Filiere agroalimentare

41
Filiere agroalimentare Conceptul de filieră agroalimentară Argumente Definirea filierei agroalimentare Delimitări conceptuale Elementele de studiu ale filierei Abordarea filierelor agroalimentare Analiza SWOT pe filiera agroalimentară Avantajele şi limitele studierii filierei agroalimentare Argumente Studierea sistemului agroalimentar prezintă un interes deosebit, datorită preocupărilor oamenilor de a cunoaşte: ce se întâmplă cu produsele de la fermier la consumator, cine sunt intermediarii şi ce rol au, ce transformări suferă produsele etc. Produsele agricole au tendinţa de a ajunge din ce în ce mai rar în stare naturală în căminul consumatorului. Astfel, în prezent, producătorii agricoli nu mai sunt priviţi doar ca furnizori de materii prime, ci ca o verigă a unui lanţ, ca o componentă a unui circuit complex, denumit filieră agroalimentară. În perioada actuală, analiza în termeni de „filieră a produsului” a înlocuit „studiul pieţelor agricole”. Până nu demult, piaţa apărea ca un element strategic de care depindea preţul. În prezent, o asemenea analiză nu mai este considerată operaţională, deoarece nu ia în calcul diferitele intervenţii ce au loc înainte ca produsul să fie pus la dispoziţia consumatorului. Dacă studierea pieţei privilegiază schimbul, analiza filierei pune accentul pe operaţiile materiale care antrenează transformările produselor şi pe agenţii care realizează aceste transformări. Definirea filierei agroalimentare 1968, Goldberg

Transcript of Filiere agroalimentare

Page 1: Filiere agroalimentare

Filiere agroalimentare

Conceptul de filieră agroalimentară Argumente Definirea filierei agroalimentare Delimitări conceptuale Elementele de studiu ale filierei Abordarea filierelor agroalimentare Analiza SWOT pe filiera agroalimentară Avantajele şi limitele studierii filierei agroalimentare Argumente Studierea sistemului agroalimentar prezintă un interes deosebit, datorită

preocupărilor oamenilor de a cunoaşte: ce se întâmplă cu produsele de la fermier la consumator, cine sunt intermediarii şi ce rol au, ce transformări suferă produsele etc.

Produsele agricole au tendinţa de a ajunge din ce în ce mai rar în stare naturală în căminul consumatorului. Astfel, în prezent, producătorii agricoli nu mai sunt priviţi doar ca furnizori de

materii prime, ci ca o verigă a unui lanţ, ca o componentă a unui circuit complex, denumit filieră agroalimentară.

În perioada actuală, analiza în termeni de „filieră a produsului” a înlocuit „studiul pieţelor agricole”. Până nu demult, piaţa apărea ca un element strategic de care depindea

preţul. În prezent, o asemenea analiză nu mai este considerată operaţională, deoarece nu ia în calcul diferitele intervenţii ce au loc înainte ca produsul să fie pus la dispoziţia consumatorului.

Dacă studierea pieţei privilegiază schimbul, analiza filierei pune accentul pe operaţiile materiale care antrenează transformările produselor şi pe agenţii care realizează aceste transformări.

Definirea filierei agroalimentare 1968, Goldberg

filiera = totalitatea agenţilor economici implicaţi în producerea, transformarea şi comercializarea unui produs.

1986, Malassis filiera = itinerariul parcurs de un produs (sau un grup de produse) în interiorul

sistemului agroalimentar. Ea presupune ansamblul agenţilor (întreprinderi şi administraţii) şi operaţiilor

(producţie, repartiţie şi finanţare) care concură la formarea şi la transferul produselor până în stadiul final de utilizare şi mecanismele de ajustare a fluxurilor factorilor şi produselor de-a lungul filierei şi în stadiul final.

Page 2: Filiere agroalimentare

Laurent filiera = o succesiune de etape ce urmează a fi parcurse în vederea atingerii

unui obiectiv ori ca ansamblul intermediarilor uniţi în aceeaşi activitate.

Van der Vorst filiera = o serie de activităţi fizice şi de procese de luare a deciziilor conectate

prin fluxuri materiale, informaţionale şi financiare, care trec de limitele afacerilor individuale ale operatorilor unui lanţ alimentar.

În această abordare, filiera nu cuprinde doar producătorul agricol şi furnizorul acestuia, ci şi procesatorii, transportatorii, angrosiştii, detailiştii, unităţile de prestare a serviciilor şi consumatorii.

Definirea filierei agroalimentare Economistul canadian B. Kneen introduce conceptul de

„distanţare”= separarea consumatorilor de sursele de hrană prin cât mai multe intervenţii posibile.

Filiera înseamnă creşterea distanţei fizice dintre punctul în care produsul agricol este obţinut şi punctul în care este consumat.

Dezavantajele distanţării

declinul valorii nutriţionale a hranei creşterea costului acesteia - faptul că distanţarea produselor alimentare de

sursă determină o creştere a costului nu înseamnă că producătorul agricol va primi un preţ mai mare.

Definirea filierei agroalimentare Avantajele distanţării

Fiecare act de distanţare înseamnă o oportunitate pentru „extragerea” unor bani din sistem şi câştigarea controlului asupra acestuia.

Se formează, astfel, în sistem, la fiecare fază, valoarea adăugată, în punctele în care, prin intervenţii specifice, se adaugă costuri (şi profituri) la valoarea produsului final.

Procesul de adăugare de valoare pe filieră este susţinut de necesitatea desfăşurării unor operaţii indispensabile:

prelucrarea produselor agricole, pentru prelungirea duratei de consum,

transportul acestora, păstrarea lor pentru asigurarea continuităţii aprovizionării pieţei etc.

Delimitări conceptuale1. Filieră – sector – ramură agricolă

Page 3: Filiere agroalimentare

Sectorul regrupează întreprinderile care exercită aceeaşi activitate principală, adică acea activitate care participă cu cea mai mare pondere la formarea cifrei de afaceri.

Ramura se defineşte în raport cu o categorie de produs, regrupând totalitatea activităţilor care concură la producerea unui bun sau serviciu.

Filiera cuprinde toate activităţile din sectorul primar (agricultura), secundar (industria alimentară) şi terţiar (transportul şi serviciile) şi „parcurge”, astfel, toate sectoarele economiei.

Delimitări conceptuale 2. Filieră – canal – circuit

Ca sferă de cuprindere, conceptul de filieră agroalimentară este mai larg decât conceptul de canal şi de circuit de distribuţie:

canalul reprezintă un subansamblu al circuitului comercial pe care un producător poate să-l utilizeze şi gestioneze în vederea vânzării produsului (lor) său (sale);

circuitul (sau totalitatea canalelor) cuprinde ansamblul producătorilor, procesatorilor, distribuitorilor şi consumatorilor aflaţi pe traseul parcurs de un produs sau grupă de produse.

Elementele de studiu ale filierei produsul,

operaţiile,

agenţii şi relaţiile dintre aceştia,

reglementările şi mecanismele de coordonare Elementele de studiu ale filierei

Produsul Identificarea filierei se realizează pe baza unui produs.

Se porneşte de la un produs final şi se reproiectează toate etapele prin care acesta a trecut până la materia primă din care este alcătuit.

Elementele de studiu ale filiereiOperațiile

operaţiuni asupra bunurilor şi serviciilor,

operaţiuni asupra repartiţiilor şi

operaţiuni financiare Elementele de studiu ale filierei

Agenții

Page 4: Filiere agroalimentare

Elementele de studiu ale filiereiRelațiile dintre agenți - sub forma circuitelor şi reţelelor

Elementele de studiu ale filiereiReglementările şi mecanismele de coordonare

sistem de stimulatori şi stabilizatori politica de preţuri, susţinerea producătorilor agricoli şi a consumatorilor (subvenţii), impozitarea agricolă, taxele vamale în domeniul agricol etc.

