Etica si deontologie profesionala. Repere internationale, nationale ...

Norwegian Financial Mechanism 2009-2014Programul RO 24 „Întărirea capacităţii judiciare şi cooperare”

Proiectul “Consolidarea capacităţii sistemului judiciar din România de a face faţă noilor provocări legislative şi instituţionale/Strengthening the capacity of the Romanian judicial system to face new

legislative and institutional challenges”

Răspunderea disciplinară a magistraţilor

I. Repere internaţionale

Referiri la răspunderea disciplinară a magistraţilor, principii, cazuri, sancţiuni se regăsesc într-o serie

de documente internaţionale, fapt ce atestă preocuparea constantă în definirea statutului special al

magistratului.

Astfel,

1. În Principii fundamentale asupra independenţei sistemului judiciar, adoptate de cel de-al

Şaptelea Congres al Naţiunilor Unite privind Prevenirea infracţiunilor şi tratamentul infractorilor

susţinut la Milano din 26 august până în 6 septembrie 1985 şi avizate Rezoluţiile 40/32 din 29 noiembrie

1985 şi 40/146 decembrie 1985 ale Adunării Generale la capitolul Disciplina, suspendarea şi

înlăturarea se sustine ca o acuzaţie sau plângere făcută împotriva unui judecător în capacitatea sa

profesională şi judiciară va fi procesată rapid şi corect conform unei proceduri adecvate. Judecătorul va

avea dreptul la o audiere corectă. Examinarea chestiunii în stadiu iniţial va fi confidenţială, în afara

cazului în care este cerut altfel de către judecător.

De asemenea, judecătorii vor face obiect al suspendării sau înlăturării doar pentru motive de

incapacitate sau conduită care îi face nepotriviţi pentru îndeplinirea îndatoririlor.

Proiectul este co-finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014 şi are ca obiectiv general consolidarea capacității sistemului judiciar din România de a face față noilor provocări legislative și instituționale

Toate procedurile disciplinare de suspendare sau înlăturare vor fi

stabilite în conformitate cu standardele existente de conduită judiciară.

Deciziile în procedurile disciplinare de suspendare sau înlăturare ar trebui să facă obiectul unei

revizuiri independente. Acest principiu nu poate fi aplicat deciziilor celor mai înalte instanţe şi cele ale

legislativului în punerea sub acuzare sau în proceduri similare.

2. Avizul nr. 3 al consiliului consultativ al judecătorilor europeni (ccje) în atenţia comitetului de

miniştri al consiliului Europei asupra principiilor şi regulilor privind imperativele profesionale aplicabile

judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii subliniază

necesitatea existenţei unor anumite mijloace de a trage judecătorii la răspundere şi chiar de a-i înlătura din

funcţie în cazuri de comportament necorespunzător atât de grav încât să justifice o asemenea măsură. Nevoia

de precauţie în recunoaşterea acestor răspunderi provine din nevoia de a păstra independenţa şi libertatea

juridicului de presiuni necuvenite.

Se mai arată că în cadrul procedurii angajării răspunderii disciplinare intrebările care ar trebui să se

pună sunt următoarele:

i) Ce conduită ar trebui să ducă la demararea procedurilor disciplinare împotriva unui judecător?

ii)De cine şi cum ar trebui iniţiate procedurile?

iii) De cine şi cum ar trebui să fie decise?

iv) Ce sancţiuni ar trebui să fie permise pentru comportament necorespunzător dovedit în

procedurile disciplinare?

Pentru a justifica procedurile disciplinare, comportamentul necorespunzător trebuie să fie grav şi

flagrant, într-un mod care nu poate fi interpretat doar ca o nerespectare a standardelor profesionale prezentate

în ghiduri de comportament

Fiecare stat trebuie să specifice prin lege ce comportament poate duce la acţiuni disciplinare.

Esenţa procedurilor disciplinare stă într-un comportament fundamental opus celui aşteptat din

partea unui profesionist în poziţia persoanei care se presupune că s-a comportat necorespunzător.

În ceea ce priveşte răspunderea disciplinară, CCJE consideră că:

i) în fiecare ţară statutul sau carta fundamentală aplicabilă judecătorilor trebuie să definească, pe

cât posibil în termeni clari, faptele care pot duce la sancţiuni disciplinare, ca şi procedurile care trebuie urmate;


ii) în ceea ce priveşte instituirea procedurilor disciplinare, ţările

trebuie să ia în considerare înfiinţarea unui organism sau a unei persoane specifice responsabile cu primirea

plângerilor, cu obţinerea declaraţiilor judecătorului şi cu hotărârea, în lumina dovezilor, dacă există sau nu un

caz împotriva judecătorului care să impună iniţierea unor astfel de proceduri;

iii) orice proceduri disciplinare iniţiate trebuie decise de o autoritate sau un tribunal independente,

care să folosească o procedură garantând drepturi complete de apărare;

iv) când această autoritate sau tribunal nu este o curte, membrii săi trebuie numiţi de autoritatea

independentă (cu reprezentare juridică relevantă aleasă democratic de alţi judecători).

v) aranjamentele privind procedurile disciplinare în fiecare ţară trebuie să fie de aşa natură încât să

permită apelul la decizia organismului disciplinar iniţial (fie că este o autoritate, un tribunal sau o curte) în faţa

unei curţi;

vi) sancţiunile aflate la dispoziţia unei asemenea autorităţi în cazul unui comportament

necorespunzător dovedit trebuie definite, pe cât posibil în termeni clari, în statutul sau carta fundamentală a

judecătorilor şi trebuie aplicate în mod proporţional.

Se subliniază de asemenea că măsurile disciplinare includ orice măsuri care afectează negativ statutul

şi cariera unui judecător, inclusiv transferul sau pierderea dreptului de promovare sau plată.

3. Carta europeana cu privire la statutul judecatorului, adoptată de participantii la reuniunea

multilaterala cu privire la statutul judecatorilor în Europa, organizata de Consiliul Europei perioada 8-10 iulie

1998, în privinţa responsabilităţii funcţiei de judecător statuează la capitolul 5 că

1. Neîndeplinirea de catre judecator a unei îndatoriri expres definite de statut nu poate fi sanctionata

decât în baza deciziei, a propunerii, a recomandarii sau cu acordul unei jurisdictiisau unei instante constituita cel

putin pe jumatate din judecatori alesi, în cadrul unei proceduri cu caracter contradictoriu la care judecatorul

poate beneficia de asistenta unui aparator. Categoriile de sanctiuni susceptibile de a fi aplicate sînt precizate în

statut, iar aplicarea acestora este supusa principiului proportionalitatii. Decizia unei autoritati executive, a unei

jurisdictii sau a instante la care se face referire mai sus, prin care se pronunta o sanctiune este susceptibila de

atac în fata unei instante superioare cu caracter jurisdictional.

2. Repararea prejudiciului suportat în mod ilegitim ca urmare a deciziei sau a comportamentului unui

judecator în exercitiul functiunii sale este asigurata de catre stat. Statutul poate prevedea ca statul sa aiba

posibilitatea sa ceara judecatorului rambursarea, în anumite limite, printr-o actiune jurisdictionala în cazul

necunoasterii grosolane si inexcuzabile de catre judecator a regulilor în cadrul carora se desfasoara activitatea


acestuia. Sesizarea jurisdictiei competente trebuie sa faca obiectul unui acord

prealabil al instantei.

3. Orice persoana trebuie sa aiba posibilitatea sa adreseze unui organism independent, fara formalitati

particulare, reclamatia sa cu privire la disfunctionalitatea justitiei într-o anumitacauza. Daca în urna unei

examinari prudente si în detalii se constata în mod incontestabil o încălcare de genul celeia la care se face

referire la punctul 5.1. din partea judecatorului, acest organism este autorizat sa sesizeze instanta disciplinara în

subordinea careia se afla judecatorul sau cel putin sa recomande o atare sesizare unei autoritati competente în

mod normal, conform statutului, sa o faca.

În expunerea motivelor Cartei cu privire responsabilitatea judecatorului şi a raspunderea disciplinara a

judecatorului se fac referiri la principiul legalitatii sanctiunilor disciplinare, prevazând ca o sanctiune poate

penaliza doar o neîndeplinire a uneia dintre îndatoririle expres definite în statut si ca scara sanctiunilor

susceptibile de a fi aplicate este precizata în statut. Carta impune de altfel garantii în ceea ce priveste procedura

disciplinara: sanctiunea disciplinara nu poate fi aplicata decât daca exista decizia în acest sens, propunerea,

recomandarea sau acordul unei jurisdictii sau ale unei instante constituita cel putin pe jumatate din judecatori

alesi, si în cadrul unei proceduri cu caracter contradictoriu în care judecatorul urmarit sa poata beneficia de

aparare. În cazul pronuntarii unei sanctiuni, optiunea pentru una dintre categoriile de sanctiuni prevazute în

statut trebuie sa fie supusa principiului proportionalitatii.

Carta a mai prevazut si dreptul de recurs în fata unei instante superioare cu caracter jurisdictional

contra unei decizii de aplicare a sanctiunii atunci când aceasta a fost luata de o autoritate executiva, o jurisdictie

sau o instanta constituita cel putin pe jumatate din judecatori alesi.

4. Recomandarea nr. 94(12) a comitetului de miniştrii către statele membre privind independenţa,

eficienţa şi rolul judecătorilor adoptată de comitetul de miniştrii în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516a

întâlnire a secretarilor de stat

Recomandare este aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcţii juridice, inclusiv cei care

lucrează cu probleme de drept constituţional, civil, penal, comercial şi administrativ, în ceea ce priveşte

judecătorii şi celelate persoane care exercită funcţii juridice, principiile statuate aplicându-se în toate cazurile, cu

excepţia situaţiilor în care se prevede expres că se aplică exclusiv judecătorilor, spre exemplu principiile ce

privesc remuneraţia şi cariera magistraţilor


În ceea ce priveşte răspunderea magistraţilor, Carta recomandă ca

atunci când judecătorii nu îşi îndeplinesc sarcinile într-un mod eficient şi adecvat, trebuie luate măsuri

corespunzătoare. Asemenea măsuri pot să includă, de exemplu, în funcţie de tradiţiile legale ale statului în

cauză, retragerea dosarelor de la un judecător, orientarea judecătorului către alte sarcini în cadrul instanţei,

sancţiuni financiare, precum reducerea salariului pe o perioadă de timp determinată sau suspendarea.

Asemenea măsuri trebuie să aibă un caracter excepţional pentru a fi păstrată independenţa justiţiei,

depinzând de statele membre să decidă care este autoritatea corespunzătoare pentru a monitoriza activităţile

judecătorilor. Deciziile unui astfel de organ trebuie să poată fi apelate în instanţă. Orice măsură adoptată de

către organismul de supraveghere trebuie să fie bazată pe respectarea independenţei judecătorilor.

Acolo unde, în conformitate cu dreptul naţional, se pretinde că judecătorii au comis infracţiuni

disciplinare, este esenţial ca orice proceduri luate împotriva lor să asigure independenţa acestora şi ca orice

instanţă sau organ competent să fie independente şi imparţiale.

