FENOMENUL MIGRAŢIEI ŞI TRAFICUL DE PERSOANEFENOMENUL MIGRAŢIEI ŞI TRAFICUL DE PERSOANE

 

Comisar şef drd. Sandu FRANGULEA, DIRECŢIA DE COMBATERE A CRIMEI ORGANIZATE, B.C.C.O. – Ploieşti

 

Rezumat

Cauze dintre cele mai diverse şi complexe care produc  mişcările populaţiei  au căpătat în prezent o amploare fără precedent. În ultimele decenii, fluxurile migratorii spre ţările industrializate, au avut la bază o diversitate de cauze şi factori.

Printre cauze menţionăm: conflictele armate, foametea catastrofele naturale, încălcarea flagrantă a drepturilor omului, condiţiile economice deplorabile ş.a.

Factorii care determină aceste cauze sunt şi ei foarte diverşi: demografici, economici,  tehnologici, de dezvoltare, politici sau combinaţi.

Cunoaşterea acestui fenomen care este însoţit de numeroase acte şi fapte criminale determină statele să acţioneze pentru cunoaşterea şi combaterea acestuia. Propunem în prezentul studiu o încercare de a pune la dispoziţia celor interesaţi câteva informaţii cu privire la migraţie şi modul în care structurile statului pot şi trebuie să se implice în stăpânirea fenomenului

 

 

1. Clarificari conceptuale şi terminologice

Termenul de migraţie provine din franceză (migration) şi latină (migratio, -onis) şi reprezintă fenomenul de deplasare în masă a unor populaţii de pe un teritoriu pe altul, deplasare determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali[1].

Vorbind despre migraţie trebuie să ne referim la cele două componente ale acesteia: emigraţia şi imigraţia.

A emigra reprezintă acţiunea de a pleca din patrie şi a se stabili (definitiv sau temporar) în altă ţară (din fr. émigrer, lat. emigrare)[2].

A imigra reprezintă acţiunea de a veni dintr-o ţară străină pentru a se stabili aici (din fr. immigrer, lat.immigrare)[3].

Abordând problema migraţiei trebuie să facem distincţie între formele acesteia: internă/externă şi legală/ilegală.

Emigraţia în sensul migraţiei oamenilor, legală sau ilegală, către alte state reprezintă un factor de interes major pentru statul sursă şi instituţiile sale. Interesul statului este acut întrucât acesta are nevoie de o cunoaştere cât mai precisă a populaţiei care emigrează, a cauzelor care favorizează sau împiedică acest lucru. Aceste cauze sunt dezvoltate ulterior în studii care iau în considerare o multitudine de factori, de la cei politico-sociali la cei economici, culturali, etnici, religioşi.

Pe baza acestor studii se pot elabora prognoze pe termen scurt, mediu şi lung cu privire la aspectele demografice pe regiuni, zone şi ţari, pot fi fundamentate acte normative, precum şi politici sectoriale adecvate. Plecarea multor persoane la muncă în străinătate a creat în unele zone decalaje demografice serioase. Sunt sate întregi din Estul şi Sud-Estul Europei în care nu au mai rămas decât bătrînii, ca urmare a plecării la muncă în străinătate a populaţiei active, sate care riscă să dispară, cu toate consecinţele care decurg de aici.

Imigraţia are în vedere cetăţenii străini care, din diferite motive, migrează în alte state. Este un factor de luat în seamă de către autorităţile locale întrucât ponderea celor care doresc să vină în statul de destinaţie provine din ţări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.

Aceştia acced, în general, din aceleaşi motive pentru care cetăţenii proprii pleacă în străinătate. Străinii care migrează generează o serie de efecte pozitive şi negative cu repercursiuni atât asupra lor cât şi a populaţiei locale. Vom vorbi pe larg despre aceste efecte în capitolul următor deoarece modul de manifestare a acestora este, cu unele mici diferenţe, similar pentru toţi migranţii şi populaţiile.

Migraţia legală este forma unanim acceptată de către toate statele lumii, pentru că poate fi controlată ca număr de persoane, locuri şi domenii de muncă şi deopotrivă poate fi determinată în timp.

În acest sens, statele încheie acorduri, înţelegeri, tratate sau convenţii prin care acordă facilităţi lucrătorilor care migrează legal şi se obligă să respecte condiţiile legale de muncă şi de protecţie socială ca şi pentru cetăţenii proprii. La respectarea drepturilor şi obligaţiilor stipulate în acorduri veghează reprezentanţii statelor respective, care, în virtutea atribuţiilor cu care sunt investiţi, pot interveni pe lîngă autorităţile statului beneficiar în vederea remedierii situaţiei.

În acest mod, migraţia poate fi uşor controlată de statul beneficiar al muncii prestate pentru că acesta oferă numai locurile de muncă pe care cetăţenii săi nu le-au ocupat (sau nu au dorit să le ocupe) din diverse motive[4].

Migraţia legală dă posibilitatea statelor să-şi colecteze taxele şi impozitele aferente câştigurilor realizate de proprii lucrători în străinătate şi să cuantifice aceste venituri pentru a le stabili în mod just în raport cu deficitul bugetar. Nu trebuie uitat faptul că, în urma acestor acorduri, statele implicate câştigă şi prin schimbul cultural, social şi tehnologic care se realizează între populaţiile care intră în contact.

Migraţia ilegală este alternativa uzitată de către persoanele care nu pot folosi calea legală pentru a pleca în străinătate. Componentă a traficului de persoane, migraţia ilegală este un flagel din ce în ce mai extins şi mai greu de stăpînit datorită reţelelor criminale implicate, a ingeniozităţii infractorilor.

La toate acestea se adaugă diferenţele în materie de legislaţie ale ţărilor sursă, de tranzit sau ţintă care îngreunează lupta autorităţilor pentru combaterea acestui fenomen. Nu trebuie uitat nici aportul migranţilor care, în îndeplinirea scopului la care aspiră sau la ameninţările ori indicaţiile traficanţilor, preferă să păstreze tăcerea sau să nege orice legătură cu persoanele ori grupurile infracţionale care îi ajută.

Statistici ale O.N.U. relevă că profiturile obţinute din traficul internaţional cu fiinţe umane – aici intrând proxenetismul internaţional, traficul cu cerşetori, cu handicapaţi, cu copii, precum şi migraţia ilegală – de la începutul secolului XXI şi pînă în prezent, au fost mai mari cu aproape 50% decât câştigurile obţinute din traficul internaţional cu autoturisme furate şi cu cca. 25% mai mari decât cele obţinute din traficul de droguri. Iată de ce cunoaşterea fenomenului migraţiei ilegale este importantă pentru stat.

2. Traficul ilegal de migranţi

Această practică reprezintă una din cele mai acute manifestări ale criminalităţii transfrontaliere cu consecinţe vizibile pentru victimele traficului şi cu efecte secundare greu de evaluat pe termen lung.

În afară de faptul că se regăseşte de multe ori cu alte aspecte ce ţin de crima organizată (trafic de droguri, de arme, terorism), traficul ilegal de migranţi poate ameninţa stabilitatea socio-economică a statelor şi chiar pacea şi securitatea acestora prin tulburarea echilibrului demografic, etnic, cultural, prin incapacitatea mecanismelor de protecţie socială sau de sănătate publică, prin depăşirea capacităţii de absorbţie a pieţei legale a muncii şi implicit, prin bulversarea raportului de forţe dintre structurile de control a legalităţii şi ordinii publice şi partea de populaţie canalizată spre activităţi infracţionale.

De cele mai multe ori aceste infracţiuni sunt săvârşite de un grup infracţional organizat - grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, de exemplu, cum ar fi traficul cu migranţi, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Atât traficul cu migranţi, cât şi traficul cu fiinţe umane sunt infracţiuni cu caracter transnaţional, în sensul juridic reprezentativ, adică orice infracţiune care, după caz fie este săvârşită atât pe teritoriul unui stat, cât şi în afara teritoriului acestuia, fie este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat, fie este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai multe state, ori este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat[5].

Traficul de migranţi, atât din punct de vedere legal cît şi din punct de vedere al conţinutului infracţiunilor incluse în acest concept, este clar diferenţiat în cele două componente majore : traficul de persoane şi traficul cu fiinţe umane.

De asemenea, expresia trafic ilegal de migranţi consfiinţeşte activitatea, în sine, ca fiind faptul de a asigura, în scopul obţinerii, direct sau indirect, un folos financiar ori un alt folos material. Intrarea ilegală într-un stat parte a unei persoane care nu este nici cetăţean, nici rezident permanent al acelui stat, desemnează implicit, expresia intrare ilegală ca trecerea frontierelor atunci când condiţiile necesare intrării legale în statul primitor nu sunt satisfăcute.

