ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRAITVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

ETICĂ ŞI TRANSPARENŢĂ ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

SUPORT DE CURS

LECTOR UNIV. DR. VICTOR TEODOR ALISTAR

BUCUREŞTI

CUPRINS

Cap I. NOŢIUNEA DE INTEGRITATE PUBLICĂ.......................................................

Cap II. TRANSPARENŢA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE.............................................

Cap III. AVERTIZAREA ÎN INTERES PUBLIC............................................................

Date de identificare curs

Etică şi transparenţă în administraţia publică Tipul cursului: opţional Tutore: Victor Teodor Alistar

Date de identificare a titularului de curs

Nume: Victor Teodor Alistar Birou: str. Povernei, nr. 6 Telefon: 021/3180897 Consultaţii: Vineri, 10:00-12:00, RAPPS

Materiale bibliografice Suportul de curs conţine la sfârşitul fiecărui modul, referinţele bibliografice obligatorii. Sursele bibliografice au fost stabilite astfel încât să asigure posibilitatea extinderii nivelului de analiză şi, implicit comprehensiunea fiecărei teme.

Modulul 1. Noţiunea de integritate publică

Scopul şi obiectivele modulului

Prezentarea şi înţelegerea noţiunilor de integritate publică, conflict de interese şi

incompatibilităţi

Cunoaşterea aprofundată a aspectelor privitoare la conflictele de interese şi regimul

incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice

Schema logică a modulului

Noţiunea de integritate publică

Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi

funcţiilor publice

o Conflictul de interese în exercitarea funcţiei de membru al guvernului şi a altor

funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală

o Conflictul de interese privind aleşii locali

o Conflictul de interese privind funcţionarii publici

Incompatibilităţi

o Incompatibilităţi privind funcţia de membru al guvernului şi alte funcţii publice de

autoritate din administraţia publică centrală şi locală

o Incompatibilităţi privind aleşii locali

o Incompatibilităţi privind funcţionarii publici

Alte conflicte de interese şi incompatibilităţi

Declaraţiile de avere şi de interese

Alte obligaţii

Conţinut informaţional detaliat

NOŢIUNEA DE INTEGRITATE PUBLICĂ

O condiţie esenţială pentru o bună şi corectă activitate a administraţiei publice este cea privitoare la integritatea personalului care lucrează în acest sistem.

Integritatea, în principal, presupune conformarea faţă de dispoziţiile legale cu caracter imperativ, atât faţă de cele prohibitive (ce impun abţinerea de la săvârşirea unei acţiuni de către funcţionarii publici), cât şi faţă de cele cu caracter onerativ (ce obligă pe funcţionar să realizeze o acţiune).

Principalele reglementări în această materie sunt prevăzute în Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, completate de dispoziţiile Legii nr. 144/2007 privind privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările ulterioare.

IMPORTANT Informaţiile prezentate în cadrul acestui capitol sunt relevante pentru demnitarii, aleşii locali şi pentru funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul administraţiei publice din România. Ele nu sunt aplicabile personalului contractual.

Conform Legii nr. 161/2003 prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Aceste norme se aplică persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice:

consilier prezidenţial şi consilier de stat din Administraţia Prezidenţială;

prim-ministru, ministru, ministru delegat, secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora, prefect şi subprefect;

aleşi locali;

IMPORTANT Legea înţelege prin ―aleşi locali‖ următoarele categorii de persoane: primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni.

funcţionari publici.

Reglementarea prin lege a conflictului de lege are ca rol prevenirea, dar şi sancţionarea acelor situaţii în care decizia luată de un funcţionar public, în general, este viciată de anumite interese patrimoniale, situaţie în care realizarea interesul public şi privat, după caz, este afectată negativ.

Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt:

imparţialitatea,

integritatea, transparenţa deciziei şi

supremaţia interesului public

1. CONFLICTUL DE INTERESE ŞI REGIMUL INCOMPATIBILITĂŢILOR ÎN EXERCITAREA DEMNITĂŢILOR PUBLICE ŞI FUNCŢIILOR PUBLICE

2. CONFLICTUL DE INTERESE ÎN EXERCITAREA FUNCŢIEI DE MEMBRU AL GUVERNULUI ŞI A ALTOR FUNCŢII PUBLICE DE AUTORITATE DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ ŞI LOCALĂ

Persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Aceste obligaţii nu privesc emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.

ATENŢIE Încălcarea obligaţiilor de mai sus constituie abatere administrativă, dacă nu constituie o faptă mai gravă (de exemplu infracţiune), potrivit legii, iar actele administrative emise sau actele juridice încheiate prin încălcarea acestor obligaţiil sunt lovite de nulitate absolută.

Verificarea sesizărilor privind încălcarea acestor obligaţii se face de către Agenţia Naţională de Integritate. Rezultatul verificărilor se prezintă primului-ministru, care dispune, prin decizie, asupra măsurilor ce se impun.

În cazul conflictului de interese, Agenţia Naţională de Integritate poate fi sesizată de orice persoană sau se poate sesiza din oficiu.

3. CONFLICTUL DE INTERESE PRIVIND ALEŞII LOCALI

Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prezentate sunt lovite de nulitate absolută.

ATENŢIE Orice persoană interesată poate sesiza, în scris, prefectul în legătură cu aceste fapte.

Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

4. CONFLICTUL DE INTERESE PRIVIND FUNCŢIONARII PUBLICI

Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;

participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;

interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.

ATENŢIE În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă.

În aceste cazuri conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct funcţionarul public în cauză, va desemna un alt funcţionar public, care are aceeaşi pregătire şi nivel de experienţă.

IMPORTANT Încălcarea acestor dispoziţii poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.

IMPORTANT Actele administrative sau juridice încheiate de o persoană aflătă în conflict de interese sunt lovite de nulitate absolută. Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în situaţia actelor cu caracter normativ.

Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim ca urmare a existenţei unui conflict de interese se poate adresa instanţei de judecată.

Orice persoană interesată poate sesiza în scris Agenţia Naţională de Integritate cu privire la existenţa unei situaţii de conflict de interese.

Conflictul de interese în forma penală Legea nr. 278/2006, care modifică actualul Cod penal în vigoare, a completat incriminarea faptelor de corupţie cu art. 2531, care prevede că fapta funcţionarului public care, în exercitiul atribu’iilor de serviciu, îndeplineşte un act ori particip la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul sau, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de munca în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiaza de servicii sau foloase de orice natura, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă. Dispoziţiile anterioare nu se aplica în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

IMPORTANT Codul Penal asimilează noţiunii de funcţionar public atât demnitarii, aleşii locali, cât şi ambele categorii de personal, definindu-l ca fiind orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei entităţi publice. Rezultă de aici că infracţiunea de conflict de interese poate fi imputată şi unui angajat contractual.

5. INCOMPATIBILITĂŢI

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispoziţiile prezentului titlu.

5.1. Incompatibilităţi privind funcţia de membru al Guvernului şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală

Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu:

orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie;

o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial;

funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;

funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale;

funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale;

funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;

calitatea de comerciant persoană fizică;

calitatea de membru al unui grup de interes economic;

o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.

Funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate.

Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi persoanele care îndeplinesc funcţii asimilate acestora pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

Funcţia de prefect şi subprefect este incompatibilă cu:

calitatea de deputat sau senator;

funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti;

funcţia de consilier local sau consilier judeţean;

o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial;

funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;

funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale;

funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale;

funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;

calitatea de comerciant persoană fizică;

calitatea de membru al unui grup de interes economic;

o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.

Prefecţii şi subprefecţii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

Persoana care exercită una dintre funcţiile publice de autoritate prevăzute expres de lege este obligată, la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcţie, să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

În cazul în care, în timpul exercitării funcţiei publice de autoritate prevăzută de lege, apare unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, se procedează după cum urmează:

pentru funcţia de prim-ministru, ministru şi ministru delegat, se aplică dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare;

pentru funcţia de secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora, precum şi pentru funcţia de prefect şi subprefect, constatarea cazului de incompatibilitate se face de ministrul administraţiei publice, care îl va informa pe primul-ministru, pentru a dispune măsurile necesare.

5.2. Incompatibilităţi privind aleşii locali

Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

funcţia de consilier local;

funcţia de prefect sau subprefect;

calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;

funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială;

funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional;

calitatea de comerciant persoană fizică;

calitatea de membru al unui grup de interes economic;

calitatea de deputat sau senator;

funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora;

orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.

Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti nu pot deţine, pe durata exercitării mandatului, funcţia de consilier judeţean.

Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu:

funcţia de primar sau viceprimar;

funcţia de prefect sau subprefect;

calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv;

funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de interes naţional care îşi are sediul sau care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

calitatea de deputat sau senator;

funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora.

O persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean.

Calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local, respectiv de consiliul judeţean.

Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.

Aceste prevederi se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.

IMPORTANT Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local.

Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie.

5.3. Incompatibilităţi privind funcţionarii publici

Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:

în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;

în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;

în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată;

în calitate de membru al unui grup de interes economic.

IMPORTANT Nu se află în situaţie de incompatibilitate funcţionarul public care este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să reprezinte sau să participe în calitate de reprezentant al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare.

Funcţionarii publici care, în exercitarea funcţiei publice, au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la societăţi comerciale sau alte unităţi cu scop lucrativ nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la aceste societăţi timp de 3 ani după ieşirea din corpul funcţionarilor publici.

Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită.

Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. Această regulă se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar.

ATENŢIE Orice persoană poate sesiza existenţa situaţiilor de incompatibilitate mai sus menţionate.

Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

Funcţionarul public poate candida pentru o funcţie eligibilă sau poate fi numit într-o funcţie de demnitate publică.

Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă:

pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales;

până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit.

Funcţionarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite.

Funcţionarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi să exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic.

Funcţionarii publici care, potrivit legii, fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici nu pot fi membri ai unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţia publică.

5.4. Alte conflicte de interese şi incompatibilităţi

Persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate din cadrul autorităţilor şi instituţiilor aflate exclusiv sub control parlamentar li se aplică regimul incompatibilităţilor pentru miniştri şi, respectiv, secretari de stat, precum şi incompatibilităţile prevăzute în legi speciale, după cum urmează:

membrii Curţii de Conturi;

preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţie;

Avocatul Poporului şi adjuncţii săi;

membrii Consiliului Concurenţei;

membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;

guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administraţie şi angajaţii cu funcţii de conducere ai Băncii Naţionale a României;

directorul Serviciului Român de Informaţii, primadjunctul şi adjuncţii săi;

directorul Serviciului de Informaţii Externe şi adjuncţii săi;

membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;

membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului;

membrii consiliilor de administraţie şi ai comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune;

membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii;

directorul general şi membrii consiliului director al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES

IMPORTANT

În mod excepţional, pentru persoanele numite, potrivit legii, de Preşedintele României, de Parlament, la propunerea acestuia, sau de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, birourile permanente ale Camerelor, în şedinţă comună, pot aproba, la sesizarea Preşedintelui României, îndeplinirea, în continuare, a funcţiei care a generat cazul de incompatibilitate, dacă un interes public impune aceasta.

5.5. Declaraţiile de avere şi de interese

Persoanele care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice trebuie să depună o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară, cu excepţia celor legate de mandatul sau funcţia publică pe care o exercită.

IMPORTANT Funcţiile şi activităţile care se includ în declaraţia de interese sunt:

calitatea de asociat sau acţionar la societăţi comerciale, companii/societăţi naţionale, instituţii de credit, grupuri de interes economic, precum şi membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale;

funcţia de membru în organele de conducere, administrare şi control ale

societăţilor comerciale, regiilor autonome, companiilor/societăţilor naţionale, instituţiilor de credit, grupurilor de interes economic, asociaţiilor sau fundaţiilor ori al altor organizaţii neguvernamentale;

calitatea de membru în cadrul asociaţiilor profesionale şi/sau sindicale;

calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control, retribuite sau neretribuite, deţinute în cadrul partidelor politice, funcţia deţinută şi denumirea partidului politic.

Persoanele precizate mai sus, care nu îndeplinesc alte funcţii sau nu desfăşoară alte activităţi decât cele legate de mandatul sau funcţia pe care o exercită, depun o declaraţie în acest sens.

Declaraţia de interese se depune în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau în termen de 15 zile de la data validării mandatului ori, după caz, de la data numirii în funcţie.

Declaraţiile de interese sunt publice şi se depun după cum urmează:

Preşedintele României, la şeful Cancelariei Administraţiei Prezidenţiale;

deputaţii şi senatorii, la secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte;

consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din Administraţia Prezidenţială, la şeful Cancelariei Administraţiei Prezidenţiale;

membrii Guvernului, secretarii de stat şi subsecretarii de stat, la secretarul general al Guvernului;

persoanele care îndeplinesc funcţii asimilate celei de ministru, secretar de stat sau subsecretar de stat, la secretarul general al autorităţii publice sub controlul căreia se află;

magistraţii, la preşedintele instanţei sau la conducătorul parchetului la care funcţionează; preşedinţii instanţelor şi conducătorii parchetelor, la preşedinţii instanţelor şi, respectiv, conducătorii parchetelor superioare; preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, la Consiliul Superior al Magistraturii;

prefecţii şi subprefecţii, la secretarul general al prefecturii;

aleşii locali, la secretarul unităţii administrativ-teritoriale;

funcţionarii publici, la compartimentul de resurse umane din cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau, după caz, al unităţilor din care fac parte.

5.6. Alte obligaţii

Se interzice folosirea sau permisiunea de a folosi numele însoţit de calitatea persoanei care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice prevăzute în prezentul titlu în orice formă de publicitate a unui agent economic român sau străin, precum şi a vreunui produs comercial, naţional sau străin.

Se interzice folosirea sau permisiunea de a folosi imaginea publică, numele, vocea sau semnătura persoanei care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice prevăzute în prezentul titlu pentru orice formă de publicitate privitoare la o activitate care aduce profit, cu excepţia publicităţii gratuite pentru scopuri caritabile.

Se interzice persoanelor care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică dintre cele prevăzute în prezentul titlu folosirea sau exploatarea directă sau indirectă a informaţiilor care nu sunt publice, obţinute în legătură cu exercitarea atribuţiilor, în scopul obţinerii de avantaje pentru ei sau pentru alţii.

Sumarul modulului

Integritatea, în principal, presupune conformarea faţă de dispoziţiile legale cu caracter imperativ, atât faţă de cele prohibitive (ce impun abţinerea de la săvârşirea unei acţiuni de către funcţionarii publici), cât şi faţă de cele cu caracter onerativ (ce obligă pe funcţionar să realizeze o acţiune).

Principalele reglementări în această materie sunt prevăzute în Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, completate de dispoziţiile Legii nr. 144/2007 privind privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările ulterioare.

Conform Legii nr. 161/2003 prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Aceste norme se aplică persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice:

consilier prezidenţial şi consilier de stat din Administraţia Prezidenţială;

prim-ministru, ministru, ministru delegat, secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora, prefect şi subprefect;

aleşi locali (primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni);

funcţionari publici

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispoziţiile prezentului titlu.

Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local. Persoanele care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice trebuie să depună o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară, cu excepţia celor legate de mandatul sau funcţia publică pe care o exercită.

Bibliografie modul

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

Legea nr. 144/2007 privind privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările ulterioare.

Ioan Alexandru, Tratat de administraţie publică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008

Ion Popescu-Slăniceanu, Teoria funcţiei publice, Ed. Evrika, Brăila, 1999

Modulul 2. Transparenţa administraţiei publice

Scopul şi obiectivele modulului

Prezentarea şi înţelegerea noţiunilor de transparenţă şi liber acces la informaţiile publice

Examinarea aprofundată şi înţelegerea aspectelor privitoare la transparenţa decizională şi

accesul la informaţiile de interes public

Cunoaşterea şi evaluarea instrumentelor legislative ale liberului acces la informaţii

Schema logică a modulului

Abordarea transparenţei la nivelul Uniunii Europene

Abordarea în România o Creşterea transparenţei şi integrităţii în administraţia publică

o Transparenţa decizională

De ce este importantă transparenţa?

