Elasticitatea ofertei

29
1 Oferta Teoretic, oferta reorezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe care un agent economic producător intenţionează să o vândă, într-o perioadă şi la un anumit preţ. Pe piaţă apare oferta de piaţă, care exprimă relaţiile dintrecantitatea maximă dintr-un bun economic pusă în vânzare la un moment dat şi preţul minim posibil de obţinut de către cel care-l vinde. 1.1Firme şi motivaţii. În teoria preţului de piaţă, firma este agentul care reprezintă oferta. Ea este definită ca o unitate care foloseşte factori de producţie pentru a produce bunurile pe care le vinde. Clienţii firmei pot fi alte firme, consumatori sau chiar statul. Pentru motive evidente, o firmă este adeseadenumită producător. Teoria economică elementară atribuie firmelor câteva însuşiri esenţiale. În primul rând, fiecare firmă trebuie să ia decizii importante, ca şi cum ea s-ar conmstitui dintr-un singur individ. Acest lucru face ca firma să fie tratată, celpuţin în teoria elementară, ca unitate individuală de comportament în producţie sau pe latura ofertei de produse, exact cum consumatorul este tratat ca unitate individuală de comportament în procesul consumului sau pe latura cererii.

Transcript of Elasticitatea ofertei

1 Oferta

Teoretic, oferta reorezintă cantitatea maximă dintr-un anumit bun pe care un agent economic producător intenţionează să o vândă, într-o perioadă şi la un anumit preţ. Pe piaţă apare oferta de piaţă, care exprimă relaţiile dintrecantitatea maximă dintr-un bun economic pusă în vânzare la un moment dat şi preţul minim posibil de obţinut de către cel care-l vinde.

1.1Firme şi motivaţii.

În teoria preţului de piaţă, firma este agentul care reprezintă oferta. Ea este definită ca o unitate care foloseşte factori de producţie pentru a produce bunurile pe care le vinde. Clienţii firmei pot fi alte firme, consumatori sau chiar statul. Pentru motive evidente, o firmă este adeseadenumită producător. Teoria economică elementară atribuie firmelor câteva însuşiri esenţiale.

În primul rând, fiecare firmă trebuie să ia decizii importante, ca şi cum ea s-ar conmstitui dintr-un singur individ. Acest lucru face ca firma să fie tratată, celpuţin în teoria elementară, ca unitate individuală de comportament în producţie sau pe latura ofertei de produse, exact cum consumatorul este tratat ca unitate individuală de comportament în procesul consumului sau pe latura cererii.

În al doilea rând, economiştii susţin că firmele, în calitate de producători, sunt principalii utilizatori de servicii şi factori de producţie. Pe piaţa factorilor, unde aceştia sunt vânduţi şi cumpăraţi, rolurile firmelor şi ale indivizilor sunt inversate faţă de ceea ce ele reprezintă pe piaţa bunurilor; firmele pe piaţa factorilor sunt cumpărătorii, iar indivizii sunt vânzătorii.

Economiştii consideră că firmele iau decizii având în minte un singur scop: să obţină un profit cât se poate de mare. Acest scop al maximizării profitului este analog cu scopul consumatorului de maximizare a utilităţii.

1.2Natura ofertei

Cantitatatea dintr-un produs pe care firmele sunt capabile şi doresc să-l ofere spre vânzare se numeşte cantitatea oferită. Oferta este un flux dorit; cât de mult doresc firmele să vândă într-o perioadă de timp, nu cât vând ele efectiv.

1.2.1Determinantele cantităţii oferite: funcţia ofertei

Pe o anumită piaţă, sunt trei determinanţi majori ai cantităţii oferite:

1. Preţul produsului

2. Preţul factorilor de producţie

3. Nivelul tehnologic

Această listă poate fi rezumată în funcţia ofertei:

=S( ),

Unde q este cantitatea oferită din produsul n, p este preţul acelui produs;

este o prescurtatre a preţurilor tuturor factorilor de producţie.

Nivelul de tehnologic determină forma funcţiei S. (Este de reamintit că forma funcţiei se referă precis la relaţia cantitativă dintre variabilele din dreapta ecuaţiei şi cele din stânga).

