Evolutia Economiei Romanesti in Perioada Interbelica

27
Evolutia economiei românesti în perioada interbelica Marea Unire din 1918 a creat posibilitati reale pentru folosirea unui potential economic divers creat prin reunirea tuturor bogatiilor în trupul armonios al tarii. România întregita în hotarele sale firesti avea o suprafata de 295.049 km2 fa fata de 137.000 km2 înainte de 1918 si circa 18.052.000 locuitori fata de circa 8.000.000 locuitori înainte de unire, fiind a opta tara din Europa, dupa numarul populatiei. România era un stat national unitar, întrucât majoritatea covârsitoare a locuitorilor erau români, alaturi de care traiau si alte nationalitati conlocuitoare. Constituirea statului national unitar român a marcat începutul unei noi etape în evolutia economica a României, etapa caracterizata prin cresterea mai rapida a fortelor de productie, îndeosebi a celor din industrie prin largirea limitelor pietei nationale si sporirea puterii ei de absorbtie. Unirea a dus la întarirea potentialului economic al tarii, a creat conditiile necesare fructificarii la scara nationala a bogatiilor solului si subsolului, a accentuat rolul industriei în ansamblul economiei, potentialul industrial crescând mai mult decît dublu. În peisajul industrial al tarii au aparut ramuri si subramuri industriale nedezvoltate înainte sau inexistente (industria siderurgica sau industria metalelor pretioase etc.). Pe ansamblul industriei, forta motrice a crescut cu 235%, cele mai importante progrese înregistrându-se în industria electrica (429,4%), chimica (320,9%) si alimentara (204%). Reteaua cailor ferate s-a marit de la 4.300 km la circa 11.000 km. A crescut considerabil suprafata arabila a României, de la 6,6 milioane ha la 14,6 milioane precum si patrimoniul silvic al tarii. Suprafata acoperita cu paduri a sporit de la 2,5 milioane ha la 7,3 milioane ha. Legaturile economice traditionale au capatat dupa Unire cadrul geografic - statal adecvat, ceea ce a asigurat pietei nationale o deplina unitate. Provinciile românesti unite s-au încadrat organic în economia nationala, fapt 1

description

Evolutia Economiei Romanesti in Perioada Interbelica

Transcript of Evolutia Economiei Romanesti in Perioada Interbelica

Evolutia economiei romnesti n perioada interbelica

Evolutia economiei romnesti n perioada interbelica

Marea Unire din 1918 a creat posibilitati reale pentru folosirea unui potential economic divers creat prin reunirea tuturor bogatiilor n

trupul armonios al tarii. Romnia ntregita n hotarele sale firesti avea o suprafata de 295.049 km2 fa fata de 137.000 km2 nainte de 1918 si circa 18.052.000 locuitori fata de circa 8.000.000 locuitori nainte de unire, fiind a opta tara din Europa, dupa numarul populatiei. Romnia era un stat national unitar, ntruct majoritatea covrsitoare a locuitorilor erau romni, alaturi de care traiau si alte nationalitati conlocuitoare.

Constituirea statului national unitar romn a marcat nceputul unei noi etape n evolutia economica a Romniei, etapa caracterizata prin cresterea mai rapida a fortelor de productie, ndeosebi a celor din industrie prin largirea limitelor pietei nationale si sporirea puterii ei de absorbtie. Unirea a dus la ntarirea potentialului economic al tarii, a creat conditiile necesare fructificarii la scara nationala a bogatiilor solului si subsolului, a accentuat rolul industriei n ansamblul economiei, potentialul industrial crescnd mai mult dect dublu. n peisajul industrial al tarii au aparut ramuri si subramuri industriale nedezvoltate nainte sau inexistente (industria siderurgica sau industria metalelor pretioase etc.). Pe ansamblul industriei, forta motrice a crescut cu 235%, cele mai importante progrese nregistrndu-se n industria electrica (429,4%), chimica (320,9%) si alimentara (204%). Reteaua cailor ferate s-a marit de la 4.300 km la circa 11.000 km.

A crescut considerabil suprafata arabila a Romniei, de la 6,6 milioane ha la 14,6 milioane precum si patrimoniul silvic al tarii. Suprafata acoperita cu paduri a sporit de la 2,5 milioane ha la 7,3 milioane ha.

Legaturile economice traditionale au capatat dupa Unire cadrul geografic - statal adecvat, ceea ce a asigurat pietei nationale o deplina unitate. Provinciile romnesti unite s-au ncadrat organic n economia nationala, fapt confirmat de puternica lor dezvoltare ulterioara, Transilvania recapatndu-si astfel rolul ei istoric n cuprinsul neamului romnesc.

Asa cum rostea diplomatul romn N. Titulescu: Romnia nu poate fi ntreaga fara Ardeal, Romnia nu poate fi mare fara jertfe; Ardealul e leaganul care i-a ocrotit copilaria, e scoala care i-a faurit neamul, e farmecul care i-a sustinut viata. ntre ntreprinderile si ramurile economiei nationale s-au stabilit legaturi directe, stimulate de nsesi legile productiei capitaliste, ceea ce a determinat o restructurare si ntregire a domeniilor industriei si agriculturii, a sistemului de transport si comunicatii, s-a marit masa mijloacelor de productie din fiecare ramura, s-a completat structura interna a unora, ca si a ntregului complex economic national.

Refacerea economiei dupa primul razboi mondial(decembrie 1918 - 1923)

Perspectivele de dezvoltare a tarii, deschise prin Unirea de la 1918 au fost o vreme marcate de urmaririle dezastruoase ale razboiului si de dificultatile intervenite n procesul de refacere a economiei n primii ani dupa razboi.

Razboiul si ocupatia germana au provocat Romniei imense pagube umane si materiale. Tara a pierdut circa un milion de oameni cazuti victime actiunilor militare, bolilor si suferintelor ndurate, aceste pierderi constituind o reducere cu peste 1/5 din populatia activa a tarii.

Agricultura se afla ntr-o situatie deosebit de grea; la sfrsitul razboiului era epuizat ntregul stoc de cereale, nct nu se mai putea asigura nici samnta pentru culturi si nici hrana pentru populatie. Ca urmare n tara se manifesta o acuta criza alimentara. Exportul de cereale a fost n 1919 aproape inexistent, fiind necesar sa se importe cereale si alte produse alimentare pentru acoperirea consumului intern. Situatia ameninta sa ramna grava, deoarece n 1919 peste 26% din suprafata cultivata cu cereale a tarii a ramas nelucrata, n conditiile n care septelul abia atingea 50% din nivelul antebelic.

O situatie grea si complicata a cunoscut industria. n aceasta ramura, distrugerile de razboi, ridicarea de catre ocupanti a utilajelor unor ntreprinderi si uzine, dispersarea altor ntreprinderi n Moldova si Rusia au condus la scaderea capacitatilor de productie ale industriei. La nceputul anului 1919 nu mai functionau dect circa un sfert din ntreprinderi ncurajate de stat, iar productia industriala se redusese la mai putin de 50% fata de nivelul antebelic. Industria extractiva a petrolului si-a redus productia cu aproape 48%, iar cea de carbune cu 55%.

