Universitatea Valahia din TârgovişteFacultatea de Ştiinţe Politice, Litere și comunicare

Specializarea: Jurnalism

Lucrare de licenţă

COORDONATOR:

STUDENT:

Târgovişte2015

Universitatea Valahia din TârgovişteFacultatea de Ştiinţe Politice, Litere și comunicare

Specializarea: Jurnalism

Elemente ale dezinformării în emisiunile de știri.Studiu comparativ

COORDONATOR:

STUDENT:

Târgovişte 2015

2

Cuprins

Introducere .................................................................................................................... 5

Capitolul I FUNCȚIILE COMUNICĂRII MEDIATICE ȘI ROLUL DE MEDIATOR ÎN SPAȚIUL PUBLIC 1.1. Comunicarea ............................................................................................... 7

1.2. Funcţiile comunicării .................................................................................. 9

1.3. Ce este mass media? .................................................................................. 11

1.4. Rolul şi funcţiile mass media ..................................................................... 22

1.5. Mass media şi viaţa de zi cu zi ................................................................... 23

1.5.1. Implicarea mass mediei îna schimbarea socială ................................... 25

1.5.2. Publicul – un răsfăţat sau o victimă? .................................................... 26

1.6. Comunicarea în televiziune ......................................................................... 27

Capitolul II DEZINFORMAREA. CONTROLUL ȘI REDIRECȚIONAREA INFORMAȚIEI PRIN MIJLOACE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ 2.1 Ce este dezinformarea? .............................................................................. 34

2.1.1 Clasificarea dezinformării .................................................................... 37

2.2 Secolul XXI invadat de arta de a interveni asupra informaţiei ................. 41

2.2.1 Dezinformarea ca proces psihologic ................................................... 42

2.3 Dezinformarea în mass media de astăzi .................................................... 46

2.4 Mass media, la limita dintre persuasiune şi dezinformare .......................... 48

Capitolul III ELEMENTELE DEZINFORMĂRII ÎN EMISIUNILE DE ȘTIRI. STUDIU COMPARATIV

3.1 Metodologie ............................................................................................... 50

3.1.1 Ipoteza de lucru .................................................................................... 52

3.2 Realitatea TV, spectacol informativ ........................................................... 53

3.3 Antena 3, produs al unei nişe ..................................................................... 54

3.4 Ştirile Realitatea TV şi Antena 3; elemente ale dezinformării .................... 56

3.5 Rezultatele cercetării .................................................................................. 64

3

Concluzii ................................................................................................................................. 67

Bibliografie .............................................................................................................................. 69

Anexe

4

Introducere

În faţa oricărei manifestări de a mass mediei stă ştirea; în spatele acesteia, o serie

întreagă de strategii care au ca scop final, câştigarea atenţiei publicului ţintă. Această

afirmaţie susţine idea unei nevoi concentrate de a înţelege necesitatea descifrării unei

comunicări aparte pe care toate emisiunile de ştiri o folosesc astăzi, nu pentru a informa ci

pentru a atrage atenţia şi loialitatea publicului ţintă, câştigându-l prin spectacolul care

însoţeşte ştirea, pe termen lung. Strategiile folosite în construcţia ştirilor, sunt elementele de

dezinformare.

Comunicarea este cu siguranţă, în parte, transmitere de informaţie. Aceasta este prima

sa modalitate de existenţă. Însă, comunicarea nu poate fi doar o modalitate de informare. Ea

este un proces mult mai complex decât un simplu schimb de informaţii. Primul impuls este să

ne gândim la exemplele de relaţii pe care comunicarea le leagă (fie că vorbim de domeniul

familial, afaceri, şcoală, sentimental etc). Dar există şi un domeniu, mai puţin disputat, în care

comunicarea este doar un paravan. Paravan al emiterii de informaţii cu scopul de a atrage

atenţia unui public care să rămână fidel programului şi de a se identifica cu stilul, discursul şi

tema ştirei difuzate.

Societatea în care trăim descoperă pe zi ce trece nevoia unui răspuns concret la

următoarele întrebări: Sunt ştirile surse sigure de informaţie? Ne putem baza pe obiectivitatea

acestora? Există posibilitatea ca ştirea să fie influenţată de modalităţile moderne şi înşelătoare

de a atrage atenţia publicului? Sunt ştirile singurele produse media lipsite de dezinformare? Şi

este publicul român, dezinformat zi de zi, în programele de ştiri ale posturilor TV nişă? În

idea de a răspunde la toate aceste frământări am realizat lucrarea de faţă.

Cea dintâi ambiţie a acestei cercetări este de a specifica ce este informaţia,

comunicarea şi care este rolul acesteia în societate. Naşterea mass mediei din nevoia de a fi

informaţi, a adus cu sine şi o serie de tehnici care intrevin asupra produselor informaţionale în

lupta pentru câştigarea audienţei. Dezinformarea este o formă la fel de gravă ca și

manipularea. De multe ori, manipularea este un rezultat al procesului de dezinformare. Iar

publicul, joacă adesea rolul unei victime. Cea de-a doua ambiţie a acestui studiu este de a

decoda mesajul elementelor de dezinformare şi a propune un set de tehnici anti-dezinformare.

Cea de-a treia ambiţie este de a scoate în evidenţă, prin exemplul analizei făcute în paralel

asupra ştirilor difuzate la Realitatea TV şi Antena 1, care sunt acele secrete pe care un

5

program informativ le foloseşte în a câştiga atenţia publicului şi care sunt etapele în urma

cărora, acesta va începe să îşi însuşeaşcă informaţiile primite astfel încât îşi va schimba

comportamentul şi va adopta o nouă atitudine faţă de societate.

Nu în ultimul rând, această lucrare poate reprezenta o cărămidă solidă, în construcţia

oricărei extinderi a subiectului. Puţini dintre noi recunoaştem că ştirile au puterea de a ne

manipula convingerile sau că există dezinformare în emisiunile informative difuzate 24 de ore

din 24, tocmai pentru că omul se consideră o persoană completă căruia nu îi lipseşte factorul

de decizie. Dacă această teorie se confirmă sau nu, vom descoperi în urma studiului de caz,

bazat pe tehnicile de construcţie ale ştirilor Realitatea TV şi Antena 1, sub aspectul

concluziilor, prin infirmarea sau confirmarea următoarei ipoteze de lucru: dacă mass media

face astăzi tot ce îi stă în putinţă pentru a câştiga audienţa folosindu-se de strategii nu tocmai

credincioase, atunci şi posturile TV care difuzează numai emisiuni de ştiri sunt produse ale

unor tehnici de influenţare, precum elemente ale dezinformării.

6

Capitolul IFUNCȚIILE COMUNICĂRII MEDIATICE ȘI ROLUL DE

MEDIATOR ÎN SPAȚIUL PUBLIC

1.1. Comunicarea

Puterea stă în informaţie; această paradigmă a devenit o condiţie sine-qua non a epocii

contemporane. Informaţia, de oricare natură, ne ajută să dobândim avantaje într-un proces sau

într-o acţiune aflate în derulare. Informaţia se obţine prin intermediul comunicării. În acest

mod, comunicarea devine mijlocul principal prin intermediul căruia putem să ne adaptăm la

realităţile generate de social. În opinia lui Jean Claude Bertrand1 informaţia este un stoc de

date reprezentat de mesaje, semnale și simboluri care se transformă prin procesul de

comunicare. Astfel, comunicarea face ca fiinţa umană să creeze noi semnificaţii, mesajele să

fie interpretate dar și să transforme ideile şi cunoştinţele prin dialog cu semenii săi. În aceaşi

idee, autorul mai afirmă că „termenul de comunicare implică neapărat o relaţie între două

entităţi”. Analizând comunicarea din punct de vedere etimologic, Mihai Dinu2 conchide:

„acţiune de a face comun, a fi în relaţie cu”. Dicţionarul Explicativ Român3 atribuie

comunicării trei dimensiuni: 1. acţiunea de a comunica şi rezultatul ei 2. anunţ, aviz,

înşiinţare, mesaj 3. informaţie, ştire, veste. În studiul Process and Effects of Mass

Communication, Wilbur Schram4 propune o definiţie prin care comunicare reprezintă un

proces prin care se stabilesc idei, identităţi de reflecţie între emiţătorul şi receptorul unui

mesaj care se transmite printr-un canal. Referindu-se la comunicare din perspectivă

sociologică, Emilian Dobrescu5 apreciază faptul că termenul de comunicare reprezintă

încercarea de a stabili o comunitate cu una sau mai multe persoane, de a pune în comun

informaţii sau atitudini, de a le asocia sau raporta și de a stabili legături între ele. O remarcă

importantă pentru analiza informaţiei şi realitatea socială contemporană o face N. Udroiu6

prin afirmația următoare: „Lumea, privită strict prin vizorul spaţiului informaţional, ni se

înfăţişează diversă, dinamică, dar şi plină de inegalităţi, de contradicţii”. Analizând definiţiile 1 Jean Claude Bertrand, O introducere în presa scrisă şi vorbită, Editura Polirom, Iaşi, 2001 pp. 20 - 212 Mihai Dinu, Comunicarea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, pp. 14-153 Dicţionarul Explicativ Român, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, p. 274 Wilbur Schramm, Process and Effects of Mass Communication, Editura University of Illinois Press, London, 1995, p. 4215 Dobrescu Emilian, Sociologia comunicării, Editura Victor, Bucureşti, 1998, p. 133

4

5

6 Neagu Udroiu, Eu comunic, tu comunici, el comunică, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p. 7

7

anterioare constatăm că în procesul socializării comunicarea este instrumentul fără de care

omul nu ar putea interacţiona. Comunicarea devine astfel, baza unei societăţii sănătoase, în

care, procesele sociale rezistă în prezent şi durează într-un viitor cât mai îndelungat. Făcând

referire la tipologia comunicării Emilian Dobrescu7 consideră că aceasta poate fi clasificată

astfel:

- directă sau indirectă;

- unilaterală sau reciprocă;

- privată sau publică.

Pe de altă parate, J. L. Aranguren8 împarte comunicarea în funcţie de activităţile

umane; comunicarea fiind: obişnuită (comună), ştiinţifică, tehică, de noutate, publicitară,

pedagogică, artistică, socială, economică, politică, religioasă, etc.

Comunicarea umană are rolul de a da sens unei informaţii verbale (fie că informaţia

are loc prin scris sau oral) şi a informaţiei non verbale, prezentată în acţiunile paralimbajului,

mişcării corpului şi folosirea spaţiului. Noţiunile de limbaj, limbă, comunicare au mai multe

sensuri, fiind considerate polisemantice. Acest fapt se datorează complexităţii pe care

comunicarea, limba, limbajul le au, devenind discipline ştiinţifice studiate (de exemplu

lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica); acestea aduc propriile lor perspective de

abordare, nu întotdeauna identice sau complementare. Principala problemă pe care o

presupune studiul noţiunii de comunicare este aceea a stabilirii conţinutului şi a mijloacelor

prin intermediul cărora acesta este transmis (canalele de transmitere vor fi dezbătute în

subcapitolul 1.4). Cât priveşte conţinutul, aceasta are un fond informaţional care nu de puţine

ori poate afecta emoţional. În cazul unei comunicări, răspunsul receptorului la mesajul

transmis ne demonstrează dacă acesta a fost bine înţeles şi dacă, comunicarea s-a făcut

corect. Reacţia respectivă se numeşte feedback şi încheie cercul comunicării deoarece

receptorul, la rândul său, codifică o informaţie şi o comunică transmiţătorului. Înţelegem

aşadar, că în procesul comunicării rolurile se schimbă mereu: receptorul devine transmiţător şi

invers. Pentru a înţelege mai bine ce reprezintă informaţia (de la latinescul informo, -are = a

da formă, a fasona, a face cunoscut, a pune la curent) vă propun câteva definiţii consacrate ale

unor autori de renume; definiţii caracteristice ale acesteia:

- o nevoie a creierului ca formă de bază a nutriţiei psihice, care deține funcţii

importante în realizarea cunoaşterii şi afirmării omului ca fiinţă sociabilă;

7 Emilian Dobrescu, op. cit., p. 78 J. L. Aranguren, Sociologie de l'information, L'Univers de connaissances, Paris, Hachette, 1967, p. 24-32

8

- suma activităţilor, instituţiilor şi efectelor care au ca obiect principal primirea,

transmiterea, alegerea şi prezentarea faptelor considerate ca semnificative pentru viaţa socială;

- un proces brut dar în general abundent;

- măsura a ceea ce este nou, imprevizibil în mesaj.

Dar informaţia nu este relevantă pentru cei care o folosesc, datorită definiţiei pe care

aceasta o posedă, cât pentru ceea ce reprezintă ea ca şi atuuri. Analizând mai departe

informaţia, este uşor de remarcat că în spatele acesteia, există câteva caracteristici, printre

care cele mai importante sunt:

Informația nu presupune doar faptul de a știi ce se petrece, ci şi faptul de a cunoşte

raţiunile şi metodele de decizie.”9

informaţia înseamnă automat, putere;

informaţia este în aceași măsură și un puternic catalizator al progresului; informaţia şi

comunicarea pozitivă poate contribui la întărirea păcii şi înţelegerii internaţionale, la

promovarea drepturilor omului. În inchiderea acestor şiruri, aducem în prim plan pe Robert

E. Kahn şi Agenţia pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării a SUA, care

vine cu o caracteristică a informaţiei pe cât de importantă pe atât de interesantă: „Naţiunea

care stăpâneşte domeniul prelucrării informaţiei va poseda cheile la conducerea lumii în

secolul XXI." Printre cele mai importante caracteristici ale informaţiei, se disting actualitatea,

rapiditatea, puterea, factorul decizional, evoluţie etc. Desigur, trebuie amintit faptul că nu

putem vorbi de informaţie doar ca despre un instrument ci şi ca un drept (în 1949 Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului proclamă dreptul omului la informare şi comunicare).

Astăzi, trăim într-o societate informaţională în care fiecare din noi posedă, într-o mai mare

sau mai mică măsură, informaţii care pot aduce avantaje poziţiei noastre în societate şi în

raport cu ceilalţi. Astfel spus, informaţia nu mai este doar un avantaj, ea este o condiţie a

existenţei. Trebuie recunoscută aşadar, importanţa pe care informaţia o are în orice societate

existentă şi să înţelegem că numai prin ea, popoarele se pot dezvolta şi co-exista, într-o lume

imprevizibilă.

1.2. Funcţiile comunicării

„Termenul de informaţie tinde să devină o temă fundamentală a ştiinţei şi civilizaţiei

contemporane."10 Constantin Teleşpan, evidenţiază astfel, legătura dintre ştiinţă şi informaţie, 9 Alain Touraine, Metodele sociologiei, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 14010 Constantin Teleşpan, Informaţia – factor de creştere economică, în Studii de economie teoretică şi aplicată nr 31, supliment al ziarului Economistul nr 681/18 octombrie 1995, p. 1 şi 7

9

demonstrând rolul informaţiei ca parte a unui domeniu exact ce are ca scop, răspunsul unor

liste interminabile cu întrebări. În acest sens, comunicarea devine mijlocul prin care două sau

mai multe persoane pot face schimb de informaţii, proces care are ca obiectiv, cunoaşterea (şi

nu numai). Specialişti ai comunicării vorbesc de un set de funcţii pe care aceasta le împlineşte

şi care au drept scop, următoarele:

1. „primirea, stocarea şi transmiterea mesajelor;

2. prelucrarea informaţiilor;

3. amorsarea şi modificarea proceselor psihologice;

4. influenţarea şi dirijarea unor evenimente exterioare."

Pentru că lucrarea de faţă are în vedere cercetarea internetului ca instrument al

comunicării de masă, un set de funcţii relevante ale comunicării sunt cele propuse de Harold

D. Lasswell, politolog american, cunoscut ca fiind întemeietorul disciplinei comunicării:

1. supravegherea mediului;

2. corelarea segmentelor societăţii;

3. transmiterea moştenirii culturale.

Mult amintitul autor, Jean Claude Bertrand, vorbeşte despre:

- supravegherea mediului înconjurător;

- furnizarea unei imagini a lumii;

- transmiterea culturii;

- servirea forumului;

- divertismentul.11

În relaţia comunicării cu oamenii, autorul cărții Dinamica comunicării în masă, J. R.

Dominick subliniază:

- funcţia de control;

- funcţia de interpretare;

- funcţia de legătură;

- funcţia de transmitere a valorilor;

- funcţia de divertisment.

Ca o concluzie a acestui subcapitolul (Funcţiile comunicării) propun clasificarea unui

cunoscut autor român, Mihai Coman12 care afirmă că funcţiile comunicării sunt cele de:

1. de informare;

11 Jean Claude Bertrand, Les fonctions des medias, Editura Medias, Paris, pp. 27 - 3512 Mihai Coman, Introducere în sistemul mass media, Bucureşti, Editura Carro, 1996, pp. 98 - 123

10

2. de interpretare;

3. de legătură;

4. culturalizatoare;

5. de divertisment.

Canalele comunicaţionale sunt mijloacele şi căile prin care se transmite o comunicare

de la un emiţător către un receptor. Comunicarea directă este un canal comunicaţional.

Apariţia telefonului, radio, tv, film, teatru etc. duce la mijlocirea comunicării şi la apariţiei

comunicări indirecte. Există, de asemenea şi o diferenţă ale acestor canale, împărţite în medii

tradiţionale de comunicare şi noile media de comunicare. În ceea ce privesc noile canale

media folosite în comunicarea de masă, trecem în revistă presa scrisă, radioul, televizorul,

internetul etc. Următorul subcapitol al lucrării de licenţă Elementele dezinformării în

emisiunile de știri va dezbate subiectul mass media de la apariţia acesteia şi până în zilele

noastre, cu precădere lupta strânsă dintre realitate şi dezinformare prezentă în produsele

media.

1.3. Ce este mass media?

Aşa zisă epocă a semnalelor şi semnelor, parte a preistoriei omenirii, duce cu gândul

că, comunicarea, mijloacele de comunicare şi difuzarea informaţiilor au o vechime

impresionantă, având în vedere că le regăsim de acum 2 milioane de ani î. Chr. O dată cu

timpul, (40.000 î. Chr.), omul s-a dezvoltat şi nu doar limbajul pe care acesta îl foloseşte

pentru a articula comunicarea şi mijloacele acesteia dar şi comunicarea vizuală, reprezentată

de picturile rupestre din paleoliticul superior, constituind baza documentară pe care se

construieşte istoria primului mijloc de comunicare: vorbirea.13 Astăzi, o importanţă deosebită

o oferim tradiţiei care fiind transmisă fie oral fie scris, ea comportă o schimbare totală a

mesajului transmis, căci poate fi recitit, gândit, analizat, şi de durată. Scrierea alfabetică

reprezintă punctul de plecare al întregii ere comunicaţionale. Acesta a apărut datorită

dezvoltării comerţului şi întemeierea coloniilor feniciene care a necesitat o metodă de

comunicare; sistemul format din 22 de semne, indicând doar consoane. Pentru a putea fi

folosit aşa cum trebuie, alfabetul a adus cu sine şi apariţia unor suporturi portabile pentru

scrieri, cum este de exemplu papirusul din trestie folosit de egipteni sau scoarţa de ficus

tratată, utilizată de mazaşi. Acesta reprezintă prima modalitate de stocare a infornaţiilor mult

mai uşor şi sigur. Grecii, au adoptat alfabetul fenician abia în sec al IX-lea î. Chr. adăugându-i 13 Melvin L. De Fleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iaşi, 1999, pp. 21-38

11

vocale, dar şi aliniind scrierea de la stânga la dreapta. De aici, în scurt timp s-a format

alfabetul latin dar şi alte alfabete moderne. De asemenea, suporturile de scriere urmau să

evolueze, folosindu-se prin sec III î. Chr. piei de animale tratate special, numit şi pergament.

Dar nimic nu este esenţial în începutul erei comunicaţionale decât invenţia chinezilor, în

secolul II d. Chr. a hârtiei, atribuită lui Tshai Lun. Cu ajutorul arabilor această invenţie a ajuns

şi în Europa, creându-se rapid, fabrici de hârtie (în Spania – sec XI d. Chr).

De atunci, nevoia de informaţie şi de a fi informat a devenit o necesitate, oamenii

dorind să fie informaţi mereu despre actele de guvernare, relaţiile comerciale sau campaniile

militare. Astfel, regăsim în cele mai mari imperii ale antichităţii, chinez şi roman, sisteme

avansate de comunicare. În timpul dinastiei Hab, în sec II î. Chr. exista un buletin periodic

numit Ti Bao care servea informării prinţilor, nibililor şi demnitarilor, despre decretele şi

dispoziţiile date de împărat. În statul roman, cele mai importante evenimente erau consemnate

cronologic pe o tabulă de Pontifex Maximus, păstrată în locuinţa sa, dar care nu era accesibilă

oricui. Erau numite Acta Publica. Ulterior, Acta Diurna s-a alăturat pe la sfârşitul perioadei

republicane, în timpul lui Caius Iulius Caesar, reprezentând veritabile publicaţii de ştiri.

Acesta reprezintă prima parte a evoluţiei istorice a mijloacelor de comunicare a presei, ea

având un tabel cronologic impresionant în cele ce urmează în istorie. Desigur, acest

remarcabil eveniment al istoriei naţionale s-a produs mai târziu decât în Occident. T. Teotoi şi

V. Vătăşianu ne amintesc că scrisul în limba română este atestat la începutul secolului XVI

prin pretenţioasele texte româneşti din Maramureş sau celebra scrisoare adresată de către

Neacşu din Câmpulung judelui Braşovului, datată în 1521. Toate fiind scrise cu caractere

chirilice, factorii spirituali care au favorizat scrisul şi comunicarea în limba română au fost

multipli, aici încadrându-se dezvoltarea nobilimi, "în primul rând a negustorimii, chiar şi

modestele progrese ale urbanizării în societatea românească.”14 Prima lecţie de jurnalism

vorbeşte despre introducerea tiparului ca şi bază a înfiinţării primelor gazete româneşti şi

prima carte a lui Gutenberg – Biblia latină din 1456 – în tipografia lui Macarie, la Târgovişte.

În secolul XVI-lea, diaconul Coresi, rămâne cea mai importantă personalitate a culturii

româneşti, considerat „părintele literaturii naţionale”. Timpul a dus cu el opere istoriografice

ale lui Grigore Ureche, Constantin Cantacuzino – Stolnicul, Miron Costin, urmate de Dimitrie

Cantemir şi Ioan Neculce.

14 T. Teotoi, V. Vătăşianu, Cultura în secolele XIV-XVI, în volumul Istoria Rmânilor vol IV., Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 678

12

Astfel gazetele – manuscris sau ocazionale reprezentau mijloace prin care cultura era

păstrată, prin interesul pe care acestea o ridică asupra cărţilor şi informaţiilor. Constantin

Bălan spunea că ceea ce caracterizează imaginea de ansamblu a manifestărilor din domeniul

culturii este diversitatea formelor de expresie, ce au rolul de a satisface cerinţele diferitelor

medii sociale.15 Scriitori români, merg şi studiază în străinătate apoi, se întorc şi scriu pe

spaţiul românesc, reuşind astfel să trezească un interes pentru cultură şi informaţii. Şi totuşi,

când a apărut presa românească?

