3.2.2. Extracția alveoloplastică

Extracția alveoloplastică este o intervenție de necesitate și constă în îndepărtarea unuia sau

mai multor dinți prin descoperirea chirurgicală a osului alveolar, cu înlăturarea radicală a tuturor

proceselor patologice, urmate de regularizarea suportului osos (creasta alveolară și/sau a

septurile interradiculare/interdentare) și modelarea gingivomucoasei urmate de sutura

fibromucoasei. Are scopul favorizării stabilității protezelor mobile și este urmată de protezare

imediată sau precoce.

Metoda extracției alveoloplastice este indicată atât în extracțiile unice, singulare cât și în

extracțiile multiple. În extracțiile singulare poate fi folosită în cazul dinților neextruzați, dar în

special al celor extruzați, la care după îndepărtarea dintelui se impune o rezecție modelantă a

osului, care să asigure realizarea unui spațiu suficient pentru aplicarea viitoarei proteze.

Intervenția chirurgicală presupune asumarea de către medicul specialist a următoarelor

atitudini: pregătiri operatorii adecvate, o tehnică corectă, îngrijiri postoperatorii bine îngrijite.

Acestea au drept scop să asigure o evoluție fără complicații, o cicatrizare rapidă a plăgii

postextracționale, care să ducă la final la obținerea unui câmp protetic cât mai bine conformat.

Extracția dentară, ca orice traumatism chirurgical, poate determina tulburări grave, uneori

disproporționate ca gravitate față de importanța leziunii cauzale. Astfel, această intervenție poate

induce: bacteriemie tranzitorie, ascensiuni termice de 0,8-1oC, modificări ale hemoleucogramei

(leucocitoză de 10000-12000/mm3), o creștere a VSH cu 2-4 mm/oră și modificări în

funcționarea sistemului cardiovascular (puls și tensiune arterială).

3.2.2.1. Indicațiile extracției

În fixarea indicației de extracție dentară, este necesar să se țină seama atât de leziunile

dento-parodontale, cât și de anumiți factori loco-regionali sau generali. Indicațiile majore ale

extracției dentare sunt determinate de complicațiile majore ale cariilor și parodontopatiile

marginale.

Se va recurge la extracție în următoarele situații:

1. Indicații legate de patologia dento-parodontală:

a. dinți cu dintrucții coronoradiculare întinse, care nu pot fi reconstituiți prin mijloace

protetice;

b. dinți cu gangrenă complicată, la care nu se pot aplica tratamente conservatoare

endodontice simple sau asociate cu metodele chirurgicale ajutătoare;

c. dinți care au provocat complicații infecțioase perimaxilare severe sau osteomielite;

d. dinți care întrețin procese infecțioase acute sau cronice sinuzale sau ganglionare;

e. dinti cu procese patologice periapicale sau parodontale marginale care provoacă

manifestări severe la distanță, în cadrul bolilor de focar;

f. dinți cu procese parodontale marginale cronice, care prezintă o mobilitate accentuată

(gradul II/III), resorbție avansată a osului alveolar și pungi adânci, care nu pot fi

tratate prin mijloace uzuale de tratament medical sau chirurgical;

2. Indicații legate de patologia traumatică oro-maxilofacială:

a. dinți fracturați nerecuperabili;

b. dinți din focarele de fractură ale maxilarelor, care nu pot beneficia de tratament

conservator endodontic și care împiedică reducerea corectă a fragmentelor sau produc

supurații;

3. Indicații legate de anomalii de număr, formă, poziție ale dinților:

a. dinți în malpoziție care produc leziuni traumatice importante ale mucoasei jugale sau

linguale, sau care provoacă iritații cronice locale, generând tumori de granulație

nespecifice;

c. dinți incluși, la care nu mai există posibilitatea de a erupe normal pe arcadă și de a-i

redresa prin tratamente ortodontice;

d. dinți supranumerari care produc tulburări funcționale;

e. dinți în malpoziție ce nu pot fi aliniați prin metodele ortodontice sau dinți care

împiedică anumite redresări ortodontice.

4. Indicații legate de patologia pseudotumorală sau tumorală de cauză dentară:

a. dinți care se găsesc în zonele ce urmează a fi iradiate, la bolnavii cu cancere în

regiunea cervico-facială;

b. dinți care, în urma iritației locale cronice, au dus la apariția unor leziuni hiperplazice

reactive și inflamatorii;

c. dinți care au suferit transformări chistice/tumorale benigne, precum și dinții vecini

care sunt cuprinși în procesul tumoral.