Caile ferate, parcul de locomotive si vagoane au suferit serioase distrugeri si deteriorari. Numarul de locomotive a scazut cu 71%, cel de vagoane de marfuri cu 85%, iar cel de calatori cu 61,5%. Ct priveste transportul rutier, 26% din reteaua de sosele necesita o refacere completa.

Oglindind situatia economica generala, finantele tarii erau, la rndul lor dezorganizate, deficitele bugetare fiind considerabile iar puterea contributiva a maselor muncitoare era secatuita de razboi si urmarile acestuia. Circulatia monetara era dominata de o inflatie puternica, determinata de neacoperirea materiala reala a monedei, de reducerea nsemnata a productiei si a fondului comercial de marfuri. S-a produs o depreciere simtitoare a leului pe piata interna, iar pe cea externa cursul valutar a scazut foarte mult.

Pierderile materiale, recunoscute n mod oficial prin tratatele de pace, au fost evaluate la peste 31 miliarde de lei aur. Daca avem n vedere ca valoarea productiei anuale a Romniei nainte de razboi era de 18-2 miliarde lei aur, n numai doi ani de razboi au fost distruse bunuri materiale pentru care a muncit din greu poporul nostru timp de 16 ani.

Aceste nsemnate pierderi materiale au facut ca procesul refacerii economiei sa se desfasoare lent si sa se prelungeasca pna n 1923.

Industria si transporturile

Romnia nu avea industrii purtatoare ale progresului tehnic, fiind lipsita, de exemplu, de o industrie constructoare de masini. De aceea, n anii imediat urmatori, refacerea principalelor ramuri ale industriei a avut loc n mod inegal, n functie de actiunea unor factori generali, ct si a unor factori speciali. Astfel, industria metalurgica se va dezvolta relativ slab. Ponderea cea mai mare revenea grupurilor de la Resita si Hunedoara, care detineau peste 70% din forta motrice ntrebuintata n aceasta ramura. Fata dinainte de razboi, industria metalurgica nregistrase, pe scara ntregii tari, scaderi nsemnate. n ansamblu, productia ntregii industrii metalurgice se redusese la circa fata de nivelul antebelic.

De asemenea, instalatiile necesare pentru nzestrarea tehnica a diferitelor ramuri industriale erau procurate n cea mai mare parte din import. n anul 1924, industria metalurgica acoperea numai 46% din consumul intern de produse metalurgice.

nsemnata bogatie forestiera a Romniei a atras n perioada postbelica numeroase capitaluri pentru exploatarea padurilor si prelucrarea primara a lemnului. Nivelul productiei n industria lemnului a fost n anii postbelici sub cel dinainte de razboi. Dupa 1920 va creste foarte mult productia de cherestea, mobilul acestei dezvoltari constituindu-l n principal, cererea la export a lemnului de constructii, a cherestelei de brad si stejar.

Dintre ramurile industriei prelucratoare, cea mai importanta a continuat sa ramna industria alimentara. Fata de nivelul dinainte de razboi, productia industriei alimentare nregistrase o scadere importanta, reprezentnd n 1919 circa 57% fata de anul 1913. Procentul scaderii diferea nsa de la o subramura la alta a acestei industrii. Privind n ansamblu evolutia industriei alimentare se poate spune ca pna n 1992 diferitele ei ramuri au avut de strabatut o perioada grea, dupa care productia ncepe sa se refaca.

Industria textila si industria pielariei, desi ramuri cu pondere relativ nsemnata, nu erau capabile sa satisfaca dect partial nevoile consumului intern.

O dezvoltare importanta, comparativ cu ramurile mentionate a cunoscut industria materialelor de constructii avnd n vedere si necesitatile de constructii postbelice n special productia de ciment, geamuri, caramizi desi persistau nca multe dificultati.

Se constata ca n majoritatea ramurilor industriei prelucratoare a avut loc, ntr-o masura nsemnata o scadere a productiei n comparatie cu nivelul dinainte de razboi, urmata de un proces de redresare lent si prelungit. La Congresul din 1921 al Asociatiei generale a inginerilor din Romnia se arata ca productia industriala a tarii era n toate ramurile cu mult sub normal, n cele mai multe ramuri productia se situa ntre 30% si 50% din cea dinainte de razboi si numai n cteva ramuri peste 50%.

n ce priveste industria extractiva, aceasta prezenta doua aspecte caracteristice: pe de o parte o productie multa mai scazuta fata de nivelul antebelic, pe de alta parte ncepnd cu anul 1920 o crestere lenta de la an la an. Astfel, productia petroliera, fata de anul 1914 cnd se ridica la 1810 mii tone, scade foarte mult reprezentnd n 1919 numai 855 mii tone, pentru a se redresa lent, ajungnd n 1924 la 1850 mii tone, depasind nivelul antebelic. n industria petroliera se ciocneau interesele capitalului strain, dominant n aceasta ramura, ale capitalului autohton particular, care lupta sa-si mareasca participatiile, si ale statului, care urmarea sa-si echilibreze, prin export balanta comerciala. Toate acestea explica procesul lent de refacere a industriei petrolului.

Industria carbonifera, ramura importanta a economiei, n continua scadere pna n 1920, ncepe sa se refaca, depasind n 1924 nivelul de dinainte de razboi. Restabilirea cu ntrziere a industriei extractive a avut influenta asupra refacerii celorlalte ramuri industriale ca si a transporturilor, domeniu n care se simtea o lipsa acuta a combustibililor.

n primii ani dupa razboi, transporturile, ndeosebi cel feroviar, erau dezorganizate, constituind unul din factorii care frnau procesul redresarii economiei. Portiuni nsemnate de cale ferata erau distruse, iar parcul de material rulant scazuse serios. Inventarierea cailor ferate din primul an postbelic consemneaza existenta doar a 263 locomotive n stare de functionare si a 1304 care solicitau reparatii generale. Pentru a iesi din situatia dificila, statul a trecut la cumpararea de locomotive din strainatate. Paralel cu politica de reparare a vechilor locomotive si de import, s-a facut apel la societatea Resita pentru construirea de locomotive, creatie a specialistilor romni. La fel, numarul vagoanelor de calatori scazuse la circa 1/3, a vagoanelor de marfa la circa 1/5. Numeroase poduri si lucrari feroviare au fost distruse, ceea ce facea ca si viteza de trafic sa fie redusa. O parte din nevoile interne de transport a trebuit sa fie acoperite de transportul rutier, efectuat ndeosebi cu tractiune animala.

Procesul refacerii, care ntmpina serioase dificultati, se va ncheia n linii mari n anul 1924, cnd s-a atins nivelul antebelic n

principalele ramuri de productie. Acest proces de redresare a industriei a avut loc inegal si s-a prelungit, deoarece n-a avut o orientare bine precizata n politica de industrializare capitalista. Cercurile conducatoare ale burgheziei au creat un regim legal care sa favorizeze dezvoltarea industriei (legea protectionismului vamal din 1921, extinderea legii de ncurajare a industriei din 1912 pe ntregul cuprins al tarii), dar mai ales a ramurilor n care ele nsele aveau investit capital, cum erau industria usoara si extractiva.