Participarea cetăţenească şi transparenţa

Prevederile legii transparenţei

Procesele reglementate de Legea transparenţei

Participarea la procesele reglementate de Legea transparenţei

Participare la procesul de elaborare a actelor normative

Participarea la şedinţe publice

Căi de atac reglementate de Legea transparenţei

Aspecte practice în aplicarea Legii transparenţei

Posibile probleme în aplicarea Legii transparenţei

Măsuri adiţionale care pot conduce la creşterea transparenţei

o Liber acces la informaţiile de interes public

Accesul la informaţiile de interes public în România

Instrumente legislative ale liberului acces la informaţia de interes public

Constituţia

Legea 544/2001

Modificări legislative

Evaluarea cadrului legislativ în vigoare, privind asigurarea liberului acces la informaţii de interes public

Conţinut informaţional detaliat

NOŢIUNEA DE INTEGRITATE PUBLICĂ

1) Abordarea la nivelul Uniunii Europene

Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa consacră în Partea I, Titlul V – Exercitarea

competenţelor Uniunii, Capitolul II - Dispoziţii speciale, o serie de principii cu incidenţă directă asupra

modului de asigurare a transparenţei. Principiul democraţiei reprezentative1 consfinţeşte dreptul oricărui

cetăţean să participe la viaţa democratică a Uniunii şi asigură adoptarea deciziilor într-un mod cât mai

deschis şi la un nivel cât mai apropiat de cetăţean. De asemenea este recunoscut dreptul cetăţenilor,

asociaţiilor reprezentative şi societăţii civile de a-şi putea face cunoscute punctul de vedere, Uniunea

urmând să întreţină un dialog continuu şi consultări, prin intermediul Comisiei, cu aceste structuri2.

Nu în ultimul rând Constituţia Europeană consacră în mod expres principiul transparenţei

procedurilor instituţiilor, organelor, organismelor şi agenţiilor Uniunii3 în conţinutul acestuia fiind

cuprinse: obligaţia instituţiilor Uniunii de a-şi desfăşura activitatea în modul cel mai deschis posibil,

caracterul public al dezbaterilor Parlamentului European şi ale Consiliului (este pentru prima dată

pentru acesta din urma când şedinţele sunt publice), atunci când adopta o propunere legislativa, dreptul

cetăţenilor Uniunii şi al persoanelor juridice cu sediul într-un stat membru sau înregistrate într-un stat

membru de a avea acces la documentele instituţiilor Uniunii, în condiţiile prevăzute de Partea a III-a a

Constituţiei - o lege europeana care va stabili limitele acestui acces, precum şi regulile de procedura ale

fiecărei instituţii.

2) Abordarea în România

A. Creşterea transparenţei şi integrităţii în administraţia publică4

Una dintre cauzele cele mai importante cauze ale apariţiei şi întreţinerii fenomenului de corupţie

este lipsa de transparenţă a sistemului administrativ. Ca atare apare necesitatea ca, pe de o parte, să fie

completat cadrul legislativ privitor la transparenţa administraţiei publice, iar de pe altă parte să fie

continuată implementarea prevederilor deja existente pentru a atinge anumite standarde de transparenţă

în sectorul public. În acest sens se vor avea în vedere revizuiri legislative, expuse în planul de acţiune, în

următoarele domenii: acordarea de finanţări nerambursabile din fondurile publice, finanţarea partidelor

politice, alocarea fondurilor publice pentru publicitate, regimul achiziţiilor publice, regimul

1 Articolul I-46 - Principiul democraţiei reprezentative 2 Articolul I-47 - Principiul democraţiei participative 3 Articolul I-50 4 Reprezintă obiectivul 1 al domeniului prioritar I: prevenire, transparenţă, educaţie din cadrul Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007

funcţionarilor publici, regimul inspecţiilor la agenţii economici. În privinţa accesului la informaţia de

interes public, respectiv în privinţa participării cetăţeneşti la procesul de luare a deciziilor, se poate

constata, pe de-o parte, implementarea parţială a prevederilor legale şi, pe de altă parte, întârzierea în

revizuirea reglementărilor care restrâng accesul la informaţie în sensul unei definiri precise a

informaţiilor exceptate de la accesul public. În acest domeniu se va continua monitorizarea

implementării acestor acte normative.

Un accent important în cadrul acestui obiectiv se pune pe includerea normelor incluse în

codurile de conduită în programele de pregătire profesională specializată a personalului din sectoare

publice considerate vulnerabile.

În scopul asigurării coordonării luptei împotriva corupţiei şi a coerenţei politicilor publice din

domeniu, planul de acţiune include referiri la strategii şi planuri anticorupţie sectoriale (de exemplu:

sectorul vamal, poliţia şi instituţiile de control). Strategiile sectoriale vor include responsabilităţi clare

pentru toate organele cu atribuţii în lupta împotriva corupţiei în ariile respective (de exemplu

Autoritatea Naţională a Vămilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice).

În vederea creşterii calităţii actului de control şi a probelor, se vor realiza de către structurile de control

administrativ planuri de control pe sectoarele cele mai vulnerabile, în cooperare cu Parchetul Naţional

Anticorupţie.

B. Transparenţa decizională

Pentru întregirea cadrului legal care consacră principiul transparenţei, în anul 2003 a fost

adoptată Legea nr. 52 privind transparenţa decizională în administraţia publică, care impune entităţilor

publice să permită participarea societăţii civile şi a reprezentanţilor comunităţii de afaceri, cu rol

consultativ, la procesul decizional. Aceştia urmează să fie consultaţi atât în faza de concepţie şi

elaborare, cât şi în cea de implementare a deciziilor, în vederea asigurării calităţii şi legitimităţii acestora.

Publicul trebuie să fie permanent informat asupra activităţii autorităţilor publice, atât în stadiul

de evaluare a planurilor de activitate, cât şi în momentul adoptării şi implementării deciziilor,

furnizându-i-se în orice moment informaţii complete, obiective şi consistente de natură financiară ori în

legătură cu misiunea şi planificarea strategică a entităţilor publice.

Transparenţa permite oricărei persoane asupra căreia produce efecte un act al unei entităţi

publice să cunoască temeiul acestuia. La rândul lor entităţile publice primesc de la entităţile superioare

feed-back constând în evaluarea amănunţită a activităţii lor.

a. De ce este importantă transparenţa?

Din totalul actelor normative emise în România, majoritatea covârşitoare sunt creaţia puterii

executive. Dincolo de normele emise direct de Guvern prin intermediul ordonanţelor şi a ordonanţelor

de urgenţă, marea majoritate a legilor adoptate de Parlament sunt iniţiate de Guvern, fiind redactate în

cadrul instituţiilor administraţiei publice. În aplicarea legilor şi ordonanţelor, Guvernul, ministerele, alte

instituţii statale centrale sau de la nivel local, dar şi toate instituţiile administraţiei publice locale emit în

mod continuu un mare număr de acte normative.5 Tot acest corp de legislaţie apare şi este frecvent

modificat fără implicarea celor interesaţi, fie că sunt cei care urmează să aplice actele respective sau cei a

căror activitate este reglementată prin acestea.

Lipsa transparenţei decizionale, alături de alte carenţe ale activităţii de reglementare, conduce la

încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actelor normative. Absenţa consultărilor face ca

normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, lucru ce determină o accentuată instabilitate legislativă

şi nu oferă siguranţa necesară cadrului legal existent în România. Aplicarea reală a principiului

transparenţei ar duce la o mai mare încredere în legi şi reglementări, din moment ce ele au fost adoptate

cu consultarea celor interesaţi. Încrederea în cadrul legal va avea ca rezultat un mai mare grad de

respectare a legii, cu consecinţe pozitive asupra dezvoltării economice şi a menţinerii unor relaţii de

cooperare între aparatul guvernamental şi societate.

b. Participarea cetăţenească şi transparenţa

Legea transparenţei prevede o modalitate de implicare a cetăţenilor în luarea deciziilor la nivelul

administraţiei. Sfera modurilor de participare a cetăţenilor în viaţa organelor administrative statale este

mult mai largă. Încercând să definim participarea cetăţenească, vom spune că ea este procesul prin care

preocupările, nevoile şi valorile cetăţenilor sunt încorporate procesului de luare a deciziilor în cadrul administraţiei publice

locale.6

Dintre avantajele participării cetăţeneşti pentru administraţia publică putem aminti:

Restabileşte şi construieşte încrederea între administraţia publică şi cetăţeni.

Ajută administraţia să identifice nevoile comunităţii mai repede şi cu o satisfacţie mai mare pentru

cetăţeni.

Oferă gratuit administraţiei publice informaţii în legătură cu deciziile ce trebuie luate.

Conduce comunitatea către consens şi nu către conflict.

Administraţia şi cetăţenii sunt capabili să abordeze împreună problemele şi oportunităţile într-un

mod mult mai creativ.

5 În cursul anului 2001, spre exemplu, Parlamentul a adoptat 796 de legi în timp ce Guvernul a adoptat 88 de ordonanţe şi 195 de ordonanţe de urgenţă. Tot în 2001, au fost adoptate 1366 de Hotărâri de Guvern, dintre care 1320 au fost publicate în Monitorul Oficial. Ministerele şi alte instituţii ale administraţiei centrale au adoptat 729 de ordine care au fost publicate în Monitorul Oficial. Aceste date au fost obţinute folosind baza de date legislativă a programului LEGE4. 6 Pentru detalii, vezi Eric Chewtynd şi Frances Chewtynd, Participarea cetăţenească pentru îmbunătăţirea procesului decizional în administraţia publică locală, Research Triangle Institute—Programul de Asistenţă pentru Administraţia Publică din România, Bucureşti 2001.

Valori de bază pentru practicarea participării publice:7

Publicul ar trebui să aibă un cuvânt de spus în deciziile ce privesc acele acţiuni care le afectează viaţa.

Participarea publică include promisiunea că aceasta va influenţa decizia.

Procesul participării publice comunică interesele şi vine în întâmpinarea nevoilor tuturor participanţilor.

Procesul participării publice solicită şi facilitează implicarea acestor persoane potenţial afectate.

Procesul participării publice invită participanţii să-şi definească modul propriu de implicare.

Procesul participării publice arată participanţilor felul în care contribuţia lor a afectat decizia.

Procesul participării publice furnizează participanţilor informaţiile necesare pentru ca aceştia să participe într-un mod cât mai semnificativ.

Metodele de participare cetăţenească variază in funcţie de nivelul implicării publicului în

activitatea administraţiei.

Paleta participării publice8

Informare Consultare Implicare Colaborare Delegare

Scop: Oferirea de informaţii echilibrate şi obiective către public pentru ca acesta să înţeleagă problemele, alternativele şi soluţiile.

Scop: Obţinerea de răspunsuri de la public în legătură cu analize, alternative, decizii, acte normative, etc.

Scop: Lucrul direct cu publicul, pe tot parcursul procesului, pentru a se asigura că problemele şi îngrijorările publicului sunt înţelese şi luate în considerare în mod real.

Scop: Parteneriat cu publicul în fiecare aspect al luării deciziilor, inclusiv în elaborarea alternativelor şi identificarea soluţiei preferate.

Scop: Plasarea deciziei finale în mâinile publicului.

Promisiune: „Vă ţinem la curent‖.

Promisiune: „Vă ţinem la curent, vă ascultăm sugestiile şi îngrijorările şi vă comunicăm cum au fost influenţate deciziile de participarea publică‖.

Promisiune: „Lucrăm cu voi pentru a ne asigura că problemele şi îngrijorările voastre se reflectă direct în alternativele dezvoltate şi vă comunicăm cum au fost influenţate deciziile de participarea publică‖.

Promisiune: „Ne adresăm vouă pentru a primi sfaturi directe şi sugestii inovative pentru formularea soluţiilor şi încorporăm sfaturile şi recomandările voastre în luarea deciziei, în cea mai mare măsură posibilă‖.

Promisiune: „Vom pune în practică ceea ce decideţi voi‖.

Exemple de instrumente folosite: Comunicate publice Afişe

Exemple de instrumente folosite: Solicitarea de comentarii Focus grupuri

Exemple de instrumente folosite: Grupuri de lucru Audieri publice Vot deliberativ

Exemple de instrumente folosite: Comitete consultative cetăţeneşti

Exemple de instrumente folosite: Vot direct Referendum Jurii cetăţeneşti

7 După International Association for Public Participation. 8 Idem.

Paleta participării publice8

Informare Consultare Implicare Colaborare Delegare

Broşuri Buletine informative Comunicare prin radio/TV local Site-uri de web Prezentări publice Rapoarte anuale

Chestionare Condici de sugestii Întâlniri publice Audieri publice

Audieri publice Construirea consensului Referendum

Decizii delegate

În acest context, procesele prevăzute de Legea transparenţei prevăd iniţiativa administraţiei de a

implica cetăţenii în probleme specifice – luarea deciziilor în cadrul şedinţelor publice şi elaborarea de

acte normative. Utilizarea altor tehnici de participare rămâne în continuare necesară.

c. Prevederile legii transparenţei

Potrivit Legii transparenţei, cetăţenii şi organizaţiile constituite de aceştia îşi vor putea exprima

opiniile şi interesele în legătură cu elaborarea de acte normative şi în legătură cu luarea unor decizii

administrative. Instrumentele pe care le au la îndemână sunt consultarea lor de către autorităţile publice

în legătură cu proiectele de acte normative şi participarea la şedinţele publice ale respectivelor autorităţi.

Vom trata în cele ce urmează separat cele două procese.

Legea nu trebuie privită ca favorizând cetăţenii şi defavorizând lucrătorii în administraţie pentru că

măreşte volumul de muncă. Din contra, administraţia primeşte numeroase informaţii valoroase şi

necesare, în mod gratuit şi particularizat pentru proiectul de act normativ sau decizia respectivă. Îşi

sporeşte astfel capacitatea de a lua hotărâri şi de a adopta acte normative coerente şi adaptate nevoilor,

care vor fi mai uşor acceptate şi puse în aplicare.

d. Procesele reglementate de Legea transparenţei

Autorităţile publice a căror activitate cade sub incidenţa Legii transparenţei adoptă sau

redactează în mod constant acte normative şi iau decizii care influenţează viaţa sau activitatea

oamenilor. Legea transparenţei permite cetăţenilor să comenteze proiectele de acte normative şi să îşi

spună cuvântul referitor la deciziile care sunt adoptate de autorităţile publice în cadrul unor şedinţe

publice. Vom discuta, pe rând, despre fiecare dintre acestea.

Un act normativ este un act cu aplicabilitate generală adoptat de o autoritate publică. Actele

normative pot fi adoptate de Parlament sau de organe ale administraţiei publice (Guvern, Ministere,

organe ale administraţiei publice centrale şi locale).

Proiectele de acte normative pot fi clasificate în proiecte elaborate în cadrul unor organe ale

administraţiei publice şi proiecte elaborate în afara administraţiei. Toate actele adoptate de autorităţi

administrative, cu excepţiile prevăzute de lege, intră sub incidenţa Legii transparenţei. Proiectele de lege

sunt şi ele redactate de organe ale administraţiei publice (de regulă Ministere) înainte de a fi supuse

aprobării Guvernului şi înaintate în Parlament.

În consecinţă, şi proiectele de lege intră sub incidenţa Legii transparenţei. Singura categorie de

proiecte de acte normative care nu sunt supuse prevederilor Legii transparenţei sunt propunerile

legislative redactate de membri ai Parlamentului şi înaintate de aceştia Camerei în care activează.

Actele normative pot reglementa situaţii noi sau pot fi acte de modificare, completare sau

înlocuire ale unora deja existente. Potrivit legii, cetăţenii trebuie consultaţi asupra tuturor proiectelor de

actelor normative emise sau redactate de autorităţi publice, cu câteva excepţii.

Nu are loc un proces de consultare în cazul elaborării unor acte normative:

privind apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică,

privind interesele strategice, economice şi politice, ale ţării,

conţinând valori, termene de realizare şi date tehnico-economice ale unor activităţi comerciale sau

financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, sau

privind datele personale

Interzicerea participării la elaborarea unor acte normative, chiar dacă acestea vizează domenii

importante precum securitatea naţională, este lipsită de sens în condiţiile în care actele sunt publicate în

Monitorul Oficial.

În situaţii care, datorită circumstanţelor excepţionale, impun adoptarea unor soluţii imediate,

pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public, este prevăzută posibilitatea de a adopta acte

normative fără a urma un proces consultativ. Această reglementare îşi poate dovedi utilitatea în situaţii

de criză. În caz de cutremur, de exemplu, Guvernul poate emite hotărâri care să limiteze efectele

dezastrului. Din cauza timpului limitat de reacţie avut la dispoziţie, un proces de consultare nu poate

avea loc.