5. Indicații de extracție în cadrul tratamentului preprotetic:

a. dinți mult extruzați, egresați sau înclinați, care defavorizează tratamentul protetic;

b. edentația subtotală maxilară, atunci când prezența a 2-3 dinți împiedică adaptarea

marginală corectă a protezei.

În indicarea și alegerea momentului extracției este necesar să se țină seama de o serie de

factori generali și locali, care pot influiența în mod nefavorabil atât buna desfășurare a actului

operator, cât și, mai ales, evoluția ulterioară a procesului de vindecare. Când bolnavii suferă de

anumite afecțiuni generale severe, se recurge la extracția simplă, iar dacă și aceasta este pusă sub

semnul întrebării se va solicita colaborarea unor medici de alte specialități. Antecedentele

patologice generale pot fi decelate prin chestionarele medicale deja amintite.

Stările patologice generele către care trebuie orientată atenția sunt următoarele:

1. Sindroamele hemoragipare – pot surveni la bolnavi cu suferințe hepatice, interstinale,

splenice, medulare, alergice, etc. Manifestările clinice și modificările constantelor

sanguine (determinate în urma examenelor de laborator) vor aviza medicul asupra

faptului că extracția nu poate fi efectuată decât după o pregătire judicioasă prealabilă,

care se va face împreună cu internistul. Cât privește actul operator, acesta trebuie să fie

cât mai puțin traumatizant, iar tratamentul local postoperator va urmări o protecție atentă

a plăgii și a cheagului intraalveolar.

2. Afecțiunile cardiovasculare – bolnavilor cu infarct cardiac în antecedente li se poate

efectua extracția după 6 luni de la accidentul acut.

Cardiopatii cu risc major (bolnavi cu proteze valvulare, cardiopatii congenitale

cianogene și antecedente de endocardită infecțioasă) – se efectuează doar extracția

simplă sub protecție de antibiotice (protocolul standard de antibioprofilaxie AHA

2007);

Cardiopatii cu risc (valvulopatii compensate, cardiopatii congenitale necianogene și

cardiopatii obstructive) – dacă extracțiile sunt indicate, acestea nu pot fi temporizate,

dar este necesar aplicarea protocolului standard de antibioprofilaxie a endocarditei

bacteriene (protocol AHA 2007): administrare de amoxicilină 2g, în doză unică, per

os, cu o oră înaintea extracțiilor. În cazul administrării intravenoase a antibioticului,

aceasta se va face cu 30 de minute înainte de intervenție. La pacienții alergici la β-

lactamine, sau la care s-au administrat β-lactamine în ultimele două săptămâni, se va

recurge la un protocol alternativ, de exemplu cu clindamicină 600 mg.

Cardiopatii fără risc deosebit (cardiopatii ischemice, purtători de stimulator cardiac,

etc.) – extracția poate fi făcută , respectând indicațiile privind suprimarea terapiei

anticoagulante, anestezia, modificarea tensiunii arteriale și antibioprofilaxia.

Terapia cu anticoagulante (Trombostop, Sintrom, Marcumar): după stabilirea

indicației de extracție, pacientul va fi trimis la medicul curant pentru întreruperea

medicației. Se monitorizează apoi INR (Internatonal Normalisation Ratio, val.

normale 0,8-1,2) urmărind a se practica extracțiile dentare doar după ce INR ≤ 2,1

(după 3-4 zile de la întreruperea tratamentului cumarinic). Se recomandă ca măsură

suplimentară aplicarea unei plăci de protecție confecționată preoperator sau

extemporaneu, care se va menține 48-72 de ore postextracțional, pentru a limita

hemoragia postextracțională. Se reia medicația după 24 de ore de la extracție.

Extracția multiplă se va efectua pe cadrane diferite, într-un număr cât mai redus de

ședințe.

3. Diabetul – extracția se face după scaderea glicemiei (în principiu se pot efectua extracții

în situațiile în care glicemia este relativ constantă și mai mică de 180 mg/dl), sub

protecție de antibiotice.

4. Nefropatiile – se va efectua extracția simplă în cât mai multe ședințe, pentru a micșora

eventualele agresiuni microbiene sau toxice.

