ECONOMIE AGROALIMENTARA

356
UNIVERSITATEA BIOTERRA BUCURESTI Sef.lucr.dr. Florescu Georgiana Sef.lucr.drd. Florescu Geanina Asist.univ.drd. Ion Sia ECONOMIE AGROALIMENTARA SI AGROSILVICA BUCURESTI 2005

Transcript of ECONOMIE AGROALIMENTARA

Page 1: ECONOMIE AGROALIMENTARA

UNIVERSITATEA BIOTERRA BUCURESTI

Sef.lucr.dr. Florescu Georgiana

Sef.lucr.drd. Florescu Geanina

Asist.univ.drd. Ion Sia

ECONOMIE AGROALIMENTARA

SI AGROSILVICA

BUCURESTI

2005

Page 2: ECONOMIE AGROALIMENTARA

2

Page 3: ECONOMIE AGROALIMENTARA

3

I N T R O D U C E R E

Spaţiul rural românesc cu cele 2688 comune şi 12.751 sate reprezentând

90 % din teritoriul României şi are o dublă semnificaţie: deţine principalele resurse

agricole şi silvice şi peste 10 milioane locuitori ceea ce atestă că de fapt evoluţia

economico-socială şi înfăţişarea generală a teritoriului naţional se datorează

activităţii depuse pentru valorificarea resurselor şi dezvoltarea sa complexă şi

echilibrată integrată dezvoltării de ansamblu a României.

Definind spaţiul rural de fapt apare pregnant că acesta integrează spaţiul

urban de care este dependent în procesul dezvoltării astfel că numai într-o viziune

integrată şi integrală se poate realiza o organizare teritorială şi dezvoltare

armonioasă.

Astfel, lucrarea noastră este sinteza unui ansamblu de informaţii, studii şi

cercetări pornind de la faptul că umanitatea a cunoscut două mari revoluţii:

agricolă şi industrială a căror consecinţă în noile condiţii se impun a fi armonizate

în contextul global al creşterii economice ceea ce exercită o influenţă parţială

benefică asupra mediului rural.

Definind spaţiul rural urmată de diagnoza spaţiului rural românesc şi

condiţiile obiective care caracterizează evoluţia "mediului rural" în ideea de a

depăşi tradiţionala dictonomie urban-rural în procesul de organizare teritorială şi

dezvoltare, cartea noastră aprofundează teoretic şi practic diferitele concepte şi

moduri de abordare a eterogenităţii spaţiului şi a noii sale semnificaţii în procesul

dezvoltării.

În acest cadru, punerea în valoare a mediului rural în contextul sistemului

de organizare a teritoriului de la amenajarea (sistematizarea) teritoriului (naţional,

zonal, comunal) la planurile de urbanism (generale, zonale, de detaliu) la

organizarea teritoriului interunităţi (comasări de teren şi rectificări de hotare), la

organizarea şi amenajarea teritoriului în cadrul unităţilor/exploataţiilor (agricole,

silvice) şi încheind cu organizarea terenului diferitelor categorii de folosinţă

Page 4: ECONOMIE AGROALIMENTARA

4

(arabil, plantaţii de pomi, vii şi hamei, pajişti, păduri). Imaginea este întregită de

un amplu studiu al evoluţiei organizării teritoriale a spaţiului rural românesc

accentuând funcţia dominantă a agricolului şi pădurii în rural.

Problemele capătă o semnificaţie deosebită în noile condiţii ale trecerii la

economia de piaţă şi restabilirea dreptului de proprietate ca o necesitate a

coordonării proceselor de dezvoltare şi de materializare coordonată a diferitelor

investiţii (căi de comunicaţii, energie, alimentare cu apă, transport, evacuarea

dejecţiilor şi apelor uzate, promovarea şi diversificarea activităţilor economice,

diversificarea şi creşterea eficienţei agriculturii, dezvoltarea unei silviculturi

viabile, crearea unor condiţii favorabile pentru turism, dezvoltarea resurselor

umane, creşterea viabilităţii localităţilor rurale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.

În acest sens organizarea teritoriului creează baza pentru dezvoltarea

agricolă şi rurală în conformitate cu PNADR pentru perioada 2000-2006 prin:

- dezvoltarea infrastructurii agroalimentare de prelucrare şi comercializare

în zonele rurale;

- dezvoltarea infrastructurii rurale ca modalitate de ridicare a standardului

de viaţă în zonele rurale;

- diversificarea activităţii economice în zonele rurale şi oportunităţi

alternative de locuri de muncă;

- îmbunătăţirea performanţelor economie ale structurilor agricole bazate pe

principiile dezvoltării durabile;

- dezvoltarea resurselor umane prin îmbunătăţirea instruirii profesionale a

persoanelor ocupate în agricultură şi silvicultură.

Aceasta creează baza pentru amplasare SAPARD care va finanţa proiecte

individuale pentru dezvoltarea agricolă şi rurală care trebuie să se integreze

armonios în planurile de organizare, dezvoltare şi amenajare a teritoriului.

Dar ceea ce rămâne esenţial este proiectarea şi implementarea unor noi

măsuri de realizare a noilor structuri agrare prin realizarea unor exploataţii agricole

viabile — formele asociative constituind viitorul agriculturii româneşti pentru care

Page 5: ECONOMIE AGROALIMENTARA

5

lucrarea noastră constituie un preţios îndrumător de valorificare optimă a

resurselor naturale, forţei de muncă şi capitalului, pe principiul dezvoltării durabile

în spaţiul natural şi rural.

Aceasta asigură de fapt materializarea obiectivelor principale definite de

Charta Europeană a Spaţiului Rural:

a) promovarea unui sistem de producţie agricolă are să asigure:

- cerinţele alimentare ale populaţiei;

- să ofere agricultorilor şi familiilor lor un nivel al beneficiilor comparabil

cu cel al altor profesii liberale cu nivel de responsabilitate comparabil, asigurând

astfel o sursă durabilă de beneficii pentru populaţia rurală;

- să protejeze mediul înconjurător şi să asigure regenerarea mijloacelor de

producţie, astfel încât solul sau pânza de apă freatică să ofere condiţii favorabile

generaţiilor viitoare, în contextul unei dezvoltări durabile;

b) - să producă materii prime necesare economiei destinate industriei şi

producţiei de energie;

c) - să răspundă cerinţelor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole,

industriale, artizanale sau comerciale precum şi prestărilor de servicii;

d) - să asigure baza activităţilor necesare pentru recreare şi turism;

e) - să conserve resursele genetice cu baza pentru progresul agriculturii şi

promovarea biotehnologiilor;

f) - să conserve resursele naturale de viaţă — sol, apă, aer utilizându-le

într-o manieră judicioasă şi durabilă

g) - se întreţină şi să conserve peisajul natural;

h) - spaţiul rural să asigure şi să lărgească rolul socio-cultural în viata

asociativă locală, precum şi dezvoltarea relaţiilor între populaţiile urbană şi rurală;

i) - să ia în conservare cerinţele specifice ale spaţiului naţional rural

respectând principiile complementarităţii şi solidarităţii europene.

Astfel, agricultura, silvicultura şi întreţinerea naturii sunt funcţiile esenţiale

ale spaţiului rural. Un sector agricol viabil organizat în funcţie de particularităţile

Page 6: ECONOMIE AGROALIMENTARA

6

rurale, apropiat de natură, durabil şi multifuncţional poate să contribuie la

prezervarea acestor funcţiuni şi în final la buna funcţionare a spaţiului rural, la o

viaţă sănătoasă de ţară, atât pe plan economic cât şi social — cultural şi ecologic.

Iar în ansamblu se creează cadrul de a pune în valoare potenţialul şi vocaţia

fiecărei zone şi localităţi stimulând dezvoltarea în afara activităţilor tradiţionale a

activităţilor prelucrării şi comercializării produselor agricole şi silvice, a

serviciilor, protecţia mediului şi dezvoltarea turismului rural ceea ce contribuie la

diminuarea migrării şi a scăderii populaţiei din mediul rural.

Astfel, Cartea noastră dorim să exercite instruirea studenţilor dar şi

educarea cititorilor pentru o acţiune integrată în dezvoltarea echilibrată şi stabilă a

spaţiului rural.

Desigur trebuie să admitem ca fiecare om instruit şi mai ales fiecare

manager fie că se numeşte simplu inginer sau economist trebuie să posede un

anume sistem de gândire profesională care să permită a abordare şi dezvoltare

durabilă a agriculturii silviculturii , industriei, turismului şi serviciilor, dotării şi

echipării tehnice într-un concept unitar şi mai ales prin corelarea, sinteza şi

ordonarea acestora pentru proiectarea organizării şi amenajării integrate a

teritoriului într-o concepţie de ansamblu interpolând diferiţi factori pozitivi şi

negativi pentru a defini soluţii optime în profilul teritorial în tripla relaţie

economică, socială şi fizică în procesul de ordonare, restructurare, modelare şi

echipare optimă.

Subliniem generalizarea conceptului de a gândi în complex şi a executa în

etape ceea ce asigură dezvoltarea echilibrată a teritoriului în contextul valorificării

optime a resurselor şi mai ales unitatea de concepţie şi acţiune a factorilor de

decizie, proiectare, cercetare, administrare, exploatare pentru dezvoltarea durabilă

a spaţiului rural. Şi aceasta prin coordonarea politicilor economice, sociale,

culturale şi ecologice în vederea asigurării unui cadru natural şi construit armonios

realizat pe baza principiului conform căruia deciziile generaţiei prezente trebuie să

asigure dezvoltarea fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi

Page 7: ECONOMIE AGROALIMENTARA

7

dezvoltare concretizat prin prevederile cu caracter director şi reglementar al

documentaţiilor tehnice de organizare şi amenajare a teritoriului.

În acelaşi timp sperăm la o contribuţie directă în dezvoltarea economiei

rurale respectiv a politicii rurale echilibrate definite teritorial corespunzător

condiţiilor naturale, economice, sociale, culturale precum şi la realizarea unei

gestiuni publice a dezvoltării rurale.

În fine, sperăm ca problemele abordate în acest curs să suscite interesul

studenţilor, prin actualitatea şi amplitudinea tematicii abordate în sfera comună de

reevaluare a spaţiului rural şi a disciplinei de economie rurală.

Page 8: ECONOMIE AGROALIMENTARA

8

CAPITOLUL I

DEFINIREA SPAŢIULUI RURAL

În sensul cel mai larg al noţiunii, rural defineşte câmpurile ("ţara"), ţăranii

şi în general toate teritoriile şi activităţile neurbane1. Ruralul se caracterizează prin

trei elemente:

- comunităţile administrative constituite din membri relativ puţin numeroşi

şi care au relaţii mutuale;

- fărâmiţarea relativă a populaţiei conducând la o relativă dispersare a

serviciilor colective;

- importanţa activităţilor agricole.

Dar această noţiune descoperă realităţi atât de diferite. Dacă vorbim de

spaţiul rural nu trebuie să zicem "spaţii rurale". Căci originalitatea fiecărui teritoriu

rezultă dintr-un echilibru construit lent în cursul secolelor după defrişările de

păduri, cu imaginaţie şi tenacitate oamenii au fasonat peisajul; ei au folosit

materialele locale pentru crearea stilurilor regionale. Considerând pământul ca un

instrument de muncă, ba chiar ca pe un partener el a devenit suportul activităţilor.

Urbanizat în totalitatea sa spaţiul rural a pierdut în favoarea oraşului şi s-a

modificat progresiv. Oraşele create în mijlocul câmpului au devenit centre care au

crescut mereu şi în care noile locuinţe se instalează la periferie. Acţiunea reciprocă

a omului şi a pământului rural a condus la situaţii care se pot diferenţia între ţările

europene2.

Într-o definiţie de sinteză mai recentă se consideră că adjectivul rural este

folosit pentru a defini tot ceea ce se raportează la câmpuri şi de o manieră generală

la viaţa în mediu sătesc care se situează în afara aglomeraţiilor oraşelor. Termenul

de rural este adesea folosit în opoziţie cu urban care desemnează tot ceea ce este

1 Le Petit Larousse. Paris, 1998 2 Henry de Farcy, L'Espace Rural, Presses Universitaire de France, Paris, 1975.

Page 9: ECONOMIE AGROALIMENTARA

9

oraş3.

Sensul cuvântului rural este întotdeauna mai larg decât al celui de agricol.

Spaţiul rural nu este numai sediul activităţilor agricole, dar şi al industriei,

artizanatului şi comerţului rural4.

Diversitatea studiilor întreprinse în deceniul 7 în Franţa definesc valenţe

noi ale ruralului.

Astfel se consideră că spaţiul rural este definit în funcţie de noţiunile care îl

caracterizează, el cuprinzând tot ceea ce nu este urban... Asta şi explică faptul 4 P.Georges. Dictionaire de ia geographie, Paris. PUF. 199Q. p.423.

că de multe ori se confundă noţiunea de rural cu noţiunea de agricol, ce nu

corespunde realităţii.

Acest spaţiu rural care în anumite zone defavorizate este abandonat de către

agricultori însuşi ar putea rămâne un fel de decor imobil în cadrul operaţiunii de

amenajarea (sistematizarea) teritoriului . Este o chestiune care se pune cu necesităţi

în fie care ţară pentru că obiectivele amenajării sunt la alegere: renunţă la unele,

abordează altele mai urgente iar înaintea acestor decizii este hotărâtoare. Mediul

rural este condamnat la declin şi la moarte mai mult sau mai puţin lentă în formele

sale tradiţionale de viaţă şi organizare; Transformarea acestor metode şi a

structurilor vor naşte şanse care deja se întrevăd5.

Spaţiul rural nu este un spaţiu abstract, nici omogen, el este umano-

geografic şi de două ori heterogen. O primă heterogenitate este dată de teren

(subsol, topografie, sol şi microclimat). A doua heterogenitate provine din

densitatea demografică puternic diferenţiată în puncte polarizatoare de la mici

oraşe la oraşe cu vocaţie regională şi capitală6.

Dacă rural şi urban nu sunt diferenţiate natural se pot utiliza termenii de

3 Gerhard Ciparisse, Thesaurus multilingue du foncier FAO. Roma. 1999. p.56. 4 P. Georges. Dictionaire de la geographie, Paris. PUF.1990, p.423. 5 Oliver Guichard. La croissancc economique et l'espace rural, Collogue International Arnenagernent de l'espace rural. Maison de L'UNESCO. Paris 2, 2-4 rnars 1966. Cahrriers du Ceneca. Paris.1966, p.17. 6 G.Bordet, Courment râaliser l'amenagernent des espaces ruraux ? Collogue International Arnenagernent de l' espace rural. Cahriers du CENECA, Paris, 1966. p.461.

Page 10: ECONOMIE AGROALIMENTARA

10

analizare a spaţiului social rural şi social urban inclusiv pentru a gândi organizarea

spaţiului. În inodelele de zone rurale integrate micilor regiuni, ele însele integrate

sistemului urban însuşi se poate folosi noţiunea de oraş şi sat în care activităţile

agricole şi industriale se întrepătrund şi determină densitatea populaţiei.

Spaţiul rural se divizează în două secţiuni care definesc pe de o parte

problema pur agricolă iar pe de alta problema vieţii rurale pentru persoane care nu

se ocupă de agricultură7.

Aceste aspecte sunt integrate de sinteza realizată pentru definirea ruralului

cu prilejul evitării primului tratat de sistematizare rurală, a căror actualitate se

păstrează şi în prezent8.

Semnificaţia literară a expresiei este admisă cu condiţia de a asigura

cuvântului teritoriu un sens general9. El nu se poate confunda cu "solul" pentru că

ceea ce se amenajează este de fapt structura teritoriului.

A asocia termenul de rural noţiunii de organizare (sistematizare, amenajare)

impune ca atare definirea sa deoarece adesea este folosit ca şi când s-ar referi la

fenomene distincte, unice şi singulare. Aceasta este cu atât mai necesar cu cât

adesea nu este suficient de clar ce se înţelege prin termenul de "rural" care poate fi

folosit pentru a indica: un aspect ecologic, o dimensiune ocupaţională şi o

componentă socio-culturală. în trecut se presupunea că aceşti trei factori erau legaţi

în mod empiric. Dar devine din ce în ce mai evident că relaţia clară dintre aceste

elemente nu mai poate exista. De aceea, clarificarea conceptului de "rural" este

necesară pentru a putea fi folosită în mod semnificativ în activitatea ştiinţifică şi în

activitatea practică10.

În limbaj curent, prin rural se înţelege: un oarecare gen de peisaj (land-

schaft); o suprafaţă de teritoriu cultivat; un teritoriu pe care activitatea agrară este

intensă, în general landschaftul poartă amprenta omului: câmpii arate, livezi,

7 Edgar Faure. Vers de nouvells structures, Opera citată, p.489. 8 I. Bold, M. Matei, P. Sabadeanu, Sistematizarea rurală, Editura tehnică, Bucureşti, 1974. 9 J.de Lanversin, L'amenagernent du territoire et la regionalisation. Libraire techniques, Paris. 1970. 10 Wilits K.Fern. Bealer Robert. An Evolution of Composite Definition of "ruraliti". În: Rural Sociology. nr.2.1967, p.165- 177.Trad.CIDAS-Colectivitate rurală, p. 117- 174.

Page 11: ECONOMIE AGROALIMENTARA

11

păşuni, păduri, zone construite, totul este amenajat de om în folosul său, într-un

anume sens spaţiul rural a devenit cultural11.

În mod curent, noţiunea de rural (spaţiu rural, populaţie rurală, mediu rural)

caracterizează un ansamblu care este diferenţiat de cel urban şi totodată

convenţional delimitat prin unităţi statistice şi administrative. Desigur criteriile

pentru definirea caracterului urban sau rural al unei colectivităţi sau spaţiu relevă

diferite concepţii adoptate, care, sintetic, se pot rezuma la trei: economic,

sociologic şi geografic12.

- Economic, mediul rural se caracterizează prin predominarea activităţilor

agricole şi a industriei de prelucrare, spaţiul rural având ca funcţie esenţială

specifică producţia agricolă.

- Sociologic, societatea rurală se caracterizează printr-un specific al

modului de viaţă, comportament şi un sistem de valori distincte faţă de cel urban.

- Geografic, mediul rural se diferenţiază prin modul de ocupare a spaţiului,

modul de locuire, grupat sau dispersat.

Literatura de specialitate din numeroase ţări atestă că această clasificare nu

este pe deplin satisfăcătoare pentru toate ţările şi condiţiile, ceea ce a determinat

adoptarea unor criterii suplimentare. De exemplu în S.U.A. în funcţie de

procentajul populaţiei agricole, se disting categoriile de rural agricol şi rural

neagricol (rural farm, rural non farm), în timp ce în Franţa delimitarea strictă a

zonelor de dezvoltare industrială şi urbană a permis conturarea spaţiului rural ca

teritoriu unde predomină producţia agricolă, iar elementele naturii se găsesc în

stare mai pură.

În acest sens, în Franţa, F. Blaizot defineşte ca rural intensitatea teritoriului

de densitate slabă, cu aşezări mici şi mijlocii13.

Asemănător, în R.F.G., ca spaţiu rural sunt considerate toate acele zone ce

11 G.Simon, Impact de l'agriculture moderne sur l'espace rural. Annales de Gembloux, nr.4-1971, p.297-308. 12 Nicole Mathieu. Leş problemes d'amenagernent des regions rurales Francaises. în: Geographie et l'amenagementdu territoire,Budapest, 1969.p.105. 13 F.Blaizot. Obiectif et financement de l'amenagement rurales. In: Geometre, nr.ll. nov. 1972. p.2.

Page 12: ECONOMIE AGROALIMENTARA

12

se găsesc în afara zonelor de mare densitate14.

În Belgia se consideră că spaţiul rural defineşte înainte de toate un anume

gen de peisaj (landschaft), fiind vorba de un teritoriu cultivat de om. În general, în

Europa peisajul poartă peste tot amprenta omului, fiind transformat de către

locuitori, amenajat, astfel că natura, deşi mereu prezentă, a fost readusă la o

aranjare raţională, care îi compartimentează şi îi distribuie diferitele expresii sau

funcţii15.

În Rusia zonele rurale sunt considerate cele în care funcţiile principale le

constituie agricultura, silvicultura, pescuitul şi activităţile industriale de prelucrare

primară a acestor ramuri. În alte ţări (Anglia, S.U.A., Brazilia) definirea se

realizează în funcţie de ocupaţia preponderentă a majorităţii populaţiei active (dacă

aceasta are o structură neagricolă — ocupaţii în industrie, deservire, transporturi,

cultură, învăţământ — localitatea este clasificată ca urbană, iar în caz contrar ca

rurală), în Italia, Franţa şi Olanda, parţial în Belgia, s-a încercat o clasificare după

gradul de confort, al echipării tehnice, nivel de deservire social-culturală.

Desprinzând concluzia existenţei a cel puţin trei grupe de criterii esenţiale

de a clasifica zonele localităţile şi populaţia rurală (numărul de locuitori, ocupaţiile

preponderente ale populaţiei active şi gradul de confort al localităţilor) la care se

adaugă o serie de indici geografici, economici şi urbanistici (ca densitatea

populaţiei, aria construită etc.) evidenţiem dificultatea de a face comparaţii şi a

trage concluzii unitar valabile din situaţia existentă în diferite ţări16 un anume

specific naţional rămânând dominant.

Într-o definiţie de sinteză a Comisiei Economice pentru Europa a O.N.U.

spaţiul rural este considerat ca o parte a teritoriului natural situată în afara oraşului

şi folosită în special pentru agricultură sau economia forestieră, cu predominarea

centrelor populate care nu intră în categoria aşezărilor urbane, ai căror locuitori în

14 Grundlagen und Methoden der landwirtschaftlichen Raumplanung. în: Der Agrarplanung haufîgverwendete Begriffc und Fachandrucke.Hannovra, 1969. p.437-443. 15 G.Simon, Impact de l'agriculture moderne sur l'ecspace ntral et le peisage. Annale de Gernbloux. Belgia, nr.4, 1971. p.297-308. 16 V.Ioanid. Sistematizarea localităţilor rurale. Sinteza dopcumentară CIDAS, Bucureşti, 1969

Page 13: ECONOMIE AGROALIMENTARA

13

marea lor majoritate sunt dependenţi de producţia agricolă şi deservirea acesteia,

de creşterea şi exploatarea pădurilor17. Caracteristica zonelor rurale se poate

exprima în forme diverse în funcţie de densitatea şi caracteristica populaţiei,

factorii geografici, dezvoltarea industrială etc.18

Criteriile care caracterizează în prezent ceea ce numim, "spaţiu rural",

fiind în general definite la nivelul cunoaşterii şi dezvoltării actuale, se impune

să evidenţiem că ele nu sunt complet independente unele de altele. Astfel se

poate spune că spaţiul rural este concretizat prin : densitate redusă a populaţiei;

o activitate umană orientată în mare parte către agricultură, silvicultură şi

turism; mod de viaţă şi comportament al indivizilor specifici19. Deci spaţiul

rural este foarte variat, cuprinzând teritoriul agricol cultivat, teritoriul ocupat

de păduri şi păşuni, teritoriul rural neagricol (munţii, riviera mării etc.) şi

aglomerările rurale.

O definire certă a spaţiului rural apare deci ca posibilă prin luarea în

considerare a următoarelor criterii de ordin: morfologic (număr de locuitori,

densitate, tip de mediu), structural şi funcţional (tip de activităţi şi de relaţii).

Practic, spaţiul rural se caracterizează printr-o slabă densitate a populaţiei,

formele de stabilire umană, satele şi comunele, caracterizându-se prin

individualitatea şi discontinuitatea spaţiului construit, activitatea predominantă

agricolă se suprapune cu spaţiul agricol în timp ce echiparea tehnică este

elementară.

Modificările structurale provocate de industrializare, de creşterea

oraşelor şi a centrelor industriale, de progresul tehnic, pun în faţa multor ţări

necesitatea ca în funcţie de particularităţile istorice, economice, naţionale şi de

altă natură să revadă concepţiile asupra mediului rural.

Astfel, I.Matei arată că este necesară reconsiderarea conceptelor clasice

de "sat" şi "oraş" şi evidenţiază faptul că criteriul demografic nu mai poate fi 17 O.N.U.-C.E.E.. Planirovanie i razvitie selskihnasetenih mest. Geneva. 1970. 18 O.N.U.-C.E.E., Amenagements et developpernent des aglornerations rurales. 24 rnai 1972. 19 Charles Olier ct Jean Rondepierre: Equipernent rural et araeliorations fonciers, Paris. Eyroles.1967.

Page 14: ECONOMIE AGROALIMENTARA

14

adoptat ca definitoriu. De asemenea, "criteriul funcţionalităţii" aşezărilor, care

pare a întruni din ce în ce mai mult sufragiile multor specialişti din diverse

domenii nu mai apare nici el aşa de categoric. El va constitui probabil criteriul

primordial, deşi parte din aşezările rurale vor căpăta funcţiuni de deservire

zonale, altădată caracteristice oraşelor. Aceste noi funcţiuni se vor adăuga însă

celor economice de bază, care vor rămâne încă diferenţiate, în oraşe

desfaşurându-se activităţile industriale, de depozitare şi de schimb, iar la sate

— în vatră şi mai ales în teritoriul aferent- predominant cele de valorificare a

solului (agricole şi forestiere). Este vorba de dominanţă, ca valoare economică

şi îndeosebi ca forţa de muncă utilizată, amplasamente de unităţi de prelucrare

— în special primară — a produselor agricole, impunându-se şi la sate20.

Pentru că mediul rural, aşa cum scria Schmitter, nu mai este în prezent o

rezervă de spaţiu pentru oraş. Oraşul şi spaţiul rural se străduiesc să transforme

modul nostru de viaţă, să-1 remodeleze. în prezent transformarea structurală la ţară

are loc într-un mod deosebit de dinamic, pentru că aici trebuie să se repete în

puţine decenii o dezvoltare care a avut loc la oraşe într-o perioadă de timp mult

mai mare. Iar scopul sistematizării constă în coordonarea tuturor măsurilor cu

caracter economic, agrar, de circulaţie, financiar şi politic constructiv. Dar satul are

legitimitatea sa proprie şi nu trebuie să fie nicidecum sistematizat, ordonat şi

modelat după principiile de ordonare şi construcţie a oraşului21.

Într-o primă definire, ca parte componentă a ansamblului acţiunilor de

organizare complexă a teritoriului, sistematizarea rurală are ca obiect principal

corelarea diferitelor funcţiuni economice şi sociale ce se manifestă pe acelaşi

teritoriu, precum şi cele de producţie, de locuire, de comunicaţi, hidroaineliorative

etc., vizând dezvoltarea echilibrată a teritoriului şi aşezărilor22.

Acest fapt este şi mai evident dacă avem în vedere că sistematizarea urbană

20 I. Matei. Aspecte ale procesului de urbanizare a mediului rural, In voi: 'Sociologie generală", Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1970. pp.279-292. 21 Ernest Peter Schmitter, probleme de configurare la reînnoirea satului, în: Bauen auf dem Lande, R.F.G., nr. 12. 1967,pp.252-257. 22 I.Bold. Sistematizarea rurală - o acţiune în actualitate. Probleme agricole, nr. 10, 1972. pp.74-82.

Page 15: ECONOMIE AGROALIMENTARA

15

se efectuează pe un spaţiu restrâns şi din punct de vedere teritorial singura

problemă care se va ridica este de a şti dacă această urbanizare, în sensul strict al

cuvântului, va ocupa 5 sau 10 % din teritoriu, în România, faptul că teritoriul rural

ocupa 90-95 % din suprafaţa ţării (suprafaţa agricolă deţine 62,9 %9 suprafaţa

fondului forestier 26,6 %), 58,9 % din populaţia ţării se află în cadrul celor 2588

comune şi 12.751 sate, iar populaţia ocupată în agricultură reprezintă 46,4 %, este

evident că înfăţişarea spaţiului va depinde, în mare măsură, de activitatea depusă în

domeniul sistematizării rurale23. Concluzia apare şi mai pregnantă considerând că

spaţiul rural este "teritoriul naţional minus ceea ce este urbanizat, ceea ce

constituie localităţile şi activităţile industriale24.

Aceasta a şi impus concepţia abordării în complex a problemelor prezente

sau cu posibilităţi de dezvoltare pe teritoriul considerat, având permanentă ideea că

agricultura şi urbanismul în cadrul sistematizării nu constituie proiectări

distincte25,iar pe diferitele trepte de sistematizare trebuie găsită o sinteză pentru a

organiza şi menţine mediul rural ca loc de producţie pentru alimente şi materii

prime, ca spaţiu vital pentru oamenii din acest mediu, ca spaţiu de recreare pentru

oamenii din centrele aglomerate şi ca spaţiu de regenerare pentru un mediu

solicitat din ce în ce mai mult.

Unei asemenea concepţii subscriu specialiştii din diferitele ţări. Astfel,

F.Blaizot subliniază că sistematizarea rurală nu se limitează la diferitele forme de

sol agricol sau forestier; ea înglobează ansamblul acţiunilor care afectează

teritoriul agricol prin diverse moduri de utilizare: locuinţe, industrie, parcuri

naturale, turism etc., impunând tratarea omogenă şi globală a tuturor problemelor

care concură la folosirea mai completă a dezvoltării economice şi a diferitelor

funcţii şi activităţi în mediu rural26.

23 Arnenagement du territoire. 20 Avenir, nr. 10, Paris. sept. 1968. 24 F.Lemoine. La function muitiple de l'espace rurale dans l 'arnenagement du territoire. In: Annales de Gambloux, Belgia, nr.4.1971.p.269-280. 25 M.Matei Fieroiu. în sistematizarea teritorială, agricultura şi urbanismul nu constituie proiectări distincte, în: Arhitectura R. S.R., nr. l, 1967, p.20-2 1. 26 F.Blaizot, Leş amenagements ruraux. Cabier des inginieurs agronomes, nr.247, iunie-iulie 1970, pp.57-62.

Page 16: ECONOMIE AGROALIMENTARA

16

După B. Kayser, sistematizarea rurală corespunde următoarelor trei

necesităţi de trasare în mediul rural a liniilor generale ale unei politici de

sistematizare şi definire a opţiunilor esenţiale de dezvoltare pe termen lung; de a

oferi planurilor economice un cadru mai adecvat localizării echipamentelor

tehnice; a permite studierea şi trasarea unui plan de utilizare a solului după cum

acesta este afectat activităţilor agricole, industriale, turistice, pentru locuit sau

pentru realizarea echipament ului de infrastructură27.

Al.Antonietti atribuie sistematizării rurale rolul valorificării maxime

economice şi sociale a teritoriului, iar E. Schmitter funcţia de a asigura folosirea

terenului agricol aşa cum cere natura şi nu împotriva ei, iar folosirea terenurilor

pentru alte scopuri (amplasamente pentru aşezări populate, pentru industrie,

transporturi, etc.) să fie coordonate şi armonizate28.

W.Alonso consideră două aspecte esenţiale ale sistematizării: primul este

producerea şi distribuirea de informaţii care pot fi folosite de către mai multe

întreprinderi, iar al doilea este capacitatea de a oferi o vedere cuprinzătoare asupra

structurii teritoriale, a economiei naţionale în procesul de dezvoltare29.

M.O.Kolar şi M.F.Prikryl consideră sistematizarea ca un efort de

dezvoltare planificată, care luând în considerare diferiţi factori pozitivi sau negativi

stabileşte o soluţie optimă de dezvoltare ulterioară coordonată pe un ansamblu

complex30.

După R.Wurzer31 şi sistematizarea este chemată să stabilească principiile

de bază ale unei dispoziţii generale, sistematice şi de perspectivă, pentru anumite

regiuni, zone, teritorii-principii corespunzătoare cerinţelor previzibile de ordin

economic, social şi cultural.

27 B.Kayser, Necesidad y diftcultades de la ordenacion del espacio rural. Documentas informaţivos. Madrid nr.886,1970, pp. 3-21. 28 Alesandro Antonietti, Terra e agricultura, L' Italia agricola, martie 1970. pp.257-272. 29 W.Alonso, The Location of Industry in Developing Countries, Seminar O.N.U.-UNIDO-id/ wg, 9/2Minsk 1967. 30 Kolar, M.O., Prikryl. M.F., Zones de lioisirs dans d'autres regions, Nations Unies, France- Luxembourg, 27 aprilie- 10 mai 1969, v.II, p.273. 31 R. Wurzer, Studii asupra sistematizării teritoriale în Austria. În: Der Aufbau, nr.5, 1968, p.149-152.

Page 17: ECONOMIE AGROALIMENTARA

17

W.Boleslaw şi J.Regulski32 consideră sistematizarea o formă a organizării

teritoriului ce se evidenţiază prin tendinţa de utilizare complexă a spaţiului şi

repartizarea în cadrul acestuia a fenomenelor social-economice.

După I.Brzakov, sistematizarea teritorială trebuie să rezolve organizarea

teritorială în aşa fel încât aceasta să formeze un tot organic, capabil de o dezvoltare

intensă cu asigurarea coordonării tuturor elementelor teritoriale.

M. Ghendelman, D. Bogorad, G. Kuzneţov, atribuie sistematizării rolul

valorificării optime a resurselor, al dezvoltării coordonate a economiei în profil

teritorial, în corelare cu planificarea economică33.

K. Mayer consideră oportun a atribui un conţinut lărgit noţiunii de

sistematizare pentru a înţelege prin aceasta întreaga gândire şi planificare, precum

şi toate actele care conduc la folosirea şi îmbunătăţirea susţinută a potenţialului

natural, ţinând seama de cerinţele tot mai mari ale omului faţă de resursele

naturale, solul şi apa.3434

Dufounet arată că de fapt organizarea spaţiului se reduce în mod schematic

la centre şi zone. Iar în faptul că spaţiul rural ocupă 95 % din spaţiul naţional, un

rol de seamă revine sistematizării rurale. Problemele de sistematizare rurală,

datorită importanţelor repercusiunii pe care le au din punct de vedere social şi

economic, au fost reconsiderate în ultimul timp, fiind incluse în programe de

dezvoltare economică şi socială35.

J. Bonarnour, sintetizează ideea că evoluţia agriculturii comandă în parte

viitorul spaţiului rural; de fapt pentru a fi conservat, spaţiul rural trebuie

diversificat prin industrializarea sub coordonarea sistematizării, extinderea zonelor

de recreare şi dezvoltarea turismului36.

32 E. Boleslaw. Analiza planowania regionalnogo zacasradlo inforraacizi do planowania budocnitwa. Praga, 1966. 33 M.Ghendelman. Osnovi vaprosi raionnoi i vnutrihziaislvennoi planirovki selsco haziaistvenîh raionov,Trudi Ţelinogradscogo Selscohoziaistvennogo Instituta Ţelinograd 1963,Tom. l ,pp. 5-l 6. D. I. Bogorad. Konstructivnaia geografia raionna. Osnovî raionnoi planirovki. Moscova, 1965. G.A.Kuzneţov, Raioinnaia planirovka Moscova, 1966. 34 K.Mayer.Ober Ordnungsaufgaben und Entwikiungsprobleme im landlichen Raurn. în: Wasser und Boden Heft 11, nov. 1967. 35 Paul Dufournet, Leş plâns d'organisation de l Espace, Paris. 1970. 36 J.Bonarnour, Evolution de l'espace rural francais. în: Geographie et rAmenagement territoire (IlI-e Colloquque

Page 18: ECONOMIE AGROALIMENTARA

18

John Weller atribuie sistematizării rurale rolul de armonizare a folosirii

terenului pentru diferite activităţi şi servicii, crearea unui landschaft eficient şi

atractiv37.

Iar după Leynaud, sistematizarea rurală are ca obiectiv să ofere populaţiei

rurale mijloacele de a aprecia sensurile de dezvoltare şi echipare ca şi căile cele

mai oportune38.

Sistematizarea rurală are drept scop crearea unei structuri raţionale a

spaţiului natural cuprinzând două laturi esenţiale: planificarea măsurilor cu

caracter social destinate îmbunătăţirii şi utilizării eficiente a resurselor şi crearea

unei structuri raţionale a spaţiului natural39.

Şi seria exemplelor poate fi continuată, confirmând într-o viziune de

sinteză, că sistematizarea se impune ca o necesitate obiectivă pentru coordonarea

multiplelor interese ce se interferează pe acelaşi teritoriu, constituind unica soluţie

de coordonare a elementelor spaţiale cu dezvoltarea preconizată pentru

îmbunătăţirea folosirii spaţiului corespunzător diferitelor scopuri care pot fi

urmărite de societate40.

Se evidenţiază pregnant că sistematizarea rurală este o amenajare a

spaţiului natural care vizează să menţină echilibrul între teritoriu şi societate. Este

urmarea firească a faptului că civilizaţia contemporană cere spaţiul natural

funcţiunii extrem de variate şi numai un efort coordonat al diferitelor sectoare de

dezvoltare poate conduce la rezultate satisfăcătoare41 având particularităţi specifice

diferitelor ţări.

În Belgia, sistematizarea rurală, asigură în cadrul unui program sistematic

franco-hongrois de geographie) Budapesta, 1969, pp. 11-42. 37 John Weller, Modera Agriculture and Rural Plaiming, Londra, 1967 38 Leynaud, Le Grontec Ph, Lamenagement rural-dattes esentiellies-et problemes poses for Ies orientations econorniques. în: Agriculture, nr.328. ian. 1970. 39 D.Stephan, Landschaftsplammg als Bestandteil der langfristigen territorialen Planung. în: Landscafts-arhitectur, nr. l, 1972, pp. 14-15. 40 I.Bold., Lattd Managcnicnt — Prospects of Dvelopetnent aitd Use of Space. World Future Research Confcrcnce. Bucureşti 3-10 sept. 1972. 41 Planiftcation d'ensamble et amenagement du territoire, în: voi.: Colloque CEE sur Ies problernes de Fenvironnement. Nations Unies — New York, 1971. pp. 161-166.

Page 19: ECONOMIE AGROALIMENTARA

19

şi raţional utilizarea solului sub toate formele42.

În Franţa sistematizarea rurală integrează mediul rural în realizarea unei

dezvoltări economice şi sociale armonioase43. Este urmarea directă a faptului că

acordarea unei atenţii deosebite sistematizării oraşelor, a avut ca efect o delăsare în

controlul evoluţiei spaţiului rural. Ca urmare a dezechilibrelor create s-a impus

necesitatea unei concepţii globale care să integreze şi spaţiul rural în definirea

vocaţiei sale şi rezolvarea problemelor specifice44.

În Franţa, problemele sistematizării rurale sunt generate şi de diminuarea

populaţiei active agricole, echiparea teritoriului şi serviciilor comunitare ale

populaţiei rurale, problemele administrative şi de gospodărire.

În R.S.S. Ucraina, problemele sistematizării rurale constau în eliminarea

diferenţierilor între oraş şi sat din punct de vedere socio-economic, cultural şi ca

mod de viaţă.

În Cehoslovacia, sistematizarea rurală are ca obiect principal lichidarea

dispersării teritoriale a aşezărilor şi în secundar crearea condiţiilor de asigurare a

unui anumit nivel de confort şi de servicii pentru micile aşezări,

În Finlanda, problemele sunt generate de posibilităţile de dezvoltare a

industriei, dispersarea populaţiei rurale şi valorificarea resurselor funciare45.

În Suedia se consideră sistematizarea teritorială ca una dintre metodele

gospodăririi resurselor naturale într-un cadru de perspectivă, care concură la

asigurarea unei dezvoltări armonioase a economiei naţionale. De fapt, studiile de

sistematizare contribuie la realizarea unui echilibru în dezvoltarea diverselor

regiuni ale ţării, respectând aspectele complexe ale producţiei, ale mediului

înconjurător, ale mediului de viaţă în general46.

42 Jacqucs Hoeffter. La mutation du regime foncier, în: Cahiers d'urbanisme et d'amenagement du teritoire, nr.63/64,1969, pp.13-14. 43 O.N.U. -C .E.E, Comite de l'habitation, de la construction et de la planification, Monographies natiotinales preparees en vue de l'enquete sur la planification regionale du territoire. 1967, pp.4-8. 44 Nicolae Mathtieu, Leş problemes d 'amenagement des regions rurales Francaises. în: Geographie et 1'amenagement du territoire, Budapest, 1969,p. 105. 45 O.N.U.-C.E.E, Amenagamanet et developpement des aglomerations rurales, Rapport de la synhese, 24 mai, 1972. 46 S.Lundkţist, Sistemalizarca teritorială în Suedia, Gospodărirea resurselor naturale: solul şi apa. Bygnords industrin. nr.19,1972. p.-25-29. în: B.I.T., nr.l, 1973, pp.13-15. 471.Bold ş.a., Cultural Landscape-Component of

Page 20: ECONOMIE AGROALIMENTARA

20

În Polonia sistematizarea spaţiului rural tinde să asigure dezvoltarea

regiunilor ţării în conformitate cu specificului lor, pentru realizarea unei corelări.

În România sistematizarea (amenajarea) rurală se integrează vastului

proces de sistematizare (amenajare) a teritoriului naţional, având ca obiectiv

primordial determinarea căilor principale de dezvoltare a comunelor şi localităţilor

pe baza unei analize critice a situaţiei existente şi a posibilităţilor de dezvoltare a

funcţiilor economice, sociale şi culturale, adecvat condiţiilor specifice ale cadrului

natural, punerii în valoare a resurselor locale şi în strânsă corelare cu teritoriul

înconjurător47 48.

V.Tufescu defineşte rolul sistematizării rurale în adaptarea satului la noile

condiţii social-economice care s-au creat populaţiei rurale din ţara noastră prin

dezvoltarea economiei şi prin transformările atât de profunde produse în structura

social-culturală a satelor în ultimele două decenii. Satul românesc îşi are tradiţiile

lui milenare, de care se ţine seama, întrucât acestea oglindesc nu numai un anumit

specific al poporului nostru (satul păstrător al datinelor strămoşeşti, al comorilor de

artă populară şi de folclor, al portului naţional etc.) dar şi o adaptare uimitoare la

condiţiile locale de mediu geografic şi la posibilităţile de valorificare a resurselor

teritoriului înconjurător49.

Aşa cum a fost sintetizat în raportul "Sistematizarea şi dezvoltarea

localităţilor rurale, al Comisiei Economice Europene O.N.U.- Geneva, 1970,

obiectivul principal al sistematizării rurale este crearea condiţiilor de viaţă

corespunzătoare şi a unor condiţii adecvate pentru desfăşurarea activităţii umane în

strânsă corelare cu elementele naturii, concomitent cu reglementarea construcţiilor

în localităţile rurale, în majoritatea ţărilor sistematizarea este îndreptată spre

Land Planning and Management in the Socialist Republic of România, International Seminar on the Problems of Creative Conservation and Dynamics of Landscape Development as found in Protected Landscape. Constanţa, România, 4-9 rnai 1973. 47 I. Bold ş.a., Cultural Landscape-Component of Land Planning and Management in the Socialist Republic of Romania, International Seminar on the Problems of Creative Conservation and Dynamics of Landscape Development as found in Protected Lanscape. Constanţa, România. 4-9 mai 1973. 48 M.Cardaş. l .Baucher, Gh.Sandu, D.Defour, Lamenagernent des territoires ruraux, Seminaire ONU,Bucureşti. 22 sept-7 oct.1969. 49 V.Tufescu, Ceretarea geografică şi dezvoltarea sistematizării rurale, în: Studii şi Cercetări. Seria Geografie. Tom.

Page 21: ECONOMIE AGROALIMENTARA

21

dezvoltarea centrelor populate de perspectivă, cu stabilirea limitelor localităţilor

rurale, controlul dezvoltării lor în scopul limitării construirii anarhice şi al

protejării terenurilor valoroase, pentru zonarea teritoriului şi sistematizarea reţelei

de circulaţie50.

Obiectivele, problemele şi conţinutul sistematizării rurale au o trăsătură

comună-trebuie să contribuie la dezvoltarea zonelor rurale în special a producţiei

agricole, şi pe această bază să favorizeze soluţionarea problemelor legate de

refacerea localităţilor rurale în raport cu posibilităţile diferitelor ţări51.

De fapt, analiza problemelor pe plan mondial atestă faptul că proiectele de

sistematizare fixează cadrul repartiţiei raţionale a forţelor de producţie, schema

optimă pentru amplasarea tuturor tipurilor de activităţi şi construcţii în zonele

industriale, agricole şi recreative52.

Cu toate acestea, este semnalat faptul că uneori se consideră sistematizarea

ca un control negativ, de subordonare a lumii rurale necesităţilor urbane, în mod

similar societatea urbană şi industrială tinde să considere sistematizarea şi

dezvoltarea teritorială ca funcţiuni exclusiv urbanistice. Aceste tendinţe ignorează

de fapt necesitatea unei sistematizări rurale vaste şi integrale53 care ar facilita

interacţiunea omului cu mediul înconjurător.

Legislaţia din diferite ţări, deşi având particularităţi specifice, atribuie

sistematizării (amenajării) rurale rolul de renovare a mediului în condiţiile unei

politici bine concepute de organizare a teritoriului adecvat evoluţiei economice,

sociale şi demografice. Materializarea prevederilor se realizează prin planuri la

diferite nivele-naţional, regional, de sector, comunale şi chiar particulare, precizia

lor fiind invers proporţională cu întinderea teritoriului54.

Aşa cum s-a subliniat la Seminarul O.N.U. privind sistematizarea (22 sept.-

XVIII, nr. l. 50 O.N.U.-C . E. E, Planirovanie i razviste seiskih naselnîh mcst, Geneva, 1970. 51 August. R, Waicum es geht bei der Dorfplanung unser hof (R.D.G.). 1969. pp.290-295. 52 O.N.U. -C.E.E., Planiftcation regionale du territoire, Nations Unies, New York, 1966. 53 Norrnan Pearson, The Chalenge of Rural Planning, Colloque internaţional 1970, "Le monde rural gardien de la nature" New York 4-6 nov. 1970. 54 O.N.U.-C.E.E., Monographies nationales preparees en vue de l'enquete sur la planiftcation regionale du territoire

Page 22: ECONOMIE AGROALIMENTARA

22

7 oct. 1969, Bucureşti), sistematizarea rurală trebuie să se desfăşoare la nivelul

naţional, regional şi local, ţinându-se seama de aspectele caracteristice ale

procesului de dezvoltare specifice fiecărei ţări. In consecinţă, sistematizarea

regiunilor rurale trebuie realizată în concordanţă cu planurile de dezvoltare.

Sistematizarea regiunilor rurale trebuie să reprezinte unul din instrumentele

principale pentru obţinerea unei structuri integrate a tuturor activităţilor umane

majore din cadrul regiunii rurale, suprafeţei sau localităţilor studiate55.

De fapt, importanţa internaţională a sistematizării rurale este indisolubil

legată de relaţia sa cu procesele naturale de dezvoltare. Landschaftul este şi va fi

întotdeauna rezultanta proceselor geologice, biologice, climatice şi a altor

fenomene naturale, a modelăriilor, echipărilor şi amenajărilor umane ceea ce face

ca viitorul său să depindă de sistematizare.

Pentru că sistematizarea, în ansamblu, este o organizare şi amenajare a

spaţiului natural care vizează să menţină echilibrul între teritoriu şi societate, ştiut

fiind că civilizaţia contemporană cere spaţiul natural funcţiunii extrem de variate şi

numai un efort coordonat al diferitelor sectoare poate conduce la rezultate

satisfăcătoare56.

Abordate în trecut numai parţial, problemele de sistematizare rurală,

datorită importantelor repercusiuni pe care le au din punct de vedere social şi

economic, au fost reconsiderate în ultimul timp, fiind incluse în programul de

dezvoltare economică şi socială57.

În România sistematizarea (amenajarea) rurală se integrează unei concepţii

şi unui plan unic pentru sistematizarea teritoriului întregii ţări, ce se desfăşoară la

treaptă naţională, pe zone funcţionale şi în mod deosebit pe judeţe şi comune.

La nivel macroteritorial sistematizarea rurală are ca obiectiv de bază

ST/ECE/HOU/26.1967. F.A.O..,Leslation concernant, L' amenagernent de l'espace rural, Roma, 1970. 55 Concluzile şi recomandările Seminarului O.N.U. privind Sistematizarea (Bucureşti. 22 sept.- 7 oct. 1969) la tema V, .Sistematizarea teritoriilor rurale, BIT. nr. 11,1969. p.29. 56 Planification d'ansamle et arnenagement du territoire; Progres vers Ies maintinen des equilibres biologiques), în: Leş aspects economiques et socio-economiques de l'environnement Colloque CEE sur Ies problemes de l'environment, Nation Unies, New-York, 1971, p.p. 161-166. 57 Paul Dufournet. Leş plâns d'organisation de l'Espace, Paris, 1969.

Page 23: ECONOMIE AGROALIMENTARA

23

asigurarea dezvoltării echilibrate a diferitelor funcţii economice, formarea unui

cadru favorabil individului şi societăţii, în condiţiile utilizării optime a resurselor.

Se realizează folosirea completă şi redistribuirea între diferitele ramuri a fondului

funciar, se stabilesc măsurile pentru conservarea şi utilizarea intensivă a fondului

funciar precum şi repartiţia teritorială a producţiei agricole şi forestiere. Se asigură

o rezolvare armonioasă a dezvoltării economice şi sociale a reţelei de localităţi

rurale, ca parte integrantă a sistemului general de localităţi; concomitent se

realizează o dotare şi echipare tehnică adecvată dezvoltării preconizate.

Considerând că noul cadru de acţiune, denumit Charta europeană a spaţiului rural,

defineşte principiile unei dezvoltări rurale mulţumită căreia agricultura,

silvicultura, acvacultura şi pescuitul vor fi valabile, mediul înconjurător va fi

sănătos şi noi activităţi economice vor putea fi atrase, astfel ca aceste principii vor

permite, de asemenea, dezvoltarea resurselor umane, iar această Chartă va trebui

pe de altă parte să protejeze şi să asigure dezvoltarea patrimoniului cultural al

regiunilor rurale europene, care este pe cât de bogat, pe atât de variat, redăm

principiile de bază stabilite58:

a) Spaţiul rural din Europa (inclusiv litoralul) constituie un patrimoniu

peisagistic din viaţa şi de muncă valoros, fructul unei îndelungate istorii şi a cărui

salvgardare constituie o vie preocupare pentru societate.

Spaţiul rural exercită funcţiile sale de aprovizionare, de recreare şi de

echilibru dorite de societate, numai în cazul în care este considerat ca un spaţiu

atrăgător şi dotat cu:

- o bună infrastructură;

- agricultură, silvicultură, acvacultura şi pescuit viabile;

- condiţii locale favorabile activităţilor economice neagricole;

- un mediu înconjurător intact şi un peisaj îngrijit.

b) Ameninţările existente fac indispensabilă definirea unei politici în

58 Assemblee Parlarnentaire du Conseil de l'Europe-RECOMANDATION 1296 (1996) relative a uîtc Chartc europeene de l'espace rural, 23 avril,1996, p. 21.

Page 24: ECONOMIE AGROALIMENTARA

24

favoarea spaţiului rural, în cadrul unei politici economice şi sociale globale,

comportând cele două laturi: dezvoltare rurală şi dezvoltarea agricolă. Politicile

evocate ar trebui să fie adoptate în aşa manieră, încât să formeze un tot unitar,

armonios. Ele ar trebui să tină cont de valoarea egală şi de interdependenţă

spaţiului rural cu a celui urban.

c) Principiul dezvoltării durabile se recomandă să fie reflectat în toate

politicile aplicabile spaţiului rural, iar aceste politici este necesar să fie integrate.

d) Un astfel de program de dezvoltare a spaţiului rural ar trebui, în măsura

posibilului, să pornească de la date concrete regionale, să încurajeze iniţiativele

locale şi să se fondeze pe o dezvoltare internă în următorul concept:

- să plaseze omul cu problemele sale în centrul concepţiilor şi deciziilor;

- să asigure identitatea comunităţii şi să favorizeze sensul

responsabilităţii, cooperării şi creativităţii;

- să conserve şi să promoveze particularităţile culturale şi istorice ale

spaţiului rural;

- să încurajeze diversificarea şi relaţiile între populaţiile rurale cu restul

societăţii.

Pe această bază se consideră că AMENAJAREA (SISTEMATIZAREA)

TERITORIULUI IN ZONELE RURALE trebuie să asigure:

a) Punerea în aplicaţie a politicilor de amenajare a teritoriului în zonele

rurale trebuie să permită o dezvoltare durabilă în agricultură, silvicultură şi pescuit,

a artizanatului, a industriei, a turismului şi a sectorului serviciilor, deopotrivă cu

salvgardarea spaţiului natural, de viaţă şi de destindere.

b) Toate politicile de amenajare a teritoriului în spaţiul rural ar trebui să se

bazeze pe principiul umanist, după care omul se află în centrul proiectelor şi luării

deciziilor, în aplicarea acestui principiu, politica de amenajare a spaţiului rural

trebuie aplicată luându-se în considerare, cu prioritate, nevoile şi interesele

populaţiei în cauză şi respectarea principiului unei dezvoltări durabile. Principiul

transparenţei este necesar să fie aplicat în toate proiectele de echipare sau

Page 25: ECONOMIE AGROALIMENTARA

25

infrastructură (aeroporturi sau autostrăzi) de interes general, comunicând populaţiei

în cauză, toate informaţiile utile asupra implantării proiectelor;

c) Politica de amenajare a zonelor rurale ar trebui să promoveze cooperarea

între oraşe, între regiuni şi chiar între ţări;

d) Politica de amenajare a zonelor rurale ar trebui să facă obiectul unui plan

general de amenajare care să ţină cont de toate caracteristicile unui asemenea

domeniu şi de funcţiile (economice, ecologice, socio- culturale, infrastructuri,

educaţie, agricultură şi politica agrară, întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ

industrial şi meşteşugurile, locuinţele şi sănătatea, cultura, mediul natural şi

peisajul, ş.a.).

Nu trebuie minimalizat rolul agricultorilor ca principala forţă care întreţine

spaţiul rural - de multe ori cu un efort prost recompensat, deşi sunt adevăraţii

susţinători ai ruralului, bine diferenţiaţi de cei care folosesc satul numai ca

rezidenţă de vacanţă şi odihnă.

"Pas de pays sans paysans (Nu se poate ţară fără ţărani) este mai actual ca

oricând.

De fapt cuvântul "rural" derivă de la cuvântul latin "rus" care înseamnă

"ţară" şi care evocă noţiunea şi teritoriile rurale. "Ţărani" defineşte noţiunea

complexă de bun utilizator al pământului şi al naturii. Totuşi, acum, reprezentarea

ruralului trebuie să ţină seama de tot mai numeroşi neagricultori din spaţiul rural.

Aceasta cu atât mai mult cu cât abandonarea satelor a fost accentuată de procesul

industrializării. Cu timpul locul aşezărilor dispersate şi în care prezenţa omului

este continuă este luat de aşezările grupate dar în care se simte absenţa periodică a

bărbaţilor, ceea ce face ca dezechilibrul natural să fie însoţit şi de dezechilibrul

uman. Deci menţinerea populaţiei rurale la un nivel satisfăcător pentru întreţinerea

unui mediu natural şi cu asigurarea pentru aceasta populaţia resurselor necesare.

Căci altfel se produce o reacţie în lanţ, şi agenţii secundare (comercianţi, artizani,

medici etc.) se retrag. Deci popularea zonei cu cât este mai bine reprezentată cu

atât se realizează pragul necesar dotării şi echipării tehnice a zonei. De aici

Page 26: ECONOMIE AGROALIMENTARA

26

necesitatea de a dezvolta în paralel cu structurile vechi structuri noi de producţie

care să permită menţinerea unei populaţii rurale, cu agricultori pricepuţi

(şcolarizaţi) şi cu mijloace mecanice necesare, ceea ce înseamnă o reconversie

parţială a populaţiei active rurale59.

La acest aspect de bază trebuie adăugată agricultura profesată pentru un

venit suplimentar. Căci la structura de proprietate existentă, este necesar ca venitul

de bază să se revină din industria minerit, industria lemnului ş.a., completând acest

venit cu aceea ce-i revine din exploatarea terenului agricol, deci muncitorul

agricultor îşi conserva casa, gospodăria, ambianţa şi terenurile, situaţie socială

fericită.

În acelaşi timp procesul de descentralizare industrială condiţionată de

resursele de forţa de muncă , de transporturi, de materiale prime etc., care

influenţează favorabil zona, în special prin dezvoltarea industriei alimentare şi

agricole locale.

Iar pe măsura ce populaţia rurală devine mai numeroasă şi stabilă se

dezvoltă şi activitatea serviciilor în sectorul privat (comerţ, artizanat, electricitate,

reparaţii auto etc.). Paralel se reactivează şi dezvoltă şi serviciile colective: şcoli,

colegii, unităţi de transport, comunicaţii, reţele de drumuri, aşezăminte culturale

etc., ceea ce crează o nouă ambianţă rurală, o ameliorare netă a nivelului de viaţă şi

o perspectivă favorabilă pentru tineri.60

Imaginea devine mai completă dacă adăugăm şi ocuparea rezidenţială a

terenurilor, în special rezidenţele secundare amplasate la cea 50 km de oraş care

conduc la creşterea veniturilor populaţiei rurale.

Toţi locuitorii contribuie la întreţinerea mediului rural (principalele obiecte

fiind apa, aerul, solul, peisajul) îmbinând interesul material cu cel spiritual. Spaţiul

rural este mediul natural în care se instalează activităţile umane cu condiţia ca

acestea să nu provoace degradarea lui. Revenirea populaţiei spre satele depopulate

59 Michel Blanc, La ruralite: diversite de approches. Economie Rurale, nr.242, 1997, p.5/12. 60 P.Maury, Structures rnrales et entretien du milieu naturel, Paris.

Page 27: ECONOMIE AGROALIMENTARA

27

constituie un factor de reechilibru biologic, în spaţiul rural lipsind ceea ce face de

evitat urbanul : concentraţia de otrăvuri oxid de carbon şi anbroxidă carbonică în

aer, poluare organică şi minerală în ape)intensitatea traficului şi a zgomotului etc.61

Charta evidenţiază principalele funcţiuni pe care trebuie să le ia în

considerare în procesele dezvoltării spaţiului rural:

a) Să promoveze un sistem de producţie agricolă care să asigure : Nevoile

alimentare ale populaţiei: Să ofere agricultorilor şi familiilor lor un nivel al

beneficiilor comparabil cu cel al altor profesii liberale cu nivel de responsabilitate

comparabil, asigurând astfel o sursă durabilă de beneficii pentru populaţia rurală;

Să protejeze mediul înconjurător şi să asigure regenerarea mijloacelor de producţie,

astfel încât solul sau pânza de apă freatică să ofere condiţii favorabile generaţiilor

viitoare, în contextul unei dezvoltări durabile;

b) Să producă materiile prime necesare economiei, destinate industriei şi

producţiei de energie;

c) Să răspundă nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole,

industriale, artizanale sau comerciale, precum şi prestărilor de servicii;

d) Să asigure baza activităţilor necesare pentru recreere şi turism;

e) Să conserve resursele genetice, ca bază pentru progresul agriculturii şi

promovarea biotehnologiilor.

- să conserve resursele naturale viaţă - sol, apă, aer — utilizându-le într-o

manieră judicioasă şi durabilă;

- să protejeze biotipurile şi "spaţiile verzi" de care se dispune şi care joacă

un rol esenţial în calitatea mediului înconjurător;

- să întreţină şi să conserve peisajul natural;

- să conserve şi să protejeze biodiversitatea şi în particular biodiversitatea

genetică, diversitatea speciilor şi a peisajelor naturale;

- să asigure protecţia animalelor sălbatice, prin instrumentele juridice

necesare şi în condiţiile ecologice adoptate ca atare 61 F.Blaizol, Leş amenagements ruraux. Paris.

Page 28: ECONOMIE AGROALIMENTARA

28

- funcţia socioculturală : Spaţiul rural trebuie să asigure şi să lărgească

rolul socio-cultural în viaţa asociativă locală, precum şi dezvoltarea relaţiilor între

populaţiile urbană şi rurală, facându-se uz inclusiv de tehnologiile moderne de

informare.

Pentru definirea şi punerea în aplicare a politicii sale de dezvoltare

economică şi tehnologică, de amenajare a teritoriului de protecţia biodiversităţii

agriculturii, pescuitului, silviculturii, horticulturii, a infrastructurii sociale, a

turismului, a educaţiei şi a relaţiilor internaţionale, ia în consideraţie nevoile

specifice spaţiului rural, respectând principiile complementarităţii şi solidarităţii

europene.

O concluzie se desprinde: Societatea urbană şi societatea rurală utilizează

în acelaşi timp spaţiul geografic şi proiectează propria structură socială,

conferindu- le dimensiuni originale62.

În acest sens există mai curând o gradaţie continuă de la rural la urban

decât o simplă dihotomie rural-urbană, marcând existenţa rural-urban.

Deşi cadrul fizic ce caracterizează cele două tipuri de comunităţi umane

oferă indicii unei ritmice interferenţe de conţinut şi cu toate că mulţi dintre

cercetătorii contemporani prevăd asimilarea comunităţilor rurale în dimensiunile

celei urbane, totuşi înclinăm a crede că din cerinţele de ordin funcţional şi din

motive ce poartă asupra echilibrului organicităţii sociale în general, satul şi oraşul

(nu în forma lor tradiţională bineînţeles) îşi vor păstra în continuare identitatea lor

şi se vor menţine într-un raport reciproc de referinţă colaterală, unde fiecare

entitate socială îşi va impune valoarea sa specifică şi se va menţine în baza

ontologică a acestei valori.

Menţinerea identităţii fiecărei comunităţi sociale anterior notate nu

presupune şi actul izolării lor individuale şi nici circumscrierea existenţei lor

particulare într-un cadru închistat în sine, ci considerăm ca efectivă desfăşurarea

permanentă a unui schimb de simboluri şi valori, precum şi transmiterea continuă 62 Placido Rambau, Societe rurale et urbanisation, Editure du Seuil, Paris, 1969.

Page 29: ECONOMIE AGROALIMENTARA

29

de atribute şi elemente dinspre oraş către sat şi invers, care determină o interşarjare

neîntreruptă de semnificaţii reciproce. Aceasta face ca cele două tipuri de

comunităţi să-şi dureze existenţa lor reală nu într-o postură fragmentară şi

fărâmiţată şi nici într-o opoziţie esenţială izolată şi neutră, ci într-o continuă

conjugare de direcţii şi tendinţe, într-un consens unitar de semnificaţii şi elemente

care conferă societăţii în ansamblul său unitate şi echilibrare.

Şi totuşi esenţial este că rural şi urban este din ce în ce mai mult o opoziţie

depăşită fiindcă funcţiile urbane sunt indispensabile şi în mediul rural în acelaşi

sens.

Rural şi urban nu sunt diferite prin natură, puţin au semnificaţie de spaţiu

social urban sau rural şi determină organizarea teritorială63.

Mai sintetic ruralul privit în diversitatea posibilităţilor de acces (de

apropiere) de acesta se diferenţiază în trei puncte de vedere64.

Prima posibilitate de apropiere a spaţiului este prin considerarea lui ca un

ansamblu de atribute şi distanţe în continuă competiţie pentru o utilizare optimă a

acestuia. A doua posibilitate consideră spaţiul ca un ansamblu de entităţi bine

definite într-o continuă competiţie de performanţă. A treia cale priveşte spaţiul

rural din punctul de vedere al construcţiei sale sociale.

Pentru comoditatea languajului s-a denumit prima cale acces spaţial, a

doua acces teritorial şi a treia acces constructivist.

Accesul spaţial. Acest punct de vedere în analiza ruralului îl consideră pe

acesta integrat urbanului şi depinzând de acesta, din două raţiuni.

În primul rând pentru că unele modele de economie spaţială propun o

viziune puternic ierarhizată a spaţiului, iar în al doilea rând pentru că există forţele

de aglomerare a populaţiei cărora li se opun forţele de dispersare a populaţiei

ruralului fiind conceput ca o frână în calea dezvoltării marilor aglomerări.

Modelele care propun o ierarhizare a spaţiului aduc o clasificare a bunurilor 63 V. Constantinescu. Puncte de vedere actuale privind conţinutul rural-urban. Analele universităţii Bucureşti. Sociologie. 1970/1971. P. 93-102. 64 M. Blanc, La rural it6: diversite des aproches, Economie rurale, nr. 242, noiembrie-decembrie 1997.

Page 30: ECONOMIE AGROALIMENTARA

30

şi serviciilor după următoarele criterii:

- economie bine dezvoltată, concretizată într-o piaţă dezvoltată şi o

producţie pe măsură;

- costurile de producţie care influenţează prin nivelul lor nivelul

consumurilor;

- costurile de transport scăzute; un cost scăzut (deci apropierea) nu necesită

deplasarea consumatorului.

Modelul lui Thiinen face o ierarhizare a spaţiului agricol, deci sunt clasate

numai producţiile agricole.

Surplusul de producţii pe unitatea de suprafaţă determină şi nivelul

costurilor de transport pe unitatea de suprafaţă.

Modelul lui Thiinen conduce la delimitarea periurbanului şi a ruralului

trecând prin toate situaţiile intermediare.

Jocul complex al constituirii aglomerărilor de populaţie ca şi dispersarea

acestora este determinat de natura activităţilor şi de caracteristicile gospodăriilor,

în această idee se desprind structuri de spaţii în care între centru şi periferie nu

există diferenţă din punct de vedere al diversităţii populaţiei şi utilităţilor ei numai

din punct de vedere al structurii lor.

Aceasta conduce spre o specializare funcţională a diferitelor tipuri de spaţii.

Compoziţia socială a populaţiei în condiţiile unei specializări a producţiei

nu este cea dorită şi de aceea se pune acut problema unei înnoiri demografice a

comunelor şi dezvoltarea funcţiilor şi serviciilor rezidenţiale.

Localizarea optimă a activităţilor este dependentă de costurile de transport

şi are ca efect pierderi sau scăderi de profit în cazul unei localizări sub-optimale.

Reducerea costurilor de transport şi de comunicare permite

întreprinzătorilor plasaţi la o distanţă dată de centre un acces mai uşor la o mare

varietate de servicii.

Zonele periurbane sunt tentate să reducă evantaiul activităţilor care nu pot

fi prospere şi care nu pot face faţă concurenţei activităţilor terţiare.

Page 31: ECONOMIE AGROALIMENTARA

31

În consecinţă, modelele clasice de acces spaţial se dezvoltă cu trei variabile

de bază (cheie):

- economia care concentrează producţiile într-un număr limitat de puncte

de referinţă;

- costurile de transport care influenţează oamenii şi activităţile în decizia

de a se stabili în jurul acestor aglomerări ca şi puncte de referinţă;

- concurenţa funciară care elimină din centru anumite sectoare. Ruralul

apare şi ca spaţiul spre care pleacă populaţiile şi activităţile de care nu mai are

nevoie urbanul. Satul devine un sat urbanizat.

