Eseuri Perspective Opinii Content

Eseuri - Perspective - Opinii

De FETHULLAH GÜLEN

Eseuri - Perspective - OpiniiDe FETHULLAH GÜLEN

Copyright © 2010 by Tughra Books Copyright © 2010 by Işık Yayınları

Toate drepturile rezervate. Aceastǎ carte nu poate fi reprodusǎ sau transmisǎ, fie în totalitate, fie în parte, în orice formǎ sau prin orice mijloc, fie electronic, fie mecanic, inclusiv prin fotocopiere sau înregistrare şi utilizare a datelor, fǎrǎ permisiunea scrisǎ a Edi-torului.

Eseuri - Perspective - Opinii

De FETHULLAH GÜLEN

Editura Tughra Books345 Clifton Ave., Clifton,

NJ, 07011, USA

www.antstores.comwww.kitapkaynagi.com

ISBN: 978-1-59784-444-4

Publicat deSeda Ozalit, Istanbul - Turkey

CUPRINS

Prefață ............................................................................................................ 7

O viață dedicată păcii și fericirii umane ........................................ 9

Introducere ............................................................................ 9Idei principale ...................................................................... 10

ARTICOLE SELECTATE DE DL. FETHULLAH GULEN

O abordare comparativă a Islamului și democrației .................... 17

În pragul unui nou mileniu ....................................................... 27

Natura fundamentală a umanității ........................................ 31

Mileniul doi ......................................................................... 33

Așteptările noastre ............................................................... 34

Necesitatea dialogului între religii .............................................. 39

Introducere .......................................................................... 39

Dificultăți ale musulmanilor în dialogare ............................. 42

Dialogul este obligatoriu ..................................................... 44

Chemarea islamică universală la dialog ................................. 49

Cum să interacționăm cu adepții altor religii ........................ 52

Iubire, Compasiune, Toleranță și Iertare: stâlpii de

bază ai dialogului ................................................................. 55

Ultimul cuvânt..................................................................... 59

Islamul, religia milosteniei universale ......................................... 63

Jihad-ul cu aspectele sale mai mici și mai mari ........................... 71

Ce este jihad-ul? ................................................................... 71

Tipuri de Jihad .................................................................... 72

Eseuri - Perspective - Opinii6

DL. FETHULLAH GÜLEN ȘI EDUCAȚIA

Educația din copilărie până la moarte ........................................ 77Introducere .......................................................................... 77Facultățile înnăscute și educația ............................................ 78Adevărata semnificație a educației ........................................ 81Familia, școala și mediul înconjurător .................................. 84Școala și profesorul ............................................................... 86Servicii educaționale răspândite în lume ............................... 88Slujirea umanității prin educație ........................................... 94Școlile .................................................................................. 97

PĂRERILE CELORLALȚI DESPRE DL. FETHULLAH GÜLEN

Articol de Douglas Frantz ....................................................... 103Un musulman adevărat nu poate fi terorist ...........................107

Acuzații de terorism ........................................................... 107Jihad-ul în Islam ................................................................ 108Dragostea orbește existența ................................................ 109Respectarea umanității ....................................................... 111Slujitorii lui Dumnezeu ..................................................... 111Un stil islamic .................................................................... 112

Gülen ca educator și profesor de religie .................................. 115Viziunea educațională a lui Fethullah Gulen ...................... 117Fethullah Gülen, profesor în Islam .................................... 123

FRAGMENTE DIN DIFERITE INTERVIURI

Islamul este înțeles greșit ......................................................... 131Nu există dogmatică în Islam ............................................. 131Islamul, teocrația și tirania ................................................. 133Fundamentalismul ............................................................. 133Indivizii și drepturile lor umane ......................................... 135Umanismul ........................................................................ 135

„În Islam nu există teroare” ..................................................... 139

PREFAȚĂ

Intelectual cu o carismă spirituală deosebită, scriitor și poet prolific, Dl. Fethullah Gülen a fost un învățat cunoscut foarte apt al Islamului de-a lungul

ultimelor trei decenii. Mulți studenți și absolvenți de uni-versitate, precum și publicul turc general au fost atrași de mesajul de toleranță și compasiune prin educație și dez-voltare de sine exprimate de el. Eforturile sale de a atinge acest scop măreț care își are rădăcinile și începuturile în Turcia, se răspândește acum pe tot globul și include oa-meni din diferite sfere sociale.

Baza mesajului său constă în unirea credinței religioa-se cu educația modernă științifică pentru a crea o lume mai bună, bazată pe activism pozitiv, altruism, schimb de experiențe și dialog intercultural, precum și dorință de a-i sprijini pe ceilalți de dragul lui Dumnezeu. Gülen și-a pe-trecut cariera imprimând în minte oamenilor ideea că adevărata religie predică iubirea, toleranța, compasiune, foarte multă muncă, pace, și alte valori și practici care în-drumă individul spre perfecțiune. El crede că unind cele două tipuri de educație menționate mai sus, duce la o mai bună înțelegere a revelației Creatorului de sine însuși umanității.


Milioanele de oameni care cred în ideile și în scopuri-le lui s-au făcut simțiți în special în aria educației, a schimburilor de experiență între religii și în activitățile in-terculturale de dialogare prin intermediul organizațiilor nonguvernamentale. Activitățile lor au dus la formarea a sute de instituții de succes, deoarece oamenii de afaceri turci au călătorit în străinătate pentru a deschide colegii, licee și universități în multe țări cu acces limitat al educației moderne și a beneficiilor ce rezultă. Au mai fost deschise școli și în America și Europa.

Această lucrare îl prezintă pe Gülen prin intermediul unei scurte biografii, selecție a unor articole, viziunilor lui asupra educației moderne și importanța sa, și modul în ca-re el a fost prezentat în media. Aceasta este o prezentare cuprinzătoare a vieții sale și a influenței pe care el a avut-o asupra milioane de oameni; este precum o introducere pentru cei ce doresc să cunoască mesajul lui Gülen și a lu-crurilor pe care el le-a realizat de-a lungul anilor.

Tughra Books

O VIAȚĂ DEDICATĂ PĂCII ȘI FERICIRII UMANE

INTRODUCERE

N ăscut în Erzurum, estul Turciei în anul 1941, domnul Fethullah Gulen a devenit un învățat islamic și gânditor, precum și un scriitor și po-

et prolific. El a învățat științele religioase de la câțiva învățați musulmani și maeștri spirituali foarte cunoscuți. Gulen a studiat de asemenea și principiile și teoriile științelor moderne sociale și fizice. Datorită abilităților sa-le excepționale în ale învățatului, la puțin timp el și-a în-trecut colegii. În 1958, după ce a obținut rezultate deose-bite la examene, a fost premiat cu licența de predicator al statului, și la scurt timp i s-a oferit un loc de muncă în Izmir, a treia provincie ca mărime a Turciei. În acest oraș s-a cristalizat tot ceea ce el a studiat și a reprezentat baza muncii lui. În predicile pe care le ținea, acesta sublinia problemele sociale apăsătoare ale acelor timpuri: țelul lui principal era să atragă atenția tinerei generații asupra ilu-minării intelectuale prin activism și spiritualitate.

Gülen nu s-a oprit doar la predarea în orașele din in-teriorul țării. El călătorea în preajma provinciilor Anatoli-ei și predica nu doar în moschei, dar și în cafenele sau la


evenimente ale orașelor. Astfel a atras el atenția comunității academice, în special a studenților. Subiectul predicilor sale nu se rezuma doar la religie; acesta vorbea și despre educație, știință, Darvinism, economie și drep-tate socială. Dezbaterile calitative asupra unui număr ma-re de subiecte au impresionat comunitatea academică, și el a câștigat astfel atenția și respectul lor.

Fethullah Gülen s-a retras din învățământ în 1981, după ce inspirase deja o întreagă generație de studenți tineri. Eforturile depuse de el încă din 1960, mai ales în reforma educațională, l-au transformat în una dintre persoanele cele mai cunoscute și respectate din Turcia. Între anii 1988 și 1991 el a ținut o serie de predici în unele dintre cele mai faimoase moschee în orașele cele mai populate, în timp ce continua să transmită mesajul său sub forma conferințelor, nu numai în Turcia, ci și în Europa de Vest.

IDEI PRINCIPALE

În scrierile și predicile sale, Fethullah Gulen contura un secol 21 în care urma să asistăm la o naștere dinamică spirituală ce revitaliza valorile morale de mult apuse; o eră a toleranței, a înțelegerii și a cooperării internaționale, ce producea, într-un final, prin dialog inter-cultural, o singură civilizație. În domeniul educației, el a pus bazele multor organizații caritabile ce au muncit pentru binele comunității, atât pentru Turcia cât și înafara granițelor ei. El a inspirat folosirea mass-mediei, în special a televizo-

O viață dedicată păcii și fericirii umane 11

rul, pentru a putea informa publicul, asupra chestiunilor ce îi apăsau, atât individual cât și colectiv.

Gülen crede că drumul spre dreptate este deschis tutu-ror, dar că pășirea pe acest drum ține de o educație adec-vată universală. Doar în acel moment va exista suficientă înțelegere și toleranță pentru a putea astfel respecta drep-turile celorlalți. De-a lungul anilor el a încurajat elita so-cială, liderii comunităților, oameni de afaceri să sprijine educația. Folosind donațiile din aceste surse, trusturile educaționale au putut pune bazele multor școli, în Turcia și înafara granițelor sale.

Acest învățat a afirmat că în lumea modernă singura cale de a-i face pe ceilalți să-ți accepte ideile este doar prin convingerea lor. El îi descrie pe cei care recurg la forță faliți intelectual; oamenii vor cere întotdeauna li-bertate de alegere în modul de a-și conduce afacerile și în exprimarea valorilor lor spirituale și religioase. În vi-ziunea lui, democrația, în ciuda dezavantajelor pe care le deține, este acum singurul sistem politic viabil, iar oa-menii ar trebui să lupte pentru a moderniza și consolida instituțiile democratice putând astfel construi o societa-te în care drepturile și libertățile individuale sunt res-pectate și protejate.

După pensionarea sa, Gülen și-a concentrat eforturile pe stabilirea unui dialog între oameni cu diferite ideolo-gii, culturi, religii. În anul 1999, în Cape Town, a fost prezentată lucrarea sa numită „Necesitatea Dialogului In-ter-religios” în Parlamentul Religiilor Lumii, între 1-8 decembrie. El susține că „dialogul este necesar” și că oa-


menii, indiferent de apartenența la o anumită națiune sau de granițele politice, au în comun mai multe lucruri de-cât își pot imagina.

Fiind date acestea, Gülen consideră dialogul sincer în-tre oameni necesar pentru a face posibilă înțelegerea reci-procă. De aceea, el a ajutat la înființarea Fundației Jurnaliștilor și Sciitorilor (1994), ale cărei activități pro-movează toleranța și dialogul între toate treptele societății. El vizitează și primește vizitele unor lideri importanți ai populației Turciei, dar și din toată lumea. Mult regretatul John O’Connor, Arhiepiscopul New York-ului, Leon Le-vy, fostul președinte al Ligii Anti-Defăimare- acestea sunt unele dintre persoanele reprezentative ale tuturor religii-lor din lume cu care Gülen poartă dialoguri și împreună iau inițiative. Ambasadorul Vaticanului în Turcia, Patriar-hul Comunității Turco-Evreice, Patriarhul Comunității Turco-Armene, Șeful Rabbi al Comunității Turco-Evreice și multe alte persoane importante din Turcia s-au întâlnit cu el frecvent pentru a arăta cum se poate stabili un dia-log sincer între oamenii credincioși.

La întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Ioan Paul al Vaticanului (1998), Gülen i-a făcut propunerea de a lua măsuri în stoparea conflictului din Estul Mijlociu prin muncă colaborativă pe acel pământ-un loc de unde s-au născut toate cele trei religii. El a subliniat de asemenea și faptul că știința și religia sunt două aspecte diferite ce ră-sar din sămânța aceluiași adevăr: „Omenirea a negat reli-gia din când în când, în favoarea științei și a negat știința în favoarea religiei. Cunoașterea absolută Îi aparține lui

O viață dedicată păcii și fericirii umane 13

Dumnezeu, iar religia provine de la El. Deci, de ce se află atunci acestea două în conflict? De aceea, eforturile noas-tre împreunate direcționate către dialog inter-religios ar putea îmbunătăți înțelegerea și toleranța între oameni.”

Gülen a oferit o declarație de presă în privința atacuri-lor teroriste din Statele Unite, 11 septembrie 1999, fapt privit de el ca un mare rău făcut păcii umanității: „... te-roarea nu poate fi atribuită niciodată Islamului și nu poa-te fi privită ca un bine făcut de dragul Islamului. Un te-rorist nu poate fi numit musulman, iar un musulman nu poate fi terorist. Musulmanul nu poate fi decât reprezen-tantul și simbolul păcii, al binelui și al prosperității.”

Eforturile lui Gülen de a stabili pacea lumii, au avut ecou. Astfel s-au organizat conferințe și simpozioane. „Simpozionul Eroilor Pașnici” (aprilie 11-13, 2003) la Universitatea din Texas, Austin, stabilit de un număr de pacifiști de-a lungul a 5000 de ani de istorie umană. Nu-mele lui a fost menționat printre eroii contemporani ai păcii, într-o listă ce îi include pe Iisus, Budda, Mohandas Gandhi, Martin Luther King Jr. și Maica Teresa.

Gulen contribuie cu scrieri și în câteva ziare și revis-te. Scrie pagina editorială pentru Sizinti, Yagmur, Yeni Umit, și revistele The Fountain. A scris mai mult de 40 de cărți, sute de articole și a înregistrat mii de casete au-dio și video. El a ținut numeroase discursuri pe teme sociale și religioase. Unele dintre cărțile sale, care au avut un succes covârșitor în Turcia, au fost traduse de asemenea și în engleză. Acestea sunt: Profetul Mohamed: Aspecte ale vieții sale, Întrebări și răspunsuri despre credință,


Perlele înțelepciunii, Profetul Mohamed ca luptător, Princi-pii esențiale în credința islamică, Către Paradisul Pierdut, Concepte cheie în practicarea Sufismului. Unele dintre acestea au fost traduse și în germană, rusă, albaneză, ja-poneză, indoneziană și spaniolă.

Trusturile educaționale inspirate de către el au stabilit la rândul lor numeroase organizații voluntare non profit, fundații și asociații în Turcia și în afară care sprijină bur-sierii.

Deși figură publică foarte cunoscută, Gülen s-a eschi-vat de la implicarea sa în politica formală. Admiratorii lui sunt jurnaliști de seamă, academicieni, personalități de te-leviziune, politicieni și autorități turcești sau străine. Aceștia văd în el un adevărat inovator, un reformator so-cial unic, ce pune în practică ceea ce predică. Ei îl văd ca pe un activist al păcii, intelectual, învățat religios, men-tor, autor și poet, mare gânditor și ghid spiritual ce s-a dedicat căutării de soluții nevoilor spirituale ale societății. Aceștia privesc mișcarea pe care el a dezvoltat-o, dedicată educației, dar a unei educații a inimii, a sufletului și a minții, cu scopul de a revigora ființele pentru ca acestea să se facă folositoare celorlalți.

ARTICOLE SELECTATE DE DL. FETHULLAH GULEN

O ABORDARE COMPARATIVĂ A ISLAMULUI ȘI DEMOCRAȚIEI

Religia, în mod special Islamul, a devenit unul dintre subiectele cele mai dificile de abordat în ultimii ani. Cultura contemporană, abordată din

perspectivă antropologică sau teologică, psihologică sau psihoanalitică, evaluează religia prin metode empirice. Pe de o parte, religia este un fenomen simțit și experimentat lăuntric; un fenomen legat de aspectele permanente ale vieții. Pe de altă parte, credincioșii pot privi religia lor ca pe o filozofie, ca pe un set de principii raționale sau doar ca un fel de misticism. Gradul de dificultate crește în cazul Islamului, deoarece unii musulmani și politicieni îl consi-deră și îl prezintă ca pe o ideologie pur politică, sociologi-că și economică, mai mult decât ca pe o religie.

Dacă dorim să analizăm religia, democrația sau alt sis-tem sau filozofie corect, trebuie să ne concentrăm pe umanitate și pe viața umană. Privită din acest unghi, reli-gia în general și Islamul în particular, nu pot fi compara-te pe aceleași criterii cu democrația sau alt sistem politic, social sau economic. Religia se concentrează în primul rând pe aspectele permanente ale vieții și existenței, în timp ce ideologiile și sistemele politice, sociale și econo-


mice se preocupă doar cu anumite aspecte sociale variabi-le din viața noastră lumească.

Aspectele vieții pe care religia se bazează în mod spe-cial, sunt valabile astăzi la fel de mult cum au fost încă de la crearea umanității, și vor continua să fie și în vii-tor. Sistemele lumești se schimbă în conformitate cu circumstanțele prezente și ele pot fi evaluate doar pe ba-za timpului lor. Credința în Dumnezeu, Viața de Apoi, profeții, cărțile sfinte, îngerii și destinul divin nu au ni-mic de a face cu timpurile care sunt în continuă schim-bare. De asemenea, venerarea și standardele universale, schimbătoare ale moralității au foarte puțină legătură cu timpul și viața pe Pământ.

De aceea, atunci când comparăm religia sau Islamul cu democrația, trebuie să ne amintim că cea din urmă este un sistem ce se dezvoltă continuu și variază în conformitate cu locurile și circumstanțele în care se practică. În schimb, re-ligia a stabilit principii permanente despre credință, vene-rare și mortalitate. Deci, numai aspectele lumești ale Isla-mului ar trebui comparate cu democrația.

Principalul scop al Islamului și dimensiunile sale ne-schimbătoare afectează regulile ce guvernează aspectele schimbătoare ale vieților noastre. Islamul nu propune o anumită formă neschimbătoare de guvernare sau o încerca-re de a-i da o formă. Islamul stabilește principii fundamen-tale ce orientează caracterul general al unei guvernări, lă-sând la alegerea oamenilor să aleagă tipul și forma de con-ducere, în concordanță cu timpul și circumstanțele. Dacă privim această chestiune din acest unghi și comparăm Isla-

Articole selectate de Dl. Fethullah Gulen 19

mul cu democrația modernă liberală de azi, vom puteam înțelege mai bine statutul Islamului și al democrației.

Ideile democratice datează încă din timpuri străvechi. Democrația modernă liberală își are rădăcinile în Revoluțiile americane (1776) și franceze (1789-99). În societățile democratice, oamenii se ghidează pe ei înșiși și nu ca fiind ghidați de cineva de sus. Individul are priori-tate în fața comunității în acest tip de sistem politic, fiind liber să determine cum să își trăiască viața. Cu toate aces-tea, individualismul nu este absolut. Oamenii acumulează o mai bună existență atunci când trăiesc într-o societate, iar asta presupune ca ei să își regleze și să își limiteze li-bertatea conform criteriilor vieții sociale.

Profetul spune că toți oamenii sunt la fel de egali pre-cum dinții unui pieptene.1 Islamul nu face discriminări bazate pe rasă, culoare, vârstă, naționalitate sau trăsături fizice. Profetul declară: „Toți proveniți din Adam, iar Adam a fost făcut din pământ. O, servitori ai lui Dumne-zeu, fiți precum frații și surorile.”2 Cei care sunt născuți de timpuriu sunt mai sănătoși și mai puternici decât ceilalți, sau aparțin anumitor familii sau grupuri etnice nu au nici un drept să îi conducă pe ceilalți.

Islamul susține următoarele principii fundamentale:

Puterea st1. ă în adevăr, o repudiere a ideii comune conform căreia adevărul se bazează pe putere.Dreptatea 2. și regula legii sunt esențiale.Libertatea credin3. ței și dreptul la viață, proprietatea personală, reproducerea și sănătatea (atât fizică, cât și mentală) nu pot fi încălcate.


Intimitatea 4. și imunitatea vieții individuale trebuie conservate.Nici o persoan5. ă nu poate fi acuzată de crimă, fără dovezi, sau acuzat și pedepsit pentru crima altcuiva.Este esen6. țială existența unui sistem consultativ de administrare.

Toate drepturile sunt la fel de importante și dreptul unui individ nu poate fi încălcat de dragul societății. Isla-mul consideră că societatea trebuie să fie alcătuită din in-divizi conștienți, care dispun de liberă alegere și sunt res-ponsabili atât de ei cât și de ceilalți. Islamul merge puțin mai departe, adăugând o dimensiune cosmică. Umanita-tea este văzută ca „motorul” istoriei, contrar unor abor-dări filozofice vestice fataliste din secolul nouăsprezece, precum materialismul și istorismului dialectic.3 Așa cum comportamentul și libera voință a individului determină rezultatul vieții sale în această lume și în cea care va ur-ma, așa și progresul sau declinul unei societăți sunt deter-minate de voința, punctul de vedere și stilul de viață a lo-cuitorilor săi. Coranul (13:11) spune: „Dumnezeu nu va schimba soarta unui popor decât dacă ei se schimbă [cu privire la credința lor, modul de a vedea lumea și stilul de viață].” Cu alte cuvinte, fiecare societate deține frăiele în propriile sale mâini. Tradiția profetică subliniază urmă-toarea idee: „Veți fi conduși de cei care vă seamănă.”4 Acesta este spiritul democrației, care de fapt nu intră în conflict cu nici un principiu islamic.

Așa cum Islamul consideră responsabili indivizii și societățile pentru propria lor soartă, așa și oamenii trebuie


să fie responsabili de a se conduce pe ei înșiși. Coranul se adresează societății cu fraze precum: „O, oameni!” sau „O, credincioși!”. Îndatoririle încredințate sistemelor moderne democratice sunt acelea că Islamul se referă la societate și le clasifică, în ordinea importanței acordate, ca „absolut necesare, relativ necesare și lăudabile de a fi îndeplinite.” Textul sacru include următoarea frază: „Stabiliți toți, pa-cea” (2:208); „Dați milostenie nevoiașilor din bunătățile pe care le-ați agonisit și din roadele pe care, pentru voi le-am făcut să iasă din pământ.” (2:267); „chemați patru martori dintre voi împotriva acelora dintre femeile voastre care au săvârșit o faptă nerușinată.” (4:15); „Dumnezeu vă poruncește să înapoiați ceea ce vi s-a dat în păstrare și să judecați după dreptate când judecați între oameni.” (4:58); „fiți întotdeauna drepți mărturisind drept înaintea lui Dumnezeu, chiar și asupra voastră, a părinților sau rudelor voastre” (4:135); „dacă dușmanii voștri se apleacă spre pa-ce, apleacă-te și tu” (8:61); „dacă un desfrănat vă aduce o veste, limpeziți-o ca să nu loviți un popor din neștiință” (49:6); „dacă două tabere de credincioși s-au ridicat una împotriva celeilalte, împacă-le” (49:9). Să rezum, Coranul se adresează întregii comunități și îi atribuie aproape toate îndatoririle încredințate sistemelor moderne democratice.

Oamenii colaborează unii cu alții împărțindu-și aceste îndatoriri și stabilind bazele necesare pentru a le îndeplini. Islamul recomandă un guvernământ bazat pe un contract social. Oamenii aleg administratorii și stabilesc un consiliu pentru a dezbate chestiunile comune. De asemenea, socie-tatea, ca întreg, participă la revizuirea administrației. În


special pe durata în care au condus primii patru califi (632-661), principiile fundamentale de guvernare menționate mai sus-inclusiv alegerea liberă-erau îndeaproape observa-te. Sistemul politic s-a transformat în sultanat după moar-tea lui Ali, al patrulea calif, din cauza conflictelor interne și a condițiilor globale din acele timpuri. Spre deosebire de califat, puterea în sultanat era moștenită de către familia sultanului. Oricum, chiar dacă nu se mai stabileau alegeri libere, societățile își conservau alte principii, care sunt părți centrale astăzi în democrația liberală.

Islamul este o religie inclusivă. Ea se bazează pe credința într-un singur Dumnezeu, ca Creator, Susținător și Administrator al Universului. Islamul este religia între-gului Univers. Asta înseamnă că întregul Univers se supu-ne regulilor lui Dumnezeu, deci putem spune că totul aparține religiei islamice. Chiar și o persoană care refuză să creadă în Dumnezeu sau care crede într-o altă religie are potențialul de a fi musulmană, atâta timp cât există fi-zic. Întreaga sa viață, începând cu formarea sa în embrion și pănâ la dizolvarea corpului de după moarte, orice părti-cică din mușchii săi, și din corp, urmează cursul prescris de către Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Așadar, în Islam, Dumnezeu, natura și umanitatea au legătură unele cu celelalte. Dumnezeu este Cel ce se face cunoscut umanității prin natură și chiar prin umanitate însăși; natu-ra și umanitatea sunt două cărți (de creație) prin care se face cunoscut fiecare cuvânt al lui Dumnezeu. Acest lucru face ca umanitatea să privească totul ca aparținând lui Dumnezeu, căruia totul îi aparține, și să nu privească lu-


crurile din Univers ca fiind ciudate. Simpatia, iubirea și serviciul Său se adresează tuturor oamenilor din Univers, indiferent de rasă, culoare sau apartenență etnică. Profetul a rezumat toate acestea la un singur îndemn: „O, slujnici ai lui Dumnezeu, fiți precum frații și surorile!”

O chestiune distinctă, dar importantă în Islam este aceea că Islamul admite toate religiile anterioare lui. Ac-ceptă de asemenea și toți profeții și cărțile trimise omeni-rii în diferite ere ale istoriei. Nu numai că Islamul acceptă toate acestea, dar consideră credința în ele ca un princi-piu esențial de a fi musulman. Astfel Islamul recunoaște armonia fundamentală a tuturor religiilor. Musulmanul este în același timp discipolul lui Avraam, Moise, David, Iisus și a tuturor celorlalți profeți evrei. Această credință explică de ce atât creștinii cât și evreii s-au bucurat de drepturile lor religioase atunci cât au fost sub stăpânire islamică de-a lungul istoriei.

