UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAŢIMASTERAT – ANUL II - DREPT ŞI ADMINISTRAŢIEPUBLICĂ EUROPEANĂAnul universitar 2010/2011

Referat

- DEONTOLOGIA FUNCŢIONARULUI PUBLIC –

Tema: ETICA SI DEONTOLOGIA FUNCTIONARILOR

PUBLICI DIN ROMÂNIA

Profesor indrumator,

Prof. univ. dr. Bobică Neculai

Masterand,

Ganea Sandel Adrian

1

Cuprins

Introducere………………………………………………………………............................ pag.3

1. Aspecte privind funcţia publică şi funcţionarii publici……………………………..…… pag.5

2. Clasificarea funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici…………………………….…... pag.8

3. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici…………………………………………..…...…... pag.9

4.Cariera funcţionariior publici………………………………………….……...……….…pag.13

5. Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu……………...…………... pag.17

Bibliografie........................................................................................................................... pag.26

2

INTRODUCERE

Analiza funcţiei publice reprezintă o temă care este interesantă dintr-o dublă perspectivă:

a) Istorică, dat fiind faptul că funcţia publică şi funcţionarul public constituie instituţii juridice

care în România au apărut încă de la jumătatea secolului al XIX-lea şi în legătură cu care s-a

manifestat o evoluţie sinuoasă determinată, în principal, de succesiunea regimurilor politice.

b) Contemporană, tema fiind de acută actualitate în doctrina juridică, soluţiile care au fost

exprimate răsfrângându-se asupra practicii administraţiei publice şi a celei judecătoreşti.

Tradiţional, raportul juridic având ca obiect activitatea funcţionarului public a fost şi este încă

apreciat ca având un statut de sine stătător care decurge din:

- specificul puterii de stat;

- competenţa autorităţilor şi instituţiilor publice.

Tendinţa s-a manifestat şi după 1989, specialiştii în dreptul administrativ ocupându-se,

quasimajoritar, exclusiv de analiza statutului funcţionarului public, fără comparaţiile necesare cu

statutul salariatului. Numai cu titlu de excepţie, şi în dreptul public (dreptul administrativ) au fost

întreprinşi relativ recent primii paşi în analiza comparată a normelor legale care îi privesc pe

funcţionarii publici cu cele care se referă la salariaţi.

Cert este faptul că, în prezent, cu privire la apartenenţa analizei statutului funcţionarului public

la o ramură de drept sau alta, în doctrină s-au conturat şi coexistă diverse opinii:

- statutul funcţionarilor publici aparţine exclusiv dreptului public, analiza acestuia reprezentând

obiect al dreptului administrativ; raportul juridic al funcţionarului public este complet autonomizat faţă

de raportul de muncă al salariatului;

- statutul funcţionarilor publici aparţine exclusiv dreptului muncii, aparţinând, în consecinţă,

dreptului privat;

- statutul funcţionarului public reprezintă o instituţie care se află la confluenţa dintre dreptul

public şi dreptul privat, raportul de serviciu al funcţionarului public constituind un raport juridic de

muncă, cu particularităţi certe determinate de incidenţa normelor de drept public; din această

perspectivă, statutul funcţionarilor publici constituie obiect de analiză şi pentru dreptul muncii însă

numai ca repere comparative faţă de raporturile de muncă ale salariaţilor.

3

Constituie obiect de analiză statutele speciale ale diferitelor categorii de funcţionari publici,

statutul demnitarilor şi al magistraţilor, şi în principal statutul cadrelor militare care, potrivit legislaţiei

actuale, intră în categoria funcţionarilor publici cu statut special.

Cadrul juridic al statutului cadrelor militare îl formează Legea 80/1995 privind statutul

cadrelor militare, Constituţia României, alte acte normative, precum şi acordurile internaţionale la

care România este parte. Conţinutul şi volumul drepturilor şi obligaţiilor cadrelor militare sunt

determinate de aflarea acestora în exerciţiul obligaţiilor serviciului militar.

Pentru a fi promovate şi protejate, drepturile cadrelor militare trebuie mai întâi cunoscute şi

explicate. Clasificarea drepturilor militarilor nu trebuie să ducă la ierarhizarea lor, la contrapunerea sau

la scăderea importanţei unora dintre ele. Toate drepturile sunt la fel de importante, au aceeaşi valoare

şi formează un tot unitar. Cadrele militare beneficiază de drepturile şi libertăţile stabilite pentru

cetăţenii României prin Constituţie, de legislaţia în vigoare şi de acordurile internaţionale la care

România este parte. Totodată, militarii sunt supuşi unor restricţii specifice, condiţionate de

particularităţile serviciului militar.

4

1. Aspecte privind funcţia publică şi funcţionarii publici

Prin funcţie publică se înţelege situaţia juridică legal determinată a persoanei fizice investite

cu prerogative în realizarea competenţei unei autorităţi sau instituţii a administraţiei publice,

având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public, iar prin funcţionar public se

înţelege persoana fizică a cărei carieră constă în exercitarea unei funcţii în cadrul administraţiei

publice.

Legislaţia română actuală în materie defineşte cele două concepte, în concordanţă cu

doctrina, dupa cum urmează:

- funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul

legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală,

administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome;

- funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.