Acces teritorial Teritoriul nefiind un concept riguros construit el poate

cuprinde următorii termeni: sisteme locale de producţie, districte industriale,

mediu pentru cercetare, etc., definiţiile schimbându-se de la autor la autor.

G. Becattini defineşte districtul industrial ca fiind o entitate socio-

teritorială caracterizată de o existenţă într-o arie teritorială circumscrisă naturală şi

istorică determinată a unei comunităţi de persoane şi a unei întreprinderi

industriale, cu personal calificat.

În acest caz distanţele în interiorul unui teritoriu dispar (nu sunt luate în

considerare) ca şi poziţia geografică.

Acest punct de vedere poate fi confundat cu un acces economic local.

O densitate a populaţiei slabă face dificilă dezvoltarea economică pentru

care sunt necesari agenţi economici diversificaţi.

Accesul teritorial concepe ruralul ca pe un spaţiu mai puţin propice pentru

dezvoltarea teritoriilor puternic structurate, dar acceptă inerţia activităţilor locale.

Accesul constructivist. In acest concept noţiunea de rural apare şi

reprezentarea socială. Aceasta reclamă pe de o parte acţiune, iar pe de alta forme

de organizare care să asigure mobilizarea oamenilor la luarea deciziilor.

Referirea la trecut se conjugă cu scoaterea în valoare a micii colectivităţi,

pentru a se păstra valorile existente şi utilizarea lor într-un mod nou şi superior.

Avantajele micii colectivităţi sunt date de personalizarea relaţiilor sociale

Page 32: ECONOMIE AGROALIMENTARA

32

facilitând cooperarea şi ajutorarea în opoziţie cu raporturile anonime date de

marile organizări şi aglomerări care îl fac pe individ închis în interesele sale

egoiste.

Astfel, reprezentarea ruralului tinde să fie diferenţiată geografic fără a fi

determinată de factori spaţiali. Aceasta a condus la definirea a 4 tipuri de sat

englezesc ideal: satul rezervaţie (păstrat); satul contestat; satul paternalist; satul

clientelar.

Satul rezervaţie îşi propune ca în numele păstrării valorilor estetice, a

mediului natural şi arhitectural el opunându-se proiectelor de dezvoltare industrială

ce îl poate ameninţa.

Satul contestat este acela în care agricultorii şi antreprenorii locali

influenţează scena politică şi privesc satul doar ca un ansamblu de resurse

economice de exploatat.

Satul paternalist corespunde zonelor unde domină marea proprietate

funciară, ataşată valorilor paternaliste.

Satul clientelist este acela în care societatea locală aşteaptă ajutoare

publice pentru dezvoltarea de servicii şi investiţii ea rămânând fidelă menţinerii

activităţilor agricole.

În Franţa, agricultorii cu organizaţiile lor profesionale şi Ministerul

Agriculturii joacă un rol foarte important în elaborarea şi difuzarea reprezentărilor

ruralului.

Astăzi, agricultorii reprezintă 5% din populaţia activă, devenind un grup

minoritar în societatea franceza.

Franţa menţine unităţile administrative vechi, ceea ce face ca mai mult de

trei sferturi din comune să regrupeze 2000 locuitori.

În aceste mici comune, deşi populaţiile nu sunt numeroase, spaţiile pe care

ei le gestionează sunt considerabile şi de aceea agricultorii sunt înclinaţi să se

considere ca reprezentanţi naturali ai mediului rural.

Agricultorii sunt singurii "veritabili rurali" spre deosebire de ceilalţi

Page 33: ECONOMIE AGROALIMENTARA

33

locuitori ai satului.

Fiecare din cele trei posibilităţi de acces la rural bare specificul ei. Distanţa

faţă de aglomerările de populaţie şi slaba densitate au un impact statistic

considerabil asupra structurii economice şi sociale a spaţiilor.

Ele conduc la diferenţierea centru-periferie, diferenţiind ruralul, ruralul-

periurbanul şi ruralul profund.

Accesul teritorial focalizând atenţia pe organizarea internă a economiilor

locale oferă teren de analiză a performanţelor între teritoriile dotate cu atribute

spaţiale comparabile.

Spaţiul rural este adesea definit ca o entitate omogenă de spaţii, de

activităţi ale populaţiei, de însuşiri ale acesteia, etc. Această viziune lasă în umbră

procesele economice şi sociale care au loc în acest spaţiu65.

Lăsând de o parte vechea dispută între urban-rural, vom încerca să punem

accent pe analiza mecanismelor economice care conduc la punerea în valoare a

spaţiilor rurale, diferenţiate de natura factorilor economici, de activităţile pe care le

dezvoltă populaţia în sânul său.

în rândurile ce urmează după ce vom analiza câteva definiţii ale spaţiului

rural, vom examina factorii ce explică localizarea activităţilor şi a populaţiilor în

spaţiile rurale contemporane şi apoi vom analiza delimitarea între urban şi rural din

punctul de vedere al spaţiului dominant rural.

Pentru economişti oraşul este o aşezare aglomerată de activităţi productive

şi de populaţie angrenată în aceste activităţi, agricultura fiind în afara acestui

sistem.

În acest context spaţiul rural apare ca slab populat, slab diversificat,

agricultura ocupă un loc dominant, şi activităţile agricole sunt realizate de o

populaţie diversificată. Mişcările de populaţie şi de activităţile care au avut loc în

ultimele decenii către spatiile rurale occidentale, au făcut ca agricultura să rămână

65 B. Schmitt, Goffette-Nagot, Definir l'espace rural? De la difficultâ d'une definition conceptuelle a la necesite d'une delimitation statistique, Economie rurale, 257, Mai-June 2000.

Page 34: ECONOMIE AGROALIMENTARA

34

dominantă din punct de vedere al ocupării solului, dar să piardă rolul de motor

economic.

Diversitatea spaţiilor rurale a făcut să apară definirea mai multor

categorii de ruralitate şi anume:

- o coroană periurbană în care procesele de urbanizare pun faţă în fată

agricultura cu o societate rurală în plină activitate;

- un spaţiu de economie agricolă productivă şi profesională;

- un spaţiu rural sărăcit, marginal şi deci disponibil;

- un spaţiu ocupat de servicii şi activităţi;

- un spaţiu ocupat de servicii şi activităţi urbane cum ar fi turism, odihnă,

tratament.

Aceste categorii de rural definite mai sus rămân puternic impregnate de

viziunea agricolă asupra ruralului.

În zonele rurale ca efect al influenţei urbanului apar avantajele cererii

crescute de bunuri pentru recreere fapt ce influenţează şi caracteristicile forţei de

muncă.

Se definesc două categorii fundamentale de spatii rurale în care forţele de

muncă se localizează în funcţie de nivelul geografic pe care se plasează.

• Primul tip de spaţiu rural este format din teritoriile situate la periferia

oraşelor ca rezultat al concurenţei pentru ocuparea solului

determinată de populaţia urbană. Acest spaţiu rural este puternic

legat de oraş prin migraţiile definitive sau alternante ale populaţiei şi

unde se dezvoltă activităţi terţiare sau industriale.

Aceste spaţii rurale sunt o prelungire a oraşului dar activităţile care se

desfăşoară aici nu sunt considerate urbane (cum ar fi agricultura) şi ele se regăsesc

şi sub denumirea de "rural urbanizat".

• Al doilea tip de spaţiu rural este în afara influenţei urbane şi este

organizat în bazine de exploatare în jurul micilor aglomerări umane.

Sectoarele de activitate cu caracter rural cum ar fi cel agricol şi

Page 35: ECONOMIE AGROALIMENTARA

35

forestier sau activităţile recreative au mare nevoie de spaţiu şi sunt

marcate de un specific local.

Astfel, făcând o cercetare a criteriilor de delimitare a spaţiului rural găsim

un ansamblu de mecanisme în cadrul cărora acţionează dispersia activităţilor şi a

populaţiei.

Noi reţinem două categorii de spaţii rurale după specificul proceselor care

se derulează: spaţii rurale sub influenţa oraşelor şi spaţii rurale organizate în

bazine.

Noile definiţii statistice propuse în Franţa

Elementele ce caracterizează cele două tipuri de categorii de spaţii rurale ca

urmare a ceea ce am arătat mai sus nu aduc şi o delimitare statistică între urban şi

rural, având ca bază Zonarea în arii urbane (ZĂU) şi complementul său - rural.

Zonarea în arii urbane distinge trei mari categorii de spaţii: polii urbani, cu

mai mult de 5.000 de locuitori, sunt concentraţi în sânul unei unităţi urbane;

comunele periurbane caracterizate de faptul că mai mult de 40% din locuitori

muncesc în polii urbani.

Polii urbani şi comunele periurbane constituie spaţiul de dominanţă urbană:

- ansamblul celorlalte comune formează spaţiul de dominanţă rurală.

În acest moment definirea noţiunii de oraş este total modificată şi adaptată

concepţiei economiştilor care caracterizează oraşul ca pe o aglomerare de activităţi

în cadrul unei aglomerări de populaţie, în realitate influenţa urbanului nu se

limitează numai la comunele periurbane ci şi asupra ruralului din care 20-40% din

populaţie lucrează la oraşe.

În această optică se delimitează în Franţa: poli rurali cu un număr de 2000-

5000 locuitori; periferia polilor rurali care cuprinde comunele plasate sub influenţa

polilor rurali; ruralul izolat.

Noţiunile de comune periurbane şi de rural influenţat de urban sunt de fapt

spaţiul rural periferic al oraşelor în sensul că aceste comune ocupă un sfert din

populaţia franceză din anul 1999 pentru 45% din teritoriu.

Page 36: ECONOMIE AGROALIMENTARA

36

Aceste două categorii sunt guvernate de aceleaşi mecanisme şi nu diferă

între ele decât prin intensitatea forţelor care le dirijează.

Este surprinzător ce sferă redusă au polii rurali şi periferia lor (în 1999

ocupau 10% din teritoriu cu 3 milioane de locuitori).

Ruralul izolat are un bilanţ natural negativ urmare a îmbătrânirii populaţiei

din această categorie de comune.

Zonarea în arii urbane şi complementul lor — ruralul Urmărind definirea

precisă a oraşelor şi a zonelor lor de influentă deosebim un spaţiu de dominanţă

urbană şi un spaţiu de dominanţă rurală. Spaţiul urban este dat de:

- polii urbani, care sunt unităţi urbane cu peste 5000 locuitori şi care nu

aparţin coroanei periurbane;

- coroanele periurbane constituite din ansamblul comunelor rurale sau

unităţilor urbane mici a cărei populaţie lucrează în proporţie de 40% într-un poi

urban. Un poi urban şi coroana sa periurbană formează Aria urbană;

- comunele multipolarizate sunt comunele rurale situate în apropierea Ariei

urbane.

Ansamblul comunelor care nu se integrează în spaţiul de dominantă urbană

constituie spaţiul de dominanţă rurală, pentru care distingem:

- polii rurali, care sunt unităţi urbane sau comune rurale cu 2000 până la

4999 locuitori şi în care numărul locuitorilor care muncesc la oraş este superior

rezidenţilor;

- ruralul cu slabă influenţă urbană este un ansamblu de comune rurale în

care 20% din locuitori lucrează în arii urbane;

- periferia polilor rurali este dată de ansamblul comunelor rurale care nu

sunt nici poli rurali nici rural cu slabă influenţă urbană;

- ruralul izolat este format din ansamblul comunelor rurale care nu aparţin

altor categorii.

Transformarea vieţii rurale rămâne caracteristica generală a evoluţiei

ruralului.

Page 37: ECONOMIE AGROALIMENTARA

37

Intrarea agriculturii într-o economie de piaţă şi reducerea numărului de

agricultori sunt cei doi factori care au condus la schimbarea modului de viată în

mediul rural.

Antrenând dispariţia artizanatului rural de orientare agricolă, exodul şi

progresul tehnic în agricultură s-a dezvoltat un cadru de viaţă orăşenesc, în

general, în mediul rural asistăm la un alt mod de viată rurală cu tensiuni multiple

între ceea ce aparţine trecutului şi ceea ce este deja viitorul66.

Dezvoltarea mijloacelor de transport şi de comunicaţii, dezvoltarea

mijloacelor de informare apariţia noilor forme de petrecere a timpului liber în

mediul rural şi apariţia de cerinţe noi în materie de servicii acestea sunt

principalele raţiuni ale regresiei micului orăşel tradiţional în favoarea oraşelor.

Progresul tehnic şi mecanizarea lucrărilor agricole au contribuit la faptul că timpul

petrecut de agricultori cu alte probleme decât cele de producţie agricolă cum ar fi

petrecerea timpului liber şi cultura a crescut simţitor.

Transformările actuale ale vieţii rurale vin din apariţia de cerinţe la

comportamente noi.

Criza mediului rural în raport cu exigenţele vieţii moderne este resimţită de

oameni. Numai ţinând cont de oameni se poate realiza o imagine realistă a ceea ce

se numesc "funcţiunile mediului rural".

Agricultura în condiţiile de viaţă sunt legate de venitul agricol, dar şi de:

meserie, cadru de viaţă şi relaţii sociale, suferă de caracterul acaparator al meseriei

lor, tinerii regretă de a nu-şi putea permite nici o vacanţă, iar bătrânii se văd

obligaţi să muncească până la moarte. Şi totuşi ataşamentul lor faţă de meserie

rămâne masiv, legat de valorile tradiţionale şi de legătura cu pământul şi

animalele.

Cadrul de viaţă priveşte echipamentele individuale (apă curentă, canalizare,

instalaţii sanitare) componente ale habitatului rural şi care lasă mult de dorit.

66 M. Genin, Raport General Colloque International "Amenagement de l 'Espace rural, 2-4 marş 1965, Cahier du CENECA, p. 51-63.

Page 38: ECONOMIE AGROALIMENTARA

38

Relaţiile sociale ale agricultorilor sunt legate de calitatea unei atitudini

globale care se răsfrânge asupra lor. Informaţia şi şcolarizarea rămân pentru

mediul rural calea de acces cea mai importantă către mediul exterior.

Reţeaua de relaţii sociale a agricultorilor depinde de posibilităţile de

comunicare şi de timpul acordat activităţilor profesionale.

Agricultorii au sentimentul că sunt victimele unei injustiţii. Ei estimează că

venitul lor este insuficient comparativ cu alte categorii socio-profesionale.

Ideea că agricultura este "ultima meserie" este generată de venitul scăzut

pe care îl dă dar şi un raport social scăzut ataşat acestei meserii.

Astăzi agricultorii aspiră la a ieşi din izolarea materială, intelectuală şi

morală specifică mediului rural în perioada rezoluţiei industriale.

Analizând apariţia dintre rural şi urban prin prisma modelului de existentă

urbană pe care şi-l doresc locuitorii din mediul rural, ţinta tuturor eforturilor ar

trebui să fie construcţia unui mediu de viaţă rural în slujba oamenilor.

Cercetările actuale în materie de urbanism nu definesc oraşul nici din punct

de vedere geografic, nici demografic ci pornind de la analiza funcţiunilor şi

anume:

- funcţiunile administrative;

- funcţiunile culturale, bazate mai ales pe cerinţa de informare a tinerilor

din mediul rural cât mai aproape de nivelul informării celor din mediul

orăşenesc. Funcţia culturală se poate concretiza şi prin multiplicarea schimburilor

de idei, pe dezvoltarea schimburilor artistice şi nu în ultimul rând pe participarea la

cunoaşterea, circulaţia şi crearea valorilor ce caracterizează o civilizaţie; funcţiile

sanitare şi sociale; funcţiile economice care rămân de importanţă capitală.

Activităţile care relevă dezvoltarea funcţiei economice în mediul rural sunt legate

de trei factori şi anume:

• evoluţia structurilor agricole;

• industrializarea mediului rural;

• cultivarea şi dezvoltarea relaţiilor or aş-sat.

Page 39: ECONOMIE AGROALIMENTARA

39

- funcţiile de legătură date de transporturile colective, dar şi cele

individuale.

Rural — urban: o opoziţie ce se cere depăşită.

După cum am văzut de multe ori locuitorii din mediul rural şi mai ales

agricultorii îşi definesc cerinţele prin raportare la modelul urban. Transformările

vieţii rurale care este într-un proces de urbanizare continuă demonstrează că:

ruralul şi urbanul nu sunt diferite prin natura lor, doar că trebuiesc utilizaţi aceeaşi

termeni nu numai pentru a analiza spaţiul social rural şi spaţiul social urban dar şi

în proiectele de concepere a modului lor de organizare.

De fapt opoziţia oraş-sat este istorică şi ideologică. Este istorică în măsura

în care ea a fost provocată de concentrările urbane realizate ca urmare a revoluţiei

industriale din a doua jumătate a sec. 19.

Opoziţia oraş-sat a apărut şi în măsura în care centrele de decizie

importante se găsesc concentrate în oraşe şi se înscriu în doctrinele politice. Chiar

şi concepţia de amenajare a teritoriului tinde să rezerve mediului urban toată

puterea economică, administrativă şi politică, conform unui model de organizare a

spaţiului în care zonele rurale sunt integrate micilor regiuni, ele însele integrate la

rândul lor în sistemul urban.

Dar pentru a vedea teritoriul şi ca pe un spaţiu social (de viaţă) în care

raţiunile de oraş şi sat sunt atenuate (integrate), în care activităţile agricole şi

industriale se învecinează, în care densitatea populaţiei este relativ puţin variabilă.

Acesta nu este o utopie ci o realitate — societăţile agro-industriale

elveţiene, daneze, olandeze o probează.

Problema mediului rural — cadru de viaţă trebuie ancorată în problematica

generală a organizării spaţiului social — rural sau urban — dar cadrul de viată

colectivă şi individuală.

Spaţiul rural este mediul de viată, cadrul în care oamenii participă la

cultivarea lor. Transformările vieţii legate de modernizarea agriculturii, de

diversificarea categoriilor socio-profesionale în mediul rural creşterea

Page 40: ECONOMIE AGROALIMENTARA

40

mijloacelor de informare au ca scop îmbunătăţirea vieţii economice, sociale,

culturale politice a tuturor oamenilor.

Exigenţele vieţii colective actuale se opresc asupra raţiunii de habitat şi

asupra importanţei distanţelor.

Pentru a fi în serviciul oamenilor, mediul rural trebuie să fie un cadru de

viaţă care să răspundă exigenţelor epocii.

Amenajarea (sistematizarea) teritoriului rural

Cercetarea unui mediu rural în serviciul oamenilor ne conduce spre a defini

un număr de funcţiuni indispensabile mediului rural. Aceste funcţiuni se

concretizează în servicii şi echipamente.

Realizarea acestor servicii conduce spre un mediu rural organizat adaptat

exigenţelor unei vieţi civilizate în concordanţă cu politica de organizare şi

amenajare a teritoriului şi localităţilor.

Cele mai importante servicii sunt serviciile publice pentru infrastructură

cum ar fi canalizare, alimentare cu apă, electrificare, etc.; echipamente sanitare şi

sociale, poştă şi telefon, echipamente judiciare şi fiscale; bănci; comerţ, artizanat,

profesiuni liberale; dezvoltarea exploataţiilor agricole viabile şi organizarea lor

teritorială pe ansamblul comunei.

Concentrarea implantaţiilor umane în mediul rural reprezintă o tendinţă

generală în ţările industrializate.

Din dorinţa de a îmbina aceste cerinţe a apărut teoria orăşelelor — centru,

ca metodă de amenajare a teritoriului rural, suport pentru regruparea funcţională a

echipamentelor rurale şi care să răspundă următoarelor (funcţiuni) criterii: criteriul

material: ele trebuie să se afle la intersecţia căilor de comunicaţii; criteriul

demografic; criteriul social, care corespunde posibilităţilor de utilizare a dotărilor

şcolare, universitare sau de odihnă; criteriul economic care este barometrul

potenţialului localităţii; criteriul personalităţii care este dat de potenţialul comunei

care poate fi propriu sau poate proveni de la un oraş vecin căruia îi este satelit.

Oraşele — centru trebuiesc definite de existenţa serviciilor de bază cum ar

Page 41: ECONOMIE AGROALIMENTARA

41

fi accesibilitate, comerţ, etc. la o populaţie de l 500 — 2000 locuitori pe o rază de

max. 15 km.

La nivelul superior orăşelelor centru se află centrul rural (polarizator) care

are personal administrativ calificat, este un centru de informare generală, de

formare profesională, de cultură, comerţ, bănci, profesiuni liberale, spital, eventual

hotel, cinema, ateliere industriale (cu cea. 50-1 50 muncitori). Acest centru rural

deserveşte 5000-10000 locuitori pe o rază de cea. 25 km.

În funcţie de condiţiile specifice, apare noţiunea de centru rural primar şi

centru rural secundar.

Amenajarea teritoriului rural necesită coordonarea acţiunilor publice şi

private prin planuri de amenajare a teritoriului şi echipamente.

În toate ţările, lucrătorii agricoli formează un grup special, care diferă de

celelalte grupuri de populaţie. Activitatea agricolă impune, are o amprentă evidentă

poate şi datorită faptului că în toate ţările care iniţial au fost majoritar agricole, se

consideră că activităţile industriale şi comerciale sunt derivate din producţia

agricolă67.

1. Efectele industrializării asupra echilibrului geografic şi demografic

sunt esenţiale.

Industrializarea este caracterizată printr-o centralizare acută a activităţilor

economice şi a populaţiei în marile aglomerări umane. Concentrarea industriei

atrage migrarea populaţiei rurale către centrele industriale, ca forţă de muncă.

Construirea unei infrastructuri este necesară pentru realizarea

comunicaţiilor între zonele urbane şi rurale dat fiind că zonele rurale sunt rămase

în urmă fată de oraşe şi cu zonele urbane.

La sat se pun trei probleme: depopularea zonelor agricole; comunele rurale

suportă greu cheltuielile de întreţinere a serviciilor publice; existenţa unui număr

mare de şomeri şi de familii cu venit redus, lucrul cel mai grav în privinţa evoluţiei

agricole. 67 S. Hervetijer, E. Deng, Raport general, operă citată, p.265-270.

Page 42: ECONOMIE AGROALIMENTARA

42

Autorităţile publice trebuie să stabilească planurile de investiţii şi de

activităţi. Este evident că toate regiunile nu se pot dezvolta în acelaşi ritm şi în

acelaşi fel.

Creşterea economică optimă a unei zone rurale este limitată de resursele

sale, de posibilităţile de a atrage capital extern şi de poziţia geografică fată de

traseele comerciale. Planurile economice trebuie să aibă în vedere o amplă

dezvoltare a infrastructurii regionale cu serviciile publice esenţiale.

Expansiunea industriei este un stimulent al societăţii rurale, singurul punct

de divergenţă fiind eventual locul de implantare a acestor industrii.

Principalele caracteristici ale politicii de industrializare enunţă următoarele

principii:

- alegerea zonelor de amplasare şi în care se aplică măsuri de stimulare;

- delimitarea centrelor de industrializare;

- aceste zone trebuie să fie atractive pentru noi industrii prin ameliorarea

structurilor de infrastructură şi a climatului social;

- toate măsurile care se iau trebuiesc coordonate cu măsurile automaţilor

publice.

Consecinţele industrializării pentru agricultură, în ţările dezvoltate,

industriile nonagricole au cea mai mare dezvoltare şi exercită o mare influenţă

economică şi politică.

Consecinţele industrializării asupra agriculturii sunt:

- dezvoltarea pieţelor agricole;

- creşterea productivităţii agricole;

- se pune capăt izolării familiilor rurale şi introduce agricultura în circuitul

comercial.

- Mulţi cultivatori se asociază în efortul de mecanizare a lucrărilor agricole,

în executarea de lucrări contra eroziunii solului, contra inundaţiilor.

Numai comasarea din sistemele de amelioraţii pot constitui soluţia reală.

3. Participarea agriculturii la dezvoltarea industrializării

Page 43: ECONOMIE AGROALIMENTARA

43

Principala contribuţie a agriculturii la dezvoltarea industrială este forţa de

muncă ceea ce aduce schimbări şi la structura demografică şi în evoluţia socială şi

economică.

4. Rolul industriilor agricole

Acesta trebuie văzut sub două aspecte:

- locul industriilor agricole în industrializarea unei ţări;

- crearea de noi zone industriale poate stimula şi industriile agricole. Trei

factori contribuie la dezvoltarea şi integrarea pe verticală:

- cerinţa de capital în agricultură;

- întreprinderile de comercializare şi furnizare a produselor agricole doresc

să-şi impună controlul şi asupra producţiei agricole;

- comercializarea agricolă necesită o specializare şi o coordonare

permanentă.

Pe termen lung singura soluţie pentru dezvoltarea agriculturii este

expansiunea rapidă a industriei şi serviciilor structurate şi ghidate de interese

private dar şi de puterile publice.

Este o relaţie în dublu sens între agricultură şi restul economiei, succesul

industrializării determinând şi progresul paralel al agriculturii.

Dezvoltarea rapidă a industriei şi serviciilor este obligatorie pentru

dezvoltarea agriculturii şi prosperitatea rurală.

Rămân actuale conceptele lui I. Malassis în contextul dezvoltării

economice globale respectiv organizarea şi amenajarea spaţiului rural trebuie să

acorde atenţie68:

- Zonelor economice funcţionale. Modelul dezvoltării occidentale arată

clar că există relaţii între creşterea globală şi creşterea agricolă, între transformările

economiei globale şi cele ale agriculturii.

Regiunea agricolă naturală, cadrul geografic propriu agriculturii ne conduc

68 I. Malassis, Croisance economique et espace rural, opera cotată, p. 19-29.

Page 44: ECONOMIE AGROALIMENTARA

44

spre definirea de zone economice funcţionale în care activităţile terţiare sunt

convenabil repartizate

- Rolul fundamental al structurilor urbane, în dezvoltarea societăţii

industriale polii de creştere sunt polii urbane. Toate ipotezele prevăd în viitorii ani

o creştere a populaţiei urbane din totalul populaţiei.

În această perspectivă, studiul armăturii urbane, bază a creşterii globale

conduce spre dezvoltarea centrelor rurale care să permită satului accesul la

binefacerile investiţiilor colective privind: igiena, sănătatea, educaţia, sportul,

cultura şi odihna, într-un cuvânt atenuarea diferenţelor rural-urban.

- Urbanizarea comunelor. Tendinţa generală în economiile

industrializate este diminuarea populaţiei agricole.

Deci densitatea populaţiei agricole tinde să devină slabă şi în viitor

vitalitatea zonelor rurale va depinde de popularea acestor zone de nonagricultori.

Amenajarea teritoriului tinde să conducă la ameliorarea nivelului de viată

şi a condiţiilor de existenţă a indivizilor cărora li se oferă condiţii de existentă şi de

muncă atenuând diferenţa dintre oraş şi sat.

Amenajarea teritoriului se situează în dubla perspectivă de analiză a

creşterii globale dar şi a repartizării oarecum uniforme a bunăstării, menţinând

viaţa socială în mediul rural, renovarea habitatului şi o repartizare geografică a

investiţiilor colective.

Viitorul regiunilor agricole va depinde de potenţialele naturale, de

progresul tehnic, de localizarea industriilor, de transformarea produselor agricole

etc.

Coerenţa concepţiei şi acţiunilor, în măsura în care creşterea economică şi

organizarea spaţială a producţiilor şi a bunăstării sunt vizibile, rezultă că

organizarea şi amenajarea teritoriului şi dezvoltarea economică au fost coerente.

Apărarea adevărului prin decizii coerente şi analize pe termen lung necesită

corelarea dezvoltării economice în favoarea industrializării, a echipamentelor

colective, a marilor amenajări teritoriale, toate fac parte dintr-o politică agricolă

Page 45: ECONOMIE AGROALIMENTARA

45

într-o economie în creştere dar umanizată.

Trebuiesc dezvoltate formele socio-economice de producţie agricolă

suficient de suple ca să se poată adapta schimbărilor rezultate din dezvoltarea

propusă.

Organizarea mobilităţii profesionale, adaptarea permanentă a structurilor

economice, amenajarea cadrului de viaţă sunt cele trei obiective majore ale

amenajării spaţiului economic şi social.

La acestea se integrează organizarea şi amenajarea teritoriului agricol

definită prin organizarea teritoriului interunităţi (comasări de teren şi rectificări de

hotare) urmată de organizarea exploataţiilor agricole adecvat condiţiilor specifice

locale (profilarea, organizarea fermelor, amplasarea şi dimensionarea categoriilor

de folosinţă, amplasarea centrelor de producţie, organizarea şi amenajarea

categoriilor de folosinţă corespunzător specificului sistemelor de cultură (arabil,

plantaţii de pomi, vii şi hamei, păşuni şi faneţe, păduri) şi încheind cu reţeaua de

drumuri de exploatare.

Spaţiul rural, cel neafectat de industrializare şi urbanizare, are o seamă de

caracteristici care îi dau individualitate, specificitate şi autenticitate comparativ cu

alte zone (spaţii). Spaţiul rural autentic se distinge din toate punctele de vedere

(structură economica, populaţie, ocupaţii, cultură, viată socială etc.) de spaţiile

urbane, industriale, miniere, zone portuare etc.69

1. Din punctul de vedere al structurii economice, în spaţiul rural activităţile

agricole ocupă, de regulă, cele mai întinse zone, agricultura reprezentând "coloana

vertebrală" a ruralului. Am precizat că agricultura ocupă, de regulă, cel mai mare

teritoriu rural, pentru că în unele zone, cum sunt cele montane şi piemontane,

silvicultura, împreună cu activităţile conexe silviculturii, exploataţii forestiere,

prelucrarea lemnului, activităţi meşteşugăreşti, casnice, industrii prelucrătoare ale

resurselor pădurii, este predominantă atât din punct de vedere teritorial cât şi

ocupaţional. De asemenea, în unele zone montane, litorale şi de deltă, 69 P.I. Otiman, Dezvoltarea rurală în România, Editura Agroprint, Timişoara, 1997, p.33-36.

Page 46: ECONOMIE AGROALIMENTARA

46

predominante pot să fie activităţile agroturistice, de agrement, de pescuit şi

vânătoare sportivă. Dar, cu toată diversitatea economică, spaţiul rural, în esenţa sa,

rămâne un spaţiu preponderent agrar.

2. Spaţiul rural este, din punct de vedere ocupaţional, preponderent un

spaţiu de producţie în care activităţile sectoarelor primare au o pondere destul de

ridicată din punct de vedere economic. Sectoarele producţiei agroalimentare

(culturi de câmp, pajişti, legumicultura, viticultură, pomicultură, creşterea

animalelor), silvicultura şi exploatarea pădurii, industrializarea lemnului, mineritul,

industria conexă agriculturii, industria casnică şi meşteşugurile deţin pondere în

cadrul activităţii generale din spaţiul rural.

Mare parte din profesiunile practicate în spaţiul rural sunt profesiuni

practice, manuale, unele dintre acestea solicitând policaliftcare profesională, în

plus, prin natura activităţii, fenomenul de întrajutorare, de cooperare între săteni

este mult mai prezent comparativ cu spaţiul urban.

Populaţia ocupată în servicii, în activităţile administrative, sociale etc. este

mai redusă ca pondere. In acelaşi timp, mare parte din populaţia care lucrează cu

timp integral în sectorul neproductiv depune şi o activitate productivă în

agricultură şi alte sectoare în timpul secundar, fie ajutând membrii de familie-

agricultori, fie lucrând în micile lor gospodării agricole sau în hobby-ferme. Este o

caracteristică importantă a populaţiei rurale de a lucra concomitent în sectoare

agricole şi neagricole. De la profesor, învăţător, medic, muncitor, funcţionar la

preot, în mare parte, lucrează şi în gospodăria lor proprie. Această pluriactivitate

are consecinţe multiple asupra stării de spirit a lumii rurale, inclusiv în ceea ce

priveşte autoconsumul alimentar.

3. În spaţiul rural este predominantă proprietatea privată, familială,

comparativ cu zonele urban-industriale. De asemenea, în zonele rurale,

proprietatea publică şi privată a statului este mult mai restrânsă, reducându-se, de

regulă, la rezervaţii şi parcuri naţionale, terenuri limitrofe căilor de comunicaţii şi

reţelelor de transport, unele terenuri cu destinaţie specială.

Page 47: ECONOMIE AGROALIMENTARA

47

Difuziunea proprietăţii private în spaţiu rural, dezvoltarea simţului

proprietăţii, cu excepţia perioadei comuniste, a avut o serie de consecinţe pozitive

asupra spiritului antreprenorial al locuitorilor rurali. Din păcate, în fostele ţări

socialiste din Estul Europei aceste preocupări au dispărut la majoritatea locuitorilor

satelor, având consecinţe nefaste asupra stării de spirit gospodăresc şi asupra

moralităţii populaţiei rurale.

4. Spaţiul rural, din punct de vedere al densităţii populaţiei şi al mărimii

aşezămintelor umane, este mult mai aerisit, mai umanizat.

Comunităţile rurale au unele caracteristici specifice, în primul rând

raporturile interumane sunt mai bune, iar participarea cetăţeanului la problemele

comunităţii este mai accentuată. Spaţiul rural are o viată socială mai apropiată,

locuitorii se cunosc între ei, din toate punctele de vedere. De asemenea,

cunoaşterea familiilor este foarte importantă. Nu de puţine ori aprecierea tinerilor

se face funcţie de modul de comportare socială al ascendenţilor, adică al părinţilor

şi chiar al bunicilor.

5. Din punct de vedere peisagistic, spaţiul rural, prin structura sa naturală,

prin peisajul îngrijit şi aerisit prin flora şi fauna sa, este incomparabil mai frumos şi

mai apreciat de mulţi locuitori. Aerul mult mai curat, liniştea qvasipermanentă,

pacea care guvernează atmosfera majorităţii aşezămintelor rurale "curate" şi

"aşezate" sunt alte caracteristici ale climatului vieţii la ţară. A avea o reşedinţă la

ţară acum nu mai este considerat un moft ca în urmă cu unu sau două decenii.

Acum, tot mai mulţi orăşeni "ies" zilnic sau la sfârşit de săptămână din

aglomeraţiile urbane, din zgomotul şi smogul acestora. Un om care este intens

solicitat prin meseria sa, prin activitatea lui zilnică sau săptămânală, prin stresul

acumulat, caută o oază de linişte pentru sfârşitul zilei sau al săptămânii.

Aceste câteva caracteristici: liniştea, pacea, climatul, aerul curat, peisajul

liniştitor, de calm social nu pot fi cuantificate pentru a măsura calitatea habitatului

rural. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil al

umanităţii.

Page 48: ECONOMIE AGROALIMENTARA

48

6. Viaţa în spaţiul rural, mai mult decât în oricare alt mediu social, este

aşezată pe o serie de norme emanate din experienţa de viaţă multiseculară, din

tradiţiile, obiceiurile şi cultura locală. Modul de viată rurală, tradiţiile şi

obiceiurile, formează laolaltă cultura populară locală sau regională. Tezaurul

acumulat timp îndelungat constituie, de asemenea, o caracteristică de mare atracţie

pentru viaţa la ţară, pentru petrecerea unei anumite părţi din timp la sat sau pentru

turismul rural. Din ce în ce mai mulţi "orăşeni" caută zonele frumoase de la ţară

pentru a petrece un week-end sau un concediu pentru un peisaj frumos, liniştit şi

curat şi pentru a trăi, împreună cu copiii, în gospodăriile rurale, pentru a cunoaşte

tradiţiile şi obiceiurile caracteristice localităţii sau regiunii.

Viată socială şi culturală, caracteristică ruralului, este un patrimoniu de

neegalat al umanităţii, element care, alături de economie şi ecologie, dă adevărata

dimensiune şi valoare spaţiului rural.

Dezvoltarea agriculturii, creşterea randamentelor agricole şi a

productivităţii muncii în agricultură, a determinat eliberarea unei importante părţi

din populaţia agricolă şi ocuparea ei în activităţi industriale, de servicii, sociale etc.

În ţările unde s-au aplicat politici concrete de menţinere a populaţiei (devenite)

neagricole în spaţiul rural s-au dezvoltat armonios o serie de activităţi neagricole,

de tip industrial sau de service. Dacă implantarea acestor activităţi s-a făcut fără

agresarea spaţiului rural, dacă activităţile neagricole s-au lăsat în sfera ruralului, s-

a reuşit, în aceste cazuri, păstrarea autenticităţii acestuia.

7. Politica de dezvoltare a spaţiului în ţările vest-europene s-a axat pe

principiul continuităţii şi complementarităţii activităţilor agroalimentare.

Activităţile neagricole, în special cele industriale şi de service, s-au bazat pe

complementaritatea faţă de agricultură.

8. Pornind de la iniţiativa privată, statul a sprijinit prin politici regionale şi

rurale dezvoltarea acelor activităţi agricole plasate în aval şi amonte de agricultură

precum şi cele care prelucrează materii prime locale, în spaţiul rural s-au implantat

întreprinderi mici şi mijlocii care au angajat forţa de muncă din zonele rurale

Page 49: ECONOMIE AGROALIMENTARA

49

respective. Astfel, segmentul de populaţie rurală angajată în activităţi neagricole

are posibilitatea de a lucra cu timp integral (full-time) în industrie sau service şi cu

timp parţial (part-time) în agricultură. In acelaşi timp, principiul integrării

activităţilor agroalimentare a constituit unul dintre pilonii politicilor rurale ale

guvernelor vest-europene. A fost stimulată prelucrarea produselor agricole în

întreprinderi mici şi mijlocii sau în cooperative de prelucrare locale sau regionale.

Principiul după care mai uşor şi mai economic se transportă produsul finit

comparativ cu materia primă agricolă a condus la extinderea investiţiilor

agroalimentare în localităţile rurale.

9. Acest tip de politică agricolă şi de industrie agroalimentară a atras după

sine extinderea reţelei infrastructurale, a instituţiilor de învăţământ, social-

culturale, fmanciar-bancare şi de credit. Cu alte cuvinte, au menţinut spaţiul agricol

în viaţă, l-au fortificat, fără însă a atenta la ruralitatea sa, la caracteristica sa

fundamentală de viaţa la ţară.

10. Desigur, nu se pot fetişiza politicile rurale vest-europene. Şi ei au făcut

greşeli, pe care le cunosc şi le recunosc. Aşa se explică preocuparea ţărilor vest-

europene de a redacta o Cartă europeană a spaţiului rural, un document juridic -

cadru de conservare a ruralitătii europene. De asemenea, asistăm în prezent, în

ţările şi zonele în care s-au făcut greşeli majore în exploatarea rurală, la discuţii cu

privire la fenomenul de dezurbanizare sau reruralizare. Se întâlnesc curente de idei

realiste, dar şi unele care nu pot fi puse în practică, fie datorită restricţiilor

financiare, fie, de cele mai multe ori, din cauza imposibilităţii (pe termen scurt şi

mediu) demontării structurilor de tip urban-industrial existente în unele zone.

11. Conceptul de "revenire" la ruralul european sau românesc patriarhal

specific perioadelor antebelice sau interbelice nu mai este posibil, în primul rând

din motive tehnologice şi economice.

12. În fine, considerăm că nu se poate pune semnul egalităţii între rural şi

rustic. Trebuie să acceptăm că şi în domeniul ruralului acţionează legea

progresului. Or, această lege vine în contradicţie cu conceptul de rustic.

Page 50: ECONOMIE AGROALIMENTARA

50

Considerăm că numai excentricii, cei care vor să fie în orice condiţii "originali",

caută cu orice preţ rusticul. Nu credem însă în rusticizarea ruralului, atât datorită

mutaţiilor majore în economia de tip rural practicată acum, cât şi datorită evoluţiei

(sau, pe alocuri, involuţiei) structurilor rurale.

Am văzut la început că în viziunea Consiliului Europei, spaţiul rural este

definit puţin mai larg, ca o zonă interioara sau de coastă a unei ţări cuprinzând

satele şi oraşele mici, în care majoritatea teritoriului este folosită pentru

agricultură, silvicultură, acvacultura şi pescuit, activităţi economice şi culturale ale

populaţiei acestor zone (industrie, artizanat, servicii, etc), amenajări montane

pentru petrecerea timpului liber şi distracţii sau rezervaţii şi parcuri naţionale,

regionale sau naturale, habitat şi alte folosinţe.

„Noua filozofie a spaţiului rural în esenţa sa spune: "Spaţiul rural în Europa

constituie un spaţiu preţios, fruct al unei lungi istorii şi a cărui salvare este o vie

preocupare pentru societate. Spaţiul rural îşi poate îndeplini funcţiile de

aprovizionare, de destindere şi de echilibru, din ce in ce mai dorite în societate,

doar dacă el rămâne un spaţiu de viata atrăgător şi original dotat cu: o bună

infrastructură; o agricultură şi o silvicultură viabile; condiţii locale favorabile

activităţilor economice neagricole; un mediu intact Şi cu un peisaj îngrijit.

Noua filozofie a spaţiului rural trebuie, de asemenea să se sprijine pe

conceptul de dezvoltare locală globală, durabilă...70

Problematica dezvoltării rurale globale şi durabile constituie chintesenţa

politicilor economice şi sociale ale dezvoltării comunităţilor locale (rurale) într- un

ansamblu armonios.

Dezvoltarea rurală durabilă este o componenta a conceptului şi în acelaşi

timp o parte a strategiei economico-sociale de dezvoltare durabilă, rezultatul unor

analize macroeconomice şi sociale efectuate în ultima jumătate de secol asupra

unor fenomene contradictorii ale lumii contemporane, cele mai puternice din punct

de vedere al impactului asupra oamenilor fiind: 70 E. Buciuman, Economie rurală, Şcoala superioară de afaceri Alba lulia, 1999, p. 125-152.

Page 51: ECONOMIE AGROALIMENTARA

51

• polarizarea accentuată a procesului de dezvoltare economică care a

condus la existenţa concomitentă a unor insule de bogăţie într-o mare de sărăcie,

cazul ţărilor în curs de dezvoltare şi insule de sărăcie în zone întinse bogate

(supradezvoltate), în cazul unor zone (provincii) europene sau americane;

• degradarea mediului natural prin agresivitatea fără precedent şi extinderea

necontrolă a industriei, intensificarea agriculturii şi mărirea peste limitele

ecologice a agroindustriei, căilor de comunicaţii, turismului, etc., ca surse majore

de poluare;

• urbanizarea galopantă, necontrolată a unor zone, transformarea

acestora în megalopolisuri şi poli superindustriali;

• eliminarea valorilor tradiţionale şi înlocuirea acestora cu cele

industriale (de serie mare, standardizate), în dorinţa de sporire a profitabilităţii,

treptat s-au înlocuit, începând cu elementele de cultură şi agricultură tradiţională şi

continuând cu tehnologiile clasice sau meşteşugurile, aproape toate elementele

tradiţionale naţionale sau locale...

• cronicizarea şi amplificarea unor fenomene social-economice

negative, cum sunt creşterea şomajului, sporirea subocupării forţei de muncă

rurale, alienarea tineretului, migraţia necalificată a forţei de muncă înalt calificate

spre zone de atracţie economică şi profesională..." ;

Dezvoltarea rurală, din punct de vedere conceptual, are multiple sfere de

cuprindere:

- în primul rând, se poate vorbi despre dezvoltarea rurală locală, la nivelul

comunităţilor locale (sate, comune) şi a gospodăriilor componente ale acestora;

- în al doilea rând, datorită relaţiilor de interdependenţă intercomunitară în

plan regional, se poate vorbi despre dezvoltarea rurală regională;

- în al treilea rând, pornind de la legăturile strânse pe multiple planuri,

inclusiv culturale, între comunităţile de graniţă ale diferitelor ţări, putem aprecia că

există o importantă componentă a dezvoltării rurale transfrontaliere;

- în al patrulea rând, daca vom analiza fenomenul la nivel european, ca un

Page 52: ECONOMIE AGROALIMENTARA

52

concept continental, se poate dezvolta ideea de dezvoltare rurală paneuropeană.

(Păun Ion Otiman: op. cit. pag: 272-275).

Uniunea Europeană, într-un studiu recent, definind spaţiul rural la nivelul

continentului, spune că „Europa Rurală aşa cum este ea înţeleasă în mod general,

cuprinde regiuni, peisaje naturale de la ţară, terenuri agricole, păduri, oraşe mici,

pungile industrializării şi centrele regionale. Ea conţine o ţesătură economică şi

socială variată şi complexă: ferme, magazine şi afaceri mici, comerţ şi servicii,

industrii mici şi mijlocii. Casă a marii bogăţii de resurse naturale, a habitaturilor şi

a tradiţiilor culturale, ea îşi asumă un rol crescând în importanţa pentru relaxare şi

activităţi în timpul liber71.

Particularităţi ale spaţiului rural

Spaţiul rural nu constituie un ansamblu omogen, în primul rând' pentru ca,

luat in considerare chiar şi numai din punct de vedere agricol sub aspectul

capitalului funciar, spaţiul rural conţine terenuri de calităţi foarte diferite, şi care,

in funcţie de climat, sunt favorabile unor culturi şi nefavorabile altora, în al doilea

rând, pentru ca, combinarea teren arabil-întindere disponibila-mediu înconjurător,

putându-se face după dozaje foarte variate, conferind diferitelor fracţiuni din

spaţiul rural fizionomiile cele mai diverse. Dar pentru un spaţiu rural determinat,

acest lucru nu este imuabil deoarece dezvoltarea economică are ca efect

privilegierea succesivă a unuia sau altuia dintre diversele aspecte ale spaţiului

rural.

Spaţiul rural pate, în anumite ipoteze, atunci când este un spaţiu închis, de

exemplu, să aibă o semnificaţie prin sine însuşi. Dar cel mai adesea spaţiul rural

întreţine relaţii cu un spaţiu urban. Aceasta fixează, cel puţin parţial, conţinutul

spaţiului rural. Dar relaţiile dintre spaţiul rural şi spaţiul urban nu sunt niciodată

definitive. Dezvoltarea aduce schimbări în efectele de atracţie şi efectele de

difuzare pe care le exercită unul asupra celuilalt dintre cele două spaţii. Tendinţele

71 European Commission, Directorat general for Agriculture (DG VI) Rural Development CAP 2000, Working Document, July, 1977.

Page 53: ECONOMIE AGROALIMENTARA

53

de apropiere pot să succedă unei îngroşări a distanţării.

În fine, spaţiul rural este supus calculului economic ale cărui rezultate

pot determina densităţile de ocupare sau distribuţia culturilor.

„Expresia "spaţiu rural" rămâne imprecisă" este de părere R. Badouin. O

tentativă de analiză relevă existenţa a trei clemente a căror analiză permite punerea

in evidenţă a realităţii pe care încearcă să o redea această expresie.

Spaţiul desemnează o anumită întindere. Acest spaţiu este mărginit sau

limitat. El este limitat în percepţiile celor care-1 frecventează iar gradul de

intimitate în înţelegerea acestui spaţiu descreşte odată cu creşterea îndepărtării.

Limitele decurg de asemenea din organizarea socială: spaţiul este un subiect de

drept; un individ sau o comunitate îşi pot exercita drepturile, cu titlul de

exclusivitate, asupra unei întinderi mai mult sau mai puţin mare. Spaţiul este

segmentat în parcele, exploataţii, comune. El devine suprafaţa cadastrala, cartiere

şi teritorii, teritorii comunale.

Fragmentându-se, spaţiul capătă o dimensiune. Aceasta poate constitui o

constrângere. Spaţiul vital al unei "economii a culesului" avea dimensiuni

superioare celei a unei societăţi care practică o agricultură intensivă. Dimensiunea

unei exploataţii agricole se poate adeveri a fi prea mică pentru a facilita

introducerea unor tehnici sau să asigure titularului sau un venit considerat

satisfăcător, întinderea terenurilor disponibile intervine in determinarea sistemului

de Cultură.

Spaţiul se defineşte în primul rând printr-o dimensiune, adică o întindere cu

care se poate avea un anumit grad de intimitate şi asupra căreia se poate dispune de

anumite drepturi.

Dar pentru că este rural, spaţiul este locul unde se exercita activităţile

agricole. El nu este numai un sol de o anumită întindere, ci un teren dotat cu

calităţi variabile. Spaţiul nu este uniform şi serveşte de suport unor terenuri de o

fertilitate din ce in ce mai scăzută. Terenul arabil defineşte o vocaţie agricolă a

solurilor, cu conţinut variabil după compoziţia lor. Suprafaţa agricolă utilă

Page 54: ECONOMIE AGROALIMENTARA

54

delimitează acele suprafeţe care pot să ofere condiţii de cultură avantajoase de cele

care nu au asemenea aptitudini.

Spaţiu rural, considerat după terenurile pe care le conţine, constituie un

factor de producţie. Cum el este durabil, el reprezintă un capital care a fost

denumit capital funciar. Sub aspectul întinderii, spaţiul rural determină un orizont,

cultura solurilor fertile duce la o înrădăcinare a agricultorului în mediul sau.

Întinderea geografică şi fertilitatea solurilor nu sunt suficiente pentru a

defini spaţiul rural. Aceasta corespunde de asemenea unui mediu înconjurător. El

nu constituie un spaţiu gol; el este un peisaj ce poate fi calificat ca sălbatec,

câmpenesc sau cultivat (fasonat). Natura predomină şi modelarea umană este

uneori importanta, aceasta traducându-se prin schimbarea speciilor vegetale şi

animale sau prin îndesirea construcţiilor.

Întinderea geografică, fertilitatea solurilor, alura mediului înconjurător

definesc spaţiul rural. Conjugarea întinderii cu fertilitatea solurilor determina o

vocaţie agricolă a spaţiului considerat; disponibilitatea terenurilor şi calitatea

mediului înconjurător fixează o vocaţie rezidenţială.

Trebuie subliniat că aceste calităţi fizice nu epuizează calităţile spaţiului

rural. O reţea de drepturi şi de dispoziţii regulamentare se grefează pe tot spaţiul

rural ocupat de oameni. Spaţiul poate fi de asemenea sediul unor anumite credinţe.

Ansamblul acestor elemente se regăsesc în toate momentele dezvoltării, dar

cu o intensitate variabilă. Uneori spaţiul rural este considerat bun de consum,

alteori va fi apreciat drept capital funciar. Spaţiul liber poate fi în anumite

circumstanţe mai căutat decât fertilitatea terenurilor. Pornind de la rolul jucat de

spaţiul rural, se poate schiţa o suită o suită de situaţii care s-au succedat în cursul

istoriei economiei rurale.

În economia de subzistenţă, părea logic ca pământul hrănitor sa fie aspectul

sub care societatea să privilegieze spaţiul rural. Acesta era cu atât mai apreciat cu

cât conţinea terenuri mai fertile. Legătura dintre subzistente şi terenuri este pe de

altă parte destul de lejeră în măsura în care terenurile abandonabile (furnizau uşor

Page 55: ECONOMIE AGROALIMENTARA

55

cantitatea cerută de hrană. Adesea spaţiul rural are o semnificaţie mai importantă

ca întindere teritorială decât ca suprafaţă agricola utila. Aceasta ţine de credinţe.

Spaţiul în care s-au aşezat societăţile tradiţionale este cel în care străbunii au ales

sa se instaleze după peregrinările lor voluntare sau forţate. Ritualuri şi rituri au

putut preceda aceste implantări şi dau acestor locuri un caracter sacru. Semnificaţia

religioasă a solului este mai importantă decât utilitatea sa economică. Ultima

depinde de prima deoarece, spaţiul rural constituie cadrul în care cei care sunt în

mod temporar aici trebuie să asigure prelungirea străbunilor. Respectul acestora

din urmă este esenţial, deoarece nemulţumirea străbunilor s-ar traduce prin

intervenţia forţelor oculte capabile să provoace secetă şi foamete. Cei vii nu sunt

decât depozitarii unei întinderi de sol care nu le aparţine în funcţie de dorinţa lor

sau de eficacitatea lor tehnică, ci după dorinţele celor ce nu mai sunt. Trebuiau

menajate spiritele lor pentru a evita nemulţumirile şi pedepsele.

Pământul a avut întotdeauna un aspect instrumental, dar dacă cantitatea

disponibilă este suficientă, el se reduce la un simplu suport pentru culturi, pentru

aşezarea locuinţelor, etc. Intervenţia dincolo (de aceasta este considerată la fel de

decisivă pentru randamentul culturilor ca şi pentru fertilitatea solurilor. Astfel s-a

convenit, respectarea locurilor sacre, zonele tabu, interdicţiile de a cultiva în cutare

zi sau cu cutare utilaj, de a îndeplini cutare act productiv în cutare perioadă.

Spaţiul rural devine astfel un "teatru" în care actorii se forţează să adopte

un comportament conform celui pe care îl prezintă în mod confuz ca corespunzător

dorinţelor celor ce exercită asupra lor o putere difuză şi ocultă.

în alte circumstanţe, prin drepturile asupra lui, spaţiul rural capătă cea mai

mare semnificaţie socială. Regimul aproprierii solului poate determina structurile

sociale cele mai caracteristice ale unui ansamblu. Modul de apropiere a solului

poate să ducă la o structură segmentară şi comunitară a societăţii sau la o structură

ierarhizată şi diferenţiată.

Diviziunea între proprietari funciari şi exploatând agricoli a exercitat o

influenţă determinantă asupra evoluţiei. Atribuirea terenurilor în proprietate

Page 56: ECONOMIE AGROALIMENTARA

56

deplină şi arendarea lor a stat la originea realizării unui surplus agricol. Ea a dat

naştere unei societăţi diferenţiate, în sistemele feudale, proprietatea asupra

pământului a conferit nu numai dreptul de a percepe acest tip particular de venit

numit rentă funciară, ci şi o putere politică şi jurisdicţională. Condiţiile oamenilor

pot fi determinate de condiţiile bunurilor. Ierarhia socială s-a suprapus atunci pe

ierarhia terenurilor şi a drepturilor care se raportează la acestea. Seniorul locului

trăieşte din locaţia terenurilor pe care le stăpâneşte.

Mănunchiul de instituţii şi de drepturi rezultate din statutul solului

reprezintă de acum elementele care determină fizionomia spaţiului rural. Peisajul

se estompează, economia pământului dispare în spatele acestei ierarhii juridice

născută din sistemul funciar.

Când dezvoltarea economică a devenit obiectivul societăţii, spaţiul rural

devine interesant prin terenurile de bună calitate pe care le conţine. Ceea ce

importă este capacitatea sa productivă, într-o eră marcată prin voinţa de a constitui

un aparat productiv eficace, spaţiul rural constituie un factor de producţie. Aceasta

are caracterul unui capital, subiect al unei epuizări a calităţilor sale, dacă nu se iau

măsuri de întreţinere şi de bonificare.

Care poate fi aptitudinea de a produce a unui capital funciar? Capitalul

funciar nu este domeniul în care legea randamentelor descrescătoare se afirmă cu

cea mai mare rigoare? Creşterea economică, născută din expansiunea industrială,

nu va ti blocată de incapacitatea capitalului funciar să-şi crească propria

productivitate? Cea mai mare parte a dinamicilor realizărilor, elaborate de către

economiştii clasici în cursul începutului secolului al XlX-lea, se bazează pe o

apreciere a eficacităţii terenului ca factor de producţie. Existenţa acestor calcule şi

studii arată că de acum, spaţiul rural este considerat mai puţin în funcţie de

mănunchiul de drepturi cărora le dă naştere ci în funcţie de contribuţia sa

eventuală la creşterea economică.

Evoluţia dejoacă uneori pronosticuri. Terenurile marginale, departe de a

determina preţurile al căror caracter strategic antrenează blocajul creşterii, sunt

Page 57: ECONOMIE AGROALIMENTARA

57

abandonate din raţiuni de productivitate scăzută. Puterea publică favorizează

retragerea unui anumit număr de hectare din cultură atunci când excedentele tind

să se acumuleze, în măsura în care pământul nu mai pare să constituie un ,„loc

îngust" pentru extinderea producţiei, interogaţia asupra capacităţii sale de producţie

îşi pierde interesul. Se ajunge astfel la înţelegerea faptului că elementul decisiv al

volumul de producţie nu mai este fertilitatea solurilor ci aporturile complementare

efectuate şi modurile culturale efectuate.

O asemenea situaţie se poate prezenta atunci când economia a realizat

performanţe înalte. Estomparea spaţiului rural ca loc de producţie poate să coincidă

cu promovarea sa ca bun de consum, în societăţile în care fenomenele de consum

tind să devină cele mai semnificative, spaţiul rural găseşte o vocaţie nouă. El

permite în acelaşi timp un consum de spaţiu, bucuria unui mediu şi constituirea

unui cadru de viaţă. Spaţiul rural devine spaţiu rezidenţial şi spaţiu recreativ, în

mod cert, spaţiul rural arbitrează populaţii. Dar funcţia sa rezidenţială a fost timp

îndelung dependentă de activităţile agricole. Habitatul se suprapunea sau se

juxtapunea clădirilor exploataţiei, agricultura constituind un mod de viaţă în care

activitatea agricolă şi activitatea familiei se amestecau şi se susţineau reciproc.

Atunci când spaţiul rural încetează de a mai fi ocupat numai de către

agricultori şi va servi mai mult ca loc de rezidentă pentru cei care au alte profesii,

el devine un cadru de viaţă. Ori, ce consum nu are valoare numai prin sine însuşi ci

şi prin cadrul în care se realizează. Un mediu de calitate pune spaţiul rural in

valoare, un mediu dezagreabil îi reduce valoarea, în opoziţie cu spaţiul urban,

totdeauna măsurat cu zgârcenie, spaţiul rural, mai puţin scump, poate să se mişte

mai uşor. Mediul înconjurător poate fi de calitate mai bună şi mai puţin înghesuit

decât in spaţiul urban, întinderea priveliştii, farmecul peisajului, agrementul

vegetaţiei devin elemente mai căutate şi mai apreciate decât compoziţia chimică a

solurilor şi calităţile lor pedologice. Atracţia sitului contează mai mult decât

fertilitatea terenului, în momentul în care se manifestă interesul pentru spaţiul rural

ca bun de consuni, asistăm la o răsturnare a valorilor. Porţiuni de teritoriu lipsite de

Page 58: ECONOMIE AGROALIMENTARA

58

orice vocaţie agricolă şi a căror valoare de vânzare era nulă înregistrează, atunci

când se pretează pentru o funcţie rezidenţială, o creştere a valorii lor de piaţă de

aşa manieră încât preţul unei unităţi de suprafaţă depăşeşte pe cel al suprafeţei

agricole utile.72

Funcţia rezidenţială a spaţiului rural este legată de dimensiunea oraşelor, de

difuzarea mijloacelor de transport şi de căutarea unui cadru de existenţă. Unele

teorii ar putea lăsa să se înţeleagă ca această funcţie rezultă dintr-un fenomen de

respingere pe care îl emană oraşul. Unii dintre cei care aleg habitatul rural o fac şi

din motive de costuri ale chiriei urbane. După anumite formule, „cei care pot plăti

proprietarilor solului o rentă ridicată sunt aproape de centru sau chiar în centru,

ceilalţi sunt surghiuniţi la periferie". Şi în felul acesta s-au creat unele comune

dormitor.

Dar, în alte cazuri, localizarea reşedinţei la ţară este un act voluntar, în mod

cert, aceasta implică un cost suplimentar şi o pierdere de timp. Dar, atracţia locului

sau dorinţa de a avea la dispoziţia sa un spaţiu, îi dă o compensaţie. Costurile

suplimentare datorate unei reşedinţe îndepărtata de locul unde se desfăşoară

activitatea profesională pot fi considerate ca o măsură, cel puţin aproximativă, a

suplimentului de utilitate pe care o oferă o reşedinţă de tip rural.

Funcţia rezidenţială a satelor situate la o distanţă scurtă de oraş a suferit o

mutaţie. Ea a fost la început rezultatul unei constrângeri. Criza de locuinţe a

obligat candidaţii la o implantare urbană sa găsească o locuinţă în satul vecin.

Distanţa era atunci un cost. Mai târziu, această implantare a devenit voluntară şi

sistematică.

Din aceste transformări rezultă că spaţiul rural nu mai este locuit numai de

către agricultori. Satul, comunitatea rurală prin excelenţă, nu mai este constituită

doar prin juxtapunere cultivatorilor pământului care au aceleaşi preocupări, supuşi

aceloraşi ritmuri, trăind după acelaşi model cultural, în funcţie de diversele vocaţii,

apare o nouă tipologie a satelor ceea ce este de fapt o nouă diferenţiere a spaţiului 72 R. Badourin, Economie rurale, Librairie Armând Colin, 1971.

Page 59: ECONOMIE AGROALIMENTARA

59

rural.

Satul care rămâne în permanenţă o aglomeraţie de agricultori tinde sa

devină rezidual. Caracteristicile le sale cele mai frecvente rezidă în declinul

demografic, absenţa noilor construcţii, mişcarea migratorie a populaţiei sale.

Satul rezidenţial situat în aria de atracţie sau de difuziune a oraşelor se

caracterizează prin importanţa venitului menajelor care îşi au reşedinţa acolo, în

afara activităţii lor profesionale, îl raport cu veniturile acestei fracţiuni a populaţiei

care trăieşte şi munceşte acolo. Ruptura între locul de muncă şi locul de reşedinţă

poate fi caracteristică la fel de bine pentru ruralii care au avut accesul la o ocupaţie

urbană ca şi pentru citadinii care au optat pentru o reşedinţă la ţara.

Satul industrializat este acela în care prezenţa uneia sau a mai multor unităţi

industriale are ca efect, traversând o combinare de activităţi agricole şi industriale,

să deturneze o fracţiune populaţiei de la singura activitate de cultivare a plantelor.

Satele turistice sunt marcate prin importanţa populaţiei temporare în raport

cu populaţia permanentă.

Cea mai mare parte a satelor conservă o activitate agricolă şi oferă o aliură

dualistă. Activitatea agricolă se combină cu o altă funcţie sau se acumulează cu

aceasta. Pe de altă parte, oraşul poate să absoarbă complet câteva sate care se

situează în imediata sa apropriere. Invers, noile funcţii ale spaţiului rural pot fi mai

bine îndeplinite într-un loc care nu a fost ocupat până acum decât într-unul în care

există deja o comunitate rurală. Staţiunile balneare, oraşele de vacanţă ocupă o

parte a spaţiului rural fără ca acolo să fî fost ocupat spaţiul rural de mai înainte de

către agricultori.

O nouă diferenţiere a spaţiului rural provine din vocaţia sa inegală în

diferitele funcţii la care s-ar putea preta, în unele zone spaţiul rural pare polivalent

şi se pretează la fel de bine pentru agricultură ca şi pentru rezidenţă, turism sau

pentru implantarea unor unităţi industriale. Tranzacţiile imobiliare sunt relevante

în privinţa acestui fenomen şi au loc între contractanţi care aparţin tuturor

categoriilor socio-profesionale. In alte zone rurale aceste tranzacţii nu interesează

Page 60: ECONOMIE AGROALIMENTARA

60

decât suprafeţele agricole utile şi nu au loc decât între agricultori. Din această

categorie fac parte satele al căror conţinut agricol este preponderent, în alte părţi,

tranzacţiile nu au loc decât între străinii de zonă, în calitate de cumpărători. Aici,

regiunile de agricultura săracă şi cu vocaţie turistică sunt cele mai sensibile la acest

fenomen.

Caracteristicile, tipologia şi funcţiile spaţiului rural

Caracteristicile spaţiului rural

Spaţiul rural are o seamă de caracteristici care îi dau individualitate,

specificitate, şi autenticitate comparativ cu alte zone (spaţii sau teritorii). Prof.

Păun Ion Otiman realizează, în lucrarea sa citată deja, o sinteză reuşită a

caracteristicilor spaţiului rural. După părerea sa "Spaţiul rural autentic se distinge

din toate punctele de vedere (structura economică, populaţie, ocupaţii, cultură,

viaţă socială etc.) de spaţiile urbane, industriale, miniere, zone portuare, etc". iată

cum se prezintă caracteristicile spaţiului rural din aceste puncte de vedere;

l. Din punctul de vedere al structurii economice, în spaţiul rural activităţile

agricole ocupă de regulă cele mai întinse zone, agricultura reprezentând "coloana

vertebrală " a ruralului. Am precizat că agricultura ocupă de regulă cel mai mare

teritoriu rural, pentru că în unele zone, cum sunt cele montane şi piemontane,

silvicultura, împreună cu activităţile conexe silviculturii, exploataţii forestiere,

prelucrarea lemnului, activităţi meşteşugăreşti, casnice, industrii prelucrătoare ale

resurselor pădurii, este predominantă atât din punct de vedere teritorial cât şi

ocupaţional. De asemenea, în unele zone montane, literale şi de deltă,

predominante pot să fie activităţile agroturistice, de agrement, de pescuit şi

vânătoare sportivă. Dar cu toată diversitatea economică, spaţiul rural, rămâne, în

esenţă, un "spaţiu preponderent agrar". Asupra acestei preponderenţe agrare a

spaţiului rural rămâne de discutat deoarece aşa cum rezultă şi din capitolul

precedent şi din alte surse consultat, pe măsură ce se implantează în spaţiul rural o

serie de elemente urbane (infrastructuri şi activităţi economico-sociale şi culturale)

ponderea agriculturii scade din punctul de vedere al locului pe care îl ocupă în

Page 61: ECONOMIE AGROALIMENTARA

61

totalul populaţiei ocupate, în produsul brut şi în valoarea adăugată din mediul

rural. Nici chiar spaţiul nu mai rămâne o dominanţă agricolă pe măsură ce

terenurile agricole marginale şi nu numai acestea, capătă alte destinaţii:

construcţii, plantaţii silvice, drumuri, şosele, terenuri sportive etc. Treptat, zonele

rurale cu o predominanţă spaţială agricole tind să se reducă în toate ţările

dezvoltate.

2. Spaţiul rural este, din punct de vedere ocupaţional, preponderent un

spaţiu de producţie, în care activităţile sectoarelor primare au o pondere destul de

ridicată din punct de vedere economic. Sectoarele producţiei agroalimentare

(culturi de câmp, pajişti, legumicultura, viticultură, pomicultură, creşterea

animalelor), silvicultură şi aici exploatarea pădurii, industrializarea lemnului,

mineritul, industria conexă agriculturi, industria casnică şi meşteşugurile deţin

pondere în cadrul activităţii generale din spaţiul rural

Mare parte din profesiunile practicate în spaţiul rural sunt profesiuni

practice, manuale, unele dintre acestea solicitând policalificare profesională, în

plus, prin natura activităţii, fenomenul de întrajutorare, de cooperare între săteni

este mult mai prezent comparativ cu spaţiul urban.