Refacerea industriei avea loc n conditiile n care, desi Unirea din 1918 a prilejuit un anumit spor n configuratia de ansamblu a industriei, totusi ea nu a schimbat fundamental structura industriala a tarii.

Industria mare prelucratoare a Romniei continua sa fie reprezentata, n principal de industria alimentara, lemn-hrtie, materiale de constructii, textile, ncaltaminte-pielarie. Aceste ramuri detineau ponderea cea mai nsemnata ntre 64% si 79% din numarul total al ntreprinderilor, al fortei motrice instalate, al personalului ocupat si valorii productiei. Daca privim aceste ramuri n structura lor intern, starea de napoiere industriala iese si mai pregnant n evidenta.

n industria metalurgica, ntreprinderile siderurgice cuprindeau 2% din numarul ntreprinderilor, peste 73% din forta motrice si circa 13% din personal. Alaturi de acestea figurau nsa puzderia de ateliere mecanice de reparatii 51,1% din totalul ntreprinderilor metalurgice. De altfel, n ntreaga industrie a tarii continua sa ocupe ponderi nsemnate industria mica si productia mestesugareasca.

Dezvolrea agriculturii. Reforma agrara din 1921

Agricultura Romniei postbelice purta din plin amprenta marilor dificultati lasate mostenire de razboi si ocupatia straina. Aceste dificultati veneau sa amplifice contradictiile sociale pe care agricultura tarii unificate le mostenise din perioada anterioara razboiului.

n aceste conditii, n fata agriculturii se ridica un sir ntreg de probleme spinoase: redresarea productiei vegetale si animale, refacerea inventarului si a gospodariilor distruse, nfaptuirea reformei agrare promisa taranimii nca dinainte de razboi si care acum nu mai putea suferi amnare.

Privita global, pna n 1922 agricultura tarii noastre n-a reusit sa atinga nivelul dinainte de razboi, desi eforturile de redresare n-au

lipsit. Dimpotriva, ea a trecut printr-o perioada de ruina si dezorganizare.

Astfel, n ceea ce priveste suprafetele agricole nsamntate desi acestea au mers n crestere ntre 1919-1922, o parte din terenuri a ramas necultivata. Cum si productia era foarte slaba, tara noastra a fost nevoita sa importe peste 220.000 tone de cereale si derivate att pentru asigurarea hranei populatiei, ct si pentru nsamntari.

Productia de cereale a Romniei era nca scazuta datorita si randamentului redus la ha. Pierderile de oameni si de inventar din timpul razboiului si spuneau aici din plin cuvntul. n afara de acestea nsa, agricultura noastra continua sa aiba - ca si nainte de razboi - un pronuntat caracter extensiv.

Mari pierderi a provocat razboiul si fondului de animale al tarii. Fata de nivelul antebelic, n anul 1919 septelul reprezenta abia 59%. Restul de 41% s-a pierdut n timpul si din cauza razboiului. Desi pna la nceputul anului 1922 el va creste pna la 80,2% lipsa vitelor n general, a celor de munca n special, se facea nsa simtita, fapt care frna la rndul sau procesul de redresare a agriculturii romnesti.

Existau nsa si pierderi ce nu puteau fi recuperate. Din cei peste 800.000 de morti n razboi, imensa majoritate fusesera tarani. La acestia se adauga un mare numar de invalizi, vaduve si orfani. n plus, jaful ocupantilor si enormele privatiuni din timpul razboiului au secatuit din punct de vedere fiziologic populatia muncitoare, inclusiv taranimea.

Toate acestea faceau ca potentialul ei de munca sa fie mai redus.

n conditiile descrise mai sus, gospodariile taranesti simteau nevoia de credit n vederea refacerii. Desi s-au acordat credite mai mari dect nainte de razboi, acestea nu erau suficiente. Pentru nevoi urgente, taranii mai erau nca nevoiti sa apeleze la camatari. Dar chiar si bancile particulare ce operau n mediul rural percepeau dobnzi ce se ridicau pna la 25%.

n sfrsit, dar nu n ultimul rnd ca nsemnatate, n agricultura Romniei unificate persista nca nedreptatea n mpartirea pamntului, iar acest lucru, pe lnga ca producea la sate o situatie exploziva, frna nsusi procesul de refacere a agriculturii. De aceea, problema reformei agrare se ridica cu ascutime la ordinea zilei.

Reforma agrara din 1921

Hotarrea de a se efectua o reforma agrara a fost luata nca din iulie 1917, cnd Parlamentul de la Iasi a nscris n Constitutie principiul exproprierii pentru o cauza de utilitate nationala si a decis exproprierea n acest scop a 2.000.000 ha n Vechiul Regat. n urmatorii 3-4 ani s-au adus apoi diverse decrete n aceasta problema, paralel cu o disputa aprinsa n jurul conditiilor si proportiilor exproprierii, pentru ca abia n vara anului 1921 sa fie adoptate legile definitive de reforma agrara pentru Vechiul Regat, Transilvania si Bucovina. Desi cuprindeau unele deosebiri de la o zona la alta, principiile pe care s-au ncheiat aceste legi au fost n esenta aceleasi.

Prin legea de reforma agrara se stabilea ca din fiecare proprietate urma sa ramna respectivul proprietar cu o cota neexpropriabila de 100 ha n regiunile de munte si de deal si de 150 ha n cele de ses. Aceasta cota putea fi extinsa la 500 ha daca proprietarul avea investitii pe mosie (cladiri, crescatorii de vite, instalatii, plantatii). Mosierul avea dreptul, conform legii, sa-si aleaga partea de mosie care sa-i ramna.

Ca urmare a tergiversarii n aplicarea reformei agrare, s-au creat pentru mosieri o serie de posibilitati de a se sustrage pe diverse cai, de la efecte reformei.

Rezultatele finale ale reformei arata ca din 9.242.930 ha ct reprezenta suprafata mosiilor cu peste 100 ha nainte de reforma, au fost expropriate 6.123.789 ha, adica 66,2%. Un numar nsemnat detarani au primit pamnt dar, n acelasi timp marea proprietate mosiereasca desi simtitor diminuata s-a mentinut n continuare.

Inventarul mosiilor expropriate, precum si viile, livezile, terenurile irigate, iazurile erau exceptate de la expropriere. n ceea ce priveste padurile, acestea au fost supuse unei exproprieri (de mici proportii) numai n Transilvania.

Dreptul de mproprietarire, conform legii de reforma agrara l aveau n primul rnd mobilizatii, vaduvele de razboi, taranii demobilizati, cei cu pamnt mai putin de 5 ha si taranii fara pamnt. Loturile ce se atribuia taranilor erau de doua categorii: loturi de mproprietarire stabilite n principiu la 5 ha si loturi de completare, atribuite celor ce mai aveau pamnt. Statul nu asigura gospodariilor taranesti creditul si asistenta tehnica necesara.

mproprietarirea s-a facut prin rascumpararea pamntului mosieresc. Taxa de rascumparare se platea diferit de la o regiune la alta. Ea se calcula la valoarea anuala a arendei nmultita cu 20, sau n unele regiuni chiar cu 40.

n general, reforma agrara din 1921 a constituit cu toate lipsurile ei un nsemnat pas nainte n procesul de dezvoltare a tarii noastre. Ea a dat impuls dezvoltarii capitalismului n agricultura. Reforma a micsorat sensibil proprietatea mosiereasca, a slabit puterea economica a mosierimii si a redus rolul jucat de aceasta clasa n viata politica si sociala a Romniei. Sumele primite drept rascumparare au permis mosierilor sa-si achite datoriile, sa angajeze mai multa munca salariata.