5. Afecțiunile hepatice și SIDA – risc infecțios. Bolnavul infectat cu HIV/SIDA va fi

protejat contra hemoragiei și a infecțiilor postextracționale.

6. Epilepsie – administrare preoperatorie de barbiturice.

7. Corticoterapia – conduita postextracțională trebuie să cuprindă antibioterapie și o igienă

locală riguroasă.

8. Tumorile părților moi oro-faciale sau de maxilare, care nu beneficioză de tratament

chirurgical și în care este indicat tratamentul radiant, se practică de obicei edentarea pe

cadranele maxilare care sunt în imediata vecinătate a zonei ce urmează a fi iradiată. Este

indicat să se practice chiar rezecția pereților alveolari, pentru a facilita sutura

postextracțională, grăbind astfel procesul de vindecare și, implicit, începerea

tratamentului radiant după 6-10 zile.

9. Tratamentul cu citostatice – limitează indicațiile extracției.

10. Grefele de organe – extracția se practică în condiții de spitalizare, pregătirea și

tratamentul postextracțional fiind condus împreună cu chirurgul.

3.2.2.2. Contraindicațiile extracției

1. Infarctul miocardic recent (sub 6 luni);

2. Leucozele acute – datorită accidentelor hemoragice și complicațiilor septice grave ce nu

pot fi prevenite;

3. Radiomucozite;

4. Graviditatea.

3.2.2.3. Pregătiri preextracționale

În vederea desfășurării corecte a tehnicii de extracție este necesar să fie bine cunoscute

unele date de anatomie dentomaxilară, precum și unele modificări pe care, eventual, le prezintă

structurile asupra cărora se intervine. De asemenea este necesar să fie cunoscute modificările

patologice loco-regionale datorate leziunii care determină extracția dentară sau alte afecțiuni

regionale; deasemenea trebuie cunoscute modificările structurii osului prin procese patologice

generale care-i măresc fragilitatea (osteoporoză, afecțiuni parotidiene, boala Paget, etc.).

Examenul radiografic trebuie socotit ca o metodă de investigație obligatorie, care să

preceadă intervenția. Orice extracție multiplă este necesar să fie precedată de anumite pregătiri,

în scopul de a se evita sau a restrânge aria accidentelor și complicațiilor.

Pregătirea bolnavului

Măsuri generale. La bolnavii care prezintă deficiențe organice, tulburări care pot fi agravate

prin extracție, este necesar în prealabil tratamentul acestor stări patologice și numai după cedarea

fenomenelor generale poate fi făcută intervenția.

Extracția provoacă bolnavului un traumatism psihic, care poate fi diminuat urmând câteva

reguli generale:

- bolnavul va fi convins de necesitatea intervenției, arătându-i-se pericolele ce ar putea

rezulta prin menținerea dinților afectați, combătând în același timp teama de intervenție și

obținând astfel încrederea și colaborarea lui;

- la bolnavii cu un psihic labil, la cei fricoși este indispensabilă o premedicație sedativă;

- o bună anestezie loco-regională liniștește bolnavul.

Pregătirea cavității bucale

Pentru a se evita infectarea plăgii de extracție, se vor lua următoarele măsuri:

- îndepărtarea depozitelor moi și a tartrului de pe dinți;

- în parodontitele marginale cu leziuni inflamatorii ale mucoasei, se vor face badijonări cu

colutorii antiinflamatorii-antiseptice;

- îndepărtarea depozitelor din spațiile interdentare cu spray-ul de la unitul dentar sau clatiri

bucale cu soluție de apă oxigenată sau clorhexidină 4%.

Poziția bolnavului

Bolnavul va fi așezat în scaunul dentar într-o poziție cât mai confortabilă dar în același timp

corespunzătoare efectuării nestânjenite a tehnicilor de anestezie și extracție. Poziția bolnavului

trebuie să fie astfel aleasă încât să ofere o bună vizibilitate.

În cazul în care se folosește anestezia generală, bolnavul va fi așezat în decubit dorsal, pe

masa de operație. Capul va fi fixat cu benzi adezive, iar gura, menținută deschisă cu ajutorul unui

depărtător autostatic. Fiind vorba de o intervenție săngerândă, este necesar să se aplice câmpuri

sterile, care să acopere capul, gâtul și toracele pacientului.

