CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………… 3

CAP 1. FENOMENUL DE EVAZIUNE FISCALĂ

1.1 Evaziunea fiscală- definiţie şi caracteristici….................................... 71.2 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale…………………….. ...101.3 Evaziunea fiscală prin companiile offshore……………….............. 151.4 Evaziunea fiscală, economia subterană şi

fenomenul corupţiei…………………………………………. ……...19

CAP 2. CAUZELE, FACTORII FAVORIZANŢI, EFECTELE ŞI

METODELE DE COMBATERE ŞI LIMITARE A EVAZIUNII FISCALE

2.1 Cauzele şi factorii favorizanţi ai evaziunii fiscale……………………. 23 2.2 Efectele evaziunii fiscale……………………………………………. …27 2.3 Posibilităţi de diminuare şi menţinere sub control a evaziunii fiscale prin intermediul instituţiilor specializate din România………. 33

CAP 3. POSIBILITĂŢI DE PERFECŢIONARE A CONTROLULUI

FINANCIAR ÎN COMBATEREA ŞI LIMITAREA EVAZIUNII FISCALE

3.1 Obstacole şi dificultăţi în realizarea controlului fiscal, depistarea şi combaterea evaziunii fiscale………………………………………………………39 3.2 Posibilităţi de perfecţionare a controlului financiar în combaterea şi limitarea evaziunii fiscale în contextul apartenenţei României la UE………… 42 3.3 Posibilităţi de perfecţionare a legislaţiei în domeniul combaterii evaziunii fiscale…………………...................................……………………………………50 3.4 Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale…………………………….……………………...54

Concluzii şi propuneri……….……………………………………………..64

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………....65

INTRODUCERE

Lucrarea tratează o problematică cunoscută, dar de mare importanţă, privind

găsirea celor mai adecvate politici şi strategii de prevenire şi combatere a evaziunii

fiscale, în condiţiile României de ţară membră a Uniunii Europene .

Astfel, lucrarea pune în discuţie o tema de actualitate, dar reprezintă şi un

deziderat necesar în orice economie, cu atât mai mult într-o economie de tranziţie,

ameninţată de crize economice şi politice. Lucrarea se doreşte a fi un demers de

cercetare şi de furnizare de soluţii la o serie de aspecte cu care se confrunta

România, privind combaterea evaziunii fiscale în condiţiile actuale, în care se face

tot mai mult simţită perioada de criză economico-financiară pe care o traversăm.

Scopul lucrării a fost acela de a prezenta şi analiza diferite probleme conceptuale şi

metodologice de fiscalitate

şi evaziune fiscală în context naţional şi european şi de evidenţiere a unor politici şi

strategii de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în ţările membre ale Uniunii

Europene.

Cu toate că evaziunea fiscală este unul dintre aspectele căruia doctrina de

specialitate îi acordă o atenţie deosebită în studierea materiei dreptului fiscal,

terminologia utilizată pentru a desemna acest fenomen este imprecisă, iar domeniul

pe care îl explorează este incert. Prin urmare, nu numai că evaziunea fiscală

reprezintă o noţiune dificil de precizat dar, pe lângă aceasta, nu există o definiţie

legală a fraudei fiscale.

Evaziunea şi frauda fiscală sunt unul din capitolele cele mai studiate atât de

teoreticieni cât şi de tehnocraţi în materie fiscală, sunt fenomene economico-sociale

complexe deosebit de importante cu care toate statele se confruntă în prezent şi ale

căror consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic

imposibilă. Statele trebuie să se preocupe sistematic şi eficient de preântâmpinarea

şi limitarea acestor fenomene.

2

La nivelul Uniunii Europene, evaziunea şi frauda fiscală au consecinţe grave

asupra bugetelor statelor membre şi asupra sistemului de resurse proprii, conducând

la încălcări ale principiului impozitării juste şi transparente şi poate denatura

concurenţa afectând astfel funcţionarea pieţei interne.

Lucrarea este structurată pe două capitole, prin care se încearcă o abordare

închegată a evaziunii fiscale, susținută cu informații de actualitate, urmărind

evoluția acesteia în decursul anilor, precum și sublinierea actualelor tendințe în

abordarea evaziunii fiscale.

Evaziunea fiscală nu este o simplă infracțiune, ea reprezintă un fenomen care

evoluează continuu și este probabil la fel de vechi ca și statul.

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale complexe de

maximă importanță cu care statele de astăzi se confruntă și ale cărui consecințe

nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă.

Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor veniturilor

fiscale, conduce la distorsiuni în mecanismul pieței și poate contribui la inechități

(mărirea lor) sociale datorate „accesului” și „înclinației” diferite la evaziunea

fiscală din partea contribuabililor .

Multitudinea obligațiilor pe care legea fiscală le impune contribuabililor, sau

mai ales povara acestor obligații au făcut să stimuleze, în toate timpurile,

ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a

obligațiilor fiscale. Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă și

ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor îi atinge în cel mai

sensibil interes: interesul bănesc. Dacă se vorbește de fraudă, se vorbește în aceeași

măsură de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală, de evaziune internațională,

de evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de

abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai

3

puțin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană.

Juriștii români au fost preocupați încă de la începutul secolului de definirea

evaziunii fiscale, în acest scop dându-se diferite definiții cum ar fi: “totalitatea

procedeelor licite și ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în totalitate sau

în parte averea lor, obligațiilor stabilite prin legile fiscale”, sau “sustragerea de la

plata obligațiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele și

veniturile impozabile”.

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple: prevederi legale ce favorizează

eludarea fiscului, modul de aplicare a legilor ce permite sustragerea de la

impozitare, contribuabilii care cu o mentalitate nesănătoasă recurg la diferite

metode de a-și ascunde materialul impozabil, corupția organelor fiscale,

repartizarea inechitabilă a cotelor de impozite pe grupe de venituri și categorii

sociale.

Sistemul de impozitare actual poate duce chiar la scăderea muncii, oamenii

nu mai sunt impulsionați să presteze muncă suplimentară căci veniturile astfel

câștigate le vor fi luate la impozitare, ceea ce impulsionează munca la negru și

implicit sustragerea de la impozite.

Gradul ridicat de specializare al infracțiunilor de evaziune fiscală reclamă

pentru prevenirea și combaterea lor efortul concentrat al mai multor instituții ale

statului: Garda Finaciară, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Finaciar de Stat, Departamentul de Combatere a Crimei Organizate şi Serviciul

Economic din cadrul Poliţiei, departamente economice ale serviciilor secrete.

Se apreciază că direcțiile de acțiune care pot contribui la limitarea ariei evaziunii

fiscale trebuie să acopere trei domenii: legislativ, administrativ și social.

În România, creșterea semnificativă a evaziunii fiscale devine tot mai

dramatic, spiritul de evaziune fiscală se naște din simplul joc al interesului, oricare

4

ar fi cota impozitului pus în sarcină, natura omenească are întodeauna tendința să

pună interesul general în urma interesului particular. Ea e înclinată să considere

impozitul mai mult ca pe un prejudiciu și nu ca pe o legitimă contribuție la

cheltuielile publice și să vadă întodeauna cu ochi răi pe acela care vrea să-i

micșoreze patrimoniul. Astfel din cele mai vechi timpuri, contribuabilii au căutat să

reducă obligațiile fiscale, recurgând la tot felul de metode ingenioase.

Principala problemă cu care se confruntă România în materie de reglementări

fiscale este lipsa corelațiilor dintre aceste legi. Mai mult, legile nu sunt clare în

privința prevederilor și a instrucțiunilor de implementare. Astfel cei impozitați, dar

și controlorii financiari au mai multe posibilități de a eluda legea fiscală și

achitarea obligaţiilor financiare.

.

CAPITOLUL I

FENOMENUL DE EVAZIUNE FISCALĂ

5

1.1 Evaziunea fiscală - definiţie şi caracteristici

Evaziunea fiscală, reprezintă „sustragerea prin orice mijloace, în întregime

sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului,

asigurărilor sociale de stat şi fondurile speciale extrabugetare de către persoane

fizice şi juridice, române sau străine, denumite în continuare contribuabili”1.

Evaziunea fiscală , este un act de intenţie a contribuabililor de a se sustrage

de la plata obligaţiilor fiscale2, ceea ce duce întotdeauna la o scădere ( diminuare )

a veniturilor statului.

În opinia mea, evaziunea fiscală este principala formă a eludării fiscale,

pentru că, conţinutul economic al acesteia, îl reprezintă sustragerea de la plata

obligaţiilor băneşti către stat. Orice sustragere de impozite sau de materie

impozabilă duce la o scădere a veniturilor statului 3. Pornind de la această idee, unii

dintre autorii citaţi de mine pe parcursul acestei lucrări, se găsesc într-o oarecare

confuzie atunci când susţin că : abstinenţa contribuabililor ( ca răspuns la presiunea

fiscală din ultimii ani ), facilităţile, trebuie tratate ca forme ale evaziunii fiscale,

intr-ucât diminuează veniturile statului prin neîncasarea lor în totalitate.

Dreptul de a stabili impozite aparţine în exclusivitate statului. Orice

sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor de această natură este evaziunea fiscală.

Evaziunea fiscală are întotdeauna un caracter de intenţionalitate, pentru că, dorinţa

fiecărui contribuabil este aceea de a-şi păstra o parte cât mai mare din venit sau să-

şi protejeze materia impozabilă din calea impozitării. Evaziunea fiscală este

minimizarea excesului de impozitare prin utilizarea alternativelor acceptabile reale.

Cel mai adesea, frauda legală desemnează procedeele juridice care permit

scăparea de impozitare fără a eluda legea. Datorită instabilităţii legislative, colerată

1 Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale2 Mihai Aristotel Ungureanu (coordonator), Finanţe Publice Sinteze şi Aplicaţii, Editura Conphis, 2007, pag.119.3 Iulian Văcărel (coordonator),Finanţe Publice, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004, pag 431.

6

cu o abordare ezitantă a reformelor structurale şi cu o lipsă de continuitate a

politicilor la nivel macroeconomic, economia românească a constituit un mediu

prielnic în apariţia şi amplificarea fenomenului de evaziune fiscală, sub toate

aspectele şi formele sale de manifestare.

În Dicţionarul Enciclopedic4, între evaziunea fiscală şi sustragerea de la

impunerea fiscală se pune semnul egalităţii, considerându-se că termenul ar fi de

sorginte franceză sau latină.

Pornind de la ideea că anumite fapte sau acţiuni care conduc la reducerea

veniturilor publice ale statului, ar trebui apreciate ca fiind evaziune fiscală, dar nu

sunt evaziuni fiscale urmatoarele :

● venitul total al soţilor să fie împartit în mod egal, între aceştia, indiferent de

aportul concret al fiecăruia la realizarea lui. În felul acesta condiţia este de

diminuare a impozitului datorat statului.

● impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza

unor norme medii de venit, creează condiţii pentru contribuabilii care realizează

venituri mai mari decât media, să nu plăteasca impozit pentru diferenţa respectivă.

● facilităţiile fiscale sunt înlesnirile cu care statul le acordă agenţilor economici,

din anumite ramuri ale economiei. Este adevărat că beneficiarii scutirilor şi

reducerilor de impozite vor plăti mai puţin în raport cu alţi contribuabili dar,

aceasta se întâmplă prin voinţa statului şi nu ca urmare a unui act de sustragere de

la plata impozitelor. La fel este şi în cazul amânărilor sau eşalonărilor datoriei

fiscale a unor contribuabili, aceasta fiind catalogată ca ,, resuscitarea “ lor

financiară.

● exploatarea unor lacune ale legii. Cum impozitele afectează profitul, este de

înţeles grija contribuabililor faţă de sistemul de impozitare dintr-o alta ţară, dintr-o

zonă geografică sau alta, atunci când decid să investească. Ei vor investi acolo unde

4 Dex, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag.353.7

eficienţa per ansamblu este maximă, unde profitul este afectat într-o măsură cât mai

mică.

Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei

legislaţii imperfecte şi rău asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi

a neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât

de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

În cazul evaziunii, contribuabilul încearcă să se posteze într-o poziţie cât mai

favorabilă pentru a beneficia cât mai mult de avantajele oferite de reglementările

fiscale în vigoare5. Altfel spus, evazionistul foloseşte de obicei procedee legale,

folosindu-se chiar de portiţele lăsate deschise de legiuitor.

În vederea promovării unor activităţi economice, legislativul prevede, în

cadrul sistemului fiscal, o anumită strategie cât şi unele facilităţi, înlesniri sau chiar

scutiri de plată a unor obligaţii fiscale, facilităţi care de regulă le însuşesc şi unii

contribuabili care nu beneficiază legal de ele.

Evaziunea fiscală nu este numai imaginea fiscalităţii ci şi a climatului politic

şi social, specificului naţional şi chiar celui religios. Aceasta nu înseamnă că

fenomenul nu are o geografie internaţională, că ar exista state care să nu fie lovite

de această plagă, dar elementele amintite îşi pun într-o măsură diferită amprenta

asupra mărimii fenomenului şi a mijloacelor de realizare a acestuia6.

Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor veniturilor

fiscale, conduce la distorsiuni în mecanismul pieţei şi poate contribui la inechităţi

sociale datorate „accesului” şi „înclinaţiei” diferite la evaziunea fiscală, din partea

cocontribuabililor.

1.2. Formele de manifestare ale evaziunii fiscale

5 Botea P. Ion, Metode şi tehnici fiscale, Tipografia Someşul S.A, 19986 Hoanţă Nicoale, Evaziunea fiscală, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag.237.

8

Evaziunea fiscală, este tratată, în general, ca având două mari forme, al căror

criteriu de departajare îl reprezintă natura juridică. După opinia autorilor din

literatura de specialitate citaţi, evaziunea fiscală este:

a. legală, adică la adăpostul legii sau ,, tolerată ,, de lege

b. ilegală, frauduloasă sau ilicită

Evaziunea fiscală are, într-adevăr două forme de manifestare acestea fiind :

1. evaziunea frauduloasă;

2. evaziunea nefrauduloasă;

În literatura de specialitate, opiniile diverşilor autori cu privire la formele

evaziunii fiscale, fac trimitere la evaziunea frauduloasă, pe care o mai numesc şi

ilegală sau ilicită şi la evaziunea nefrauduloasă, numită şi legală sau licită.

