1. Notiunile “comunicare” si “ cultura comunicarii pedagogice”a.COMUNICAREA-reprezintă un proces de transmitere de informaţii (fapte, idei, impresii)necesita cel puţin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.) Etimologic - limba latină: "communis" = a fi în relaţie cu, a pune de acordSociologic - proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia într-o maniera codificată cu ajutorul unui canal către un destinatar în vederea receptăriiPsihologic - relaţie între indivizi ce implică transmitere intenţionata sau nu, cu influenţe asupra receptorului şi cu efect retroactiv.Comunicarea are rolul de a pune în relaţie sistemele (omul) cu mediul în care evoluează.Funcţiile manageriale de planificare, organizare, conducere, personal, control şi decizie depind de comunicarea eficientăÎn domeniul sanitar aspectul interpersonal dar şi cel organizaţional al comunicării sunt la fel de importante (comunicarea între profesionişti, comunicarea cu pacienţii)Natura activităţii din organizaţiile sanitare implică accentuarea laturii emoţionale a comunicării, dar şi decizii prompte bazate pe informaţii corecteFuncţii majore ale comunicăriide informarede motivare, atât a persoanelor aparţinând organizaţiei dar şi a reprezentanţilor diferitelor grupuri de control, prin rapoarte de activitate, bugete, etc;emoţională: de exprimare a sentimentelor şi poziţiei faţă de o anumită problemă, dar şi „liantul" care-i leagă pe membrii organizaţiei;de obţinere de informaţii: factor important pentru procesul decizional, dar şi pentru orice activitate structurată care îmbunătăţeşte capacitatea organizaţiei de a achiziţiona, împărtăşi şi utiliza cunoştinţe care îi cresc şansele de supravieţuire şi de succes (« knowledge management»).Semnalele şi mesajele emise :Nu au întotdeauna sens pentru toţi cei care le receptează.Nu pot fi prelucrate toate mesajele care sunt numeroase, de natură atât de diferită, uneori contradictorii, datorită:- Atenţie limitată- Memorie limitată- Percepţie limitată- Interes ...

b.Cultura comunicarii pedagogice.Aptitudinea de a comunica şi capacitatea de a beneficia de efectele acestui proces sunt competenţe extrem de importante într-o lume a comunicării.Este necesară o sensibilizare şi o educare a cadrelor didactice pentru a fi capabile să realizeze o comunicare eficientă Rolul cadrului didactic este de a informa elevii, de a pune probleme, de a-i încuraja şi de a-i motiva să participe la dialog. Utilizarea adecvată a întrebărilor menite să stimuleze activitatea intelectuală a elevilor, încurajarea întrebărilor din partea acestora, spiritul de cooperare sunt

câteva elemente menite să sprijine acest dialog. În acest sens vor fi abordate teme vizând modalităţile de definire a comunicării, teorii şi modele ale comunicării didactice, structura discursului didactic, reţelele de comunicare, feedbackul şi rolul său în comunicarea didactică, stilul didactic, blocajele în comunicare, ipostazele comunicării, metode şi tehnici de comunicare, tipuri de întrebări şi criterii de formulare a acestora, eficientizarea comunicării didactice pe baza analizei tranzacţionale etc. Considerăm că prin parcurgerea temelor anterior menţionate, se va dezvolta semnificativ aptitudinile comunicaţionale, fapt în măsură să conducă atât la creşterea randamentului procesului instructiv-educativ cât şi la optimizarea relaţiei profesor-elev..Prin conţinuturile tratate şi prin modul de abordare al acestora, pedagogia comunicării urmăreşte dezvoltarea următoarelor categorii de competenţe: operarea corectă cu conceptele specifice domeniului teoriei comunicării, stăpânirea conceptelor şi teoriilor privind discursul didactic (comunicarea didactică), familiarizarea cu principalele teorii şi modele ale comunicării precum şi cu implicaţiile de ordin aplicativ ale acestora, abilitatea de proiectare, conducere şi realizare a procesului instructuiv-educativ ca act de comunicare, formarea şi dezvoltarea competenţei comunicaţionale, dezvoltarea capacităţii de a formula argumente şi contraargumente, precum şi de a le structura într-un sistem discursiv coerent, manifestarea comportamentului empatic, planificarea de activităţi didactice care utilizează în mod eficient principiile comunicării (eficienţa reţelelor de comunicare, eficienţa feedback-ului), dezvoltarea aptitudinilor necesare unei comunicări didactice eficiente, înţelegerea conexiunii dintre stitlul didactic, exercitarea autorităţii şi comunicarea didactică, dezvoltarea abilităţilor necesare depăşirii posibilelor blocaje comunicaţionale ce pot surveni în relaţia profesor-elev, înţelegerea rolului jucat de comunicare în construirea stilului didactic propriu, identificarea relaţiilor de autoritate stabilite între profesor şi elev ca premise şi rezultate ale comunicării eficiente etc. Aceste elemente sunt în măsură să aducă un aport substanţial la creşterea eficienţei procesului de predare-învăţare.- Etimologic conceptul comunicare provine din atât din latinescul comunis, însemnând stăpânit în comun, a face ca un lucru să fie comun, cât şi, aşa cum preciza Noica, din latinescul comunico, însemnând a uni, a împărtăşi, de unde şi cuvântul bisericesc cuminecare/împărtăşire.- Comunicare – modalitate fundamentală de interacţiune psihosocială a persoanelor, interacţiune ce presupune realizarea unor schimburi informaţionale prin intermediul unor simboluri şi semnificaţii social generalizate în vederea conservării stabilităţii sau, după caz, a obţinerii unor modificări la nivelul unui individ sau a unui grup.- “comunicarea reprezintă o interacţiune socială prin sistemul de simboluri şi mesaje” Gerbner- “comunicarea se petrece în clipa în care persoanele atribuie semnificaţie unui mesaj” Mortensen (esse es percepi – existenţa comunicării este legată de existenţa unui receptor al mesajului capabil să-i atribuie un înţeles)- “comunicarea este dobândirea, transmiterea şi ataşarea unui înţeles informaţiei” Roberts (comunicare înseamnă şi achiziţionare de informaţie)- “comunicarea este un proces de vehiculare a informaţiei în vederea reducerii incertitudinii” Berger - Comunicare – modalitate fundamentală de interacţiune psihosocială a persoanelor, interacţiune ce presupune realizarea unor schimburi informaţionale prin intermediul unor

simboluri şi semnificaţii social generalizate în vederea conservării stabilităţii sau, după caz, a obţinerii unor modificări la nivelul unui individ sau a unui grup.Exemple reprezentative pentru practica didactică:- Comunicarea este inevitabilă (orice comportament are o anumită valoare comunicativă);- Comunicarea este o trebuinţă imperios necesară (Absenţa îndelungată a comunicării şi condiţiile de izolare pun în pericol integritatea psihică a individului)- Comunicarea este simbolică (Comunicarea implică un sistem de semne, sunete şi simboluri, stabilite în mod convenţional şi utilizate conform unor reguli de comunicare)- Comunicarea este contextuală- Comunicarea se realizează întotdeauna într-un context spaţio-temporal, organizaţional şi socio-afectiv particular, context care, în funcţie de catracteristicile sale, influenţează semnificativ conţinutul, forma şi eficienţa comunicării- contextul comunicării este multidimensional: contextul fizic: luminozitate, temperatură, acustică, contextul socio-psihologic: roluri, norme, obiceiuri sociale, contextul temporal: 8-11, 15-18;

2.Problema comunicarii in literatura de specialitateComunicarea este considerata a fi cea mai problematica chestiune intr-o relatie. Daca ambii parteneri inteleg acest lucru si se straduie sa faca lucrurile sa mearga, cum de se intampla sa existe in continuare neintelegeri? Motivul ar putea fi un numar de factori care contribuie la bruiajele de comunicare, dar nu sunt constientizati.Iata cateva dintre cele mai frecvente blocaje de comunicare care pot afecta o relatie:LimbaDaca tu si iubitul tau vorbiti limbi diferite si folositi ca modalitate de exprimare pe una dintre ele sau o a treia – pe care nu o stapaniti niciunul la fel de bine ca pe limba materna – problema este destul de evidenta. O multime de greseli semantice, mai mult sau mai putin constiente va vor bruia dialogurile.Solutia? Sta numai in rabdare si… dictionare. :)CulturaGlobalizarea, Internetul si mijloacele de comunicare hiperdezvoltate ne dau iluzia ca putem depasi barierele culturale, locale, educationale. Cu toate acestea, diferentele sunt mai importante ca oricand!Doar pentru ca ai fost crescuta cu o anumita conceptie despre un lucru nu inseamna ca si iubitul tau e de aceeasi parere. Nu asuma din start ca parerea lui este aceeasi cu a ta sau ca esti singura care poseda adevarul.Daca e important sa stabiliti care e varianta "corecta", un dialog deschis si tolerant va fi calea catre intelegere.Pretentii exagerateStraduindu-te sa faci o impresie buna si sa castigi atentia persoanei iubite, e posibil sa creezi o multime de asteptari false, si sa pretinzi in anumite situatii ca esti o cu totul alta persoana.A ascunde obiceiurile "proaste" si a incerca sa iti faci o imagine prezentabila sunt lucruri bune – atata timp cat pentru toate aceste promisiuni exista o acoperire "reala".

Daca efortul de a te mentine la inaltimea imaginii pe care singura ti-ai creat-o devin prea mari, apare frustrarea si de aici si neintelegerile. Comunicarea este considerata a fi cea mai problematica chestiune intr-o relatie. Daca ambii parteneri inteleg acest lucru si se straduie sa faca lucrurile sa mearga, cum de se intampla sa existe in continuare neintelegeri? Motivul ar putea fi un numar de factori care contribuie la bruiajele de comunicare, dar nu sunt constientizati.Asteptari prea mariCe asteptati unul de la celalalt? Daca tu vrei sa iti intemeiezi o familie cat mai repede, iar el e la varsta "experimentelor" sentimentale, e clar ca aceasta diferenta de orientare se va oglindi in toate dialogurile voastre.E bine sa lamuriti care sunt rolurile in care va simtiti cel mai bine in momentul de fata (prieteni, amanti, poate chiar parinti) si pe care vi le-ati dori in viitor.Sperieturi din trecutPoate experientele din trecut nu au fost cele mai fericite si tinzi sa il inscrii si pe actualul tau iubit intr-un model cu care te-ai mai intalnit.E cazul sa treci peste aceasta tendinta si sa iti amintesti tot timpul ca ai in fata ta o persoana noua si o cu totul alta situatie.Sentimentul de superioritate/inferioritateL-ai pus pe iubitul tau pe un piedestal? Sau poate te crezi tu insati prea buna pentru el si tinzi sa ai o atitudine critica fata de tot ce face?Atunci fiecare conversatie pe care o purtati se poate traduce prin "a pune paie pe foc". Gandeste-te bine de ce ai continua o astfel de legatura si daca te hotarasti sa mergi mai departe, incearca sa reglezi altfel lentilele prin care il percepi.

