunile sau contractele de opţiune sunt contracte standardizate încheiate între

vânzătorul opţiunii (writer, engl.) şi cumpărătorul opţiunii (holder) prin care primul

vinde celui de al doilea dreptul de a vinde sau de a cumpăra activul suport al opţiunii.

Aceste contracte de opţiune le putem clasifica după mai multe criterii.

1. Din punct de vedere al activului suport

a) opţiuni care au ca activ suport o valoare mobiliară sau de altă natură primară

(acţiuni, obligaţiuni, valute, mărfuri);

b) opţiuni care au ca activ suport o altă valoare mobiliară derivată (contract

futures de orice tip sau chiar alte contracte de opţiune).

2. Din punct de vedere al momentului în care se poate realiza exercitarea opţiunii:

a) opţiuni de tip european – caz în care exercitarea opţiunii nu se poate realiza

decât la scadenţa acesteia;

b) opţiuni de tip american – caz în care opţiunea poate fi exercitată în orice

moment până la scadenţă. Acestea din urmă sunt în prezent tranzacţionate pe

toate pieţele bursiere din lume.

3. Din punct de vedere a drepturilor pe care le au deţinătorii lor:

a) opţiuni de cumpărare (Call) – dau dreptul cumpărătorului lor (dar nu şi

obligaţia), de a achiziţiona la scadenţă sau până la scadenţă activul suport, la

un preţ stabilit prin contract numit preţ de exerciţiu sau preţ de exercitare sau

preţ de lovire (strike price), contra primei plătite vânzătorului în momentul

încheierii contractului. Vânzătorul opţiunii îşi asumă obligaţia de a ceda

cumpărătorului opţiunii activul suport la preţul de exerciţiu convenit prin

contract.

b) opţiuni de vânzare (Put) – dau dreptul cumpărătorului lor de a vinde până la

sau la scadenţă activul suport vânzătorului lor, la preţul de exerciţiu, contra

primei plătite acestuia din urmă în momentul achiziţionării opţiunilor.

Vânzătorul opţiunii put îşi asumă obligaţia de a achiziţiona activul suport al

opţiunii dacă beneficiarul opţiunii put decide să o exercite.

Aceste două tipuri de opţiuni sunt cele în jurul cărora gravitează întreaga teorie a

opţiunilor. Opţiunile call şi put sunt contracte complet separate, distincte, care oferă

Page 51: Finante Internationale.pdf

51

drepturi diferite în nici un caz ele neputând fi tratate ca părţi opuse ale aceleiaşi

tranzacţii.

Elementele contractului de opţiune sunt următoarele:

• Activul suport – activul care stă la baza contractului de opţiune: acţiuni,

obligaţiuni, valute, indici bursieri, contracte futures etc. Cantitatea, suma de bani

sau numărul de puncte care fac obiectul opţiunii sunt standardizate.

• Preţul de exerciţiu (striking price) – este preţul fixat în momentul cumpărării

sau vânzării contractului de opţiune.

• Durata opţiunii, respectiv data de expirare a contractului sau maturitatea sa –

reprezintă perioada de timp în care opţiunea poate fi exercitată. Scadenţa opţiunii

sau data de expirare de regulă nu depăşeşte 9 luni.

• Poziţiile pe care cele două părţi participante la contract le au – este vorba de

poziţia de cumpărător sau deţinător al contractului (poziţie long) respectiv poziţia

de vânzător al contractului (poziţie short).

• Prima sau preţul opţiunii pe care cumpărătorul trebuie să o plătească

vânzătorului opţiunii pentru dreptul de a exercita opţiunea. Important este să nu

se confunde acest preţ al contractului de opţiune (prima) cu preţul de exerciţiu

care se referă la activul suport, nu la opţiunea în ansamblul său. Prima este

singurul element nestandardizat, variabil al contractului de opţiune. Prima se

calculează teoretic ca sumă a două elemente: valoarea intrinsecă şi valoarea

extrinsecă sau valoarea timp (valoarea generată de factorul timp).

Valoarea intrinsecă (VI) nu este altceva decât diferenţa dintre preţul de exerciţiu (E) şi

preţul – cursul – curent al activului suport (S). Ea se calculează distinct pentru opţiunile

Call şi Put.

Opţiunile Call şi Put pot fi descrise, din acest punct de vedere, ca fiind (în funcţie de

profitul sau pierderea realizată de cumpărătorul contractului de opţiune):

IN THE MONEY (ITM) – “în bani”, atunci când deţinătorul opţiunii realizează un

câştig.

Page 52: Finante Internationale.pdf

52

AT THE MONEY (ATM) – “la bani”, atunci când preţul de exerciţiu (E) este egal cu

preţul activului suport (S), această situaţie fiind valabilă pentru ambele tipuri de opţiuni

– call şi put.

OUT OF MONEY (OTM) – “fără bani” sau “în afara banilor” – atunci când exercitarea

opţiunii ar genera o pierdere celui care deţine opţiunea.

Dacă opţiunea este “în afara banilor” se consideră că mărimea primei este dată doar de

valoarea extrinsecă a acesteia sau aşa numita valoare timp.

Valoarea timp (VT) reflectă suma de bani pe care cumpărătorul opţiunii doreşte, este

dispus să o plătească, în speranţa că opţiunea va aduce profit la scadenţă sau înainte de

scadenţă. Se determină ca diferenţă pozitivă între primă (P) şi valoarea intrinsecă (VI):

VT = P – VI

Această valoare ne arată cât este dispus cumpărătorul opţiunii să plătească, în speranţa

că în viitor cursul opţiunii va evolua conform aşteptărilor sale. Valoarea timp este cu atât

mai mare cu cât scadenţa opţiunii este mai îndepărtată.

• Executarea contractului de opţiune se poate face prin :

a. Lichidarea opţiunii presupune emiterea de către deţinătorul unei poziţii pe opţiune a

unui ordin de compensare (offseting order), astfel, cumpărătorul unei opţiuni dă un ordin

de vânzare a opţiunii în cauză, respectiv vânzătorul unei opţiuni da ordin de cumpărare a

aceleiaşi opţiuni.

b. Exercitarea opţiunii semnifică acceptarea de către client a predării, respectiv primirii

activului suport al opţiunii.

c. Expirarea opţiunii semnifică faptul că deţinătorul opţiunii îşi menţine deschisă poziţia

pe opţiune până la scadenţa acesteia, fără a face uz de aceasta. La expirare, opţiunea este

anulată din evidenţele Casei de Compensaţie, dacă este ITM suma cu care este “în bani”

revine deţinătorului opţiunii, dacă însă este OTM, deţinătorul ei pierde prima.

Unitatea de curs 4: Instrumente şi modalităţi de plată în valută

Page 53: Finante Internationale.pdf

53

Instrumentele de plată sunt înscrisuri prin care se reglementează stingerea unei

obligaţii rezultate în urma încheierii unui contract comercial sau de altă natură. Cele mai

utilizate sunt cambia, biletul la ordin, cecul, cardul.

CAMBIA ŞI BILETUL LA ORDIN

În perioada interbelică viziunea asupra celor două titluri de credit era diferită, fiind una

în Codul Comercial Român din 1929 şi alta în Legea Cambiei şi a Biletului la Ordin din

1934. Astfel, în Codul Comercial cele două titluri erau privite şi definite împreună,

specificându-se că: biletul la ordin este cambia care atestă obligaţia de a plăti la scadenţă

o anumită sumă, iar cambia care atestă obligaţia de a face să se plătească la scadenţă o

sumă determinată de bani se numeşte trată sau poliţă.

Prin legea din 1934 aceste titluri sunt definite şi tratate separat, această viziune

răspunzând mai bine conţinutului lor, pe de o parte, iar pe de altă parte această viziune

este în concordanţă cu cea de pe plan internaţional. Deosebirile dintre cele două titluri:

1. din punct de vedere al numărului de participanţi la relaţia de credit: cambia cuprinde

trei participanţi – trăgătorul, trasul şi beneficiarul, biletul la ordin cuprinde doi

participanţi – emitentul sau trasul şi beneficiarul titlului.

2. O cambie va avea formularea ‘plătiţi’, în timp ce un bilet la ordin va conţine

formularea ‘voi plăti’.

3. Biletul la ordin nu este supus operaţiei de acceptare, în timp ce cambia va fi supusă

şi unei asemenea operaţii.

Operaţiunile care se pot face pe baza cambiei şi a biletului la ordin, numite generic

operaţiuni cambiale se pot împărţi în două grupe mari:

a) operaţiuni nebancare: emiterea; girarea; avalizarea; acceptarea; scadenţarea; plata;

protestul; regresul; stipulaţii speciale.

b) operaţiuni bancare: scontarea; reescontarea; operaţii asiguratorii; pensiunea; gajarea.

Cambiile şi biletele la ordin utilizate în circuit internaţional se particularizează prin

faptul că cel puţin unul dintre participanţii iniţiali la circuitul cambial sunt personae

nerezidente ale statului în care a fost emis titlul. În plus sunt întocmite într-o limbă de

Page 54: Finante Internationale.pdf

54

circulaţie internaţională iar moneda în care sunt exprimate este, cel puţin unul dintre cei

trei sau doi participanţi la circuitul cambial, valută.

CECUL

Cecul reprezintă un ordin scris dat de către client băncii sale prin care cere acesteia să

plătească o anumită sumă fie lui pentru retragere de numerar, fie unui terţ expres

specificate de către client.

Cecul pune în relaţie directă trei persoane: trăgătorul – este cel care emite cecul. În baza

unui disponibil constituit în prealabil la bancă dă un ordin necondiţionat acesteia, aflată

în poziţie de tras, de a plăti la prezentare o sumă de bani determinată unei terţe persoane

numită beneficiar.

Cecul este tras deci asupra băncii în limita fondurilor emitentului constituite în prealabil.

Cecurile se pot clasifica după mai multe criterii. Ne-am oprit în cele ce urmează asupra a

două posibile criterii:

A) După natura lor:

a) cecuri nominative – au menţionat expres beneficiarul, acesta fiind singurul

îndreptăţit să îl prezinte spre încasare;

b) cecuri la ordin – au menţionat beneficiarul şi dreptul acestuia de a transmite mai

departe cecul prin andosare (gir);

c) cecuri la purtător – beneficiar este considerat cel care îl deţine şi îl prezintă spre

încasare.