Prin reglarea filierelor se urmăreşte: reducerea decalajelor dintre cerere şi ofertă, reducerea decalajelor dintre cererea potenţială şi cea reală, stabilizarea producţiei şi a ofertei, realizarea unei tendinţe de stabilitate a preţurilor, eliminarea caracterului de dualitate pe care îl prezintă pieţele agricole din

România Elementele de studiu ale filierei

Coordonarea Coordonatorul = acel agent economic care deţine cea mai mare putere de

negociere.

Rolul de coordonator este din ce în ce mai mult atribuit industriilor din aval sau celor din amonte.

Partenerii nu au aceeaşi importanţă în cadrul filierei şi aceleaşi posibilităţi de acţiune în procesul de reglare.

În acest context, este important să fie evidenţiate punctele forte -„nodurile” privilegiate ale filierei

Aceste „noduri” privilegiate ale filierelor se află la „locul” de întâlnire (sau negociere), la confluenţa dintre partenerii cei mai puternici aflaţi pe filieră, din a căror confruntare rezultă politica ce va acţiona asupra ansamblului fiecărei filiere şi a tuturor participanţilor acesteia.

Abordarea filierelor agroalimentare optica de marketing – prin care se studiază comportamentul de piaţă al

agenţilor economici aflaţi pe filieră, costurile şi profiturile realizate de fiecare dintre aceştia;

optica de ecosistem – care are în vedere dezvoltarea durabilă a filierelor agroalimentare, asociată cu evitarea risipei resurselor şi a poluării;

optica social-politică – prin care se analizează funcţiile, rolurile, potenţialul, conflictele şi echilibrul filierelor;

Page 5: Filiere agroalimentare

optică dinamică – care integrează spaţiul (care se referă la producţie, consum, pieţe determinate) şi timpul care se scurge de la intrarea materiilor prime pe filieră sau în diferitele verigi ale acesteia până la ieşirea produselor finite către consumatorii finali.

Analiza SWOT pe filiera agroalimentară Punctele forte

costurile reduse de obţinere a produselor agricole, forţa de muncă ieftină, specializarea producţiei şi altele.

Punctele slabe de ordin financiar, apărute datorită comportamentului unuia sau mai multor

membrii ai filierei, care practică o politică de preţuri abuzivă de ordin informaţional, producătorul fiind adesea ultimul informat despre

modul în care produsele sale sunt primite de piaţă şi de evoluţiile previzibile ale cererii.

Oportunităţile tradiţia şi experienţa agricultorilor, potenţialul natural al anumitor zone, piaţa potenţială foarte mare şi creşterea cererii pentru anumite produse, investiţii, prezenţa organizaţiilor profesionale şi interprofesionale de-a lungul filierei etc.

Ameninţările umiditatea excesivă, îngheţurile târzii de primăvară şi alţi factori restrictivi de

mediu care determină reduceri cantitative şi calitative de producţie, inflaţia, blocajul financiar, importurile de produse similare, concurenţa, creşterea cererii pentru produsele concurente, putere redusă de cumpărare a consumatorilor etc.

Avantajele şi limitele studierii filierei agroalimentare Avantajele

înlesnirea procesului de cunoaştere a funcţionării şi evoluţiei sistemelor componente, sisteme (sau subsisteme) care se nasc, trăiesc şi mor, sunt supuse agresiunilor tehnice, economice, politice etc. ale mediului.

Filiera, ca întreg, depinde de elementele care o compun; ea nu reprezintă o simplă însumare a acestora. În studierea performanţei filierei se ţine cont de această abordare, performanţa filierei nefiind suma performanţelor fiecărei componente în parte, ci se ia în considerare şi efectul de sinergie pe care îl dezvoltă conlucrarea agenţilor din diferite verigi.

Page 6: Filiere agroalimentare

Un alt avantaj este acela că permite luarea în calcul atât a unor elemente microeconomice, cât şi a unor aspecte macroeconomice.

Limitele câmpul său de acţiune este limitat, neluând în calcul activitatea diversificată a

unor întreprinderi.

nu sunt explicate raporturile între preţurile diferitelor produse şi nici cauzele comportamentului consumatorilor.

1.3. Abordarea de marketing a filierei agroalimentare Abordarea de marketing a filierei agroalimentare constă în studierea acesteia

pornind de la piaţă, de la cererea consumatorilor finali. filiera produsului agroalimentar sub forma unui cerc, ce se desfăşoară între

momentul planificării producţiei, producţie, recoltare, procesare şi distribuţie către consumatori

sunt analizate atât operaţiile şi agenţii economici care acţionează în diferite faze, cât şi pierderile ce pot să apară de-a lungul filierei, cauzele acestor pierderi si serviciile prestate şi politicile ce reglementează activităţile specifice fiecărei etape și cu ajutorul cărora se evită sau se reduc pierderile filierei

Abordarea de marketing a filierei constă în reprezentarea filierei sub forma unui cerc, care exprimă ideea de reluare

a ciclului, studierea filierei pornind de la piaţă, de la cerinţele şi nevoile nesatisfăcute ale

consumatorilor şi terminând tot cu piaţa, cu actul final de vânzare-cumpărare.

Filiera este reprezentată sub formă de activităţi, iar pentru fiecare sunt identificaţi agenţii economici, respectând principiile de analizare a filierei elaborate de Louis Malassis.

Filiera este un sistem complex şi sinergetic. Fiecare componentă depinde de cea precedentă şi influenţează, la rândul ei,

pe următoarea. Între componentele filierei produsului agroalimentar se creează

interdependenţe care menţin coeziunea filierei şi determină eficienţa activităţilor economice ale acesteia. De exemplu, decizia unui producător agricol de a stoca o parte din

producţia obţinută va influenţa preţul produsului pe piaţă, în diferite momente ale anului.

Astfel, devine importantă anticiparea măsurii în care deciziile şi problemele apărute într-o fază pot afecta disponibilităţile, calitatea şi costurile într-o etapă ulterioară.

CAPITOLUL II - Managementul filierei agroalimentare

2.1. Conceptul de management al filierei agroalimentare

Page 7: Filiere agroalimentare

2.2. Evoluţia managementului filierei

2.3. Principalele elemente şi activităţi ale managementului filierei 2.1. Conceptul de management al filierei agroalimentare a apărut prima dată în domeniul logisticii, într-o abordare a managementului

stocurilor.

Motivele schimbările care au loc în mediul economic

globalizare, tehnologia informației, conștientizarea responsabilității întreprinderilor etc.

Întreprinderile trebuie să se bazeze pe filiere performante sau să participe la formarea de rețele de filiere, pentru a face față competiției din economia globală.

În noua paradigmă a managementului elaborată de Peter Drucker, conceptul de afacere se exinde dincolo de granițele întreprinderii și caută să organizeze toate afacerile de-a lungul filierei, care aparțin mai multor companii.

Această structură inter-instituțională necesită o administrare specifică, apărând astfel conceptul de management al filierei.

DEFINITII Managementul filierei cuprinde planificarea, implementarea, coordonarea şi

controlul tuturor activităţilor şi proceselor necesare pentru obţinerea şi livrarea, într-o manieră cât mai eficientă, a produselor cerute pe piaţă.

Managementul lanţului de aprovizionare = managementul unei rețele interconectate de afaceri implicate în furnizarea produselor cerute de consumatorii finali.

Managementul filierei cuprinde mişcarea şi stocarea materiilor prime, gestionarea stocurilor şi a bunurilor de la punctul de obținere la cel de consum.

Managementul filierei cuprinde identificarea, planificarea, execuţia, controlul şi monitorizarea activităţilor filierei în scopul creării de valoare, conceperii unei infrastructuri competitive, gestionării logisticii la nivel internaţional, sincronizării ofertei cu cererea şi măsurării performanţei globale.

DEFINITII Managementul filierei este o coordonare sistemică şi strategică a funcţiilor

operatorilor unei filiere în scopul îmbunătăţirii performanţei pe termen lung a participanţilor şi a filierei în ansamblu.

