Ceasul şi evoluţia timpului

Nu cred ca poate trece o zi, fara sa ne aruncam privirea – macar o data – catre ceas. Drept urmare, nu cred ca ne putem imagina existenta noastra, daca nu atasam alaturi si un ceas, indiferent de tipul sau de marca acestuia.

Instrumente de cunoastere a momentului zilei au existat inca din antichitate. Vechile civilizatii, masurau timpul in functie de deplasarea Pamantului: anul si luna – dupa miscarea sa de revolutie in jurul Soarelui (in decurs de 365 de zile), iar impartirea zilei – dupa miscarea de rotatie a Pamantului in jurul axei sale (in 23 ore, 56 min, 4 sec).inca din anul 3500 i.d.C. (inainte de Cristos), egiptenii au fost primii care au impartit ziua in segmente si au construit „ceasul solar” – obeliscul. Orele erau determinate dupa modul in care se miscau, pe pamant, umbrele facute de lumina solara. Asta ii ajuta sa evalueze in ce perioada a zilei se aflau. De-a lungul timpului, cadranele solare au evoluat catre forme mai elaborate.  Un alt model primitiv de masurare a timpului a fost „clepsidra”, care astazi a ajuns obiect de decor. Este formata dintr-un vas din sticla, cu doua compartimente. Cel de sus avea o cantitate de apa, nisip sau de mercur,  care pica, intr-o cantitate am putea spune „etalonata”, in compartimentul de jos, intr-un anumit interval de timp. Aceste modele de „ceasuri” cu apa au fost printre primele ce nu depindeau de observarea corpurilor ceresti. in jurul anului 325 i.d.C., grecii au inceput sa foloseasca modelele de ceasuri cu apa si de la ei vine denumirea de „clepsidra”. Aceasta a fost folosita in Europa, pana in secolul al XIV-lea, cand unii istorici apreciaza ca – in casele personalitatilor acelor vremuri – ar fi aparut si primele ceasuri. De altfel, istoria consemneaza faptul ca, inca de prin anul 1280, a fost inventat in Anglia un ceas cu roti. Astfel de mecanisme au functionat in manastirile si in catedralelel timpului. insa, italienii se pot mandri cu primul ceas public, realizat la Milano, in 1335.O alta data importanta in evolutia ceasornicelor este 1427, cand Heinrich Arnold a inventat o serie de componente absolut necesare bunei functionari ale unui ceas evoluat, inclusiv arcul special, ce se utilizeaza si in zilele noastre.

De pilda, urmarind istoria ceasului, distingem urmatoarele categorii: 1. Ceasuri solare, care indica timpul solar adevarat, ce se pot imparti in cadranul solar si gnomon-ul; 2. Clepsidre – cu nisip sau cu apa; 3. Lumanare gradata; 4. Ceasuri mecanice, care – la randul lor – pot fi ceasuri cu pendul (ce utilizeaza un pendul gravitational), ceasuri cu pendul de torsiune si ceasuri cu balansier (care utilizeaza un pendul elastic); 5. Ceasuri electromecanice; 6. Ceasuri electronice, care – in ciuda numelui – masoara timpul pe baza unui fenomen mecanic: vibratia unui cristal de cuart; 7. Ceasuri atomice (extrem de precise), care utilizeaza oscilatiile produse de un dispozitiv de tip „laser”.

Pe de alta parte, dupa utilizare si forma, ceasurile pot fi:- Ceasuri de turn (orologii);- Ceasuri de perete (cu pendula);- Ceasuri desteptatoare (asa-numite „de masa”);- Ceasuri de buzunar;- Ceasuri de mana;- Ceasuri pentru jocul de sah (ceasuri duble);- Ceasuri de atentionare (care semnaleaza doar trecerea unui anumit interval de timp si care sunt utilizate in laboratoare de cercetare stiintifica, in cabinete de tratamente medicale sau in bucatarie);  - Ceasuri pentru scufundatori (rezistente la presiuni mari si asigurate contra patrunderii apei in interiorul mecanismului);- Ceasuri pentru piloti (rezistente la acceleratii gravitationale si la presiuni scazute ale aerului);- Ceasuri astronomice.

Ceas electronic de mână Ceas mecanic de mână

Ceas de buzunar Ceas mecanic de cameră

Ceas de cameră din lemn Ceas cu pendul

Ceas cu cuc Clădire cu ceas