Este important însă ca această excepţie să nu fie folosită şi în situaţii care nu sunt deloc „excepţionale‖.

Trebuie observată legătura actului emis cu situaţia excepţională respectivă. Chiar într-o reală situaţie de

excepţie, numai actele normative care evită o gravă atingere adusă interesului public pot fi adoptate fără

consultări.

Legea transparenţei face de mai multe ori precizarea că opiniile exprimate de cetăţeni sau

organizaţii în timpul consultărilor au doar valoare de recomandare. Decizia rămâne la latitudinea

autorităţii publice. Actul normativ va fi trimis, după consultări, spre analiză şi avizare, potrivit

procedurii legale privind elaborarea actelor normative. El va include modificări redactate pe baza acelor

opinii, exprimate în procesul de consultare, care au fost selectate de către funcţionarii publici

responsabili de redactarea actului respectiv.

Autorităţile publice sunt obligate de lege să precizeze, în raportul anual privind transparenţa

decizională, numărul de recomandări incluse în proiectele de acte normative. Deşi nu este expres

prevăzut de lege, autorităţile publice pot face publice motivele includerii doar a unor puncte de vedere

sau a respingerii altora.

Şedinţele publice la care se referă Legea transparenţei sunt, în fapt, toate şedinţele care sunt

necesare pentru desfăşurarea activităţii autorităţii publice respective şi pe care autoritatea respectivă le

declară ca fiind publice. Excepţiile sunt expres reglementate de lege.

Cetăţenii şi asociaţiile legal constituite nu pot participa la şedinţele în care sunt prezentate informaţii:

privind apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică,

privind interesele strategice economice şi politice ale ţării,

conţinând valori, termene de realizare şi date tehnico-economice ale unor activităţi comerciale sau

financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, sau

privind datele personale

Definiţia dată de lege şedinţelor publice lasă declararea acestora ca publice la latitudinea

autorităţilor respective, prin regulamentul lor de organizare şi funcţionare.

e. Participarea la procesele reglementate de Legea transparenţei

Pentru a influenţa decizii sau acte normative, persoanele pot participa fie individual, în calitatea

lor de cetăţeni, fie organizaţi în ceea ce legea numeşte „asociaţii legal constituite‖. Legea nu limitează în

nici un fel accesul la mecanismele prevăzute de aceasta, oricine având dreptul de a participa, indiferent

de ce interes reprezintă.

Cetăţenii pot participa la procesele reglementate de Legea transparenţei fără deosebire de rasă,

naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.

Din formularea actuală a textului de lege reiese că cetăţenii străini sau apatrizii, inclusiv cei rezidenţi în

România, nu se pot folosi de mecanismele create de Legea transparenţei. Ei însă pot apela la

organizaţiile legal constituite pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de lege.

Organizaţiile pot participa şi ele, prin reprezentanţii lor. Legea transparenţei dă dreptul de

participare numai organizaţiilor „de reprezentare civică‖, adică a organizaţiilor neguvernamentale,

sindicatelor şi altor organizaţii non-profit recunoscute legal.

Organizaţiile neguvernamentale sunt asociaţiile şi fundaţiile reglementate de Ordonanţa nr. 26/2000,

aşa cum a fost modificată de Ordonanţa 37/2003 şi de Legea 246/2005.9

Nu pot folosi direct mecanismele acestei legi societăţile comerciale, organizaţiile cooperatiste,

asociaţiile agricole, partidele politice. Ele pot să intervină fie prin intermediul unor persoane (cum ar fi

proprietari, membri, persoane cu funcţii de conducere) fie prin intermediul unor organizaţii

neguvernamentale create pentru a le reprezenta interesele.

Un punct de vedere poate fi susţinut de o persoană, de o asociaţie fără personalitate juridică, de

o persoană juridică non-profit sau de o coaliţie.

f. Participare la procesul de elaborare a actelor normative

Surse de informare cu privire la proiectele de acte normative supuse consultărilor:

anunţ pe pagina de Internet a instituţiei publice;

anunţ afişat într-un spaţiu accesibil publicului din sediul instituţiei;

mass-media, dacă aceasta preia anunţul trimis de instituţia respectivă.

Analizând modurile de informare cerute de lege, observăm că se presupune, ca şi în cazul Legii

accesului la informaţiile de interes public, existenţa unui site de web al instituţiei, care să fie şi actualizat

periodic. De asemenea, putem observa că difuzarea către mass-media a anunţului este obligatorie.

Depinde de instituţia respectivă către ce mijloace de informare în masă direcţionează anunţul, precum şi

de organele mass-media în ce măsură sunt interesate să îl publice.

Anunţul va cuprinde:

nota de fundamentare a proiectului, expunerea de motive sau referatul de aprobare;

textul complet al proiectului de act normativ;

termenul de trimitere a comentariilor (cel puţin 10 zile) şi

modul în care cei interesaţi pot trimite în scris comentariile.

O altă modalitate importantă de a primi informaţia referitoare la consultările asupra proiectelor de acte

normative este procedura depunerii unei cereri la autoritatea publică respectivă.

9 Pentru detalii a se vedea Marieta Avram, Marian Nicolae, Horaţiu Dumitru, Bogdan Dumitrache, Ghid legislativ pentru organizaţiile

neguvernamentale din România, APADOR-CH, Bucureşti, 2002.

Formularea legii este destul de vagă, menţionând că proiectele de acte normative vor fi trimise

tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii. Este de presupus că

instituţiile publice vor stabili proceduri pentru trimiterea anunţurilor către cei care au depus cereri.

Puteţi solicita însă ca anunţurile să va fie trimise în formă electronică, la o adresă de e-mail pe care o

veţi preciza în cerere.

Observăm că aici, în privinţa informării, Legea transparenţei se referă, la persoane, nu la cetăţeni,

deci atât cetăţenii străini şi apatrizii cât şi persoanele juridice, orice formă de organizare ar avea, pot

primi informaţiile despre proiectele de acte normative. Repetăm că numai cetăţenii şi organizaţiile

neguvernamentale pot să fie şi consultate.

În cazul actelor normative cu relevanţă asupra mediului de afaceri, instituţia publică iniţiatoare

va transmite anunţul către asociaţiile de afaceri şi către alte asociaţii legal constituite, pe domenii

specifice de afaceri.

Potrivit legii, participarea la elaborarea de acte normative se poate face în procesul de redactare a

unui proiect de act normativ, anterior supunerii spre analiză şi avizare autorităţii publice care l-a

elaborat. Cetăţenii au la dispoziţie un timp limitat, stabilit de autoritatea publică şi făcut public în

anunţul iniţial. Acest termen nu poate fi însă mai scurt de 10 zile de la data publicării anunţului.

Comentariile, prevăzute de lege ca „propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare‖, vor fi

primite de o persoană desemnată special de conducătorul autorităţii publice.

O altă modalitate de consultare, pe lângă comunicarea de comentarii în scris, o reprezintă

organizarea de dezbateri publice. Dezbaterile publice pot fi solicitate în scris de către o asociaţie legal

constituită sau de o altă autoritate publică, iar autoritatea publică iniţiatoare a proiectului de act

normativ este obligată să le organizeze.

Din partea societăţii civile, solicitarea organizării de dezbateri publice poate fi făcută doar de organizaţii

nu şi de către persoane individuale. Însă nimic nu împiedică cetăţenii să participe la dezbateri, chiar dacă

nu reprezintă o organizaţie. De asemenea, deşi autorităţile publice nu sunt neapărat beneficiare în mod

direct ale procedurilor din Legea transparenţei, totuşi ele pot fi cele care solicită organizarea unor

dezbateri publice.

Dezbaterile vor avea loc în termen de cel mult 10 zile de la publicarea anunţului privind

organizarea lor. Legea nu prevede nici o modalitate de organizare şi structurare a acestor dezbateri

publice.

Termenul de dezbatere publică a fost folosit în România pentru a descrie o întâlnire publică în care

se oferă o oportunitate formală pentru schimbul de informaţii. De exemplu, dezbaterile publice au

oferit o oportunitate pentru un schimb de informaţii pe tema bugetelor planificate ale primăriei.

Împărtăşind câteva dintre caracteristicile întâlnirilor şi audierilor publice, dezbaterile publice sunt într-o

oarecare măsură, un format unic în România, care se dovedeşte a servi foarte bine nevoilor

comunităţilor, în acest timp.

Audierile publice sunt de obicei mult mai formale decât întâlnirile publice. O audiere publică

este caracterizată prin ascultarea atentă de către oficiali a comentariilor cetăţenilor. [...] La audirea

publică, reprezentanţii administraţiei ascultă şi nu oferă răspunsuri, deoarece o audire publică nu este o

oportunitate pentru un schimb de informaţii interactiv (comparativ cu discuţiile unei întâlniri publice de

mai sus). Formatul de audiere şi ascultare ajută la asigurarea că: (a) procesul va rămâne apolitic; (b)

personalităţile nu devin un factor de concentrare a atenţiei; (c) oficialii guvernamentali nu devin

defensivi şi (d) nu doar una sau două teme de discuţie ocupă întreg timpul alocat. După ce toţi cetăţenii

care au dorit să vorbească au făcut acest lucru (sau după ce timpul pentru comentarii publice a expirat),

oficialii mulţumesc cetăţenilor pentru participare şi, de obicei, în acest moment audierea se încheie10.

Audierea publică este un proces de consultare în care procedurile permit tuturor părţilor

interesate să prezinte puncte de vedere bine argumentate (depoziţii) şi să descrie fapte în legătură cu

o anumită temă supusă atenţiei factorilor de decizie în materie de politici publice. În urma acestori

eforturi părţile implicate se aşteaptă ca factorii de decizie să ia în consideraţie şi să se inspire

considerabil din propunerile făcute atunci când elaborează proiecte legislative.

Deşi obiectul procesului de audiere publică este în esenţă redactarea unui raport pe baza

depoziţiilor scrise, cea mai spectaculoasă fază este evenimentul public propriu-zis care oferă o scenă

pentru depunerea verbală a depoziţiilor. În acest sens evenimentul public creează cadrul pentru

prezentări spectaculoase care atrag atenţia publică asupra temei puse în discuţie. De aceea,

prezentatorii sunt aleşi în funcţie de potenţialul lor de a avea impact din punct de vedere al relaţiilor

publice. În orice caz, mărturiile scrise sunt acelea care au parte de examinare detaliată de către

experţi11.

Alte tehnici de consultare ce pot fi folosite şi care pot fi solicitate de către cetăţeni, deşi nu sunt

expres prevăzute în lege:

consultarea electronică, sub forma unui forum electronic

întâlniri în comunitate, organizate de autoritatea publică locală într-un loc public, în apropierea

comunităţii care va fi afectată de actul normativ respectiv şi nu la sediul autorităţii.

10 Eric Chewtynd şi Frances Chewtynd, Participarea cetăţenească pentru îmbunătăţirea procesului decizional în

administraţia publică locală, Research Triangle Institute – Programul de Asistenţă pentru Administraţia Publică din

România, Bucureşti 2001. 11

Academia de Advocacy, www.advocacy.ro

g. Participarea la şedinţe publice

Autoritatea publică este obligată să facă public anunţul cu privire la şedinţă cu cel puţin trei zile înainte

de desfăşurarea acesteia. Anunţul va fi făcut public prin:

afişare la sediul autorităţii;

inserare în site-ul de web;

comunicare către mass-media.

Anunţul va conţine:

data, ora şi locul de desfăşurare;

ordinea de zi.

Observaţiile făcute în partea referitoare la acte normative se menţin şi aici: legea presupune

existenţa unui site de web al instituţiei, care să fie şi actualizat periodic. Difuzarea către mass-media a

anunţului privind şedinţa este obligatorie. Depinde de instituţia respectivă către ce mijloace de

informare în masă direcţionează anunţul, precum şi de organele mass-media în ce măsură sunt

interesate să îl publice.

Legea prevede că anunţul trebuie adus la cunoştinţa cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite care

au prezentat anterior sugestii şi propuneri, în scris, referitor la aspectele ce vor fi discutate în cadrul

şedinţei. Legea face aici referire la acele persoane sau organizaţii care, folosindu-se fie de dreptul la

petiţie, fie de procedurile Legii transparenţei privitoare la consultările asupra proiectelor de acte

normative, au formulat anterior puncte de vedere legate de subiectele de pe ordinea de zi a respectivei

şedinţe. Această procedură presupune că persoana responsabilă cu trimiterea anunţului va verifica,

înainte de fiecare şedinţă publică, ordinea de zi şi registrul în care s-au înscris petiţiile cetăţenilor, lista

celor care au depus comentarii scrise asupra proiectelor de acte normative ce vor fi dezbătute şi,

eventual, lista participanţilor la dezbaterile asupra acelor acte, pentru a realiza o listă suplimentară de

distribuţie a anunţului. În lipsa unui sistem informatizat de evidenţă a petiţiilor şi comentariilor asupra

proiectelor de acte normative, această operaţiune este foarte mare consumatoare de timp şi energie.

Participarea la şedinţă se va face în limita numărului de locuri din sala în care se va desfăşura

şedinţa. Pentru a determina cine sunt persoanele care au prioritate, legea introduce noţiunea de „ordine

de precădere‖ şi lasă la dispoziţia persoanei care conduce şedinţa să stabilească cine are mai mare interes

în a participa. Criteriul celui mai mare interes nu poate fi folosit în sensul de a împiedica participarea la

şedinţa publică a categoriilor de persoane protejate prin prevederile Ordonaţei 137/2000 privind

prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare. Mass-media are

acces preferenţial la şedinţă, trecând peste ordinea de precădere.

Acelaşi preşedinte de şedinţă mai are la îndemână un instrument de control al şedinţei —

posibilitatea de a avertiza sau chiar de a evacua din sală un participant, în cazul în care acesta nu

respectă regulamentul de organizare şi funcţionare a şedinţelor, parte a regulamentului instituţiei publice

respective. Cei care nu pot participa la şedinţă vor avea acces, în condiţiile legii accesului la informaţiile

de interes public, la minuta şedinţelor publice.

Ca şi în cazul actelor normative, contribuţiile participanţilor la şedinţele publice au doar valoare

de recomandare, adoptarea deciziilor ţinând de competenţa exclusivă a autorităţilor publice.

h. Căi de atac reglementate de Legea transparenţei

Legea transparenţei prevede căi de atac în cazul în care nu este respectată. Prin art. 13, persoanele

sau organizaţiile au dreptul de a ataca în contencios administrativ12 instituţiile publice care nu respectă

legea. Prevederea face trimitere la procedura reglementată de Legea 554/2004,13 aşa cum a fost ea

modificată şi completată până în prezent. Cel care face plângerea în instanţă va trebui să facă dovada

lezării unui drept sau interes legitim al său prin neaplicarea sau aplicarea eronată a Legii transparenţei.

Persoana respectivă va trebui să urmeze, în prealabil, procedura de plângere administrativă la instituţia

publică care a permis lezarea dreptului.

Mai mult, dacă un funcţionar nu permite accesul la şedinţele publice sau împiedică implicarea în

consultările cu privire la proiecte de acte normative, poate fi sancţionat pentru abatere disciplinară. În

primul rând, este important să vedem ce înseamnă termenii „permitere‖ sau „împiedicare‖, în înţelesul

Legii transparenţei. Legea nu precizează înţelesul acestor termeni, aşa încât demersurile trebuie să fie

argumentate, pentru a arăta în mod clar cum anume a fost cineva împiedicat să participe. În al doilea

rând, trebuie să arătăm că legea se referă la funcţionar, adică la orice angajat al unei instituţii publice.

Sancţionarea se face diferenţiat dacă este vorba despre un funcţionar public sau de alt funcţionar al

instituţiei publice respective.

Statutul funcţionarului public, Legea nr. 188/1999,14 prevede că abaterea disciplinară poate fi

sancţionată cu:

avertisment,

mustrare,

diminuarea drepturilor salariale cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni,

suspendarea dreptului de avansare pe o perioadă de 1-3 ani,

12 Legea contenciosul administrativ reglementează dreptul oricărei persoane de a ataca în justiţie fie acte emise de autorităţile

administraţiei publice, dacă prin acestea i-au fost vătămate drepturi sau interese legitime, fie refuzul administraţiei publice de a răspunde unei cereri referitoare la drepturile sau interesele sale legitime. 13 Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ abrogă dipoziţiile Legii nr. 29/1990. 14 Legea 188/1999, Statutul funcţionarilor publici, Monitorul Oficial 600/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

trecerea într-o funcţie inferioară, pe o perioada de 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a

salariului,

destituirea din funcţie.