Sistemul social islamic caută să formeze o societate virtuoasă și astfel să câștige acordul lui Dumnezeu. Acest sistem recunoaște dreptul, și nu forța, ca baza vieții socia-le. Relațiile trebuie să se bazeze pe credință, iubire, res-pect reciproc, ajutor și înțelegere, în loc de conflict și în-deplinire a intereselor personale. Educația socială încura-jează oamenii să urmeze idealuri înalte și să caute perfecțiunea, nu numai să alerge pentru îndeplinirea pro-priilor dorințe. Dreptatea presupune armonie, virtuțile aduc susținerea și solidaritatea reciprocă, iar credința asi-gură înfrățirea. Încurajarea sufletului să atingă perfecțiunea aduce fericire în cele două lumi.


Democrația s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Așa cum a trecut prin diferite stadii în trecut, așa va continua să se dezvolte și să se îmbunătățească în viitor. În aceste stadii, ea va fi conturată din ce în ce mai mult într-un sis-tem uman, drept; unul bazat pe dreptate și realitate. Da-că ființele umane ar fi privite ca un întreg, fără a descon-sidera dimensiunea spirituală a existenței lor și a nevoilor lor spirituale, fără a uita că viața umană nu este limitată la această viață muritoare și că toți oamenii au o dorință ne-bună de eternitate, democrația ar atinge culmea perfecțiunii și ar aduce mult mai multă fericire umanității. Principiile islamice legate de egalitate, toleranță și drepta-te pot ajuta la îndeplinirea acestui lucru.

Note de final

Acest articol a apărut prima oară în Recenzia SAIS, 21:2 (vară-toamnă 2001): 133-38. Retipărită cu permisiune.

1 Abu Shuja’ Shirawayh ibn Shahrdar al-Daylami, Al-Firdaws bi-Ma’thur al-Khitab (Grădina Raiului alcătuită din selecții ale Profetului) (Beirut: Dar al-Kutub al-’Ilmiya, 1986), 4:300.

2 Pentru a doua parte a hadis-ului vezi secțiunile „Nikah” (con-tractul de căsătorie) în Abu ‘Abdullah Muhammad ibn Isma’il al-Bukhari, ed., al-Jami’ al-Sahih (O colecție a Tradițiilor Au-tentice ale Profetului) (Istanbul al-Maktabat al-Islamiya, n.d.), cap.45; „Birr wa Sila” (Bunătatea și Vizitarea Rudelor) în Imam Abu Husayn Muslim ibn Hajjaj, ed. al-Jami’ al-Sahih, op. cit., cap.23; și pentru prima parte vezi „Tafsir” (Comenta-rii Coranice) și „Manaqib” (Virtuțile Profetului și ale Compa-nionilor Săi) în Abu ‚Isa Muhammad ibn ‚Isa al-Tirmidhi, al-Jami’ al-Sahih (Beirut: Dar al Ihya al-Turath al-’Arabi, n.d.),


capitolele 49 și 74. Textul original în limba arabă nu include cuvântul „surori” în poruncă. Oricum, forma masculină folosi-tă se referă atât la femei cât și la bărbați. Echivalentul său ar fi „omenire”, care se referă atât la bărbați, cât și la femei. Spu-nând: „O, slujitori ai lui Dumnezeu,” Profetul se referă și la fe-mei, deoarece și ele dar și bărbații sunt slujitori egali în fața lui Dumnezeu.

3 Vezi Karl R. Popper, Sărăcia Istorismului, tradusă de Sabri Or-man (Istanbul: Insan Yayinlari, 1985).

4 ‘Ala al-Din ‘Ali al-Muttaqi al-Hindi, Kanz al-’Ummal fi Sunan al-Aqwal wa al-Af’al (O comoară a Muncitorilor de Dragul Faptelor și Spuselor Profetului) (Beirut: Mu’assasat al-Risala,

1985), 6:89.

ÎN PRAGUL UNUI NOU MILENIU

Precum fiecare apus, fiecare răsărit și fiecare primă-vară ce vine semnifică un nou început și speranță, așa și un nou secol și un nou mileniu. De-a lungul

roților timpului, care se scurge și asupra căruia noi nu avem nici un control, umanitatea a căutat întotdeauna o nouă scânteie de viață, un suflu la fel de proaspăt ca vântul apusului și a sperat și dorit să pătrundă în lumină din întu-neric la fel de ușor ca trecerea unui prag.

Noi putem doar presupune momentul în care femeia și bărbatul au apărut pe Pământ, care este egalat cu Ce-rurile datorită artei divine de care dispune, a înțelesului său ontologic și a valorii sale ce provine în mare parte din cei ce îl populează: locuitorii, umanitatea. Conform calendarului pe care îl folosim astăzi, ne aflăm în pragul celui de-al treilea mileniu după nașterea lui Iisus (Pacea fie asupra lui!). Oricum, din moment ce timpul se învâr-te și avansează cu o relativitate spiralată, în lume există diferite moduri de a măsura timpul. De exemplu, potrivit măsurării timpului (metodă acceptată la nivel global), lu-mea este pe punctul de a trece pragul unei noi perioade de o mie de ani. Potrivit calendarului evreu, ne aflăm de-ja în a doua jumătate a mileniului al optulea. În calenda-rul hindus, trăim în era Kali Yuga. Dacă urmăm calenda-


rul islamic, ne apropiem de sfârșitul primei jumătăți al celui de-al doilea mileniu.

Să ne amintim totuși că fiecare măsură de timp nu es-te decât o măsură relativă. În timp ce o perioadă de 100 de ani se presupune a fi măsura pentru un secol, ideea de un al 60-lea secol, bazată pe durata de viață a unei per-soane medii, merită menționată. Din acest punct de ve-dere, ne aflăm deja în al patrulea mileniu după hijrah, ca-re reprezintă punctul de început al calendarului musul-man. Aduc în discuție această chestiune datorită comfor-tului spiritual pus în pericol de prezicerile înspăimântă-toare asociate mileniului ce va urma, mai ales în vest.

Oamenii trăiesc cu o speranță continuă, și astfel sunt copiii speranței. În clipa în care își pierd speranța, ei își pierd de asemenea și „focul” vieții, chiar dacă existența lor fizică continuă. Speranța este direct proporțională cu a avea credință. Așa cum iarna reprezintă 1/4 dintr-un an, așa și perioadele din viața unei persoane sau a unei societăți, ce corespund iernii, sunt mici. Roțile faptelor divine se învârt împrejurul unei asemenea înțelepciuni cu-prinzătoare și a unor scopuri iertătoare încât așa cum noaptea și ziua construiesc speranța cuiva și reînvie spiri-tul, și cum fiecare nou an vine cu așteptarea primăverii și verii, așa și perioadele destructive sunt scurte și urmate de perioade fericite, atât în viața individului cât și în isto-ria unei națiuni.

Această circulare a „Zilelor lui Dumnezeu”, care este centrată în Înțelepciunea Divină, nu reprezintă nici tea-mă, nici pesimism pentru cei care dețin credință și


facultăți de percepție veritabile. Dimpotrivă, această cir-culare este o sursă de reflecție continuă, amintire, și recunoștință pentru cei ce au inimi deschise, percepție interioară și abilitatea de a auzi. Ziua se dezvoltă în ini-ma nopții, iarna își croiește lăcașul în care primăvara va răsări, iar viața unui om este purificată, se maturizează și se bucură de fructele pe care le așteaptă în această cir-culare. Abilitățile umane devin talente și aptitudini, științele înfloresc precum trandafirii și țes tehnologie de-a lungul trecerii timpului, iar umanitatea se apropie treptat de finalul predestinat.

Această idee generală nu este subiectivă, ci mai de-grabă reprezintă un fapt obiectiv al istoriei umanității; oamenii nu trebuie să creadă că evenimente ca iarna sau cele asemănătoare iernii sunt privite ca dezastre, regrete și îmbolnăviri. În ciuda faptului general știut că după îmbolnăvire crește rezistența organismului și imunitatea sistemului, boala este patologică și dăunătoare. Ea este asemănătoare dezastrelor terestre și cerești. Din punct de vedere teologic și moral, acestea sunt rezultatul păca-telor și oprimărilor noastre, care pot zgudui Cerurile și Pământul, și din cauza angrenărilor în fapte declarate interzise și disprețuite de lege și etică (religioasă sau se-culară). Chiar dacă ele trezesc oamenii din greșelile pe care le fac și provoacă dezvoltări în geologie, arhitectură și inginerie; chiar dacă ele ridică bunurile credincioșilor la nivelul de a fi oferite spre caritate, și pe credincioși la nivelul de martiri, aceste dezastre cauzează multe pagu-be și dăunează umanității.


Astfel citim în Coran: Dacă Dumnezeu nu i-ar fi împie-dicat pe unii dintre voi, moscheile, mănăstirile și sinagogile în care Dumnezeu este venerat, ar fi devenit ruini (22:40). Cu alte cuvinte, Dumnezeu ar fi fost atât de puțin cunoscut încât femeile și bărbații, care înclină în a nu recunoaște ni-mic superior lor și care cred că faptele lor nu vor fi anali-zate în Viața de Apoi, vor merge doar pe drumul greșit, făcând astfel Pământul nepotrivit pentru viața umană. Există de asemenea și decretul divin: tu vezi bunul ca pe un rău, deși este bine pentru tine; și vezi răul ca pe un bun, deși este rău pentru tine (2:126). De exemplu, războiul este permis. Deși războaiele bazate pe anumite principii cu intenția de a îmbunătăți situația existentă pot aduce bene-ficii, nu ar trebui comandate, deoarece produc rău; lasă în urma lor case ruinate, familii dezbinate și orfani și văduve cu lacrimi în ochi.

Cu toate acestea, nu putem ignora realitățile vieții. Ființele umane reprezintă oglinda Numelor și Atribute-lor lui Dumnezeu, și deci sunt deosebite de restul creației cu onoarea de a fi responsabili de aducerea prosperității pe Pământ, în Numele Lui. Dacă ei nu pot vedea înțelepciunea și scopurile ce se află în orice bine sau rău adus lor de către Creator, ei nu se pot lepăda de disperare și de pesimism. Pentru ei, așa cum este știut în literatura existențialistă, viața se transformă într-un proces fără sens, prostia într-un criteriu stabil, sinucide-rea într-un fapt demn de laudă, pentru ca în final moar-tea să devină singura realitate inevitabilă.


NATURA FUNDAMENTALĂ A UMANITĂȚII

După ce am prezentat chestiunile ce reprezintă baza aces-tui subiect ca pe o introducere, putem trece la studierea mileniului al treilea.

Istoria umană a început cu doi oameni care au consti-tuit esența umanității și care s-au completat unul pe celă-lalt. Oamenii au trăit vieți liniștite în timpul acestei ere a mamei și tatălui originali și a familiilor ce au descins din ei. Aceștia erau o societate unită care avea aceleași viziuni și care împărțeau același mediu și vieți.

Din acea zi esența umanității a rămas neschimbată și așa va rămâne. Realitățile vieților lor, structura lor fizică, principalele caracteristici, nevoile de bază, locul și timpul nașterii, selectarea părinților, caracteristicile înnăscute, precum și mediul înconjurător natural, nu s-au schimbat. Deci, dezvoltarea și modificarea realităților secundare ale vieții ar trebui să se bazeze pe axa acestor valori și realități primare, pentru ca viața să continue ca un paradis lumesc umbrit de Rai.

Am menționat mai sus câteva caracteristici ce par a fi neplăcute și dăunătoare. În același fel, există câteva trăsă-turi umane ce par dăunătoare la o primă vedere: ura, ge-lozia, dușmănia, dorința de a-i domina pe ceilalți, lăco-mia, furia și egoismul. Ființa umană mai are de asemenea și alte dorințe înnăscute ce permit continuitatea vieții sale lumești, precum nevoia de a mânca sau de a bea, precum și lăcomia și mânia. Toate dorințele și nevoile umane ar trebui antrenate și ghidate spre valorile eterne, universale


și invariable care se adresează aspectelor fundamentale ale umanității. Nevoia de a mânca și de a bea, precum și dorința asociată cu lăcomie și mânie, pot fi înfrânate și transformate în mijloace de bine absolut sau relativ.

Astfel pot deveni egoismul și ura surse de atribute bu-ne. Gelozia și rivalitatea pot fi transformate în fapte bune și caritate. Dușmănia poate fi transformată în dușmănie împotriva lui Satana, cel mai mare dușman al umanității, și împotriva sentimentului de dușmănie și ură în sine. Lă-comia și furia pot forța omul să facă fapte bune fără a obosi însă. Egoismul poate sublinia aspectele neplăcute are sinelui carnal (nafs), căutând astfel să antreneze și să purifice sufletul, nescuzându-i faptele rele.

Toate sentimentele negative pot fi transformate în surse de bunătate prin antrenament și luptă. În acest mod atinge individul nivelul „celei mai bune Creații”, călăto-rind pe calea transformării dintr-o ființă umană potențială și perfectată, în cel mai bun model, simbol și reprezentat personal al creației și existenței.

În ciuda acestui fapt, realitățile vieții umane nu ur-mează întotdeauna aceste repere. Sentimentele negative și atributele lor înfrâng adesea oamenii, trăgându-i spre a fi dominați de ele într-un asemenea fel încât chiar și religiile care ghidează oamenii spre bunătate și blândețe sunt abuzate. Viața umană, la nivelul individului și al umanității ca întreg, este doar o însumare a internului, a luptelor personale și ale manifestărilor lor externe. Aceste maree fac din lumea personală a individului, din societate și istorie un ring de luptă, război, oprimare și


tiranie. Drept rezultat, ființele umane sunt cele care su-feră consecințele.

Bărbații și femeile primesc întotdeauna fructele fapte-lor lor. În prima perioadă a acestei istorii, umanitatea a trăit o viață plăcută, fiind o societate unică ale cărei mem-bri au împărțit bucurii și tristețe. Dar, mai apoi, și-au le-gat găturile și picioarele cu un jug ruginit compus din lanțuri de opresie, ca rezultat al geloziei și lăcomiei. Re-zultatul a fost omorârea lui Abel de către Cain. Iată deci cum a pășit umanitatea pe calea dezbinării. Deși mileniile vin unul după altul ca zilele, anotimpurile și anii, acest „ciclu” încă mai continuă.

MILENIUL DOI

Mileniul al doilea a început cu cruciade și mai apoi cu in-vazii ale mongolilor asupra lumii islamice, care au fost precum inima Pământului și a istoriei în acele timpuri. În ciuda războaielor și a distrugerilor, a crimelor comise uneori în numele religiei și alteori în numele economiei, politicii și supremației militare, acest mileniu a văzut punctul culminant al civilizațiilor estice, bazate pe valori metafizice, universale, eterne și al civilizațiilor vestice, ba-zate pe științe fizice. Au avut loc multe descoperiri geo-grafice însemnate și invenții științifice.

Oricum, civilizațiile estice și vestice au existat separat unele de celelalte. Această separare, care nu ar fi trebuit să se întâmple, a fost bazată pe retragerea celei din urmă din domeniul intelectual și din știință, în timp ce urmă-toarea s-a retras din valorile metafizice, universale, eterne


și invariabile. Din cauza aroganței și egoismului crescân-de ale umanității, bărbații și femeile au trebuit să trăiască colonialismul mondial, masacre imense, revoluții ce au distrus milioane de vieți, războaie incredibil de destructi-ve și sângeroase, discriminări sociale, nedreptăți econo-mice și sociale și cortine de metal construite de regimuri ale căror ideologii și filozofii au căutat să nege esența, li-bertatea, meritul, și onoarea umanității. Din această cau-ză, dar și din cauza unor preziceri din Biblie, că mulți oa-meni din Vest se tem că lumea va fi din nou inundată de răuri de sânge și distrugeri. Ei sunt pesimiști și îngrijorați din cauza noului mileniu.

AȘTEPTĂRILE NOASTRE

Metodele moderne de comunicare și de transport au transformat lumea într-un sat global, foarte mare. Așa că, cei care așteaptă ca orice schimbare radicală dintr-o țară să fie determinată oar de acea țară și rămâne limitată ei, nu sunt la curent cu realitățile existente. Această perioadă este reprezentată de relațiile interactive. Națiunile și oa-menii se află într-o continuă nevoie de dependență unul de celălalt, ce produce apropiere în relațiile mutuale.

Această rețea de relații, care a depășit perioada coloni-alismului sălbatic și care există pe baza interesului reci-proc, dispune de unele beneficii pentru cei mai slabi. Adesea, datorită avansărilor în tehnologie, în special în domeniul tehnologiei digital electronice, achiziționarea și schimbul de informații crește treptat. Drept rezultat, in-dividul este pus în prim plan, facând inevitabilă respecta-


rea drepturilor personale de către guvernele democratice, care înlocuiesc regimurile opresive.

Fiecare individ este ca o specie ce aparține altei specii, iar drepturile individuale nu pot fi sacrificate pentru socie-tate și cele sociale ar trebui să depindă de drepturile indivi-duale. Din acest motiv, drepturile și libertățile umane re-găsite în religiile cunoscute nouă, nu pot fi considerate un vest sălbatic războinic. Aceștia se vor bucura de priorități în toate relațiile lor. În vârful acestor drepturi se află drep-tul la viață, care este garantat și poate fi luat numai de Dumnezeu. Pentru a accentua importanța acestui drept în Islam, există un principiu coranic care afirmă: Dacă o per-soană o omoară pe alta pe nedrept, este ca și cum ar omorî în-treaga umanitate; dacă un individ îl salvează pe altul, este ca și cum ar salva întreaga umanitate (5:32).

Celelalte drepturi sunt: dreptul la libertatea de alegere a religiei și a credinței, libertatea de gândire și de expri-mare; dreptul la propria prorietate și sfințenia propriei case; dreptul la căsătorie și la a avea copii; dreptul la co-municare și călătorie; și dreptul la educație. Principiile jurisprudenței islamice sunt bazate pe aceste drepturi, dar și pe altele, toate fiind acceptate de către sistemele mo-derne legale: protecția vieții, a religiei, proprietății, a re-producerii și a intelectului, precum și a calității oameni-lor, deoarece toți sunt ființe umane. Sunt respinse toate discriminările bazate pe rasă, culoare și limbă. Toate aces-tea vor fi-și ar trebui să fie-elementele esențiale indispen-sabile în noul mileniu.


Cred și sper că lumea noului mileniu va fi una mai feri-cită, mai dreaptă, contrar temerilor unor persoane. Isla-mul, creștinătatea și iudaismul provin toate din aceleași ră-dăcini, au aproape aceleași elemente esențiale și sunt hrani-te din aceeași sursă. Deși acestea au trăit de-a lungul seco-lelor ca rivale, punctele lor comune și responsabilitățile împărțite de a construi o lume fericită de dragul lui Dum-nezeu, fac necesar dialogul între credințe. Acest dialog s-a dezvoltat până la a include religii aparținând Asiei și altor regiuni ale lumii, iar rezultatele au fost pozitive.

După cum am menționat mai sus, acest dialog se va dezolta ca un proces necesar, iar discipolii tuturor religii-lor vor găsi căi de a se apropia mai mult unii de alții și se a-și acorda ajutorul.

Generațiile precedente au fost martorii unei lupte ama-re care nu ar fi trebuit să aibă loc: știința versus religie. Din acest conflict s-a născu ateismul și materialismul, care au influențat creștinătatea mai mult decât alte religii. Știința nu poate contrazice religia, căci scopul ei este de a putea înțelege natura și umanitatea, care sunt părți ale manifestă-rilor Atributelor lui Dumnezeu de Voință și Putere. Reli-gia se trage din Atributul Divin de Discurs, care s-a mani-festat de-a lungul istoriei umanității ca Scripturi Divine: Coranul, Evanghelia și Tora, dar și altele. Mulțumită efor-turilor depuse atât de teologicienii și oamenii de știință creștini dar și musulmani, se pare că conflictul dintre reli-gie și știință –care datează de câteva secole- va ajunge la sfârșit sau cel puțin va fi considerat o absurditate.


Sfârșitul acestui conflict și un nou stil de educație care va încorpora cunoștințele religioase și științifice cu mora-litate și spiritualitate, vor produce indivizi luminați, cu inimi luminate de științe religioase și de spiritualitate, minți deschise către științele pozitive, caracterizate de toate tipurile de valori și merite morale, conștienți de condițiile socio-economice și politice ale timpului în care trăiesc. Lumea noastră învechită va cunoaște o înflorire înainte de ofilire. Această înflorire va face discrepanța dintre săraci și bogați mai îngustă; bogăția oamenilor va fi distribuită mai drept, în concordanță cu puterea de muncă a individului, capitalul său și nevoile; va dispărea disciminarea de rasă, culoare, limbaj și modul de a privi lumea; iar drepturile umane și libertățile fundamentale vor fi protejate.Indivizii vor învăța cum să își realizeze potențialul și astfel vor înainta pe calea de a deveni „cel mai nobil om” , cu aripi de iubire, cunoaștere și credință.

În această perioadă de înflorire, când se iau în consi-derare progresele tehnologice și științifice, oamenii vor putea înțelege că nivelul actual al științei și tehnologiei se aseamănă cu stadiul în care un copil învață cum să se tâ-rască. Umanitatea va organiza călătorii în spațiu ca și cum ar călători în altă țară. Călătorii spre calea lui Dumnezeu, acei deținători ai dragostei care nu știu ce este ostilitatea, vor continua să transporte inspirație în spiritele lor, din alte lumi.

Da, această înflorire va ridica bazele iubirii, compasiu-nii, a milei, a dialogului , a acceptării celorlalțo, a respectu-lui reciproc, a dreptății și a drepturilor. Va fi o vreme în


care umanitatea își va descoperi adevărata esență. Esența fundamentală a lumii va fi alcătuită din bunătate, dreptate și virtute. Acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, și nimeni nu îl poate împiedica.

Ne rugăm Celui Milostiv ca speranșele și așteptările noastre să nu fie înșelate.

Notă de final

Acest articol a apărut pentru prima oară în revista The Fountain 3:29 (Ianuarie-Martie 2000): 7-8.

NECESITATEA DIALOGULUI ÎNTRE RELIGII

INTRODUCERE

În ziua de azi oamenii au multe subiecte de discuție: pericolul izbucnirii unui răboi sau a unos conflicte, poluarea aerului și a apei, foametea, erodarea cres-

cătoare a valorilor morale, și lista poate continua. Așadar, apar multe alte preocupări: pacea, bucuria, ecologia, dreptatea, toleranța și dialogul. Din păcate, în ciuda mă-surilor de precauție promițătoare, cei care ar trebui să se ocupe de aceste probleme, par să o facă căutând mai mul-te metode de a cuceri și de a controla natura și de a pro-duce mai multe arme mortale. Materialele obscene sunt răspândite în mass media, mai ales pe Internet.

Rădăcina acestei probleme o constituie punctul de ve-dere materialist, care limitează foarte dur influența religi-ei în viața socială contemporană. Rezultatul îl reprezintă balanța dezechilibrată dintre umanitate și natură și femei și bărbați. Doar puține persoane par să perceapă armonia socială și pacea cu natura, dintre oameni, iar individul es-te luat în discuție doar când tărâmurile spirituale și mate-riale sunt împăcate. Pacea cu natura, pacea și dreptatea în


societate, precum și integritatea personală, sunt posibile doar atunci când individul este împăcat cu Raiul.

Religia împacă subiecte opuse care par a fi exclusiv reciproce: religia-știința, această lume-lumea de dincolo, natura-Cărțile Divine, materialul-spiritualul, spiritul-cor-pul. Religia poate construi un zid de apărare împotriva distrugerilor cauzate de materialismul științific, poate așeza știința la locul său și poate pune capăt conflictelor interminabile dintre națiuni și oameni. Științele naturale, care ar trebui să ia forma unor pași de lumină care în-dreaptă oamenii către Dumnezeu, au devenit o cauză a existenței necredinței, pe o scară necunoscută în trecut. Vestul a devenit fundamentul principal pentru această necredință, iar creștinătatea a fost credința cea mai influențată; dialogul dintre musulmani și creștini pare a fi indispensabil.

Scopul de a dialoga între religiile lumii nu constă în a distruge materialismul științific și punctul de vedere ma-terialistic destrugător; din contră, chiar natura religiei ce-re ca cest dialog să aibă loc. Iudaismul, creștinismul, isla-mismul, hinduismul, dar și alte religii ale lumii acceptă aceeași sursă pentru ei înșiși, iar budismul urmăresc același țel. Fiind musulman, accept toți Profeții și Cărțile trimise diferitelor națiuni în istorie, și privesc credința în ele ca fiind principiul esențial de a fi musulman. Musul-manul este adeptul lui Avraam, Moise, David, Iisus și a tuturor celorlalți Profeți. O persoană care nu crede în unul dintre acești Profeți sau Cărți înseamnă că nu este musulman. Deci, recunoaștem unicitatea și unitatea de


bază a religie, care este o simfonie a binecuvântărilor și a milosteniei lui Dumnezeu, și universalitatea credinței în religie. Așadar, religia este un sistem de credințe care îmbrățișează toate rasele și credințele, un drum ce îi unește pe toți oamenii.

Indiferent de modul în care adepții își implementează credința în viața de zi cu zi, valorile general cunoscute precum iubirea, respectul, toleranța, iertarea, mila, drep-turile umane, frăția și libertatea sunt slăvite de religie. Multora dintre acestea le este acordată întâietate în mesa-jele primite de la Moise, Iisus și Mohamed, dar și în me-sajele lui Buddha, Zarathustra, Lao-Tzu, Confucius și învățaților hinduși.

Există o tradiție profetică înregistrată în literatura hadis cum că Iisus se va întoarce aproape de sfârșitul lumii. Noi nu știm dacă el va lua formă fizică, dar putem înțelege că aproape de sfârșitul vieții, valori precum dragostea, pacea, înfrățirea, iertarea, altruismul, mila și purificarea spirituală vor avea întâietate, așa cum s-a produs în timpul lui Iisus. În plus, deoarece Iisus a fost trimis evreilor și deoarece toți profeții evrei au slăvit aceste valori, va fi necesar să fie sta-bilit un dialog cu evreii, precum și o relație apropiată și co-operare între islam, creștinătate și iudaism.

