Academia de Ştiinţe a Moldovei

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei

EMILIA FURDUI

SUPORT METODOLOGIC

Chişinău – 2015

CZU 159.922.7+376.353 F 98

Aprobată spre editare de Consiliul Ştiinţifico-Didactic al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei

Lucrare a fost elaborată în cadrul proiectului: „Mecanisme şi metodologii de consultanţă şi consiliere a procesului de dezvoltare a personalităţii elevului în contextul socio-cultural modern”.

Coordonator ştiinţific: AGLAIDA BOLBOCEANU, doctor habilitat, profesor cercetător

Prezentul suport metodologic destinat specialiştilor din domeniul psihopedagogic include strategii şi recomandări practice de aplicare a terapiei Snoezelen şi a fost realizat în sectorul „Psihosociologia Educaţiei şi Incluziune Şcolară” al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Recenzenţi: Angela Cara – dr., conf. cercet., IŞE Angela Cucer – doctor în psihologie, IŞE Valentina Olărescu – dr., conf. univ., UPS „Ion Creangă”

Redactor: Stela LUCA

Redactor tehnic: Marina DARII

ISBN 978-9975-48-081-9.

© Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2015

3

ARGUMENT

Problemele copiilor cu cerinţe educative speciale au un impact

negativ asupra societăţii. Or, atitudinea comunităţii faţă de copiii cu

diverse anomalii caracterizează nivelul de dezvoltare economică a

acesteia, viziunile ei politice, morale, religioase, filozofice.

La etapa actuală, practica educaţională în Republica Moldova

este orientată în direcţia integrării şcolare şi sociale a copiilor cu

cerinţe educative speciale, inclusiv a celor cu deficienţe de auz în

medii cât mai apropiate de cele obişnuite, normale ale unei

comunităţi. Important este ca integrarea să se realizeze conform

principiului intervenţiei timpurii, care indică gradul sporit de

eficienţă a procesului de recuperare şi de inserţie în comunitate la

vârste mici.

Starea acestui proces este condiţionată de anumite probleme:

- viziuni şi opinii extrem de diferite, adeseori contradictorii,

asupra modelelor de recuperare a copiilor surzi;

- păstrarea ca prioritate a modelului defectologic instituţional al

educaţiei integrate;

- nivelul scăzut de pregătire a specialiştilor, a familiei, a şcolii

generale şi a comunităţii pentru realizarea conceptelor de

instruire şi educaţie a copiilor surzi.

Pentru pedagogii din grădiniţa obişnuită, bunăoară, integrarea

unor copii cu deficienţe auditive în grupă înseamnă, preponderant,

efort suplimentar în activitate şi creşterea volumului de muncă,

pentru satisfacerea nevoilor acestor copii şi mai puţin, ocazie de

îmbogăţire a experienţei profesionale.

În contextul abordării activităţii inovaţionale o importanţă

deosebită o are: comportamentul specialistului vizavi de

particularităţile psihofizice a copilului deficient auditiv, deoarece

într-un final cunoştinţele şi capacităţile asigură aducerea copilului la

statutul de auzitor. Cele menţionate subliniază necesitatea

4

dezvoltării noilor tehnologii, modernizării structurii şi conţinutului

activităţilor corecţional-recuperatorii, optimizarea lor pe baza

realizărilor ştiinţifico-tehnice.

În acest context, obiectivul principal în materialul prezentat a

constat în identificarea şi implementarea metodologiilor moderne de

formare a deprinderilor de comunicare verbală optimă şi eficientă la

copii cu deficienţe de auz.

Conţinutul lucrării dezvăluie istoricul apariţiei terapiei

Snoezelen, mecanismele şi unele metode de realizare, principii,

obiective.

De asemenea este prezentat un program psihopedagogic de

organizare a procesului adaptiv-recuperativ pentru preşcolarii cu

deficienţe de auz în camera senzorială şi un sistem de exerciţii ce

contribuie la stimularea complexă a analizatorilor valizi.

Sunt oferite soluţii practice pentru proiectarea activităţilor

psihocorecţionale, care se promovează în cadrul terapiei Snoezelen cu

copiii cu deficienţe de auz.

În scopul completării datelor ştiinţifice în domeniul

psihopedagogiei cu informaţie nouă pentru recuperarea diferenţiată

şi individualizată a copiilor cu diverse dizabilităţi sunt elaborate

concluzii generale şi recomandări practice de implementare a

terapiei Snoezelen, bazate pe cercetări experimentale.

Sperăm că acest model va prezenta interes şi va fi util

psihopedagogilor, logopezilor, educatorilor ale căror preocupări

sunt destinate copiilor cu diverse categorii de deficienţe.

Autorul

5

Expresia deficienţei auditive cuprinde, în esenţă, două categorii mari de deficit auditiv: surditatea (pierderea totală a auzului) şi hipoacuzia (pierderea parţială a auzului). Gradul deficienţei auditive diferă în funcţie de cauza, tipul, locul şi profunzimea leziunii componentelor structurale ale analizatorului auditiv. Literatura de specialitate apreciază „hipoacuzicul” ca subiect ale cărui posibilităţi de comunicare verbală sunt stimulate de prezenţa potenţelor auditive.

Cu o capacitate scăzută de a recepta şi emite mesaje verbale, persoanele cu deficienţe de auz prezintă dificultăţi în procesul de adaptare-integrare, definitoriu pentru o dezvoltare umană echilibrată [1; 3].

Cercetările teoretice şi practice, prin abordarea metodologică diferenţiată (chestionare, grila de observare, teste psihologice), au permis evidenţierea unor probleme psihologice mai frecvent întâlnite la preşcolarii cu deficienţe de auz, care influenţează semnificativ formarea şi dezvoltarea lor psihică. Acestea sunt: dificultăţi de comunicare (relaţionare) cu cei din jur (37, 5%), gradul de dependenţă faţă de adulţi (100%), manifestări de timiditate şi anxietate (37, 5%), probleme de concentrare a atenţiei (37, 5%), neîncredere în forţele proprii (37, 5%), lipsă de iniţiativă şi interese (12, 5%), frică de respingere (25%), dificultăţi de a înţelege comportamentul, intenţiile şi atitudinile celor din jur (25%) etc. [7].

Ierarhizarea problemelor menţionate anterior confirmă ideea că ele trebuie tratate foarte diferenţiat de către specialiştii din domeniu, părinţi, copii. În acest scop a fost elaborat şi propus spre implementare un model de reabilitare psihologică – terapia Snoezelen/ camera senzorială, care vine în ajutor copiilor cu dizabilităţi/ deficienţe de auz, pentru a obţine rezultate pe toate ariile: de comunicare, abilităţi cognitive, comportament adaptiv.

Element de noutate al terapiei Snoezelen este eficienţa înaltă a influenţei asupra activizării diferitor funcţii ale SNC: stimularea proceselor senzoriale, crearea unui fon emoţional pozitiv, restabilirea echilibrului funcţional dereglat la copiii cu deficienţe de auz.

TERAPIA SNOEZELEN – ASPECTE GENERALE

6

Ce este Snoezelen? Snoezelen este un sistem prin intermediul căruia se poate aborda

şi atinge mediul copilului, prin stimulare senzorială activă şi specifică, cu scopul de a creşte şi de a menţine bunăstarea (Wilma Kok).

Snoezelen este o activitate care are loc într-o cameră cu iluminare şi muzică specială pentru crearea unei atmosfere de relaxare, unde sunt stimulate simţurile individuale ale copilului ca: auzul, vederea, mirosul, simţul tactil şi gustul – Ad Verheul, Jan Hulsegge.

Snoezelen este o experienţă nouă într-un mediu de siguranţă maximă, încredere, recunoaştere. (Barry Emons).

Snoezelen este o cale de a realiza un contact cu mediul copilului, lăsându-i libertatea de exprimare a simţurilor şi emoţiilor.

Origini Termenul „Snoezelen” este o combinaţie din câteva cuvinte din

limba olandeză: - snuiven – a mirosi; - doze/ dommelen – a dormi uşor; - ontspannen – a se relaxa.

Terapia Snoezelen nu se focusează la atingerea unor rezultate, dar se concentrează asupra reacţiilor copilului pe tot parcursul activităţii;

Snoezelen este o cale de a realiza un contact cu mediul copilului, lăsându-i libertatea de exprimare a simţurilor şi emoţiilor.

Pentru prima dată conceptul de cameră de stimulare senzorială a fost introdus în anii 1906-1907 şi este rodul inovaţiei doctorului italian, profesor Maria Montessori.

Principiul de bază de la care porneşte Montessori constă în: crearea unui mediu cât mai natural, asemănător din viaţa de familie, stimulativ, cu materiale specifice care să ajute la dezvoltarea personalităţii copilului. În alternativa Montessori se respectă personalitatea şi independenţa copilului, legile naturale de dezvoltare a spiritului uman şi se asigură dezvoltarea lui din punct de vedere fizic, psihic, emoţional. Totodată metoda contribuie la dezvoltarea fenomenelor psihologice rămase neobservate şi necunoscute, iar psihologul direcţionează energiile copiilor, nu corectează niciodată, nu intervine în munca acestora, ci observă pentru a şti ce să facă mai departe. Montessori susţine, că metoda de educaţie senzorială nu reprezintă perfecţiunea întruchipată, însă ea deschide o cale nouă de

7

investigaţie psihologică, prin care s-ar putea obţine rezultate minunate [10; 20; 21].

Dezvoltarea terapiei Snoezelen în plan mondial, a avut loc în anii ′70. Psihologul olandez Ad Verheul, în timp ce lucra intr-un Centru de zi (la Hartenberg, în Ede, Olanda) pentru persoane cu dizabilităţi, a experimentat reacţiile lor faţă de mediul în care trăiau. El a început sa introducă mirosul, muzica, atingeri şi gusturi, creându-le astfel medii relaxante şi active. Ca rezultat al descoperirilor sale, a apărut şi s-a dezvoltat conceptul de cameră multisenzorială. Mai apoi, împreună cu colegul său Jan Hulsegge, au elaborat conceptul Snoezelen, care a fost implementat ulterior în Centre psihologice şi nu numai, în multe ţări Hulsegge şi Ad Verheul, 1987; Shapio şi Bacher, 2002) [apud 22].

La începutul anilor ′80 s-a extins semnificativ diapazonul de utilizare a camerei senzoriale, aceasta devenind mai apoi un instrument indispensabil în reabilitarea copiilor cu dizabilităţi/deficienţe de auz şi un mediu în care activităţile stimulative şi experienţele sunt utilizate pentru a creşte conştiinţa şi comportamentele pozitive.

Terapia Snoezelen a înregistrat o popularitate destul de impunătoare şi în Germania, unde a fost înfiinţată Fundaţia Internaţională Snoezelen (1998). Membrii fundaţiei în frunte cu Crista Mertens în calitate de preşedinte au introdus următoarele definiţii a acestui concept: „Snoezelen înseamnă un mediu special amenajat unde este atinsă starea de bine prin controlul asupra simţurilor multisenzoriali” şi poate să existe fie în interiorul unei camere fie afară.

