Esenta sistemului de credit, structura si functiile SaleAutor: admin on 13 ianuarie 2013 Activitatea de credit reprezinta o sfera a initiativei private (antreprenoriatului), al carei scop este atragerea si acumularea mijloacelor temporar disponibile, apoirepartizarea acestora intre anumite verigi economice in conditii de plata, exigibilitate si rambursabilitate. Operatiunile de credit intra inatributiile celor mai diverse institutii bancare si parabancare. De aceea sistemul de organizare a deservirii financiare si de credit joaca un rolimportant in dezvoltarea businessului subiectilor economici si al populatiei, precum si in solutionarea problemelor sectorului cheltuieli a bugetuluide Stat. De eficacitatea si functionarea neintrerupta a mecanismului financiar si de credit, de accesul liber la resursele banesti, de siguranta sigradul de garantie a indeplinirii obligatiilor de catre debitori si creditori depinde in mare masura nu numai obtinerea la timp si in cantitatisuficiente a mijloacelor necesare de catre anumite unitati gospodaresti, organizatii administrativ-teritoriale si alte structuri, ci si ritmuriledezvoltarii economiei nationale in ansamblu. Fiecarei etape a dezvoltarii economiei ii corespunde un anumit sistem de forme organizationale si metode economice de realizare a obiectivelorsus-enuntate, care corespund nevoilor efective ale productiei sociale. La rindul lor, formele si mecanismele preponderente de gospodarire pot favorizadezvoltarea si perfectionarea relatiilor financiare si de credit, dar pot fi si un obstacol, frinind realizarea fireasca si eficienta a scopurilor lorpractice. Trecerea la reformarea sistemului directiv-distributiv de reglementare centralizata si rigida a economiei, inclusiv a relatiilor financiare si decredit, a facut sa devina necesara si reformarea radicala a sistemului de credit acest pivot al activitatii vitale a societatii, inspecial a sferei productiei materiale si serviciilor. Sistemul de creditmodernizat, care a unit din punct de vedere organizational bancile si alte institutii financiare de credit, in faza tranzitorie de constituire aprincipiilor economiei de piata, se caracterizeaza prin forme juridice de organizare mult mai progresiste, verificate de experienta mondiala, dispunindde un mecanism adecvat realizarii operatiunilor de credit. Spre deosebire de finantarea bugetara nerambursabila, gratuita, sistemul de credit a prins a stimula mai eficace atit intrebuintarea propriului capital, cit si a mijloacelor imprumutate. Actualulsistem de credit are ca scop mobilizarea capitalurilor si veniturilor temporar disponibile ale societatii, acumularea si transformareaacestora in capital de imprumut, pentru a-l oferi ulterior spre folosinta pe un anumit termen, cu conditia rambursarii si achitarii unei platiprestabilite, subiectilor economici, populatiei si statului (guvernului). In tarile industriale avansate, unde functioneaza normal mecanismul de piata care autoregleaza procesul de deservire a necesitatilor pietei prinintermediul masei monetare, sistemul de credit s-a constituit, ca un ansamblu, un complex de forme si functii organizational-juridicespecializate, in vederea implementarii relatiilor de credit. Acest sistem intruneste diverse forme de credit si, respectiv, este diversa si structuraorganizatiilor de credit, fiecare dintre acestea indeplinindu-si functiile specifice de acumulare si distribuire a capitalului banesc. De aceeaimpartirea functiilor intre anumite verigi ale sistemului de credit este motivata obiectiv prin diversitatea metodelor si mijloacelorde activitate ale acestora si rolul diferit pe care il au in procesul de reproductie a capitalului. Pot fi evidentiate doua grupuri omogene de relatiide credit specifice: cele din cadrul institutiilor bancare si cele din cadrul institutiilor nebancare. Respectiv, ambele verigi ale sistemului decredit, care reprezinta organizatiile bancare si parabancare, formeaza asa-numitele subsisteme bancar si parabancar. Primul susbsistem include banci sialte institutii de tip bancar (de exemplu, casele de scont). Cel de-al doilea sistem este reprezentat de institutiile specializate financiare si decredit si cele postale si de asigurari. Pentru majoritatea tarilor puternic industrializate din Europa de Vest, S.U.A., Japonia, in conditiile actuale, sunt caracteristice sistemele de credit cu trei sau patru niveluri. De regula, in primele niveluri intra diverse tipuri de banci, iar in ultimele institutiilespecializate financiare si de credit nebancare. Gradul de dezvoltare a structurilor enumerate, care alcatuiesc, in ansamblul lor, conceptul de sistemde credit, in diferite tari, este diferit. Dupa numarul de verigi ale sistemului de credit si gradul de dezvoltare a acestora, pot fidefinite particularitatile sistemelor de credit din diverse tari. Sistemul de credit, ca si orice ramura a economiei nationale, necesita o organizare corespunzatoare a verigilor sale, o anumita ordine ierarhica a structurii elementelorce o alcatuiesc: evidentierea verigii centrale administrative si a organelor inferioare (functionale). In vederea coordonarii activitatii acestora dinurma, organul administrativ este abilitat cu functia de supraveghere (monitorizare) a activitatii institutiilor de credit, efectuindtotodata analiza acestei activitati si indreptind-o, prin folosirea pirghiilor existente, pe fagasul necesar. Principala sarcina a organuluiadministrativ consta in a asigura continuitatea si siguranta functionarii sistemului de credit, eficienta financiara si de credit aciclului economic, in a nu permite cresterea sau reducerea neintemeiata a volumului operatiunilor de credit. Conform specializarii