Eu cred că, această confuzie provine dintr-o anumită interpretare a faptului că :

a) orice diminuare a veniturilor publice ar fi sinonimă cu sustragerea de la plata

obligaţiilor băneşti către stat;

b) sustragerea de venituri publice fără încălcarea legii ar fi,implicit, permisă de

lege, deci, legală;

c) dacă legea nu sancţionează o anumită formă de sustragere,înseamnă că permite

acest lucru în mod legal;

Raportând evaziunea fiscală la cadrul legal, nu există dubii că nu ar fi

sancţionate toate modalităţile de manifestare ale sustragerii respective, acelea care

sunt cunoscute. Dar acele mijloace, metode, căi de eludare care nu au fost

anticipate în textul legii şi sunt valorificate de conrtribuabili ? Fie că s-a încălcat

legea, fie că au fost valorificate lacunele ei, avem de-a face tot cu o sustragere.

Însă, raportat la prevederile legii, sustragerea prin încălcarea ei presupune o violare

a voinţei legiuitorului, într-un mod fraudulos pe când, valorificarea lacunelor nu

înseamnă ,, frângerea “ legii ci, asigurarea unui profit pe seama carenţelor legii, a

scăpărilor ei, deci se realizează fără fraudarea legii, adică într-un mod nefraudulos.

9

În acest fel este vorba de o anumită incapacitate de anticipare de către

legiuitor a evoluţiilor din economie, a ingeniozităţii contribuabililor de a găsi noi şi

noi ,,portiţe” de protejare a veniturilor sau averii, valorificată de

contribuabili.Sesizez că, tocmai caracterul juridic al faptelor de evaziune fiscală a

constituit cauza disputelor, controverselor ideologice dar şi a confuziilor în

abordările despre evaziune.

Între evaziunea frauduloasă şi frauda fiscală nu există nici o deosebire,

aceasta pentru că, acţiunea de încălcare a legii este sinonimă cu fraudarea,

infracţiunea, violarea, înfrângerea etc. Aceste expresii au un conţinut mai larg în

care se include şi evaziunea ca formă a eludării.

Atât ca expresie uzuală dar şi a modului în care este ea prezentată în lege,

evaziunea frauduloasă face trimitere la încălcarea legii fiscale, a raporturilor de

natură fiscală dintre stat şi contribuabili.

Cei care susţin existenţa evaziunii fiscale licite, cred că scapă din vedere,

caracterul illicit al sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, acela care defineşte

esenţa evaziunii fiscale, prin urmare, cred ca ignoră conţinutul economic al

acesteia.

Sustragerea de la plata se înfaptuieşte, în cea mai mare măsură, prin

încălcarea legii, prin fraudarea acesteia, deci avem de-a face cu o evaziune

frauduloasă care nu poate fi decat ilicită.

Nu putem vorbi de o încalcare a legii pe cale legală, chiar dacă, despre o

anumită formă de sustragere de la plata impozitelor se poate vorbi şi atunci când

sunt valorificate de contribuabili lacunele legilor.

Ne aflăm intr-o situaţie paradoxală, acţiunea prin care sunt valorificate

lacunele legii reprezintă o sustragere dar nu se incalcă legea! Să fie oare vorba

despre o evaziune legală ? Spun un „nu” hotărât pentru că, este vorba despre o

evaziune nefrauduloasă.

10

Părerea mea este aceea că, orice sustragere de la plata obligaţiilor băneşti

către stat este o evaziune frauduloasă iar sustragerea prin valorificarea acelor

situaţii neprevăzute de legiuitor, a scăpărilor, a lacunelor legii nu este o sustragere

legală ci una nefrauduloasă, prin faptul că, nu a fost încalcată voinţa legiuitorului.

Am constat că, pe masură ce cresc sancţiunile pentru evaziunea frauduloasă,

se modifică balanţa dintre evaziunea frauduloasă şi cea nefrauduloasă, fără ca, per-

total, înclinaţia spre evaziune a contribuabililor să scadă.

Eterogenitatea metodelor şi procedeelor utilizate de catre evazionişti sunt

urmarea interacţiunii dintre cerinţele sistemelor fiscale cu care intră în contact,

urmare a procesului de globalizare.

Pe parcursul documentării mele, nu am sesizat preocupări, ale statului,

privind identificarea şi cuantificarea evaziunii nefrauduloase, datorită faptului că,

fiscul se ocupă doar de formele de sustragere sancţionate de lege, singurele pentru

care există posibilitatea raportării lor la lege şi aplicarea sancţiunilor.

Din prezentarea făcută, una dintre modalitaţile prin care se manifestă

evaziunea nefrauduloasă, am arătat că aceasta poate fi identificată şi poate fi

măsurată, prin utilizarea unor modele matematice de extrapolare.

Efortul aparatului fiscal s-ar regăsi în venituri suplimentare la buget,

creşterea eficienţei sistemului fiscal de tip declarativ şi o mai mare echitate fiscală.

Pentru atingerea acestui scop trebuie îndeplinită o singură condiţie: să existe o

voinţă în aceste directive din partea Ministerelor Economiei şi Finanţelor.

Prin încercarea de a concluziona asupra multitudinii de opinii referitoare la

noţiunile de evaziune fiscală legală şi ilegală, se consideră că există un singur

fenomen care afectează veniturile fiscale ale bugetului de stat şi acesta este cel al

evaziunii fiscale, care în raport cu legea după felul acţiunii poate fi acţiune legală

licită (îngăduită de lege) şi nu evaziune fiscală legală deoarece conform DEX, legal

înseamnă care există sau se face în temeiul unei legi, care este prevăzută de o lege,

11

este conform cu legea, precum şi evaziune fiscală ilicită (nelegală) car este

sinonimul fraudei fiscale7.

Definirea acestui fenomen este dată prin fuga de obligaţia impunerii materiei

impozabile fără a contraveni expres legilor, sau contrar contravenind acestora.

Prezentarea evaziunii fiscale în evaziune licită şi ilicită, dă posibilitatea, cel puţin

teoretică, a estimării mărimii fenomenului, pe cele două forme de manifestare.

Prin această disociere se ajută la stabilirea factorilor de decizie politică şi

administrativă, pentru căutarea şi stabilirea mijloacelor adecvate de limitare şi

combatere a fenomenului de evaziune fiscală8.

De evaziunea fiscală licită ar trebui să se ocupe în special factorii de decizie

politică (partidele şi parlamentul) şi apoi cei administrativi (guvernul), în timp ce

de evaziunea fiscală ilicită ar trebui, în primul rând, să fie preocupat guvernul, care

potrivit legii, răspunde de înfăptuirea politicii fiscale a statului, politică ce poate fi

uşor compromisă dacă scapă de sub control.

Prin distingerea evaziunii fiscale legale de evaziunea ilegală se poate trasa o

frontieră pentru departajarea celor două frontiere. În practică este însă incert şi greu

de delimitat evaziunea legală de cea ilegală, această incertitudine provenind de la

doi factori: interpretarea legalului şi ilegalului şi contradicţiile soluţiilor dreptului

comparat.

Între legal şi ilegal nu există o ruptură, ci o continuitate, întrucât în practică

concepţia sus menţionată nu corespunde realităţii complete a fiscalităţii. Repetatele

încercări ale contribuabilului de a beneficia de lacunele legii, îl conduc de la legal

la fraudă.

Frauda şi evaziunea fiscalăGradele de ilegalitate

zona ilegală zona ilegală

7 Hoanţă Nicolae, Evaziunea fiscală, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag. 2298 Botea P. Ion, Metode şi tehnici fiscale, Tipografia Someşul S.A, 1998

12

zona gri abuzul de drept abilitate fiscală

zona legală abstinenţa aplicarea regimurilor fiscale de favoare eroare respectarea legii

Conform schemei de mai sus, contribuabilul glisează de la eroare la utilizarea

operaţiunilor fiscale, de la simpla abstinenţă la manipularea abilă a textelor de lege

şi, în sfârşit de la abuz faţă de legile fiscale la fraudă calificată9. Distingerea erorii

contabile involuntară de decizia luată conştient, în vederea diminuării impozitului

în practică, este dificilă.

Diversitatea formelor evaziunii fiscale împiedică trasarea cu precizie a unei

delimitări clare între actele legale şi actele care contravin legii, rezultând că limita

dintre fenomenele evaziunii fiscale „legitime” şi „ilegitime” nu poate fi tratată

decât de la caz la caz.

1.3. Evaziunea fiscală prin companiile off-shore

Paradisul fiscal corespunde unui stat sau unei zone geografice cu un regim de

impozitare aproape inexistent şi un grad ridicat de discreţie totală. Paradisul fiscal

este un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internaţională de către

contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos .

Termenul generic de ,,paradis fiscal’’ corespunde unei ţări cu un grad de

fiscalitate foarte scăzut comparativ cu ţara de origine ( România ), reglementări 9 Hoanţă Nicolae, Evaziunea fiscală, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag. 231

13

minime cu privire la acordarea autorizaţiilor de funcţionare a companiilor, secretul

operaţiunilor bancare şi comerciale este garantat prin lege, iar limitarea tranzacţiilor

monetare este practic inexistentă.

În ultimii ani se constată că din ce în ce mai multe firme off-shore sunt

înregistrate de persoane din ţările centrale şi est-europene din următoarele motive :

● impozite mari în ţara de domiciliu;

● planificări pro-emigrare;

● planificarea investiţională în context internaţional ( compania off-shore este

un element care minimizează riscul );

● compania off-shore devine un investitor străin ( strategic ), dar acţionarii sau

asociaţii sunt a unei societăţi româneşti.

Paradisurile fiscale prezintă următoarele caracteristici:

● impunerea redusă sau nulă ( nu există impozite asupra veniturilor sau averilor );

● confidenţialitatea asupra tuturor operaţiunilor econmice, bancare desfăşurate

pe teritoriul lor. Ele refuză să ofere informaţii, tradiţia scretului bancar rămane in

continuare baza funcţionării acestora;

● activitatea bancară este caracterizată prin cerinţe minimale din partea băncii

centrale cu privire la rezervele de fonduri sau limitele tranzacţiilor monetare. Multe

din ţările paradisurilor fiscale fac o diferenţă între diferitele tipuri de licenţă

bancară ;

Paradisurile fiscale sunt utilizate de multe ori pentru spălarea banilor

proveniţi din activităţi ilegale: trafic de droguri, de arme, prostituţie sau

contrabandă, din acest motiv, ele reprezintă o componentă semnificativă a crimei

organizate.

Pot exista şase tipuri de entităţi juridice instalate în paradisurile fiscale:

● Societăţile de tip holding: sunt societăţile care controlează un grup de firme prin

intermediul pachetului de acţiuni şi sunt utilizate pentru a ,,camufla” identitatea

14

reală a proprietarilor de capital ( Luxemburg a reprezentat cel mai mare receptor

net de investiţii străine directe, datorită tratamentului fiscal acordat societăţiilor de

tip holding );

● Companiile de asigurări captive: apariţia acestor entităţi juridice este generată de

existenţa în legislaţiile fiscale ale unor ţări, conform căreia provizioanele constituite

pentru acoperirea riscurilor nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal,

profiturile supuse impozitării fiind astfel considerabile ( apogeul acestor companii

de asigurări fictive a fost începutul anilor 1990, jumătate din aceste companii se

aflau numai în Bermude );

● Băncile captive: au caracterul de bancă nonrezidentă a ţării în care se constituie (

nefiind supusă impozitării profiturilor şi reglementărilor de tip monetar ). Aceste

entităţi juridice, constituite de un grup de persoane, au servit la efectuarea unor

tranzacţii frauduloase ( cele mai frecvente operaţiuni fiind scisoriile de garanţie

bancară, transferurile internaţionale etc.);

● Trusturile: ele favorizează transferul de active şi de management şi nu implică

publicarea şi auditarea situaţiilor lor financiare, iar activele trustului sunt delimitate

de averea personală a constituantului. În practica paradisurilor fiscale întălnim

foarte des trusturile discreţionare ( care permit protejarea identităţii beneficiarilor

veniturilor trusturilor ). Constituantul poate desemna un protector care să-i apere

interesele şi care are rolul de a supraveghea activităţile desfăşurate de administrator

( trustee ) în gestiunea trustului respectiv;

● Companiile internaţionale de comerţ: sunt utilizate pentru realizarea unor

profituri foarte ridicate rezultate dintr-o tranzacţie comercială internaţională, astfel

cuantumul obligaţiilor fiscale datorate, fiind interpuse între furnizorul şi

beneficiarul final al produselor;

15

● Companiile de afaceri imobiliare: acestă metodă este utilizată datorită avantajului

fiscal privind impozitarea câştigurilor din moşteniri sau din transferul drepturilor de

proprietate.

În vederea sustragerii de la impozitare a unei părţi din profit, o modalitate

foarte utilizată de companiile transnaţionale, o constituie înfiinţarea unor filiale în

ţări unde fiscalitatea este mai redusă şi organizarea unor relaţii artificiale( de multe

ori, numai scriptice) între acestea şi unităţile producătoare aflate pe teritoriul altei

ţări cu fiscalitatea mai ridicată.

Caracteristicile comune ale paradisurilor fiscale pot fi următoarele:

● oferă avantaje fiscale contribuabililor care îşi stabilesc sediul sau rezidenţa pe

teritoriul lor;

● asigură protecţia operaţiunilor comerciale sau financiare;

● existenţa unui sistem bancar fără reglementări restrictive şi a unor mijloace de

comunicaţie performante;

● rapiditatea derulării operaţiunilor economice şi comerciale;

● absenţa unui control asupra operaţiunilor comerciale de schimb.

Pentru a fi atractive pentru investitorii străini sau pentru dezvoltarea unor

anumite ramuri economice ( turismul) şi realizarea de venituri colaterale, în special

ţările mai puţin dezvoltate economic relaxează sistemul fiscal peste limitele

normale şi reduc controlul în anumite sfere de activitate economico-financiară.

Printre facilităţile acordate de statele considerate paradisuri fiscale se numără:

● scutirea de impozitul pe profit, pe plus valoarea de capital sau pe avere;

● cote de impozitare foarte scăzute;

● avantaje pentru anumite tipuri de societăţi: holding-uri;

● perceperea de impozite pe profiturile aferente unei baze teritoriale: dacă

profiturile nu îşi au sursa acolo, nu există impozit;

16

● cedarea investiţiilor realizate în cadrul unui paradis fiscal este scutit de impozit

pe plus valoare;

● existenţa specialiştilor din domeniul bancar, juridic, contabili extrem de

competenţi.

Principalul obiectiv al contribuabililor care doresc să intre în paradisurile

fiscale ar fi: reducerea materiei impozabile din statele cu o fiscalitate ridicată şi

transferarea acesteia în zonele în care cotele de impunere sunt mai mici decât în

ţara de origine sau chiar nule.

Pentru exemplificare, voi lua trei state: Cipru, Insulele Cayman şi Noua

Zeelandă considerate paradisuri fiscale şi voi prezenta regimul fiscal al acestora.

