Economie Europeana.suport de Curs

63
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE ECONOMIE EUROPEANĂ - suport de curs – Autor : Lect.univ.dr. Marius-Corneliu Marinaş - Bucureşti 2010 –

Transcript of Economie Europeana.suport de Curs

Page 1: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 1/63

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

ECONOMIE EUROPEANĂ 

-  suport de curs –

Autor :Lect.univ.dr. Marius-Corneliu Marinaş 

- Bucureşti 2010 –

Page 2: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 2/63

2

CUPRINS

Pagina

CAPITOLUL 1. Particularităţile procesului european de integrare  31.1. Uniunea Europeană - aproximare avansată a globalizării 3

1.2. Adâncire, lărgire, extindere/aderare: procese definitoriiale UE

8

1.3. Reforme graduale: integrarea pozitivă şi integrareanegativă în UE

9

1.3.1. Politicile europene şi subsidiaritatea 101.3.2. Politicile comune şi dimensiunea interguvernamentală 13

CAPITOLUL 2. Modelul social european – de la retorică la realitate  172.1. Evoluţia economică a Uniunii Europene 172.2. Strategia Lisabona şi modernizarea statului bunăstării în

UE20

2.3. Rolul Uniunii Europene în politica socială 23CAPITOLUL 3. Caracterizarea submodelelor economice şi sociale  26

3.1. Analiza comparată a sistemelor de redistribuire din UE 26

3.2. Lecţiile submodelului nordic – competitivitate şicoeziune socială 

31

3.3. Analiza divergenţelor dintre politicile sociale alesubmodelelor UE

33

CAPITOLUL 4. Convergenţa ca strategie a Uniunii Europene  354.1. Convergenţa reală 354.2. Convergenţă versus divergenţă economică 374.3. Complementaritatea proceselor de convergenţă nominală

şi reală 46

CAPITOLUL 5. Impactul politicii de coeziune asupra convergenţeieconomice

49

5.1. Mecanisme de promovare a convergenţei şi coeziunii înmodelul european

50

5.1.1. Tratatele Uniunii Europene – perspectiva asupracoeziunii

50

5.2. Instrumente ale convergenţei în Uniunea Europeană.Analiză şi impact 

52

5.2.1. Convergenţa beta şi sigma la nivel regional 545.3. O nouă strategie a politicii de coeziune (2007-2013) 58

5.3.1. Reforma politicii de coeziune... dincolo de efecteleanticipate

61

Page 3: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 3/63

3

CAPITOLUL 1. Particularităţile procesului european de integrare 

În Uniunea Europeană, gestionarea procesului de integrare economicăeste în măsură să genereze o convergenţă economică, adică o diminuare a

decalajelor de dezvoltare dintre economiile componente. Economiaeuropeană reglementează piaţa pentru ca procesele de integrare şiglobalizare să nu eşueze, ceea ce constituie o separare de viziunea

  preglobală asupra economiei, una de tip laissez-faire. În concepţianeoclasică, acţiunea forţelor pieţei era în măsură să reducă şi apoi să eliminedisparităţile de dezvoltare induse de procesul de integrare economică.Uniunea Europeană îşi propune asigurarea coeziunii întregului ansamblu, cao condiţie a difuzării prosperităţii înspre periferie.

Astfel, deşi poate părea paradoxal la prima vedere, un conceptneoclasic, cel al convergenţei, a fost însuşit şi transformat ca ţintă finală de

către o economie care recunoaşte existenţa eşecurilor pieţei.

1.1. Uniunea Europeană - aproximare avansată a globalizării 

Pentru a conştientiza de ce Uniunea Europeană reprezintă o aproximareavansată a globalizării trebuie să înţelegem legătura dintre globalizare şiintegrare.

O primă accepţiune a relaţiei dintre globalizare şi integrare este aceeade a considera procesul de integrare europeană ca fiind răspunsul politic la

exigenţele globalizării (Hellen Wallace, 1996). ”Integrarea europeană poatefi analizată ca fiind efortul special al vest europenilor în a asiguragestionarea consecinţelor globalizării. Aceştia au inventat o formă deguvernanţă regională, în care politicile promovate au vizat extinderea roluluistatelor şi întărirea graniţelor dintre ei şi restul lumii”. În aceste condiţii,crearea instituţiilor supranaţionale constituie răspunsul la reacţiile inadecvateale statelor confruntate cu provocările externe pe care le presupuneglobalizarea. Ineficienţa soluţiilor naţionale la crizele economice din anii ’70reprezintă principalul argument al accelerării procesului de integrareeuropeană de la mijlocul anilor ’80; acesta a presupus crearea pieţei interneunice între state şi mai recent a Uniunii Economice şi Monetare.

Apariţia pieţei unice (prin Actul Unic European din 1987) a avut ca  punct de plecare convingerea că liberalizarea pieţelor reprezintă cea maieficientă cale pentru a face faţă presiunilor concurenţiale de dincolo deAtlantic şi din Asia de Est. Pentru unii politicieni, Uniunea Economică şiMonetară (U.E.M) reprezintă şansa pentru recâştigarea abilităţii de a

Page 4: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 4/63

4

controla globalizarea pieţelor financiare. Pe scurt, concluzia primei abordărieste aceea că integrarea europeană nu reprezintă decât modul prin careautorităţile publice şi-au recăpătat capacitatea de a-şi exercita autonomia înfaţa globalizării. Însă, este dificil să argumentăm că instituţiilesupranaţionale originare ale UE au apărut pentru a face faţă globalizării; înfapt, răspunsurile la provocările acestui proces au fost cuprinse în seturi noide instituţii şi au luat forme particulare (ca de exemplu UEM). 

  Într-o a doua accepţiune, procesul de integrare europeană a permiscrearea instituţiilor care să susţină încadrarea economiei europene pe traseulglobalizării; este o poziţie consistentă cu preferinţa pentru globalizare.Această viziune are atât o dimensiune internă, prin răspândirea politicilor defactură neoliberală în Europa, cât şi una externă, în condiţiile în careliberalizarea internă a comerţului nu poate reuşi fără ancorarea la procesul deliberalizare globală. (Dent, 1997). Şi sub acest aspect, evidenţele europene 

sunt contradictorii.Pe de o parte, piaţa unică şi UEM sunt exemple evidente de

liberalizare, care facilitează o abordare pro-globalizare. Globalizarea, alcărei element principal îl reprezintă comerţul internaţional, este facilitatăprin liberalizarea comerţului şi a investiţiilor; nu este un joc cu sumă zero, încare o parte câştigă şi cealaltă pierde. Constituie de fapt un proces în caretoate părţile implicate câştigă, aşa cum dovedeşte şi istoria economică

  postbelică. ”Europa a profitat de acest proces şi va continua să o facă, cucondiţia să-şi păstreze competititvitatea pe termen lung, capacitatea sa deinovare şi valorile modelului său de economie”(Pascal Lamy, 1999). Totuşi,tendinţa europenilor este de a vedea mai degrabă riscurile decât beneficiileglobalizării, însă riscurile nu se datorează manifestării globalizării, cicalităţii reduse a politicilor interne promovate în vederea adaptării economieieuropene la noile cerinţe.

  Pe de altă parte, sistemul de sprijinire a agricultorilor europeni oferit  prin Politica Agricolă Comună este incompatibil cu conceptul deglobalizare. De asemenea, şi politicile industriale şi cele în domeniulenergiei sunt inadaptate pentru o lume globală. 

Dacă cele două abordări anterioare au analizat procesul european de 

integrare ca rezultat al acţiunii autorităţilor publice  , o a treia accepţiunedescrie relaţia dintre integrarea formală (realizată de către state şi autorităţilecomunitare şi constând în crearea instituţiilor care să gestioneze integrareaeuropeană) şi cea informală (prin acţiunea firmelor la nivelul regiunilor europene). Unii autori consideră că extinderea competenţelor politicilor comunitare este rezultatul creşterii interacţiunii dintre firme (fie elecorporaţii multinaţionale sau transnaţionale, care acţionează în conformitate

Page 5: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 5/63

5

cu regulile stabilite la nivel comunitar). Pentru alţii, statele rămân agenţiicentrali ai controlului rezultatelor integrării; accelerarea acestui proces nueste decât consecinţa convergenţei intereselor naţionale ale statelor membre.(Moravcsik, 1999)

Punctele de vedere prezentate anterior permit schiţarea elementelor unui model european de globalizare, cu patru puncte cheie :

a)   Acceptarea principiilor liberalizării, argumentul Direcţiei Generale aComerţului din cadrul Comisiei Europene fiind acela că aceastaconstituie un factor util şi necesar asigurării unui grad ridicat dedezvoltare.

b)  Creşterea transparenţei instituţiilor comunitare. c)   Armonizarea globalizării (comerciale) cu finalitatea modelului, în

sensul reducerii sărăciei. d)   Protecţia anumitor domenii, pentru care există anumite considerente

care depăşesc logica pieţei, printre care : -  agricultura şi respectarea modelului agricol european, care nu constă

numai în asigurarea securităţii alimentare a populaţiei ci şi înrevitalizarea zonelor rurale;

-  sănătatea publică, domeniu în care Europa aplică principiul precauţiei; 

-  mediul înconjurător, UE ratificând dispoziţiile acordului de laKyoto;

-  diversitatea culturală, Comisia Europeană fiind preocupată defenomenul de uniformizare culturală, sub influenţa hegemonieiculturale americane.

Modelul European, în termenii Comisiei Europene, reprezintă o a treiacale în direcţia globalizării, o cale de mijloc, între protecţionism şideschiderea necontrolată a economiei.

Page 6: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 6/63

6

Graficul 1. Specificul Uniunii Europene

O altă modalitate pentru a conceptualiza relaţia integrare-globalizareeste de a analiza integrarea europeană mai puţin în termeni economici şi maimult ca o adaptare politică la globalizare, chiar ca o expresie politică a

 globalizării. În acest sens, dezvoltarea unui sistem de guvernanţă europeană  pe mai mult nivele (local, regional, naţional, interguvernamental şisupranaţional) ne poate sugera evoluţia sa în direcţia globalizării.Compatibilizarea structurilor economico-regionale cu principiile globalesugerează tendinţa clară a deplasării către un sistem economic global careinclude ca instanţe funcţionale regionalizarea şi localismul. Integrarearegională, ca etapă spre sistemul global, pune nevoia soluţionării problemei

delicate a cedărilor de suveranitate ca atribut gestionar al statelor. Procesulîn sine este un exerciţiu de globalizare prin care apare un sistem suprastatalde gestionare a puterilor economice, politice, culturale, militare etc. Aceastaeste de fapt problema-cheie a globalizării, unde se consumă toate elanurileconstructive actuale şi toate temerile şi spaimele cu care este încărcatăglobalizarea.

Distincţia modelului european –

premise ale reu itei 

Modelul european

are experienţă în aevita performantdeviaţiile pieţei

(economiaeuropeană estestructurată deresponsabilităţi

sociale )

Modelul european

 – un întreg carevrea să difuzezeprosperitatea –dinspre nucleuldur către zonele

emergente

Modelul european

armonizeazămacrostabilizareacu

microdinamizarea

 În modelul

european coexistăo semnificativăproprietate de statcu o proprietate

individualădinamică 

Distincţia modelului european –

riscuri

Greutatea adoptăriivalorilor specifice

funcţionalizării întregului

UE este prea”săracă” însusţinători 

Euro pierdecompetiţia cu

dolarul

Funcţionareaadecvată ainstituţiilor 

supranaţionaleeste blocată de

birocraţia greoaie,corupţie 

Page 7: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 7/63

7

În Europa, regionalizarea este cunoscută ca un proces de integrareeconomică la nivel continental. În acest scop, UE a promovat o reglementarea pieţelor, pentru a asigura o eficienţă mai ridicată a economiei de piaţă. Înmulte cazuri, reglementarea a presupus mai degrabă un proces de integrarenegativă (reducerea barierelor în calea circulaţiei libere a factorilor), decât oconstrucţie pozitivă a regimului de guvernanţă economică. În câteva domenii(precum UEM şi politica externă şi de securitate comună) guverneleconstituie actorii cei mai importanţi, iar de interacţiunea dintre ele depinde continuarea procesului de integrare.   Reuşita acestuia constă în capacitateaUE de a constituţionaliza globalizarea. În consecinţă, pentru analizaintegrării economice europene, ca aproximare avansată a globalizării, nueste fundamentală forma comercială a acesteia, ci construcţia sainstituţională .

Pentru a înţelege existenţa acestei diversităţi a punctelor de vedere în

legătură cu impactul globalizării, consider necesară analiza motivelor pentrucare nu există o cultură europeană a promovării unor valori comune.

Contextul economic internaţional poate constitui un punct de plecare îna explica lipsa de greutate a Europei ca un ansamblu omogen de state. Înciuda apariţiei problemelor financiare globale din anii ’70 şi ’80, în Europas-a remarcat pe de o parte menţinerea specificităţilor naţionale în răspunsulstatelor la aceste transformări şi, pe de altă parte, apariţia a două modelecontradictorii de reformă în aceste state. Această perioadă, denumită cea asfârşitului ”marii transformări” (Polanyi), se caracterizează prinmanifestarea câtorva fenomene economice, şi anume:   modificarea regulilor pieţei , determinată de: 

-   prăbuşirea sistemului de la Bretton-Woods, în 1971. Ratele de schimbfixe care descurajau speculaţiile au dispărut, iar pieţele financiare s-audezvoltat haotic în zonele cu bănci centrale fără reputaţie în asigurareastabilităţii monetare; 

-  inovaţiile tehnologice şi extinderea influenţei firmelor transnaţionale aucontribuit la reducerea controlului monetar naţional, ceea ce a condus lacirculaţia globală a activelor financiare; 

-  creşterea generală a ratelor dobânzii în anii ’80 a accentuat reducerea

controlului asupra circulaţiei capitalurilor. Acţiunea conjugată a acestor trei factori a generat tendinţa spre

concurenţă fiscală între statele membre ale Comunităţii Europene.   liberalismul economic impregnează comerţul internaţional  - 

liberalizarea pieţelor de bunuri şi de servicii s-a realizat prin intermediula cel puţin trei tipuri de politici: 

Page 8: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 8/63

8

-  negocierile cu GATT, devenită OMC (Organizaţia Mondială aComerţului) în 1993, care au vizat diminuarea tarifelor şi a restricţiilor cantitative la nivel mondial;

-    politica OCDE în ceea ce priveşte dereglementarea şi privatizareasectoarelor industriale; 

-   proiectul Pieţei Interne Unice, prevăzut de Tratatul de la Maastricht în1992, care a prevăzut eliminarea barierelor protecţioniste naţionale. 