3.Calitatile personale pentru o comunicare efecienta,

Una dintre caracteristicile principale ale procesului de comunicare este eficienta coordonarii ei. Informatia disponibila trebuie sa fie: completa exacta oportuna s4g23gcSuccesul raspunsului la fiecare mesaj depinde de precizia mesajului original, de interpretarea si intelegerea sa de catre receptor si de catre conexiunea inversa. Nu exista pericolul unei simplificari excesive cand spunem ca emitatorii buni au bune capacitati comunicative; cei slabi sunt exact contrariul. De exemplu: daca un individ doreste sincer sa-si clarifice gandurile, nu exista un mijloc mai bun decat cel de a le asterne pe hartie! Exista anumite moduri de a rezolva problemele de comunicare - care sunt demne de luat in consideratie:incearca mentinerea de relatii bune (o relatie proasta emitator - receptor afecteaza procesul de comunicare) nu neglija importanta comunicatiei cu alti receptori (altfel, aceasta poate afecta procesul de comunicare) nu obtura canalul de comunicare (valoarea comunicarii va fi redusa la intarzierea in primirea mesajelor) transmite mai multa informatie decat mai putina (lipsa informatiei creeaza insecuritate receptorului si ii da impresia ca nu ai incredere in el) acorda atentie formei in care mesajul va fi trimis (este posibil ca un mesaj care nu este transpus intr-o forma acceptabila sa nu poata depasi barierele din canalul de comunicare)Capacitatea de a:

“digera”“distila” comunica mai departe informatia este fundamentala. Liderii sunt in mod frecvent cei care stapanesc arta comunicarii. Ei stiu cum sa-si prezinte ideile. Iar oamenii de succes, aceia care sunt cautati continuu pentru pozitiile- cheie, combina eficient capacitatile lor de a comunica - cu o solida baza de cunostinte. Aceasta deoarece cunostintele sunt calitatea predominanta in transmiterea ideilor.Pentru exploatarea la maximum a beneficiilor oferite de o comunicare eficienta, existenta unor bune abilitati practice (si nu teoretice) este vitala. Orice mesaj - intentionat sau nu - determina o schimbare in atitudinea, opinia sau modul de actiune al receptorului.Cateva calitati ale unui bun ascultator sunt:in general ia decizii mai bune - deoarece primeste informatii mai buneinvata mai mult intr-o anumita perioada - economisind astfel timpincurajeaza si pe altii sa fie atenti la cele spuse de el - deoarece cel putin da impresia unui om atent si manierat necesita hotarare - pentru ca o ascultare buna este un act constient disciplina si exercitiu - fiindca trebuie sa fie pregatit pentru comunicare atat fizic, cat si mentalIata acum si cateva sugestii practice pentru o ascultare eficienta:

intelege ca ascultarea este o munca dificila (arata emitatorului interesul tau, afla-ti inclinatiile / preferintele si fa ajustarile necesare pentru ele - nu le lasa sa interfereze cu mesajul) nu te lasa distras (adapteaza-te rapid oricarei situatii neobisnuite, pentru ca ascultatorii slabi tolereaza cu greu conditiile dificile si cateodata se auto-distrag) pastreaza-ti mintea deschisa (un bun ascultator nu se simte amenintat sau insultat, nici nu are nevoie sa opuna rezistenta mesajelor care-i contrazic parerile ori valorile personale; incearca sa identifici si sa rationalizezi cuvintele sau frazele suparatoare care-ti starnesc emotii) gaseste o zona de interes (ascultatorii buni sunt interesati si atenti; ei gasesc cai de a face mesajul relevant pentru ei; nu exista subiecte neinteresante, ci exista doar oameni neinteresanti) confirma emitatorului interesul tau (arata-i intelegerea punctului de vedere, suspendandu-ti temporar emotiile; lasa-te fara interferente infiltrat de informatia mesajului) abtine-te (fii rabdator, nu intrerupe mesajul, nu te lasa supraincarcat ori suprastimulat emotional, asigurandu-te ca evaluezi numai atunci cand intelegerea este deplina - deoarece de multe ori castigurile premature sunt motive de pierdere) recepteaza critic (judecand continutul - nu ambalajul; daca receptorul nu intelege, nu este corect sa blameze emitatorul atunci cand nu poate decodifica mesajul; asuma-ti propria raspundere si cauta / cere explicatii) exploateaza-ti viteza gandului (nu asculta cuvintele, ci asculta ce-ti spune vocea, ce-ti spun miscarile, ce-ti spune pozitia corpului vorbitorului, ce-ti spune imaginea, etc.)

4.Conditiile necesare unei comunicari reusite1. emitentul să-şi clarifice ideile înainte de a le comunica;2. pentru planificarea comunicării este necesară consultarea celor din jur;3. iniţiatorii comunicării să examineze adevăratul scop al comunicării şi să nu se piardă în detalii.

4. emiţătorul să ia în considerare ansamblul elementelor fizice şi psihice ale contextului;5. expeditorul să fie atent la nuanţe şi la înţelesul de bază al mesajului;6. emitentul să-şi dezvolte capacitatea de empatie (să privească din punctul de vedere al celorlalţi);7. emitentul să urmărească primirea feedbackului;8. emitentul şi receptorul să comunice în perspectivă cel puţin la fel de bine;9. cei ce comunică trebuie să fie siguri pe suportul comunicării;10. emitentul şi receptorul trebuie să încerce nu numai să înţeleagă, dar să se şi facă înţeleşi.Desigur, respectarea şi aplicarea principiilor şi a regulilor comunicării eficiente ţin de personalitatea managerilor, de specificul momentului, dar şi de tipul de strategie de comunicare adoptată.

5.Comunicarea si tactul pedagogic Comunicarea este un proces fundamental si indispensabil constituirii unui grupsocial. Cunoasterea semenilor nostri reprezinta o nevoie care se fundamenteaza pe practica relatiilor . Cu atit mai mult pentru pedagogi,comunicarea pentru acestiaeste o temelie fara de care nu poate avea loc cu siguranta procesul insrtuctiv-educativ .Tehnologia comunicarii pedagogice valorifica recomandarile existente in teoriainformatiei care solicita cadrului didactic: sa fie pregatit sa asculte; sa fie interesatsa asculte; sa arate interesul pentru activitatea verbala a scolarilor, studentilor; saramana deschis - "sa nu faca aprecieri pripite"; sa urmareasca ideile principale; saasculte cu atentie; sa asculte critic; sa noteze problemele critice constatate in; sa nuintrerupa prescolarul, elevul, studentul care vorbesete .Maiestria comunicarii pedagogice reflecta in cadrul procesului de invatamantcapacitatea cadrului didactic de valorificare deplina a interactiunii"emitator"-"receptor". Maiestria comunicarii pedagogice - care asigura depasirea obstacolelor interne (emotivitate, perceptie gresita, abordari globaliste, stereotipuri, lipsacunostintelor de baza) -"consta in adaptarea permanenta a cadrului didactic la osituatie sau la un context care trebuie cunoscut si controlat pentru ca procesul deinvatamant "sa capete sansa de a fi eficient" .Iata de ce comunicarea pedagogica este un mijloc efectiv de pregatire pregatitre profesionala, si competent ,creativitatea sunt indispensabile in educatia elevilor. Aceasata comunicare poate firegasita prin volubilitatea pedagogului.Comunicarea pedagogica reprezinta un principiu axiomatic al activitatii deeducatie care presupune un mesaj educational, elaborat de subiect (profesor),capabil sa provoace reactia formativa a obiectului educatiei (prescolarului,elevului, studentului etc), evaluabila in termeni de conexiune inversa externa siinterna Calitatea comunicarii pedagogice depinde de strategia folosita, care poate fi proiectata prin interactiunea urmatorilor cinci Comunicarea pedagogica solicitacadrului didactic si perfectionarea formei de exprimare scrisa, necesara mai ales inelaborarea proiectelor de activitate, a materialelor propuse elevilor si studentilor  pentru stimularea invatarii (. in special, elaborarea cursurilor, modulelor de curs,notelor de curs etc. adresate studentilor).Sfintii parinti au demonstrate ca omulaflinduse in comunicarea cu Dumnezeu,are o comportare deosebit deresponsabila,de intelegenta,de influenta ca forta a credintei,culturii sicomportamentului uman.Multi cercetatori (V.A. Kan-Kalik,A.A.Leontiev,A.Bodalev s.a.) au demonstrate importanta comunicarii ca instrument professional al

pedagogilor.A.Leontiev,bunaoara,a explicat intr-o forma destul deaccesibila importanta notiunii ,,comunicarea profesionala a pedagogului¶¶,rolul eiin in formarea climatului psihologic favorabil.Daca comunicarea simla este un process de transmitere a unor informatii prin utilizarea unor mijloace semne,simboluri,apoi comunicarea pedagogica esteun process professional complicat.Comunicarea pedagogica este comunicarea profesionala a pedagogului in procesul instructiv educative,care are anumite functiididactice si este orientate spre a crea climatul favorabil psihopedagogic potrivit,necesar procesului de instruire si educatie prin crearea anumitor relatiidintre pedagog-elev.Comunicarea pedagogica are functie spiritual si intelectuala. Astfel putem trage oconcluzie comunicarea simpla se deosebeste foarte mult de comunicarea profeionalaM u l ţ i   c e r c e t ă t o r i   a u   î n c e r c a t   s ă   a p r o f u n d e z e   ş i  s ă   d e z v o l t e   n o ţ i u n e a tactpedagogic”

. A. I. Kairov consideră că această noţiune conţine totalitatea caracteristicilor măiestriei pedagogice şi atitudinea corectă faţă de elev. T.N. Bondarevskaia determină că“tactul pedagogic”reprezintă contactul între profesor şi universul lăuntric al copilului,al adolescentului; apropierea sinceră de acesta, apropierea bazată pe înţelegere reciprocă;tactul pedagogic este arta de a pătrunde şi desluşi conştiinţa individuală, de a prevedeareacţia posibilă a celui pe care îl educăm, respectând în acelaşi timp simţul măsurii. Încartea sa despre tact şi măiestrie pedagogică, I. E. Siniţa consideră cătactul pedagogiceste “… o calitate profesională a învăţătorului, cu ajutorul căruia acesta, în fiecare cazconcret, aplică asupra elevului cel mai efectiv mijloc de influenţă educativă”.Luând în consideraţie aspectele psihologice, J. Stefanovici atribuie noţiunii “tact pedagogic” criterii ce explică vocaţia şi participarea profesorului la rezolvarea situaţiilor sociopsihologice:a ) n i v e l u l   c o m p o r t a m e n t a l a l p r o f e s o r u l u i f a ţ ă   d e   f i e c a r e   e l e v ;  b)gradul motivaţiei pozitive a rezultatelor la învăţătură şi a comportamentuluielevului;c ) n i v e l u l d e   d e z v o l t a r e a   p e r s o n a l i t ă ţ i i e l e v u l u i ; d ) g r a d u l d e   r e s p e c t a r e a   p a r t i c u l a r i t ă ţ i l o r e l e v u l u i   ş i d e   a s i g u r a r e   a   u n u i c l i m a t  psihic optim în activitatea instructiv-educativă;e ) r e z u l t a t e l e   o b ţ i n u t e   î n   a c t i v i t a t e a   i n s t r u c t i v -e d u c a t i v ă ; f ) c a r a c t e r i s t i c a   t a c t u l u i ş i a l e l i p s e i d e t a c t p e d a g o g i c . Cercetările fenomenului psihologictact sau lipsă de tact pedagogic efectuate decătre J. Stefanovici, au oferit posibilitatea unei clasificări a acestor în grupe şi categorii,care se includă:a)ca l i tă ţ i le d idact ice (profes ionale) ;  b)calităţile personale;c)a t i tudinea profesorului fa ţă de e levi ; d)atitudinea profesorului faţă de părinţii elevilor

6.  Structura comunicarii pedagogiceElementele structurale ale comunicarii didacticeI. Cel putin doi parteneri , între care se stabileste orelatie.

Mentiune: în învatamântul modern, profesorul nu maieste considerat emitator de drept si de fapt.II. Mesajul – informatie structurata dupa anumitereguli.III. Canalul de comunicare – mijloc prin care trecemesajul.IV. Factori perturbatori care apar de regula la emitator.Sunt bariere de comunicare de diverse naturi.V. Contextul comunicarii – mediul în care secomunicaVI. Feed-back-ul – componenta foarte importantapentru ca determina masura în care mesajul a fostînteles, crezut si acceptat.