Circulatia monetara

Perioade de dupa razboi s-a caracterizat pe plan monetar, prin cresterea continua a inflatiei. Astfel, daca la finele anului 1916 circulatia baneasca era de 1.452 milioane lei, la sfrsitul anului 1923 volumul ei total era de 17.917 milioane lei. Fata de 1916 ea sporise deci, de peste 12 ori. Cea mai mare parte din aceasta crestere s-a datorat apelului statului la emisiunea de hrtie-moneda a Bancii Nationale, pentru acoperirea deficitelor bugetare, n special n anii 1920-1921.

Cresterea inflationista a circulatiei monetare a fost nsotita de cresterea preturilor si deprecierea crescnda a leului n interiorul tarii, precum si de scaderea cursului sau extern.

Astfel, n raport, de pilda cu francul elvetian (moneda vest-europeana cea mai putin afectata de deprecierea postbelica), 100 de lei romnesti erau egali n 1919 cu 11,05 franci, iar n 1922 cu numai 2,30 franci.

Acest fapt sporea ponderea reala a datoriilor particulare si de stat contractate n strainatate, crend greutati suplimentare operei de

refacere economica.

Deprecierea interna a leului si-a gasit cea mai pregnanta expresie n cresterea generala a preturilor, att a celor cu amanuntul, ct si a celor cu ridicata.

Conform datelor oficiale ale Ministerului Industriei si Comertului, indicele preturilor cu amanuntul din ntreaga tara crescuse la sfrsitul anului 1923 fata de 1914 la 2.586%, adica de aproape 26 de ori. Conjunctura inflationista a creat totodata un puternic decalaj ntre salariile nominale si salariile reale, contribuind astfel la nrautatirea situatiei materiale a celor ce traiau din munca lor.

O alta cauza care a contribuit la starea de haos monetar si la accentuarea inflatiei a fost aceea ca, n primii doi ani de dupa razboi, n tara nu circula numai leul emis de Banca Nationala, ci si alte monede, si anume: leul emis n perioada ocupatiei de Banca generala, coroanele austro-ungare si rublele, fiecare avnd un curs diferit. Se impunea deci necesitatea unei unificari monetare. Dar o astfel de masura ntrzia si explicatia nu este greu de gasit. Aceasta diversitate de monezi arata un economist burghez a dat prilejul unor speculatiuni fantastice, burghezia obtinnd astfel mari cstiguri prin specularea diferentelor de curs.

La un moment dat nsa, acest haos monetar ameninta nsasi interesele burgheziei, mpiedicnd desfasurarea procesului reproductiei capitaliste.

De aceea, n cele din urma a fost efectuata unificarea monetara. Ea a fost dictata de necesitatea unificarii pietei nationale si de cerintele refacerii economice, dar a constituit n acelasi timp si un prilej pentru afaceri de mari proportii.

Operatiunile de preschimbare au fost facute n 1920-1921. ntre timp nsa, n Romnia se scursesera, inclusiv prin contrabanda, mari sume de coroane si ruble ce nu mai aveau putere circulatorie n tarile vecine, unde preschimbarea se facuse mai devreme. n total s-a platit detinatorilor de lei a Bancii generale, coroane si ruble, 7.026 milioane lei, ntreaga suma fiind pusa la dispozitia statului de BNR, prin doua mprumuturi speciale.

Dupa evaluarile economistilor burghezi, paguba adusa economiei nationale prin ntrzierea unificarii monetare si prin cursul ridicat la care ea s-a efectuat curs superior celui de pe piata s-a cifrat la 3,5 miliarde lei. Statul a facut astfel o pomana de stat en gros n folosul marilor detinatori de coroane, ruble si lei a Bancii generale.

Unificarea monetara n-a pus desigur capat inflatiei, ci a contribuit la sporirea volumului de lei aflat n circulatie. Problema lichidarii inflatiei va fi solutionata abia n perioada urmatoare.

Economia ntre anii 1924-1929

Dupa anul 1924 n economia tarii se va realiza o serie de progrese. Va spori numarul ntreprinderilor industriale si al muncitorilor, va creste capitalul investit si forta motrica, se va mbunatati nzestrarea tehnica a ntreprinderilor, iar productia va creste nsemnat, comparativ cu perioada anterioara, productia vegetala si animala se va ameliora sensibil. Toate acestea vor imprima ca trasatura esentiala a perioadei avntul industrial si va influenta pozitiv dezvoltarea ntregii economii nationale, inclusiv relatiile comerciale externe ale tarii. Avntul economic de dupa 1924 a fost influentat si de conditiile economice externe favorabile. ntre acestea mentionam ndeosebi cererea mereu n crestere pe piata mondiala de produse romnesti ca petrol, lemn si cereale, precum si mentinerea preturilor la materii prime si combustibil pna n 1929, la un nivel relativ ridicat.

Dezvoltarea mai nsemnata a economiei si ndeosebi a industriei a fost nsotita de ntarirea pozitiilor economice ale marii burghezii autohtone si care a dus la accentuarea opozitiei acesteia fata de capitalul strain prin punerea n aplicare a conceptiei de politica economica a PNL, prin noi nsine. Guvernele din acesti ani conduse de liberali (cu exceptia sfrsitului anului 1926 si prima parte a anului 1927, cnd guvernul a fost condus de generalul Averescu) au elaborat o legislatie economica a carei fundamentare juridica se gasea n Constitutia din anul 1923. Constitutia prevedea ca zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului snt proprietatea statului si ca la exploatarea acestora se va tine seama de drepturile cstigate. Lipsind pe micii proprietari de dreptul asupra subsolului terenurilor ce le apartineau, statul putea concesiona exploatarea acestora particularilor, adica marii burghezii industriale. n acelasi timp, burghezia si mosierimea care facusera anterior investitii n lucrari de exploatare a subsolului, beneficiau n virtutea drepturilor cstigate de bogatiile miniere, crendu-si o pozitie economica mai solida pentru a se opune penetratiei capitalului strain.

Masurile de politica economica, care au contribuit la crearea avntului economic dupa 1924 pot fi grupate, n general, n trei categorii:

- legislatia cu privire la dezvoltarea industriei;

- tarife vamale comerciale protectioniste;

- politica de finantare si de credit pentru ramurile economiei nationale.

