Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

download Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

of 119

Transcript of Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    1/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    2/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    3/119

      Deprinderea pasivităţii e tot ce poate " mai opus felului nostrude a ". :$poca modernă începe cu doi mari isterici) Don >uiote şi%uther.; Dacă &enerăm timp, dacă producem timp, o facem pentru cărespin&em he&emonia esenţei şi supunerea contemplativă pe care ea opresupune. 4aoismul îmi apare ca primul şi ultimul cuv!nt al

     înţelepciunii) îi sunt cu toate astea refractar, instinctele mele îl refuză,la fel cum refuză să îndure orice, întrat!t ne apasă ereditatea revoltei.7oala noastră-

    De ve&here a timpului, veacuri de idolatrizare a devenirii. (e vorputea elibera de ele înţelepciunea Chinei sau a /ndiei-  $xistă forme de înţelepciune şi de izbăvire pe care nu le putempercepe lăuntric, nici transforma în substanţa noastră cotidiană şi nicimăcar încorseta întro teorie. $liberarea, dacă ţinem cu adevărat la ea,trebuie să izvorască din noi) în nici un caz nu trebuie so căutămaiurea, întrun sistem &ata făcut ori în nu ştiu ce doctrină orientală. $totuşi ceea ce li se înt!mplă adesea unor spirite însetate, cum se

    spune, de absolut, însă înţelepciunea lor e contrafacere, eliberarea lor– înşelăciune. Am? în vedere nu doar teozo"a şi pe adepţii ei, ci pe toţicei ce sempăunează cu adevăruri incompatibile cu natura lor. (upuţini se cred cunoscători ai /ndiei, închipuinduşi că iau desluşit, p!hăla una, tainele, deşi nimic nui predispune la asta, nici caracterul, nicieducaţia şi nici neliniştile. Ce foş&ăială de falşi 2eliberaţi5 – şi cum nemai privesc de sus, din cerul m!ntuirii lor@ Ce conştiinţe împăcate@ (use pretind ei oare deasupra faptelor lor- arlatanie intolerabilă. 0n plus,ţintesc at!t de departe, înc!t orice reli&ie tradiţională le pare opreudecată domestică, ce nu lear putea satisface 2spiritul meta"zic5.*ă ai în spate autoritatea /ndiei – astai cu totul altceva@ $i uită însă că

    /ndia postulează acordul ideii cu fapta, identitatea între m!ntuire şirenunţare. C!nd 2spiritul meta"zic5 îţi aparţine, puţin îţi mai pBasă deasemenea #eacuri.  După at!ta impostură şi fraudă, c!t de reconfortant e să priveştiun cerşetor@ $l, cel puţin, nu minte+ nici pe ceilalţi şi nici pe sine) îşiincarnează doctrina, dacă are vreuna+ munca nui place, şi odovedeşte+ cum nu doreşte să posede nimic, cultivă sărăcia totală,condiţie a libertăţii sale. !ndirea şi "inţa lui sunt una. (u posedănimic, este el însuşi, durează) a trăi de azi pe m!ine înseamnă sătrăieşti dea dreptul în eternitate. De aceea, pentru el toţi ceilalţi suntrobii amă&irii. Depinde de semenii săi, dar se răzbună pe ei studiindui,

    specializat cum e în dedesubturile sentimentelor 2nobile5. %enea lui, deo calitate foarte specială, face din el un autentic 2izbăvit5, rătăcit întrolume de nerozi şi de amă&iţi. tie despre renunţare mai mult dec!toricare din tomurile voastre ezoterice. Doriţi să vă convin&eţi- Aun&esă ieşiţi în stradă. Dar nu, vis mai pe plac tratatele ce proslăvesccerşetoria. Cum nici o consecinţă practică nu vă încununeazămeditaţiile, nui de mirare că ultimul va&abond preţuieşte mai mult

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    4/119

    dec!t voi. (i 'am putea închipui pe 7uddha iubinduşi adevărul şipalatul- (u poţi, în viaţa aceasta, să "i şi2m!ntuit5, şi proprietar. 1ăridic împotriva &eneralizării minciunii, împotriva celor ceşi exhibăpretinsa 2m!ntuire5, spriinindo pe o doctrină de împrumut. Aidemasca, ai coborî de pe soclul unde sunt cocoţaţi, ai pune la stupul

    infamiei – iată o luptă ce nu ar trebui să lase pe nimeni indiferent. Căcicei care au conştiinţaprea împăcată nu trebuie lăsaţi cu nici un preţ sătrăiască şi să moară netulburaţi.  C!nd, iarăşi şi iarăşi, ne puneţi în faţă 2absolutul5, o faceţia"ş!nd un aer &rav, impenetrabil, de parcă vaţi frăm!nta întro lume îndepărtată, cu lumini şi tenebre ştiute doar de voi, stăp!ni ai unuităr!m la care nimeni în afara voastră nu va putea să aun&ă. (earuncaţi şi nouă, muritorilor de r!nd, c!teo făr!mitură din mariledescoperiri pe care tocmai leaţi făcut, c!te un rest din pradaincursiunilor voastre. Dar toată truda voastră are drept rezultat doardebitarea acestei biete vocabule, product al lecturilor, al frivolităţii

    docte, al neantului vostru livresc şi al an&oaselor de împrumut.Absolutul. 4oate eforturile noastre nu fac dec!t să macinesensibilitatea ce duce spre el. 0nţelepciunea – sau mai de&rabă ne înţelepciunea noastră – îl repudiază+ relativistă, ea ne propune unechilibru – în timp, şi nicidecum în veşnicie. Absolutul ce evoluează,această erezie a lui Ee&el, a devenit do&ma noastră, ortodoxie tra&ică,"loso"e a re#exelor. Cineşi închipuie căi poate scăpa dă dovadă saude super"cialitate, sau de orbire, încolţiţi de aparenţe, nu ne răm!nedec!t să adoptăm o înţelepciune incompletă, amestec de visare şimaimuţăreală. Dacă /ndia, ca să' cităm din nou pe Ee&el, reprezintă2visul spiritului in"nit5, pe noi rutina intelectului şi a sensibilităţii ne

    constr!h&e să concepem spiritul incarnat, limitat la trasee istorice,spirit şi nimic mai mult, ce cuprinde nu lumea, ci momentele lumii,timp făr!miţat, de care nu scăpăm dec!t cu intermitenţe şi doar atuncic!nd ne trădăm aparenţele.  *fera conştiinţei se în&ustează în acţiune) cel care acţionează nupoate aspira la universal, căci a făptui înseamnă să te cramponezi deproprietăţile "inţei în detrimentul "inţei, de o formă de realitate îndetrimentul realităţii. radul de eliberare al "ecăruia din noi semăsoară în numărul acţiunilor de care neam descătuşat, ca şincapacitatea de a converti orice obiect în nonobiect. Dar este pierderede vreme să vorbim despre eliberarea unei lumi &răbite, care a uitat că

    nu poţi redob!ndi viaţa, nici să te bucuri de ea, fără ca mai înt!i să o "abolit.  4răim prea repede pentru a putea percepe lucrurile în esenţa lorori pentru a le pune în evidenţă precaritatea. =recipitarea noastră lepostulează şi le deformează, le creează şi des"&urează, ne lea&ă deele. 1ă a&it, creez aşadar o lume la fel de suspectă ca şi teoria princare o usti"c, adopt mişcarea, iar ea mă preschimbă în &enerator de

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    5/119

    "inţă, în meşter de "cţiuni, şin timpul acesta frenezia meacosmo&onică mă face să uit că, luat de v!rteul acţiunii, nu sunt dec!tun acolit al timpului, un făcător de universuri perimate.  0ndopaţi cu senzaţii şi cu corolarul lor, devenirea, s!ntem, prinvocaţie şi din principiu, nişte neizbăviţi, nişte os!ndiţi de lux, mistuiţi

    de febra vizibilului, scurm!nd în aceste eni&me la fel de super"ciale cadeznădedea şi zbuciumul nostru.  Dacă vrem să ne redob!ndim libertatea, va trebui să lepădămpovara senzaţiilor, să excludem – între noi şi lume – milocireasimţurilor, să ne tăiem le&ăturile. 9r, le&ătură e "ece senzaţie)plăcerea ca şi durerea, bucuria ca şi tristeţea. *e dezrobeşte doarspiritul care, neîntinat de atin&erea cu "inţe ori lucruri, îşi exerseazăvacuitatea.  Cei mai mulţi dintre noi izbutescBsă reziste ispitei fericirii+nefericirea însă e mult mai insidioasă. /aţi încercat vreodată &ustul-(u vă veţi sătura de ea nicic!nd, o so tot căutaţi, cu lăcomie, de

    preferinţă unde nui de &ăsit, o veţi aduce acolo cu &!ndul, pentru căfără ea totul vă pare inutil şi searbăd. 9riunde îşi face apariţia,nefericirea &oneşte misterul sau îi ridică vălurile. =arfum şi cheie alucrurilor, accident şi obsesie, capriciu şi necesitate, o să vă facă săiubiţi aparenţa în tot ce are ea mai puternic, mai durabil şi maiadevărat, o să vă le&e de ea pe vecie, căci, 2intensă5 prin natură,nefericirea – ca orice 2intensitate5 – e servitute, înrobire. Cum să se înalţe p!nă la ea su#etul indiferent şi &olit, su#etul descătuşat- i cumsă cucerim absenţa, libertatea absenţei- Această libertate nu se vanumăra nicic!nd printre obiceiurile noastre, precum nu se va număranici 2visul spiritului in"nit5.

      Ca să te identi"ci cu o doctrină venită de departe, ar trebui soadopţi inte&ral. Ce noimă are să aderi la adevărurile budismului, dar sărespin&i metempsihoză, care e însăşi baza ideii de renunţare- *ăsubscrii la 3edănta, să accepţi doctrina irealităţii lucrurilor, dar să teporţi ca şi cum ele ar exista- /nconsecvenţă inevitabilă pentru oricespirit crescut în cultul fenomenului. Avem – so recunoaştem –fenomenul în s!n&e. 0l putem dfspreţui sau detesta – oricum, el răm!nepatrimoniul nostru, capitalul nostru de &rimase, simbolul încr!ncenăriinoastre în această lume. 6asă de convulsionari, în centrul unei farsede proporţii cosmice, am imprimat universului sti&matele istorieinoastre, iar de acea iluminare ce îndeamnă să te stin&i cu seninătate

    nu ne vom învrednici niciodată. (u prin tăcerile, ci prin făpturilenoastre am ales să pierim) viitorul ni se poate citi pe r!netul feţelor,pe chipurile de profeţi tume"aţi şi trebăluitori. *ur!sul lui 7uddha, acelsur!s plutind deasupra lumii, nu ne luminează chipurile. 6euşim, celmult, să ştim ce este mulţumirea+ dar niciodată fericirea, privile&iu alcivilizaţiilor clădite pe ideea izbăvirii, pe refuzul de aşi savurasuferinţele, de a se delecta cu ele+ ci, sibariţi ai durerii, descendenţi ai

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    6/119

    unei tradiţii masochiste, cine dintre noi ar şovăi între predica din7enares şi Eeautdntimoroumenos- 2$u sunt şi rana şi cuţitul5, iatăabsolutul nostru, veşnicia noastră.  Cft despre m!ntuitorii noştri, veniţi printre noi pentru os!ndanoastră. – iubim nocivitatea speranţelor şi leacurilor ce ni le propun,

    zelul cu care ne înlesnesc şi întărită suferinţele, veninul pe carepredicile lor ni' picură în su#et. Dacă s!htem experţi în suferinţa fărăcapăt, leo datorăm. %a ce ispite, la ce cuhni ne poate înălţaluciditatea@ *o părăsim ca să ne refu&iem în inconştienţă- 9ricine sepoate m!ntui prin somn, oricine are &eniu c!nd doarme+ nui nici odiferenţă între visele unui băcan şi ale unui poet. %uciditatea noastră însă nu ar putea răbda ca o asemenea minune să dureze şi nici cainspiraţia să "e pusă la îndem!ha tuturor) ziua ne ia înapoi darurile ceni lemparte noaptea. (umai nebunul are privile&iul să treacă lin de laexistenţa nocturnă la cea diurnă) nici o diferenţă, la el, între vis şitrezie. A renunţat la raţiunea noastră, precum la bunurile lumii

    cerşetorul. Am!ndoi au &ăsit calea ce duce dincolo de suferinţă şi aurezolvat toate problemele omeneşti+ şi totuşi, pilda nu leo putemurma+ răm!n m!ntuitori fără adepţi.  Continuăm să ne scormonim durerile proprii şi nu mai dpuţin peale celorlalţi, în epoca bio&ra"ilor, nimeni nuşi poate ascunde rănilefără să încercăm să i le dezvelim şi să le scoatem la vedere+ dacă nuizbutim, îi întoarcem spatele, dezamă&iţi. Cel mort pe cruce, p!nă şi el,conteazăn ochii noştri nu "indcă a pătimit pentru noi, ci "indcă apătimit, pur şi simplu, "indcă a scos c!teva stri&ăte pe c!t derăscolitoare, pe atft de &ratuite. Căci ceea ce venerăm în zeii noştrisunt – idealizate – înfr!n&erile noastre.