Elementele componenete ale procesului de comunicaresunt:emitatorul,receptorul,mesajul,semnale,semen,simboluri,canalul,raspunsul,efectele.Elementele component ale structurii comunicarii profesionale,pedagogice capata o importanta profesionala care reiese nu numai din necesitatile personalitatiici si din scopurile pedagogice:etapa pronosticarii;etapa a doua de organizare a comunicarii;etapa a treia de dirijarea comunicarii;etapa de analiza a sistemului de comunicare;Aceasta a fost un model al comunicarii pedagogice ce a fost recomandatainvatatorilor de catre A.Kan-Kalik.In mersul comunicarii maiestru foloseste diferite tehnici de pastrare atentiei,dedirijare a gindirii asupra subiectului lectiei.Multi psihologi si pedagogi,cercetatoriau accentuat in lucrarile lor ca comunicarea pedagogica este cu adevarat un procescreative care incepe de la procesul de autoreglare a propriilor sentimente,emotii,stari sufletesti,depasirea diferitor bariere psihologice siterminind cu crearea emotiilor positive si inca ceva foarte important-a gindi,a punesarcina (problema) comunicativa.Iata o sarcina pedagogica comunicativa propusade A.Makarenko:a spune sintagma ,,vino incoace in 16-20nuante:tare,incet,linistit,calm,suparat,exigent,cumpatat,cu dragoste si cu bunavointa« ,deci arta comunicarii pedagogice este recunoscuta ca formadeosebita a creativitatii pedagogului.

7.

8.

9. Comunicarea nemijlocita

În cazul comunicarii directe, între parteneri se stabileste un anume tip de relatii, pe care sociologia le numeste relatii primare. Iata cum descrie Bernard Voyenne procesul comunicarii directe "O persoana - emitator -  intra în contact direct cu o alta persoana - receptor - sau, eventual, cu un numar dintre acestia din urma, prin intermediul unui sistem de transmitere fizic, al unuia simbolic (limbajul) cu conditia ca aceastacheie sa fie cunoscuta de ambele parti care comunica" (La

presse dans la société contemporaine, în Collection U., Librairie Ar 20120k1021u mand Colin, Paris, 1962, p.11).

Comunicarea are loc imediat, dar si reciproc. Se realizeaza astfel conexiunea inversa (asa numitulfeed-back), prin care raporturile dintre emitator si receptor se modifica, primul devenind receptor, iar receptorul emitator. Are loc, deci, un schimb permanent de idei, un dialog sau o conversatie, fara nici un intermediar. Este comunicarea interpersonala.

Comunicarea directa este o forma completa de comunicare. Toate celelalte tipuri de comunicare nu reprezinta decât substitute ale acesteia. Ea este însa limitata în spatiu si timp, fiind conditionata de obligativitatea existentei unui sistem fizic de legatura între parteneri, fara a putea asigura continuitatea relatiilor dintre ei. Ea este o comunicare directa, orala, interpersonala si trebuie spus ca, de-a lungul mileniilor si chiar astazi, forma principala de comunicare între oameni este comunicarea directa.

Ca un remediu al discontinuitatii, o serie de societati primare sau mai putin avansate din punct de vedere tehnic au gasit solutia unor procedee empirice, prin care se încearca prelungirea comunicarii directe prin retransmiterea mesajelor de-a lungul unui sir de indivizi. Desigur, acest gen de comunicare poate saraci sau deforma mesajul, lipsindu-l de orice semnificatie sau, uneori, modificându-i continutul prin adaos sau, dimpotriva, omisiune, adaptându-l si traducându-l, în mod voit sau nu, în raport direct cu interesele lor personale, cu dorintele sau necesitatile lor. E vorba de transmiterea în lant a unui mesaj, sistem imediat reversibil, care duce la aparitia zvonului, adica a deformarii mesajului, a dezinformarii, ceea ce pentru epoca moderna, prin mijloacele comunicarii colective specifice "erei electronice", a devenit o modalitate esentiala a luptei politice, a bataliei pentru putere, prin abaterea voita a atentiei opiniei publice de la marile si gravele probleme ale contemporaneitatii la zone periferice sau cu caracter senzational, realizându-se ceea ce se cheama "manipularea".

Comunicarea directa înseamna comunicarea prin gest, privire (comunicarea umana non-verbala) si, mai ales, cuvânt (comunicare verbala).

La rândul sau, profesorul si teoreticianul canadian Marshall McLuhan defineste prima faza din istoria civilizatiilor umane ca faza civilizatiei arhaice, fara scriere, faza culturii orale. Ea se caracterizeaza printr-o dominanta a expresiei orale si a perceptiei auditive. McLuhan porneste de la ideea ca omul foloseste în mod spontan cele cinci simturi ale sale, auzul fiind, dintre toate, acela care corespunde în modul cel mai natural comunicarii cu semenii sai prin limbajul vorbit. Astfel, el se integreaza direct si spontan în cadrul sau natural si în grupul sau social, în tribul sau. Aceasta prima faza a comunicarii sociale este denumita si faza culturii tribale. Ea reprezinta copilaria istoriei umane, zorii comunicarii sociale, si constituie o sursa esentiala pentru studierea gândirii si limbajului omului primitiv.

În aceasta faza, gândirea înfloreste liber si ramâne apropiata de concret, iar cuvintele capata o forta magica prin care universul este sacralizat.

Pentru africanul rural, urechea este principalul organ de receptie, nu ochiul, socotit de multi africani mai curând o unealta a vointei decât un organ de receptie.

Este vorba despre "mentalitatea primitiva", analizata de Lucien Lévi - Brühl în La mentalité primitive, Paris, 1925, sau despre "gândirea salbatica", descrisa de Claude Lévi - Strauss în Gândirea salbatica, 1970.

Desigur, limbajul oamenilor primitivi era unul rudimentar, corespunzator nivelului uneltelor pe care ei le produceau "La aceste stadii, unde studiul comparativ al uneltelor si craniilor pare sa demonstreze ca industria se dezvolta într-un ritm corespunzator evolutiei biologice, nivelul limbajului nu putea fi decât foarte scazut, dar depasea, cu siguranta, nivelul semnalelor vocale." (Idem)

Comunicarea directa este o forma completa de comunicare. Ea se realizeaza, dupa cum am spus, prin intermediul privirii, al gestului si, mai ales, al cuvântului. Comunicarea directa presupune însa o apropiere fizica între emitator si receptor, deci o limita spatiala, ca si una temporala.

Rolul pe care îl are comunicarea directa în viata cotidiana este imens. Acest tip de comunicare se realizeaza si printr-o transmitere în lant a unui mesaj, de la un emitator la un numar  (teoretic infinit) de receptori, care pot, la rândul lor, sa retransmita imediat mesajul, viciindu-l însa voit sau nevoit, deformându-l, prin adaos sau, dimpotriva, omisiune a unor elemente ale informatiei, conform intereselor, conceptiilor si optiunilor personale sau de grup ale diverselor categorii sociale..

10

11.Stilul comunicarii pedagogice.

Comunicarea didactica este acel tip de comunicare ce se realizeaza in cadrul procesului de invatamant, respectandu-se legitatile presupuse de un act sistematic de invatare.

Caracterul didactic al comunicarii nu este dat de cadrul institu-tionalizat (pentru ca exista comunicare didactica si in afara procesului didactic, in educatia informala si nonformala), nici de continut (exista comunicare didactica si in transmiterea si asimilarea cunostintelor, cat si in formarea priceperilor, exersarea atitudinilor, rezolvarea de probleme, evaluare etc.), nici de prezenta celor doi actori educationali, elev si profesor (exista comunicare didactica in relatiile elev-elev, manual-elev, parinte-copil, formator-participanti etc.).

Drept caracteristici ale comunicarii didactice, putem aminti: caracterul explicativ, structurarea conform logicii pedagogice, rolul activ al profesorului si elevului, combinarea celor doua forme verbale, oralul si scrisul (particularitati de ritm, de forma, de continut), precum si a comunicarii orizontale cu cea verticala. Comunicarea didactica este subordonata obiectivelor didactice urmarite.

Vorbim de un stil de comunicare eficient atunci cand acesta este caracterizat prin: claritate, precizie (evitarea ambiguitatilor), corecti-tudine, adresare directa, structurarea logica, accesibilizarea limbajului, repetarea mesajelor complexe, ritm adecvat, combinarea mai multor forme de comunicare, ascultare atenta, incurajarea feed-back-ului etc.

Putem aminti cateva obstacole ce apar frecvent in comunicarea didactica:

    supraincarcarea, suprasolicitarea elevilor (prin transmiterea cat mai multor informatii, fara a interveni selectarea, sistematizarea, esentializarea),

    limbaj inaccesibil,

    dozarea neadecvata la variabila timp,

    necorelarea cu starea psihologica a celorlalti participanti la comunicare,

    climat perturbator (tensionat sau zgomotos).

Variabilele ce influenteaza stilul de comunicare didactica pot fi :

    caracteristicile personalitatii profesorului (caracter, temperament, creativitate, aptitudini, memorie, limbaj, atentie, afectivitate, motivatie etc.);

    experientele anterioare ale profesorului, pregatirea psihologica, sociologica, pedagogica, de specialitate a profesorului;

    raportarea cadrului didactic la criterii si asteptari generale, influentele si presiunile de rol ce se exercita asupra profesorului (legislativ, institutional etc.);

    nivelul culturii, al calitatii vietii;

    asteptarile elevilor, parintilor, celorlalte cadre didactice, ale directorilor, inspectorilor, comunitatii locale, politicilor educationale nationale;

    extinderea rezultatelor pozitive obtinute la alte clase sau situatii;

    caracteristici ale disciplinelor predate (s-a ajuns la concluzia ca sunt mai autoritari, distanti, neutri profesorii ce predau discipline exacte, iar cei ce predau discipline socioumane sunt mai toleranti, mai democrati, mai ingaduitori etc.);

    caracteristici ale clasei de elevi (sintalitate, limbaj, nivelul de comprehensiune, relatii interpersonale etc.), particularitati de varsta si individuale;

    ciclul de scolaritate, sarcinile de invatare, spatiu didactic, timp scolar, tema predata, dotari materiale, climatul organizational, modul de perceptie a contextului, a climatului, a reactiilor, a diversilor stimuli externi sau interni, a relatiilor interpersonale prin conexiune inversa etc.

Pe langa stiluri de comunicare didactica, mai sunt amintite, in context educational, si stilurile de predare-invatare sau stiluri didactice sau stiluri educationale.

Literatura pedagogica aminteste, pe baza unor cercetari efectuate de-a lungul timpului, trei tipuri importante de stiluri: autoritar, democratic si laisser-faire (permisiv).

 Kenneth Moore prezinta trasaturile principale ale stilului autoritar – a pedepsi, a umili, a impune, a cere imperativ, a critica, a exercita presiuni, a utiliza o voce ascutita, a domina, a fi aspru, a inspira teama, iar pentru stilul democratic – a fi prietenos, a fi ferm, a incuraja, a stimula, a ajuta, a indruma, a convinge, a fi atent, a fi deschis, cinstit, a influenta.

Forrest W. Parkay caracterizeaza stilul autoritar – sef, voce ascutita, aspra, comanda, putere, presiune, cere imperativ cooperare, impune ideile sale, dominare, critica, descopera greseli, iar pentru stilul demo-cratic – lider, invita, stimuleaza, incurajeaza, ajuta, voce calda, influen-teaza, coopereaza cu succes, negociaza idei, orienteaza, realizeaza acorduri, discuta, imparte responsabilitatea cu elevii.

12.Stilul comunicarii pedagogice in baza pasiunii.

17.Mijloace verbale e comunicare.

După apariţia ciberneticii şi a teoriei informaţiei, comunicarea s-a impus ca problemă majoră de cercetare, cu extindere în toate sferele cunoasterii stiinţifice. Comunicarea reprezintă o modalitate de legătură în spaţiu si timp între un anumit sistem si mediul extern. Potrivit acestei accepţiuni, comunicarea devine nu numai un atribut al omului, respectiv al sistemelor socio-umane, ci şi al sistemelor fizice şi biologice, la nivelul cărora se realizează procese de reglare. Noţiunea de comunicare include doua aspecte distincte : cel de relaţie şi cel de proces.

