DE CE CREATIONISM SI NU EVOLUTIONISM ?

Raspunsul la aceasta întrebare desi pare unul legat de dovezi stiintifice la prima vedere este de fapt un raspuns strict personal, deoarece nici una dintre ipoteze nu poate fi dovedita din punct de vedere stiintific ci se bazeaza mai degraba pe credinta. Am ales sa sustinem modelul creationist deoarece noua ni se pare ca este mai aproape de adevar pentru ca multe dintre conceptele sale in urma unei verificari riguroase par mult mai reale si usor de crezut decât conceptele din cadrul teoriei evolutioniste.

Dintodeauna oamenii si-au pus întrebari referitoare la existenta lor. Cele trei mari dileme ale omenirii sunt întrebarile: ”Cine suntem?”, ”De unde venim?” , ”Unde mergem?”. La aceste întrebari vom încerca si noi sa raspundem in aceasta lucrare. Iata ce scrie Seneca in una dintre lucrarile sale: ”Eu sunt recunoscator naturii nu atunci când o privesc din acea parte care se dezvaluie tuturor, ci când am reusit sa patrund tainele ei; când o sa învat din ce materie este alcatuit universul; cine este creatorul sau paznicul acestuia; ce este divinitatea; daca îsi dirijeaza întreaga actiune numai spre ea însasi sau daca , uneori îsi îndreapta privirile si asupra noastra; daca ea creeaza zilnic câte ceva sau a creat totul dintr-o data; daca este numai o parte a lumii sau este însasi lumea; daca îi este si astazi permis sa hotarasca ceva si sa se mai abata întrucâtva de la legea destinului…” Astfel de mii de ani încoace oamenii încearca sa dea un sens vietii lor prin cercetare stiintifica , prin încercarea de a întelege mecanismele naturii si încercarea de a le controla prin descoperirile facute , totusi cu cat descopera omul mai mult cu atât îsi da seama ca are mult mai mult de descoperit decât cea ce a descoperit pâna în prezent. Daca lumea observabila în care traim ar fi aparut ca urmare a hazardului si a întâmplarii n-am fi avut atâtea probleme legate de cunoasterea naturii , din aceasta rezulta ca în spatele tuturor lucrurilor exista o fiinta inteligenta care a proiectat totul.Chiar si astazi, când oamenii fac lucruri care pareau imposibile stramosilor nostri , întrebarile la care trebuie sa raspundem ramân aceleasi , iar raspunsurile la toate aceste întrebari se gasesc in conceptia noastra despre origine , deoarece este bine stiut faptul ca exista o legatura foarte strânsa intre conceptia cuiva despre originea sa si sfârsitul pe care îl va avea. Cu totii stim ce fiinte curioase sunt copiii si ca ei au probabil cea mai mare sete de cunoastere dintre toti oamenii .Printre primele lor întrebari se numara si întrebarea :”Mami , eu de unde am aparut?” Aceasta poate fi o întrebare incomoda , de acea unii parinti recurg la clasicul raspuns “te-a adus barza.” Asa ca majoritatea dintre noi ne aducem aminte de celebra înaripata care ne-a adus pe lume. Mai târziu am crescut si ne-am dat seama ca originea noastra ca oameni nu atârna de ciocul berzei , ci suntem pur si simplu descendentii parintilor nostri , dar si parintii au de raspuns aceleasi provocari legate de origine. Prin aceasta lucrare ne-am propus sa desfiintam mitul berzei în materie de originea universului, a vietii si a omului.Dezideratul nostru consta în a demonstra pe baze stiintifice prioritatea creationismului in fata evolutiei.Fiecare disciplina îsi are originea sa si fiecare student ar trebui sa cunoasca acest lucru. Cineva care studiaza chimia ar trebui sa cunoasca cine a pus bazele acestei stiinte , originea elementelor chimice si a legilor care le guverneaza . Biologii trebuie sa stie originea vietii si regulile carora se supune toata materia vie. Un curs de politica trebuie sa raspunda întrebarilor care tin de originea statului si a dreptului. Multi profesori incearca sa evite aceasta controversa , însa cu pretul înabusirii curiozitatii

I

elevilor lor. Chiar daca aceste cursuri ar avea o abordare dinamica a subiectelor , dar nu ar contine informatii despre începuturi acestea pot forma in cel mai bun caz doar deprinderi practice si nu o adevarata întelegere a lucrurilor. Acest tip de învatamânt poate fi asemanat cu un pod fara capete de acces care se intinde de nicaieri spre niciunde , elevul nu are în nici un fel sentimentul originii , de acesta el nu se simte legat in nici un fel de trecut si nu are nici o speranta de la viitor.

RATIUNI DE STUDIERE A ORIGINILOR

Iata câteva ratiuni de studiere a originilor:A. RATIUNI STIINTIFICE:1.Stiinta trebuie sa raspunda la intrebarile “Ce?” si “De unde?” , ceea ce este legat strâns de originile noastre.2.Stiinta are la baza legea cauza-efect, asa ca atunci când cineva leaga cauza de efect , iar efectul de cauzele sale , este imposibil sa nu ajunga la o cauza primara care transcede restul cauzelor.3.O cunoastere a proceselor si a legilor naturale fara a cunoaste cauzele si originile lor diminueaza importanta descoperirii stiintifice. B. RATIUNI SOCIOLOGICE: 1.Stiinta are numeroase aplicatii in societate , iar rezolvarea problemelor societatii necesita o profunda cunoastere a originilor si a legilor care o guverneaza. 2.Societatea are in sine mai multe entitati care interactioneaza intre ele , iar rezolvarea problemelor societatii necesita o cunoastere aprofundata a originilor acestor entitati pe care sunt construite stiintele sociale. 3.Mediul politic este intr-o continua schimbare , iar elevul care studiaza doar conceptiile actuale din politica , fara o fundamentare temeinica din punct de vedere istoric , va ceda mai usor atunci când apare o noua ideologie la moda.C. RATIUNI ETICE:1.Felul în care se comporta un individ în societate depinde în mare masura de propria conceptie asupra felului în care a aparut. 2.Fiecare om are un model la care se raporteaza, de aceea un om care considera ca a fost creat de Dumnezeu va încerca sa se asemene cât mai mult cu Creatorul sau.3.Codul moral la care se raporteaza un individ depinde de parerea sa despre origine. D. RATIUNI PERSONALE:1.Fiacare om îsi pune întrebari privitoare la existenta sa si necesita sa-si cunoasca telurile in viata , ceea ce duce inevitabil la punerea de întrebari care privesc originea noastra ca oameni , iar conceptia unui individ despre trecutul sau va influenta viitorul sau.2.Lipsa unei întelegeri sanatoase despre origini i-a împins pe multi tineri la cautarea de solutii antistiintifice la problemele existentiale (droguri, vrajitorie , astrologie) care pretind ca largesc orizontul mintal.3.O filozofie sanatoasa de viata necesita o buna cunoastere a trecutului si a originilor, iar un individ care îsi cunoaste trecutul si este bine ancorat in prezent este un om pretios pentru societate.

IMPOSIBILITATEA DOVEDIRII ORIGINILOR

Stiinta moderna este bazata pe experiment si repetabilitate. Orice experiment necesita observare obiectiva, iar in cazul originilor nu putem afirma ca a existat vreun

II

individ care sa fi observat aparitia universului. Astfel nu poate fi dovedita nici creatia , nici evolutia pentru ca acest proces n-a fost observat în trecut nu poate fi repetat nici în prezent, deoarece depaseste capacitatea noastra de întelegere. Cei care afirma ca evolutionismul este varianta corecta despre originea universului pare sa aiba pretentia de omniscienta si de omniprezenta. Un important biolog englez ,Dr. Watson afirma ca evolutia este adevarata doar din simplul motiv ca singura ei alternativa, creatiunea ,este imposibil de crezut. Facând o negatie cu caracter universal Dr. Watson îsi atribuie caracteristicile lui Dumnezeu (omniscienta si omniprezenta). Totusi mai exista înca numerosi oameni de stiinta care sunt dispusi mai degraba sa creada in Dumnezeu decât in dumnezeirea doctorului Watson. Un cercetator stiintific, oricât de ingenios si de inventiv ar fi ,nu poate observa si nici repeta originile. În continuare vom prezenta câteva argumente care demonstreaza incapabilitatea evolutionistului de a-si dovedi originile:- daca evolutia ar avea loc in prezent ar fi imposibil de observat , deoarece se presupune ca evolutia unui singur organism de ordin inferior necesita câteva milioane de ani, iar observarea acestui proces nu este posibila pentru ca omul nu dispune de nici un mijloc de a masura evolutia sau de a fi prezent la un act de creatie.- variatiile mici care au loc la nivelul micilor organisme nu sunt relevante in cadrul nici unui model deoarece nu poate fi demonstrat ca o mutatie va duce cândva la aparitia unei noi specii. Totusi mutatiile sunt de asteptat in cadrul ambelor modele,dar aceste schimbari minore nu pot sa faca distinctia intre creationism si evolutionism. - chiar daca s-ar reusi crearea vietii din materie anorganica nu se poate dovedi ca asa s-a întâmplat si la început.

Pe de alta parte nici un creationist nu poate dovedi actul creatiei:- creatia nu are loc acum(cel putin in limita observatiilor noastre) , înseamna ca avut loc odata ,in trecut si este inaccesibila metodei stiintifice de cercetare.- este imposibil sa pui la cale un experiment care sa demonstreze ca actul creatiei este posibil, iar creatorul nu creeaza dupa capriciile creaturilor sale pentru a-si demonstra existenta.

CONTRASTE SI ASEMANARI ÎNTRE MODELUL CREATIONIST SI CEL EVOLUTIONIST

Deoarece nici una dintre ipoteze nu poate fi dovedita putem cel mult sa facem doar anumite presupuneri pe care sa le încadram în doua modele: modelul evolutionist si modelul creationist, iar modelul care are cea mai buna concordanta cu faptele stiintifice este modelul care are cea mai mare probabilitate de a fi adevarat. Modelul este un sistem de gândire ordonat care încearca sa coreleze intre ele faptele observabile si încearca sa faca anumite preziceri.Totusi aceste modele pot suferi unele schimbari atunci când unele date se contrazic intre ele. Practic orice model poate modificat astfel încât toate datele stiintifice sa se potriveasca undeva in sistem. Atunci de unde putem fi siguri care model este adevarat ? Probabilitatea de adevar cea mai mare o are modelul care trebuie sa sufere cele mai putine modificari si presupuneri secundare. Sa dam in continuare un exemplu foarte concludent referitor la rolul modelelor in stiinta. Timp de secole existenta atomilor a fost afirmata de unii si negata de altii fara a aduce însa date stiintifice care sa sustina sau sa combata existenta acestor entitati fundamentale ale materiei. Investigatia stiintifica a progresat si astfel J. J. Thomson

III

(1903) si H. Nagaoka (1904) propun in mod independent unul de altul cate un model de atom. În modelul Thomson atomul era compus dintr-o masa continua de particule încarcate pozitiv si negativ care se afla în echilibru , însa chiar daca acest model explica unele proprietati ale materiei, el a fost rapid combatut de experimentele efectuate de Rutherford la Manchester (1909-1911).Astfel Rutherford demonstreaza ca aproape toata masa atomului este concentrata într-o sfera de dimensiuni neglijabile fata de dimensiunile atomului, si nu are structura pe care a propus-o Thomson. Însa si acest model a întâmpinat dificultati deoarece nu a reusit sa explice stabilitatea atomului. Conform acestui model electronii ar fi trebuit sa ajunga din orbita lor pe suprafata nucleului intr-un timp de ordinul a 10-12 secunde cea ce nu se întâmpla în realitate. Apare astfel modelul Bohr cu cele doua postulate ale sale care explica deficientele modelului Rutherford. Aceste postulate ale lui Bohr au pus bazele fizicii cuantice. Însa si acest model n-a fost definitiv, ci a fost completat de experimentele lui Franck si Hertz. Ceea ce am dorit sa subliniem prin acest exemplu a fost faptul ca nici un model nu poate fi definitiv deoarece în permanenta apar fapte stiintifice care nu sunt în concordanta deplina cu modelul existent , totusi un model bun va suferi foarte putine schimbari atunci când apar rezultate noi. Cei care accepta modelul creationist sunt convinsi ca la aparitia unor date experimentale noi ,acestea vor putea fi integrate in modelul creationist mai bine decât le-ar integra modelul evolutionist, desigur ca evolutionistii au dreptul sa creada altceva, însa aceasta lucrare are drept scop ca acei care o citesc sa aiba posibilitatea de a compara obiectiv cele doua modele propuse si sa ia o decizie bazata pe fapte concrete , argumentate stiintific. În continuare va prezentam modelul evolutionist clasic. Acesta încearca sa explice originea si semnificatia tuturor lucrurilor cu ajutorul legilor naturale care opereaza si în prezent ca si în trecut. Nici o interventie din exterior nu este permisa (un factor care ar influenta mersul proceselor sau un Creator).Universul se transforma de la sine de la un nivel inferior de dezvoltare la un nivel superior, fara ca sa fie nevoie de nici o interventie din exterior, cu ajutorul proprietatilor sale înnascute. Iata parerea unui specialist în materie de evolutionism: ”Evolutia in sensul larg al cuvântului poate fi definita ca un proces directional si esentialmente ireversibil care are loc in timp si care in cursul sau da nastere la un nivel tot mai înalt de organizare în produsele sale. Intr-adevar cunoasterea noastra actuala ne obliga sa acceptam punctul de vedere conform caruia întreaga realitate este evolutie, un singur proces de autotransformare.” Cu alte cuvinte evolutionismul este teoria ateista antibiblica care presupune ca nu exista creator si ca viata a aparut din întâmplare prin aparitia spontana a unei celule vii din materie moarta: apoi aceasta celula vie fara cap si-a dorit sa fie mai superioara, mai complexa, si-a facut planuri si s-a apucat sa creasca si sa se diversifice; organismele rezultate au hotarât sa se lupte intre ele pentru existenta suprimându-le pe cele slabe si neadaptate selectându-se astfel forme mai rapace! Au mai aparut ici si colo varietati anormale (“mutatii”) care au dat alte specii noi. Si toate speciile acestea inferioare ,primitive, lipsite de inteligenta (hidre, viermisori, moluste) s-au ambitionat si s-au opintit fiecare sa se transforme in alte specii din ce in ce mai superioare. Broasca s-a transformat in sopârla, sopârla in maimuta si maimuta in om. Pentru tot acest tablou evolutiv impresionant evolutionistii aduc argumente (teoretice) si probe (fosile si experimente ) practice. La polul opus al evolutionismului se afla creationismul care implica un proces de creatie speciala care este: supranaturala , directionata din exterior, teologica (cu scopuri precise) si încheiata .Creatia ,ca si evolutia are caracter universal si

IV

unidirectional (este ireversibila) insa are un sens descendent si nu unul ascendent asa cum pretinde evolutionismul. Creatia a fost perfecta la început si de atunci ea se afla intr-un proces continuu de degradare. Creatia postuleaza existenta unei perioade la început in care toate entitatile naturale ( atomii, celulele, plantele, animalele, omul) au fost create odata cu legile care le guverneaza si aceste procese nu mai actioneaza in prezent. Odata terminate, aceste procese de creatie au fost înlocuite cu legi de conservare, iar ca un adaos la conceptul unei creatii complete si perfecte vine principiul dezintegrarii care actioneaza in prezent (orice schimbare pe care o sufera creatia perfecta trebuie sa fie intr-o directie descendenta).Facând o sinteza a celor doua modele ,trasaturile lor de baza sunt:- Modelul evolutionist: evolutia are un sens ascendent si actioneaza in continuu,

având o origine naturalista.- Modelul creationist: creatia a fost perfecta la început, natura tinde spre

dezorganizare si are o origine supranaturala.Problema vârstei universului si a proceselor cosmice sunt doua întrebari separate de sensul in care merge natura si originea naturala sau supranaturala a universului.

PREZICERI DE BAZA ALE MODELELOR.

CATEGORIA EVOLUTIONIST CREATIONIST1.Universul galactic Galaxiile se schimba Galaxiile sunt constante2.Structura stelelor Stelele se schimba in alte

tipuriStelele sunt neschimbate

3.Alte corpuri ceresti Cresc in complexitate Se descompun4.Tipuri de formatii de roci Diferite in diferite “ere” Similare in toate “erele”5.Apartia vietii Viata a evoluat din neviata Viata ,numai din viata6.Seria organismelor Un sir de organisme Soiuri distincte de

organisme7.Aparitia unor soiuri noi de viata

Apar soiuri noi Nu apar soiuri noi

8.Mutatii in organisme Favorabile Daunatoare9.Selectia naturala Proces creator Proces de conservare10.Evidenta fosilelor Tranzitii nenumarate Goluri sistematice11.Aparitia omului Intermediari maimuta-om Nu exista intermediari

maimuta-om12.Natura omului Cantitativ superior

animalelorCalitativ distinct fata de animale

13.Originea civilizatiei Înceata si treptata Contemporana cu omul Aceste preziceri au fost formulate pe baza trasaturilor de baza a fiecarui model asa cum au fost ele prezentate in paragrafele de mai sus. Deci acestea reprezinta modele primare deoarece s-au luat în considerare doar trasaturile fundamentale ale fiecarui model în parte. Fireste ca aceste modele pot fi modificate pentru a accepta si date noi. De exemplu modelul evolutionist primar poate fi largit astfel încât sa poata accepta alaturi de mutatiile favorabile si pe cele daunatoare. Dar aceasta nu mai este o prezicere naturala a modelului evolutionist primar.

