“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu

el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20) Numărul 87 (2015), Duminica a 25-a după Rusalii

(Pilda samarineanului milostiv)

Evanghelia: Luca 10, 25-37*

Î n vremea aceea un învăţător de lege s'a ridicat, ispitindu-L pe Iisus şi zi-

când: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?“ Iar El i-a zis: „Ce este scris în lege?, cum citeşti?“ Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi“. Iar El i-a zis: „Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu“. Dar el, voind să se îndrep-tăţească pe sine, I-a zis lui Iisus: „Şi cine este aproapele meu?“ Iar Iisus, răspunzând, a zis: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproa-pe mort. Iar din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, şi văzându-l, a trecut pe-alături. Tot aşa şi un levit, ajungând în locul acela şi văzând, a trecut pe-alături. Iar un samarinean care mergea pe cale a venit la el şi, văzându-l, i s'a făcut milă; şi apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin; şi punându-l pe dobitocul său, l-a dus la un han şi i-a pur-tat de grijă. Şi a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a zis: Ai grijă de el; şi ceea ce vei mai cheltui ţi-i voi da eu când mă voi întoarce. Care din aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?“ Iar el a zis: „Cel care şi-a făcut milă cu el“. Iisus i-a zis: „Mergi şi fă şi tu asemenea!“

Parabola samarineanului milostiv este una din cele mai frumoase consemnate în Noul Testament. Întotdeauna când trebuie să vorbesc despre această parabolă sunt emoţionat mai cu seamă de profunzimea şi delicateţea ei.

(…) La un moment dat, un evreu călător, un negustor oarecare, trecuse pe lângă Sa-

*)Texte preluate din ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu

Samarineanul milostiv: omenia faţă de semenii noştri IPS Bartolomeu Anania

GLASUL DOMNULUI Pagina 2

maria şi fusese atacat de către tâlhari. Şi tâlharii l-au jefuit, i-au luat toţi banii - ave-rea pe care o mai avea, l-au bătut şi l-au părăsit acolo lăsându-l aproape mort. Şi ni se spune în pilda aceasta că a trecut pe acolo un preot evreu - deci de acelaşi neam cu rănitul - s-a uitat la el şi a mers mai departe. A trecut şi un levit, am zice noi un di-acon, ajutor de preot, şi de asemenea a aruncat o privire asupra lui, l-a văzut aproa-pe mort, plin de bube, rănit, şi şi-a văzut de drum. Iată, însă, c-a trecut şi un samari-nean care era de alt neam - neam pe care evreii îl duşmăneau. Iar acesta a văzut ră-nitul de la marginea drumului şi se spune că, nu numai că i s-a făcut milă de el, dar a şi făcut milă cu el. (…) La sfârşitul acestei parabole, Mântuitorul întreabă pe învăţăto-rul de lege căruia îi spunea parabola: “Ei bine, dintre aceştia care au trecut pe acolo, cine ţi se pare ţie că este aproapele celui căzut între tâlhari?” Iar răspunsul a fost: “Cel care a făcut milă cu el.” Subliniez - nu cel căruia i-a fost milă de el, adică a consumat un sentiment, ci cel care a făcut milă cu el, cel care l-a scos din suferinţă. La care Mântuitorul răspunde: “Atunci, mergi de fă şi tu asemenea!” Este îndemnul care, dragii mei, ni se adresează nouă tuturor: “Să fim asemenea samarineanului milostiv.” (…)

Dragii mei, nu cred că ne trebuie foarte multă învăţătură că să pricepem tâlcul aces-tei parabole. Dar pe de altă parte, să ne aducem aminte că fiecare o experiem mai mult sau mai puţin în viaţa socială pe care o ducem. Că vrem, că nu vrem, viaţa ne oferă şi prieteni şi neprieteni, uneori duşmani care caută să ne facă rău. Important este cum tu, în calitate de creştin, te comporţi faţă de un asemenea om: închizi ochii, te faci că nu-l vezi, te faci că nu înţelegi - este calea cea mai bună, mai blândă. Dar dacă vei căuta la rău să răspunzi cu rău, şi să te răzbuni făcându-i şi tu rău pen-tru că şi el ţi-a făcut sau cel puţin a vrut să-ţi facă rău, aceasta nu este după Evan-ghelie şi nu este după învăţătura Mântuitorului Hristos. Intervine sentimentul uman şi intervine, dragii mei, sentimentul iertării. Fără acest sentiment şi fără cultivarea acestui sentiment al iertării, nu ne putem mântui datorită unui singur fapt - faptului pe care nu trebuie să-l uităm - că şi Dumnezeu ne iartă pe noi.