1.2. Adâncire, lărgire, extindere/aderare: procese definitorii ale UEPentru a studia procesele de aderare şi, respectiv, integrare este

necesară o operaţionalizare a conceptelor ce fundamentează acestefenomene. Astfel, în evoluţia sa, Comunitatea Economică Europeană acunoscut un proces de:

1.  Adâncire

-  a liberalizării economice -  a reglementării şi politicilor economice -  a angajamentelor şi interdicţiilor statelor membre 

 2.  Lărgire - a domeniului de aplicare a competenţelor  

 3.  Extindere - creşterea numărului de membri

În evoluţia integrării europene, mai ales datorită motivelor politice şi

economice, de multe ori a fost nevoie de efectuarea unor compromisuri întreadâncire şi lărgire sau între adâncire şi extindere.

Graficul 2. Aderarea – efortul propriu ca răspuns la extindere 

Page 9: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 9/63

9

Tranziţia la economia de piaţă funcţională în ţările candidate laUniunea Europeană a fost un proces îndelungat. Procesele de construcţieinstituţională, consolidarea sistemului de stimulente şi valori specificeeconomiei capitaliste au o complexitate deosebită. Instabilitateamacroeconomică, persistenţa comportamentelor inadecvate, mediul deafaceri incert, puterea scăzută de cumpărare şi competitivitatea scăzută aacestor ţări au produs nelinişte în rândul ţărilor membre ale UE-15.

Voinţa politică de admitere a noilor candidaţi din est era “inhibată” decâteva întrebări: Nu se va “eroda” oare piaţa internă unică?, Trebuiaconstituită o formă evolutivă de integrare între ţările din Europa Centrală şide Est, mai înainte de intrarea în clubul european?, Poate rezolva strategiareglementară a UE eşecurile pieţei ce vor apărea prin intrarea unor ţări maisărace? Cum va face faţă modelul european problemelor provocate de“pasagerul clandestin” şi politicile de “sărăcire a vecinului”?

Condiţiile de aderare sunt mai stricte ca niciodată deoarece modeluleuropean promovează un adevărat cult al stabilităţii. Pentru a aveastabilitate, este nevoie de constrângeri tari, de condiţionalităţi clare, coerenteşi consistente (pentru a evita distorsiunile legate de inconsistenţa de timp,lag-uri de întârziere etc).

Condiţionalităţile de admitere în modelul european trebuiau să fieuşor de măsurat. Altfel, în cazul existenţei unor criterii de convergenţă greude cuantificat ar fi existat disensiuni la nivel politic în statele unde guvernelele promovau. În plus, perspectiva unui calendar de îndeplinire a acestorcriterii a făcut strategia de obţinere a stabilităţii mult mai consistentă şi mai

 puţin costisitoare.

1.3. Reforme graduale: integrarea pozitivă şi integrarea negativă în UE 

În strategia de la Lisabona, liderii Uniunii Europene şi-au declaratobiectivul de a deveni cea mai competitivă şi cea mai dinamică economiedin lume bazata pe cunoaştere, dar până în prezent aceste cuvinte nobile nuau fost însoţite de reformele structurale necesare pentru o creştere stabilă petermen lung şi pentru un răspuns dinamic la globalizare (Kok , 2003).

Procesul de integrare este suma unor procese de integrare “pozitivă”  şiintegrare “negativă”.

 Integrarea negativă (se face prin intermediul interdicţiilor)   Constă în eliminarea tuturor barierelor în calea liberei circulaţii –

elementul cel mai des întâlnit pentru a caracteriza acţiunea ComunităţiiEuropene.

Page 10: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 10/63

10

  Eliminarea bruscă a frontierelor, în 1958, ar fi dus la o catastrof ă economică, în condiţiile unor niveluri diferite de dezvoltare între state.

  Eliminarea definitivă a tuturor barierelor în calea liberei circulaţii amărfurilor a fost diferită.

  În cazul liberei circulaţii a lucrătorilor sau a stabilirii şi prestării deservicii, orice discriminare în funcţie de naţionalitate este imposibilă.Piaţa unică reprezintă exemplul elocvent de “integrare negativă”. Ea

presupune integrarea obţinută prin reducerea obstacolelor în acţiuneaforţelor pieţei şi crearea unor zone fără frontiere interne în care să se asigurelibera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor.Fundamentul instituţional al creşterii acestei zone este principiulrecunoaşterii reciproce a legilor şi reglementărilor (principiul protecţieiechivalente) sau minima armonizare. Politica privind concurenţa prevederestrângerea practicilor anticoncurenţiale prin limitarea capacităţii statelor de

a acorda ajutoare de stat. Observăm aici o îmbinare nefericită între diferitelereglementări naţionale şi intervenţia Comisiei Europene, atunci când

 principiul liberei circulaţii pe piaţa unică este încălcat. 

 Integrarea pozitivă  -  Instituţiile comunitare sunt deseori prezentate ca un exemplu de integrare

autentică.

Consolidarea CEE reprezintă o sumă de măsuri de “integrare pozitivă”care să faciliteze ajustările şi să menţină coeziunea economică şi socială, în

concordanţă cu concurenţa liberă, deschisă (Micossi, 2002). Aceste măsuri sunt de natură redistributivă  – Politica Agricolă Comună, Fondurile

Structurale şi de Coeziune, fonduri pentru cercetare dezvoltare şi politicaindustrială, reţele de transport trans-europene, mediu, asistenţă în

implementarea acquis-ului comunitar, finanţarea proiectelor de twining etc. 

Coordonarea politicilor economice ale Uniunii Europene poate fi  privită ca un alt exemplu ce caracterizează procesul de integrare pozitivă.Teoria economică a integrării arată că într -o zonă caracterizată demobilitatea bunurilor şi a factorilor de producţie, activităţile agenţilor 

economici privaţi şi a decidenţilor de politică economică trebuie să fieconsistente.

1.3.1. Politicile europene şi subsidiaritatea 

Principiile Uniunii Europene sunt cele prevăzute în tratateleconstitutive ale Comunităţii Economice Europene şi, mai târziu, în Tratatul

Page 11: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 11/63

11

Constituţional al Uniunii Europene: subsidiaritate,  proporţionalitate şireglementare.

  Exercitarea competenţelor Uniunii are la bază principiilesub  sidiarităţii şi proporţionalităţii. În temeiul principiului atribuirii,Uniunea acţionează în limitele competenţelor ce i-au fost atribuite prinConstituţie de către statele membre în vederea atingerii obiectivelor stabilitede către aceasta. Orice altă competenţă neatribuită Uniunii prin Constituţieaparţine statelor membre. (alin. 1,2 art. 9, Tratatul Contituţional al UniuniiEuropene).

Conform principiului subsidiarităţii , în domeniile ce nu ţin de competenţasa exclusivă, Uniunea intervine numai şi în măsura în care obiectiveleacţiunii preconizate nu pot fi atinse în mod satisfăcător de către statelemembre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar pot fi, datoritădimensiunilor şi efectelor preconizate, mai bine atinse, la nivelul Uniunii.

  Nici o acţiune a comunităţii nu depăşeşte ceea ce este necesar pentruatingerea obiectivelor Tratatului.

În temeiul   principiului proporţionalităţii , conţinutul şi forma deacţiune a Uniunii nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingereaobiectivelor Constituţiei.

 Reglementarea este justificată numai dacă: -  sunt depăşite eşecurile pieţei -  se alege forma de reglementare cu cele mai mici costuri-  beneficiul net este pozitiv.

Page 12: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 12/63

12

Page 13: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 13/63

13

  Noua strategie reglementară a UE se bazează pe votul cu majoritatecalificată pentru reglementare şi pe “proporţionalitate”, atât pentrureglementarea naţională cât şi pentru cea la nivelul UE. Eşecul dereglementare este mult mai puţin probabil şi este mărită calitateareglementării.

Coordonarea politicilor macroeconomice stabilită de Tratatul Comunităţii Europene are o arhitectură logică şi simplă. Recunoaştereamutuală, bazată pe minima armonizare a cerinţelor politicii publice,constituie principiul fundamental de conducere a procesului integrării şieliminării barierelor tehnice din calea liberei circulaţii a bunurilor între

 ţări. Sistemul de guvernanţă economică al Uniunii Europene se află în

 perioada de “învăţare din practică”.

1.3.2. Politicile comune şi dimensiunea interguvernamentală 

Page 14: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 14/63

14

  În drept, f undamentarea politicilor economice în contextul aderării  României la Uniunea Europeană trebuie corelată cu principiile

subsidiarităţii şi proporţionalităţii.  Delimitarea competenţelor Uniunii are la bază principiul atribuirii.  Exercitarea competenţelor Uniunii are la bază principiile subsidiarităţii şi  proporţionalităţii. În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acţionează înlimitele competenţelor ce i-au fost atribuite prin Constituţie de către statelemembre în vederea atingerii obiectivelor stabilit e de către aceasta. Oricealtă competenţă neatribuită Uniunii prin Constituţie aparţine statelor membre. (alin. 1,2 art. 9, Tratatul Contituţional al Uniunii Europene). 

Conform principiului subsidiarităţii, în domeniile ce nu ţin de competenţasa exclusivă, Uniunea intervine numai şi în măsura în care obiectivele

acţiunii preconizate nu pot fi atinse în mod satisfăcător de către statelemembre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar pot fi,datorită dimensiunilor şi efectelor preconizate, mai bine atinse, la nivelulUniunii.

În temeiul principiului proporţionalităţii, conţinutul şi forma deacţiune a Uniunii nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingereaobiectivelor Constituţiei.

Pot exista patru situaţii în legătură cu posibilitatea de fundamentare apoliticilor economice:

1.  Competenţele exclusive Atunci când Constituţia atribuie Uniuniicompetenţă exclusivă într -un anumit domeniu, numai Uniunea poatelegifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic, statelemembre neputând să facă acest lucru decât cu autorizarea Uniunii sau

 pentru punerea în aplicare a actelor adoptate de către aceasta. 

Page 15: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 15/63

15

Uniunea dispune de competen exclusivă pentru stabilirea regulilor deconcurenţă necesare funcţionării pieţei interne, precum şi în următoareledomenii:

-   politica monetară pentru statele membre care au adoptat euro, -   politica comercial comună, -  uniunea vamală, -  conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii

comune de pescuit.

2.  Competenţă comună Atunci când Constituţia îi atribuie Uniunii ocompetenţă comună cu statele membre într -un domeniu determinat,Uniunea şi statele membre au puterea de a legifera şi de a adopta îndomeniul respectiv acte obligatorii din punct de vedere juridic. Statelemembre îşi exercită competenţa în măsura în care Uniunea nu şi-a

exercitat competenţa sau a decis să nu şi-o mai exercite.Competenţele comune ale Uniunii şi statelor membre se aplică înurmătoarele domenii principale: 

- piaţa internă, - spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, - agricultură şi pescuit, cu excepţia conservării resurselor biologice alemării, - transport şi reţelele transeuropene, - energie,- politic, social, pentru aspectele specifice,- coeziune economică, socială şi teritorială, - mediu,- protecţia consumatorilor, - o biective comune de securitate în materie de sănătate publică. 

În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului, Uniunea arecompetenţa de a desfăşura acţiuni, în special pentru definirea şi punereaîn aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competenţe să poatăavea ca efect interzicerea dreptului statelor membre de a-şi exercitacompetenţa. 

3.  Coordonarea politicilor economice şi de ocupare a forţei de muncăUniunea dispune de competenţă în vederea promovării şi coordonăriipoliticilor economice şi de ocupare a forţei de muncă în statele membre.Uniunea adoptă măsuri pentru asigurarea coordonării politicilor economice ale statelor membre, în special prin adoptarea orientărilor generale ale acestor politici. Statele membre îşi coordonează politicile

Page 16: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 16/63

16

economice în cadrul Uniunii. Statelor membre care au adoptat euro li seaplică dispoziţii specifice. Uniunea adoptă măsuri pentru asigurareacoordonării politicilor de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre,

  în special prin adoptarea liniilor directoare ale acestor politici. Uniunea poate adopta iniţiative pentru asigurarea coordonării politicilor sociale alestatelor membre.

4.  Domeniile acţiunii de sprijinire, de coordonare sau complementareUniunea poate desfăşura acţiuni de sprijinire, de coordonare saucomplementare în următoarele domenii: 

- industrie,- protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii umane, - educaţie, formare profesională, tineret şi sport, - cultură, 

- protecţie civilă. 

Trebuie enunţată aici clauza de flexibilitate: Dacă o acţiune a Uniunii  se dovedeşte necesară în cadrul politicilor utilizate pentru a atinge unul dintre obiectivele stabilite prin Constituţie, fără ca aceasta să fi prevăzut competenţele necesare în acest scop, Consiliul de Miniştri, care hotărăşte înunanimit ate la propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului

  European, adoptă dispoziţiile corespunzătoare. (Art. 17, alin.1, TratatulConstituţional al Uniunii Europene). 

Coordonarea politicilor macroeconomice în spaţiul european vapresupune negocieri delicate precum şi schimb de experienţă. Numai politica

  privind ocuparea respectă metoda cooperării deschise (the open method of coordination). Forme reduse ale acestei metode regăsim în alte situaţii, ceamai cunoscută fiind fundamentarea Principalelor Directii de PoliticăEconomică ( Broad Economic Policy Guidelines).

Page 17: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 17/63

17

CAPITOLUL 2. Modelul social european – de la retorică la realitate 

Modelul european şi-a afirmat încă de la început caracterul social,însă modalităţile de realizare a acestui deziderat s-au transformat treptat înfuncţie de etapele procesului european de integrare economică şi de şocurilecare au afectat economia globală. În momentul creării Comunităţilor Economice Europene prin Tratatul de la Roma (1957) s-a stabilit caprincipal obiectiv dezvoltarea armonioasă la nivel comunitar, însă s-aconsiderat că piaţa liberă este capabilă să determine o reglare automată aeconomiei şi în consecinţă reducerea inegalităţilor sociale. Însă, odată cuintensificarea procesului de integrare economică (prin crearea Pieţei InterneUnice şi a Uniunii Economice şi Monetare), exista riscul ca inegalităţile dedezvoltare să se reducă foarte lent sau chiar să se accentueze. Pentru ca

  procesul de integrare economică să nu eşueze s-a decis reglementarea

  pieţelor, astfel încât modelul european să fie capabil să asigure coeziuneaîntregului ansamblu, ca o condiţie a difuzării prosperităţii către periferie. 

