EFECTE BIOLOGICE ALE CÂMPURILOR ELECTROMAGNETICE

1

Autor: fiz. IOAN MAMULAŞ

1. În anii ’60 – ’70 ai secolului trecut, profesorul Rutger Wever, de la Institutul

Max Planck din München, a efectuat o serie de experimente – inedite la acea veme –

privind ritmurile biologice circadiene umane [1 – 4]. El a construit un buncăr subteran

format din două încăperi identice, în care au locuit, separat, timp de mai multe

săptămâni, grupe de subiecţi voluntari. Ambele incinte erau izolate de acele variaţii

periodice naturale de lumină, temperatură, zgomote etc. care sunt indicatori obişnuiţi

ai trecerii timpului. Una din camere era, în plus, ecranată faţă de orice câmpuri

electrice, magnetice şi electromagnetice, inclusiv cele de origine naturală. Pe timpul

şederii în respectivele încăperi, subiecţilor le-au fost monitorizaţi diferiţi parametri

fiziologici care, în condiţii normale, au variaţii diurne: temperatura corporală, ciclurile

veghe–somn, concentraţiile de sodiu, potasiu şi calciu din urină etc. Datele obţinute în

urma unor repetate experimentări au arătat că ritmurile circadiene la subiecţii ne-

ecranaţi faţă de mediul electromagnetic s-au modificat foarte puţin comparativ cu

ritmurile normale. În schimb, la persoanele din incinta ecranată electromagnetic s-au

produs modificări semnificative ale ciclurilor biologice, acestea devenind, după câteva

zile, total desincronizate în raport cu ritmurile normale (în general, s-au mărit

perioadele ciclurilor). De asemenea, subiecţii respectivi au prezentat şi alte

simptoame, cum ar fi migrene persistente sau tulburări emoţionale. Apoi, Wever a

introdus – fără ştirea subiecţilor – diferite câmpuri electrice şi magnetice artificiale în

camera ecranată electromagnetic. Cu o singură excepţie, aceste câmpuri nu au avut

vreo influenţă asupra stării subiecţilor. Excepţia a constituit-o aplicarea unui câmp

electric oscilant cu frecvenţa de 10 Hz şi de amplitudine foarte mică (2,5 V/m), ceea

ce a avut drept consecinţă restabilirea promptă a ritmicităţii biologice în parametrii

normali şi înlăturarea celorlalte efecte ale ecranării electromagnetice. Wever a

interpretat rezultatele ca indicând faptul că variaţiile ciclice cu frecvenţe în jur de 10

Hz ale câmpului natural geoelectromagnetic sunt, probabil, determinanţii

fundamentali ai ciclurilor biologice. În legătură cu acesta, este de menţionat că, în

anul 1959, Herbert L. König constatase [5] o variaţie diurnă a magnitudinii benzii de

10 Hz din spectrul undelor electromagnetice atmosferice naturale (produse, în

principal, prin descărcările electrice sub forma fulgerelor).

2

În ansamblul lor, rezultatele lui R. Wever reprezintă doar un singur exemplu

din multitudinea de dovezi acumulate de-a lungul timpului referitoare la conexiunile

profunde dintre câmpurile electromagnetice naturale şi organismele biologice. Aceste

câmpuri constituie factori de mediu fundamentali pentru existenţa vieţii pe Terra,

factori ce nu pot fi neglijaţi atunci când dorim o evaluare corectă şi cât mai

cuprinzătoare a fenomenelor biologice. Unii cercetători, printre care R. O. Becker şi

A. A. Marino [6], consideră că modificările din trecut ale câmpurilor electromagnetice

naturale au exercitat presiuni asupra evoluţiei biologice şi este posibil să fi fost

asociate chiar cu biogeneza. Ceea ce ştim cu siguranţă este că, în prezent, toate fiinţele

vii sunt intim legate de diferite aspecte ale câmpurilori electromagnetice terestre şi

este posibil ca, în viitor, să fie descoperite lucruri încă mai surprinzătoare.

2. Frecvenţa de 10 Hz a câmpului electromagnetic natural, la care se refereau

H. L. König şi R. Wever, se încadrează, grosso-modo, în domeniul frecvenţelor

electromagnetice specifice spaţiului dintre Pământ şi acea parte a atmosferei terestre

superioare – numită ionosferă – în care radiaţiile solare determină apariţia de sarcini

electrice libere prin ionizarea atomilor.

Existenţa şi dinamica ionilor din atmosferă sunt factori esenţiali atât în

configurarea câmpului geoelectric, cât şi pentru activităţile electrice atmosferice.

Suprafaţa Pământului absoarbe ionii negativi şi capătă o sarcină electrică negativă, în

vreme ce ionosfera rămâne încărcată cu sarcini electrice pozitive. Diferenţa de

potenţial electric dintre Pământ şi ionosferă este de circa 280 kV, ceea ce induce un

curent electric global de aproximativ 2000 A, cu o densitate de curent de circa 10–12

A/m2 [7, p. 211]. Organismele vii trăiesc în câmpul electric natural ce se menţine între

sol şi ionosferă, şi, prin urmare, este firesc să se presupună că, într-un fel sau altul, ele

s-au adaptat la acest câmp. De exemplu, nu poate fi doar o cincidenţă faptul că

polarizarea electrică a plantelor (precum soia, cartoful, tomata sau cactusul) coincide

cu cea a sistemului Pământ – ionosferă [8]: rădăcinile sunt negative electric, iar

vârfurile sunt pozitive electric.

3

O parte din emisiile electromagnetice naturale generate de cele circa 1500 –

2000 de furtuni, cu descărcări electrice, permanent active în diferite zone geografice,

şi care produc 50 – 200 de fulgere pe secundă [9], sunt “capturate” în atmosfera

terestră prin reflexii multiple între solul terestru (bun conductor electric) şi ionosferă

(având de asemenea o anumită conductibilitate electrică). În felul acesta, Pământul şi

ionosfera formează o enormă cavitate rezonantă pentru anumite unde

electromagnetice produse de fulgere, posibilitate prevăzută teoretic prima dată de

fizicianul german W. O. Schumann în 1952 [10]. Dacă se consideră Pământul şi

ionosfera ca nişte sfere perfect conductoare electric şi se ţine cont de faptul că

înălţimea ionosferei (50 ÷ 600 km) este mult mai mică decât raza Pământului (6400

km), teoria electromagnetismului arată [10, 11] că frecvenţele de rezonanţă fn ale

cavităţii Pământ–ionosferă – denumite frecvenţe (rezonanţe) Schumann – sunt date

(în Hz) de formula: fn = (c/2πR)·[n(n+1)]1/2, unde n = 1, 2, 3, … este un număr întreg,

c este viteza luminii în vid , iar R este raza Pământului. Pentru primele şase frecvenţe

de rezonanţă, se obţin următoarele valori: f1 = 10,55 Hz, f2 = 18,27 Hz, f3 = 25,84 Hz,

f4 = 33,36 Hz, f5 = 40,86 Hz, f6 = 48,34 Hz, dar măsurătorile efectuate cu antene

speciale au arătat că frecvenţele Schumann sunt mai mici decât estimările teoretice

[12, 13]: f1 = 7,8 Hz, f2 = 14,1 Hz, f3 = 20,3 Hz, f4 = 26,4 Hz, f5 = 32,5 Hz, f6 = 38,8

Hz. Această diferenţă dintre predicţiile teoretice şi datele observaţionale se explică

prin aceea că, pe de o parte, Pământul şi ionosfera nu sunt conductori electrici

perfecţi, iar pe de altă parte, există pierderi electrice în atmosferă, a cărei

conductivitate creşte cu altitudinea [11, 13, 14]. Totuşi, este interesant de remarcat că

un calcul bazat pe considerente fizice extrem de simple dă un rezultat foarte apropiat

de prima rezonanţă Schumann constatată experimental (cea de 7,8 Hz): dacă lungimea

de undă L a unei unde electromagnetice care “călătoreşte” în jurul Pământului are o

valoare egală cu circumferinţa acestuia, respectiv cu 2R, atunci frecvenţa f a undei

(determinată prin relaţia f = c/L = c/2R) este de 7,46 Hz.