B) După condiţiile în care se realizează plata:

a) cec obişnuit sau ordinar – este cecul la care nu apar nici un soi de restricţii privind

utilizarea lui, fiind cel mai des folosit în tranzacţii.

b) cec certificat – este cecul prin care banca la care se află contul emitentului cecului

confirmă (certific) existenţa în cont a unui disponibil suficient pentru onorarea

cecului. De regulă suma este blocată în cont până la prezentarea cecului spre

încasare:

c) cec poştal – este destinat facilitării plăţilor în localităţile în care băncile asupra

cărora s-au tras cecuri nu dispun de puncte de lucru prin care să efectueze plăţi.

Page 55: Finante Internationale.pdf

55

d) Cec barat - bararea realizându-se prin două linii paralele dispuse în filigran sau cu

cerneală tipografică, în diagonală, longitudinal sau transversal. Între aceste linii apoi

se fac o serie de menţiuni. Acest tip de cec presupune prezenţa a două bănci, una

care dispune plata şi încasează suma, cea de a doua care efectuează plata. Bararea

poate fi:

- specială, când între linii este menţionat numele băncii către

care se poate face plata;

- generală, când între linii nu apare decât cel mult menţiunea

‘bancher’

cecul cu barare generală nu poate fi plătit decât unui bancher sau client al trasului.

e) cec de călătorie – este emis în sumă fixă, fiind destinat înlocuirii numerarului şi

utilizării de către cei care călătoresc în străinătate. Este protejat împotriva furtului

prin faptul că în momentul cumpărării sale de la bancă, beneficiarul său dă o

semnătură pe faţa cecului considerată specimen, urmând ca la data încasării

contravalorii sale să dea o contrasemnătură în locul indicat pe cec, în faţa casierului,

dovedind astfel că este deţinătorul de drept al respectivului cec.

f) Eurocecul – a apărut cu scopul declarat de a elimina inconvenientele circulaţiei pe

piaţă a unui număr mare de tipuri de cecuri emise de diferite bănci, procesul de

încasare a acestora fiind îngreunat de tipologia variată a acestora. Eurocecul a fost

emis în cadrul sistemului Eurocheque International, cu sediul la Bruxelles. Este emis

cu sumă limitată, putând fi utilizat oriunde în lume s-a aderat la respectivul sistem.

Scopul declarat al constituirii respectivului sistem a fost de a înlocui numeroasele

convenţii bilaterale dintre băncile europene cu privire la emiterea şi acceptarea

cecurilor emise de către acestea.

Specific eurocecului este faptul că este emis împreună cu o carte de garanţie în care sunt

specificate numărul de cont, specimenul de semnătură al trăgătorului, termenul până la

care cecul poate fi tras asupra băncii emitente, etc. această carte de garanţie conferă

titularului eurocecului un plus de siguranţă în condiţiile în care eurocecul este pierdut

sau furat, pe baza cărţii de garanţie putându-se dovedi proprietatea asupra respectivului

titlu.

Page 56: Finante Internationale.pdf

56

CARDUL

Este un instrument de plată prin care posesorul autorizat al acestuia poate să achite

contravaloarea mărfurilor sau serviciilor achiziţionate de la comercianţi care sunt

abilitaţi să accepte cardul sau prin intermediul căruia se pot obţine lichidităţi de la banca

emitentă, practic de la bancomatul acesteia.

În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc8 cardurile pot fi:

a) carduri de credit – acestea confirmă faptul că posesorului lor I-a fost deschisă o linie

de credit pentru o anumită perioadă, pe baza căreia poate efectua plăţi sau poate

retrage numerar până la un anumit plafon prestabilit, permiţând reglarea soldului

prin prelevarea sumelor cheltuite din depuneri viitoare de monedă scripturală.

b) Carduri de debit – care permit posesorului lor să dobândească bunuri, respectiv

servicii prin debitarea directă a contului acestuia în limita disponibilului aflat în cont.

c) Carduri pentru retragere de numerar – pe baza lor posesorul acestora poate retrage

numerar de la bancomatul băncii emitente sau de la cele ale altor bănci emitente de

carduri, dacă există încheiată o convenţie în acest sens între banca emitentă a

cardului respectiv şi celelalte bănci care emit carduri.

Cardurile mai pot fi clasificate în naţionale – cele care se pot utiliza doar pe teritoriul

statului în care se află sediul băncii emitente a cardului şi internaţionale – cele care se

pot utiliza atât pe plan intern cât şi pe plan extern.

Cardurile pot fi simple sau embosate, în acest din urmă caz numele posesorului cardului

şi numărul de cont fiind scris în relief. Acest tip de card poate fi utilizat în magazinele

care dispun de aparate de încasat automate numite zip-zap. În cazul cumpărărilor

efectuate cu ajutorul cardurilor direct din magazin, nu se percep pentru efectuarea

tranzacţiei comisioane.

Modalităţi de plată internaţionale

8 Basno C., Dardac N., op. Cit. Pag 132

Page 57: Finante Internationale.pdf

57

Sunt mecanismele prin care se realizează trecerea de la importator la exportator a

sumelor reprezentând contravaloarea mărfii livrate, respectiv a serviciilor prestate, care

fac proiectul unui contract de vânzare-cumpărare internaţional. Modul de plată face

obiectul negocierii.

În funcţie de mecanismul promovat prin contractul de vânzare-cumpărare se

poate deduce poziţia de pe care a avult loc negocierea, modalităţile de plată putându-se

grupa pe 2 categorii:

1. modalităţi de plată care garantează exportatorului încasarea contravalorii

mărfii dacă acesta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale: acreditivul, scrisoarea

comercială de credit

2. modalităţi de plată care nu garantează exportatorului încasarea contravalorii

mărfii: ordinul de plată, incasso-ul,vinculaţia

Această categorie de modalităţi de plată este recomandat a se utiliza atunci când există

încredere între parteneri.

Ordinul de plată extern

Este modalitatea de plată prin care debitorul titular al unui cont bancar, numit

ordonator, dă dispoziţie băncii sale, numită bancă ordonatoare, de a plăti o sumă bine

determinată în favoarea altei persoane, numită beneficiar. Scopul este stingerea unei

obligaţii băneşti existente între ordonator şi beneficiar.

Din punct de vedere al modului de încasare, ordinul de plată extern poate fi:

� Simplu: încasarea sa nu este condiţionată de prezentarea unor documente sau

a unor explicaţii cu privire la scopul plăţii

� Documentar: încasarea lui este condiţionată de prezentarea de către

beneficiar a unor documente de tipul: aviz de expediere, factură, chitanţă.

Părţile implicate în acest circuit sunt:

� Ordonatorul: cel care iniţiază plata, stabileşte condiţiile plăţii, constituie

depozitul bancar, poate revoca în orice moment efectuarea plăţii

� Beneficiarul: cel în favoarea căruia se efectuează plata şi trebuie să se

conformeze cu condiţiile stabilite de ordonator

Page 58: Finante Internationale.pdf

58

� Băncile: au simplu rol de prestare de serviciu pentru care încasează

comisioanele

- Banca ordonatoare: este cea la care se constituie depozitul şi căreia i se dă ordinul de

plată

- Banca plătitoare: este cea la ghişeul căreia se achită suma beneficiarului; ea poate

solicita anticipat sau ulterior băncii ordonatoare suma pe care urmează să o plătească sau

a platit-o beneficiarului.

De regulă ordinul de plată este utilizat în combinaţii cu alte modalităţi de plată,

de genul: incasso şi acreditiv. Se utilizează atunci când se plăteşte un avans la export

pentru prestări servicii.

Taxarea ordinului de plată se poate face pe fiecare operaţie de plată sau pe

fiecare beneficiar.

Incasso (incasso documentar)

Ca modalitate de plată este utilizat doar atunci când există încredere în parteneri,

exportatorul livrând marfa complet descoperit.

Este acea modalitate de plată prin care exportatorul transmite băncii sale

documentele care atestă îndeplinirea obligaţiilor contractuale, banca remiţându-le spre

plată importatorului prin banca acestuia.

Din punct de vedere al documentelor care-l însoţesc, poate fi:

� Simplu: fiind însoţit numai de documente financiare

� Documentar: este însoţit şi de documente comerciale.

Este iniţiat de către exportator, acesta va suporta toate comisioanele respectiv

spezele bancare care apar pe parcursul derulării plăţii.

Pentru diminuarea riscului de neplată se poate recurge la solicitarea unui avans de la

importator echivalent cu cheltuielile de returnare a mărfii.

În practică incasso-ul este utilizat atunci când:

1. importatorul are o bonitate recunsocută pe plan internaţional (cât de bun platnic este)

Page 59: Finante Internationale.pdf

59

2. când marfa care face obiectul exportului este mai puţin cerută pe plan extern,

respectiv mai puţin competitivă

3. când legislaţia ţării importatorului impune pentru importul anumitor mărfuri utilizarea

incasso-ului

Acreditivul documentar

Acreditivul documentar reprezintă dispoziţia de a plăti dată de importator unei bănci

care se angajează că va ţine la dispoziţie şi va plăti ulterior direct sau printr-o altă bancă

exportatorului contravaloarea mărfurilor livrate sau a serviciilor prestate pentru care

acesta a făcut dovada cu anumite documente că a livrat mărfurile sau a prestat servicii

conform obligaţiilor contractuale. Părţile implicate sunt:

� Ordonatorul acreditivului: este de regulă importatorul care iniţiază plata prin

acreditiv, la cererea exportatorului sau din proprie iniţiativă. El este cel care va suporta

toate comisioanele privind deschiderea şi derularea acreditivului

� Beneficiarul acreditivului: este exportatorul

� Banca emitentă: este banca importatorului. Aceasta la solicitarea

importatorului şi-a asumat în scris angajamentul de plată în anumite condiţii legate de

termenul plăţii şi documentele care trebuie să fie prezentate pentru a se efectua plata.