-Ca relaţie, comunicarea se defineste ca interacţiune informaţională între doi termeni :sursa sau emitentul, care generează şi transmite mesaje şi receptorul sau destinatarul, care captează şi prelucrează(decodifică) semnalele transmise de emitent, modificându-şi sub sub acţiunea lor starea iniţială.-Ca proces , comunicarea se referă la ansamblul operaţiilor de codare-recodare-decodare şi la succesiunea mesajelor care se transmit între emitent şi destinatar.Comunicarea poate fi analizată din multe puncte de vedere, cunoscând forme diverse. Dintre acestea, comunicarea umană, se diferenţiază, după natura substanţial –calitativă a semnalelor şi alfabetelor utilizate pentru transmiterea mesajelor(codul folosit) şi canalul predilect de transmitere în :-comunicare verbală- prin cuvânt. Este specific umană, are formă orală sau scrisă, permite transmiterea unor conţinuturi extrem de complexe.-comunicare paraverbală-prin însuşiri vocale care însoţesc cuvântul ,cum ar fi :caracteristicile vocii, intensitatea ,ritmul, debitul vorbirii, intonaţia, etc.-comunicarea nonverbală-prin semne legate direct de postură, mişcare, gesturi, mimica, înfăţişare.

În cadrul formelor de comunicare, a fost evidenţiată valoarea comunicativă a tăcerii.Există tăceri-nedumeriri, tăceri-proteste, tăceri-aprobări, tăceri-laborioase(gândeşte intens), tăceri-provocatoare, tăceri-pedeapsă,etc.Formele de comunicare se intercondiţionează şi se sprijină reciproc.Exprimarea verbală este facilitată de prezenţa gestualităţii şi mişcării, iar interzicerea acestora, din considerente întâmplătoare sau experimentale , poate produce perturbări ale comunicarii.Să reţinem : vorbim cu ajutorul organelor vocale, dar comunicăm cu întregul nostru corp şi nu numai. Comunicative sunt şi îmbrăcămintea, relaţiile pe care le stabilim, spaţiul pe care îl ocupăm , distanţele la care ne plasăm faţă de interlocutor.Concluzii :-Comportamentele comunicative reale pot fi cu dominantă verbală, nonverbală sau mixte.-Se apreciază că promptitudinea este apanajul comunicării nonverbale, pe această cale, informaţiile sunt de patru ori şi jumătate mai rapid decodificate decât pe cale verbală.-Conţinuturile afectiv-atitudinale , indispensabile dimensiunii relaţionale a oricărei comunicări, se transmit, în proporţii hotărâtoare, prin comunicare nonverbală.-În comunicarea conţinuturilor explicite comunicarea nonverbală are un rol explicativ sau ilustrativ, dar are o importanţă redusă.-In comunicarea unor conţinuturi implicite, rolul formelor nonverbale este foarte important, multe dintre acestea neputând fi detectate altfel.-Faţă de implicarea voluntară şi conştientă a partenerilor comunicării în formele verbale, comunicarea nonverbală scapă cel mai adesea conştientizării, gradul de spontaneitate al acesteia fiind ridicat.-In orice comunicare predominant verbală, componenta paraverbală şi cea nonverbală completează comunicarea, formând un întreg bine structurat, complex şi convergent.Avantaje ale comunicării verbale:

-se poate realiza în diferite moduri: -în limbaj oral(monolog, dialog,..), -în limbaj scris

-în limbajul intern.-permite transmiterea unui conţinut complex, sistemul de informaţii transmis şi receptat poate fi logic structurat, sistematizat, exprimat într-un limbaj elevat, etc.-pune în evidenţă capacitatea de gândire şi creativitatea umană-limbajul intern, vorbirea cu sine şi pentru sine, prezintă un maximum de economicitate, uzând de prescurtări, condensări, substituind cuvintele cu imagini, viteza de lucru fiind de sute de ori mai mare decât a vorbirii.-pe măsura constituirii sale , limbajul intern îndeplineşte funcţii de anticipare, proiectare, coordonare a limbajului oral şi scris.-se intercondiţionează cu funcţia cognitivă şi cea reglatorie a limbajului.Dezavantaje ale comunicării verbale:-este lipsită de expresivitate, dacă nu apelează la mijloace paraverbale şi nonverbale.-transmite mai greu o anumită stare afectivă( supărare. bucurie, etc), cuvintele nu sunt întotdeauna suficiente.-viteza de transmitere si mai ales de receptare a mesajului este mai mică, uneori se poate mai uşor şi mai rapid exprima printr-un simplu gest.Avantaje ale comunicării nonverbale:-cel mai important avantaj se referă la expresivitate.De exemplu, intonaţia si înalţimea vocii poate sa sugereze mesaje diferite ale aceluiaşi cuvânt .G.Bernard Shaw spunea că există 1000 de feluri de a spune da şi 100 de feluri de a spune nu.-mijloacele extralingvistice de expresivitate-gesturile, mimica, postura- însoţesc formele comunicării verbale, antrenând întraga personalitate.-facilitează comunicarea, o completează cu o componentă afectivă , persuasivă sau ludică.-dispune de spontaneitate şi mare viteză de comunicare.-nu se poate imagina nici un fel de comunicare eficientă în absenţa unor componente extraverbale.Dezavantaje ale comunicării nonverbale:-nu poate fi utilizată în procesele de comunicare a unor conţinuturi complexe fără să fie utilizată şi comunicarea verbală.-în condiţiile excesului de gesticulaţie, mesajul poate fi alterat, reacţia fiind de respingere sau negare a conţinutului transmis.Concluzie: Toate formele de comunicare sunt importante şi se condiţionează reciproc. Pentru o comunicare eficientă şi completă sunt necesare atât mijloace de comunicare verbale cât şi nonverbale.18. Igiena aparatului fonator

Cea mai mare parte a imperfectiunilor vocii si vorbirii nu sunt provocate de bolile aparatului fonator, ci de lipsa de sincronizare sau deintrebuintare defectuoasa a oricareia dintre cele trei parti ale aparatului periferic: usflerie, laringe, rezonatori. Cel lipsit de coordonarea lor naturala, organica, suporta consecintele, fiindca obisnuintele gresite,odata capatate, se

schimba foarte greu in acest caz, randamentul acusticfiind scazut actorul face mai intai un efort, acest effort genereazaoboseala vocala, care, la randul ei aduce cu ea toata suita de deficiente silipsuri.O proasta folosire a organului fonator, impune o functioanredefectuasa care exagereaza, impiedica, altereaza sau deviaza actiune luifiziologica naturala. Stiind cum trebuie folosite rational organelleaparatului fonator si facand zi de zi exercitiile indicate pentru fiecaredefect, pe de oparte, defectele vor dispare, iar pe delata parte, aparatulfonator va fi ferit de toate neplacerile inerente celor ce vorbesc in publicsin u sunt inarmati cu coordonarea perfecta a aparatului periferic.Respiratia incorecta, folosirea grestita a rezonatorilor vocii,suprasolicitarea coardelor vocale prin tipat sau prin risipirea farasocoteala a mijloacelor vocale, sunt cauzele lezarii organelor fonatoare.Din contra aplicarea rationala a exercitiilor vocale, actiunea dirijataa diafragmei si centurii abdominale, o tehnica articulatorie bine condusavor elmina repede cele mai multe dificultati.O educare psiho-motrica, prin corectare atitudinilor fonatoarevicioase si creeare unui automatism nou, mai normal din punct de vedere fiziologic, va fi intra-devar salutara. Aceasta integrare se face prinsolicitarea efortului cerebral al atentiei, al vointei si al increderii; ele suntun medicament in sine, sunt parghii ajutatoare pentru elminarea oracaror dificultati. Pentru deplina reusita, mai sunt necesare rabdarea, perseverenta, inteligenta si un autorcontrol permanent, o ureche buna pentru a deosebi suntul corect de cel incorect. Se analizeaza pe rand, inraport cu structura paratului fonator toata grija pentru a-si putea exersafara neplaceri meseria sa, arta sa.

Igiena nasului

In ceea ce priveste igiena vocii, nasul joaca deasemenea un rolcapital. E necesara o deosebita grija ca straea sanatatii lui sa fie perfectain permanenta- nasul fiind “cainele de paza” al aparatului vocal. Toateingrijirile acestui aparat vor incepe cu ingrijirea nasului, altfel rezultatulva fi diminuat, intarziat sau nul.Respiratia nazala este respiratia fiziologica, adica respiratia vitala,aceasta respiratie purificand, umezind si incalzind aerul inspirit, protejeaza tot aparatul fonator prin care circula aerul, asigurandu-I,totodata, functionarea sa optima.De asemenea acesta respiratie are rolul de a aera urechea mijlocie prin intermediul trompei lui Eustache. Orice obstructie nazala, orice jenain respiratia nazala se traduce prin iritatii ale faringelui, laringelui,coardelor vocale, traheei si bronhiilor, ale tuturor organelor respiratorii siauditive.Oamenii care respire prost sunt candidate la toate lipsurile sislabiciunile fizice posibile. Copii care au caile respiratorii obstruatesufera in dezvoltarea lor: toracele ramane mic, chircit, sternul aplatizat, bolta palatului deformata, dentitia creste neregulat,tenul pal, gura vesnic deschisa, buza de jos atarana. Ei nu se pot concentra nu sunt atenti, suntlipsiti de o buna memorie si au irigarea cerebrala redusa.Toracel nedezvoltandu-se normal nu corespunde restului sceletului,“motorul este prea slab pentru caroserie” si astfel copilul sufera si estestanjenit in cresterea sa. Consecintele directe ale unor obstructii rino-faringiene, chiar la oamenii mature nu sunt mai putin pline de consecinte, precum:-incetineala psihica, apatie, pseudo lene-insuficienta respiratorie nazala-gatul vesnic uscat-puseuri infectianse-rezistenta minima a organismului la bolile infectioase etc.

Igiena gurii si a dintilor

Pastrarea integritatii mucoasei bucale si a dintilor pentru profesionistii vocii nu e numai o problema a sanatatii organismului ci si o problema de estetica, ba chiar de decenta professional.Trebuie deci sa I se dea cea mai mare atentie. Perierea dintilor constituie cel mai important act al igienii gurii de felul cum este practicata perierea depinde, in cea mai mare parte, straea sanatatiiorganelor bucale. Perierea dintilor se facetimp de 2-3 minute dimineata,dupa fiecare masa, si seara, pe absolute toate fatetele lor interne si externefara abuz, fara brutalizare cu o perie de par tare. Dupa ce s-a facut prinacest procedeu mechanic indepartarea resturilor de alimente care atacamucoasa si in special dintii, se poate dezinfecta gura cu diferite solutiiantiseptice speciale.Un dinte cariat reprezinta un focar microbian care infectezaneancetat organismul si intretine stari infectioase cornice. O laringita sau faringita, sau o faringita cronica la un profesionist al vocii poate ficauzata de cariile dentare isolate sau multiple.Dintii bine ingrijiti sunt o conditie esentiala pentru o perfectarostire scenica si o rezonanta penetranta a vocii. Sa nu uitam ca poza devoce cere indrepatarea coloanei sonore la baza incisivilor superiori, eisunt sprijinul emisiei si al rezonanatei, o lipsa in randul lor poate schimbamult sonoritatea vocii ca si integritatea articularii.Datoria unui artist liric sau dramatic e sa-si ingrijesca cumeticulozitate acest instrument al artei sale.

Igiena urechii

Pentru cei care canta sau vorbesc in public urechea sanatoasa esteabsolute necesara, ea asigura puterea autocontrolului atat in emisia justa avocii cu infinitatea ei de nuante, cat si in articularea perfecta a cuvantului.Asa cum s-a artat, originea malafiilor urechii este de cele mai multeori, in cavitatile nazale, naso-faringiene sau cavum si faringe. Calea de propagare este trompa lui Eustache, conducta care face legatura intrefaringe si urechea medie.A face igiena urechii iseamna in primul rand a ingriji fosele nazale,naso-faringiene sau cavumul si faringele. Curatirea urechii cu ace,chibrituri etc. este foarte primejdioasa, urechea fiind plasata in imediatainvecinatate a creierului, orice infectare a ei se poate propaga la creier siurmarile pot fi dezastroase.Deasemenea in cazul imbolnavirii urechii, sa nu se folosescamedicamentele decat recomandate de medic, san u ingrijesca atat organatat de pretios si delicat cu metode empirice, caci pot surveni consecinteireparabile, care altfel pe cale medicala se pot rezolva cu usurinta.