Rezonanţele Schumann fac parte din spectrul de frecvenţe radio (v. tabelul 1,

preluat după [15]), primele dintre ele încadrându-se în banda frecvenţelor extrem de

joase (ELF).

4

Tabelul 1 – Spectrul de radiofrecvenţe

Banda de frecvenţe Abreviere Frecvenţe Lungimi de undă< 3 Hz > 100.000 km

Frecvenţe extrem de joase(Extremely Low Frequencies)

ELF 3 Hz – 30 Hz 100.000 km – 10.000 km

Frecvenţe super joase(Super Low Frequencies)

SLF 30 Hz – 300 Hz 10.000 km – 1.000 km

Frecvenţe ultra joase (Ultra Low Frequencies)

ULF 300 Hz – 3 kHz 1.000 km – 100 km

Frecvenţe foarte joase (Very Low Frequencies)

VLF 3 kHz – 30 kHz 100 km – 10 km

Frecvenţe joase (Low Frequencies)

LF 30 kHz – 300 kHz

10 km – 1 km

Frecvenţe medii (Medium Frequencies)

MF 300 kHz – 3 MHz

1 km – 100 m

Frecvenţe înalte (High frequencies)

HF 3 MHz – 30 MHz

100 m – 10 m

Frecvenţe foarte înalte (Very High Frequencies)

VHF 30 MHz – 300 MHz

10 m – 1m

Frecvenţe ultra înalte (Ultra High Frequencies)

UHF 300 MHz – 3 GHz

1 m – 10 cm

Frecvenţe super înalte (Super High Frequencies)

SHF 3 GHz – 30 GHz 10 cm – 1 cm

Frecvenţe extrem de înalte (Extremely High Frequencies)

EHF 30 GHz – 300 GHz

1 cm – 1 mm

5

Înregistrări în regim continuu, efectuate pe intervale mari de timp, au relevat

variaţii (cu câteva procente în plus sau în minus) diurne, lunare şi sezoniere ale

frecvenţelor şi amplitudinilor undelor Schumann, variaţii determinate în principal de

activităţile solare şi geomagnetice curente [16, 17]; în perioadele cu activitate solară

intensă, modificările de frecvenţă şi amplitudine devin mai importante [18]. De

asemenea, se pare că există o legătură între magnitudinea undelor Schumann şi

temperatura atmosferică, caracteristicile acestor unde putând fi considerate, într-o

anumită măsură, drept indicatori ai climatului global terestru [19, 20].

Amplitudinile electrice şi magnetice ale undelor Schumann sunt cu mai multe

ordine de mărime mai mici faţă de intensitatea câmpului electrostatic atmosferic şi,

respectiv, de cea a câmpului geomagnetic [13]. Astfel, componenta electrică a undelor

Schumann are intensităţi în jur de 10–3 V/m (câmpul electrostatic atmosferic este, pe

vreme frumoasă, de aproximativ 100 – 150 V/m, putând ajunge până la 3000 V/m în

timpul furtunilor), iar componenta magnetică este de circa 10–12 T (comparativ cu 10–5

T pentru câmpul geomagnetic). În condiţii atmosferice normale, amplitudinea undelor

Schumann scade, de regulă, o dată cu creşterea frecvenţei. Amplitudinile undelor

Schumann având valori foarte scăzute, şi energia transportată de ele este extrem de

mică; de pildă, componentele electrice au o putere medie de ordinul a 10 –13 W/m2

[13].

3. După descoperirea undelor (rezonanţelor) Schumann, unii cercetători au

remarcat că domeniul de frecvenţe al acestora este similar cu cel al semnalelor

electroencefalografice înregistrate la om şi la majoritatea mamiferelor [21 – 40].

6

Electroencefalografia (EEG) este metoda de înregistrare, reprezentare grafică

în timp şi măsurare a activităţii electrice a creierului prin intermediul unor electrozi

plasaţi pe pielea capului sau, în cazuri speciale, direct pe cortex. Traseele rezultate

reprezintă electroencefalograma, pe care se evidenţiază, în funcţie de stările

fiziologice/fiziolpatologice, variatele tipuri de semnale electroencefalografice (aşa-

numitele unde sau ritmuri electrice cerebrale), diferenţiate în benzi de frecvenţă [41,

42]. La originea undelor înregistrate pe electroencefalogramă se află gradienţii de

biopotenţial electric (de ordinul microvolţilor şi zecilor de microvolţi) dintre diferitele

zonele ale membranelor neuronale. Aceste diferenţe, existente şi în stare de repaus, se

intensifică sau se modifică în stările de excitaţie şi prezintă variaţii caracteristice în

raport cu anumite stări fiziologice sau patologice. Prin EEG se pot decela leziuni sau

disfuncţionalităţi ale creierului, exprimate prin anomalii ale activităţii electrice

cerebrale, contribuind astfel într-o măsură însemnată la stabilirea diagnosticului unor

boli cu etiologie neurologică.

Pe traseele electroencefalografice se înregistrează, în principal, următoarele

tipuri de ritmuri electro-cerebrale:

– ritmul delta (δ), cu frecvenţe mai mici de 4 Hz şi amplitudini de 50 – 150

microvolţi; este prezent la copii de vârste mici (ca unul din factorii ce

declanşează eliberarea de hormoni de creştere), iar la adulţi numai în starea de

somn profund şi fără vise, de comă sau de extaz intens. Poate apare în urma

consumului excesiv de alcool, în unele encefalopatii şi leziuni cerebrale;

– ritmul theta (θ), cu frecvenţe de 4 – 7 Hz şi amplitudini de 30 – 70 microvoţi;

prezent în mod normal la copii şi adolescenţi, este mai puţin pregnant la adulţi

(fiind mascat de ritmul alfa); manifest în somnul cu vise, în stări hipnagogice,

hipnotice, halucinatorii sau de mare stress emoţional;

– ritmul alfa (α), cu frecvenţe de 8 – 13 Hz şi amplitudini de 10 – 120 microvolţi;

se produce în starea de relaxare conştientă cu ochii închişi, sau scurt timp înainte

de adormire şi/ori imediat după trezire; este caracteristic stărilor de meditaţie; în

timpul somnului, este înlocuit de ritmul beta;

– ritmul beta (β), cu frecvenţe de 14 – 30 Hz şi amplitudini de 5 – 30 microvolţi;

caracteristic stării obişnuite de veghe, în care atenţia este preponderent orientată

spre acţiuni exterioare; starea de activitate electro-cerebrală beta se amplifică în

condiţii de stress sau anxietate;

7

– ritmul gamma (γ), cu frecvenţe de 30 – 80 Hz şi amplitudini de ordinul a 40 de

microvolţi; apare în activitatea mentală superioară, incluzând percepţia şi

conştientizarea.