Acest angajament de plată se poate efectua:

� Direct: situaţie în care banca emitentă va fi şi banca plătitoare

� Indirect: situaţie în care este desemnată o altă bancă pentru efectuarea plăţii

bancă ce poate fi:

- Bancă notificatoare: dacă prin intermediul ei are loc anunţarea exportatorului de

deschiderea acreditivului, respectiv primirea de la exportator a documentelor şi

transmiterea lor băncii plătitoare. În acest caz banca încasează un comision de notificare-

preluare de documente

Page 60: Finante Internationale.pdf

60

- Bancă plătitoare: când plata se realizează prin altă bancă decât cea emitentă, această

bancă putând fi localizată în ţara expeditorului sau în o terţă ţară. Banca va încasa un

comision de plată a documentelor

- Bancă acceptantă (sau trasă): dacă plata se realizează prin cambii trase asupra băncii,

pe care aceasta le va achita la scadenţă. Acreditivul documentar poate fi clasificat din

mai multe puncte de vedere:

1. Din punct de vedere al domicilierii:

- acreditiv documentar domiciliat în ţara exportatorului

- acreditiv documentar domiciliat în ţara importatorului

- acreditiv documentar domiciliat într-o terţă ţară

Prin domiciliere se înţelege locul unde trebuie efectuată plata. Domicilierea avantajează

partenerul domiciliat în ţara în care se face plata.

2. Din punct de vedere al formei:

- acreditivul documentar revocabil: este cel care poate fi modificat sau anulat de către

importator prin banca emitentă în orice moment fără nici o avizare prealabilă a

beneficiarului, cu condiţia ca plata să nu fi avut loc

- acreditivul documentar irevocabil: este cel care nu poate fi modificat sau anulat fără

acordul tuturor părţilor implicate:

- irevocabil neconfirmat: cel în care banca emitentă îşi asumă întreaga

răspundere cu privire la plată fiind singura angajată ferm în efectuarea plăţii

- irevocabil confirmat: cel în care la angajamentul ferm al băncii emitente se

adaugă un angajament de plată independent şi ferm al băncii plătitoare prin confirmare

aceasta angajându-se la plata documentelor prezentate de exportator

Etape:

Page 61: Finante Internationale.pdf

61

I. Deschiderea şi avizarea, eventual confirmarea acreditivului (dispusă de

importator de regulă la cererea exportatorului): se consideră deschis acreditivul din

momentul în care notificarea băncii emitente este transmisă beneficiarului.

II. Acoperirea acreditivului: importatorul prin banca emitentă pune la dispoziţia

expeditorului suma prevăzută în contract existând 2 moduri de acoperire: acoperire

anticipată, acoperire pe măsura utilizării acreditivului.

III. Analiza şi controlul documentelor

IV. Utilizarea propriu-zisă a acreditivului: are loc după ce banca plătitoare a

verificat documentele prezentate de exportator. Poate fi:

1. prin plată: este specifică acreditivelor care prevăd plata în numerar şi sunt de

regulă domiciliate la exportator. Poate fi plată la vedere, plată amânată (diferată).

2. prin acceptare: atunci când odată cu documentele exportatorul prezintă băncii o

cambie sau un set de cambii trase asupra băncii şi nu asupra expeditorului

3. prin negociere: apare când domicilierea este la o altă bancă decât banca

exportatorului, atunci beneficiarul (exportatorul) pentru a-şi mobiliza mai rapid

creanţele poate cere negocierea documentelor, însoţite sau nu de cambii.

Unitatea de curs 5: Creditul Extern, Eurovaluta şi Europieţele

Creditul extern a devenit o necesitate odată cu dezvoltarea schimburilor de mărfuri pe

plan extern. Vânzarea mărfurilor pe credit a ajuns să se considere, în perioada

postbelică, a fi un factor de sporire a competitivităţii mărfurilor care circulă pe plan

extern.

Creditul extern se particularizează prin faptul că debitorul şi creditorul aparţin unor ţări

diferite, iar moneda de credit este, pentru cel puţin unul dintre cei doi participanţi la

relaţie, valută. Creditul extern cunoaşte o mare varietate de forme, fapt pentru care în

continuare vom încerca să prezentăm câteva dintre acestea fără a avea pretenţia de a le fi

epuizat în acest material.

1. Din punct de vedere al obiectului creditului:

Page 62: Finante Internationale.pdf

62

1.1 Credit în mărfuri – cunoscut sub denumirea de credit comercial. Nu are ca obiect

marfa propriu-zisă, ci acea parte a valorii acesteia neachitată la livrare şi care

urmează a fi achitată eşalonat în timp. La scadenţă debitorul nu restituie marfa ci

contravaloarea ei în valută plus dobânda, tot în valută. Această formă de creditare

este recomandată când ţara care o agreează doreşte să-şi stimuleze exportul

respectivului produs.

1.2 Credit în monedă – cunoscut sub denumirea de credit financiar. Obiectul său îl

constituie o sumă de bani avansată de creditor debitorului, urmând ca la scadenţă

debitorul să ramburseze suma respectivă la care se adaugă dobânda.

1.3 Credit în credit – are ca obiect încrederea pe care o bancă o acordă clientului său,

garantând pentru acesta faţă de o terţă persoană pentru faptul că clientul său îşi va

onora la scadenţă angajamentele asumate faţă de terţ. Este un serviciu pentru care

banca percepe comision. În cazul în care clientul băncii nu îşi onorează

angajamentele asumate, banca va fi cea care îl va despăgubi pe terţ. Poate îmbrăca

forma avalului bancar, acceptării unei cambii, emiterii unei scrisori de garanţie

bancară.

2. Din punct de vedere al duratei creditului:

2.1 Credit pe termen scurt – este creditul care are scadenţa la 6 – 12 luni, existând şi

excepţii în care aceasta ajunge la 2 ani.

2.2 Credit pe termen mijlociu – scadenţa acestuia este de până la 5 ani.

2.3 Credit pe termen lung – scadenţa acestuia depăşeşte 5 ani, putând să ajungă chiar

la 20 –50 de ani, în cazul în care sunt acordate de instituţii financiare internaţionale

sau grupuri bancare internaţionale.

3. Din punct de vedere al scopului economic:

3.1 Credit pentru nevoi sezoniere – se acordă cu scopul de a acoperi decalajul dintre

încasări şi plăţi generat de caracterul sezonier al producţiei şi respectiv al desfacerii

unor produse. De regulă îmbracă forma creditului pe termen scurt, 3-9 luni,

rambursarea trebuind să se realizeze până la sfârşitul anului calendaristic.

Page 63: Finante Internationale.pdf

63

3.2 Credit pentru nevoi de balanţă – se acordă cu scopul realizării acoperirii şi

echilibrării soldurilor deficitare ale balanţei de plăţi externe, iar rambursarea

depăşeşte de regulă limita a 12 luni.

3.3 Credit pentru investiţii – se acordă pentru a servi finanţării unor obiective ce

privesc dezvoltarea şi reconstrucţia, fiind de regulă credite pe termen lung.

3.4 Credit de export – urmăreşte stimularea exportului:

3.4.1 Credit de furnizor – debitor faţă de bancă este furnizorul (exportatorul). Iniţial se

aseamănă cu creditul comercial, exportatorul vânzând pe credit mărfurile. Însă în cazul

acestei forme de creditare, exportatorul nu aşteaptă scadenţa pentru a-şi recupera

contravaloarea neîncasată a mărfurilor livrate, ci ia un împrumut de la o bancă

prezentând drept garanţie creanţa pe care o deţine asupra importatorului (cambie, bilet la

ordin, etc.). banca se poate refinanţa prin reescontarea titlurilor primite de la exportator.

3.4.2 Credit de cumpărător – este acordat de către bănci din ţara exportatorului

importatorilor străini pentru ca aceştia să poată achita marfa în momentul în care aceasta

li se livrează.

4. Din punct de vedere al sursei creditului:

4.1 Credit guvernamental – este acordat în general guvernelor ţărilor în curs de

dezvoltare de către guvernele ţărilor dezvoltate, pentru achiziţionarea de utilaje,

echipamente industriale, etc. sub forma vânzării pe credit a acestora sau a deschiderii

de linii de credit în valută.

4.2 Credit de firmă – se acordă în cadrul operaţiilor de import – export, putând îmbrăca

două forme:

4.2.1 Credit acordat de exportator importatorului – atunci când acesta livrează

marfa, decontarea urmând să aibă loc ulterior. Formele clasice ale acestui gen de

credit sunt:

a) Credit în cont deschis (sau în cont curent) – când pe baza unei convenţii

exportatorul debitează contul importatorului cu suma reprezentând valoarea

mărfii livrate, urmând ca pe măsură ce importatorul achită datoria

exportatorul să-I crediteze contul.

Page 64: Finante Internationale.pdf

64

b) Credit cambial – când importatorul acceptă cambia trasă asupra sa de către

exportator odată cu livrarea mărfii, sau importatorul se obligă prin emiterea

unui bilet la ordin care intră în posesia exportatorului în schimbul

documentelor care atestă livrarea mărfii, să-I achite exportatorului la o

anumită dată contravaloarea mărfurilor care I-au fost livrate.

4.2.2 Importatorul acordă credit exportatorului – sub forma achitării unui avans

înainte de primirea mărfii. Rambursarea nu constă în returnarea sumei virate ca

avans ci prin livrarea mărfii. Avansul are formă de credit doar atunci când este

pe termen lung şi reprezintă o pondere însemnată din contravaloarea mărfurilor

livrate, în caz contrar el are doar caracter de garanţie.

5. Din punct de vedere al modului de acordare:

5.1 Credit obişnuit – este cel acordat pe baza contractului conform condiţiilor stipulate

în acesta. Este în general acordat de către băncile comerciale.

5.2 Credit de asistenţă ‘stand-by’- este o sumă plafonată pe care băncile creditoare o

ţin la dispoziţia debitorilor care pot face uz de ele pe măsura apariţiei nevoilor pentru

care a fost acordat creditul. Este cunoscut şi sub denumirea de ‘linie de credit’.

5.3 Credit revolving – se caracterizează prin faptul că prin rambursarea sa anticipată se

reconstituie dreptul debitorului de a primi un nou credit în cadrul termenului, sumei

şi a dobânzii stabilite în contractul anterior.