Legislatia industriala s-a concretizat prin adoptarea ctorva legi, dintre care cea mai importanta a fost legea minelor din iulie 1924. n baza ei statul exercita dreptul de proprietate asupra tuturor bogatiilor miniere ale subsolului. Valorificarea acestor bogatii se facea de catre stat, fie direct, fie prin concesionare. Se prevedea ca se acorda dreptul de exploatare a zacamintelor subsolului, n primul rnd societatilor anonime miniere romne, adica acelora n care cel putin 60% din capitalul social sa fie detinut de cetateni romni; doua treimi din membrii consiliului de administratie, ai comitatului de cenzori, precum si presedintele consiliului de administratie sa fie cetateni romni. n afara acestor societati, legea mai stabilea ca pot beneficia de dreptul de concesiune si alte categorii de societati care se obligau ca n timp de 10 ani sa ndeplineasca conditiile stabilite pentru prima categorie de societati. Legea minelor provocat reactii din partea cercurilor financiare straine care aveau capitaluri investite n industria extractiva a Romniei, cautnd sa determine statul romn sa nu nfaptuiasca nationalizarea subsolului si a ntreprinderilor miniere (n anul 1925 se modifica procentul de 60% din capitalul social detinut de cetateni romni la 50,1%).

Aceluiasi scop de ntarire a pozitiilor marii burghezii autohtone i-a servit si Legea comercializarii si controlul ntreprinderilor statului adoptata n 1924, prin care se introduceau n ntreprinderile statului principiile comerciale din ntreprinderile particulare de a participa la exploatarea unor ntreprinderi ale statului cum erau Navigatia fluviala romna, Serviciul maritim romn, C.A.M. sau ntreprinderi care se ocupau cu exploatarea generatorilor de energie (carbuni, petrol, gaz metan, caderi de apa etc.). n conducerea unor asemenea ntreprinderi, 1/3 din numarul membrilor consiliului de administratie era numita de guvern, restul fiind ales dintre membrii consiliului de administratie, comitet de cenzori precum si presedintele, cetateni romni.

Prin legea energiei, tot din 1924, se creau avantaje multiple acelora care-si investeau capitaluri pentru producerea energiei electrice hidro si termoelectrice, concesionarul fiind obligat sa rezerve statului o patrime din energia produsa. De asemenea, prin legea pentru regimul apelor (din 1924) se cerea ntreprinderilor ca majoritatea capitalului sa fie autohton precum si presedintele si 2/3 din numarul administratorilor si cenzorilor sa fie cetateni romni.

Prin toate aceste legi se urmareau preocupari mai ample ale burgheziei pentru valorificarea resurselor naturale ale tarii, dar n mod deosebit ntarirea marii burghezii autohtone si obligarea capitalului strain sa tina seama de interesele acesteia. Fara ndoiala nsa ca burghezia autohtona si apara interesele de grup si nicidecum ale statului, iar valorificarea resurselor de care dispune tara n-a fost realizata la nivelul cerintelor economiei nationale pentru o dezvoltare mai sustinuta a acesteia.

Tarifele vamale protectioniste. Politica tarifelor vamale a constituit un mijloc important prin care burghezia cauta sa apere productia interna de concurenta straina, contribuind n felul acesta la sustinerea procesului de industrializare a tarii. Burghezia industriala va cere tot mai mult statului sa intervina n economie si pe calea tarifelor vamale asa cum de altfel procedau si alte tari cu care Romnia ntretinea relatii comerciale. Pentru a asigura o oarecare stabilitate si a evita consecintele deprecierii monetare asupra veniturilor bugetare, prin tariful vamal din 1924 se prevedea ca taxele se percepeau n lei-aur, iar ncasarea lor se facea n lei-hrtie, pe baza raportului de 1 leu-aur egal cu 30 lei hrtie, la fiecare 3 luni raportul se schimba n functie de fluctuatia monetara. Tariful din 1924 era minimal si se aplica tuturor tarilor care aplicau, la rndul lor, acelasi tarif si clauza natiunii celei mai favorizate. Pentru alte tari tariful era de trei ori mai mare dect cel minimal. Acest tarif a influentat nivelul importului, asigurnd protectia articolelor textile, de tabacarie, hrtie etc. egala cu 15-20% din valoare, iar pentru majoritatea produselor importate o taxa de 5-10%. Protectia era nsa insuficienta pentru industrie si aceasta cu att mai mult cu ct s-a aplicat ntr-o perioada de puternica inflatie. De aceea, n anul 1926 tariful vamal a fost modificat la insistentele industriasilor din ramurile metalurgica si textila, a caror structura si gama de produse erau schimbate fata de perioada anterioara. S-au adaugat nca alte articole supuse taxelor vamale la import, iar la articolele textile si metalurgice taxele vamale erau urcate cu 50% pna la 100%.

S-a marit si coeficientul de multiplicare a taxelor vamale n aur de la 30, ct a fost stabilit n 1924, la 40. n anul 1927 s-a aplicat un nou tarif, cunoscut sub numele initiatorului lui tariful Manoilescu.

Acesta era minimal pentru tarile care aplicau acelasi tratament Romniei si general taxe vamale superioare cu 50% fata de cel minimal pentru tarile care nu acordau clauza natiunii celei mai favorizate si tariful minimal. Ca si n cazul tarifului din 1924, s-au prevazut taxe n aur, care pentru transformarea n lei-hrtie urmau sa fie nmultite cu un coeficient de 30 pentru articolele metalurgice si textile si cu 40 pentru celelalte marfuri importate.

Aplicarea acestor tarife vamale a dus la cresterea gradului de protectie, reprezentnd n anul 1928, de exemplu, 20,7% din valoarea ntregului import fata de numai 4,1% ct reprezentau taxele vamale din valoarea totala a importului n 1922. Totusi gradul de protectie al industriei romnesti era insuficient, taxele de import fiind mult inferioare celor din Cehoslovacia, Polonia, Ungaria si alte tari cu care Romnia avea relatii comerciale. Cu toate acestea, politica vamala protectionista a avut drept urmare oprirea patrunderii aproape nestingherite pna atunci a marfurilor straine, crend avantaje burgheziei pentru dezvoltarea productiei autohtone.

n conditiile penuriei de capitaluri pe piata interna, statul a intervenit direct prin sprijinirea dezvoltarii industriei pe calea finantarii, a acordarii de credite n volum mult mai mare dect n anii anteriori.

n acest sens, n anul 1923 a fost nfiintata Societatea nationala de credit industrial, la al carei capital participa statul si Banca Nationala. Scopul bancii era ncurajarea industriei mari prin acordarea de credite si nlesnirea mobilizarii creantelor industriale prin reescontarea la Banca Nationala. Activitatea acestei noi banci a avut o importanta deosebita n impulsionarea dezvoltarii industriei autohtone. Rolul ei n creditarea industriei a crescut destul de repede, de la finantarea a numai 5% din totalul ntreprinderilor marii industrii prelucratoare n anul 1924 la 12% n anul 1928, ntreprinderi a caror productie reprezenta circa 31% din totalul productiei industriale. Acelasi rol de sprijinire a industriei l-a avut si Banca Nationala, care acorda credite, fie direct, fie prin intermediul societatii nationale de credit industrial. n 1928 volumul creditelor acordate industriei de catre Banca Nationala reprezenta 32% din totalul portofoliului ei.