      *ortiţi unor forme de&radate de înţelepciune, bolnavi ai duratei,lupt!nd cu această in"rmitate ce ne dez&ustă şi ne seduce deopotrivă,lupt!nd cu timpul, suntem alcătuiţi din elemente ce fac din noi nişterebeli sf!şiaţi între o chemare mistică lipsită de orice le&ătură cu istoriaşi un vis s!n&eros carei este simbol şi nimb. 9, dacă am avea o lumenumai a noastră@ A evlaviei sau a r!netului – nu contează@ Dar novom avea niciodată, căci ne &ăsim, în existenţă, la răscrucea ru&ilor şisarcasmelor noastre, zonă impură în care se amestecă suspine şiprovocări. %uciditatea ce te împiedică să adori te va opri, tot ea, sădăr!mi, ori nuţi vei. Demola dec!t. 6evoltele, căci la ce bun să terevolţi c!nd, mai apoi, re&ăseşti universul intact@ 1onolo& derizoriu. (e

    răzvrătim împotriva dreptăţii şi a nedreptăţii, împotriva războiului şi apăcii, împotriva semenilor şi a zeilor. =entru ca, în cele din urmă, să nedăm seama că ultimul netot e poate mai înţelept dec!t =rometeu. Dartot nu ne putem înăbuşi un stri&ăt de revoltă, tunăm şi ful&erăm maideparte, pentru orice şi pentru nimic) automatism lamentabil, careexplică de ce suntem cu toţii nişte %uciferi de duzină.

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    7/119

      Contaminaţi de superstiţia făptuirii, ne închipuim că ideilenoastre ar trebui să izb!ndească. Ce poate " mai contrar contemplăriipasive a lumii- Dar asta vrea soarta să "m) incurabili care protestează,pam#etari peun pat de suferinţă.  Cunoştinţele, ca şi experienţele noastre, ar trebui să ne

    paralizeze, să ne facă în&ăduitori chiar şi faţă de tiranie, de vreme cetirania e o constantă. *untem destul de lucizi ca să "m tentaţi sădepunem armele+ re#exul revoltei se dovedeşte însă mai tare dec!t îndoielile noastre+ şi, deşi am putea " nişte stoici desăv!rşiţi, anarhistulve&hează în noi, opun!nduse resemnării.  2(iciodată nu vom accepta istoria5, iată maxima ce pare să neexprime neputinţa de a " înţelepţi adevăraţi ori nebuni autentici.Cabotini ai înţelepciunii şi nebuniei- Doar asta să "m- 9rice am face,m privinţa faptelor noastre smtem siliţi la o profundă nesinceritate.  (eîndoielnic, un credincios se identi"că p!nă la un punct cu ceeace face şi cu ceea ce crede+ la el nu există o distanţă prea mare între

    luciditatea sa, pe deo parte, şi faptele şi &!ndurile lui, pe de alta.Această distanţă creşte peste măsură la falsul credincios, cel carea"şează convin&eri fără să creadă cu adevărat în ele. 9biectulcredinţei sale e un erzaţ. *o spunem deschis) revolta mea e o credinţăpe care o îmbrăţişez fără să cred în ea. Dar nici nu pot so respin&.(iciodată nu vom putea spune că am cu&etat îndeauns la vorbele lui

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    8/119

    dezacordurilor sale cu lucrurile, după neputinţa de a " indiferent, dupărefuzul de a deveni obiect. De aici declasarea ideii de 7ine, de aicivo&a Diavolului. C!t timp am trăit în iadul unor an&oase ele&ante, ne împăcăm de minune cu Dumnezeu. C!nd alte spaime, mai sordide:căci erau mai profunde;, sau abătut peste noi, nea trebuit un alt

    sistem de referinţă, un alt patron. Diavolul era personaul visat. 4otul înel se potriveşte cu natura evenimentelor, pe care le &enerează şi&uvernează) atributele lui coincid cu ale timpului. *ă ni' facem icoană,aşadar, de vreme ce, departe de a " un produs al subiectivităţiinoastre, o creaţie a nevoii de blasfemie ori de ni sin&urătate, el estedemonul îndoielilor şi spaimelor noastre, insti&atorul rătăciriloromeneşti. =rotestele, furiile sale nus totuşi lipsite de echivoc) acest2mare (efericit5 e un rebel care se îndoieşte. Dacă "rea iar " simplă,dintro bucată, nu near înduioşa defel+ dar paradoxurile, contradicţiilelui sunt ale noastre) el str!n&e laolaltă neputinţele omului, serveşte demodel revoltelor şi urii cu care ne înfruntăm noi pe noi înşine. De"niţia

    infernului- *o căutăm în forma aceasta de revoltă şi ură, în supliciulor&oliului rănit, în senzaţia de a " o înfricoşătoare cantitate ne&liabilă, în chinurile 2eului5, ale acestui 2eu5 cu care începe sf!rşitul nostru.  Dintre toate "cţiunile, cel mai mult ne descumpăneşte aceea av!rstei de aur) cum dea putut să ni se năzărească asemenea himeră-Din duşmănie pentru ea şi pentru a o demasca a prins formă şia luataH!nt istoria, a&resiune a omului contra lui însuşi+ aşa înc!t, a teconsacra istoriei înseamnă să înveţi să te revolţi, să' imiţi pe *atan./ar cel mai bine îl imităm atunci c!nd, uz!ndune "inţa, producem timp, îl proiectăm în afară şi îl lăsăm să se convertească în evenimente. 2Deacum încolo, nu va mai " timp5 – meta"zicianul improvizat care e

     în&erul din Apocalipsă anunţă, cu aceste cuvinte, sf!rşitul Diavolului,sf!rşitul istoriei. 1isticii au de aceea dreptate să' caute pe Dumnezeu în ei înşişi sau oriunde în afara acestei lumi din care fac tabula rasa,fără ca pentru asta să se coboare la revoltă. $i se av!ntă dincolo deveac) sminteală de care noi ceilalţi, captivi ai duratei, suntem în stareprea arar. 1ăcar deam " la fel de vrednici de Diavol pe c!t sunt ei deDumnezeu@  Ca să te convin&i că revolta se bucură de o cinstire nemeritată, esu"cient să te &!ndeşti cum sunt cali"caţi cei ce nu sunt făcuţi pentruea. %i se spune nevolnici. $ste aproape si&ur că refuzăm orice &en de înţelepciune pentru că desluşim în ea o nevolnicie trans"&urată. 9ricft

    de nedreaptă ar " o asemenea reacţie, nu mio pot reprima nici chiarfaţă de taoism. tiu bine că el recomandă retra&erea şi renunţarea înnumele absolutului, şi nu al laşităţii+ cu toate astea, îl refuz în chiarclipa c!nd îmi închipui că 'am adoptat+ şi, deşi îi dau de mii de oridreptate lui %aotse, îl înţele& mai bine, totuşi, pe asasin, întreseninătate şi s!n&e, spre s!n&e e "resc să înclini. Crima presupune şi

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    9/119

     încununează revolta) cel care nu cunoaşte pofta de a ucide de&eabaprofesează opinii subversive – va răm!ne, pe veci, un biet conformist.  0nţelepciune şi revoltă) două otrăvuri. /napţi să le asimilăm cunevinovăţie, nu &ăsim în niciuna din ele o cale pentru izbăvire. Ceidrept, în aventura luciferică am dob!ndit o competenţă pe care

    niciodată no vom avea în înţelepciune. =entru noi, percepţia însăşi înseamnă burzuluire, început de transă ori de apoplexie. =ierdere deener&ie, voinţă de a ne irosi rezervele. *ă te răzvrăteşti în oricemoment presupune o necuviinţă faţă de tine însuţi, faţă de propriileforţe. De unde să mai scoatem altele pentru contemplare, aceastăcheltuire statică, această concentrare în imobilitate- A lăsa lucrurileaşa cum sunt, a le privi fără să vrei să le transformi, a le pătrundeesenţa – nimic mai contrar felului nostru de a &!ndi+ t!nim,dimpotrivă, să le frăm!ntăm, să le torturăm, să le transmitem furiilenoastre. Aşa şi trebuie să "e) idolatri ai &estului, ai ocului şi aidelirului, îi iubim pe cei ce riscă totul, în poezie ca şin "loso"e. 4ao 4e

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    10/119

    suntem nişte iluminaţi posaci, nişte 7uddha şi nişte Cristoşi ostilim!ntuirii, ce propovăduiesc unor mizerabili farmecul propriei disperări.9 rasă super"cială, dacă vreţi. Dar nu e mai puţin adevărat că primulnostru străbun nea lăsat, drept sin&ură moştenire, repulsia faţă deparadis. D!nd nume lucrurilor, îşi pre&ătea căderea) pe a lui, dar şi pe

    a noastră. Dacă vrem să dre&em ceva, ar trebui să începem prin a dezboteza universul, prin a desprinde eticheta care, lipită pe "ecareaparenţă, îi dă relief şi un simulacru de sens. =!nă atunci, chiar şicelulele nervoase, totul în noi refuză paradisul. *ă suferi) unicămodalitate de a dob!ndi senzaţia că exişti+ să exişti) sin&urul mod deaţi salva pierzania. i aşa va răm!ne, at!ta timp c!t o cură de veşnicienu ne va dezintoxica de devenire, at!ta timp c!t nu ne apropiem deacea stare în care, după cum spune un budist chinez, 2clipa face c!tzece mii de ani5.  Cum absolutul corespunde unui sens pe care nam ştiut să'cultivăm, să continuăm pe calea răzvrătirii) cu si&uranţă că ea va sfrrşi

    prin a se întoarce împotriva ei înseşi, împotriva noastră. =oate atuncine vom redob!ndi puterea asupra timpului+ asta de nu cumva, dincontră, vr!nd să scăpăm de năpasta conştiinţei, ne vom întoarce l!n&ăanimale, l!n&ă plante şi lucruri, şi la acea stupiditate primordială dincare nu nea mai rămas, din vina istoriei, nici măcar amintirea.  Despre o civilizaţie vlă&uită.  Cel ce aparţine or&anic unei civilizaţii nu poate identi"ca naturarăului care o macină. Dia&nosticul lui nu e de luat în seamă+ în udecarea lumii sale, el este parte implicată şi o va menaa, dine&oism.  1ai detaşat, mai liber, noul venit o cercetează fără părtinire şii

    sesizează mai bine slăbiciunile. Dacă ea e pe ducă, e dispus, la nevoie,să piară şi el, să constate efectele destinului asupra ei şi asupra lui însuşi. (u posedă şi nici nu propune leacuri. tiind că destinul nu setratează, el nuşi atribuie rolul de vraci şi nu pretinde să vindece penimeni. 9 sin&ură ambiţie are) să "e la înălţimea /ncurabilului.  0n faţa reuşitelor acumulate în ţările sale, 9ccidentului nu ia fost&reu să exalte istoria, săi atribuie o semni"caţie şi o "nalitate. /storia îiaparţinea, el îi era promotorul) ea trebuia aşadar să urmeze un cursraţional. i, r!nd pe r!nd, a puso sub patronaul =rovidenţei, al6aţiunii, al =ro&resului. *imţul fatalităţii îi era străin+ a început să'capete cu vremea, în&rozit de spectrul absenţei, de perspectiva

    eclipsei. Din subiect, iată' auns obiect, deposedat pe veci destrălucirea, de admirabila me&alomanie care p!nă atunci îl făcuse opacla ireparabil. 9ccidentul e at!t de pătruns de acest sentiment, înc!tsocoteşte un spirit cu at!t mai stupid cu c!t e mai preocupat deevenimente. Ce poate " mai "resc, c!tă vreme evenimentele  IJ%se consumă altundeva- %e dăm tributul nostru doar c!ndiniţiativa porneşte de la noi. Dar în măsura, oric!t de mică, în care