5.4 Credit roll-over – este un credit cu dobândă variabilă, care se reconsideră la sfârşitul

unei perioade numită ‘perioadă de dobândă’. În cazul acestui tip de credit banca îşi

rezervă dreptul de a modifica dobânda în cursul perioadei pentru care a acordat

respectivul credit. Creditorul are dreptul de a opta pentru refuzarea sau acceptarea

noului nivel al dobânzii. Dacă nu acceptă noul nivel al dobânzii practic creditul

devine scadent la finele perioadei de dobândă care ajunge la final. În momentul

încheierii contractului de creditare, se precizează în contract piaţa de referinţă avută

în vedere pentru calcularea dobânzii şi marja (de ex. LIBOR + marja). În fapt marja

este cea care se negociază efectiv între debitor şi creditor, LIBOR-ul fiind calculat şi

publicat.

Page 65: Finante Internationale.pdf

65

Eurovaluta si Eurocreditele

Eurovalutele sunt monede scripturale, care iau naştere pe seama depozitelor bancare

constituite în valute liber-convertibile la bănci comerciale din afara ţării de origine a

respectivelor valute, dacă sunt utilizate pentru acordarea de împrumuturi pe termen scurt

unor nerezidenţi ai ţării în cauză.

De exemplu, o firmă franceză dispune de 10 mil. USD pe care îi depune la o bancă din

Londra. Pe baza acestui depozit banca londoneză acordă un credit de 8 mil. USD unei

firme germane. Putem în acest moment să afirmăm că am asistat la emisiunea de 8 mil.

eurodolari, care se adaugă ca putere de cumpărare celor 10 mil. USD existenţi deja pe

piaţa europeană, fără ca din USA să fi avut loc o ieşire suplimentară de dolari (8 mil.

mai precis). Diferenţa de 2 mil. USD presupunem că este suma pe care banca trebuie să

o menţină în casă (ca lichiditate). Coeficientul de lichiditate practic este de 20%,

multiplicatorul m = 1/ 1-a, unde ‘a’ reprezintă partea din depunere care poate fi acordată

ca şi credit, în acest caz 80%.

Băncile care primesc depuneri în valută şi pot acorda credite în eurovalute se mai

numesc eurobănci iar totalitatea lor formează europieţele.

Piaţa eurovalutelor este o piaţă internaţională a creditului pe termen scurt care

funcţionează paralel cu pieţele valutare fără însă a fi sub controlul vreunei autorităţi

monetare.

Eurocreditele sunt împrumuturi în eurovalute acordate de bănci pe termen mijlociu (12-

15 ani). Prin acordarea eurocreditelor, eurobăncile transformă în credite pe termen

mijlociu depozitele de eurovalute care se constituie pe termen scurt. Deci revenind la

clasificarea creditelor externe din punct de vedere al duratei lor, vom vorbi despre :

a) credite pe termen scurt – creditele în eurovalute acordate pe un termen de până la 5

ani.

b) Credite pe termen mijlociu – eurocreditele acordate pe un termen de 5 –15 ani.

c) Credite pe termen lung – eurocreditele acordate pe termen mai lung de 15 ani.

Eurocreditele sunt acordate de regulă de sindicate bancare internaţionale, constituite în

acest scop, care remit integral debitorilor suma solicitată. În cazul creditelor în

Page 66: Finante Internationale.pdf

66

eurovalute, deci cele pe termen scurt, sunt acordate de eurobănci, nu neapărat de

sindicate bancare internaţionale.

Eurocreditele sunt credite de tip roll-over, costul lor (dobânda) fiind variabil. În general

baza de calcul a dobânzii o constituie rata medie a dobânzii la depozitele în eurovalute

pe 6 luni, existentă pe o piaţă reprezentativă. Marja care se adaugă la această dobândă

este în general fixă, existând însă situaţii în care prin aranjamentul de împrumut sunt

prevăzute marje diferite pentru anumite perioade de pe durata acordării eurocreditului.

La acordarea eurocreditului, în momentul în care debitorul intră în posesia sumei

împrumutate, el remite băncii agent – în afara documentelor prevăzute în contractul de

creditare – un bilet la ordin emis în beneficiul băncii, cu scadenţa la sfârşitul primei

perioade de dobândă, în valoare egală cu cuantumul sumei ce reprezintă valoarea

creditului. Cu două zile înainte de plata dobânzii, debitorul este anunţat de către bancă la

ce nivel se situează dobânda aferentă următoarei perioade de dobândă. Dacă acceptă

noul nivel, atunci biletul la ordin care expiră îi va fi returnat la scadenţă iar el va emite

un nou bilet la ordin cu aceleaşi caracteristici, singura modificare fiind cea privind

scadenţa care va fi la finele următoarei perioade de dobândă. Procesul continuă în acest

fel până la scadenţa finală, dacă de fiecare dată debitorul acceptă nivelul la care ajunge

dobânda, iar la scadenţă odată cu plata ultimei dobânzi aferente va restitui şi

împrumutul.

Bibliografie modul

1. Drăgoescu Elena: „Relaţii valutare financiare şi de credit internaţionale”, Ed.

Dimitrie Cantemir, Târgu Mureş, 2000

2. Dufloux Claude, Margulici Laurent, Finances Interantionales et Marches de Gre

a Gre, ed. II, Ed. Economica, Paris, 1997

3. Făt Codruţa Maria, Finanţe Internaţionale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-

Napoca, 2007

4. Levich Richard M., International Financial Markets, ed. 2, Ed. McGraw Hill

International, Boston, 2001

5. Voinea Gheorghe, “Mecanisme şi tehnici valutare şi financaire internaţionale”,

Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003

Page 67: Finante Internationale.pdf

67

MODULUL IV: BALANŢA DE PLĂŢI EXTERNE

Obiective

1. Însuşirea noţiunilor specifice Balanţei de plăţi externe

2. Familiarizarea cu structura BPE

3. Înţelegerea importanţei BPE

4. Cunoaşterea principalelor solduri ale BPE si a corelaţiilor dintre acestea.

5. Formarea unei viziuni de ansamblu asupra factorilor care afectează soldul

BPE..

Concepte de bază / cuvinte cheie: balnţa de plăţi externe, cont curent, investiţii de

portofoliu, eori şi omisiuni nete, echilibru.

Unitatea de curs 1: Conceptul de Balanţă de Plăţi Externe.

Noţiunea de Balanţă de Plăţi este foarte veche, primii care se pare că au utilizat noţiunea

fiind mercantiliştii, secolul XVI.9 La început, evidenţia exporturile şi importurile de

mărfuri ale unei ţări, de-a lungul timpului transformându-se într-un document complex

şi complet. Azi, balanţa de plăţi externe evidenţiază ansamblul schimburilor de bunuri şi

servicii, venituri şi capitaluri, dintre agenţii economici rezidenţi ai unei ţări şi agenţii

economici nerezidenţi ai ţării respective.

Principiile înregistrării datelor în balanţa de plăţi externe, precum şi modul de prezentare

a rezultatelor, au făcut obiectul unor codificări internaţionale realizate sub egida

Societăţii Naţiunilor (SDN), în anii 30, iar apoi sub cea a Fondului Monetar Internaţional

– după cel de al doilea război mondial. FMI a realizat acest lucru de cinci ori succesiv, în

cele 5 ediţii ale Manualului Balanţei de Plăţi Externe, cea de a cincea ediţie fiind lansată

în septembrie 1993.

9 Gaftoniuc Simona, Finanţe Internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, pp.

Page 68: Finante Internationale.pdf

68

Articolul 8 al Statutului FMI cu privire la „obligaţiile generale ale statelor membre”, în

secţiunea a cincea cu privire la „comunicare şi informare”stipulează fptul că FMI poate

cere statelor membre să îi comunice informaţiile pe care el le consideră necesare pentru

conducerea în bune condiţii a activităţilor sale şi pentru îndeplinirea misiunii ce îi revine

vis-à-vis de balanţa de plăţi internaţionale. Pentru a răspunde la obligaţiile generate de

relaţia lor cu FMI, ţările membre întocmesc balanţele de plăţi externeîn forma şi după

metodologie pusă la dispoziţie de către FMI. De exemplu, Franţa realizează acest lucru

începând cu anul 1946.

Azi, balanţa de plăţi externe este un instrument esenţial de analiză a relaţiilor ţărilor

membre ale FMI cu restul lumii, în acelaşi timp fiind un indicator preţios de aplicare a

politicii economice.

Situaţia întocmită la nivelul unui stat în care se reflectă toate creanţele şi datoriile unui

stat exprimate în valută generate de tranzacţiile comerciale cu mărfuri sau/ şi servicii,

respectiv generate de mişcările de capital, este ceea ce numim Balanţă de Plăţi Externe.

Definirea general acceptată a balanţei de plăţi externe este cea dată de FMI conform

căreia aceasta este un tablou statistic/ o situaţie statistică în care se înregistrează pentru

un orizont de timp dat (un an) tranzacţiile de natură economică sau financiară care au

avut loc între economia statului care întocmeşte documentul şi restul lumii.

Page 69: Finante Internationale.pdf

69

Clasificarea balanţei de plăţi externe.

1. Din punct de vedere a numărului de state a căror operaţiunilor comerciale şi

financiare sunt reflectate de balanţa de plăţi externe întocmtă de către o ţară:

balanţa de plăţi bilaterală – reflectă doar tranzacţiile care au loc numai între două

ţări;

balanţa regională – reflectă tranzacţiile care au loc între ţara care întocmeşte

documentul şi un grup de ţări din regiunea respectivă;

balanţa globală – reflectă toate tranzacţiile care au loc între ţara care întocmeşte

docmuentul şi restul lumii.

2. Din punct de vedere al perioadei pentru care este întocmită:

Balanţa lunară – pentru o lună de zile;

Balanţa trimestrială – pentru un trimestru;

Balanţa semestrială – pentru un semestru;

Balanţa anuală – pentru un an.

3. Din punct de vedere a scopului10 pentru care este întocmită:

balanţă program – reflectă previziunile asupra intrărilor şi ieşirilor de valută ale uni

stat în raport cu celelate state în perioada următoare;

balanţa de piaţă – exprimă încasările şi plăţile în valută din operaţiile realizate pe

piaţa valutară;

balanţa de creanţe şi angajamente – reflectă creanţele în valută şi angajamentele de

plată în valută ale unui stat la un moment dat.