functionale si volumului serviciilor financiare de credit, prestate catre anumite unitati economice, nucleul sistemului de credit il alcatuieste sistemul bancar, caruia ii revine cea mai mare pondere a sarcinii de deservire financiara si decredit a ciclului economic. Unicul organ coordonator al activitatii instrumentelor de credit este Banca Centrala (de emisiune), care indeplinestefunctiile de gestiune a proceselor de organizare a deservirii financiare si de credit-decontare a economiei. Banca Centrala, insa, nu-si exercita direct influenta si nu-si indeplineste functiile de reglementare, verificare si supraveghere decit privindinstitutiile bancare, precum si alte institutii specializate in operatii pur bancare, care detin licenta sa. Asupra celorlalte verigi ale sistemului de credit, Banca Centrala si institutiile sale nu-si pot exercita influenta directa decit in anumite situatii, iar in majoritateacazurilor doar o influenta intermediata, ce se manifesta prin interconexiunea operatiunilor financiare si de credit si prin raporturile reciprocedintre diverse sectoare ale pietei serviciilor financiare si de credit. In afara de aceasta, institutiile financiare si de credit specializate (I.F.C.S.) se caracterizeaza prin subordonare dubla: pe de o parte, fiind legatede efectuarea operatiunilor financiare si de credit, acestea sunt nevoite sa se conduca dupa regulile in vigoare ale Bancii Centrale;pe de alta parte, specializindu-se in anumite operatiuni financiare, de asigurare, investitionale etc., I.F.C.S. nimeresc sub impactul actiunilor dereglementare ale departamentelor de resort. In felul acesta, verigile inferioare ale sistemului de credit se pot afla concomitent in subordonare dubla sau tripla. Si nu rareorise intimpla ca unele cerinte normative, de rigoare ale unui departament nu se potrivesc cu indicatiile altui departament, situatie care permiteinstitutiilor de credit sa manevreze, facind uz de indicatiile normative cele mai convenabile lor. Pentru a stabili contacte si relatii durabile intre veriga superioara, de conducere, si verigile inferioare, e nevoie de existenta unor canale sigurede legatura, de un mecanism de transmisie adecvat, care sa contribuie la aducerea cit mai operativa la cunostinta verigilor inferioare a deciziiloradoptate de conducerea de virf. Ca propagatori ai masurilor adoptate de Banca Centrala pot servi institutiile sale regionale, iar la nevoie institutiile special desemnate si abilitate de catre Banca Centrala. In scopul cresterii gradului de eficacitate si operativitate a masurilor de reglementare ale Bancii Centrale, se practica divizarea sistemului bancar si parabancar in sectoare, ce includ o serie de institutii similare dupa caracteristicile lor functionale. De exemplu, sectorul bancilor funciare, sectorul creditului de consum, sectorul companiilor leasing s.a. Scopul principal al acesteidivizari consta in instituirea unor reguli si proceduri regulatoare diferentiate in functie de specificul organizarii operatiunilor si activitatiiinstitutiilor fiecarui sector. Pentru realizarea principalelor obiective ale politicii Bancii Centrale, aceasta din urma desemneaza o InstitutieCentrala a sectorului respectiv, abilitata cu organizarea actiunilor si masurilor de reglementare si verificare. In functie de modul de cosubordonare a institutiilor de credit, conform legislatiei bancare si ierarhiei sistemului de credit, pot fi remarcate, in primul rind, doua tipuri de structura a sistemului bancar: cu un singur nivel si cu douaniveluri, care sunt parte integranta a intregului sistem bancar. Sistemul bancar cu un singur nivel presupune predominarea relatiilor orizontale dintre banci, universalizarea operatiunilor si functiilor lor. Incadrul sistemului bancar cu un singur nivel, toate institutiile de credit, inclusiv Banca Centrala, se afla pe aceeasi treaptaierarhica, indeplinind functii analogice de prestare a serviciilor de credit si de decontare si plata pentru clientela sa. Acest principiu structuraleste caracteristic atit tarilor cu structuri economice in curs de dezvoltare, cit si tarilor cu regimuri totalitare de guvernare (administrativa decomanda). Sistemul bancar cu doua niveluri se bazeaza pe relatiile reciproce dintre banci sub doua aspecte: pe verticala si pe orizontala. Relatiile desubordonare pe verticala sunt relatiile dintre Banca Centrala, ca centru administrativ, de conducere, si verigile inferioare bancile comerciale specializate; relatiile pe orizontala presupun relatii de parteneriat bazate pe drepturile egale dintre diferiteverigi. In cazul dat, se produce divizarea functiilor administrative si operationale, legate de deservirea economiei. Banca Centrala nu mai raminebanca, in sensul deplin al cuvintului, decit pentru doua categorii de clienti bancile comerciale si cele specializate si structurileguvernamentale, devenind insa prioritare functiile sale de banca a bancilor si de administrare a activitatii institutiilor bancare, pentrureglementarea si supravegherea functionarii pietei de servicii financiare si de credit. Astfel, dupa cum rezulta din analiza structurii organizational-functionale, cele mai importante unitati structurale, care ocupa primele doua niveluriale sistemului bancar, sunt bancile. Acesta este cel mai raspindit grup de institutii de credit (ele, traditional, ocupa primul locdupa volumul propriilor resurselor), care presteaza partea majoritara a serviciilor si, in fond, sunt institutii de profil universal (cu exceptia doara unui numar mic dintre acestea). In categoria operatiunilor bancare tipice intra: atragerea mijloacelor in conturile de decontare (curente) si pentru depuneri (investitii) pe