Funcţionarul poate fi sancţionat cu avertisment sau cu mustrare de către conducătorul

compartimentului în care funcţionează respectivul funcţionar. Cei împiedicaţi să participe la şedinţe sau

consultări trebuie să adreseze un memoriu superiorului direct, prin care să ceară sancţionarea

funcţionarului. Celelalte tipuri de sancţiuni, mai grave, se aplică de către conducătorul instituţiei, la

propunerea comisiei de disciplină. În acest caz, memoriul trebuie înaintat conducătorului unităţii, cu

cererea de a sesiza comisia de disciplină, sau membrilor comisiei de disciplină. Trebuie reţinut că

aprecierea cererii de sancţionare este la latitudinea funcţionarilor superiori, fără a exista prea multe

mijloace eficiente de a controla dacă aceştia declanşează într-adevăr procedura de sancţionare.

Pentru angajaţii instituţiilor publice care nu sunt funcţionari publici, sancţionarea se face sub

regimul Codului Muncii. Potrivit noului Cod al Muncii, în vigoare din 1 martie 2003, un angajat poate fi

sancţionat cu:

avertisment scris,

suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile

lucrătoare,

retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus

retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile,

reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%,

reducerea salariului de bază şi, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3

luni cu 5-10%

desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Sancţiunea se aplică de către angajator.

Conducătorii instituţiilor publice care nu sunt funcţionari publici, fiind fie demnitari, fie aleşi, sau

consilieri lor personali, nu pot fi sancţionaţi în acest mod. Singura cale rămâne cea prevăzută de Legea

contenciosului administrativ.

Decizia de a recurge la această metodă de a-i sancţiona pe cei care blochează transparenţa este

una destul de delicată. Eficienţa ei depinde de mulţi factori şi mai ales de faptul că decizia de

sancţionare aparţine exclusiv autorităţii pentru care lucrează funcţionarul public sau persoana

respectivă.

O altă cale care stă la îndemâna celor ce consideră că le-au fost încălcate drepturile prevăzute în

Legea transparenţei este apelarea la Avocatul Poporului. Instituţie prevăzută în Constituţia din 1991 şi

înfiinţată în 1997, Avocatul Poporului are ca scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în

raporturile acestora cu autorităţile publice.15 Deşi această cale nu este expres prevăzută de Legea

transparenţei ea este totuşi posibilă.16

Legea prevede şi un instrument ce poate fi folosit de cetăţeni pentru verificarea modului în care a

fost aplicată legea de către autorităţi: raportul anual privind transparenţa decizională. Prin intermediul

raportului se va putea vedea, cel puţin din punct de vedere cantitativ, în ce măsură a fost pusă în

aplicare legea. Nepublicarea raportului anual de către toate autorităţile publice vizate poate să fie atacată

în justiţie.

i. Aspecte practice în aplicarea Legii transparenţei

Articolul 5 din lege stabileşte excepţiile în aplicarea Legii transparenţei.

Nu are loc un proces de consultare în cazul elaborării unor acte normative, iar cetăţenii şi asociaţiile

legal constituite nu pot participa la şedinţele în care sunt prezentate informaţii:

privind apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică,

privind interesele strategice, economice şi politice, ale ţării,

care conţin valori, termene de realizare şi date tehnico-economice ale unor activităţi comerciale

sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, sau

privind datele personale.

Aplicând principiului juridic potrivit căruia excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare,

respectiv luând în considerare o interpretare a legii potrivit scopului ei şi în sensul aplicării legii,

autorităţile publice locale şi centrale sunt încurajate să interpreteze respectivul articol cât mai restrictiv

cu putinţă. Excepţiile prevăzute de Legea transparenţei trebuie să fie interpretate în mod restrictiv, în

sensul aplicării legii pentru majoritatea situaţiilor care intră în sfera de aplicare a acesteia. În acest scop,

este utilă reamintirea art. 1, alin. 2 din lege care prevede în mod clar că legea are drept scop „să

sporească gradul de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţean, ca beneficiar al deciziei

administrative, să stimuleze participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor

administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative şi să sporească gradul de transparenţă la

nivelul întregii administraţii publice.‖

Participarea publicului la elaborarea de norme este limitată nejustificat prin invocarea unor

considerente referitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit art. 5. Informaţiile clasificate, în

sine, nu vor fi niciodată integrate în textul actului normativ, astfel că interesul de a proteja acest tip de

informaţii nu justifică interdicţia de a participa la procesul de elaborare a actelor normative. Modificările

15 Legea 35/1997, a Avocatului Poporului, Monitorul Oficial nr. 48/1997, republicată. 16 Pentru o paralelă referitoare la instituţia Avocatului Poporului şi Legea accesului la informaţiile publice, a se vedea Codru Vrabie, Rolul

Avocatului Poporului în apărarea liberului acces la informaţiile de interes public, Asociaţia Română pentru Transparenţă, 2002.

la Legea Serviciului Român de Informaţii, de exemplu, ar trebui să poată fi cunoscute cetăţenilor, din

moment ce legea, în forma sa finală, va fi publicată în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, este normal ca

acele părţi din şedinţele publice în cadrul cărora se prezintă informaţii clasificate să fie închise

participării publicului.

În sensul celor prezentate mai sus, elaborarea unui act normativ privitor la siguranţa naţională nu

trebuie să excludă consultarea publică, în cazul în care actul, în forma adoptată, va fi public. Similar, în

cazul şedinţelor publice, accesul publicului la acele părţi ale şedinţei în care se prezintă informaţii

clasificate poate fi limitat. Limitarea trebuie să privească numai punctele de pe ordinea de zi care prevăd

comunicarea unor informaţii clasificate, nu întreaga şedinţă.

Transmiterea proiectelor de acte normative către cei care au depus cerere pentru primirea

respectivelor informaţii, conform art. 6, alin. 1, necesită realizarea unor baze de date cu

persoanele şi organizaţiile solicitante.

Aceste baze de date trebuie să fie uşor de interogat, pentru a permite trimiterea la timp şi

completă a informaţiilor, respectiv să conţină preferinţele fiecărui solicitant. Lucrând împreună cu

serviciul de tehnică de calcul si cu Centrele de informaţii pentru cetăţeni17 sau alte departamente,

autorităţile publice sunt încurajate să dezvolte bazele de date cuprinzând solicitanţii de informaţii

referitoare la proiectele de acte normative, astfel încât ele să permită informarea acestora completă şi la

timp.

Legea prevede transmiterea anunţurilor privind proiectele de acte normative către cei care au

depus cerere, fără a preciza modul de acoperire a cheltuielilor legate de această operaţiune. Este de dorit

ca transmiterea proiectelor de acte normative către cei care au depus cerere să se realizeze în mod

gratuit. Pentru aceasta, transmiterea în formă electronică este modul cel mai accesibil. În acest sens, va

trebui solicitată şi adresa de email a persoanelor şi organizaţiilor care au făcut cerere.

Articolul 6, alin. 7 şi 8 prevăd obligativitatea organizării de întâlniri pentru dezbaterea publică a

unui proiect de act normativ în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal

constituită sau de către o altă instituţie publică.

Deşi legea nu prevede acest lucru în mod expres, autoritatea publică însăşi poate organiza astfel

de dezbateri fără să existe o cerere în acest sens, atunci când reglementarea prezintă o importanţă mare

pentru comunitate.

17 Pentru detalii, vezi site-ul Asociaţiei Naţionale a Centrelor de Informaţii pentru Cetăţeni, www.ancic.ro.

Termenul prevăzut de lege pentru desfăşurarea dezbaterii este de maximum 10 zile de la

publicarea datei şi locului unde urmează a fi organizată. Este de dorit ca autoritatea publică

organizatoare să lase maximum de timp posibil pentru ca cei care doresc să îşi expună punctul de

vedere să se poată pregăti. În acest mod, autoritatea poate primi maximum de informaţie utilă în luarea

deciziei asupra textului final.

Legea nu precizează modul în care va fi organizată dezbaterea. Din experienţa altor ţări, putem

trage concluzia că modul în care va fi structurată întâlnirea are un rol foarte mare în asigurarea faptului

că rezultatele acesteia sunt utile pentru autoritatea publică organizatoare. Pentru a obţine maximum de

eficienţă, întâlnirea trebuie structurată în aşa fel încât să asigure participarea tuturor celor interesaţi, iar

aceştia să îşi expună punctul de vedere în legătură cu actul normativ ce face subiectul dezbaterii, fără a

se abate de la acesta şi fără a se implica în discuţii deviate de la subiect.

Pentru a atinge acest deziderat, prezentăm în continuare, două exemple de organizare a unor

astfel de dezbateri.

Dezbaterea cu agendă precizată şi facilitator al discuţiilor se fundamentează pe faptul că agenda

întâlnirii, cuprinzând aspectele ce urmează a fi discutate, prezentate într-o ordine logică, este cunoscută

participanţilor din timp, iar aceştia se pregătesc pentru a răspunde la punctele conţinute în agendă. De

asemenea sugestiile participanţilor sunt exprimate într-un cadru organizat, cu sprijinul unei persoane

care ajută la stabilirea unui cadru propice contribuţiilor.

Structurarea logică a agendei dezbaterii se poate face pe mai multe criterii, cum ar fi împărţirea pe

capitole a proiectului de act normativ. Astfel, participanţii sunt încurajaţi să comenteze actul pe fiecare

domeniu acoperit de acesta. Facilitatorul este o persoană care, fără a avea interes în conţinutul

dezbaterii, se asigură că discuţiile au loc în mod organizat şi în vederea atingerii scopului propus, prin

crearea cadrului optim pentru încurajarea contribuţiilor, prin asigurarea implicării tuturor participanţilor,

prin limitarea discuţiilor numai asupra subiectului şi prin rezolvarea diferendelor ce pot apărea în timpul

întâlnirii.

Audierile publice sunt proceduri de consultare prin care orice grup de interese îşi aduce

contribuţia la actul decizional public. În comparaţie cu alte proceduri de consultare, audierea publică

oferă un cadru riguros şi eficace de colectare a unui număr considerabil de opinii, puncte de vedere ale

grupurilor de interese pentru care subiectul în dezbatere are impact.18

Audierea publică este un proces de consultare în care procedurile permit tuturor părţilor interesate să

prezinte puncte de vedere bine argumentate (depoziţii) şi să descrie fapte în legătură cu o anumită temă

supusă atenţiei factorilor de decizie în materie de politici publice. În urma acestori eforturi părţile

implicate se aşteaptă ca factorii de decizie să ia în consideraţie şi să se inspire considerabil din

propunerile făcute atunci când elaborează proiecte legislative.

18 Academia de Advocacy, Procedura de Audiere Publică. Pentru mai multe detalii, a se vedea: www.advocacy.ro.

Deşi obiectul procesului de audiere publică este în esenţă redactarea unui raport pe baza depoziţiilor

scrise, cea mai spectaculoasă fază este evenimentul public propriu-zis care oferă o scenă pentru

depunerea verbală a depoziţiilor. În acest sens evenimentul public creează cadrul pentru prezentări

spectaculoase care atrag atenţia publică asupra temei puse în discuţie. De aceea, prezentatorii sunt aleşi

în funcţie de potenţialul lor de a avea impact din punct de vedere al relaţiilor publice. În orice caz,

mărturiile scrise sunt acelea care au parte de examinare detaliată de către experţi19.

Articolul 7 din lege precizează modul de desfăşurare al şedinţelor publice. Autorităţile publice

locale şi centrale sunt încurajate să interpreteze respectivul articol astfel încât să nu împiedice

participarea la dezbateri a nici unei părţi interesate.

Astfel, se recomandă ca şedinţele să fie ţinute în cea mai încăpătoare sală de consiliu din incinta

instituţiei sau, în cazul în care interesul manifestat pentru şedinţă este mare, în alte săli din localitate,

care să permită accesul unui număr cât mai mare de persoane. Şedinţele instituţiilor publice care

prezintă mai mare interes pot fi transmise în direct prin intermediul posturilor radio-TV locale.

Pentru buna desfăşurare a şedinţelor, este indicat ca, la începutul fiecărei şedinţe publice,

persoana care conduce şedinţa să prezinte pe scurt prevederile din regulamentul de organizare şi

funcţionare a instituţiei, referitoare la procedurile de urmat în cazul acestora. De asemenea, în timpul

şedinţei, persoana care conduce lucrările trebuie să se asigure că dă dreptul la exprimare tuturor

participanţilor.

Aplicarea prevederilor legii presupune utilizarea unor documente şi/sau formulare cum ar fi:

anunţul privind elaborarea unui act normativ, anunţul privind şedinţa publică, cererea de înscriere

în lista privind trimiterea de informaţii despre proiecte de acte normative, etc.

Pentru o mai uşoară aplicare a legii, este recomandabil ca aceste documente să fie standardizate,

cel puţin la nivelul respectivei autorităţi publice. Utilitatea standardizării formatului acestor documente

constă atât în uşurinţa folosirii lor de către cetăţeni, cât şi în facilitarea procesării informaţiei respective

de către autorităţile administraţiei publice.

Potrivit legii, autoritatea publică este singura responsabilă de acceptarea sau respingerea

sugestiilor şi comentariilor primite de la cetăţeni sau organizaţii.

19 Academia de Advocacy, www.advocacy.ro

Procesul de consultare reprezintă pentru autorităţi o importantă sursă de informaţii despre

impactul actului normativ respectiv, informaţii ce pot fi obţinute prin procedurile prevăzute de Legea

transparenţei în mod gratuit şi structurat. În acelaşi timp, punctele de vedere ce vor fi primite pot fi, de

multe ori, contradictorii, reprezentând interese divergente ale diferitelor persoane sau organizaţii.

Selectarea contribuţiilor revine autorităţii publice respective, însă autorităţile publice sunt încurajate să

facă publice argumentele pentru acceptarea sau respingerea comentariilor primite în cadrul procesului

de consultare.

Procedura de urgenţă reglementată de art. 6 se referă la situaţiile excepţionale în care nu există

timpul necesar consultării.

Este de dorit ca autorităţile publice să interpreteze în sens restrictiv prevederea art. 6 referitoare la

situaţiile de urgenţă. De asemenea, în sensul Legii transparenţei, deşi acest lucru nu este expres prevăzut

de lege, autorităţile pot să publice, odată cu actul adoptat fără consultare, şi o notă de fundamentare a

aplicării procedurii de urgenţă.

j. Posibile probleme în aplicarea Legii transparenţei

Aplicarea legii transpanţei presupune o schimbare majoră în primul rând la nivelul mentalităţii

administraţiei publice locale, prin trecerea de la cultura opacităţii la cea a transparenţei. Este însă nevoie

şi de schimbarea mentalităţii în rândul cetăţenilor, prin evoluţia de la lipsa implicării la participarea

directă20.

Rezistenţa la transparenţă a fost de anticipat în perioada imediată următoare adoptării legii.

Pentru a ataca opacitatea, trebuie să înţelegem mai întâi de ce este ea preferată transparenţei.

Reflexul anilor de secretizare a modului de operare a puterii se mai resimte încă la şaisprezece ani

de la înlăturarea comunismului. Obişnuinţa este o a doua natură — puternică, dar poate fi

înlăturată.21 Modul de operare a administraţiei publice într-o Românie membră a Uniunii

Europene trebuie să fie guvernat de transparenţă;

Opacitatea favorizează marea şi mica corupţie. Aplicarea constantă şi continuă a Legii

transparenţei, de către acele autorităţi publice care sunt oneste, va duce la sporirea încrederii

cetăţenilor în ele;

20 A se vedea Dan Jurcan, Tha Romanian Law on Access to Information of Public Interest, lucrare prezentată în cadrul

„Government - citizen communication workshop”, Budapesta, 8-9 martie 2002. 21 Cu toate acestea, în mod paradoxal, unele persoane pot afirma că implicarea cetăţenească a fost mai mare în timpul regimului comunist. Aceasta mai ales pentru că toate activităţile care acum ar fi considerate civice se desfăşurau sub controlul statului. Pentru

situaţia în altă ţară fostă comunistă, Lituania, a se vedea Earl Mathers, Facilitating Community Development Through Local Government

Collaboration With NGOs, Development Associates Occasional Paper No. 1.

