Facultatea de Ştiinţe Economice Universitatea din Oradea

Domeniul de studiu: Contabilitatea, Auditul şi Gestiunea Afacerilor

EVALUAREA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE MOBILE

Disciplină: Diagnostic financiar şi evaluarea întreprinderii

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Conf.univ.dr. DORINA POPA

MASTERAND:

SERAC CRISTINA

ORADEA

2013

CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................................. 1

CAPITOLUL I - DEFINIREA BUNULUI MOBIL .......................................................... 3

EXEMPLE DE BUNURI MOBILE: .................................................................................. 3

CAPITOLUL II - STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE PRACTICĂ ÎN

EVALUARE GN3 “EVALUAREA MIJLOACELOR FIXE MOBILE” ......................... 5

ARIA DE APLICABILITATE .......................................................................................... 5

CLASIFICAREA MIJLOACELOR FIXE MOBILE ......................................................... 6

RELAŢIA CU STANDARDELE DE CONTABILITATE ................................................. 8

INSTRUCŢIUNI DE APLICARE ..................................................................................... 8

FACTORI DETERMINANŢI ÎN EVALUARE ................................................................. 9

CARACTERISTICI SPECIFICE ..................................................................................... 12

CAPITOLUL III - ETAPELE EVALUĂRII ................................................................... 13

ETAPELE EVALUĂRII ȊN GENERAL ......................................................................... 13

Definirea misiunii evaluării ......................................................................................... 13

Cunoaşterea obiectivului supus evaluării ..................................................................... 13

Diagnosticarea stării actuale ....................................................................................... 13

Calculul valorilor......................................................................................................... 14

Motivarea alegerii valorilor ......................................................................................... 14

Prezentarea raportului de evaluare .............................................................................. 15

EVALUAREA MIJOACELOR FIXE MOBILE ............................................................. 15

Faza preliminară ......................................................................................................... 15

Evaluarea propriu-zisă ................................................................................................ 15

EVALUAREA MIJLOACELOR FIXE AFLATE ÎN AFARA EXPLOATĂRII .............. 17

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................... 20

1

INTRODUCERE

Entităţile economice au o viaţă dinamică, uneori cunosc o ascensiune puternică, alteori

pot trece prin momente de răscruce şi sunt nevoite să recurgă la noi metode şi politici pentru

a ajunge la liman. Ȋn acest tumult de evenimente, întreprinderile au nevoie de o evaluare a

bunurilor sale, pentru a putea încheia tranzacţii. Poate, de exemplu, se urmăreşte o

modernizare a liniei de producţie, iar echipamentele vechi vor fi vândute. Pentru a fi scoase la

vânzare, este nevoie de o evaluare.

Ȋn acest scop este important a cunoaşte noţiunea de “evaluare”.

A evalua înseamnă a determina, a stabili preţul, valoarea, numărul, cantitatea, etc. Prin

evaluare se înţelege acţiunea de a evalua şi rezultatul ei.

Evaluarea unităţii economice vizează stabilirea valorii afacerii la un moment dat,

măsurarea avuţiei reale şi a potenţialului acesteia de a-şi mări avuţia în perioada următoare.1

Valoarea este o calitate convenţională a unui bun sau a unui serviciu, care-i este atribuită

acestuia ca urmare a estimărilor şi calculelor. Această calitate există în sine, dar ea nu poate fi

exprimată, exteriorizată, decât printr-o apreciere teoretică, bazată pe conceptele de valoare de

întrebuinţare, raritate sau valoare de schimb, realizată de evaluator sau investitor.2

Spre deosebire de evaluarea de bunuri, evaluarea unei întreprinderi este mult mai

complexă, deoarece valoarea întreprinderii nu reprezintă doar o însumare a valorii bunurilor

deţinute în patrimoniu, ci trebuie ţinut seama şi de capacitatea acesteia de a produce profit,

precum şi de alte elemente precum profesionalismul angajaţilor, poziţia deţinută pe piaţă,

marca, etc.3

Ȋntre evaluare şi reevaluare nu există deosebiri de esenţă, diferenţa vizând numai

momentul în care se face operaţiunea.

Evaluarea unei întreprinderi este o activitate deosebit de complexă, interdisciplinară, cu

un grad ridicat de responsabilitate. Aceasta nu se face în mod general-abstract, ci în mod

concret, în concordanţă cu anumite circumstanţe de loc şi timp.

Principalele situaţii care reclamă efectuarea unei evaluări sunt:

Modificări în mărimea capitalului social sau în numărul şi componenţa acţionarilor sau

asociaţilor.

Tranzacţii comerciale când, atât pentru vânzător cât şi pentru cumpărător, este esenţială

evaluarea întreprinderii, activelor vândute, respectiv cumpărate

Acţiuni juridice cu scop patrimonial

1 Popper Laurenţiu,Păzitor Traian - “Analiza şi evaluarea economică a întreprinderilor”, editura Perfect &

Printech, 2006 2 Dumitrescu Dalina, Dragotă Victor, Ciobanu Anamaria – “Evaluarea întreprinderilor”, ediţia a II-a, editura

Economică, 2002 3 (Lezeu) Popa Dorina, Boloş Marcel, Chirilă Emil – “Evaluarea întreprinderilor” – note de curs, 2003

2

Cotarea la bursă, când are loc o primă evaluare în momentul intrării întreprinderii la

bursă

La privatizare

Comparaţia între întreprinderi4

În România, în 1992 s-a constituit Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România –

ANEVAR, o organizaţie profesională non-profit, unul din scopurile sale principale fiind de a

elabora standarde de evaluare a întreprinderilor, proceduri profesionale şi norme de

comportament etic şi profesional, care să reprezinte punctul de vedere al specialiştilor români

din domeniu. ANEVAR a creat în 1995 Institutul Român de Cercetare în Domeniul Evaluării

(IROVAL), care şi-a asumat sarcina de a elabora standarde naţionale sub denumirea SEV.

Alte asociaţii profesionale care au ca obiect evaluarea proprietăţilor imobiliare, evaluarea

Afacerilor şi audit financiar sunt Corpul Experţilor Tehnici ,CECCAR şi AMCOR.5

Standardele Internaţionale de Evaluare au fost adoptate ca standarde obligatorii pentru

toţi membrii ANEVAR, începând cu 1 ianuarie 2004, iar aceasta a contribuit la creşterea

calităţii muncii evaluatorilor, pe de o parte, şi la creşterea credibilităţii rapoartelor de evaluare

în sfera largă a utilizatorilor serviciilor de evaluare, pe de altă parte.