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    11/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    12/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    13/119

    de a lua în serios 2civilizaţia5, dea o asimila cu prea mult zel seplăteşte întotdeauna scump.  Cine contribuie la formarea unui imperiu- Aventurierii, brutele,lichelele, toţi cei care nu cunosc preudecata 2ideii de om5. %a ieşireadin $vul 1ediu, An&lia, în preaplinui vital, era sălbatică şi tristă) nici un

    scrupul de onorabilitate nui înfr!na dorinţele de expansiune. /radiaacea melancolie a forţei, at!t de caracteristică personaelorsha8espeariene. *ă ne &!ndim la Eamlet, acest pirat visător) îndoielilenui alterează ardoarea+ nimic în el din slăbiciunea unui re#exiv. Dacă îşi face scrupule, e numai din exces de ener&ie, din vocaţia reuşiteitotale, din tensiunea unei voinţe neistovit de bolnave. (imeni na fostmai liberal, mai &eneros cu propriile frăm!ntări, nici mai risipitor cuele. Anxietăţi luxuriante@ Cum să le mai atin&ă en&lezul de azi- Dealtfel, nici nu aspiră la aşa ceva. /dealul lui este omul cum se cuvine)de el se şi apropie, în mod primedios. $ste cam sin&ura naţiune care, întro lume lipsită de ţinută, mai stăruie să aibă 2stil5. Absenţa

    vul&arităţii ia în An&lia proporţii alarmante) a " impersonal constituieaici un imperativ, ai plictisi pe ceilalţi – e o le&e. Deat!ta distincţie şiplatitudine, en&lezul devine din ce în ce mai impenetrabil şidescumpăneşte prin misterul ce i se atribuie în po"da oricăreievidenţe.  6eacţion!nd împotriva propriei sale esenţe, împotriva vechilorsale apucături, subminat de prudenţă şi modestie, el şia creat uncomportament, o re&ulă de viaţă, ce avea să' îndepărteze de &eniulsău. Gnde sunt demonstraţiile de obrăznicie şi de tru"e, provocările,aro&anţa lui de odinioară- 6omantismul ia prileuit ultima tresărire deor&oliu. După aceea, spălăcit şi virtuos, consimte la ruina moştenirii de

    cinism şi insolenţă de care # credeam at!t de m!ndru. 0n van am căutao urmă a barbarului care a fost c!ndva) decenţa îi su&rumă toateinstinctele, în loc să' îmboldească, săi încuraeze nebunia, "loso"i săi'au împins în fundătura fericirii. *a hotăr!t să "e fericit – şi iată'fericit@ Din fericirea sa, lipsită de plinătate, de risc, de orice su&estietra&ică, el a făcut acea mediocritate toropitoare în care se vacomplăcea pe veci. *ă ne mai mire că a devenit un persona pe care' îndră&eşte (ordul, un model, un ideal pentru vi8in&ul de&enerat- C!ttimp a fost puternic, era temut şi detestat+ acum, ceilalţi îl înţele&+ încur!nd vor aun&e chiar să' iubească. $n&lezul nu mai e un coşmarpentru nimeni. $l se fereşte de exces, de delir, în care vede o rătăcire

    sau o necuviinţă. Ce contrast între fostele sale dezlănţuiri şi înţelepciuneai de azi@ (umai cu preţul unor mari renunţări devinenormal un popor.  2Dacă soarele şi luna ar începe să se îndoiască, sar stin&e pedată.5 :7la8e; $uropa se îndoieşte de mult. i dacă pe noi eclipsa ei netulbură, americanii şi ruşii o contemplă "e cu seninătate, "e ubil!nd.

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    14/119

      America se ridică în faţa lumii ca un neant năvalnic, ca ofatalitate fără substanţă. (imic no pre&ătea pentru he&emonie, sprecare tinde totuşi, nu fără unele ezitări. Contrar altor naţiuni, care autrebuit să treacă printrun şir lun& de umilinţe şi înfr!h&eri, ea nu acunoscut p!nă acum decft sterilitatea unei şanse neîntrerupte. Dacă şi

    pe viitor totul va continua săi reuşească, apariţia ei va " fost unaccident lipsit de urmări. Cei carei ve&hează desţinui, cei cărora lepasă de interesele ei ar trebui săi pre&ătească nişte zile ne&re+ ca sănu mai "e un monstru inconsistent, îi este necesară o încercare deanver&ură. =oate că nici nu e departe de ea. După ce, p!nă acum, atrăit în afara infernului, se pre&ăteşte şi ea săi treacă pra&ul. DacăAmerica îşi caută un destin, şi' va &ăsi doar pe ruina a tot ce a fostraţiunea ei dea ".  0n ce priveşte 6usia, nui putem examina trecutul fără să ne încerce un "or, o &roază superioară. 4recut înăbuşit, mereu în aşteptareşi plin de spaime subterane, trecut de c!rtiţe iluminate. (ăboiul ruşilor

    va face naţiunile să tremure+ de pe acum au introdus în politicăabsolutul. $ provocarea aruncată unei omeniri roase de îndoieli şicăreia nu vor şovăi săi dea lovitura de &raţie.  Dacă noi nu mai avem su#et, ei, în schimb, au de dat şi la alţii.Apropiaţi de rădăcinile lor, de acel univers afectiv în care spiritul încănu sa desprins de ţăr!nă, de s!n&e, de carne, ei simt ceea ce&!ndesc+ adevărurile, ca şi erorile lor, sunt senzaţii, stimulente, acţiuni, în fapt, ei nu &!ndesc, ci irump. A#aţi încă în stadiul în care intelectulnu diluează, nici nu dizolvă obsesiile, ei nu cunosc efectele nocive alere#ecţiei, nici acele mar&ini ale conştiinţei unde ea devine factor dedezrădăcinare şi anemiere. =ot, aşadar, să pornească liniştiţi. Ce au de

     înfruntat – mai mult dec!t o lume limfatică- (imic în faţa lor, nimic viucare săi poată opri, nici un obstacol) oare nu unul dintreai lor a folositcel dint!i, în plin secol al MlMlea, cuv!ntul 2cimitir5 vorbind despre9ccident- 3or veni în masă, c!t de cur!nd, săi viziteze cadavrul.Grechile mai "ne le percep de peacum cadenţa paşilor. Cine ar puteaopune superstiţiilor în marş ale ruşilor măcar un simulacru decertitudine-  0ncep!nd cu secolul %uminilor, $uropa nu a contenit săşisubmineze idolii în numele ideii de toleranţă+ cel puţin c!t timp a fostputernică, a crezut în această idee şi sa bătut pentru ea. =!nă şi îndoielile ei – de fapt, convin&eri de&hizate – erau un semri al forţei,

    astfel înc!t avea şi dreptul să le invoce, şi miloacele dea le impune+acum nu mai sunt dec!t simptome de epuizare, va&i tresăriri ale unorinstincte atro"ate.  Demolarea idolilor atra&e după sine năruirea preudecăţilor. 9r,preudecăţile – "cţiuni or&anice ale unei civilizaţii – îi asi&ură acesteiadăinuirea, îi conservă "zionomia. $a trebuie să le respecte, dacă nu petoate, măcar pe cele carei sunt proprii şi care, în trecut, aveau pentru

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    15/119

    ea însemnătatea unei superstiţii sau a unui ritual. Dacă le considerăsimple convenţii, se va desprinde tot mai mult de ele, fără a putea însă, prin miloace proprii, să pună altele în loc. A consacrat $uropa uncult capriciului, libertăţii, individului- $ conformism de bună calitate, încetează să' mai practice-

      Capriciul, libertatea, individul devin?literă moartă.  $ necesar un minimum de inconştienţă, dacă vrem să nemenţinem în istorie. *ă acţionezi e una+ să ştii că acţionezi – e altceva.C!nd clarviziunea consacră fapta şi o in"ltrează, fapta se destramă şi împreună cu ea preudecata, a cărei funcţie constă tocmai în aisubordona, în ai aservi faptei conştiinţa. Cel ceşi demască "cţiunilerenunţă la mobilurile sale şi, parcă, la sine însuşi. Drept urmare, vaaccepta altele, care > nea&ă, pentru căi sunt străine. (ici o "inţăpreocupată de echilibrul ei nar trebui să depăşească un anume &radde luciditate şi analiză. %ucru cu atft mai valabil pentru o civilizaţie. –care începe să se clatine de îndată ceşi denunţă – oric!t de timid –

    erorile ce iau permis dezvoltarea şi strălucirea, de îndată ce pune îndiscuţie adevărurile sale@  (imeni nu abuzează fără riscuri de facultatea de a se îndoi.C!nd, din problemele şi întrebările sale, scepticul nu mai extra&e niciun principiu activ, nu numai căşi simte sf!rşitul aproape, ci chiar şi'caută, alear&ă spre el) săi risipească alţii îndoielile, să' aute alţii sămoară@ (eştiind ce să mai facă nici cu neliniştile şi nici cu libertatea lui,el tfneşte după călău, îl doreşte, îl cheamă. Cei care nau &ăsit răspunsla nici o întrebare suportă mai uşor tirania dec!t cei care au răspuns latoate. Aşa se face că, în faţa morţii, diletanţii nuşi dau at!taimportanţă ca fanaticii, în vremea 6evoluţiei, destui dintre foştii stăp!ni

    au înfruntat eşafodul cu sur!sul pe buze+ c!nd lea venit r!hdul,iacobinii iau urcat treptele neliniştiţi şi sumbri) mureau în numele unuiadevăr, al unei preudecăţi. Astăzi, oriunde am privi înur, nu maivedem dec!t simulacre de adevăr, simulacre de preudecăţi+ cei lipsiţip!nă şi de acestea par mai senini, însă sur!sul lor e maşinal) un biet,un ultim re#ex de ele&anţă.  (ici ruşii, nici americanii nu erau destul de copţi, nici su"cient depervertiţi intelectualiceşte, ca să 2salveze5 $uropa ori ca săireabiliteze decadenţa. ermanii, mult mai corupţi, iar " putut asi&urao aparenţă de durată, o brumă de viitor. Dar, imperialişti în numeleunui vis măr&init şi al unei ideolo&ii ostile tuturor valorilor născute din

    6enaştere, ei aveau săşi împlinească misiunea pe dos, iar eşecul loravea să "e total şi de"nitiv. Chemaţi să ţină c!rma continentului, săidea oaparenţă de av!nt măcar pentru c!teva &eneraţii :secolul al MMlea ar " trebuit să "e &erman, în sensul în care veacul al M3///lea a fostfrancez;, au făcuto cu at!ta st!n&ăcie, înc!t iau &răbit prăbuşirea.După ce că au răvăşit $uropa, că au lăsato vraişte, în plus &ermaniiau oferito în dar 6usiei şi Americii, căci pentru cine, dacă nu pentru

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    16/119

    ele, au ştiut aşa de bine să se războiască şi să se ducă de r!pă- Astfel,eroi în folosul altora, autori ai unui haos tra&ic, ei şiau ratat misiunea,adevăratul rol. După ce au &!ndit şi elaborat temele lumii moderne,după ce iau produs pe Ee&el şi 1arx, ar " fost de datoria lor să sepună în serviciul unei idei universale, şi nu al unei viziuni tribale. i

    totuşi, chiar şi această viziune, oricft de &rotescă a fost, sta mărturie înfavoarea lor) na fost ea oare dovada că numai ei, în 9ccident, maipăstrau rămăşiţe de prospeţime şi barbarie, că mai erau în stare de unvis &randios şi de o nebunie vi&uroasă- Acum însă ştim că nu mai audorinţa şi nici puterea de a începe noi aventuri, că or&oliul lor,pierz!nduşi seva, se o"leşte ca şi ei, că, seduşi la r!hdule de farmeculrenunţării, îşi vor aduce modesta contribuţie la falimentul &eneral.  Aşa cum îl ştim, 9ccidentul are zile numărate) îşi pre&ăteştesf!rşitul, nu fără a cunoaşte o perioadă de surprize. *ă ne &!ndim ce afost el în răstimpul dintre al cincilea şi al zecelea veac. 9 criză mult mai&ravă îl aşteaptă+ un alt stil se va contura, popoare noi se vor naşte.