Pentru concretizarea definiţiilor citate, legiuitorul a stabilit ca activitaţile care implică exercitarea

prerogativelor de putere publică, care pot fi desfăşurate de funcţionarii publici, sunt urmatoarele1:

a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specific autorităţii sau

instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi

statisticilor necesare realizarii şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei

necesare executării legilor, în vederea realizarii competenţei autorităţii sau instituţiei publice;

d) consilierea, controlul şi auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;

f) colectarea creanţelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu

persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţara şi străinătate, în limita

împutemicirilor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi

reprezentarea în justiţie a autoritaţii sau instituţiei publice în care işi desfaşoara activitatea;

1 I. Dragoman, Drepturile omului în forţele armate. Buna guvernare, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p. 102.5

h) realizarea de activitaţi în conformitate cu strategia de informatizare a administratiei

publice.

Statutul prevede expres, dar nu limitativ, în anexa sa, lista funcţiilor publice generale şi

specifice.

Sunt funcţii publice generale:

A. Funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici:

secretar general al Guvemului şi secretar general adjunct al Guvernului;

secretar general şi secretar general adjunct în ministere şi alte organe de specialitate

ale administraţiei publice centrale;

prefect şi subprefect;

inspector guvemamental.

B. Funcţii publice de conducere:

director general şi director general adjunct în cadrul autoritaţilor administrative

autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale;

secretar al judeţului şi al municipiului Bucureşti;

director şi director adjunct în cadrul autoritaţilor administrative autonome, în aparatul

ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale,

director executiv şi director executiv adjunct în cadrul serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale, precum şi în cadrul autoritaţior administraţiei publice locale şi al instituţiilor

publice subordonate acestora;

secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului şi al

comunei;

Şef serviciu;

Şef birou.

C. Funcţii publice de execuţie:

consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector,

referent de specialitate;

referent.

6

Sunt funcţii publice specifice:

A. Functii publice de conducere:

• arhitect-şef;

B. Functii publice de execuţie:

• inspector de concurenţă;

• inspector vamal;

• inspector de munca;

• controlor delegat;

• expert in tehnologia informaţiilor şi a comunicaţiilor;

• comisar.

C. Alte funcţii publice specifice:

• manager public.

Activitatea funcţionarilor publici se realizează în cadrul raporturilor de serviciu, termen ce

desemnează raporturile juridice dintre funcţionarii publici şi autoritaţile şi instituţiile publice din

administraţia centrală şi locală. Raporturile de serviciu se nasc pe baza actului administrativ de

numire, emis în condiţiile legii, şi se exercită pe durată nedeterminată2.

Statutul funcţionarilor publici reglementează regimul general al raporturilor de serviciu3.

Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care işi desfăşoara activitatea în cadrul

urmatoarelor servicii publice:

a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;

b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;

c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;

d) serviciile diplomatice şi consulare;

e) autoritatea vamala;

f) polilia şi alte structuri ale Ministerului Administralţiei şi Intemelor;

g) alte servicii publice stabilite prin lege.

2 Ş. Beligrădeanu, I.T. Ştefănescu, Codul muncii. Prezentare de ansamblu. Analiza textelor esenţiale. Textul integral , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 143.

3 Virginia VEDINAŞ, Statutul funcţionarului public, Ed. NEMIRA, Bucureşti- 1998, p. 105.7

Statutul funcţionarilor publici nu se aplică:

a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice

care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi

de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere

publică;

b) personalului salariat încadrat pe baza încrederii personale la cabinetul demnitarului;

c) corpului magistraţilor;

d) cadrelor didactice;

e) persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

2. Clasificarea funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici

După criteriul specificităţii atribuţiilor, funcţiile publice se clasifică în:

a) funcţii publice generale;

b) funcţii publice specifice.

Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter

relativ general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice.

Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor necesare

pentru realizarea competenţelor specifice ale unor autorităţi şi instituţii publice.

După criteriul nivelului studiilor necesare, funcţiile publice se împart în trei clase:

a) clasa I, cuprinzând funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de

licentă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licenţă

sau echivalentă;

b) clasa a II-a, cuprinzând funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de

scurtă durată, absolvite cu diploma;

c) clasa a III-a, cuprinzând funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale,

respectiv studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat.

Funcţionarii publici numiti în funcţii publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai

funcţii publice de execuţie.

După nivelul atribuţiilor titularului, funcţiile publice se împart în trei categorii:

8

a) categoria înaltilor funcţionari publici;

b) categoria funcţionarilor publici de conducere;

c) categoria funcţionarilor publici de executie.

Funcţiile publice corespunzătoare celor trei categorii sunt prevăzute în anexa la Statut şi au fost deja

prezentate.

Încadrarea funcţiilor publice de execuţie pe clase este următoarea:

sunt funcţii din clasa I: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector,

precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora;

sunt funcţii din clasa a II-a: referent de specialitate, precum şi funcţiile

publice specifice asimilate acesteia;

sunt funcţii din clasa a III-a: referent, precum şi funcţiile publice specifice asimilate

acesteia.

Funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmeaza:

a) superior, ca nivel maxim;

b) principal;

c) asistent;

d) debutant.

3. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici

Funcţionarii publici au, în principiu, drepturile şi obligaţiile consacrate şi garantate de

Constituţa României pentru oricare cetăţean.

Specificul raportului de serviciu face ca anumite drepturi să fie supuse unor restricţii. Izvoarele

acestor restricţii sunt de ordin constituţional sau legal şi vizează, în principal, unele drepturi politice şi

libertăţi cetăţeneşti.

Îndatoririle specifice funcţionarilor publici sunt determinate, de asemenea, de caracteristicile

raportului de serviciu, find atât de natură constituţionala, cât mai ales legală.

Vom prezenta în continuare, într-o manieră sintetica, principalele drepturi ţi îndatoriri ale funcţionarilor din

administraţia publică.

9

Drepturile funcţionarilor publici

1. DREPTUL LA PROTECŢIE, care îmbracă două aspecte:

- garantarea stabilităţii în funcţie, în scopul asigurării independenţei faţă de schimbările

politice şi în acest fel, a imparţialităţii;

- apărarea împotriva defăimării, insultei, ameninţării şi ultrajului, precum şi asigurarea reparării

prejudiciilor suferite în exerciţiul funcţiunii.

2. DREPTUL LA SALARIZARE PENTRU SERVICIUL PRESTAT, LA ODIHNĂ ŞI

ASIGURĂRI SOCIALE.

Salariul funcţionarilor publici cuprinde : salariul de baza, sporuri şi indemnizaţii. Principala

deosebire între situaţia salariaţilor şi cea a funcţionarilor publici este aceea că salariatul işi poate

negocia retribuţia cu angajatorul, învreme ce funcţionarul public nu poate face acest lucru,

salariul sau fiind stabilit prin lege.

Durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână.

Pentru asigurarea continuitaţii serviciului, este reglementată prestarea orelor suplimentare, peste

programul de lucru sau în zilele de sărbători legale. În aceste situaţii se acordă fie compensarea cu

timp liber corespunzător, fie plata majorată cu un anumit spor.

Funcţionarii publici au dreptul, în condiţiile legii, la concediu de odihnă, concediu de boala,

concediu de matemitate, concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului, precum şi la alte concedii. Ei

beneficiaza, pe durata concediilor, de anumite indemnizaţii, cu excepţia concediilor fară plată acordate la

cererea lor.

De asemenea, funcţionarii publici au dreptul la pensii, precum şi la celelalte drepturi de asigurări

sociale de stat, în conditiile legii.

3. DREPTUL DE A PARTICIPA, prin intermediul organismelor consultative, la organizarea

serviciilor publice şi 1a elaborarea regulilor statutare.

4. DREPTUL FUNCŢIONARULUI DE A CUNOAŞTE ŞI ATACA DECIZIILE

INDIVIDUALE CARE ÎL PRIVESC.

5. DREPTUL DE A BENEFICIA DE PERFECŢIONARE PROFESIONALĂ

CONTINUĂ.

10

6. DREPTUL LA CARIERĂ. Acesta semnifică posibilitatea funcţionarului de a avansa în

funcţie, potrivit meritelor sale personale, fără nici o altă discriminare.

7. DREPTUL DE A SE ASOCIA ÎN SINDICATE ŞI DE A PARTICIPA LA

ACTIVITAŢILE SINDICALE. Acest drept este supus unor restriţii ce derivă din principiul

continuităţii serviciului public.

8. DREPTUL LA OPINIE.

Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat prin dispoziţiile constituţionale

referitoare la libertatea conştiinţei şi cea de exprimare. În acest sens este interzisă orice discriminare

între funcţionari pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, de sex, stare materiala, origine sociala sau de

orice altă natură.

Exprimarea opiniilor este însă limitată de obligaţia de neutralitate şi de cea de rezerva.

9. DREPTURILE POLITICE

Cu unele excepţii de natură constituţională sau legală, funcţionarii publici români se bucură

de cvasi-integralitatea drepturilor politice, adica pot face parte din partide politice, cu toate

consecinţele ce decurg de aici, inclusiv dreptul de a fi ales, singura restrictie fiind interdicţia de a

face parte din organele de conducere ale partidelor politice.

Excepţiile se referă la anumite categorii de funcţionari publici, cum sunt înalţii funcţionari

publici. Aceştia au dreptul de a alege, însă nu pot face parte din partide politice.

Îndatoririle funcţionarilor publici

Principalele îndatoriri ale funcţionarilor publici, care se exprimă prin obligaţiile pe care

le vom enumera mai jos, decurg din misiunea socială a administraţiei publice, şi anume

realizarea interesului general şi asigurarea serviciului public, la nivelul activitaţii executive. Acestea sunt:

1. OBLIGAŢIA ÎNDEPLINIRII SERVICIULUI CU DEVOTAMENT, PROBITATE ŞI

DEMNITATE. Potrivit acestei obligaţii, funcţionarii publici, indiferent de rangul lor ierarhic,

sunt responsabili de realizarea sarcinilor de serviciu ce le sunt încredinţate. Ei trebuie să-şi utilizeze întreaga

capacitate pentru a-şi îndeplini în cele mai bune condiţii obligaţiile de serviciu. De asemenea, în

întreaga lor activitate ei trebuie să fie de buna credinţă. Funcţionarul public nu-şi poate permite

manifestări emoţionale stridente, lipsă de politeţe, relaţii particulare cu persoane dubioase sau care

au interese ce depind de funcţia pe care o exercita.

