EDUCATIA PERMANENTA

1. INTRODUCERE

Educatia nu trebuie (nu poate) sa se rezume la ceea ce ofera scoala de toate gradele,

oricat de elevata ar fi ea. Educatia trebuie sa continue concomitent cu scoala, exercitata de

alti factori educativi (familia, mass media) cat si dupa absolvirea scolii si facultatii, sa

continue tot timpul si toata viata. Aceasta pentru a feri omul de suficienta, de limitele

instruirii si dezvoltării personalităţii sale.

Educaţia permanenta este un sistem educaţional deschis, compus din obiective,

conţinuturi, forme si tehnici educaţionale, care asigura întreţinerea si dezvoltarea continua

a potenţialului cognitiv, afectiv si actional al personalitatii, al capacitatilor si deprinderilor

de autoeducaţie, formarea de personalitati independente si creative. Educatia permanenta

este nemijlocita legata de diagnoza si prognoza educatiei, de programare si de inovare pe

termen lung a educatiei.

Educatia permanenta ne fereste de imbatranirea timpurie din punctul de vedere

cerebral si psiho-social, ne mentine tineretea spirituala. Savantul japonez Matsuzawa

spunea: sa gandesti activ, continuu si intens caci opresti imbatranirea creierului (desigur,

pentru o anumita perioada) si obtii performante deosebite, pana la creatii de mare valoare

si eficienta.

Educatia permanenta, pentru a fi de valoare si eficienta, trebuie sa se bazeze pe

educatie, fapt care cere invatamantului sa pregateasca tineretul studios pentru

autoeducatie.

Educatia permanenta a devenit o speranta a scolii contemporane, scoala supusa excesiv

perspectivei ingust-specializate. Ea se impune, de asemenea, ca o idee călăuzitoare a

elaborării formelor de educaţie a adulţilor. De aceea, analiza cercetărilor actuale in

domeniul educaţiei permanente este o necesitate obiectiva pentru promovarea gândirii si

acţiunii pedagogice. In primul rând, pentru ca prin acţiunile in spiritul educaţiei

permanente devine posibila o sinteza a gradelor si profilelor de invatamant, a institutiilor

scolare, întemeiata pe logica proceselor educationale si desfasurata potrivit unui sistem

format din unitati functionale integrate. Conceptul si sistemul educatiei permanente ofera

raspunsuri la numeroasele probleme ale relatiei predare-invatare.” Cea mai larga acceptie

a educatiei permanente exprima aria sa sociala, ca tendinte si perspective ale vietii

educationale contemporane:” Educatia permanenta este educatia tuturor oamenilor pe tot

parcursul vietii lor”.

Explicitând, aceasta formulare vizeaza, pe de o parte, un invatamant in numeroase

reprize-perioade ale vietii in miscare verticala, “de la tinerete pana la batranete”; pe de

alta parte, un invatamant in miscare orizontala, care ofera caile de trecere, la scoli de

profil diferit si realizeaza o imbinare continua a educatiei institutionalizate cu influentele

educationale si culturale informale, difuze. O asemenea definitie nu precizeaza insa

continutul pedagogic si metodele unui proces educativ de lunga durata, complex, si prin

natura sa exigent. Ori, obiectivele ambitioase, fara prevederea si aplicarea mijloacelor

corespunzatoare raman mereu nesaturate”.

Educatia ca activitate complexa, incepe din primul an de viata si se continua pe tot

parcursul vietii prin cele trei forme: educatia formala, informala si non-formala. De aici

rezulta caracterul permanent al educatiei.

Necesitatea permanentei educatiei in plan individual si istoric a fost intuita de mult

timp. Comenius afirma: “Pentru fiecare om, viata sa este o scoala de leagan pana la

mormant”.

Fiind un fenomen social si societatea fiind supusa unei permanente deveniri fiinta

umana este si ea supusa aceluiasi proces de educatie pe tot parcursul vietii.

