ECTS Serv Utilit Publice

http://slidepdf.com/reader/full/ects-serv-utilit-publice 1/110
i utilitilor publice. Clasificarea serviciilor ................................................................... 1
1.1. Introducere. Vocabular specific domeniului serviciilor publice ........................................... 2 1.1.1. Noiunea de serviciu .......................................................................................................... 2 1.1.2. Noiunea de bunuri. Diferena între bunuri i servicii ....................................................... 3 1.1.3. Principalele cerine pe care trebuie s le îndeplineasc serviciile ..................................... 5 1.1.4. Nevoia social – factor principal de apariie i diversificare a serviciilor ......................... 7
1.2. Serviciile publice ........................................................................................................................ 9 1.2.1. Noiunea de sistem de servicii publice .............................................................................. 9 1.2.2. Caracteristicile generale ale sistemului de servicii publice ..............................................10 1.2.3. Noiunea de serviciu public ............................................................................................. 12 1.2.4. Tipologia serviciilor publice ............................................................................................ 14 1.2.5. Caracteristicile principale ale serviciilor publice ............................................................ 17 1.2.6. Principii i reguli de organizare i funcionare a serviciilor publice ............................... 19 1.2.7. Noiuni i definiii specifice serviciilor publice .............................................................. 21
1.3. Clasificarea serviciilor (CAEN) .............................................................................................. 24 1.3.1. Categoria E – energie electric i termic, gaze i ap .................................................... 25 1.3.2. Categoria F – construcii ................................................................................................. 25 1.3.3. Categoria G – comer cu ridicata i cu amnuntul, reparare autovehicule,
motociclete i bunuri de uz personal i gospodresc ....................................................... 26 1.3.4. Categoria H – hoteluri i restaurante .............................................................................. 30 1.3.5. Categoria I – transport, depozitare i comunicaii ........................................................... 30 1.3.6. Categoria J – intermedieri financiare ............................................................................. 31 1.3.7. Categoria K – tranzacii imobiliare, închirieri i activiti
de servicii prestate în principal întreprinderilor .............................................................. 32 1.3.8. Categoria L – administraie public, aprare, asigur ri sociale ....................................... 34 1.3.9. Categoria M – învmânt ............................................................................................... 35
1.3.10. Categoria N – sntate i asisten social .................................................................... 351.3.11. Categoria O – alte activiti mde servicii colective, sociale i personale ...................... 36 1.3.12. Categoria P – activiti ale personalului angajat în gospodrii particulare ................... 37 1.3.13. Categoria Q – activiti ale organizaiilor extrateritoriale ............................................. 37
Bibliografie ....................................................................................................................................... 38
2. Serviciile publice centrale de stat din România ........................................................................... 39
2.1. Consideraii generale cu privire la serviciile publice centrale de stat ................................ 39 2.2. Preedenia României – Administraia prezindenial ........................................................ 41 2.3. Guvernul României – aparatul de lucru al Guvernului ....................................................... 45
2.4. Administraia central de specialitate ................................................................................... 492.4.1. Ministerele ....................................................................................................................... 49
8/21/2019 ECTS Serv Utilit Publice
iv
2.4.2. Alte autoriti de specialitate ale administraiei publice centrale ................................... 50 Bibliografie ....................................................................................................................................... 52
3. Serviciile publice locale din România ........................................................................................... 53 3.1. Consideraii generale referitoare la serviciile publice din administraia local ................ 54
3.1.1. Autoritile administraiei publice locale ........................................................................ 54 3.1.2. Principii de organizare i funcionare ale administraiei publice locale .......................... 56 3.1.3. Clasificarea serviciilor publice locale ............................................................................. 58
3.2. Servicii publice cu caracter statal .......................................................................................... 59
3.2.1. Serviciul de paz ............................................................................................................. 59 3.2.2. Servicii publice de protecie civil .................................................................................. 59 3.2.3. Serviciul de autorizare a construciilor ............................................................................ 60
3.3. Servicii publice comunitare .................................................................................................... 61
3.3.1. Evidena populaiei .......................................................................................................... 61
3.3.2. Evidena paapoartelor .................................................................................................... 633.3.3. Servicii pentru situaii de urgen .................................................................................... 64 3.3.4. Servicii comunitare pentru cadastru i agricultur .......................................................... 66
3.4. Servicii comunitare de utiliti publice .................................................................................. 67 3.4.1. Definiie, particulariti, principii i cerine ale serviciilor de utiliti publice ................ 67 3.4.2. Serviciul public de alimentare cu ap .............................................................................. 69 3.4.3. Serviciul public de canalizare .......................................................................................... 70 3.4.4. Serviciul public de salubrizare ........................................................................................ 71 3.4.5. Asigurarea cu energie electric i termic ....................................................................... 75 3.4.6. Distribuia energiei termice ............................................................................................. 79 3.4.7. Transportul public local ................................................................................................... 80 3.4.8. Întreinerea spaiilor verzi ................................................................................................ 82 3.4.9. Întreinerea, repararea i exploatarea drumurilor publice ................................................ 83 3.4.10. Poliia ............................................................................................................................. 84 3.4.11. Obiective i prioriti ale serviciilor de utiliti publice ................................................ 86
3.5. Alte servicii locale .................................................................................................................... 91
3.5.1. Administrarea domeniului public .................................................................................... 91 3.5.2. Servicii publice comerciale ............................................................................................. 93 3.5.3. Servicii publice pentru activiti culturale ....................................................................... 97
Bibliografie ....................................................................................................................................... 98