Standardele Internaţionale de Evaluare IVS, actualízate în anul 2011, cuprind:

Cadrul General

IVS 101 Sfera misiunii de evaluare

IVS 102 Implementare

IVS 103 Raportarea evaluării

Standarde referitoare la active

IVS 200 Ȋnterprinderi şi participaţii la întreprinderi

IVS 210 Imobilizări necorporale

IVS 220 Imobilizări corporale mobile

IVS 230 Drepturi asupra proprietăţii imobiliare

Anexă – Proprietatea imobiliară istorică

IVS 233 Investiţia imobiliară în curs de execuţie

IVS 250 Instrumente financiare

Aplicaţii ale evaluării

IVS 300 Evaluări pentru raportarea financiară

Anexă – Evaluarea imobilizărilor corporale din sectorul public

IVS 310 Evaluări ale drepturilor asupra proprietăţii imobiliare pentru garantarea

împrumutului6

4 Popper Laurenţiu,Păzitor Traian - “Analiza şi evaluarea economică a întreprinderilor”, editura Perfect &

Printech, 2006 5 Popa Dorina – “Diagnostic şi evaluare – note de curs” 6 http://www.eval.ro/standarde-internationale-de-evaluare/standarde-internationale-de-evaluare-2011/

3

CAPITOLUL I - DEFINIREA BUNULUI MOBIL

Ȋn contextul proiectului de faţă, este important a defini anumiţi termeni. Astfel:

Prin proprietate se înţelege dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi a dispune de

un lucru în mod exclusiv şi absolut însă în limitele determinate de lege.7

Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare recunoaşte următoarele patru

tipuri de proprietate: proprietatea imobiliară, proprietatea mobiliară (bunuri mobile),

întreprinderi şi active financiare.8

Proprietatea asupra bunurilor mobile se referă la proprietatea asupra unui bun, altul

decât o proprietate imobiliară. Aceste bunuri pot fi corporale sau necorporale, de exemplu, o

creanţă sau un brevet de invenţie.

Proprietatea mobiliară corporală reprezintă drepturile asupra unui activ care nu este

ataşat în mod permanent de o proprietate imobiliară şi este caracterizat, în general, prin

mobilitatea sa.9

EXEMPLE DE BUNURI MOBILE:

Obiecte identificabile, portabile şi corporale, considerate de către publicul larg

drept personale, de exemplu: mobilier, colecţii, aparate. Activele curente ale unei

întreprinderi, stocurile şi obiectele de inventar sunt considerate proprietate mobilă.

În unele ţări, cele de mai sus sunt denumite bunuri de folosinţă personală.

Elementele non-imobiliare, ataşate la proprietate de către chiriaş şi utilizate în

derularea afacerii, sunt numite şi amenajări făcute de locatar.

Amenajările făcute de locatar se pot efectua asupra terenului sau clădirilor şi sunt

instalate şi plătite de către locatar, pentru a-i răspunde nevoilor sale. Elementele non-

mobiliare pot fi demontate şi luate de locatar la expirarea contractului de închiriere.

Îndepărtarea lor nu duce la deteriorarea proprietăţii imobiliare.

Amenajările făcute de chiriaş sau locatar pot fi partajări sau standuri de vânzare pe

amplasament. Durata de viaţă utilă a acestora poate fi mai mică sau mai mare decât durata

contractului de închiriere. În cel de al doilea caz, locatarul poate primi compensări care

reflectă contribuţia cu care amenajările făcute de acesta au majorat valoarea proprietăţii

închiriate.

Prin extensie, această categorie poate include construcţii nepermanente, maşini şi

echipamente specializate.

Fondul de rulment net (capital de lucru net) sau activele curente (circulante) nete

este diferenţa dintre activele curente şi datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment net poate

include disponibilităţile băneşti, titlurile de plasament şi stocurile curente din care se scad

datoriile pe termen scurt,respectiv datorii către furnizori şi credite pe termen scurt.

Activele necorporale sunt activele care nu au o formă fizică. Exemple de proprietate

necorporală sunt: dreptul de a recupera o creanţă şi dreptul de a valorifica o idee. Este

dreptul, de exemplu, de a recupera sau a profita, distinct de însăşi proprietatea necorporală,

respectiv creanţa sau ideea care este proprietate şi căreia îi este atribuită valoarea. 7 Popper Laurenţiu,Păzitor Traian - “Analiza şi evaluarea economică a întreprinderilor”, editura Perfect &

Printech, 2006 8 Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a VIII-a, 2007, Comitetul pentru standard internaţionale de

evaluare IVSC, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România 9 Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a VIII-a, 2007, Comitetul pentru standard internaţionale de

evaluare IVSC, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România

4

O evaluare care include atât bunurile mobile, cât şi proprietatea imobiliară trebuie să

identifice bunurile mobile şi să ia în considerare efectele acesteia asupra estimării valorii

cerute.

Evaluările de bunuri mobile pot fi subiectul unor angajamente mai ample. Tipul de

valoare care se determină pentru bunurile mobile trebuie să fie consecvent cu scopul

evaluării, indiferent dacă acesta este vânzarea, renovarea sau demolarea proprietăţii. Bunurile

mobile pot fi evaluate la valoarea de piaţă sub ipoteze diferite, de exemplu valoarea

bunurilor mobile ale unui hotel care au fost vândute împreună cu hotelul în funcţiune sau

valoarea bunurilor mobile ale hotelului care au fost vândute după ce hotelul a încetat să

funcţioneze şi, în consecinţă, a fost lichidat.

Un evaluator trebuie să poată distinge bunurile mobile de proprietatea imobiliară, iar

uneori, se poate cere să le excludă, de exemplu în misiuni solicitate de administraţia de stat în

scop de impozitare sau de expropriere.

În evaluarea activelor unei întreprinderi, evaluatorul de active trebuie să stabilească dacă

aceste active vor fi evaluate pe premisa continuităţii activităţii sau ca active individuale.

Un evaluator trebuie să cunoască uzanţele locale pentru a stabili dacă un activ poate fi

considerat ca bun mobil sau ca proprietate imobiliară. În anumite cazuri, un element bine

fixat, care este tratat ca bun mobil, poate fi inclus în proprietatea imobiliară la terminarea

contractului, mai ales dacă demontarea şi reamplasarea lui poate produce o deteriorare

costisitoare a acestui element sau a clădirii în care este amplasat.

Evaluarea bunurilor mobile se poate face prin utilizarea tehnicilor incluse în cele trei

abordări de evaluare.