11

2. OBLIGAŢIA DE SUPUNERE IERARHICĂ. Aceasta obligaţie cere ca toti funcţionarii să

se conformeze dispoziţiilor superiorului ierarhic, cu excepţia dispoziţiilor vădit ilegale şi a celor

care compromit grav un interes public (vădit inoportune).

3. OBLIGAŢIA DE IMPARŢIALITATE (NEUTRALITATE). În timpul exercitării

atribuţiilor de serviciu, funcţionarul este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea

convingerilor sale politice sau religioase. Opiniile funcţionarului nu trebuie să afecteze

obiectivitatea şi imparţialitatea de care trebuie să dea dovadă în raporturile de serviciu.

Potrivit acestei obligaţii, în instrumentarea dosarelor ce le sunt incredinţate, funcţionarii trebuie să se

abtină de la orice favoritism sau partizanat, să asigure egalitatea de tratament sau, cu alte

cuvinte sa nu comită nici o discriminare pozitiva sau negativa, interzisă de lege.

4. OBLIGAŢIA DE REZERVĂ se refera la comportamentul funcţionarului public în afara

serviciului.

Această obligaţie pretinde că, în exprimarea opiniilor personale, în special a celor politice, religioase şi a

celor referitoare la autoritaţile publice, funcţionarul public să păstreze prudenţa şi măsura. El nu-şi

poate permite în nici un caz manifestări extremiste şi nu poate comite nici un fel de violenţe,

la adresa autorităţilor sau institutiilor publice.

Obligaţia de rezervă şi cea de imparţialitate vizează o anumită depersonalizare a funcţiei

publice, prin disocierea ei de partea din subiectivismul persoanei titularului care dăuneaza activităţii

administraţiei.

5. OBLIGAŢIA DE DECENŢA. Aceasta presupune ca funcţionarul să nu comită, în

exercitiul funcţiunii sau în viaţa particulara, gesturi sau acte care să provoace scandal sau dispreţ

public.

6. OBLIGAŢIA INFORMĂRII PUBLICULUI. Potrivit acestei obligatii, funcţionarul trebuie să

satisfacă cererile legitime de informaţii din partea publicului, în limitele impuse de obligaţia de discreţie şi de apărare a

secretului profesional.

Aceasta obligaţie ţine de principiul transparenţei administraţiei faţă de cetăţeni, din care derivă şi

obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.

7. OBLIGATIA DE DISCREŢIE ŞI DE PĂSTRARE A SECRETULUI

PROFESIONAL . Conform acestei obligaţii, pe de o parte, funcţionarul nu trebuie să încerce sa afle

12

informaţii pentru satisfacerea propriei curiozitaţi, care nu sunt necesare îndeplinirii serviciului, iar pe de

alta, nu are voie să dezvăluie informaţiile nedestinate publicităţii, la care a avut acces ca urmare a exercitarii funcţiei.

8. OBLIGAŢIA EXCLUSIVITĂŢII FUNCŢIEI PUBLICE. Aceasta interzice

funcţionarului public de a cumula funcţia publică pe care o deţine cu orice altă funcţie sau

demnitate publică, cu excepţia calităţii de cadru didactic, a activităţii de cercetare ştiintifică şi a creaţiei literar-artistice.

De asemenea, funcţionarii publici nu pot deţine funcţii în regiile autonome, societăţile

comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din domeniul public sau privat, în cadrul unei asociaţii

familiale sau ca persoana fizică autorizată.

În fine, funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea

unor acte în legatură cu funcţia pe care o îndeplinesc.

4. Cariera funcţionariior publici

Principalele etape ale carierei funcţionarilor publici privesc: recrutarea funcţionarilor publici,

promovarea funcţionarilor publici, modificarea, suspendarea şi incetarea raportului de serviciu 4.

Recrutarea funcţionarilor publici

Condiţiile de acces la funcţiile publice, care trebuie îndeplinite de orice candidat sunt:

- să aibă cetăţenia româna şi domiciliul în România;

- să cunoască limba română, scris şi vorbit;

- să aibă minimum 18 ani împliniţi;

- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

- să aibă starea de sănătate corespunzătoare;

- să aibă stadiile prevăzute de lege pentru funcţia publica;

- să îndeplinească, dacă legea prevede, anumite condiţii specifice;

- să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanitaţii, contra statului sau

contra autoritaţii, de serviciu sau în legăturăcu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de

4 Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009, prin OUG nr. 37/2009 privind unele masuri de imbunatatire a activitatii administratiei publice. Ordonanta de urgenta nr. 37/2009.

13

corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu inteniţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea

funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

- să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

-să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică, aşa cum este definită prin lege.

Ocuparea functiilor publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire şi concurs. Dintre

aceste modalitati, un interes deosebit prezintă concursul, deoarece consacră meritul personal drept criteriu esenţial de

departajare a candidaţilor.

Organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice sunt reglementate

detaliat de Hotărârea Guvernului nr. 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor

publici, care stabileşte:

- principiile pe baza cărora se organizează şi se desfăşoară concursul;

- condiţiile de participare la concurs;

- modul de constituire a comisiilor de concurs şi a comisiilor de soluţionare a contestaţiilor;

- procedura de organizare şi desfaşurare a concursului;

- comunicarea rezultatului concursului şi contestarea acestuia.

Fără a intra în substanşa reglementărilor, menţionăm totuşi principiile în baza cărora se

organizează şi se desăşoară concursurile:

- competiţia deschisă, prin asigurarea accesului liber de participare la concurs a oricărei persoane care

îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;

- selecţia după merit, prin stabilirea persoanelor admise pentru ocuparea funcţiei publice,

exclusiv pe baza rezultatelor obtinute;

- asigurarea transparenţei, prin punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la

modul de desfăşurare a concursului sau a examenului pentru ocuparea funcţiei publice;

- tratamentul egal, prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a unor criterii de selecţie

obiective şi clar definite, astfel încât orice candidat să aibă şanse egale la ocuparea funcţiei

publice;

- confidenţialitatea, prin garantarea protejării datelor personale ale candidaţilor, în candiţiile

legii.

Funcţionarii publici debutanţi vor parcurge o perioadă de stagiu de 12 luni, pentru cei din

dasa I, de 8 luni, pentru cei din clasa a II-a, şi de 6 luni pentru cei din clasa a III-a.

14

Perioada de stagiu este etapa din cariera funcţionarutui public cuprinsă între data numirii ca

funcţionar public debutant, în urma promovării concursului de intrare în corpul funcţionarilor publici, şi data

numirii ca funcţionar public definitiv. Ea are ca obiect confirmarea aptitudinilor profesionale ale

funcţionarilor publici debutanţi în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilitaţilor unei funcţii

publice, formarea lor practică, însuşirea specificului activităţii autorităţii sau instituţiei

publice, în cadrul căreia işi desfaşoară activitatea, precum şi a exigenţelor administraţiei

publice.

La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluarii care se face, funcţionarul

public debutant va fi numit funcţionar public de execuţie definitiv, în clasa corespunzatoare studiilor

absolvite, în gradul profesional asistent sau va fi eliberat din funcţia publică, în cazul în care a obţinut

la evaluarea activităţii calificativul “necorespunzator"5.

Numirea în funcţie se realizează prin actul administrativ emis, ca regulă, de conducătorii autorităţilor sau

instituţiilor publice din administraţia centrală sau locala.

Actul administrativ de numire are forma scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii,

numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data de la care urmeaza să exercite funcţia publică,

drepturile salariale, precum şi locul de desfaşurare a activitaţii. Fişa postului aferentă funcţiei

publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie se înmâneaza funcţionarului public.

Forma scrisă a actului de numire constituie o condiţie ad validitatem, spre deosebire de

contractul individual de munca al salariatului pentru care încheierea în formă scrisa reprezintă o

condiţie ad probationem.

La intrarea în corpul funcţionarilor publici, funcţionarul public depune jurământul de credinţă,

în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcţia publică definitivă.

Conţinutul jurământului este urmatoruL "Jur sa respect Constituţia, drepturile şi libertăţile

fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc

conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost numit, să păstrez secretul

profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!".

Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. Refuzul depunerii jurământului atrage

revocarea deciziei de numire în funcţie.

5 Virginia VEDINAŞ, Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind statutul funcţionarilor publici – comentată, Ed. LUMINA LEX, Bucurşti – 2000, p. 121.

15

Depunerea jurământului încheie procedura de investitură în funcţie, semnificând

angajarea titularului în realizarea atribuţiilor sale de serviciu, în litera şi spiritul legii. Această

ultimă formalitate marchează momentul din care funcţionarul public exercită în mod valabil prerogativele

funcţiei sale.

Promovarea funcţionarilor publici

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unor funcţii publice

superioare. Promovarea se face în funcţii publice de execuţie de grad profesional principal sau

superior sau în funcţii publice de conducere. Promovarea se face prin concurs sau examen.

Pentru a participa la concursul de promovare în gradul profesional imediat superior celui

deţinut, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii minime:

a) să aiba o vechime minimă de 4 ani în gradul profesional al funcţiei din care

promovează;

b) sa aiba cel puţin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;

c) să fi obţinut, la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel

puţin calificativul nbine";

d) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.

În cazul funcţiilor publice de conducere, au dreptul de a participa la concurs, persoanele

care îndeplinesc urmatoarele condiţii:

a) sunt absolvente de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administratiei

publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

b) au fost numite într-o funcţie publică din clasa I;

c) îndeplinesc cerinţele specifice prevăzute în fişa postului şi au o vechime în specialitatea

studiilor necesare exercitării funcţiei publice de:

minimum 2 ani pentru funcţiile publice de şef birou, şef serviciu, secretar al

comunei şi funcţii asimilate acestora;

minimum 5 ani, pentru celelalte funcţii publice de conducere.