4. Principalele relaii dintre serviciile publice ................................................................................. 994.1. Consideraii generale ................................................................................................................. 99 4.2. Relaiile dintre autoritatea de vârf i celelalte autoriti .......................................................... 100 4.3. Relaiile dintre ministere i administraia public ................................................................... 101 4.4. Relaiile dintre autoritile administraiei publice locale ......................................................... 102 4.5. Relaiile cu instituiile publice care exercit puterea legislativ ............................................. 103 4.6. Relaiile cu instituiile publice care exercit puterea judectoreasc ...................................... 104 4.7. Relaiile cu organizaiile nonguvernamentale ......................................................................... 104 4.8. Relaiile autoritilor administraiei publice cu cetenii ......................................................... 104
Bibliografie ..................................................................................................................................... 107
Introducere. Vocabular specific serviciilor i utilitilor publice. Clasificarea serviciilor
1.1. Introducere. Vocabular specific domeniului serviciilor publice ............................................... 2 1.1.1. Noiunea de serviciu .............................................................................................................. 2 1.1.2. Noiunea de bunuri. Diferena între bunuri i servicii ........................................................... 3 1.1.3. Principalele cerine pe care trebuie s le îndeplineasc serviciile ......................................... 5 1.1.4. Nevoia social – factor principal de apariie i diversificare a serviciilor ............................. 7
1.2. Serviciile publice ............................................................................................................................ 9 1.2.1. Noiunea de sistem de servicii publice .................................................................................. 9 1.2.2. Caracteristicile generale ale sistemului de servicii publice ..................................................10 1.2.3. Noiunea de serviciu public ................................................................................................. 12
1.2.4. Tipologia serviciilor publice ................................................................................................ 14 1.2.5. Caracteristicile principale ale serviciilor publice ................................................................ 17 1.2.6. Principii i reguli de organizare i funcionare a serviciilor publice ................................... 19 1.2.7. Noiuni i definiii specifice serviciilor publice .................................................................. 22
1.3. Clasificarea serviciilor (CAEN) ................................................................................................. 24 1.3.1. Categoria E – energie electric i termic, gaze i ap ........................................................ 25 1.3.2. Categoria F – construcii ..................................................................................................... 25 1.3.3. Categoria G – comer cu ridicata i cu amnuntul, reparare autovehicule,
motociclete i bunuri de uz personal i gospodresc ........................................................... 26 1.3.4. Categoria H – hoteluri i restaurante .................................................................................. 29
1.3.5. Categoria I – transport, depozitare i comunicaii ............................................................... 30 1.3.6. Categoria J – intermedieri financiare ................................................................................. 31 1.3.7. Categoria K – tranzacii imobiliare, închirieri i activiti
de servicii prestate în principal întreprinderilor .................................................................. 32 1.3.8. Categoria L – administraie public, aprare, asigur ri sociale ........................................... 34 1.3.9. Categoria M – învmânt ................................................................................................... 34 1.3.10. Categoria N – sntate i asisten social ........................................................................ 35 1.3.11. Categoria O – alte activiti mde servicii colective, sociale i personale .......................... 35 1.3.12. Categoria P – activiti ale personalului angajat în gospodrii particulare ....................... 37 1.3.13. Categoria Q – activiti ale organizaiilor extrateritoriale ................................................. 37
Bibliografie ........................................................................................................................................... 37
2
1.1.1. Noiunea de serviciu
În ultimele decenii, serviciile au devenit principalul element dinamizator al competiiei
economice în rile dezvoltate, o bun parte dintre produse fiind cumprate pentru serviciile
pe care le ofer . Astfel, serviciile reprezint un procent important în activitatea economic:
70% în SUA, 65% în Frana, 56% în Germania i 57% în Japonia. În SUA, aproximativ 75%
din populaia activ lucreaz în servicii, respectiv serviciile reprezint 40% din economia de
pia i 20% din economia de monopol, iar în export serviciile au o pondere de circa 25%.
Cererea tot mai puternic de servicii corelat cu evoluia societii, în general, i cu ridicarea
nivelului de trai în special, ascensiunea i importana tot mai mare a serviciilor în economie
au determinat intensificarea activitilor pentru cunoaterea acestui sector de activitate.
Preocuprile specialitilor de a depi relativa r mânere în urm a teoriei fa de practic s-au
concentrat întâi asupra definirii noiunii de serviciu, aciune extrem de dificil datorit
eterogenitii activitilor de acest gen i a numeroaselor sale înelesuri în viaa cotidian
În conformitate cu Dicionarul explicativ al limbii române, serviciul reprezint:
– aciunea, faptul de a servi, de a sluji, respectiv o form de munc prestat în folosul sau în
interesul cuiva;
–
ocupaie pe care o are cineva în calitate de angajat, slujb; îndatorire care revine cuiva încalitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri;
– subdiviziune în administraia intern a unei instituii, întreprinderi etc. cuprinzând mai
multe secii (Coteanu et al ., 1998).
Din punct de vedere economic, noiunea de serviciu acoper un domeniu mult mai restrâns,
delimitat de noiunea de utilitate (valoare de întrebuinare), putând fi definit ca activitate
util destinat satisfacerii unei nevoi sociale (Nusbaumer, 1984), dar i aa, sfera de
cuprindere r mâne destul de larg.
Serviciile pot fi rezultatul muncii materializate (automobil, radio, televizor etc.) sau al aciuniiunor factori naturali (razele soarelui, izvoarele termale etc.). Ca efecte ale unor bunuri
materiale sau ale unor factori materiali, serviciile sunt indispensabile omului îns, de cele mai
multe ori este necesar intervenia omului pantru ca ele s devin efective.
Ca atare abordarea serviciilor ca o categorie economic presupune restrângerea la acele
activiti care presupun anumite relaii sociale de producie. i în acest cadru, oarecum mai
limitat, exist o palet larg de interpretri ale noiunii, în funcie de profunzimea cercetrilor
i scopul în care au fost elaborate.
3
Indiferent de criteriile cu care se opereaz, definirea serviciilor trebuie cutat în sfera
activitilor care le-au generat, ceea ce presupune gsirea acelor elemente de identificare a lor
i respectiv de delimitare de celelalte activiti economice.
Punctul de pornire în definirea categoriei economice de serviciu îl constituie delimitarea(separarea) acestuia de bunurile materiale.
Majoritatea definiiilor întâlnite în literatura de specialitate pun accent pe faptul c serviciile
sunt activit i al cror rezultat este nematerial i nestocabil , nu se concretizeaz în produse
cu existen de sine stttoare:
Asociaia American de Marketing definete serviciile ca activit i, beneficii sau utilit i care
sunt oferite pe pia sau prestate în asociere cu vânzarea unui bun material (* * *, Marketing
Definitions, a Glossary of Marketing Terms, 1960).
Blois definete serviciul ca o activitate care ofer beneficii (avantaje), f r s presupun în mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile.
Christian Gronros definete serviciul ca fiind o activitate sau grup de activit i, mai mult sau
mai pu in tangibile, care, de obicei, au loc în momentul interac iunii dintre cumpr tor i
prestator .
Mrculescu i Nichita definesc serviciile ca fiind activit i din sfera produc iei materiale sau
nemateriale care, fie c preced procesul de creare a produsului finit contribuind la
preg tirea lui, fie c sunt legate de produsele care au ie it din sfera produc iei sociale, fie c
se concretizeaz în anumite efecte utile care se r sfrâng direct asupra omului, societ ii sau naturii, tr stura general a majorit ii lor constituind-o faptul c prestarea lor coincide în
timp i spa iu cu întrebuin area, consumarea lor .
Definiiile prezentate delimiteaz serviciile în ansamblul lor de celelalte activiti prin luarea