LEGEA CAUZA-EFECT ÎN STIINTA.

V

Modelul evolutionist pretinde ca poate explica toate entitatile naturale pe baza legilor naturii. Aceleasi legi care actioneaza în prezent se pretinde ca au actionat si in trecut, chiar de la începuturile universului. Însa si aceste legi trebuie sa fi avut cumva o aparitie a lor. De aici apar doua posibilitati de interpretare. Prima dintre ele apartine modelului evolutionist si afirma ca exista deja un set de legi atunci când a aparut universul. A doua interpretare apartine modelului creationist si afirma ca intre materie , timp si spatiu exista o intercorelare si de aceea este numai normal sa presupunem ca aceste legi care guverneaza universul au aparut odata cu el si au luat fiinta deoarece creatorul le-a chemat la viata. În concluzie putem alege sa credem în evolutia ex nihilo sau în creatia ex Deo. Fiecare cauza are efectele ei, si la rândul ei fiecare cauza poate fi privita ca un efect al altei cauze. Urmând acest rationament este inevitabil sa ajungem la o cauza primara care este superioara atât cantitativ ,cât si calitativ celorlalte cauze. Asadar putem afirma ca un creator omniscient si omnipotent constituie o Cauza Primara adecvata, în timp ce evolutia prezinta universul ca fiind propria sa cauza ceea ce este o eroare de rationament pentru ca întotdeauna cauza este superioara efectului. Folosind acest tip de rationament creationismul ajunge la urmatoarele concluzii: • Cauza Primara a spatiului nelimitat trebuie sa fie infinita.• Cauza Primara a timpului nesfârsit trebuie sa fie eterna.• Cauza Primara a energiei neîncatusate trebuie sa fie omnipotenta.• Cauza Primara a interrelatiilor universale trebuie sa fie omniprezenta.• Cauza Primara a complexitatii infinite trebuie sa fie omniscienta.• Cauza Primara a valorilor morale trebuie sa fie morala.• Cauza Primara a valorilor spirituale trebuie sa fie spirituala.• Cauza Primara a responsabilitatii umane trebuie sa fie volitionala.• Cauza Primara a integritatii umane trebuie sa fie veridica.• Cauza Primara a dragostei umane trebuie sa fie iubitoare.• Cauza Primara a vietii trebuie sa fie vie.

Deci Cauza Primara a tuturor lucrurilor trebuie sa fie o fiinta infinita, eterna, omnipotenta, omniprezenta, omniscienta, morala, spirituala, volitionala, veridica, iubitoare si vie. Descriu oare asemenea adjective materia oarba ? Va putea oare evolutia sa creeze fiinte iubitoare, inteligente, morale, spirituale, volitionale, etc. ? Cu siguranta ca NU. A afirma ca materia este propria sa cauza este echivalent cu a spune ca legile care actioneaza în prezent nu au fost valabile si în trecut, ceea ce contrazice prezicerea din cadrul modelului evolutionist ca universul poate fi explicat cu ajutorul legilor naturale prezente.

Materia nu se poate raporta le ea însasi. Cea mai mare descoperire a secolului XX afirma acest lucru prin foarte cunoscuta Teorie a Relativitatii. Albert Einstein a demonstrat ca toate entitatile universului: materie , spatiu si timp nu sunt absolute ci trebuie sa se raporteze la ceva, deci universul în sine nu este absolut. Deoarece universul nu se poate produce pe sine însusi, el a luat fiinta ca urmare a vointei unei fiinte absolute( Cauza Primara).

Legile de conservare demonstreaza odata în plus deficientele modelului evolutionist. În cazul reactiilor chimice masa totala se conserva , energia se conserva si ea in toate procesele fizico-chimice prin urmare nicaieri in univers nu poate aparea materie de la sine( materie = masa + energie). Impulsul mecanic si sarcina electrica se conserva si ele. Nicaieri in univers nu s-a observat ca o entitate sa încalce aceste legi si sa creasca calitativ sau cantitativ de la sine fara nici o interventie exterioara.

VI

O mare problema pentru oamenii de stiinta o constituie miscarea luminii în vid. S-a descoperit doar ca miscarea luminii este un proces ondulatoriu, însa nu s-a descoperit ce anume vibreaza in acest spatiu vid. Pentru evolutinisti problema este si mai complexa. Cum poate evolua oare aceasta miscare ondulatorie într-un spatiu în care nu are ce sa vibreze. Totusi presupunerea de baza la modelul evolutionist este ca legile universului actioneaza si în prezent asa cum o faceau si în trecut.

LEGILE TERMODINAMICII SI LEGATURA LOR CU ORIGINEA

UNIVERSULUI

Termodinamica: capitol al fizicii în care rolul primordial al studiului îl au fenomenele in care variaza temperatura. Aceste fenomene implica miscarea termica a materiei si transformarea energiei dintr-o forma în alta. Termodinamica se bazeaza pe experiente din care au iesit legi sau principii cunoscute sub numele de legea zero, legea întâia(primul principiu), legea a doua(principiul al doilea) si legea a treia(principiul al treilea).

Principiul tranzitivitatii echilibrului chimic:Daca doua sisteme se gasesc in echilibru cu un al treilea printr-un punct

diaterm(perete perfect conducator din punct de vedere termic )atunci ele sunt in echilibru unul cu celalalt.

Principiul zero al termodinamicii Doua sisteme termodinamice puse in contact si izolate de mediul înconjurator

ating de la sine(in cele din urma) starea de echilibru termic. Principiul zero sta la baza metodelor de masura a temperaturii unui corp.

Modelul evolutionist presupune ca a existat un “ou primordial” care a explodat din cauza temperaturii mari pe care o avea; conform principiului zero un sistem asupra caruia nu se actioneaza din exterior(prin schimb de substanta sau energie)este în echilibru cu mediul în care se afla. Ne dam seama ca aplicarea principiului zero al termodinamicii nu este posibila asupra “oului primordial” din urmatoarele motive:1. Nu exista un mediu înconjurator cu care sa fie în echilibru acea sfera initiala.2. Daca ar fi existat un mediu înconjurator acel ou nu ar mai fi fost asa de primordial

.3. Echilibrul dintre ou si mediu(sa presupunem prin absurd ca ar fi existat acel

mediu) n-ar fi putut sa duca la o explozie asa cum sustine evolutionismul.Deoarece principiul zero nu îsi gaseste aplicatia in “oul primordial” presupunerea de baza a modelului evolutionist ca originea universului poate fi cunoscuta pe baza legilor naturale care actioneaza în prezent nu mai este valabila.

Principiul unu al termodinamicii Acest principiu constituie o extindere a legii conservarii energiei în procesele în

care intervine miscarea termica a materiei.Existenta caldurii ca forma a transferului de energie a constituit o problema

deosebita în istoria termodinamicii. Abia experimentele lui Joule au dovedit si confirmat natura asemanatoare a caldurii si a lucrului mecanic. Experimentele ulterioare au demonstrat faptul ca lucrul mecanic si caldura sunt singurele forme de transfer al energiei între un sistem termodinamic si mediul înconjurator. Aceasta situatie a permis definirea caldurii în cadrul axiomatic al termodinamicii ca fiind acea forma a transferului de energie diferita de lucrul mecanic. Desi o astfel de definitie pare oarecum “ciudata” , totusi în cadrul termodinamicii ea s-a impus.

VII

Principiul unu al termodinamicii introduce o noua marime de stare numita energie interna care este egala cu suma tuturor energiilor cinetice a moleculelor unui corp. Astfel primul principiu(formularea Mayer) afirma ca un sistem izolat adiabatic de mediul înconjurator îsi poate schimba energia interna ca urmare a efectuarii de lucru mecanic din exterior(Δ L= Δ Q=U2-U1 ). Daca sistemul nu este izolat adiabatic si are loc schimb de caldura dintre sistem si mediul înconjurator atunci ΔU= Δ Q- Δ L .

Variatia energiei interne a sistemului este egala cu suma dintre lucrul mecanic efectuat asupra sistemului(sau a sistemului catre exterior)si caldura schimbata sistem cu mediul exterior.

In concluzie prima lege a termodinamicii este legea conservarii materiei si energiei existente, exact asa cum a prezis modelul creationist si anume ca odata încheiata creatiunea ramâne constanta deoarece au fost introduse legi de conservare ale ei. Ea mai afirma ca nimic nu este acum nici “creat” nici distrus. Ea ne învata deci foarte convingator ca universul nu s-a creat pe sine ; nu exista nimic în structura prezenta a legii naturale care ar putea cumva sa îi explice originea.

Primul principiu al termodinamicii are o importanta deosebita în studiul masinilor termice. Se numeste masina termica acel dispozitiv care preia energie termica din exterior transformând-o în lucru mecanic. O masina termica poate obtine deci lucru mecanic doar pe baza schimbului de caldura cu mediul exterior. O consecinta directa a legii întâi a termodinamicii este imposibilitatea construirii unui dispozitiv care sa furnizeze lucru mecanic fara a prelua energie din exterior (perpetuum mobile de speta I) pentru ca asa cum am mentionat si anterior ΔL=ΔQ în cazul sistemelor izolate adiabatic si ΔL=ΔQ-ΔU în cazul în care exista schimb de caldura cu exteriorul.

Un alt enunt al principiului I al termodinamicii afirma urmatorul lucru:” cantitatea de caldura primita de o masina termica din exterior poate fi convertita integral în energie interna sau în lucru mecanic.” Daca un sistem termodinamic nu poate efectua lucru mecanic fara a prelua caldura din exterior rezulta ca acea explozie vehiculata de evolutionism nu putea avea loc deoarece nu exista o alta sursa care sa-i furnizeze energia necesara efectuarii de lucru mecanic necesar exploziei. Daca acel “ou primordial” ar fi explodat de la sine , fara vre-o implicatie din exterior ajungem iar la paradoxala concluzie ca legile naturale care actioneaza în prezent nu sunt aceleasi cu legile pe care le respecta universul la început. Prin urmare modelul evolutionist primar nu este valabil. Aici de obicei apare o presupunere secundara si anume ca legile universului în prezent sunt altele decât cele din trecut. Totusi nu avem nici o dovada ca asa ceva s-ar fi întâmplat ,însa facând abstractie de acest impediment si acceptând aceasta ipoteza ne dam seama ca nu avem cum sa aflam care erau acele legi, deoarece stiinta se bazeaza pe experiment si repetabilitate. Deci nu avem cum sa sustinem din punct de vedere stiintific aceasta ipoteza a unor legi diferite in trecut fata de cele din prezent. Cei care fac asemenea afirmatii nestiintifice nu fac altceva decât sa faca doar anumite presupuneri care nu au nici o legatura cu realitatea obiectiva si încearca sa aduca “adevarul” de partea lor si nu sa vina ei de partea adevarului. Principiul doi al termodinamiciiIn sensul cel mai general, principiul I al termodinamicii este o lege a conservarii energiei.Indiferent de tipul energiei implicate în proces(termica, mecanica, electrica, magnetica) variatia energiei interne a sistemului este egala cu suma algebrica a energiilor schimbate cu mediul înconjurator. Legile de conservare se exprima din punct de vedere matematic prin egalitati. Astfel principiul I permite transformarea energiei dintr-o forma în alta atâta timp cît energia totala se conserva, prin urmare nu

VIII

exista nici o restrictie în conversia energiei termice în energie mecanica si invers. Toate experimentele arata ca energia de orice tip se poate transforma prin lucrul mecanic în energie termica, însa s-a observat ca indiferent de tipul dispozitivului folosit, randamentul procesului de transformare a energiei termice în energie mecanica este întotdeauna subunitar. Se impun deci anumite restrictii în cazul conversiilor de energie. Exista nenumarate fenomene care nu pot fi explicate cu nici o lege de conservare, de aceea pe lânga principiul I a aparut necesitatea enuntarii unui principiu care sa stabileasca în principal sensul evolutiei diferitor procese. Din punct de vedere matematic principiul II este reprezentat printr-o inegalitate si nu este o lege de conservare. Formularea principiului II care are cea mai mare importanta în studiul nostru este formularea care include o noua marime de stare ce caracterizeaza nivelul de organizare al unui sistem, marime numita entropie. Entropia este un parametru de stare care, într-un proces reversibil satisface egalitatea: i =n

ΔS=Σ Qi unde Qi (1,n) sunt caldurile schimbate cu mediul înconjurator la i=0 Ti

temperaturile Ti(1,n).Iar Principiul cresterii entropiei afirma:În orice proces adiabatic, entropia unui sistem oarecare creste sau ramâne constanta ΔS≥0 în care “=” este pentru procese reversibile si “>” pentru procese ireversibile. Si cum în natura procese reversibile nu exista ( o transformare reversibila este o transformare ideala ) nu putem decât sa concluzionam ca entropia nu poate decât sa creasca. Aceasta marime exprima de fapt ca în orice proces schimburile de energie fac ca energia sa “decada” spre niveluri inferioare de utilizare astfel încât rezulta o neta descrestere a “disponibilitatii” energiei pentru alte actiuni ulterioare. Marele savant si scriitor de literatura science-fiction Isaac Asimov a scris: ”Ce ne spune aceasta a doua lege , prin urmare este ca în marele joc al universului , noi nu numai ca nu putem câstiga: nici macar nu putem realiza un scor egal.” Tot el adauga ca “Cele doua legi ale termodinamicii sunt ,presupun eu,acceptate de fizicieni ca probabil cele mai sigure generalizari din experienta care o detinem.” Acest principiu este important tocmai pentru ca el afirma ca în natura exista o lege a schimbarii a caror directii sunt descendente si nu ascendente cum presupune evolutia. Iata cum se reflecta acest principiu în :1. Termodinamica clasica sustine ca entropia creste in orice proces fizic si energia

tinde spre nivele inferioare de utilizare.2. Termodinamica statistica afirma ca fiecare cantitate de energie are asociata

marimea de stare numita entropie care masoara gradul de dezordine al sistemului. Energia trebuie “sa curga” întotdeauna într-un sens astfel încât entropia sa creasca. Din toata experienta noastra putem concluziona ca toate procesele “curg” în directia unei dezordini, degradare si haos crescând.

3. Termodinamica informationala. În legatura cu prelucrarea informatiilor, o noua stiinta numita “Teoria informatiei” a preluat conceptul din fizica al entropiei asociindu-l cu gradul de distorsionare al informatiei in timpul proceselor de prelucrare a ei. Cu alte cuvinte “entropia” in “Teoria informatiei” reprezinta gradul de veridicitate al unei informatii dupa ce ea a trecut prin mai multe “filtre”.

Pentru ca un sistem sa poata trece de la o stare de organizare inferioara spre una superioara este nevoie ca energia sa fie câstigata (cantitativ si calitativ), ordinea trebuie crescuta si informatia trebuie sa fie adaugata. Aceasta lege a termodinamicii

IX

afirma ca acest lucru nu se va întâmpla în nici un proces natural , decât daca intervine o forta din exterior. Harold F. Blum în cartea sa “Sageata timpului si evolutia” scrie: ”Este una din consecintele acestei legi ca toate procesele reale decurg ireversibil…Orice proces dat din universul acesta este insotit de o schimbare in marimea unei cantitati numite entropie…Toate procesele reale au loc cu o crestere a entropiei. Entropia masoara de asemenea haosul sau lipsa de ordine din sistem; cu cat este mai mare haosul cu atat este mai mare entropia.”Indiferent de sistemul pe care îl analizam si de tipul de entropie pe care acesta îl detine sensul de deplasare al acestuia este întotdeauna unul descendent si nu unul ascendent asa cum sustine evolutia. Pentru a înlatura aceasta contradictie este necesar sa introducem o presupunere secundara si anume ca în timpul în care a luat fiinta universul toate fenomenele aveau un sens care permitea entropiei sa scada sau cel putin sa ramâna constanta. Modelul creationist, pe de alta parte nu are nevoie sa introduca o presupunere secundara in cazul acestei contradictii pentru ca el prezice ca universul tinde spre dezorganizare si haos.