Dezvoltarea industriei

Dezvoltarea mai accentuata a industriei, dupa 1924, a avut loc pe baza structurii industriale mostenite din anii anteriori. Fata de perioada antebelica se constata, pe ansamblu, o crestere a ponderii industriei mari n productia industriala a tarii (circa 80%) concomitent cu o dinamica a celei mici si mijlocii. De asemenea, desi, productia industriei extractive a nregistrat un spor mai mare dect cea a industriei prelucratoare, n anul 1928 constatam ca ntietatea apartinea tot industriei prelucratoare, productia industriei extractive fiind de 5 ori mai mica.

n cadrul industriei extractive primul loc l ocupa industria petrolului care singura detinea 2/3 din ntreaga ramura miniera a tarii.

Schimbari semnificative apar n industria prelucratoare n sensul cresterii ponderii industriei grele, de la 27% la 37% n productia totala a industriei prelucratoare. Ramura industriala care a progresat cel mai mult a fost industria metalurgica. Au fost nfiintate noi ntreprinderi mari cu procese tehnologice complexe cum erau uzinele Malaxa din Bucuresti, fabricile de la Copsa Mica, Cugir, I.A.R. din Brasov. Dezvoltarea metalurgiei a fost stimulata de necesitatile mari de produse metalurgice ale economiei. Cu toata aceasta crestere metalurgia continua sa ocupe un loc de mica importanta cu mult n urma altor ramuri industriale. n 1928 ea dadea o valoare a productiei de circa doua ori mai mica dect industria alimentara.

Ramurile industriei usoare, n primul rnd industria alimentara, textila si pielariei detineau mpreuna ponderea cea mai mare n valoarea productiei industriale prelucratoare. n cadrul acestor ramuri, pozitia fruntasa, o ocupa n continuare, industria alimentara, desi se constata o oarecare diminuare a ponderii ei. Ct priveste industria textila, aceasta si-a sporit an de an participarea la productia industriala a tarii.

Pna n 1925 industria lemnului a fost n plina ascensiune, dupa care curba participarii ei la productia totala ncepe sa scada, nemairevenindu-si n toata perioada interbelica. si mentine o pondere relativ mare, n ansamblul productiei, industria chimica, datorita faptului ca o nsemnata parte a productiei ei era data de rafinariile de petrol.

n ceea ce priveste nzestrare tehnica a industriei romnesti se constata aceeasi napoiere, daca avem n vedere, de exemplu, ca n anul 1928 n industria alimentara pentru un lucrator reveneau 5,3 CP, iar n industria metalurgica doar 2,3 CP.

n ntreprinderile industriei metalurgice ncep sa se produca material rulant profit caile ferate, ntre care locomotive, vagoane de calatori si de marfuri, cisterne pentru transportul petrolului etc. Ct de

nensemnata era ramura constructoare de masini reiese din faptul ca aceasta ntrebuinta doar 1,6% din ntreaga cantitate de forta motrice a industriei metalurgice, ceea ce demonstreaza ca Romnia continua sa ramna o tara dependenta de tehnica din tarile dezvoltate industrial. ntre diferitele ramuri industriale existau inegalitati n dotarea cu echipament, n aprovizionarea si asigurarea cu forta de munca calificata. Alaturi de cteva ntreprinderi caracterizate printr-un grad nalt de concentrare a productiei, functionau un numar foarte nare de ntreprinderi ramase cu totul n urma sub raport tehnic si tehnologic.

Structura necorespunzatoare a industriei era nsotita de imposibilitatea, cu unele exceptii, a asigurarii consumului de produse industriale cerute pe piata interna. n acesti ani productia industriala autohtona acoperea necesitatile interne n proportie de circa 60%. Sub aceasta medie se ascundeau nsa mari inegalitati pe ramuri si subramuri si, n acelasi timp, aceasta acoperire era realizata n conditiile unui nivel scazut al consumului pe locuitor. Agricultura beneficia ntr-o masura redusa de produse industriale, era lipsita de ajutorul industriei pe linia nzestrarii cu unelte si masini agricole.

Slaba dezvoltare a industriei ca si posibilitatile de import reduse faceau ca n tara noastra consumul produselor fabricate sa fie foarte scazut situndu-ne, sub acest aspect, printre tarile cele mai napoiate din Europa. Calculat la preturile anului 1928, n marci germane, consumul pe locuitor n Romnia era de79, n timp ce n Elvetia era de 622, n Anglia de 609, n Germania de 550, n Franta de 547, n Ungaria de 192, n Iugoslavia de 141. n anii 1924-1928 consumul anual pe locuitor era n tara noastra de 5 kg zahar, 0,24 kg conserve, 0,28 litri bere, 0,62 kg bumbac, 9,8 kg produse laminate, 5,7 kg lemn constructii, 2 kg ciment etc.

Romnia cu toata dezvoltarea industriei, continua si n aceasta perioada sa ramna o tara cu o structura predominant agrara. Astfel, din populatia activa n industrie era angajata n anul 1929 doar 10% n timp ce n agricultura lucra 78%. Aceeasi concluzie se impune daca avem n vedere ca industria contribuia, n acelasi an, la venitul national cu numai 39 miliarde lei, iar agricultura si silvicultura cu 84 miliarde lei.

Industria participa la produsul social n proportie de 34,6% si cu o pondere de 22% n venitul national, ceea ce confirma aprecierea de tara cu economiei predominant agrara.

Dezvoltarea agriculturii

Sectorul dominant al economiei punea si n aceeasi ani amprenta marilor dificultati postbelice refacerii lente ca si amplificarii contradictiilor social-economice din lumea satelor. Agricultura se caracteriza prin dezvoltarea mai sustinuta a capitalismului, proces impulsionat de consecintele reformei agrare din 1921. De fapt, reforma agrara a fost declarata nfaptuita n anul 1926. Marea proprietate mosiereasca mai detinea nca 19,5% din ntreaga suprafata agricola a tarii, ceea ce explica ramnerea n continuare a ramasitelor semifeudale. n acelasi timp, analiza structurii proprietatii taranesti arata ca diferentierea taranimii s-a accentuat. Patura nstarita a acesteia detinea n 1927 circa 16% din suprafata arabila, taranimea cu pamnt ntre 5-10 ha fiecare gospodarie circa 11%, restul pamntului fiind detinut de mica proprietate. Numarul gospodariilor taranesti fara pamnt se ridica la aproape 700.000.

Lipsa sau insuficienta pamntului pentru cultura obliga nsa un numar nsemnat de gospodarii sa practice relatiile de dijma. Pe de alta parte, lipsa inventarului agricol, a creditelor si povara impozitelor aveau consecinte negative asupra economiei rurale.

n ceea ce priveste suprafata arabila si structura culturilor reiese ca suprafata nsamntata cu cereale ocupa o pondere cuprinsa ntre 85-87% dupa care urmau suprafetele destinate fneturilor cultivate si plantelor industriale. n cadrul culturilor cerealiere au crescut mai mult suprafetele nsamntate cu porumb, orz si ovaz. Cresteri nsemnate se constata si n privinta suprafetelor nsamntate cu plante alimentare si plante industriale.

Daca suprafetele nsamntate cunosc cresteri constante, productia nu a nregistrat aceeasi evolutie, nregistrndu-se variatii mari de la un an la altul (n crestere pna n 1926 apoi n scadere si din nou n crestere din 1929). Datorita slabei nzestrari tehnice si a insuficientei folosiri a metodelor agricultura-tehnice avansate, agricultura se regasea ntr-o accentuata dependenta de factorii naturali.