Cipru deţine o poziţie privilegiată în cadrul paradisurilor fiscale, prin faptul

că a încheiat acorduri de evitare a dublei impuneri cu o serie de ţări din Europa şi

America de Nord. Profitul unei societăţi off-shore se impozitează în Cipru cu 4,25

%, dacă managementul sau controlul societăţii se execută în Cipru, iar filiala off-

shore este scutită de impozit dacă managementul sau controlul societăţii sunt în

afara Ciprului. Costurile care privesc o astfel de societate cuprind cheltuielile de

înfinţare ( 1500 de dolari ) şi taxele de audit şi conducere a contabilităţii ( în jurul a

2000 de dolari ) .

Insulele Cayman au o legislaţie specifică extrem de permisivă. Putem

menţiona că nu există obigaţia conducerii evidenţei financiar-contabile, a declarării

identităţii proprietarilor societăţiilor şi nu există forme de impozitare sau de control

al transferurilor bancare. Datorită acestui fapt este considerat ca paradis fiscal.

Noua Zeelandă oferă societăţiilor 0 % impozit şi 100 % confidenţialitate.

Sistemul fiscal din aceasta ţară prevede scutirea de impozit a unei societăţi în

următoarele condiţii :

● cel puţin un membru acţionar să fie rezident din Noua Zeelandă;

● activitatea societăţii nu se defăşoară pe teritoriul Noii Zeelande şi în aceste

17

condiţii, nu este obligată să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă;

● o persoana fizică rezidentă în Noua Zeelandă asigură manageriatul;

1.4.Evaziunea fiscală, economia subterană şi fenomenul corupţiei

Economia subterană reprezintă ansamblul activităţilor economice desfaşurate

organizat, cu încălcarea normelor sociale şi ale legilor economice, având drept scop

obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. Apariţia economiei subterane

coincide cu apariţia statului şi impunerea unor reguli, norme şi legi, iar dezvoltarea

fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltarii statului.

Definită în diverse moduri, cum ar fi „economia subterană”, „economia

informală”, „neoficială”,„invizibilă”, „gri” sau „ocultă”, „economie ascunsă”,

„neobservată” sau „necontabilizată” – lumea afacerilor subterane, intrată în

vocabularul specialiştilor sub denumirea de economie subterană, desemnează

ansamblul activităţilor de natură economică şi financiară ilegale, de natură

infracţională, prin care se urmăreşte obţinerea de avantaje şi profituri materiale.

Exagerarea ponderii economiei subterane este la fel de dăunătoare ca şi banalizarea

importanţei sale. Dificultăţi există nu numai în definirea economiei subterane, ci şi

în evaluarea acesteia, în cuantificarea ei, domeniu în care s-au exprimat opinii

nefondate ştiinţific.

În prezent, există un consens că economia subterană a ajuns să reprezinte o

parte semnificativă din activitatea economică în toate ţările. Economia subterană

reprezintă ansamblul activităţilor economice ce se realizează în afara legilor penale,

sociale sau fiscale sau care scapă inventarierii conturilor naţionale, deci acelea care

se regrupează în activităţi disimulate, ilegale sau frauduloase şi private.

Metodologia general acceptată cuantifică economia subterană ca procent din PIB,

18

toate celelalte comparaţii statistice fiind apoi extrapolate de la acest indicator

macroeconomic (ex: rata forţei de muncă„la negru”, importurile neoficiale etc).

Sfera activităţilor pe care le poate include economia subterană este deosebit

de cuprinzătoare, fapt justificat prin fluiditatea, dinamica şi flexibilitatea sa în

raport cu realitatea economică respectiv:frauda fiscală, munca la negru, activităţile

criminale.

Comerţul clandestin cu pietre preţioase şi ţesături deosebite, braconajul,

distileriile clandestine sunt activităţi rămase celebre până in epoca noastra; apoi

comerţul complementar, traficul de frontieră cu bunuri de larg consum ce lipseau

de pe piaţa organizată în sistemul socialist şi marile afaceri, precum traficul de

armament, de carne vie, droguri, tutun, alcool, au însoţit economia subterană pe

parcursul timpului, adaptându-se realităţii imediate din fiecare perioadă.

În sfera de cuprindere a economiei subterane au fost incluse practici foarte

variate, respectiv: frauda fiscală, munca clandestină, traficul de droguri,traficul de

arme,corupţia, prostituţia, dar şi o serie de activităţi casnice care sunt aducătoare de

venituri neînregistrate.

În ceea ce priveşte participanţii la activităţile subterane, pot fi identificate

două categorii de persoane: cele care lucrează şi obţin venituri exclusiv in

economia subterană iar cea de-a doua categorie o reprezintă persoanele ce obţin

venituri atât din surse legale, cât şi din economia subterană.

Până la revoluţia din 1989 moment când România avea să treacă de la

economia planificată la economia de piaţă, sistemul planificat a urmărit teoretic

îndeaproape toate operaţiunile economice, sistemul de sancţionare fiind foarte

drastic, totuşi şi în acest sistem funcţiona o piaţă paralelă.

După 1990 populaţia României a perceput în mod diferit principiile

economiei de piaţă şi în consecinţă, reacţia a fost pe masură, astfel încât sectoare

întregi din fosta economie de stat s-au reorientat spre câteva ţinte clare diferite:

19

acceptarea regulilor economiei de piaţă şi, în consecinţă,

redimensionarea şi remodelarea activităţii pentru a face faţă acestor

situaţii;

Identificarea unor facilităţi imediate, la marginea sau în afara

sistemului legal, implicarea in tranzacţii nespecifice, abandonarea

nejustificată a patrimoniului în schimbul unor beneficii aparente

imediate.

În România pe fondul monotoniei ofertei de bunuri de consum, a lipsurilor

mergând până la criză, în special în domeniul alimentar, schimbarea de sistem a

fost prilejul pentru organizarea imediată a unor structuri ale economiei subterane în

principal în domeniul comerţului prestărilor de servicii dar şi în câteva ramuri

industriale producătoare de produse alimentare şi bunuri de consum.

Dintre elementele componente ale economiei subterane, cele mai răspandite

în primul moment, în ţara noastră au fost activităţile desfăşurate fără înregistrare,

evaziunea fiscală şi munca la negru.

Evaluarea ponderii economiei subterane în P.I.B. variază în funcţie de

metodele folosite, estimările Comisiei Naţionale de Statistică fiind pentru ultimii

ani în general reduse 5-10 % din P.I.B. dar suferind constant o anumită creştere, dar

specialiştii în economie, în combaterea criminalităţii şi ziariştii au apreciat niveluri

mult mai ridicate, respectiv peste 30 % din P.I.B.

Factorii esenţiali care au permis dezvoltarea exacerbată a economiei

subterane pot fi in principal urmatorii:

incertitudinile legislative ce au insotit mutaţiile economice;

divizarea economică necontrolată, apariţia unor mici întreprinderi cu

activitate temporară, speculativă;

descentralizarea, divizarea puterii prin distribuirea responsabilităţilor,

crescând astfel numărul indivizilor coruptibili;

20

atitudinea tolerantă atât a autorităţilor, cât şi a populaţiei faţă de

încalcarea reglementărilor, o oarecare reticenţă faţă de disciplină;

joncţiunea imediat realizată de reprezentanţii pieţei paralele existente

în perioada socialistă cu preocupari similare din statele vecine şi, pe

această cale, conectarea la structurile internaţionale ale economiei

subterne.

CAPITOLUL II

CAUZELE, FACTORII FAVORIZANŢI, EFECTELE ŞI METODELE DE

COMBATERE ŞI LIMITARE A EVAZIUNII FISCALE

2.1 Cauzele şi factorii favorizanţi ai evaziunii fiscale

21

Datorită complexităţii procesului de tranziţie, ritmul accelerat al globalizării,

evaziunea fiscală din România este legată de infracţiuni economice şi financiare,

precum şi de activităţile de crimă organizată. Pârghiile fiscale utilizate, precum şi

modul de administrare a acestora trebuie să vizeze stimularea economică şi nu

sufocarea economiei.

Statul trebuie să facă delimitarea între economia socială şi

economia ,,sufocată de social”, dimensionarea intervenţiei statale, prin politica

fiscală, trebuie să reprezinte o invitaţie la raţiune şi discernământ care să nu

suprime libera iniţiativă şi să nu îngradească libertăţile individuale, creând

condiţiile ca piaţa liberă să se poată manifesta pe scară largă.10

De remarcat că dintre toate categoriile sociale, salariaţii sunt aceia care

dispun de cele mai reduse posibilităţi de eludare a fiscului, deoarece impunerea

acestora se face pe baza declaraţiei unui terţ, a întreprinzătorului . În schimb,

industriaşii, comercianţii, liber profeşioniştii beneficiază din plin de posibilităţile de

eschivare de la impozit pe care le oferă impunerea pe baza declaraţiei.

În ţara noastră, dar şi în alte ţări, evaziunea fiscală este favorizată de o serie

de factori, factori care se pot grupa astfel:

■ factori psiho-sociali, contribuabilul are o pornire şi o convingere interioară,

datorită mediului social din care acesta face parte:

● înclinaţia contribuabilului spre evaziunea fiscală, ea existând în orice

individ căruia i se ia o parte din venitul ce îi aparţine de drept;

● deficienţele de educaţie fiscală, profesia, religia şi chiar stare civilă;

● corupţia, fiind un factor marcant al evaziunii fiscale.Corupţia nu inseamnă

doar darea şi luarea de mită, traficul de influenţă şi primirea de foloase

necuvenite, ci mai mult, renunţarea la respectul faţă de lege şi morală.

10 Dr.Dragoş Pătroi, Evaziunea Fiscală între latura permisivă,aspectul contravenţional şi caracterul infracţional,Editura Economică, Bucureşti, 2006.

22

Din perspectiva integrării în Uniunea Europeană, combaterea corupţiei este

necesară pentru materializarea angajării fără echivoc a societăţii româneşti, în

ansamblu, privind asumarea şi îndeplinirea criteriilor de aderare.

● Norma socială fiind un factor important în definirea conformării fiscale

a contribuabilului. Numărul contribuabililor este în continuă scădere atunci

când conduita colectivă este aceea de sustragere de la plata impozitelor.

■factori de natură economică, care ţin de percepţia şi capacitatea

contribuabilului de a-şi satisface nevoile individuale;

■ factori de ordin legislativ şi administrativ, care ţin de percepţia

contribuabilului cu privire la modul în care organele statului aplică legea fiscală şi

eventualele sancţiuni care decurg din nerespectarea ei;

■insufucienţa măsurilor de propagandă a respectării legislaţiei fiscale (cu

caracter permanent ) şi ca rezultat – insuficienţa educaţiei fiscale a contribuabililor

care constituie o parte componentă a educaţiei civice;

■ imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul caracterului incomplet (unele

raporturi aferente fiscalităţii rămân în afara reglementărilor normative),

impreciziilor şi ambiguităţilor – toate acestea creând un „climat destul de favorabil”

pentru contribuabili care urmăresc scopuri evazioniste;

■ activitatea de inspecţie – factor decisiv în identificarea cauzelor evaziunii şi

„gestionarea” fenomenului evazionist. O astfel de preocupare poate fi „apanajul”

profesioniştilor şi aceştia trebuie stimulaţi şi încurajaţi în exercitarea profesiei.

„Stăpânul învaţă sluga hoaţă”. Acest dicton, pe cât de vechi, pe atât de actual şi

realist, poate fi şi în această direcţie. Implementarea normelor fiscale nu poate fi

făcută cu amatori. Este nevoie de specialişti, selectaţi pe criterii de profesionalism

şi un management performant, exercitat de persoane cu moralitate şi bine motivate;

■ existenţa fenomenului de corupţie la aparatul fiscal. Existenţa acestui flagel

devine o cauză subiectivă de evaziune fiscală şi una demnă de a fi luată în seamă.

23

Nu sunt puţine cazurile în care, inspectorii au fost cei care au „incitat”

contribuabilii la evaziune fiscală, mai ales atunci când este vorba despre restituiri

de impozite şi taxe de la buget, prin falsificarea evidenţelor contabile.

■ lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi metode

performante şi un personal suficient numeric, bine instruit şi corect în acţiuni

(excesul de zel al autorităţilor fiscale, adică exagerări în procesul exercetării

funcţiilor, de asemenea creează premise pentru evaziunea fiscală ), acestea se

mai numesc şi cauze tehnice;

■ diversitatea categoriilor de contrtibuabili reieşind din procedura impunerii

care, la rândul ei, este determinată de domeniul şi specificul activităţii

contribuabilului (de exemplu salariaţii dispun de posibilităţi reduse de eludare a

fiscului), deoarece impunerea lor este asigurată de un terţ prin reţinerea la

sursă, în schimb persoanele ce desfăşoară activitate de întreprinzător

beneficiază de un volum considerabil de posibilităţi de evaziune fiscală prin

intermediul modului de evidenţă, a sistemului de deduceri, de facilităţi,de

treceri în cont,de restituiri ,etc.;

Aceşti factori sunt amplificaţi întotdeauna de:

● legislaţie fiscală deficitară ( acordarea mult prea lejeră şi nefundamentată a

facilităţiilor fiscale );

● fiscalitatea excesivă ( numarul mare de acte normative şi desele modificări ale

acestora);

Trebuie să precizăm, cauza de ordin administrativ, este datorită carenţelor şi

insuficienţei mijoacelor materiale, salarizarea inadecvată a organelor de control,

necesare administraţiei. ,,Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă şi

ingenioasă pentru motivul că fiscul, lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel

mai sensibil interes” interesul bănesc.”11

11 Virgil Codrescu, Evaziunea fiscala in Romania, Teză de doctorat in ştiinţe economice, Iaşi. 1936.24

Alte opinii sintetizează drept cauze ale evaziunii fiscale pe următoarele:

a. intenţia de eludare sau nerespectare intenţionată a legislaţiei fiscale, în

scopul sustragerii de la plata obligaţiilor de către stat;

b. desfăşurarea de activităţi nelegale;

c. refuzul sau tergiversarea achitării obligaţiilor fiscale corect determinate;

d. conducerea incorectă sau incompletă a evidenţelor privind elementele de

determinare a obligaţiilor fiscale;

e. exploatarea unor incoerenţe, inconsecvenţe sau interpretări ale legislaţiei,

îndeosebi pe linia facilităţilor fiscale;

f. necunoaşterea legislaţiei fiscale;

g. lipsa unui cod fiscal de aplicare a legislaţiei fiscale în vederea limitării

evaziunii fiscale;

h. o fiscalitate excesivă.