Cele mai multe carti care trateaza subiectul evolutiei nu mentioneaza macar aceatsta a doua lege a termodinamicii, insa acei savanti evolutionisti care sunt provocati sa comenteze aceasta lege dau urmatoarele raspunsuri:

1. A doua lege nu se aplica sistemelor vii. Realitatea este insa ca in sistemele vii au loc o multime de procese fizico-chimice complexe si nu avem nici un indiciu ca aceste procese nu ar decurge fara a respecta legile termodinamicii.Unul dintre cei mai competenti bio-chimisti, Harold Blum, un evolutionist convins afirma, incercand sa-i convinga pe colegii sai, bio-chimisti de valabilitatea legii a doua ca:” Oricat de atent am examina energetica sistemelor vii,nu gasim nici o dovada a infrangerii principiiilor termodinamicii, dar vom intampina un grad de complexitate neintalnit in lumea nevie.”Deoarece aceste doua legi ale termodinamicii sunt in unanimitate acceptate de toti savantii, si anume ca energia si materia nu pot fi propria lor cauza si ca nivelul de organizare din fiecare sistem scade, putem afirma ca evolutionismul este intr-o mare contadictie cu stiinta, deoarece sensul ascendent al evolutiei este contrazis de aceste legi.Afirmatia ca “a doua lege a termodinamicii nu se aplica sistemelor vii” presupune ca materia vie si cea moarta au evoluat separat,iar legile termodinamicii isi gasesc aplicabilitatea numai in materia nevie, cea vie respectand un alt set de legi. Daca materia vie ar respecta alte legi decat cea moarta am fi indrepatatiti sa afirmam ca ele au o origine diferita, ceea ce combate modelul evolutionist care sustine ca viata a aparut din materie moarta.2. A doua lege este numai o afirmatie statistica, iar exceptiile sunt posibile.Aceasta idee este adevarata doar ca probabilitatea de a se realiza exceptii este foarte redusa. Este ca si cum am afirma ca un grup de maimute batand la intamplare clapele unor masini de scris vor reusi sa reproduca intergral si fara nici o greseala intreaga opera a lui Shakespeare. Conform calculelor lui Bent posibilitatea ca o singura calorie de energie termica sa poata fi convertita integral in energie mecanica este aceasi cu probabilitatea ca acele maimute sa poata reproduce intreaga opera a lui Shakespeare de 15 quadrilioane de ori la rand fara nici o greseala.3. Probabil ca a doua lege nu se aplica in alte parti ale universului.Aceasta este o speculatie interesanta,dar nestiintifica. Asa cum sustine modelul evolutionist, universul a avut o singura origine, deci conform

X

rationamentului cauza-efect legile ar trebui sa fie aceleasi in tot universul. Universul nostru este uni-vers si nu di-vers.4. A doua lege nu se aplica sistemelor deschise.Aceasta este idea vehiculata cel mai des de catre evolutionisti. Este adevarat ca legile termodinamicii au fost definite pentru sisteme izolate, dar pe de alta parte este la fel de adevarat ca in natura nu exista sisteme izolate perfect. Ei sustin ca nu exista nici o problema atata timp cat de la soare vine destula energie ca sa compenseze entropia, dar problema este nu daca exista suficienta energie pe Pamant ci nivelul de disponibilitate al acestei energii.Sa dam un exemplu: caldura care vine de la Soare ajunge pe Pamant, este transformata in caldura, aceasta caldura este convertita in energie mecanica a curentilor din atmosfera si din hidrosfera, energia mecanica este transformata in energie electrica de catre centralele mareomotrice si eoliene, energia electrica este convertita in energie luminoasa de becurile din casele noaste, iar dupa aceea ? Nivelul de utilizare a energie scade in orice proces. Soarele nu dispare (lege I), dar se raceste (legea a II-a).In natura exista cateva tipuri de sisteme care cresc in organizare si par sa se opuna tendintei descrise de legea a II-a, in care nivelul de organizare creste, in loc sa scada asa cum sustine legea a II-a a termodinamicii. O samanta se dezvolta ascendent pana ajunge la stadiul de planta matura, o gramada de caramizi creste pana cand ajunge o cladire.Daca privim atent la aceste sisteme vom vedea ca:a) Trebuie sa existe un program care dirijeaza cresterea.Un proces de crestere fara nici un tipar sau program de dirijare nu va transforma niciodata un sistem dezorganizat intr-un sistem cu un grad mai mare de organizare, ci cresterea va duce la formarea unui “cocolos eterogen”. In cazul plantei tiparul care ii dirijeaza cresterea este codul continut in structura ADN-ului, iar in cazul cladirii programul care dirijeaza dezvoltarea este planul edificiului.b)Trebuie sa existe un convertor de putere care sa energizeze cresterea.Energia are importanta proprietate numita convertibilitate cea ce permite ca energia sa poata fi convertita dintr-o forma in alta. Energia nu ne-ar fi de nici un folos daca ea n-ar putea sa fie transformata dintr-o forma in alta dupa necesitati, insa ca energia sa fie transformata este nevoie de un convertor care sa asigure aceasta functie.In cazul plantei conversia de energie este asigurata de fotosinteza prin numeroase procese fizico-chimice care preiau energia luminii solare transformand-o in energia necesara cresterii plantei.In celalalt caz al cladirii, numeroase mecanisme mecanico-electrice se combina pentru a asigura procesul de constructie al edificiului.Pentru ca un sistem sa poata trece de la o stare de organizare inferioara la o stare superioara trebuie sa fie satisfacute ambele conditii. Convertirea energiei trebuie sa se faca organizat, dupa un anumit tipar. Un elefant poate efectua lucru mecanic intr-un magazin de portelanuri fine, insa el nicidecum nu va lasa la plecarea sa din magazin un sistem mai organizat ca la inceput.

Se constata ca trebuie chiar si in cazul sistemelor mici ca codul de dezvolatare sa fie foarte complex. Daca ar exista acest proces evolutiv, el ar trebui sa contina un cod de crestere infinit mai complex care sa convesrteasca energia si sa asigure dezvoltarea sistemelor. Cine pana acum a vazut in natura acel proces care impinge totul in sus,

XI

elementele chimice simple in molecule, moleculele in celule, celulele in organisme simple, organismele simple in maimuta si apoi in om? Pana cand evolutionistii nu vor putea sa demonstreze existenta acestui convertor de energie si a planului care asigura dezvoltarea ascendenta a sistemelor, atat vii cat si nevii, evolutia este negata in totalitate de legea a II-a a termodinamicii.

SISTEMUL SOLAR, INTAMPLARE SAU PLAN?

Dupa cate cunoastem Sistemul nostru solar este unic in Univers. Evolutionistii sustin ca exista si alte planete in univers asemenea Pamantului care au evoluat odata cu stelele, fapt care a facut posibila aparitia vietii. Dar aceste afirmatii nu sunt deloc stiintifice ,ci doar presupuneri care nu au nici o baza,de aceea ne vom limita la a studia numai sistemul nostru solar, pe baza propriilor lui date. Atunci cand ai la dispozitie un singur sistem nu poti face amalize statistice asupara altor sisteme de acest tip (necunoscute inca sau inaacesibile studiului stiintei empirice).

Datorita presupunerilor ca ar mai exista viata si pe alte planete ,oamenii au explorat tot mai mult spatiul cosmic,iar in vederea acestui lucru au fost investite resurse serioase. Cu toate acestea nu s-a gasit viata in spatiu ,chiar daca evolutionistii sustin ca totul a avut o origine comuna inclusiv Pamantul ,pe care viata a fost posibila, deci ar putea exista conditii de aparitie a vietii pe oricare dintre planetele sistemului . Chiar daca nu au descoperit inca viata ,evolutionistii spera inca in minuni.. Insa modelul creationist are cu totul alta interpretare

• fiecare planeta a fost creata la inceput cu un scop special si de aceea fiecare dintre ele vor avea o structura si o compozitie diferita, ceea ce contrazice faptul ca ar fi evoluat dintr-o sursa comuna;• pe de alta parte doar pamantul are o hidrosfera si o atmosfera capabile sa intretina viata ;• nicaieri in afara Pamantului nu va fi gasita vreo forma de viata;• chiar daca vor fi gasite dovezi ale vietii si pe alte planete, acestea se vor supune acelorasi legi de degradare ca si pe Pamant;

Toate aceste preziceri au fost confirmate de aselenizarile pe Luna si de sondele trimise in spatiu. De asemenea putem observa fotografiile facute Lunii si planetei Marte; relieful catastrofic ne demonstreaza o data in plus procesul dedegradare la care au fost supuse. Cu toate stradaniile sale ,omul a reusit in cele din urma sa faca o mai amanuntita analiza a rocilor de pe Luna si a constatat ca acestea nu au o structura identica cu cea a Pamantului , lucru ce arata ca cele doua corpuri nu au avut o origine comuna din care sa fi evoluat, cu atat mai putin celelalte corpuri ale sistemului nostru solar pot avea aceeasi origine. Ceea ce teoria evolutionista nu poate demonstra si nici maca prezice,este scopul crearii Pamantuilui. Pe cand creationismul afirma ca Planeta Albastra a fost creata cu scopul de a-i servi omului drept casa ,evolutionismul ramane in dificultate.

Chiar daca toate acestea sunt doar preziceri,fie ca sunt cu privire la origine sau la orice altceva, ele nu au nimic stiintific, ci doar pura filosofie; omul poate acepta unul din aceste doua modele, insa alegerea se va face tot pe baza de credinta, insa aceasta credinta nu trebuie sa fie una oarba, ci bazata pana la un punct pe date stiintifice. In

XII

final conflictul dintre creationism si evolutionism are aspecte teologice.Oricat de mult ne-am stradui sa comparam datele practice ale biologiei sau ale geologiei sau a altei stiinte masurabile vom fi pusi in fata unei alegeri nestiintifice,adica de a explica lucrurile din viziunea descinderii evolutionismului sau a scopului creativ. De exemplu oare atat pestele cat si omul au ochi pentru ca omul a evoluat din peste,sau atat omul cat si pestele au ochi pentru a implini un scop anume:acela de a vedea. Explicatiile teologice au fost considerate a fi nevalabile de catre unii savanti, in ceea ce priveste probleme originilor,si admitem ca e greu in stadiul actual al cercetarilor sa descoperim care era planul creatorului.

Evolutia din “nimic”. In ultimii ani s-au perindat mai multe teorii care sa poata explica aparitia universului. Teoria starii stationare a universului , propusa de Sir Fred Hoyle a fost abandonata chiar si de initiatorul ei, dar fostii adepti ai acestei idei resping si teoria marii explozii. Weisskopf a afirmat ca nici o teorie a aparitiei cosmosului nu este satisfacatoare, si chiar si modelul standard acceptat al marii explozii ne pune in fata unor intrebari fundamentale. Ideea unui univers oscilant a fost si ea abandonata, deoarece s-a concluzionat ca datorita entropiei uriase generate in univers, el fiind inchis nu poate trece decat printr-un ciclu de expansiune sau de contractie. A fost lansata o noua teorie a universului in expansiune, ceea ce este mai degraba o incercare disperata de a evita implicatiile creationiste si ale cosmogoniei adevarate. Conform acestei teorii se considera ca universul a fost la inceput o particula infinitizimala care si-a marit volumul ei in primele 10-35 de secunde pana la marimea unui grape-fruit. Aceasta explozie “mare si rece” initiala a fost urmata de “ bubuitul fierbinte” standard numit “Big Bang”. Ce spun cei care au lansat aceasta teorie? Iata raspunsurile a doi dintre ei:

• “Esti ispitit atunci sa faci un pas mai departe si sa speculezi ca intreg universul a evoluat literalmente din nimic”• “…ca universul nostru a avut ca origine fizica o fluctuatie cuantica a unui adevarat vid preexistent, sau a starii de nefiinta.”

Prin urmare toate aaceste teorii cosmogonice se reduc la doua:evolutie ex nihilo sau creatie ex Deo. Alegerea care trebuie facuta este intre nimicul omnipotent sau Dumnezeul omnipotent.

CUM A APARUT VIATA?

In prezent pe planeta noastra exista numeroase organisme , de la cele mai simple (care au dimensiuni de pana la a 2000-a parte dintr-un milimetru) pana la cele mai complexe ( mamiferele si omul).In aceste conditii apare vechea intrebare :”Cand si cum a aparut viata?”Unul dintre cele mai dificile stadii in procesul evolutionist este fara indoiala faza in care materia nevie s-a transformat in materie vie. Daca acest proces a avut loc, atunci el ar trebui sa poata fi explicat cu ajutorul legilor care actioneaza si astazi, asa cum prezice modelul evolulutionist. In aceste conditii trecerea materiei vii de la neinsufletire la viata ar trebui sa aiba loc si astazi. Cand observatiile noastre empirice contrazic faptul ca materia nevie poate sa treaca la viata, in modelul evolutionist apare presupunerea secundara ca in trecutul indepartat in care aceasta trecere a avut loc, conditiile de pe Pamant erau altele decat conditiile actuale. Aici apare evidenta superioritatea modelului creationist. El nu are nevoie sa explice cum si

XIII

in ce conditii a aparut viata, el pur si simplu spune: Cauza Primara a vietii trebuie sa fie vie si ca viata poate aparea doar din viata.

Ideea ca materia vie a aparut din materie neinsufltita nu este de fapt asa de noua. In timpul evului mediu, unul dintre pionerii chimiei Joannes Van Helmont afirma ca a descoperit o formula de producere a soarecilor. Daca puneti carpe vechi si grau intr-o cutie si o ascundeti pe acoperis sau in hambar, exista posibilitatea sa obtineti soareci. Acest experiment este repetat si astazi cu rezultate reale,dar explicatia lui este cu totul alta. Acesta este unul din marea multime de experimente care i-a determinat pe oameni sa adopte conceptul de gandire a aparitiei spontane a vietii. Fara indoiala ca experimentul care a demonstrat imposibilitatea aparitiei spontane (de la sine) a vietii a fost experimentul lui Pasteur.

Louis Pasteur a realizat urmatorul experiment: intr-o sticla cu gat simplu, elimina prezenta diferitelor particule,dar si posibilul aer( considerat element vital pentru aparitia spontana a vietii) , toarna apa si material organic ca substrat hranitor in aceasta sticla. Incalzind sticla a prevenit aparitia posibilelor organisme vii in ea. S-a constatat ca viata nu poate aparea spontan in acea sticla. Pasteur a considerat ca ideea de aparitie spontana a vietii va disparea pentru totdeauna in urma acestui experiment. Totusi aceasta idee nu a disparut, ci a aparut conceptul ca viata a aparut si s-a dezvoltat candva in trecut intr-o supa bogata in compusi organici.

Viata are o complexitate imensa. O multime de factori trebuie sa interactioneze ca sa permita supravietuirea, dezvoltarea si reproducerea unui organism. Biochimistii si biologii moleculari au inceput sa descopere niste molecule complexe importante si integrate in sisteme biochimice inalte.Treapta inalta a imposibilitatii aparitiei spontane a acestor sisteme complexe a devenit provocarea capitala.

In continuare vom descrie pe rand cele mai importante structuri chimice care fac posibila functionarea sistemelor vii.

Moleculele simple (biomonomeri). Substantele chimice pe care le gasim la fiecare organism viu sunt deosebit de importante. Unele molecule organice simple (biomonomeri) sunt combinate in forme importante in moleculele biologice (biopolimeri) cum sunt proteinele si acizii nucleici (ADN si ARN). Biopolimerii pot contine sute de mii de molecule legate impreuna.Aminoacizii(biomonomerii)prezinta materiale simple- blocuri de proteine(biopolimeri).Organismele vii au douazeci de feluri de baza de aminoacizi in ele.Cateva sute din ele se pot combina in formarea unei singure molecule de proteina.Acizii nucleici (biopolimerii)sunt si mai complecsi, incluzand combinarea nucleotidelor(biomonomeri)care sunt constituiti din zaharide , fosfati si baze nucleotide.Exista patru baze de diferite tipuri al bazei nucleotide.Acizii nucleici pot contine milioane de nucleotide.Ereditatea si informatia metabolica a organismului este inscrisa in secvente de diferite tipuri ale bazei nucleotide.Oamenii de stiinta indica acizii nucleici ADN si ARN ca fiind responsabili de pastrarea si transmiterea caracterelor ereditare.In anul 1953 Stanley Miller a reusit sinteza aminoacizilor in conditii de laborator, despre care se crede ca au fost aceleasi cu conditiile de pe Pamantul primar .El a reusit acest lucru folosind aparatura chimica in care a amestecat gaz metan,hidrogen,amoniac si vapori de apa si a expus acest amestec descarcarilor electrice.Au fost obtinuti pe aceasta cale majoritatea biomonomerilor necesari sintezei de proteine sau acizi nucleici, insa aceasta nu este o dovada ca la fel s-a intamplat si la aparitia vietii.De exemplu aminoacizii se formeaza in mediu alcalin insa acest mediu nu este favorabil si formarii zaharidelor totusi amandoua sunt necesare functionarii organismelor vii.Sa admitem ca aminoacizii s-au format in presupusa “Supa Primara” de la inceput .Cecetatorii au descoperit

XIV

existenta a doua tipuri fundamentale de aminoacizi:S(rotit la stanga)si D(rotit la dreapta) in functie de planul polariziarii luminii.S-a constatat ca organismele vii contin doar aminoacizi de tip S.Cum a fost posibila aparitia vietii doar dintr-un singur tip de aminoacid(S) odata ce in acel amestec existau ambele tipuri de aminoacizi.Urmatoare problema o reprezinta lispsa dovezilor in rocile din adancimea scoartei Pamantului a “Supei Primordiale”, deoarece rocile acestea nu contin substante organice. Una dintre teoriile care sustin aparitia vietii spontan este ca unele substante organice necesare sintezei biomonomerilor s-au format in atmosfera dizolvandu-se ulterior in ocean.Un astfel de exemplu a dat chimistul Donald Hull in privinta celui mai simplu aminoacid glicerina(NH2CH2COOH).El a ajuns la concluzia ca in cazul aparitiei acesteia in atmosfera primara ,97% din ea s-ar fi dezintergrat chiar inainte de a ajunge in ocean , iar restul de 3% s-ar fi distrus in ocean. Si chiar daca nu s-ar fi distrus concentratia ei maxima foarte mica(10-12 mol/l)nu ar fi fost suficienta pentru ca aceasta sa fie material de inceput pentru nasterea spontana(de la sine) a vietii. Moleculele complexe(biopolimerii). Din cauza structurii lor foarte complexa ,aceasta fiind de sute de ori mai mare decat ce a monomerilor, sansele aparitiei lor in mod spontan tind spre zero, deoarece nasterea lor necesita nu numai un consum ridicat de energie ci si un cod secvential care sa contina toate informatiile despre structura lor.Organismele vii contin cateva mii de tipuri de proteine. O proteina este o succesiune de cateva sute de aminoacizi. Putem asemana o proteina cu o propozitie, aminoacizii fiind literele. Sunt permise anumite “greseli gramaticale” insa cativa aminoacizi trebuie sa se afle in pozitii cheie pentru ca proteina sa existe.Totusi daca ar exista asemenea “greseli” proteina nu ar mai functiona corect. Boli ca anemia sau unele tipuri de cancer apar ca urmare a pozitiei gresite a unui singur aminoacid. Aceasta ordine din proteina si faptul ca ea nu poate functiona oricum ne duce mai degraba cu gandul la o planificare riguroasa si o inteligenta care sa o realizeze.Sa ne imaginam o structura formata din doua elemente distincte( A si B) care poate functiona numai intr-o singura combinatie( sau AB,sau BA). Probabilitatea ca aceasta structura sa se formeze de la sine si sa functioneze este de ½. Daca am avea o structura cu trei elemente (A ,B si C) si o singura combinatie sa fie valida, posibilitatea ei de aparitie este de 1/3!.Prin urmare in cazul unei proteine cu 100 de aminoacizi, posibilitatea ei de aparitie este de 1/100!, aproximativ o combinatie din 10158 este viabila. Acest numar este mult prea mare pentru a fi inteles corect. Notati ca in univers exista doar 1080 electroni. Savantii evolutionisti afirma ca universul are o varsta de 30 de miliarde de ani.Sa admitem ca nu reusim din prima incercare sa obtinem combinatia corecta de proteina, asteptam o perioada de o miliardime de secunda si repetam incercarea. In aceste conditii generoase timp de 30 de miliarde de ani putem reusi sa facem doar 10105 combinari,iar sansa de a obtine combinatia corecta din toata incercarile acestea este de 1 la 1053 ceea ce este un numar infinitizimal, prin urmare sansa de a obtine o molecula functionala este practic nula. Intr-un studiu realizat de NASA, in care cosmonautii erau invatati sa recunoasca chiar si cele mai rudimentare forme de viata de pe alte planete, s-a afirmat ca o molecula poate fi considerata vie daca are cel putin 400 de aminoacizi,iar fiecare aminoacid sa fie compus din 4-5 elemente chimice de baza si fiecare element chimic este o alcatuire unica de electroni, protoni si neutroni. Prin urmare nimeni (cu exceptia unui evolutionist dogmatic ) nu poate crede ca un sistem viu sa poata aparea la intamplare, iar daca il excludem pe Creator din aceasta ecuatie nu ramane nici o posibilitate de aparitie a unui sistem viu.