Page 8: Filiere agroalimentare

Strategiile lanțului de aprovizionare implică o abordare sistemică a legăturilor din filiera unui produs care conlucrează eficient pentru satisfacerea cerințelor consumatorilor la punctul final al filierei. În consecinţă, costurile trebuie reduse de-a lungul filierei prin eliminarea

operaţiunilor care nu sunt necesare şi pe concentrarea asupra creării de valoare.

Nivelul eficienţei fiecărui participant trebuie crescut, stragulările filierei trebuie eliminate, iar măsurarea performanței trebuie să se concentreze pe eficiența sistemului total şi pe distribuirea echitabilă a profiturilor către operatorii filierei.

În concluzie, managementul filierei cuprinde planificarea şi gestionarea tuturor activităților implicate în identificarea surselor de aprovizionare, procurarea, transformarea produselor, inclusiv logistica acestora.

În plus, el include colaborarea şi coordonarea partenerilor unei filiere: furnizori, producători, procesatori, distribuitori, angrosişti, detailişti şi consumatori.

În esenţă, managementul filierei integrează cererea şi oferta în cadrul companiilor de pe filieră şi între acestea.

2.2. Evoluţia managementului filierei În evoluţia cercetărilor privind managementul filierei pot fi identificate cinci etape

importante: crearea, integrarea, globalizarea, specializarea, managementul filierei în contextul dezvoltării durabile.

1. Crearea Termenul de managementul lanţului de aprovizionare a apărut în anii ’80, în

Statele Unite ale Americii.

Caracteristicile acestei etape sunt: nevoia de schimbări structurale pentru realizarea producţiilor de masă,

restrângerea afacerilor datorită necesităţii de reducere a costurilor.

Aria de activitate a întreprinderilor se reduce şi creşte numărul acestora pe filiera unui produs.

2. Integrarea În această etapă se dezvoltă sistemele de schimburi electronice de date, în anii

’90, şi se introduc sistemele de planificare a resurselor întreprinderii.

Etapa de integrare continuă să se dezvolte în secolul 21 prin extinderea sistemelor colaborative bazate pe comunicaţiile virtuale, la nivel global.

Caracteristicile acestei etape sunt:

Page 9: Filiere agroalimentare

creşterea valorii adăugate şi

reducerea costurilor prin integrarea activităţilor într-o singură întreprindere. 3. Globalizarea Această etapă se caracterizează prin atenția acordată sistemului global de relaţii

dintre furnizori şi extinderii lanţurilor de aprovizionare dincolo de graniţele naţionale sau continentale.

Caracteristicile acestei etape sunt:

extinderea managementului filierei în organizaţii în scopul creşterii avantajelor competitive, valorii adăugate şi reducerii costurilor de-a lungul filierei.

4. Specializarea – externalizarea distribuției Companiile

au abandonat integrarea verticală, au vândut operaţiile care nu erau considerate de bază, acestea fiind

externalizate către alte companii.

Aceste premise au condus la schimbarea cerinţelor managementului prin extinderea lanţului de aprovizionare dincolo de porţile companiei şi a managementului distribuţiei către pateneri ai filierei specializaţi în această activitate.

Specializarea creează reţele de producţie şi distribuţie compuse din mai multe filiere individuale specifice unui produs, din furnizori şi consumatori care colaborează pentru

elaborarea, producerea, distribuţia şi vânzarea unui produs.

Partenerii se pot schimba, în funcţie de piaţă, regiune, canalul de distribuţie, rezultând o proliferare de parteneriate comerciale, fiecare cu caracteristicile şi

cerinţele sale unice. 5. Managementul filierei în contextul dezvoltării durabile Din perspectiva dezvoltării durabile, există o nouă etapă a managementului filierei,

care poate fi abordat ca fiind o problemă economică ce afectează filiera agroalimentară sau reţelele de filiere şi care este deseori apreciată în comparaţie cu sistemul de evaluare SECH (social, ethical, cultural, health), utilizat în ţările dezvoltate.

Consumatorii au devenit mai conştienţi de impactul achiziţiilor lor asupra mediului şi de grila de evaluare SECH a companiilor şi, împreună cu organizaţiile non-guvernamentale, militează pentru

Page 10: Filiere agroalimentare

trecerea la alimentele ecologice, respectarea codului muncii şi obţinerea de produse locale de către IMM-uri, care sprijină dezvoltarea

activităţilor independente. 2.3. Principalele elemente şi activităţi ale managementului filierei Managementul filierei are ca arie de studiu următoarele probleme:

1. Configurarea rețelelor de distribuție: numărul, locaţia furnizorilor şi clienţilor şi operaţiile realizate de

către aceştia, facilităţile de producţie, centrele de distribuţie, depozitele etc.

2. Elaborarea strategiei de distribuție: alegerea variantei de distribuţie (cu control total, parţial sau

descentralizat), alegerea variantei de livrare (livrare directă, livrare în circuit), alegerea modalităţii de transport şi a operatorului care îl realizează

(producătorul, distribuitorul). 3. Realizarea de compromisuri în activitatea logistică.

Activităţile logistice pot fi realizate la un nivel minim de cost. Există, însă, situaţii în care costul total pe filieră creşte din dorinţa de a face economii la o anumită activitate logistică.

De exemplu, costurile de transport pe unitatea de produs transportat sunt cele mai reduse în cazul în care livrarea se realizează prin încărcarea mijlocului de transport la capacitatea maximă. Totuşi, cresc costurile cu depozitarea produselor livrate, ceea ce poate conduce la creșterea costurilor totale ale activităților logistice. De aceea este necesară o abordare sistemică la planificarea activităților logistice.

4. Accesul la informații presupune integrarea activităților de-a lungul filierei pentru accesarea cu

ușurință a informațiilor, inclusiv a semnalelor pieței, previziunilor, gestiunii stocurilor, transportului, potențialelor colaborări etc.

5. Gestiunea stocurilor:

cantitățile stocate ale resurselor materiale, semi-fabricatelor și produselor finite și locația acestora.

6. Fluxurile financiare: termenii și modalitățile de plată între participanții filierei.

Activitățile și funcțiile managementului filierei

Page 11: Filiere agroalimentare

Managementul filierei include gestionarea mișcării materialelor în interiorul unei întreprinderi, anumite aspecte privind procesarea materialelor în produse finite și livrarea produselor către consumatorii finali.

În timp ce întreprinderile se concentrează pe competențele esențiale de transformare a resurselor în produse, își reduc controlul asupra surselor de aprovizionare și a canalelor de distribuție.

Aceste funcții sunt externalizate către alte întreprinderi, care le pot realiza mai eficient.

Rezultatul va fi acela al creșterii numărului de operatori ai filierei implicați în satisfacerea cerințelor consumatorilor, în timp ce se reduce controlul acestora asupra operațiilor logistice.

Reducerea controlului și creșterea numărului de parteneri conduc la apariția conceptului de management al filierei, scopul acestuia fiind îmbunătățirea colaborării și creșterea încrederii între partenerii unei filiere, îmbunătățirea vizibilității gestiunii stocurilor și a vitezei de rotație a acestora.

Activităţile managementului filierei se grupează în activităţi strategice, tactice şi operaţionale.