Asocierea cauzelor evaziunii fiscale cu felul în care se „produce” evaziunea,

cu manifestarea acestui, consider că excede conceptului de cauză a evaziunii

fiscale, argumentat de mine. Astfel, unii autori, sunt de părere că “conducerea

incorectă şi incompletă a evidenţelor privind determinarea cheltuielilor, veniturilor

şi obligaţiilor fiscale” reprezintă o cauză a evaziunii fiscale. În această frază am

identificat cel puţin 4 (patru) modalităţi de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale:

● conducerea incorectă şi incompletă a contabilităţii;

● majorarea cheltuielilor deductibile/nedeductibile;

● neînregistrarea veniturilor;

● neplata obligaţiilor fiscale.

Evaziunea fiscală evident este foarte dăunătoare atât statului (societăţii),

lipsindu-l de veniturile necesare îndeplinirii sarcinilor şi atribuţiilor, cât şi

contribuabilului, deoarece în rea l i t a te to ta lu l impoz i te lor se

d is t r ibuie pe o masă de veni tu r i mai mică , c reându-se distorsiuni în

25

povara fiscală (adică în impunerea echitabilă şi egală a aceloraşi categorii de

contribuabili). Metodele de evaziune fiscală se schimbă cu o rapiditate uimitoare,

iar metodele de control şi investigare trebuie să evolueze cu aceeaşi intensitate.

2.2 Efectele evaziunii fiscale

Efectele destabilizatoare ale evaziunii fiscale nu se cuantifică doar

matematic, ci şi prin neîndeplinirea criterilor de performanţă privind actul

guvernării, împiedicând astfel realizarea programului politic de guvernare şi

acordurile cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană .

Dacă pe termen scurt, efectele evaziunii fiscale se resimt doar dimensionând

venitul fiscal, pe termen lung, efectele se resimt şi în economie, unde se crează o

competiţie economică inegală între evazionişti şi agenţii economici care nu recurg

la aceste practici.

În ultima situaţie şi datorită crizei mondiale, agenţii economici oneşti şi

corecţi suportă creşterea sarcinii fiscale, generată de înăsprirea fiscalităţii şi datorită

faptului că evazioniştii nu consimt plata obligaţilor fiscale care le revin.

Efectele evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelurilor veniturilor

fiscale, conduc la distorsiuni în mecanismul pieţei şi, nu în ultimul rând, pot

contribui la crearea unor inechităţi sociale datorate excesului şi înclinaţiei diferite a

contribuabililor către evaziunea fiscală.

Astfel, analizând funcţiile impozitelor şi taxelor, cât şi fenomenul de

evaziune fiscală se poate constata că acest fenomen de evaziune, frauda fiscală,

provoacă mai multe tipuri de efecte şi anume:

          - efecte asupra formării veniturilor statului;

- efecte economice;

- efecte sociale;

26

          - efecte politice.

Efectele evaziunii fiscale asupra formării veniturilor statului sunt multiple

dacă sunt privite dincolo de consecinţa imediată şi evidenţa acesteia (diminuarea

veniturilor statului) din punctul de vedere al legăturii şi profundei influenţări pe

care acestea (veniturile statului) îşi îndeplineşte funcţiile sale.

Existenţa fenomenului de evaziune fiscală duce în mod direct şi obligatoriu

la diminuarea veniturilor statului. Această diminuare a veniturilor statului

determină automat un buget de stat mai mic, care nu mai poate să acopere cererea

de fonduri financiare necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor sale de bază.

În urma lipsei, uneori acute, de fonduri financiare, statul nu poate lua decât o

singură măsură eficientă şi cu efect imediat - creşterea cotelor de impunere la

impozitele existente şi chiar înfiinţarea de noi impozite şi taxe. Astfel se produce

un cerc vicios din care se poate ieşi doar dacă se reduce semnficativ fenomenul

evaziunii fiscale şi implicit, se reduce substanţial volumul de venituri ce se sustrage

de la bugetul de stat.

Această creştere a cotelor de impunere duce la creşterea presiuni fiscale şi pe

langă multe alte efecte, ca urmare firească, o creştere a rezistenţei la impozitare, şi

deci o creştere a ponderii fenomenului de evaziune fiscală. În continuare, existenţa

unui fenomen de evaziune fiscală crescută determină o diminuare şi mai accentuată

a volumului veniturilor statului, iar ciclul descris mai sus se poate relua cu o

amploare şi mai mare.

Se poate observa deci, că fenomenul de evaziune fiscală influenţează în mod

negativ volumul veniturilor statului prin două mecanisme:

- unul direct, prin care faptele de evaziune / frauda fiscală privează în mod

direct bugetul de stat de o parte a veniturilor ce i se cuvin conform legislaţiei în

vigoare prin neplata obligaţiilor fiscale;

27

- un altul indirect, prin determinarea administraţiei publice centrale de a

majora cotele de impozitare şi implicit de a mări presiunea fiscală, rezistentă la

impozite şi ponderea fenomenului de evaziune fiscală în cadrul procesului de

formare a veniturilor statului, de unde rezultă un volum mai scăzut al veniturilor

statului.

De asemenea, necolectarea şi nevărsarea la timp ( în termenul stabilit de

lege) a sumelor ce se cuvin bugetului de stat afectează în mod negativ execuţia

bugetară. Datorită sistemului prin care se stabileşte nivelul veniturilor bugetare şi

cheltuielile necesare îndeplinirii funcţiilor statului, este foarte important ca nivelul

volumului veniturilor la bugetul de stat într-un anumit an financiar să fie stabilit cât

mai corect.

Privite din punctul de vedere al contribuabilului (în special agent economic)

şi al funcţiei de asigurare a echilibrului general economic şi de sprijinire a

dezvoltării economiei într-o direcţie prestabilită, efectele fenomenului de evaziune

fiscală, care într-o primă etapă diminuează considerabil volumul veniturilor

bugetului de stat şi, implicit, îi diminuează acestuia forţa financiară de care are

nevoie, pot fi împartite in două categorii:

● efectele asupra contribuabililor ce işi respectă obligaţiile fiscale;

● efectele asupra contribuabililor ce nu işi respectă obligaţiile fiscale.

Astfel, în condiţiile unei presiuni fiscale ridicate, a unor cote de impozitare

crescute există o mare diferenţă, pe plan economic, între contribuabilii ce işi

respectă obligaţiile fiscale şi cei care nu fac acest lucru. S-a constatat ca la acelaşi

procent din produsul intern brut, sarcina fiscală este cu atât mai greu de suportat cu

cât este mai scăzut produsul intern brut ce revine în medie pe cap de locuitor.

Ca o cosecinţă directă a sporirii fiscalităţii apare diminuarea corespunzatoare

a veniturilor care rămân la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice pentru consum

28

personal şi pentru acumulare. După plata impozitelor, veniturile oamenilor muncii

coboară sub nivelul necesar reproducerii forţei de muncă.

O serie de economişti contemporani susţin că impozitele exceşive ar exercita

o influenţă negativă asupra economiei naţionale, deoarece ar submina şi stimulentul

întreprinzatorilor şi ar împiedica creşterea producţiei. Impozitele crescute ar fi

neechilibrate deoarece ele ar lipsi pe întreprinzatori de recompensa cuvenită pentru

abstinenţa de a consuma profitul şi capitalul.

Contribuabilii care varsă la bugetul de stat o mare parte a veniturilor lor sub

forma impozitelor şi taxelor sunt lipsiţi de aceste mijloace financiare şi de cele mai

multe ori au mari dificultăţi in a-şi continua activitatea în condiţii bune.

În plus, prin programele de subvenţionare şi sprijinire de către stat a acelor

contribuabili care au nevoie de aceasta şi se consideră că este necesar a fi

subvenţionaţi, statul ar trebui să acorde un "ajutor" financiar real.

În condiţiile în care, datorită ponderii crescute a fenomenului de evaziune

fiscală, bugetul de stat este diminuat considerabil, statul nu mai poate îndeplini

aceste programe, iar respectivii contribuabili nu primesc subvenţiile, sau le primesc

într-o cota mult redusă faţă de nevoile lor reale sau nu le primesc la timp pentru a fi

eficiente din punct de vedere economic. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât

acei contribuabuli ce ar trebui să primească temporar sprijinul fmanciar al statului

sunt agenţi economici de importanţă naţională şi mai ales sunt agenţi economici

care au o reală nevoie de aceste subvenţii. Neprimirea acestor subvenţii determină o

dereglare gravă sau chiar încetatrea activităţii acestor agenţi economici, situaţie în

care se produc grave dezechilibrări în ansamblul economiei naţionale. Pe de alta

parte existenţa unui volum mic de venituri fiscale ce ajung la bugetul de stat

determina menţinerea unor cote de impozitare mari chiar creşterea unora dintre ele.

Deci acest risc fiscal mare se suprapune peste celelalte riscuri pe care un

agent economic trebuie să şi le asume în cadrul desfăşurării activităţii sale. În

29

condiţiile în care un agent economic îşi măreşte volumul investiţiilor în producţie şi

al operaţiunilor care sunt purtătoare de creanţe fiscale, sarcina fiscală creşte

proporţional şi deci va creşte şi riscul fiscal. În general agenţii economici caută să

reducă prin orice mijloace acest risc fiscal.

Un sistem fiscal este întotdeauna un compromis între necesitatea de intrare

de venituri şi grja pentru echitate socială, pentru proporţionalitatea plăţilor în

funcţie de capacitatea fiecarui contribuabil.

Sustragerea de la plata impozitelor constituie o fapta gravă, fiindcă în lipsa

fondurilor constituite ca venituri ale bugetului, statul nu-şi poate îndeplini sarcinile

ce-i revin pe de alta parte, direct sau indirect, contribuabilul care a săvârşit

evaziunea, mai devreme sau mai tarziu, va avea şi el de suferit.

Într-o altă ordine de idei, bugetul de stat este considerat ca un instrument de

realizare a unor obiective social-economice prin intermediul subvenţiilor şi al

facilităţilor fiscale.

Subvenţiile se realizează atât pe calea cheltuielilor directe efectuate din

resurse bugetare, cât şi pe calea renunţării statului la anumite venituri bugetare care

i se cuvin conform legislaţiei în vigoare. Pot beneficia de subvenţii atât anumiţi

agenţi economici, cât şi anumite categorii sociale care se consideră că sunt

defavorizate şi au nevoie de aceste "ajutoare" financiare.

Acordarea de facilităţi fiscale se referă la adoptarea unor măsuri menite să

stimuleze anumite activităţi economice, să favorizeze acţiuni de interes general sau

regional, sau să avantajeze anumite categorii sociale.

Aceste măsuri îmbracă forma unor avantaje fiscale - scutiri, reduceri şi

amânări de impozite directe - pe care autoritatea publică le acordă atunci când

urmăreşte realizarea unor programe guvernamentale sau locale.

Acordarea acestor subvenţii şi scutiri de impozite se poate face doar dacă

există fonduri suficiente la bugetul de stat pentru a se putea acorda aceste sume de

30

bani sub formă de subvenţii pentru anumite categorii sociale, sau pentru a se putea

renunţa la unele surse de venit bugetar (acordarea scutirilor şi reducerilor de

impozite).

În condiţiile în care, datorită ponderii mari a fenomenului de evaziune fiscală

(şi nu numai - cauza principală a volumului atât de redus de venituri ce ajung la

bugetul de stat fiind performanţele foarte scăzute ale economiei naţionale) bugetul

de stat se micşorează considerabil, aceste programe guvernamentale nu mai pot fi

duse la bun sfârşit şi, în consecinţă, acele categorii sociale care au nevoie de

sprijinul financiar al statului şi care ar trebui să îl primească se văd puse în situaţia

de a nu mai beneficia de aceste fonduri financiare.

Acest lucru determină profunde efecte sociale, negative, începând chiar cu

diminuarea standardului de viaţă al acelor categorii sociale care sunt private de

ajutorul statului şi terminându-se cu acţiuni de protest sindicale mai mult sau mai

puţin drastice.

Inechitatea simţită de agenţii economici români este cu atât mai mare cu cât

se ştie că majoritatea statelor dezvoltate au adoptat o politică economică şi fiscală

prin care îşi protejează proprii agenţi economici, iar în România, până la anularea

facilităţilor fiscale situaţia este exact invers.

În general, într-o societate în care ponderea fenomenului de evaziune fiscală

este mare şi se resimte în mod acut datorită nivelului de trai care este deja la un

nivel scăzut, apar profunde sentimente de inechitate socială care, la rândul lor, pot

determina multe alte efecte negative pentru societatea respectivă. Astfel, unul

dintre aceste efecte negative determinate de sentimentul de inechitate socială îl

reprezintă scăderea drastică a încrederii contribuabililor în autoritatea publică şi în

politica dusă de acesta.

În condiţiile în care, aşa cum am mai arătat, fenomenul evaziunii fiscale este

un factor important generator de inechitate socială şi de de asemenea un factor

31

generator de neî ncredere în puterile politice ale perioadei actuale. Pe lângă mulţi

alţi factori (sociali, economici, politici), fenomenul evaziunii fiscale determină o

neîncredere accentuată a contribuabililor în puterile politice, mai ales în acele

puteri politice care sunt responsabile de guvenarea respectivă. Cum marea

majoritate a contribuabililor persoanelor fizice sunt cetăţeni cu drept de vot, iar

contribuabilii persoanelor juridice sunt formate, în fond , tot din persoane fizice

care au drept de vot, atunci se poate deduce uşor că această nemulţumire ce priveşte

activitatea şi politica formaţiunilor politice responsabile pentru guvernare se poate

reflecta foarte uşor în rezultatele unor alegeri sau a altora.

2.3. Posibilităţi de diminuare şi menţinere sub control a evaziunii fiscale

prin intermediul instituţiilor specializate din România

Organul puterii executive centrale, care aplică strategia şi programul

guvernului în domeniul economiei şi finanţelor publice, este Ministerul Finanţelor.

Acesta exercită administrarea generală a finanţelor publice şi acţionează pentru

stimularea desfăşurării activităţii economice pe criterii de eficienţă şi echilibru

economic, prin folosirea instrumentelor economice şi financiare la nivel

macroeconomic, specifice economiei de piaţă şi stimularea liberei iniţiative.

Ministerul Finanţelor are ca principală atribuţie, că în numele statului,

efectuează prin aparatul specializat, controlul administrării şi utilizării mijloacelor

financiare ale organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat, precum şi a

instituţiilor de stat şi verifică respectarea reglementărilor financiar-contabile în

activitatea desfăşurată de către regii autonome, societăţi comerciale şi alţi agenţi

economici, în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor acestora faţă de stat, aşa cum

reiese din legea privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii

Financiare.