Pregătirea operatorului

Întrucât extracția dentară este o intervenție sângerândă, care deschide o plagă osoasă și

mucoasă, pregatirea medicului va fi în concordanță cu această situație. În extracțiile curente

aplicarea mănușilor de protecție este suficientă. Operatorul va sta la dreapta și puțin în fața

bolnavului într-o poziție adecvată încât să aibă acces nestânjenit asupra regiunii și să poată

executa liber, cu precizie și sub control permanent, manoperele chirurgicale de extracție.

Pregătirea instrumentarului

Pregătirea instrumentarului adecvat:

- instrumentarul obișnuit pentru examinarea cavității bucale (oglindă, pensă, sondă

dentară);

- instrumentarul pentru anestezie loco-regională (seringă de unică utilizare și ace de

mărimi potrivite);

- instrumentarul de extracție (clești și elevatoare adecvate dinților sau rădăcinilor de extras,

sindesmotoame);

- instrumentar rotativ (piesă dreaptă cu răcire continuă cu ser fiziologic, la care se

montează freze cilindrice sau sferice de diferite dimensiuni)

- instrumentarul auxiliar chirurgical (bisturiu, foarfece, depărtătoare cu fereastră sau tip

Langenbeck, chiurete de diferite forme și mărimi, pense ciupitoare de os, dălți și ciocan,

instrumentar și material pentru sutură).

3.2.2.4. Anestezia

Ca metodă curentă de anestezie pentru extracția dentară se folosește anestezia loco-

regională. În aplicarea anesteziei loco-regionale se va ține seama de posibilitățile de efectuare

corectă a injecțiilor în raport cu starea țesuturilor la nivelul cărora trebuie făcută puncția (starea

mucoasei, procese inflamatorii evolutive în părțile moi) și de tulburările funcționale (trismus).

Astfel, în cazul proceselor inflamatorii evolutive în jurul dintelui de extras, când nu se poate face

anestezie plexală se va aplica o anestezie tronculară periferică; în caz de trismus, când accesul în

cavitatea bucală este dificil, se va efectua anestezia tronculară periferică pe cale cutanată, la care

se adaugă infiltrația nervului maseterin la nivelul incizurii sigmoide.

Anestezia generală se folosește în cazul extracțiilor multiple, în condițiile unei dotări

corespunzătoare, în unități spitalicești sau în unități stomatologice mari, unde există toate

condițiile necesare îngrijirii eventualelor accidente și complicații (N. Gănuță, A. Bucur Chirurgie

oro-maxilo-facială vol. I 1999, 392-393). Administrarea revine medicului anestezist, care trebuie

să cunoască nu numai bolnavul, dar și amănuntele de tehnică operatorie, pentru a-și putea adapta

tehnica de administrare a anesteziei generale, fără să acopere câmpul operator pe care intervine

medicul.

3.2.2.5. Tehnica extracției alveoloplastice

Alveoloplastia reprezintă o intervenție chirurgicală care se realizează concomitent cu

extracțiile dentare. Trebuie să respecte următoarele principii:

cunoașterea exactă a anatomiei zonei (vascularizție și inervație);

inciziile se realizează pe coama crestei, fără incizii de descărcare; dacă inciziile de

descărcare nu pot fi evitate baza lamboului trebuie să fie mai mare decît celelalte laturi;

decolarea lamboului mucoperiostal să fie minimă.

Etape:

1. Incizia. Se secționează cu bisturiul mucoasa gingivală, vestibular și oral, de-a lungul

marginii sale libere, în jurul dinților care vor fi extrași. Secțiunea va fi liniară și netă,

vârful bisturiului pătrunzând în spațiile interdentare. Incizia se prelungește 0,5-1cm față

de ultimul dinte de extras. Dacă marginea gingivală este hiperplazică, inflamată, cu

langhete gingivale hipertrofice, se va face excizia porțiunilor modificate

(gingivectomie/gingivoplastie). Manoperele de gingivectomie/gingivoplastie se pot face

cu bisturiul clasic, bisturiul electric, laser. Pentru a putea realiza sub control vizual o

curățire cât mai corectă a proceselor patologice profunde cât și expunerea tuturor zonelor

osoase neregulate, se pot realiza incizii de descărcare divergente spre fundul de sac

vestibular. Aceste incizii suplimentare previn și ruperea accidentală a mucoperiostului în

timpul remodelării osoase.