Activităţile strategice se referă la: optimizarea strategică a reţelelor,

inclusiv a numărului, locaţiei şi dimensiunii depozitelor, centrelor de distribuţie şi a altor facilităţi;

parteneriate strategice cu furnizorii, distribuitorii şi consumatorii, prin crearea de canale de comunicare a informaţiilor importante;

managementul ciclului de viaţă al produsului, pentru ca produsele noi sau cele existente deja să fie optim integrate pe

filieră;

operaţii privind tehnologia informaţiei;

racordarea strategiilor operatorilor cu cea a filierei. Activităţile tactice decizii privind aprovizionarea şi contractarea;

decizii privind producţia, inclusiv programarea proceselor de producţie;

decizii privind stocurile: cantitatea, locaţia şi modalităţile de stocare;

strategia de transport: frecvenţa, rutele, mijloacele de transport;

analiza competitorilor;

Page 12: Filiere agroalimentare

scandenţa plăţilor;

cercetări privind cererea consumatorilor. Activităţile operaţionale planificarea zilnică a producţiei şi distribuţiei;

planificarea şi previzionarea cererii, coordonarea previziunilor cererii între furnizori şi clienţi;

planificarea aprovizionării, inclusiv calcularea stocurilor şi previzionarea cererii, în colaborare cu alţi operatori ai filierei;

gestionarea intrărilor de materiale şi produse, inclusiv transportul de la furnizori;

urmărirea consumului de materiale şi a fluxurilor produselor finite;

gestionarea ieşirilor de produse, inclusiv a depozitării şi a transportului acestora către clienţi;

onorarea comenzilor, identificarea tuturor constrângerilor existente pe filieră privind furnizorii, centrele de distribuţie, clienţii;

identificarea daunelor suferite de produse pe filieră etc. CAPITOLUL II

Managementul filierei agroalimentare 2.4. Principalele decizii ale procesului de management al filierei în demersul

reproiectării acestora

2.5. Trasabilitatea pe filiera agroalimentară

Pentru realizarea managementului la un nivel de performanță ridicat, filierele trebuie proiectate luând în considerare natura complexă a relaţiilor dintre participanţi.

În literatura de specialitate se identifică trei decizii importante ale managementului filierei (figura nr.2.1).

Care sunt operatorii cheie ai reţelei?

Ce activităţi desfăşoară fiecare dintre aceşti operatori cheie?

Ce nivel de integrare şi ce tip de management poate fi aplicat fiecărei legături activitate-operator?

1. Care sunt operatorii cheie ai reţelei? Prima etapă în analizarea şi reproiectarea filierei este identificarea organizaţiilor.

Page 13: Filiere agroalimentare

Managementul stabileşte nivelul de colaborare specific fiecărui membru al filierei.

Pentru anumite resurse materiale strategice (de exemplu, materiile prime agricole care intră în componenţa alimentelor), trebuie încheiate parteneriate cu furnizorii acestora, pentru altele, mai puţin importante, doar se monitorizează operaţiile de vânzare-cumpărare.

Principala problemă este identificarea operatorilor importanţi, care contribuie la realizarea cu succes a obiectivelor agenţilor şi filierei.

Acestor operatori li se acordă atenţia managerială şi resursele. 2. Ce activităţi desfăşoară fiecare dintre aceşti operatori cheie? Managementul filierei impune o trecere de la gestionarea afacerilor individuale, la

integrarea activităților acestora în câteva activități cheie ale filierei. 3. Ce nivel de integrare și ce tip de management poate fi aplicat fiecărei

legături activitate-operator? Componentele asupra cărora se îndreaptă atenția managementului filierei în

gestionarea relațiilor complexe dintre agenți:

componente fizice și tehnice: metodele de control și planificare, structura activităților, structura organizațională, structura informațională și de comunicare, structura fluxurilor productive.

componente manageriale și comportamentale: metodele de management, structura funcțională, cultura întreprinderii etc.

Prima grupă include componentele tangibile, măsurabile și relativ ușor de schimbat.

Cea de-a doua grupă cuprinde componentele comportamentale, care influențează modalitatea în care sunt implementate elementele fizice și tehnice de management.

Dacă componentele din grupa a doua nu acționează în sensul orientării organizației către realizarea activităților și îndeplinirea obiectivelor filierei, în consecință filiera va fi mai puțin competitivă.

Dacă una sau mai multe componente fizice sau tehnice sunt schimbate, în mod asemănător și componentele manageriale și comportamentale trebuie ajustate.

Strategiile de reproiectare a filierelor pentru îmbunătățirea performanței afacerilor individuale, dar și a filierei, în general, au în vedere:

Page 14: Filiere agroalimentare

reproiectarea rolurilor agenților și activităților desfășurate pe filieră, de exemplu, reducerea numărului de părți implicate, realocarea rolurilor și eliminarea activităților care nu adăugă valoare produselor pe filieră;

reducerea timpului de așteptare a comenzilor de către clienți, prin implementarea sistemelor informatice ca bază pentru schimbul de informații și luarea deciziilor, prin creșterea flexibilității producției etc.;

creșterea transparenței informațiilor, prin stabilirea unei infrastructuri de schimb de informații pe filieră privind cererea, oferta, stocul, codificarea produselor etc.;

sincronizarea operațiilor logistice cu cererea consumatorului, prin creșterea frecvenței de execuție și de livrare a produselor și reducerea dimensiunii loturilor;

coordonarea și simplificarea deciziilor logistice pe filieră, prin calcularea dimensiunii lotului, diferențierea și simplificarea produselor, sistemelor și proceselor.

În concluzie, Managementul filierei se bazează pe

definirea explicită a obiectivelor acesteia și a indicatorilor de performanță deciziile privind operatorii și activitățile strategice ale filierei și integrarea

acestora.

Tipul optim de filieră diferă, astfel, în funcție de - operatorii cheie, - activitățile pe care le desfășoară și - nivelul de integrare al acestora.

2.5. Trasabilitatea pe filiera agroalimentară Definirea trasabilității

Trasabilitatea „posibilitatea de a reconstrui parcursul unui aliment, al unui furaj, al unui

animal destinat producţiei/ utilizării în scop alimentar sau al unei substanţe destinate să facă parte dintr-un aliment sau dintr-un furaj, de-a lungul tuturor fazelor prelucrării şi producţiei” (articolul 3, aliniatul 15, din Regulamentul CE 178/2002)

un ansamblu de identificări înregistrate asociate unei entităţi care permit regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării sale. Entitatea poate desemna un produs, o activitate sau un proces și un organism sau o persoană (ISO 8402/1987).

Cadrul legislativ Regulamentul (CE) nr. 178/2002 a Parlamentului European și a Consiliului din 28

ianuarie 2002 privind stabilirea principiilor și prescriptiilor generale ale legislației alimentare, instituirea Autorității europene pentru securitatea alimentelor și fixarea procedurilor de securitate a produselor alimentare.

Page 15: Filiere agroalimentare

România implementeaza acest regulament prin Legea nr. 150 din 14 mai 2004 privind siguranța alimentului și a hranei pentru animale.

Conform acestei legi, trasabilitatea alimentelor, a materiilor prime, a materiilor auxiliare și a materialelor “trebuie să fie stabilită în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției” (Art. 19 (1)/Legea nr. 150 din 2004).

Operatorii cu activitate în domeniul alimentar realizează această cerință prin implementarea unui sistem de trasabilitate bazat pe un concept propriu.

Controlul sistemului se realizează la nivel de unitate și la nivel național.

Responsabilitatea monitorizării și controlării trasabilității alimentului revine, la nivelul UE, European Food Safety Authority (EFSA) și, la nivel national, Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor (ANSVSA), instituită prin Ordonanța de Guvern nr. 42/2004. Principiile şi cerinţele siguranţei alimentare şi trasabilităţii Principiile siguranţei alimentare şi trasabilităţii sunt:

principiul precauţiei,

principiul protecţiei consumatorilor,

principiul transparenţei (consultarea publicului, informarea publicului). Principiul precauţiei se referă la faptul că, în condiţii specifice în care, în urma evaluării informaţiilor

disponibile, se identifică posibilitatea existenţei unor efecte dăunătoare asupra sănătăţii, dar persistă incertitudinea ştiinţifică, pot fi adoptate măsuri provizorii de gestiune a riscului, necesare pentru asigurarea nivelului ridicat de protecţie a sănătăţii stabilit în Comunitate, până la apariţia unor noi informaţii ştiinţifice pentru o evaluare mai cuprinzătoare a riscului.

Măsurile adoptate nu trebuie să impună restricţii comerciale mai mari decât este necesar pentru realizarea nivelului ridicat de protecţie a sănătăţii stabilit în Comunitate, acordându-se atenţie fezabilităţii tehnice şi economice, precum şi altor factori consideraţi legitimi pentru problema respectivă.