Dacă evaluatorul constată că bunurile mobile, incluse în proprietatea de evaluat, sunt fie

superioare, fie inferioare faţă de cele aflate în mod uzual în bunurile mobile comparabile,

evaluatorul trebuie să aplice corecţii pentru contribuţia diferită la valoare a bunurilor mobile.

În unele misiuni, evaluatorul trebuie să determine gradul de deteriorare fizică, depreciere

funcţională şi depreciere externă care afectează elementele bunurilor mobile. O astfel de

determinare va lua în considerare şi durata de viaţă economică rămasă a clădirii/clădirilor, cu

care sunt asociate bunurile mobile.10

EXEMPLE DE BUNURI MOBILE, CARE SUNT SOLICITATE A FI EVALUATE MAI

FRECVENT, sunt:

maşini, utilaje, echipamente, mijloace de transport;

stocuri de materii prime, materiale;

obiecte de inventar;

mobilier, colecţii;

licenţe, brevete de invenţii şi alte active necorporale identificabile şi care pot să fie

tranzacţionate în mod individual.11

10 http://www.evaluare-active.ro/evaluare-active-mobile.htm 11 http://www.haintz.ro/evaluare-bunuri-mobile

5

CAPITOLUL II - STANDARDUL INTERNAŢIONAL DE PRACTICĂ ÎN

EVALUARE GN3 “EVALUAREA MIJLOACELOR FIXE MOBILE”

Activele de natura mijloacelor fixe mobile au caracteristici specifice care le deosebesc

de proprietatea imobiliară, caracteristici care afectează atât abordarea, cât şi raportarea valorii

lor. În mod normal, mijloacele fixe mobile pot fi mutate dintr-un loc în altul sau reamplasate

şi deseori se depreciază mai rapid decât proprietatea imobiliară. În mod frecvent, valoarea va

diferi în mod semnificativ, în funcţie de modalitatea în care un mijloc fix mobil este evaluat,

respectiv: împreună cu alte active în cadrul unei unităţi operaţionale distincte, ca activ

individual destinat vânzării, ca activ instalat (pe amplasament) sau ca activ demontat.12

Mijloacele fixe mobile (MFM) constituie o clasă generală de active corporale şi includ

instalaţiile, maşinile şi echipamentele sau, altfel spus, active imobilizate corporale, altele

decât proprietatea imobiliară, care:

(a) sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a

fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; şi

(b) se preconizează să fie utilizate pe parcursul mai multor perioade.

ARIA DE APLICABILITATE

Acest GN se concentrează pe aplicarea abordărilor, principiilor şi tipurilor de valoare,

prezentate în Standarde, la evaluarea mijloacelor fixe mobile. 13

Ȋmpreună cu GN 3 sunt relevante în evaluarea mijloacelor fixe mobile următoarele

Standarde Internaţionale de Practică în Evaluare:

GN 4 Evaluarea activelor necorporale

GN 5 Evaluarea bunurilor mobile

GN 6 Evaluarea întreprinderii

GN 7 Influenţe ale substanţelor toxice şi periculoase în evaluare

GN 8 Abordarea prin cost pentru raportarea financiară – (CIN)

Standardul Internaţional de Practică în Evaluare GN 3 se aplică în cazul evaluărilor

MFM aparţinând atât entităţilor din sectorul privat cât şi celor din sectorul public. 14

12

Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a VIII-a, 2007, Comitetul pentru standard internaţionale de

evaluare IVSC, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România 13 Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a VIII-a, 2007, Comitetul pentru standard internaţionale de

evaluare IVSC, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România 14 http://evaluator-anevar.ro/2007/01/09/gn-3-evaluarea-mijloacelor-fixe-mobile/

6

CLASIFICAREA MIJLOACELOR FIXE MOBILE

Categoriile de mijloace fixe mobile sunt: instalaţiile, maşinile şi echipamentele.

1. Instalaţiile sunt active care sunt combinate indisolubil cu altele şi care pot include

construcţii specializate nepermanente, maşini şi echipamente netehnologice.

Exemple de instalaţii:

- instalaţie de captare a energiei solare;

- instalaţie industrială de ardere;

- instalaţie de preparare a cărbunelui.

2. O maşină este un aparat utilizat pentru un proces specific în activitatea de exploatare

a entităţii.

Ȋn categoria maşini pot fi incluse:

- maşinile individuale (ex.: maşini de îndoit tabla, fierăstraie cu banda, prese, utilaje pentru

fabricat tabla cutată, maşini de îndoit fier beton, maşini de fabricat plase de sârmă, strunguri,

maşini de frezat, maşini de găurit, autovehicule etc.);

- liniile de producţie, ca grupuri de maşini (ex.: linie de producţie tâmplărie PVC, care

include: maşină de debitat, maşină pentru fixarea armăturii din oţel zincat în profile de PVC,

maşină automată pentru executarea găurilor de cremon, maşină de frezat prin copiere, maşină

de sudat automată, maşină automată cu palpator pentru debitarea baghetelor de fixare a

geamului termoizolator).

3. Echipamentele sunt alte active care sunt utilizate pentru a facilita funcţionarea

întreprinderii sau entităţii.

Exemple de echipamente:

echipamentul auxiliar - măreşte capacitatea sau abilitatea utilajelor şi instalaţiilor

productive (ex.: la instalaţiile de foraj, echipamentul independent de monitorizare a gazului

este echipament auxiliar);

Ȋn cadrul unor operaţiuni complexe, unele maşini auxiliare pot fi clasificate ca echipamente;

- centrul de control al motoarelor şi panouri de comandă;

- reţeaua electrică (cabluri, comutatoare etc.);

- conducte de prelucrare (apă, abur, fluide etc.);

- fundaţii şi suporturi de structură (fundaţii, platforme, suporţi etc.);

echipamente de manipulare a materialelor şi depozitare (macarale, motostivuitoare);

echipamentul general al instalaţiei ( rafturi, dulapuri, extinctoare);

echipament de laborator şi de încercări (microscoape, cuptoare, dispozitive de

distilat);

mobilierul de birou, accesorii şi birotică (birouri, mese, scaune, copiatoare);

echipamente de procesare a datelor (calculatoare, imprimante, monitoare, plotere);

unelte (nicovale, menghine, burghie);

7

unelte speciale (scule, dispozitive şi verificatoare cum ar fi: matriţe, şabloane,

calibre).

O astfel de clasificare nu este exhaustivă. Delimitarea absolută a celor trei categorii

(instalaţii, maşini şi echipamente) este uneori dificil de făcut, evaluatorul fiind cel care,

utilizând raţionamentul profesional, va face încadrarea bunului evaluat într-o categorie sau

în alta.