Principiul VI tratează neîndeplinirea obligaţiilor şi comiterea de sancţiuni disciplinare

1. Atunci când judecătorii nu-şi îndeplinesc obligaţiile într-un mod eficient şi corect sau în cazul în care

primesc sancţiuni disciplinare, toate măsurile necesare care nu afectează independenţa sistemului judiciar

trebuie luate. Aceste măsuri pot include, fără a afecta prevederile legilor în vigoare sau cutumelor: retragerea

dosarului de la judecător, transferarea judecătorului,aplicarea de sancţiuni economice, precum o reducere a

salariului, suspendare.

2. Judecătorii numiţi nu pot fi înlăturaţi permanent din funcţie fără motive întemeiate, până în

momentul în care îndeplinesc vârsta legală de pensionare. Aceste motive trebuie prevăzute în mod expres în

lege şi se pot aplica în ţările în care judecătorul este ales pentru o perioadă determinată, sau pot avea legătură

cu incapacitatea de a îndeplini funcţii judiciare, comiterea de infracţiuni sau încălcări grave ale normelor

disciplinare.

3. Atunci când măsurile prevăzute în paragrafele 1 şi 2 trebuie luate, statele trebuie să hotărască

înfiinţarea prin lege a unui organism special cu competenţe în aplicarea de sancţiuni disciplinare, dacă acestea

nu sunt stabilite de instanţă, organism ale cărui decizii vor fi controlate de un organism ierarhic superior, în

situaţia în care nu este vorba despre un organism juridic ierarhic superior în esenţă. Legea va prevede proceduri

specifice pentru a se asigura că judecătorii în cauză vor primi cel puţin garanţiile minimale prevăzute de


Convenţie, spre exemplu că speţa lor va fi audiată într-un interval de timp

rezonabil şi că vor avea dreptul de a se apăra.

II. Repere naţionale

1.Constituţia României

Conform art. 125 privind statutul judecătorilor, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt

inamovibili, în condiţiile legii, propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea

judecătorilor fiind de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.

Conform art. 134 al.2, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată,

prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite

prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.

Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie (art.134 al.3).

2.Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Capitolul 2 prin dispoziţiile art..5 - art.11 prezintă sub denumirea marginală de Incompatibilităţi şi

interdicţii, situaţiile care nu sunt conforme statutului de magistrat şi în raport de care magistratul s-ar putea afla

sub incidenţa sancţiunilor disciplinare, printre care, cele mai importante vizează desfăşurarea sau deţinerea de :

- orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior,

precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în

condiţiile legii.

- orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între

interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu

excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al


instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de

interese nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu.

- activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

- activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;

- calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi

civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare,

companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;

-calitatea de membru al unui grup de interes economic.

Titlul IV tratează răspunderea judecătorilor şi procurorilor, art.94-97 ocupându-se de dispoziţiile

generale, felurile răspunderii magistraţilor, răspunderea disciplinară fiind dezvoltată în cuprinsul art.98-101.

3. Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

În Secţiunea a 4-a din cap.2 sunt statuate atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul

răspunderii disciplinare a magistraţilor, titularul acţiunilor disciplinare, procedura cercetării disciplinare,

aplicarea sancţiunii disciplinare, emiterea hotărârii şi calea de atac (art.44-52).

4. Hotărârea CSM nr. 326/2005 privind aprobarea Regulamentul de organizare şi funcţionare al

Consiliului Superior al Magistraturii

Exercitarea acţiunii disciplinare, procedura cercetării prealabile, procedura disciplinară în faţa secţiei,

finalizarea acţiunii pronunţarea hotărârii, regimul juridic al acesteia şi modalitatea contestării fac obiectul

dispoziţiilor art.28 –art.34.

De asemenea, este reglementată legal şi procedura de urmat în ipoteza încălcării normelor Codului

deontologic (art.36/1 -36/2).


5. Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru

asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,

prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare

Sunt dezvoltate aici, în cap.5, Reglementări privind magistraţii incompatibilităţi, activităţi interzise a fi

desfăşurate de magistraţi (art.102-107), încălcarea acestora reprezentând abatere disciplinară.

Sunt reluate o serie de interdicţii şi incompatibilităţi prevăzute în legea privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, Codul deontologic, în plus prevăzându-se prin art.105 :

(1) Magistraţilor le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau

procuror:

a) dacă sunt soţi sau rude până la gradul IV inclusiv între ei;

b) dacă ei, soţii sau rudele lor până la gradul IV inclusiv au vreun interes în cauză.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi magistratului care participă, în calitate de judecător sau procuror, la

judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soţul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a

participat, ca judecător sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Codului

de procedură penală referitoare la incompatibilităţi, abţinere şi recuzare.

Judecătorul care devine avocat nu poate pune concluzii la instanţa unde a funcţionat, timp de 2 ani de

la încetarea calităţii de judecător.

Procurorul care devine avocat nu poate acorda asistenţă juridică la organele de urmărire penală din

localitatea unde a funcţionat, timp de 2 ani de la încetarea calităţii de procuror.(art.106)

Încălcarea dispoziţiilor art. 101 - 105 şi 107 constituie abateri disciplinare şi se sancţionează, în raport

cu gravitatea abaterilor, cu:suspendarea din funcţie pe timp de maximum 6 luni sau îndepărtarea din

magistratură.

Judecătorul sau procurorul sancţionat cu îndepărtarea din magistratură nu poate ocupa nici o funcţie

de specialitate juridică timp de 3 ani.


De asemenea, este prevăzută prin dispoziţiile art.111 obligativitatea

depunerii declaraţiilor de avere şi interese în termenul prevăzut de lege.

III. Răspunderea disciplinară a judecătorilor – aspecte de drept comparat 1

1. Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Franţa

Articolul 43 al Legii organice defineşte abaterea disciplinară, care reprezintă orice încălcare,

din partea unui magistrat, a obligaţiilor care decurg din statutul său, a onoarei, eticii sau demnităţii.

În ceea ce priveşte procedura disciplinară, aceasta este de competenţa exclusivă a Consiliului

Superior al Magistraturii, respectiv a celor două comisii ale sale, una pentru judecători şi una pentru

procurori.

Secţia pentru judecători acţionează ca o adevărată instanţă disciplinară în ceea ce priveşte

sancţionarea judecătorilor, pe când Secţia pentru procurori nu face decât să dea un aviz Ministerului

Justiţiei, care are de fapt competenţa de a-l sancţiona pe magistrat. Procedura în cauzele disciplinare

respectă principiile contradictorialităţii şi pe cel al publicităţii. În urma acestei proceduri există 8 (opt)

niveluri de sancţionare, începând de la mustrare şi până la excluderea din magistratură.

Sunt excluse din câmpul dreptului disciplinar: actele jurisdicţionale; Consiliul Superior al

Magistraturii nu poate face nici o apreciere cu privire la actele jurisdicţionale ale magistratului, acestea

neputând fi criticate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege; aspectele vieţii private ale

judecătorului; atunci, însă, când acest comportament devine public, judecătorul poate fi judecat de

Consiliul disciplinar.

Tipurile de comportament sancţionate:

atingerile aduse onoarei sau demnităţii: relaţii incompatibile (de exemplu, magistraţi care

frecventează anumite persoane – delincvenţi notorii, prostituate, toxicomani etc), comportamentul

reprehensibil, nedemn (magistraţii care comit infracţiuni, chiar şi cele comise anterior intrării în

profesie, un limbaj excesiv, fie în timpul audierilor, fie în viaţa privată, prin publicarea, de exemplu, a

1Raportul seminarului „Studii comparate de caz cu privire la sancţionarea disciplinară a magistraţilor, cu accent pe categoriile de sancţiuni

aplicabile şi criteriile utilizate pentru determinarea respectivei sancţiuni” - 26-27 octombrie 2006, disponibil pe

http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=090406


unor articole rasiste), abuzul de funcţie (magistratul care se serveşte de

statutul său pentru a obţine anumite avantaje pentru sine sau pentru alte persoane), intervenţiile;

lipsa de probitate;

neîndeplinirea datoriilor care incumbă statului de magistrat (toate obligaţiile profesionale

ale magistratului, cum ar fi cea de imparţialitate, de a cunoaşte normele legale, obligaţia de diligenţă sau

cea de rezidenţă; carenţe sau insuficienţa profesională);

neîndeplinirea datoriilor care rezultă din anumite funcţii pe care le poate îndeplini un

magistrat (nerespectarea instrucţiunilor parchetului general, a celor care incumbă judecătorilor

specializaţi pe un anumit tip de cauze);

2. Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Spania

Răspunderea disciplinară apare reglementată în Legea organica a puterii judiciare.

Constituţia spaniolă a constituit o rezervă de Lege organică, ceea ce ea numeşte Lege Organică

a Puterii Judiciare, care vine să reglementeze regimul juridic al judecătorilor sau Statutul Judiciar, cu

scopul de a le garanta acestora stabilitatea şi permanenţa.

Legislaţia privitoare la regimul disciplinar conţinută în Legea Organică a Puterii Judiciare

conţine dispoziţiile generale privitoare la regimul disciplinar (competenţă şi prescripţie) (art. 414- 416),

diversele abateri disciplinare (art. 417-419; diversele sancţiuni şi organele care le aplică (art. 420 si

421); procedura disciplinară (art. 422 - 427).

Principii din care se inspiră dreptul disciplinar din Spania sunt: principiul legalităţii, principiul

respectării procedurii corespunzătoare, principiul tipicităţii,principiul culpabilităţii, principiul prezumţiei

de nevinovăţie, principiul de a nu permite lipsa de apărare, principiul proporţionalităţii, principiul “non

bis in idem”

Legea Organică a Puterii Judiciare clasifică abaterile disciplinare în trei categorii, în funcţie de

gravitatea acestora: foarte grave, grave şi uşoare.

Articolul 417 descrie abaterile disciplinare foarte grave, în număr de 16 (cu titlu de exemplu):

afilierea la partide politice sau sindicate;intervenţiile, sub forma ordinelor sau presiunilor, de orice

natură, în exercitarea activităţii altui judecător sau magistrat;nerespectarea obligaţiei de abţinere, atunci

când cel în cauză cunoaşte că intervine unul din cazurile prevăzute de lege; abandonarea serviciului sau

absenţele nejustificate şi repetate; abuzul de funcţie din partea judecătorul încearcă să obţină avantaje

nejustificate de la autorităţi, funcţionari sau colegi; lipsa de diligenţă nescuzabilă în îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu; lipsa absolută şi manifestă de motivare a hotărârilor judecătoreşti.