În fine, pentru funcţiile corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, condiţiile

de participare la concurs sunt, după cum este şi firesc, cele mai exigente. Astfe1, au dreptul de a

participa la concurs, persoanele care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii:

16

a) indeplinesc condiţiile generale de acces la funcţiile publice menţionate anterior;

b) au studii universitare de licenţă absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de

lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă sau echivelentă;

c) au absolvit programe de formare specializată pentru ocuparea unei

funcţii publice corespunzîâătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;

d) au cel putin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării

funcţiei publice.

5. Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu

Modificarea raportului de serviciu este o schimbare semnificativă a conţinutului acestuia,

sub cel puţin unul dintre aspectele sale esenţiale, şi anume: natura atribuţiilor de serviciu, locul de

desfaşurare a activitaţii, drepturile salariale.

Legiuitorul român reglementează urmatoarele forme de modificare a raportului de

serviciu:

1. delegarea;

2. detaşarea;

3. transferul;

4. mutarea în cadrul altui compartiment sau structuri fără personalitate juridică a autorităţii

sau instituţiei publice;

5. exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere.

Delegarea se caracterizează prin schimbarea locului de desfăşurare a activitaţii, în cadrul

aceleiaşi funcţii, şi presupune, de obicei, o deplasare în altă localitate. Ea se dispune în interesul

autoritaţii sau instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul şi, ca regulă, nu poate depaşi 60 de zile

calendaristice într-un an. Pe cale de excepţie, delegarea se poate dispune pentru o perioada mai mare de

60 de zile calendaristice într-un an, dar numai cu acordul scris al funcţionarului public6.

Functionarul public poate refuza delegarea daca se afla într-una dintre următoarele situaţii:

graviditate;

îşi creşte singur copilul minor;

6 Antonie Iorgovan, op.cit., p. 143.17

starea sănăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.

Pe timpul delegării, funcţionarul public işi păstrează funcţia şi salariul, iar autoritatea sau

instituţia care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării şi al indemnizaţiei

de delegare.

Detaşarea se caracterizează prin trecerea temporară într-o funcţie publică vacantă, la o altă

autoritate sau instituţie. Ea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează

să işi desfaşoare activitatea funcţionarul, de regulă, pentru cel mult 6 luni. Pe cale de excepţie

acest interval poate fi depăşit, dar numai cu acordul scris al funcţionarului.

Detaşarea se poate dispune numai dacă pregatirea profesională a funcţionarului respectiv

corespunde atribuţiilor şi responsabilitaţilor funcţiei publice pe care urmeaza a fi detaşat.

Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află într-una dintre următoarele

situaţii:

graviditate;

îşi creşte singur copilul minor;

starea sanătatii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea;

detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii

corespunzatoare de cazare;

este singurul întreţinător de familie;

motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.

Pe perioada detaşării, funcţionarul îşi păstrează funcţia deţinută la autoritatea sau

instituţia care l-a detaşat. Autoritatea sau instituţia la care este detaşat trebuie să-i asigure

drepturile salariale avute. Dacă salariul corespunzător funcţiei pe care funcţionarul public este

detaşat este mai mare, el are dreptul la acest salariu.

Pe timpul detaşării în alta localitate, autoritatea sau institutia publică beneficiară este

obligată să acorde funcţionarului indemnizaţia de detaşare şi să-i suporte urmatoarele cheltuieli:

costul integral al transportului, dus şi intors, cel puţin o data pe luna;

costul integral al cazării în localitatea respectivă;

Transferul se caracterizează prin trecerea definitivă într-o funcţie publică vacantă, la o altă

autoritate sau instituţie publică.

18

Transferul se face într-o funcţie publică echivalentă sau inferioară, cu condiţia ca

funcţionarul public transferat să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului.

Transferul îmbracă doua forme: în interesul serviciului sau la cererea funcţionarului

public.

Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al funcţionarului

public transferat. Dacă transferul în interesul serviciului se face la o autoritate sau instituţie publică

situată în altă localitate, funcţionarul transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net

din luna anterioară transferului, la acoperirea cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile.

Transferul la cerere are loc în urma aprobării cererii de transfer, formulată de funcţionarul

interesat, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul.

Mutarea în cadrul altui compartiment sau structuri fără personalitate juridică a autorităţii

sau institutiei publice este trecerea, definitivă sau temporară, într-o altă funcţie publică în cadrul

aceleiaşi autorităţi sau instituţii. Mutarea poate avea loc numai dacă funcţionarul respectiv

îndeplineşte condiţiile cerute pentru noua funcţie.

Mutarea definitivă se poate face atât în interesul funcţionarului, cât şi al instituţiei. Ea se

aprobă, respectiv se dispune de conducătorul autoritaţii sau instituţiei publice, numai cu acordul

scris al funcţionarului în cauza. Mutarea definitivă se face pe o funcţie publică de aceeaşi

categorie, clasă şi grad profesional.

Mutarea temporară se face în interesul autorităţii sau instituţiei publice, prin dispoziţia motivată

a conducătorului acesteia, pe o perioadă de cel mult 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale şi

păstrarea drepturilor salariale ale funcţionarului public.

Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere se caracterizează prin

promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile necesare pentru

ocuparea funcţiei respective. Promovarea temporară se poate face în doua situaţii: funcţia

publică de conducere este vacantă sau temporar vacantă.

În cazul funcţiei publice de conducere vacante, promovarea temporară se dispune de

conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, cu avizul, respectiv, înştiinţarea Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici, pe o perioadă de maximum 6 luni, termen în care funcţia respectivă trebuie

ocupata prin concurs. În mod excepţional, această perioadă poate fi prelungită cu cel mult 3 luni,

dacă funcţia publică vacantă nu a putut fi ocupată prin concurs.

19

În cazul funcţiei publice de conducere temporar vacante, promovarea temporară se face

pe durata respectivă, prin dispozitie a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, fără a mai fi

necesar avizul sau înştiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici7.

Funcţionarul public promovat temporar are dreptul la salariul funcţiiei publice de conducere pe care o

exercită, dacă acesta este mai mare decât salariul pe care îl are.

Promovarea temporară se poate face în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, caz

în care aceasta trebuie să-i păstreze funcţia de bază, sau în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice, caz

în care se combinî cu detaşarea.

Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii, în cadrul funcţiilor din această categorie,

dacă îndeptinesc condiţiile specifice.

Suspendarea raportului de serviciu este o întrerupere temporară a acestuia. În această

perioadă se păstrează calitatea de funcţionar public, însă acesta nu îşi exercită funcţia şi nu

beneficiază de drepturile salariale aferente. Raportul de serviciu se suspendă de drept sau la iniţiativa

funcţionarului public.

Statutul funcţionarilor publici menţionează o diversitate de situaţii care conduc la suspendarea

de drept a raportului de serviciu. Dintre aceste situaţii invederăm:

perioada în care funcţionarul este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică;

perioada în care funcţionarul este încadrat la cabinetul unui demnitar;

perioada în care este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să

desfaşoare activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale

României ori în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale;

perioada în care funcţionarul desfăşoară o activitate sindicală pentru care legea

prevede suspendarea;

dacă s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni;

pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a

savarşit abaterea disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă;

perioada în care funcţionarul este arestat preventiv;

perioada în care funcţionarul este în concediu pentru incapacitate temporară de

muncă pentru o perioadă mai mare de o lună sau în concediu de maternitate.

7 Mihalache Vasile, Suciu Ioan, op.cit., p. 98.20

Suspendarea raportului de serviciu, din iniţiativa funcţionarului public, se produce în

urmatoarele situaţii:

a) concediu pentru creţterea copilului în varstă de pana la 2 ani sau, în cazul copilului

cu handicap, pâna la implinirea varstei de 3 ani, în condiţiile legii;

b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până

la 18 ani, în condiţiile legii;

c) desfăşurarea unor activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, fără

a fi desemnat de autoritatea sau instituţia publică la care este încadrat;

d) pentru participarea la campania electorală;

e) pentru participarea la grevă, în condiţiile legii.

De asemenea, raportul de serviciu se poate suspenda şi la cererea motivată a

funcţionarului public, pentru un interes legitim, pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani.

Pe perioada suspendării raportului de serviciu, autorităţile şi instituţiile publice au

obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice respective. Acesta poate fi ocupat doar pe perioada

determinată, în condiţiile legii.

Încetarea raportului de serviciu reprezintă întreruperea definitivă a acestuia şi pierderea

calităţii de funcţionar public, cu excepţia celor ce intră în corpul de rezervă.

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc în următoarele condiţii:

de drept;

prin acordul parţilor, consemnat în scris;

prin eliberare din funcţia publică;

prin destituire din funcţia publică;

prin demisie.

Încetarea raportului de serviciu prin acordul părtilor este modalitatea cea mai elastică, în

sensul că nu este supusă unor condiţii speciale, fiind suficient acordul de voinţă exprimat în

scris.

În cazul demisiei, funcţionarul public trebuie să notifice în scris voinţa sa de a înceta raportul de

serviciu, conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. Demisia nu trebuie motivată, nu trebuie

aprobată ţi produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrarea notificării. Raportul de serviciu

încetează de drept:

21

a) la data decesului funcţionarului public;

b) la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii funcţionarului

public;

c) dacă funcţionarul public nu mai are cetăţenia română şi domiciliul în ţară;

d) dacă funcţionarul public şi-a pierdut capacitatea deplină de exerciţiu;

e) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru

funcţia respectivă;

f) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a

stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei

de pensionare pentru limita de vârstă, anticipată sau de invaliditate;

g) ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia

publică, de la data la care nulitatea a fost constatată printr-o hotarare judecătorească definitivă şi

irevocabilă;

h) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecatorească definitivă

pentru o faptă prevazută la art.50 lit.h din Statut8sau s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de

libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;

i) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei, ca masură de siguranta ori ca

masură complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;

j) la data expirării termenului pentru care a fost ocupată, pe perioada determinată,

funcţia publică.