1.2. CONSIDERATII GENERALE

“Conceptul si sistemul educatiei permanente se leaga indisolubil de principiile educatiei

integrale, omnilaterale, pe care se intemeiaza elaborarea continutului si metodelor

invatamantului. In mod esential, educatia permanenta este conditionata de libertatea tuturor

cetatenilor de a participa la viata culturala si, intr-o masura mereu largita, descientizarea

muncilor profesionale, de participarea directa si responsabila a maselor la conducerea si

organizarea vietii colectivitatilor. Inscrierea dreptului la cultura si educatie a tuturor

cetatenilor in constitutia statelor socialiste constituie o mare cucerire a timpurilor noastre, atat

pe linia promovarii educatiei generalizate si continue, cat si pe linia desavarsirii culturii

intregului popor.

1.3. CONCEPTUL DE EDUCATIE PERMANENTA

Necesitatea educatiei permanente a fost intuita cu mult timp in urma, inainte de a se

constitui intr-un principiu fundamental de abordare si considerare a educatiei contemporane.

Comenius apreciaza ca "pentru fiecare om, viata sa este o scoala, de la leagan pana la

mormant", considerand ca "tot ceea ce facem, ce gandim, vorbim, auzim, dobandim si

posedam nu este altceva decat o anumita scara pe care ne urcam din ce in ce mai mult, spre a

ajunge cat mai sus, fara sa putem atinge vreodata suprema treapta".

Educaţia permanentă reprezintă un un principiu organizatoric şi filosofic care presupune

că educaţia se suprapune pe dimensiunea întregii existenţe a omului.

Educaţia permanentă reprezintă o direcţie importantă de evoluţie a activităţii de formare-

dezvoltare a personalităţii, care urmăreşte valorificarea tuturor dimensiunilor şi diformelor

educaţiei proiectate şi realizate pe tot parcursul existenţei umane şi în orice moment a

existenţei umane.

Ca semnificaţie strategică educaţia permanentă poate fi definită la nivel funcţional-

structural-operaţional, nivel care evidenţiază:

- "scopul său final" ("a menţine şi a îmbunătăţi calitatea vieţii");

- "caracterul său universal ("reprezintă democratizarea educaţiei") şi dinamic" ("permite

adaptarea materialelor şi a mijloacelor de învăţare la noile condiţii impuse de dezvoltare");

- Sensul său managerial ("educaţia permanentă este un principiu organizator pentru toate

tipurile de educaţie").

La nivel funcţional, educaţia permanentă angajează trei categorii de funcţii: funcţia de

adaptare; funcţia de inovare; funcţia de corectare.

La nivel structural, educaţia permanentă angajează două componente principale, aflate în

raporturi de interacţiune: componenta generală şi componenta profesională.

La nivel operaţional, educaţia permanentă angajează resursele de dezvoltare

pe-dagogică/educabilitate ale fiecărei personalităţi umane, valorificabile în termeni de

oportunitate şi de motivaţie individuală şi socială.

Educaţia permanentă reprezintă astfel simultan:

- Un concept pedagogic fundamental, de tip integrator, care înglobează toate resursele

activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane (stadii, conţinuturi, forme, factori),

valorificabile pe verticala şi pe orizontala sistemului educaţional;

- Un concept pedagogic operaţional care extinde aplicaţiile sale "asupra tuturor aspectelor

educaţiei" (vezi Thomas, Jean, 1977, pag.79-81);

- Un principiu pedagogic care susţine organizarea globală a unui sistem educaţional integral,

deschis pentru toate tipurile de educaţie;

- O orientare la nivel de politică a educaţiei, care urmăreşte perfecţionarea activităţii de

formare-dezvoltare a personalităţii umane pe toată perioada vieţii prin valorificarea deplină a

resurselor acesteia de autoinstruire şi de autoeducaţie.