19.Ascultarea active – ca metoda de comunicare verbala

Ce este şi de ce este importantă ascultarea activă?

Comunicare este cheia dezvoltării şi menţinerii unei bune relaţii între copii şi părinţi, sau copii şi educatori. Când spunem „comunicare“, cei mai mulţi dintre noi ne gândim la partea verbală, dar nu doar vorbitul face parte din comunicare. Ascultarea este o parte critică a comunicării, o parte poate chiar mai importantă decât vorbitul, mai ales atunci când punem bazele relaţiei noastre cu copiii. Pe măsură ce copiii ajung adolescenţi, nevoia de a avea

părinţi care să-i asculte activ este tot mai mare.Toată lumea vrea să fie ascultată, iar copiii nu fac excepţie. La fel ca adulţii, copiii vor să fie înţeleşi, apreciaţi, respectaţi şi iubiţi. Dar, cum transformăm ascultatul în ascultare activă?

Permanent suntem bombardaţi cu informaţii, iar la rândul nostru suntem o sursă de informaţii pentru cei din jur. Dacă ni se cere părerea sau dorim să oferim informaţii din proprie iniţiativă, am dori să ştim că mesajul pe care îl transmitem ajunge la cel cu care vorbim, că i se acordă atenţie, că este înţeles.

Cum se poate întâmpla aceasta? Cum putem la rândul nostru să transmitem celui cu care vorbim că ne pasă de el, că este important şi că părerea lui contează?

Un răspuns îl constituie ascultarea activă.

Ce este ascultarea activă?

Ascultarea activă este înainte de toate o atitudine care se manifestă prin comportamente facilitatoare şi care implică efort conştient şi voluntar;

Este un mod de a reacţiona prin care partenerul este stimulat să continue să vorbească şi care vă permite totodată să aveţi certitudinea că înţelegeţi ceea ce vi se comunică.

Ascultarea activă este empatică, non-directiva, unde domneşte respectul de sine şi respectul pentru celălalt.

Este un ansamblu de atitudini si de tehnici, dar mai presus de acestea,este un mod de A FI

Concluzii:

Ascultarea activă – la fel ca multe abilităţi de comunicare – poate fi dezvoltată prin training şi exerciţiu. Pentru a stăpâni bine acest instrument este nevoie de perseverenţă şi de folosirea fiecărei ocazii pentru a practica.

Importanţa sa este exprimată atât în dimensiunea ei pragmatică – prin ascultarea activă se clarifică punctele de vedere şi se lămuresc eventualele neînţelegeri – cât şi prin dimensiunea mult mai subtilă a relaţiilor interumane.

A-i arăta partenerului de discuţie că sunteţi interesat de ceea ce spune, înseamnă în fond a arăta respect. Atât pentru el, cât şi pentru dumneavoastră, ca şi ascultător.

Este o şansă de a vă folosi potenţialul personal, de a lua contact şi de a înţelege un mod de gândire diferit, de a utiliza eficient timpul şi nu în ultimul rând de a crea valoare.

20.Mijloace non verbale de comunicare

Concomitent cu comunicarea verbală, fiecare participant la procesul de comunicare foloseşte o serie de alte coduri, nonverbale, care au rolul de a acompania şi nuanţa

semnificaţiile, de a le contextualiza, în general de a facilita înţelegerea intenţiilor emiţătorului. Fiecare copil învaţă, prin impregnare şi imitaţie, înaintea codurilor lingvistice, o serie de elemente expresive cu valoare de comunicare (simboluri nonverbale), pe care participanţii la o cultură le folosesc ca pe un „limbaj” implicit, în sensul că nu este nevoie ca cineva să le descrie în mod explicit pentru a fi înţelese. Principalele componente ale comunicării nonverbale sunt: înfăţişarea, utilizarea spaţiului şi a timpului, expresia facială, privirea, gesturile, atingerile, paralimbajul. Fiecăreia dintre aceste componente îi sunt ataşate sisteme de simbolizare: cum mă exprim prin felul în care mă îmbrac şi mă mişc, cum organizez mobilierul în încăperi, cum mă apropii sau mă depărtez de interlocutor în timpul conversaţiei, cum zâmbesc sau mă încrunt, felul în care pronunţ frazele pentru a-l face pe celălalt să înţeleagă, într-un mod complex şi nuanţat, simultan şi în paralel cu frazele pe care i le spun, cine şi cum sunt eu, ce emoţii, atitudini sau intenţii am, ce cred despre mine, despre el şi despre situaţie, cum doresc să fiu tratat.

Analiştii comunicării susţin că informaţiile pe care le receptăm din comunicarea nonverbală au o pondere mai mare decât cele din zona verbală a comunicării în realizarea semnificaţiei totale a actului de comunicare. De multe ori cuvintele spun una şi nonverbalul alta. Fără să ştie în mod explicit acest lucru, majoritatea oamenilor preferă, atunci când au lucruri importante de comunicat, întâlnirile faţă în faţă, în care „pot vedea ochii” interlocutorului, deoarece numai astfel consideră că au înţeles pe deplin ceea ce celălalt avea de spus.

Funcţiile comunicării nonverbale

Comunicarea nonverbală o acompaniază pe cea verbală, constituind „canavaua” pe care se „brodează” semnificaţia globală a mesajelor. Ea îndeplineşte o serie de funcţii complementare comunicării verbale (Harris, p. 128):

• Repetiţie – a spune şi a arăta în acelaşi timp cum anume se face un lucru (gesturi ilustratoare) menţin trează atenţia interlocutorului şi îl ajută să înţeleagă şi să memoreze mai bine conţinutul mesajului verbal.

• Substituire – a utiliza un simbol nonverbal în locul unuia verbal (gesturi emblemă) poate avea aceeaşi semnificaţie: a arăta cuiva simbolul OK în loc să-i spui că a făcut o treabă bună sau a-l bate uşor pe spate pentru a-l consola, în loc să-i spui „lasă că trece şi asta”.

• Accentuare – tonul vocii sau zâmbetul care însoţesc o frază pot accentua semnificaţia ei.

• Contrazicere – utilizarea unei expresii faciale contrară spuselor poate crea efecte comice, poate semnifica o glumă etc.

• Reglare – utilizarea unei gesturilor adaptoare reglează derularea interacţiunii dintre două persoane: interlocutorii se pot invita unul pe altul să ia cuvântul dintr-o privire, un gest făcut cu mâna sau cu capul.

• Completare – utilizarea limbajului nonverbal poate adăuga noi semnificaţii spuselor: zâmbetul sigur pe sine poate da mai multă greutate cuvintelor, interlocutorul considerând că eşti sigur pe ceea ce spui; încruntarea şi tonul răstit completează gravitatea unei ameninţări.

Deşi există semnificaţii general-umane ale unor expresii faciale sau ale unor gesturi, fiecare cultură îşi are propriile reguli de semnificare, care sunt învăţate de toţi indivizii în cursul procesului de enculturare sau de aculturare. Grupurile organizaţionale au şi ele reguli particulare referitoare la semnificaţia elementelor de comunicare nonverbală care sunt, la rândul lor, învăţate în cursul procesului de socializare organizaţională.

Adoptând normele de comunicare verbală şi nonverbală, individul îşi precizează, într-o manieră implicită, poziţia pe care o adoptă în interacţiunea socială şi dorinţa sa de a fi tratat în conformitate cu această poziţie de către ceilalţi participanţi la comunicare. Cunoaşterea particularităţilor de comunicare nonverbală ale unui grup este esenţială pentru o persoană din exterior care se doreşte să comunice eficient cu membrii săi.

21.Aspectul exterior al pedagoguli si rolul lui in comunicarea pedagogica

Conform Dictionarului limbii române pentru elevi "functia" este "activitatea administrativa pe care o presteaza cineva în mod regulat si organizat într-o institutie în schimbul unei retributii",

Plecând de la aceasta definitie au fost identificate patru functii ale profesorului:organizator al procesului de învatamânt, educator, partener al educatiei, membru al corpului .

Profesorul ca organizator al învatarii este preocupat în egala masura de aplicarea principiilor didactice ale teoriei instruirii în transmiterea continuturilor, dar si de implicatiile psihologice ale acestei transmiteri: psihologia vârstelor, psihologia învatarii, strategii de comunicare. Organizarea învatarii respecta criteriile proprii fiecarei discipline si urmareste dezvoltarea gândirii elevilor prin aplicarea celor mai potrivite strategii de rezolvare a problemelor, însusirea si dezvoltarea aptitudinilor de culegere independenta a informatiilor, de prelucrare si de aplicare a lor în diferite situatii.

Profesorul este mai mult decât un simplu transmitator de informatii, o persoana care da indicatii elevilor despre ce sa învete. El este cel care, prin diferite strategii, creeaza premisele ca elevii sa ajunga la o mai buna întelegere a celor receptionate. Printr-o buna organizare a învatarii profesorul reuseste sa stârneasca interesul, curiozitatea elevilor pentru disciplina sa si sa le stimuleze motivatia de a gasi independent raspunsuri. Tot de organizarea procesului de învatare tine si dozarea corecta a dificultatii problemelor în conformitate cu individualitatea elevilor.

În rezumat se poate spune ca functia profesorului de organizator al învatarii, consta în a crea o atmosfera prielnica studiului, a utiliza metodele cele mai adecvate pentru a înlesni

însusirea corecta a cunostintelor, a trezi interesul elevilor, a doza gradul de dificultate a problemelor pentru a dezvolta cele mai bune strategii de rezolvare.

Profesorul ca educator se poate spune ca este opusul profesorului atotstiutor, preocupat exclusiv de respectarea programei, de dirijarea si manipularea elevilor, de acordarea sanctiunilor negative, de inducerea unui comportament conformist. Educatorul este preocupat de crearea în clasa a unui climat de securitate, de încredere, de încurajarea succeselor individuale, de stimularea cooperarii între elevi, de încurajarea initiativei, ceea ce duce la cresterea simpatiei profesor - elevi indiferent de disciplina.

Înainte de a transmite cunostinte cognitive, profesorul transmite valori morale si asista la însusirea acestora de catre elevi. Functia de educator a profesorului este aceea de a trezi virtuti, de a forma caractere. A educa înseamna a forma, "a-l întelege pe elev, a-l ajuta sa înteleaga ce se asteapta de la el" (A. Neculau, 1983, p. 204), a-l consilia în aprecierea propriilor performante. Profesorul ca educator este mai mult decât un simplu instructor, un functionar în slujba statului. Educatorul este, asemenea medicului sau preotului, un model cu care elevii vor si trebuie sa se identifice. El este un model real si iradiant ce se identifica cu idealul cultural - educativ al comunitatii si care traieste valorile acesteia. Daca un bun instructor poate fi înlocuit oricând cu un computer bine programat, un adevarat educator nu va fi niciodata înlocuit cu o masina, pentru ca aceasta din urma nu poate servi drept model. Instructorul informeaza, dar educatorul formeaza.

Functia de educator a profesorului pare a fi cea mai valorizata de catre studentii viitori profesori, cel putin asa arata rezultatele unei cercetari publicate de L. Antonesei. Conform acesteia, cele mai importante patru calitati pe care trebuie sa le aiba un profesor sunt: empatia, comunicativitatea, competenta, tactul pedagogic. Inteligenta se situeaza abia pe locul al cincilea (L. Antonesei, 2000, p. 107). Studentii deci, apreciaza mai mult calitatile psiho - afective ale profesorului, decât competenta profesionala, nivelul de inteligenta sau calitatile manageriale. Ipoteza care se naste este ca subiectii au mentionat acele calitati pe care nu le-au observat la fostii lor profesori, ceea ce s-a confirmat ulterior.

Profesorul ca partener al educatiei este cel care întretine relatii strânse cu ceilalti factori educativi, mai ales cu familia. El trebuie sa colaboreze permanent cu parintii, deoarece raspunderea formarii copiilor se împarte deopotriva între scoala si familie. Tot în aceasta functie, de partener al educatiei, profesorul trebuie sa armonizeze educatia formala cu cea nonformala si informala si sa decida care dintre cele trei dimensiuni are ponderea cea mai mare la un moment dat.

