Cerc Pedagogic

Nr. 210 mai 2007

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢINSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEANEAN CONSTANTACONSTANTAŞCOALAŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIRCEA VODA CU CLASELE I-VIII MIRCEA VODA

EVALUAREA REPREZINTĂ O COMPONENTĂ STABILĂ A PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT, AVÂND PREPONDERENT UN ROL

REGLATOR ATÂT PENTRU ACTIVITATEA DE INSTRUIRE A ELEVILOR, CÂT ŞI PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA STRATEGIILOR DIDACTICE.

Funcţiile evaluării. 1. F. de constatare dacă o activitate s-a desfăşurat în

condiţii optime, sau în ce fel de condiţii. 2. F. de informare a societăţii, asupra stadiului şi

evoluţiei pregătirii diferitelor eşaloane de subiecţi. 3. F. de diagnosticare a cauzelor care au condus –

eventual – la o eficienţă necorespunzătoare a acţiunilor. 4. F. de prognosticare asupra evoluţiei viitoare a

elevilor şi de sugestii privind optimizarea procesului instructiv-educativ.

5. F. de decizie asupra poziţiei sau intrării unui subiect într-o ierarhie, formă sau într-un nivel al pregătirii sale.

6. F. pedagogică, în perspectiva subiectului şi conducătorului procesului instructiv-educativ, pentru a şti ce au făcut şi ce au realizat.

Dupa Stefano D`Ottavia ”evaluarea este un proces organizat, care pe baza factorilor care compun o anumita prestatie, incearca sa identifice nivelele individuale de plecare, desfasurarea procesului de invatare, prin controlarea programului si a rezultatelor finale”.

Dupa Dumitriu Colibaba Evulet “evaluarea este o operatiune didactica prin care masuram si apreciem atat predispozitiile vocationale si disponibilitatile pentru practicarea sportului, cat si capacitatea de performanta achizitionata de sportivi (echipa) in urma desfasurarii proceselor de pregatire si joc.

Deci ,evaluarea ,are in primul rand rolul de a constata prin masuratori ceea ce se realizeaza si de a descrie complet realitatea .Aceste operatii sunt urmate de analiza si interpretarea rezultatelor masuratorii ,ceea ce presupune emitera unor judecati de valoare.

Asadar,in prima etapa rolul evaluarii este de recoltare a rezultatelor ,dar si de apreciere a insasi activitatii care a dus la obtinerea acestor rezultate.Constatarea si diagnosticarea furnizeaza ,o data cu informatiile referitoare la starea procesului si unele sugestii privind deciziile ce urmeaza a fi luate pentru optimizarea activitatii in etapele urmatoare.

Dupa Stefano D`Ottavia ”evaluarea este un proces organizat, care pe baza factorilor care compun o anumita prestatie, incearca sa identifice nivelele individuale de plecare, desfasurarea procesului de invatare, prin controlarea programului si a rezultatelor finale”.

Dupa Dumitriu Colibaba Evulet “evaluarea este o operatiune didactica prin care masuram si apreciem atat predispozitiile vocationale si disponibilitatile pentru practicarea sportului, cat si capacitatea de performanta achizitionata de sportivi (echipa) in urma desfasurarii proceselor de pregatire si joc.

Deci ,evaluarea ,are in primul rand rolul de a constata prin masuratori ceea ce se realizeaza si de a descrie complet realitatea .Aceste operatii sunt urmate de analiza si interpretarea rezultatelor masuratorii ,ceea ce presupune emitera unor judecati de valoare.

Asadar,in prima etapa rolul evaluarii este de recoltare a rezultatelor ,dar si de apreciere a insasi activitatii care a dus la obtinerea acestor rezultate.Constatarea si diagnosticarea furnizeaza ,o data cu informatiile referitoare la starea procesului si unele sugestii privind deciziile ce urmeaza a fi luate pentru optimizarea activitatii in etapele urmatoare.

Formele evaluării.