1.4. PRINCIPIILE EDUCATIEI PERMANENTE

Principiile educaţiei permanente "fundamentează organizarea globală a sistemului de

învăţământ" care angajează toate ciclurile vieţii, de la faza pregătirii - care promovează

asimilarea valorilor şcolare şi extraşcolare - lafaza activă - care implică profesionalizarea în

regim de mobilitate socială - până la faza retragerii - care permite personalităţii asumarea de

noi roluri prin continuarea învăţării. La nivel de politică a educaţiei pot fi evidenţiate

următoarele principii:

- Principiul asigurării continuităţii în activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane;

- Principiul adaptării programelor şcolare şi postşcolare la cerinţele unei societăţi în continuă

transformare;

- Principiul pregătirii personalităţii, la toate nivelurile sistemului de învăţământ, în vederea

adaptării optime la condiţii de schimbare rapidă;

- Principiul mobilizării şi a valorificării tuturor mijloacelor de informare disponibile în limite

instituţionale şi noninstituţionale;

- Principiul corelării funcţionale între obiectivele-conţinutuhle-formele activităţii de

educaţie/instruire.

2.1. OBIECTIVELE EDUCATIEI PERMANENTE

Obiectivele generale ale educaţiei permanente au fost definite de Paul Lengrand, în 1970,

într-o "carte-manifest" cu valoare programatică:

A) crearea structurilor şi a metodelor favorabile formării-dezvoltării personalităţii umane pe

tot parcursul existenţei sale;

B) pregătirea personalităţii umane pentru autoinstruire şi autoeducaţie.

Realizarea acestor obiective generale, solicită o nouă politică a educaţiei, capabilă să

anticipeze "sistemul de învăţământ de mâine care va fi mai mult decât juxtapunerea a două

părţi astăzi separate: instituţia şcolară, pe de o parte, educaţia adulţilor, pe de altă parte,

constituind un singur proces continuu" (Thomas. Jean. Pag.79-80). Acest proces, care

angajează o amplă reformă socială, susţine (re) proiectarea unui sistem e-ducaţional global,

conceput ca "cetate educativă" (vezi Faure. Edgar şi colab., 1975).

In cadrul unui sistem educaţional global, fiecare nivel, treaptă, disciplină, dimensiune,

formă a educaţiei presupune elaborarea unor obiective specifice educaţiei permanente,

operaţionalizabile în funcţie de particularităţile fiecărei comunităţi educative naţionale,

teritoriale, locale.

Obiectivele specifice educaţiei permanente sunt prezentate în literatura de specialitate la

nivelul unor "obiective convenţionale împărţite în patru grupe" (vezi Dave, R.H., sub

redacţie, 1991, pag.406-410):

- Grupa I: însuşirea deprinderilor sociale fundamentale (lectură, calcul matematic/informatic,

noţiuni elementare pentru menţinerea sănătăţii);

- Grupa a Ii-a: dezvoltarea capacităţii de adaptare la o societate bazată pe anumite valori

fundamentale: pace, democraţie, libertate, fericire, eficienţă, umanism, solidaritate;

- Grupa a IlI-a: cultivarea unor trăsături de personalitate care asigură "o nouă calitate a vieţii":

stabilitate intrapsihică, vigoare emoţională, "avânt tineresc lăuntric", capacitate de opţiune

responsabilă, angajare sociaală, capacitate de autodepăşire/angaja-re personală, însuşirea şi

reînnoirea cunoştinţelor;

- Grupa a IV-a: obiective instrumentale/"învăţarea de a învăţa". Înterînvăţarea. Învăţarea

autodirijată.

2.4. EDUCATIA PERMANENTA IN VIZIUNEA MAI MULTOR PEDAGOGI

2.4.1. EDUCATIA PERMANENTA IN ACCEPTIUNEA LUI BERTRAND

SCHWARTZ

Principiul permanentei educatei cere ca, in orice moment al vietii, dupa perioada de

obligativitate scolara, orice individ sa poata intreprinde studii de promovare (la un nivel mai

inalt), de reconversiune profesionala, studii cu caracter complementar, de reciclare sau

dezvoltare generala si culturala. S-a si aratat ca acest principiu este strans legat de acela al

egalitatii sanselor.” Recurenta” formarii nu va fi decat o etapa catre permanenta, fiindca ceea

ce trebuie sa urmarim in cele din urma este acea educatie care “integreaza toate perspectivele

vietii globale a individului” (Schvartz). Formarea trebuie sa devina o dimensiune normala a

vietii individuale: omul trebuie educat pentru viata, ca o componenta a “naturii” sale sociale,

iar societatea trebuie sa organizezeraspunsul la aceasta trebuinta prezenta pretutindeni in

spatiu si in timp, intr-un cuvant, in viata.