    Deocamdată, să "m pre&ătiţi pentru haos. Cei mai mulţi sau şi împăcat cu perspectiva aceasta. /nvoc!nd /storia cu &!ndul de a sestin&e în. $a, abdic!nd în numele viitorului, ei visează – dintro nevoiede a spera împotriva lor înşişisă "e umiliţi, călcaţi în picioare, 2salvaţi5.Gn sentiment asemănător împinsese Antichitatea la acea sinuciderecare a fost fă&ăduinţa creştină.  /ntelectualul obosit sintetizează anomaliile şi viciile unei lumi înderivă. $l nu acţionează) îndură. Dacăse apropie de ideea detoleranţă, nu &ăseşte în ea excitantul de care are nevoie, îl &ăseşte însă în teroare, ca şin doctrinele ceo au drept corolar. Dacă îi cadevictimă chiar el, nu se va pl!n&e. 0l fascinează doar forţa ce' striveşte.

    A vrea să "i liber înseamnă a vrea să "i tu însuţi+ ci el a obosit să "e el,să cutreiere printre incertitudini, să rătăcească printre adevăruri.2=uneţimă în lanţurile /luziei5, suspină el, spun!nd adio pere&rinărilorCunoaşterii. Aşa că se aruncă, umil, în orice mitolo&ie cei &aranteazăprotecţia şi tihna u&ului. 6efuz!nd onoarea de aşi asuma propriilespaime, se va an&aa în acţiuni unde speră să a#e senzaţii pe care în el însuşi nu lear putea &ăsi+ astfel, excesele oboselii sale vor întăritiraniile. 7iserici, ideolo&ii, poliţii – căutaţile ori&inea în &roaza pe careel o nutreşte faţă de propriai luciditate, mai cur!nd dec!t înstupiditatea maselor. Acest avorton se transformă, în numele uneiutopii de două parale, în &ropar al intelectului şi, convins că face un

    lucru foarte necesar, prostituează acel 2îndobitociţivă5, deviză tra&icăa unui sin&uraticI.  /conoclast redus la tăcere, lecuit de paradox şi provocare, pornit în căutarea anonimatului şi rutinei, pe umătate în&enuncheat, coptpentru poncif, el renunţă la unicitatea sa şi îşi reface le&ăturile cu&loata. (u mai are nimic de răsturnat, poate doar pe el însuşi – ultimulidol nedăr!mat. =ropriul său moloz îl atra&e. Contempl!nduşi',

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    17/119

    ciopleşte chipul noilor zei ori îi reaşează pe soclu – sub nume noi – pecei vechi. (emaiput!nduşi permite demnitatea de a " exi&ent, tot maipuţin dispus să c!ntărească adevărurile, se mulţumeşte cu cel ce i seoferă. *ubprodus al propriului eu, el mer&e – demolator ramolit – să sesmerească în faţa altarelor sau a ceea ce le ţine loc. 0n templu sau la

    mitin&, locul lui e acolo unde se c!ntă în cor, unde i se acoperă vocea,unde nu şio mai aude nici el. =arodie de credinţă- =uţin îi pasă, devreme ce nu vrea dec!t să se lepede de sine. Filoso"a lui a eşuat înrefren, or&oliul ia apus în osanale@  *ă "m totuşi drepţi) în situaţia la care sa auns, ce altceva îirăm!nea de făcut- Farmecul şi. 9ri&inalitatea $uropei erau de &ăsit înascuţimea spiritului critic, în scepticismul ei militant, a&resiv+ acestscepticism şia trăit traiul. Aşa înc!t intelectualul, frustrat de îndoielilesale, caută compensaţiile do&mei. Auns la limitele  I $ vorba de pascalianul abetissezvous. :(. 4.; analizei,consternat de neantul descoperit acolo, face cale întoarsă şi încearcă

    să se a&ate de prima certitudine înt#nită+ dar nu e destul de naiv casă adere la ea cu trup şi su#et) din clipa aceea, fanatic fără convin&eri,el nu mai este dec!t un ideolo&?, un &!nditor hibrid, din cei ce apar întoate perioadele de tranziţie. 1arcat de două stiluri diferite, el estetributar, prin tipul de inteli&enţă, celui care dispare, iar prin ideile pecare le susţine – celui care se conturează. Ca să' înţele&em mai bine,să ne închipuim un *f!nt Au&ustin convertit doar pe umătate,nehotăr!t şi pieziş, şi care de la creştinism ar " luat doar ura pentrulumea antică. $poca noastră nui oare simetrică aceleia în care sanăscut Cetatea lui Dumnezeu- Cu &reu putem să ne ima&inăm o, cartemai actuală. Acum ca şi atunci, spiritele au nevoie de un adevăr

    simplu, de un răspuns valabil pentru toate întrebările, de o evan&helie,de un morm!ht.  $pocile de ra"nament ascund în ele un principiu de pieire) nimicmai fra&il dec!t subtilitatea. Abuzul de subtilitate duce la do&me,deznodăm!nt al ocurilor dialectice, în&enunchere a unui spirit pe careinstinctul nu' mai aută, împotmolită în scrupulele ei, "loso"a vechedeschisese cale, fără să vrea, simplismului &loatei+ sectele reli&ioasemişunau peste tot+ culteleluară locul şcolilor. 9 înfr!n&ereasemănătoare ne ameninţă) au şi început să b!ntuie ideolo&iile,mitolo&ii de&radate, care ne vor supune şi anula. (u ne vom mai puteapermite mult timp fastul contradicţiilor. 1ulţi se pre&ătesc să venereze

    orice idol şi să sluească oricărei do&me, cu condiţia ca şi unul, şicealaltă să le "e impuse, iar ei să "e scutiţi de efortul de aşi ale&eruşinea sau dezastrul.  9ricare va " lumea de m!ine, occidentalii vor uca în ea rolulavut de &raeculi în /mperiul roman. Căutaţi şi dispreţuiţi de noulcuceritor, nu vor dispune, pentru als impresiona, dec!t de on&leriileinteli&enţei sau de fardul trecutului lor. De pe acum, ei se distin& în

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    18/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    19/119

    7oala voinţei "ind pe deasupra şi plăcută, i te supui de bunăvoie. (imicmai a&reabil dec!t să te t!răşti în urma evenimentelor+ şi nimic mai înţelept, însă fără o doză puternică de nebunie, nici o iniţiativă nu eposibilă, nici o acţiune, nici un &est. 6aţiunea e ru&ina vitalităţiinoastre. Cel care ne împin&e la aventură este nebunul din noi+ dacă ne

    părăseşte, suntem pierduţi) totul depindeleBp!nă şi viaţa noastrăve&etativă+ el ne îndeamnă să respirăm, ne sileşte so facem, şi tot elne forţează s!n&ele să cur&ă prin vine. Dacă pleacă, răm!nem ainimănui@ (u poţi să "i, în acelaşi timp, şi normal şi viu. Dacă mămenţin în poziţie verticală şi mă pre&ătesc să umplu clipa următoare,dacă, îhtrun cuv!nt, concep viitorul, de vină este o norocoasădere&lare a spiritului meu. *upravieţuiesc şi acţionez în măsura în careo iau razna ori îmi realizez himerele. De cum îmi vine mintea la cap,totul mă inhibă) alunec spre absenţă, înspre izvoare ce nu mai vor săcur&ă, înspre prostraţia pe care viaţa va " cunoscuto înainte de aconcepe mişcarea, pătrund – împins de laşitate – în esenţa lucrurilor,

    constr!ns la o profunzime cu care nam ce face, căci ea mă rupe dedevenire. Gn individ, la fel ca un popor ori ca un continent, se stin&eatunci c!nd şi proiectele, şi faptele necu&etate # dez&ustă, atuncic!nd, în loc să rişte şi să se năpustească spre "inţă, se ascunde în ea,se reduce la ea) meta"zică a re&resiunii, a datului îndărăt, retra&ere înspre primordial@ în cumplita ei cumpătare, $uropa fu&e de sine, deamintirea insolenţelor şi bravadelor sale, p!nă şi de acea pasiune ainevitabilului, ultimă onoare a înfr!n&erii. 6efractară la orice formă deexces, la orice formă de viaţă, ea deliberează şi va delibera mereu,chiar şi după ce va înceta să existe) nu dă de pe acum impresia inuisobor de fantome-

      0mi aduc aminte de un amăr!t care, neput!nduse dezlipi de patla o oră t!rzie a dimineţii, se tot îndemna pe un ton imperativ) 2*ă vrei@*ă vrei, îţi zic@5 Comedia se repeta în "ecare zi) îşi impunea o sarcinăpeste puterile lui. Acţion!nd împotriva fantomei care era, el măcardispreţuia deliciile letar&ici sale. (u putem a"rma acelaşi lucru despre$uropa) descoperind, la capătul eforturilor ei, imperiul nonvoinţei, ea ubilează, căci ştie acum că ruinai ascunde o sursă de voluptate decare înţele&e să pro"te. 6enunţarea o farmecă şio împlineşte. *escur&e timpul, iremediabil- (ui un motiv de alarmă+ săşi bată capulalţii cu asta+ e treaba lor) ei nici nu bănuiesc ce uşurare e să te laşi tavoia unui prezent care nu duce nicăieri.

      A trăi aici înseamnă moarte+ altundeva – sinucide încotro să teduci- *in&ura parte a planetei în care ex tenta părea să aibă un rosteste cuprinsă de can&rei Aceste popoare supercivilizate sunt furnizoriinoştri disperare, în adevăr, ca să ne pierdem orice speranţă, su"cientsă le privim, să le observăm intri&ile şi sărăN poftelor moleşite,aproape stinse. După ce at!ta timp şitrădat ob!rşia ne&li!nd