Mântuitorul Hristos a spus celor cel ascultau: “Nu vedeţi voi pe Tatăl Ceresc că El fa-ce să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei păcătoşi.” Şi atunci, tu, cum trebuie să te comporţi faţă de ei? În altă împrejurare ni se spune că un gospodar a semănat grâu şi după ce grâul a răsărit şi s-a făcut aşa, cam de un lat de palmă de la pământ, atunci au venit la stăpân nişte slujitori de-ai lui şi au zis: “Uite ce se întâmplă: un duşman de al tău a semănat ne-ghină în ţarina pe care tu ai semănat-o cu grâu şi au răsărit firele de neghină. Dă-ne voie să mergem să plivim şi să smulgem din pământ firele de neghină pentru ca să lăsăm grâul curat. Şi stăpânul a zis: “Nu! Pentru că ştiţi ce se întâmplă? Călcând voi pe ogor ca să scoateţi firele de neghină, veţi călca cu picioarele şi firele bune de grâu. Lăsaţi-le să crească împreună, şi grâul şi neghina, şi la vremea secerişului pu-

GLASUL DOMNULUI

nem totul la batoză şi facem treierul. Şi atunci alegem grâul de neghină. Neghina o punem pe foc şi o distrugem, iar grâul îl păstrăm ca să mâncăm pâine din el.”

Ei bine, dragii mei, aceasta este învăţătura pe care ne-o oferă Învăţătorul Hristos. Toţi suntem mai mult sau mai puţin vinovaţi, toţi suntem mai mult sau mai puţin pă-cătoşi, toţi suntem mai mult sau mai puţin greşelnici faţă de poruncile Mântuitoru-lui. Dumnezeu e bun şi ne îngăduie să trăim toţi laolata, şi aceia dintre noi care sunt foarte buni laolaltă cu cei care sunt foarte răi, şi cei care sunt căldicei laolaltă cu cei care sunt şi ei tot căldicei. Ne tolerează Dumnezeu pentru că este bun şi vrea să vadă sfârşitul, să vadă la treier sau la treieriş ce recoltă va avea. Recolta va fi - fără îndoia-lă - iar aceasta este sfârşitul lumii, şi dacă vreţi, sfârşitul fiecăruia dintre noi. Într-o zi va trebui să dăm socoteală pentru viaţa pe care am trăit-o, pentru roada pe care am lăsat-o în urmă sau n-am lăsat-o. Important e, dragii mei, pentru noi, să nu-ţi trăieşti viaţa degeaba. Dumnezeu ţi-a dat-o în dar, nu ţi-a cerut nimic pentru ea, pentru viaţa ta. În schimb, tu ce-I oferi? Nici nu-ţi cere mare lucru. Cere doar să-l respecţi pe aroapele tău, pe semenul tău - nici măcar nu-ţi cere să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău cu toată inima ta, cu toată puterea ta - dar adăugă: “Iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Fără iubirea de aproapele, iubirea de Dumnezeu nu valorează nimic. Omul este măsura mântuirii noastre, semenul nostru, cel pe care-l considerăm frate sau nu-l considerăm frate, ci un străin. Aceasta este marea învăţă-tura pe care ne-o oferă Sfânta Evanghelie de astăzi şi parabola pe care a spus-o Mântuitorul, a omului căzut între tâlhari. (…) Aceasta este adevărata omenie pe care Dumnezeu şi Mântuitorul Hristos ne-o cere nouă, cei care suntem sau ne pretindem oameni. Nu ne cere altceva decât omenie faţă de semenii noştri, oamenii.

Dragii mei, am intrat deja în perioada Postului Crăciunului. Vom posti fiecare după puterile lui, ca pe vremuri de criză. Unii au acasă mai mult, alţii mai puţin, se roagă lui Dumnezeu şi posteşte după cum crede. Important este să păstrăm postul spiritu-al, postul de păcate, postul de bârfă, postul de vorbe şi fapte rele. Acesta este ade-văratul post pe care ni-l cere Dumnezeu şi pe care îl aşteaptă din partea noastră: cu-răţia de suflet, curăţia de intenţii şi curăţia cu care ştim să ne purtăm faţă de semenii noştri. Făcând acestea, străbaţi postul cu seninătate oricât ar fi el de aspru sau de neaspru, pentru că la capătul drumului vei ieşi cu conştiinţa împăcată că nu ai trecut indiferent pe lângă fratele tău care este mai lipsit decât tine dacă nu chiar sărac de tot. Cu aceste îndemnuri, iubiţii mei, vă doresc tuturor sau ne dorim tuturor, un post cât mai uşor - duhovniceşte vorbind, să aspteptam sărbătoarea Crăciunului în deplină seninătate şi în deplină sârguinţă faţă de Dumnezeul nostru, al tuturor şi faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Amin.