Autorităţilor publice le lipseşte exerciţiul deschiderii către cei pe care îi servesc. Nu toţi

funcţionarii publici sunt obişnuiţi să lucreze cu publicul, iar prezenţa acestuia îi poate face să se

simtă nesiguri. De aceea, poate apărea reacţia instinctivă de apărare şi refugiul în spatele opacităţii.

Transparenţa administraţiei duce automat la o mai mare profesionalizare a funcţionarilor publici;

Unii factori decizionali din administraţia publică încă mai consideră că ştiu mai bine ce trebuie

făcut. Consultarea celor interesaţi apare în aceste condiţii a fi lipsită de sens. Ei nu înţeleg că

participarea duce la adoptarea unor decizii sau acte normative bazate pe realitate, care vor fi mai

uşor acceptate de cei cărora li se adresează, dacă au fost parte a procesului care a dus la adoptarea

lor.

Rezistenţa la transparenţă poate lua variate forme. Unele instituţii publice au făcut apel la

excepţiile prevăzute de lege sau au încercat manipularea legii pentru a-i face imposibilă aplicarea. Ca

reacţie la aceste situaţii, este important să fie permanent reamintit principiul interpretării Legii în sensul

aplicării ei şi nu pentru a ascunde activităţile instituţiilor.

Nu trebuie uitat că transparenţa autorităţilor publice este un proces dinamic. Pe măsură ce legea este

din ce în ce mai mult aplicată, autorităţile administraţiei publice vor fi din ce în ce mai transparente,

pentru că vor avea exerciţiul aplicării legii.

k. Măsuri adiţionale care pot conduce la creşterea transparenţei

Legea transparenţei prevede în art. 1 că standardele stabilite prin prevederile sale sunt minimale.

Acest lucru înseamnă că toate instituţiile care cad sub incidenţa acestei legi sunt obligate să respecte

standardele stabilite, dar şi că oricare instituţie poate adopta norme care să prevadă drepturi mai largi

privind participarea la elaborarea actelor normative sau la şedinţe publice. Acest lucru s-a şi întâmplat,

încă înainte de apariţia legii, atât la nivel local cât şi naţional.

Iată câteva idei legate de modul în care, prin reglementări la nivelul fiecărei instituţii, se poate extinde

aplicarea Legii transparenţei.

Participarea publicului la elaborarea de acte normative este limitată nejustificat prin invocarea

unor considerente referitoare la protecţia datelor personale. Datele personale nu au caracterul de

generalitate necesar pentru a deveni parte a unei norme. În actele de completare a Legii

transparenţei, autorităţile publice pot să nu includă excepţia referitoare la protecţia datelor

personale.

Organele administraţiei publice nu sunt obligate să informeze publicul cu privire la stadiul de

elaborare a unui anumit act normativ, în condiţiile în care procesul de elaborare se prelungeşte. În

acest sens, includerea unui termen până la care autoritatea publică trebuie să ia o decizie cu privire

la adoptarea unui act normativ este util. Un termen rezonabil ar putea fi 180 de zile. În acest sens,

vă propunem următoarea formulare a unei norme care să includă această recomandare:

‖În termen de 180 de zile de la publicarea anunţului referitor la acţiunea de adoptare a actului

normativ, dacă nu au fost organizate dezbateri publice, sau în termen de 180 de zile de la

ultima dată a dezbaterilor, [autoritatea publică] va adopta proiectul de act normativ sau va

încheia procedura printr-un anunţ publicat în Monitorul Oficial/Judeţean. Dacă în acest

termen nu se adoptă actul sau nu se publică un anunţ de încheiere a procedurii [autoritatea

publică] va trebui să pornească o nouă procedură pentru adoptarea actului normativ.‖

Legislaţia României prevede publicarea unor categorii de acte normative în Monitorul Oficial al

României, Partea I. De obicei actele normative adoptate la nivel local nu sunt publicate în nici o

publicaţie oficială. Autorităţile administraţiei publice locale pot să publice actele normative

adoptate în Monitorul Oficial local şi pe Internet, pe site-ul propriu.

Consiliul Local al Municipiului Sibiu, prin Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, a

publicat pe pagina de web www.sibiu.ro baza de date conţinând toate Hotărârile

Consiliului Local începând cu 1996. Baza de date dispune de un motor de căutare după

anul deciziei, titlu sau cuvinte din text.

Autorităţile administraţiei publice nu sunt obligate să repună un proiect de act normativ în

discuţie publică, în cazul în care modificările intervenite faţă de versiunea iniţială şi supusă

consultării sunt substanţiale. În vederea eliminării acestui inconvenient al aplicării legii, autorităţile

publice sunt încurajate să adopte prevederi suplimentare în acest sens. Un model de text este cel

care urmează:

„(1) Dacă [autoritatea publică], decide că un proiect de act normativ necesită includerea unuia

sau a mai multor amendamente înainte de publicarea finală, amendamente ce nu au fost

incluse în cadrul consultării publice, atunci ea trebuie să stabilească dacă aceste amendamente

au sau nu caracter substanţial.

(2) Un amendament este considerat ca fiind substanţial dacă nu poate fi inclus în una dintre

următoarele categorii:

a) amendamentul conţine o simplă rectificare gramaticală;

b) amendamentul nu poate avea nici un efect advers asupra nici unei persoane sau entităţi.

(3) Dacă [autoritatea publică] decide că amendamentul este substanţial, atunci procedura de

consultare va fi reluată ca şi când ar fi vorba despre publicarea unui anunţ de intenţie iniţial cu

privire la respectivul proiect de act normativ.

(4) Dacă [autoritatea publică] decide că amendamentul nu este substanţial, va putea să iniţieze

o noua procedură de elaborare a actului normativ sau va putea să adopte reglementarea

propusă alăturând o explicaţie referitoare la caracterul nesubstanţial al amendamentului.

(5) Pentru corectarea erorilor care nu au caracter substanţial nu trebuie publicat un anunţ de

intenţie şi nu trebuie asigurată o perioadă pentru primirea de sugestii şi comentarii din partea

publicului, în condiţiile legii 52/2003, dacă [autoritatea publică] publică textul modificat

alăturând o notă explicativă referitoare la motivele care au determinat calificarea

amendamentelor ca neavând caracter substanţial.

(6) În cadrul oricărei proceduri prin care se contestă faptul ca amendamentul adoptat conform

alineatului 5, fără publicarea proiectului şi fără posibilitatea de a primi comentarii din partea

publicului, nu ar avea caracter substanţial, sarcina probei cu privire la caracterul nesubstanţial

al amendamentului va aparţine [autorităţii publice].‖

Există situaţii, în cursul activităţii autorităţilor publice, când acestea trebuie să acţioneze prompt.

În aceste cazuri este imposibilă şi ineficientă respectarea procedurilor descrise anterior de către

autorităţile publice. Pentru completarea prevederilor Legii transparenţei, vă recomandăm

următorul tip de formulare:

―(1) Dispoziţiile articolului 6 din Legea 52/2003 nu sunt aplicabile în cazul în care [autoritatea

publică] consideră pe deplin întemeiat că informarea şi participarea cetăţenilor nu sunt

necesare, nu se pot realiza sau sunt contrare interesului public, ca de exemplu în caz de pericol

iminent pentru sănătatea publică, apărare sau ordinea publică.

(2) Pentru fiecare act normativ adoptat conform prezentului articol, [autoritatea publică] va

publica în Monitorul Oficial al României/Moitorul Local un anunţ care să includă:

a) o notă de fundamentare cu privire la necesitatea adoptării actului normativ respectiv;

b) textul integral al actului;

c) o prezentare detaliată a motivelor întemeiate care s-au aflat la baza aplicării acestui articol şi

motivelor pentru care adoptarea actului conform legii 52/2003 nu era necesară, nu se putea

realiza sau era contrară interesului public.

(3) În cazul în care o persoană face o reclamaţie administrativă împotriva unui act normativ

adoptat conform prezentului articol, [autoritatea publică] are obligaţia de a dovedi că

informarea şi participarea cetăţenilor nu erau necesare, nu se puteau realiza sau erau contrare

interesului public.‖

Legea transparenţei reglementează participarea cetăţenească la discutarea actelor normative

iniţiate de autorităţi publice. O completare normală a acestei proceduri o reprezintă iniţiativa

normativă a cetăţenilor.

Iniţiativa normativă reprezintă dreptul persoanelor de a propune administraţiei publice proiecte

de acte normative. Prevederile Legii 189/1999, privind exercitarea iniţiativei legislative de către

cetăţeni,22 se referă exclusiv la iniţiativa normativă în domeniul legilor. Iniţiativele privitoare la alte tipuri

de acte normative nu intră sub incidenţa acestei reglementări, nefiind vorba, aşadar, despre o

suprareglementare în acest domeniu. Decizia finală privind adoptarea sau respingerea respectivelor

22 Publicată în Monitorul Oficial nr. 611/1999.

proiecte aparţine în mod exclusiv autorităţilor publice. Pentru a reflecta aceasta idee va propunem

următoarea formulare:

―(1) Orice persoană poate adresa o cerere către [autoritatea publică] solicitând elaborarea unui

act normativ.

(2) [Autoritatea publică] are obligaţia de a pune la dispoziţia solicitantului formularele necesare

şi de a elabora, printr-un act normativ, proceduri simple pentru luarea în considerare şi

redactarea propunerii de reglementare.

(3) În termen de 60 de zile de la primirea cererii, [autoritatea publică] în cauză va iniţia

procedura de elaborare a actului normativ solicitat sau va respinge solicitarea în scris,

motivând respingerea.‖

Ca o consecinţă firească a dreptului persoanelor de a participa la elaborarea de acte normative, şi

în continuarea dreptului de a iniţia acte normative, dreptul persoanelor de a cere reanalizarea

actelor normative poate fi de asemenea inclus în reglementări particulare ce completează Legea

transparenţei. În acest sens vă propunem următorul text:

―(1) Orice persoană poate adresa o cerere către [autoritatea publică] pentru a se constata, în

urma unei analize, dacă un anumit act normativ al [autorităţii] se impune a fi modificat,

completat, abrogat sau înlocuit.

(2) Dacă nu s-a mai efectuat o astfel de analiză în ultimii cinci ani care preced momentul

înregistrării cererii şi dacă se apreciază că este vorba despre o cerere întemeiată, [autoritatea

publică] va elabora, în termen de 90 de zile, un raport scris referitor la actul normativ în

discuţie, în care va expune procedura de urmat şi consideraţiile pe care se bazează acesta.

(3) Raportul trebuie să conţină o prezentare succintă a următoarelor aspecte:

a) în ce măsură aplicarea actului normativ în discuţie a contribuit la atingerea obiectivelor

propuse, cu includerea datelor necesare pentru susţinerea concluziilor la care s-a ajuns;

b) critici aduse actului normativ respectiv, în ultimii cinci ani, cu includerea unui rezumat

privind orice acţiune în justiţie vizând anularea actului;

c) soluţii alternative privind fie consideraţiile de fond ale unor critici formulate şi motivele

respingerii acestora, fie modificările aduse actului normativ ca urmare a criticilor formulate şi

motivele admiterii acestora.

(4) O copie a raportului va fi trimisă direcţiei din cadrul [autorităţii publice] cu atribuţii în

domeniul pregătirii, elaborării, avizării şi prezentării proiectelor de acte administrative

normative, fiind pusă de asemenea şi la dispoziţia publicului.‖

Participarea persoanelor la şedinţele publice este guvernată de un regulament al respectivelor

şedinţe, adoptat de autoritatea publică respectivă. În cuprinsul Legii transparenţei nu există

prevederi privitoare la informarea persoanelor participante la şedinţele publice cu privire la

regulamentul acestora. Vă propunem următorul text pentru precizarea acestui aspect:

―Regulamentul de desfăşurare a şedinţelor publice va fi pus la dispoziţia publicului înainte de

desfăşurarea şedinţei publice şi va fi prezentat pe scurt la începutul şedinţei de către

preşedintele de şedinţă.‖

C. Liber acces la informaţiile de interes public

Accesul la informaţia de interes public poate fi definit drept posibilitatea oricărei persoane de a obţine

informaţii aflate în posesia instituţiilor statului. Accesul la informaţia de interes public a devenit în

ultimii ani unul din criteriile cele mai importante în funcţie de care o societate este sau nu considerată

democratică. Indiferent de variantele terminologice diverse prin care este exprimat (―libertate de

informare‖, ―transparenţă administrativă‖, ―guvernare deschisă‖), accesul la informaţia de interes public

este acum parte dintr-un acquis democratic pe care orice ţară care pretinde că deţine o guvernare

responsabilă îl aplică într-o măsură cât mai mare.

Instituţiile publice, în ansamblul lor, generează, administrează şi stochează o cantitate impresionantă

de informaţii. Aceste informaţii pot privi fundamentarea unor decizii (statistici, studii de fezabilitate

etc), procesul de luare a deciziilor, conţinutul însuşi al deciziilor, implementarea şi efectele actului

decizional. În mod tradiţional, instituţiile publice au avut şi încă mai au tendinţa de a ascunde o bună

parte a acestui corp masiv de informaţii, invocând raţiuni de stat şi, cel mai adesea, raţiuni de siguranţă

naţională.

Există importante raţiuni de principiu pentru care accesul la informaţie este important într-o societate.

- Informaţia este un prim element pe care îl presupune cunoaşterea.

- Informaţia este un ingredient esenţial al formării atitudinilor care susţin sau inhibă

schimbarea într-o societate.

- Informaţia este necesară grupurilor active pentru a le permite să se angajeze în dezbateri

deschise cu autorităţile publice pe teme care afectează interesele lor sau ale unor categorii mai largi.

- Accesul la informaţie reduce dezechilibrul de putere dintre guvernanţi şi guvernaţi.

- Accesul la informaţie impune constrângeri asupra comportamentului birocratic,

descurajând, într-o anumită măsură, ineficienţa, abuzurile şi corupţia din instituţiile publice.

III.1 Accesul la informaţiile de interes public în România

În primii ani ai tranziţiei, accesul la informaţie a fost prezent indirect, ca un subiect subordonat

unor preocupări precum accesul la dosarele Securităţii şi înfiinţarea unor mijloace independente de

informare în masă, cu un accent deosebit pus pe existenţa unei televiziuni independente.

Fără a fi formulată explicit, exigenţa accesului la informaţie a rămas în primii doi ani ai tranziţiei

(1990-1991) în umbra intenselor confruntări ce vizau îndepărtarea spectrului poliţiei politice şi

exercitarea dreptului la liberă exprimare.

În acest context marcat de neclaritate, noua Constituţie din 1991 aducea, prin articolul 31, o

formulare surprinzător de liberală a dreptului de acces la informaţie: ―Dreptul persoanei de a avea acces

la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (…) Autorităţile publice, potrivit

competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor

publice şi asupra problemelor de interes personal‖. Totuşi, din dezbaterile Adunării Constituante nu

putem reţine nici un argument semnificativ legat de adoptarea acestui articol, acesta fiind mai curând

indiciul unui import constituţional într-o arie considerată secundară, decât semnul unui consens

generalizat asupra importanţei transparenţei instituţiilor publice.

În anii următori, legislativul avea să fie mai preocupat de legiferarea secretului decât de

concretizarea dreptului constituţional de acces la informaţia de interes public. În 1993, patru senatori ai

coaliţiei majoritare iniţiau un proiect de lege privind protejarea secretului de stat, care urma să

înlocuiască vechea lege 23/1971. În pofida reacţiei extrem de critice a organizaţiilor de apărare a

drepturilor omului, acest proiect de lege primea avizul favorabil al Comisiei Juridice şi era transmis

Comisiei pentru Apărare a Senatului. În raportul său anual din 1993, Asociaţia pentru Apărarea

Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) avea să caracterizeze acest

proiect de lege drept ―cea mai gravă ameninţare la adresa drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

omului de după căderea regimului comunist23‖.

Schimbarea de atitudine a clasei politice avea să se producă abia în anul 2000, când deputatul

Eugen Vasiliu va iniţia şi va promova prin intermediul presei un proiect de lege privind accesul la

informaţia de interes public. Deşi criticat în mod justificat de analişti ai politicilor publice24, proiectul

Vasiliu (asumat după alegerile din 2000 de deputata Mona Muscă), a marcat în premieră un angajament

politic public25 şi explicit faţă de principiul conform căruia accesul la informaţie trebuie să devină regula.