1. Evaluarea predictivă (iniţială)

-Se realizează pentru elevii şi clasele începutului de ciclu (clasa I) sau la clasele unde învăţătorul predă pentru prima oară şi nu beneficiază de rezultatele testărilor din anul precedent, care să-i permită cunoaşterea posibilităţilor colectivului de elevi.

-Această formă de evaluare se poate realiza, pentru o parte din probe la începutul anului şcolar (alergarea de viteză, alergarea de rezistenţă), iar pentru probele care vor intra în sistemul de notare, înaintea primului grupaj tematic de lecţii planificat. Rezultatele testelor vor fi valorificate în elaborarea sistemului de planificare (număr şi durata unităţilor de învăţare, a mijloacelor de acţionare şi a nivelului de exigenţe), care poate modifica scara de notare a elevilor stabilită iniţial de învăţător.

2. Evaluarea continuă (curentă)

Se face prin verificări sistematice pe parcursul programului de instruire, pe secvenţe mai mici (în fiecare lecţie sau la finalul unui grupaj tematic de lecţii), având drept scop cunoaşterea gradului de însuşire de către elevi a materiei predate sau aprecierea modului în care s-a realizat un grupaj de lecţii, când şi după caz, se finalizează cu notare. Utilitatea evaluării curente şi valorificarea ei se regăsesc în analiza pe care o face învăţătorul, privind modul de organizare, a metodelor şi sistemelor de activităţi din etapele următoare. Note curente nu se pot acorda elevilor pentru frecvenţă, indisciplină sau lipsă de echipament.

3. Evaluarea sumativă (finală)

Acest tip de evaluare se utilizează la probele de control care necesită o perioadă mai lungă de pregătire şi cu un grad ridicat de dificultate, cum sunt alergarea de rezistenţă, jocul sportiv. Se finalizează de regulă cu notarea elevilor.

Conţinutul evaluării.

Presupune 3 faze :

verificarea,

aprecierea, notarea.

1. Verificarea.

Este procesul prin care subiectul execută o probă. Natura probelor este diferită. Uneori proba este însoţită şi de norme (baremuri) care exprimă scala valorică de efectuare a probei.

În E.F., predomină verificarea practică, care urmăreşte identificarea capacităţii de aplicare a ceea ce se dobândeşte sau se dezvoltă în procesul instructiv-educativ.

2. Aprecierea.

Constă în reflectarea realităţii în conştiinţa învăţătorului (realizarea unor judecăţi de valoare). Se utilizează atât aprecierea verbală, care este curentă cu rol de feed-back pentru orice exersare a elevilor, dar şi utilizarea unor simboluri numite note, calificative. Aprecierea este condiţionată de natura probei la care este verificat elevul. Dacă probele sunt măsurabile, aprecierea este obiectivă şi presupune efort mic. Dacă probele nu sunt măsurabile, aprecierea poate să capete influenţe subiective, depinde de competenţa profesională, experienţa didactică, nivelul de cunoaştere al modelului E.F.S.

3. Notarea.

Este rezultatul unităţii dialectice dintre verificare şi apreciere. Se materializează prin acordarea de calificative.

Criterii de evaluare.

Decurg din obiectivele E.F.S., trebuie privite în sistem. Performanţa motrică, rezultatul probelor de control

măsurabile. Progresul realizat de subiect. Cantitatea şi calitatea elementelor însuşite în raport cu

prevederile programei de specialitate. Capacitatea elevului de a aplica în practică elementele

însuşite. Capacitatea elevului de restructurare, autoevaluare a

elementelor însuşite. Nivelul cunoştinţelor teoretice însuşite de elev. Atitudinea elevului faţă de E.F.S.(frecvenţa la lecţii,

participarea la acţiunile competiţionale sportive, modul de îndeplinire a unor sarcini organizatorice).

Nivelul de dezvoltare fizică a elevului.

Îndeplinirea de elevi a unor sarcini speciale organizatorice sau metodico-didactice, conducerea unor verigi din lecţie, arbitraj, conducerea gimnasticii zilnice, conducerea recreaţiei organizate pentru elevii claselor I-IV, aducerea unor materiale din vestiare.