termen; darea cu imprumut a mijloacelor acumulate in conditii de plata, exigibilitate si rambursabilitate; executarea decontarilor. Actualmente, cadrul operatiunilor bancare s-a largit considerabil, disparind treptat limita dintre traditionalele operatiuni bancare si cvasibancare,apoi, respectiv, si limita dintre operatiunile bancare si parabancare (din nivelurile 3 si 4 ale sistemului de credit, pe care le vomanaliza la sfirsitul acestei prelegeri). Totusi, specificul activitatii bancilor consta in faptul ca resursele bancare se formeaza pe baza de titluri de creanta (depozite, depuneri) fixate pesume. Practicind intermedierea in sfera creditelor, decontarilor in numerar, bancile isi asuma anumite riscuri (legate de pierderearezervelor si veniturilor banesti acumulate) fata de clientela si deponenti. Prin urmare, sfera de activitate a bancilor include comertul (tranzactiile) cu bani si prestarea de servicii, legate de acest gen de activitate,persoanelor juridice si fizice (intermedierea platilor, servirea de casa, gestionarea depozitelor si altor bunuri ale clientilor). In functie despecificul functiilor indeplinite, bancile se clasifica in doua categorii de baza: cu drept de emisiune si fara drept de emisiune. Bancile de emisiuni. Acestea, de regula, sunt bancile centrale, abilitate cu dreptul de emitente a semnelor monetare destinate circulatiei. Principala sarcina a bancilorcare indeplinesc functiile de bancii centrale si care nu fac comert cu marfa monetara decit in mediul bancar, fara a stabili nemijlocit relatii cuanumite unitati economice, consta in gestionarea activitatii de emisiune, de credit si de decontare si plata a sistemului bancar. Elenu reprezinta nici organizatii comerciale, nici organe ale conducerii (administratiei) de stat in sensul traditional al cuvintului. Statul, de regula, nu abiliteaza cu dreptul de emisiune decit o singura banca, caci daca ar fi imputernicite toate bancile cu dreptul de emitere abanilor, s-ar dezorganiza intreaga circulatie baneasca a tarii. Banca de emisiuni dispune de sume foarte mari de bani, de care nu pot dispune altebanci, fiindca pasivele sale includ mijloacele bugetare si numerarul aflat in circulatie. Aceasta situatie ii o sfera posibilitatea de a acorda sprijintuturor celorlalte banci si de a dirija activitatea acestora. Banca de emisiuni devine un adevarat centru de organizare a activitatii bancare a tarii,in jurul caruia se grupeaza toate celelalte banci si institutii de credit. Printre alte functii, cele mai caracteristicile pentru Banca Centrala sunt: emiterea banilor si controlul asupra circulatiei banesti; functia de centru de decontare si de rezerva al bancilor; rolul de creditor in ultima instanta, banca a bancilor, bancher al guvernului; stabilirea obiectivelor prioritare ale politicii monetare si de credit si ale politicii valutare a tarii si realizarea lor; determinarea bazelor juridice si precizarea principiilor de functionare a institutiilor financiare si de credit, a pietelor deoperatiuni de credit pe termen scurt si pe termen lung, precum si a tipurilor documentelor de plata care circula in tara data. Practica mondiala cunoaste diferite metode de constituire a bancilor centrale, a structurii lor organizationale. In ierarhia sistemelor bancare aletarilor cu o economie de piata dezvoltata, Banca Centrala ocupa un loc special. Ea nu numai ca detine monopolul emiterii bancnotelor (biletelor debanca), reglementarii circulatiei banesti, a creditului, nu numai ca pastreaza rezervele oficiale de aur si valuta, ci si indeplineste functia de organal reglementarii de catre stat a economiei. Abilitarea Bancii Centrale cu drepturile sus-enumerate si cu alte drepturi (acestea vor fi analizate mai detaliat intr-o prelegere special rezervata)asigura functionarea eficienta a primelor doua niveluri ale sistemului bancar. Pentru a-si putea indeplini functiile, Banca Centralaare nevoie de o larga retea de institutii regionale si de un aparat central. In conformitate cu functiile sus-indicate, sunt sistematizate si operatiunile active si pasive ale Bancii Centrale. Principala sursa a rezervelor saleeste emiterea semnelor banesti, care reprezinta unul din capitolele de baza ale pasivului bilantului sau. Un rol important in organizarea operatiunilorin pasiv ale Bancii Centrale il joaca resturile de mijloace (soldurile) in conturile bancare corespondente si de rezerva, conturile structurilor siorganizatiilor guvernamentale, precum si capitalul (fondurile) si rezervele bancilor, alte pasive. Dintre operatiunile active, cea mai mare importanta o au tranzactiile cu hirtii de valoare de stat, depunerile de valori in aur si valuta, numerarul(soldurile) de casa, operatiunile de credit si reescont. Principalele forme juridice de organizare a activitatii Bancii Centrale, in conditiile actuale, sunt: Banca Centrala unitara cu o participare de 100% a statului la formarea capitalului ei; societatea pe actiuni, o parte din ale carei actiuni apartin statului (sau statul nu participa de loc); uniunea de tip asociativ (cu participarea sau fara participarea structurilor de stat); sistemul de banci independente, care indeplinesc, in ansamblu, functiile de Banca Centrala. Bancile comerciale (universale) Alcatuiesc veriga inferioara a sistemului bancar (ocupind al doilea nivel in ierarhia sistemului de credit), care consta dintr-o reteade institutii bancare independente (autonome) si care presteaza nemijlocit servicii de credit si decontare pentru clientela pe baze comerciale.Principala componenta a acestei verigi o reprezinta bancile comerciale (universale) a caror activitate este universala. Bancile celui de-al doileanivel asigura intermedierea