Anul 2001 a marcat, într-o succesiune rapidă de evenimente, joncţiunea dintre agenda

grupurilor independente de analiză şi acţiune civică şi cea a unei părţi a clasei politice. Ambele Camere

ale Parlamentului au adoptat un proiect de lege privind liberul acces la informaţiile publice care

sintetizează compromisul între proiectul guvernamental, iniţiat de Ministrul Informaţiilor Publice,

23 APADOR-CH, Raport Anual, 1993

24 Ciprian Fartuşnic, Romaniţa Elena Iordache, Liberalizarea accesului la informaţie. Comentarii şi propuneri pe

marginea proiectului liberal privind liberul acces al cetăţenilor la informaţia publică, Societatea Academică din

România, 2001.

25

A mai existat un proiect de lege privind accesul la informaţie redactat de Secretariatul General al Guvernului în

legislatura 1996-2000, rămas fără urmări în plan legislativ.

Vasile Dâncu, şi vechiul proiect liberal, încorporând în acelaşi timp observaţiile organizaţiilor

neguvernamentale şi ale reprezentanţilor presei. Legea a fost promulgată şi a intrat în vigoare în luna

octombrie a aceluiaşi an.

III.2 Instrumente legislative ale liberului acces la informaţia de interes public

A. Constituţia

Izvorul primar în această materie este chiar textul constituţional, care dispune în Capitotul II –

Drepturile şi libertăţile fundamentale, art. 31 cu privire la dreptul la informaţie:

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra

treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.

(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice

importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se

reglementează prin lege organică.

În plus, Constituţia României prevede la art. 20 principiul priorităţii reglementărilor internaţionale în

materia drepturilor omului, făcând astfel posibilă aplicarea celor mai favorabile norme inclusiv în

materia liberului acces la informaţiile de interes public.

Art. 20 stipulează:

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România

este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile

interne conţin dispoziţii mai favorabile.

B. Legea nr. 544/2001

1) Definiţii:

- autoritate sau instituţie publică = orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează

resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională,

precum şi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei

autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după

caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar

- informaţie de interes public = orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei

autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de

forma sau de modul de exprimare a informaţiei

- informaţie cu privire la datele personale = orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau

identificabilă

- informaţii clasificate = informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care,

datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca

urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate

2) Modalităţi de informare

„Asigurarea, de către autorităţile şi instituţiile publice, a accesului la informaţiile de interes public se face

din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei

desemnate în acest scop.‖(Art. 3)

Important ! Înfiinţarea oficiilor / compartimentelor specializate în relaţiile cu publicul, precum şi

desemnarea unei persoane abilitate în acest sens, constituie o obligaţie a oricărei autorităţi /

instituţii publice! Activitatea acestora este reglementată prin regulamente interne specifice

fiecărei instituţii în parte.

Prevederile legii mai statuează că instituţiile şi autoritătile publice au obligaţia de a informa

publicul cu privire la activitatea pe care o desfăşoară şi în următoarele moduri:

- afişare la sediul în care funcţionează;

- publicare în Monitorul Oficial;

- publicare în mijloacele de informare în masă;

- prin publicaţii proprii;

- prin intermediul paginii de Internet (web) proprii;

- prin asigurarea posibilităţilor de consultare la sediu.

3) Drepturile care derivă din lege

Orice persoana are dreptul de a fi informata cu privire la activităţile si atribuţiile instituţiilor

/autorităţilor publice, adică a acelor unităţi a căror funcţionare este finanţata prin bani publici rezultaţi

din plata taxelor si impozitelor contribuabililor fata de stat. Mai mult, acest drept la informare este

asigurat si de procesul democratic prin care cetăţenii îşi aleg reprezentanţii in forurile legislative si

administrative ale tarii. Astfel se creează cadrul care permite oricărui cetăţean-contribuabil sa se

informeze si sa fie informat cu privire la interesele sale si, prin aceasta, sa exercite un control inter-

electoral cu privire la utilizarea adecvata a votului sau / contribuţiei sale financiare.

Dreptul oricărei persoane la informaţie are trei dimensiuni:

(1) dreptul de a fi informat, din oficiu, de către instituţiile / autorităţile publice cu privire la aspecte

importante ale funcţionarii acestora;

(2) dreptul de a cere informaţii;

(3) dreptul de a fi informat de către mass media cu privire la diverse aspecte importante din sfera

publica.

Toate aceste aspecte sunt stipulate de Constituţia României iar existenta, cunoaşterea, respectarea si

conştientizarea lor constituie elemente de baza pentru asigurarea transparentei procesului de guvernare.

Important! Prin exercitarea dreptului de acces la informaţia publica fiecare persoana poate

contribui la responsabilizarea diferiţilor decidenţi si la întărirea faptului ca instituţiile /

autorităţile publice sunt unităţi aflate in serviciul public, deci al fiecărui cetăţean in

parte.

Un alt aspect al exercitării dreptului la informaţia publică reglementează accesul la informaţie al

persoanelor care efectuează studii si cercetări, în interes personal sau de serviciu. Relativ la aceasta, se

pot face copii după documentele care fac obiectul cercetării, în condiţiile suportării costului fotocopiilor

de către solicitant.

In vederea asigurării şi facilitării accesului la diverse documente şi a studiului acestora, instituţiile /

autorităţile publice trebuie să amenajeze un spaţiu special destinat acestui scop şi disponibil între

anumite ore, comunicate în prealabil.

4) Tipuri de informaţii

(a) informaţii publice:

i. din oficiu

- regulamentul de funcţionare şi organizare a acesteia;

- structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de

audienţe;

- identitatea persoanelor din conducere şi a celor responsabile cu difuzarea informaţiilor

publice;

- datele de contact (denumirea oficială, adresa, numerele de telefon, fax, email, pagina de

Internet);

- sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;

- programele şi strategiile proprii;

- lista documentelor de interes public;

- lista categoriilor de documente produse şi / sau gestionate;

- modalităţile de contestare a deciziei instituţiei / autorităţii în cauză;

- un buletin informativ;

- raportul periodic de activitate.

ii. la cerere

Instituţiile şi autorităţile publice au obligaţia de a răspunde oricărei solicitări de informaţii de

interes public, fie ea scrisă sau verbală. Refuzul de a furniza o informaţie trebuie justificat si se

comunica solicitatorului in aceeaşi maniera în care a fost făcuta cererea (verbal sau scris, termenul

pentru refuzurile motivate in scris fiind de 5 zile).

(b) informaţii la care accesul este limitat.

Legea 544/2001, ART. 12 prevede:

Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:

a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din

categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;

b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi

politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;

c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce

atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii;

d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează

rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viata, integritatea corporală,

sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;

f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui

proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;

g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.

Situaţii în care informaţii exceptate de la accesul liber trebuie facute publice

Legea 544/2001 prevede două situaţii:

ART. 13

Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publica nu

pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public.

ART. 14

Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai

în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice. (tulburările psihice ale unui

demnitar)

Legea 182/2002 se referă la alte două situaţii:

Art.24 (5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul

ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public,

restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezarii altor interese legitime.

Art.24 (6) Nu pot fi clasificate ca secrete de stat informaţiile, datele sau documentele referitoare la o

cercetare ştiintifică fundamentală care nu are o legatură justificată cu securitatea naţională‖.

Situaţii problematice

Neînţelegerea principiilor dreptului la informaţie determină nefurnizarea unor informaţii. Mai jos sunt

prezentate câteva din motivele pentru care informaţii publice nu sunt comunicate.

Motivul 1

- unele instituţii se prevalează de faptul că nu sunt autorităţi sau instituţii publice

Legea 544/2001 art. 2, lit. a) prin autoritate sau instituţie publica se înţelege orice autoritate sau

instituţie publica, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi

desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituţiei; (Ex. spitalele)

Motivul 2

- alte instituţii se prevalează de faptul că nu sunt finanţate din fonduri publice (ci din fonduri proprii dar

au o situaţie de monopol şi gestionează resurse ale statului). Ex. BRML, Loteria Naţională, ADR,

companiile la care statul sau o autoritate a administraţiei publice este acţionar, companii sau societăţi

naţionale.

Motivul 3

- unele instituţii secretizează excesiv, inclusiv informaţii de interes public (Ex. Ministerul Administraţiei

şi internelor)

Motivul 4

- alte instituţii solicită costuri exagerate de copiere

Accesul la informaţiile de interes public este gratuit. Nu trebuie să plăteşti pentru serviciile de

căutare şi identificare a informaţiei solicitate dar, în cazul în care soliciţi copii după documente oficiale,

trebuie să suporţi contravaloarea serviciilor de copiere. (Manualul transparenţei în administraţia publică,

pag. 13)

Legea 544/2001, ART. 9

(1) În cazul în care solicitarea de informaţii implica realizarea de copii de pe documentele

deţinute de autoritatea sau instituţia publica, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în

condiţiile legii.

Motivul 5

- informaţia solicitată aduce atingere principiului concurenţei loiale (ex. contractele de achiziţii publice)

5) Conţinutul unei cereri de informaţii

Informatiile pot fi solicitate verbal sau in scris, de la orice institutie / autoritate publica si de

catre orice persoana.

a) Pentru informatiile solicitate verbal, direct sau prin telefon, exista cateva conditii formale ce

trebuie indeplinite:

cererea trebuie facuta in cadrul programului de lucru al biroului de relatii cu publicul si

trebuie adresata functionarilor care raspund de acest domeniu; in cazul in care nu cunoasteti

aceste date este bine sa le aflati in prealabil;

cererea de informatie trebuie sa fie formulata clar si precis.

b) Pentru informatiile solicitate in scris (cerere, fax, email) trebuie, de asemenea, indeplinite o serie

de conditii formale. Acestea difera in functie de modul in care este facuta solicitarea.

Cererea Faxul E-mailul

numele institutiei / autoritatii publice careia se adreseaza cererea;

informatia solicitata, formulata clar si precis;

numele, prenumele si semnatura solicitantului;

data la care a fost depusa cererea;

adresa la care se solicita primirea raspunsului.

- modalitatea preferata de raspuns (scrisoare, fax etc.) si datele necesare pentru aceasta (adresa postala, numar de fax).

numele institutiei / autoritatii publice si departamentul / persoana careia se adreseaza cererea;

informatia solicitata, formulata clar si precis;

numele, prenumele si semnatura solicitantului;

data la care a fost trimis faxul;

numarul de la care a fost trimis faxul;

- modalitatea preferata de raspuns (scrisoare, fax etc.) si datele necesare pentru aceasta (adresa postala, numar de fax).

titlu (de ex.: „cerere de informatie‖, „Departamentului de relatii cu publicul‖,

„in atentia doamnei / domnului X‖, in functie de coordonatele cunoscute ale reprezentantului institutiei /autoritatii publice vizate);

informatia solicitata, formulata clar si precis;

numele si prenumele solicitatorului (semnatura electronica);

- modalitatea preferata de raspuns (scrisoare, fax etc.) si datele necesare pentru aceasta (adresa postala, numar de fax).

6) Conţinutul răspunsului la o cerere de informaţii

a) Daca solicitarea de informatii se face verbal, functionarii din cadrul compartimentelor de

informare si relatii publice au obligatia de a preciza conditiile de acces la informatiile cerute si detinute

de institutia / autoritatea publica in cauza; in unele situatii este nevoie de documente aditionale

(adeverinte, delegari, etc.). De cele mai multe ori, informatiile solicitate se pot furniza pe loc. In cazul in

care acestea nu sunt disponibile la momentul respectiv, persoana este rugata sa completeze o cerere

scrisa.

Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi

comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore.

b) In cazul solicitarilor formulate in scris, institutiile/ autoritatile publice au obligatia de a raspunde,

tot in scris, intr-un interval de timp cuprins intre 10 si 30 de zile, in functie de dificultatea,

complexitatea, volumul lucrarilor documentare si urgenta solicitarii. În cazul în care durata necesară

pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat

solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen

de 10 zile. Acelaşi interval de raspuns este valabil şi pentru informatiile solicitate prin fax sau e-mail. Cu

toate acestea. în cazul comunicarii prin e-mail, intervalul de raspuns general acceptat este de 2-7 zile.

Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la

primirea petiţiilor.

7) Acţiuni în cazul refuzului furnizării de informaţii

a) Pentru cazurile in care un functionar al unei institutii/ autoritati publice refuza, tacit sau explicit,

sa furnizeze informatia care i-a fost solicitata (fara a avea un temei legal pentru aceast refuz), legea

accesului la informatie prevede o serie de sanctiuni. Persoana careia i se neaga in mod nejustificat

dreptul de acces la informatia de inters public are la dispozitie mai multe posibiltati de reactie.

i. Astfel, prima modalitate de reactie este depunerea unei plângeri administrative la conducatorul

institutiei / autoritatii respective, in termen de cel mult 30 de zile de la luarea la cunostinta a refuzului.

De cele mai multe ori, refuzul de a furniza o informatie raspunde unei solicitari verbale si nu se

face in scris. Daca exista documente care sa dovedeasca refuzul, o copie a acestora se anexeaza

reclamatiei. Reclamatia trebuie urmata de o cercetare administrativa, pentru a se stabili daca este

intemeiata sau nu. Daca se considera ca reclamantul are dreptate, acesta va primi in termen de 15 zile

un raspuns ce va contine informatia solicitata si mentionarea sanctiunilor aplicate functionarului

reclamat.

ii. O alta modalitate de reactie, specifica situatiilor in care o persoana se considera vatamata in

drepturile sale recunoscute legal, este inaintarea unei plangeri in instanta. Aceasta se poate depune numai

după expirarea unui termen de răspuns de 30 de zile de la depunerea plângerii administrative. În acest

termen de 30 de zile trebuie ca instituţia căreia i s-a adresat plângerea administrativă să nu fi răspuns la

aceasta sau petentul să considere că răspunsul primit este neîntemeiat. Instanta poate dispune furnizarea

informatiilor de interes public solicitate si plata unor daune morale si / sau partimoniale (in functie de

informatia solicitata, de importanta acesteia pentru petent, de consecintele care au rezultat din refuzul

sanctionat pentru circumstantele de viata ale persoanei in cauza.)

Hotararea tribunalului poate fi contestata prin recurs la Curtea de Apel, a carei decizie va fi

definitiva si irevocabila. Ambele proceduri se vor judeca in instante in procedura de urgenta. Actiunile

in justitie pentru apararea dreptului de acces la informatie sunt scutite de taxa de timbru.

iii. O a treia modalitate de reactie a cetateanului caruia i se refuza accesul la informatii de interes

public consta in sesizarea institutiei Avocatul Poporului, care are ca obiect de activitate tocmai cazurile de

incalcare a unor drepturi si libertati de catre institutiile administratiei publice. Sesizarea adresata

Avocatului Poporului trebuie semnata de petitionar si va cuprinde urmatoarele:

numele si prenumele petitionarului;

domiciliul, inclusiv adresa exacta unde poate fi gasit;

prezentarea succinta si clara a drepturilor sau libertatilor incalcate;

autoritatea administrativa sau functionarul public in cauza;

descrierea faptelor invocate, prin care i s-au incalcat drepturile;

dovada intarzierii sau refuzului autoritatii administrative de a solutiona legal cererea, in

termenul prevazut;

mentiunea obligatorie daca cererea face obiectul unei cauze aflate pe rolul unei instante

judecatoresti sau daca a format obiectul unei judecati;

autoritatile publice care au fost sesizate anterior

orice alte acte care pot sustine cererea.

b) În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor

clasificate, orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au

clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost

clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Din

coroborarea tezei a doua a acestui articol cu cele ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ, rezultă că va fi aplicabilă în această situaţie aceeaşi procedură cu cea descrisă anterior.

III.3 Modificări legislative

În anul 2006 s-au adus două modificări legislative importante în privinţa Legii nr. 544/2001.

Astfel, a fost lărgită sfera de aplicare a legii, ea adresându-se în acest moment nu doar instituţiilor şi

autorităţilor publice care utilizează sau administrează resurse financiare publice şi regiilor autonome, ci

şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale aflate sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale

şi la care statul român sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar. Această

lărgire a destinatarilor legii vine în sprijinul asigurării transparenţei activităţii tuturor acelor entităţi care

reprezintă interesul public, fiind totodată un instrument important pentru prevenirea faptelor de

neintegritate şi corupţie.

De asemenea, aceeaşi Lege nr. 371/2006 modifică şi art. 12, alin. (1), lit c, care statuează că vor

fi exceptate de la liberul acces un doar acele informaţii privind activităţile comerciale sau financiare care

ar putea aduce atingere principiului concurenţei loiale, dar şi cele care pot impieta asupra dreptului de

proprietate intelectuală sau industrială.