Articolul 418 descrie abaterile grave (în număr de 18), precum:

lipsa de respect faţă de superiorii ierarhici; corectarea aplicării sau interpretării normelor legale de către

cei al căror superior ierarhic este, ceea ce impietează asupra independenţei acestor persoane; excesul sau

abuzul de autoritate, lipsa gravă de respect faţă de justiţiabili sau alte instituţii; utilizarea în cadrul

hotărârilor judecătoreşti a unor expresii nenecesare, extravagante sau care pot fi jignitoare sau lipsite de

respect, din punct de vedere al raţionamentului juridic; obstrucţionarea activităţilor de inspecţie.

Articolul 418 descrie abaterile uşoare (în număr de 5), precum: lipsa de respect faţă de

superiorii ierarhici, atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca aceasta să fie calificată ca o faptă

gravă; lipsa de atenţie sau desconsiderarea colegilor de muncă, personalului auxiliar, justiţiabililor sau

altor instituţii.

Conform articolului 420 din Legea Organică a Puterii Judiciare, sancţiunile care pot fi

impuse/aplicate judecătorilor şi magistraţilor pentru abaterile disciplinare săvârşite în exercitarea

atribuţiilor sunt: avertismentul; amendă de până la 6.000 Euro; mutarea la o altă instanţă, situată la cel

puţin 100 de kilometri; aceasta presupune că cel sancţionat nu se mai poate înscrie pentru a ocupa un alt

post la instanţa de la care a fost mutat pentru o perioadă de trei ani. Este necesar ca, în conţinutul

hotărârii, să se delimiteze exact întinderea acestei sancţiuni; suspendarea, până la trei ani; excluderea din

magistratură se aplică în cazurile extrem de grave, în care fapta şi caracterul ei intenţionat sunt evidente,

iar rezultatul produs afectează de o manieră considerabilă funcţionarea sistemului judiciar.

Abaterile disciplinare uşoare pot fi sancţionate cu avertismentul sau cu o amendă de până la

300 de Euro sau pot fi aplicate amândouă sancţiunile, abaterile grave cu amendă de la 301 la 6.000 de

Euro, restul sancţiunilor urmând a fi aplicate în cazul abaterilor disciplinare foarte grave.

Fundamental în stabilirea unei sancţiuni este să se aplice criteriul proporţionalităţii între

gravitatea abaterii disciplinare şi sancţiunea aplicată. Unele dintre criteriile aplicate în cadrul sistemului

sancţionator disciplinar din Spania sunt: existenţa intenţiei; caracterul repetat; natura prejudiciilor

cauzate; incindenţa, în termen de un an, a unei alte abateri de aceeaşi natură, stabilită printr-o hotărâre

definitivă.

Organul principal pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare este Consiliul General al Puterii

Judiciare, a cărui competenţă în materie este statuată de dispoziţiile Constituţiei. De altfel, exerciţiul

puterii disciplinare este unul dintre cele mai importante atribute ale acestuia şi una dintre formele de

asigurare a independenţei sistemului judiciar. În cadrul Consiliului, organul care are competenţa de a

impune sancţiunile cele mai grave este Plenul.


Comisia de Disciplină a Consiliului General al Puterii Judiciare

este un alt organ competent, precum şi colegiile de conducere ale tribunalelor superioare – instanţele

supreme care există în fiecare comunitate autonomă care formează statul spaniol.

În funcţie de sancţiunile aplicate, competenţa revine, după cum urmează: avertismentul –

preşedintele Tribunalului Suprem şi tribunalelor superioare; amendă – colegiul de conducere al

Tribunalului Suprem şi tribunalelor superioare, pentru judecătorii şi procurorii din circumscripţiile

acestora pentru sancţiunile aplicate în cazul abaterilor disciplinare grave – Comisia de Disciplină a

Consiliului General al Puterii Judiciare; pentru sancţiunile aplicate în cazul abaterilor disciplinare grave

– Plenul Consiliului General al Puterii Judiciare, la propunerea Comsiei de Disciplină.

3. Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Italia

Sistemul răspunderii disciplinare, reformat, este caracterizat de standardizarea abaterilor si de

caracterul obligatoriu al acţiunii disciplinare.

Abaterile disciplinare se împart în două grupe:

- abateri disciplinare in exercitarea functiei – 25 (comportamente care, încălcând obligaţiile

magistratului, aduc daune insjuste sau avantaje unei dintre părţi, nerespectarea cu bună ştiinţă a obligaţiei de

abţinere în cazurile prevăzute de lege, intervenţia nejustificată în activitatea judiciară a unui alt magistrat,

încălcarea gravă a legii din cauza ignoranţei sau neglijenţei inexcuzabile, sustragerea repetată de la îndeplinirea

obligaţiilor de serviciu, divulgarea, chiar şi din neglijenţă, a unor acte procedurale confindeţiale) şi

- abateri disciplinare în afara exercitării funcţiei – 8 (uz de calitatea de magistrat pentru a obţine

avantaje pentru sine sau pentru alţii, asumarea de funcţii extrajudiciare fără autorizarea prevăzută de lege din

partea Consiliului Superior al Magistraturii, obţinerea, direct sau indirect, de împrumuturi sau înlesniri de la

subiecţi despre care magistratul ştie că sunt implicaţi în cauze penale în completul sau instanţa la care

funcţionează, participarea la asociaţii secrete sau ale căror principii nu sunt compatibile cu activitatea de

magistrat, înscrierea sau participarea efectivă şi în mod sistematic în partide politice).

Abaterile stabilite de lege sînt extrase din surse şi experienţe dintre cele mai diferite: norme

procesuale, norme legate de răspunderea civilă a magistratului, dispoziţii legale, circulare ale C.S.M., codul etic,

cazuistica din jurisprudenţa disciplinară.

Sanctiunile disciplinare constau în: avertisment; admonestare (vot de blam); pierderea vechimii;

incapacitate temporară de a ocupa o funcţie de conducere sau de conducere medie; suspendarea din funcţie pe

perioade cuprinse între trei luni si doi ani; demiterea.


Legea stabileste criteriile de aplicare a sancţiunilor disciplinare în

funcţie de tipul de abatere dovedit.

Actiunea disciplinară estepromovată de către Ministrul Justiţiei sau de către Procurorul general de pe

lîngă Curtea de Casatie.

Functiile ministerului public în procedura disciplinară sînt exercitate de către Procurorul general de pe

lingă Curtea de casaţie sau de către un magistrat din oficiu, al său.

Procurorul general procedează la clasare, dacă fapta comisă nu constituie conduită cu relevanţă

disciplinară, dacă face obiectul unui denunţ nemotivat, sau dacă nu se încadrează în niciuna dintre supoziţiile

prevăzute sau dacă din cercetări, fapta rezultă ca fiind inexistentă sau că nu a fost comisă.

Sectiunea disciplinară, tot de pe lîngă C.S.M., formată din 6 persoane dintre cele ce îl compun, trebuie

să dea sentinţa, şi să formuleze o sanctiune disciplinară sau, în cazul că nu au fost întrunite toate probele

necesare, să declare exclusă susţinerea invinuirii. Motivaţiile sentinţei se vor depune in termen de treizeci de zile

de la deliberare.

Se admite recurs la Curtea de casaţie, în sectiile reunite civile.

5.Reglementarea răspunderii disciplinare a magistraţilor în Germania

Art. 95 alin. 1 din Legea landului privind functionarii publici (Landul Baden-Wuerttemberg):

1. Functionarul comite o abatere disciplinara, daca incalca cu vinovatie obligatiile care ii incumba.

2 Comportamentul in afara serviciului reprezinta o abatere disciplinara, daca, avand in vedere

circumstantele situatiei individuale, se aduce atingere in mod considerabil respectului fata de functie sau de

imaginea corpului functionarilor publici si increderii in acestea.

Art. 73 din Legea landului privind functionarii publici (Landul Baden-Wuerttemberg):

1 Functionarul public trebuie sa se dedice complet profesiei sale.

2 Functionarul public isi exercita functia in mod dezinteresat prin depunerea tuturor diligentelor.

3 Comportamentul functionarului public in exercitarea functiei de serviciu si in afara acesteia trebuie

sa corespunda respectului si increderii necesitate de aceasta profesie.

Art. 74 din Legea landului privind functionarii publici (Landul Baden-Wuerttemberg):


1 Functionarul public isi consiliaza si isi sprijina superiorii.

2 Functionarul public are obligatia de a executa dispozitiile si de a respecta liniile directoare cu

caracter general emise de acestia, atata timp cat nu sunt situatii, in care conform prevederilor legislative

speciale nu este obligat sa respecte dispozitiile ci se supune numai legii.

Măsurile disciplinare:

a) Pentru judecătorii şi funcţionarii publici, care îşi exercită funcţia: mustrare (admonestarea pentru un

anumit comportament); amendă; nu va depăşi indemnizaţia lunară a judecătorului sau a funcţionarului public;

reducerea indemnizaţiei reprezintă reducerea cu cel mult o cincime a indemnizaţiei pe o perioadă de maximum

5 ani. Pe perioada aplicării acestei sancţiuni disciplinare persoana în cauză nu poate fi promovată; plasarea într-

o funcţie inferioară aparţinând aceleiaşi profesii, având o indemnizaţie de bază mai redusă („retrogradarea“);

(de exemplu: inspectorul-şef este retrogradat în funcţia de inspector). O altă consecinţă este aceea, că pe o

perioadă de 5 ani persoana în cauză un poate fi promovată; excluderea din serviciu. În afară de pierderea

indemnizaţiei, o altă consecinţă este pierderea asigurării sociale la care sunt îndreptăţiţi funcţionarii publici;

(însă judecătorul/ funcţionarul public va fi asigurat în sistemul de asigurări sociale pentru persoanele angajate cu

contract de muncă).

b) Pentru judecătorii şi funcţionarii publici pensionaţi: reducerea cuantumului pensiei - corespunde

reducerii îndemnizaţiei pentru judecătorii şi funcţionarii publici care îşi exercită funcţia. neacordarea pensiei.

Pentru această măsură se porneşte de la premisa, că respectiva abatere disciplinară ar justifica excluderea din

serviciu a unui judecător sau funcţionar public nepensionat.

IV. Codul deontologic şi răspunderea disciplinară

Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească nu prevedea nicio sancţiune cu privire la

încălcarea codului deontologic. Urmare a modificarilor aduse prin Legea nr. 142/1997, Legea nr. 92/1992 este

republica, iar la art. 122 lit g se prevedea ca abatere disciplinară manifestarile care aduc atingere onoarei sau

probităţii profesionale. Ulterior, prin OUG nr. 179 din 1999, la art. 122 se introduce drept caz de răspundere

disciplinara lit. i1 , respectiv săvârşirea altei abateri grave de la prevederile Codului deontologic al magistraţilor.

Aceasta lege a fost inlocuită de Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, care in varianta de la

data publicări prevedea ca abatere disciplinară la art. 97 lit. b nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul


deontologic al magistratilor. Aceasta dispozitie este abrogată expres prin Legea nr.

247/2005.