2. Decolarea periosteomucoasei se face cu un decolator fin, cu vârful subțire, descoperindu-

se numai porțiunea marginală a crestei alveolare, atât vestibular, cât și oral. Decolarea va

fi mai extinsă în cazul în care se practică incizii de descărcare.

3. Extracția dintelui/dinților. În cazul extracției multiple, aceasta începe întâi la maxilar

pentru ca eventualele resturi dentare și țesutul patologic să nu pătrundă în alveolele

mandibulare. Totdeauna se începe cu extracția dinților posteriori, pentru a nu se inunda

câmpul operator cu sânge. Extracția se face fără a traumatiza osul, evitând fracturile

radiculare sau fracturile procesului alveolar și urmează principiile și etapele generale ale

extracțiilor: sindesmotomia, dilatarea osului alveolar, aplicarea cleștelui de extracție,

luxarea dintelui și extracția propriuzisă. Pentru extracția resturilor radiculare mici și

profunde, se va practica alveolotomia cu rezecția limitată a peretelui vestibular respectiv.

4. Chiuretajul elementelor patologice și conformarea crestei. Țesuturile patologice se

îndepărtează cu chiurete adecvate. Osul restant are o formă neregulată, cu ciocuri

multiple și cu zone resorbite prin procesele inflamatorii cronice.

Osteoplastia/ostectomia: cu pensa ciupitoare de os se rezecă marginile pereților

alveolari care sunt proeminente, precum și septurile interdentare și interradiculare

voluminoase, urmărindu-se să se dea crestei o formă cât mai rotunjită și mai uniformă.

Rezecția osoasă va fi făcută cât mai economicos, înlăturându-se numai porțiunile în

exces, atât cât este necesar să dispară neregularitățile și asperitățile crestei. Pentru a

preveni resorbția rapidă a crestei alveolare se recomandă ca rezecția corticalei să fie cât

mai limitată. Pentru regularizarea crestei pot fi folosite și instrumentele rotative (piesa

dreaptă cu freze diamantate sau freze chirurgicale) cu răcire continuă cu ser fiziologic.

Toate manoperele chirgicale se fac sub control vizual corespunzător, și sunt urmate de

controlul palpatoriu cu pulpa degetului fie direct pe os, fie, prin intermediul

periosteomucoasei reaplicate peste plagă.

5. Sutura plăgii. Se controlează atent plaga pentru a nu rămâne fragmente mici osoase sau

resturi de țesuturi patologice, deasemenea se controlează hemostaza. Lambourile

periosteomucoase, vestibulare și orale sunt aduse și aplicate peste creastă adaptându-se

perfect pe suprafața osoasă. Lambourile gingivomucoase se suturează cu fire

neresorbabile separate sau continue.

3.2.2.6 Evoluție, indicații și îngrijiri postoperatorii

În cazurile în care extracția a decurs fără incidente, de obicei se observă o sângerare redusă,

care prezintă o tendință manifestă și rapidă de organizare a cheagului, acesta constituind cel mai

biologic pansament protejând plaga înpotriva agresiunilor microbiene și elementul esențial care

va duce la organizarea cicatricei. În alveolă nu se vor introduce nici substanțe antiseptice, nici

pansamente pentru că acestea constituie un corp străin, putând fi cauza unor alveolite

postextracționale. Marginile alveolei se strâng, apropiindu-se cât mai mult tablele osoase iar

peste alveolă se aplică un tampon de comprese sterile.

Edemul postoperator poate dura 3-6 zile – se aplică un prișniț rece pe obraz în dreptul

zonei de extracție, se administrează antiinflamatoare nesteroidiene (diclofenac,

indometacin, etc.);

Echimoze perimaxilare pe parcursul a 6-10 zile;

Durerea postextracțională este în general moderată – se administrează antiinflamatorii și

antialgice uzuale;

Trismusul moderat timp de 24-48 de ore.

Indicații: - pansamentul supraalveolar se menține timp de o oră; dacă hemoragia persistă după

îndepărtarea pansamentului, se recomandă pacientului să revină de urgență;

- dieta se va relua după îndepărtarea pansamentului, dar în ziua intervenției aceasta va fi

semilichidă, la temperatura camerei;

- se evită clătirea gurii, precum și consumul de băuturi carbogazoase în primele zile, se

întrerupe fumatul pentru 24 de ore;

- spălatul dinților este permis doar începând cu dimineața următoare, menajând însă

zona plăgii postextracționale.