In aceasta perspectiva, posibilitatea efectiva de generalizare a principiului permanentei

depinde in mod clar de aplicarea la fel de generala a principiului de orientare si “ghidare”

care trebuie sa garanteze in fiecare etapa de formare-obligatorie sau “adulta” - “situara”

fiecaruia la nivelul optim al motivatiei si posibilitatilor proprii. Intr-adevar, majoritatea

persoanelor s-ar dovedi incapabile de a opera o alegere judicioasa, fara informatii, fara o

constientizare a situatiei si fara indrumare, intr-un sistem complex de optiuni oferite in paralel

cu insesi activitatile intregii vieti sociale.

2.4.2. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI PAUL LENGRAND

Viata inseamna pentru oameni-spune Paul Lengrant-o succesiune de “sfidari”:

imbatranirea, boala, pierderea unor fiinte iubite, alegerea tovarasului de viata, razboaiele,

enigmele universului, sensul vietii, profesia, nevoia de bani, rivalitatile, angajamentele

politice si altele. La acestea, putem adauga si alte “sfidari” adresate omului de epoca in care

traim: accelerarea schimbarilor care parcurg existenta unei generatii, in contrast cu epocile

anterioare cand mai multe generatii parcurgeau o etapa fara schimbari fundamentale;

expresiunea demografica; evolutia rapida a cunostintelor stiintifice si a tehnologiei.

In afara de aceasta, permanenta educatiei este obiectiv necesara, intrucat progresele

stiintifice si ale tehnicii descompleteaza sau chiar perimeaza rapid orice formatie, indiferent

de domeniu. Un regim educational incapabil sa asigure adaptarile necesare ar deveni o frana

an activitatii economice. Fara indoiala ca, cheltuielile unei autentice permanente a educatiei,

cu toate implicatiile sale, atat umane cat si financiare, vor fi considerabile. Ele vor trebi insa

asigurate, deoarece educatia devine prin ea insai unul din factorii cei mai intensivi de progres

al productiei.

Intr-o perspectiva nedemocratica a sistemului educational, tratarea adaptiva a oamenilor ar

risca sa se transforme in cea mai vatamatoare dintre servituti si dintre alienari, omul devenind

un simplu purtator de calificari tehnice si un simplu “obiect” deformare reinnoita strict pentru

nevoile intreprinderii... Intemeiata pe un sistem care sa nu fie la discretia unei intreprinderi

ahtiate de profit, ci controlat in chip democratic de muncitori, la toate nivelurile, si conceput

pentru a-i initia in toate dimensiunile meseriei lor, in asociere cu o pregatire de ordin general

si cultural, educatia permanenta devine, dimpotriva, factor de eliberare si de implinire a

omului.

Prin urmare, educatia permanenta trebuie in mod absolut necesar sa aiba un continut-vital-

de formare generala si culturala. Ea trebuie sa se realizeze prin autoformare si pe baza unei

cogestiuni a cadrelor didactice si a beneficiarilor acesteia.

In afara de unele imprejurari exceptionale, nici o autoritate exterioara nu intervine pentru

a-l sili sa studieze, sa se perfectioneze, sa devina un cetatean mai bun, un tata de familie mai

bine pregatit si mai intelegator. Atat timp cat adultul nu sesizeaza interesul deosebit pe care il

prezinta pentru el un anumit gen de efortin domeniul profesional, obstesc sau cultural, se

abtine de a-l face. Si chiar atunci cand s-a angajat intr-o actiune, poate sa se retraga oricand.