Deşi prin art.1 din Titlul XVII din Legea nr.247/2005 a fost abrogată prevederea referitoare la

nerespectarea prevederilor cuprinse în Codul deontologic al magistraţilor ca fiind abatere disciplinară, în

continuare, mare parte dintre normele Codului deontologic se regăsesc în conţinutul abaterilor disciplinare

prevăzute de art.99 din Legea nr.303/2004 a căror încălcare atrage aplicarea de sancţiuni disciplinare.

În literatura de specialitate2 s-a subliniat adesea necesitatea distincţiei dintre răspunderea disciplinară

şi cea vizând încălcarea normelor de deontologie profesională, prima fiind o răspundere de natură juridică,

cealaltă de natură morală, nerespectarea normelor morale neputând atrage, în principiu decât sancţiuni morale.

Deosebirea dintre normele morale şi cele procedurale vizează în principal:

- normele procedurale sunt norme juridice, cele deontologice sunt reguli morale;

- spre deosebire de normele

procedurale, instituite prin lege, cele deontologice sunt instituite, de regulă, pe căi extrajudiciare;

- obiectul normelor procedurale îl

constituie relaţiile dintre participanţii la procesul judiciar, în timp ce obiectul normelor deontologice îl constituie

relaţiile dintre magistraţi, dintre magistraţi şi ceilalţi funcţionari ai statului sau cetaţeni;

- normele procedurale reglementează

drepturi şi obligaţiile participanţilor la proces, normele deontologice reglementează comportamentul

magistraţilor şi în afara cadrului judiciar;

- încălcarea de către magistraţi a

normelor de procedură cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă poate atrage răspunderea disciplinară sau

penală , nerespectarea normelor deontologice neputând atrage în principiu decât sancţiuni morale.

Necesitatea disticţiei dintre cele două categorii de norme si răspunderi se deprinde şi din concluziile

Avizului nr.3 al Consiliului Consultativ al judecătorilor Europeni CCJE: judecătorii trebuie să se ghideze în

activitatea lor de principii de conduită profesională, asemenea principii ar trebui să ofere judecătorilor linii

directoare în acţiunile lor, permiţându-le astfel să depăşească dificultăţile pe care le înfruntă în ceea ce priveşte

2 Cochinescu, N., Introducere în deontologia judiciară, în Revista Dreptul nr.4/1995


independenţa şi imparţialitatea, acele principii trebuie să fie redactate de

judecători şi să fie complet separate de sistemul disciplinar al judecătorilor,

Este de dorit să se înfiinţeze în fiecare ţară unul sau mai multe organisme sau persoane în cadrul

sistemului juridic care să sfătuiască judecătorii care se confruntă cu probleme legate de etica profesională sau

de compatibilitatea unor activităţi non-juridice cu statutul lor.

Etica şi deontologia profesională şi răspunderea magistraţilor reprezintă direcţii principale de acţiune

ale Strategiei de întărire a integrităţii în justiţie, 2011-20163

Conform documentului, întărirea integrităţii individuale cuprinde măsuri referitoare la:

- Perfecţionarea sistemului de reguli de conduită şi deontologice prin crearea unui Ghid/Îndrumar de

conduită pentru judecători, procurori şi personalul din instanţe şi parchete, precum şi a unui mecanism de

implementare a regulilor de conduită judiciară; Crearea procedurilor pentru aplicarea Ghidului de conduită

pentru sistemul judiciar; Asigurarea cadrului de aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

- Dezvoltarea unei culturi a integrităţii judiciare prin formarea specifică prin Asigurarea de formatori

calificaţi în domeniul eticii şi deontologiei profesionale, pregătirea în cadrul formării continue în domeniul

deontologiei şi eticii judiciare a tuturor categoriilor de personal din sistemul justiţie, inclusiv cei care ocupă

funcţii de conducere şi inspectorii judiciari, introducerea Ghidului de conduită judiciară şi Codului deontologic în

bibliografie, ca şi condiţie pentru ocuparea posturilor de execuţie şi de conducere Organizarea de dezbateri

periodice între toţi profesioniştii dreptului despre rolul justiţiei şi etica profesiei (inclusiv cu avocaţi, mediatori,

experţi), publicarea jurisprudenţei în materie de corupţie judiciară, domeniul disciplinar şi cel deontologic

privind magistraţii, cu informarea magistraţilor despre aceasta.

- Îmbunătăţirea sistemului de răspundere disciplinară Îmbunătăţirea cadrului legislativ în materie

disciplinară în coroborare cu modernizarea sistemului de evaluare; Consolidarea rolului şi statutului Inspecţiei

Judiciare Tratarea eficientă a sesizărilor privind disfuncţionalităţile sistemului

În reglementarea internă, conform art.2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor

respectarea normelor cuprinse în prezentul cod deontologic constituie un criteriu pentru evaluarea eficienţei 3 Document aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în 22 noiembrie 2011


calităţii activităţii şi integrităţii judecătorilor şi procurorilor, evaluarea având loc de

către organele competente, potrivit legii.

La evaluarea criteriului privind integritatea, conform Ghidului de evaluare a activităţii

profesionale a magistraţilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr.10/2008, vor fi avute în vedere:

- respectarea standardelor de conduită conforme cu onoarea şi demnitatea profesiei, stabilite de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor în activitatea profesională (standardele de conduită sunt reglementate de Constituţia României, Legea nr. 303/2004, Legea nr.304/2004, Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti şi Codul deontologic al magistraţilor)

- sancţiuni disciplinare aplicate în ultimii 2, respectiv 3 ani, rămase definitive, pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu

- imparţialitateaGhidul prevede ca evaluatorul va aprecia dacă judecătorul evaluat apără

independenţa justiţiei, descurajând orice imixtiune în activitatea judiciară, este obiectiv şi imparţial în exercitarea funcţiei, aduce la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii orice presiuni / ingerinţe în actul de justiţie, garantează prin atitudinea şi activitatea sa supremaţia legii, garantează prin atitudinea şi activitatea sa egalitatea cetăţenilor în faţa legii, demnitatea părţilor, asigură ordinea şi solemnitatea şedinţelor de judecată, nu dezvăluie informaţiile cu caracter confidenţial, este preocupat de creşterea performanţei profesionale, nu săvârşeşte acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie sau societate, apară prestigiul autorităţii judecătoreşti, dovedeşte respect şi bună credinţă în relaţiile cu colegii, îndeplinirea competentă a îndatoririlor profesionale, respectarea obligaţiilor cu caracter administrativ.

Totodată, evaluatorul va avea în vedere şi incompatibilităţile funcţiei de judecător.Evaluatorul va putea consulta mapa profesională a judecătorului evaluat, cu privire la aspectele

care vizează încălcări ale standardelor de integritate stabilite de Codul deontologic, şi va avea în vedere

doar procedurile care s-au derulat cu respectarea dreptului de apărare al magistratului în cauză şi unde s-

a stabilit, dincolo de orice îndoială, o atare încălcare a standardelor de conduită profesională.


În ceea ce priveşte relaţiile dintre judecători şi procurori, Avizul nr. 12

(2009) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) privind relaţia dintre judecători şi procurori

prevede cu privire la Etica şi deontologia judecătorilor şi procurorilor

1. Judecătorii şi procurorii trebuie să fie persoane de înaltă integritate şi cu abilităţi profesionale şi

organizaţionale adecvate. Având în vedere natura funcţiei acceptate de aceşti cu bună ştiinţă, judecătorii şi

procurorii sunt expuşi permanente criticilor publice, şi , în consecinţă, trebuie să manifeste o a numită reţinere,

care nu ar trebui să afecteze, din punct de vedere legale obligaţia acestora de a comunica cu privire la dosarele

pe care le instrumentează. Principalii actori în administrarea justiţiei trebuie să manifeste permanent onoarea şi

demnitatea profesiei şi să se comporte în toate situaţiile într-un mod demn de funcţia pe care o exercită4.

2. Judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la acţiuni sau comportamente care le-ar putea

afecta imparţialitatea. Dosarele ar trebuie soluţionate cu diligenţă şi într-un timp rezonabil, in mod obiectiv si

impartial.

3. Procurorii trebuie să se abţină de la a face comentarii şi afirmaţii publice care pot crea impresia

exercitării unei presiuni directe sau indirecte asupra instanţei în vederea pronunţării unei anumite soluţii sau

care pot afecta negativ echitatea procedurii judiciare.

4. Judecătorii şi procurorii trebuie să facă demersuri pentru a se familiariza cu standardele de etică

ale profesiei lor şi reciproc. Acest lucru va permite o mai bună înţelegere şi respecte pentru misiunea celeilalte

părţi, ceea ce în timp va asigura o relaţie adecvată între judecători şi procurori.

În Dezvoltarea înţelegerii reciproce şi a respectului reciproc faţă de rolul fiecăruia –Principii de etică,

Avizul nr. 16 (20013) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) privind relaţia dintre judecători

şi avocaţi arată că:

1. Judecătorii şi avocaţii au fiecare propriul lor set de principii deontologice. Cu toate

acestea, mai multe principii etice sunt comune judecătorilor şi avocaţilor, precum respectarea legii,

secretul profesional, integritatea şi demnitatea, respectul pentru justiţiabili,competenţa, echitatea şi

respectul reciproc.

4


2. Principiile etice ale judecătorilor şi avocaţilor ar trebui să se

refere şi la relaţiiledintre cele două profesii.Cu privire la judecători, CCJE a arătat în Avizul nr. 3

( 2002), paragraful 23, că judecătoriiar trebui să ofere atenţia cuvenită tuturor persoanelor (de exemplu,

părţi, martori, avocaţi), fără a face diferenţieri nelegalesau incompatibile cu exercitarea corectă a

funcţiilor lor. Paragraful 5.3 din Principiile de la Bangalore afirmă că un judecător, în exercitarea

atribuţiilor judiciare, va acorda o atenţie adecvată tuturor persoanelor precum cele care pledează,

martorii, avocaţii, personalul tribunalului şi colegii magistraţi, fără a face diferenţieri bazate pe orice

aspect care nu este pertinent şi care nu prezintă nicio importanţă pentru exercitarea corectă a unor astfel

de îndatoriri. Un judecător trebuie să se preocupe de menţinerea ordinii şi respectarea regulilor care

asigură solemnitatea dezbaterilor în toate procedurile din instanţă şi va fi calm, demn şi amabil faţă de

persoanele care pledează, juraţi, martori, avocaţi şi alte persoane cu care va intra în contact în cadrul

activităţilor oficiale.

Referitor la avocaţi, în paragrafele 4.1, 4.2, 4.3 şi 4.4 din Codul deontologic al avocaţilor

europeni al CCBE sunt expuse următoarele principii: avocatul care se înfăţişează într-o instanţă trebuie

să se conformeze regulilor de conduită aplicabile în acea instanţă. Avocatul trebuie să urmărească în

orice circumstanţă caracterul contradictoriu al dezbaterilor. Avocatul apără interesele clientului său cu

onoare şi fără temeri, fără a ţine cont de propriile interese sau de orice alte repercusiuni faţă de el sau

orice altă persoană, dând dovadă de respect şi loialitate faţă de funcţia de judecător. În niciun moment,

un avocat nu trebuie să ofere cu ştiinţă unui judecător o informaţie falsă ori de natură să inducă în

eroare.