Populaţia ocupată în servicii, în activităţile sociale etc., este mai redusă ca

pondere, în timp, mare parte din populaţia care lucrează cu timp integral în

sectorul neproductiv depune o activitate productivă în agricultură şi alte sectoare in

timpul secundar, fie ajutând membrii de familie-agricultori, fie lucrând în micile

lor gospodării agricole în hobby-ferme. Este o caracteristică a populaţiei rurale de

a lucra Concomitent în sectoare agricole şi neagricole. De la profesor, învăţător,

medic, muncitor, funcţionar la preot, în mare parte, lucrează şi in gospodăria lor

proprie. Această pluriactivitate are consecinţe multiple asupra stării de spirit a

lumii rurale, inclusiv în ceea ce priveşte autoconsumul alimentar.

3. În spaţiul rural este predominantă proprietatea privată, familială,

comparativ cu zonele urban-industriale. De asemenea, în zonele rurale,

proprietatea publică şi privată a statului este mult mai restrânsă, reducându-se, de

Page 62: ECONOMIE AGROALIMENTARA

62

regulă, la rezervaţii şi parcuri naţionale, terenuri limitrofe căilor de comunicaţii şi

reţelelor de transport, unele terenuri cu destinaţie specială.

Difuziunea proprietăţii private în spaţiul rural, dezvoltarea simţului

proprietăţii, au avut o serie de consecinţe pozitive asupra spiritului antreprenorial

al locuitorilor rurali, Din păcate, in fostele ţări socialiste din Estul Europei aceste

preocupări au dispărut la majoritatea locuitorilor satelor, având consecinţe nefaste

asupra stării de spirit gospodăresc şi asupra moralităţii populaţiei rurale.

4. Spaţiul rural, din punctul de vedere al densităţii populaţiei şi al mărimii

aşezămintelor umane, este mult mai aerisit, mai umanizat. Comunităţile rurale au

unele caracteristici specifice, în primul rând, raporturile interumane sunt mai bune,

iar participarea cetăţeanului la treburile publice este mai accentuată. Spaţiul rural

are o viaţă socială mai apropiată, locuitorii se cunosc între ei, din toate punctele de

vedere. De asemenea, cunoaşterea familiilor este foarte importantă. Nu de puţine

ori aprecierea tinerilor se face funcţie de modul de comportarea socială al

ascendenţilor, adică al părinţilor şi chiar al bunicilor.

5. Din punct de vedere peisagistic, spaţiul rural, prin structura sa naturală,

prin peisajul îngrijit şi aerisit, prin flora şi fauna sa, este incomparabil mai frumos

şi mai apreciat de mulţi locuitori. Aerul mai curat, liniştea cvasipermanentă, pacea

care guvernează majoritatea aşezămintelor rurale „curate" şi „aşezate" sunt alte

caracteristici ale climatului vieţii la ţară. A avea o reşedinţă la ţară acum nu mai

este considerat un moft ca în urmă cu unui sau două decenii. Acum tot mai mulţi

orăşeni ies. ..la sfârşit de săptămână din aglomeraţiile urbane, din zgomotul şi

smogul acestora. Un om care este intens solicitat prin meseria sa, prin activitatea

lui zilnică sau săptămânală, prin stresul acumulat, caută o oază de linişte pentru

sfârşitul zilei sau al săptămânii.

Aceste câteva caracteristici: liniştea, pacea, climatul, aerul curat, peisajul

liniştitor, de calm social nu pot fi cuantificate pentru a măsura calitatea habitatului

rural. Peisajul natural al ruralului constituie un patrimoniu inestimabil al

umanităţii.

Page 63: ECONOMIE AGROALIMENTARA

63

6. Viaţa în spaţiul rural, mai mult decât în oricare alt mediu social, este

aşezată pe o serie de norme emanate din experienţa de viaţă multiseculară, din

tradiţiile, obiceiurile şi cultura locală. Modul de viaţă rurală, tradiţiile şi

obiceiurile, formează laolaltă cultura populară locală sau regională. Tezaurul

acumulat timp îndelungat constituie, de asemenea, o caracteristică de mare atracţie

pentru viaţa la ţară, pentru petrecerea unei părţi din timpul liber la sat sau pentru

turismul rural. Din ce în ce mai mulţi „orăşeni" caută zonele frumoase de la ţară

pentru a petrece un week-end şi un concediu pentru un peisaj frumos, liniştit şi

curat şi pentru a trăi, împreună cu copiii, în gospodăriile rurale, pentru a cunoaşte

tradiţiile şi obiceiurile caracteristice localităţii şi regiunii.

Viaţa socială şi culturală, caracteristicile ruralului, reprezintă un patrimoniu

de neegalat al umanităţii, element care, alături de economie şi ecologie, dă

adevărata dimensiune şi valoare spaţiului rural.

Dezvoltarea agriculturii, creşterea randamentelor agricole şi a

productivităţii muncii în agricultură, a determinat eliberarea unei importante părţi

din populaţia agricolă şi ocuparea ei în activităţi industriale, de servicii, sociale,

etc. în ţările unde s-au aplicat politici de menţinere a populaţiei (devenită)

neagricolă în spaţiul rural s-au dezvoltat armonios o serie de activităţi neagricole,

de tip industrial sau de service. Dacă implantarea acestor activităţi s-a făcut fără

agresarea spaţiului rural, dacă activităţile neagricole s-au plasat în sfera ruralului,

s-a reuşit, în aceste cazuri, păstrarea autenticităţii acestuia.

7. Politica de dezvoltare a spaţiului in ţările vest-europene s-a axat pe

principiul continuităţii şi complementarităţii activităţilor agroalimentare.

Activităţile neagricole, în special cele industriale şi de service, s-au bazat pe

complementaritatea faţă de agricultură.

8. Pornind de la iniţiativa privată, statul a sprijinit prin politici regionale şi

rurale dezvoltarea activităţilor plasate în avalul şi în amontele agriculturii şi a celor

care prelucrează materii prime locale, în spaţiul rural s-au implantat întreprinderi

mici şi mijlocii care au angajat forţa de muncă din zonele rurale respective. Astfel,

Page 64: ECONOMIE AGROALIMENTARA

64

segmentul de populaţie rurală angajată în activităţi neagricole are posibilitatea de a

lucra cu timp integral (full-time) în industrie sau service şi cu timp parţial (part-

time) în agricultură, în acelaşi timp, principiul integrării activităţilor

agroalimentare a constituit unul dintre pilonii politicilor rurale ale guvernelor vest-

europene. A fost stimulată prelucrarea produselor agricole in întreprinderi mici şi

mijlocii sau in cooperative de prelucrare locale sau regionale. Principiul după care

mai uşor şi mai economic se transportă produsul finit comparativ cu materia primă

agricolă a condus la extinderea investiţiilor, agroalimentare în localităţile rurale.

9. Acest tip de politică agricolă şi de industrie agroalimentară a atras după

sine extinderea reţelelor infrastructurale, a instituţiilor de învăţământ, social-

culturale, financiar bancare şi de credit. Cu alte cuvinte, au menţinut spaţiul agricol

in viaţă, 1-au fortificat, fără însă a atenta la ruralitatea sa, la caracteristica sa

fundamentală de viaţă la ţară.

10. Desigur, nu se pot fetişiza politicile rurale vest-europene. Şi ei au făcut

greşeli, pe care le cunosc şi le recunosc. Aşa se explică preocuparea ţărilor vest-

europene de a redacta o Cartă a spaţiului rural, un document juridic-cadru de

conservare a ruralităţii europene. De asemenea asistăm în prezent, în ţările şi în

zonele în care s-au făcut greşeli majore în exploatarea rurală, la discuţii cu privire

la fenomenul de dezurbanizare sau reruralizare. Se întâlnesc curente de idei realiste

care nu pot fi puse în practică, fie datorită restricţiilor financiare, fie, de cele mai

multe ori, din cauza imposibilităţii (pe termen scurt şi mediu) demontării

structurilor de ti urban-industrial existente în unele zone.

11. Conceptul de "revenire" la ruralul european sau românesc patriarhal

specific perioadelor antebelice sau interbelice nu mai este posibil, în primul rând

din motive tehnologice şi economice.

12. în fine considerăm că nu se poate pune semnul egalităţii între rural şi

rustic. Trebuie să acceptăm că şi în domeniul ruralului acţionează legea

progresului. Ori, această lege vine în contradicţie cu conceptul de rustic.

Considerăm că numai excentricii, cei care vor să fie în orice condiţii "originali"

Page 65: ECONOMIE AGROALIMENTARA

65

caută cu orice preţ rusticul. Nu credem în rusticizarea ruralului, atât datorită

mutaţilor majore în economia de tip rural, practicată acum, cât şi datorită evoluţiei

(sau, pe alocuri, involuţiei) structurilor rurale.

Funcţiile spaţiului rural

Carta europeană a spaţiului rural, adoptată de către Consiliul Europei,

sintetizează diferitele funcţii ale spaţiului rural, menţionate mai sus, în trei mari

grupe: funcţia economica, funcţia ecologică şi funcţia socio-culturală.

l. Funcţia economică

„Funcţia economică a spaţiului rural, este considerată funcţia de bază,

primară, care are ca principal pilon, coloana vertebrală - agricultura. Alături de

agricultură, în conexiune cu aceasta ramură de bază (cum se obişnuia a se spune la

noi), în spaţiul rural se dezvoltă, se extind şi alte ramuri din aval şi amonte de

agricultură, precum silvicultura, industria, mineritul, meşteşugurile, etc.

Ţările semnatare ale Cartei europene a spaţiului rural se angajează „să

garanteze un sistem de producţie agricolă care să asigure:

1. necesarul de alimente al populaţiei;

2. garantarea unui nivel al venitului (profitului) agricultorilor şi al

familiilor lor apropiat şi comparabil cu a celorlalte profesiuni libere cu un nivel de

responsabilitate comparabil, păstrând o sursa de venit (profit) fundamental pentru

populaţia rurală;

3. protejarea mediului înconjurător şi asigurarea regenerării mijloacelor de

producţie ca solul şi apa freatică pentru generaţiile viitoare în spiritul unei

dezvoltări durabile.

Funcţia economică, aşa cum este definită de Carta europeană, are şi alte

funcţii dintre care amintim:

• producerea de materii prime reciclabile destinate industriei şi producţiei

de energie;

• să asigure nevoile întreprinderilor mici şi mijlocii agricole, industriale,

artizanale sau comerciale şi de prestări de servicii;

Page 66: ECONOMIE AGROALIMENTARA

66

• să asigure o bază pentru recreaţie şi turism;

• conservarea resurselor genetice ca bază a agriculturii şi biotehnologiei.

După cum se poate vedea din prezentarea anterioară, funcţia economică, în

concepţie modernă, este de fapt, o funcţie complexă care cuprinde un număr mare

de activităţi (pluriactivităţi). Spaţiul rural nu mai este conceput ca o zonă

„eminamente" agricolă. Cu cit structura ruralului este mai diversificată, cu atât

implicaţiile sociale sunt mai favorabile: posibilităţi de plasare a for(ei de muncă,

stabilitatea populaţiei, menţinerea tineretului în spaţiul rural cu posibilităţi de a

lucra în ramuri neagricole, dar apropiate de agricultură, garantând astfel surse

diferite de venituri pentru populaţia rurală, complementaritate in folosirea forţei de

muncă, utilizarea timpului secundar (parţial) al salariaţilor în gospodăriile

(fermele) agricole privat-familiale etc."

2. Funcţia ecologică

„Este de notorietate faptul că industrializarea excesivă în unele regiuni

rurale, exploatarea rapace în unele zone miniere, intensificarea şi industrializarea

zootehniei, comasarea acestora în mari aglomeraţii de animale pe spaţii agricole

foarte reduse, chimizarea excesivă in cultura mare şi legumicultura, extinderea

necontrolată a turismului, exploatarea neraţională în unele perimetre silvice,

exploatarea agricolă şi forestieră fără protecţie antierozională şi multe alte

activităţi de acest gen au determinat apariţia şi intensificarea unora dintre cele mai

grave flagele ale lumii moderne: poluarea intensă a spaţiului rural, deteriorarea

peisajului agricol şi silvic, reducerea alarmantă a florei şi faunei şi stricarea

echilibrului ecologic In foarte multe ecosisteme ale spaţiului rural.

Reechilibrarea ecologică, revenirea la un anumit standard de ruralitate,

eliminarea fenomenelor negative amintite anterior, fac din funcţia econologică a

spaţiului rural un element important al ameliorării acestui spaţiu".

3. Funcţia social-economică

„Spaţiul rural, prin natura activităţilor umane, a relaţiilor din interiorul

comunităţilor şi celor intercomunitare, este un spaţiu social. Dimensiunile relativ

Page 67: ECONOMIE AGROALIMENTARA

67

reduse ale localităţilor, statornicirea unor raporturi deosebite între membrii

comunităţii, cunoaşterea reciprocă şi ierarhizarea socială sunt caracteristici ale

relaţiilor sociale din mediul rural. Spre deosebire de marile aglomeraţii urbane,

unde caracteristica esenţială a omului, în raport cu societatea este anonimatul, în

localităţile rurale toţi oamenii se cunosc între ei din toate punctele de vedere, în

acest cadru social, comportamentul omului-identitate al colectivităţii rurale este

total diferit de comportamentul omului-anonim din colectivităţile urbane. Cu totul

altele sunt regulile de comportament ale cetăţeanului rural faţă de cetăţeanul rural

faţă de cetăţeanul în general anonim urban. Responsabilitatea actelor

comportamentale este cu mult mai puternică in cazul colectivităţilor rurale, în sat

toţi localnicii se cunosc între ei de generaţii. Această cunoaştere incumbă norme

de care nu se respectă aceste norme sunt (auto) eliminaţi din colectivitate,

îngroşând, de regulă, rândul anonimilor din alte spaţii sociale, în acelaşi timp ",

asimilarea" celor noi veniţi în colectivităţile rurale (relativ) închise se produce

relativ greu şi numai după o îndelungată "testare". Referinţele comportamentale

din mediile originare, alături de dovada de loialitate şi comportamentul ireproşabil,

sunt factori care contribuie la asimilarea graduală. De asemenea orăşenizarea (nu

de puţine ori împrumuturile aşa—zise „culturale" din mahalaua orăşenească) a dus

la degradarea autenticului în cântec şi tradiţii. Imitaţia şi mixtura sunt grave

atentate la autenticitatea culturilor populare naţionale, regionale şi locale.

Considerăm că prin Carta europeană a spaţiului rural trebuia să se prevadă o

normă juridică care să instituie obligaţia tezaurizării culturii populare din diferite

zone şi regiuni încă neafectate de degradări ireparabile.

Din păcate, multe din elementele vieţii sociale şi culturale rurale descrise

mai sus s-au pierdut şi în mediul rural. Masivele mişcări ale populaţiei, migraţia

determinată de depopulare masive ale satului au „stricat" multe norme care păreau

definitiv statornicite.

Viaţa socială a localităţilor rurale este intim legată de viaţa spirituală,

culturală. Cultura tradiţională, obiceiurile, constituie un patrimoniu inconfundabil

Page 68: ECONOMIE AGROALIMENTARA

68

al fiecărei localităţi, zone sau regiuni rurale. Chiar dacă unele tradiţii au dispărut ca

efect al "modernizării', al producţiei de serie mare, totuşi în spaţiul rural se menţin

încă tezaure de etnografie şi folclor, meşteşuguri care constituie o mare bogăţie. Se

fac mari eforturi în multe puncte din lume pentru a se reînvia sau realiza

preocupările tradiţionale în domeniul alimentar şi casnic. Multe comunităţi şi

popoare sunt mândre de tradiţiile lor. La multe manifestaţii locale sau naţionale

portul naţional, gastronomia sunt la mare cinste. De fapt, ceea ce are autenticitate

este tocmai cultura populara tradiţională, obiceiurile, folclorul şi etnografia."

Page 69: ECONOMIE AGROALIMENTARA

69

CAPITOLUL 2

SPAŢIUL RURAL ROMANESC73

2.1. Informaţii de bază

Cu o suprafaţă însumând 238.391 kilometri pătraţi, România se situează pe

locul 13, ca suprafaţă, în Europa, clasându-se intre Belarus şi Marea Britanic.

Localizată în partea de sud-est a Europei Centrale, România are ca vecini în nord şi

nord-est, Ucraina şi respectiv Moldova, în vest, Ungaria, în sud şi sud-vest

Bulgaria şi Iugoslavia. Graniţa de est de la Marea Neagră are o lungime de 194

kilometri.

Relieful României este foarte variat şi se compune din dealuri, platouri şi

câmpii concentrate în jurul munţilor Carpaţi la nord-vest, munţii Apuseni

adăpostesc Podişul Central Transilvănean, în est şi sud-est câmpiile Moldovei,

Munteniei şi Olteniei sunt predominante. Podişul Transilvaniei, împreună cu

dealurile, acoperă 36% din suprafaţa ţării, în timp ce munţii deţin 31% din

suprafaţa totală a României. Câmpiile reprezintă restul de 33% Vârful cu înălţimea

cea mai mare, 2544 m, este Muntele Moldoveanu.

Aproximativ 62% din teritoriul României este utilizat în agricultură, ar

28% reprezintă suprafaţa împădurită; 4% din suprafaţă este acoperită de ape şi

restul de 6% are diverse utilizări. Din teritoriul destinat agriculturii, 63% este teren

arabil, 23% păşuni permanente, 10% faneţe şi aproximativ 4% vii şi livezi.

Aproximativ 2/3 din suprafaţa agricolă este caracterizată de un sol propice

dezvoltării agriculturii, solurile fiind de tipul stepă, brun-roşcat de pădure sau mixt.

Pe de alta parte, zonele montane şi submontane au solul sărac, nefavorabil

dezvoltării culturilor agricole. Mare parte din aceste suprafeţe sunt utilizate ca

păşuni.

73 OECD, Evaluarea politicilor agricole - România, Centrul OECD pentru cooperare cu statele nemembre, Bucureşti, 2000.

Page 70: ECONOMIE AGROALIMENTARA

70

Clima diferă de la continentală în nord est, la temperată în sud-vest.

Temperatura medie variază de la 23° C în iulie la minus 30 C în ianuarie

Precipitaţiile medii anuale ating 637 milimetri, înregistrând valori minime pe

ţărmul Mării Negre (375 milimetri) şi valori maxime, peste 1000 milimetri, în

zonele montane, în ceea ce priveşte resursele naturale, România deţine zăcăminte

de petrol şi gaze naturale (la ambele resurse inregistrându-se o scădere

importantă), cărbune, minereuri feroase şi neferoase, bauxită, sare, lemn şi

valoroase izvoare de apă minerală.

La mijlocul anului 1998, populaţia României insuma 22,5 milioane

locuitori (locul 10 în Europa) cu o densitate medie a populaţiei de 94 de

locuitori/kilometru pătrat. Populaţia a inregistrat o creştere uşoară până în 1990,

după care a urmat o scădere de aproximativ 700 000 locuitori, datorită unei rate

anuale negative (0,2% pe an) şi emigrării. Speranţa medie de viaţă la naştere este

de 69 ani (65,2 pentru bărbaţi şi 73,0 pentru femei). Ponderea populaţiei urbane

reprezintă 55%, din care un procent de 31% locuieşte în oraşe mari, cu peste 100

000 locuitori (aici incluzându-se şi capitala cu un procent de 9%).

În ceea ce priveşte structura pe naţionalităţi a populaţiei, România dispune

de: naţionalitate română - 89%, naţionalitate maghiară 8,9%, romi 1,6%,

naţionalitate germană 0,4%, restul fiind alte etnii, precum ucrainenii, ruşii, turcii,

sârbii şi slovacii. Limba oficială este limba română, de sorginte latină. Religia

predominantă este creştin-ortodoxă (87%), aceasta fiind elementul de legătură cu

cultura est-europeană.2

Relieful României se desfăşoară pe trei trepte majore: Munţii Carpaţi,

Subcarpaţi, dealuri, podişuri şi câmpii (inclusiv luncile şi Delta Dunării).

Caracteristicile principale ale unităţilor de relief sunt proporţionalitatea

suprafeţelor (3 1% munţi, 36% dealuri şi podişuri, 33% câmpii şi lunci) şi

dispunerea concentrică şi sub formă de amfiteatru a treptelor majore de relief

Clima României este temperat continentală de tranziţie, cu influenţe

oceanice dinspre vest, mediteraneene dinspre sud-vest şi continental-excesive

Page 71: ECONOMIE AGROALIMENTARA

71

dinspre nord-est.

Precipitaţiile medii anuale sunt variabile în funcţie de altitudine: 500 mm la

câmpie, 700 mm la deal şi 1200 mm la munte.

2.2. POTENŢIALUL SECTORULUI AGRO-ALIMENTAR

2.2.1. Agricultura

Structuri agricole şi silvice în mediul rural.

Structura de folosinţă a terenurilor agricole comparativ cu suprafaţa

agricolă totală este următoarea:

• terenuri arabile reprezintă 63 % din suprafaţa agricolă a ţării;

• plantaţii pomi-viticole reprezintă 4% din suprafaţa agricolă a ţării;

• plantaţii de viţă-de-vie reprezintă 1,9% din suprafaţa agricolă a ţării;

• pajişti naturale 33%.

Această structură nu a înregistrat modificări semnificative în perioada

1989-1998, cu excepţia reducerii suprafeţelor ocupate de livezi cu 24%.

În prezent, terenurile agricole aparţin în majoritate (84%) sectorului privat

şi în proporţie de 16% sectorului de stat.

Raportul cotelor regionale în Valoarea Adăugată Brută, 1993-1995

Tabelul nr. 2.1.

Specificare Primar/Secundar Primar/Secundar

1993 1994 1995 1993 1994 1995

ROMÂNIA 0,538 0,465 0,501 0,642 0,669 0,599

1. Nord-Est 0,874 0,627 0,703 1.019 0,876 0,822

2.Sud-Est 0,773 0,490 0,521 0,882 0,643 0,628

3. Sud 0,562 0,573 0,567 0,846 0,988 0,907

4.Sud-Est 0,477 0,626 0,560 0,688 1.190 0,852

S.Vest 0,587 0,610 0,586 0,769 0,810 0,666

6.Nord-Vest 0,634 0,606 0,645 0,649 0,770 0,686

7.Centru 0,458 0,394 0,486 0,668 0,663 0,671

S.Bucureşti 0,071 0,051 0,061 0,059 0,060 0,050

Sursa: calculat pe baza datelor din AS-RO 1994-98

Page 72: ECONOMIE AGROALIMENTARA

72

Urmare a disparităţilor sectoriale regionale, prezente atât la populaţia

activă ocupată cât şi la valoarea adăugată brută, există mari decalaje de

productivitate sectorială a muncii în sectorul primar. Nivelul minim se

înregistrează în regiunea Nord-Est (86,7 % din media naţională), iar cel maxim în

regiunea Vest (cu 27,7 % peste media naţională).

Decalaje regionale ale productivităţilor sectoriale ale muncii, 1993-1995

(România = 1)

Tabelul nr. 2.2.

Specificare Sector primar Sector secundar Sector terţiar

1993 1994 1995 1993 1994 1995 1993 1994 1995 ROMÂNIA 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000 1.000 1. Nord-Est 0,966 0,806 0,867 0,885 0,892 0,896 0,957 0,915 0,902

2.Sud-Est 1.161 0,875 0,951 1.059 1.103 1.116 0,911 1.014 0,976

S.Sud 1.021 1.062 1.018 1.088 0,997 1.016 1.069 1.041 0,928

4.Sud-Est 0,635 1.033 0,881 1.104 1.090 1.111 0,913 0,932 0,936

5.Vest 1.299 1.411 1.277 1.028 0,890 0,917 0,881 0,943 0,920

6.Nord-Vest 0,889 0,949 0,960 0,905 0,867 0,873 1.052 0,935 0,998

T.Centru 1.185 1.094 1.269 0,920 0,908 0,921 1.005 0,997 1.005

S.Bucureşti 1.252 1.239 1.035 1.018 1.220 1.146 1.110 1.130 1.237

Sursa: calculat pe baza datelor din AS-RO 1994-98

În raport cu ponderea populaţiei rurale şi densitatea demografică,

potenţialul agricol al României este destul de mare. În profil regional, se

înregistrează niveluri foarte diferite ale înzestrării funciare cu teren agricol. Astfel,

faţă de media naţională de 0,65 ha/loc. (1996), maximul de înzestrare funciară pe

locuitor se situează în Regiunea Vest (0,94 ha/loc.) şi minimul în Regiunea Nord-

Est (0,56).

Înzestrarea funciară pe persoană ocupată agricol este de circa 4 ha, cu

diferenţe regionale sensibile, iar tendinţa este de uşoară creştere.

Distribuţia folosinţelor agricole pe regiuni statistice este diferenţiată în

raport cu condiţiile de relief, cu caracteristicile pedo-climatice şi de pretabilitate la

Page 73: ECONOMIE AGROALIMENTARA

73

culturi. Pe ansamblu, structura de calitate terenurilor agricole arata ca numai 25%

prezintă un potenţial productiv bun şi foarte bun.

Ponderea ridicata a suprafeţelor agricole situează România pe un nivel

mediu în Europa. Oferind informaţii despre potenţialul de producţie agricolă,

analiza raportului dintre categoriile de folosinţa ale suprafeţei agricole şi populaţie

are o semnificaţie deosebita, în anul 1996 conform statisticilor FAO în România pe

flecare locuitor revin 0.44 ha teren cultivat şi 0.41 ha teren arabil. Comparativ cu

tarile vecine, resursele de pământ ale României sunt mai scăzute.

De menţionat că solurile se află într-un proces de degradare continua.

Pentru România problema ameliorărilor funciare a fost şi este deosebit de acuta

deoarece terenurile agricole sunt afectate de diverşi factori limitativi ai capacităţii

productive: seceta frecventă, eroziunea solului prin apa, exces frecvent de apa în

sol, compactarea solului datorita lucrărilor executate necorespunzător.

Structura exploataţiilor agricole

După statutul juridic al exploataţiilor agricole exista doua sectoare: sectorul

privat şi sectorul de stat.

Sectorul privat, gestionează (în anul 1998) o suprafaţa agricolă de 12342

mii ha, sub forma a trei tipuri de exploataţii agricole.

• gospodării individuale în număr de cea. 3,9 milioane în care se lucrează

mai mult de trei sferturi din pământul aflat în proprietate privata (9182 mii ha), cu

o suprafaţa medie de 2,3 ha;

• asociaţii familiale (fără personalitate juridică) în număr de 7175 având o

suprafaţa medie de 132 ha şi care gestionează 950 mii ha;

• societăţi agricole (cu personalitate juridică) în număr de 3578 cu o

suprafaţa medie de 435 ha şi care au în exploatare 1558 mii ha.

În prezent, 84,9% din terenul agricol şi 83,2% din terenul arabil sunt în

proprietate privata. Aplicarea Legii fondului funciar s-a efectuat insa cu întârziere

astfel ca la aceasta data nu este încheiat procesul de acordare a titlurilor de

proprietate aşa cum este redat în tabelele privind: situaţia aplicării Legii fondului

Page 74: ECONOMIE AGROALIMENTARA

74

funciar.

Stadiul aplicării legii fondului funciar la data de 30.11.1999

Suprafaţa totala ce trebuie pusa în posesie Ha 9.366.806 Suprafaţa totala care a fost pusa în posesie Ha 7.998.301

Procent 85,4% Număr total persoane de pus în posesie 4.696.280 Număr total persoane puse în posesie cu procese verbale 3.847.118

Procent 81,9% Titluri de proprietate de eliberat 4.329.973 Titluri de proprietate eliberate 3.349.273 Procent 77,4% Titluri de proprietate în curs de completare 36.036 Suprafaţa solicitată de acţionari pentru validare Ha 701.088 Număr acţionari 260.678 Suprafaţa aprobată după validare acţionarilor Ha 633.656 Număr acţionari 247.910 Decizii eliberate acţionarilor 217.406 Suprafaţa Ha 590.564 Total titluri de proprietate (la zi) 3.343.288 77,17 % Titluri de proprietate de eliberat 430.882

Situaţia emiterii titlurilor de proprietate în perioada martie 1999 - noiembrie 1999

Tabelul nr. 2.3.

Anul Număr de titluri de proprietate emise anual % din totalul de eliberat

1991 25.963 0,60 1992 81.870 1,88 1993 592.564 13,68 1994 857.551 19,80 1995 843.085 19,46 1996 439.992 10,16 1997 188.174 4,34 1998 188.245 4,35 1999 125.934 2,90

Aplicarea Legii fondului funciar a avut efecte pozitive prin faptul că s-a

extins proprietatea privată, dispariţia structurilor cooperatiste de tip comunist

Page 75: ECONOMIE AGROALIMENTARA

75

neeficiente, diversificarea structurilor de organizare şi conexiunile la circuitele

pieţii.

Efectele negative sunt: fărâmiţarea exploataţiilor agricole, necorelarea

aplicării Legii fondului funciar cu apariţia pieţei funciare, aceasta a apărut cu

întârziere, în anul 1998 (Legea 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor);

neasigurarea odată cu dreptul de proprietate asupra terenurilor şi a mijloacelor

adecvate pentru efectuarea lucrărilor agricole.

Legea 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în

agricultură a stimulat înfiinţarea de asociaţii agricole fără personalitate juridică şi a

creat un nou tip de cooperaţie primară la nivelul producţiei (societăţi agricole cu

personalitate juridică) care nu are însă o evoluţie pozitivă nici din punct de vedere

al numărului şi nici din punct de vedere al suprafeţelor exploatate în comun.

Aceste date confirmă gradul ridicat de fărâmiţare a terenului agricol privat,

cu implicaţii nefavorabile asupra utilizării eficiente a resurselor funciare şi a

activelor productive.

Se poate remarca ponderea însemnată (72 %) a exploataţiilor de

subzistenta, cu dimensiuni mai mici de 3 ha şi ponderea extrem de redusa (0.3%) a

exploataţiilor cu suprafaţa mai mare de 10 ha.

În perioada 1993-1998 se remarca o uşoară tendinţă de concentrare a

terenurilor în gospodăriile individuale. Intre regiuni există mari disparităţi privind

structura pe clase de mărime a exploataţiilor individuale.

Din numărul total de proprietari, aproximativ 40-45% nu se află în

proximitatea proprietăţii, mulţi fiind locuitori urbani iar alţii având domiciliul în

alte localităţi decât unde este situat terenul. Acest fapt revendica fluidizarea pieţei

funciare şi dezvoltarea sistemului asociativ.

Daca în ţările vest-europene sistemul cooperatist se află situat în aval şi

amonte de Producţia agricolă, în România el este prezent mai ales în sectorul

productiv. Comportamentul asociativ al actualilor proprietari este generat de

gradul redus de dotare tehnică a exploataţiilor individuale, capacitatea redusă de

Page 76: ECONOMIE AGROALIMENTARA

76

muncă, determinata de vârstă înaintată a proprietarilor de pământ şi de starea

precara de sănătate, incapacitatea managerială.

Suprafaţa medie a societăţilor agricole cu personalitate juridică şi a

asociaţiilor familiale raportate la media naţionala prezintă de asemenea variaţii

foarte mari. Există o diferenţă foarte mare intre suprafaţa medie (2.3 ha) a

exploataţiilor individuale din România şi suprafaţa medie a exploataţiilor Uniunii

Europene (16,6 ha).

In România se impun o serie de politici structurale cu doua ţinte: una

adresată producătorilor care optează pentru activităţi neagricole şi alta adresată

celor care au nevoie de ajutor pentru a-şi exercita ocupaţia agricolă în condiţii de

rentabilitate.

Evoluţia exploataţiilor agricole private Tabelul nr. 2.4.

Specificare UM Anul

1994 1995 1996 1997 1998 1999

Suprafaţa agricolă aflată în exploatarea sectorului privat mii ha 11.212 11.381 11.539 11.612 11.690 11.921

A. Societăţi agricole cu personalitate juridică 1. Număr mii 3.970 3.973 3.759 3.913 3.578 3.525 2.Suprafaţa agricolă mii ha 1.770 1.732 1.751 1.715 1.588 1.463 3. Suprafaţa medie ha 446 436 466 438 435 415

B. Asociaţii simple 1. Număr mii 13.741 15.915 15.107 9.489 7.175 6.082 2.Suprafaţa agricolă mii ha 1.537 1.596 1.440 1.000 950 879 3. Suprafaţa medie ha 112 100 95 105 132 145

C Gospodării individuale 1. Număr mii 3.578 3.597 3.626 3.973 3.946 4.097 2.Suprafaţa agricolă mii ha 7.905 8.053 8.348 8.897 9.182 9.579 3. Suprafaţa medie ha 2,21 2,24 2,30 2,24 2,33 2,34

Situaţia la 30 VI. 1999

Sectorul public este reprezentat prin societăţile comerciale agricole cu

capital majoritar de stat care administrau (in 1997) o suprafaţa de 1652 mii ha

Page 77: ECONOMIE AGROALIMENTARA

77

teren agricol. Suprafaţa medie ce revine pe o societate comerciala este de 3370 ha

teren agricol.

În ceea ce priveşte societăţile comerciale agricole cu capital majoritar de

stat (constituite în baza Legilor 15 şi 31/1990) în marea majoritate nu s-au adaptat

noilor cerinţe ale economiei de piaţă fapt ce a determinat ca multe din acestea să

fie lichidate (complexe de porci şi păsări), o parte au fost privatizate, iar cele cu

profil agricol (foste IAS-uri) sunt într-o situaţie financiară precară în marea

majoritate urmând ca în acest an să se stabilească privatizarea şi modul de

funcţionare a acestora.

Structura producţiei agricole

Suprafeţele cultivate cu cereale boabe deţin cele mai mari ponderi (66 %).

Restul suprafeţelor sunt ocupate cu plante de nutreţ (14 %) şi plante tehnice (13

%). împreună, aceste grupe ocupă 93 % din întreaga suprafaţă cultivată. Aceasta

reflectă slaba diversificare a culturilor agricole practicate, ceea ce impune măsuri

pentru lărgirea paletei culturilor agricole, îndeosebi a celor care valorifică

condiţiile locale şi care încorporează un grad sporit de tehnicitate.

În producţia vegetală s-a manifestat o tendinţă generală de reducere a

randamentelor medii şi a producţiilor totale.

Producţiile medii sunt modeste sau chiar foarte mici la aproape toate

culturile, în principal ca urmare a apelului foarte redus la factori de producţie

sporitori de randamente.

Caracterul preponderent cerealier al structurii de producţie reprezintă un

aspect negativ al agriculturii româneşti. Ponderea suprafeţelor ocupate de cereale

în toate regiunile este ridicată, chiar dacă acestea nu dispun de condiţii agro-

pedoclimatice favorabile pentru cultivarea speciilor respective.

O analiză de ansamblu a actualei structuri a producţiei vegetale pune în

evidenţă o serie de "carenţe" de ordin agrotehnic şi economic, ce creează puternice

distorsiuni între cererea şi oferta de produse agricole.

Comparativ cu ţările Uniunii Europene, suprafaţa cultivată cu cereale în

Page 78: ECONOMIE AGROALIMENTARA

78

România este relativ mare, explicabilă prin faptul că se poate realiza şi cu alocări

reduse de mijloace tehnice şi de forţă de muncă şi prin tradiţia în cultura

cerealelor.

Randamentele obţinute la hectar, sunt, în general, de 2-3 ori mai mici

raportat la ţările vest europene dezvoltate, însă sunt apropiate ca valoare de cele

obţinute în ţările vecine.

Toate aspectele structurale şi tehnice prezentate conferă agriculturii

româneşti un caracter extensiv, de subzistenţă.

Producţia de cereale are oscilaţii în funcţie de condiţiile climatice, fiind

influenţată şi de resursele financiare ale producătorilor agricoli la înfiinţarea

culturilor.

Suprafeţele ocupate cu cereale au oscilat la unele culturi cum sunt grâul şi

orzul, aceasta din cauza problemelor care sunt în perioada semănatului cu arăturile

după culturile de toamnă, insuficienţa tractoarelor pentru această lucrare,

decapitalizarea producătorilor agricoli, condiţiile climatice. Cu toate aceste

greutăţi în funcţie de condiţiile climatice ce remarcă realizarea în anul 1997, a unei

producţii record de cereale 22,1 mii tone fizic la recoltare, respectiv 20,1 milioane

tone la indici de calitate şi a unui an excepţional pentru porumb 12,68 milioane

tone - fizic şi respectiv 11,2 milioane tone la indici de calitate. Producţii deosebite

s-au obţinut şi la grâu în anii 1995 - 7709 mii tone şi în 1997 - 7185 mii tone. Din

analiza producţiei de cereale se constată că în anii favorabili s-au obţinut producţii

corespunzătoare peste nevoile de consum ale ţării cu excedente pentru export.

Suprafeţele cultivate cu grâu şi orz au tendinţe de scădere datorită valorificării

necorespunzătoare atât ca preţ cât şi a cererii diminuate. Producţiile medii au

oscilat numai în funcţie de condiţiile climatice deoarece îngrăşămintele chimice au

fost alocate în cantităţi insuficiente în toată această perioadă. Analizând modul

cum s-a asigurat consumul intern se desprinde faptul că au fost ani cu excedent de

grâu şi ani când s-au efectuat şi importuri.

Cultivarea de floarea-soarelui în ultimii ani a cunoscut o creştere

Page 79: ECONOMIE AGROALIMENTARA

79

semnificativă ca suprafaţă şi producţie totală, depăşind prognozele. Această

situaţie s-a creat datorita faptului ca fabricile de ulei au realizat o colaborare

corespunzătoare cu producătorii de seminţe de floarea soarelui - valorificarea

rapida şi plata la timp a producţiei, fapt ce a condus la exportul atât de ulei cât şi de

seminţe de floarea soarelui.

In ultimii ani se constată o creştere a suprafeţei cultivată cu răpită pentru

ulei.

Cultura de soia a fost mai greu acceptata de producătorii agricoli din cauza

tehnologiei deosebite.

Cultura de sfecla de zahăr a înregistrat an de an regrese prin reducerea

suprafeţei cultivate şi a producţiei obţinute. Reducerea drastica a suprafeţei

cultivate cu sfecla de zahăr s-a manifestat din lipsa de colaborare şi susţinere a

cultivatorilor de sfecla care au fost decapitalizati, privatizările fabricilor de zahăr

s-au făcut cu întârziere şi susţinerea insuficienta a acestei culturi cu subvenţii de la

buget.

Cultura de cartofi în ultima perioada a satisfăcuţi necesarul de consum,

asigurând piaţa la preturi accesibile. Producţia de cartofi în anul 1998 a fost de

3.303.mii tone.

Legumele sunt asigurate pentru perioada de sezon dar în perioadele de

extra sezon sunt deficitare, necesitând importuri. Pentru aceasta cultura se constata

ca industria conservelor de legume s-a redus, ca urmare a costurilor ridicate

comparativ cu produsele din import. Producţia totala de legume din anul 1998 a

fost de 2.618. mii tone.

Viticultura este într-un proces de transformare din păcate cu influenţe

negative asupra calităţii - extinderea nepermisă a suprafeţelor hibride în

detrimentul plantaţiilor nobile. Cantitatea totala de vin produsa în 1998 a fost de

5.002 mii hl.

Pomicultura. Suprafaţa ocupată cu pomi şi alte specii pentru fructe şi

Producţia totala au evoluat în funcţie de condiţiile climatice. Suprafaţa ocupată de

Page 80: ECONOMIE AGROALIMENTARA

80

plantaţiile pomicole a fost relativ constanta în perioada 1990 - 1994, înregistrând o

scădere notabila în 1996, ca urmare a defrişării unor livezi la care durata de

exploatare a ajuns la limita. Se constata că o mare parte din plantaţiile pomicole

sunt îmbătrânite şi ca producţia de material săditor a scăzut cu 20 %, fata de anul

1990. Producţia totală de fructe din 1998 a fost de 1.022 mii tone. Formarea şi

întreţinerea livezilor cu un efort investiţional mare, pe care agricultorii privaţi nu

le pot face fără susţinere cu credite avantajoase.

Trebuie remarcat că producţia vegetală înregistrează mari variaţii de la an

la an, atât sub aspect cantitativ cat şi calitativ.

Structura producţiei animaliere

Comparativ cu anul 1989, în anul 1998 s-a înregistrat o reducere

considerabilă a efectivelor de animale: cu 48% la bovine, 44% la păsări, 36% la

porcine şi 27% la ovine. Numai cabalinele au înregistrat o sporire a efectivelor cu

23%. Reducerea s-a manifestat şi la efectivele matca, tendinţă deosebit de

îngrijorătoare. Diminuarea lor sub nivelul actual, care reprezintă un minim

tehnologic, poate conduce la compromiterea fondului genetic în zootehnie.

In sectorul creşterii animalelor, rezultatele din perioada 1989- 1998

prezintă o evoluţie fluctuantă, diferenţiată de la un produs la altul şi deseori de la

un an la altul.

Producţiile medii obţinute în zootehnie sunt departe de progresul genetic şi

tehnologic înregistrat pe plan vest-european. Comparativ cu tarile membre ale UE,

aproape la toate speciile şi categoriile de animale randamentele medii sunt

inferioare

Intre România şi tarile UE exista decalaje marcante care releva necesitatea

unor măsuri radicale privind ameliorarea şi furajarea animalelor. Daca producţiile

medii obţinute în tarile Uniunii Europene au ţinut ritmul progresului genetic şi

tehnologic, nu acelaşi lucru se poate spune despre România.

Evoluţia efectivelor de bovine şi a producţiei acestei specii sunt redate în

tabelele şi graficele ce urmează. Din datele statistice rezultă că în anii 1990 - 1994

Page 81: ECONOMIE AGROALIMENTARA

81

scăderile au fost marcate de distrugerea unităţilor CAP şi tăierile masive de bovine

de la aceste unităţi, fără sa fie luate masuri de stopare a acestora. Preluările la

gospodăriile populaţiei nu s-au efectuat deoarece acestea nu aveau nici capacităţi

de cazare şi nici furajele necesare. O alta cauza a scăderii efectivelor de bovine

este şi situaţia dramatica a stării de sănătate a acestora la finele anului 1989 -

majoritatea animalelor erau tarate, neproductive, bolnave de tuberculoza şi

leucoza. în acest sector (CAP) se înregistrau producţii de lapte şi carne printre cele

mai mici din Europa şi din lume (sub l 800 litri lapte/vaca) dar multe unităţi erau

sub l 000 litri).

Tăierile pentru came care se efectuau reprezentau tăieri de necesitate în

proporţie de peste 60 % la greutăţi sub 250 kg. Lucrărilor 1989 efectivele de vaci şi

juninci s-au menţinut la un nivel acceptabil, care corelat cu o îngrijire

corespunzătoare în gospodăriile populaţiei a condus la creşterea producţiei medii

cu mult peste producţiile din unităţile CAP. Aceasta situaţie a condus la asigurarea

în buna parte în ultimii ani a necesarului de lapte şi produse din lapte. Dezvoltarea

sectorului bovin se va face prin creşterea producţiilor medii de lapte şi a greutăţii

medii de taiere, aceasta efectuându-se în ferme specializate de dimensiuni mici şi

mijlocii .

Cauzele care au determinat scăderea efectivelor de porcine se datoresc în

special problemelor cu care s-au confruntat marile complexe de creştere şi

îngrăşare a porcilor ).

Acestea fiind proprietate de stat, preturile de livrare nu au fost liberalizate

mulţi ani, acestea fiind menţinute sub costurile de producţie - nesusţinere financiar

— s-au decapitalizat şi au condus la falimentarea multor unităţi. Neadaptarea la

condiţiile economiei de piaţa - la cererea pieţei, a determinat, ca în concurenta cu

preţul cărnii obţinut de sectorul particular şi cu importul de carne la preturi

subvenţionate de tarile de origine, sa se ajungă la situaţia de ineficientă în

majoritatea unităţilor de profil. Lucrărilor anul 1996, s-a trecut la privatizarea sau

lichidarea unităţilor de creştere şi îngrăşare a porcilor. Creşterea şi îngrăşarea

Page 82: ECONOMIE AGROALIMENTARA

82

porcilor în unităţi mari industriale presupune o piaţa sigura, un management

competitiv şi găsirea de soluţii economice viabile care sa poată concura creşterea

porcilor în gospodăriile populaţiei. Complexele industriale de creştere a porcilor

trebuie să se transforme în furnizori de tineret de reproducţie şi de purcei pentru

îngrăşare pentru gospodăriile populaţiei şi pentru fermele mici şi mijlocii. Aceste

complexe cu probleme de poluare, de întreţinere şi reparaţii a utilajelor şi

adăposturilor, cu suprastructura administrativa supradimensionata, cu cheltuieli

mari de aprovizionare şi cu probleme financiare deosebite în condiţiile în care se

utilizează munca salariată nu vor putea deveni competitive în condiţiile aderării

României la U.E. fără investiţii majore.

Evoluţia efectivelor de ovine şi caprine în perioada analizata a avut

permanent o tendinţă de scădere, dar cu specificarea ca scăderea dramatica a fost

până în anul 1994, dar şi lucrărilor aceasta data scăderea efectivelor a continuat.

Cauza scăderii efectivelor la ovine este în principal în primii ani aceeaşi ca şi la

specia bovine. Tăierile pentru carne şi exportul de ovine vii fără nici o restricţie a

condus la aceasta situaţie. Sectorul particular şi-a menţinut efectivele în special

pentru producţia de lapte şi came, deoarece producţia de lână nu a fost valorificată

la timp şi preţurile obţinute nu satisfac crescătorii.

Evoluţia efectivelor şi producţiei avicole în ultimii 10 ani se încadrează ca

şi celelalte specii intr-o scădere dramatica a efectivelor până în 1996, care a

continuat şi lucrărilor 1997, dar lucrărilor ce în aceasta perioada s-au luat masuri

de lichidare a unităţilor neprofitabile, în ultima perioadă se constată o redresare a

situaţiei funcţie şi de cererea pieţei pentru produsele avicole

Scăderea efectivelor de păsări s-a produs în complexele industriale, cauza

fiind ca şi la specia porcine neadaptarea la cerinţele pieţei, managementul

defectuos, neprivatizarea la timp, menţinerea preturilor la comanda autorităţilor,

decapitalizarea unităţilor, creşterea costurilor inputurilor liberalizate, importul de

produse avicole la preturi mai mici decât cele obţinute în complexe. Din anul

1997, s-a trecut la privatizarea complexelor de păsări şi la lichidarea celor cu

Page 83: ECONOMIE AGROALIMENTARA

83

pierderi ridicate.

Analizând situaţia pentru toate speciile de a.nimale, lucrărilor modul cum

s-a desfăşurat distrugerea efectivelor lucrărilor anul 1991, aceasta a avut şi o notă

intenţionată pentru a se ajunge la o penurie accentuata de produse agroalimentare

pentru a se demonstra ulterior ca proprietatea privata nu este compatibila în

România, aceasta este valabil şi atunci când s-a efectuat aplicarea Legii fondului

funciar, fără să se acorde şi mijloace mecanice pentru efectuarea lucrărilor

agricole. S-a crezut ca sectorul particular nu va asigura necesarul pentru siguranţa

alimentară a populaţiei şi se vor putea restaura din nou vechile structuri.

2.2.2. Capitalul

Mijloacele de producţie

Analiza situaţiei privatizării şi lichidării societăţilor comerciale din

agricultura şi industria alimentară, precum şi structurii acţionariatului acestora

dezvăluie faptul ca societăţile comerciale care deţin în administrare terenuri

agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa sunt cele care au fost

privatizate în cea mai mica măsură (20 din 547, respectiv 3,66%).

Stadiul procesului de privatizare în anul 1999

Tabelul nr. 2.5.

Specificare Nr. Privatizate In lichidare juridică

In lichidare administrativă

Total SC 3410 2155 225 20 Agricultura, din care: 2970 1887 196 18 SC agricole (IAS) 547 20 51 2 Avicole 56 16 24 6 Suine 54 17 26 0 Servicii în agricultură 1813 1609 45 2 Comerţ cu cereale 71 46 4 0 Alte activităţi 429 179 46 8

Legea nr. 219/1998 privind regimul concesionarii şi Ordonanţa de Urgenţă

a Guvernului nr. 1987 1999, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin

Page 84: ECONOMIE AGROALIMENTARA

84

în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa,

sunt menite sa asigure restructurarea şi privatizarea sectorului de stat din

agricultura într-un ritm accelerat.

Capitalul financiar

Programul ASAL (Agriculture Sector Adj'isîment Loan) - 350

milioane USD.

Principalul împrumut acordat României este cel prin programul ASAL,

destinat redresării sectorului agricol.

Prima tranşă, a reprezentat echivalentul a 200 milioane USD şi a fost

acordata la 2 septembrie 1997. 4Cea de-a doua transa, de 150 milioane USD care

se aşteaptă a fi acordată până. la 31 iunie 1999 a fost mutată pentru anul 2000.

Pentru a putea beneficia de acest împrumut, România trebuie să

îndeplinească o serie de condiţii convenite prin programul ASAL. Majoritatea

acestora au fost îndeplinite; exista însă unele întârzieri în ceea ce priveşte:

programul de privatizare, regimul comerţului cu produse agro-alimentare,

funcţionarea pieţei funciare şi politica taxelor vamale.

Obiectivele programului ASAL sunt: promovarea masurilor destinate

sprijinirii tranziţiei la economia de piaţa şi folosirii mai eficiente a resurselor;

privatizarea unei mari părţi a capacităţilor de producţie din agricultura;

liberalizarea preturilor şi sporirea posibilităţilor sectorului privat pentru realizarea

de investiţii, acţiuni de susţinere a producţiei şi comerţului în conformitate cu

dezvoltarea avantajului comparativ al României.

2.2.3. Industria alimentară

Producţia de bunuri alimentare dispune de un semnificativ potenţial de

dezvoltare asigurat, in

• principal, de diversitatea materiilor prime de origine vegetala şi animala,

capacităţile de producţie instalate şi resursele umane existente.

Activitatea în industria alimentară este organizată în 10 subramuri

principale, cunoscând lucrărilor anul 1990 o creştere substanţială a numărului de

Page 85: ECONOMIE AGROALIMENTARA

85

agenţi economici, îndeosebi a celor priwţi. Astfel, la finele anului 1997 au fost

înregistraţi 17069 agenţi economici, cărora li s-au eliberat 244 S221icente de

producţie.

Numărul agenţilor economici în anul l 997 a crescut cu 5676 fata de anul l

996, iar numărul licenţelor cu 9115.

In paralel cu societăţile comerciale de profil din industria alimentara, mai

funcţionează în complexele de creştere şi îngrăşare a porcilor un număr de 4?

abatoare, la unităţile avicole un număr de 53 abatoare, care fac obiectul

restructurării. De asemenea, la societăţile comerciale agricole cu capital majoritar

de stat (foste IAS) exista capacităţi de producţie, condiţionare, învechire şi

îmbuteliere a vinului, producţie de şampanie, coniac, ţuica şi rachiuri naturale,

brânzeturi şi produse lactate.

De remarcat ca foarte puţine capacităţi de industrie alimentară au putut sa

beneficieze în perioada 1993 - 1998 de fondurile de modernizare acordate de

Fondul Proprietăţii de Stat.

În prezent nu există o statistică referitoare la gradul de uzură al

capacităţilor de producţie din industria alimentară, deoarece lucrărilor 1990 peste

65% din acestea au trecut în proprietate privata, fără a mai exista obligativitatea

raportării a situaţiei amortizării acestora sau retehnologizărilor. Din procentul celor

ramase în proprietatea statului marea lor majoritate datează din perioada anilor

1975- 1980.

Lucrărilor 1990 a crescut continuu ponderea agenţilor privaţi, aceştia

ajungând sa deţină un procent însemnat în producţia din unele subramuri ale

industriei alimentare, în industria uleiului, ponderea agenţilor privaţi este de 82%,

în industria de morărit şi panificaţie de 68%, în industria biscuiţilor de 53%, în

industria laptelui 62%, în industria cărnii şi preparatelor de carne 71%, în industria

berii peste 75% etc .

Page 86: ECONOMIE AGROALIMENTARA

86

Capacităţile de producţie existente în industria alimentară în anul 1999

Tabelul nr. 2.6

Procesul de privatizare a societăţilor comerciale din industria alimentară, a

fost mai alert decât cel al societăţilor comerciale agricole.

Situaţia privatizării în industria alimentară

Tabelul nr. 2.7

Industria

Total societăţi

privatizate laSocietăţi privatizate (cumulat)

31.12.1999 31/12/96 31/12/9 31/12/98 31/08/99 807 144 181 206 266

Industria cărnii 69 12 15 16 26 Industria laptelui 108 23 24 26 35 Industria peştelui 11 1 1 1 1

Industria UM Total Sector

privat

Sector

stat

Industria cărnii Mii

tone5.023 2.681,2 2.341,8

Industria laptelui - Lapte şi

produse lactate proaspete -

Brânzeturi, unt, lapte praf

Mii hl

mii tone

13.328

333

8.310

207

5.018

126

Industria peştelui mii tone 38,2 11,3 26,9 Industria morărit şi panificaţie mii tone 15.563,4 13.014,2 2.549,2 Industria zahărului şi produselor

zaharoasemii tone 232,2 161,5 69,8

Industria uleiurilor comestibile mii hl 1.847,8 1.458,4 389,4

Industria conservelor din legume şi

fîtfcte - Conserve - Băuturi răcoritoare

mii tone

mii hl

306,3

14.267,1

56,3

11.238,1

250

3.029

Industria prelucrării vinului mii hl 2.386,2 748,9 1.637,3 Industria berii mii hl 15.997 12.364,4 3.632,6

Page 87: ECONOMIE AGROALIMENTARA

87

Industria morărit şi panificaţie

229 45 55 58 71

Industria zahărului şi produse zaharoase

55 7 11 16 21

Industria uleiului 52 10 12 15 15 Industria 17 1 2 6 8 Industria vinului 78 6 13 17 42 Industria berii 148 30 38 40 40 Industria prestări servicii 40 9 10 11 10

Anul 1997 a însemnat pentru industria alimentară romanească un pas

hotărâtor în crearea unui autentic mediu concuretial şi adaptarea legislaţiei de

funcţionare a acestei industrii la condiţiile de piaţa şi concurenta, mai ales prin

adoptarea unor reglementari de import a produselor agroalimentare şi aderarea la

CEFTA.

In ansamblul ei, producţia realizată în anul 1997 se înscrie în traiectoria

trendului descendent caracteristic ultimilor arii? Principalele cauze care au

determinat acest fenomen sunt:

• reducerea ofertei de materii prime la unele grupe de produse alimentare,

cum sunt: zahăr rafinat, conserv&vde legume, conserve din fructe, pasta

J«K*

de tomate, carne şi preparate din carne, peste şi produse din peşte;

• intrarea pe piaţa romanească a unor produse de import, la concurenţa cu

produsele din producţia internă - zahăr, paste făinoase, ulei rafinat, pasta de

tomate, lapte praf, conserve din legume şi fructe, brânzeturi, preparate din carne -

în condiţiile reducerii la 50% în medie a taxelor vamale la importul produselor

alimentare şi a perpetuării unui ritm lent în desfăşurarea proceselor de ajustare

Page 88: ECONOMIE AGROALIMENTARA

88

sistemică şi structurala a societăţilor comerciale din sectorul de stat;

• liberalizarea preţurilor şi eliminarea totală a subvenţiilor de consuni - la

pâine şi produse de panificaţie, lapte de consum şi produse lactate proaspete, unt,

lapte praf, carne tăiată de porc şi pasare - au condus la diminuarea cererii solvabile.

Pe subramuri, structura industriei alimentare, în anul 1997, se prezintă

lucrărilor cum urmează:

Industria cărnii

Deţine 14% din volumul industriei alimentare.

Numărul agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniu a

cunoscut o creştere permanentă, în prezent acesta fiind de circa 4000.

Peste 71% din producţie se realizează în sectorul privat, în timp ce în

sectorul de stat acesta a înregistrat o scădere substanţială.

Producţia realizată în l 997 a fost de 445 mii tone, gradul de utilizare a

capacităţii fiind de doar 31% (1457 mii tone), la preparate din carne, 107 mii tone

faţă de 331 mii tone (32%) şi la conserve şi semiconserve de carne, 13 mii tone

faţă de 73 mii tone capacitate (16%).

Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie în sectorul de stat este sub

20%.

Capacităţile de producţie ale societăţilor comerciale cu capital de stat au o

vechime de 20-25 de ani, dotate în principal cu instalaţii indigene, ale căror

tehnicitate şi fiabilitate sunt scăzute, fapt ce a condus la obţinerea unor randamente

scăzute, costuri ridicate şi realizarea unor produse necompetitive.

Industria laptelui

Numărul agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul a

crescut, în prezent fiind de 500.

Producţia fizică realizată în anul 1997 este de : lapte consum - 2734 mii hl;

produse lactate proaspete - 1393 mii hl; unt - 9812 tone; brânzeturi - 45288 tone;

lapte praf- 10683 tone.

Aceasta producţie exprimata în lapte materie prima reprezintă l l , 5%

Page 89: ECONOMIE AGROALIMENTARA

89

mil.hl, faţă de capacitate instalata de 28,0 mil.hl de lapte (41%).

In ceea ce priveşte activitatea de retehnologizare şi investiţii în industria

laptelui, acestea au cunoscut o creştere de 13% fata de anul 1996, în principal prin

dotare cu: linii pentru fabricarea prin extrudare a îngheţatei, pentru freezarea şi

ambalarea acesteia; instalaţi pentru pasteurizarea şi îmbutelierea laptelui; utilaje şi

echipamente pentru producerea brânzeturilor proaspete şi fermentate şi ambalarea

acestora sub vid.

Industria de panificaţie şi morarii

Numărul agenţilor economici producători de produse de morărit,

panificaţie şi făinoase a crescut an de an, în prezent atingând aproape 5000, din

care 75 cu tradiţie şi de mare capacitate şi peste 4900 de societăţi mici cu capital

privat.

Producţia fizica realizata în anul 1997: măciniş de grâu - 261 l mii tone;

măciniş de porumb - 50 mii tone; panificaţie - 2410 mii tone; paste făinoase - 47

mii tone; biscuiţi - 68 mii tone.

Capacităţile de producţie din acest sector de activitate sunt folosite astfel:

măciniş de grâu - 2900 mii tone - 72%; panificaţie - 3400 mii tone - 53%; paste

făinoase - 70 mii tone - 43%; biscuiţi - 135 rnii tone - 34%.

Retehnologizările şi investiţiile în acest domeniu au cunoscut o creştere faţă

de anul 1996 cu 13% în activitatea de morărit şi panificaţie şi cu 7% în Producţia

de paste făinoase şi biscuiţi.

Industria uleiului

Acest sector a cunoscut o evoluţie ascendentă, datorată în principal creşterii

constante a producţiei de floarea-soarelui şi a cererii constante de ulei brut de

floarea-soarelui pe piaţa externa, de 100 mii tone pe an.

In industria uleiului numărul societăţilor comerciale a crescut, în prezent

funcţionând un număr de 352 unităţi de producţie.

Indicele de folosire a capacităţii de producţie în anii 1997-1996 a fost de:

82% pentru uleiul de floare-soarelui; 26% pentru uleiul de soia; 53% în cazul

Page 90: ECONOMIE AGROALIMENTARA

90

uleiului rafinat.

In anul l 997, retehnologizarea şi investiţiile în industria uleiului au fost de

48 miliarde lei şi au constat în principal în retehnologizarea operaţiilor de

extracţie, vintenizare, de lecitinizare şi rafinare, precum şi în procurarea de

tehnologii şi instalaţii pentru producerea de emulgatori cu conţinut ridicat de

monogliceride, instalaţii de fabricare a plantolului.

Industria zahărului

In anul 1989 în acest domeniu existau 33 de unităţi, cu o capacitate

nominala de prelucrare de 83 mii tone sfecla!24 de ore; în prezent, capacitatea

efectivă de industrializare este de 50 mii tone sfecla!24 de ore şi se realizează cu

numai 19 fabrici de zahăr.

Producţia de zahăr a înregistrat un trend descendent, aceasta reprezentând

în 1997 doar 40,6% (206 mii tone zahăr rafinat) din Producţia anului 1989 şi 87%

din cea a anului 1996, asigurând necesarul de consum al României numai în

proporţie de 45-50%.

In anul 1997 coeficientul mediu de folosire a capacităţilor de producţie a

fost de 49%, depăşind 70% doar în 2 societăţi.

Acţiunile de retehnologizare şi investiţii în industria zahărului şi a

produselor zaharoase au avut o dinamica ascendentă în 1997 faţă de anul precedent

şi au fost orientate în principal spre: dotarea cu utilaje şi echipamente pentru

industrializarea sfeclei de zahăr şi pentru secţiile de ciocolată, produse zaharoase şi

cofetării.

Industria vinicolă

Producţia vinicolă a cunoscut un proces de mutaţii generale în special de

schimbarea structurii de proprietate a plantaţiilor viticole.

Producţia totală de vin realizată în anul 1998 a fost de 5.002 mii hl., din

care:

- soiuri nobile = 2.602 mii hl., reprezentând 52%;

- soiuri hibride = 2.400 mii hl., reprezentând 48%.

Page 91: ECONOMIE AGROALIMENTARA

91

Gradul mediu de utilizare a capacităţii de producţie a fost în anul 1997 de

86%.

In sectorul vinicol dotarea tehnica este în general depăşită moral şi fizic,

rămânând la nivelul anilor 1960-1970. Lipsa unor tehnologii adecvate în anumite

faze ale fluxului tehnologic a condus uneori la obţinerea unor vinuri albe

necompetitive.

Industria berii

Putem spune ca a fost un succes în procesul reformei şi privatizării ca şi la

ulei.

Rezultatele obţinute în acest domeniu sunt spectaculoase, varietatea

produselor, calitatea lor şi colaborarea cu firme străine şi investiţiile acestora a

condus la ridicarea performantelor în acest sector.

Industria conservelor de legume şi fructe

În acest domeniu activează 95 de societăţi comerciale, cu o capacitate de

prelucrare zilnica de 2240 tone, care faţă de anul 1995 reprezintă o creştere de cea

10%.

Dintre principalele obiective pe termen mediu, putem enumera: asigurarea

unor producţii de semiconserve şi conserve de legume şi fructe, la nivelul

necesarului de consum; îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea gamei sortimentale

de semiconserve şi conserve de legume şi fructe precum şi calitatea prezentării

produselor proaspete pe tot parcursul anului; valorificarea integrala a condiţiilor

pedoclimatice, naturale.

Producţia realizata în anul 1997 faţă de anul 1996 a înregistrat o scădere,

lucrărilor cum urmează:

- cu 44,7% la conservele de legume;

- cu 55,2% la pasta de tomate.

Gradul mediu de utilizare a capacităţii de producţie în anul 1997 a fost de

cea 12%, determinat, în special de nivelul scăzut al producţiei de legume,

îndeosebi tomate.

Page 92: ECONOMIE AGROALIMENTARA

92

In anul 1997 acţiunile de retehnologizare şi investiţii în acest domeniu au

fost orientate în principal spre dezvoltarea sectorului de băuturi răcoritoare, fiind

aproape inexistente în sectorul prelucrării legumelor şi fructelor.

Piscicultura şi acvacultura.

Suprafaţa totală a apelor interioare din România este estimată la 730.000

ha, reprezentând aproximativ 3% din suprafaţa totala a tării. Există 100.000 ha de

amenajări piscicole (iazuri şi heleşteie) şi 99.000 ha lacuri de acumulare,

organizate ca ferme piscicole.

In prezent, în România piscicultura are un specific tehnologic, cu un

caracter preponderent semiintensiv. Capacitatea de producţie piscicola a multor

ferme se bazează în mare parte pe productivitatea naturala a bazinelor piscicole,

datorita amplasării acestora, fiind cuprinsă între 100-300 kg/ha. Utilizarea furajelor

şi îngrăşămintelor organice şi chimice a condus la obţinerea unor producţii de până

la 3.000 kg/ha; în prezent, media producţiei piscicole pe tara este de 500 kg/ha.

In prezent, exista un număr de aproximativ 300 de ferme piscicole în care

se practica acvacultura, marea majoritate (95%) aplicând tehnologii de creştere a

peştilor, iar 5% (respectiv 15 ferme) practica acvacultura altor vieţuitoare acvatice

(midii, raci, broaşte, etc.).

Acvacultura se practica numai în regim privat şi este în continua

dezvoltare, în mod deosebit datorita cererii pieţei. Principalele specii cultivate sunt

crapul, sângerul, novacul, cosaşul, carasul şi păstrăvul, care împreună reprezintă

aproximativ 90% din Producţia curenta. Exista şi un interes crescut pentru

introducerea în cultura a speciilor cu valoare economica ridicata, precum şalău,

sturioni, raci, broaşte, scoici etc.

Producţia realizată prin piscicultura a suferit o scădere accentuata mai ales

lucrărilor anul 1988 (74.764 tone), când s-au înregistrat valori mai mici de la un an

la altul cu aproximativ 10-15 mii tone. în perioada 1994-1998 Producţia a scăzut

de la 24 mii tone la 14 mii tone în 1997, în 1998 producţia înregistrând o uşoară

creştere, obţinându-se peste 16.000 mii tone, din care cea. 3.000 tone au fost

Page 93: ECONOMIE AGROALIMENTARA

93

obţinute în fermele piscicole prin cultivarea altor vieţuitoare acvatice în afară de

peşte.

Capacităţile de prelucrare sunt 100% private şi acestea asigura preluarea,

condiţionarea şi procesarea peştelui şi altor vieţuitoare acvatice. Ele reprezintă

peste l 80 de unităţi, care asigura prelucrarea a cea. 100.000 tone/an materie prima.

In absenţa unei legislaţii adecvate care să confere dreptul de proprietate sau

de folosinţa îndelungată a terenului şi a construcţiilor specifice fermelor piscicole,

datorita creditelor cu dobânzi ridicate, a cotelor mari de fiscalitate şi a ratei scăzute

a profitului reinvestit şi de recuperare a investiţiilor, acvacultura din România nu a

beneficiat de un aport de capital romanesc sau străin, care sa o consolideze şi sa o

dezvolte în raport cu cererea pieţei.

Pe baza controalelor efectuate în culturi se stabileşte aria de răspândire a

bolilor şi dăunătorilor pe teritoriul tării, evaluarea gradului de dăunare şi

tratamentele ce trebuie aplicate, avându-se în vedere protecţia mediului, prin

măsuri specifice.

Controlul fitosanitar se execută şi la vegetalele şi produsele vegetale care se

importa, exporta sau tranzitează teritoriul României în vederea prevenirii

introducerii şi răspândirii pe teritoriul tării a organismelor dăunătoare de carantina

şi pentru respectarea la export a clauzelor contractuale fîtosanitare ale ţărilor

importatoare.