Pentru evaluatorii români de MFM este importantă cunoaşterea clasificării mijloacelor

fixe întâlnită uzual în contabilitatea întreprinderilor (clasificare reglementată în prezent de

H.G. nr. 2139 / 2004). 15

Catalogul aprobat de H.G. nr. 2139 / 2004 cuprinde clasificarea mijloacelor fixe

utilizate în economie şi duratele normale de funcţionare ale acestora, care reprezintă duratele

de amortizare în ani, aferente regimului de amortizare liniar. Aşa cum se precizează în

respectivul act normativ, “durata normală de funcţionare reprezintă durata de utilizare în care

se recuperează, din punct de vedere fiscal, valoarea de intrare a activelor fixe pe calea

amortizării. Ȋn consecinţă, durata normală de funcţionare este mai redusa decât durata de

viaţă fizică a activului fix respectiv.”

Aşa cum se ştie, noţiunile de amortizare şi depreciere sunt diferite. Ca urmare, în estimarea

deprecierii nu se folosesc duratele normale de funcţionare prevăzute în Catalog.

Activele fixe cuprinse în catalog sunt clasificate în grupe, subgrupe, clase şi subclase, iar

pentru unele şi în familii.

Activele fixe amortizabile au fost clasificate în trei grupe principale, astfel:

- Grupa 1 – Construcţii;

- Grupa 2 – Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii;

- Grupa 3 – Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi

materiale şi alte active corporale.

Categoria mijloacelor fixe mobile include în general activele care se regăsesc în Catalog în

cadrul grupelor 2 şi 3. Grupele 2 şi 3 precum şi subgrupele aferente sunt următoarele:

Grupa 2 Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii

2.1 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)

2.2 Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare

2.3 Mijloace de transport

2.4 Animale şi plantaţii

2.5 Alte instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii neregăsite în cadrul

grupei 2

Grupa 3 Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale şi

alte active corporale

3.1 Mobilier

3.2 Aparatură birotică

3.3 Sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale

3.4 Alte active corporale neregăsite în cele specificate la grupa 3. 16

15 http://www.consultanta-evaluare.ro/evaluari/evaluari-bunuri-mobile

8

MFM se pot evalua în aceleaşi scopuri ca şi celelalte tipuri de proprietate, baza evaluării

putând fi atât valoarea de piaţă, cât şi celelalte tipuri de valoare redate în IVS 2.17

RELAŢIA CU STANDARDELE DE CONTABILITATE

Conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS-uri),

imobilizările corporale pot fi incluse în bilanţul contabil al unei entităţi, fie la costul lor minus

orice amortizare cumulată şi orice pierderi cumulate din depreciere, fie la valoarea justă, de la

data reevaluării, minus orice amortizare cumulată şi orice pierderi cumulate din depreciere.

(IAS 16, paragrafele 29, 30 şi 31). În general, valoarea justă a imobilizărilor corporale este

valoarea lor de piaţă determinată prin evaluare (IAS 16, paragraful 32).

Standardul Internaţional de Aplicaţie în Evaluare 1 (IVA 1) “Evaluarea pentru

raportarea financiară” prezintă evaluarea şi cerinţele de raportare a evaluării, conform

diferitelor IFRS-uri, indicate în paragraful de mai sus.

Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri) solicită

ca, după recunoaştere, elementele imobilizărilor corporale să fie înregistrate fie la costul lor

minus orice amortizare cumulată şi orice pierderi cumulate din depreciere, fie la valoarea

reevaluată, care este valoarea justă, de la data reevaluării, minus orice amortizare cumulată şi

orice pierderi cumúlate din depreciere (IPSAS 17, paragrafele 43 şi 44). IPSAS 21,

“Deprecierea activelor care nu generează numerar”, poate fi aplicat mijloacelor fixe mobile,

care sunt combinate cu alte mijloace fixe. Standardul Internaţional de Aplicaţie în Evaluare 3

(IVA 3) “Evaluarea activelor din sectorul public pentru raportareafinanciară”, prezintă

cerinţele ISPAS-urilor privind evaluarea şi raportarea evaluării.

Ipotezele şi abordarea evaluării mijloacelor fixe mobile, în scopul recunoaşterii în

situaţiile financiare, pot fi foarte diferite de cele adecvate pentru un alt scop. Ca urmare,

trebuie făcută o distincţie clară dacă, în acelaşi document, se raportează valori cerute pentru

scopuri diferite. Conform diferitelor IFRS-uri, pot fi adecvate diferite ipoteze de evaluare şi

deci, este important ca evaluatorul săcunoască cerinţele de bază ale standardului relevant

şi sădiscute cu clientul ipotezele adecvate, înainte de începerea misiunii de evaluare.

INSTRUCŢIUNI DE APLICARE

Evaluările mijloacelor fixe mobile pot fi efectuate prin utilizarea oricăreia din

următoarele abordări:

abordarea prin comparaţia vânzărilor;

abordarea prin cost (costul de înlocuire net); (vezi GN 8);

abordarea prin venit .

16 Dumitrescu Dalina, Dragotă Victor, Ciobanu Anamaria – “Evaluarea întreprinderilor”, ediţia a II-a, editura

Economică, 2002 17 http://www.consultanta-evaluare.ro/evaluari/evaluari-bunuri-mobile

9

Pentru multe scopuri, inclusiv conformarea cu IFRS-urile, cel mai adecvat tip de

valoare este valoarea de piaţă. Totuşi, în definiţia valorii de piaţă se presupune existenţa unui

schimb pe baze nepărtinitoare, între părţi informate şi decise; nu se precizează nimic despre

modul în care activul este oferit spre vânzare sau despre orice alte situaţii specifice care pot

avea un efect important în procesul de evaluare. Ca urmare, când face o evaluare a unui

mijloc fix mobil, evaluatorul trebuie să stabilească şi să prezinte ipotezele adiţionale care

sunt adecvate, având în vedere natura activului şi scopul evaluării. Aceste ipoteze se pot

referi la situaţia în care mijloacele fixe mobile ale întreprinderii sunt utilizate în mod curent

sau la gradul în care un element individual este combinat cu alte active. Exemple de ipoteze

care pot fi adecvate în diferite situaţii sau pentru diferite scopuri ale evaluării, sunt:

aceea în care mijlocul fix mobil este evaluat ca un întreg, instalat/pe amplasament şi

ca parte a întreprinderii care îşi continuă activitatea normală de exploatare;

aceea în care mijlocul fix mobil este evaluat ca instalat/pe amplasament, dar pe

premisa că întreprinderea este închisă; sau

aceea în care mijlocul fix mobil se evaluează ca element separat ce urmează să fie

scos de pe locaţia lui permanentă(dezinstalat).

