Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul...

16
Spectacol caritabil de succes la Satu Mare PAG. 5 C ălin Popescu Tăriceanu a rupt o bucată zdravănă din PNL şi a înființat un nou partid liberal, Partidul Liberal Re- formator(PLR). Este “rodul” dezbi- nării promovate de Crin Antonescu, cel care, după ce a îngropat formațiunea, s-a retras în concediu. Distrugerea USL, o alianță politică care a reuşit să dărâme guvernul lui Traian Băsescu, a însemnat şi eşecul politic al PNL. Istoria liberală de la 1884 încoace este una zbuciumată, con- fruntată cu numeroase dezintegrări, de-a lungul anilor, cu multiple tră- dări, dar şi cu reveniri spectaculoase. Întotdeauna, partidul liberal a reuşit să se refacă în jurul unui nou proiect, care să promoveze valorile liberale. Acest lucru îl încearcă Tăriceanu, confruntat cu vasta trădare a valori- lor tradiționale după ce partidul condus acum de Klaus Iohannis a trecut în barca popularilor europeni. Niciodată PNL nu a avut de a face cu creştin-democrația, un curent concurent pe piața politică. Amin- tim numai permanenta competiție politică între Partidul Liberal şi Par- tidul Național Țărănesc în perioada interbelică, să nu mai vorbim de ri- valitatea liberalilor cu conservatorii de la sfârşitul secolului 19. continuare în pagina 2 Sarabandă de accidente pe şoselele judeţului PAG. 16 6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8 Editorial E nevoie de partidul lui Tăriceanu cotidianul sătmărenilor www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro MARIUS OPROIU Motorina ucraineană mai rezistă la contrabandă La Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal de pe 5 iulie, principalul punct de atracţie l-a reprezentat Liga a IV- a Elite. Iar astăzi, de la ora 10.00, la sediul AJF se va trage la sorţi ţintarul noului şi primului sezon din “liga de elită“. Liga de elită are în componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre- cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci. Aşa că se anunţă un campionat mai mult decât interesant, cu o singură serie şi un fotbal de o calitate superioară. SPORT pag. 10 11 LIGA A IV-A ELITE Azi aflăm ţintarul noii competiţii din fotbalul judeţean Festivalul ştrudelului, organizat în premieră la Urziceni Cu ocazia celei de-a 16-a ediţii a Zilei Comunei Urziceni, la propunerea Consiliului Judeţean, eve- nimentul s-a transformat în premieră în Festivalul ştrudelului, drept cores- pondent al Festivalului ştrudelului din comuna învecinată Vallaj - Unga- ria. La eveniment au participat preşe- dintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi Rudolf Riedl, prefectul Eugeniu Avram, senatorul UDMR Pataki Csaba, reprezentanţi ai Forumului Democrat German, res- pectiv în calitate de gazde primarul şi viceprimarul comunei Urziceni, Iosif Mellau şi Dan Ervin. În ceea ce pri- veşte spectacolul artistic, prioritate au avut copiii şi corurile din localitate, in- vitaţi speciali fiind Orchestra Filar- monicii din Debrecen şi trupa maghiară Irigy Honalymirigy. pag. 4 PAG. 3 Luni, 4 august 2014, Anul XXV, Nr. 7255, editat la Satu Mare, 16 pagini, 1 leu PAG. 6 Programul “Zile Gratuite de Vacanţă” Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Federaţia Pa- tronatelor din Turism şi Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dună- rii desfăşoară în perioada 18 - 31 august programul “Zile Gratuite de Vacanţă 2014” pentru turiştii care vor să petreacă o vacanţă pe litoral în condiţii avantajoase de preţ. Ast- fel, programul cumulează oferte de tipul “plăteşti cinci nopţi şi stai şase” sau “plăteşti şase nopţi şi stai şapte”. Pachetele pornesc de la 518 lei/persoană, cu mic dejun, pentru şase nopţi de cazare şi una gratuită, la un hotel de două stele din staţiu- nea Venus, de la 822 de lei/per- soană, cu mic dejun, pentru cinci nopţi de cazare şi una gratuită, la un hotel de trei stele din Eforie Nord şi de la 975 de lei/persoană, cu mic dejun, pentru şase nopţi de cazare şi una gratuită, la un hotel de patru stele din staţiunea Mamaia. SFINŢIRE PS Iustin a pus piatra de temelie a bisericii din Petin

Transcript of Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul...

Page 1: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

spectacol caritabil de succes la satu mare

pag. 5

Călin Popescu Tăriceanu arupt o bucată zdravănă dinPNL şi a înființat un nou

partid liberal, Partidul Liberal Re-formator(PLR). Este “rodul” dezbi-nării promovate de Crin Antonescu,cel care, după ce a îngropatformațiunea, s-a retras în concediu.Distrugerea USL, o alianță politicăcare a reuşit să dărâme guvernul luiTraian Băsescu, a însemnat şi eşeculpolitic al PNL.

Istoria liberală de la 1884încoace este una zbuciumată, con-fruntată cu numeroase dezintegrări,de-a lungul anilor, cu multiple tră-dări, dar şi cu reveniri spectaculoase.Întotdeauna, partidul liberal a reuşitsă se refacă în jurul unui nou proiect,care să promoveze valorile liberale.Acest lucru îl încearcă Tăriceanu,confruntat cu vasta trădare a valori-lor tradiționale după ce partidulcondus acum de Klaus Iohannis atrecut în barca popularilor europeni.Niciodată PNL nu a avut de a facecu creştin-democrația, un curentconcurent pe piața politică. Amin-tim numai permanenta competițiepolitică între Partidul Liberal şi Par-tidul Național Țărănesc în perioadainterbelică, să nu mai vorbim de ri-valitatea liberalilor cu conservatoriide la sfârşitul secolului 19.

continuare în pagina 2

sarabandă de accidentepe şoselele judeţului

pag. 16

6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8

Editoriale nevoie de partidullui Tăriceanu

cotidianul sătmărenilor

www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro

mAriUs oProiU Motorina ucraineană mairezistă la contrabandă

La Adunarea Generală aAsociaţiei Judeţene de Fotbal depe 5 iulie, principalul punct deatracţie l-a reprezentat Liga a IV-a Elite. Iar astăzi, de la ora 10.00,la sediul AJF se va trage la sorţiţintarul noului şi primului sezondin “liga de elită“.

Liga de elită are în

componenţă 14 echipe, cele maibune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele douăpromovate din eşalonul cinci.Aşacă se anunţă un campionat maimult decât interesant, cu osingură serie şi un fotbal de ocalitate superioară.

SPORT - pag. 10 - 11

LIGA A IV-A ELITEAzi aflăm ţintarul noii competiţiidin fotbalul judeţean

festivalul ştrudelului, organizatîn premieră la Urziceni

Cu ocazia celei de-a 16-aediţii a Zilei Comunei Urziceni, lapropunerea Consiliului Judeţean, eve-nimentul s-a transformat în premierăîn Festivalul ştrudelului, drept cores-pondent al Festivalului ştrudeluluidin comuna învecinată Vallaj - Unga-ria. La eveniment au participat preşe-dintele şi vicepreşedintele ConsiliuluiJudeţean, Adrian Ştef şi Rudolf Riedl,prefectul Eugeniu Avram, senatorul

UDMR Pataki Csaba, reprezentanţiai Forumului Democrat German, res-pectiv în calitate de gazde primarul şiviceprimarul comunei Urziceni, IosifMellau şi Dan Ervin. În ceea ce pri-veşte spectacolul artistic, prioritate auavut copiii şi corurile din localitate, in-vitaţi speciali fiind Orchestra Filar-monicii din Debrecen şi trupamaghiară Irigy Honalymirigy.

pag. 4

pag. 3

Luni, 4 august 2014, Anul XXV, Nr. 7255, editat la Satu Mare, 16 pagini, 1 leu

pag. 6

Programul “Zile Gratuite de Vacanţă”

Asociaţia Naţională aAgenţiilor de Turism, Federaţia Pa-tronatelor din Turism şi Asociaţiade Promovare Litoral-Delta Dună-rii desfăşoară în perioada 18 - 31august programul “Zile Gratuite deVacanţă 2014” pentru turiştii carevor să petreacă o vacanţă pe litoralîn condiţii avantajoase de preţ. Ast-fel, programul cumulează oferte detipul “plăteşti cinci nopţi şi staişase” sau “plăteşti şase nopţi şi stai

şapte”. Pachetele pornesc de la 518lei/persoană, cu mic dejun, pentruşase nopţi de cazare şi una gratuită,la un hotel de două stele din staţiu-nea Venus, de la 822 de lei/per-soană, cu mic dejun, pentru cincinopţi de cazare şi una gratuită, la unhotel de trei stele din Eforie Nordşi de la 975 de lei/persoană, cu micdejun, pentru şase nopţi de cazareşi una gratuită, la un hotel de patrustele din staţiunea Mamaia.

sfinŢirePs iustin

a pus piatra de temelie abisericii din

Petin

Page 2: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

2/ Luni, 4 august 2014OpiniiGazeta de Nord-Vest

112 - Urgenţe 807777 - Poliţia959 - Poliţia de Frontierã769760 - Jandarmeria711212 - Pompieri710690 - Biroul Anticorupţie741111 - Ambulanţa750481 - Sãnãtate publicã727050 - Spitalul judeţean715695 - Spitalul municipal712795 - Agenţia TAROM768830 - Protecţia Copilului736240- Comisariatul pentruProtecţia Consumatorilor0261-721.051, 0734-221.096 -Apaserv929 - Electrica0265.200.928 - E.ON Gaz759081 - Transurban768704 - Informaţii CFR711002 - Agenţia CFR951 - Informaţii speciale971 - Internaţional991 - Urban0361. 407733 - Nord-Vest TV715945 - Radio Transilvania0361 - 400100 - Radio 10745-049715 - Taxi marfa0261-711002 - Agenţia de Voiaj0742-708708 - POSZETINTERVENţII CAZANE 759081 - Transurban768704 - Informaţii CFR711002 - Agenţia CFR951 - Informaţii speciale971 - Internaţional991 - Urban0744.507.026, 0733.507.026 -Tractări auto NON STOP

Telefoane utile

Remember

Maxima zilei

calendar religios

cLinicaSfânTuL anTon

Luni - Vineri 09:00 - 20:00

Sâmbătă - Duminică08:00 - 20:00

Telefon 0261-713333

www.clinicasfantulanton.ro

Urgenţe stomatologicenon-Stop

azi esteLuni, 4 august 2014

ziua 216 a anului

Americanii vor face întotdeaunalucrurile care trebuie... după ceau epuizat toate celelalte alterna-tive.

(Winston Churchill)

Soarele răsare la 6 și 6 minute,apune la 20 și 36 de minute.

urgenţe stomatologice

ortodox - Sf. 7 tineri din Efes; Sf.Mc. Tatuil; Aducerea moaștelorSf. Cuv. Mc. Evdochiaromano - catolic - Sf. Ioan M.Vianney, pr.greco - catolic - Sf. 7 tineri dinEfes; Aducerea moaștelor Cuv. M.Eudochia; Sf. Ioan Vianney

1693 - călugărul francez DomPerignon a inventat șampania,nume provenit de la regiuneaChampagne.

REPERE CULTURALE

“poeme roz cu franjuri negre” de doina Sălăjan

TEodor curpaş

Poeta şi senioara cu stil,Doina Sălăjan, îşi scrie poeziile, parcăadunate din prima şi a doua tinereţe,ca acum, la 78 de ani, cuvintele să-iningă în frumoase imagini artistice, înfrumoase sunete de poezie.

A văzut lumina zilei în plinaiarnă a lui 1936, la Beiuş, care şi peatunci era unul din puternicele centreculturale, împreună cu Blajul. A deve-nit orădeancă, a trăit, alături de fami-lie, refugiul cu rigorile lui, apoidezastrul făcut de bombele lansateasupra Ploieştiului, copilăria fără tată...

A debutat la Cluj, în 1951,prin grija celor de la “Almanahul lite-

rar”, va lucra la renumita revistă“Steaua”, a cunoscut puţine bucurii şimultă tristeţe. De ce? A fost “duşmande clasă” prin atitudinea ei, prin scrisulei. Ex. poezia “Uitarea”, apărută în“Gazeta literară”. A fost exclusă din re-dacţie şi din Uniunea Scriitorilor,unde figura din 1956. I s-a interzis sămai scrie şi să muncească trăind într-o sărăcie cumplită. A ajuns să lucrezeca hamal la “Electromagnetica” şi abiaîn 1964 să fie reabilitată. Va începe şiva termina Facultatea de Litere dinBucureşti (1970). Este reprimită înUniunea Scriitorilor şi va publicadupă zece ani volume de versuri:“Confidenţe”, “Despre copilărie”,“Versuri”, “Transfigurări”, “Umbrafaptei”, “Amintirea miresmelor”,“Smalţuri”, “Sanctuar tulburat”.

Volumul “Poeme roz cufranjuri negre”, apărut la “Cartea ro-mânească” în 2014, se deschide cu câ-teva date cu caracter autobiografic, iarîn cele 84 de pagini ne sunt oferite 62de poeme, din care desprindem nişte“fire” abia perceptibile ale vieţii sufle-teşti, a conflictelor interioare şi, de cenu, ale intimităţii fiinţei atât de sensi-bile cum este Doina Sălăjan. Autoarease inspiră din trăirile sale, din interio-rul imens al sufletului care emanămereu, ca un pârâiaş ce se prelinge şilasă doar susurul mersului său. Toatepoeziile sale au o nuanţă melodioasă acântului ce răsună din cuvintele armo-nios ticluite, cu o monotonie îmbie-

toare: “Faptul că în fiecare dimineaţă/Spun “Doamne ajută-mă să străbat/Deşertul acestei zile”/ Şi faptul că îlstrăbat.” (“Rău de viaţă”, pag. 47).

Am remarcat în poeziileDoinei Sălăjan nişte strofe pe cât desimple, pe atât de limpezi, cu multămuzicalitate şi îmbietoare la interpre-tare pentru a fi recitate în faţa unui pu-blic iubitor de poezie. La DoinaSălăjan domină teme de iubire, dedragoste faţă de semeni, de lucrurisimple, ce par chiar banale. Sunt pre-zente şi momente de disperare, cugândul urât al morţii, al plânsului, alpierderii: “V-aţi rupt de mine ca şicând/ N-am însemnat nici cât stră-inul/ Ce-n nepăsarea lui, trecând/ V-ar fi întretăiat destinul.” (“Să fi plânstu” - pag. 61).

Numai un poet ajuns la de-plină maturitate în scrisul său poatecultiva versul clasic, ce nu poate dispă-rea, dar valoarea lui constă şi în culti-varea versului alb, străbătut de aceeaşimuzicalitate feminină, ce te însoţeştecitind poezie după poezie: “Ce estesufletul/ De-i facem/ Atâtea rugi sănu ne lase/Când auzim/ Tot maiaproape/ Foşnirea neauzitei coase?”(“Ce este sufletul”- pag. 19). Îmi placela Doina Sălăjan statornicia, dacă sepoate spune aşa, faptul că a rămas înpoezie aceeaşi prin timbrul versului,prin prezentarea artistică a fiecăreipoezii, prin expresiile ce par atât desimple, pe înţelesul oricărui cititor, in-

diferent de gradul chemării acestuiaspre poezie. La Doina Sălăjan nimicnu este fără înţeles, nimic nu este du-bitativ, îndoielnic, căci versul ei te cu-cereşte şi te emoţionează. Poateacesta-i secretul reuşitei poeziei, pecare mulţi încearcă s-o facă nepoezie,crezând că au inventat “atragerea” sprepoezie! Aiurea! Aceia scriu ca să spunăcă “fac compoziţie”. Poate de aceeasunt tot mai puţini cititori de poezie,lucru ce trebuie să ne dea de gândit latoţi, începând cu debutantul şi termi-nând cu cei care conduc UniuneaScriitorilor! Poezia bună îşi are teme-iul într-o sinceritate aleasă, în confe-siuni chiar neaşteptate. Aşa estepoezia Doinei Sălăjan: “Ia-ţi mâna depe umăru-mi, durere!/ O clipă, ia-ţi-o, să răsuflu doar!/ Şi-ţi jur, în veci ni-mica nu-ţi voi cere,/ Sub apăsarea tavoi merge iar”. (“Voi fi senin- pag. 73).

Poezia Doinei Sălăjan nurămâne datoare nimănui. Ea cu-prinde tipuri de o diversitate im-ensă şi tot atâtea caractere. Este ostare de poezie aşteptată, cu motiveşi trăiri, cu expresii transmise directnouă, cititorilor. Pentru mine, vo-lumul “Poeme roz cu franjurinegre” este o modalitate de a pro-duce impresia de fineţe necesarăpoeziei, chiar de demnitate fină,atât de necesară unei femei-scrii-toare! Aceste lucruri le transmit ci-titorilor din partea noastră de ţarăşi-i îmbii la lecturarea cărţii!

DIRECTORSzasz Lorand

DIRECTOREDITORIAL

Voicu D. Rusu

EDITORCOORDONATOR

Victor Constantinovici

Director fondatorIon bledea

REDACţIA şI ADMINISTRAţIA:Bulevardul Transilvania nr.3TELEFON/FAx: 0361-407733E-MAIL: [email protected] PubLICITATE: Ioan TimişPubLICITATE: Bogdan Tulbure, Alexandra Ardelean, Alin PuiuDIRECTOR ECONOMIC: Cătălin Filip

REDACTOR şEfCiprian Bâtea

REDACTOR şEf-ADjuNCTFlorin Dura

REDACTORIPavel Prodaniuc, Silvia Spanciu, Silvia Cseh,Dumitru Țimerman, Teodor Curpaș,Florin Mureșan, Daniel Chiorean COLAbORATORIIoan Raţiu, Tiberiu Sabo, Valeriu Ioan

ISSN 1221-0102

Abonamente se pot face prin Poştă şifirma “SC TradeHolding SRL” (SatuMare, str. Mihai Viteazu nr. 32 - încurte - tel. 0261-711731).

DISTRIbuțIE: Sebastian Bumb

Tipărit la SC Solpress SRL

Editat de SC Nord Vest TV Advertising SRLTEhNOREDACTARE: Cristian Blăjean,Cătălin Secuianu, Daniel Chiorean

DIRECTOR GENERAL GAZETA DE NORD VEST & NORD VEST TV: RĂZVAN MIRCEA GOVOR

CORECTuRĂ: Ştefan Chiş

Acum, liberalii și-au pierdut identi-tatea, lăsându-se înghițiți de PPE.

De aceea, Călin PopescuTăriceanu a simțit nevoia să refacăliberalismul clasic, cel al Brătienilor,care a condus țara noastră în celemai importante momente al econstrucției României moderne.Nu departe de noi, ne amintim fap-tul că Guvernul Tăriceanu ( 2005-2008) a asigurat românului cea maimare creștere economică din pe-rioada de după Revoluție. Din pă-cate, criza economică a lovitputernic din 2009 încoace, cu șanseprea mici să mai vedem viața dinvremurile când liberalii s-au aflat laguvernare.

Interesant este faptul căPSD asigură suportul necesar pen-

tru refacerea PNL, în formele salenaturale, în jurul noului partid libe-ral, Partidul Liberal Reformator(PLR). Acest lucru și pentru că,totuși, liberalii împreună cu social-democrații au construit o alianțăputernică pentru a dărâma regimulBăsescu, fapt reușit parțial, pânăcând Crin Antonescu, prin trădare,a pus capăt acestei construcții poli-tice. Așa, în PLR găsim oameni careau stat umăr la umăr cu colegii dinPSD, în cadrul USL, luptând cu ta-rele guvernării Băsescu: Radu Stroe,Daniel Chițoiu, Daniel Barbu,Adrian Gerea și alții. De aceea, nouaformațiune apărută pe scena poli-tică este binevenită tocmai pentruca doctrina liberală, veche de peste100 de ani, să dăinuiască.

E nevoie de partidul lui Tăriceanuurmare din pagina 1

RECOMANDĂRI NORD VEST TV

Televiziunea care te respectă!