Îmbunătăţirea activităţii de control fitosanitar conduce la creşterea

performantelor de producţie a plantelor prin asigurarea unei stări de sănătate

normala prin depistarea, prevenirea apariţiei şi răspândirii organismelor

dăunătoare.

Controlul calităţii pesticidelor se realizează prin analize şi expertize de

laborator privind parametrii fizico-chimici ai acestora , şi compararea rezultatelor

cu baremurile interne şi internaţionale.

Reziduurile de pesticide în/pe vegetale şi produse vegetale constituie aşa

numita "bariera toxicologică" la importul şi exportul vegetalelor şi produselor de

Page 94: ECONOMIE AGROALIMENTARA

94

origine vegetala. Noile reglementari internaţionale privind sănătatea publica şi

protecţia mediului înconjurător prevăd restricţii severe privind limitele maxime de

reziduuri, la care ţara noastră trebuie sa se alinieze.

2.3. Pieţe agricole şi comerţ

Pentru realizarea echilibrului pe piaţa de produse alimentare s-au efectuat

importul sau exportul de produse funcţie de cerinţele pieţei.

Piaţa internă de produse agroalimentare a fost aprovizionată permanent la

standarde internaţionale, în prezent neexistând deficit pentru nici un produs.

2.4. Activităţi economice neagricole şi turism rural

Pe lângă agricultură, care constituie activitatea economică principală, în

spaţiul rural se desfăşoară şi multe alte activităţi economice negricole, punctual

sau pe arii restrânse. Exceptând industria extractivă şi energetică, activităţile

neagricole se desfăşoară în întreprinderi mici şi mijlocii. Din totalul IMM-urilor,

doar 17% activează în mediul rural (în 1997).

Situaţia importurilor şi exporturilor de produse alimentare realizate în

perioada 1.01.1999 — 31.12.1999 cu Uniunea Europeană

Tabelul nr. 2.8

Nr. crt. Specificare UM Import Export

1. Animale vii capete 844.769 34.947.325 2. Carne şi organe kg 13.627.372 992.084 3. Peşte şi produse din peşte kg 13.859.691 1.193.900 4. Lapte şi brânzeturi kg 8.095.327 833.223 5. Cartofi kg 2.147.255 1.794 6. Legume proaspete şi conservate kg 5.206.400 7.667.898 7. Fructe proaspete şi conservate kg 59.571.244 13.364.446 8. Cafea şi ceaiuri kg 1.593.607 35.508 9. Condimente kg 691.349 1.308.231 10. Cereale kg 23.386.642 60.293.005 11. Uleiuri comestibile hi 12.070.365 13.789.632 12. Zahăr şi produse zaharoase kg 71.993.370 505.566

Page 95: ECONOMIE AGROALIMENTARA

95

Structura pe tipuri de activităţi desfăşurate este direct corelată cu:

• tipul resurselor disponibile la nivel local;

• tradiţiile profesionale. De exemplu în judeţele Covasna, Harghita,

Maramureş este predominanta prelucrarea lemnului, în judeţele Arad,

Neamţ şi Satu-Mare s-a dezvoltat industria uşoară, judeţele Alba, Bistriţa Năsăud

şi Sibiu, unde s-a dezvoltat industria alimentară. Excepţie fac activităţile

comerciale care sunt răspândite pe întreg teritoriul ţării. Cel mai mare numai de

IMM-uri sunt concentrate în spaţiul rural din Regiunea 3-Sud (21% din IMM-urile

din total). Cele mai multe IMM-uri îşi desfăşoară activitatea în domeniul

comerţului, similară cu tendinţă de la nivel naţional (aproximativ 70%).

Numărul unităţilor care desfăşoară activităţi meşteşugăreşti şi de prestări

servicii a descrescut destul de accentuat faţă de 1989. Astfel, în 1997, totalul

acestor unităţi reprezentau 46,2% din totalul celor la nivelul anului 1989.

Este de semnalat ca în spaţiul rural, comparativ cu cel urban numărul

întreprinzătorilor particulari este mai redus, dar este clara tendinţă de creştere a

acestora (2,8%/an).

Structura întreprinzătorilor privaţi

Tabelul nr. 2.9

Specificare Total

Din care în spaţiul

rural 1995 1996 1995 1996

Asociaţii familiale 54.508 65.289 24.420 29.054

Persoane fizice 281.700 213.241 72.960 71.009 întreprinzători particulari, total 336.208 278.530 97.380 100.063

Din punct de vedere al veniturilor brute înregistrate de întreprinzătorii

particulari din mediul rural menţionăm că aceştia realizează doar circa 17% din

volumul total.

Page 96: ECONOMIE AGROALIMENTARA

96

Structura veniturilor brute

Tabelul nr. 2.10

Specificare Urban Rural Total Asociaţii familiale 76,5 23,5 100 - în producţie 55,5 44,5 100 - în servicii 77,8 22,2 100 Persoane fizice 89,0 11,0 100 - în producţie 53,4 46,6 100 - în servicii 90,2 9,8 100 Întreprinzători particulari, 83,2 16,8 100

O parte din cauzele acestor rezultate se regăsesc în studiul „Obstacole în

calea dezvoltării sectorului de IMM" realizat de Fundaţia "Centrul român pentru

IMM-uri" şi de CCI a României în anul 1997.

In urma analizei chestionarelor aplicate în cazul a 2000 de întreprinderi

private de dimensiuni diferite-mică (1-9 angajaţi), mici (10-49 angajaţi) şi mijlocii

(50-249 angajaţi) s-au evidenţiat următoarele: (I) obstacole legate de aprovizionare

(I) Obstacole legate de aprovizionare

Obstacole % din persoanele intervievate

Preţ 47

Lipsa finanţării pe termen scurt 31

Calitatea muncii specializate 25

Management 21

(II) Obstacole legate de activitatea de desfăşurare

Obstacole % din persoanele intervievate

Cerere insuficienţa sau instabila pe piaţa 86

Fondurile restrânse disponibile pentru publicitate 60

Calitatea forţei de munca 55

(III) Probleme legale cu care se confruntă întreprinzătorii

Page 97: ECONOMIE AGROALIMENTARA

97

Aspectul % din persoanele intervievate

Modul de calcul al TVA 65

Calculul şi plata impozitului pe profit 85

Cadrul legal neclar, cu multe schimbări 37

Turismul rural

Spaţiul rural dispune de un bogat potenţial turistic.

De aceea, acţiunea de a atrage satele româneşti care dispun de potenţial

natural, cât şi cultural-spiritual, în cadrul reţelelor de turism intern şi internaţional,

este în progres în multe, judeţe din România. Astfel au apărut ONG-uri care se

ocupa de asemenea activităţi cum sunt: Agenţia Naţională de Turism Rural,

Ecologic şi Cultural - ANTREC şi Federaţia Română de Dezvoltare Montana şi

Rurală - FRDMR..

ONG-urile din mediul rural contribuie la dezvoltarea şi promovarea

turismului rural prin: cursuri şi seminarii de pregătire, instruire în domeniul

prestărilor de servicii turistice.

In prezent, în România exista peste 4000 de pensiuni turistice şi agro-

turistice inventariate, un număr de 1965 fiind incluse în diferite structuri, dintre

care reţeaua ANTREC este cea mai cunoscuta. Menţionăm că există 1267 pensiuni

care sunt omologate şi îndeplinesc condiţiile legale, diferenţă rezultată necesitând

modernizări pentru a ajunge la standardele necesare. Capacitatea de cazare totala a

unităţilor turistice omologate este de 4612 camere, adică 9637 locuri de cazare.

Din acestea, 948 de unităţi sunt pensiuni turistice, având o capacitate de 373 l

camere, 7836 locuri de cazare şi 3 19 sunt pensiuni agro-uristice, cu o capacitate de

881 camere, respectiv l 80 l locuii de cazare.

Repartizarea geografică acestor unităţi turistice în teritoriu respecta în

general zonele turistice consacrate ale ţării:

• judeţul Braşov: 156 unităţi turistice (12,31% din cele omologate); judeţul

Harghita: 151 unităţi turistice (11,91 % din cele omologate) judeţul Sibiu: 118

unităţi turistice ( 9,3 l % din cele omologate); •judeţul Maramureş: 90 unităţi

Page 98: ECONOMIE AGROALIMENTARA

98

turistice (7, 1% din cele omologate); judeţul Suceava: 78 unităţi turistice ( 6, l 5%

din cele omologate).

De menţionat însă, ca România dispune de un vast potenţial turistic

2.5. Infrastructura rurală

O componentă importantă a resurselor dezvoltării rurale, cu impact direct

asupra gradului de civilizaţie a localităţilor rurale, este infrastructura fizică, în

această secţiune vom prezenta informaţii privind următoarele elemente ale

infrastructurii fizice din mediul rural: fondul locativ, infrastructura cailor de

comunicaţie şi a reţelelor edilitare care asigura utilităţile publice de interes local,

concentrându-ne asupra diferenţelor care există în plan regional.

2.5.1. Învăţământ

Dotarea materială din învăţământul rural, exprimată în termeni cantitativi,

nu pare nefavorabilă. Unităţile de învăţământ sau numărul sălilor de clasa raportate

la numărul de locuitori, şi cu atât mai mult la numărul de elevi, sunt chiar

excedentare în multe zone, din cauza scăderii numărului de tineri.

Doar analiza în termeni calitativi ar pune în evidenta aspectele grave ale

serviciilor de învăţământ din rural şi decalajul între serviciile asigurate în rural şi în

urban.

In cea mai mare parte a comunelor (circa 90%), procesul de învăţământ se

realizează cel mult până la nivelul şcolilor gimnaziale (în unele cazuri chiar numai

până la nivel primar).

In zonele montane şi premontane, în principal, s-au dezvoltat în timp o

serie de ocupaţii relativ deosebite între ele, dar derivând practic unele din altele, ce

pot fi grupate astfel: a) obţinerea (apicultura, sericicultura, vânătoare şi pescuitul;

b) producerea (agricultura, păstorit, minerit); c) fabricarea (meşteşuguri, mici

industrii). Aceste ocupaţii au constituit multe secole de-a rândul ocupaţiile

tradiţionale principale ale locuitorilor din cuprinsul Curburii Carpatice Nordice

meseriile transmiţându-se din tata în fiu.

O parte din meşteşuguri au căpătat în timp şi o încărcătură culturală

Page 99: ECONOMIE AGROALIMENTARA

99

deosebită, având în vedere bogăţia folclorică şi etnografică care caracterizează

spaţiul rural românesc, transformându-se practic într-o mică industrie artizanală.

Astfel s-au dezvoltat: olăritul, ţesutul, prelucrarea lemnului şi a metalelor etc.

In prezent, datorită inexistenţei unui sprijin real acordat acestui sector

precum $i încurajării tinerilor pentru a se stabilii în spaţiul rural ponderea

meşteşugarilor şi artizanilor a scăzut foarte mult.

In unele zone s-au dezvoltat o serie de meşteşuguri prin care sunt produse

materiale de construcţii cum sunt: cărămizi, olane, ţigle, teracota, var, scânduri,

şindrila etc. Lucrărilor anul 1990, odată cu începerea construcţiei de locuinţe

particulare în spaţiul rural aceasta activitate s-a revigorat, dar deşi necesarul de

astfel de materiale de construcţii este mare, nu exista încă posibilitatea ca acesta sa

fie acoperit în totalitate pe plan local.

Cele mai acute probleme cu care se confrunta activitatea meşteşugărească

şi artizanală o constituie pe de o parte lipsa fondurilor pentru modernizarea

producţiei şi pe de alta parte lipsa ucenicilor tineri care să înveţe şi sa preia

meşteşugul, în acest moment nu există un sprijin real acordat tinerilor din spaţiul

rural pentru învăţarea şi dezvoltarea unor meşteşuguri tradiţionale şi stabilirea

acestora în mediul rural.

O altă problemă cu care se confruntă spaţiul rural romanesc o constituie

slaba reprezentare a serviciilor pentru populaţie cum sunt: întreţinerea şi repararea

obiectelor şi aparaturii de uz casnic şi gospodăresc, depanare radio- TV, igiena,

croitorie, vopsitorie şi curăţătorie chimică etc.

Dezvoltarea unor reţele de servicii pentru populaţie în spaţiul rural ar crea

perspectiva creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în general şi al femeilor

în special.

Instituţiile de nivel liceal sau post-liceal sunt foarte reduse ca număr în

rural. Ele sunt amplasate doar în câteva comune (2-7) din flecare judeţ. Astfel, în

numai 173 de comune (6,5%) procesul de învăţământ se realizează de la nivelul

preşcolar până la nivel liceal sau post-liceal.

Page 100: ECONOMIE AGROALIMENTARA

100

Cele mai multe din unităţile şcolare din comune se află intr-o stare

materiala precara şi sunt lipsite sau sărace în dotări şi materiale didactice.

Condiţiile de viata din rural nu sunt atractive pentru personalul didactic, astfel ca

în multe zone mai slab dezvoltate cadrele calificate care lipsesc sunt înlocuite cu

personal cu pregătire inadecvata. Sistemul actual de informaţii statistice nu

surprinde aceste aspecte calitative deficitare ale învăţământului rural.

Nivelul de instruire a populaţiei

Majoritatea populaţiei din rural (trei sferturi din total) are o pregătire

şcolară care se limitează la învăţământ primar sau cel mult gimnazial

(reprezentând nivelul maxim de şcolarizare obligatorie): o treime din populaţie

(33, 1%) are numai instruire de nivel primar; încă o treime (33,7%) a urmat şi

cursurile şcolii gimnaziale. O proporţie însemnată din locuitori (7,4%) nu au

absolvit nici o formă de şcolarizare.

Doar l din 100 de locuitorii ai satelor a absolvit o instituţie de învăţământ

superior. Marea majoritate a absolvenţilor de învăţământ superior trăiesc în oraşe.

Numai 10% dintre aceştia au optat sa locuiască în sate.

Efectele acestei stări sunt multiple: activităţile economice sunt puţin

diversificate, agricultura practicată este neperformantă, (nu face apel la tehnică şi

tehnologii moderne), starea igienico-sanitară a locuinţei este scăzută, mortalitatea

este ridicată.

Învăţământul agricol ocupă o pondere foarte mica în sistemul de

învăţământ românesc. Absolvenţii profilului agricol de la toate nivelurile de

instruire reprezintă o proporţie foarte redusa în totalul absolvenţilor, mult

subdimensionata în raport cu importanţa agriculturii în economia românească.

Pentru ca gradul de pregătire profesionala să crească în viitor şi pentru ca

să se realizeze formarea continuă a adulţilor în domeniile agricol, montan şi de

industrie alimentară vor fi autorizate ca furnizori de servicii de acest tip o serie de

instituţii de învăţământ, conform Ordonontei de Guvern nr. 102/27.08. 1998

privind formarea profesionala continuă prin sistemul educaţional.

Page 101: ECONOMIE AGROALIMENTARA

101

2.5.2. Sănătate

Mediul rural beneficiază de asistenţă sanitară şi medicală cu mult sub

nivelul asigurat în mediul urban.

In majoritatea comunelor, se asigura numai serviciile sanitare primare.

Pentru servicii de specialitate, locuitorii din rural trebuie sa apeleze, de regulă, la

unităţile medicale din oraşe şi municipii. Calitatea actului medical din mediul rural

este relativ scăzuta, în principal din cauza slabei dotări cu clădiri şi cu aparatura

medicală, de regulă învechită sau chiar inexistenta.

Gradul de asigurare cu servicii medicale de către personalul calificat este

în general scăzut, numărul medicilor fiind relativ mic în raport cu numărul de

locuitori. Revin în medie 1417 locuitori la l medic, faţă de o medie de 378

locuitorii în mediul urban.

Există numai 322 de comune (12% din total) unde prezenta medicilor este

satisfăcătoare în raport cu numărul de locuitori, revenind l medic la 600 de

locuitori (în special în zonele din vecinătatea oraşelor).

Există însă 148 de comune (6%) în care nu activează nici un medic, iar în

378 de comune (14%) un medic este în situaţia de a asigura servicii pentru mai

mult de 3500 locuitori.

Zonele mai întinse care sunt slab asigurate cu servicii ale medicilor, sau,

unde chiar lipsesc medicii sunt situate în partea de est a tării: în judeţele din

regiunea Nord-est (Botoşani, Vaslui şi parţial în estul judeţului Bacău) şi în

regiunea Sud-Est (în partea muntoasa a judeţelor Vrancea şi Buzău, în centrul

Dobrogei şi mai ales în Delta Dunării).

Ca urmare a slabei calităţi a asistenţei medicale, un locuitor din rural are

speranţa de viata mai scăzuta cu 2 ani decât un locuitor din urban.

Rata mortalităţii infantile atinge niveluri foarte mari în mediul rural,

depăşind cu 35% nivelul din urban.

Actualul nivel al mortalităţii este rezultatul totuşi al unei continue scăderi a

intensităţii acesteia, astfel ca rata medie actuală a mortalităţii infantile reprezintă

Page 102: ECONOMIE AGROALIMENTARA

102

numai jumătate din nivelul anului 1970. în 1990, nivelul mortalităţii infantile

atingea încă 29,7 %o, pentru a scădea la 25,0%o în 1997.

Sunt încă zone întinse unde decesele infantile continua sa depăşească

numărul de 27-30 la 1000 de născuţi. Nu sunt puţine cazurile în care se

înregistrează chiar peste 40 decese/1000 naşteri. Aproape întreaga zona rurală din

regiunea Nord-Est şi zona Dobrogei din Regiunea Sud-Est au o mortalitate

infantilă foarte ridicată, de peste 27%o. De asemenea, în zona de câmpie din sudul

tării, aparţinând regiunilor Sud şi Sud-Vest, sunt foarte numeroase comunele în

care mortalitatea infantila depăşeşte nivelurile amintite.

2.5.3. Infrastructura tehnico- edilitară

Fondul de locuinţe în mediul rural

In cadrul localităţilor rurale, populaţia are la dispoziţie pentru satisfacerea

condiţiilor de locuit un fond de aproape 3,7 mii. Locuinţe. Aceasta reprezenta, la

finele anului 1997, 46,9 % din fondul total de locuinţe al României, în perioada

ultimilor ani s-a înregistrat o evoluţie favorabilă, atât numerică, cât şi calitativă a

fondului locativ rural.

Între anii 1991-1997, numărul locuinţelor din mediul rural cat şi numărul

camerelor de locuit şi suprafaţa locuibila (a camerelor de locuit) au înregistrat o

creştere superioara celei înregistrate pe total tara sau al celei din mediul rural. Ca o

consecinţă a acestei evoluţii, s-au îmbunătăţit şi nivelurile indicatorilor care

caracterizează caracteristicile constructive ale fondului locativ, în aceasta perioada

a crescut şi numărul mediu de camere pe o locuinţă, şi suprafaţa locuibila medie pe

o locuinţă.

Dinamica fondului de locuinţe în mediul rural, în perioada 1991-1997

Tabelul nr. 2.11

Specificare 1991 1994 1996 1997 Număr de locuinţe - mii 2.583 3.618 3.656 3.673 Număr camere de locuit - mii 9.170 9.296 9.422 9.485 Suprafaţa locuibilă - mii mp 119.853 121.823 123.880 124.925

Page 103: ECONOMIE AGROALIMENTARA

103

Specificare 1991 1994 1996 1997 Locuinţe la 1000 locuitori 344 353 360 362 Camere de locuit pe o locuinţă 2,56 2,57 2,58 2,58 Suprafaţa locuibilă pe o locuinţă 33,5 33,7 33,9 34,0 Suprafaţa locuibilă pe un locuitor 11,5 11,9 12,1 12,3

Principalul factor care a determinat îmbunătăţirea condiţiilor de locuit ale

populaţiei rurale au fost creşterea fondului locativ pe seama construcţiilor noi de

locuinţe în aceasta perioada, în anii 1992-1997 s-au construit 105.302 locuinţe noi,

reprezentând 55,6 % din totalul locuinţelor construite în tara, şi respectiv 10,3

locuinţe noi la 1000 locuitori.

De asemenea, este de remarcat ca proporţia locuinţelor nou construite, pe

totalul fondului locativ, a fost mai ridicata în comunele mari cu peste 5000

locuitorii, respectiv mult mai scăzuta în comunele sub 2000 locuitori.

Ca o caracteristică a fondului de locuinţe din mediul rural, se poate

menţiona faptul că, mărimea locuinţei rurale lucrărilor suprafaţa locuibilă este

aceeaşi ca în mediul urban, doar ca aceasta este compusa în medie dintr-un număr

sensibil mai mare de camere, ceea ce asigura condiţii ceva mai bune de locuire

pentru gospodăriile din mediul rural.

O alta trăsătură specifică a diferenţierilor teritoriale ale fondului de locuinţe

din mediul rural îl constituie forma de proprietate a locuinţelor. Mediul rural, spre

deosebire de mediul urban este caracterizat prin ponderea quasi-totală a locuinţelor

proprietate privată — îndeosebi a populaţiei - şi ponderea nesemnificativă a

locuinţelor proprietate publică. La sfârşitul anului 1997, o pondere de 97,4 % din

locuinţele situate în mediul rural erau în proprietate privată.

Caracteristicile constructive ale locuinţelor care asigura un grad de confort

sporit al locuirii sunt, însă, determinate şi de existenta în locuinţă a principalelor

dependinţe (bucătărie, baie, closet cu apă), respectiv, instalaţii edilitare (alimentare

cu apa potabilă, canalizare, instalaţie electrică sau chiar încălzire centrala sau prin

sobe cu gaze naturale). Ultimele date disponibile - cele ale recensământului din

ianuarie 1992 - arăta însă un grad nesatisfacător de dotare a locuinţelor rurale cu

Page 104: ECONOMIE AGROALIMENTARA

104

dependinţe şi instalaţii.

Astfel, la începutul anului 1992, din totalul locuinţelor rurale, o proporţie

de 81,8 % dispuneau de bucătărie (încăperi cu destinaţie exclusiva pentru

prepararea hranei), numai 8 % dintre ele dispuneau de baie (cu sau fără dus) şi

doar 5,8 % dintre ele erau dotate cu closete cu apa (şi instalaţie corespunzătoare de

canalizare), în privinţa dotării locuinţelor cu principalele instalaţii edilitare, o

pondere de 11,4 % aveau reţea de alimentare cu apă (publica sau sistem propriu), o

pondere de 10 % aveau instalaţie de canalizare, iar numai 4,4 % aveau asigurată

încălzirea prin sistem de încălzire centrala sau prin sobe cu gaza naturale. O

proporţie de 93,6 % din locuinţele situate în mediul rural aveau instalaţie electrică.

In ultimii ani din 1992 până în 1997 a crescut numărul locuinţelor care au

fost dotate cu instalaţie de alimentare cu apă, de canalizare sau de încălzire prin

reţeaua de distribuţie a gazelor naturale. Dar, aceasta creştere nu a fost

semnificativa, nemodificând ponderile constatate în anul l 992, ceea ce releva

faptul ca locuinţele rurale sau încă foarte departe de condiţiile corespunzătoare de

confort asigurate de fondul de locuinţe din municipii şi oraşe.

Situaţia dotărilor edilitare

Caracterizarea modului de viata a populaţiei rurale nu poate omite gradul

de dotare edilitara a locuinţelor rurale, respectiv asigurarea populaţiei cu

principalele activităţi de utilitate publica: apa potabilă, evacuarea apelor uzate,

Distribuţia gazelor naturale pentru încălzit şi prepararea hranei, consumul de

energie electrică. Sub acest aspect, mediul rural din România este încă deficitar,

prezentând o diferenţiere marcantă faţă de utilităţile publice puse la dispoziţia

populaţiei urbane. Cu toate preocupările existente în ultimii ani de a îmbunătăţi

situaţia edilitara a comunelor rurale cu un volum mai mare de servicii edilitare, din

cauza unor eforturi investiţionale insuficiente, dotările edilitare în mediul rural

prezintă, însă, un nivel nesatisfacător.

Reţeaua şi distribuirea apei potabile

Din totalul reţelei de distribuire a apei potabile existente în tara, în mediul

Page 105: ECONOMIE AGROALIMENTARA

105

rural reţeaua de distribuire a apei are o lungime de numai 13.550 km, la sfârşitul

anului 1997, reprezentând mai puţin de 2 cincimi (38,4 %) din totalul reţelei

publice de apă a ţării. Lungimea simpla a reţelei de distribuire a apei potabile a

crescut în ultimii 2 ani cu numai 1366,2 km, adică cu peste o zecime (11,2 %). în

privinţa apei potabile distribuite consumatorilor rurali, cele 181,8 mii. mc apa

distribuita reprezintă numai 9 % din totalul apei potabile distribuite populaţiei ţării.

In cadrul volumului de apă potabilă distribuită consumatorilor din mediul

rural, consumul pentru uz casnic reprezintă o pondere de aproape 4/5 (respectiv

78,8 %), dar acest consum casnic de apa în mediul rural reprezenta la finele anului

1997 numai 11,1 % (a noua parte) din totalul consumului casnic de apă potabilă a

populaţiei ţării, asigurat prin reţele publice.

Reţeaua publică de distribuire a apei potabile exista la sfârşitul anului 1997

numai într-un număr de 1287 comune (din totalul celor 2686 comune), respectiv

într-un număr de 2541 sate, ceea ce reprezintă mai puţin de o cincime (19,4 %) din

totalul localităţilor rurale din România.

Capacitatea totală a instalaţiilor de producere a apei potabile în mediul

rural s-a ridicat la finele anului 1997 la 835,4 mc pe zi (numai 8,1 % din

capacitatea totală disponibilă). Trebuie însă subliniat faptul ca nu toate

gospodăriile din localităţile rurale care dispuneau de reţea publică de distribuire a

apei, au şi beneficiat de acest serviciu edilitar strict necesar unui mod de viata

decent.

De altfel, în cadrul celor 1287 comune care aveau o reţea de distribuire a

apei, deşi nu în toate satele componente, aveau domiciliul mai puţin de o pătrime

din populaţia rurală a tării. Aceste constatări sunt confirmate şi de situaţia

înregistrată la ultimul recensământ de la începutul anului 1992, când numai 11,7 %

din gospodăriile rurale dispuneau în locuinţe de instalaţii de alimentare cu apă (din

reţeaua publică sau din sistem propriu). Cum rezultă din tabelul de mai jos, o

lungime mai mare a reţelei apare în comunele mari cu peste 5000 locuitori, în timp

ce în comunele mici, sub 2000 locuitori, sunt deficitare şi din acest punct de

Page 106: ECONOMIE AGROALIMENTARA

106

vedere.

Gruparea comunelor şi lucrărilor lungimea reţelei de distribuire a apei

potabile, la sfârşitul anului 1997

Tabelul nr. 2.12

Total Lungimea simplă de distribuire a apei, km

Mărimea în număr de locuitori

Fără reţea Sub 2 km 2-9,9 km 10-19,9 km 20-29,9

km 30+ km

Total 2686 1399 200 610 268 121 88 Sub 1000 52 42 6 3 1 1 1000-1999 385 226 17 94 39 4 5 2000-4999 1666 909 123 374 153 67 40 5000-9999 350 216 49 129 72 45 39 Peste 10.000 33 6 5 10 3 5 4

In repartiţia teritorială a activităţilor de utilitate publică, apar unele

deosebiri semnificative între judeţe.

In concluzie, se poate constata ca reţeaua publică de distribuire a apei

potabile, capacitatea instalaţiilor şi volumul de apă potabilă distribuită

consumatorilor casnici, sunt departe de a putea asigura necesităţile edilitare ale

populaţiei rurale, atât ca număr de locuitori beneficiari de acest serviciu edilitar,

cat şi ca proporţie de localităţi rurale dotate.

Sub acest aspect, populaţia rurală nu este asigurata cu condiţii acceptabile

ale traiului, fiind dependente de obţinerea apei potabile din alte surse (fântâni,

izvoare), care nu în toate cazurile asigura o apa potabila corespunzătoare - afectând

starea de sănătate a populaţiei şi contribuind la un nivel crescut al morbidităţii

populaţiei prin boli infecţioase şi parazitare.

Reţeaua de evacuare a apelor uzate

Şi din acest punct de vedere, populaţia rurală este dezavantajată,

comparativ cu cea urbana. Din totalul lungimii conductelor de canalizare existente,

în mediul rural era disponbila o reţea de canalizare de numai 864, l km, deci o

pondere de 5,6 din totalul reţelei de canalizare existente în localităţile ţării. De

astfel de reţea de canalizare dispuneau numai un număr de 358 sate, respectiv 2,8

Page 107: ECONOMIE AGROALIMENTARA

107

% din localităţile rurale, lungimea medie a reţelei de canalizare pe un sat fiind de

circa 2,4 km.

Din totalul volumului de apă reziduală epurată pe ţară, în mediul rural a

fost asigurat numai 1,1 % din volumul total anual în anul 1997, respectiv 13377

mii mc apă reziduală, ceea ce reprezintă numai circa 102 mc/zi pentru unul din cele

358 sate. Numărul satelor cu reţea de canalizare de evacuare a apelor reziduale

reprezenta faţă de numărul satelor cu reţea disponibila de distribuire a apei potabile

o pondere de numai 14 %. Lipsa asigurării unei capacităţi corespunzătoare de

evacuare a apei reziduale, generează între altele şi pericolul poluării mediului

ambiant.

In profil teritorial, reţeaua publica de canalizare este în mediul rural foarte

diferită între judeţe.

Reţeaua de distribuire a gazelor naturale

Din reţeaua de distribuire a gazelor naturale existente în România la

sfârşitul anului 1997, o lungime de 5591 km, respectiv 31 % din total, este situată

în mediul rural într-un număr de 697 sate din 320 comune, dar în 67 comune, deşi

exista reţea nu s-au distribuit gaze pentru consum casnic.

In totalul volumului de gaze naturale distribuite, mediul rural i-a fost

distribuit numai 1465 mii. mc - respectiv l 0,3 %, iar în ceea ce priveşte ponderea

gazelor distribuite pentru uzul casnic ea a fost de doar 7,9 % din total. De altfel, se

remarca ponderea redusa a gazelor distribuite pentru uzul casnic în mediul rural,

mai puţin de o treime din totalul gazelor distribuite comunelor, în timp ce în cadrul

celor 166 municipii şi oraşe ponderea consumului casnic în volumul total de gaze

distribuite a fost mai ridicata de 2 cincimi din total (43,9 %).

In consecinţă, prin reţeaua de distribuire a gazelor naturale i s-au asigurat

mediului rural, doar 13 18,5 mii mc/zi, revenind pe o localitate racordată un

consum mediu zilnic de numai 1892 mc de gaze naturale distribuite.

Gradul mai ridicat de dotare a unor localităţi rurale din aceste judeţe cu

reţele de distribuire a gazelor naturale se datorează, în primul rând, existenţei în

Page 108: ECONOMIE AGROALIMENTARA

108

această zonă a ţării a unor rezerve de gaze naturale şi a concentrării extracţiei de

gaze naturale în cadrul acestor judeţe. Trebuie, totuşi, menţionat ca ponderea

gospodăriilor rurale din aceste judeţe care beneficiază de instalaţii şi racorduri de

gaze naturale utilizate pentru încălzirea sau prepararea hranei, nu este nici în aceste

judeţe foarte ridicată.

Intr-o situaţie complet diferită se află un număr de 11 judeţe, majoritatea

situate în sudul şi estul ţării, în care nici o singură localitate rurală nu este încă

racordată la reţeaua de distribuire a gazelor naturale pentru consumul casnic.

Reţeaua de distribuire a energiei electrice

Consumul de energie electrică a populaţiei reprezintă un indicator

important al modului de viata a locuitorilor ţării. Din acest punct de vedere,

situaţia apare mult mai favorabilă pentru populaţia rurală, având în vedere ca

actualmente toate cele 2686 comune existente au asigurate racorduri la reţeaua

publica (sau locală) de energie electrică. Conform ultimelor date disponibile marea

majoritate a gospodăriilor rurale, circa 98,5 % din totalul lor, dispun de racordare

la reţeaua de energie electrică.

Consumul de energie electrică al populaţiei rurale nu este însă, asigurat în

totalitate în mod corespunzător, datorită unor fluctuaţii mari a frecventei în reţele

sau a căderilor de tensiune, datorate unor condiţii tehnice nesatisfacătoare a

echipamentelor şi a reţelei de distribuţie în mediul rural.

De menţionat ca reţeaua de distribuţie a energiei electrice a fost construită

în ceea mai mare parte în perioada 1950 — 1970 şi în prezent echipamentele

(posturile trafo) şi cablurile de alimentare au un grad ridicat de uzura, în peste 70%

din comune aceasta reţea nu permite racordarea unor instalaţii moderne necesare

dezvoltării exploataţiilor agricole.

Reţeaua de transport

Mediul rural se confruntă şi cu lipsa unei reţele satisfăcătoare de mijloace

de transport şi de comunicaţie, care ar putea asigura populaţiei servicii utile pentru

un mod de viaţă modern.

Page 109: ECONOMIE AGROALIMENTARA

109

Sub aspectul mijloacelor de transport, ne referim în primul rând la reţeaua

drumurilor publice judeţene şi comunale, care la sfârşitul anului 1997 avea o

lungime de 58478 km, respectiv 4/5 din totalul reţelei naţionale de drumuri

publice. Din acestea mai puţin de jumătate (47 %) erau drumuri judeţene şi 53 %

drumuri comunale. Se remarca ponderea foarte redusa a drumurilor judeţene şi

comunale modernizate —7,7 % (şi doar 3,1 % din cele comunale), respectiv o

pondere de peste 2/5 a drumurilor pietruite. Se mai poate menţiona faptul ca, în

ceea ce priveşte drumurile comunale, aproape 3/5 erau pietruite, dar un sfert din

totalul lor erau drumuri de pământ. Densitatea reţelei de drumuri diferă de la o

regiune la alta.

Sub aspectul accesului populaţiei rurale la reţeaua naţională de drumuri

publice, trebuie evidenţiat ca numai circa jumătate din totalul comunelor (1462)

aveau acces direct la.reţeaua principala de transport rutier, deservind astfel

aproximativ 3/5 din totalul populaţiei rurale. De altfel semnificativă este şi

densitatea redusă a drumurilor publice judeţene şi comunale, care la sfârşitul

anului 1997 se ridica la 27,3 km drumuri la 100 kmp teritoriu rural.

Drumurile publice şi densitatea acestora pe regiuni de dezvoltare

Tabelul nr. 2.13

Nr. crt. Regiunea

Drumuri publice (total) -km-

Din care: Densitatea murilor publice pe 100 km2 de

teritoriu

Drumuri naţionale

Drumuri judeţene

şi comunale

1. Nord-Est 12.797 2.476 10.321 35,5 2. Sud-Est 9.992 1.745 8.247 29,2 3. Sud Muntenia 11.083 2.534 8.549 32,1 4. Sud-Est Oltenia 9.946 1.929 8.017 34,5

5. Vest 8.801 1.862 6.939 27,4 6. Nord-Vest 10.820 1.917 8.903 31,9 7. Centru 8.931 2.027 6.904 25,9 8. Bucureşti Ilfov 791 193 598 37,8 73.161 14.683 58.478

Page 110: ECONOMIE AGROALIMENTARA

110

2.5.4. Telecomunicaţii

Din punct de vedere al mijloacelor de comunicaţie, este de remarcat şi

faptul ca reţeaua unităţilor poştale şi de telefonie — telegrafie nu asigura

populaţiei rurale un volum necesar de servicii de comunicaţii. Numărul unităţilor

poştale în mediul rural a fost în 1997 de 7214 unităţi, adică o pondere de 90% din

totalul unităţilor Poştei naţionale. Mai existau şi un număr de 9805 cutii poştale,

al căror număr a scăzut în cursul anului 1997 cu 6,8 %, ceea ce a determinat o

reducere a volumului serviciilor poştale în mediul rural. Reţeaua unităţilor poştale

este foarte scăzuta, în special într-un număr de 5 judeţe situate în sudul tării.

Numărul unităţilor cu servicii de telefonie — telegrafie situate în mediul

rural a fost 2182, adică circa 4/5 din totalul unităţilor TT fixe pentru public, dar se

remarca faptul ca în anul precedent şi numărul lor a fost în scădere cu 50 unităţi

(2,2 %). Numărul posturilor telefonice în mediul rural a fost la sfârşitul anului

1997 de 530 mii, cu o pondere de 13,4 % din totalul posturilor telefonice

instalate, dar care (cu toate ca cuprinde şi posturi telefonice de oficiu sau pentru

persoane juridice), nu reprezintă decât 52 de posturi Ia 1000 de locuitori în mediul

rural. Astfel este.de remarcat ca doar un număr de l 160 comune au asigurate

servicii telefonice pentru toate satele componente (adică 43 % din totalul

comunelor) în timp ce într-o cincime din comune, mai puţin de jumătate din

localităţile componente au acces la reţeaua de telefonie. Sub aspectul

diferenţierilor în profil

teritorial, evidenţiate în Harta 8 "Abonamente telefonice la 1000 locuitori"

din Anexa l, se menţionează ca o reţea de telefonie publică mai dezvoltată este

asigurată în cadrul judeţelor din zona de nord-vest a ţării şi parţial în zona din

centrul Transilvaniei.

In sfârşit, un alt mijloc modern de comunicaţii, asigurat prin reţeaua de

transmisie a radiocomunicaţiilor şi anume receptarea de gospodăriile rurale a

programelor de radio şi televiziune, nu este accesibil pe scară largă în cadrul

populaţiei rurale (deşi marea majoritate a localităţilor rurale dispun de reţea de

Page 111: ECONOMIE AGROALIMENTARA

111

energie electrică).

Cu toate ca nu reprezintă numărul real al posesorilor de receptoare radio şi

TV, putem menţiona că numărul abonamentelor radio (inclusiv ale populaţiei) din

mediul rural -1,5 mii. -reprezintă doar 36,7 % din totalul abonamentelor pe ţară,

respectiv un număr de 148 abonamente radio la 1000 locuitori din mediul rural.

Cele 1,23 mii. abonamente de televiziune deţin o pondere de 30,5 % din totalul

abonamentelor tv/ţară, ceea ce reprezintă doar 121 abonamente T V la 1000

locuitori din mediul rural.

Accesul mai redus al populaţiei rurale la aceste mijloace rurale moderne de

comunicaţie - radio şi TV - îngrădeşte posibilităţile locuitorilor din mediul rural de

a dispune de informaţii necesare şi de a asigura acestei populaţii un nivel de

educaţie corespunzător.

In concluzie, sub aspectul dotării edilitare a localităţilor, mediul rural din

România este foarte deficitar, gradul de dotare fiind mult inferior celui din urban.

Distribuţia pe medii de rezidenta a infrastructurii tehnice, 1997

Tabelul nr. 2.14

Specificare Rural Urban

Populaţia totală (1. VIII) 45 55 Lungimea simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile - km 38 62 Lungimea simplă a conductelor de distribuţie a gazelor - km 31 69 Lungimea simplă a reţelei de canalizare - km 6 94 Sursa: Comisia Naţională pentru Statistică "Activităţile privind utilitatea publică de interes

local", 1998

Reţele publice sunt departe de a putea asigura necesităţile edilitare ale

populaţiei rurale, fiind subdimensionate în raport cu numărul populaţiei. Partea din

reţelele edilitare care este instalata în rural este mult mai mica decât partea pe care

o reprezintă populaţia rurală în întreaga populaţie.

Page 112: ECONOMIE AGROALIMENTARA

112

2.6. Silvicultura

România dispune de un fond forestier dintre cele mai valoroase din Europa.

Cu o suprafaţa de 6367 mii ha, pădurile ocupa 28% din teritoriul ţării având o

pondere apropiată mediei europene. Ca structură de producţie, fondul funciar

romanesc este format din: fag 3 1%, răşinoase 3 1%, stejar l 8% şi alte specii 21%.

Cele mai extinse suprafeţe împădurite, cu o structură a speciilor diversă, se

găsesc în regiunile carpatice şi de deal (cea. 90% din suprafaţa totală).

In perioada 1989-1997 nu s-au înregistrat mutaţii semnificative ale

dimensiunii fondului forestier.

Producţia forestieră a înregistrat un regres. Astfel, masa lemnoasă

exploatată în anul 1997 reprezintă numai 75% din cea a anului 1989, tendinţă care

se regăseşte şi structural

In anul 1996, pentru cultura şi regenerarea pădurilor s-au efectuat

împăduriri pe o suprafaţă

Ritmul suprafeţelor împădurite a scăzut drastic raportat la anul 1989.

Coeficientul de refacere a pădurilor se situează la un nivel foarte scăzut (0,20%).

In prezent, înainte de aplicarea Legii 1/2000, doar 400.000 ha de pădure

aparţin sectorului privat, urmând ca o data cu aplicarea acestei legi sectorul privat

să se extindă până la cea. 3 mii. ha de pădure. Datorita numărului mare de

proprietari, deţinători de suprafeţe mici cu pădure şi gradului redus de asociere al

acestora, suprafaţa medie de exploatare este redusa la 1-2 ha.

Cele 6 mii. ha pădure aflate în proprietatea statului sunt administrate de

către Regia Naţională a Pădurilor "ROMSILVA", care are în subordine 27 direcţii

silvice, fiecare direcţie, la rândul ei, având în componenta ocoale silvice, districte

şi cantoane.

In anul 1998, în exploatarea lemnului existau 31 de societăţi cu capital

majoritar de stat şi peste 1000 de agenţi economici privaţi. Unităţile private

exploatează în prezent cea. 40% din masa lemnoasa recoltata şi numărul lor este în

continuă creştere.

Page 113: ECONOMIE AGROALIMENTARA

113

La sfârşitul anului trecut existau 2700 de gatere şi 6500 de circulare pentru

prelucrarea primară a lemnului. De regula, instalaţiile de debitat şi prelucrat lemn

rotund sunt vechi, au consumuri tehnologice exagerat de mari, cu pierderi de lemn

de circa 10-30% din rumeguş.

Agenţii economici cu capital de stat au o capacitate instalată de debitare a

lemnului de circa 16 mii. mc anual, iar agenţii economici cu capital privat, de l mii

mc anual, existând pe ansamblul întregii tari o capacitate totala de prelucrare

primara a lemnului de 17 mii. mc anual.

Convenţia Patronală din Economia Forestieră reprezintă interesele tuturor

asociaţiilor din sector, inclusiv a Asociaţiilor Forestierilor din România (ASFOR),

care operează mai ales la nivelul exploatării pădurilor.

Aproximativ 2,5 mii. ha terenuri agricole sunt puternic degradate şi

necesită împăduriri, în conformitate cu strategia de dezvoltare pe termen lung a

silviculturii, obiectivul principal îl reprezintă creşterea gradului de împădurire de la

27%, cat este în prezent, la 35% din suprafaţa ţării.

Exporturile de produse din lemn, exclusiv mobilierul, au înregistrat în anul

1997 o valoare de 2.449.538 mii. lei, din care cele cu Uniunea Europeană au avut o

pondere de 31% (756.715 mii. lei).

2.7. Protecţia mediului înconjurător

Aerul ca factor de mediu

Aerul este supus unei poluări intense, îndeosebi în zonele aflate în imediata

vecinătate a unor unităţi industriale care aplica tehnologii depăşite şi nu dispun de

instalaţii corespunzătoare de epurare a emisiilor poluante.

Poluanţii principali - comparaţie România – UE Kg/locuitori/an

Tabelul nr. 2.15

Sursa: Raportul Dezvoltării Rurale în România, vol.2, 1998, proiect

PHARE;

Page 114: ECONOMIE AGROALIMENTARA

114

Pe ansamblul ţării, emisiile medii anuale raportate la numărul de locuitori

sunt apropiate de mediile europene, la unele substanţe (C02) situându-se net sub

media tarilor UE. Aceasta se datorează şi reducerii activităţilor economice

lucrărilor 1989, în speţă închiderea unor combinate industriale şi complexe

zootehnice, cat şi introducerii unor tehnologii nepoluante.

În anii 1995, 1997 şi 1998 calitatea aerului se prezenta astfel: - în 29 de

localităţi din cele 87 monitorizate s-a depăşit valoarea limită UE pentru S02 la 24 -

de - ore de 125 g/m3, în doua dintre acestea, Baia Mare şi Zlatna, cu valori

considerabile;

- în 13 de localităţi din cele 76 monitorizate s-a depăşit valoarea limită

anuală UE pentru N02 de 40 g/m3 în şapte dintre acestea peste valoarea limită plus

marja de toleranţă

- în 31 de localităţi din cele 55 monitorizate s-a depăşit standardul românesc

anual pentru particule de 75 g/m3

- în 4 localităţi din cele 5 monitorizate s-a depăşit standardul anual UE

pentru Pb de 0.5 g/m3

Apa ca factor de mediu

In cursurile de apă se evacuează anual cea. 6,5 mii tone substanţe poluante,

între care cloruri, substanţe organice, amoniac, suspensii, fenoli, cianuri, hidrogen

sulfurat, detergenţi, pesticide. Sursele majore de poluare sunt deversările de

reziduuri industriale, de la fermele zootehnice, menajere etc.

Poluanţi (kg/locuitor/an) SO2 NO2 CO CO2 CH4 N2O SOVM NH3 C

Emisii specifice (România, 1994) 40 14 106 5.400 67 4,6 28 10 1472

Emisii specifice (UE 12, 1990) 36 37 137 8.822 61 3 38 12 2.300

Page 115: ECONOMIE AGROALIMENTARA

115

Deşi la 31 dec. 1997, existau 3116 instalaţii de epurare a apelor uzate, 1654

nu funcţionează la parametri sau deloc date CNS, 1998).

Analiza tendinţelor de evoluţie (Anexa 65) pe termen scurt, a calităţii apei,

efectuată prin compararea situaţiilor din anii 1997 şi 1998 au pus în evidenta

preponderenta situaţiilor staţionare —peste 82%, înrăutăţirile sau îmbunătăţirile au

fost în proporţie egală: circa 9%.

Bazinele hidrografice cu cele mai mari lungimi de cursuri de apa

"degradata" (în raport cu lungimea totală a râului respectiv) sunt: Ialomiţa (cu

afluenţii Prahova, Dâmbu), Prut (cu Jijia, Bahlui), Mures-Aranca (Arieş, Geoagiu,

Ampoi, Târnava Mică, Târnava Mare), Şiret (Bârlad, Râmnicu Sărat), Someş

(Sasar) şi Olt (Cibin).

Bazinele hidrografice care includ cursuri de râu cu porţiuni mari de

categoria 111 de calitate sunt Olt, Prut, Şiret, Argeş, Jiu, Bega-Timiş, Mureş-

Aranca, Someş.

Calitatea globală în anul 1998 a fluviului Dunărea, datorită debitelor de apă

ridicate care asigura o diluţie corespunzătoare, a corespuns STAS 4706/1998

înregistrându-se totuşi o deteriorare a calităţii, datorită evacuării de importante

cantităţi de ape uzate, atât în amonte de intrarea Dunării în ţară (Baziaş), cât şi pe

teritoriul României, prin intermediul poluării difuze, prin aportul afluenţilor Jiu,

Olt, Argeş, Ialomiţa, Şiret, Prut, prin evacuările de ape uzate neepurate sau

insuficient epurate de la o serie de unităţi economice şi prin evacuările de ape uzate

orăşeneşti dintr-o serie de localităţi situate pe malul Dunării (Drobeta Tr. Severin,

Brăila, Galaţi, Tulcea), care nu au staţii de epurare a apelor uzate.

Solul ca factor de mediu

Gradul de deteriorare a calităţii solului prin fenomene de eroziune,

acidiflere, alcalinizare, exces de umiditate sau secetă, îmlăştinirea, sărăturarea,

compactarea, poluarea chimică cu pesticide, metale grele, fluoruri, petrol etc.,

determină pretabilitatea terenurilor pentru multiple folosinţe, favorabilitatea

soluţilor pentru diverse culturi vegetale şi funcţia ecologică a acestora.

Page 116: ECONOMIE AGROALIMENTARA

116

Cea. 3,7 mii. ha din cele 9,5 mii. ha terenuri arabile întrunesc condiţiile

pentru o agricultură durabilă şi eficienţă.

Poluarea chimica a solului agricol afectează 0,9 milioane ha teren agricol şi

0,3 milioane teren forestier, iar poluarea cu petrol şi apa sărată afectează circa 0,05

milioane ha. Poluarea prin depozitari de deşeuri afectează l l .09 milioane ha teren.

Terenurile sărăturate reprezintă 0,6 milioane hectare, alunecările de teren 0,7

milioane ha, iar compactarea solului afectează 6,5 milioane ha. Excesul periodic de

umiditate afectează 3,8 milioane ha teren agricol şi 0,6 milioane terenuri forestiere,

iar excesul de secetă frecventă se manifestă pe 7, l milioane ha de teren agricol şi

0,2 milioane ha teren silvic. Alte 0,32 milioane ha sunt afectate de prezenta

conţinutului excesiv de schelet la partea superioara a solului şi de lucrări de

evacuare.

Deci cea mai importanta problema o constituie eroziunea soluţiilor, care

afectează aprox. 7 mii. ha teren agricol şi care manifesta tendinţă de extindere şi

intensificare. Eroziunea eoliană a solului (manifestată în prezent pe 378000 ha) are

tendinţă de extindere datorită defrişării unor păduri şi perdele de protecţie în zone

mai expuse pericolului spulberării de către vânt.

Pădurile ca factor de mediu

In România suprafaţa totală a fondului forestier era de 6.37 mii. ha,

reprezentând o pondere din suprafaţa tării de 27%.

Volumul total de masa lemnoasă (din care: 39% răşinoase, 37% fag, 13

stejar, 11% alte foioase) este de 1,350 milioane m3 iar volumul mediu de masă

lemnoasă exploatată anual, este de circa 14 milioane.

Se constată un proces incipient de degradare a pădurilor în România, ca o

consecinţă a defrişărilor care au condus la fenomene de eroziune şi aridizare a

versanţilor.

O alta cauză a diminuării calităţii fondului forestier este poluarea

industriala care a provocat ploile acide şi, implicit, fenomenul de uscare a pădurii.

Astfel, pe 5,5% din suprafaţa, pădurile sunt afectate de poluare şi dăunători.

Page 117: ECONOMIE AGROALIMENTARA

117

Suprafeţe forestiere afectate de factorii poluanţi se găsesc în judeţele: Sibiu, Argeş,

Suceava, Neamţ, Braşov, Teleorman, Dâmboviţa, Ialomiţa, Hunedoara, Gorj,

Caraş-Severin, Maramureş, Cluj, Sălaj.

Procentul cel mai mare de defoliere a pădurilor se înregistrează în zona de

secetă, cea mai intensa înregistrându-se în zonele cu procent scăzut de împădurire.

Referitor la toate speciile de arbori inventariaţi la nivelul anului 1998, se

poate preciza ca un procent de 87,7% se afla în clasele 0-1 de defoliere, iar 12,3 în

clasele 2-4.

Zona de câmpie are un procent de împădurire de aproximativ 7%,

considerat insuficient pentru condiţiile tării noastre (proporţia optimă de

împădurire în aceasta zonă fiind estimată la 15- 20%).

In prezent România este considerata, conform criteriilor internaţionale, ţara

cu păduri moderat afectate.

Suprafaţa acoperita cu păduri în România este mai mare decât în unele ţări

Albania, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Austria, Danemarca, Grecia, Olanda,

Regatul Unit

Situaţia fondului cinegetic a început şi continuă să se stabilizeze începând

cu anul 1997.

Starea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice

Ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă aproximativ 47% din

suprafaţa tării. Ca urmare a studiilor efectuate prin Programul CORINE Biotops au

fost identificate 783 tipuri de habitate în 26 l de zone de pe întreg teritoriul ţării.

In România au fost desemnate un număr de 584 de arii naturale protejate

care acoperă o suprafaţă de l 140 590 ha, în conformitate cu normele Uniunii

Internaţionale pentru Conservarea Naturii (NJCN) şi pe baza studiilor efectuate de

Academia Română.

Situaţia deşeurilor

In anul 1997, în România s-au produs 277,5 milioane tone de deşeuri

pentru 1998 înregistrându-se o reducere cu l 0-25% a acestei cantităţi, datorită

Page 118: ECONOMIE AGROALIMENTARA

118

recesiunii economice.

Din cantitatea totală de deşeuri, cele agricole reprezintă 2%. Principalele

tipuri de deşeuri agricole sunt reprezentate de deşeurile chimice (organice şi

anorganice).

Deşeurile chimice (organice şi anorganice), totalizând 2,6 mii. tone în anul

1998, cuprind numeroase tipuri, cum ar fi: acizi reziduali, baze reziduale, deşeuri

de săruri, deşeuri cu conţinut de metale, deşeuri cu conţinut de halogeni, deşeuri

cu fosfor, deşeuri cu conţinut de azot etc.

Capacitatea administrativă

Până la începutul anului 1999, problemele dezvoltării rurale s-au rezolvat

punctual la nivelul diferitelor structuri ale administraţiei publice centrale şi/sau

locale în func'ie de specificul acestora.

Astfel, între anii 1990 - 1998 dezvoltarea a fost în sfera de preocupări a

următoarelor instituţii:

• Departamentul pentru Administraţie Publică Locală - în ceea ce privesc

unele atribuţii de natură administrativă;

• Fostul Departament de monitorizare a reformei din cadrul Consiliului

pentru Reforma Economica de pe lângă Guvernul României, care începând cu anul

1999 a dispărut, unele din atribuţiile acestuia privind ruralul fiind preluate de

Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională care are ca principale atribuţii:

elaborarea strategiei de dezvoltare regionala în care sunt incluse compartimentele

teritoriale şi funcţionale ale spaţiului rural, promovarea parteneriatelor orizontale şi

verticale între structurile administrative existente; coordonarea aplicării Planului

Naţional de Dezvoltare, document complex ce conţine şi Planul Naţional pentru

Agricultura şi Dezvoltare Rurală, în scopul corelării asistenţei străine acordate

României de la Uniunea Europeană.

• Agenţia Română de Dezvoltare, care răspunde de promovarea

investiţiilor străine;

• Agenţia pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii, care este o structură

Page 119: ECONOMIE AGROALIMENTARA

119

instituţională nou apăruta începând cu 1999;

• Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei;

• Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului pentru

dezvoltarea unor infrastructuri locale în concordanta cu programele generale de

amenajare teritorială;

• Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului care este responsabil

pentru dezvoltarea politicii generale şi a legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei

mediului.

In cadrul reformelor instituţionale iniţiate de Guvernul României începând

din primăvara anului 1999 s-a constituit Comitetul Interministerial Naţional pentru

Agricultură şi Dezvoltare Rurală care este prezidat de Ministerul Agriculturii şi

Alimentaţiei.

Atribuţiile acestei instituţii sunt : de coordonare a efortului naţional pentru

elaborarea strategiei de dezvoltare a spaţiului rural; elaborarea Planului Naţional

pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, ca document de bază pentru

implementarea programului SAPARD.

2.8. Programe şi ajutoare de stat privind dezvoltarea durabilă

Acţiuni de susţinere financiară a agriculturii de la bugetul de stat şi

din alte resurse

Principalele acţiuni întreprinse cu finanţarea de la bugetul MAA, bugetul

statului şi alte surse locale în ultimii 5 ani (din ianuarie 1995) a acoperit în

principal nevoile agriculturii.

Modul de finanţare a sectorului agricol până în anul 1996 a presupus în

mod constant injectarea unor fonduri însemnate din banii publici, de la bugetul

statului dar şi din afara acestuia, cu scopul declarat de a pune la dispoziţia

producătorilor credite ieftine.

Transferurile de la buget au fost completate de fonduri mai puţin

transparente (cvasi - fiscale), sub forma de credite direcţionate, refinanţate de

Page 120: ECONOMIE AGROALIMENTARA

120

Banca Naţională, la o rată negativă a dobânzii în termeni reali. Astfel de practici

au contribuit substanţial la deteriorarea şi tensionarea situaţiei la nivel

macroeconomic, culminând în 1996, an în care sprijinul total acordat agriculturii

din surse bugetare şi sub forma transferurilor din afara bugetului a atins 3,85% din

PIB.

Structura bugetului Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei (%)

Tabelul nr. 2.16

Specificare 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999*

Total agricultură din care: 100 100 100 100 100 100 100 Cheltuieli personal 9,9 9,6 9,2 7,4 7,7 11,9 13,0 Cheltuieli materiale 3,5 6,4 7,4 4,4 3,5 4,3 4,9 Total subvenţii (inclusiv prime şi transferuri)** 84,7 82,2 81,5 85,4 65,2 67,0 66,5

Cheltuieli de capital 1,9 1,8 1,8 1,1 0,8 3,0 3,2 Cheltuieli angajate anterior (rambursări la credite şi dobânzi) - 0,1 0,1 0,3 0,7 0,8 1,2

Credite din resurse bugetare *** 22,1 13,0 11,2 Sursa: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei -* previzional; ** transferurile includ şi

valoarea cupoanelor; ***(fondul de finanţare a lucrărilor agricole şi al creşterii animalelor,

fondul grâului)

Volumul acestor transferuri a fost foarte ridicat faţă de posibilităţile reale

ale economiei româneşti şi, ca urmare, în anul 1996, pentru finanţarea agriculturii

s-a apelat la emisiune de monedă fără acoperire, generatoare de inflaţie.

Până în primăvara anului 1997, sistemul prin care se furnizau credite pe

termen scurt producătorilor agricoli era destul de greoi şi generator de inflaţie, iar

piaţa distribuirii inputurilor pentru agricultură era dominată de societăţile

comerciale de tip integrator, cu capital majoritar de stat. Fondurile alocate

finanţării agriculturii au fost utilizate concret, în cea mai mare parte, în sectorul de

stat.

Deşi asigura 80% din producţie ramurii, sectorul privat agricol a primit

doar circa 20% din transferurile bugetare şi cvasi-bugetare acordate sub forma

subvenţiilor la dobânzi în toata perioada în care acest mecanism a funcţionat.

Page 121: ECONOMIE AGROALIMENTARA

121

Începând din 1997, politica agricolă a Guvernului a urmărit doua obiective:

• Susţinerea financiară a producătorilor să fie făcută transparent şi pe o

cale neinflaţionistă, din resurse reale, prin eliminarea creditului direcţionat

inflaţionist, refinanţat de BNR şi includerea în buget a sumelor aferente întregului

sprijin financiar;

• Subvenţiile acordate de puterea publică să ajungă nemijlocit la

producătorul agricol sub forma unor plăţi directe.

Cheltuielile bugetare s-au cifrat în 1997 la 4.760 miliarde lei (aproape 1,8%

din PIB), ponderea subvenţiilor, primelor şi transferurilor reprezentând peste 65%.

începând cu acest an, subvenţiile au fost reorientate către piaţă inputurilor agricole,

a stocării şi a creditului pentru agricultură, dar într-o forma diferita, cu scopul de a

încerca evitarea efectelor negative de tipul celor care s-au produs în anii anteriori.

In anul 1997 a fost introdus un nou capitol de cheltuieli în structura

bugetului MAA care sa vina în sprijinul producătorilor agricoli, „ credite din

resurse bugetare", care a cuprins fondul de finanţare a lucrărilor agricole şi fondul

grâului, şi care a reprezentat 22% din bugetul MAA pe 1997.

Ţinând seama de experienţa din anul 1997, în anul 1998 a fost alocată de la

buget, suma de 700 miliarde lei pentru finanţarea cheltuielilor din sectorul

producţiei vegetale şi al creşterii animalelor.

O ultima schema de subvenţionare a agricultorilor privaţi a fost cea de

cupoane, iniţiată în toamna anului 1997. Acesta a fost răspunsul ales la Guvernul

României la problema trecerii comercializării inputurilor de la integratori la

filierele private de angrosişti şi detailişti. Pe de altă parte, Guvernul a considerat

necesară menţinerea, chiar pentru o perioadă limitată, a subvenţiilor pentru

agricultură, dar mai ales orientarea lor spre agricultura privata, care deşi

dominanta, a beneficiat până în 1997, de subvenţii incomparabil mai reduse faţă de

cea de stat. în implementarea sistemului de cupoane, opţiunea fundamentală a

MAA a fost: cupoanele vor fi acordate tuturor proprietarilor de terenuri agricole,

proporţional cu suprafaţa. Ponderea cupoanelor în totalul bugetului MAA a fost:

Page 122: ECONOMIE AGROALIMENTARA

122

28 % în 1997, 52 % în 1998 respectiv 41 % în 1999.

Acţiuni de susţinere financiară comunitară

Principalele acţiuni întreprinse cu sprijin comunitar în ultimii ani (din

ianuarie 1995) în domeniul dezvoltării rurale şi agriculturii sunt cele derulate prin

programele Phare ale Uniunii Europene - programe de finanţare nerambursabile.

Fondurile Phare pentru agricultură şi dezvoltare rurală au fost derulate prin:

• Unitatea de Gestionare a Programelor Phare PMU - din cadrul MAA,

• Fundaţia Internaţională de Management - FIMAN prin programul

FIDEL Programul pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi dezvoltare

regională;

• Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului. - MLPAT.

Asistenţa acordată de către Uniunea Europeană sectorului agricol din

România, prin intermediul programelor Phare derulate de MAA, a început

în anul 1991.

Activităţile principale susţinere prin Phare s-au orientat spre (I) Sprijin

pentru reforma funciara, înregistrarea proprietăţii şi sistemul informaţional

teritorial

UE a alocat în acest sens 10,2 MECU, sprijinul acordat constând in: a)

asistenţă tehnică pentru transferul de know-how, pregătirea şi gestionarea

computerizata a datelor şi

Evoluţia venitului de programe din fondduri Phare prin PMU

Tabelul nr. 2.17.

Anul Valoarea Nr. Programe Subprograme Denumire programe

1991 39 MECU 3 PATG - Programul de Asistenţă Tehnică Generală pentru România; Furnizări pentru agricultură; Importuri de urgenţă pentru industria alimentară

Page 123: ECONOMIE AGROALIMENTARA

123

Anul Valoarea Nr. Programe Subprograme Denumire programe

1992 32 MECU 1/9 Asistenţă tehnică pentru privatizarea agriculturii şi industriei alimentare

1993 5 MECU 1/2 Suport pentru reformă financiară 1994 - - - 1995 10 MECU 1/4 Programul de dezvoltare agricolă şi rurală 1996 - - - 1997 4 MECU 1/2 Armonizarea standardelor româneşti cu cele ale UE în

domeniul produselor agroalimentare

Total 90 MECU 7/17

b) achiziţionarea de echipament şi software necesare sistemului

informaţional şi de înregistrare a teritoriului.

Datorită echipamentului suplimentar şi a transferului de know-how,

reforma funciară a progresat. Până în iulie 1997, au fost eliberate 99% din titlurile

provizorii (adeverinţe) şi 68% din titlurile de proprietate, în cadrul acestui

program a fost oferită şi pregătire pentru evaluarea funciară.

(II) Sprijinirea politicilor agricole

Pentru a asista MAA din România la formularea unei strategii coerente

pentru o agricultura privata intr-o economie de piaţa, UE a acordat prin experţii

sau consultantă în acest sens.

În 1991, în PATG a fost prevăzut proiectul "Celula de politici şi strategii ,„

în valoare de 1,2 MECU. Proiectul a avut ca obiectiv acordarea de asistenţă tehnică

la cererea MAA pentru elaborarea de politici agricole.

În 1995, a fost prevăzut proiectul "Ajustarea sectorului agricol şi sprijin

pentru politici", în valoare de 2,8 MECU. In cadrul acestuia, Integrarea în UE şi

Reforma Politicii Agricole, reprezintă un sub-proiect cu un buget de l MECU, al

cărui obiectiv a fost de a susţine MAA printr-un un program de pregătire şi sprijin

tehnic oferit echipelor implicate în pregătirea negocierilor pentru aderarea la UE,

pentru a determina acţiunile necesare şi asistenţa Phare posibila în vederea

Page 124: ECONOMIE AGROALIMENTARA

124

armonizării legislaţiei şi a standardelor în contextul integrării europene, pentru a

disemina informaţiile referitoare la politicile agricole.

(III) Îmbunătăţirea eficienţei pieţelor agricole

În vederea îmbunătăţirii eficienţei pieţelor pentru produsele agricole, Phare

a acordat sprijin pentru:

• înfiinţarea unor filiere agroalimentare precum şi

• înfiinţarea unui sistem informaţional de piaţa agricolă

In 1992, a fost prevăzut proiectul Canale de distribuţie, în valoare de 4,6

MECU.

• Sub-proiectul care a avut ca obiectiv înfiinţarea pe piaţă a unor canale

de distribuţie private s-a concretizat în crearea a sase pieţe pilot a căror funcţionare

urma să înceapă până la sfârşitul anului 1995. Valoarea acestuia a fost de 2 MECU.

Au fost înfiinţate sase pieţe pentru legume, fructe, cereale şi animale, a fost

deschisa o bursa de cereale şi carne. Din cauza cadrului legal nepotrivit, cinci din

cele şase pieţe nou-create şi-au întrerupt activitatea.

• Sistemul Informaţional de Piaţa a fost înfiinţat pentru a oferi fermierilor,

oamenilor de afaceri şi administraţiei publice informaţii despre piaţa, despre

preţurile produselor agricole din întreaga ţară. Sub-proiectul prin care s-a realizat

acest obiectiv a fost în valoare de 2,6 MECU şi avut următoarele componente:

asistenţă tehnică pentru proiectarea sistemului, pregătirea acordată operatorilor şi

furnizarea de echipament.

(IV) Asistenta tehnică, juridică şi financiară acordată fermierilor privaţi.

Fermierii Au nevoie de ajutor pentru a opera într-un mediu nou orientat spre

piaţă. Acest ajutor este acordat prin:

a) Servicii de extensie agricolă

În 1992f prin proiectul Asistenţa pentru dezvoltarea serviciilor de

distribuţie a informaţiilor, care a avuta ca obiectiv asigurarea de asistenţă tehnică

pentru dezvoltarea unei reţele de servicii specializate în domeniu a fost în valoare

de l,9 MECU.

Page 125: ECONOMIE AGROALIMENTARA

125

În 1995,m cadrul proiectului Extensia agricolă, în valoare de 3,5 MECU.

Rezultatele acestui proiect s-au concretizat prin înfiinţarea unor ferme

demonstrative şi a Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă - ANCA (în

octombrie 1998).

b) Sistemul de prognoză a culturilor

În 1992, proiectul pilot Sistem de prognoză agricolă - 670 mii ECU a avut

ca obiectiv folosirea sistemului de teledecţie combinat cu analiza de teren, în 17

judeţe. S-a înfiinţat Centrul Român de Utilizare a Teledecţiei în Agricultură

(CRUŢA) care a devenit în prezent un organism independent, oferind informaţii

Ministerului Agriculturii pe bază de contract.