Profesorul ca membru al corpului profesoral se afla într-o strânsa interdependenta cu colegii din scoala, cu directorul si cu alte cadre didactice. Statutul de organizatie sociala a scolii face imposibila izolarea, independenta profesorilor. Instructia si educatia nu se pot realiza prin simpla punere în comun a cunostintelor si influentelor transmise de profesori la

diverse discipline. Este nevoie ca profesorii care predau la aceeasi clasa sa poarte discutii între ei privind metodele si strategiile de eficientizare a procesului învatarii.

Rolurile profesorului

Autorii Dictionarului de sociologie definesc "rolul social" ca fiind "model de comportare asociat unei pozitii sociale sau unui status, punerea în act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusurile indivizilor si grupurilor într-un sistem social. Ca aspect dinamic al statusului, rolul social exprima atât comportamentul efectiv, cât si o prescriptie normativa. Din acest din urma punct de vedere, rolul social reprezinta ansamblul de comportamente pe care în mod legitim îl asteapta ceilalti de la individul care ocupa o pozitie sociala determinata" (C. Zamfir, L. Vlasceanu, 1993, p.517). Rolurile sociale profesionale sunt cele mai clare, deoarece asteptarile celorlalti sunt mai precis formulate.

Coordonatorii Enciclopediei Internationale a Educatiei (The International Encyclopedia of Education) au descris trei întelesuri majore ale expresiei "rolul profesorului":

1. Rolul profesorului înteles drept comportament. Studiind literatura de specialitate aparuta între 1980 si 1990, autorii au constatat ca, în unele lucrari, prin "rolul profesorului" se înteleg comportamentele caracteristice profesorului. Cele mai multe dintre aceste comportamente pot fi observate în scoala, în timpul unei zile de lucru. Când nu sunt în clasa cu elevii, profesorii sunt în cabinete, în laboratoare sau pe hol, corecteaza lucrari, pregatesc lectiile viitoare sau îndeplinesc alte sarcini în folosul scolii. Aceasta nu înseamna ca toti profesorii se comporta exact la fel, dar o persoana care învata sa traiasca într-un anume fel (ca profesor) este mai probabil sa faca aceste actiuni si nu altele.

Profesorilor le este caracteristic sa faca mai multe lucruri, ceea ce îngreuneaza studierea rolului lor. Uneori dificultatile tin de context, de exemplu se poate studia rolul profesorului în clasa, în scoala sau în alt context unde pozitia sociala a profesorului este recunoscuta si relevanta. Alteori dificultatile sunt de ordin functional, de exemplu, profesorul transmite informatii elevilor, le este consilier, le evalueaza rezultatele etc.; fiecare sarcina solicita activitati diferite si se poate întâmpla ca profesorul sa nu reuseasca în toate.

Potrivit autorilor care înteleg prin rolul profesorului comportamentul profesorului, cel mai eficient mod de a-l studia este observatia. Putând fi observat de ceilalti, exista posibilitatea ca elevii sau alte persoane sa influenteze sau sa fie influentate de rolul profesorului.

2. Rolul ca pozitie sociala. Pozitia sociala a unei persoane se refera la anumite caracteristici recunoscute si etichetate de societate. Persoanele care se ocupa de instruirea elevilor sunt numite de obicei "profesori", "instructori", "maistri" etc. Autorii care s-au preocupat de pozitia sociala a profesorului si-au concentrat atentia mai ales asupra celor din învatamântul preuniversitar si mai putin asupra celor din învatamântul universitar.

În ceea ce priveste averea unui profesor, cele mai multe studii arata ca salariul este suficient pentru a întretine o singura persoana si nu o familie. În cazul în care sotia nu lucreaza, sotul profesor ajunge sa-si ia o a doua slujba pentru a-si completa salariul.

3. În sfârsit, un al treilea grup de autori citati in Enciclopedia Internationala a Educatiei, folosesc expresia "rolul profesorului" pentru a se referi la asteptarile carora profesorul trebuie sa le faca fata si care vin din partea parintilor, elevilor, directorilor, politicienilor, membrilor societatii si din partea profesorului însusi. Aceste asteptari au fost dezbatute pe larg de autorul român E. Paun.

În cele din urma, profesorul este supus unor presiuni care îsi au originea în propriile asteptari. Acestea sunt puternic personalizate si se refera mai ales la exigentele privind cariera didactica, la gradul de satisfactie pe care aceasta îl ofera. Desi nu sunt întotdeauna esentiale, aceste asteptari personale pot influenta îndeplinirea rolului profesional.

22.Rolul primei impresii in comunicare.

Stim cu toti cat de importanta este prima impresie, atat la un interviu de angajare cat si in cadrul oricarui eveniment inter-relational. Comunicarea verbala si cea non-verbala are un rol decisiv in crearea primei impresii, insa nu conteaza atat de mult ceea ce spui cat modul in care o spui.

Suntem puternic influentati, fara sa ne dam seama de un numar de factori perceputi subconstient, cum ar fi: modelul discursului, nivelul de activitate fizica (miscari corporale) si modul in care interlocutorul seteaza tonul conversatiei. Aceste indicii subtile pun la dispozitie “semnalele onestitatii” (Pentland, 2008) despre ceea ce poate oferi candidatul si despre rezultatul interviului de angajare.

Pentland a dezvoltat niste dispozitive de marimea unei carti de credit – pe care le-a numit sociometre – care masoara vocea si miscarile corporale. Folosind doar aceste date – fara sa stii raspunsurile oferite intervievatorului de catre candidat – cercetatorul a putut prezice acurat rezultatul interviului de angajare.

De fapt, aceasta tehnologie inregistreaza si cuantifica ceva ce majoritatea oamenilor percep intuitiv, insa din motive de “rationalitate” ingnora informatia perceputa inconstient. Sociometrele pot prezice de asemenea rezultatele interactiunilor specifice dintre oameni, fiind astfel utile in formarea echipelor de lucru intr-o organizatie astfel incat performanta grupului sa creasca.

Ce poti face practic pentru a fi sigur ca “semnalele onestitatii” iti ofera ceea ce vrei si nu exact opusul? Unul dintre aspectele pe care ar trebui sa ti le dezvolti – indiferent de metoda de intervievare (sociometru tehnologic vs. sociometru intuitiv) – este personalitatea atractiva. Conform lui Napoleon Hill (Legea succesului, 1928; lectia 10) exista sapte factori care formeaza o personalitate atractiva:

Interesul pentru ceilalti (acorda-le atentie celorlalti si subliniaza calitatile si realizarile acestora).

Dezvolta-ti abilitatea de a vorbi cu forta si convingere.

Imbraca-te cu stil (astfel incat sa transpara din vestimentatie postul ocupat).

4. Dezvolta-ti o atitudine pozitiva.

5. Invata cum sa strangi mana interlocutorului si cum sa exprimi caldura si entuziasm.

6. Atrage-i pe ceilati spre tine apropiindu-te tu in primul rand de ei.

7. Singurul tau obstacol perceput este impus de propria ta minte.

Un efort atat de mic – dezvoltarea acestor 7 pasi extrem de simpli – pentru un castig atat de mare – o personalitate atractiva, personalitate care sa-ti aduca locul de munca mult dorit. Investeste timp si energie, in mod special, in imbunatatirea comunicarii non-verbale: postura, miscari corporale, expresii faciale, strangerea de mana, zambet, tonalitatea vocii, deoarece dupa cum a demonstrat Pentland, acestea decid intr-o mare masura finalitatea interviului de angajare

23.Mimica si gesturile ca mijloace de comunicare nonverbala.

Se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre acestea, fiind corpul uman, spaţiul sau teritoriul şi imaginea. Informaţiile sunt codificate şi transmise printr-o diversitate de semne legate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor.

Din punct de vedere ontogenetic, comunicarea nonverbală este precoce comunicării verbale şi se bazează în mare măsură pe elemente înnăscute: diverse comportamente expresive primare ale afectelor şi emoţiilor, dar şi învăţare, la început imitativă.

Gesturile reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace care dau acces la o persoană; Jean Stoetzel le clasifică in trei categorii:

o gesturi autice (care nu au nici o legătură cu comunicarea, dar care trădează o anumită stare afectivă a individului, de exemplu, la un examen, o persoană îşi frământă mâinile, ţine creionul între dinţi, mişcă picioarele sub bancă);

o gesturi obişnuite (reverenţa diplomatului, degetele ridicate ale elevilor care vor să răspundă la lecţie ete.);

o gesturi simbolice (prin care se exprimă aprobarea, indiferenţa, entuziasmul; pentru a chema pe cineva se face un semn cu degetul, pentru a aproba se da din cap).

Există chiar o ştiinţă a gesturilor, numită kinezica. Există însă nu numai o kinezică, ci şi o parakinezică, deoarece gesturile au intensitate, durată, întindere, amplitudine, ritmuri constante sau flux, caracteristici care se integrează contextelor psihologice, sociale.

Studiind relaţia dintre cultură şi personalitate, Birdwhistell a ajuns la concluzia că gestul reprezintă o a treia instanţă ce se interpune între cele doua noţiuni. El ajunge chiar la stabilirea unei stratificări sociale a oamenilor pornind de la indicii gestuali. Mimica – În dicţionarul limbii române, mimica este definită ca fiind arta de exprimare a gândurilor şi sentimentelor prin gesturi sau prin modificarea expresiei feţei, ansamblu de gesturi şi de modificări ale fizionomiei care însoţeşte sau înlocuieşte limbajul verbal. Modul în care privim şi suntem priviţi are legătură cu nevoile noastre de aprobare, de acceptare, de încredere în sine şi prietenie. În legătura cu privirea, se studiază contactul vizual, expresia facială.

Corpul uman înseamnă nu numai aparenţa fizică sau gestică, ci şi expresia fetei, mimica cu un foarte mare rol în comunicarea nonverbală. Privirea, se pare, că se distinge ca element central al expresiei feţei. Susţinerea sau ocolirea ei, fixitatea sau mobilitatea ei trădează stările de admiraţie, iubire, duşmănie, sinceritate etc. Cercetările au arătat că într-o conversaţie asupra unor probleme personale, persoanele se privesc între 50%-60% în timpul conversaţiei. Prin expresia feţei putem stimula, orienta, decodifica şi înţelege intenţiile partenerului, susţine partenerul. Mijloacele nonverbale ale comunicării au, în totalitatea lor, următoarele roluri: 1)de a transmite ceva (idei, informaţii, intentii, trăsaturi de caracter); 2)de a nuanţa şi preciza comunicarea (care devine, astfel, aprobativă sau dezaprobativă, receptivă sau nereceptivă); 3)de a ajuta persoanele să se exprime şi să se înţeleagă reciproc mult mai bine (pentru realizarea acestui ultim rol, mijloacele nonverbale trebuie să le însoţească pe cele verbale, în nici un caz nu pot acţiona independent).

24.Convinjerea ca mijloc de influenta pedagojica.

Sunt intrebuintate, de catre om si fata de om, o cantitate uriasa de forme, tipuri si mijloace diferite de influenta – convingerea, constrangerea, sugestia, contaminarea – precum si metode si procedee, tehnici si tehnologii de influenta.

Psihologia influentei, Maya Dushkina, Fundatia Culturala Ideea Europeana

Fiecare din aceste influente, dispunand de specificul si posibilitatile lor, capata o intruchipare completa numai prin realizarea sarcinilor si conditiilor actuale ale activitatii si comunicarii in care ele se manifesta. Oportunitatea si eficienta lor depind de alegerea unei strategii, tactici si instrumentari adecvate in imprejurari absolut concrete.

O importanta deosebita capata cunoasterea legitatilor si stapanirea, prin metode practice, a organizarii influentei psihologice in acele sfere ale activitatii, unde rolul conducator il joaca

procesul comunicarii interumane. Acestea sunt, in principal si inainte de toate, diferitele domenii ale practicii psihologice, manageriale, pedagogice, de marketing si de reclama.