Caracterul napoiat al agriculturii iese mai clar n evidenta daca cumparam recoltele obtinute cu cele realizate din alte tari cu posibilitati comparabile. n timp ce Romnia obtinea n 1925 circa 860 kg gru la ha, n Iugoslavia si Ungaria s-au obtinut cte 1.260 kg, iar n Bulgaria 1.320 kg. Aceleasi discrepante se ntlneau si n privinta altor

culturi.

Desi tara noastra dispunea de conditii naturale optime pentru cresterea animalelor, datorita procesului de saracire a taranimii, a lipsei creditelor pentru gospodariile taranesti, septelul a scazut continuu.

La sfrsitul perioadei agricultura Romniei, ca si a altor tari, a fost cuprinsa de o criza de supraproductie manifestata prin scaderea preturilor la produsele agricole criza care se va prelungi pna la al doilea razboi mondial.

Consecintele crizei economice din anii 1929-1933 asupra economiei Romniei

Romnia facnd parte din sistemul mondial al economiei capitaliste a fost si ea lovita de criza economica dintre 1929-1933. Ca si n celelalte tari capitaliste, n Romnia criza a cuprins toate ramurile de activitate: industria, agricultura, comertul, finantele, circulatia monetara, sistemul bancar, cu toate consecintele sale nefaste. Declansata mai puternic la mijlocul anului 1929 n industrie, criza a fost agravata de o serie de factori interni si externi.

n rndul factorilor interni care au dus la agravarea crizei, mentionam n primul rnd, predominarea n economia Romniei a unei agriculturi ramase n urma, care ocupa 78% din populatia activa a tarii si n care se mentineau nca ramasite feudale. Singur acest lucru era de natura sa agraveze criza, n conditiile decalajului dintre preturile produselor industriale si cele agrare n favoarea primelor.

Implementarea crizei industriale cu cea agrara, care a nceput nca din 1928, a contribuit si mai mult la agravarea crizei. Puternica scadere a preturilor produselor agricole a avut consecinte deosebit de grave pentru economia nationala. Existenta unui volum mare de mprumuturi facute de taranime la banci si camatari nainte de declansarea crizei si care trebuiau platite n conditiile preturilor scazute n care taranii si valorificau produsele, a constituit un alt factor de agravare al crizei.

Un al doilea factor intern, care si-a adus contributia la agravarea crizei economice n Romnia, l-a constituit nivelul scazut de trai al populatiei, nivelul cobort al salariilor muncitorilor si al cstigurilor taranimii muncitoare, ceea ce s-a repercutat n reducerea considerabila a puterii de cumparare si a pietei interne n perioada crizei.

ntre factorii care au agravat criza din Romnia a fost si scaderea catastrofala a preturilor produselor romnesti ce se exportau, n timp ce preturile produselor importate de tara noastra s-au mentinut la un nivel relativ ridicat. nrautatirea conditiilor comertului exterior al Romniei s-a resimtit, ca urmare a structurii sale (predominarea la export a cerealelor si petrolului, iar la import a produselor fabricate industrial).

Detinerea unor pozitii deosebit de puternice de catre capitalul strain n economia tarii, ndeosebi n industria extractiva, volumul mare al datoriei publice externe si anuitatile extrem de grele pentru bugetul de stat sporite ca urmare a mprumutului de stabilizare din 1929 ca si a mprumuturilor externe din primii doi ani ai crizei a constituit unul dintre factorii externi de agravare a crizei n tara noastra. Starea de dependenta economica si politica a tarii fata de monopolurile internationale s-a adnci.

Criza n industrie

nca de la nceputul anului 1929 n unele ramuri ale industriei tarii au aparut fenomene de criza de supraproductie. Indicii cantitativi ai productiei de fier, otel, huila, sare etc. au marcat importante scaderi, indicii preturilor fontei, cuprului, petrolului, lignitului etc. de asemenea, au cobort, n timp ce n depozite cresteau stocurile de marfuri ce nu puteau fi desfacute pe piata.

ncepnd de la jumatatea anului 1929 criza s-a dezvoltat cu violenta, cuprinznd rnd pe rnd ramurile industriei tarii. Ca urmare, att indicele general cantitativ al productiei industriale, ct si cel valoric au nregistrat scaderi importante.

Examinarea dinamicii productiei industriale scoate n relief o nsemnata scadere a productiei pe ansamblul industriei n anul 1932 fata de anul 1929. Scaderea cantitativa a productiei a fost deosebit de mare la industria prelucratoare cuprinznd majoritatea ramurilor marii industrii din Romnia ca si la industria ce reunea monopolurile de stat (sare, tutun, chibrituri, explozivi etc.).

n ceea ce priveste indicele productiei pe ntreaga industrie extractiva, acesta era ridicat datorita cresterii mari a productiei de petrol, deoarece n celelalte ramuri ale industriei extractive (carbune, minereuri feroase si neferoase) productia a scazut.

Din punct de vedere valoric, scaderea productiei a fost deosebit de

importanta, cu mult mai mare dect reducerea cantitativa, ca rezultat al scaderii nsemnate a preturilor. Pe ansamblul industriei, valoarea

productiei a scazut n aceeasi perioada cu 42,2%. Examinarea evolutiei indicilor productiei pe ramuri ale industriei si pe marfuri arata scaderi deosebit de mari la principale produse.

Odata cu izbucnirea crizei din industrie n 1929, criza agrara s-a adncit enorm. Indicele preturilor produselor agricole a scazut de la 100 n 1929 la 44,9 n 1933. De la 109 miliarde de lei n anul 1929 valoarea productiei agricole vegetale a scazut la numai 48,6 miliarde lei n 1933 (desi cantitativ productia a fost mai mare dect n 1929).

Criza agrara a cuprins toate ramurile agriculturii; productia cerealiera de plante tehnice, pomicultura, viticultura, zootehnia etc. Structura agriculturii Romniei, predominant cerealiera, a agravat consecintele crizei agrare, mai puternice n aceasta ramura.

n acelasi timp, scaderea preturilor a avut consecinte mult mai grave pentru tara noastra, dat fiind faptul ca, costul de productie al cerealelor romnesti era mai urcat dect al tarilor cu o agricultura capitalista dezvoltata. Ramnerea n urma din punct de vedere tehnic a agriculturii noastre, productivitatea scazuta a muncii, cheltuielile mari ale gospodariilor taranesti provocate de dobnzi mari, de renta funciara ridicata, dijma, preturile ridicate ale marfurilor industriale, impozitele mari etc. mpovarau cu mult costurile produselor agricole din Romnia.

n acelasi timp, ca urmare a obligatiilor sale de a achita datoriile mari contractate pe piata externa de a-si crea disponibil de devize necesar platii importului, a acoperi deficitele balantelor de plati etc. statul a dus o politica de fortare a exportului de cereale n anii

1929-1933, chiar la preturi extrem de scazute.