10 Voinea Gh, Mecanisme şi Tehnici Valutare şi Financiare Internaţionale, Ed. SedcomLibris,

Iaşi, 2003, pp. 351

Page 70: Finante Internationale.pdf

70

Unitatea de curs 2: Arhitectura Balanţei de Plăţi Externe

Balanţa de plăţi externe conform FMI are 4 titluri mari: tranzacţii curente (contul

tranzacţiilor curente), transferuri de capital (contul de capital), capitaluri (contul

operaţiilor financiare) şi ajustări (erori şi omisiuni nete).

Cea de a cincea ediţie a manualului balanţei de plăţi externe a răspuns necesităţilor

integrării modificărilor structurale care au afectat schimburile internaţionale de la

începutul anilor 80: globalizarea financiară, inovaţiile financiare, dezvoltarea

schimburilor de servicii, etc.

Principalele titluri din structura balanţei de plăţi externe conform FMI

Titluri Credit Debit Sold Contul tranzacţiilor curente Contul de capital Contul de operaţiuni financiare Erori şi omisiuni nete

2.1 Balanţa tranzacţiilor curente sau Contul Curent

Balanţa curentă sau contul curent are o importanţă deosebită, deoarece evoluţia soldului

acesteia ne arată situaţia operaţiilor definitive care au avut loc în decurs de un an în acea

ţară.

Balanţa curentă cuprinde la rândul său trei posturi: bunuri şi servicii, veniturile,

transferurile curente.

2.1.1 Bunuri şi Servicii (A)

a. Bunuri

Exporturile şi importurile de bunuri se integrează în ceea ce numim balanţă comercială.

Aici se înregistrează valoarea exporturilor şi importurilor, iar diferenţa dintre ele ne va

da soldul balanţei comerciale. Balanţa comercială permite determinarea ratei de

acoperire a comerţului exterior, adică raportul dintre exporturi şi importuri. Această rată

permite aprecierea mai corectă a performanţelor comerţului exterior în timp, în măsura

Page 71: Finante Internationale.pdf

71

în care este independent de nivelul la care a ajuns cursul valutar. Dacă această rată este

mai mare de 100%, soldul balanţei comerciale va fi pozitiv, adică vom avea o balanţă

excedentară, iar dacă va fi mai mic de 100%, balanţa comercială va fi deficitară.

Trebuie reţinut faptul că balanţa comercială trebuie completată, ajustată de la un an la

altul în funcţie de „termenii de schimb”, adică în funcţie de evoluţia preţurilor relative

dintre export şi import. Aceasta este o problemă ce nu trebuie neglijată deoarece, chiar

dacă soldul balanţei comerciale rămâne constant, incidenţa comerţului exterior asupra

economiei naţionale poate varia în funcţie de aceşti „termeni de schimb”. Să

presupunem o ţară A care beneficiază în raport cu o ţară B de un sold al balanţei

comerciale pozitiv de 150 u.m. în anul „n”. În anul „n+5”, soldul este acelaşi, dar între

timp preţurile practicate la export au progresat anual cu 2%, iar cele ale importurilor cu

5%. Termenii schimbului au evoluat în acest caz după relaţia:

(1,02 / 1,05)5 = 0,865

sau cu alte cuvinte, s-au deteriorat cu 13.5%. Acest lucru semnifică faptul că pentru

acelaşi sold al balanţei comerciale a fost necesar un volum suplimentar al exportului de

13,5% pentru a se achiziţiona acelaşi volum la importuri.

b.Servicii

Balanţa serviciilor acoperă elemente destul de disparate 11 , unele referindu-se la

operaţiile cu mărfuri (ex. Transporturile), altele fiind corelate cu turismul (călători).

Ansamblul operaţiilor realizate cu bunuri şi servicii12 se constituie în fluxurile reale

dintre rezidenţi şi nerezidenţi. Aici sunt regrupate:

- serviciile legate de comerţul internaţional ca: transporturi (maritime, fluviale,

aeriene, terestre) şi asigurări;

11 Serviciile se grupează în 11 categorii: transporturi, călătorii, comunicaţii,servicii legate de

clădiri şi activităţi publice, asigurări,servicii financiare, servicii informatice şi de informaţie,

redevenţe şi drepturi de licenţă, alte servicii către întreprinderi, servicii prestate administraţiilor

publice, servicii culturale şi recreative.

12 Aici este integrat şi postul „alte bunuri şi servicii”.

Page 72: Finante Internationale.pdf

72

- cheltuielile generate de activitatea de turism şi de călătoriile de afaceri;

- etc.

Acesta este motivul pentru care se utilizează în determinarea gradului real de deschidere

al unei ţări spre lume, pe baza raportului:

Grad de deschide al ţării spre exterior = Media exporturilor şi importurilor de bunuri şi

servicii / PIB

2.1.2 Venituri (B)

Acest post se referă la ansamblul fluxurilor legate de veniturile aduse de factorii de

producţie, adică de veniturile generate de investiţii efectuate în străinătatea (dobânzi,

dividende) şi de salariile celor care muncesc în străinătate, care apar în credit, în timp ce

în debit se vor înregistra dobânzile şi dividendele care trebuiesc plătite investitorilor

străini de pe teritoriul statului care întocmenşte balanţa de plăţi externe şi salariile

străinilor care munces pe teritoriul statului care întocmeşte balanţa de plăţi externe.

2.1.3 Transferuri curente (C)

Se referă la transferurile unilaterale sau mişcările fără contrapartidă care corespund

operaţiilor de administraţie publică, fie operaţiilor sectorului privat – transferul

economiilor muncitorilor emigranţi în ţara de origine a acestora (în debit) sau transferul

de sume din străinătate realizat de cei care muncesc în străinătate către cei rămaşi acasă

(în credit). Tranzacţiile sectorului public se referă în cea mai mare parte la contribuţia

netă a statului la organizaţiile internaţionale, respectiv la instanţele comunitare în cazul

ţărilor aparţinând Uniunii Europene, înregistrate în debit, respectiv ajutoarele umanitare

sau donaţiile primite d statul respectiv care se vor înregistra în credit.

2.2 Contul de Capital sau Balanţa transferurilor de capital

Aici sunt reflectate transferurile efective de capital respectiv achiziţiile sau vânzările de

active nefinanciare. Soldul acestui cont va reflecta dacă transferurile sunt în favoarea

statului în cauză sau în defavoarea sa. Transferurile de capital includ:

Page 73: Finante Internationale.pdf

73

- transferul de proprietate asupra unui bun de natura activelor imobilizate,

- transferuri generate de anularea unei datorii de către creditori

- transferul ce rezultă prin schimbarea reşedinţei şi corespunzător a valorii

patrimoniului transferat.

- transferurile generate de acordarea/ primirea de credite guvernamentale.

- Transferuri generate de achiziţii şii cesiuni de active nefinanciare nemateriale :

proprietate intelectuală, brevete, licenţe, francize, patente, know – how, etc..

Aceste operaţii sunt separate clar de de utilizarea activelor.

2.3 Contul Operaţiilor Financiare sau Contul financiar

Informţiile reflectate în balanţă privesc fluxurile financiare pe termen lung şi scurt. În

acest cont sunt evidenţiate:

Investiţiile directe. Conform definiţiei date de FMI, investiţia directă este este investiţia

realizată de către o entitate rezidentă a unei economii (investitorul direct) în scopul

obţinerii unui „interes” durabil într-o întreprindere rezidentă într-o altă economie

(întreprindere în care s-a investit direct). Prin „interes durabil” se înţelege existenţa unei

relaţii pe termen lung între investitorul direct şi întreprindere, şi faptul că investitorul

exercită o influenţă semnificativă asupra gestiunii întreprinderii în care a investit.

Investiţiile directe nu se rezumă doar la investiţia, tranzacţia iniţială ci şi la tranzacţiile

ulterioare tranzacţiei ulterioare dintre investitor şi firmele care apar, care sunt sau nu

sunt constituite în societăţi şi deci care au sau nu au personalitate juridică distinctă.

Obiectivul unei investiţii directe, spre deosebire de al investiţiei de portofoliu, este mai

mult economic şi industrial decât financiar. Conform unor specialişti se consideră

investiţie directă operaţia în urma căreia investitorul reuşea să deţină mai mult de 10%

din capitalul social al companiei în care efectua investiţia. Dacă investiţia îl aduce în

posesia a mai puţin de 10% se consideră investiţie de portofoliu. Pragul de 10% este

Page 74: Finante Internationale.pdf

74

arbitrar deoarece o firmă poate fi controlată de un investitor care deţine mai puţin de

10% din capitalul social dacă acesta este dispersat între un număr mare de acţionari13

Investiţiile de portofoliu. Cel de al cincilea manual al Balanţei de Plăţi Externe

regrupează sub acest titlu nu numai titlurile privind participaţiile şi titlurile de creanţă

(obligaţiuni şi alte titluri de împrumut) ci şi instrumentele pieţei monetare şi produsele

financiare derivate. Aici sunt evidenţiate toate tranzacţiile cu acţiuni, obligaţiuni,

derivate financiare, valută, etc.

Alte investiţii de capital. Se referă la alte mişcări de capital pe termen lung.

Rezerve şi alte active. Aici sunt incluse tranzacţiile realizate asupra deţinerilor

considerate ca fiind la dispoziţia autorităţilor monetare: aur monetar, DST, poziţia de

rezervă la FMI, deţinerile de devize străine (în monede şi în titluri) şi alte creanţe. În

acest post se reflectă:

- modificările apărute în cazul activelor de rezervă: aur monetar, valute, etc.

- creditele primite de la instituţiile financiare internaţionale pe măsura utilizării

lor;

- alte obligaţii generate de finanţarea rezervelor bancare sau de utilizarea acestora;

- finanţările efectuate în situaţii excepţionale care nu se realizează din rezervele

oficiale.

În balanţa de plăţi externe a Statelor Unite ale Americii acest post apare ca şi un titlu

distinct al balanţei de plăţi externe, iar soldul său este egal ca sumă cu suma soldurilor

celorlaltor titluri dar este de sens opus. Practic soldul celorlaltor titluri este acoperit,

finanţat din rezervele oficiale reflectate în acest titlu (post).