Alături de aceste modificări, Legea nr. 380/2006, vine să expliciteze sfera de aplicare a

dispoziţiilor privind accesul la informaţii, statuând în mod expres că orice autoritate contractantă are

obligaţia de a pune la dispoziţia persoanei interesate contractele de achiziţii publice. Această măsură

legislativă vine ca urmare a unei îndelungate practici a administraţiei publice, potrivit căreia contractele

de achiziţii publice erau însoţite de clauze de secretizare a acestora. Adoptarea acestui text trebuie

coroborată şi cu noile reglementări în materia controlului procesului de atribuire a contractelor de

achiziţii publice.

La jumătatea anului 2007, o nouă lege26 vine să completeze art. 5 al Legii nr. 544, statuând că

autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor interesate contractele de

privatizare încheiate după intrarea în vigoare a noii legi, prin consultarea la sediul acestora. Deşi această

completare este de natură să clarifice sfera de aplicare a legii, totuşi teza a doua a noului alineat permite

autorităţilor şi instituţiilor publice să restrângă accesul liber la contractele de privatizare, prin invocarea

încadrării acestora în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 12 alin. (1), privind excepţiile de la liberal acces.

Sub aspectul interpretării noilor dispoziţii, deşi art. 5 în ansablul său face referire la informaţiile

publice din oficiu, alin. 5 consituie o excepţie de la acestea, contractele de privatizare fiind informaţii

publice oferite la cerere, câtă vreme legea stabileşte că acestea vor fi puse la dispoziţia persoanelor

interesate.

III. 4 Evaluarea cadrului legislativ în vigoare, privind asigurarea liberului acces la informaţii de

interes public

Pentru evaluarea cadrului legislativ se va folosi un set de criterii şi standarde larg acceptate pe plan

internaţional, elaborate de organizaţia neguvernamentală Article 19 în lucrarea The Public’s Right to Know:

Principles on Freedom of Information Legislation. În lucrarea menţionată, organizaţia Article 19 defineşte

următoarele principii care ar trebui să stea la baza reglementării accesului la informaţie:

1. principiul accesului maxim la informaţie - orice informaţie deţinută de o instituţie publică trebuie

să fie accesibilă publicului iar excepţiile trebuie precis definite.

26 Legea nr. 188/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din 26/06/2007

2. obligaţia publicării informaţiei - instituţiile publice nu trebuie doar să facă accesibile informaţiile la

cerere, ci şi să dea publicităţii documente de interes public, în limita capacităţii şi resurselor de care

dispun.

3. promovarea transparenţei administrative - guvernul şi instituţiile publice trebuie să încurajeze o

cultură civică şi instituţională a transparenţei şi să asigure resursele necesare pentru promovarea publică

a următoarelor obiective:

campanii de informare publică privind dreptul de acces la informaţie

programe de educaţie publică privind exercitarea acestui drept

diminuarea culturii secretului în instituţiile publice prin programe de instruire a

funcţionarilor pentru aplicarea legislaţiei privind accesul la informaţie

4. definirea limitativă a excepţiilor – informaţiile exceptate de la accesul liber trebuie să fie strict

definite de la caz la caz, iar refuzul de a permite accesul la informaţie trebuie să satisfacă un test cu trei

dimensiuni:

informaţia respectivă este legată de un scop legitim menţionat prin lege

accesul la informaţia respectivă periclitează protejarea acelui scop

periclitarea acelui scop este mai importantă decât interesul public de a avea acces la

informaţia respectivă

5. introducerea unor proceduri de facilitare a accesului la informaţie – solicitările de acces la

informaţie trebuie procesate rapid, de compartimente specializate şi existenţa sancţiunilor şi a

posibilităţilor de apel împotriva refuzării accesului trebuie asigurată.

6. nivelul rezonabil al costurilor accesului la informaţie – accesul la informaţie nu trebuie

descurajat printr-un nivel excesiv al taxelor percepute solicitanţilor.

7. caracterul public al şedinţelor instituţiilor publice – şedinţele instituţiilor publice trebuie

anunţate în prealabil şi să fie deschise publicului, excepţiile de la această regulă trebuie să fie definite

precis şi limitativ.

8. prioritatea accesului la informaţie – legea privind accesul la informaţie trebuie să stipuleze că orice

alt act normativ va fi interpretat în conformitate cu prevederile sale şi să prevină riscul ca regimul

excepţiilor să fie extins în mod arbitrar prin alte reglamentări.

9. protecţia avertizorilor de integritate –persoanele care reclamă ori sesizează, cu bună credinţă,

încălcări ale legii nu pot fi sancţionate, prin aplicarea unei sancţiuni inechitabile sau mai severe pentru

alte abateri disciplinare., chiar dacă în acest fel dau publicităţii informaţii exceptate de la accesul public.

Criteriu de evaluare

Textul normative care satisface acest criteriu

1. Principiul accesului maxim la

Art. 31 din Constituţie: (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Art. 1 din Legea nr. 544: Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii

informaţie de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României. Art. 2 din Norma metodologică: a) principiul transparenţei - autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să îşi desfăşoare activitatea într-o manieră deschisă faţă de public, în care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la informaţie să constituie excepţia, în condiţiile legii. Art. 2 din Legea 18227: (1) Dreptul de a avea acces la informaţiile de interes public este garantat prin lege Art. 3 din Legea 182: Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii.

2. Obligaţia publicării informaţiei

Art. 5 din legea nr. 544: (2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1). (3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a. (4) Accesul la informaţiie prevăzute la alin. (1) se realizează prin: a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie; b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop Art. 10 din Norma metodologică: (2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a publica şi de a actualiza anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 544/2001. (3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Raportul de activitate va fi elaborat în conformitate cu prevederile anexei nr. 6 la prezentele norme metodologice. Art. 11 din Norma metodologică: (1) Accesul la informaţiile de interes public comunicate din oficiu se realizează prin: a) afişare la sediul autorităţii sau instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie; b) consultare la sediul autorităţii sau instituţiei publice, în punctele de informare-documentare, în spaţii special destinate acestui scop. (2) Afişarea la sediul autorităţii sau instituţiei publice este, în cazul tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, modalitatea minimă obligatorie de difuzare a informaţiilor de interes public comunicate din oficiu.

3. Promovarea transparenţei administrative

Art. 10 din Norma metodologică: (1) Informaţiile de interes public care se comunică din oficiu, conform legii, vor fi prezentate într-o formă accesibilă şi concisă care să faciliteze contactul persoanei interesate cu autoritatea sau instituţia publică. Art. 14 din Norma metodologică: (1) Pentru a facilita redactarea solicitării şi a

27 Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din

12/04/2002, cu modificările şi completările ulterioare

reclamaţiei administrative autorităţile şi instituţiile publice vor pune gratuit la dispoziţie persoanei interesate formulare-tip.

4. Definirea limitativă a excepţiilor

Art. 12 din Legea 544: (1) enumeră limitativ categoriile de informaţii care sunt exceptate de la accesul liber. Art. 3 din Legea 182: Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii.

5. Introducerea unor proceduri de facilitare a accesului la informaţie

Art. 4 din Legea 544 prevede obligaţia instituţiilor publice de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu aceste atribuţii. Art. 7 din Legea 544: stabileşte termene precise de răspuns la solicitările de informaţii. Art. 21 din Legea 544: prevede aplicarea unor sancţiuni disciplinare împotriva funcţionarilor care refuză în mod nejustificat accesul la informaţii. Art. 22 din Legea 544: prevede recursul la justiţie pentru contestarea unei decizii de refuz al accesului la informaţie. Art. 3 din Norma metodologică: (1) Pentru organizarea şi asigurarea accesului liber şi neîngrădit al oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu. (2) Compartimentele specializate de informare şi relaţii publice pot fi organizate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice centrale ori locale, ca birouri, servicii, direcţii sau direcţii generale, în subordinea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice respective, care, în funcţie de situaţie, poate dispune coordonarea acestora de către o altă persoană din conducerea autorităţii sau instituţiei publice respective. (3) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de informare şi relaţii publice se stabilesc, în baza legii şi a dispoziţiilor prezentelor norme metodologice, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii sau a instituţiei publice respective. Art. 10 din Norma metodologică: (1) Informaţiile de interes public care se comunică din oficiu, conform legii, vor fi prezentate într-o formă accesibilă şi concisă care să faciliteze contactul persoanei interesate cu autoritatea sau instituţia publică.

6. Nivelul rezonabil al costurilor accesului la informaţie

Art. 9 din Legea 544: prevede că solicitantul va suporta costul serviciilor de copiere, dacă solicitarea de informaţii implică realizarea de copii ale unor documente. Art. 18 din Norma metodologică: (1) Accesul la informaţiile de interes public este gratuit. (2) Costul serviciilor de copiere va fi suportat de solicitant, în condiţiile legii.

7. Caracterul public al şedinţelor instituţiilor publice

Art. 2 din Legea 5228: Principiile care stau la baza prezentei legi sunt următoarele: a) informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative; b) consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative; c) participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea următoarelor reguli: 1. şedinţele autorităţilor şi instituţiilor publice care fac obiectul prezentei legi sunt

28 Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, publicată in Monitorul

Oficial, Partea I nr. 70 din 03/02/2003

publice, în condiţiile legii; 2. dezbaterile vor fi consemnate şi făcute publice; 3. minutele acestor şedinţe vor fi înregistrate, arhivate şi făcute publice, în condiţiile legii. Art. 42 din Legea 21529 - (1) Şedinţele consiliului local sunt publice. Art 98 din Legea 215 - Dispoziţiile art. 42-46, 48-52 şi ale art. 54 se aplică în mod corespunzător şi în cazul consiliilor judeţene.

8. Prioritatea accesului la informaţie

Art. 25 din Legea 544: Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice prevederi contrare. Art. 3 din Legea 182: Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii.

9. Protecţia avertizorilor de integritate

Art. 13 din Legea 544: Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public. Art. 24 din legea 182: (5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime. Art 1 din Legea 57130: Prezenta lege reglementează unele măsuri privind protecţia persoanelor care au reclamat ori au sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice şi al altor unităţi, săvârşite de către persoane cu funcţii de conducere sau de execuţie din autorităţile, instituţiile publice şi din celelalte unităţi bugetare prevăzute la art. 2.

Sumarul modulului

Transparenţă Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa consacră o serie de principii cu incidenţă

directă asupra modului de asigurare a transparenţei. Principiul democraţiei reprezentative consfinţeşte dreptul oricărui cetăţean să participe la viaţa democratică a Uniunii şi asigură adoptarea deciziilor într-un mod cât mai deschis şi la un nivel cât mai apropiat de cetăţean.

Una dintre cauzele cele mai importante ale apariţiei şi întreţinerii fenomenului de corupţie este lipsa de

transparenţă a sistemului administrativ. Publicul trebuie să fie permanent informat asupra activităţii

autorităţilor publice, atât în stadiul de evaluare a planurilor de activitate, cât şi în momentul

adoptării şi implementării deciziilor, furnizându-i-se în orice moment informaţii complete, obiective

şi consistente de natură financiară ori în legătură cu misiunea şi planificarea strategică a entităţilor

publice.

29 Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 123 din

20/02/2007 30

Legea nr. 571/2004, privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte

unităţi care semnalează încălcări ale legii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1214 din 17/12/2004

Transparenţa permite oricărei persoane asupra căreia produce efecte un act al unei

entităţi publice să cunoască temeiul acestuia. La rândul lor entităţile publice primesc de la entităţile

superioare feed-back constând în evaluarea amănunţită a activităţii lor.

Încercând să definim participarea cetăţenească, vom spune că ea este procesul prin care preocupările, nevoile şi valorile cetăţenilor sunt încorporate procesului de luare a deciziilor în cadrul administraţiei publice locale. Administraţia primeşte numeroase informaţii valoroase şi necesare, în mod gratuit şi particularizat pentru proiectul de act normativ sau decizia respectivă. Îşi sporeşte astfel capacitatea de a lua hotărâri şi de a adopta acte normative coerente şi adaptate nevoilor, care vor fi mai uşor acceptate şi puse în aplicare. Toate actele adoptate de autorităţi administrative, cu excepţiile prevăzute de lege, intră sub incidenţa Legii transparenţei. Singura categorie de proiecte de acte normative care nu sunt supuse prevederilor Legii transparenţei sunt propunerile legislative redactate de membri ai Parlamentului şi

înaintate de aceştia Camerei în care activează (articolul 5 din lege stabileşte excepţiile în aplicarea

Legii transparenţei).

Legea transparenţei prevede în art. 1 că standardele stabilite prin prevederile sale sunt minimale. Acest lucru înseamnă că toate instituţiile care cad sub incidenţa acestei legi sunt obligate să respecte standardele stabilite, dar şi că oricare instituţie poate adopta norme care să prevadă drepturi mai largi

privind participarea la elaborarea actelor normative sau la şedinţe publice. Metodele de participare

cetăţenească variază in funcţie de nivelul implicării publicului în activitatea administraţiei:

informare, consultare, implicare, colaborare, delegare.

Şedinţele publice la care se referă Legea transparenţei sunt, în fapt, toate şedinţele care sunt

necesare pentru desfăşurarea activităţii autorităţii publice respective şi pe care autoritatea respectivă

le declară ca fiind publice. Excepţiile sunt expres reglementate de lege.

Legea transparenţei prevede căi de atac în cazul în care nu este respectată. Prin art. 13,

persoanele sau organizaţiile au dreptul de a ataca în contencios administrativ instituţiile publice

care nu respectă legea. Prevederea face trimitere la procedura reglementată de Legea 554/2004, aşa

cum a fost ea modificată şi completată până în prezent.

Aplicarea legii transparenţei presupune o schimbare majoră în primul rând la nivelul

mentalităţii administraţiei publice locale, prin trecerea de la cultura opacităţii la cea a transparenţei.

Este însă nevoie şi de schimbarea mentalităţii în rândul cetăţenilor, prin evoluţia de la lipsa

implicării la participarea directă. Transparenţa autorităţilor publice este un proces dinamic. Pe măsură ce legea este din ce în ce mai mult aplicată, autorităţile administraţiei publice vor fi din ce în ce mai transparente, pentru că vor avea exerciţiul aplicării legii.

Liber acces la informaţii de interes public Accesul la informaţia de interes public poate fi definit drept posibilitatea oricărei persoane de a obţine

informaţii aflate în posesia instituţiilor statului.

Izvorul primar în materia liberului acces la informaţii de interes public este chiar textul

constituţional, care dispune în Capitolul II – Drepturile şi libertăţile fundamentale, art. 31 cu privire

la dreptul la informaţie: În plus, Constituţia României prevede la art. 20 principiul priorităţii

reglementărilor internaţionale în materia drepturilor omului, făcând astfel posibilă aplicarea celor

mai favorabile norme inclusiv în materia liberului acces la informaţiile de interes public. Definiţii cuprinse în Legea nr. 544/2001:

- autoritate sau instituţie publică = orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională, precum şi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după

caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar - informaţie de interes public = orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei

autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei

- informaţie cu privire la datele personale = orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau

identificabilă

Bibliografie modul

Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

Legea nr. 188/1999, Statutul funcţionarilor publici

Eric Chewtynd şi Frances Chewtynd, Participarea cetăţenească pentru îmbunătăţirea procesului

decizional în administraţia publică locală, Research Triangle Institute—Programul de Asistenţă

pentru Administraţia Publică din România, Bucureşti 2001

Marieta Avram, Marian Nicolae, Horaţiu Dumitru, Bogdan Dumitrache, Ghid legislativ pentru

organizaţiile neguvernamentale din România, APADOR-CH, Bucureşti, 2002.

