Femeia in Istorie Si Mentalitate

Femeia in istorie si mentalitate

ARGUMENT

Lucrarea de faţă are ca punct de plecare citatul lui Constantin Noica din volumul

Echilibrul spiritual- „Într-o lume cum e cea contemporană, unde toate par a ţine de o anumită

lege a degradării energetice, unde toate decad şi toate obosesc, faptul feminităţii e un miracol

despre care nu se vorbeşte îndeajuns”

Prima femeie, cu alte cuvinte primul construct cultural al imaginii femeii, este „femeia

depreciată“, care se naşte încă din zorii civilizaţiei. Femeia comunei primitive este o unealta

de procreere si un instrument de muncă, atributele pe care i le atribuim acum: frumuseţe sau

fragilitate erau departe de acest tip de femeie . Frumuseţea se naşte o dată cu separarea

claselor, când aristocratele se prevalează de orice muncă şi îşi permit luxul trândăvelii. De-

acum încolo, ele vor alcătui o specie aparte, nobila si inaccesibilă claselor inferioare.

In Antichitate, frumuseţea feminină se afla deja la concurenţă cu cea a virilă,

masculină. Înseşi statuile vechi înfăţişând femei poarta însemnele masculinităţii.

Creştinismul va repune in drepturi femeia prin blamul adus homosexualităţii, totuşi

frumuseţea ei va constitui însemnul păcatului, îndemnul perpetuu la ispita si la pierderea

sufletului.

Accentul radical diferit aparţine Renaşterii. Acum se naşte cea de-a doua femeie,

„slăvită“. Prototipul Fecioarei îl va înlocui pe cel al Evei, mentalităţile operând de-acum

încolo, frumuseţea fizică certifica nobleţea si puritatea sufletului, cu alte cuvinte perfecţiunea

morala.

In fond, toate aceste constructe aparţin masculinului si ele isi pierd relevanţa o data cu

epoca modernă, când are loc si o „democratizare“ a frumuseţii.

Toate aceste date ne parvin prin intermediul bărbaţilor , femeia fiind o exclusă a

istoriei până în secolul al XIX-lea.

Lucrarea de faţă încearcă să aducă în prim plan imaginea femeii în literatura

românească a anilor 80 pentru stabili modul în care această literatură reflectă societatea

românească a acelei perioade .

1

Pentru a stabili aceste coordonate primul capitol propune o descriere a istoriei şi

mentalităţii despre femeie în secolele XIX şi XX .

Fiind o perioadă de mari prefaceri pe toate planurile: economico-social, spiritual şi

intelectual, secolul al XIX-lea este una a dezbaterilor aprinse privind marile probleme ale

societăţii. Şi poate cea mai acută chestiune este însăşi redefinirea omului în funcţie de noua

situaţie. În acest context de o importanţă esenţială este problema locului şi rolului pe care

progresul şi evoluţia îl rezervă femeii în civilizaţia modernă.

Femeia în secolul al XIX-lea era destinată familiei şi casei, fiind închisă în triunghiul

mamă-soţie-gospodină.

Secolul al XX-lea aduce o nouă perspectivă asupra femeii atât în istorie cât şi în

mentalităţile vremii .Se produce schimbarea accentului de pe rolul de gospodină, casnică cu

cerc limitat de preocupari, soţie, păstrătoare de tradiţii si obiceuri pe cel al femeii cu un larg

spectru de preocupari ştiintifice, sociale, politice .

Femeia este prezentată în paralel în societatea românească şi în cea europeană pentru a

sublinia modul în care mentalităţile diferitelor societăţi îşi pun amprenta asupra imaginii

acesteia .

În a doua parte a capitolului I este descrisă femeia societăţii comuniste, care departe de

a fi elementul cheie al emancipării pe care comuniştii au visat-o, în România lui Ceauşescu,

angajarea femeii a reprezentat încă un mod de a evidenţia inegalităţile de gen. Nu s-a ajuns la

dispariţia patriarhatului. Activităţile domestice au rămas în cea mai mare parte în slujba

femeii. Din păcate, moştenirea relaţiilor patriarhale nu a fost nici pe de parte transformată, ci

mai mult, “a fost exacerbată de structura paternalistă a statului socialist”

Capitolul II îşi propune o analiză a imaginii femeii în proza optzecistă , accentul

punându-se asupra modului în care această literatură reflectă societatea deceniului 8 în

perioada comunistă .

Prima parte a capitolului se axează pe proza scurtă a Generaţiei 80 în care s-a urmărit

o direcţie în abordarea femeii din punct de vedere al mentalităţilor.

A doua parte a capitolului este o analiză a romanelor lui Gheorghe Crăciun şi Mircea

Nedelciu , romanele acestei perioade compunând un set de valori, atitudini, repere morale si

sociale. Ele pot fi citite nu doar ca obiecte estetice ale unui sistem artistic, dar si ca rezervoare

ale unor mentalităţi.

Prin urmare demersul de faţă se doreşte o corelare a „adevărurilor“ româneşti cu

oglinda acelei lumi a regimului comunist .

2

CAPITOLUL I

FEMEIA ÎN ISTORIE ŞI MENTALITATE

Femeia secolului al XIX –lea

Pornind de la afirmaţia lui Peter Burke, “istoria femeilor oferă o nouă perspectivă

asupra trecutului, ale cărei consecinţe încep abia acum să se întrevadă” , lucrarea de faţă

încearcă o analiză a femeii de-a lungul secolelor al XIX-lea şi a secolului al XX-lea , pentru a

evidenţia modul în care istoria şi mentalităţile se reflectă în creaţiile literaturii .

De-a lungul istoriei ,femeile au avut un statut inferior, fiind chiar ignorate in

compartimentele vieţii sociale până in secolul al XIX-lea. Imaginea femeii ne-a parvenit

numai prin cronicile bărbaţilor fie cu ocazia căsătoriei, fie ca victime ale voinţei

masculine .Imaginea vieţii private este un subiect despre care se ştie foarte puţin , cu atât mai

mult despre statutul femeii care se împărţea între casă şi biserică , în compania altor

femei .Alte date despre acestea arată ca educaţia lor consta în rugăciuni şi lucrul de mână.

Istoria este indiferentă imaginii femeii , imaginea acestora poate fi recuperată din

pictura murală a bisericilor .Aceste picturi redau o imagine estompată a femeii care face

figuraţie alături de fiicele sau fii lor , neavînd vârsta sau personalitate .

În secolul al XIX -lea reprezentările pe care societatea le construieşte despre femeie

oscilează între două coordonate : un imaginar pozitiv care prezintă femeia ca urmaşă a Mariei,

salvatoare a omenirii, angelică, obiect sacru, de adulat, pe de altă parte , un imaginar negativ

fiică a Evei, sursă a tuturor relelor şi ispitelor.

Fiind o perioadă de mari prefaceri pe toate planurile: economico-social, spiritual şi

intelectual, a doua jumătate a secolului XIX este una a dezbaterilor aprinse privind marile

probleme ale societăţii. Şi poate cea mai acută chestiune este însăşi redefinirea omului în

funcţie de noua situaţie. În acest context de o importanţă esenţială este problema locului şi

rolului pe care progresul şi evoluţia îl rezervă femeii în civilizaţia modernă.

Poziţia femeii este plasată între statutul juridic şi moravurile epocii. Astfel în secolul

al XIX-lea din punct de vedere juridic este văzută mai mult ca un bun decât ca o persoană.

3

Epoca Romantică deşi se proclamă a fi era proslăvirii femeii, o transformă prin acest

fapt într-o „ iremediabilă absentă”1.Totuşi femeile reuşesc să se sustragă imaginii

inconsistente care le este oferită pentru a-şi câştiga autonomia şi propria exprimare.

Conform istoriografiei femeia era destinată familiei şi casei, această concluzie fiind o

opinie comună a istoricilor, medicilor, politicienilor.

J L Moreau ( 1803 ) în „ Histoire naturelle de la femme ” afirma că secolul al XIX-lea

– exilează femeile în sfera privată. Femeile erau asociate cu „interiorul lor, cu spaţiul privat

nu numai pentru că industrializarea permitea femeilor burgheze să se definească numai în

acest spaţiu dar şi pentru că Revoluţia demonstrase care ar fi putut fi rezultatele unei

„ răsturnări a ordinii naturale”.

Dacă în spaţiul public bărbatul este cel care domină, în spaţiul privat începe să fie în

perimetru femeilor. Universul femeilor nu este condiţionat numai de planul juridic ci şi de

morală. În acest context morala nu include numai diferenţierea dintre rău sau bine ci şi tot ce

se grupează sub coduri şi simboluri de multe ori sub forma prejudecăţilor sau chiar a

superstiţiilor.

Dragostea are un caracter subversiv în epocă deoarece nu a reprezentat aproape deloc

un criteriu în căsătoria fetelor. Educaţia fetelor tinde să alunge acest sentiment într-o zonă

lăuntrică unde se confundă adesea cu respectul faţă de soţ sau de hotărârile părinţilor.

Francois Furet în „ Omul romantic” consideră că deşi dobândeşte ceva drepturi,

femeia este o „ creatură transparentă ”.

„Abstractă sau imaginară, fixată în singularul normei sau a mitului femeia rătăceşte

splendidă şi fantomatică, la marginea unei vieţi din care este exilată pentru totdeauna”.

Graniţa dintre sexe reprezintă una dintre liniile împărţirii sociale care se combină în

mod complex cu diferenţele determinate de clasele sociale.

Francois Furet încearcă să dezvăluie ce se ascunde sub tăcerea femeilor într-o

societate care începând cu epoca Luminilor, gravitează în jurul imaginii tatălui -reprezentarea

legitimă a autorităţii, deopotrivă educator şi legislator.

Dacă exprimarea dorinţei este de neconceput într-o lume în care convenienţele

conduc, femeile reuşesc totuşi să „ substituie moralei dogmatice şi prea puţin legate de viaţă o

etică a fragilităţii, receptivă la emoţii şi respectând persoana, preocupată nu de controlarea ci

de înţelegerea celorlalţi – într-un cuvânt deschisă spre viaţă şi spre refacerea structurii

1, Stephane Michaud, Femeia, în Omul romantic, coord. de François Furet, Iaşi, Ed. Polirom, 2000, p. 105

4

sociale”. Epoca analizată de F Furet este încadrată sub termenul de Romantism,

incluzând perioada din epoca Luminilor până în epoca victoriană.

Deşi această perioadă a fost considerată uneori „ o retragere în sine ” constrângerile ce

apasă asupra femeilor nu le împiedică să acţioneze. Astfel ele se fac cunoscute în diferite

domenii: de la filantropie, religie sau caritate până în scena politică sau literară. Pentru aceste

acţiuni femeile au fost aspru pedepsite: adesea prin privare de libertate, intervenţie a poliţiei

sau chiar urcarea pe eşafod.

În literatură această perioadă se impune prin nume ca: Doamna de Stael şi George

Sand în Franţa, Mary Wollstonecraft, Mary Shelley sau surorile Brönte în Anglia, Drothea

Schlegel sau Rahel Varnhagen în Germania.

Sfârşitul secolului al XVIII-lea , începutul secolului al XIX-lea a fost o perioadă de

mari frământări sociale.

Deşi excluse din viaţa politică, femeile au un rol episodic în cadrul acestei mărturie

stau revoltele feminine din Anglia , Olanda sau Franţa , revolte procate fie de ameninţarea

practicării religiei , fie a ameninţării existenţei economice a familiei .

Englezul Robert Sonthey remarca în 1807: „ Femeile au o foarte vădită înclinaţie către

revoltă; ele se tem mai puţin de rigorile legii – în parte de ignoranţă în parte deoarece se

bizuie pe privilegiile sexului lor – şi acesta este motivul pentru care violenţa şi sălbăticia le

aşează întotdeauna în primele rânduri ale turburărilor politice” ( F Furet op. Cit. Pag 113)

Acţiunile revoluţionare feminine sunt însoţite de dezbateri iniţiate de figurile de marcă

ale acestora printre care: Olympe de Gouges fiică a unui nobil, devine scriitoare după ce

educaţia fiului său este încheiată.

În această epocă există mai multe încercări ale femeilor de a ieşi din acest spaţiu „al

privatului către public”. Astfel de demersuri sunt cele ale femeilor: Olympe de Gouges şi

Mary Wollstonecraft.

La sfârşitul secolului al XIX-lea în 1791. Olympe de Gouges realizează un text de o

mare îndrăzneală: „ Drepturile femeii” care conţine o „ Declaraţie a Drepturilor femeii şi ale

cetăţeniei” imitând Declaraţia drepturilor omului. Această proclamaţie vine ca un răspuns la

excluderea femeilor de la dreptul de vot ( din Declaraţia Drepturilor omului rotată cu un an

înainte).

„ Femeie, trezeşte-te, clopotul de alarmă al raţiunii se face auzit în întregul univers,

recunoaşte-ţi drepturile” 2 . Pentru Olympe naţiunea este un principiu bazat pe uniunea dintre

2 Stephane Michaud, Femeia, în Omul romantic, coord. de François Furet, Iaşi, Ed. Polirom, 2000, p. 106

5

cele două sexe: „ Principiul oricărei suveranităţi esenţialmente în Naraţiune, care nu este decât

uniunea dintre bărbat şi femeie”3.

Aceste revolte au fost înăbuşite de regimurile conservatoare. Totuşi dreptul la

cetăţenie al femeilor revine în dezbateri în 1848. femeile se întrunesc în cluburile şi ziarele

proprii, dintre care cel mai important este considerat „ La voie de femmes ”, sub conducerea

unei militante protestante Eugénie Niloyet. Acest ziar propune candidatura lui George Sand

pentru postul de deputat însă fără ştirea acesteia ,astfel demersul rămâne numai o idee.

Femeile se organizează în numele valorilor precum: libertate, egalitate în drepturi.

Deoarece acţiunea politică le este interzisă femeile reuşesc să găsească o altă cale:

morala. „ Tăria morală este un dar pe care natura îl face femeii [...]. Tocmai criza salvatoare

în care ne aflăm ne îngăduie să dăm la iveală trăsătura ce arată ţelul pe care trebuie să-l

atingem.

Însă aspectul moral este strâns legat de aspectul religios. Accentul pe religie este o

caracteristică a societăţii englezeşti. Astfel la sfârşitul secolului al XVIII-lea, protestanţii

englezi care au observat o decădere morală şi spirituală propun întoarcerea către „ autentica

moralitate ”, şi transformarea casei într-o mică biserică. Această mişcare este asociată cu

liberalismul negustorilor şi al industriaşilor .Este foarte bine primită de femeile importante ale

vremii care văd în această mişcare o recunoaştere a drepturilor .

Închise în sfera vieţii private şi existând credinţa că orice muncă în afara casei

reprezintă degradarea, femeilor I se acordă un monopol.

Sarah Ellis în 1840 afirma: „ Prinşi în treburile vieţii active bărbaţii nu dispun nici de

răgazul, nici de prilejurile trebuincioase nenumăratelor acte de voinţă ce alcătuiesc sfera

datoriilor femeieşti; natura nu i-a înzestrat în mai mare măsură ca pe femei nici cu darul de a

pătrunde în subtilităţile sentimentelor spre a-i putea înţelege nici pe cei suferinzi, nici pe cei

deznădăjduiţi”4

Această moralizare a protestantismului îmbracă o altă formă în Statele Unite sub

aspectul sclaviei. Femeile luptă pentru abolirea sclaviei. Un exemplu în acest sens romanul lui

3 Idem.pag.106.


6

Harriet Deecher – Stowe „ Coliba unchiului Tom ” care este un exemplu al iubirii lui

Dumnezeu pentru credincioşii Lui precum şi o apologie a nonviolenţei.

Un alt aspect al încercării femeilor să iasă din spaţiul privat îl constituie acţiunile

filantropice .În Franţa filantropia apare spre sfârşitul anilor 1780 şi se concretizează prin

societăţi precum: Societatea de caritate maternă fondată în 1788 de doamna Fougeret , aceasta

vizând prevenirea abandonării copiilor .

Un alt loc în care morala alături de religie ocupă un loc foarte important este o

publicaţie numită Le journal de demoiselles , care are meritul de a fi primul grup de presă

administrat de femei .

Un alt aspect al moralei este răul şi perceperea lui în legătură cu femeia. Această

noţiune este asociată fie libertăţii acestora sau este o trăsătură inerentă structurilor societăţii.

Femeile refuză la rolurile nesemnificative din societate concretizate prin acţiunile

caritabile şi se îndreaptă către sfera socială în segmentul sărăciei şi al prostituţiei. Aceste

mişcări progresiste pot fi întâlnite atât în Franţa cât şi în Germania. În Germania se impun

nume ca: Rahel Varnhagen. În saloanele sale se întâlnesc elitele intelectuale şi politice ale

vremii, însă ascensiunea în înalta societate este împiedicată atât de statutul de „ femeie ” cât şi

de evreică. Aşadar deşi reuşeşte să fie integrată acestor societăţi femeia rămâne totuşi victima

mentalităţilor . Rahel se înscrie către sfârşitul vieţii într-o mişcare socială îndrăzneţe Saint –

simonism.

Adepte acestei mişcări, în Franţa 1873 Suzanne Volquin, Claire Demar, ele traducând

în faptă discursul lui Eufantin „ bărbatul şi femeia iată individul social ” ( F F 5În 1840 – 1850

se continuă aceeaşi viziune prin Flora Iristan şi Pauline Roland. Ele văd în religie un mesaj de

eliberare adresat tuturor, iar Dumnezeu este o fiinţă androgină, femeie şi bărbat deopotrivă,

forţă şi iubire.

O altă latură a implicării femeii este literatura. La începutul secolului al XIX-lea

romanul era considerat sursă de pasiuni nesănătoase şi chiar predispoziţie pentru asasinat.

Într-o epocă în care nu au acces la ştiinţă, femeile reuşesc prin literatură să depăşească

barierele impuse în celelalte domenii.

Doamna de Stäel prin puterea literaturii încearcă să ilustreze libertatea femeii, calitate

dorită zi cu zi. Scriitoarea cere cu orice prilej un loc în societate pentru femei, într-o societate

în care după Revoluţie se restrânge tot mai mult drepturile femeii. Opera sa impresionează


7

prin o „ scriitură ce reuneşte într-o sinteză dinamică polii opuşi ai entuziasmului şi

melancoliei, ai încrederii în progres şi sentimentului de nedesăvârşire a existenţei omeneşti ”.

în romanele autoarei engleze Jane Austin teme predilecte sunt libertatea femeii şi căsătoria din

dragoste într-o epocă în care astfel de căsătorii sunt foarte rare.

Surorile Brönte propun o altfel de literatură, însă în prim plan stă tot libertatea

feminină.

În ciuda restricţiilor juridice care impune femeii statutul de „ absentă ” precum şi

imaginilor restrictive realizate de literatură, realitatea arată că femeia este asemenea „ unui

seismograf care înregistrează şi cele mai slabe mişcări ale crizei romantice [...]. ea determină

un mod sexuat de a fi în lume. Împărtăşeşte contradicţiile vremii, fiind capabilă să cauţioneze

vechea epocă sau, dimpotrivă să proiecteze o nouă perspectivă asupra evenimentelor,

deopotrivă pragmatică sau utopică.”