Ceaiul de dimineaţăSăptămâna buna se cunoaşte deluni, de aceea Dj Gaby s-a gânditsă începem cu un ceai servit pe rit-muri de petrecere, şi l-a invitat peunul dintre cei mai apreciaţi artiştiai momentului Bogdan de la SatuMare.

Săptămâna SportivăFotbal, lupte, dakar sauhandbal masculin. iatăsubiectele serii la emisiuneaSăptămâna sportivă.

Iubitorii sportuluisătmărean pot urmări de la ora20,45 reportaje de la Cupa

Primavera la fotbal și de lainaugurarea sălii de lupte de laMădăras. De asemenea va fidifuzată înregistrarea conferințeide presă organizată de ManiGyenes precum și un emoționantreportaj de la revenirea acasă adublei campioane olimpice lafloretă , Zita Funkenhauser. Deasemenea noutățile din liga a 4-aelite precum și imagini de lareunirea echipei de handbal de laCSM tot la Nord Vest TV .Dupăora 21,30 va fi difuzatăînregistrarea partidei de CupaRomâniei dintre Someșul Oar șiFCM Baia Mare.

Publicitate şi anunţuri Satu Mare, str. Retezatului nr. 30 - tel./fax 0261/712240

Page 3: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

Pentru anunţurile de mediu, la mica publicitate,

Gazeta de Nord-Vest acordă o reducere de 25%.

3/ Luni, 4 august 2014 Actualitatea sătmăreană Gazeta de Nord-Vest

Motorina ucraineană mai rezistă lacontrabandă8Ultimii sătmăreni care se ocupă cu micul trafic cu Ucraina supravieţuiesc de pe urma comerţului cumotorină adusă din ţara vecină

Sătmărenii care au trăit depe urma micului trafic cuUcraina au fost nevoiţi să

schimbe permanent produselecu care au făcut contrabandă.Au început cu ţigări, dar intro-ducerea restricţiilor şi pedep-sele mai dure i-au determinatsă se reorienteze. Au continuatcu alcool, zahăr, ulei, vin, bereşi detergenţi. Noile restricţiiintroduse în luna februarie2014 i-au obligat să se reorien-teze. Ultimii talibani ai miculuitrafic încearcă să supravieţu-iască de pe urma contrabandeicu motorină, singura care maieste cât de cât rentabilă. Însă şiaceastă afacere a ultimilor micitraficanţi pare să dea rateuri,întrucât tot mai mulţi sătmă-reni încep să meargă chiar ei înUcraina pentru a-şi face plinu.

Reglementări multmai stricte

Începând din luna fe-bruarie a acestui an, cetăţenii ro-mâni pot introduce în ţară, osingură dată pe săptămână, o can-titate limitată de produse acciza-bile. Este vorba de maxim douăpachete de ţigări, 100 de bucăţide ţigări de foi (având maxim treigrame fiecare), 50 de trabucuri şi250 de grame de tutun de fumat.De asemenea, este permisă intro-ducerea în ţară a unui litru debăuturi alcoolice de peste 22 degrade, a doi litri de băuturi alcoo-lice sub 22 de grade, respectiv apatru litri de vin şi a 16 litri debere. Cetăţenii români mai pot

aduce din Ucraina un rezervorstandard de carburant, precum şizece litri de carburant în rezervorportabil pe vehicul. Autorităţileau restricţionat şi cantitatea ma-ximă de zahăr ce poate fi intro-dusă în ţară la un kilogram.

Călătorii trebuie să de-clare în scris bunurile conţinuteîn bagajele personale prin com-pletarea “Declaraţiei de bunurifără caracter comercial”, care estepusă la dispoziţie gratuit de bi-rourile vamale. Declaraţiile sunt

introduse într-o bază de date, ast-fel încât sătmărenii nu mai pot săaducă în ţară astfel de produsedecât peste şapte zile de la depu-nerea declaraţiei anterioare.

Restricţii fentate cucetăţenia dublă

Noile reglementări audus la scăderea continuă a micu-lui trafic prin Vama Halmeu.Aplicarea restricţiilor a făcut ne-profitabilă contrabanda cu pro-

duse ucrainene. În prezent, maiexistă câţiva dintre foştii mici tra-ficanţi care au rămas pe baricade.Aceştia reuşesc să-şi câştige exis-tenţa aducând în ţară motorină.Cea mai slabă motorină ucrai-neană se găseşte la aproape jumă-tate din preţul practicat în staţiilePECO din ţara noastră. Astfel,micii traficanţi reueşesc să maicâştige ceva bani de pe urma mo-torinei. Ca să îşi mărească puţinprofiturile, unii se folosesc defaptul că au obţinut cetăţenia ma-ghiară. Astfel, aceştia pot fentaoarecum restricţiile, mergând înUcraina o dată cu paşaportul ro-mânesc, iar apoi cu cel unguresc,înainte de expirarea celor şaptezile.

Afacere tot mai puţinprofitabilă

Afacerile nu merg aşa cumşi-ar dori ultimii sătmăreni care se în-căpăţânează să trăiască din micul tra-fic, întrucât tot mai mulţiconcetăţeni de-ai lor încep să meargăsinguri în Ucraina pentru a-şi umplerezervoarele. Până şi cea mai scumpăşi mai bună motorină ucraineană emult mai ieftină decât în România.Iar sătm[renii care doresc combusti-bil ieftin pot să-şi facă plinul la primastaţie PECO de după Vama Dia-kovo, după care se pot reîntoarce înţară fără probleme. În schimb, uniisătmăreni, dacă tot au trecut înUcraina, îşi cumpără şi alte produsealimentare sau nealimentare.

SzASz LORAND

PAUL TAXI

0261.862.2000740.024.1660742.244.166

0361.420.4300770.955.0570762.500.755

CAREI

NON

STOP!

OCH TAXI

FENOMEN. Majoritatea sătmărenilor care trec prin Vama Halmeu se duc în Ucraina pentru a-şi face plinul la maşini

In fiecare Joi de la ora 17:00 la Cabi-net Dr. Coica va consulta

Dr. Dance Dan Medic Specialist Chirurgie

Programari la tel : 0261/766.390;0261/779.999____________________________La Cabinet Dr.Coica va consulta

Dr. Feciche Bogdan Medic Specialist Urologie

Consultatii gratuite doar pentru per-soanele cu venituri sub 700 lei (Do-vada se face cu adeverinţă sau cuponde pensie).

Programari la tel: 0261/766.390,0261/779.999___________________________În fiecare zi de Marţi şi Joi între orele15:00 şi 18:00, la Cabinet Dr.Coica vaconsulta

Dr. Costin Nicoleta Medic Primar Neurolog

Programari la tel: 0732.11.68.32____________________________La Cabinet Dr. Coica zilnic întreorele 11:00- 13:00, va consulta

Dr. Peter VioricaMedic Primar Psihiatrie

Programari la tel: 0261/766.390,0261/779.999

____________________________În fiecare zi de Marţi şi Joi între orele14:00- 18:00, la Cabinet Dr. Coica vaconsulta

Dr. Niculescu GabrielaMedic Primar ORL

Programări la tel: 0755.262.059____________________________În fiecare zi de Luni şi Miercuri înce-pând cu orele 15:00, la Cabinet Dr.Coica va consulta

Dr.Gorbatâi Aliona Medic primar medicină internă,competenţă în ecografie abdomi-

nală, ecografie vasculară, ecografietiroidiană

Programări la tel:0732.11.68.49_____________________________La Cabinet Dr. Coica din Aleea Hu-mulesti nr.2 (Cartier Solidaritatii) zilnicîntre orele 8:00- 16:00 , va consulta

Dr. Ramona A. Rusu Medic specialist Alergologie

Imunologie ClinicăConsultatii gratuite cu Biletul de Trimi-tere de la medicul de familieProgramări la telefon: 0740.839.818_____________________________În fiecare zi de Luni , Miercuri şi Vineriîncepând cu orele 15:00, la Cabinet Dr.Coica va consulta

Dr. Revesz Andreea Medic specialist neurolog

Programări la tel: 0261/766.390,0261/779.999______________________________În fiecare zi de Luni , Miercuri şi Vineriîntre orele 11:00 şi 13:00, la CabinetDr. Coica va consulta

Dr. Irina CsutakMedic primar oftalmolog

Programări la tel: 0261/766.390,0261/779.999______________________________În fiecare zi de Marţi şi Joi, întreorele 15:00 – 19:00, la Cabinet Dr.Coica va consulta

Dr. Dăscălescu Bogdan Anca Medic specialist obstetrică

- ginecologieProgramări la telefon: 0753822197______________________________La Cabinet Dr. Coica zilnic întreorele 09:00-16:00 , va consulta

Dr. Nicoleta Bancea Medic specialist dermatologie

oferă consultaţii de:DermatoscopieDermabraziuneCrioterapiePeeling chimicProgramări la telefon: 0745.049.953

Consultaţii de specialitate la Cabinet Dr. Coica

Page 4: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

Actualitatea sătmăreană 4/ Luni, 4 august 2014Gazeta de Nord-Vest

Cu ocazia celei de-a 16-aediţii a Zilei Comunei Ur-ziceni, la propunerea Con-

siliului Judeţean, evenimentul s-atransformat în premieră în Festi-valul ştrudelului, drept corespon-dent al Festivalului ştrudelului dincomuna învecinată Vallaj - Unga-ria. La eveniment au participatpreşedintele şi vicepreşedinteleConsiliului Judeţean, adrian Ştefşi rudolf riedl, prefectul eugeniuavram, senatorul UDMr PatakiCsaba, reprezentanţi ai Forumu-lui Democrat German, respectivîn calitate de gazde primarul şi vi-ceprimarul comunei Urziceni,iosif Mellau şi Dan ervin. În ceeace priveşte spectacolul artistic,prioritate au avut copiii şi coruriledin localitate, invitaţi specialifiind Orchestra Filarmonicii dinDebrecen şi trupa maghiară irigyHonalymirigy.

Ştrudelul, simbolulUrziceniului

Ştrudelul a devenit laitmotivul Zilelor Comunei Urziceni,cu cea de-a 16-a ediţie a evenimen-tului. Primarul comunei Urziceni,Iosif Mellau, a declarat că ideeaaparţine Consiliului Judeţean SatuMare şi că ea a fost însuşită de Con-siliul Local Urziceni. Este de preci-zat faptul că până în prezent laUrziceni se sărbătorea Festivalulpâinii. “Aceasta este prima ediţie aFestivalului ştrudelului. Până acuma fost Ziua pâinii. Acum am schim-bat la iniţiativa Consiliului Judeţeanpentru a nu mai avea atâtea sărbă-tori a pâinii. Am spus, de comunacord, haideţi să facem un festivalmai inedit, care promovează gastro-nomia tradiţională şvăbească. Noine-am gândit imediat la ştrudel. ŞiVallaj (localitate învecinată din Un-garia, n.red.) este locuită tot de şvabi

şi de ani de zile tot merge festivalulştrudelului şi noi ne-am spus de cenu se poate şi la noi?! Mai ales căprodusul este făcut tot din făină. Şipâinea făcută din făina produsă anulacesta este la sfinţit, deci sărbătorimdouă produse: pâinea şi ştrudelul.Aşa va figura în calendarul culturalal Consiliului Judeţean”, a declaratprimarul Iosif Mellau.

Prefectura sprijinăiniţiativa locală

Prefectul Eugeniu Avramle-a precizat localnicilor că Guver-nul României sprijină orice de-mers menit să promoveze şi săpăstreze tradiţiile locale. “Sunt ex-

trem de onorat şi aş dori să mulţu-mesc de la început organizatorilorpentru invitaţia adresată de a săr-bători împreună cu dumneavoas-tră. Vreau să îl felicit pe domnulprimar pentru iniţiativă şi pentruorganizarea acestui eveniment.Este un eveniment care se doreştea fi al identităţii şi promovării va-lorilor specifice şi tradiţionalepentru comunitatea dumneavoas-tră. În calitate de reprezentant alGuvernului României în teritoriuaş dori să vă adresez sincere felici-tări şi urări de mai bine tuturor şisă vă asigur de toată dragostea meaşi de tot sprijinul Instituţiei Pre-fectului”, a declarat EugeniuAvram.

CJ, alături de comunaUrziceni

Preşedintele ConsiliuluiJudeţean, Adrian Ştef, a ţinut să fe-licite Consiliul Local şi PrimăriaUrziceni pentru rezultatele obţinutepână în prezent. Adrian Ştef le-a ga-rantat localnicilor că instituţia pecare o reprezintă va sprijini în con-tinuare comunitatea locală în toatedemersurile ei. “Am venit cu aceastăpropunere ca ziua comunei să otransformăm într-un festival. Să îidăm o conotaţie care să facă trimi-tere la tradiţie. Eu cred că astfel vomcâştiga mult mai mult. Aş vrea sămulţumesc Consiliului Local şi Pri-măriei Urziceni pentru că au alocat

fonduri pentru acest eveniment şi îlvor sprijini de acum înainte în fie-care an. Aş vrea să mai felicit Con-siliul Local şi Primăria Urzicenipentru că văd că localitatea dumnea-voastră se dezvoltă. Au fost imple-mentate proiecte europene pecultură, au fost reabilitate drumuri.Deci, eu văd că autorităţile locale văreprezintă interesele foarte bine. Aşdori să îi felicit pentru acest lucru.Să fiţi siguri că şi Consiliul Judeţeanvă va sprijini întotdeauna. Aş vrea săvă mulţumesc că aţi participat la Zi-lele Judeţului şi, în special, doamne-lor din Urziceni pentru celebrulştrudel, pentru că a fost mare coadăla acest produs”, a declarat AdrianŞtef.

CiPrian Bâtea

Festivalul ştrudelului, organizat în premierăla Urziceni8Localnicii din Urziceni au pus la bătaie cele mai spectaculoase reţete de ştrudel

OFICIAL. Primarul şi reprezentanţii autorităţilor au deschis evenimentul

Festivalul Augustfest şi-adeschis ieri oficial porţile printr-oexpoziţie inedită de păsări şi animalede casă. “Cea de-a şaptea ediţie a fes-tivalului Augustfest de la Carei adebutat duminică, 3 august 2014, cuo inedită expoziţie de păsări şi ani-male de casă. În cursul zilei deduminică, cei care au poposit laPiaţa Agroalimentară din Carei auputut admira peste 50 de exemplare,care mai de care mai frumoase, deporumbei, găini şi iepuraşi. Organi-zatorul evenimentului a fostAsociaţia Colibri din Carei”, se aratăîntr-un comunicat de presă remis decătre purtătorul de cuvânt al Direc-ţiei de cultură din cadrul PrimărieiCarei, Adrian Ştefănuţi.

Azi, cu începere de la ora18.00, la Castelul Károlyi a fostprogramată o seară literară cu poețicareieni. “Recital de poezie dincreația poeților careieni în limbileromână şi maghiară, completat de oscurtă prezentare a fiecărui poet şi deo expoziție de carte, care cuprinde

cărțile publicate de aceştia sauapariții în diverse publicații sau an-tologii. Vor recita elevi careieni,membri ai cercului de teatru din ca-drul Centrului Cultural Carei,

reprezentanți ai Bibliotecii Munici-pale şi cadre didactice”, a declarat di-rectorul Direcţiei de cultură,Bogdan Georgescu.

Ciprian Bâtea

Augustfest şi-a deschis oficial porţile la Carei

În sala de expoziţii de la etaja Castelului Karolyi s-a desfăşurat ierivernisajul expoziţiei fotografice“PixeL...H...Umor”, aparţinând Foto-clubului Carei “Vasile Vénig Lászlo”.Expoziţia cuprinde 37 de fotografii acăror temă comună este umorul. Im-aginile sunt diverse şi cuprind atâtportrete cât şi ipostaze sau situaţii co-mice. În deschiderea evenimentului,

despre umor şi istoricul acestuia avorbit Adrian Ştefănuţi, iar preşedin-tele fotoclubului, Hágó Nándor, aprecizat câteva detalii despre realiza-rea acestei expoziţii. Expoziţia poatefi vizitată timp de două săptămâniconform programului Muzeului Mu-nicipal Carei, de marţi până dumi-nică, între orele 9.00 şi 17.00.

Pavel Prodaniuc

Vernisajul expoziţiei de fotografie la Carei

Page 5: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

Actualitatea sătmăreană Gazeta de Nord-Vest 5/ Luni, 4 august 2014

evenimentul de vineriseara de la Filarmonica deStat ”Dinu lipatti”, orga-

nizat de nord Vest TV şi Gazetade nord-Vest, a demonstrat căsuferinţa şi boala solidarizeazăşi sensibilizează chiar şi pe ceimai ocupaţi dintre noi care înalergătura vieţii de zi cu zi poateuităm ce înseamnă să preţuimviaţa. S-au adunat 4.685 de leiîn urma spectacolului susţinutde Petrică Mureşan, Ionel Sabo,Grupul “Inedit” coordonat deprofesorul Sorin Berindei, For-maţia xxl Band, Sorin Bălaj şiGhiţă Munteanu, acesta dinurmă fiind de departe cel maiaşteptat artist al serii. Specta-colul a durat aproape două orefiind prezentat de Dacian Co-dreanu, realizator al emisiuniiSmart Show şi nordVestival şi,Victor Constantinovici, realiza-tor al emisiunii Ora Adevărului.

Împreună pentruOana

Evenimentul s-a intitulat“Împreună pentru Oana” şi s-abucurat de mult succes datorită

talentului şi seriozităţii artiştilorcare au înţeles cât de importanteste ajutorul financiar pentruOana în situaţia în care tumoarea

pe creier care îi pune viaţa în pe-ricol trebuie înlăturată de ur-genţă. Această intervenţiechirurgicală costă 30.000 lei. Laeveniment au participat aproxi-mativ şaptezeci de persoane, ma-joritatea oameni simpli care aurăspuns imediat apelului la uma-nitate iniţiat de colectivul NordVest TV şi Gazeta de Nord-Vestacum o săptămână când CălinDamşe, membrul trupei XXLBand şi bun prieten al Oanei, aavut ideea organizării acestuispectacol caritabil.

De asemenea au partici-pat şi persoane cunoscute şi re-prezentanţi ai instituţiilor publiceprecum Lorena Georgi, purtătorde cuvânt al Instituţiei Prefectu-lui, Gheorghe Rentea, consilier al

primarului, Manuela Rogoz, re-prezentant al femeilor social-de-mocrate, Claudiu Mondici,inspector şcolar general, MirceaDobra, preşedintele filialei sătmă-rene a Societăţii Cultural-Patrio-tice Avram Iancu, Laura Bota,preşedinte al Partidului MişcareaPopulară, Filiala Satu Mare, Da-iana Feher, reprezentant “Pe to-curi Store” şi Fuşle Security.Biletele au costat 10 lei şi s-auputut achiziţiona direct de la in-trarea în sala Filarmonicii, unde aexistat şi o urnă pentru donaţiisuplimentare. Toţi banii adunaţicu această ocazie, 4.685 de lei, aufost donaţi în contul OaneiNeagu.

Colectivul Nord VestTV şi Gazeta de Nord-Vest mul-

ţumesc pe această cale tuturorcelor care s-au implicat în aceastăcampanie şi au participat la spec-tacol reuşind la strângerea acestorfonduri.

Un diagnostic cruntOana Cristina Neagu, în

vârstă de 27 de ani, este un cunos-cut organizator de evenimentedin Piteşti, dar şi referent al Caseide Cultură a Studenților din oraş.Ea a fost diagnosticată cu oformațiune tumorală cerebrală(cavernom frontal stâng ). Avândaceastă afecțiune, ea riscă oricândsă facă un atac cerebral care i-arputea fi fatal. Ea va fi operată laSpitalul de Neurochirurgie“Brain Institute” din Bucureşti pedata de 13 august.

AlexAnDrA ArDeleAn

Spectacol caritabil de succes la Satu Mare8Aproape 5.000 de lei au ajuns în contul Oanei Neagu în urma concertului caritabil organizat vineriseara de Nord Vest TV şi GNV

OMENIE. Reprezentanţii instituţiilor judeţene şi locale, implicaţi în acest proiect

Peste 400 de motociclişti şiiubitori ai motocicletelor au partici-pat, vineri şi sâmbătă, la cea de azecea ediţie a Viking Moto Party, celmai tare chef din nord-vestul Tran-silvaniei în domeniu, care s-a desfă-şurat la Petreşti. Manifestarea a fostorganizată de Viking Club MC Ro-mânia din Satu Mare, al cărui preşe-dinte este Ştefan Fastus, şi s-abucurat de un real succes.