2.1. Evoluţia economică a Uniunii Europene 

Până la manifestarea şocurilor petroliere (1973-1975), Europa s-acaracterizat printr-un „triunghi magic” sinergic între creşterea economică,stabilitatea macroeconomică şi statul bunăstării. Ratele ridicate de creştereau asigurat stabilitatea sistemului economic şi al celui de protecţie socială,contribuind astfel la diminuarea compromisului neoliberal dintre eficienţaeconomică şi echitatea socială, explicat în cadrul tabelului 1. „Tringhiulmagic” a început să se destrame începând cu jumătatea anilor ’70, ca urmarea schimbărilor tehnologice şi demografice globale. Efectele acestora s-aureflectat în încetinirea ratei de creştere, în sporirea instabilităţiimacroeconomice şi în creşterea costurilor de funcţionare ale statului

  bunăstării. În tabelul de mai jos am prezentat comparativ principaleleevoluţii economice şi sociale în cei treizeci de ani glorioşi ai UE şi în cei 25de ani care au precedat elaborarea Strategiei de la Lisabona:

Tabelul 1. Sustenabilitatea statului bunăstării în UE 

Evoluţia modelului social europeanComponentele„triunghiului

magic” în UE1945-1975 1976-2000

Creştereeconomică 

- rata medie de creştereeconomică a ţărilor din UE-15 afost de 4,6%, iar cea a PIB-ului

- ratele medii de creştere economicăau fost 2% î ntre 1975 şi 1985 şi de2,5% între 1986 şi 2000 

Page 18: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 18/63

18

pe locuitor de 3,8%Stabilitatemacroeconomică 

- rata medie a inflaţiei s-a redus până la nivelul de 4%, ceea ce aconstituit o dovadă aîmbunătăţirii stabilităţiimacroeconomice;

- a crescut gradul de ocupare aforţei de muncă şi s-a redus rataşomajului până la un nivel de2%

- rata medie a inflaţiei a revenit lanivelul anterior şocurilor petroliere începând cu anul 1987, iar după 1994 nu a mai depăşit 3%; - rata medie a şomajului în perioada

1975-2000 a fost de aproximativ10%

Statul bunăstării  - ponderea cheltuielilor publiceîn PIB în ţări precum Germaniaşi Franţa a fost de aproximativ32% în 1970;- datoria publică a fost de 17%

din PIB, de aproape patru orimai scăzută decât în perioadaactuală; 

- ponderea în PIB a cheltuielilorcu protecţia socială a fost deaproximativ 14%, un nivel dedouă ori mai redus decât celactual.

- reducerea ritmului de creştereeconomică şi sporirea şomajului augenerat deteriorarea situaţieifinanţelor publice;- ponderea cheltuielilor publice s-amajorat la 49% în 1985 la un maximde 51% în 1993, atunci cânddeficitul bugetar mediu a fost de 6%

din PIB;- cheltuielile cu protecţia socială s-aumajorat cu şapte puncte procentuale în perioada 1975-1985, ajungând la21% din PIB

Compromisul

dintre echitate şieficienţă 

A fost diminuatSporirea gradului de ocupare şicreşterea economică ridicată ausporit încasările bugetare şi audiminuat presiunea asuprastatului bunăstării. 

S-a manifestatPentru a creşte veniturile bugetarenecesare funcţionării statului bunăstării s-au majorat contribuţiilesociale şi taxele directe, ceea ce aafectat negativ stimulentele pentruinvestiţii şi pentru creşterea

garduluin de ocupare.Sursa datelor: European Commission, Sapir report (2004)

Pe baza comparaţiei realizate în tabelul de mai sus se poate afirma cămodelul social european a fost unul sustenabil până la şocurile petroliere.După manifestarea acestora cheltuielile sociale s-au majorat, dar nu caurmare a funcţionării favorabile a economiei, ci prin sporirea fiscalităţii şi adatoriei publice. Obiectivul creşterii sumelor redistribuite a fost acela alreducerii inegalităţilor sociale, în contextul încetinirii creşterii economice şial sporirii ratei şomajului. Însă, rezultatele favorabile au apărut abia în

deceniul nouă, atunci când inegalităţile au fost mai reduse decât celeînregistrate în decada care a precedat şocurile petroliere. Principala provocare a modelului european după 1975 a fost aceea a

armoniza echitatea socială cu încetinirea ritmului de creştere economică şicu persistenţa unei rate ridicate a şomajului. Statele europene au promovatmajorarea cheltuielilor publice ceea ce a avut un dublu efect: pe de o parte s-a asigurat securitatea socială, iar pe de altă parte s-au înregistrat o serie de

Page 19: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 19/63

19

dezechilibre macroeconomice (creştere a deficitului bugetar şi a datoriei  publice). Deoarece continuarea acestei evoluţii ar fi afectat negativsustenabilitatea statului bunăstării şi chiar funcţionarea zonei euro, oficialiicomunitari au stabilit în anul 2000 modernizarea sistemului social european

  prin adoptarea Strategiei de la Lisabona; UE nu renunţa la asigurareacomponentei sociale pentru cetăţenii săi, însă şi-a propus să obţinăperformante economice superioare. Finalitatea acestui nou model economicşi social a fost prefigurată de evoluţiile statelor nordice, printre cele maicompetitive din lume, deşi sunt state asistenţiale/providenţialesuperdezvoltate (dacă luăm în considerare bugetul public ca pondere în PIB,sumele alocate protecţiei sociale ş.a.). În figura de mai jos am explicatmotivaţia reformării modelului european, în condiţiile manifestăriicompromisului echitate-eficienţă înainte de anul 2000. Ţările din cadrul UEcare au eliminat relaţiile vicioase din cadrul sistemului economic naţional

(prezentate în figura 1) au fost cele nordice şi cele anglo-saxone. Cele douăse aseamănă mai ales prin reformele adoptate pe piaţa muncii, dar sediferenţiază prin rolul jucat de către stat în cadrul economiei. Ţările anglo-saxone au promovat un rol rezidual al statului, în timp ce economiile nordiceau menţinut o securitate socială universală, acestea din urmă influenţânddecisiv structura noului model social european.

Figura 1. Finalitatea Strategiei de la Lisabona

Uniunea Europeană: 1976-2000

Reducerea eficienţei macroeconomice(rate reduse de creştere a productivităţii,

şomaj ridicat) 

Sprijinirea echităţii sociale, care a presupus creşterea datoriei publice şi a fiscalităţii 

Ieşirea din cercul vicios al ratelorscăzute de creştere economică 

Soluţia anglo-

saxonă 

Soluţianordică 

Modernizarea modelului social europeanStrategia de la Lisabona

Page 20: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 20/63

20

2.2. Strategia Lisabona şi modernizarea statului bunăstării în UE 

Încetinirea economiei globale începând cu 1975 precum şiintensificarea procesului european de integrare economică au accentuatinegalităţile sociale în cadrul UE. De aceea a apărut proiectul unei „Europe

sociale” asociat preşedinţiei lui Jacque Delors (1985-1995), prin care s-astabilit asigurarea coeziunii sociale ca finalitate a integrării pieţelor. UniuneaEuropeană s-a delimitat astfel de modelul american de economie deoareceşi-a propus completarea aspectelor care ţin de randament cu cele care au învedere reducerea inegalităţilor.

Începând cu Tratatul de la Maastricht (1992) şi cu cel de laAmsterdam (1997) modelul social european a înglobat anumite prespectiveneoclasice, de tip workfare, precum promovarea într-o mai mare măsură a

  politicilor de stimulare a ofertei agregate, flexibilitatea pieţei muncii,reducerea costurilor forţei de muncă şi acceptarea insecurităţii locurilor demuncă pentru a creşte gradul de ocupare. Astfel obiectivele de creştere astandardului de viaţă şi de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă au fostcondiţionate treptat de promovarea unor politici active pe piaţa muncii, caresă permită creşterea ratei de ocupare în Uniunea Europeană. 

Modelul social european şi-a asumat prin strategia Lisabona (anul2000) trecerea către un alt model de dezvoltare, respectiv de la o economie a

  bunăstării (welfare state) de tip keynesian la o economie a creşterii bunăstării prin accesul pe piaţa muncii (workfare state) de tip schumpeterian.Acest nou sistem economic este caracterizat prin stimularea inovării, prin

flexibilitatea pieţei muncii şi prin competitivitate economică; în cadrulacestuia, promovarea anumitor măsuri de politică socială care să nu generezedezechilibre macroeconomice. Distincţia dintre cele două categorii deeconomie se poate înţelege şi prin atitudinea statului faţă deproblemele/riscurile indivizilor. Astfel, într-o economie de tip welfare statulasigură indivizilor resursele care să le garanteze securitatea şi stabilitateafinanciară, în timp ce într -o economie „workfare” statul furnizeazăinstrumentele necesare indivizilor pentru ca aceştia să facă faţă riscului.Sintagma care surprinde cel mai bine semnificaţiile acestui nou model dedezvoltare este  flexicuritatea, rezultată din îmbinarea conceptelor deflexibilitate a pieţei muncii şi de securitate socială. 

Confruntată cu o serie de riscuri de diluare a specificului său, UE  poate să realizeze atât creşterea productivităţii căt si sporirea ratei deocupare, f ără să îşi compromită dimensiunea socială. Trade-off-ul existentîntre eficienţa macroeconomică şi sustenabilitatea pe termen lung asistemelor naţionale de bunăstare poate fi evitat de către modelul social

Page 21: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 21/63

21

european modernizat. Aiginger (2008) considera că acesta nu constituie o  barieră împotriva sporirii competitivităţii dacă va fi reformat în direcţiastimulării creşterii economice, a îmbunătăţirii stimulentelor şi a calificărilor forţei de muncă. Ţările scandinave, caracterizate în ultimii ani prin creştereeconomică, ocupare deplină, printr -un sistem universal de protecţie socială şi

 prin reducerea inegalităţii veniturilor au dovedit că toate aceste obiective nuse exclud precum în abordarea anglo-saxonă a funcţionării economiei. Încondiţiile în care UE şi-a stabilit prin Strategia de la Lisabona aceleaşi ţintecu cele care deja sunt realitate în economiile nordice, atunci caracteristicileacestora ar trebui să constituie elementele modelului social europeanmodernizat (Aiginger, 2006):

  sistemul social r ămâne incluziv, însă o parte din cheltuielile cu protecţia socială vor fi condiţionate (de exemplu, de căutare activă aunui loc de muncă); 

   fiscalitatea se menţine relativ ridicată , însă trebuie corelată cu nivelulcheltuielilor bugetare, pentru a realiza surplusuri bugetare pe termenmediu; de asemenea se vor acorda anumite facilităţi fiscale celor cuvenituri mai reduse;

    se substituie securitatea locului de muncă cu securitatea ocupăriiunui loc de muncă , măsură ce va fi implementată prin politicile activede pe piaţa muncii; serviciile publice şi agenţiile private se vor implica în pregătirea/recalificarea forţei de muncă; 

  se va încuraja flexibilitatea forţei de muncă, iar beneficiile sociale nuvor mai fi condiţionate de natura contractului de muncă; 

  ado  ptarea noilor tehnologii constituie o precondiţie pentrufuncţionarea statului bunăstării; 

  guvernul şi autorităţile publice au un rol proactiv în promovareainovării, eficienţei, schimbărilor structurale, creşterii calificărilor şi aformării permanente; de asemenea statul asigură o parte importantădin resursele necesare funcţionării sistemelor de educaţie şi desănătate. Pentru a surprinde direcţiile de modernizare a modelului social

european am realizat o comparaţie între statul bunăstării prefigurat prin

Strategia Lisabona şi cel existent anterior elaborării acesteia. Am utilizatmetodologia de cerectare propusă de Aiginger (2006), care a avut în vederedouă criterii de analiză - asigurarea bunăstării şi orientarea politicilor economice (figura 2):

Page 22: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 22/63

22

Figura 2. Axele de modernizare a modelului social european

Modelul social european modernizat va fi mai flexibil la schimbărileeconomice globale şi va asigura deopotrivă atât competitivitate cât şi justiţiesocială, precum au realizat ţările nordice. În aceste condiţii, compromisuldintre eficienţă şi echitate socială care a caracterizat vechiul model socialeuropean va fi înlocuit de un ansamblu de relaţii sinergice între cele douăconcepte. Pe de o parte, prin anumite scheme de protecţie socială (care săinducă îmbunătăţirea stimulentelor economice) s-ar impulsiona procesul decreştere economică. Pe de altă parte, adoptarea noilor tehnologii şi

armonizarea legăturilor dintre educaţie – cercetare – antreprenoriat – inovarevor genera reducerea dependenţei de sistemul social public şi concentrareaunor resurse bugetare superioare pentru cei extrem de vulnerabili din punctde vedere social. Interdependenţele virtuoase dintre eficienţamacroeconomică şi echitatea socială sunt evidenţiate în cadrul figurii 3.

Figura 3. Obiectivele modelului social european (modernizat)

Page 23: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 23/63

23

2.3. Rolul Uniunii Europene în politica socială 

Modelul social european modernizat îmbină atât anumite trăsăturineoclasice (reducerea dependenţei de stat, promovarea liberalizării inclus ivîn sectorul serviciilor, promovarea flexicurităţii), dar şi caracteristici social

democrate precum asigurarea coeziunii sociale, reducerea inegalităţilor îndistribuţia veniturilor, protecţia grupurilor vulnerabile, sustenabilitateasistemelor publice de asigurări. Astfel se explică şi diversitatea opiniilor reprezentanţilor anumitor grupări politice sau ideologice privind identitateamodelului social european.a) pentru adepţii liberalismului economic, procesul de globalizare a pieţelor constituie o modalitate de a renunţa la un stat al bunăstării incapabil săasigure creştere economică sustenabilă şi să reducă rata şomajului. Existenţaunei concurenţe fiscale şi sociale între statele membre va impune statelor continentale (social democrate, precum Germania şi Franţa) să renunţe înmod progresiv la sistemele de protecţie a ocupării şi să-şi liberalizezesistemele de protecţie socială (precum cazul finanţării din surse private aîngrijirii sănătăţii). Conform acestei viziuni, finanţarea cheltuielilor încreştere pentru pensii şi pentru sănătate, ca urmare a îmbătrânirii populaţiei,nu ar trebui să presupună majorarea fiscalităţii. Dimpotrivă sunt necesareanumite măsuri liberale, precum sporirea flexibilităţii pieţei muncii şiacordarea protecţiei sociale numai celor foarte săraci.b) pentru eurosceptici şi naţionalişti, fiecare stat membru ar trebui să aibădreptul de a-şi păstra propriul sistem de protecţie socială, deoarece acesta

corespunde specificului modului de organizare al acelei societăţi. Potrivitacestei abordări, impunerea de către instituţiile comunitare a unui sistemsocial unic ar afecta negativ nivelul de eficienţă economică. c) adepţii unei Europe sociale susţin realizarea unei convergenţe către unmodel social european unic, care să asigure un nivel ridicat al protecţieisociale. În cadrul acestuia ar trebui să existe o armonizare a fiscalităţii şicheltuielilor sociale către nivelul superior din UE. Valorile comune alemodelului social – justiţie socială, egalitatea şanselor şi solidaritate – artrebui asumate de toate statele membre ale UE.d) din punct de vedere social-liberal, autorităţile europene ar trebui săimpună modernizarea sistemelor naţionale de protecţie socială. Un anumitgrad de convergenţă a acestora s-ar putea realiza prin intermediul anumitor

 procese de coordonare la nivel comunitar (Metoda Deschisă de Coordonare,Agenda Socială Europeană ş.a.), care se bazează pe stabilirea unui anumitset de obiective în domeniul social.