Georgeta Răduică şi Nicolin Răduică16 sunt de părere că almanahurile, calendarele sau

albumele reprezintă primele manifestări ale presei scrise în româneşte, datând de acum două

secole şi jumătate. Legate de astfel de publicaţii îşi au şi numele lui I. H. Rădulescu, Gh.

Asachi, G. Bariţiu, M. Kogălniceanu, care publică reviste (ziare) sub nume de Curierul

românescu, Albina românească, Românul. Ceea ce se întâmpla în întreaga Europă, cu

precădere în Europa de vest, a influenţat şi sensibilitatea românilor de a-şi dori să fie

informaţi şi de a citi ziare europene. Astfel, cu timpul şi pe teritoriul României apar ziare

tipărite în limba română. Trebuie menţionat numele lui Dincu Golescu care a realizat primul

reportaj românesc, dornic să informeze despre ce a văzut în Occident.

Jurnalismul românesc apare aşadar la începutul secolului al XIX-lea, din urma mai

multor factori precum: diversificarea mijloacelor de comunicare, acumulările şi izbânzile din

cultura naţională, experienţa jurnalistică a precursorilor, nevoia tot mai mare de informaţii

economice, culturale, politice şi religioase etc. După Dincu Golescu, I. H. Rădulescu devine

un al doilea mare jurnalist care reuşeşte să convingă că presa este un mijloc fantastic, de

promovare a culturii. Astfel, cei doi fac primul pas în înfiinţarea mai multor ziare. În

Moldova, Grigore Asachi, cunoscut şi ca fondator al învăţământului românesc tipăreşte la Iaşi

o Înştiinţare despre Gazeta românească din Iaşi. Veacul XIX a adus nume mari de

personalităţi ale culturii româneşti, devenind încet, gazetari cu un talent deosebit. Gazetele

apărute în 1840, cuprindeau ştiri, reportaje, articole, poezii şi scurte schiţe. Au existat desigur

şi probleme care îngreuna desfăşurarea sau evoluţia acestora, dar nici dificultăţile tehnologice,

nici cele financiare nu au reuşit să oprească şi să descurajeze pe cei care lucrau pentru aceste

gazete, făcând din jurnalism o profesie, iar publicaţiile de toate felurile, o necesitate socială.

Revoluţia română de la 1848 – 1849 a fost un eveniment important care a schimbat

demersul multor situaţii prezente până atunci ca fiind în stare bună. Chiar şi pe plan

15 Constantin Bălan, Istoria românilor, vol, V, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 87016 Georgeta Răduică, Nicolin Răduică, Dicţionarul presei româneşti (1731-1918), p.7

13

jurnalistic. Nevoia de a transmite ceea ce trebuia ştiut celor afectaţi direct sau indirect, face

din gazetele româneşti să reprezinte un esenţial mijloc de supravieţuire. Abdicarea

domnitorului Grigore Bibescu, în Muntenia a reuşit să instaureze puterea de stat

revoluţionară, fiind reprezentată de un guvern provizoriu. Acest guvern a aplicat programul de

la Islaz, în data de 1848. Vorbind despre acest program pentru că el este motivul pentru care,

pentru prima dată o putere de stat românească prevedea în legislaţia adaptată libertatea presei

şi desfiinţarea cenzurii. În mai 1848, Programul de la Blaj, avea acelaşi obiectiv (naţiunea

română cerea libertatea de a vorbi, de a scrie, şi a tipări fără nicio cenzură. De aici, cele mai

multe gazete au apărut în Muntenia, anul 1848. Sloganul Trăiască România, a apărut ca o

chemare a gazetei, pe lângă ideile prea îndrăzneaţe expuse în gazeta intitulată Pruncul român,

12 iunie – 11septembrie 1848. O altă publicaţie, a lui Dimitrie Bolintineanu apare între 19

iunie şi 11 septembrie 1848, la Bucureşti, urmărind obiectivele imediate ale revoluţiei, din

punct de vedere realistic. Alte gazete apărute pe perioada revoluţiei au fost: Constituţionalul,

România sau Naţionalul. Au fost de asemenea şi publicaţii care au apărut în timpul revoluţiei

de la 1848-1849, în Muntenia, ce au marcat apariţia presei politice propriu zise în spaţiul

românesc. Vorbind despre revoluţie ca eveniment istoric şi rolul presei în această revoluţie,

Mihail Kogălniceanu scria în 1855 că anul 1848 a dominat popoarele exercitând şi asupra

presei româneşti înrăurirea ce a lovit asupra presei din toate ţările precum jurnalul Bucovina,

realizat de exilaţii din Cernăuţi, Gazeta de Transilvania, Organul luminării din Blaj, Pruncul

Român, etc. Niciun eveniment nu rămase fără a fi tratat. În 1851, la Paris, a apărut Junimea

română, sub conducerea lui Alexandru Odobescu. Gloria de după revoluţie apărea scrisă în

România viitoare unde a apărut şi studiul lui Bălcescu Mersul revoluţiei în istoria românilor

şi poemul în proză Cântarea României, a lui Alecu Russo. Multe publicaţii vor lua naştere

după această revoluţie şi altele deja existente şi-au schimbat numele. În 1855, a apărut la Iaşi

România literară şi Steaua Dunării. Dacia literară s-a remarcat în mod deosebit, în 1855

când Mihail Kogălniceanu a publicat primul studiu asupra istoriei presei româneşti. Unirea

Principatelor a reprezentat o explozie a apariţiei altor gazete care reuşeau acum să transmită

informaţii despre evenimentul istoric, chiar şi în străinătate.

Astfel, presa românească are rolul de a construi un stat român modern. Douăzeci de

ani au despărţit Unirea Principatelor de recunoaşterea internaţională a Independenţei

României. Această perioadă a adus României atât transformări interne cât şi succese extern.

Cei şapte ani de domnie ai lui Alexandru Ioan Cuza, au adus cu ei dezvoltări majore în

comunicare; amintim telegraful, numărul mai mare de tipografii performante şi un spaţiu mai

14

mare acordat anunţurilor şi reclamelor în periodice etc. Exitau mai multe publicaţii cu caracter

politic; 18 din 82 din publicaţii. În acelaşi timp, existau şi ziare conservatoare care reflectau

punctul de vedere al dreptei politice. Printre acestea, amintim Conservatorul progresist,

Unirea, Proprietarul român, Viitorul. Prin 1866, au existat şi tensiuni politice care au

manifestat numai rău presei, ziarişti fiind daţi în judecată sau chiar arestaţi, datorită coaliţiei

antiguvernamentale. După toate acestea a urmat proclamarea prinţului Carol de Hohenzollen

ca domnitor al României care a adus cu sine şi alte evenimente, precum: „adaptarea

Constituţiei de la 1866, apariţia celor două importante partide politice puternice – liberal şi

conservator – crearea Societăţii Literare Române, nucleul viitoarei Academiei Române,

impunerea ortografiei cu caractere latine, dezvoltarea şi diversificarea învăţământului,

afirmarea literaturii naţionale, răspândirea tehnologiilor moderne în toate domeniile reprezintă

tot atâtea evenimente, realităţi şi fenomene care au marcat cei zece ani de istorie românească,

aducând presa, cu adevărat, în poziţia de a patra putere în stat."17

Încă din 1859, presa românească se resimţea ca fiind o necesitate a poporului, o hrană

ce alimenta curiozităţi, iar Constituţia din 1866, stimula aceste manifestări, pentru că

ziariştilor li se acordase o libertate totală de expresie. Dintre toate publicaţiile acestei vremi,

trebuie să remarcăm ziarul Românul considerat de Iorga, „cea mai statornică din publicaţiile

româneşti". Şi Bogdan Petriceicu Haşdeu devine un jurnalist de seamă mai ales, datorită

curajului de a apăra interesele românilor de pretutindeni, într-o perioadă nu grea, ci foarte

grea pentru conaţionali din Banat, Basarabia şi Transilvania. De asemenea, revista Convorbiri

literare, rămâne una dintre publicaţiile culturale ale epocii, exprimând ideologia culturală şi

politică a societăţii. Spre deosebire de Dacia literară, Convorbiri literare a reuşit să atingă

probleme fundamentale ale culturii române, precum filologia şi literatura. Obţinerea

independenţei statale a cerut să se întemeieze ziare de informaţie repede, de literatură vioaie.

Au fost atinse nu doar ştirile în care se prezentau problemele interne ale României cu şi

relaţiile acesteia cu Marile Puteri, Imperiul Otoman. Testul pe care l-a dat presa românească

în anii dintre 1859 şi 1878 a promovat publicistica românească şi pe oamenii ei într-un

moment al evoluţiei presei din România, aliniind-o lângă presa modernă internaţională.

O dată cu mass-media, s-a născut şi importanţa acestora în fiecare societate, adaptate

desigur, la fiecare regim. Chiar dacă despre funcţiile cu adevarat atribuite s-a vorbit concret,

mult mai târziu. Iniţial, atat jurnaliştii cât şi consumatorii, prevedeau importanţa acestora doar

în simplul fapt că se transmiteau informaţii. Marea Unire din 1918 şi dobândirea

17 Vasile Pasailă, Presa în istoria modernă a românilor, Editura Fundaţiei Pro, Bucureşti, 2004, p. 83

15

Independenţei nu a schimbat doar demersul românilor ci, a reprezentat şi o evoluţie

remarcabilă a presei româneşti. Aceasta devenise o armă a poporului român, un aliat care le-a

fost alături în toate schimbările. Surprindem această evoluţie prin două afirmații:

Ziarul independent care urmărea curentele simpatiilor şi antipatiilor generale, putea să

ajungă la un tiraj și o influenţă mult mai adâncă decât acelea ale ziarelor de partid, silite

deseori să-l contrafacă;

Presa comercializându-se, printr-un mare tiraj, a stârnit o influenţă covârșitoare asupra

maselor, trecându-se de la ziarele independente. În această perioadă de tranziţie, au existat

schimbări şi pentru categoriile de ziare şi reviste, adăugând mai multe ştiri de natură literară,

economică, politică, de informaţie, de divertisment, bisericeşti, umoristice sau ştiinţifice.

Dacă în 1877 apăreau 50 de publicaţii periodice dintre care 10 erau cotidiene, după 1900 până

la Primul Război Mondial, numărul publicaţiilor a depăşit 2000. S-au departajat semnificativ

ca şi calitate publicaţiile lui Mihai Eminescu Timpul, Românul lui C. A. Rosetti, Epoca lui

Barbu Ştefănescu şi N. Filipescu, Neamul românesc al lui Nicolae Iorga. Cu toate acestea

sistemul de vânzare şi funcţionare a acestora era defectuos, ele neaducând profit, doar o pată

de cultură pentru cei care făceau şi consumau cultură. În această perioadă mediul rural fiind

cel care citea cu precădere aceste ziare, dar în scurt timp, ziarele au reuşit să se impună atunci

când se vindeau cu 5 bani numărul, tirajul lor crescând, la fel şi interesul cititorilor care,

formau deja o tradiţie în a cumpăra informaţiile promte şi rapide, realizând totodată şi

noţiunea de cititor fidel. Ziarele româneşti aveau ca model pe cele franceze, printre care, „Le

Matin", „Le Petit Journal", „Le Journal", „Le Petit Parisian".18 Schimbarea majoră care a făcut

trecerea de la un secol la altul, respectiv, sfârşitul secolului al XIX lea şi începutul secolului al

XX lea, a fost tendinţa de a trece de la politic la umoristic. Acum cei angajaţi în profesia

jurnalismului, erau majoritari tineri, mult mai deschişi la modernitate. Numeroase publicaţii

au început să îşi facă apariţia care au promovat nu doar informaţiile interne ci şi pe cele

externe, reportajul, interviul, portretul satiric, ancheta socială, articole polemice, reclama

comercială, introducând tehnologii noi, făcând ziarul mai ieftin, distribuindu-l cu mai multă

eficacitate. Printre multe altele, amintim gazeta Universul – cel mai citit cotidian de

informaţie din România modernă, apărut în anul 1884 care s-a dovedit a fi pe cât de posibil

independent, popular şi necesar la sfârşitul secolului al XIX lea. Presa modernă s-a dezvoltat

rapid, îndeosebi datorită influenţelor străine asupra ţării noastre dar şi a unor străini stabiliţi în

România, care au făcut ca tirajul ziarelor să crească, dezvoltarea procedurilor de tipografie

18 Ioan Scurtu, Ion Bulei, Democraţia la români 1866 – 1938, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2010, p 193

16

etc., rezultând şi o creştere a preţului. Nevoia din ce în ce mai mare de informare a crescut

tirajul publicaţiilor ca Universul, cu 80.000 exemplare sau Dimineaţa cu 100.000 exemplare.

Tot în acest timp s-au înfiinţat şi agenţiile de presă străină care au luat naştere pe baza unor

contracte cu guvernul român. Istoria agenţiilor de presă din România a început la data de 1

august 1854, când telegraful a transmis prima telegramă de la Bucureşti la Viena19 vorbind

despre operaţiunile militare de pe frontul din Crimeea. O altă surpriză în materie de inovaţie a

fost şi rubrica politicii externe care a apărut pentru prima dată în ziarul Universul, aducând

odată cu ele şi dezbateri sau comentarii. La sfârşitul secolului al XIX lea s-a dezvoltat şi un alt

domeniu din sfera presei şi a informaţiei, binecunoscuta publicitate, care a adus numai profit

ziarelor dar şi a agenţiilor de publicitate. Prima agenţie de publicitate în România a fost

fondată în 1880 de către un negustor evreu, pe nume David Adania în Bucureşti.20 O altă

revoluţie în industria grafică, care a adus numai avantaje dezvoltării presei, a fost utilizarea

maşinilor de imprimare şi de culegere rapidă. Rotativele s-au perfecţionat atât de repede, încât

tipografiile realizau zeci de mii de exemplare în fiecare oră. Telefonul şi prima linie telefonică

Bucureşti – Sofia, în 1892 a fost o invenţie a telecomunicaţiilor pe care presa a folosit-o

imediat. Acest fapt a reuşit o comunicare mult mai rapidă şi o tranzacţie a informaţiilor mai

promte, dând românilor sentimentul că facem parte din Europa, nu că suntem mărginaşi ei. În

scurt timp, trusturile de presă au apărut, devenind astfel, o forţă a presei româneşti, pe la

începutul secolului al XX lea. Adevărul sub conducerea lui C. Mille, avea deja un palat ca

sediu, iar în 1904 s-a înfiinţat şi Societatea Anonimă Adevărul. Astfel, începutul secolului al

XX lea întâlnea presa ca pe un fenomen socio – cultural, gata oricând să îşi asume obiective

naţionale. Putem spune că evoluţia presei româneşti a venit odată cu istoria românilor. Pe zi

ce trece, nevoia de a fi informaţi despre ceea ce se întâmplă pe plan politic a deschis orizontul

poporului român spre a vrea să fie informat. Publicaţiile creşteau cât vedeai cu ochii asigurând

o balanţă echitabilă între presa conservatoare, presa politică şi cea independentă. Majoritatea,

preferau presa independentă, evitând subiectivismul presei de partid, având totodată parte şi

de ştiri mai diverse şi mai obiective. Presa vorbită a câştigat foarte repede audienţă, astfel,

ascultarea radioului fiind preocuparea unui număr impresionant de români. S-au remarcat

jurnalişti de profesie care s-au detaşat vizibil de gazetari obişnuiţi prin talent şi devotament.

Atât presa scrisă cât şi radioul promovau publicitatea iar în anii interbelici şi revistele sau

ziarele de specialitate s-au inserat reclame. Desigur regimul politic influenţa de cele mai

19 Carmen Ionescu, Agenţiile de presă din România, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 30 20 Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicităţii româneşti, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 57

17

multe ori ordinea ştirilor, dar poporul ştia că aceste publicaţii ale partidelor nu erau deloc

credibile, tirajul lor, deşi era mare, nu aducea deloc profit, înţelegându-se că este nevoie de

publicaţii cu mai puţină politică. Dar radioul a luat încet, încet valoarea pe care ziarele o

aveau, fiind singurul mijloc de informare, de până atunci, al românilor.

Încă de la începutul ei, presa românească a optat radical pentru democraţie,

recunoscându-se ca fiind antitotalitară. După anii în care am adunat evenimente memorabile

ale istoriei, şi în ultim moment şi revoluţia de la 1989, presa şi-a căpătat numele de cea de-a

patra putere în stat, pentru că ea a ajutat la căderea regimului totalitar conducând spre o altă

etapă în istoria noastră. Privatizarea presei scrise a făcut din aceasta să fie actorul social cel

mai dinamic al reformei, provocând o sete de lectură şi informaţie într-o societate în care

fusesem martorii unei descentralizări şi liberalizări economice şi politice. Explicaţia pentru

această înflorire remarcabilă a presei scrise se găseşte în existenţa factorilor precum nevoia de

exprimare ca efect a îndelungilor ani de tăcere datorată cenzurii comuniste; bogăţia

cotidianului; participarea intelectualilor etc.

De asemenea, au existat şi publicaţii care deşi aduceau ceva cu totul şi cu totul nou,

presei scrise au avut un spor de audienţă uriaşă, datorită tentinţei lor de a se specializa pe

tematica femeilor, eroticului, destinate publicului masculin, dar şi cele tematice în economie

sau financiare (Formula As, VIP, Academia Caţavencu, Pro TV Magazin, TV Mania, Ziarul

financiar, etc.) Un rival pe măsură al presei scrise a fost presa audiovizuală, în special în

persoana televiziunii care s-a impus vertiginos în faţa radioului sau a presei scrise încă de la

apariţie. Dacă până în 1989 România era fidelă televiziunii publice, după revoluţie,

televiziunile private au fost cele care concurau cu informaţii care mai de care. Pentru a

surprinde dezvoltarea şi audienţa mereu în creştere a posturilor de televiziune cred că relevant

în cadrul lucrării de față este amintirea unor cifre: în 1999, la nivel naţional, existau peste 8

milioane de posesori de aparate TV, iar numărul abonamentelor, deși cu doi ani în urmă,

numărul popesorilor de aparate TV era la jumătate. Tot în anul 1999 s-au înregistrat 4

milioane de abonaţi la televiziunea prin cablu. Cele două instituţii media ale audiovizualului

(Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiodifuziune) s-au separat administrativ

după 1989, reuşind să adune ca posturi ale canalului naţional de radio România Actualităţi,

România Cultural, România Tineret, Antena Bucureştilor, Antena Satelor şi România

Muzical; iar de partea televiziunii, TVR 1 ca post naţional. Desigur, şi numărul agenţiilor de

presă au crescut impresionant după 1989, aducând cu ele ştiti cât mai obiective. Este epoca

Mediafax, înfiinţată în 1991 cu sediul central în Bucureşti dar care deţine şi trei birouri

18

regionale la Timişoara, Cluj Napoca şi Braşov. Agenţiile de presă se bucurau acum de prilejul

liberei exprimări, iar acest decret le-a adus o mai mare liberatate de alegere a subiectelor şi

desigur, o notă personală în a le redacta. Parcurgând toată această analiză pe care am făcut-o

presei româneşti, de la începuturile ei şi până după perioada comunistă, am evidenţiat

importanţa presei, prin necesitatea existenţei sale.

Presa a fost, practic, un ochi vigilent pe care l-a aruncat tot timpul asupra

evenimentelor istorice ce au consacrat România; jurnaliştii făcându-şi datoria de a da un sens

şi o semnificaţie evenimentelor prin harul şi inteligenţa lor. Fiind câinele de pază al societăţii,

presa şi-a câştigat încredere, repede în rândul publicului, care de asemenea, a fost atras de

seriozitatea jurnaliştilor, respectul acestora pentru adevăr, pentru om şi drepturile sale, pentru

societate.

În ceea ce priveşte presa scrisă, ziarele sunt cele mai vechi mijloace de informare, dar

vârsta lor de aur s-a sfârşit o dată cu cel de-al doilea război mondial. Au apărut pe urmă,

radioul, televiziunea, respectiv internetul. Astfel, în acest război, ziarul a trebuit să facă tot

posibilul pentru a naşte dorinţa sau nevoia de a citi. Observăm aşadar, că în 1989 din 495 de

titluri pe piaţa românească, 36 erau cotidiene. Lucrurile au evoluat rapid, astfel că în 1998 din

1550 de titluri, 95 reprezentau nume de cotidiene. Tot într-o continuă evoluţie au fost şi

paginile ziarelor. La început ele erau „pictate" cu texte înghesuite. Apoi, acestea, aveau titluri

mari, articole scurte şi multe ilustraţii. Pe atunci, sporuri de audienţă au înregistrat publicaţiile

specializate, magazinele pentru femei şi, mai recent, cele cu temă erotică, destinate publicului

masculin, dar şi cele economice sau financiare, în condiţiile unei relative stabilizări a cadrului

legislativ şi de afaceri. Astăzi, spune Bertrand „putem distinge cel puţin trei categorii cu

gusturi foarte diferite: oamenii cu un înalt nivel cultural, de obicei mai bogaţi, dar puţin

numeroşi, la extrema cealaltă, săracii, sub-educaţi. Între acestea două se situează clasele

medii, importante atât prin numărul, cât şi prin veniturile lor".21 Presa reprezintă un mijloc de

vehiculare a unei sume de informaţii într-o societate. Aceasta a apărut în urma unei necesităţi

şi are rolul de a urmări o eficienţă socială. Rolul presei scrise este acela de a influenţa şi educa

opinia publică, de a transmite informaţii şi cunoştinţe ce ţin de toate domeniile. Lucrările de

specialitate au reuşit de-a lungul timpului să aducă la suprafaţă, un număr mare de definiţii ale

presei scrise, unele simple, altele, deopotrivă, complexe. Din acest proces de definire, s-au

născut şi câteva caracteristicii ale acesteia. Iată aşadar, care sunt acestea:

1. apariţia periodică;

21 Jean Claude Bertrand, op. cit., p.42

19

2. reproducerea mecanică;

3. publicitatea;

4. varietatea sau universalitatea conţinutului;

5. interesul general;

6. actualitatea;

7. caracterul economic.

De apreciat că presa scrisă are patru mari motive să existe: pentru a informa, a

interpreta, a educa şi de a distra.