Petrecerea a început vinerila amiază când motociclişti din SatuMare, Galaţi, Bucureşti, Hunedoara,Arad, Constanţa dar şi din Ungaria,Slovacia, Cehia şi chiar din StateleUnite au ajuns, rând pe rând, la loculde desfăşurare a evenimentului. Celmai vârstnic participant a fost JanyBacsi, din Ungaria, care a fost pre-zent la petrecere chiar dacă a împli-nit 90 de ani. Vineri seara, bikerii auavut parte de un spectacol oferit detrupele Country Road, Jump RoadBand şi Matador.

Viking Moto Party a conti-nuat sâmbătă, când, de la ora 14.00,a fost organizată o paradă între

Carei şi Petreşti la care au participatcirca o sută de motociclete, printrecare şi cea condusă de Gay Flatleydin Statele Unite sau de membriiclubului Half Evil RC din Bucureşti.“Am venit la Satu Mare pentru a-icunoaşte personal pe prietenii noştride aici pentru că până acum nu amavut această posibilitate. Drumulspre Satu Mare, cei peste 800 de kmparcurşi, au reprezentat o adevăratăaventură pentru noi, dar Româniaeste o ţară foarte frumoasă şi merităvăzută de pe motocicletă. Ne bucu-răm că suntem aici şi sunt convins căşederea la Satu Mare va fi foarte plă-cută”, ne-a declarat Ovidiu, repre-zentantul clubului de bikeri dinCapitală.

Secretarul Viking ClubMC România, Ioan Moldovan, ne-a spus că evenimentul de la Petreştieste o întâlnire internaţională abiker-ilor. “Este a zecea ediţie a Vi-king Moto Party, iar cea din acest ans-a transformat într-o întâlnire inter-naţională a motocicliştilor, iar noiîncercăm să fim gazde cât se poate de

bune. Cea mai importantă la astfelde întâlniri este prietenia. Motoci-cliştii sunt foarte prietenoşi, se salutăunii pe alţii în trafic, iar noi avemprieteni de peste tot în ţară şi în ţă-rile învecinate şi ne ajutăm reciproc.De asemenea, un astfel de eveni-ment face foarte bine pentru dezvol-

tarea turismului. Mulţi motocicliştidin străinătate vin în Transilvania şivizitează anumite obiective turisticede aici”, a precizat Ioan Moldovan.

Sâmbătă după-amiază auavut loc concursurile de aruncare atoporului la ţintă, de Skandenberg,de raliu cu bere, de cel mai zgomotos

motor precum şi obişnuitele turni-ruri între motociclişti, a căror amfi-trion a fost cunoscutul realizator deemisiuni TV DJ Gabi. Petrecerea s-a încheiat seara târziu cu concertelesusţinute de trupele Radar, HotRoad şi Rock Band Cool.

Florin Dura

Motoare turate, adrenalină şi distracţie la cea de a X-a ediţie a Viking Moto Party

Petrică Mureşan a contribuit la reuşita acestui spectacol

Page 6: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

Actualitatea sătmăreană 6/ Luni, 4 august 2014Gazeta de Nord-Vest

Ziua de sâmbătă a fost o zi demare sărbătoare pentru lo-cuitorii din Petin, întrucât

în mijlocul lor a poposit episcopul-vicar al episcopiei Maramureşuluişi Sătmarului, PS iustin Sighetea-nul. cu această ocazie, PreasfinţiaSa a oficiat o liturghie arhie-rească, după care a urmat punereapietrei de temelie pentru noua Bi-serică cu hramurile “Sfântul apos-tol, Întâiul Mucenic şi arhidiaconŞtefan”, “Sfinţii Martiri Brânco-veni” şi “Sfânta Mironosiţă şi în-tocmai cu apostolii, MariaMagdalena”. la slujbă au asistatprefectul eugeniu avram, preşe-dintele consiliului Judeţean SatuMare, adrian Ştef, primarul comu-nei Păuleşti, nagy iosef, viceprima-rul valer Şuta, consilieri locali,preotul reformat al Bisericii dinPăuleşti şi numeroşi localnici.

Numeroşi credincioşila Liturghia Arhierească

PS Iustin Sigheteanul a fostîntâmpinat la sosire de către prefectulEugeniu Avram, primarul şi vicepri-marul comunei, Nagy Iosef, respectivValer Şuta, protopopul ortodox deSatu Mare, preotul Ioan Socolan, şipreotul paroh Claudiu Boldan. Dupăcare Preasfinţia Sa a sfinţit cu apă sfin-ţită lucrările de înnoire a Bisericii“Sfântul Întâiul Mucenic şi Arhidia-con Ştefan”. Apoi, pe scena amenajatăîn curtea bisericii, PS Iustin Sighetea-nul a oficiat o Liturghie Arhierească,alături de un sobor format din 13preoţi şi patru diaconi, în frunte cuprotopopul Ioan Socolan şi preotulparoh Claudiu Boldan, şi la care auparticipat numeroşi credincioşi prin-tre care şi preşedintele CJ, AdrianŞtef. În cadrul cuvântului de învăţă-tură, Preasfinţia Sa a vorbit despre ceidoi sfinţi care sunt pomeniţi în data

de 2 august, aceştia fiind Sfântul În-tâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan,ale cărui moaşte s-au aflat în data de2 august, respectiv BinecredinciosulÎmpărat Justinian cel Mare.

Acesta este considerat a fi aldoilea Constantin, întrucât a ctitorit90 de biserici, iar cea mai reprezenta-tivă construcţie din timpul domnieisale este Catedrala “Sfânta Sofia” dinIstanbul. Răspunsurile în cadrul Sfin-tei Liturghii au fost date de AsociaţiaStudenţilor Creştini Ortodocşi dinRomânia (ASCOR), dar şi de ungrup de copii din Lipău. La sfârşitulSfintei Liturghii, preotul ClaudiuBoldan, hirotonit preot în urmă cupatru ani, a primit rangul de sachelarcare este reprezentat prin brâul albas-tru şi o gramată episcopală din parteaarhiereului-vicar. Preasfinţia Sa a maioferit diplome de vrednicie Consiliu-

lui Parohial, primarului Nagy Iosef,viceprimarului Valer Şuta şi binefăcă-torilor respectivului lăcaş de cult. Larândul său, episcopul-vicar a primit oicoană.

Piatra de temelie pentru noua biserică

Apoi a urmat slujba oficiatăde PS Iustin Sigheteanul în cadrul că-reia a fost pusă piatra de temelie pen-tru realizarea noii biserici care îi vaavea ca ocrotitori pe Sfântul Arhidia-con Ştefan, pe Sfinţii Martiri Brân-coveni şi pe Sfânta Mironosiţă MariaMagdalena. Satul aparţine adminis-trativ de comuna Păuleşti, iar locui-torii sunt în marea majoritate deetnie maghiară, predominând astfelcultul reformat. Parohia din Apateudatează de aproximativ 100 de ani,

iar în 1921 erau aproximativ 150 desuflete, însă nu era niciun lăcaş decult ortodox în Petin. În anul 1974,din inţiativa preotului Ioan Ardeleanşi a unor buni credincioşi s-a cumpă-rat o casă modestă în satul Petin lanumărul 25, casă ce a fost transfor-mată în lăcaş de cult cu binecuvânta-rea episcopului dr. Vasile Coman alOradiei.

Biserica a fost sfinţită ladata de 12 mai 1992, de EpiscopulMaramureşului şi Sătmarului Justi-nian Chira, primind hramul SfântulÎntâiul Mucenic şi Arhidiacon Şte-fan. Preotul Claudiu Boldan păsto-reşte din august 2010 până înprezent. Vara anului 2013 a adusschimbări majore în viaţa biseri-cească din Petin, întrucât în urma ce-rerii credincioşilor ortodocşi dinPetin de înfiinţare a Parohiei Orto-

doxe Române Petin (din filie), îndata de 5 iunie 2013 în urma Şedin-ţei Consiliului Eparhial se hotărăşteînfiinţarea Parohiei Petin, începândcu data de 1 iulie 2013. Actualmente,conform ultimului recensământ dinanul 2011, Petinul are din punct devedere confesional 267 credincioşireformaţi şi 95 credincioşi ortodocşi,iar între păstorii sufleteşti ai celordouă culte, cât şi între credincioşiexistă un climat de respect reciproc,de caldă frăţietate, duh de pace şi în-ţelegere. Totodată, se află în lucruproiectul pentru construirea unei ca-pele de cimitir împreună cu credin-cioşii parohiei reformate, fiindalocaţi aproximativ 70.000 de leipentru această lucrare din partea au-torităţilor judeţene şi locale, materia-lele de construcţie fiind dejaachiziţionate.

Pavel ProDaniuc

PS Iustin Sigheteanul a pus piatra detemelie a noii biserici din Petin8Numeroşi localnici au asistat la slujba oficiată de episcopul-vicar al Maramureşului şi Sătmarului

Punctul final al taberei decreaţie a Rezidenţei Ardud din cadrulSimpozionului de Artă Contempo-rană s-a încheiat cu o expoziţie a crea-ţiilor artiştilor a cărei vernisaj a avutloc sâmbătă la Muzeul Cetăţii Ardud.Timp de zece zile, artişti din 12 ţări aucreat o serie de lucrări de artă contem-porană în cadrul celei de a XVI-a edi-ţii a Simpozionului de ArtăContemporană “Rezidenţa Ardud –Transilvania România 2014”, eveni-ment organizat de DFEWA (D.Fleissand East West Artists ) Stuttgart, încolaborare cu Primăria oraşuluiArdud şi Casa de Cultură “Dr. Augus-tin Mircea”. Lucrările au fost expuse încadrul Muzeului Cetăţii Ardud, ver-nisajul expoziţiei având loc sâmbătădupă-amiază în prezenţa organizato-rului, Dorothea Fleiss, a primaruluioraşului Ardud, Ovidiu Duma, a di-rectorului Casei de Cultură “Dr. Au-gustin Mircea”, Mircea Câcu, a

artiştilor şi a altor iubitori de artă.Primarul Ovidiu Duma şi-a

exprimat bucuria că artişti de renumemondial au poposit timp de mai binede o săptămâna la Ardud. “Prin pre-zenţa lor, aceşti artişti au înnobilatacest spaţiu şi această cetate, iar comu-nitatea din Ardud va fi mai bogată dinpunct de vedere artistic. De asemenea,şi artiştii care vor vizita cetatea vorpleca mai mulţumiţi după ce vor vi-ziona aceste lucrări”, a spus Duma. To-todată, a mulţumit Dorotheei Fleissprecum şi tuturor artiştilor prezenţi laRezidenţa Ardud şi a promis că în edi-ţiile viitoare organizarea va fi maibună. La rândul său, Mircea Câcu aafirmat că simpozionul de la Ardud afost o punte între Est şi Vest, adău-gând faptul că membrii cercului dedesen şi pictură au avut multe de în-văţat de la artiştii consacraţi. Dorot-hea Fleiss a precizat că ideeaorganizării acestor rezidenţe artistice

a luat fiinţă în anii ‘90 în Franţa, deunde a preluat ideea. “Mi-a venitideea de a organiza astfel de tabere decreaţie la Satu Mare pentru a face le-gătura, din punct de vedere cultural,între Est şi Vest. Am organizat rezi-denţe de acest fel şi în alte ţări, la careau participat peste o mie de artişti din48 de ţări. Mă bucur că am reuşit să

organizez această rezidenţă la Ardud,iar lucrările create aici vor rămâne înMuzeul Cetăţii Ardud, unde vor fi şiexpuse”, a mai spus Dorothea Fleiss. Înîncheiere, artiştii au primit câte o di-plomă de participare din partea Do-rotheei Fleiss şi câte un cadou dinpartea Primăriei Ardud.

Florin Dura

Tabăra de creaţie de la Ardud s-a încheiat cu o expoziţie

SFINŢIRE. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă de PS Iustin Sigheteanul

Liturghie oficiată înparcare

Pentru a doua săptămânăla rând, credincioşii parohiei“Sfântul Dimitrie Izvorâtorul deMir” sunt nevoiţi să participe laSfânta Liturghie în parcarea delângă piciorul dinspre Piaţa Mareal podului Golescu deoarece aufost evacuaţi din locaţia de pestrada 1 Decembrie 1918 (din cur-tea fostului restaurant Periniţa),care a fost retrocedată. Noua loca-ţie unde este oficiată slujba a fostsfinţită de episcopii maramureşeni,pentru a fi construită o biserică.Primarul municipiului Satu Mare,Dorel Coica, a afirmat că a fostemisă o autorizaţie pentru ca cre-dincioşii să-şi poată ţine slujbeleaici şi, în scurt timp, va fi ridicat uncort şi o capelă pentru rugăciune.Până atunci, însă, credincioşii tre-buie să se roage în condiţii impro-prii în parcarea de la piciorulpodului Golescu.

Florin Dura

Page 7: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

Actualitatea politică/Mare publicitate Gazeta de Nord-Vest7/ Luni, 4 august 2014

Discuţiile dintre prim-ministru şi preşedintenu vor mai fi “nepu-

blice” în mandatul lui Băsescu,a declarat premierul VictorPonta, susţinând că acesta este“efectul pervers al micii satisfac-ţii de o zi” a preşedintelui Tra-ian Băsescu de a şrezenta publicdiscuţia de la Cotroceni pe temaCAS.

“Efectul pervers al aceleimici satisfacţii de o zi a domnuluiBăsescu de a da publice discuţiilede la Cotroceni între domnia sa,cu mine şi cu doamna Petrescu,efectul pervers este acela că eu ni-ciodată, cât o să fiu prim-ministruşi domnul Băsescu preşedinte, numai am discuţii nepublice cudomnia sa, că nu ştiu dacă mă în-registrează. Poate mă înregistreazăla telefon, poate mă înregistreazăcu o cameră ascunsă, cu ceva, aşaîncât eu cu domnul Băsescu, câtmai are din mandat, o sută de zile,o sută şi ceva, eu nu mai am discu-ţii nepublice şi nu din vina mea,

că înainte am avut o mulţime dediscuţii nepublice, cum e şi nor-mal să existe între preşedinte şiprim-ministru, dar după momen-tul acela, pe baza relei-credinţedovedite, ca să zic aşa, eu nu maiam discuţii nepublice cu Băsescu,am discuţii cu martori, înregis-trate şi transmise publicului nucând vrea Traian Băsescu, ci tottimpul”, a spus Ponta la antena 3.

El a întrebat retoric dacăar mai fi luată vreo decizie înConsiliul European în cazul încare participanţii ar şti că discu-ţiile ar fi transmise în direct saufilmarea ar fi difuzată ulterior.“domnul Van Rompuy să dea fil-marea, seara, că s-a enervat peunul din membrii Consiliului Eu-ropean, vă daţi seama că ar fi o ca-tastrofă”, a mai spus Ponta.

ViCTOR PONTa:

După publicarea discuţiei petema CAS, nu voi mai aveacu Băsescu discuţii nepublice

MB EuROPa BROKER dEaSiGuRaRE SRL

Satu Mare, str. Decebal nr. 4(parter)

E-mail: [email protected]: 0261.710.470,0744.288.530, 0744.393.211

Asigurare RCA online: www.mbeuropa.ro

RESTAURANTSALA DE EVENIMENTE

TERASE, CAMERE

CAMPING - CASUTE - PESCUITPLAJA AMENAJATA

MINIFOTBAL & TENIS DE CAMP

Localitatea Apa, Satu Mare0361524267; 0756068011

[email protected]

Angajăm barmani, ospătari,recepţioneri şi bucătari!

Nr. telefon contact - 0756068011

Ovidiu Silaghi ales vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator

deputatul de Satu Mare,Ovidiu Silaghi face parte din condu-cerea Partidului Liberal Reformator(PLR). acesta a fost ales în funcţia devicepreşedinte al PLR, în cadrul con-gresului desfăşurat în acest week-endla Palatul Parlamentului din capitală.Călin Popescu Tăriceanu a fost alesîn funcţia de preşedinte al PLR cu1.167 voturi „pentru” din 1.183 devoturi liber exprimate. În cadrul con-gresului a fost aleasă şi echipa de con-ducere a PLR, alcătuită din 19vicepreşedinţi şi 27 de membri ai Bi-roului Politic Central (BPC). unuldintre vicepreşedinţi este sătmărea-nul Ovidiu Silaghi, deputat în Parla-mentul României. Silaghi a fost alesdeputat la alegerile parlamentare par-ţiale din 25 mai 2014, fiind candida-

tul alianţei PSd-uNPR-PC şi sus-ţinut de PNL. Tăriceanu a fost sin-gurul candidat la funţia de preşedinteal partidului, iar pentru cele 19 func-ţii de vicepreşedinte au candidat 19

persoane. Vineri, la deschiderea ofi-cială a congresului PLR au participatşi premierul Victor Ponta, alături deliderii uNPR şi PC Gabriel Oprea,respectiv daniel Constantin.

www.gazetanord-vest.ro

TăRiCEaNu, dESPRE PNL: Ceea ce nu au reuşit securiştii şi comuniştii areuşit o mână de oameni

Preşedintele Senatului,Călin Popescu Tăriceanu, a de-clarat, sâmbătă, la CongresulPartidului Liberal Reformator,că actuala conducere a PNL atrădat votul românilor din 2012şi că e mâhnit de situaţia în carea ajuns astăzi Partidul NaţionalLiberal.

“Ceea ce nu au reuşit se-curiştii şi comuniştii a reuşit omână de oameni. Sunt mâhnitpentru PNL”, a spus Tăriceanu,în discursul său în faţa Congre-sului PLR. Şeful Senatului s-adeclarat însă “extrem de bucuros”

de faptul că proiectul politic pecare l-a gândit în urmă cu cinciluni a început să prindă contur.

Preşedintele Senatului,Călin Popescu Tăriceanu, a fostales, sâmbătă, în funcţia de pre-şedinte al Partidului Liberal Re-formator (PLR), el precizând,ulterior, în faţa delegaţilor veniţila Congres, că acest vot îi dă spe-ranţa şi încrederea că va ajunge şipreşedintele României.

El a precizat că îşi do-reşte ca echipa aleasă în frunteapartidului să reprezinte liberalis-mul în faţa tuturor românilor.

Page 8: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

8/ Luni, 4 august 2014Mare publicitategazeta de nord-Vest

m. Kogalniceanu nr. 1

Organizămnunţi, botezuri,

aniversări, majorate,conferinţe, traininguri

0040-2618061850040-261806186

hotel-astoria.ro

Meniul zilei 13 lei

Platouri Platouri la pachetla pachetsau sau pentrupentruevenimente evenimente RestaurantRestaurant

La comandă minimă de 15 lei, cu acesttalon beneficiaţi de un desert gratuit

TALON DESERT GRATUIT!

Page 9: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

mare Publicitate Gazeta de Nord-Vest9/ Luni, 3 august 2014

Hercom Satu Marestr. Inăului, tel. 0261758740

depozit materiale de construcţiicomercializează:

blocuri ceramice, BCA, material lemnos, plase gard, panouri gard, mortare, tencuieli decorative, gleturi,

plăci gips carton, polistiren şi multe altele.

Motel Restaurant Vraja Viilor CareiDacă doriţi să vă odihniţi în condiţiideosebite sau să gustaţi într-un cadrudeosebit o gamă bogată de preparatedin bucătăria internaţională şiromânească vă aşteptăm înCarei, str. Grădina Viilor, nr.3

tel.0261861792e-mail:[email protected]

Micro 16, Aleea Universului nr. 4L-S între 8-22 , D între 9-21

promoxcenter.ro8 Copiere, imprimare, scanare alb negru şi color 8 Finisare documente 8 Copiere chei pentru automobile, lacăte, yale 8 Cartele interfon 8 Fotografii la minut

Zirmer BuD scoate spre vânzare un număr limitat de apartamente cu 2 camere la un preţ special de 30.000 de euro.