Acelaşi acte normative interaţionale[6] stabilesc şi faptul că, prin trafic de migranţi se înţelege asigurarea intrării ilegale pe teritoriul unui stat a unei persoane care nu are cetăţenia acelui stat sau nu domiciliază pe teritoriul acelui stat.

Traficul ilegal de migranţi este unul dintre subiectele a căror actualitate s-a menţinut în mod constant, atât pe agendele şi discursurile politico-sociale din spaţiul european, dar mai ales în mass-media ţărilor occidentale.

În acest context, creşterea semnificativă a fluxurilor migratorii având ca destinaţie finală ţările cu o economie dezvoltată din Uniunea Europeană, precum şi descoperirea a tot mai multe şi mai complexe reţele de traficanţi de persoane, cu conexiuni aproape în întreaga lume, se constituie într-un semnal de alarmă pentru toate statele europene şi în mod deosebit pentru ţările membre Uniunii Europene.

În primul rând fluxurile migraţioniste nu sunt distribuite uniform, câteva ţări fiind în mod disproporţional afectate, în funcţie de nivelul lor de dezvoltare economică ce poate oferii oportunităţi migranţilor. Dacă la începutul anilor 1990, Germania şi Austria erau principalele ţări ţintă, ulterior au fost Marea Britanie, Olanda, Franţa şi Italia, iar în prezent alăturându-se Spania, Portugalia, Grecia, Cehia, Suedia, Finlanda, şi Norvegia.

Principalele ţări de destinaţie a migranţilor ilegali din Europa de Est nu sunt diferite faţă de ţările de destinaţie a celorlalţi migranţi  şi anume Italia, Spania, Franţa, Belgia, Anglia, precum şi ţările nordice ale continentului european, ţări care, datorită legislaţiei permisive în problema sporului demografic, precum şi a facilităţilor de ordin social oferite celor care întemeiază o familie şi au mai mulţi copii, au început să devină din ce în ce mai atractive cât mai multor români .

Statisticile arată că principalii „furnizori” de emigranţi continuă să fie zonele de sud-est ale Europei, regiuni cu potenţial economic scăzut, în timp ce, pentru deplasarea către ţările de destinaţie, în prezent se recurge cu precădere la rutele Iugoslavia-Italia-Franţa-Spania sau Ungaria-Austria-Italia-Franţa-Spania faţă de anul precedent, când majoritatea emigranţilor erau călăuziţi prin Ungaria-Cehia-Austria-Germania sau Ucraina-Polonia-Germania.(vezi Anexa 1).

Acest fapt a dus la radicalizarea generală a opiniei publice din ţările respective cât şi din celelalte state ale Uniunii Europene împotriva migraţiei ilegale, fapt evidenţiat de performanţele electorale ale partidelor anti-migraţioniste din Austria, Franţa, Olanda şi Marea Britanie, ce a impus adoptarea de poziţii mai dure faţă de acest fenomen. Tendinţa opiniei este alimentată şi de numărul mare de migranţi care, abuzând de anumite lacune legislative, lucrează în economia

subterană, formează reţele criminale ce au ca obiect furtul, prostituţia şi cerşetoria, mass-media subliniind de obicei originea etnică rromă a multora dintre făptaşi.

Mulţi dintre cei care merg să îşi caute un loc de muncă în străinătate au înaltă calificare sau educaţie, pierderea “inteligenţelor” fiind considerată un impediment în dezvoltarea ulterioară a ţării de domiciliu.

În vederea prevenirii şi stopării traficului ilegal de migranţi, statele implicate s-au aliniat legislaţiei internaţionale în domeniu elaborând şi promovând acte normative[7] care responsabilizează instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale în acest sens.

Numărul mare al instituţiilor implicate în prevenirea şi combaterea acestui fenomen reliefează interesul deosebit al statelor respective pe această linie, fiecare dintre acestea având sarcini concret stabilite în analizarea factorilor criminogeni cauzali, monitorizarea evoluţiei unor forme specifice de infracţionalitate transfrontalieră şi elaborarea unor diagnoze şi prognoze, care, ulterior, fundamentează strategiile specifice de contracarare.

Referindu-ne strict la migraţia ilegală, s-a constatat că Europa de Est reprezintă un element de atracţie pentru migranţii din diferite ţări ale continentul asiatic, în ultima perioadă şi din cel african, pentru persoanele periculoase, infractori daţi în urmărire prin Interpol, care fac parte din grupări teroriste, din organizaţii criminale sau care sunt implicate în fenomenul criminalităţii transfrontaliere. După aderarea României la Uniunea Europeană şi NATO, România, din ţară sursă şi de tranzit, a devenit o ţară ţintă, fiind supusă unei presiuni din ce în mai mari.

Trebuie avut în vedere faptul că activitatea traficanţilor se exprimă mai ales prin acţiuni de racolare, transport, cazare şi trecere frauduloasă a frontierei unui stat.

Modul de operare, pentru traficanţi, îl reprezintă traficul de migranţi din Europa de Est realizat prin ieşirea legală în calitate de turist, şedere ilegală pe teritoriul altui stat, intrare ilegală pe teritoriul statelor unde este necesară viza de intrare, precum şi traficul de migranţi de origine străină, realizat prin intrare/ieşire ilegală (paşapoarte false, rute ocolitoare ale punctelor de frontieră, ascunşi în mijloace de transport), intrare legală/ieşire ilegală (cetăţeni chinezi şi din spaţiul ex-sovietic), paşapoarte, vize sau invitaţii false (cetăţeni moldoveni, ucrainieni, ruşi).

Nu trebuie desconsiderate nici condiţiile favorizante ale comiterii de infracţiuni, respectiv: cadrul legislativ intern lacunar şi ambiguu care nu acoperea integral domeniul faptelor ilicite, sancţiunile prevăzute neavând caracterul descurajant necesar şi neasigurând protecţia societăţii civile la nivelul standardelor europene împotriva fenomenului infracţional extern; cadrul instituţional şi organizatoric de prevenire şi combatere a fenomenului este insuficient adaptat condiţiilor actuale şi nu asigură o ripostă fermă şi eficientă, creşterea în intensitate a procesului de interconectare a afacerilor legale cu cele ilegale.

Printre factorii care influenţează pregnant migraţia ilegală sunt: creşterea demografică, necontrolată, situaţia economică din principalele state “sursă” – producătoare de migranţi, situaţia incertă din punct de vedere politic din unele zone geografice, conflictele armate (care de multe ori au ca efect crize umanitare, afluxuri masive de persoane care au nevoie de protecţie internaţională), aceştia ducând la concluzia că fenomenul migraţiei este în continuă creştere.

Putem enumera următorii factori favorizanţi ai traficului cu migranţi:

contextul istoric, economic şi social;

carenţe ale cadrului legal;

insuficieţa unor mecanisme de combatere şi control;

sărăcia (dar nu mizeria, ci o relativă stare de sărăcie la care te raportezi în comparaţie cu cetăţenii statelor dezvoltate);

ignoranţa – lipsa unor informaţii adecvate şi bine structurate;

influenţa negativă din partea unor curente şi ideologii străine;

spiritul de aventură, etc.

De asemenea, nu trebuie neglijaţi nici  factorii de risc:

§      dezvoltarea cantitativă a fenomenului migrator, prin înmulţirea “ţărilor sursă”;

§      afectarea substanţială a ţărilor puternic dezvoltate economic din vestul şi nordul Europei, acestea devenind ţinte predilecte pentru grupuri masive de migranţi originari din zonele defavorizate (Africa, Asia de Sud, America Centrală ) sau din zonele de conflicte violente ( Irak, Afganistan, Pakistan, Sudan, Palestina etc.);

§      afectarea majoră a ţărilor de tranzit, care sunt lipsite de potenţialul economic pentru a găzdui, fie şi temporar, fluxurile de migranţi;

§      modificări calitative în evoluţia fenomenului migrator care, datorită măsurilor de autoprotecţie luate de “ţările ţintă” sau cele de tranzit, se manifestă prioritar în ultimul timp prin modalităţi ilicite.

O particularitate a migranţilor, proveniţi cu predilecţie din India, Pakistan, Bangladesh, Irak sau China, este aceea că sosesc în Europa de Est în grupuri mari (7-10 persoane) şi trec graniţa de est, sau mai recent şi cea de sud, în mod ilegal, după care solicită recunoaşterea statutului de refugiat cu scopul de a-şi reglementa şederea în România, până la identificarea unui mod de a-şi continua călătoria către ţările din vestul Europei.