în considerare a elementelor care le deosebesc de bunurile economice.
1.1.2. Noiunea de bunuri. Diferena între bunuri i servicii
Noiunea de bun reprezint ceea ce este util sau necesar societii sau individului pentru a-i asigura existena, bunstarea, respectiv un obiect sau o valoare care are importan în
circulaia economic. Folosit la plural, noiunea de bunuri se refer la tot ce posed cineva;
avut, proprietate, avere; bogie, avuie (Coteanu et al ., 1998).
În ultimul timp, se vehiculeaz tot mai mult ideea c separarea între producia de bunuri i cea
de servicii este depit, deoarece serviciile pot aduce o valoare adugat mare i pot folosi
tehnic de înalt nivel (informatic). De altfel, în practic este foarte dificil s se fac distincia
între bunuri i servicii, întrucât achiziionarea unui bun include i un element de serviciu,
dup cum achiziionarea unui serviciu, presupune, de multe ori, prezena unor bunuri
4
tangibile. De exemplu, autoturismul este considerat un bun, dei el este cumprat pentru
serviciul pe care-l ofer (transport); totodat acesta este însoit la cumprare de servicii cum ar
fi garania sau facilitile financiare.
De asemenea, în ultimul timp un numr tot mai mare de servicii îmbrac o form palpabil,(serviciile editoriale, informatice, înmagazinate pe benzi magnetice, discuri, pelicule etc.)
punând sub semnul întrebrii forma de exteriorizare a rezultatului activitii în calitate de
criteriu de delimitare între bunuri i servicii.
Pornind de la aceste elemente distinctive dintre bunuri i servicii, majoritatea specialitilor
privesc serviciile ca un sistem de utiliti, în care beneficiarul cumpr sau folosete nu un
produs, ci o anumit utilitate, care-i ofer anumite avantaje (neconcretizate în majoritatea
cazurilor într-un bun material) destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale.
În tabelul 1.1 sunt prezentate unele elemente care fac diferena între bunuri i servicii.
Tabelul 1.1. Principalele deosebiri dintre bunuri i servicii (Plumb et al ., 2007)
Nr.
2 Stocabile Nestocabile
3 Pot fi analizate înainte de a fi cumprate Nu exist înainte de cumprare
4 Pot fi revândute Nu pot fi revândute 5 Transfer de proprietate Nu se transfer
6 Consumul este precedat de producie Simultaneitate
7 Pot fi transportate Nu pot fi transportate
8 Producia, vânzarea, consumul se
desf oar în locuri diferite
Se desf oar în acelai loc
9 Doar fabricantul produce Clientul particip la producie
10 Produsul poate fi exportat Serviciul nu se export, doar sistemul de
servicii
12 Controlabile prin standard Puin controlabile
13 Complexitate tehnic Puin complexe
14 Variabilitate relativ mic Variabilitate mare
5
1.1.3. Principalele cerine pe care trebuie s le îndeplineasc serviciile
Exprimarea unitar a tuturor serviciilor, caracterizate printr-o mare eterogenitate i
complexitate, i-a gsit reflectarea în acceptarea teoriei clasificrii sectoriale a ramurilor, având drept punct de pornire stabilirea sferei de cuprindere a serviciilor. Promotorul
clasificrii sectoriale a economiei este considerat a fi Jean Fourastie (1963). Conform acestei
teorii economia se împarte în trei sectoare cu comportament economic diferit:
Sectorul primar grupeaz în principal activitile legate direct de transformarea mediului
natural: agricultura, pescuitul, activitile forestiere i industria extractiv. Acest sector este
definit ca un sector cu progres mediu.
Sectorul secundar cuprinde activitile industriale prelucr toare i este considerat ca având un
progres tehnic rapid.
Sectorul ter iar include tot ceea ce nu apare în sectoarele primar i secundar: transporturile i
telecomunicaiile, comer ul, turismul, finanele, învmântul, administraia de stat, cultura,
ocrotirea sntii, gospodria comunal, bncile, asigur rile etc.
Ter iarul este considerat, pe nedrept, sectorul cu progres tehnic lent, în care trebuie s se
acioneze cu mult precauie, fiind foarte eterogen. Este format, în principal, din servicii,
administraie, bnci, comer , asigur ri etc.
inând cont de cele prezentate, se consider c serviciile reprezint o activitate uman, cu un
coninut specializat, având ca rezultat efecte utile imateriale i intangibile, destinate
satisfacerii unei nevoi sociale.
Clasificarea sectorial a ramurilor are deosebite semnificaii teoretice i practice, mai ales în
privina cuprinderii i analizrii ca un tot unitar a activitilor sociale utile, a modului în care
se grupeaz activitile din sfera produciei materiale i din afara acestora.
Aceast clasificare prezint îns i unele limite care nu pot fi trecute cu vederea precum:
Sectorul ter iar se dovedete a fi prea restrâns pentru a cuprinde toate serviciile.
În practic, exist activiti de natura serviciilor care servesc produciei materiale i sunt integrate acesteia (au loc în cadrul întreprinderilor productoare de bunuri).
De cele mai multe ori serviciile nu pot fi disociate i evideniate separat de producia
propriu-zis sau de produsul obinut fiind incluse în sectoarele respective, primar sau
secundar. Deci, este evident faptul c sfera serviciilor este mai larg decât sfera sectorului
ter iar, cuprinzând i acele activiti generatoare de efecte utile care au loc în celelalte
sectoare de activitate (cercetare, consulting etc.).
Alt limit a clasificrii sectoriale se refer la receptivitatea i ritmul de penetrare a
progresului tehnic în sectorul ter iar. Pe de o parte, dezvoltarea i diversificarea accentuat
6
a serviciilor sunt consecina direct a progresului tehnic din acest sector, iar, pe de alt
parte, este de neconceput progresul tehnic în sectoarele primar i secundar f r dezvoltri
corespunztoare în cercetare, telecomunicaii, învmânt, informatic, sistem bancar etc.
tocmai ca efect al receptivitii fa de progresul tehnic.
Expansiunea, diversificarea i ritmurile difereniate de evoluie a serviciilor au f cut ca, în
ultima vreme, s se utilizeze tot mai frecvent noiunea de cuaternar pentru a desemna zona
modern a activitilor economice din sectorul ter iar: cercetare, învmânt, informatic,
sntate, cultur , educaie, ocuparea timpului liber etc.
Sectorul cuaternar este denumit în literatura de specialitate ca fiind sectorul grijii fa de om,
fiind un simbol al erei post-industriale.
Thomas Peter consider c, dup ce atenia managerilor a fost atras de productivitatea
muncii, costuri, calitate, deceniul acesta va fi al serviciilor. Analizând serviciile, el a elaborat20 de cerine pe care trebuie s le îndeplineasc serviciile:
1. Serviciul este în ateptarea clientului (ceteanului). Prestarea lui cere deseori soluii
complexe, dar important este s nu se uite c mai presus de orice este simplitatea.
2. Neplcerile produse de un serviciu trebuie remediate cu promptitudine.
3. Tehnologiile utilizate în unele servicii sunt, în general, de un nivel i o complexitate
sczute, bazându-se pe simuri (auz, percepere, pipit etc).
4. Clientul trebuie f cut fericit, delectat, nu doar satisf cut.
5. Serviciul trebuie s r spund ateptrilor clientului.
6. Caracteristicile intangibile sunt, de regul, mai importante decât cele tangibile.
7. Serviciul depinde de persoana care îl presteaz.
8. Efectuarea serviciului i calitatea acestuia depind mai mult de respectul pe care furnizorul
i-l acord decât de gradul lui de instruire.
9. Serviciul depinde de o multitudine de aspecte minore (aparente) care trebuie abordate într-
o manier de îmbuntire continu.
10. Serviciul este un fapt concret, msurat prin suma pltit.
11. Serviciul are nevoie uneori de tehnologie înalt, precum cea informatic.
12. Serviciul se presteaz într-o competiie cu timpul.
13. Astzi, serviciile au nevoie de o reorganizare global care s pun accentul pe rapiditate,
sensibilitate, flexibilitate, responsabilitate, inovare i descentralizare.
14. Din adversari, clienii trebuie s devin aliai.
15. Serviciul conduce la transformarea total a produselor, în sensul c ele trebuie s satisfac
clienii.
16. Serviciul implic un risc i multe firme (instituii) pltesc despgubiri importante în cazul
eecului serviciului.
8
Termenul de nevoie este folosit cel mai adesea în legtur cu fiina uman, dar acelai termen
este utilizat i pentru a caracteriza ansamblul mijloacelor necesare pentru atingerea unui
anumit obiectiv. Astfel, se vorbete despre nevoi ale aparatului de producie întrucât nu se pot
produce bunuri i nu pot fi prestate servicii decât punând în funciune maini, prelucrând
resurse materiale i angajând mân de lucru în propor ie i caliti definite prin considerente tehnice.
Structura i nivelul calitativ al bunurilor i serviciilor trebuie s r spund nevoilor sociale, în
caz contrar, ele r mân simple aspiraii. Aflându-se permanent înaintea produciei, a
posibilitilor societii de a le satisface, nevoile sociale constituie un impuls al produciei
materiale i spirituale.
Odat aprut i devenit contient, nevoia social poate fi satisf cut pe mai multe ci:
consum de produse din gospodrie proprie, cumprare de mrfuri, cumprare de servicii,
servicii oferite de societate.
Progresele înregistrate în tiin i tehnic antreneaz apariia, dezvoltarea i diversificarea
nevoilor spirituale i sociale care sunt satisf cute pe seama serviciilor. Astfel, noile exigene