În 1995, Sisteme de prognoză a culturilor l MECU - şi-a propus

dezvoltarea sistemului la nivel naţional, consolidarea instituţiei responsabile

(CRUŢA) şi lărgirea seriei de produse informaţionale în domeniul de raportare

(prognoză agricolă) şi în domeniul administrativ (fertilizare, irigaţii, protecţia

solului).

c) Agricultura în zonele montane

În 1992, prin sub-proiectul Agricultura în zona montană - 950 mii ECU.

Rezultatul a constat în finanţarea prin credite nerambursabile a 61 de societăţi mici

şi mijlocii (asociaţii şi persoane private) din 4 judeţe.

(V) Înfiinţarea Fondului de Garantare a Creditului Rural prin proiectul

Creditul Agricol din anul 1992, în valoare de 9 MECU;

Insuficienţa capitalului şi accesul limitat al fermierilor privaţi la credite

reprezintă două din principalele obstacole în calea dezvoltării sectorului agricol,

înfiinţarea Fondului are ca scop sprijinirea dezvoltării în România a unei

agriculturi private, prin oferirea de garanţii bancare întreprinzătorilor mici şi

mijlocii din mediul rural pentru împrumuturi pe termen mediu şi lung necesare

finanţării noilor investiţii pentru agricultură în segmentele de producţie, distribuţie,

prelucrare şi servicii. Fondul operează prin patru bănci participante la schema:

Banca Agricolă, Banca Comercială Română, Banca Română de Dezvoltare şi

Page 126: ECONOMIE AGROALIMENTARA

126

Bancoop. Fondul poate garanta până la 60 % dintr-un împrumut, în timp ce băncile

care împrumută suportă riscul pentru cel puţin 40 % din împrumut.

UE a contribuit cu 9 MECU la înfiinţarea Fondului şi a oferit training

personalului din bănci pentru gestionarea fondului printr-un alt proiect din 1992,

Instruire bancară, în valoare de peste l MECU.

(VI) Înfiinţarea unor Centre de Consultanţă pentru ferme şi

întreprinderi agro-in dustriale

În 1992 a fost derulat proiectul "Fermieri şi afaceri agricole", în valoare de

aproape 3 MECU. Rezultatul acestui proiect a fost înfiinţarea unui serviciu de

consultanţă privat, independent, pentru agricultură şi societăţi agro-

industriale care să poată oferi clienţilor săi cunoştinţele de management necesare

pentru a conduce o firmă profitabilă. La sfârşitul proiectului de 3 ani, în tara erau

înfiinţate 16 firme private de consultanta. Fiecărei noi companii i s-a oferit

training, asistenţa juridică şi financiară, precum şi o dotare minimă.

(VII) Asistenţa tehnică pentru restructurare şi privatizare Phare a acordat

sprijin pentru accelerarea privatizării şi restructurării sectorului agricol, prin

următoarele acţiuni:

a) Privatizarea societăţilor agro — industriale.

încă din anul 1991 a fost realizat un studiu agro-industrial cu obiectivul -

asistenţă tehnică pentru redresarea şi reforma industriei de prelucrare a produselor

agricole - în valoare de 1,2 MECU şi care a avut ca rezultat stabilirea strategiei de

restructurare/privatizare a 193 de societăţi comerciale agro-industriale.

In anul 1992 a fost implementat proiectul "Sprijin pentru industria

alimentara" prin care, 18 companii comerciale din domeniul agro-industriei au

primit consultanţă specializată în vederea pregătirii pentru privatizare. Ca urmare a

acestui proiect, 6 societăţi comerciale au fost privatizare. De asemenea, au fost

pregătite planuri de afaceri pentru toate companiile selectate şi au fost realizate

contacte cu potenţiali investitori locali şi străini importanţi.

Tot în 1992 un alt proiect Phare "Privatizare/restucurare,, în valoare de

Page 127: ECONOMIE AGROALIMENTARA

127

peste 4,5 MECU a inclus un sub-proiect "Instruirea echipelor manageriale ale unor

societăţi comerciale din industria alimentara" (1,3 MECU) care a avut ca obiectiv

îmbunătăţirea eficienţei acestor societăţi de prelucrare a produselor agricole prin

introducerea unui management modern, adaptat economiei de plată.

In 1995, a fost iniţiat proiectul "Asistenţa financiară pentru ferme şi

societăţi agroindustriale private" -2,5 MECU.

b) privatizarea complexelor industriale de creştere a păsărilor şi porcilor

Iniţial în 1991 s-a pus accent pe furnizarea în regim de urgenţă a furajelor

pentru animale şi a echipamentului necesar pentru a sprijini un sector în

criza, astfel:

In 1991, prin programul Furnizări pentru agricultură cu un buget alocat de

25 MECU. Programul a cuprins două proiecte:

• "Furnizări pentru agricultură" - 15,8 MECU, care a avut ca obiectiv

sprijinirea sectorului zootehnic prin importul unor cantităţi considerabile de

produse necesare acestui sector.

• "Sprijin pentru fermierii privaţi" - 9 MECU prin asigurarea asistenţei

tehnice pentru redresarea şi reforma producţiei zootehnice, precum şi

pentru sprijinirea mecanizării lucrărilor agricole.

In 1992, s-a alocat suma de 1MECU proiectului "Privatizarea complexelor

de creştere a puilor şi porcilor", pentru a asista procesul de privatizare.

a)restructurarea/privatizarea serviciilor în agricultură

Phare a acordat asistenţă tehnică pentru dezvoltarea şi implementarea

politicii privind serviciile de conservare a solului, protecţie a plantelor şi serviciilor

sanitar-veterinare, selecţie şi reproducţie a animalelor, în prezent aflate sub

controlul direct al Ministerului Agriculturii. Principalul obiectiv al acestor proiecte

a fost restructurarea serviciilor menţionate mai sus pentru a corespunde nevoilor

unei economii de piaţa, respectiv privatizarea acelor activităţi care s-ar putea

dezvolta eficient sub proprietate privată.

Proiectele au fost:

Page 128: ECONOMIE AGROALIMENTARA

128

In 1992, "Privatizarea serviciilor de protecţia solului şi plantelor", cu un

buget de 530.000 ECU

In 1992, "Privatizarea serviciilor de reproducţie a animalelor şi sanitar-

veterinare", -500.000 ECU.

d) restructurarea şi privatizarea ROMCEREAL — monopolul în comerţul

cu cereale

Guvernul a recunoscut nevoia restructurării şi privatizării sistemului de

depozitare a cerealelor reprezentat de Romcereal, care reprezenta atât un monopol

(la achiziţionarea de cereale) cat şi un monopol (pentru furnizarea input-urilor)

raportat la producătorul obişnuit, în 1995 Guvernul a hotărât restructurarea

ROMCEREAL- ului pe doua nivele: Agenţia Naţională pentru Produse Agricole

(ANPA) şi 41 societăţi comerciale (COMCEREAL) locale judeţene implicate în

comerţul cu cereale. Phare a sprijinit atât Agenţia Naţională cât şi companiile

locale prin două proiecte separate.

Primul, "Asistenţa tehnică pentru ANPA", cu un buget de 543.000 ECU a

avut ca obiectiv acordarea de asistenţă tehnică pentru echipa managerială a

agenţiei nou formate, pentru a o ajuta la restructurarea ulterioară şi a propus

consolidarea sectorului cerealier.

Cel de-al doilea proiect, "Asistenţa tehnică pentru

restructurarea/piivatizarea societăţilor comerciale Comcereal, rezultate din

divizarea Romcereal", cu un buget de 720.000 ECU a oferit asistenţă tehnică

pentru restructurarea a 5 societăţi comerciale pilot.

Rezultate şi estimări ale proiectelor finanţate prin PHARE, în perioada

1998- 1999:

Proiectele finanţate prin Phare pentru sectorul agricol în perioada 1998-

1999 au fost:

- RO-9704 Harmonisation Food Standards

- RO-9804 Institution Building

- RO-9810 Twinnings

Page 129: ECONOMIE AGROALIMENTARA

129

şi au avut ca principale obiective accelerarea procesului de aliniere a României la

standardele U.E. în domeniile:

- standarde alimentare,

- sănătatea plantelor şi animalelor, precum şi dezvoltarea capacităţii

Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi structurilor sale pentru

implementarea Acquis-ului Comunitar.

Proiecte RO-9804 şi RO-9810 în curs de desfăşurare

Tabelul nr. 2.18.

* Sursa: Raport Anual de Evaluare Nr. RIRO/AGR199085.

In cadrul Proiectului RO-9704 a fost iniţiată o lege generală a alimentaţiei

şi adoptată o legislaţie ce aliniază România la reglementările Uniunii Europene

privind etichetarea alimentelor

Colaborarea prevăzută în cadrul proiectului şi începută de către M.A.A. cu

Institutul de Chimie Alimentara a fost abandonată, urmând ca M.A.A. sa-şi

găsească un nou partener de lucru.

În 1997 în cadrul Programului Operaţional de ţară (COP'97) fondurile

destinate sectorului agricol au fost în valoare de 4MECU, obiectivul fiind

sprijinirea armonizării şi alinierii legislaţiei sectorului agro-alimentar din

România, a standardelor şi a practicilor de producţie cu "acquis-ul comunitar".

în 1998 — în cadrul Programului Phare'98 principalele priorităţi sunt

armonizarea legislaţiei sanitar-veterinare şi fitosanitare, pregătirea/implementarea

strategiilor de aliniere şi a altor sectoare.

Program Data începerii

Data finali- zării

Suma (MEURO) Angajate Rambur-

sate Situaţia actuală

RO-9704 31/01/98 31/12/99 4,00 100 21 In derulare RO-9804 30/09/98 31/12/00 4,79 O6 0 Activ RO-9810. 30/09/98 31/12/00 0,21 100 58 Activ TOTAL 9,00

Page 130: ECONOMIE AGROALIMENTARA

130

Intervenţii Phare prevăzute cu începere din anul 2000 pentru sectorul

agricol

Tabelul nr. 2.19 - MEURO

FIMAN Fundaţia Internaţională de Management - programul FIDEL - Programul

pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi dezvoltare regională (numai o parte din

acestea au fost pentru agricultură, iar unele au avut impact asupra acestui sector).

Au fost derulate 20 proiecte pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

Alte Programe Phare

Proiectul: "Suportul pentru ministere şi alte servicii publice în vederea

armonizării standardelor alimentare (RO 9704 — 01)"

Obiectivul proiectului: Acest proiect are drept obiectiv specific

susţinerea ministerelor şi a instituţiilor în implementarea legislaţiei U.E.

referitoare la alimentaţie conform Programului, aşa cum se stipulează în Anexa 2

a Cărţii Albe referitoare la pregătirea ţărilor membre a CEEC pentru participarea

la Piaţa Interna (a C.E.) — peste 150 de directive cu privire la: determinarea

ministerelor şi organizaţiilor şi a metodologiei adoptate în funcţie de nevoile lor

specifice. Ministerele (Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul

Sănătăţii, Ministerul Industriei şi Comerţului, Oficiul Protecţiei Consumatorului)

sunt responsabile pentru implementarea întregii legislaţii referitoare la aria

alimentaţiei şi agriculturii.

Nr. crt. Titlul proiectului Total Twinning Asistenţă

tehnică Investiţii

1. Suport pentru politii agrare 2,55 1,55 1,00 0,00 2. Statistici agricole 2,60 0,60 1,70 0,30 3. Acquis în domeniul veterinar 2,90 0,60 0,30 2,00 4. Echipament fitosanitar 1,95 0,00 0,30 1,65 5. Acquis în domeniul vinului 2,00 0,75 0,00 1,25 6. Controlul calităţii alimentelor 2,00 0,00 1,00 1,00 7. Identificarea animalelor 4,00 0,00 1,10 2,90 TOTAL 18,00 3,50 5,40 9,10

Page 131: ECONOMIE AGROALIMENTARA

131

Data de începere a proiectului a fost 30 martie 1999; proiectul se va

finaliza la 31 ianuarie 2001.

Rezultate principale obţinute până în prezent

Au fost create doua Unităţi de Armonizare a Legislaţiei Alimentare atât la

Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei (in cadrul Direcţiei pentru industrie

alimentară) cât şi al Ministerului Sănătăţii (in cadrul Direcţiei generale

pentru igiena şi sănătate publică), ambele unităţi au fost echipate cu computere,

imprimante şi soft necesar.

"Unitatea de traduceri pentru legislaţia alimentară" a fost creată de către

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi a fost dotata cu personal şi echipamente

necesare. Personalul selectat include: 4 translatori, un terminologist şi un

administrator de date. Aceştia au fost pregătiţi în tehnicile de traducere utilizate de

statele noi ale UE în perioada de preaderare şi aderare. Au fost instalate programe

soft speciale şi a fost editat un manual de traducere.

Unitatea de traducere a tradus peste 150 de directive ale UE (inclusiv

amendamentele) pentru industria alimentară, conform priorităţilor stipulate în

Cartea Albă, lucrărilor cum urmează: etichetarea alimentelor; aditivi alimentari;

materiale şi articole în contact cu alimentele; igiena alimentara şi controlul oficial

al alimentelor; produse contaminanţi, produse alimentare ecologice, acid erucic în

uleiuri şi grăsimi; apă potabilă, apă minerală şi produsele congelate; cacao şi

ciocolata; zahăr; miere de albine; suc de fructe; gemuri de fructe, jeleuri,

marmelade, piure de castane, lapte conservat, lapte parţial sau total deshidratat;

caseina şi produse caseinizate; extracte de cafea şi cicoare. Rezultatele primei

traduceri a fost considerat traducere bruta. Documentele traduse au fost supuse

următoarelor procesări: revizuire legislativă şi lingvistică.

Au fost create 6 Grupuri Comune de Lucru (GCL). Personalul GCL

aparţine: Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerului Sănătăţii,

Ministerului Industriei şi Comerţului, Oficiului pentru Protecţia Consumatorului.

Membrii celor 6 GCL au făcut o revizie tehnică a traducerii directivelor UE

Page 132: ECONOMIE AGROALIMENTARA

132

şi apoi cu suportul echipei de traducători s-au realizat versiuni consolidate a

flecarei părţi a legislaţiei traduse. Membrii GCL au primit susţinere şi asistenţă

tehnică din partea experţilor UE.

Membrii GCL au alcătuit "Planuri de Acţiune" în vederea implementării

fiecărui pachet legislativ.

Pentru întărirea mecanismelor, se va face o bază de date pentru 139 de

laboratoare pentru controlul calităţii produselor alimentare (MAA, MS, OPC şi

private). A fost stabilit necesarul de echipamente pentru acestea. Dosarul de

licitaţie pentru echipamente a fost pus în circulaţie. Proiectul este în curs de

implementare.

Personalul din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul

Sănătăţii, Oficiul pentru Protecţia Consumatorului şi Ministerul Industriei şi

Comerţului implicat în problemele de industrie alimentară este bine pregătit, este

capabil să înţeleagă şi să pună în aplicare legislaţia UE cu privire la produsele

alimentare.

Este inserată o glossă cu terminologia UE în domeniu alimentar.

Conducerea celor 18 laboratoare pentru controlul alimentelor este, pregătită

cu procedurile referitoare la obţinerea acreditării din partea UE şi 6 laboratoare vor

fi parţial echipate.

Dificultăţi majore nu au fost întâmpinate până acum.

Proiectul "Susţinerea întreprinderilor din industria alimentara în vederea

armonizării standardelor alimentare (Ro 9704 — 02)"

Obiectivele proiectului: Să susţină întreprinderile din industria alimentara

în vederea adaptării din mers la noul mediu rezultat în urma consolidării noilor

standarde de calitate şi pregătiţi de aderare la Uniunea Europeana.

Proiectul a început la 30 martie 1999 se va finaliza la 31 ianuarie 2000.

Rezultate principale realizate până în prezent

O supraveghere a pieţei pentru 50 de importanţi producători de produse

alimentare în vederea identificării informaţiilor de care aveau nevoie în conexiune

Page 133: ECONOMIE AGROALIMENTARA

133

cu procesul de aliniere la Uniunea Europeana.

Partenerul roman pentru "Centrul de Informare" şi "Newsletter" ambele

pentru industria alimentară a fost selectat în urma unei licitaţii restrânse.

Activităţile pentru ambele componente sunt implementate împreună cu

personalul selectat al Partenerului roman.

Numărul pilot al "Ştiri pentru Industria Alimentară" a fost editat iar

următoarea ediţie (lunara) va fi pregătită.

Partenerul pentru componentele "Pregătire şi Consultanţă" este în curs de

selectare.

Efecte potenţiale

Industria alimentara românească va avea un centru de informare propriu şi

auto finanţat şi un jurnal la dispoziţie conducând la o capacitate informaţională

unitară.

Dificultăţi întâmpinate

Există un număr limitat de companii romane (de stat sau private) interesate

în dezvoltarea unui sistem informatic şi informaţional pentru industria alimentara

(lipsa capitalului duce la reducerea drastica a potenţialilor clienţi).

Proiectul "Dezvoltarea Serviciului Naţional de Extensie" (Ro 9505 - 01-

01) "

Obiectivele proiectului: In continuarea proiectului 9203, acest proiect a

dus la crearea unui Serviciu Naţional de Extensie (SNE), în agricultură la nivel

local, ca proiect de construcţie instituţională. Acest serviciu fiind finanţat de

bugetul naţional a fost proiectat pentru a se adresa în special fermierilor mici şi

mijlocii,

iniţial gratuit. Serviciile de extensie şi de consultanţă oferă fermierilor

informaţii actualizate din domeniile agricol şi agrozootehnic.

Proiectul a început în ianuarie 1998 şi s-a finalizat în decembrie 1998.

Principalele rezultate obţinute

Au fost create Servicii Naţionale de Extensie la nivel central şi local.

Page 134: ECONOMIE AGROALIMENTARA

134

Sediile locale şi cele centrale au fost parţial echipate.

Un număr de 16 persoane din tot atâtea judeţe pilot au fost pregătite în

special în domenii manageriale şi economice (pregătirea tehnică nu s-a dovedit a fi

necesară).

Un număr de l 8 persoane din 10 judeţe care nu erau pilot au fost de

asemenea pregătite pe o perioada scurta în aceleaşi domeniu.

Au fost acumulate mai multe studii de caz.

Efecte: Asistenţă tehnică privind producătorii mici şi mijlocii este acum

definitivată ca o instituţie existentă, creată în acord cu standardele Uniunii

Europene.

A fost făcut funcţional un important şi accesibil sistem de difuzare la nivel

de comună prin intermediul scrisorilor de afaceri, utilizarea mass-mediei, ateliere

de lucru, întâlniri periodice între producători şi cei din serviciul de extensie etc.

Ca un efect colateral trebuie menţionata creşterea numărului de beneficiari.

Dificultăţi întâlnite: Sistemul a fost proiectat pentru a deveni cu

autofinanţare şi capabil de a se privatiza în următorii 10 ani. Introducerea de noi

taxe pentru serviciile acordate este perceputa ca o dificultate.

Proiectul "Politica de consultanta pentru dezvoltarea serviciilor de

creditare rurală" (Ro 9505 — 03 — 02)

Obiectivele proiectului: Să propună un sistem de credite agricole mutuale

în România şi sa introducă termenii de referinţă pentru lansare.

Proiectul a început în februarie 1998 şi s-a finalizat în iunie 1998 (a

beneficiat de o alocare bugetara limitată de 52.000 EURO).

Rezultate principale:

S-a publicat o diagnoza a situaţiei existente.

In corelaţie cu activitatea Fondului de Garantare a Creditelor Rurale a fost

proiectat un sistem mutual de credite.

Au fost schiţaţi "Termenii de Referinţă" pentru implementarea unui astfel

de sistem.

Page 135: ECONOMIE AGROALIMENTARA

135

Efecte: Exista o idee coerenta despre implementarea unui sistem de credite

mutuale pentru agricultura României.

Dificultăţi întâmpinate: Concepţia creată de actualul proiect trebuie să fie

adusă la zi şi trebuiesc identificate şi alocate resursele financiare pentru

implementarea proiectelor de asistenţă tehnică.

Proiectul "Dezvoltarea rurală în România" (Ro 9505 - 04 - 03 - 0005)

Obiectivele proiectului: Să definească o strategie complexa de dezvoltare a

zonelor rurale ale României şi să creeze un cadru de lucru la nivel instituţional

pentru implementarea viitoarelor politici de dezvoltare rurală.

Proiectul a început la 12.01.1998 şi s-a finalizat la 12.10. 1998.

Rezultate principale

O diagnoză a spaţiului rural (pentru 2685 comune) pentru care s-au analizat

45 de indicatori. Bazat pe acest studiu s-au definit zone cu diferite potenţiale de

dezvoltare.

A fost creata, tipărită şi distribuită Cartea Verde pentru Dezvoltarea

Rurală în România.

Un Plan de Acţiune pentru Dezvoltare Rurală a fost adoptat la sfârşitul

acestui proiect sub forma unui document interministerial.

S-au adoptat un număr de 34 de sugestii pentru proiecte pilot.

Efecte: România deţine acum o diagnoza a zonei rurale pentru toate

comunele şi o supraveghere a gospodăriilor (doar pentru un număr limitata de

comune).

O cale coerenta de colaborare pe termen mediu şi lung a fost acceptata şi

adoptata de către toate autorităţile interesate.

Au fost puse bazele planului de dezvoltare rurală.

Dificultăţi întâmpinate: In timpul implementării proiectului în 1998 nu au

existat dificultăţi majore cu excepţia inexistentei datelor despre veniturile

fermierilor.

Proiectul "Alinierea la UE şi politica de reformă" (Ro 9704 - 03)

Page 136: ECONOMIE AGROALIMENTARA

136

Obiectivele proiectului: Asistenţa suplimentară pentru "Grupurile de

Lucru" ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei în cadrul activităţii lor de

transpunere a aquis-ului comunitar şi pregătirii pentru mulţi şi bilaterale exerciţii

de screening.

Proiectul a început în iunie 1999 şi s-a finalizat în noiembrie 1999.

Rezultate principale

Au fost traduse multe regulamente şi directive ale UE, în special de

membrii Grupurilor de Lucru.

Membrii grupurilor de lucru au fost pregătiţi pentru a înţelege şi a prezenta

domeniul lor de activitate în faţă examinatorilor UE.

Prezentarea pentru screening-ul bilateral a fost pregătită incluzând fişele

sectoriale.

Efecte: personalul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei implicat în

PAC este antrenat şi pregătit sa înţeleagă şi să aplice legislaţia europeană.

Dificultăţi întâmpinate'. Slaba cunoaştere a limbilor străine de către

membrii grupurilor de lucru.

O perioadă prea scurtă acordată pentru implementarea proiectului.

Proiectul Ro 03 Fondul de Garantare a Creditului Rural

Obiectivele proiectului: Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt de a

furniza asistenţă pentru înfiinţarea Fondului de Garantare a Creditului Rural

(FGCR) şi de asemenea, sa furnizeze asistenţă tehnică pentru Institutul Roman

Bancar.

Proiectul a început în 1994 şi s-a finalizat în 1998.

Rezultate principale

Asistenţa tehnică sub formă de studii pregătitoare şi revizii ale funcţionării

FGCR.

O linie de finanţare de 9 MECU.

Organizarea. Pregătirii pentru Institutul Bancar Roman şi personalul din

bănci implicat, furnizarea de material didactic şi echipament.

Page 137: ECONOMIE AGROALIMENTARA

137

Efecte: 14 specialişti pregătiţi; 24 de persoane pregătite; un manual în 3

volume; 6 instructori pregătiţi; 20 de seminarii totalizând 189 de ofiţeri de credit

din filialele locale

Dificultăţi întâmpinate

Lipsa unei proiectări care să cuprindă toate dimensiunile: construcţii

instituţionale în interiorul sectorului financiar, construcţii instituţionale care să

asiste sectorul rural în adresarea lui către sectorul financiar, pregătirea, existenta

surselor de fonduri pentru credite pe termen lung.

În 1997 în cadrul Programului Operaţional pe Ţară (POT '97) fondurile

pentru sectorul agricol au fost în valoare de 4 MECU, având ca obiectiv sa susţină

armonizarea şi alinierea legislaţiei agroalimentare, a standardelor de producţie la

aquis-ului comunitar.

În 1998 - în cadrul programului PHARE '98, priorităţile principale au fost

armonizarea legislaţiei sanitar-veterinare, pregătirea implementarea strategiilor de

aliniere. Valoarea programului a fost de 5 MEURO.

FIMAN Fundaţia Internaţionala de Management - programul FIDEL -

Program pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi pentru dezvoltare rurală (doar o

parte a acestora a fost pentru agricultura, şi cate au avut impact asupra acestui

sector). Au fost 20 de proiecte pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

Alte acţiuni pentru ajutor rural

PHARE operează în strânsă colaborare cu alte instituţii şi organizaţii

internaţionale: BIIRD, BERD, USAID, Guvernele din Franţa, Germania şi

Olandei. In acest caz majoritatea proiectelor beneficiază de credite de tip grant şi

nu de fonduri nerambursabile, împrumuturile de tip grant include de regulă

asistenţă tehnică necesară implementării proiectului. Există anumite granturi axate

în special pe problemele de mediu.

O importantă asistenţă financiară este furnizată de proiectele bilaterale

finanţate de statele membre.

Proiecte dezvoltate cu ajutorul guvernelor Franţei, Germaniei şi Olandei au

Page 138: ECONOMIE AGROALIMENTARA

138

fost implementate cu succes.

Alte acţiuni de susţinere a spaţiului rural

Programele Comunitare Phare au fost aplicate în strânsă cooperare cu alte

instituţii şi organizaţii internaţionale: B1R.D, BERD, USAJD, Guvernele Franţei,

Germaniei şi Olandei, însă, în aceste cazuri, majoritatea proiectelor au fost

realizate prin acordarea de împrumuturi şi nu prin granturi şi/sau donaţii,

împrumuturile acordate au inclus în mod obişnuit şi asistenţă tehnică necesară

implementării proiectelor. S-au acordat şi câteva grant-uri orientate în special

pentru problemele de mediu.

Se dezvoltă asistenţă importantă prin proiecte bilaterale finanţate de statele

membre. Au fost implementate cu succes proiecte cu ajutorul guvernelor Franţei,

Germaniei şi Olandei.

Acţiuni de susţinere financiară prin Banca Mondială

În momentul începerii reformelor structurale ale (3uvernului României,

Banca Mondială şi-a redefinit programul de împrumut pentru a sprijini România sa

realizeze redresarea economica, oferind consultanţă şi finanţare pentru sprijinirea

reformei în diferite sectoare. Pe termen mediu, Banca va acordă prioritate

sprijinirii programelor sectoriale legate de aderarea la Uniunea Europeană.

Începând din 1990, împrumuturile angajate de la Banca Mondiala pentru

România totalizează aproximativ 2,681 miliarde USD (Sursa: Projects Portofolio

World Bank).

Agricultura reprezintă un sector cheie pentru Banca Mondială. Principalele

proiecte se concentrează pe dezvoltarea cadastrului general, servicii de sprijin

pentru agricultură, sisteme de irigaţie şi administrarea lor, sistemul de finanţare

rurală. Cele mai importante proiecte desfăşurate de BM:

(II). Proiect cofinanţat pentru Sprijinirea Fermierilor şi a

întreprinderilor Agricole Private.

Valoarea proiectului - 164, 7milioane USD din care 100 milioane USD

reprezintă împrumutul acordat de către Banca Mondiala, Co-finanţarea a fost

Page 139: ECONOMIE AGROALIMENTARA

139

realizata de către Banca Agricolă, Banca Comerciala Romana şi beneficiarii finali.

Proiectul are ca obiective: sprijinirea dezvoltării zonelor rurale, încurajarea

creşterii productivităţii şi eficienţei în agricultura, generarea de locuri de munca şi

îmbunătăţirea nivelului de trai.

Beneficiarii acestui proiect sunt: ţăranii şi întreprinderile prelucrătoare de

produse agricole. Unităţile sau societăţile proprietate de stat sau publice în care

majoritatea acţiunilor este deţinută de sectorul public au fost excluse. Investiţiile în

producţia de tutun, noi livezi, noi vii şi ferme de animale au fost excluse.

(III). Proiectul de cadastru

Valoarea acestui proiect este de 37 milioane USD, din care împrumutul

acordat de Banca Mondială este în valoare de 25,5 milioane USD. Proiectul are ca

obiectiv sprijinirea programului de reformă financiară prin asigurarea unei baze de

înregistrare şi protecţie a dreptului de proprietate asupra pământului şi crearea unei

pieţe eficiente de vânzare a terenurilor. Proiectul va fi implementat pe o perioadă

de 4 ani, începând din 1998. Proiectul este destinat realizării unui sistem general de

cadastru şi înregistrare a terenurilor, în zonele urbane şi rurale.

(IV). Proiectul privind crearea unui sistem naţional de servicii pentru

agricultura

In cursul celui de-al treilea trimestru al anului 1996, Guvernul Japoniei a

acordat Guvernului României un împrumut nerambursabil pentru agricultură

gestionat de către Banca Mondială.

Ministerul Agriculturii este beneficiarul proiectelor şi gestionar al

fondurilor. Cele două proiecte au fost:

a) Asistenţa tehnică pentru studiul privind reabilitarea sistemului de

irigaţii - 295.000 USD.

b) Asistenţă tehnică pentru studiul privind crearea unui sistem naţional de

servicii pentru agricultura - 219.840 USD

Ambele proiecte au avut ca principal obiectiv întocmirea de studii de

fezabilitate şi termenii de Referinţă pentru viitoare împrumuturi ale Băncii

Page 140: ECONOMIE AGROALIMENTARA

140

Mondiale, vizând cele două domenii. Ambele contracte s-au definitivat la sfârşitul

anului 1996 şi s-au implementat în cursul anului 1997.

Ca urmare a acestor studii, s-a stabilit că vor fi acordate împrumuturi

pentru cele două proiecte: pentru cel referitor la dezvoltarea serviciilor destinate

agricultorilor, costul a fost estimat la circa 25 milioane USD, iar împrumutul

acordat de către Banca urmează a fi stabilit.

Page 141: ECONOMIE AGROALIMENTARA

141

CAPITOLUL III

DEZVOLTAREA SPEŢIULUI RURAL

3.1. Actualitatea şi modernitatea conceptului de dezvoltare rurală

5.1.1. Declinul rural; Redescoperirea şi reînnoirea ruralului; Noile

perspective; Criza urbană; Atracţia ruralului; Noile potenţialităţi rurale; Voga

ruralului.

În ţările occidentale, de mai bine de un secol, iar la noi de circa 50 de ani,

exodul agricol a creat concentrări demografice puternice în oraşe paralel cu

deşertificarea treptată a ruralului. El a hrănit dezvoltarea industrială şi urbană,

golind satele de populaţie şi acest lucru a fost considerat "un progres,,. A părăsi

lucrarea pământului pentru o slujba într-un birou sau într-o uzină era perceputa ca

o „promovare socio-profesionala„. Această mişcare spre oraş părea fără întoarcere.

Numeroşi autori se precipitau să prorocească "/0 fin de la paysannerie", uneori nu

fără regrete sau murmure contra ordinii sociale care generează acest fenomen.

Astfel, Jean Francois Gravier, în cartea sa: "Paris ei le deserifrancais\ publicată în

1947 şi reedita în 1958, a fost unul dintre cei care au ridicat glasul împotriva

acestui declin rural şi a creşterii fără măsură a aglomerării urbane; analizele şi

cifrele elocvente cuprinse în lucrarea să constituie un veritabil rechizitoriu adresat

unei societăţi incapabile să asigure o dezvoltare armonioasă şi o populare

echilibrată a întregului teritoriu.

„De prin 1960, o "revoluţie silenţioasă" a transformat profund societatea

ţărănească; un progres fulgerător a bulversat economia agricolă, în 1971, Mendras

(sociolog rural francez) a publicat o carte cu conţinut provocator: „ La fin des

paysans" prin care răsuna glasul vechii societăţii ţărăneşti tradiţionale care a

construit Franţa câmpurilor şi a satelor. Condiţia ţărănească de altădată dispărea şi

făcea loc unei corporaţii de agricultori din ce în ce mai performanţi; ei exercitau o

meserie devenită complexă, în care trebuie investit din ce în ce mai mult capital şi

Page 142: ECONOMIE AGROALIMENTARA

142

pricepere. Dar aceşti agricultori mecanizaţi şi informatizaţi sunt din ce în ce mai

puţin numeroşi şi plecarea lor contribuie la trista depopulare rurală care continuă".

(Jean Gadant: „Amenagement et development rural", 1987, pag. l şi următoarele).

Fantastica dezvoltare a ştiinţelor şi a tehnologiilor era purtătoarea

bunăstării, culturii şi fericirii pentru toţi. Totuşi, în timp ce apăreau „noii săraci",

economia intra în criză suferind din cauza excedentelor de bogăţie pe care le-a

creat. Cursa nestăpânită a productivităţii a ghiftuit consumul: prea multe textile,

prea mult oţel, prea mult grâu, prea mult din de toate. Insecuritatea, denatalizarea,

abandonarea vechilor valori morale zguduie opulenta societate industrială care

pare a fi dereglată.

Efectivele de agricultori au regresat în mod constant în profitul numărului

de muncitori industriali din uzine şi a numărului de locuitori din oraşe. Astăzi,

agricultorii reprezintă sub 10% din totalul populaţiei active a ţărilor dezvoltate, în

multe dintre acestea ei se situează sub 5%. Ajungerea la aceasta situaţie în ţările

occidentale a fost rezultatul unei evoluţii care a cunoscut mai multe trepte esenţiale

sau mai multe mutaţii, astfel:

Prima revoluţie industrială din secolul trecut a fost cea a maşinii cu vapori,

a cărbunelui şi a oţelului şi după aceea a urmat minunata sinteza a celor trei: calea

ferată. Industriile grele s-au instalat în zonele cu minereuri şi energie. De atunci,

micile fabrici mai mult sau mai puţin artizanale diseminate la ţară, tributare apei

râurilor sau lemnului din pădure, au fost condamnate la dispariţie iar mâna de lucru

la „expatriere" spre oraş.

Ruralul, acest vast rezervor de oameni aprovizionează uzinele cu mână de

lucru şi hrăneşte urbanizarea. Societatea ţărănească tradiţională se transformă, iar

plecarea copiilor săi spre oraş apare ca o promovare sociala. Acest exod agricol a

deşertificat şi desertifică zonele cele mai defavorabile, mai ales zonele de munte

izolate şi prost dotate cu servicii, infrastructuri şi locuri de muncă, unde solurile

puţin fertile şi climatul aspru nu permit randamente bune.

A două mutaţie industrială a fost cea a energiei care a devenit mult mai

Page 143: ECONOMIE AGROALIMENTARA

143

uşor de procurat, în primul rând, petrolul, care se afla din abundenta în măruntaiele

pământului, înlocuieşte vaporul de apa şi acţionează motorul cu explozie. Apoi

apar pneumaticele care fac să prospere autoturismele ce invadează încet, încet o

reţea rutiera; aceasta la rândul ei se îndeseşte şi se gudronează, în sfârşit,

electricitatea aduce lumina în căminele cele mai îndepărtate şi distribuie peste tot

forţa motrice. Această revoluţie a energiei instaurează supleţe şi rapiditate în

transporturi; ea anunţă o explodare a marilor complexe industriale care erau legate

de zăcămintele de materii prime şi de cărbune. Mâna de lucru devine şi ea mai

mobilă, iar căutarea unui loc de muncă dispersează familia care, până atunci, era

ataşată unui teritoriu. Localizarea activităţilor este din ce în ce mai puţin legată de

un anumit loc. Producţia agricolă, ea însăşi începe să populeze terenurile cu

„crescătorii de animale fără terenuri agricole" şi cu producţii vegetale în sere.

Maşinile şi îngrăşămintele pun în valoare regiunile sterile transformând mizerabila

„ţară" nisipoasă, precum şi platourile calcaroase şi aride în grânare.

După război, industrializarea şi urbanizarea au cunoscut un nou avânt.

Creşterea nivelului de viaţă şi a confortului urban fac să continue depopularea

zonelor urbane. După privaţiunile şi tristeţile războiului erau foarte atrăgătoare

luminile şi vitrinele oraşelor, securitatea oferită de un loc de muncă în oraş, mai

ales pentru un ţăran a cărui recoltă nu era niciodată asigurată, şi care primea în

schimb, în oraş, un salariu care-i „pica" în mod regulat la sfârşitul fiecărei luni.

Astfel, cu securităţile şi atracţiile sale, oraşul impune modelul său, iar această

mişcare de concentrare urbană părea cu atât mai ireversibilă cu cât agricultorii, din

ce în ce mai puţin numeroşi, sporesc fără încetare randamentele lor şi contribuie

din ce în ce mai bine la satisfacerea nevoilor alimentare ale ţării. Populaţia agricolă

a continuat deci să regreseze, ceea ce a făcut ca, de prin anii '60, ministerele

agriculturii şi organizaţiile profesionale agricole, din unele ţări occidentale, să

demareze o politică de amenajare rurală menită să frâneze abandonul neliniştitor

care instala deserturi. Totuşi, această cale de reanimare a acestor teritorii rurale în

declin a fost asemuit cu nişte „lupte de ariergardă". Industrialul şi urbanul

Page 144: ECONOMIE AGROALIMENTARA

144

rămâneau încă valorile sigure ale zilei de mâine.

Redescoperirea şi reînnoirea ruralului. Cu toate acestea, recensămintele

demografice din anii '80 arată că în unele ţări (în Franţa de exemplu) tendinţele de

mişcare a populaţiei tind să se inverseze: populaţia rurală creşte global mai repede

decât populaţia urbană. Astfel, în timp ce poluările de tot felul agresează „oraşele

orgolioase", serenitatea rurală şi liniştea parfumată a câmpurilor atrag cetăţenii

„intoxicaţi de modernism". Aceasta i-a făcut pe unii analişti să strige: "Mâine,

exodul urban!". Teritoriile rurale îşi recapătă încet vitalitatea. De acum, comunele

rurale câştigă global populaţie, în timp ce oraşele pierd cu atât mai mulţi locuitori

cu cât sunt mai importante, între mijlocul anilor '70 şi începutul anilor '80, în

Franţa, s-a instalat o încetinire generală a creşterii demografice, limitată la 3%. în

acest context, în timp ce ansamblul comunelor urbane, pentru prima dată, nu au

progresat în acest interval decât cu 2%, ansamblul populaţiei rurale a crescut cu

6%. (Jean Gadan: op. cit. pag. 5-6 şi urm.).

Desigur că analiza acestui fenomen nu este simplă şi, în mod cert, este

prematur să se tragă concluzia ca exodul urban a început. Se pare că este vorba

mai degrabă de o extindere a oraşului asupra zonelor rurale înconjurătoare sau de o

dezvoltare a siturilor turistice decât de o revitalizare profundă a ruralului îndepărtat

de centrele urbane, unde continuă deşertificarea. Pe de altă parte, criza economică

şi şomajul au încetinit plecările spre oraş. în sfârşit, dacă jumătate din comunele

rurale se află în curs de revitalizare, cealaltă jumătate continuă să se depopuleze.

Prăpastia continuă să se mărească între comunele plasate în zona de atracţie a unui

oraş sau care beneficiază de vecinătatea unei instalaţii industriale sau a unei

resurse turistice şi teritoriile deşertifîcate unde continuă declinul economic.

Şi totuşi, ruralul continuă să se mişte. Unul dintre bunii observatori francezi

ai ruralului, sociologul Mendras, declara în a două jumătate a anilor '80: „Dacă

exista o parte vivant a societăţii franceze care a ştiut să se adapteze în mod

extraordinar, să creeze instituţii noi, aceasta nu este Franţa urbană ci Franţa rurala'.

Necesităţile economice cer încă plecări din agricultură, dar exodul rural, în ţările

Page 145: ECONOMIE AGROALIMENTARA

145

dezvoltate, se încheie iar mişcarea migratorie se inversează. Colectivităţile rurale

devin mai dinamice. Dispunând de toate facilităţile vieţii moderne, ele regăsesc

vitalitatea. Astfel, ultimul recensământ anunţa sfârşitul lungului declin: el suna

trezirea .. ţărilor rurale" cărora noua societate le oferă atuuri foarte bune. Ştiinţele

şi tehnologiile, care avansează cu paşi mari, deschid perspective fabuloase, încă

nebănuite, care pot rupe izolarea ruralului şi pune la loc de cinste valorile sale

imense.

In câteva decenii s-au realizat progrese remarcabile. Luna şi-a arătat

secretele sale oamenilor care au vizitat-o; aventura cuceririi spaţiului a început;

sateliţii observă pământul şi multiplică reţelele de comunicaţii de orice natură;

energia atomică este prezentă, ucigătoare, capabilă de mai rău dar şi de mai bine.

Ordinatorul (computerul, calculatorul), mai performant decât un creier şi dotat cu

memorie, operează calcule vertiginoase cu viteza electricităţii şi ce să mai spunem

de progresele medicinii care prelungeşte fără încetare viaţa, de biotehnologii şi de

geniul genetic capabil să manipuleze speciile de plante şi animale şi care deschide

orizonturi nebănuite, promiţătoare şi neliniştitoare în acelaşi timp. Roboţii

automatizării înlocuiesc lucrătorii. Dacă activităţile productive nu vor mai folosi

decât 10% din forţa de muncă activă din ţările dezvoltate la intrarea în cel de al

treilea mileniu, aşa cum estimează unii analişti, ce vor face ceilalţi? Perspectiva

este entuziasmată sau redutabilă? Ori cum ar fi, ea deschide pentru spaţiul rural noi

şanse încă insuficient explorate.

Sistemul social-economic este în criza. El se încăpăţânează să facă

productivitate în timp ce numărul şomerilor se măreşte; natalitatea societăţi scade.

Clubul de la Roma a presimţit sosirea unui nou mod de dezvoltare, făcut de o

economie mai puţin productivistă, în cadrul unei bune amenajări a teritoriului,

integrând dimensiunea ecologică, socialmente mai conviviabilă. Aceasta

perspectivă a unei dezvoltări mai calitative, mai aerate, mai dulci, nu poate decât

să surâdă acestui „zăcământ natural de spaţiu rural" care reprezintă un atu enorm.

Ceea ce trebuie este deci, amenajarea şi valorificarea acestui spaţiu rural Faimosul

Page 146: ECONOMIE AGROALIMENTARA

146

Philippe Lamour, fostul preşedinte al Companiei Bass-Rohn Languedoc din

Franţa, a pus în mod clar aceasta problemă şi a definit obiectivele: „Viaţa urbană

este suportată dificil. Asistăm la un retur în mediul rural. Dar cadrul de primire

pentru această nouă migraţie nu a fost pregătit suficient. Nu trebuie să fim la fel de

neprevăzători ca planificatorii de după război care n-au prevăzut urbanizarea.

Trebuie pregătită amenajarea spaţiului rural care reprezintă 90% din spaţiul

naţional".

Noile perspective. Economia ţărilor dezvoltate a intrat în a treia bulversare

industrială. Precedentele două erau creatoare de energie şi vizau decuplarea forţei

muşchiulare a omului şi a animalului pentru multiplicarea fabricării tuturor

felurilor de bunuri. Revoluţia prezentă este creatoare de inteligenta, decuplând

capacităţile creierului uman.

După o eră a "producţiei de masă", a creşterii continue a mărimii oraşelor şi

a industriilor, iată că societatea şi activităţile sale se diversifică. Habitatul

individual este preferat habitatului colectiv; industria mică şi medie câştigă în

rentabilitate; particularismele locale renasc. Trăim o mutaţie tehnologică ale cărei

posibilităţi le întrevedem încă destul de puţin. Tehnicile de teleprocesare

redimensionează spaţiul, fac să eclateze centrele de decizie, dispersează atelierele

de producţie, astupă prăpăstiile profunde care s-au crăpat între oraşe şi sate.

Informatica, telematica, birotica nu vor rămâne apanajul exclusiv al birourilor din

oraşe şi vor constitui purtătoarele de noi posibilităţi şi oportunităţi pentru lumea

rurală. La fel de rapid ca şi un birou de studii dintr-o capitală, ferma cea mai

îndepărtată dintr-o provincie oarecare va putea interoga o bază de date sau să

consulte zilnic cursurile pieţei oilor. Internetul este un instrument al comunicării

fără frontiere. Posibilităţile de lucru la domiciliu pot bulversa economia locală în

anii care vin. Reţelele de comunicaţii vor favoriza vânzările directe spre oraşe

dintr-o multitudine de mici unităţi de producţie artizanale şi agricole. Telexul va

realiza schimburile instantanee de mesaje scrise. Diferite sarcini administrative vor

putea fi exercitate de la distanţă (secretariat, statistică, contabilitate, sesizări

Page 147: ECONOMIE AGROALIMENTARA

147

informatice, etc.). O dactilografa rămasă în valea sa natală dintr-o minunată zonă

montană, va pute să scrie o corespondenţă la domiciliul sau pe care s-o transmită în

capitală şi va putea primi şi transmite instantaneu un document prin telecopiator

sau prin poşta electronică. O direcţie dintr-un minister va putea convoca, pe un

ecran de televiziune, un colaborator aflat pe un platou la 2000 de metri altitudine

mai repede decât dacă s-ar afla într-un birou vecin. O conferinţă care reuneşte o

jumătate de duzină de persoane aflate în teritoriu va putea fi convocată rapid şi

oriunde. Transporturile în comun au făcut progrese enorme, scurtând distanţele

dintre oraş şi sat. Un locuitor dintr-o localitate rurală care şi-a amplasat locuinţa

într-o liziere de pădure are acces la un birou din capitală la fel de repede ca şi un

locuitor dintr-un cartier al capitalei. Trenurile de mare viteză scurtează timpul de

deplasare la mare distanţă şi permit contacte rapide, dese şi o folosire mai bună a

timpului. Transporturile aeriene contribuie în aceeaşi direcţie la comprimarea

timpului, reducerea distanţelor, intensificarea circulaţiei şi a schimburilor mărind

eficienţa activităţii umane. Progresul continuă şi distanţele se scurtează din ce în ce

mai mult.

Toate aceste inovaţii dispersează locuitorii şi activităţile pe spaţiul

geografic al unui teritoriu, îndepărtează locurile reşedinţă şi de muncă. Industria se

eliberează de zăcămintele de energie, de materii prime şi de mâna de lucru. Se va

ajunge ca ea să caute în favoarea salariaţilor săi un climat agreabil (însorit), cu

peisaj împădurit, în vecinătatea zonelor înzăpezite sau a unui ochi de apă în

vederea creării unor condiţii de viaţă şi de muncă de o calitate deosebită.

Criza urbană. Marele oraş a pierdut atracţiile sale de altădată. El este astăzi

poluat şi zgomotos. Marile ansambluri au creat monotonie, insecuritate şi un trist

anonimat. 300 de locuitori care locuiesc într-un bloc turn se ignorează total, în

timp ce 300 de locuitori dispersaţi într-o mică localitate rurală se cunosc toţi şi sunt

vecini. Deplasările de la domiciliu la locul de muncă în transporturile colective

sunt stresante şi nervos penibile. Existenţele agitate şi robotizate ale oraşului fac ca

ruralitatea să fie idealizată cu calmul său, verdeaţa sa, convivialitatea sa, valorile

Page 148: ECONOMIE AGROALIMENTARA

148

sale sociale şi culturale regăsite, cu timpul său care pare mai puţin socotit. In

fiecare citadin se află un vechi atavism ţărănesc şi un pământean care doarme.

Atracţia ruralului. America a precedat tot timpul vechea Europa pe drumul

evoluţiilor. De prin 1970, populaţiile cele mai avute din oraşele sale părăseau

centrele urbane plicticoase pentru a se instala în zonele rurale înconjurătoare.

Astăzi, acest fenomen s-a generalizat atât de mult încât terenurile agricole din

aceste zone rurale anturante sunt rapid înghiţite de construcţii de locuinţe, cu toate

consecinţele ce decurg de aci asupra pieţei funciare.

Zonele rurale europene au devenit mai atrăgătoare. Plecarea spre oraş nu

mai este considerată o promovare, inversul fiind tot mai apreciat. Tinerii îşi

exprimă tot mai mult dorinţa de a rămâne să lucreze la ţară. Citadinii vin să-şi

regăsească rădăcinile. Muncitorii din ce în ce mai numeroşi îşi construiesc

locuinţele în mediul rural din vecinătatea uzinelor în care lucrează. Milioane de

reşedinţe secundare provoacă o veritabilă transhumantă la fiecare sfârşit de

săptămână şi în timpul vacanţelor sau a concediilor mai ales spre „ la ţară".

Pensionarii se instalează de asemenea aci. Spaţiul rural se populează din ce în ce

mai mult, până la punctul în care crează nelinişte în rândul protectorilor naturii,

mai ales atunci când construcţiile se amplasează şi se dezvoltă anarhic.

Comunele rurale din ţările dezvoltate au beneficiat de un efort important de

amenajare şi de dotare cu echipamente colective. Apa este asigurată peste tot şi

asanarea progresează, în toate capitalele de cantoane este instalat un "centru

economic de gestiune"; se fac lotizări; turismul verde se implantează. Comodităţile

şi confortul urban s-au instalat în mediul rural. Telefoanele leagă toate căminele

până la rudele de pe alte continente. Electricitatea răspândeşte peste tot luminile şi

căldura sa; ea acţionează nenumărate motoare în slujba oamenilor. Astăzi fiecare

familie are cel puţin un automobil cu care poate să ajungă rapid la un

„supermarket", la cinema, la piscina din oraşul vecin sau la locul de muncă.

Imaginile mai multor canale de televiziune, provenind din tot universul, pătrund în

fiecare casă. Ruralul, ca şi urbanul, dispune de "servitori electro-menajeri" şi în

Page 149: ECONOMIE AGROALIMENTARA

149

curând de o consola de ordinator. Fiecare familie beneficiază, pe lângă casa

proprie, de un spaţiu de grădină cu arbori şi flori, adesea de fructe şi legume „mai

biologice" şi mai proaspete decât cele de la comerciant.

Noile potenţialităţi rurale. Teritoriul rural va conserva multă vreme spaţiile

sale depopulate din munţi şi din zonele defavorizate unde resursele sunt mai

limitate şi unde viaţa este grea. Pe de altă parte, aceste zone dispun de atuuri care

ar putea fi exploatate mai bine prin:

- obţinerea celui mai bun profit din producţia de lemn;

- dezvoltarea turismului rural care răspunde nevoilor de repaus, de sănătate,

de natura şi de autenticitate exprimate şi căutate din ce în ce mai mult de către

cetăţenii intoxicaţi de modernism;

- promovarea artizanatului;

- îngrijirea mediului înconjurător.

Pe de alta parte, diversificarea producţiei agricole deschide posibilităţi noi:

dezvoltarea numeroaselor mici producţii agricole vegetale şi animale încă

deficitare; oferirea unor produse de calitate de „tip fermier"; adoptarea unor

sisteme de producţie mai extensive; practicarea pluriactivităţii pentru a consolida şi

pereniza locurile de muncă agricolă.

Voga naturalului. Respingerea oraşului mineral plin de noxe, excesele unei

economii prea productiviste şi prea consumatoriste au determinat o întoarcere

presanta la valori autentice şi la surse mai pure. Aceste aspiraţii se concretizează

într-o extraordinară căutare a "naturalului". "Naturalul este binefăcător iar

artificialul este rău!"

Creşterea nivelului de trai şi sporirea timpului liber angajează marele

public, mai ales mediile intelectuale şi mai înstărite, în vaste mişcări de opinie în

favoarea "protecţiei naturii", apărării mediului, cercetării calităţii vieţii. Ei resping

o economie prea galopantă şi prea industrializata consumatoare a spaţiului şi a

resurselor limitate sau a unor resurse prea încet regenerabile. Trei exemple

ilustrează această înverşunare pentru natural de care ruralul va profita.

Page 150: ECONOMIE AGROALIMENTARA

150

În primul rând, "valul ecologic" al anilor '70; el a suscitat apariţia

multiplelor asociaţii de protecţie a naturii şi mişcările verzilor pe care politicienii

tradiţionali au fost constrânşi să le la în serios. Aceşti apărători ai naturii,

contestatatori ai economiei şi adesea ai societăţii consumatoriste, au ajuns chiar să

la poziţii excesive. Dar ceea ce este important din aceste critici şi constatări, graţie

lor, oraşul şi marele public au început astfel să se intereseze mai mult de natură.

După aceea, condamnarea produselor agricole contaminate chimic şi

înverşunarea pentru produsele naturale şi biologice pe care le distribuie

"magazinele naturii". Agricultorii tradiţionali trebuie să cheltuiască averi întregi

pentru a cumpăra îngrăşămintele necesare fertilizării solului şi sunt constrânşi să

utilizeze produsele fitosanitare pentru a lupta contra bolilor şi dăunătorilor

culturilor cu ajutorul ştiinţific al cercetărilor agronomice, în timp ce unii, din ce în

ce mai numeroşi, pretind că pot furniza produse naturale, cu randamente

satisfăcătoare, fără îngrăşăminte şi pesticide.

în sfârşit, mai recent, la sfârşitul anilor '80, solitară şi sigură de ea, cu

unicul slogan magic de "natural", Rika Zarai ţine capul cohortei de medici şi de

cercetători serioşi; în numele "naturalului", aceasta cântăreaţă vegetariană publică

best-seller-ul anului respectiv, copiind "reţetele de pe vremea bunicii". Cartea sa

de bucate propovăduieşte religia naturalului şi medicina plantelor, al căror consum

s-a dublat în zece ani.

Naturalul a devenit astfel un argument puternic de publicitate. Un

apartament care are priveliştea unui spaţiu verde capătă valoare; la fel şi o vila la o

liziera de pădure. Pasta de dinţi cu clorofilă, săpunelele aromatizate cu parfumuri

de flori de câmp au virtuţii particulare. Dar ceea ce importa din aceste mişcări

intempestive ale ecologiei, ale biologiei şi ale naturalului este faptul ca ele pot

contribui la reanimarea unor adevăruri vechi şi fundamentale care începeau a fi

uitate: o economie mai productivă de resurse naturale limitate, o existenţă şi

activităţi în mai bună armonie cu mediul natural fragil, hrăniri şi medicaţii mai

puţin artificializate. Această vogă a naturalului nu poate fi decât în profitul

Page 151: ECONOMIE AGROALIMENTARA

151

ruralului trezindu-i "ţările".

3.2. Definirea conceptului de dezvoltare rurală şi a altor concepte

adiacente

Definirea conceptului de "dezvoltare rurală " este strâns legată de definirea

unui concept cu portantă mai mare şi anume conceptul de "economie rurală". Jean-

Marc Boussard, în lucrarea sa: „Introduction a l'economie rurale" (Edition

GILLAS, 1992), defineşte "Economia Rurală" ca „o ramură a ştiinţei economice

care se interesează în mod special de agricultură de lumea rurală şi de sectorul

agroalimentar". înţelegerea acestei definiţii presupune înţelegerea principalilor

termeni cuprinşi în ea şi anume: "ştiinţa economică, "agricultura", "rural" şi

„agroalimentar". Aceasta lucrare fiind destinata unui mediu economic, se poate

admite ca termenul de Ştiinţa economică este familiar, în mod evident şi termenii

de agricultura şi agroalimentar sunt în general cunoscuţi. De regula, atunci când se

defineşte un concept ce desemnează un sector al activităţii economice, sunt

invocate adesea caracteristicile care fac ca acest sector economic să se deosebească

de alte sectoare economice. Ori tocmai aici, în acest domeniu al „diferenţelor" sau

al „deosebirilor", apar, la o examinare mai atenta, unele dificultăţi. Oricât ar părea

de ciudat, asemenea dificultăţi apar şi în ceea ce priveşte definirea unui concept

atât de larg cunoscut şi uzitat cum este „ agricultura ", asupra definirii căruia ar

părea ca nu mai pot exista dubii. Prezentăm mai jos câteva dintre aceste aspecte

reliefate de Jean-Marc Boussard în lucrarea citata.

Agricultura este o activitate economică care constă în a favoriza

dezvoltarea plantelor şi a animalelor în scopul obţinerii substanţelor utile omului,

în special produse alimentare dar nu în mod exclusiv alimentare, deoarece, pe

lângă acestea agricultura produce şi produse nealimentare de mare utilitate: fibre

de in, cânepă şi bumbac, lână, piei, blănuri, etc., pentru a cita doar câteva dintre

produsele necomestibile şi deci nealimentare. O asemenea activitate necesită, în

general, mult spaţiu, şi aceasta este considerată o particularitate distinctivă sau o

originalitate majora a agriculturii faţă de alte economice, în special faţă de cele

Page 152: ECONOMIE AGROALIMENTARA

152

industriale. Trebuie însă menţionat că şi alte ramuri economice folosesc suprafeţe

întinse, cum ar fi de exemplu silvicultura şi piscicultura sau acvacultura, ceea ce

face ca „originalitatea majora a agriculturii" menţionată mai sus să fie comună şi

altor ramuri. De la o regiune la alta, piscicultura şi silvicultura, fiecare în parte, pot

ocupa suprafeţe mult mai mari decât agricultura. Aceasta face ca nici aserţiunea

cuprinsă în multe lucrări de specialitate, potrivit căreia, agricultura ar ocupa cea

mai mare suprafaţă a spaţiului geografic, nu poate fi luată în consideraţie ca atare

nici la nivel planetar, nici la nivel naţional şi nici chiar la nivel regional. Aserţiunea

respectivă poate fi valabilă numai în unele zone şi nu în mod generalizat

Valoarea producţiei la hectar, în agricultura, este de multe zeci de ori sau

chiar de sute de ori inferioară celei pe care o obţin marea majoritate a altor

activităţi. Această particularitate ar putea apare ca paradoxală pentru ca, toţi

agricultorii din lume sunt foarte mândri atunci când pot creşte producţia lor pe

hectar. Pe de altă parte, valoarea producţiei agricole la hectar variază în largi

proporţii de la o cultură la alta şi în funcţie de tehnicile şi tehnologiile folosite la

acelaşi gen de cultură. De exemplu, cultura tomatelor poate asigura o producţie

de 10-20 de ori mai mare la ha, faţă de cultura grâului chiar în condiţiile celui

mai mare randament de grâu la hectar. De asemenea un hectar de mei cultivat

într-o ţară dezvoltata europeană poate asigura o valoare dublă la ha faţă de

aceeaşi cultură într-o ţară africană.

Între altele, agricultura este puternic dependentă de condiţiile naturale:

calitatea solului şi condiţiile climaterice. Aci este locul să remarcăm o distincţie ce

trebuie făcută între „sol" şi „pământ". Solul este mediul biologic particular, mai

mult sau mai puţin favorabil culturii plantelor, şi mai mult sau mai puţin natural (el

poate fi ameliorat, cu toate ca aceasta poate costa scump şi cere mult timp).

Pământul este, fără îndoială, parţial, un dar al naturii, "un dar gratuit al naturii"

despre care vorbea David Ricardo, şi el desemnat adesea prin termenul de "teren ",

ceea ce reprezintă „spaţiul", adică suprafaţă ocupată de agricultură sau de alte

categorii de folosinţă (păduri, ape, drumuri, construcţii, terenuri sportive, etc.). Se

Page 153: ECONOMIE AGROALIMENTARA

153

poate deci spune pe bună dreptate că dependenţa de spaţiu nu este o caracteristică

specifică numai agriculturii. Se poate spune acelaşi lucru despre toate activităţile

menţionate în paranteza de mai sus şi în plus şi despre turism, transporturi şi alte

activităţi. Nici chiar dependenţa de factorii naturali nu este specifică numai

agriculturii, ea fiind comună şi altor activităţi, de exemplu: turismul, mineritul,

balneologismul, hidroenergia, şi toate ramurile industriale bazate pe exploatarea

sau folosirea resurselor naturale.

S-a spus ca una dintre specificităţile agriculturii constă în faptul ca Qăface

apel la procese biologice. Este adevărat că agricultura este o activitate economică

în care procesele de muncă se îmbină cu procesele biologice, dar este tot la fel de

adevărat că procesele biologice joacă un rol important şi în alte activităţi

economice, de exemplu, în orice industrie ce lucrează cu procese fermentative.

Prin urmare se poate pune întrebarea dacă folosirea proceselor biologice constituie

realmente o particularitate numai a agriculturii şi dacă există într-adevăr o

originalitate proprie agriculturii din acest punct de vedere.

O altă veche dezbatere, privind definirea agriculturii, este aceea de a ştii

dacă pădurea este o activitate agricolă, în sensul restrâns al termenului, pădurea

este distinctă de agricultură, probabil pentru că la origine, aceasta era un reziduu,

adică un ansamblu de vegetale care nu făceau obiectul nici unei îngrijiri speciale,

în afară de recoltare. La ora actuală este din ce în ce mai frecventă cultivarea

pădurii şi, pornind de la aceasta, pădurea este tot mai mult considerată ca făcând

parte din sfera agricolă, în fapt, caracteristicile prezentate mai sus pentru

agricultură sunt valabile şi încă în proporţii mult mai mari pentru silvicultură.

Productivitatea pădurii este de 10 până la 100 de ori mai scăzută decât cea obţinută

de cereale sau de creşterea bovinelor, ceea ce conduce la considerarea silviculturii

ca o formă extremă de agricultură.

Prestigiosul cercetător roman în domeniul istoriei agrare, Dr. Eugen

Meves, care dovedeşte o scrupulozitate sisifică în definirea terminologiei, a

conceptelor şi a limbajului ştiinţific „...fără de care nesiguranţa începe să marcheze

Page 154: ECONOMIE AGROALIMENTARA

154

gândirea ştiinţifică şi chiar interpretarea, ca etapă obligatorie a investigaţiei... ", a

adus o importantă contribuţie la delimitarea conţinutului şi la identificarea

relaţiilor dintre trei concepte larg uzitate: AGRAR - AGRICOL - RURAL. Redăm

mai jos reflecţiile sale bazate pe o impresionantă cercetare documentară în legătură

cu aceste „noţiuni fundamentale, cu caracter general".

„Cuvântul AGRAR îşi are izvorul în latinescul agrarius din familia lui ager

(= câmp). Sensurile care se dau acestei noţiuni sunt oscilatorii. Se admite că ea

exprimă ceva care are legătură cu pământul (de ex. Arul este o unitate de măsură

agrară), sau care priveşte proprietatea pământului, proprietatea funciara şi

problemele politice, juridice, economice etc., legate de această proprietate, în acest

sens se utilizează expresia, .problema agrară " care este interpretată ca o problemă

a proprietăţii, a modelului de posesiune a pământului. Există însă şi alte

interpretări. Astfel se poate întâlni opinia după care problema agrara ar fi o

problemă a căilor de dezvoltare a agriculturii şi a raporturilor de clasă la sate, sens

identic cu cet din expresia "ţară agrară", definită ca ţara care îşi sprijină economia

în special pe producţia agricolă. Uneori noţiunea de agrar este echivalentă cu cea

de rural, pe când alţi autori diferenţiază cele două noţiuni. Alteori se stabileşte o

egalitate între agrar şi agricol. O interpretare realistă este cea care cuprinde în

fenomenul agrar toate manifestările omeneşti legate de agricultură.

„ Cuvântul AGRICOL îşi are originea tot în limba latina: agricolă, iar

acesta provine din asocierea lui ager câmp, cu colere = a cultiva, adjectivul

respectiv referindu-se la ceva care ţine de agricultură sau care este folosit în

agricultură. Prin urmare cuvântul agricultură ar semnifica cultivarea pământului,

prin interpretare strict toponimică. Interesant este faptul,..., ca unii istorici şi

etnografi continuă să acorde credit acestui sens restrictiv, fapt care reduce ramura

economică a agriculturii numai la activitatea de cultivare a plantelor, deşi

dicţionarele sunt corecte şi precizează că agricultura are două mari diviziuni:

cultura plantelor şi creşterea animalelor.

„În ceea ce priveşte sectorul vegetal, trebuie spus că acesta include nu

Page 155: ECONOMIE AGROALIMENTARA

155

numai cultivarea propriu-zisă a plantelor, ci şi exploatarea suprafeţelor acoperite

de păşuni şi fâneţe. De altfel, statistica înregistrează sub noţiunea de „teren

agricol" următoarele categorii: culturi de câmp, legume, vii, livezi, păşuni şi

fâneţe.

În engleză se utilizează adesea expresia de "farming" pentru a desemna

procesul tehnic de producţie agricolă (vegetală + animală), paralel cu cel de

„agriculture", căruia i se dă un sens mai larg. Adevărul este că literatura anglo-

saxonă nu a delimitat net în prezent cele două noţiuni, ele coexistând şi

contribuind astfel la adâncirea confuziei existente. Astfel, citim în Dicţionarul

Webster că prin „agriculture" se înţelege „ The art or science of cultivating the

ground; the production ofcrops and livestock on a farm", iar prin „farming" s- ar

desemna „Act or business of cultivating land". După cum se vede, între sensul

acceptat în literatura de specialitate de limba engleza şi sensul acordat de autorii

dicţionarului există o opoziţie completă. De fapt, în practică, cele două expresii îşi

schimbă între ele rolurile într-un mod nestatornic, confuzia luând proporţii şi mai

mari prin echivalarea de către cercetătorii istorici a noţiunilor "agricultural" şi „

agrarian ".

„După părerea noastră - scrie E. Mewes - ţinând seama de existenţa celor

două noţiuni cu circulaţie paralelă, termenul „farming" cuprinde două domenii:

cultura plantelor şi creşterea animalelor, în timp ce termenul de „agriculture"

cuprinde toate domeniile (unelte şi maşini, sisteme de agricultură, solurile,

landsaftul, conservarea, prelucrarea şi industrializarea produselor, calitatea

producţiei, comercializarea produselor, transporturile, construcţiile, îmbunătăţirile

funciare, organizarea teritoriului, propaganda agricolă, statistica agricolă,

organizarea muncii şi a producţiei s.a). Restul domeniilor adiacente (din grupa

instituţiilor, relaţiilor şi ideologiilor) intră în noţiunea de "agrar". Deci, şi în limba

engleză problema se reduce tot la cele trei noţiuni de baza luate în discuţie.

Cuvântul RURAL provine din rus, care înseamnă câmp, ogor, loc de arat,

locuinţă la ţară, ţară, ţinut, loc, proprietate la ţara (vezi expresiile: "Paterna rura

Page 156: ECONOMIE AGROALIMENTARA

156

bobus exercit suiş " = lucrează ogoarele părinteşti cu boii săi, sau: "Cum în sua

rura venerunt" - când au venit în proprietăţile lor de la ţară). Sensul adjectivului

rural este uneori îngustat: agricultura, alteori extins la întreaga viaţă a satului.