Experţi, nu doar din Germania ci şi din Marea Britanie, SUA etc., împărtăşesc opinii diferite cu privire la acest subiect.

Un grup susţine că „acest mediu special amenajat” trebuie să fie restrâns la camere special concepute (M. Montessori, San-Lorenzo, Roma, 1907); alţii consideră că Snoezelen corespunde unei grădini senzoriale, fiind posibilă şi în spaţii special amenajate din exterior.

Un al treilea grup de savanţi este de părerea că orice percepţie a unor stimuli care influenţează pozitiv persoana poate fi numită Snoezelen. Aceasta poate include o plimbare pe malul râului, la munte sau la mare, precum şi legănatul într-un hamac la umbra unui copac. Unii chiar cred că orice satisfacere a nevoilor unei persoane poate fi numită Snoezelen. Se pare că este dificil de găsit un numitor comun pentru acest subiect.

8

În toate cazurile pot fi sesizate aceleaşi efecte pozitive: spaţiul aproape magic din camera senzorială cu un amestec de culori, efecte luminoase, sunete, arome şi texturi, are rol de calmare, stimulare, energizare, relaxare.

Şi în istorie găsim unele spaţii ca fiind amenajate în stil Snoezelen. Ludwig II, Regele Bovariei în Germania, şi-a creat peşteri pentru visare şi relaxare în castelul său din Neuschvanştein şi Linderhof la mijlocul secolului al XIX-lea. Peşterile naturale din piatră cum este peştera zânelor din Saalfeld, sunt de asemenea fascinante exemple naturale, care dovedesc o mare similitudine cu unele dintre instituţiile Snoezelen din zilele noastre.

Băile orientale sau piscinele ca nişte temple de la începutul secolului (în zilele noastre piscine de distracţie), pot fi considerate ca aparţinând terapiei Snoezelen. Întrebarea este: unde este limita? În ştiinţă şi în cercetare trebuie să avem o bază comună. Este important să începem cu un centru într-un spaţiu închis. Un centru Snoezelen poate avea chiar şi 12 camere (Ede (Olanda), Upplevelsen (Suedia), 2000). Spaţiul oferă stimulare multisenzorială, însă fiecare cameră pune accent pe stimularea unui sau două simţuri. Cea mai populară cameră se consideră cea albă, care este amenajată cu mai multe efecte de lumini şi unde se mai pot include muzica şi aromaterapia.

Asociaţia Koncept Snoezelen din Republica Cehă, cu ajutorul dr. Hana Stachova, a înfiinţat prima cameră multisenzorială pentru copii cu dizabilităţi în Centrul Ctyrlistec din Ostrava (Cloverleaf, 2011-2012).

În România Asociaţia Tottoro, în parteneriat cu Asociaţia P.A.V.E.L. şi Asociaţia Internaţională Snoezelen din Elveţia au implementat proiectul „Snoezelen, o abordare inovatoare”, prin Programul de cooperare elveţiano-român. Instruirea specialiştilor fiind furnizată de partenerul elveţian, David Grupa, preşedintele Asociaţiei, lector certificat de terapie Snoezelen. Cursul oferit este certificat internaţional. Proiectul a asigurat amenajarea a trei spaţii Snoezelen, pentru 100 de copii cu dizabilităţi incluşi în proiect din Bucureşti (Renata Filatova, Asociaţia Tottoro, 2012-2013). O altă cameră de stimulare Snoezelen a fost deschisă în România de către Asociaţia Down Art pentru copii cu deficienţe senzoriale şi psihoemoţionale (Arad (România), 2011).

În Rusia tehnologiile senzoriale au fost folosite pentru prima dată în 1992 cu ajutorul companiei „Rehab and medical”.

9

Una dintre cele mai active ţări în utilizarea acestei camere a devenit Marea Britanie, dar este folosită cu succes şi în Europa, ţările CSI, Asia, SUA şi Canada. În prezent numai în Canada există circa 500 de camere, 700 în SUA, mai mult de 500 în Rusia, care se concentrează pe următoarele direcţii:

Terapie/ recuperare/ psihocorecţie.

Recreere/ timp liber.

Educaţie.

Relaxare.

Managementul stresului, crizelor şi durerii. Copiii cu dizabilităţi din Republica Moldova de asemenea

beneficiază de camere analogice, de terapie ocupaţională, recreaţională etc. Spre exemplu, Centrul de reabilitare a copiilor surzi din municipiul Chişinău, dispune de: sală de activităţi corecţional-recuperatorii, dotată cu aparataj de amplificare a sunetelor, sală de ritmică fonetică, sală de joc dotată cu jucării ce constituie surse sonore, muzicoterapie.

Mai performante camere senzoriale sunt la Instituţia preşcolară specială nr. 167 pentru copii cu deficienţe de auz, mun. Chişinău. Dotarea cu echipament a fost posibilă cu sprijinul Asociaţiei Obşteşti a Copiilor şi Tinerilor cu Dizabilităţi, Asociaţiei „VITA”, „Peace Corps”, precum şi companiei „Servalux”. Menţionăm şi liceul cu profil tehnologic pentru copii cu deficienţe vizuale, mun. Chişinău (Societatea Orbilor din Republica Moldova); Centrul de Reabilitare şi Integrare Socială a Copiilor cu Dizabilităţi de Intelect CRIS CULTUM, Stăuceni, suportul a diverse fundaţii şi organizaţii germane şi olandeze etc. De asemenea, există astfel de camere la Vadul-lui-Vodă – sanatoriul „Bucuria-Sind”; la Cahul – sanatoriul „Nufărul Alb” etc. Aici, funcţionează camere de corecţie psihoemoţională, pentru copii şi maturi, unde se utilizează o îmbinare de muzicoterapie şi aer ionizat.

Important este de menţionat, calificările personalului implicat în utilizarea terapiei Snoezelen. În Olanda, provin din profesii non-medicale, în Marea Britanie şi Australia sunt asistenţi medicali, în Statele Unite – psihologi, în Israel – psihoterapeuţi şi terapeuţi ocupaţionali, în ţările CSI – psihologi, psihopedagogi speciali, defectologi. Ulterior au fost implicaţi şi asistenţii sociali.

10

La baza aplicării terapiei Snoezelen stau următoarele obiective:

dezvoltarea noilor cai de comunicare axate pe senzorial;

oferirea posibilităţii copilului de a-si exprima liber preferinţele;

sporirea receptivităţii privind relaţionarea/ comunicarea cu psihopedagogul special, părintele, semenii;

calmarea diverselor tensiuni, anxietăţi şi crearea unui teren propice relaxării.

Sarcinile activităţilor psihologice realizate în camera senzorială rezidă în: - stimularea dezvoltării senzoriale la copii; - compensarea impresiilor senzoriale; - crearea fondului emoţional pozitiv; - depăşirea dereglărilor în sfera emoţional-volitivă; - stimularea interesului faţă de activitatea de cercetare; - corecţia deficienţelor funcţiilor corticale superioare; - dezvoltarea funcţiilor motorii generale şi fine; - corecţia dereglărilor motrice; - reducerea tensiunii emoţionale şi musculare; - extinderea culturii generale a copilului; - constituirea imaginilor spaţiale, perceperea însuşirilor variate ale

obiectelor; - dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii; - fixarea şi dirijarea atenţiei.

În funcţie de sarcini, şedinţele în camera senzorială se percep ca: - o procedură de autoreabilitare; - o modalitate de pregătire pentru intervenţiile medico-psihologice; - o modalitate de a se deschide emoţional şi de a-şi exprima propriile

trăiri şi dorinţe; - un mijloc de formare la copii a abilităţilor de joc cu o altă persoană; - un mijloc de memorizare şi sistematizare a cunoştinţelor obţinute

despre lumea înconjurătoare; - o tendinţă de a restabili funcţiile psihice „afectate”.

OBIECTIVELE, SARCINILE ŞI PRINCIPIILE EVOLUŢIEI TERAPIEI SNOEZELEN

11

Principiile terapiei Snoezelen

Principiul abordării individuale şi diferenţiate Activităţile de recuperare psihologică a copiilor cu deficienţă de

auz în camera senzorială se realizează print-o îmbinare armonioasă a procedeelor de lucru şi în dependenţă de gradul deficienţei care influenţează semnificativ formarea şi dezvoltarea lor psiho-emoţională generală. Psihologul care utilizează terapia Snoezelen se bazează pe recomandările specialiştilor din domeniu (medic, surdopedagog, logoped, defectolog, kinetoterapeut). Planul individual de activitate se elaborează în funcţie de specificul dereglării de auz, de particularităţile individuale şi de vârstă, se stabileşte timpul şi forma de lucru (individuală sau de grup). Pe tot parcursul procesului de recuperare psihologul evaluează efectul stimulilor senzoriali în dependenţă de care modifică durata activităţilor şi complexitatea sarcinilor.

Principiul de etapizare La etapa incipientă drept efectivă este considerată forma

individuală de activitate. Psihologul stabileşte conexiune psiho-emoţională cu copilul, în dependenţă de dezvoltarea lui generală, psihică, emoţională. Apoi, gradual îi face copilului cunoştinţă cu echipamentul interactiv din camera senzorială şi funcţionalitatea acestuia. În funcţie de posedarea de către copil a anumitor abilităţi, psihologul/psihopedagogul complică treptat sarcina, variind gradul şi intensitatea de expunere axându-se pe realizarea eficientă a acţiunilor de recuperare.

Principiul succesibilităţii Orice activitate petrecută în camera senzorială este o experienţă

benefică pentru acţiunile ulterioare. Iar pentru aceasta este necesar de a cunoaşte nivelul dezvoltării personalităţii fiecărui copil în parte. Datele obţinute se înregistrează în fişa de observare în baza cărora se planifică programe corecţional-recuperative pentru activităţi în camera senzorială Este important îmbinarea eforturilor specialiştilor din domeniu în vederea cunoaşterii dinamicii dezvoltării copilului.

Principiul continuităţii şi accesibilităţii Esenţa acestui principiu se exprimă prin participarea părinţilor la

şedinţele individuale sau de grup din camera senzorială, unde observă

12

comportamentul copilului, învaţă să-i înţeleagă şi să identifice reacţiile acestuia în timpul jocului şi în relaţia sa cu psihologul.

Părinţii sunt incluşi într-un program de training, învăţând metodele specifice de terapie (joc structurat şi interactiv, tehnici de stimulare senzorială, „rândul tău-rândul meu”, dezvoltarea creativităţii prin tehnici de art-terapie, aromaterapie, cromoterapie, terapia prin dans etc.).

În final părinţii vor cunoaşte o serie de tehnici pentru a putea continua psihocorecţia la domiciliu [19; 22].