Page 24: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 24/63

24

Referitor la posibilitatea extinderii rolului UE în domeniul socialexistă mai multe puncte de vedere, unele susţinând că politica socială ar trebui să fie numai în responsabilitatea statelor membre, iar altele că estenevoie de centralizarea măsurilor privind această politică. Argumentele caresusţin transferarea unor atribuţii sociale la nivel comunitar sunt următoarele: 

a)  intensificarea interdependenţelor dintre economiile europene, mai alesodată cu crearea zonei euro a determinat creşterea rolului UE în

 problema socială, prin fixarea unor principii de reformare a sistemelornaţionale de protecţie socială; 

b)  realizarea în viitor a unei Uniuni sociale va impune unificareagraduală a sistemelor sociale naţionale, ca urmare a transferuluidecizional de la statele membre către nivelul comunitar; 

c)  o Europă socială ar permite configurarea unui model social europeanunic, prin unificarea protecţiei sociale, a politicii de redistribuire şi a

legislaţiei privind ocuparea forţei de muncă. Acest deziderat s-ar puteaînfăptui dacă s-ar introduce anumite standarde sociale şi de ocupare înfiecare din ţările membre ale UE, însă reuşita acestuia presupuneexistenţa unui acord privind setul comun de valori. Reforma sistemelor de protecţie socială naţionale constituie o

provocare în fiecare din statele membre ale UE, deoarece toate se confruntăcu probleme legate de îmbătrânirea populaţiei şi de transformărileeconomice globale. Totuşi, existenţa unor factori comuni nu garantează înmod automat şi convergenţa soluţiilor. Cei care consideră că este necesar unproces de convergenţă a reformelor sistemelor de protecţie socială care săconducă la uniformizarea acestora au o serie de argumente: 

1.  Argumentul intensificării integrării economice, potrivit căruiadiversitatea legislaţiei în domeniul economic şi social îngreuneazăactivitatea firmelor multinaţionale europene şi le influenţează deciziade localizare într-o anumită economie.

2.  Argumentul mobilităţii forţei de muncă , în condiţiile în care una dinlibertăţile fundamentale în cadrul UE se referă la libera circulaţie aindivizilor. Divergenţa ridicată dintre sistemele sociale naţionaleconstituie o cauză a mobilităţii reduse a lucrătorilor între ţările UE

(mai puţin de 1% din populaţia aptă de muncă anual). Astfel, ţările încare cheltuielile sociale sunt relativ mai reduse vor accepta mai uşor lucrători străini (precum ţările sudice), în timp ce economiile careacordă asistenţă socială universală vor fi mai puţin dispuse să acordeun loc de muncă, respectiv cetăţenie străinilor (cazul ţărilor nordice). 

3.  Argumentul   prevenirii concurenţei dintre sistemele socialenaţionale, conform competiţia ar putea genera nişte standarde sociale

Page 25: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 25/63

25

foarte reduse, ceea ce ar afecta negativ nivelul de trai al indivizilordin UE. Pentru a atrage capital anumite economii ar reducefiscalitatea, dar şi cheltuielile sociale, ceea ce poate reduce venituldisponibil al celor neocupaţi. Rezultatul ar fi un dumping social, carear dezavantaja din punct de vedere social toate economiile.

Pe baza acestor argumente se poate ajunge la concluzia că un anumitgrad de convergenţă între reformele sistemelor sociale este absolut necesar,însă cea mai importantă chestiune este către ce model social ? În condiţiileunor diversităţi de opinii privind asigurarea protecţiei sociale, ar putearezulta un model bazat mai degrabă pe reducerea semnificativă acheltuielilor sociale decât pe dezvoltarea în funcţie de coordonatele actuale.De asemenea, un astfel de model ar trebui să prevadă existenţa principiuluisolidarităţii, precum în cazul unui sistem social naţional. Din păcatesolidaritatea comunitară nu este mai mult decât un principiu, în condiţiile în

care bugetul comunitar are o dimensiune redusă, iar destinaţiile sumelor cuprinse în acesta nu corespund în totalitate acestui obiectiv.

În conformitate cu criteriile de partajare a competenţelor între statelemembre şi UE se justifică o centralizare a unei politici, numai dacă aceastaeste generatoare de externalităţi negative sau de economii de scară, iar 

 preferinţele naţionale sunt omogene. Boeri (2004) susţinea că niciunul dintr eaceste criterii nu validează sporirea rolului social al UE, ceea ce justificăexistenţa concurenţei între sistemele sociale. Prin urmare, orice încercare dea impune anumite reforme universale unor economii apaţinând unor subsisteme sociale eterogene va fi sortită eşecului. Lejour (2007) aargumentat că este aboslut normală existenţa unor diferenţe între sistemelesociale, mai ales între economiile dezvoltate şi cele aflate într -un proces derecuperare a decalajelor de dezvoltare (precum cazul noilor ţări membre). Încaz contrar, adoptarea bruscă a unor standarde sociale înalte pentrueconomiile sărace (de exemplu, adoptarea unui salariu minim la nivelcomunitar) le-ar putea afecta competitivitatea internă şi ar putea genera petermen lung chiar o înrăutăţire a standardului de viaţă. Practicarea uneifiscalităţi mai reduse de către economiile mai puţin dezvoltate va corespundeunor standarde sociale mai reduse   pe termen scurt, însă va genera atât o

creştere a investiţiilor, cât şi a gradului de ocupare în respectivele economii,ceea ce va mări automat nivelul de trai, pe termen lung. 

Page 26: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 26/63

26

CAPITOLUL 3. Analiza comparată a sistemelor de redistribuire dinUE

Modelul social european se caracterizează printr -un grad ridicat deeterogenitate, ţările membre manifestând încă diferenţe semnificative întresistemele de redistribuire naţionale. În funcţie de decalajele existente întermeni de reducere a sărăciei, de participare pe piaţa muncii şi de protecţieîmpotriva riscurilor pieţei muncii, se pot delimita câteva submodele în cadrulUE. Definind tipurile de state ale bunăstării, Esping Andersen (1990) a

 justificat existenţa a doar trei variante de sisteme capitaliste: sistemul social-democrat (care cuprinde ţările nordice), sistemul conservativ (ţările Europeicontinentale) şi sistemul liberal de bunăstare, incluzând ţările anglo-saxone.În afara celor trei submodele, în cadrul UE există încă două – submodelulsudic sau mediteraneean, care include ţările sudice şi submodelul „catching-up” care cuprinde noile state membre fost comuniste.

3.1. Caracterizarea submodelelor economice şi sociale 

Dintre cele cinci submodele din cadrul Uniunii Europene, submodelulnordic este cel mai performant în realizarea obiectivelor asumate prinStrategia Lisabona, deoarece a generat atât eficienţă macroeconomică,

 precum şi echitate socială. Submodelul nordic (scandinav) este format din Danemarca,

Finlanda, Suedia şi Olanda, şi se caracterizează printr -un grad ridicat deredistribuire, prin promovarea incluziunii sociale, a universalităţii asistenţeisociale, a dialogului social şi a cooperării între partenerii sociali şi guvern.Aceste economii sunt printre cele mai competitive economii europene, deşiasigură coeziune economică şi socială cetăţenilor; performenţele ţărilor carecompun acest submodel se explică prin eliminarea anumitor compromisuriexistente între funcţionarea economiei şi efectele în plan social (figura 1). 

Page 27: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 27/63

27

Figura 1. Performanţele submodelului nordic 

Celelalte patru submodele de economie se caracterizează prin

existenţa a cel puţin unuia dintre cele trei compromisuri prezentate în figura1.Submodelul anglo-saxon include Marea Britanie şi Irlanda şi

constituie reflectarea unei abordări liberale a sistemului de bunăstare în careasistenţa socială este limitată şi în care se încurajează asigurările private aleriscurilor indivizilor (adică are loc transferul de responsabilitate socialădinspre stat către individ, precum în SUA). Piaţa muncii nu estereglementată, iar responsabilitatea pentru căutarea unui loc de muncăaparţine indivizilor (cheltuielile bugetare privind politicile active pe piaţamuncii sunt scăzute). Spre deosebire de Marea Britanie, intervenţia statuluieste mai ridicată în Irlanda odată cu transformarea acestei economii dintr -oţară puţin dezvoltată în cea de-a doua economie ca grad de dezvoltare dinUE. Referitor la cele trei compromisuri, ţările anglo-saxone practică ofiscalitate relativ redusă (ceea ce determină costuri relativ mai mici ale forţeide muncă) şi ajutoare de şomaj relativ scazute ca pondere în salariu şi caresunt acordate pe o perioadă mai mică de timp. De aceea gradul de ocupare

Page 28: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 28/63

28

este apropiat de cel al ţărilor nordice, iar şomajul pe termen lung este cel mairedus din UE. Numai cel de-al treilea compromis (cel referitor la eficienţă şiechitate) este caracteristic acestui submodel, în condiţiile în care creştereaeconomică se reflectă într -o inegalitate ridicată a salariilor şi a veniturilor însocietate.

Submodelul continental este format din  Franţa, Germania, Austria,Belgia şi Luxemburg. În cadrul acestuia ocuparea constituie bazatransferurilor sociale, iar beneficiile acordate sunt mai reduse decât însubmodelul nordic, fiind dependente de nivelul venitului obţinut anterior.Referitor la funcţionarea pieţei muncii aceasta este reglementată, nefiindstimulată flexibilitatea lucrătorilor, iar negocierile salariale în cadrul acesteiasunt centralizate. Instituţia dialogului social constituie o parte importantă aeconomiei, imprimând astfel sistemului un caracter corporatist. Toate celetrei compromisuri ale submodelului nordic caracterizează şi pe cel

continental, însă capacitatea sistemului economic de a le elimina este foarteredusă. Astfel, fiscalitatea este relativ ridicată (comparativ cu ţările anglo-saxone) ceea ce a indus o capacitate mai redusă de creare a locurilor demuncă   în sectorul privat (mai ales în cel al serviciilor). De asemenea,

  beneficiile primite de şomeri, respectiv de pensionari îi destimulează încăutarea unui loc de muncă, respectiv în prelungirea participării pe piaţamuncii. În lipsa unor politici active pe piaţa muncii, aceste economiiînregistrează rate ridicate ale şomajului, lucrătorii slab calificaţi, tinerii şifemeile constituind categoriile mai puţin integrate pe piaţa muncii. În ceeace priveşte compromisul dintre eficienţă şi echitate, ţările din cadrulsubmodelului sunt caracterizate printr-o inegalitate mai redusă a veniturilor (comparativ cu cele anglo-saxone), dar care nu este rezultatul creşteriiocupării şi a productivităţii, ca în ţările nordice, ci al sporirii în trecut acheltuielilor cu protecţia socială. 

Submodelul sudic include Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Malta şiCipru. Rolul statului este unul rezidual, limitându-se la acordarea unorajutoare sociale fragmentate, iar cheltuielile sociale sunt orientate către

 populaţia vârstnică şi către anumite grupuri ocupaţionale, precum angajaţiidin industrie. Piaţa muncii este puternic segmentată şi reglementată, iar 

negocierile salariale sunt centralizate. În cadrul acestui submodel atribuţiilestatului sunt preluate într-o anumită măsură de către familie al cărei rol esteatât social, cât şi productiv (crearea unor afaceri de familie). Din punct devedere al celor trei compromisuri, economiile sudice au trăsăturile ţărilor anglo-saxone (cheltuieli sociale reduse, ajutoare scăzut pentru şomaj), însănu au capacitatea acestora de a genera o sporire a ratei ocupării, în condiţiileunei pieţe a muncii reglementate, mai ales pentru lucrătorii bărbaţi. Forţa de

Page 29: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 29/63

29

muncă este puţin flexibilă, precum în submodelul continental, aspectreflectat în peristenţa unei rate ridicate a şomajului pe termen lung, în specialîn rândul tinerilor. În condiţiile unui stat redistributiv mai redus şi al unuisistem economic incapabil să sporească în mod semnif icativ rata de ocupare,inegalităţile dintre venituri sunt cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Încadrul unor ţări precum Italia, Portugalia şi Spania, diferenţele dintrevenituri se explică şi prin existenţa unor decalaje regionale mari. 

Submodelul catching-up (al Europei Centrale şi de Est, ECE)cuprinde Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Estonia, Lituania,Letonia, România şi Bulgaria. Deşi toate aceste economii au parcurs un

  proces de tranziţie către o economie de piaţă, totuşi există diferenţesemnificative din punct de vedere al organizării sistemelor naţionale de

 bunăstare. Unele ţări, precum Ungaria şi Slovenia au optat pentru creştereacheltuielilor cu protecţia socială, în timp ce altele, precum Ţările Baltice, au

mizat pe menţinerea lor la un nivel scăzut şi pe stimularea procesului derecuperare a decalajelor de dezvoltare prin promovarea unei fiscalităţiapropiate de cea din submodelul anglo-saxon. Totuşi, analiza submodelului

 pe ansamblu sugerează existenţa unor pieţe ale muncii r eglementate, a uneiinstituţii a dialogului social încă puţin dezvoltate şi a unui nivel scăzut asecurităţii sociale. Analizându-l prin prisma celor trei compromisuri se poatestabili că submodelul catching-up a înregistrat rate ridicate de creştereeconomică, aspect caracteristic unor economii mai puţin dezvoltate, care auindus însă o polarizare a veniturilor, precum în submodelul anglo-saxon.