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    20/119

    sălbaticul şi hoarda – punctul de plecare – se văd acum silite săconstate că nici strop de s!n&e hun nu le mai cur&e prin vine.  *pun!nd despre 6oma că nuşi mai putea suporta ciile, dar nicileacurile c?ear " pututo vindeca, istoric antic îşi de"nea epoca, dar, şimai mult, o anticipa pe noastră. 1are era, desi&ur, oboseala /mperiului,

    d neînfr!nată şi inventivă, ea încă mai ştia, pentru a ama să cultivecinismul, fastul şi cruzimea+ pe c!nd aceea care asistăm nu pose?dă, înri&uroasa ei mediocritate, mic din ma&ia ce întreţine iluzia. =reaevidentă, pi neîndoioasă, ea evocă o boală al cărei implacabil aumatism îl linişteşte, în mod paradoxal, şi pe bolnav, şi medic) a&onie cuforme în re&ulă, exactă ca un contra a&onie după tipic, fără capricii,fără sf!şieri, pe măsu popoarelor care, neaun&!ndule că au respinspreuc căţile ce stimulează viaţa, se leapădă şi de aceea care este usti"care şi temei) preudecata devenirii.  /ntrare colectivă în 2vacuitate@ i totuşi, să nu amă&im) acest vidmoral şi intelectual, diferit în toate p vinţele de cel pe care budismul îl

    numeşte 2lăcaş adevărului5, nu e nici împlinire, nici izbăvire, nici pozivitate exprimată în termeni ne&ativi – şi cu at!t mai pui efortmeditativ, voinţă de renunţare şi de simplitate, c cerire a m!ntuirii – cisurpare lipsită de nobleţe şi paşi ne. Fruct al unei meta"zici anemiate,el nar putea să răsplata unei căutări, nici încununarea unei neliniB9rientul înaintează spre vidul lui, în#oreşte şi triumfă el, în vreme cenoi ne împotmolim în al nostru şi ne pierdem în el ultimele resurse.(eîndoielnic, totul se de&radează şi se corupe în conştiinţele noastre) în ele, p!nă şi vidul este impur.  At!tea cuceriri, patrimonii, idei – unde vor prinde noi ădăcini- în6usia- în America de (ord- i una, şi cealaltă au tras dea concluziile

    din dezastrul $uropei. America %atină- Africa de *ud- Australia- *epare că una din acestea va prelua făclia.  Făclie derizorie.  3iitorul aparţine periferiei &lobului.  Dacă, în ordinea spiritului, am vrea să c!ntărim reuşitele $uropeide la 6enaştere şi p!năn zilele noastre, izb!nzile "loso"ei nu nearreţine atenţia, "loso"a occidentală ne"ind cu nimic superioară celei&receşti, hinduse ori chineze, în cel mai bun caz, aun&e la nivelul lor înc!teva puncte. Cum nu reprezintă dec!t o varietate a efortului "loso"c în &eneral, am putea, la nevoie, să ne lipsim de ea, prefer!nduimeditaţiile unui *an8ara, %aotse sau =laton. %ucrurile stau altfel în ce

    priveşte muzica, această mare răscumpărare a lumii moderne,fenomen fără echivalent în nici o altă tradiţie) unde mai poţi înt!lni un1onteverdi, un 7ach sau un 1ozart- =rin muzică, 9ccidentul îşidezvăluie chipul şi atin&e profunzimea. Dacă nu a creat o înţelepciune,nici o meta"zică numai a lui, şi nici măcar o poezie absolut sin&ulară, în schimb în creaţia muzicală şia proiectat întrea&a ori&inalitate,ra"namentul, misterul şi capacitatea de inefabil. A iubit raţiunea p!nă

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    21/119

    la perversitate+ adevăratul său &eniu a fost, cu toate acestea, afectiv.7oala carei face cinste cel mai mult- Eipertro"a su#etului.  Fără muzică, 9ccidentul nar " produs decft un stil de civilizaţieoarecare, previzibil. C!nd îşi va face socoteala "nală, doar muzica vasta mărturie că nu sa irosit în zadar, că întradevăr are ceva de

    pierdut.  9mului i se înt!mplă uneori să scape de persecuţia dorinţei, detirania instinctului de conservare. *edus de perspectiva decăderii, îşisubminează voinţa, îşi cultivă apatia, se ridică împotrivăşi, îşi cheamăn autor &eniul cel rău. 1ereu a&itat, prins în mii de activităţi ceidăunează, descoperă un dinamism al cărui farmec nu' bănuise,dinamismul deza&re&ării. $ m!ndru de descoperirea sa) va putea, însf!rşit, să renască, cu preţul propriei sale mistuiri.  0n indivizi, ca şi în colectivităţi, sălăşluieşte în natura lor cea maiintimă o ener&ie distructivă ce le permite să se năruie cu o anumevituozitate) exaltare acidă, euforie a anihilării@?Abandon!nduise, ei

    speră desi&ur să se vindece de boala numită conştiinţă, în adevăr,orice stare conştientă ne istoveşte, ne stoarce de vla&ă, tinde să nemacine încetul cu încetul+ cu c!t puterea ei asupra noastră creşte, cuat!t near plăcea să revenim la noaptea de dinaintea ve&hilor noastre,să ne cufundăm în toropeala anterioară intri&ilor, a&resiunii $ului.Aspiraţie a spiritelor istovite, care explică de ce în anumite epociindividul, sătul să se tot poticnească de sine, săşi tot măsoaredeosebirea faţă de ceilalţi, se întoarce către acele timpuri în care, unacu lumea "ind, încă nu se rupsese de "inţe şi nici nu de&enerase înom. (esaţ şi &roază a conştiinţei, /storia exprimă simultan năzuinţaunui animal in"rm de aşi împlini ursita ? şi spaima că va reuşi. *paimă

     îndreptăţită) ce năpastă' aşteaptă la capătul aventurii sale@ (u trăimoare unul din acele momente c!nd, întrun spaţiu dat, ni se oferăspectacolul ultimei sale metamorfoze-  Cuid trec în revistă meritele $uropei, ea mă înduioşează şimi facreproşuri că o vorbesc de rău+ c!nd, dimpotrivă, îi număr slăbiciunile,mă apucă furia. Aş vrea atunci să se alea&ă praful de ea, să i se stin&ăp!nă şi amintirea. Alteori, c!nd mă &!ndesc deopotrivă la &loria şi laumilinţele ei, nu ştiu prea bine de care parte să înclin) o iubesc cupărere de rău, o iubesc cu cruzime şi nui pot ierta că mia impussentimente între care nu mie în&ăduit să ale&. 1ăcar deaş putea privicu nepăsare &in&ăşia, nobleţea rănilor ei@ în oacă, am t!nit să mă

    nărui împreună cu ea, şi ocul ma prins. raţia ei de odinioară, dincare mai păstrează urme, mi sa părut a merita orice efort ca să mio însuşesc, so retrăiesc, săi duc mai departe secretul. 9stenealădeşartă@  Gn om al cavernelor &ătit în dantele.  *piritul este vampir. Dacă atacă o civilizaţie, o lasă buimacă,lividă, fără su#u, fără echivalentul spiritual al s!n&elui, o &oleşte de

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    22/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    23/119

    Dumnezeu. Gn asemenea demers, abuziv şi bizar, nu era posibil dec!t întro ţară a cărei evoluţie anormală avea de ce să fascineze ori sădescumpănească. $ &reu săţi închipui un en&lez întreb!nduse dacăAn&lia are vreun sens sau nu, ori atribuindui, cu pasiune retorică, omisiune) el ştie căi en&lez şi astai aun&e. $voluţia ţării sale nu

    implică întrebări esenţiale.  %a ruşi, mesianismul provine dintro nesi&uranţă interioarăsporită de or&oliu, dintro voinţă de aşi a"rma defectele, de a leimpune altora, de aşi deşerta asupra celorlalţi un preaplin dubios.(ăzuinţa de a 2m!ntui5 lumea este fenomenul morbid al tinereţii unuipopor.  *pania se pleacă asuprăşi din motive opuse. i ea a cunoscut începuturi &lorioase, numai că ele sunt acum departe. 3enită preadevreme, ea a tulburat lumea, pentru ca mai apoi săşi piardăstrălucirea+ revelaţia acestui declin am avuto întro zi la 3alladolid, înCasa Cervantes. 9 bătr!nă, cu, un aer comun, contempla portretul lui

    Filip al ///lea) 2Gn nebun5, am zis eu. 7ătr!nă sa întors spre mine) 2Cuel a început decadenţa noastră@5 $ram în miezul problemei.2Decadenţa noastră@5 Aşadar, mă &!ndeam, decadenţa este în *paniaun concept curent, naţional, un clişeu, o deviză o"cială. (aţiunea care, în secolul al M3/lea, oferea lumii spectacolul splendorii şi nebuniei sale– iato aunsă săşi le&ifereze apatia. Dacă ar " dispus de timp, cusi&uranţă că ultimii romani ar " făcut la fel+ nu lea fost însă dat săşirume&e sf!rşitul) barbarii se &ăseau dea în coasta lor. 1ai dăruiţi desoartă, spaniolii au avut ră&azul :trei secole@; să mediteze lanenorocirile lor şi să se pătrundă de ele. =alavra&ii din disperare,improvizatori de iluzii, ei trăiesc întrun soi de asprime melodioasă, de

    uşurătate tra&ică, cei salvează de vul&aritate, de fericire şi de reuşită.Dacă întro zi şiar schimba vechile manii cu altele, moderne, tot. Arrăm!ne marcaţi deo îndelun&ă absenţă. /ncapabili să se adapteze laritmul 2civilizaţiei5, habotnici sau anarhişti, ei. (ar putea să renunţe lainactualitatea lor. Cum să aun&ă din urmă celelalte naţiuni, cum să "ela zi cu noutăţile, c!nd şiau secătuit partea cea mai bună a "inţeirume&!nd problema morţii, ctrfund!ndusen ea, făc!nd din ea oexperienţă viscerală- Cobor!nd mereu către esenţial, excesul deprofunzime ia pierdut. (u iar preocupa întrat!t ideea de decadenţă,dacă ea nar traduce în termeni de istorie marea lor slăbiciune pentruneant, obsesia pentru schelet. (imic de mirare că pentru "ecare

    spaniol *pania este? problema lui personală. Citindui pe anivet, peGnamuno sau. 9rte&a, îţi dai seama că *pania este un paradox ceipriveşte direct şi pe care nu izbutesc să' reducă la o formulăraţională. $i revin mereu la acest paradox, fascinaţi de insolubilul pecare' reprezintă. (eput!hd să' rezolve prin analiză, mediteazăasupra lui Don >uiote, la care paradoxul este şi mai insolubil, "ind unsimbol. (u nii putem ima&ina pe un 3aleOH sau un =roust medit!nd la

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    24/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    25/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    26/119

    pentru una mea semeţie@ 2Cum e cu putinţă să "i rom!n-5 era o întrebare la care nu puteam răspunde decft umilindumăn "ece clipă.Detest!ndui peBai mei, detest!ndumi ţara, cu ţăranii ei atemporali, îmbătaţi de toropeala lor şi parcă plesnind de buimăce) ală, roşeampentru această ascendenţă, îi rene&am, refulam veşnicia lor de m!na a

    doua, le respin&eam certitudimile de larve pietri"cate, reveria&eolo&ică. De&eaba căxittam pe chipurile lor zv!cnirea sau măcarmaimuţăreala rePoltei) maimuţa, vai@ a&oniza în ei. De fapt, nuţineam ei oare de re&nul mineral- (eştiind cum săi mai îmboldeesc,cum săi însu#eţesc, am auns să visez la o extermin+ are. (umai căpietrele nu pot " masacrate. *pectacolul pe care mi'. 9fereau toi usti"ca şi descumpănea, îmi hrănea şi îmi reprima isteria. i nu încetam să blestem înt!mplaarea ce făcuse să mă nasc printre ei.  9 mare idee îi stăp!nea) ideea destinului+ eu o resppin&eam dintoate puterile, vedeam în ea doar viclesnia laşului, o scuză pentrutoate renunţările, o expresie a bunuluisimţ şi a funebrei sale "loso"i.