Punctul care a declanşat apariţia unor forme extraordinare ale comunicării, pe vremea

aceea a fost reprezentat de descoperirea electricităţii ce a avut loc către jumătatea secolului al

XIX- lea. Radioul şi televiziunea devin astfel, următorul pas al culturii, făcând trecerea de la

presa scrisă, la presa audio – vizuală. Datorită faptului că televizorul dispune atât de imagine

cât şi de sunet, acesta prezintă o influenţă mai mare. „Un copil născut în anii '80 într-o ţară

industrializată are o speranţă de viaţă de mai mult de 17 ani. El îşi va petrece o treime din

viaţă dormind şi celelalte două trimi decicându-se sutelor de activităţi diferite. Dintre acestea

doar două reprezintă mase mari de timp, adică o altă treime: munca şi, mai ales,

televiziunea".22 Astăzi, televiziunea a ajuns să joace între două extreme; cea în care

televiziunea ca şi instituţie îi culturalizează pe cei care ştiu mai puţin şi cealaltă, în care

aceasta îi imbecializează pe cei deştepţi. Şi dacă privim în urmă, ajungem să dăm de punctul

care a făcut ca acest proces să fie posibil; în 1938, Franţa şi Marea Britanie experimentează

propriul standard tv de 455 lnii şi SUA de 525 linii. După cel de-al doilea război mondial, tv-

ul începe să evolueze, astfel, din 1950, Franţa emite un program regulat de 28 de ore pe

săptămână. Anii '60 au reprezentat naşterea televizorului. Anii '70 a introdus noile media

precum tv prin satelit, prin cablu, etc. Anii '80 a adaptat sistemele audiovizuale naţionale în

faţa invaziei programelor de din afară. Anii '90 reprezintă apogeul informaţiilor transmise

creând diversificare fără precedent a programelor. În momentul de faţă, televiziunea, radioul

şi internetul, schimbă comportamentele oamenilor, dezvoltă societăţi civile, modifică vieţi

individuale, sociale sau de grup, precum şi valorile pe care un individ sau mai multe persoane,

le au.

Dar în definitiv, ce este mass media? Dicţionarul de Comunicare, Mass-media şi

Ştiinţa Informării defineşte acest termen ca fiind un suport, mijloc. „Ea desemnează

22 Nathalie Coste Cerdan, Alain Le Diberdier, Televiziunea, traducere din limba franceză de Ileana Busuioc, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 92

20

mijloacele de comunicare în masă (presă, radio, televiziune)"23. Apariţia acestor mijloace de

comunicare a fost privită ca un adevărat fenomen mai ales pentru că evoluţia acestora nu se

opreşte aici – suntem deja martori apariţiei unui alt mijloc extrem de atractiv şi util,

internetul. Astăzi, privim cum mass-media roiesc în jurul identităţii individului sau

instituţiilor, dând naştere la „vieţi" sau distrugând altele24. Ziarul, radioul, televiziunea,

internetul25 – au apărut treptat în societate, astfel găsindu-ne din ce în ce mai încântaţi de

noile invenţii. Nu contestăm faptul că ele au luat naştere din nevoia de informare. Jean

Claude Bertrand, doctor şi profesor emerit la Institutul Francez de Presă, acordă un spaţiu

destul de mare în lucrarea sa O introducere în presa scrisă şi în presa vorbită, rolului pe care

mass-media îl posedă încă din sec. al XIX-lea când în Marea Britanie, a fost numită cea de-a

patra putere în stat. Catalogat ca fiind câinele de pază al societăţii, presa şi-a câştigat repede

încrederea în rândul publicului deaorece acesta a fost atras de seriozitatea jurnaliştilor şi

respectul acestora pentru adevăr, oameni, drepturile sale şi societate. În afara tuturor

avantajelor pe care jurnalismul le arată mândru, astăzi, în întreaga lume, reţinem importanţa

comunicării şi impactul acesteia peste ceea ce înseamnă relaţii, afaceri, succes, viitor etc. De-

a lungul anilor, am fost martorii direcţi sau indirecţi ai unor evenimente ce au schimbat

istoria comunicării. "La început, cuvântul a fost direct comunicat, chiar unei audienţe în

masă."26 Comunicarea de masă necesită un autor instituţionalizat adresându-se unui public

variat şi numeros. Însă, acest tip de comunicare prezintă un dezavantaj care ulterior,

afectează comunicarea deoarece nu se beneficiază de un feedback concret. Comunicarea

publică sau mediatică este o formă specializată a comunicării interumane care are rădăcinile

în retorica antică. Trăsătura esenţială a comunicării publice este aceea de a acţiona la nivelul

reprezentărilor sociale şi de a permite o rapidă modificare a discursurilor publice; ea diferă în

mod esenţial de alte tipuri de comunicare prin reultatul său. În a susţine analiza comunicării

de masă, găsim o explicaţie pe care Jose Ortega y Gasset (filosof spaniol decedat în 1955) o

demarează, amintind faptul că massa – este cantitate reprezentată de de un număr care este

desemnat de o calitate comună. În opinia lui Abraham Moles, mesajele transmise pot fi:

sonore (limbajul oamenilor, limbajul senzaţiilor şi limbajul lucrurilor, tradusă prin zgomote

şi vizuale, reprezentate de simboluri ale textelor, mesajele acestora dar şi mesaje artistice. Nu 23Sultanu Craia, Dicţionar de Comunicare, Mass-media şi Ştiinţa Informării, Editura Meronia, Bucureşti, 2008 24Autorii Andrew Hoskins şi Ben O’Loughlin, vorbesc despre puterea televiziunii de a crea sentimente de teroare şi frică (vezi în acest sens Andrew Hoskins, Ben O’Loughlin, Television and terror, Editura Palgrave Macmillan, New York, 2007, p. 161)25Vezi, Ian Hutchby, Media Talk, Editura Open University Press, New York, 2006, pp. 1-1726Els de Bens, Peter Golding, Dennis Mcquil, Communication Theory and research, Editura Sage, 2005, p. 64

21

trebuie uitat totuşi importanţa pe care cuvântul o are în relaţia omului cu lumea prin procesul

comunicării; fără de care nu ar putea fi posibilă. Ion Biberi găseşte elemente comune şi

esenţiale între cuvânt şi comunicarea verbală, prezentate toate în cartea Arta de a scrie şi de a

vorbi în public.

1.4. Rolul şi funcţiile mass media

Când vorbeşte de funcţii, Jean Claude Bertrand, nu vede mass-media decât ca pe o

industrie. Indiferent de clasificările anunţate de diverse cărţi care analizează funcţiile mass

media, cert este că presa influenţează în mod variat publicul. Toate aceste influenţe pe care le

are asupra noastră, voluntar sau involuntar, i-au adus o serie de responsabilităţi, de funcţii.

Cel mai bun argument este acela cum că mass-media, nu ne obligă să gândim într-un anumit

fel, dar ne impune subiecte asupra cărora avem de reflectat. Când vorbim de funcţiile mass-

media, inevitabil, vorbim de influenţa acestora în anumite domenii. Prin fiecare funcţie, nu se

face altceva decât să se urmărească anumite efecte ce pot fi regăsite atât la nivelul individului

cât şi la nivel de grup sau al întregii societăţi. Întrebarea pe care mulţi specialişti au lansat-o,

a fost - căror nevoi răspunde mass-media? Avem astfel următoarele roluri (termenul de rol se

poate înlocui foarte uşor cu cel de scop, misiune):

Supravegherea mediului înconjurător; Numai mass-media este capabilă să ne

semnaleze evenimentele plăcute sau neplăcute în urma cărora vom ştii cum să acţionăm pentru

a proteja sau salva natura;

Prezentarea unei imagini despre lume. Ceea ce ştim despre restul lumii ştim datorită

mass-mediei. De asftel, ele pot aduce şi imagini negative inducându-ne sentimente nejustificate

(dispreţuind oameni, popoare sau făcându-ne să ne comportăm uneori dramatic).

Transmiterea culturii. Mass-media ajută la procesul de socializare, păstrând astfel

normele tradiţionale ale societăţii.27

Ipoteza de tribună de dezbatere. Recunoaştem şi astăzi forumul mediatic în care

subiectele sunt descusute fir cu fir iar exemple sunt destule (emisiuni de divertisment cu

invitaţi, emisiuni de cultură sau cele cu teme politice);

Stimularea distracţiei. Presa acţionează astăzi ca un drog excitant însumând un număr

27Vezi, capitolul Television and genres as cultural categories, în Gender and television, Jason Mittell, Editura Routledge, Londra, 2004, pp. 1-29

22

impresionant de încercări în care mass media caută să îşi câştige publicul. Unele dintre aceste

funcţii sunt vizibile şi necontroversate aşa cum este cea de informare, altele sunt mai puţin

vizibile şi drept urmare mai controversate ca de exemplu cea de educare.

Cu toate acestea, funcţiile mass-media în societatea modernă sunt indiscutabil,

importante chiar dacă autorul, Martin Conboy, citându-l pe Bardel J, crede că „Jurnalismul

dacă a existat vreodată, acum se destramă."28 În completarea acestor roluri, adaug şi funcţiile

mass mediei:

1. informativă;

2. de exprimare şi cristalizare a opiniilor;

3. de instruire şi educare;

4. de distracţie, destindere, deconectare şi folosire a timpului liber;

5. de convingere, integrare socială şi întărire a participării sociale a individului;

Desigur, o definiţie mai clară şi amplă a acestor funcţii o putem afirma prin funcțiile

următoare:

1. primirea, stocarea şi transmiterea mesajelor;

2. prelucrarea informaţiilor;

3. amorsarea şi modificarea proceseor psihologice;

4. influenţarea şi dirijarea unor evenimente exterioare.

1.5. Mass media şi viaţa de zi cu zi

Ştim aşadar, că mass media creează agenda cetăţeanului şi nu întotdeauna, invers. Iar

agenda media induce efecte diferite, în funcţie de interesele, preferinţele, nivelul de instrucţie

al audienţei. Autorii Paul Dobrescu şi Alina Bârgoanu susţin această informaţie, în Mass

media şi societatea: "mass media nu reprezintă transmiţători pasivi de informaţie despre

evenimente, ci iau parte activă la construirea înţelesului vieţii sociale, reprezintă agenţi activi

care selectează, interpretează, scot în evidenţă şi, uneori, chiar distorsionează fluxul de

informaţie. Presa adaugă propria interpretare/perspectivă asupra evenimentelor politice

înainte de a le relata. Media formează credinţele publicului dar au şi capacitatea de a-i

influenţa pe cei care iau decizia, de a stabili, inclusiv pentru aceştia, ordinea de priorităţi." 29

În acest fel, mass media poate schimba societatea, implicit, viaţa socială a oamenilor ei.

28Martin Conboy, Journalism – a critical history, Editura Sage, Londra 2004, p. 233, apud Bardel J., Beyond journalism: a profession between information society and civil society, Editura European Journal of Communication, 1996., p. 301 29 Paul Dobrescu, Alina Bârgoanu, Mass media şi societatea, comunicare.ro, Bucureşti, 2003, p. 227

23

Interesul mass mediei pentru un eveniment este diferit de cel al publicului. Accidentul unui

salariat la locul de muncă, nu trezeşte interesul tuturor (în afara apropiaţilor victimei), însă

implicarea mass mediei în acest eveniment poate face din această ştire un adevărat proces în

urma căruia se vor lua măsuri drastice. Media modifică evenimentul tocmai pentru a-l

impune atenţiei, astfel că mass media creează evenimentul doar pentru a atrage atenţia asupra

unor probleme pe care evenimentul respectiv încearcă să le scoată în evidență. În cazul în

care sunt interesate, media poate ridica un amănunt sau un lucru fără importanță, la rang de

eveniment, prezentându-l cu mare fast. Așadar, importanţa reală a unui eveniment şi

importanţa acordată de mass media pot fi de cele mai multe ori, două lucruri total diferite. În

secolul XXI nu poţi trăi fără informaţie. Informaţia, de oricare natură, ne ajută să dobândim

avantaje într-un proces sau într-o acţiune aflate în derulare. Aşadar, indiferent că vrem sau

nu, suntem la mâna mass mediei. Acesteia trebuie să îi mulţumim că ştim despre ceea ce se

întâmplă în lume, ceea ce ne paşte, despre eforturile cercetătorilor de a descoperi antidoturi la

cele mai îngrozitoare boli, despre situaţia conflictelor din Irak sau ce se întâmplă în jurul

nostru când noi nu putem observa decât ceea ce ochii noştri văd. Mass media a făcut ca

lumea să pară atât de mică şi nimeni nu îi poate contesta existenţa. Poate doar felul în care

aceştia aleg să prezinte mesajul transmis. În această situaţie, nu trebuie să uităm că sunt

norme care servesc libertăţii de exprimare dar şi teorii care desemnează libertatea de

receptare. Publicul poate alege. El nu este un condamnat. El trebuie să înţeleagă că oricând

poate decide asupra a ceea ce să asculte, citi sau viziona. Dar pentru că din ce în ce mai mulţi

autori sunt preocupaţi de media şi impactul lor social, voi dedica această lucrare încercării de

a demonstra că mass media influenţează opinia publică, modelează atitudini, prefigurează

comportamente sau reacţii prin prezentarea anumitor aspecte ale subictelor prezentate în talk

showurile din România. Puterea clasică a luptat dintotdeauna cu mass media în topul

instituţiilor cu cel mai mare impact asupra opiniei publice şi cel puţin pentru moment, media

a câştigat disputa. Cartea, ziarul, radioul, filmul, televiziunea, internetul. Aceasta este

succesiunea apariţiilor ceea ce numim astăzi mijloace de comunicare în masă. Fiecare din

aceasta a avut parte de atenţie, admiraţie şi publicul ei la momentul oportun. Astăzi, vorbim

de publicuri target (publicuri ţintă) care satisface nevoia existenţei lor. Dar dacă suntem

consumatori ai tuturor mijloacelor de comunicare în masă, la un loc? Este riscul expunerii

noastre mai mare? Ceea ce ştim cert este că acest tip de comunicare pe care aceste mijloace

împreună l-au conturat în paginile manualelor de specialitate se numeşte comunicarea de

masă. Cred cu tărie când susţin că nimic nu este mai real decât opinia publică, pentru că

24

aceasta este rezultatul unui efort considerabil al comunicării de masă. Media nu face altceva

decât să implementeze credinţe noi în rândul conştiinţelor celor avizaţi şi a le oferi ştiri

despre care să vorbească a doua zi. Pornind de la autorii Melvin L. Defleur (renumit expert în

domeniile teoriei comunicării şi sociologiei) şi Sandra Ball-Rokeach (profesor la Annenberg

School of Communications and Sociology, University of Southern California) care dedică o

carte întreagă teoriei comunicării de masă, aceştia definesc opinia publică ca efectul

comunicării mass media de la începutul ei şi până astăzi, asupra unei mase largi de public.30

1.5.1. Implicarea mass mediei în schimbarea socială

Pentru că am amintit deja despre puterea mass mediei de a prelua controlul total

asupra modului de gândire al individului, comportamentului său dar şi asupra atitudinii faţă

de naumite subiecte, recunoaştem că mass media are aceaşi putere şi asupra schimbării

sociale. Nu de multe ori, campaniile redactate şi difuzate de către jurnalişti cu ajutorul mass

mediei, au reuşit să conducă oamenii la vot, să incrimineze persoane care cu greu puteau fi

demascate (vezi situaţia greilor din fotbal, 2014), reportajele efectuate cu camera ascunsă

tocmai pentru a putea capta realitatea fără ca ceilalţi să se ascundă etc. Putem spune că astăzi,

mass media este în România, educatorul principal de unde oamenii culeg informaţiile

esenţiale după care urmează să se ghideze. Şi pentru a nu se crea un disconfort psihic, de

regulă, audienţei mass media, atunci când îi este indusă schimbarea uneia dintre

componentele identităţii şi anume gândire, comportament, sentimente, el îşi va modifica

instinctiv şi pe celelalte două.

Implicarea mass mediei în schimbarea socială are loc şi astăzi chiar sub ochii noştri.

Spoturile TV în care televiziunile ne anunţa că pentru o viaţă sănătoasă trebuie să consumăm

2 litri de lichide pe zi, că avem nevoie de minimum 30 de minute de mişcare sau că trebuie să

eliminăm din alimentaţia noastră sarea, zahărul şi grăsimile. Este interesant modul în care

mass media a reuşit să se impună ca un supraveghetor asupra indivizilor unei societăţi,

creând sentimentul de protecţie, tocmai pentru că aceasta are nevoie de public pentru a exista.

Astfel, în acest proces inteprins de mss media, comportamentul a urmat raţiunea (oamenii au

început să elimine alimentele menţionate, să facă sport şi să bea minimum 2 litri de apă pe

zi). Iată aşadar un exemplu concret prin care mass media se implică în viaţa socială a

oamenilor. Tipul de locuinţă care se potriveşte unui anumit stil de viaţă, felul în care

individul ar trebui să se îmbrace, succesul garantat de locul de muncă, programul orelor de

30 Melvin L. Defleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

25

somn, alimentaţia, ritualurile şi obiceiurile, dirijarea sentimentelor etc., toate acestea sunt

exemple de obiective pe care mass media şi le-a împlinit prin controlul comportamentului

publicului său.

1.5.2. Publicul – un răsfăţat sau o victimă?

Procesul transmiterii unui mesaj nu promite de cele mai multe ori eficacitatea

acestuia. Să nu uităm că publicul încă are calitatea de a judeca şi selecta în conştiinţa acestuia

oferta. În Discursul asupra metodei, Descartes afirmă că tot ceea ce se poate discuta este

obligatoriu fals, în raport cu demonstraţia. Şi pentru a nu pierde teren în faţa acestui adevăr,

manipulatorii se vor inspira din psihanaliză, psihologie, biologie şi ştiinţele

comportamentului uman. Are astfel legătură efectul manipulării cu pregătirea noastră în

şcoală? Faptul că una este lumea de afară şi alta imaginile din minţile noastre, sau realitatea

că percepem numai ceea ce suntem pregătiţi să percepem, ne face să afirmăm că, da. Trăim

în aceeaşi lume dar se pare că simţim în lumi diferite. Este aşadar vina publicului că nu este

suficient de educat în acest sens? Retorica a dispărut după două mii cinci sute de ani de

prezenţă centrală din programele de învăţământ iar această absenţă a unei educări a vorbiri a

fost înlocuită cu istoria literară. Dar cum rămâne cu ceilalţi indivizi ai societăţi care habar nu

au despre aceasta şi de existenţa unor tehnici ai ei? Este acest tip de public un răsfăţat sau o

victimă? Este o victimă pentru că mass media creează dependenţă de informaţii şi un răsfăţat

pentru că îşi păstrează garantul libertăţii de decizie chiar şi atunci când i se oferă atâtea,

separând societatea în: cei convinşi şi ceilalţi.

Scopul mass mediei este acela de a informa. Doar că, ,,orice comunicare este o

încercare de a influenţa. Mass media urmăreşte într-adevăr să transmită un sens (al unei idei

sau situaţii, al unui fenomen), ceea ce nu se poate realiza fără influenţare. Influenţarea este

consubstanţială mass mediei. A comunica şi a influenţa formează una şi aceeaşi acţiune a

mijloacelor de comunicare în masă.”31 Mass media a înţeles că premisa presiunii unui grup în

legătură cu un mesaj este cunoaşterea comportamentului şi a mentalităţii publicului ţintă

reprezentat astfel de grup.

1.6. Comunicarea în televiziune

Un alt tip de comunicare despre care se vorbeşte foarte mult astăzi în domeniul mass

media este cel al comunicării vizuale (ne referim aici la comunicarea în televiziune). Pentru a 31 Muchielli Alex, Arta de a influenţa. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p.18

26

putea dezbate cum se manifestă comunicarea în televiziune (şi mai ales cum se manifestă

procesul comunicaţional în televiziunile din România) propun o serie de definiţii ale

televiziunii care ne va ajuta să-i înţelegem rolul primordial într-o societate care se doreşte

modernă. Astfel, dacă autoarea celebrei cărţi care vorbeşte despre cât de mult a pătruns

televiziunea în vieţile noastre şi cu ce putere poate aceasta să ne influenţeze ritualul de zi cu

zi, The television will be revolutionize, că acest fenomen a început să se facă prezent prin

rolul său de a atinge limite, o audienţă numeroasă şi vorbind culturii ca unui întreg.32

Deoarece televiziunea este un subiect care face furori în manualele de jurnalism din

străinătate, voi continua şirul definiţiilor (altfel de definiţii) pe care ţările cu greutate, le

dezvălui. Andrew Hoskinks şi Ben O' Loughlin ne aminteşte că acest mijloc de comunicare

în masă reprezintă principala sursă de la care putem afla în timp real, breaking news-urile.33

Această definiţie ne face conştienţi de prima calitate pe care televiziunea o are; faptul că

existenţa radioului ar putea contracara această definiţie, este o realitate dar este lesne de

înţeles de ce se optează pentru prime time-uri în televiziune şi nu la radio: atunci când se

anunţă o ştire de interes naţional, oamenii preferă să aibă şi imaginile care vorbeşte despre

ultima ştire care ar putea să le afecteze vieţile. Aşadar, înţelegem necesitatea televiziunii în

vieţile noastre atunci când aşteptăm să fim la curent cu tot ceea ce se petrece în jurul nostru şi

nu ne place să fim luaţi prin surprindere. Pentru devoratorii de informaţie, televiziunea

rămâne cea mai bună invenţie. În Restyling factual TV, Annette Hill, declară că televiziunea

s-a născut din idea de a înţelege şi mai bine cum evoluează relaţia dintre oameni atunci când

intervin informaţiile.34 Autoarea amintită duce cu mult curaj, termenul de televziune către un

fenomen care trece de graniţa ecranului şi făcând referire la relaţia dintre oamenii, aceasta

consideră că apariţia televiziunii a dus automat şi la îmbunătăţirea sistemului de valori, a

comunicării şi implicit a relaţiei pe care indivizi unei societăţi o manifestă voluntar sau

involuntar. Televiziunea este tot ceea ce trebuie să ştim despre senzaţiile vizuale. Senzaţiile

vizuale, fiind rezultatul acţiunii undelor electromagnetice asupra analizatorilor vizuali, ne

face să credem că televiziunea este un spectacol grandios care face apel la ochi ca şi organ cu

care oamenii sesizează lucruri. Însă, Elena Abrudan nu vorbeşte doar de procesul de a privi,

ci despre procesul interior care are loc, imediat după ce imaginea este percepută; proces pe

care îl numeşte euforia emoţiilor vizuale. Jason M. punctează în capitolul Television genres

32 Amanda Lotz, The television will be revolutionieze, Editura New York University Press, New York, 2007, p. 233 Andrew Hoskinks, Ben O' Loughlin, Television and terror, Editura Palgrave Macmillan, New York, 2007, p. 2234 Annette Hill, Restyling Factual Tv, Editura Routledge, New York, 2007, p. 2

27

as cultural categories35, faptul că televiziunea este remarcată în primul rând pentru faptul că

oferă imagini. Celebra expresie pe care şi românii obişnuiesc să o folosească "voi crede când

or să vadă ochii mei" (din englezescul I know it when I see it), demască abilitatea televiziunii

de a oferi credibilitate asupra a tot ceea ce declară, tocmai pentru că informaţia este susţintă

continuu de imagini pe care nimeni nu le contestă. Putem extrage ca definiţie a televiziunii

"capacitatea media de a interveni în procesul de siguranţă a indivizilor". Făcând o cronologie

evoluţiei televiziunii, menţionez primele fotografii ale lui Niepce în 1826 ca fiind punctul de

reper al apariţiei acesteia. De cealaltă parte, consider că apogeul a fost atins în 1982 când

Europa și-a creat propriul său sistem de teledifuziune prin satelitul Eutelsat având

responsabilitatea de a reprezenta un program alternativ la invazia programelor americane,

care erau de patru ori mai numeroase pe piaţa europeană a audiovizualului. Radioul şi

televiziunea fac așadar trecerea de la cultura care se transmitea pe cale orală şi scrisă către o

cultură audio-vizuală, dominată de magia mass media. La polul opus se află definiţia lui

Umberto Eco care nu contineşte să declare că televiziunea a ajuns să fie o instituţie care îi

culturalizează pe proşti şi care îi imbecializează pe cei deştepţi. Din nevoia de a înţelege de

ce televiziunea este o forţă care atrage atât de mult la început dar care diminuează

sentimentul de împlinire tocmai pentru că este un sistem nu tocmai ortodox, celebrul autor

francez Pierre Bourdieu aminteşte: "se cuvine să urcăm la nivelul mecanismelor globale, la

nivelul structurilor, dacă vrem să înţelegem acest aspect"36 dar tocmai pentru că televiziunea

aparţine unui câmp jurnalistic interminabil, face ca aceasta să nu poată fi înţeleasă în mod

nemijlocit.