Observarea curentă a elevilor şi înregistrarea datelor observaţiei (reacţie la efort, atitudini, comportamente în ansamblu şi în situaţii deosebite).

2. Metode de apreciere şi notare (acordare de calificative).

M. Aprecierii verbale, atunci când aprecierea este însoţită permanent de acordarea unor calificative.

Aprecierea şi notarea pe baza unor norme (baremuri) prestabilite la nivel naţional sau local. Se mai numeşte metoda absolută şi se aplică la unele probe pentru calităţile motrice.

Aprecierea şi notarea prin comparaţie (metoda relativă). Comparaţia se face la nivel de clasă; profesorul aşează în ordine rezultatele şi face scalarea acestora pe intervale corespunzătoare calificativelor. Este eficienţă dacă există doar un rând de clase.

Progresul individual -- se calculează indicele de progres calculat în funcţie de valoarea performanţională iniţială şi finală.

Nivelul de execuţie tehnică sau tactică a deprinderilor şi priceperilor motrice în condiţii de exersare parţială sau globală, depinde de competenţa profesională a învăţătorului.

Aprecierea şi notarea în funcţie de modul în care elevii îndeplinesc unele sarcini organizatorice sau metodico-didactice.

Exactitatea evaluarii este data de:

calitatea instrumentelor de masura reprezentata prin probe, teste, norme;

precizia si siguranta data de tehnicile si instrumentele de masurare( cronometru, ruleta etc.)

conditii favorabile pentru a dirija si intrebuinta masuratorile (sa evitam trecerea probelor sau testelor pe timp de ploaie, timp nefavorabil etc.).

Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare la disciplina E.F.S.

A fost introdus în sistemul de învăţământ în anul şcolar 1999-2000

Criteriile de evaluare prevăzute în sistemul naţional vizează nivelul realizării obiectivelor cadru şi standardelor finale de performanţă proprii fiecărui ciclu de învăţământ, cât şi a obiectivelor de referinţă stabilite pentru fiecare clasă, în domeniul capacităţii motrice, generale şi specifice practicării ramurilor de sport prevăzute în programa şcolară.

Sistemul de evaluare este corelat cu prevederile actuale ale planului de învăţământ şi conţinuturile programelor şcolare, fiind aplicabil în toate unităţile şcolare, indiferent de condiţiile avute; se adresează numai claselor care au prevăzută educaţia fizică în trunchiul comun.

Varietatea instrumentelor e valoarea asigură elevilor posibilitatea de a opta pentru susţinerea unora dintre acestea, corespunzător propriilor disponibilităţi psihomotrice, interesului şi traseelor individuale de instruire.

Metodologia de aplicare.

Sistemul Naţional vizează evaluarea principalelor capacităţi şi competenţe, necesar a fi realizate în aria curriculară E.F.S.(trunchi comun).

Pentru fiecare capacitate / competenţă, sistemul prevede 2 – 3 variante de probe din care elevul poate opta pentru una din ele.

Programarea evaluărilor pe semestre va fi realizată de învăţător în funcţie de condiţiile de desfăşurare a procesului de învăţământ.

Evaluarea calităţilor motrice vizează acumulările cantitative şi calitative realizate până la susţinerea probelor, ca urmare a sistemelor de acţionare folosite pe parcursul lecţiilor. Evaluarea calităţilor motrice vizează şi rezistenţa, se poate face prin probele de atletism corespondente sau prin variantele de „navetă”, prevăzute în sistem.

Evaluarea la probele şi întrecerile de sport va fi precedată de parcurgerea unuia sau mai multor grupaje de lecţii în funcţie de complexitatea şi dificultatea lor.

Calificativele se acordă pe baza rezultatelor obţinute la susţinerea probelor şi ţinând seama, după caz de criteriile privind starea de sănătate, disponibilităţile motrice, atitudinea faţă de procesul de învăţământ şi progresul realizat, prevăzute în fişa individuală.

Evaluarea sumativă vizează probele de control care necesită o perioadă mai lungă de pregătire şi cu un grad mărit de dificultate, cum sunt : alergarea de rezistenţă, jocul sportiv.