(0740.088.612; 0740.161.514

Complex Cap PodGolescu

Oferim consiliere şi pentru achiziţionarea apartamentelorprin programul “Prima Casă”

PreţuriPromoţionale !!!

Relaţii la PAZĂ - MONITORIZARE -SISTEME DE SECURITATE

www.fuslesecurity.roTel. 0361.911

ADRESA: STR. ADY ENDRE NR. 11, SATU MARETELEFON PROGRAMARI: 0261 716 459; 0740 231 559

| CATARACTA | DEZLIPIRE DE RETINA | GLAUCOM | RETINOPATIE DIABETICA

CHIRURGIE REFRACTIVĂLASER!

| TRATAMENT LASER RETINOPATIE DIABETICA

Page 10: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

Sportgazeta de Nord-Vest

Juniori de la Olimpiaconvocați la selecțiede FRFPatru jucători de la echipa dejuniori a Olimpiei, pregătită deCristi Popa și Mihai Sabău, aufost convocați la o acțiune deselecție a lotului național U19.Mircea Donca, gulya Richard,Adrian Rus și Szilai Karol vor fiprezenți în această dimineață laora 10 la Complexul de laMogoșoaia pentru a fi testați denoul antrenor al lotuluinațional U19. ”Am mai avut alțidoi jucători chemați, Ciul șiLukacs. Mă bucur că șase dintrejucătorii noștri au ajuns înatenția noilor antrenori de laloturile naționale. Sper să –iconvingă și să-i păstreze în lot”,spune antrenorul Cristi Popa.Acesta recunoaște că își doreșteo calificare la turneul final cuaceastă echipă a Olimpiei.”Suntem la vârsta noastră, avemun lot bun și suntem încrezătorică ne putem bate pentrumedalii”, a declarat antrenorulCristian Popa.

Bilete ieftine laSteaua - AktobeCel mai ieftin bilet pentru par-tida Steaua - FK Aktobe(Kazahstan), contând pentrumanşa secundă a turului treipreliminar al Ligii Campi-onilor, va costa 10 lei, la peluze,în timp ce un bilet la VIP vaputea fi achiziţionat cu până la150 de lei, informează site-uloficial al campioanei României.Partida Steaua - FK Aktobe seva disputa la 6 august, pe ArenaNaţională, cu începere de la ora20.30. Tichetele de acces vorputea fi achiziţionate online depe biletesteaua.ro începând demarţi, acestea urmând să fiepuse în vânzare şi la casele debilete la 3 august. Preţurilebiletelor sunt următoarele:- Peluze: inelul 3 - 10 lei, inelele1 şi 2 - 15 lei.- Tribuna a doua: inelul 3 - 20de lei, inelul 2 şi inelul 1 me-dian - 40 de lei, inelul 1 per-iferic - 30 de lei, inelul 1 central- 60 de lei.- Tribuna I: inelul 3 - 20 de lei,inelul 2 - 40 de lei.- VIP 3 - 50 de lei, VIP 2 - 100de lei, VIP 1 - 150 de lei.

Flash InfoFlash Info

10/ Luni, 4 august 2014

Preşedintele de onoare alStelei, Viorel Păunescu, adezvăluit că în Ghencea

vor mai sosi trei jucători, iar unuldintre aceştia este Srdjan luchin.“Steaua va efectua în următoareaperioadă trei transferuri. Primulva veni luchin. Din ce ştiu eu,clubul s-a înţeles cu toate părţile.Cu siguranţă că vor mai fi aduşiun mijlocaş defensiv şi un ompentru zona de atac, dar acolosunt tratativele în curs. existămai multe piste, care vor fi final-izate pînă la primul meci dinplay-off-ul ligii Campionilor.Steaua are nevoie de întăriri şiface tot posibilul ca să aibă un lotcît mai bun”, a spus Păunescu.

Transferul lui Luchin laSteaua a intrat pentru cîteva zile înimpas. Botev Plovdiv, clubul la careeste legitimat fundaşul, a aflat căinternaţionalul român este dorit degruparea din ghencea, motiv pen-tru care au solicitat 200.000 deeuro în schimbul fotbalistului.Steaua nu a fost de acord săplătească această sumă şi, în ul-timele zile, au intensificat negocier-ile cu bulgarii. Într-un final, părţileau bătut palma, iar Luchin eraașteptat să semneze aseară cu gru-parea roş-albastră.

De remarcat că Luchin e aldoilea jucător din lotul Stelei, dupăgardoș, care a evoluat la începutulcarierei pentru Someșul Satu Mare.

Luchin a venit la SomeșulSatu Mare pe când avea 17 aniîmpreună cu ”lotul Petescu” și a im-presionat în cele trei sezoane petre-cute la Someșul și Olimpia.

De la Someșul, Luchin afost transferat la Poli Timișoara în

2006 iar apoi în 2011 a ajuns la Di-namo București.

Din cauza faptului căBotev a solicitat, iniţial, 200.000 deeuro în schimbul lui Luchin, Steauaa fost la un pas să renunţe la trans-fer.

gâlcă a discutat personalcu gigi Becali şi i-a explicat că aremare nevoie de fostul jucător de laSomeșul. “Este un fotbalist poliva-

lent, joacă pe mai multe posturi.Trebuie să facem tot posibilul să-lachiziţionăm. Indiferent de preţ!Nu trebuie ratat un astfel dejucător. Avem mare nevoie de el înplay-off-ul Ligii Campionilor”, i-atransmis gâlcă lui Becali, conformcelor de la fanatik.ro.1.67 milioane de euro este cota luiLuchin conform site-ului transfer-markt.de

Florin Mureşan

LIgA 1

Srdjan Luchin la Steaua8După gardoș, acesta e al doilea jucător care a evoluat la Someșul şi ajunge la echipa campioană

FOTBAL-COPII NăSCUȚI ÎN 2006Il Calcio a câștigat Cupa Primavera

A doua ediție a Cupei Pri-mavera a avut loc sâmbătă la bazaClub Campionii. Competițiarezervată copiilor născuți în 2006 aadus la start șase echipe, cinci dinSatu Mare și una din Zalău.

În ciuda căldurii sufocantecopii au oferit un spectacol total cugoluri spectaculoase și momentedeosebite gustate de publicul for-mat în mare parte din părinții șibunicii micilor fotbaliști.

Turneul a fost câștigat deechipa Il Calcio Satu Mare, miciifotbaliști pregătiți de fostul atacantal Oașului, ghiță Lohan, reușind săse impună în toate cele cinci partidedisputate.

”Este primul turneu pecare-l organizăm în această vară.Vor urma și cele rezervate copiilordin 2003, 2004, 2007 și 2005. Nune interesează prea mult rezultatele,important e ca cei mici să vină lamișcare și să îndrăgească fotbalul.Suntem un club tânăr înființat în2012 și încercăm să le creem copi-ilor toate condițiile pentru mișcareși pentru a face apoi performanță”a spus Dorin Țuțuraș, antrenor laCS Primavera.

De remarcat că de luni ( nrazi) echipa de copii născuți în 2000și 2001 a celor de la CS Primaverava urca la Ocna Șugatag într-uncantonament de o săptămână coor-

donat de antrenorul Florin Fabian.Clasament final la Cupa Primavera-U 8 ani:1.Il Calcio Satu Mare2.Primavera 2006 Satu Mare3.Primavera 2007 Satu Mare4.Viitorul Zalau5.Olimpia Satu Mare6.Juniorul Satu Mare

Felicitari tuturorechipelor participante, mulţumiriantrenorilor pentru participare,părinţilor pentru susţinere şi tu-turor celor implicați în bunadesfăşurare a acestei competiții. Lafinal toți copiii au primit diplome,cupe și medalii!

Florin Mureșan

LIgA A 4-A DE ELITăDorin Țuțuraș a preluat Viitorul Vetiș8Într-un meci amical jucat sâmbătă, Vetiș-Doba 2-1

Două dintre echipele ”cupretenții” din Liga a 4-a de elită,Viitorul Vetiș și Voința Doba, s-au întâlnit sâmbătă după-amiazăîntr-un joc de pregătire.

Echipa din Vetiș s-aimpus cu 2-1 prin golurile reușitede Nemeth și Ursan respectiv, PioDragoș din penalty.

De remarcat că desâmbătă echipa din Vetiș a fostpreluată de fostul mijlocaș alOlimpiei, Dorin Țuțuraș. Acesta

a acceptat oferta oficialilor de laVetiș și va antrena sezonul viitorpe Viitorul în liga a 4-a de elită.Este prima experiență ca antrenora lui Dorin Țuțuraș, acesta venindla Vetiș în dublă calitate, deantrenor și jucător.

În partida de sâmbătă Vi-itorul a început în formula: Mi-clea- Moldovan, Pop M., NagyN., Istrate-Toma, Ursan, Manița,Orosz R.- Nemeth și Orosz N. Aumai jucat: Kolacsay, Iodi, Hor-

vath, Balla, Bobeanu, Bura și Pal.Pentru Doba au jucat:

Munteanu-Dragoș, Socaciu,Lorenzo, Zoltan-Mălan, Drăgan,Demian, Orosz-Pătcaș, Fușle.

Joi după-amiază ViitorulVetiș va întâlni într-un alt meciamical echipa de juniori republi-cani a Olimpiei, pregătită deCristi Popa. Iar Doba va disputaduminică un amical cu VulturiiSantău.

Cristian Stan

Page 11: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

Sport gazeta de nord-Vest

Valter Heil aşteaptărăspunsul finalLa revenirea din cantonamentulde la Poiana Braşov jucătoriiOlimpiei au primit un week-end liber, pentru a-şi reveni dinoboseală. Iar astăzi, de la ora17.00 se vor prezenta la stadionpentru antrenament. În ceea cepriveşte lotul de jucători, dincele declarate de membrii staff-ului tehnic, Laso şi Bic s-auacomodat excelent, dar mai enevoie de 2-3 jucători. Princi-palul post deficitar este cel defundaş central, după plecarealui ene la CFR Cluj. Valter heile pe cale să devină liber de con-tract, după ce joi dosarul său afost acceptat la FRF, iar după oanaliză, în aceste zile va deveniliber şi va putea semna cuOlimpia.

Liga 1Bumba, trei pase degol pentru ASA Din păcate, disputele dintre dis-tribuitorii de cablu TV şi televiz-iuni au făcut ca Liga 1 să nu sevadă la televizor. Deocamdatăpuţini abonaţi se pot bucura denoul sezon al fotbalului româ-nesc, dar se pare că situaţia vareintra în normal. nou-promo-vata ASA Tg. Mureş a învins cu 4-1 pe Ceahlăul, iar fotbalistulcrescut la Atletic Satu Mare,Claudiu Bumba, a oferit trei pasede gol, fiind un excelent executantal loviturilor de la colţ. Rapid aobţinut prima victorie de larevenirea în prima ligă, 2-1 cu Vi-itorul, acelaşi scor înregistrându-se şi în victoria Chiajnei dindeplasarea de la galaţi, undegazdele au avut trei eliminaţi.Steaua s-a distrat cu CSUCraiova, scor 3-1, iar Sânmărteana revenit la echipă cu un gol su-perb din lovitură liberă. În con-tinuare vă prezentăm câtevadintre rezultate şi marcatorii:Ceahlăul Piatra neamţ - aSaTârgu Mureş 1-4Au marcat: Cârjan '24 / n'Doye'22, '45, henrique '55, hora '84FC Viitorul - rapid Bucureşti1-2Au marcat: e.Dică '8 (penalti),Ciolacu '16 / Mitrea '23 (penalti)oţelul Galaţi - Concordia Chi-ajna 1-2Au marcat: Tudorie '54 / Purece'68, '85Steaua Bucureşti - CS Universi-tatea Craiova 3-1Au marcat: Ad. Popa '3,Sânmărtean '34, Varela '90+3 /Ivan '90+4 Petrolul Ploieşti - FC Botoşani4-1Au marcat: Mutu ‘2, Albin ‘13,Tamuz ‘17, ‘61/ Batin ‘38astra Giurgiu - FC Braşov 5-0Au marcat: Seto ‘33, Laban ‘69(pen), găman ‘71, enache ‘89,Bukari ‘90+1.

Meciul Pandurii TârguJiu - CFR Cluj s-a încheiat dupăînchiderea ediţiei, iar azi suntprogramate ultimele două jocuriale etapei, gaz Metan Mediaş -CSMS Iaşi, ora 18.30 - Look TV,Universitatea Cluj - DinamoBucureşti, ora 21.00 - Look Plus,însă puţini vor fi cei care le vorputea viziona.

Flash InfoFlash Info

11/ Luni, 4 august 2014

la adunarea Generală aasociaţiei Judeţene deFotbal de pe 5 iulie,

principalul punct de atracţie l-a reprezentat liga a iV-a elite.iar astăzi, de la ora 10.00, lasediul aJF se va trage la sorţiţintarul noului şi primuluisezon din “liga de elită“.

Liga de elită are încomponenţă 14 echipe, cele maibune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele douăpromovate din eşalonul cinci.Aşa că se anunţă un campionatmai mult decât interesant, cu osingură serie şi un fotbal de ocalitate superioară. Prima etapăse va desfăşura pe 16 şi 17 au-gust, tocmai de aceea, azi vomafla programul şi primele derby-uri din fotbalul judeţean.

În Liga a IV-a elite vorevolua Someşul Oar, VictoriaApa, Talna Oraşu nou, RecoltaDorolţ, Turul Micula, SportulBotiz, Voinţa Doba, ViitorulVetiş, Schwaben Cămin,Luceafărul Decebal, UnireaTăşnad, gloria Moftinu Mare şi

cele două promovate din Liga aV-a, Şoimii Mădăras şi VulturiiSantău.

Referitor la eşalonulpatru vor activa 24 de echipe,

împărţite în două serii, iar se-zonul va debuta pe 23-24 au-gust. Aici, programul va fistabilit o săptămână mai târziu.În ceea ce priveşte Liga a V-a, nu

s-a stabilit data începerii campi-onatului. Probabil pe 30-31 au-gust se va da startul, însă mai etimp pentru echipele care vor săse înscrie.

Daniel Chiorean

LIgA A IV-A eLITe

Azi aflăm ţintarul noii competiţiidin fotbalul judeţean

hAnDBALFinal de vacanţă pentru elevii lui Istrate8echipa de handbal de la CSM Satu Mare se reuneşte azi pentru primul antrenament

Vacanţa de vară s-aîncheiat şi pentru handbaliştii dela CSM Satu Mare. echipa dineşalonul secund se reuneşte înaceastă dimineaţă, la ora 10.00, lasala nouă a LPS. Pe lângă jucătorişi antrenorul nicolae Istrate şi-aanunţat prezenţa şi Valer neagu,preşedintele CSM-ului.

Referitor la echipa careva efectua primul antrenamentdupă vacanţă, au avut loc mişcăride trupe. Astfel, Ciaca a plecat lao echipă din străinătate, s-arenunţat la Cătălin Tătar, iar la“răzvrătitul“ Chira s-a renunţat la

finalul sezonului trecut. Vor venişi jucători noi, însă este prea de-vreme să vorbim despre acest as-pect. În ceea ce priveşte strategiapentru noul sezon, încă nu s-a sta-bilit cu exactitate ce se va întâm-pla şi ce se doreşte. AntrenorulIstrate ar dori să plece alături deechipă în cantonament, undeva înapropiere, Mujdeni fiind una din-tre soluţii.

Dar cu siguranţă maimulte se vor şti după discuţiiledintre handbalişti, antrenori şiconducer ea clubului.

Daniel C.

SATU MARe CheSS WeekenD nR.16Coroian Sebastian-Dumitru, învingător cu maxim de puncte

În week-endul care s-aîncheiat s-a desfăşurat a XVI-a ediţie aturneului Satu Mare Chess Weekend.La turneul B, destinat juniorilor sub 12ani, au participat 27 de copii de lacluburile sătmărene Unio, Voinţa şiLPS precum şi de la CS Sig MarSighetu Marmaţiei. După disputareacelor şapte runde în sistem elveţian,clasamentul pe categorii de vârstă aratăastfel:- Categoria 12 ani: 1.Coroian Sebas-tian (Voinţa) 7 pct., 2.Uzum Răzvan(Unio) 5pct., 3.Miron Cezar (Unio) 4pct.- Categoria 10 ani: 1.Brădeanu Mihai(Unio) 5 pct., 2.Pop-Paul Andrei(Unio) 4.5 pct., 3.Olah Alexandra

(Unio) 4.5 pct.- Categoria băieţi 8 ani: 1.BobeiRareş (Voinţa) 5 pct., 2.ArdeleanMario (Unio) 5 pct., 3.Salyi Roland(Unio) 4pct.- Categoria fete 8 ani: 1.Luca Cezara(Voinţa) 4 pct., 2.Sălăjan Ştefania(Unio) 3pct., 3.Bota Mara (Voinţa)3pct.- Categoria 6 ani: 1.Tibil Andrei(Voinţa) 5 pct., 2.Şerban Rareş(Voinţa) 3 pct., 3.Pop-Paul Darius(Unio) 3pct.

Arbitrii turneului au fost PallZoltan şi Muntean Ciprian. Turneulse va trimite la FR de Şah în vedereaomologării, participanţii obţinând cat-egorii sportive şi puncte CIV.

Page 12: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

OFERTE DE SERVICIU

l Pizzerie din Carei, MV nr. 20, cu patronnou, angajează bucătăreasă şi organizeazămese festive. Telefon: 0747364500.l Angajăm persoane îngrijire vârstnici ladomiciliu în partea de N a Italiei, cu expe-rienţă în domeniu şi cunoaşterea limbii ita-liene. Salariul este de 825 euro. Nu percepemcomision. Trimiteţi CV la: [email protected] sau fax 0368004040. Relaţii la tele-fon 0368004042, Tomasi Resurse Umane.l Angajez urgent coafeză. Relaţii la tele-fon 0744-909639.l Angajăm şofer categoria B,C şi gestionardepozit în Carei. Telefon: 0735803105.l Caut cosmeticiană cu experienţă. Tel.0722-957772.

MATRIMONIALE

l Bărbat, 34 ani, caut domni-şoară/doamnă pentru companie călătorii.Ofer sprijin financiar. Telefon 0742-780142.l Tânăr, 38 ani, situaţie materială bună,caut prietenă de vârstă apropiată, fără obli-gaţii. 0745-325900.

DIVERSE

l CURSURI calificare 60 meserii: con-strucţii, electricieni auto, înfrumuseţare, ali-mentaţie, turism, ISCIR, SSM, PSI, mediu,agent securitate. www.fundatiaapt.ro; 0784-238730, 0744-437105.

TRANSPORT PERSOANE ŞI MARFĂ

l Aeroport Budapesta, excursii, delegaţii.Telefon 0741-921789, 0770-592195.l Transport balast, nisip, diverse, 3,5 tone.Telefon 0753-660219, 0763-758923.l Zilnic, orice destinaţie: Franţa, Italia,Austria, Germania, Spania, Portugalia, An-glia, Belgia, Olanda, Irlanda, Norvegia, Sue-dia, Danemarca - colete, maşini trailer.0747-701091.l Transport marfă 3 mc, următoarele: ba-lastru, pietriş, moloz, pământ pentru grădinăşi gazon, lemne pentru foc, mutări mobilier,orice, la cererea clientului. Seriozitate şipunctualitate maximă. 0749-656172, 0734-625231.l Transport mobilă, marfă, mutări. 0755-699856.l Transport marfă, efectuăm mutări lapreţuri convenabile. Telefon 0745-049715.l Duc-aduc persoane în Germania. Tele-fon: 0723488400. l Transport frigorific izoterme 3,5 t, 6,5 tşi cisternă 11.800 l, de la 0,8 euro/km. 0756-622682.l Transport persoane Germania, Spania,Lisabona. Tel. 0746-323795.l Transport persoane cu autoturism, in-tern şi extern, la cele mai bune preţuri. Tele-fon (non-stop): 0745-312034.

l Transport persoane Austria şi Germaniala destinaţie. Execut tractări în şi din străină-tate. Tel. 0740-613338.l Transport convenabil marfă, până în 1,5t, în Satu Mare şi judeţele învecinate. Tel.0743-450946.