XV

Posibilitatea sintezei moleculei de ADN Problema discutata la punctul anterior reprezinta de fapt o suprasimplificare, caci in realitate lucrurile stau cu totul altfel.Orice fel de proteina sau alt fel de sistem viu nu s-ar putea reproduce niciodata, pentru ca acest sistem trebuie sa contina o enzima care sa inmagazineze toate informatiile genetice ale sistemului necesare multiplicarii. Pentru ca viata sa fi putut continua dupa aparitia spontana a primului biopolimer, era necesara si prezenta unei structuri care sa contina informatia care trebuia sa fie transmisa prin reproducere. În lucrarea “Îndoieli cu privire la moderna teorie evolutionista sintetica” de Frank B. Salisbury gasim urmatoarele:“O proteina medie poate contine circa 300 de aminoacizi. Gena ADN care îi controleaza sinteza va avea circa 1000 de nucleotide în lantul ei. De vreme ce exista 4 tipuri de nucleotide într-un lant ADN, una care consta din 1000 de legaturi ar putea sa existe în 41000 forme diferite. Folosind putina algebra (logaritmi) putem vedea ca 41000=10600. 10 înmultit cu sine de 600 de ori da cifra 1 urmata de 600 de zerouri. Numarul acesta este totalmente dincolo de puterea de cuprindere a mintii noastre.”O proteina nu s-ar putea forma de la sine oricât de mare ar fi universul si oricât de lung ar fi timpul, însa modelul creationist nu-si pune aceasta problema deoarece el postuleaza ca viata a aparut dintr-o sursa vie. Celula -unitatea de baza morfo-functionala si genetica a organizarii materiei vii.O si mai mare problema pentru evolutie o constituie combinarea structurilor complexe pentru a forma chiar si o simpla celula capabila sa functioneze si sa transmita mai departe caracterele proprii.Se presupune ca celula a evoluat in timp, iar pentru formare ea avea nevoie nu numai de ADN si proteine ci si de alte molecule complexe cum ar fi grasimile si carbohidratii. Acest lucru arata pur si simplu ca este imposibil sa se creeze niste tipuri de componente complexe care apar din elemente chimice luate la intamplare.Intre toate componentele unui sistem asa de complex cum este celula exista o legatura stransa , fiind o interconditionare in care toate componentele depind unele de celelalte, cunoscut fiind faptul ca in sinteza proteinelor este indispensabila prezenta acizilor nucleici, iar pentru a obtine acizi nucleici este nevoie de o proteina de la care sa se porneasca. Evolutia este foarte greu de prevazut deoarece acest sistem (celula) nu este usor de despartit in unitati functionale separate. Functioneaza ca un intreg unde cel mai mare numar de parti depind una de cealalta.Majoritatea oamenilor de stiinta accepta aparitia spontana a vietii, neglijand studiile de probabilitate care arata cum acest lucru s-ar fi putut intampla, de aceea sunt vehiculate mai multe idei care descriu conditiile in care a aparut viata. Va prezentam in continuare cateva dintre ele.1. Viata a putut fi generata ca urmare a unor proprietati pe care le are materia

singura, insa nu exista dovezi ca informatii complexe ca codul acizilor nucleici, exista doar in elementele chimice.

2. Viata a aparut ca autogenerata, sistemele ciclice interactive de proteine si acizi nucleici fiind ajutate de influienta energiei. Un asemenea model contine atat de multe presupuneri secundare incat este aproape imposibil de utilizat.

3. Viata a aparut intr-un izvor cald , hidrotermal in ocean.Un asemenea mediu ar putea oferi o protectie celulelor vii din partea mediului exterior, insa tot acest mediu ar fi reprezentat si cauza mortii lor, celulele fiind inca foarte instabile in faza lor incipienta.

XVI

4. Viata nu a aparut sub forma de celule ci la suprafata unor corpuri rezistente cum ar fi cristalul de pirita, insa nu avem nici un indiciu ca structura ordonata a cristalelor ar fi putut constitui un model pentru moleculele biologice complexe.

5. Viata a aparut ca urmare a faptului ca genele organismelor vii s-ar fi dezvoltat folosind modelul argilelor, insa acest model nu este valabil din acelasi motiv ca si cel anterior.

6. Viata a aparut ca urmare a faptului ca ARN-ul contine anumite enzime proprii lui care ii dau capacitatea de autoreproducere. Acestei toerii i s-a acordat o atentie sporita in ultimii ani, ajungandu-se la conceptul de “lumea veche a ARN-ului” si despre ribozomii care reprezinta molecule ARN , functionand ca enzime. Chiar si acest model are deficientele lui, aparand o serie de intrebari cum ar fi, “Cum a aparut primul ARN?”. ARN-ul este foarte greu de produs in laborator, cu atat mai putin in conditiile Pamantului primitiv, prin urmare si aceasta teorie nu poate sta in picioare.

In ultimele decenii practica experimentala a avansat foarte mult, fapt care a facut posibila cercetarea in domeniul aparitiei spontane a vietii. S-a incercat crearea de materie vie din substante anorganice, vehiculandu-se ideea ca s-a reusit acest lucru. Iata cateva exemple:• Sinteza aminoacizilor.Incepand cu Stanley Miller s-a reusit crearea unor

aminoacizi in conditii de laborator, conditii presupuse ca fiind identice cu cele de pe Pamantul primar. Imediat dupa obtinerea lor, cu ajutorul unei trape de evacuare a aparatului folosit, aminoacizii erau separati de restul amestecului, altfel acelasi mediu care i-a creat ii putea distruge. Cu certitudine ca toate aceste masuri de siguranta nu puteau exista pe Pamant in momentul presupusei aparitii a aminoacizilor.

• Legarea unor aminoacizi. In 1967 a avut loc faimosul experiment al lui Arthur Kornberg prin care s-au obtinut molecule de ADN de virus , o gena sau alte molecul active biologic.Fara a intra in detalii putem afirma ca in fiecare caz a avut loc o copiere artificiala dupa unele enzime deja existente, simuland conditiile in care are loc aceasta copiere in celulele reale. Astfel in nici un caz nu a fost sintetizata vreo gena sau molecula ADN sau vreo alta entitate de felul acesta decat daca au existat mai dinainte entitati similare de la care sa se porneasca.

• Sintetizarea celulelor. In 1970 s-a anuntat ca J.P. Danielli ar fi sintetizat o celula vie, trebuie remarcat faptul ca el a inceput cu celule vii pe care le-a fragmentat , apoi a asamblat parti din ele intr-o singura celula. Aceasta este o realizare uimitoare insa nu costituie deloc un exemplu de creare a vietii.

Concluzii: Aceasta complexitate a organismelor vii si toata tehnologia avansata folosita in aceste experimente demonstreaza faptul ca viata nu a aparut de la sine in presupusele conditii de pe Pamantul Primar. Modelul creationist nu are probleme in acest sens el postuleaza o Cauza Primara vie si inteligenta care a creat viata.

POSIBILE MECANISME EVOLUTIONISTE

De obicei, in mediul stiintific evolutionist se vehiculeaza ideea ca procese naturale cum ar fi mutatiile sau selectia naturala ar reprezenta acele mecanisme care au facut posibila evolutia. 1. Variatie, selectie si recombinare. La publicarea teoriei sale evolutioniste prin

selectie naturala, Charles Darwin, a lansat ideea ca micile variatii intre indivizii

XVII

unei specii ar conferi diferite grade de avantaj sau dezavantaj in lupta pentru existenta. Cei cu avantaje semnificative sunt favorizati de selectia naturala si astfel vor supravietui pentru a transmite aceste avantaje descendentilor lor, astfel treptat si-ar face aparitia noi specii de organisme. Mai tarziu s-a concluzionat ca varietatile normale sunt supuse si ele legilor mendeliene ale ereditatii, nereprezentand ceva nou, ci doar caracterele latente existente deja in codul genetic al organismului. Biologia moleculara moderna cu patrunderea ei adanca in structura ADN-ului a demonstrat ca un organism poate suporta modificari doar in anumite limite ale codului genetic inscris in ADN. Aceste schimbari in morfologia organismului nu produc nici o modificare in structura ADN –ului, astfel nu pot aparea caracteristici noi care sa produca grade de ordine sau de complexitate. Variatia este orizontala si nu verticala.Un argument in acest sens il reprezinta “molia patata” din Anglia. In timpul revolutiei industriale se presupune ca aceasta ar fi evoluat de la o culoare deschisa la una dominant inchisa penru a se adapta la mediul care a suferit schimbari majore datorita poluarii, totusi aceasta schimbare de culoare nu poate fi numita evolutie, ci mai degraba o adaptare la noile conditii ale mediului prin selectie naturala. Experimentele cu molia patata au aratat ca variatia si selectia naturala au permis indivizilor cei mai adaptati sa supravietuiasca, insa nicidecum nu a format un nou organism, molia ramanand pana la sfarsit Biston Betularia. Acest lucru demonstreaza odata in plus superioritatea modelului creationist, pentru ca acest model postuleaza un Creator care a introdus legi de conservare la organisme, permitand totusi supravietuirea lor atunci cand au loc mici shimbari de mediu prin modificari structurale si fiziologice, insa in limitele codului genetic. Deoarece in cadrul acestor schimbari codul genetic din ADN nu se schimba, molia patata de culoare inchisa poate reveni la starea ei initiala la o noua schimbare de mediu. In concluzie putem afirma ca selectia naturala actioneaza ca o sita care elimina indivizii care nu sunt adaptati mediului, asigurand supravietuirea indivizilor unei specii. Recombinarea nu poate produce nici ea caracteristici noi pentru ca doua organisme care se combina nu pot face acest lucru trecand de limitele codului ADN. Structura ADN-ului este de asa natura ca nu poate permite modificari deoarece copierea unei molecule de ADN necesita un tipar, iar aparitia acestui tipar necesita o molecula de ADN. Dar sa presupunem ca variatia ar putea produce ceva nou asupra caruia sa actioneze selectia naturala, iar noul organism evoluat s-ar deosebi de celelalte printr-o structura insesizabila la inceput, dar care ar evolua treptat, in timp. Aceasta noua structura rumentara ar fi mai degraba daunatoare decat favorabila, fapt care in loc sa contribuie la evolutia lui va duce la disparitia lui. La ce i-ar folosi unui animal terestru o structura incipienta de aripa daca nu ar putea sa o foloseasca? Una dintre marile probleme ale cartii “Originea Speciilor” este aceea a aparitiei si evolutiei ochilului. Conform teoriei evolutiei paralele ochiul ar fi trebuit sa evolueze de cel putin trei ori (la sepie , vertebrate si artropode ). Este greu sa explice evolutia unui organ simplu o singura data, cu atat mai mult evolutia unui organ complex asa cum este ochiul de trei sau de patru ori . In concluzie selectia naturala este un mecanism puternic care permite variatia pe orizotala ,adica a adaptarii la mediu si a supravietuirii. Faptul ca ADN-ul nu poate fi schimbat reprezinta de fapt o lege de conservare in biologie asa cum prezice modelul creationist. Aceasta lege actioneaza tocmai pentru a preveni schimbarile in structura organismelor vii. Merita mentionat faptul ca savantii nu

XVIII

au gasit pana acum nici in lumea vie nici in cea fosila vreun organ incipient care sa fi dus ulterior la deplina sa dezvoltare.Toate aceste lucruri confirma specific prezicerile modelului creationist.

2. Mutatiile. O mutatie se presupune a fi o schimbare structurala reala intr-o gena de asa natura incat se produce ceva nou, nu numai o prelucrare a ceva ce exista deja acolo. Intr-un fel sau altul legaturile dintr-un segment de molecula AND sunt schimbate asa incat se transmite “o informatie “ diferita prin codul genetic pentru formarea structurii descendetului. Modelul evolutionist fundamental prezice ca rolul tuturor mutatiilor trebuie sa fie unul benefic , fiind acel principiu care ridica nivelul de organizare a unui sistem viu. Pe de alta parte modelul creationist sustine ca variatiile pe “verticala” sunt daunatoare. Pe baza acestor doua modele sa analizam cateva fapte experimentale si calcule statistice referitoare la probabilitatea mutatiilor favorabile.

• Mutatiile sunt intamplatoare nu directionate. Savantii nu au descoperit inca nici un mod de a directiona mutatiile spre un efect dinainte stabilit. Singurele mutatii cunoscute sunt cele intamplatoare prin care apar noile trasaturi intr-o populatie de organisme.• Mutatiile sunt rare si nu obisnuite. Frecventa mutatiilor este intre 1:10.000 si 1:1.000.000 per gena per generatie, adica dintr-o generatie de 1.000.000 de indivizi doar o gena are sansa sa sufere o mutatie.• Mutatiile favorabile sunt si mai rare. Mutatiile nu sunt un proces obisnuit, de acea au o frecventa foarte mica. Totusi majoritatea dintre ele sunt daunatoare, prin urmare sansa de a aparea mutatii favorabile este si mai scazuta. Frecventa cu care o mutatie daunatoare apare este de 1:1.000. Probabilitatea ca doua astfel de mutatii identice sa apara este de 1:103*103 sau de 1:1.000.000. Studiile facute pe musculita de otet de genul Drosophila au scos la iveala ca exista un mare numar de gene incluse in formarea ramificatiei elementelor structurale. Pot fi incluse de la 30 pana la 40 intr-o structura de aripa. Pare aproape de necrezut ca mai putin de 5 gene ar fi putut incluse in formarea chiar si a celei mai simple noi structuri anterior necunoscute la acel organism. Probabilitatea aici este de 1 la o mie de mii de milioane. Noi stim deja ca mutatiile la celulele vii apar cu probabilitatea de la 1:1.000.000 pana la 1 la o mie de mii de milioane. Evident ca probabilitatea aparitiei a 5 mutatii folositoare la un organism ciclic animal este aproape zero.• Efectul net al tuturor mutatiilor este daunator. Chiar daca o mutatie nu este considerata destul de daunatoare ca sa cauzeze moartea purtatorului ei prin selectie naturala, efectul global ulterior este scaderea treptata a viabilitatii populatiei. O alta dovada a faptului ca mutatiile sunt daunatoare este incercarea disperata a evolutionistilor de a stopa emisia de agenti care favorizeaza mutatiile. Daca mutatiile ar fi cu adevarat favorabile, acestia nu s-ar opune, ci chiar ar stimula experimentele care ar putea “inalta cu o treapta mai sus” evolutia prin mutatii.• Mutatiile afecteaza si sunt afectate de multe gene. O gena nu controleaza o singura caracteristica a unui organism si nici o singura caracteristica nu este controlata de numai o gena. Daca printr-o mutatie schimbam structura unei gene, e posibil sa obtinem un efect benefic, dar si mult mai multe efecte negative. Codul genetic al unui organism este un tot unitar deoarece exista o intercorelare intre elementele genomului.

XIX

Ca urmare a tuturor acestor fapte experimentale si date statistice putem afirma cu siguranta ca mutatiile nu pot fi mecanismul care a asigurat dezvoltarea si aparitia diversitatii in lumea organismelor vii.