Evoluţia fenomenului migraţiei arată că schimbările apărute sunt reprezentate de originea imigranţilor, a căror majoritate este reprezentată, în general, de cetăţenii afgani, urmaţi de cei irakieni şi cei somalezi, iar ulterior cei mai mulţi fiind cei proveniţi din Irak, urmaţi de cei din India şi din China, Bangladesh şi Afganistan, situaţie existentă datorită schimbărilor de ordin politic (de exemplu noua turnură a conflictele militare din Afganistan şi Irak) în special, dar şi de ordin economic.

Alte modificări constau în reducerea numărului intrărilor ilegale şi schimbarea zonei de intrare în România, spre exemplu,  de la frontiera de est în anul precedent, la cea de sud în acest an şi deplasarea preponderentă a migranţilor pe ruta Turcia-Bulgaria, faţă de Moscova-Chişinău anul trecut.

Avînd în vedere că majoritatea celor returnaţi sunt plecaţi de mai mulţi ani, apreciem că numărul cetăţenilor returnaţi a crescut nu ca o consecinţă a sporirii migraţiei ilegale, ci mai degrabă ca efect al eforturilor depuse în ultimii ani pentru combaterea acestui fenomen. La baza acestor eforturi au stat acţiuni ce au constat în încheierea de noi acorduri de readmisie între statele implicate şi alte state europene dar şi instituirea şi aplicarea unui regim legislativ mult mai exigent decît în anii precedenţi faţă de nerespectarea obligaţiilor privind libera circulaţie.

De asemenea a ieşit în evidenţă faptul că, pentru trecerea ilegală a frontierei, migranţii folosesc următoarele metode:

v     obţinerea vizei de tranzit şi de intrare, colectivă, în scop turistic, urmată de rămânerea ilegală în ţară;

v     folosirea de paşapoarte sau vize falsificate sau contrafăcute;

v     obţinerea vizei de şedere, motivată de prestarea unor activităţi comerciale, sau solicitarea statutului de azilant;

v     folosirea a două acte de identitate, un paşaport valabil la intrare şi altul pentru ieşire;

v     ascunderea în mijloacele de transport internaţional –auto, feroviare, navale, etc.;

v     trecerea frauduloasă peste “frontiera verde”;

v     asigurarea transportului şi a cazării unor cetăţeni străini (chinezi) sub pretextul participării la competiţii sportive;

v     sub masca unor confesiuni religioase, invitarea şi asigurarea transportului, cu achitarea tuturor taxelor, a unor cetăţeni români în Statele Unite ale Americii;

v     pentru o ţară ţintă, folosirea de documente false în numele unor societăţi multinaţionale cu renume.

Fenomenul migraţiei are mai multe consecinţe negative, astfel:

Ø      prezenţa pe teritoriul naţional a unor comunităţi străine eterogene din punct de vedere etnic, lingvistic, religios şi educaţional, ceea ce implică dificultăţi majore de adaptare în relaţiile cu localnicii şi constituie surse de conflict între grupurile de străini (pakistanezi şi indieni sau între aceştia şi străini proveniţi din Bangladesh, între turci şi kurzi, între irakieni şi iranieni sau între pakistanezi şi indieni, etc.);

Ø      implicarea unor structuri de tip mafiot în traficul ilicit de persoane, posibilitatea ca migranţii, determinaţi de situaţia lor citică, să fie recrutaţi cu uşurinţă de structurile crimei organizate, pentru a fi folosiţi şi în celelalte forme de trafic (arme şi muniţii, droguri, autoturisme de lux, etc.) astfel că, din acest punct de vedere se poate spune că migraţia implică inevitabil şi “import de criminalitate”;

Ø      tendinţa a numeroşi străini, lipsiţi de mijloace de întreţinere, de a şi le procura prin săvârşirea de infracţiuni, deseori în complicitate cu elementele infractoare autohtone;

Ø      apariţia a tot mai multe societăţi comerciale cu sedii fictive, care constituie paravane pentru desfăşurarea unor activităţi ilegale;

Ø      posibilitatea transmiterii de către migranţi a unor boli specifice zonelor geografice de unde provin;

Ø      unii dintre migranţi sunt simpatizanţi sau chiar membri ai unor organizaţii extremist-teroriste de sorginte fundamentalist-islamică;

Ø      suportarea unor cheltuieli împovărătoare pentru bugetul naţional, în legătură cu returnarea migranţilor ilegali în ţările de origine, ca şi pentru cazarea, întreţinerea şi asistenţa solicitanţilor de azil.

3. Traficul de fiinţe umane: cauze, forme, modalităţi şi mijloace.

Traficul de fiinţe umane a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani, devenind o problemă naţională şi internaţională.

Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotaţii de ordin social şi economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului şi devenind o problemă ce se agravează constant.

În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăţi rezultate, în primul rând, din necunoaşterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilităţii foarte mari, intensei circulaţii peste frontiere a persoanelor şi bunurilor, iar, în al doilea rând, din obscuritatea fenomenului, asigurată de menţinerea manifestărilor sale în contextul unor activităţi aparent legale.

În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, Europa de est fiind citată cu ţări de origine şi de tranzit pentru marile reţele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar şi din ţările vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinaţia în ţările din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum şi Turcia, Grecia sau statele din Europa Occidentală.[8]

Deşi fenomenul ia amploare în întreagă lume, el se manifestă cu precădere în zonele în care lipseşte o legislaţie corespunzătoare şi un sistem de cooperare eficient între instituţiile guvernamentale şi societatea civilă.

De aceea, un prim aspect care priveşte traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariţia.

Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale poliţiei din alte state, datate la sfârşitul secolului al XIX-lea, care indicau răpiri şi vânzări de copii şi fete din satele locuite de evreii din Ţara Galilor şi din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est în bordelurile din toată lumea, în special în America de Sud. În America Latină şi în Caraibe, în particular Argentina şi Brazilia, date despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii 1860[9].

Peste mai bine de un secol şi jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic aceiaşi, însă datorită tendinţelor de industrializare, internaţionalizare şi globalizare au apărut şi cauze noi.

O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariţia şi proliferarea fenomenului traficului de fiinţe umane, face posibilă gruparea acestora.

Discriminarea pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului (pe piaţa muncii femeile sunt ultimele angajate şi primele concediate, în acest mod fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenţionale ale economiei, trebuind să muncească „la negru” pentru a-şi câştiga existenţa, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piaţa muncii „la negru” fiind industria sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii şi cu ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în ţările mai dezvoltate, ca unică soluţie.

Corupţia autorităţilor poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane; traficul şi corupţia se completează reciproc, prin aceea că traficul creează multiple oportunităţi care au ca finalitate coruperea funcţionarilor publici şi crearea premiselor de subminare a întregului efort depus de alţi factori pentru combaterea acestui fenomen.

Controlul slab al graniţelor, lipsa sistemului de evidenţă a persoanelor care emigrează, în ţara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existenţa unui cadru legislativ neadecvat, inaplicabil referitor la migraţie, la combaterea traficului de persoane, protecţia victimelor şi a martorilor constituie, de asemenea, cauze care au determinat apariţia şi dezvoltarea traficului de fiinţe umane.

Restricţionarea oportunităţilor de migrare legală în ţările de destinaţie, precum şi reglementările foarte restrictive cu privire la migraţia legală impuse de ţările cu o economie mai dezvoltată, spre care tind victimele traficului, limitează cu severitate orice formă de migraţie legală, situaţie care favorizează traficul.

Internaţionalizarea grupărilor criminale şi profiturile mari obţinute în urma traficului de femei au creat premisa ca Interpolul să califice traficul ca fiind crima cu cea mai rapidă ascensiune din lume, iar O.N.U. accentua că traficul a devenit un business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari.[10]

Factorii informaţionali scăzuţi privind realităţile pieţei muncii sau nivelul de trai în ţările de destinaţie, posibilităţile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare, consecinţele muncii la negru determină aprecierea incorectă a şanselor reale de succes, favorizând traficul.