Alte ritmuri electrice cerebrale sunt complexele K (amplitudine minimă de

100 microvolţi, durata de 0,5 – 1 secunde, precedate şi urmate de cel puţin 2 secunde

de activitate encefalică de mică amplitudine), fusurile electroencefalografice (unde de

12 – 16 Hz şi durate de 0,5 – 1 secunde, cu anvelopă fusiformă), descărcările

epileptice (unde triunghiulare de maxim 1/12 s) ş.a. În ultimii ani, prin introducerea şi

perfecţionarea tehnicilor digitale în EEG, s-a demonstrat că gama de frecvenţe a

ritmurilor electrice cerebrale este mult mai extinsă decât s-a crezut anterior [42],

ajungând până la 3000 Hz. Ritmurile electro-cerebrale ultrarapide, cuprinse între 100

Hz şi 3000 Hz, sunt implicate, se pare, în procesele superioare ale conştiinţei, în

mecanismele neurologice legate de modul în care fiinţa umană conceptualizează şi

raţionează.

4. După cum se poate lesne observa, frecvenţele principalelor ritmuri electrice

cerebrale umane (α, β, γ, δ, θ) sunt în bună măsură cuprinse în spectrul undelor

Schumann. Se poate presupune că nu este vorba de o simplă coincidenţă

întâmplătoare, ci are semnificaţii profunde legate de modul în care organismele vii (în

particular, cel uman) se “cuplează” la câmpurile electromagnetice naturale. În opinia

cercetătorului australian Lewis B. Hainsworth [27, 29], frecvenţele specifice de

operare ale semnalelor cerebrale s-au adaptat, în decursul evoluţiei biologice, la

frecvenţele semnalelor electromagnetice naturale care circulă în cavitatea rezonantă

mărginită de suprafaţa terestră şi ionosferă. Ca urmare, undele Schumann participă la

reglarea “ceasurilor biologice interne”, sunt implicate în stările de veghe şi de somn,

acţionează asupra secreţiilor hormonale etc. De aceea, de pildă, la bordul navelor

cosmice cu echipaj uman se montează dispozitive speciale care generează în mod

artificial semnale electromagnetice de tipul rezonanţelor Schumann; după cum s-a

constatase la începutul erei spaţiale, privarea de astfel de semnale provoca

astronauţilor serioase perturbări fiziologice.

8

Studii experimentale au indicat, într-adevăr, că există corelaţii între activitatea

electrică cerebrală şi caracteristicile rezonanţelor Schumann. Într-una din lucrările mai

recente privind acest subiect, cercetători ruşi de la Universitatea de Stat din Tomsk au

găsit o corelaţie pozitivă între parametrii undelor Schumann (amplitudine şi frecvenţă)

şi cei ai semnalelor electroencefalografice în domeniul 6 – 16 Hz. Utilizându-se

tehnici de monitorizare sincronizată, s-a constatat că respectiva corelaţie, exprimată

prin indici ai funcţiei de corelaţie încrucişată, este statistic semnificativă şi variază

între 0,12 şi 0,65, la un nivel de semnificaţie de 0,95. De asemenea, s-a observat că

această corelaţie suferă o influenţă majoră din partea activităţii solare şi a celei

geomagnetice [43].

Corelaţia dintre activitatea electro-cerebrală şi undele Schumann ar putea fi

explicată, cel puţin parţial, prin mecanisme de tip rezonanţă (rezonatorul fiind chiar

creierul) care, în plus, facilitează bio-comunicaţia. “Creierul este o sursă de semnale

ELF ce sunt transmise în tot corpul prin sistemul nervos, care este sensibil la

câmpurile magnetice. Undele cerebrale şi bioritmurile naturale pot fi antrenate de

semnale ELF externe, cum ar fi undele staţionare la rezonanţe Schumann.

Antrenarea, sincronizarea şi amplificarea promovează o activitate coerentă la scară

largă, în pofida fluctuaţiilor tranziente tipice undelor cerebrale. În felul acesta, din

creier emerg unde rezonante staţionare şi este facilitat transferul intern şi extern de

bio-informaţie prin unde electromagnetice de tip ELF. Aceste unde de rezonanţe

Schumann prezintă un caracter non-local şi o capacitate de comunicaţie aproape

instantanee” [38].

9

Bazându-se pe similitudinea dintre frecvenţele Schumann şi ritmurile EEG,

profesorul neo-zeelandez Neil J. Cherry a emis ipoteza potrivit căreia creierul uman

poate fi considerat un sistem electromagnetic a cărui sincronizare – ce determină

comportamentul inteligent – se realizează tocmai prin rezonanţele Schumann:

“Creierul uman este un organ biologic. Pe de o parte este maleabil, flexibil şi

adaptabil, dar pe de altă parte este relativ stabil şi coerent, cu o inteligenţă bine

dezvoltată. În scopul menţinerii gândirii inteligente într-un organ malebil şi adaptabil

este nevoie de un sistem de sincronizare constant, global disponibil, care să

stabilizeze în mod continuu creierul. Inteligenţa şi reacţiile rapide necesită un sistem

electromagnetic de semnalizare, susţinut de un sistem biochimic. Semnalul de

rezonanţă Schumann furnizează un domeniu de semnale electromagnetice

corespunzătoare frecvenţelor cerebrale, susţinând sincronizarea necesară

inteligenţei” [37].

Există, de asemenea, încercări de a descifra mecanismele unor fenomene

parapsihologice prin implicarea undelor Schumann. Astfel, Lian Sidorov consideră că

“rezonanţa Schumann poate fi substratul unui mecanism de percepţie extrasenzorială

de tip radar: (…) această frecvenţă nespecifică este absorbită şi re-emisă în tipare de

interferenţă unice de către toate obiectele pe care le întâlneşte; aceste tipare de

interferenţă sunt compuse de proprietăţi externe şi interne, căci atomii şi moleculele

constituente precum şi ansamblul lor global retransmit această energie în

conformitate cu configuraţia lor specifică. Dar nu numai atât: unda ‘prospectoare’

poate fi modulată în frecvenţă şi ca formă de intenţiile conştiente, cu scopul de a

produce informaţii specifice (tipare de interferenţă) care apoi sunt decodate de creier

atunci când revin aproape instantaneu pe ‘spatele’ rezonanţei Schumann. O dată

recapturate, tiparele sunt decodate de către creier printr-o transformare de tip

Fourier, iar informaţiile sunt traduse în date conştiente, într-un mod foarte

asemănător cu al altor procese senzoriale. În sens invers, efecte specifice pot fi

imprimate ca bioinformaţie şi făcute să exercite o ‘misterioasă acţiune la distanţă’ de

îndată ce unda semnal ajunge la ţintă” [44].

10

O interesantă legătură între meridianele acupuncturale, rezonanţele Schumann

şi activitatea electrică cerebrală este sugerată de o lucrare comunicată de M. Cohen,

C. Behrenbruch şi I. Cosic [45]. Este cunoscut faptul că punctele şi meridianele de

acupunctură prezintă caracteristici electrice distincte faţă de restul tegumentului:

punctele de acupunctură au o impedanţă electrică mai scăzută, iar meridianele

reprezintă trasee cu rezistenţă electrică redusă. Autorii menţionaţi au examinat

caracteristicile spectrale ale meridianului Intestin Gros la 10 subiecţi sănătoşi, prin

aplicarea unui puls electromagnetic cu spectru larg de frecvenţe într-un punct de pe

meridian şi detectarea răspunsului de ieşire într-un alt punct mai îndepărtat de pe

meridian. “Analiza funcţiei de transfer a meridianului a relevat frecvenţe rezonante

caracteristice care coincid semnificativ cu componentele spectrale ale rezonanţelor

Schumann şi cu cele ale EEG-ului uman” [45].