In aceste conditii, educatia adultilor si, in general, orice forma de educatie care nu are un

caracter obligatoriu, inclusiv educatia extrascolara a tinerilor, este propice innoirilor. Intr-

adevar, in cadrul unor astfel de programe au luat nastere forme de educatie a caror importanta

universala este recunoscuta azi, in special munca in grup, discutiile organizate, participarea la

activitati productive, seminariile si stadiile de studiu, metodele neimpuse, folosirea intensa a

mijloacelor audio-vizuale etc. Viitorul educatiei, considera in ansamblul sau, si capacitatile

sale de reinnoire depind deci de educatia adultilor.

Educatia permaneta intervine, de asemenea, ca un element de solutie in unele situatii ale

societatii noastre, acelea care rezulta din relatiile dintre diferite generatii. Dupa cum reiese

din diferite exemple, comunicarea si schimbul intre tineri si cei mai in varsta se fac uneori

greu, astfel ca in multe cazuri dialogul dintre tata si fiu, intre profesor si eleveste in mod

practic intrerupt. Insa acest schimb este pretios si necsar, atat pentru imbogatirea reciproca a

indivizilor, cat si pernru echilibrul societatilor. (Paul Lengrand p. 54)

2.4.3 EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI TOPA LEON

Educatia permanenta nu se identifica cu nici o institutie scolara sau prescolara, cu

activitatile organizate sau informale cultural-profesionale pentru adulti, colective sau

individuale, intemeiate pe o metodologie clasica sau libera. Ea trebuie inteleasa ca un sistem

de obiective, metode si tehnici educationale clasice si moderne, validate si in plina

revolutionare, capabile s dezvolte insasi educabilitatea, o mobila si continua deschidere

educationala potrivit conditiilor de munca si de viata ale generatiilor de oameni si ale fiecarui

indivi in parte.

Potrivit conceptiei lui Topa Leon educatia permanenta este termenul cel mai adecvat sa

exprime o dezvoltare metodica, prin actiunea educativa multilaterala a omului si a

colectivitatilor sociale, sa includa actiuni cu obiective largi, de lunga durata si sa dezvolta

libertatea de optiune a celui educat, ca si a educatorului.In acest context, in studiul nostru, nu

numai ca nu inlocuim pe “educator” cu “instructorul”, fasonator implacabil, ci referindu-ne la

actiunile cultural-educative, preferam sa facem loc “animatorului” cultural.

Se identifica educatia permanenta cu educatia adultilor, uneori cu autoeducatia si

autoinstruirea.in ambele cazuri sunt vizate arii si cai ale educatiei permanente, ca proces

postscolarsi ca o metodologie educationala a tineretului in plina maturizare sau a adultilor.

Paul Lengrand a scos in evidenta faza actuala aeducatiei permanente:” In mod esential, (ea)

desemneazainca o terminologie, o serie de concepte si de principii, o ordine de preocuparisi

de cercetare”. Dar aceasta, dupa parerea lui Topa Leon impune o treptata depasire afazei

incipiente.

Expresia “educatie permanenta”, are o legatura directa cu expresia “scoala permanenta”

folosita prima oara in 1938 de catre filosoful G. Bachelard si cu expresia peda- gogie

permanenta” a aceluiasi filosof. Planul de invatamant elaboratin 1947 de Langevin-Vallon

prevedea mijloace ale educatiei permanente, iar planul Billiers (1956) a reluat aceasta

prevedere.

2.4.4. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI RENE MAHEU

Dupa Rene Maheu, educatia permanenta este menita s rezume si sa inspire eforturile de

innoire in educatia moderna: “Nici o reconversiune nu cere de fapt studii atat de atente pentru

o prospectiva atat de vasta si atat de complexa. Nu este vorba, in fond, decat de a ingloba

invatamantul scolar si universitar intr-o sinteza totalizanta, in care educatia extrascolara si

asa-numita educatie a adultilor, considerate in mod general azi inca drept marginale, sunt

destinate sa apara ca centrul si esenta disciplinei spiritului,”

Pana acum UNESCO a organizat unele conferinte aceasta tema. Tot mai multi oameni,

printr-o scolarizare tot mai indelungata, folosind mijloace tot mai ingenioase si mai variate isi

insusesc un cuantum tot mai mae de cunostinte si priceperi a caror uzura evine tot mai rapida.