Astfel femeia reuşeşte să obţină roluri atât în politică cât şi în morală, religioase,

literare. Deşi sunt mânuite aceste iniţiative conduc în timpul Revoluţiei, apoi al

Romantismului spre emanciparea pentru care s-a luptat atât de mult.

În secolul al XIX-lea sfera privatului şi rolurile feminine sunt revalorizate. Este

necesară o distincţie între comunitatea rurală şi cea urbană precum şi din punct de vedere al

claselor sociale. În societatea rurală munca stabileşte o continuitate între public şi privat. „De

la destinul lor biologic, femeile trec dintr-o dată la destinul lor social”.6 Astfel femeia care dă

o mână de ajutor ( croitoreasă, bucătăreasă ) predică învăţături înrădăcinată în viaţa satului.

Astfel ele nu sunt închise în spaţiul căminului.

Însă viaţa femeii este subordonată totuşi bărbatului , unele soţii sunt adesea bătute, nu

au nici cheile de la cămară, uneori trebuind să fure ca să supravieţuiască. De asemenea

femeile singure au o viaţă foarte grea: văduvele sunt considerate periculoase din punct de

vedere sexual şi sunt alungate din case, obligate să trăiască în adăposturi. Fetele tinere sunt

adesea victimele violurilor stăpânilor cu sentimentul unei „ virilităţi legitime”. „ Violul nu era

trăit decât ca o variantă a conduitelor obişnuite în relaţia bărbat – „ femeie ”.

În cazul femeilor burgheze situaţia este complet diferită. La începutul secolului al

XIX–lea femeile participă la gestiunea afacerilor, în a doua jumătate numai văduvele continuă

tradiţia în jurul anilor 1850 - 1860 majoritatea femeilor preferă să stea acasă. Acum femeile

trec la administrarea casei, a scriitorilor „ Femeile întemeiază o morală domestică ale cărei

6

? P. Aries, G. Duby, Istoria vieţii private, Bucureşti, Editura Meridiane, 1997, vol. 8, p. 211.

8

axe sunt credinţa împotriva raţiunii, milostenia împotriva capitalismului şi reproducerea ca

autojustificare”

În cazul claselor de jos, gospodina este învestită cu funcţiuni multiple: este mamă,

naşte copii, îi îngrijeşte, îi poartă peste tot după ea. Este cea care naşte copiii, îi îngrijeşte

O a doua funcţiune este întreţinerea familiei, a casei şi a soţului. În fine o a treia

funcţiune este cea de a aduce familiei un salariu complementar prin treburi în casele celor

bogate.

Progresiv în ultima treime a secolului al XIX-lea, munca la domiciliu este o

îndeletnicire a femeilor casnice. Apare maşina de cusut.

Un alt aspect al devenirii femeilor de-a lungul istoriei este alfabetizarea femeilor la

oraşe în secolul al XIX-lea datoriei metodei Jacobot multe mame îşi învaţă copiii să citească.

Femeile sunt avide de romanele foileton – care sunt compensaţii pentru viaţa pe care o trăiesc.

Societatea românească a secolului al XIX–lea trece prin procese similare societăţilor

europene , iar statutul femeii în acest context este într-o perpetuă schimbare .

Ca şi în societatea europeană , în societatea românească poziţia femeii se poate repera

între statutul juridic şi moravurile epocii . Astfel textele juridice de la începutul secolului al

XIX-lea plasează femeia română în societate nu ca persoană. ci mai degrabă un bun. În ciuda

incapacităţii juridice, femeile reuşesc să devanseze prin voinţă şi mentalitate tiparul îngust în

care erau încorsetate.

O analiză a imaginii femeii în societatea românească a secolului al XIX-lea este

realizată de Alin Ciupală în cartea Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea .

Autorul abordează tema locului femeii din perspectiva raporturilor dintre spaţiul public şi cel

privat .

Libertatea pe care o câştigă femeile nu este totuşi una oficială ci una discretă şi

subversivă. Liberalizarea moravurilor este o modalitate prin care femeile se opun literelor

legii.

Regulamentul Organic ,deşi propune perspective moderne în organizarea statului nu

determină o reconsiderare în statutul femeii .În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza se

aprobă un corpusuri de legi în care se prevede locul femeii în primul rând faţă de bărbat care

este în continuare autoritatea publică de necontestat dar care acoperă şi spaţiul privat fiind

şeful familiei , autoritate peste soţie şi copii.

Pentru protecţia bărbatului femeia este “datoare” să-şi asculte bărbatul , el fiind acela

care stabileşte toate regulile casei .Stabilirea femeii în spaţiul domiciliului comun duce la

privarea de orice libertate publică.

9

Şi în societatea românească statutul femeii este condiţionat nu numai de aspectele

juridice ci şi de moralitate şi moravuri. Morala publică impunea fetelor “ nici măcar să nu

bănuiască ceva din slăbiciunea omenească sau din focul iubirii şi nici din fragilitatea ei’

Ca şi în societatea europeană , căsătoria este numai un contract , dragostea fiind un

concept întâlnit mai ales în afara ei .Seducţia în secolul al XIX-lea nu intră în componenţa

Codului penal astfel violul este considerat ca având o legitimare în funcţie de statutul social al

părţilor implicate.

Secolul al XIX-lea aduce o schimbare în societatea românească, pătrunderea

civilizaţiei occidentale se realizează la nivelul vestimentaţiei , decorării caselor .

Influenţa occidentală nu se observă numai în cadrul sistemelor mari precum sistemul

şcolar dar şi în cele marginale : prostituţia . Prostituţia este întâlnită destul de des în această

perioadă .Rândurile prostituatelor este alimentată de mediile sărace de la oraş precum şi de

încercările nereuşite ale fetelor de la ţară care doresc să vină la oraş .

Femeia română este închisă în triunghiul familie –locuinţă –ocupaţie. Modernizarea în

Europa aduce şi în societatea românească o trecere a femeii din spaţiul privat către cel public .

Emanciparea femeilor din Europa este susţinută şi de femeile din România .Dacă bărbaţii

stăpânesc scena politică femeile culisele.

În preajma Revoluţiei de la 1848 femeile au însufleţit şi patronat manifestaţiile sub

forma saloanelor şi ale cluburilor .

“Mamă a naţiunii tot atât cât şi a familiei femeia va fi mijlocul prin care în imaginarul

romantic , calităţile şi funcţiile îndeplinite de aceasta în sfera privatului vor fi transferate

naţiunii”7

Totuşi femeia română preferă să fie mai întâi mame şi soţii şi apoi cetăţene.

Ca şi în societatea europeană religia este un factor important în viaţa femeilor

secolului al XIX-lea. Femeile române au în această epocă apărătoarele ortodoxiei şi ale

bisericii deoarece erau considerate ca fiind “ale neamului cu rol important în conservarea

identităţii naţionale.”8. Un exemplu în lupta pentru păstrarea valorilor ortodoxe îl reprezintă

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române. Societatea nu era totuşi una de

7 Alin Ciupală. Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea . Ed.Meridiane . 2003. p.69.

8 Idem. p.69.

10

propagandă religioasă , ci strâns legată de naţiunea română .Biserica ortodoxă apare ca

“singura care ne-a păstrat fiinţa noastră etnică .”9

Forme ale emancipării în societatea secolului al XIX-lea s-a realizat în toate

compartimentele vieţii . Pe de o parte la nivelul împrumuturilor din occident: a pianului, a

vestimentaţiei, a limbii franceză .

De asemenea saloanele contribuie la emanciparea femeii , spiritul paşoptist datorând

foarte mult acestora. Întâlnirile politice şi conspirative au loc în saloanele acestor femei.

În timpul Războiului de Independenţă saloanele sunt transformate şi puse în serviciul

campaniei militare.

Spre deosebire de societatea europeană în care sunt foarte importante operele de

caritate , în România apar astfel de organizaţii în deceniului şapte al secolului al XIX-lea .

Ele se limitau în general la cadrul privat al unei familii înstărite , iar iniţiativele de

anvergură puţine .Exemple în acest sens sunt înfiinţare societăţii “ Crucea Roşie a doamnelor

române ” în 1876 condusă de Irina Câmpineanu .

Emanciparea femeii române a fost înţeleasă diferit de către femei sau de către

bărbaţi .O părere masculină poate fi reperată din Enciclopedia României.

“Altă dată suprapopulaţia femeiască mergea în mănăstiri .Astăzi mănăstiri nu mai

există.

În această situaţie femeile din clasele de mai sus fiind o sarcină pentru membrii

producători ai familiei , cer libertatea de a concura cu bărbaţii în toate ramurile producţiei ,

cer dreptul de a studia şi de a fi doctori , profesori ,avocaţi , etc. Inamicii mişcării contestă

femeilor capacitatea de a-şi însuşi cunoştinţele necesare şie de aici discuţii nesfârşite ., din

care se pare că femeia va ieşi biruitoare . Femeia de jos , neavând loc în producţia actuală

decât în fabrică , a alergat acolo şi nu numai legăturile familiei s-au slăbit ci şi preţul muncii

s-a micşorat , femeia a concurat pe bărbat şi ce a câştigat ea a pierdut acesta .

Acest mesaj conţine în subsidiar concepţia despre consecinţele negative despre

părăsirea cadrului tradiţional de existenţă al femeii , mai ales asupra rolului său în îngrijirea

copiilor şi a gospodăriei.

9 Alin Ciupală. Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea . Ed.Meridiane . 2003. p .87.

11

Emanciparea femeii a fost sprijinită şi de bărbaţi , un exemplu în acest sens îl

constituie C.A .Rosseti : “ Cer ca femeia să nu mai fie o proprietate şi un bir ce dă neîncetat

familia lenei şi desfrânării, ci soţia şi răsplata cea mai mare a omului…”10

Un alt aspect al îmbunătăţirii condiţiei femeii în secolul al XIX-lea o constituie

introducerea şcolilor şi pentru fete. Constanţa Dunca a fost una dintre aceste persoane care a

făcut multiple demersuri pentru a influenţa politica de stat în acest sens[5]. O efervescentă

activitate s-a desfăşurat mai ales în a doua parte a secolului al XIX-lea. Reuniunea femeilor

române din Braşov a deschis şcoli, împreună cu filialele sale, “pentru împărtăşirea fetiţelor

române în pânea nutritorie a culturii”. Au luat fiinţă o serie de societăţi care aveau în vedere

activitatea de caritate pentru sprijinirea fetelor sărace, dar şi pentru ajutorarea altor categorii

defavorizate (a studenţilor, orfanilor, răniţilor de război ş.a.)

Trebuie recunoscut rolul femeilor în modernizarea societăţii româneşti. Deoarece de

obicei se consideră că emanciparea femeilor s-a produs ca un efect al modernizării societăţii,

ar fi poate mai corect să ajustăm această idee arătând că lucrurile ar putea fi privite şi invers:

împingând pentru eliberarea lor proprie femeile au împins pentru modernizarea societăţii în

ansamblu.

Dacă istoria ne oferă femeia într-o continuă transformare de-a lungul secolelor

din punct de vedere al mentalităţii , reprezentările despre femeie în secolul al XIX-lea

se încadrează între două naturi : pe de o parte, fiică a Evei, sursă a tuturor relelor şi ispitelor,

iar, pe de altă parte, urmaşă a Mariei, salvatoare a omenirii, angelică, obiect sacru, de adulat.

Prima, urmărind ipostaza pozitivă a imaginarului, se referă la rolurile de mamă a

familiei, gospodină şi “Mamă a Naţiunii” – pe care societatea le acordă femeii bune.

A doua categorie include principalele ipostaze negative ale imaginii femeii, anume:

femeia uşuratică, iubitoare de cochetărie, lux şi bârfă, femeia adulteră, femeia fatală şi

modelul negativ de soţie, urmărind în acelaşi timp ceea ce societatea vremii consideră a fi

defectele femeii. Mentalităţile despre femeie pot fi extrase atât din discursurile vremii precum

şi din literatura secolului al XIX-lea , subiect care va fi analizat în capitolul următor .

Femeia în secolul al XX-lea

10 Liliana Popescu . Condiţia femeii în secolul XIX – începutul secolului XX.[1]

12


mentalităţile vremii .

Schimbarea accentului de pe rolul de gospodină, casnică cu cerc limitat de preocupări,

soţie, păstrătoare de tradiţii si obiceiuri pe cel al femeii cu un larg spectru de preocupări

ştiinţifice, sociale, politice de prin rang necesita o reevaluare a statutului social al femeii în

trecut si în prezent.

Astfel statutul juridic al femeii la sfârşitul secolului al XIX-lea nu diferă foarte mult de

cel de la începutul secolului .Acesta prevedea că femeia datorează ascultare bărbatului, acesta

rămânând în continuare autoritatea supremă care poate dispune şi de averea soţiei , de toate

bunurile familiei . Femeia nu este subiect în acţiuni judiciare cu o singură excepţie: îşi poate

face testamentul fără autorizaţia soţului .

Legislaţia românească nu include drepturi pentru femei în vreme ce în cea Europeană

se observă o direcţie în acest sens –“ legea engleză de la 1882 prin care femeile măritate şi-au

dobândit dreptul de a-şi administra averea şi în care se referă la ruşi unde femeia măritată

avea independenţă de mariaj în priveşte bunurile ei.”

În societatea românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea munca nu le făcea

independente pe femei întrucât modul în care era plătită această muncă nu le asigura

independenţa economică.

La sfârşitul secolului al XIX-lea se înregistrează: o stare de dependenţă a femeilor din

clasele de mijloc de soţii lor[], o precaritate a independenţei femeilor în sistemul muncii

salariale, o dependenţă a economiei ţărăneşti de munca productivă a femeilor .

Totuşi accesul la educaţie al femeilor în România sfârşitului de secol XIX fusese în

mod evident lărgit. Practic, femeile erau acceptate în toate formele de învăţământ, incluzând

universităţile. În această direcţie, România se dovedise a fi mult mai avansată şi mai deschisă

chiar decât alte state europene. Conform legii învăţământului din 1864, şcoala primară era

obligatorie pentru toţi copiii[], indiferent de gen iar educaţia în şcolile de stat era gratuită. Aşa

cum se poate observa, accesul la educaţia de bază era garantat şi în acelaşi timp impus de

către statul român. De asemenea, din numărul total de persoane şcolite, numai o treime erau

femei. Este de asemenea important de menţionat că în afara şcolilor primare şi a

universităţilor, şcolile nu erau mixte: existau şcoli pentru băieţi şi şcoli pentru fete, cele din

urmă fiind astfel gândite încât absolventele lor aveau şanse de succes în “meseriile de suflet”.

Ca exemplu, în vechiul Regat funcţionau alături de şcolile secundare obişnuite şi şcoli

pedagogice, şcoli pentru surori şi moaşe, şcoli superioare de arte frumoase, şcoli profesionale,

13

ca şi şcoli de menaj din 1903-una din şcolile din Bucureşti purta numele Principesei Maria În

România femeile aveau acces şi la învăţământul universitar. Ele puteau primi şi burse pentru a

se înscrie la universitate, însă nu puteau ajunge profesori universitari

Se poate observa tendinţa clară către egalitatea sexelor. În 1938 se aboleşte principiul

incapacităţii civile a femeii măritate care nu dădea ascultare soţului ei. În 13 Iulie 1965 îi dă

dreptul femeii să exercite o profesiune şi să-şi deschidă o întreprindere de comerţ fără acordul

bărbatului.

Femeia începe să se integreze puţin câte puţin compartimentelor sociale ,astfel

femeile ocupă un loc important în învăţământ constituind principalele cadre în acest

domeniu deoarece erau destul de puţin plătite.

Procesul de industrializare din România a jucat un rol important în crearea unor noi

meserii pentru femei. În consecinţă, doar cu un an înainte de primul război mondial, în afara

meseriilor tradiţionale menţionate anterior-profesoare, asistente medicale, moaşe, croitorese,

secretare şi diverse funcţionare-un recensământ al profesiilor a demonstrat că femeile erau de

asemenea implicate în activităţi financiare, de transport, servicii publice şi ele reprezentau

majoritatea lucrătoarelor în industria alimentară şi textilă.

Totuşi chiar şi în aceste condiţii de mărire a locurilor de muncă, femeile rămân

dependente economic de bărbaţi deoarece erau plătite foarte puţin comparativ cu aceştia.

Problema egalităţii femeilor a fost un demers anevoios care a durat o perioadă lungă

de timp , abia la sfârşitul secolului al XX-lea putem spune că femeia este egală în drepturi cu

bărbatul , este inclusă în toate compartimentele administraţiei precum şi în politică .De-a

lungul timpului acest încercări de egalitate au fost din ce în ce mai numeroase .

Astfel în 1919 Conferinţa Mondiala a Muncii adoptă prima Convenţie privind

protecţia maternităţii. Pentru prima dată pe plan internaţional se afirmă instrumentele

principale ale protecţiei: menţinerea locului de muncă pe perioada întreruperii activităţii şi

protejarea sănătăţii femeii în timpul si după naştere.

Lupta pentru egalitatea şi independenţa femeii este îndelungată. Ea s-a desfăşurat

paralel cu democratizarea şi modernizarea societăţii. Lupta a fost dusă mai ales în planul

drepturilor profesionale (după ce egalitatea în plan politic a fost formal recunoscută). În 1948

Declaraţia universală a drepturilor omului, articolul 25, paragraful 2 recunoaşte principiul

"venituri egale la munca egală". În 1951 O.N.U. adoptă Convenţia nr.103 privind remunerarea

egala. Organizaţiile internaţionale si instituţiile inter-guvernamentale au avut un rol major în

promovarea principiului egalităţii. Astfel, între 1976-1985, O.N.U. a organizat "Decada

pentru femei", după ce, în 1970 a recunoscut conceptul de "tratament egal în privinţa

14

securităţii sociale" (asigurare socială de boală, de invaliditate, ajutor în caz de deces, asigurare

proprie - nu a soţului - pentru obţinerea beneficiilor de maternitate, asigurarea în caz de

şomaj). În 1975 a avut loc, la Mexico-City, Conferinţa Mondiala a Anului internaţional al

femeii, care a adoptat "Declaraţia egalităţii femeii si a contribuţiei ei la dezvoltare si pace"

precum si Planul mondial de acţiune". În 1980, la Copenhaga s-a desfăşurat Conferinţa

Mondiala a Decadei O.N.U. pentru femei după ce, în 1979. Adunarea Generala a O.N.U.

aprobase "Convenţia eliminării oricărei forme de discriminare a femeii", Organismele

europene (Conferinţa OECD, Tratatul de la Roma din 1951, Consiliul Comunităţilor

Europene) s-au înscris pe aceeaşi direcţie.