Tocmai influenta psihologica formeaza si caracterizeaza potentialul transformator de comunicare ca activitate a persoanei. Problemele legate de posibilitatea si tendinta de a folosi influenta psihologica pentru atingerea scopurilor lor apar la profesionistii din cele mai diferite domenii de activitate. Ele se refera, in principal, la necesitatea alegerii unor mijloace, procedee si metode psihologice eficiente de influenta psihologica.

25.Convingeri reale si convingeri false la elevi.

28. Formele si conditiile sugestieiÎn primul rând, pentru a nu apare neclarităţi, trebuie să definim noţiunile de sugestie şi autosugestie.Sugestia este mesajul pe care-l transmitem. unei persoane sau grup de persoane, prin scris, imagini, voce sau mixt, dar poate fi în acelaşi timp şi mesajul pe care-l recepţionăm de la o persoană sau grup de persoane, prin aceleaşi metode.De ce este important să cunoaştem cât mai mult despre sugestie şi autosugestie?  Pentru că o mare parte a acţiunilor noastre zilnice sunt făcute pe baza unor sugestii venite de la prieteni, familie, şefi, mass media….etc. Când cereţi părerea cuiva pentru rezolvarea unei probleme, ce primiţi în schimb? O sugestie! Când sfătuiţi pe cineva ce oferiţi de fapt? O sugestie. Voi puteţi să-i spuneţi sfat, părere, dar dacă analizaţi mai bine veţi vedea că de fapt acestea sunt sugestii. Toate reclamele pe care le vedeţi la TV sau în ziare, reviste, pe panourile publicitare, sunt sugestii vizuale, auditive sau mixte. Sugestia este folosită şi de către psihoterapeuţii care folosesc hipnoterapia pentru rezolvarea anumitor cazuri. După cum obsevaţi, sugestia poate fi şi este folosită în foarte multe domenii. Este bine de ştiut că sugestia poate fi pozitivă sau negativă şi comercială. Am adăugat eu “şi comercială”, pentru că în cazul reclamelor, sugestia este folosită doar pentru a vinde un produs şi nu poate fi catalogată ca pozitivă sau negativă ci doar comercială. În cazul campaniilor electorale, afişele electorale, mesajele din aceste afişe pot fi incluse în categoria sugestiilor, dar, atenţie, unele mesaje electorale sunt manipulatorii. Problemele apar atunci când sugestia este folosită în mod voit pentru a distruge psihicul uman sau pentru a creea “monştri”. Combinaţia dintre droguri, alcool, substanţe halucinogene şi sugestii negative sau care conţin anumite mesaje, poate fi fatală, iar atunci când este direcţionată voit spre anumiţi subiecţi, îi poate transforma pe aceştia în ucigaşi, sinucigaşi sau terorişti sinucigaşi, sau îi poate îmbolnăvi foarte grav psihic şi fizic.  De asemenea, atunci când sunteţi foarte obosiţi şi aveţi diferite probleme, sunteţi foarte uşor sugestionabili. Atenţie foarte mare deci la ce mesaje lăsaţi să vă intre în subconştient şi mai ales de la cine. Foarte mare atenţie trebuie să aveţi la ce emisuni îi lăsaţi pe copiii voştri să se uite la TV, sau ce tip de jocuri pe calculator joacă. Să nu vă miraţi dacă veţi observa o creştere a agresivităţii la copii dacă aceştia joacă numai jocuri care dezvoltă această latură, sau se uită numai la filme de acţiune sau de groază… Foarte multe filme conţin mesaje, sugestii negative, care îmbolnăvesc psihicul, îndeamnă la agresivitate şi chiar la sinucidere.Pentru a ne întări sistemul nervos, psihicul, este bine să facem cât mai mult sport, cât mai multă mişcare în natură,  să ascultăm muzică clasică sau o muzică liniştitoare şi să ne hrănim cât mai sănătos. Atunci când avem de depăşit o perioadă mai dificilă în viaţă, sau când pur şi simplu dorim să dezvoltăm în noi anumite calităţi sau trăsături de personalitate pozitive, este indicat să folosim autosugestia. Autosugestia este modalitatea prin care noi înşine ne formăm, ne creăm mesaje scrise, vizuale sau auditive pe care dorim să ni le imprimăm în subconştient în anumite scopuri. În acest sens, putem să scriem pe foi de hârtie A4, A3 sau mai mari, de mână sau la calculator, diferite formule de autosugestie pe care să le afişăm în camera noastră sau în toată casa. Toate formulele de autosugestie trebuie să înceapă cu sintagma “EU SUNT”, după care puteţi să puneţi trăsăturile pe care vreţi să le dezvoltaţi sau să le obţineţi. De exemplu: “Eu sunt, inteligent,

curajos, sociabil şi perfect sănătos fizic şi psihic”. Pe foile de hârtie pe care le afişăm prin casă putem scrie de exemplu, pe una, “Eu sunt perfect sănătos” , pe alta, “Eu sunt întotdeauna vesel şi bine-dispus”, pe alta, “Eu sunt inteligent şi creativ”….etc. Formula de autosugestie nu trebuie să fie foarte lungă pentru a fi preluată uşor de subconştient şi trebuie rostită cu o voce joasă, litanică, de cel puţin 15-20 de ori, de 3 ori pe zi, într-un loc liniştit şi aşezaţi într-o poziţie cât mai comodă, de exemplu într-un fotoliu. Pentru ajutor, putem folosi în acest scop un casetofon sau un calculator, pentru a  înregistra mai întâi formula, după care, la orele pe care ni le propunem, ne aşezăm comod în fotoliu, în linişte şi dăm drumul la înregistrare, concentrându-ne doar asupra mesajului. Rezultatele nu se vor lăsa aşteptate şi atunci când este utilizată corect şi constant autosugestia, rezultatele vor apare după câteva săptămâni de practică.În speranţa că veţi aplica cele citite, nu uitaţi ca indiferent de ceea ce se petrece în jurul vostru, să gândiţi şi să acţionaţi întotdeauna pozitiv, benefic, respectaţi viaţa sub toate formele ei şi entitatea vie Planeta Pământ pentru toate condiţiile de viaţă pe care ni le asigură indiferent de voinţa noastră.

31. Comunicarea didactică eficientă – premisă a reuşitei şcolare “Comunicarea reprezintă un proces de viaţa esenţial, prin care animalele şi oamenii generează sisteme, obţin, transformă şi folosesc informaţia pentru a-şi duce la bun sfarsit activităţile sau viaţa”(Brent D. Ruben) Comunicarea este un transfer de informaţie între un emiţător şi un receptor, în urma căruia, informaţia transmisă şi captată este înţeleasă şi interpretată în acelaşi mod de către cele două părţi. Dicţionarul explicativ al limbii române ne oferă mai multe sinonome pentru cuvântul comunicare: înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură. Ea se referă la transmisie şi schimb de informaţii între oameni, la circulaţia de impresii, trăiri afective, judecăţi de valoare, comenzi cu scopul de a obţine modificări comportamentale la indivizi, manifestate, în reprezentările, cunoştintele acestora. In forma umană, comunicarea atinge punctul maxim, avandu-se in vedere: complexitatea procesului, formele, conţinuturile şi nivelurile comunicării cat şi diversitatea codurilor, canalelor, sistemelor, modalitaţilor în care ea se produce. Comunicarea are un numar mare de clasificări. Una dintre cele mai frecvente diferenţieri utilizate are la baza noţiunea semnelor utilizate în codarea informaţiei şi canalul predilect de transmitere a mesajului astfel rezultat, şi e clasificată in comunicare verbala, comunicare nonverbala, comunicare paraverbala:

- comunicarea verbala – informaţiile sunt codate şi transmise prin intermediul cuvintelor sub aspectul fonetic, lexical sau morfosintactic, este cea mai studiată formă, deşi este devansată de celelalte forme, poate fi orală sau scrisă, folosindu-se canalul auditiv şi vizual. În cadrul acesteia, informaţia circulă unidirecţional, adică de la emiţator la raceptor, acesta fiind pasiv;

- comunicarea nonverbală – informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de elemente care ţine de postură, mimică, înfaţişarea partenilor. Aceast mod de comunicare implică gestica, indicatoare sugestive, descriptive, expresive, privirea şi distanţa, toate acestea pot influenţa conţinutul mesajului;

- comunicarea paraverbala - informaţia este codificată şi transmisă prin intermediul elementelor prozodice şi vocale care însoţesc vorbirea în general, dar care au semnificaţii aparte : elemente caracteristice ale vocii(varstă, sex, temperament), debit, pauze, ritm, particularitaţi de pronunţie(defecte de vorbire, grad de cultură, zona din care provine), intensitatea vocii, starea afectivă.

Însă toate cele trei forme ale comunicării umane sunt în simbioză, comunicarea paraverbală şi nonverbală pregătesc terenul pentru mesajul verbal. Finalitatea actului de comunicare, conştientă sau nu de „actorii” relaţiei, a permis delimitarea altor tipuri de comunicare:

- comunicarea accidentală se caracterizeaă printransmiterea întamplătoare de informaţii, ce nu sunt vizate expres de emiţător şi care, cu atat mai puţin, sunt destinate procesului de învaţare dezvoltat de receptor;

- comunicarea subiectivă are drept caracteristică faptul că exprimă direct( verbal,paraverbal ori nonverbal) starea afectivă a locutorului, din necesitatea descărcării şi reechilibrării, în urma acumulării unei tensiuni psihice;

- comunicarea instrumentală apare atunci cand sunt reunite o serie de particularităţi: scop precis, un anumit efect în comportamentul receptorului, capacitatea de a se modifica, este un tip de comunicare dominant în actul didactic.

Comunicarea pedagogică sau educativă are drept scop producerea, provocarea sau introducerea unei schimbări la receptor şi, ca urmare, ea ea trebuie să se adapteze receptorului.Comunicarea pedagogică sau educativă ajută la realizarea femomenului educaţional, pe cand comunicarea didactică este o formă particulară şi obligatorie în vehicularea conţinuturi determinate, specifice unui act de învaţare sistematică, asistată şi este baza procesului de predare – învăţare a cunoştinţelor. Comunicarea didactică este o comunicare instrumentală, direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare, este o formă de interacţine profesor – elev, prin care profesorul trnsmite mesajul său didactic, folosind procesul de predare – învăţare – evaluare, în scopul realizarii obiectivelor cadru şi a obiectivelor de referinţă, din programele şcolare.(Stoica M.) Schema oricărei comunicări didactice cuprinde:

- factorii (actorii/personajele/agenţii) comunicării ; - distanţa dintre aceştia ;- aşezarea factorilor;- canalul de transmitere a mesajului;- cadrul şi contextul instituţional al comunicării;- tipul de cod folosit;- situatia enunţiativă ;- repertoriile active sau latente ale emiţător – receptorilor;- retroacţiunile practicate; - factorii de bruiaj.(Constantin Cucoş)

Comunicarea didactică este privită şi consideratăca model de formare a capacitatilor comunicative ale elevilor ocupă un loc central în demersul educaţional, dat fiind faptul că în faţa şcolii sarcina pregătirii copiilor pentru autoinformare permanentă.

Conceptul de comunicare didactică reprezintă un demers pedagogic complex care presupune o interacţiune între două entităţi( indivizi ori grupuri) care provoacă reacţia formativă a obiectului sau subiectului educaţiei evaluabilă în termeni de feed-back extern şi intern. Competenţa comunicativă reprezintă un nivel de performanţă bazat pe cunoştinţe, capacităţi şi atitudini precum şi un optim motivaţional care dermină eficienţa subiecţilor în activitatea de comunicare. Ea poate fi definită ca un schimb de mesaje, cu conţinut specific, între cadru didactic şi elevi. Se realizează oral (cea. 70% din timpul destinat instruirii), în scris, pe cale vizuală şi chiar prin gesturi. Scopul comunicării didactice este multiplu:

- transmiterea şi asimilarea informaţiei;- rezolvarea de probleme;- adoptarea unor decizii referitoare la strategiile didactice, tehnici de învăţare, orientare

şcolară şi profesională;- evaluarea rezultatelor. formarea unor capacităţi, convingeri, sentimente şi atitudini.