Sursa: IPS Bartolomeu Anania, transcrierea unor fragmente din predica audio din Duminica a 25-a după Rusalii, www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3/i-p-s-bartolomeu-anania/

Pagina 3

GLASUL DOMNULUI Pagina 4

Trezvia de după spovedanie (7) Cunoaşterea păcatului

Foloseşte, frate, şi a cincea păzire, cunoscând bine ce lucru rău este păcatul, şi mai ales cel de moarte. Toţi oamenii săvârşesc păcatul fiindcă nu ştiu cât de mare rău este. De aceea, în multe părţi ale dumnezeieştii Scripturi, păcătoşii se numesc “nesocotiţi” şi “neştiutori”. (…) Păcatul, prin el însuşi, este un rău nemărginit, fiindcă este o ocară faţă de Dumnezeu cel nemărginit şi o defăimare a nemărginitei Sale bunătăţi şi măreţii. Deoarece atunci când tu ai să săvârşeşti - să zicem - un omor, sau curvie, sau furtişag, sau vreun alt păcat, gândeşte-te ca Dumnezeu stă de-o parte a ta şi diavolul de cealaltă parte. Dumnezeu îţi spune: “Omule, să nu faci acest păcat, fiindcă este ceva împotriva legii Mele; fiindcă, dacă nu-l vei face, vei câştiga un Rai veşnic, iar dacă îl vei face, vei dobândi o pedeapsă veşnică!” Iar diavolul îţi spune: “Săvârşeşte acest păcat, şi nu mai ţine seama nici de ocara pe care acesta o aduce lui Dumnezeu, nici de pedeapsa pe care o vei căpăta pe urmă!” Ştii ce faci dacă vei asculta de diavol şi vei săvârşi acel păcat? Aduci ocara lui Dumnezeu, dispreţuieşti legea Sa, înjoseşti măreţia şi bunătatea Sa. Dacă nu cu vorba, însa cu fapta se vede că-I spui cuvintele: “...depărtează-Te de la mine, că nu voiesc să cunosc căile Tale!” (Iov 21, 14). Şi: “Mie nu-mi pasă de Tine, eu nu doresc Raiul Tău, nu pun preţ pe pedeapsa Ta, nu mă tem de urgia Ta, nu Te cunosc drept Stăpân al meu! Pentru aceasta nu vreau să ascult glasul şi porunca Ta!” (…)

Rugăciunea

Sfinţitul Augustin spune că omul trebuie să facă ceea ce poate şi să ceară de la Dumnezeu ceea ce nu poate: “Să faci ce poţi şi să ceri ceea ce nu poţi.” Pentru aceasta, şi noi - după ce ţi-am dat, frate, cele cinci mijloace de păzire pentru a nu mai cădea în păcat, mai sus arătate, mijloace pe care le poţi folosi de la tine, cu propria ta putinţă şi alegere – acum, la sfârşit, îţi dăm şi un al şaselea mijloc de păzire, care este sfinţita rugăciune. Să nu încetezi aşadar să te dăruieşti pe tine lui Dumnezeu, şi să-L rogi prea-fierbinte să dea putere slăbiciunii tale, să-ţi întărească voinţa în această hotărâre pe care ai luat-o, cu harul şi ajutorul cel de sus, nădăjduind ca El te va auzi, în marea Sa milostivire, cum făgăduieşte El însuşi: “De va striga către Mine, îl voi auzi, pentru că sunt milostiv” (Ieşirea 22, 27). Nu ai putere de la tine însuti? Nu ai încredere în voinţa ta? Pricina este că nu le ceri de la Dumnezeu. “Nu aveţi, pentru că nu cereţi” - spune dumnezeiescul Iacov (4, 2). Te temi de primejdie? Te înspăimânţi de ispita păcatului? Priveghează şi te roagă, ca să nu cazi într-însul. “Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Matei 26, 41). (…)

Sursa: Sfântul Nicodim Aghioritul, Dulce sfătuire, Ed. Credinţa Strămoşească, 2000

Vitamine duhovniceşti