1.3Ofertă şi preţ

În cazul unei teorii simple a preţului, trebuie să ştim cum variază cantitatea oferită în funcţie de preţul produsului, toţi ceilalţi factori fiind constanţi. Prin urmare, suntem preocupaţi doar de relaţia

. Stabilim ipoteza potrivit căreia cantitatea din orice produs pe care o firmă o va produce şi o va oferi spre vânzare este în relaţie pozitivă cu preţul produsului, adică creşte când preţulprodusului creşte şi scade când preţul produsului scade.

Ceea ce trebuie să observăm este că raţiunea de bază din spatele acestei relaţii este modul în care costurile ser comportă, pe măsură ce producţia se schimbă. În mod obişnuit, costul pentru o creşterea producţiei cu încă o unitate tinde să fie mai mare, şi aceasta cu cât este mai mare producţia. Astfel, de exemplu, dacă firma producedeja 100 de unităţipe săptămână, costul pentru o producţie de 101 unităţi pe săptămânăpoate fi de 1£. Este evident că firma va considera că nu este profitabil să mărească producţia dacă nu poate cel puţin să acopere costurile sporite producând din ce în ce mai multe unităţi. Pe măsură ce creşte preţul produsului, firma poate să acopere cheltuielile suplimentare pe care le angajează. Drept urmare, este necesar ca preţurile să fie din ce în ce mai mari pentru a convinge firma să producă din ce în ce mai mult. Rezultatul este o asociere pozitivă dintre preţul pieţei şi producţia firmei.

Combinaţia preţ-cantitate oferită, aşa cum se prezintă în tabelul 1 este analoagă cu ceea a combinaţiei preţ-cantitate cerută în tabelul 2. Aici sunt înregistrate cantităţile pe care producătorii doresc să le producă şi să le vândă la un număr alternativ de preţuri, independent de cantitatea pe care consumatorii doresc să o cumpere.

Tabelul 1Oferta pieţei pentru ouă

Simbol Preţ (£ pe duzină) Cantitatea oferită (mii duzină pe lună)

U 0,50 5,0

V 1,00 46,0

W 1,50 77,5

X 2,00 100,0

Y 2,50 115,0

Z 3,00 122,5

Tabelul arată cantităţile pe care producătorii doresc să le vândă la diferite preţuri. De exemplu simbolul Y indică că preţul ar fi 2,50£ duzina, producăar dorii să vândă 115000 duzini de ouă pe lună.

Tabelul 2 Cererea pieţei pentru ouă

Simbol Preţ (£ pe duzină) Cantitatea oferită (mii duzină pe lună)

U 0,50 110,0

V 1,00 90,0

W 1,50 77,5

X 2,00 67,5

Y 2,50 62,5

Z 3,00 60,0

Tabelul arată cantitatea de ouă care ar putea fi cerută de toţi consumatorii la preţul pieţei. De exemplu, simbolul W arată că dacă preţul ar fi 1,5£ pe duzină, consumatorii ar dorii să cumpere 77,5 mii duzini pe lună.

Cele şase puncte care corespund celor şase combinaţii preţ-cantitate prezentate în tabel sunt reprezentate grafic în figura 4. Curba trasată prin cele şase puncte este curba ofertei pentru ouă. Ea arată cantitatea produsă şioferită spre vânzare la fiecare preţ existent.

figura 4

Curba ofertei aşa cum apare în figura 4, are o pantă pozitivă. Aceasta este expresia grafică a următoarei afirmaţii:

Preţul de piaţă şi cantitatea oferită sunt în relaţie pozitivă unul cu celălalt.

Elasticitatea cererii măsoară reacţia cantităţii cerute la modificări ale factorilor care o influenţează. În mod asemănător, elasticitatea ofertei măsoară reacţia cantităţii oferite la modificările factorilor care o influenţează. Deoarece dorim să punem accent pe preţul produsului ca fiind unul din factorii care influenţează oferta , ne vom ocupa în principal de elasticitatea ofertei în funcţie de preţ. Practica curentă este de a omite atributul „în funcţie de preţ” în aşa fel, încât ne referim la „elasticitatea

ofertei” ori de cate ori nu decurge vreo altă ambiguitate din întrebuinţarea sa.

Elasticitatea ofertei este foarte importantă în ştiinţa economică. Abordarea noastră însă este restrânsă din două motive : întâi, pentru că mult din ceea ce s-a spus despre elasticitatea cererii se transferă şi în cazul elasticităţii ofertei, şi în al doilea rând vom avea mai mult de comentat despre determinantele elasticităţii ofertei.