Pentru activele din sectorul public, ipoteza continuităţii activităţii normale de exploatare,

valabilă în cazul unei întreprinderi care deţine mijloacele fixe mobile, se referă la faptul că

activele din sectorul public vor continua să fie utilizate pentru furnizarea de bunuri sau

servicii publice.

Lista cu ipotezele de mai sus nu este completă.

Datorită diversităţii şi mobilităţii multor mijloace fixe mobile, termenul “valoarea de

piaţă” trebuie să fie însoţit de precizarea ipotezelor adiţionale adecvate, care descriu condiţia

şi situaţiile în care activul este oferit pe piaţă. Aceste ipoteze trebuie săfie convenite cu

clientul şi săfie incluse în raportul de evaluare. În mod frecvent, ar putea fi adecvată folosirea

mai multor ipoteze, de exemplu pentru a ar ăta efectul închiderii unei întreprinderi,

asupravalorii de piaţă a activelor de natura mijloacelor fixe mobile, în situaţia în care decizia

de închidere a întreprinderii nu a fost încălcată. 18

FACTORI DETERMINANŢI ÎN EVALUARE

În mod normal, o evaluare a imobilizărilor corporale mobile va impune luarea în

considerare a mai multor factori, care se referă la activul în sine, la mediul lor şi la potenţialul

lor economic. Exemple de factori care pot fi luaţi în considerare din aceste categorii sunt:

Referitori la activ:

specificaţia tehnică a activului;

durata de viaţă fizică rămasă;

starea activului, inclusiv istoricul privind întreţinerea sa;

18 Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a VIII-a, 2007, Comitetul pentru standard internaţionale de

evaluare IVSC, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România

10

dacă ele se evaluează pe ipoteza dezinstalării, trebuie precizate orice cheltuieli de scoatere

de pe amplasament, de dezasamblare şi de posibilă reinstalare ulterioară, precumşi care

parte va suporta aceste cheltuieli. În anumite cazuri, aceste cheltuieli pot fi importante; ca

urmare, evaluatorul trebuie să încheie un acord cu clientul, referitor la modalitatea în care

acestea ar trebui săfie refléctate şi în ce ipoteză(e)specifică(e) trebuie f ăcută evaluarea.

orice pierdere potenţială a unui activ complementar, de exemplu durata de exploatare a

unei maşini poate fi redusă din cauza duratei închirierii clădirii în care este localizată.

Referitori la mediu:

localizarea, în legătură cu sursa de materie primă şi piaţa produsului. De asemenea,

adecvarea localizării poate avea o durată de viaţă limitată, de exemplu dacă materiile

prime sunt finite sau cererea este tranzitorie;

impactul oricărei legislaţii privind mediul sau alte aspecte care fie restricţionează

utilizarea, fie impun costuri suplimentare de funcţionare sau dezafectare.

Referitori la potenţialul economic:

profitabilitatea curentă sau cea potenţială a activului, pe baza comparării costurilor de

funcţionare cu profiturile curente sau cu cele potenţiale;

cererea pentru produsul imobilizării corporale mobile, în legătură cu factorii macro şi

micro economici care pot influenţa cererea;

posibilitatea ca activul să aibă o utilizare mai bună decât utilizarea sa curentă.19

Aceşti factori trebuie săfie luaţi în considerare de către evaluator şi deci, trebuie săfie

stabilite ipotezele necesare.

Anumite mijloace fixe mobile, destinate să furnizeze diferite servicii/utilităţi unei

clădiri, vor fi incluse în mod firesc în orice tranzacţie a proprietăţii imobiliare. Astfel de

exemple se referă la instalaţiile pentru furnizarea de electricitate, gaz, aer condiţionat, sistem

de încălzire, răcire sau ventilare şi la echipamente cum ar fi lifturile. Deşi valoarea acestor

elemente va fi inclusă, în mod normal, în valoarea proprietăţii imobiliare, pentru anumite

scopuri, cum ar fi amortizarea contabilă, ar putea fi necesară evaluarea separată a acestor

elemente. Într-o astfel de situaţie, evaluatorul trebuie să precizeze în mod clar dacă acest

tratament şi evaluare separată a acestor elemente vor afecta valoarea proprietăţii imobiliare.

În cazul în care, pentru efectuarea unor evaluări de active imobiliare şi de active de natura

mijloacelor fixe mobile, din aceeaşi locaţie, sunt folosiţi evaluatori diferiţi, este necesară o

corelare atentă a misiunilor acestora pentru a se evita fie omisiuni, fie o dublă înregistrare.

Activele necorporale nu fac parte din mijloacele fixe mobile. Totuşi, activele

necorporale pot afecta valoarea mijloacelor fixe mobile; de exemplu, valoarea desenelor şi

modelelor industriale este adesea legată de drepturi de proprietate intelectuală.

În astfel de situaţii, înainte de raportarea evaluării, evaluatorul trebuie să stabilească

ce ipoteze sunt adecvate, precum şi disponibilitatea oricăror active necorporale relevante.

Programele informatice pentru procese, documentaţiile tehnice, documentele de producţie şi

19 http://www.consultanta-evaluare.ro/evaluari/evaluari-bunuri-mobile

11

brevetele de invenţie sunt exemple de active necorporale care pot avea impact asupra valorii

mijloacelor fixe mobile, aceasta depinzând de includerea sau neincluderea lor în tranzacţie.

Un element de natura mijloacelor fixe mobile poate fi finanţat prin maimulte

modalităţi, cum ar fi un leasing financiar. În acest caz, activul nu poate fi vândut fără ca

locatorul sau locatarul să achite soldul sumei de plată conform contractului de leasing.

Acest sold de plată ar putea fi mai mare sau mai mic decât valoarea negrevată a

activului.

Mijloacele fixe mobile,care sunt subiectul unor astfel de modalităţi de finanţare,

trebuie să fie identificate în mod separat de celelalte active, iar valoarea lor trebuie raportată

în mod separat. Elementele care sunt subiectul unui leasing operaţional sau sunt cedate unor

terţe părţi, în mod normal sunt excluse, deoarece beneficiile proprietăţii nu sunt transferate

locatarului. Îndrumări asupra leasingului financiar şi operaţional sunt prezentate în Anexa 1,

laIVA 1.