Ioan Alexandru, Tratat de administraţie publică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008

Ion Popescu-Slăniceanu, Teoria funcţiei publice, Ed. Evrika, Brăila, 1999

Modulul 3. Avertizarea în interes public

Scopul şi obiectivele modulului

Prezentarea şi înţelegerea noţiunii de avertizare în interes public în contextul legislativ

internaţional şi la nivel naţional

Prezentarea şi cunoaşterea conceptelor şi prevederilor Legii nr.571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi bugetare, care semnalează încălcări ale legii

Schema logică a modulului

Avertizarea în interes public

Abordarea avertizării de integritate la nivel internaţional o Reglementări comunitare o Abordarea Consiliului Europei o Abordarea în România

Legea nr. 571/2004

Jurisdicţii disciplinare

Conţinut informaţional detaliat

AVERTIZAREA ÎN INTERES PUBLIC

1) Abordarea la nivel internaţional

A. Reglementări comunitare

Funcţionarul31 care, în exerciţiul funcţiei sale, are cunoştinţă de fapte care pot prezuma o

activitate ilegală, mai ales o fraudă sau corupţie prejudiciabile pentru interesele CE, sau o conduită care

poate constitui o gravă încălcare a obligaţiilor funcţionarilor Comunităţilor, este obligat să informeze

imediat şeful ierarhic sau conducătorul instituţiei, ori chiar pe secretarul general sau o persoană cu rang

echivalent sau direct OLAF. Funcţionarul care a comunicat această informaţie nu va suferi nici un

prejudiciu din partea instituţiei din partea instituţiei, dacă a fost de bună-credinţă.

31 Statutul funcţionarilor europeni

Avertizorii32 sunt angajaţi ai companiilor „corupte‖ care sesizează autorităţile cu privire la

practicile corupte la care participă entitatea din care aceştia fac parte. Aceştia sunt adesea lipsiţi de

mijloace de protecţie legale şi pot fi sancţionaţi pentru aceste fapte. Statele membre ar trebui să

amendeze legislaţia naţională pentru a oferi protecţie adecvată avertizorilor.

Având33 în vedere că nu se poate realiza o statistică reală asupra cazurilor de corupţie ca urmare

a unui „pact al tăcerii‖ între mituitor şi mituit, singura soluţie este convingerea martorilor să semnaleze

faptele de corupţie. Acest lucru nu se poate realiza decât prin asigurarea unei protecţii efective a

avertizorilor împotriva consecinţelor negative care pot rezulta în urma sesizărilor.

B. Abordarea Consiliului Europei

Funcţionarul public care apreciază că i se cere îndeplinirea unui act ilegal, incorect, neetic, care

presupune proasta administrare sau este contrar codului de conduită trebuie să sesizeze această situaţie.

Sesizarea trebuie făcută şi în situaţia în care e martor al unor încălcări ale acestui cod, dacă există

evidenţe, presupuneri sau suspiciuni cu privire la activitatea infracţională referitoare la serviciul public.

Administraţia publică trebuie să asigure protecţia funcţionarului public care face astfel de

sesizări cu bună-credinţă în sensul de a nu-i fi cauzat nici un prejudiciu.

2) Abordarea în România

A. Legea nr. 571/2004

Legea privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi

bugetare, care semnalează încălcări ale legii urmăreşte încurajarea unei atitudini civice a angajaţilor din

sectorul public, de avertizare asupra ilegalităţilor săvârşite în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice.

Conceptul se fundamentează pe raţionamentul că ilegalităţile sunt cel mai bine cunoscute de către cei

care lucrează în cadrul entităţilor publice şi că acei angajaţi care le dezvăluie trebuie protejaţi adecvat

împotriva oricăror acte de represalii. În plus, legea avertizorilor vine să înlăture regula tacită a rezolvării

interne a oricăror probleme sau nereguli.

Legea defineşte avertizarea în interes public ca fiind ―sesizarea făcută cu bună-credinţă cu

privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor

bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei‖, satisfă când cerinţele de bună

administrare ale Constituţiei pentru Europa, partea a II-a, Carta Drepturilor Fundamentale. Avertizorul

se poate adresa unui palier larg de autorităţi, atât publice cât şi private—şefului ierarhic al persoanei care

a încălcat prevederile legale, conducă torului autorităţii publice, instituţiei publice sau al unităţii bugetare

32 COM (97) 192 final 33 COM (2003) 317 final, Bruxeles, 28 mai 2003

din care face parte persoana care a încălcat prevederile legale, comisiilor de disciplină sau altor

organisme similare din cadrul autorităţii publice, organelor judiciare, organelor însărcinate cu

constatarea şi cercetarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, comisiilor parlamentare, mass-

media, organizaţiilor profesionale, sindicale sau patronale, precum şi organizaţiilor neguvernamentale.

Posibilităţile multiple de sesizare au rolul de a încuraja avertizorul să facă publice orice nereguli,

având convingerea că ele vor avea o finalitate şi că el va fi protejat corespunzător, inclusiv prin

mediatizarea subiectului şi prin apelul la societatea civilă.

Legea instituie modalităţi de protecţie a avertizorilor împotriva represaliilor directe ori indirecte.

Avertizorul beneficiază de prezumţia bunei-credinţe vis-à-vis de veridicitatea celor sesizate. Acest lucru

implică faptul că sarcina probei revine nu celui care face sesizarea, ci persoanei împotriva căreia a fost

făcută aceasta, lucru care facilitează soluţionarea cauzei. De asemenea, avertizorul poate solicita

prezenţa mass-media, a reprezentanţilor sindicali sau profesionali în cadrul comisiilor care se pronunţă

asupra sesizărilor de încălcări ale legii. Aceste prevederi, care derogă de la Codurile de conduită sau alte

acte normative contrare, asigură un mecanism eficient de semnalare şi probare inclusiv a actelor de

corupţie şi abuz săvârşite de către demnitari, funcţionari şi angajaţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice.

Ele au şi un caracter preventiv prin înlăturarea regulii tăcerii din cadrul instituţiilor publice, prin

incriminarea şi sancţionarea adecvată corect, ca infracţiuni de corupţie.

B. Jurisdicţii disciplinare

În cazul în care o sesizarea a fost adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice ori

conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public a cărui faptă este

sesizată, acesta are obligaţia să o transmită de îndată comisiei de disciplină competente34. Sesizarea se

depune de către persoana care a primit-o, la secretarul comisiei de disciplină, care are obligaţia să o

înregistreze şi să o prezinte preşedintelui comisiei de disciplină în termen de maximum două zile de la

data înregistrării.

Funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării i se comunică, sub sancţiunea

nulităţii, o copie de pe sesizarea îndreptată împotriva sa.

Pentru a asigura protecţia persoanei care face sesizarea, reglementările în vigoare prevăd

obligaţia comisiei de disciplină de a păstra confidenţialitatea numelui şi a adresei acestuia până la data

începerii cercetării faptei funcţionarului public, atunci când apreciază că funcţionarul ar putea influenţa

sau exercita presiuni asupra semnatarului sesizării.

Activitatea comisiei de disciplinară are la bază următoarele principii:

34 Art. 23, alin. 2 din HG nr. 1210/2003

prezumţia de nevinovăţie, conform căruia se prezumă că funcţionarul public

este nevinovat atât timp cât vinovăţia să nu a fost dovedită;

garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaşte dreptul

funcţionarului public de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa şi

de a fi asistat de un apărător sau de a fi reprezentat;

celeritatea procedurii, care presupune obligaţia comisiei de disciplină de a

proceda fără întârziere la soluţionarea cauzei, cu respectarea drepturilor

persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de lege şi de prezenta

hotărâre;

contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilităţii persoanelor

aflate pe poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt

care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată

comisia de disciplină;

proporţionalitatea, conform căruia trebuie respectat un raport corect între

gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi

sancţiunea disciplinară propusă să fie aplicată;

legalitatea sancţiunii, conform căruia comisia de disciplină nu poate

propune decât sancţiunile disciplinare prevăzute de lege;

unicitatea sancţiunii, conform căruia pentru o abatere disciplinară nu se

poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară.

Activitatea de cercetare desfăşurată de comisia de disciplină presupune:

1) audierea persoanei care a formulat sesizarea

Atunci când face o avertizare în interes public, aceasta beneficiază de prezumţia de bună-

credinţă, astfel cum aceasta a fost definită anterior, dar până la proba contrarie.

2) audierea funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării;

Conform art. 26 din H.G. nr. 1210/2003, funcţionarul public a cărui faptă se cercetează se

înfăţişează personal în faţa comisiei de disciplină. Funcţionarul public îşi poate exercita dreptul la

apărare prin asistarea de către un avocat sau prin reprezentare.

3) audierea oricăror alte persoane ale căror declaraţii pot înlesni soluţionarea cazului;

4) culegerea informaţiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloacele prevăzute de

lege;

5) administrarea probelor, precum şi verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate.

6) Şedinţele comisiei de disciplină sunt publice, cu următoarele excepţii:

atunci când funcţionarul public împotriva căruia a fost formulată sesizarea a solicitat în scris ca

acestea să nu fie publice;

atunci când preşedintele comisiei de disciplină a solicitat ca acestea să nu fie publice pentru

motive temeinic justificate35.

Aceste dispoziţii nu se aplică în situaţia în care este cercetat disciplinar un avertizor, ca urmare a

unui act de avertizare. La cererea acestuia, comisiile de disciplină sau alte organisme similare din cadrul

entităţilor au obligaţia de a invita presa şi un reprezentant al sindicatului sau al asociaţiei profesionale.

Anunţul se face prin comunicat pe pagina de Internet a autorităţii publice, instituţiei publice sau a

unităţii bugetare, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea şedinţei, sub sancţiunea nulităţii raportului şi a

sancţiunii disciplinare aplicate36. Dacă avertizorul nu face o cerere în acest sens, preşedintele comisiei

poete solicita ca şedinţa să nu fie publică pentru motive temeinic justificate.

În exercitarea atribuţiilor sale, comisia de disciplină întocmeşte rapoarte pe baza concluziilor

majorităţii membrilor săi. Acestea trebuie să conţină următoarele elemente:

numărul şi data de înregistrare a sesizării;

numele, prenumele şi funcţia deţinută de funcţionarul public a cărui faptă a fost cercetată,

precum şi compartimentul în care acesta îşi desfăşoară activitatea;

numele, prenumele, funcţia şi domiciliul persoanei care a sesizat fapta, precum şi ale

persoanelor audiate;

prezentarea pe scurt a faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a fost săvârşită;

probele administrate;

propunerea privind sancţiunea disciplinară aplicabilă sau, după caz, de clasare a cauzei;

motivarea propunerii;

numele, prenumele şi semnătura preşedintelui, ale membrilor comisiei de disciplină, precum şi

ale secretarului acesteia;

data întocmirii raportului.

Opiniile separate, formulate în scris şi motivate, se vor anexa la raportul comisiei de disciplină.

Raportul comisiei de disciplină se înaintează persoanei competente să aplice sancţiunea, în termen de 3

zile de la data ultimei şedinţe.

Comisia de disciplină formulează propunerea cu privire la sancţiunea aplicabilă, pe baza

referatului întocmit. Comisia de disciplină poate să propună:

sancţiunea disciplinară aplicabilă, în cazul în care s-a dovedit săvârşirea abaterii disciplinare de

către funcţionarul public;

35 Ase vedea în acest sens practica comisiei în ceea ce priveşte aprecierea anumitor motive ca fiind „temeinic justificate”; 36 Art. 7, alin. 1, lit. b din Legea nr. 571/2004

clasarea sesizării, atunci când nu se confirmă săvârşirea unei abateri disciplinare.

La individualizarea (stabilirea) sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarului public comisia de

disciplină trebuie să ţină seama de:

cauzele care au determinat săvârşirea abaterii disciplinare;

împrejurările în care aceasta a fost săvârşită;

gradul de vinovăţie;

gravitatea şi consecinţele abaterii disciplinare;

conduita funcţionarului public;

existenţa unor antecedente disciplinare ale funcţionarului public, care nu au fost radiate în

condiţiile legii.

Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei

Naţionale a Funcţionarilor Publici, care, potrivit legii, are legitimare procesuală activă, şi poate dispune

efectuarea unui control asupra modului cum autorităţile sau instituţiile publice respectă legislaţia

referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici.

Legea nr. 571/2004 prevede că în litigiile de muncă sau în cele privitoare la raporturile de

serviciu, instanţa poate dispune anularea sancţiunii disciplinare sau administrative aplicate unui

avertizor, dacă sancţiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu bună-

credinţă.

Instanţa verifică proporţionalitatea sancţiunii aplicate avertizorului pentru o abatere disciplinară,

prin compararea cu practica sancţionării sau cu alte cazuri similare din cadrul aceleiaşi autorităţi publice,

instituţii publice sau unităţi bugetare, pentru a înlătura posibilitatea sancţionării ulterioare şi indirecte a

actelor de avertizare în interes public, protejate prin prezenta lege.

În cazul în care comisia de disciplină are indicii că fapta săvârşită de funcţionarul public poate fi

considerată infracţiune, propune conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, în cadrul căreia acesta

îşi desfăşoară activitatea, sesizarea organelor de cercetare penală. Conducătorul autorităţii sau instituţiei

publice va sesiza de îndată organele de cercetare penală.

Sumarul modulului

Abordarea comunitară: Funcţionarul care, în exerciţiul funcţiei sale, are cunoştinţă de fapte

care pot prezuma o activitate ilegală, mai ales o fraudă sau corupţie prejudiciabile pentru interesele CE, sau o conduită care poate constitui o gravă încălcare a obligaţiilor funcţionarilor Comunităţilor, este obligat să informeze imediat şeful ierarhic sau conducătorul instituţiei, ori chiar pe secretarul general sau o persoană cu rang echivalent sau direct OLAF. Funcţionarul care a comunicat această informaţie nu va suferi nici un prejudiciu din partea instituţiei din partea instituţiei, dacă a fost de bună-credinţă.

Abordarea Consiliului Europei: Funcţionarul public care apreciază că i se cere

îndeplinirea unui act ilegal, incorect, neetic, care presupune proasta administrare sau este contrar

codului de conduită trebuie să sesizeze această situaţie.

Sesizarea trebuie făcută şi în situaţia în care e martor al unor încălcări ale acestui cod, dacă

există evidenţe, presupuneri sau suspiciuni cu privire la activitatea infracţională referitoare la

serviciul public.

Administraţia publică trebuie să asigure protecţia funcţionarului public care face astfel de

sesizări cu bună-credinţă în sensul de a nu-i fi cauzat nici un prejudiciu.

Legea nr. 571/2004: Legea privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile

publice şi din alte unităţi bugetare, care semnalează încălcări ale legii urmăreşte încurajarea unei atitudini civice a angajaţilor din sectorul public, de avertizare asupra ilegalităţilor săvârşite în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice. Conceptul se fundamentează pe raţionamentul că ilegalităţile sunt cel mai bine cunoscute de către cei care lucrează în cadrul entităţilor publice şi că acei angajaţi care le dezvăluie trebuie protejaţi adecvat împotriva oricăror acte de represalii.

Legea defineşte avertizarea în interes public ca fiind “sesizarea făcută cu bună-credinţă cu

privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a

principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei”.

Posibilităţile multiple de sesizare au rolul de a încuraja avertizorul să facă publice orice

nereguli, având convingerea că ele vor avea o finalitate şi că el va fi protejat corespunzător, inclusiv

prin mediatizarea subiectului şi prin apelul la societatea civilă. Avertizorul beneficiază de prezumţia

bunei-credinţe vis-à-vis de veridicitatea celor sesizate.

Jurisdicţii disciplinare: În cazul în care o sesizarea a fost adresată conducătorului

autorităţii sau instituţiei publice ori conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară

activitatea funcţionarul public a cărui faptă este sesizată, acesta are obligaţia să o transmită de

îndată comisiei de disciplină competente. Şedinţele comisiei de disciplină sunt publice, cu unele excepţii. În exercitarea atribuţiilor sale, comisia de disciplină întocmeşte rapoarte pe baza concluziilor

majorităţii membrilor săi. Comisia de disciplină formulează propunerea cu privire la sancţiunea aplicabilă, pe baza referatului întocmit. Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea disciplinară aplicată se poate adresa Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care, potrivit legii, are legitimare procesuală activă, şi poate dispune efectuarea unui control asupra modului cum autorităţile sau instituţiile publice respectă legislaţia referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici.

Legea nr. 571/2004 prevede că în litigiile de muncă sau în cele privitoare la raporturile de serviciu, instanţa poate dispune anularea sancţiunii disciplinare sau administrative aplicate unui avertizor, dacă sancţiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu bună-credinţă.

Bibliografie modul

Legea nr.571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi bugetare, care semnalează încălcări ale legii

Ioan Alexandru, Tratat de administraţie publică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008

Ion Popescu-Slăniceanu, Teoria funcţiei publice, Ed. Evrika, Brăila, 1999

Sarcini şi teme ce vor fi notate

Referat academic (50% din notă)

Examen (50% din notă)