2. O definiţie

Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ este definită ca o modificare procentuală a cantităţii oferite dintr-o anumită marfă, ca urmare a unei modificări procentuale a preţului. Coeficientul elasticităţii ofertei se notează cu e şi are următoarea formulă :

e = .

Elasticitatea ofertei este o măsură a gradului de sensibilitate a cantităţii oferite dintr-o la modificări ale propriului preţ.

Deoarececurba ofertei are în mod normal pantă pozitivă, elasticitatea ofertei este în mod normal pozitivă. (Ca şi în cazul elasticităţii cereri, unica măsură a elasticităţii ofertei în orice punct de pe curba ofertei, aşa cum este dată de formula (dq/dp)(p/q), unde dq/dp este inversul pantei tangentei la curba ofertei în punctul(p, q) – ceea ce este acelaşi lucru cu derivata cantităţii oferite faţă de preţ. )

2.1Elasticitatea ofertei şi factorii care o influenţează

Elasticitatea ofertei exprimă gradul de modificare a ofertei în condiţiile schimbării preţului sau a altui factor care influenţează oferta.

În concluzie, oferta este cu atât mai mare modificarea cantităţii oferite ca răspuns la modificarea preţului unui bun (fig. 6.6). Astfel, dacă preţul creşte (de la p0 la p1) oferta creşte de la Q0 la Q1, deci, cu cât este mai mare elasticitatea ofertei, cu atât va fi mai mare cantitatea oferită.

Coeficientul elasticităţii ofertei (Eo) indică gradul sau procentul de modificare a ofertei în funcţie de schimbarea preţului sau a oricăreia dintre condiţiile ofertei. Coeficientul de elasticitate în funcţie de evoluţia preţului se determină conform relaţiei :

iar în procente:

În funcţie de nivelul coeficientului de elasticitate a ofertei la preţ, se pot întâlni următoarele forme ale ofertei:

a) Ofertă elastică (fig. 6.7)-când unui anumit procent de modificare a preţului unitar îi corespunde o modificare mai

mare a ofertei (Eo>1);

b) Ofertă cu elasticitate unitară (fig. 6.8)-când unui procent de modificare a preţului îi corespunde unul similar în schimbarea

ofertei.( Eo=1)

c) Ofertă inelastică (fig. 6.9)-când procentul modificării ofertei

este mai mic decât procentul modificării preţului. (Eo <1)

d) Ofertă perfect elastică (fig. 6.10)-presupune ca la un preţ dat,

oferta să crească la infinit (caz teoretic).( Eo=∞)

e) Ofertă perfect inelastică (fig. 6.11)-când la orice modificare a

preţului, oferta nu se modifică (caz extrem de rar).( Eo=0)

Elasticitatea ofertei este influenţată de mai mulţi factori:

1) Costul de producţie deoarece, dacă la acelaşi nivel al preţului pe piaţă costul de producţie scade, elasticitatea ofertei creşte şi invers. Cu alte cuvinte, între nivelul costului de producţie şi elasticitatea ofertei există o relaţie negativă.

2) Gradul de substituire a factorilor de producţie utilizaţi, deoarece cu cât posibilităţile de substituire sunt mai mari pentru producerea unui anumit bun decât pentru producerea altuia, cu atât este mai mare elasticitatea bunului respectiv.

3) Posibilităţile de depozitare a bunurilor, deoarece în cazul în care un bun poate fi păstrat, elasticitatea ofertei în funcţie de preţul acestui bun creşte, şi invers în cazul în care posibilităţile de stocare sunt reduse, oferta se reduce. Deci între posibilităţile de depozitare a bunurilor şi coeficientul de elasticitate a ofertei la preţ există o relaţie pozitivă.

4) Costul depozitării, deoarece păstrarea bunurilor implică atât cheltuieli de depozitare (chirii, salarii etc.), cât şi cheltuieli legate de pierderea prin deprecierea sau schimbarea monedei şi/sau a nivelului calitativ al bunurilor stocate, care se adaugă la costul de producţie, rezultând costul total care se află în relaţie inversă cu elasticitatea ofertei.