PRESTĂRI SERVICII

l Filmez nunţi. 0743-612415.l Proiectare în construcţii. Arhitectură,structură şi instalaţii. 0756-777470.l Dau ore de matematică. Tel 0735-218476.l Sobe teracotă montat, reparat. Telefon:0740-458421.l Forăm fântâni. Telefon: 0744561714.l Şcoală de şoferi categ. B, condiţii avan-tajoase. Telefon 0734-775734.l Resoftare, reparaţii telefoane android,tablete, instalare navigaţie iGO 2014. Tele-fon 0740-774201.l Reparaţii calculatoare, laptopuri, insta-lare Windows XP, 7,8, setare reţea Wi-Fi, cu-răţire unitate, instalare programe office etc.La nevoie-deplasare la domiciliu. Telefon0740-774201.l Reparaţii, actualizări GPS, telefoane, ta-blete cu hărţile 2014, full Europa, compatibilcu toate aparatele cu harta pentru maşinămică, camion. Telefon 0740-774201.l Profesionist filmez, fotografiez oriceeveniment, aparatură profesională, calitategarantată. 0755-785175.l Executăm şi reparăm cazane de făcut pă-lincă la comanda clientului, de orice dimen-siuni de la 1,5 litri până la 1000 litri chiar şila domiciliul clientului Tel 0743889102.l Facem curăţenie în poduri, beciuri, ga-raje contra bani sau obiecte. 0748-311795.l Execut lucrări de parchetat, parchet cla-sic + parchet laminat cu maşină aspirator.Telefon 0744-935068.l Filmări, fotografii, albume foto perso-nalizate pentru nunţi, botezuri şi alte eveni-mente speciale. Editare video, montaj video,transpunere casete VHS, miniDV, Hi8 peDVD. Experienţă mare în domeniu la celemai mici preţuri!!! Telefon 0745-210755.

l Instructor auto, categoriile A, B, C, D.Profesionalism, preţ avantajos. Maşini ulti-mul tip. Telefoane 0744-238243, 0361-421142, 0744-590033, 0753-105949.l Execut lucrări de reparaţii electrice şielectrocasnice. Telefon 0748-311795.l Executăm porţi, garduri, balustrade, co-pertine din fier şi din inox. Telefon0745/165223.l Depanez ieftin calculatoare la domiciliulclientului. 0742-993505.l Executăm toată gama de lucrări în in-stalaţii sanitare şi gaze naturale la preţuriavantajoase. Proiecte, montări şi service mi-crocentrale, apă, canalizare. AutorizaţiiISCIR + ARGN. Telefon 0757-327765,0721-290955, 0770-914478.l Pentru a imortaliza momentele impor-tante din viaţa dumneavoastră, vă oferim fil-mări şi fotografii pentru nunţi, botezuri şialte evenimente, cu aparatură profesională.Avem experienţă în domeniu, la cele maimici preţuri. Telefon: 0744-804981. l Executăm finisări interioare, de la A - Z.Telefon 0747-930721.l Executăm izolaţii polistiren case-blocuri.Telefon 0740-284161.l Independent execut lucrări de amenajăriinterioare şi exterioare: vopsit, gresiat, zugră-veli, faianţări, parchetat, la preţuri negocia-bile. Telefon 0740-511800, 0361-418079.l Executăm reţele de calculatoare şi tele-fonie + depanări calculatoare, configurareinternet, rutere, imprimante, scanere şi la do-miciliu. Telefon 0771-241880.

TERENURI

l Vând 71 ari str. Dara, la 150 m de ulti-mele case şi utilităţi, construibil sau parcela-bil, preţ - 25.000 euro. 0745-698536.l Vând teren intravilan în suprafaţă de3700 mp în comuna Dorolţ sat Petea, frontla drumul principal spre Vama Petea de 22m. Curent şi apă pe teren, întabulat pe per-soană fizică. Ideal pentru loc de casă sau haleindustriale. Preţ 25 000 euro, negociabil. Te-lefon 0742-830706.l Vând locuri de casă pe str. Căprioarei.Telefon 0740-634814.l Vând grădină cca 650 mp, str. Victorieidin Bercu Roşu - zona ştrand, preţ informa-tiv - 1600 euro/ar, negociabil. 0361-420692,0770-643951.l Vând loc de casă 5 ari, Holiday 3, zonăliniştită, apă, gaz, curent, cu PUZ, 12.000euro. 0745-253025.l Vând 80 ari loc de casă, front 20 m,toate utilităţile, la strada principală în Vetiş,după Unicarm, 30.000 euro. 0770-635485,0732-116825.l Vând casă de lemn, locuibilă, cu apă şicurent, lângă ştrand, cu 7 ari. 0770-467713,0361-413888.l Vând 1 ha teren arabil intravilan şi do-cumentaţie proiect cu fonduri europene măs.121. Telefon 0745-855032.

Gazeta de Nord-Vest Mica publicitate 12/ Luni, 4 august 2014

MARFĂ MUTĂRI -0745-049715

AUTOSERVICE AUTORIZAT RAR

Execută:- Reglat direcţie în 4 puncte

- Lucrări mecanice- Lucrări de tinichigerie

- Lucrări la instalaţia electrică- Schimb de caroserie.

Miron Costin 54. Telefon 0261-712102

sau 0742-311872.

Societatea profesională de insolvenţă IN-SOLV EXPERT SPRL cu sediul în SatuMare, str. Ham Janos, nr. 17, ap. 10, înscrisăîn registrul societăţilor profesionale alUNPIR sub nr. 0109/31.12.2006, cu CIFRO 21034359, în calitate de lichidator judi-ciar, numită de Tribunalul Satu Mare, anunţăvânzarea la licitaţie publică sau la negocieredirectă a următoarelor bunuri aflate în patri-moniul următoarelor societăţi comerciale de-bitoare:diverse: ventilatoare, rezervoare, pompe, po-lizoare, lămpi şi alte bunuri specifice unei fa-brici de tricotaje şi de confecţii.

teren intravilan, în suprafaţă de 1406 mp, cufront la strada Fabricii, preţ 13.498 eurdrum uzinal – alee betonată, preţ 89 lei;platformă – betonată, preţ 1087 lei;podvale beton, 800 buc, preţ 1920 lei; linie electrică subterană, preţ 29 lei; bazin PSI – groapă betonată, preţ 34 lei;

Vânzarea globală la licitaţie publică sau prinnegociere directă a următoarelor bunuri mo-bile şi imobile proprietate a debitoarei:teren în suprafaţă de 38.000 mp, proprietatetabulară;construcţii – hale producţie, ateliere diverse,sediu administrativ cu utilităţile aferente şiîmprejmuiri, drumuri uzinale betonate, douăcoşuri de fum şi alte construcţii;produse finite - sticlarieVânzarea individuală la licitaţie publică sauprin negociere directă a următoarelor bunurimobile şi imobile aflate în averea debitoarei:centrală termică cu terenul aferent – preţ depornire 70.000 lei.pompa alimentare pentru combustibil si re-zervor , rezervor din otel cil.(3 buc.), masinade capsat cutii (3 buc.), masina de balotathartie , masina de rindeluit la grosime;

Spatiu comercial P+E situate in Satu Mare,str.Fabricii,, nr.82, jud, Satu Mare,functional:Parter : magazie, bar, grup sanitar, hol, casascarii si etaj: sala de consumatie, bucatarie,grup sanitar , suprafata utila totala: 192,72m2,, inscris in CF 57570 Satu Mare,top.13192/7/2/IV/C , CF 57275 SatuMare, top.13192/7/2/IV/B si CF 56139Satu Mare, top. 13192/7/2/XI cu titlu juridiccumparare la pretul de 53.424 euro .

Imobil –constructie (carmangerie) situat inSatu Mare, str.Depozitelor,nr.21, inscris inCF 53548 Satu Mare , nr. cadastral 6542/10si dreptul de folosinta asupra terenului in su-prafata de 250 mp din terenul in suprafatatotala de 500 mp aflat in proprietatea StatuluiRoman ,la pretul de strigare de 74.910 euro,Imobil-constructie (ATM) situat in SatuMare , str Depozitelor, nr.21 , jud Satu Mareinscris in CF 57713 Satu Mare , nr. cadastral6542/8 si dreptul de folosinta asupra terenu-lui aflat in proprietatea Statului Roman lapretul de strigare de 75.000 euro .Paleti din lemn euro si non-euro

Cuier mare patinat, pret de strigare 1.012 leiCuier mic patinat , pret de strigare 836 leiBufet vitrina patinat ( 4 usi) patinat, pret destrigare 1.845 leiBufet vitrina ( 4 usi ) patinat, pret de strigare1.768 leiBufet vitrina ( 3 usi ) patinat, pret de strigare1.442 leiComoda TV mica patinat pret de strigare546 lei

Mobilier si aparatura de birotica, Scule auto: masina de gaurit, ridicator auto, etcObiecte de inventar ( imprimanta Epson)masina de spalat autopompa motorinabazin combustibil 35 000 lListele completete de inventar si preturile in-dividuale pentru fiecare bun pot fi consultatela sediul lichidatorului judiciar din SatuMare, str Ham Janos , nr.17, ap. 10, jud SatuMare

mobilier si aparatura biroticascule si utilaje (atelier reparatii auto)piese de schimb auto Listele complete de inventar si preturile in-dividuale pentru fiecare bun pot fi consultatela sediul lichidatorului judiciar din SatuMare, str Ham Janos , nr.17, ap. 10, jud SatuMare

� diverse piese de schimb auto pret de stri-gare 48.356,55 lei� Casa de marcat Euro 500 T HandyListele complete de inventar si preturile in-dividuale pentru fiecare bun pot fi consultatela sediul lichidatorului judiciar din SatuMare, str Ham Janos , nr.17, ap. 10, jud SatuMare

� Piese auto• Casa de marcatListele complete de inventar si preturile indi-viduale pentru fiecare bun pot fi consultate lasediul lichidatorului judiciar din Satu Mare, strHam Janos , nr.17, ap. 10, jud Satu Mare

� Imprimanta Canon, pret de strigare 200lei.

Apartament cu 3 camere si dependinte cudestinatie spatiu comercial , situat in NegrestiOas, Aleea Crinului , bl.D8/2, Parter,inscrisin CF 100310-C1-U1 top..8/4/2, pret destrigare 27.000 euro

Spatiu comercial –magazin supermarket si-tuat in Negresti Oas, str Victoriei , nr. 198,jud Satu Mare, inscris in CF 100309 top883/3a si 883/4a , pret de strigare 153.000euro

Cabana Turisor S+P+2 situata in NegrestiOas, str Vraticel fn (km9) , extratabulara,pretde strigare 27.580 euroMijloace fixe (malaxor, cuptor Matador, can-tar, vitrine frigorifice, mobilier comercial ,hi-drofor, masina taiat paine, casa de marcat)

Apartament cu 2 camere situat la etaj I in blocP+4E din Negresti Oas, str Victoriei bl.23 ,inscris in CF 3876 individuala Negresti Oas,cadastral: 89/14 Su=44,32 mp, pret de stri-gare 15.000 euro

Cladire –spatiu de productie, comerciale sibirouri firme si teren in suprafata de 806 mp.situat in loc.Gherta Mica str. Nouanr.468/A,jud. Satu Mare,inscrise in CF nr.100009 Gherta Mica,provenita din reconver-sia de pe hartie a CF NR. 3242 GhertaMica,sub top/210/10 si 212/2 , pret de stri-gare 97.118 euro

Teren extravilan in suprafata de 64400 mpinscris in CF 100304 Piscolt, pret de strigare48.690 eur

Constructii agricole dezafectate , proprietateextratabulara, pret de strigare 115.871 lei

Instalatie electrica transformator 100 kva ,pret de strigare 64.986 lei

Stoc produse finite -Confectii femei si barbatipret pornire licitatie :1712 leiGenerator aburi TJ star 2pret pornire licitatie :1471 leiMasina de croit GEM 85/6pret pornire licitatie :1471 leiMasa cu fier de calcatpret pornire licitatie :1612 leiMasina de surfilat 5 fire pret pornire licitatie :803 lei

casa (cu drept de folosinta asupra terenului100 mp) situata in Satu Mare B-dul Closca ,nr.58 , inscrisa in CF 8457 Satu Mare , cadas-tral 4267/16 , pret de strigare 15.035 euro

autoturism OPEL VECTRA , anul fabrica-tiei 1992, nr.circ SM –O3-FMR pret de stri-gare 480 euro

autoturism marca Skoda Octavia , anul fabri-catiei 2007, nr.circ. SM-10-MCO, pret de sti-gare 3360 euro

stoc echipamente , piese pentru calculatoaresi periferice IT , pret de strigare 1554 euro

Şedinţele de vânzare a bunurilor mobile si im-obile menţionate mai sus vor avea loc, de re-gula, saptamanal, în fiecare zi de joi, ora14:00, la sediul lichidatorului INSOLV EX-PERT SPRL din Satu Mare, str Ham Janos,nr.17, ap. 10, jud. Satu Mare.

Vânzarea bunurilor se va face prin licitaţie pu-blică dacă sunt doi sau mai mulţi ofertanţipentru aceleaşi bunuri sau prin negociere di-rectă, dacă există un singur ofertant.

In situatia in care la prima sedinta de licitatie,pentru oricare din bunurile de mai sus , se vaface oferta de cumparare la pretul de vanzarestabilit prin raportul de evaluare, acestea vorfi adjudecate acelui ofertant la pretul din ra-portul de evaluare. Plata pretului se face in leila cursul BNR leu/euro din ziua adjudecariibunurilor.

Preturile de strigare indicate mai sus nu in-clud TVA.

Ofertanţii persoane juridice vordepune la lichidator până în ziua şi ora stabi-lită pentru vânzare, certificatul de înmatricu-lare, actul constitutiv , declaratia ca nu se aflain insolventa şi împuternicirea societăţii ofer-tante pentru reprezentantul ofertantei care vaparticipa la licitaţie, precum şi copie dupăactul de identitate al acestuia.

Ofertanţii persoane fizice se vorprezenta cu actul de identitate si daca estecazul procura autentica de reprezentare .

Ofertele pentru cumpărarea aces-tor bunuri pot fi transmise lichidatorului şipe e-mail: [email protected], fax:0261.716703, sau prin poştă la sediul lichi-datorului din Satu Mare, str. Ham Janos, nr.17, ap. 10, jud. Satu Mare, cod poştal 440027.

Conform art. 53 din Legea insol-venţei, bunurile adjudecate se transmit cum-părătorului adjudecatar libere de orice sarcini.

Pentru informaţii suplimentare văputeţi adresa la tel: 0733.676.201;0735.842.809, 00261.716703, e-mail: [email protected]

Caut florăreasă cu experienţă îndomeniu. Tel. 0749.270,722.

Firma de construcţii Bautechnik anga-jează muncitori necalificaţi din Carei şizona Careiului. Telefon: 0745655483.

Duc persoane Austria, Germania,comod, rapid şi ieftin. 0744-187152,0770-493225.

Transport persoane în Austria-Germa-nia, la destinaţie. Telefon: 0741-416428.

Transport marfă 5 tone şi mutări. Te-lefon 0746-140664.

Instructor auto, autorizat, categ. B.0746-604824.

Pictez tablouri pe pânză în funcţie decerere. Vând tablouri. Telefon 0728-001316.

Ş t r a n d N o r d Ve s t Te r m a l P a r k

angajează personal pentru

curăţenie şi vânzător Fast Food.

Tel. 0745492001.

AGENŢIA MATRIMO-NIALĂ “JUMĂTATEA

TA” TE INVITĂ SĂ

ÎŢI GĂSEŞTI JUMĂTATEA.

Informaţii la tel. 0756-693.438sau 0771-526.311.

SC Aurora SAangajează

- Cameriste pentru hotel Violeta Jupiter, pe sezonul de vară 2014.Salariu atractiv, se asigură transport, cazare şi masă.

Informaţii la telefon: 0261714199.

OFERTA VERII 2014

Hotel VIOLETA din staţiunea Jupiter te cheamă la mare, cu cele mai avantajoase preţuri pentru sătmăreni!

Pentru informaţii contactaţi Agentia de Turism Aurora din Piata Libertăţii nr. 11.

Telefon: 0730713554

Vând teren 10.5 ari în spate la PRAC-TIKER, front 26 metri. Tel:0744852285.

Page 13: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

Gazeta de Nord-Vest Mica publicitate13/ Luni, 4 august 2014

l Vând teren 8 ari, zona Amaţi, preţ -9000 euro. 0748-536127.l Vând parcelă 9 ari, zona Auchan - Dru-mul Careiului, cu pomi fructiferi. Telefon0745-039506.l Vând 10 ari teren pe str. Petre Ispirescu,cu 18 front, preţ - 15.000 euro. Telefon0745-330184.l Vând grădină cu cabană din cărămidă,10 ari, 5.000 euro, situată în Bercu Roşu, ex-travilan. Telefon 0741-120883.l Vând două parcele teren intravilan la in-trare în Lazuri, cartierul nou. Utilităţi: apă,curent, iluminat public, drum pietruit, pro-iect de canalizare în curs. Preţ negociabil. Tel.0752.025.805l Vând ieftin 5 ari grădină cu căsuţă man-sardată, terasă, pivniţă şi pomi fructiferi.0261-734972.l Vând grădină în Bercu Roşu, în supra-faţă de 3 ari, cu căsuţă de vacanţă. Preţ15.000 euro. Informaţii telefon 0770-889.170.l Vând teren intravilan 20 ari, str. Că-prioarei, cu utilităţi - apă, gaz, curent, cana-lizare. Preţ 22.000 euro negociabil. Telefon0745-376594, 0745-374135.l Vând 7,4 ari de teren intravilan, str.Ghioceilor. Telefon: 0743-046725.l Vând 15 ari teren intravilan, cu certificatde urbanism, în zona Azuga-Păltiniş, dinSatu Mare. Telefon 0745-579981.l Vând teren 5 ari, zona Lucian Blaga (str.Zefirului), 5.500 euro/ar negociabil. Telefon0743-557599, 0726-677338.

GARSONIERE

l Vând garsonieră Ostrovului, etaj I, cubalcon mare, nerenovată, 12.000 euro. 0745-253025.l Vând apartament cu 1 cameră, zonăbună, Cloşca 72, 30 mp, cu bucătăria despăr-ţită. Telefon 0742-481793.l Vând garsonieră Micro 15, etaj I, termo-pane, 20 mp, preţ - 11.000 euro. Telefon0747-907020.l Vând garsonieră pe strada Ostrovului,bloc 17. Informaţii la telefon 0744-286577.

APARTAMENTE 2 CAMERE

l Vând apartament 2 camere cărămidă,etaj I, finisat, termopane. 0747-701091.l Vând apartament 2 camere, cu balcon,vedere spre parc, intrare în curte cu maşina,etaj I. Telefon 0740-148776.l Vând apartament 2 camere, 50 mp, pestr. Botizului, preţ informativ - 20.000 euro.0757-521222.l Vând apartament 2 camere din cără-midă, pe Mirceşti. 0753-027218.l Vând urgent apartament 2 camere, bloccu acoperiş, centrul vechi, str. Corvinilor 32.Telefon 0745-325900.l Vând apartament cu 2 camere, etaj II,în M15. Telefon 0740-788506.l Vând apartament cu 2 camere la parterpe Cloşca. Telefon 0740-788506.l Vând apartament pe str. Horea, 2 ca-mere, baie, bucătărie, hol, cămară, în supra-faţă de 55 mp, et.4. Informaţii la telefon0748604766.l Vând urgent apartament 2 camere se-midecomandat, din cărămidă, zona PiaţaSomeş. Preţ - avantajos. 0754-060699.l Vând apartament 2 camere, renovat, cutermopane, microcentrală, faianţat, gresiat,etaj III, la preţul de 19.500 euro. str. AleeaHumuleşti, nr.2, telefon 0743-632354.l Vând apartament 2 camere în 14 Maisau schimb cu garsonieră. 0747-225541.l Vând apartament 2 camere, Micro 15,et. 2, mobilat (nemobilat), cu microcentrală,la 5 minute de P-ţa Someş şi Spitalul jude-ţean, accept şi Programul “Prima Casă”, fărăintermediari. Informaţii telefon 0757-349690, toată ziua.l Vând apartament cu 2 camere în Micro14, Aleea Mureşului, bloc din cărămidă, etajIV, acoperiş izolat, finisat, centrală termică,geamuri termopan. Preţ 21.000 euro. Tele-fon 0747-638220.l Vând apartament cu 2 camere decoman-date, din cărămidă, Micro 14, etaj I, str.Dariu Pop, bl. 45. Telefon 0722-872270 sau0771-566269. Preţ 23.000 euro. Fără inter-mediari.