in sfera creditelor si investitiilor, executarii platilor, altor servicii bancare. Activitatea de intermediere a bancilorface sa scada gradul de risc si incertitudine in sfera economica atit in tara cit si dincolo de hotarele ei. Concentrind cea mai mare parte a capitalului de imprumut, bancile comerciale se ocupa, practic, cu toate tipurile de operatiunifinanciare, de credit si decontare, legate de deservirea ciclului economic al clientelei lor. Principalele functii traditionale alebancii comerciale sunt: acumularea mijloacelor, economiilor si sumelor banesti temporar disponibile; asigurarea functionarii mecanismului de decontare si plati, organizarea decontarilor in domeniul economiei nationale, sistematizareaoperatiunilor de efectuare a platilor; creditarea anumitor unitati economice, persoane juridice si fizice, prestarea serviciilor financiare si de credit pentru ciclul economic intern si extern; scontarea cambiilor si evidenta operatiunilor cu aceste titluri. In ultima perioada, bancile comerciale universale, care executa, potrivit unor calcule, de la 100 la 300 de feluri de operatiuni, seangajeaza din ce in ce mai mult intr-o activitate necaracteristica lor, patrunzind in anumite sfere, netraditionale pentru banci, de antreprenoriatfinanciar, leasing si factoring si practicind si alte genuri de servicii financiare si de credit, largind mereu spectrul serviciilor prestate siimbunatatind calitatea lor, concurind pentru atragerea noilor clienti cu perspectiva. Bancile specializate Activitatea bancilor specializate are ca scop prestarea, de regula, a unui sau doua servicii pentru majoritatea clientilor lor. Drept un alt tip despecializare poate servi prestarea de servicii doar unei anumite categorii de clienti (de exemplu, bancilor bursiere, cooperatiste, comunale) sauspecializarea intr-o anumita ramura. Cel mai pregnant se manifesta specializarea functionala a bancilor, caci acest tip de specializare influenteaza inprincipiu caracterul activitatii bancii, determina specificul formarii activelor si pasivelor, structurii bilantului bancii, precum si modul deorganizare a lucrului cu clientela. Aceste banci adesea sunt foarte eficiente atit din punct de vedere a sistemului bancar insusi, citsi a intregii ramuri industriale. Bancile de investitii si de inovatiisunt specializate in acumularea mijloacelor banesti pe termene lungi, inclusiv pe calea lansarii imprumuturilor prin emiterea de obligatiuni siacordarii de imprumuturi pe termen lung. O particularitate a activitatii bancilor de investitii consta in orientarea acestora spre deservire siparticiparea la activitatea de emisiune si de fundare a companiilor industriale, includerea lor in componenta holdingurilor bancare sau a marilorcompanii financiare ce pot presta un spectru larg de servicii financiare. Bancile de scont si de depozitsunt specializate in operatiuni de acordare a creditelor pe termen scurt (in medie, de la 3 la 6 luni), pentru atragerea si plasarea mijloacelorbanesti temporar disponibile, iar, in volumul total al operatiunilor active, o pondere esentiala au operatiunile de credit si de scont cu polite(cambii) comerciale cu scadenta scurta. Bancile de economii(banca de imprumut si economii, banca de imprumut si ajutor reciproc) acumuleaza venituri si economiile populatiei si acorda imprumuturi pentrunecesitati de consum. Aceste banci isi organizeaza activitatea pe baza atragerii depunerilor mici pe un anumit termen, desi, de regula, majoritatea lorpractica administrarea facturilor scadente cu diverse regimuri de utilizare, care permit retragerea mijloacelor depuse la termen, practic, oricind sifara nici o restrictie, cu exceptia sumelor deosebit de mari, pentru a caror retragere bancile cer sa fie informate din timp, ca sa-si instiintezeclientela. Termenul informarii difera in mod esential de la banca la banca. In volumul operatiunilor active predomina depunerile ipotecare gajate cubunuri imobiliare si hirtii de valoare, precum si acordarea de credit populatiei. Bancile ipotecare(funciare) efectueaza operatiuni de credit pentru atragerea si plasarea mijloacelor pe termen lung, gajate cu bunuri imobiliare (pamint, cladiri, alteconstructii). Specificul formarii pasivului bancilor ipotecare consta in ponderea considerabila a fondurilor proprii si atrase pe calea lansarii deobligatiuni ipotecare si a titlurilor de gaj, garantate cu imobile. Specializarea bancilor ipotecare consta in acordarea de credit ipotecar garantat(reipotecat) cu bunuri imobiliare. Scopul organizarii si activitatii bancilor cooperatiste (cooperativelor) nu este obtinerea profitului, ci satisfacereanecesitatii de servicii bancare a membrilor cooperativei de credit sau, altfel zis, contribuirea la deservirea financiara si de creditsi la dezvoltarea sferei cooperatiei. Factori ai bancilor cooperatiste sunt, desigur, cooperativele. Specificul operatiunilor consta in existenta, pelinga fondurile traditionale, si a fondurilor de rezerva cu destinatie speciala. In volumul operatiunilor active se evidentiaza imprumuturile pe termenscurt si pe termen mediu, inclusiv din fondurile speciale; operatiunile de scont si factoring, operatiunile de andosare (prin procura), pastrareavalorilor, operatiunile de leasing si factoring. Totodata, bancilor cooperatiste le este caracteristica practica acordarii de imprumuturi, garantate,de regula, cu valori financiare si materiale. Crearea si activitatea bancilor comunale sau a bancilor care deservesc economia locala, au capatat raspindire in mai putinetari. Fundarea bancilor comunale (municipale) are ca scop contribuirea la dezvoltarea si prestarea serviciilor financiare si de credit sferei