Prin scaderea preturilor produselor agricole, criza a determinat o scadere a pretului pamntului si a arenzilor, dar aceasta scadere a fost mai mica dect a preturilor marfurilor agricole, ceea ce a agravat situatia gospodariilor agricole ale taranimii. Mentinerea unui nivel relativ ridicat n raport cu cel al produselor agricole al preturilor pamntului si al arenzilor arata tendinta mosierimii de a arunca pe spatele taranimii muncitoare greutatile crizei agrare.

Criza agrara a dus la accentuarea procesului de degradare a agriculturii romnesti. Aceasta s-a manifestat prin: reducerea folosirii masinilor agricole, scaderea septelului si a calitatii lui, calitatea inferioara a lucrarilor agricole, n anii 1929-1933, procesul suprafetelor ocupate de culturile de plante tehnice, de pomi fructiferi si livezi a scazut.

O buna parte din inventarul de unelte agricole folosite n gospodariile taranesti era de calitate inferioara si rau ntretinut. Micii producatori lipsiti de mijloace pentru refacerea utilajului erau nevoiti sa apeleze la unelte de munca care erau de mult scoase din uz.

Lipsa de unelte si utilaje agricole se facea resimtita nu numai la culturile de cmp, dar si ntr-o asemenea ramura intensiva cum este viticultura.

n conditiile crizei agrare, oferta de brate de munca n agricultura a crescnd, salariile muncitorilor scaznd, mosierii si chiaburii gaseau mai convenabila folosirea muncii manuale dect utilizarea masinilor agricole. Consumul de unelte si masini agricole (import si productie interna) a scazut puternic: de la 5,7 mii tone unelte si 11,3 mii tone masini agricole n 1929, la 3,2 mii tone unelte si 1,5 mii tone masini agricole n 1933.

Efectivul de animale a scazut n anii 1929-1933 la taurine, ovine si porcine.

Desi agricultura Romniei avea mare nevoie de ngrasaminte azotoase, datorita culturii excesiv cerealiere si mai ales culturii de porumb, productia si consumul de ngrasaminte azotoase era extrem de reduse. n anul 1927 s-au consumat doar 900 tone superfosfat adica abia 1 kg ngrasaminte chimice pe ha de teren arabil. Chiar si folosirea gunoiului de grajd ca ngrasamnt era redusa, lucru scos n relief de o ancheta speciala efectuata n anul 1927.

Regrese nsemnate au nregistrat n anii agrare si metodele folosite n cultivarea pamntului. Nu se mai practica dezmirisitul ndata dupa secerat, lasndu-se miristile pentru pasunat pna toamna trziu ceea ce dauna lucrarii pamntului se practica o singura aratura n loc de doua, aratura este superficiala, se practica semanatul prin mprastiere si nu cu semanatoarea etc.

Ca urmare a accentuarii procesului de degradare a agriculturii Romniei n anii crizei agrare, productia medie obtinuta la principalele culturi a fost scazuta. Astfel, n ceea ce priveste productia medie anuala de gru n anii 1925-1929 Romnia se afla naintea Spaniei, Greciei, Portugaliei, pentru ca n anii 1930-1934 sa fie n urma Spaniei, Portugaliei.

Daca n anii 1925-1929 Romnia ocupa locul al XI-lea n cadrul tarilor europene n ceea ce priveste productia medie de porumb la ha n perioada 1930-1934 ea a ajuns pe locul al XIII-lea depasind numai Grecia, Polonia si Portugalia.

Criza n domeniul creditului a fost agravata de legaturile strnse ntre unele banci mari din tara noastra si unele banci din strainatate care au redus creditele, au retras capitalurile din Romnia etc.

Datorita insolventei multor debitori ai bancilor, acestea au trecut la masuri excesive de restrngere a creditului, inaugurnd o politica de cereri de garantii speciale pentru cel mai mic credit acordat.

Banca Nationala si-a redus mult operatiunile de acont, urmarind lichidarea plasamentelor si mentinnd un acont ridicat de 9%, ceea ce a influentat ridicarea pe piata a dobnzilor.

Cu deosebire n acest sector iese n evidenta politica dusa de banci att cele cu capital strain ct si cele cu capital romnesc de a arunca pe sapatele oamenilor muncii greutatile provocate de criza, nu numai direct prin nerestituirea micilor depuneri ca si indirect, prin trecerea datoriilor lor mari pe seama bugetului statului.

Un exemplu graitor n acest sens este cel al Bancii Marmorosch Blank. Aceasta banca cu capital strain aflata de fapt n stare de faliment nca din 1930, a primit din partea Bancii Nationale sume foarte mari cu titlu de reescont pentru creante n cea mai mare parte fara valoare reala (ale unor debitori insolvabili). Astfel, ntre 31 decembrie 1930 si 26 octombrie 1931, data la care Banca Marmorosch Blank a cerut sa i se admita dat preventiv reescontul ei la Banca Nationala a crescut de la 247 milioane lei la 1,8 miliarde lei, majoritatea cambiilor predate BNR (n suma de peste 1 miliard) erau Portofoliu putred, cambii semnate de Banca industriala, creatie a Bancii Marmorosch Blank si care nu aveau acoperite. La rndul sau BNR a transmis acest portofoliu putred statului romn. n afara de acestea BMB a mai primit din partea BNR, n aceeasi perioada, un mprumut de 750 milioane lei, ca sa aiba de unde restitui aceasta suma, BMB a primit din partea statului concesiunea distribuirii tutunului si Tigarilor (monopol al statului). ntruct aceasta concesiune facuta de stat societatii Discom (creatie a BMB) aducea beneficii mari Discom a preluat datoria de 750 milioane lei de la BNR pentru a plati n 14 ani, iar BMB s-a ales astfel cu un profit de 750 milioane lei n dauna statului, respectiv a contribuabililor.

Acesta este doar un exemplu. "Portofolii putrede" au fost preluate n suma de multe milioane de lei de catre BNR si apoi trecute statului si de la alte banci ca: Banca Franco-Romna, Banca sindicatelor agricole Ialomita, Banca de scont din Bucuresti, Banca generala a Tarii Romnesti, Banca Agricola, Banca Victoria din Arad etc.

Actiunea nefasta a capitalului strain din sistemul bancar n perioada crizei este scoasa n relief si de retragerea masiva, fuga din tara a unor nsemnate capitaluri straine prin intermediul bancilor. Astfel, circa 18 miliarde lei au luat drumul pietelor straine, agravnd situatia balantei de plati a Romniei.

n acelasi timp, capitalul strain a profitat da conjunctura creata de criza pentru a realiza noi cointeresari n domeniul bancar; astfel,

capitalul german (prin Dresdner Bank) a nfiintat n octombrie1929

Societatea bancara Romna cu sediul la Bucuresti si cu filiale la Arad, Deva, Timisoara si Brasov.

Concentrarea si centralizarea capitalului n banci au facut progrese nsemnate n anii crizei economice din 18929-1933. n timp ce numarul bancilor societati anonime a scazut cu 20% n 1933 fata de 1928, capitalul a ramas acelasi. BNR a capatat un rol tot mai important, cu deosebire prin monopolul mijloacelor de plata n strainatate si controlul devizelor.

PAGE 15