Aceste economii s-au confruntat cu slaba calitate a serviciilor oferiteşi cu disfuncţionalităţile specifice economiei centralizate. Analiza sistemuluide bunăstare al ţărilor din acest submodel arată că guvernele au implementatredistribuirea chiar în perioada pre-sovietică (prin adoptarea sistemului deasigurări sociale de tip bismarckian), au încercat să menţină valorile

  promovate în comunism (universalism, corporatism şi egalitarism) şi aureajustat-o odată cu implementarea reformelor inspirate din Consensul de laWashington (Cerami, 2005). Statul socialist al bunăstării s-a caracterizat prinoferirea unor servicii sociale slab calitative, prin supraocupare, printr-unstandard de viaţă relativ redus, chiar dacă şi-a asumat abolirea sărăciei şi

garantarea accesului universal la sănătate şi al educaţie (Kornay, 1992). Acest mix al statului bunăstării nu constituie unicul element de

divergenţă cu celelalte submodele. De exemplu, există o pondere mai redusăa lucrătorilor sindicalizaţi şi lipseşte un sistem instituţionalizat al relaţiilor industriale şi al negocierilor colective salariale la nivel sectorial. În aceste condiţii, influenţa statului asupra relaţiilor industriale este scăzută, iar instituţia dialogului social este mai mult una formală. Ratele ocupării sunt

Page 30: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 30/63

30

cele mai ridicate în cazul Sloveniei si Cehiei, cele mai semnificative creşteriale acesteia înregistrându-se în Bulgaria şi în Ţările Baltice, unde ocupareas-a apropiat de nivelurile submodelului continental. În cadrul submodeluluicatching-up se pot delimita două grupuri de ţări, unul cuprinânzd ţărileVişegrad şi Slovenia, iar celălalt economiile care au implementat cota unicăde impozitare – Ţările Baltice, România şi Bulgaria.

Pentru a sintetiza decalajele dintre sistemele de redistribuire ale celorcinci submodele am realizat o comparaţie a acestora pe baza prezenţei sauabsenţei celor trei compromisuri şi a capacităţii acestora de a le elimina(tabelul 1).

Tabelul 1. Eterogenitatea submodelelor de economie în cadrul UE

SubmodelulCompromisul / 

Nordic Anglo-saxon Continental Sudic Catching-up

Costul ridicat alforţei de muncăşi gradul deocupare

Eliminat- grad ridicatde ocupare

Nu există - costuri mai

reduse;- grad ridicatde ocupare

Nu a fosteliminat

- grad relativmai redus de

ocupare

Nu există - costuri

şiocupare

maireduse

Nu există - costuri şi

ocupare maireduse

Beneficiile

ridicate pentruşomaj şi pensii şigradul deocupare

Eliminat- grad ridicatde ocupare în

rândultinerilor şi alvârstnicilor

Nu există - beneficiile

 pentru şomajsunt reduse;- pondereridicată a

pensiilorprivate

Nu a fost

eliminat- grad redusde ocupare atinerilor şivârsticilor

Nu există -

 protecţiesocialăredusă 

Nu există - protecţie

socialăredusă 

Eficienţămacroeconomicăşi inegalitateaveniturilor

Eliminat- eficienţă şi

echiate

Nu a fost

eliminat- eficienţă fără

echitate

Nu a fost

eliminat- echitate fără

eficienţă 

Nu a fost

eliminat- nici

eficienţăşi nici

echitate

Nu a fost

eliminat- creştereaeficienţei,dar fărăechitatesocială 

Cele trei compromisuri sunt caracteristice sistemelor de bunăstare ale

submodelelor nordic şi continental, însă primul s-a dovedit capabil să leelimine prin reformele promovate, în timp ce al doilea este foarte puţinperformant. Submodelul nordic s-a transformat treptat într-unul mai apropiatde cel anglo-saxon prin trecerea de la welfare la workfare, adică de laresponsabilitatea statului în asigurarea securităţii sociale la responsabilitateaindividului pentru propria-i securitate în faţa riscurilor. Totuşi, submodelulnordic se deosebeşte radical de ţările liberale din UE prin performanţele

Page 31: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 31/63

31

sociale. Pe baza comparaţiei efectaute în tabelul 3 se poate concluziona cătrăsăturile modelului social european modernizat sunt în mare măsură caracteristici ale ţărilor nordice şi anglo-saxone. Rezultă că omogenizareamodelului european se va face cu dificultate, deoarece transferul unor valoricomune specifice acestor două submodele către celelalte trei poate întâmpinao rezistenţă instituţională, socială şi chiar culturală.

3.2. Lecţiile submodelului nordic – competitivitate şi coeziune socială 

Strategia de reformare a modelului social european (creionată încadrul Agendei Lisabona) pare o extindere a trăsăturilor submodeluluinordic la nivelul întregii UE. De aceea explicarea principalelor strategii detransformare a ţărilor nordice poate constitui o lecţie pentru celelalte ţărimembre ale UE. Criza cu care s-au confruntat la începutul anilor ’90 ţările

scandinave a reprezentat o şansă pentru modernizarea statului bunăstării.Performanţele economice şi sociale ale economiilor scandinave constituierezultatul reformelor adoptate şi ale modificărilor instituţionale pe care le-aupresupus acestea (Aiginger, 2008):1. Sporirea ratei ocupării, în special în rândul femeilor ca urmare a măsurilor întreprinse încă din anii ’60; în acea perioadă ratele de participare erauapropiate de cele ale ţărilor continentale, însă începând cu anii ’80 s-amajorat decalajul faţă de aceste economii, ca urmare a transformăriistructurii industriale şi a politicilor sociale adoptate privind familia şi

 îngrijirea copilului;2. Caracteristicile actuale ale pieţei muncii din ţările scandinave reprezintăefectul reformelor întreprinse în trecut. Astfel Suedia a aplicat după războipolitici de creştere a mobilităţii muncii pentru a reduce rata şomajului. Deasemenea modelul danez de flexicuritate a fost adoptat încă din anii ’80, iar măsurile recente nu au vizat decât introducerea sistemului de îmbunătăţire astimulentelor (workfare);3. Au realizat o valorificare superioară a capitalului uman prin coordonareamajorării cheltuielilor pentru educaţie la toate nivelele (inclusiv cel

  preşcolar) cu promovarea unor măsuri active pe piaţa muncii şi cu altele

vizând o protecţie moderată a ocupării; 4. Au implementat un sistem de bunăstare incluziv, care a favorizat creştereaflexibilităţii forţei de muncă fără a majora sărăcia şi excluziunea socială. Deasemenea sistemul a încurajat participarea la programele de formare

  permanentă care au permis ocuparea persoanelor vârstnice; acesta a fostrestructurat dinspre acordarea transferurilor către serviciile sociale, care să

 permită incluziunea tinerilor, femeilor şi celor cu dizabilităţi; 

Page 32: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 32/63

32

6. Ţările nordice au combinat o piaţă a muncii dereglementată cu politiciactive pe piaţa muncii şi cu ajutoare sociale generoase care stimuleazăocuparea. Conceptul de flexibilitate nu se referă ca în submodelul anglo-saxon doar la capacitatea firmelor de a concedia, respectiv de a angaja maiuşor lucrători, ci este completat cu existenţa unei securităţi sociale aindivizilor şi cu participarea acestora la programe de perfecţionare

  profesională. În plus, aproximativ 40% dintre contractele de muncă suntcontracte part-time sau contracte pe perioadă determinată; 7. Guvernul şi instituţiile publice au avut un rol proactiv în promovareaconcurenţei, a inovării şi schimbărilor structurale din economie, încurajândadoptarea noilor tehnologii pentru a stimula creşterea economică pe termenlung. În plus, pentru ca procesul de creştere să nu genereze o accentuare ainegalităţilor sociale acordă anumite subvenţii şi scutiri de taxe pentrulucrătorii care obţin salarii reduse; 

8. Au redus taxele aplicate forţei de muncă şi impozitul pe profit pentru astimula flexibilitatea pieţei muncii, şi şi-au stabilit ca ţintă realizarea unor surplusuri bugetare, eventual prin tăierea anumitor cheltuieli publice; 9. Partenerii sociali (reprezentanţii salariaţilor şi ai patronatelor) împreunăcu guvernul şi cu experţii economici asigură managementul elaborării şiimplementării politicilor macroeconomice. Schimbările guvernamentale nudeviază linia strategiei de dezvoltare stabilită prin acordul celor patru părţi.

Principalele măsuri promovate în cadrul submodelului nordic au fostsintetizate în cadrul figurii 2.

Figura 2. Trăsăturile submodelului nordic 

Submodelul nordic constituie un exemplu pentru bune practici în ceeace priveşte coordonarea reformelor pieţei muncii cu statul bunăstării. Înacest context, termenul de flexicuritate reprezenită deja o trăsăturădefinitorie a funcţionării economiilor scandinave. Pe baza caracteristicilor identificate în   figura 8, economiile scandinave au eliminat compromisul

Page 33: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 33/63

33

dintre creştere economică şi ocupare existent pe termen scurt. Adaptarearapidă la schimbările tehnologice şi flexibilitatea pieţei muncii au generatatât sporirea productivităţii cât şi creşterea ratei ocupării.

3.3. Analiza divergenţelor dintre politicile sociale ale submodelelor UE  

Modelul social european modernizat (prefigurat prin StrategiaLisabona şi prin Strategiile de Ocupare a forţei de muncă) are ca trăsăturăfundamentală existenţa unei relaţii virtuoase între sistemele de protecţiesocială şi gradul de ocupare al populaţiei active, precum în ţărilesubmodelului nordic. Pentru ca modelul să fie sustenabil din punct de vederesocial sunt necesare atât majorarea ocupării mai ales în rândul categoriilor mai puţin integrate pe piaţa muncii, cât şi reformarea sistemelor deredistribuire şi a funţionării pieţelor muncii naţionale în vederea creşterii

stimulentelor de căutare/ocupare a unui loc de muncă. În aceste condiţii,modelul social va fi capabil să genereze coeziune socială, dar fără a afectafundamentele de creştere economică. 

  La nivelul UE există încă un decalaj semnificativ între obiective şirealizări în domeniul social şi al ocupării forţei de muncă, dovadă a slabeiadaptări a majorităţii statelor membre la schimbările provocate de factoriexterni cum ar fi globalizarea şi schimbările climatice, dar şi de factoriinterni precum evoluţiile demografice şi sociale:  Tinerii se confruntă cu riscul sărăciei şi cel al şomajului. De exemplu, în

2007  19% dintre copii se confruntau cu riscul sărăciei în UE, încomparaţie cu 16% din totalul populaţiei (aproximativ 79 milioane). Deasemenea, o parte a tinerilor nu au posibilitatea să îşi dezvolte potenţialulîn condiţiile în care şomajul îi afectează în proporţie de 20%. 

  Cetăţenii nu posedă competenţele necesare pentru a se dezvolta  profesional în contextul unei societăţi bazate pe cunoaşter e. Beneficiileglobalizării nu sunt distribuite în mod egal şi de aceea UE trebuie să îşisprijine cetăţenii prin înzestrarea acestora cu instrumente care să le

  permită adaptarea la realităţile în schimbare, precum şi să aratesolidaritate cu cei care sunt mai puţin integraţi social. 

  S-au realizat progrese reduse în rezolvarea problemelor care ameninţă sustenabilitatea sistemelor de pensii. Gradul de ocupare nu a atins în toateeconomiile nivelul de 70% şi nu toate statele membre şi-au reformatsistemul public de pensii. De asemenea, nu s-au îndeplinit ţinteleStrategiei Lisabona privind ocuparea femeilor, a tinerilor şi a persoanelor trecute de 55 de ani. 

Page 34: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 34/63

34

   Excluziunea socială este încă un fenomen prezent în societateaeuropeană . Accesul egal la locuri de muncă, învăţarea continuă, serviciilesociale şi de asistenţă medicală variază semnificativ între statele membreale UE, iar un procent semnificativ din populaţia UE se confruntă cu

grave dificultăţi în obţinerea unui nivel decent de viaţă şi în găsirea unuiloc de muncă. În 2004, aproximativ 100 de milioane de europeni au avutvenituri mai mici decât venitul mediu european de aproximativ 8 000EUR pe an. 

   Politicile şi instrumentele UE trebuie să fie ad a ptate pentru a răspundenoilor realităţi sociale. Numeroase politici, altele decât cele privindlocurile de muncă şi politicile sociale, precum politica de mediu, politicilemacroeconomice, cele educaţionale sau de cercetare au un impact socialmajor.

Dintre ţările membre ale UE, numai cele din submodelul nordic au

realizat majoritatea obiectivelor stabilite în cadrul Strategiei Lisabona,caracterizându-se în prezent prin inegalităţi sociale reduse, pieţe ale munciiflexibile şi ocupare ridicată. Submodelele care se caracterizează prin celemai scăzute performanţe sociale şi în domeniul ocupării sunt cele sudic şi celal noilor ţări membre ale UE, în timp ce celelalte două – continental şianglo-saxon – au rezultate intermediare.

Page 35: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 35/63

35

CAPITOLUL 4. Convergenţa ca strategie a Uniunii Europene

Modelul european de economie acceptă drept componentă strategică,alături de cea randamentală, pe cea a transferurilor cu finalitate ori coeziuneasocială. Modelul este bivalent, economic şi social, şi, totodată,

  pluridirecţional, vizând şi ceea ce se află dincolo şi dincoace de piaţă.Specific integrării europene sunt procesele de convergenţă. 

Creşterea economică, stabilitatea şi coeziunea socială sunt procesecomplementare în modelul european. Politicile macroeconomice şi decoeziune bine concepute fundamentează o creştere economică susţinută. Înacelaşi timp, un ritm ridicat de creştere economică conduc la stabilitateeconomică şi coeziune socială pe termen lung. Creşterea economică rapidăeste un pilon fundamental al sustenabilităţii modelului european (model care“pune mare preţ” pe coeziune). 

În model,   schimbarea de paradigmă   privind procesul creşteriieconomice este evidentă. Prin accentul pus pe randamentele descrescătoareale factorilor de producţie (în condiţiile unei tehnologii date), teoriile clasiceşi neoclasice ale creşterii au conferit ştiinţei economice caracterul de “ ştiinţă 

 pesimistă ”. Teoriile moderne ale creşterii economice sunt mai optimistedeoarece subliniază potenţialul nelimitat al progresului tehnic, indus decunoştinţe, pentru a economisi toţi factorii de producţie şi deoarece pledează

 pentru randamente crescătoare ale investiţiilor.Modelul european consideră că instituţiile şi   politicile de

reglementare a pieţei sunt  fundamentale pentru o creştere economică  susţinută . Noua economie euro peană, care este caracteristică stadiului actualde dezvoltare este o economie informaţională , ce se sprijină pe tehnologiainformaţiei. Noua economie pune în valoare resurse neconvenţionale greuepuizabile sau chiar inepuizabile cum sunt potenţialul de cunoaştere şicapacitatea de inovare a capitalului uman.