32

Ministerul Finanţelor prin organele sale specializate, acţionează operativ

pentru prevenirea şi combaterea fraudelor, contravenţiilor şi infracţiunilor care cad

sub incidenţa fiscală, luând măsurile prevăzute de lege.

Controlul financiar de stat funcţionează şi este organizat astfel:

1. Autoritatea Naţională de Control 

este organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, şi îndeplineşte

următoarele atribuţii :

-         defineşte politica şi strategia în domeniul controlului;

-         elaboreaza obiectivele pe termen scurt şi mediu ale activităţii

autorităţilor de control aflate în subordinea sau în coordonarea sa;

-         prognozează, urmăreşte şi evalulează periodic încasările din

veniturile bugetare sau proprii, rezultate din activitatea autorităţilor de control,

în colaborare cu Ministerul Economiei şi Finanţelor.

-         stimulează, promovează şi supraveghează afirmarea unei conduite

corecte şi morale a personalului cu atribuţii de control;

-         asigură respectarea Cartei drepturilor şi obligaţiior

contribuabililor în timpul actului de control.

Din cadrul Autoritaţii Naţionale de Control fac parte urmatoarele instituţii:

Garda Financiară, Oficiul National de Prevenire şi Combatere a Spălarii Banilor,

Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Vama, Garda de Mediu. Direcţia de

Sănătate Publică, Direcţia Sanitar Veterinară, Inspectoratul Teritorial  de Muncă,

Inspectoratul în construcţii.

2. Ministerul   Finanţelor , este reprezentatul puterii executive centrale care aplică

strategia şi programul guvernului în domeniul economiei şi finanţelor publice. În

numele statului, efectuează prin aparatul propriu specializat, controlul administrării

şi utilizării mijloacelor financiare ale organelor centrale şi locale ale administraţiei

33

de stat, precum şi ale instituţiilor de stat, şi verifică respectarea reglementărilor

financiar-contabile în activitatea desfăşurată de către legile autonome, societăţi

comerciale şi alţi agenţi economici în legatură cu îndeplinirea obligaţiilor faţă de

stat.

Directia Generală a Finanţelor Publice are urmatoarele atribuţii pe linia prevenirii

şi combaterii evaziunii fiscale:

   -      organizează activitatea de înregistrare fiscală a plătitorilor de

impozite şi taxe din judeţ;

-         coordonează procedurile de executare silită a persoanelor fizice şi

juridice;

-         organizează acţiuni de control fiscal la persoane fizice şi juridice

cu privire la îndeplinirea obligaţiilor financiare şi fiscale, evidenţa şi

vărsarea impozitelor şi taxelor la bugetul de stat;

-         organizează în conformitate cu prevederile legale activitatea de

trezorerie şi contabilitate publică la nivel teritorial asigurând încasarea

veniturilor şi efectuarea cheltuielilor pe bugete.

3.Garda Financiară, este organizată ca instituţie publică de control, cu

personalitate juridică, în subordinea Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală

şi  funcţionează pe întreg teritoriul ţării, efectuează control operativ şi inopinat cu

privire la:

- respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi

combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege;

- respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi

înlăturarea operaţiunilor ilicite;

- modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în

toate locurile şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea agenţilor economici;

34

- participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi

instituţii specializate, la acţiuni de depistare şi combatere a activităţilor

ilicite care generează fenomene de evaziune şi fraudă fiscală.

 Garda Financiară, în exercitarea atribuţiilor proprii, încheie acte de control

operativ şi inopinat, constată prin proces-verbal contravenţiile săvârşite şi

aplică amenzile legale. Controlul este definit ca fiind "puterea recunoscută a

administraţiei fiscale de a repara omisiunile, insuficientele sau erorile de

impozitare comise de contribuabili".

    4. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere     a Spălării Banilor

Conform prevederilor cap. lll  din Legea nr. 656/2002 publicata in M.Of. nr.

904 din 12 Decembrie 2002 şi republicată în M.Of. nr. 702 din 12 Octombrie 2012,

Oficiul funcţionează ca organ de specialitate cu personalitate juridică , în

subordinea guvernului având ca obiect de activitate prevenirea şi combaterea

spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism, scop în care primeşte, analizează,

prelucrează informaţii şi sesizează Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, aproximativ 1 trilion de euro se

pierd în fiecare an în Uniunea Europeană din cauzele evaziunii fiscale.”Deşi statele

membre trebuie să ia măsuri naţionale mai dure împotriva evaziunii fiscale,

soluţiile unilaterale nu vor funcţiona”12, a declarat Algirdas Semeta, comisarul

European pentru taxe şi impozite.

Principalele metode ( măsuri ) pentru combaterea şi diminuarea evaziunii

fiscale sunt:

● micşorarea  numărului cheltuielilor nedeductibile atunci când se calculează

profitul impozabil, în mod gradual;

12 Ziarul Financiar,Decembrie,201235

●  eliminarea tratamentelor preferenţiale în ceea ce priveşte obligaţiile de plată

către bugetul de stat şi orice alt fel de obligaţii fiscale;

●   urgentarea finalizării codului fiscal şi codului de procedură fiscal, care va

facilita interpretarea unitară a cadrului normativ şi va veni in sprijinul identificării

şi combaterii evaziunii fiscale;

● eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza evaziunea

fiscală şi o mai bună corelare a facilităţilor fiscale;

●   asigurarea unui sistem de pedepse/recompense pentru toţi cei care lucrează în

domeniul fiscal de stat, precum şi realizarea unui sistem de salarizări satisfăcător şi

suficient pentru a îndeparta tentaţiile;

● în legislaţia fiscală trebuie să se regăsească în mai mare măsură, pe lângă

prevederile punitive, şi cele care pot determina un comportament economic normal,

care să conducă la limitarea ariei evaziunii fiscale;

●  utilizarea  unor modalităţi de rambursare a TVA mai eficiente pentru vânzarile

de bunuri şi prestările de servicii in favoarea persoanelor fizice nerezidente;

●  stabilirea unui raport care să tindă spre optim între salariu şi stimulente pentru

cointeresarea aparatului fiscal ;

●  înfiinţarea unui organ administrativ, aflat în subordinea Parlamentului, care să

aibă atribuţiile şi logistică suficiente, astfel încât să poată depista şi trimite direct în

judecată pe oricine a înfăptuit o fraudă;

●    unificarea legislaţiei fiscale şi o mai bună sistematizare şi corelare a acesteia cu

ansamblul cadrului legislative din economie;

●   eliminarea paralelismelor şi suprapunerilor care mai există în activitatea

organelor de control financiar şi fiscal, în ceea ce priveşte supravegherea fiscală,

controlul fiscal şi combaterea evaziunii fiscale, asigurarea coordonării unitare în

profil teritorial şi la nivel central a tuturor activităţilor de control;

36

● corelarea sistemului fiscal cu realităţile socio-economice şi eventual realizarea

unor strategii fiscale de minimum 4 ani, perioade pentru care cuvântul de ordine să

fie stabilitatea;

CAPITOLUL 3

POSIBILITĂŢI DE PERFECŢIONARE A CONTROLULUI FINANCIAR

ÎN COMBATEREA ŞI LIMITAREA EVAZIUNII FISCALE

3.1 Obstacole şi dificultăţi în realizarea controlului fiscal, depistarea şi

combaterea evaziunii fiscale

37

Până la apariţia Legii nr.87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale şi

sancţionarea unora din faptele de nerespectare a disciplinei fiscale se realiza numai

prin aplicarea de amenzi contravenţionale, deoarece singura reglementare în

materie o reprezenta O.G. nr. 17 din 20 august 1993 privind stabilirea şi

sancţionarea contravenţiilor la reglementările financiar-gestionare şi fiscale, situaţie

ce nu era în măsură să asigure o reacţie corespunzătoare gravităţii încălcărilor de

lege din acest domeniu.

Legea nr.87/199413, în vigoare până în august 2005, definea evaziunea fiscală

ca fiind „sustragerea prin orice mijloace  de la impunerea sau de la plata

impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat,

bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale de către

persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine”.

Trebuie menţionat că, nici în forma sa republicată, această lege nu făcea

distincţie între frauda şi evaziunea fiscală, confundând aceste două noţiuni, cu

implicaţii asupra înţelegerii cauzelor care generează cele două forme de eludare a

plăţii impozitelor şi mai ales asupra măsurilor ce trebuie luate pentru combatere,

aceasta pentru că măsurile de reprimare a fraudei implică un anumit risc specific iar

cele referitoare la evaziune, fiind de altă natură, implică mai curând perfecţionări

legislative.

În textul legii era folosită noţiunea de evaziune fiscală în sensul de fraudă

fiscală, adică forma evaziunii fiscale care constă în eludarea legilor fiscale şi care

este sancţionată de lege. Faptele sancţionate de Legea nr.87 erau împărţite în

funcţie de gravitate în două categorii: infracţiuni şi contravenţii.

13 Legea nr. 87/ 18 octombrie1994, privind combaterea evaziunii fiscale, publicata în M.O. nr.545/29.07.2003

38

Cadrul legislativ al Legii nr.87, ca lege de bază privind faptele de evaziune

fiscală (în sensul de fraudă fiscală), a fost completat şi de alte legi şi ordonanţe,

care veneau cu precizări punctuale, completări detalieri privind unele activităţi

subterane identificate sau intrate ulterior în preocupările organelor abilitate. Printre

acestea pot fi enumerate:

Legea Contabilităţii nr. 82/24.12.1991, republicată în M.O. nr.48/14 ianuarie

2005

O.G. nr. 92/ 24 decembrie 2003 privind Codul de Procedură Fiscală,

publicată în M.O. nr.941/29.12.2003, republicată M.O. nr.863/26 septembrie

2005  şi rectificată în M.O. nr.974/2 noiembrie 2005;

Legea nr. 656/07.12.2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,

publicată în M.O. nr. 904/12.12.2002.

Legea nr. 78/08.05.2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie, publicată în M.O.nr.219/18.05.2000.

Legea nr.161/19.04.2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în

mediul de afaceri, prevenirea  şi sancţionarea corupţiei, publicată în M.O.

nr.279/21.04.2003;

O.G. nr. 75/30 august 2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului

fiscal, publicată în M.O. nr.540/1 septembrie 2001, republicată în M.O. nr.

664/23 iulie 2004.

Începând cu luna august 2005, a intrat în vigoare o nouă lege14 pentru prevenirea

şi combaterea evaziunii fiscale. Se cuvine menţionat că noua lege statuează numai

sancţiuni specifice răspunderii penale stabilită în sarcina contribuabililor, celelalte

abateri, de natura contravenţiilor în domeniul fiscal nu mai constituie obiectul

14 Legea nr. 241/15 iulie 2005 pentru prevenirea  şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în M.O. nr. 672/27 iulie 2005

39

noilor reglementări, acestea fiind stabilite şi sancţionate de Codul Fiscal şi Codul

de Procedură Fiscală.

Din examinarea structurii infracţiunilor prevăzute de Legea 241/2005 rezultă

că, o parte din acestea sunt reglementate pentru prima dată, în timp ce altele au fost

preluate din Legea nr.87/1994 şi reformulate. Comparativ cu vechea legislaţie în

domeniu, legiuitorul a instituit, prin noua reglementare, măsuri mai severe de

sancţionare a faptelor de evaziune fiscală.

Exprim opinia că sancţiunea administrativă este de preferat celei penale, pentru

că prezintă cel puţin două avantaje:

● este mai operativă decât un proces penal, care implică parcurgerea unor

proceduri obligatorii, de lungă durată:

● sancţiunile administrative prezintă avantajul că au un impact favorabil asupra

încasărilor bugetare.

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale a fost

modificată în data de 23 Iunie 2010 prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/2010 privind

unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi remodificată prin Legea nr.50 /

2013 la data de 14 Martie 2013.

3.2 Posibilităţi de perfecţionare a controlului financiar în combaterea

şi limitarea evaziunii fiscale în contextul apartenenţei României la UE

Controlul financiar reprezintă o activitate de verificare a modului de

respectare a legislaţiei financiare, cu scopul de a preveni angajarea de cheltuieli

fără justificare economică şi de a asigura profit în folosirea resurselor materiale,

financiare şi de muncă. Eficienţa, reflectă anumite forme de manifestare concrete a

principiului raţionalităţii în activitatea economică. Criteriile de eficienţă exprimă

40

necesitatea ca factorii angrenaţi să fie utilizaţi în condiţii optime, ceea ce înseamnă

că rezultatele obţinute să fie superioare eforturilor depuse.

Controlul financiar se realizează numai cu ajutorul indicatorilor valorici, de

către organe proprii ale unităţilor patrimoniale, dar mai ales prin intermediul unor

organe specializate din afară, aparţinând statului sau altor organisme publice.

Necesitatea controlului financiar constă în faptul că reprezintă un mijloc de

prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire a măsurilor

necesare pentru intrarea în legalitate.

Controlul financiar deţine un loc important, determinat de posibilităţiile pe

care le are de a culege informaţii directe de la sursa şi a le pune la dispoziţie într-un

timp relativ scurt, în acelaşi timp contribuind şi la aplicarea deciziilor pe toate

treptele organizatorice, la ameliorarea situaţiilor create în urma deciziilor adoptate

sau aplicate eronat.

Controlul financiar este, în esenţa lui, o parte (o formă sau o varietate) a

controlului economic, limitat la sfera raporturilor financiare şi de credit. La rândul

lor, toate problemele ce fac obiect al controlului economic au, într-un fel sau altul,

consecinţe sau implicaţii financiare, astfel încât ele trebuie urmărite şi sub aspectul

aporturilor pe care îl aduc la desfăşurarea eficientă a muncii, la obţinerea unor

rezultate financiare pozitive. Între controlul economic şi cel financiar există

nenumărate apropieri şi interferenţe, ceea ce face ca activităţile specifice lor să nu

poată fi, în toate cazurile, precis delimitate.

Eficienţa controlului financiar reflectă anumite forme de manifestare

concretă a principiului raţionalităţii în activitatea economică . Criteriile de eficienţă

exprimă necesitatea ca factorii angrenaţi să fie utilizaţi în condiţii optime,ceea ce

înseamnă că rezultatele obţinute să fie superioare eforturilor depuse. În cazul

controlului financiar, eficienţa este deteminată de contribuţia pe care o are în

prevenirea şi eliminarea disfuncţionalităţilor, în perfecţionarea organizării şi

41

conducerii procesului decizional şi în sporirea eficienţei întregii activităţi

economice.

Componentele esenţiale ale unui control financiar eficient sunt:

● un cadru organizatoric, care să definească responsabilităţile tuturor celor cu

atribuţii de control;

● un cadru legislativ specific;

● un personal calificat, care să asigure realizarea actului de control.