Mecanismul de realizare a acestei terapii este divizat în câteva blocuri funcţionale principale: corecţional-recuperativ; adaptiv-compensator; corecţional-relaxativ.

Aceste blocuri, reprezintă un ansamblu de procedee coerente, intercondiţionate ce susţin aspectul adaptiv-compensator al funcţionării analizatorilor în sistem. Efectele de stimulare a analizatorilor păstraţi permit o mai bună adaptare a canalelor senzoriale la cerinţele procesului educativ şi constituie un mijloc de valorificare a potenţialului senzorial. Stimularea activităţii adaptiv-compensatorii a analizatorilor păstraţi necesită respectarea unor proceduri cum ar fi:

1. Stimularea prin activizarea funcţională a structurilor senzoriale neangajate direct în activitate;

2. Stimularea în concordanţă cu capacităţile compensativ-funcţionale ale complexului senzorial.

Efectul compensator al stimulilor se produce prin:

mobilizarea resurselor senzoriale păstrate;

asigurarea unui nivel înalt al procesului de cunoaştere;

mobilizarea atenţiei;

dezvoltarea memoriei senzoriale;

asigurarea suportului biologic al procesului de compensare. Totodată, prin stimulare vom urmări activizarea interacţiunii

analizatorilor şi funcţionării lor în complex, valorificarea potenţialului

MECANISME ŞI METODE DE REALIZARE A TERAPIEI SNOEZELEN

13

mecanismelor de menţinere şi redresare a funcţiilor senzoriale. În cazul deficienţelor auditive toţi analizatorii participă la formarea sistemelor funcţionale ale mecanismului adaptiv, influenţând în mod diferit sinteza aferentă şi obţinerea rezultatului final. Se va efectua o pregătire psihologică a copiilor neauzitori pentru a crea o stare afectiv-motivaţională corespunzătoare sarcinilor stimulative.

Susţinerea potenţialului senzorial prin mecanisme compensatorii influenţează semnificativ soluţionarea problemelor psihologice, formarea şi dezvoltarea psihică a copilului cu surditate.

Mecanismele de reechilibrare a activităţii senzoriale şi de suplinire a funcţiei afectate, activitatea analizatorilor în sistem trebuie folosite cu cât mai mult randament în procesul organizării activităţii de psihocorecţie. Pe măsura perfecţionării gradului de complexitate se dezvoltă performanţele de prelucrare – interpretare – integrare a fluxurilor informaţionale. Acestea relevă prezenţa capacităţilor adaptiv-compensatorii, necesare unui mecanism stabil de realizare a activităţii senzoriale [1; 2; 3].

Metodele ce stau la bază au menirea de a restabili echilibrul funcţional dereglat şi exercită o influenţă importantă asupra dezvoltării şi stimulării simţurilor prin activizarea analizatorilor incluşi activ în procesul de instruire (vizual, auditiv. olfactiv, gustativ, vibro-tactil, vestibular).

Acestea pot fi: ludoterapia, art-terapia, meloterapia, terapia prin dans, cromoterapia, aromaterapia, kinetoterapia etc.

Ludoterapia Jocurile acestor copii fiind mai stereotipizate, mai monotone şi

mai simple decât ale auzitorilor de aceeaşi vârstă, se accentuează componentele vizuale ale cunoaşterii, afectivităţii şi motivaţiei. Pe deficientul de auz, îl antrenează la joc culoarea, forma, mărimea, funcţionalitatea, mişcarea, deplasarea obiectelor, persoanelor ca instrumente ale activităţii ludice. Pentru J. Piaget, mecanismul jocului „îl constituie polul de asimilare a realităţii de către eul copilului şi el conţine o doză de imaginaţii creatoare care va constitui motorul întregii gândiri viitoare şi chiar al raţiunii”.

Aşadar, jocurile petrecute în camera senzorială, urmăresc atât realizarea unor competenţe generale şi specifice diferitelor activităţi şi obiecte, cât şi atingerea unor obiective specifice ce tind spre dezvoltarea potenţialului auditiv restant sau spre compensarea auzului deficitar,

14

prin stimularea comunicării şi dezvoltarea limbajului verbal. Acestea pot fi: jocuri de dezvoltare a motricităţii (construcţii de cuburi, modelaj, decupaj etc.), jocuri pentru mărirea capacităţii respiratorii fonematice, pentru stimularea memoriei verbal-logice (de-a magazinul, de-a serbarea, de-a profesorul etc.), pentru dezvoltarea sensibilităţii vibro-tactile (jocurile cu cutii de rezonanţă), pentru dezvoltarea ritmului (jocurile cu barele tonale şi cu instrumente muzicale, jocurile cu rimă) etc. (Mariana Popa).

Vom prezenta în continuare, câteva categorii ludice de organizare în cadrul intervenţiei psihologice cu mecanismele corespunzătoare, după cum urmează: 1. Mecanisme senzorio-motorii:

manipulare – jocuri fără forme ale structurilor şi conduitelor perceptiv-motrice;

imitare – jocuri de imitare a gesturilor naturale, a mişcărilor sau acţiunilor executate de partenerul de joc ori de către specialist;

construcţie – jocuri de construcţie cu cuburi, jocuri de imagini;

asamblare – jocuri de asamblare. 2. Mecanisme concrete:

comparare – jocuri de comparare a obiectelor după formă, culoare, textură; a unor personaje din filme, cărţi, ilustraţii;

asociere – jocuri de selecţie-grupare, cu asociaţii de idei;

ordonare – loto-uri, jocuri de ordonare: lungimi, volume;

clasificare – jocuri clasificate după criterii diferite etc. 3. Mecanisme propoziţionale:

operatori logici – jocuri cu imagini pentru operatori logici;

simboluri – jocuri cu simboluri;

sesizarea schimbărilor, inventivitate şi improvizaţie – jocul de echivalenţă, de intersecţie [6; 9; 13].

Art-terapia este o activitate care utilizează metode neverbale, bazate pe creaţia plastică, o formă de dezvoltare a creativităţii şi o cale de exprimare individuală a copiilor. Prin intermediul desenului, picturii, modelajului, jocului cu marionete, colajului sub îndrumarea psihologului, ei învăţă să-şi exteriorizeze sentimentele şi emoţiile, să-şi exprime opinia, să se asculte pe ei însăşi şi pe ceilalţi, să coopereze şi să se tolereze.

15

Pentru deficienţii de auz art-terapia se prezintă ca o metodă de investigaţie activă, ce constă dintr-o suită de „modele plastice” de la simplu la complex, imagini grupate şi aplicate după principiile psihologiei experimentale şi psihodiagnozei. Aceste modele sunt prezentate copiilor drept sarcini-stimuli, cărora trebuie să le dea un răspuns sub forma reproducerii plastice. Strategiile de art-terapie au impact psihoterapeutic, fiind indicate pentru toate deficienţele. Scopul lor este:

de cunoaştere a copiilor, fiind un mijloc de comunicare între subiect şi psiholog;

investigării psihodiagnostice, bazându-se pe funcţia sa expresivă şi proiectivă, pe funcţia de comunicare şi pe capacitatea lui de a reprezenta aspecte pe care deficientul nu ştie sau nu poate să le verbalizeze. Activităţile se pot realiza în grup, pe etape, complicând sarcinile

pe măsura înaintării în vârstă. Materialele folosite pot fi: hârtie, beţişoare, creioane colorate,

plastilină; materiale din natură – conuri de brad, bucăţele de lemn, ghindă etc. Mecanismele de realizare:

mototolirea sau ruperea hârtiilor, netezirea hârtiilor;

ruperea hârtiei în făşii şi crearea de imagini ale obiectelor din mediul înconjurător: panglici, scări, fulgi de zăpadă;

desene individuale din imaginaţie proprie sau după o temă dată;

modelarea materialelor, realizând diferite forme. Prin urmare, această metodă este utilizată ca un mecanism de rezolvare a problemelor de comunicare, dezvoltă reacţii şi atitudini pozitive, înlătură izolarea, contribuie la restructurarea imaginii de sine, creează noi punţi spre relaţii interpersonale, facilitează integrarea [2; 8].

Terapia prin muzică Principalul obiectiv al acestei metode este de a stabili contactul cu

copilul şi de a facilita un alt tip de comunicare (diferit de cel verbal) între el şi psihopedagog (S. Ionescu). Deci, în cadrul activităţilor petrecute în camera senzorială, muzica este utilizată în scopul recuperării pe cât mai mult posibil a personalităţii decompensate a acestor categorii de copii. Pentru atingerea acestui scop, S. Ionescu sugerează realizarea unei diferenţieri tranşante între utilizarea muzicii

16

în psihoterapie şi utilizarea acesteia în diferite activităţi recreative, relaxante.

Cercetările au demonstrat că, instrumentele de percuţie, cum ar fi castanietele, clopotele, tamburinele, ţambalele, xilofoanele stau la baza acestor activităţi. Cu ajutorul acestora, copiii sunt îndrumaţi să cerceteze care sunete poate scoate un instrument sau altul. Deseori, reacţiile de răspuns ale copilului se manifestă prin tresărire sau mişcări ale ochilor spre sursa sonoră (D. Popovici, P. Miţu) [12].

Elementele de meloterapie folosite în cadrul activităţilor specifice deficientului de auz urmăresc un şir de aspecte:

dezvoltarea interesului faţă de activităţile muzicale;

îmbogăţirea vieţii personale;

dezvoltarea sensibilităţii;

modelarea simţurilor;

dezvoltarea comunicării, limbajului;

corespunderea nevoii spontane de joc, mişcare şi relaxare;

reducerea stărilor de nelinişte, tensiunii;

echilibrarea întregii personalităţi a copilului prin cultivarea unor trăsături de caracter pozitiv;

facilitarea integrării în grupul social. Psihopedagogul realizează exerciţiile muzicale pentru grupuri

formate din 2-5 copii. El combină muzica, mişcarea şi ascultatul, pe fond de conştientă generală [13].

Terapia prin dans Dansul, este o modalitate de comunicare care-l face pe copil să se

simtă în siguranţă, diminuându-i anxietatea. El foloseşte mişcarea pentru a îmbunătăţi starea emoţională, cognitivă, comportamentală. Este un procedeu prin care ajutăm copilul să-şi exprime sentimentele pe care le are faţă de propriul corp. Aceste mişcări sunt expresia lumii sale interioare. Nu este vorba de o terapie cu reguli exacte, ci de o mişcare liberă, de exprimare de sine, ce nu ţine de talent sau de tehnica mişcării.