4.1. Convergenţa reală 

Convergenţa economică (reală) a unei ţări are atât surse interne (ca

urmare a politicilor interne promovate, în consens cu politicile comune), câtşi comunitare (prin intermediul politicii de coeziune). Ambele generează otransformare structurală a economiei, contribuind prin aceasta la stimularea

 procesului de creştere economică şi la recuperarea mai rapidă a decalajelor de dezvoltare. În modelul european, politica de coeziune constituieinstrumentul comunitar prin care se sprijină procesul de convergenţăeconomică. Aceasta are ca rezultat atât o acumulare mai mare de factori de

Page 36: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 36/63

36

  producţie şi o îmbunătăţire a productivităţii acestora (adică o rată mairidicată de creştere), cât şi modernizarea economică a regiunilor (ţărilor)beneficiare.

Reuşita procesului de convergenţă reală presupune o sumă de procese,precum: convergenţa veniturilor; convergenţa productivităţii; convergenţa

  preţurilor relative; convergenţa structurii socio-ocupaţionale; convergenţa  standardelor educaţionale.  Se încearcă fundamentarea unor criteriicantitative privind măsurarea convergenţei reale:

1.  Creşterea volumului PIB (pe o scară de +  /-2% în raport cu media atrei state cu cele mai bune performanţe); 

2.  Nivelul şomajului (pe o scară de 3% în jurul mediei a trei state cu celemai bune performanţe); 

3.  Soldul balanţei de operaţiuni curente exprimat în procente din PIB (înlimitele a +/-2% din PIB);

4.  Indicatorul de competitivitate în raport cu Germania (care să nuvarieze mai mult de 10% în raport cu nivelul estimat pentru momentulintrării euro pe piaţă) ( Hen&Leonard , 2003)Procesul de convergenţă reală al ţărilor candidate este de o importanţă

deosebită, deoarece, de reuşita acestuia depinde asigurarea coeziunii lanivelul UE 25.

Convergenţa reală devine posibilă dacă :  se susţine un efort investiţional consistent favorizat de o rată înaltă a

economisirii şi a ISD (ca pondere în PIB); 

  creşte nivelul de calificare şi receptivitate la nou al forţei de muncă;   are loc sporirea competitivităţii şi a productivităţii;   creşte coeziunea socială şi se înregistrează o modernizare generală a ţării. 

 Pe termen mediu şi lung, capacitatea noilor ţări membre de a realizaun proces de convergenţă reală poate fi apreciată, realizând o descompunere a creşterii conform modelului Solow între :-  factorii de producţie (muncă şi capital) şi-    productivitatea totală a factorilor (PTF), care reprezintă partea din

creştere datorată progresului tehnic şi tehnologic. 

Page 37: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 37/63

Page 38: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 38/63

38

Page 39: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 39/63

39

Page 40: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 40/63

40

Pentru neoclasici, impactul politicilor publice asupra procesului decreştere economică este ignorat, pentru că echilibrul concurenţial coincide

  perfect cu optimul social. Mobilitatea factorilor de producţie între ţări,  precum şi integrarea comercială şi liberalizarea mişcărilor de capitalconstituie, în această abordare, factori care accelerează procesul deconvergenţă. 

Mecanisme ale pieţei interne care pot influenţa pozitiv procesul de coeziune de la nivelul Uniunii Europene

Specializareade produs şi

 proces pe pieţele debunuri şi

   piaţa unică, prin reducerea protecţiei, oferă  posibilitatea elaborării şi implementării unor strategiide ajustare a activităţilor economice; 

 aceste strategii ar trebui să vizeze încurajareatransferurilor de resurse către activităţile cu valoare

Page 41: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 41/63

41

servicii adăugată mare, precum şi specializarea intra-industrială către segmentele superioare de pe piaţafinală a produsului; 

 specializarea exercită o influenţă pozitivă asupra productivităţii;  exploatarea unei pieţe unice diversificate prin

specializarea regională poate promova coeziunea lanivelul UE.

 Investiţiile străine directe 

  pot favoriza transferul de resurse şi de tehnologii cătreregiunile defavorizate, mărind potenţialul economic alacestora;

   ISD verticale vor determina concentrarea activităţilor economice în ţările, regiunile mai puţin dezvoltate(care au costuri relative mai reduse); produsele

obţinute vor fi exportate în UE;    ISD orizontale implică stabilirea activităţilor 

economice în aglomerările urbane, pentru a beneficiade economiile de scară; prin urmare, pieţele mari,

  bogate şi în creştere sunt vizate de scest tip deinvestiţii. 

Expunereaconcurenţială  

  pe Piaţa Internă Unică, concurenţa ridicată poate aveaconsecinţe nefavorabile asupra activităţilor economicedin zonele mai puţin dezvoltate;

   pe termen lung, numai expunerea concurenţială poatecrea firme viabile care să genereze un proces decreştere economică susţinută în aceste regiuni. 

 Reducereadistorsiunilor 

 funcţionarea Pieţei interne unice implică eliminareamăsurilor care afectează   în sens negativ manifestareaconcurenţei. 

B. Şcoala divergenţei economice 

Politicile promovate la nivelul UE susţin procesul de creştere economică, însă nugenerează şi coeziune economică, deoarece există tendinţa de polarizare a activităţilor 

economice, conform modelului ”centru-periferie”. Problema care se pune este dacă procesul de integrare economică poate realiza o conciliere a două procese fundamentale :creşterea economică şi coeziunea inter -regională a statelor membre.  Asocierea teoriilor creşterii economice endogene şi a economiei geografice permite studierea legăturilor dintre procesul de concentrare a activităţilor economice  – ca formă de manifestare adivergenţei economice – şi procesul de creştere economică .

Divergenţă economică în modelele de creştere economică endogenă 

Page 42: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 42/63

Page 43: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 43/63

43

Proocesul auto-întreţinut al formării aglomerărilor conduce la repartizareaactivităţilor economice conform schemei centru (acolo unde există tendinţa delocalizare a activităţilor) - periferie (de unde se delocalizează activităţileeconomice). Pentru a explica acest fenomen de concentrare spaţială, vomconsidera cazul unei industrii care s-ar putea localiza în două regiuni (regiunea”centru” şi regiunea ”periferie”). 

Page 44: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 44/63

44

Page 45: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 45/63

45

Aglomerarea activităţilor constituie un factor de creştere economică,  permiţând stimularea acumulării altor factori de producţie, însă nu conduce larealizarea coeziunii (adică la atenuarea inegalităţilor regionale). Fenomenele deaglomerare creează o tensiune între eficienţă  (creştere economică superioară) şiechitate (coeziune economică). 

Totodată, procesul de creştere mai ridicat dintr -o anumită regiune (stimulatde aglomerarea economică) atrage alte activităţi economice în acea zonă(potenţialul pieţei de desfacere este mai mare), ceea ce va accentua procesul deaglomerare economică. Atunci când concurenţa este ridicată, aglomerarea îşi vareduce dimensiunile.

Page 46: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 46/63

46

4.3. Complementaritatea proceselor de convergenţă nominală şi reală 

Procesul de convergenţă nominală a fost privilegiat în raport cu cel deconvergenţă reală, deoarece realizarea sa presupune un orizont mai redus detimp. Aderarea la zona euro nu se va realiza decât după îndeplinirea întotalitate a criteriilor de convergenţă nominală, stabilite la Maastricht,referitoare la rata inflaţiei, rata dobânzii pe termen lung, deficitul şi datoria

 publică, precum şi la stabilitatea cursului de schimb nominal. 

Tratatul de la Maastricht (1993) a stabilit cinci criterii pe care statelemembre trebuie să le respecte pentru a se putea alătura UEM şi a adoptamoneda euro:

1.  rata inflaţiei de cel mult 1,5 puncte procentuale peste media primelor trei state membre cu cea mai scăzută inflaţie; 

2.  rata dobânzii nominale pe termen lung să nu depăşească 2% faţă demedia ratei dobânzii în primele trei state membre cu cele mai bune

 performanţe în domeniul stabilităţii preturilor; 

3.  deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB; 4.  ponderea datoriei publice în PIB să nu fie mai mare de 60%; 5.  marjele de fluctuaţie trebuie să corespundă marjelor stabilite prin

Sistemul Monetar European – în limita a +/-15% în ultimii doi ani premergători examinării. 

Iniţial, convergenţa nominală poate genera o reducere a performanţelor;însă îndeplinirea în totalitate a criteriilor de la Maastricht este în măsură săasigure o mai mare stabilitate macroeconomică, ceea ce va crea premiseleunei rate de creştere economică superioare. Evoluţia economică a ţărilor carevor adera la zona euro ar putea fi descrisă cu ajutorul unei curbe în J, a cărei

formă depinde de intensitatea costurilor ajustării (figura de mai jos).

Page 47: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 47/63

47

Timp

Una dintre provocările aderării la UEM o constituie optimizarea formeicurbei în J, prin promovarea de politici care să presupună diminuareacosturilor stabilizării macroeconomice pe termen scurt (curba punctată).

Îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală are, pe de o parte, o

influenţă favorabilă (ca urmare a reducerii ratei inflaţiei), iar pe de altă parte,una nefavorabilă (prin respectarea criteriilor finanţelor publice) asupra procesului de convergenţă reală. Astfel:  reducerea ratei inflaţiei şi a ratei dobânzii (pentru a respecta criteriile

de la Maastricht) determină o creştere a investiţiilor şi prin urmare aPIB-ului. Evidenţele empirice sugerează că, în condiţiile unei ratereduse a inflaţiei, performanţele economice sunt mai bune decât cu oinflaţie moderată. În plus, reducerea ratei inflaţiei accelerează

 procesul de convergenţă a salariilor.   impunerea respectării criteriilor de la Maastricht (mai ales în ceea ce

 priveşte deficitul bugetar şi datoria publică) poate afecta procesul deconvergenţă a economiilor în care nivelul investiţiilor este redus;existenţa unor deficite bugetare sustenabile (deşi mai mari decât 3%din PIB) poate contribui la adaptarea structurală mai rapidă a acestor economii la cerinţele UE. 

De asemenea, procesul de convergenţă reală influenţează variabilelenominale, atât favorabil, cât şi nefavorabil:  reformele structurale impulsionează convergenţa PIB-ului/locuitor,

ceea ce conduce la o creştere neinflaţionistă a salariilor; determină de

asemenea o creştere a veniturilor, o majorare a încasărilor bugetare ,ceea ce va reduce deficitul bugetar şi datoria publică;   diferenţele de productivitate între sectorul bunurilor comercializabile

şi cel al bunurilor necomercializabile, precum şi majorările salarialeuniforme în cele două sectoare (efectul Balassa-Samuleson), vorgenera persistenţa unui nivel mai ridicat al inflaţiei.

pierderi

     P    e    r     f    o    r    m    a    n    ţ    e

Aderarea la zonaeuro

câştiguri 

Page 48: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 48/63

48

Una dintre sursele des citate în literatură în legăură cu relaţia dedependenţă dintre convergenţa reală şi cea nominală se referă la efectulBalassa-Samuelson. Conform acestuia, creşterea competitivităţii sectoarelorexpuse concurenţei externe determină creşterea exporturilor şi a ofertei devalută care generează aprecierea monedei, iar tendinţa de egalizare asalariilor între cele două sectoare (comercializabil şi necomercializabil) aleeconomiei este responsabilă de creşterea preţurilor interne. Manifestareaacestuia presupune atât aprecierea nominală a monedei naţionale, cât şicreşterea ratei inflaţiei, în condiţiile unei rate de schimb flexibile. 

Page 49: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 49/63

49

CAPITOLUL 5.  Impactul politicii de coeziune asupra

convergenţei economice 

Unul dintre scopurile centrale ale UE, fixate în Tratatul de la

Maastricht, (articolul 2) este acela de a „promova progresul social şieconomic şi un nivel înalt de ocupare profesională precum şi de a atinge odezvoltare echilibrată şi durabilă, în special prin crearea unui spaţiu interior fără frontiere, prin consolidarea coeziunii economice şi sociale şi princrearea unei uniuni economice şi monetare...”. Aceasta implică faptul că

 populaţia nu trebuie să fie dezavantajată, indiferent de locul unde locuieştesau munceşte în spaţiul Uniunii Europene.

Din acest motiv, în proiectul de Constituţie a fost inclusă coeziuneateritorială (articolul 3) în vederea completării obiectivelor de coeziuneeconomică şi socială ale UE. Importanţa acesteia este confirmată în articolul

16 (Principii) al Tratatului, care stipulează că cetăţenii trebuie să aibă accesla serviciile esenţiale, la infrastructura de bază şi la învăţământ, subliniindimportanţa serviciilor de interes economic general în vederea promovăriicoeziunii sociale şi teritoriale. 

Conceptul coeziunii teritoriale depăşeşte noţiunea de coeziuneeconomică şi socială, o completează şi îi intensifică semnificaţiile. Întermeni de politici, scopul este de a atinge o dezvoltare echilibrată prinreducerea decalajelor existente, prin prevenirea accentuării discrepanţelor teritoriale, contribuind la o coerenţă mai ridicată a politicilor sectoriale cu

impact teritorial şi a politicii regionale. Soluţia o constituie ameliorareaintegrării teritoriale şi încurajarea cooperării între regiuni. Politicile care se  promovează coeziunea economică, socială şi teritorială sunt evaluate prineficienţa lor în reducerea disparităţilor regionale, în asigurarea deoportunităţi egale pentru indivizi. În consecinţă, politica de coeziune vizeazăasigurarea unei convergenţe interregionale şi, pe această bază, realizareaunei convergenţe între statele membre. 

Progresele realizate în această direcţie sunt măsurate prininstrumentele specifice   procesului de convergenţă economică, şi anumereducerea dispersiei veniturilor între regiuni, recuperarea decalajului faţă deregiunile mai bogate, precum şi impactul fondurilor structurale şi al

  politicilor publice naţionale asupra ratei de creştere economică. Înconsecinţă, politica de coeziune reprezintă instrumentul comunitar prin care

  se promovează convergenţa economică . Astfel, un concept neoclasic –convergenţa – este însuşit de modelul european, devenind finalitateaacestuia.

Page 50: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 50/63

50

Politica de coeziune actuală este una compensatorie pentru a asiguracoeziunea economică şi socială, dar trebuie să vizeze şi promovareacapacităţii de dezvoltare endogenă a regiunilor. Această reorientare esteimpusă de accentuarea disparităţilor regionale de dezvoltare, ca urmare aevoluţiei procesului de integrare europeană. Regiunile cu deficit dedezvoltare tind să aibă dezavantaje competitive, ceea ce nu le va permite săbeneficieze pe termen lung de acumularea de capital, de tehnologii

 performante şi de externalităţi pozitive generate de aglomerarea activităţilor economice.