FOSILELE “VORBESC” CA…

Fosilele au un mare rol atat in cadrul modelului evolutionist cat si in cazul modelului creationist deoarece ele pot determina adevarul cu privire la faptul daca a fost sau nu posibila transformarea organismelor vii dintr-un tip in altul.Dupa modelul evolutionist viata a aparut acum 3,5 miliarde de ani, insa s-au descoperit fosile ale organismelor relativ simple, monocelulare care dateaza de 3 miliarde de ani. Dupa o perioada de doar 100 de milioane de ani a avut loc o adevarata “explozie” de vietuitoare (aproape toate increnagaturile regnului animal). Altii considera ca doar o perioada de 5-10 milioane de ani a fost necesara aparitiei tuturor increngaturilor, ceea ce reprezinta doar a treia suta parte din tot timpul vehiculat ca fiind necesar evolutiei. De asemenea cercetatorii au descoperit si o “explozie” de alge in epoca precambriana. Plante din diferite grupe reprezentative se gasesc mai mult la nivelele superioare, deoarece daca mergem mai adanc in coloana geologica vom constata ca nu vom gasi nici o dovada a unor stramosi ai organismelor gasite in precambrian.O alta problema a modelului evolutionist o constituie verigile lipsa din registrul fosil. Daca modelul evolutionist ar fi valabil , ne-am astepta ca sa gasim un continuum orizontal de organisme vii , si nu o serie de organisme bine delimitate. Aceste goluri pot fi explicate in cadrul modelului evolutionist doar introducand presupuneri secundare si conditii diferite de dezvoltare pentru fiecare specie in parte sau faptul ca structura lor a impiedicat fosilizarea lor. Modelul creationist pe de alta parte nu are nici o problema in acest sens, el prezicand faptul ca golurile din registrul fosil sunt aceleasi cu golurile din lumea vie contemporana deoarece acest model sustine faptul ca structuri similare au fost create pentru functii similare si structuri diferite pentru functii diferite.Cateva declaratii ale unor evolutionisti de seama vin sa sustina faptul ca cele mai multe plante si animale au aparut dintr-o data in registrul fosil.• “In ciuda acestor exemple, ramane adevarat, asa cum o stie fiecare paleontolog, ca

majoritatea noilor specii, genuri si familii, si aproape toate categoriile de deasupra familiilor, apar in istoric brusc si nu se ajunge la ele prin siruri de forme de tranzitie treptate si complet continue care sa ne fie cunoscute.”

• “Nu mai este necesar sa ne scuzam cu saracia de informatii in domeniul fosilelor. In anumite privinte colectia de fosile a devenit extrem de bogata, si descoperirile depasesc capacitatea noastra de a le integra… si totusi registrul fosil continua sa fie compus mai mult din goluri.”

• “forme fosile intermediare intre marile subdiviziuni ale clasificarii, cum ar fi ordinile si clasele sunt arareori gasite.”

Toate aceste goluri scot in evidenta faptul ca atunci cand s-au produs schimbari, acestea ar fi trebuit sa fie foarte rapide.Pe de o parte raportul fosilic pretinde ca principalele schimabari trebuiau sa fie rapide, insa pe de alta parte afirma ca aceste schimbari trebuiau sa fie foarte lente deoarece s-au gasit fosile chiar din devonianul inferior care aveau o structura similara cu

XX

organismele din prezent. De exemplu moliile din acea perioada (se presupune ca au evoluat in urma cu 400 de mii de ani) sunt extrem de asemanatoare cu moliile din ziua de astazi. Faptul ca se avanseaza idei conform carora in procesul de evolutie au existat o succesiune de faze lente combinate cu faze foarte rapide ne arata faptul ca modelul evolutionist se poate schimba oricum pentru a accepta noi date. Modelul creationist nu are nevoie de nici o extindere pentru a accepta aceste date pentru ca el postuleaza faptul ca toate speciile au fost create distincte intre ele de catre Creator.Sa analizam rand pe rand diferitele etape ale presupusei evolutii pentru a vedea care sunt verigile lipsa din fiecare faza.

• De la protozoare la metazoarele nevertebrate. Veriga care lipseste in acest caz este intermediarul dintre microorganismele unicelulare din straturile precambriene si numeroasele exemple de organisme pluricelulare nevertebrate din stratul cambrian. Inaltul grad de dezvoltare al acestor organisme fata de protozoarele pluricelulare ar trebui sa fi determinat o perioada lunga de evolutie, iar lipsa acestor intermediari este cu totul enigmatica. Daca evolutia ar fi fost o realitate, atunci ar fi fost imposibil ca sa nu ramana nici o urma de intermediar intre metazoarele monocelulare si organismele nevertebrate pluricelulare marine.• De la nevertebrate la vertebrate. Aceasta tranzitie ar fi trebuit sa fi implicat miliarde de organisme, insa nimeni n-a gasit niciodata vreo fosila de-a lor. Nevertebratele au parti moi in interior si parti dure la exterior (cochilii, scoici) ,iar vertebratele au parti tari in interior (schelet) si parti moi la exterior( muschi, piele). Nu exista nici o fosila care sa ne indice cum s-a facut trecerea de la un tip de organism la celalalt. Cele mai “timpurii” specii de vertebrate sunt cateva categorii de pesti: osteostracii si heterostracii, insa nu avem nici o veriga de legatura dintre nevertebratele marine si acesti pesti. Nu este oare mai rezonabil sa credem ca nevertebratele si vertebratele au fost create distincte de la inceput?• De la pesti la amfibieni. Urmatorul pas evolutionar trebuie sa fi fost trecerea de la pesti la amfibieni. Intr-un oarecare mod aripioara unui peste trebuie sa se fi transformat intr-o structura incipienta de piciorus, fara a mai mentiona si multe alte schimbari necesare, insa pana acum nu s-a descoperit nici o fosila de “peste-amfibiu” care sa prezinte o inotatoare transformata in picior. Mult timp s-a presupus ca acest intermediar este o specie de pesti numita “coelacanthus”, o specie de pesti ai carui aripioare prezinta anumite asemanari cu niste picioruse, indicand astfel o tendinta de evoluare de la pesti la amfibieni. In limbajul de specialitate a primit numele de labirintodont si a fost destinat sa fie cunoscut ca un amfibiu primitiv. S-a considerat ca acest peste si-a incetat activitatea in mezozoic deoarece fosile mai recente ale acestui peste nu s-au gasit. Evolutionistii au fost pusi intr-o situatie penibila atunci cand s-a descoperit in 1938 ca acesti pesti mai traiesc in apele din jurul Madagascarului. “De-a lungul sutelor de milioane de ani pestii din specia coelacanthus si-au pastrat aceasi forma si structura. Iata unul dintre marile mistere ale evolutiei.”• De la amfibii la reptile si la mamifere. Registrul fosilelor ne da foarte putine informatii cu privire la ipotetica evolutie a unei reptile intr-un mamifer. Multe din reptilele actuale au parti osoase care se aseamana cu structuri din scheletul unor amfibii, iar altele cu oase ale unor mamifere, totusi ele tot reptile sunt. Scheletul unui organism nu ne poate da informatii despre aspectul exterior si functiile fiziologice ale diferitor organe ale acelei reptile. Faptul ca nu ai cum

XXI

sa descoperi daca o anumita fosila ii apartine unei reptile sau unui mamifer nu inseamna nicidecum ca acel organism a fost reptila sau mamifer. Daca am putea vedea tot organismul am putea afirma imediat din ce clasa face parte. Paleontologul George Gaylord Simpson noteaza faptul ca fiecare dintre cele 32 de categorii de mamifere din sistemul taxonomic apare brusc in colectia de fosile existente, fiecare dintre cele 32 de categorii avand propriile ei caracteristici.• De la reptile la pasari. Modelul evolutionist pune in arborele evolutiv al vietii pasarea ca fiind un urmas al reptilei. In presupusa dovedire a acestui fapt vine pasarea “Archaeopteryx”(specie disparuta),care este considerata a fi o veriga intre reptile si pasari. Aceasta interesanta fosila avea unele caracteristici (dentitie completa) care apartineau reptilelor, dar si caracteristici distinctive ale pasarilor(pene, aripi) . Un contraargument pentru aceasta teorie este faptul ca acest exemplar prezinta aripi cu pene, nu anumite formatiuni cu caracter evolutiv dinspre labe spre aripi, iar aripile sunt o caracteristica a vertebratelor cu sange cald si mai precis a pasarilor. Cat despre falcile cu dentitie a inaripatei nu putem afirma ca este o caracteristica a reptilelor pentru ca nu toate reptilele au dinti ,dar putem afirma ca, exista o cauza pentru care aceasta pasare avea dinti. Creatorul a proiectat-o asa. • Originea insectelor. Insectele se gasesc intr-un numar si o varietate fantastica in natura. Originea evolutionara a animalelor superioare este foarte neclara, insa originea insectelor este complet necunoscuta. Exista insecte fosilizate in carbune, in chilimbar sau cenusa vulcanica, dar toate au caracteristicile insectelor moderne, doar ca au dimensiuni mult mai mari. Dar aceasta nu este o dovada ca insectele ar fi avut un stramos care sa fie diferit fata de acestea cunoscand faptul ca si astazi exista libelule gigantice , gandaci gigantici, sau furnici gigantice, insa in esenta au aceleasi insusiri. Faptul ca fosilele insectelor marturisesc ca in trecut insectele erau mai mari, iar in prezent sunt mai mici reprezinta un exemplu de degradare si nu de evolutie si progres. • Originea plantelor. Studiul paleobotanicii este si mai dezamagitor decat cel al animalelor in ceea ce priveste evolutionismul. In tratatul sau de notorietate in acest domeniu C.A.Arnold de la Universitateam din Michigan afirma: “S-a sperat multa vreme ca in cele din urma , plantele disparute vor pune in lumina unele stadii prin care grupurile existente azi au trecut in cursul dezvoltarii lor , dar trebuie admis deschis ca aspiratia aceasta a fost implinita intr-o masura foarte mica , cu toate ca cercetarile de paleobotanica se fac tot mai intens de mai bine de o suta de ani incoace. Pana acum noi n-am reusit sa trasam istoria filogenetica nici macar a unui singur grup de plante moderne de la inceputurile lui pana in prezent.”• Persistenta soiurilor prin timpul geologic. S-a observat ca toate regnurile, increngaturile si clasele din lumea organica au ramas neschimbate de la inceput pana in prezent. Multe din familii , genuri si chiar specii sunt descoperite in studiul fosilelor ,toate acestea neavand forme initiale de la care sa evolueze mai apoi pana la formele existente.• Fosilele vii. Un mare numar de organisme moderne au fost descoperite doar in straturile mai vechi. Pana cand savantii au descoperit ca unele dintre aceste organisme mai traiesc si astazi, exista certitudinea ca ele au disparut de peste 100 de milioane de ani. Unele dintre ele erau folosite drept “fosile index”, dupa varsta lor estimandu-se si varsta altor organisme fosilizate. De indata ce s-a descoperit ca ele mai traiesc si astazi, folosirea lor pe post de “fosile index” a

XXII

fost oprita. Practic intre fosilele acestor organisme,despre care se presupunea ca au disparut cu mult timp in urma si organismele care traiesc si acum nu exista nici o deosebire, ceea ce ne face sa ne intrebam de ce ele nu au evoluat deloc in toata aceasta perioada. De ce oare alte organisme au evoluat si acestea s-au transformat aproape insesizabil ? Poate ca largirea modelului evolutionist ar solutiona si aceasta problema, insa modelul creationist prezice din start ca toate speciile sunt distincte intre ele si nu exista nici o posibilitate ca ca o specie sa se transforme in alta. Un exemplu clasic de fosila vie este pestele “coelacanthus” despre care am vorbit mai sus. Deoarece cele mai multe fosile clasificate sunt mici organisme marine, iar adancurile oceanelor sunt greu de explorat deocamdata , este foarte posibil ca sa traiasca pe fundurile oceanelor diferiti graptoliti, trilobiti si alte specii despre care se crede ca au disparut.

Concluzii: registrul fosil este format mai mult din goluri decat dintr-o succesiune continua de fosile. Daca evolutia ar fi fost valabila ar fi trebuit sa fi gasit in marturia fosilelor o transformare lenta a unor specii in altele. N-ar trebui sa na dam seama unde se termina pisicile si unde incap cainii daca modelul evolutionist fundamental ar fi adevarat. Toate aceste lucruri vin mai degraba sa sustina o creatie incheiata cu specii distincte si reguli rigide care nu permit transformarea dintr-o specie in alta.

UNIFORMISM SAU CATASTROFISM ?

Deoarece exista atatea goluri si verigi lipsa in registrul fosil , fosilele nu pot demonstra ca speciile au evoluat. Atunci care este mesajul pe care ni-l dau ele? Adoptarea unuia dintre cele doua modele depinde mult si de mesajul pe care ni-l transmit fosilele. Fosilizarea este un fenomen rar. Pentru a se forma aceste fosile este nevoie de conditii deosebite de conservare, altfel ele nu se pastreaza. Cu cat un organism este mai repede ingropat si cu cat mai tare este intiparit in mormantul sedimentului, cu atat acesta are mai multe sanse sa se fosilizeze, prin urmare trebuie sa existe un cataclism sau un alt eveniment major distructiv pentru ca un organism viu sa se fosilizeze, altfel el s-ar descompune pur si simplu.In general exista doua teorii cu privire la formarea fosilelor si a straturilor de roci in care au fost descoperite. S-au formate oare rocile, fosilele si alte elemente ale crustei terestre intr-o perioada lunga de timp in care au actionat aceleasi legi ca si in prezent, sau aparitia lor a fost brusca si intr-o perioada scurta de timp ca urmare a unui eveniment iesit din comun cum ar fi un cataclism ? Prima posibilitate este sustinuta de doctrina Uniformismului, iar cea de-a doua este cunoscuta sub numele de Catastrofism. In general catastrofismul este asociat cu creationismul ,iar uniformismul cu evolutionismul, insa aceasta nu exclude posibilitatea existentei unor catastrofe locale in cadrul evolutionismului. Pe de alta parte creationistii cred intr-un uniformism care este o dovada a mentinerii providentei de catre Creator si a legilor pe cere le-a creat la inceput, insa cred de asemenea ca a existat un mare cataclism care a determinat formarea rapida a straturilor geologice.Asocierea evolutionismului cu uniformismul este ceruta si de faptul ca acele schimbari lente necesita o perioada lunga de timp la fel ca si uniformismul, iar asocierea creationismului cu catastrofismul este necesara pentru a explica originea si dezvoltarea tuturor lucrurilor pentru ca legile si fenomenele actuale n-ar putea explica aceste lucruri.

XXIII

Sa presupunem ca va aflati pe o insula pustie si intr-o zi cand sapati pentru a va face un adapost, descoperiti un cufar ingropat in nisip plin cu monezi. Nu aveti nici o posibilitate de a cerceta in ce an au fost facute, asa ca va hotarati sa gasiti o metoda de a afla de cand sta cufarul pe insula. Observati ca in fiecare zi fluxul si refluxul determina o crestere cu 1 mm a stratului de nisip. Acum lucrurile par foarte simple, masurati stratul de nisip care s-a depus peste cufar si aflati de cat timp sta acolo. Va simtiti foarte multumiti, insa a doua zi vine o furtuna si pe o parte a insulei se depune un strat de nisip de 2 m. Nu-i asa ca certitudinea dumneavoastra din ziua anterioara nu mai este sigura?La fel stau lucrurile si in depunerea si formarea rocilor. Nu putem afirma ca un strat geologic are o anumita varsta doar datorita faptului ca am observat rata de crestere a acelui strat si am calculat perioada necesara formarii cu acea rata. Nu avem nici o certitudine ca n-a venit nici o “furtuna de nisip” care sa ne duca in eroare. Nu! Prezentul cu siguranta nu este cheia pentru trecut asa cum afirma teoria evolutionista prin uniformism.De fapt datele reale infirma uniformismul. Aparitia brusca a fosilelor din cambrian si post-cambrian nu poate fi nicidecum o dovada de uniformism. In interpretare ar trebui incluse si fenomene geologice neobisnuite pentru ca unele formatiuni de roci nu se mai formeaza astazi nicaieri pe Pamant si teoria uniformismului n-ar putea explica in nici un fel formarea lor in trecut. Exista numeroase exemple care sustin teoria catastrofismului. Cercetatorii sustin ca depunerea organismelor microscopice in straturi groase dureaza perioade lungi de timp, totusi in timpul unei furtuni de 3 zile de-a lungul tarmului Oregan cu vant puternic si ploaie s-au depus diatomee intr-un strat de 10-15 cm pe o lungime de 32 km.Un alt exemplu de activitate rapida este formarea insulei vulcanice Surtsey in 1963 la sud de Islanda. In plin ocean aceasta apare intr-un strat de 600 m cu un diametru de aproape 2 km intr-o perioada de doar 5 zile. Incredibil e faptul ca atunci cand oamenii au vazut-o ea arata ca si cum ar fi existat de mult timp. In 5 luni s-a format tarmul drept si au aparut si stanci. Iata ce comenteaza un cercetator: “cea ce in alte locuri poate pretinde mii de ani… aici se poate intampla in cateva saptamani sau in cateva zile. La Surtsey au fost de ajuns doar cateva luni pentru aparitia peisajului care este atat de diferit si de dezvoltat ca pare de necrezut.” Potopul biblic. Ideea de potop univesal poate fi ceva foarte neobisnuit, insa cercetarile recente ale fosilelor si faptul ca ele ar fi trebuit sa se depuna intr-un timp foarte scurt ne demonstreaza posibilitatea ca asa ceva sa se fi intamplat. Chiar faptul ca in cele mai multe culturi exista povestiri despre un cataclism hidrologic este o dovada in plus ca asa ceva s-a intamplat in realitate. Multi considera potopul ca fiind un eveniment local care s-a produs doar in Mesopotamia, insa aceasta idee nu se poate impaca cu distributia in lume a sedimentelor si a fosilelor. Exista prea multe similaritati intre coloanele geologice din diferite parti ale lumii. Una dintre intrebarile puse deseori este de unde a provenit atata apa incat sa poata acoperi si cei mai inalti munti ( Everestul se afla la o inaltime de aproape 9 km deasupra nivelului marii). Raspunsul la aceasta intrebare este ca inainte de potop exista un alt relief care era mai plat ca cel din prezent. In acest caz un ocean de numai 2,44 km ar fi fost de ajuns pentru a acoperi suprafata intregului pamant. Chiar si geologii adepti ai teoriei uniformismului sunt de acord cu faptul ca muntii au aparut dupa depunerea straturilor sedimentare. In acest caz nu putem folosi topologia actuala pentru a evalua cantitatea de apa necesara.