5) Perioada de timp de la ultima modificare a preţului, factor dependent de gradul de substituire a bunurilor, deoarece cu această perioadă este mai mare, cu atât pot fi mutaţi factorii de producţie de la o activitate la alta. Din punctul de vedere al timpului distingem :

Perioada scurtă când oferta este inelastică, deci unii factori de producţie pot fi schimbaţi şi cantitatea oferită dintr-un bun poate spori în anumite limiteca răspuns la evoluţia pozitivă a preţului şi invers;

Peioada lungă când oferta este elastică, cantitatea oferită ca răspuns la modificarea preţului fiind mai mare;

Perioada pieţei când oferta este perfect inelastică, necesitând o durată foarte mare de timp de la ultima modificare de preţ a bunului, ca urmare a creşterii cererii, deoarece ofertanţii nu-şi pot spori producţia.

3.Interpretarea elasticităţii ofertei

figura 1

Figura 1 ilustrează 3 cazuri de elasticitate a ofertei. Cazul elasticităţii zero este cel în care cantitatea oferită nu se modifică în funcţie de preţ. Acesta ar fi cazul în care ofertanţii ar continua să ofere o anumită cantitate şi să o vândă pe piaţă la orice nivel al preţului. Elasticitatea infinită apare dacă nimic nu se oferă la un preţ mai mic, dar se va oferi o cantitate infinită la acel preţ. Orice dreaptă care ilustrează curba ofertei trasată prin origine, aşa cum se vede în secţiunea (iii) a figurii, are o elasticitate unitară. Motivul este că, pentru orice dreaptă cu pantă pozitivă, raportul p/q în orice punct de pe dreaptă este egal cu raportul Δp/Δq care defineşte panta dreptei. Astfel, în formula (Δq/Δp) (p/q) cele două rapoarte se anulează unul pe celălalt. (Dovada poate fi vazută când ne referim la cele două triunghiuri în secţiunea (iii) a figurii 1. Unul are laturile p, q şi curba S, pe când celălalt are laturile Δp, Δq şi curba S. În mod evident, acestea sunt triunghiuri similare. Prin urmare, rapoartele laturilor sunt egale, i.e. p/q=Δp/Δq. Elasticitatea ofertei este e=(Δq/Δp)(p/q). Substituind p/q=Δp/Δq (deoarece

după cum am văzut acestea două sunt egale ), în definiţia elasticităţii va rezulta (Δq/Δp)(Δp/Δq), care reprezintă unitatea.

Cazul elasticităţii unitare confirmă faptul că ceea ce se spune despre cerere se poate aplica şi în cazul ofertei. A nu se confunda înclinaţia curbei ofertei cu elasticitatea. Deoarece orice dreaptă care reprezintă curba ofertei are elasticitate unitară, înseamnă că nu există o corespondenţă între înclinaţie din punct de vedere geometric şi elasticitatea ofertei. Motivul este că gradele diferite de înclinaţie (când scalele ambelor axe nu sunt schimbate ) reflectă diferite modificări absolute, pe când elasticitatea depinde de modificări procentuale.

4.Terminologia elasticităţii

Termen Simbol Masura numerică a elasticităţii

Descriere verbală

Elasticitatea cererii(ofertei) în funcţie de preţ. Perfect sau complet inelastică.

Inelastică

Elasticitate unitară

Elastică

Perfect, complet sau infinit elastică

η 0

Mai mare ca 0, mai mică ca1

1

Mai mare ca 1 dar mai mică decât infinit

Infinit

Cantitatea cerută(oferită) nu se schimbă odată cu modificarea preţului

Cantitatea cerută(oferită) se schimbă cu un procent mai mic decât preţulCantitatea cerută(oferită) se schimbă exact cu acelaşi procentca preţul

Cantitatea cerută(oferită) se schimbă cu un procent mai mare decât preţulCumpărătorii(vânzătorii) sunt pregătiţi să cumpere(vândă) tot ce pot la un anumit preţ şi nimic la un preţ mai mare (mic)

Elasticitatea cereri în funcţie de venitBun inferiorBun normal-inelastic în funcţie de venit

Negativ Pozitiv

Mai mic ca 1

Cantitatea cerută descreşte odată cu creşterea venitului.Cantitatea cerută creşte odată cu creşterea venitului. Mai puţin decât creşterea preţului

-elastic în funcţie de venit

Mai mare ca 1Mai mult decât creşterea preţului

Elasticitatea încrucişată a cereriBunuri substituibileBunuri complementare

Pozitiv Negativ

Cantitatea cerută a unor bunuri şi preţul substituenţilor sunt în relaţie pozitivă. Cantitatea cerută a unor bunuri şi preţul unuia complementar sunt în relaţie negativă.