5.1. Mecanisme de promovare a convergenţei şi coeziunii în modeluleuropean

Realizarea pieţei interne unice, ca etapă a integrării europene, a avut

fără îndoială efecte benefice asupra economiei europene în ansamblu, însăacestea nu au fost egal repartizate între sectoarele productive, state, regiunişi grupuri sociale. În consecinţă, se manifestă o dinamică teritorialădezechilibrată ca urmare a procesului de liberalizare a pieţelor. Piaţa este celmai eficient mecanism de alocare a resurselor în economie, dar nu este şi uninstrument care să asigure distribuirea uniformă a beneficiilor înregistrate.De aceea, s-au creat mecanismele politicii de coeziune, pentru a corectatendinţele către concentrarea activităţilor economice odată cu intensificarea

  procesului de integrare economică. Această combinaţie integrare-coeziuneeste specifică modelului european. 

5.1.1. Tratatele Uniunii Europene – perspectiva asupra coeziunii

În istoria construcţiei europene, se pot evidenţia trei mari etape, înfuncţie de evoluţia integrării economice şi de măsurile pentru întărireacoeziunii economice şi sociale.

1. Prima fază se referă la perioada dintre ratificarea Tratatului de la Roma (1957) şi semnarea Actului Unic European (1986).

Tratatul de la Roma menţionează în preambul faptul că obiectivul

Comunităţii Europene este acela al asigurării unei dezvoltări armonioase, încondiţiile reducerii ecarturilor de dezvoltare dintre regiuni, fără să prevadăpolitici specifice pentru a atinge un astfel de obiectiv; astfel, abordareaneoclasică este specifică acestei perioade. Acest tratat a avut o importanţăfundamentală din punct de vedere politic în contextul relaţiilor internaţionaledin acea perioadă. A reprezentat instrumentul care să demonstreze

Page 51: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 51/63

51

superioritatea economiei de piaţă în comparaţie cu economia centralizată dinEstul Europei.

Politica Agricolă Comună, intrată în vigoare în 1962, poate ficonsiderată atât un instrument de favorizare a integrării (a pieţei bunurilor agricole, a factorilor de producţie), cât şi de promovare a coeziunii, deoarece

 prevedea un suport financiar acordat unui sector economic slab dezvoltat şiunor grupuri sociale şi teritorii defavorizate. Totuşi, evaluând performanţelesale, putem susţine că nu a condus la întărirea coeziunii sociale, din cauzaconcentrării ajutoarelor financiare într -un număr redus de ferme. În plus,este criticabilă deoarece subvenţiile acordate nu au condus la reformastructurii agricole, iar aceasta nu a fost corelată cu politica de dezvoltare aspaţiului rural.

Deşi tratatul a ignorat crearea fondurilor structurale, s-a recunoscutulterior la nivelul comunităţii necesitatea constituirii acestora pentru a

susţine politicile regionale naţionale ale statelor membre. Politica regionalăeuropeană şi-a definit obiectivele începând cu 1975, odată cu creareaFondului European de Dezvoltare Regională, prin care s-a urmărit sprijinirearegiunilor cu probleme structurale (grad redus de dezvoltare economică,declin industrial). Însă alocarea iniţială a unor resurse financiare limitate,prin intermediul fondurilor structurale (FEDR, Fondul Social European,Fondul Structural Agricol, latura Orientare) nu a fost una coordonată,neputându-se vorbi de o politică regională autentică. 

2. A doua fază vizează perioada 1986  – 1997 (adică, dintre semnarea Actului Unic European şi cea a Tratatului de la Amsterdam).

Actul Unic European a presupus deopotrivă două mari transformăriatât în domeniul integrării economice, cât şi în cel al coeziunii economice şisociale:  crearea pieţei interne unice, în care există o liberă circulaţie a

factorilor de producţie, a bunurilor şi a serviciilor;   aplicarea de măsuri concrete de consolidare a coeziunii, prin reforma

radicală a fondurilor structurale (cu efect de la 1 ianuarie 1989).Direcţiile stabilite în 1986 au fost prevăzute şi consolidate prin

Tratatul de la Maastricht (1993), care a vizat continuarea proceselor de

integrare economică, prin realizarea unei Uniuni Economice şi Monetare, şide coeziune, prin constituirea Fondului de Coeziune care să completezefondurile existente. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a devenitastfel unul dintre obiectivele centrale ale Uniunii Europene. Această

  prevedere nu este decât o recunoaştere a influenţei inegale a integrării  pieţelor, proces care favorizează în mod firesc regiunile şi statele maidezvoltate, în detrimentul celor mai sărace, mărind astfel decalajele de

Page 52: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 52/63

52

dezvoltare dintre ele. Această decadă se caracterizează prin rezultatepozitive în domeniul convergenţei nominale (în ceea ce priveşte criteriile deaderare la zona euro), dar puţin semnificative, în ceea ce priveşte procesul deconvergenţă reală. Acţiunile structurale au reprezentat o pondere de 37,7%din bugetul comunitar în 1999, în comparaţie cu 15,2% în 1988, darimpactul lor a fost redus.

3.   A treia fază se referă la perioada de după Tratatul de la  Amsterdam, odată cu intrarea în vigoare a Agendei 2000 privind coordonatele politicii de coeziune 2000-2006 .

Ponderea acţiunilor structurale în bugetul comunitar a cunoscut celmai ridicat nivel prin Agenda 2000, urmând ca pentru perioada 2007-2013să se reducă la 32,3%. Dincolo de motive politice şi financiare, statelemembre au optat pentru o asemenea variantă deoarece:  evidenţele empirice arată că procesul de convergenţă reală (măsurat

cu ajutorul PIB-ului pe locuitor exprimat în paritatea puterii decumpărare) s-a manifestat între state şi mai puţin între regiunilebeneficiare de fonduri;

  extinderea Uniunii Europene, însoţită de accentuarea disparităţilor dedezvoltare, presupune un efort financiar suplimentar din partea celorcare se află deja în postura de net creditori ai bugetului UE. Înconsecinţă, sumele de care vor beneficia noile state membre vor fimult mai reduse decât cele acordate ţărilor de coeziune, ţări cu unnivel relativ mai ridicat de dezvoltare faţă de media noilor membri aiUniunii.

5.2.  Instrumente ale convergenţei în Uniunea Europeană. Analiză şiimpact 

Politica UE de dezvoltare regională se bazează pe principiulsolidarităţii financiare, fiind susţinută prin contribuţiile statelor membre labugetul comunitar. Fondurile colectate sunt apoi redirecţionate cătreregiunile mai puţin prospere şi către grupurile sociale aflate în dificultate.Pentru perioada 2000-2006, aceste transferuri au reprezentat aproape o

treime din bugetul UE, atingând în total suma de 213 miliarde euro. Dinaceste resurse, 195 miliarde euro au fost cheltuite prin intermediul celorpatru fonduri structurale, iar 18 miliarde euro au fost acordate prin Fondul deCoeziune.

Politica de coeziune finanţează prin instrumentele structuraleprogramele de dezvoltare regională multianuale elaborate împreună deregiuni, state membre şi Comisie, pe baza orientării propuse de aceasta

Page 53: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 53/63

53

  pentru întreaga Uniune Europeană. În abordarea politicii de dezvoltareregională, în cadrul UE se pune accent pe promovarea egalităţii de şanse.Implementarea este descentralizată, ceea ce presupune că responsabilitatearevine, în întregime, autorităţilor naţionale şi regionale. 

Al treilea raport de coeziune (Comisia Europeană, 2004) realizează oclasificare a concentrării fondurilor structurale pentru perioada 2000-2006,în funcţie de anumite priorităţi clar definite, după cum urmează: 

a)  70% din finanţare a fost destinată regiunilor rămase în urmă înprocesul de dezvoltare, regiuni care concentrează 22% din populaţiaUniunii Europene (Obiectivul 1). Aceste fonduri au finanţatîmbunătăţirea infrastructurii, a pregătirii forţei de muncă, ameliorareamediului şi stimularea politicii de cercetare-dezvoltare. În regiunilebeneficiare, fondurile structurale (Fondul European de DezvoltareRegională, Fondul Social European) au stimulat pozitiv produsul

intern brut. Acesta a fost în perioada 1993-1999 cu 1,5% mai mare înSpania, cu peste 2% în Grecia, cu aproximativ 3% în Irlanda şi cu

  peste 4,5% mai mare în Portugalia, faţă de situaţia în care ajutorulfinanciar ar fi lipsit;

b)  11,5% din fonduri au susţinut reconversia economică şi socială azonelor care s-au confruntat cu dificultăţi structurale, regiuni în caretrăiesc 18% dintre locuitorii UE (Obiectivul 2 al politicii de coeziune).În perioada 1994–1999, 82 de regiuni din 12 ţări membre au primitasistenţă din cauza prezenţei zonelor industriale în declin. Cheltuielileau vizat în special sprijinirea procesului de restructurare, precum şistimularea iniţiativei antreprenoriale (care împreună s-au ridicat laaproape jumătate din total); circa 20% au revenit dezvoltării resurselor umane şi 10% suportului pentru C&D şi TIC; 

c)  12,3% din finanţare au contribuit la modernizarea sistemelor de  perfecţionare şi calificare a forţei de muncă şi a măsurilor vizândocuparea forţei de muncă (Obiectivul 3). În plus faţă de cele trei obiective mai sus menţionate, un procent de

5,35% din finanţare a fost orientat către patru iniţiative comunitare, careîncearcă să ofere soluţii la probleme specifice: cooperare transfrontalieră,

transnaţională şi interregională (  Interreg III ), dezvoltarea durabilă a oraşelor şi declinul zonelor urbane (Urban II ), dezvoltare rurală prin iniţiative locale( Leader +), combaterea inegalităţilor şi a discriminării accesului la piaţa demuncă (Equal).

Fondul de Coeziune a finanţat proiectele care urmăresc îmbunătăţirea mediului înconjurător şi dezvoltarea infrastructurii în statele membre în carePNB pe locuitor este sub 90% din media comunitară. În acest mod, fondul

Page 54: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 54/63

54

contribuie atât la dezvoltarea durabilă a statelor membre avute în vedere, câtmai ales la întărirea coeziunii  în cadrul UE.

Pe lângă asistenţa structurală acordată ţărilor UE-15, s-au alocat de labugetul comunitar fonduri de preaderare pentru ţările candidate. În perioada2000–2006, UE a furnizat aproximativ trei miliarde de euro anual ca ajutorfinanciar ţărilor candidate, în cadrul proiectelor PHARE, ISPA şi SAPARD,astfel:   începând cu 2000, PHARE a fost orientat către asistarea ţărilor 

candidate în pregătirea pentru intrarea în UE, bugetul fiind ridicat la1,6 miliarde de euro pe an. Acest fond a vizat trei priorităţi esenţiale:crearea instituţiilor (30%), investiţiile în infrastructura necesară pentrua asigura respectarea acquis-ului comunitar  (35%) şi sprijin pentrucoeziunea economică şi socială (35%); 

  ISPA a corespuns în mare Fondului de Coeziune, presupunând

investiţii în sistemul transporturilor şi în domeniul mediului. Ţările auselectat proiecte care să corespundă strategiilor naţionale în domeniilevizate; ajutorul, de aproximativ un miliard de euro pe an, a fostacordat doar proiectelor mai mici de cinci milioane de euro;

  prin fondul SAPARD, s-au alocat 500 milioane de euro pe an pentruimplementarea acquis-ului comunitar în ce priveşte PAC şirestructurarea sectoarelor agricole şi a zonelor rurale. În pofidaimplementării lente, a avut un efect pozitiv în ţările candidate prinîncurajarea lor de a iniţia structuri financiare şi sisteme de controlsimilare cu cele din ţările membre existente, contribuind astfel lacrearea capacităţii administrative. 

5.2.1. Convergenţa beta şi sigma la nivel regional

Studiile efectuate la nivelul UE-15 arată o diminuare a disparităţilor întermeni de venit între ţările membre. Însă, dacă se examinează evoluţia PIB-ului pe locuitor la nivel regional, se constată faptul că inegalităţile suntimportante şi persistente. Decalajele regionale de dezvoltare se menţin  încazul majorităţii ţărilor membre ale UE-15, deşi regiunile cu un venit mai

redus (în comparaţie cu media europeană) au beneficiat de fonduristructurale. Astfel, există o structură centru-  periferie internă autoîntreţinutăde creşterea mai rapidă a aglomerărilor (în jurul capitalelor, centrelorfinanciare) faţă de celelalte regiuni (tabelul de mai jos). Inegalităţile dedezvoltare s-au redus în cazul ţărilor nordice (Danemarca, Suedia, Finlanda)ca urmare a politicilor active pe piaţa muncii (workfare) şi a sistemului deredistribuire de la nivel naţional. 

Page 55: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 55/63

55

Structuri centru-periferie la nivelul ţărilor UE-15

Belgia, Irlanda, Franţa, Austria, Portugalia

Creştere economică mai rapidă a regiunilor din jurulcapitalelor

Germania Decalaje semnificative între Vest şi Est 

Spania Existenţa unor regiuni bazate pe agricultură şi careînregistrează un nivel mai redus de dezvoltare 

Olanda Regiunile centrale vs. regiuni perifericeMarea Britanie Evoluţie divergentă Nord-Sud, cu dominaţia economică a

sud-estuluiItalia Decalaj de venituri între Nord şi Sud Grecia Izolată de restul Europei; existenţa unor regiuni bazate pe

agricultură 

La nivelul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, formarea anumitor 

clustere la nivel regional susţine creşterea economică naţională; în cazulCehiei, Slovaciei, Ungariei, României, structura centru-periferie este unamai evidentă, ca urmare a creşterii mai rapide a regiunilor din jurulcapitalelor. În primele stadii ale procesului de creştere economică la nivelnaţional a noilor state membre, decalajele dintre regiunile dezvoltate şi celemai puţin dezvoltate tind să se accentueze, din cauza:  migraţiei selective a forţei de muncă;   tendinţei capitalurilor de a prefera regiunile mai bogate deoarece

randamentul acestora este mai ridicat;  intervenţiilor guvernamentale în regiunile dezvoltate pentru a obţine o

rată de creştere naţională mai ridicată;   influenţei neglijabile a relaţiilor interregionale în primele etape ale

dezvoltării naţionale, în condiţiile încetinirii schimbărilor tehnologiceşi sociale. 