XXIV

Depozitele geologice au fost formate printr-un proces lent si uniform , sau mai degraba brusc printr-un cataclism universal? Sa analizam pe rand principalele tipuri de roci existente.

• Rocile eruptive. Aceste roci au fost formate prin impingerea la suprafata a magmei(roci incalzite pana la starea lichida) care s-a racit fie sub suprafata(intruzive)fie la suprafata(extruzive). Aceste roci trebuie sa se formeze instantaneu deoarece magma nu poate sa ramana fierbinte mult timp.• Roci metamorfice. Fenomenul de transformare a rocilor sedimentare in roci metamorfice. Este un proces foarte putin inteles tocmai datorita faptului ca asemenea proces nu mai are loc in prezent. In orice caz orice metamorfism implica calduri si presiuni foarte mari, iar acestea sunt conditii anormale cel putin fata de conditiile actuale de formare a sedimentelor.• Rocile sedimentare. Aceste tipuri de roci sunt importante tocmai pentru faptul ca acestea sunt raspandite in toata lumea. Deoarece se pot observa si astazi procese de formare a rocilor sedimentare , se considera ca ele raprezinta un argument in favoarea uniformismului. Cateva din rocile sedimentare sunt:

1. Gresiile: au fost candva niste nisipuri tranportate si depozitate de apele curgatoare , insa nu orice nisip transportat formeaza gresii. Prima cerinta pentru formarea acestui tip de roca este prezenta unui agent de cimentare a carui formare necesita la randul lui alt proces de eroziune in care substantele chimice necesare cimentarii sunt prezente, prin urmare gresiile se formeaza in conditii neobisnuite. In cazul in care acesti agenti au fost prezenti este mai probabil ca formarea gresiilor a durat doar cateva ore(la fel ca un trotuar de ciment ) si nu milioane de ani cum pretinde teoria uniformismului. Foarte semnificativ este faptul ca gresiile sunt prezente pe teritorii intinse, de acea doar un cataclism de proportii uriase ar fi in stare sa realizeze asa ceva.2. Marnele( sisturile argiloase) : aceste roci s-au format din particule mici si fine cum ar fi namolul si argila. Ca si gresiile se gasesc in straturi continue si peste regiuni de dimensiuni mult prea mari ca sa poata fi considerate un depozit normal al vreunui lac sau delta. Aceste roci sunt adesea bogate in fosile. Presupusa formare a acestor roci este printr-un transport masiv de mal determinat de o sursa indepartata necunoscuta, avand ca stimulent apele turbulente, apoi depuse peste vaste regiuni atunci cand aceste ape s-au linstit. Pe linie verticala marnele sunt prezente deasupra gresiilor deoarece intodeauna pietrisul (conglomerate) se va depune primul , urmat fiind de namol si de nisip. Asemenea gresiilor, marnele necesita si ele un oarecare agent de cimentare.3. Conglomerate: un amestec cimentat de bolovani, pietris cu infiltratii de nisipuri si pietricele. Este important de remarcat ca formarea acestor roci necesita curenti foarte puternici, de fapt nimic mai putin decat conditii de potop. Si aceste roci se gasesc peste regiuni vaste, fapt care dovedeste existenta unui potop global. Un astfel de conglomerat se gaseste in plaoul din Colorado care are o suprafata de aproximativ de 200.000 de km2. Acest strat ne arata o data in plus valabilitatea conceptului cataclismic al creationismului. Uniformismul nu poate explica in niciun fel formarea unei astfel de structuri, deoarece procesul de formare nu a putut fi unul lent.

XXV

4. Calcare si dolomite sunt sedimente chimice din carbonat de calciu (CaCO3) respectiv magnezit( CaMg(CO3)2 ). Multe organisme au capacitatea de a secreta aceste doua substante , de aceea ele apar de multe ori in sedimentele moderne. Calcitul este un bun agent cimentator asa ca s-ar parea ca aceste roci s-ar putea forma si astazi. Un exemplu specific ar fi recifele de corali crescatoare. Pe de alta parte exista sedimente de calcar intinse pe suprafete foarte mari , de aceea nu pot fi explicate pe baza teoriei uniformismului. Rocile dolomitice sunt si mai greu de explicat deoarece ele astazi nu se mai formeaza, prin urmare “prezentul nu este cheia pentru trecut.” O posibila explicatie ar fi precipitarea directa din apele bogate in magneziu din timpul potopului. 5. Sistul silicios este o roca sedimentara compusa din silicia (SiO2). Din nou uniformismul nu poate explica formarea acestei roci deoarece astazi nu s-a descoperit formarea nici unui sist silicios stratificat. Cei mai multi cercetatori le considera precipitate primare dintr-un gel de silice. Formarea lor ar necesita o revarsare vulcanica catastrofala urmata de un potop care ar putea sa imprastie materialele pe o suprafata vasta. 6. Evaporitii sunt un tip de roca despre care uniformistii afirma este o dovada a unor perioade indelungate de timp. Exemple de evaporiti sunt sarea obisnuita,ghipsul sau anhidritul. Termenul de “evaporit” este prejudiciabil deoarece se presupune din start ca aceste roci au fost formate prin evaporare, insa in prezent nu exista lacuri sau mari in care acestea sa se formeze. Stravechile straturi de evaporiti nu numai ca au o grosime mult prea mare, dar si au o puritate foarte ridicata ca sa se fi putut forma prin evaporare. Cel mai probabil este ca sau format fie tectonic, fie prin precipitare directa. Iata unele dovezi experimentale care vin sa demonstreze ca formarea acestori roci nu s-ar fi putut face prin evaporare:

• Precipitarea sarii intr-un bazin marin se poate face doar prin amestecarea unor ape sarate de diferite compozitii si densitati.• Precipitarea poate avea loc in ape sarate care au fost subsaturate inainte de amestecare.

In contextul unui cataclism hidrografic global este usor sa ne imaginam aceste doua conditii. O dovada in plus ca aceste roci nu s-au format prin evaporare este lipsa totala a organismelor marine in ele. Absenta totala a materialului organic in “evaporiti” este deosebit de importanta. Daca aceste roci s-ar fi format in lagune sau in mari marginale materia organica in special planctonul ar fi trebuit sa intre in roca in timpul evaporarii. In loc sa sprijine teoria uniformismului, straturile de “evaporiti” constituie o mare problema pentru ea. Am discutat pe rand majoritatea tipurilor de roci insa nici una dintre ele nu poate fi explicata pe baza teoriei uniformismului. O explicatie mai buna o da dupa cum ati observat pana acum un cataclism la nivel global.Datorita importantei economice,depozitele de titei si de carbune au fost intens studiate. Exista o parere larg raspandita conform careia au fost necesare milioane de ani pentru formarea lor. In continuare sa examinam principalele tipuri de zacaminte pentru a observa conditiile in care se formeaza.1. Carbunele. Toata lumea e de acord cu faptul ca zacamintele de carbune au fost

formate din mari mase de plante carbonizate. Totusi aceste straturi de carbune sunt gasite intre alte straturi de marna, calcar sau gresie. Nu exista nici un fenomen in natura in prezent care sa imite formarea carbunelui. Exista multe smarcuri cu muschi de turba insa nici unul dintre ele nu coboara succesiv vertical

XXVI

in jos intr-o serie de straturi de carbune. O alta dovada a faptului ca straturile de carbuni nu s-au format prin procese lente de-a lungul unor perioade lungi de timp este faptul ca s-a constatat existenta unor trunchi de copaci de tip polistrat, adica s-au gasit fosile identice in straturi diferite de carbune. Cel mai probabil e ca zacamintele de carbune s-au format foarte rapid prin transportarea de catre apele unei inundatii a unei mari mase de plante amestecate cu nisip, mal sau namol calcaros. Iata in continuare alte cateva dovezi care vin in sprijinul acestei teorii:

• S-au gasit multi copaci fosili care stateau inclinati iar unii dintre ei stateau chiar cu susul in jos in aceste straturi de carbuni.• Zacamintele de carbuni se despart in straturi de multe ori prin sedimente maritime transportate.• S-au gasit multe fosile ale unor organisme maritime in aceste depozite. • Multi bolovani s-au gasit in straturile de carbune.• Unele radacini care s-au gasit in carbune si despre care se credea ca apartineau copacilor fosilizati de acolo s-au dovedit a fi transportate din alta parte caci nu apartineau copacilor respectivi.

Modelul creationist care include existenta unui potop global explica mult mai usor formarea acestor zacaminte de carbuni. Transformarea vegetatiei in carbune prin compresie adiabatica la temperaturi ridicate este mult mai plauzibila decat explicatile date de uniformism.

2. Petrolul . Asa cum carbunele se considera a fi format din acumulari de plante, se considera ca si petrolul s-a format din trupurile unor organisme moarte din vechime. Savantii afirma ca cel mai probabil este ca titeiul s-a format din partile moi ale nevertebratelor insa sunt dovezi ca la formarea lui au contribuit si unii pesti care au fost ingropati.Intrebarea care apare in mod logic e ca cum a putut sa apara brusc o asemenea masa de organisme intr-o perioada scurata de timp. Convertirea ulterioara a acestei mase organice pare a fi mai degraba rolul presiunii si a temperaturii decat a milioanelor de ani.o dovada in acest sens este faptul ca s-a reusit obtinerea de petrol din deseuri in conditii de laborator. Potopul da si de data aceasta o explicatie plauzibila formarii acestor zacaminte in timp ce uniformismul nu are cum sa explice aparitia lor. Faptul ca petrolul se gaseste pe intreaga suprafata a Pamantului e inca o dovada a unui cataclism global.3. Metalele. Formarea metalelor este de asemenea inexplicabila prin teoria uniformismului. Producerea de metale este de obicei asociata cu eruptii vulcanice, insa nimic de genul acesta nu se observa astazi nici macar in scurgerile de lava. Din nou modelul evolutionoist care inglobeaza teoria uniformismului nu poate da o explicatie plauzibila formarii zacamintelor de metale.

DATAREA VECHIMII, PRECIZIE SAU EROARE ?

Metoda C-14. Cateva metode de datare au la baza viteza de dezintegrare a unor elemente raioactive instabile. Una dintre cele mai folosite in stabilirea vechimii este cea cu C-14. Apare asadar intrebarea cum pot stabili atomii de C-14 vechimea osului nostru? Carbonul C-14 este o substanta insolubila care se gaseste in oase si in organe si se transforma lent in N-14. Cum osul devine tot mai vechi cantitatea de C-14 din el se micsoreaza astfel in oasele care sunt si mai vechi se va gasi tot mai putin carbon.

XXVII

Aceasta metoda este folosita in datarea ramasitelor materiilor organice ca de exemplu lemnul, solzii si osul. Carbonul din atmosfera este preluat de plante din dioxidul de carbon in care in mici proportii se gaseste si C-14. Animalele mananca plantele astfel introducand in corpul lor aceeasi proportie de C-14. Acest carbon are propietatea de a se descompune cu o viteza de 13,6 atomi pe minut in fiecare gram de C. Un om obisnuit are aproximativ 170.000 de atomi de C ce se descompun in corpul sau la fiecare minut. Chiar daca omul pierde carbon zilnic, acesta este compensat de hrana pe care o consuma. Atunci cand organismul moare cantitatea de carbon incepe sa scada, astfel la aproximativ 5730 de ani jumatate din atomii de C-14 se vor descompune in N . In urmatorii 5730 de ani cantitatea ce carbon ramasa se va transforma in azot ramanand insa o parte din cantitatea originara, astfel vechimea este stabilita prin cantitatea de carbon a esantionului: cu cat mai putin carbon cu atat varsta este mai mare. Din cauza contaminarii (aparitia noilor atomi din exterior) si din cauza limitarii in masurarea numarului rar al atomilor de C-14 aceasta metoda devine greu folosibila pentru o vechime cuprinsa intre 40.000-50.000 de ani. La prima vedere aceasta metoda de datare pare extrem de simpla, dar s-a constatat ca au parut erori in a calcula varsta unor fosile. Un exemplu concludent reprezinta muschii de apa care traiesc si astazi in Islanda,fiind datati prin metoda C-14 la aproximativ 6000-8000 de ani; un alt exemplu il constiutie melcii vii din Nevada a caror varsta a fost estimata la 70.000 de ani. Pentru a putea stabili cu adevarat vechimea oraganismului care a fost testat, trebuie sa se cunoasca proportia de C-14 la momentul momentul incetarii vietii lui. Cu toate acestea nu putem fi siguri ca acesta proportie era destul de constanta in trecut pentru ca sa avem incredere in aceasta metoda. Toti oamenii de stiinta sunt de acord ca au existat schimbari de mediu care sa fi influientat cantitatea de C. Mai apar si unele probleme mai putin serioase cu care se confrunata acessta metoda. De exemplu exploziile nucleare majoreaza concentratia de C-14, pe cand revolutia industriala a rarit carbonul C-14. Chiar daca putem depasi aceste obstacole prin calcule suplimentare, aceste lucruri ne arata ca au existat schimbari de mediu care pot oricand influienta datarea prin aceasta metoda. Confruntarea dintre datarea prin C-14 si cea stabilita pe baza inelelor anuale la copaci a facut posibila avansarea stiintei in acest domeniu. Astfel au aparut diferente intre vechimea stabilita pe baza inelelor anuale si varsta dedusa pa baza metodei C-14. Ca sa fie corectata aceasta diferenta a fost presupusa o ipoteza, si anume acea ca arborii produc un numar mai mare decat un singur inel pe an. Aceasta idee nu a fost accepatata in cercurile stiintifice, de aceea s-a renuntat destul de repede la ea si s-a revenit la ideea ca numarul inelelor unui copac poate da o varsta mai reala decat datarea cu C-14. S-au editat mai multe lucrari care prezinta diferite metode de corectie, aplicarea carora duce la erori de ordinul 10%. Observati o deosebire mare in datarea copacilor di ultimii 3 mii de ani: copacii de 600 de ani dau o varsta cu 150 de ani mai mare prin C-14, iar cei care dateaza din aproximativ 2000 i.e.n. (dupa numarul de inele) au dat o varsta cu 300 de ani mai mica. Chiar si datarea folosind inelele copacilor este destul de problematica. Utilizand ipoteza ca aceleasi conditii de mediu provoaca aparitia unor inele de aceeasi forma, s-a incercat gasirea de fragmente de copac care sa se potriveasca, apoi s-a concluzionat ca au aceasi varsta, totusi conditiile de mediu nu pot fi singurul factor care influienteaza formarea inelelor. Chiar si acest mod de corectie a datelor prezinta elementul de cerc vicios. Mai intai se determina varsta cu ajutorul metodei C-14, apoi se acopera pentru o reglare fina a

XXVIII

datelor obtinute. Aceasta metoda se suprapune apoi argumentului ca numarul de inele de le trunchiul copacului va confirma datele obtinute prin metode C-14.Diferite variante de datare cu C-14 au dat cate 3 sau 4 rezultate diferite. De-a lungul timpului multe din rezultatele datarii cu C-14 au fost eliminate deoarece nu se potriveau cu alte date mai exacte despre proba examinata. O posibila cauza a erorilor legate de aceasta metoda de datare o poate reprezenta cataclismul global care a fost prezentat in capitolul anterior. Creationistii presupun ca nivelul de C-14 din plante si din atmosfera inainte de potop era mai mic. In sprijinul acestei afirmatii vin cantitatile foarte mici de C-14 din straturile de carbune si din zacamintele de petrol. Din cauza necesitatii de adaptare in noile conditii de dupa potop nivelul de C-14 se presupune ca a crescut in urmatorii 1000-2000 de ani dupa potop, ceea ce duce la obtinerea unor date mai vechi. Si reprezentantii creatiunii si cei ai evolutionismului sunt de acord asupra conditiilor diferite din trecut. Diferenta consta doar in cantitatea de C-14 din trecut si viteza de transformare a C-14 in aceasta perioada.Metoda potasiu-argon (K-Ar) . Spre deosebire de metoda C-14 care este folosita pentru datarea varstei organismelor vii, metoda K-Ar este folosita pentru aproximarea varstei rocilor. Principiul dupa care se actioneaza este acelasi cu cel folosit la C-14. Elementul K-40 se dezintegreaza in timp si se formeaza elementul Ar-40. Prin compararea cantitatii de K-40 si de Ar-40 se considera ca se poate determina varsta acelei roci. Cu cat mai mult Ar-40 se gaseste intr-o proba de roca, cu atat mai veche trebuie sa fie roca respectiva. Perioada pentru care se poate folosi aceasta tehnica este mult mai mare decat perioada din cazul datarii cu C-14 deoarece potasiul are o perioada de injumatatire de 1,28 miliarde de ani. Din pacate doar cateva minerale care contin grauncioare mici de roca magmatica si cateva tipuri de sedimente se pot data corect prin aceasta metoda. O problema legata de cantitatea de argon din sistem este roca din adancurile Pamantului. Lava din interiorul pamantului contine un continut excesiv de argon, ceea ce duce la o varsta foarte mare pentru ele. De exemplu curentul de lava din Hawaii despre care stim ca s-a format in 1801 a dat o vechime de 1,1 milioane de ani prin aceasta metoda. O alta eroare de acest tip o constituie curentii de lava ai vulcanului Rangitoto din Noua Zeelanda care contine si parti de copaci. Datarea cu C-14 a copacilor a dat o varsta mai mica de 1000 de ani, in timp ce lava arata o vechime de mai multe mii de ani prin metoda K-Ar. Datarile unor cristale prin metode specializate “izocron” dau varste de 6 miliarde de ani ceea ce este cu 1,4 miliarde de ani peste valoarea general acceptata a varstei Pamantului. Toate aceste erori savantii le atribuie surplusului de argon. Datorita faptului ca argonul este un gaz, el poate parasi foarte usor sistemul in care se afla, iar datarea prin aceasta metoda da varste foarte tinere. O posibila cauza a acestei probleme o constituie fisurarea rocilor, caldura si presiunea mare, ceea ce va duce la parasirea sistemului. Desi inexacta datorica cauzelor expuse mai sus, in unele cazuri datarea cu K-Ar a dat rezultate aproximativ identice cu varstele geologice general acceptate, totusi exista mult mai multe nepotriviri decat datari realizate cu succes.Un important om de stiinta afirma:” In interpretarea conventionala a datarii K-Ar a vechimii, de obicei se inlatura vechimile care sunt mult prea mari sau mul mai mici in comparatie cu alta grupa de date sau cu alte accesibile, cum sunt cele de pe scara geologica temporala.” Cu alte cuvinte asta inseamna ca multe dintre datarile care nu se potrivesc cu alte date nu sunt pur si simplu publicate, dandu-se publicitatii doar datele favorabile. Iata cateva explicatii stiintifice care ar putea explica surplusul de Ar gasit in rocile din interiorul Pamantului.