3. CCJE consideră că relaţiile dintre judecători şi avocaţi trebuie să se bazeze pe înţelegere

reciprocă cu privire la rolul fiecăruia, pe respect reciproc şi pe independenţa unora faţă de ceilalţ.i

CCJE consideră, în consecinţă, că este necesară dezvoltarea unui dialog şi a unor schimburi

întrejudecători şi avocaţi la un nivel instituţional naţional şi european cu privire la problemarelaţiilor

reciproce. Atât principiile etice ale judecătorilor cât şi cele ale avocaţilor ar trebui avute în vedere. În

această privinţă, CCJE încurajează identificarea unor principii etice comune, precum obligaţia de

independenţă, obligaţia de menţinere a supremaţiei legii în orice moment, cooperarea pentru o derulare

echitabilă şi rapidă a procedurilor şi formare profesională permanentă. Asociaţiileprofesionale şi

organele independente însărcinate cu administrarea profesiilor de judecător şi avocat ar trebui să fie

răspunzătoare de acest proces.


4. Conferinţele destinate judecătorilor şi avocaţilor ar trebui să

aibă în vedere rolul fiecăruia şi relaţiile lor, având ca obiectiv general promovarea soluţionării echitabile

şi eficiente a litigiilor, respectând independenţa acestora. CCJE face trimitere la paragraful 10 din

Avizul nr. (2009) 12, în care a apreciat că, atunci când se consideră oportun, pregătirea profesională

comună a judecătorilor, procurorilor şi a avocaţilor peteme de interes comun ar putea contribui la

realizarea unei justiţii de cea mai înaltă calitate.

5. În statele membre ale Consiliului Europei, există o marie varietate de modele de recrutare

a judecătorilor. CCJE se referă la raportul CEPEJ „Evaluarea sistemelor judiciare europene – Ediţia

2012", Capitolul 11.1. În unele ţări, judecătorii sunt recrutaţi în principal din rândul juriştilor cu

experienţă. În alte ţări, judecătorii şi avocaţii nu au o carieră comună. În aceste ţări,dezvoltarea

înţelegerii reciproce între cele două profesii este deosebit de importantă. Unadin posibilităţile pentru

încurajarea unei astfel de înţelegeri este dezvoltarea unor stagii pentru judecători pe lângă cabinetele de

avocaţi şi pentru avocaţi în cadrul instanţelor de judecată. În acest caz, este esenţial ca cerinţele de

independenţăşi imparţialitate ale sistemului judiciar să fie garantate şi ca stagiile să fie organizate într-un

mod transparent.

6. Relaţiile dintre judecători şi avocaţi trebuie să păstreze întotdeauna imparţialitateaşi

aparenţa de imparţialitate a instanţei. Judecătorii şi avocaţii ar trebui să fie pe deplin conştienţi cu privire

la acest aspect, iar această imparţialitate ar trebui ocrotită prin reguli procedurale şi deontologice.

7. Atât judecătorii şi cât şi avocaţii se bucură de libertate de exprimare, în conformitate

cuarticolul 10 din Convenţie.

Judecătorii sunt totuşi ţinuţi să păstreze secretul deliberărilor şi imparţialitatea, ceea ce implică,

în special, faptul că trebuie să se abţină de la comentarii privindprocedurile ori activitatea avocaţilor.

Libertatea de exprimare a avocaţilor are, de asemenea, limitele sale pentru a menţine, în

conformitate cu articolul 10, paragraful 2 din Convenţie, autoritatea şi imparţialitatea puterii

judecătoreşti. Respectul faţă de colegii de breaslă şi respectul pentru statul de drept precum şi

contribuţia pentru o bună administrarea justiţiei - principiile (h) şi (i)din Carta principiilor esenţiale ale

avocatului european a CCBE –impun abţinerea de la critici abuzive faţă de colegi, a judecătorilor

individuali şi a procedurilor şi hotărârilor judecătoreşti.


Procedura de soluţionare a sesizărilor privitoare la încălcarea normelor de conduită reglementate de

Codul deontologic a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.564 din 19 iunie 2008,

pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al

Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005.

Această hotărâre a făcut obiectul controlului judecătoresc, prin Decizia nr.1547/2010 pronunţată în

dosarul nr.8290/2/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respingând irevocabil acţiunea formulată de către

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România prin care se solicita anularea Hotărârii Consiliului Superior al

Magistraturii nr.564 din 19 iunie 2008.

Astfel, sesizările privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al

judecătorilor şi procurorilor înregistrate la Consiliu se transmit de preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului

Inspecţiei Judiciare, în termen de 5 zile de la înregistrare, în vederea realizării de verificări.

În cursul verificării, judecătorul sau procurorul în cauză are dreptul de a fi ascultat şi de a formula

apărările pe care le consideră necesare.

Rezultatul verificărilor se consemnează într-un raport, care se înaintează secţiei corespunzătoare a

Consiliului.

Secţia corespunzătoare a Consiliului soluţionează şi sesizările prin care inspectorii judiciari constată,

în urma efectuării de verificări cu privire la activitatea necorespunzătoare a unui judecător sau procuror, că

exercitarea acţiunii disciplinare nu se justifică, dar există indicii privind încălcarea normelor de conduită

reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

După primirea raportului prevăzut la alin. (3) sau, după caz, a sesizării prevăzute la alin. (4),

preşedintele secţiei Consiliului fixează de îndată termenul pentru soluţionarea sesizării.

La termenul stabilit, dacă se constată că nu există indicii privind încălcarea normelor de conduită

reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, secţia Consiliului dispune, prin hotărâre,

respingerea sesizării.


Dacă se constată că ar putea exista indicii privind încălcarea normelor de

conduită, secţia acordă un alt termen pentru soluţionare şi dispune încunoştinţarea judecătorului sau, după caz,

a procurorului, căruia i se comunică, în copie, actul de sesizare şi raportul întocmit de Inspecţia Judiciară.

Încunoştinţarea judecătorului sau a procurorului se face cu cel puţin 15 zile înaintea termenului.

Judecătorul sau procurorul are dreptul de a fi ascultat şi poate fi asistat sau reprezentat de un avocat.

Judecătorul sau procurorul ori, după caz, avocatul acestuia, au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele

dosarului şi pot solicita administrarea de probe în apărare.

Secţia Consiliului poate dispune, din oficiu, administrarea oricăror probe necesare soluţionării

sesizării.

La soluţionarea sesizării prevăzute la art. 36^1 nu poate participa membrul Consiliului care, în calitate

de titular al acţiunii disciplinare, a făcut sesizarea.

Membrii secţiei Consiliului deliberează în secret asupra sesizării. Dacă sesizarea este întemeiată, secţia

constată, prin hotărâre, încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi

procurorilor.

Dacă sesizarea nu este întemeiată, secţia Consiliului o respinge prin hotărâre.

Constatarea încălcării normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi

procurorilor poate fi făcută numai dacă secţia Consiliului a fost sesizată în termen de cel mult un an de la data

săvârşirii acesteia.

Hotărârea se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare, de către Biroul grefa secţiilor şi se

comunică de îndată judecătorului sau procurorului, precum şi Inspecţiei Judiciare ori, după caz, titularului

acţiunii disciplinare care a exercitat-o.

Hotărârea secţiei Consiliului poate fi atacată cu contestaţie la Plen, în termen de 5 zile de la

comunicare.

Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 20 se aplică în mod corespunzător.


După ce hotărârea secţiei a rămas irevocabilă, persoanei care a

formulat sesizarea cu privire la conduita judecătorului sau a procurorului, Biroul grefa secţiilor îi comunică, în

scris, modul în care a fost soluţionată sesizarea.

Hotărârea secţiei Consiliului prin care se constată încălcarea normelor de conduită reglementate de

Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, rămasă irevocabilă, se depune la dosarul profesional al

judecătorul sau procurorului.

.

Practica Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la încălcarea normelor de conduită

reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor

Prin Hot. 25/22.01.2009, Secţia pentru judecători a constatat că au fost încălcate disp. art. 17 din

Codul deontologic reţinându-se că judecătorul, împreună cu alte două persoane, s-a prezentat la sediul redacţiei

unui ziar care a publicat un articol în termeni virulenţi la adresa sa, şi a solicitat explicaţii de la redactor, făcând

astfel posibilă crearea unui incident în urma căruia aceeaşi publicaţie a editat un nou articol privitor la

comportamentul necorespunzător al magistratului, cu consecinţe directe asupra imaginii justiţiei.

Prin Hot. 26/22.01.2009 a aceleiaşi secţii s-a constatat că au fost încălcate disp. art. 9 alin. 2 din Codul

deontologic întrucât după şedinţa de judecată, judecătorul s-a deplasat într-un local public împreună cu o parte

din participanţii la procedura judiciară ce se afla în curs de desfăşurare pe rolul completului pe care îl prezida,

faptă ce a ajuns la cunoştinţa publicului, printr-un articol de presă.

Prin Hot. 27/22.01.2009, Secţia pentru judecători a constatat că au fost încălcate disp. art. 14 din

Codul deontologic întrucât în cursul unei şedinţe de judecată, judecătorul nu a permis avocatului unei părţi să

adreseze întrebări unui martor, a refuzat să consemneze aceste întrebări în vederea menţionării lor în

încheierea de şedinţă, iar la solicitările repetate ale avocatului de a fi notate, s-a angajat într-o discuţie

contradictorie cu acesta şi a dispus amendarea lui pentru atitudine necorespunzătoare, solicitând organelor de

poliţie îndepărtarea acestuia din sala de judecată.

Prin Hot.nr. 1377/11.12.2008, Plenul CSM a respins contestaţia formulată împotriva Hot.

230/10.09.2008 Secţiei pentru procurori prin care s-a reţinut încălcarea art. 18 din Codul deontologic motivat

de faptul că procurorul, în cuprinsul unei ordonanţe prin care a adoptat o soluţie de netrimitere în judecată, a


făcut unele aprecieri cu privire la pregătirea profesională a procurorului care a

dispus iniţial trimiterea în judecată, arătând că ar fi făcut o serie de greşeli majore în cursul urmăririi penale,

dovedind o crasă necunoaştere a celor mai elementare noţiuni de medicină legală.

Prin Hotărârea nr. 1378/11.12.2008, Plenul CSM a respins contestaţia formulată împotriva Hot.

325/30.10.2008 a Secţiei pentru procurori prin care s-a reţinut încălcarea art. 12 din Codul deontologic motivat

de faptul procurorul nu a prezentat procurorului ierarhic superior, la solicitarea acestuia, dosarul de urmărire

penală în vederea verificării şi înaintării la instanţa de judecată a propunerii de arestare preventivă şi a primit

personal documente cu caracter „strict secret” fără a le evidenţia în registrul pentru evidenţa personală a

documentelor.