Potrivit unui studiu comandat de O.I.M.[11] în România, s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină şi preced apariţia traficului de fiinţe umane, astfel:

- amplasarea geografică „avantajoasă”; România fiind ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova şi Muntenia) şi rezidenţa într-o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele care locuiesc în marile oraşe sunt mai vulnerabile faţă de trafic, în comparaţie cu cele care locuiesc în comunităţi mici, rurale);

- grupurile de apartenenţă; tinerele care locuiesc într-un mediu instituţionalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;

- abuzul şi disfuncţionalitatea familială, lipsa de comunicare în familie şi dezintegrarea socială; astfel, experienţa unui abuz, fie în familie, fie într-o instituţie, creşte substanţial vulnerabilitatea faţă de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de migraţie şi trafic, alimentând sentimentul eşecului în relaţiile personale şi determinându-le pe tinere să-şi caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinţi şi tinere generează sentimentul de nonapartenenţă la familie şi măreşte vulnerabilitatea faţă de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării şi facilitează desprinderea de familie şi de comunitate;

- achiziţiile şi aspiraţiile personale; dorinţa de realizare personală şi independenţă financiară se află într-un raport de directă proporţionalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinatate este o cauză dominantă în apariţia traficului);

În altă ordine de idei, cauzele traficului pot fi raportate la cele trei mari nivele de coexistenţă: traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării forţei de muncă şi donarea de organe.

Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare şi mai importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanţi.

În concluzie, se poate spune că sărăcia, şomajul, discriminarea pe piaţa muncii, violenţa domestică şi abuzul determină pentru femei şi tinere, în general, naşterea unei dorinţe de „evadare către o lume mai bună,” astfel încât ofertele înşelătoare ale traficanţilor sunt acceptate cu uşurinţă.

3.1. Forme ale traficului de fiinţe umane.

Prevenirea şi combaterea traficului de persoane (în special femei şi copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor ţărilor (de origine, tranzit, destinaţie) o abordare globală şi internaţională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a traficanţilor şi de protecţie a victimelor.

Din definiţia traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor si copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate[12], rezultă şi formele în care se concretizează această infracţiune, în raport de caracteristicile persoanelor traficate şi traficante, de scopul urmărit şi interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicaţiile sociale, dar şi de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).

− Privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forţată, violenţa, abuzul de încredere, agresiunea fizică şi psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de fiinţe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu.

− Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriaşe), reţele regionale şi internaţionale, circulaţia ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic şi pe baza cărora se realizează activitatea de traficare).

− Din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează şi susţin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educaţional scăzut, neîncrederea în sine, eşecurile în viaţă, migraţia occidentalilor, amatori de experienţe sexuale către est, unde piaţa prostituţiei este mai tentantă.

− Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiţia de “marfă”, sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluţie viitoare.

- Din perspectiva implicaţiilor sociale datorită creşterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen naţional şi transnaţional, fiind favorizat de procesul general al globalizării şi de utilizarea tehnologiilor moderne.

- Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scăzute pentru societate şi profituri uriaşe pentru traficanţi, care reinvestesc veniturile obţinute în derularea în continuare a activităţilor ilicite. Prostituţia (în general exploatarea sexuală a femeilor şi copiilor) constituie principalul scop al traficului şi modalitatea de obţinere a celor mai mari câştiguri, de asemenea traficul în scop de muncă forţată, comiterea de infracţiuni prin constrângere de către victimele traficului şi prelevarea de organe (victimele sunt bărbaţi, femei, copii).

Formele traficului variază în funcţie de: numărul persoanelor implicate, tipul de traficanţi, de victime sau de „clienţi” ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului şi în raport de care traficul rămîne naţional sau se extinde peste graniţe. În  traficul de fiinţe umane pot fi implicatepersoanele fizice (agenţi de recrutare, contrabandişti, complici care au abuzat de poziţia lor din cadrul autorităţilor administrative ale statelor implicate), dar şi persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenţii de turism, societăţi de transport, firme de producţie şi distribuţie de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care oferă spectacole de strip-tease etc).

Din perspectiva organizării traficanţilor, traficul îmbracă următoarele forme :

− traficul ocazional, când se raportează doar la transportare internă/internaţională a victimelor ;

-  traficul în bande sau grupări mici, când traficanţii sunt bine organizaţi şi specializaţi în traficarea cetăţenilor în afara graniţelor, folosind aceleaşi rute;

- traficul internaţional, cel mai laborios organizat, derulat de reţele periculoase şi greu de combătut.

Din perspectiva victimelor- copii traficaţi, traficul poate fi clasificat în funcţie de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor şi care vizează :

− aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulaţii a victimelor), lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii

medicale, obligarea de a consuma alcool şi droguri, avort forţat, malnutriţie, forţarea victimei să-şi recruteze la rândul ei rudele sau prietenii);

− aspectul juridic (deposedarea de acte de identitate, posedarea şi utilizarea de acte false, ameninţările cu predarea la poliţie);

− aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reţinerea unor plăţi nejustificate).

3.2. Modalităţile alternative.

Traficul de persoane, adulte sau minore, presupune comiterea uneia dintre modalităţile alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia.[13]

Recrutarea constă în racolarea potenţialelor victime prin atragerea lor de către traficanţi prin diferite procedee, cele mai frecvente fiind poveştile de succes ale altor persoane care au fost ajutate să plece în străinătate şi care au revenit cu mari sume de bani după o perioadă relativ scurtă de timp.

Metodele şi tehnicile de recrutare utilizate sunt diferite, în funcţie de gradul de vulnerabilitate a victimei, datorită vârstei, nivelului ei de instruire, stării sale materiale, de cele mai multe ori precară, lipsei experienţei de viaţă, naivităţii, toate acestea fiind speculate de traficanţi.

Principalele mijloace de recrutare constau în:

ü      promisiunea unei slujbe onorabile şi bine plătite în ţări din Occident, făcută direct de către traficant, ori prin intermediul rudelor sau prietenilor victimei care se bucură de încredere din partea ei. Acesteia i se promite o carieră de model, servicii în baruri, cluburi, ori un post de bonă sau menajeră.

Cel mai recent, victimele au fost atrase cu promisiuni privind burse academice. Propunerea de angajare în altă ţară poate veni şi din partea unor cunoştinţe recente ale victimei, abia întoarse din străinătate şi care lucrează pentru traficanţi, fiind ele însele anterior victime ale traficului.

De regulă, după ce victima a acceptat promisiunea traficantului de a-i găsi un loc de muncă peste hotare, se scurge un interval foarte scurt până la momentul plecării efective, pentru ca victima să nu aibă prea mult timp de gândire şi să nu aibă posibilitatea de a vorbi cu alte persoane care ar putea să o determine să se răzgândească.

În toate cazurile, decizia de a pleca peste hotare a victimei a fost influenţată în mod exclusiv de traficanţi, aceştia fiind cunoştinţe sau prieteni apropiaţi care i-au sugerat să nu îşi informeze rudele despre plecare.

După racolarea victimei, traficantul se ocupă de obţinerea documentelor necesare trecerii graniţelor şi de organizarea deplasării, însă din momentul recrutării iniţiale şi până la sosirea în ţara de destinaţie femeile sunt vândute de două sau mai multe ori.

ü      anunţurile din ziare privind oferte de locuri de muncă în străinătate, deosebit de atractive sub aspectul salariului foarte mare ce poate fi obţinut, în raport de condiţiile minime privind pregătirea cerute viitorilor angajaţi. Traficanţii racolează victimele pe care le transportă în ţara de destinaţie, unde sunt vândute, deposedate de acte, situaţie în care ele devin vulnerabile şi uşor de constrâns.

ü      anunţuri ale agenţiilor matrimoniale. Victimele sunt atrase de perspectiva căsătoriei cu cetăţeni occidentali pe care o privesc ca fiind unica posibilitate de a scăpa de sărăcie şi de a-şi ajuta familiile, însă după ce ajung în ţara de destinaţie, traficanţii le confiscă paşapoartele şi apoi le obligă să se prostituieze.

Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul în interiorul ţării de provenienţă ori din statul de origine direct în statul de destinaţie sau prin ţările de tranzit.

Uneori, transportul este organizat de recrutor şi se realizează de cele mai multe ori prin trecerea legală a frontierei statului de origine, prin intermediul unor agenţii de transport internaţional ori cu autoturisme închiriate.

În alte cazuri, atunci când victimele nu posedă documentele necesare sau acestea nu întrunesc condiţiile legale (eventuale vize pentru ţara de destinaţie ori termenul de valabilitate), traficanţii utilizează o varietate de modalităţi: utilizează paşapoartele sustrase de la victimele anterioare, din care se alege cel al cărei fotografie seamănă cât mai mult, cu noua victimă ori procedează la falsificarea vizelor. Unii traficanţi, pentru a reduce cheltuielile şi a evita riscurile suplimentare, nu traversează frontierele prin punctele vamale pentru a nu intra în contact cu autorităţile şi trec graniţa ilegal, prin intermediul călăuzelor.

