Mihai Eminescu “Scrisoarea I”1881Convorbiri literare

Introducere: -poezie antumă :are 4 variante

-se incadreaza in a III-a etapa a creatiei eminesciene cand functia demiurgului si-o asuma moartea sau nefiinta – Ioana Em. Petrescu

-izvoare: -texte stiintifice referitoare la legea conservarii energiei, extinsa asupra echilibrului sistemului solar, ipostazele stiintifice in cosmogonie ale fizicianului Pierre-Simon Laplace, geografului Al. von Humboldt ( Caietele fiziografice de la Berlin)

-cultura indiană: Imnul creatiunii, Imn catre un zeu necunoscut din Rig-Veda, Upanishade

-filozofice: Kant – Istoria naturala si teoria cerului

Hegel – Prelegeri de filozofia religiei

-particularităţi clasice: sobrietate greacă, germană, claritatea, concentrarea gândirii filosofice, logica discursului din cele 156 de versuri, alternarea modurilor şi timpurilor verbale

Structura – antitetica, romantica-ca si celelalte scrisori – conflictul dintre real si ideal

-pune în antiteză energia vitală ( ce asigură cerului eternitatea) şi intuiţia ofilirii rapide, şocul constituind un avertisment pentru condiţia umană

-Doua parti: 1. meditatie filozofica – pozitia vitrega a geniului in ipostaza de cugetator raportat la timp

2. satira – raportul cu societatea marginita, incapabila de mari elanuri ale gandirii si cu posteritatea

-tonul: 1. elegiac, melancolic

2. ironic, de satiră

-sub pana lui Eminescu, limba română devine un instrument absolut docil şi poetul o foloseşte pentru a exprima gânduri şi viziuni cum nu se mai luminaseră niciodată într-o minte românească

Tabloul I:

solemn, plin de linişte şi magie

Tabloul al II-lea : în antiteză cu

“bătrânul dascăl”

Tabloul al III-lea: naşterea şi posibila

stingere a universului

Tabloul al IV-lea: meditaţia sarcastică

asupra condiţiei+conştiinţei

umane

Tabloul al V-lea: închide simetric viziunea lirică deschisă în I tablou,

prin evocarea astrului lunar

Aspiratia universala spre liniste absoluta

Teme

GeniulTimpul

Societatea – viata umana-comedie absurda

COSMOGONIA ca eroare universala: naşterea , evoluţia şi stingerea Universului

Peisajul selenar, motivul contemplaţiei deschid şi închid poezia, dându-i o formă rotundă.

MEDITATIA

Peisajul selenar-Luna(v.1-14)

MACROCOSMOSUL

MICROCOSMOSUL(V.55-74)

UMANITATEA(V.15-38)

TIPOLOGII:

-regele -săracul

-slabul -puternicul

-geniul -neghiobul

-bătrânul dascăl -tânărul superficial -omul de stiinta -negustorul lacom

Geneza Apocalipsa

Satira

(v.87-144)

Contemporanii

GENIUL:

Posteritatea

(v.145-156)

Peisajul selenar-Luna

Incipit – coincide cu finalul - Ritualul patrunderii intr-un spatiu estetic, paralel si autonom fata de cel real

-laitmotiv-luna, motivul contemplatiei

-o evidentă stare hipnotică, având loc o schimbare a raportului dintre eul liric şi existent/real

Cadru romantic, gesturi

Timp bivalent - sacru(reeditarea perpetuă a genezei)

-individual

luna-odaia-lumea întreagă

- Miscarea ritualica a asumarii unei perspective inalte si impersonale determina eliberarea gandirii de tirania realului si de suferinta si o fixeaza in atitudinea de contemplare: viata ca vis

Tabloul poetic II

Eul liric se confunda cu luna

Lumea este privita din perspectiva ochiului cosmic al lunii

-astru omniscient şi omniprezent-puterea ei dominatoare se extinde de la

elementul acvatic : “mări”,”izvoare”

lume: “codri”,”palate”,”cetăţi”

întreaga umanitate: “frunţi”, catalizator al gandirii

-perspectiva panoramica, vasta, globala – se restrange treptat la categoria omului infatisat in diferite ipostaze concentrat in versul de inspiratie schopenhaueriana: Desi trepte osebite…

Constantin Ciopraga (“Nocturnul în opera lui Eminescu”) vorbeşte despre existenţa a 2 planuri:

Un fundal ideal, semifabulos

Un prim-plan realist, în ale cărui lumini, răii sunt supuşi oprobriului. Rănit de spectacolul diurn al societăţii strâmbe, ochiul aşteaptă mângâierile nopţii când penumbra lunii întreţine mirajul.