Principiul protecţiei consumatorilor se referă la faptul că legislaţia alimentară are ca scop prevenirea

practicilor frauduloase sau înşelătoare,

contrafacerii produselor alimentare şi

oricăror altor practici care pot induce în eroare consumatorul. Principiul transparenţei Publicul este consultat

în mod deschis şi transparent,

Page 16: Filiere agroalimentare

direct sau prin organismele reprezentative, în timpul pregătirii, evaluării şi revizuirii legislaţiei alimentare.

Cerinţele siguranţei alimentare şi trasabilităţii 1. Interzicerea introducerii pe piaţă a produselor alimentare care nu prezintă

siguranţă;

2. Produsele alimentare care nu prezintă siguranţă sunt acelea care: sunt dăunătoare sănătăţii, nu sunt adecvate consumului uman;

3. Pentru a determina dacă un produs alimentar prezintă sau nu siguranţă, trebuie să se aibă în vedere: - condiţiile normale de folosire a produsului alimentar de către consumator în

fiecare etapă de producţie, prelucrare şi distribuţie;

- informaţiile furnizate consumatorului, inclusiv informaţiile de pe etichetă sau alte informaţii general disponibile pentru consumator în privinţa evitării unor anumite efecte negative asupra sănătăţii ale unui anumit produs alimentar sau ale unei anumite categorii de produse alimentare;

4. Pentru a determina dacă un produs alimentar dăunează sănătăţii, trebuie să se aibă în vedere:

- atât efectele probabile imediate, cât şi cele pe termen scurt sau lung ale acelui produs alimentar asupra sănătăţii unei persoane care îl consumă, dar şi asupra generaţiilor următoare;

- efectele toxice cumulative probabile;

- sensibilitatea deosebită, din punct de vedere al sănătăţii, a unei categorii specifice de consumatori, atunci când produsul alimentar este destinat acelei categorii de consumatori.

5. Pentru a determina dacă un produs alimentare nu este adecvat consumului uman, trebuie să se aibă în vedere dacă produsul alimentar este inacceptabil pentru consumul uman potrivit utilizării căreia îi era destinat, din motive de contaminare, indiferent dacă aceasta se face printr-o substanţă străină sau în alt mod sau prin putrefacţie, deteriorare sau descompunere.

Modelul conceptual al trasabilității Avantajele implementării sistemului de trasabilitate pe filiera agroalimentară optimizarea calității produselor și a proceselor.

El garantează fiabilitatea informațiilor despre produse și permite culegerea rapidă a informațiilor necesare analizei calității și inocuității produselor.

Permite o îmbunătățire continuă a sistemului și un control asupra operațiilor logistice.

Page 17: Filiere agroalimentare

Cunoașterea în orice moment a localizării exacte a unităților logistice permite optimizarea gestiunii stocurilor și cresterea profitului prin reducerea costurilor, a pierderilor și a stocurilor supra-normative.

Sistemul de trasabilitate permite să se urmărească transportul și livrările în timp real și conduce la o servire mai bună a clienților.

CAPITOLUL IIICoordonarea şi performanţa filierelor agroalimentare

3.1. Mecanismele de coordonare a filierelor

3.2. Preturile produselor agricole si metodele de fundamentare a acestora

3.3. Impactul mecanismelor de coordonare asupra performanţei filierei

3.4. Pierderile pe filierele agroalimentare și soluții de reducere a acestora Coordonarea filierelor agroalimentare abordată în multe lucrări de specialitate.

Economistul american Ray Goldberg a adus tema coordonării în centrul abordării sistemice a filierei agroalimentare.

Unii specialişti se concentrează pe mecanismele şi sistemele de preţuri, considerând că acestea asigură coordonarea filierelor.

Astfel, economistul englez D.Pickard consideră că motivul principal pentru care preţul trebuie studiat pentru aprecierea coordonării şi performanţei filierei este acela că el emite semnale despre piaţă, iar eficienţa constă în abilitatea fiecărui agent economic de a percepe aceste mesaje şi de a răspunde în mod corespunzător, adaptând întreaga activitate la schimbările pieţei.

Conceptul de coordonare a filierei se referă la modalitatea de armonizare a etapelor acesteia. Mijloacele de coordonare sunt

sistemul de preţuri, integrarea verticală, contractarea şi cooperarea, considerate separat sau în combinaţii diferite.

Prin etapă se înţelege orice proces operaţional capabil să realizeze un produs vandabil, în circumstanţe specifice. Cu alte cuvinte, etapa reprezintă orice proces capabil să adauge valoare pe

filieră, sau care aduce schimbări în ceea ce priveşte locul, momentul sau forma în care se găseşte produsul.

3.1. Mecanismele de coordonare a filierelor

Page 18: Filiere agroalimentare

Conceptul de mecanism de coordonare include setul de instituţii şi aranjamente utilizate în scopul armonizării etapelor filierei agroalimentare şi se bazează pe instrumentul preţ, dacă activităţile filierei nu sunt integrate.

Agenţii economici care acţionează la un anumit nivel al filierei pot utiliza mai multe mecanisme de coordonare, cel predominant variind de la etapă la etapă.

Clasificarea mecanismelor de coordonare a filierei pe care o propunem în cele ce urmează nu este exclusivă, ci serveşte la ilustrarea diferenţelor semnificative şi furnizează o bază de discuţie pe tema relaţiilor dintre metodele de coordonare şi performanţa filierei.

Pieţele şi preţurile produselor agroalimentare Pieţele agroalimentare de consum final au drept caracteristici distincte comerţul

deschis publicului larg şi utilizarea metodelelor de asortare şi ambalare a produselor. Altfel spus, pe aceste pieţe comerţul este deschis tuturor, iar produsele

vândute sunt asortate şi ambalate în momentul vânzării.

Preţul pe aceste pieţe se stabileşte prin negociere între reprezentanţii cererii – consumatorii finali – şi ai ofertei – producătorii agricoli. Deseori, acest preţ reprezintă un punct de referinţă pentru stabilirea

termenilor de referinţă în contractele de vânzare-cumpărare pe pieţele reglementate.

Pieţele ţărăneşti, cum mai sunt denumite pieţele agroalimentare organizate în diferite localităţi, au rolul de coordonare a filierei, prin volumul mare al tranzacţiilor efectuate prin acest canal.

Ele prezintă avantaje şi dezavantaje. Avantajele vizează atât producătorii, cât şi consumatorii.

Producătorii agricoli, care obţin producţii mici şi neomogene, găsesc pe acestă piaţă oportunităţi de desfacere a producţiei ce depăşeşte nevoile proprii ale familiei (autoconsumul). De asemenea, ei încasează pe loc contravaloarea produselor, asigurând finanţarea proceselor de producţie următoare.

Consumatorii finali au posibilitatea de a achiziţiona produse proaspete, direct de la producători, preţul fiind, în general, mai redus decât cel practicat de marile magazine de desfacere.

Printre dezavantaje se numără comerţul impropriu, desfăşurat în condiţii de igienă redusă, neorganizat, uneori speculativ. Producătorii agricoli sunt ocupaţi o mare parte a timpului cu desfăşurarea actelor de comerţ, în defavoarea celor de producţie.

Contractele economice Coordonarea filierei pe bază de contracte economice încheiate între unităţi

independente din punct de vedere juridic reprezintă o formă intermediară de

Page 19: Filiere agroalimentare

coordonare, de trecere de la piaţa liberă (ţărănească), la integrarea agroalimentară.

Generic, contractul constă în aranjamente de livrare şi, respectiv, recepţie a produselor la o dată ulterioară.

El stabileşte cantitatea şi calitatea produselor, data şi locul livrării/recepţiei. Preţul poate fi stabilit în contract, pe piaţa spot, sau la o dată ulterioară, pe

piaţa future.

Motivele pentru care contractele sunt utilizate în coordonarea filierelor

agroalimentare sunt foarte variate. Ele permit participanţilor să colecteze o parte din beneficiile internalizării

coordonării faţă de reţinerea beneficiului rezultat din afaceri separate. Contractele pot reduce costurile de tranzacţie şi riscurile asociate cu

imposibilitatea vânzării produselor. De asemenea, contractele contribuie la stabilitatea afacerilor implicate;

contractele pot impune restricţii la accesul pe piaţă pe termen scurt, dar nu şi pe termen lung.