Există multe subiecte de dialog între musulmanii, creștinii și evreii devotați. Așa cum a subliniat Michael Wyshogrod, un profesor american specializat în filozofie, există la fel de multe motive teoretice pentru musulmani și evrei care să îi unească, atât cât acelea care există pen-tru uniunea dintre evrei și creștini.1 În plus, din punct de


vedere practic și istoric, lumea islamică are un trecut mai bun în relațiile cu evreii: nu a existat prea multă discrimi-nare, și nu a avut loc holocaust, negarea drepturilor uma-ne de bază sau genocid. Dimpotrivă, evreii au fost bine primiți când se aflau în dificultate, de exemplu atunci când statul otoman i-a îmbrățișat după ce au fost expulzați din Andaluzia (Spania).

DIFICULTĂȚI ALE MUSULMANILOR ÎN DIALOGARE

Creștinii, evreii și alții pot înfrunta dificultăți interne în di-alogare. Doresc să fac un rezumat asupra motivelor pentru care musulmanilor le este greu să dialogheze. Aceleași mo-tive sunt responsabile pentru prezenta înțelegere greșită a Islamului.

Fuller și Lesser au afirmat că doar în secolul trecut mult mai mulți musulmani au fost omorâți de către pute-rile vestice decât creștinii omorâți de musulmani de-a lungul istoriei2 Mulți musulmani par să aibă rezultate pro-ductive și cred că politicile vestice sunt clădite pentru a slăbi puterea musulmanilor. Această experiență istorică fa-ce ca și musulmanii educați să creadă că Vestul continuă agresiunea sistematică ce ține de 1000 de ani împotriva Islamului, și chiar mai rău, prin metode mult mai subtile și mai sofisticate. În consecință, invitația bisericii la dia-log este privită cu suspiciune.

Lumea islamică a pășit în secolul douăzeci sub domi-narea europeană directă sau indirectă. Imperiul Otoman, apărătorul și cel mai mare reprezentant al acestei lumi,


s-a prăbușit din cauza atacurilor europene. Turcia a ur-mat luptele musulmanilor împotriva invaziilor străine cu mare interes. Apoi, conflictele turcești interne dintre Par-tidul Democrat și Partidul Poporului în anii 1950 au dus la perceperea Islamului de către conservatori și de unii intelectuali ca pe o ideologie de conflict și de reacție și un sistem politic, și nu ca pe o religie care se adresează în primul rând inimii, spiritului și minților oamenilor. Per-ceperea Islamului ca pe o ideologie de partid în unele țări musulmane, inclusiv în Turcia, a condus la această idee. Drept rezultat, seculariștii și alții au început să privească toate activitățile musulmane și islamice suspect.

Islamul este văzut de asemenea și ca o ideologie po-litică, deoarece a reprezentat cea mai mare dinamică în războaiele de independență ale musulmanilor. Deci, a fost identificat ca o ideologie de independență. Ideolo-gia tinde să separe, în timp ce religia reprezintă o ilumi-nare a minții și a credinței, bucurie și seninătate a inimi-ii, sensibilitate în conștiință și percepție prin experiență reală. Prin natura sa, religia pătrunde în valori esențiale ca credința, iubirea, mila și compasiunea. Reducerea re-ligiei la o ideologie politică dură și la o ideologie de ma-să a independenței, a ridicat un zid între Islam și Vest, și a făcut ca Islamul să fie înțeles greșit.

Potretul istoric al Islamului conceput de creştinătate a slăbit de asemenea curajul musulmanilor în a accepta dia-logul între religii. Timp de secole creștinilor le-au fost spus că Islamul a fost o versiune crudă, distorsionată a Iudaismului și Creștinismului, și astfel Profetul a fost


considerat un impostor, un Antihrist sau un idol venerat de musulmani. Chiar și cărțile recente l-au prezentat ca pe o persoană cu idei ciudate care credea că trebuie să în-vingă cu orice preț și care a recurs la toate metodele posi-bile pentru a acumula succes.

DIALOGUL ESTE OBLIGATORIU

Dialogul între religii este obligatoriu în ziua de azi, iar primul pas pentru a-l stabili este uitarea trecutului, igno-rarea argumentelor polemice și acordarea întâietății ches-tiunilor care primează, ce sunt mult mai multe decât cele polemice. În Vest se pot observa unele schimbări com-portamentale ale unor intelectuali sau clerici asupra Isla-mului. Trebuie să menționez în special expresia regreta-tului Massignon, care se referea la Islam: „Credința lui Avraam renăscută în Mohamed”. El credea că Islamul are o misiune pozitivă, aproape profetică în lumea post creștină, deoarece: „Islamul este religia credinței. Nu este o religie a credinței naturale în Dumnezeul filozofilor, ci a credinței în Dumnezeul lui Avraam, Isaac, Ismail, credința în Dumnezeul nostru. Islamul este un mister măreț al Voinței Divine.” El a crezut în autoritatea divină a Coranului și a Profetismului lui Mohamed.3

De asemenea, și perspectiva Vestului asupra Profetu-lui nostru s-a atenuat. Împreună cu clericii creștini și oa-meni religioși, mulți gânditori vestici precum Charles J. Ledit, Y. Moubarac, Irene-M. Dalmais, L. Gardet, Nor-mal Daniel, Michel Lelong, H. Maurier, Oliver Lacombe și Thomas Merton au exprimat sentimente de bine atât


pentru Islam cât și pentru Profetul nostru, și au susținut îndemnul la dialog.

Nu poate fi ignorată nici declarația finală al Celui de-al Doilea Consiliu de la Vatican, care a început procesul de dialogare, despre Islam. Acest lucru înseamnă că atitu-dinea bisericii catolice către Islam s-a schimbat. În timpul celei de-a doua perioade a Consiliului, Papa Ioan Paul al VI lea a spus:

Pe cealaltă parte, Biserica Catolică privește mai departe de orizonturile creștinătății. Ea se îndreaptă către alte religii care conservă conceptul și înțelesul lui Dumnezeu ca Unicul, Creatorul Transcendent al tuturor lucruri-lor. Acele religii Îl venerează pe Dumnezeu cu acțiuni sincere, devotate.

El a mai afirmat de asemenea că Biserica Catolică a lă-udat laturile umane, bune, adevărate ale acestor religii:

Biserica le spune că, pentru a salva înțelesul religiei și al slujirii lui Dumnezeu în societatea modernă, o necesitate și o nevoie de civilizație adevărată, aceasta trebuie să-și asume poziția de avocat al drepturilor lui Dumnezeu asupra omului.

Ca rezultat final, declarația scrisă a fost numită „O declarație privind relațiile bisericii cu religiile non-creștine”, iar Consiliul a declarat:

În lumea de azi, care devine din ce in ce mai mică și în care relațiile au devenit mai strânse, oamenii așteaptă răspunsuri de la religie în ceea ce privește enigmele natu-rii umane, ce le îndoaie inimile. Ce este omul? Care este scopul acestei vieți? Ce Reprezintă bunătatea și ce recom-


pensă aduce? Care este sursa și scopul suferinței? Care este calea spre fericire? Ce este moartea, care este scopul judecății după moarte și primirii recompensei faptelor făcute pe Pământ? Care este misterul începutului și sfârșitului existenței?

După ce s-a afirmat că diferite religii încearcă să răs-pundă acestor întrebări prin propriile lor moduri, și că Biserica nu respinge întru totul valorile altor religii, Con-siliul încurajează creștinii să poarte dialog cu membri al-tor religii:

Biserica își încurajează copiii, odată cu credința și tra-iul ca creștini, să încerce să înțeleagă și să îi sprijine cu grijă, milă, dialog și cooperare pe cei care urmează alte religii și să îi încurajeze să-și dezvolte valorile spiritua-le, morale și socio-culturale.4

Un alt punct important de a fi menționat este că Papa Ioan Paul al doilea recunoaște, în articolul său Pășirea Pragului Speranței că (în ciuda neglijenței musulmanilor), sunt tot musulmanii cei care Îl venerează pe Dumnezeu în modul cel mai bun și mai adecvat. El amintește citito-rilor săi că, creștinii ar trebui să îi ia ca exemplu pe mu-sulmani.

Rezistența Islamului în fața ideologiilor materialiste și rolul său important în lumea modernă a uimit mulți cri-tici Vestici. Iată ce afirmă E. H. Jurji:

Cu respectul de sine, stăpânirea de sine și entuziasmul realist, În lupta pentru solidaritate împotriva ideologiilor rasiste și marxiste, în denunțarea viguroasă a exploatări-lor, precum și în predicare mesajului pentru o umanitate


sângerândă, Islamul se confruntă cu lumea modernă într-un sens propriu misiunii. Nefiind distrus de o cantitate mare de subtilități teologice și nefiind îngropat sub o pova-ră grea de dogme, acest sens al misiunii își trage forțele dintr-o completă convingere asupra relevanței Islamului.5

Musulmanii și vesticii s-au luptat timp de aproape 1.400 de ani. Din perspectiva vestică, Islamul a amenințat și a deschis multe porți vestice, fapte ce nu au fost nicio-dată uitate. Acestea fiind spuse, faptul că această luptă fa-ce ca musulmanii să se opună Vestului, nu va aduce be-neficii Islamului sau musulmanilor. Vestul nu poate di-zolva Islamul sau teritoriile islamice, iar armatele islamice nu mai pot mărșălui în Vest.

Pe lângă asta, pe măsură ce această lume devine din ce în ce mai globalizată, ambele părţi simt nevoia de a avea o relație de dat-primit. Vestul dispune de supremație științifică, tehnologică, economică și militară. Însă, Isla-mul dispune la rândul său de factori mult mai importanți: fiind reprezentat de Coran și de sunna, a reținut prospețimea credințelor sale, a lucrurilor bune și morali-tatea așa cum au fost dezvăluite de-a lungul ultimelor 14 secole. În plus, are potențialul de a insufla spirit și viață musulmanilor, amorțiți timp de multe secole, la fel ca și în alți oameni adânciți în mlaștina materialismului.

Așa cum religia nu a scăpat încă de violența necredinței bazate pe ştiinţă și filozofie, nimeni nu poate garanta că această furtună nu va ataca și mai dur în viitor. Aceștia, dar și alți factori nu permit musulmanilor să privească și să prezinte Islamul doar ca pe o ideologie politică sau ca


pe un sistem economic. Musulmanilor nu le este nici mă-car permis să privească Vestul, Creștinătatea, Iudaismul, dar și celelalte mari religii ca Budismul, dintr-o perspecti-vă istorică și să definească atitudinile lor în conformitate cu asta.

Atunci când cei care au adoptat Islamul ca pe o ideo-logie politică, și nu ca pe o religie în adevăratul ei sens și funcție, își revizuiesc activitățile și atitudinile așa numite islamice, în special pe cele politice, vor putea descoperi că forța care îi conduce este de obicei reprezentată de furie și ostilitate naționale sau de motive similare.

Dacă așa stau lucrurile, trebuie să acceptăm Islamul și să adoptăm o atitudine islamică ca punct fundamental de în-ceput pentru a acționa, mai degrabă decât situația opresivă prezentă. Profetul a definit adevărații musulmani ca cei ca-re nu rănesc niciodată pe ceilalți prin cuvintele sau acțiunile lor, și care sunt cei mai demni de încredere reprezentanți ai păcii universale. Musulmanii călătoresc peste tot cu acest sentiment sublim pe care ei îl hrănesc în spiritele lor. Aceștia sunt amintiți ca simboluri ale siguranței, și nu ale suferinței și tristeței. În ochii lor nu se pot vedea lucruri dă-unătoare ca acuzările false, insultele sau ridiculizarea.

Punctul nostru de început trebuie să aibă o bază isla-mică. Musulmanii nu pot acționa prin partizanism ideo-logic sau politic pe care apoi să îl îmbrace în ornamente islamice sau să prezinte doar simple dorințe sau idei. Da-că putem depăși această tendință, adevărata imagine a Is-lamului va fi făcută cunoscută. Prezenta imagine distorsi-onată a Islamului care a rezultat din folosirea sa neadec-


vată, atât de către musulmani, dar și de către non-musul-mani pentru propriile lor țeluri, îi sperie atât pe musul-mani, cât și pe non-musulmani.

Sidney Griffith subliniază o idee importantă asupra vi-ziunii Vestului asupra Islamului: În universitățile ameri-cane Islamul nu este predat ca religie în școlile teologice, ci ca un sistem politic în științele politice sau în departa-mentele de relații internaționale. O astfel de percepție se găsește și printre segmentele vestice ale lumii islamice și ale non musulmanilor din Asia și Africa. Deși este destul de ciudat, multe grupuri care s-au plasat sub eticheta Is-lamului, exportă și chiar întăresc această imagine.

CHEMAREA ISLAMICĂ UNIVERSALĂ LA DIALOG

În urmă cu două secole, Islamul a făcut cea mai mare che-mare ecumenică pe care lumea a văzut-o vreodată. Cora-nul cheamă oamenii Cărții7

Spune: „Voi oameni ai Cărții! Veniți la un Cuvânt ce deopotrivă este între noi și voi. Noi nu ne închinăm decât lui Dumnezeu, nu-I alăturăm nimic, nimeni dintre noi nu-i ia drept stăpâni pe alții înafara lui Dumnezeu.” Dacă întorc spatele, spunele: „Mărturiți că noi suntem musulmani supuși lui Dumnezeu.”

Această chemare, care s-a produs în al nouălea an al Hijrei, începe cu la (Nu!) în declararea credinței La ilaha illa Allah (Nu există altă zeitate decât Dumnezeu). Mai mult decât a fi o comandă de a face ceva pozitiv, este un îndemn de a nu face anumite lucruri, astfel încât discipo-


lii religiilor dezvăluite puteau să depășească separarea lor reciprocă. Chemarea a reprezentat cea mai cuprinzătoare afirmație asupra căreia toți membrii celorlalte religii au putut fi de acord. În caz că această chemare ar fi fost res-pinsă, musulmanii trebuiau să răspundă: Tu cu religia ta, eu cu religia mea (109:6). Asta înseamnă că, dacă tu nu răspunzi chemării, noi ne plecăm în fața lui Dumnezeu. Ne vom continua drumul pe calea pe care am acceptat-o și te vom lăsa pe tine să urmezi propriul tău drum.

Elmalili Hamdi Yazir, un interpret coranic turc, a fă-cut următoarele observații interesante în privința versetu-lui:

S-a arătat cum diverse științe, națiuni, religii și cărți pot uni într-o conștiință esențială și într-un cuvânt al ade-vărului, și cum Islamul a arătat tărâmului uman o ase-menea cale larg deschisă, adevărată de salvare și de lege a dreptății. A fost demonstrat cum aceste lucruri nu sunt limitate la lumea arabă sau non arabă. Progresul religi-os este posibil nu prin îngustarea științelor și separarea lor unele de celelalte, ci prin faptul că ele sunt universale și vaste.8

Islamul ne-a oferit drept cadou conștiința amplă, aceas-tă cale vastă de salvare și această lege a libertății. Bediüzza-man Said Nursi explică acest scop larg al Islamului prin-tr-o observare contemplativă pe care a avut-o în Moscheea Baiazid din Istanbul:

O dată m-am gândit la pronumele „noi” din versetul: Noi pe Tine te mărim, și doar Ție Îți cerem ajutoru (1:5), Iar inima mea a dorit să știe de ce s-a folosit pro-numele „noi” în loc de „eu”. Dintr-o dată, am descope-


rit virtutea și secretul rugăciunii congregaționale din pronumele „noi”.

Am observat că, facându-mi rugăciunea o dată cu Congregația în Moscheia Baiazid, fiecare individ de acolo a devenit un mediator pentru mine, și în tot tim-pul în care recitam Coranul acolo, toți deveniseră mar-torii mei. Am primit curaj din servitutea intensă a congregației pentru a-mi putea exprima robia insufici-entă Puterii Divine.

Deodată, o altă realitate mi-a fost dezvăluită: Toate Moscheile Istanbulului s-au unit și s-au supus Moscheii Baiazid. Am simțit că acestea mi-au întărit cauza și m-au inclus în rugăciunile lor. În acel moment m-am văzut în moscheia pământeană, în rândurile circulare din jurul Kabei. Am spus: „Slăvit fie Domnul lumilor. Am avut atât de mulți intermediari; ei spun același lucru pe care eu l-am spus în rugăciunea mea, iar ei m-au întărit.”

Am simțit apoi că stăteam în poziție de rugăciune în fața Kabei. Profitând de această situație, am luat acele rânduri de închinători ca martori și am spus: „ Nu există altă zeitate înafară de Dumnezeu, iar Mohamed este Mesagerul Său.” Am încredințat aceas-tă mărturie de credință Pietrei Negre Sacre. Când am părăsit acel loc, un alt văl s-a deschis. Am văzut că congregația în care eram s-a separat în trei cercuri.

Primul cerc era compus dintr-o congregație mare de musulmani credincioși și din cei care cred în Unitatea și Existența lui Dumnezeu. Al doilea cerc era alcătuit din toate creaturile care efectuează cea mai mare rugăciune și invocare a lui Dumnezeu. Fiecare specie săvârșea pro-pria sa invocare a lui Dumnezeu, iar eu eram în acea congregație. În al treilea cerc am putut vedea un tărâm uimitor care era micuț, dar în realitate foarte mare din perspectiva obligațiilor pe care le aveau și a calității sale.


Începând cu particulele din corpul meu, în sens extern, exista o adunare ocupată cu demonstrarea servituții și a recunoștinței.

Pe scurt, pronumele „noi” din expresia „noi Te venerăm” era adresat acestor trei adunări. Mi l-am imaginat pe Profet, Pacea și binecuvântarea fie asupra lui, ca pe traducător și propagator al Coranului în Medina, de unde striga, adresându-se umanității: „O, oameni! Venerați-vă Dumnezeul! (2:21). Ca toți de altfel, am auzit această comandă înăuntrul spiritului meu, iar toți cei din adunare au replicat: „Noi doar pe Tine te venerăm”9

CUM SĂ INTERACȚIONĂM CU ADEPȚII ALTOR RELIGII

În Coran, Dumnezeu spune:

Aceasta este Cartea, ghidarea fie cu cei pioși. (2:2)

Apoi se explică cine anume sunt cei pioși:

Cine crede în Nevăzut, se roagă, dau danie, cred în ce Noi v-am trimis, iar în inimile lor există siguranța Zilei de Apoi. (2:3-4)

La început, folosind un stil delicat și ușor indirect, Coranul îndeamnă oamenii să accepte foștii profeți și cărțile lor. Impunându-se o astfel de condiție la începutul Coranului, mi se pare foarte importantă atunci când mă gândesc la dialogul cu adepții altor religii. Într-un alt ver-set, Dumnezeu comandă:

Și discută cu oamenii Cărții prin mijloace adecvate și nu prin dispute. (29:46)


Acest verset descrie metoda și modul de abordare care trebuie folosite în dialogare. Punctul de vedere al lui Be-diüzzaman asupra formei stilului de dezbatere sunt foarte importante: „Oricare persoană care se bucură că și-a învins oponentul într-o astfel de dezbatere, nu exprimă compasi-une. „ El continuă să explice: „Nu câștigi nimic printr-o astfel de înfrângere. Dacă tu ai fi cel învins, ți-ai fi corectat greșelile.” Dezbaterile nu trebuie să aibă loc din orgoliu, ci pentru a face ca adevărul să iasă la suprafață. În Coran se mai spune:

Dumnezeu nu vă oprește de la a fi buni și drepți cu cei care nu s-au războit cu voi pe credință și iubește pe cei nepărtinitori. (60:8)

Potrivit unora, unele versete îi critică aspru pe oamenii Cărții. În realitate, această critică se adresează celor cu com-portamente neadecvate, gândire greșită, respingerea adevă-rului, crearea ostilităților și caracteristicilor neplăcute. Bi-blia conține critici chiar mai dure ale acelorași atribute. Oricum, după utilizarea acestor critici dure și amenințări, se folosesc o serie de cuvinte drăguțe pentru a trezi inimile la realitate, la adevăr și pentru a implanta speranța în ele. Critica Coranului și denunțarea unor atitudini și compor-tamente găsite în rândul evreilor, creștinilor și politeiștilor au fost direcționate și spre musulmanii care s-au complă-cut în ele. Atât Companionii, cât și tâlcuitorii Coranului au fost de acord asupra acestui fapt.

Religiile ce provin de la Dumnezeu se opun cu strictețe dezordinii, înșelăciunii, conflictului și opresiei. În adevăratul sens al cuvântului, Islamul înseamnă pace,


siguranță și bunăstare. Bazându-se în mod natural pe pa-ce și pe armonia lumească, Islamul privește războiul sau conflictul ca pe niște aberații care trebuie controlate. Are loc o excepție în cazul auto-apărării, ca în cazul corpului care încearcă să înfrângă germenii care îl atacă. Auto-apă-rarea trebuie să urmeze anumite orientări. Islamul a insu-flat întotdeauna pace și bunăstare. Prin considerarea răz-boiului un accident, Islamul stabilește reguli care îl balanțează și îl limitează. De exemplu, dreptatea și pacea lumească sunt bazele:

Nu lăsa ura celorlalți pentru tine să te îndepărteze De la dreptate, spre drumul greșit. (5:8)

Islamul a dezvoltat o linie de apărare bazată pe princi-piile ce protejează religia, viața, proprietatea, mintea și reproducerea.

Vieții umane îi este acordată cea mai importantă va-loare în Islam. Omorârea unei persoane este privită ca omorârea întregii omeniri, deoarece prin acest lucru, se poate pune în lumină că orice om poate fi omorât. Cain, fiul lui Adam, a fost primul ucigaș. Deși numele lor nu sunt menționate în Coran sau în Sunna, aflăm din Biblie că o neînțelegere între Cain și Abel a dus la omorârea pe nedrept al celui din urmă. Astfel a început epoca vărsări-lor de sânge. Din acest motiv un hadis îl înfățișează pe Mesagerul lui Dumnezeu spunând: „Când un omo este omorât pe nedrept, o parte din păcatul omorârii lui este acreditat fiului lui Adam, Cain, căci el a deschis umanității poarta de a ucide pe nedrept.” În Coran se mai spune că


cel care omoară o persoană pe nedrept, a omorât de fapt toată umanitatea, iar unul care îl salvează pe celălalt îi sal-vează de fapt pe toți (5:32).

IUBIRE, COMPASIUNE, TOLERANȚĂ ȘI IERTARE: STÂLPII DE BAZĂ AI DIALOGULUI

Religia îndeamnă la iubire, compasiune, toleranță și ierta-re. De aceea, doresc să dezvolt câteva idei pe baza acestor valori universale fundamentale.

Iubirea este sentimentul absolut din orice ființă, lumina cea mai radiantă, puterea măreață ce poate ține piept orică-rei forțe. Ea înalță sufletele ce o absorb și le pregătește pen-tru călătoria spre eternitate. Cei ce iau contact cu eternita-tea prin iubire, își dau silința să insufle în toate celelalte su-flete ceea ce ele primesc de la eternitate. Ele își dedică viețile acestei îndatoriri sacre și îndură multe de dragul ei. Așa cum rostesc „dragoste” cu ultima suflare, tot la fel o respiră în Ziua Judecății de Apoi.

Altruismul, sentiment uman preamărit, generează dra-goste. Oricine are aport în această iubire este eroul umanității, unul care a dezrădăcinat orice sentimente per-sonale de ură. Acești eroi continuă să trăiască chiar și du-pă moarte. Aceste suflete elevate, care aprind în fiecare zi torțe de dragoste în lumile lor interioare și fac din inimi-le lor o sursă de iubire și altruism, sunt bine primiți de către oameni. Ei primesc dreptul la viață eternă de la Cur-tea Nobilă. Nici moartea și nici sfârșitul nu vor putea șterge amintirea lor.


Modul cel mai direct de a ajunge la inima cuiva este prin a-i oferi dragoste, așa cum proceda și Profetul. Cei care folosesc această metodă nu vor fi respinși. Chiar dacă unii îi resping, mult mai mulți îi îmbrățișează. Odată ce sunt primiți prin dragoste, nimic nu îi poate împiedica să își atingă țelul.

Totul în Univers poate fi considerat ca o simfonie de compasiune. O ființă umană trebuie să arate compasiune tuturor ființelor, deoarece aceasta este o cerință pentru a fi considerat om. Cu cât mai mulți oameni arată compa-siune, cu atât sunt mai slăviți; cu cât recurg la răutăți, ac-te de cruzime și opresie, cu atât mai mult sunt umiliți. Acest tip de oameni devin o rușine pentru umanitate. Aflăm de la Profet că o femeie care era prostituată a ajuns în Paradis doar pentru că a dat apă unui câine care murea de sete, în timp ce alta a mers în Rai deoarece a lăsat o pisică să moară de foame.

Iertarea este o mare virtute. Ea nu poate fi considera-tă parte distinctă a virtuții, sau virtutea parte separată de iertare. Cu toți știm următoarea zicală: „Greșelile celor mici, iertarea de la cei mari!”. Cât de adevărată este aceas-tă zicală! A fi iertat înseamnă a repara o greșeală, repre-zintă o întoarcere la esență și regăsirea de sine. De aceea, cel mai plăcut lucru în ochii Milosteniei Divine este fapta ce se ascunde în spatele acestei reveniri și a căutării.

Toată creația, însuflețită sau neînsuflețită, a cunoscut iertarea prin oameni. La fel cum Dumnezeu și-a arătat Atributul de Iertare prin intermediul indivizilor umani, așa a pus în inimile lor frumusețea puterii de a ierta.


Adam, primul om, a decăzut- asta este o condiție umană- dar Dumnezeu i-a oferit iertarea ca pe o mână de ajutor și l-a ridicat apoi la rangul de Profet.