„Nesiguranţa terminologiei folosite se face simţită chiar şi în limbajul

sociologilor care au studiat fenomenul agrar. Astfel, H. Stahl, în studiul „Evoluţia

vechilor funcţii urbane ale oraşului Slatina, intitulează un capitol "Caracterul

agrar-rural al vechii Slatine " (p. 20), dar nu vorbeşte decât de caracterul rural,

materializat în „proporţia importantă a populaţiei agricole a oraşului" (p. 21), sau

chiar de caracterul agricol al oraşului, dată fiind ponderea însemnata a producţiei

agricole (p.20).

„ O încercare de analiza a întreprins în 1941 TraianHerseni, în cursul sau

de „Sociologie rurală „. El subliniază că „există atâtea sociologii rurale câte ţări

agrare au ajuns la conştiinţa de sine ". (p. 7). "Obiectul sociologiei rurale, este

pretutindeni de aceeaşi esenţă: fenomenul agrar, prin care înţelegem toate

manifestările omeneşti legate de agricultură "(p. 8). După care urmează o amplă

explicaţie: "sociologia rurală se ocupă cu realitatea socială agrară. Faţă de termenii

de sociologie ţărănească, sau cel de sociologie agrara, s-a impus termenul de

sociologie rurală ca fiind mai cuprinzător. Biserica, şcoala, primăria, cârciuma

etc., dintr-un sat nu sunt ţărăneşti, nici agrare. Instituţiile acestea, dacă nu sunt

ţărăneşti sau agrare, sunt însă instituţii rurale. Cum termenul de rural cuprinde atât

termenul de ţărănesc sau pe cel agrar, cât şi celelalte relaţii din cuprinsul unui sat

sau legate de agricultură, ştiinţa realităţii sociale constituită pe temeiul agriculturii

a adoptat numele de sociologie rurală. Când spunem ca obiectul sociologiei rurale

este fenomenul agrar cu toata complexitatea lui, ne gândim nu numai la agricultori

... şi la instituţiile sociale cuprinse într-un sat... ci şi la activitatea satului sau a

altor unităţi sociale în legătură cu agricultura ... fără de care realitatea socială

rurală nu poate fi pe deplin lămurită" (p. 8). "Iată ce înţelegem prin sociologie

rurală: ştiinţa formelor şi evoluţiei fenomenului agrar, a societăţilor şi civilizaţiilor

rurale. Problema centrală a sociologiei rurale o constituie societatea şi civilizaţia

Page 157: ECONOMIE AGROALIMENTARA

157

ţărănească ". (p.29). Provenit din aceeaşi şcoală sociologică, O. N e a m n t u

distingea în 1970 sociologia rurală de sociologia agrară, fără a da nici o explicaţie.

„Faţă de cele arătate, - scrie E. Me w e s - istoricul agrar este pus în situaţia

de a opta în deplina cunoştinţă de cauză. Relaţia agrar - agricol - rural sub raport

istoric a fost stabilită în mod clar prin definiţia dată de noi istoriei agrare: Istoria

agrară este ştiinţa care se ocupă cu evoluţia, în timp şi spaţiu, a agriculturii şi

silviculturii, a instituţiilor, relaţiilor şi ideologiilor agrare precum şi a vieţii rurale,

din punct de vedere economic, tehnico-ştiinţific, social cultural şi politic..."

Ceea ce rămâne de lămurit este interferenţa noţiunilor, în scopul lămuririi

acestor interferenţe E.Mewesaga realizat următoarele grupe de relaţii:

"L Relaţia rural-urban (care reprezintă mediul social şi locul geografic al

existenţei colectivităţilor umane) tinde spre integrare în ambele sensuri: rural în

urban sau urbanizarea ruralului.

,,2.Fenomenul agrar are o bază obiectivă: pământul, deci este suma

activităţilor legate de aceeaşi sursă.

„3. Fenomenul agrar nu se suprapune cu mediul rural, o parte a activităţilor

din acest mediu neavând aceeaşi bază.

„4. Fenomenul agrar cuprinde o parte vasariabila a mediului urban propriu-

zis putând ajunge până acolo încât sa-i determine caracterul.

"5. Agricultura (ca proces de producţie vegetala şi animala) este doar o

parte a fenomenului agrar, dar care joacă un rol determinant.

„ 6. Agricultura este indisolubil legată de mediul rural, dar nu neapărat de

mediul urban.

„7. Raportul agrar/agricol este raportul dintre întreg şi parte.

„8. Raportul agrar/rural este raportul dintre parte şi întreg.

„ 9. Raportul rural-agricol este raportul dintre întreg şi parte.

„10. În proiecţie rurală, raportul între cei trei termeni merge descrescând:

rural-agrar-agricol" (Eugen MEWES: „Relaţia agrar - agricol - rural", în „Terra

nostra", vol. IV, 1981, pag: 89-93).

Page 158: ECONOMIE AGROALIMENTARA

158

În afara strădaniei de a da un conţinut cât mai exact termenilor şi

conceptelor cu care operam, este demn de reţinut, din argumentaţia prezentată mai

sus, punctul de vedere al autorului citat privind raportul dintre rural ca un

ansamblu sau un întreg, cum spune acesta, şi sectorul agricol care nu este decât o

parte a mediului sau a spaţiului rural. Aceasta distincţie pe care E.

Mewes a lacut-o în 1981, când toata lumea confunda ruralul cu agricultura

şi respectiv dezvoltarea rurala cu dezvoltarea agricolă, merita să fie reţinută şi

apreciată.

Mai recent, Prof Dr. Păun Ion Otiman precizează în acelaşi sens conţinutul

conceptelor analizate de Dr. Eugen Mewes, astfel: „Prima şi cea mai des întâlnită

impreciziune terminologică se referă la „spaţiul rural" şi „spaţiul agrar";

„activitate rurală şi „activitate agrară" sau mai simplu „rural - agrar". De la

început trebuie precizat ca cele două noţiuni, deşi relativ apropriate, nu pot fi

confundate sau considerate sinonime. Sfera noţiunii de spaţiu rural, activitate

rurală, de rural în general, este mai larga, cuprinzând în interiorul sau şi noţiunile

de spaţiu agrar sau activitate agrara sau, simplu, agrar. Chiar dacă cea mai

importantă componentă a ruralului este agrarul, iar cel mai extins spaţiu al

ruralului este cel agrar, şi chiar dacă cele mai importante şi mat multe activităţi

rurale sunt cele agrare, cu toate acestea cele două noţiuni nu se suprapun, nu se

confundă.

,Analizând în evoluţie corelaţia rural-agrar se constată o anumită

modificare a acesteia, în societăţile preponderent agricole, ponderea cea mai

ridicată a activităţilor în spaţiul rural o deţin activităţile agrare. Cu timpul, spaţiul

rural s-a diversificat atât structural cât şi funcţional, în sensul că au apărut mai

multe structuri şi activităţi neagrare, în prezent se vorbeşte tot mai mult de

neoruralism şi de spaţii de activitate neorurale. După opinia noastră, - scrie

P.I.Otiman - nu credem că este vorba de un neorural, ci mai degrabă de o anumita

evoluţie dictată de diversificarea activităţilor, prin apariţia şi extinderea

activităţilor neagrare pe seama reducerii ponderii populaţiei ocupata în agricultura

Page 159: ECONOMIE AGROALIMENTARA

159

ca rezultat al unui proces de dezvoltare agrară, prin creşterea k productivităţii

muncii în agricultura propriu-zisă. Or, după părerea noastră, în concepţie nouă,

modernă, implantarea unui număr sporit de activităţi neagricolţ'i*

În spaţiul rural trebuie făcută cu atenţie, fără a afecta caracteristicile

fundamentale ale acestuia. Mutaţiile majore în rural, prin implantarea unor

activităţi preponderent nerurale ar duce, de fapt, nu la neoruralizare ci la

urbanizare. Industrializarea, prin amplasarea de mari unităţi industrializate,

conduce implicit la deruralizarea spaţiilor şi trecerea la spaţii urban-

industrializate".(pag: 3 1-32).

Reţinem deocamdată precizarea conţinutului noţiunii de rural din citatul de

mai sus şi acest strigăt contra dezruralizării ruralului asupra căruia vom reveni mai

târziu.

"Agroalimentarul" AGROALIMENTARUL desemnează un ansamblu de

activităţi economice care înglobează agricultura, dar care acoperă un câmp mai

vast, pentru ca el priveşte de asemenea prelucrarea şi comercializarea produselor

agricole, respectiv spaţiul economic cuprins între momentul în care acestea ies din

agricultura propriu zisa şi cel în care ajung la consumatorul final.

Altfel spus, agroalimentarul cuprinde agricultura şi activităţile din avalul

sau până la consumatorul final, reunind într-un singur concept activităţi agricole,

industriale, de transport, de depozitare, de conservare, de comercializare şi servicii.

Altă dată, partea neagricolă a "agroalimentarului" constituia ceva complet

secundar, pentru ca micul agricultor îşi vindea surplusul de produse direct

consumatorului final, pe piaţa vecină, şi în felul acesta, circuitul economic era

redus şi direct:

Producătorul agricol - consumatorul final. Insă, odată cu dezvoltarea

urbanismului, lucrurile s-au schimbat. Doar a avea lapte nu înseamnă nimic. El

trebuie conservat, prelucrat şi vândut, în tot acest ansamblu de activităţi,

agricultura ocupa un loc, adică o pondere din ce în ce mai redusa şi încasează o

parte din ce în ce mai mica din preţul produsului vândut consumatorului final.

Page 160: ECONOMIE AGROALIMENTARA

160

Costul alimentaţiei depinde din ce în ce mai puţin de costurile producţiei agricole

propriu-zise. Costul laptelui „la ugerul vacii" este aproape neglijabil în totalul

costului laptelui vândut consumatorului final. Costul alimentaţiei depinde din ce în

ce mai puţin de producţia agricolă propriu-zisă.

Activităţile «post-recolta» cresc considerabil costurile alimentare pe

măsură ce produsele agricole fac obiectul unei prelucrări tot mai sofisticate, al

unui comerţ tot mai rafinat, parcurgând în mod succesiv filiere agroalimentare tot

mai complexe şi mai dezvoltate.

In afara sectoarelor de activitate din avalul agriculturii, menţionate mai sus,

agroalimentarul înglobează de asemenea, şi un ansamblu complex de activităţi

economice din amontele agriculturii care privesc furnizarea de bunuri şi servicii

intermediare necesare agricultorilor, şi anume: fabricarea şi distribuirea

îngrăşămintelor chimice, pesticidelor, materialelor, energiei, combustibililor,

tractoarelor, maşinilor şi utilajelor agricole şi de industrializare a produselor

agricole, etc. Este vorba de industrii care pun în joc tehnici de vârf (chimie fină,

«zgeniul biologic»: ingineria genetică sau manipularea genetică, etc.) şi care se

află la originea unor câştiguri formidabile de productivitate observate în

agricultura propriu-zisă de câteva decenii. Aceste activităţi sunt desemnate uneori

sub denumirea de "agrofurnituri".

In fine, tot din agroalimentar fac parte de asemenea şi activităţile agricole şi

industriale care nu produc produse alimentare cum ar fi: producţia de alcool din

sfecla de zahăr sau trestie de zahăr destinat arderii sau producţia de textile ca lâna

şi produse din lână, bumbac şi produse din bumbac, in, mătase din viermi de

mătase, etc. întru-cât aceste produse nu sunt comestibile, unii economişti au simţit

nevoia unei nuanţări terminologice mai cuprinzătoare şi care să definească mai

corect diferitele ansambluri economice înglobate sau agregate, în acest sens, în

literatura de specialitate se foloseşte un concept mai larg, şi anume cel de sistem

AGROINDUSTRIAL, care cuprinde toate activităţile economice din amantele

agriculturii care asigură acesteia "zagrofurniturile ", agricultura propriu-zisă şi

Page 161: ECONOMIE AGROALIMENTARA

161

toate activităţile economice din avalul agriculturii care conservă, prelucrează,

transportă, stochează şi comercializează produsele agricole alimentare şi

nealimentare. (Eugen Buciuman: .Integrarea agriculturii", Editura Ceres,

Bucureşti, 1975). în aceste condiţii, conceptul de agroalimentar se foloseşte

exclusiv pentru desemnarea ansamblului de activităţi economice care au ca

obiectiv producerea produselor alimentare.

Astfel, locul agriculturii în cadrul sistemului agroalimentar sau

agroindustrial este cât se poate de clar: agricultura este miezul sau sâmburele unui

agroalimentar sau agroindustrial mai înglobam. Toate activităţile economice

sectoriale integrate în aceste ansambluri economice rămân în interiorul unui

nomenclator de activităţi economice de tip clasic menţionate în capul balanţelor de

schimburi intersectoriale.

Urbanul şi ruralul. Relaţiile agriculturii cu lumea rurală sunt mai puţin

clare şi merită o discuţie mai largă. Până nu demult, geografului îi era uşor să

distingă două tipuri de spaţii, şi anume: SPAŢIUL URBAN, care de regula se

marca printr-un punct sau printr-un cerculeţ pe harta ţării la scara mare, şi

SPAŢIUL RURAL, adică restul spaţiului naţional Spaţiul rural era consacrat

esenţialmente pentru agricultura şi alte sectoare primare furnizoare de materii

prime naturale, iar spaţiul urban era rezervat pentru sectoarele secundare

(industriile de prelucrare), servicii şi alte activităţi economice. De asemenea

centrele urbane concentrează activităţile culturale de tip urban cele mai

importante. Această situaţie era complet logica atâta timp cât agricultura era

considerata ca singura activitate economica care necesita mult spaţiu (pădurile şi

apele fiind incluse prin tradiţie în sectorul agricol), în timp ce alte activităţi

ocupau o suprafaţă neglijabila. Desigur că existau şi unele excepţii locale sau

regionale, în literatura de specialitate se menţionează ca, de exemplu: creşterea

vacilor de lapte în centrul unor oraşe pentru aprovizionarea cu lapte proaspăt a

consumatorilor şi a lăptăriilor urbane, şi invers, fabricarea arcurilor de ceas de

către ţăranii din Munţii Jura (Franţa). Dar acestea nu reprezentau fenomene foarte

Page 162: ECONOMIE AGROALIMENTARA

162

importante din punct de vedere macroeconomic. Aceasta dihotomie urban-rural nu

se mai pune astăzi în ţările dezvoltate. Exista, fără îndoială, zone cu o slabă

densitate a populaţiei, unde cea mai mare parte a spaţiului este ocupata cu

activităţi agricole, silvice, etc., şi zone cu o puternică densitate demografică,

lipsite de orice activitate agricolă (dar nu lipsite de zone recreative «biologice» ca

de exemplu: grădinile publice).

Activitatea economică din zonele rurale este departe de a fi în totdeauna în

principal agricolă, în ţările dezvoltate exista numeroase industrii şi chiar societăţi

de servicii care prefera să se instaleze în zonele rurale. Acest fenomen se constată

şi în ţările în curs de dezvoltare. Pe de alta parte, odată cu dezvoltarea mijloacelor

şi căilor de transport, numeroase persoane lucrează "în oraş" şi locuiesc «la ţară»,

în case proprii care ocupă suprafeţe deloc neglijabile în unele ţări. De exemplu, în

nordul Bostonului (SUA) există o localitate rurală, Bosford, al cărui teritoriu este,

în prezent, vânat de familii care lucrează în Boston şi care doresc să-şi construiască

locuinţe în această localitate. Consiliul comunal a hotărât însă avizarea construirii

pe teritoriul comunei numai cu condiţia ca suprafaţă construită a unei locuinţe să

nu fie sub 400 mp, iar suprafaţă minimă a unui lot de casă să nu fie sub 3 acri.

Acest lucru are desigur o serie de implicaţii asupra categoriilor sociale care se

stabilesc în zona, a preţurilor caselor şi a pământului, a calităţii sociale a zonei, etc.

Problemele zonelor rurale depăşesc deci, de departe pe cele ale sectorului

agricol sau chiar agr o alimentar, în acelaşi timp, din cauza slabei densităţi a

populaţiei, aceste probleme rămân adesea asemănătoare, în principiu, celor ale

agriculturii stricto sensus. De exemplu, furnizarea serviciilor publice este mai

costisitoare pe locuitor, dacă ne gândim la costul pe care îl reprezintă pentru

colectivitate aducerea unui ziar cotidian proprietarului unui sit aşezat la 2 km de

stradă sau de drumul principal, în raport cu livrarea aceluiaşi ziar în cutia poştală a

unui locuitor al oricărei metropole. Chiar şi relaţiile interprofesionale sunt mai

dificile în mediul rural decât în mediul urban.

O ultimă dificultate, dar nu cea mai mică, provine de la faptul ca definirea

Page 163: ECONOMIE AGROALIMENTARA

163

zonelor „ rurale " sau „urbane " este făcută atât de încurcat încât este foarte greu de

înţeles. Se utilizează, de exemplu, definiţii potrivit cărora o comună este urbană

dacă are peste 1200 de locuitori aglomeraţi într-un perimetru delimitat (într-o zona

centrala sau localitatea în care se află sediul administrativ comunal). Este cât se

poate de clar ca o asemenea definiţie este complet arbitrară şi ca o lejeră schimbare

a pragului de 1200 locuitori duce la bascularea a mii de kmp., şi a milioane de

locuitori dintr-o parte în alta, fără ca nimic să se fi schimbat în calitatea reala a

localităţilor respective. Ba mai mult, acest gen de definiţii pot conduce la

deformarea completa a fenomenului. De exemplu, să remarcat ca descentralizarea

unei mici industrii dintr-o mare metropola spre un centru rural, respectiv o comuna

rurala mai răsărită, care este fără îndoială o mişcare de «ruralizare» a acestei

industrii, a făcut ca mica localitate să treacă de la statutul de „sat" sau „comuna

rurala" la cel de „zona urbană „, ceea ce are ca efect umflarea statistica a

importantei zonei urbane fără ca localităţile şi spatiile geografice ale acestor

localităţi să fî cunoscut modificări calitative de urbanizare corespunzătoare

conţinutului acestui concept. Trebuie deci găsite alte maniere de a defini „ruralul"

şi „urbanul", în acest domeniu încă nu exista soluţii satisfăcătoare.

Economia rurală şi economia agrară. Din prezentarea de mai sus rezultă

destul de clar ca economia rurală este o sferă mult mai largă decât economia

agrară şi ea o include şi pe aceasta. Cu toate acestea, mulţi economişti agrari şi- au

intitulat tratatele de economie agrara drept lucrări de economie rurala, ceea ce

denota faptul ca între cele două ramuri ale ştiinţelor economice puneau semnul

egalităţii, ca, în viziunea lor, mediul rural era redus la agricultura, şi ca prin

urmare, dezvoltarea rurala era identificată cu dezvoltarea agricolă, în acest sens,

Robert Badouin, profesor la Universitatea din Montpellier (Franţa), în cursul său

de „Economie Rurala" apărut în 1971, arată că „Literatura de limba franceza, fie

că emană de la economişti specializaţi în chestiunile agricole sau de la agronomi

versaţi în investigaţia economică, a preferat întotdeauna denumirea de economie

rurală celei de economie agricolă această expresie din urmă fiind utilizată în mod

Page 164: ECONOMIE AGROALIMENTARA

164

mai curent de către autorii străini, mai ales de către cei anglo- saxoni" ...

„Denumirea reţinută pare mai evocatoare decât cea de economie agricolă... ,„ care

i se pare autorului ca are mai degrabă o „rezonanta tehnica" în timp ce economia

rurala îşi propune să studieze „...aspecte ale vieţii agricole... „. „ Ceea ce importă

pentru economist, - spune R Badouin - nu este arta de a cultiva vegetale şi de a

creşte animale, ci formele de organizare şi mecanismele economice pe care le

suscita, ţinând cont de evoluţiile tehnicilor agronomice şi biologice, articulaţia

între activitatea agricolă şi alte fenomene economi-ce". (s.n.). „Dar acest fascicol

de legaturi care unesc agricultura cu ansamblul economiei pot fi înţelese la diferite

niveluri: sectorul agricol considerat ca un univers dotat cu caracteristici

particulare, exploataţia agricola reprezentata ca un centru de punere în opera a

calculului economic, agricultorul considerat ca un subiect economic cu

comportament original", (s.n.) (Robert Badouinn „Economie Rurale", Librairie

Armând Colin, 1971, pag. 5 şi urm.).

Rezultă din cele de mai sus ca Economia Rurala ar trebui să se ocupe de

agricultura privită în contextul legaturilor sale cu ansamblul economiei. Aceasta

idee a fost exprimata şi de către alţi doi economişti francezi, cu zece ani înaintea

autorului citat, astfel, J. Milhau şi R. Montagne, în manualul lor de „Economie

Rurală", îşi definesc preocupările lor ca fiind „... voinţa sistematică de a explica

cititorilor că activitatea agricolă nu poate fi abordată ca un simplu capitol al

economiei generale „. (J. Milhau et R. Montagne, „Economie Rurale „, Paris,

RU.F. coli. "Themis", 1964, pag I, citat după R. Badouin, op. cit.).

R Badouin îşi propunea ca obiect al tratatului său de Economie Rurală mai

puţin punerea în evidenţă a specifîcităţilor sectorului agricol şi mai mult „...

cercetarea repercusiunilor la nivelul relaţiilor care unesc agricultura cu ansamblul

economiei „. El tratează sectorul agricol „ considerat nu în mod izolat, ci în

raporturile pe care acesta le întreţine cu o economie din care el însuşi reprezintă un

element constitutiv ...un ansamblu din care sectorul agricol este Parte

integrantă".(s.n.). „A proceda la analiza economică a sectorului agricol - scrie R.

Page 165: ECONOMIE AGROALIMENTARA

165

Badouin - înseamnă a preciza comportamentul agricultorilor în prezenta

fenomenelor de producţie şi de piaţa, a repera legaturile care ii fac să comunice cu

alte sectoare, a se interoga asupra rolului ce-i revine (sectorului agricol - n.n) în

cursul procesului de dezvoltare, a prezenta atitudinea lumii agricole ca un

ansamblu de producători şi ca un ansamblu de consumatori, a cerceta modurile de

ocupare a spaţiului rural, a retine unele aspecte privind legaturile ce exista între

societatea agricolă şi societatea globală, a examina reacţiile mediului agricol în

cadrul raporturilor sale cu alte categorii sociale şi cu autoritatea publică, a studia

cum se exercita influenţele între oraşe şi sate, a detalia raportul dintre agricultor şi

subiectele economice cu care se afla în contact", R. Badouin considera că „ această

constelaţie de relaţii, de comportamente, de mecanisme" apreciate din punctul de

vedere al agriculturii, considerată la cele trei niveluri (sector economic, exploataţie

şi agricultor) formează obiectul Economiei Rurale ca ramura a ştiinţelor

economice şi pe care le tratează în lucrarea să menţionata mai sus. Studiul

raporturilor care leagă sectorul agricol de ansamblul economiei este ordonat de

către autor în trei grupe mari de probleme, şi anume:

În primul grup, sunt examinate, "formele pe care le îmbracă organizarea

economiei în agricultura. A cultiva vegetale, a creste animale se poate face în

multiple forme de organizare sociala. Dacă agricultura este o activitate care

conferă tuturor celor care o practica un anumit număr de reflexe comune şi de

reacţii identice, factori de permanenta şi de universalitate, ea dă naştere unor

sisteme economice numeroase şi variate. Ea este sediul unei mari diversităţi...

Cercetarea sistemelor de economie rurală adaptată este astăzi comună tuturor

fracţiunilor globului: cum să se armonizeze agricultura la o economie

dezvoltata,..., cum să reuşească mutaţiile de sisteme care să permită să iasă la

suprafaţă o economie agricolă capabila să răspundă cu succes exigentelor de acces

la dezvoltare „.

Al doilea grup de probleme se referă la „raporturile dintre sectorul agricol

şi ansamblul economiei în cursul dezvoltării. Aceste raporturi au aspecte

Page 166: ECONOMIE AGROALIMENTARA

166

cantitative. Un anumit număr de variabile agricole suferă modificări apreciabile:

populaţia, producţia, productivitatea, comerţul, etc. Aceste relaţii îmbracă de

asemenea un caracter funcţional. Rolul cuvenit sectorului agricol în demarajul

dezvoltării, apoi m continuarea sa, variază în funcţie de strategiile adoptate şi de

condiţiile istorice. In sfârşit aceste raporturi au incidenţe structurale privind locul

agriculturii în economie şi articularea să cu celelalte componente „.

Al treilea grup, de probleme este consacrat agriculturii şi funcţionarii

economiei. „Aceste relaţii dintre agricultura, pe de o parte, şi economie şi procesul

de prelucrare ce se operează, pe de altă parte, au nevoie de mediatori.

Mecanismele economice reglează aceste legături sau le comandă. Adaptarea

producţiilor agricole la nevoile economiei se face prin intermediul pieţelor.

Agricultura resimte efectele fluctuaţiilor economice concurând la formarea

conjuncturii. Transferurile de factori de producţie se supun unei reţele de legături

care, uneori, este posibil de formalizat. Forţele economice provoacă o schimbare în

localizarea culturilor. Agricultura participă la mecanismele economice ".

Este vorba deci de o concepere larga a economiei rurale" spune R.

Badouin. Această abordare este opusă ideii lui P. Fromont care recomandă ca

economia rurală „să se restrângă în limitele exploataţiei agricole". (P. Fromont:

prefaţă la lucrarea lui J. Valarche: „Economie Rurale" Paris, Riviere, 1959, pag.

12; citat după R. Badouin, op. cit.). „Preeminenţa acordată studiului sectorului

agricol nu antrenează excluderea exploataţiei agricole... Organizarea economica a

sectorului agricol se bazează pe celulele elementare care reprezintă unităţile de

producţie. Fizionomia sectorului agricol nu poate fi independentă de cea a

unităţilor care o compun. Creşterea economică obligă adesea unitatea de producţie

agricolă să-şi modifice conţinutul său şi structurile sale. La nivelul exploataţiei

este locul unde mecanismele economice suscită un important număr de reacţii".

Cu toate acestea, exploataţia agricolă ca atare nu face obiectul de studiu al

Economiei Rurale, care nu tratează gestiunea exploataţiilor agricole şi contribuţia

pe care o pot aduce acestora tehnicile economice. Cu aceasta se ocupa gestiunea şi

Page 167: ECONOMIE AGROALIMENTARA

167

managementul ca ramuri ale ştiinţelor economice.

„Dar comportamentul agricultorului la nivelul exploataţiei este din ce în ce

mai mult comandat de către fenomenele economice exterioare acestei exploataţii.

Deciziile agricultorilor se înscriu în mod cert în cadrul exploataţilor agricole, dar

sunt determinate de către mecanisme şi structuri ale căror amploare depăşesc

unitatea de producţie. Dacă aceasta rămâne locul calculului economic, ea nu mai

constituie în acest sens o localizare exclusiva. Familia şi satul au de asemenea

locul lor în cadrul acesteia la care se adaugă comportamentul vecinilor, directivele

cooperativei şi orientările politicii agricole „... „Exploataţia nu se confundă nici cu

câmpul, nici cu parcela. Dar chiar şi în domeniul producţiei, deciziile sunt

influenţate de sectorul de servicii şi de către organismul distribuitor de credit

agricol. Soarta exploataţiei depinde atât de contigente familiale şi de strategii

exterioare agriculturii cât şi de randamentul sau economic. Ea este un element

dintr-un patrimoniu care poate să cuprindă multe altele. Astfel, pare a fi oportună

situarea interesului esenţial al economiei rurale în studiul raporturilor care se

stabilesc între agricultură şi ansamblul economiei pentru că acestea sunt cele care

comandă comportamentelor agricultorilor, inclusiv cele care se manifestă cu o

forţă particulară în interiorul exploataţiei. Combinarea comportamentelor

agricultorilor, confruntarea cu alte comportamente determină conţinutul

mecanismelor economice şi modul lor de funcţionare. Reacţia agricultorilor în faţa

fascicolului de condiţii şi restricţii ale economiei compun obiectul central al

economiei rurale „. (s.n.). (R. Babouin: op. cit pag.: 5-10).

Rezultă clar din cele de mai sus ca R. Badouin abordează economia rurală

de pe poziţiile agriculturii şi o circumscrie la legăturile acesteia cu restul lumii

economice. Declarând ca: „Situarea analizei la nivelul sectorului agricol facilitează

studiul comportamentului agriculturii în prezenta mecanismelor economice ,„

pentru R. Badouin exista doar două ansambluri: ansamblul sectorului agricol şi

ansamblul economiei şi relaţiile dintre aceste două entităţi. Această abordare a

economiei rurale îşi are explicaţia sa istorica:

Page 168: ECONOMIE AGROALIMENTARA

168

În primul rând, studiul economiei rurale a fost abordat prima dată în special

de către economiştii agrari sau de către agronomi versaţi în investigaţia economică

şi ca atare, aceştia ridicându-se de la nivelul sectorului în care se simt înfipţi

profesional la nivelul ansamblului rural rămân totuşi legaţi de sectorul agricol. Ei

au dificultăţi în a se echidistanţa faţă de agricultură şi celelalte sectoare ale

economiei rurale şi a le trata în totalitatea şi complexitatea relaţiilor intersectoriale.

În al doilea rând, cea de a două jumătate a secolului al XX-lea a făcut paşi

importanţi în analiza macroeconomică a relaţiilor intersectoriale. Balanţa

legăturilor dintre ramuri ca tablou al schimburilor input-output, care a adus lui

Wassily Leontieff un Premiu Nobel pentru economie, a constituit expresia cea mai

vie a rezultatelor obţinute de analiza economică în acest domeniu. Prin urmare,

relaţiile sectorului agricol cu ansamblul economiei şi integrarea agriculturii în

acest ansamblu a constituit tema dominantă a cercetărilor considerate de economie

rurală în anii '60 şi '70. Modul în care Badouin defineşte obiectul economiei rurale

este edificator în această privinţă şi trebuie recunoscut că această definire a

obiectului economiei rurale axată pe relaţiile sectorului agricol cu ansamblul

economiei şi pe reacţiile şi comportamentul agricultorilor la comandamentele puse

în faţă lor de evoluţia conjuncturilor economice a constituit un pas înainte în

particularizarea economiei rurale ca ştiinţa cu obiect propriu diferit de cel al

economiei agrare. P. Fromont a exprimat-o şi după al doilea război mondial, aşa

cum s-a arătat mai sus, însă înainte de război, în prima jumătate a secolului al XX-

lea, economiştii puneau în mod unanim semnul egalităţii între economia rurala şi

economia agrară. Un exemplu ilustrativ în această privinţă îl constituie şi modul în

care economiştii români dintre cele două războaie mondiale au definit obiectul

economiei rurale. Astfel, Dr. N.O. Popovici-Lupa, în Manualul sau de economie

rurala, editat în 1929-1930, scria cât se poate de clar:

„Economia rurală, prin natura ei, este ştiinţa de sinteza a cunoştinţelor de

agricultură.

Economia rurală se ocupă cu agricultura în sensul ei restrâns; totuşi nu

Page 169: ECONOMIE AGROALIMENTARA

169

trece cu vederea carierele, silvicultura, grădinăria, viticultura, piscicultura,

sericicultura şi creşterea albinelor, când acestea formează ramuri secundare ale un

ei exploataţii.

Scopul economiei rurale este astfel de a dezlega trei probleme, deosebite

una de alta:

1. De a expune principiile după cari se întocmeşte şi conduce o exploataţie

rurală:economia rurală propriu-zisă.

2. De a aplica prin calcul aceste principii la determinarea valorilor agricole:

estimaţii sau taxaţiunile agricole.

3. De a arăta cum se coordonează şi verifică rezultatele exploataţiei:

contabilitatea agricolă.

Când perceptele economiei rurale se aplica la totalitatea agriculturii

naţiunii sau naţiunilor, avem ştiinţa ce poartă numele de politică agrară sau

agricolă, care se ocupă atât cu principiile de cari trebuie să se călăuzească statul în

repartiţia proprietăţii rurale şi în încurajarea agriculturii, prin legi şi diferite

aşezăminte, cât şi teoria impozitelor aplicate în agricultură.

Prin urmare, economia rurală priveşte lucrurile din punctul de vedere al

gospodăriei particulare, iar politica agrară le consideră din cel al economiei

naţionale.

O gospodărie particulara este însă numai o verigă în reţeaua economiei

naţionale, care la rândul ei - prin dezvoltarea raporturilor economice, în special în

ce priveşte agricultura, prin concurenţa mondială - devine o verigă a economiei

mondiale. De aceea pentru tratarea şi dezlegarea problemelor agricole, trebuie să se

ţină seama de împrejurările şi condiţiile economiei naţionale şi mondiale „. (Dr.

N.O.Popovici-Lupa: „Manual de economie rurală pentru clasa a VH-a normală ",

Bucureşti, Editura Librăria «UNIVERSALĂ» Alcalay & Co., 1929-1930, pag: 3-

8).

Pentru economiştii români din prima jumătate a secolului al XX-lea există

un motiv foarte important de identificare a obiectului economiei rurale cu obiectul

Page 170: ECONOMIE AGROALIMENTARA

170

economiei agrare şi de identificare a dezvoltării rurale cu dezvoltarea agrară: la

timpul respectiv peste 80% din populaţia ţării era ocupată în agricultura, deci

populaţia României era prin excelenţă o populaţie rural-agrara, iar agricultura

reprezenta o pondere importantă în produsul intern brut, în valoarea exporturilor,

etc. Totuşi, trebuie remarcat în citatul de mai sus sesizarea legăturilor dintre

exploataţia agricolă şi ansamblul economiei naţionale şi mondiale, legături pe care

tableaza economiştii rurali occidentali din deceniile 7 şi 8 ale secolului al XX-lea.

3.3. Dezvoltarea rurală în preocupările diferitelor organizaţii

internaţionale

Dezvoltarea rurală în preocupările FAO. Dezvoltarea rurală a preocupat

organizaţiile internaţionale încă de prin anii 70. FAO, ca organizaţie a Naţiunilor

Unite care se ocupă cu agricultură şi alimentaţia a întreprins mai multe acţiuni

menite să găsească soluţii pentru dezvoltarea rurala în concordanţă cu exigentele

dezvoltării economico-sociale. în cadrul acestei organizaţii internaţionale a fost

dezvoltat acum aproape trei decenii conceptul de dezvoltare rurală integrata.

Conferinţa FAO din 1969 a aprobat accentul pus pe abordarea integrată în

stabilirea şi dezvoltarea instituţiilor rurale. Conferinţele regionale care au precedat

această conferinţă generală, ţinute în 1968, au insistat ca Organizaţia să se

preocupe mai mult de această problemă. Mulţi delegaţi, printre care şi delegaţia

României, au cerut discutarea în detaliu a principiilor dezvoltării rurale integrate,

metodele utilizate şi si rezultatele obţinute. Pentru a răspunde acestor dorinţe, şi

graţie susţinerii financiare din partea Oficiului suedez pentru dezvoltare

internaţionala (SIDA), FAO a organizat în 1971 un important colocviu la Roma

care a abordat problemele instituţionale ale dezvoltării rurale integrate. Această

abordare a fost o cerinţa expresă în primul rând a ţărilor în curs de dezvoltare şi ca

atare colocviul din 1971 a avut caracterul unei consultaţii internaţionale data

acestor ţări. Colocviul respectiv, care remarca faptul ca abordarea integrată a

dezvoltării agricole suscita deja un interes deosebit de vreo zece ani, a definit

conţinutul acestui concept sub aspectul ajustărilor structural-instituţionale pe care

Page 171: ECONOMIE AGROALIMENTARA

171

le implică. Astfel, în Raportul FAO/SIDA asupra acestui colocviu se arata ca:

„Prin dezvoltare rurala integrată se înţelege tot ansamblul de masuri -

guvernamentale şi ne guvernamentale - care au ca scop difuzarea tehnicilor

modeme m rândul populaţiilor rurale şi lacîitiaiea aîxuţt&m wx^vura, tec ^teit ^ei

interesaţi; aceste tehnici vizează creşterea producţiei, a productivităţii şi a

veniturilor; ridicarea nivelului de viaţă din punct de vedere economic şi social;

utilizarea, dezvoltarea şi protejarea mediului înconjurător, în scopul ca acesta să

ofere locuri de viata şi de munca agreabile şi permanente; antrenarea ruralilor la a

participă din plin şi activ împreună cu citadinii la viaţa socială, politică şi

economică a ţării „. („Rapport du colloque FAOISIDA sur l'etablisement

d'institutions agricoles en vue du developpement rural integre „. FAO, Rome,

1971, pag:4 şi unn.).

Dezvoltarea agricolă integrată cuprinde elementele dezvoltării rurale

integrate care sunt asociate producţiei, productivităţii şi veniturilor agricole,

precum şi alte elemente care aduc acesteia un suport direct sau favorizează de o

altă manieră bunăstarea agricultorilor. Colocviul menţionat şi definirea

conceptului de dezvoltare rurală integrată cu acest prilej au plecat de la

constatarea ca, pentru cea mai mare parte dintre ţările în curs de dezvoltare,

expansiunea agricolă era factorul cheie al dezvoltării rurale, în sensul că aceasta

furnizează principalele aşezăminte economice şi demografice. Din aceasta cauză,

instituţiile agricole sunt atât de importante în întregul proces de dezvoltare rurală.

Dezbaterile din cadrul colocviului au examinat rolul starului şi al organizaţiilor

profesionale private, necesitatea unei coordonări verticale şi orizontale a

diferitelor elemente ale programului dezvoltării agricole şi a subliniat necesitatea

unei integrări a diferitelor elemente în subsisteme strategice, cum ar fi facilităţile

de aprovizionare, de credit, de comercializare, de înmagazinare şi de prelucrare a

produselor, precum şi rambursarea împrumuturilor, în unele cazuri, în aproape

toate cazurile unde se anvizajază o dezvoltare agricolă şi rurală trebuie să existe

un anumit număr de mecanisme şi instituţiile corespunzătoare care să pună în

Page 172: ECONOMIE AGROALIMENTARA

172

mişcare aceste mecanisme, astfel:

- un mecanism de comunicare şi de difuzare care să favorizeze penetrarea

şi propagarea ideilor privind mijloacele de ameliorare a agriculturii şi a vieţii

întregii comunităţi rurale;

- un mecanism care să permită mobilizarea şi investirea capitalurilor

disponibile în sânul comunităţii rurale, să le orienteze spre investiţii productive în

agricultură şi în agroindustriile din centrele rurale şi să faciliteze mişcarea

capitalurilor între comunitatea rurală şi alte părţi ale ţării, după cea mai bună

utilizare;

- un mecanism care să faciliteze accesul comunităţii rurale la utilizarea

monedei şi la facilităţile de comercializare care permit transferul de energii umane

şi materiale, precum şi schimbul de bunuri şi de servicii în interiorul comunităţii

rurale şi între aceasta şi lumea exterioară;

- un mecanism pentru mobilizarea resurselor umane ale comunităţii rurale,

furnizarea structurilor necesare constituirii de grupuri şi utilizarea de animatori

locali, dotarea populaţiei cu mijloacele necesare pentru a se exprima în afacerile

locale şi naţionale şi încurajarea participării sale active la dezvoltare;

- un mecanism pentru planificarea şi reglementarea utilizării resurselor în

comunitatea rurală, a cărei acţiune ar trebui să fie conjugată cu cea a organismelor

de planificare şi de reglementare la nivelul districtelor, a provinciilor şi a

guvernului central;

- un mecanism care să asigure pentru marea masă a ruralilor o parte

echitabilă din proprietatea şi utilizarea mijloacelor de producţie şi garantarea

locurilor de muncă pentru cei care nu posedă pământ.

Colocviul s-a încheiat cu o serie de recomandări privind structurile

instituţiilor rurale ce trebuiesc create în ţările în curs de dezvoltare pentru a asigură

dezvoltarea rurală integrată.

În anii care au urmat, conferinţele regionale din cele 5 regiuni ale FAO şi

numeroşi consultaţii regional de experţi privind dezvoltarea rurală integrată care s-

Page 173: ECONOMIE AGROALIMENTARA

173

au ţinut la Colombo, Djakarta, Nairobi, Bogota şi Lome, în anii!975-1976, au

realizat o amplă şi profundă dezbatere internaţionala asupra acestui concept.

Concluziile acestor dezbateri s-au finalizat printr-un important simpozion

interregional organizat de FAO în colaborare cu Oficiul central suedez de ajutor

pentru dezvoltarea internaţionala (SIDA) şi Fundaţia germană pentru dezvoltare

internaţionala (DSE), şi care a avut loc la Berlin în 19-23 septembrie 1977. Acest

simpozion a sintetizat dezbaterile conceptuale, metodologice şi de politică

economică în domeniul dezvoltării rurale integrate. Vom reveni asupra acestui

concept într-un capitol separat dată fiind importanţa lui pentru o mare parte dintre

ţările planetei. O bună parte din concluziile simpozionului au fost prezentate la

timpul respectiv şi în literatura de specialitate, în special în revista „Tribuna

economică", iar autorii care i-au acordat importanţa cuvenită au fost mult regretatul

Dumitru şi Ionita Olteanu.

Amenajarea şi dezvoltarea zonelor rurale în preocupările Comisiei

economice OMJ pentru Europa. Paralel cu preocupările ţărilor în curs de

dezvoltare, grupate în jurul FAO, pentru definirea conceptelor, strategiilor şi

programelor de dezvoltare rurală adaptate condiţiilor lor, ţările dezvoltate din

Europa şi America de Nord, reunite în cadrul Comisiei Economice ONU ggntru

Europa (CEE/ONU) au început şi ele să-şi caute, prin consultaţii internaţionale

colective, soluţii apropriate pentru dezvoltarea ruralului lor. în acest context, CEE/

ONU a organizat un seminar asupra problemelor amenajării şi dezvoltării zonelor

rurale, care a avut loc la Plovdiv în Bulgaria, în 3-8 iunie 1974, şi la care au

participat delegaţii din 18 ţări europene şi din America de Nord. Subiectul precis al

seminarului a fost identificarea „relaţiilor dintre politica guvernamentală din

domeniul dezvoltării şi amenajării regionale globale, pe de o parte, şi principalele

sarcini ale amenajării şi dezvoltării zonelor rurale, pe de altă parte", în concluziile

generale ale seminarului s-a subliniat că: „Zonele rurale reprezintă cea mai mare

parte a teritoriului ţărilor CEE/ONU şi joacă un rol important în dezvoltarea lor

socială. Din această cauză dezvoltarea acestor zone trebuie să fie planificată

Page 174: ECONOMIE AGROALIMENTARA

174

raţional şi compatibilă cu obiectivele globale ale naţiunii. Zonele rurale nu ar trebui

considerate ca entităţi omogene - ele diferă între ele prin dotarea lor cu resurse

naturale, tradiţiile lor culturale şi etnice, nivelul lor de dezvoltare economică,

socială şi tehnică, în numeroase ţări, dezvoltarea echilibrată la nivel regional şi

ameliorarea nivelelor de viaţă ale satelor au fost principalele obiective urmărite.

Progresele tehnice au creat interdependente din ce în ce mai mari între agricultura

şi industrie, şi între oraşe şi sate".

Dezvoltarea rurală în preocupările Băncii Mondiale» Banca Mondială,

implicată în finanţarea mondială a tuturor sectoarelor economice, nu putea să

rămână străina de preocupările de definire a dezvoltării rurale, ca un concept al

politicilor economice, şi prin urmare nu putea să nu-şi definească politica sa

financiară faţă de acest domeniu. Astfel, în raportul sau anual pa 1974, Banca

Mondiala scria că: „Dezvoltarea rurală este o strategie de creştere care se adresează

unei anume categorii de populaţie, respectiv celei de rurali săraci. Ea implică

extinderea binefacerilor dezvoltării celor al căror viitor este legat de căutarea

mijloacelor de existenţă la ţară adică este vorba de micii agricultori, de micii

arendaşi şi de cei care nu au pământ". (BIRD: „Rural Development and Bank

Policies", A Progress Report, Washington, D.C., 1974, p.1). De remarcat ca, deşi la

epoca respectivă, termenul de „ dezvoltare rurală integrată " era în vogă, Banca

Mondială nu adăuga calificativul de „integrată" la termenul de „dezvoltare rurală",

probabil pentru că ea interpreta acest calificativ ca sinonim cu „coordonarea" la

nivelul organizaţiei, ceea ce reprezintă un principiu elementar al dispozitivului

administrativ pentru a realiza un program specific.

Esenţa definiţiei prezentată mai sus are în vedere, ca prim obiectiv,

remedierea sărăciei de la ţara, deoarece, „ considerată ca grup, populaţia rurală

săracă este, printre toate grupurile comunităţii, cel care tinde sa fie cel mai

defavorizat; el are un acces mai puţin facil decât celelalte grupuri la servicii cum ar

fi sănătatea şi educaţia. Acest grup accede foarte greu la mijloacele moderne de

dezvoltare agricolă, în afară de cazul în care sunt elaborate programe special pentru

Page 175: ECONOMIE AGROALIMENTARA

175

corectarea tendinţelor existente, sărăcia se măreşte şi se agravează, chiar dacă

există creştere economică".

O strategie de dezvoltare rurală trebuie să se bazeze pe trei puncte" - se

spune într-o lucrare speciala a Băncii Mondiale: „Developpement Rural. Politique

sectorielle", Banque Mondiale, 1975. „In primul rând, ritmul de acces al indivizilor

din agricultură cu o productivitate scăzută şi activităţile conexe ale întreprinderilor

mai rentabile a fost lent şi va rămâne lent, ţinând cont de dimensiunea relativă a

sectorului modern din cea mai mare parte a ţărilor în curs de dezvoltare, în al

doilea rând, în ţările în curs de dezvoltare, masa populaţiei rurale cunoaşte grade

diverse de sărăcie; situaţia să nu poate decât să se înrăutăţească dacă populaţia

creste în ritmuri fără precedent, în timp ce continuă să se impună restricţii din

cauza resurselor disponibile, a tehnologiei şi chiar a instituţiilor şi organizaţiilor.

In al treilea rând, zonele rurale au mână de lucru, terenuri şi un anumit

volum de capitaluri, care, dacă sunt mobilizate, ar putea să diminueze sărăcia şi să

amelioreze calitatea vieţii. Aceasta implică o dezvoltare mai puternică a resurselor

existente, adică a construcţiei unei infrastructuri cum ar fi şosele şi reţele de

irigaţii, adoptarea unei noi tehnologii de producţie şi crearea unor noi tipuri de

instituţii şi organizaţii.

„Dezvoltarea rurală fiind destinata reducerii sărăciei, ea trebuie conceputa

în mod clar pentru a creste producţia şi a ridica productivitatea. Dezvoltarea

rurală are în vedere ca ameliorarea stocurilor alimentare şi a nutriţiei, precum şi

a serviciilor de bază cum ar fi sănătatea şi educaţia, pot nu numai să determine

progresul bunăstării fizice şi a calităţii vieţii a nevoiaşilor rurali, ci pot de

asemenea, în mod indirect, sa intensifice productivitatea lor şi aptitudinile lor de a

contribui la economia naţională. Dezvoltarea rurală trebuie să se preocupe de

modernizarea şi de monetizarea societăţii rurale şi de trecerea sa de la izolarea

tradiţionala la integrarea în economia naţională.

„Obiectivele dezvoltării rurale depăşesc deci orice sector particular. Ele

înglobează ameliorarea productivităţii, creşterea gradului de ocupare a forţei de

Page 176: ECONOMIE AGROALIMENTARA

176

muncă, şi în consecinţă, o creştere a veniturilor grupurilor beneficiare, precum şi

nivelul minim acceptabil în materie de alimentaţie, de locuinţă, de instruire şi de

sănătate. Un asemenea program naţional ar trebui să fie compus dintr-un amestec

de activităţi care sa comporte proiecte pentru creşterea randamentelor agricole, să

creeze noi locuri de muncă, să amelioreze sănătatea şi educaţia, să multiplice

comunicaţiile şi să ridice nivelul calităţii locuinţelor. Un asemenea program ar

putea să fie format din proiecte privind un sector determinat sau din proiecte

plurisectoriale, ale căror elemente ar trebui puse în aplicare concomitent sau

succesiv. Elementele şi eşalonarea proiectelor sau a elementelor acestora trebuie să

fie concepute de asemenea maniera încât să suprime constrângerile şi să susţină

forţele care, în zona beneficiara, sunt favorabile dezvoltării.

„Natura şi conţinutul tuturor programelor şi proiectelor de dezvoltare

rurală vor reflecta circumstanţele politice, sociale şi economice ale ţării sau ale

zonei interesate. Acolo unde dimensiunea şi nevoile de dezvoltare rurală nu sunt

acceptate de către conducătorii guvernamentali, sau atunci când penuria de

resurse este extreme (in particular oferta de forţă de muncă calificata) proiectele

iniţiale pot fi de natura experimentala, sau de o aplicare restrânsă. Când nevoi

particulare au un caracter presant, ca în cazurile de foamete sau de boala, poate

sunt mai convenabile proiecte intensive cu o vocaţie mai restrânsă " (pag: 3-4).

Iată deci, definiţia Băncii Mondiale privind dezvoltarea rurală şi

justificarea sa care crează impresia ca este vorba de o opera de binefacere şi ca ea

nu conduce în mod explicit la interacţiunea consideraţiilor de bunăstare şi de

eficacitate şi la complementaritatea acestora. Ea nu ia poziţie în ceea ce priveşte

aceasta experienţa care demonstrează în toata lumea imposibilitatea

instituţionalizării împărţirii echitabile cu grupurile marginale ale populaţiei rurale

a produselor creşterii fără a le asigura în paralel o participare la puterea politică.

Dezvoltarea rurală în preocupările OCDE. La sfârşitul anilor '80, un

grup de experţi al OCDE care au analizat noile tendinţe privind formularea

politicilor rurale în ţările membre ale acestei organizaţii, constata ca structurile

Page 177: ECONOMIE AGROALIMENTARA

177

economice şi sociale ale regiunilor rurale din zona OCDE s-au transformat

considerabil faţă de situaţia de la sfârşitul anilor '60, modifîcându-se de asemenea

compoziţia demografica a mediului rural. „Economia rurală s-a integrat în

economia naţională şi internaţională, ea nu mai este sinonima cu agricultura si, din

multe privinţe, ea s-a diversificat. Aceste procese de diversificare si

internaţionalizare au antrenat o noua interdependenta.

Ca efect, ţările membre tratează din ce în ce mai mult economia rurală ca

un sistem global. Se admite tot mai mult ca pentru rezolvarea problemelor sale şi

pentru a întări contribuţia sa la performanta economiei naţionale trebuie, înainte de

toate sa fie considerata sub unghiul caracteristicilor sale şi al capacităţii proprii.

Aceasta constituie o dezvoltare importanta deoarece analişti şi decidenţii au avut

tendinţa, foarte multă vreme, să trateze economia rurală ca o variabila de

importanta secundară în economia naţională, care la rândul ei, nu a fost definita, o

perioada lunga de timp, decât în termeni de dezvoltare urbana.

Tradiţionalmente, în multe ţări, teritoriile rurale au fost considerate drept

contextul fizic şi social lărgit pentru agricultura sa ca zone unde trebuiau create

locuri de muncă pentru a îndigui fluxul migrator spre oraşe. Astăzi, decidenţii au

conştientizat faptul ca, în cea maz mare parte a ţărilor, numai 1O-30% din

populaţia rurală este folosita în agricultura şi că, în mediul rural, capacităţile

întreprinderilor au contribuit într-o măsura mai mare la creşterea şi diversificarea

economiei rurale decât programele de industrializare la scara mare.

Toate acestea au condus decidenţii, dintr-un mare număr de ţări ale OCDE

să-şi regândească abordările. Concepte ca „economia rurală", „gestiunea resurselor

rurale " şi „politica rurală " se utilizează în mod curent în Statele unite, în Uniunea

Europeana şi în majoritatea ţărilor din OCDE". (OCDE: „Formulation de la

politique rurale. Nouvelles tendences." 1987, pag: 11 şi urm.).

Studiul citat, aşa după cum arata şi titlul sau, are ca obiectiv principal

formularea politicilor de dezvoltare rurală în ţările OCDE şi în acest context el

acorda o importanţă deosebita creării cadrului instituţional în care sunt elaborate

Page 178: ECONOMIE AGROALIMENTARA

178

politicile. „Luarea deciziei pentru economia rurală a devenit unul dintre aceste

domenii care guvernele s-au confruntat cu o dublă sfidare: de a dezvolta şi de a

adapta cadrul instituţional pentru formularea lor. Pe de alta parte, problemele de

luare a deciziilor în domeniul rural pun de asemenea în competiţie capacităţile

statului şi instituţiile sale publice de a se adapta la schimbările economice şi

sociale şi de a-şi redefini propriile lor roluri în procesul politic „. Dar, schimbările

structurale necesare dezvoltării rurale vor fi tratate într-un alt capitol. Deocamdată

să revenim la conţinutul conceptului de "rural" şi de „dezvoltare rurală „.

Ţările OCDE au utilizat diferite criterii pentru a defini zonele rurale.

Politicile denumite "rurale" pot acoperi o mare varietate de obiective a căror

combinaţii pot varia de la o ţară la alta. Criteriul cel mai des folosit pentru a defini

zonele rurale este, numărul de locuitori pe o unitate teritoriala „. El prezintă

avantajul de a fi numeric şi aplicabil ansamblului teritoriului naţional, insă are

dezavantajul de a exclude informaţiile socio-economice şi de a nu conduce la o

tipologie care ar permite să se identifice enorma diversitate a zonelor rurale. La

nivel internaţional, informaţiile sunt cvasi imposibile. De exemplu, în Statele Unite

numerose politici sunt considerate ca „rurale" atunci când ele se raportează la

acţiuni pentru zone nemetropolitane. Ori, acestea din urma sunt definite ca:

„comune cu mai puţin de 50000 de locuitori, în Finlanda, sunt considerate comune

„rurale" localităţile care au mai puţin de 500 de locuitori.

În numeroase ţări clasificarea localităţilor în rurale şi urbane s-a făcut

numai după criterii economice, dar indicatorii utilizaţi şi diferitele tipuri de zone

rurale considerate variază de la o tara Ia alta, iar indicatorii utilizaţi nu sunt

comparabili la nivel internaţional. De exemplu: în Elveţia se utilizează următoarele

tipuri de zone rurale: coroane rezidenţiale, coroane de locuri de muncă, centre

medii terţiare, centre medii industriale, mici centre industriale, periferie

industriala, mici centre terţiare, centre medii industriale, mici centre industriale,

periferie industriala, centre turistice, periferie agroturistică, periferie agricola,

periferie agroindustriala, în Statele Unite, districtele rurale au fost clasificate ca

Page 179: ECONOMIE AGROALIMENTARA

179

depinzând de agricultura, de industrie sau ca zone cu venituri scăzute sau pentru

primirea pensionarilor.

Nici o tara din OCDE nu a lucrat pe bază unei politici de ansamblu pentru

dezvoltarea economiei rurale, în unele ţări, politica rurală se raportează în principal

la zonele cu o slaba densitate a populaţiei, în alte ţări, asemenea politici au fost

formulate cu scopul de a ajuta categorii precise de zone defavorizate. Pe de alta

parte, în toate ţările OCDE exista o legătura tradiţională între politicile agricole şi

programele ce se raportează Ia dezvoltarea rurală.

Percepţia ruralului este adesea mai importanta decât definiţiile formulate.

Mulţi oameni asociază zonele rurale cu ideea de mari spatii libere, îndepărtate de

centrele de decizie, creuzete ale tradiţiei şi prudente în faţă schimbării, frumoase şi

de asemenea sărace. Le place multora să utilizeze asemenea imagini chiar dacă ele

nu mai corespund realităţilor actuale. Pe de alta parte ele pot fi utilizate pentru a

promova un anumit tip de turism sau pur şi simplu să constituie un mijloc care să

permită obţinerea cutărui sau cutărui ajutor public necesar pentru a depăşi unele

dezavantaje relative.

În final, experţii OCDE au dat conceptului de "rural" o accepţiune „strict

geografică, acesta desemnând mai degrabă teritorii. Decât comune şi oraşe, cu o

slaba densitate a populaţiei şi cu o activitate economică diversă şi dispersată,

relativ independentă de influenţa directă a zonelor metropolitane". (Ibidem, pag:

14). Luate în aceste sens, zonele rurale acoperă în ţările OCDE trei sferturi din

teritoriul acestora şi sunt locuite de mai mult de jumătate din populaţie.

Dezvoltarea rurală în preocupările Uniunii Europene. Experţii Uniunii

Europene au dat conceptului „rural" o accepţiune mai largă: „Noţiunile de spaţiu

sau de lume rurală implica mai mult decât o simplă delimitare geografică; ele se

referă la un întreg ţesut economic şi social, care cuprinde un ansamblu de activităţi

dintre cele mai diverse (CEE: „L'avenir du monde rural" Communication de la

Commission au Parlement european et au Conseil. Bulletin des Communautes

europeennes, Supplement 4/88, pag: 8 şi urm.).

Page 180: ECONOMIE AGROALIMENTARA

180

În afară funcţiei sale de cadru de viaţă şi de activitate economică, spaţiul

rural prezintă funcţii vitale pentru întreaga societate. Ca zona tampon şi spaţiu de

regenerare, spaţiul rural este indispensabil echilibrul ecologic şi el va trebui să fie

din ce în ce mai mult un loc de destindere şi de recreere. Ori, de multe decenii,

lumea rurală europeană este supusă unor mutaţii profunde iar echilibrul între

diferitele sale funcţii a devenit fragil. Faţă de aceasta situaţie, promovarea unei

dezvoltări rurale care să menţină - şi-n unele cazuri chiar să reinstaureze -

echilibrul indispensabil a devenit o necesitate pentru societatea europeană.

Abordarea Uniunii Europene în materie de dezvoltare rurală este ghidată de

trei preocupări fundamentale:

- coeziunea economică şi socială în faţa unei Comunităţi lărgite cu o

puternică diversitate regională;

- ajustarea inevitabilă a agriculturii europene ţinând seama de realităţile

pieţelor şi de consecinţele pe care le antrenează această ajustare atât pentru sectorul

agricol cât şi pentru economia rurală în general;

- protecţia mediului înconjurător şi menţinerea patrimoniului natural al

Comunităţii.

Ansamblul acestor probleme se pune într-un context general dificil: Nivel

ridicat al şomajului, creştere economică modestă, deficite bugetare importante.

Dar el se pune, de asemenea, în perspectiva marii pieţe unice, care va

antrena o mai bună alocare a resurselor şi o mai mare specializare a muncii.

În accepţiunea Uniunii Europene, care se bazează pe o accepţiune

generalmente admisă în ţările Europei occidentale, ar acoperi regiuni şi zone având

activităţi diverse şi ar cuprinde, în aceste regiuni, spaţiile naturale şi cultivate,

satele, burgurile, oraşele mici şi centrele regionale precum şi zonele rurale

«industrializate». Aceasta înseamnă că, în Uniunea Europeană, 50% din populaţia

ţărilor acesteia locuieşte în zona rurală şi ocupă 80% din teritoriul său. (UE, 1988,

op cit. pag: 15). în consecinţă, dezvoltarea rurală a constituit întotdeauna un

obiectiv important în cadrul politicilor Uniunii Europene, în prezent, dezvoltarea

Page 181: ECONOMIE AGROALIMENTARA

181

rurală este considerată drept mijloc de îmbunătăţire generală a bunăstării

economice şi sociale a rezidenţilor rurali şi a mediului instituţional şi fizic în care

trăiesc aceştia. Această definiţie larg acceptată include deci condiţiile socio-

economice precum şi mediul, în contextul Uniunii Europene, conceptul de

"dezvoltare rurală" a suferit schimbări în decursul timpului, în aceasta privinţă pot

fi distinse trei faze, şi anume:

(I) O fază iniţială, care a durat de la fondarea Pieţei Comune şi până la

mijlocul anilor '70, perioadă în care „dezvoltarea rurală" era considerată în termeni

de „ dezvoltare agricolă ". Această abordare a fost justificată prin faptul că

agricultura era considerată un fel de „amortizor social" capabil să menţină migraţia

populaţiei din zonele rurale în limitele capacităţii de absorbite a celorlalte sectoare.

Acest punct de vedere a fost întărit de încrederea acordată, de-a lungul timpului,

politicii agricole comune (PAC), probabil datorită lipsei unei politici alternative

reale.

(II) A doua fază, din a doua jumătate a anilor '70 şi pană în prima perioadă

a anilor 80, când problemă rurală a fost văzută în contextul politicilor regionale, iar

soluţiile au fost găsite prin intervenţii extra-agricole, de exemplu, dezvoltarea

rurală integrată deschisă diferitelor activităţi economice şi serviciilor, în această

fază au apărut şi instrumentele care au făcut posibilă intervenţia pentru dezvoltarea

socio-economică a regiunilor mai puţin dezvoltate, şi anume: Fondul European de

Dezvoltare Regională (ERDF), Fondul Social European (ESF) şi Fondul Agricol

European de Orientare şi (Sarantare (EAG(~F) Secţia de Orientare şi Fondurile

Structurale.

(III) A treia fază, după 1985, în care problemele agriculturii au fost văzute

în termeni de dezvoltare rurală integrată, iar accentul fiind pus pe mediul

înconjurător, legaturile acestuia cu agricultura şi silvicultura capătă semnificaţii

pozitive şi chiar negative, în această fază au apărut tendinţe de renunţare la PAC

dintr-o serie de motive, inclusiv din cauza nerezolvării problemelor dezvoltării

rurale într-o serie de regiuni.

Page 182: ECONOMIE AGROALIMENTARA

182

În ciuda modificării şi extinderii conceptului de dezvoltare rurală, nu s- au

înregistrat schimbări în atitudinea faţă de fermele familiale, în special faţă de cele

mici şi slabe din punct de vedere economic. Asemenea ferme au fost adesea

considerate ca fiind esenţiale pentru dezvoltarea rurală din motive istorice şi

culturale şi pentru menţinerea locurilor de muncă în zonele rurale. Ele au de

asemenea de jucat un rol important în protecţia mediului înconjurător din zonele

rurale.

Dezvoltarea rurală în preocupările Consiliului Europei Dl. Prof. Dr. Păun

Ion Otiman, membru al Academiei Romane, în lucrarea sa privind „Dezvoltarea

rurală în România ", pe care am citat-o încă din primul capitol, ne aduce informaţii

interesante despre preocupările Consiliului Europei privind definirea spaţiului rural

şi despre definirea funcţiilor acestuia, precum şi despre contribuţiile delegaţiei

Parlamentului României la aceste definiri. Definirea spaţiului rural a trecut şi Ia

Consiliul Europei printr-o suită de variante până sa ajungă la forma finală statuată

prin Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

cu privire Ia Carta europeana a spaţiului rural, prin care se precizează ca expresia

(noţiune) de „spaţiu rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conţine

satele şi oraşele mici, în care majoritatea părţii terenului este utilizată pentru:

a. agricultură, silvicultură, acvacultura şi pescuit;

b. activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone

(artizanat, industrie, servicii etc.);

c. amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau

rezervaţii naturale);

d. alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit)", (pag: 3 1).

În titlul II al Cartei europene a spaţiului rural sunt definite funcţiile

acestuia, în număr de trei: funcţia economică, funcţia ecologica şi funcţia socio-

culturală. Revenim în alt capitol asupra funcţiilor spaţiului rural, însă aici reţinem

informaţia ca delegaţia parlamentarilor romani au propus o a patra funcţie, cea

culturală care nu fusese menţionată deloc în primele formulări ale funcţiilor

Page 183: ECONOMIE AGROALIMENTARA

183

spaţiului rural, însă, în final s-a acceptat ca a treia funcţie să fie definită ca „socio-

culturală".

Page 184: ECONOMIE AGROALIMENTARA

184

Capitolul IV

FILIERELE AGROALIMENTARE

Rolul populaţiei active agricole de a hrăni ansamblul populaţiei, ceea ce

înseamnă să vândă producţia sa consumatorilor ce locuiesc la oraşe a căzut în

zilele noastre în desuetitudine, căci rolul esenţial este acum de a furniza materii

prime industriilor transformatoare din nivelul agriculturii.

Producţia agricolă este astăzi într-adevăr mai abundentă, mai bine

stăpânită, de o calitate din ce în ce mai bună, dar ea ajunge la consumatorul final

din ce în ce mai puţin în starea iniţială. Din ce în ce mai mult se consumă produse

de origine agricolă, dar care au suferit (au beneficiat) de transformări multiple. De

aceea, agricultorii nu mai sunt percepuţi ca producători de produse alimentare, ci

ca nişte verigi ale unui lanţ complex. Desigur, ei sunt un punct de trecere

obligatoriu al lanţului agroalimentar, dar nu se mai găsesc în centrul proceselor de

cele mai multe ori. Dimpotrivă, ei se găsesc într-o stare de dependenţă faţă de toţi

aceia care, cu titluri diverse, participă la procesul de transformare, distribuţie,

comercializare.

Din cauza acestei dependenţe, pentru a o putea stăpâni, agricultorii sunt

obligaţi să cunoască diferiţi operatori ai filierei, să înţeleagă funcţionarea lor,

slăbiciunile şi punctele lor tari; de ele depinzând în ultimă instanţă vânzarea

producţiilor şi obţinerea unor preţuri remuneratorii (stimulative) pentru ele.

4.1. Abordarea metodologică a conceptului de filieră

Filiera este o noţiune care a cunoscut un succes important începând cu anii

'70. Este fără îndoială una din noţiunile de economie industrială cele-mai

mediatizate, apărută în domeniul strict al lumii universitare şi cel al cercetării,

pentru a fi utilizată din plin în sfera politică şi profesională şi în mod special în

sectorul agricol şi agroindustrial.

În sectorul agricol şi agroalimentar, conceptul de filieră a cunoscut un

Page 185: ECONOMIE AGROALIMENTARA

185

succes important începând din anii '60 când a reprezentat ocazia de abordare a

diferitelor teme în legătură cu importanţa economică şi politică a sectorului agricol

şi a industrializării sale (filiere în curs de industrializare, rolul director jucat de

industriile agroalimentare, integrarea verticală ca vector principal de modernizare a

agriculturii şi mai recent rolul distribuţiei alimentare). Actualmente este o temă

uzuală în discursul responsabililor profesionali agricoli care văd declinul relativ al

agriculturii şi necesitatea de afirmare a unei dorinţe de a continua, de â se ţine cont

de acest sector, dar şi ale emergentelor noilor preo- cupări şi problematici ca cele

referitoare la calitate sau la evoluţia modurilor de organizare a relaţiilor agricultură

- transformare.