Programele guvernamentale Programele guvernamentale au un impact direct asupra coordonării filierei prin

subvenţionarea preţurilor, politica comercială şi a cursului de schimb, impunerea de cote de producţie, acordarea de plăţi compensatorii etc.

Stabilizarea preţurilor este considerată un proces de creştere a eficienţei economice pe termen lung, în timp ce distorsionarea preţurilor prin subvenţionare determină creşterea costurilor pe termen scurt.

Integrarea Integrarea În timp ce pieţele agroalimentare reprezintă mijloace de coordonare a filierei prin

preţ, integrarea reprezintă soluţia opusă, în care două sau trei activităţi desfăşurate în etape diferite ale filierei, sunt coordonate de o singură unitate economică (integrarea verticală).

Integrarea reduce fluctuaţiile de profit de-a lungul filierei. Teoria economică demonstrează că profitul este redus atunci când cantitatea vândută este redusă şi preţul este mare şi, respectiv, profitul este ridicat atunci când cantitatea vândută este mare şi preţul este redus (cazul integrării mai multor activităţi). De asemenea, combinarea activităţilor de producţie şi de marketing reduce variaţia de venit, ca şi costurile de tranzacţionare.

Integrarea se regăseşte în toate sectoarele sistemului agroalimentar. În sectorul carne, procesarea şi distribuţia sunt integrate; unele lanţuri de restaurante au integrat funcţia de distribuţie a alimentelor şi de aprovizionare cu produse agroalimentare; lanţurile de magazine alimentare au integrat funcţia de procesare

Page 20: Filiere agroalimentare

a laptelui; centrele de vinificaţie au integrat activităţile de producere a strugurilor, obţinere a vinului şi distribuţia acestuia, inclusiv exportul.

O altă formă a integrării este aceea de joint-venture, adică asocierea a două sau mai multe unităţi economice în scopul realizării unui obiectiv economic comun, dar cu păstrarea entităţii juridice a participanţilor. Aceştia împart cheltuielile, profiturile, pierderile şi riscurile, uneori şi controlul, în proporţii stabilite prin înţelegeri contractuale.

Avantajul principal al integrării constă în însăşi motivul pentru care se constituie: reducerea costurilor de tranzacţie, ceea ce determină creşterea performanţei pe filieră.

Cooperarea În timp ce motivul principal al integrării era acela de a reduce costul de tranzacţie,

motivul cooperării între participanţii aflaţi la aceeaşi etapă a filierei este acela de a întări puterea de negociere cu amontele şi avalul. Cooperarea apare, în general, între producătorii agricoli şi are ca fundament percepţia acestora asupra procesului de împărţire a puterii de-a lungul filierei.

Producătorii agricoli deţin suprafeţe mici de teren şi un număr redus de animale. Producţia obţinută este oferită în loturi mici şi neomogene. Atomizarea excesivă a producătorilor agricoli este motivul pentru care ei trebuie să coopereze, să-şi unească forţele pentru a negocia mai bine condiţiile de cumpărare a resurselor materiale şi de vânzare a produselor cu partenerii din amonte şi din aval.

Un alt motiv întemeiat al cooperării este acela că producătorul agricol este degrevat de grija vânzării producţiei, concentrându-se pe obţinerea acesteia. Astfel, o cooperativă de marketing a agricultorilor dintr-o zonă se poate ocupa de vânzarea produselor agricole obţinute de aceştia şi de achiziţionarea de resurse materiale pentru desfăşurarea procesului de producţie, producătorii concentrându-se doar pe activitatea agricolă.

Relaţiile dintre cooperativele de marketing şi membrii săi se referă la condiţiile de comercializare a produselor, stabilind preţul, termenul de plată, condiţiile de calitate, drepturile şi obligaţiile în timpul obţinerii produselor agricole, primele şi discounturile. Obiectivele cooperativelor sunt: creşterea veniturilor, stabilizarea preţurilor, cucerirea şi menţinerea pieţelor, extinderea parteneriatului şi a pieţelor, îmbunătăţirea procesului de obţinere a informaţiilor despre piaţă etc.

Cooperativele, la rândul lor, pot încheia contracte de integrare sub forma de joint-venture cu alte cooperative sau unităţi economice, pentru realizarea în comun a stocării, transportului şi vânzării produselor.

Importanţa cooperativelor este covârşitoare pentru sistemul agroalimentar românesc, caracterizat prin atomizarea producătorilor agricoli. Retincenţa cu care este privit fenomenul de cooperare în România este explicat de modul fortuit în care s-a realizat cooperarea în perioada comunistă. În condiţiile Organizării

Page 21: Filiere agroalimentare

Comune de Piaţă, care impune reguli stricte privind condiţiile de desfacere a produselor agricole, agricultorii nu vor avea acces pe piaţă, dacă nu vor coopera pentru vânzarea produselor. Comerţul practicat de aceştia în prezent, în condiţii improprii de igienă şi neorganizat, este interzis prin reglementările Politicii Agricole Comune.

Integrarea verticală şi cooperarea prezintă numeroase avantaje, dar şi dezavantaje.

Avantajele integrării agroalimentare sunt: garantarea valorificării produselor, a securităţii şi stabilităţii veniturilor, adâncirea specializării, simplificarea sistemului tehnologic şi instituţional al circuitului produselor de la producătorul agricol la consumator, reducerea costurilor, asigurarea unui sistem eficient de creditare etc. În cazul asocierii orizontale, reprezentanţii asociaţiilor sau cooperativelor pot deţine controlul în amonte, întărind poziţia producătorilor agricoli faţă de producătorii de resurse materiale care controlează agricultura.

Dezavantajele integrării sunt: dependenţa producătorilor agricoli faţă de integrator, reducerea liberei iniţiative şi a spiritului întreprinzător, reducerea flexibilităţii exploataţiei agricole familiale şi a puterii ei de adaptare la situaţii de criză etc.

Cu toate aceste dezavantaje, proiectarea unei filiere agroalimentare performante nu se poate realiza fără cooperarea producătorilor agricoli pentru obţinerea unor condiţii mai bune de valorificare a produselor şi contrabalansarea puterii de-a lungul lanţului alimentar. În ţările Uniunii Europene şi în Statele Unite ale Americii, cooperarea este o formă organizatorică larg răspândită. Fermele familiale sunt integrate în sisteme agroalimentare complexe, ceea ce le permite supravieţuirea şi penetrarea pieţelor şi induce performanţa pe filieră, aceasta constituindu-se într-o entitate organizată şi eficientă.

Modelul integrării agroaindustriale în ţările dezvoltate se caracterizează prin impactul crescând al industrializării pe filierele

agroalimentare, dezvoltarea activităţilor secundare şi terţiare, generalizarea metodelor de producţie moderne, producţia şi distribuţia de masă, creşterea consumurilor energetice, a consumurilor intermediare şi de capital pe unitatea de muncă şi, pe această bază, realizarea unei înalte productivităţi a muncii şi reducerea numărului de agricultori.

La nivel naţional, relaţiile de integrare dintre numeroase tipuri şi forme de unităţi agricole, de servicii şi industrializare se constituie în sectorul agroalimentar (Franţa) sau agribusiness (Statele Unite ale Americii).

În Franţa, puterea filierelor se măsoară în funcţie de coordonarea lor. Dezvoltarea depinde de realizarea unui parteneriat echilibrat între toţi agenţii economici, parteneriat care respectă interesele fiecăruia şi autorizează o repartiţie echitabilă a valorii adăugate între agenţii unei filiere.