    Ce reazem sărnni " &ăsit- Qara mea, a cărei existenţă vedeamlimpede că nare nici o noimă, îmi apărea ca un rezumat al neantuluisau ca o materializare a imposibilului, ca un soi de *panie fără secol deaur, fără cuceriri şi fără nebunie, fără un Don >uiote al amărăciunilornoastre. *ăi aparţii – ce lecţie de umilinţă şi sarcasm, ce ur&ie, celepră@  1area idee ce domnea acolo – eram prea insolent, prea plin demine însumi pentru ai intui ori&inea, profunzimea, sau experienţele,sistemul de dezastre pe care le presupunea. Aveam so pricep doarmult mai t!rziu. Cum mi sa strecurat în minte, naş putea spune. Certeste că atunci c!nd am auns so simt cu luciditate, mam împăcat cu

    ţara mea, care pe dată a încetat să mă mai obsedeze.  =entru a nu " nevoite să acţioneze, popoarele împilate se lasănvoia 2soartei5, m!ntuire ne&ativă şi totodată miloc de a interpretaevenimentele) "loso"e a istoriei de uz cotidian, viziune deterministă cutemei afectiv, meta"zică de circumstanţă.  ermanii sunt şi ei sensibili la destin, fără să vadă totuşi în el unprincipiu intervenind din afară, ci o putere care, emanată din proprialor voinţă, sf!rşeşte prin a le scăpa şia se întoarce contra lor pentru aipierde. %e&at de &ustul &erman pentru demiur&ie, aşanumitul *chic8sal presupune nu atft un oc al fatalităţilor în interiorul lumii, c!t înlăuntrul eului. Ceea ce vrea să spună că, p!nă la un anume punct,

    destinul depinde de ei.  =entru a' concepe exterior nouă, atotputernic şi suveran, unfoarte vast ciclu de dezastre devine necesar. Condiţie pe care ţara meaondeplineşte cu asupra de măsură. Ar " o necuviinţă să creadă înefort, în utilitatea actului. Aşa că nici nu crede în ele şi, din respectpentru datină, se supune inevitabilului, îi s!ht recunoscător că mia datca zestre, o dată cu codul disperării, acest tact, această dezinvoltură în

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    27/119

    faţa (ecesităţii, precum şi nenumărate situaţii fără ieşire şi arta deamă deprinde cu ele. ata oric!nd sămi apere decepţiile şi să dezvăluieindolenţei mele secretul conservării lor, ea mia recomandat în plus,nerăbdătoare să facă din mine un derbedeu preocupat de aparenţe,miloacele de a mă înosi fără a mă compromite prea mult îi datorez nu

    numai cele mai strălucite, cele mai cate&orice eşecuri ale mele, dar şipriceperea de ami ascunde laşităţile şi de ami tezauriza remuşcările.Dar c!te alte avantae nui datorez@ Am către ea at!tea obli&aţii, înc!tar " obositor să le înşirui pe toate.  9ric!tă osteneală miaş " dat, puteam eu oare, fără ea, sămiirosesc zilele întrun mod at!t de ireproşabil- 1ia fost şi pildă, şireazem, şi îndemn. *ăţi ratezi viaţa – se uită asta prea uşor – nuilucru tocmai lesnicios) sunt necesare o lun&ă tradiţie, un lun&antrenament, efortul multor &eneraţii. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, totul va mer&e de minune. Certitudinea /nutilităţii oprimeşti atunci moştenire) e un bun pe care 'au dob!ndit pentru tine

    strămoşii, cu sudoarea frunţii şi cu preţul a nenumărate umilinţe.6ăsfăţat de soartă, tu tra&i foloase din toate acestea, tempăunezi cuele. C!t despre umilinţele proprii, oric!nd le vei putea idealiza oriascunde, lu!nd un aer de st!rpitură distinsă, continu!nd să "i, cudemnitate, ultimul om. =oliteţea – rutină a nenorocirii, prero&ativă acelor care, născuţi fără speranţă, au începuto cu sf!rşitul@ *ă te ştiidintro săm!nţă rea, ce na dat rod niciodată, e o amărăciune în careintră un dram de m!n&!iere, ba chiar de voluptate.  /ritarea pe care o simţeam altădată, c!nd auzeam pe c!te unulinvoc!nd, la "ecare pas, 2soarta5, îmi pare acum puerilă. (u bănuiamcă voi aun&e să fac la fel, că, oploşindumă şi eu în spatele acestei

    vocabule, aveam să le& de ea norocul şi nenorocul, fericirea şinefericirea sub toate întruchipările lor+ nu ştiam că, mai mult, aveamsă mă a&ăţ de Fatalitate cu exaltarea unui naufra&iat şi că aveam săiadresez înt"ul meu &!nd mai înainte de a mă arunca în sc!rba "ecăreizile. 23ei dispărea în spaţiu, o, 6usia mea@5, exclamase 4iutcev mveacul trecut. $xclamaţia lui o aplicam cu şi mai multă îndreptăţire laţara mea, mult mai bine r!nduită ca să dispară, perfect ? alcătuităpentru a " în&hiţită, înzestrată cu toate calităţile unei victime ideale şianonime. 4radiţia suferinţei fără capăt şi fără motiv, plenitudineadezastrului – ce ucenicie la şcoala seminţiilor zdrobite@ Cel mai vechiistoric rom!n îşi începe cronica astfel) 2(u este vremea supt om, ci

    bietul om supt vremi.5 Formulă dintro bucată. – pro&ram şi epitafpentru un colţ de $uropă. =entru a prinde tonul sensibilităţii popularedin ţările sudestului european, nu ai dec!t săţi reaminteştilamentările corului din tra&edia antică. =rintro tradiţie inconştientă, un între& spaţiu etnic sa pătruns de duhul acesta. 6utină a oftatului şianenorocului, elanie a popoarelor mărunte în faţa bestialităţii celormari@ *ă ne ferim totuşi de a ne pl!n&e prea mult) nui oare încuraator

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    28/119

    să poţi opune dezordinilor lumii coerenţa mizeriilor şi înfr!n&erilornoastre- i nu avem noi oare, în faţa diletantismului universal,consolarea de a poseda, în materie de suferinţă, competenţa upuiţilorde vii şi a erudiţilor-  Foloasele exilului.

      reşim c!nd ni' ima&inăm pe exilat ca pe un persona careabdică, se retra&e şi răm!ne în umbră, resemnat cu nenorocirile lui, cucondiţia de obiect netrebuincios. Dacă' observi mai bine, descoperi înel un ambiţios, un dezamă&it a&resiv, un ins acrit dublat de uncuceritor. Cu cft ni se ia mai mult, cu at!t sporesc în noi poftele şiiluziile. 7a chiar desluşesc o anume relaţie între nenorocire şime&alomanie. Cel care a pierdut totul păstrează, ca pe o ultimăsalvare, speranţa &loriei sau a scandalului literar. Consimte să renunţela tot, în afară de numele său. Cum săşi impună însă numele, c!tăvreme scrie întro limbă pe care lumea civilizată no ştie sau odispreţuieşte-

      0şi va încerca puterile întrun alt idiom- (ui va veni la îndem!năsă renunţe la cuvintele de care se lea&ă tot trecutul său. Cine îşirenea&ă limba, adopt!ndo pea altora, acela îşi schimbă identitatea şichiar decepţiile. $l se rupe – trădare eroică – de amintirile sale şi, p!hăla un punct, de sine însuşi.  Cutare scrie un roman, care peste noapte îl face celebru, îşipovesteşte în el suferinţele. Compatrioţii săi, cei din străinătate, îlpizmuiesc) şi ei au suferit, poate chiar şi mai mult. Astfel, apatriduldevine – sau speră să devină – romancier. 6ezultatul va " o acumularehaotică, o in#aţie de spaime, de nelinişti perimate. (u poţi împrospătala nesf!rşit infernul, a cărui caracteristică e tocmai monotonia, şi nici

    ima&inea exilului. (imic mai exasperant în literatură dec!t cumplitul+ înviaţă, e mult prea compromis de banalitate ca să mai merite să neoprim asupra lui. Dar autorul nostru stăruie+ pentru moment, îşi punebine romanul în rundul unui sertar şi aşteaptă săi sur!dă norocul, îlsusţine speranţa unei înt!mplări neaşteptate, a faimei care' ocoleştedar în care nu încetează să creadă+ se hrăneşte cu himere. =utereaacestei speranţe e totuşi at!t de mare, încft, dacă trudeşte în vreouzină, o face numai cu &!ndul că întro zi va " smuls de acolo de ofaimă pe c!t de subită, peat!t de surprinzătoare.  %a fel de tra&ic este cazul poetului, încătuşat în propriai limbă,el scrie pentru c!ţiva prieteni, pentru zece, cel mult douăzeci de

    persoane. Dorinţa lui de a " citit nui mai puţin imperioasă dec!t aceeaa romancierului improvizat. Faţă de cel din urmă, are măcar avantaulde aşi vedea versurile publicate în măruntele reviste ale emi&raţiei,care apar cu preţul unor sacri"cii şi renunţări aproape indecente.Cutare devine director de revistă+ ca so poată menţine, face foame,renunţă la femei, sen&roapă întro cămăruţă fără lumină, îşi impune

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    29/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    30/119

    poate " atunci mai normal dec!t statornicirea în exil, Cetate a(imicului, patrie deandoaselea- Dacăi &ustă plăcerile, poetul îşirisipeşte substanţa emoţiilor, resursele nenorocirii, ca şi visul de &lorie.7lestemul de care era atft de m!ndru – izvor al inspiraţiei sale – nu'mai apasă+ îşi pierde, o dată cu el, şi tăria excepţiei, şi temeiul

    sin&urătăţii. 6espins de infern, în zadar va încerca săi treacă iarăşipra&ul, săşi reîmprospăteze forţele m el) suferinţele sale, preadomolite, îl vor face pentru vecie nevrednic de iad. *tri&ătele care nudemult încă erau m!ndria lui sau transformat în amărăciune, iaraceasta nu se face vers niciodată) ea îl va, scoate afară din poezie.ata cu c!nturile şi lipsa de măsură. De&eaba va mai z&!ndări vechilerăni, închise) ele nor să mai c!hte nicic!nd+ în cel mai bun caz, vadeveni epi&onul propriilor sale dureri. 9 decădere onorabilă' aşteaptă./n lipsa diversităţii, a neliniştilor ori&inale, inspiraţia i se o"leşte, încur!nd, resemnat cu anonimatul şi parcă surprins de mediocritatea sa,va lua chipul unui bur&hez de oriunde. /ată' la capătul carierei sale

    lirice, în punctul cel mai stabil al declasării sale.  2Domesticit5, instalat în bunăstarea căderii sale, cei mai rămmede făcut- 3a avea de ales între două forme de mmtuire) credinţa şiumorul. Dacă t!raşte după el resturi de anxietate, puţin c!te puţin şi leva stin&e sub mii de ru&ăciuni+ asta, de nu va prinde &ust pentru ometa"zică a&reabilă, divertisment al versi"catorilor secătuiţi. Dacă, dincontră, e aplecat spre ironie, îşi va minimaliza înfr!n&erile p!nă la a&ăsi în ele prile de delectare, în funcţie de temperament, se va dedicasmereniei sau sarcasmului, în ammdouă cazurile, îşi va " învinsambiţiile şi neşansa pentru a atin&e un ţel mai înalt, pentru a deveniun învins decent, un ciumat onorabil.

    Gn popor de sin&uratici.  Am să încerc să diva&hez asupra pătimirilor unui popor, asupraistoriei lui în răspăr cu /storia, asupra destinului său ce pare să ţină deo lo&ică supranaturală, care amestecă uluitorul cu banalul, miracolul cunecesitatea. (umit de unii rasă, de alţii naţie, de alţii seminţie – erefractar clasi"cărilor) ceea ce pare spus limpede despre el este fals+nici o de"niţie nu i se potriveşte. Ca să' cuprinzi mai bine, ar trebui sărecur&i la o cate&orie aparte, căci totul e, în ce' priveşte, neobişnuit)nui oare primul care a colonizat cerul, instal!nduşi acolo zeul săul %afel de &răbit să născocească mituri ca şi să le distru&ă, şia făurit oreli&ie de care e m!ndru, de care roşeşte. 0n ciuda lucidităţii sale, nu

    rareori se lasă pradă amă&irii) speră mereu, speră prea mult. 0mbinareciudată de forţă şi analiză, de înfri&urare şi sarcasm. Cu at!ţia duşmani împreur, oricinen locul lui ar " capitulat+ el însă, inapt pentru dulceaţadisperării, nelu!hduşi în seamă oboseala milenară, s"d!nd concluziilepe care i le impune destinul, trăieşte în delirul aşteptării, hotăr!t să nutra&ă nici o învăţătură din umilinţele sale, nici să extra&ă din ele, canorme de existenţă, modestia sau anonimatul. $l pre"&urează diaspora

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    31/119

    universală) trecutul lui rezumă viitorul nostru. Cu c!t ne întrezărim maiclar ziua de m!ine, cu at!t ne apropiem de el şi cu at!t mai mult #evităm) cu toţii tremurăm să nui călcăm pe urme. 23eţi " asemeneamien cur!nd5, pare el să ne spună, în timp ce înscrie, deasupracertitudinilor noastre, un semn de întrebare.