Această forma de eficienţă a activităţii de control financiar stabilită în planul

calitativ al desfăşurării activităţii economice globale se înscrie în contextul

realizarii funcţiilor generale ale controlului, în special al funcţiei de îndrumare şi, în

cadrul acesteia, a caracterului sau formativ.

Este necesară optimizarea acţiunilor de control, pentru ca efectul economic

să fie cât mai sigur şi eficient obţinut şi să aibă drept consecinţă evitarea încălcării

legii în viitor. De asemenea ,urmărirea activităţii inspectorilor trebuie să conducă la

o mai bună folosire a timpului de lucru(eficacitatea acestora).

Liniile de acţiune pentru punerea în practică a acestui obiectiv strategic,

creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţii de inspecţie fiscală, sunt :

●elaborarea programelor anuale, trimestriale şi lunare pentru organizarea şi

desfăşurarea activităţii de inspecţie fiscală pe baza rezultatelor analizei de risc a

contribuabililor şi a gradului de risc al zonelor teritoriale.

●realizarea unor acţiuni de revizie fiscală pentru verificarea activităţii structurilor

teritoriale cu atribuţii de inspecţie fiscală, inclusiv a modului în care sunt

îndeplinite obiectivele prevăzute în programele de activitate.

Eficienţa controalelor fiscale este strâns dependent de mai bună ţintire a

domeniilor/contribuabililor cu risc ridicat de evaziune fiscală. De aceea, stabilirea

planurilor de control va trebui fundamentată pe o analiză de risc complexă, care să

42

înlocuiască metodele de analiză utilizate în prezent. Liniile de acţiune obiectivă,

utilizarea analizei de risc la fundamentarea programelor de control, sunt urmă-

toarele :

● dezvoltarea unui sistem de selectare a contribuabililor pentru control, bazat pe

indicatori de risc fiscal;

●implementarea indicatorilor de risc fiscal, respectiv tehnici şi instrumente pentru

identificarea domeniilor cu risc fiscal mare şi a contribuabililor cu risc mare;

● crearea unei baze de date unice despre contribuabil;

● dotarea cu aplicaţii care să permită un acces facil la sursele proprii de date sau

date atrase de la alţi deţinători de informaţii;

● elaborarea unor proceduri pentru întocmirea programelor anuale de control bazat

pe analiza de risc.

● identificarea condiţiilor specifice unor zone teritoriale şi elaborarea programelor

de control funcţie de gradul de risc specific zonei.

Utilizarea fondurilor publice este o zonă de risc din punct de vedere al

ocaziilor de indisciplină financiară şi evaziune. Liniile directoare, care vor conduce

la consolidarea controlului financiar în viitor, au în vedere mai buna gestionare a

acestei activităţi, prin următoarele acţiuni :

● elaborarea unui sistem de evaluare pe bază de indicatori a controalelor financiare

de fond sau tematice;

● dezvoltarea instrumentelor de gestiune a activităţii de control;

● elaborarea metodologiilor şi procedurilor pentru control financiar adaptate la

diversitatea agenţilor economici controlaţi;

● elaborarea de ghiduri informatice de uz intern (cu idicatori economici,

caracteristici, etc.) pe ramuri, subramuri şi activităţi economice;

● elaborarea unui ghid al controlului financiar;

43

● implementarea unor proceduri informatizate destinate pregătirii şi fundamentării

controlului financiar şi pe baza datelor din dosarul fiscal al contribuabilului.

Conform strategiei A.N.A.F. pe termen mediu. axele prioritare ale politicii

de administrare fiscal vizează trei direcţii mari de acţiune:

I. combaterea evaziunii fiscale, precum şi a oricăror alte forme de evitare a

declarării şi plăţii obligaţiilor fiscale;

II. creşterea eficienţei şi dinamicii colectării, concomitent cu reducerea costului

unui leu colectat;

III. încurajarea conformării voluntare, pentru asigurarea unei colectări rapide, la

costuri reduse.

În consecinţă, începând cu 1 ianuarie 2012 a fost îmbunătăţită administrarea

specializată, prin segmentarea contribuabililor mari şi mijlocii, în sensul reducerii

numărul contribuabililor mari de la 3.000 în anul 2011 la 2.000 şi creşterii

numărului de contribuabili mijlocii de la 21.887 în anul 2011 la 22.887.

Principalele posibilităţi de perfecţionare a controlului financiar sunt :

● a fost reglementată soluţionarea fără inspecţii fiscale anticipate a deconturilor de

T.V.A. prin care se solicit sume care provin din perioade pentru care au fost emise

de către organele de inspecţie fiscală decizii de nemodificare a bazei de impunere.

De asemenea, pentru stimularea exporturilor, a fost redus plafonul cifrei de afaceri

de la 1.000.000 euro la 500.000 euro, care dă dreptul exportatorilor de a beneficia

de regimul special de rambursare a taxei pe valoarea adăugată;

● a continuat simplificarea şi modernizarea procedurilor fiscale, pe baza extinderii

informatizării în relaţia cu contribuabilii. În acest fel, îndeplinirea obligaţiilor

fiscale a devenit mai facilă, timpul alocat, mai scurt, iar prin evitarea contactului

direct, la ghişeu, au fost reduse suspiciunile şi ocaziile de corupţie;

● accentuarea politicii de simplificare a procedurilor a impus reexaminarea şi

reformularea declaraţiilor/formularelor, precum şi eliminarea unor declaraţii;

44

● a fost realizată declaraţia de contribuţii sociale - Declaraţia unică 112 - privind

obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa

nominală a persoanelor asigurate, cu aplicare de la 1 ianuarie 2011. Declaraţia 112

înlocuieşte 4 declaraţii anterioare cu una singură. Pentru promovarea acesteia a fost

realizată Campania „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale,

impozitului pe venit şi evidenţa nominalăa persoanelor asigurate”;15

● in cursul anului 2012, A.N.A.F. a iniţiat elaborarea unui registru al riscurilor

identificate în strategia de riscuri la conformare şi ca urmare a studierii cazurilor

rezultate din inspecţiile şi controalele desfăşurate. Acest registru va permite mai

buna organizare a informaţiilor privind posibilele riscuri cu care se confruntă

activitatea de administrare fiscală şi, în funcţie de priorităţile stabilite, gestionarea

corespunzătoare a liniilor de acţiune şi a responsabililor implicaţi;

● va fi creat un comitet de monitorizare a strategiei privind riscurile la conformare.

Îmbunătăţirea calităţii actului de control va fi asigurată prin perfecţionarea

profesională a personalului angajat în activitatea de control.

Analiza de risc îmbunătăţită va permite reproiectarea procedurilor de

programare a acţiunilor de control;

● procesul de informatizare a activităţii de inspecţie fiscală va continua prin

achiziţionarea de noi licenţe pentru controlul electronic şi dezvoltarea aplicaţiei

informatice COLIBRI pentru emiterea şi valorificarea documentelor utilizate în

cadrul inspecţiei fiscale. Vor fi îmbunătăţite sursele de date prin asigurarea

interoperativităţii sistemului informatic al Gărzii Financiare cu sistemele

informatice ale altor instituţii implicate în combaterea evaziunii fiscale;

● va fi creată o bază de date cu cazuri fiscale speciale identificate ca urmare a

acţiunilor de inspecţie şi control desfăşurate;

15 Strategia ANAF pe termen mediu 2012-2016, Bucureşti, 2012.45

● în domeniul serviciilor furnizate contribuabililor, vor fi introduse standarde de

calitate, obiectiv prevăzut în cadrul unui Proiect finanţat prin PODCA16. Până în

anul 2013, serviciile oferite contribuabilului de către administraţia fiscală vor

îndeplini, în marea lor majoritate, standarde de calitate transparente şi exigente.

Îmbunătăţirea calităţii actului de control va fi asigurată prin perfecţionarea

profesională a personalului angajat în activitatea de control şi perfecţionarea şi

actualizarea bazei de date cu cazuri identificate ca urmare a verificării

contribuabililor;

● în cadrul procesului de prevenire a fraudei, funcţia de colectare constituie o

verigă esenţială. În consecinţă, vor fi luate măsuri pentru fi asigurată o reacţie mai

promptă la probabilitatea apariţiei evaziunii în perioada de colectare a creanţelor

fiscale, respectiv analizarea permanentă a indicatorilor de solvabilitate a

contribuabililor în vederea preîntâmpinării apariţiei situaţiei de acumulare de

datorii mari comparativ cu situaţia patrimonială şi, în acest sens, evitarea apariţiei

imposibilităţii executării silite;

● este necesară intensificarea dispunerii măsurilor asigurătorii de către organele

fiscale competente care sunt implicate în colectarea creanţelor fiscale, existând

pericolul ca debitorii să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul,

periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea;

● aplicarea de către organele fiscale a măsurilor de executare silită-aplicarea

sechestrului (masura prioritară), transmiterea adreselor de înfiinţare a popririi

asupra disponibilităţilor băneşti-trebuie să se realizeze în mod operativ;

● va fi dezvoltată colaborarea cu administraţiile fiscale şi organismele europene în

vederea prevenirii şi combaterii fraudei transfrontaliere, îmbunătăţirii şi

perfecţionării tehnicilor, metodelor şi abilităţilor de control.

16 Programul organizational de Dezvoltare a Capacitatii Administrative.46

În vederea prevenirii şi combaterii evaziunii şi fraudei fiscale

intracomunitare, A.N.A.F. işi propune intensificarea colaborării cu celelate state

membre prin măsuri specifice activităţii de cooperare administrativăşi anume:

- iniţierea de controale multilaterale şi continuarea participării la controalele

iniţiate de alte state;

- participarea în cadrul reţelei de schimb intracomunitar de informaţii Eurofisc,

dedicată schimbului operativ de date cu privire la tranzacţii intracomunitare

suspecte;

- creşterea eficienţei în valorificarea datelor primite în cadrul Eurofisc, prin

intensificarea acţiunilor de verificare derulate de structurile teritoriale;

- verificarea preţurilor de transfer.

Combaterea fraudei multinaţionale, în special a celei intra comunitare va

implica intensificarea acţiunilor de verificare a preţurilor de transfer prin efectuarea

analizei de risc fiscal cu scopul identificării contribuabililor afiliaţi care produc

pierderi structurale, în vederea cuprinderii acestora cu prioritate în programul de

control.

În cadrul controlului, vor fi identificaţi contribuabili care derulează tranzacţii

cu afiliaţi vor fi analizaţi indicatorii financiari ai acestora, în vederea determinării

eventualelor tranzacţii efectuate la preţuri diferite de preţurile de piaţă, cu scopul

transferării bazei de impunere aferentă impozitului pe profit în alte jurisdicţii

fiscale. Aceste acţiuni au în vedere:

● aplicarea principiilor O.E.C.D.17 “fiecare stat trebuie să impună baza care i se

cuvine conform activităţii desfăşurată în acel stat” şi “tranzacţiile între afiliaţi

trebuie să se desfăşoare în condiţii comparabile cu tranzacţiile între persoane

independente” având în vedere faptul că“o persoană independent va accepta

17 Organizatia Economica de Cooperare şi Dezvoltare.47

desfăşurarea unei tranzacţii doar dacă nu identifică condiţii mai bune de

tranzacţionare”;

● dezvoltarea capacităţii administrative de a preveni diminuarea bazei impozabile

aferente impozitului pe profit prin practicarea de preţuri de transfer diferite de

preţurile de piaţă precum şi asigurarea contribuabililor cu privire la aplicarea

reglementărilor preţurilor de transfer prin emiterea actului administrativ “acord de

preţ în avans”;

● asigurarea eliminării dublei impuneri prin participarea şi iniţierea procedurii

amiabile;

● dezvoltarea abilităţilor profesionale în verificarea preţurilor de transfer a

personalului specializat de la nivelul fiecărei unităţi teritoriale (compartimentele

preţuri de transfer), care să asigure efectuarea de acţiuni de verificare în domeniu

precum şi să furnizeze soluţii echipelor de inspecţie din cadrul aceluiaşi organ

fiscal;

● organizarea de seminarii şi schimb de experienţă cu personalul specializat în

verificarea preţurilor de transfer în vederea îmbunătăţirii cunoştinţelor, respectiv a

împărtăşirii celor mai bune practici, inclusiv cu lectori selectaţi din partea

contribuabililor;

● concentrarea resurselor de audit intern, prin reducerea actualei dispersii

teritoriale;

● îmbunătăţirea colaborării între DLAF şi UCAAPI prin punerea în practică a

prevederilor Protocolului de colaborare încheiat, în vederea asigurării unei protecţii

efective a intereselor financiare ale UE în România;

● dezvoltarea cooperării între MFP, reprezentat de UCAAPI18 şi UCASMFC 19 şi

CCR, în vederea creşterii gradului de complementaritate între auditul intern şi cel

18 Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern.19 Unitatea centrala de armonizare a sistemelor de management financiar şi control.

48

extern şi creşterea gradului de implementare a standardelor de management şi

control intern. .

3.3 Posibilităţi de perfecţionare a legislaţiei în domeniul combaterii

evaziunii fiscale

Obiectivele de realizare a posibilităţilor de perfecţionare a controlului

financiar nu pot fi atinse decât după o atentă ierarhizare şi depistare a lor pentru

început, acestea referindu-se în principal la:

Legislaţia fiscală

1.Menţinerea unei legislaţii stufoase, confuze, interpretabile, care a generat

dificultăţi în aplicare şi a tensionat relaţiile între organele de control şi

contribuabili;

2.Instabilitatea legislaţiei fiscale, modificarea frecventă a acesteia, precum

şi apariţia cu întârziere în Monitorul Oficial a actelor normative republicate;

3.Menţinerea unui cadru legislativ fiscal permisiv şi tolerant;

4.Cuprinderea în normele de aplicare a unor prevederi care exced celor

prevăzute în legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, care conduc la pierderea în

instanţă a proceselor privind obligaţiile fiscale stabilite prin actele de control fiscal;

5.Publicarea cu întârziere a normelor de aplicare a legilor, ordonanţelor de

urgenţă;

6.Instituirea prin lege a obligativităţii efectuări controlului fiscal în situaţii

în care, în alte ţări occidentale, solicitările contribuabililor sunt soluţionate nu prin

control fiscal, ci pe bază de balanţă şi declaraţii fiscale primite de la contribuabili

(rambursare TVA, acordare facilităţi ş.a.);

49

7.Lipsa de apărare prin lege a aparatului de control fiscal de eventualele

abuzuri ale organelor de cercetare, precum şi inexistenţa asigurării riscului

profesional;

8.Primirea cu mare întârziere, iar în unele cazuri reduse la număr,

neprimirea răspunsurilor de la direcţiile de specialitate din minister pentru

clarificarea şi încadrarea în prevederile legale a unor speţe întâlnite în activitatea

de control fiscal;

9.Lipsa de coordonare şi corelare în unele cazuri, a soluţiilor date în

aplicarea legislaţiei fiscale de către direcţiile de specialitate şi Direcţia Generală

Juridică, elaborarea de către acestea a unor puncte de vedere contradictorii, uneori

complet opuse, care creează dificultăţi în activitatea de control fiscal;

10.Nedelimitarea clară prin legislaţia actuală a atribuţiilor fiecărei verigi din

administraţia fiscală, menţinerea unor sarcini paralele generatoare de confuzii şi

nedumeriri pentru contribuabili.