Trăim într-o lume inter-conectată, interdependentă şi inegală. Aceste tendinţe de globalizare

au mai mult sau mai puţin la bază, o creştere a mediatizării fluxului comunicării. Astfel spus,

simţim nevoia comunicării pentru că ni se recomadă comunicarea ca fiind soluţia multor

probleme. Astăzi, telefonul şi internetul oferă o inimaginabilă oportunitate pentru diferite

metode de a conecta toţi oamenii de pe această planetă. Sub paradigma dominanţei globale,

cercetătorii observă ştirile şi jurnalismul prin lentilele economiei geo-politice care văd

corporaţiile transnaţionale media şi agenţiile de ştiri din vest care practic domină piaţa,

capitalizând un internaţional proces al pieţei de desfăşurare a informaţiei. În acest context,

mass media sunt emisarii unei sfere publice globale. Mari ţări, gata dezvoltate concurează nu

doar din punct de vedere politic, social, economic, cultural etc. ci şi din punct de vedere al

35 Jason Mittell, Genre and television, Editura Routledge, New York, 2004, p. 136 Pierre Bourdieu, Despre televiziune, traducere de Bogdan Ghiu, Editura Art, 2007, p. 60

28

transmiterii informaţiei în timp real. Statele Unite ale Americii, cu cele trei canale TV, de care

aproape toata lumea ştie (ABS, CBS, NBC) reprezintă un rival demn de luat în seamă pentru

Marea Britanie, cu celebrul CNN. Autori străini, descoperă o legătură strânsă între ceea ce

reprezintă mass media locală şi un mijloc de comunicare în masă intrenaţional. Astăzi,

reporterii locali pot găsi oameni sursă pentru ştirile internaționale, chiar printre cei cu care

interacţionează zilnic. Aşadar, observăm cât de subţire a devenit linia dintre o media locală şi

una străină, accentuând idea că noile tehnologii reprezintă avantaje desăvârşite pentru toţi cei

care lucrează în media. CNN joacă un rol important în sfera publică globală reconfigurând

stilurile şi formatele jurnalistice. Empatia autorului Volkmer despre interconectarea media

globală nu este una neimportantă, ba mai mult, acesta încurajează o mai mare apreciere asupra

a cum ştirile reuşesc să transpună diferenţele culturale şi conflictele din întreaga lume. Acest

stil unic de a scrie şi reda ştirile au făcut ca CNN să devină mai mult decât un post TV

internaţional bine cotat. CNN a devenit un fel de CNN-zare (referire la globalizare);

transpunând un fenomen care pune pe primul loc postul TV ca fiind cel mai important factor de

uniune şi egalitate între oameni. Dar trebuie remarcat faptul că televiziunile comerciale oferă o

gamă largă de programe TV care să ţină telespectatorul conectat de TV. David Carr, membru al

celebrului ziar The New York Times precizează că vom ajunge într-o bună zi să împărtăşim cu

toţii aceaşi încăpere în vederea savurării unei cafele, dar cu toţii conectaţi la laptopurile

wireless. De asemenea, metroul este o simfonie tăcută de căşti în urechi în timp ce excursiile

de familie au devenit un moment când copii urmăresc dvd-uri în spatele dubiţei. Astfel,

observăm tendinţa în jurul căreia oamenii au devenit conectaţi la informaţie şi acest fenomen i

se datorează în totalitate televiziunii care a revoluţionat media într-un moment în care nimeni

nu se aştepta la mai mult. Faptul că am devenit informaţi despre tot ceea ce se întâmplă în jurul

nostru şi însuşim comportamente şi atitudini internaţionale reprezintă o globalizare pe care

numai mass media a reuşit să o transmită într-o zonă atât de întinsă.37 Un exemplu uimitor este

cartea lui Pierre Bourdieu care, după ce a lucrat foarte mulţi ani în televiziune, acesta a ţinut să

aşterne pe hârtie toate criticile pe care simţea nevoia să i le aducă televiziunii cu menţiunea că

termenii de totul sau nimic, (adică de a participa necondiţionat sau de a refuza permanent

participarea la emisiuni televizate), nu este de acceptat, consider că este important ca oamenii

să se ducă să vorbească la televiziune, dar numai în anumite condiţii.

În ceea ce priveşte România, puterea televiziunii este ca şi societatea românească: ia

ochii, dar îi lipseşte consistenţa. În ciuda faptului că este blamată că relatează superficial

37 Daniela Zeca Buzura, Jurnalismul de televiziune, Editura Polirom, 2005, pp. 35-92

29

anumite evenimente, aceasta continuă să fie sursa principală de informaţii pentru un număr

uriaş de cetăţeni. La prima vedere, imaginea mediatică din România, este reprezentată de

numărul mare de canale media, un nivel destul de sănătos al investiţiilor străine, o puternică

legislaţie, independenţă editorială şi un pluralism asigurat. Atuurile televiziunii de pe teritoriul

ţării noastre sunt accesul la informaţie, libertatea de expresie şi libera exprimare a opiniilor.

Însă, dacă privim mai atent această situaţie, ne cuprinde o dezamăgire reală care susţine puţine

credibilitate a teledifiziunii, tocmai pentru că în spatele agendei mediatice stau de multe ori

interesele politice. Un alt motiv trist care reprezintă realitatea televiziunilor din România este

tabloidizarea şi trivalizarea programelor de ştiri. Tocmai din această cauză, autorul Pierre

Bourdieu, aminteşte în cea de-a doua parte a lucrării sale că studenţii de jurnalism îşi simt

dezamăgirea aspiraţiilor imediat ce vor intra în meseria de jurnalist. Însă relevant pentru

lucrarea de faţă este faptul că aşa cum în comunicarea verbală se foloseşte un limbaj pentru ca

mesajul să poată fi transferat de la emiţător la receptor şi comunicarea vizuală, presupune un

cod care se compune din culoare şi formă. Ceea ce rezultă aspectul de sinteză pe care acest tip

de comunicare şi-l poate însuşi (cum propoziţiile sunt împărţite în cuvinte prin prisma

gramaticii, aşa şi în cazul imaginilor, care pot fi descompuse la nivel vizual în formă şi

culoare). Despre ceea ce înseamnă acest tip de comunicare vom afla mai multe în acest

subcapitol care îşi propune să reprezinte baza recunoaşterii comunicării în televiziune.

Înainte de a începe concret, să vorbim despre ce înseamnă şi cum se manifestă

comunicarea vizuală, ţin să menţionez faptul că imaginile au în primul rând un echivalent

emoţional datorită senzaţiilor care se transmit şi abia apoi, raţional (iată şi explicaţia pentru

care culorile, de exemplu au fost împărţite în culori reci şi calde). Acestea au rolul de a trezi

sau crea o anumită stare de spirit. La fel se întâmplă şi în cazul formelor, în urma cărora se

transmit stări precum dinamism, agresivitate, ocrotire, etc. Astfel spus, imaginile cu formele şi

culorile lor au un impact puternic asupra psihicului, gândirii şi sensibilităţii celor care iau

contact cu acestea.

În comunicarea în televiziune imaginile sunt cele care vorbesc. Acest tip de comunicare

este efectul unei nevoi moderne de a a avea alături de un mesaj, o imagine care să ajute la

reprezentarea acestuia mai bine. Cel mai cunoscut canal de transmitere a imaginii este cu

desăvârşire televiziunea care astăzi, practic cu asta se deosebeşte faţă de toate celelalte

mijloace de comunicare în masă: o imagine vorbită, o imagine care se plimbă şi se schimbă, o

imagine care completează mesajul transmis. În acest context înţelegem că, capacitatea

decodării mesajelor este una esenţială în acest proces, pentru că deseori ne întâlnim cu situaţii

30

în care deşi mesajul este însoţit de o imagine care vorbeşte de două ori mai mult despre o

situaţie dată, sunt persoane care interpretează, neluând în seamă ajutorul pe care imaginea o

oferă spre a clarifica ceea ce se transmite. Termenul de imagine provine de la latinescul Imago

care înseamnă suma percepţiilor pe care noi le avem faţă de obiecte. Dr. Elena Abrudan (Conf.

Univ. La Universitatea Babeş Balyai) defineşte în schimb imaginea ca fiind "portretul

subiectiv, impregnat psihologic şi cultural al realităţii." Extragem idea că imaginea reprezintă

un mediu sau un mijloc prin care comunicarea vizuală transmite o informaţie compusă din

formă şi culoare. Ceea ce trebuie să reţinem este faptul că nu numai ochiul ca organ al trupului

este cel căruia imagine i se adresează ci, aşa cum am menţionat anterior, totalitatea corpului

este activ la producerea şi receptarea informaţiilor vizuale prin crearea senzaţiilor şi ulterior,

sentimentelor. Încă de la începutul ei, presa românească a optat radical pentru democraţie,

recunoscându-se ca fiind antitotalitară. După anii în care am adunat evenimente memorabile

ale istoriei, şi în ultim moment şi revoluţia de la 1989, presa şi-a căpătat numele de cea de-a

patra putere în stat, pentru că ea a ajutat la căderea regimului totalitar conducând spre o altă

etapă în istoria noastră. Şi încă de atunci, mass media reuşeşte să fie prezentă în viaţa socială a

individului creându-i impresia că este de partea acestuia, de unde şi încrederea pe care românii

în special, o au mai degrabă în presă decât în instituţiile statului. Această încredere s-a câştigat

şi datorită ştirilor pe care media le difuzează despre corupţie şi neregularităţile din ţara noastră,

blamând guvernul pentru ceea ce se întâmplă. Dar vorbim de cea de-a patra putere în stat sau

puterea dominantă? Ca să putem răspunde la această întrebare trebuie înainte de toate, să

recunoaştem că mass media are efecte asupra noastră. Aceasta transportă o marfă de care noi

nu putem dispune decât prin ea; marfă fără de care noi am fi sclavii unei societăţi non-

democratice; o marfă extrem de importantă – informaţia. Am putea spune că mass media sunt

agenţi sociali independenţi în raport cu acţiunea generală de a comunica generală. Jurnaliştii au

înţeles că premisa persuasivităţii unui mesaj transmis prin intermediul televiziunii este

cunoaşterea comportamentului şi a mentalităţii telespectatorilor. Astfel, într-o emisiune pentru

femei vom găsi în mod evident subiecte dedicate hainelor la modă, parfumuri, cosmetice de

întreţinere corporală, destinaţii romantice unde acestea îşi pot petrecere vacanţa sau

evenimente culturale care li se adresează în mod deosebit. În mass media românească,

jurnaliştii ignoră de multe ori cercetarea dimensiunilor psihosociale ale pieţei unde lansează

informaţia şi se rezumă doar la elemente de psihologie empirică, acumulate de ei prin experinţa

curentă în formă de observaţii, opinii etc. despre ei înşişi şi despre psihologia semenilor lor,

despre comportamentul uman în general. O asemenea abordare a comunicării în televiziune,

31

face ca ea să atingă doar accidental coardele sensibile ale categoriei de telespectatori vizate.

Pentru a reuşi să influenţeze cu certitudine comportamentul de decizie, televiziuni precum Pro

tv, Antena 1 etc., recurg la o investigare sistematică a caracteristicilor psihografice ale

potenţialilor telespectatorilor, la studierea motivaţiei, intereselor, trebuinţelor şi aşteptărilor lor

şi la testarea prealabilă a atitudinii publicului faţă de diverse variante ale mesajului publicistic

proiectat. De aceea, limbajul acestei comunicări este covârşitor din punct de vedere al creaţiei.

Unul din cele mai importante roluri ale comunicării în televiziune folosit de mass media

românească este acela de a adopta o nouă atitudine faţă de o situaţie, un fenomen ce a luat

amploare (de remarcat campaniile sociale pe care televiziunile le fac în mod insistent asupra

telespectatorilor).

Din punct de vedere tehnic, comunicarea televizată este reprezentată de viteza de

transmitere, forţa de impact şi capacitatea de acoperire a mesajului. Astăzi, diversitatea,

volumul, libertatea şi viteza de circulaţie a informaţiei sunt factori importanţi în dezvoltarea

societăţii. În ceea ce priveşte cantitatea mesajului trebuie menţionat că datorită faptului că

numărul de canale TV este din ce în ce mai mare în fiecare ţară, şi cantitatea de informaţie

transmisă prin intermediul televiziunii, este uriaşă. Forţa de acoperire a mesajului este

reprezentată de tirajul total al ofertei de mesaj într-un anumit segment de timp şi spaţiu.

Capacitatea de acoperire este însoţită de forţa de pătrundere a informaţiei. Acest aspect se

referă la fenomenul de comercializare a televiziunii în arii extinse (în afara casei) şi este

susţinut de existenţa televizorului în locuri publice precum restaurantele, camerele şi recepţiile

de hotel, magazine, baruri etc.). Trebuie să recunoaştem că această metodă de a crea

dependenţă este puţin forţată. În ceea ce priveşte viteza de transmitere (cunoscută şi sub

denumirea de viteza de circulaţie), televiziunea transmite mesajul continuu, de dimineaţă până

seară (majoritatea televiziunilor de astăzi, transmit 24 de ore din 24). Astfel mesajul are 3

caracteristici net superioare presei scrise: să îşi facă şoc într-una din cele 4-6 emisiuni

informative ce sunt prezentate pe zi, la o distanţă de 3 sau 4 ore una de alta; mesajul trebuie să

fie utilizat imediat ce a ajuns la redacţie, dacă acesta este reprezentat de o ştire urgentă (se

întrerupe programul obişnuit şi cu menţiunea breaking news, aceasta se prezintă) şi reflectarea

publicistică a evenimentului să aibă loc în acelaşi timp cu desfăşurarea evenimentului (situaţie

cunoscută şi sub numele de transmisiune în direct). Referitor la forţa de impact a mesajului

transmis de televiziune, acesta are faţă de toate celelalte mijloace mass media, imaginile care, îi

oferă calitatea supremă, astfel că mesajul este un spectacol care acţionează nu numai asupra

32

nivelului raţional (nevoia de a afla şi de a înţelege) ci şi asupra nivelului emoţional (nevoia de a

simţi ceea ce informaţia transmite).

Astfel spus, comunicarea televizată vine cu o explozie cantitativă, o acoperire mare

asupra populaţiei dar şi cu o forţă de pătrundere fără precedent. Toate aceste elemente

transformă televizorul într-un factor direct de putere.

Capitolul IIDEZINFORMAREA.

CONTROLUL ȘI REDIRECȚIONAREAINFORMAȚIEI PRIN MIJLOACE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ

2.1. Ce este dezinformarea?

Relaţia permanentă dintre limbaj şi putere a reuşit să fascineze dintotdeauna minţile

filosofilor, sociologilor, psihologilor – a gânditorilor din toate timpurile. Întrebarea care stătea

pe buzele acestora era aceea „cum este posibil ca un simplu discurs să poată influenţa

conştiinţa şi comportamentul unor mase astfel încât se pot obţine transformări de neaşteptat?"

33

Indiferent de ceea ce se ascundea în spatele acestui pericol, era evident că cel care poate

prolifera ideile, avea să controleze acţiuni dorite într-un anumit sens. De aceea, controlul

efectuat prin intermediul cuvântului a fost şi încă este asociat puterii. Imediat, au urmat

momente de confuzie; este această forţă nevăzută parte a ştiinţelor comunicării? Are legătură

cu politica? Este o formă, mai mult sau mai puţin legată de publicitate? Dezinformarea. O

noţiune înţeleasă mai bine prin cuvintele influenţare, argumentare, convingere, minciună;

Astăzi, dezinformarea nu doar că există într-un mod forţat dar şi publicul căruia îi este adresată

este conştient de efectele ei, de aceea elementele acesteia se învaţă, face obiectul manualelor

vândute în librăriile din toată lumea şi mai important este faptul că se găsesc destul de mulţi

cercetători care să scoată în evidenţă legimitatea folosirii aesteia. Audienţa în schimb,

conştientă de puterea dezinformării, refuză să întâmpine rezistenţă şi astfel, în zilele noastre,

această cheie uimitoare care garantează succesul pătrunde în diverse domenii, invadând lumea

politicii, a publicităţii, a relaţiilor publice şi a relaţiilor interpersonale. Cum este posibilă o

astfel de întindere a dezinformării până la aria afectelor? Tehnici care blochează audienţa în

argumente nefondate sau trucate, folosind seducţia, erotismul, hipnoza şi repetiţia cu scopul de

a transmite mesaje inacceptabile. Capitolul de faţă îşi propune să scoată în evidenţă aspectul

psihologic al dezinformării şi elementelor tehnicilor de realizare ale acesteia.

Deseori, s-a pus problema, dacă noi, oamenii suntem nişte fiinţe libere, care acţionează

sub teoria liberului arbitru. Graniţa dintre argumentare şi dezinformare a devenit o linie care

pare a fi pe zi ce trece mai subţire, rezultat ce îl pune în dezavantaj pe cel căruia mesajul îi este

adresat. Dacă ar fi să privim în urmă vom observa că tehnica dezinformării a devenit cunoscută

încă din perioada Primului Război Mondial prin folosirea inovatoare şi sistematică a

propagandei, însă ridicarea cenzurii a permis jurnaliştilor şi a oamenilor de litere să denunţe

acest proces, astfel impunându-se un regim democratic, liber, nesupus manipulării. Apariţia

publicităţii (după 1980) a venit nu doar cu critici intense dar şi cu o asemănare între aceasta şi

dezinformare. Fac această precizare având drept argument faptul că publicitatea înseamnă

totul, mai puţin o putere de a direcţiona; o putere fără consecinţe. Până şi această definiţie este

tot un fel de dezinformare deoarece idea că publicitatea nu poate fi niciodată cât este

dezinformarea, induce în primul rând la întrebarea de ce asocierea aceasta? De ce vede

sociologul publicitatea, singura care se poate compara cu dezinformarea? Exact, asocierea

dintre cele două nu este decât un alt proces psihologic care apară de fapt, recunoaşterea

faptului că publicitatea a apărut pe piaţă ca o nouă formă de dezinformare. O formă de care

mulţi s-au temut să îşi dea cu părerea. Până când, a apărut propaganda politică, unde

34

dezinfromarea, mai evidentă decât în procesul de publicitate, a stârnit multe controverse. În

ciuda lor, până şi astăzi, campaniile de alegere fac exces de deziformare.

În timpul şi după terminarea războaielor, dezinformarea informaţiei invadase nu doar

psihicul publicului făcându-l să creadă ceea nu există, dar s-au atins şi afectele fapt ce i-a

determinat pe receptori să acţioneze într-un anume sens. Deşi au fost publicate numeroase

lucrări despre dezinformarea opiniei, nimeni nu reuşeşte să iasă din aria aceasta, unde

domneşte persuasiunea conştiinţelor. Sau, ne punem întrebarea, nu vrem să fim oameni liberi?

Avem însă opţiunea de a fi liberi? Vance Packard (fost jurnalist american) amintea despre

publicitatea subliminală ca fiind mesaje ascunse în alte mesaje, căruia nimeni nu îi poate opune

rezistenţă. O imagine intercalată la fiecare treizeci de imagini pe secundă are efectul de a

influenţa publicul fără ca el să o ştie. Ca parte din public, putem să refuzăm excesele cele mai

vizibile ale publicităţii dar niciodată, ceea ce nu reuşim să vedem. Philippe Breton aduce în

discuţie următoarele curiozităţi: „Propaganda, dezinformarea, manipularea psihologică a

opiniei, să fi dispărut ele din orizontul radios al sfârşitului de mileniu? Să fi fost atins idealul

grec al unui spaţiu public democratic? Societatea de comunicare totală care ni se promite să se

fi instituit oare mult mai devreme decât îşi imaginaseră apostolii ei? Să aparţină manipularea,

trecutului? Să se cantoneze ea de regimurile politice dispreţuite, acum pe cale de dispariţie?"

Suntem rezultatul sfaturilor, sugestiilor, antrenamentelor, recomandările pe care alţii ni

le impun. Astfel, înţelegem că dezinformarea există şi mai mult, noi suntem astăzi produsul

finit al acţiunilor de dezinformare. Dar nu există nimeni care să ne apere de aceste elemente?

Mass media ar trebui să demascheze aceste tehnici şi autorii lor, pentru ca noi, societatea să ne

putem forma opinii sănătoase. Sau nu vor să se implice, făcând ca societatea sa pară

transparentă? Ori, în zilele noastre se ştie că mass media joacă un rol decisiv în amplificarea

procedurilor de dezinformare. Practic, mass media, complotează cu autorii dezinformării,

văzându-şi interesul, iar acţiunea dezinformării reuşind să capteze minţi. În acest context, mai

există ceva care să reprezinte un scut de apărare între noi şi actul dezinformării? Probabil,

nivelul nostru psihologic de a nu ne lăsa influenţaţi. Cea mai mare rezistenţă pe care oamenii

neagă prezența dezinformării, se regăseşte în faptul că nu este deloc plăcut să li se spună că

sunt sau au fost dezinformați. Mai bine să se cred nevătămaţi de orice influenţă. Însă prima

etapă a oricărei acțiuni de a dezinforma constă tocmai în idea de a îl face pe interlocutor să

creadă că este liber. Societatea românească răspândeşte în prezent ideea că oamenii de azi sunt

liberi (publicitatea foloseşte din plin mesajul acesta), în ciuda tuturor tentativelor de influenţă a

căror ţintă sunt. Vorbim de dezinformare ca despre un fenomen care devine din ce în ce mai

35

larg, cuprinzând domenii de toate felurile şi în faţa căruia nu scapă decât cei bine pregătiţi. Dar

ce este dezinformarea, în definitiv? În încercarea de a schimba un comportament trebuie, în

principiu, să se modifice sistemul în interiorul căruia acesta se manifestă; astfel, să se

construiască un alt sens pentru aceeaşi situaţie.