economicelocale. Forma organizational-juridica de activitate este un factor extrem de important pentru crearea, consolidarea si dezvoltarea economica ulterioara apersoanei juridice atit ca institutie bancara, cit si ca orice alta unitate economica. De alegerea corecta a formei juridice, mai tirziu, depindposibilitatile reale de sporire a fondurilor proprii si de atragere a mijloacelor banesti imprumutate, caracterul si specificul organizarii procesuluide gestiune si, respectiv, a procesului de productie, formele si felurile de control, fapt ce are o mare importanta pentru activitatea bancilor. In functie de forma de organizare a activitatii, institutiile bancare se clasifica in banci unitare, sociale (in participatie) si pe actiuni. Bancile unitarereprezinta institutii bazate pe o conducere autoritara, unipersonala si au un singur proprietar statul sau o persoana privata. Bancile sociale (in participatie)sunt bazate pe participarea colectiva, de parteneriat a diferitelor persoane fizice si juridice la formarea propriului capital. Exista doua tipuriprincipale: asociatii si societati pe actiuni. Asociatiareprezinta o uniune de intreprinderi si organizatii (precum si de cetateni), fundata in baza unui acord si asocieri a unei parti din patrimoniulmembrilor care o alcatuiesc dupa principiul calitatii de membru, in scopul desfasurarii activitatii economice in comun si obtinerii profitului. Societatea pe actiunieste principala, iar actualmente si cea mai eficienta forma juridica de organizare a activitatii, fiind si una din cele mai raspindite varietati desocietati cu raspundere limitata. In functie de caracterul relatiilor reciproce cu compania-pilot, societatile pe actiuni pot avea statut de companiesubordonata sau de filiala. In scopul coordonarii si elaborarii de comun acord a actiunilor, sporirii eficientei politicii promovate, sunt create diverse uniuni bancare,interbancare si asociatii intergospodaresti, bazate atit pe principiile de asociere benevola a unor structuri independente, cit si pe drepturile deproprietate, control si administrare centralizata, subordonare si dependenta directa. Bancile, in scopul protectiei intereselor lor profesionale, infiinteaza diverse uniuni, grupari bancare, sau devin membre ale asociatiilor interbancaresau intergospodaresti, bazate pe sistemul de participare mutuala la capital sau pe relatii contractuale. Specializarea se manifesta cel mai pregnant in activitatea si structura organizatorica a uniunilor asociative si corporative, iar intre cele asociative in activitatea organizatiilor necomerciale (asociatii, uniuni, ligi) si comerciale (carteluri, sindicate, consortii). Asociatiile si uniunile Principalele particularitati si caracteristici ale activitatii structurilor asociative sunt: caracterul benevol al calitatii de membru bazat pe comunitatea de interese; delegarea unei serii de imputerniciri uniunii asociative in baza deciziilor adoptate de membrii sai; forma conventionala (pe baza de contract) de organizare a relatiilor dintre asociatie si membrii acesteia. Uniunile si asociatiile reprezinta organizatii de sine statatoare infiintate ca unitati structurale independente, ce s-au unit dupa principiul benevolsi pe baza comunitatii de interese economice. Principalul obiectiv al activitatii lor este asigurarea imbinarii intereselor dezvoltarii economice cu satisfacerea intereselor comerciale alemembrilor si favorizarea dezvoltarii si sporirii volumului de productie a marfurilor si serviciilor prestate organizatiilor, intreprinderilor,cooperativelor si populatiei. Asociatiile si uniunile au statut de persoana juridica, balanta si patrimoniu autonom, iar membrii lor isi pastreaza independenta economica deplina sidrepturile de persoana juridica. Toate relatiile economice si de productie si celelalte raporturi reciproce dintre membrii asociatiei si dintre acestiasi asociatie se stabilesc pe baza de contract. Pentru administrarea diverselor tipuri de structuri asociative poate fi instituit un aparat executiv care sa asigure functionarea organului superior sicelui executiv, procesele de pregatire si realizare a deciziilor. Pentru conducerea intregii activitati, in perioada dintre intrunirile generale, adunarea generala alege organul administrativ (consiliul de conducere). Intreaga activitatea operativa valutar-financiara si contractual-juridica este realizata de aparatul de specialisti calificati inclusi in schema depersonal. Ligile. In majoritatea lor, reprezinta sau asociatii internationale, sau uniuni pur interbancare, sau alte uniuni profesionale. Membri ai ligilor pot fi bancile comerciale, uniunile si asociatiile bancare, organizatiile financiare si de credit, precum si alte persoanejuridice si fizice, care contribuie la dezvoltarea sferei bancare si participa energic la activitatea bancilor. Toti membrii ligilor sunt egali indrepturi. Sensul principal al activitatii ligii bancilor consta in unirea eforturilor tuturor membrilor lor in vederea perfectionarii sistemului bancar. Functiile de baza ale ligii bancare sunt: favorizarea dezvoltarii independente a tuturor varietatilor si tipurilorde banci si institutii de credit, participarea la formularea bazei legislative si normative pentru prosperarea activitatii bancare,tinind cont de practica mondiala, si coordonarea activitatii bancilor comerciale, uniunilor bancare in scopul realizarii programelor cu caractergeneral bancar (informatie, comunicatii, programe investitionale etc.). Organul suprem de conducere a ligii este adunarea generala a membrilor sai. In perioada dintre adunarile generale, activitatea ligii bancare e dirijatade un consiliu coordonator, iar conducerea curenta a activitatii