Page 22: Filiere agroalimentare

Agribusiness-ul se constituie într-o activitate integrată, care include fermele, comercializarea, prelucrarea şi semiprelucrarea produselor alimentare şi cuprinde totalitatea verigilor lanţului agroalimentar, de la producerea de materii prime agricole, până la produsul prelucrat, destinat consumatorului final. Agricultura este parte integrantă a sistemului agroalimentar, producţiile vegetale şi animale fiind fundamentul acestui sistem.

În Statele Unite ale Americii, cooperativele, ca formă de integrare orizontală, se regăsesc la majoritatea produselor agricole şi deţin cote de piaţă semnificative - la lapte şi produse lactate 77%, la cereale 38%, la bumbac 31% etc. Integrarea verticală între agricultură şi industriile din amonte şi aval se regăseşte, de asemenea, pe scară largă. Marile corporaţii naţionale şi multinaţionale integrează producţia, prelucrarea şi desfacerea produselor prin unităţi specializate. Polul integrator îl reprezintă industriile de prelucrare, care au contracte ferme cu agricultorii, sau angrosiştii, mai ales în cazul companiilor de comercializare a cerealelor şi fructelor.

CAPITOLUL IIICoordonarea şi performanţa filierelor agroalimentare

3.2. Preturile produselor agricole si metodele de fundamentare a acestora Preţurile joacă un rol decisiv în fundamentarea deciziilor privind activităţile de-a

lungul filierei agroalimentare. Pe termen lung, preţurile, şi implicit veniturile şi profiturile, determină alocarea

eficientă a resurselor.

Pe termen scurt, preţurile reprezintă semnale referitoare la piaţă şi motivaţii pentru producătorii agricoli, procesatori şi distribuitori pentru îndreptarea eforturilor către pieţe mai profitabile.

Tipologii de preţuri In lucrarea Tratat de economia agriculturii Preţ de contractare, stabilit anterior vânzării produsului (care, în perioada 1990-

1997, au funcţionat ca preţuri garantate);

Preţ de livrare, folosit până în anul 1993;

Preţ de facturare, format din preţul de producţie plus TVA;

Preţ pe piaţa ţărănească;

Preţuri ale inputurilor, la care producătorii agricoli achiziţionează factorii de producţie din afara sectorului;

Preţ de producţie, format din costurile de producţie şi costurile de desfacere până la livrarea produselor;

Page 23: Filiere agroalimentare

Preţul la poarta fermei, format din costurile de producţie plus profitul producătorilor. La acest preţ angrosiştii achiziţionează produsele agricole;

Preţ la producător, corespunzător preţului la poarta fermei sau pe piaţa ţărănească;

Preţ de gros, la care angrosistul îşi vinde produsele (include preţul la producător plus adaosul angrosistului);

Preţ de detaliu (cu amănuntul sau la consumator), care include şi adaosul comercial etc.

Pe filieră, preţul de detaliu se formează pe baza preţurilor practicate de agenţii economici din amonte

Particularităţile preţurilor produselor agricole. Efectul King

În agricultură, preţurile prezintă anumite particularităţi, determinate, în principal, de sezonalitatea atât a ofertei agricole, cât şi a cererii de produse agroalimentare în timpul unui an.

Sezonalitatea preţurilor agricole depinde de condiţiile climatice, de momentul recoltării, de posibilităţile de depozitare a recoltei în timpul anului, de costul de stocare etc. Pentru majoritatea produselor, preţul atinge nivelul minim în timpul recoltatului când oferta depăşeşte nivelul cererii (iulie pentru grâu, noiembrie pentru porumb etc.).

Preţul sezonier creşte până la următoarea campanie de recoltat şi este influenţat de costul de stocare. În cele din urmă, consumatorul plăteşte costul de stocare al agenţilor economici care amână vânzarea produselor la recoltare.

Efectul King Ca urmare a menţinerii constante a cererii, prin preţuri, în anii cu recolte bune,

veniturile totale ale agricultorilor scad, iar în anii cu recolte slabe, veniturile totale cresc.

Astfel, o creştere puternică, imprevizibilă, a producţiei agricole, nu va putea fi absorbită de consumatori şi va determina o reducere a preţului şi, implicit, a veniturilor agricultorilor. Invers, în anii cu recolte slabe, reducerea producţiei (a ofertei) va determina o creştere a preţului, respectiv a veniturilor.

Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii demonstrează influenţa negativă a creşterii ofertei, asupra veniturilor înregistrate de producătorii agricoli prin preţurile formate liber, pe baza raportului de forţe dintre cerere şi ofertă

Funcţiile preţurilor funcţia de calcul, evaluare şi măsurare a cheltuielilor, rezultatelor etc.;

funcţia de informare privind evoluţia şi cerinţele pieţei;

Page 24: Filiere agroalimentare

funcţia de stimulare a intereselor agenţilor economici producători;

funcţia de recuperare a costurilor şi de recompensare a întreprinzătorilor;

funcţia de măsurare a puterii de cumpărare a veniturilor nominale şi a stabilităţii acestora;

funcţia de redistribuire a veniturilor şi patrimoniului. Preţurile la nivelul filierei se stabilesc inechitabil datorită distribuţiei neuniforme a puterii de negociere între participanţii la actele de

comerţ.

Atomizarea producătorilor agricoli şi a consumatorilor determină o lipsă a puterii de negociere a acestora şi acceptarea, de cele mai multe ori, a unor preţuri impuse de distribuitori sau de procesatori.

Rezultă necesitatea organizării producătorilor în forme asociative, care să apere interesele comerciale ale acestora în faţa procesatorilor şi distribuitorilor.

Un preţ mai mare plătit de consumator pentru produsele agroalimentare nu înseamnă un preţ mai mare pentru produsele agricole livrate de producătorul agricol. O parte considerabilă a preţului este păstrată, pe filieră, de agenţii economici intermediari.

Factorii care influenţează formarea preţurilor produselor agricole În literatura de specialitate există două teze contradictorii în ceea ce priveşte

formarea preţurilor agricole. 1. Preţul se formează la nivelul fermei 2. Preţul se formează la nivelul consumatorului, pe piaţa bunurilor de consum final.

Prima teză se bazează pe teoria optimului producătorului, susţinând că preţul se fundamentează, la nivelul fermei, pe costul de producţie, la care se adaugă costurile de procesare şi marketing, până la nivelul comerţului de detail.

Cea de-a doua teză se bazează pe teoria utilităţii consumatorului, primii care stabilesc preţul fiind comercianţii şi procesatorii care, fiind informaţi asupra pieţei de detail (a produselor agroalimentare finale), stabilesc preţul produselor agricole plătite producătorilor.

În realitate, preţurile se formează prin confruntarea „puterii” tuturor actorilor de pe

filieră, a cererii consumatorului, a ofertei producătorului şi a condiţiilor impuse de sistemul de marketing, fiind un echilibru de forţe.

Metode de fundamentare a preţurilor Preţul se stabileşte în funcţie de:

costuri

Page 25: Filiere agroalimentare

valoarea produselor

concurenţă

cerere. Metoda bazată pe costuri presupune existenţa unei gestiuni prin costuri, fiind specifică unităţilor economice

de dimensiuni mari şi mai puţin exploataţiilor agricole, care nu ţin o evidenţă scrisă a cheltueililor.

Metoda constă în adăugarea unei marje de profit la costul de producţie.

În final, preţul se formează pe piaţă, prin confruntarea cererii cu oferta, dar grija pentru evidenţa costurilor şi reducerea acestora trebuie să se manifeste permanent.

Metoda bazată pe valoarea produselor a apărut datorită dezavantajului primei metode, prin care, dacă o folosesc, agenţii

economici ar putea pierde o parte din profitul care s-ar fi putut obţine dacă preţul ar fi fost fundamentat în funcţie de costuri.

Această pierdere potenţială este dată de diferenţa între ceea ce consumatorii ar fi dispuşi să plătească pentru obţinerea produsului şi preţul mai mic efectiv plătit de consumator, propus de vânzător şi fundamentat pe costul de producţie.

Pentru a evita această pierdere potenţială de profit, fundamentarea preţului trebuie să se bazeze şi pe informaţiile de marketing referitoare la gusturile şi aprecierile consumatorilor.