Uneori, mai ales în ţările de tranzit, traficanţii apelează la unii cetăţeni care se pregătesc să treacă graniţa cu autoturismul (şi care au aceeaşi naţionalitate ca şi victimele) şi cărora li se solicită să ia în maşina lor, contra unei sume de bani, persoana ori persoanele ce fac obiectul traficului.

Transferarea ca modalitate prin care se realizează traficul constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută, pur şi simplu, ca o marfă, iniţial fără ca ea să ştie, sau face obiectul unei alte tranzacţii încheiate între traficanţi (de ex. schimbul ori achitarea unei datorii).

Vânzarea are loc în ţările de destinaţie, iar vârsta şi aspectul fizic sunt elementele în raport de care se fixează preţul de vânzare (care poate pleca şi de la 300 dolari SUA până la 4000 dolari SUA, ori chiar mai mult).

Victimele îşi dau seama că au fost vândute şi că au devenit “proprietatea” unor patroni atunci când sunt deposedate de acte, duse în locuri izolate şi permanent supravegheate unde sunt lipsite de orice mijloc de comunicare, nu li se permite să intre în contact cu alte persoane şi sunt supuse unor tratamente inumane pe fondul cărora devin foarte vulnerabile şi uşor de exploatat: captivate, ameninţări cu moartea, maltratare, violuri comise de una sau mai multe persoane.

În aceste condiţii, victima este supusă exploatării, devenind practic un obiect în mâinile traficanţilor care îi impun prestări de servicii ca restituire a unei aşa-zise „datorii”. În cele mai multe cazuri, victima este revândută unui alt „patron”ce continuă să o exploateze, pretinzând că trebuie să-şi recupereze banii din „munca” ei.

Cazarea constituie o altă modalitate normativă prin care se efectuează traficarea şi se concretizează în instalarea unei persoane temporar într-o locuinţă ori într-un alt amplasament având această destinaţie (hotel, motel, cabană, camping).

De regulă, cazarea este o activitate cu caracter organizat şi presupune instituirea unui raport patrimonial între traficant şi persoana care cazează, atunci când primul apelează la o terţă persoană.

Acţiunea de cazare este înfăptuită întotdeauna în scopul exploatării persoanei cazate şi printr-unul dintre mijloacele expres prevăzute de lege (prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de contrângere, prin răpire, fraudă, ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane).

Găzduirea este o modalitate de realizare a elementului material al infracţiunii de trafic de minori şi semnifică primirea unei persoane sub 18 ani într-o locuinţă şi adăpostirea vremelnică a acesteia.

În esenţă, ea presupune acceptul persoanei care posedă locuinţa de a oferi spaţiu, hrană, în general condiţii de locuit unei alte persoane în care are încredere, aceasta reprezentând caracteristica găzduirii. Ca activitate de traficare a victimei minore, găzduirea trebuie să fie efectuată în scopul exploatărării acesteia.

Primirea presupune preluarea victimei de un traficant, de la un altul, ca urmare a unei tranzacţii intervenite între cei doi.

Pentru a constitui o modalitate alternativă prin care are loc traficarea, primirea trebuie să se realizeze în scopul exploatării persoanei, iar în cazul în care aceasta are peste 18 ani, este necesar ca făptuitorul să utilizeze diferite forme de constângere, abuzul de autoritate sau de situaţia de vulnerabilitate în care se află victima, diverse metode prin care să înfrângă voinţa acesteia ori să obţină consimţământul persoanei care are autoritate asupra ei prin stimulente materiale.

Mijloacele utilizate de traficanţi pentru realizarea acţiunilor de traficare sunt: ameninţarea, violenţa, alte forme de constrângere, răpire, fraudă sau înşelăciune, abuz de autoritate, profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului unei persoane.

De cele mai multe ori, traficanţii folosesc nu doar unul dintre aceste mijloace faţă de victime, ameninţarea fiind însoţită de acte de violenţă, după ce, eventual victima a fost atrasă prin

promisiuni false cu privire la o slujbă în străinatate, ori a fost răpită şi supusă ulterior unor tratamente degradante.

Acţiunile prin care se realizează traficarea se săvârşesc de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor care, datorită tratamentului aplicat de către traficanţi, acţionează împotriva voinţei lor, acceptând şi supunându-se cererilor acestora.

A constrânge înseamnă a sili pe cineva, a forţa, a obliga o persoană să facă un anumit lucru pe care de bună voie nu l-ar face sau să aibă o anumită conduită ori un anume comportament.

Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală), iar mijloacele prin care se obţine în fapt sunt ameninţarea şi violenţa.

Constrângerea fizică presupune întrebuinţarea unor acte de violenţă sau a oricăror acte care presupun folosirea forţei fizice a făptuitorului pentru înfrângerea rezistenţei victimei[14].

Constrângerea morală presupune ameninţarea victimei cu producerea unui rău îndreptat în mod nemijlocit asupra acesteia, asupra soţului sau unei rude apropiate[15], rău care poate fi îndepărtat numai prin acceptarea cererilor făptuitorului.

Ameninţarea constituie unul dintre procedeele cele mai frecvent utilizate de traficanţi, prin care victimelor li se insuflă temerea că vor fi expuse unui pericol grav, ele sau unele persoane de care sunt legate printr-un sentiment de afecţiune puternică, toate astea pentru a fi intimidate şi determinate să cedeze presiunilor, astfel încât să se supună pretenţiilor traficanţilor.

Adeseori victimele care au intrat în puterea traficanţilor sunt ameninţate cu moartea, fiind constrânse în acest mod să accepte abuzurile şi umilirile din partea celor în stăpânirea cărora se află.

În alte cazuri victimelor li se spune că li se cunoaşte familia, iar în cazul în care nu se supun, rudele lor vor fi ucise, traficanţii oferind chiar exemple concrete cu privire la mutilarea membrilor familiilor unor alte tinere care nu au vrut să coopereze.

Alteori, victimelor li se prezintă fotografii ale celor apropiaţi lor şi li se sugerează să fie înţelelegătoare pentru că altminteri aceştia vor avea de suferit.

Violenţa faţă de obiecte poate constitui o ameninţare pentru victimă, respectiv, ruperea legăturilor telefonice, distrugerea soneriei, incendierea unor lucruri aparţinând victimei, distrugerea cu violenţă a unor bunuri în faţa victimei, toate având un efect intimidant asupra victimei şi fiind de natură să o alarmeze şi să exercite o puternică constrângere morală a acesteia.

Violenţa constituie un alt mijloc coercitiv prin care se săvârşesc acţiunile de traficare (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acţiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei), sub influenţa căruia persoana faţă de care este întrebuinţat nu mai are posibilitatea de a acţiona liber, conform propriei voinţe.

Violenţa – ca modalitate de realizare a elementului material al infracţiunii de trafic de persoane (minore şi majore) – presupune folosirea forţei fizice faţă de victimă ori a altor procedee brutale prin care aceasta este constrânsă să se supună voinţei traficantului.

Violenţa exercitată de traficanţi asupra victimei este „raţionalizată”, controlată şi dirijată, în mod conştient, asupra acesteia, pentru a atinge un anumit rezultat şi anume, coerciţia şi controlul victimei respective.

Alte forme de constrângere utilizate de făptuitor pentru realizarea acţiunilor de traficare se pot materializa în lipsirea de libertate a victimei (atunci când aceasta este sechestrată, ţinută în captivitate şi obligată să se supună pretenţiilor traficantului), confiscarea documentelor victimei care astfel este lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber, servitutea pentru plata unei datorii întotdeauna exagerate şi care reprezintă un mijloc pentru a ţine victima în condiţii de sclavie sau munca forţată, folosirea drogurilor de către traficanţi pentru manipularea victimei.

Răpirea presupune luarea victimei de către traficanţi de la locul unde se află, prin constrângere ori prin înşelare şi ducerea ei, cu încălcarea voinţei sale, în locul decis de aceştia, unde intră în stăpânirea lor.

În concret, femeile tinere cu insuficientă experienţă de viaţă, naive şi cu o educaţie precară, sunt atrase de către traficanţi sub diverse pretexte în locuri izolate sau puţin circulate unde, prin diverse metode – administrarea de narcotice, uzul de forţă, ameninţare ori alte procedee de intimidare – sunt constrânse să dea curs cererilor traficanţilor.