5.Problemele elasticităţii

Elasticităţile sunt concepte plictisitoare de învăţat si calculat. Dar ele sunt instrumente utile, fundamentale. Oamenii practici care dispreţuiesc teoria ignoră consideraţiile elasticităţii. Prezentăm câteva avertismente.

● Cu mulţi ani în urmă , guvernul fostei URSS a încercat să câştige suficienţi dolari SUA pentru a cumpăra materialele startegice care îi lipseau. În acest moment, exportulera mic, dar dispunea de un stoc mare de aur pe care la aruncat pe piaera mic, dar dispunea de un stoc mare de aur pe care la aruncat pe piaţa mondială pentru a obţine dolari SUA. Deoarece avea o nevoie urgentă de bani, a adoptat măsuri disperate, vânzând repede mari cantităţi de aur. Acest lucru a condus la scăderea sustanţială a preţului.Într – adevar, preţul a scazut mai mult decât creşterea cantităţii aduse pe piaţă. Din moment ce cererea mondială era inelastică era nevoie de atenţie pentru a nu vinde prea mult. Se putea câştiga mai mult dacă revindea mai puţin.

● Nu cu mult timp în urmă executivul unei asociaţii profesionale a introdus o moţiune la întâlnirea anuală pentru a creşte datoriile cu 10%, în scopul creşteri veniturilor cu 10%. Erau optimişti considerând elasticitatea cererii zero pentru toţi membrii. Dacă elasticitatea diferă de zero, veniturile ar fi crescut cu mai puţin de 10%. Dacă elasticitatea era mai mare de unu, aceştia ar suferi o pierdere de venit ca rezultat al creşterii datoriilor.

● O companie locală de transport a crescut preţurile acum doi ani cu 10% pentru a acoperi costurile sporite. A fost mulţumită să vadă că veniturile au crescut cu 5%. În acest an, a crescut din nou preţurile şi a fost surprinsă şi

dezamăgită să observe că veniturile au scăzut cu 2%. Managerul a declarat în presa locală „este foarte greu să faci o afacere când clienţii noştri sunt aşa ciudaţi”. Nu era nimic ciudat în comportamentul clienţilor. Managerul nu a fost raţional presupunând că elasticitatea cererii pentru cursele de autobuz ar fi constantă este un prag relevant. Tot ce sa întâmplat este că a doua creştere s - a situat pe un segment al curbei cererii pieţei în care a fost inelastică.

6.Ce determină elasticitatea ofertei?

Ce determină reacţia producătorilor la o mocificare a preţului produsului pe care îl oferă?În primul rând mărimea reacţiei depinde de modul în care producătorii pot să treacă de la producţia altor bunuri la producţia bunului pentru care preţul a crescut. Dacă în agricultură se poate trece uşor de la o recoltă la alta, oferta oricărei recolte este mai elastică decât în cazul în care nu se poate face această trecere. În acest caz, ca şi în cazul cererii,timpul de reacţie este punctul critic. Poate fi dificilsă se modifice cantităţile oferite ca raspuns la o schimbare de preţ, în câteva săptămâni sau luni, dar se vor modifica mai uşor în câţiva ani. Un exemplu elocvent este cel al ciclurilor agricole. De asemenea, se pot descoperi terenuri petroliere, se pot săpa puţuri şi se pot construi conducte în câţiva ani, dar nu în câteva luni. Astfel, elasticitatea ofertei petrolului este mult mai mare în cinci anidecât într-un an. În al doilea rând, elasticitatea este puternic influenÎn al doilea rând, elasticitatea este puternic influenţatăde felul în care costurile răspund la modificările producţiei.