XXIX

• Presiunea hidrostatica mare impiedica argonul sa iasa la suprafata de aceea esantioanele analizate dau varste mult mai mari. Unele stanci care s-au desprins de pe fundul oceanelor datorita concentratiei ridicate de argon explodeaza atunci cand ajung la suprafata. O posibila explicatie este ca marirea presiunii hidrostatice in timpul potopului a avut ca efect marirea concentratiei de argon in adancurile pamantului. • Surplusul de argon ar fi putut ajunge in manta din adancimea scoartei. Unele minerale din partea de jos a coloanei geologice contin mari cantitati de He si Ar. S-a constatat astfel ca o mostra din aceste roci are de o mie de ori mai mult argon.decat s-ar fi putut dezintegra din K pentru 2,77 miliarde de ani. Este intesant de remarcat faptul ca partea de jos a coloanei geologice prezinta un surplus de He si Ar fata de partea superioara.• Unele activitati vulcanice au putut sa produca modificari in conncentratia de Ar ale unor roci. Temperatura determina iesirea surplusului de Ar din lava incandescenta. Lava care a iesit prima la suprafata si s-a racit formand straturi la un nivel mai mic a scos mai mult argon si a dat o varsta mai mare. Numeroase alte sisteme de datare sunt bazate pe rata de descompunere in care fiecare poseda anumite particularitati. In momentul in care diferite sisteme dau vechimi diferite pentru un esantion unii evolutionisti se pot folosi de aceasta pentru a contesta valabilitatea creatiunii recente. Un exemplu il constituie metereoritul Asuka gasit in Antarctica si care este presupus ca venit de pe Luna . Au fost efectuate cinci masuratori asupra acestuia prin metode diferite de datare si s-a descoperit ca vechimea lui variaza de la 3,798 la 3,940 miliarde de ani. Chiar daca aceasta coincidenta aeste neobisnuita ar putea arata la unul dintre principiile de baza ale datarii radiometrice cum este constanta ratei de descompunere; mai trebuie remarcat si faptul ca au intervenit multi alti factorii ai modificarii cum au fost prezentati pentru metode K-Ar.

Metoda datarii cu uraniu. Acesta metoda contine de fapt o intreaga familie de metode de datare bazata pe dezintegrarea uraniului si a unui element inrudit cu el numit toriu. Au loc trei lanturi de descompunere (a) uraniu 238 se descompune in plumb 206 plus 8 atomi de He, cu o perioada de injumatatire de 4,5 miliarde de ani; (b)uraniu 235 se descompune in plumb 207 plus 7 atomi de He cu o perioada de injumatatire de 0,7 miliarde de ani; (c) toriu 232 se descompune in plumb 208 plus 7 atomi de He cu o perioada de injumatatire de 14,1 miliarde de ani. Intr-o descompunere este uzual sa gasim toti acesti izotopi in combinatie cu un alt izotop de plumb numit plumb 204, despre care se considera ca nu a avut un parinte radioactiv de aceea este numit plumb “obisnuit”. In general pentru ca o datare sa fie corecta sistemul analizat trebuie sa indeplineasca anumite conditii :

• Sistemul trebuie sa fi fost inchis , adica nimic nu a intrat in el si nimic nu a fost scos din el.• Sistemul trebuie sa nu fi continut initial nici o cantitate din componenta fiica • Viteza procesului trebuie sa fi fost tot timpul aceeasi.

Daca aceste conditii nu se respecta, atunci trebuie sa se faca anumite ajustari pentru a obtine o varsta corecta. De exemplu trebuie sa scadem cantitatea de component fiica sau sa calculam durata pentru diferite viteze diferite de descompunere. Niciuna dintre conditiile de mai sus nu este respectata in cazul datarii cu uraniu.• Minereurile de uraniu exista intotdeauna in sisteme deschise nu inchise. Uraniul

este foarte usor dizolvat de apele freatice, dar mai exista si multe alte feluri prin care componentele pot sa intre sau sa iasa din sistem. O alta problema este si

XXX

“captarea de neutroni liberi “ . De exemplu Pb 206 poate fi usor transformat in Pb 207 prin procesul de captare a unui neutron liber din mediul inconjurator , astfel nu mai putem sti exact ce cantitate de plumb s-a format prin dezintegrarea uraniului si ce cantitate prin captare de neutroni.

• Vitezele de descompunere a uraniului s-ar putea sa fie variabile. Autorii care se ocupa de acest subiect invoca faptul ca rata de dezintegrare a uraniului este constanta. Desi aceste procese sunt legate de structura atomului (mediul le poate influenta foarte greu), totusi exista factori care pot schimba viteza de descompunere radioactiva. Exemple de asemenea factori sunt radiatiile cosmice sau neutronii liberi care pot influenta si ei rata de descompunere.

• Produsele fiica au fost probabil prezente de la inceput. Nu avem nici o certitudine ca izotopii radioactvi nu au fost prezenti de la inceput impreuna cu izotopii care nu prezinta radioactivitate. Analizarea lavei vulcanice a scos la iveala faptul ca acestea contin in mod obisnuit atat plumb radioactiv cat si minereu de uraniu. De multe ori analizarea unei asamenea probe de lava prin metoda datarii cu uraniu a dat varste de peste un miliard de ani , chiar daca se stia sigur ca ele s-au format in timpurile moderne.

Putem concluziona ca toate tipurile de datare analizate mai sus sunt metode foarte complexe si sunt foarte usor supuse influentei mediului. Prin urmare nici una din aceste metode nu poate veni in sprijinul evolutionismului care sustine mari perioade de ani de care a avut nevoie formarea Pamantului.

POATE FI MAIMUTA STRAMOSUL NOSTRU ?

Din toata evolutia Universului punctul cel mai critic este atins atunci cand este discutata problema originii omului. Apare cunoscuta intrebare despre om, daca omul este un rezultat al evolutiei sau al creatiei. Modelul evolutionist presupune ca omul este un produs al al hazardului in procesul evolutiei. La polul opus se afla modelul cerationist care prezinta aparitia omului inca de la inceput. Inca de mici multi dintre noi am fost indoctrinati cu ideea ca oamenii si maimutele au un stramos comun care a trait acum 5-20 milioane de ani. O alta metoda prin care s-a ajuns la acceptarea mai usoara a evolutiei este invatarea copiilor ca stramosii nostri au trait mai intai in pesteri, apoi unul dintre acesti indivizi a inventat focul ,roata, agricultura, etc. Sa fie adevarate oare toate acestea? Exista suficiente dovezi care sa sprijine aceste teorii ? Care sa fie oare acesti stramosi comuni ai oamului si ai maimutei? Sa analizam in continuare cateva fosile care sunt folosite pentru a scoate in evidenta aparenta inrudire dintre om si maimuta.1. Stramosul comun al maimutei si a omului. Acest animal( caci evolutionistii

sustin ca ar fi existat) nu are nici un nume pentru ca existenta lui este numai presupusa si este considerat o veriga lipsa in evolutia omului.

2. Ramapithecus. Sufixul “pithecus” inseamna “maimuta” si s-a considerat a fi un posibil stramos al omului. In 1932 a fost gasita in India o fosila din acest exemplar care prezenta dinti si fragmente de falca. Pentru ca incisivii si caninii creaturii se aseamana cu cei de maimuta chiar daca sunt mai mici, unii evolutionisti considera ca forma acerasta apartine unui hominid. In ciuada acestor afirmatii Dr. Robert Eckhardt de la universitatea de stat din Pennsylvania dupa ce astudiat amanuntit o mostra de fosila a declarat ca aceste prsupuse hominide par sa fi fost maimute din punct de vedere comportamental, ecologic si morfologic. Deci aceste fosile descoperite nu dovedesc existenta omului primar, ci doar a unor

XXXI

indivizi ( maimute) care au disparut cu mult timp in urma. Faptul ca evolutionistii au gasit o asemanare intre om si aceste creaturi ( falci cu dinti) arata mai degraba modul acestora de a se hrani, care este un mod apropiat de cel al omului.

3. Australopithecus (maimuta din sud) . Se presupune ca acest exemplar care a trait cu aproape 2 sau 3 milioane de ani in urma ar fi umblat pe doua picioare si ar fi folosit uneltte primitive. Creierul acestuia ar fi avut numai 500 de cm3, insusire comuna a unor maimute. Unii oameni de stiinta.erau convinsi ca maimuta din sud era un stramos al omului, iar altii ca reprezinta o ramura evolutiva fara urmasi, acest fapt a creat printre antropologi o stare de confuzie cu privire la Australopithecus. In legatura cu aceasta se poate mentiona ca astazi in Etiopia traieste o specie de pavian la mari altitudini numita “Theropithecus galada”. Aceasta specie are falci si dinti asemanatori ca structura cu cele ale Ramapithecusului si a Australopithecusului. Caracteristicile “asemanatoare cu ale omului” sunt ca si la Ramapithecus mai degraba un rezultat al felului de viata pe care il duc, decat o dovada a inrudirii cu omul.

4. Homo erectus. Despre aceste creaturi s-a presupus ca au existat cu 500 de mii de ani in urma si ca au umblat in pozitie verticala avand creiere de 1000 cm3 si se mai pune de asemenea ca au avut o cultura rudimentara formata din unele asezaminte. Pentru prima data in istoria presupusei evolutii a omului apare notiunea de arma simpla pe care o foloseste. In 1984 in timpul unor sapaturi in Kenia s-a gasit sheletul unui baiat de 12 ani din aceasta specie despre care se presupune ca a trait cu 1,6 milioane de ani in urma. Cu toate aceste presupuneri, acest schelet practic nu a putut sa fie distins de scheletul omului de astazi, de aceea nu putem afirma ca organismul descoperit a fost maimuta si nu om. Unii pot pune la indoiala calitatea a de om al lui Homo erectus din cauza dimensiunilor mici a craniului sau. Totusi dimensiunile craniului sunt in limetele craniului uman, iar inteligenta sigur nu depinde de marimea creierului.

5. Omul de Neanderthal. Cel mai celebru dintre toti cei considerati ca fiind “veriga lipsa” este Homo neanderthalensis, desenat timp de mai mult de o suta de ani ca fiind o fiinta incovoiata, brutala, cu arcadela sprancenelor iesite in afara si avand obiceiuri dintre cele mai primitive. Acum sunt disponibile insa multe schelete ale acestor fiinte si nu mai este nici o indoiala ca omul de Neanderthal a fost cu adevarat fiinta umana, deosebindu-se de Homo Sapiens nu mai mult decat se deosebesc intre ele triburile contemporane de oameni. Craniul acestui om este de o marime aproximativa cu marimea craniului unui om contemporan sau poate chiar mai mare. Scheletul incovoiat este considerat de unii cercetatori ca fiind o cauza a unei boli, probabil artrita sau rahitism. Exista astazi dovezi ca Omul de Neanderthal cultiva flori, picta si practica o forma de religie, ori toate aceste lucruri nu denota o inrudire cu maimuta. Exista chiar si unele indicatii ca ei aveau si o forma de scris.

6. Omul modern.Contrar opiniei comune,exista dovezi ca omul modern, cel putin din punct de vedere anatomic, a existat in aceasi perioada cu unele dintre “tipurile de oameni-maimuta” descrise mai sus. Exista dovezi chiar ca el a trait chiar inainte de omul de Neanderthal, Australopithecus sau Homo erectus, cea ce elimina din start ipoteza ca acesti oameni ar fi stramosii omului modern. Multe dintre fosilele oamenilor moderni au fost datate gresit ca apartinand unor ere posterioare tuturor acestot tipuri de posibili “ staramosi ai omului” , iar in prezent multe din aceste cazuri sunt reanalizate.

In concluzie pana in prezent nu s-a gasit nici o dovada a existentei unui intermediar dintre maimuta si om. Din cate se cunoaste pana acum , maimuta a fost maimuta

XXXII

dintodeauna , la fel si omul a fost om de la inceput si nu a aparut ca urmare a unui proces lung de transformare. Originea limbilor si a raselor. Evolutionistii aplica evolutia nu doar dezvoltarii biiologice a omului, ci si dezvoltarii sale ulterioare, considerand ca toate entitatile sociale cum ar fi limbajul, scrisul, sistemul politic si economic au evoluat si ele. Conform modelului evolutionist, omul este doar un produs al unei transformari treptate dintr-un stramos cum ar fi maimuta, de aceea atitudinile si actiunile lui vor fi foarte asemanatore cu cele ale animalelor. Toate stiintele sociale care trateaza in esenta problemele individuale si cele de grup ale oamenilor tind sa dea o rezolvare care depinde in mare masura de originea pe care o are omul. O urmare directa a modelului evolutionist este discriminarea rasiala. Daca o rasa este superioara alteia, atunci ea trebuie eliminata , deoarece ea va fi o piedica in dezvoltarea ulterioara a rasei superioare. Milioane de oameni au murit in lagarile naziste datorita acestei idei. Totusi care este cauza diversitatii oamenilor ? Atat modelul creationist, cat si cel evolutionist declara ca aparitia unor subspecii se datoreaza imperecherii in grupuri mici, doar ca fiecare model are trasatura sa specifica. Modelul evolutionist declara ca in grupurile mici se fixeaza mai bine mutatiile, insa modelul creationist afirma ca se manifesta doar trasaturi deja existente in AND-ul individului, prin urmare este doar o respectare a legilor mendeliene ale ereditatii. Dupa cum am aratat in capitolele anterioare, mutatiile sunt in cele mai multe cauze daunatoare, iar daca printr-o exceptie ele ar putea fi folositoare, atunci ele n-ar putea fi transmise urmasilor, deci e putin probabil ca subspeciile sa fi aparut ca urmare a fixarii mutatiilor. In mod normal apare intrebarea: “Care este cauza care a dus la formarea unor grupuri distincte de oameni care au fost nevoiti sa se separe si sa se dezvolte indepaendent de ceilalti oameni?” Modelul evolutionist nu da nici un raspuns la aceasta intrebare, insa modelul creationist are o explicatie. Oamenii nu comunica intre ei daca nu exista acelasi limbaj. Chiar daca exista o distanta mica intre grupuri, casatoriile intre indivizii din ele nu vor avea loc niciodata, prin urmare cauza care a adus la separarea unor grupuri de oameni a fost de natura lingvistica. Insasi aparitia si diversitatea limbilor este fara raspuns din partea evolutionistilor. Omul, spre deosebire de animale are un limbaj articulat, poate transmite idei abstracte, poate comunica la nivel de simboluri, ceea ce nu poate fi asemanat cu grohaiturile si zgomotele instinctuale facute de animale. Chiar faptul ca oamenii au capacitatea de a invata o limba straina dovedeste faptul ca toate limbile au o origine comuna. Explicatia data de modelul creationist este ca toti oamenii au aceeasi origine si ca in decursul istoriei populatia umana a fost nevoita sa se desparta din cauza diferentelor lingvistice pe care le-a creat Creatorul. Aceasta nu este o afirmatie fi analizabila stiintific, insa este credibila, spre deosebire de modelul evolutionist care nu are un raspuns clar la aceasta intrebare. Nici faptul ca dezvoltarea economica , stiintifica, artistica a oamenilor este una ascendenta nu este o dovada de evolutie, ci este mai degraba o informatie care vine in sustinerea modelului creationist. Faptul ca omul are capacitatea de a transmite urmasilor sai informatii este o dovada ca omul este ceva mai mult dacat orice animal. Chiar daca animalele au capacitati de invatare ,ele nu au nici o posibilitate de a transmite toate aceste cunostinte. Aceasta este o dovada in plus originii superioare a oamenior. Toate argumentele legate de dezvoltarea omului , cum ar fi inventarea scrisului, a olaritului, a agriculturii dau de asemenea nenumarate dovezi asupra faptului ca omul are o origine recenta si nu una de milioane de ani, exacta asa cum prezice modelul creationist.