Comunicarea didactic[ are o serie de caracteristici:- dimensiunea explicativă a discursului didactic este pronunţată, deoarece el vizeaza înţelegerea

conţinutului propus, condiţie primară şi obligatorie pentru cntinuarea procesualităţii învăţării; - structurarea comunicării didactice conform logicii pedagogice,fară a face rabat criteriul

adevărului ştiinţific, are ca primă cerinţă facilitarea înţelegerii unui adevăr, şi nu simpla lui enunţare;

- rolul activ pe care îl are profesorul faţă de conţinuturile ştiinţifice cu care va opera, acesta va acţiona ca un filtru, el va selecţiona,organiza şi personaliza conţinuturile literaturii de specialitate, ţinand cont de programă şi manual;

- pericolul transferării autărităţii de statut asupra conţinuturilor,sub forma argumentului autărităţii;- o serie de particularităţi de ritm, de formă, de conţinut;- personalizarea comunicării didactice face ca acelaşi cadru instituţional, acelaşi conţinut formal,

acelaşi potenţial uman să fie explorate şi expoatate diferit şi cu rezultate diferite, de profesori diferiţi.

Comunicarea didactică stă la baza oricărei intervenţii educative. Conţinutul cognitive predat – învaţat în procesul didactic şi influenţarea formativă(asupra capacităţilor operaţionale, formării morale, estetice etc.) presupun o interacţiune permanentă între educator şi educat. Funcţionalitatea conexiunii inverse informează permanent emiţatorul despre efectele comunicării asupra partenerului: invăţătorul ”citeşte” reacţiile eleviloi, iar elevii “citesc” atitudinea invăţătorului cu privire la reacţia lui şi fiecare dintre locutori îşi adaptează conduita comunicaţională ulterioară în funcţie de ceea ce receptează. Astfel comunicarea didactica este bilaterală, elevul este în egală măsură cu educatorul, agent al comunicării didactice. Predarea ca formă de comunicare didactică este un sistem de operatii de selectare, ordonare şi adecvare la nivelul de gandire a elevilor, a unui conţinut informaţional şi de transmitere a lui, folosind anumite strategii didactice, în scopul atingerii obiectivelor pedagogice. Prin comunicarea didactică se realizeaza interacţiunea profesor – elev şi o serie de relaţii care influenteaza procesul de predare : relaţii de schimb informaţional, de influenţare reciprocă, de cooperare, simpatetice faţă de emiţătorul mesajului didactic. Comunicarea eficientă trebuie să intrunească anumite condiţii :

- conţinutul relevant al mesajelor, informaţie actuală, bine structurată şi organizată, selectată potrivit particularităţilor clasei şi în timpul afectat momentelor lecţiei; argumentare logică, exemple riguros selecţionate, limbaj corect şi riguros, nivelul de conceptualizare adecvat elevilor;

- modul de prezentere : coerenţă logică, strategie de abordare variată, adecvată conţinutului şi scopului, alternarea strategiilor ( inductivă, deductivă, analogică ), implicare afectivă prin exprimarea interesului, pasiunii, convingerea copiilor de autoritatea şi competenţa învaţătorului;

- stilul stimulator, incitant, antrenant, atrăgator al exprimării verbale, pentru a crea o ambianţă favorabilă comunicării;

- concordanţă între exprimarea verbalizată si limbajul trupului;- empatie pentru a putea imprima circulaţiei informaţionale sensul dorit;- tact în comunicare pentru a putea preveni distorsiunile: mod politicos de adresare, incitant,

stimulator, pentru a putea capta atenţia copiilor şi bunăvoinţa lor de a asculta şi de a participa activ la comunicare. deprinderile, le consolidează în funcţie de relevanţa informaţiei primite. În actul comunicării, receptorul – elev îşi valorifică conoştinţele, priceperile şi deprinderile,

le consolidează în funcţie de relevanţa informaţiei primite. Faptul că informaţia primită aduce ceva nou pentru elev îl determină să-şi concentreze atenţia, să se implice cu toate capacităţile intelectuale, afective, volative si atitudinale pentru a recepţiona corect mesajul, a-l înţelege şi a-l interpreta corect. Dorinţa lui de a afla ceva nou îl determină să asculte activ, iar această dorimţă depinde de calşitatea emiterii şi de măsura in care elevul este stimulat să-şi exprime opiniile proprii.

Eficienţa comunicării didactice depinde şi de o serie de factori tehnici. Astfel, calitatea canalelor de informare favorizează schimbul de mesaje, previne distorsiunile şi pierderile de informaţii Formarea competenţei comunicative presupune un nivel de performanţă bazat pe cunoştinţe, capacitaţi şi atitudini şi un nivel optim educaţional care determină eficienţa subiectului într-o activitate. Şi este la fel de importantă atat pentru educatori cat şi pentru educaţi. Comunicarea didactică este eficientă atunci când, atât profesorul cât şi elevii respectă anumite cerinţe:

a) ale profesorului:

- claritatea mesajelor;- precizia acestora (evitarea formulării ambigue);- utilizarea unui limbaj adecvat şi accesibil elevilor (potrivit nivelului lor de înţelegere,

corespunzător vârstei);- structura logică a mesajelor transmise;- prezentarea interesantă a materiei predate;- asigurarea unui climat adecvat comunicării.

b) ale elevilor:- sa aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepţiona şi înţelege mesajul

profesorului);- să posede cunoştinţele anterioare necesare învăţării care urmează;- să fie motivaţi pentru a învăţa (în general şi la un anumit obiect de studiu, în

particular);- să cunoască limbajele utilizate de profesor ( sau de calculator, în cazul instruirii asistate

de acesta). Cunoştinţele, modul de gandire, vocabularul, deprinderile, priceperile şi conduitele

communicative sunt dobandite prin instrucţie şi educaţie şi îmbogăţite/perfecţionate prin autoinstruire,autoeducaţie.

O importanţă deosebită în activitatea cu elevii o are capacitatea empatică a profesorului, constituind o premisă a optimizării relaţiilor şi o condiţie a comunicării eficiente. Capacitatea empatică are un potenţial psihofiziologic înnascut, dar se realizează şi se dezvoltă în procesul cunoaşterii interpersonale şi, dacă subiectul îşi propune, prin antrenare autodirijare.

Din perspectivă psihopedagogică relaţia comunicaţională este strans legată de activitatea de învătare. Factorii determinanţi ai comunicării, după Abric, se grupează în trei categorii de variabile (psihologice, cognitive, sociale ale comunicării).

Sintetizand complexitatea procesului de comunicare De Peretii, Legrand şi Boniface emit anumite “avertismente practice pentru regularizarea comunicărilor, a transferurilor şi înţelegere” într-o activitate de formare în învăţămant.

Comunicarea didactică reprezintă “un demers axiomatic al activităţii de educaţie care presupune un mesaj educaţional elaborate de subiect( cadrul didactic), capabil să provoace reacţia formativă a obiectului/subiectului educaţiei(elevului), evaluabilă în termini de conexiune inversă internă şi externă”.

Comunicarea didactică reprezită activitatea cadrului didactic privind: - constituirea unui proiect pedagogic viabil în sens curricular;- elaborarea mesajului educaţional ţinand cont de particularităţile de varstă a elevilor , campul

psihosocial etc;- focalizarea mesajului educaţional asupra fiecărui elev;

asigurare repertoriului comun cu elevul prin raportarea corelaţieie subiect – subiect simultan la nivelul de comunicare intelectuală – afectivă – motivaţională.

- stapanirea deplină a conţinutului mesajului educaţional;- valorificarea deplină a mijloacelor de emisie a mesajului educaţional. Perfecţionarea continuă a canalelor de comunicare a mesajului educaţional, controlabile din perspectiva efectelor realizate în conformitate cu obiectivele concrete asumate.

Randamentul comunicării didactice nu se reduce la formularea conţinuturilor verbale. Dacă prin componenta verbală se exprimă un anumit conţinut în acelaşi timp, prin componenta para şi nonverbală se exprimă atitudini.

Dintre formele şi tipurile de comunicare didactică se remarcă limbajul cu funcţiile: de comunicare, cognitivă, expresivă, de semnalizare/avertizare, persuasivă, practice – operaţională, de reglaj şi autoreglaj, de control şi autocontrol. Urmează apoi comunicarea nonverbală, audio-vizuală, limbajul trupului, comunicarea paraverbală, retroacţiunea etc.

Comunicarea cadru didactic- elev nu se reduce la un schimb verbal care angajează, doar forţele intelectual, ea are şi o importanţă afectiv- emoţională. Subtextul emotiv al vorbirii, calitatea gesticii şi a mimicii vin să sporească forţa de influenţare educativă a conţinuturilor verbale.

Comunicarea didactică constituie baza pe care se desfăşoară procesul de predare – învăţare – evaluare. În cadrul interacţiunii didactice se creează mai multe tipuri de relaţii, care facilitează, sau pot să blocheze eficienţa comunicării. Dintre acestea enumerăm:

- relaţia de schimb informaţional,cu condiţia ca acesta să fie înţeles;- relaţia de influenţare reciprocă a comportamentului, pe baza înţelegerii şi acceptării mesajului

transmis şi receptat;- relaţii socio afective între emiţător – profesor şi receptor – elev;- relaţii democratice, de cooperare profesor – elevi şi de cooperare între elevi,în cadrul

comunicării didactice sau educaţionale. Blocaje de comunicare, sau distorsiunea informaţiei se pot produce cand:- emiţatorul nu stăpaneşte conţinutul mesajului didactic transmis;- mesajul nu este expus clar, inteligibil, sistemetizat;- emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede;- nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creeaza motivaţii pentru a starni interesul pentru

comunicare;- emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare;- mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat;- mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract;- comunicarea este numai unidirecţională, producand pasivitate;- elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau întrbări retorice;- elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a înţelege mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate

temeinic şi ca urmare se produc interferenţe.(Marin Stoica) D. Sălăvăstru (2004) arată că barierele care stau în faţa comunicării didactice sunt de o într-o

mare diversitate şi le sistematizează în funcţie de natura elementului structural afectat relaţie de comunicare: a) blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea didactică; b) blocaje determinate de relaţiile social-valorice existente între participanţii la relaţia de

comunicare didactică; c) blocaje determinate de canalul de transmisie; d) blocaje determinate de particularităţile domeniului în care se realizează comunicarea didactică. Competenţa comunicaţională a profesorului este într-o oarecare măsură înnăscută,dar mai

ales dobandită, prin voinţă şi efort pedagogic. Această competenţă are mai multe caracteristici: inteligenţa(ca instrument de cunoaştere,înţelegere şireuşită în rezolvarea problemelor sau a situaţiilor de instruire şi educaţionale), memorie, capacitatea de comunicare, gandire logică, spirit de observare, imaginaţie constructivă, atenţie concentrată, dicţie.

Pentru perfecţionarea comunicării didactice, cadrul didactic trebuie să respecte anumite cerinţe;

- vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);- încurajarea feedback-ului din partea copiilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele

transmise au fost corect recepţionate şi înţelese); - ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite etc.

Prin caracteristica sa deinstrumentalitate, comunicarea didactică înglobează fenomenul de retroacţiune. Ca acţiuni recurente, propagate în sens invers – de la efecte la cauze, de la rezultate spre planurile iniţiale – retroacţiunile sunt principalele modalităţi care permit adaptarea interlocutorilor unul la celălalt,la situaţia şi, esenţial la finalitatea urmărită.

Comunicarea didactică este una din resursele majore ale procesului instructiv – educativ.

Ea se în cadrul conţinuturilor latente ale procesului formativ, fiind, prin maniera şi nivelul realizării sale, o sursă de potenţare sau diminuare a conţinuturilor formale. De aceea comunicarea didactică are o influenţă majoră asupra reuşitei sau eşecului şcolar Şi este considerată premisa esenţială a eficientizării învăţamantului în vederea reuşitei şcolare.