7.Măsurarea cererii şi ofertei

Mult din ceea ce fac economiştii pentru a-şi câştiga existenţa se bazează pe măsurători ale elasticităţii cererii şi ofertei. Oare un un bilet mai scump poate să acopere deficitul companiei de metrou sau al companiei care conduce Canalul Panama? Raspunsul presupune nişte cunoştinţe legate de elasticitatea cererii. Organizaţia FAO şi recoltele obţinute de agricultori folosesc noţiuni legate de elasticitatea cererii în funcţie de venit pentru a prevedea modificări ulterioare ale cererii pentru hrană. În ultimele decenii, mai multe industrii au estimat elasticităţile lor încrucişate în

legătură cu cererea de petrol pentru a prevedea efectele schimbărilor dramatice în preţul petrolului. Membrii OPEC doresc să cunoască elasticităţile ofertei în ţăarile nemembre pentru a prevedea reacţia la creşterile de preţ stabilite de OPEC. Metodele necesare pentru a obţine aceste informaţii sunt oferite de cursurile de econometrie. soluşterile de preţ stabilite de OPEC. Metodele necesare pentru a obţine aceste informaţii sunt oferite de cursurile de econometrie. Soluţiile la două din cele mai controversate probleme cu privire la măsurarea cererii sunt prezentate în cele ce urmează.

7.1.Probleme legate de măsurarea cererii

Explozia cu privire la cunoaşterea elasticităţilor din ultimele decenii s-a resimţit odată cu momentul în care specialiştii în econometrie au depăşit problemele majore în măsurarea cererii şi ofertei.

Totul se modifică în acelaşi timp

Când cantitatea cerută se modifică în timp, aceasta se datorează faptului că toţi factorii care influenţează cererea s-au modificat în acelaşi timp. Atunci cum se poate determina influenţa separată a fiecărei variabile?

Ce să întelegem din observaţia potrivit căreia cantitatea de unt consumată per cap de locuitor a crescut cu 10% într-o perioadă în care venitul mediu al consumatorului a crescut cu 5%, preţul untului a scăzut cu 3% şi preţul margarinei a crescut cu 4%? Cât de mult din modificare se datorează elasticităţii cererii în funcţie de venit, cât de mult în funcţie de preţ şi cât de mult în funcţie de relaţia dintre preţul untului şi cel al margarinei? Dacă cunoaştem doar aceste date, nu putem raspunde la întrebare. Dacă însă cunoaştem mai multe date care să ne indice, spre exemplu, cantitatea cerută, venitul, preţul untului şi preţul margarinei în fiecare lună timp de patru sau cinci ani, este posibil să aflam influenţa separată a fiecăreia dintre variabile. Tehnica standard în acest domeniu se numeşte analiza regresiei multiple.

Delimitarea influenţei cererii de cea a ofertei

Un al doilea set de probleme se referă la estimarea separată a curbei cererii de cea a ofertei. Noi nu observăm direct ce doresc oamenii să cumpere şi ce doresc producători să ofere. Problema estimării curbelor cererii şi ofertei din datele oferite de piaţă cu privire la preţurile şi cantităţile reale se numeşte problema identificării.

figura 2

Pentru a ilustra această problemă, aşa cum se observă din figura 2, toate situaţiile observate în lumea reală sunt în echilibru, respectiv în punctul de intersecţie al curbelor cererii şi ofertei. Primele două secţiuni ale figurii arată situaţiile în care doar una din curbe se deplasează. Observaţiile făcute asupra preţurilor şi cantităţilor pot trasa curba care nu s-a deplasat. A treia secţiune a figurii însă arată că, atunci când ambele curbe se deplasează, observaţiile cu privire la preţşi cantităţi nu sunt suficiente pentru a identifica pantafiecăreia dintre curbe.

Dificultatea identificării este insurmontabilă. Soluţia identificării separate a curbei cererii şi ofertei este de a folosi alte variabile decât preţul şi apoi să se raporteze cererea la un grup de variabile şi opferta la altul. De exemplu, oferta unui bun poate fi legată nu numai de preţul acelui bun, dar şi de costul său de producţie, iar cererea poate fi raportată nu numai la preţul bunului, dar şi la veniturile consumatorilor. Cu condiţia ca aceste variabile să se modifice suficient, este posibil să se determine relaţia dintre cantitatea oferită şi preţ.