11

5. N. J. Cherry, citat mai sus, a elaborat şi un model biofizic [36], în care

frecvenţele Schumann joacă un rol cheie, pentru explicarea efectelor biologice,

fiziologice şi asupra sănătăţii produse de activităţile solare (densitatea şi dinamica

petelor solare, furtuni solare, radiaţii solare) şi geomagnetice [36] – în engleză solar

and geomagnetic activities (prescurtat: S–GMA). Numeroase studii (citate în [36]) au

arătat că aceste efecte includ modificarea presiunii sanguine, a concentraţiei de

melatonină, creşterea incidenţei cancerului, tulburări de reproducere, afecţiuni

cardiace şi neurologice, moartea subită etc. Ce factor din mediul înconjurător – se

întreabă Cherry – determină aceste efecte? Numeroase studii experimentale au arătat

că expunerea la câmpuri ELF artificiale produce scăderea semnificativă a nivelurilor

de melatonină precum şi alte efecte fiziologice identice sau foarte asemănătoare cu

cele produse de S–GMA. De asemenea, s-a constatat că peştii, păsările, animalele şi

oamenii “răspund” la semnale ELF ce generează gradienţi electrici tisulari de semnale

oscilatorii ULF/ELF la praguri foarte scăzute de ordinul a 10–8 – 10–7 V/cm, ceea ce

face plauzibilă ipoteza absorbţiei rezonante neliniare a semnalelor ULF/ELF, inclusiv

a semnalelor Schumann, în sistemele biologice care utilizează semnale oscilatorii

ionice în aceeaşi gamă de frecvenţe. Pe de altă parte, aşa cum demonstrează Cherry pe

baza unei ample documentaţii, semnalele de rezonanţă Schumann sunt înalt corelate

cu parametrii S–GMA. “Ceea ce – consideră el – furnizează un puternic suport

pentru identificarea semnalelor de rezonanţă Schumann ca mecanismul biofizic al S–

GMA, în primul rând printr-un mecanism care implică melatonina” [36]. Importanţa

pe care Cherry o acordă melatoninei este determinată de faptul că acest hormon

secretat de glanda pineală are un rol major în modularea ciclurilor bioritmice. Alături

de melatonină, este luat în considerare şi alt hormon, serotonina (care participă la

reglarea metabolismului cerebral şi a proceselor psihocomportamentale), mai exact,

raportul melatonină/serotonină: “Factorii de mediu ce modifică balanţa

melatonină/serotonină au capacitatea de a influenţa toate funcţiile şi organele pe

care ciclurile circadiene melatonină/serotonină le folosesc pentru realizarea

homeostaziei termice. Aceasta include presiunea sanguină, respiraţia, influenţarea

sistemului imunitar şi a proceselor cardiace, neurologice şi reproductive” [36].

12

Profesorul neo-zeelandez îşi formulează astfel ipoteza de bază a modelului

său: “Semnalul de rezonanţă Schumann (SR) este mecanismul biofizic pentru efectele

asupra sănătăţii produse de S–GMA deoarece este detectat de creier, unde

interacţionează cu ionii din neuroni şi modifică balanţa melatonină/serotonină. Ca un

corolar, SR furnizează un semnal ULF/ELF de referinţă pentru sincronizarea diurnă

şi sezonieră, un fel de metronom” [36]. Modelul înmănunchează, în succesiune logică,

următoarele elemente (rezultate din analiza multitudinii de date observaţionale şi

experimentale dintr-o bogată bibliografie):

a). Activitatea solară este înalt variabilă; nivelul ei este “transferat” prompt

spre Pământ prin radiaţii cosmice şi, după câteva zile, prin mari nori de plasmă

ionizată transportaţi de vânturile solar, provocând modificări ai parametrilor specifici

magnetosferei şi ionosferei terestre.

b). Rezonanţele Schumann (SR) reprezintă un spectru de semnale radio

ULF/ELF generate şi întreţinute, la nivel global, de fenomene electrice atmosferice

(furtuni, fulgere) în cavitatea rezonantă formată de suprafaţa Pământului şi ionosferă.

c). Schimbările diurne şi sezoniere din ionosferă, ca şi cele ale activităţilor

electro-atmosferice, induc modificări diurne şi sezoniere ale semnalelor SR. La rândul

lor, furtunile solare şi ciclurile legate de dinamica petelor solare produc modificări

specifice ale semnalelor SR. Ca rezultat, se stabilesc corelaţii semnificative statistic

între indicii S–GMA şi semnalele SR.

d). Creierele oamenilor şi ale animalelor utilizează în mod natural semnale

ULF/ELF, generate de oscilaţii ale ionilor (de calciu, în special) în neuroni şi alte

celule, pentru reglarea unor funcţii celulare fundamentale, cum ar fi eliberarea de

neurotransmiţători sau comunicarea de la celulă la celulă.

e). Câmpurile electromagnetice din mediul înconjurător din domeniile de

frecvenţe ULF/ELF, incluzând undele Schumann, interacţionează rezonant cu

câmpurile electromagnetice biologice, inducând modificări ale semnalelor celulare

produse de ionii din structurile celulare, ale pattern-urilor undelor cerebrale şi ale

timpilor de reacţie la stimuli exteriori. Aceasta produce alterări în secreţia de

melatonină/serotonină.

13

f). Prin influenţarea proceselor de reglare neurohormonală a ciclurilor

biologice, sunt modificate şi o serie întreagă de organe şi procese fiziologice.

Reducerea nivelului de melatonină modifică presiunea sanguină şi ritmul cardiac, cu

repercusiuni cardiovasculare şi cardiopulmonare. Se produc, de asemenea, efecte

neurologice, asupra funcţiilor reproductive, carcinogenice şi slăbirea sistemului

imunitar. Organimele majorităţii oamenilor pot face faţă la aceste modifcări induse de

câmpuri electromagnetice exterioare, dar exacerbarea efectelor la persoanele slăbite şi

vulnerabile determină creşteri ale ratelor de morbiditate şi chiar de mortalitate.

g). Modificările semnificative ale S–GMA determină modificări semnificative

ale semnalelor de rezonanţă Schumann, dincolo de limitele normale, ceea ce induce în

continuare modificări ale ritmurilor cerebrale şi cardiace, precum şi alterări ale

concentraţiilor de melatonină. Multe din efectele bio-medicale ale acestor alterări sunt

produse de schimbările majore generate în activităţile solare şi geomagnetice,

“demonstrând că S–GMA reprezintă un factor de risc natural” [36].

6. Undele Schumann nu sunt singurele semnale electromagnetice produse de

activităţile electrice atmosferice. În timpul furtunilor cu descărcări electrice se produc

şi aşa-numitele VLF-sferics (sau sferics, ori atmospherics): impulsuri

electromagnetice cu frecvenţe de la câţiva kilohertzi până la zeci de kilohertzi. Ele se

propagă în ghidul de undă format de suprafaţa Pământului şi ionosfera inferioară, iar

caracteristicile lor (amplitudinea, spectrul de frecvenţe, forma de undă şi durata)

depind de tipul descărcărilor electrice care le-au generat, de distanţa faţă de sursă şi de

condiţiile de propagare din atmosferă. Sferics au amplitudini foarte scăzute şi durate

scurte. Câmpul electric al acestor unde este de ordinul câtorva V/m, iar cel magnetic

de ordinul nT până la microT, iar durata este în medie de 0,5 ms (după [46]). Întrucât

ghidul de undă atmosferic funcţionează similar cu un filtru de bandă pentru frecvenţe

în jur de 10 kHz, sferics având astfel de frecvenţe suferă atenuări minime în timpul

propagării, putând fi detectate la distanţe mai mari de 1000 km. Datorită faptului că

sunt generate de descărcările electrice din atmosferă, VLF-sferics pot fi utilizate

pentru detecţia şi studiul fulgerelor şi pentru localizarea zonelor cu furtuni.