XXXIII

CONCLUZII

Dupa cum am mentionat si in capitolele anterioare, modelul creationist integreaza mai bine datele stiintifice obtinute experimental decat le face modelul evolutionist. Modelul creationist nu are nevoie de introducerea unor presupuneri secundare asa cum are nevoie modelul evolutionist. Totusi creatia nu poate fi studiata de stiinta deoarece ea nu se afla in contextul stiintei masurabile. Procesul de creatie a fost incheiat in trecut, atunci cand nu exista nici un observator care sa relateze faptele, iar pe baza proceselor si legilor care actioneaza astazi nu putem explica nici una dintre teorii ( amintiti-va de “evolutia ex-nihilo” si de “ creatia ex Deo” ) , totusi mai multe premise ne conduc la modelul creationist decat la cel evolutionist. Daca creatia a avut loc, atunci este numai normal sa existe un Creator si pentru ca omul este singura fiinta capabila sa inteleaga acest concept al creatiei, trebuie sa existe si o metoda prin care Creatorul sa-i faca cunoscuta omului existenta sa si modul in care lumea a aparut. Acest lucru l-a facut Creatorul in “cartea inceputurilor” sau Geneza. Aceasta nu este doar un folclor demodat, asa cum sustin unii, ci ea ofera un cadru care ne satisface din punct de vedere intelectual si care poate explica datele descoperite de stiinta moderna. Istoricitatea Genezei nu mai poate fi combatuta demult. Ideea ca Moise nu ar putea fi scriitorul Genezei deoarece el nu ar fi putut scrie nu mai este valabila deoarece descoperirile arheologice au stabilit ca scrierea a fost practicata de omul de rand inca din perioada lui Avraam. S-a descoperit ca “omul primitiv “ si-a dezvoltat o remarcabila indemanare tehnica in multe domenii, iar acest lucru s-a intamplat mult mai timpuriu decat si-au imaginat evolutionistii. Este semnificativ faptul ca desi Geneza este citata de multe ori in Noul Testament, Moise nu este niciodata mentionat ca fiind autorul ei, totusi traditia ebraica atribuie toate cele 5 carti de la inceputul Bibliei lui Moise. In acele vremuri se obisnuia ca sa se scrie toate cronicile importante pe table de lut sau de piatra, iar acestea ulterior au fost puse undeva intr-un fel de biblioteci publice. Moise doar a preluat aceste naratiuni despre Avraam si alti eroi din Geneza si a realizat o compilatie in care a introdus si alte naratiuni care erau necesare. Prima relatare care il descrie creatia contine doua verbe distincte care exprima ceea ce a facut Dumnezeu. Unul este “a crea” si celalat “a face”. “A crea” se refera la capacitatea lui Dumnezeu de a aduce la viata din nimic, ceea ce este o atributie doar a lui Dumnezeu, iar “a face” este pentru a combina elemente deja existente in sisteme mai complexe. Exista doar trei lucruri despre care se spune ca au fost create ( nu facute): elementele de baza ale cosmosului ( materia, spatiu, timpului), lumea animala ( care este formata din aceleasi materiale ca si lumea anorganica, dar care poseda viata, ratiune, constiinta) si omul ( care isi insuseste materia anorganica a cosmosului, constiinta animala, dar care are in plus “chipul lui Dumnezeu”).Lucrarea lui Dumnezeu a fost conform Genezei o lucrare care a durat o saptamana.Prima zi: energizarea elementelor fizice ale cosmosului.A doua zi: formarea atmosferei si a hidrosferei.A treia zi: formarea litosferei si a biosferei(plantele).A patra zi: formarea astrosferei.A cincea zi: formarea vietii pentru hidrosfera si pentru atmosfera( animalele marine si pasarile).A sasea zi: formarea vietii pentru litosfera si biosfera( lumea animala terestra).

XXXIV

A saptea zi: odihna dupa lucrarea de creere si de facere.Toata acesta ordine a lucrarilor de creatie are anumite principii care stau la baza ei:

• Progres in creatie cu un anumit scop. Fiecare faza a fost o pregatire pentru faza urmatoare, iar toate fazele impreuna au fost pregatiotare pentru scopul final si anume acela ca omul sa aiba un loc potrivit de dezvoltare. Asadar Dumnezeu a aranjat fiecare lucru astfel incat sa corespunda cauzei lui. Fiecare sistem si fiecare organism a fost proiectat ca sa-si mentina caracteristicile proprii, iar saptamana in care au fost create a fost o saptamana ad litteram, fiind prototipul saptamanii actuale. Toate entitatile temporale ( zi, luna, an) isi au originea in miscarea ordonata a Pamantului in sistemul solar, insa saptamana nu are nici o baza pentru asa ceva, pentru ca originea sa se afla in creatiune.• Varsta aparenta. Toate lucrurile lui Dumnezeu au fost “mature” de la crearea lor ,astfel nu era nevoie ca ele sa se dezvolte de la forme mai simple. Chiar si pe Adam si Eva I-a creat maturi. Putem afirma ca inca de la inceput intregul univers parea sa aiba o anumita varsta. Soarele, stelele, luna au inceput sa-si reverse lumina pe Pamant imediat ce au fost create, pentru ca acesta a fost scopul cu care au fost create. Este posibil ca undele de lumina ce traverseaza spatiul dintre corpurile ceresti si Pamant sa fi fost energizate inainte de crearea corpurilor ceresti acestor luminatori, tocmai ca sa furnizeze lumina necesara din primele trei zile. Cu siguranta ca lui Dumnezeu nu I-a fost mai dificil sa creeze aceste unde luminoase decat sa aduca la viata generatorii de lumina. Acest concept nu sugereaza insa ca fosilele din roci si alte fenomene legate de moarte au fost create ca o aparenta a timpului, ci ele sunt o dovada a raului care a aparut in lume mai tarziu.• Lumea de atunci era diferita de lumea contemporana. Trebuie sa recunoastem ca lumea de la inceput a fost foarte diferita de lumea pe care o cunoastem noi astazi. Biblia mentioneaza ca a existat o intindere de ape care exista deasupra pamantului (“apele care sunt deasupra intinderii” Geneza 1,7). Aceasta nu are un corespondent in lumea de astazi. Aceasta intindere era formata probabil din mase uriase de vapori de ape care protejau Pamantul de radiatiile din cosmos, mentinea un climat bland pe intregul Pamant,. Acest climat uniform impiedica miscarea maselor de aer, implicit si formarea ploilor. Hidrologia antedeluviana era si ea diferita. Natura izvoarelor celor patru rauri care inundau Edenul si aluzia la ruperea izvoarelor Adancului cel mare indica faptul ca in adancurile pamantului existau mari depozite de apa sub presiune care s-a transformat in oceanul planetar contemporan, de aceea climatul bland, solul fertil au favorizat existenta mai multor specii de organisme decat in prezent. • In lumea initiala nu a existat moartea. Moartea a venit in lume ca rezultat al pacatului. Daca omul n-ar fi pacatuit impotriva creatorului sau, atunci el ar fi trait vesnic,impreuna cu el ar fi trait vesnic si aniamalele. Consumarea fructelor si a ierburilor nu trebuie considerata ca fiind “ moarte” deoarece ele nu dispun de ratiune.

Caderea, blestemul si legile termodinamicii. Dupa crearea Pamantului, Dumnezeu a dat omului puterea de a-I stapani creatia. Omul trebuia sa fie fericit si multumit din toate punctele de vedere datorita unui astfel de privilegiu, raspunzand favorabil Creatorului care l-a inzestrat in felul acesta..Dumnezeu nu l-a creat pe om ca pe un simplu robot, astfel dragostea lui Dumnezeu a fost voluntara, iar ca sa existe o relatie intre Creator si creatura aceasta din urma trebuia sa doreasca de buna voie mentinerea acestei lagaturi. Omul a avut capacitatea de a iubi sau de a nu iubi, de a asculta sau de a nu asculta si a fost pus in fata unei decizii. Istoria dramatica de pana acum a

XXXV

Pamantului( moarte, razboi, degradare) a aratat ca alegerea pe care a facut-o omul la inceput a fost o alegere gresita. Astfel pacatul a intrat in lume cand omul a pus la indoiala cuvantul lui Dumnezeu in gradina Eden. Din acest moment omul a devenit “rob al pacatului” , iar Pamantul s-a transformat ca atare. Acesta “robie a stricaciunii universale” nu este alceva decat legea universala pe care oamenii de stiinta au numit-o principiul al doilea al termodinamicii. Tot astfel odihna lui Dumnezeu de la sfarsitul creatiunii o putem asemui cu o lege de conservare sau principiul intai al termodinamicii. Cu toate ca cesta doua legi exista, oamenii de stiinta nu au putut sa descopere de ce acestea actioneaza, de ce intotdeauna energia trebuie sa se conserve si entropia sa creasca. Chiar inainte de descoperirea acestor legi de catre oamenii de stiinta, Biblia avea deja numeroase constatari ale legilor de conservare si de degradare care exista pe Pamant.Potopul din perspectiva biblica: Potopul din vremea lui Noe reprezinta marea deosebire dintre lumea de atunci si cea de astazi:”odinioara erau ceruri si un Pamant scos prin cuvantul lui Dumnezeu din apa si cu ajutorul apei…lumea de atunci a pierit tot prin ele inecat de apa”. Deci au existat doua mari schimbari impuse de Dumnezeu creatiei sale originale. Prima a fost atunci cand Dumnezeu a blestemat Pamantul din cauza omului si a doua atunci cand Dumnezeu a fost nevoit sa distruga Pamantul prin potop din cauza rautatii omului. Prima data Dumnezeu a introdus un principiu de degradare, iar potopul prin natura sa cataclismica a schimbat aspectul exterior al Pamantului. Dupa ce I-a imprastiat pe razvratiti din Babel Dumnezeu s-a interesat de soarta lor si astfel a ales din multimea oamenilor de pe Pamant un popor (Israel) pe care sa-l pazeasca si caruia sa-i ofere binecuvantari. Dupa potop Dumnezeu a promis omenirii ca nu va mai distruge Pamantul printr-un potop universal.Parerea noastra personala. In aceasta lucrare am incercat sa aratam ca modelul creationist poate explica mult mai bine toate problemele legate de originea universului , originea planetei noastre,originea vietii si mai presus de toate originea omului decat modelul evolutionist. Totusi nici unul dintre modele nu poate fi dovedit ca fiind adevarat doar pe baze stiintifice deoarece acest lucru se afla in afara datelor observabile, iar legile care actioneaza in prezent nu pot da o explicatie originii nici uneia dintre entitatile mentionate mai sus. Unii oameni cred ca ratiunea lor este infailibala si ca ea poate gasi raspuns la toate intrebarile, ei fiind adepti ai teoriei marii explozii( Big Bang), ei insisi considerandu-se un produs al intamplarii, iar un produs al intamplarii nu poate avea decat o ratiune la intamplare, de aceea dorim ca sa le reamintim acestor oameni ca nu se stie exact daca mintea lor a evoluat corect sau daca a evoluat la intamplare.Prin aceasta lucrare am dorit sa aratam opiniei publice marile deficiente ale evolutionismului si ca acesta nu da un raspuns satisfacator la marile dileme ale omenirii: “Cine suntem?” “De unde venim?” si “Unde mergem?”. Am dorit de asemenea sa subliniem faptul ca multe date stiintifice care par sa sustina evolutionismul n-au fost interpretate corect, ele punand multe semne de intrebare.Speram ca ati ajuns si dumneavoastra la concluzia ca modelul evolutionist are nevoie de o multime de presupuneri secundare, spre deosebire de cel creationist care doar prezice acolo unde evolutionismul introduce presupuneri secundare modelului fundamental. Modelul creationist poate raspunde celor trei mari dileme ale omenirii:1.Suntem lucrarea mainilor lui Dumnezeu, suntem fiii sai si avem anumite responsabilitati fata de Creatorul nostru. Dumnezeu a avut un scop atunci cand ne-a creat, iar daca cineva ar putea intreba care este acest scop ,ii putem raspunde ca nici

XXXVI

chiar copiii nu-i intreaba pe parintii lor de ce le-au dat nastere. Cu atat mai putin omul nu ar trebui sa Ii puna aceasta intrebare Creatorului sau.2. Cat despre locul din care venim putem afirma ca este un loc in care nu actioneaza aceleasi legi ca pe Pamant. De exemplu acolo nu exista degradare pentru ca Dumnezeu este un Creator ce a facut totul desavarsit din toate punctele de vedere.3.Incotro ne indreptam? Aceasta implica o alta intrebare:ar trebui sa ne indreptam spre un alt loc de gazduire dupa viata, sau pur si simplu disparem ca trup si ca suflet?Putem afirma ca in urma pacatului ,omul a fost alungat din adevarata sa casa (Eden) si in acest timp a umblat pe Pamant avand speranta ca intr-o zi Creatorul sau il va reabilita si-l va chema in locuinta pe care I-a pregatit-o de la inceput.

<La inceput ,Dumnezeu a facut cerurile si Pamantul. Pamantul era pustiu si gol;peste fata adancului de ape era intuneric,si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis:”Sa fie lumina !” Si a fost lumina. Dumnezeu a vazut ca lumina era buna ; si Dumnezeu a despartit lumina de intuneric. Dumnezeu a numit lumina zi ,iar intunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o seara si apoi a fost o dimineata :aceasta a fost in ziua intai ><Dumnezeu a zis: “Sa fie o intindere de ape ,si ea sa desparta apele de ape.” Dumnezeu a numit intinderea cer. Astfel ,a fost o seara ,si apoi a fost o dimineata:aceasta a fost ziua a doua><Dumnezeu a zis:”Sa se stranga la un loc apele care sunt dedesuptul cerului ;si sa se arate uscatul!”Si asa a fost. Astfel ,a fost o seara ,si apoi a fost o dimineata:aceasta a fost ziua a treia.><Dumnezeu a zis:”Sa fie niste luminatori in intinderea cerului ,ca sa desparta ziua de noapte ;ei sa fie niste semne care sa arate vremile ,zilele si anii;si sa slujeasca de luminatori ,in intinderea cerului ca sa lumineze Pamantul.”Si asa a fost.Astfel ,a fost o seara, si apoi a fost o dimineata:aceasta a fost ziua a patra.><Dumnezeu a zis:”Sa misune apele de vietuitoare ,si sa sboare pasari deasupra Pamantului pe intinderea cerului.”Astfel a fost o seara ,si apoi a fost o dimineata:aceasta a fost ziua a cincea.><Dumnezeu a zis: “Sa dea Pamantul vietuitoare dupa soiul lor, vite, taratoare si fiare pamantesti, dupa soiul lor.” Si asa a fost. Apoi Dumnezeu a zis :” Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului,peste vite, peste tot Pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe Pamant. Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut. Dumnezeu i-a binecuvantat si Dumnezeu le-a zis:” Cresteti, inmultiti-va, umpleti Pamantul si supuneti-l; si stapaniti peste pestii marii,peste pasarile cerului, si peste orice vietuitoare care se misca pe Pamant.” Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea.><Astfel au fost sfarsite cerurile si Pamantul si toata ostirea lor. In ziua a saptea Si-a sfarsit lucrarea, pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui, pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui, pe care o zidise si o facuse.>

Aceasta este cea mai stiintifica afirmatie care a fost facuta vreodata cu privire la creatiune. Aceste fraze pot explica cel mai bine toate intrebarile legate de originea a

XXXVII

tot ce exista in acest Univers. Aici se explica atat originea a tot ce exista, cat si scopul aparitiei lor, lucruri pe care evolutionismul nu poate sa le explice in nici un fel. Acest studiu al originilor nu se opreste aici. Oamenilor le-au ramas de cunoscut mult mai multe decat au aflat pana acum. Va provocam si pe dumneavoastra sa va puneti intrebari despre originea Universului, a Pamantului si in cele din urma a omului. Daca veti fi deschisi tuturor posibilitatilor, cu siguranta ca veti ajunge la concluzia ca nu intamplarea v-a creat, ci un Dumnezeu atotputernic care are grija si astazi de dumneavoastra si va asteapta sa-L cunoasteti personal.

Epilog

…De ce fiecare floare are un alt parfum?! Pentru ca nu este doar materie, ci si o strafulgerare a privirii Cuiva Care a incrustat-o cu adiere de zambet!

De ce stelele au sclipiri nenumarate? Pentru ca sunt montate in diadema unui imparat magnific si suveran

El tine in fiinta hora astrelor din cosmosul vizibil si galaxiile din fiecare nestiut fir de praf.

In mana lui este si viata mea. Glorie Lui!

Bibliografie

“Creationismul stiintific” de Dr. Henry M. Morris, Societatea Misionara Romana,1992.“ Geneza legatura dintre stiinta si Biblie” de Ariel A. Roth, Centrul de studii ale naturii, 2002.“Bazele biblice ale stiintei moderne” de Henry M. Morris, Societatea Misionara Romana, 1993.“De ce stramosul nostru nu este maimuta” de Elena Anton, editura Stephanus, Bucuresti, 1998.“Seneca, scrieri filozofice alese”, editura Minerva, 1981.“Compendiu de fizica” Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1988.“Fizica. Manual pentru clasa a XI-a” editura Polirom,Iasi,2001.“Fizica. Manual pentru clasa a IX-a” editura Teora , Bucuresti, 1999.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai complet site cu referate

XXXVIII

XXXIX