Definiţia valorii de piaţă nu stipulează o anumită metodă de vânzare, ca de exemplu

prin negociere directă, ofertă, licitaţie etc. Cadrul conceptual din IVS1 stipulează clar că

valoarea de piaţă presupune o vânzare în urma unui marketing realizat în cea mai adecvată

manier ă. Din această definiţie rezultă implicit că metoda de vânzare va fi cea care va duce la

cel mai mare preţ al activului sau grupului de active, în anumite situaţii. Un vânzător informat

şi hotărât va alege o metodă de vânzare care îi va maximiza preţul.

Totuşi, dacă schimbul va avea loc în situaţii care împiedică vânzătorul să aleagă

metoda optimă de vânzare, rezultatul scontat nu va fi valoarea de piaţă, cu excepţia cazului

când constrângerea vânzătorului a fost una obişnuită pentru toate vânzările de pe acea piaţă,

şi la acel moment. O constrângere specifică unui vânzător sau unui activ, însoţită de o

cerinţă de a vinde sub acea constrângere, va reprezenta o vânzare forţată.

Activele de natura mijloacelor fixe mobile se află în situaţii de vânzare forţată, mai

des decât proprietatea imobiliară.

Uneori astfel de active trebuie să fie vândute într-o perioadă de timp care nu permite o

comercializare adecvată, de exemplu atunci când proprietarul curent al activelor trebuie

să elibereze sau să predea terenul şi clădirile, unde acestea sunt amplasate.

Dacă apare un astfel de scenariu sau dacă acesta este previzibil, ar fi adecvat ca

evaluatorul să acorde o consultanţă privind preţul obtenabil sau cel acceptabil, chiar dacă

aceasta presupune stabilirea de către evaluator, mai întâi a naturii constrângerii exercitate

asupra vânzătorului, precum şi înţelegerea consecinţelor pe care vânzătorul va trebui să le

suporte, în cazul în care acesta nu reuşeşte să vândă activele, în intervalul de timp prevăzut.

De exemplu, activele pot fi subiectul unei sechestrări sau proprietarul se poate afla

într-o situaţie de dificultate financiară. De asemenea, ar putea fi necesar să se ia în

considerare orice alternativă de vânzare, de exemplu costul transportului elementelor către o

altă locaţie, în vederea vânzării.

Fără o cunoaştere a situaţiilor curente sau anticipate, evaluatorul nu poate oferi un sfat

avizat, deoarece schimbul poate să aibă loc în alte modalităţi decât cele prevăzute în definiţia

valorii de piaţă. Ipotezele referitoare la realizarea unui transfer în situaţii de vânzare forţată,

trebuie să fie atent luate în considerare şi să fie precizate în mod clar.20

20 Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a VIII-a, 2007, Comitetul pentru standard internaţionale de

evaluare IVSC, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România

12

CARACTERISTICI SPECIFICE

Mijloacele fixe mobile au caracteristici specifice care le diferenţiază de alte clase de

active:

1. Mobilitatea aproape generală a MFM este cea mai importantă caracteristică ce le

diferenţiază de proprietăţile imobiliare. Dacă în cazul evaluării proprietăţilor imobiliare nu se

pune problema mutării acestora, mobilitatea este o condiţie esenţială în cazul evaluării MFM.

2. O altă caracteristică specifică MFM, care le diferenţiază de proprietatea imobiliară,

este deprecierea lor mai rapidă. Acest lucru este cauzat de o durată de viaţă fizică mai mică

decât a construcţiilor (cu efect asupra deteriorării fizice), progresului rapid al tehnicii (cu

efect asupra deprecierii funcţionale) sau fluctuaţiei cererii pentru produsele întreprinderii,

creşterii costului materiilor prime etc. (cu efect asupra deprecierii externe).

Ȋn evaluarea unei maşini sau instalaţii, fundaţiile, suporturile de structură sau alte

echipamente se iau sau nu în considerare, în funcţie de premisa valorii (vânzarea în scopul

transferului sau utilizarea în continuare). De exemplu, evaluarea unui strung carusel pe

premisa relocării nu va include şi valoarea fundaţiilor, dar evaluarea pe premisa utilizării în

continuare va include atât valoarea maşinii propriu-zise cât şi valoarea fundaţiei.

Alte definiţii incluse în GN 3 sunt cele referitoare la leasing:

Leasingul financiar este o operaţiune de leasing care transferă, substanţial, toate

riscurile şi avantajele neprevăzute aferente dreptului de proprietate asupra unui activ. Titlul

de proprietate poate fi transferat, în cele din urmă, sau nu (IAS 17, paragraf 4).

Leasingul operaţional este o operaţiune de leasing care nu intră în categoria

leasingului financiar (IAS 17, paragraf 4).

Legislaţia fiscală românească impune o serie de condiţii speciale pentru contractele de

leasing financiar şi operaţional (Cap. III – Definiţii din Legea Codului Fiscal nr. 571/2003, cu

modificările şi completările ulterioare).21

21 http://evaluator-anevar.ro/2007/01/09/gn-3-evaluarea-mijloacelor-fixe-mobile/

13

CAPITOLUL III - ETAPELE EVALUĂRII

ETAPELE EVALUĂRII ȊN GENERAL

Desfăşurarea activităţii de evaluare a unei întreprinderi se face în baza unui contract

încheiat între evaluator sau echipa de evaluare şi beneficiarul lucrării, în urma câştigării unei

licitaţii organizate de beneficiar sau la cererea de ofertă a acestuia către o firmă de

consultanţă.

Contractul, care are ca scop lucrarea de evaluare, este un cadru cu putere juridică în

care sunt clarificate obligaţiile, drepturile şi responsabilităţile reciproce, termenul şi preţul

lucrării.

Contractarea lucrării de evaluare trebuie făcută în conformitate cu standardele de

evaluare.

Când s-a obţinut acceptarea clientului pentru o ofertă, contractul trebuie să respecte

condiţiile ofertei, dacă nu au avut loc negocieri ulterioare ofertei. Etica afacerilor cere ca

atunci când lucrarea s-a adjudecat în urma unei licitaţii, nu pot avea loc negocieri, între client

şi consultantul câştigător, ulterioare licitaţiei. În acelaşi timp, contractul trebuie să respecte

întocmai termenii ofertei.

Când lucrarea este subcontractată altor evaluatori sau când se foloseşte asistenţa

profesională substanţială a unei terţe părţi, este necesar să se obţină, anterior, acordul scris al

clientului, care trebuie menţionat în raportul de evaluare.