ligii o infaptuieste organul ei executiv directia ligii bancare. Consortiul. O formatiune asociativa foarte raspindita, de tip comercial, este consortiul, care reprezinta o asociatie provizorie, pe baza contractuala, de diverseunitati economice, inclusiv banci, a carei scop este implementarea unui proiect. Dupa atingerea scopului realizarea programelor investitionale, sociale, tehnico-stiintifice sau altor programe consortiul sau isi inceteazaactivitatea, iar patrimoniul sau este impartit proportional contributiei fiecarui participant (membru), sau se incheie un nou contract consortial.Activitatea consortiului este organizata dupa principiul finantarii comune in participatie a lucrarilor, corespunzator specificului activitatiiorganizatiilor fondatoare, precum si dupa principiul raspunderii materiale pentru neexecutarea sau executarea lor inadecvata. Sindicatele bancare. Adesea uniunile consortiale bancare se mai numesc sindicate bancare. In practica bancara, sunt cunoscute cu denumirea de sindicate si asociatiilebancare provizorii, infiintate pentru realizarea unor lansari (emisiuni) importante de hirtii de valoare, deservirea activitatii de emitere-fondare,desfasurata de clienti. Cartelul este o asociatie de intreprinderi, organizatii, banci, la a carui baza sta acordul cu privire la cotarea volumului de productie, marfuri si servicii,preturile si tarifele de vinzare, conditiile de comercializare si delimitare a pietelor de desfacere. Persoanele juridice-membre ale cartelului isipastreaza independenta economica, comercializeaza de sine statator productia in conformitate cu contractul incheiat. Sindicatul. Este un tip de asociatie de intreprinderi, organizatii, banci, ce presupune centralizarea aprovizionarii membrilor sai si desfacerii marfurilor produsede ei, fapt care permite eliminarea concurentei dintre partenerii lui in domeniul achizitiilor de materie prima si vinzarii productiei finite.Sindicatul poate fi condus, conform unei intelegeri intre parteneri, de sindicat, sau de unul dintre membrii sai, sau de un organ administrativ specialcreat in acest scop, care trebuie sa fie abilitat cu drepturile corespunzatoare si sa aiba statut de persoana juridica. Membri ai sindicatului pot finu numai intreprinderile si bancile, ci si asociatiile acestora. In asemenea caz, acestea isi pierd independenta comerciala complet, iar pe cea deproductie partial, desi toti membrii sindicatului continua sa fie persoane juridice de sine statatoare. Directia, care asigura in mod centralizatdesfacerea si efectueaza achizitiile, aduna toate comenzile de productie, furnizata de intreprinderile sindicatului, si le repartizeaza corespunzatorcotelor stipulate in contract. Concernele. Cea mai cunoscuta forma de tratare a notiunii de concerne este aceea de uniune a unui numar mare de intreprinderi industriale, financiare sicomerciale, de organizatii, societati si banci, bazata pe forma publica de proprietate si detinere a pachetului majoritar de actiuni.Intreprinderile-membre al concernului, infaptuiesc o activitate in comun pe baza centralizarii functiilor pentru dezvoltarea tehnico-stiintifica si deproductie, precum si o activitate investitionala, financiara, economica externa si administrativa. In componenta concernului intra holdingul(societate-pilot pe actiuni) si societatile pe actiuni subordonate lui. Nivelurile trei si patru ale structurii ierarhice a sistemului de credit includ organizatiile parabancare. Aceste institutiifinanciare si de credit specializate difera de celelalte prin orientarea lor, sau prin faptul ca deservesc anumite categorii de clienti, sau prin aceeaca presteaza, in temei, unul ori doua tipuri de servicii. Activitatea lor se concentreaza, in fond, asupra organizarii micului credit,deservirii unui segment redus al pietei si, de regula, prestarii de servicii pentru o clientela mai specifica (de exemplu, servicii de factoring). Institutiile financiare si de credit nebancare completeaza spectrul operatiunilor efectuate de banci pe piata capitalurilor de imprumut, unind diversestructuri ale pietei respective intr-un singur sistem. Spre deosebire de banci, institutiile financiare de credit nebancare isiformeaza resursele pe baza creantelor specifice, fara calcularea precisa a sumei acestora. Acumularile si economiile persoanelor juridice si fizicesunt investite de institutiile financiare si de credit ale sferei nebancare in efecte corporative si de stat. In functie de gradul de strictete a reglementarii si licentierii activitatii institutiilor parabancare, putem remarca doua tipuri de organizatii deacest gen, care, in fond, determina in sistemul de credit, respectiv, nivelurile sale trei si patru: creditul specializat, cind exista o delimitare precisa intre operatiunile bancare si cele parabancare si cind se aplica interdictii si se impunlimite pentru banci privind efectuarea operatiunilor cvasibancare si nu este permisa exercitarea functiilor bancare clasice ale institutiilorfinanciare de credit specializate (I.F.C.S.); creditul universal, care ofera, practic, tuturor tipurilor de institutii de credit posibilitatea de a presta diferite genuri de serviciifinanciare si de credit (ce-i drept, s-ar putea stabili unele restrictii). Companiile de asigurarisunt cele mai importante dintre institutiile financiare si de credit specializate, care infaptuiesc asigurarea, adica isi asuma obligatia sarecompenseze pagubele o data cu intrarea in vigoare a cazului de asigurare. Mijloacele acumulate, din contul vinzarii politelor de asigurarecetatenilor si oamenilor de afaceri (intreprinzatorilor) sunt folosite pentru cumpararea obligatiunilor companiilor industriale si