O distincţie normativă vede Philippe B. dezinformarea. „o acţiune violentă şi

constrângătoare, care-i privează de libertate pe cei care i se supun (...) este dezonorantă şi îl

discreditează pe cel care pune în aplicare astfel de resurse, oricare ar fi cauza apărată."38

Concretizând-o ca fiind o minciună organizată, idea aceasta scoate în evidenţă existenţa

unei strategii de punere în mişcare a dezinformării şi întregul drum al acesteia până la

destinaţie, de aici şi acel organizată. Minciună, pentru că indiferent de forma sa de prezentare,

mesajul este conceput ca să înşele, a induce în eroare, a face să creadă în ceva ce nu există. În

România, subiectul a fost tabu timp de aproape jumătate de secol. Asociată cu manipularea,

dezinformarea îndeplinește aceleași funcții. Cuvântul manipulare nici măcar nu există în Micul

Dicţionar Enciclopedic. Trebuie adusă în discuţie în acest punct al capitolului, diferenţa dintre

argumentare şi dezinformare. Când argumentăm, căutăm cel mai adesea să schimbăm o opinie,

o atitudine. Dezinformarea însă, are ca rol să impună acea opinie, atitudine. Amintitul

cercetător la CNRS (Laboratorul de sociologie a culturii europene de la Strasbourg), Philippe

B. face trimitere către David Le Breton care vorbeşte despre momentul în care dezinformatorul

respiră în dialogul său cu cel pe care intenţionează să îl dezinformeze, moment în care acesta ar

putea să reflecteze, să obiecteze, să refuze mesajul, dar dezinformarea are o putere

extraordinară de captare a conştiinţei încât interlocutorului nu îi mai rămâne decât să se predea,

acceptând să fie minţit. Analizând aceste definiţii, nu ne mai rămâne decât să recunoaştem că

dezinformarea are un loc important în societatea noastră democratică iar omul este o fiinţă

plină de convingeri, animată de dorinţa de a convinge. Este ca un sfărşit vizibil, sigur în care

nimeni nu poate interveni, pentru că dezinformarea este cea care ne controlează minţile.

Bogdan Ficeac (scriitor, ziarist şi comentator politic) spune că există un mijloc prin care putem

păstra controlul asupra propriei persoane fără a renunţa la contactele sociale. Aceea de a

cunoaşte elementele dezinformării.

2.1.1. Clasificarea dezinformării

„În termenii psihologiei sociale, putem vorbi de dezinformare atunci când o anume

situaţie socială este creată premeditat pentru a influenţa reacţiile şi comportamentul celor

38 Philippe B., op. cit., p. 22

36

dezinformați în sensul dorit de dezinformator."39 Este aşadar, imposibil să nu acceptăm

legătura dintre psihologia dezinformării şi sociologia acesteia. Psihologic este nivelul la care

dezinformarea funcţionează, social este mediul în care dezinformarea are loc fie că vorbim de o

masă de oameni, fie că este vorba de un singur individ care, mai apoi, va reuşi să interacţioneze

cu alţi indivizi sau pur şi simplu, de la care se aşteaptă noi atitudini în sau faţă de societate.

Când vorbim de clasificarea dezinformării trebuie să aducem în discuţie teoria profesorului

Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California, care susţine că există două feluri de

dezinformări: mari şi mici40. Aceste tipuri sunt clasificate în funcţie de impactul pe care

dezinformarea o are asupra publicului, adică dezinformările mici sunt obţinute prin schimbări

minore ale situaţiei sociale şi cele mari, prin schimbări majore ale situaţiei sociale. Ele însă nu

respectă o regulă în ceea ce priveşte efectul; schimbările minore ale situaţiei sociale pot avea

consecinţe majore şi invers. Dezinformările mici pot avea uneori efecte surprinzător de ample,

chiar şi atunci când se pun în joc, schimbări minore de situaţie. Iată câteva exemple pentru a

înţelege mai bine la ce se referă dezinformările mici: cerşătorii care utilizează trucuri pentru a

stimula spiritul caritabil al trecătorilor, tinerii care se deghizează în săraci şi spală parbrize la

semafor, cererea de donaţii în prag de sărbătorile de iarnă pe versuri lacrimogene gen Fără

mamă, fără, tată ... etc. Toate aceste situaţii nu impun o analiză amplă a procesului de

dezinformare pentru că este firesc ca atunci când doreşti să fii ajutat să apelezi la partea umană

a omului, cerându-i să fie umil cu situaţia dată. Aceste cazuri nu schimbă cu mult societatea,

dacă dezinformarea intervine în actul de decizie a celor care lasă bani tinerilor ce spală

parbrizul, oamenilor care aruncă mărunţiş cerşătorilor etc. Exemplu de mici dezinformări dar

cu un efect de o extremă gravitate ne dă chiar cartea Tehnici de manipulare a mult amintitului

Bogdan Ficeac: „în 1992 în România, televiziunea naţională a prezentat mai multe zile la rând

informaţii oficiale privind o iminentă criză de pâine, din cauza lipsei de grâu". Panica a cuprins

imediat întreaga societate. „Câteva zile mai târziu, oamenii au răsuflat uşuraţi aflând, tot de la

televiziune, că guvernul a rezolvat situaţia prin acceptarea unor masive importuri de grâu. Abia

mult mai târziu, în presă au început să apară materiale privind substratul ocult al afacerii. Criza

fusese artificial creată pentru a justifica masivele importuri, aducătoare de comisioane

fabuloase pentru cei care le-au derulat beneficiind de complicitatea guvernului. În realitate,

ţăranii din România aveau suficient grâu însă preţul de achiziţie care le-a fost oferit era ridicol

de mic, tocmai pentru a-i determina să refuze comercializarea stocurilor în aşteptarea unui preţ

39 Bogdan Ficeac, Op. cit., p. 3040 Philip Zimbardo, Mind control: Political Fiction and Psychological Reality, New York, Freeman Press, 1984

37

mai bun." Criza care tocmai ne-a fost prezentată reprezintă odezinformare minoră care atrage

după sine un rezultat grav. De cealaltă parte, dezinformările mari au ca rezultat influenţa unei

întregi culturi în care indiviul/indivizii vieţuiesc. Este atacat sistemul de valori, felul de a gândi

şi comportamentul publicului. Diferenţa dintre cele două tipuri de dezinformări poate fi uşor

observabilă pentru că ne putem da seama de trucurile făcute într-o campanie electorală, dar ne

este mai greu să vedem faptul că la liceu, adolescentului nu i se transmite în mod direct un

bagaj de cunoştinţe noi, ci îl pregăteşte pe acesta ca viitor adult în societatea prezentă. Nu este

vorba despre definiţii sau teorii ale materiilor studiate, ci despre procesul de a-l face pe elev să-

l respecte pe profesor, director, inspector, astfel, reuşind ca după terminarea şcolii, viitorul

adult să respecte legile şi reglementările sociale. Este vorba despre spiritul de subordonare faţă

de autorităţi. În concluzie, dezinformările majore au rolul a răspândi diferite curente de opinii,

crează tradiţii şi obiceiuri sau determină curente la modă. Indiferent că vorbim de

dezinformările mari sau de cele mici, efectul acestora vor schimba categoric situaţiile sociale,

iar în acest caz individul nu are de ce să răsufle uşurat pentru că indiferent de ceea ce urmăreşte

actul dezinformării, idea că se poate ajunge prin prizma unor tehnici la conştiinţa individului

este o realitate îngrozitoare. Comunicarea interumană se realizează pe trei niveluri: logic,

paraverbal şi nonverbal. Dintre acestea, nivelul logic (cel al cuvintelor) reprezintă doar 7% din

totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivelul paraverbal (ton, colum, viteza de rostire

etc) şi 55% la nivelul nonverbal. Dacă între aceste niveluri nu sunt contradicţii, comunicarea

poate fi eficientă. În contextul tipurilor de comunicare, comunicarea non-verbală (body

language) prezintă interes din două motive:

rolul ei este adesea minimalizat;

într-o comunicare orală, 55% din informaţie este percepută şi reţinută prin intermediul

limbajului nonverbal (expresia feţei, gesturile, postura corpului, poziţia, mişcarea,

îmbrăcămintea etc.). Limbajul nonverbal poate sprijini, contrazice sau chiar substitui

comunicarea verbală. Mesajul nonverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului şi este

cel căruia i se acordă de către interlocutor, atenţia cea mai mare. Omul posedă deprinderile de

interpretare a semnalelor venite de la cele cinci simţuri, deprinderi care se dezvoltă pe tot

parcursul vieţii, pe baza experienţei şi învăţării. Limbajul corpului contribuie la impactul

comunicării prin expresia feţei, mişcarea corpului (gesturi), forma şi poziţia corpului, aspectul

general şi prin comunicarea tactilă. Comunicarea prin expresia feţei include mimica

(încruntarea, ridicarea sprâncenelor, încreţirea nasului, ţuguierea buzelor, etc.), zâmbetul (prin

caracteristici şi momentul folosirii), şi privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii,

38

direcţia privirii, etc.). Tindem ca, involuntar, să zâmbim, să ne încruntăm, să roşim, să

micşorăm sau să dilatăm pupilele. Faţa este cea mai expresivă parte a corpului şi expresia

acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. Modul în care privim şi suntem priviţi

are legatură cu nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere şi prietenie. Privind pe cineva

confirmăm că îi recunoaştem prezenţa, că există pentru noi; interceptarea privirii cuiva

înseamnă dorinţa de a comunica. O privire directă poate însemna onestitate şi intimitate, dar în

anumite situaţii comunică ameninţare. În general, o privire insistentă şi continuă deranjează.

Postura/poziţia comunică în primul rând statutul social pe care indivizii cred ca îl au sau vor să

îl aibă. Sub acest aspect, constituie un mod în care oamenii se corelează unii faţă de alţii când

sunt împreună. Postura corpului ne da informaţii şi despre atitudine, emoţii, grad de curtoazie,

căldură sufletească. Comunicarea tactilă se manifestă prin frecvenţa atingerii, prin modul de a

da mâna, modul de îmbrăţişare, de luare de braţ, bătutul pe umăr, etc. Unii oameni evită orice

atingere. Forţa şi tipul de atingere depinde în mare măsură de vârstă, salut, relaţie şi cultură.

Prezenţa personală comunică, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a îmbrăcămintei, a

mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor şi a altor accesorii vestimentare. Aşadar,

limbajul nonverbal poate continua să exprime foarte multe lucruri despre cel care comunică,

uneori, folosind ca o sursa subtilă dar sigură, de dezinformare. În procesul dezinformării este

cert: se caută obţinerea a ceva. Fie că vorbim despre atenţia cuiva, ajutorul său, informaţii sau

afectivitate, dezinformarea este o acţiune egoistă şi se va încerca totul până când obiectivul

acesteia va fi atins (de regulă a atrage atenţia este cel mai des obiectiv pe care dezinformarea îl

caută; specialiştii fiind de părere că reuşind să captezi atenţia unei persoane, vei obţine deja

75% din ceea ce doreşti de la aceea persoană). Desigur pentru a reuşi actul dezinformării

trebuie să ştii că există anumite elemente care te pot ajuta. Acestea sunt:

- tehnica distorsiunii temporale (se bazează pe influenţarea gândirii celuilalt în sensul

de a accepta că ceea ce tu îţi doreşti s-a întâmplat deja. Astfel spus, la nivel subconştient, se

transmite ideea că cel dezinformat a făcut deja ceea ce primul caută să se întâmple);

- tehnica angajamentului şi a concordanţei (această tehnică presupune lansarea câtorva

cereri mici pe care cel dezinformat nu i le poate refuza urmând ca după rezolvarea acestora să

se întindă coarda până la mai mult);

- tehnica principiului atribuirii (pentru că toate persoanele au deja o imagine despre sine,

cel care dezinformarea va avea scopul de a atribui o imagine greşită celui dezinformat, după

care, acesta se va comporta şi gândi întocmai).

39

Subordonate acestor tehnici, exista anumite metode de a dezinforma pe care cel care

dezinformează le foloseşte cu intenţi de a avea succesul garantat. Una dintre aceste metode se

numeşte "problema – reacţia – soluţia-". Aceasta se referă la a crea probleme şi a propune

soluţii. Astfel că, se caută crearea unei probleme în urma unei situaţii neplăcute şi soluţia va fi

categoric, obiectivul pe care cel care dezinformează îl caută. O altă metodă, ce a fost folosită

îndeosebi în anii 80' şi 90', are în vedere aplicarea treptată, mai precis, infiltrarea unei soluţii,

idei, legi etc., treptat (zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an). O a treia

metodă are în vedere prezentarea unei probleme mărunte ca pe ceva necesar şi dureros. Într-o

situaţie care îi va presa, oamenii vor fi de acord c rezolvarea acesteia pe viitor, în orice fel

doreşte dezinformatorul, tocmai pentru că mai degrabă îşi salvează prezentul decât viitorul şi

pentru că aceştia mereu speră că mâine va fi mai bine. Această metodă oferă dezinformatorului

o poartă sigură pentru schimbarea pe care acesta îşi doreşte să o provoace, tocmai pentru că

persoanele dezinformate se vor obişnui cu idea că urmează această schimbare şi o vor accepta

cu calm. A patra metodă de a dezinforma o persoană are în vedere modul în care i te prezinţi, îi

vorbeşti şi te comporţi. Specialiştii au descoperit că dacă în discursurile publice se foloseşte un

argument, cuvinte, personaje sau intonaţii de parcă ar fi vorba despre copii, obiectivul este ca şi

atins. A pune accept pe emoţii mai mult decât pe gândire este cea mai des întâlnită metodă de a

manipula (cunoscută şi sub numele de apelul la sentimente). Direcţionarea discursului către

emoţiile celor care se doresc a fi dezinformați, este o metodă clasică, ce are ca rol blocarea

capacităţilor oamenilor de a analiza raţional argumentele aduse şi a pierde astfel abilitatea de a

înţelege ce se întâmplă. A-i face pe ceilalţi să se simtă vinovaţi, a ştii mai multe despre ei decât

ştiu ei despre sine, a ţinti medioctritatea oamenilor şi a profita de aceasta etc., sunt exemple de

metode de carea stăzi, tot mai multe persoane sunt conştiente şi abuzează tocmai pentru că au

înţeles puterea pe care procesul dezinformării o poate pune atât de uşor la dispoziţie.

2.2. Secolul XXI invadat de arta de a interveni asupra informaţiei

Idea de a convinge pare a fi o reală muncă, pe care unii o iau atât de în serios încât

ajung să se convingă pe ei înşişi de faptul că secolul XXI este secolul noilor valori şi că tradiţia

nu va mai exista prea mult. Publicul, nu va încerca să dărâme această convingere din lipsa unor

idei demne de apărat. Trăim într-un secol în care marile ideologii continuă să se înfrunte între

ele. Astăzi, nu găsim un individ care să nu convingă, eventual să nu îşi impună punctul de

vedere prin dezinformarea psihologică. Tocmai pentru că au înţeles necesitatea dezinformării

în a obţine ceea ce îşi doresc. Însă, dezinformarea nu este pentru oricine. Sunt oameni care

40

dezinformează pentru că sunt capabili să deţină tehnicile realizării acesteia şi oameni care se

mulţumesc să rămână cei convinşi de ceilalţi. Astăzi, realitatea ne demonstrează că lumea

modernă se desparte în două: cei care au o cauză de apărat şi care pentru aceasta, fac totul şi

cei care, neavând nicio părere, constituie un public demn de câştigat. Recunoaştem deci, în

acest punct, că dezinformarea este arta convingerii pe care nu toţi o deţin. Este nevoie de

carismă, de a te face plăcut, de a atrage atenţia, de a ridica aşteptări, de a prezenta încredere, de

a şti să îţi câştigi publicul, de a-l face să se simtă în siguranţă, de a-i prezenta avantaje care să

ţi-l aducă mai repede şi dezavantajele sub o formă în care acestea pălesc în faţa duzinei de

avantaje. O dată câştigat, procesul dezinformării devine un act intens şi bine gândit pentru că

nimic nu este succes dacă nu se referă la câştigul pe termen lung. Una dintre tehnicile de

dezinformare recunoscute este însăşi retorica. Cu ajutorul unui discurs elegant, indiferent dacă

argumentele sunt suficiente sau nu, dezinformatorul poate schimba o atitudine pentru că face

apel la afecte. Sau, după cum susţine Aristotel, retorica nu trebuie să aibă de-a face cu

sentimentele pentru că însuşi oratorul este om şi involuntar, ceea ce va transmite îl va afecta şi

pe acesta; trecând de partea celui ce urmează a fi dezinformat. Oratorul îşi va pierde din putere,

iar actul dezinformării se poate considera ca şi anulat. În acest sens, Aristotel propune o

tehnicizare a cuvântului; calitate care permite oratorului să se desprindă de orice zonă afectivă,

reprezintând o putere extraordinară de convingere la nivel raţional şi care pe cât de utilă este

folosirea corectă a ei, pe atât de periculoasă, este folosirea incorectăa a acesteia. Astăzi, privim

cu stupoare că secolul XXI este era dezvoltării elementelor de dezinformare şi întărirea unei

reţele invizibile de bruiaj a cuvântului, de altă dată.

2.2.1 Dezinformarea ca proces psihologic

Dacă Philippe B. este convins că dezinformarea înseamnă a paraliza judecata şi a face

totul pentru ca receptorul să-şi deschidă el însuşi uşa mentală spre un mesaj cu care de regulă

nu ar fi de acord acest subcapitol va încerca să scoată în evidenţă pocesul psihologic care are

loc la nivel afectiv. Deseori, asociem noi înşine, dezinformarea cu o acţiune care merge direct

la nivelul emoţional, creând o altfel de relaţie între cel care dezinformează şi cel dezinformat.

Fără îndoială, vorbim despre veşnica luptă dintre raţionalitate şi afecte. Variatele posibilităţi

ale elementelor de dezinformare de de a ajunge la public (repetiţia, hipnoza, seducţia, apelul la

sentimente, efectul de fuziune), ne permite să amintim că procesul dezinformării nu se referă

doar la apelul afectelor ci şi la nivelul raţional al celui dezinformat, prin conţinutul cognitiv al

mesajului însuşi. În acest sens, profesioniştii dotaţi cu o anumită deontologie susţin că este

41

posibil să creezi o legătură între imaginea construită şi produsul promovat chiar dacă aceasta

nu există în realitate, doar dacă cunoşti destul de bine elementele de dezinformare, atât la

nivelul afectiv cât şi al conştiinţei. Dar acest decalaj între realitatea fenomenului şi imaginea sa

este cauza unei puternice presiuni a cererilor. Şi cine satisface cel mai bine aceste cereri, dacă

nu, mass media?

Un exemplu în acest sens îl găsim în situaţii precum afişele lipite peste tot la colţ de

stradă ce întruchipează trupuri semi-nude, în idea de a convinge un public ţintă, să cumpere

lenjerie intimă, haine, parfumuri etc. Se foloseşte seducţia ca element de dezinfomare, astfel

încât, expunând un trup feminin, atrăgător, privirile vor fi captate mai repede şi numai din

dorinţa de a arăta precum modelul din afiş, îi va face să dea curs intenţiei dezinformatoare;

aceea de a cumpăra produsul în cauză. Din natura noastră ştim că dacă o persoană este

seducătoare şi ceea ce va spune aceasta va fi convingător (cazul bărbaţilor şefi care angajează

fără să mai stea pe gânduri, o persoană de sex feminin, doar prin prisma a cum s-a prezentat

în ziua interviului). Cu atâtea exemple din viaţa cotidiană, trebuie să înţelegem că seducţia

este, cu desăvârşire una dintre metodele de dezinformare cu apel la sentimente. Ideea implică

însăşi rolul răspunzător al seducţiei de a lua în grijă pe cel sedus; în ştiinţele comunicării,

seducţia este de fapt, poziţia pe care oratorul şi-o însuşeşte, nu mesajul în sine. În ceea ce

priveşte mesajul, acesta poate avea legătura cu orice argument, mai mult sau mai puţin

plauzibil. Din moment ce publicul intră în tranşa acestui tip de seducţie vizibilă, se crează o

relaţie de intensă atenţie şi dedicare a simţurilor, tocmai prin captarea acelor senzori afectivi.

Pentru a exemplifica acest tip de dezinformare a afectelor vom deschide în continuare două

subcapitole concludente: apelul la sentimente şi efectul de fuziune. Astfel:

- Apelul la sentimente: Ca şi în exemplul de mai sus, apelul la sentimente folosind

seducţia ca şi tehnică de dezinformare denotă un interes aparte pe care mesajul îl are pentru

partea afectivă în favoarea unei atmosfere strict informative. Acest tip de dezinformare a fost

folosit pentru prima dată de numeroase agenţii de publicitate care au considerat necesară

extinderea ariei de captare a interesului unui public anume, prin folosirea unor mijloace mai

puţin ortodoxe. Dacă un anunţ publicitar arată o tânără seducătoare în extaz, în faţa unui

splendid şirag de perle care tocmai i s-a oferit, putem paria că cititoarele anunţului vor

reacţiona ca și când și ele își doresc să își sporească puterea de seducție cu ajutorul acelor

perle. O astfel de seducţie nu mai are rolul de a fi plăcut un produs numai în scopul ca acesta

să fie plăcut, ci încearcă să îl facă plăcut pentru a-l vinde. Seducţia în acest sens este strâns

legată de înşelătorie ceea ce face ca acest proces să fie de condamnat. Sau, am putea spune că

42

a seduce înseamnă automat, a produce amăgire. Un alt element al dezinformării cu la

sentimente este aceea realizată cu ajutorul stilului. Un limbaj bine decorat, are tendinţa de a fi

mai convingător chiar dacă în spatele lui, nimic nu are sens. Figuri de stil fără conţinut sunt

folosite adesea în mesajele publicitare care, ce-i drept, abuzează de imagini mai mult decât de

cuvinte estetizând mesajul în idea de a-l face credibil. Acest stil tinde să se universalizeze din

cauza răspândirii de către mijloacele de informare în masă. De tehnica estetizării mesajului

abuzează însuşi Hitler în faimoasele discursuri politice, din cadrul propagandelor anilor '30.

Tot în cazul politicii, frica şi autoritatea reprezintă resursele dezinformării votanţilor, explicat

de ceea ce retorica numeşte argumentul de autoritate (avem încredere în ceea ce spun

oamenii cu autoritate, tocmai pentru că noi nu putem verifica tot timpul ceea ce ni se spune).

Un aspect ce nu trebuie deloc neglijat este situaţia în care publicitatea prin mass media,

foloseşte practici frecvente de dezinformare a conştiinţelor încă necoapte. Copii sunt cel mai

uşor de dezinformat public. Iată cum descrie acest proces, o revistă de specialitate a agenţiilor

de publicitate: „Spiritele pot fi astfel formate încât să-şi dorească produsele voastre! În şcolile

din America, există aproape 23 de milioane de fete şi băieţi. Aceşti copii consumă alimente,

folosesc îmbrăcăminte, utilizează săpunul. Astăzi, sunt consumatori, mâine vor fi

cumpărători; ei reprezintă o piaţă largă de desfacere a produselor voastre. Băgaţi-le în cap

marca voastră şi ei vor insista pe lângă părinţi să le-o cumpere"41. În acest sens, „copii sunt o

pradă visată şi legitimă.