În unele situaţii, răpirea se realizează prin seducerea femeilor tinere de către traficanţi cu false promisiuni de căsătorie în străinătate, unde odată ajunse, sunt exploatate chiar de către cei care le-au captat încrederea ori sunt vândute ca nişte mărfuri.

Frauda ca mijloc de realizare a elementului material al infracţiunilor de trafic de persoane semnifică actul ori actele de rea credinţă săvârşite de făptuitor, de obicei pentru a obţine un avantaj material prin încălcarea drepturilor altei persoane. Conform definiţiilor folosite în majoritatea jurisdicţiilor penale, frauda este un termen mai îngust sau mai specific şi poate fi inclus în noţiunea de înşelăciune.

Înşelăciunea reprezintă un procedeu frecvent folosit de traficanţi pentru a convinge victimele să accepte propunerile lor şi se materializează în activităţi de inducere a acestora în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, ca, de exemplu, amăgirea victimei prin false promisiuni privind locuri de muncă în străinătate foarte bine plătite şi care nu necesită o pregătire specială.

De cele mai multe ori, traficantul dă asigurări victimei – care provine, de obicei din zone ori localităţi defavorizate, are un nivel redus de pregătire, nu vorbeşte limbi străine şi este discriminată acasă şi, eventual, la locul de muncă – că-i va facilita obţinerea unei slujbe în străinătate, se va ocupa de transportul ei, de cazare şi de procurarea actelor necesare deplasării. În acest context, traficantul oferă totodată sprijin financiar victimei, convenind cu ea ca banii să-i fie restituiţi după angajare. Odată ajunsă în ţara de destinaţie, victima este prinsă într-un lanţ al datoriilor, fiind obligată să muncească în cu totul alte condiţii decât cele promise de traficant, ori

constrânsă să practice prostituţia, aceasta în cazul în care nu este transmisă altor persoane în vederea exploatării.

Prin abuzul de autoritate se înţelege folosirea, exercitarea în exces, ori cu încălcarea legii ori a normelor specifice, a puterii, a influenţei de orice natură, instituţională sau nu, pe care o persoană o are asupra alteia (de ex. autoritatea părintelui asupra copilului sau a tutorelui faţă de minor, a preotului asupra enoriaşului său, dar şi instituţională rezultată din funcţionarea unor organisme însărcinate cu ocrotirea unor anume categorii de persoane ş.a.)[16].

Reţinerea acestui element circumstanţial presupune preexistenţa unei relaţii speciale privitoare la raporturile dintre victimă şi o terţă persoană care, în calitatea pe care o deţine, are înrâurire ori ascendent asupra acesteia, aspecte care sunt speculate de făptuitor în scopul traficării victimei.

Profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa reprezintă unul din mijloacele prin care se săvârşesc acţiunile de traficare a unei persoane, constituind un element circumstanţial care agravează fapta atunci când victima este minoră.

Profitarea de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa presupune abuzarea de către făptuitor de o anumită stare ori situaţie specială în care se află victima şi datorită căreia aceasta este incapabilă să opună vreo rezistenţă.

Imposibilitatea persoanei de a se apăra semnifică incapacitatea sa fizică de a se împotrivi făptuitorului şi care poate fi determinată de o boală, infirmitate, stare de leşin, oboseală extremă, intoxicaţie cu alcool sau alte substanţe.

Se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa persoana care, datorită stării ori situaţiei în care găseşte, nu îşi poate da acordul ori manifesta dezacordul faţă de activitatea desfăşurată de traficant. Starea ori situaţia ce împiedică persoana să îşi dirijeze în mod liber actele de conduită poate avea aceleaşi cauze care generează şi imposibilitatea persoanei de a se apăra, însă uneori pot fi determinate şi de anumite afecţiuni ale acesteia (alienare mintală, stări schizofrenice).

Oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care  are  autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acesteia reprezintă alte mijloace prin care poate fi realizat elementul material al laturii obiective a traficului de persoane.

Oferirea constă în acţiunea făptuitorului de a pune la dispoziţie, a înfăţişa, a prezenta, a dărui, a propune altei persoane să primească bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, în scopul exploatării acesteia.

Darea semnifică remiterea efectivă a banilor sau a altor foloase de natură materială. Acceptarea reprezintă încuviinţarea expresă sau tacită privind primirea banilor sau altor foloase în scopul obţinerii consimţământului persoanei care poate influenţa potenţiala victimă a traficului să dea curs solicitărilor făptuitorului.

Primirea constă în acţiunea de a intra efectiv în posesia banilor ori foloaselor destinate obţinerii consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Oricare dintre aceste modalităţi trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase (avantaje de ordin patrimonial sau nepatrimonial) şi care reprezintă o răsplată pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării.

Persoana care are autoritate asupra unei alte persoane – şi care, în cele mai multe situaţii, are calitatea de părinte al acesteia – are aptitudinea de a o influenţa în luarea deciziilor sale datorită naturii speciale a relaţiilor dintre ele.

3.3. Traficul de copii în Europa de Est- factori, forme, concepte, metode

În prezentul studiu ne-am propus să analizăm traficul de copii, sub forma migraţiei ilegale, în scopul exploatării sexuale şi a exploatării prin muncă, fără a minimaliza extinderea sau efectele traficului în scopul transplantului de organe sau a adopţiilor ilegale.

De asemenea, ne-am concentrat asupra traficului de copii din România în alte state europene, evidenţiind în acelaşi timp lipsa studiilor asupra traficului intern de copii, fenomen semnalat de jurnalişti în ultima perioadă.

România, ca entitate statală din Europa de Est, este în primul rând o ţară de origine pentru victimele traficului de fiinţe umane[17].

US Department Report[18]caracterizează România ca ţară de origine şi de tranzit în special pentru femei şi fete traficate în Bosnia, Serbia, Macedonia, Kosovo, Albania, Grecia, Italia şi Turcia în scopul exploatării sexuale.

În Europa de Est, România şi Moldova se poziţionează între fostul bloc sovietic şi ţările fostei Iugoslavii care au suferit nu doar efectele negative ale tranziţiei, ci şi consecinţele războiului. Datorită poziţiei sale geografice, România este o importantă rută (ţară de tranzit) pentru victimele traficului din Republica Moldova, Ucraina şi, uneori, din unele ţări asiatice.

Până în 2002, zona Balcanilor reprezenta principala arie către care erau traficate persoanele din România, de aici fiind repatriat numărul cel mai ridicat de victime. Persoane din România şi din Republica Moldova[19]erau traficate prin România cel mai adesea în Serbia şi Muntenegru, iar de aici în alte ţări balcanice sau vest europene. Cazuri de femei şi copii traficaţi din România, dar şi din Moldova, au fost raportate în Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia (inclusiv Kosovo). De asemenea, astfel de cazuri sunt întâlnite în ţări vest europene ca Belgia, Luxemburg şi Franţa. În afara Europei, cazuri izolate de victime din România au fost raportate în Cambogia, Canada sau Africa de Sud.

Începând cu anul 2003, principalele destinaţii ale victimelor traficului din România sunt Spania, Italia, Franţa, Olanda, Austria şi Grecia. Cel mai mare număr de copii traficaţi şi de copii separaţi de familie au fost returnaţi din aceste ţări. Această schimbare în destinaţiile copiilor victime ale traficului este în strânsă legătură cu migraţia pentru muncă, dar şi cu cererea din aceste ţări.

Jurnaliştii prezintă cazurile unor copii implicaţi în prostituţie sau în muncă forţată, traficaţi chiar de părinţii lor sau de persoane care îi au în îngrijire. Considerăm că problema traficului intern necesită atenţie atât din partea instituţiilor statului responsabile, cât şi din partea organizaţiilor neguvernamentale.

Profilul victimelor.

Dintre cazurile de copii, asistate de către OIM, categoria de vârstă cea mai des întâlnită este 15 – 17 ani, majoritatea covârşitoare fiind fete. Nivelul de educaţie al copiilor este scăzut, aceştia abandonând şcoala. Copiii provin în special din zona Moldovei, din familii dezorganizate, în care sărăcia accentuează toate celelalte probleme (alcoolism, abuz, violenţă fizică şi verbală). Familia este caracterizată de asemenea de un nivel redus al educaţiei. Relaţiile copilului cu familia sunt slabe, acesta fiind astfel mult mai vulnerabil la influenţe exterioare.