Ca orice lucrare de analiză complexă, diagnosticul şi evaluarea întreprinderii

presupune precizarea unor faze şi etape de lucru. Acestea constituie nu numai o programare

logică a activităţilor si lucrărilor necesare, dar ele asigură si un grad ridicat al veridicităţii

calculelor şi valorilor.

Definirea misiunii evaluării

Deoarece fiecare evaluare (proprietate de tip industrial, agricol, comercial,

întreprindere, etc.) este un caz particular, obiectivele sunt şi ele diferite, după cum este vorba

de vânzare, fuziune, lichidare, etc. Totodată modul cum sunt generate datele şi informaţiile de

care este nevoie, impun o compoziţie diferită a echipei de evaluare şi un anumit program de

lucru.

În stabilirea misiunii evaluatorului este esenţială identificarea şi înţelegerea problemei

clientului. Numai după o corectă identificare a acesteia evaluatorul îşi poate defini misiunea,

căuta informaţiile necesare, alege metodele cele mai adecvate şi forma echipa de evaluatori.

Cunoaşterea obiectivului supus evaluării

Începe cu contactarea personalului ce deţine elementele supuse evaluării

identificându-se sursele de informare în vederea culegerii, prelucrării, grupării şi analizei

datelor şi informaţiilor necesare.

Diagnosticarea stării actuale

Această fază, ca şi următoarele acesteia, este obligatorie în cazurile evaluării

întreprinderilor în totalitatea lor sau numai a unor active independente ale acestora.

14

Diagnosticarea reprezintă o analiză complexă asupra situaţiei resurselor şi rezultatelor

obţinute pe o anumită perioadă de timp trecută şi până la data evaluării. Ea include în mod

obişnuit o analiză critică a următoarelor domenii:

- tehnic şi comercial;

- personal şi managerial;

- financiar şi juridic.

Diagnosticarea situaţiilor viitoare sau previziunile posibile sunt, în cea mai mare parte,

consecinţa "prelungirii" stării actuale şi a rezultatelor trecutului asupra cărora s-au făcut

corecţiile avute în vedere fie prin datele existente, fie sau / şi prin aprecierile experţilor.

Calculul valorilor

Această fază constituie substanţa lucrării, constând în alegerea metodelor cele mai

adecvate de evaluare în cazul dat, efectuarea calculelor, determinarea diferenţelor şi

motivarea acestora.

Alegerea unui set de metode de evaluare pentru un anumit caz concret este o decizie

importantă pe care o ia evaluatorul. Selecţia este condiţionată atât de factori obiectivi cât şi de

factori subiectivi, cum ar fi:

Factori obiectivi:

- sectorul de activitate al întreprinderii evaluate;

- disponibilitatea informaţiilor referitoare la tranzacţii privind întreprinderi similare;

- scopul evaluării (vânzare, fuziune, etc.);

- solicitări exprese (legislative, ale clientului);

- mărimea şi structura capitalului;

- natura activelor societăţii.

Factori subiectivi:

- interesele celor implicaţi în tranzacţie (de exemplu interes financiar exclusiv sau obţinerea

controlului);

- disponibilitatea informaţiilor asupra societăţii evaluate;

- logistica evaluatorului, experienţa sa în general, rezultatele diagnosticului.

Motivarea alegerii valorilor

Valorile alese după criteriile cele mai adecvate întreprinderii sau activului supus

evaluării au la bază atât anumiţi parametri specifici (patrimonii, fluxuri, riscuri, etc.) cât şi

elemente intangibile apreciate fără a fi contabilizate. Din asemenea motive, expertul în

evaluare este obligat să argumenteze alegerea unora dintre valori şi / sau respingerea altora,

comparând valorile calculate între ele, arătând avantajele sau dezavantajele fiecăreia.

Rezultatul activităţii de evaluare se concretizează prin exprimarea de către evaluator a

unei opinii referitoare la valoarea unei întreprinderi. Opinia evaluatorului va rezulta în urma

reconcilierii şi nici un caz prin medierea (ponderarea) valorilor rezultate prin metodele de

evaluare aplicate.

În general dacă evaluatorul a întocmit evaluarea de pe poziţia de consultant, el va

estima o valoare minimă şi o valoare maximă care au semnificaţii diferite pentru vânzător sau

pentru cumpărător. Chiar şi în această situaţie, uneori clientul solicită şi o valoare la care

evaluatorul crede că este posibil să se încheie tranzacţia.

Dacă evaluatorul a întocmit evaluarea de pe poziţia de arbitru sau de expert neutru, de

regulă se poate solicita o opinie privind o singură valoare şi anume cea care duce la preţul cel

mai probabil.

15

Prezentarea raportului de evaluare

Redactarea finală a raportului de evaluare, respectiv ultima sa variantă, după discuţiile

comune ale echipei de lucru şi după corecţiile ultime efectuate, toate finalizate în recepţia

raportului de către beneficiar, constituie etapa de încheiere a misiunii de evaluare.22

EVALUAREA MIJOACELOR FIXE MOBILE

Evaluarea mijoacelor fixe mobile constă în:

A. FAZA PRELIMINARĂ care conţine următoarele activităţi:

1. Punerea la dispoziţia evaluatorului de către beneficiar a listei de inventar a mijloacelor

fixe care să conţină: numărul de inventar, data punerii în funcţiune, denumirea,

valoarea de inventar, valoarea rămasă de mortizat la data evaluării şi, dacă este

posibil, evoluţia scriptică a valorii de inventar conform HG 945/1990, HG 26/1992 şi

HG 500/1994.

2. Compararea valorii de inventar totale conţinută de lista de inventar cu valorile

înregistrate în documéntele contabile (balanţă, bilanţ).

3. Identificarea fizică a utilajelor şi echipamentelor ce urmează a fi evaluate şi

comparare acu lista de inventar.

4. Verificarea aspectelor legate de dreptul de proprietate asupra mijloacelor fixe şi

sesizarea unor aspecto deosebite sau limitări

5. Identificarea utilajelor şi echipamentelor ce un mai sunt utilizate în activitatea

societăţii (neoperaţionale) sau a celor ce pot fi disponibilizate prin reorganizarea

activităţii.

6. Identificarea utilajelor şi echipamentelor ce un sunt utilizate în activitatea de bază a

societăţii ci au destinaţie socială, de agrement.

7. Identificarea utilajelor şi echipamentelor ce un sunt exploatate direct de societate ci

sunt închiriate la terţi în locaţie.