      A " om e o dramă+ a " evreu este una în plus. De aceea, evreulare privile&iul de a trăi de două ori condiţia umană. $l reprezintăexistenţa prin excelenţă separată sau, pentru a folosi o? expresie princare teolo&ii îl cali"că pe Dumnezeu, este absolutaltul. Conştient desin&ularitatea sa, o aren minte neîncetat şi niciodată nu uită de sine+de aici aerul lui stin&herit, crispat sau a"ş!nd o falsă încredere de sine,at!t de frecvent la cei ce poartă povara unei taine, în loc să "e m!ndrude ob!rşia lui, să şio înscrie pe frunte, so stri&en &ura mare, el oascunde) ci soarta lui, fără pereche, nu' îndreptăţeşte oare săprivească de sus &loata umană- Dacă e victimă, răspunden felul lui,ca un învins sui &eneris. *e înrudeşte în multe privinţe cu şarpele, din

    care a făcut un persona şi un simbol. *ă ne ferim a crede însă că aravea un s!n&e tot at!t de rece) ar însemna să nui cunoaştemadevărata "re – entuziasmul, puterea de a iubi şi urî, aplecarea sprerăzbunare sau excentricităţile milosteniei sale. :Anumiţi rabini hasidicinus cu nimic mai preos dec!t s"nţii creştini.; $xcesiv în toate, eliberatde tirania peisaului, de neroziile înrădăcinării, fără le&ături, acosmic, eomul ce nu va " niciodată de aici, omul venit de aiurea, străinul în sine,şi care nar putea vorbi, fără să "e suspect, în numele păm!ntenilor,al tuturora. *ă le exprime sentimentele, să le "e purtător de cuv!nt –dacă încearcă so facă – ce misiune@ (u va putea st!rni, ridica sauconduce nici o mulţime) rolul de tribun nu' prinde. 3a " luat la rost

    pentru părinţii, pentru străbunii în&ropaţi departe, în alte ţări, pe altecontinente. Fără morminte de care să pro"te, fără moaşte de pus învitrină, fără să poată " heraldul vreunui cimitir, el nu reprezintă penimeni, dec!t pe sine, numai pe sine. $ cu ultima lozincă pe buze- $printre cei care au pornit o revoluţie- *e va vedea îndepărtat în chiarmomentul c!nd ideile sale triumfă, c!nd vorbele lui devin articol dele&e. Dacă slueşte o cauză, nu va aun&e săi mai &uste roadele. 3ineo zi c!nd, cu speranţele înşelate, o va contempla ca spectator. Apoi osă sluească altei cauze, cu decepţii nu mai puţin amare. *chimbă oţară cu alta- Drama lui reîncepe) exodul îi este temei, certitudine,cămin.

      1ai bun şi mai rău dec!t noi, el întrupează extremele spre caretindem fără a le putea atin&e+ el este noi dincolo de noi înşine. Cummăsura sa de absolut o depăşeşte pe a noastră, el oferă, în bine ca şi în rău, ima&inea ideală a capacităţilor noastre. Dezinvoltura cu care îşitrăieşte dezechilibrul, devenit pentru el obişnuinţă, 'a transformat întrun dezaxat expert în psihiatrie ca şi în tot soiul de terapii, întrunteoretician al propriilor boli) nu e, ca noi, anormal din accident sau din

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    32/119

    snobism, ci este astfel în mod natural, fără efort, şi prin tradiţie) eavantaul unui destin &enial la scara unui popor. Anxios dedat făptuirii,bolnav neînstare să renunţe, el se tratează înaintfnd. $şecurile sale nuseamănă cu ale noastre+ refuză conformismul p!nă şi în nenorocire./storia lui – o schismă fără sf!rşit.

      Eărţuit în numele 1ielului, el va răm!ne neîndoielnic necreştin,at!ta timp cft creştinismul îşi va menţine puterea, îi place însă atft demult paradoxul – şi suferinţele ce ţin de el – înc!t probabil se vaconverti la creştinism în clipa c!nd toţi îl vor dezavua. 3a " persecutatatunL pentru credinţa lui cea nouă. 4itular al unui destin reli&ios, asupravieţuit Atenei şi 6omei, după cum va supravieţui şi 9ccidentului,şi o săşi vadă de drum, pizmuit şi ur!t de toate popoarele ce apar şi sestin&.  C!nd bisericile vor " pentru totdeauna părăsite, evreii vor intra înele sau vor construi altele, noi, ori – şi mai probabil – vor înălţa cruceape sina&o&i. =!nă arunci, p!ndesc momentul în care /sus va "

    abandonat) or să vadă atunci, în el, pe adevăratul 1esia- 3om a#a lasKrsitul $cclesiei., căci oricum, dacă nu se vor prosti pe neaşteptate,nu vor &ăsi cu cale să în&enuncheze alături de creştini şi nici să&esticuleze împreună cu ei. %ar " recunoscut pe Cristos dacăpopoarele nu 'ar " acceptat dea, făc!nd din el un bun comun, unmesia de export. *ub dominaţia romană, au fost sin&urii care nauacceptat în templele lor statuile împăraţilor+ c!nd au fost forţaţi sofacă, sau Brăzvrătit. *peranţa lor mesianică na fost at!t un vis deacuceri alte neamuri, c!t dea le distru&e zeii întru slava lui /ahve)teocratic sinistră contrapusă unui politeism cu nuanţe sceptice. *eţineau deoparte de /mperiu, şi pentru asta erau acuzaţi de nele&iuire,

    căci nimeni nu le putea înţele&e exclusivismul, refuzul de a sta la masăcu străinii, de a participa la ocuri, la spectacole, dea se amesteca cuceilalţi, de a le respecta obiceiurile. Doar propriile preudecăţi contaupentru ei) de aici, acuzaţia de 2mizantropie5, crimă pe care leo imputăCicero, *eneca, Celsus şi, împreună cu ei, întrea&a Antichitate, încă dinanul 'ST înainte de Cristos, pe c!nd /erusalimul era asediat deAntiohus, acesta a fost sfătuit de prieteni 2să supună cetatea cu forţaşi să nimicească rasa evreiască în între&ime) căci dintre toate naţiile,ea sin&ură refuză orice relaţie cu celelalte neamuri, consider!nduleduşmane5 :=osidoniu din Apamea;. *ă le " plăcut cumva rolul deindezirabili- 3roiau ei dintru început să "e sin&uri pe păm!nt- Cert e că

    multă vreme au apărut ca întruchipare a fanatismului, înclinaţia lorpentru spiritul liberal "ind mai cur!nd dob!ndită dec!t înnăscută. Celmai intolerant şi mai persecutat popor din istorie îmbină universalismulcu cel mai strict particularism. Contradicţie structurală) inutil să încerciso rezolvi ori măcar so explici.  4ocit p!nă la urzeală, creştinismul a încetat să "e o sursă deuimire şi scandal, să declanşeze crize ori să stimuleze inteli&enţele. (u

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    33/119

    mai provoacă spiritul, nu' mai sileşte săşi pună întrebări+ neliniştilepe care le trezeşte, ca şi răspunsurile şi soluţiile sale, sunt lin&ave,toropitoare) nici o sf!şiere cu şanse în viitor, nici o dramă nu ar puteaporni de la el. Creştinismul şia trăit traiul) de pe acum căscăm peCruce. (imeni nu mai vrea să' salveze, săi mai lun&ească boala+

    eventual, ne trezeşte. /ndiferenţa. Din ce ne locuise odinioarăad!ncurile, a mai rămas doar un re#ex de suprafaţă+ în cur!nd, dat la oparte, va mer&e să în&roaşe r!ndurile experienţelor noastre ratate.=riviţi catedralele) pierz!nduşi av!ntul ce le înălţa materia, redevenitepiatră, ele descresc, ?se &!rbovesc+ p!nă şi să&eţile turnurilor, cealtădată împun&eau semeţe cerul, sunt bolnave de &ravitaţie,molipsite de mediocritatea dez&ustului nostru.  Atunci c!nd, din înt!mplare, pătrundem în una din ele, &!ndul neduce la zădărnicia ru&ilor ce sau rostit acolo, la at!ta înfri&urare şiat!tea patimi irosite în van. 3idul va domni în ele cur!hd. oticul saretras din materie, la fel cum sa retras din noi. Creştinismul, dacă mai

    păstrează o umbră de presti&iu, o datorează doar întfrziatilor care, vîn!ndu' cu o ură retrospectivă, ar vrea să prefacă în pulbere cele douămilenii în care, nu se ştie prin ce uneltiri, a obţinut consimţăm!ntulspiritelor. Cum aceşti înt!rziaţi, aceşti pătimaşi ai urii devin din ce în cemai rari, iar creştinismul nu se împacă să piardă o popularitate at!t de îndelun&ată, el stă cu ochiin patru, p!ndind evenimentul în stare să'readucă în primplanul actualităţii. Dar, ca să devină iarăşi2interesant5, ar trebui promovat la ran&ul de sectă os!ndită+ numaievreii ar " în stare de o asemenea misiune) ar proiecta în el destulăexcentricitate ca să' re&enereze şi şii împrospăteze misterul. Dacă îladoptau atunci, la începuturi, ar " avut destinul nenumăratelor

    popoare cărora istoria deabia le mai reţine numele. %au respins ca săevite o asemenea soartă. %ăs!nd străinilor avantaele efemere alem!ntuirii, evreii au optat pentru neaunsurile durabile ale pierzaniei.(ecredinţă- $ vina care, pe urmele *fmtului =avel, li sa tot adus.0nvinuire ridicolă, de vreme ce păcatul lor stă tocmai în prea mareacredinţă faţă de sine. =e l!n&ă ei, primii creştini par nişte opportunişti)şişuri de cauza lor, îşi aşteptau cu inima uşoară martiriul. /ndur!ndu',se conformau de altfel moravurilor epocii, în care &ustul pentruhemora&iile spectaculoase cobora sublimul la îndem!na tuturor.  Cu totul diferit e cazul evreilor. 6efuz!nd să urmeze ideiletimpului, marea nebunie ce se înstăp!hea pe lume, scăpau provizoriu

    de persecuţii. Dar cu ce preţ@ =entru a nu " îm?părtăşit cu noii fanaticisuferinţele momentului, aveau să îndure povara şi teroarea crucii,aunsă pentru ei, şi nu pentru creştini, simbolul pătimirii.  Dea lun&ul între&ului $v 1ediu au fost măcelăriţi pentru a' "cruci"cat pe unul dintreai lor. (ici un popor na plătit at!t de scump un&est nechibzuit, dar explicabil şi, la urma urmelor, "resc. Aşa cel puţinmia apărut în ziua c!nd am urmărit, la 9berammer&au, spectacolul

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    34/119

    2=atimilor5, în con#ictul dintre /sus şi autorităţi, publicul înlăcrimat îiţinea partea, "reşte, lui /sus. Căznindumă să fac la fel, dar fără succes,mă simţeam sin&ur în toată sala aceea. Ce sent!mplase- Asistam laun proces în care ar&umentele acuzării mă impresionau prin usteţealor. Anna şi Caiafa întruchipau în ochii mei însuşi bunulsimţ. Folosind

    procedee cinstite, ei arătau bunăvoinţă în cazul ce le fusese încredinţat. =oate că abia aşteptau să se convertească şi ei. %e împărtăşeam exasperarea în faţa răspunsurilor imprecise aleacuzatului. /reproşabili din toate punctele de vedere, nu se foloseau denici un tertip teolo&ic sau uridic) era un intero&atoriu perfect.=robitatea lor ma c!şti&at+ am trecut de partea acuzării şi 'amaprobat pe /uda, dispreţuindui totodată remuşcările. Din clipa aceea,deznodăm!ntul miera indiferent. C!nd am ieşit din sala, mam &!nditcă publicul, prin lacrimile sale, perpetua o neînţele&ere bimilenară.  9ric!te urmări avea să aibă, respin&erea creştinismului răm!necel mai splendid &est al evreilor, un nou care le face cinste. Dacă erau,

    p!nă atunci, sin&uri de nevoie, din acel moment aveau să "e dinproprie vrere, damnaţi ce şiau făcut o armă din cinism – unicaprecauţie luată împotriva viitorului.  1!ndri de crizele lor de conştiinţă, mulţumiţi că un altul a suferitpentru ei, creştinii huzuresc m umbra Calvarului. Dacă se ostenescuneori săi reconstituie etapele, no fac fără să tra&ă foloasefrumuşele@ Cu un aer de pro"tori, se înfoiază prin biserici, iar c!nd ies,abia îşi ascund un sur!s, sur!sul pe care' dă adevărul obţinut fărătrudă. Earul, nui aşa, e în o&rada lor, har ieftior, suspect, careiscuteşte de orice osteneală. 21!ntuiţi5 de b!lci, fanfaroni ai izbăvirii,sibariţi excitaţi de virtutea smereniei, de păcat şi de iad@ Dacăşi

    frăm!ntă conştiinţa, o fac caU săşi ofere noi senzaţii, iar pentru c!teva în plus o tortuţrează şi pea altora. $ destul să adulmece oarecescrupuV le, vreo sf!şiere sau obsesia unei &reşeli, a unui păcat – ? norsă vă mai slăbească@ 3a trebui să vă exhibaţi tulburarea, să vă stri&aţivinovăţia în faţa lor – spectatori sadici ai derutei voastre. =l!n&eţi dacăputeţi) e ceea ce aşteaptă, nerăbdători să se îmbete cu lacrimilevoastre, să se bălăcească, milostivi şi neîndurători, m umilinţelevoastre, să se înfrupte din chinurile voastre. 4oţi aceşti oameni de binesunt at!t de setoşi de senzaţii ambi&ue, căV le v!nează peste tot, iarc!nd nu le mai a#ă în afară, se f. Aruncă asupra lor înşişi. Departe de a" un obsedat de , adevăr, creştinul se minunează de 2con#ictele sale

    interioare5, de viciile şi virtuţile lui, de puterea lor de intoxicare, ubilează împreurul Crucii şi, epicurian al oribilului, &ăseşte plăcere însimţăminte ce nau nimic cu plăcerea) na inventat el oare or&asmulremuşcării- /ată cum poţi ieşi mereu în c!şti&.  Deşi popor ales, evreii nu aveau să c!şti&e din asta nici unavanta) nici linişte, nici m!ntuire. Din contră, situaţia de aleşi lea fostimpusă ca o încercare, ca o pedeapsă. Aleşi nedăruiţi cu har. De aceea,