  În concluzie, rata de creştere naţională în economiile aflate în  perioada de recuperare a decalajelor de dezvoltare, este consecinţaapariţiei unui număr limitat de poli de creştere. Una dintre ipotezele luiWilliamson este aceea că pe măsură ce se înregistrează progrese în procesulde dezvoltare a unei ţări, are loc o schimbare de direcţie în modelul

inegalităţii de la nivel interregional. Iniţial, creşterea venitului pe locuitor lanivel naţional (de la y01 la y02, în figura următoare) determină accentuareadisparităţilor regionale (de la D1 la D2). În timp, apar dezeconomii înregiunile care susţin creşterea economică naţională, ceea ce antrenează omigraţie a capitalurilor către alte regiuni în care randamentele factorilor suntmai ridicate (presupunând costuri mai reduse ale factorilor); realocareafactorilor de producţie tinde să reducă disparităţile (de la D2 la D1). Astfel,

Page 56: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 56/63

56

convergenţa devine regulă în locul divergenţei economice, reducându-sedecalajul de dezvoltare al celor mai sărace regiuni. 

Disparităţi 

D2

D1

y01 y02 y11 y12

Ţările aflate într -un proces de recuperare a decalajelor înregistreazădisparităţi regionale dispuse sub forma unei curbe în U, inversate în raportcu calea de creştere naţională. Evidenţele empirice au sugerat că ipoteza luiWilliamson ar fi valabilă numai pentru ţările dezvoltate, în timp ce celelalte

 ţări pot înregistra o tendinţă divergentă în plan regional  , chiar în situaţia încare nu există o creştere economică naţională .

Comisia Europeană a dezvoltat un model simplu pentru a ilustraarbitrajul dintre convergenţa naţională şi convergenţa regională. Seconsideră două cazuri: fără politică regională (1) şi cu politică regională (2)ale unei economii care are patru regiuni: A, B, C, D, fiecare având un venit

de o unitate, iar perioada de studiu este 1950-2050. În primul caz, regiuneaA creşte începând cu 1951 cu o rată de 2% pe an, astfel că venitul său estede 7,2 unităţi în 2050 [1(1+2%)100]. În fiecare dintre următorii 20 de ani,regiunile B (1971), C (1991) şi D (2011) încep procesul de ajungere dinurmă la o rată de 2%, majorată cu un factor β (=0,025) în funcţie de ecartulde venit în raport cu regiunea A în cursul anului precedent; ele vor ajunge lanivelul regiunii A în 2050.

Cu cât o regiune începe procesul de recuperare mai târziu, cu atât ratade creştere datorată unei majorări a ecartului de venit pe care Lucas onumeşte ”prima ultimului sosit”, interpretată ca un proces de difuzare acunoştinţelor  –, este mai ridicată. Coeficientul de variaţie – măsurat cainegalitate a venitului regional – atinge valoarea cea mai semnificativă(aproximativ 0,4) în 2010 pentru un venit de 2,5 unităţi. 

În al doilea caz, care presupune existenţa unei politici regionale, odatăce regiunea A înregistrează o rată de creştere de 2%, ea va fi taxată,contribuind la dezvoltarea celorlalte trei regiuni. Acestea vor recupera

Venit/locuitor

Page 57: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 57/63

57

decalajele începând cu 1961, 1971 şi respectiv 1981, înregistrând aceeaşirată de creştere de 2% plus un factor care relevă ecartul de venit în raport curegiunea A. În 2050, venitul va fi acelaşi, şi anume de 5,8 unităţi,coeficientul de variaţie a venitului fiind cel mai ridicat în 1980 , şi anume de 20%.   Rezultatele sunt superioare pe termen lung atunci când nu există 

  politici de redistribuire, în timp ce politica regională contribuie lareducerea inegalităţilor dintre venituri pe termen mediu.  Astfel, disparităţilemai scăzute de dezvoltare dintre regiuni sunt specifice unui proces mairedus de creştere pe termen lung. 

Crearea structurilor interne centru-  periferie afectează eficacitateapoliticii actuale de coeziune. Impactul acesteia nu se măsoară la acelaşi nivelîn ţările mai puţin dezvoltate şi în ţările mai avansate ale Uniunii Europene.În primele, se urmăreşte performanţa economică la nivel naţional, care să

  permită recuperarea decalajului de dezvoltare economică. Rezultă că rolul

politicii de coeziune este acela al impulsionării creşterii economicenaţionale, în condiţiile în care disparităţile de dezvoltare interne se potaccentua. Pentru ţările care înregistrează un nivel ridicat al PIB-ului la nivelnaţional, obiectivul politicii de coeziune este să impulsioneze dezvoltareaeconomică şi recuperarea decalajului în regiunile defavorizate.

În perioada 2000-2006, 83% din bugetul UE a fost destinat reduceriiinegalităţilor dintre regiunile bogate şi cele mai sărace (prin alocarea defonduri structurale), între oraşe şi sate (prin Politica Agricolă Comună) şiîntre vechii şi noii membri (prin intermediul ajutoarele de preaderare). Mai

  puţin de 4% din buget a fost acordat pentru susţinerea cheltuielilor decercetare-dezvoltare, destinate să favorizeze o creştere economicăsustenabilă. În aceste condiţii, se estimează că politica de coeziune va induceun proces de convergenţă mai rapid între aglomerări şi zonele învecinateacestora (unde investiţiile vor creşte) şi unul mult mai redus (sau chiardivergenţă) între aglomerări şi zonele periferice. Este nevoie de reformareaobiectivelor politicii de coeziune, de revizuirea destinaţiilor fondurilor structurale, pentru ca aceasta să-şi propună nu o abordare specifickeynesiană (prin stimularea cererii agregate regionale), ci una bazată pestimularea ofertei agregate pe termen lung a regiunilor. În acest sens, se

încearcă armonizarea politicii regionale din perioada 2007-2013 cuobiectivele Strategiei Lisabona.

Page 58: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 58/63

58

5.3. O nouă strategie a politicii de coeziune (2007-2013)

Politica de coeziune actuală este una compensatorie pentru a asiguracoeziunea economică şi socială, dar trebuie să vizeze şi promovareacapacităţii de dezvoltare endogenă a regiunilor. Această reorientare esteimpusă de accentuarea disparităţilor regionale de dezvoltare, ca urmare aevoluţiei procesului de integrare europeană, în condiţiile amplificăriiinfluenţelor globalizării pieţelor şi a extinderii către est a UE. Regiunile cudeficit de dezvoltare tind să aibă dezavantaje competitive, ceea ce nu le va

  permite să beneficieze pe termen lung de acumularea de capital, detehnologii performante şi de externalităţile pozitive generate de aglomerareaactivităţilor economice. 

Decalajul de competitivitate dintre regiunile UE este rezultatulrepartizării neuniforme a activităţilor de cercetare-dezvoltare (C&D) şi a

tehnologiilor informaţiei şi comunicării:   există o concentrare a activităţilor de cercetar e-dezvoltare în regiunile

centrale ale UE (15 membri), astfel că doar opt regiuni din UE aualocat mai mult de un sfert din cheltuieli pentru C&D în uniune şi 30regiuni, o jumătate din aceste cheltuieli; 

    în regiunile Obiectiv 1 (regiuni al căror PIB/loc. este inferior valoriide 75% din PIB-ul mediu al UE-15), luate împreună, cheltuielilefirmelor   pentru C&D au atins mai puţin de 0,3% din PIB (faţă de1,3% în UE);

  firmele din regiunile mai puţin dezvoltate sunt izolate de cele mai  bune reţele de C&D şi centre de cercetare care dezvoltă tehnologiinoi;

  în ţările candidate, sunt alocate mult mai puţine resurse financiare  pentru C&D, decât în majoritatea ţărilor membre existente, dar maimult decât în regiunile Obiectiv1;

    în UE-15 există o diferenţiere nord-sud în dezvoltarea majorităţiitehnologiilor noi, fapt ce intensifică diviziunea ţărilor de coeziune şi acelorlalte ţări membre. În situaţia actuală a Uniunii Europene, care înregistrează o încetinire a

 procesului de creştere, raportul Sapir (2003) recomandă prioritatea susţineriipoliticilor care stimulează creşterea economică în regiunile mai puţindezvoltate, în detrimentul politicii de redistribuire. Este de fapt o schimbarede paradigmă a conceptului de coeziune, către stimularea capacităţiiregiunilor de a genera venituri, pe baza factorilor care generează o creştereeconomică endogenă. Condiţia este ca politicile locale, care completează 

Page 59: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 59/63

59

ajutorul structural, să promoveze libera iniţiativă a indivizilor, iar  proiectele elaborate să fie testate de piaţă (figura de mai jos).

Crearea premiselor unei creşteri economice endogene a regiunilor mai puţin dezvoltate reprezintă singura soluţie pentru reducerea decalajelor de dezvoltare, în condiţiile în care aglomerările tind să evolueze după oastfel de traiectorie. Politica de coeziune europeană va trebui aşadar săcompleteze Strategia de la Lisabona (aşa cum se arată în figura de mai jos),

  pentru a realiza recunoaşterea valorilor modelului european; fondurilestructurale alocate ar urma să vizeze asigurarea unei competitivităţieconomice ridicate a regiunilor.

Strategia politiciide coeziune

Diminuarea decalajelor dedezvoltarea dintre regiuni

Principiiredistributive

Principii bazate pe abilitatea regiunilorde a genera venit

Păstrarea condiţiilor competitive ale pieţei 

Încurajarea iniţiativeiantreprenoriale

O soluţie mai eficientă 

Page 60: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 60/63

60

Pentru perioada 2007-2013, se accentuează rolul politicii de coeziuneîn reducerea disparităţilor economice, sociale şi teritoriale, prin reorientarea

obiectivelor şi a instrumentelor folosite, pe trei direcţii (evidenţiate şi detabelul de mai jos):  pentru prioritatea „convergenţă”, media PIB/loc a UE-15 va rămâne

reperul de eligibilitate pentru sprijin prin intermediul politicii decoeziune şi în cadrul UE-25 până în anul 2013; 

Page 61: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 61/63

61

  pentru prioritatea „competitivitate regională şi ocupare”, fondurile vor fi alocate de Comisia Europeană statelor membre pe baza criteriilor comunitare economice, sociale şi teritoriale;

   pentru prioritatea „cooperare teritorială europeană”, mărimea  populaţiei şi condiţiile socioeconomice relative vor ghida distribuţiaresurselor financiare.Tabelul următor analizează comparativ coordonatele politicii de

coeziune comunitare pentru perioadele 2000-2006 şi 2007-2013, evidenţiindreorientarea acesteia pentru următorii şapte ani.

5.3.1. Reforma politicii de coeziune... dincolo de efectele anticipate

 Noua strategie a politicii de coeziune recunoaşte importanţa reformării modelelor anterioare privind creşterea coeziunii în modelul european.

Regiunile mai puţin dezvoltate trebuie să fie ajutate să genereze externalităţitehnologice pozitive (să incumbe în sistem forţe centripete puternice). Estenecesară revitalizarea stimulentelor şi nu „obişnuinţa comportamentului decerşetor” pentru acestea. Politica de coeziune europeană actuală completeazăobiectivele Strategiei de la Lisabona; fondurile structurale alocate ar trebuisă vizeze asigurarea unei competitivităţi economice ridicate a regiunilor. 

Însă efectele pozitive pot apărea cu un lag semnificativ, deoarece:a)  îmbunătăţirea pregătirii forţei de muncă are un impact redus în

regiunile în care nu există infrastructura de bază (transport eficient,telecomunicaţii şi reţele energetice, furnizarea apei, servicii de

mediu...);b)  regiunile cu condiţii iniţial defavorabile se adaptează mai greu la

 provocările pe care le prespune o economie bazată pe cunoaştere; c)  regiunile care dispun de un avantaj iniţial în cercetare-dezvoltare pot

atrage totalitatea activităţilor acestui sector, ceea ce susţine o ratăridicată de creştere economică. Astfel, structura centru-periferiedevine una stabilă (caeteris paribus), ceea ce evidenţiază impactulcreşterii endogene asupra persistenţei disparităţilor regionale înUniunea Europeană; 

d)  îmbunătăţirea calităţii actului educaţional, care asigură o flexiblitatemai ridicată a forţei de muncă, poate contribui la creştereadisparităţilor regionale. În acest sens, Strategia de la Bologna ar puteagenera o creştere a mobilităţii tinerilor către centrul Europei şi creareaunei structuri stabile centru-periferie la nivel comunitar.Deşi politicile prin care se încurajează apariţia germenilor unei

creşteri economice endogene în regiunile mai puţin dezvoltate sunt singurele

Page 62: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 62/63

62

recomandabile, totuşi lipsa coordonării acestora poate induce accentuareadecalajelor de dezvoltare.

Pentru ca politica de coeziune să fie eficientă, ar trebui ca fondurile săfie acordate regiunilor din apropierea centrului (sub formă de cercuriconcentrice, în valuri spre exterior). Experienţa arată că zonele izolate,

  beneficiare ale fondurilor structurale, nu au avut decât creşteri temporare(vezi regiunile Mezzogiorno, Andaluzia, landurile din Germania de Est etc).În prezent, se acordă o asistenţă financiară tuturor regiunilor mai slabdezvoltate, iar impactul acestora este de multe ori nesemnificativ. De aceea,o soluţie ar fi aceea a acordării mai multor fonduri unui număr mai redus deregiuni. Acestea vor genera externalităţi pozitive, rezultând o capacitate maimare de extindere a centrului şi de reducere a periferiei.

De aceea propun alocarea fondurilor structurale numai către regiunileRA şi RE, aflate în imediata vecinătate a regiunii centru (figura de mai jos).

Astfel, acestea ar beneficia de externalităţile pozitive ale centrului şi dedelocalizarea firmelor din aglomerare, dar şi de asistenţa structuralăcomunitară. În consecinţă, impactul acestora din urmă va fi unul mai ridicat,putând genera la rândul lor o influenţă pozitivă asupra regiunilor dinimediata apropiere (RC, RB, RD).

Astfel, fondurile structurale ar avea un impact pozitiv pe termen lung

asupra ofertei agregate la nivel regional, fiind practic eliminate efectelenegative (asupra coeziunii) ale alocării acestora. În aceste condiţii s-arelimina compromisul dintre creşterea naţională şi coeziunea regională înmodelul european.

Regiunea centruRA

RB

RC

RD

Fonduristructurale

RE

Fonduristructurale

Externalităţi pozitive, delocalizare

Page 63: Economie Europeana.suport de Curs

8/3/2019 Economie Europeana.suport de Curs

http://slidepdf.com/reader/full/economie-europeanasuport-de-curs 63/63

BIBLIOGRAFIE

1.  Baldwin R., Wyplosz Ch.,   Economia integrării europene, EdituraEconomică, Bucureşti, 2006 

2.  Dinu M., Socol C., Marinaş M. -   Economie europeană , EdituraEconomică, Bucureşti, 2004 

3.  Krugman, P., Obstfeld M.,  International Economics: Theory and Policy,5th edition, Addison-Wesley, 2000.

4.  Pelkmans J. –   Integrarea europeana. Metode şi analiza economica, Editia a doua, Institutul European din România, 2004