Firele de sutură neresorbabile vor fi suprimate la 7-10 zile de la extracție.

3.2.2.7. Accidente și complicații ale extracției alveoloplastice

În producerea acestor accidente sunt implicați o serie de factori legați de:

particularitățile morfologice ale dintelui ce urmează să fie extras;

particularitățile morfologice ale structurilor de vecinătate;

leziuni patologice preexistente;

greșeli de tehnică prin folosirea unor instrumente sau manopere neadecvate.

Clasificarea accidentelor:

1. Leziuni dentare:

- fractura coronară sau radiculară a dintelui de extras

- fractura coronară a dintelui vecin

- luxația dintelui vecin

- fractura coronară a dinților antagoniști

- extracția altor dinți decât cei de extras

- smulgerea sau lezarea mugurilor dinților permanenți

2. Leziuni ale părților moi perimaxilare:

- plăgi ale mucoasei palatine

- plăgi ale limbii

- plăgi ale planșeului bucal

3. Leziuni osoase:

- fractura corticalei alveolare și linguale

- fractura tuberozotății maxilare

- fractura mandibulei

4. Accidente sinusale:

- deschiderea sinusului

- împingerea rădăcinilor sub mucoasa sinusală sau în plină cavitate sinusala

5. Împingerea dinților în spațiile perimaxilare (pterigomaxilar, planseul bucal)

6. Leziuni nervoase:

- lezarea n. alveolar inferior și a n. mentonier

- lezarea n. lingual

- lezarea n. nazopalatin

7. Luxația ATM

8. Alte accidente:

- înghițirea sau aspirarea unor fragmente dentare sau osoase

- fracturarea unor instrumente

Complicații. Dintre cele mai frecvente complicații ale extracțiilor sunt hemoragia

postextracțională, echimoza și hematomul, alveolita postextracțională, la care se mai adaugă

vindecarea întârziată sub influiența anumitor factori (dehiscența plăgii, boli generale asociate și

medicația cronică specifică acesteia, malnutriția, radioterapia, vărsta pacientului) și vindecarea

fibroasă a plăgii postextracționale. Majoritatea acestor complicații pot fi prevenite printr-o

anamneză corectă și corect condusă.

Particularități: se recomandă ca pacienții cu risc de hemoragie să rămână sub supraveghere încă o

perioadă de timp (30-60 de minute). În unele situații, pentru a diminua riscul hemoragiei

postextracționale se recomandă realizarea în prealabil a unor gutiere conformatoare, care vor fi

aplicate peste creasta alveolară, având efect de compresie mecanică și limitarea hemoragiei sau

hematomului, precum și de protecție a alveolei.

3.2.2.8. Extracția alveoloplastică intraseptală

Metoda este asemănătoare cu cea precedentă, fiind indicată după extracții multiple și

adaptată pentru a conserva cât mai bine înălțimea osului alveolar. După extracția seriată a

dinților, cât mai atraumatică, pentru a evita fracturarea corticalelor, se realizează o incizie

mucoperiostală pe mijlocul crestei alveolare, cu decolarea limitată a lambourilor. Cu ajutorul

instrumentului rotativ și a pensei ciupitoare de os se îndepărtează septurile interdentare restante,

se regularizează marginile osoase și se realizează osteotomia corticalei vestibulare la extremități.

După repoziționarea corticalei vestibulare, se excizează papilele interdentare și mucoperiostul în

exces. Sutura se poate realiza cu fir continuu sau cu fire separate.

Obwegeser realizează osteotomia corticalei vestibulare și orale la baza crestei alveolare cu

instrumentar rotativ. După fracturarea corticalelor, acestea se repoziționează în așa fel încât

creasta alveolară să nu fie ascuțită.

Avantajul extracției alveoloplastice constă în faptul că permite deretentivizarea corticalei

vestibulare, în aceeași etapă cu extracția dentară, fără a modifica înălțimea crestei, conservarea

periostului și a vascularizației locale, reducând atrofia postextracțională. Dezavantajul major

consecutiv îndepărtării unei cantități mari de os medular este o grosime mică a crestei care poate

limita ulterior inserarea implanturilor orale.