Prin Hot. 326/30.10.2008, Secţia pentru procurori a constatat că au fost încălcate disp. art. 12, art. 18

alin. 2 şi art. 23 din Codul deontologic: Procurorul a declarat ziariştilor, referitor la împrejurarea că a fost

respinsă o propunere de arestare preventivă, că „cu legile din România şi cu o astfel de judecată mai bine se face

hoţ, că oricum dacă o să fie prins va fi pus liber de instanţă”.

Prin Hot.nr.808/2012, Secţia pentru judecători a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 18 alin.

(2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, întrucât articolul publicat pe un site

juridic intitulat „Nimic despre cum un tovarăş procuror a devenit preşedintele tuturor

judecătorilor" a fost realizat într-o manieră de natură a crea o imagine negativă asupra modului

în care doamna judecător LDS şi-ar fi exercitat atribuţiile de procuror în perioada anterioară

anului 1989.

Prin Hot. Nr.819/2012, Secţia pentru judecatori a Constată că nu există indicii privind încălcarea

dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (3), art 17 şi art.18 alin.(l) şi (2) din Codul deontologic în ceea ce priveşte

modalitatea în care un judecător îşi exprimă unele puncte de vedere în şedinţele Colegiului de conducere

al instanţei în condiţiile unui volum de muncă ridicat şi ale unor dispoziţii legale ce se modifică

permanent şi care necesită o transpunere urgenta în practică întrucât modalitatea de comunicare a unor

persoane cu depăşirea, în unele situaţii, a unui ton formal şi prin adresarea unor reproşuri colegilor au ca

scop evidenţierea unei necesităţi de a soluţiona urgent şi în cel mai bun mod orice problemă.

Prin Hot. Nr. 716/2014, Secţia pentru judecători a constatat că nu există indicii privind

încălcarea art.16 al.1 şi 18 al.2 ale Codului deontologic având în vedere modul în care


magistratul în calitate de preşedinte de instanţă a înţeles să îşi

motiveze propunerea de numire în funcţia de preşedinte de secţie a unei alte persoane decât cea

semnatară a petiţiei .

V. Cazurile de răspundere disciplinară

Sediul materiei: art.98-99 din Legea nr. 303 din 28 iunie 2004, privind statutul judecătorilor şi

procurorilor.

Judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi

pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei (art.98 al.1).

Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit

dispoziţiilor prezentei legi (art.98 al.2).

Constituie abateri disciplinare:

a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei,

săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;

b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi

procurorii;

c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al

instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori

reprezentanţii altor instituţii;

d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în

exercitarea atribuţiilor de serviciu;

e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile

din proces;


f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;

g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în

conformitate cu legea;

h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la

soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una

din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de

abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;

j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter,

precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor

de interes public, în condiţiile legii;

k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea

instanţei ori a parchetului;

l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;

m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în

conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ

prevăzute de lege sau regulamente;

n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau

intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale

membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii;

o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;

q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau

sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;

r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, în

condiţiile legii;


s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor

judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului

juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;

ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În literatura de specialitate s-a încercat o clasificare a abaterilor disciplinare săvârşite de magistraţi, în

raport de valoarea protejată prin norma încălcată, delimitându-se astfel:

1. Fapte privind îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, în această categorie intrând abaterile

disciplinare prevăzute la art.99 lit. e, f, g, h, i, j, m din Legea nr.303/2004. Valoarea socială protejată prin

instituirea acestor norme disciplinare este reprezentată de raporturile sociale ce impun efectuarea actului de

justiţie cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pe cale de consecinţă este angajată răspunderea disciplinară în cazul în care se constată:

nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu

celeritatea cauzelor; refuzul nejustificat al judecătorului sau procurorului de a primi la dosar cereri, concluzii,

memorii sau alte acte depuse de părţile din proces; refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de serviciu;

exercitarea funcţie, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, dacă

fapta nu constituie infracţiune; absenta nemotivat de la serviciu, în mod repetat; realizarea cu întârziere a

lucrărilor din motive imputabile; nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie ca cauzelor

2. Fapte care aduc atingere independenţei şi imparţialităţii, în această categorie intrând abaterile

disciplinare prevăzute la art.99 lit. a, b, c, d, l din Legea nr.303/2004. Valoarea socială lezată prin comiterea

acestei abateri este reprezentată de relaţiile sociale referitoare la săvârşirea actului de justiţie cu respectarea

independenţei şi imparţialităţii magistratului, fără a exercita presiuni, de orice natură asupra lui.

În acest context răspunderea disciplinară a magistratului este angajată dacă se constată: încălcarea

prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii

privind judecătorii sau procurorii; efectuarea de intervenţii pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea sau

acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita


cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, precum şi imixtiunea în

activitatea altui judecător sau procuror; nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor

care au acest caracter; desfăşurarea de activităţi cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în

exercitarea atribuţiilor de serviciu; îndeplineşte obligaţiei privind transferarea normei de bază la instanţa sau

parchetul la care funcţionează.

3. Fapte care adus atingere demnităţii profesiei, în această categorie intrând abaterile disciplinare

prevăzute la art.99 lit. k, n din legea 303/2004. Valoarea socială ocrotită prin reglementarea acestei abateri

disciplinare este reprezentată de relaţiile sociale privind asigurarea demnităţii şi prestigiului justiţiei. Astfel

răspunderea disciplinară este angajată în cazul în care se constată: participarea directă sau prin persoane

interpuse la jocuri de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată

transparenţa fondurilor în condiţiile prevăzute de lege; manifestarea unei atitudini nedemne în timpul exercitării

atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili.

VI. Sfera noţiunilor de rea-credinţă şi grava neglijenţa în practica Secţiei pentru judecători a

Consiliului Superior al Magistraturii

Conform art.99 lit t) din Legea nr.304/2004 constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-

credinţă sau gravă neglijenţă.

Definiţia celor două noţiuni este oferită în art. 99^1 :

(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept

material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav,

neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii având de aplicat sancţiuni disciplinare

pentru săvârţirea abateriii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) a conturat sfera acestor noţiuni într-o serie de

hotărâri


Hotărârea nr.2J/30.012014:

,, Prin folosirea sintagmei „gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind

cel al „culpei lata". Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au

un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie

cu dispoziţiile legale.

In consecinţă, pentru a se putea reţine „grava neglijenţă" este necesar ca judecătorul să

manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu

consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea normelor

de procedură să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, care nu îşi

găseşte o justificare, cu consecinţe deosebit de grave .

Secţia reţine că, pentru aprecierea acestei forme de vinovăţie, trebuie luat drept model

criteriul adoptat în dreptul civil, care este unul obiectiv completat şi cu elemente de ordin

subiectiv ce ţin de circumstanţele concrete care decurg din locul, timpul, împrejurările în care a

fost comisă fapta, calităţile şi pregătirea autorului.

Aplicând acest criteriu obiectiv la segmentul de activitate pe care îl presupune

înfăptuirea actului de justiţie, etalonul ar trebui să fie cel al „magistratului diligent" care

acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a intereselor

generale ale societăţii, care îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din

îndatoririle profesionale şi normele deontologice pe care trebuie să le respecte.

Hotărârea nr.9J/19.062014

Pentru a se putea reţine „grava neglijenta", este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită

de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii

actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea normelor de procedură să se poată caracteriza ca fiind

o greşeală evidentă, neîndoielnică, care nu îşi găseşte o justificare

Se impune a fi avută în vedere întrunirea cumulativă a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând

în existenţa unei conduite culpabile a magistratului în exercitarea funcţiei, inclusiv sub aspectul încălcării normelor de

procedură cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei gravei neglijenţe.


Hotărârea nr.10J/25.062014

În considerarea elementelor care definesc conţinutul abaterii disciplinare reglementată de art. 99 lit. t) teza a- II- a

din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, se impune a fi avută în vedere subzistenţa

cumulativă, a elementelor specifice acestei abateri disciplinare, constând în existenţa unei conduite culpabile a magistratului

în exercitarea funcţiei, atât sub aspectul încălcării normelor de procedură cât şi din perspectiva îndeplinirii condiţiei gravei

neglijenţe.

Prin urmare, una din condiţiile cerute de lege pentru a fi întrunită latura obiectivă a abaterii disciplinare prev. de

art.99 lit.t ) teza a II a din Legea nr.303/2012 este aceea a încălcării normelor de procedură de către magistrat, în exercitarea

funcţiei.

Aşa cum s-a arătat mai sus, secţia a reţinut că pârâta, prin încălcarea normelor de procedură ce reglementează

desfăşurarea procesului penal, a prelungit în mod nejustificat durata de soluţionare a proceselor. Răspunderea juridică a unei

persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură

imputare, principiu din care rezultă că nimeni nu poate fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă (non bis in idem).

Se impune a fi subliniat faptul că este admis cumulul formelor de răspundere juridică, însă nu ne aflăm în această

situaţie, întrucât secţia este învestită cu o singură formă de răspundere, cea disciplinară.

Având în vedere că, fapta constând prelungirea duratei de soluţionare a cauzei prin nerespectarea normelor de

procedură intră în conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prev. de art.99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, aşa cum a fost

reţinută anterior, secţia apreciază că pârâta nu poate fi trasă la răspundere pentru aceeaşi faptă, însă din punctul de vedere al

abaterii disciplinare prev. de art.99 lit.t) din acelaşi act normativ.

Or, tocmai acest lucru este susţinut de Inspecţia Judiciară în acţiunea disciplinară care reţine ca latură obiectivă a

ambelor abateri disciplinare fapta pârâtei constând în nerespectarea normelor de procedură, faptă ce a avut ca urmare

prelungirea nejustificată a duratei de soluţionare a cauzei.

De asemenea, secţia reţine că atâta vreme cât o cauză nu a fost soluţionată definitiv, nu se poate aprecia asupra

caracterului grav al încălcării normelor de drept material ori procesual, eventualele consecinţe asupra drepturilor părţilor

(altele decât cele de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil) putând fi constatate doar după epuizarea căilor de atac. în

caz contrar s-ar aduce atingere dispoziţiilor prev. de art. 129 din Constituţia României, potrivit căreia hotărârile judecătoreşti

sunt supuse numai controlului judiciar în condiţiile legii.

Hotărârea nr.1J/20.03.2013

Sub aspectul laturii subiective, Secţia reţine, raportat la aspectele detaliate

anterior, că pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare prevăzuta de art.99 lit.t) raportat

la art.99/1 alin.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată

şi modificată şi respectiv art. 99 lit.h) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi


procurorilor, republicată (în reglementarea în vigoare anterior

modificării prevederilor menţionate prin Legea nr. 24/2012), este necesar a avea în vedere

definirea noţiunii de gravă neglijenţă.

Textul art. 991 din Legea nr. 303/2004, modificată, în care legiuitorul defineşte reaua-

credinţă şi grava neglijenţă, circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau

procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor

întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi

intereselor părţilor.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de

drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de

judecător şi procuror şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-

credinţă), nu poate găsi o justificare.