În balanţa de plăţi externe a României Contul de Capital şi Contul Financiar sunt

evidenţiate împreună, ca titlu distinct Contul de Capital şi Contul Financiar, acesta fiind

împărţit în două subtitluri A.Contul de Capital şi B.Contul Financiar.

13 Manassa Simon, Finance Internationales - Principe, Analyse, Illustrations, ed. Economica,

Paris, 2000, pp. 21

Page 75: Finante Internationale.pdf

75

2.4 Erori şi Omisiuni Nete

Este titlul din cadrul Balanţei de Plăţi Externe în care sunt evidenţiate tranzacţiile care

au avut loc dar nu au apărut încă în evidenţe. Datele utilizate pentru depistarea acestor

tranzacţii sunt cele oferite de oficiile vamale, bănci, piaţa de capital. Datorită

discrepanţelor care apar concluzia este că tranzacţiile au avut loc dar nu a fost suficient

timpul pentru a fi înregistrate, drept urmare datele din acest titlu se bazează pe estimări.

Unitatea de curs 3: Factorii care influenţează soldul Balanţei de Plăţi Externe.

Balanţa de plăţi externe, la sfârşitul anului trebuie să fie echilibrată, chiar dacă pe

parcursul anului a avut perioade de dezechilibru.

Soldurile intermediare ale balanţei de plăţi externe sunt:

- Soldul contului curent. Dacă acesta este negativ înseamnă că economia

respectivă cheltuieşte mai mult decât produce şi va avea nevoie de finanţare.

Dacă este pozitiv situaţia se modifică, se va spune că acea economie nu se

confruntă cu o nevoie de finanţare ci are capacitatea de a se finanţa şi de a

finanţa şi alte economii. Acest sold, corelat cu alţi indicatori macroeconomici

poate conduce la formarea unei vederi de ansamblu asupra situaţiei financiare a

ţării respective.

- Soldul contului curent împreună cu soldul contului de capital arată capacitatea

sau nevoia de finanţare a ţării.

- Soldul contului curent împreună cu soldul contului de capital şi cu soldul

operaţiilor financiare din cae se exclude poziţia care desemnează rezervele şi alte

active din balanţele de plăţi europene, formează ceea ce americanii numesc sold

de bază.

- Acest sold de bază, corectat cu erorile şi omisiunile nete ne va da soldul net al

balanţei de plăţi externe care va fi egal ca valoare dar de semn opus cu grupa E a

rezervelor şi a altor active din balanţa americană, respectiv cu postul rezervat

Rezervelor şi altor active care practic ne arată poziţia internaţională a ţării

Page 76: Finante Internationale.pdf

76

respective, numită şi poziţie monetară externă. În condiţiile în care balanţa de

plăţi externă este excedentară (sau activă) acest post rezerve şi alte active va avea

sumele înregistrate pe debit şi va indica modul de cheltuire a excedentului. Dacă

balanţa este deficitară (pasivă), sumele din creditul postului de Rezerve sau a

Grupei E va puncta sursele de acoperire a deficitului.

Soldul balanţei de plăţi putem afirma că reflectă mişcările de capital şi modificările în

rezervele valutare ale unui stat. Acest sold este supus influenţelor factorilor interni şi

externi.

Dintre factorii interni care influenţează intrările respectiv ieşirile de valută evidenţiate în

balanţa de plăţi externe amintim:

- respectarea termenelor şi condiţiilor de calitate prevăzute în contractele

comerciale ce stau la baza exporturilor de bunuri şi servicii;

- modificarea preţurilor interne;

- modificarea structurii exporturilor (va fi un plus pentru ţara care îţi va orienta

exporturile spre produsele care încorporează tehnică ridicată);

- evoluţia productivităţii muncii respectiv a competitivităţii produselor destinate

exportului;

- evoluţia cursului valutar.

Dintre factorii externi putem puncta:

- volumul, valoarea şi calitatea produselor importate;

- evoluţia preţurilor internaţionale;

- restricţiile aplicate la export de unele state;

- scurtcircuitarea relaţiilor comerciale internaţionale ca urmare a unor conflicte

armate sau aunor catastrofe naturale;

- evoluţia cursului valutei în care urmează să se efectueze plata, etc.

Deficitul balanţei de plăţi externe poate fi diminuat sau chiar eliminat prin:

- creşterea exporturilor statului afectat;

- reducerea importurilor la care acesta recurge;

- atragerea investiţiilor străine;

- contractarea de împrumuturi de pe piaţa internaţională de capital sau de la

Page 77: Finante Internationale.pdf

77

organismele financiare internaţionale.

- Promovarea de către statul respectiv a unei politici monetare care să susţină

creşterea ratei dobânzii în economie, ceea ce stimulează intrările de capital;

- Promovarea unei fiscalităţi reduse va conduce de asemenea la atragerea de

capital ceea ce se va reflecta pozitiv în situaţia balanţei de plăţi deficitare care pe

această cale va reuşi să reducă deficitul.

Excedentul balanţei de plăţi externe valorifică de regulă prin:

- realizarea de plasmente în valută;

- realizarea de plasamente în titluri de valoare;

- consolidarea rezervei valutare;

- eventual îmbunătăţirea deţinerilor de aur monetar.

Soldul balanţei generale sau soldul net ne arată variaţia pe termen scurt a poziţiei

internaţionale sau a poziţiei monetare a unei ţări.

Bibliografie modul

1. Bourguinat Henri, „Finance Internationales”, Ed. PUF, Paris, 1992

2. Eitman D.K.,Stonehill A.I., Moffett M.H., Multinational Bussines Finance, ed.8,

Addison Wesley Publishing Company, 2006

3. Făt Codruţa Maria, Finanţe Internaţionale, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj - Napoca,

2007

4. Gaftoniuc Simona: „Finanţe Internaţionale”; Ed. Economică Bucureşti, 2000

5. Levich Richard M., International Financial Markets, ed. 2, Ed. McGraw Hill

International, Boston, 2001

6. Manassa Simon, Finance Internationales - Principe, Analyse, Illustrations, ed.

Economica, Paris, 2000

7. Voinea Gheorghe, “Mecanisme şi tehnici valutare şi financaire internaţionale”,

Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003

8. www.imf.org/external/np/sta/bop/bopman.pdf - Balance of Paymants Manual -

IMF

Page 78: Finante Internationale.pdf

78

III. ANEXE

Bibliografie

1. Bran Paul si Ionela Costică, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, ed.

Economică, Bucureşti, 1999

2. Copeland L.S., Exchange Rate and International Finance, 4th. Ed., Prentice Hall,

2005.

3. Drăgoescu Elena, Relaţii valutare financiare şi de credit internaţionale, Ed.

Dimitrie Cantemir, Târgu Mureş, 2000

4. Eiteman D., Stonehill A., Moffett M., Multinational Business Finance, Pearson

International Edition, Boston, 2007

5. Făt C. M., Finanţe Internaţionale, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007

6. Făt Codruţa Maria, Derivate financiare – tranzacţii cu contracte futures Ed. Casa

Cărţii de Ştiinţă , Cluj-Napoca, 2004

7. Făt Codruţa Maria, Contracte Futures şi Opţiuni, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-

Napoca, 2007

8. Gaftoniuc Simona, Finanţe Internaţionale, Ed. Economică Bucureşti, 2000

9. Halwood P.C., MacDonald R., International Money and Finance, 3rd.ed., Ed.

Blackwell Publishing, 2000, reeditată 2007

10. Krugman P., Obstfeld M., International Economics – theory and policy, 5th. Ed.,

Ed. Addison Wesley, 2000

11. Levich Richard, International Financial Markets – Prices and Policies, McGraw

Hill International, Boston, 2001

12. Manassa Simon, Finance Internationales - Principe, Analyse, Illustrations, ed.

Economica, Paris, 2000

13. Negruş Mariana, Plăţi şi garanţii internaţionale, Ed. All, Bucureşti, 2006

14. Voinea Gheorghe, “Mecanisme şi tehnici valutare şi financaire internaţionale”,

Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2003

Page 79: Finante Internationale.pdf

79

Glosar de termeni

• acreditiv – este modalitatea de plată prin care se asigură cu anticipaţie sumele

necesare plăţii într-un cont de depozit bancar, din care ulterior se efectuează

plăţile către furnizor pe măsură ce acesta depune la bancă documentele care

atestă îndeplinirea obligaţiilor contractuale, în conformitate cu condiţiile şi

termenele stabilite de cumpărător.

• bilet la ordin – este acea cambie care cuprinde numai obligaţia de a plăti.

• cambia – este obligaţia scrisă de a plăti sau a face să se plătească la scadenţă o

sumă determinată de bani.

• cardul – este un instrument de plată care are imprimate informaţii standardizate,

securizate şi individualizate care, prin decodificare cu ajutorul unor dispozitive

speciale, permit accesul titularului la contul său, autorizarea de plăţi, efectuarea

de plăţi sau obţinerea de numerar

• cecul – este un înscris prin care trăgătorul, titular al unui cont la bancă, dă

dispoziţie acesteia, aflată în poziţie de tras, de a plăti o sumă determinată de bani

unui terţ (benfeciar) sau trăgătorului însuşi (dacă are nevoie de numerar).

• Contractul futures - este un contract la termen standardizat de a cumpăra sau de a

vinde un anumit activ, denumit activ suport (underlying asset): marfă, titlu

financiar, activ monetar, la un preţ stabilit la încheierea tranzacţiei (futures

price), cu lichidarea contractului la o dată ulterioară.

• consiliului monetar - un angajament legislativ explicit prin care se asumă sarcina

ca moneda naţională să fie preschimbată pe o anumită valută la un curs valutar

fix convenit, concomitent cu respectarea de către autoritatea monetară însărcinată

cu emisiunea monetară a restricţiilor impuse în materie de emisiune monetară şi

cu îndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor ce îi revin.

• convertibilitate în sens larg – este însuşirea legală a unei monede de a fi

preschimbată cu o altă monedă, în mod liber, prin vânzare şi cumpărare pe piaţă,

nexistând restricţii, nici cu privire la suma de preschimbat, nici la scopul

Page 80: Finante Internationale.pdf

80

preschimbării (plăţi pentru tranzacţii curente sau mişcări de capital) şi nici cu

privire la calitatea celui care efectuează preschimbarea (rezident sau nerezident).