Specialiştii în econometrie se ocupă de problema identificării atunci când estimează curba cererii. Adesea însă problema este uneori ignorată. Ori de câte ori avem o afirmaţie de genul „ ştim că elasticitatea cererii în străinătate este foarte mică, deoarece preţul whisky-ului a crescut cu 10% anul trecut pe când exportul de whisky nu s-a prea schimbat”, ar trebui să ne întrebăm dcă autorul a identificat într-adevăr curba cererii. Dacă o creştere a preţului s-a datorat unei creşteri a cererii din străinatate pentru whisky, atunci curba ofertei de whisky pe termen scurt este foarte inelastică (deoarece este nevoie de câţiva ani pentru a produce whisky ). Ceea ce trebuie reţinut este :

Dacă nu ştim că o curbă s-a deplasat şi alta nu, doar datele în legătură cu preţul şi cantitatea sunt insuficiente pentru a pune în evidenţă atât forma curbei cererii, cât şi a ofertei.

7.2.Măsurarea tipurilor specifice de elasticitate

Soluţia problemelor statistice asociate cu măsurarea cererii a dus la o acumulare de date cu privire la elasticităţile cererii. Pentru a fi folosite de economişti, valoarea acestor date arată gradul mare de utilitatate a teoriei cererii.

7.2.1Elasticitatea în functie de preţ

Multe din lucrările anterioare dedicate măsurării cererii s-au referit la sectorul agricol. Fluctuatiile mari în preţurile agricole au atras studii în acest sector, dar au oferit şi datele necesare pe care să se bazeze estimările elasticităţii cererrii în funcţie de preţ.Profesorii Richard Stone din Marea

Britanie(1913-1991), laureat al Premiului Nobel, şi Henry , Schulz din Statele Unite (1893-1938) au desfăşurat o activitate de pionierat în acest domeniu. Multe centre de cercetare în agricultură şi-au dezvoltat activitatea şi, chiar şi astăzi fac estimări noi cu privire la elasticitatea preţului în ceea ce priveşte produsele alimentare. Datele rezultate confirmă în mare parte existenţa unei elasticităţi scăzute pentru produsele agricole în general, cât şi pentru produsele agricole individuale. Contribuţia acestor cunoştinţe la înţelegerea problemelor agricole a fost enormă; ea reprezintă un triumf timpuriu al unor cercetări din ştiinţa economică.

Deşi importanţa problemei agricole i-a făcut pe cercetători să se concentreze de timpuriu asupra cererii produselor alimentare, studiile moderne s-au extins şi au inclus virtual întreaga gamă de produse pe care consumatorii îşi cheltuie venitul. Cererea pentru bunuri durabile, cum ar fi autoturisme, frigidere, radio-uri, televizoare şi case este de mare interes, deoarece aceasta constituie o mare parte din cererea totală şi pentru faptul că o poate varia pe piaţă de la un an la altul. Un bun cu folosinţă curentă este fabricat pentru a fi folosit mai mult timpş astfel, achiziţia poate fi amânată cu mai mare uşurinţă decât achiziţia unui bun de scurtă folosinţă, cum ar fi hrana sau anumite servicii. Dacă mai mulţi consumatori decid simultan să amâne achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată, cu şase luni,efectul asupra economiei poate fi semnificativ.

Bunurile de folosinţă îndelungată, în general, au o cerere inelastică, pe când multe mărci individuale din aceste produse au cerere elastică. Acesta este un alt exemplu al afirmaţiei potrivit căreia cu cât este mai larg definită categoria de bunuri, cu atât există mai puţini substituenţi şi de aicicu atât este mai mică elasticitatea. Într-adevăr, indiferent dacă este vorba de bunuri durabile sau de folosinţă curentă, cele mai multe produse manufacturiere specific au substituenţi apropiaţi, iar studiile legate de acestea subliniază că lele tind să aibă cereri elastice în funcţie de preţ.

Figura 3. ilustrează câteva măsurători recente ale elasticităţii în funcţie de preţ pentru unele produse alimentare.

7.2.2Elasticitatea în funcţie de venit

figura 3

Figura 3 prezintă câteva tipuri de elsticitate în funcţie de venit în Marea Britanie. Remarcaţi elasticitatea redusă în funcţie de venit pentru toate produsele alimentare consumate aşa cum indică figura.