în raport cu for a de munc impun creterea preocuprilor pentru educarea, instruirea,
formarea i perfecionarea acesteia, de unde rezult atenia deosebit ce trebuie acordat
învmântului.
De asemenea, mutaiile structurale ce intervin în economie, procesul de urbanizare i ali
factori care însoesc revoluia tehnico– tiinific contemporan genereaz noi cerine sociale:
protejarea mediului înconjur tor, ocrotirea sntii oamenilor, întreinerea i revitalizarea drumurilor etc., toate acestea realizându-se pe seama serviciilor: cultur , art, turism, odihn,
sport etc.
Structura unor nevoi sociale se modific în timp. De exemplu, în condiiile procesului de
urbanizare, nevoia de locuin capt noi dimensiuni. Satisfacerea acestei nevoi presupune nu
numai existena locuinei ca spaiu de desf urare a activitii casnice, ci i existena unui
anumit confort: instalaii i dotri de înclzire, instalaii de iluminat, spaiu special pentru
odihn activ i recreere, situarea locuinei la o anumit distan fa de locul de munc etc.
Realizarea acestui confort este posibil numai în condiiile existenei unor servicii corespunztoare ca volum i structur : servicii de administrare locativ, servicii de distribuire
a apei, energiei i gazelor, servicii de telecomunicaii, mijloace moderne de transport urban,
tehnic modern de dirijare a circulaiei etc.
Nevoile generale de consum sunt satisf cute prin intermediul unor servicii publice
(învmânt, sntate, protecia mediului etc.) care sunt subvenionate de la bugetul de stat sau
de la bugetele colectivitilor locale precum i prin intermediul unor servicii private a cror
contravaloare este achitat de beneficiarii acestora.
9
Nevoile generale ale aparatului de producie genereaz, de asemenea, apariia unor servicii de
cercetare, analize economice, de informatic, de leasing etc. menite s contribuie la creterea
eficienei activitii diferiilor ageni economici i, pe aceast baz, la satisfacerea nevoilor
individuale ale membrilor societii.
Aprecierea nivelului de trai al unei naiuni nu este posibil f r luarea în considerare a unor
indicatori care exprim direct sau indirect consumul de servicii: asistena medical, reeaua
unitilor de cultur , art i sport, stocul de învmânt, volumul serviciilor pe locuitor,
potenialul de cercetare, volumul i ponderea cheltuielilor pentru cercetare i învmânt în
produsul intern brut (PIB), elevi i studeni/1000 locuitori etc.
1.2. Serviciile publice
1.2.1. Noiunea de sistem / sistem de servicii publice
Sistemul este un ansamblu de elemente dependente între ele i formând un întreg organizat
care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretic, reglementeaz clasificarea materialului
într-un domeniu de tiine ale naturii sau face ca o activitate practic s funcioneze scopului
urmrit (Coteanu et al ., 1998).
Un sistem poate fi definit / caracterizat dac sunt îndeplinite urmtoarele condiii:
– este un ansamblu de elemente interdependente;
– este delimitat de un domeniu care-l difereniaz de mediul exterior;
– este, în general, interdependent cu mediul prin intr ri dinspre mediu i ieiri ctre mediu;
– funcioneaz în conformitate cu obiective sau misiuni definite;
– satisface restricii sau valori limit.
Noiunea de sistem este foarte general, incluzând atât forme neînsufleite / tehnice (bunuri
materiale), cât i forme vii (fiine). O fabric, un imobil de locuine, o fiin, un aparat
electrocasnic etc. reprezint exemple de sisteme, adic mulimi de persoane, procese, obiecte
organizate dup anumite principii.
Televizorul este un sistem tehnic întrucât: este format din componente mecanice, electrice,
electro-mecanice, electronice; este delimitat de o cutie; este interdependent cu mediul prin
semnalul video captat de o anten, alimentare de la o reea, aciunea utilizatorului asupra
butoanelor (intr ri); furnizeaz imagini i sunet (Plumb et al ., 2007).
Subsistemul este partea dintr-un sistem care, considerat ca atare, îndeplinete condiiile
definiiei noiunii de sistem. Noiunea de subsistem este util pentru a descrie alctuirea unui
sistem complex în mai multe trepte de detaliere. De exemplu, omul este un sistem complex
viu format din subsistemele digestiv, respirator, nervos, osos etc. care sunt interdependente.
10
Delimitarea de mediu este realizat prin derm (piele), relaiile cu mediul sunt intr ri
materiale (alimente, aer, ap etc.) i informaionale, respectiv ieiri (micri, vorbire etc.),
finalitatea este general (conservarea speciei) i individual (funcionare în condiii cât mai
prielnice i mai plcute). De asemenea, exist restricii de funcionare: temperatur extern,
presiune, grad de poluare a atmosferei etc.
Unele sisteme sunt formate atât din subsisteme tehnice cât i din subsisteme vii: fabrici, uzine,
coli, spitale, universiti etc., fiind cunoscute sub denumirea de sisteme quasi-vii. Întrucât
obiectivul sau misiunea acestor sisteme este de natur economic sau social, ele sunt grupate
în dou categorii: sisteme economice i sisteme sociale.
Sistemul de servicii publice este un ansamblu de elemente specifice relaiilor publice, corelata
între ele prin diferite forme de interaciune i interdependen.
1.2.2. Caracteristicile generale ale sistemului de servicii publice
Sistemele, indiferent de natura lor, prezint anumite caracteristici, însuiri specifice predomi-
nante care le difereniaz unele de altele. În cazul unui sistem complex, alctuit din
subsisteme, exist însuiri comune tuturor elementelor sistemului ale cror valor difer de la
un grup la altul sau de la o unitate la alta.
Sistemul de servicii publice prezint urmtoarele caracteristici principale: structura,
eficacitatea, eficiena, robusteea, ultrafiabilitatea, adaptabilitatea, autoaprarea,
interdependena, interoperativitatea i sinergia.
a. Structura sistemului de servicii publice – reflect modul de organizare a sistemului,
respectiv descrierea subsistemelor i a relaiilor care se stabilesc între ele:
– structura unui sistem tehnic este definit odat cu proiectarea sistemului i poate suferi
modificri ulterioare, odat cu dezvoltarea sau modernizarea acestuia;
– structura sistemelor vii este definit de informaia genetic, ea putând fi modificat prin
accident sau prin inginerie genetic;
– structura ssitemelor quasi-vii este proiectat iniial i se modific ulterior, ori de câte ori
realizarea obiectivelor finale sau satisfacerea restriciilor impun acest lucru.
b. Eficacitatea sistemului arat gradul de satisfacere a finalitii sistemului:
– eficacitatea unui sistem tehnic reprezint precizia cu care se realizeaz reglarea
parametrilor tehnici, respectiv abaterea de la valoarea prestabilit;
– eficacitatea unui sistem quasi-viu, al crui obiectiv este de natur economic sau
social, este definit prin abaterea relativ sau absolut de la valoarea dorit a unui
indicator economic sau social.
consumul de resurse ocazionat de funcionarea sistemului. Dac rezultatele (efecte) i
11
resursele (cheltuielile) pot fi exprimate ca valori financiare, se vorbete de eficien
economic (exemplu: rentabilitatea).
d. Robusteea este proprietatea sistemului de a funciona normal în condiiile prezenei unor
perturbaii generate de mediul exterior, în limita unor restricii. e. Ultrafiabilitatea este capacitatea unui sistem de a-i menine eficacitatea în condiiile în
care o parte din structura acestuia îi pierde funcionalitatea (se defecteaz). Ultrafiabi-
litatea se realizeaz de obicei prin creterea complexitii sistemului, respectiv prin
introducerea de elemente (subsisteme) i relaii suplimentare care s intre în funciune
atunci când celelalte se defecteaz. (exemplu: navetele spaiale, reactoarele nucleare etc.).
f. Adaptabilitatea este proprietatea de a modifica automat funcionalitatea i/sau structura în
vederea meninerii eficienei în condiiile unui mediu variabil. De regul, sistemele vii i
sistemele quasi-vii sunt sisteme adaptabile (exemplu: transportul aerian). g. Autoadaptarea este proprietatea sistemului de a acumula experien i de a o folosi pentru
creterea eficienei i/sau eficacitii cu care funcioneaz. Sistemele vii sunt
autoinstruibile.
h. Interdependena presupune, în primul rând, anumite legturi între sisteme i se manifest
atunci când cel puin o ieire a unui sistem poate fi utilizat ca intrare a altui sistem, cel
puin la nivelul unor fluxuri de informaii. Legtura dintre sistem i mediu este cunoscut
sub denumirea de interfa. În cazul sistemelor vii interdependena presupune adoptarea
unor reguli generale prin instruire i educare: reguli lingvistice, alfabet, conven
ii de
notaii, definiii logice i matematice etc. În al doilea rând, interdependena presupune
existena unor canale de comunicaie între interfeele sistemelor interconectate. Prin
definiie, subsistemele unui sistem se bucur de proprietatea de conectivitate.
i. Interoperativitatea reprezint proprietatea prin care mai multe sisteme interconectate
funcioneaz ca un sistem unic. Prin definiie, subsistemele unui sistem sunt interoperabile.
j. Sinergia este capacitatea elementelor i/sau subsistemelor unui ansamblu interconectat i
interoperabil de a produce mai mult împreun decât separat. Altfel spus, sinergia este acea
stare în care se poate afirma c sistemul este mai mare, mai eficace i mai eficient decât