Deşi primele constatări privind influenţele exercitate de sferics asupra

organismelor umane au fost raportate încă de la mijlocul anilor 1930, studii

sistematice – de tip observaţional-corelativ şi de tip experimental-simulator – au

început să fie publicate abia după 1950. În continuare sunt redate, după [46], unele din

rezultatele obţinute:

14

R. Reiter (în 1950, 1951, 1960) a găsit corelaţii pozitive semnificative între rata

impulsurilor atmospherics (în două benzi de frecvenţe: 4 – 12 kHz şi 10 – 50 kHz)

şi intensitatea durerii raportate de pacienţi suferind de injurii cerebrale, ţesuturi

rănite sau afecţiuni interne (astm, anghină pectorală, migrene). În plus, Reiter a

observat o creştere a ratei infracţionalităţii, a accidentelor rutiere precum şi a

timpilor de reacţie în timpul intensificării activităţilor sferics;

Investigaţii efectuate de Ruhenstroth-Bauer şi colaboratorii au pus în evidenţă

conexiuni între diferite simptoame patologice şi rata impulsurilor VLF-

atmospherics, având maxime spectrale clar separate la 6, 8, 10, 12 şi 28 kHz. Rata

impulsului la aceste frecvenţe a fost asociată cu producerea crizelor epileptice, a

surzeniei bruşte şi a infarcturilor miocardice. La grupul de şapte pacienţi suferind

de epilepsie, monitorizaţi pe o perioadă de şapte luni, izbucnirea crizelor s-a

corelat pozitiv cu rata impulsurilor sferics la frecvenţa de 28 kHz, observându-se o

corelaţie negativă la frecvenţa de 10 kHz. În cazurile de surzenie bruscă, analizate

pe un lot de 203 pacienţi timp de un an, s-a constatat o incidenţă ridicată a

afecţiunii în anumite zile, când rata impulsului la frecvenţa de 8 kHz era scăzută,

iar în zilele precedente rata impulsului la 8 kHz fusese înaltă. O corelaţie pozitivă

s-a remarcat între numărul de pacienţi internaţi în spitale pentru infarcturi

miocardice (162 de cazuri) şi activitatea sferics în banda de 28 kHz;

La un grup de 23 de elevi, Laaber (în anul 1987) a constatat că aceştia făceau

relativ mai multe greşeli la testele şcolare dacă în nopţile de dinaintea testelor rata

impulsurilor sferics la 10 kHz era mai înaltă decât în mod obişnuit;

Jacobi (în 1981) a evidenţiat un efect al impulsurilor de tip VLF-sferics asupra

compoziţiei sângelui. După trei ore de expunere la impulsuri sferics de 10 kHz cu

amplitudinea de 0,4 V/m şi repetate cu o frecvenţă tot de 10 kHz, adezivitatea

plachetelor sanguine a crescut în mod semnificativ. Acest efect a fost mai

pronunţat la subiecţii anxioşi şi depresivi;

Efecte electrocorticale au fost observate de Tirsch şi colaboratorii într-un studiu

pilot realizat în 1994. Aplicarea de sferics de 10 kHz, cu o intensitate a

componentei magnetice de 50 nT, timp de numai zece minute, a dus la modificări

ale ritmului alfa EEG în zonele occipitale.

15

În [46] sunt citate şi lucrările unor cercetători care au obţinut rezultate negative

în ce priveşte posibilele influenţe produse de VLF-sferics asupra subiecţilor umani.

Totuşi, aşa cum se remarcă în [46], “predominanţa rezultatelor pozitive pare să

susţină presupunerea că sferics produc efecte biologice”.

7. De peste o sută de ani şi cu precădere în ultimele decenii, mediul

electromagnetic în care trăiesc vieţuitoarele Pământului devine din ce în ce mai bogat

şi mai complex prin câmpurile create în mod artificial de activitatea umană. Asistăm

la creştere continuă a numărului şi diversităţii surselor de câmp electromagnetic

inventate, construite şi folosite în scopuri individuale, industriale, comerciale,

medicale, militare. Printre aceste surse se numără emiţătoarele radio şi TV, radarele,

instalaţiile şi receptoarele de telefonie celulară, cuptoarele cu microunde,

calculatoarele, precum şi diverse echipamente utilizate în industrie, medicină, comerţ

etc. Fără îndoială că toate aceste tehnologii, rezultate ale progresului şttinţifico-tehnic,

sunt utile şi fac viaţa oamenilor mai confortabilă. Pe de altă parte însă, ele ridică

probleme (şi nu de puţine ori, chiar îngrijorări) legate de influenţele pe care câmpurile

electromagnetice le au sau se prezumează că le au asupra organismelor vii, îndeosebi

asupra omului.

Efecte biologice ale radiaţiilor electromagnetice au fost remarcate încă de la

începuturile producerii şi utilizării acestor forme de energie. Prima societate ştiinţifică

din domeniu a fost American Electro-Therapeutics Association care, în 1898, a oferit

cadrul de prezentare a lucrărilor lui Tesla privind aplicaţiile terapeutice ale câmpurilor

de radiofrecvenţă. Din perioada primelor utilizări în medicină a acestor câmpuri s-a

constatat că expunerea subiecţilor biologici la radiaţii electromagnetice de înaltă

densitate de putere determină o încălzire excesivă a ţesuturilor, ajungându-se chiar

până la arsuri ale structurilor iradiate. Respectivele efecte biologice, brutale şi rapide,

au fost denumite “efecte de nivel ridicat de putere” sau “efecte termice”. Mai târziu s-

a observat faptul că şi la niveluri scăzute de densitate de putere se produc efecte, de

data aceasta mai insiduoase şi care se manifestă după un interval mai mare de

expunere; astfel de efecte au fost numite “efecte de nivel scăzut de putere” sau “efecte

atermice”.

Literatura ştiinţifică în care sunt prezentate rezultatele cercetărilor privind

efectele câmpurilor electromagnetice asupra structurilor biologice este uriaşă şi în

continuă creştere. În cele ce urmează sunt spicuite, cu scop pur ilustrativ, doar câteva

aspecte şi exemple.