Ideea de filieră este totuşi veche, deoarece întâlnim noţiuni precum

"circuite" (Bois Gillebert) şi de "canale" prin care circulă bogăţiile (bunurile)

(Mirabeau, Turgot, Quesnay) la economiştii fiziocraţi ai secolului al XVIH-lea.

Adam Smith utilizează noţiunea de filieră pentru a explica diviziunea muncii iar în

secolul XIX curentul marxist reafirmă rolul central al circulaţiei şi al raporturilor

de putere (Kautsky studiază raporturile între agricultură şi industriile din aval).

Dacă filiera este percepută clar în sens general (imaginea succesiunilor,

înlănţuirilor, a demersurilor, a itinerarelor, a etapelor), ea este dificil de definit în

mod precis rămânând un concept imprecis şi complex (vezi definiţiile de mai jos).

Această situaţie se explică prin diversitatea utilizărilor ce i se dau şi multiplici-

tatea persoanelor care o folosesc: ingineri şi tehnologi, guvernanţi şi planificatori,

cercetători şi universitari, birouri de studii, organizaţii profesionale.

Pentru a confirma cele spuse, prezentăm o serie de definiţii care s-au dat

filierei de-a lungul timpului de către diverşi autori:

- filiera este un ansamblu articulat de activităţi economice integrate,

integrări consecutive ale articulaţiilor în termeni de piaţă, tehnologii şi capitaluri

(Toledano, 1978);

- filiera este un ansamblu de agenţi economici transformatori sau nu, de

agenţi administrativi şi politici care jalonează direct sau indirect itinerarul unui

Page 186: ECONOMIE AGROALIMENTARA

186

produs de la stadiul iniţial al producţiei (şi din amonte de producţie) la stadiul final

de consum; ea este compusă din toate interacţiunile dintre aceşti agenţi (Chalmin,

1983);

- filiera priveşte ansamblul agenţilor ca întreprinderi şi administraţie şi al

operaţiunilor cum sunt cele de producţie, de repartiţie, de finanţare care concură la

formarea şi transferul produsului până la stadiul final de utilizare, ca şi

mecanismele de ajustare a fluxurilor de produse şi de factori de producţie de-a

lungul filierei şi până la stadiul său final (Malassis, 1973);

- filiera este o schemă de reprezentare în care "articularea sistemului

productiv este purtătoarea unei ierarhizări a activităţilor în sânul căruia se produc,

se dezvoltă sau se difuzează efectele de antrenare de natură comercială,

tehnologică sau financiară (Mistral, 1980).

Propunem în continuare definiţia prezentat de F. Lauret în revista

"Economia şi Societatea", seria BE, numărul 17 din mai 1983: "Filiera este o

abstracţie, o reprezentare a unei părţi a realităţii economice vizând a măsura, a

înţelege, a explica structura şi funcţionarea unui anumit domeniu. Structura este un

ansamblu format de fenomene solidare cu toate că fiecare depinde de altele şi nu

poate fi ceea ce este decât în şi prin relaţia cu ele".

Domeniul corespunde obiectivului de studiu pe care convin să-1 definească

cu multă precizie.

- Care produs? De exemplu, produsul "vin" constituie un domeniu destul

de vast: trebuie precizat "vin cu denumire comercială" sau "vin de masă"., căci

multe întreprinderi intervin în privinţa acestor două tipuri de produse, analiza

relevând mari diferenţe între filiera "vin de masă" şi cea a "vinului cu denumire

comercială ". Aceeaşi remarcă se impune în ceea ce priveşte fructele şi legumele:

distincţia se face între fructele şi legumele proaspete şi fructele şi legumele

transformate;

- Care spaţiu geografic? Regiunea, ţara, Uniunea Europeană, Europa, sau

ansamblul lumii. Filiera "grâu", ca şi filiera "zahăr" sunt mai dependente de

Page 187: ECONOMIE AGROALIMENTARA

187

producţia mondială decât filiera fructelor şi legumelor proaspete sau transformate;

- Ce durată? Perioada unui an, perioada de comercializare pentru un

produs sezonier.

După ce a definit domeniul plecând de la cele trei criterii de mai sus, F.

Lauret, în articolul deja citat, determină cele patru subansamble care compun

filiera:

- cel al întreprinderilor şi unităţilor de producţie, transformare,

comercializate care asigură elaborarea unui bun de la originea sa până la consumul

sau exportul său, dacă spaţiul geografic reţinut este ţara;

- cel al consumăriipropriu-zise a bunului;

- cel al serviciilor care intervin pentru a organiza şi orienta producţia,

schimbul şi consumul bunului;

- cel al relaţiilor mai mult verticale decât orizontale. Relaţiile verticale sunt

cele de la furnizori la clienţi. Cu toate că există o bună comple- mentaritate între

asemenea întreprinderi, există lupta pentru împărţirea profitului. Relaţiile

orizontale se stabilesc între operatorii care asigură aceeaşi activitate, care sunt

solidari din punct de vedere profesional dar concurenţi când este vorba de a obţine

pieţe.

Conceptul de filieră este prezent în toate domeniile economiei: filiera

electronică, filiera de comunicare, a hotelurilor etc. în toate cazurile se face refe-

rire la o activitate productivă în care intervin de la amonte până în aval multe

întreprinderi, dar într-o măsură care nu este în mod forţat lineară.

Astfel, filiera agroalimentară, luată ca exemplu, cuprinde în acelaşi timp:

furnizorii agriculturii, ceea ce înseamnă cei care produc materii prime

pentru agricultură - îngrăşăminte, produse chimice, de protecţie a culturilor şi

animalelor, echipamente agricole, instalaţii zootehnice şi agroalimentare - şi, de

asemenea, agricultorii înşişi în calitate de producători de seminţe sau furaje;

producătorii agricoli care graţie consumurilor precedente livrează

produsele culturilor vegetale şi produsele din creşterea animalelor;

Page 188: ECONOMIE AGROALIMENTARA

188

industriile agroalimentare care-şi asumă transformarea livrărilor

efectuate de agricultură;

transportorii şi comercianţii care pun produsele la dispoziţia

consumatorilor;

întreprinderile gen cantine sau restaurante care încorporează servicii

suplimentare înainte de a le propune publicului;

consumatorii înşişi.

Filiera include în mod egal toate stadiile prin care trece un produs, toate

formele de producţie, de schimb şi de consum referitoare la un produs (F. Lauret,

1973) . Dacă luăm ca exemplu filiera fructelor şi legumelor (figura 9.1.), aparatul

de producţie se compune din:

- producătorii cu exploataţii mari, fie sub formă individuală fie sub formă

societară;

- producători de legume instalaţi în apropierea oraşelor (în general

legumicultori);

- producătorii din exploataţiile familiale sau exploataţii cu timp parţial.

A studia o filieră înseamnă a analiza operaţiile pe care le efectuează

întreprinderile asupra produsului şi relaţiile de complementaritate sau de concu-

renţă care există între ele.

Analizele de filieră îşi au originea în diferite tipuri de lucrări sau

preocupări:

- abordarea tehnologică bazată pe ansamblul actelor de producţie, de

transformare, de stocare, de distribuire şi de consum care concură la crearea şi la

transformarea unui bun sau serviciu până la stadiul său final de utilizare. Această

abordare pune accentul pe interdependenţele tehnologice între diferite stadii de

elaborare (grâu-iaină-pâine). Această referinţă la resursă (materie primă)

determină o abordare descendentă unde domină logica ofertei asupra celei a cererii.

- analiza fenomenelor de integrare verticală, utilizată de economiştii

anglo-saxoni în special, ce se interesează de rolul agenţilor economici, de

Page 189: ECONOMIE AGROALIMENTARA

189

complementarităţile şi sinergiile dintre procese şi de internalizarea restricţiilor de

piaţă.

- studiul efectelor de dominare şi ierarhizare între activităţi, în cadrul

Page 190: ECONOMIE AGROALIMENTARA

190

lucrărilor de macroeconomie privind politicile industriale cu ajutorul Tabloului de

Schimburi Interindustriale (T.S.L).

- analiza strategiilor firmelor şi grupurilor, în acest caz, filiera apare ca

un spaţiu de valorificare a capitalului, un loc de eficienţă, un spaţiu strategic unde

se afirmă şi se confruntă strategiile diverşilor autori.

- abordarea sistemică (analiza sistemelor) unde filiera, ca subsistem al

sistemului productiv, reprezintă un ansamblu organizat de relaţii dotat cu o

dinamică autonomă.

Originalitatea acestor lucrări se datorează atenţiei acordate modalităţilor de

organizare a ansamblului de relaţii între agenţii economici şi de percepţia filierei

ca spaţiu strategic. Filiera depăşeşte în acest caz sfera modificărilor produsului,

extinzându-se şi asupra organizării relaţiilor.

Această abordare are ca o primă importanţă faptul de a fi dinamică: ea

permite cunoaşterea funcţionării, a evoluţiilor unui sistem, a agresiunilor simul-

tane ale unui mediu concomitent tehnic, economic şi politic. Este, de asemenea,

interesantă deoarece permite ţinerea contabilităţii microeconomice şi macroeco-

nomice, cu toate că filiera depinde de părţile care o compun, fără adiţionarea

părţilor pur şi simplu.

Ea este, în sfârşit, operaţională, în măsura în care permite, o dată stabilit

diagnosticul privind situaţia oricărui agent, stabilirea unei strategii eficace.

În acelaşi timp filiera apare ca un mijloc pertinent de analiză, dar ea nu este

singura. Una dintre primele limite de considerat este faptul că ea nu permite

înţelegerea întreprinderilor ale căror activităţi sunt diversificate pentru că domeniul

său este limitat. Pe de altă parte, dacă ea furnizează indicaţii interesante privitoare

la preţuri, ea nu explică raporturile între preţurile diferitelor produse. De asemenea,

ia în considerare comportamentele consumatorilor fără a explica cauzele.

După opinia autorului, filiera este importantă pentru că ea este în acelaşi

timp: instrument de descriere tehnico-economic, instrument de decupaj statistic,

instrument de definire a unei politici economice şi un cadru de analiză a strategiilor

Page 191: ECONOMIE AGROALIMENTARA

191

întreprinderilor.

Filiera - instrument de descriere tehnico-economic. Această noţiune

răspunde mai degrabă la cea de inginer. Acestea sunt filierele "tehnice"74 sau

"produse" care pun accentul pe coerenţa tehnico-economică a sistemului. Criteriul

de apartenenţă este adesea definit apriori pe baza unei caracteristici fizice sau

tehnice.

La bază analiza priveşte stadiile şi relaţiile tehnice dintre ele şi, de

asemenea, punerea lor în practica economică şi socială. Ea priveşte adeseori

analiza inovaţiilor şi difuzia lor, ca şi modificările induse în condiţiile de

exploatare şi la configurarea sistemului productiv.

Filiera - instrument de decupaj statistic. Filiera apare aici în serviciul

macroeconomistului, ca o categorie economică complementară noţiunilor de

industrie, sector, ramură. Este un lanţ de activităţi care se completează, legate între

ele prin operaţiuni de vânzare şi de cumpărare. Activităţile care au relaţii de

cumpărare şi de vânzare puternice sunt presupuse ca aparţinând aceleaşi filiere.

Ansamblul economic este decupat în ansambluri integrate de activităţi mai mult

sau mai puţin autonome, reperabile plecând de la relaţiile de schimb descris în TSI.

Această abordare utilizează tehnici matematice mai mult sau mai puţin sofisticate

pentru a descrie structura sistemului productiv şi ierarhizarea ramurilor şi

industriilor între ele.

Filiera - instrument pentru definirea unei politici economice. Pentru

puterile publice înseamnă organizarea aparatului productiv pe baza unei strategii

de filieră în vederea unei mai bune stăpâniri a inserţiei sale pe pieţele

internaţionale şi de a căuta o mai mare autonomie în procesele de internaţionalizare

a producţiilor şi pieţelor.

Filiera are aici un scop operaţional, direct şi este prezentată ca un

instrument de strategie economică şi/sau de planificare voluntaristă interesând 74 "Filierele tehnice sunt urmare a unor suite de asamblări tehnice destinate să furnizeze produsul dorit şi în care fabricarea se face cel mai adesea în mai multe etape succesive. Asamblările tehnice sunt determinate de combinarea structurilor tehnice elementare (instrumente, maşini)". B. Gille (Histoire de techniques, La Pleiade).

Page 192: ECONOMIE AGROALIMENTARA

192

simultan întreprinderile şi puterile publice. Se disting trei tipuri de filiere a căror

dezvoltare simultană este necesară:

- filierele de antrenare ca, de exemplu, în siderurgie, chimie, care asigură

un rol de difuzie a tehnologiilor şi produselor;

- filierele de independenţă, ca, de exemplu, filiale nucleare, care contribuie

la ameliorarea balanţei comerţului exterior;

- filierele de suveranitate, ca, de exemplu, informatică, telecomu- nicaţii,

care asigură independenţa pe termen lung a ţărilor reducând vulnera- bilitatea sa în

raport cu exteriorul.

Filiera - cadru de analiză a strategiilor întreprinderilor. Filiera este

percepută ca un răspuns strategic la mediul economic. Strategia de filieră este o

alternativă la strategiile clasice de concentrare orizontală (diminuarea costurilor,

creşterea părţilor de piaţă), de integrare - sinergia între producţie şi comercia-

lizare), de diversificare - repartiţia riscului, de creştere - devans tehnologic.

Pentru o întreprindere, o politică de filieră are ca scop să asigure stăpânirea

aprovizionărilor cu materii prime şi a debuşeelor, să păstreze controlul tehnic şi

financiar în toate etapele de transformare şi să beneficieze de profiturile generate în

anumite stadii.

Strategiile de filieră răspund ipotezei că efectele de sinergie permit

performanţelor globale ale filierelor de a fi superioare performanţelor individuale;

Filiera este o modalitate de a ţine cont de existenţa unui spaţiu economic privilegiat

pentru întreprinderi, ceea ce înseamnă un mediu - furnizorii din amonte, pieţele şi

clienţii din aval, circuitele de distribuţie, concurenţă, administraţie, ce are o

influenţă directă asupra strategiei.

4.2. Caracteristicile şi factorii de influenţă asupra consumului

agroalimentar (cererea alimentară)

Cererea alimentară reprezintă cantitatea dintr-un produs pe care un

consumator este dispus să o cumpere, la un moment dat, la un anumit preţ. Cererea

apare-ca fiind o funcţie simultană a momentului dat, ceea ce înseamnă perioada,

Page 193: ECONOMIE AGROALIMENTARA

193

dar în mod egal considerăm contextul, a preţurilor şi a venitului disponibil.

Variaţia cererii în funcţie de preţ; elasticitatea

Dacă variaţia preţului va antrena o variaţie mai importantă a cererii, se

consideră că cererea este elastică în raport cu preţul (elasticitatea este superioară

cifrei 1).

Dacă cererea variază puţin, indiferent de variaţiile preţului se consideră că

cererea este inelastică în raport cu preţul (elasticitatea este inferioară cifrei 1).

Dacă variaţia preţului antrenează o variaţie de aceeaşi importanţă a cererii,

se consideră că variaţia cererii este de aceeaşi amploare ca cea a preţului, dar de

sens invers (elasticitatea este egală cu 1).

Pentru ansamblul produselor alimentare, elasticitatea cererii în raport cu

preţul este scăzută (0,31). Dar această cifră ascunde situaţii foarte diferite funcţie

de specificul produsului. Se poate spune că elasticitatea este inferioară cifrei l

pentru produsele de consum curent, dar este superioară pentru anumite alimente ca

căpşunile, vinurile fine, deserturile.

Variaţia cererii alimentare în raport cu veniturile (Legile lui Engel).

Statisticianul german Engel, pe baza unor studii comparative asupra

variaţiilor bugetelor de familie a stabilit trei legităţi care pot fi formulate după cum

urmează:

Dacă într-o gospodărie veniturile cresc:

- cheltuielile alimentare cresc mai puţin decât veniturile;

- cheltuielile pentru îmbrăcăminte şi locuinţe progresează în acelaşi ritm

- cu veniturile;

- alte cheltuieli de sănătate, cultură, timp liber cresc mai repede decât

- veniturile.

Deci, după observaţiile lui Engel, care datează de la sfârşitul sec. XIX,

cheltuielile alimentare au o elasticitate scăzută în raport cu venitul, cheltuielile cu

îmbrăcămintea şi locuinţele au aceeaşi amploare, iar celelalte cheltuieli sunt foarte

elastice.

Page 194: ECONOMIE AGROALIMENTARA

194

În economia de piaţă, substituţiile provin din jocul variaţiilor venitului şi

ale preţurilor, în tabelul 9.6 se figurează elasticităţile pe termen lung în funcţie de

venit şi preţ (cazul Franţei în perioada anilor ' 70).

Elasticitatea pe termen lung a cererii alimentare în raport cu venitul şi

preţurile

Tabelul 4.1.

Produsul Elasticitatea funcţie de venit

Elasticitatea funcţie de preţ

Pâine -0,08 -1,5 Biscuiţi +1,1 - Produse pe bază de cereale +0,10 - Cartofi +0,01 -0,13 Legume proaspete +0,46 -0,40 Conserve de legume +2 - Legume +0,28 - Citrice şi banane +0,3 -0,6 Alte fructe proaspete +0,2 -0,5 Conserve de fructe +0,9 - Fructe +0,22 - Carne de bovine +0,4 -0,6 Miel şi oaie 0,7 -0,9 Porc proaspăt +0,7 -0,4 Lapte concentrat şi praf +0,8 -0,8 Lapte proaspăt +0,14 +0,1 Unt +0,09 - Margarina 0,04 - Grăsimi +0,0 - Creme + 1,6 - Supe +0,7 -1,0 Vinuri curente -0,4 -0,2 Vin DOC +0,5 -0,4 Şampanie +2,1 -1,0 Bere +0,7 - Cidru -0,6 -1,2 Ape minerale + 1,7 - Băuturi gazoase +1,7 -1,1 Băuturi +0,3 -

Sursa: INSEE, E 54, p.20.

Page 195: ECONOMIE AGROALIMENTARA

195

Elasticitatea în funcţie de venit este în general pozitivă (pentru că prin

creşterea veniturilor cererea alimentară creşte şi ea), iar elasticitatea în funcţie de

preţ este în general negativă pentru că, atunci când preţurile cresc, cererea

alimentară scade.

În tabelul 4.1., toate elasticităţile în funcţie de venit sunt pozitive, cu

excepţia celei de la pâine, vinuri curente şi cidru, băutură similară rachiurilor

româneşti, în dezvoltarea agroalimentară franceză, aceste bunuri au devenit bunuri

inferioare: dacă venitul creşte, consumul lor scade.

Pentru cazul României, elasticitatea cererii la produsele alimentare de bază

în funcţie de câştigurile salariale nete a fost calculată pe baza consumurilor fizice,

având ca bază anul 1990, în cadrul Institutului de Economie Agrară. Evoluţia

elasticităţii cererii la produsele de bază alimentare, diferenţiate pe produse în

perioada 1991-1994 este redată în tabelul 4.2.

Pentru o serie de produse, cum ar fi uleiul, faina, laptele, zahărul, carnea de

bovine şi pasăre, cererea a fost inelastic pozitivă, acest fapt fiind caracteristic

produselor alimentare de bază.

Elasticitatea cheltuielilor totale cu produsele alimentare în funcţie de

salariul real demonstrează în mod constant o cerere inelastic pozitivă, fapt

explicabil dacă se are în vedere că ponderea cheltuielilor totale cu alimentele în

salariul real a crescut de la 49,4 % în 1990 la circa 62 % în anul 1994 (Dinu

Gavrilescu, 1996).

In acest caz noţiunea de elasticitatea permite o apreciere mai bună a

relaţiilor dintre produse:

- elasticitatea este negativă atunci când bunurile sunt complementare, ceea

ce înseamnă că diminuarea cererii la un produs duce la creşterea preţului celuilalt

produs;

Page 196: ECONOMIE AGROALIMENTARA

196

Elasticitatea cererii la produsele alimentare de bază în funcţie de salariul real

Tabelul 4.2.

Produsul 1991 1992 1993 1994

Elasticitatea cheltuielilor totale cu produsele alimentare faţă de salariul real

0,82 0,66 0,76 0,79

Făină de grâu 0,405 0,353 0,205 0,068 Mălai 0,405 -0,115 0,139 -0,098 Zahăr 0,777 1,157 0,378 0,281 Uleiuri vegetale 0,759 0,286 0,136 0,110 Lapte 0,073 0,182 0,232 0,208 Carne de bovine 0,149 0,701 0,914 0,523 Carne de porc -0,480 -0,255 0,165 -0,027 Carne de ovine 0,504 -0,071 0,762 0,168 Carne de pasăre 2,577 0,919 0,321 0,363 Sursa: Calcule ale Institutului de Economie Agrară, 1994, citate de D. Gavrilescu (1996).

Variaţia cererii unui produs A atunci când preţul produsului B se schimbă.

Elasticitatea încrucişată

- elasticitatea este pozitivă atunci când bunurile sunt substituibile, ceea ce

se traduce prin creşterea cererii unui produs, dacă preţul celuilalt produs creşte.

Preţurile şi veniturile sunt două variabile care intervin în decizia de a

cumpăra a unui consumator. Ele constituie cei doi factori obiectivi care determină

consumul individual. Ca factori obiectivi mai putem aminti: transformarea

condiţiilor de producţie a alimentelor, modificarea populaţiei şi mai ales a

structurii sale.

În acelaşi timp, dacă venitul şi preţul stau la baza deciziei consumatorului,

nu este mai puţin adevărat că atunci când intervine un alt factor (cel subiectiv),

acesta poate influenţa decizia sau hotărârea consumatorului. Ca factori subiectivi:

obişnuinţele alimentare (alimentele simbol) şi publicitatea (acţiunea comercială a

întreprinderi lor).

Page 197: ECONOMIE AGROALIMENTARA

197

4.3. Evoluţia consumului agroalimentar în România

Consumul de alimente se cuantifică sub trei aspecte: cantitativ, calitativ şi

sortimental.

Din punct de vedere calitativ este deja intrată în uzanţa internaţională

exprimarea evoluţiei cantitative a consumului alimentar în numărul de calorii pe

persoană. Consumul calitativ se referă la raporturile pe care o raţie echilibrată

trebuie să le respecte în ceea ce priveşte proteinele (originea acestora), lipidele,

glucidele, sărurile minerale şi oligoelementele. în privinţa aspectului sortimental

consumul agroalimentar se exprimă kg/cap din diferitele sortimente agroali-

mentare folosite.

Necesarul zilnic de calorii pentru a acoperi cheltuielile energetice recla-

mate de procesele vitale ale organismului uman (respiraţie, efort fizic, circulaţie,

transpiraţie, excreţie etc.) este asigurat prin ingestia diferitelor alimente. Princi-

palele substanţe energetice ale alimentelor sunt: lipidele (care prin ardere gene-

rează 9,5 calorii pentru l g); glucidele (4,1 calorii/g) şi proteinele (5,7 calorii/g).

Energia furnizată de alimente, în cursul procesului de sinteză a acestora, asigură

menţinerea funcţiunilor vitale ale organismului uman.

Cerinţele de alimente ale unui subiect sunt strâns dependente de o multi-

tudine de factori, ca:

- felul activităţii desfăşurate, datorită căruia deosebim: cheltuieli mici de

energie: funcţionar, ceasornicar etc.; cheltuieli medii: şoferi, strungari, tracto- rişti,

zugravi, militari ş.a.; cheltuieli mari: turnători, lăcătuşi, betonişti, fierari, muncitori

agricoli etc.; cheltuieli foarte mar: spărgători de piatră, săpători de pământ, cosaşi

ş.a.;

- vârsta subiecţilor : bătrânii au un metabolism ce reclamă cheltuieli mici

de energie;

- greutatea corporală : cei cu greutatea corporală mai mare, fără a fi obezi,

cheltuiesc mai multă energie;

- anotimpul: iarna se consumă mai multă energie, mai ales dacă

Page 198: ECONOMIE AGROALIMENTARA

198

îmbrăcămintea este mai sumară;

- femeile necesită o raţie alimentară mai redusă decât a bărbaţilor cu 20 %,

datorită metabolismului specific.

Este unanim acceptat, pentru o alimentaţie raţională, următorul necesar

zilnic de calorii, pentru un subiect în greutate de 70 kg:

1400-1700 calorii pentru bătrânii fără ocupaţie sau în stare de repaus

la pat;

2100-2500 calorii pentru activităţi uşoare;

2500-2800 calorii pentru activităţi medii; 2800-3200 calorii pentru

activităţi grele; 3500-4000 calorii pentru activităţi foarte grele;

peste 4000 calorii sunt reclamate de subiecţii ce depun eforturi fizice

extrem de grele.

- O raţie alimentară zilnică normală (2200 - 3200 kcal) trebuie să cuprindă:

- carne şi produse din carne 4-9% (120-240 kcal)

- lapte şi derivate 10% (300 kcal)

- ouă 3-4% (90-120 kcal)

- grăsimi 12-17% (350-500 kcal)

- pâine şi derivate de cereale 24-25 % (750-1400 kcal)

- legume şi fructe 12-18% (360-540 kcal)

- zahăr şi produse zaharoase 7-8 % (200-250 kcal)

Aceste valori pot înregistra modificări în raport cu vârsta, sexul, activitatea

depusă, starea de sănătate etc. până la 10 % din necesarul zilnic caloric poate fi

furnizat ocazional şi de consumul de băuturi alcoolice. O raţie alimentară

echilibrată trebuie să conţină:

- proteine = 11-15 %, respectiv 1,0-1,2 g/kg corp zi, echivalentul a 70- 85

g. Aceste proteine trebuie să fie cel puţin 35 % de origine animală şi cel mult 65 %

de origine vegetală;

- grăsimi alimentare (denumite şi lipide) = 25-35 %; respectiv 1-2 g/kg

corp/zi, echivalentul a 70-150 g, din care cel puţin 50 % trebuie să fie de origine

Page 199: ECONOMIE AGROALIMENTARA

199

vegetală (ulei de floarea soarelui, de soia, de măsline etc.);

- zaharurile (denumite şi glucide ), mai corectă este denumirea de hidraţi

de carbon = 55-65 %, respectiv 4-8 g/kg/corp, echivalentul a 200-560 g zilnic; ele

trebuie - în cazul zaharurilor - să fie constituite din cele nerafinate, sau mai puţin

concentrate. Alimentele bogate în glucide sunt: zahărul (100 %), produsele pe bază

de zahăr (60-80 %), pâinea (50 %), pastele făinoase (70-75 %),

- leguminoasele uscate (50-60 %), cartofii (17-20 %), mazărea verde (14

%),

- legumele proaspete (3-10 %), fructele (5-15 %).

O dietă alimentară completă mai trebuie să conţină:

- săruri minerale şi oligoelemente: clor (6 g/zi), sodiu (4 g), potasiu (3,2 g),

sulf şi fosfor (2 g), calciu (0,8 g), magneziu (0,3 g), zinc (20 mg), fier (18 mg),

- cupru (2,5 mg), mangan (3 mg), fluor (l mg), iod (0,3 mg) ş.a. Acestea

sunt asigurate de consumul de fructe şi legume, ca şi cel de carne, ouă, lapte ce

trebuie să facă parte din alimentaţia noastră zilnică;

- vitamine, un necesar zilnic de: C (50-150 mg), A (1,5 mg), E (2-3 mg), B

(1,5 mg), B (2-2,5 mg), B (2 mg), PP (15-25 mg), D (400 UI). Acestea sunt

conţinute atât în alimentele de origine animală, cât şi în cele de origine vegetală

îndeosebi fructe şi legume.

În ţările cu economie dezvoltată există o permanentă preocupare, atât a

oficialităţilor, cât şi a consumatorilor de a-şi asigura o alimentaţie raţională, cu

respectarea severă a principiilor de alimentaţie menţionate.

La nivelurile de producţie agricolă din ţările dezvoltate, pentru un subiect

cu greutate medie, în conformitate cu opiniile larg răspândite pe plan mondial,

necesarul de suprafaţă arabilă - în raport cu natura dietei alimentare – este

următorul:

dietă bogată (constituită în mare parte din produse prelucrate, în care

pierderile tehnologice sunt ridicate) necesită 0,6 ha; o dietă bună (constituită

din alimente de origine mixtă vegetală şi animală, o bună parte fiind

Page 200: ECONOMIE AGROALIMENTARA

200

consumate sub formă neindustrializată) necesită 0,4 ha;

dietă acceptabilă (constituită în majoritate din alimente de origine vegetală,

consumată în mare parte sub formă neindustrializată) necesită 0,2 ha;

dietă austeră (constituită exclusiv din produse de origine vegetală,

consumate sub formă neindustrializată) necesită O, l ha. în România, în

prezent, revine pe un locuitor o suprafaţă arabilă de 0,4 ha faţă de aproape l

ha cât a revenit înainte de cel de-al doilea război mondial, ceea ce poate

asigura, în cel mai fericit caz, numai o bună dietă.

Evoluţia consumului mediu zilnic de calorii pe locuitor este prezentată în

tabelul 4.3.

Asigurarea în medie în ţările din Uniunea Europeană a unui disponibil

alimentar de peste 3500 calorii şi respectiv 109 grame proteină, în structura căruia

produsele de origine animală deţin o pondere semnificativă (38,7 % la calorii şi

62,4 la proteine), evidenţiază decalajul existent în ceea ce priveşte consumul

alimentar în România faţă de U.E.

Consumul alimentar exprimat în calorii şi factori nutritivi, în medie zilnic,

pe locuitor, în România

Tabelul 4.3.

Sursa: Anuarul Statistic al României, CNS, Bucureşti, 1995, 1996. Eurostat, Bruxel, 1994

Informaţii Statistice Operative nr. 1-2/1996, nr. 2/1997, CNS

Specificare UM Anii Nivel mediu

EU -12(1992) 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996* 1.08.96-

1.07.97Calorii Nr 2949,0 3038,0 2832,0 2758,0 2959,0 2872,0 2908,0 2586 2597 3579 d.c.:

Nr 650,0 711,0 722,0 671,0 699,0 696,0 725,0 382 379 1383 - de origine animală Fructe G 93,7 96,7 90,7 88,3 94,3 92,9 95,3 82,9 83 109,3 d.c.:

G 38,3 42,8 42,7 38,3 39,3 39,0 40,9 - - 68,2 - de origine animală Lipide G 86,5 93,4 88,8 80,2 82,7 78,0 79,0 81,5 81,5 - d.c.: - de origine animală

G 45,5 49,8 49,7 46,2 48,0 47,1 49,6 - - -

Glucide G 430,2 433,3 399,3 403,2 440,7 431,7 435,9 360,1 359,5 -

Page 201: ECONOMIE AGROALIMENTARA

201

* provizoriu Consumul mediu alimentar zilnic al unei persoane a scăzut în mod drastic

în ultimii ani, după un uşor recensământ în 1993. Tendinţa este evident de scădere,

mai ales în ultimii ani. Faţă de datele înregistrate în Uniunea Europeană, ţara

noastră îşi menţine decalajul în ceea ce priveşte structura calitativă, caloriile sunt

de origine animală în proporţie de 22,5 % (1997), iar proteinele de origine animală

reprezintă 43 % (1995). Tendinţa înregistrată şi din punct de vedere calitativ este

tot de scădere ca şi trendul cantitativ. Pentru a ne face o imagine concludentă

asupra consumului alimentar al României, să-1 privim comparativ şi cu situaţia

consumului alimentar în lume (tabelul 4.4.).

Disponibilităţile alimentare în lume (1988-1990)

Tabelul 4.4.

Ţara Calorii totale loc/zi

Calorii de origine animală

loc/zi

Proteine totale g/ loc/zi

Proteine de origine animală

g/ loc/zi Mondial 2.697 424 71 25 Europa 1.452 1.121 102 58 Uniunea Europeană 3.560 1.204 104 62

Franţa 3.593 1.385 113 73 CSI 3.380 949 107 57 Europa centrală şi orientală 1.488 1.021 102 • 50

America de N şi Centrală 3.333 884 96 55

Statele Unite 3.642 1.107 110 71 Canada 3.242 1.042 102 63 America de Sud 2.624 472 64 30 Asia 2.494 237 62 14 China 2.641 286 64 13 India 2.229 154 55 8 Africa 2.348 177 58 13 Oceania 3.173 1.050 91 58 Australia 3.302 1.224 100 68

Sursa: FAO, Annuaire de production, 1991.

În ceea ce priveşte consumul sortimental , prezentăm consumul mediu

anual în România (tabelul 9.10) şi în Uniunea Europeană (tabelul 4.6.). Se constată

Page 202: ECONOMIE AGROALIMENTARA

202

că produsele cerealiere asigură pentru cazul nostru peste 46 % din aportul caloric

zilnic, consumul menţinându-se în jurul a 160 kg/cap, aproape dublu faţă de

Uniunea Europeană (ceea ce tine şi de tradiţia alimentară a românilor).

Numai că şi la celelalte produse - carne, lapte, zahăr, legume - consumul

mediu lunar pe locuitor este accesibil mai scăzut în România.

În domeniul consumului alimentar, România are de făcut faţă unei situaţii

care tinde să devină cronică. Trebuie luate măsuri imediate în caz contrar

consecinţele sunt previzibile, pentru ca România, ţară cu un potenţial agricol uriaş

poate hrăni cel puţin 100 milioane persoane anual să intre şi în acest domeniu în

rândul ţărilor europene.

Consumul mediu anual pe locuitor la principalele produse alimentare în

România

Tabelul 4.5.

Sursa:Anuarul Statistic al României, CNS, 1995, 1996.

* Eurostat, Brussels, 1994.

** date provizorii.

Specificare UM Anii Nivel

mediu EU-12*1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996

Carne şi produse din carne

(echivalent carne) kg 50,2 61,0 54,4 45,7 47,7 45,5 47,8 47,2 93,4

Lapte şi produse dinlapte(exclusiv unt) Litri 135,9 140,1 163,3 163,7 178,9 179,5 188,6 192,7 237**

Zahăr şi produse zaharoase kg 24,7 27,3 26,4 24,4 23,7 24,3 23,5 24,8 37,8**

Legume şi produse din

legume kg 135,6 110,8 88,5 10,7 112,7 110,3 115,6 115,4 125,2

Cartof kg 71,7 59,4 48,0 60,0 73,9 66,7 71,0 73,4 78,2 Produse din cereale

(în echivalent făină)

kg 157,3 158,5 145,3 146,5 159,6 158,6 162,4 84,2

Page 203: ECONOMIE AGROALIMENTARA

Consumul alimentar al anumitor produse agricole în Uniunea Europeană în 1996 (kg/cap)

Tabelul 4.6.

Produsul UE 15

UEBL BLEU

Dane- marca

Germania Grecia Spania Franţa Irlanda Italia Olanda Austria Portu-

galia Fin-

landa Suedia Marea Britania

UE 12

Cereale total 72,7 69,7 75,1 138,5 72,1 76,0 78,2 118,1 58,4 67,8 82,3 69,2 85,2 84,9

Orez 3,9 2,5 3,4 5,9 4,2 4,8 5,0 10,3 15,4 3,1 4,3 3,6

Cartofi 94,1 57,1 72,9 87,1 86,3 58,5 173,8 38,3 87,6 138,7 56,9 57,9 101,5 75,5

Zahăr 32,7 42,4 40,5 32,0 25,6 31,7 33,3 43,0 25,6 32,7 39,7 29,2 33,3 41,8 36,8 32,3

Legume total 110,0 81,4 157,1 83,3 177,3 93,9 121,9

Fructe proaspete total 67,1 63,8 67.0 22,7 77,2 64,2 80,5

Vin (litri/cap) 37,0 27,0 22,7 29,1 38,4 60,3 6,9 62,2 11,6 57,4 5,1 12,2 12,1 35,9

Prouse lactate 105,4 83,1 141,7 91,1 64,0 133,7 101,6 176,3 68,6 129,6 98,9 100,5 199,7 150,8 131,2 103,1

Brânză 15,6 14,2 15,9 18,4 23,4 7,1 23,3 5,3 19,0 14,1 14,2 7,2 13,5 15,6 7,8 15,7

Unit 4,7 5,9 9,6 7,2 1,2 0,6 8,3 3,6 2,6 4,0 5,0 1,5 5,4 5,5 3,3 4,7

Carne total 97,6 99,3 87,6 76,6 103,5 98,8 90,8 84,6 88,8 81,8 62,6 63,4 72,2 89,1

Grăsimi şi ulei total 34,7 31,2 23,0 31,7 9,0

Sursa: La situation de l'agriculture dans l'Union Europeenne , Rapport 1997.

Page 204: ECONOMIE AGROALIMENTARA

4.4. Industria agroalimentară din România

Producţia de bunuri alimentare dispune într-adevăr de un potenţial de

dezvoltare asigurat în primul rând de bogăţia materiilor prime de origine vegetală

şi animală, de capacităţile de producţie instalate şi de resursele umane existente.

Activitatea domeniului agroalimentar este organizată în 10 subramuri

principale, înregistrând după anul 1990 o creştere substanţială a numărului de

agenţi economici privaţi urmare a evenimentelor din decembrie 1989.

Pe subramuri, structura industriei agroalimentare (pe baza Raportului anual

al MAA din 1997) în anul 1997 se prezintă după cum urmează:

Industria cărnii

• Deţine 14 % din volumul industriei alimentare.

• Numărul agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniu a

cunoscut o creştere permanentă, în prezent acesta fiind de circa 4000.

• Peste 71 % din producţie se realizează în sectorul privat, în timp ce în

sectorul de stat aceasta a înregistrat o scădere substanţială.

• Producţia realizată în 1997 a fost de 445 mii tone, gradul de utilizare a

capacităţii fiind de doar 31 % (1457 mii tone), la preparate din carne, 107 mii tone

faţă de 331 mii tone (32 %) şi la conserve şi semiconserve din carne, 13 mii tone

faţă de 73 mii tone capacitate (15 %).

• Gradul de utilizare a capacităţilor de producţie în sectorul de stat este

sub 20 %.

• Capacităţile de producţie ale societăţilor comerciale cu capital de

stat au o vechime de 20-25 de ani, dotate în principal cu instalaţii indigene, ale

căror tehnicitate şi fiabilitate sunt scăzute, fapt ce a condus la obţinerea unor randa-

mente scăzute, costuri ridicate şi realizarea unor produse necompetitive.

Industria laptelui

• Numărul agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniu a

crescut, în prezent fiind de circa 500.

• Producţia fizică realizată în anul 1997 este de : lapte consum 2734 mii

Page 205: ECONOMIE AGROALIMENTARA

205

hectolitri; produse lactate proaspete 1393 mii hectolitri; unt 9812 tone; brânzeturi

45.288 tone; lapte praf 10.683 tone.

Această producţie exprimată în lapte materie primă reprezintă 11,5

milioane hectolitri, faţă de o capacitate instalată de 28,0 milioane hectolitri de lapte

(41%).

In ceea ce priveşte activitatea de retehnologizare şi investiţii în industria

laptelui, acestea au cunoscut o creştere cu 13 % faţă de anul 1996, în principal prin

dotare cu: linii pentru fabricarea prin extrudare a îngheţatei, pentru freezarea şi

ambalarea acesteia; instalaţii pentru pasteurizarea şi îmbutelierea laptelui; utilaje şi

echipamente pentru producerea brânzeturilor proaspete şi fermentate şi ambalarea

acestora sub vid.

Industria de morărit şi panificaţie

• Numărul agenţilor economici producători de produse de morărit,

panificaţie şi făinoase a crescut an de an, atingând aproape 5000, din care 75 cu

tradiţie şi de mare capacitate şi peste 4900 de societăţi mici cu capital privat.

• Producţia fizică realizată în anul 1997: măciniş de grâu - 2611 mii

tone; măciniş de porumb - 50 mii tone; panificaţie - 2410 mii tone; paste făinoase -

47 mii tone; biscuiţi - 68 mii tone.

• Capacităţile de producţie din acest sector de activitate sunt folosite

astfel: măciniş de grâu - 2900 mii tone - 72 %; panificaţie - 3400 tone - 53 %; paste

făinoase - 70 mii tone - 43 %; biscuiţi 135 mii tone - 34 %.

• Retehnologizările şi investiţiile în acest domeniu au cunoscut o creş-

tere faţă de anul 1996 cu 13 % în activitatea de morărit şi panificaţie şi cu 7 % în

producţia de paste făinoase şi biscuiţi.

Industria uleiului

• Acest sector a cunoscut o evoluţie ascendentă, datorată în principal

creşterii constante a producţiei de floarea soarelui şi a cererii constante de ulei brut

de floarea soarelui pe piaţa externă, de 100 mii tone.

• în industria uleiului numărul societăţilor comerciale a crescut, în

Page 206: ECONOMIE AGROALIMENTARA

206

prezent funcţionând un număr cfe 3S2 umtafr'cfe procfucpe.

• Acestea au produs în 1997: ulei brut de floarea soarelui - 413 mii tone;

ulei brut de soia - 23 mii tone; ulei brut de in - 1000 tone; ulei rafinat - 247 mii

tone; şrot de floarea soarelui - 409 mii tone; şrot de soia - 101 mii tone.

• Indicele de folosire'a capacităţilor de producţie în anii 1996-1997 a fost

de: 82 % pentru uleiul de floarea soarelui, 26 % pentru uleiul de soia; 53 % în

cazul uleiului rafinat.

• în anul 1997, retehnologizarea şi investiţiile în industria uleiului au fost

de 48 miliarde lei şi au constat în principal în retehnologizarea operaţiilor de

extracţie, vinterizare, de lecitinizare şi rafinare, precum şi în procurarea de

tehnologii şi instalaţii pentru producerea de emulgatori cu conţinut ridicat de

monogliceride, instalaţii de fabricare a plantolului.

Industria zahărului

• În anul 1989 în acest domeniu existau 33 de unităţi, cu o capacitate

nominală de prelucrare de 83 mii tone sfeclă/24 ore; în prezent, capacitatea

efectivă de industrializare este de 50 mii tone sfeclă/24 de ore şi se realizează cu

numai 19 fabrici de zahăr.

• Producţia de zahăr a înregistrat un trend descendent, aceasta repre-

zentând în 1997 doar 40,6 % (206 mii tone zahăr rafinat) din producţia anului 1989

şi 87 % din cea a anului 1996, asigurând necesarul de consum al României numai

în proporţie de 45-50 %.

• In anul 1997 coeficientul mediu de folosire a capacităţilor de producţie

a fost de 49 %, depăşind 70 % doar în două societăţi.

• Acţiunile de retehnologizare şi investiţii în industria zahărului şi a

produselor zaharoase au avut o dinamică ascendentă în 1997 faţă de anul precedent

şi au fost orientate în principal spre: dotarea cu utilaje şi echipamente pentru

industrializarea sfeclei de zahăr şi pentru secţiile de ciocolată, produse zaharoase şi

cofetării.

Page 207: ECONOMIE AGROALIMENTARA

207

Industria vinicolă

• Producţia vinicolă a cunoscut un proces de mutaţii generate în special

de schimbarea structurii de proprietate a plantaţiilor viticole.

• Producţia totală de vin brut realizată în anul 1997 a fost de 66,9 mii

vagoane, din care 67 % s-a realizat în sectorul privat. Din producţia totală de vin

brut, 62 % s-a obţinut din soiuri nobile.

• Gradul mediu de utilizare a capacităţilor de producţie a fost în anul

1997 de 85 %.

• În sectorul vinicol dotarea tehnică este în general depăşită moral şi

fizic, rămânând la nivelul anilor 1960-1970. Lipsa unor tehnologii adecvate în

anumite faze ale fluxului tehnologic a condus uneori la obţinerea unor vinuri albe

necompetitive.

Industria conservelor de legume şi fructe

• în acest domeniu activează 95 de societăţi comerciale, cu o capacitate

de prelucrare zilnică de 2240 tone, care faţă de anul 1995 reprezintă o creştere de

cea 10%.

• Producţia realizată în anul 1997 faţă de anul 1996 înregistrează o

scădere după cum urmează: cu 44,7 % la conservele de legume, cu 55,2 % la pasta

de tomate.

• Gradul mediu de utilizare a capacităţii de producţie în anul 1997 a fost

de cea 12 %, determinat, în special, de nivelul scăzut al producţiei de legume,

îndeosebi tomate.

• In anul 1997 acţiunile de retehnologizare şi investiţii în acest domeniu

au fost orientate în principal spre dezvoltarea sectorului de băuturi răcoritoare,

fiind aproape inexistente în sectorul prelucrării legumelor şi fructelor.

Paralel cu agenţii economici din industria alimentară, funcţionează în

cadrul complexelor de creştere şi îngrăşare a porcilor un număr de 42 abatoare, la

unităţile avicole un număr de 53 abatoare, care fac obiectul restructurării. De

asemenea, la societăţile comerciale agricole cu capital majoritar de stat (foste IAS)

Page 208: ECONOMIE AGROALIMENTARA

208

există capacităţi de producere, condiţionare, învechire şi îmbuteliere a vinului,

producţie de şampanie, coniac, ţuică şi rachiuri naturale, brânzeturi şi produse

lactate.

Pe ansamblu, producţia alimentară a României realizată în 1997 continuă

degringolada din acest sector începută după anul 1990 (tabelul 9.13). Cauzele

relevante ale acestei situaţii sunt:

• lipsa acută de materii prime la unele grupe de produse agricole;

• pătrunderea pe piaţa românească a unor produse din import similare, în

condiţii de concurenţă neloială, reducerea în medie a taxelor vamale cu 50 % la

importul de produse alimentare, produse subvenţionate agresiv la export în ţările

de origine;

Page 209: ECONOMIE AGROALIMENTARA

Producţia fizică la principalele produse alimentare în perioada 1989 - 1997 Tabelul 4.7

Specificare U.M. 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996

1997 Date

operative CNS*

Estimări MAA**

Carne tăiată Mii tone 699 947 855 623 626 601 604 608 316 445 Preparate din carne Mii tone 279 365 260 184 168 175 179 150 70 107 Conserve din carne Mii tone 37 48 42 25 25 20 20 18 13 13 Semiconserve din peşte Mii tone 49 17 6 4 4 2 4 2 1 2 Conserve din peşte Mii tone 8 18 16 7 6 3 2 2 1 1 Conserve din legume Mii tone 257 190 139 118 98 122 131 110 26 26 Conserve din fructe Mii tone 117 124 71 48 47 48 48 53 8 9,4 Uleiuri comestibile Mii tone 248 270 236 216 213 194 224 216 247 247 Vlargarină Tone 47964 28711 26493 19791 20659 16443 17413 21939 23467 - Lapte de consum Mii hl 5628 5222 4084 3843 3188 3855 3964 3491 1440 2734 Produse lactate proaspete Mii hl. 2757 4264 2707 1510 1443 1505 2250 2051 1312 1393 Unt Mii tone 46 33 23 20 17 14 16 13 9 9,8 Brânzeturi Mii tone 82 94 71 49 50 47 51 48 30 45,3 Făină de grâu şi secară (echivalent grâu) Mii tone 2842 2623 3006 2784 2625 2725 3030 3372 1323*** 2811

Zahăr Mii tone 716 538 348 290 185 231 266 d. c. din sfeclă de zahăr Mii tone 311 366 331 250 130 191 207 244 204 206 Produse zaharoase de patiserie şi cofetărie Mii tone 507 306 175 107 85 80 91 105 73 -

Alcool etilic de fermentaţie şi de sinteză (echivalent 100 % alcool)

Mii hl. 938 868 634 686 623 691 792 779 782 811

Vin pentru consum Mii hl. 7173 8221 6944 5739 6549 8425 7351 6709 2381 6690 Bere Mii hl. 11513 10527 9803 10034 9929 9048 8768 9041 7564 7564 Produse din tutun Mii tone 33 27 26 26 23 22 23 25 26 26 Datele operative nu cuprind producţiile de la agenţii economici cu mai puţin de 50 de lucrători, de toţi agenţii economici.

** Estimările MAA cuprind producţia realiztă *** UM - mii tone faină. Sursa de date Anuarele Statistice ale României.

Page 210: ECONOMIE AGROALIMENTARA

- liberalizarea preţurilor şi eliminarea totală a subvenţiilor de consum în

condiţiile diminuării substanţiale a veniturile reale ale populaţiei au dus cum era şi

firesc la scăderea cererii solvabile;

- supradimensionarea capacităţilor de producţie, supradimensionarea

sche- melor de personal, tehnologiile învechite, decapitalizarea, blocajele

financiare şi recesiunea economică generală nu au favorizat deloc întreprinderile

cu capital de stat, ci dimpotrivă, cu un potenţial de adaptabilitate la cerinţele

economiei de piaţă extrem de scăzut ele sunt sortite dispariţiei.

4.5. Distribuţia şi comercializarea

Distribuţia. Grupează toate operaţiile materiale care au ca obiect punerea

produselor agricole sau a produselor agroalimentare la dispoziţia utilizatorilor

finali: gospodăriile populaţiei şi consumatorii publici.

Comercializarea. A comercializa un produs înseamnă a găsi pentru el un

cumpărător dispus să plătească un preţ determinat, în consecinţă funcţia de

comercializare include ,simultan căutarea debuşeelor sau pieţelor, punerea în scenă

a tehnicilor care favorizează vânzările şi operaţia de vânzare propriu-zisă.

Urbanizarea crescândă, intensificarea producţiei agricole, precum şi acce-

lerarea producţiei industriale au crescut considerabil rolul distribuţiei şi comer-

cializării. Pentru asigurarea funcţiilor economice: transport, stocare, manipulare,

disponibilitate spaţială şi temporală, necesare desfacerii de mărfuri a căror canti-

tate şi diversitate nu a încetat să crească, operaţiunile de distribuţie au ca obiectiv

permanent punerea la dispoziţia cumpărătorilor a produsului alimentar.

Aceste operaţiuni pot fi grupate în 3 funcţii principale: precomercia-

lizarea, transportul şi stocarea.

Precomercializarea precede vânzarea şi cuprinde trierea, calibrarea,

gruparea pe categorii (lotizarea), condiţionarea.

Trierea şi calibrarea intervin asupra produselor agricole şi au ca scop

asigurarea purităţii şi a omogenităţii loturilor. Aceste operaţiuni necesită echi-

pamente specializate (trioare, instalaţii complexe de calibrare şi sortare pentru

Page 211: ECONOMIE AGROALIMENTARA

211

fructe, legume, ouă) şi mână de lucru abundentă pentru a realiza operaţiile care nu

pot fi mecanizabile: culoarea ouălor, curăţenia fructelor. Ele cresc valoarea

produselor prin cheltuielile pe care le antrenează (mâna de lucru şi amortismentul

echipamentelor) şi prin eliminarea unei părţi din recoltă (produsele din afara

standardelor oficiale).

Lotizarea constă în constituirea de loturi (partizi) mari plecând de la micile

loturi livrate de producători, răspunzând astfel exigenţelor transportatorilor.

Condiţionarea. Se pot executa 3 tipuri de condiţionări: primară, secundară

şi condiţionarea de expediţie. Funcţiunile asigurate prin condiţionare pot fi la

rândul lor împărţite în 2 categorii: funcţiuni fizice şi funcţiuni comerciale.

a) funcţiuni fizice: conţinut, protejare, regrupare, facilitarea utilizării

(sim- plificarea deschiderii, a dozării), transportul şi identificarea produsului pe

durata manipulării. Condiţionarea de expediţie normală raţionalizează schimbarea

cami- oanelor, a vagoanelor şi câteodată chiar şi punerea pe liniile de

comercializare din marile suprafeţe (hipermagazinele).

b) funcţiuni comerciale: la funcţiile de mai sus îşi aduc aportul cele

referitoare la "comunicare", realizate prin serviciile de publicitate, în care

condiţionarea este, de asemenea, implicată - ea permite o reperare uşoară,

diferenţiază produsele concurente, atrage şi seduce consumatorul, îl informează.

Ambalajul (semnifică sub acest termen condiţiile în care produsul alimentar

este prezentat consumatorilor) joacă un rol important în luarea deciziei de a

cumpăra, dar proliferarea sa nu ne lipseşte de punerea unor probleme legate de

consumarea produsului. Intr-adevăr, ambalajele constituie cea mai mare parte a

deşeurilor menajere şi, dacă reciclarea sticlei, a hârtiei a fost bine amorsată, bine

stăpânită, problemele nu lipsesc în ceea ce priveşte ambalajele din plastic şi din

aluminiu.

• Transportul permite expedierea produselor în locurile unde cumpă-

rătorul doreşte să le găsească.

Evoluţia mijloacelor de transport şi progresele realizate în materie de viteză

Page 212: ECONOMIE AGROALIMENTARA

212

şi de congelare au modificat piaţa produselor agricole, în special a produselor uşor

perisabile. Transportul fluvial, maritim, rutier, aerian, sau pe cale ferată îşi împart

(şi nu fără tensiuni) activitatea de livrare a produselor alimentare.

• Stocarea nu este altceva decât păstrarea produselor agricole sau agro-

alimentare în anumite condiţii specifice fiecărui produs în parte fără a-i cauza

deprecieri calitative. Cele mai întâlnite forme de stocare sunt: stocarea de matu-

rare, stocarea de regularizare, stocarea de rezervă (report), stocarea comercială.

Stocarea de maturare este specifică numai anumitor produse agricole care-

şi îmbunătăţesc virtuţile o dată cu trecerea timpului (vinurile de calitate, anumite

sortimente, brânzeturile).

Stocarea de regularizare asigură staţionarea în cursul anului a producţiei

sezoniere. Ea se face la nivel de producător de o manieră individuală sau colectivă,

necesitând investiţii masive (silozuri pentru cereale, depozite reci pentru mere).

Acum se pun în practică noi forme moderne de distribuţie specifice

comerţului en gros sau comerţului en detail.

In cadrul comerţului en gros amintim centralele de cumpărare. Acestea sunt

organisme care, după cum numele lor ne sugerează, centralizează cumpă- rările

aderenţilor lor. Centralele de cumpărare nu au formă unică: unele sunt integrate

unui grup de distribuţie, altele au rezultat prin acordul unor comercianţi

independenţi sau societăţi de distribuţie diferite. Exemplu: Paridoc este o centrală

de cumpărare generală, care nu se limitează numai la cumpărarea produselor

alimentare. Ea aprovizionează firme diferite: Mammouth, Superpakbo, Cordial,

Nova, Geant Casino.

In ultima perioadă s-a dezvoltat sistemul grupurilor de cumpărare de tip

cooperatist. Au fost create la iniţiativa comercianţilor independenţi care s-au văzut

ameninţaţi de către marile întreprinderi comerciale cu mari suprafeţe. Una dintre

cele mai reprezentative grupări de cumpărare de tip cooperatist în Franţa este

Leclerc. Sistemul Leclerc, cu 400 de hipermarket-uri, mai mult de 300 super-

maketuri şi 4,5% din cifra de afaceri a comerţului cu ridicata ocupă primul loc

Page 213: ECONOMIE AGROALIMENTARA

213

printre distribuitorii francezi. De altfel, hipermarketurile franceze aveau o supra-

faţă medie de circa 6700 m2 cu un personal ocupat de aproximativ 290 persoane

fiecare şi cu vânzări totale în valoare de 375 milioane franci fiecare din care

jumătate proveniţi din vânzarea produselor alimentare, realizând un profit brut de

aproximativ 4% la coloniale şi băuturi şi 17% la alimente proaspete (Michael

Tracy, 1996).

Se dezvoltă, de asemenea, noi forme de comerţ en detail: comerţul

asociativ, comerţul integrat.

Comerţul asociativ, acest termen desemnează comercianţii independenţi

care s-au asociat pentru realizarea performanţelor economiei de scară pentru

cumpărarea şi stocarea produselor lor şi pentru operaţiile publicitare, consolidarea

în domeniul aprovizionării, al gestiunii. In Franţa cele mai cunoscute firme din

comerţul asociativ sunt: Leclerc, Codec, Uno, Intermarche, Unico etc.

Comerţul integrat, rezultă din faptul că în acest tip de comerţ se cumulează

funcţiile comerţului en gros cu cel en detail. Comerţul integrat este reprezentat de

aşezăminte care practică politici comerciale identice, dar forma acestora este

diversă: de exemplu, în Franţa marile magazine (Galeries Lafayette), magazinele

populare (Monoprix), magazinele cu sucursale multiple (Casino, Docks de

France), marile întreprinderi cu suprafeţe întinse (Auchan, Rallye), cooperativele

de consum, întreprinderile de vânzare prin corespondenţi şi prin distribuire

automată.

Comercializarea

Aşa după cum s-a remarcat, funcţia de comercializare include căutarea de

debuşee, de pieţe, ca de altfel şi promovarea vânzărilor, publicitatea şi vânzarea

propriu-zisă. Pentru aceasta, întreprinderea producătoare are nevoie să cunoască în

orice moment care sunt consumatorii produselor sale, cu ce ocazie aceştia cum-

pără aceste produse. Plecând de la informaţiile existente, puse la dispoziţie de

organismele publice, profesionale sau de altă natură sau de la informaţiile culese

după eşantioanele de consumatori, întreprinderea poate lua decizii în deplină

Page 214: ECONOMIE AGROALIMENTARA

214

cunoştinţă de cauză privind posibilităţile de a creşte producţia şi numărul de clienţi.

Dar cel mai important rămâne studiul de piaţă.

Derularea studiului de piaţă se realizează în trei etape, schematizate în

figura 4.1., după autorul francez L. Lagrange.

Acţiunile comerciale sau negustoreşti tipice, prin care se rezolvă proble-

mele întreprinderii care asigură comercializarea sau dezvoltarea vânzărilor unui

anumit produs, sunt următoarele: acţiunile asupra produsului, acţiunile asupra

preţului, acţiuni asupra politicilor de vânzare, de distribuţie şi de comunicare.

Circuitele agroalimentar e

Rolul fundamental al distribuţiei pe lanţul agroalimentare este de a

transfera produsele agricole, agroindustriale şi de a le concentra în vederea punerii

lor la dispoziţia utilizatorului final. La distribuţie participă industriile agroali-

mentare, care, datorită funcţiunii generale a aparatului de transformare-distribuire,

colectează, triază şi condiţionează, stabilizează, standardizează şi diversifică,

transformă şi stochează, creează condiţiile propice vânzării.

Funcţia de distribuţie, de-a lungul lanţului agroalimentar este asigurată prin

diferitele subsectoare funcţionale ale acestui lanţ ca operaţiile comerciale ale

întreprinderilor agricole şi industriale şi în mod particular de întreprinderile

comerciale propriu-zise, specializate sau nu în produse agroalimentare.

După locurile şi modalităţile de intervenţie ale comerţului, pot fi distinse

trei tipuri fundamentate de piaţă: de colectat sau de producţie, cea de gros şi en

detail. Realitatea este însă mai complexă: specialiştii clasează circuitele distri-

buţiei după lungimea circuitului, după relaţiile stabilite în circuit, după raportul de

forţe, după competenţele întreprinderilor participante la circuit etc.

După lungimea circuitului de distribuţie există: circuite directe, scurte,

tradiţionale şi integrate (figura 4.2.).

Page 215: ECONOMIE AGROALIMENTARA

215

Page 216: ECONOMIE AGROALIMENTARA

216

Page 217: ECONOMIE AGROALIMENTARA

Figura 4.1. SCHEMA DE DERULARE A UNUI STUDIU DE PIAŢĂ (după L. Lagrange)

Page 218: ECONOMIE AGROALIMENTARA

218

Sursa: L. Malassis (1973).

Activităţile (Producţie, Transformare, Consum).

Pieţele G - Gros; SG - Semi gros; D - detailist.

CA - centre de cumpărare, aprovizionare; Coop - cooperative

Figura 4.2. Structura funcţională a circuitului agroalimentar

Page 219: ECONOMIE AGROALIMENTARA

219

Circuitele directe corespund trecerii unui produs dintr-un subsector

funcţional în următorul fără intervenţia intermediarilor propriu-zişi. Producătorul

este acela care oferă consumatorului produsul agricol brut sau produsul alimentar

căruia el însuşi i-a asigurat transformarea. Vânzarea directă se poate efectua la

fermă, pe marginea şoselelor (cu sau fără magazin), pe pieţele interne, prin

corespondenţă. Circuitele directe cuprind, de asemenea, livrările directe ale

producătorilor către transformatori (lapte, sfeclă de zahăr, fructe pentru conserve)

sau ale transformatorilor la consumatori.

Circuitele scurte corespund vânzărilor spre detailiştii specializaţi (lactate,

măcelării, magazine de legume şi fructe) sau polivalenţi. Circuite scurte

generalizate cuprind în plus trecerea printr-o piaţă de gros sau o piaţă de detail.

Circuitele lungi sau tradiţionale, în aceste circuite intervin cel puţin trei

intermediari, sunt foarte complexe, pot comporta mai multe pieţe de gros şi, de

asemenea, mai multe operaţii de vânzare la numeroşi intermediari, cel mai adesea

specializaţi.

Circuitele agroalimentare pot fi analizate şi din punct de vedere al

structurii socioeconomice (figura 9.4). Această structură este caracterizată prin

aceea că unităţile care intervin în filieră (unităţi de formă capitalistă, artizanală,

cooperatistă, publică) care se diferenţiază prin notarea operaţiilor de pe piaţă şi

într-o măsură mai largă prin însăşi structura pieţelor. Circuitele pot fi: artizanale,

cooperatiste, capitaliste. In acelaşi timp aceste circuite pot fi omogene sau

heterogene.

Circuitele artizanale - întreprinderile care participă se caracterizează prin

mărimea lor relativ redusă şi prin importanţa muncii membrilor lor. Este vorba de

agricultori sau mici cooperative care, cu sau fără intermediul unui angrosist (ale

cărei funcţiuni sunt limitate în regiune), livrează producţia lor detailiştilor

specializaţi. Asemenea circuite asigură comercializarea unui volum de producţie,

destul de scăzut la ora actuală, dar îşi conservă în zilele noastre o anumită

importanţă.

Page 220: ECONOMIE AGROALIMENTARA

220

Circuitele cooperatiste. Aceste circuite implică vânzarea directă a coope-

rativelor de producţie sau de transformare către cooperativele de consum.

Specificitatea unui astfel de circuit este repusă în cauză prin faptul că coope-

rativele nu au în materie de vânzare sau de cumpărare un comportament diferă de

cel al întreprinderilor artizanale sau capitaliste cu care ele sunt în concurenţă.

Circuitele capitaliste. Intervin în cazul întreprinderilor de talie mare care

au cel mai adesea forma juridică de societate, societate civilă de exploatare,

societate civilă imobiliară, societate cu răspundere limitată, societate anonimă care

asigură producţia, transformarea şi distribuţia produselor graţie unei mâini de lucru

salariate abundente şi punerii la dispoziţie a unor capitaluri importante.

Circuitele heterogene. De cele mai multe ori circuitele se compun din

întreprinderi a căror structură socioeconomică este heterogenă: sunt simultan

prezenţi producători izolaţi, grupuri de producători, industrii agroalimentare cu

caracter cooperativ şi altele cu caracter capitalist, detailişti specializaţi care sunt

apropiaţi de artizani şi de distribuitorii preocupaţi de diversificare şi extensie.

Constatarea făcută de L. Malassis în lucrarea sa " Economie agro-

alimentaire" poate fi reluată. Caracteristicile fundamentale ale filierelor agro-

alimentare sunt capitalizarea la centru: transformare, distribuţie şi supravieţuirea

formelor artizanale la periferie producători, artizani, menaje.

Page 221: ECONOMIE AGROALIMENTARA

221

4.6. Elemente de geopolitică alimentară

4.6.1. Securitatea alimentară, populaţia şi agricultura

Prima necesitate a omului este de a mânca. Punând în discuţie situaţia

alimentară mondială actuală constatăm că nici pe de parte nu atinge un nivel

acceptabil: astăzi peste 1,3 miliarde de persoane trăiesc sub pragul de sărăcie din

care trei pătrimi în mediul rural; 840 milioane persoane suferă de subalimentare

cronică, 185 milioane de copii de vârstă preşcolară suferă de malnutriţie

(greutate insuficientă) şi 1,3 miliarde de persoane suferă diverse carenţe (Ghersi

G., 1996).

În fiecare an, populaţia mondială creşte cu 90 milioane de locuitori, din

care patru cincimi în ţările din lumea a treia. In viitorii 30 ani, populaţia poate să

crească cu 2 sau 2,5 miliarde locuitori, crescând nevoile alimentare cu apro-

ximativ 40%. Or, situaţia actuală face ca înjur de 800 milioane de persoane suferă

de subalimentaţie cronică şi, în fiecare an, 20 milioane de persoane mor, ca urmare

a foametei sau subalimentaţiei. Un autentic echilibru alimentar necesită o creştere

propriu-zisă a ofertei de ordinul a 50%. (C. Albogli, Conjuncture, 1998).

În mod global, aceasta înseamnă că totalul la grâu, orez, porumb şi plantele

furajere trebuie să treacă de la o producţie de 2 miliarde de tone (1996) la aproape

3 miliarde tone. Această ipoteză nu ţine cont de transformările în ceea ce priveşte

obiceiurile de alimentaţie care pot să se deplaseze de la orez către grâu, de la

cereale către carne, deci spre cereale furajere, de la apă sau vin spre bere: ceea ce

înseamnă încă o dată, spre creşterea necesarului de cereale.

Astăzi, piaţa cerealieră se repartizează de o asemenea manieră sau aproape

identică cu un plus de jumătate de miliarde de tone pentru fiecare din cele trei mari

cereale: grâu, orz, porumb. Rădăcinile şi tuberculii cu maniocul ca producţie

principală constituie o cincime din regimul alimentar al planetei, dar o cincime de

importanţă mai redusă. Pieţele cerealiere, chiar dacă sunt de o importanţă

cvasiegală, prezintă caracteristici diferite. Cumpărătorii de pe piaţa de porumb sunt

mai degrabă ţările industrializate, în timp ce pieţele de grâu sunt mai degrabă ţările

Page 222: ECONOMIE AGROALIMENTARA

222

în curs de dezvoltare. Aceasta este numai o parte care explică că războiul

subvenţiilor se concentrează pe comerţul cu grâu. Această piaţă face obiectul,

urmare a Acordului de la Marrakech, care instituie OMC (Organizaţia Mondială a

Comerţului) unor reforme structurale profunde.

Piaţa orezului este relativ limitată. Producţia este consumată pe loc aproape

în întregime şi volumul subvenţiilor pe piaţa mondială este relativ scăzut dacă el se

compară cu cel de grâu sau porumb.

Pe planul strict al securităţii alimentare, pentru al treilea an consecutiv,

stocurile mondiale au trebuit să rămână în 1998 sub pragul minim de securitate

fixat de către FAO, la 2 luni de consum mondial. FAO consideră că această

situaţie, agravată de eventualele repercusiuni ale anomaliei climatice El Nino, nu

va antrena o creştere a preţurilor, care poate avea grave consecinţe privind

securitatea alimentară a ţărilor care cumulează scăderea veniturilor, deficit agricol

şi dependenţă de importurile alimentare.