Cromoterapia Terapia prin culori reprezintă o modalitate de folosire a

combinării culorii şi luminii ca instrumente care stimulează starea emoţională a copiilor. Culorile influenţează direct controlul afectiv al persoanelor cu dizabilităţi. Ele se împart în diverse categorii în funcţie de o serie de criterii prestabilite:

17

calde – sunt active şi excitante (tonurile de roşu);

reci – sunt pasive şi calmante (albastru, violet, verde);

vesele, triste;

culori deschise, relaxante, benefice sistemului nervos;

închise, care sunt catalogate drept culori grele. Mecanismul de funcţionare al cromoterapiei poate fi reprezentat

după cum urmează. Fiecare organ emite unde electromagnetice care interacţionează

cu tot ce ne înconjoară. Organele vibrează în armonie conservând astfel o identitate energetică specifică. Culoarea considerată a fi o rază de lumină şi deci unda electromagnetică poate influenţa vibraţiile electromagnetice ale organelor.

Este demonstrat faptul, că paleta cromatică la copiii cu deficienţe de auz este foarte redusă comparativ cu semenii lor auzitori, care folosesc toate culorile puse la dispoziţie. Neauzitorii utilizează mereu aceleaşi culori, iar atunci când desenează o fac de obicei cu o singură culoare. Ca urmare, în activităţile recuperative psihologul va respecta următoarele etape:

să acorde o importanţă deosebită imaginilor colorate;

să se evite culorile excitante;

fondul materialului didactic să fie realizat într-o singură culoare;

numărul culorilor într-o şedinţă nu trebuie să fie mai mare de 2-3. Studiul realizat a demonstrat că: culoarea şi lumina folosite în

cadrul terapiei Snoezelen îmbunătăţesc comunicarea la nivel emoţional, stimulează structurile senzoriale, îi ajută pe copii să se organizeze şi să se concentreze mai bine, să fie mai liniştiţi, reduc tensiunea şi le creează, per ansamblu, un cadru de viaţă mai fericit [2; 25].

Aromaterapia presupune stimularea analizatorilor olfactiv şi gustativ în timp scurt. Stimularea se realizează prin folosirea diferitor uleiuri, geluri, substanţe răcoritoare cu ajutorul difuzorului de substanţe aromatice, lumânări, beţişoare parfumate, în scopul creării unui mediu de relaxare, de calmare, a stării psihoemoţionale. Pentru a asigura funcţionarea factorului psihologic, specialistul intervine atunci când copiii nu sunt obosiţi, intimidaţi, creând o atmosferă degajată, sub formă de joc distractiv.

Astfel, creşte abilitatea copiilor neauzitori de a identifica şi clasifica gusturile şi mirosurile. Sensibilizarea analizatorilor exercită o

18

influenţă importantă asupra stării generale a organismului: modifică sensibilitatea în cadrul altor analizatori, capacitatea vederii cromatice, activează tonusul neuro-psihic, comportamentul cotidian etc.

Kinetoterapia este o metodă bine definită ce joacă un rol esenţial în refacerea potenţialului funcţional al copiilor în diferite situaţii de incapacitate.

Mecanismele sunt de ameliorare a funcţiei de coordonare, control şi echilibru, relaxare, reeducarea respiratorie şi a sensibilităţii, excitabilitate la stimulii din exterior, contractibilitate mai rapidă a nervilor care răspund de reflexe, deblocarea centrilor locomotori de la nivelul creierului.

Mecanismele de lucru se bazează pe mişcări naturale, dorinţa copiilor de a interacţiona unii cu alţii şi cu adulţii (Kasper, Departamentul de kinetoterapie, Universitatea Valdosa). Se recomandă ca exerciţiile efectuate în timpul kinetoterapiei să se petreacă sub formă de jocuri distractive, iar la fiecare trei minute să se facă o pauză de un minut. Punctele forte ale întregului program se focalizează pe stimularea simţurilor tactile şi kinetice, efectuarea de exerciţii simple care reproduc mişcări specifice deprinderilor de autonomie personală; efectuarea unor exerciţii de gimnastică asociate cu ludoterapia etc. (Debi Pillarella, Academia Americană de Medicină Sportivă).

Totodată, autorii mai multor lucrări ştiinţifice şi practicienii evidenţiază că terapia Snoezelen prezintă avantaje pentru interacţiunea specialiştilor cu copii:

conduce la cunoaşterea aprofundată a personalităţii copilului;

facilitează descoperirea preferinţelor copiilor, suport pentru demararea de noi demersuri psihologice pentru aceşti copii;

stimulează comunicarea psiholog-copil (perceput ca partener de joc, copilul este mai receptiv la relaţionarea/comunicarea cu psihologul, psihopedagogul special, educatorul);

permite descoperirea intereselor copiilor şi serveşte la stabilirea unui contact optim cu psihologul;

uşurează activitatea psihologică prin reducerea stărilor de agitaţie şi agresivitate [11; 16].

19

Care este scopul principal?

Posibilităţi şi limitări.

Cine va aplica terapia Snoezelen?

Psihoterapeuţi;

psihologi;

psihopedagogi speciali;

logopezi etc.

Beneficiarii terapiei Snoezelen:

copii/adulţi; •copii cu diverse dizabilităţi.

Ce fel de atmosferă doriţi să creaţi în camera senzorială?

Pădure; •malul mării; •noaptea – cerul cu stele.

Sunt cereri pentru anumite echipamente speciale? Sunt echipamente existente care trebuie integrate în noua cameră? Care este bugetul alocat?

Rezerve existente;

bugetul de stat;

granturi;

sponsori;

donaţii;

posibilităţi comerciale.

În dezvoltarea camerei Snoezelen trebuie avute în vedere atât necesităţile copilului, cât şi necesităţile specialistului care se va ocupa de el.

Asiguraţi-vă că specialistul a primit informaţiile corecte de la consilierii Centrelor existente.

Vizitaţi o cameră Snoezelen existentă.

Studiaţi catalogul Snoezelen.

Participaţi la seminare Snoezelen.

Fiţi la curent cu noutăţile din acest domeniu.

Asiguraţi-vă că personalul este pregătit corespunzător pentru folosirea camerei senzoriale.

CONSIDERAŢII ŞI CERINŢE DE FUNCŢIONARE A CAMEREI SENZORIALE

20

Astfel, camera senzorială prezintă în sine o încăpere dotată conform unui proiect special. Este important, ca spaţiul utilizat să fie de tip închis, fără geamuri. Dacă aceasta nu este posibil atunci pentru a obţine o încăpere întunecoasă se folosesc storuri/ perdele întunecate, sau se pot picta geamurile pentru a minimiza distracţiile. Camera este un spaţiu controlat, securizant şi familiar, în care putem prezenta o serie de stimuli vizuali, auditivi, olfactivi şi tactili cu garanţia că copilul trăieşte o experienţă de învăţare care se încadrează în limitele zonei proximei dezvoltări ale fiecărui caz în parte. Spaţiul aproape magic cu un amestec de culori, sunete, arome, texturi şi efecte luminoase este un ambient atrăgător pentru copii. Nu există o tehnică standard de stimulare senzorială, care poate fi aplicată la toţi copiii cu deficienţe senzoriale. Programul recuperativ trebuie să înceapă de la stimulii pe care copiii îi acceptă cel mai bine. Intensitatea şi varietatea stimulilor va creşte pe măsură ce copilul va tolera aceste modificări treptate.

La proiectarea şi instalarea unei camere senzoriale este necesar de reţinut câteva momente principiale:

aceasta să fie mai mult decât colecţia unor elemente individuale din catalogul Snoezelen;

conceptul de bază este: gândirea, dezvoltarea, creativitatea şi învăţarea;

crearea unei atmosfere calme şi pozitive;

contactul cu persoanele incluse în activitate poate să fie non-verbal sau verbal şi este important de a obţine reacţii din partea lor.

Aflându-se în această cameră copilul nu o percepe ca tratament sau obligaţiune. Ea este pentru el un joc, distractiv şi interesant. Mulţimea de diferite dispozitive luminiscente, adulţilor le permit relaxare, iar copiilor le trezesc un interes viu, deosebit. Copilul vrea să atingă totul, să examineze fiecare detaliu. Echipamentul existent în această cameră nu prezintă absolut nici un pericol. Aici totul este gândit astfel, ca copilul să nu se zdrelească şi să nu-şi dăuneze sănătăţii.

De asemenea, utilajul din cameră reacţionează la fiecare mişcare a lor, la fiecare sunet, care îi impune să se mişte, să vorbească, să perceapă şi să reacţioneze în anumit mod.

Copiii conştientizează că ei sunt participanţi la tot ceea ce se întâmplă în cameră, motiv pentru a zâmbi şi a efectua conştient anumite mişcări. În astfel de camere se practică terapia Snoezelen care are dublu rol: de stimulare şi de relaxare [18; 22].

21

Stimulare vizuală

Proiector de efecte cu disc lichid, acvariu UV;

Lumini din fibre optice (FiberGlow), lumini cu aprindere intermitentă (decoraţiuni pentru pomul de Crăciun); jucării care se aprind, produc zgomot, strălucesc, se rotesc, balonaşe de săpun;

Coloane cu bule de aer;

Oglinzi care nu se sparg;

Panou senzorial „Relax”, nori, steluţe, hârtie staniol, lipici strălucitor, coardă elastică;

Joc interactiv (Light Play):

Televizor cu DVD şi video etc.

Stimulare auditivă

Instrumente muzicale (tamburină, tobă, trompetă, xilofon);

Muzică de relaxare;

Jucării sonore, clopoţei;

Sunete din natură;

Pernuţă cu radio;

Bete de ploaie (rain stick).

ECHIPAMENTUL

NECESAR PENTRU CAMERA SENZORIALĂ

22

Stimulare olfactiva

Difuzor de arome;

Loţiuni;

Uleiuri mirositoare;

Gel de duş;

Arome revigorante;

Ulei pentru masaj;

Pernuţe mirositoare

Arome de cameră, esenţe.

Stimulare vibro-tactilă

Preşuri moi pe podea, blana de oaie, covoraşe moi;

Materiale tactile: (oglinzi tactile, bile tactile colorate, plăcuţe tactile, pămătuf, aparat şi perie de masaj, pensule: de unghii, vegetală, de pictat; mănuşă de masaj);

Jucării cu vârfuri ascuţite, vibratoare;

Cărăruşa senzorială;

Minge mică agăţată de un elastic, mingi de bumbac;

„Puzzle” din lemn; mobilier din burete;

Scaune de masaj, cu bile;

Rolă de pictat, vopsele;

Bucăţi de material încălzit, pungă de gheaţă, plastilină, rolă din material pufos, bandaje;

Saltea cu apă, sac de dormit;

Perne de diferite texturi (cu bile, pene); pernă vibratoare;

Ladă cu nisip, cutii cu orez.

Sisteme de aşezat

Taburet Bean Bag Oleande;

Fotolii confortabile care iau poziţia corpului;

Mobilier din burete;

Scaun cu apă Hydro Tilt;

Propriul scaun;

Alternativă – scaun personalizat.