16

8. La începutul anilor 1930, germanul E. Pflomm (citat în [47], p. 8),

efectuând experimentări pe inimi de broască, constata că acestea, introduse într-un

câmp de înaltă frecvenţă, îşi modificau ritmurile bătăilor şi, după un timp, încetau să

mai bată. După întreruperea expunerii la câmpul electromagnetic, inimile îşi relau,

treptat, bătăile. Britanicii L. Hill şi H. J. Taylor [48] au refăcut şi dezvoltat

experienţele lui Pflomm, arătând că radiaţiile electromagnetice cu lungimi de undă de

600m, 22 m şi 6 m şi cu niveluri scăzute de putere cresc excitabilitatea unui preparat

muşchi–nerv. Dacă nivelurile de putere se măresc, excitabilitatea scade. S-a remarcat

de asemenea că un efect similar se obţine prin amplasarea unui conductor încălzit în

vecinătatea nervului, de unde au concluzionat că respectivele efecte biologice ale

câmpurilor electromagnetice sunt de natură termică. Alte cercetări asemănătoare au

demonstrat că efectele undelor radio asupra inimii de broască sunt similare celor

provocate prin încălzirea acesteia prin mijloace pur termice. Rezultate de acest fel,

acumulate de-a lungul timpului, i-au determinat pe mulţi cercetători să susţină cu

inflexibilitate opinia potrivit căreia acţiunile câmpurilor de radiofrecvenţă asupra

structurilor biologice sunt explicabile exclusiv prin efecte termice. De exemplu, în

[49] olandezii E. Marani şi H. K. P. Feirabend afirmă: “efectele microundelor pot fi în

întregime explicate prin efecte termice, lipsind dovezi convingătoare pentru alte

explicaţii”. (Microundele sunt unde electromagnetice cu frecvenţe de ordinul a 109 –

1011 Hz.).

17

Un fenomen interesant şi insolit, notificat prima oară de operatorii instalaţiilor

radar în timpul celui de-al doilea război mondial, este producerea unor senzaţii

auditive pe care le au persoanele expuse iradierii cu microunde modulate cu impulsuri

de joasă frecvenţă. Abia după anii 1960 fenomenul a început să fie luat în considerare

şi investigat în detaliu, această întârziere fiind determinată în principal de ideea

preconcepută a inexistenţei efectelor atermice ale microundelor. Senzaţiile auditive

respective (percepute nu numai de subiecţi umani, ci şi de alte mamifere) au fost

descrise ca bâzâituri, clinchete, ciripituri, în funcţie de lărgimea impulsurilor

modulatoare şi de frecvenţa lor de repetiţie [50]. Fenomenul are o importanţă aparte

pentru că el apare la densităţi ale puterii incidente inferioare celor necesare inducerii

altor efecte biologice ale microundelor, iar pragul densităţilor medii de putere este cu

mult mai mic decât cel prevăzut de standardele uzuale de siguranţă, adică de 10

mW/cm2. Au fost propuse câteva mecanisme fizice pentru justificarea conversiei

microundelor în energie acustică. Modelul general (după [47]), bazat pe teoria

perturbaţiilor acustice termoelastice), admite faptul că datorită impulsurilor de

microunde are loc o creştere de temperatură, mică, dar foarte rapidă, care provoacă

expansiunea termică a materiei nervoase; aceasta, la rândul ei, lansează undele

acustice pe care le detectează cohleea.

18

9. O altă influenţă interesantă indusă de câmpurile/undele electromagnetice

exogene asupra mediilor biologice constă în aceea că, în anumite situaţii, efectele

biologice, biofizice şi fiziologice se produc, cu preponderenţă, în anumite “ferestre”

ale amplitudinilor şi frecvenţelor respectivelor câmpuri/unde electromagnetice [51 –

54]. “Ferestrele de frecvenţă şi amplitudine au fost observate la sistemele genetic,

imun, hematologic şi nervos, cu răspunsuri de fereastră reproductibile de la frecvenţe

extrem de joase până la unde milimetrice. Fenomenul constă în aceea că un anumit

efect poate fi observat, de pildă, la nivele joase şi înalte de expunere, dar nu şi în

domeniul intermediar. În gama undelor milimetrice, efecte de fereatră au fost

constatate asupra sintezei proteinelor din celulele de mamifere în domeniile 38 – 48 şi

65 – 75 GHz” [54]. Existenţa “ferestrelor” de frecvenţă şi amplitudine sugerează

implicarea unor fenomene de tip rezonant. Unii cercetători consideră, pe baza

rezultatelor experimentale, că astfel de fenomene rezonante, având un rol bio-

informaţional, au loc la nivelul membranelor celulare. De exemplu, în [55] se spune:

“Există tot mai multe dovezi experimentale şi teoretice care susţin ideea existenţei

unui cuplaj între câmpuri electromagnetice exogene şi canalele ionice localizate în

membranele celulelor excitabile. Una din cele mai uimitoare consecinţe al unor astfel

de interacţiuni indică un comportament de tip rezonant al acestei clase de sisteme

electrice non-liniare, comportament care duce la un transfer informaţional optimizat

de-a lungul membranelor excitabile. Autorii lucrării [55] “prezintă noi dovezi care

arată că potenţiale de acţiune se pot produce în biomembrane chiar şi sub pragul de

excitaţie, cu condiţia ca, simultan cu stimulul depolarizant, să interacţioneze cu

membrana şi un câmp electric exogen oscilatoriu de joasă amplitudine şi cu frecvenţă

adecvată (în jur de 10 kHz)”.

19

10. Întrucât câmpurile/undele electromagnetice interacţionează cu sistemele vii

într-un mod foarte complex, este dificil de evaluat şi de cuantificat distribuţia

absorbţiei de putere electromagnetică în structurile biologice. Cuplarea şi transferul

energiei electromagnetice către ţesuturile iradiate variază în funcţie de mulţi

parametri, diferiţi de la o situaţie particulară la alta. Parametrii fundamentali sunt, în

acest caz, componentele de câmp electric şi magnetic induse de radiaţia incidentă în

mediul biologic iradiat. Câmpul extern incident la structura biologică poate fi

exprimat în termeni de densitate de putere (mW/cm2), de amplitudine a componentei

de câmp electric (V/m) sau a componentei de câmp magnetic (A/m). Dar nici unul din

aceşti parametri nu este potrivit ca referinţă pentru evaluarea efectelor provocate de

penetrarea radiaţiei electromagnetice în interiorul structurii biologice. De aceea, se

defineşte un parametru specific denumit “rată de absorbţie specifică” (în engleză:

Specific Absorption Rate, prescurtat SAR), exprimat în W/kg, reprezentând raportul

dintre puterea electromagnetică absorbită de o masă biologică şi valoarea acelei mase

absorbante. Dimensiunea masei considerate determină definirea locală sau mediată a

SAR.

Parametrul SAR este utilizat îndeosebi pentru exprimarea influenţelor de tipul

efectelor termice. Câteva exemple, după [54]:

“- 1 W/kg produce o creştere cu 10 C a temperaturii corpului uman, luând în

considerare reglarea termică;

- Deteriorări la nivel de cornee au fost observate la maimuţe pentru SAR de 2,6

W/kg şi 2,45 GHz ;

- Afectări ale retinei au fost constatate la maimuţe pentru SAR de 4 W/kg, în gama

1,25 – 2,45 GHz, în câmpuri pulsatorii;

- SAR peste 15 W/kg produce maltformaţii, cu creşteri de temperatură mai mari de

50 C”.

Relativ la efectele termice, trebuie meţionat că acestea variază lent cu

frecvenţa şi sunt puternic influenţate de pierderile dielectrice, proporţionale, la rândul

lor, cu intensitatea radiaţiei electromagnetice.

20

11. Aşa cum se arată în [47], s-au conturat, de-a lungul ultimelor decenii, două

modalităţi de abordare a efectelor biologice induse de microunde. Standardele de

siguranţă occidentale (vest-europene şi americane) la iradierea cu microunde impun o

valoare limită superioară a densităţii de putere de 10 mW/cm2, în timp ce numeroşi

specialişti est-europeni (îndeosebi ex-sovietici şi polonezi) propun ca această limită să

fie de o mie de ori mai mică, adică de 10 microW/cm2. Diferenţa mare dintre aceste

valori este determinată de concepţii diferite asupra a ceea ce este considerat drept

efect biologic.