Atunci când oamenii greșesc, urcând pe muntele ma-gic al căutării iertării și depășind rușinea păcatului perso-nal și a disperării, ei ating milostenia infinită și trec peste greșelile celorlalți. Iisus a spus unei adunări de oameni care doreau să lovească cu pietre o femeie: „Dacă vreunul dintre voi este fără de păcate, acela să fie cel care aruncă cu pietre în ea.”10 Deci, poate o persoană care înțelege acest punct de vedere, să dea cu pietre într-o femeie, când el/ea însuși ar putea fi pietruit(ă)?

Răutatea și ura sunt semințele iadului împrăștiate prin-tre oameni de către Cel Rău. Contrar celor care încurajea-ză astfel de sentimente și care transformă Pământul în Iad, noi ar trebui să le oferim iertare celor ale căror probleme îi adâncesc în prăpastie. Numărul celor care nu iartă și nici nu tolerează au făcut ultimele două secole cele mai oribile din toate timpurile. Dacă asemenea oameni sunt cei care ne vor conduce în viitor, acesta va fi unul de temut. Deci, cel mai mare dar pe care generația de azi îl poate oferi co-piilor și nepoților este să îi învețe cum să ierte, chiar și cele mai dezastruoase caractere sau evenimente urâte. Suntem de părere că iertarea și toleranța vor vindeca multe dintre rănile noastre, doar dacă această unealtă cerească se află în mâinile celor care îi înțeleg scopul.

Toleranța noastră ar trebui să fie atât de cuprinzătoa-re, încât noi să avem puterea să închidem ochii în fața greșelilor celorlalți și să iertăm tot ceea ce trebuie iertat.


Chiar și atunci când drepturile noastre inalienabile ne sunt încălcate, noi ar trebui să respectăm valorile umane și să instaurăm dreptatea. În fața celor mai aspre gânduri sau idei crude, trebuie să răspundem-precum făcea Profe-tul-cu bunătate, cu grijă și fără să exagerăm. Ar trebui să facem asta pentru a putea atinge inimile celorlalți oameni, cu inimă bună, comportament plăcut, tandru. O aseme-nea toleranță ne menține inimile în formă, precum și spi-ritul și conștiința.

Toleranța, pe care uneori o folosim în locul respectu-lui, al milei sau al generozității, este cel mai esențial ele-ment dintre sistemele morale. Ea constituie de asemenea și o importantă sursă de disciplină spirituală și o virtute a femeilor și bărbaților perfecționați.

Prin intermediul toleranței, meritele credincioșilor ating o nouă semnificație și devin infinite, iar greșelile se pierd în neant. De fapt, comportamentul Celui care se află dincolo de timp și spațiu trece mereu prin prisma toleranței, iar noi o așteptăm să ne îmbrățișeze. Această îmbrățișare este atât de largă încât iată, o prostituată care a oferit apă unui câine însetat a putut atinge soneria „Porții Milosteniei” și s-a găsit într-un coridor care ducea spre Rai. Grație iubirii nemărginite pe care o avea pentru Dumnezeu și pentru Profetul Său, un alcoolic s-a lepădat de acesta pentru a deveni Companion al Profetului.

Ne dorim să fim priviți prin această prismă și așteptăm ca brizele iertării să bată mereu spre noi. Toți dorim să ne privim viitorul și prezentul prin climatul toleranței, care topește și transformă, curăță și purifică, și apoi pășește


spre viitor fără teamă. Nu ne dorim ca prezentul să ne fie criticat, sau ca viitorul să ne fie umbrit de prezent. Toți dorim dragoste și respect, sperăm la toleranță și la iertare și așteptăm să fim înconjurați de sentimente de afecțiune. În schimbul poznelor pe care le facem acasă, la schimb aşteptăm toleranță și iertare de la părinții noștri, de la profesorii de la școală în schimbul prostioarelor făcute la școală, de la victimele inocente ale nedreptăților noastre, de la judecătorul tribunalului și de la Judecătorul Judecă-torilor (Dumnezeu), din cel mai mare tribunal.

Oricum, este foarte important să merităm ceea ce așteptăm să primim. O persoană care nu iartă, nu se poa-te aștepta să primească iertare. Un individ care nu iubește, nu va primi dragoste. Cel care nu îmbrățișează umanita-tea cu toleranță și iertare, nici el nu le va primi la schimb. Dacă adevărații musulmani și-ar continua drumul și ar to-lera blestemele prin principii coranice precum: Când în-tâmpină comportamente dizgrațioase, pășesc peste ele și le to-lerează, alții vor fi cei care vor instaura dreptatea Desti-nului asupra celor care blesteamă.

ULTIMUL CUVÂNT

Cei care doresc să reformeze lumea trebuie mai întâi de toate să se reformeze pe ei înșiși. Pentru a-i putea aduce pe ceilalți pe drumul care duce spre o lume mai bună, ei trebuie să-și purifice lumile interioare compuse din ură, ciudă și gelozie și să își împodobească lumile exterioare cu virtute. Persoanele care nu dețin control de sine sau disciplină, care au dat greș în a-și rafina sentimentele, pot


părea atractivi la o primă vedere. Cu toate acestea, ei nu vor putea să îi inspire pe ceilalți, iar sentimentele de care dispun, vor dispărea treptat.

Frumusețea, bunătatea, sinceritatea și virtutea repre-zintă esența acestei lumi și a umanității. Orice s-ar întâm-pla, într-o bună zi lumea va găsi această esență. Nimeni nu poate împiedica acest lucru.

Note de final

Acest articol a fost prezentat pentru prima oară ca document în Parlamentul Religilor Lumii, Cape Town, decembrie 1-8, 1999. A apărut ca ediție revizuită în Turkish Daily News (ianua-rie 11-12, 2000) și în The Fountain 3:31 (iulie-septembrie 2000) : 7-8.

1 Ismail, R. Faruqi, Ýbrahimi Dinlerin Diyaloðu, (tradus), Istan-bul, 1995, 51-53. Publicat în original la Dialogul Credințelor Avramice.

2 Graham E. Fuller and Ian O. Lesser, Kuþatýlanlar-Ýslam ve Batý’nýn Jeopolitiði, (tradus), Istanbul, 1996, 41-42. Publicat original în O stare de asediu: Geopolitica Islamuluiși Vestul.

3 Sidney Griffith, “Sharing the Faith of Abraham: The ‘Credo’ of Louis Massignon,” Islam and Christian-Muslim Relations 8, no. 2:193-210.

4 Tradus din Suat Yýldýrým, “Kiliseyi Ýslam ile Diyalog Ýstemeye Sevkeden Sebepler” (Ce a făcut ca biserica să dialogheze cu Is-lamul?) (tradus), Yeni Ümit, no 16, 7.

5 Abu’l-Fazl Ezzati, Ýslam’ýn Yayýlýþ Tarihine Giriþ (tradus), Ýstan-bul, 1984, 348.

6 Sidney Griffith, Zaman.


7 Sub numele de Oamenii Cărții, acest termen este folosit de obi-cei pentru a face referire la creștini și evrei, la concepte tradiționale islamice, în termeni generali, la alte sisteme de credință precum zoroastrienii, budiștii sau hindușii, deoarece stâlpii lor de credință sunt asemănători cu ai Islamului.

8 Elmalýlý Hamdi Yazýr, Hak Dini Kur’an Dili, Istanbul, 2:1131-32.

9 Said Nursi, Scrisorile, a 29-a scrisoare.10 Evanghelia lui Ioan, capitolul 8, versetul 7.

ISLAMUL, RELIGIA MILOSTENIEI UNIVERSALE

Viața este binecuvântarea cea mai vizibilă primită de la Dumnezeu, dar viața adevărată, infinită este cea de pe Urmă. Din moment ce merităm

această viață făcându-i pe plac lui Dumnezeu, El ne-a tri-mis Profeți și Scripturi datorită compasiunii pe care ne-o poartă. Din acest motiv, în timp ce menționăm binecu-vântarea Sa asupra umanității în Sura al-Rahman (Atoti-ertătorul), El începe: Atotiertătorul, El a trimis Coranul, a creat umanitatea și i-a dat glas (55:1-4).

Toate aspectele acestei vieți sunt o repetiție pentru viața de apoi, și toate creaturile o urmează. Ordinea poa-te fi observată în fiecare lucru, iar compasiune constă în realizări, succese. Unele evenimente „naturale” sau pro-bleme sociale pot părea neplăcute la început, dar nu ar trebui să le privim ca incompatibile cu compasiunea. Ele sunt precum norii negrii sau tunele care, deși sunt înspăi-mântătoare, ne aduc totuși ploi benefice. Așadar, tot Uni-versul Îl preamărește pe Dumnezeu, Cel Milostiv.

Profetul Mohamed a fost precum un râu cu apă pură în inima deșertului, o sursă de lumină în întuneric. Milos-tenia a fost ca o cheie magică în mâinile Profetului, deoa-


rece cu ea a putut deschide inimile oamenilor. Dar a fă-cut mult mai multe: a aprins o torță de credință în ei.

Mesagerul lui Dumnezeu a predicat Islamul, religia mi-losteniei universale. Oricum, unii așa ziși umaniști au de-clarat că Islamul este „religia sabiei”. Este complet greșit.

De asemenea, este important să distribuim compasiu-nea și să îi identificăm pe cei care o merită, căci „compasi-unea arătată unui lup îi adâncește apetitul, și nefiind mulțumit cu ceea ce primește, cere mai mult.” Compasiu-nea pentru cei ce greșesc îi fac mai agresivi și îi încurajează să lupte împotriva celorlalți. De fapt, adevărata compasiu-ne necesită ca asemenea oameni să fie împiedicați de la a face rău. Când Mesagerul lui Dumnezeu le-a spus Compa-nionilor Săi să îi ajute pe oameni atunci când sunt atât drepți cât și nedrepți, ei i-au cerut acestuia să le explice acest paradox. El a răspuns așadar: „Îi ajutați pe oameni să nu intre în plasa nedreptății.” Deci, compasiunea presupu-ne ca cei ce fac probleme să fie împiedicați să le mai facă. Altfel, ei vor prelua controlul și vor face ceea ce doresc.

Compasiunea pentru Mesagerul lui Dumnezeu este pentru toate creaturile. El a știut că , dacă ar fi permis oa-menilor să verse sânge, ar fi fost cea mai groaznică formă de tiranie posibilă. Din compasiune El a făcut ca mieii să poată trăi în siguranță împotriva atacurilor lupilor. A do-rit de asemenea ca toată lumea să fie ghidată. Aceasta a fost cea mai mare preocupare a sa: Tu poate vei fi ros de mâhnire pe urmele lor, căci ei nu vor crede în cele spuse (18:6). Când Profetul a fost grav rănit la Uhud, și-a ridi-


cat mâinile și s-a rugat astfel: „O, Doamne, iartă-i pe oa-menii mei, căci ei nu știu.”

Mecanii, oamenii săi, i-au provocat atât de multă suferință, încât el a emigrat în cele din urmă în Medina. Chiar și după ce s-a întâmplat acest lucru, următorii 5 ani au fost pe departe de a fi pașnici. După ce a cucerit Mec-ca fără vărsare de sânge în al 21-lea an de profeție, le-a spus necredincioșilor mecani: „ Cum doriți să fiți tratați acum?” Ei au răspuns: „Tu ești Cel nobil, ești fiul unui nobil.” Le-a spus apoi: „Puteți pleca. Dumnezeu să vă ierte. El este Cel Milostiv.”1

Mesagerul a dat dovadă de cea mai mare compasiune pentru credincioși: V-a fost trimis un Mesager dintre voi; răul ce-l faceți îl apasă și este însetat de binele vostru (9:128). Și-a coborât aripa asupra credincioșilor (15:88), el este mai aproape de credincioși decât sunt ei unii de alții (33:6).

Compasiunea sa a atins și Ipocriții și necredincioșii. El știa cine sunt aceștia, dar niciodată nu i-a cunoscut, deoa-rece acest lucru i-ar fi privat de drepturile la cetățenie de-plină pe care le căștigaseră prin confesarea directă a credinței și practicii ei.

În ceea ce îi privește pe necredincioși, Dumnezeu le-a șters distrugerea colectivă, deși a eradicat multe astfel de popoare în trecut: Dar Dumnezeu nu îi va pedepsi atâta timp cât tu te afli printre ei; Dumnezeu nu îi va pedepsi atâ-ta timp cât cer iertare (8:33). Acest verset se referă la necredincioșii tuturor timpurilor. Dumnezeu nu va dis-truge popoare atâta timp cât cei care sunt supușii Mesa-gerului, trăiesc. Înafară de asta, El a lăsat ușile pocăinței


deschise până în Ziua de Apoi. Oricine poate accepta Is-lamul sau poate cere iertare din partea lui Dumnezeu, nu contează cât de păcătoși se consideră ei.

Din acest motiv, dușmănia musulmanilor asupra necredincioșilor este o formă de milă. Când ‚Umar a vă-zut un bătrân de 90 de ani necredincios, s-a așezat și a suspinat. Întrebat de ce a făcut asta, el a răspuns: „Dum-nezeu i-a oferit o durată lungă de viață, dar el nu a putut păși pe calea cea bună.” ‚Umar a fost discipolul Mesage-rului lui Dumnezeu, care a spus: „Nu am fost trimis pen-tru a blestema oamenii, ci pentru milostenie”2 și „Eu sunt Mohamed și Ahmad (cel slăvit), și Muqaffi (Ultimul Pro-fet); eu sunt Hashir (ultimul Profet în prezența căruia cei morți vor fi reînviați); Profetul căinței (Profetul pentru care ușa căinței va rămâne mereu deschisă) și Profetul milosteniei.”3

Mesagerul lui Dumnezeu a fost milostiv în special cu copiii. Când vedea un copil plângând, se așeza lângă el/ea și îi împărtășea sentimentele. El a simțit durerea unei mame pentru copilul ei mai mult decât o făcea ea pentru propriul copil. O dată a spus: „Am stat rugându-mă și mi-am dorit să se prelungească. Cu toate acestea, aud plânsetul unui copil și îmi scurtez rugăciunea pentru a micșora neliniștea mamei lui.”4

El obișnuia să ia copiii în brațe și să îi îmbrățișeze. O dată, când îi îmbrățișa pe iubiții lui nepoți, Hasan și Hu-sein, Aqra ibn Habis i-a spus: „Am 10 copii, dar pe nici unul dintre ei nu l-am sărutat.” Mesagerul Domnului i-a răspuns: „Cel ce nu îi compătimește pe ceilalți, nu va fi


compătimit.”5 Potrivit unei alte versiuni, el a adăugat: „Ce pot face eu dacă Dumnezeu a îndepărtat compasiunea de tine?”6

El a spus: „Compătimește-i pe cei de pe Pământ pen-tru a primi compătimirea celor din ceruri.”7 Când Sa’d ibn ‘Ubada s-a îmbolnăvit, Mohamed l-a vizitat acasă și, văzându-și Companionul credincios într-o stare compăti-mitoare, a început să plângă. El a spus: „Dumnezeu nu pedepsește datorită lacrimilor sau supărării, ci pedepsește din această cauză,” arătând spre limba sa.8 Când ‘Uthman ibn Mad’un a murit, el a plâns foarte mult.

Un membru al clanului Banu Muqarrin și-a bătut o dată servitoarea. Ea s-a plâns Mesagerului lui Dumnezeu, care a trimis după stăpân. A spus: „Ai lovit-o fără nici un drept justificat. Elibereaz-o.”9 Eliberarea unui sclav era un lucru mai bun pentru stăpân decât pedeapsa din Viața de Apoi pentru fapta ce o făcuse. Mohamed a sprijinit și protejat întotdeauna văduvele, orfanii, săracii și pe cei cu probleme, chiar și înainte de a-și anunța Profeția. Când s-a întors acasă fericit din Muntele Hira după prima sa Revelație, soția lui Khadija i-a spus: „Sper ca tu să fii Profetul acestei Umma, deoarece tu ești cel care spune întotdeauna adevărul, îți îndeplinești cuvântul dat, îți sprijini rudele, ajuți săracii și îți hrănești oaspeții.”10

Compasiunea sa era oferită și speciilor animale. El spu-ne: „O prostituată a fost ghidată spre adevăr de către Dumnezeu și în cele din urmă a ajuns în Paradis deoarece a oferit apă unui biet câine care era aproape mort de sete. O altă femeie a ajuns în Iad deoarece a lăsat o pisică să


moară de foame.”11 O dată, când se întorcea dintr-o cam-panie militară, câțiva Companioni au alungat niște păsărele din cuiburile lor pentru a le omorî. Mama lor a revenit și, negăsindu-și copiii la locul lor, a început să zboare țipând. Când i s-au povestit acestea, Mohamed s-a enervat și a or-donat ca păsările să fie duse înapoi la cuib.12

Când se aflau în Mina, niște Companioni au atacat un șarpe pentru a-l omorî. Dar acesta a reușit să scape. Urmă-rind acest fapt de la distanță, Mohamed a spus: „Șarpele a scăpat de răutatea voastră, căci și voi erați parte din răuta-tea lui.”13 Ibn ‘Abbas a povestit că o dată, Mesagerul a vă-zut un om care își ascuțea cuțitul chiar înainte de a-și omo-rî oaia și l-a întrebat: „Vrei să o omori de mai multe ori?”14

El a eradicat toate diferențele de rasă și culoare. Într-o zi, Abu Dharr s-a enervat pe Bilal atât de tare încât l-a insultat: „Fiu al unei femei negre!” Bilal s-a dus la Mesa-ger și i-a povestit incidentul cu lacrimi în ochi. Mesage-rul i-a reproșat lui Abu Dharr: „Încă mai există în sufletul o urmă a epocii Jahiliyya?” Plin de regret, Abu Dharr s-a așezat pe pământ și a spus: „Nu-mi voi ridica capul decât atunci când Bilal va trece peste el.” Bilal l-a iertat și s-au împăcat în cele din urmă.15

Note de final

Acest articol a fost publicat în Lumina nesfârșită, de Fethullah Gulen, ediția a 9 a (Izmir: Nil Yayinlari, 1997), 1:377-97.

1 Ibn Hisham, Sira al-Nabawiya, 4:55; Ibn Kathir, al-Bidaya wa al-Nihaya, 4:344.

2 Muslim, Sahih, “Birr,” 87.


3 Ahmad ibn Hanbal, Musnad, 4:395; Muslim, Sahih, “Fada’il,” 126.

4 Bukhari, Sahih, “Adhan,” 65; Muslim, Sahih, “Salat,” 192.5 Sahih al-Bukhari, “Adab,” 18.6 Bukhari, Sahih, “Adab,” 18; Muslim, Sahih, “Fada’il,” 64; Ibn

Maja, Sunan, “Adab,”7 Tirmidhi, Sunan, “Birr,” 16.8 Bukhari, Sahih “Jana’iz,” 45; Muslim, Sahih, “Jana’iz,” 12.9 Muslim, Sahih, “Ayman,” 31, 33; Ibn Hanbal, Musnad, 3:447.10 Ibn Sa’d, al-Tabaqat al-Kubra’, 1:195.11 Bukhari, Sahih, “Anbiya’,” 54, “Musaqat,” 9; Muslim, Sahih,

“Salam,” 153; Ibn Hanbal, Musnad, 2:507.12 Abu Dawud, Sunan, “Adab,” 164, “Jihad,” 112; Ibn Hanbal,

Musnad, 1:404.13 Nasa’i, Sunan, “Hajj,” 114; I, Hanbal, Musnad, 1:385.14 Hakim, Mustadrak, 4:231, 233.15 Bukhari, Sahih, “Iman,” 22.

JIHAD-UL CU ASPECTELE SALE MAI MICI ȘI MAI MARI

J ihad-ul este unul dintre subiectele cele mai greșit înțelese atât de vestici, cât și de musulmani. Fehul-lah Gulen analizează acest subiect în cartea sa I’la-yi

Kelimetullah veya Cihad (Glorificarea Numelui lui Dum-nezeu: Jihad-ul). Următoarele aspecte prezentate repre-zintă viziunile sale explicate în carte și răspunsuri.

CE ESTE JIHAD-UL?

Derivat din rădăcina j-h-d, jihad-ul înseamnă folosirea pu-terii absolute de către o persoană, dar și îndreptarea către un obiectiv cu toată forța, rezistând tuturor dificultăților.

O dată cu apariția Islamului, jihad-ului i-a fost oferită o altă conotație: lupta pentru calea lui Dumnezeu. Acesta es-te înțelesul care ne vine în minte. Această luptă are loc pe două planuri: extern și intern. Cel intern poate fi descris ca pe un efort al individului de a-și atinge esența; iar cel ex-tern ca pe un proces ce oferă individului dreptul de a obține esența unei alte persoane. Primul plan este conside-rat jihad-ul mare; al doilea, jihad-ul mic. Jihad-ul mare se bazează pe depășirea obstacolelor dintre individ însăși și propria sa esență, și atingerea cunoașterii a sufletului și în


cele din urmă a cunoașterii divine, a iubirii divine și a bu-năstării spirituale. Al doilea jihad, cel mic constă în înde-părtarea obstacolelor dintre oameni și credință astfel încât oamenii să aibă liberă alegere de a adopta o cale.

TIPURI DE JIHAD

Jihad-ul mic nu presupune lupta pe câmpul de luptă ex-clusiv. De fapt, el are un înțeles atât de larg încât pot fi incluse: un cuvânt sau tăcere, o încruntare sau un zâm-bet, toate de dragul lui Dumnezeu. În acest fel, toate eforturile depuse pentru a reforma societatea și oamenii sunt părți ale jihad-ului, precum fiecare efort făcut pentru famile, rude, vecini sau regiuni.

Într-un anume sens, jihad-ul mai mic este material. Cel mare, este dus pe frontul spiritual, deoarece reprezin-tă lupta noastră interioară cu eul (nafs). Când ambele se desfășoară cu succes, atunci se poate spune că s-a stabilit balanța dorită. Dacă unul dintre ele lipsește, balanța este distrusă. Credincioșii găsesc pacea și vitalitatea într-un astfel de jihad balanțat.

Există atât de multe drumuri câtre Dumnezeu, câte creaturi există. Dumnezeu îndrumă pe cei care luptă de dragul Lui spre salvare, pe unul dintre aceste drumuri. El deschide fiecare cale spre binestare și o protejează de dru-murile rele. Așa cum acești oameni urmează o cale de mijloc în ceea ce privește furia, inteligența și poftele trupești, așa urmează și calea de mijloc în privința jihad-ului și a venerării. Acest lucru înseamnă că Dumnezeu a condus umanitatea pe calea salvării.


Jihad-ul mic reprezintă îndeplinirea activă a porunci-lor lui Dumnezeu; jihad-ul mare declară război eului nos-tru destructiv și emoțiilor negative și gândurilor (răuta-tea, ura, invidia, egoismul, mândira, aroganța), care ne împiedică să atingem perfecțiunea. Deoarece acesta este un jihad foarte dificil, este denumit jihad-ul mare. Cei ca-re dau greș în jihad-ul mare, vor da greș și în cel mic.

‘A’isha a spus:

Într-o noapte Mesagerul lui Dumnezeu a întrebat: „ ‘A’isha pot să-mi petrec noaptea În compania lui Dumnezeu? (El era foarte subtil în a cere permisiunea. Nobilitatea și rafinamentul reprezentau aspecte impor-tante în adâncul său.) Eu am răspuns: „Mesager al lui Dumnezeu, mi-ar plăcea să mi te alătur, dar voi îți voi face pe plac.” Profetul a săvârșit abluțiunea și a început să se roage. El a recitat astfel: În crearea Cerurilor și a pământului, în deosebirea zilei și a nopții, sunt semne pentru cei Dăruiți cu minte (3:190). A continuat să recite acest verset, vărsând lacrimi Până la amurg.1

Acest lucru subliniază tăria spirituală și jihad-ul mare, prezente în Profetul nostru. Jihad-ul este văzut ca o balanță a cuceririlor interne și externe. Atingerea perfecțiunii interne este reprezentată de jihad-ul mare; iar ajutarea altor persoane să îl atingă, este jihad-ul mic. Da-că le despărțim pe cele două, atunci jihad-ul își pierde înțelesul. Cât de fericiți sunt cei care caută o cale de sal-vare pentru ceilalți la fel cum caută pentru ei înșiși! Cât de bucuroși sunt cei care își aduc aminte să se salveze pe ei înșiși în timp ce îi salvează pe alții!


Notă de final

Acest articol a apărut în cărțile lui Fethullah Gulen: I’la-yi Keli-metullah veya Cihad (Izmir: Nil Yayinlari, 1998) și Asrin Getir-digi Tereddütler (Izmir: T.Ö.V. Yayinevi, 1997) 3:186-219.

1 Ibn Kathir, Tafsir (Âl ‘Imran), 190.Interviu cu dl. Fethullah Gülen

DL. FETHULLAH GÜLEN ȘI EDUCAȚIA

Fethullah Gülen este educator. Nu este numai un educator al minții, dar și al sufletului și spiritului. El este cunoscut mai ales datorită comportamentului său devotat de a stabili instituții educaționale atât în Turcia cât și înafara ei. În această secțiune ce urmează a fi prezentată, puteți citi viziu-nea sa în ceea ce privește educația și activitățile educaționale ale antreprenorilor turci dinafara Turciei.

EDUCAȚIA DIN COPILĂRIE PÂNĂ LA MOARTE

INTRODUCERE

Datoria principală și scopul vieții umane este de a căuta înțelegerea. Efortul depus pentru a o obține, are numele de educație, un proces ce

perfecționează, dar pe care îl acumulăm în dimensiunile spirituale, intelectuale și fizice ale ființelor noastre, rangul dat nouă ca exemple perfecte ale creației. La naștere, în-ceputul fazei timpurii ale călătoriei noastre pământene din lumea spiritelor către eternitate, suntem neputincioși și nevoiași. În comparație cu noi, majoritatea animalelor vin pe lume ca fiind deja perfecționate. În decursul a doar câtorva ore, zile sau luni, ele învață tot ce este necesar pentru a putea supraviețui, și cum să interacționeze cu mediul înconjurător și cu celelalte creaturi. De exemplu, rândunelele sau albinele dobândesc maturitatea și toate celelalte abilități fizice sau sociale doar în 20 de zile; noi


avem nevoie de 20 de ani pentru a putea atinge un ase-menea nivel.