Deşi reuşeşte să se integreze vieţii sociale şi chiar politice , mentalitatea despre femeie

rămâne totuşi destul de refractară ieşirii femeii din spaţiul familial .Pentru bărbaţi casa devine

locul unde se pot relaxa şi au nevoie de soţia lor să le pună la dispoziţie toate cele necesare .

Dacă secolul al XIX-lea, căsătoria era un contract în care femeia nu avea foarte multe

de spus iar dragostea numai un concept idealizat , secolul al XX-lea liberalizează dreptul de a

iubi, acesta fiind un semnal de eliberare, emancipare pentru diverse situaţii în care tensiunile

existenţiale au fost subjugate .

O problemă importantă în analizarea femeii în secolul al XX-lea o constituie

societatea comunistă care dă o nouă reprezentare femeii de până acum.

Frederich Engels unul dintre promotorii acestui regim , în lucrarea sa Femeia . familia

şi originea proprietăţii private redă noul statut al femeii în acest context.

“Emanciparea femeii devine posibilă doar atunci când aceasta va putea lua parte la

procesul de producţie la scară socială şi atunci când îndatoririle domestice vor ocupa doar o

mică parte din timpul ei... caracterul nenatural al dominaţiei bărbatului asupra femeii în

familia modernă şi necesitatea stabilirii egalităţii sociale reale între sexe, aceste probleme vor

fi prezentate ca stringente doar atunci când bărbatul şi femeia vor fi într-adevăr egali în faţa

legii. Va deveni astfel evident că prima promisiune a emancipării femeii o reprezintă

reintroducerea acesteia în industria de stat.”

Astfel femeia devine singura responsabilă pentru propriul mod de viaţă, aceasta

încetează a mai fi proprietatea soţului, o transformare prin care, potrivit lui Engels, relaţiile

sociale dintre sexe se vor schimba radical. Astfel, instituţia căsătoriei se va transforma dintr-

un contract economic într-unul spiritual.

Conform acestei ideologii se doreşte ca prin egalitatea economică dintre sexe să se

ajungă la o egalitate deplină între femei şi bărbaţi prin abolirea tuturor instituţiilor patriarhale,

15

cum ar fi: religia, tradiţia culturală şi familia – instituţii care în opinia lor perpetuează

subordonarea femeii.

Astfel femeia este inclusă în toate compartimentele muncii , concept de mare

importanţă în această perioadă .

Engels dă prea mare importanţă rolului public al femeii, în detrimentul rolului din

sfera privată a acesteia, fapt care l-a făcut să neglijeze atât importanţa identităţii istorice a

majorităţii femeilor, identitate legată de casă şi familie, precum şi identitatea bărbatului, care

în lumina unei egalităţi ce trebuie atinsă, ar trebui de asemenea să fie subiectul unei

schimbări.

Însă în societatea românească problema egalităţii între sexe nu a reprezentat un subiect

de mare importanţă , atât Gheorghe Gheorghiu Dej cât şi Nicolae Ceauşescu punând accent pe

legitimarea politică , consolidarea puterii sau crearea unei forţe de muncă .

În timp ce ideea conform căreia femeia ar renunţa bucuroasă la “îndatoririle” casnice

şi grija pentru copii în schimbul muncii în fabrică timp de opt ore şi a posibilităţii de a fi

activă din punct de vedere politic părea realizabilă, ideea ca bărbatul să accepte să-şi dedice,

în mod voit, timpul treburilor domestice a fost privită ca indezirabilă, dacă nu chiar

imposibilă.

Însă femeia în această epocă este integrată în toate compartimentele muncii , acum

diferenţele dintre sexe nu mai erau relevante : “partidul şi statul au încurajat femeia să se

implice în sfera publică, să rupă barierele economice impuse de vechile relaţii, să lase pe

seama organizaţiilor publice activităţi din sfera privată ca: îngrijitul copiilor sau spălatul

rufelor... cu toate acestea nu s-a pus în discuţie niciodată diferenţa dintre sexe.”

Aceste lucruri se întâmplau în România ceauşistă precum şi în Uniunea Sovietică.

Propaganda politică care este menită de a ceauşistă masca realităţi precum lipsa

duminicilor libere, raţionalizarea alimentelor de bază, lipsa apei şi a electricităţii.

Ceauşescu manipulează poporul român prin corelarea comunismului cu trecutul istoric

al României dorinţele poporului său pentru identitate şi comunitate naţională. Mai periculos

însă, transformarea discursului socialist într-un limbaj uşor comprehensibil, naţionalist, nu

făcea decât să ascundă xenofobia.

În privinţa femeii în această societate , statutul de mamă era ridicat în slăvi :

“Cea mai mare onoare pentru femei este să nască, să dea viaţă şi să crească copii. Nu

poate fi nimic mai scump pentru o femeie decât să fie mamă. România asigură… drepturi

16

egale femeilor cu cele ale bărbaţilor în toate domeniile de activitate, participarea lor activă la

conducerea statului şi la toată viaţa politică şi socială a ţării.”11

Aşadar femeia în acest dublu rol de element al economiei poporului , precum şi mamă

a cât mai mulţi copii îngreunează enorm viaţa acesteia.

Imaginile propuse de comunism prezentau rolul productiv al femeii ca separat şi rupt

de cel reproductiv.

Astfel imaginile prezentau femei în fabrici şi ferme, altele o preamăreau pentru

capacităţile ei uluitoare de a zămisli. Aceste imagini însă nu prezentau femeia ca entitate

umană ci numai pentru funcţia pe care o deţinea : fie mamă , fie parte a mecanismului

muncii :

“Fie că e prezentată într-o pictură murală, fie că ia forma unei sculpturi moderniste sau

e prezentată în paginile unei reviste sau ziar, femeia apare ca o entitate anonimă, o

reprezentare alegorică ce simbolizează mai degrabă calităţi abstracte şi ideale decât o fiinţă

vie”.12

Pentru a îndeplini nesfârşitele planuri cincinale, Ceauşescu a continuat să încurajeze

totala implicare a femeilor în câmpul muncii, numindu-le “muncitori socialişti egali ‘. Epoca

de dinainte de Ceauşescu a introdus femeile masiv în activităţi de tip muncitoresc , aceasta

determinând un declin demografic remediat de Ceauşescu prin decretul 770 prin care femeilor

să facă avort.

În ciuda faptului că femeia de la ţară păstra obiceiurile tradiţionale, în întreaga

perioadă comunistă, modul de viaţă ţărănesc nu a fost celebrat. “Colectivizarea brutală, ce a

inclus deportări în masă, închisoare, tortură şi chiar moartea – sub Dej, s-a transformat în

“sclavie” faţă de stat, în perioada lui Ceauşescu ‘

Totuşi spre deosebire de femeia de la oraş femeia de la ţară puteau avea mai multă

mâncare şi mai multă libertate în creşterea copiilor.

Una alt aspect de luat în considerare în legătura cu femeia în această perioadă este

Elena Ceauşescu, care spre deosebire de celelalte femei ,care erau anonime reprezenta femeia

cea mai importantă în stat, având supremaţia în toate compartimentele : social ,chiar şi politic

fiind alături de soţul ei pretutindeni :

11 Cit. în 1977 (de Ceauşescu) din articolul 23 al Constituţiei RSR în Jill Massino-Anonimatul femeii în esteticaRomâniei Ceauşiste . www.unibuc.ro12 Jill Massino-Anonimatul femeii în esteticaRomâniei Ceauşiste . www.unibuc.ro

17

“În contrast cu toate celelalte imagini ale femeilor, care le prezentau de la mamă

eroină la sculpturi alegorice simbolizând naţiunea, Elena reprezenta chintesenţa şi

întruchiparea totodată a ceea ce însemna femeia socialistă. Numită simultan academician,

doctor, inginer, soţie devotată şi mamă, vitalitatea cultului Elenei a stat în abilitatea ei de a

împărţi atât spaţiul public cât şi puterea politică cu soţul ei. Fie că era imortalizată pe un

timbru poştal, o tapiserie sau pe prima pagină a Scînteii, la mijlocul anilor ’70 românii erau

bombardaţi cu imagini ale Elenei, dar nu numai ale ei, ci şi ale lui Nicolae, căci cultul

personalităţii atinsese în acea perioadă dimensiuni de-a dreptul absurde’.

În concluzie în perioada comunistă femeia nu a fost elementul cheie al emancipării aşa

cum se dorea în textele lui Engels. Femeia reuşeşte într-adevăr implicarea în toate

compartimentele economiei însă nu s-a ajuns la dispariţia patriarhatului iar activităţile

domestice au rămas în cea mai mare parte în slujba femeii.

În spatele egalităţii promovate de comunism se află opresiunea fizică şi teroarea

psihologică născute de politicile reproductive ale lui Ceauşescu.

“Astfel, nici una dintre aceste măşti, oricât de penetrante au fost, nu au reuşit să

ascundă realităţile din viaţa femeii: controlul ginecologic obligatoriu, bianual, teama de a nu fi

amendată, închisă sau teama de un şoc psihologic în urma unui avort, pierderea completă a

dreptului reproductiv odată ce fetusul a devenit “proprietatea socialistă a întregii societăţi .

Nici primele pentru mamele eroine, nici concediul de maternitate de 8 luni, nici bonusul de

8,8% din salariu nu au putut compensa suferinţa cotidiană a femeii.’13

Prezentarea femeii din prisma lui Ceauşescu drept o simplă anonimă, deşi egală cu

partenerul său de viaţă prin statutul de cetăţeni socialişti, în realitate ascunde adevărata

inegalitate şi neputinţă în sfera politică dar şi economică, socială şi reproductivă.

Un alt aspect de luat în seamă este accentul pe raţiune şi eliminarea sentimentalismelor

, astfel sentimente ca dragostea pentru persoana de alături trebuie înlocuită cu dragostea

necondiţionată pentru patrie şi pentru conducătorii ei .

Tarele sistemului capitalist în ceea ce priveşte relaţiile dintre sexe sunt amănunţit

abordate într-o lucrare clasica a teoriei socialiste, Femeia si socialismul, aparţinând lui August

Bebel. Afirmaţiile sunt, de la început, tranşante: “În lumea burgheză, femeia are o poziţie

subordonată. În primul rând vine bărbatul, apoi femeia. […]14.În ceea priveşte abordarea

13 Jill Massino-Anonimatul femeii în esteticaRomâniei Ceauşiste . www.unibuc.ro

14 August Bebel.-Femeia si socialismul .Apud Jill Massino-Anonimatul femeii în esteticaRomâniei Ceauşiste .

18

sentimentelor de iubire , Bebel observă că “ pasiunea erotica este eludata, ba chiar se

recomanda controlul atent: Este necesara, de asemenea, o anumita doza de raţiune care sa tina

în frâu pasiunea oarba.”15

Ştefania Mihalache face în articolul său Socialismul si camuflarea de gen o descriere a

femeii în a doua jumătate a secolului al XX-lea în România în timpul regimului comunist .

“Pentru bărbat, femeia este în primul rând un obiect al plăcerii sale; din punct de

vedere economic si social ea nu este libera si trebuie sa-si caute asigurarea existentei în

căsătorie; ea depinde deci de bărbat si devine proprietatea acestuia.”16

Pe de alta parte, muncitorul se căsătoreşte din dragoste, însă problemele financiare

sfârşesc prin a ucide iubirea. El este mereu în pericol de şomaj, copiii sînt de obicei în număr

mare.

De cele mai multe ori femeia trebuie sa muncească si ea, iar seara este copleşită de

treburile casnice. În timpul zilei copiii rămân nesupravegheaţi si nu beneficiază de o educaţie

corespunzătoare. Ignoranta este însă caracteristica si părinţilor. Sterilizarea spirituala a

cuplului proletar este mai mult decât frecventa.

Femeia trebuie educată şi “antrenata” fizic pentru o mai mare eficienta a îndeplinirii

destinului ei de femeie. Pe care, însă, acum este “libera” sa si-l urmeze. Corpul ei trebuie sa se

conformeze standardelor necesităţii. Si pentru ca deghizarea să fie completa, poate să

muncească în producţie la egalitate cu bărbatul. Semiotica corpului feminin este orientată în

direcţia unei multilaterale dezvoltări a capacităţilor productive în care nu se mai întrezăreşte

nici o sugestie a periculosului erotism al femeii.

Egala cu bărbatul, liberă şi demnă, femeia este deghizată în trecerea de la Obiect erotic

la Subiect muncitor. Soarta pe care este însă pe deplin stăpână. “...ea îşi alege acele domenii

de activitate care corespund dorinţelor, înclinaţiilor si aptitudinilor ei si va munci în aceleaşi

condiţii cu bărbatul. Pe lângă munca în producţie, ea va fi o alta parte a zilei educatoare,

învăţătoare, infirmiera, o a treia parte se va ocupa de arta sau de ştiinţa, iar a patra parte a zilei

va îndeplini o funcţie administrativa oarecare.” 17

Discursul socialist care afirma femeia, o deturnează de la erotism si o introduce

mascată în lumea (noua) bărbatului, bazata pe valorizarea muncii si în special a efortului fizic.

www.unibuc.ro

15 Idem 16 Stefania Mihalache- Socialismul si camuflarea de gen .

17 idem

19

Pentru că noua lume are nevoie de strungar, oţelar, zidar, femeia va dobândi întreaga

consideraţie şi ea însăşi se va autodeghiza în mândria de a aparţine în sfârşit mult doritei lumi

a virilităţii.

CAPITOLUL AL II-LEA

Imaginea femeii în proza optzecistă .În ce măsură imaginea în secolul al XX-lea se

modifică şi în proza optzecistă ?

20

Imaginea femeii în proza scurtă .

Tipuri feminine

Proza optzecistă este caracterizată de folosirea elementelor diferenţiatoare ale

textualismului la nivel formal şi ale postmodernismului la nivel teoretic. Aceste trăsături sunt

dublate de predilecţia pentru proza scurtă.

« Proza scurtă este caracterizată de cenuşiul şi chiar sordidul experienţei cotidiene.

Prozatorii 80 încearcă să dea speciei scurte farmecul pierdut. Originalitatea prozei este mult

mai evidentă atât prin caracterul intelectual cât şi prin scoaterea în evidenţă a unor medii în

care cultura nu joacă un rol esenţial . Mai exact se descriu medii în care predomină clişeele şi

stilul unei contraculturi. (sufleteşte şi de expresie). Textul nu mai este lume, ci lumea este

text. Logica dezvoltării textului încearcă să coincidă cu aceea a realităţii înseşi ».

Astfel proza optzecistă folosind procedeele specifice textualism , autenticitate ,

accentul pe concret , permite accesul la o realitate vie , şocantă a anilor regimului comunist .

Dacă reprezentările publice ale acelor ani nu reflectau nici pe de parte realităţile cotidiene ale

femeilor, ci mai degrabă abăteau atenţia de la aceste realităţi şi le ascundeau , proza optzecistă

redă adevărata situaţie a femeilor în societatea românească

Modelul femeii în proza optzecistă se bazează pe ideea naturii femeii care ar avea ca

atribute: slăbiciune, supunere, inferioritate, afectivitate , separând într-un mod clar şi exclusiv

cele două sexe.

Proza scurtă doreşte [...] „ o reducere a omului în centrul acţiunii, a omului concret şi a

mediului său imediat, a omului care, dincolo de a-şi pune întrebări esenţiale trăieşte în contact

cu alţi oameni, a omului pur şi simplu şi a sentimentelor, pe care romanul – zice Mircea

Iorgulescu –obsedat de marile probleme –riscă să-l uite .18

În acest sens putem opera o încadrare a personajelor feminine în funcţie de rolurile pe

care le ocupă în prozele scurte în tipuri feminine : soţia , profesoara , femeia –securist .

Pentru prozatorii optzecişti femeia prezintă interes numai din punct de vedere al

încadrării sociale , ele sunt numite : blonda , profesoara .Numele personajelor feminine , dacă

există sunt numai adjuvanţi în descrierea acestora deoarece femeia este înscrisă aceleiaşi

mentalităţi colective potrivit căreia femeia nu se poate ridica la nivelul superiorităţii

masculine .

18 Idem .pag 264.

21

Evidenţierea superiorităţii masculine în contrast cu activităţile mărunte ale femeilor

este prezentă în toate prozele scurte analizate.

Deşi se pot delimita tipuri distincte ale femeilor în aceste proze , personajele feminine

se pot de asemenea îngloba unei categorii mai cuprinzătoare care se caracterizează prin

tristeţe amară precum şi prin lipsa de curaj împotriva puterii, concretizate fie în regimul

politic , fie în bărbaţii din jurul lor .

Voi prezenta mai întâi rolul soţiei din două motive: unul ar fi că este cel mai întâlnit în

proza scurtă dar şi pentru că reflectă schimbarea de mentalitate a bărbaţilor sau mai degrabă

lipsa schimbării de mentalitate a bărbaţilor luând ca punct de reper literatura secolului al XIX-

lea.

1.Tipul soţiei

În această categorie poate fi inclus personajul eponim al prozei scurte Mercedes scrise

de George Cuşnarencu .

Povestea acestui personaj poate fi considerată o reflectare fidelă a experienţei oricărei

femei trecute de vârsta propice căsătoriei. Octavian Mercantil Mercantil Octavian Rosetti

pleacă spre Pucioasa pentru a se întâlni cu prietenii săi .Traseul lui se schimbă definitiv în

momentul în care o ia la ocazie pe Mercedes, căci gestul său de amabilitate(de a duce pe

călătoare acasă )se transformă în pecetluirea vieţii lui.

Este o ilustrare a mentalităţii societăţii româneşti contemporane potrivit căreia

mariajul reprezintă o etapă obligatorie în existenţa oricărei femei.

De la începutul scrierii Mercedes este caracterizată drept o „figurină de ceară“ cu „o

faţă nefiresc de albă, fără riduri” această descriere fiind un semnal al statului ei special. Are în

jur de 32 de ani, vârsta îi este trădată de mâinile „brăzdate şi aspre”. Calităţile neobişnuite ale

femeii sunt accentuate şi de cel pe care l-a ales să fie soţul ei – un porc. Nunta cu acest porc

este în opinia personajului masculin Mercantil Octavian Rosetti „va fi unica ei amintire

frumoasă într-o viaţă de om”. Evenimentul se apropie foarte mult de o nuntă obişnuită: rochie

de mireasă, sticle de vin, ramuri de brad.

Un prim semn că Mercantil va substitui pe soţul lui Mercedes este aşezarea lui la masă

în seara nunţii. Un detaliu în a spori ambiguitatea este faptul că porcul se numeşte Octavian ca

şi Mercantil. Rezolvarea acestei ambiguităţi vine în momentul în care Mercantil dansează cu

22

Mercedes „Ţinea acum în oglinda în faţă care-l răsfrângea, un bărbat hidos cel de altă dată.

Oglinda era Mercedes!” 19

Ideea acestei proze include o caracteristică a acestui tip de proză - pluralismul ideilor

→ Octavian este porcul sau porcul este o emblemă a tuturor bărbaţilor (incluzându-l şi pe

Octavian).