Sistemul de evaluare va fi adus la cunoştinţă tuturor elevilor şi afişat la loc vizibil.

Fişa individuală.

Este folosită pentru înregistrarea rezultatelor şi a calificativelor obţinute de elevi la probele de evaluare.

Cuprinde: datele personale, probele prevăzute de Sistemul Naţional, probele de evaluare curente şi date semnificative (care pot influenţa notarea elevilor, acestea fiind marcate cu un semn convenţional).

Utilizarea fişei asigură:

-aprecierea operativă şi obiectivă a evoluţiei elevului pe parcursul ciclului de învăţământ;

-constatarea opţiunilor anuale ale elevilor pentru diferite probe;

- argumentarea dotării, transmiterea informaţiei despre clasă, în cazul schimbării cadrului didactic sau a transferării elevului;

-autoevaluarea invatatorului şi evaluarea obiectivă a acestuia de către organele competente.

Modalităţi de aplicare a sistemului de evaluare

Masurarea, prin oferirea unor date concrete este baza de sprijin a evaluarii, care la randul ei vizeaza analiza, interpretarea datelor masuratorii, luarea deciziilor viitoare.

Masurarea – E=M+A, in care E= evaluarea, M= masuratoarea, A= aprecierea.

Masuraratoarea este intotdeauna obiectiva, daca reusim sa exprimam fenomenele evaluate (disponibilitatile, capacitatile, obiectivele etc.) in unitati consumabile, ceea ce presupune formarea obisnuintei de a opera permanent cu metode de calcul si analiza matematica.

Calitatea motrică – forţa se evaluează de două ori pe an, prin cupluri de câte două probe vizând segmente diferite, conform opţiunilor elevilor. Pentru fiecare cuplu de probe se înscrie în catalog câte o notă, provenită din media notelor obţinute la cele două probe care au alcătuit cuplul.

La clasele care au în schema orară o oră pe săptămână se evaluează un singur cuplu de probe.

Calitatea motrică – viteza se evaluează prin proba atletică – alergare de viteză pe 50 m – iar atunci când nu există spaţiul necesar se utilizează proba „naveta 5 x 10 m”. Din celelalte probe de atletism elevul va fi evaluat, conform opţiunii, la una dintre acestea. La clasele care au în schema orară o oră pe săptămână se renunţă la una din cele două probe.

La gimnastică, conform opţiunilor elevilor, aceştia vor fi apreciaţi cu un singur calificativ pentru una din următoarele variante :

- gimnastică acrobatică; - săritură la un aparat; - acrobatică şi săritură, cumulativ.

La gimnastică acrobatică notarea se face astfel :

-elevii care optează pentru executarea elementelor izolate vor fi apreciaţi din calificativul maxim Bine;

-elevii care optează pentru exerciţiul la sol vor fi apreciaţi din calificativul maxim FB.

Distribuirea probelor de evaluare pe semestre este la latitudinea invatatorului, cu condiţia asigurării pregătirii

corespunzătoare şi susţinerii a minimum 2-3 probe semestrial (în funcţie de schema orară).

Probelor din sistemul naţional li se adaugă şi probe de evaluare

curentă.

Pe parcursul anului şcolar, la clasele în care schema orară cuprinde două ore săptămânal se acordă obligatoriu 6 calificative, după cum urmează :

- 2 calificative pentru calitatea motrică forţă ; - 1 calificativ pentru alergarea de viteză sau

„naveta” - 1 calificativ pentru altă probă de atletism, la

opţiunea elevului ; - 1 calificativ la gimnastică acrobatică, săritură la

un aparat sau o medie între cele două ; - 1 calificativ la jocul sportiv.

La clasele pentru care schemele orare prevăd o oră pe săptămână se acordă obligatoriu 4 calificative pe an şcolar, după cum urmează :

- 1 calificativ pentru calitatea motrică forţă ; - 1 calificativ pentru o probă atletică ; - 1 calificativ pentru gimnastică ; - 1 calificativ pentru jocul sportiv. 