În ceea ce priveşte cea de-a doua formă de vinovăţie legiuitorul, prin folosirea

sintagmei „gravă neglijenţă", a stabilit gradul culpei ca fiind cel al „culpei lata". Prin urmare,

pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic

şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

În consecinţă, pentru a se putea reţine „grava neglijenta" este necesar ca judecătorul să

manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe

grave asupra înfăptuirii actului de justiţie. Astfel, trebuie ca nerespectarea normelor de procedură să

poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, care nu îşi găseşte o justificare, cu

consecinţe deosebit de grave.


Apărarea independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale

1.Repere

A. Recomandări internaţionale

1. Rezoluţia nr.1003 ( 1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica

ziaristică

În cuprinsul documentului se subliniază că presa are o responsabilitate etica fata de cetateni si

societate, care trebuie accentuata la momentul actual, cand informarea si comunicarea joaca un rol major

in formarea atitudinii personale a cetatenilor si dezvoltarea societatii si a vietii democratice.

. Profesia de jurnalist include drepturi si obligatii, libertati si responsabilitati.

Principiul de baza al eticii jurnalismului este diferentierea dintre noutati si opinii, astfel incat

acestea sa nu fie confundate. Noutatea este o informatie referitor la fapte si date, in timp ce opiniile

includ ganduri, idei sau pareri ale agentiilor de presa, editorilor si jurnalistilor.


Opiniile sub forma de comentarii asupra evenimentelor sau

actiunilor privind persoanele fizice sau institutiile nu trebuie sa respinga sau sa defaimeze realitatea

faptelor si datelor.

Jurnalismul nu trebuie sa modifice informatia veridica, impartiala si opiniile oneste sau sa le

utilizeze in scopuri de informare, pentru a crea sau a influenta opinia publica, deoarece pe legalitatea

acestuia se bazeaza respectarea dreptului fundamental de informare a cetatenilor ca parte a respectarii

valorilor democratice. .

2. Recomandarea nr. R (2009) 7 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu privire la dreptul

jurnaliştilor de a nu-şi dezvălui sursele de informaţie

În cadrul acestei Recomandări s-au formulat o serie de principii de bază referitoare la:.dreptul de

nedivulgare al jurnalistilor, Dreptul de nedivulgare al altor persoane, limite la dreptul de nedivulgare, dovezi

alternative surselor jurnalistilor ,conditii privitoare la divulgare, interceptari de comunicari, supraveghere si

perchezitii judiciare si sechestre, protectie impotriva autoacuzarii.

3.Recomandarea nr.94(12) a Comitetului de Miniştri către Statele Membre privind independenţa,

eficienţa şi rolul Judecătorilor

Se recomandă statelor membre să adopte sau să consolideze toate măsurile necesare pentru a

promova rolul judecătorilor priviţi individual şi al magistraturii în ansamblul şi de a întări independenţa

şi eficienţa lor.

În procesul de luare a deciziilor, judecătorii trebuie să fie independenţi şi să acţioneze fără

nici o restricţie şi fără a face obiectul vreunor influenţe, sugestii, presiuni, ameninţări sau imixtiuni,

directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv. Legea trebuie să prevadă

sancţiuni contra persoanelor care încearcă să influenţeze judecătorii sub orice formă. Judecătorii trebuie

să fie absolut liberi să hotărască în mod imparţial asupra cauzelor cu care sunt sesizaţi, în baza

convingerii lor intime, a propriei interpretări a faptelor şi în conformitate cu normele de drept în vigoare.

Judecătorii nu trebuie să fie obligaţi să dea socoteală vreunei persoane străine de puterea judiciară

asupra rezolvării date cauzelor lor.

4. Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară 2002- Proiectul de la Bangalore al

Codului de conduită judiciară – 2001 adoptat de Grupul judiciar de întărire a integrităţii magistraţilor, astfel cum


a fost revăzut la masa rotundă a preşedinţilor de tribunal, care a avut loc la

Palatul Păcii din Haga, 25 -26 noiembrie 2002

Norma nr. 1:

INDEPENDENŢA

Principiul:

Independenţa justiţiei este premisa statului de drept şi garanţia fundamentală a unei drepte judecăţi.

Judecătorul, prin urmare, va susţine şi va exemplifica independenţa sistemului judiciar atât din punct de vedere

individual cât şi instituţional.

Norma nr. 2:

IMPARŢIALITATEA

Principiul:

Imparţialitatea este indispensabilă exercitării funcţiei judecătoreşti. Ea este necesară nu numai

hotărîrii înseşi, ci şi întregii succesiuni de etape prin care se ajunge la ea.

Norma nr. 3:

INTEGRITATEA

Principiul:

Integritatea este indispensabilă exercitării funcţiei judecătoreşti

B. Reglementări naţionale

1. Constituţia României


Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi

libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de

comunicare în public, sunt inviolabile ( art.30 al.1).

Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici

dreptul la propria imagine(art.30 al.6).

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei (art.133 al.1).

2. Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva

oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Judecătorii sau procurorii care consideră că independenţa şi imparţialitatea le sunt afectate în orice

mod prin acte de imixtiune în activitatea profesională se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii, pentru

a dispune măsurile necesare, conform legii.(art.75)

3.Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra

judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar

crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia

profesională a judecătorilor şi procurorilor.

Judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia

profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii care, după caz,

poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul

competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare,

potrivit legii (art.30).


4. Hotărârea CSM nr.326/2005 privind aprobarea Regulamentul de

organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii

(1) Consiliul are dreptul şi obligaţia să apere independenţa, imparţialitatea şi reputaţia profesională a

judecătorilor şi procurorilor.

(2) În cazul în care un judecător sau procuror consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia

profesională îi este afectată în orice mod, se poate adresa Consiliului.

(3) Verificarea aspectelor semnalate se efectuează prin intermediul Inspecţiei judiciare.

(4) În urma efectuării verificărilor, Inspecţia judiciară întocmeşte un raport, care, înainte de a fi

prezentat Plenului, se comunică judecătorului sau procurorului vizat, pentru a lua cunoştinţă de material şi,

eventual, pentru a formula obiecţii.

(5) Judecătorul sau procurorul în legătură cu care se efectuează verificările este invitat să participe la

şedinţa Plenului în cadrul căreia se discută raportul întocmit de Inspecţia judiciară.

(6) În funcţie de cele constatate, precum şi de susţinerile judecătorului sau procurorului, în cazul în

care acesta participă la şedinţă, Plenul dispune măsurile care se impun şi asigură publicarea acestora pe site-ul

Consiliului.

(7) În situaţia în care se constată că anumite aspecte reţinute de Inspecţia judiciară excedează

atribuţiilor Consiliului, Plenul dispune sesizarea organelor competente să ia măsurile corespunzătoare.

(art.15).

Plenul soluţionează cererile judecătorilor şi procurorilor privind apărarea reputaţiei profesionale şi a

independenţei acestora, având în vedere raportul de verificare al inspecţiei judiciare (art.19 al.6);

5.Codul deontologic al ziaristului român adoptat de Clubul român de presă

În ceea ce priveşte rolul jurnalistului, se subliniază că acesta este dator sa caute, sa respecte si sa

comunice faptele - asa cum acestea pot fi cunoscute prin verificari rezonabile - în virtutea dreptului publicului de

a fi informat. Jurnalistul este dator sa exprime opinii pe o baza factuala. În relatarea faptelor si a opiniilor,

jurnalistul va actiona cu buna-credinta.


Jurnalistul este dator sa respecte prezumtia de nevinovatie. Jurnalistul

este dator sa respecte viata privata a persoanei (inclusiv aspectele care tin de familie, domiciliu si

corespondenta). Amestecul în viata privata este permis atunci când interesul public de a afla informatia

prevaleaza. În acest context este irelevant daca o persoana publica a dorit sau nu sa dobândeasca aceasta

calitate. O activitate nu este privata doar pentru motivul ca nu este desfasurata în public.

Jurnalistul are obligatia de a pastra confidentialitatea acelor surse care solicita sa îsi pastreze

anonimatul sau a acelor surse a caror dezvaluire le poate pune în pericol viata, integritatea fizica si psihica sau

locul de munca. Jurnalistul va corecta cu promptitudine orice eroare care apare în materialele sale. Acolo unde

considera necesar, jurnalistul poate sa publice si scuze.

Dreptul la replica se acorda atunci când cererea este apreciata ca fiind îndreptatita si rezonabila.

6. Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotarârea nr. 328 din 24 august

2005 a Consiliului Superior al Magistraturii

Independenţa justiţiei

ART. 3

(1) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei.

(2) Judecătorii şi procurorii trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca

unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură.

(3) Judecătorii şi procurorii se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru orice faptă de

natură să le afecteze independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională.

ART. 4

(1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu judecătorii şi procurorii nu trebuie să fie influenţaţi de

doctrine politice.

(2) Judecătorii şi procurorii nu pot milita pentru aderarea altor persoane la o formaţiune politică, nu

pot participa la colectarea fondurilor pentru formaţiunile politice şi nu pot permite folosirea prestigiului sau a

imaginii lor în astfel de scopuri.


(3) Judecătorii şi procurorii nu pot să acorde nici un fel de sprijin unui

candidat la o funcţie publică cu caracter politic.

ART. 5

(1) Judecătorii şi procurorii nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de

serviciu pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice.

(2) Judecătorii şi procurorii nu pot participa la reuniuni publice cu caracter politic.

ART. 6

(1) Judecătorii şi procurorii pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole, studii de

specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter

politic ori a celor care ar putea afecta imaginea justiţiei.

(2) Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor

de acte normative, a unor documente interne ori internaţionale.

(3) Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai societăţilor civile sau academice, precum şi ai oricăror

persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor

ART. 9

(1) Judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind

obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe.

(2) Judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de

natură să altereze încrederea în imparţialitatea lor.

ART. 10

În caz de incompatibilitate, judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii.


ART. 11

(1) Judecătorilor şi procurorilor le este permis să acorde asistenţă juridică, în condiţiile prevăzute de

lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor, descendenţilor sau soţilor lor, precum şi ale persoanelor

puse sub tutela ori curatela acestora. În asemenea situaţii, nu le este îngăduit să se folosească de calitatea de

judecător sau procuror pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului ori pentru a crea

aparenţa unei astfel de influenţe.

(2) Relaţiile de familie şi sociale ale judecătorilor şi procurorilor nu trebuie să influenţeze soluţiile pe

care le adoptă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

(3) Judecătorilor şi procurorilor le este interzis să intervină pentru soluţionarea unor cereri, să

pretindă ori să accepte rezolvarea intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel

decât în limita cadrului legal. Imixtiunea în activitatea altor judecători şi procurori este interzisă.

Demnitatea şi onoarea profesiei de judecător sau procuror

ART. 17

Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită

demnitatea lor în funcţie şi în societate.

ART. 18

(1) Relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate

pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţia acestora.

(2) Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală

a colegilor lor.