comerciale,actiunilor, efectelor de stat. Deoarece afluxul de mijloace banesti sub forma de prime si venituri din asigurari este cu mult mai mare decit sumeleplatilor anuale catre detinatorii de polite, companiile de asigurari pot face investitii substantiale in efecte de mare rentabilitate cu termene fixede stingere. Marile societati de asigurari se organizeaza sub forma de companii mutuale, cind fiecare posesor de polita de asigurare este totodatacoproprietar al companiei, iar cotele lui de participare reprezinta partea sa sociala. O alta forma de organizare a societatilor de asigurari suntsocietatile pe actiuni. Companiile de investitiiau capatat o raspindire larga in tarile cu economie de piata avansata si reprezinta societati pe actiuni care se ocupa cu acumularea de fonduri banestide la investitorii particulari prin metoda emiterii propriilor hirtii de valoare si plasarea ulterioara a acestora in actiuni si obligatiuni alepersoanelor juridice din tara si din strainatate. Deoarece capitalul poate fi investit in diferite hirtii de valoare, riscul acestor investitii scadeconsiderabil pentru investitorii privati, care si-au incredintat propriile economii companiilor de investitii. Producindu-se in calitate de intermediarfinanciar, aceste companii tind, in definitiv, sa-si asigure lor si investitorilor beneficii cit mai mari si mai sigure. In functie de metodele de acumulare a resurselor, companiile de investitii se clasifica in doua categorii principale: de tip inchis (cu un numar fix deactiuni emise, care se coteaza pe piata titlurilor de valoare si nu pot fi rascumparate pina in momentul lichidarii companiei); de tip deschis (acestecompanii oricind isi pot vinde si rascumpara noile actiuni emise de ele). In afara propriilor mijloace, companiile de investitii sunt in drept safoloseasca in proportii limitate, mijloacele luate cu imprumut: companiile de tip inchis pot lansa (emite) obligatiuni de imprumut plasabile pe piatahirtiilor de valoare, iar companiile de tip deschis pot atrage credite bancare. Fondurile de pensiisunt create de companiile private sau de stat pentru a executa plata pensiilor muncitorilor si functionarilor care au atins virsta respectiva.Resursele lor se acumuleaza din varsamintele regulate ale persoanelor juridice si fizice, precum si din veniturile provenite din operatiunile active(in temei, efectuate cu hirtii de valoare ale fondurilor). Aceste mijloace se investesc, mai cu seama, in efectele intreprinderii care a creat fondul,precum si ale companiilor conexe si subordonate (fondurile de pensii constituite din fondul centralizat), iar plata pensiilor este executata dinincasarile si veniturile curente (fonduri de pensii care n-au fost constituite din fondul centralizat). Fondurile pot fi gestionate de catre intreprinderi sau, prin procura, de catre banci (fondurile neasigurate) si companiile de asigurare (fonduriasigurate). Companiile financiareacorda credit solicitantilor (clientelei) cumparind titlurile lor de creanta. Exista trei tipuri de companii financiare: cele de credit pentru consuma,destinate cumpararii marfurilor de folosinta indelungata; cele de intermediere, cind companiile industriale isi acorda reciproc credite comerciale;cele specializate in acordarea unor imprumuturi mici solicitantilor individuali. In mediul companiilor financiare, ocupa un loc important holdingurile. Principalele surse de mijloace ale companiilor financiare sunt depozitele pe termen. In plus, acestea acumuleaza un numar mare de actiuni de la firmeleindustriale si comerciale, institutiile financiare si populatie, fapt ce le permite sa controleze activitatea acestora. Companiile financiare, inultima perioada, isi extind spectrul de operatiuni si servicii prin efectuarea tranzactiilor leasing, factoring etc. Camerele de decontare (de cliring) sunt instituite pentru efectuarea platilor prin compensarea reciproca a datoriilor si creantelor intre banci. Camera de decontare nu efectueazacompensarile decit in baza de cecuri, cambii si alte documente prezentate bancilor-membre ale Camerei. La sfirsitul zilei, Camera calculeaza soldulglobal al fiecarei banci. Bancile care au sold debitor la decontarile zilei expirate, efectuate cu toti ceilalti membri ai Camerei, trebuie sa versesuma ce o datoreaza in contul Camerei de decontare, iar bancile cu sold creditor sa primeasca banii cuveniti de la ea. Sistemul postal si de economiireprezinta o varietate deosebita a institutiilor financiare de credit specializate. Prin intermediul oficiilor postale, acestea din urma acumuleazaeconomii de la populatie, incaseaza si elibereaza mijloace banesti, efectuind totodata operatiuni financiare de credit si coordonind toate actiunile. Firmele de leasingcumpara masini si utilaj, apoi le dau cu chirie intreprinderilor arendase, care achita chiria pe parcursul utilizarii obiectelor de arenda. De regula,de procurarea masinilor si utilajului se ocupa companiile si firmele de leasing subordonate bancilor. Leasingul este avantajos atit pentruorganizatiile de leasing, cit si pentru arendasi. Primele obtin din aceste tranzactii beneficii, acestia din urma, fara a-si cheltui banii, se aleg cufondurile fixe de care au nevoie in activitatea lor economica. Firmele de factoringorganizeaza vinzarea de conturi catre firma-factor, care poate fi reprezentata de orice banca comerciala, companie financiara sau firma factorialaspecializata. In cazul acestor tranzactii, platitorul pe baza de cont (debitorul) primeste un aviz cu privire la vinzarea creantelor sale si este datorsa achite platile necesare nemijlocit factorului. Totodata, exista diverse tipuri de servicii factoriale: cumpararea facturilor cu rabat si cuachitarea