Oamenii se nasc neajutorați, ignorând legile vieții și trebuie să strige pentru a primi ajutorul necesar. Abia du-pă un an pot merge pe picioare. La vârsta de 15 ani pot distinge binele de rău. Cu toate acestea, ființele umane au nevoie de o viață întreagă pentru a dobândi perfecțiune și puritate în gândire, concepții și credință. Îndeplinindu-ne datoria se robi ai Creatorului, Protectorului, și pătrun-zând în misterele creației prin pontețial și calitățile pe ca-re le avem, căutăm să atingem rangul adevăratei umanități și să devenim demni de o viață de apoi fericită, eternă.

Natura noastră umană este direct proporțională cu pu-ritatea emoțiilor noastre. Deși cei care au sentimente rele și ale căror suflete sunt influențate de egoism au chipul unor ființe umane, ne întrebăm dacă chiar sunt. Aproape oricare dintre noi își poate antrena corpul, dar foarte puțini își pot educa mințile și sentimentele. Primul tip de antrenare dă naștere unor corpuri puternice în timp ce cea din urmă, oameni spirituali.

FACULTĂȚILE ÎNNĂSCUTE ȘI EDUCAȚIA

Încă de pe vremea lui Ibn Miskawayh, facultățile umane sau „stimulentele” au fost aranjate în trei categorii: rațiunea, furia și dorințele sexuale1. Rațiunea cuprinde toa-te puterile noastre de concepție, imaginație, calcul, memo-rie, învățare, și altele. Furia înglobează puterea noastră de auto apărare, definită de legea islamică drept necesarul pentru a ne apăra credința și religia, sănătatea sufleteacă,

Dl. Fethullah Gülen și educația 79

bunurile, viața și familia și alte valori sacre. Dorințele sexu-ale sunt luate în discuție în următorul paragraf:

Oamenilor le apare drept podoabă dragostea pentru cele dorite: femei, copii, grămezi grele de aur și argint, turme și ogoare semănate; dar acestea sunt doar bucurii vremel-nice ale Vieții de Acum. (3:14)

Aceste stimulente se regăsesc și în celelalte creaturi. Oricum, toate aceste stimulente, dorințele, inteligența sau hotărârea de a-și apăra teritoriul și viața, sunt limitate în toate creaturile, dar nu și la oameni. Fiecare dintre noi este înzestrat în mod unic cu liberă voință și cu obligația consecventă de a ne disciplina puterile. Această luptă pen-tru disciplină ne face umani. Combinate unele cu altele și cu alte circumstanțe, facultățile noastre sunt exprimate adesea prin gelozie, ură, dușmănie, ipocrizie, care la rân-dul lor trebuie disciplinate.

Oamenii nu sunt alcătuiți numai din corp și minte. Fiecare dintre noi dispune de un spirit ce trebuie satisfă-cut, altfel nu putem găsi adevărata fericire și perfecțiune. Satisfacția spirituală este posibiă doar prin adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu și credința în El. Noi nu tre-buie să îndepărtăm stimulentele, ci să ne folosim de libe-ra noastră voință pentru a le purifica, canaliza și direcționa spre virtute. De exemplu, nu trebuie să alungăm dorințele sexuale, ci să le satisfacem prin reproducere. Fericirea constă în satisfacerea dorințelor sexuale în limita decenței și a castității, și nu în destrăbălare, dezmăț.

În același mod poate fi canalizată gelozia spre întrecere lipsită de ranchiună, care ne inspiră să rivalizăm cu cei care


excelează în bunătate și fapte bune. Aplicând disciplina adecvată rațiunii, indivizii ajung să acumuleze cunoaștere, pentru ca mai apoi, înțelegere sau înțelepciune. Purificarea și antrenarea furiei conduce la curaj. Disciplinarea pasiunii și dorinței noastre ne dezvoltă castitatea.

Dacă fiecare virtute ar fi privită ca centrul unui cerc, și orice îndepărtare de la centru un viciu, atunci viciul devi-ne din ce în ce mai mare cu cât ne depărtăm mai mult de centru. Așadar, fiecare virtute are nenumărate vicii, din moment ce există doar un singur centru într-un cerc cu puncte infinite în jurul său. Direcția derivării nu este im-portantă, deoarece reprezintă tot un viciu.

Există două extreme relaționate cu virtutea morală: deficiența și excesul. Cele două extreme, îmbinate cu înțelepciunea sunt prostia și viclenia. Pentru curaj, ele presupun lașitatea și graba, iar pentru castitate, letargia și dorințele sexuale necontrolate. Deci, perfecțiunea lui Dumnezeu, scopul fundamental al existenței noastre, constă în menținerea unei balanțe și moderații între cele două extreme relaționate cu fiecare virtute în parte. ‘Ali ibn Abi Talib pare să fi spus:

Dumnezeu a caracterizat îngerii ca neavând dorințe sexuale, pasiuni sau furie, dar cu intelect, și animalele cu sentimente de furie și dorință, dar fără intelect. El a slă-vit umanitatea cu aceste calități. Conform spuselor sale, dacă intelectul unui individ este dominat de dorințele sale sau de furie, el/ea urcă pe o scară mai mare decât cea a îngerilor, deoarece această scară este atinsă de o ființă umană în ciuda obstacolelor ce nu ating îngerii.


A perfecționa o comunitate este posibil doar prin ridica-rea tinerei generații la rangul umanității, și nu prin distrugerea celor răi. Dacă sămânța compusă din reli-gie, tradiție și cunoașteri istorice nu este udată pentru a crește în toată țara, noi elemente dăunătoare vor apă-rea și vor crește în locul celor rele, deja eradicate.

ADEVĂRATA SEMNIFICAȚIE A EDUCAȚIEI

Eduația prin învățare și un mod adecvat de viață repre-zintă datoria sublimă ce manifestează Numele Divin de Rabb (Susținător). Prin îndeplinirea ei, oamenii ating rangul adevăratei umanități și devin elemente benefice pentru societate.

Educația este un element vital atât pentru societăți, cât și pentru indivizi. În primul rând, natura noastră omenească este direct proporțională cu puritatea emoțiilor noastre. Deși cei care au sentimente urâte și ale căror su-flete sunt pline de egoism, arată ca niște ființe umane, es-te un lucru contestabil. Aproape toți ne putem educa fi-zic, dar puțini dintre noi își pot educa mințile și senti-mentele. În al doilea rând, perfecționarea unei comunicăți este posibilă doar prin înălțarea generațiilor tinere la ran-gul de ființe umane, și nu prin distrugerea celor mai puțini buni. Dacă semințele religiei, a valorilor tradiționale și a cunoașterii istorice ar înflori în țară, atunci elemente-le noi dăunătoare nu vor mai crește în locul celor bune.

Viitorul unei națiuni depinde de generația tânără. Toți cei care vor să își asigure viitorul, ar trebui să depună la fel de multă energie pentru creșterea copilor săi, cât o fac pen-tru alte lucruri. O națiune care dă greș în asta, care îşi


abandonează tinerii culturilor străine, le pune în pericol identitatea și este supusă slăbiciunilor culturale și politice.

Motivul apariției acestor vicii în generațiile de azi, pre-cum și incompetența unor conducători și a altor probleme ale țării, constă în condițiile existente și a elitei conducă-toare de acum 25 de ani. Astfel, cei care sunt responsabili de educarea generației tinere de azi, vor fi răspunzători și de viciile și virtuțile ce vor apărea peste 25 de ani. Viața „reală” este posibilă doar prin cunoaștere. Cei care negli-jează învățarea și predarea ar trebui priviți ca „decedați” deși ei trăiesc, in cauză că noi am fost creați să învățăm și apoi să comunicăm celorlalți ceea ce noi am învățat.

Deciziile adecvate depind de prezența unei minți strălu-cite și de capacitatea de gândire pură. Știința și cunoașterea luminează și dezvoltă mintea. Din acest motiv, o minte ce nu știe ce înseamnă știința și cunoașterea nu poate lua de-ciziile corecte, și poate fi ușor de indus în eroare.

Ne putem considera cu adevărat oameni doar dacă învățăm, predăm și îi inspirăm pe ceilalți. Este greu să îi privim pe cei ignoranți și fără dorință de a învăța, drept oameni. De asemenea, este contestabil dacă cei învățați, care nu se reformează pentru a fi exemple demn de ur-mat pentru ceilalți, sunt cu adevărat oameni. Statutul și meritul acumulate prin cunoaștere și știință sunt mai mari și mai durabile decât cele obținute prin alte mijloace.

Fiind acordată o foarte mare importanță învățării și predării, trebuie să determinăm ceea ce trebuie predat și ce trebuie învățat, precum și momentul și locul. Deși cunoașterea este ea însăși o valoare, scopul învățării este


de a face din cunoaștere un ghid de viață și de a ilumina drumul spre perfecționare. Orice cunoaștere neadecvată pentru cel ce o învață, reprezintă o povară, iar știința ce nu îndreaptă individul către scopuri sublime, reprezintă o dezamăgire.

Cunoașterea acumulată pentru un scop bun este o sur-să interminabilă de binecuvântare pentru cel ce învață. Cei care posedă o astfel de sursă sunt întotdeauna căutați de oameni, pe care îi îndreaptă spre bine. Cunoașterea li-mitată doar la a goli teoriile și bucățile de informații dea-cumulate, care ridică suspiciuni în inimi, este precum o mlaștină în care se adâncesc sufletele disperate și dezori-entate. Deci, știința și cunoașterea ar trebui să aducă la lumină natura umanității și misterele creării sale. Orice tip de cunoaștere, chiar și cea „științifică”, este adevărată doar dacă dezvăluie misterele naturii umane și adevărata esență a existenței.

Viitorul fiecărui individ este strâns legat de impresiile și influențele acumulate în timpul copilăriei și al tinereții. Dacă aceștia sunt crescuți într-un mediu în care entuzias-mul este stimulat de sentimente mărețe, ei vor avea minți viguroase, virtuți și valori morale bune.

Fetele ar trebui crescute în așa fel încât mai târziu să fie delicate precum niște flori și bune educatoare ale co-piilor,, însă o atenție importantă trebuie acordată educării lor pentru a fi în același timp și apărătoarele adevărului. Altfel, ele se vor transforma în ființe sărace, neputincioa-se, de dragul bunătății și delicateţei. Să nu uităm că există și leoaice, nu numai lei.


FAMILIA, ȘCOALA ȘI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Persoanele care doresc să-și asigure un viitor bun din timp, nu pot rămâne indiferente la modul în care copiii lor sunt educați. Familia, școala, mass-media și mediul înconjurător ar trebui să coopereze pentru a asigura rezultatul dorit. Predispozițiile opuse prezente în aceste instituții vitale, vor supune tinerii la influențe contradictorii care le vor distra-ge atenția și le vor spulbera energia. De fapt mass-media ar trebui să contribuie la educația tinerilor, urmând plitica de educare a comunității. Școala trebuie să fie un exemplu perfect, prin prisma curriculumului, a standardelor morale și științifice ale profesorilor și ale condițiilor fizice. Familia trebuie să ofere căldura necesară și o atmosferă de calitate în care copiii sunt crescuți.

În primele secole ale Islamului, mințile, inimile și su-fletele s-au chinuit să înțeleagă cele permise de Dumneze-ul Cerurilor și a Pământului. Fiecare conversație, discuție și eveniment era atribuit acestui scop. Drept rezultat, ori-cine putea face acest lucru, absorbea valorile bune și spi-rit din mediul înconjurător. Era ca și cum totul din jur reprezenta un profesor ce pregătea mintea și sufletul in-dividului și îi dezvolta capacitatea de a ajunge la un nivel înalt în științele islamice. Prima școală în care primim educația necesară pentru a fi perfecționată, este casa.

Căminul este vital pentru a crește o generație sănătoasă și pentru a asigura un sistem social zdravăn. Această res-ponsabilitate continuă pe tot parcursul vieții. Toate noțiunile primite de la părinții noștri rămân imprimate în minte și nu pot fi șterse mai apoi. Controlul familiei asu-


pra copilului acasă, în ceea ce privește jucăriile, continuă la școală cu prietenii, cărțile și locurile vizitate. Părinții trebu-ie să hrănească mințile copiilor lor cu știință și cunoaștere înainte ca mințile lor să fie inundate de lucruri nefolositoa-re, căci sufletele fără adevăr și cunoaștere sunt precum câmpurile în care gândurile rele sunt cultivate și cresc.

Copiii pot primi o educație bună acasă doar dacă viața de familie este una adecvată. Căsătoria trebuie dezoltată pentru a forma o viață de familie sănătoasă ce contribuie la stabilitatea națiunii și a populației umane în general. Pacea, fericirea și siguranța acasă este acordul reciproc dintre soți în gândire, moralitate și credință. Cuplurile ce doresc să se căsătorească trebuie să se cunoască foarte bine mai întâi și să ia în considerare puritatea sentimentelor, castitatea, mo-ralitatea și virtutea și nu bogăția și farmecul fizic. O viață de familie ce prezintă disfuncționalități, acestea se reflectă în spiritul copilului, și în consecință asupra societății.

În familie, cei în vârstă trebuie să le arate compasiune celor tineri, iar tinerii trebuie să îi respecte. Părinții ar trebui să se iubească și să se respecte, și să le ofere copii-lor lor îndurare și atenție sentimentelor lor. Copiii trebu-ie tratați toți la fel și să nu se facă discriminări. Dacă părinții își încurajează copiii să își dezvolte capacitățile și să se facă folositori pentru comunitate, atunci aceștia de-vin noi stâlpi ai societății. Dacă în copii nu sunt cultivate sentimentele adecvate, atunci aceștia vor fi pentru socie-tate niște scorpioni.

Bunele maniere sunt și ele o virtute și foarte apreciate în cei care le absorb. Persoanele care au bune maniere


sunt plăcute, chiar dacă au puțină educație. Comunitățile private de educație și cultură dețin indivizi nepoliticoși, cu care nu se pot avea relații de prietenie. Cei ce au în-credere în astfel de oameni sunt întotdeauna dezamăgiți în final.

ȘCOALA ȘI PROFESORUL

Școala poate fi considerată precum un laborator ce oferă un elixir ce poate preveni sau vindeca bolile acestei vieți. Persoanele care au cunoașterea și înțelepciunea de a o pregăti și administra, sunt profesori.

Școala este locul de studiu, în care se analizează toate lu-crurile din această viață și din cea ce va urma. Ea poate lu-mina idei vitale și evenimente și îi poate face pe studenți să înțeleagă mediul lor natural, uman în care trăiesc. De ase-menea, se pot deschide căile pentru a înțelege semnificațiile lucrurilor și evenimentelor, ghidând astfel studentul să con-templeze. În fond, școala este locul de venerare, iar „sfinții” sunt profesorii.

Adevărații profesori cresc sămânța pură și o conservă. Pentru ca școala să fie o adevărată instituție de educație, elevii trebuie să aibă un ideal, să își iubească limba și să știe cum să îi folosească eficient bunele moraluri și valori-le umane veșnice. Identitatea socială trebuie construită pe aceste fundamente.

Semnificația educației este diferită de a învățării. Mulți pot fi cei ce predau, dar puțini cei care pot educa. Comunitățile alcătuite din indivizi privați de deal sublim, bune maniere și valori umane, sunt indivizi impertinenți,


neloiali în relațiile de prietenie. Ei îi dezamăgesc întot-deauna pe cei care au încredere în ei. Cea mai bună me-todă pentru a un individ să dețină valori morale este prin educația religioasă.

Supraviețuirea unei comunități depinde de idealism și bune moraluri, dar și de atingerea nivelului necesar în progresele științifice și tehnologice. Din acest motiv, ele-vii trebuie să învețe cum să facă negoț chiar din clasele primare. O școală bună nu este o clădire în care se pre-dau doar lucruri teoretice, ci mai degrabă o instituție sau un laborator în care elevii se pregătesc pentru viață.

Răbdarea contează foarte mult în educație. Educarea oamenilor este cea mai dificilă sarcină, dar în același timp sacră, în viață. Pe lângă a oferi un bun exemplu, profeso-rii trebuie să fie răbdători îndeajuns pentru a obține re-zultatele dorite. Cea mai bună metodă de a educa oame-nii este prin a arăta un interes special fiecărui individ; să nu uităm că fiecare individ este o „lume” diferită.

Școala pune la dispoziția elevilor posibilitatea învățării continue. Din acest motiv, deși pare să ocupe doar o sin-gură parte a vieții, școala domină de fapt toate timpurile. De-a lungul vieții lor, oamenii pun în aplicare ceea ce au învățat la școală, și din care derivă o influență continuă. Profesorii trebuie să știe cum să găsească o cale de a ajun-ge la inima elevilor, pentru a lăsa urme de neșters în mințile lor. Ei ar trebui să testeze mai întâi informația ca-re trebuie trimisă studenților, prin inimile și mințile lor. O lecție bună este aceea care oferă elevilor mult mai mult decât informațiile necesare. Asta permite studenților că


acumuleze o viziune penetrantă asupra realităţii lucruri-lor, și puterea de a privi fiecare eveniment ca pe un semn din lumea nevăzută.2

SERVICII EDUCAȚIONALE RĂSPÂNDITE ÎN LUME

S-au spus și s-au scris multe lucruri despre educație. Vom analiza această temă din trei unghiuri care inrerrelaționează: uman-psihologic, național-social și universal.

Ne-am aflat sub influența gândirii vestice contempo-rane, care conține mai multe aspecte superioare, timp de câteva secole. Oricum, această gândire are și unele defec-te ce răsar mai ales din perioada istorică prin care a trecut și din condiția unică pe care a creat-o. În Evul Mediu, când Europa trăia sub conducerea bisericii sau a monar-hilor delegați de către biserica, ea a luat contact cu lumea islamică, mai ales prin Andaluzia și prin cruciade. Pe lân-gă alți factori, acesta a deschis ușa mișcărilor renascentiste și ale reformelor. Acești factori și alții precum reducerile de terenuri, sărăcia și dorința crescătoare de a-și îndeplini nevoile, și unele țări insulare ca Anglia înclinate spre transporturile maritime, au dus de asemenea la descope-ririle geografice maritime.

Scopul fundamental al tuturor acestor dezvoltări era să satisfacă nevoile materiale. Pe măsură ce s-au dezvoltat stu-diile științifice în opoziție cu biserica și scolastica medieva-lă creștină, europenii s-au confruntat cu conflictul dintre religie și știință.3 Asta a făcut ca religia să se distanțeze de știință, iar în consecință oamenii să rupă legătura cu religia.


Această dezvoltare a dus în cele din urmă la apariția mate-rialismului și a comunismului. În aria socială, umanitatea a fost lovită de cele mai dure elemente ale istoriei vestice: ex-ploatarea globală, conflictul nesfârșit bazat pe interese, cele două războaie mondiale și divizarea lumii în două părți.

Lumea a fost ținută sub control economic și militar de către Vest timp de câteva secole. În secolele mai re-cente, conflictul ditre religie și știință a fost subiect de dezbatere în multe cercuri intelectuale. Mișcările ilumi-niste ce au apărut în secolul optsprezece privea oamenii prin prisma gândirii. Urmând acestei mișcări au fost cele pozitiviste și materialiste, care le priveau doar ca entități materiale sau corporale. Drept rezultat, au avut loc crize spirituale. Nu ar fi o exagerare să afirmăm că aceste crize, împreună cu satisfacțiile spirituale au fost principalii fac-tori din spatele conflictelor de interese care au învăluit ul-timele două secole și au atins punctul sensibil în cele do-uă războaie mondiale.

Ca posesori ai unui sistem de credință cu un miez și o istorie diferită, avem unele lucruri să oferim Vestului, cu care avem relații strânse economice, sociale și chiar mili-tare și umanității în general. În vârful acestora se află abi-litatea noastră de înțelegere și modul în care privim uma-nitatea. Acest punct de vedere nu este nici subiectiv, dar nici obiectiv; ci mai degrabă este un punct de vedere obiectiv ce subliniaă adevărata noastră esență.

Noi suntem creaturi alcătuite nu numai din corp, min-te sau spirit; ci părți armonioase ale tuturor acestor ele-mente. Fiecare dintre noi reprezintă un corp care se


zvârcolește într-o plasă de nevoi, dar și o minte care are niște nevoi mult mai subtile decât ale corpului, și este condusă de teamă în privința viitorului și a trecutului, în-cercând să găsească răspunsuri la întrebările: „Cine sunt? Ce reprezintă această lume? Ce presupune viața și moar-tea? Cine m-a trimis pe această lume și cu ce scop? Înco-tro merg și care este scopul vieții? Cine este ghidul meu în această călătorie lumească?”

Mai mult decât atât, fiecare persoană este o creatură a cărei sentimente nu pot fi satisfăcute de minte, și o crea-tură a spiritului, prin care acumulează adevărata identita-te umană. Când o femeie sau un bărbat, în jurul căruia toate sistemele se rotesc, este privit sau evaluat drept o creatură din toate aceste aspecte și când toate nevoile lor vor fi îndeplinite, ei vor găsi adevărata fericire. Adevăra-tul progres uman și dezvoltarea în relație cu ființa noastră esențială, sunt posibile doar prin educație.

Pentru a înțelege semnificația educației, trebuie doar să vezi diferența dintre oameni și animale. La începutul călătoriei din lumea spiritelor care se extinde până la eter-nitate, în sfera pământeană, oamenii sunt slabi, nevoiași și în condiția ingrată de a aștepta totul de la ceilalți.

Spre deosebire de ființele umane, animalele vin pe această lume de parcă ar fi acumulat deja perfecțiune în alte sfere. În două ore sau două luni de la naștere, ei învață tot ceea trebuie să știe, înțeleg relația lor cu univer-sul și cu legile vieții și posedă măiestrie. Puterea de a trăi și capacitatea de a munci, care ne iau 20 de ani din viață pentru a le îndeplini, sunt capacități pe care o rândunică


le deține în 20 de zile. Deci, putem spune că ea deja le deține. Acest lucru înseamnă că datoria esențială a unui animal nu este să devină perfect prin învățare, sau să cau-te ajutor prin expunerea slăbiciunii sale. Datoria sa este să muncească în conformitate cu abilitatea sa naturală și astfel să fie un slujitor activ al Creatorului său.

Pe cealaltă parte, trebuie să învățăm totul atunci când sosim în această lume, căci ignorăm regulile acestei vieți. De fapt, în 20 de ani sau pe tot parcusul vieții, încă nu putem să învățăm într-adevăr natura și înțelesul regulilor și condițiilor vieții sau ale relației noastre cu Universul. Noi suntem trimiși în această lume într-o stare foarte ne-ajutorată. De exemplu, putem să stăm în picioare abia la vărsta de un an sau doi. În plus, necesităm aproape toată viața pentru a învăța ceea ce ne avantajează și ceea ce nu. Doar cu ajutorul vieții sociale putem să ne contreăm asu-pra intereselor noastre și să evităm pericolele.

Asta înseamnă că datoria noastră esențială este să ajun-gem la stabilitate și claritate în gândire, imaginație și credință pentru a ne putea acumula „a doua natură” și a ne putea califica în a ne continua viețile în „sferele urmă-toare, mult mai elevate”. În plus, îndeplinindu-ne îndato-ririle ca slujitori ai lui Dumnezeu, trebuie să ne deschi-dem inimile, spiritele și toate facultățile înnăscute. Trăind în aceaste lumi interioare și exterioare, în care există mul-te mistere, trebuie să înțelegem secretul existenței pentru ca în acest mod să ne putem înălța la adevăratul rang al umanității.


Conflictul dintre religie și știință și rezultatele pe care le produce acesta, precum și materialismul, au văzut na-tura, ca și umanitatea, ca pe o acumulare de material cre-at doar pentru a îndeplini nevoile trupești. Rezultatul acestui conflict a dus la apariția unui dezastru global de mediu prezent azi.

Cartea este manifestarea materială prin cuvinte, a existenței sale „spirituale” în mintea scriitorului. Între aceste două căi de exprimare a aceluiași adevăr și ale conținutului în două „lumi” diferite, nu există nici un conflict. În același mod, o clădire are o existență spirituală în mintea arhitectu-lui, „destin sau premeditare” sub forma unui plan și clădire sub forma existenței materiale. Nu există nici un conflict în-tre caile celor trei lumi diferite de exprimare a aceluiași înțeles, conținut și adevăr. A produce un conflict nu repre-zintă altceva decât un efort irosit.

În mod asemănător, nu poate exista un conflict între Coran, Scripturile Divine (care provin din Atributul de Comunicare al lui Dumnezeu), Universul (dn Atributele Lui de Putere și Voință) și științele care le analizează. Universul este un Coran măreț ce derivă din Atributele de Putere și Voință ale lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, fi-ind o expresie a legilor universale sub altă formă, Cora-nul este un univers codificat și pus pe hârtie. În adevăra-tul său sens, religia nu se opune și nu limitează știința.

Religia este cea care îndrumă științele, le determină adevăratul scop, și pune valorile morale sau universale umane înaintea ghidării. Dacă acest adevăr ar fi fost înțeles și de către cei vestici, și dacă această relație dintre religie și


cunoaștere ar fi fost descoperită, lucrurile ar fi stat altfel. Știința nu ar fi adus atât de multă distrugere, ci numai be-neficii, și nu ar fi lăsat calea liberă producerii bombelor și altor arme letale.

În ziua de azi se susține ideea că religia este divizivă și că permite omorârea oamenilor. Oricum, este indubitabil că religia, în special Islamul, nu a dus la exploatare masi-vă în ultimele secolele, mai ales în războaiele și revoluțiile secolelor douăzeci care au omorât sute de milioane de oameni și au lăsat în urmă oameni fără case, văduve, or-fani și răniți. Materialismul științific, un mod de a privi viața și lumea, care s-a depărtat de religie și a produs o ciocnire de interese, a produs aceste exploatări.