ART. 19

Judecătorii şi procurorii îşi pot exprima public opinia privind exercitarea dreptului la replică în cazul în

care prin articole de presă sau în emisiuni audiovizuale s-au făcut afirmaţii defăimătoare la adresa lor.

ART. 20


Judecătorii şi procurorii nu pot desfăşura acţiuni care, prin natura lor sau

modul de finanţare ori executare, ar putea, în orice formă, să impieteze îndeplinirea cu imparţialitate,

corectitudine şi în termenele legale a obligaţiilor profesionale.

7. Ghidul de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor, aprobat prin Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr.10/2008

„ Criteriul Integritatea: Integritatea magistratului se referă la faptul că imparţialitatea,

corectitudinea, onestitatea nu-i sunt clintite de nici un fel de practici necorespunzătoare.

1. Respectarea standardelor de conduită conforme cu onoarea şi demnitatea profesiei, stabilite

de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor în activitatea profesională

2. Sancţiuni disciplinare aplicate în ultimii 2, respectiv 3 ani, rămase definitive, pentru fapte

săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu

3. Imparţialitatea - Pentru aprecierea acestui subindicator, evaluatorul va avea în vedere următoarele aspecte: preocuparea pentru informarea completă şi corectă, asigurarea egalităţii de tratament pentru toate părţile din proces, păstrarea unei atitudini echidistante faţă de părţi în timpul şedinţei de judecată, motivările hotărârilor dovedesc preocupare pentru o argumentare rezonabil echivalentă între părţi, evitarea exprimării/ manifestării propriilor convingeri de altă natură decât cele juridice şi prejudecăţi în cursul şedinţei de judecată şi în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti”.

Conform definiţiei date de Ghid, Integritatea este calitatea personală care îi permite magistratului să se sustragă oricărui fel de

influenţă asupra procesului prin care el caută, admite probe şi deliberează. A avea integritate înseamnă, în primul rând a avea consistenţă, înseamnă a avea

anumite principii morale şi a acţiona consecvent în acord cu ele. Comportamentul verbal trebuie să exprime aceste principii, iar conduita în orice situaţie

trebuie să fie consecventă cu valorile declarate. Valorile unei persoane trebuie să alcătuiască, ele însele, o structură coerentă în care unele sunt mai

importante decât altele. Doar astfel persoana poate apăra o anumită poziţie (opinie) mai degrabă decât alta. Integritatea unei persoane nu poate fi

recunoscută dacă aceasta se simte liberă să adopte orice poziţie i se pare potrivită la un moment dat, indiferent de poziţia apărată într-o situaţie rezonabil

similară.

Integritatea înseamnă aderenţă consecventă la standarde etice. Integritatea morală implică nu doar a acţiona consistent cu orice sistem de convingeri personale, ci a acţiona consistent doar cu un set de valori justificabile din perspectivă morală. Un astfel de sistem trebuie să fie în primul rând raţional şi logic şi în al doilea rând trebuie să fie dedus printr-o reflecţie morală proprie. De aceea, reflecţia morală este primul pas în identificarea conduitei integre a unei

persoane, a faptului că ea poate discerne între bine şi rău pentru a acţiona cu integritate. Reflecţia morală îi permite


persoanei să-şi păstreze integritatea chiar modificându-şi convingerile, dacă la un moment dat constată că sunt moralmente inacceptabile. Pentru că integritatea este o manifestare a reflecţiei, a raţionalităţii, oamenii iraţionali nu pot avea integritate.

Integritatea poate fi exercitată numai în cadrul legii: un magistrat trebuie să urmeze litera legii chiar dacă personal nu este de acord cu ea.

Persoanele cu integritate morală trebuie să aibă un angajament veritabil să facă ceea ce cred că este în litera legii în orice circumstanţă de aplicare a ei şi să

fie dornice să-şi supună la o serioasă examinare convingerea lor în legătură cu acest lucru (cu ceea ce este litera legii).

2. Procedura soluţionării cererii privind apărarea independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei

profesionale

Pe lângă prevederile legale menţionate, procedura soluţionării unei astfel de cereri a fost stabilită, la

solicitarea Inspecţiei Judiciare, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.404/1.06.2006.

Astfel, această procedură cuprinde următoarele etape:

1. Formularea cererii

Cererea de apărare a reputaţiei profesionale se adresează de către magistrat Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Cererea se înregistrază la Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia judiciară de unde va fi

repartizată spre competentă soluţionare unuia dintre cele două direcţii, în funcţie de calitatea solicitantului,

judecător sau procuror, respectiv Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători sau Direcţia de inspecţie

judiciară pentru procurori.

2. Efectuarea de verificări de către inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare şi întocmirea raportului

Inspectorii judiciari efectuează verificările pentru soluţionarea cererilor privind apărarea reputaţiei

profesionale şi a independenţei judecătorilor.

În măsura în care întocmirea lucrării reclamă verificări directe, inspectorul căruia i-a fost repartizată

lucrarea se va deplasa la sediul instanţei din care face parte solicitantul.


Inspectorul este obligat ca anterior întocmirii raportului să prezinte

materialul rezultat din verificări, acest aspect procedural urmând ase regăsi într-un proces-verbal din conţinutul

căruia să rezulte şi opinia magistratului solicitant.

Verificările se finalizează cu întocmirea unui raport, comunicarea acestuia fiind obligatorie prin

ataşarea dovezii de comunicare.

Raportul inspectorului va fi înaintat pentru prezentare Plenului.

3.Procedura în faţa Plenului

Judecătorul sau procurorul în legătură cu care se efectuează verificările este invitat să participe la

şedinţa Plenului în cadrul căreia se discută raportul întocmit de Inspecţia judiciară.

4. Soluţionarea cererii de către Plen

În funcţie de cele constatate, precum şi de susţinerile judecătorului sau procurorului, în cazul în care

acesta participă la şedinţă, Plenul dispune măsurile care se impun şi asigură publicarea acestora pe site-ul

Consiliului.

Asupra cererii Plenul se pronunţă prin hotărâre de admitere sau respingere.

În situaţia în care se constată că anumite aspecte reţinute de Inspecţia judiciară excedează atribuţiilor

Consiliului, Plenul dispune sesizarea organelor competente să ia măsurile corespunzătoare.


Repere bibliografice


1. Constitutia României, publicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31

octombrie 2003

2. Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial

nr. 576 din 29 iunie 2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

3. Legea nr.317/204 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.

599 din 2 iulie 2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

4. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin

Hotărârea CSM nr. 326/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 867 din 29 septembrie 2005, cu modificările şi

completările ulterioare

5. Legea nr.202 din 26 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării

proceselor, publicată în Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie 2010

6. Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare

7. Legea nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei naţionale de

Integritate, publicată în Monitorul Oficial nr. 359 din 25 mai 2007, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare

8. Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al

Magistraturii nr.328 din 24 august 2005 publicat în Monitorul Oficial nr. 815 din 8 septembrie 2005

9. Principii fundamentale asupra independenţei sistemului judiciar, adoptate de cel de-al Şaptelea

Congres al Naţiunilor Unite privind Prevenirea infracţiunilor şi tratamentul infractorilor susţinut la Milano din 26

august până în 6 septembrie 1985 şi avizate Rezoluţiile 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi 40/146 decembrie 1985

ale Adunării Generale, document disponibil pe www.csm190.ro/legislaţie/documente internaţionale

10. Avizul nr. 3 al consiliului consultativ al judecătorilor europeni (ccje) în atenţia comitetului de

miniştri al consiliului Europei asupra principiilor şi regulilor privind imperativele profesionale aplicabile

judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii, document

disponibil pe www.csm190.ro/legislaţie/documente internaţionale

11. Carta europeana cu privire la statutul judecatorului, adoptată de participantii la reuniunea

multilaterala cu privire la statutul judecatorilor în Europa, organizata de Consiliul Europei perioada 8-10 iulie

1998, document disponibil pe www.csm190.ro/legislaţie/documente internaţionale

12. Recomandarea nr. 94(12) a comitetului de miniştrii către statele membre privind independenţa,

eficienţa şi rolul judecătorilor adoptată de comitetul de miniştrii în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516a


http://www.csm190.ro/legisla%C5%A3ie/documente



întâlnire a secretarilor de stat document disponibil pe

www.csm190.ro/legislaţie/documente internaţionale

13. Rezoluţia nr.1003 ( 1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica

ziaristică

14. Recomandarea nr. R (2009) 7 a Comitetului de Miniştri către Statele membre cu privire la

dreptul jurnaliştilor de a nu-şi dezvălui sursele de informaţie

15. Codul deontologic al ziaristului român adoptat de Clubul român de presă

16. Mona-Maria Pivniceru, Cătălin Luca, Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane,

Editura Hamangiu, 2008

17. Mona-Maria Pivniceru, Cătălin Luca, General şi particular în formarea purtătorului de cuvânt

magistrat Editura Hamangiu, 2007

18. Consiliul Superior al Magistraturii, Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor,

Practica Consiliul Superior al Magistraturii şi a fostei Comisii de disciplină a Ministerului Public 1993-2005,

Colecţia Lex Expert,2005

19. Consiliul Superior al Magistraturii, Jurisprudenţă în materie disciplinară 2006-2009, Editura C.H.

Beck, 2010

20. Consiliul Superior al Magistraturii, Apărarea independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei

profesionale ale judecătorilor şi procurorilor. Hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii 2006-

2009, Editura C.H. Beck, 2010

21. Revista Justiţia în actualitate nr.4, octombrie-decembrie 2009

22. Revista Justiţia în actualitate nr.1, ianuarie-martie 2010

23. Revista Justiţia în actualitate nr.2, aprilie-iunie 2010

24. Rapoarte privind sistemul judiciar pe www.csm1909.ro

25. Raportul seminarului „Studii comparate de caz cu privire la sancţionarea disciplinară a

magistraţilor, cu accent pe categoriile de sancţiuni aplicabile şi criteriile utilizate pentru determinarea

respectivei sancţiuni” - 26-27 octombrie 2006, disponibil pe www.csm1909.ro/mecanisme de realizare a

reformei justiţiei

26. Hotărâri ale CSM pronunţate în materie disciplinară pe anul 2010 pe www.csm1909.ro/hotărâri

Plen

27. Avizul nr. 12 (2009) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia

Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind relaţiile între judecători şi procurori disponibil pe

www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0701


http://www.csm1909.ro/hot%C4%83r%C3%A2ri

http://www.csm1909.ro/mecanisme

http://www.csm1909.ro/


28. Avizul nr. (2013) 16 privind relaţiile dintre judecători şi avocaţi

adoptat cu ocazia celei de a 14-a reuniune plenară a CCJE (Strasbourg, 13-15 noiembrie 2013) disponibil pe

www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0701

Revista Inspecţiei Judiciare nr.1/2014 disponi


http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0701

Etica si deontologie profesionala. Repere internationale, nationale ...

Documents

Transcript of Etica si deontologie profesionala. Repere internationale, nationale ...