“codri”,”pustiuri”,”izvoare”,”mări”“ţărmuri”,”palate”,”cetăţi”,”fereşti”,”frunţi”””

Procedeul panoramării

Dupa prezentarea unui şir de ipostaze umane se face stop cadru pe figura bătrânului dascăl

GENIUL:-contemplativ

-detaşat

-meditativ

-sceptic, în conformitate cu filosofia lui Schopenhauer (se insistă pe zădărnicia condiţiei umane)

Omul de geniu – Uriasul relativ, constiinta a universului constientCaracterizare directa – infatisare umila in antiteza cu menirea sa de a detine tainele universului, de a fi stapan asupra infinirii temporale si spatialeCaracterizare indirecta – viziune pitagoreica -centru spiritual al lumilor al caror cifru il stapaneste prin intelegerea numarului sacru - instrumentul, oglinda in care divinitatea informa ajunge la cunoasterea de sine (Ioana Em. Petrescu)

Cosmogonia se constituie pe idei bazate pe materie

Evoluţia gândurilor bătrânului=Evoluţia Universului în patru momente:

1.Inainte de Geneză 3.Prezentul – locul omului in Univers

2.Geneza propriu -zisă 4.Apocatastaza (restabilire în starea primară)

Episodul genezic Episodul escatologic+ = ansamblul nu pare eterogen.

Eminescu stăpânea acea rară ştiinţă a sublimării materialului brut în universul integrator al artei

-motivele romantice- luna şi noaptea misterioase

-viziunea indiană asupra facerii lumii şi a sfârşitului

-sugestia religioasă asupra proiecţiei apocaliptice

-concepţia schopenhaueriană asupra geniului sufocat de mediocritate

Viziunea cosmogonică inspirată din Vedele indiene are 3 momente descifrate cu atenţie de dascăl -Facerea

-Evoluţia

-Vectorul

Inventivitatea poetică şi prozodică: îmbinarea cuvintelor care formează rimele interioare şi exterioare, rime rare, savant alcătuite: forme afirmative şi negative, cuvinte prescurtate şi nume întregi, pronume şi diminutive; alternarea modurilor şi a diatezelor:- - - - - - fiinţă- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - nefiinţă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - voinţă

- - - - - -nu s-ascundea- - - - - - - - - - - - - - era ascuns

- - - - - -pătruns- - - - - - - - - - - - - - - - - - -nepătruns

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - apa

- - - - - pricepută- - - - - - - - - - - - - - - - - -s-o priceapă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -raza

-- - - - de văzut- - - - - - - - - - - - - - - - - - s-o vază

- - - - - - - - - -nefăcute- - - - - - - - - - - - - - - -se desface

- - - - - - - - - -împăcate- - - - - - - - - - - - - - - eterna pace

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - un mititel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - pe el

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - tale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -- - scandale

Meditaţie asupra universului primitiv, asupra repaosului universal

Starea premergătoare – haosul, definit prin lipsa voinţei

Concretizarea ideilor abstracte prin metafora interogativă şi elemente terestre: Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?