Conform “şcolii estice”, “limitarea densităţii de putere la 10 microW/cm2

corespunde valorii pentru care devin observabile primele efecte biologice, în timp ce

în viziunea şcolii vestice se ia în considerare valoarea densităţii de putere de 10

mW/cm2 pentru care anumite modificări induse în mediile biologice iradiate riscă să

devină ireversibile” [47, p. 206]. Controversa are ca fundament nu doar considerente

pur ştiinţifice, căci realizarea şi producerea în serie de aparatură de microunde care să

prezinte scăpări de radiaţii electromagnetice la niveluri mai mici de 10 microW/cm2

este dificilă şi extrem de costisitoare; acesta este, probabil, motivul pentru care mulţi

cercetătorii occidentali, sponsorizaţi (direct sau indirect) de firme producătoare de

aparatură cu microunde, se exprimă cu vădită circumspecţie relativ la afirmaţiile

privind existenţa unor efecte biologice ale microundelor la niveluri joase şi foarte

joase ale densităţii de putere.

În tabelul 2 sunt prezentate (după [47]) unele rezultate ale cercetătorilor est-

europeni care indică existenţa multor efecte biologice ale microundelor la densităţi de

putere cu mult sub 10 mW/cm2.

Tabelul 6 – Efecte biologice ale microundelor la niveluri mici ale densităţii de putere

Parametru/Sistem/Funcţie

investigate

Densitate de putere(μW/cm2) Efecte

Greutate corporală 150 Scădere în greutate (în cazul expunerilor cronice)

Tensiunea arterială 150 Hipotensiune marcată (în cazul expunerilor cronice)

Reproducerea (în cazul expunerilor

cronice)

150 - Scăderea fertilitţii şi a numărului de descendenţi;

- Creştere a numărului de descendenţi cu tare congenitale;

- Creştere a mortalităţii embrionare.

21

Sistemul nervos central

10 – 20 şi peste Modificări ale EEG evidenţiind o sincronizare externă (expunere acută)

150 - modificări comportamentale cu predominanta spre activare (expunere acută);

- modificări în structurile subcorticale bazale (expunere cronică).

Electromiografie 150 Activitate electrică crescută Sistemul endocrin 150 - Modificări ale greutăţilor glandelor

endocrine (hipofiză, suprarenale);- Modificarea funcţiei

neurosecretorii a hipotalamusului;- Tendinţa de creştere a nivelului de

nor-epinefrină în glandele suprarenale

Metabolismul 150 Modificări în metabolismul apei şi al electroliţilor (sodiu, potasiu)

Sistemul imunitar 150 Inhibarea activităţii fagocitare a neutrofilelor

22

În pofida disputelor legate nivelurile de densitate de putere la care apar efecte

biologice semnificative ale microundelor, în ultimii ani se vorbeşte tot mai insistent de

aşa numitul “sindrom al microundelor” (microwave syndrome) de care suferă anumite

persoane şi care “implică un număr de semne precum dureri de cap, transpiraţie,

instabilitate emoţională, iritabilitate, oboseală, somnolenţă, probleme sexuale,

pierdere de memorie, dificultăţi de concentrare şi în luarea deciziilor, insomnie,

tendinţe depresive etc” [54].

12. De la începutul vieţii pe Pământ, organismele vii au existat în armonie cu

câmpurile electromagnetice terestre naturale. Radiaţiile electromagnetice naturale, în

cazul în care nu sunt perturbate de anomalii geofizice sau din alte cauze, sunt în

general benefice omului şi celorlalte vieţuitoare şi au avut un rol de mare importanţă

în evoluţia biologică. De zeci de ani, însă, mediul natural este “infestat”, într-un ritm

exponenţial, de surse artificiale de câmpuri şi radiaţii electromagnetice, ceea ce ridică

în mod tot mai acut problema efectelor nocive pe care astfel de câmpuri/radiaţii le pot

avea asupra biosferei şi a omului în particular. În opinia lui Robert Becker, unul din

cei mai proeminenţi specialişti în domeniul bioelectromagnetismului: “cel mai mare

element de poluare a mediului terestru este proliferarea câmpurilor electromagnetice.

Consider că aceasta e o ameninţare, la scară globală, de departe mai mare decât

încălzirea atmosferei sau creşterea concentraţiilor de substanţe chimice în mediu”

[56]. Mai înainte, acelaşi Becker atrăsese atenţia asupra faptului că: “Fără să

înţelegem relaţiilor acestor câmpuri cu organismele vii, noi am produs o alterare

globală a mediului înconjurător care are profunde implicaţii pentru sănătatea

oamenilor” [57, p. 217].

Bibliografie1. R. Wever – “Einfluss schwacher electromagnetischer Felder auf die circadiane

Periodik des Menschen”, NATURWISSENSCHAFTEN, vol. 55, 29-33, 1968.2. R. Wever – “The Effects of Electric Fields on Circadian Rhythmicity in Men”,

LIFE SCIENCES & SPACE RESEARCH, vol. 8, 177-187, 1970.3. R. Wever – “Human Circadian Under the Influence of Weak Electric Fields and

the Different Aspects of these Studies”, INTERNATIONAL JOURNAL OF BIOMETEOROLOGY, vol. 17, 227-232, 1973.

4. R. Wever – “The Circadian System of Man”, Springer Verlag, Berlin – Heidelberg – New York, 1979.

5. H.L. König – “Atmospherics geringster Frequenzen”, ZEITSCHRIFT FÜR ANGEWANDTE PHYSIK, vol. 11, 264-274, 1959.

23

6. R.O. Becker, A.A. Marino – “Electromagnetism & Life”, SUNY Press, Albany, NY, 1982.

7. R.G. Roble, I. Tzur – “The Global Atmospheric-Electrical Circuit”, în: “The Earth’s Electrical Environment – Studies in Geophysics”, National Academy Press, Washington, D.C., 1986.

8. A.G. Volkov, C.L. Brown – “Electrochemistry of Plant Life”, 2004, URL: http://electrochem.cwru.edu/ed/encycl/

9. H.J. Christian – “Global Frequency and Distribution of Lighting As Observed from Space by the Optical Transient Detector”, JOURNAL OF GEOPHYSICAL RESEARCH, vol. 108 (D1), 4005, 2003.

10. W.O. Schumann – “Über die strahlungslosen Eigenschwingungen einer leitenden Kugel, die von einer Luftschicht und einer Ionosphärenhülle umgeben ist”, ZEITSCHRIFT FÜR NATURFORSCHUNG, vol. 7A, 149-154, 1952.

11. J.D. Jackson – “Electrodinamica clasică”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1991.12. M. Balser, C.A. Wagner – “Observations of Earth-Ionosphere Cavity

Resonances”, NATURE, vol. 188, 638-641, 1960.13. C. Polk – “Schumann Resonances”, în: H. Volland (ed.) – “CRC Handbook of

Atmospherics”, CRC Press, Boca Raton, FL., vol. 1, 111-178, 1982.14. J.A. Morente et. al. – “Do Schumann Resonance Frequencies Depend on

Altitude?”, JOURNAL OF GEOPHYSICAL RESEARCH, vol. 109, A05306, 2004.15. URL: http://en.wikipedia.org/wikipedia/wiki/Radio_spectrum16. M. Balser, C.A. Wagner – “On Frequency Variations of the Earth-Ionosphere

Cavity Modes”, JOURNAL OF GEOPHYSICAL RESEARCH, vol 67 (10), 4081-4083, 1962.

17. K. Sao et. al. – “Experimental Investigations of Schumann Resonance Frequencies”, JOURNAL OF ATMOSPHERIC AND TERRESTRIAL PHYSICS, vol. 35 (11), 2047-2053, 1973.