Proza include o argumentare a căsătoriei , motivaţia nefiind ca obişnuită: iubirea ci

frica de a rămâne singur. Personajul are curajul de a recunoaşte acest adevăr mascat de mulţi

dintre noi. Mercedes motivează căsătoria cu această creatură „N-am avut pe nimeni şi acum

am”.

Până în momentul în care doresc să-l elimine pe porc (soţul), nu se întâmplă nimic,

totul decurge ca într-o căsătorie obişnuită. Furia porcului este declanşată de dorinţa intrusului

de a-i ocupa locul .

Înlăturarea soţului ar aduce nenorocirea asupra lor. Fără el ar fi „Totuşi el ne-a

legat .Fără el ce-am fi fost noi doi ? Nişte muritori trăind în anonimat, fiecare în anonimatul

lui, nu , mi-e frică de noi, nu de el mi-e frică!!

La început, Mercantil a fost atras în această poveste de ineditul situaţiei .Cu timpul se

plictiseşte de acest regim şi vrea să-l excludă pe soţul lui Mercedes .Femeia şi-a dat seama că

dispariţia terţului le-ar fi provocat căderea în banalitate.

Numele personajului masculin M.O. R are o semnificaţie pentru întreaga proză

deoarece acronimul prevesteşte sfârşitul bărbatului .

Astfel, Mercedes poate fi considerată drept o imagine a soţiei care nu drept de decizie ,

ea trebuind să accepte situaţia ca atare, chiar dacă este influenţată în mod direct .

În proza scurtă Inspecţia, Mircea Pora pune în prim plan principalele tipuri feminine:

soţia şi profesoara. În această proză femeia reprezintă un exemplu pentru preceptele

comuniste : pierderea individualităţii, psihologia de masă .

Soţia profesorului este caracterizată prin supunere şi loialitate necondiţionată. Deşi

este descrisă o scenă din a doua jumătate a secolului al XX-lea , putem observa cu uşurinţă

acelaşi comportament docil al femeii secolului anterior:

“Mă va întreba în faţa cafelei aburinde, cum a fost cu inspecţia ? ..cum am ieşit până la

urmă ...Îmi va spune că a fost neliniştită ...Îmi va reproşa că nu i-am dat nici un

19 Gheorghe Crăciun şi Viorel Marineasa –Generaţia 80 în proza scurtă .Ed.Paralela 45, 1998.pag45

23

telefon...<<Probabil că la nopţile mele nu te-ai gândit ...Dar nu-i nimic , bine că eşti iar

acasă ..>>”pag 414.20

În ciuda faptului că soţul este conştient de neliniştea consoartei , provocată de absenţa

lui ,nu ia nici o măsură în acest sens . Superioritatea masculină e evidentă în această proză ,

fiindcă reacţia femeii este prezentată chiar din perspectiva sa .

Soţia nu poate avea propriile idei , ea trebuie să reacţioneze conform dorinţelor

“stăpânului” său.

O altă caracterizare a unui personaj masculin despre o femeie , aceleaşi trăsături

uniformizatoare : previzibilă , supusă , loială .

Dacă am pomenit mai sus despre o delimitare între imaginarul pozitiv şi imaginarul

negativ al mentalităţii despre femeie , proza optzecistă distruge barierele dintre aspectele

narative sau de mentalitate

Un exemplu în acest sens este proza scurtă Pătratul dragostei a scriitorului optzecist

Sorin Preda . Personajele feminine din această scriere sunt Nina şi Dana care reprezintă pe

rând tipul soţie şi al amantei .Ce este important este faptul că cele două femei sunt soţia ,

respectiva amanta bărbaţilor Traian şi Naratorul .

Proza este o amendare a triunghiului conjugal existent în literatura de până acum .,

autorul complicând şi mai mult atmosfera implicând cele patru elemente ale celor două

cupluri în acelaşi mod , distrugând bariera dintre : vinovat-nevinovat, adulterin/ă –înşelat/ă.

În prima parte soţia naratorului Dana îi este infidelă acestuia cu Traian , soţul Ninei .

Relaţia lor eşuează iar femeia se sinucide .Ura naratorului faţă de acest Traian , îl face să –şi

dorească răzbunarea , în acest sens îi urmăreşte mişcările Ninei , activităţile zilnice ale Ninei

pentru a-şi pune în practică planul de răzbunare .

Dacă la început Nina nu este decât un mijloc de răzbunare şi un mod de a-şi petrece

timpul , la sfârşitul prozei răzbunarea se întoarce împotriva lui , Nina devenind un mod de

existenţă .

“Când am chef să mă culc cu ea , o caut pe Nina , iar ea se lasă iubită chiar dacă asta

mă îndepărtează de ea .E o Veneţie care se scufundă câţiva centimetri pe noapte .Îi

mărturisesc temerea .În curând se va scufunda cu totul .Va rămâne doar amintirea ei în codice

şi amintiri de călătorie , din toate punctele de vedere o mărturisire a trecutului .”.21

Nina este prezentată în contrast cu soţul ei : Traian este un bărbat cu succes la femei ,

atrăgător în timp ce Nina este “ […] ea Nina e urâtă .Compensează prin tăria cărnii”.

20 Idem pag 41421 idem pag 414

24

Un alt aspect parodiat de autor este cauza adulterului .Dacă majoritatea adulterelor

sunt cauzate de un tratament rău în familie , un soţ brutal , pentru Nina este o viată

paralelă .Îşi continuă viaţa alături de Traian îndeplinindu-şi exemplar îndatoririle casnice , iar

eventualitatea unei despărţiri de acesta nici nu intră în discuţie:

“Dacă I-aş cere să-l părăsească pe Traian pentru mine , ar renunţa la mine! Imediat ! Şi

fără regrete .Înţeleg din lungile ei absenţe că ţine la el .Reprezintă un moment al existenţei ei “ 22

Femeile sunt pentru narator întotdeauna inferioare : “ M-a părăsit femeia frate .Cu

tipul nu am nimic .Omul nu are nici o vină .Suntem bărbaţi ce dracu , şi bărbatul de aia e făcut

să nu refuze .”.23

Dacă în literatura secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea frumuseţea

era o condiţie necesară în conturarea personajelor principale , Nina deşi nu posedă această

calitate reuşeşte să fie slăbiciunea soţului şi a naratorului în cele din urmă.

Nunta sa cu Traian fusese o surpriză pentru toată lumea , deoarece Traian “refuzase

partide grase, perspective foarte roze” pentru Nina “ o femeie cuminte , foarte gospodină e

drept, dar urâtă , ten impur şi cocoţată pe catalige “.

Noutatea prozei rezidă prin faptul că naratorul este singurul care cunoaşte elementele

pătratului conjugal , încercând să manevreze acest joc însă el însuşi este prins în el .Celelalte

personaje sunt văd lucrurile numai din punctul lor de vedere, pătratul fiind suma celor trei

triunghiuri conjugale : Nina-Traian-naratorul , Traian-Dana –Nina, Dana-Traian-naratorul.,

naratorul fiind liantul acestora.

Imaginarul negativ despre femei , superioritatea masculină este vădită în această

scriere , femeile fiind cauza adulterului:, iar bărbaţii numai nişte victime “ Toate sunteţi la fel

“ .

Un alt aspect parodiat este răzbunarea care conduce la o răsturnare a situaţiei , astfel

relaţia naratorului cu Nina devine din plăcere şi răzbunare , mod de existenţă

Tipurile feminine întâlnite în proza optzecistă atât în proza scurtă cât şi în roman se

aliniază uniformităţii promovate de sistemul comunist : florărese , spălătorese, profesoare.

O caracteristică comună tuturor femeilor portretizate de prozatorii optzecişti este

tristeţea amară pe care o afişează .Dacă în opinia publică imaginea femeii era una mereu

luminoasă , mamă eroină şi tovarăşă a neamului , prozatorii optzecişti reuşesc să arate

22 idem pag 43323 idem pag 435

25

adevărata lume în care trăiau femeile în timpul acestui regim precum şi influenţa sistemului

asupra mentalităţii colective .

Tot în tipul soţiei o putem integra şi pe eroina lui Mircea Nedelciu din proza Jenny sau

balada frumoasei conţopiste .

Jenny lucrează la primăria din sat, unde se ocupă de contabilitate şi administraţie.

Femeia este un exemplu pentru femeile care-şi făceau loc într-o societate guvernată de

bărbaţi. În momentul în care merge să îşi găsească o slujbă „Au privit-o din faţă, din profil, de

unde vrei; ce vroia această fată de la ei? Ce vroia? Un post vezi bine, repartiţia e clară.« dacă

vreţi detalii, iată situaţia şcolară...»”.

Pentru ea prima iubire este o iubire livrescă (iubitul său, „E omul – rază”. ), se fac

trimiteri la iubirile celebre care au ca germene o experienţă cărturărească..

În viaţa de zi cu zi iubirea este complicată. Gelu, cel pe care l-a ales să-i fie alături este

un laş, deoarece pune înaintea iubirii sale pentru Jenny părerea mamei sale .

Mama lui nu este de acord cu relaţia lui deoarece Jenny este o fată de la ţară, care de

asemenea lucrează la ţară. El încearcă să se justifice pentru lipsa de curaj însă Jenny intuieşte

adevăratele motive ale acestuia. Ea lucrase până de curând în oraş la centrală, acest lucru

facilitase şi întâlnirilor lor, însă boala mamei şi distanţa fac ca relaţia lor să se deterioreze. El

începe să iasă cu alte fete, însă nu renunţă la ea, însă Jenny nu acceptă un asemenea tratament.

Jenny este o fire tare, care în loc să se lase învinsă, ia viaţa în piept „Era tânără,

fâşneaţă şi înjura fără ocol, şantierul te învaţă să mănânci la prânz de-un pol şi într-o zi din

săptămână să-ţi iei leafa pe o lună. Trece aparent cu uşurinţă peste experienţele erotice şi de

viaţă ratate, însă: „De atunci înjură Jenny parcă şi mai cu plăcere, mama ei de etichetă şi de

leafă de muiere! Omul moare, prostul piere” (pag 180).24

Însă deşi pare o fire puternică, la propria-i nuntă încearcă să se sugrume: „Şi a fost o

veselie de zile mari se spune, mireasa fu o dulce, o zână, o minune, până spre dimineaţă când

vru să se sugrume cu o funie de rufe şi o găsiră în spume. Desigur au salvat-o, dar se întrebau

de ce , de să facă asta, de ce, de ce, de ce?

Experienţele cu bărbaţii eşuează, mai întâi Gelu, apoi Nelu Spânu care era un bărbat

destul de înstărit. Din vizita lor la părinţii lui se poate extrage mentalitatea bărbaţilor despre

femeile cu personalitate, care au împrumutat ceva din obiceiurile specifice bărbaţilor:

„«Draga mea aici în sat, nimeni n-are să te placă.» Cum aşa? «Fiindcă fumezi, dai cu farduri

pe obraz, ... mama plângea de necaz» Bine dar părerea ta? E aceeaşi? Chiar aşa? „se

îmbrăcase atunci în grabă şi spre staţie plecase ...” (pag 200).

24 Idem pag 180

26

Deşi este o fată cu personalitate Jenny ajunge să se căsătorească cu acelaşi Gelu,

căsătoria fiind privită ca o experienţă obligatorie în viaţa fiecărei femei .Încercarea de

sinucidere în noaptea nunţii poate fi considerată un mod de a se sustrage acestui fapt .Însă

integrarea în tagma femeilor măritate numai pentru a avea pe cineva lângă ele demonstrează

acelaşi caracter slab al femeilor acestei perioade .

De asemenea sunt ironizate motivele de divorţ ale femeilor: un exemplu este o femeie

ce doreşte pensie alimentară pentru aventurile homosexuale ale soţului ei din studenţie.

Autorul arată condiţia soţiei în această societate cu umor şi ironie:

„De ce-ţi baţi, mă, nevasta, ce ai cu ea?

Ce vreţi, dorm! Zice, e nevasta mea!

Păi nu mai divorţezi

Acuma, iarna”25

Este încă o dată o descriere fidelă a mentalităţii masculine despre soţie , care este

proprietatea acestuia fără drept de replică sau acţiune .

Deşi dreptul femeii la a înainta divorţul exista de aproape un secol , femeia rămâne o

păpuşă în mâinile păpuşarului , acţiunile sale fiind dirijate de soţul său .

Un alt exemplu în ilustrarea acestui tip al soţie , am ales proza lui Sorin Preda

“Petentul “

În proza Petentul , Sorin Preda prezintă viaţa de familie a unui profesor care-şi doreşte

promovarea în învăţământ. .Atenţia este concentrată asupra diferendelor dintre cei doi

soţi .Este un exemplu pentru a ilustra superioritatea masculină :

„O lasă să vorbească, dar în sinea lui jură să-i demonstreze odată pentru totdeauna că

viaţa nu se compune numai din amănunte ( pentru că asta vedea Elvira în jurul ei: mănuşi,

fulare, izmene, zacuscă, ochelari) ci şi din principii, din atitudine şi demnitate”. Soţia sa este o

femei simplă pentru care importante sunt obiectele, amănunte ale vieţii lor .Trăieşte în spaţiul

casnic şi işi face din lucrurile din jurul ei valori .

În relaţia cu soţul ei dă dovadă de docilitate: (pag. 91) „Elvira nu va spune nimic. Nu

se va simţi jignită că nu fusese ţinută la curent cu toate demersurile pe care le făcuse să i se

aprobe audienţa”. Indiferenţa soţului este deja o certitudine şi viaţa lor continuă sub acelaşi

aspect al vieţii tihnite .

Imaginarul negativ despre femei în proza optzecistă se poate vedea şi în acest volum

de proză scurtă. Femeile sunt fie soţii docile care nu reuşesc să se ridice la aşteptările

bărbaţilor, fie femei uşoare care i-au părăsit.

25 Idem pag .194

27

O altă proză a acestui autor Chinezu este o prezentare a mult discutatului triunghi

conjugal. Personajul feminin este Mariana şi ea este cea care îl înşală pe Chinezu cu Claudiu

iar după o perioadă de timp hotărăşte să se despartă de acesta. Pentru această femeie soţul său

înseamnă dispreţ. Noutatea prozei constă în faptul că deşi Mariana rupe relaţiile cu fostul soţ,

făcându-şi o viaţă alături de Claudiu, viaţa îi dă o lecţie în copilul pe care îl va avea. Acesta

poartă trăsăturile pe care le ura cel mai mult în lume la fostul soţ: rânjetul prostesc şi urechile

clăpăuge.

Ironia şi sarcasmul subliniază intenţia moralizatoare a prozei adulterul având

întotdeauna un preţ de plătit , copilul este al fostului soţ, omul pe care-l dispreţuia din tot

sufletul , astfel întreaga sa viaţa va avea în faţă oglinda faptei sale .

Mariana poate fi încadrată într-un alt tip al femeii amantă , pentru care căsătoria este

numai un impediment în desfăşurarea vieţii sale .

2. Tipul profesoarei

În “ Mică enciclopedie pentru o duminică la Titu” , Cornel Nistorescu îşi numeşte cel

de-al doilea personaj feminin –Profesoara tristă .Această femeie este profesoară de socialism

ştiinţific , specialitatea aleasă fiind un indiciu în caracterizarea acestei femei supuse

regulamentelor regimului. Viaţa sa se împarte între serviciu şi educaţia copiilor, deoarece

soţul ei era plecat în ţară în cea mai mare parte a timpului.

Educaţia pe care încearcă să o dea copiilor este în spiritul celei propuse: educaţie

polivalentă “culturală”.: operetă, teatru etc.

“Vreau să le fac o educaţie culturală , i-am luat cu binişorul , i-am dus la operetă , îi

duc la teatru , vreau să-i duc şi la operă .”.

Numele personajului este Smaranda Bărbulescu ,însă acesta este precizat mai târziu

pentru a se evidenţia trăsăturile esenţiale ale femeii : profesia şi tristeţea amară ce

caracterizează femeile acestei epoci . În această tristeţe nu o împiedică să-şi continue viaţa cu

discreţie şi resemnare :

“Îmi spune că dacă nu răsare soarele când vrei , mai târziu trebuie să te mulţumeşti şi

atunci când apare din nouri.

Personajele feminine nu interesează neapărat prin ceea ce sunt ci prin funcţia pe care o

deţin individualitatea pierzându-se acelei culturi de masă atât de mult promovată Numele

28

devin numai indici uneori absenţi , personajele fiind cunoscute drept : profesoara ,

îngrijitoarea etc .

O altă proză scurtă relevantă în acest sens este Inspecţia a lui Mircea Pora.

În această scriere este pus în prim plan tipul profesoarei , foarte des întâlnit în proza

acestei perioade .Profesoarele sunt tipuri feminine standard ce urmăresc acelaşi tipar de-a

lungul vieţii :

“În primele bănci ale sălii de consiliu stau învăţătoarele bătrâne şi gâlcevitoare,

absolvente ale unei Şcoli Normale , cu diplome colbuite şi amintiri ce încep să se tocească.

Sunt mici de statură ca nişte ordonanţe şi poartă rochii de stofă ce coboară cu mult sub

genunchi . Au fost curtate acum patruzeci de ani , s-au plimbat cu amorezii lor pe aleile

mărginaşe ale oraşului X , s-au sărutat , au mers al baluri , au fost cerute în căsătorie , s-au

căsătorit ...apoi fiecare zi le-a lăsat o cută pe frunte şi le-a depus un strat de calciu pe

vertebre .”. Prozatorul reuşeşte să sintetizeze într-un paragraf schematismul vieţii femeii în

general , folosind ca exemplu cadrele didactice .

În această societate ce se bazează pe reguli prestabilite , în care uniformitatea este

regula de bază , sentimentele împrumută şi el din acest “comun “al existenţei .Dragostea îşi

pierde farmecul , senzualitatea, emoţia fiind caracterizată drept “ciudată” în momentul în care

mai există .

“Mai în spate vin romanticii .Bărbaţi şi femei între două vârste , cu familii , copii ,

care de ani de zile se simpatizează ...Practică un joc ciudat , un soi de alergare în serpentină ce

seamănă cu vânătoarea ...Se caută , îşi vorbesc prin semne , se doresc în somn , ies uneori la o

cafea , muşcă din acelaşi măr , dansează strâns la aniversări , atingându-şi o clipă obrajii”.

3.Tipul femeii securist

Un alt exemplu în evidenţierea perceperii femeii în proza optzecistă este “Mică

enciclopedie pentru o duminică la Titu”, a prozatorului Cornel Nistorescu . Deşi personajul

principal este un bărbat care face un popas în micul oraş Titu , femeile pe care le întâlneşte în

călătoria sa sunt modele tipice acestei perioade din istoria poporului român – Comunismul .

Prima femeie pe care o întâlneşte se încadrează în tipul femeii securist , este de fapt

soţia şefului de piaţă în care poposeşte personajul masculin, care-i cere să se legitimeze fără a

29

avea o legătură “aparentă” cu miliţia .Spre deosebire de personajului lui Gheorghe Crăciun

din romanul Pupa Russa care-ţi desfăşoară activitatea politică “în umbră”, această femeie are

o atitudine făţişă în respectarea regulamentelor regimului comunist .