Observaţi, de asemenea, contrastul interesant între datele referitoare la elasticitatea în funcţie de preţ şi elasticitatea în funcţie de venit. Multe produse carne care au elasticitatea în funcţie de preţ mare au elasticitatea în funcţie de venit zero. Acest lucru semnifică că schimbările în preţurile relative vor determina un grad înalt de substituire între diferitele tipuri de carne – de unde şi elasticitatea în funcţie de preţ mai mare ca 1- , dar că veniturile mai ridicate nu provoacă nicio creştere îmn consumul global de carne – de unde şi elasticitatea în funcţie de venit mică. Dintre produsele prezentate, şunca şi slănina, cartofii şi pâinea au elasticitatea în funcţie de venit mică, indicând faptul că acestea sunt bunuri inferioare care fac parte din achiziţiile curente ale cumpărătorilor. Astfel, deşi reducerile relative ale

preţurilor duc la ceşterea cumpărăturilor – elasticitatea în funcţie de preţ în cazul bunurilor normale -, aceleaşi bunuri sunt considerate ca fiind inferioare câbd se are în vedere o creştere a venitului.

7.2.3Elasticitatea încrucişată

În multe cazuri monopolul este ilegal. Măsurarea elasticităţii încrucişate a ajutat mult tribunalele în a decide dacă un monopol există sau nu. Pentru a ilustra acest lucru, să presupunem că guvernul dintr-o ţară dă în judecatăo companie că a cumpărat toate firmele care produc cablu de aluminiu, acuzând compania că a creat monopol asupra respectivului produs. Compania răspunde că ea este obligată să aibă în proprietate pentru a putea concura în mod eficient împotriva unor firme care produc cablu de cupru. Mai argumentează faptul că aceste două produse sunt bunuri atât de apropiate unul de altul, încât firmele care le produc sunt într-o concurenţă acerbă, iar un singur producător de cablu de aluminiu nu poate fi acuzat că are monopl real asupra pieţei de cabluri. Măsurarea elasticităţii încrucişate poate fi hotărâtoare în acest caz. De exemplu, o elasticitate de 10 ar sprijini compania arătând că cele două produse swunt atât de apropiate, încât un monopol asupra oricăreia dintre ele nu ar fi un monopol real asupra pieţei de cabluri. O elasticitate încrucişată de 0.5, pe de altă parte , ar sprijini acţiunea guvernului că monopolul asupra cablului de aluminiu este real pe o piaţă completă.

7.2.4Elasticitatea şi creşterea economică

Una din concluziile cele mai interesante în comportarea elasticităţilor este că, pe măsură ce ţările devin mai bogate, elasticitatea în funcţie de venit, cât şi cea în funcţie de preţ pentru alimente manifestă o tendinţă puternică de scădere. De-a lungul anilor, creşterea economică a făcut să crească venitul real în multe ţări de pe glob. Pe măsură ce a avut loc acest lucru, cererea pentru alimente a crescut, dar la o rată din ce în ce mai mică. În acelaşi timp, cererea a devenit din ce în ce mai puţin sensibilă la fluctuaţiile de preţ. De exemplu, elasticitatea cereri în funcţie de preţ pentru alimente este de numai 0,1 în Statele Unite, ţară cu cel maqi mare venit pe cap de locuitor. Pe măsură ce coborâm nivelul venitului, elasticităţile în

funcţie de preţ cresc, ajungâd la 0,3 în Marea Britanie, 0,45 în Israel, 0,55 în Peru şi în jur de 0,7 în India. Pe aceaşi scală de valori, elasticităţile în funcţie de venit scad. Ele se eşalonează de la 0,15 în SUA, 0,35 în Marea Britanie, 0,5 în Israel, 0,65 în Peru şi aproape 0,8 în India. Acest fenomen al elasticităţii în funcţie de preţ şi de venit, care scade pe măsură ce creşterea economică măreşte venitul pe cap de locuitor, are multe consecinţe importante.

7.2.5Alte variabile

Studiile moderne arată că cererea este adesea influenţată de o mare varietate de factori socio-economici – mărimea familiei, vârstă, aşezare geografică, structura locurilor de muncă, nivelul de trai şi aşteptările în ce priveşte venitul - , care nu sunt incluşi în teoria traditională a cererii. Deşi semnificativă, contribuţia acestor factori la modificările cererii tinde să se micşoreze. În mod tipic, mai puţin de 30% din variaţiile cererii sunt datorate acestor „noi” factori şi o proporţie mult mai mare se datorează variabilelor tradiţionale : preţul şi venitul.