Eliberarea din funcţia publică intervine pentru motive neimputabile sau imputabile

funcţionarului. Motivele neimputabile sunt urmatoarele:

a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o alta

localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;

b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării, prin

reducerea postului ocupat de funcţionarul public;

8 Aceste fapte sunt: săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau in legăură cu serviciul, care impiedică infăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care implică incompatibilitate cu exercitarea unei funcţii publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

22

c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică, ocupată de funcţionarul

public, a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal sau pentru motive neântemeiate, de la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;

d) funcţionarul nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea fucncţiei publice;

e) starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public, constatată prin decizia

organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile

corespunzătoare funcţiei deţinute.

Eliberarea din funcţie este considerată imputabilă funcţionarului public, în urmatoarele

cazuri:

1) pentru incompetenţa profesională, în cazul obţinerii calificativului nesatisfăcător" la

evaluarea performanţelor profesionale individuale;

2) refuzul neîntemeiat al înaltului funcţionar public de a accepta mobilitatea în funcţie.

În cazul eliberării din funcţie, autoritatea sau instituţia publică este obligată să acorde

funcţionarilor un preaviz de 30 de zile calendaristice.

În perioada de preaviz, conducătorul autoritătii sau instituţiei publice poate acorda celui în

cauza reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale

cuvenite.

În cazurile menţionate la lit.b, c şi d funcţionarii publici pot fi eliberaţi din funcţie numai

dacă, în perioada de preaviz, nu există posturi vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau

instituţiei publice sau daca aceştia refuză să le ocupe.

În cazurile menţionate la lit.a-d, dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în

cadrul autorităţi sau instituţiei publice, autoritatea sau instituţia publică are obtigaţia de a solicita Agenţiei

Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termenul de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În

cazul în care există o funcţie publică vacantă, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul

public va putea fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.

Funcţionarii publici care au fost eliberaţi din funcţie în situaţiile menţionate la lit.a-d ,

împreună cu înalţii funcţionari publici care au fost eliberaţi din funcţie pentru că au refuzat

mobilitatea, formează corpul de rezerva al funcţionarilor publici. Acesta este gestionat de Agenţia

Naţionala a Funcţionarilor Publici, în scopul redistribuirii funcţionarilor care îl compun. Membrii

23

corpului de rezervă părăsesc acest corp şi îşi pierd calitatea de funcţionar public în urmatoarele

situaţii:

după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezerva;

în cazul în care Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici redistribuie

funcţionarul într-o functie publică vacantă corespunzătoare studiilor absolvite şi

pregătirii profesionale, iar acesta o refuză

angajarea funcţionarului în baza unui contract de muncă pe o perioadă mai mare de

12 luni;

la cererea funcţionarului public.

Destituirea din funcţia public intervine ca sancţiune disciplinară, deci numai pentru motive

imputabile funcţionarului, legea stabilind limitativ urmatoarele situaţii:

a) săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a

avut consecinţe grave;

b) daca s-a ivit un motiv de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţioneaza

pentru încetarea acestuia, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data la care a intervenit cazul de

incompatibilitate.

Incompatibilităţile privind funcţionarii publici sunt reglementate la art.94 - 98 din Legea nr.161/2003,

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitaţilor publice, a

funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.9

Potrivit reglementărilor menţionate, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă

funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.

Funcţionarti publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfaşura alte activităţi,

remunerate sau neremunerate, după cum urmeaza:

în cadrul autoritaţilor sau instituţiilor publice;

în cadrul cabinetului demnitarului, cu exceptia cazului în care funcţionarul public este

suspendat din funcţia publică;

în cadrul regiilor autonome, societaţilor comerciale ori în alte unitaţi cu

scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale

sau ca persoana fizică autorizată;

9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

24

în calitate de membru al unui grup de interes economic.

De asemenea, funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte

efectuarea unor acte în legatură cu funcţia publică pe care o execută.

Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici

respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. Interdicţia persistă şi în cazul în care şeful ierarhic direct are

calitatea de demnitar.

Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării

ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

Funcţionarii publici, cu excepţia înalţilor funcţionari, pot fi membri ai partidelor politice legal

constituite, însă nu pot fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi le este interzis să

exprime sau să apere în mod public poziţia unui partid politic.

În final, precizăm că încetarea de drept a raportului de serviciu se constată, iar eliberarea şi destituirea

din funcţia publică se dispun, ca regulă, prin act administrativ al conducătorului autoritaţii sau instituţiei publice,

care poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ. Instanţa poate dispune anularea

actului şi reincadrarea funcţionarului în funcţia publică deţinută.

BIBLIOGRAFIE

25

1. I. Dragoman, Drepturile omului în forţele armate. Buna guvernare, Editura C.H.Beck, Bucureşti,

2006.

2. Ş. Beligrădeanu, I.T. Ştefănescu, Codul muncii. Prezentare de ansamblu. Analiza textelor esenţiale.

Textul integral, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003.

3. Virginia VEDINAŞ, Statutul funcţionarului public, Ed. NEMIRA, Bucureşti- 1998.

4. Virginia VEDINAŞ, Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind statutul funcţionarilor publici –

comentată, Ed. LUMINA LEX, Bucurşti – 2000.

5. Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009, prin OUG nr. 37/2009

privind unele masuri de imbunatatire a activitatii administratiei publice. Ordonanta de urgenta nr.

37/2009.

26