Mai există și problema poluării mediului, datorată ma-terialismului științific, o particularitate de bază a gândirii vestice moderne. Substratul amenințării poluării globale îl reprezintă înțelegerea, adusă de necredința științifică, cum că natura este o adunare de lucruri care nu au nici o valoa-re înafară de a îndeplini nevoile trupești. De fapt natura es-te mult mai mult decât o adunătură de lucruri materiale: Ea deține o anumită sanctitate, deoarece este locul în care sunt expuse frumoasele Nume ale lui Dumnezeu.

Natura este o expoziție de frumusețe care dispune de atât de multe înțelesuri sub forma copacilor care prind rădăcini, florilor care înfloresc, fructelor care oferă un mi-ros și o aromă plăcute, ploilor, râurilor care curg, aerului inspirat și expirat și a nenumăratelor creaturi. Natura transformă mintea și inima unei persoane într-un fagure de miere a cărui nectar ajunge în mintea sa, călătorește


precum o albină, spre judecata și abilitatea lui de a con-templa. Din acest fagure răsare doar mierea credinței, a virtuții, a dragostei pentru umanitate și pentru toate cre-aturile de dragul Creatorului, ajutării celorlalți, a sacrifi-ciului de sine până la a duce mai departe pasiunea pentru viață pentru a-i face pe ceilalți să-și dorească să trăiască.

După cum a afirmat Bediüzzaman [Said Nursi], există o înțelegere a educației ce vede luminarea minții în știință șI cunoaștere șI lumina inimii în credință și virtute. Acest tip de înțelegere, care face avânt studentului pe cerul umanității cu aceste două aripi și caută acordul lui Dumne-zeu prin îndeplinirea obligațiilor față de ceilalți, are multe lucruri de oferit. Ea îndepărtează știința de materialism, și de a fi un factor la fel de dăunător pe cât este de benefic atât din perspective materiale cât și spirituale, și de a fi o armă mortală. O asemenea înțelegere, spune Einstein nu va permite religiei să șchiopăteze și nici nu va permite ca ea să fie privită drept distinctă de inteligență, viață și adevăr științific și instituție fanatică ce construiește ziduri între in-divizi și națiuni.

SLUJIREA UMANITĂȚII PRIN EDUCAȚIE

Datorită dezvoltărilor rapide în domeniul transporturilor și al comunicației, lumea a devenit un sat global. Națiunile au devenit ca niște vecini. Cu toate acestea, tre-buie să ne amintim că, mai ales într-o lume ca asta, aceas-tă existență națională poate fi asigurată prin protejarea ca-racteristicilor specifice fiecărei națiuni în parte. Într-un mozaic unificat de națiuni și țări, cele care nu își pot pro-


teja caracteristicile care le fac unice, „tiparele” vor dispă-rea. Ca și în cazul celorlalte națiuni, caracteristicile noas-tre de bază sunt religia și limba, istoria și țara mamă. Ce-ea ce Yahya Kemal, un poet și scriitor faimos turc a vrut să sublinieze în lucrarea sa The Districts without the Call to Prayer era cultura șI civilizația noastră care se trage din Islam și Asia Centrală și împletită timp de secole în Ana-tolia, Europa și chiar Africa.

Există o expresie folosită de oameni: „Un vecin are ne-voie de cenușa vecinului său.” Dacă nu este nevoie de cenușa ta, atunci nu ai valoare. Așa cum am menționat mai sus, avem mai multe de dat umanităii decât să primim. În zilele de azi, organizațiile voluntare sau non-guvernamen-tale au fondat companii sau fundații care servesc celorlalți cu bucurie. Acceptarea generală a instituțiilor educaționale ce s-au răspândit peste tot în lume, în ciuda marilor dificultăți financiare cu care acestea s-au confruntat, și cu competiția și câștigarea ei în ciuda colegilor vestici într-o perioadă scurtă de timp, ar trebui să fie dovezi că ceea ce am afirmat nu pot fi negate.

Ca popor turc, ne-am confruntat cu foarte multe pro-bleme în decursul ultimelor secole. La baza acestor proble-me stă concentrarea noastră greșită asupra exteriorului Isla-mului și neglijarea perlei ce se află înauntrul său. Mai târ-ziu am început să îi imităm pe ceilalți și am presupus că exista un conflict între Islam și științele pozitive. Am făcut acest lucru în ciuda faptului că acestea din urmă nu sunt decât descoperiri ale legilor divine care manifestează Atri-butele de Putere și Voință ale lui Dumnezeu și care sunt


expresii diferite ale Coranului ce provine din Atributul de Comunicare al lui Dumnezeu. Această neglijare, în schimb, a dus la despotism în cunoaștere, gândire și administrație; o disperare ce duce la dezordine în aria indivizilor și a instituțiilor; și neatenție în distribuirea forțelor de muncă.

Pe scurt, cei mai de temut dușmani ai noștri sunt ignoranța, sărăcia și schismul intern. Cunoașterea, capita-lul e muncă și unificarea pot înfrânge acești dușmani. De-oarece ignoranța este cea mai importantă problemă, tre-buie să ne opunem ei prin educație, care a fost întotdeau-na cea mai importantă metodă de a servi țării noastre. Acum că trăim într-un sat globalizat, aceasta este cea mai bună cale de a servi umanității și de a stabili dialog cu al-te civilizații.

Dar înainte de toate, educația este un serviciu uman, pentru că noi am fost trimiși aici pentru a învăța și a ne perfecționa prin educație. Prin afirmația: „Vechiul statut al afacerilor este imposibil. Avem nevoie de unul nou sau de anihilare,” Bediüzzaman a atras atenția asupra soluțiilor necesare și a viitorului. Spunând că „subiectele controver-sate nu ar trebui discutate cu liderii spirituali creșini”, el a deschis noi căi de dialog cu membrii altor religii. El a tra-sat un cerc restrâns care curpinde toți monoteiștii, asemă-nându-se cu Jalal al-Din al-Rumi care a spus: „Un picior se află în centru, iar celălalt în 72 de sfere (oameni ai tutu-ror națiunilor) ca un compas.” Acesta susține că zilele în care se folosea forța brutală au luat sfârșit: „Victoria cu persoanele civilizate are loc doar prin convingere”, și subli-niază că dialogul, convingerea și comunicarea bazată pe


probe sunt esențiale pentru cei dintre noi care caută să slu-jească religiei. El a încurajat cunoașterea și comunicarea spunând că „în viitor umanitatea se va concentra pe cunoaștere și știință și că în viitor rațiunea și comunicarea vor domina.” În final, lăsând la o parte implicațiile directe politice, el a trasat liniile fundamentale ale adevăratelor re-ligii și a slujirii naționale în această eră și în viitor.

În lumina acestor principii am încurajat lumea să ser-vească țării în special și umanității în general, prin educație. I-am îndemnat să ajute statul în a educa și a crește oameni prin deschiderea de școli. Ignoranța este combătută prin educație; sărăcia prin muncă; iar schizma internă și separatismul prin unitate, dialog și toleranță. Din motiv ce orice problemă din viața umană depinde în ultimul timp de ființele umane în primul rând, educația este mașinăria cea mai eficientă, în ciuda faptului dacă avem sau nu un sistem politic și social paralizat sau unul care operează cu precizia unor ace de ceasornic.

ȘCOLILE

După ce s-a permis înfiinţarea de școli private de către guvern, mulți voluntari au deci să-și cheltuie averile pen-tru a sluji țări, în loc de a păși în Viaţa de Apoi după ce au dus o viață frivolă aici. Este imposibil ca eu să cunosc toate școlile ce s-au deschis în Turcia sau în străinătate. Din moment ce eu doar am recomandat deschiderea lor, nici măcar nu știu numele multor companii care le-au deschis sau locația școlilor.


Oricum, am urmărit această chestiune în presă și în-tr-o serie de articole ale unor jurnaliști demni de a fi menționați: Ali Bayramoglu, Sahin Alpay, and Atilgan Bayar. S-au deschis școli în locuri ca Azerbaijan, Filipi-ne, St. Petersburg (capitala Rusiei țariste) și Moscoca (capitala Rusiei comuniste), cu ajutorul și referințele cetățenilor evrei și a omului de afaceri important, Üzeyir Garih, în Yakutsky. Aceste școli au fost deschise aproape în toate țările, înafară de Iran, care nu permite așa ceva.

Șcriitorii și gânditorii care le-au vizitat spun că aceste școli sunt finanțate de organizații turcești voluntare. În multe, dacă nu în toate dintre acestea, recenziile studenților sunt foarte importante. Administrația locală pune la dispoziție pământ, clădiri, directori și profesori atunci când este nevoie. Profesorii, dedicați serviciului în favoarea țării lor și a umanității, care au găsit înțelesul vieții prin ajutora-rea celorlalți, muncesc cu mult entuziasm contra unui sala-riu foarte mic.

La început unii dintre oficialii misiunilor străine ai țării noastre au fost reticenți în a-și oferi sprijinul, deoa-rece nu înțeleseseră scopul. În ziua de azi, însă, mulți din-tre ei o fac. Se cuvine să menționez ideile lui Ali Bayra-moglu, un jurnalist care a vizitat multe dintre aceste școli și care afirmă:

Aceste școli nu oferă educație religioasă și nici nu ames-tecă activitățile educaționale cu mediul religios, așa cum s-ar presupune. Aceste școli au fost stabilite pe baza modelului liceelor Anadolu 4 cu echipament tehnic supe-rior și laboratoare. Lecțiile sunt ținute ținân cont de curriculum-ul pus la dispoziție de Ministerul Național


al Eduației. Orele de religie nu sunt nici măcar incluse. Ali Bulaç a vizitat aceste școli și a spus apoi că toaletele nu erau foarte curate tocmai pentru a nu da impresia că s-ar putea ține rugăciuni în școli. Activitățile ce se desfășoară au loc în acord legile curente ale țării și cu filozofia educației. De exemplu, în Uzbechistan, dup ce studenții învață turca și engleza în școlile pregătitoare, continuă prin a studia știința în limba engleză de la educatori turci și subiectele sociale în limba uzbecă, de la profesorii lor uzbechistani. Scopul școlii nu este să pre-dea religia.”

Administratorii locali sunt la fel de sensibili la ideea de secularism, sau chiar mai mult decât guvernanții turci. Jurnaliștii noștri luminați precum Alpay, Bayar și alții au afirmat că aceste țări nu au nici cea mai mică îngrijorare asupra viitorului lor în privința acestor școli. De fapt, declarația Directorului Oficiului Național de Educație al Moscovei, a declarat la ceremoniile de deschidere în școlile Moscovei: „Au existat două momente importante în istoria recentă a Rusiei; unul dintre acestea este aterizarea lui Ga-garin pe lună, iar celălalt este deschiderea unui școli turcești aici.” El a descris acest lucru ca pe un eveniment istoric.

Pentru unii oameni, această viață constă în trecerea zi-lelor în pensiunea pământeană, pentru a-și îndeplini pro-priile dorințe. Însă, pentru alții, viața are un alt înțeles. Pentru mine această viață reprezintă câteva suflări spre că-lătoria ce începe în lumea spiritelor și continuă etern în Rai sau Iad.

Această viață este extrem de importantă deoarece ne modelează pentru cea care va urma. Fiind dat acest lucru,


ar trebui să o trăim în moduri care ne conduc spre viața eternă și să găsim acordul Dătătorului de viață. Această cale trece prin sfera de servitute în fața lui Dumnezeu. Ne servim în primul rând familiile, rudele, vecinii și mai apoi țara, națiunea, și în final umanitatea și creația. Acest ser-viciu reprezintă dreptul nostru; și a-l face cunoscut celorlalți este responsabilitatea noastră.

Note de final

Acest document a apărut pentru prima oară în Fethullah Gulen: Avocatul Dialogului, de Unal Ali și Alphonse Williams (Fairfax, VA: The Fountain, 2000), 305-31.

1 Ibn Miskawayh (930-1030): moralist, filozof și istorician mu-sulman. Tratatul său moral Tahdhib al-Akhlaq, influențat de conceptul de înțeles al lui Aristotel, este considerat unul dintre cele mai bune tratate ale filozofiei islamice. Lucrarea sa istorică Kitab Tajarib al-Umam wa Ta’aqub al-Himam (Eclipse of the ‘Abbasid Caliphate) a fost observat datorită faptului că în el au fost menționate toate sursele posibile și a stimulat foarte mult dezvoltarea istoriografiei islamice.

2 Sumarul articolelor lui Gulen publicate în Sizinti, martie 1981-iunie 1982.

3 Acest contrast s-a datorat a doi factori: biserica catolică a refu-zat să ajungă la un acord cu descoperirile și conceptele științifice noi și apariția noii clase mijlocii care dorea să fie independentă de regulile disciplinare ale religie.

4 Liceele Anadolu este termenul folosit pentru toate școlile de stat în care subiectele științifice sunt predate în engleză.

PĂRERILE CELORLALȚI DESPRE DL. FETHULLAH GÜLEN

ARTICOL DE DOUGLAS FRANTZ

Onur Elgin, un adolescent turc nu are îndoieli în privința scopului pentru care și-a petrecut vacanța de vară învățând fizica. Vorbind fluent

engleza, el explică faptul că dorea să izbutească de dragul școlii, al țării și al lumii.

Liceul la care învață el, Liceul Fatih, face parte dintr-o comunitate islamică asociată cu Fethullah Gulen, un lider religios de 62 de ani ce trăiește în Pennsylvania. Pe lângă sute de școli din Turcia, Balcani și Asia Centrală, strânsa frăție mai conduce și o televiziune, un post radio, o agenție de publicitate, un ziar și o bancă, toate de partea Islamu-lui, cu sediile în Istanbul.

Deși foarte puțin cunoscut în Statele Unite, timp de mulți ani domnul Gulen a fost ambasadorul neoficial al Turciei, care a promovat un brand moderat al Islamului. El a predicat toleranță, a organizat întâlniri cu Papa Ioan Paul al doilea și cu alți lideri politici și religioși, printre care și primii miniștri turci și președinți.

Dar luna aceasta, un mandat de arestare s-a eliberat pe numele domnului Gulen. Un judecâtor l-a acuzat de incitarea adepților săi la complot pentru înfrângerea gu-vernului secular turcesc, o faptă ce poate fi pedepsită cu moartea. Autoritățile nu au încercat să îl extrădeze pe Gu-


len, dar mandatul le-a dat fiori admiratorilor săi și a pro-vocat teamă în rândul liberalilor care nu erau asociați mișcării lui.

În același timp, guvernul a fost implicat într-o dispută publică foarte mare din cauza încercărilor sale de a da foc miilor de slujitori civici, suspectați de legarea unor legături cu pro-islamicii sau cu grupurile pro-separatiste. Primul ministru Bulent Ecevit a combătut respingerile autorităților printr-un decret guvernamental, dar președintele Ahmet Necdet Sezer, a refuzat de două ori să semneze măsura lu-ată în lege. Domnul Sezer afirmă că autoritatea poate fi stabilită numai de Parlament. Guvernul a decis azi să adu-că în dezbatere chestiunea în Parlament, în toamnă.

Impasul a fost acela de a cere demisia domnului Se-zer, care a preluat locul în mai. A contribuit de asemenea și la tensiuni grave între cei ce sprijină ordinea seculară a țării și oamenii care doresc mai multă toleranță a viziuni-lor religioase și a libertății de vorbire.

Recent, Fethullah Gulen a trimis în scris răspunsurile întrebărilor adresate în ziarul The New York Times, după un an în care nu a declarat nimic în privința acuzațiilor ce i s-au adus. El a descris acuzațiile ca fiind fabricări ale „unui grup influent marginal care deține putere în cercu-rile politice.”

El a declarat că nu dorea să instaureze un regim isla-mic, dar a sprijinit eforturile de asigurare că Guvernul trata diferențele etnice sau ideologice ca pe un mozaic cultural, și nu ca pe un motiv de discriminare.

Părerile celorlalți despre Dl. Fethullah Gülen 105

„Standardele democratice și dreptatea trebuie înălțate la rangul contemporanilor noștri din Vest”, a declarat domnul Gulen, care a primit îngrijiri medicale în Statele Unite în ultimul an și a mai spus că starea lui de sănătate l-a împiedicat să ajungă în Turcia.

Conducătorii militari ai Turciei l-au privit de mult pe Fethullah Gulen ca pe o posibilă amenințare adusă statu-lui. Acele temeri s-au adeverit aum câțiva ani când cana-lele de televiziune au difuzat părți din casete video în care el părea să îndemne adepții săi la infiltrarea „cu răbdare și în secret” în Guvernare.

Domnul Gulen, în schimb, a declarat că cuvintele sale au fost scoase din context și unele dintre ele modificate. El susține că a sfătuit adepții săi să aibă răbdare în con-fruntarea cu slujitorii civili corupți intoleranți cu munci-torii care practicau Islamul.

„Cuvintele și declarațiile mele au fost montate în așa fel încât să servească scopurilor celor ce stau în spatele acestui lucru”, a declarat el.

Explicațiile domnului Gulen par să nu satisfacă protec-torii Turciei moderne, așa cum se autointitulează ei. Tur-cia modernă a fost alcătuită în 1923 de către Mustafa Ke-mal Ataturk. Afacerile și școlile conduse de adepții lui au cultivat semințele regimului islamic.

Unii turci moderați privesc acește școli orientate spre Islam și afaceri ca pe o încercare de a umple golul lăsat de politicile guvernului și de discriminare. Un studui rea-lizat de Fundația Privată a Studiilor Economice și Sociale Turcești a arătat că aceste grupuri islamice se adresează


nu numai celor săraci, dar și musulmanilor severi care se simt adesea excluși din fluxurile principale.

Școlile orientate pe teoria lui Gulen predau doar învățături religioase aprobate de Guvern, în turcă sau în engleză. Taxele de școlarizare se ridică la câteva mii de dolari pe an, iar studenții se confruntă cu provocări aca-demice riguroase.

„Din punct de vedere strategic, școlile ar trebui spriji-nite de stat deoarece în aceste țări se află și turci”, a spus Ozdem Sanberk, directorul Fundației Studiilor Economi-ce și Sociale.

La școala Fatih, dinafara Istanbulului, tânărul domn El-gin, în vârstă de 16 ani nu are nici o intenție de a deturna statul. Unicul său scop acum este să învețe destulă fizică pentru a putea concura în echipele academice naționale turcești.

Notă de final

Acest articol a apărut în The New York Times, 25 August, 2000.

UN MUSULMAN ADEVĂRAT NU POATE FI TERORIST

I slamul înseamnă „renunțare”. Islamul este religia bucuriei, a siguranței și a păcii. Aceste principii se regăsesc atât de mult în stilul de viață musulman în-

cât atunci când persoana termină să facă salat-ul, ea rupe toate legăturile cu această lume, se apleacă și prosternează în fața lui Dumnezeu și apoi stă cu mâinile încleștate în semn de respect. Când iese de la rugăciune, este ca și cum ar începe o nouă viață. Își termină rugăciunea salutându-i pe cei ce se află la dreapta și la stânga lui dorindu-le sănă-tate și pace, după care pleacă.

A saluta pe ceilalți și a le dori pace, este faptul cel mai prielnic făcut în Islam. Într-adevăr, când Profetul Moha-med (s.a.a.w.s) a fost întrebat: „Care este faptul cel mai prielnic în Islam?”, acesta a răspuns: „A oferi cuiva mân-care și a-i saluta atât pe cei pe care îi cunoști, dar și pe cei ce nu îi cunoști.”

ACUZAȚII DE TERORISM

Este păcat ca Islamul, care se bazează pe aceste principii, este văzut de ceilalți ca fiind asemănător cu terorismul. Aceasta este o greșeală istorică foarte mare deoarece, du-


pă cum am subliniat mai sus, pentru un sistem bazat pe pace și siguranță să fie asociat cu terorismul, arată că acele persoane nu știu nimic despre spiritul Islamului și nu îl pot acumula în sufletele lor. Individul ar trebui să caute prin surse proprii Islamul și reprezentanții săi de-a lungul istoriei, și nu să le accepte prin acțiunile unei minorități destul de mici ce îl reprezintă greșit. Adevărul este că nu există aspritate și bigotism în Islam, ci este o religie a ier-tării și toleranței. Stâlpii iubirii și toleranței precum Me-vlana, Yunus Emre, Ahmed Yesevi, Beddiuzzaman și alții au exprimat acest aspect al Islamului în cele mai frumoa-se moduri și au intrat în istorie ca exemple de afecțiune și toleranță.

JIHAD-UL ÎN ISLAM

Jihad-ul este un element ce aparține Islamului, și se ba-zează pe anumite principii ce au scopul de a îndepărta toate obstacolele pentru a apăra numele lui Dumnezeu. Putem cita nenumărate exemple de-a lungul istoriei care au legătură cu acest subiect. Ca națiune, am pus bazele multor fronturi, ca de exemplu în Canakkale sau în Tra-blusgarp. Dacă nu am fi făcut acest lucru, ar fi trebuit să le spunem inamicilor noștri care intenționau să ocupe țara noastră: „Bine ați venit pentru a ne civiliza. Foarte frumos din partea voastră. A, și ați adus și soldați!” ? În-totdeauna vor exista războaie, care sunt realită de care umanitatea nu poate scăpa. Însă, versetele din Coran care se referă la Mohamed (s.a.a.w.s) care dezvoltă condițiile pentru aplicarea jihad-ului sunt interpretate greșit de alții


care vor să facă rău islamului. De fapt, acești oameni care nu au putut vedea adevăratul spirit al Islamului, nu sunt capabili să să pună o balanță între punctele slabe și cele grele, iar acest lucru, adunat cu faptul că sunt plini de ură, îi face să interpreteze greșit semnificația islamului, a cărui comunitate este plină de dragoste și afecțiune îndreptate către toate creaturile. Un poet a scris o dată: Mohamed es-te înfățișarea afecțiunii; cine este mai presus lui?

DRAGOSTEA ORBEȘTE EXISTENȚA

Da, Mohamed (s.a.a.w.s) este omul cu cea mai mare afecțiune. El este cunoscut de asemenea și sub numele de „Habibullah”, care vine de la numele „habib”, adică „cel care Îl iubește pe Dumnezeu și este iubit de El la rândul lui.” Misticii precum Imamul Rabbini, Mevlana Halid și Shah Veliyullah Dehlevi susțin că rangul cel mai înalt es-te cel al dragostei.

Dumnezeu a creat întreaga creație din dragoste, iar Is-lamul a împletit dantela delicată cu dragoste. Cu spusele unui alt mare mistic, iubirea este scopul de a trăi, în existența creației. Desigur, în ciuda acestor lucruri, nu putem nega că Islamul nu prezintă un element de violență în ceea ce privește descurajarea. Unii oameni analizează acest element, care ar trebui pus pe planul doi, și consi-deră că el constituie Islamul, chiar dacă Islamul este o re-ligie a păci. O dată, un amic de al meu care mi-a împărtășit aceste sentimente, mi-a spus „Tu comunici cu toată lumea fără restricții. Acest lucru rupe tensiunea exis-tentă, deși am fost învățați, potrivit Islamului că trebuie


să tratăm cu ostilitate unii oameni, de dragul lui Dumne-zeu.” În realitate, această idee apare din incorecta inter-pretare a ei. Trebuie să fim ostili față de gânduri și fapte imorale, precum și față de blasfemie. Dumnezeu a creat omul ca o creatură (17:70), și putem spune că toți dintre noi suntem bineuvântați cu acea calitate, până la un anu-mit punct. Profetul (s.a.a.w.s), trecea pe lângă o înmor-mântare evreiască și s-a oprit pentru a-și arăta respectul. Când i s-a amintit că omul ce urma a fi îngropat este evreu, Mohamed a răspuns: „Și el este om.” Astfel a pus el în lumină valoarea umanității acordată în Islam.

Iată, acesta era respectul Profetului nostru pentru oa-meni. Ceea ce zace în anumiți musulmani sau instituții islamice implicate în atacuri teroriste care au loc în lume, nu ar trebui pus pe seama Islamului, ci pe seama acelor persoane, datorită interpretării lor greșite și a altor fac-tori. Așa cum Islamul nu este religia terorii, nici un mu-sulman care înțelege adevăratul sens al Islamului, nu ar trebui considerat terorist.

Deoarece mai există și excepții, interpretările Islamu-lui de către populația turcă sunt pozitive. Dacă am putea răspândi înțelegerea Islamului bazat pe stâlpii afecțiunii, precum au făcut Mevlana sau Yunus Emre în toată lu-mea, și dacă am putea transmite mesajul lor de dragoste, dialogul și toleranța acelor oameni pătrunși de acest me-saj, atunci toți oamenii din lume vor continua să alerge spre valurile acestei iubiri, ale păcii și toleranței pe care le reprezentăm.


Toleranța Islamului este atât de vastă încât Profetul (s.a.a.w.s) a interzis în mod special chiar și a spune lu-cruri ce îi pot jigni pe ceilalți. În ciuda acestor eforturi depuse de Mohamed, Abu Jahil nu a reușit să devină mu-sulman și a murit ca o epavă. Chiar și numele de Jahil, înseamnă ignorant. Acest om ignorant, dur și-a petrecut viața fiind dușman al Profetului (s.a.a.w.s). La scurt timp după cucerirea Mecăi, fiul lui Abu Jahil a început să de-clare lucruri în consiliu împotriva tatălui său, dar a fost atenționat de către Profet (s.a.a.w.s) pentru că a îndrăznit să facă asta.

RESPECTAREA UMANITĂȚII

Într-un alt hadis (povestirea faptelor și spuselor Profetu-lui), acesta a spus că este păcat să-ți înjuri mama sau ta-tăl. A fost întrebat dacă oamenii pot înjura socrii. El a răspuns că dacă o persoană își înjură tatăl sau mama alt-cuiva, atunci îi provoacă pe aceștia să îl înjure la rândul lor, și în consecință vinovat de a înjura.