Marele TOT se odihneşte în sine, identic sieşi, într-un repaos al respiraţiei cosmice vitale

Hegel – universul se află în faza non-manifestării, a ne-ieşirii-din-sine

Elasticitatea gândirii poetice – uimitoare în măiestria de a surprinde universul unde rătăceşte omenirea

Mişcarea stihială: punctul – germenele lumii, similitudini cu sâmburele aurit din cosmologia indiană, mai mic decât un bob de muştar, dar mai mare decât Cerul şi Pământul

Două principii fără chip şi nume: chaosul - muma universală

punctul – Tatăl fertilizator

Simetria şi echilibrul guvernează desfăşurarea cosmogonică de la increat la creaţie

Forţa generatoare, motorul vieţii - dorul nemărginit – din gândirea schopenhaueriană, voinţa oarbă de a trăi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -Iată-l

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -Tatăl

- - - - - - - - - mai slab ca boaba spumii- - - - - - - - - - - - - -

- - - - - - - - - stăpânul fără margini peste marginile lumii- -

Locul omului în Univers

Prin metafore din sfera semantică a nesemnificativului: copii ai lumii mici, microscopice popoare, muşti de-o zi pe-o lume mică, acţiunile omului sunt muşunoaie de furnici

Destinul omului - stă sub semnul iluziei, al efemerului şi hazardului

- este derizoriu, vis al divinităţii creatoare

Acţiunile omului – încercări disperate de a opune construcţii durabile morţii şi neantizării

Clipa, raza – ecouri ale luminii primordiale, absorbite de noaptea cosmică pentru că lumea tinde spre forma sa matrice

lumea, univers himeric =VIS AL NEFIINŢEI

Salt în dimensiunea infinită – stingerea – punct final, dar şi potenţial al unui nou început

Dorinţa de recuperare a păcii eterne – după o iluzorie eră de zbateri, lumea resimte o irezistibilă sete de repaos

Nu e viziune apocaliptică, noaptea cosmică marchează sfârşitul unei etape cosmice, o existenţă ciclică, având rădăcini în gândirea indiană şi religia popoarelor germanice

Dascălul cugetă asupra destinelor indivizilor lumii terestre, a destinelor mărunte care nu se salvează anonimatului

Omenirea – repetiţia la nesfârşit a aceluiaşi unul

Identitatea omului cu el însuşi şi cu lumea întreagă

Frământarea voinţelor mărunte se loveşte de inexorabilul destin aflat sub zodia timpului, scurs ireversibil ptr. om

Upanishad – conceptia atmanului

Atman=suflet individual,

Brahman=sufletul universal cel Absolut si Infinit

Ta Twam Asi= Acesta e Acela, sinele identic cu Brahman, sufletul individual se confundă cu sufletul universal

Mitul nemuririi prin genialitate – e fals, e o iluzie Societate bântuită de meschinărie, interese mediocreNerecunoaşterii contemorane i se adaugă cea a posterităţiiAccentele satirei şi violenţa ironieiPortrete de indivizi mărunţi care-şi construiesc gloria pe exploatarea operei şi biografiei geniului

Idei schopenhaueriene:Imposibilitatea cunoaşterii propriei vieţi şi neputinţa de a determina destinulConsiderarea operei lăsată la discreţia răuvoitoare a superficialilor care reduc totul la un nivel elementar de percepţieŞtergerea deosebirilor dintre ambiţia politică şi capacitatea gândirii atotcuprinzătoare din perspectiva morţii - pesimismul schopenhauerian

Potrete de indivizi mărunţi:Pedantul – cu ochii cei verzui, indiciu al neîncrederii, al viclenieiMititelul – organizează funeraliile cu falsă solemnitate - tonalitatea sarcastică, subliniind – indiferenţa, ipocrizia, lauda interesatăBiograful – incompetenţa, nepăsarea, comoditatea, invidia, meschinăria, reaua-credinţă duc la ignorarea opereiSentimentul poetului – amărăciune, compasiune, dezabrobare, nu indignare

Tabloul neclintirii universale în faţa zădărniciei umane

Atitudine deloc resemnată, fatalistă, ci efort de a depăşi limitele zidirii fizice

Reinstaurarea atmosferei feerice, lunare, luna ordonează şi estetizează spaţiul teluric

Contemplarea propriei vieţi sub zodia luminii selenare ce dezvăluie crudul şi tristul adevăr al identităţii oamenilor din perspectiva lunii şi a morţii

Poetul înfruntă finitudinea care pare a reduce la minimum forţa explozivă a vitalităţii

Poemul nu e un reproş la adresa lumii ingrate, strâmte sau superficiale, ci UN POEM AL SPERANŢEI ŞI AL ÎNCREDERII ÎN PERFECTIBILITATEA OAMENILOR