Asigurarea bazei materiale necesare desfăşurării activităţii de control fiscal

1. Insuficienţa, în unele cazuri, a spaţiilor şi birourilor pentru desfăşurarea

activităţii aparatului de control fiscal;

2. Dotarea redusă cu calculatoare, programe şi aplicaţii specifice activităţii

de control fiscal;

3.Alocarea de resurse financiare reduse pentru procurarea de materiale

necesare desfăşurării normale a activităţii (hârtie de scris şi multiplicare, materiale

consumabile, rechizite de birou ş.a.);

4.Dotarea în prezent a direcţiilor controlului fiscal numai cu un singur

mijloc de transport;

5.Accesul greoi al organelor de control fiscal la prevederile legislaţiei

fiscale, în special la aplicaţiile informatice privind legislaţia fiscală, absenţa totală a

50

unor publicaţiii şi reviste de specialitate (Revista de Finanţe, Credit şi Contabilitate,

Tribuna Economică Economistul).

Organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţii de control fiscal

1.Inexistenţa unei strategii privind managementul activităţii de control fiscal

în condiţii de risc;

2.Inexistenţa în cadrul direcţiilor controlului fiscal a unei structuri de

analiză a informaţiilor fiscale, prelucrarea şi utilizarea acestora de către întregul

aparat fiscal pentru dezvoltarea capacităţii anticipative privind căile şi metodele de

practicare a evaziunii fiscale de către contribuabili.

3.Lipsa la nivelul direcţiei generale de inspecţie fiscală a unei structuri de

verificare a modului de aplicare a metodologiei de control şi a legislaţiei fiscale de

către aparatul de control fiscal în judeţe şi municipiul Bucureşti.

4.Menţinerea structurilor de control fiscal la impozitul pe venit global în

afara direcţiilor de control fiscal din judeţe şi municipiul Bucureşti;

5.Coordonarea insuficientă de către conducerile direcţiilor generale ale

finanţelor publice a activităţii direcţiilor controlului fiscal şi a Gărzii Financiare;

6.Insuficienta colaborare între direcţiile de control fiscal şi direcţiile de

metodologie şi administrarea veniturilor statului;

7.Lipsa de colaborare, în unele judeţe, între conducerea direcţiei generale şi

conducerea direcţiei de control;

Resursele umane, stimularea şi formarea profesională a aparatului de

control fiscal

1.Necorelarea numărului de posturi alocate activităţii de control fiscal cu

sarcinile;

51

2.Un caz aparte privind încărcarea exagerată a aparatului de control fiscal îl

reprezintă Direcţia Controlului Fiscal din municipiul Bucureşti unde fiecărui

inspector îi revin peste 500 agenţi economici, în timp ce în ţară gradul mediu de

încărcare este de circa 180 agenţi economici/inspector.

3.Inexistenţa unei instituţii de învăţământ superior specializate pentru

formarea personalului care urmează să-şi desfăşoare activitatea în administraţia

fiscală;

4.Slaba pregătire profeşională a unei părţi din aparatul de control fiscal, în

special a celui provenit din structurile de control fiscal de la administraţiile fiscale

teritoriale;

5.Inexistenţa unui program de formare profeşională continuă corelat cu

neceşităţie actuale;

6.Necorelarea nivelului salariului din activitatea de control fiscal cu

importanţă socială a muncii, dificultăţile, riscurile şi presiunile neuropsihice pe

care le presupune această activitate.

7.Menţinerea la nivelul Ministerului Finanţelor Publice a mai multor grile

de salarizare pentru structurile specializate de control (control fiscal, audit intern,

control preventiv delegat), cele mai reduse salarii aparţinând, în mod nejustificat,

activităţii de control fiscal.

3.4 Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi

combaterea evaziunii fiscale

52

Prima reglementare în domeniul evaziunii fiscale după anul 1989 a fost

Ordonanţa de Guvern nr. 17 din 20 August 1993 privind stabilirea şi sancţionarea

contravenţiilor la reglementările financiar-gestionare şi fiscale.

Nu trebuie să uităm totuşi Legea nr.82/1991 a contabilităţii, care a incriminat

“efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte” precum şi “omisiunea cu ştiinţă a

înregistrărilor în contabilitate, ce au avut drept consecinţe denaturarea rezultatelor

financiare şi elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanţul contabil”, aceasta

constituind infracţiunea de fals intelectual, pedepsită conform art. 289 Cod penal cu

închisoare de la 6 luni la 5 ani. Legea nr. 87/18 Octombrie 1994 privind

combaterea evaziunii fiscale reprezintă primul act normativ adoptat după

evenimentele din 1989 prin care sunt sancţionate în mod expres faptele de evaziune

fiscală.

Cadrul legislativ creat de acest act normativ în domeniul faptelor de evaziune

fiscală a fost completat şi de alte legi sau ordonanţe de urgenţă. Prin Legea nr.

241/15 Iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale legiuitorul

încearcă să corecteze deficienţele constatate în aplicarea Legii nr. 87/1984.

În cadrul lucrarii de licenta am arătat însă că, din păcate, acest lucru a fost

reuşit doar parţial, noua lege prezentând numeroase lipsuri şi inadvertenţe care

generează probleme în lupta eficientă a organelor de justiţie penală împotriva

fenomenului evaziunii fiscale.

Cadrul legislativ creat de Legea nr. 241/2005 a fost completat prin Hotărârea

de Guvern nr. 873/28 Iulie 2005 privind aprobarea unor măsuri speciale pentru

prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul alcoolului etilic

de origine agricolă, băuturilor spirtoase, produselor din tutun şi uleiurilor minerale.

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale a fost

modificată în data de 23 Iunie 2010 prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/2010 privind

53

unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi remodificată prin Legea nr.50 /

2013 la data de 14 Martie 2013.

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană măsurile adoptate în

ţara noastră în domeniul evaziunii fiscale prezintă interes comunitar, deoarece

actele de evaziune fiscală nu mai afectează doar bugetul public naţional ci şi pe cel

al Uniunii Europene, având în vedere că fiecare stat membru contribuie la bugetul

comunitar.

În aceste condiţii am prezentat modul în care România şi-a dezvoltat până în

prezent şi cum va trebui să-şi dezvolte, în continuare, capacitatea administrativă în

domeniul combaterii evaziunii fiscale, astfel încât să poată coordona şi asigura

calcularea,colectarea, plata şi controlul corect al resurselor financiare proprii,

precum şi raportarea către Uniunea Europeană, în vederea asigurării conformităţii

în domeniul resurselor proprii.

Prin Decizia Primului Ministru al României nr. 205/26 Iulie 2007 a fost

reglementată organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru luptă antifraudă –

DLAF. Acest departament este instituţia de contact cu Oficiul European de Luptă

Antifraudă (OLAF), având calitatea de Serviciu de coordonare antifraudă (AFCOS)

în România. DLAF exercită funcţiile de strategie şi de reglementare în domeniul

protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, urmărind

îndeplinirea de către România a obligaţiilor privind protecţia intereselor financiare

ale Comunităţii Europene, în conformitate cu prevederile art. 280 din Tratatul de

instituire a Comunităţii Europene.

Legea nr. 241 din 15 Iulie 2005 a intrat în vigoare în luna August 2005. Concluzia

care se desprinde este aceea că, deşi prin apariţia Legii nr. 241/2005 se face un pas

înainte în direcţia reducerii criminalităţii în domeniul economico-financiar.

Reglementarea în cuprinsul legii mai întâi a infracţiunilor conexe

infracţiunilor de evaziune fiscală, şi aceasta în cadrul a şase articole (adică art. 3-8)

54

din 16 articole, câte are legea în total, în timp ce infracţiunilor de evaziune fiscală

le este rezervat un singur articol, respectiv art. 9, nu reprezintă o soluţie lipsită de

critici. Art. 9 din lege incriminează şapte fapte distincte de evaziune fiscală, fiind

evident că nu se poate reţine că ar fi vorba de modalităţi distincte ale unei singure

infracţiuni.

Toate infracţiunile au acelaşi obiect juridic generic, respectiv relaţiile sociale

privitoare la stabilirea corectă şi exactă a stării de fapt fiscale, colectarea

impozitelor, taxelor şi contribuţiilor precum şi îndeplinirea obligaţiilor fiscale

stabilite în sarcina contribuabililor sau a altor persoane.

Subiect activ al acestor infracţiuni poate fi contribuabilul sau reprezentantul

legal al acestuia precum şi persoana abilitată cu atribuţii economico-financiare.

Subiectul pasiv este statul, iar în unele cazuri putem avea subiect pasiv secundar,

cum ar fi reprezentantul organului de control.

În general, infracţiunile sunt susceptibile de a fi săvârşite sub toate formele

de participaţie penală, cu anumite excepţii, care vor fi prezentate în cazul analizei

fiecărei infracţiuni în parte.În ceea ce priveşte elementul material al laturii

obiective, marea majoritate a infracţiunilor sunt comisive, însă găsim reglementate

şi infracţiuni omisive.

Sub aspectul laturii subiective, toate infracţiunile de evaziune fiscală se

săvârşesc cu intenţie directă. Unele din aceste infracţiuni sunt susceptibile de

tentativă dar aceasta nu este sancţionată de legiuitor. Pedeapsa prevăzută de lege

este închisoarea de la 2 la 8 ani, împreună cu pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi. Infracţiunile de evaziune fiscală cunosc două forme agravate,

conform art. 9 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 241/2005 :

● Ascunderea sursei impozabile sau taxabile

55

Infracţiunea constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau

taxabile.

Obiectul material îl constituie declaraţiile sau evidenţele financiar-contabile

al căror conţinut a fost alterat de contribuabil. Având în vedere că obiectul material

este definit ca bunul împotriva căruia se îndreptă nemijlocit acţiunea sau inacţiunea

şi care poate fi vătămat în integralitatea sa ori pus în pericol prin această acţiune, se

poate concluziona că sustragerea de la impozitare nu are ca efect lezarea în vreun

fel a bunului sau a sursei impozabile. Spre deosebire de vechea reglementare,în

norma de incriminare a fost înlocuit cuvântul „obiect” cu , cuvântul „bun”, ceea ce

reprezintă un plus al legii.

Prin „ascunderea bunului” se înţelege ascunderea bunului atât în sens fizic

cât şi juridic. Am analizat dacă „ascunderea” se referă şi la nedeclararea veniturilor

impozabile ale unei persoane fizice şi am concluzionat că pentru a răspunde la

această întrebare trebuie făcută distincţia între veniturile pentru care există atât

obligaţia declarării cât şi aceea a evidenţierii şi veniturile pentru care există doar

obligaţia declarării.

În acest sens,am arătat că pentru veniturile pentru care există atât obligaţia

evidenţierii cât şi obligaţia declarării, în cazul nedeclarării acestora vor putea fi

îndeplinite doar elementele constitutive ale infracţiunii reglementată de art. 9 alin.

1) lit. b), fără a se putea reţine un concurs de infracţiuni între infracţiunea prevăzută

de art. 9 alin. 1) lit. a) şi infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1) lit. b).Dacă

veniturile au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale, dar nu

au fost declarate la organul fiscal competent, atunci nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 9 alin.1 lit. a) din lege, deoarece nu se

poate spune că s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care

organele fiscale pot lua cunoştinţă de veniturile realizate prin simpla verificare a

actelor contabile ale contribuabilului.Fapta nu poate fi încadrată nici la art. 9 alin. 1

56

lit. b), adică la „omisiunea evidenţierii”, deoarece veniturile au fost evidenţiate,

doar că acestea nu au fost declarate.

În schimb, pentru veniturile pentru care există doar obligaţia declarării, în

cazul nedeclarării acestora vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. 1)

lit. a). Prin „bun sau sursă impozabilă sau taxabilă” înţelegem toate veniturile şi

bunurile impozabile sau taxabile.

În literatura de specialitate, au existat controverse în legătură cu raporturile

dintre această infracţiune şi alte infracţiuni prevăzute de Codul penal, şi mă refer în

special la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal, în cazul

căreia apreciez că prin declararea în faţa notarului public a unui preţ mai mic decât

cel care se plăteşte în realitate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor

fiscale, se săvârşeşte infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod

penal,aflată în concurs ideal cu infracţiunea de evaziunea fiscală prevăzută de art. 9

alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu condiţia ca fapta să întrunească şi

elementele constitutive ale acestei infracţiuni, adică să şi aibă loc o ascundere

efectivă a sursei impozabile sau taxabile.

● Omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale

Infracţiunea constă în „omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele

contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a

veniturilor realizate”. Într-o opinie se consideră că obiectul material al acestei

infracţiunil-ar constitui documentele justificative, actele de evidenţă contabilă, a

căror neînregistrare are drept urmare diminuarea impozitelor şi taxelor ori neplata

acestora în timp ce alţi autori arată că obiectul material al acestei infracţiuni îl

constituie obligaţiile fiscale ale contribuabilului care nu sunt îndeplinite ca urmare

a faptelor săvârşite de acesta, astfel cum sunt descrise în norma de discriminare.

De asemenea, obligaţiile fiscale care nu sunt îndeplinite nu pot fi obiect

material al infracţiunii deoarece acestea se materializează în sumele de bani care

57

sunt sustrase de la impozitare prin săvârşirea faptei, reprezintă valoarea

prejudiciului produs iar nu entitatea materială în care se exprimă valoarea socială

ocrotită.

În literatura de specialitate au fost discuţii interesante în legătură cu

împrejurarea în care o persoană din conducerea unei societăţi comerciale nu predă

contabilului documentele fiscale, fapt ce are ca consecinţă neînregistrarea acestora

în evidenţa financiar-contabilă.