suma subsistemelor componente. Sinergia poate fi realizat în condiiile în care exist:
– compatibilitate între obiectivele sistemelor;
12
1.2.3. Definirea noiunii de serviciu public
În limbaj curent, noiunea de serviciu public este utilizat pentru a desemna o activitate de
interes general, prestat de un organism, adic de o persoan juridic , autorizat de o
autoritate a administra iei publice.
Exist dou accepiuni în legtur cu definirea noiunii de serviciu public:
a. Definire în sens material sau, altfel spus, ca tip de activitate de interes general pe care
administraia înelege s i-o asume.
b. Definire în sensul organic sau, altfel spus, organismul prin intermediul cruia se realizeaz
o activitate de interes general.
Noiune complex i esenial a dreptului administrativ, acest concept a suportat modificri
importante de-a lungul timpului, care l-au f cut s îi piard claritatea iniial. În doctrina
occidental s-au conturat pân în prezent trei definiii care coexist i care au fost preluate în
legislaia comunitar .
Definiia clasic, conturat la începutul secolului XX, consider c serviciul public este acea
activitate de interes general prestat numai de o persoan public. În aceast accepiune
subzist definiia lui Duguit, potrivit cruia serviciul public este activitatea pe care
guvernan ii sunt obliga i s o presteze în interesul celor guverna i. Este evident c definirea
serviciului public se face dup natura juridic a organului care îl presteaz i care trebuie
neaprat s fie persoan public, adic statul, colectivitate local sau alt instituie public.
Definiia interbelic a aprut ca o necesitate impus de dezvoltarea economic spectaculoas
a societii care solicita servicii publice variate, flexibile i operative. Pân în anul 1939,
aceste servicii erau apanajul statului i instituiilor sale care nu mai puteau face fa cerinelor
sociale, astfel încât s-a vzut nevoit s încredineze unele servicii publice ctre alte persoane
private. Astfel a aprut ideea prestrii unui serviciu public prin intermediul unei firme private.
Aceast definiie r mânea deficitar pentru c nu preciza în ce condiii activitatea unei
persoane private poate fi considerat serviciu public.
Aceast dilem s-a lmurit în 1964 când Laubodere a formulat urmtoarea definiie: Serviciul public este activitatea de interes general, prestat de o persoan privat având prerogativele
puterii publice sub controlul administra iei.
Identificarea unui serviciu public presupune luarea în considerare a urmtoarelor condiii:
a. Interesul general : serviciile publice au ca prim obiectiv interesul public i nu obinerea de
profit, condiie generat de dificultatea de a delimita pân unde merge interesul general i
de unde începe interesul particular în analiza activitii unei persoane private.
Orice activitate de interes general reprezint i un serviciu public.
13
b. Elementul voluntarist, adic inten ia puterilor publice. Mijloacele puterii publice sunt
privilegii acordate persoanei private care servete interesul general i ca atare se bucur de
autoritate în raport cu ter ii (i nu de egalitate). Acest raport de autoritate permite fie
monopolul asupra unei activiti, fie emiterea de acte cu caracter unilateral sau chiar
stabilirea de taxe.
Nu exist un serviciu public decât dac puterile publice (autoriti naionale sau locale) îi
manifest intenia de a-i asuma (direct sau indirect) o activitate de interes general. Prin
urmare, nu exist servicii publice “prin natura lor”. Noiunea de serviciu public apare, de
aceea, ca o noiune subiectiv i evolutiv. Evoluia are loc în sensul lrgirii sferei de
cuprindere. Astfel, odat cu dezvoltarea nevoilor în domeniul petrecerii timpului liber,
activiti cum ar fi exploatarea unui teatru, a unui teleski într-o sta iune montan sau
organizarea de competiii de ctre federaiile sportive au devenit servicii publice.
Exist anumite dificulti în identificarea inteniei exacte a guvernanilor, mai ales atunci când ei încredineaz anumite activiti de interes general unor persoane private, în mod
expres ca fiind servicii publice. În acest caz este necesar prezena a trei indicii pentru a
putea identifica serviciul public:
– activitatea trebuie s r spund unei misiuni de interes general;
– organizaia privat trebuie s dispun de veritabile prerogative de putere public;
– organizaia privat trebuie s fie supus unui control din partea puterilor publice.
În majoritatea cazurilor, voina puterilor publice este uor de identificat: persoana public
respectiv îi asum în mod direct activitatea de interes general în cauz. Dac activitatea de interes general este asigurat de ctre o persoan privat, trebuie s se in seama în
mod special de controlul administraiei (de ctre puterea public). Orice serviciu public
depinde, deci, în mod direct sau indirect, de voina unei persoane publice care decide
crearea sa, modul de gestiune, regulile fundamentale de organizare.
c. Controlul administra iei asupra activitii de prestri servicii publice sau elementul oficial .
Aceast condiie deriv din faptul c o persoan privat poate presta un serviciu public
numai printr-o delegare dat de o persoan public. Delegarea se poate face fie printr-un
contract, fie printr-un act administrativ unilateral explicit sau implicit i este necesar
pentru a stabili limitele în interiorul crora poate aciona cel împuternicit.
Existena unui regim juridic specific, regimul de drept administrativ, apare în mod clar
atunci când serviciul public este asigurat în mod direct de ctre o persoan public.
Realizarea acestei misiuni este însoit întotdeauna de prerogative sau de constrângeri
caracteristice (proprii) dreptului public.
Dac serviciul este asigurat de ctre o persoan privat, referirea la regimul de drept
administrativ are doar o valoare de criteriu de identificare a serviciului public. Aa cum s-a
14
ar tat mai sus, pentru existena serviciului public, trebuie s existe un control din partea
puterilor publice i o concesionare a prerogativelor puterii publice ctre persoana privat.
Definiia actual s-a conturat la sfâr itul anilor 1980 ca urmare a evoluiei democraiei,
recunoscându-se faptul c unele servicii publice desf urate de persoane private nu trebuie s se bucure neaprat de prerogativele puterii publice. Precizarea este necesar întrucât o serie de
servicii publice de interes social cum ar fi cele de sntate, cultur , învmânt etc. se
realizeaz de ctre persoane private dar f r prerogativele puterii publice. Ideea
democratismului i descentralizrii a impus în practic sistemul prelurii gestiunii serviciilor
publice din mâna statului i predrii lor ctre persoane private, în condiiile mai sus amintite.
În jurispruden s-a r spândit astfel sintagma servicii private de interes general care nu
corespunde îns pe deplin celor trei condiii stabilite în practica administraiei publice, nici
chiar în rile dezvoltate. Cel puin sub aspectul controlului, serviciile publice sunt
subordonate administraiei mai mult ca oricând.
1.2.4. Tipologia serviciilor publice
În literatura de specialitate se utilizeaz mai multe criterii de clasificare a serviciilor publice.
A. În funcie de natura lor, serviciile publice sunt:
– servicii publice administrative (SPA)
– servicii publice industriale i comerciale (SPIC)
Statul a recunoscut, pân în primii ani ai secolului XX, aa-numitele servicii publice
administrative care aveau ca obiect o activitate de natur administrativ i nu comercial.
Astfel, activitile umane se împr eau în dou mari categorii:
– activit i administrative, pe care le putea desf ura numai statul / instituiile sale
– activiti industriale sau comerciale, pe care le îndeplineau persoanele private.
În realitate, înc din secolul al XIX-lea, autoritile administraiei publice au preluat activiti
industriale i comerciale (transportul feroviar, exploatarea liniilor de tramvai, distribuia de
gaze i electricitate etc.)
Între nivelul de dezvoltare economico-social i controlul administrativ al unor sectoare de
activitate s-a creat o contradicie care, în cele din urm, a dus la soluia concesionrii
serviciilor comerciale i industriale de stat ctre persoane private.
Pe de alt parte, dispariia total a statului “jandarm” i instaurarea statului “providenei” a
permis din ce în ce mai mult intervenia colectivitilor locale în activitile comerciale i
industriale i preluarea în gestiune proprie a acestor activiti.
15
Din punct de vedere juridic, serviciilor administrative li se aplic regimul juridic
administrativ, iar serviciilor cu caracter industrial i comercial li se aplic regimul juridic
civil. Distincia dintre cele dou grupe de servicii publice se face pe baza urmtoarelor criterii:
a. Obiectul activit ii : dac activitatea unui serviciu este comparabil cu aceea a întreprinderii private acesta este un SPIC (de exemplu activitatea de transport), în caz contrar este un
SPA (de exemplu un serviciu de asisten social).
b. Modul de finan are a serviciului: dac serviciul îi acoper cheltuielile din taxele pltite de
beneficiari este un SPIC, iar dac sursele de finanare vin de la buget central/local este un
SPA. Prin urmare, un serviciu public este SPA dac are ca surs de finanare o tax de