23

Echipament pentru poziţia culcat

Pat cu apă;

Platformă Super Soft;

Saltea vibratoare, canapea;

Itemi moi pe podea cum sunt blana de oaie, covoraşe moi;

Perne de diferite texturi.

Stimulare gustativă (a mânca – a gusta)

Diferite fructe;

Legume;

Dulciuri;

Diferite băuturi etc. [18; 19].

Terapia Snoezelen presupune programe de recuperare şi stimulare multisenzorială individualizate, concepute pentru copii cu diferite dizabilităţi, organizate de persoane cu o pregătire specială în domeniu. Aceasta poate fi utilizată în diferite instituţii: de educaţie, psiho-pedagogice, medico-sociale. Mediul este amenajat astfel încât să îi ofere copilului siguranţă şi să-i permită să se exprime liber, să experimenteze diverse situaţii şi emoţii, căutând şi găsind soluţii adecvate.

Activităţile educaţionale se desfăşoară individual sau în grup ţinând cont de vârsta copiilor şi de achiziţiile pe care la au. Grupele sunt eterogene din punctul de vedere al diagnosticului, specificul problemelor psihologice şi al potenţialului individual ale copiilor.

CONŢINUTUL ACTIVITĂŢILOR DESFĂŞURATE ÎN CAMERA SENZORIALĂ

24

O sesiune în camera senzorială durează de la 15-35 de minute şi este determinată de către psiholog, psihopedagogul special, sau defectolog, care la rândul său au posibilitatea să simplifice sau să gradeze activitatea. Primele 2-4 ocupaţii au caracter introductiv şi nu depăşesc 10-12 minute. Treptat durata se măreşte până la 30-35 de minute. Numărul total de şedinţe poate ajunge la 15-20.

De obicei, şedinţele cu copiii sunt săptămânale (1-2 ori), cu părinţii lunar în cadrul cărora se vor monitoriza evoluţia, abilităţile învăţate pe toate ariile cognitiv, motric, limbaj, social, factorii care înlesnesc sau împiedică progresul. În funcţie de rezultatele obţinute şi necesităţile copiilor specialistul planifică următoarele obiective [16; 25].

Organizarea procesului recuperator în camera senzorială începe cu examinarea psihologică, care prevede utilizarea probelor specifice acestei categorii de copii în baza unor condiţii: testul să fie neverbal, exerciţiile administrate în limbaj mimico-gestual, durata de timp mai mare. Mai apoi se stabileşte un program de intervenţie corecţional-recuperatorie individual şi de grup, pe o perioadă de 6 luni sau de un an, care conţine ocupaţii privind extinderea sferei cognitive şi de corecţie a sferei emoţional-volitive. Planificarea activităţilor se stabileşte în funcţie de anumite sarcini care pe parcurs trebuie realizate. Periodic acest program este revizuit, analizat şi poate fi modificat în dependenţă de dinamica şi cerinţele grupului. Reevaluarea psihologică se face permanent pentru a se stabili evoluţia copilului şi a se identifica ariile care trebuie dezvoltate.

Cunoscut e faptul că pierderea auzului se soldează cu o serie de consecinţe pe toate palierele activităţii psihice a copilului neauzitor. Aceste caracteristici îşi lasă amprenta şi asupra formării şi dezvoltării trăsăturilor de personalitate. De aici rezultă, că psihopedagogul special în cazul organizării programului de lucru trebuie să ia în consideraţie că dezvoltarea personalităţii copilului parcurge etape dificile, condiţionate de:

dificultăţi de comunicare cu realitatea înconjurătoare;

exersarea insuficientă sau absenţa comunicării verbale şi limbajului;

încetinirea procesului de prelucrare a informaţiei;

posibilitate limitată de achiziţionare spontană, liberă a experienţei sociale [4].

25

Pentru organizarea calitativă a procesului educaţional-recuperatoriu specialistul trebuie să cunoască realitatea obiectivă ale mediului de viaţă a copilului. La deficienţii senzoriali întâietatea este deţinută de formarea întregii personalităţi a copilului. Aceasta se realizează prin dezvoltarea comunicării verbale, mobilităţii şi orientării spaţiale.

În cazul copiilor cu deficienţe de auz activitatea trebuie organizată în aşa fel încât toate relaţiile pe care ei le stabilesc să fie în primul rând relaţii verbale. De aceea trebuie selectate şi implementate acele forme în care necesitatea comunicării verbale apare ca o cerinţă evidentă. Mai mult ca atât, în cadrul fiecărei şedinţe e necesar să fie creat un sistem de situaţii concrete care să impună copilului stabilirea unor relaţii verbale. Pe lângă toate acestea organizarea mediului de vorbire trebuie să prevadă şi o serie de măsuri speciale pentru stimularea şi încurajarea copiilor şi în cele mai slabe tendinţe de a se exprima verbal.

După cum s-a menţionat anterior camera senzorială este un mediu care permite psihopedagogului special/psihologului să desfăşoare activităţi care vor stimula simţurile copiilor (vizual, auditiv, olfactiv, tactil, vestibular), astfel, încurajând activitatea intelectuală şi relaxarea.

Important este că, toate ocupaţiile să fie realizate în principal fără presiune şi cerinţe, ci doar prin intermediul activităţilor ludice care determină schimbări în dezvoltarea psihică a copiilor. Totodată jocul răspunde în modul cel mai indicat particularităţilor de vârstă ale preşcolarilor iar elementul distractiv pe care-l conţine stimulează interesul şi curiozitatea. Pentru aceasta, psihopedagogul special în permanenţă trebuie să aibă în vedere organizarea unor jocuri cât mai variate, ca să trezească interesul copiilor şi să contribuie la reabilitarea şi integrarea efectivă în cadrul grupului. Ţineţi cont de faptul că nu toţi copiii se simt bine în sesiuni de grup sau în medii nefamiliare. Pentru anumite persoane o sesiune unu la unu cu specialistul poate fi cu mult mai benefică.

Activităţile sunt la fel de importante şi pentru dezinhibare, interrelaţionare şi în cele din urmă pentru comunicarea gestuală dintre copii. Acestea duc la creşterea încrederii în sine şi dezvoltarea potenţialului pe care îl au, rezultatul final fiind optimizarea abilităţilor de relaţionare cu cei din jur [23].

26

Expresivitatea, atractivitatea, coloritul, utilajul neordinar al camerei senzoriale asigură stabilirea rapidă a contactului emoţional pozitiv dintre copil şi psiholog, ceea ce sporeşte gradul de încredere faţă de adult, include copilul în atmosfera de joc, provoacă o dispoziţie emoţională pozitivă pentru a realiza o sarcină sau alta de vorbire.

De exemplu, pentru articularea corectă a sunetelor în cadrul activităţilor de formare a pronunţiei o condiţie importantă, este direcţionarea puternică a jetului de aer prin utilizarea modulelor „ploaia uscată” şi „fibrele luminoase”.

Majoritatea copiilor întâmpină dificultăţi de orientare în schema propriului corp, neştiind părţile dreaptă şi stângă, denumirile părţilor feţei. Unii copii de la bun început se sfiesc să-şi arate limba, să efectueze o anumită poziţie articulată. De aceea, familiarizarea cu propriul corp şi capacitatea de a se orienta în el, se poate petrece în faţa oglinzii „Miracol”. Copiii se văd în întregime şi se conving că corpul lor este constituit din două părţi absolut identice. Iar prin exerciţii de joc în faţa oglinzii magice, ei învaţă să redea prin mimică starea emoţională a omului (bucurie, tristeţe, mirare). Ei se „transformă” cu plăcere în diferite animale, imitându-le. Lucrul activ al muşchilor corpului şi a feţei, manifestările mimate şi de pantomimă ale simţurilor, asigură descărcarea emoţiilor copiilor, le ajută cu uşurinţă să se realizeze şi să se descătuşeze.

Unele exerciţii orientate la dezvoltarea respiraţiei verbale este raţional să fie transferate în bazinul uscat. Acestea pot fi „Ursuleţul în bârlog”, „Alergările iepurelui”, jocurile de reglare a echilibrului inspiraţie-expiraţie, care au rol pregătitor şi se desfăşoară la începutul activităţii de recuperare. La fel de importante sunt activităţile centrate pe mişcare (exerciţii-muzicale transpuse în joc prin diferite mişcări specifice potrivite cu posibilităţile copiilor – ex. „Răţuştele” – imitarea mersului răţuştelor, aplecarea corpului înainte, etc.). Sunt interesante nu numai jocurile în care mişcările se realizează simultan de către toţi copiii, dar şi cele desfăşurate în grupuri mici, fiecare grup având de executat mişcări sau roluri de interpretat individual (ex. „Căsuţa din pădure”, „Pisica şi şoriceii” etc.). Acest gen de exerciţii – contribuie la întărirea capacităţii de concentrare auditivă, instalarea unei stări de relaxare şi confort psihologic.

Setul de bile colorate cu suprafaţa din diferite materiale este destinat pentru dezvoltarea sferei senzorial-tactile a copilului.

27

Psihopedagogul special îl poate folosi pe larg pentru corecţia tulburărilor de limbaj. Pentru formarea structurii lexicale a vorbirii, acumularea şi dezvoltarea dicţionarului antonimic al copiilor (tare-moale, pufos-neted, cald-rece), concretizarea semnificaţiei şi folosirea corectă a prepoziţiilor (pentru, pe etc.) pe baza experienţei senzorial-perceptive a copiilor.

Pentru perfecţionarea senzaţiilor olfactive şi gustative se utilizează setul de uleiuri aromate şi becul aromat. Este actual acest utilaj la studierea unor teme precum: „Flori de grădină şi de câmp”, „Copacii”, „Produse alimentare”, „Legume şi fructe” etc. Toate acestea oferă posibilitatea nu numai să se extindă diapazonul sensibilităţii faţă de mirosuri, gusturi dar şi să se îmbogăţească vocabularul, creându-se o corelare asociativă de noi cuvinte.

La dezvoltarea mişcărilor voluntare vizuale, capacitatea de concentrare asupra unui obiect, precum şi coordonarea mişcărilor ochilor şi mâinilor contribuie „coloana de apă cu bule de aer”, „ţesăturile din fibre optice”, clopoţei, mingi ţipătoare, jucării muzicale. Copii sunt pasionaţi de jocurile „Unde plutesc peştişorii”, „Povesteşte ce fac”, „Numără peştişorii” etc. În procesul activităţilor de psihocorecţie, camera senzorială este capabilă să se transforme pentru copil în orice ambianţă: pădure, oraş, sat, lumea subacvatică, magazin, circ, dar nu poate înlocui excursiile şi observările asupra lumii înconjurătoare. Ea poate ajuta doar să se memorizeze, şi să se sistematizeze impresiile obţinute. Activităţile de joc în acest mediu se pot desfăşura pe cele mai diverse teme, nemijlocit la studierea şi la consolidarea acestora, pentru activizarea reprezentărilor acumulate.