• convertibilitate în sens restrâns – este obligaţia autorităţii monetare dintr-o ţară,

de a converti la cerere, soldurile din moneda sa, deţinute de o altă ţară, dacă

aceasta din urmă arată că soldurile respective provin din tranzacţii curente şi

convertirea lor este necesară pentru efectuarea unor plăţi pentru tranzacţii

curente. cote de participare):

• cote de participare - cote părţi formate din fracţiuni echivalente cu 100.000 DTS.

• cursul valutar – reprezintă preţul unei monede exprimat într-o altă monedă cu

care se compară valoric.

• curs la vedere (Spot) – este cursul din ziua încheierii tranzacţiei, curs la care se

va lichida tranzacţia în maxim 48 de ore.

• curs la termen (Forward) - este cursul utilizat în tranzacţiile valutare care prevăd

că livrarea valutei, respectiv încasarea contravalorii ei se realizează la o dată

ulterioară încheierii tranzacţiei (1, 2, 3, 6, 9, 12 luni).

• devizele – reprezintă mijloace de plată folosite în relaţiile monetare

internaţionale, fiind formate, în sens larg, din: valute, titluri de credit exprimate

în valută (cambii, bilete la ordin, cecuri, obligaţiuni, acţiuni etc.), precum şi

oricare alte instrumente de plată internaţionale.

• etalon monetar – reprezintă o valoare sau o materie adoptată convenţional ca

bază a sistemului monetar, prin care se defineşte unitatea monetară.

• eurovalutele - monede scripturale, care iau naştere pe seama depozitelor bancare

constituite în valute liber-convertibile la bănci comerciale din afara ţării de

origine a respectivelor valute, dacă sunt utilizate pentru acordarea de

împrumuturi pe termen scurt unor nerezidenţi ai ţării în cauză.

• eurocreditele - împrumuturi în eurovalute acordate de bănci pe termen mijlociu

(12-15 ani).

• Flotare dirijată - autoritatea monetară încearcă să influenţeze cursul valutar fără

a avea ca ţintă o anumită valoare la care acesta trebuie să ajungă.

Page 81: Finante Internationale.pdf

81

• instrumentul de plată – reprezintă documentul pe baza căruia se realizează

transferul de sume dintr-un cont în altul.

• modalitatea de plată – reprezintă modul de organizare a operaţiei de decontare,

în sensul asigurării sau neasigurării cu anticipaţiei a sumelor necesare efectuării

plăţii.

• moneda – este un instrument de schimb universal care permite achiziţionarea

imediată a tuturor bunurilor, serviciilor şi titlurilor; este bunul cu valoarea cea

mai stabilă şi care este superior tuturor celorlalte bunuri în ceea ce priveşte

conservarea puterii sale de cumpărare, motiv pentru care moneda este

întotdeauna acceptată în schimbul oricărui alt bun.

• Opţiunile - contracte standardizate încheiate între vânzătorul opţiunii (writer,

engl.) şi cumpărătorul opţiunii (holder) prin care primul vinde celui de al doilea

dreptul de a vinde sau de a cumpăra activul suport al opţiunii.

• opţiuni de tip european – caz în care exercitarea opţiunii nu se poate realiza

decât la scadenţa acesteia;

• opţiuni de tip american – caz în care opţiunea poate fi exercitată în orice moment

până la scadenţă. Din punct de vedere a drepturilor pe care le au deţinătorii lor.

• opţiuni de cumpărare (Call) – dau dreptul cumpărătorului lor (dar nu şi

obligaţia), de a achiziţiona la scadenţă sau până la scadenţă activul suport, la un

preţ stabilit prin contract numit preţ de exerciţiu sau preţ de exercitare (strike

price), contra primei plătite vânzătorului în momentul încheierii contractului.

Vânzătorul opţiunii îşi asumă obligaţia de a ceda cumpărătorului opţiunii activul

suport la preţul de exerciţiu convenit prin contract.

• opţiuni de vânzare (Put) – dau dreptul cumpărătorului lor de a vinde până la sau

la scadenţă activul suport vânzătorului lor, la preţul de exerciţiu, contra primei

plătite acestuia din urmă în momentul achiziţionării opţiunilor. Vânzătorul

opţiunii put îşi asumă obligaţia de a achiziţiona activul suport al opţiunii dacă

beneficiarul opţiunii put decide să o exercite.

• ordinul de plată – reprezintă dispoziţia pe care plătitorul o dă băncii sale de-a

transfera o sumă din contul său în contul beneficiarului sumei.

Page 82: Finante Internationale.pdf

82

• paritatea monetară – reprezintă raportul valoric între valorile paritare ale celor

două monede.

• poliţă (trată) – este acea cambie prin care creditorul dă ordin debitorului să

plătească la scadenţă suma datorată unei persoane specificată.

• poziţia de schimb la un moment dat pentru un participant la operaţiile de pe piaţa

valutară se determină ca diferenţă între cantitatea de valută deţinută ( cea pe care

o posedă şi cea pe care o are de încasat) şi cantitatea de valută datorată.

• regimul valutar - setul de reglementări constituit de către autoritatea monetară a

unui stat (reprezentată de obicei de Banca Centrală a statului respectiv sau, mai

rar, de o altă instituţie) care stabileşte: modul de determinare a cursului valutar

pentru moneda naţională a statului respectiv; calitatea monedei naţionale de a fi

sau nu convertibilă; modul de funcţionare a pieţei valutare din acel stat.

• sistemul monetar internaţional – ansamblul regulilor care permit determinarea

cursului valutar, a tranzacţiilor care se pot derula la nivel internaţional, a

instituţiilor care le deservesc şi nu în ultimul rând infrastructurile (reţeaua de

comunicaţii) care creează legăturile la nivel mondial, apărute la un moment dat.

• titlurile de credit – sunt înscrisuri care constată existenţa unei obligaţii

comerciale care urmează a fi executată după trecerea unui anumit interval de

timp.

• valoare paritară – reprezintă valoarea oficială a unei unităţi monetare, stabilită

de autoritatea monetară prin legea monetară a statului respectiv.

• valuta - moneda naţională a unui stat deţinută în afara graniţelor sale de către o

persoană fizică sau juridică străină sau deţinută de persoane fizice sau juridice

străine pe teritoriul ţării emitente a respectivei monede.

• valuta neconvertibilă – moneda naţională a unui stat recunoscută de autoritatea

monetară a statului respectiv numai în cadrul graniţelor sale;

• valuta transferabilă – este cea care fără a deveni convertibilă a dobândit statutul

de transferabilă prin încrederea cu care a fost investită de către un grup de state.

Îmbracă întotdeauna forma de valută în cont;

Page 83: Finante Internationale.pdf

83

• valuta convertibilă – cea care poate fi preschimbată cu o altă monedă în mod

liber, prin vânzare – cumpărare pe piaţă fără a exista restricţii în ceea ce priveşte

calitatea celui care efectuează preschimbarea sau a scopului în care se efectuează

preschimbarea.

Page 84: Finante Internationale.pdf

84

Scurtă biografie a titularului de curs

INFORMAŢII PERSONALE

Nume FĂT CODRUŢA MARIA

E-mail [email protected], [email protected]

Naţionalitate Română

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ

1.02.2008 - prezent

Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea

Afacerilor, Catedra de Finanţe, Cluj-Napoca, Str. Teodor Mihali nr. 58-60

Conferenţiar doctor

- Predarea de cursuri şi seminarii la disciplinele Finanţe Internaţionale, Banking Internaţional,

- Predarea de cursuri şi seminarii la disciplinele Derivate Financiare , Evaluarea

Derivatelor Financiare, Economie şi Finanţe Internaţionale, International Finance la

nivel de masterat, în limba română şi engleză

- Predarea cursului „Instruments financiares derives” , la nivel masterat anul I din

cadrul, Iup Banque Assurance al , Universite de Caen Basse

- Coordonator de dizertaţii de masterat şi lucrări de diplome

- Activităţi de cercetare şi publicare

Octombrie 2000 – Februarie 2008

Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea

Afacerilor, Catedra de Finanţe, Cluj-Napoca, Str. Teodor Mihali nr. 58-60

Lector Univesitar

- Predarea de cursuri şi seminarii la disciplinele Finanţe Internaţionale, Banking

Internaţional, Burse de Mărfuri la nivel licenţă

- Predarea de cursuri şi seminarii la disciplinele Evaluarea Derivatelor Financiare,

Economie şi Finanţe Internaţionale, Mutaţii ale Sistemelor Financiare Internaţionale

Page 85: Finante Internationale.pdf

85

la nivel masterat

- Activităţi de cercetare şi publicare

- Susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul: „Tranzacţii bursiere cu produse

financiare derivate”

Octombrie 1997 – Octombrie 2000

Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea

Afacerilor, Catedra de Finanţe, Cluj-Napoca, Str. Teodor Mihali nr. 58-60

Asistent doctorand

- Predarea de seminarii la disciplinele Relaţii Valutar financiare Internaţionale, Pieţe

Financiare şi Operaţiuni de Bursă, Finanţele Firmei, Finanţe şi Credit

- Activităţi de cercetare şi publicare

- Elaborarea tezei de doctorat cu titlul “Tranzacţii bursiere cu produse financiare derivate”

Octombrie 1994 – Octombrie 1997

Preparator doctorand

- Predarea de seminarii la disciplinele Relaţii Valutar financiare Internaţionale, Pieţe

Financiare şi Operaţiuni de Bursă.