2.4.5. EDUCATIA PERMANENTA IN CONCEPTIA LUI JEAN PIAGET

Pana la J.J.Rousseau, intre copil si adult nu se concepeau deosebiri esentiale. A urmat o

perioada in gandirea psihopedagogica in care copilul era considerat o fiinta “autonoma”,

originala, cu totul deosebita de omul adult (Ellen Key). In vremea noastra se releva

deosebirile calitative intre copil si adult, si similitudinile, corespondentele, liniile dezvoltarii

continue.

Una din aceste linii continue ale dezvoltarii psihice, deosebit de importanta pentru

problematica educatiei permanente o aduce constatarea ca si adultul este “nedesavarsit”.

Conceptia veche pleca de la ideea ca adultul atinge o stare plenara, o suficienta si mai ales o

autoritate social-statutara, pe care copilul trebuie abia sa o cucereasca.

Dupa Jean Piaget pe parcursul vietii omului se inregistreaza functiuni constante, intru cat

actiunea presupune totdeauna un interes care sa o declanseze si o inteligenta care sa o

inteleaga si sa raspunda nivelelor dezvoltarii. Totodata, dezvoltarea in timp a personalitatii

inregistreaza structuri variabile: intresele se schima si explicatiile evolueaza intre individ si

mediul sau se stabilesc circuite l distante tot mai mari si, prin continutul lor, tot mai

complexe. Notiunea de maturitate nu exprima un moment unitar, o stare de imobilitate, si nu

semnifica o “fixare”, dupa cum se afirma in vechea psihologie “adultul are tot atat de largi si

de multiple probleme noi de rezolvat si de inteles ca si copilul. Aceasta varsta isi are

perioadele ei de tranzitie crizele ei. Pe o perioada a dezvoltarii aproape de acelasi rang ca si

copilaria si adolescenta.

2.5. SCOALA SI EDUCATIA PERMANENTA

Scoala, invatamantul reprezinta o etapa indispensabila in dezvoltarea personalitatii umane.

Educatia scolara este menita sa deschida caile unei instruiri continue, sa determine un proces

de autoinstruire si autoeducatie. Ea asigura formarea deprinderilor de munca intelectuala prin

care sa dobandeasca posibilitatea de a invata pe tot parcursul vietii si dezvoltarea sistemului

de operatii intelectuale indispensabile unei activitati creatoare. Foarte importanta este

intelegerea de catre elevi a necesitatii invatarii pe ttot parcursul vietii, prin dezvoltarea

motivelor de tip superior. Instruirea si educarea elevilor in vederea crearii posibilitatii de

autoinstruire si autoeducare presupun raporturi noi intre proesor si elev.

Considerarea elevului ca element activ, participant direct si permanent la propria sa

formare, ca subiect al educatiei, modifica pozitia profesorului care va avea astfel un rol mai

complex. Educatia scolara ca forma organizata in mod stiintific, planificata dupa planul de

invatamant si progra mele scolare se raporteaza la obiective generale cu caracter formativ-

informativ specifice tuturor componentelor educatiei: educatia intelectuala, educatia moral-

civica, educatia estetica, educatia fizica si educatia profesionala.

In perspectiva educatiei permanente, prioritate capata obiectivele formative ale acestor

componente exprimate prin “a invata sa inveti” -deprindere de munca intelectuala, prin

motivatie pentru invatare care se reflecta in atitudinea fata de invatare.

Educatia morala vizeaza formarea comportamentelor si atitudinilor morale fundamentale

pentru viata sociala, cultivarea trairii sentimentului religios. Educatia estetica vizeaza

sensibilizarea gustului estetic si cultivarea sentimentului estetic si a creativitatii valorilor

estetice. Educatia profesionala formeaza atitudinea fata de profesie si munca, ajuta la

cultivarea unei gandiri specifice mobilitatii profesionale si a unei motivatii a individului in

raport cu mobilitatea profesionala. Educatia scolara trebuie sa pregatesca un tineret sanatos

cu rezistenta la efort fizic, vointa, posibilitatea de adaptare la conditii mai dure de viata.