Prin urmare, camera senzorială este un mediu în care activităţile stimulative şi experienţele sunt direcţionate pentru a creşte conştiinţa şi comportamentele pozitive la copii [23; 24].

Pentru a proba eficacitatea terapiei Snoezelen în condiţiile sistemului nostru de recuperare, am realizat un studiu experimental în cadrul sectorului Psihosociologia Educaţiei şi Incluziune Şcolară, IŞE.

Studiul a fost promovat în grădiniţa speciale pentru copii surzi nr. 167, mun. Chişinău. Experiment a inclus un grup de copii cu vârsta cuprinsă între 5-7 ani cu deficienţe de auz de complexitate diferită.

Rezultatele obţinute servesc drept argument pentru proiectarea şi implementare a unor programe specializate bazate pe terapia

28

Snoezelen, menite să-i ofere preşcolarului cu deficienţe de auz posibilitatea de relaţionare cu adulţii, colegii şi cu lumea înconjurătoare.

Au fost organizate activităţi recuperative în care s-au utilizat diferite tehnici de lucru, axate pe stabilirea confortului emoţional, neutralizarea trăirilor emoţionale negative. Înainte de a vizita camera senzorială, psihologul iniţiază o discuţie în care copiilor li se spune că vor merge în „camera de magie”, unde-i aşteaptă o mulţime de surprize. Copiii întră în cameră păşind pe „covoraşul magic” (cărăruşa senzorială).

Durata activităţilor introductive în camera senzorială nu a depăşit 10 minute. Spre finalul reabilitării, care s-a desfăşurat aproximativ trei săptămâni, ea a atins 20-25 de minute. Toate activităţile s-au desfăşurat sub formă de joc. În total copiii au frecventat de la patru până la nouă şedinţe. Pentru a identifica dinamica dezvoltării psiho-emoţionale au fost realizate şi activităţi de control, care au demonstrat, că la toţi copiii s-au observat schimbări pozitive atât în comportament, cât şi în dezvoltarea cognitivă. Acestea s-au manifestat la fiecare copil diferit şi anume:

au devenit mai deschişi şi cointeresaţi în interacţiunea dezvoltativă cu adulţii;

au o atitudine mai calmă faţă de schimbările din mediul ambiant ordinar;

le-a apărut interesul faţă de studierea noului spaţiu şi ale obiectelor;

a sporit capacitatea de lucru, s-a format deprinderea de îndeplinire a acţiunilor după instructajul verbal al psihopedagogului special. Copiii în timpul activităţii au recurs la mijloace diferite de

comunicare: verbale, mimică, gesturi şi intonaţie. La toţi copiii s-a mărit activitatea de concentrare vizuală, s-a dezvoltat deprinderea de cercetare bine orientată a mediului înconjurător, a apărut posibilitatea de orientare independentă în mediul ambiant. Multora li s-a format necesitatea de comunicare cu adulţii şi interesul faţă de el ca partener în comunicare, deprinderea şi nevoia în stabilirea contactului vizual în timpul interacţiunii cu el, deprinderea controlului vizual asupra mişcărilor mâinilor (aceasta a sporit calitatea efectuării acţiunilor corespunzătoare; coordonării motrice generale). Schimbări de rigoare s-au relevat în dezvoltarea verbală a copiilor: s-a extins vocabularul activ,

29

consolidat deprinderea de utilizare în orice împrejurare. Ei au învăţat să iniţieze contact de comunicare cu adulţii cu ajutorul cuvintelor auxiliare sau frazei simple agramate şi doar în caz de neînţelegere apelau la comunicarea alternativă (limbajul gesturilor şi al mimicii).

Datele analitice obţinute ne-au permis să concluzionăm următoarele: toţi copiii cu diferit grad de surditate necesită o obişnuire consecutivă treptată cu mediul camerei senzoriale sub conducerea specialistului; astfel ca odată cu sporirea gravităţii deficienţei, durata perioadei de adaptare să se mărească.

Organizarea activităţilor corecţional-recuperatorii permite în modul cel mai eficient să se soluţioneze următoarele sarcini instructive speciale: să se activeze mecanismele de adaptare şi posibilităţile cognitive potenţiale; satisfacerea în excitanţi; să extindă experienţa senzorială; să se mărească considerabil durata atât a activităţilor individuale cât şi celor de grup.

Formarea deprinderii de orientare şi comportament social în spaţiul neobişnuit al camerei senzoriale ridică gradul de adaptare la condiţiile necunoscute ale mediului şi atenuează simţul fricii faţă de nou. Influenţă deosebită a mediului camerei senzoriale o are asupra stării emoţionale şi comportării copiilor. În atare mod, mediul camerei senzoriale activează şi dezvoltă posibilităţile cognitive ale copilului pe calea stimulării organelor lui senzoriale şi activismului motor; reduce tensiunea emoţională; contribuie la formarea deprinderii de reglare a conduitei; adică influenţează favorabil asupra sănătăţii fizice şi psihice a copiilor.

Finalmente, activităţile psihocorecţionale petrecute în camere senzorială au avut succes. După parcurgerea ciclului de activităţi (de control) în camera senzorială a crescut gradul de influenţă a acestora asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copiilor. De exemplu: la începutul studiului la 75% din copii s-a manifestat un nivel înalt de frică (temeri), la sfârşitul studiului nivel înalt a rămas doar la 58, 3%, deci nivelul fricii la copii s-a redus cu 16, 7%. Nivel înalt de anxietate s-a înregistrat la început la 83, 3% subiecţi, după ocupaţii atingând 66, 7%. În final nivelul anxietăţii a scăzut cu 16, 6%. Nivelul timidităţii de asemenea a indicat la început 83, 3%, la sfârşit 66, 7%, indicele de progres constituind 16, 6% [8].

O componentă de bază în cercetarea realizată o constituie şi specificul atitudinilor părinţilor vizavi de problemele copilului. Pentru

30

recuperarea nemijlocită a copiilor au fost implicaţi în acest proces şi părinţii prin oferirea de informaţii despre terapia Snoezelen.

În acest scop ne-am propus realizarea unei analize exprimate în formă de chestionare adresate părinţilor participanţi la şedinţele de consiliere psihologică şi la activităţile de psihocorecţie petrecute împreună cu copiii în camera senzorială.

În viziunea părinţilor intervievaţi implicarea lor în activităţile comune cu copiii în camera senzorială este înaltă şi constituie 83, 3%.

Numărul persoanelor ce consideră că şi-au cunoscut mai bine propriul copil reprezintă 75% din totalul părinţilor; 83, 3% consideră că comunicarea în camera senzorială trebuie să se petreacă prin limbajul semnelor; 91, 6% cred că ar fi binevenite şedinţe cât mai dese a părinţilor împreună cu copiii. Există şi părinţi care consideră că ideea susţinută de specialişti precum că utilizarea terapiei Snoezelen în comun nu poate condiţiona schimbări profunde în relaţiile din cadrul familiei (16, 6%).

Datele obţinute au permis părinţilor copiilor cu deficienţe de auz să observe punctele lui forte, potenţialul de care dispune copilul sub influenţa terapiei Snoezelen şi să experimenteze trăirile pozitive la domiciliu.

Totodată rezultatele ne-au demonstrat:

dorinţa părinţilor de a comunica şi a se implica în viaţa copilului său;

că părinţii conştientizează necesitatea activităţilor psihologice petrecute în camera senzorială, abilităţile practice de comunicare a copiilor lor cu semenii, adulţii (rezultatele observate de către părinţi în relaţia cu copiii);

că activităţile psihocorecţionale petrecute în camera senzorială a influenţat pozitiv dezvoltarea copiilor, pregătirea lor psihologică pentru şcoală şi a contribuit la adaptarea lor socială. Experienţa a mai demonstrat că aceste consilieri influenţează

pozitiv interacţiunea dintre psiholog, psihopedagogul special, părinte, copil [8; 14].

Studiul terapiei Snoezelen a condus spre elaborarea unor concluzii şi recomandări pentru specialişti, precum şi a unui program psihopedagogic de organizare în camera senzorială a procesului adaptiv-recuperativ pentru preşcolarii cu surditate.

31

PROGRAM PSIHOPEDAGOGIC DE ORGANIZARE A PROCESULUI ADAPTIV-RECUPERATIV

ÎN CAMERA SENZORIALĂ

(MODEL)

Acest program a fost elaborat pentru rezolvarea problemei de adaptare a copiilor care frecventează grădiniţele speciale şi poate fi folosit în dependenţă de dotarea cu utilaj a camerei senzoriale.

Programul constă din trei activităţi. Prima dată copiii vizitează camera senzorială în mod individual. A doua şi a treia dată copilului i se oferă posibilitatea să-şi invite unul sau doi prieteni pe care îi cunoaşte. Intrând în camera senzorială copilul deja ştie pentru ce este destinat utilajul, cum funcţionează şi ce se poate face aici.. Aceasta îi oferă siguranţă în comunicare, îi permite să stabilească contacte cu copiii şi adulţii. Trăirea în comun îi consolidează şi ei în continuare reuşesc să comunice şi să se joace în sală şi afară.

Scopul programului constă în asigurarea adaptării favorabile a copilului în condiţiile camerei senzoriale.

Sarcinile de bază: - crearea dispoziţiei emoţionale pozitive, - diminuarea anxietăţii, agresivităţii, tensionării, alertării; - crearea sentimentului de siguranţă; - dezvoltarea deprinderilor de comunicare.

Structura activităţilor: 1. Introducere: stabilirea contactului emoţional cu toţi participanţii.

Predispunerea copiilor la interacţiune. 2. Desfăşurare. Pe parcursul ei se realizează obiectivele preconizate

ale activităţii. 3. Încheiere.

Metodele de bază: - utilizarea echipamentului camerei senzoriale; - terapia cu poveşti; - terapia ludică; - jocuri pentru dezvoltarea deprinderilor de comunicare; - aromaterapia; - muzicoterapia; - luminile, cromoterapia.

32

Activitatea nr. 1

Obiectiv: facilitarea adaptării copilului în camera senzorială. Obiective de referinţă:

- calmarea copilului; - diminuarea sau reducerea tensionării, a anxietăţii; - crearea bunei dispoziţii.

Se desfăşoară individual. Timpul aflării copilului în camera senzorială este individual, în limita la 20 de minute până când copilul se linişteşte, se adaptează.

1. Introducere Copilul merge în camera senzorială. La intrare i se spune că el

acuşi va nimeri într-o încăpere miraculoasă, unde există mai multe reguli de comportare şi prima este – scoaterea încălţămintei cu toţii şi copiii şi psihopedagogul şi părinţii.

Copilului i se propune să privească prin cameră, în acest timp se include coloana cu bule colorate. La apăsarea butonului se schimbă culoarea. Apoi copilul face acelaşi lucru independent.