natur fiscal sau este un SPIC dac încaseaz taxele de la utilizatori – beneficiari.
c. Modul de organizare i func ionare: dac regulile de organizare i funcionare ale unui
serviciu sunt derogatorii de la dreptul civil, acesta este un SPA, în caz contrar este unSPIC.
S-a pus problema dac pot exista i alte servicii publice în afar de SPA i SPIC, de exemplu
serviciile oferite de instituii cu caracter tiinific, cultural sau educativ organizate de societi
private care au ca obiect un interes general (tiina, cultura, educaia).
Se consider c serviciile publice corporative i/sau generate de organisme de intervenie
economic sau ordine profesionale, constituie o a treia categorie de servicii publice.
Caracterul specific al acestui tip de servicii publice const în faptul c personalul de
conducere este recrutat dintre aceia care desf oar acela i tip de activitate ca cel pe care-l
genereaz .
Regimul juridic aplicabil acestor servicii publice corporative este unul mixt: pe de o parte,
predomin regulile dreptului public (specifice numai SPA) pe de alt parte, funcionarea lor
este liber , supus regulilor de drept civil (specifice numai SPIC). În practic îns, instanele
consider c acest tip de servicii publice este fie SPA, fie SPIC.
În literatura de specialitate se întâlnete i denumirea servicii publice sociale. Aceast
denumire a fost iniial utilizat pentru a distinge serviciile publice care aveau ca obiect social
unic domeniul educaiei: cree, gr dinie, tabere colare etc. Dei este evident c obiectul unor
asemenea servicii are caracter social, totui trebuie luate în considerare i celelalte dou
criterii i anume, modul de finanare, respectiv modul de organizare i funcionare.
B. În funcie de modul în care se realizeaz interesul general se deosebesc:
– servicii publice al cror scop este satisfacerea direct i individual a cetenilor;
– servicii publice care ofer avantaje particularilor în mod indirect;
– servicii publice destinate colectivitii în ansamblu.
C. În funcie de raporturile cu serviciile private exist:
– servicii monopolizate;
16
– servicii pe care administraia public le exercit în paralel cu persoane autorizate;
– servicii publice exercitate de persoane private, autorizate sub controlul unei autoriti a
– administraiei publice.
D. Din punct de vedere al delegrii serviciile publice sunt: – servicii publice cu caracter exclusiv administrativ pe care autoritile publice nu le pot
încredina altor persoane (protecia civil, autoritatea tutelar , starea civil, autorizarea
construciilor sau licenierea transportului);
– servicii publice care pot fi delegate altor persoane (salubritatea, iluminatul stradal,
deratizarea, ecarisajul).
E. Din punct de vedere al importanei sociale, serviciile publice se împart în:
– servicii publice vitale: alimentarea cu ap, canalizarea, distribuia de energie electric,
termoficarea; – servicii publice facultative: amenajarea de parcuri i locuri de distracii, centre de
informare etc.
F. În raport cu colectivitile publice de care depind exist:
– servicii publice interne i extrateritoriale:
Toate serviciile sunt în cadrul geografic al statului, dar sunt unele care se prelungesc în
exterior (de exemplu: afacerile externe au o administraie central i organe i ageni în
exterior, serviciul marin-aviaie, care se execut în afara granielor). Cu toate acestea,
distincia prezint puin interes din punct de vedere al structurii generale i al regulilorde funcionare a serviciilor;
– servicii civile i militare, dintre care cele din urm sunt supuse unei discipline foarte
stricte, organizate i conduse dup reguli care, par ial, le sunt proprii. În multe ri ele
dispun, chiar în timp de pace, de puterea de rechiziie a oamenilor obligai s petreac
un anumit timp sub drapel i de anumite puteri de rechiziie a bunurilor.
G. În funcie de gradul de cuprindere exist:
– servicii de importan na ional , organizate la scara întregului teritoriu;
– servicii locale, organizate la scara colectivitilor teritoriale judeene, municipale,or eneti sau comunale.
H. În funcie de natura lor, modul de folosire, procesul tehnologic, organizare i
finanare, serviciile i bunurile sunt clasificate internaional în conformitate cu
Clasificarea Activitilor din Economia Naional (CAEN).
În aceast clasificare, serviciile publice sunt încadrate pe seciuni, subseciuni, diviziuni,
grupe i clase (a se vedea subcapitolul 1.3. Clasificarea serviciilor, punctele L – Q).
România a adoptat Clasificarea Activitilor din Economia Naional (CAEN) înc din
anul 1990, fapt ce a permis identificarea tuturor activitilor i unificarea denumirilor,
17
prelucrare i analiz a datelor, conectarea la structurile internaionale de tipul tabelelor
intr ri–ieiri (input–output) i la Sistemul Conturilor Naionale.
1.2.5. Caracteristicile principale ale serviciilor publice
Serviciile reprezint o activitate uman, cu un coninut specializat, având ca rezultat efecte
utile imateriale i intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Ele sunt autonomizate
în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii i sunt organizate distinct în cadrul sectorului
ter iar.
Serviciile prezint o serie de tr sturi caracteristice care permit, pe de o parte, identificarea
lor, iar, pe de alt parte, se pot constitui în criterii de delimitare fa de celelalte domenii ale activitii economico-sociale. Întrucât sfera serviciilor este larg i eterogen, aceste tr sturi
pot s nu se regseasc în totalitatea lor în fiecare tip de serviciu.
Serviciile publice industriale, comerciale i administrative au urmtoarele caracteristici:
A. Forma nematerial a serviciilor. Cele mai multe dintre servicii nu se concretizeaz în
bunuri materiale, ci îmbrac forma unor activiti sau faze ale unor procese economico-
sociale.
, îns
, dar de
o anumit form special (suport material) i corespunztor, o existen de sine stttoare
(benzi magnetice, discuri, soft-uri etc.), îns valoarea intrinsec a formei materiale a
serviciilor de acest fel este net inferioar valorii informaiilor pe care le vehiculeaz.
Imaterialitatea serviciilor face ca, în literatura de specialitate, acestea s fie cunoscute sub
denumirea de invizibile, iar comer ul cu servicii de acest gen este cunoscut sub denumirea de
comer invizibil . De aceea, în comer ul internaional cu servicii cele mai multe dintre acestea
nu pot fi identificate la trecerea frontierelor i, ca atare, de cele mai multe ori, ele ocolesc
barierele vamale tradiionale.
B. Intangibilitatea serviciilor exprim faptul c ele nu pot fi percepute sau evaluate cu
ajutorul simurilor omeneti (auz, miros, vz, gust etc.) înainte de a fi cumprate sau chiar
consumate. De exemplu, spectatorul unui film artistic nu tie în momentul în care cumpr
biletul în ce msur prestaia actorilor îl satisface, sau o persoan solicit i achit reparaia
unui televizor f r s poat aprecia eficiena funcionrii acestuia dup execuia lucr rii etc.
Ca urmare apare neîncrederea clientului i, corespunztor, o anumit reinere în luarea
deciziei de cumprare. În aceste condiii, vânzarea serviciilor necesit eforturi sporite de
cunoatere a cererii i de stimulare a ei prin evidenierea pr ilor vizibile ale lor exprimate
prin calitatea personalului, caracteristicile echipamentelor, nivelul preurilor, mediul ambiant,
18
etc. În literatura de specialitate, s-au conturat o serie de modaliti concrete de evideniere a
aspectelor unui serviciu:
Ambian a în care este prestat un serviciu constituie un prim element care ne permite s ne
formm o imagine cu privire la serviciul respectiv. De exemplu, în învmântul universitar,temperatura neadecvat în slile de curs/seminarii, zgomotul, ventilaia, designul mobilierului,
culorile înc perilor, etc. pot influena sensibil atitudinea i comportamentul studenilor. Nu
trebuie neglijat nici componenta uman a mediului, cadrul didactic având un rol extrem de
important în ridicarea nivelului calitativ al serviciului de instruire a studenilor.
Comunica iile cu privire la serviciu, concretizate în publicitate, reclame, minifilme
publicitare, relaii publice, pliante etc., au menirea s evidenieze ceea ce este vizibil i, în
special, cele mai recente îmbuntiri aduse acestuia.
Pre ul este folosit de consumator ca un indicator de baz al calitii serviciilor. În acestcontext stabilirea unui pre real este foarte important, mai ales în cazurile în care prestarea
unui serviciu difer sensibil de la o firm la alta, iar riscul de a cumpra un serviciu de slab
calitate este ridicat.
C. Inseparabilitatea în timp i spa iu a serviciilor, concretizat în faptul c producerea
(prestarea) lor are loc odat cu consumul. Serviciul nu poate exista separat de prestatorul su
i, implicit, calitatea serviciului este inseparabil de calitatea prestatorului. Aceast legtur
este mai puternic la unele servicii, cum sunt cele medicale, culturale, de învmânt,
financiare, etc.
consumatorului la prestarea serviciului. De pild, studentul prin participare la cursuri,
seminarii, elaborare de referate, proiecte etc., sau pacientul prin informaiile pe care le
comunic medicului pentru stabilirea diagnosticului su, sau clientul unei bnci prin simpla
completare a unui formular etc., particip efectiv la derularea serviciului.