Educatia permanenta implica procese de invatare fundamentate stiintific si nu poate fi

confundata cu expresia “educatie de-a lungul vietii” care vizeaza mai mult procesele invatarii

spontane. Educatia permanenta inseamna invatare continua, creativa, novatoare si este

posibila in toate formele scolare si postscolare.

Educatia permanenta promoveaza o pregatire si perfectionare profesionala care permite

fiecarui individ sa-si insuseasca cunostintele sideprinderile necesare autoeducatiei. Ea este o

inventie sociala, caracteristica societatii contemporane in care mobilitatea profesionala este

foarte rapida.

Educatia permanenta cotribuie la dezvoltarea procesului de instruire si cultivare;

faciliteaza posibilitatea fiecarui om de a-si completa studiile, de a se perfectiona in munca, de

a-si insusi o cultura superioara.

CARACTERISTICILE EDUCATIEI PERMANENTE

Principalele caracteristici ale educaţiei permanente: - Educaţia nu se termină la sfârşitul

instrucţiei şcolare, ci acoperă întreaga existenţă a unui individ; - Educaţia permanentă nu este

dedicată exclusiv adulţilor, ea cuprinde şi unifică toate etapele educaţiei:  preşcolară, primară,

liceala, universitară, postuniversitară; - Educaţia permanentă include în acelaşi timp

modalităţile formale şi nonformale. Ea încorporează atât învăţarea planificată, cât şi pe cea

accidentală; - Comunitatea, grupurile sociale, întregul mediu deţine un rol foarte important în

educarea individului; - Educaţia permanentă îmbracă un caracter universal şi democratic. Ea

reprezintă democratizarea educaţiei. - Educaţia permanentă are două laturi componente:

generală şi profesională. Aceste componente nu sunt diferite una de cealaltă, ci sunt într-o

relaţie de interdependenţă şi interactivitate; - Educarea permanentă exercita o funcţie

coercitivă, remediează dificultăţile educaţiei actuale; - Principalele funcţii ale educaţiei

permanente sunt: integrarea, inovarea şi adaptarea reciprocă a individului şi a societăţii; -

Sunt trei condiţii esenţiale pentru a realiza educaţia permanentă: ocazia, motivaţia şi

educabilitatea; - Scopul final al educaţiei permanente este să amelioreze şi să ridice calitatea

vieţii.

IMPACTUL EDUCATIEI PERMANENTE ASUPRA EDUCATIEI SCOLARE

Educatia formala (scolara) se desfasoara in mod organizat si planificat, avand la dispozitie

planuri de invatamant, programe si manuale scolare, necesare realizarii obiectivelor

educationale.

Conceptul de educatie permanenta are o pregnanta valoare euristica, el determinand ample

si profunde reconsiderari si regandiri atat in sfera conceptuala (teoretica), cat si in cea

actionala (practica) a educatiei contemporane. El a permis o mai corecta intelegere si definire

a scopurilor si obiectivelor educatiei, reconsiderarea si organizarea pe alte baze a

continuturilor invatamantului, introducerea unor noi modalitati si forme de instruire si

educare, asigurarea coerentei si unitatii sistemului educational.

In reformele actuale privind sistemele educationale din toate tarile se observa preocupari

de articulare a diferitelor niveluri si tipuri ale educatiei, urmarindu-se continuitatea acestora

in timp si spatiu, incercand sa transforme punctele terminale ale invatamantului primar,

gimnazial, liceal si universitar in descrieri spre invatarea continua, spre autoeducatie (G.

Vaideanu). 