“Să-i arăt ce am scris , altfel cheamă poliţia […].Începe să-mi fie frică de ea […]”.

Femeia îşi asumă rolul de apărătoare a regulilor comuniste cu foarte mult zel ,

suspiciunea fiind o trăsătură a regimului :

“Femeia din piaţă mă urmăreşte pas cu pas .A descoperit un duşman şi importanţa

misiunii sale o copleşeşte .S-a ascuns după chioşcul de ziare şi aşteaptă să traversez.” pag

350.26

Dacă până acum femeile au putut fi încadrate în categorii sociale , în următoarea

secţiune femeile sunt înscrise în categorii după criteriul moral sau al mentalităţii .

4. Femeie frivolă – femeie angelică

Concepţia despre femei de-a lungul timpului a fost caracterizată în două moduri: un

imaginar pozitiv în care au fost incluse la început tipul soţiei şi al mamei , după care această

categorie s-a extins asupra mai multor categorii şi un imaginar negativ în care erau incluse

femeile singure în secolul al XIX-lea precum şi curtezanele.

În proza optzecistă se remarcă o predilecţie pentru imaginarul negativ la

mentalităţii .Chiar dacă nu sunt prostituate femeile sunt în general privite dintr-un unghi

negativ: fie femei care se supun sistemului în modul de gândire , fie implicate direct în

sistemul politic , fie femei de moravuri uşoare .

De aceea femeile nu sunt numite direct, fiind caracterizate cum am menţionat mai sus

prin meseria pe care o exercită, fie prin sublinierea unor trăsături : Blonda, Nevasta etc

exemple din “Puştile lui Sylanus” a prozatorului Lucian P. Petrescu.

O altă caracteristică a prozei optzeciste este faptul că personajele feminine sunt

caracterizate de o voce masculină : fie naratorul sau alte personaje , fiind un mod subiectiv de

a prezenta lucrurile .

26 idem pag 350

30

Un alt loc comun al prozei optzeciste este o perspectivă negativă aspra femeilor în

vârstă , imagine existentă chiar din proza secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-

lea ( exemplu Aglae din Enigma Otiliei –baba absolută).

Cele două personaje feminine ale acestei proze sunt caracterizate punându-se în

evidenţă contrastul dintre tinereţe şi bătrâneţe , inocenţă şi frivolitate :

“Blonda cea tânără şi subţire , cu cele mai drepte sprâncene .Cele mai frumoase din jur

[…].A doua femeie blondă , bătrână revărsată .Violent fardată , rochia îndelung despicată

[…]27

Imaginarul negativ în această proză merge până la grotesc , pentru a sublinia lumea

fără valori a acestei perioade :” Bătrâna blondă se cutremura ,afară , ca o găină beată de

lumină. Un mal languros cotropea obrajii deja puhavi ai fiicei. […]”.28

Aceste femei sunt reprezentative pentru o societate decăzută în care primează valorile

materiale .

Titlul Puştile lui Sylanus reprezintă simbolic modul în care societatea era „împuşcată”

fără a folosi însă gloanţe adevărate , însă rezultatul dorit se obţinea : o societate şchioapă, fără

drept de replică .

“Ţintele bătrâne .Am adus ţintele. Busturi ca anul trecut. Ţinte pentru iniţiaţi, înţelegi?

Resemnarea este o caracteristică a acestei epoci : “ Mergi înainte. Cum e ....mai rău ca anul

trecut ? […] Răspundeam << nu>> şi încercam să ţin puştile drepte...”. 29

În aceeaşi ordine de idei se înscrie şi proza lui Dumitru Augustin Doinaş Un ocol

.Dacă în proza anterioară întâlnim acelaşi contrast între femeia angelică şi femeia

frivolă , diabolică .

Personajul principal merge la cinematograf unde o întâlneşte pe Varia de care se

îndrăgosteşte . Însă femeia dispare fără urmă şi fără nici un avertisment.

Începutul prozei este o reflectare a mentalităţii masculine despre femeia obişnuită ,

accesibilă : „cucoane cu priviri şterse având lângă ele plasele doldora de cartofi:”.30

În momentul în care o întâlneşte pe Varia „blondă, mare, cu o spinare de gospodină

care visează să aibă în casa lui orice om cu picioarele pe pământ, cu ochelari, cu năsucul ei în

vânt”31., o include în categoria femeilor „de casă”, viitoare soţii şi mame .

27 Idem pag 38628 idem pag 38829 idem pag 38930 idem pag 14231 idem pag 142

31

Numai plecarea inopinată a acesteia îi atrage interesul : inaccesibilitatea, misterul sunt

atributele femeii –rodul viselor masculine .

Pentru personajul masculin femeile sunt o pradă „convingerea mea pe atunci era că nu

numai viaţa e o pradă cum spune Preda, ci şi femeile, femeile fiind, de fapt un caz particular

al vieţii”. (pag 142)

Numele femeii trimite l personajul lui Gib Mihăiescu din romanul Rusoaica şi este

simbolul femeii diabolice ( la sfârşitul filmului fata mimează o scenă melodramatică . „ e o

diavoliţă şi nu puteam să ascund că sunt abătut, ceea ce pe ea părea s-o amuze foarte mult”

(pag 143).

Ca şi eroina lui Gib Mihăiescu pare o nălucă, un construct al imaginaţiei. După ce

pleacă de la cineva, se plimbă prin parc. Frumuseţea şi vitalitatea Variei este pusă în contrast

cu bătrânele ce stăteau în parc. . Fata dispare într-un magazin de auto-servire. eroul o aşteaptă

în magazin în speranţa că va apărea în cele din urmă.

Cele două femei sunt reprezentări ale imaginarului despre femeie respectiv un

imaginar pozitiv: femeia supusă, viitoare soţie şi mamă şi care paradoxal nu atrage, iar Varia

reprezintă femeia inaccesibilă, diabolică care aţâţă simţurile bărbaţilor.

Finalul prozei este deschis pentru ca alegerea între cele două modele feminine să nu se

realizeze. Varia rămâne dragostea pătimaşă, neîmplinită iar celălalt personaj feminin relevant

fiind faptul că nu are nume reprezintă femeia supusă, de casă anonima.

5.Tipul femeii anonime

În proza „Strălucitorul ghetou”, prozatoarea Carmen Francesca Banciu impune un alt

tip de femeie: anonima „Pe la 9 apare femeia cu haină verde” [...] „Femeia strânge zdrenţe şi

tot felul de ciudăţenii[...] Femeia noastră de servici. Căci avem şi femeie”.

În fragmentul de mai sus este reliefată condiţia femeii în regimul comunist. Dacă până

acum femeia era caracterizată fie de statutul social, fie de meseria pe care o practică, în

această lucrare se observă discreditarea sexului slab în aşa grad încât reprezentantele sale nu

mai primesc nici nume , nici încadrare socială.

Femeile sunt portretizate în atmosfera derizorie a regimului comunist: locuinţe pline

de şobolani „femeia strânge resturi de pâine... Muşcate de oameni... roase de şobolani...”32pag

40.

32 Idempag 40

32

Femeia poate fi considerată o emblemă a unei societăţi dominată de bărbaţi al cărei rol

este numai de instrument: „femeia strânge tot ce noi nesăbuiţi aruncăm în fiecare zi a vieţii

noastre“

Autoarea subliniază condiţia femeii folosind ironia amară la adresa activităţilor

zilnice: „Mi s-au umflat mâinile de sodă. Şi mi s-au rupt unghiile la spălat. Sunt o lady.”

O altă referire la regimul comunist este exagerarea şi contradicţia între aparenţă şi

esenţă .Pe de parte „pare bine îmbrăcată” şi deşartă gunoaiele în faţa copiilor.

Este aceeaşi imagine falsă promovată de statul românesc care încerca să arate femeia

muncitoare, tovarăşa – cu căciulă de blană şi adevăratele condiţii în care trăiau ele.

Acest sistem opresiv este tratat cu ironie şi dispreţ , ironie la adresa condiţiilor de trai ,

a uniformităţii impuse de regim> “Fumăm cu măsură... „.

Întregul text deşi impregnat de ironia amară are totuşi o tentă pozitivistă. „dat peste

toate pluteşte o speranţă de primăvară”. În ciuda acestui fapt tot este înconjurat de „gunoi”.

„Gunoiul” e la 2 metri. Dospeala lui ne înfundă urechile” şi este de neînlăturat. „Din păcate

nu vom putea deschide fereastra”.

Această urmă de speranţă nu poate trăi în “gunoiul “ atât de bine stabilizat de către

sistem .Dacă în prima parte „pluteşte” o speranţă de primăvară acum speranţa „spânzură”!

Femeia este cea care face o muncă obositoare şi inutilă :„Gunoaiele se revarsă în

cazane. Iar în nesăbuinţa lui plictisită vântul face pasenţa cu resturi de hârtie. Femeia din nou

le strânge. Şi aşa oboseşte o zi întreagă pentru a salva aparenţele. Pentru că şi ea locuieşte în

ghetou. Şi are un ciudat simţ al ordinii.”. Chiar referirea explicită la salvarea aparenţelor într-o

lume unde guvernează voinţa unui singur om ,sugerează neputinţa omului în faţa puterii

supreme.

Dacă în imaginile despre femei promovate în această perioadă de sistemul comunist,

se impune o reprezentare pozitivă a acestora Carmen Francesca Banciu în această lucrare

oglindind poziţia de facto a femeilor în societatea româneasca.

Imaginarul negativ al mentalităţii despre femei poate fi desprins şi din portretul

îngrijitoarei care este întotdeauna în preajma naratorului:

“Numai un chiot smintit I se muncea îndărătul feţei posace , bătrânicioase .Părul

vopsit aiurea .[…] tot o specie de sapiens băiete …uite la maxilarele astea prognate , la

frunţile teşite! Pe dracu , se bucură , beau , înghit totul , femeile , uite aia urâtă , un corp de

supravieţuitoare cu sila […].Femeile sunt numai nişte persoane insignifiante care întregesc

scenariul acţiunii , prezenţa îngrijitoarei este dată numai de zgomotele pe care le face :

33

“ Îngrijitoarea trebăluia monoton prin camera mea , ghiceam după zgomote nu mă

întorceam “

În aceeaşi categorie poate fi inclusă şi eroina lui Mircea Nedelciu din proza Nora sau

balada zânei de la Bâlea Lac.

Femeia din această proză nu se poate identifica cu nici unul dintre tipurile existente

mai sus : soţia supusă , femeia frivolă , este o femeie ce luptă pentru a-şi câştiga existenţa dar

care se izolează într-o lume a naturii pentru a se sustrage acestei societăţi guvernate de

lucrurile materiale .

Astfel ea poate fi caracterizată prin aceeaşi tristeţe amară ce le caracterizează pe

femeile acestei epoci.

Nora este o adolescentă de 16 ani, căreia oraşul sau familia, şcoala i se par tot atâtea

constrângeri „Ca într-un ţarc se simte Nora, lumea-i dincolo de geamuri, norii urcă şi coboară,

cum să stai mereu la şcoală?”. Atracţia muntelui şi a unui monitor de schi duce la plecarea de

acasă... lăsând părinţilor o scrisoare justificatoare: „Mamă, iartă-mă dar lumea cea mai albă şi

mai pură mă aşteaptă sus pe creste, fără mine ar pieri. Spune-i tatii să mă ierte sărută-l pe

obraz”.

Iubirea celor doi intră în criză, iar Nora vine o vreme la lumea civilizată, pentru ca

până la urmă să se retragă la cabana Bâlea Lac, unde singură cel puţin şase luni pe an, îşi

consumă în tăcere şi resemnare. Dezamăgirea ce caracterizează această femeie este rezumată

în fraza de început: „Dimineţi în şir, un soare de noiembrie între ceţuri apare şi din nou între

ceţuri dispare”

Nora este o zână a secolului al XX-lea ,căreia nu i se aduce totul pe o tavă de argint, ci

trebuie să muncească pentru a-şi câştiga existenţa. „Mâinile se-n roşesc mai întâi, apoi crapă,

vântul în uşi se loveşte, şuieră-n creste, în apă se adapă.”

Autorul prezintă viaţa Norei, cu întoarceri în timp pentru a evidenţia transformările de-

a lungul timpului. Dacă la 16 ani Nora este o fată plină de visuri, îndrăgostită de un monitor

de schi cu care doreşte să-şi întemeieze o familie, la maturitate Nora este o femeie singură ce

munceşte să-şi câştige existenţa

Această proză scurtă trimite la concepţiile regimului comunist, astfel tatăl Norei

trăieşte cu dorinţa de a-şi face fiica ingineră: „El crede despre Nora, fără să ştie de himeră, că

ia note mari, învaţă, va ajunge ingineră”. Proza scurtă Ned). Însă povestea de dragoste se

destramă, Doru preferând viţa munţilor celei casnice iar Nora rămâne singură cinci luni pe al

la Bâlea Lac.

34

Un alt motiv pentru care Nora este opusul zânei din poveşti, povestea ei de dragoste

nu are un final fericit, dimpotrivă este un final trist ,

De asemenea capra neagră poate fi identificată cu Nora care nu poate fi ţinută în

regulile casei, pleacă cu Doru, asumându-şi toate riscurile, pentru care convenţionalismele nu

contează. Ea preferă unei cariere de ingineră, viaţa aspră din munţi . Bedros

Horasagian ,un alt prozator reprezentativ al Generaţiei 80, se aliniază aceluiaşi imaginar

negativ în ceea ce priveşte imaginea femeii în proza scurtă Femei vulnerabile.

În prima parte Femeie singură pe bancă, se prezintă o femeie simplă ce nu impresiona

prin nimic „ nici şolduri uriaşe, piept mare, nici o statură impresionantă sau carnaţie excesivă.

Este o artistă la circ, lucrează la trapez, scriitorul face analogia între viaţa şi munca ei., în

viaţă trebuie să rişti pentru a câştiga. În viaţă suntem singuri în lupta pentru supravieţuire:

„Acolo sus sub cupolă era singură. Oare numai acolo? Oare ce trebuia să facă să scape de

neîncredere? Ce anume?”33

Această tristeţe a eroinei provine dintr-o stare de neîncredere. Deşi era cuminte

„politicoasă, conştiincioasă” toate aceste trăsături insuflate de mama sa nu erau de ajuns,

deoarece într-o lume în care conformitatea este o lege nescrisă , fericirea nu se poate dobândi

decât prin căsătorie.

În a doua parte Un vis mai departe , atenţia este concentrată pe Sorina – o femeie

divorţată, care din cauza banilor ajunge să trăiască în casa părinţilor ei. Accentul se pune pe

diferenţele de mentalitate între mamă şi fiică. Mama reprezintă tipul femeii supuse pentru care

căsătoria este o etapă obligatorie în viaţa unei femei şi este singura posibilitate de a “ajunge

cineva” , iar fiica este femeia modernă ce încearcă să face ce e mai bine pentru fiica sa .Dacă

pentru Sorina divorţul era o cale de a fi mai bine, mama „Nu şi-a făcut şi ea un rost şi nici pe

picioarele ei nu e” Această femeie lucrează ca desenator în biroul unui arhitect deoarece nu

reuşise să promoveze examenul pentru proiectare , însă munca ei este un mod de a se sustrage

greutăţilor zilnice . Ea trebuie să-şi înţeleagă mama , fiica , vecinii , prietenii colegii deoarece

ocupă acest statut de femeie divorţată , fără drept de replică , sau de a-şi reface viaţa.

Divorţul pentru cei din jurul ei este o alegere greşită ,deoarece numai căsătoria poate

aduce o stabilitate economică şi socială .

Ca o concluzie a acestei proze sau o rezumare a întregii concepţii despre imaginea

femeii în această perioadă este dependenţa pe care femeile şi-o asumă .Deşi încearcă să-şi

facă “un rost în viaţă” , femeile ajung să depindă fie de bărbaţii din jurul lor , fie de părinţi

date fiind condiţiile sociale ale acelor vremuri.

33 Bedros Horasagian- Parcul Ioanid , Ed.Cartea Românească ,1986.pag.118.

35

A treia parte Tranzit este o prezentare a rezultatelor pe care mentalitatea o are asupra

femeii într-o perioadă în care în Europa femeile încep să se impună în cât mai multe domenii.

Adelaida Sârbu este o femeie matură , căsătorită cu domnul Sârbu de peste 30 de ani ,

cuplul având o singură fiică , pe Karin .Educaţia pe care Adelaida o dă fiicei sale este rod al

mentalităţii feminine potrivit căreia viaţa înseamnă numai dezamăgire , un loc unde visele nu

–şi au locul , ele existând numai pentru a fi sfărmate .

“Pentru Karin nu era totul deşertăciune , dar învăţase că nu e bine să-ţi faci iluzii în

viaţă , dacă nu doreşti să ai tot atâtea dezamăgiri.”34.

Aceste concepţii pentru o adolescentă subliniază tristeţea amară a femeii anilor 80,

tristeţe dublată de resemnare .În viaţa socială Karin reuşeşte să ajungă o femeie cultivată ,

termină facultatea cu cele mai bune note .Însă în tot acest timp nu reuşeşte să facă nici o

pasiune , relaţiile amoroase nu fac parte din viaţa ei .

Se căsătoreşte totuşi cu un coleg de facultate dar motivele acestei căsătorii nu sunt

iubirea şi dorinţa de a fi alături de persoana iubită ci preferă sentimentelor înalte şi aducătoare

de tristeţe siguranţa şi seriozitatea .

“Avea parte de o fericire echilibrată şi sigură [...] , ar putea vorbi de soţul ei ca despre

o investiţie “.

Un exemplu al căsătoriei numai ca aparenţă e chiar mariajul soţilor Sârbu, care

încearcă să dea unei situaţii un aspect agreabil pentru a ascunde esenţa neplãcutã

“Fiecare avea viaţa lui , dar păstrau convenţiile , primeau vizite , mergeau în concediu

împreună , se bucurau de copii .Erau mulţumiţi că fata lor s-a măritat şi apreciau modul în

care procedase Karin. O fată serioasă cu capul pe umeri.35

Prin urmare sentimentele erau surclasate de stabilitatea economică şi socială iar

căsătoria este singurul mod de a dobândi aceste lucruri .

Valorile acestor femei sunt clătinate de apariţia unui tânăr Alec Mavrodin , un

ecleziast ajuns inginer constructor .Calităţile acestui tânăr reuşesc sa le farmece pe cele două

femei însă convenţiile şi mentalitatea nu le poate scoate din viaţa lipsită de substanţă pe care o

duc .

„Adelaida : Ce să facă la vârsta ei . Să divorţeze şi să fugă cu domnul Mavdrodin ?

Exclus . Ce era se întâmple cu casa ? Era pe numele domnului Sârbu […] Şi Karin .., Karin

măcar era tânără , ar fi putut să ...nu , nu putea face nimic .Prostii !”(pag131).