În timp ce Profetul a respectat întotdeauna umanita-tea, faptul că în ziua de azi oamenii citează religia ca fiind ofensivă pentru ceilalți, înseamnă că ei nu l-au înțeles cum se cuvine pe Profet (s.a.a.w.s).

SLUJITORII LUI DUMNEZEU

Când citim Coranul observăm că se bazează în totalitate pe toleranță și pe iertare. În pasajul „Casa lui Imran”, se spune astfel: „Cei ce trăiesc în bine și pe calea cea bună,


și cei care își înăbușă ura și iartă; Dumnezeu îi iubește pe cei care fac bine celorlalți” (3:133). Să explicăm acest pa-saj: Ți se întâmplă ceva care face să îți fiarbă sângele în vene; de exemplu, te înjură cineva. Atât cât poți, trebuie să fii indiferent în fața lor și să nu reacționezi. Coranul descrie comportamentul unor oameni cu bune moraluri, chiar și atunci când îți vine să lovești pe cineva: „Sunt niște oameni atât de măreți încât atunci când se confrun-tă cu asemenea situații care i-ar înnebuni de mânie, ei ui-tă de ea și închid ochii la greșelile celorlalți.”

Într-un alt pasaj, Dumnezeu le spune adepților Săi: „Și nu sunt martorii falsității, iar atunci când întâlnesc o greșeală, o depășesc cu noblețe” (25:71).

UN STIL ISLAMIC

Când analizăm viața măreață a Profetului (s.a.a.w.s), ve-dem că el a pus în practică tot ceea ce este scris în Co-ran. De exemplu, unei persoane care a recunoscut că a făcut adulter cerând să îi fie iertate păcatele, Profetul i-a spus: „Mergi acasă și căiește-te. Nu există păcat pe care Dumnezeu să nu îl poată ierta”. Un alt hadis relatează cum o persoană i s-a plâns Profetului (s.a.a.w.s) că cine-va a furat de la ea. Exact în momentul ân care greșeala trebuia relatată, omul s-a întors și l-a iertat pe hoț, la care Mohamed (s.a.a.w.s) a spus: „De ce nu l-ai iertat de la început?”

Deci, atunci când sunt analizate aceste elemente direct de la sursă, se poate observa stilul adoptat de cei care îi tratează pe ceilalți cu ură, a căror opoziție față de musul-


mani, evrei și creștini a fost adâncită de furie și care îi nu-mesc infideli, nu susține Islamul deloc. După cum am subliniat mai sus, Islamul este religia iubirii și a toleranței. Musulmanii sunt protectorii iubirii și ai afecțiunii, care se feresc de acte de terorism și care și-au purificat corpurile de orice urmă de ură sau ostilitate.

Notă de final

Acest articol a apărut în Turkish Daily News, 19 septembrie 2001, preluat din cartea Tolerance and Atmosphere of Dialogue in Fethullah Gülen’s Writings and Sayings.

GÜLEN CA EDUCATOR ȘI PROFESOR DE RELIGIE

Thomas Michel

Am cunoscut mai întâi instituțiile educaționale conduse de participanții mișcării îndrumate de domnul Fethullah Gulen. Acest lucru m-a făcut

în schimb să studiez scrierile sale și să descopăr rațiunea ce se află în spatele acțiunii riscante provenite din viziu-nea educațională a lui Gulen și a colegilor săi.

La început, se cuvine să precizez relația domnului Gu-len cu școlile ce sunt adesea numite școlile Gulen sau școlile mișcării Gulen. El se descrie mai întâi drept educator. Cu toate acestea, el are grijă în a face distincția dintre educație și predare. El spune: „Majoritatea ființelor umane por fi profesori, dar numărul educatorilor este foarte limitat.”1

A încercat de asemenea să explice că școlile nu sunt ale lui. „M-am săturat să tot spun că școlile nu îmi aparțin”, afirmă el cu o ușoară exasperare2. Bazele școlilor au fost puse prin acorduri individuale cu țările în care își au locațiile și cu companiile educaționale născute pentru acest scop. Fiecare școală este o instituție independentă, dar ma-joritatea se bazează pe serviciile companiilor turcești de a oferi educație și resurse umane.


Prima oară când am vizitat o astfel de școală a fost în anul 1995, în Zamboanga, în sudul insulei filipineze Min-danao. Era o școală turcească la câțiva kilometri îna-fara orașului. În timp ce mă apropiam de școală, primul lucru care mi-a captat atenția a fost înscrisul de la intrea-rea în proprietate: „Școala turco-filipineză a toleranței”. Aceasta este o afirmație uimitoare în Zambo-anga, un oraș constituit din 50% creștini și 50% musulmani, loca-lizat într-o regiune în care timp de mai mult de 20 de ani mai multe grupuri separatiste musulmane Moro au fost prinși într-o luptă armată împotriva forțelor militare ce aparțineau guvernului filipinez. Într-o zonă unde răpirile sunt frecvente, războaiele între gherile, raiduri, arestări, dispariții și omoruri produse de forțe militare și para mi-litare, această școală oferă copiilor musulmani și creștini filipinezi , pe lângă o educație la un înalt grad, un mod de trai adecvat. Colegii mei iezuiți de la Ateneul Zmaboanga relatează că încă de la început, Școala turco-filipineză a toleranței a menținut un nivel de contact foarte bine strâns și o cooperare cu instituțiile creștine din regiune.

Am avut apoi ocazia să vizitez și alte școli, și să discut despre politica educațională cu personalul administrativ și cu cei ce predau. Forța programelor lor în știință, infor-matică și limbi străini este demonstrată de succesul lor re-petat în olimpiade academice. Într-un liceu din Bishkek m-am adresat unui grup de copii kyrghyzi din clasa a șaptea timp de aproape jumătate de oră. La final, profe-sorul i-a rugat pe studenți să identifice elementele de pronunțare și de vocabular care se regăsiseră în discursul


meu. Elementele găsite de aceștia au indicat că eu vor-besc americană și nu o formă a englezei britanice, iar spre uimirea mea, nu le-a fost dificil să observe acest lucru.

Mă așteptam să găsesc un conținut explicit islamic în curriculum și în mediul fizic înconjurător, dar nu era ca-zul. Când am întrebat despre absența a ceea ce pentru mi-ne ar fi fost o parte de înțeles într-un proiect educațional inspirat religios, mi s-a spus că datorită naturii pluraliste a studenților-creștini și musulmani din Zamboanga, budiști și hinduși din Kyghyztan-ei căutau să răspândească printre ei valori universale precum onestitatea, munca, armonia și serviciul conștiincios, și nu instruire religioasă.

Astfel am început să studiez scrierile lui Fethullah Gu-len pentru a certifica principiile educaționale și motivația care pun bazele acestor școli și să încerc să găsesc tehnici-le proprii lui Gulen, care l-au transformat într-un educa-tor capabil de a-i inspira pe ceilalți prin viziunea sa.

VIZIUNEA EDUCAȚIONALĂ A LUI FETHULLAH GULEN

Anilor ce au urmat stabilirii Republicii Turcia, mulți mu-sulmani turci au criticat programul de „modernizare” condus de guvern, adoptând pe nevăzutelea cele mai rele dar și cele mai bune elemente din civilizația europeană. Ei vedeau secularizarea nu neapărat ca pe un produs se-cundar neintenționat al procesului de secularizare, ci ca pe un rezultat bine știut al unei baze anti-religioase. Ei susțin că prezumția negrăită care se află sub reformele modernizatoare a fost o convingere ideologică că religia


reprezintă un obstacol în progres și că ea trebuie exclusă din sfera publică a societății, economiei și politicii, dacă se urmărește dezvoltarea națiunii. Fronturile de războaie trasate în timpul deceniilor, încă de la stabilirea Republi-cii, întărite de sistemele reciproce ale educației, au făcut din dezbaterile religioase din Turcia un procedeu în care se așteaptă ca toți să își exprime punctul de vedere.

Din punctul meu de vedere, unul dintre motivele pen-tru care Gulen a fost atacat atât de „dreapta” cât și de „stânga”, de secularişti și religioși în Turcia, este chiar da-torită faptului că el a refuzat să ia partea în chestiuni pri-vite ca puncte moarte. În schimb el oferă un punct de ve-dere orientat spre viitor, prin care speră să se treacă peste aceste dezbateri ce vor dura la nesfârșit. Soluția propusă de el este să se afirme scopul modernizării decretate de Republica turcă, dar să arate că un adevărat proces de modernizare trebuie să includă dezvoltarea totală a indivi-dului. În termeni educaționali, trebuie să se ia în conside-rare principalele îngrijorări asupra metodelor prezente de educație, pe care să le țeasă într-un nou stil educațional care va răspunde cerințelor lumii de azi.

Acest lucru este foarte diferit de proiectele reacționare, care de fapt doreau să readucă la viață elemente din tre-cut. Negând că educația oferită în școli, asociată cu nu-mele lui este o încercare de a restabili sistemul otoman sau de a reinstaura califatul, Gulen afirmă în mod repe-tat: „Dacă nu există o adaptare la noile condiții, rezulta-tul va fi dispariția.”3


În ciuda necesității modernizării, el spune că există ris-curi în privința implicării în orice tip de legătură cu tre-cutul. Îndepărtați e valorile tradiționale, tinerii sunt în pericol de a primi educația prin prisma non valorilor. Va-lorile non-materiale precum profunzimea ideilor, claritate în gândire, sentimente, apreciere culturală, sau interes adresat spiritualității tind să fie ignorate în educația mo-dernă, care are scopul de a produce funcționari în masă într-un sistem de piață globalizat.4

Acești studenți astfel educați pentru a găsi locuri de muncă, nu vor avea o formare interioară necesară pentru a gsi adevărata libertate umană. Liderii din domeniile po-litice și economice se oferă să promoveze adesea educația orientată spre găsirea unui loc de muncă, deoarece le dă puterea de a controla cadrele „antrenate dar nu și educa-te” mult mai ușor. Gulen atestă faptul că dacă dorim să controlăm masele de oameni, trebuie doar să îi însetăm cu cunoaștere. Drumul spre educația socială este pavat cu educație universală adecvată, căci doar aceasta poate oferi oamenilor suficientă înțelegere și toleranță pentru a res-pecta drepturile celorlalți. 5 Așadar, din puctul de vedere al lui Gulen, nu numai stabilirea dreptății este împiedica-tă de lipsa unei bune educații, ci și recunoașterea dreptu-rilor umane și a atitudinilor de a-i accepta și tolera pe ceilalți. Dacă oamenii ar fi educați adecvat pentru a putea gândi și lua decizii pentru ei înșiși și pentru a putea răs-pândi valorile pozitive ale dreptății sociale, dreptul uman și toleranța, vor putea deveni agenții schimbării pentru a implementa aceste scopuri benefice.


Dacă se dorește o reformă educațională, atunci pregă-tirea profesorilor este o atribuție ce nu trebuie neglijată. Gulen observă că „educați diferă de predare.”6 Diferența dintre cele două este că atât profesorii, cât și educatorii comunică informația și predau abilități, dar educatorul este cel care are abilitatea de a ajuta personalitatea studenților să iasă la iveală, hrănesc gândirea și reflecția, și construiesc caracterul. În același timp, educatorul îl ajută pe student să-și interiorizeze calitatățile de disciplină de sine, toleranță și simțul misiunii. El îi descrie pe cei care doar predau teoria pentru a primi un salariu, ca per-soane ce nu au nici un interes în formarea caracterelor studenților, și sunt precum „orbii conduși de orbi.”

Lipsa coordonării sau intergrarea între sistemele educaționale antagonice reciproce și concurență a dat naștere la ceea ce Gulen numește „o luptă amară ce nu ar trebuit să aibă loc niciodată: știința versus religia.”7 Această falsă diho-tomie, care în timpul secolelor 19-20 punea în mișcare energia învățaților, a politicienilor și a liderilor religioși pe ambele fronturi de dezbateri, a dus la o bifurcație a filozofi-ilor educaționale și a metodelor folosite. Educatorii mo-derni seculari au privit religia ca pe o pierdere de timp și un obstacol în calea progresului. Printre învățații religioși, dez-baterea a dus la respingerea modernității, iar religia a deve-nit „o ideologie politică, și nu oreligie în adevăratul sens.”8 El simte că printr-un proces educațional în care învățații religioși dețin o informație clară în științe, iar oamenii de știință sunt expuși valorilor religioase și spirituale, „conflic-


tul dintre religie și știință va apune, sau cel puțin va fi recu-noscută absurditatea sa.”9

Pentru ca acest lucru să se întâmple, el spune că este necesară implementarea unui nou stil de educație, unul care „va combina cunoașterea religioasă și științifică cu moralitate și spiritualitate, pentru a produce oameni luminați cu inimi luminate de științele religioase și spiri-tualitate, și de științele pozitive,” oameni dedicați traiului conform calităților și valorilor morale, „cunoscători ai condițiilor socio-economice și politice a timpurilor în ca-re trăiesc.”10

Există câțiva termeni ce apar în mod repetat în lucră-rile domnului Gulen, legate de educație, și trebuie clarifi-cate pentru a nu provoca neînțelegeri. Primul termen es-te cel al spiritualității și valorilor spirituale. Unii ar putea considera acest termen un cuvânt codat pentru „religie” și folosit pentru a contraataca prejudecățile despre religi-ozitate în societățile moderne seculare. Este însă clar că Gulen folosesște aceste termen într-un sens mai larg. Pen-tru el, spiritualitatea include nu numai învățăturile religi-oase, ci și etica, logica, bunăstarea psihologică. Cuvintele cheie din lucrările sale sunt compasiune și toleranță. Sco-pul educației este acela de a insufla studenților asemenea calități, pe lângă pregătirea lor în disciplinele „exacte”.

Mai trebuie analizați și alți termeni pe care Gulen îi menționează frecvent. El vorbește adesea despre nevoia de valori culturale 11 și tradiționale 12. Apelarea la introdu-cerea valorilor culturale și tradiționale în educație a fost interpretat de critici ca pe un strigăt revoluționar al


societății otomane pre-republicane. Gulen a fost acuzat de a fi irticaci, tradus din turcă drept „reacționar”. Aceas-ta este o acuzație pe care el mereu a respins-o. În apăra-rea sa, el declară: „Cuvântul irtica înseamnă întoarcerea în trecut sau transportarea unui lucru din trecut în pre-zent. Sunt o persoană care ia eternitatea ca pe un scop, nu numai mâine. Mă gândesc la viitorul țării mele și în-cerc să ajut cum pot. Nu am avut nici o legătură cu defăi-marea țării mele în nici una dintre cărțile pe care le-am scris, în cuvintele pe care le-am spus sau în discursuri. Dar nimeni nu poate eticheta credința în Dumnezeu, ve-nerarea și valorile morale drept irtica.”13

Prin propunerea valorilor culturale și tradiționale, el pare să privească Turcia ca pe o lungă și înceată acumula-re de înțelepciune care mai are încă foarte multe de arătat oamenilor moderni, și mult din înțelepciunea tradițională este încă foarte relevantă nevoilor societăților de azi. Tre-cutul nu trebuie uitat din cauza acestei înțelepciuni acu-mulate. Pe de altă parte, orice încercare de a reconstrui trecutul, este destinată eșecului. Am putea spune că în timp ce respinge eforturile de a rupe legătura cu trecutul, Gulen respinge de asemenea și efoturile de a restabili sau re-crea socientatea modernă.

Tendința unor reformatori moderni de a „rupe legătu-ra cu trecutul”, este privită de el ca o binecuvântare mix-tă. Acele elemente moștenitoare care erau opresive, stag-nante sau care și-au pierdut scopul original și inspirația trebuie să trebuie să fie înlocuite fără îndoială. Dar, ele-mentele liberatoare trebuie reafirmate dacă scopul este


construirea unei vieți mai bune pentru tânăra generație. Este foarte clar faptul că modul lui de gândire nu se limi-tează doar la dezbaterile interne despre direcțiile politice ale Turciei, și nici asupra viitorului societăților islamice. Viziunea sa educațională este una ce îmbrățișează societățile „din toată lumea”. Acesta dorește să formeze reformatori, adică cei care sunt întăriți de un sistem de valori ce ia în considerare atât aspectele fizice cât și cele non-materiale ale umanității. Astfel el declară: „Cei ce vor să reformeze lumea trebuie mai întâi să se reformeze pe ei înșiși. Pentru a putea conduce lumea spre o viață mai bună, trebuie mai întâi să-și purifice lumile lor inte-rioare de ură, ranchiună și gelozie și să-și împodobească lumea exterioară cu virtuți. Persoanele care nu dețin con-trol de sine și nici disciplină, care au dat greș în a-și rafi-na sentimentele, pot părea interesanți la început. Dar, aceștia nu-i vor putea inspira pe ceilalți în nici un mod permanent, iar sentimentele pe care le cultivă vor dispă-rea la scurt timp. „14

Gulen afirmă: „O persoană este într-adevâr ființă uma-nă doar dacă învață și îi inspiră și pe ceilalți. Este dificil să privești drept ființă umană pe cineva care este ignorant și nu dorește să învețe. Este de asemenea discutabil dacă o persoană învățată care nu se reformează pentru a fi un exemplu pentru ceilalți, este ființă umană cu adevărat.”

FETHULLAH GÜLEN, PROFESOR ÎN ISLAM

Scopul acestei lucrări a fost concentrarea asupra lui Fet-hullah ca educator. Rolul său ca învățat religios și profe-


sor este un subiect ce necesită o atentă examinare, pre-cum și studiul gândirii sale religioase ca interpret al Isla-mului. Asemenea întrebări nu reprezintă însă scopul aces-tei scrieri. Cu toate acestea, un studiu asupra viziunii sale educaționale nu ar fi complet fără o priviră scurtă asupra scrierilor sale despre Islam.

Dintre cele 30 de cărți ale lui, unele sunt compilații de predici, discuții, care vor fi împărțite studenților și idola-trilor. Altele sunt răspunsuri la întrebări adresate lui în diferite momente de către studenți. Studiile sale variază începând cu biografia Profetului Mohamed, introducere în sufism, continuând cu întrebări despre știința kalâm, până la elaborarea temelor esențiale ale credinței islamice. Aceste studii se adresează nu numai specialiștilor, ci și unei audiențe generale compusă din musulmani educați.

Ce se poate spune cu privire la interpretarea personală a surselor și tradițiilor islamice de către Gulen? Primul lu-cru care are impact asupra cititorilor săi este accentul pus pe moralitate și virtutea morală, care este centrul elanului religios inspirat mai mult de Coran decât de praticile ri-tuale. Gulen aprobă nevoia de ritua și privește integrita-tea etică drept element în inima impulsului religios. „Mo-ralitatea este esența religiei și cea mai fundamentală parte a Mesajului Divin,” afirmă el. A fi virtuos și a avea bune moraluri înseamnă a fi erou. Cei mai mari eroi sunt în primul rând Profeții, iar după ei, cei care îi urmează în sinceritate și devotament. Un musulman adevărat este acela care practică o moralitate cu adevărat universală, is-lamul.” El își sprijină afirmația citând un hadis al lui Mo-


hamed în care acesta spune: „Islamul constă în bune mo-raluri; am fost trimis pentru a perfecționa și completa bu-nele moraluri.”15

Aspectele variate ale stilului de viață islamic sunt com-binate pentru a produce individul onorabil, integru din punct de vedere etic. În acest sens larg al islamului sau a supunerii vieții individului lui Dumnezeu, poate fi spus că școlile stabilite de mișcarea asociată cu numele lui Fet-hullah Gulen au ca aspirații viziunea etică ce răsare din Islam, dar nu este limitată la membrii umma. Gulen pro-pune un fel de cod universal etic , pe care el ca musul-man, l-a învățat de la Islam. Este evident că el nu consi-deră virtuțile, calitățile umane și valorile morale ca aparținând exclusiv musulmanilor, deoarece și non-mu-sulmanii sunt bine primiți în școli.

Islamul este deci o „cale de a conduce omul la perfecțiune sau de a face ca individul să reintre în posesia stării angelice primordiale.”16 Dacă Islamul este văzut ca pe o cale spre perfecțiunea morală, trebuie luată în consi-derare și dezvoltarea tasawwuf-ului ca pe o dezvoltare normală, inevitabilă în tradiția islamică. Gulen oferă o definiție etică sufismului: „lupta continuă de a scăpa de comportamentul dăunător și acumularea virtuților.”17 El laudă sufiții din istoria islamică deoarece aceștia erau ghizi spirituali care au arătat generațiilor de musulmani cum să urmeze calea perfecțiunii umane.

Această scriere cu viziune pozitivă asupra tradiției su-fite a dus la acuzarea lui de crearea în centrul mișcării sa-le a unui tarekat neo-sufit. Gulen negat spunând că el nu


a făcut parte niciodată dintr-un tarekat sufit, cu atât mai puțin a fost el cel care a format ordinul cvasi-usfit. El afirmă că a condamna sufismul, dimensiunea spirituală a Islamului, este opus credinței islamice în sine. Astfel, el declară: „Am spus de nenumărate ori că nu sunt membru al nici unui ordin religios. Islamul, ca religie, pune în evidență sfera spirituală și consideră drept scop principal antrenarea eului. Ascetismul, pietatea, bunătatea și since-ritatea sunt esențiale. În istoria Islamului, disciplina care s-a concentrat cel mai mult asupra acestor chestiuni a fost sufismul. Opunerea acestuia ar însemna opunerea esenței islamului. Dar, repet, nu m-am alăturat niciodată vreunui ordin sufit și nici nu am avut legătură cu ele.”18

Note de final

Un sumar al lucrării scrise de Doctorul Thomas Michel, Secre-tar General al Secretariatului Vaticanului în Dialoguri între re-ligii, în „Simpozionul F. Gulen” (Universitatea Georgetown, aprilie 2001).

1 Criteria or Lights of the Way (Izmir: Kaynak, 1998), 1:36.2 Lynn Emily Webb, Fethullah Gulen: Is There More to Him Than

Meets the Eye?, 106.3 Webb, Fethullah Gulen, 86.4 Towards the Lost Paradise, 16.5 “M. Fethullah Gulen: A Voice of Compassion, Love, Under-

standing and Dialogue”, Introducere a domnului Gulen, “The Necessity of Interfaith Dialogue: A Muslim Approach,” pre-zentat de Parlamentul Religiilor Lumii, Cape Town, Africa de Sud, 1-8 decembrie, 1999.


6 Criteria or Lights of the Way, 1:36.7 “The Necessity of Interfaith Dialogue,” 39.8 Ibid., 20.9 Ibid., 39.10 Ibid.11 Cf., “Foarte puțină importanță și atenție se acordă predării valo-

rilor culturale, deși sunt mai necesare decât educația. Dacă în-tr-o bună vom putea asigura aceste valori, atunci vom putea spune că într-adevăr am atins un mare obiectiv.” Criteria or Li-ghts of the Way, 1:35.

12 Cf. Towards the Lost Paradise, 16, and Criteria or Lights of the Way, 1:44-45.

13 Webb, Fethullah Gulen, 95.14 “The Necessity of Interfaith Dialogue,” 30.15 Towards the Lost Paradise, 30.16 Prophet Muhammad: The Infinite Light, 2:153-54.17 Key Concepts in the Practice of Sufism, 1.18 Webb, Fethullah Gulen, 102-3.

FRAGMENTE DIN DIFERITE INTERVIURI

ISLAMUL ESTE ÎNȚELES GREȘIT1

Trebuie să ne revizuim modul în care înțelegem Is-lamul. Ca musulmani, trebuie să ne întrebăm de-ce, în această lume, unii avansează iar noi ne scu-

fundăm? Luând Coranul și Sunna ca surse principale și respectând marii oameni din trecut, trebuie să ne putem întrebări asupra prezentului și viitorului. Caut muncitori ai gândului și cercetători care să stabilească balanța necesară dintre aspectele schimbătoare și cele neschimbătoare ale Is-lamului și să ia în considerare reguli ca abrogarea, particu-larizarea, generalizarea și restricția, pentru a putea repre-zenta Islamul înțelegerii moderne. Primele cinci secole ale Islamului au reprezentat perioada în care existau foarte mulți astfel de cercetători și gânditori, iar libertatea de gân-dire se aplica pe scară largă. Învățații și gânditorii măreți se pot dezvolta doar într-o astfel de atmosferă.

NU EXISTĂ DOGMATICĂ ÎN ISLAM2

Î: Care este atitudinea Islamului în ceea ce privește dog-matica?

R: Dacă dogmatica presupune acceptarea sau copierea unui lucru orbește fără a lăsa loc liberei gândiri și pot folo-si facultăților mentale, atunci în Islam nu există așa ceva.


Prin concepția religiei care s-a dezvoltat în Vest, a ști și a crede sunt două lucruri total diferite. În Islam însă, ele se completează unele pe altele. Coranul insistă asupra faptului că toate ființele își folosesc facultățile mentale (gândirea, raționamentul, reflecțșia, critica, evaluarea etc.).

Î: Ce ne puteți spune despre versetele coranice care sunt decisive în legea coranică?

R: Acestea sunt aspecte fixe, neschimbate ale creației și vieții. Deoarece „legile naturii” nu se schimbă niciodată, nici aspectele esențiale ale umanității nu o fac (natura sa, nevoile primare, sentimentele etc.), iar o religie care se adresează umanității trebuie să dispună de principii și va-lori care vor dăinui veșnic și nu se vor schimba. În plus, asemenea standarde morale ca încrederea, castitatea, iubi-rea, onestitatea, respectul pentru cei în vârstă (mai ales pentru părinți), compasiunea și ajutorarea, sunt valori uni-versale ce vor fi acceptate întotdeauna. În md asemănător, abținerea de la alcool, jocuri de noroc, adulter, furt, dezi-luzie și moduri nedrepte de a trăi sunt de asemenea uni-versal valabile. Acceptarea și privirea acestor standarde și valori în alcătuirea legilor, nu reprezintă dogmatică.