APARTAMENTE 3 CAMERE

l Vând apartament cu 3 camere, etaj 4,Micro 17. Telefon 0361418622,0741601463.

l Vând apartament 3 camere, 107 mp,Centrul Nou, 46.000 euro. 0752-505803.l Vând apartament M17, etaj IV, 3 ca-mere, parchet laminat, gresiat, faianţat, mi-crocentrală, semimobilat, decomandat, cuacoperiş. Telefon 0740-634814.l Vând apartament 3 camere parter Micro17, preţ - 31.000 euro, negociabil. Telefon0770-889138 sau 0747-676484.l Vând apartament 3 camere decoman-dat, centrală, gresie, faianţă, Carpaţi I limităCarpaţi II. Telefon 0766-293864.l Vând apartament 3 camere ultrafinisat,etaj III, semicentral, mobilat complet, în aso-ciaţie, loc de parcare, 53.000 euro. 0756-622682.l Vând apartament 3 camere nou, mobilatşi utilat, parter cu grădină proprie, 150 mp.Tel. 0740-567603.l Vând apartament cu 3 camere, deco-mandat, 2 băi, 2 balcoane, 90 mp, centralătermică, pe B-dul Lalelei, deasupra casierieiElectrica. Preţ 36.000 euro, negociabil. Me-rită văzut! (accept şi schimb cu apartamentcu 2 camere, plus diferenţă), Tel. 0751-796827, 0744-479328.

APARTAMENTE 4 CAMERE

l Vând apartament 4 camere, central, cudependinţe. Informaţii, telefon 0748-549129 şi 0722-299885.l Vând ap cu 4 camere în Micro 17 pe In-dependenţei, finisat, două băi, microcentrală,beci 100 mp. Preţ 42500 euro. Tel.0745789043 sau 0742583153.l Vând apartament 4 camere modernizat,etaj 1, M 17, telefon 0743-038446l Vând apartament 4 camere, 2 băi. Ac-cept intermediari, 32.000 euro, 0752-648285.l Vând sau schimb apartament 4 camereîn casă tip asociaţie pe strada Odoreului, cuapartament cu 2-3 camere. Tel. 0721-352585.

VÂNZĂRI CASE

l Vând casă din lemn locuibilă, cu apăşi curent, lângă ştrand, cu 7 ari livadă sauschimb cu garsonieră lux. 0770-467713,0361-413888.l Vând casă cărămidă finisată lux, 32km de oras, lângă pădure şi lac, asfalt,130 mp, wc, baie, groapă septică, cen-trală termică, parchet, gresie, faianţă, 42ari grădină, izolată exterior, termopane,uşi termopan, super ofertă. 0755-785175.l Vând/schimb casă cu curte, intrarecu maşina, 120 mp construcţie, total 3,5ari, cu apartament. 0752-685514, 0770-542551.l Vând casă 3 camere, bucătărie, baie,cămară alimente, un hol la intrare, garaj,5 ari cu toate utilităţile, la preţ bun.0770-429973, 0741-344612.l Vând casă cu mansardă, toate utili-tăţile, imediat ocupabilă, teren aferent0,50 ha. Telefon 0745-855032.l Vând parte de casă pe str. Corvini-lor, 2 camere + bucătărie + baie. 0744-792284.l Vindem 2 case pe un teren de 1612mp, str. Fabricii. Tel 0748-108881,0743-424471.

l Vând pe str. Zorilor nr. 10/A (zonaştrand termal), casă cu etaj, 3 camere, 2 bu-cătării, 2 băi, 2 terase + 1 casă cu 2 camere şigaraj + 8 ari grădină. Preţ - 91.000 euro saujumătate din proprietate 46.000 euro. Tele-fon 0741-120883.l Vând casă. 0752-685514.l Vând casă - 100 mp, curte şi grădină -540 mp. Telefon 0733-729997.l Vând casă în zona Pieţii de vechituri, cu3 camere, bucătărie, baie, cămară alimente,cu hol la intrare, 5 ari teren, garaj, la preţ bun.Telefon 0770-429973, 0741-344612.l Vând casă cu teren 350 mp total, posi-bilităţi de construcţie, microcentrală, garaj.0752-309061.l Vând urgent casă P+E, cart. Davilas Do-rolţ. Informaţii, telefon 0749-425062.l Vând casă. 0770-851329, 0361-424238.l Vând la intrarea în Amaţi, la 2 km deoraş, în zona de vile, cu utilităţi: o casă de lo-cuit nouă, cu mansardă, jos living, bucătărie,baie, o terasă mare, sus două camere, douăbalcoane, cu 5 ari teren, la 36.000 euro; legatde aceasta, o cabană din lemn cu mansardă,blacon jos şi zidită în interior, cămară delemne, coteţ de porci şi 5 ari teren la 21.000euro şi legat de acesta, 12 ari loc de casă cu33 m front sau 2 parcele la 6 arii/ buc. la1550 euro/arie, toate împreună sau pe bucăţisau la schimb cu apartament sau alte va-riante. Telefon 0745-049715.l Vând casă 2 camere, dependinţe, intraremaşină, semicentrală, preţ negociabil. Tele-fon 0741-249862.l Vând/închiriez casă P+M nouă, utilată,curte, garaj, zonă liniştită. Informaţii telefon0744-540124. l De vânzare casă cu 5 camere + depen-dinţe la numai 70.000 euro în CentrulVechi, Piaţa Libertăţii nr. 22. Telefon 0768-086893, 0746-086892.

IMOBILIARE CAREI

l Vând apartament 2 camere, et I, înCarei, spatele Monumentului. Telefon:0770-720861.l Vând urgent 72 ari semicentral, în Carei.0744-187152, 0770-493225.l Vând casă bună pentru birou, activităţicomerciale, cabinete medicale etc. în centrulvechi al Careiului. Telefon: 0744-131384.l Vând apartament în Carei, MV1, parter,2 camere, 2 băi, semidecomandat, confort 1,suprafaţă 60 mp. Preţ 30.000 euro. Tel.0744-690795.l Vând casă cu 4 camere, bucătărie, baie,şură, garaj, bucătărie de vară, gaz, curent, apă,încălzire centrală, 35 ari de teren, situată înCarei, pe str. Spicului nr. 7. Preţ 85.000 deeuro, negociabil. Informaţii la telefon 0745-890548, zilnic, între orele 10-18.l Vând apartament cu 2 camere în Carei,zonă ultracentrală, în Cartierul “Eliberării”,etajul III, nedecomandat - stare foarte bună.Dotări: un boiler, 2 convectoare, pivniţă. Re-laţii la telefon: 0742-312968.l Vând apartament cu 3 camere, deco-mandat, etaj IV, pe strada Ignişului - Carei.Dotări: gresie, faianţă, parchet laminat, aco-periş izolat, aer condiţionat, bucătărie modi-ficată cu bar, mobilă de bucătărie. Sau laschimb, plus diferenţă, în Cartierele MihaiViteazul I sau II. Telefon: 0742-573863.

IMOBILIARE ALTE LOCALITĂŢI

Vând apartament 2 camere 54 mp +2 balcoane, etaj 4, pe drumul Careiu-lui 154/A, preţ negociabil - 16.000euro. Telefon 0754-504755.

Anunţuri gratuite!

str. Retezatului nr. 300261-712240

EURO INSOLV S.P.R.L.scoate la van-zare, prin procedura insolventei, bunu-rile falitelor: case, apartamente,terenuri, diverse.Informatii suplimentare la tel.0744601144 sau 0744162033.Hale si CladiriHala parter (SC Ergolemn SA), supra-fata 395 mp toate utilităţile (apa, gaz,canalizare, energie electrică etc.), siteren aferent 15605 mp la pretul de300.000 euro.Constructii (SC Niva Impex SRL) halede productie, ateliere, depozite, sopronetc.) cu suprafata construita totala de2.563 mp si teren aferent pe str. Careiu-lui nr. 160 la pretul de 125.000 euroCladirea socio administrativa (birouri)si Depozit (şopron inchis din lemn) te-renul in suprafata de 1.625 mp, proprie-tate a SC Via Vital SRL, situata inLoc.Satu-Mare, str. Careiului, nr.160,jud.Satu-Mare si este intabulata in CF47.469 Satu-Mare sub nr.top. 6.506/1/fsi 6.506/1/h + CF 155.829 Satu-Maresub nr.top. 6.506/1/e. la pretul de45.825 euroConstructii (hale de productie, ateliere,depozite, sopron etc.) cu suprafata to-tala construita de 1.652 mp si teren afe-rent in localitatea Ambud, PaulestiCladiri (SC Horizont SRL spatiu co-mercial si spatiu administrativ 320 mp,spatii de depozitare 240 mp) cu terenaferent in suprafata de 762 mp la pretulde 761.000 leiCentru de zi SC Andandino LandSRL in suprafata de 628,24 mp si terenaferent 1.348 mp la pretul de 237.940euroConstructii SC NETTUNO SRL halede productie si teren suprafata con-struita de 4080 mp si teren in suprafatade 5000 mp 438.081 euroCase si ApartamenteApartament cu 3 camere SC DomarisCom SRL in suprafata de 57,24 mputili in asociatie, localitatea Satu Mare,strada Baritiu nr. 127/B la pretul de147.490 leiApartament cu 3 camere SC NettunoSRL in suprafata de 75 mp utili in SatuMare strada Cuza Voda nr.4 ap. 7 la pre-tul de 169.170 leiTerenuriTeren arabil intravilan 5.500 mp SatuMare zona Poligonului, utilitati aproxi-mativ la 200 m, la pretul de 71.500 euroTeren construibil in suprafata de 7700mp in localitatea Tureni, utilitati apa,curent, gaz 100 m, vis-a-vis de MotelParadis, in vecinatate de centrul logisticAQUILA, judetul Cluj la pretul de184.950 euro Teren intravilan in suprafata de 11.155mp in localitatea Satu Mare, pe DrumulCareiului in imediata apropiere deComplex Philadelphia la pretul de234.260 euroTeren extravilan in suprafata de 56.900mp in localitatea Dorolt-Lazuri la pre-tul de 49.300 euroTeren extravilan zona Balta Blonda insuprafata de 10.600 mp la pretul de4.460 euroSC HOUSE CONSTRUCTII MON-TAJ SRLDiverse bunuri mobile si biroticaSC NIVA IMPEX S.R.LUtilaje diverse din industria lemnuluiSC CT CABLE SRL1 Calculatoare2 Imprimante3 Masini Stoko4 Panouri Giastra5 Miniaplicatori6 AdromedaSC AUTO DIRECT SRLDiverse piese auto – 22.967,08 leiSC AXELA PROD SRLUtilaje din industria fierului 10.300 leiSC ECOSOIL SOE SRLBunuri mobile Diferite filtre de utilaje de constructiiSC VOIVOD CONS SRL

Diverse bunuri mobileSC CARIS CREATIVO SRLBunuri mobileSC D&C MULTISERVICE SRLDiverse bunuri mobileSC D&C FOOD INGREDIENTSSRLDiverse bunuri mobileSC NOUA SPERANTA SRLDiverse bunuri mobileSC BION SRLUtilaj tipografic rotativ 4 grupuri de cu-loare Daily King II 850.000leiGhilotina marca Ideal 15.000leiUtilaj tipar plan, marca Ryobi50.000leiImprimanta color Konica Minolta100leiPalan manual 1.000 kg 100leiCutit ghilotina 100leiSC VANOLUX IMPEX SRLAutoutilitara Dacie FurgonDiverse bunuri mobile si stocuriSC MAPAMOND SRLDiverse bunuri mobileSC DUMICOV SRLDiverse bunuri mobileSC BIANCA TRANS SRL1 AUTOTRACTOR IVECO MAGI-RUS SM 14 DIU 38.700 lei2 SEMIREMORCA MARCAKOGEL SM 04 WNE 8.000 lei3 SEMIREMORCA OVA SM 16 DIU36.700 lei4 SEMIREMORCA SCHMITZ SM15 DIU 18.800 lei5 AUTOTRACTOR IVECO 190-30SM 19 DIU 20.900 leiSC MIRSUN SRLDiferite utilaje de croitorie uzateStoc vechi de imbracaminteSC NORBERTTO COLECTIONSRLStoc vechi de imbracaminteSC FERUM SRLDiverse bunuri mobileSC LUCMAR SRLDiverse bunuri din industria panifica-tieiSC TEBO AUTO SRLStand reglat directive 2.761,00Diferite piese, stoc 7.468,35SC NORD VEST TRUST MEDIASRLDiverse bunuri mobile SC VIA VITAL SRLAutoutilitara, SPRINTER 3121D4025 12.840 leiAutoturism 6K/IBIZA 6420 leiAutoturism MF484 Matiz 3060 leiAutoturism, 1M/TOLEDO 7980 leiAutoturism 6L/STAXRX01/COR-DOBA 10560 leiDiverse bunuri mobile, birotica 8028 leiSC NETTUNO SRLDiverse masini de cusutSC EUROPOWER M&M SRLFord Transit an 1996 defectpret 4000 leiFord Transit an 1991 defectpret 3100 leiDiverse bunuri mobileLicitaţia va avea loc la sediul ales al li-chidatorului judiciar din str.Vasile Lu-caciu, nr. 36, judeţul Satu Mare.Valorile bunurilor mai sus exprimatenu conţin TVA.Pentru informaţii suplimentare cei inte-resaţi se pot adresa lichidatorului judi-ciar la sediul ales al acestuia din str.Vasile Lucaciu, nr. 36, judeţul SatuMare, sau la nr. de telefon0744601144, 0361 809 462; 0261 770161, 0744162033 sau [email protected] vanzare! Apartament situat in CartSolidaritatii (langa Biserica de la intrarein cartier), aleea Mircesti, 3 camere, de-comandat, finisat, suprafata utila 80mp, et.4, blocul are acoperis tip casa,parcare. Tel inf. 0740.235.728.Parcele de vanzare in suprafata de 600mp, in zona Lucian Blaga nr 249. Pretinformativ 1200 euro/ar. Tel0744162033.

EURO INSOLV S.P.R.L. scoate la vanzare, prin procedura insolventei, bunurile

falitelor: case, apartamente, terenuri, diverse:Informatii suplimentare la tel. 0744601144 sau 0744162033

Vând parterul din casă cu 2 nivele cu gră-dină, cartierul Titulescu. Telefon 0752-217797 sau 0740-463442.

Vând casă pe strada Retezatului nr. 30.Curte comună. Preţ 29.000 euro sauschimb cu apartament. Tel 0740-227618.

Vând apartament 3 camere situat peDrumul Careiului nr. 34 şi garso-nieră. Telefon: 0740-477865 şi0749-689895.

VÂND URGENT DOUĂ PARCELEDE CÂTE 13.5 ARI, ZONĂ FOARTEBUNĂ, ÎN VIILE ARDUDULUI LAŞOSEA.OFERTĂ AVANTAJOASĂ! TELE-FON 0744-432370 SAU 0741-179214.

CMI DR. BRÂNDEU IOAN, str. Mihnea Vodă nr. 7,

medic primar gastroenterologie, medicină internă, doctor în ştiiinţe medicale

PROGRAM CU CJAS: luni, miercuri 7,30-10,30, marţi 14,00-17,00PROGRAM CABINET PRIVAT: luni - miercuri 10,30-14,30, marţi17,00-19,00.Telefon 0729-881953.

Fundaţia “Centrul de promovare a turismului cultural gróf Károlyi”

anunţă organizarea unui concurs pentru ocuparea postu-lui de referent supraveghere şi ghidaj (1 post) în data de26 august 2014. Detalii pe afişierul de la intrarea în Cas-telul Károlyi sau la Centrul de Promovare a TurismuluiCultural gróf Károlyi camera 26, la Castelul Károlyi.

Informaţii la 0261-861481, în fiecare zi lucrătoare între orele 10-12.

Page 14: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

14/ Luni, 4 august 2014Mica publicitateGazeta de Nord-Vest

l Vând casă + grădină, dependinţe în SatuMic nr. 154. Tel 0742-524606, 0261-726181.l Vând casă, anexe, în Viile Satu Mare, su-prafaţa totală 1,32 ha, cu livadă, arabil fâ-neaţă. Preţ - 80.000 euro. Tel 0723-506508.l Vând loc de casă, zonă bună, comunaHalmeu. Telefon 0742-481793.l Vând casă Eriu Sâncrai, 3 camere mobi-late, living, hol, baie, bucătărie de vară, că-mară, şpais, beci, grajd, şură, 3 coteţe porci,3 coteţe găini, magazie cereale, magazielemne, pătul porumb, 5 ari vie, 2 locuri decasă alăturate, 42 ari grădină şi 5 ha teren ara-bil. Preţ - 40.000 euro, negociabil. Telefon0742-464113.l Vând 3 parcele 43 ari, 47 ari, 1,15 ha, laMedieş Vii. 0741-088733.l Vând casă în zona ştrand a Odoreului,pusă la punct. Merită văzută. 0751-844956.l Vând loc de casă în Halmeu, zonă bună,30 ari cu front 28 m. 0742-481793.l Vând urgent casă cu anexe + 20 ari terenîn Potău, centru 296, sau schimb cu garso-nieră în Negreşti Oaş, Bixad sau Oraşu Nou.0261-853522.l Vând 10 ari teren în Lazuri, cu o casămică. 0740-788506.l Casă de vânzare în Moftinu Mic. Tele-fon: 0744-564152.l Vând casă cu grădină şi anexe la 10 kmde oraş; loc de casă 30 ari, la şosea. Telefon0755-401594.l Vând 14 ari loc de casă în MedieşuAurit, acte la zi, 2.400 euro, uşor negociabil.0758-253630.l Vând teren intravilan în comuna Cer-teze, jud. Satu Mare. Terenul este situat înzona Mociru şi are o suprafaţă de 13.000 mp.Tel. 0741094163.l Vând teren intravilan în comuna Cer-teze, jud. Satu Mare. Terenul este situat pestrada Sucatar şi are o suprafaţă de 5.800 mp.Tel. 0741094163.l Vând urgent casă nouă cu grădină însatul Nisipeni, comuna Lazuri. Telefon0755-279614, 0361-809921.l Vând 42 ari intravilan cu casă demola-bilă, Mădăras. 0770-357352.l Vând apartament 2 camere, etaj I în Ber-veni, 35 000 lei. Telefon: 0745180762. l Vând la Viile Satu Mare, pe str. Iepurilor, 6ari loc de casă, la 450 euro/ar. Tel 0745-049715.l Vând 1,8 hectare de teren arabil în Cion-cheşti, la 300 de metri de drumul principal. Te-lefon: 0746-853192.l Vând casă în satul Răduleşti. Tel 0745-390764.l Vând loc de casă cu grădină 60 ari însatul Ady Endre, comuna Căuaş, la 20 km deTăşnad. Accept variante la schimb cu altteren situat în Tăşnad sau Viile Satu Mare.Telefon 0744-221885.l Vând teren în suprafaţă de 16 ari la Ur-ziceni, cu fundaţie construită de 10x20 m, 28m front, utilităţi în faţa casei. Informaţii latelefon 0743.572.334.l Vând teren, zona Luna Şes, 0,42 ha. In-formaţii la telefon: 0757-233.398.