Un alt factor care contribuie la vulnerabilitatea copiilor sunt „poveştile de succes”: cazurile persoanelor care au fost plecate în străinătate şi care s-au întors după o perioadă scurtă de timp cu sume mari de bani. Din acest punct de vedere, zona nordică a ţării este cunoscută ca o importantă sursă a emigraţiei ciclice pentru muncă. În aceste condiţii este relativ uşor să recrutezi un copil utilizând false promisiuni de muncă în afara ţării. De asemenea, există familii care pleacă împreună cu copiii în afara ţării sau îşi dau consimţământul pentru ca aceştia să călătorească singuri sau însoţiţi de alte persoane (rude, prieteni, cunoştinţe), neştiind sau nevrând să ştie la ce fel de „muncă” vor fi supuşi copiii.

S-a constatat că o caracteristică importantă a copiilor care părăsesc ţara o reprezintă percepţia acestora asupra posibilităţilor de realizare personală în locul/ţara nativă. Având un nivel al şcolarizării şi al pregătirii profesionale scăzut, copiii percep viitorul lor în ţară ca fără posibilităţi de a avea un trai decent. De asemenea, lipsa informaţiilor despre modalităţile legale de a munci într-o altă ţară (vârsta minimă legală, acte necesare, pregătire profesională) îi fac vulnerabili în faţa unor promisiuni de slujbe foarte bine plătite şi care nu necesită o pregătire specializată.

Factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la trafic.

Există o combinaţie de factori care cresc vulnerabilitatea copiilor la situaţia de a fi traficaţi. Aceştia pot fi identificaţi la diferite nivele de analiză, de la individual la nivel naţional.

Factorii  sociali, respectiv situaţia familială (nivel scăzut al educaţiei în familie, istorie de abuz, părinţi alcoolici, lipsa comunicării între părinţi şi copii,  familii dezorganizate-divorţ, familii monoparentale,  lipsa îngrijirii părinteşti (viaţa într-o instituţie de protecţie sau viaţa pe stradă), zona de provenienţă ( lipsa oportunităţilor de angajare în oraşe mari sau zone rurale din ariile foarte sărace ale ţării, nivel ridicat al migraţiei ciclice pentru muncă în străinătate, poveşti de succes din partea celor care au fost plecaţi pentru muncă în străinătate), lipsa unei culturi a migraţiei (lipsa informaţiilor privind instituţiile implicate în procesul de migrare şi asupra posibilităţilor legale de obţinere a unui loc de muncă în străinătate, lipsa informaţiilor privind drepturile angajaţilor, lipsa informaţiilor privind ţara în care doresc să migreze pentru muncă-o imagine iluzorie privind viaţa în ţările vestice), sunt factori primordiali în vulnerabilitatea copiilor la trafic.

Deasemenea, factorii economici generali sărăcia şi sărăcia extremă, nivelul ridicat al şomajului, retribuţii scăzute pentru muncă necalificată, insecuritatea locului de muncă, sporesc punctele sensibile de trafic.

Statele sursă, prin instituţiile abilitate îşi aduc un aport indirect de risc prin factori de politică socială,respectiv strategii ineficiente de combatere a şomajului şi sărăciei; sistem educaţional inadecvat în raport cu cerinţele pieţei forţei de muncă; un cadru instituţional relativ nou privind combaterea fenomenului traficului de fiinţe umane; alocare bugetară insuficientă pentru implementarea Planurilor Naţionale privind sărăcia, combaterea traficului de fiinţe umane, tineretul, copiii care părăsesc centrele de protecţie; nu există coerenţă între Planurile Naţionale care vizează copilul (întârzierea în apariţia legii copilului).

Formele traficului de copii.

Modalităţile prin care copiii ajung să fie traficaţi, ca formă a migraţiei, în scopul exploatării sexuale sau a exploatării prin muncă sunt diferite.

Cea mai des întâlnită modalitate de recrutare în cazul traficului în scopul exploatării sexuale este promisiunea falsă a unui loc de muncă în afara ţării, venită din partea unor cunoştinţe recente, a unor prieteni sau rude. Uneori chiar părinţii sunt implicaţi în traficarea propriilor copii, dându-şi acordul în scris pentru părăsirea ţării, chiar dacă ştiu ce va urma. În alte cazuri, prieteni sau cunoştinţe recente abordează viitoarea victimă promiţându-i o slujbă foarte bine plătită în afara ţării (de obicei bonă, chelneriţă sau menajeră) şi care nu necesită o pregătire profesională specială. Abordarea are loc în locaţii frecventate de către copil/adolescent (în discotecă, pe stradă sau chiar în casa părintească).

În cadrul interviurilor au fost semnalate şi cazuri în care copiii implicaţi deja în prostituţie reprezintă o ţintă a recrutorilor. În cazul acestora, recrutarea constă în promisiunea unor slujbe care implică activităţi sexuale „inocente” în cluburi private sau saloane de masaj, ori în prezentarea unor posibilităţi de câştig mai mari prin practicarea prostituţiei în afara ţării, ori chiar prin cumpărarea acestora de la proxeneţi locali.

Răpirile reprezintă o modalitate de recrutare mult mai rară decât falsele promisiuni de muncă, însă cu atât mai violente şi mai traumatizante pentru victime. În aceste cazuri, recrutorul foloseşte violenţa încă de la început. În cazul răpirilor, posibilitatea de a trece graniţa în mod legal este scăzută, aşa că traficanţii apelează la „călăuze” care, contra cost, facilitează trecerea frontierei ocolind punctele de control.

În cazul traficului de copii în scopul exploatării prin muncă, familia copilului este implicată într-un mod direct sau indirect în acest proces. În multe cazuri este vorba de migraţia întregii familii în altă ţară, de obicei cu destinaţie vest europeană. Acest proces este văzut ca singura modalitate de a duce o viaţă cu mult mai bună, uneori ca singura şansă de supravieţuire. Plecarea familiei este organizată din timp, urmărindu-se asigurarea transportului, a trecerii graniţei (de cele mai multe ori în mod legal) şi a asigurării unui contact în ţara de destinaţie. De obicei familia îşi pregăteşte plecarea bazându-se pe experienţa altor rude, prieteni sau cunoştinţe care au mai fost plecate sau se află în străinătate.

În aceste cazuri, familia se transformă în traficant, dar şi exploatator, pentru că de cele mai multe ori copiii sunt folosiţi în ţara de destinaţie pentru a asigura venitul necesar întregii familii prin diverse modalităţi, cele mai frecvente fiind cerşetoria şi furtul, neexcluzând însă şi exploatarea sexuală. De multe ori, adulţii din aceste familii se întorc acasă, copiii fiind lăsaţi în „grija” unor reţele locale de exploatare care lunar trimit familiilor anumite sume de bani.

În alte cazuri, părinţii îşi dau acordul ca minorii să părăsească ţara pentru a munci în străinătate, fiind însoţiţi de rude sau cunoştinţe care deja activează ca „transportatori”, facilitând procesul de deplasare al copiilor până în ţara de destinaţie. Unii dintre aceştia se ocupă şi de „plasarea” copiilor în diverse reţele de exploatare. Părinţii ignoră pericolele la care sunt expuşi copiii, considerând că le oferă acestora şansa unei vieţi mai bune.

În cazurile în care familia este implicată într-un mod sau altul în procesul de traficare, copii nu se opun, fiind convinşi că e de datoria lor să-şi ajute familia şi că vor avea un viitor mai bun.

Influenţaţi de grupul de prieteni, percepând rămânerea în ţară ca pe o viaţă lipsită de perspective, o parte însemnată a minorilor neînsoţiţi aflaţi în străinătate pleacă pe cont propriu.

Majoritatea sunt băieţi. Şi în aceste cazuri însă există adulţi care facilitează cel puţin transportul. Aceste persoane sunt cunoscute prin intermediul prietenilor sau cunoştinţelor.

Fără protecţie, fără bani şi fără locuinţă, aceşti copii intră cu uşurinţă în reţele de hoţi sau cerşetori. O mare parte dintre aceştia ajung însă să fie racolaţi de reţele de proxeneţi în scopul exploatării sexuale. Nu există evidenţe clare în acest sens (date statistice, studii), ci declaraţii ale unor reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din ţări de destinaţie ca Franţa, Italia şi Belgia.

Traficul de copii şi crima organizată.  Reţele de traficanţi.

Grupuri criminale organizate sunt implicate în majoritatea cazurilor de trafic de copii. Reţelele sunt bine organizate, activitatea acestora fiind condusă după reguli stricte. Recrutorul este prima verigă a reţelei de traficanţi care vine în contact cu victima, aceasta trecând progresiv de la o persoană la alta până ajunge la exploatator. Capul reţelei conduce şi controlează activitatea membrilor reţelei. De obicei reţelele sunt organizate mai bine în exteriorul ţării ţintă, decât în interior.