În ceea ce priveşte publicul adult, avem un alt exemplu; acum mulţi ani, o marcă de

comprimate din extras de lemn-dulce, încerca să se impună pe piaţa largă a produselor

farmaceutice. Dar cum avea inventatorul, să se debaraseze de imaginea uşor îmbătrânită,

asocierii adesea, oamenilor bolnavi? Agenţii de publicitate au găsit imediat răspunsul unei

reclame devastatoare din punct de vedere al efectului dorit. Aceştia, au folosit o tânără

seducătoare cu un decolteu opulent într-un spot publicitar tv, bombându-şi pieptul astfel încât

să provoace o mişcare a sânilor cu o accentuată conotaţie erotică. Se presupune că mişcarea

senzuală, evoca de fapt, mişcarea comprimatelor în cutie. O idee absolut genială dacă ar

trebuie să privim curajul nebun cu care agenţii de publicitate au riscat; dar pe de altă parte, un

mecanism sobru de dezinformare a afectelor dus până la extreme (ce legătură are o cutie de

comprimate cu decolteul unei tinere seducătoare?). De unde această asociere? De unde ne

dăm noi, oameni, seama că este vorba de dezinformare? Care este certitudinea că aceasta

funcţionează? De ce nu respingem mesajul acestui tip de reclamă? Nu suntem cu toţii

41 Philippe B., op cit., apud Vance Packard, op. cit., p. 74

43

conştienţi că vorbim despre două domenii total diferite? De ce nu reacţionăm conform

raţiunii? Simplu; pentru că înainte de toate, nu rămânem indiferenţi şi nu ne referim la

comprimate ci la gestul erotic al manechinului. Apoi, pentru că mesajul este difuzat cu

insistenţă iar noi, publicul în căutare de orice ne provoacă, prezentăm o slabă rezistenţă la

repetiţie. Repetiția anunțului va provoca o contaminare de către senzaţiile trăite la receptarea

produsului la care se face promovarea (indiferent că vorbim de o știre).ipală va fi aceea de a

crea evidenţă. După ce am fost dezinformați, credem că observăm într-adevăr o strânsă

legătură între cele două părţi ale mesajului care în realitate, sunt doar artificial sudate. O altă

categorie de mobilizare a afectelor mai puţin cunoscută, foloseşte în dezinformare, ceea ce

specialiştii numesc efectul de fuziune.

- Efectul de fuziune: Pocesul de fuziune, presupune ca şi cel de apel la sentimente,

elemente de dezinformare care are în vedere relaţia de dezinformator şi cel dezinformat.

Numai că diferenţa majoră este faptul că în categoria apel la sentimente se pune accent pe

felul în care se transmite mesajul astfel încât acesta să atingă anumite puncte care caută să

sensibilizeze publicul, iar de cealaltă parte, efectul de fuziune se referă strict la ceea ce se

transmite. Acesta implică repetiţia nu ca proces de a ni se părea obsesiv vizibil mesajul ca să

ajungem să îl acceptăm, stresaţi de felul în care ni se impune, ci ca un proces psihic periculos

de a crede ca ceea ce vedem pare acceptabil şi normal; chiar dacă prima dată acesta se

prezenta straniu şi neîntemeiat. Pentru cercetători, cea mai simplă şi folosită tehnică de

repetiţie în procesul dezinfomării în mass media este sloganul. Repetiția sloganului joacă un

rol important în publicitatea comercială. Dar spoturile publicitare de astăzi, spre a nu deveni

plictisitoare şi obositoare, folosesc varietatea aspectelor temei centrale. Pentru a înţelege mai

bine procedeul acestui efect de fuziune luăm în calcul şi elementele de dezinformare prin

hipnoză şi sincronizare. Desigur, nu vorbim aici de hipnoza propriu-zisă ci de o hipnoză a

practicii comunicării în urma căreia se doreşte o schimbare de comportament din partea

publicului. O astfel de tehnică de dezinformare nu are legătură cu conţinutul mesajului ci cu

modul în care îl face pe acesta să penetreze în spiritul interlocutorului. Accentul se pune pe

cum se convinge nu pe ce se convinge. Acest tip de dezinformare a afectelor necesită un

orator pe măsură; După ce îi observăm şi ascultăm pe cei care aparent posedă un talent

înnăscut pentru a comunica eficace, putem concluziona că forţa le vine nu din ceea ce spun, ci

din modul cum o spun. Procedeul implică reflexia; ceea ce englezii ar spune mirroring, adică

actul de a-i transforma comportamentul celui dezinformat în comportamentul celui care

dezinformează, identificându-se în mesaj. Se naşte astfel, sincronizarea (vorbim de

44

sincronizarea respiraţiei, tonului, ritmului vocii, a gesturilor corporale cu a celuilalt, până la

un nivel superior comunicării, în care va avea loc sincronizarea vocabularului şi a

conceptelor). În fapt, aceste tehnici anihilează orice capacitate de rezistenţă a publicului la

pătrunderea în spiritului său a opiniei de care vrem să îl convingem. Tehnicile constau,

simplu, în a-l face pe interlocutor să creadă că partenerul împărtăşește aceleași puncte de

vedere. De fapt, acest proces al efectului de fuziune se referă la tehnici de intrare prin efracţie

în spiritul persoanei dezinformate.

În cazul repetiţiei, hipnozei şi sincrozonizării, se află şi atingerea. Aceasta reprezintă o

altă metodă a efectului de fuziune care permite dezinformarea unui public; de data aceasta nu

legată de mesaj sau de conţinutul acestuia, ci de spaţiu. Rezultatele dezinformării prin

atingere sunt de-a dreptul tulburătoare. Acest proces este foarte bine cunoscut de către agenţii

de publicitate fiind folosit cel mai adesea în supermarketuri, atunci când jobul unei persoane

este aceea de a fii deghizat în diferite produse şi de a invita cumpărătorii să deguste din acel

produs spre a se convinge şi a merge la casă să îl cumpere. În fapt, această atingere convinge

cu mult mai mult decât ne-am fi gândit vreodată. Explicaţia este simplă: atingerea este un

element al procesului de hipnoză şi constituie un puternic mijloc de influenţare. În cazul

spoturilor tv, acestea nu au posibilitatea de a atinge direct potenţialul cumpărător, dar

imaginile prezentate pot foarte uşor să creeze senzaţii aşteptate de către dezinformator, astfel,

odată senzaţia creată, ea se comportă ca şi un stimul ce declanşează reacţii corporale celui

dezinformat. Indiferent de distanţa de la care individul receptează spotul tv, acesta poate fi

atins de imaginile văzute, resimţind fără să ştie de ce, o simpatie extraordinară faţă de

produsul cu care acesta se asociază. Pe cât de simplu pare de înţeles, pe atât de uimitor poate

fi procesul de realizare a acestei teorii în plan psihologic. Şi totuşi, specialiştii folosesc

această tehnică, necontenit. Variatele posibilităţi ale elementelor dezinformării de a ajunge la

public, pe care acest capitol le-a evidenţiat în urma unei analize susţinută de surse

bibliografice, ne permite să amintim că procesul dezinformări nu se referă doar la apelul

afectelor ci şi la nivelul raţional al celui dezinformat, prin conţinutul cognitiv al mesajului

însuşi.

2.3. Dezinformarea în mass media de astăzi

Încep acest subcapitol cu un citat al binecunoscutului autor Andrei Pleşu, pe care îl

găsim în cartea Obiectivitatea în jurnalism: „eu nu cred în obiectivitatea presei. Ba mai mult,

45

nu cred că poţi cere cuiva să fie obiectiv.”42 Astfel spus, încă de la început se remarcă faptul

că mass media nu a existat niciodată pentru a spune adevărul şi numai adevărul, ba mai mult,

nimeni nu ar trebui să o condamne pentru acest fapt, deoarece, gestul de a prezenta într-o

manieră proprie un set de informaţii este la fel de normal precum realitatea obiectivă care a

încetat demult să mai fie astfel.

În aceaşi manieră autoarea Irina Stănciugelu, surprinde în cartea sa Măştile

comunicării de la etică la manipulare şi înapoi, cu o afirmaţie a filosofului Nietzsche

(„Dumnezeu a murit!”) comentând că nu doar Dumnezeu a murit, ci şi valorile ce i-au fost

puse în loc de metafizica modernistă (Adevăr, Bine, Esenţă).43 Iar în acest context, este lesne

de înţeles de ce nu ar trebui să ne aşteptăm la obiectivitate din partea produselor informative

media şi că dezinformarea fac parte din stilul caracteristic al oamenilor presei de a câştiga

loialitatea publicului. Într-o analiză scurtă a caracteristicilor mass mediei regăsim termeni

precum fascinaţie, atenţie, seducţie, teamă, îngrijorare, nervozitate, anxietate etc.; termeni

care definesc foarte bine starea pe care momentul vizionării ştirilor din România o propagă.

Autoarea Alina Bârgăoanu44 atinge un punct sensibil al rolului ştirilor pentru o societate

atunci când propune retoric, următoarea întrebare, în studiul ştirilor: „ştirile încep să fie

răspândite într-un volum din ce în ce mai mare, la distanţe considerabile, unor audienţe din ce

în ce mai disperate. Pornind de la o astfel de conceptualizare, se pune întrebarea ce efect au

ştirile asupra audienţelor: ajută la descifrarea realităţii, sau dimpotrivă, îi

îngreunează/distorsionează înţelegerea, consolidează sau slabesc atitudinile, sunt privite cu

încredere sau cu suspiciune? Care sunt funcţiile ştirilor: menţin şi integrează societatea sau

contribuie la fragmentarea acesteia? Este vorba despre funcţii sua disfuncţii? Cauzează

stabilitate sau instabilitate?”. Această întrebare denotă suspiciunea pe care până şi specialiştii

mass media o au în ceea ce priveşte modul în care ne sunt prezentate ştirile, zi de zi. Şi atunci

când ne raportăm analiza la programe tv care de dimineaţă până seara, îşi completează grila

numai cu emisiuni informative, am putea înţelege că există o avalanşă de bănuieli în ceea ce

privesc tehnicile de realizare şi transmitere a ştirilor. În relaţia cu adevărul, consider că presa

poate spune adevărul chiar dacă nu o face întotdeauna, justificându-mi afirmaţia cu

argumentul referitor la faptul că presa alege să nu spună mereu adevărul, pentru că nimeni nu

face acest lucru tot timpul. 42 Ilie Rad, Obiectivitatea în jurnalism, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012, p. 1343 Irina Stăncugelu, Măştile comunicării, de la etică la manipulare şi înapoi, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009, p. 3744 Alina Bârgăoanu, Tirania actualităţii, o introducere în istoria şi teoria ştirilor, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006, p. 25

46

În apărarea acestor afirmaţii propun un exemplu pe care autorul străin Charles U.

Larson45, îl propune în Persuasiunea, receptare şi responsabilitate: „una dintre explicaţiile

oferite modelului de peruadare al mass media se numeşte funcţia stabilirii agendei. Conform

acestei teorii, agenda publicului – genul de probleme pe care oamebii le discută, la care

meditează ori în legătură cu care se îngrijorează – este autoritar şi direct modelată de ştirile pe

care mass media decid să le facă publice”. Pentru că mass media se bazează pe profitul

obţinut din succesul clienţilor şi consumatorilor, menirea ştirilor este să facă afaceri cu

afaceri. Pentru a înţelege că ştirile sunt astăzi, produse selectate, care dezinformează şi

modelează, atrăgând cea mai mare parte a audienţei, trebuie să ne amintim că oamenii nu mai

doresc informaţii complicate şi tulburătoare; astăzi, oamenii sunt bolnavi de ştiri neplăcute.

Întorcându-mă la Alina Bârgăoanu, amintesc de un întreg capitol în cartea amintită

mai sus, denumit Pot ştirile să reflecte realitatea?46 pe care îl începe astfel: ştirile sunt o

construcţie relativ artificială, chiar contradictorie, o versiune asupra realităţii modelată, într-

o proporţie semnificativă, de convenţii şi norme jurnalistice. Şi dacă mai era nevoie, amintesc

de credinţa jurnalistului Robert Turcescu (realizator TV la B1 TV, Bucureşti) pe care şi-o

exprimă într-un eseu apărut în cartea lui Ilie Rad, „Obiectivitatea în jurnalism: o ce vorbe

minunate!”.47 Ştim aşadar, că ştirile nu mai sunt obiective demult (dacă au fost vreodată) şi

astfel ne întrebăm de ce continuă totuşi să aibă o audienţă din ce în ce mai mare? Analiza

ştirilor Realităţii TV şi Antena 3 (studiul de caz) va evidenţia acest răspuns prin observarea

directă a unor tehnici prin care emisiunile informative amintite, dezinformează un public

însetat de nedreptăţi.

2.4. Mass media, la limita dintre persuasiune şi dezinformare

Mass media are o puternică influenţă asupra publicului. Decidem să cumpărăm ceea

ce reclamele ne arată că este mai bine; gândim în funcţie de felul în care ne sunt prezentate

situaţii şi ajungem astfel, să facem parte dintr-o societate care aparţine, neoficial, unei puterii

deşi strajnic simţite, nevăzută. Folosirea excesivă a mijloacelor de comunicare în masă

(abuzul, am putea spune) face publicul să adopte o poziţie de comoditate în gândire,

renunţarea la un exerciţiu care presupune cercetare, analiză, spirit critic etc. Iar acest fapt a

devenit un fenomen care a atins pe toţi cei care urmăresc cu atâta interes programele pe care

45 Charles U. Larson, Persuasiunea, receptare şi responsabilitate, Editura Polirom, Bucureşti, 2003 (traducere de Odette Arhip), p. 38046 Alina Bârgăoanu, op. cit., pp. 124-15547 Robert Turcescu, Obiectivitatea în jurnalism: o ce vorbe minunate!, în Ilie Rad, op. cit., pp. 219-225

47

mass media le propune. Conformismul social este fenomenul în urma căruia, rămân fapte

concrete de stereotipizare, omogenizare şi standardizarea comportamentelor. Mass-media

reprezintă suma tuturor mijloacelor de informare în masă, adică toate mijloacele prin care un

mesaj ajunge într-un timp foarte scurt la o masă largă de public. Dezvoltarea acestor mijloace

de comunicare în masă a condus la o largă răspândire a informaţiei (subiectele dezbătute sunt

din ce în ce mai diverse). Această dezvoltare este produsul dorinţei noastre de a fi informaţi.

Mass media promovează ceea ce noi oamenii creăm; ceea ce tot noi vrem să transmitem. Nu

putem condamna mass media că transmite fel şi fel de mesaje, în special pentru că noi

suntem devoratori de informaţie. Constatăm atât efecte pozitive cât şi negative pe care

mijloacele de comunicare în masă le au asupra noastră. Prezintă adevărul cu obiectivitate şi

numai acestea au meritul de a ne face conştienţi de lumea în care trăim. Pe de altă parte,

excesul cu care aleg să transmită, ne forţează parcă să decidem în sensul dorit de ei. Astfel,

mass media creează impresia că sunt de partea societăţii numai pentru a câştiga votul acestei,

dar în lupta ei împotriva politicii, îi aparţinem cu totul (câţi dintre noi merg la vot numai

pentru că alegerile sunt promovate intens la TV sau câţi dintre noi nu votează un anume

candidat numai pentru că imaginea acestuia a fost prezentată de către mass media ca fiind un

salvator al problemelor cu care ne confruntăm?). Doar că, în lume există 6 puteri reprezentate

de cea legislativă, executivă, juridică, tehnologică - ştiinţifică, cea financiară şi cea

mediatică. Din păcate, cea mai slabă dintre toate a ajuns să fie tocmai puterea excutivă. De

regulă, toate puterile au contraputeri. Doar că uluitor, ne confruntăm cu o excepţie: puterea

mediatică iar democraţiile sunt sub mare pericol în momentul când o putere nu are

contraputerea ei.

48

Capitolul IIIELEMENTELE DEZINFORMĂRII ÎN EMISIUNILE DE ȘTIRI.

STUDIU COMPARATIV

3.1. Metodologie

Pentru a demonstra dacă în emisiunile de ştiri, prezentate de programele tv Realitatea

TV şi Antena 3, (programe nişă) se poate vorbi despre dezinformare, trebuie să avem în

vedere ceea ce autoarea Adela Fofiu, doctor în sociologie propune, atunci când are loc o

cercetare ştiinţifică. Şi anume:

- Definesc tema de cercetare;

- Metoda de cercetare;

- Dezvolt o ipoteză de lucru ;

- Prezint suportul de analiză;

- Culeg, procesez şi analizez date;

- Propun concluzii în care se infirmă sau confirmă ipoteza de lucru.

Astfel, având în vedere că domeniul dezbătut este parte a ştiinţelor sociale şi anume,

49

mass media şi impactul acesteia asupra publicului, în decursul redactării studiului de caz al

acestei lucrări, voi folosi ca metodă de cercetare, analiza de conţinut, transpusă în cazul de

faţă, prin discursul mediatic (cum prezintă cele două programe tv, emisiunile de ştiri).

Analiza de conţinut este o tehnică de cercetare bazată pe măsurarea a ceva (în cazul de faţă

emisiunile de știri) în eşantioane reprezentative (aceleași știri la ambele posturi). Dar analiza

de conţinut nu se referă numai la cantitatea de știri pe care Realitatea TV și Atena 3, le

difuzează ci şi felul în care această cantitate capătă sens şi un rol important prin felul în care

este este tranmisă. Astfel, discursul mediatic este primul instrument care va susţine în lucrarea

Elementele dezinformării în emisiunile de știri, analiza de conţinut.

Discursul reprezintă mijlocul prin care un autor îşi poate transmite un mesaj. Mesajul

mediatic poate fi înţeles ca un discurs general care amalgamează şi focalizează cunoştinţele şi

credinţele despre ce a fost, este şi ar trebui să fie, evident cu accentuarea prezentului, dar fără

excluderea memoriei şi prospectivei. Daniela Rovenţa-Frumuşani vorbeşte într-una din cărţile

sale despre „discursul mediatic definit în sens larg ca enunţare despre realitatea socială şi

caracterizat de diversitate, polimorfism şi ubicuitate".48 Discursul este, de fapt, structura

profundă a textului căruia îi asigură linearizarea. Investigarea discursului nu este posibilă

decât prin intermediul „urmelor" lăsate în textele-performanţă. Cercetările privind frontierele

textului, actualizările sale sintactico-semantice şi pragmatice au permis identificarea unor

standarde de textualitate:

Coeziunea ca relaţie de dependenţă gramaticală (acord, acţiune, selectarea unei

propoziţii etc) la nivelul suprafeţei discursive;

Coerenţa ca reacţie de compatibilitate între elementul lumii textuale la nivelul

structurii de adâncime, mai precis modul în care aceste elemente sunt mutual accesibile şi

relevante;

Intenţionalitatea ca atitudine a producătorului de text de a construi un text coeziv

şi coerent;

Acceptabilitatea ca atitudine a receptorului de a considera setul de fraze drept un

text coerent;

Informativitatea ca organizare cognitiv-discursivă adecvată a raportului

cunoscut/necunoscut, aşteptat/neaşteptat;

Situaţionalitatea ca ancorare corectă în contextul de comunicare;

Intertextualitatea ca raport între discursul prezent şi discursurile anterioare preluate,

48 Daniela Rovenţa-Frumuşani, Analiza Discursului, Editura Tritonic, Bucureşti, 2005, p. 121

50

criticate, în orice caz modificate şi inserate într-un nou context discursiv.

Când vorbim de discurs, din start implicăm limbajul. Înţelegând limbajul discursului

înseamnă de fapt să înţelegi lumea care îl generează, iar pentru a înţelege această lume trebuie

să depăşim cadrele lingvisticii. Limbajul este mai mult decât un stoc de cuvinte, este un

instrument şi o emblemă a puterii ce încearcă să fie acaparată (Michel Foucault consideră că

puterea asupra lumii este una dintre cele mai importante dimensiuni ale puterii). Întorcându-

ne la analiza discursului observăm că înainte de construcţia lui, autorul îşi pune problema

efectului şi a reuşinţelor acestuia. Analiza făcută discursului nu trebuie doar să explice de ce

anumite enunţuri au fost perfecte și nu altele, dar și să ofere o idee despre modul în care acele

au influenţat reţele sociale.49

Astfel, discursul îşi exprimă valoarea nu ca şi construcţie ci ca abordare şi efect. Când

vorbim de lingvistica discursului trebuie să avem în un ansamblu de cercetări care abordează

limbajul. Astăzi se observă cu ușurință tendinţa către juvenilizare, privatizare, sexualizare,

desticizare, în schimbul sferei publice a epocilor luminilor. Tematicile viaţa privată, sănătate,

modă, corporalitate, loisir, sunt percepute ca noul jurnalism. Toate acestea au înlocuit

discursul informativ în jurul a patru nuclee narative diferite, și anume: conflict (război,

securitate internă şi internaţională, apărare), progres (buget, economie, industrie), competiţie

(de la sport la cultură), accidente (dezastre, anomalii, inovaţii). Diferenţa de discurs o face

persoana la care acesta trebuie să ajungă (Men naturally think in abstract concepts, women

think in pictures.) Şi din nou, ajungem la poziţionarea unui text în faţa sexelor (masculin şi

feminin). Aşadar, discursul este canalul de transmitere a ideilor. Idei ce influenţează odată

trecute de graniţa construirii. În încercarea de a confirma teoriile despre cum influenţează

mass media publicul folosind tehnici ale manipulării şi dezinformării, atitudinea faţă de

subiectul prezentat şi efectele care recurg din felul subiectelor de a fi prezentate, voi analiza în

următoarele subcapitole, câteva ştiri prezentate separat la cele două programe tc româneşti,

din punct de vedere al discursului mediatic ca subramură a metodei de cercetare – analiza de

conţinut. Analiza discursului va avea în vedere modul de construcţie al acestuia, efectele,

publicul ţintă şi impactul asupra societăţii române (consumatoare de emsiuni de știri). Dar

înainte de analiza propriu zisă, se simte nevoia reamintirii ipotezei de lucru formulată încă din

introducere şi prezentarea suportului de analiză.

49 Daniela Rovenţa-Frumuşani, op. cit. p. 115, apud Maingueanu Dominigue, L'analyse du discours. Itroduction aux lectures d'archive, Editura Hachette, Paris, 1991, p.35

51

3.1.1. Ipoteza de lucru

Am pornit redactarea acestei lucrări de licenţă de la o ipoteză de lucru care a urmărit

tot acest demers al alegerii surselor bibliografice pentru a susţine obiectivele propuse şi a

demonstra că deşi, oamenii sunt consumatori de emisiuni de ştiri, nu realizează sau nu vor să

conştientizeze faptul că în produsele media ce le sunt prezentate există elemente de

dezinformare. Tehnicile acestor practici sunt cele care asigură astăzi, în România, o audienţă

considerabilă. Astfel, rezultă că ştirile nu sunt 100% obiective şi că publicul este o victimă a

trusturilor media care nu îşi doresc numai un rating bun ci şi să schimbe, odată cu informaţiile

prezentate, comportamentul, gândurile şi stilul de viaţă al românilor.

Analiza prezentată în acest capitol, va scoate în evidenţă o serie de strategii pe care

jurnaliştii le folosesc pentru a atinge obiectivele propuse şi în urma cărora, noi ca şi

telespectatori ar trebui să înţelegem că suntem ţinta unor interese de cele mai multe ori,

dezavantajoase pentru noi. Pentru a confirma cele menţionate anterior, analiza va avea în

vedere următoarea ipoteză de lucru: dacă mass media face astăzi tot ce îi stă în putinţă pentru

a câştiga audienţa folosindu-se de strategii nu tocmai credincioase, atunci şi posturile TV

care difuzează numai emisiuni de ştiri sunt produse ale unor tehnici de influenţare, precum

elemente ale dezinformării.