34 idem pag 12135 idem pag 128

36

Aşadar Alec Mavrodin rămâne în categoria viselor neîmplinite , vise pentru nişte

femei cărora singurul lucru care le-a mai rămas este resemnarea.

Prin urmare folosind alte mijloace Bedros Horasagian încadrează femeia aceluiaşi

tipar al femeii păpuşă care nu se poate ridica împotriva convenţiilor pentru a –şi depăşi

condiţia .

Însuşi titlul acestor proze “Femei vulnerabile “ implică aceleaşi trăsături menţionate

anterior : dependenţă , laşitate .Organizarea prozei ca un colaj de trei poveşti aparent disparate

contribuie la aceeaşi concluzie : indiferent ce poveste avem în faţă putem opera o direcţie ,

aceea a femeii dependente : de bărbaţi , de părinţi , de societate .

O caracteristică a prozei optzeciste este şi predilecţia pentru deconstruirea poveştilor

pentru copii , proza Adrianei Bittel fiind un exemplu în acest sens .Un alt exemplu ar mai fi

prozele lui George Cuşnarencu Balada drăgălaşei Scufiţe Roşii , sau Povestea lui Harap alb şi

a crudului Spân.

Personajele poveştilor pentru copii sunt integrate unor istorii mature , cu probleme

reale şi nu întotdeauna cu happy-end ,pentru că realitatea s-a schimbat . Deşi scriitorii

folosesc aceleaşi mijloace fantezia ,şi personaje imaginare scopul este de a scoate în evidenţă

o realitate ce depăşeşte ficţiunea (o lume în care copiii nu-şi trăiesc copilăria prin jocurile

specifice vârstei ci trebuie să –şi câştige existenţa )

Această proză scurtă. Alice în bariera Vergului prezintă viaţa unei femei din copilărie

până în momentul morţii sale .Sunt prezentate trei generaţii de femei : bunica , mama şi Alice

fiecare încercând să-şi impună mentalitatea .Copilăria sa este o oglindă a sistemului

comunist , a mentalităţilor acelor vremuri .

În momentul în care Alice aduce acasă o revistă cu fotografii erotice este imediat

catalogată atât de mama cât şi de bunic sa drept o înclinaţie către vulgaritate şi

indecenţă .Mentalitatea feminină încadrează toate aceste lucruri în categoria lucrurilor

interzise , tabu mai ales pentru copii.

“Eşti mai rea decât Ţanţara “ a ţipat sufocându-se mama “nu eşti fata mea , în Bariera

Vergului ţi-e locul , fiinţă ordinară să nu te mai văd .”

Dacă la începutul prozei -Bariera Vergului era un loc unde ţi se poate îngădui orice :

Unde te trezeşti în Bariera Vergului ? şi Alice a avut confirmarea că Bariera Vergului

era un loc grozav unde te trezeşti şi îţi e permis orice” (pag 10) Acum se transformă în locul

unde trăiesc oamenii josnici .

O altă trimitere la regimul comunist este opinia fetiţei despre numele său cu rezonanţe

străine , precum şi faptul că mama şi bunica lor fuseseră la Paris .Pentru acea perioadă

37

călătoriile în străinătate nu erau privite foarte bine .Fetiţa îşi construieşte o bunică imaginară

la ţară pentru a putea fi la fel cu copii de vârsta ei.

Familia Alicei este o reminiscenţă a familiilor aristocrate şi trecerea la societatea unde

clasele sociale înalte fuseseră destrămate .

Alice ajunge în Bariera Vergului după discuţia cu mama sa , acolo este debusolată de

realitatea acelei lumi : o familie de ţigani săracă dar care din puţinul lor dăruiesc şi acelei

fetiţe .

Viaţa lui Alice rămâne marcată pentru totdeauna de această experienţă .Se căsătoreşte

şi la un moment dat se întâlneşte cu membrii familiei de ţigani , pe care-i întâlnise în copilărie

.Naşte o fetiţă Nuţi , aşa cum ar fi dorit şi ea să se numească .

În general, personajele Adrianei Bittel suferă de un soi de hiperluciditate, de o teamă

nefirească de a cădea în ridicol. Nu teama de adulter, ci teama de ridicol o determină pe

femeie să facă un pas înapoi. Din această cauză personajele lui Bittel nu au în faţă un orizont

de fericire. Luciditatea cu care sunt înzestraţi naratorul şi personajele creează acea frână cu

care se mişcă ele în permanenţă. Nu există evoluţie în prozele acestea, nici dedare hazardului

subconştient. Există în schimb o conştientizare a ceea ce va fi după. Mai mult, personajele ştiu

că ar fi bine să fie altfel, dar nu pot fi altfel.

În proza Toate apărările sunt vulnerabile a scriitorului George Cuşnarencu

personajul principal este un bărbat Emanuel Magheru ,pensionat de boală imediat

după ce termină facultatea şi se angajează .Din cauza bolii se sustrage vieţii sociale însă

păstrează un fie cu lumea prin înregistrări a vecinilor săi , fără acordul acelora.

Înregistrările sunt fragmente de discuţii familiale din care se poate extrage o imagine a

femeii ca soţie .

În prima înregistrare se prezintă o familie în care lucrează ambii soţi însă soţia trebuie

să fie în acelaşi timp şi gospodină şi lucrătoare într-o uzină:

“ ce dracu domnle mizeria asta în casă ? De câte ori ţi-am spus măi femeie , să nu mai

văd mizeria asta în casă , ce dracu mă suntem în cocină de porci . Soţia este maltratată de

soţul cre vine acasă târziu , într-o stare avansată de ebrietate .

Tratamentul pe care-l primeşte femeia este o mostră a superiorităţii masculine şi un

mod de o supune . Pentru acest bărbat soţia trebuie să muncească pentru a asigura menajul :

“Altă femeie ar pune măna să-i cârpească , că de aia te-ai măritat , nu să stai ca o

paparudă în mijlocul patului să-ţi faci unghiile “36

36 idem pag 12

38

Rodolfa Bencea este un alt de femeie cu care intră în contact personajul principal al

prozei Toate apărările sunt vulnerabile a lui George Cuşnarencu , este tipul curtezanei , al

prostituatei sfârşitului de secol XX , însoţită de proxeneţi care îl obligă să –le dea o sumă de

bani în schimbul relaţiilor cu această femeie , relaţii pe care de altfel nici nu le dorea .

Vulgaritatea acestei femei îl dezgustă pe tânărul Emanuel Magheru , această întâlnire

contribuind la părerea generală despre femei : fie femei maltratate , fie femei uşoare , fie soţii

docile .

O caracterizare a acestui tip de femeie se poate extrage chiar din prezentarea pe care

ea însăşi si-o face :

“Mă cheamă Rodolfa Bencea, dar prietenii îmi spun Cici , aşa o chema pe una într-un

film de dragoste franţuzesc , când aia , Cici , tot vroia să pună gheara pe gagiu , şi ăla ţi dădea

cu tifla , tâmpită femeie ...”37.

Pentru acest bărbat femeile se înscriu în imaginarul negativ al vieţii , el neavând nici o

relaţie până acum .Femeile pe care le întâlneşte sunt fie prostituate , fie femei fără integritate

morală :

“Chelneriţe cu picioarele groase care se lăsau ciupite de de fund pentru o hârtie de

zece lui (dar o sută de ciupituri ehe valorau ceva..., în fine pleava ...”(pag24).

tot din această categorie a curteyanelor face parte şi dactilografa Elena Crâşmaru ,

prima femeie cu care intră în contact Emanuel Magheru , dar care se dovedeşte a fi o simplă

căutătoare de experienţe noi.

Dactilografa Elena Crâşmaru , care îi iubea pe toţi noii veniţi , îl trădase după două

săptămâni.

Deşi îşi exprimă la un moment dat dorinţa de a avea o viaţa ca a celorlalţi , cu toate

avantajele şi dezavantajele pe care le implică aceasta , preferă acestor avantaje libertatea pe

care i-o conferă singurătatea : libertatea de constrângerile regimului a femeilor ,a tot ce avea

conotaţii negative ..

O temă care revine în Tratat de apărare permanentă este aceea a micului infern

conjugal. Emanuel Magheru suferă de agorafobie. „ El pierde progresiv contactul cu realitatea

şi „sunetele provocate de tropăitul lumii" ajung în camera lui.”38

Când ia contactul direct cu viaţa, Emanuel Magheru nu se vindecă de spaima lui.

Merge, într-o seară, la Lido şi acolo este atacat de trei proxeneţi care-l obligă să le dea bani şi-

37 idem pag 2738 Eugen Simion, Scriitori români de azi IV, Cartea Românească, 1989. pag .646

39

1 leapădă în braţele unei prostituate profesioniste. Eroul plăteşte şi fuge îngreţoşat de

farmecul tinerimii. Se întoarce la banda de magnetofon şi la carneţelele sale.

Având în vedere punctele de vedere diferite în abordarea imaginii femeii se poate

extrage o linie comună a acestor proze : prezentarea femeii drept o simplă anonimă, deşi egală

cu partenerul său de viaţă prin statutul de cetăţean al României în a doua jumătate a secolului

al XX-lea .Proza optzecistă dezvăluie adevărata inegalitate şi neputinţă în sfera politică dar şi

economică, socială sau reproductivă

IMAGINEA FEMEII ÎN ROMAN -Romanele lui

Mircea Nedelciu şi Gheorghe Crăciun

Majoritatea prozatorilor generaţiei 80 au debutat cu proză scurtă, susţinând în diverse

forme superioritatea acesteia faţă de roman . Referindu-ne la titlul lui Al.Th.Ionescu Şi totuşi

romanul , ne putem da seama de importanţa acestei specii în operele acestor prozatori.

Romanul începe să recâştige teren câtre sfârşitul secolului al XX-lea.

“Poetica fragmentarismului şi îndelungatul exerciţiu al textualismului şi al

intertextualităţii au uşurat adaptarea la structurile romaneşti , chiar dacă rezultatele nu au fost

întotdeauna cele mai bune .” 39

Romanele lui Mircea Nedelciu sau Gheorghe Crăciun sunt însă dovezi ale înzestrării

incontestabile ale prozatorilor pentru această specie literară .

Astfel pentru a stabili o direcţie în stabilirea rolului femeii în proza optzecistă am ales

autorii Mircea Nedelciu şi Gheorghe Crăciun, având în vedere în mod special romanele Pupa

Russa şi Femeia în roşu .

O privire de ansamblu asupra romanelor lui Gheorghe Crăciun relevă o direcţie

uniformă în abordarea femeii ca personaj feminin .Atât romanele de început cât şi în ultimul

roman, Pupa Russa femeile “sunt ipostaze ale unui aceluiaşi arhetip al femeii originare, mereu

imposibil de prins într-un singur trup concret”.

Pia Ionescu, Ioana Jighira, Sânziana, Adela sunt modele ale aceleaşi femei pe care o

putem extrage din metafora titlului celui de-al doilea roman. Frumoasa fără corp. Sunt păpuşi

de aer , femei fără consistenţă ,apariţii schimbătoare lipsite de materialitate, compuse

fragmentar din proiecţiile senzoriale ale personajelor masculine ( Octavian, Gil, Miron Aldea,

Vlad ) .

39Al.Th.Ionescu .Mircea Nedelciu-Monografie .Ed.Aula,2001 pag23.

40

Toate aceste femei sunt puse în antiteză de către personajele masculine cu o apariţie

concretă “ prea adevărată ”, „ inacceptabil de vie şi de tangibilă adevărată ”, al cărei rol este

acela de a accentua prin diferenţiere magia „ păpuşi de aer ”.Apariţiile concrete sunt soţiile

sau fostele soţii ( Gabi, Luiza, Voichiţa ), sau alte fiinţe anoste, „ prea adevărate ”, a căror

dragoste este „ prea concretă ” ( Marcela, Nina ).

Astfel soţia nu poate fi niciodată idealul implică atribute precum : inaccesibilitate,

magie ,erotism .Din moment ce devine o certitudine se pierde farmecul iar soţia devine numai

un punct de sprijin , uneori chiar o povară ( Luiza ).

În romanul Frumoasa fără corp, Pia este , „ tânăra profesoară de naturale ”, portretul

acesteia putând fi compus din percepţiile lui Octavian , precum şi din concepţiile celorlalte

personaje despre ea .Când o întâlneşte prima oară , Octavian îi remarcă „ faţa ei albă, lăptoasă

şi strălucirea ochilor mari, întunecaţi, cu părul ei de aramă şi gâtul flexibil, nervos, lung ca în

picturile lui Modigliani ”.

Pentru Oncioiu, nebunul „ cu cizme roşii , Pia este o apariţie de dincolo, semn al

maleficului care ispiteşte: „ Fecioara cu părul de foc, ai văzut-o? ”, îl întreabă el pe Octavian

aşezat la o masă în cârciuma satului şi-apoi adaugă: „ Diavolul se schimbă la chip şi ispiteşte

cu obraz de muiere, da' matale eşti străin şi nu ştii”. Pentru Oncioiu ea este „ o fată făinuţă, o

profesoară ” care „ îşi are şi ea curiozităţile ei, câteodată pare într-o ureche”. Văzută de ea

însăşi, Pia este „o natură intuitivă” ce trăieşte „din presimţiri şi deziluzii”, o femeie de 24 de

ani care „ a cunoscut toate deliciile măritişului”, a divorţat, are un copil pe care i-l cresc

părinţii, şi mai presus de toate este „ o fire independent... Eu am ales singurătatea, florile,

plantele, ascult muzică, mă plimb pe dealuri”. 40

O altă caracteristică a abordării femeii în proza optzecistă este înscrierea într-un

imaginar negativ .

Vorbăreaţă, spontană, curajoasă, mândră, ambiţioasă, o femeie plină de viată, destul de

terestră, uneori tristă şi dezamăgită. „Sigură de sine” şi în acelaşi timp „atât de puţin

adevărată”, Pia rămâne pentru Octavian „o făptură fără contururi, o măruntă cameristă a

întâmplării şi a penitenţei frivole.

Nimic sigur în ceea ce o privea, nimic decis. Capricii şi stări de spirit la cheremul

clipei mereu prezente, o feminitate ieftină, spectaculoasă şi decorporalizată, ceva de bibelou

de porţelan şi de păpuşi de cârpe, ceva de imaterială fantasmă minţindu-te cu toate aparenţele

chemării în păcat

40 ? Gheorghe Crăciun , „Frumoasa fără corp”. Bucureşti. Editura Cartea Românească ,1993,pag.84.

41

Pia, „chiriaşa lui Neluş, fiul cel mic al răposatului Luţă, nu era o femeie frumoasă,

cum i se păruse la început, avea însă un farmec aparte, ce izvora nu doar din trupul ei subţire

şi fragil, ci şi din gesturile repezi şi neaşteptate, din clipirea veselă a pleoapelor şi uşoara

graseiere a vorbelor ei (...). avea o faţă puţin cam rotundă, nasul subţire şi lung, buzele prea

ferm tăiate, fără nimic senzual. În schimb ochii te cucereau imediat în adâncimea lor catifelată

şi plină de întuneric simţeai că te pierzi”.41

Astfel imaginea Piei poate fi recompusă din frânturile percepţiilor lui Octavian, devine

din ce în ce mai complex dar din ce în ce mai îndepărtat de materialitate: dacă la început

Octavian o vede ca pe „o prezenţă cât se poate de materială”, în final Pia îi apare ca „o păpuşă

de aer”.

Dan C. Mihăilescu în articolul din suplimentul Ziarului Financiar numit Epica

gonflabilă III(Ziarul financiar), afirma că : “ Leontina - personaj fabulos în sine –este un arc

de boltă parabolic, o imagine spectrală a României de la anii Canalului la conspiraţiile mai

mult sau mai puţin securistice de la împiedicat-sângeroasa răsturnare din decembrie 1989 ‘.

Romanul Pupa Russa este povestea unei femei ce trăieşte din perioada anilor 50 până

după Revoluţia din 1989 .Personajul se numeşte Leontina Guran, numele personajului este

foarte important, pentru ca el îi determina într-o anumită măsură destinul. Este un nume care

sugerează o natura duală, masculin-feminin, Leon şi Tina, baiat si fată, o ambivalenţă care işi

pune amprenta pe întreaga evoluţie a personajului. Este si o ambivalenţă sexuală, pentru ca

acest personaj are, deopotrivă, impulsuri lesbiene si reacţii absolut feminine, este o fiinţă care

trăieşte ca în transă pe care viaţa o împinge înainte într-un mod absurd, total lipsit de sens.

Destinul Leontinei începe în anii 50, în perioada obsedantului deceniu , de la o

întâmplare aparent banală din copilărie: jucându-se pe câmp, un grup de copii descoperă

îngropată în pământ o paraşută. Acest episod ar fi trecut neobservat într-o lume „normală”

Însă în acea perioadă devine o capcană pentru personajele lui Crăciun , chiar copii

fiind , capcană ce-i va urmări mult timp după aceea , nu numai pe ei ci şi pe familiile lor .

Deoarece este vorba despre o epocă “în care obsesia duşmanului de clasă care

pândeşte la orice colt făcea ravagii” .

După ce se descoperă paraşuta , copiii sunt chemaţi la miliţie şi interogaţi. Însă nu pot

afla nimic de la copii şi îşi întorc atenţia asupra familiilor acestora tatăl Leontinei fiind arestat

şi dus la canal. Acest eveniment va avea un mare impact asupra vieţii Leontinei deoarece este

momentul destrămării familiei sale .

41 Crăciun, Gheorghe: Frumoasa fără corp.Ed.Cartea românească , 1993.pag.54.

42

Cursul vieţii acestei femei se continuă într-un oraş îndepărtat unde merge să-şi

continue studiile , însă unde este prinsă într-o altă pânză aceea a promiscuităţii, în internatul

şcolii unde se lasă pradă instinctelor .Are relaţii sexuale atât cu bărbaţi cât şi cu

femei .Ulterior intră în mecanismul politic al regimului comunist fiind secretar UTC, urmând

ca în facultate să devină instructor de partid apoi şantajată de un agent al securităţii devine şi

ea unul dintre ei .

În afara relaţiilor din internatul liceului , relaţii cu colegele sale Leontina încearcă să

găsească acel lucru ce-i poate împlini viaţa. Leontina are parte de nenumărate aventuri, însă

nu prea are parte de dragoste .

Povestea acestei femei se desfăşoară în jurul unui nesfârşit şir de amanţi din toate

locurile unde a învăţat sau lucrat .Primul prezentat este Horaţiu Mălinaş, meditatorul pentru

facultatea de medicină, apoi „porcul de Oraviţan” - antrenorul de baschet, Mircea Neamţu,

inginerul Greavu - bărbatul in cizme de cauciuc al profesoarei de chimie, Tavi Lohon - alt

antrenor de baschet, doctorul Darvari despre care Leontina afirma :

„El te înghite bucată cu bucată, vrăjit de zumzetul electric al dorinţei, înconjurat de

flăcările moi ale biocurenţilor, încremenit în aerul galben, rece si transparent

Intrată în mecanismele regimului cu sau fără voia sa , ajunge în braţele securistului

Paraschiv, avocatul Daniel Raicu, Dorin Mareş - un fost coleg de şcoală ajuns instructor de

partid, Codrin Cârstocea - alt inginer, Anghel Carp - şeful de la culte, Corci Ambrus - un

violonist alcoolic si blând, Dan Iancomir - un profesor securist , un prieten din copilărie .