- Activităţi de cercetare şi publicare

- Începerea stagiului de pregătire a tezei de doctorat cu titlul “Tranzacţii bursiere cu

produse financiare derivate”

PREGATIRE PROFESIONALA

Aprilie 1995 – mai 2003

Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj – Napoca, diplomă de doctor în economie

Oct. 1989 - iulie 1994

Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj – Napoca, Secţia Finanţe – Credit, diplomă de licenţă

Septembrie 1985 – iunie 1989

Liceul economic din Cluj Napoca, diplomă de bacalaureat

Publicaţii relevante:

- Considerente asupra reformei administrative a sistemelor de pensii, Revista

Page 86: Finante Internationale.pdf

86

Transilvană de Ştiinţe Administrative, nr. 1(19)/ 2007, Editată de Departamentul de

Administraţie Publică a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, UBB, ISSN

1454 – 1378, pag. 43 – 55, (CNCSIS B+, poziţia 275), revistă listată în baza de date

EBSCO

- The strategy of the Euro Adoption in Romania, MIBES 2007 Proceedings, Department

of Business Administration, T.E.I. of Larrisa, Greece, ISBN 978-960-87764-7-0,

pp.609 - 622 ),

- The performance of the Romanian Mutual Funds, MIBES 2007 Proceedings,

Department of Business Administration, T.E.I. of Larrisa, Greece, ISBN 978-960-

87764-7-0, pp.623 - 632),

- The International Monetary System and the Euro, vol. Futures of Banking after Year

2000 in the World and in the Czech Republic volume X – Finance and Banking,

Karvina, Silesian University, Czech Republic, 2005, ISBN 80 – 7248 – 342 – 0, pp.

1915 – 1929.

- The romanian financial derivatives market – The efficiency of the EUR/USD futures

contract, vol. Gazdasagi es versenykepesseg az EU csatlakozas utan, A VIII. Ipar- es

Vallalatgazdasagi Konferencia eloadasai, Pecs, 2004, ISBN 963-7128-565, pag. 487-

491

- Advanced strategies in transacting options – The Spread, vol. The impact of European

integration on the national economy, Finance Sections: Corporate Finance, Public

Finance, Banking and Capital Market, oct. 2005, Cluj – Napoca, Ed. Risoprint, ISBN

973 – 751 – 097 – 6, pp. 540-546.

- Theoretical framework of hedging, The impact of European integration on the national

economy, Finance Sections: Corporate Finance, Public Finance, Banking and Capital

Market, oct. 2005, Cluj – Napoca, Ed. Risoprint, ISBN 973-751-097-6, pag.534 – 539

- Unele tipuri de garanţii posibil de utilizat în procesul creditării, Conferinţa

economică internaţională “Binomul sărăcie – bogăţie şi integrarea României în

Uniunea Europeană”, Sibiu, 20-21 mai 2005,Ed. Univ. Lucian Blaga Sibiu, 2005,

ISBN 973 -739-101-2, pp. 285-292

- Probleme ale garanţiilor în cadrul relaţiilor comerciale şi de credit actuale –

Page 87: Finante Internationale.pdf

87

necesitate şi funcţii, Conferinţa economică internaţională “Binomul sărăcie – bogăţie

şi integrarea României în Uniunea Europeană”, Sibiu, 20-21 mai 2005,Ed. Univ.

Lucian Blaga Sibiu, 2005, ISBN 973 -739-101-2, pp. 356-359

- Consideraţii cu privire la piaţa contractelor futures din România, Simpozionul

internaţional Specializare, Integrare şi Dezvoltare a Facultăţii de Ştiinţe Economice,

Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973 - 86547 – 4 – 2, pag. 362 -377 Stadiul de îndeplinire

de către România a criteriilor de convergenţă reală (The level of fulfilment of Real

Convergence Criteria by Romania), Revista Academiei Forţelor Terestre, Anul XII,

nr. 3 (47), trimestrul III 2007, Editura AFT, ISSN 1582 – 6384, pp. 91 – 98 (99 – 106),

(CNCSIS B+, poziţia 328)

- Hedge funds’ history and perspectives, Analele Universităţii din Craiova Seria Ştiinţe

Economice, Anul XXXV, nr. 35, 2007, vol. 4, Ed. Universitaria Craiova, ISSN 1223-

365X, pp.832 - 849(CNCSIS B+, poziţia 14)

- Sprijinul Băncii Mondiale în dezvoltarea durabilă a României (The Support of World

Bank in the Sustainable Development of Romania), Revista Academiei Forţelor

Terestre, Anul XII, nr. 2 (46), semestrul II 2007, Editura AFT, ISSN 1582 – 6384, pp.

56 – 61 (62 -67), (CNCSIS B+, poziţia 328)

- The Euro and the International Monetary Fund, Analele Universităţii din Oradea,

Seria Ştiinţe Economice, TOM XVI, vol. II, 2007, ISSN 1582 – 5450, pp. 319 – 323

(CNCSIS B+, poziţia 665)

- Performance and risk exposure in the industry of Hedge Funds, Analele Universităţii

din Oradea, Seria Ştiinţe Economice, TOM XVI, vol. II, 2007, ISSN 1582 – 5450, pp.

314 – 319 (CNCSIS B+, poziţia 665)

- The derivatives promoted by the banks, supliment Studia Universitatis Babeş – Bolyai,

Oeconomica, 2006, ISSN 1220 – 0506, pp. 289 – 299 (CNCSIS B+, poziţia 528)

- Application for Determination of the Forward Exchange Rate in Access 2003,

Informatica Economică/ Economy Informatics, , nr. 4, 2006, pp. 133-139, (CNCSIS

B+, poziţia 429)

- Architecture of the financial derivatives market, Studia Universitatis Babeş – Bolyai,

Oeconomica, 2004, vol. XLIX, nr.2, ISSN 1220 – 0506, pp. 135 – 140 (CNCSIS B+,

Page 88: Finante Internationale.pdf

88

poziţia 528)

- Tipuri de speculatori ce activează pe piaţa derivatelor financiare, Studia Universitatis

Babeş – Bolyai, Oeconomica, 2004, vol. XLIX, nr.1, ISSN 1220 – 0506, pp. 91-98

(CNCSIS B+, poziţia 528)

- Contractele futures pe valute – posibilităţi de arbitraj, Studia Universitatis Babeş –

Bolyai, Negoţia, 2000, vol. 45, nr.1, ISSN 1224-8738, pp. 121-126. (CNCSIS B+,

poziţia 528)

Membru în cadrul unor granturi şi proiecte de cercetare ştiinţifică:

• Contract de cercetare nr. 107/30.05.2008, cu tema „Studiu privind impactul creditelor

ipotecare asupra dezvoltării pieţei imobiliare”, valoare 13.090 RON, executant UBB,

Centrul de Promovare a Afacerilor şi Dezvoltare Regională, beneficiar S.C. CHARME

COM SRL, cu sediul în Târgu – Mureş, perioada de derulare 30 mai 2008 – 20 noiembrie

2009, membru

• Proiectul „Economia României şi euro. Programul de convergente al României.

Elemente de evaluare”, Centrul de Cercetări Financiare şi Monetare “Victor Slăvescu”

din cadrul Academiei Române, 2008, membru

• Contract de cercetare nr. 10/ 15.10.2007 cu tema „Metode de acoperire a riscului valutar

şi de dobândă”, valoare 12.495 RON, executant UBB Centrul de Promovare a Afacerilor

şi Dezvoltare Regională, beneficiar BMD Consulting Grup cu sediul în Alba Iulia,

perioada de derulare 15 octombrie 2007 – 20 martie 2009, director

• Proiectul „Economia României şi euro. Politici macroeconomice optime pentru

adoptarea monedei euro în România”, Centrului de Cercetări Financiare şi Monetare

“Victor Slăvescu” din cadrul Academiei Române, 2007, membru

• Contract nr. 185/ 9.06. 2007 „Metode cantitative în asigurări de persoane şi bunuri” ,

grant al Academiei Române, domeniul 11, Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociologice,

director conf.univ.dr. Diana Andrada Filip, suma 2000 RON, membru

• Proiect CNCSIS „Reforma sistemului asigurărilor sociale din România în vederea

aderării la Uniunea Europeană”, grant A, cod 210, durata 2005 – 2007, valoare totală

27.600 RON, membru

Page 89: Finante Internationale.pdf

89

• Contract de cercetare internaţional nr.12518/ 19.12.2006 Studiu privind elaborarea

unui sisteme de taxe pentru finanţarea cheltuielilor de întreţinere împotriva inundaţiilor

proiect de cercetare în cadrul programului LOGO East.Ro05.13„Equilibrium – restore

the balance between expenses and income”, finanţat de către Programul de

Transformare Socială pentru Europa Centrală şi de Est ( MATRA) al Ministerului

Afacerilor Externe al Olandei prin VNG International Olanda, Agenţia de Cooperare

Internaţională a Asociaţiei Municipalităţilor din Olanda. Parteneri: Universitatea Babeş-

Bolyai Cluj - Napoca, Direcţia Apelor Române Someş – Tisa, Waterschaap Roer en

Overmaas - Olanda, Tiszantuly Kornyezetvedelmi es Vizugzi Igazgatosag – Ungaria şi

Direcţia Apelor Someş - Tisa. Perioada 2006 – 2007.Director conf. univ. dr. Adrian Mihai

Inceu, lect.univ.dr. Alexandra Muţiu, membru

• Contract de cercetare nr. 220/ 27.12.2005 cu tema „Determinarea şi evaluarea stării de

insolvenţă a întreprinderilor şi asigurarea resurselor de finanţare a continuării

activităţii”, în valoare de 12000 RON, executant Universitatea din Oradea cu sediul în

oradea str. Universităţii nr.1, reprezentată prin Rector prof.univ. dr. Teodor Traian

Maghiar şi contabil şef Felicia Erdei, beneficiar S.C. Reconversie şi Valorificarea

Activelor Filiala Oradea cu sediul în Oradea, parcul Traian nr.4/ A, reprezentată prin

director Octavian Bot, director de contract conf.univ.dr. Daniela Zăpodeanu, membru

• Contractul de cercetare CTTC nr. 001/4 octombrie 2005, valoare 7140 RON finalizare

2005, executant UBB Centrul de transfer tehnologic şi cognitiv, beneficiar SC Valea

Românească Prod Impex SRL Bistriţa, membru

• Banca partener de afaceri, grant AT, director conf. univ. dr. Cornelia Pop, contract nr./

2000, tema nr. 105, cod CNCSIS 53, suma aprobată – 31 mil. Lei, perioada de derulare a

grantului 2000 – 2002

• Implementarea şi dezvoltarea tranzacţiilor cu contracte futures şi contracte de opţiune

pe pieţele bursiere din România, director prof. univ. dr. Constantin Tulai, contract nr.

36329/ 1999, grant de tip C, cod CNCSIS 43 (finanţare asigurată de Banca Mondială –

70%, Guvernul României 30%), suma aprobată – 50000 USD; perioada de derulare a

grantului 1999 – 2002.