Simultaneitatea în timp i spaiu este cea mai reprezentativ caracteristic a serviciilor, ea
regsindu-se aproape în toate serviciile, indiferent c sunt prestate de om sau main, c
satisfac nevoi materiale sau spirituale, c sunt destinate persoanelor individuale sau
colectivitilor. Ea este considerat tr stura fundamental a serviciilor i principalul criteriu de delimitare a acestora de celelalte activiti din economie.
D. Variabilitatea serviciilor const în imposibilitatea repetrii acestora în mod identic de la o
prestaie la alta deoarece ele depind de persoana care le face, de dispoziia acesteia, de loc, de
moment, etc. De pild studenii se ateapt ca profesorul sau asistentul s aib prestaii
excelente în fiecare zi, consumatorul se ateapt ca mâncarea s aib acelai gust ori de câte
ori frecventeaz un restaurant, etc. În realitate, astfel de situaii, în forma lor cea mai pur ,
sunt greu de realizat. Similar, efectuarea unei intervenii chirurgicale de ctre un medic
19
variaz din punct de vedere calitativ, în funcie de starea lui de sntate, de capacitatea de
concentrare la un moment dat, de modul în care pacientul colaboreaz cu el, etc.
Consumatorii percep aceast variabilitate i încearc s obin cât mai multe informaii în
legtur cu prestatorul înainte de a lua decizia final. Din cele prezentate, rezult c variabilitatea influeneaz sensibil asupra calitii serviciilor i îngreuneaz aciunea de
standardizare a lor. În vederea atenurii acestui efect se apeleaz la noiunea de “personalizare
a serviciilor” care presupune o tratare individualizat a clienilor. Abordarea nedifereniat a
acestora conduce la situaii neplcute atât pentru instituia prestatoare cât i pentru clieni
(consumatori).
Aceste caracteristici constituie elemente de definire a sferei serviciilor i implicit de
delimitare a acesteia de celelalte activiti economice.
Totui, datorit procesului obiectiv de dezvoltare a serviciilor, de apariie a unor noi activitii de cretere a complexitii economiei, sfera serviciilor se îmbogete cu noi tr sturi, iar
demarcaia dintre bunuri i servicii se realizeaz tot mai greu, multe bunuri necesitând
complementar servicii pentru a putea fi folosite i invers.
Uneori, în literatura de specialitate se prezint, în loc de caracteristici, dimensiunile
serviciilor:
comunicare;
b. Fiabilitatea: capacitatea de a face serviciul promis;
c. Rspunsul : voina de a ajuta clientul i de a face serviciul promis;
d. Competen a: abilitatea i cunotinele necesare prestrii serviciului;
e. Curtoazia: gentilee, respect, consideraie, cordialitate;
f. Credibilitatea: încredere, atenie, onestitate;
g. Siguran a: pericole, riscuri, dubii;
h. Accesul : uurina contactului;
i. Comunicarea: informarea clientului, folosirea unui limbaj accesibiI;
j. Inteligen a clientului : perceperea dorinelor lui.
1.2.6. Principii i reguli de organizare i funcionare a serviciilor publice
Înfiinarea serviciilor publice, indiferent de natura i modul lor de gestiune, se face cu condiia
respectri unor principii de organizare i funcionare fundamentale: principiul eficienei,
principiul echitii i principiul descentralizrii.
Principiul eficienei serviciului public este impus de faptul c toate cheltuielile necesare se
suport de la buget, adic din taxele i impozitele pltite de contribuabili. În aceste condiii,
20
administraia este obligat s gseasc cel mai bun raport între eforturile (costurile) f cute i
efectele obinute, respectiv cantitatea i calitatea serviciilor prestate cetenilor. Acest
principiu trebuie avut în vedere în toate fazele i etapele de elaborare a capitolelor de
cheltuieli bugetare necesare funcionrii serviciilor publice.
Pe de alt parte, eficiena presupune satisfacerea tot mai complet a nevoilor ceteanului,
ceea ce face ca, de cele mai multe ori, cheltuielile prevzute în buget s fie depite. Este îns
preferabil s fie satisf cut interesul public, chiar dac administraia va face datorii, întrucât
scopul de a fi al acesteia este tocmai satisfacerea tuturor condiiilor pentru desf urarea
normal a vieii publice. Cu cât serviciul public este mai bine structurat, organizat i condus,
cu atât banul public este mai bine folosit, cu alte cuvinte, funcioneaz mai eficient.
Principiul echitii (egalitii) prestrilor de servicii, este un corolar al principiului egalitii
tuturor cetenilor în faa legii i, ca atare, toi cetenii trebuie s beneficieze în aceeai
msur de serviciile publice. El se aplic deopotriv agenilor serviciilor publice i utilizatorilor serviciilor publice.
Agenii serviciilor publice sunt supui acelorai reguli în ceea ce privete derularea carierei lor
sau accesul la posturi. Acest principiu explic, astfel, regula fundamental a funciei publice,
aceea a accesului legal la posturile publice. Ea interzice orice discriminare bazat pe motive
de ordin religios, rasial, filozofic sau politic.
Utilizatorii serviciilor sunt, de asemenea, supui, în general, acelorai reguli. Este de
neconceput o administraie public prin care unele categorii de ceteni s primeasc mai
mult cldur sau ap, în detrimentul altora. Desigur c în practic apar asemenea discrepane, dar acestea provin din reelele tehnice i organizatorice, nu din principiile administraiei.
Jurisprudena admite, cu toate acestea, unele inegaliti de tratament în anumite situaii, atunci
când utilizatorii se gsesc în situaii de fapt sau de drept care permit ca ei s fie grupai pe
categorii, pentru motive care in de interesul general, în temeiul legii. De exemplu, este logic
i se practic tarife difereniate pentru transportul fluvial al localnicilor din Delta Dunrii i al
turitilor.
Pentru aplicarea deplin a principiului echitii, administraia trebuie s recurg sistematic la
concuren i s asigure transparena pentru furnizorii de servicii publice. Principiul descentralizrii serviciilor publice este prevzut atât de Constituia României cât
i de Legea Administraiei Publice Locale i se concretizeaz prin deplasarea centrului de
greutate al serviciilor publice de la centru ctre comunitile teritoriale.
Dup cum se tie, scopul organizrii serviciilor publice îl constituie satisfacerea unor interese
generale ale comunitii. De aici rezult c descentralizarea va trebui s in cont, în primul
rând, de acest scop i, în ultimul rând, de organizarea (împr irea) administrativ-teritorial.
Ideea contrar este falimentar , pentru c sacrific interesele cetenilor de dragul autonomiei
locale.
21
Descentralizarea serviciilor publice trebuie s in cont de gradul de specializare al acestora i
de necesitatea continuitii lor. Astfel, oricât de mult s-ar dori descentralizarea unui serviciu
public, administraia local nu va putea realiza acest deziderat în lipsa specialitilor necesari
acestui serviciu. Este de neconceput ca o comun s-i înfiineze un post de radio f r
electroniti sau redactori, o coal f r profesori sau un spital f r medici.
Pentru ca serviciile publice s fie prestate în condiii de eficien, este necesar ca administraia
public s aplice anumite reguli precum: regula continuitii, regula adaptrii sau flexibilitii
i regula cuantificrii:
Regula continuit ii este impus de faptul c, prin natura interesului public asigurat, multe
servicii publice nu pot fi întrerupte f r riscul dereglrii sau periclitrii vieii publice. Aceste
servicii vitale pentru orice comunitate trebuie s fie asigurate în mod continuu i uneori în
mod permanent. De exemplu, spitalele i serviciile de paz contra incendiilor trebuie s
funcioneze non stop, în timp ce serviciul strii civile este continuu, f r a fi îns permanent.
Continuitatea este esena serviciului public, ea determinând responsabilitatea administraiei
fa de modul în care este respectat. De aceea, administraia are obligaia de a prevedea
mijloacele i modalitile de intervenie, de a face stocuri de materii prime i combustibili, de
a pregti forme alternative de satisfacere a nevoilor cetenilor în cazuri excepionale etc.
Continuitatea serviciului genereaz i alte consecine pentru administraia public, mai ales cu
privire la regimul contractelor administrative i al concesionrii.
Cei care preiau astfel de situa ii pe baz
de contracte sau concesionare trebuie s
asigure
funcionarea regulat a serviciului încredinat, sub ameninarea unor sanciuni în caz contrar
sau, nu de puine ori, pot primi un ajutor financiar din partea persoanei publice care face
concesiunea, pentru a putea asigura continuitatea serviciului respectiv. De asemenea, acest
principiu a stat mult timp la baza interzicerii absolute a grevei pentru agenii din cadrul
serviciilor publice. Ulterior, dreptul la grev a fost recunoscut, dar în situaii cu totul speciale
i numai dup ce au fost epuizate toate soluiile de reconciliere.
Regula adapt rii (flexibilitii) la nevoia social este determinat de faptul c nevoile sociale
sunt în continu diversificare i modificare cantitativ i calitativ, iar serviciul trebuie s
r spund prompt i eficient la evoluia nevoilor colective i exigenele interesului general.
Adaptarea serviciului public la nevoia social se realizeaz prin Statutul de organizare i
func ionare a prestatorului de servicii: regie autonom, societate comercial, instituie public