Scoala este o etapa initiala a educatiei permanente, care trebuie sa pregateasca elevii in

acest scop si, ca urmare, din aceasta perspectiva trebuiesc regandite obiectivele educationale,

continutul si metodele de predare – invatare - evaluare. In acest scop se va pune accent pe

folosirea pe scara larga a metodelor activ-participative, pe tehnicile de invatare eficienta, pe

folosirea unui stil didactic integrat, pe cresterea efortului de invatare al elevilor si pe formarea

capacitatii de autoevaluare.

3. CONCLUZII

Invatarea permanenta nu reprezinta numai un aspect al educatiei si formarii, ci ea devine,

pe zi ce trece, un principiu fundamental al participarii active a individului in societate, de-a

lungul intregii sale vieti.

Educaţia permanentă reprezintă un un principiu organizatoric şi filosofic care presupune

că educaţia se suprapune pe dimensiunea întregii existenţe a omului.

Educaţia permanentă reprezintă o direcţie importantă de evoluţie a activităţii de formare-

dezvoltare a personalităţii, care urmăreşte valorificarea tuturor dimensiunilor şi diformelor

educaţiei proiectate şi realizate pe tot parcursul existenţei umane şi în orice moment a

existenţei umane.

Volumul de cunoştinţe căpătat de individ în şcoala nu-i poate sluji eficient toată viaţa, el

fiind obligat ca la la scurt timp după terminarea studiilor prin obligaţiile profesionale, sociale

şi culturale să deprindă priceperi şi învăţături noi, în acord cu noile date ale ştiinţei şi tehnicii.

Noile mutaţii din viaţa economico-socială, politica şi culturală au dus la schimbarea în

mare măsură a statului economic şi social al oamenilor prin trecerea în sectorul secundar,

terţiar (servicii) şi apoi în cel cuaternar (cercetare).

Aceste mutaţii, coroborate cu schimbările survenite în structura şi funcţiile familiei,

necesită din partea tuturor eforturi susţinute şi permanente de adaptare la condiţiile mereu

schimbătoare.

Schimbările în structura demografică indică o creştere a populaţiei vârstnice. Prin educaţia

primită, ei pot fi influenţaţi, ca şi după părăsirea câmpului muncii, să rămână activi,

productivi şi creatori.

“Educatia permanenta a aparut si s-a impus ca un raspuns la solicitarile vietii

contemporane, ca singura solitie pentru adaptarea omului la epoca noastra. Revolutia tehnico-

stiintifica este insotita de numeroase “explozii” -informationala, tehnica -, de sfidari aruncate

in fata omului-cum numeste Paul Lengrand exigentele la care contemporaneitatea constrange

fiinta umana. Gaston Berger rezuma tabloul epocii actuale la cateva trasaturi care sunt tot

atatea probleme pentru educatia omului aflat in acest tablou: interdependenta crescanda din

lume; mobilitatea indivizilor, maselor si situatiilor; accelerarea istoriei, care actioneaza ca

factor de diferentiere si de selectie.”

BIBLIOGRAFIE

Ioan Jinga – “Educatia Permanenta” Editura Stiintifica si enciclopedica,

Bucuresti-1979.

Ioan Bontas – “Pedagogie” Editura All, Bucuresti-1996.

Ioan Nicola – “Pedagogie” Editura didactica si pedagogica, Bucuresti-1969

Paul Lengrand – “Introducere in educatia permanenta” Editura didactica si

Pedagogica, Bucuresti-1973.

Leon Topa – “Sociologia educatiei permanente” Editura stiintifica,

Bucuresti-1973

Tiberiu Popescu – “Educatia adultilor” Editura didactica si pedagogica,

Bucuresti-1974.

Bertrand Schwartz – “Educatia maine” Editura didactica si pedagogica,

Bucuresti-1976.

Pavel Muresan – “Educatia Permanenta” Educatia stiintifica si enciclopedi-

Ca, Bucuresti-1983.

Gaston Berger – “Omul modern si educatia sa” Editura didactica si

Pedagogica, Bucuresti-1973.

Hans Lowe – “Introducere in psihologia invatarii la adulti” Editura

Didactica si pedagogica, Bucuresti-1978.