3.2 Realitatea TV, spectacol informativ

Postul de televiziune Realitatea TV face parte din programele care îşi concentrează

atenţia asupra iubitorilor de ştiri, astfel încât emite 24 din 24 de ore, informaţii care vin sub

forma unor buletine de ştiri sau emisiuni de tip talk show în care se analizează la cald, reacţii

în urma evenimentelor de ultimă oră. România s-a obişnuit cu acest tip de program tv, care ed

altfel, a prins şi foarte bine. Astăzi, deşi publicul are o paletă mai largă de unde poate alege

(exemple sunt Antena 3, România TV etc.), Realitatea TV rămâne primul post tv nişă de ştiri

care a reuşit să atragă o audienţă numeroasă, zi de zi. Nu doar felul în care se transmit ştirile,

actualitatea lor (buletinele informative fiind actualizate din 10 în 10 minute), mediul de

prezentare care seamănă mult cu cel din afara ţării, unde programele de ştiri sunt un imperiu

al audienţei ci echipa care lucrează pentru Realitatea TV, face ca acest post să fie considerat

un spectacol informativ.

Jurnalişti precum Carmen Brumă, Andra Miron, Elena Cordoneanu, Emma Zeicescu,

Delia Vrânceanu, Ioana Molla, Nora Dincă, Eli Roman, Petre Cătălin Fumuru, George

52

Berevoianu, Saviana Russu, Andreea Creţulescu, Dan Antonescu, Ramona Solomon, Ştefania

Vasiliu, Vera Secrieru, Laura Eremenco sau Geanina Iacob50, dau valoare postului TV prin

profesionalism, loialitate, încredere în propriile forţe, însuşirea misiunii şi a viziunii postului.

Aceste persoane s-au făcut remarcate ca fiind specialişti ai transmiterii, scrierii, interpretării

ştirilor încât astăzi, există persoane care deschid televizorul şi urmăresc Realitatea TV, tocmai

pentru a-i vedea pe favoriţii lor.

Emisiunile informative ale postului Realitatea TV au următoarele caracteristici ca şi

format:

- banda de sus a ecranului prezintată de culoarea roşie (o culoare puternică care atrage

atenţia, oferind un aspect important ştirilor care rulează acolo) este scoasă în evidenţă de

cuvântul scris cu majuscule ALERT, ceea ce demonstrează capacitatea emisiunii de a

transmite în timp real, cele mai noi ştiri care au impact asupra societăţii.

- Prezentatorii stau la pupitru prezentând un aer relaxant, căutând de multe ori să

renunţe la poziţia oficială pe care majoritatea prezentatorilor de ştiri o au, încercând prin

glume, zâmbete şi o postură comodă să demonstreze că ştirile nu sunt un program plictisitor,

care se adresează numai persoanelor în vârstă.

- stilul caracteristic al Realităţii TV este reprezentat de ştirile care au un impact vizibil

asupra publicului. Cei care scriu ştirile caută să scoată în evidenţă acele aspecte remarcabile

care ar atrage atenţia pentru a câştiga, astfel, notorietatea de a transmite un alt fel de ştiri.

- ştirile Realitatea TV, presupun şi crează un mod de viaţă definit de interesele,

aspiraţiile şi valorile celor implicaţi. Adică, prin modul de transmitere, conţinutul şi nuanţa

lor, ştirile au capacitatea de a crea un anumit tip de persoană în societate şi anume, o persoană

care trăieşte realitatea prin actualitate şi transpunerea în zeci de locuri (prin primirea ştirilor

externe) şi sute de situaţii.

- Banda de jos care rulează tot timpul este de culoare galbenă, ceea ce conferă un

aspect puternic de a fi remarcat de către telespectatori.

- Ştirile Realitatea TV se vor o oglindă a realităţii sociale pe care telespectatorul o

trăieşte (cu toate aspectele sale negative şi pozitive).

- Transpunerea ştirilor în mesaje de interes public necesită un proces de redactare care

să conţină cuvinte relevante, uşor de tradus, simple şi de înţeles pentru cei care le vor auzi.

Imaginile care însoţesc atât textul cât şi voice over-ul completează perfect mesajul transmis.

50http://www.realitatea.net/echipa.html#ixzz2VvrmCm1M

53

Realitatea TV fiind un post de televiziune privat, poate fi receptat numai dacă

telespectatorul va avea în posesia lui un cablu tv (de remarcat faptul că pentru a recepţiona

acest program de ştiri, trebuie plătită o anumită sumă de bani). Toate aceste caracteristici

conferă postului de televiziune, un nivel la care ajung acei telespectatori care au un minim de

studii şi de un statut; schimbul făcut de ambele părţi, corespunzând perfect nişei atribuite.

3.3 Antena 3, produs al unei nişe

Antena 3 este un program tv care face parte din categoria produselor mass media

coordonate de către trustul Intact Media. Fiind subordonată posturilor antena 1 şi antena 2,

antena 3 s-a remarcat ca fiind un program nişă, care difuzează numai emisiuni informative

pentru un public larg de persoane, dar care, spre deosebire de audienţa Realităţii TV, nu

necesită un anume tip de statut social sau un minim de studii (telespectatorul ştirilor Antenei

3 fiind acea persoană care doreşte să afle ce se mai întâmplă în ţară, până la ora 19.00 când pe

toate posturile importante tv, va începe buletinul de ştiri principal al zilei).

Astfel, Antena 3 este o alternativă pe care trustul o dăruieşte telespectatorului tuturor

antenelor (Antena 1 este postul principal al trustului care difuzează de la emisiuni de

divertisment, ştiri, filme, consursuri etc.; antena 2 este un post care serveşte telespectatorului

monden, cosmopolit). Între cele trei posturi tv, telespectatorul se va simţi automat un răsfăţat

deoarece are o gamă largă şi variată de opţiuni din care poate alege să urmărească la orice oră.

De asemenea, în cadrul aceluiaşi trust, colege cu Antena 3 mai sunt şi:

- Postul Euforia tv;

- GSP TV;

- Radio Zu;

- Romantic FM;

- Ziarul Jurnalul Naţional;

- Gazeta sporturilor;

- Revista TopGear;

- Good Food;

- Science Focus;

- Portalul de net news a1.ro;

- Antena3.ro;

- Jurnalul.ro.

Toate aceste produse ale trustului nu fac altceva decât să întărească părerea

54

telespectatorului despre postul de ştiri Antena 3 şi să reamintească identitatea prezentată prin

calitate, bun simţ, devotament şi profeionalism pe care toate produsele trustului le conferă

(telespectatorul care preferă în mod special postul Antena 1 sau GSP TV va fi oricând

disponibil să încerce şi celelalte produse tv ale trustului prin prisma faptului că existând deja

un contact dintre acesta şi trust, orice legătură se va menţine sub aceleaşi beneficii).

Caracteristicile ştirilor Antena 3 sunt următoarele:

- Ecranul este predominant de culoarea albastră ceea ce denotă energie, viaţă,

domeniul activ în care Antena 3 caută să devină lider. În comparaţie cu Realitatea TV, în

timpul programelor de ştiri ale Antenei 1 lipseşte banda de sus ALERT; aceasta fiind

înlocuită de una subţire, roşie, în partea de jos a ecranului, pe care rulează ştiri de ultimă oră.

- Ca şi în cazul Realităţii TV, pe ecran apare tot timpul ora exactă; aspect care conferă

telespectatorului ocazia de a se raporta tot timpul la realitatea.

- Ştirea principală este întotdeauna prezentată cu mai multe titluri ce apar simultan pe

trei benzi în josul ecranului (banda galbenă oferă titlul principal al ştirei, banda albastră,

detalii referitoare la ştirea prezentată iar ultima bandă, cea roşie, un rezumat de o propoziţie a

ştirei respective).

- O remarcă importantă a ştirilor Antenei 3, este faptul că stilul de a trasmite acele

informaţii de actualitate, pentru publicul interesat, au o nuanţă politică (ce se explică în mod

evident prin faptul că Antena 3 aparţine unui trust condus de un om politic).

- Rolul ştirilor Antena 3 este de a dezvălui fapte, cunoaştere transmiterea mesajului

astfel încât să închege comunitatea. Incredibil, este faptul, că ştirile Antena 3 nu înfăţisează

evenimentul în conformitate cu derularea sa în realitate, ci oferă o fotografie degenertă.

Antena 3 nu este suspectă de lipsa obiectivităţii şi prezentarea realităţii atunci când sunt

transmise date statistice măsurabile: scorul unui meci, ratele de schimb valutar, rezultatelor

alegerilor, diversele tranzacţii economice etc.

- Astfel spus, ştirile acestui post tv nu fac alceva decât să disemineze în diferite feluri

stereotipurile existente în noi. Ele nu reflectă o realitate ci o reproduc un sistem de valori

existent.

De asemenea, ca şi în cazul Realităţii TV, telespectatorul care îşi doreşte să vizioneze

programele postului Antena 3 trebuie să fie abonatul unei reţele care distribui programele prin

cablu şi deci, să plătească suplimentar. Acest aspect nu face altceva decât să ridice gradul de

competitivitate dintre cele două poturi tv. Cu aceleaşi targeturi şi folosind acelaşi sistem de

creare şi transmitere a ştirilor, publicul trebuie să aleagă acea emisiune informativă care îi

55

satisface cel mai bine nevoile. Realitatea modului de transmitere a ştirilor din România, arată

că jurnaliştii recurg la tot felul de tehnici de manipulare şi dezinformare pentru a capta atenţia

publicului şi de a-l câştiga ca şi telespectator fidel, pe termen lung. În cele ce urmează, voi

analiza trei ştiri care dezbat acelaşi subiect, la fiecare dintre cele două posturi tv.

Ştirile analizate în paralel la Realitatea TV şi Antena 3, au ca temă:

1. Inundaţiile care au afectat Europa şi România în luna iunie 2013;

2. Protestele din Turcia cauzate de decizia guvernului de a ridica un mall pe

locul unui celebru parc din centrul Istanbulului;

3. Bacalaureatul 2013.

3.4 Ştirile Realitatea TV şi Antena 3; elemente ale dezinformării

Lunile mai şi iunie sunt cunoscute ca fiind cele mai ploioase luni ale întregului an.

Astfel, ştirile nu au contenit cu informaţii care să ofere prognoze meteo, până când, la

începutul lunii iunie, vremea a luat o întorsătură fantastică, ploile s-au transformat în furtuni

care au luat vieţi, vântul adiat uşor a devenit o vijelie în toată regula, norii erau un întreg

întuneric al cerului, grindina a căzut sub formă de bolovani iar frica şi inundaţiile au fost

primele efecte a ceea ce realitatea avea să schimbe cele prognozate. La început, toată Europa

a avut de suferit din această cauză, iar după aceea, norii mari de ploaie au venit către România

unde a lăsat în urmă un dezastru. Acest evenimnet a fost un prilej pentru posturile tv de nişă,

Realitatea TV şi Antena 3 de a transmite informaţii de ultimă oră, a face live-uri cu

corespondenţi trimişi prin zonele afectate de inundaţii, a da o altă formă dezastrului şi în final,

de a crea panică. Această ultimă atribuţie este de fapt şi una dintre tehnicile de manipulare a

telespectatorilor care urmăresc emisiunile informative în fiecare zi, accesând realitatea prin

internediul celor două programe tv. Iată, aşadar, cum prezintă, Realitatea TV una dintre ştirile

despre inundaţiile care s-au abătut asupra Europei (menţionez că aceste ştiri au fost transpuse

în scris din varianta lor audio):

„Patru persoane au murit, cel puţin opt au fost date dispărute, iar sute de persoane au

fost evacuate în urma unor inundaţii şi alunecări de teren provocate de ploi diluviene în mai

multe ţări din Europa, au anunţat duminică autorităţi locale. Austria, Germania şi Cehia au

trimis unităţi de armată pentru a contribui la operaţiuni de salvare, în urma unor precipitaţii-

record în anumite regiuni. Dunărea a ieşit din matcă în Bavaria, iar zeci de oraşe au fost

plasate sub alertă de inundaţii într-o zonă vastă în Europa Centrală. Sute de drumuri şi căi

ferate au fost blocate în Germania, Austria şi Cehia, iar starea de urgenţă a fost decretată

56

duminică seara în aproape toate regiunile din Boemia, partea de vest a Cehiei, dar şi în

Germania. Opt staţii de metrou au fost închise duminică după-amiaza, iar un spital a fost

evacuat în Cehia. "Vom face totul pentru a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor", a dat

asigurări premierul ceh duminică seara, în urma unei reuniuni extraordinare. Suma de12

milioane de euro a fost deblocată de Guvernul ceh pentru a face faţă intemperiilor. Bilanţul în

Cehia, duminică seara, era de trei morţi şi patru persoane date dispărute. Un bărbat şi o femeie

au murit duminică în urma prăbuşirii cabanei lor, provocate de o inundaţie, la Trebenice, la

aproximativ 30 de kilometri sud de Praga, a anunţat poliţia. Cadavrul unui bărbat în vârstă de

aproximativ 55 de ani a fost găsit duminică seara la Trutnov, la aproximativ 150 de kilometri

nord-est de Praga, în râul Upa, care s-a revărsat, potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei,

Iva Kormosova. Doi bărbaţi care făceau rafting pe râul Berounka au fost daţi dispăruţi de

sâmbătă, în apropiere de Hlasna Treban, la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Praga, iar

alte două persoane erau de negăsit în regiunile Pilsen (vest) şi Hradec Kralove (centru). În

Boemia, unde starea de alertă era în vigoare în aproximativ 50 de localităţi, aproximativ 1.800

de persoane au fost evacuate din satul Stechovice. Cel puţin 23 de căi ferate şi aproximativ

100 de drumuri au fost blocate duminică, potrivit autorităţilor locale. În Boemia de Sud,

situaţia era dificilă în oraşul Bechyne, unde râul Luznice s-a revărsat. În Boemia de Nord,

revărsarea Elbei ameninţa oraşele Usti-nad-Labem şi Decin, şi orăşelul Hrensko, în apropiere

de frontiera cu Germania. La Praga, Spitalul Na Frantisku a fost evacuat. Podul Carol, unul

dintre cele mai cunoscute monumente din capitala cehă a fost închis. Elevii din învăţământul

primar şi secundar din Praga au fost îndemnaţi să stea acasă pentru luni. Din cauza creşterii

nivelului apelor, începuseră să fie evacuate animalele de la grădina zoologică din Praga.

În Austria, o persoană a murit, iar două au fost date dispărute în urma unor alunecări

de teren, iar alte peste 300 de persoane au fost evacuate, potrivit autorităţilor. Starea de alertă

a fost decretată în cea mai mare parte a provinciilor occidentale din Vorarlberg, Tirol şi

Salzburg, dar şi din provincia Austria Superioară, în nord. Cel puţin 240 de locuitori din

provincia Salzburg şi 80 delocuitori din Tirolul vecin au fost evacuate de la domicilii,

ameninţate de ape. Traficul feroviar a fost întrerupt în numeroase zone în provinciile Salzburg

şi Tirol. O parte a autostrăzii spre Elveţia a fost închisă, dar şi numeroase drumuri naţionale,

în diferite zone în Austria. La Linz, în nord, Dunărea ameninţa să se reverse, iar pompierii au

închis circulaţia rutieră în maimulte cartiere din oraş. Sute de pompieri, serviciile de urgenţă

şi armata au fost mobilitate.

57

În Germania, ploi torenţiale au fost înregistrate la Bade-Würtemberg (sud-vest),

Bavaria (sud), Saxonia şi Turingia (est), provocând revărsarea a numeroase cursuri de apă.

Două persoane au fost date dispărute la Reutlingen (sud-vest). Cancelarul Angela Merkel a

asigurat populaţia de "susţinerea Guvernului federal". Armata a anunţat că trupe erau în curs

de mobilizare în anumite zone. În Saxonia, starea de urgenţă a fost declarată de către

autorităţile locale în regiunea Chemnitz şi Leipzig (est). În Bavaria, Dunărea a inundat parţial

oraşul Passau, la frontiera cu Austria. Niciun tren nu circula duminică pe ruta Munchen (sud-

estul Germaniei)-Salzburg (vestul Austriei), a anunţat Deutsche Bahn.”51

Această ştire a fost însoţită de imagini care prezentau anumite zone ale ţărilor ca fiind

sub ape (vezi figura 1, anexe). Remarcăm ca elemente ale dezinformării folosite în această

ştire, următoarele elemente:

- O primă tehnică dedezinformare este aceea că deşi titlul anunţă o situaţie dezastruasă

în întreaga Europa, nu sunt prezentate decât trei ţări. Acest sofism este des întâlnit în mass

media, încercându-se intimzarea telespectatorului şi creând impresia că dacă inundaţiile au

provocat tragediile menţionate în Cehia, Austria şi Germania, toată Europa (care cuprinde, în

mod evident mult mai multe ţări) este de fapt afectată.

- A două tehnică de dezinformare cu care ştirea a fost construită este constrângerea

prezentată sub forma sintagmei starea de urgenţă care are menirea de a stârni teama

telespectatorilor gândindu-se că în curând şi ei vor fi victimele ale acestui fenomen

meteorologic. Constrângerea aceasta este întărită de replica “Vom face totul pentru a proteja

viaţa şi sănătatea oamenilor", pe care premierul ceh o oferă cetăţenilor ca fiind un scut de

protecţie. Această afirmaţie denotă gravitatea evenimentului şi susţine în mod evident, idea că

furtunile abătute asupra Cehiei pot lua chiar şi vieţi.

- A treia tehnică de dezinformare folosită de prezentatorii ştirei Realitatea TV este

hipnoza. Acest efect al procesului de derulare a unor imagini terifiante care prezintă o situaţie

tragică, într-un mod alert, provoacă senzaţia de hipnoză pentru că în acel moment,

telespectatorul rămâne aţintit asupra a ceea ce imaginile prezintă; un moment oportun pentru

ca textul ştirilor să fie recepţionat fără a întâmpina rezistenţă.

- Elementul de dezinformare este trădat de momentul în care sunt prezentate anumite

zone ale fiecărei ţări menţionate comentându-se situaţia gravă care are loc din cauza

inundaţiilor. Totul este sub ape, nu reprezintă realitatea care anunţă doar că “Dunărea a

51 Vezi http://www.realitatea.net/inundatii-in-europa--patru-morti--opt-disparuti-si-sute-de-persoaneevacuate_1195502.html

58

inundat parţial oraşul Passau, la frontiera cu Austria” sau “În Boemia de Nord, revărsarea

Elbei ameninţa oraşele Usti-nad-Labem şi Decin, şi orăşelul Hrensko, în apropiere de

frontiera cu Germania.” Toate aceste zone nu reprezintă nici măcar un oraş întreg, cu atât mai

puţin o ţară precum Cehia, Austria sau Germania şi deci, prin urmare, situaţia nu se poate

raporta la întreaga Europă.

Legat de aceaşi temă, Antena 3, prezintă următoarea ştire cu titlul “Sub blestemul

Dunării. Mii de oameni au fost evacuaţi din calea viiturii, care va lovi în scurt timp şi

România”: “Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre sudul Ungariei, după ce a atins nivelul

maxim la Budapesta. Localităţi întregi sunt inundate, iar apele nu se vor retrage mai devreme

de o săptămână, spun specialiştii. Mii de militari, pompieri, voluntari şi chiar deţinuţi au fost

mobilizaţi pentru a interveni în caz de nevoie. Până acum, cel puţin 19 oameni şi-au pierdut

viaţa iar pagubele s-ar putea ridica la câteva zeci de miliarde de euro. La doar o zi după ce

Dunărea a ajuns la o cotă istorică de 891 de centimetri în Budapesta, aproape întreg teritoriul

Ungariei se afla sub incidenţa codului portocaliu de furtună. Viitura care se îndreaptă către

sudul ţării va atinge zona unde se află singura centrală atomo-electrică din Ungaria, au

avertizat meteorologii. Ca măsură de precauţie, autorităţile au solicitat miilor de civili care

lucrau în zona digurilor de protecţie împotriva inundaţiilor să îşi întrerupă activitatea şi să

părăsească aceste zone. Peste o mie de oameni au fost evacuaţi din capitala Ungariei. Între

timp, nivelul Dunării a scăzut la Budapesta, însă vor trece şapte zile până apele vor reveni la

cotele normale pentru această perioadă. Inundaţiile au făcut ravagii şi în Germania, unde 23

de mii de oameni au fost evacuaţi dintr-un oraş din estul ţării, după ce un dig a cedat. Cel

puţin 19 oameni şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor din Europa Centrală, iar pagubele

materiale se ridică la câteva zeci de miliarde de euro.”52

Elementele de dezinformare folosite sunt:

- Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre sudul Ungariei, după ce a atins nivelul

maxim la Budapesta; faptul că în Budapesta a atins nivelul maxim, nu înseamnă că şi sudul

Ungariei va avea parte de aceaşi situaţie; dar prezentarea aa ceea ce va urma să se întâmple în

comparaţie cu o situaţie dramatică creşte nivelul presiunii asupra trăirilor pe care

telespectatorii le pot avea în momentul în care urmăresc ştirile, gândindu-se că nivelul maxim

atins în Budapesta va fi acelaşi şi în sud dar şi mai departe de aceasta (înspre România).

52 Vezi http://www.antena3.ro/externe/sub-blestemul-dunarii-mii-de-oameni-au-fost-evacuati-din-calea-viiturii-care-va-lovi-in-scurt-timp-si-romania-217475.html

59

- Prezentarea unei situaţii urgente în care Ungaria este sub cod portocaliu numai din

cauza faptului că în Budapesta Dunărea a crescut şi alternarea unei linişti în care încearcă să o

instaleze pe la jumătatea ştirei (între timp, nivelul Dunării a scăzut la Budapesta, însă vor

trece şapte zile până apele vor reveni la cotele normale pentru această perioadă) îl va face pe

telespectator confuz iar aceasta se datorează numai unei tehnici dedezinformare.

- Repetarea afirmaţiei “Cel puţin 19 oameni şi-au pierdut viaţa” (o dată la jumătatea

ştirei şi a doua oară la sfârşitul acesteia) este o tehnică de manipulare care dezvoltă sntimentul

de evidenţă dezamorsând subtil rezistenţa pe care spiritul telespectatorului o poate opune,

creând astfel sentimentul că realitatea cu 19 vieţi pierdute este o catastrofă care ne va atinge în

curând.

- Relatarea urmăroarelor două afirmaţii în aceaşi ştire „Viitura de pe Dunăre a atins

nivelul maxim la Budapesta”/”nivelul Dunării a scăzut la Budapesta” este dovata clară a

dezinformării pe care Antena 3 nici măcar nu a sesizat cât de evidentă este.