Ȋn urma acestei faze, baza de date cu mijloacele fixe va fi separată în mijloace fixe

operaţionale şi mijloace fixe aflate în afara exploatării, care vor fi evaluate în funcţie de

tipurile de valori corespunzătoare.

B. EVALUAREA PROPRIU-ZISĂ se face diferit, pentru mijoacele fixe operaţionale şi

pentru mijloace fixe neoperaţionale.

Evaluarea mijoacelor fixe operaţionale presupune parcurgerea etapelor:

Stabilirea valorii de înlocuire

Estimarea deprecierii

Determinarea valorii rămase actualízate a mijlocului fix la data evaluării

22 Popa Dorina – “Diagnostic şi evaluare – note de curs”

16

Stabilirea valorii de înlocuire

Valoarea de înlocuire (costul de înlocuire brut) reprezintă totalitatea cheltuielilor ce ar

trebui efectuate la data evaluării pentru achiziţionarea şi punerea în funcţiune a unui mijloc

fix cu caracteristici tehnico-economice similare celui analizat.

Modalităţi de estimare a valorii de înlocuire:

Metoda identificării – identificarea preţului de livrare a utilajului la producător şi

estimarea cheltuielilor de transport, montaj şi punere în funcţiune

Metoda asimilării – compararea cu unu sau mai multe utillaje cu parametri esenţiali

foarte apropiaţi care se cunosc preţurile de achiziţie

Metoda corelării – compararea cu unu sau mai multe utillaje relativ asemănătoare

constructiv şi ca destinaţie la care se cunosc preţurile de achiziţie şi estimarea valorii

de înlocuire prin interpolarea sau proporţionalitatea caracteristicilor

Metoda indicilor – actualizarea valorii de înregistrare contabilă la data punerii în

funcţiune pe baza indicelui de evoluţie a preţurilor.

Cea mai recomandată metodă este cea a identificării. Metoda indicilor (cea mai puţin

recomandată) este utilizată în situaţiile în care nici una din metodele anterioare un poate fi

aplicată. Elementele principale ale metodei sunt stabilirea bazei de pornire şi a indicelui de

actualizare. Baza de pornire este de preferat să fie o valoare care să reflecte valoarea reală a

bunului respectiv la acea dată.

Estimarea deprecierii

Deprecierea mijlocului fix cuprinde următoarele elemente:

Deprecierea economică – uzura (starea) tehnică, vechimea

Deprecierea funcţională – uzura morală, adecvarea pentru utilizarea prezentă

Deprecierea strategică – reducerea duratei de funcţionare prin modernizarea,

retehnologizarea activităţii în viitorul apropiat

Deprecierea generată de poluare – se va ţine seama de legislaţia în domeniu şi de

reducerea duratei de viaţă sau cheltuielile necesare încadrării în nórmele de protecţia

mediului.

Procedura standard de estimare a gradului de uzură constă în estimarea duratei de

funcţionare minime rămase şi calcularea gradului de uzură prin metoda liniară, conform

relaţiilor:

sau

Unde a= vechimea utilajului, durata de viaţă consumată

B= durată de viaţă economică rămasă

C= durata estimată de viaţă economică utilă dacă utilajul ar fi nou

X= mărimea prcentuală a deprecierii (grad de uzură%)

17

Costul de înlocuire net sau valoarea rămasă actualizată se calculează prin:

( ) ( )

Unde CIN (VNA) – costul de înlocuire net (valoarea rămasă actualizată)

CIB = costul de înlocuire brut (valoare de inventar, valoare de înlocuire)

X= mărimea procentuală a deprecierii

Valoarea astfel calculată este corectată cu valoarea reziduală a mijlocului fix în cazul în

care deprecierea strategică impune o durată de viaţă rămasă foarte mică în raport cu

deprecierea economică şi funcţională. Valoarea reziduală este dată de valoarea de lichidare

forţată. Ȋn condiţiile în care se estimează cheltuieli pentru încadrarea în nórmele de protecţie a

mediului, acestea vor fi deduce din costul de înlocuire depreciat.

EVALUAREA MIJLOACELOR FIXE AFLATE ÎN AFARA EXPLOATĂRII

Pentru aceste categorii de mijloace fixe se impune estimarea valorii de piaţă, respectiv

să se ţină seama de posibilităţile de valorificare pe piaţa secundară a acestor bunuri. Valoarea

de piaţă este o procedură comparativă utilizată atunci când se estimează că există posibilităţi

de absorbţie pe pieţele secundare pentru utilajele respective, iar deprecierea economică şi

funcţională a acestora este redusă.

Ȋn cazul unor tranzacţii rapide se poate lua în considerare şi valoarea de lichidare

forţată, valoarea estimată în acest caz fiind mult redusă pentru a spori atractivitatea.

Valoarea de utilizare alternativă este aplicabilă maşinilor şi utilajelor cu grad mare de

universalitate în cazul în care cererea pe piaţa secundară depăşeşte oferta. Metoda se bazează

pe estimarea valorii de înlocuire şi a valorii rămase actualízate din care se scad cheltuielile

necesare cu schimbarea locului utilajului. Metoda este folosită în cazul gajării utilajelor. 23

23 Dumitrescu Dalina, Dragotă Victor, Ciobanu Anamaria – “Evaluarea întreprinderilor”, ediţia a II-a, editura

Economică, 2002

BIBLIOGRAFIE

1. Popper Laurenţiu, Păzitor Traian - “Analiza şi evaluarea economică a

întreprinderilor”, editura Perfect & Printech, 2006

2. Dumitrescu Dalina, Dragotă Victor, Ciobanu Anamaria – “Evaluarea

întreprinderilor”, ediţia a II-a, editura Economică, 2002

3. (Lezeu) Popa Dorina, Boloş Marcel, Chirilă Emil – “Evaluarea întreprinderilor” –

note de curs, 2003

4. Popa Dorina – “Diagnostic şi evaluare – note de curs”

5. Standardele Internaţionale de Evaluare, ediţia a VIII-a, 2007, Comitetul pentru

standard internaţionale de evaluare IVSC, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din

România

6. http://www.consultanta-evaluare.ro/evaluari/evaluari-bunuri-mobile

7. http://evaluator-anevar.ro/2007/01/09/gn-3-evaluarea-mijloacelor-fixe-mobile/

http://www.haintz.ro/evaluare-bunuri-mobile

8. http://www.evaluare-active.ro/evaluare-active-mobile.htm

9. http://www.eval.ro/standarde-internationale-de-evaluare/standarde-internationale-de-

evaluare-2011/