Unii autori au apreciat că o astfel de persoană poate fi considerată subiect

activ al infracţiunii în timp ce într-o altă opinie, se consideră pe bună dreptate că nu

pot răspunde ca autori ai acestei infracţiuni decât administratorii şi persoanele care

au obligaţia legală sau contractuală de a ţine evidenţa contabilă sau de a gestiona

patrimoniul societăţii.

Expresia „operaţiuni comerciale” folosită de legiuitor nu este suficient de

cuprinzătoare, deoarece putem avea şi operaţiuni care deşi nu sunt comerciale

produc venituri care sunt impozitabile, motiv pentru care expresia „operaţiuni

economico-financiare” ar fi fost mai indicată.

Infracţiunea este una de pericol, nefiind necesară producerea unui rezultat fizic

materializat.

În literatura de specialitate au existat numeroase discuţii în legătură cu

problema raportului dintre această infracţiune şi infracţiunea de înşelăciune

reglementată de art. 215 Cod penal, atunci când prin fapta săvârşită sunt îndeplinite

condiţiile prevăzute şi în această normă de incriminare, unii autori afirmând că am

fi în prezenţa unui concurs de infracţiuni. Consider că în astfel de cazuri nu poate fi

reţinută decât săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. De o atenţie deosebită se

bucură în cadrul analizei problema raportului dintre această infracţiune şi

infracţiunea prevăzută de art. 43 din Legeacontabilităţiinr. 82/1991.Opinia care s-a

impus este aceea că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1) lit.

58

b) din Legea nr. 241/2005 este o infracţiune complexă, nefiind incidente

dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 82/1991, care sunt cuprinse în conţinutul

constitutiv al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a).

● Evidenţierea unor operaţiuni fictive

Infracţiunea constă în „evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente

legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor

operaţiuni fictive”.

Subiect activ al infracţiunii este calificat, în sensul că acesta nu poate fi decât

o persoană fizică sau juridică cu atribuţii de evidenţiere în documentele legale a

operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, cum ar fi:

contribuabilul, administratorul, directorul economic, contabilul şef sau altă

persoană împuternicită să îndeplinească obligaţia de a aplica corespunzător

reglementările contabile, contabilul sau societatea care prestează servicii de

contabilitate pe bază de contract de prestări servicii.Participaţia penală este posibilă

sub toate formele.

Noţiunea de operaţiune fictivă este definită de art. 2 pct. f) din lege ca fiind

disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu

există.O operaţiune fictivă întâlnită deseori în practica societăţilor comerciale o

reprezintă simularea unor tranzacţii comerciale prin interpunerea altor societăţi

comerciale aşa zise „fantomă”, care eliberează documente fiscale nelegale şi care

nu reflectă operaţiuni reale.O altă operaţiune fictivă o reprezintă diminuarea TVA

colectată prin operaţiuni de stornare cu caracter fictiv.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că această infracţiune este

complexă, deoarece absoarbe în conţinutul ei infracţiunea prevăzută de art. 43 din

Legea contabilităţii nr. 82/1991, varianta „efectuării cu ştiinţă de înregistrări

inexacte, (...) având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor,

59

rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în

bilanţ”

●Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile

Infracţiunea constă „în alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile,

memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte

mijloace de stocarea datelor”.

Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică iar

participaţia penală este posibilă sub toate formele.

O problemă aparte se pune atunci când „ascunderea” se realizează prin

mijloace juridice, de exemplu prin cesionarea de acţiuni, părţi sociale, predarea

contabilităţii, sau a arhivei la persoane fictive sau care nu pot fi găsite prin

procedurile legale de citare.De asemenea, sunt explicate noţiunile de acte

contabile,memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale şi alte

mijloace de stocare a datelor.Pentru a aprecia dacă suntem în prezenţa acestei

infracţiuni trebuie avut în vedere şi termenul pentru care există obligaţia păstrării

anumitor documente sau informaţii, având în vedere că distrugerea unor documente

prevăzute de textul de incriminare după expirarea termenului legal nu va constitui

infracţiune.În cazul în care fapta se încadrează atât pe dispoziţiile. 9 alin. 1 lit. d),

cât şi pe dispoziţiile art. 217 alin. 1 Cod penal, se va reţine doar infracţiunea de

evaziune fiscală.

● Executarea de evidenţe contabile duble

Infracţiunea constă în „executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se

înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor”.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele, adică coautorat, instigare

sau complicitate. În ceea ce priveşte coautoratul, acesta este posibil în cazul con-

tribuabilului persoană juridică, atunci când conducerea contabilităţii revine unui

organ colectiv (de exemplu conşiliu de administraţie) iar membrii acestuia au luat

60

decizia de a se executa evidenţe contabile duble, participând efectiv la realizarea

acestora. În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, trebuie înţeleasă

expresia „executare de evidenţe contabile duble”, care include şi noţiunile de

organizare şi conducere a unor asemenea evidenţe.De asemenea, noţiunea de

„evidenţe contabile duble”nu trebuie confundată cu cea de „contabilitate în partidă

dublă”.

Pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni evidenţa contabilă trebuie să fie

compusă din documente oficiale care să cuprindă date reale despre situaţia

financiar-contabilă a contribuabilului.Se observă că infracţiunea se săvârşeşte prin

acţiune, adică prin „executarea” unei evidenţe contabile paralele. Înregistrările din

contabilitatea paralelă trebuie să fie diferite de cele din evidenţa contabilă oficială,

în caz contrar nefiind îndeplinite cerinţele acestei infracţiuni nici măcar în ipoteza

în care ambele evidenţe conţin înregistrări nereale.Fapta se consumă în momentul

în care au fost realizate atât evidenţa contabilă oficială cât şi evidenţa contabilă

paralelă.

● Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare

Această infracţiune constă în „sustragerea de la efectuarea verificărilor

financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea

inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanei verificate”.

Infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. f) nu are obiect material nici măcar în

cazul în care fapta constă în declararea fictivă sau inexactă, având în vedere că

declaraţia reprezintă de fapt un tipizat care trebuie completat, sau un şimplu tipizat

nu poate încorpora o valoare socială care să fie lezată prin săvârşirea actului de

conduită interzis prin norma de incriminare.

O analiză detaliată este făcută pe marginea laturii obiective a infracţiunii, cu

luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului.

Această faptă constituie infracţiune doar în cazul în care avem sustragere de la

61

efectuarea verificărilor vamale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor

fiscale iar nu şi atunci când scopul este sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor

vamale.

De asemenea, din modalitatea de reglementare a art. 9 alin. 1) lit. f) rezultă

că aceste textare în vedere atât înregistrarea fiscala cât şi înregistrarea la registrul

comerţului.Nedeclararea sau declararea fictivă sau inexactă nu constituie prin ea

însăşi o infracţiune, o condiţie necesară fiind ca aceasta să fie coroborată cu

sustragerea de la efectuarea verificărilor fiscale.

● Substituirea, degradarea sau înstrăinarea bunurilor legal sechestrate

Infracţiunea constă în „substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către

debitorori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu

prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.

Infracţiunea prezintă un obiect material secundar, constând în bunul asupra

căruia a fost aplicată măsura sechestrului, conform prevederilor Codului de

procedură fiscală sau ale Codului de procedură penală. Subiect activ al infracţiunii

poate fi orice persoană iar participaţia penală este posibilă sub toate formele.

Infracţiunea are ca situaţie premisă existenţa unui bun legal sechestrat, indiferent

că este vorba de sechestru asigurător sau de instituirea sechestrului în cadrul

procedurilor de executare silită.În continuare sunt analizate fiecare din modalităţile

de săvârşire a faptei, respectiv substituirea, degradarea sau înstrăinarea.

În lucrare este analizat raportul dintre infracţiunile prevăzute de art. 244 Cod şi

art. 217 Cod penal şi infracţiunea reglementată de art. 9 alin. 1) lit. g), concluzia

fiind aceea că infracţiunea de evaziune fiscală reglementată de art. 9 alin. 1 lit. g)

absoarbe în conţinutul său infracţiunile de distrugere şi sustragere de sub sechestru.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

62

Linia cauzală care duce la evaziune fiscală poate fi trasată pe următoarele

puncte nodale: organizare socială - > stat - > fiscalitate - > evaziune fiscală.

Pentru limitarea cazurilor de opţiune în favoarea evaziunii fiscale sunt

necesare măsuri complexe care vizează cadrul de organizare şi gestionare a

societăţii în întregul său, şi cu precădere puterile publice ce trebuie puse în slujbă

exclusivă, în ultimă instanţă, a cetăţeanului contribuabil. La nivelul individului

aceste măsuri trebuie percepute prin canalul fiscalităţii, ca o reducere a preşiunii

fiscale individuale.

În România, modul de organizare a activităţii de inspecţie fiscală, precum şi

desele modificări ale structurii aparatului specializat în acest domeniu au avut un

impact negativ asupra îndeplinirii eficiente a menirii activităţii de inspecţie fiscală.

Mai mult, o bună perioadă de timp, aparatul fiscal nu a avut la îndemână

instrumentul necesar pentru a sancţiona corespunzător frauda fiscală. Ulterior,

Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, în vigoare până la mijlocul anului 2005,

a conţinut o serie de neclarităţi, nefiind făcută o delimitare clară a infracţiunilor şi

contravenţiilor, astfel că unele fapte puteau fi interpretate şi încadrate, în funcţie de

dorinţa sau pregătirea persoanei care efectua controlul.

Dacă la acestea adăugăm şi elementul „corupţie”, existent în rândul

inspectorilor fiscali, înţelegem de ce din punct de vedere legislativ şi administrativ

puterea publică nu a avut capacitatea de a acţiona eficient în lupta împotriva acestei

practici.

Eforturile statului de a reduce evaziunea fiscală care să conducă la

diminuarea economiei subterane, trebuie să includă, în final, creşterea gradului de

colectare a impozitelor şi taxelor, concomitent cu reducerea impozitării, creşterea

investiţiilor străine şi promovarea de măsuri legislative care să vizeze accelerarea

dezvoltării economiei de piaţă. În legătură cu măsurile generale de politică ce

urmează să fie adoptate imediat după integrare în spaţiul comunitar, abordarea

63

trebuie să aibă în vedere unele elemente care să permită o analiză complexă a

fenomenului evaziunii fiscale.

În România, până în prezent nu există o instituţie naţională pentru pregătirea

şi formarea personalului specializat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare

Fiscală cu cele două importante structuri ale sale, Garda Financiară şi Autoritatea

Naţională a Vămilor, deşi infracţionalitatea în domeniul financiar – fiscal se

dovedeşte a fi în creştere exponenţială, iar grupările criminale organizate sunt din

ce în ce mai ermetice, mai greu de penetrat, iar metodele utilizate în vederea

realizării fraudelor sunt din ce în ce mai sofisticate, mai tehnice şi mai aplicate pe

subdomenii. În consecinţă considerăm că se impune înfiinţarea cu maximă urgenţă

a unui Institut specializat în pregătirea şi formarea de personal calificat pentru

Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor.

Putem concluziona că prin generarea de „intelligence” tactic sau strategic,

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va putea să prevină şi să combată cu

succes fraudele fiscale din ce în ce mai complexe care sunt săvârşite prin modalităţi

dintre cele mai sofisticate, foarte greu de depistat prin metode clasice de cercetare.

Bibliografie:

64

1.Botea P. Ion, Metode şi tehnici fiscale, Tipografia Someşul S.A, 1998;

2.Corduneanu C., Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codex,

Bucureşti, 1998;

3.Codrescu Virgil, Evaziunea fiscala in Romania, Teza de doctorat in ştiinţe

economice, Iaşi, 1936;

4.Cristuşi Nicoleta, Practică judiciară-Evaziunea fiscală şi spălarea baniilor,

Editura Tamangiu, Bucureşti, 2006;

5.Drosu Şaguna D., Tutungiu M., Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print,

Bucureşti, 1995;

6.Hoanta Nicolae ,O cheie de control pentru depistarea evaziunii fiscale la

TVA, revista “Impozite şi taxe” nr.5, Mai 1997, pg. 24;

7.Hoanţă Nicolae, Evaziunea fiscală, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti,

1997;

8.Lacriţa L.N.Grigorie, Fiscalitate, controverse şi soluţii, Editura Irecson,

Bucureşti, 2007;

9.Mănăilă Adrian, Companiile off shore sau evaziunea fiscală legală, Editura

All Beck, Bucureşti, 2004;

10.Mosteanu Tatiana ,Presiunea fiscală, Revista “Impozite şi taxe”, nr.5, Mai

1997, pg. 63;

11.Moşteanu Tatiana, colectivul, Finanţe Publice, Editura Univerşitară,

Bucureşti, 2005;

12.Dr. Patroi Dragoş, Evaziunea Fiscală intre latura permisivă, aspectul

contravenţional şi caracterul infracţional, Editura Economică, Bucureşti, 2006;

13.Popescu Marin, Drept financiar şi fiscal, Editura Universităţii Române

Americane, Bucureşti, 2010;

14.Ungureanu Mihai Aristotel, Finanţe Publice, Sinteze şi Aplicaţii, Ediţia a

II-a revizuită, Editura Conphis, Rm.Vâlcea, 2007;

65

15.Ungureanu Mihai Aristotel, Finanţe Publice, Editura Conphys,

Rm.Vâlcea, 2003;

16.Iulian Vacarel- coordonator, Bistriceanu Gh.D., Anghelache Gabriela,

Bodnar Maria, Bercea Florian, Moşteanu Tatiana, Georgescu Florin, Finanţe

Publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,Bucureşti, 2004;

17.Dex, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers

Enciclopedic, Bucureşti, 1998;

*** Constituţia României, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003;

*** Codul de procedură fiscală;

*** Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale , publicata

in Monitorul Oficial, Partea I nr 672 din 27/07/2005;

*** Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscal, Modificată

prin LEGEA nr. 50/2013 din 14 martie 2013 privind modificarea Legii nr.

241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;

*** Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale , publicata

in Monitorul Oficial, Modificata prin OUG nr. 54/2010 privind unele masuri

pentru combaterea evaziunii fiscale (modifica art. 2, art. 4, art. 7)

*** Legea nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi

a Gărzii financiare;

*** Ordonanţa Guvernului nr. 8/2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare

a Gărzii Financiare şi a Autoritatii Nationale a Vamilor in subordinea Ministerului

Finantelor Publice, precum şi a unor masuri de reorganizare a Agentiei Nationale

de Administrare Fiscala, publicata in Monitorul Oficial, Partea I,nr.101/31.01.2005;

*** Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003, a fost înfiinţată la data de 1 octombrie

2003 în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de

Administrare Fiscală (ANAF);

*** www.anaf.ro;

66

*** www.mfinante.ro;

*** www.vf.ro;

*** www.wikipedia.ro;

*** www.ziare.com;

,

67