A doua ştire prezentată de cele două posturi tv şi analizată în cele ce urmează în

lucrarea de faţă este cea referitoare la protestele dn Turcia cauzate de hotărâre guvernului turc

de a construi pe locul unui celebru parc, un centru comercial. Zile întregi, mass media

românească (şi nu numai) au prezentat sute de ştiri despre acest subiect, încercând să dea o

formă realităţii de acolo şi să inspire telespecatatorului atent, o părere influenţată de tehnicile

de manipulare şi de către dezinformare. Iată cum prezintă Realitatea TV una dintre aceste

ştiri:

“Mii de persoane, reunite la apelul a două sindicate din Turcia, s-au adunat, miercuri

după-amiază, în Piaţa Taksim din Istanbul, în a şasea zi de proteste contra premierului Recep

Tayyip Erdogan. Poliţia turcă a folosit miercuri din nou gaze lacrimogene şi tunuri cu apă

pentru a dispersa o manifestaţie în capitala Ankara, în a şasea zi de proteste împotriva

guvernului islamo-conservator, care însă a fost mai liniştită decât precedentele. Intervenţia

poliţei a survenit după ce mii de sindicalişti au ocupat Piaţa Kizilay din centru capitalei turce,

ei cerând demisia premierului Recep Tayyip Erdogan. Potrivit agenţiei EFE, miercuri au avut

loc şi unele discuţii între reprezentanţi ai guvernului şi ai protestatarilor. Manifestaţiile

împotriva politicii autoritare a executivului au început vineri după reprimarea unei

manifestaţii a câtorva sute de activişti care ocupau de trei zile Parcul Gezi, din Piaţa Taksim,

în încercarea de a împiedica tăierea a 600 de copaci ce nu permiteau ridicarea unui

controversat proiect imobiliar.”53

53 Vezi http://www.realitatea.net/protestele-iau-amploare-in-turcia_1198264.html

60

Elementele de dezinformare folosite sunt:

- Trecerea subită de la relatarea situaţiei din Istanbul la cea din Ankara denotă

nesiguranţă şi totodată, parcă se încearcă ascunderea unei realităţi care nu se vrea cunoascută

(mii de persoane, reunite la apelul a două sindicate din Turcia, s-au adunat, miercuri după-

amiază, în Piaţa Taksim din Istanbul, (…) Poliţia turcă a folosit miercuri din nou gaze

lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa o manifestaţie în capitala Ankara).

- Hipnoza produsă prin imaginile violente (vezi figura 2, anexe) reuşeşte un

efect convingător asupra telespectatorilor care vor înţelege că în Turcia situaţia este una

critică şi teroarea care se află acolo, ne poate afecta şi pe noi, românii.

- Teama care reiese din afirmaţia “Poliţia turcă a folosit miercuri din nou gaze

lacrimogene şi tunuri cu apă” este un element puternic de manipulare la care emisiunea

informativă Realitatea TV face apel.

- Momentul dezinformării publicului este acela în care ştirea face confuzia între

Istanbul unde prezintă că au loc evenimentele şi capitala Ankara unde o conduce la numai

câteva secunde.

Antena 3, are de această dată o altfel de prezentare pentru ştirea care dezbate acelaşi

subiect. Imaginea prezentată înfăţişează piaţa Taksim unde mii de protestatari sunt prezenţi

pentru a-şi arăta nemuulţumirea faţă de hotărârea lută de guvernul turc. Acestă ştire conţine

următoarele elemente de dezinformare:

- oferirea variantei unei românce ca fiind generală asupra a ceea ce se întâmplă în

Turcia reprezintă un element care nu oferă credibilitate pentru că această persoană nu este un

jurnalist care să privească obiectiv evenimentul în sine;

- prezentarea în banda de jos a unei ştiri importante care face referire la răpirea unor

persoane comandată de afaceristul Alin Simota, pusă în umbră de către transmiterea legăturii

telefonice conferă unei ştiri o importanţă maximă, iar celeilalte, deşi reprezintă o informaţie

de interes public, o maschează în josul ecranului;

- o dezinformare evidentă este prezentată prin afirmaţiile făcute în minutul 01.30 în

care se menţionează că “premierul Turciei nu este dispus să negocieze”, în timp ce ştirea

prezentată la Realitatea TV a fost finalizată tocmai cu menţionarea faptului că “miercuri au

avut loc şi unele discuţii între reprezentanţi ai guvernului şi ai protestatarilor”. Telespectatorii

care nu fac o astfel de analiză a celor două ştiri şi care nu sunt nici specilizaţi în recunoaşterea

elementelor de dezinformare vor cădea capcană mesajul luându-l ca un fapt real, unic general;

61

- În timp ce se discută despre protestatari ca fiind nişte studenţi, nişte copii

extraordinari emisiunea informativă a Antenei 3 difuzează imagini cu o mulţime de mascaţi şi

oameni ai ordinii publice, tocmai pentru a scoate în evidenţă intenţia rea a Turciei împotriva

unor proteste legale cu o cauză nobilă;

Cea de-a treia şi ultima ştire analizată în paralel la cele două posturi tv care difuzează

o serie de emisiuni de știri pe toată durata unei zile întregi, este cea care face referire la

Bacalaureat 2013. Astfel avem:

“În a doua zi de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi

literatura română (proba A) din cadrul examenului naţional de bacalaureat 2013 s-au

prezentat, până la ora 15.00, 52.270 de absolvenţi de clasa a XII-a. Conform datelor furnizate

până la aceeaşi oră, dintre candidaţii prezenţi, cinci au fost eliminaţi (doi din judeţul Bacău,

doi din Capitală şi unul din judeţul Iaşi), deoarece au fost surprinşi cu telefoane mobile.

Metodologia examenului de bacalaureat precizează că este strict interzis accesul candidaţilor

cu orice tip de lucrări - manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc. -, care ar putea fi utilizate

pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile sau cu orice alt mijloc electronic

de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale

interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului de către preşedintele comisiei de

examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau nu. Proba de evaluare a

competenţelor de comunicare în limba română se desfăşoară în perioada 10 - 12 iunie. Pentru

susţinerea examenului naţional de bacalaureat, în sesiunea iunie - iulie 2013, s-au

înscris 187.898 elevi, repartizaţi în 585 de centre de examen.”54 Scopul acestei ştiri este în

primul rând de a atenţiona elevii că prin săvârşirea unui fapt ca acesta (să aibă asupra lor

materiale ajutătoare interzise de către Minister) vor fi daţi afară de la examen şi în al doile

arând de a arăta situaţia jenantă a sistemului educaţional român în care nu există sesiune de

bacalaureat fără să existe situaţii în care elevii să nu încerce să înşele acest sistem. Elementele

dezinformării folosite în ştirea prezentată de Realitatea TV sunt:

- Constrângerea pe care o exercită asupra elevilor;

- Apelul la raţiune pentru a nu rata şansa reuşitei bacalaureatului fără incidente;

- Prezentarea unui număr prea mare de date (52.270, 187.898, 585) care conferă ştirei

aspectul unei de tip informativ, deşi publicul vizat (îndeosebi elevi ai claselir XII) nu va

acorda niciodată atenţie cifrelor într-o ştire;

54 Vezi http://www.realitatea.net/rezultate-bacalaureat-2013-cinci-elevi-au-fost-prinsi-cu-telefoane-si-eliminati_1202288.html#ixzz2Vw2jPYj6

62

- Ştirea are menirea de a face pentru început interlocutorul să creadă – fără să-şi dea

seama de asta – că partenerul său este ca şi el, în asemenea măsură încât îi poate, fără discuţie,

împărtăşi punctele de vedere;

În ceea ce priveşte ştirea cu acelaşi subiect dar prezentată de Antena 3, există o

coincidenţă extraordinară deoarece, surprinzător sau nu, construcţia dar şi modul de

transmitere a acesteia sunt aproape identice: „Un singur candidat a fost eliminat din examenul

de bacalaureat, luni, după ce a fost prins cu un telefon mobil asupra sa, la proba orală de limba

şi literatura română, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei până la ora 15.00. În

prima zi de examinare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura

română (proba A) din cadrul examenului naţional de bacalaureat 2013, s-au prezentat, până la

ora 15.00, un număr de 72.183 de absolvenţi de clasa a XII-a, precizează ministerul. Conform

datelor furnizate până la aceeaşi oră, dintre candidaţii prezenţi, unul a fost eliminat, deoarece

avea asupra sa un telefon mobil. Conform metodologiei examenului de bacalaureat, este strict

interzis accesul candidaţilor cu orice tip de lucrări - manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc.

-, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile sau cu

orice alt mijloc electronic de calcul sau comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la

introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului de către

preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau

nu”.55 Ceea ce este remarcabil în această ştire şi evident totodată reprezintă factorul de

dezinformare a publicului pe care încearcă să îl inducă în eroare prezentându-i un altfel de set

de date referitoare la şituaţia similară din ştirea anterioară. Dacă Realitatea TV a anunţat că

“până la ora 15.00, s-au prezentat la examenul de bacalaureat 52.270 de absolvenţi de clasa a

XII-a. Conform datelor furnizate până la aceeaşi oră, dintre candidaţii prezenţi, cinci au fost

eliminaţi (doi din judeţul Bacău, doi din Capitală şi unul din judeţul Iaşi), deoarece au fost

surprinşi cu telefoane mobile”, Antena 3, menţionează în cadrul unei ştiri asemănătoare că “s-

au prezentat pnă la ora 15.00, un număr de 72.183 de absolvenţi de clasa a XII-a, precizează

ministerul. Conform datelor furnizate până la aceeaşi oră, dintre candidaţii prezenţi, unul a

fost eliminat, deoarece avea asupra sa un telefon mobil.”

Acestea fiind spuse, s-au demonstrat de-a lungul analizei efectuate în paralel a trei ştiri

care prezintă acelaşi subiect, pe două posturi tv nişă, că până şi emisiunilede știri recurg la

55 Vezi http://www.antena3.ro/romania/bacalaureat-2013-un-singur-elev-care-a-dat-ieri-examenul-a-patit-asta-ce-spune-ministerul-educatiei-217486.html

63

elemente de dezinformare pentru a atrage atenţia publicului, a-i crea opinii induse şi a-l

transforma într-un produs propriu.

3.5 Rezultatele cercetării

Ştirile prezentate de cele două posturi tv, conferă un caracter public evenimentelor,

fiind o formă nesistematică, accesibilă, poate superficială – de cunoaştere publică.

Interpretarea ştirilor este inspirată de o viziune modernă, care ţine cont de nevoile de orientare

şi de cunoaştere ale individului şi ale societăţii. Ştirile se concentrează pe evenimente izolate,

necăutând să stabilească legături între acestea. Calitatea supremă a celor două posturi tv este

prezentarea ştirilor sub forma „breaking neaws” sau cum spun specialiştii, „istoria pe

viu/istoria în direct”. Astfel, televiziunile prezentate cred cu tărie despre sine, nu că reface

evenimentul, ci mai degrabă că oferă spre vizionare istoria în desfăşurare.

Scopul celor trei ştiri prezentate (bacalaureatul 2013, inundaţiile şi protestele din

Turcia) este de a informa, a orienta publicul dar şi de a atrage atenţia cu privire la ce se

întâmplă. Ele au capacitatea de a atrage atenţia publică, cu atât mai mult, preocupate de ceea

ce este neobişnuit şi neaşteptat, de orice constituie o îndepărtare de rutina vieţii zilnice. Iar

această calitate reprezintă punctul de intersecţie între ştiri, bârfă, taifas şi zvon, prezentate ca

fiind forme de cunoaştere şi de control media. Însă ceea ce oferă celor două posturi tv forţă şi

o legitimează ca fiind o instituţie socială de bază este credibilitatea. Aceasta este în mod

evident şi baza care face legătura dintre jurnalist şi public. Această încredere se bazează pe

dorinţa telespectatorilor de a înţelege realitatea, iar prezentatorii asta fac. Analiza prezentată a

scos în evidenţă următoarele caracetristici:

- ştirile au un caracter care prezintă curiozitate şi supraveghere: mulţi telespectatori

consideră că este util să urmărească ştirile pentru a ţine sub supraveghere evenimentele

importante. Funcţia de control intervine în momentul în care mesajul ştirilor devine previzibil.

- Ştirile prezintă un element de evadare: aceste ştiri îi invită pe telespectatori să

evadeze pentru câteva minute, într-o lume plină de dramă, tragedie, ironie, mister etc.

- Au rolul de a ajusta social şi psihologic: accentul căzut pe temele menţionate anterior

(dramă, tragedie, ironie) completate de imaginile cu un efect emoţional puternic,

personalităţile puternice, au făcut din ştiri un mijloc potrivit de eliminare a tensiunilor

psihologice şi de atenuare a conflictelor sociale.

- De asemenea, ştirile analizate reprezintă un forum de dezbatere pentru idei şi puncte

de vedere ale telespectatorilor care îşi vor însuşi mesajul ca un îndemn la a fi parte din

64

povestea trasmisă. Realitatea TV şi Antena 3 au creat astfel, posibilitatea de expresie pentru

opinia publică

Pentru că cercetarea de faţă a avut în vedere evidenţierea faptului că emisiunile

informative Realitatea TV şi Antena 3 folosesc elemente de dezinformare, pot spune că

lucrarea şi atins obiectivul, deoarece am interpretarea analizei de conţinut a scos la iveală

acele tehnici care înlătură decizia liberă a telespectatorului de a-şi crea o părere obiectivă şi de

asemenea, faptul că analiza a avut în vedere aceaşi ştire prezentată diferit la două posturi nişă

concurente a beneficiat de faptul că s-au remarcat acele momente în care una dintre

televiziuni a decis să dezinformeze cu privire la informaţia transmisă, în comparaţie cu

cealaltă.

Astfel spus, ipoteza de lucru dacă mass media face astăzi tot ce îi stă în putinţă pentru

a câştiga audienţa folosindu-se de strategii nu tocmai credincioase, atunci şi posturile TV

care difuzează numai emisiuni de ştiri sunt produse ale unor tehnici de influenţare, precum

elemente ale dezinformării se confirmă.

65

Concluzii

Astăzi, se poate spune că problema vitală a ştirilor nu este obiectivitatea, ci exact

faptul că selectarea lor cu care încep emisiunile informative echivalează cu exercitarea unei

puteri imense asupra telespectatorului. Aşadar, puterea mass mediei nu stă întotdeauna în

obiectivitate sau adevărul transmis ci evident printr-o putere subtilă, greu de sesizat şi cel mai

grav, greu de contracarat. Telespectatorul nu are posibilitatea de a selecta dintre întâmplările

relatate, evenimentele, temele sau faptele care îi sunt expuse şi astfel, devine o ţintă sigură a

tuturor elementelor de dezinformare pe care emisiunile de ştiri le încearcă. Selectivitatea

ştirilor prezentate este aşadar un prim element de care ar trebui să ne ferim. Români caută

actualitate dar în acelaşi timp, simte nevoia de a-i fi prezentate ştiri care să îl atragă şi atunci

când cazul nu o cere (precum ştirea despre situaţia din prima zi de examen a sesiunii de

bacalaureat 2013 prezentată în studiul de caz), jurnaliştii caută cu ajutorul unor strategii de

discurs mediatic să atragă atenţia şi să satisfacă astfel, acea nevoie de spectacol a

telespectatorului. Astfel, remarcăm că pentru a căpăta atenţia audienţei, evenimentele trebuie

să fie personalizate, dramatice (controversate, conflictuale, violente), concrete, proaspete,

deviante, neobişnuite etc. În a urmări aceste caracteristici menţionez că în urma analizei

efectuate ştirile prezentate au prezentat următoarele trăsături:

- Recente;

- Interesante;

- Simple:

66

- Precise;

- Accesibile,

- Vandabile;

- Superficiale.

Întâmplările simple nu devin ştiri decât atunci când se intervine asupra noţiunii lor,

întorcându-le către individ, grupuri de indivizi, instituții, societăţi, încercând să le ordoneze şi

structureze experienţa. În concluzie, ştirile nu se nasc ci se crează. Realitatea TV şi Antena 3,

asta fac zi de zi. Crează din evenimente ştiri care să atragă atenţia şi interesul românilor sătuli

de politică, un trai sărăcăcios, probleme şi lipsuri. Aceste două posturi tv care difuzează zilnic

emisiuni de știri, sosesc întotdeauna în mare viteză acolo unde cineva se va agita, protestează,

demonstrează, comentează, ocupă edificii, au loc examene, blochează, inundă, iese la atac etc.

Acest fapt se explică prin faptul că că orice eveniment este un spectacol, iar cele două posturi

tv sunt un spectacol. Doar că, lumea reală nu este un spectacol iar cei care vor încerca să o

transforme într-un astfel de joc, îi deformează probleme şi astfel, dezinformează publicul larg

a cărui încredere a cţştigat-o tot prin folosirea unor elemente de dezinformare.

Analiza efectuată a scos în evidenţă că atât Realitatea TV cât şi Antena 3, folosesc

repetiţia, cadrajul înşelător, constrângerea, teama, hipnoza etc ca elemente care să

dezinformeze şi care au ca efect modelarea gândiri, comportamentului şi a atitudinilor

telespectatorului. Românii sunt astăzi ceea ce văd la televizor. Ne este teamă pentru că zilnic

ne sunt prezentate crime, violuri, situaţii negative care ne fac să evităm să ieşim seara sau să

călătorim singuri. Încercăm gelozia pentru că avem atâtea exemple care stau ca bază a multor

cupluri mondene, suntem un popor sărac pentru că ne pretindem la un nivel intelectual care se

lasă manipulat. Schimbarea acestei siituaţii cere cu desăvârşire îndeplinirea următoarelor

cerinţe:

- Cele două posturi nişă Realitatea TV şi Antena 3 să furnizeze mai puţine relatări

despre criză şi dezastre, relatând în schimb, mai frecvent evenimente normale;

- Cele două emisiuni de știri să elimine formulele de gândire a căror premisă încep cu

„întreaga lume ne priveşte”;

- Telespectatorii să caute surse de informare non jurnalistice, surse care nu sunt

susținute politic;

- Jurnaliştii celor două posturi să se autodefinească ca fiind drept cetăţeni, membrii ai

comunităţii şi nu membrii ai profesiei;

67

- Realitatea TV şi Antena 3 să cristalizeze în jurul lor valorile de responsabilizare,

analiză, deliberare, simţ civic etc;

Prin ştirile pe care le transmit în emsiunile de știri, Realitatea TV şi Antena 3, au

devenit centrul de comandă al unei noi sensibilităţi, modelând mediul în care trăim şi

perspectiva realităţii. Pentru că posturile tv nişă care transmit 24 din 24 de ore ştiri, reprezintă

pntru români nagajul lor cognitiv şi singura legătură cu realitatea, singura apărare care le-a

mai rămas în faţa elementelor de dezinformare este propria conşiinţă şi credinţă.

Bibliografie

Bălan, Constantin, Istoria românilor, vol, V, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003Bârgăoanu, Alina, Tirania actualităţii, o introducere în istoria şi teoria ştirilor, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006Bertrand, Jean, Claude, O introducere în presa scrisă şi vorbită, Editura Polirom, Iaşi, 2001 Bertrand, Jean, Claude, Les fonctions des medias, Editura Medias, ParisCharles, U., Larson, Persuasiunea, receptare şi responsabilitate, Editura Polirom, Bucureşti, 2003 (traducere de Odette Arhip)Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass media, Bucureşti, Editura Carro, 1996Conboy, Martin, Journalism – a critical history, Editura Sage, Londra 2004Dicţionarul Explicativ Român, Editura Academiei, Bucureşti, 1975Dinu, Mihai, Comunicarea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997Dobrescu, Emilian, Sociologia comunicării, Editura Victor, Bucureşti, 1998Dobrescu, Paul, Bârgoanu, Alina, Mass media şi societatea, comunicare.ro, Bucureşti, 2003Els de Bens, Peter, Golding, Dennis, Mcquil, Communication Theory and research, Editura Sage, 2005Hill, Annette, Restyling Factual Tv, Editura Routledge, New York, 2007Hoskins, Andrew, O’Loughlin, Television and terror, Editura Palgrave Macmillan, New York, 2007Hutchby, Ian, Media Talk, Editura Open University Press, New York, 2006Ionescu, Carmen, Agenţiile de presă din România, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007J., L., Aranguren, Sociologie de l'information, L'Univers de connaissances, Paris, Hachette, 1967Lotz, Amanda, The television will be revolutionieze, Editura New York University Press, New York, 2007Melvin, L., De Fleur, Sandra, Ball-Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iaşi, 1999Mittell, Jason, Gender and television, Editura Routledge, Londra, 2004Muchielli, Alex, Arta de a influenţa. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom, Iaşi, 2002Nathalie, Coste, Cerdan, Alain, Le Diberdier, Televiziunea, traducere din limba franceză de Ileana Busuioc, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991Neagu, Udroiu, Eu comunic, tu comunici, el comunică, Editura Politică, Bucureşti, 1983Pasailă, Vasile, Presa în istoria modernă a românilor, Editura Fundaţiei Pro, Bucureşti, 2004Petcu, Marian, O istorie ilustrată a publicităţii româneşti, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007Răduică, Georgeta, Răduică, Nicolin, Dicţionarul presei româneşti (1731-1918)Rad, Ilie, Obiectivitatea în jurnalism, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012Rovenţa-Frumuşani, Daniela, Analiza Discursului, Editura Tritonic, Bucureşti, 2005Scurtu, Ioan, Bulei, Ion, Democraţia la români 1866 – 1938, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2010Schramm, Wilbur, Process and Effects of Mass Communication, Editura University of Illinois Press, London, 1995Sultanu, Craia, Dicţionar de Comunicare, Mass-media şi Ştiinţa Informării, Editura Meronia, Bucureşti, 2008

68

Stăncugelu, Irina, Măştile comunicării, de la etică la manipulare şi înapoi, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009T., Teotoi, V., Vătăşianu, Cultura în secolele XIV-XVI, în volumul Istoria Rmânilor vol IV., Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001Teleşpan, Constantin, Informaţia – factor de creştere economică, în Studii de economie teoretică şi aplicată nr 31, supliment al ziarului Economistul nr 681/18 octombrie 1995Touraine, Alain, Metodele sociologiei, Editura Polirom, Iaşi, 2003Zeca, Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Editura Polirom, 2005Zimbardo, Philip, Mind control: Political Fiction and Psychological Reality, New York, Freeman Press, 1984 http://www.realitatea.net/echipa.html#ixzz2VvrmCm1Mhttp://www.realitatea.net/inundatii-in-europa--patru-morti--opt-disparuti-si-sute-de-persoane-evacuate_1195502.htmlhttp://www.antena3.ro/externe/sub-blestemul-dunarii-mii-de-oameni-au-fost-evacuati-din-calea-viiturii-care-va-lovi-in-scurt-timp-si-romania-217475.htmlVezi http://www.realitatea.net/protestele-iau-amploare-in-turcia_1198264.htmlhttp://www.realitatea.net/rezultate-bacalaureat-2013-cinci-elevi-au-fost-prinsi-cu-telefoane-si-eliminati_1202288.html#ixzz2Vw2jPYj6http://www.antena3.ro/romania/bacalaureat-2013-un-singur-elev-care-a-dat-ieri-examenul-a-patit-asta-ce-spune-ministerul-educatiei-217486.html

Anexe

Fig. 1

69

Fig. 2

70