etc. Statutul oricrui serviciu public este definit de o autoritate a administraiei publice i c
dezvoltarea, restrângerea, transferul sau încetarea acestuia se hotr te de ctre administraie.
Ca atare, serviciile publice create de administraie r mân sub autoritatea acesteia, indiferent
de modul de organizare i funcionare a lor.
În cazul persoanelor juridice care au în obiectul lor de activitate prestri de servicii, dar nu se
afl sub autoritatea administraiei publice, indiferent de forma în care se presteaz serviciul
22
cazul acestor contracte administrative apare situaia special regulilor de drept public întrucât
administraia r spunde la comanda social, indiferent cui a delegat gestiunea serviciului
public. Clauzele obligatorii în sarcina prestatorilor de servicii nu încalc principiul libertii de voin a pr ilor contractante, ci exprim, în termenii dreptului public, atributul
administraiei ca reprezentant a cetenilor, calitatea de autoritate public.
Regula cuantificrii rezultatelor serviciului public este determinat de cel puin dou
motivaii concrete:
– necesitatea aprecierii corecte a modului în care serviciul public satisface cerin ele sociale
ale cetenilor i, implicit, evaluarea rapid a activitii serviciului;
– necesitatea asigur rii transparenei fa de ceteni, acetia putând, graie cuantificrii, s
controleze modul în care se desf oar activitatea serviciilor publice, asigurându-se în acest fel principiul echitii acestora.
1.2.7. Noiuni i definiii specifice serviciilor publice
Serviciile comunitare de utilit i publice, denumite pe scurt servicii de utilit i publice, sunt
definite ca totalitatea ac iunilor i activit ilor reglementate prin care se asigur satisfacerea
nevoilor de utilitate i interes public general ale colectivit ilor locale cu privire la:
– alimentarea cu ap; – canalizarea i epurarea apelor uzate;
– colectarea, canalizarea i evacuarea apelor pluviale;
– producia, transportul, distribuia i furnizarea de energie termic în sistem centralizat;
– salubrizarea localitilor;
– iluminatul public;
altele asemenea;
– transportul public local. În domeniul serviciilor publice se întâlnesc frecvent urmtoarele noiuni:
Asocia ie de dezvoltare comunitar – asocierea intercomunitar , realizat în condiiile legii,
între dou sau mai multe uniti administrativ-teritoriale limitrofe, reprezentate prin
autoritile administraiei publice locale, în scopul înfiinrii, dezvoltrii, gestionrii i/sau
exploatrii în comun a unor sisteme comunitare de utiliti publice i al furnizrii/prestrii de
servicii de utiliti publice utilizatorilor pe raza teritorial a unitilor administrativ-teritoriale
asociate;
23
Autorit i de reglementare competente – Autoritatea Naional de Reglementare pentru
Serviciile Comunitare de Utiliti Publice (ANRSC), Autoritatea Naional de Reglementare
în Domeniul Energiei (ANRE), Autoritatea Rutier Român (ARR), sau autoritile
administraiei publice locale, dup caz;
Autoriza ie – act tehnic i juridic emis de autoritatea de reglementare competent, prin care se
acord unei persoane juridice permisiunea de a monta, a pune în funciune, a modifica, a
repara i a exploata sisteme de repartizare a costurilor;
Avizare pre uri i tarife – activitatea de analiz i verificare a preurilor i tarifelor,
desf urat de autoritile de reglementare competente, cu respectarea procedurilor de
stabilire, ajustare sau modificare a preurilor i tarifelor, concretizat prin emiterea unui aviz
de specialitate;
Delegare de gestiune a unui serviciu – procedura prin care o unitate administrativ-teritorial sau o asociaie de dezvoltare comunitar atribuie ori încredineaz unuia sau mai multor
operatori titulari de licen, în condiiile prezentei legi, gestiunea unui serviciu de utiliti
publice a crui r spundere o are, precum i exploatarea sistemului de utiliti publice aferent;
Licen – actul tehnic i juridic emis de autoritatea de reglementare competent, prin care se
recunosc calitatea de operator de servicii de utiliti publice într-un domeniu reglementat,
precum i capacitatea i dreptul de a furniza/presta un serviciu de utiliti publice;
Operator – persoan juridic român sau str in care are competena i capacitatea
recunoscute prin licen
rilor în vigoare, un
serviciu de utiliti publice i care asigur nemijlocit administrarea i exploatarea sistemului
de utiliti publice aferent acestuia. Operatori pot fi:
– autoritile administraiei publice locale sau o structur proprie a acestora cu personalitate
juridic;
– societile comerciale înfiinate de autoritile administraiei publice locale sau de
asociaiile de dezvoltare comunitar , cu capital social al unitilor administrativ-teritoriale;
– societile comerciale cu capital social privat sau mixt;
Utilizatori – persoane fizice sau juridice care beneficiaz, direct ori indirect, individual sau
colectiv, de serviciile de utiliti publice, în condiiile legii;
Sistem de utilit i publice – ansamblul bunurilor mobile i imobile, dobândite potrivit legii,
constând din terenuri, cldiri, construcii i instalaii tehnologice, echipamente i dotri
functionale, specific unui serviciu de utiliti publice, prin ale crui exploatare i funcionare
se asigur furnizarea/prestarea serviciului;
Infrastructura tehnico-edilitar – ansamblul sistemelor de utiliti publice destinate
furnizrii/prestrii serviciilor de utiliti publice; infrastructura tehnico-edilitar apar ine
24
juridic al proprietii publice sau private, potrivit legii;
Domeniu public - totalitatea bunurilor mobile i imobile dobandite potrivit legii, aflate în
proprietatea public a unitilor administrativ-teritoriale, care, potrivit legii ori prin natura lor,sunt de folosin sau interes public local ori judeean, declarate ca atare prin hotrâre a
consiliilor locale sau a consiliilor judeene i care nu au fost declarate prin lege bunuri de uz
ori de interes public naional;
Domeniu privat – totalitatea bunurilor mobile i imobile, altele decât cele prevzute la lit. k),
intrate în proprietatea unitilor administrativ-teritoriale prin modalitile prevzute de lege;
Monopol în domeniul serviciilor de utilit i publice – situaie de pia caracteristic unor
servicii de utiliti publice care, pe o arie teritorial delimitat, pot fi furnizate/prestate numai
de un singur operator; Stabilirea pre urilor i tarifelor – procedura de analiz a calculaiei preurilor i tarifelor,
elaborat i aprobat de autoritile de reglementare competente, prin care se stabilesc
structura i nivelurile preurilor i tarifelor, dup caz, pentru serviciile de utiliti publice;
Ajustarea pre urilor i tarifelor – procedura de analiz a nivelului preurilor i tarifelor
existente, elaborat i aprobat de autoritile de reglementare competente, prin care se
asigur corelarea nivelului preurilor i tarifelor stabilite anterior cu evoluia general a
preurilor i tarifelor din economie;
Modificarea pre urilor i tarifelor – procedura de analiz a structurii i nivelului preurilor i tarifelor existente, elaborat i aprobat de autoritile de reglementare competente, aplicabil
în situaiile când intervin schimbri în structura costurilor care conduc la recalcularea
preurilor i tarifelor.
activitilor i codificarea lor într-un sistem unitar. Aceasta permite organizarea, raionalizarea i informatizarea fluxurilor informaionale economico-sociale, respectiv crearea facilitilor
de prelucrare pentru integrarea în sistemele naionale i internaionale de prezentare i analiz
a informaiilor.
În CAEN, activitile economico-sociale sunt grupate pe urmtoarele trepte: seciune,
diviziune, grup i clas, care sunt constituite dup principiul omogenitii ca totalitate de
activiti care au drept caracteristici comune:
– natura bunurilor i serviciilor prestate (componenta lor fizic, stadiul de fabricaie,
necesitile pe care le pot satisface);
25
– modul de folosire al bunurilor i serviciilor de ctre agenii economici (consum
intermediar, consum final i formarea capitalului etc);
– materia prima, procesele tehnologice, organizarea i finanarea produciei.
Importana acestor caracteristici variaz în funcie de gradul de detaliere a categoriilor din CAEN.
În continuare este prezentat clasificarea serviciilor extras din CAEN.
1.3.1. Categoria E – Energie electric i termic, gaze i ap
Categoria E se refer la energie electric i termic, gaze i ap i conine dou diviziuni: 40
referitoare la producia i furnizarea de energie electric i terminc, gase i ap, respectiv 41
referitoare la captarea, tratarea i dsitribuia apei. Grupele i clasele din categoria E sunt urmtoarele:
40 Producia i furnizarea de energie electric i termic, gaze i ap
401 Producia i distribuia energiei electrice
4011 Producia de energie elect

ECTS Serv Utilit Publice

Documents

Transcript of ECTS Serv Utilit Publice

DISCO - Serv Class

Manual ECTS Grile

Statistica Pt ECTS

Calitatea serv hoteliere

MC Jul2010 Serv

proiect ec serv

Proba Scrisa Examen Licenta ECTS 2015

Practica ECTS

ghid ECTS RO.pdf

MK Serv Public

Grile ECTS

41565517 Marketingul Serviciilor ECTS An3 Sem2

Curs ECTS III FR AnalizaEconomicoFinanciara

Suport Curs Drept Anul I ECTS

ECTS Mn Strategic

ECTS Asig Reasig

Ghid de Studii ECTS

Martinescu Isabela SV ECTS 3

Calcul Credite Ects

Seminar Devize ECTS