Interviurile au evidenţiat faptul că este dificil să intri într-o astfel de reţea şi mai ales este deosebit de periculos. Chiar şi pentru unităţile specializate din poliţie este periculos să se infiltreze în astfel de reţele, însă prin aceste modalităţi au fost neutralizate multe dintre acestea.

În cadrul reţelelor de traficanţi au fost identificate cel puţin patru roluri. Acestea includ recrutorul(persoana care identifică copilul şi îl recrutează), intermediarul - persoana care se ocupă de obţinerea documentelor necesare şi organizează transportul, transportatorul (cel care trece graniţa împreună cu copilul prin mijloace legale sau ilegale) şi persoana care primeşte, găzduieşte şi exploatează copilul. În fiecare categorie pot activa una sau mai multe persoane.

Reţeaua de traficanţi este bazată pe o experienţă îndelungată, membrii cunoscându-se între ei şi acţionând pe principiul maximizării profitului. Aceste reţele activează sub acoperirea unor activităţi legale, analizând toate acţiunile dintr-un punct de vedere economic (studierea cererii, distribuirea şi promovarea serviciilor oferite de către victime).

În acest sens traficanţii apelează la diverse tehnici ce diferă în funcţie de tipul de exploatare a victimelor. În cazul traficului în scopul exploatării prin muncă (cerşetorie, furt), traficanţii adoptă o strategie de rotaţie a copiilor victime. Cei care controlează ariile în care copiii sunt exploataţi schimbă periodic locaţia acestora pentru a creşte profitul. De obicei copiii rămân cu acelaşi traficant, motivul fiind faptul că exploatatorul câştigă autoritate asupra copilului, utilizând forţa sau alte metode coercitive prin care obţine supunerea copilului.

Exploatarea are loc în diverse locaţii (baruri, hoteluri, bordeluri, saloane de masaj etc) pe care traficanţii le controlează. Copilul este mutat doar în momentul în care este vândut către un alt exploatator. O altă motivaţie a vânzărilor repetate este aceea că în fiecare arie clienţii sunt de obicei aceiaşi. De aceea traficanţii aduc mereu alte victime pentru a-şi păstra clienţii.

Este foarte greu de stabilit relaţia dintre vârsta şi sexul copiilor traficaţi şi cererea din ţara de destinaţie. Persoanele intervievate însă au evidenţiat faptul că reţelele de traficanţi devin din ce în ce mai specializate în relaţie cu caracteristicile copiilor. Ceea ce este luat în considerare de către traficanţi este faptul că minorii sunt mai vulnerabili, mai uşor de influenţat şi de controlat decât adulţii (prin violenţă şi alte abuzuri), dar şi faptul că sub o anumită vârstă, copiii nu au răspundere legală pentru infracţiunile comise.

Principalele scopuri ale traficului de copii sunt exploatarea sexuală şi exploatarea prin muncă. Există diferenţe între traficul de fete şi traficul de băieţi din perspectiva scopului. În cazul majorităţii fetelor repatriate, traficarea a avut ca scop exploatarea sexuală, iar în cazul băieţilor exploatarea prin muncă. Sunt însă şi cazuri de fete traficate în scopul exploatării sexuale către Italia, dar care au fost considerate prea tinere şi au fost forţate să muncească în Macedonia. De asemenea, există o serie de semnale (fără a exista însă date statistice sau studii în acest sens) privitor la băieţi foarte tineri traficaţi în ţări vest europene în scopul prostituţiei ori care trec din reţele de exploatare a muncii în reţele de exploatare sexuală.

Preferinţa traficanţilor pentru copii poate avea cel puţin trei motive: cererea din ţările de destinaţie, copiii traficaţi nu se pot apăra singuri, fiind mai uşor de manipulat şi nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite. Persoanele intervievate au sugerat faptul că există o cerere în ţările de destinaţie pentru categorii specifice de vârstă şi gen, altfel traficanţii nu ar risca pedepsele mărite în cazul traficului de copii (considerând faptul că este mai uşor ca o persoană peste 18 ani să susţină, dacă este prinsă de poliţie, că este o simplă dansatoare sau chelneriţă, ori că se prostituează voluntar).

În cazul traficului fetelor în scopul exploatării sexuale, preţul pe care îl cer traficanţii variază în funcţie de vârsta şi calităţile naturale ale victimei (aspect fizic, bună dansatoare pentru că multe dintre fete încep ca dansatoare în cluburi de streaptease). Preţul pe care îl obţin pentru vânzarea unei fete variază în funcţie de poziţia traficantului în reţeaua criminală[20].

Concluzii

Traficul de migranţi, atât din punct de vedere legal cât şi din punct de vedere al conţinutului infracţiunilor incluse în acest concept, este clar diferenţiat în cele două componente majore : traficul de persoane şi traficul cu fiinţe umane.

Atât traficul cu migranţi, cât şi traficul cu fiinţe umane sunt infracţiuni cu caracter transnaţional, în sensul juridic reprezentativ, adică orice infracţiune care, după caz fie este săvârşită atât pe teritoriul unui stat, cât şi în afara teritoriului acestuia, fie este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat, fie este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai multe state, ori este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat.

Este foarte important a se face o distincţie clară între această infracţiune şi cea de trafic de persoane, întrucât, deşi în ambele situaţii putem vorbi de traficarea unor persoane, migranţii sunt participanţi activi la comiterea faptei, în toate formele sale de către membrii grupărilor infracţionale de traficanţi.

Reglementarea juridică a cazurilor de trafic ilegal de migranţi este un proces care presupune abordarea etapizată atât a activităţilor operative, cât şi a probaţiunii, dat fiind şi modul secvenţial în care se comite această infracţiune, respectiv racolare, îndrumare, organizare şi călăuzire a migranţilor.

BIBLIOGRAFIE:

-Ghosh B., Huddled Masses and Uncertain Shores, Insights into Irregular Migration, International Organization for Migration, Martinus Nijhoff, 1998

-Vasguez Felipe Mateo, Introduccion al derecho migratorio, Madrid, 2005

-Facts and Figures.Regional Clearing Point, First Annual Report, 2003, Stability Pact

-Boncu Ion, Securitatea europeană în schimbare, provocări şi soluţii, Bucureşti, 1995

-Mateuţ Gheorghe şi alţii, Traficul de fiinţe umane, Editura Iaşi, 2005

-Ungureanu Ricu şi colab., Traficul de fiinţe umane, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2006

-Popescu Ilie, Rădulescu Nicolae, Popescu Nicolae, Terorismul internaţional – flagel al lumii contemporane, Editat de MAI, Bucureşti, 2003

-Diaconescu H., Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005

-Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăţilor Fundamentale, adoptata de guvernele membre ale Consiliului Europei la 4 noiembrie 1950

[1] Conform definiţiei Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, p. 681

[2] Idem, p. 339

[3] Idem , p. 476

[4] Migration Trends in selected EU Applicant Countries, vol. IV-Romania, More „Out” than „In” at the Crossroads between Europe and the Balkans,  IOM, 2003

[5] Convenţia Natiunilor Unite împotriva criminalitatii transnaţionale organizate; Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2000

[6] Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiuniolor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, 15.11.2000, Palermo, Italia

[7] Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaţionale şi cele două Protocoale adiţionale, Palermo, Italia, 2000

[8]www.sens.org.ro

[9]www.iatp.md

[10]www.migraţie.md

[11] Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Biroul din Bucureşti, Vulnerabilitatea tinerelor din România faţă de traficul de fiinţe umane, cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie Urbană şi Regională (CURS), Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) şi Mercury Research and Marketing Consultants, 2001.

[12] Convenţia Naţiunilor Unite, Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor si copiilor, 15.11.2000, Palermo

[13] Gheorghe Mateuţ şi alţii, Traficul de fiinţe umane, Editura Iaşi, 2005, p. 41

[14] T.Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. All Back, Bucureşti, 2002, p. 131.

[15]Idem, p. 132.

[16]H. Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 518.

[17] Trafficking in Human Beings in Southeastern Europe – UNICEF, 2000

[18] Victims of Trafficking and Violence Protection Act 2000 – Trafficking in Persons Report, June 2002

[19] A Human Rights Report on Trafficking of Persons, Especially Women and Children – Protection Project, 2002 (www.protectionproject.org)

[20]Interviu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, România, 2005