VÂNZĂRI AUTO

l Vând Dacia papuc, acte la zi şi VWTuran din 2005, acte la zi. Telefon 0743-610718.l Vând VW Golf 5, 1.9 TDI, 2008, recentadus din Germania. Telefon 0745-773614.l Vând Dacia, an fabriaţie 1994, pentruprogramul Rabla, din Carei. Informaţii0743-075422.l Vând Ford Fiesta 1,4 TDCI, fabricatie2008, consum mic, aer condişionat, geaurielectrice, ABS, airbaguri, închidere centrali-zată etc., preţ - 3000 euro. 0742-913114.l Vând Citroen C3, 2008, aer condiţio-nat, geamuri electrice, închidere centralizatăetc., preţ - 2.500 euro. 0742-913114.l Vand Dacia Sandero din 2008, km labord - 45000, taxa poluare plătită. Telefon0745-789043.l Vând VW Golf 4, 1.4 injecţie, recentadus, 2.200 euro. 0745-325900.l Vând Dacia 1310, din 1983. Telefon:0744-131384. l Vând Opel Omega, din 2002. Telefon0756-483210.l Vând Lancia Libra, 1,9 JTD, cu nr. deItalia valabil şi Fiat Panda, 4x4, cu nr. de Ita-lia valabil. Tel. 0741-308611.l Vând Golf V 2004, 1.6. Preţ negociabil!Mai multe detalii la tel. 0749-144511. l Vând Ford Mondeo, an fabr. 1998, 1,8turbo-Diesel, geamuri electrice, oglinzi elec-trice, comenzi la volan, volan reglabil, AC,închidere centralizată, jante aluminiu, înma-triculat în România. Preţ informativ 2.500euro, negociabil sau variante. Telefon0748693578.

PIESE DE MAŞINI

l Xenon auto toate modelele inclusiv ca-mioane de la numai 180 ron; Restaurare fa-ruri până la poziţia de noi - 50 ron/far;Navigaţie auto de la 399 ron; Staţii emisie re-cepţie de la 380 ron; Jante aliaj (crom) de la1.200 ron/set. Telefon 0743 450 946 sau e-mail [email protected].

VÂNZĂRI DIVERSE

l Vând loc de veci dublu în cimitirul re-format de lângă gară. 0745-311585.l Vând pătuţ şi cărucior pentru copii. Te-lefon 0744-755791.l Vând autorizaţie taxi. 0742-913114.l Vând televizor color Royal . 0770-444028.l Vând mobilă bucătărie alb/roşu, dinPAL, în stare bună. Telefon 0742-304960.l Vând aragaz cu 4 ochiuri tip vechi, înstare bună, pe butelie. Telefon 0721-022662.l Vând mobilă din Austria. Relaţii la tele-fon 0749-860447.l Vând 6 scaune tapiţate, sculptate, 120lei/buc., negociabil. 0743-392058.l Vând lemne de foc - carpen, fag, cer. Te-lefon 0752-851738.l Vând lemne de foc - stejar, fag, carpen.Informaţii 0752-028511.l Vând moped (scuter), maşină bobinatfire Kett pt. tricot, motor 2,2 kWh antiscân-tei, maşină măcinat porumb, congelator 5sertare, butelie aragaz. Informaţii 0755-604961.l Vând rochie de mireasă. 0748-536127.l Vând garaj I.C. Brătianu 9/2. Telefon0361-809050.l Vând canapea şi fotolii de piele, toateîntr-o culoare (3,2,1). Informaţii 0745-330184.l Vând maşină cheiţă - 800 ron, maşinăcroi - 600 ron, masă croi şi accesorii. Telefon0754-060699.l Vând căruţă ornamentală bine dotată,necesită o mică recondiţionare la lemn, la1600 lei. Telefon 0745-049715.l Vând bolţari, spalieri, pavaje, orna-mente, marmură artificială la preţuri fărăconcurenţă. Tel. 0743-107931.l Vând convector de fontă la horn şi boi-ler pe gaz “Ariston”, în stare foarte bună. Preţnegociabil. Informaţii la tel. 0747-614196.

VÂNZĂRI ANIMALEl Vând labrador 6 luni femelă. Tel:0766081586.l Vând porc 100 - 120 kg. Telefon 0751-652635.l Vând vacă gestantă de 8 luni. Telefon:0742125788.

VÂNZĂRI DIVERSE AGRICOLE

l Vând prune de consum sau pălincă, dinlivadă proprie, Maramureş. Tel 0751-896819.

l Vând tractoare International Case, De-utzfahr, Fortschritt, prese de balotat, discuri.Aduc utilaje agricole la comandă. Telefon0756-949699.l Vând tractor David Brown. 0261-821058.l Vând maşină de făcut siloz pe un rând,din Germania, stare foarte bună. Tel. 0743-452609.l Vând tractor U 650 cu plug. Tel. 0261-824756, 0741-452980.

SCHIMBURI

l Schimb apartament 2 camere, decoman-dat, bloc cărămidă, acoperiş făcut, cu aparta-ment la parter, etaj I sau II. Ofer 6000 eurodiferenţă. Telefon 0756-889163.

ÎNCHIRIERI

l Tineri căsătoriţi, serioşi, fără obligaţii,caută casă de închiriat pe termen lung, preţ re-zonabil, la ţară, în jurul oraşului Satu Mare, cuopţiune de cumpărare. Ofer şi cer seriozitate.Telefon 0749-602785.l Caut chirie o cameră la casă. 0755-785175.l Iau un băiat în chirie. 0361-881388.l Dau în chirie apartament central 2 ca-mere (deasupra fostului Restaurant Transilva-nia), mobilat şi utilat, de la 1 septembrie.Informaţii, telefon 0742-615857.l Dau în chirie casă de vacanţă cu utilităţi,lângă ştrand. 0770-467713, 0361-413888.l Chirie ore, zile, garsonieră. 0748-313962.l Dau în chirie casă 2 camere pentru bi-rouri, activităţi comerciale, depozit, unei per-soane singure. Str. Ioan Slavici 73. Telefon0749-134955.l Închiriez apartament zile. Tel. 0745-605963.l Dau în chirie autoturisme, la preţuri re-zonabile. Telefon non stop 0743-450946.l Ofer chirie pentru o persoană. 0749-925538.

CUMPĂRĂRI

l Cumpăr grădină zona Bercu Roşu sauDrumul Careiului. Ofer 5000 euro. 0756-889163.l Cumpăr fier vechi, transport gratuit. Te-lefon: 0744-107564, 0770-459489.

REPARAŢII, VÂNZAREtoate mărcile de aparate

expresoare de cafea SAECO,SOLIS, JURA

S.C. COFFEETREND S.R.L.Strada Avram Iancu nr. 24. Tel.0361-427154, 0743-121446,

0748-068489.Orar: luni - vineri 9-17.

Vând Opel Corsa, an 1998; Peugeot106, an 1997. Relaţii tel. 0742-401456.

Vând Renault Megane, preţ 800 deeuro. Informaţii la telefon0751.879.087.

Vând Hyundai Tucson (SUV), fabri-cat în 2008, motorizare benzină, gea-muri electrice, aer condiţionat, ABS,ESP, 126.000 de km reali, cu carte ser-vice, înmatriculat, taxa plătită şi nere-cuperată. Preţ informativ: 6.500 euronegociabil. Accept şi schimburi cumaşini mai ieftine. Informaţii supli-mentare la telefon: 0744-549671.

Vând AUDI A6, 3,0 TDI, 224 CP,SPORT LINE QUATRO. FULL:SCHIMBĂTOR VITEZE PEVOLAN (PADELE F1), XENONADAPTIV, PIELE ALCANTARA,UNIC PROPRIETAR, TAXE LAZI, NU SE MAI PLĂTEŞTE NICIO TAXĂ. PREţ: 9.950 EURO,TEL: 0743-921.041.

Vând RENAULT SCENIC 1.5 DCI,Model 2008, EURO 4, 106 cp, 6 VI-TEZE, climă, FĂRĂ ABSOLUTNICI O PROBLEMĂ, preţ 4200euro. Tel: 0743-921.041.

Vând SEAT IBIZA 1.4MPI, CLI-MATRONIC, JANTE ALIAJ,EURO 4, FOLIE ORIGINALĂ,TAXĂ 180 EURO, preţ 2500 euro.Tel: 0743-921.041.

Închiriez autoturisme

0740-579872

Transmitem sincere condoleanțe şiîntreaga noastră compasiune dom-nului prof. Konya Ladislau, înaceste momente deosebit de grelepricinuite de trecerea la celeveşnice a soției iubite. Îl rugăm peDumnezeu să-i dăruiască odihnăveşnică.

Colegii de la InspectoratulȘcolar Județean Satu Mare

Suntem alături de domnul KonyaLadislau în aceste clipe de grea în-cercare când se desparte pentrutotdeauna de soția sa dragă. Sin-cere condoleanțe familiei îndo-liate.

Familia Mondici Claudiu și Ionela

CONDOLEANţE

Insolvenţa SM SPRLVINDE, PRIN LICITAţIE PUBLICA: CASE;

APARTAMENTE; TERENURI; DIVERSE.Informatii suplimentare la tel. 0745.245.844 sau

www.insolventasm.ro

Case:o Casa de vacanta P+M + teren 9.412 mp, loc.Viile Satu Mare, str. Stelelor, nr. 43 – 91.356 euroo Casa + teren 300 mp, str. Toamnei – 392.850leio Casa P+M, semifinisata, 5 camere si depen-dinte, 249,40 mp + teren 607 m, Satu Mare, str.Kafka Margit FN - 58.720 euro + TVAo Casa SP+P, 86,33 mp + teren aferent 76 mp, str.Vasile Lucaciu, nr. 8 – 36.750 euroo Casa P+E+M, suprafata construita 131 mp +teren 745 mp, str. Diana, nr. 43/A, – 43.887 euro

Apartamente:o Apartament nr. 81, 2 camere, 82,29 mp, Bd. In-dependentei, nr. 14/A, et. 8 (Complex Dana) –41.310 euro + TVA 5% o Apartament nr. 79, 2 camere, 80,58 mp, Bd. In-dependentei, nr. 14/A, et. 8 (Complex Dana) –40.370 euro + TVA 5%o Apartament 2 camere, 48 mp, Aleea Humulesti– 27.000 euro + TVAo Apartament nr. 82, 1 camera, 38,30 mp, Bd. In-dependentei, nr. 14/A, et. 8 (Complex Dana) –20.280 euro + TVA 5%o Apartament nr. 80, 1 camera, 38,13 mp, Bd. In-dependentei, nr. 14/A, et. 8 (Complex Dana) –20.180 euro + TVA 5%o Apartament 3 camere, 61 mp, Aleea Ipotesti, nr.9 – 18.630 euroo Apartament 2 camere, loc. Carei, Piata 1 Mai,bloc 8/b, scara B – 18.800 euro, negociabilo Apartament 2 camere, 39 mp, loc. Satu Mare,Aleea Begoniei, bloc PB 8, ap. 3, parter – 12.540euro + TVA 5%

Terenuri:o Teren intravilan, 4.581 mp, loc. Carei, str. 1 De-cembrie 1918, nr. 32/B – 77.860 euro + TVA o Teren intravilan, loc.Carei, str. 1 Decembrie1918 FN, 50 mp (cota indiviza de 1/2 din 100mp) - 1.000 euro + TVAo Teren 6.000 mp (3 parcele de 2.000 mp), situatin zona periferica a orasului Carei, Viile Careiului– 59.580 leio Teren intravilan, 10.774 mp, situat in comunaPoiana Lacului, sat Samara, jud. Arges – 22.050euro o Teren extravilan, 12.309 mp, situat in comunaSapata, jud. Arges - 8.865 euro o Teren intravilan, 1.500 mp, loc. Satu Mare, str.Salciilor – 9.700 euroo Teren intravilan, 900 mp (2 parcele X 450 mp),loc. Pecica, jud. Arad – 3.456 + TVA o Teren extravilan, 2.000 mp, loc. Apa, jud. SatuMare – 2.450 euro + TVA

Alte imobile:o Activ imobiliar, situat în loc. Satu Mare, str. ParcIndustrial Sud, nr. 15, format din: Corp socio-ad-ministrativ P+2E, parter - 456,73 mp + etajul 1 -439,09 mp + etajul 2 - 439,09; Hală industrială P+ extindere - 4.054,80 mp; Platforme betonate -3.000 mp; teren - 25.000 mp, concesionat -1.497.000 euro + TVA.o Fabrica de betoane si alte constructii accesoriicare sunt unite cu imobilele, impreuna cu statiede betoane Transmix si sistem Bibko, situata inloc. Satu Mare, str. Magnoliei, nr. 27 – 597.000euro, exclusiv TVAo Depozit, magazin si birou in suprafata utila de880,21 mp + teren 2.320 mp, situat in loc. SatuMare, str. Magnoliei, nr. 42 – 242.010 euro+TVAo Activ imobiliar, Satu Mare, str. Paltinis, nr. 12,ap. 2, compus din spatii comerciale, de productiesi depozitare, in suprafata utila de 512 mp + terenaferent de 772 mp dintr-un total de 1.150 mp -226.100 euro + TVAo Teren 3.104 mp + constructii, platfome beto-nate, Satu Mare, str. Abatorului (A. Berinde), nr.27 – 165.585 euro, exclusiv TVAo Spatiu comercial, 21 mp, etaj I, loc. Satu Mare,Complex de locuinte cu spatii comerciale, zonaPod Golescu – 41.910 euro + TVAo Activ imobiliar format din centru de prelucrareplante medicale, 463,89 mp + teren 8.011 mp(proprietatea Statului Roman, in folosinta), si-tuate in loc. Micula, str. Garii, F.N. jud. Satu Mare- 68.300 euro +TVAo Spatiu de productie croitorie si locuinta de ser-viciu, loc. Negresti Oas, str. Victoriei, nr. 133–45.300 euroo Spatiu de productie sifonarie, loc. Negresti Oas,str. Victoriei, nr. 133 – 15.548 euroo Motel D+P+E+M, 490 mp + teren 400 mp, si-tuat in loc. Borsa, str. Bradet, nr. 5/A, jud. Mara-mures – negociere directao Atelier productie si binale PVC, 851,11 mp +teren 4.462 mp, loc. Carei, str. Cuza Voda, nr. 21– 551.946 lei, exclusiv TVA

o Hala, spatii administrative si birouri, 975,04 mp+ teren 4.687 mp, loc. Carei, str. Cuza Voda, nr.21 – 694.264 lei, exclusiv TVAo Teren 1.109 mp + casa (spatiu comercial) in su-prafata utila de 352 mp, loc. Carei, str. Progresu-lui, nr. 26 – 29.700 euro o Magazin universal si bufet, 315,11 mp + teren1.769 mp, loc. Moftinu Mare, str. Principala, nr.289 – 60.000 euroo Constructii cu destinatie industriala (distilare siimbuteliere bauturi spirtoase) + teren aferent insuprafata de 5.600 mp, loc. Valea Vinului, jud.Satu Mare – 41.000 euro, exclusiv TVAo Magazin satesc, 112 mp + teren 658 mp, situatin comuna Moftin, loc. Sanmiclaus, F.N., jud. SatuMare - 11.090 euro + TVAo Imobil commercial si socio administrativ, P+M,150 mp, loc. Cidreag, str. Principala, nr. 187 –18.715 euroo Amenajarea a cinci bazine piscicole cu dimen-siuni de lungime 23 ml si latime 6 ml, proprietatepersonala si stoc de marfă de natură şosete bărbaţi– 3.600 buc. - 4.740 euro + TVA

Diverse:o Statie LEICA TC 407, statie totala electronica,cu ambaza standard, an fabricatie 2007 – 8.590lei o Casete video – 1.185 bucati - 2.259 euro + TVAo Discuri DVD video – 2.342 bucati - 3.508 euro+ TVAo Stoc de marfa, format din peste 2.000 buc., im-bracaminte, incaltaminte, jucarii, proprietateaCoral Prest SRL Negresti Oas - 2.856 euro +TVAo Articole de mobilier, perne, fete de masa, lenje-rie pat, plapuma, saltele, proprietatea SC EleganceImpex Mob SRL – 7.667 leio Masina de erbicidat, marca KUHN Horizon1000/15 CGE, an fabricatie 2005 – 6.885 lei +TVAo Linie tehnologica de prelucrare compusa dincorp principal si tablou de comanda, fabricat inURSS, model 50270A, seria 465, an de fabricatie1981 – 4.400 lei +TVAo 4buc X Casuta lemn P, camera 3m X 3m si te-rasa 1m X 3 M – 11.494 leio Bunuri mobile (stoc marfa, utilaje pentru con-fectii, auto) proprietatea Blody Impex SRLo Bunuri mobile (auto) proprietatea Coral PrestSRL Negresti Oaso Bunuri mobile (mijloace de transport) proprie-tatea Cipi & Pati Mar SRLo Bunuri mobile (fosta fabrica de termopane –masini debitat, gaurit, freze, stoc marfa etc.) pro-prietatea Omnia Carei SRL o Bunuri mobile (utilaje constructii) proprietateaKaren & Con SRLo Bunuri mobile (auto, utilaje constructii, scheleetc.) proprietatea Aveco SRL Negresti Oaso Bunuri mobile (licenta Bosh, uscator infrarosu,tester, elevator/cric electric, lampa, aparat suduraetc.) proprietatea Carpinter SRL Satu Mare o Bunuri mobile (auto) proprietatea Domi Dis-tribution SRL o Bunuri mobile (stoc marfa, utilaje pentru con-fectii) proprietatea Elinmart SRLo Bunuri mobile (mijloace de transport, beto-niere, camioane, auto, utilaje de constructii,obiecte de inventar) proprietatea Esrom Tel SAo Bunuri mobile (stoc de marfa, piese auto) pro-prietatea Fast Food Las Vegas SRLo Bunuri mobile (auto) proprietatea Ieremi Mo-nica I.I o Bunuri mobile (mijloace de transport, utilaje deconstructii, obiecte de inventor, stocuri) proprie-tatea Lexra SAo Bunuri mobile (auto, utilaje productie mobila)proprietatea George GS SRLo Bunuri mobile (auto, stoc de marfa) proprieta-tea Griga SRLo Bunuri mobile (auto, masini de cusut, stoc dematerii prime producerea de tâmplărie PVC/AI)proprietatea Panatek Investment Group SRLo Bunuri mobile (auto si stoc de marfa) proprie-tatea Premet Imi SRL o Bunuri mobile (auto, masini de cusut, stocmarfa) proprietatea Radu Bemcom Impex SRLSatu Mareo Bunuri mobile (auto) proprietatea Raly ServConstruct SRL Negresti Oaso Bunuri mobile proprietatea Score Bistro SRLSatu Mareo Bunuri mobile (utilajele fabrica de termopane)proprietatea Smart Media SRL o Bunuri mobile (auto) proprietatea TitecontSRL o Bunuri mobile (stoc de piese diverse) proprie-tatea Vindex Romania SRLo Bunuri mobile (utilaje constructii) proprietateaVonet Austria SRL

Federalcoop Satu Mare dă spre închiriere spaţiu în suprafaţă de 40 mp,

format din 2 încăperi, pretabil ca birou administrativ, birotica,

în localitatea Satu Mare str. Decebal nr. 2, jud. Satu Mare.

Informaţii la 0728-114245.

Vând scaun auto pentru copii. Infor-maţii la tel. 0747-862630, după ora16,00.