Realitatea întâlnită în învăţământul românesc la nivelul ciclului primar arată că educaţia fizică este abordată la nivelul a 2 ore pe săptămână, iar în puţine cazuri, învăţătorii au optat şi pentru realizarea unei discipline opţionale la nivelul acestei arii curriculare.Ceea ce este îngrijorător este faptul că foarte mulţi învăţători folosesc timpul alocat educaţiei fizice în scopul aprofundării sau extinderii unor discipline ca matematica sau limba română, privându-i astfel pe elevi de posibilitatea de a se destinde şi de a se juca în mod organizat.

Încercând să căutăm o explicaţie logică în ceea ce priveşte comportamentul colegilor noştri care desconsideră activitatea de educaţie fizică şi sport ne-am oprit la următorii factori care, în concepţia noastră, favorizează şi încurajează aceste practici nepedagogice:

Factori de natură economică:

Lipsa unor baze tehnico-materiale corespunzătoare care să permită desfăşurarea orelor de educaţie fizică în condiţii normale.Foarte multe şcoli nu dispun de o sală de sport, de terenuri de sport amenajate corespunzător, de materialele minime necesare desfăşurării activităţii de educaţie fizică.Comparativ cu alte discipline de învăţământ, activitatea de educaţie fizică presupune existenţa unei baze tehnico-materiale care să permită abordarea temelor prevăzute în curriculumul naţional. Lipsa bazelor sportive, lipsa dotărilor corespunzătoare îngreunează foarte mult activitatea de educatie fizică în şcoli.

Factori metodologici:

Contrar aparenţelor, lecţia de educaţie fizică nu este o lecţie uşoară, uşor de abordat, comparativ cu alte discipline. Este o activitate didactică deschisă, ce solicită învăţătorul atât mental cât şi fizic şi solicită din partea acestuia adaptări şi readaptări, multă imaginaţie şi creativitate. Particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor de vârsta micii şcolarităţi obligă învăţătorul să folosească jocul didactic care nu trebuie confundat cu jocul liber. Jocul didactic este un joc organizat, urmărit de către învăţător şi este un mijloc eficient de destindere, de divertisment pentru elevi,dar pentru cadrul didactic este o activitate ce trebuie tratată cu toată responsabilitatea. Poate fi utilizat în toate verigile lecţiei şi este o activitate care place elevilor şi înlătură monotonia.

Factori antropici:

Principala responsabilitate îi revine învăţătorului care trebuie să adopte faţă de proprii elevi un comportament empatic, oferindu-le posibilitatea de a se destinde, de a se juca în mod organizat, de a se întrece în concursuri individuale sau pe echipe.

Conducerile acelor unităţi şcolare care prin atitudinea lor, sau mai bine zis prin lipsa unei atitudini ferme împotriva acestor obiceiuri nu fac altceva decât să încurajeze aceste practici.

Părinţii elevilor, care acceptă tacit (în multe cazuri chiar solicită) ca odraslele lor să facă mai multă matematică sau limba română (sunt discipline de testare naţională) în detrimentul orelor de educaţie fizică, desen, muzică, lucru manual.

Atitudinea unor colegi care consideră că doar disciplinele pe care le predau sunt importante pentru elevi, desconsiderând discipline ca: educaţia fizică, educaţia muzicală, educaţia plastică, educaţia tehnologică.

Prin extrapolare putem afirma că societatea românească, datorită nivelului de educaţie redus, dar şi datorită greutăţilor financiare cu care se confruntă are o poziţie rigidă, de indiferenţă sau chiar de respingere faţă de necesitatea practicării zilnice a exerciţiilor de mişcare, de întreţinere,motivând de cele mai multe ori lipsa timpului necesar ori greutăţile de ordin material cu care se confruntă.

În etapa actuală, când omenirea a devenit dependentă de calculator şi televizor, obiectivul principal ce îi revine educaţiei fizice şi sportului şcolar este de a atrage tineretul spre sălile şi terenurile de sport, reconsiderând rolul pe care îl au practicarea exerciţiilor fizice, exerciţiilor de mişcare, de întreţinere în dezvoltarea personalităţii elevului.