Comportamentul Leontinei este o încercare eludare a cerinţelor sistemului comunist

precum şi o încercare de anulare a vieţii searbede pe care o duce .

“ Leontina se impregnează de Sistem, practică prostituarea până la autoanulare, în

iluzia că, erotizând, se sustrage presiunii mecanismului ”42

Titlul romanului este foarte important în descrierea personajului , trimiterea directă la

păpuşa rusească “matriosca” , relevă pe de o parte complexitatea personajului ,iar pe de altă

parte numeroasele chei de lectură a romanului : roman erotic , roman al adolescenţei, roman

despre comunism.

Având în vedere primul aspect Leontina este în primul rând o femeie în care şi oase .

În acest înveliş se află două entităţi distincte un bărbat şi o femeie , Leon şi Tina aşa cum

poate fi divizat şi numele .

“Tina si Leon, cum ii place sa se gândească - « Acolo, pe terenul de sport, ea îşi

descoperea încă o data un alt trup, simţea vibrând in ea un soi de bărbăţie de care i se făcea

42 Idem . Dan Mihăilescu Epica gonflabilă

43

puţin frica »; « Sa redevii băiatul care ai fost si din băiatul care ai fost sa se nască fetita care n-

ai fost niciodată. »43

În articolul Priveghi cu Mona Lisa , Tania Radu mai vede în bărbatul ce se desprinde

din Leontina o nou înveliş , de această dată pentru autor, care la rândul lui devine recipient

pentru Leontina-personaj literar :

“În bărbatul acela, autorul, iar in el, o femeie-personaj îmbătrâneam şi într-o bună zi

mi-am spus că n-ar trebui să-mi fie prea greu să ies o vreme din natura mea masculină, cu

toate prejudecăţile ei, pentru a încerca să aflu ce înseamnă să îmbraci, scriind o carte, pielea

celeilalte naturi. Mă gândeam la o carte atât de necruţăţoare şi de directă, încât să mi se facă

ruşine de toată lumea, mai ales de femeile care m-au cunoscut ca pe un bărbat tandru şi

pudic..”.

În interiorul femeii-personaj o femeie-copil, în care dacă mergem mai departe cu

analiza este chiar copilul ei înmugurit - o fetiţă.

Toate aceste elemente ale acestei păpuşi pot fi mai departe incluse într-o alt mecanism

acela al istoriei.

“Leontina întreagă e capsulata in conturul tulburător de viscere călduţe, fastuoase si

scârboase al lumii înconjurătoare. Carcasa următoare e tapetata de proiecţia panoramica, alb-

negru, a istoriei, o pelicula care se mişcă nesigur, uneori cu efect hilar, când intr-un sens, când

intr-altul, pe axa fixata intre anchetele anilor ’50 si securiştii Revoluţiei din ’89”44

De asemenea metafora titlului poate fi extinsă şi asupra mentalităţilor despre femei ,

astfel Leontina este pe rând curtezană ,activistă de partid , soţie şi mamă însă nici unul dintre

aceste roluri nu reuşeşte să o împlinească .

Dacă în aventurile sale amoroase Leontina caută un mod de a sfida mecanismele

vremii , devine activistă de partid ca urmare a presiunilor vremii şi a sfaturilor tatălui său

“n-ai de ales, Tina dragă, îi spune tatăl, poate că asta e şansa ta, trebuie să te faci frate

cu dracu, lumea merge înainte »45

Elemente pregnante ale regimului comunist sunt de găsit în întregul roman . Dincolo

de efectele pe are le are asupra personajului principal , Gheorghe Crăciun oglindeşte situaţia

amară a întregului popor , în care sunt incluse şi femeile ca elemente ale mecanismului muncii

. Femeia este din nou prezentată ca în toate imaginile publice zâmbitoare şi plină de viaţă.

Ironia amară este evidentă:

43 Gheorghe Crăciun-Pupa Russa. Ed.Humanitas.2004. pag 34.44 Idem.45 Crăciun, Gheorghe: Pupa Russa.Ed.Humanitas, 2004pag 145.

44

« În Republica Socialistă România a venit vara. Oamenii muncii se duc la Amara.

Noul plan cincinal dă din coadă. Holda va geme de roadă. Ziarul nou apărut străluceşte de

curăţenie şi de cuvinte înălţătoare. Din uzine se scurg tractoare. Bunuri de larg consum

pornesc la drum. E din nou dimineaţă. Asta da viaţă! Fusta colectivistei râde la soare. Nu sunt

motive de-ngrijorare. (...) Televizorul fâşâie fericit. Nimeni nu stă cu cracii în sus. E mult de

produs... » 46.

De asemenea jocurile din copilărie, inventarea unui nou limbaj au tot trimiteri la

regimul comunist „A/L din R/R duc R/D un P/N implică aşa cum afirmă Dan Mihăiescu o

trimitere „la sentinţa pe care romanii o scriau asa, folosindu-se de posibilitatea de a-l înlocui

pe „super“ printr-un raport: „O, superbe, quid superbis, tua superbia superavit!“ („O,

îngâmfatule, cât te vei îngâmfa, îngâmfarea ta te va pierde!“), un memento şi pentru lumea

comunistă.”

Trecând la rolul de soţie , Leontina alege căsătoria cu Doctorul Darvari din dorinţa

unei vieţi liniştite şi echilibrate .Însă nici măcar acest tip de viaţă nu reuşeşte să-i aducă

împlinirea de care au nevoie .Devine o Madam Bovary , renunţând la activităţile sociale ,

trimiteri la acest personaj făcând chiar autorul , Leontina citind romanul lui Flaubert în

momentele de plictiseală. Însă numai identificarea cu personajul lui Flaubert nu este este de

ajuns “ ea e o Emma Bovary contaminata de Don Juan.” după cum spune Ioana Anghelescu în

articolul din revista 22.

În rolurile de soţie şi mamă se comportă cu aceeşi răceală şi indiferenţă cu care a tratat

viaţa de până acum. Căsătoria e un refugiu, maternitatea o lasă, din nou, rece . Nici măcar

naşterea fetiţei nu reuşeşte să o scoată din acea letargie în care a intrat .Deşi viaţa acestei

femei este marcată de regimul în care s-a născut şi a crescut , după decembrie ‚89, Leontina

nu-si va găsi locul nici in lumea cvasi-libera a anilor ‚90.

O imagine de ansamblu asupra destinului Leontinei Priveghi cu Mona Lisa (TANIA

RADU

“Un destin amorţit, ca un neîntrerupt post coitum tristae. Pe altă linie, tribulaţii sociale

- studenţie de căministă, activism politic rece, scandaluri, naveta, sanatoriu de boli nervoase.

O căsătorie târzie, dezechilibrată si inutilă, un copil inconsistent. O moarte violenta si vulgară,

intr-un hotel sordid din apropiere de graniţă”.

Ceea ce i se întâmplă sta sub semnul, pe de o parte, al răului pe care istoria i-l

provoacă : i se impune , pe de alta parte, al răului pe care singură şi-l provoacă, şi-l asumă.

46 Idem. pag 300

45

Dincolo de evenimentele în care este implicată Leontina, această femeie reprezintă un

exemplu elocvent pentru a evidenţia efectele pe care regimul comunist le-a avut asupra

oamenilor , efecte care-i obosesc, îi deranjează dar în acelaşi timp sunt aceiaşi oameni care au

contribuit cu sau fără ipocrizie la impunerea lui.

„Pupa russa, scrisă dintr-o perspectivă mult ulterioară romanelor cu activişti şi

instructori de partid, este povestea hibridă a unei învingătoare-învinse, care a tot sperat să

câştige până când, în final, a pierdut.”47 Leontina este un exemplu pentru unirea contrariilor :

pe de o parte duce o viaţă normală trecând prin aceleaşi experienţe : căsătorie , nuntă , moarte

iar pe de altă parte trece prin experienţe radicale : constrângerile politice , experienţele

sexuale. Îşi „face datoria”, dar si-o face intr-un mod rece, calculat, mecanic. Tot fără

implicare, tot detaşat, tot cu foarte mare „seriozitate”, in paralel cu aceasta viaţa profesionala

se desfăşoară şi viaţa personală, aventurile erotice ale Leontinei.

Romanul este caracterizat de o “Alternanţă aproape muzicală, când în major, când în

minor, când in allegro, când în andante şi largo, a marilor libertăţi cu marile constrângeri. În

ambele situaţii, exagerarea, care e a vremii aceleia, este vizibila, de la violul social la şirul de

legături particulare care tot violuri rămân, chiar dacă Leontina consimte”. Imaginea de

ansamblu a istoriei acestei femei este aceea a unui rău comis cu adeziunea vinovată a celor

asupra cărora se va întoarce. Nu mai aflam cine a omorât-o pe Leontina şi, de fapt, nici nu mai

contează foarte mult. Într-un sistem ca acela care a creat-o, compromiterea ei, ca personalitate

si, în cele din urmă, ca persoana fizică, era inevitabilă.

Experienţele Leontinei sunt reprezentative pentru regimul în care a trăit şi pentru

efectele pe care acest sistem le-a avut asupra oamenilor .Romanul nu este numai o înşiruire de

experienţe ci este o continuă transformare a acesteia aşa cum sublinia şi Ioana Anghelescu în

articolul său Imaginea matrioştilor.

„Este viaţa unei femei, de la adolescenţă, când simte fiorii Zburătorului, până la

moarte, după o maternitate nenorocită. Dar nu este o simplă parcurgere a vârstelor; ea poate fi

văzută şi ca o metamorfoză... Este fantastic ca biografia unei femei sub vivisecţie se petrece

pe un fond al vremii trăite de noi de-a lungul mai multor decenii - istoria relativ recentă a

comunismului.”.

Nu este vorba numai despre o păpuşă manipulată de sistem ci pluralul face referire la

toate femeile care au trăit coşmarul comunist .De asemenea finalul romanului ne duce cu

gândul că răul făcut Leontinei va continua să facă victime .

47 Idem .

46

Literatura este văzută ca modul de a face cunoscute aceste experienţe pentru a le putea

eradica :

“Abcesul pe care un trecut dezonorant îl reprezintă nu este excizat, ci spart, păstrându-

şi, ba chiar sporindu-si capacitatea de a infecta alte răni. De aici, o teama difuza ca povestea

tovarăşei Leontina Guran nu s-a terminat. De aici nădejdea, din imaginea finala, atinsa de

structuralism, a cuvintelor care iau lucrurile in stăpânire, ca atât timp cit vom mai putea-o

povesti, lumea de sub coaja păpuşii ruseşti nu-si va pierde cu desăvârşire miezul.”48

Însă romanul est de asemenea o replică a laturii slabe a Leontinei , a incapacităţii

acesteia de a lupta împotriva acestui regim pe de o parte , şi pe de o altă parte vidul interior ce

o caracterizează .Însăşi semnificaţia cuvântului păpuşă trimite la docilitate , pasivitate,

precum şi la frumuseţe exterioară şi lipsită de conţinut .

“Toţi cei care au trăit in comunism au fost, intr-o măsura mai mare sau mai mica, nişte

marionete ruseşti manevrate de un păpuşar care se afla la Moscova. E vorba însă şi de un

obiect decorativ, o păpuşă docilă, pasivă, care nu ştie sa se opună, care nu ştie sa reziste

istoriei, care se lasă sa trăiască la voia întâmplării. Este in acelaşi timp si o păpuşa gonflabilă,

de tipul acelor obiecte ale fanteziilor erotice. Leontina e o femeie frumoasa, senzuala, dar

care, dincolo de acest ambalaj superb, este lipsita de consistenta, este vida in interior, trăieşte

sau locuieşte, ca sa spun aşa, in pustiul zilelor, in pustiul existentei ei cotidiene, care

prelungeşte pustiul interior ”49

Natura plurală a Leontinei este exemplificată în întregul roman , eroina pendulează

între erotic şi psihic, între sus şi jos, între femeie şi bărbat, între nimfomanie şi lesbianism .

În Leontina coexistă la vedere viaţa şi moartea, ca o suprapunere bizară:

„Leontina e o femeie compusă din doua jumătăţi: cea de jos, vie, înnebunitor de vie si

de sexuala, şi cea de sus, încremenită, rece, ironică”50.

Copilăria şi adolescenţa sunt caracterizate de intensitate ,viaţă , dar şi de perversitate ,

toate acestea concretizându-se în pasajele de la internatul şcolii precum şi experienţele

amoroase dinaintea plecării la şcoală .

Tot ce ţine de prezentul adult al femeii e deprimat şi mecanic. Tot ceea ce se

construieşte pe post de epilog (căsătoria Leontinei cu doctorul Darvari, maternitatea, episodul

racolării, apoi moartea) e deja inert ca şi cum moartea ar fi fost unica soluţie în cazul acestei

femei.

48 Idem.49 Idem .50 Tania Radu -Priveghi cu Mona Lisa ANUL XIV (754) ( 18 august - 25 august 2004 )

47

Un alt aspect de luat în seamă este modul în care este văzută Leontina în mediile din

care face parte .Încă din primele zile ale sale în internatul liceului comportamentul său este

catalogat drept amoral de către colega de cămin Cori . De asemenea comportamentul său este

criticat şi de Corci violonistul beţiv sau de securistul Paraschiv . “ Ce spun ei toţi despre

Leontina are aerul unui blestem colectiv şi tensiunea unei scene de canibalism neconsumate.

Leontina e victima, prada lor, privită fără milă, fără ruşine, întoarsă pe toate părţile, ca un

cadavru demn de dispreţ. Ritual crud si fără speranţă, nu atât sacrificarea Leontinei rămâne pe

retina lecturii, cât privirea difuza, neadormită, calma, de Mona Lisa fără speranţă, a

autorului”.

În concluzie Leontina este o femeie discontinuå şi aleatorie, alunecând ireversibil în

sexualitate singurătate, vibrând de experienţe interioare şlefuite constant (amintirile

copilăriei), nutrind duplicităţi sociale şi intime, dedublatå, naivă şi iraţionalå, dezinhibată şi

neputincioasă, tânjind la continuitate dar refuzându-ş maternitatea, precipitatå şi impurå,

dezirabilă şi totuşi populară.

“ Ea reprezintă trofeul Revanşa feminităţii posedării posibile a oricărui bărbat, femeia

accesibilă, prostituata comunistå, nimfomana adolescentină libertina pasionalå. În roman

personajul e urmărit timp de aproape patru decenii, începând cu anii ’50 până imediat după

Revoluţie, cu experienţele erotice, complexele obârşiei sale modeste, evoluţiile sociale,

metamorfozele post-decembriste şi, în final ,revelaţiile tardive ale propriei fiinţe”51

Alte tipuri de femei ilustrate în acest roman sunt colegele de cămin ale Leontinei care

pot fi înscrise în categoria curtezanelor deoarece ceea ce primează în viaţa acestor femei este

plăcerea trupească .Un exemplu în acest sens este Hilde iniţiatoarea în tainele lesbinismului :

« ... te atingea cu degetele ei electrice, te cuprindea în braţe cu mormăitul ei lesbian, cu

horcăitul ei dulce, Brunhilde, camerista medievală a halucinaţiilor tale carnale, pedofila,

gingaşa, enorma supraveghetoare cu gesturi de pisică egipteană, monstrul cu cap de guşter şi

sâni de matroană romană îşi desface aripile largi ale halatului şi te cuprinde hulpav în căldura

lor parfumată, gata de mistuirea completă ».

Toate acestei femei par că vin dintr-o altă lume , trăsăturile Hildei sunt parcă extrase

din scrierile rabelaisiene. Un alt tip descris de Gheorghe Crăciun este tipul mamei şi al soţiei

întrupat de mama Leontinei .

Trăsătura comună a acestor femei , precum şi a femeilor portretizate în timpul

regimului comunist este lipsa de consistenţă şi tristeţea amară. Aşa cum Leontina moare fără a

51Idem

48

găsi sensul în viaţă , aceste femei sunt exemple ale incapacităţii femeii de a ridica împotriva

unor reguli prestabilite .

Acelaşi imaginar negativ îl întâlnim şi în romanele celui de-al doilea scriitor Mircea

Nedelciu .

În Tratament fabulatoriu şi Zodia scafandrului , femeia poate fi înscrisă aceleiaşi

galerii a femeilor anonime , imagini ale femeilor din România regimului comunist .

Subiectul romanului are în prim plan destinul lui Luca un meteorolog la o staţie aflată

pe Muntele Mare, Luca simţea că trăieşte aproape de stele şi era convins că iubita sa, Ula

Mierean, "este de origine extraterestră", iar iubirea lor este posibilă datorită "tendinţelor lui

nepământene". Iubirea trăită într-un plan transcendent, ruptă de determinările contingente se

loveşte de opoziţia avocatului Mierean care nu acceptă căsătoria celor doi considerând-o o

mezalianţă. Luca renunţă destul de repede să lupte pentru iubirea lui şi coboară într-un sat de

câmpie. Va fi repartizat la Fitotronul de la Fuica pentru a colabora la experimentul ştiinţific

inedit prin care se încerca ameliorarea.

Pentru Luca femeile reprezintă numai trepte în existenţa sa: Ula fiind o reprezentare a

iubirii pasionale , Gina-Felina –iubirea carnală , iar Nati este iubirea suavă , cea care îl

readuce în lumea obişnuită.

Gina felina este o actriţă mediocră , soţia doctorului Abraş , dar care este singura acre

nu-l crede nebun pe Luca în demersul său de a povesti despre Temenia .Acest loc este o

construcţie imaginară unde oamenii nu se căsătoresc pentru a nu denatura adevărata iubire şi

au preocupări intelectuale şi filosofice înalte.

Gina Felina poate fi inclusă în categoria curtezanelor pentru care cea mai importantă

valoare este plăcerea .

Gina poate fi considerată ca reprezentanta unei lumi amorale ,un exemplu în acest sens

poate fi şi prezenţa celor două actriţe , prietene ale sale , caracterizate de aceeaşi moralitate

îndoielnică . De asemenea lumea din care face parte subliniază ruptura de realitatea

În contrast cu Gina , este portretizată Natalia , studenta frumoasă şi inocentă de care se

îndrăgosteşte de Luca. Nati este opusul Ginei prin candoare şi puritate sufletească. În

momentul în care Luca rătăceşte fie într-o lume utopică , a Temeniei , fie în braţele

voluptoasei Gina , Nati reprezintă salvarea lui Luca prin iubire :

„Luca , e groaznic , dar mi-e tare dor de tine .Dacă îţi place un om îi spui , dacă ţi se

întâmplă să iubeşti iarăşi îi spui , dacă greşeşti recunoşti […]să nu vă fie teamă să iubiţi ,

Domnule Luca , să nu vă bateţi joc de oameni , să nu fiţi laş cu dumneavoastră sau cu ceilalţi ,

n-o să mai puteţi suporta mai târziu amintirea unor astfel de forţe”.