Vând/schimb Opel Vectra C,Diesel, fabr. 2003, înmatriculată.În stare perfectă. 3940 euro. Tel.0744131307

Page 15: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

Gazeta de Nord-Vest Programe TV15/ Luni, 4 august 2014

Radio Transilvania

06.00-11.00 Transilvania matinal 07.00-07.15 RFI 09.00-10.00 Cafeaua dedimineata 11.00-11.15 DW 11.15-16.00Patrula de serviciu 14.00-14.15 DW 17.00-17.15 DW 18.00-18.20 RFI 19.00-22.00Seara cu noi 22.00-06.00 Nocturna FM

Radio Impact

06.00 – 10.00 Nebuniade Dimineaţă 10.30-10.35 Fă-te Auzit 11.00 –12.00 Punctul pe I 12.00– 15.00 Sabadabadooo15.00-16.00 Ora deMuzică 16.00 – 19.00Trei Ceasuri Bune 19.00 – 20.00 Ora deMuzică 20.00 – 22.00 Tineret MândriaŢării

Radio 106:30 - 08:50 Unu Pentru Toti08:50 - 09:00 Cronica Sportiva- cu Romulus Boitor 09:00 -11:00 Unu Pentru Toti 11:00 -15:00 Formula Unu - cuOvidiu Chilintan 15:00 -16:00 Radio 1 Disco Fun cu Dj Leviciusz , Dj Lucky, Dj Gaby , Dj Big Junior 16:00 - 19:00 - Hituri Unuşi Unu 19:00 - 22:00 Interactiv FM - cu Dj Gaby22.00 - 01.00 Ezek Vagyunk Mi - cu DJ Leviciusz01:00 - 06:30 One Night

06:50 – ENERGYsport 07:00 – Ceaiul de dimineaţă (direct)07:30 – Ştiri NV TV08:05 – Ceaiul de dimineaţă (direct)09:00 – Box Office (reluare)09:30 – Music News (reluare)10:00 – Teleshopping I11:00 – Documentar: „PoveştileCazionoului”, ep. 3,412:00 – Ora Adevărului (reluare)13:00 – Teleshopping II 14:00 – Glasul Bisericii (reluare)15:00 – Teleshopping I 16:00 – Caleidoscop din Oaş (reluare) 17:00 – Avocat TV 18:00 – Ora Adevărului

19:00 – Documentar: „RegeleSoare”, ep. 319:45 – Muzică de petrecere20:00 – Ştiri NV TV 20:45 – Săptămâna Sportivă 21:45 – Fotbal: Someşul Oar –FCM Baia Mare 23:00 – Ştiri NV TV 23:40 – Box Office00:10 – Ceaiul de dimineaţă (reluare)02:00 – Teleshopping II03:00 – Caleidoscop din Oaş (reluare)04:00 – Calea, Adevărul şi Viața (reluare)05:00 – Şcoala Sătmăreană (reluare)06:00 – Avocat TV (reluare)06:50 – ENERGYsport

Recomandare

Televiziunea care te respectă!

08:00 -Telejurnalmatinal 09:00 -Armăsarul sălbatic09:30 - Micul dracula10:00 - Mihail Gorba-

ciov 10:50 - Discover România11:00 - Teleshopping 11:30 -Profesioniştii... cu Eugenia Vodă12:20 - Discover România 12:30- În grădina Danei 13:00 - Ger-mana…la 1 14:00 - Telejurnal15:00 - Teleshopping 15:30 - Ma-ghiara de pe unu 16:50 - Legen-dele palatului, prinţesa Ja Myung17:30 - Legendele palatului, prin-ţesa Ja Myung 18:10 - Vreau să fiusănătos 18:45 - Nimic prea bunpentru un cowboy 19:35 - RO-MÂNIA.ro 19:45 - Sport 20:00-Telejurnal 21:10 - Zâzania22:55 - Maşini, teste şi verdicte23:30 - Festivalul International deCirc de la Massi 23:50 - Ora re-gelui 00:45 - Prin Ţara Zânelor

07:00 - Ştirile ProTV 10:05 - Tânărşi neliniştit (R)11:00 - Maeştrii ilu-zionismului 11:30 -

În slujba dreptăţii 13:00 - ŞtirilePro TV 14:00 - Tânăr şi neliniştit15:00 - Uite cine vorbeste acum!17:00 - Ştirile Pro TV 17:30 -Trăieşte-ţi vara 19:00 - Ştirile ProTV 20:30 - Risc maxim 22:30 -Ştirile Pro TV 23:05 - Spartacus:Zeii Arenei 00:00 - Poliţiştii dinHouston (R)

10:00 - În gura pre-sei 10:50 - Teles-hopping 11:10 -Mireasă pentru fiul

meu 13:00 - Observator 14:00 -Mireasă pentru fiul meu 16:00 -Observator 17:00 - B.D. intră înacţiune 19:00 - Observator20:00 - Observator special 20:30- Poftiţi pe la noi ! 23:00 - SRC:Happy Show 00:30 - Runda fi-nală

08:30 - Casa: con-strucţie şi design (R)09:00 - Walker, poli-tist texan (R) 10:00- Teleshopping

10:30 - Râzi şi câştigi (R) 11:15 -Trăsniţi din NATO (R) 12:00 -Teleshopping 12:30 - Regina cum-părăturilor 13:30 - Teleshopping14:00 - Trăsniţii din Queens15:00 - Iubiri secrete 17:00 - Wal-ker, politist texan 18:00 - ŞtirilePrima TV 19:00 - Râzi şi câştigi19:30 - Vrei să fii milionar 22:30 -Trăsniţi din NATO 23:00 - Click!00:00 - CSI - Crime şi Investigaţii

07:00 - Poveste defamilie 10:00 -Draga mea prietenă12:30 - Ştirile KanalD 13:30 - Nuntă cu

surprize (R) 16:45 - Plaja lui Teo18:45 - Ştirea zilei 19:00 - ŞtirileKanal D 20:00 - Feriha 22:15 - Oiubire de-o vară 00:30 - ŞtirileKanal D (R)

07:00 - Minciuna(R) 08:00 - RosaDiamante (R)09:30 - Clona (R)

10:45 - Soţ de închiriat (R) 11:45- Pentru că te iubesc (R) 13:00 -Spune-mi că eşti a mea (R) 14:30- Bucătăria iadului (R) 15:30 -Abisul pasiunii 16:30 - Rosa Dia-mante 17:30 - Clona 18:30 - Soţde închiriat 19:30 - Pentru că teiubesc 20:30 - Spune-mi că eşti amea (R) 22:00 - Legături riscante23:00 - Casa de alături 00:00 -Lara

08:00 - Zeita miro-deniilor 09:00 -Sue Thomas (R)10:00 - Dr. OzShow (R) 11:00 -

Nu-i uşor să fii mireasă! 12:00 -The Perfect Roommate (R) 14:00- Prodanca si Reghe (R) 16:00 -

Vorbe dulci 17:30 - Ambiţie de-vastatoare 19:00 - Iubiri mon-dene: S-au iubit, s-au despărţit20:00 - Răzbunare 21:00 - Mena-jere ambiţioase 22:00 - Medici înSanta Monica 23:00 - Răzbunare(R) 00:00 - Menajere ambiţioase

07:45 - Domni-şoare la ananghie09:25 - Argo11:25 - 42 13:30 -

Legenda călăreţului singuratic15:55 - Comoara lui Curly 17:50- Pe platourile de filmare 18:20 -Cel mai bun meci al lui Muham-mad Ali 20:00 - Lupta cu valurile22:00 - Cei rămaşi 23:00 - RayDonovan 23:55 - Capcana minţii01:40 - Caut prieten pentru sfârşi-tul lumii

07:00 - ŞtiriSport.ro 08:00 -Ştiri Sport.ro09:00 - Ştiri

Sport.ro 09:10 - Ora exactă însport 10:00 - Ora exactă în sport12:00 - Ştiri Sport.ro 12:10 - Oraexactă în sport 13:00 - ŞtiriSport.ro 13:10 - Ora exactă însport 14:00 - Ştiri Sport.ro 14:10- Ora exactă în sport 15:00 - StiriSport.ro 16:00 - Ora exactă însport 17:10 - Ora exactă în sport18:00 - Ştiri Sport.ro 18:30 -Marea Ţăcăneală 19:00 - Glory“Mondialul de bătaie” 20:00 -Spărgătorii de râs 21:00 - Oraexactă în sport 22:00 - WrestlingWWE Superstars 23:00 - Anato-mia răului 00:00 - Ştiri Sport.ro

09:30 - Sporturi cumotor 09:45 - Ci-clism 10:45 - Cam-pionatul mondial deturisme fia by lg

11:30 - Campionatul mondial deturisme fia by lg 12:30 - Snooker15:30 - Ciclism 16:30 - Ciclism18:00 - Campionatul mondial de

turisme fia by lg 19:00 - Snooker20:45 - Ciclism 21:45 - Omnis-port 22:00 - Pro wrestling 22:30- Pro wrestling 23:30 - Sporturide contact 01:30 - Ciclism

09:40 - Daily Income10:00 - Previziunilezilei 11:00 - Se întâm-plă în România 12:00- Ştiri 13:00 - Se în-

tâmplă în România 14:00 - Ştiri15:00 - Esenţial 16:00 - Ştiri17:00 - 100 de minute 18:45 - Laordinea zilei 20:30 - Subiectiv21:30 - Sinteza zilei 23:15 - Îngura presei 00:00 - Ştiri

07:00 - Realitatea dela fix 08:00 - Realita-tea de la fix 09:00 -Realitatea de la fix10:00 - Realitatea dela fix 11:00 - Realita-

tea de la fix 12:00 - Realitatea dela fix 13:00 - Fabrica 14:00 - Li-fetime News 15:00 - LifetimeNews 16:00 - Newsroom 18:00- Realitatea de la fix 18:30 - Des-chide lumea 20:00 - Prime timenews 21:00 - Realitatea zilei22:00 - Jocuri de putere 00:00 -Realitatea de la fix

07:40 - Supravie-ţuire în doi 08:35 -Cum se fabrică di-verse lucruri ?

09:05 - Cum se fabrică ? 09:30 -Cum se fabrică ? 10:00 - ÎnAlaska, la înălţime 11:00 - Ma-şini pe alese 12:00 - Maşini ner-voase 13:00 - În viteza a cincea14:00 - Maşini mortale 17:00 -Investiţii imobiliare 17:30 - Co-moara din container 18:00 - Ba-gaje la licitaţie 18:30 - Vânătoriide licitaţii 19:00 - Cum se fabrică? 19:30 - Cum se fabrică ? 20:00- Australia 21:00 - Supravieţuireîn doi 22:00 - Manhunt 00:00 -Manhunt

Prog

ram

e RA

DIO

BERBEC (21.03 - 20.04)S-ar putea să nu înţelegeţi

corect ce vrea să vă spună un partenerde afaceri şi să vă certaţi degeaba. Văsfătuim să vă păstraţi calmul. TAUR (21.04 - 21.05)

Relaţiile cu colegii de servi-ciu pot avea de suferit din cauza încă-păţînării cu care vă susţineti ideile. GEMENI (22.05 - 21.06)

Sînteţi irascibil, ceea ce văafectează relaţiile cu partenerii de afa-ceri şi poate tensiona atmosfera în fa-milie. Cei din jur nu sînt de acord cuideile pe care le promovaţi. .RAC(22.06 - 22.07)

S-ar putea să vă lăsaţi acapa-rat de o afacere promiţătoare şi să ne-glijaţi relaţiile sentimentale.Partenerul de viaţă vă reproşează cănu acordaţi destulă atenţie familiei. LEU (23.07 - 22.08)

S-ar putea ca o problemăsentimentală mai veche să revină înactualitate şi să vă certaţi cu partene-rul de viaţă. Nu cedaţi primului im-puls! FECIOARĂ (23.08 - 21.09)

Sînteţi plin de energie şiaveţi idei originale. Vă recomandămsă fiţi prudent. Riscaţi să depăşiţi anu-mite limite şi să provocaţi discuţii încontradictoriu. BALANŢĂ (22.09 - 22.10)

Se pare că nu reuşiţi să în-depliniţi toate sarcinile de serviciu şinu este exclus să aveţi probleme cuşefii. Vă sfătuim să nu încheiaţi tran-zacţii financiare. SCORPION (23.10 - 21.11)

Nu este momentul să văocupaţi de probleme delicate, pentrucă este posibil să nu vă puteţi concen-tra suficient. Vă bucuraţi de armonieşi bună înţelegere.SĂGETĂTOR (22.11 - 20.12)

Se pare că vă lăsaţi preamult călăuzit de sentimente şi riscaţisă deveniţi melancolic. Nu este exclussă aveţi dificultăţi de comunicare. CAPRICORN (21.12 - 19.01)

Persoana iubită vă repro-şează lipsa de afectivitate şi faptul căacordaţi prea multă importanţă afa-cerilor. Vă sfătuim să fiţi mai atent cufamilia. VĂRSĂTOR (20.01 - 18.02)

Nu este o zi bună pentruafaceri. Este posibil să fiţi confuz şilipsit de realism, motiv pentru careriscaţi să luaţi decizii eronate. PEŞTI (19.02 - 20.03)

Vă recomandăm să nu văasumaţi nici un risc, pentru că şanselede reuşită sînt minime. Temperaţi-văimpulsivitatea şi fiţi prudent!

HOROSCOP

Kiss Fm

7:00 CRONICAC Â R C OTA Ş I-LOR Mihai Găinuşă şi Oana Paras-chiv 10:00 KISS MUSIC AndreeaBerghea 13:00 KISS MUSIC AliceTudor 16:00 KISS MUSIC An-dreea Remetan 19:00 KISS KISSIN THE MIX Olix & DJ Yaang

Ora 23.05 - Spartacus :Zeii arenei

Page 16: Editorial Motorina ucraineană mai · componenţă 14 echipe, cele mai bune 12 echipe din sezonul tre-cut al Ligii a IV-a, plus cele două promovate din eşalonul cinci.Aşa că se

16/ Luni, 4 august 2014Ultima orăGazeta de Nord-Vest

VREMEA AZI 8

8sursa: the

weather channel

Curs valutar

8 20% şanse de precipitaţii

Maxima: 32°C Minima: 17°C

Umiditate: 51%aa a

EURO 4,4330

USD 3,3098

100 Forinţi 1,4088

Pe raza judeţului Satu Mare s-auprodus la sfârşitul săptămâniitrecute patru evenimente ru-

tiere soldate cu accidentarea a cincipersoane, printre care şi o minoră deşase ani care a suferit o fractură cra-niană şi de femur. Principalele cauzecare au dus la producerea accidente-lor au fost traversarea neregulamen-tară a străzii, neacordarea deprioritate şi nepăstrarea corespunză-toare a direcţiei de mers. Victimeleau fost transportate la spital în vede-rea acordării de îngrijiri medicale, iarconducătorilor auto le-au fost recol-tate probe biologice în vederea stabi-lirii alcoolemiei.

Primul accident de circulaţies-a produs vineri la Ardud, unde Si-mona P., în vârstă de 33 de ani, din lo-calitate, în timp ce conducearegulamentar autoturismul marca Vol-kswagen pe strada Avram Iancu, a ac-cidentat-o pe minora C. L., în vârstăde 6 ani, din localitate, care s-a angajatîn traversarea străzii în fugă, prin locnepermis şi fără să se asigure. Fetiţa asuferit o fractură craniană şi de femur,fiind internată la Secţia Chirurgie In-fantilă a Spitalului Judeţean SatuMare. Un alt eveniment rutier a avutloc sâmbătă pe Bulevardul Cloşca dinmunicipiul Satu Mare, în cadrul căruiaIonel A., în vârstă de 31 de ani din SatuMare, care se afla la volanul unui auto-turism marca BMW, a accidentat-ograv pe Ileana A., în vârstă de 69 de anidin Satu Mare, care, în calitate de bici-clist, nu s-a asigurat corespunzător laschimbarea direcţiei de mers, încăl-când marcajul longitudinal continuu.

Un alt accident a fost înre-gistrat sâmbătă în comuna Petreşti,unde Zoltan R., în vârstă de 35 deani, din Marghita, judeţul Bihor, întimp ce conducea motocicleta marcaSuzuki, pe fondul nepăstrării distan-ţei corespunzătoare în mers, a intratîn coliziune cu autoturismul marcaVolkswagen condus regulamentar decătre Andrei L., în vârstă de 31 de anidin Tăşnad. În urma evenimentuluia rezultat rănirea uşoară a motociclis-tului. În noaptea de sâmbătă spreduminică, s-a produs un alt eveni-ment la intersecţia străzii Cimitiruluicu strada Viilor din municipiul

Carei, în cadrul căruia Zoltan P., învârstă de 35 de ani, cetăţean maghiar,care conducea o maşină Renault, pefondul neacordării de prioritate, a in-trat în coliziune cu autoturismulmarca Volkswagen condus regula-mentar pe drum prioritar de cătreAlin V., în vârstă de 35 de ani dinCarei. În urma evenimentului a re-zultat rănirea uşoară a lui Alin V. şi alui Erika D., în vârstă de 25 de ani pa-sageră în autoturismul Renault.Conducătorii auto au fost testaţi cuaparatul alcooltest, iar la Zoltan P. arezultat o îmbibaţie alcoolică de 0.25mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sarabandă de accidentepe şoselele judeţului8 O fetiţă de şase ani a ajuns în stare gravă la spital, în urma unuiaccident care a avut loc la ArdudpavEL pROdaniuC

Agenţia de turism SIMBOTOURSatu Mare, str.Petofi Sandor nr. 4A

Contact:0261 77 00 70

[email protected]

*ofertă valabilă în anumite condiţii

Vacanţă în GreciaVacanţă în Greciade la 180 euro/pers.

Rubricuţa mică a lu’ Castorică

Castorel cel tembel amai bifat sâmbătă un an dinexistenţa sa de prost fără rost.Rozătorul ratat de toată lumeaa fost ingnorat, exact cum me-rită un asemenea caracter derahat. A stat singur singurel şi abăut singur ca un tembel. Cas-torică a stat şi a cugetat la soartasa de ratat. I-a venit să plângăcând a constatat că de colabora-tori, amici şi până şi de familiea fost uitat, căci pe toţi i-a tero-rizat. A oftat după vremurilebune, când lumea se înghesuiasă-l felicite, aducându-i băuturi

fine şi alte cadouri scumpe. Aoftat după chefurile de barosanpe care alţii i le organizau deziua sa în fiecare an. Însă în celedin urmă de unul singur s-a îm-bătat şi s-a oprit din atâta oftat.Dacă cumva până azi a reuşit săse trezească din beţia porcească,fără nicio supărare, îi transmi-tem o urare. Castorică, de ziuata, dă-ţi naibii demisia! Nu temai fă de rahat, căci ai demons-trat din plin cât eşti de retardat!Să sperăm că de data aceastaCastorul şantajist şi delator neva asculta îndemnul.

A se trata acest material ca şi un pamflet, mult mai comic decât personajul tragic din el.

Castorică cel ratat, ignorat ca un rahat

Lucrătorii Biroului de Inves-tigaţii Criminale Carei l-au identificatvineri seara pe Tiberiu B., în vârstă de41 de ani din Carei, ca fiind autorul atrei furturi din locuinţe comise în pe-rioada mai – iulie 2014, pe raza muni-cipiului Carei erau care, rămase iniţialcu autor neidentificat. Prejudiciul cau-zat se ridică la valoarea de 2.250 lei, dincare au fost recuperate bunuri în valoarede 250 lei. Acesta a fost reţinut pentru24 de ore, iar în cursul zilei de sâmbătăa fost prezentat Parchetului şi Judecă-toriei municipiului Carei cu propunerede arestare preventivă.

Instanţa şi-a însuşit propune-rea, dispunând arestarea preventivă a in-culpatului pentru o perioadă de 30 dezile. Interesant este faptul că după cedouă luni au stat degeaba, imediat ce

Gazeta de Nord-Vest a semnalat valulde furturi din locuinţe din Carei, iar si-tuaţia a intrat în atenţia prefectuluiAvram, poliţiştii au reuşit să şi identificeun hoţ.

Pavel Prodaniuc

Hoţ arestat pentru furturi dinlocuinţe

SC HERCOM SRL angajează:muncitori necalificaţi pentru

depozitul din Satu MareCV-urile se depun la sediul societăţii : str. InăuluiInformaţii telefon: 0261-758740, 0769.048.053IMPRUDENŢĂ. Neatenţia a fost principala cauză a producerii

accidentelor

L-a lovit cu bicicleta în cap

Lucrătorii Secţiei 7 Po-liţie Rurală Carei au fost sesizaţivineri noapte, prin ServiciulApeluri de Urgenţă 112, de cătreCiprian S., în vârstă de 20 de ani,din Satu Mare, despre faptul că afost agresat. Poliţiştii au stabilitfaptul că, în jurul orelor 23.00,în timp ce se afla pe strada Prin-cipală din Moftinu Mic, recla-mantul a fost lovit în zonacapului cu o bicicletă, agresiunecomisă pe fondul consumului dealcool de către Ioan T., în vârstăde 45 de ani, din Moftinu Mic.Agresorul este cercetat în starede libertate sub aspectul comite-rii infracţiunii de lovire sau alteviolenţe.

Pavel Prodaniuc