2. Desfăşurare Se spune povestea despre şoricelul care trăieşte în piscină. Din

numele şoricelului copilului i se propune să meargă la şoricel în bazinul uscat cu bile tactile colorate. În acest timp şoricelul (psihopedagogul în numele şoricelului) povesteşte regulile de comportament în piscină:

- nu e voie să te aşezi pe borduri deoarece sunt moi; - nu e voie de sărit în bazin, el doar e fără apă.

Se atrage atenţia copilului la culoarea bilelor, se propune să aleagă cele mai preferate culori şi să-şi amintească, când a mai fost atât de vesel.

Se propune să se meargă pe „cărăruşa senzorială” găsind cea mai frumoasă şi mai veselă culoare.

Se revine la coloana cu bule. Trebuie găsită culoarea care seamănă cu soarele, iarba, banana,

zmeura etc. Se creează posibilitatea liberă de joc, alegându-se ceea ce l-a interesat pe copil.

3. Încheiere Şoricelul laudă copilul spunându-i că este deştept, curajos, şi-i

aminteşte, că şi alţi copii vor să vină la el în ospeţie, iar pe el îl aşteaptă colegii în grupă şi alte activităţi interesante. El îi doreşte copilului să se

33

joace cu prietenii şi, neapărat să mai vină, dar nu de unul singur, ci cu alţi copii, deoarece este mai vesel. La revedere!

Activitatea nr. 2

Obiectiv: dezvoltarea deprinderilor de comunicare, care vor contribui la facilitarea adaptării copilului în camera senzorială. Obiective de referinţă:

- dezvoltarea deprinderilor de comportament social; - contribuirea la sporirea încrederii în sine şi dezvoltarea

independenţei; - dezvoltarea capacităţii de compasiune; - învăţarea copilului să-şi exprime atitudinea faţă de adulţi,

semeni. Durata desfăşurării activităţii – 20 de minute. Terapie de grup cu numărul de 3-4 copii.

1. Introducere Copiilor li se propune să intre în camera senzorială, descălţându-se

în prealabil. Ei fac cunoştinţă cu regulile de comportare (din numele personajului povestii) în „Camera miraculoasă”:

- aici nu e permis să ofenseze, să obijduiască pe cineva; - nu e voie să atingi dispozitivele, să le conectezi sau să le deconectezi; - nu se ia nimic din această sală. Copiilor li se sugerează să intre în cameră şi să privească atent în jur.

Psihopedagogul din numele şoricelului, întreabă copilul pe care îl cunoaşte deja, dacă poate să spună, cum îi cheamă pe copiii care au venit în ospeţie la el. Dacă copilul întrebat nu a putut spune numele acestora, atunci fiecare copil îşi spune numele şoricelului.

2. Desfăşurare

Exerciţiul 1. Bazinul Scopul: familiarizarea copiilor cu noţiunea de dispoziţie, formarea deprinderii de a alege diferite modalităţi de comunicare, de a se controla, acţiunea masajului, ridicarea dispoziţiei, scoaterea încordării emoţionale.

Şoricelul povesteşte că el locuieşte în bazin, dar nu în unul ordinar în care este apă. Bazinul lui este unul miraculos deoarece în el se poate scălda, totdeauna însă rămâi uscat.

34

Plus la toate, în bazin s-au întrunit diferite stări de dispoziţii. Cine dintre copii poate spune, ce dispoziţie s-a ascuns în bila albastră, dar în cea roşie?

Astfel se aleg toate culorile bilelor care sunt în bazin. Copiilor li se propune să intre în bazin câte doi, iar pentru aceasta

trebuie să se decidă cine şi cu cine se vor juca. Dacă copiii nu-şi vor aminti numărătoarea, atunci şoricelul le o va propune pe a sa. Înainte de a intra în bazin, şoricelul le vorbeşte despre regulile sale:

- Nu ne aşezăm pe borduri; - Nu sărim în bazin; - Nu ne îmbrâncim unul pe altul.

Dar dacă cineva va încălca regulile sale, atunci data viitoare şoricelul nu-l va invita în ospeţie.

Exerciţiul 2. Panoul senzorial Scopul: dezvoltarea deprinderilor cognitive, motoricii fine, curiozităţii, formarea priceperii de a coordona eforturile comune, dezvoltarea deprinderilor de comunicare.

Celorlalţi copii (neimplicaţi în bazin) li se propune să se joace cu panoul senzorial. Acesta se aranjează în aşa fel, încât să aibă acces toţi copiii.

Pentru început copiilor li se propune să găsească totul ce se poate face la acest panou. Apoi la doi copii li se propune să rotească roţile concomitent cu ambele mâini la început un singur copil, iar apoi să se facă acelaşi lucru în doi. Apoi perechile de copii se schimbă.

Exerciţiul 3. Coloana cu bule colorate Scopul: dezvoltarea deprinderilor cognitive, formarea deprinderilor de comunicare, dezvoltarea atenţiei, formarea activismului de cercetare la copii.

Se include coloana cu bule colorate. Se oferă timp pentru a cerceta liber funcţionarea coloanei, apoi li se adresează întrebări copiilor, pentru ce se foloseşte fiecare buton verde, roşu, albastru, oranj.

Apoi copiilor li se propune jocul „Apasă butonul”. Psihopedagogul se atinge de umărul copilului şi numeşte culoarea butonului, pe care acesta trebuie să apese.

Exerciţiul 4. Cărăruşa senzorială Scopul: dezvoltarea deprinderilor de comunicare, dezvoltarea deprinderilor senzoriale, dezvoltarea emoţională.

35

Se aranjează „cărăruşa fermecată”, se atrage atenţie copiilor la culorile cercurilor. La început li se propune, să meargă pe rând pe el, apoi fiecare să stea pe un cerc şi să spună ce dispoziţie încearcă el stând pe cercul acestei culori. În continuare se propune să danseze după muzică, când muzica va înceta să treacă în alt cerc. Se poate repeta acest exerciţiu de trei ori.

Exerciţiul 5. Relaxarea Scopul: reducerea tensionării, învăţarea tehnicii relaxării, formarea deprinderilor de exprimare verbală.

Se propune spre audiere casetofonul cu „Sunetele naturii”. Copiii se culcă pe saltele cu pene la podea, imitând cum doarme,

cum se întinde motănaşul. Apoi se fac ghemuleţ şi ascultă o melodie. Să se gândească, ce poate vedea motănaşul în somn.

3. Încheiere Obiectiv: formarea deprinderii de a-si lua rămas bun de la „Camera miraculoasă”.

Exerciţiul La revedere! Toţi copiii se ating de şoricel şi îi spun mulţumesc pentru

sărbătoarea pe care el le-a dăruit-o. Apoi toţi îi dau din mâini, spunând „La revedere!”. Şoricelul le doreşte copiilor să fie prietenoşi, cuminţi şi totdeauna sănătoşi.

Activitatea nr. 3

Obiectiv: dezvoltarea deprinderilor de comunicare, formarea încrederii în sine şi în alţi copii Obiective de referinţă

- dezvoltarea deprinderilor de comportament social; - contribuirea la sporirea încrederii de sine şi dezvoltarea

independenţei; - dezvoltarea capacităţii copilului de compătimire; - învăţarea copilului să-şi exprime starea sa emoţională.

Timpul desfăşurării activităţii este de 20 de minute. Numărul copiilor e de 3-4.

1. Introducere Copiii intră în sală, reamintindu-li-se regulile comportării în

„Camera miraculoasă”.

36

Jocul „Salutul” Iniţial, copiii se prezintă şi spun ce preferă ei să facă. Apoi fiecare trebuie să spună cum îl cheamă pe vecinul său din partea dreaptă şi ce iubeşte acela să facă.

2. Desfăşurare

Exerciţiul 1. Bazinul Scopul: consolidarea noţiunii de dispoziţie, dezvoltarea spontaneităţii, influenţarea benefică a masajului, îmbunătăţirea dispoziţiei.

Şoricelul îi roagă pe copii să-şi amintească despre regulile care trebuie respectate în bazin. Pentru a nimeri în bazin, copiii trebuie să meargă pe drumuleţul miraculos „cărăruşa senzorială”.

În timpul mersului copilul trebuie să-şi amintească ce dispoziţie a avut ieri dimineaţă, ce dispoziţie au avut mama, tata. La ieşire din bazin să spună ce dispoziţie are la moment.

Exerciţiul 2. Panoul senzorial Scopul: dezvoltarea deprinderilor cognitive, motoricii elementare, dezvoltarea deprinderilor de colaborare.

Panoul senzorial se plasează la mijlocul sălii. Copiii se aranjează în jurul lui şi îşi amintesc, ce pot să facă. Apoi se pun întrebările:

- Ce se poate roti? - Ce se poate ciocăni? - Ce e cel mai zgomotos? - Ce le leagănă? - Cu ce se poate juca în doi?

Exerciţiul 3. Coloana cu bule Scopul: dezvoltarea deprinderilor cognitive, dezvoltarea deprinderilor de comunicare, spontaneităţii, dezvoltarea atenţiei. Se include coloana cu bule.

Jocul „Ce poate fi de această culoare?” Până când arde o anumită culoare, trebuie numite pe rând obiecte de culoare identică.

Exerciţiul 4. Stări emoţionale Scopul: dezvoltarea sferei emoţionale.

„Vai, vai, mă doare burtica!” Doi ursuleţi, Tim şi Tom, au mâncat mere gustoase, dar nespălate. A

început să-i doară burtica. Ursuleţii se plâng: - Vai, vai, mă doare burtica!

37

- Vai, vai, ne simţim rău de tot! - Mai mult mere nu dorim. - Suntem bolnavi, Tom şi Tim!

Se fac mişcări expresive. Sprincenele se ridică şi se mişcă, ochii se închid pe jumătate; trunchiul se apleacă, burta se întinde; mâinile se apasă pe burtă.

La ei a venit doctorul Zai. El i-a tratat pe ursuleţi şi totul s-a făcut bine. Nu-i mai doare burtica pe Tim şi Tom.

Ursuleţii s-au întremat. Se fac mişcări expresive. În poziţie pe şezute, picioarele se desfac,

corpul se trage înapoi, bărbia este un pic ridicată, se zâmbeşte.

Exerciţiul 5. Relaxarea Scopul: învăţarea tehnicii de relaxare, reducerea tensiunii.

Se foloseşte imprimarea „Sunetele naturii”. Copiilor li se propune să inspire şi să expire de câteva ori. Inspirare-expirare. Zâmbet deschis. Mâinile se ridică în sus şi se lasă brusc în jos. Se imaginează că s-au transformat în păsări, se zboară prin sală şi se lasă pe podea.

3. Încheiere Obiectiv: formarea deprinderii de a-şi lua rămas bun cu „Camera miraculoasă.”

Exerciţiul La revedere! Toţi copiii se ating de şoricel şi îi spun mulţumesc pentru

sărbătoarea oferită. Apoi cu toţii îi dau din mâini, spunând „La revedere!”. Şoricelul le urează copiilor să fie harnici şi ascultători.