49

Numai prin iubire Luca poate scăpa de “spectrul dublului calendar “, pentru a-şi reface

viaţa.

Iubirea romantică pentru Ula, aventura pasională cu actriţa Gina şi pasiunea tonică şi

echilibrată pentru Nati constituie cele trei faze ale metamorfozei sale pentru atingerea

idealului uman.

Romanul Zodia scafandrului este o ilustrare a regimului comunist : adâncimea,

profunzimea reprezintă spaţiul izolării, al enormelor presiuni alienante, complet străine de

identitatea sau de intenţiile „scafandrului“ fără voie, al riscului noncomunicarii, al frigului de

sfârşit de lume si al fricii care dezintegrează.

Zodia scafandrului este, o poveste despre alterarea umanităţii in comunism, despre o

artificializare a fiinţei trăită ca firească de către cei care nu au cunoscut o altă realitate.

Oamenii trăiesc dezamăgiri in serie, sunt deposedaţi de pământ (tatăl lui Diogene),

arestaţi, deportaţi (tatăl viitoarei soţii a lui Diogene, Renata).

În schimb generaţia tânără nu este condamnată la închisoarea proprie ci la una

interioară .

Nu mai aşteaptă nimic, nu speră nimic, trăiesc cumva cu conştiinţa ca uzura,

presiunea, degradarea nu au leac, ca sint definitiv prizonieri intr-o lume in care nimic nu se

poate întâmpla, in care nu poţi supravieţui ca individualitate umana daca nu-ti

găseşti/inventezi refugii.

Femeile sunt în opinia personajului principal Diogene Sava fiinţe inferioare care nu

pot aduce decât nefericire .

Acest personaj a cunoscut iubirea si trădarea din cea mai frageda tinereţe,– in persoana

Nicoletei, colega dintr-a VIII-a iar acest lucru se pare că-i marchează întreaga existenţă .

De asemenea dezamăgirea cauzată de o femeie est dublată şi de constatarea precoce că

nu-si poate face, din tatăl sau dezamăgit si umilit de mersul istoriei, un model de viaţă.

În articolul din revista 22 , Romanul care nu lipseşte, Cristina IONICA subliniază

supunerea femeii ca mod de a sustrage unui regim:

Imaginea lui Diogene Sava reprezintă : “portretul-robot al unui misogin din hedonism

si disperare, care se refugiază in dispreţul faţă de femei si în tot felul de atitudini incorecte

politic, pentru ca, abuzând şi el de cineva, sa se simtă bărbat: „Demonul fără chip, care-i

domina in acei ani pe toţi romanii, exercita deci o presiune asupra lor, părea sa fie un demon

care-si închipuia despre tine, oricine ai fi fost, ca eşti femeie, ca eşti homosexual – pe scurt, ca

50

nu eşti bărbat. Altfel cum si-ar fi permis toate abuzurile pretinzând in acelaşi timp sa fie

admirat, lăudat, adulat, aplaudat? [...]52

Iar Diogene preferă să fie bărbat şi n-avea la îndemâna decât misoginismul, dispreţul

faţa de trupul femeii, esanjismul, exhibiţionismul

Femeia nu este decât un instrument de plăcere pentru acest personaj , o femeie păpuşă

fără drept de opinie sau reacţie. Egalitatea între cele două sexe este ironizată într-o societate

de sfârşit de secol XX.

De asemenea obţinerea dreptului de vot pentru femei este degradare a poziţiei

bărbatului în raport cu reprezentanta sexului slab:

: „...la începutul secolului aveam vot cenzitar, după 1923 vot universal, dar fără drept

de vot pentru femei, si abia după război au fost admise la vot si tovarăşele de viaţă: e un

progres sau o decădere?“53.

Femeia este considerată , „răsfăţata“ regimului fiindcă a obţinut dreptul la vot şi poate

lucra în orice domeniu . Lupta împotriva regimului se realizează prin supunerea sexuală a

femeii.

Femeile din romanul Zodia scafandrului : Renata ,mama lui Diogene Sava se înscriu

aceluiaşi pattern de femei supuse pentru care instanţa căsătoriei reprezintă o valoare .

Acest roman este încă o mărturie a rolului de instrument a femeii într-o societate

dominată de bărbaţi . .

Dacă în romanele Tratament fabulatoriu şi Zodia scafandrului în prim plan întâlnim

numai personaje masculine , femeile fiind ocupând acelaşi loc din umbră în romanul Femeia

în roşu scris în colaborare cu Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, se schimbă accentul pe

imaginea unei femei Ana Cumpănaş , care va deveni “ un mit , o întruchipare arhetipală a unei

istorii second-hand “

Ana Persida Cumpănaş este numele protagonistei acestui roman , este o adolescentă

frumoasă dintr-un sat din Comloş , regiunea Banat care este căsătorită împotriva voinţei ei

prin hotărârea părinţilor cu Mihai un tânăr înstărit ., dar cam bolnăvicios. După ce se

căsătoreşte cu Mihai emigrează în America cu alţi consăteni.

Tinerii căsătoriţi ajung să conducă un lanţ de cantine care îi hrăneau pe emigranţi.

În acest timp Ana dă naştere unui fiu Steve , şi în scurt timp rămâne văduvă deoarece

Mihai suferea de o boală de plămâni .

52Cristina Ionica- Romanul care nu lipseste, Revista 22 .nr.457.200253 Idem .

51

Noul statut al Anei este acela e văduvă însă o văduvă frumoasă şi din ce în ce mai

bogată. Activităţile practicate în localurile sale sunt printre altele proxenetismul şi traficul

ilegal de alcool. Toate aceste activităţi sunt protejate de Tony un personaj al lumii interlope

din Chicago, condusă de celebrul Al Capone.

Deşi după puţin timp moare Tony Grecul din cauza unei răfuieli cu o bandă rivală ,

Ana reuşeşte să continue activităţile ilegale sub protecţia lui Al Capone .Continuând istoria

acestei femei aflăm că se căsătoreşte cu un avocat de origine română , acum devenind Ana

Sage.

Însă aceste activităţi ilegale se întorc împotriva ei fiind ameninţată cu închisoarea şi

expulzarea . Însă găseşte o soluţie aparent salvatoare , să-l predea autorităţilor pe Dillinger

“inamicul public nr.1, cu ajutorul unui unui poliţist devenit agent FBI. Această încercare de a

evita închisoarea se realizează într-o seară la film unde Ana e îmbrăcată cu rochie roşie , lasă

să-I cadă batista iar Dillinger este omorât de către gloanţele celor de la FBI .

Însă autorităţile americane nu-şi îndeplinesc promisiunea făcute Anei Cumpănaş,

acum devenită Sage , aceasta fiind expulzată din Statele Unite .Singura soluţie în acest caz

este întoarcerea în ţara natală România .Fiul său rămâne în statele unite după ce primeşte o

avere substanţială de la mama sa .Ultima parte a vieţii o trăieşte în Timişoara , terorizată de

oamenii lui Dillinger .Moartea sa survine în condiţii neelucidate în apartamentul său din

Timişoara.Dacă am opera o încadrare într-un tip anume , Femeia în roşu poate fi încadrată în

tipul curtezanei care foloseşte corpul ca monedă de schimb pentru obţinerea unor avantaje

materiale.

Dacă prima experienţă îi este impusă de familia sa , Ana descoperă în forţa trupului un

mod de a accede la o viaţă mai bună , apoi un mod de evita expulzarea de Statele

Unite .Romanul porneşte de date reale , într-adevăr a existat o bănăţeancă ce l-a denunţat pe

faimosul Dillinger.Autorii pornesc de la un citat dintr-un articol de magazin : “ Acum 50 de

ani o tânără din Comloşul Mare l-a denunţat pe faimosul gangster american Dillinger.”.

Miza romanului pe lângă cea a procedeelor narative folosite este aceea de arăta starea

de graniţă a personajului Ana Cumpănaş, care deşi încearcă prin toate mijloacele să ajungă la

o stare de împlinire nu reuşeşte .

“Transferate dintr-o ţară in alta – România si America, în Femeia in roşu, două tari

palimpsest, precum India si Anglia in Versetele satanice ale lui Salman Rushdie –, dar şi

dintr-o povestire in alta, fără ca aceasta migraţie de nume să instituie o coerenţa epică, toate

personajele lui Nedelciu trăiesc cu fervoare starea de graniţă, „o graniţa mişcătoare, una care

se strânge, se strânge încet, pe nesimţite încercuindu-le treptat “.”

52

Ana Cumpănaş, devenită apoi Arme Sage - "Femeia în roşu", eroina principală a

romanului, este un personaj ,al cărui portret este realizat din cadrele schiţate de cei ,ce declară

a o fi cunoscut în viaţă şi din imaginile virtuale pe care le proiectează textul însuşi. La graniţa

între non-fictiv şi joc pur al fanteziei, "femeia în roşu" este un personaj extrem de complex şi

tulburător de verosimil - cu toată verosimilitatea pe care i-o conferă ficţiunea.

Ruxandra Ivăncescu în “Dicţionar de personaje literare “ subliniază legătura dintre

literatură şi societate precum şi despre mentalitatea despre femei, despre eternul

feminin:

“ Mizând pe personalizarea personajului, urmată de o "demistificare" a ficţiunii şi

mecanismelor ei, romanul oferă un personaj alcătuit din lumini şi umbre, cu o evoluţie

spectaculoasă, contrapunctată de gesturi inexplicabile (aparent) - pe care le-ar putea motiva

doar nişte reacţii ale insondabilului "etern feminin”).

Din punct de vedere al apartenenţei sociale , Ana Cumpănaş se încadrează vechi rase a

ţăranilor bănăţeni care, după cum apreciază contele Nacu, simt în ea primejdia morţii , aici

începerea războiului mondial .

Această femeie este formată în spiritul femeilor puternice : instinctele sigure, de

supravieţuire, o ajută să-şi găsească protectori puternici în lumea afacerilor .Aceste afaceri

sunt afaceri ilegale : proxenetism şi comerţ cu băuturi alcoolice într-o perioadă în care erau

interzise.

Chiar devenită o tânără văduvă, frumoasă şi bogată, Ana îşi conduce afacerile cu mână

fermă, de stăpână nimic din ceea ce se întâmplă în jurul ei neputând să o sperie .

Prohibiţia existentă în anii 20 în Statele Unite îi aduce prosperitate , devenind una

dintre cele mai bogate femei din Chicago la momentul respectiv . De asemenea abilitatea de

a-şi atrage protecţia oamenilor lui Al Capone o face temută.

Dintr-un anume punct de vedere Ana Cumpănaş - Anne Sage, seducătoarea şi

primejdioasa frumuseţe plecată cândva din Banat, este, ca personaj, întruchiparea simbolică a

ficţiunii.

Dar pe de altă parte se face o referire directă la personajul în carne şi oase prin disecţia

cadavrului acesteia , disecţie realizată de către copilul ce o iubise în tinereţe dar care acum

devenise un medic legist blazat şi cinic .

Însă această idee a fost contestată de critică care afirma că această întoarcere către real

este destul de târzie şi neconvingătoare.

“Felul în care autorul îşi tratează propria creaţie doreşte să trezească din mrejele

ficţiunii. Este însă mult prea târziu – chiar dacă autorul (triplu) al romanului nu s-a îndrăgostit

53

de propria ficţiune, de propria creaţie (asemeni lui Pygmalion), Ana, frumoasa sirenă-ficţiune,

şi-a aruncat mrejele asupra cititorilor, pentru care versiunea legendelor este mult mai

convingătoare decât aceea a disecţiei.”)54

Ana Cumpănaş poate fi inclusă în multe tipuri feminine : pe de o parte este curtezana

pentru care valorile materiale sunt pe primul plan . Bărbaţii sunt numai mijloace de a obţine

avantaje : fie materiale , fie de ordin politic .

Pe de altă parte soţia independentă care face totul pentru a reuşi în viaţă, o

caracteristică foarte greu întâlnită în prozele analizate .Simplul fapt că pleacă în Statele Unite

este un reper pentru personalitatea puternică de care dă dovadă .

Un alt tip în care această femeie poate fi inclusă este mama , care manifestă o dragoste

necondiţionată faţă de fiul său căruia îi lasă fiului său o avere considerabilă în Statele Unite

ale Americii în condiţiile în care ea ajunge în pragul sărăciei .

Şi nu în ultimul rând femeia de afaceri care nu pregetă în a se implica în faceri ilegale

cum ar fi proxenetismul sau comerţul ilegal cu alcool .

Aceste roluri totuşi nu reuşesc să-i aducă mulţumirea pe care a căutat-o . Moare într-

un apartament mic din Timişoara femeie îmbătrânită , dezamăgită şi în pragul sărăciei.

Într-o altă ordine de idei femeia din romanul lui Mircea Nedelciu poate fi considerată

o sinteză a tipurilor feminine , pe de o parte fata din Comloş, dotată cu puternice instincte de

supravieţuire, aventuriera înzestrată cu sânge rece şi nervi de oţel, femeia îmbătrânită, obosită,

terorizată, maltratată de un amant mult mai tânăr, blânda "tuşa Ana", femeie îngrijită,

gospodină, pedantă şi încă frumoasă, încă elegantă, pe care moartea o ia prin surprindere .

“Devenit, gratie alianţei cu Mircea Nedelciu si Mircea Mihăieş, manifest al

prozatorilor optzecisti, opera exemplara a postmodernismului autohton, cartea Anei

Cumpănaş ilustrează consecventa unui program cultural. Femeia din Comlos va ramane o

adevarata matuşă a postmodernismului autohton ».55

Romanele acestei perioade compun un set de valori, atitudini, repere morale si sociale.

Ele pot fi citite nu doar ca obiecte estetice (sau inestetice) ale unui sistem artistic, dar si ca

rezervoare ale unor mentalităţi. Deşi copleşitor prin cantitate si număr de autori, romanul de

dinainte de 1989 încapsulează cel mai bine portretul esenţializat al unei epoci literare.

“Lumea specifica a romanelor anilor 80 conţine nuclee de anomalie, de curiozitate si

de specific irepetabile in istoria unei literaturi. O întreaga galerie de „figuri de ceară“, de copii

54Idem pag 27155

54

si adolescenţi, de muncitori si intelectuali, de aristocraţi si activişti de partid, de femei

seducătoare sau hulite pot fi găsite în aceste romane.”56

CONCLUZII


mentalităţile vremii .

Schimbarea accentului de pe rolul de gospodină, casnică cu cerc limitat de preocupări,

soţie, păstrătoare de tradiţii si obiceiuri pe cel al femeii cu un larg spectru de preocupări

ştiinţifice, sociale, politice de prin rang necesita o reevaluare a statutului social al femeii în

trecut si în prezent.

În acest sens primul capitol introduce imaginea femeii în societatea secolului al XIX-

lea atât în societatea românească cât şi în cea europeană , această imagine suferind modificări

de-a lungul timpului. De la mamă, soţie şi gospodină, femeia înlătură prejudecăţile care le

legau de spaţiul privat şi se implică in toate domeniile care altădată le erau interzise.

Deşi reuşeşte să-şi impună un statut în societate , regimul comunist aduce o nouă

perspectivă asupra femeii secolului al XX-lea.

Deşi regimul comunist le prezintă în imaginile publice ca principalul mijloc de

emancipare , ca ideal abstract – simbol al libertăţii, al industriei şi al păcii, această imagine –

ascundea tocmai inegalităţile de care femeile se loveau în sferele politice, economice, sociale

şi reproductive.

56 Luminita Marcu Faţă în faţă cu literatura scrisă în comunism.www.unibuc.ro

55

Dacă reprezentările publice ale acelor ani nu reflectau nici pe de parte realităţile

cotidiene ale femeilor, ci mai degrabă abăteau atenţia de la aceste realităţi şi le ascundeau ,

proza optzecistă redă adevărata situaţie a femeilor în societatea românească .

Prin urmare capitolul al II-lea este o descriere a imaginii femeii în proza Generaţiei

80 .Prima parte a capitolului este o prezentare a femeii în proza scurtă şi integrarea acestora în

tipologii feminine în funcţie de rolurile pe care le ocupă în prozele scurte: soţia , profesoara ,

femeia –securist .

Pentru prozatorii optzecişti femeia prezintă interes numai din punct de vedere al

încadrării sociale , ele sunt numite : blonda , profesoara .Numele personajelor feminine , dacă

există sunt numai adjuvanţi în descrierea acestora deoarece femeia este înscrisă aceleiaşi

mentalităţi colective potrivit căreia femeia nu se poate ridica la nivelul superiorităţii

masculine .

Deşi se pot delimita tipuri distincte ale femeilor în aceste proze , personajele feminine

se pot de asemenea îngloba unei categorii mai cuprinzătoare care se caracterizează prin

tristeţe amară precum şi prin lipsa de curaj împotriva puterii, concretizate fie în regimul

politic , fie în bărbaţii din jurul lor .

În concluzie ,femeia în proza optzecistă este încadrată unui imaginar negativ femeia –

prizonieră a mentalităţii patriarhale, care le este cultivată din fragedă copilărie şi care nu

întreprinde mai nimic pentru a se elibera de sub "jugul" patriarhal.

În a doua parte a acestui capitol atenţia este concentrată asupra romanelor lui Mircea

Nedelciu şi Gheorghe Crăciun , analiza axându-se pe romanele Pupa Russa şi Femeia în roşu

Analiza asupra ultimului roman al lui Gheorghe Crăciun are ca reper opinia lui Dan C.

Mihăilescu din articolul din suplimentul Ziarului Financiar numit Epica gonflabilă III(Ziarul

financiar), afirma că : “ Leontina - personaj fabulos în sine –este un arc de boltă parabolic, o

imagine spectrală a României de la anii Canalului la conspiraţiile mai mult sau mai puţin

securistice de la împiedicat-sângeroasa răsturnare din decembrie 1989 ‘.

În ceea ce priveşte romanului lui Mircea Nedelciu în colaborare cu Mircea Mihăieş şi

Adriana Babeţi , Femeia în roşu poate fi considerată aşa cum spunea Ruxandra Ivăncescu o

reacţie a eternului feminin : “Mizând pe personalizarea personajului, urmată de o

"demistificare" a ficţiunii şi mecanismelor ei, romanul oferă un personaj alcătuit din lumini şi

umbre, cu o evoluţie spectaculoasă, contrapunctată de gesturi inexplicabile (aparent) - pe care

le-ar putea motiva doar nişte reacţii ale insondabilului "etern feminin”.

56

O privire de ansamblu asupra romanelor lui Gheorghe Crăciun şi Mircea Nedelciu

relevă o direcţie uniformă în abordarea femeii ca personaj feminin . Femeile “sunt ipostaze ale

unui aceluiaşi arhetip al femeii originare, mereu imposibil de prins într-un singur trup

concret”.

57

Femeia in Istorie Si Mentalitate

Documents

Transcript of Femeia in Istorie Si Mentalitate