Metoda bazată pe concurenţă Porneşte de la evoluţia pieţei privind numărul de ofertanţi, condiţiile comparative

oferite de aceştia, condiţiile diferite de concurenţă (monopol, oligopol, monopson etc.).

Metoda utilizează mai multe tehnici de stabilire a preţurilor:

tehnica aplicării unui coeficient mediu, care constă în folosirea unui coeficient de calitate mediu pentru produsele agricole cu diferiţi parametri calitativi (de exemplu, la grâul pentru panificaţie sunt deosebit de importanţi următorii parametri: conţinutul în gluten, procentul corpurilor străine, procentul de umiditate, greutatea hectolitrică etc.);

tehnica importanţei parametrilor. În procesul de negociere se cade de acord ca preţurile stabilite să respecte grade diferite de importanţă a parametrilor avuţi în vedere (de exemplu, la legume se ierarhizează următorii parametri: timpurietatea, aspectul, gustul);

Page 26: Filiere agroalimentare

tehnica influenţei parametrilor tehnico-economici, de exemplu, la cereale greutatea hectolitrică trebuie să se încadreze în nivelul standard prevăzut în normele de gradare;

tehnica cotaţiei bursiere, se utilizează în special în cazul produselor agricole care se exportă. Tendinţele manifestate la marile burse, în special cea din Chicago (Chicago Board of Trade), orientează negocierea preţurilor la rundele Organizaţiei Mondiale a Comerţului, la care ia parte şi ţara noastră.

Metoda bazată pe cerere are în vedere cel mai bun nivel al preţului din punctul de vedere al producătorului,

dar acceptat de consumator.

În fundamentarea preţului se ţine seama de cerinţele, preferinţele şi comportamentul consumatorului.

CAPITOLUL IIICoordonarea şi performanţa filierelor agroalimentare

3.3. Impactul mecanismelor de coordonare asupra performanţei filierei Principalele caracteristici ale performanţei eficienţa echitatea costurile de tranzacţie accesul pe pieţe stabilitatea preţurilor şi a veniturilor 1. Eficienţadouă forme:

eficienţa alocării resurselor, legată de posibilitatea atingerii optimului economic, şi

eficienţa tehnică, legată de posibilitatea atingerii maximului tehnic. 2. Echitatea înseamnă tratamentul egal al tuturor participanţilor filierei.

În timp ce eficienţa se referă la recunoaşterea diferenţelor de valoare de către utilizatorii finali, datorate diferenţelor calitative, temporale şi spaţiale,

echitatea înseamnă ca aceste diferenţieri să fie atribuite agenţilor economici care controlează atributele respective.

De exemplu, contractele care plasează practicile de producţie sau recoltarea sub controlul cumpărătorului (comerciant sau procesator), dar penalizează producătorul agricol pentru problemele cauzate de cumpărător, sunt considerate inechitabile.

3. Costurile de tranzacţie includ cheltuielile efectuate pentru căutarea alternativelor de valorificare a

produselor, distribuţia fizică a acestora şi cele antrenate de incertitudinea asociată schimbului.

Page 27: Filiere agroalimentare

Aceste costuri sunt puternic influenţate de disponibilitatea informaţiei.

Dacă toţi participanţii filierei ar fi informaţi în legătură cu ofertele cumpărătorilor şi sistemul agroalimentar ar fi caracterizat prin echitate, costurile de tranzacţie ar fi aproximativ egale cu cele antrenate doar de distribuţia fizică a produselor.

4. Accesul pe pieţe este un criteriu principal de evaluare a performanţei.

Accesul cumpărătorilor şi vânzătorilor pe piaţă este necesar pentru intrarea şi menţinerea acestora într-o fază a filierei.

Problemele apar atunci când un agent economic este restricţionat să intre pe o piaţă într-o anumită fază a filierei, deşi este capabil să ofere produsele la costuri mai reduse decât cele ale agenţilor intraţi deja pe piaţa respectivă.

Este cazul agricultorilor care pătrund foarte greu pe pieţele de consum final, prin reţeaua de desfacere a marilor magazine, deşi preţurile oferite sunt mai reduse în comparaţie cu cele ale angrosiştilor, detailiştilor sau importatorilor.

Ca şi în cazul costurilor de tranzacţie, accesul la pieţe depinde de accesul la informaţie. Se consideră că pieţele necunoscute de potenţialul participant, sunt inaccesibile acestuia.

5. Stabilitatea se referă la aplatizarea fluctuaţiilor de preţ şi, implicit, ale veniturilor agenţilor

participanţi pe filieră. Pieţele agroalimentare oferă producătorilor agricoli şi consumatorilor echitate şi eficienţă ridicate.

Producătorul cere un preţ just (care acoperă costurile de producţie şi tranzacţie) pentru produsele vândute direct consumatorului, care consideră, la rândul lui, preţul ca fiind just, acesta situându-se la un nivel inferior celui practicat pe alte canale de distribuţie.

Costurile de tranzacţie sunt ridicate, căutarea alternativelor de valorificare a produselor fiind un proces laborios. În plus, cheltuielile cu transportul, depozitarea şi efortul producătorului, care

este şi vânzător, sunt suportate tot de agricultor.

Accesul pe piaţă ar trebui să fie liber, totuşi, speculanţii din pieţe restricţionează intrarea producătorilor agricoli pe pieţele ţărăneşti, deţinând monopol la vânzarea unor produse.

Stabilitatea preţurilor şi, implicit, a veniturilor agricultorilor, este redusă, tocmai datorită accesului restricţionat pe piaţă.

Page 28: Filiere agroalimentare

Contractele economice oferă o echitate variabilă, ce înclină în favoarea procesatorilor sau comercianţilor.

Stabilitatea veniturilor creşte datorită siguranţei în vânzarea produselor.

Accesul pe piaţă este redus, pentru agricultori, şi mediu pentru alţi participanţi ai filierei.

Costurile de tranzacţie sunt mai reduse, producătorul agricol fiind scutit de efectuarea acestor costuri, care trec în responsabilitatea distribuitorului sau a procesatorului.

Programele guvernamentale oferă stabilitate preţului şi venitului, acesta fiind şi scopul pentru care sunt

elaborate.

Eficienţa este, însă, redusă, deoarece alocarea resurselor nu se realizează pe criterii economice, ci pe criterii impuse.

Accesul pe pieţe este variabil, iar costurile de tranzacţie ridicate, nefiind vorba de încheierea de înţelegeri (contracte, integrare sau cooperare) între participanţii filierei.

Integrarea verticală a activităţilor din diferite verigi ale filierei reduce costurile de tranzacţie la

0, eficienţa alocării resurselor fiind ridicată.

Accesul pe pieţe se realizează cu uşurinţă, puterea de negociere a participanţilor integraţi fiind mai mare.

Stabilitatea preţului şi a venitului este medie şi depinde de variaţia echităţii (împărţirea puterii depinde de polul integrator, care poate fi procesatorul sau distribuitorul).

Cooperarea oferă beneficii fără riscul apariţiei de probleme privind preţul sau echitatea, întâlnite

deseori în cazul contractelor economice încheiate între participanţii filierei.

Eficienţa alocării resurselor este ridicată, costurile de tranzacţie fiind reduse. Prin efectuarea activităţilor în comun, producătorii realizează economii

importante la cheltuielile de aprovizionare, depozitare şi desfacere.

Accesul la pieţe este ridicat, cooperativa prestând servicii de informare asupra posibilităţilor de valorificare a produselor.

Stabilitatea veniturilor este mai ridicată decât în cazul desfacerii produselor pe pieţele ţărăneşti, dar mai redusă decât în cazul integrării, care oferă o desfacere garantată a produselor.

Page 29: Filiere agroalimentare

Mecanismele de coordonare prezentare determină niveluri diferite de performanţă pe filieră.

În economiile agroalimentare moderne, rolul pieţelor ţărăneşti s-a redus, locul primordial fiind ocupat de integrarea şi cooperarea participanţilor filierei.