18. V.C. Roldugin, Y.P. Maltsev, A.N. Vasiljev, E.V. Vashenyuk – “Changes of the First Schumann Resomance Frequency During Relativistic Solar Proton Precipitation in the 6 November 1997 Event”, ANNALES GEOPHYSICAE, vol. 17, 1293-1297, 1999.

19. E.R. Williams – “The Schumann Resonance: A Global Tropical Thermometer”, SCIENCE, vol. 256, 1184-1187, 1992.

20. C. Price, D. Rind – “Possible Implications of Global Climate Change on Global Lightning Distributions and Frequencies”, JOURNAL OF GEOPHYSICAL RESEARCH, vol. 99, 10823-10831, 1994.

21. H.W. Ludwig – “A Hypothesis Concerning the Absorbtion Mechanism of Atmospherics in the Nervous System”, INTERNATIONAL JOURNAL OF BIOMETEOROLOGY, vol. 12, 93-98, 1968.

22. F.M. Peterson, K.V. Paulson, R.W. Schnor – “An investigation into the suggested relation between Schumann resonance and α rhythm”, PHYSICS IN MEDICINE AND BIOLOGY, vol. 17, no. 6, 1972.

23. R.O. Becker – “Electromagnetic Forces and Life Processes”, TECHNOLOGY REVIEW, December, 1972.

24. H.L. König – “Behavioural Changes in Human Subjects Associated with ELF Electric Fields”, în: M.A. Persinger (ed.) – “ELF and VLF Electromagnetic Field Effects”, Plenum Press, New York, 1974.

25. R.C. Beck – “Extreme Low Frequency (ELF) Magnetic Fields and EEG Entrainment”, Biomedical Research Associates, Los Angeles, CA, 1978.

24

26. G. Leonard – “The Silent Pulse. A Search for the Perfect Rhythm that Exist in Each of Us”, EP Dutton, New York, 1978.

27. L.B. Hainsworth – “The Effect of Geophysical Phenomena on Human Health”, SPECULATIONS IN SCIENCE AND TECHNOLOGY, vol. 6, no. 5, 1983.

28. C. Polk, E. Postow (eds.) – “CRC Handbook of Biological Effects of Electromagnetic Fields”, CRC Press, Boca Raton, FL, 1986.

29. L.B. Hainsworth – “Electrical Technology and Human Evolution”, SPECULATIONS IN SCIENCE AND TECHNOLOGY, vol. 11, no. 2, 1987.

30. F.-A. Popp, U. Warnke, H.L. König, W. Peschka (eds.) – “Electromagnetic Bio-Information”, second edition, Urban & Schwarzenberg, München-Wien-Baltimore, 1989.

31. M. Hutchison – “Mega Brain Power”, Hyperion Books, New York, 1994.32. J. Houck – “Mental Access Window”, TREAT VI Conference, Virginia Beach,

April 27 – May 1, 1994.33. M. Cohen, C. Behrenbruch, I. Cosic – “Is there a link between acupuncture

meridians, Earth-ionosphere resonances and cerebral activity?”, Proceedings of the 2nd International Conference on Bioelectromagnetism, Melbourne, 15 – 18 February, 1998.

34. W. Ludwig – “Informative Medizin”, VGM Verlag für Ganzheitsmedizin, Essen, 1999.

35. J.L. Oschman – “Energy Medicine: The Scientific Basis”, Hartcourt & Company/Churchill Livingstone, Edinburgh, 2000.

36. N.J. Cherry – “Schumann Resonances, a Plausible Biophysical Mechanism for the Human Health Effects of Solar/Geomagnetic Activity”, NATURAL HAZARDS, vol. 26, no. 3, 2002.

37. N.J. Cherry – “Human Intelligence: The Brain, an Electromagnetic System Synchronised by the Schumann Resonance Signal”, MEDICAL HYPOTHESES, vol. 60, 279-331, 2003.

38. R.A. Miller, I. Miller – “The Schumann Resonances and Human Psychobiology”, NEXUS MAGAZINE, vol.10, no. 3, 2003.

39. G. Mitsutakea, K. Otsukaa, M. Hayakawab, G. Cornélissenc, F. Halbergc – “Does Schumann resonance affect our blood pressure?”, 2004, URL: http://chrono.umin.jp/htm/H400107.htm.

40. J. Lipkova, J. Cechak – “Human electromagnetic emission in the ELF band”, MEASUREMENT SCIENCE REVIEW, vol. 5, section 2, 2005.

41. J. Malmivuo, R. Plonsey – “Bioelectromagnetism”, Oxford University Press, New J. Malmivuo, R. Plonsey – “Bioelectromagnetism”, Oxford University Press, New York – Oxford, 1995.

42. E. Niedermeyer, F. Lopes da Silva – “Electroencephalography: Basic Principles, Clinical Application and Related Fields”, Lippincott, Williams & Wilkins, New York, 2005.

43. S.V. Pobachenko, A.G. Kolesnik, A.S. Borodin, V.V. Kalyuzhin – BIOFIZIKA, vol. 51, no. 3, 2006.

44. L. Sidorov – “On the possible mechanism of intent in paranormal phenomena”, JOURNAL OF THEORETICS, July, 2001.

45. M. Cohen, C. Behrenbruch, I. Cosic – “Is there a link between acupuncture meridians, Earth-ionosphere resonances and cerebral activity?”, BIOELECTROMAGNETICS, vol. 10, no. 3, 173-174, 1998.

25

46. A. Schienle, R. Stark, D. Vaitl – “Biological Effects of Very Low Frequency (VLF) Atmospherics in Human: A Review”, JOURNAL OF SCIENTIFIC EXPLORATION. vol. 12, no. 3, 455-468, 1998.

47. M. Zamfirescu, G. Sajin, I. Rusu, M. Sajin, E. Kovacs – “Efecte biologice ale radiaţiilor electromagnetice de radiofrecvenţă şi microunde”, Editura Medicală, Bucureşti, 2000.

48. L. Hill, H.J. Taylor – “Effect of High-Frequency Field on Some Physiologic Preparations”, LANCET, vol. 1, 311, 1936.

49. E. Marani, H.K.P. Feirabend – “A Nonthermal Microwave Effect Does Not Exist”, EUROPEAN JOURNAL OF MORPHOLOGY, vol. 31, no. 1-2, 141-144, 1993.

50. W.J. Rissmann, C.A. Cain – “Microwave Hearing in Mammals”, Proc. Nat. Elect. Conf., vol. 30, 239, 1975.

51. S.M. Bavin – “Effects of Modulated VHF Fields on the Central Nervous System”, ANN. N.Y. ACAD. SCI., VOL. 247, 74, 1975.

52. S.M. Bavin, W.R. Adey – “Sensitivity of Calcium Binding in Cerebral Tissue to Weak Electric Fields Oscillating at Low Frequency”, PROC. NATL. ACAD. SCI. USA, vol. 73, 1999-2003, 1976.

53. C.F. Blackman – “Induction of Calcium Ion Efflux from Brain Tissue by Radiofrequency radiation; Effects of Modulation Frequency and Field Strength”, RADIO SCIENCE, vol. 14, 93, 1979.

54. A.V. Vorst – “RF/Microwave Radio Protection”, TUTB NEWSLETTER, no. 21, 12-16, 2003.

55. T. Luchian, B. Bancia, C. Pavel, G. – “Biomembrane Excitability Studied Within a Wide-Band Frequency of an Interacting Exogenous Electric Field”, ELECTROMAGNETIC BIOLOGY AND MEDICINE, vol. 21, no. 3, 287-302, 2002.

56. ABC Radio Network, May 2000.57. R. Becker – “Cross Currents”, 1990.

26