Notă: începutul şi sfârşitul activităţilor se vor realiza în acelaşi mod de fiecare dată (prin utilizarea unor indici, semnale din partea psihopedagogului/psihologului).

În contextul celor expuse, prezentăm un sistem de exerciţii

stimulative în scopul eficientizării activităţii corecţionale a psihopedagogului cu copiii cu deficienţe de auz.

38

Obiectivul fundamental al activităţii de psiholog, constă în

stabilirea relaţiilor permanente cu toţi specialiştii din instituţie (defectolog, surdo-pedagog, logoped, educator, asistent social), familia copilului.

În urma evaluării copilului, se vor recomanda elementele cheie pentru organizarea procesului de terapie Snoezelen. În primul rând spaţiul destinat trebuie să corespundă normelor şi cerinţelor educative speciale; să fie dotat cu echipament inofensiv, accesibil, capabil să le trezească interes şi curiozitate copiilor.

Un rol deosebit revine organizării activităţilor de psihocorecţie în camera senzorială. Trebuie să se ia în consideraţie particularităţile individuale, specifice personalităţii fiecărui copil; metodele şi mijloacele folosite; sarcinile specifice ce necesită realizare.

În cazul copiilor cu deficienţe de auz accentul se va pune pe dezvoltarea sferei psiho-emoţionale, comunicării, mobilităţii şi orientării spaţiale. În afară de aceasta activităţile trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă pozitivă, binevoitoare, calmă, în grupuri mici de 2-3 copii, cu durata de la 10-30 minute. Important este organizarea activităţilor de psihocorecţie în formă de joc, care să se desfăşoare gradat în funcţie de complexitate. De asemenea, este utilă includerea jocurilor speciale uşor de manipulat, cu un design potrivit acestei categorii de copii.

Psihopedagogul trebuie să fie capabil să:

stimuleze şi să susţină orice acţiune ale copilului în camera senzorială. Programul de stimulare senzorială trebuie să înceapă de la stimulii pe care copilul îi acceptă cel mai bine şi de la nivelul tolerat de input senzorial.

utilizeze instrumente muzicale şi jucării ce constituie surse sonore şi au culori aprinse. Important este ca instrumentele folosite să reproducă zgomote de diferită intensitate, înălţime, durată;

folosească elemente de cromoterapie şi lumină. Percepţia vizuală este una din cele mai complexe şi mai importante

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI DE IMPLEMENTARE A TERAPIEI SNOEZELEN

39

aparate senzoriale a copiilor neauzitori, având un rol esenţial în orientarea şi deplasarea în spaţiu, perceperea de la distanţă a obiectelor;

stimuleze simţurile tactile prin utilizarea obiectelor respective;

utilizeze cu atenţie aromaterapia, deoarece unele plante, uleiuri (eucalipt, rozmarin, salvie) pot provoca reacţii la copii;

dezvolte coordonarea mişcărilor prin psihogimnastică;

înveţe copiii să stabilească noi relaţii cu semenii, pentru a deveni mai comunicabili.

Succesul în promovarea terapiei Snoezelen se datorează în mare parte parteneriatului psiholog-părinţii copiilor neauzitori, cărora se recomandă unele module de interacţiune:

oferirea suportului emoţional părinţilor şi implicarea în activităţi comune în camera senzorială;

invitarea părinţilor pe rând or individual la şedinţe, pentru a observa comportamentul copilului său, a învăţa să înţeleagă şi să identifice reacţiile acestuia în timpul jocului şi în relaţia cu psihologul;

planificarea împreună cu părinţii a programului de activitate în camera senzorială;

includerea părinţilor într-un program de training, pentru a-i familiariza cu o serie de tehnici de stimulare senzorială specifică, pentru a continua psihocorecţia la domiciliu.

40

BIBLIOGRAFIE

1. Anca, M., Psihologia deficienţilor de auz. Cluj-Napoca, Presa universitară clujeană, 2001.

2. Bodorin, C., Metode stimulativ-compensatorii de susţinere a capacităţii de muncă a elevilor surzi, Ghid metodic. Chişinău, 2002.

3. Bodorin, C., Surdopsihologia, Chişinău, 2006. 4. Bolboceanu, A., Psihologia comunicării. Chişinău, Univers

Pedagogic, 2007. 5. Bucun, N., Paladi, O., Rusnac, V., Metodologia de evaluare complexă

a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, Chişinău, 2012. 6. Elkonin, D.B., Psihologia jocului. Bucureşti, E.D.P., 1971. 7. Furdui, E., Probleme psihologice ale preşcolarilor cu dizabilităţi atestate

de către psihopedagogii speciali, În: Univers Pedagogic, 2013, nr. 3(39), p. 59-63.

8. Furdui, E., Recuperarea psihologică a copiilor deficienţi auditiv prin intermediul terapiei Snoezelen. În: Optimizarea învăţământului în contextul societăţii bazate pe cunoaştere. Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale, 2-3 noiembrie 2012, IŞE. Chişinău, Print Caro, 2012.

9. Granaci, L., Educaţia prin joc. Teorie şi practică. Chişinău, Epigraf, 2010.

10. Montessori, M., La scoperta del bambino. Milano, Garzanti, 1987. 11. Olărescu, V., Ponomari, D., Asistenţa logopedică şi psihologică.

Principii. Metodologii. Perspective. Chişinău, Elena-V.I., 2012. 12. Popovici, D.V., Miţu, P., O experienţă suedeză: Folke Bernadotte.

În: Revista de educaţie specială, 1991, nr. 1. 13. Racu, A., Popovici, D.V. ş.a. Intervenţia recuperativ-terapeutică

pentru copiii cu dizabilităţi multiple, Ed. II-a. Chişinău, Editura Ruxanda, 2009.

14. Vasian, T., Asistenţa social-psihologică a familiei copilului cu dizabilităţi. În: Pledoarie pentru educaţie – cheia creativităţii şi inovării. Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale, 1-2 noiembrie 2011, Chişinău, Print Caro SRL, 2011.

15. Vrăsmaş, E. (coord.), Preda, V., Premisele educaţiei incluzive în grădiniţă. Bucureşti, Vanemonde, 2010.

16. Антропова, И.М., Занятия в сенсорной комнате как одна из форм психологической реабилитации детей, страдающих нарушениями

41

опорно-двигательного аппарата. В: Материалы Международной научно-практической конференции «Организация и содержание учебно-воспитательного процесса специальных (коррекционных) образовательных учреждений в условиях модернизации образования», ГБОУ ВПО Академия Социального Управления, Кафедра дефектологии, 20-22 ноября 2013. Москва, 2013.

17. Кокорева, А.В., Использование сенсорной комнаты в коррекционной работе с детьми, имеющими отклонения в поведении; психолог в детском саду. Москва, 2008.

18. Колос, Г.Г., Сенсорная комната в дошкольном учреждении. Москва, 2006.

19. Кушваха, П., Снузлин – уникальный сказочный мир ощущений. Сенсорные комнаты Snoezelen. Сборник статей и методических рекомендаций. Москва, 2001.

20. Монтессори, M., Значение среды в воспитании, Пер. с итал. К. Памфиловой. В: Русская школа за рубежом, Прага, 1926, Кн. 17.

21. Монтессори, M., Разум ребенка, Москва, 1997. 22. Сенсорные комнаты „Cнузлин”. В: Сборник статей и

методические рекомендации, Москва, ООО Фирма „Вариант”, 2001.

23. Симакова, Г.Н., Использование комплекса „сенсорная комната” в обучении детей с нарушением слуха. ГОУ „Специальная (коррекционная) общеобразовательная школа-интернат I-II вида”, г. Саранск, 2011.

24. Титарь, А.И., Игровые развивающие занятия в сенсорной комнате: Практическое пособие для ДОУ. Москва, АРКТИ, 2008.

25. Янчук, М.В., Особенности психопрофилактической и коррекционно-развивающей работы педагога психолога ДОУ в условиях темной сенсорной комнаты. Москва, Издательский дом „Первое сентября”, 2011.

42

A N E X E

Exerciţii psihocorecţionale în „piscina” cu bile din plastic colorate ce contribuie la dezvoltarea sensibilităţii vibro-tactile, imaginaţiei creative, la reducerea stărilor de nelinişte a copilului.

Jocuri de dezvoltare a motricităţii prin construcţii de cuburi, modelaj, decupaj, care ameliorează starea emoţională, diminuează anxietatea.

Jocuri de dezvoltare a cogniţiei, a proceselor de inter-relaţionare, care permit descoperirea preferinţelor copiilor şi servesc la stabilirea unui contact optim cu specialistul.

43

O procedură de relaxare şi creare a fondului emoţional pozitiv care reduce stările de agitaţie şi tensiune.

Ţesăturile din fibre optice îşi schimbă culoarea şi-i stimulează vizual, tactil şi auditiv pe copii, activându-le tonusul neuro-psihic.

„Duş” din panglici de mătase (cad în jos ca un get), oferă copiilor posibilitatea de a trece prin ele, de a le atinge cu mâinile, faţa. Contribuie la dezvoltarea abilităţilor motorii, imaginaţiei, relaxării.

44

Bra cu influenţă de vibraţie şi lumină. Utilizarea cromoterapiei e orientată la stimularea imaginaţiei, dezvoltarea percepţiei vizuale, a senzaţiilor tactile şi crearea fondului emoţional pozitiv.

Exerciţiile cu ajutorul mingii – gigante de fizioterapie sunt axate pe dezvoltarea imaginaţiei şi facilitează mobilitatea tonusului muscular, stimularea simţurilor, activarea atenţiei.

Panou special cu efecte de lumini. Razele multicolore de lumină creează o atmosferă de miracol cu un fundal emoţional pozitiv. Exerciţiile sunt centrate pe mobilizarea atenţiei, dezvoltarea abilităţilor senzorio-motorii şi a percepţiei vizuale, extinderea flexibilităţii.

45

C U P R I N S

ARGUMENT 3

Terapia Snoezelen – aspecte generale ................................... 5

Obiectivele, sarcinile şi principiile evoluţiei terapiei

Snoezelen ....................................................................................

10

Mecanisme şi metode de realizare a terapiei Snoezelen ... 12

Consideraţii şi cerinţe de funcţionare a camerei

senzoriale ...................................................................................

19

Echipamentul necesar pentru camera senzorială ............... 21

Conţinutul activităţilor desfăşurate în camera senzorială 23

Concluzii şi recomandări de implementare a terapiei

Snoezelen ....................................................................................

38

BIBLIOGRAFIE 40

ANEXE 42

46

N O T E

………………………………………………………………………...

………………………………………………………………………...

………………………………………………………………………...

………………………………………………………………………...

………………………………………………………………………...

………………………………………………………………………...

………………………………………………………………………...

………………………………………………………………………...

………………………………………………………………………...

…………………………………………