Oricum, ca și în alte religii, Islamul a întâlnit și el comportamente dogmatice. De exemplu, Zahirismu a în-ceput în timpul domniei lui Ali din cauza extremismului Kharijit. Ei au acceptat versetele doar cu înțeles exterior și au refuzat să ia în considerare reguli precum abrogarea, particularizarea și generalizarea. La început, nu a fost o școală a gândirii. Cu toate acestea, persoane precum Dawud al-Zahiri și Ibn al-Hazm l-au stabilit ca pe un sis-

Fragmente din diferite interviuri 133

tem în Andaluzia și au publicat cărți pe această temă. Mai apoi, această școală a căzut în mâinile unor persoane in-fluente ca Ibn al-Taymiyya, și învățați ca Ibn al-Qayyim al-Jawziyya, Imamul Dhahabi și Ibn a-lKathir. În final, el a dat naștere Wahhabism-ului, dar aceștia au reprezentat întotdeauna doar o minoritate.

ISLAMUL, TEOCRAȚIA ȘI TIRANIA3

Î: Există despotism sau teocrație în Islam așa cum afirmă media?

R: Unii oameni, la fel de ușor cum folosesc totul pen-tru a face rău, tot la fel pot exploata Islamul și a folosi reli-gia pentru a produce o conducere despotică. Dar acest lu-cru nu înseamnă că Islamul are un aspect despotic. Presu-pun că asemenea afirmații se nasc din greșita înțelegere a acestui subiect. Islamul nu are nici o legătură cu teocrația, care este pe de o parte un sistem de guvernare folosit de către interpretările părinților bisericii. În Islam nu există oficialitate clerică ierarhică, și nici sistem cleric.

FUNDAMENTALISMUL4

Conceptul de fundamentalism presupune aderență fanati-că și dogmatică la un crez. Fundamentalismul nu are ni-mic de-a face cu Islamul, deși unii oameni pun mișcările iraniene sau saudite pe seama lui. Asta nu înseamnă că Is-lamul ia în considerare fundamentalismul. Versiunile ira-niene sau saudite sunt specifice lor și răsar din secta ur-mată de fiecare dintre ei. Majoritatea musulmanilor nu o


acceptă de asemenea. Este o greșeală să privim Islamul ca fundamentalism sau musulmanii ca fundamentaliști. Această chestiune trebuie clarificată.

Î: Ce părere ai despre drepturile femeilor?R: Această chestiune este foarte cuprinzătoare. Dintr-

un anume punct de vedere, este deschis dezbaterii. Îmi este dificil să fac un rezumat asupra părerii mele în ceea ce privește această temă. Într-un anume sens, nu separăm femeile de bărbați. În alt sens, există diferențe fizice și psihologice între aceștia. Părerea mea este că femeile și bărbații ar trebui să fie de amândouă părțile adevărului, ca cele două fețe ale unei monede. Nu este posibil să exis-te bărbatul fără femeie și femeia fără barbat, deoarece au fost creați unul pentru celălalt. Chiar și Raiul nu este Rai dacă cei doi nu sunt împreună. Bărbatul și femeia au fost creați pentru a se completa unul pe celălalt.

Profetul nostru, Coranul și învățăturile coranice nu privesc femeile și bărbații ca două creaturi separate. Cred că problema este oamenii privesc această chestiune din extreme și distrug balanța existentă.

Î: Ne puteți oferi câteva exemple despre rolul femeii?R: În atmosfera socială a societăților musulmane unde

Islamul este „contaminat” cu obiceiuri sau cu tradiții ne-islamice, femeile musulmane sunt participante pe deplin în viața socială. De exemplu, în perioada timpurie a Isla-mului, ‘A’isha, soția Profetului a condus o armată. Ea a fost de asemenea și un învățat religios ale cărei viziuni erau respectate de toată lumea. Femeile se rugau în mos-chee la un loc cu bărbații. O femeie bătrână putea să se ridice împotriva califului în moschee împotriva unor


chestiuni juridice. Chiar și în perioada otomană a secolu-lui optsprezece, soția unui ambasador englez a lăudat fe-meile și a menționat rolul lor în familiile și societățile is-lamice cu admirație.6

INDIVIZII ȘI DREPTURILE LOR UMANE7

Nu trebuie să ne temem în privința indivizilor, a dezvol-tării lor sau a puterii lor de motivare a celorlalți, deoarece Coranul privește fiecare individ ca un model comparabil cu alte modele. Cel mai important lucru este sursa emoțiilor și a gândurilor care îi hrănesc. Când indivizii ating un anume nivel de gândire și înțelegere, ei își dau seama că nu este neapărat necesar să aibă o viață socială. Persoanele dezvoltate din punct de vedere psihic vr simți nevoia de a fi în prezența celorlalți, de a înțelege ceea ce nu este bine de făcut, și faptul că nu trebuie să îi rănească pe ceilalți membri ai societății.

Acei indivizi educați conform acestor tipare, care nu își folosesc drepturile și libertățile pentru a-i răni pe alții dar care în mod conștient pun pe primul plan interesele lor și nu ale celorlalți, ar trebui lăsați să se dezvolte indi-vidual. Altfel, va exista o condamnare constantă a lor, opresie, cruzime și victime ale cruzimii. Aceasta este o di-mensiune a tragicului tablou din Turcia zilelor noastre.

UMANISMUL8

Î: Care este punctul de vedere al Islamului în ceea ce privește umanismul?


R: Iubirea este una dintre cele mai discutate și necesa-re chestiuni din ziua de azi. De fapt, dragostea este ca un trandafir în credința noastră și o sferă a inimii care nicio-dată nu se ofilește. Așa cum Dumnezeu a țesut Universul ca o dantelă pe ghergheful iubirii, în sânul existenței, cea mai frumoasă și fermecătoare muzică este întotdeauna cea a dragostei. Cea mai strânsă relație dintre oameni din fa-milie, societate și națiune este cea a iubirii. Dragostea universală se face cunoscută prin cosmos cu ajutorul existenței lui prin ajutor și sprijin pentru fiecare părticică.

Este foarte adevărat că cel mai dominant factor în spi-ritul existenței este dragostea. Ca indivizi al întregului universal, aproape toate creaturile se comportă și deține prin propriul său stil de muzică primit de la Dumnezeu printr-o melodie de dragoste. Însă, acest schimb de dra-goste de la existență la umanitate și de la o creatură la al-ta are loc într-un mod subconștient deoarece Voința Di-vină domină complet creaturile care nu dețin voință. Din acest punct de vedere, oamenii participă în mod conștient la această simfonie a iubirii în existență, și prin dezvolta-rea iubirii în adevărata lor natură, aceștia află cum o pot demonstra în stil uman. De aceea, fără a neglija iubirea din spiritul lor și de dragul iubirii existente în trăsăturile lor, fiecare om ar trebui să-și ofere ajutorul real și spriji-nul celorlalți. Ei ar trebui să protejeze armonia generală care a fost insuflată în spiritele lor, sau de dragul iubirii nsuflate în spiritul existenței ca o lege naturală.

În lumina principiilor universale islamice, ideea de dragoste este balanțată. Agresorilor le este negată această


iubire, deoarece așa cum iubirea și mila arătată lor îi fac și mai agresivi, îi încurajează de asemenea să violeze drep-turile celorlalți. Din acest motiv, mila nu ar trebui arăată oamenilor care amenință iubirea universală. Mila demons-trată unui despot este faptul cel mai nemilos arătat unui tiran. Profetul spune: „Ajută-ți fratele chiar dacă este ti-ran sau o victimă. Îți este permis să ajuți un tiran doar dacă el încetează să-i persecute pe ceilalți,” Se poate arăta milă unui tiran doar dacă comportamentul lui nedrept es-te corectat.

Note de final1 Hulusi Turgut, Sabah, Martie 23-31, 1997.2 Eyup Can, “Reaching to the Horizon with Fethullah Gülen,”

(tradus) Zaman, August 1995.3 Eyup Can, “Reaching to the Horizon with Fethullah Gülen,”

(tradus) Zaman, August 1995.4 Ibid.5 Ertugrul Özkök, “Hocaefendi Speaks,” (tradus) Hurriyet, Jan.

23-30, 1995.6 Lady Mary Wortley Montague.7 Nevval Sevindi, “Interviu cu Fethullah Gulen în New York,”

(tradus.) Yeni Yüzyil, August 1997.8 S. Camci and Dr. K. Unal, Tolerance and Atmosphere of Dialogue

in Fethullah Gülen’s Writings and Sayings (tradus) (Izmir: Mer-kur Yayinlari, 1999), 218-22.

„ÎN ISLAM NU EXISTĂ TEROARE”

Interviu realizat de Nuriye Akman

C omunitatea islamică a stat deoparte timp de mulți ani spunând „Islamul nu acceptă teroarea”. Ori-cum, incidentul de la 11 septembrie a avut loc.

Imediat după, au avut loc atacuri cu bombe în alte țări, in-clusiv în Turcia. S-a descoperit că cei ce au făcut aceste lu-cruri sunt dintre noi. Nu credeți că noi, musulmanii, ar fi trebuit să ne panicăm înainte?

În ziua de azi, putem spune clar că Islamul nu este de-loc cunoscut. Musulmanii ar trebui să spună: „În adevă-ratul Islam, nu există teroare.” În Islam omorârea unui om este a fel de grav cu necredința. Nici o persoană nu poate omorî un om, nici măcar în vreme de război. Ni-meni nu poate oferi o fatwa (o pronunțare legală în Is-lam) asupra acestui subiect. Nici o persoană nu poate fi sinucigaș, nu poate pătrunde în aglomerație cu bombe le-gate de corp. În ciuda apartenenței la religie a celor aflați în mulțime, aceste lucruri nu sunt permise. Chiar și în timpul războiului-timp în care este dificil să se mențină o balanță-aceste lucruri nu sunt permise în Islam. Islamul susține astfel: „Nu atingeți copii sau oameni care se roa-gă în biserici.” Acest lucru nu a fost afirmat numai o sin-


gură dată, ci a fost repetat de foarte multe ori de-a lungul istoriei. Ceea ce Stăpânul nostru, Profetul Mohamed, Abu Bakr și ‘Umar au spus, coincid cu cele spuse de Sa-lahaddin Ayyubi, Alparslan și Kýlýçarslan și mai apoi Sul-tanul Mehmet al doilea. Așadar, orașul Constantinopol, în care domnea dezordinea, a devenit Istanbul. În acest oraș grecii nu au rănit armenii, și nici armenii pe greci. De asemenea, nici musulmanii nu au făcut rău altor oa-meni. La scurt timp după cucerirea Constantinopolului, oamenii acestui oraș au ridicat un mare portret al Cuceri-torului pe zid în locul celui al Patriarhatului. Este uimi-tor acest comportament arătat de ei în acele timpuri. Apoi, aflăm din istorie că Sultanul i-a oferit Patriarhului cheile orașului. Chiar și în aceste zile Patriarhatul își adu-ce aminte de acele momente. Însă astăzi, Islamul, ca orice alt subiect, nu este înțeles cum se cuvine, deși acesta a respectat întotdeauna idei variate, iar aceste lucruri trebu-ie mai întâi înțelese pentru a fi apreciate așa cum trebuie.

Îmi exprim regretul față de faptul că în țările în care trăiesc musulmani, unii lideri religioși și musulmani ima-turi nu dețin o altă armă în mână decât interpretările lor fundamentaliste ale islamului pe care le folosesc pentru a introduce oameni în lupte care servesc doar propriilor in-terese. De fapt, Islamul este o credință adevărată, și ar trebui trăită cu adevărat. Pentru a ajunge la credință, nici un individ nu se poate folosi de metode atât de neadec-vate. În Islam scopul trebuie să fie justificat pentru a-l putea îndeplini. Iată că astfel, individul nu poate ajunge în Rai pentru că a omorât o persoană. Un adevărat mu-


sulman nu poate spune: „Voi omorî pe cineva pentru a ajunge în Rai.” Consimțământul lui Dumnezeu nu poate fi câștigat prin omorârea oamenilor. Unul dintre cele mai importante scopuri ale unui musulman este să câștige consimțământul lui Dumnezeu, iar altul este să facă cu-noscut Universului numele Celui Atotputernic.

Este acesta modul în care ei gândesc: „războiul obișnuia să se poarte pe fronturi de luptă; dar acum totul reprezintă un câmp de luptă”? Îl privesc ca pe un război sau ca pe un jihad? Cred ei că poarta Paradisului le va fi deschisă?

Regulile Islamului sunt foarte clare. Indivizii nu tre-buie să declare război, și nici un grup sau o organizație. Războiul este declarat de către stat și nu poate fi declarat de către un președinte sau o armată, altfel este privit ca un act de terorism. Dacă oamenilor li s-ar fi permis să își declare război unul altuia, vă imaginați că haosul ar fi domnit de mult; din cauza unor atât de mici diferențe, oamenii ar fi putut chiar să își declare război și din cauza unor moduri de gândire diferite. Unii ar putea spune: „Declar război împotriva unei asemenea persoane.” Un individ care este tolerant cu creștinătatea ar putea fi acu-zat astfel: „Acest om ajută creștinismul și slăbește legătu-rile islamice. Trebuie să îi declar război și să îl omor.” Din fericire, a declara război nu este chiar atât de ușor. Dacă statul nu declară război, atunci nimeni nu o poate face. Cine face acest lucru, chiar dacă sunt învățații pe ca-re eu îi admir, nu creează un război în adevăratul sens al cuvântului, deoarece acest lucru este împotriva spiritului


real al Islamului. În Islam, regulile de pace și război sunt clar menționate.

De ce este așa lumea islamică dacă aceste lucruri nu sunt compatibile cu spiritul Islamului?

Părerea mea este că nu există lume islamică, ci doar locuri în care trăiesc musulmanii. În unele locuri sunt mai mulți, iar în altele mai puțini. Islamul a devenit un mod de viață, o cultură; nu este urmat ca o religie. Exis-tă musulmani care au restructurat ideile Islamului în acord cu modul lor de gândire, și nu mă refer la extremiștii radicali musulmani, ci la acei musulmani care trăiesc Islamul după cum îi avantajează. Premiza Islamu-lui este că individul trebuie să creadă cu adevărat și să trăiască conform regulilor sale; musulmanii trebuie să își asume responsabilități proprii Islamului. Nu se poate afirma că asemenea tipuri de societăți ce dețin acest con-cept sau filozofie există în aria geografică a Islamului. Dacă spunem că nu există, atunci dăunăm Islamului, iar dacă spunem că Islamul nu există, dăunăm oamenilor. Nu cred că musulmanii vor putea contribui foarte mult la balanța lumească în viitorul apropiat. Nu îmi pot ima-gina că administratorii noștri pot avea această viziune. Lumea islamică este ignorantă, în ciuda unei iluminări din ziua de azi. Putem observa cu ușurință acest feno-men în timpul hajj-ului, în timpul conferințelor sau pe panouri, în parlamente prin intermediul televizorului. Există o mare inegalitate în privința acestui subiect. Acești musulmani nu pot rezolva problemele lumii. Poa-te că o vor putea face în viitor.


Vreți să spuneți că termenul de „lume islamică” nu ar trebui folosit?

Nu există o astfel de lume. În ziua de azi există un Is-lam al individului. În diferite părți alte lumii există mu-sulmani, însă s-au separat unii de alții treptat. Eu cel puțin nu văd pe niciunul a fi un musulman perfect. Dacă musulmanii nu sunt capabili de a lua contact unii cu alții, de a crea o uniune pentru a contribui la rezolvarea pro-blemelor, de a interpreta Universul și a încerca să îl înțeleagă conform Coranului, de a produce proiecte pen-tru viitor și de a-și determina locul lor în viitor, atunci nu cred că putem vorbi despre o lume islamică. Din mo-ment ce nu există lume islamică, fiecare acționează indivi-dual. Se poate spune chiar că există musulmani care dețin propriile lor adevăruri. Nu putem spune că există o înțelegere islamică asupra căreia există un acord, aprobată de învățați calificați, bazată pe Coran și testată în mod re-petat. În schimb, se poate afirma că ceea ce domină este cultura musulmană, și nu cea islamică.

Acest lucru s-a întâmplat din al cincilea secol DH. A început mai întâi în era Abbasizilor și a seljuk-șilor, iar mai apoi a crescut după cucerirea Istanbulului. În perioadele ce au urmat, s-au închis ușile unor noi interpretări și orizon-turile gândirii au devenit înguste, ca și suflarea din sufletul Islamului. În lumea islamică și-au făcut apariția din ce în ce mai mulți oameni lipsiți de scrupule, care nu îi puteau ac-cepta pe ceilalți, și care nu se deschideau nimănui. Această îngustare s-a simțit și în locuințele dervișilor, și după cum se spune, și în madrasas (școli de teologie). Aceste inter-


pretări necesită revizuire și renovare din partea oamenilor cultivați în respectivele domenii.

Se pare că rețeaua al-Qaeda au legături și în Turcia. Ați explicat partea religioasă a acestei chestiuni. Mai există și o altă dimensiune?

Una dintre persoanele pe care o urăsc cel mai mult în lume este Osama Bin Laden, deoarece a murdărit imagi-nea Islamului. Chiar dacă ne-am da toată silința pentru a repara acest rău teribil, ne-ar lua ani.

Discutăm pe această temă oriunde și din mai multe puncte de vedere și scriem cărți în care spunem: „Acesta nu este Islamu.” Bin Laden a înlocuit logica islamică cu propriile lui sentimente și dorințe. Acesta este un mon-stru, la fel ca oamenii din jurul lui. Dacă mai există oa-meni ca ei, oriunde, atunci și aceia sunt monștri.

Noi condamnăm această atitudine a lui Bin Laden. Cea mai bună metodă de a preveni aceste tipuri de com-portamente este ca musulmanii ce trăiesc în țări ce par a fi islamice să se ocupe de propriile lor probleme.

Ar trebui ei să gândească altfel atunci când își aleg li-derii? Sau ar trebui să aibă loc reforme fundamentale? Pentru a crește o generație tânără bine dezvoltată, musul-manii trebuie să își rezolve problemele, nu numai în privința terorismului-un instrument respins de Dumne-zeu- ci și în ceea ce privește drogurile, fumatul, sărăcia nesfârșită, rușinea de a fi conduși de alții și de a fi insultați după ce s-au confruntat cu forțele străine.

Mehmet Akif Ersoy a spus: sclavia, multitudinea de probleme, dependența, acceptarea lucrurilor din obișnuință,


și derâderea, sunt toate la ele acasă. Toate acestea au fost plasate în primul rând în națiunea noastră, iar depășirea lor, în opinia mea, depinde de a fi o ființă umană, una de-votată lui Dumnezeu.

Acești oameni care sunt de acord cu terorismul au crescut printre noi în familii musulmane. Noi îi consideram „musul-mani”. Ce fel de transformare au suferit pentru a deveni teroriști? Nu suntem noi toți de condamnat pentru asta?

Este vina noastră, vina națiunii, a educației. Musulma-nii care înțeleg Islamul în adevăratul său sens nu poate fi terorist. Este greu pentru cel care este terorist să rămână musulman. Ce eforturi am depus noi pentru a-i ridica pe acești oameni la rangul de ființe perfecte? Cu ce tipuri de elemente i-am unit? Ce tip de responsabilitate am avut noi în creșterea lor pentru ca acum ei să nu se implice în acţiuni de terorism?

Oamenii pot fi protejați de implicarea în aceste acte prin unele virtuți originate din credința islamică: frica de Dumnezeu, de Ziua Judecății de Apoi și de principiile opuse religiei. Oricum, nu am putut stabili importanța necesară a acestor valori.

Unii spun că tipul de activități de care avem nevoie, nu ar trebui permise. Deci, ar trebui interzise cursurile de pre-dare a religiei și a moralității în instituțiile educaționale. În același timp, noi susținem că fiecare cerință a vieții trebuie inclusă în școli; educația din domeniul sănătății ar trebui predată de doctori. Orele ce țin de viață în general și de viața acasa ar trebui tratate cu seriozitate în școli.


Oamenii ar trebui educați asupra modului în care tre-buie să se comporte cu soții/soțiile lor și cum să își crească copiii. Atât Turcia cât și alte țări în care există comunități musulmane suferă din cauza abuzului de droguri, jocuri de noroc și corupție. Aproape că nu există persoană în Turcia care să nu fi fost implicată în vreun scandal. Sunt încă mul-te obiective care nu pot fi încă atinse. Nu pot fi trași la răs-pundere oamenii pentru aceste lucruri. Ei sunt protejați, însă au fost abandonați.

Aceștia sunt cei care cresc printre noi. Toți aceștia sunt copiii noștri. De ce au devenit unii persoane rele? De ce s-au ridicat unii dintre ei împotriva valorilor uma-ne? De ce revin în țările lor și se sinucid cu bombe?

Ei au fost crescuți printre noi. De aceea, cred că tre-buie să fi existat ceva greșit în educarea lor. Deci, siste-mul pare a avea unele puncte slabe care trebuie analizate și eliminate.Pe scurt, creșterea ființelor umane nu a fost pusă pe primul loc, așa că între timp au fost pierdute unele generații.

Tinerimea nemulțumită și-a pierdut spiritualitatea. Unele persoane profită de aceștia, oferindu-le câțiva do-lari și transformându-i în roboți. I-au drogat. Acest su-biect a devenit principal în ziua de azi, și putem citi des-pre el în multe reviste. Tinerii au fost abuzați până într-un anumit mod în care au putut fi utilizați, manipulați. Ei au fost folosiți ca ucigași sub pretextul unor idei nebu-ne sau scopuri și au fost convinși să omoare oameni. Unii oameni cu gânduri negre au vrut să-și atingă țelurile abu-zând de acești tineri.


Aceștia au fost transformați în roboți. O dată, mulți oa-meni au fost uciși în turcia. S-au lovit unii pe alții și toți au fost implicați într-o luptă sângeroasă înainte ca forțele mili-tare să intervină. Acest lucru s-a întâmplat în 21 martie 1971, și apoi pe 12 septembrie 1980. Se omorau pe rând.1

Unii dintre aceștia încercau să-și atingă scopul omorân-du-i pe ceilalți. Toți erau teroriști. Unii spuneau: „O fac pentru pământul și oamenii mei”, iar alții: „Lupt împotri-va capitalismului și a exploatării.” Coranul spune că ase-menea lucruri sunt lipsite de valoare. Dar oamenii conti-nuau să se omoare; toți omorau de dragul unui ideal.

Multe persoane au fost omorâte de dragul acestor ide-aluri „sângeroase.” Toți făceau aceeași greșeală, nu numai musulmanii. Din moment ce toți o făceau, aceste omo-ruri au devenit un scop „realizabil.” Omorul a devenit o obișnuință. Toți au început să se obișnuiască cu a omorî, deși a omorî pe cineva este o faptă rea. O dată, unul din-tre dragii mei prieteni a omorât un șarpe. Pe atunci era un absolvent al școlii de teologie, iar acum este predica-tor. Din cauza faptei pe care a făcut-o nu am mai vorbit cu el timp de o lună. I-am spus: „Acel șarpe avea dreptul de a trăi în această natură. Ce drept aveai tu să îl omori?”

Dar în ziua de azi, dacă 10 sau 20 de persoane sunt omorâte, sau dacă numărul nu este atât de mare precum ne temeam, spunem „A, nu e rău, nu au murit mulți.” Această violență incredibilă a devenit acceptabilă de către oameni la un nivel oribil. Am ajuns să spunem: „E bine dacă numărul de morți este doar de 20-30.” Societatea a început să acep-te acest lucru ca pe o parte din viețile lor zilnice.


Această situație putea fi prevenită doar prin educație. Legile și regulile guvernării puteau preveni aceste lucruri. Unele grupuri marginale care nu pot fi oprite exagerează chestiunile triviale și transformă chestiunile importante în nesemnificative. Există un leac pentru aceste lucruri, și acela de a preda adevărul în mod direct. Trebuie să se fa-că înțeles faptul că musulmanii nu sunt teroriști. De ce? Deoarece oamenii trebuie să înțeleagă că dacă fac un lu-cru rău, cât de mic ar fi, vor plăti pentru el atât în această viață cât și în Viața de Apoi. 2

Da, omorârea unui om este un lucru foarte impor-tant. Coranul spune că a omorî o persoană înseamnă a omorî întreaga lume. Ibn Abbas a afirmat că un ucigaș va sta în Iad pentru totdeauna; aceeași pedeapsă dată și necredincioșilor. Pe scurt, în Islam, în termenii pedepsei acordate în Ziua Judecății de Apoi, un ucigaș poate fi considerat la fel de josnic ca cineva care L-a respins pe Dumnezeu și pe Profet (un ateist, cu alte cuvinte). Dacă acesta este un principiu fundamental în religie, atunci ar trebui predat în educație.

Note de final

Acest text a fost extras din interviul acordat lui Nuriye Akman de către Gulen, publicat apoi în ziarul Zaman în 22 martie - 1 aprilie, 2004.

1 Turcia a suferit trei atacuri militare în a doua jumătate a secolu-lui douăzeci, care au avut loc din cauza societății neliniștite.

2 Coran, 99:7-8.

Fethullah Gulen şi Papa Ioan Paul al Doilea

Fethullah Gulen şi Patriarhul Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Comunităţii Ortodoxe

Fethullah Gulen şi Rabinul Şef David Aseo

Fethullah Gulen şi Şeful Pastorilor israelieni, Rabinul Eliyahu Bakshi Doron

Fethullah Gulen şi Dale F. Eickelman, Profesor în Antropologie şi Relaţii Umane din Facultatea Darmouth – America

Fethullah Gulen şi regretatul Cardinal John O’Connor, fost Arhiepiscop al New York-ului

Fethullah Gulen şi Bulent Ecevit, fost prim ministru al Turciei

Liderii trebuie să fie nişte exemple demne de urmat de urmaşii lor. Aşa cum ei sunt imitaţi datorită virtuţilor şi bunelor mora-luri pe care le au, tot la fel le sunt imitate şi acţiunile rele şi ati-tudinile urâcioase pe care le pot avea, acestea lăsând urme adân-ci în urmaşii lor.

Dl. Fethullah Gulen

Eseuri Perspective Opinii Content

Documents

Transcript of Eseuri Perspective Opinii Content