platii catre factor; asumarea de catre factor a raspunderii pentru toate operatiunile de evidenta a vinzarilor companiei si de administrare aconturilor (facturilor) debitorilor acesteia, de intocmire regulata a situatiilor cu privire la starea conturilor si incasarea datoriilor(imprumuturilor); garantarea achitarii totale a platii pentru marfa livrata, chiar daca cumparatorul depaseste termenul de plata. Serviciile de factoring sunt prestate, de regula, marilor companii, firme, care efectueaza un volum impunator de operatii comerciale. Deoarece intregulrisc de neplata a facturilor si-l asuma factorul, acesta, de regula, achita initial doar partea majoritara din plata cuvenita (80-90% din suma totala afacturilor), iar ceilalti bani ii trece in rezerva ce urmeaza sa fie restituita dupa achitarea de catre debitor a intregii sume datorate. Lombardurilepractica, in temei, acordarea de imprumuturi pe termen scurt, gajate cu bunuri imobiliare, ce alcatuiesc 50-80% din valoarea bunului dat in gaj. Pelinga acordarea de credite, ele efectueaza operatiuni de pastrare a valorilor depuse de clientii lor, de vinzare pe baze de comision a bunurilorlombardate. In functie de gradul de participare a statului si a capitalului privat la activitatea lombardurilor, acestea din urma se clasifica inlombarduri publice, private si mixte (cu capital privat si de stat). Asociatiile (aliantele) de creditsunt organizatii cooperatiste de economii, create, de regula, de catre sindicate sau grupuri de persoane private, care se unesc pe baza de interesemateriale comune. Fondurile lor se acumuleaza din cotizatiile si cotele de participare ale asociatilor si din mijloacele provenite din emisiunile deobligatiuni. Activele asociatiilor de credit includ, in temei, imprumuturile de consum acordate membrilor lor; scontarea politelor;operatiunile de intermediere a tranzactiilor comerciale si de comision; serviciile de consultanta si audit prestate membrilor asociatiei. Societatile de creditsunt create in vederea prestarii serviciilor de credit si plata pentru propriii membri. Fondurile lor se formeaza din cotele de participare si taxelenerambursabile de inscriere, din atragerea operatiunilor comerciale si de intermediere pe baze de comision. Mijloacele acumulate sunt destinateacordarilor de imprumutari. Societatile de creditare reciprocasunt destinate, in temei, deservirii businessului mic si mijlociu. Membri ai societatii pot fi atit persoane fizice, cit si persoane juridice.Capitalul societatilor se acumuleaza din taxele de inscriere (inregistrare) ale membrilor. Fiecare membru al societatii, in momentul intrarii, varsa oparte din suma creditului (ce i-a fost deschis) cu titlu de plata a cotei sale de asociat. La iesirea din societate, achita creditul(platind dobinda) si o parte din suma pagubelor societatii, apoi i se restituie taxa de inscriere si bunurile depuse in gaj. Asemenea societati sunt institutiile parabancare, care, de regula, practica organizarea sferei micului credit si se specializeaza inprestarea serviciilor pentru un cerc restrins de clienti, sau in efectuarea unor operatiuni strict determinate. Mai mult decit atit, dupa cum s-aremarcat deja, in ultima perioada organizatiile parabancare si-au extins spectrul de operatiuni, insusind multe din tranzactiile analogice bancare(receptionarea depunerilor, acordarea imprumuturilor, efectuarea calculelor s.a.), numai ca in proportii mult mai mici. Dezvoltarea sistemului bancar cu multe niveluri a facut sa se intensifice concurenta dintre diferite institutii financiare de credit.O data cu infiintarea noilor institutii de credit, a crescut nu numai rivalitatea dintre institutiile noi si vechi, ci sirivalitatea dintre noile organizatii nebancare financiare si de credit specializate. Cresterea tensiunii concurentiale dintre diverse institutii financiare de credit reflecta situatia de pe pietele capitalurilor de imprumut in diferitefaze ale ciclului economic. Astfel, in perioada de depresie, se inteteste lupta pentru investirea capitalului de imprumut; in perioada de inviorare siavint economic lupta pentru atragerea mijloacelor acumulate si a economiilor populatiei sub forma de depuneri pe termen, taxe de asigurare sivarsaminte in fondul de pensii. Companiile de asigurari rivalizeaza cu fondurile de pensii pentru atragerea economiilor viitorilor pensionari siinvestirea lor in sfera creditului de consum. Intre institutiile de credit se desfasoara o apriga lupta de concurenta atit a preturilor, cit si fara acestea. De exemplu, bancile de economii folosesc din plin posibilitatile concurentei valorice (de preturi). Sporind dobinzile la depuneri, bancile deeconomii, obtin avantaje in lupta de atragere a economiilor populatiei. Companiile de asigurari, fondurile de pensii utilizeaza metodele concurentei nonvalorice (fara implicarea preturilor). De exemplu, presteaza clientiloro gama mult mai variata de servicii, implementeaza noi tipuri de asigurare, cit mai flexibile, asigura conditii avantajoase la incheierea contractelor.Pentru a-si spori competitivitatea, institutiile financiare de credit mai mari au inceput sa presteze servicii firmelor mici si mijlocii, fapt ce acondus la cresterea considerabila a volumului operatiunilor si tranzactiilor lor active. Urmarind acelasi scop, marile institutii financiare si de credit utilizeaza pe larg noile realizari ale tehnicii si tehnologiile informationale avansate. Astfel, introducerea tehniciielectronice de calcul in activitatea bancilor, companiilor de asigurari, altor institutii financiare si de credit a facut sa scada considerabilcheltuielile, sa creasca nivelul si calitatea administrarii acestora din urma.