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    35/119

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    36/119

    terorizează supuşii. =rocedeu nedemn de cineva care nu conteneşte săinvoce %e&ea şi să pretindă respectarea ei. Dacă, după cum susţine1oses 1endelsohn, iudaismul nu e o reli&ie5, ci o le&islaţie revelată, eciudat ca tocmai un asemenea Dumnezeu săi "e autor şi simbol, el,care nare nimic dintrun dătător de le&i. /ncapabil de cel mai mic efort

    de obiectivitate, împarte dreptatea după bunul său plac, fără ca vreuncod săi în&rădească smintelile şi toanele. $ un despot pe c!t de laş,peat!t de a&resiv, dospind de complexe, un subiect ideal pentrupsihanaliză, în faţa lui, meta"zica tace, căci nu poate a#a în el niciurmă de "inţă substanţială sieşi su"cientă, superioară lumii şimulţumită de spaţiul ce o desparte de cele lumeşti) bufon carea primitdrept moştenire cerul, perpetu!nd acolo cele mai rele tradiţiipăm!nteşti, el pune la bătaie toate miloacele, uimit de puterile sale şim!ndru să le facă simţite efectele. i totuşi, violenţele şi toanele sale,lipsa lui de ţinută şi elanurile spasmodice sf!rşesc prin a ne captiva,dacă nu şi convin&e, în loc săşi vadă de veşnicia lui, se ba&ăn toate,

    lencurcă pe toate, seamănă confuzie şi haos. Descumpăneşte, irită,cucereşte. 9ric!t ar " de smintit, îşi cunoaşte bine farmecele şi nuezită să le exploateze. Dar la ce bun să contabilizăm cusururile unuizeu, c!nd ele se răsfaţă în cărţile delirante ale 3echiului 4estament, pel!n&ă care cel (ou ne pare o biată ale&orie înduioşătoare- =oezia şiasprimea primului nu le mai re&ăsim în al doilea, în care totul edulce&ărie sublimă, povestioară pentru uzul 2su#etelor delicate5. $vreiiau refuzat să se recunoască în el) ar " însemnat să cadă în capcanafericirii, să se lase despuiaţi de avuţia sin&ularităţii lor, să optezepentru un destin 2onorabil5 – toate, lucruri străine vocaţiei lor. 2=entruaşi apropia poporul şi mai mult, 1oise institui noi ritualuri, contrare

    celor practicate de toţi ceilalţi muritori. $i batocoresc tot ce noirespectăm+ acceptă, în schimb, tot ce este impur pentru noi.5 :4acit;24oţi ceilalţi muritori5 – acest ar&ument statistic, de care Antichitatea aabuzat, nui putea scăpa lumii moderne) a sluit şi va slui mereu.Datoria noastră e să' întoarcem în favoarea evreilor, să' folosim întruedi"carea &loriei lor. *e uită prea uşor că au fost cetăţeni ai deşertului,că' poartă încăîn ei ca pe un spaţiu lăuntric şrf duc mai departe dealun&ul istoriei, spre &rozava mirare a acestor arbori umani care sunt2ceilalţi muritori5.  *ar cuveni probabil să adau& că deşertul acesta, departe de a "doar spaţiul lor lăuntric, se prelun&eşte "zic în &hetou. Cine a vizitat

    vreunul :de preferinţă, în ţările din $st; nu a putut să nu observe căve&etaţia lipseşte, că acolo nu în#oreşte nimic, că totul e uscat şipustiu) o insulă ciudată, mic univers lipsit de rădăcini, pe potrivalocuitorilor săi, la fel de desprinşi de viaţa păm!htului ca în&erii ori cafantomele.  2=opoarele încearcă faţă de evrei, observă unul din coreli&ionariilor, aceeaşi ostilitate pe care va " av!ndo făina faţă de drodia cei

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    37/119

    strică odihna.5 9dihnă este tot ce cerem+ evreii t!nesc, probabil, şi eidupă ea) le este însă interzisă, înfri&urarea lor vă îmboldeşte, vă biciuies!n&ele, vă ia pe valul ei. 1odele de frenezie şi amărăciune, ei vă învaţă &ustul furiei, al epilepsiei, al rătăcirilor aţ!ţătoare şi vărecomandă năpasta în chip de excitant.

      Dacă sunt de&eneraţi, cum se crede de ?obicei, leam doriaceastă formă de de&enerare tuturor popoarelor bătrîne. 2Cincizeci deveacuri de neurastenie5, spunea =W&uH. Da, însă o neurastenie detemerari, nu de sleiţi, de nevolnici, de ramoliţi. Decadenţa, fenomeninerent oricărei civilizaţii, le e total necunoscută) destinul lor, deşi sedesfăşoară în istorie, nui de esenţă istorică+ evoluţia lor nu comportănici creştere şi nici descreştere, nici apo&eu şi nici cădere+ rădăcinilelor se împl!ntă în nu se ştie care păm!nt+ cu si&uranţă nu întralnostru. (u există în ei nimic care să ţină de natură, nimic ve&etal, nicio 2sevă5 şi nici o perspectivă de a se vestei. $ în perenitatea lor cevaabstract, dar nu lipsit de s!n&e, un strop de demonism, aşadar de ireal

    şi de activ totodată, un halou neliniştitor şi un fel de aureolă pe dos cei individualizează pe veci.  (u sunt atinşi de decadenţă şi cu at!t mai puţin cunosc silapreaplinului, pla&ă de care nici un popor bătr!n nu scapă şi contracăreia nu este leac) na ros ea atftea imperii, at!tea su#ete, at!teaor&anisme- în mod miraculos, evreii au rămas neatinşi. Ce săi "săturat, de altfel, c!nd nau avut parte de nici un ră&az, de niciunul dinacele momente de plenitudine, prielnice dez&ustului dar nefastedorinţei, voinţei şi acţiunii- (eput!nduse opri nicăieri, sunt nevoiţi sădorească, să vrea şi să facă, să se menţină în spaimă şi dor. Dacă selea&ă de vreun obiect, acela nu va dura) orice eveniment va " pentru

    ei o repetare a dărmiării 4emplului. Amintiri ale prăbuşirii, perspectiveasemenea@ Anchiloza unui armistiţiu nui ameninţă defel. (ouă nie&reu să stăruim în dorinţă, ei însă nu ies din starea aceasta aproapeniciodată, trăindo cu un soi de euforie morbidă, proprie uneicolectivităţi pentru care transa este endemică şi al cărei mister ţine,dedpotrivă de teolo&ie şi patolo&ie, mister pe care efortul însumat alacestora două nu 'a putut de altfel lumina.  0mpinşi spre ad!ncimile "inţei lor şi înfricoşaţi de ele, evreii încearcă să le ocolească, să le evite, a&ăţfriduse de mărunţişurileconversaţiei) vorbesc, vorbesc, vorbesc. Dar lucrul cel mai lesnicios dinlume – menţinerea la suprafaţa eului – lor nu le reuşeşte. Cuv!ntul e

    pentru ei evadare+ sociabilitatea – autoapărare. (u ne putem ima&ina,fără să ne în"orăm, tăcerile şi monolo&urile lor. Gr&iile şi cumpenelevieţii noastre sunt pentru ei dezastre obişnuite, simplă rutină. 4impullor – succesiune de crize) una depăşită, alta tocmai începe. Dacă prinreli&ie se înţele&e voinţa creaturii de a se înălţa prin an&oasele sale,atunci au cu toţii, habotnici sau atei, un fond reli&ios, o credinţă dincare au avut &riă să elimine bl!ndeţea, în&ăduinţa, recule&erea, tot

  • 8/17/2019 Emil Cioran-Ispita de a exista.pdf

    38/119

    cei înc!ntă pe nevinovaţi, pe cei slabi, pe neprihăniţi. $ ocredinţă fărăinocenţă, căci inocent nu e niciunul din ei, după cum, în alt plan,niciunul din ei nu e prost. :=rostia, întradevăr, nu are trecere la ei)aproape toţi sunt a&eri+ cei care nus, c!teva rare excepţii, nu seopresc în pra&ul prostiei, ci mer& mai departe) sunt cei săraci cu

    duhul.;  Că ru&ăciunea pasivă, tără&ănată nu le este pe plac – e denţeles+ ea îi displace, pe deasupra, şi dumnezeului lor, care, spredeosebire deal nostru, suportă &reu plictisul. Doar sedentarul se roa&ă în tihnă, pe aşezate+ nomazii, hăituiţii sunt obli&aţi so scurteze, să se&răbească p!nă şi în &imnastica lor rituală. Asta deoarece invocă undumnezeu el însuşi nomad, hăituit, şi care le transmite înfri&urarea şispaimele lui.  C!nd suntem &ata să depunem armele, ce pildă, ce îndemn neeste puterea lor dea îndura@ De c!te ori, clocind în mine &!ndulsuprimării, nam meditat la înverşunarea, la încăpăţ!narea lor, la

    reconfortanta, inexplicabila lor poftă de a "@ %e datorez nenumăratereîntoarceri la viaţă, nenumărate compromisuri cu iluzia de a trăi. itotuşi, oare am fost întotdeauna drept cu ei- (ici pe departe. Dacă ladouăzeci de ani îi iubeam întrat!t, înc!t re&retam că nu sfrit unul deallor, ceva mai tfrziu, neput!nd să le iert rolul maor ucat în istorie, am început săi detest cu înverşunarea unei iubiri dublate de ură.*trălucirea omniprezenţei lor mă făcea să simt şi mai binemediocritatea ţării mele, sortită, o ştiam, să "e sufocată şi chiar sădispară+ în vreme ce ei, ştiam la fel de bine, aveau să supravieţuiască în veci şi oricui, orice sar "nt!mplat. De altfel, la vremea aceea nusimţeam dec!t o compătimire livrescă pentru suferinţele lor trecute,

    fără a /e putea &hici pe cele viitoare. Deabia mai tfrziu, &!ndindumăla încercările cei aşteptau şi la tăria cu. Care leau îndurat, aveam săpătrund valoarea pildei lor şi să &ăsesc în ea ar&umente împotrivaispitei dea renunţa la tot. 0nsă oricare miar " fost, în diferitelemomente ale vieţii, sentimentele în cei?priveşte, asupra unui punct amfost mereu statornic) pasiunea mea pentru 3echiul 4estament, cultul pecare 'am închinat mereu Cărţii lor, providenţă a furiilor sauamărăciunilor mele. =r