Potrivit estimărilor FAO, în 1998, 38 de ţări, faţă de 31 în 1997, au trebuit

să se confrunte cu probleme de aprovizionare, ce au necesitat ajutoare excep-

ţionale de urgenţă. Dacă fenomenul climatic El Nino este una din cauzele acestei

agravări a situaţiei, în Africa, unde problemele alimentare sunt cele mai presante,

mişcările turbulente interioare vin, în anumite ţări, "să ajute" condiţiile climatice

defavorabile.

Securitatea alimentară va rămâne o problemă importantă pentru deceniile

viitoare, însăşi stabilitatea planetei depinzând de aceasta. Problema alimentaţiei

mondiale este deci în plină actualitate, ea interesând deopotrivă toate popoarele.

Umanitatea poate să-şi asigure nevoile alimentare? Care sunt factorii susceptibili

de a perturba dezvoltarea alimentară? Situaţia alimentară precară nu este oare

propice menţinerii şi reînnoirii problematicii sofisticate a armei alimentare, sau a

exercitării puterii alimentare? încercând să răspundem la aceste întrebări este

imperios necesar să facem un bilanţ schematic al producţiei alimentare mondiale şi

de a vedea mai ales care sunt perspectivele pentru deceniile viitoare.

Page 223: ECONOMIE AGROALIMENTARA

223

4.6.2. Bilanţul producţiei alimentare mondiale

în anul 1979, Joseph Klatzmann considera că o creştere anuală de 4% pe an

a producţiei agricole mondiale va fi necesară până în anul 2000 pentru realizarea

unui obiectiv extrem de ambiţios: satisfacerea cererii alimentare a întregii populaţii

a planetei. Suntem însă extrem de departe, pentru că această necesitate obiectivă nu

a fost atinsă: în anii '50-'60 creşterea a fost de aproximativ 3 %, apoi în anii '70 de

2,3 %, iar în anii *80-'90 nu a fost decât de 2 %. Pentru anii viitori previziunile

sunt chiar mai sumbre, o creştere de până la 1,8 % (FAO).

Cerealele

Grâul şi orzul sunt produsele de bază în alimentaţia omului, iar porumbul şi

orzul sunt componentele esenţiale ale nutriţiei animaliere. Cerealele fac mereu

obiectul unor jocuri extrem de importante. Aceasta deoarece asupra lor şi asupra

proteinelor vegetale şi animale care constituie elemente indispensabile în ali-

mentaţia oamenilor şi nutriţia animalelor apasă în cea mai mare parte puterea

alimentară - puterea verde.

Ţările care domină, atât prin suprafaţă cât şi prin cantitate, producţia de

cereale din lume sunt Statele Unite, India, Federaţia Rusă, China şi Uniunea

Europeană. Producţia lor reprezintă 62,5 % din producţia cerealieră mondială, ceea

ce este să recunoaştem considerabil. Aceste ţări (sau grupuri de ţări) sunt singurele

care au o producţie de cereale superioară a 100 milioane tone fiecare.

Cele cinci ţări mari producătoare joacă un rol diferit pe pieţele

internaţionale de produse agricole. Singurele Statele Unite şi Uniunea Europeană

au mijloacele de maniera unei arme alimentare. Rusia, India sau China sunt în

măsură, datorită necesităţilor lor potenţiale, să influenţeze prin strategia lor de

import formarea preţurilor internaţionale.

La ora actuală, cinci exportatori îşi împart pieţele internaţionale de cereale:

SUA, Canada, Australia, Uniunea Europeană şi Argentina (figura 4.4.).

Page 224: ECONOMIE AGROALIMENTARA

224

Figura 4.4. Exporturile mondiale la grâu (1967-1994) în %

— Statele Unite — Australia -™— Canada -^-Argentina _ CEE

Principalele proiecţii reţinute de către FAO la orizontul anilor 2010 sunt

următoarele:

- continuarea tendinţei de încetinire a creşterii producţiei de cereale în

ţările în curs de dezvoltare. Rata anuală de creştere a producţiei de cereale va fi de

2% pe perioada 1989-2010, ea rămânând superioară gradului de creştere a

populaţiei;

- frânarea creşterii producţiei de cereale în ţările dezvoltate. Rata anuală de

creştere a producţiei se va situa în aceşti viitori ani între 0,7-0,8% inferior gradului

de creştere din ultimii 20 de ani care a fost de l ,4 % pe an.

Trebuie să se spere că actualele condiţii de mediu nu vor afecta acest grad

de creştere a producţiei care în mod normal ar permite să se facă faţă la o rată

anuală de creştere a consumului în ţările dezvoltate de 0,5 % şi în cele în curs de

dezvoltare 1,9% pentru alimentaţia umană şi de 3,7% pentru nutriţia animală.

Page 225: ECONOMIE AGROALIMENTARA

225

Oleoproteaginoasele

Plantele oleoproteagionoase (în clasificarea franceză) - soia, răpită, floarea

soarelui, bumbacul, arahidele etc. - sunt bogate în proteine, în ulei, ceea ce le face

concurenţi parţiali ai cerealelor. Pieţele mondiale de oleoproteaginoase au fost

dominate de Statele Unite până prin anii '60. După anii '70, producţia, transfor-

marea şi schimburile de soia se dezvoltă extrem de rapid în Brazilia şi Argentina şi,

de asemenea, uleiul de palmier cunoscând aceeaşi dezvoltare în Malaesia. Această

evoluţie se traduce prin deplasarea centrului de greutate al economiei mondiale în

domeniul oleoproteaginoaselor spre aceste ţări.

Dacă SUA îşi conservă primul loc pe pieţele internaţionale de soia, partea

lor a scăzut de la peste 90 % înainte de criza din 1973, la 67 % în 1992-1993.

Brazilia şi Argentina sunt furnizori complementari neneglijabili. De asemenea, pe

pieţele de ulei de soia Statele Unite pierd teren considerabil, aceleaşi două state

Brazilia şi Argentina, mai ales după 1981, câştigând poziţii mai bune.

Brazilia este de altfel şi principalul exportator de turte de soia, înaintea

Argentinei şi Statelor Unite, turtele de soia conservându-şi pentru moment locul de

principal furnizor de produse bogate în proteine, mai ales celor destinate con-

sumului animal. Principalii importatori de turte de soia sunt: Uniunea Europeană,

Japonia şi PECO - ţările din Europa Centrală şi Orientală.

Un fenomen al zilelor noastre este delocalizarea industriei de triturare,

nodul strategic al întregului sistem oleaginos provocată prin investiţii masive în

Brazilia la soia, Argentina la soia şi floarea soarelui şi în Malaesia în ulei de

palmier, ceea ce nu a rămas fără urmări pentru ţările dezvoltate: o intensă

restructurare este în curs în SUA şi UE, actorii principali fiind firmele naţionale şi

grupurile multinaţionale.

Produsele animaliere

China este primul producător de carne, mai ales de porc şi ovine, înaintea

Statelor Unite, care rămân primul producător de carne de pasăre, de carne de

bovine şi de bivol, şi al treilea producător mondial de porc în urma Uniunii

Page 226: ECONOMIE AGROALIMENTARA

226

Europene. Brazilia este al patrulea producător mondial de carne de pasăre, de carne

de bovine şi de bivol, în urma Statelor Unite, Uniunii Europene şi a Federaţiei

Ruse.

Schimburile mondiale de carne reprezintă cu greu 6% din producţia

mondială, cu 1,46 milioane tone în 1994, nu sunt incluse animalele vii. Ţările

dezvoltate sunt cele care realizează marea majoritate a exporturilor în jur de 72%

dintre ele în volum, exporturi care se fac cu destinaţia "ţări în curs de dezvoltare"

circa 40% şi ţări dezvoltate înjur de 60%.

Pentru carnea de bovine principalii doi exportatori sunt Uniunea Euro-

peană şi Australia, iar principalii importatori sunt Statele Unite şi Japonia, în ceea

ce priveşte carnea de ovine, Australia şi Noua Zeelandă furnizează împreună 90%

din importurile mondiale, realizate în principal de Uniunea Europeană şi Japonia.

Pentru această producţie, cursul lânii influenţează disponibilităţile

exportabile. Principalii exportatori de carne de porc sunt Uniunea Europeană,

Statele Unite şi China, iar importatori sunt Japonia şi Mexicul. Carnea de pasăre

este exportată de Statele Unite şi Brazilia şi importată de Japonia, Arabia Saudită şi

Mexic. Schimburile mondiale de carne de pasăre sunt la ora actuală într-o

puternică creştere.

Page 227: ECONOMIE AGROALIMENTARA

227

CAPITOLUL V

STRATEGIA SI PRIORITĂŢILE PENTRU AGRICULTURA SI

DEZVOLTAREA RURALA IN ROMÂNIA

5.1. Strategia propusa, obiective cuantificate, priorităţi selectate

5.1.1. Strategia şi priorităţile acţiunilor

Pe termen lung strategia propusă prin Planul Naţional pentru Agricultură şi

Dezvoltare Rurala (PNADR) are ca scop sa contribuie la aderarea României la

Uniunea Europeană, in cadrul parteneriatului de aderare (98/C/ 202/08 JOCE

29.06. 1998) si a Planului naţional de adoptare a acquis-ului comunitar.

Pentru susţinerea acestui obiectiv general, sprijinul acordat de Comunitate

se va referi la:

• contribuţia Ia implementarea acquis-ului comunitar, privind politica

agricolă comună şi politicile conexe;

• soluţionarea problemelor prioritare şi specifice pentru adaptarea durabilă

a sectorului agricol şi a zonelor rurale.

Pe termen scurt şi mediu, şi cu privire la punctele tari identificate,

diferentele, decalajele şi potenţialul descris, strategia propusă de PNADR se va axa

pe sprijinirea următoarelor priorităţi de dezvoltare rurală:

• Prioritatea 1: de a moderniza si îmbunătăţi prelucrarea şi marketingul

produselor agricole şi piscicole, în vederea creării unor noi reţele în zonele rurale,

in conformitate cu standardele minime de calitate impuse de Uniunea Europeana.

Aceasta prioritate este in mod necesar însoţită de implementarea unui sistem

eficient pentru calitate, control sanitar- veterinar şi fito-sanitar, controlul

alimentelor si protecţia consumatorului.

• Prioritatea 2: de a creste standardul de viaţă în zonele rurale prin

îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurilor de dezvoltare rurală şi agricultură

durabilă

Page 228: ECONOMIE AGROALIMENTARA

228

• Prioritatea 3: de a dezvolta economia rurala prin:

- înfiinţarea şi îmbunătăţirea exploataţiilor agricole şi forestiere private, în

cadrul unei dezvoltări durabile şi care sunt conforme cu standardele minime ale

acquis-ului comunitar;

- Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice, în vederea

creării de locuri de muncă şi venituri alternative, in special in domeniul prelucrării

produselor forestiere.

• Prioritatea 4: dezvoltarea resurselor umane prin:

- îmbunătăţirea instruirii profesionale a fermierilor şi deţinătorilor

de terenuri forestiere, ca şi altor persoane implicate in activităţi forestiere

- Construirea capacităţii instituţionale de implementare a

programului.

5.1.2. Obiective operaţionale ecuantiflcate şi efecte aşteptate

Obiective operaţionale

În conformitate cu Art. 4 al Reglementării 1268/1999 se acordă prioritate

măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei pieţelor, a standardelor de calitate si sănătate

şi a măsurilor de menţinere a locurilor de munca si crearea noilor oportunităţi de

angajare în mediul rural, ţinând cont de prevederile privind protecţia mediului

înconjurător. Pentru a realiza priorităţile, obiectivele operaţionale referitoare la

masurile propuse de reglementare a SAPARD sunt următoarele, regrupate în 4 axe

prioritare. Obiectivele generale specifice fiecărei măsuri sunt descrise mai jos:

Axa 1: Îmbunătăţirea accesului la pieţe şi a competitivităţii produselor

agricole prelucrate

Măsura 1.1. Prelucrarea şi marketingul produselor agricole şi piscicole

• apariţia şi consolidarea unor agenţi economici privaţi competitivi;

• încurajarea sistemului de investiţii integrate, atât pentru introducerea unor

metode moderne de prelucrare, stocare, colectare, păstrare, ambalare, marketing (în

special marketing de tip engross şi mini-engross), pentru creşterea performanţelor

si a calităţii produselor comercializate

Page 229: ECONOMIE AGROALIMENTARA

229

• creşterea calităţii producţiei în domeniul prelucrării şi comerţului

• creşterea numerică a populaţiei angajate în spaţiul rural şi îmbunătăţirea

veniturilor producătorilor agricoli prin stimularea prelucrării şi comercializării

produselor obţinute la nivel local

• introducerea unor noi tehnologii şi inovaţii cu impact minim asupra

mediului ambiant şi modernizarea celor actuale care au impact minim asupra

mediului înconjurător.

Măsura 1.2. îmbunătăţirea structurilor în vederea realizării controlului de

calitate, veterinar şi fîtosanitar, pentru calitatea produselor alimentare şi pentru

protecţia consumatorilor

• creşterea competitivităţii în concordanţă cu normele de igienă, şi sanitar-

veterinare şi protecţia consumatorilor atât pentru comerţul pe piaţa internă cât şi în

perspectivă exportului;

• implementarea acquis-ului comunitar in domeniul sanitar-veterinar,

fitosanitar şi controlul calităţii produselor alimentare;

• îmbunătăţirea calităţii materiei prime de origine animală şi vegetală şi a

produselor agro-alimentare, la nivelul standardelor impuse de U.E.;

• adoptarea de noi tehnici de analiză de laborator similare cu cele ale

laboratoarelor din U.E cât si a echipamentelor corespunzătoare acestora

• eficientizarea controlului sanitar-veterinar, fitosanitar si al produselor

alimentare realizat in punctele de frontiera;

• încurajarea laboratoarelor particulare, sub control de stat, prin dotarea

acestora cu echipamente performante.

Axa 2: Îmbunătăţirea infrastructurii pentru dezvoltarea rurala şi

agricultură

Măsura 2.1. Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale

• ameliorarea accesului locuitorilor din localităţile rurale la reţeaua publică

de drumuri comunale, judeţene, naţionale, căi ferate, etc.;

• sprijinirea activităţilor economice comerciale si turistice prin dezvoltarea

Page 230: ECONOMIE AGROALIMENTARA

230

unei infrastructuri minimale

• ameliorarea condiţiilor igienico-sanitare ale locuinţelor şi a activităţilor

productive desfăşurate în conformitate cu standardele în vigoare;

• crearea premiselor pentru modernizarea gradului de confort a locuinţelor,

în scopul reducerii decalajului existent între confortul populaţiei din mediul rural şi

cel urban

• ameliorarea calităţii mediului si diminuarea surselor de poluare;

• menţinerea populaţiei în zonele rurale.

Măsura 2.2. Îmbunătăţiri funciare şi reparcelare

• elaborarea si implementarea unor proiecte locale sau zonale pentru

controlul eroziunii solului, de apărare împotriva inundaţiilor şi de eliminare a

excesului de umiditate

• atragerea de investiţii din sectorul privat, pentru aplicarea corecta a

lucrărilor agrotehnicii antierozionale;

• consolidarea exploataţiilor rurale printr-o nouă distribuţie a parcelelor

mici şi disparate astfel ca ele să formeze o parcelă mai mare sau parcele bine

organizate.

Măsura 2.3. Renovarea si dezvoltarea satelor si conservarea patrimoniului

natural

• conservarea si reabilitarea fondului construit cu valoare istorica si

arhitecturala si renovarea centrelor satelor;

O — Strategia şi prwriiuilie pemru agncuiiuru şi uezvuuureu ruruiu in

numumu

• îmbunătăţirea accesului la cultură şi recreere în spaţiul rural;

• implementarea proiectelor de dezvoltare ale comunităţilor locale;

• sporirea valorilor locale tradiţionale si culturale in vederea dezvoltării

turismului rural.

Măsura 2.4. Elaborarea si actualizarea registrelor cadastrale

• introducerea Cadastrului General în condiţiile noilor structuri agricole si

Page 231: ECONOMIE AGROALIMENTARA

231

in conformitate cu standardele europene;

• realizarea obligatorie a noii evidente cadastrale, bazate pe reintabularea

părţii tehnice pe teren (respectiv a planurilor topografice, care conţin hotarele

parcelelor cu suprafeţele lor exacte) şi prin elaborarea proiectelor de reorganizare

şi parcelare a noilor proprietăţi;

• evidenta fondului funciar pe proprietari şi categorii de folosinţă pentru

realizarea registrului cadastral al noilor proprietari;

Programul SAPARD va susţine în mod complementar Proiectul Băncii

Mondiale axându-se pe cadastrul agricol şi pe registrul funciar al zonelor selectate,

de mare interes şi valoare (vii si livezi).

Măsura 2.5. Managementul resurselor de apă pentru agricultură

• asigurarea unui management durabil al resurselor de apă din mediul rural,

refacerea şi conservarea calităţii mediului zonelor rurale;

• asigurarea consumului necesar de apa pentru culturile agricole din zonele

cu deficit de umiditate, în condiţii de eficienţă economică;

• eliminarea apei în exces de la suprafaţa şi din subteranul solului şi crearea

condiţiilor optime pentru efectuarea lucrărilor agricole cu efecte benefice in

favoarea creşterii stabilităţii producţiei agricole cât şi a protecţiei mediului;

• în intravilan: controlul nivelurilor apei freatice şi crearea condiţiilor

optime de funcţionare a diverselor utilităţi şi amenajarea versanţilor cu lucrări de

drenaj şi captări izvoare pentru reducerea riscului declanşării alunecărilor de teren

şi utilizarea apei captate pentru alimentarea cu apă a populaţiei sau pentru adăpatul

animalelor;

• evacuarea deşeurilor, după o prealabilă prelucrare a acestora.

Axa 3. Dezvoltarea economiei rurale Măsura 3.1. Investiţii în

exploataţiile agricole

• dezvoltarea, diversificarea si modernizarea unor procese de producţie,

atât in sectorul vegetal cat si in cel de creştere a animalelor, permiţând aplicarea

unor tehnologii moderne, in acord cu cerinţele fitosanitare şi sanitar-veterinare

Page 232: ECONOMIE AGROALIMENTARA

232

asigurându-se premisele dezvoltării agriculturii durabile

• îmbunătăţirea calităţii materiilor prime de origine vegetala si animala,

asigurarea premiselor de introducere a standardelor minime ale U.E. si a unei

valorificări superioare a produselor;

• creşterea veniturilor beneficiarilor asistentei, cu efecte pozitive asupra

consolidării comunităţilor rurale slab dezvoltate din punct de vedere economic,

creşterea volumului de economii si a capacităţilor de reluare a procesului de

producţie;

• creşterea puterii economice a exploataţiei agricole şi consolidarea

proprietăţii private;

• constituirea de exploataţii moderne şi eficiente atât pentru producţia

vegetală cât şi pentru creşterea animalelor cu un înalt potenţial genetic;

• activarea potenţialului agricol şi turistic al diferitelor zone, valorificarea

resurselor locale (materii prime agricole, a construcţiilor existente, a materialelor

de construcţii);

• favorizarea luării in proprietate de către tineri a exploataţiilor agricole.

Măsura 3.2. Constituirea grupurilor de producători

• sprijin reciproc între exploataţiile agricole, inclusiv folosirea de noi

tehnologii şi practici de menţinere şi îmbunătăţire a mediului si de păstrare a

peisajului rural;

• încurajarea înfiinţării grupurilor de producători pentru adaptarea

produselor obţinute la cerinţele pieţei, pentru aducerea asociativa pe piaţă a

producţiei, pentru înfiinţarea de reguli privind informarea asupra producţiei.

Măsura 3.3. Măsuri de agro-mediu

• pregătirea pentru introducerea de metode si practici care se refera la

metode de producţie agricolă desemnate să protejeze mediul şi să menţină peisajul

rural se vor susţine prin proiecte pilot precis orientate;

• promovarea unor modalităţi de utilizare a terenului agricol compatibile cu

protecţia şi îmbunătăţirea mediului, peisajului şi caracteristicilor lui, a conservării

Page 233: ECONOMIE AGROALIMENTARA

233

resurselor naturale, solului şi diversităţii genetice;

• promovarea unei agriculturi durabile, prietenoase faţă de mediu şi a unui

management al păşunatului cu intensitate scăzută;

• conservarea mediului agricol cu valoare naturală ridicată, care este

ameninţat în mod potenţial.

Măsura 3.4. Înfiinţarea serviciilor de ajutorare a personalului din

exploataţii agricole şi de management al exploataţiilor agricole

• Crearea unui sistem de ajutorare a fermei fie sub forma unor cooperative

fie în cadrul unor grupuri/asociaţii de producători care sa asigure:

- înlocuirea forţei de muncă în cazuri speciale (îmbolnăviri, accident,

cursuri de perfecţionare, concediu de odihna, perioadele de maxima solicitare de

forţa de muncă, etc);.

- servicii de management economic si financiar al fermei;

- servicii de management tehnic al fermei

- servicii de mecanizare in ferma.

Măsura 3.5. Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru

generarea de activităţi multiple şi venituri alternative

• Stimularea dezvoltării unor activităţi complementare neagricole în scopul

menţinerii populaţiei în spaţiul rural, în principal a tinerilor, precum şi implicarea

reală a femeilor în aceasta activitate;

• încurajarea apariţiei, dezvoltării şi / sau menţinerii întreprinderilor mici

mijlocii pentru activităţi specifice, complementare activităţii agricole;

• Dezvoltarea serviciilor productive si neproductive;

• Diversificarea activităţilor turistice specifice spaţiului rural.

Măsura 3.6. Sivicultura

• dezvoltarea, modernizarea şi retehnologizarea exploataţiilor silvice şi

companiilor de prelucrare a lemnului, creşterea cantităţii si calităţii materiei prime

disponibile furnizate de sectorul forestier concomitent cu creşterea gradului de

accesibilitate a acesteia;

Page 234: ECONOMIE AGROALIMENTARA

234

• îmbunătăţirea prelucrării şi comercializării produselor silvice şi

dezvoltarea sectorului de prelucrare şi comercializare a produselor secundare ale

pădurii;

• valorificarea superioară din punct de vedere economic a terenurilor

agricole degradate, reconstrucţia ecologică a ecosistemelor degradate, protejarea

obiectivelor sociale şi economice din mediul rural împotriva calamităţilor naturale

şi îmbunătăţirea condiţiilor generale de mediu;

• sprijinirea altor masuri silvice cum ar fi ecoturismul în ariile protejate,

rezervaţii naturale şi ale biosferei, parcuri naţionale.

Axa 4. Dezvoltarea resurselor umane

Măsura 4.1. Îmbunătăţirea pregătirii profesionale

• să pregătească fermierii şi alte persoane implicate în activităţi agricole

pentru a-şi orienta şi adapta producţia în funcţie de nevoile pieţii, aplicarea unor

metode şi tehnologii de producţie compatibile cu protejarea mediului şi menţinerea

peisajului, precum şi cu respectarea standardelor sanitar-veterinare, fîtosanitare şi

de calitate a produselor agricole. Scopul final al tuturor acestora este de realizare a

unor ferme viabile economic şi cu management corespunzător;

• pregătirea proprietarilor de terenuri silvice si a altor persoane implicate în

activităţi silvice pentru practicarea unui management corespunzător îmbunătăţirii

economice, ecologice şi a funcţiilor sociale ale exploataţiilor silvice;

• creşterea rolului femeilor în dezvoltarea rurală din România prin

implicarea acestora în viaţa socio-economică a comunităţilor rurale.

Măsura 4.2. Asistenţa tehnică

Asistenţa tehnică va fi orientată spre a asigura atât o bună pregătire a

proiectelor prin susţinerea unor studii specifice de fezabilitate, cât şi o bună

implementare a programului SAPARD:

• asigurarea cunoaşterii programului prin multiplicarea şi difuzarea

documentaţiei pentru implementarea programului;

• asigurarea exigentelor minime de publicitate ale programului pentru

Page 235: ECONOMIE AGROALIMENTARA

235

beneficiari şi pentru diferite autorităţi publice însărcinate cu realizarea

programului;

• asigurarea mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare

pentru susţinerea realizării, monitorizării şi evaluării programului;

• asigurarea instruirii şi formării diferiţilor agenţi responsabili cu realizarea

programului;

• asigurarea evaluării şi controlului implementării programului din partea

Comisiei Europene.

Cuantificarea realizărilor aşteptate pentru fiecare obiectiv operaţional se

prezintă în anexa nr. l.

5.1.3. Efecte aşteptate

- Descrierea indicatorilor folosiţi în evaluare

În conformitate cu reglementările Comunitare de evaluare, pentru

evaluarea PNADR se folosesc trei tipuri de indicatori:

• Indicatori de realizare, care măsoară realizarea directă obţinută prin

activităţile programului. Resursele financiare şi administrative ale programului

sunt inputurile, iar acestea realizează obiectivele operaţionale menţionate anterior,

• Indicatori de rezultat, care măsoară efectele imediate ale asistenţei, cu

alte cuvinte, contribuţia obiectivelor operaţionale asupra obiectivelor specifice;

• Indicatori de impact, care derivă din rezultate şi sunt de aşteptat pe

termen lung.

Anexa l arata legăturile preconizate între inputuri (volumul financiar pentru

fiecare obiectiv operaţional), realizările, rezultatele şi impactul şi sintetizează

intervenţia logică a programului.

Aceşti indicatori pot fi defalcaţi şi pe priorităţi, respectiv jiupă domeniul

rezultatelor aşteptate şi al impactului.

* Prioritatea 1: de a moderniza şi îmbunătăţi prelucrarea şi marketingul

produselor agricole şi piscicole pentru a crea noi reţele în mediul rural, în

conformitate cu standardele minime de calitate impuse de U.E. Aceasta prioritate

Page 236: ECONOMIE AGROALIMENTARA

236

este în mod necesar însoţită de implementarea unui sistem eficient pentru controlul

de calitate, sanitar-veterinar şi fito-sanitar, controlului alimentelor şi protecţia

consumatorului.

* Indicatori economici

Reducerea costurilor de producţie pe tipuri de produse şi pe proiecte;

Creşterea competitivităţii produselor alimentare romaneşti Creşterea valorii

adăugate, pe tipuri de produs şi pe proiecte;

* Indicatori tehnici

Creşterea cantităţii produselor agricole prelucrate şi comercializate, care se

încadrează în standardele minime de calitate şi igiena la U.E.

Numărul de analize efectuate anual prin îmbunătăţirea sistemului de

control Extinderea zonei de monitorizare a stării de sănătate a animalelor si

plantelor.

* Indicatori sociali

Număr de locuri de muncă înfiinţate în mod direct sau indirect.

* Indicatori de mediu

Diminuarea riscului introducerii de noi boli.

Prioritatea 2: Creşterea standardului de viata in mediul rural prin

îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii pentru dezvoltarea rurală şi pentru

agricultură durabilă.

* Indicatori economici

Creşterea veniturilor populaţiei rurale;

Creşterea valorii construcţiilor renovate;

Creşterea tranzacţiilor înregistrate privind vânzarea-cumpărarea terenurilor

* Indicatori tehnici

Creşterea volumului de bunuri transportate (tonelkm);

Număr de locuitori care beneficiază de fiecare tip de infrastructură;

Număr de întreprinderi deservite, pe tipuri de activitate (agricolă,

artizanală, turism);

Page 237: ECONOMIE AGROALIMENTARA

237

Debitul de apă potabilă, care este asigurat;

Debitul de apa uzată epurată;

Creşterea calităţii producţiei agricole cu 10-15% şi diminuarea poluării

produse cu cea. 12%;

Menţinerea sau creşterea suprafeţei în care se aplică corect practicile

agricole (agrotehnica antierozională, schimbarea modului de folosinţă a terenului);

Creşterea suprafeţei înregistrate în registrele cadastrale bine stabilite şi cu

acoperire Cadastrală;

Creşterea numărului de utilizatori a sistemelor de irigaţii existente

Creşterea cantităţii şi calităţii producţiei agricole obţinute ca rezultat al

aplicării irigaţiilor.

* Indicatori sociali

Număr de locuri de muncă menţinute sau nou create; Creşterea frecvenţei

turistice in zonele rurale (nr. de turişti şi durata sejurului);

Creşterea numărului de beneficiari ai serviciilor culturale şi infrastructura;

Scăderea numărului de îmbolnăviri la oameni şi animale; Stabilizarea populaţiei;

Numărul de exploataţii agricole consolidate.

* Indicatori de mediu

Creşterea gradului de confort în locuinţe măsurat prin numărul de case

racordate la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi la cel de canalizare;

Diminuarea pagubelor produse de dezastrele naturale;

Creşterea calităţii apelor de suprafaţă şi a nivelului apei freatice şi a

calităţii acesteia.

Prioritatea 3: dezvoltarea economiei rurale prin:

- înfiinţarea şi îmbunătăţirea exploataţiilor agricole şi silvice private, în

cadrul unei dezvoltări durabile şi cu respectarea standardelor comune ale acquis-

ului comunitar;

- dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru crearea de

venituri alternative şi a unor noi locuri de muncă, în special în domeniul prelucrării

Page 238: ECONOMIE AGROALIMENTARA

238

produselor forestiere.

* Indicatori economici

Aceste principii de abordare integrată conduc la dezvoltarea, dar cu diferite

nivele de prioritate şi alocare, a tuturor măsurilor Reglementarii SAPARD.

5.1.4. Corelarea cu reglementările Comunitare şi abordarea

Corelarea cu reglementările Comunitare şi abordarea sunt stabilite în cadrul

criteriilor de eligibilitate şi selecţie a fiecărei masuri. Aceasta se poate sintetiza

pentru fiecare prioritate şi măsura după cum urmează:

* Prioritatea 1: de a moderniza şi îmbunătăţi prelucrarea si marketingul

produselor agricole şi piscicole, în vederea creării unor noi reţele în zonele rurale,

în conformitate cu standardele minime de calitate impuse de Uniunea Europeana.

Aceasta prioritate este in mod necesar însoţită de implementarea unui sistem

eficient pentru calitate, control sanitar-veterinar şi fito-sanitar, controlul

alimentelor şi protecţia consumatorului.

* Politica agricolă comună

Sunt eligibile în cadrul acestei priorităţi prelucrarea şi marketingul

produselor agricole piscicole, incluse in Anexa l a Tratatului şi care îşi are originea

în Ţările Solicitante sau în Comunitate;

* Competiţia

Proiectele trebuie să dovedească viabilitatea economica si financiara.

Pentru proiectele private, este necesar să se dovedească existenţa debuşeelor de

piaţă pentru produsele respective. Pentru proiectele publice, este necesar sa se

demonstreze cum acţionează şi cum este folosit personalul competent, în cadrul

investiţiilor pentru sistemele de control avute in vedere; acele proiecte vor fi

examinate din punct de vedere al eficientei economice (cost/ beneficiu);

* Dispoziţii financiare

Page 239: ECONOMIE AGROALIMENTARA

239

* Adoptarea acquis-ului comunitar

Proiectele de prelucrare şi marketing trebuie să corespundă standardelor

minime privind protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, în conformitate

cu reglementările Comunitare.

Proiectele din sistemul de control vor aparţine obiectivelor şi strategiei de

aderare la U.E. a sectorului respectiv şi vor asigura armonizarea metodelor şi

tehnicilor de laborator cu cele folosite in U.E.

* Ocuparea forţei de muncă, integrarea femeilor şi bărbaţilor şi

politicile pentru tineret

Se va acorda prioritate proiectelor care menţin sau generează noi locuri de

muncă prin atragerea si stabilirea tinerilor in mediul rural, care sunt iniţiate de

către beneficiarii in vârstă de maximum 45 de ani şi cu aptitudini ocupaţionale

adecvate, in concordanta cu proiectul.

Beneficiarii (persoane fizice si/sau persoanele responsabile din cadrul

organizaţiilor) vor dovedi abilităţi profesionale privind proiectele pe care doresc să

le iniţieze, deţinerea unei experienţe profesionale de minim 3 ani pentru persoanele

juridice, sau o diplomă emisă de autorităţi competente şi care să certifice faptul ca

beneficiarul poseda abilităţile ocupaţionale adecvate şi competenţă.

* Politici de mediu

Se va acorda prioritate proiectelor care folosesc resurse locale (materii

prime, materiale, forţă de muncă) şi existenţa infrastructurii, în toate cazurile se va

demonstra viabilitatea din punct de vedere a protecţiei mediului.

* Prioritatea 2: de a creşte standardul de viaţă în zonele rurale prin

îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii pentru dezvoltare rurală şi agricultura

Măsura Costul minim al proiectelor (EURO)

Costul maxim al proiectului

(EURO)

Procentul contribuţiei

publice

1.1. 10,000 1,000,000 50

1.2. 10,000 2,000,000 50 sau 1000

Page 240: ECONOMIE AGROALIMENTARA

240

durabilă

* Competiţia

Beneficiarii publici se vor angaja să realizeze lucrările în conformitate cu

reglementările in vigoare privind organizarea licitaţiilor, prezentarea de oferte si

adjudecarea proiectelor desemnate pentru investiţii publice (HG 727/1993) şi în

conformitate cu Reglementările Comunitare.

Proiectele din sectorul public vor dovedi viabilitatea lor funcţională.

Proiectele din sectorul privat vor trebui sa demonstreze viabilitatea lor financiară şi

economică printr-un memoriu justificativ si/sau studiu de fezabilitate si/sau plan

de afaceri.

* Dispoziţii financiare

* Adoptarea acquis-ului comunitar

În cadrul tuturor măsurilor se vor realiza dezvoltarea instituţională si

îmbunătăţirea cadrului juridic pentru implementarea legislaţiei UE.

* Ocuparea forţei de muncă, integrarea femeilor şi bărbaţilor şi

politicile pentru tineret Se acorda prioritate proiectelor care menţin locurile de

munca şi generează altele noi. Solicitanţii trebuie să dovedească competenta

profesionala in domeniu.

* Politici de mediu

Proiectele trebuie să demonstreze viabilitate din punct de vedere al

protecţiei mediului printr-un memoriu justificativ si/sau studiu de fezabilitate. Se

va acorda prioritate proiectelor care folosesc resursele locale (materii prime,

Măsura Costul minim al proiectelor

(EURO)

Costul maxim al proiectului

(EURO)

Procentul

contribuţiei publice

2.1. 200,000 1,000,000 100

2.2. 2,000 200,000 50 sau 100

2.3. 50,000 200,000 100

2.4. - - 100

2.5. 10,000 500,000 50 sau 100

Page 241: ECONOMIE AGROALIMENTARA

241

materiale, forţă de muncă, etc.). Proiectele din sectorul irigaţiilor şi îmbunătăţirilor

funciare vor fi localizate în zone geografice prioritare.

* Prioritatea 3: de a dezvolta economia rurala prin:

- înfiinţarea şi îmbunătăţirea exploataţiilor agricole private şi a

exploataţiilor forestiere în cadrul unei dezvoltări durabile şi care sunt conforme cu

standardele minime ale acquis-ului comunitar;

- dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice, pentru generarea de

venituri alternative şi noi locuri de muncă, în special în domeniul prelucrării

produselor forestiere.

* Politica agricola comuna

Nu se va acorda sprijin investiţiilor care au ca obiectiv o creştere a

producţiei pentru care nu se pot găsi debuşee normale de piaţă, în domeniul agro-

mediului nu sunt eligibile proiectele care includ masuri ce ţin de obligaţia

fermierului sau cele care reprezintă practici agricole obişnuite (convenţionale).

* Concurenţa

Se va demonstra viabilitatea economică şi financiară a proiectelor, în

special în ceea ce priveşte profitabilitatea şi modul de asigurare a debuşeelor.

Grupurile de producători vor demonstra că au structuri viabile, care asigură

beneficii economice pe termen lung.

* Dispoziţii financiare

Măsura Costul minim al

proiectelor (EURO)

Costul maxim al proiectului (EURO)

Procentul contribuţiei publice

3.1. 5,000 1,000,000 50

3.2. - 80,000 100

3.3. - - 100

3.4. 50,000 250,000 50

3.5. 1,000 250,000 50 sau 100

3.6. 100,000 300,000 50 sau 100

Page 242: ECONOMIE AGROALIMENTARA

242

* Adoptarea acquis-ului comunitar

Proiectele de investiţii în exploataţiile agricole trebuie să concorde cu

standardele minime naţionale privind mediul, igiena şi bunăstarea animalelor în

momentul luării deciziei de finanţare. Când vor fi nou introduse standardele

minime privitoare la acquis, decizia de finanţare va fi condiţionată de îndeplinirea

de către exploataţia respectivă a acestor standarde noi, pana la realizarea investiţiei,

în timpul perioadei de pre-aderare, standardele minime privind mediul, igiena şi

bunăstarea animalelor trebuie să fie adaptate in conformitate cu acquis-ul

comunitar.

Condiţiile detaliate privind sprijinirea grupurilor de producători, ţinând cont

de tendinţele E.U. pentru Statele Membre, vor fi aplicate prin stabilirea unei

înţelegeri bilaterale între Uniunea Europeana şi fiecare din ţările solicitante, în

România nu există încă o legislaţie specifica pentru grupurile de producători,

menită să încurajeze înfiinţarea şi funcţionarea lor în conformitate cu

reglementările U.E. In curând se va aproba un act normativ privind organizarea şi

funcţionarea cooperativelor rurale, care va permite înfiinţarea grupurilor/

asociaţiilor de producători.

În cadrul acestui act normativ se vor avea în vedere o mare parte din

prevederile stipulate în legislaţia U.E. privind grupurile de producători.

* Ocuparea forţei de munca, integrarea femeilor şi bărbaţilor şi politicile

pentru tineret

Se va acorda prioritate proiectelor care crează noi locuri de muncă sau le

menţin pe cele existente; proiectelor susţinute de un tânăr fermier (sub 40 ani), sau

de către femei prin aplicarea in diverse masuri a ratei diferenţiate de contribuţie

publică.

Pentru majoritatea masurilor beneficiarii (persoane fizice şi/sau persoane

răspunzătoare din partea organizaţiilor), vor dovedi abilităţi profesionale privitoare

la proiectul pe care doresc să îl iniţieze, cel puţin 3 ani de experienţa profesională

pentru persoanele juridice si/sau o diplomă emisă de autorităţi competente care sa

Page 243: ECONOMIE AGROALIMENTARA

243

certifice că beneficiarul posedă competenta si abilităţi ocupaţionale adecvate.

* Politici de mediu

Proiectele nu vor avea impact negativ asupra mediului si in acest scop, se

vor prevedea în mod obligatoriu în proiecte măsurile tehnice de protecţie a

mediului. Se va acorda prioritate proiectelor care folosesc resursele locale ( materii

prime, materiale , forţa de munca, etc). Viabilitatea protejării mediului a

proiectului va trebui demonstrată printr-un memoriu justificativ şi/sau studiu de

fezabilitate. Beneficiarul unui proiect de agro-mediu va trebui să implementeze

metode agricole durabile, compatibile cu mediul şi cu menţinerea peisajului rural

pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la data încheierii contractului. Pentru aceasta

măsură proiectele se localizează in zone sensibile din punct de vedere ecologic si

proiectul stipulează cel puţin un obiectiv privind protecţia biodiversităţii.

* Prioritate 4: dezvoltarea resurselor umane prin:

- îmbunătăţirea pregătirii profesionale pentru fermieri şi pentru deţinătorii

de terenuri forestiere si pentru alte persoane implicate în activităţi forestiere

- construirea capacităţii instituţionale pentru implementarea programului.

* Politica agricolă comunitară

Beneficiarii eligibili ai cursurilor de pregătire sunt producătorii agricoli şi

alte persoane implicate în activităţile agricole şi în activităţi referitoare la

procesarea produselor agricole, de asemenea, deţinătorii de terenuri forestiere şi

alte persoane implicate în silvicultură şi în activitatea de prelucrare a lemnului.

* Dispoziţii financiare

Măsura Costul minim al

proiectelor (EURO)

Costul maxim al

proiectului (EURO)

Procentul

contribuţiei publice

4.1. 5.000 250.000 100

4.2. - - 100

În conformitate cu Reglementarea CE nr. 1268/1999, o sumă egală cu 2%

din valoarea co-finanţării de la Comunitatea Europeană poate fi destinată finanţării

măsurilor propuse la iniţiativa Comisiei pentru studii preliminare, vizite de lucru,

Page 244: ECONOMIE AGROALIMENTARA

244

evaluare si control. Aceasta suma reprezintă un sprijin public, finanţat 100% din

contribuţia Comunităţii Europene.

* Adoptarea acquis-ului comunitar

Proiectele trebuie să asigure asistenţa tehnică pentru promovarea şi

monitorizarea tuturor masurilor din cadrul SAPARD. Proiectele trebuie sa crească

interesul şi atractivitatea obiectivelor programului SAPARD. Proiectele trebuie să

asigure implementarea acquis-ului comunitar in bune condiţii pentru toate

activităţile la nivel local, judeţean, regional sau naţional.

* Ocuparea forţei de muncă, integrarea femeilor şi bărbaţilor şi politicile

pentru tineret

Aceste proiecte trebuie să asigure accesul egal al femeilor si al bărbaţilor,

precum şi a tinerilor producători, pentru a participa la cursurile de pregătire.

Prioritatea este acordată instituţiilor specializate în pregătire profesionale, care au

deja o experienţa dovedită şi pot asigura certificarea participării în conformitate cu

legislaţia în vigoare.

5.2. Zone acoperite de masuri specifice teritoriale

Pentru implementarea programului SAPARD, o regula generala este ca

toate zonele rurale definite conform Legii 2/1968, sunt eligibile. Aceasta înseamnă

că numai 2688 comune din România sunt eligibile, ceea ce reprezintă 89 % din

suprafaţa întregii ţări.

Totuşi, anumite excepţii sunt definite ţinând cont de specificul strategiei si

unele măsuri.

- Măsuri eligibile în întreaga ţară:

- îmbunătăţirea structurii publice pentru calitate, control veterinar,

fitosanitar şi alimentar, care sunt de asemenea localizate în zonele urbane; totuşi,

pentru proiectele private, numai cele situate in zonele rurale sunt eligibile;

- Procesarea peştelui, ţinând cont de localizarea unităţilor existente din

zonele urbane

- Îmbunătăţirea pregătirii profesionale pentru beneficiarii care provin din

Page 245: ECONOMIE AGROALIMENTARA

245

zonele rurale, ţinând cont de localizarea diferitelor instituţii responsabile pentru

aceasta măsură din mediul urban;

Asistenţa tehnică.

Măsuri eligibile în zone specifice:

- îmbunătăţiri financiare şi reparcelare, pentru care zonele prioritare sunt

definite;

- înfiinţarea şi păstrarea registrelor cadastrale, care concentrează registrele

cadastrale şi ale terenurilor din zonele selectate de un înalt interes si valoare;

- Măsuri de protecţie a mediului agricol, care sunt axate pe zonele

specifice in cadrul proiectelor pilot.

Graficul măsurilor şi demararea lor

Implementarea variatelor masuri ale programului SAPARD este prezentata

in tabelul din Anexa l, ce cuprinde ponderea fiecărei măsuri în totalul sumei

propuse pentru fiecare an.

Acest tabel stabileşte in mod clar prioritatea acordata în termeni financiari

a 5 măsuri, care sunt cele mai importante pentru realizarea celor 4 priorităţi pe care

le-am amintit. Celelalte masuri vor fi implementate in comun sau cu o ulterioară

demarare, ţinând cont de specificitatea lor. Pentru stabilirea acestui grafic al

masurilor, se vor respecta următoarele principii generale:

- De a da un răspuns la numeroasele proiecte elaborate în cadrul SPP, care

au demonstrat capacitatea existenta in zonele rurale pentru a întocmi proiecte.

Aceste proiecte se pot constitui in primii candidaţi pentru masurile prioritare

echivalente ale programului SAPARD, dacă ele respectă toate criteriile.

• De a respecta logică dezvoltării rurale prin susţinerea mai întâi a

infrastructurii rurale de baza, care este necesara sprijinirii dezvoltării economice.

• De a promova proiecte pilot pentru următoarele cazuri:

• Atunci când cadrul legislativ sau instituţional nu există sau este imprecis

stabilit si nu poate fi implementat de la început în întreg câmpul de acţiune al

masurilor; după adaptarea cadrului legislativ şi instituţional, implementarea

Page 246: ECONOMIE AGROALIMENTARA

246

masurilor va creşte;

• Logica dezvoltării rurale care impune, spre exemplu, susţinerea întâi a

infrastructurii de baza si apoi renovarea satelor;

• Existenta altor fonduri pentru masuri care pot fi folosite la început.

Principiile specifice pentru fiecare măsura sunt descrise in Anexa 2.

Tabel cuprinzând ponderea fiecărei măsuri în totalul sumei propuse pentru

fiecare an

Tabel nr. 5.1.

Măsura 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Procesarea şi marketingul produselor agricole şi piscicole 26,8 24,1 25,2 17,5 17,4 17,5 8,9

îmbunătăţirea structurilor pentru calitate, controlul veterinar şi fîtosanitar şi al calităţii produselor alimentare şi protecţiei consumatorului

2,4 2,5 2,6 3,1 3,3 3,7 4,0

Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale 15,1 15,1 8,5 9,2 6,5 6,5 6,7

îmbunătăţiri funciare şi reparcelare 2,4 2,3 3,3 3,9 4,5 6,2 8,1 Renovarea şi dezvoltarea satelor şi conservarea patrimoniului natural

0,0 0,0 4,3 5,2 4,3 5,2 6,7

întocmirea şi reactualizarea registrelor funciare 0,4 0,4 1,3 1,7 1,7 1,7 1,8

Managementul resurselor de apă 4,8 4,9 5,2 5,7 9,1 10,5 15,6 Investiţii în exploataţiile agricole 22,5 22,4 25,2 18,4 19,1 10,5 9,8 înfiinţarea grupurilor de producători 0,2 0,3 0,4 0,7 0,9 0,9 0,4 Metode agricole de producţie proiectate să protejeze mediul şi să menţină peisajul rural

0,3 0,5 0,9 2,2 5,2 6,5 8,9

înfiinţarea serviciilor de înlocuire a personalului în ferma şi de managementul fermei

0,0 0,0 0,0 0,0 1,7 2,6 4,5

Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru generarea de activităţi multiple şi venituri alternative

10,4 12,9 10,2 10,5 8,7 6,1 6,2

Silvicultura 9,3 9,6 8,5 17,5 13,0 17,5 13,4 îmbunătăţirea pregătirii profesionale 2,2 1,7 1,3 1,3 1,3 1,3 1,8 Asistenţa tehnică 3,1 3,1 3,1 3,2 3,2 3,2 3,2

Page 247: ECONOMIE AGROALIMENTARA

Măsura Comentarii la graficul de măsuri propus Procesarea şi marketingul produselor agricole şi piscicole

Nevoi importante de acoperit. Prima prioritate pentru România, care procesează doar 1 5 % din produsele agricole şi importă 50 % din produsele de consum. Va scădea când cadrul general şi concurenţa din acest sector se vor înfiinţa

Îmbunătăţirea structurilor pentru calitate, controlul veterinar şi fitosanitar şi al calităţii produselor alimentare şi protecţiei consumatorului

2000-2002: modernizarea structurilor publice 2004-2006: susţinerea laboratoarelor private în noile unităţi de procesare care doresc să exporte produsele lor

Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale Nevoi importante vor fi acoperite în primii 2 ani, cu numeroase proiecte care sunt gata să înceapă

Îmbunătăţiri funciare şi reparcelare Va creşte în paralel cu diminuarea altor ajutoare

Rezolvarea şi dezvoltarea satelor şi conservarea patrimoniului natural Va începe în 2002 când infrastructura de bază va fi implementată

întocmirea şi reactualizarea registrelor funciare 2000-2001 : înfiinţarea registrelor funciare, în special pentru terenurile arendate 2002-2006: registrele cadastrale pentru zonele neacoperite, în urma negocierilor cu ONCGC pe perioada primului trimestru al anului 2000

Managementul resurselor de apă 2000-2002: modernizarea unităţilor existente 2003-2006: promovarea unui nou sistem local managerial de beneficiari privaţi

Investiţii în exploataţiile agricole Nevoi importante de acoperit. A doua prioritate pentru România, care va trebui să modernizeze şi să se facă viabil acest sector. Va scădea, când cadrul general din acest sector se va înfiinţa şi vor fi implementate alte priorităţi

înfiinţarea grupurilor de producători Va creşte în paralel cu adaptarea necesară a legislaţiei şi cu trainingul care va fi necesar pentru implementarea acestei măsuri

Metode agricole de producţie proiectate să protejeze mediul şi să menţină peisajul rural

Va creşte în paralel cu adaptarea necesară legislaţiei. Din punct de vedere tehnic, scăderea drastică a chimicalelor folosite, după 1993, face posibilă conversia la o agricultură ecologică

înfiinţarea serviciilor de înlocuire a personalului în ferma şi de management al fermei

Va începe în 2004 când viabilitatea acestui tip de serviciu va putea fi asigurată, prin înfiinţarea unui nou sistem viabil al exploataţiilor agricole, prin apariţia unei noi generaţii de producători şi a noilor grupuri de producători

Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru generarea de activităţi multiple şi venituri alternative

Nevoi importante de acoperit. Necesar pentru a fi implementat în paralel cu modernizarea sectorului agricol, pentru a obţine noi slujbe şi venituri. Va scădea când cadrul general din acest sector se va înfiinţa şi vor fi implementate alte priorităţi

Silvicultura 2000-2002: infrastructura silviculturii şi modernizarea procesării 2003-2006: continuarea priorităţilor şi susţinerea deţinătorilor privaţi de pădure, când cadrul legislativ va fi stabilit

îmbunătăţirea pregătirii profesionale 2000-2005: Acoperirea nevoilor pentru pregătire profesională Creşterea în final a pregătirii profesionale a fermierilor şi a deţinătorilor de pădure, de a dezvolta noi activităţi, de a identifica noi câmpuri de acţiune

Asistenţă tehnică

Page 248: ECONOMIE AGROALIMENTARA

248

CAPITOLUL VI

STRATEGIA NAŢIONAIĂ DE PROTECŢIE A MEDIULUI DIN

ROMÂNIA (PROPUNERE ONG)

6.1. Dezvoltarea unei infrastructuri instituţionale integrată şi adecvată

scopului politicii de mediu în România

Al. Crearea structurilor specifice la nivelul administraţiei publice centrale şi

locale pentru aplicarea Strategiei şi Programului de Protecţie a Mediului.

A2. Instituţionalizarea reţelei de ONG-uri şi dezvoltarea relaţiilor de

parteneriat cu structurile administrative, economice şi de afaceri, în spiritul

responsabilităţii comune pentru protecţia mediului.

A3. Dezvoltarea sistemului de monitoring integrat la nivel naţional.

A4. Crearea Agenţiei de Administrare şi Management a Reţelei de Arii

Protejate.

A5. Crearea unui Departament de Comunicare şi Informare pe probleme de

protecţie a mediului în cadrul structurii guvernamentale.

6.2. Dezvoltarea unui sistem legislativ, coerent şi flexibil pentru

protecţia mediului

Al. Urgentarea apariţiei Legii cadru de protecţie a mediului, care să includă

prevederi speciale pentru constituirea Fondului de Mediu şi Participare Publică.

A2. Identificarea domeniilor şi promovarea legilor specifice.

A3. Dezvoltarea normelor, standardelor, reglementărilor şi instrucţiunilor

de aplicare.

6.3. Conservarea şi utilizarea durabilă a capitalului natural

Al. Dezvoltarea reţelei de arii protejate şi a planului de management. A2.

Extinderea fondului forestier şi utilizarea durabilă a acestuia. A3. Refacerea şi

extinderea zonelor cu vegetaţie naturală, în afara sectorului forestier.

A4. Refacerea fondului cinegetic şi menţinerea elementelor de elită la nivel

de suportabilitate.

A5. Corelarea măsurilor de conservare şi utilizare durabilă a sistemului:

Page 249: ECONOMIE AGROALIMENTARA

249

Dunăre-Delta Dunăni-N.V. Mării Negre.

A6. Conservarea, refacerea şi utilizarea durabilă a zonelor umede.

A7. Conservarea zonelor carstice şi menţinerea reţelei hidrografice

naturale.

A8. Conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor de apă.

A9. Planuri de acţiune sectoriale de conservare şi utilizare durabilă a

diversităţii biologice (agricultură, turism, transport, aşezări umane, etc)

A10. Conservarea şi utilizarea durabilă a solului.

A11. Inventarierea şi stabilirea statutului diferitelor specii şi grupe

taxonomice, respectiv a resurselor genetice.

6.4. Evaluarea capitalului natural cu promovarea instrumentelor

economice de stimulare pentru aplicarea unui program dinamic de protecţie a

mediului -complementar sistemului de comandă şi control

Al. Adoptarea indicatorilor economici de evaluare a resurselor regenerabile

şi serviciilor pe care le oferă Capitalul Natural.

A2. Mecanismele economice de internalizare a externalităţilor (stabilirea

costurilor în funcţie de efectele indirecte pe termen lung, la distanţă şi cumulate).

A3. Mecanisme economice de evaluare şi recuperare a datoriei de mediu.

A4. Mecanisme economice de promovare a principiului prevenirii

deteriorării Capitalului Natural şi stării de sănătate a populaţiei.

A5. Mecanisme economice şi financiare pentru alimentarea Fondului de

Mediu şi utilizarea acestuia.

6.5. Restructurarea sectoarelor economice, în special cele cu impact

major asupra capitalului natural şi stăruii de sănătate a populaţiei, astfel

încât tranziţia să fie orientată către dezvoltarea durabilă

Al. Organizarea sistemului de management de mediu şi audit la nivelul

întreprinderilor de stat sau privat.

A2. Controlul emisiilor, colectarea, reciclarea şi depozitarea în siguranţă a

deşeurilor şi substanţelor periculoase în acord cu convenţiile internaţionale.

Page 250: ECONOMIE AGROALIMENTARA

250

A3. Analiza şi stabilirea întreprinderilor viabile şi a celor neviabile prin

luarea în considerare a datoriei faţă de mediu; elaborarea unor strategii specifice

măsurilor de retehnologizare, respectiv de minimizare a efectelor poluării pentru

cele neviabile, în termenul stabilit până la dezafectarea lor.

A4. Realizarea măsurilor ce decurg din studiile de fezabilitate efectuate

până în prezent pentru cele 14 zone de poluare intensă.

A5. Realizarea proiectelor de reciclare a apelor uzate la marile întreprinderi

şi oraşe.

6.6. Dezvoltarea şi întărirea sistemului informaţional pentru stabilirea

priorităţilor şi soluţiilor alternative în procesul de tranziţie

Al. Structurarea bazei de date, alimentată de sistemul de monitoring

integrat (parametri,indicatori şi sisteme de evaluare a calităţii datelor etc).

A2. Prelucrarea, evaluarea calităţii şi transformarea datelor în informaţie

publică.

A3. Accesul liber la baza de date şi elaborarea ghidului.

A4. Dezvoltarea cunoaşterii capacităţii productive şi de suport a

componentelor Capitalului Natural, prin programe de cercetare.

A5. Programe de cercetare pentru dezvoltarea tehnologiilor curate şi

nepoluante în interes public.

6.7. Educarea şi informarea publicului

Al. Elaborarea unor îndrumare pentru sensibilizarea şi motivarea

publicului în raport cu Strategia şi Programul Naţional de Acţiune pentru Protecţia

Mediului.

A2. Crearea unui cadru pentru implicarea ONG-urilor în sistemul

educaţional de mediu.

A3. Dezvoltarea de programe pentru încurajarea implicării şi altor instituţii

(biserica şi armata) în activităţi de protecţie a mediului.

A4. Susţinerea financiară a materialelor publicitare şi de propagandă.

A5. Implicarea ONG-urilor în gestiunea factorilor de risc.

Page 251: ECONOMIE AGROALIMENTARA

251

6.8. Educarea şi formarea resursei umane

Al. Elaborarea strategiilor sectoriale de evaluare şi stabilire a nevoilor

pentru resursa umana calificată.

A2. Dezvoltarea unui program de educaţie, diferenţiat pe nivel de vârstă, în

învăţământul preuniversitar.

A3. Programe speciale de pregătire a factorilor de decizie, pentru abordarea

holistă şi pe termen lung a problemelor de mediu, ca o condiţie fundamentală a

dezvoltării durabile.

Page 252: ECONOMIE AGROALIMENTARA

252

CAPITOLUL VII

TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL

7.1. Trei concepte de bază: turism, turism rural şi agroturism

7.l.l.Turismul

Definiţie. In documentele Organizaţiei Mondiale a Turismului (O.M.T.),

turismul este definit ca o "călătorie de plăcere cu durata de peste 24 de ore pe an Ia

mai puţin de un an Walter Hanziler şi Kurt Krot - specialişti elveţieni în domeniul

turismului - au definit turismul ca fiind: "ansamblul relaţiilor şi fenomenelor

rezultând dintr-o călătorie şi din şederea într-o localitate a unor persoane străine de

localitatea respectiva, şederea neimplicând stabilirea şi nefiind, în general, nici o

activitate lucrativa,,. Dicţionarul "LAROUSSE'- defîneşte turismul ca o "acţiune de

călătorie de plăcere sau in scopul de a se cultiva ", iar "Dicţionarul limbii romane

literare contemporane" (volumul al IV- lea - 1957), îl defineşte literar ca

"Activitate cu caracter sportiv, constând din parcurgerea, pe jos sau cu un vehicul,

a unor regiuni (mai îndepărtate), cu peisaje pitoreşti sau interesante din o punct de

vedere ştiinţific".

Etimologic - cuvântul "turism " îşi are originea în latinescul "turnus " din

care deriva franţuzescul "tour" având înţelesul de tur, călătorie, mişcare în aer

liber, drumeţie în circuit.

Economic, adică în sensul teoriei şi practicii economice contemporane,

turismul este un fenomen economico-social ce cuprinde totalitatea activităţilor şi

relaţiilor ce au loc în societate în procesul utilizării timpului liber al populaţiei, atât

în interiorul ţarii cât şi in circuitul schimbului de valori spirituale sau materiale

dintre ţari". Conceptul de turism are un conţinut complex deoarece el înglobează

nu numai masurile menite sa asigure realizarea circulaţiei turistice ci şi sectoarele

economice care concura direct la satisfacerea cererii şi nevoilor turistice. Prima

definiţie a turismului ca un concept economico-social, datează din 1880, şi aparţine

lui E. Guy Freuler care a formulat-o astfel: "..un fenomen al timpurilor moderne

Page 253: ECONOMIE AGROALIMENTARA

253

bazat pe creşterea necesităţilor de refacere a sănătăţii şi schimbare a mediului

înconjurător, de a trezi şi cultiva sentimentul pentru frumuseţile naturi, de a Ie

îndrăgi, de a se bucura de natura şi îndeosebi de a contribui Ia creşterea bunăstării

oamenilor, ca rezultat al dezvoltării comerţului, industriei de transport."

Definind turistul ca o persoana care călătoreşte în alte localităţi decât cea de

reşedinţă şi care nu are de gând sa se permanentizeze acolo, el poate fi:

- In vacanta sau în concediu;

- In vizita de afaceri;

- în vizita la prieteni sau la rude;

- în aşteptarea unor evenimente speciale;

- Participanţi la activităţi recreative;

- In trecere spre alte localităţi.

Ori care ar fi raţiunile pentru care o persoana se afla în calitate de turist

într-o localitate, ea cheltuieşte o suma de bani care ar putea să ajute economia

comunităţii

Cu toate că beneficiul economic este adesea factorul care motivează cea

mai mare parte a comunităţilor să se implice în turism, exista şi alte contribuţii

pozitive ale acestuia pentru comunitate, şi anume:

- Creşterea locurilor de muncă;

- sporurile de venituri;

- diversificarea bazei economice;

- veniturile din taxe;

- beneficii culturale;

- conservarea istoriei şi dezvoltarea centrului comercial al oraşului.

Turismul este considerat o activitate importantă de folosire a forţei de munca şi de

susţinere a economiilor locale. Dezvoltarea industriei turismului şi atragerea de

călători duce la creşterea veniturilor şi a profiturilor pe seama cheltuielilor

efectuate de turişti, în plus, vor creste posibilităţile pentru noi oportunităţi de

afaceri. Studiile au arătat ca cheltuielile cu călătoriile variază în funcţie de numărul

Page 254: ECONOMIE AGROALIMENTARA

254

vizitatorilor şi cresc în mod substanţial dacă vizitatorii rămân în localitate mai mult

de o zi. Dar, totalul cheltuielilor efectuate de către turişti nu este singurul aspect al

problemei profitului adus de turism. Doua fapte economice importante trebuie

înţelese înainte de a face o evaluare rezonabila a impactului turismului asupra

venitului business-ului local:

Primul: o parte din bunurile şi materialele vândute turiştilor provin din

afara comunităţii.

Când se plătesc acestea, o parte din dolarii obţinuţi din turism merg în afara

comunităţii şi deci ei nu rămân în beneficiul direct al acesteia. Dar, totuşi o parte a

dolarilor obţinuţi din turism rămân în zona sub forma de salarii, profituri şi

cheltuieli adiţionale pentru producerea de bunuri şi servicii, în beneficiul

comunităţii.

Al doilea: venitul local obţinut din cheltuielile turiştilor este larg cheltuit în

zona, conducând astfel la o multiplicare a venitului local. Un studiu local asupra

afacerii generata de turism a arătat ca 56% din totalul vânzărilor din zonă au

rezultat din cheltuielile directe ale turiştilor şi un adiţional de 22% a rezultat din

efectele indirecte ale veniturilor generate de cumpăraturile iniţiale, dintr-un total

de 78% din vânzările datorate turismului. Turismul stimulează de asemenea

diversificarea activităţii economice şi experienţa a arătat ca zonele cu o baza

economica diversificată au probleme mai mici în condiţiile recesiunii economice.

Diversificarea prezintă multe avantaje fata de tipurile tradiţionale de industrii,

astfel:

- Şirurile sunt destinaţii normale şi naturale ale vizitatorilor ca zone pentru

recreere în aer liber.

- Turismul este în creştere şi probabil ca va continua sa se dezvolte.

- Întrucât forţa de muncă este esenţiala în zona, turismul solicita puţine (sau

de loc) creşteri de cheltuieli pentru facilităţi publice cum ar fi scoli sau spitale.

- Turismul este curat, nepoluant şi prin aceasta atractiv pentru afacerile

comunităţii. (6).

Page 255: ECONOMIE AGROALIMENTARA

255

Această abordare a turismului ca o afacere economica este, o dată în plus, o

pledoarie pentru tratarea acestuia ca o ramura a economiei, fiindu-i rezervat şi un

domeniu corespunzător de cercetare ştiinţifica şi de formare profesională.

Deşi turismul apare definit ca o activitate economico-socială a bea în

timpurile moderne (secolul al XlX-lea), el era practicat şi în timpurile vechi, în

Antichitate chiar, cunoscând forme dezvoltate la greci şi la romani. Băile sau

"termele" romane erau locuri în care romanii îşi petreceau o buna parte de timp.

Nici strămoşii noştri dacii nu erau străini de locurile de odihna şi de sănătate.

Abundenţa izvoarelor termale de pe teritoriul ţarii noastre şi efectele lor

tămăduitoare şi binefăcătoare erau cunoscute de pe vremea lor. O dovada în acest

sens o constituie Băile Geoagiu din judeţul Hunedoara, cu apa termala, denumite

pe vremea dacilor "Germisara" şi care au fost utilizate apoi de către romani fără sa

le schimbe denumire. Dacă în Evul Mediu, călătoriile s-au restrâns la târguri şi

calatorii de afaceri, în secolele XVII - XVIII renasc localităţile balneare utilizate şi

de către popoarele Antichităţii, cum sunt Plombieres, Vichy (Franţa), Wiesbaden

(Austria), Karlsbad sau Karlovivari (Slovacia), Băile Felix, Băile Herculane

(România), ca sa menţionam doar câteva dintre cele cu renume european, în

secolul al XlX-lea apar primele asociaţii turistice: Clubul alpin englez (1857);

Clubul alpin francez (1874), Touring club francez (1890). Ritmul progresului

tehnic (drumuri, cai ferate, autoturismul, balonul, avionul) a marcat şi dezvoltarea

impetuoasă a turismului la sfârşitul secolului al XlX-lea. La noi în ţara, apare

pentru prima data "Oficiul Naţional de Turism" în anul 1926 intrat prin lege şi era

subordonat Ministerului de Interne

7.1.2. Turismul rural

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, mai precis în ultimii 30 de ani, o

nouă formă de turism a apărut la orizontul civilizaţiei serviciilor petrecerii timpului

liber: turismul rural. "Turism în spaţiul rural,~ "turism în mediul rural ,„ "turism

verde ,„ "turism ecologic,,, "turism cultural", etc., sub o denumire sau alta, acest

soi de turism a cunoscut un interes crescând din partea clientelei, a cererii turistice,

Page 256: ECONOMIE AGROALIMENTARA

256

ceea ce este determinant pentru agenţii economici prestatori de servicii turistice,

pentru "aleşii" electoratului, pentru administratori, pentru colectivităţile rurale şi nu

în ultimul rând pentru locuitorii mediului rural şi mai ales pentru agricultori cărora

le deschide o noua perspectiva economică şi socială. Studiul acestui fenomen

social - turismul rural - este necesar pentru a înţelege şi a putea explica conţinutul

lui şi mai ales consecinţele sale permiţând astfel decidenţilor, amenajatorilor

mediului rural şi diverşilor operatori sau agenţi economici să-şi facă mai bine

alegerile în domeniul afacerilor, să-şi stăpânească mai bine activităţile şi evaluarea

lor. Tot mai mulţi autori din ţările cu experienţă în acest domeniu tratează turismul

rural ca pe o forma aparte de turism ce se deosebeşte fundamental de turismul

clasic bazat pe hotel şi restaurant. Dar, să vedem mai întâi, câteva motive pentru

care citadinii caută mediul rural ca loc de recreere, de petrecere a timpului liber şi

chiar de îmbogăţire spirituală.

Motivaţiile apariţiei şi dezvoltării turismului rural. După Henri Grolleau,

autor francez a numeroase lucrări asupra turismului rural (7), rădăcinile admiraţiei

deosebite a citadinilor faţă de turismul rural ar putea consta în:

a). Prin întinderea sa, varietatea peisajelor sale, bogăţia patrimoniului,

mediul rural este frumos. Prin diversitatea specificurilor regionale (locale),

vivacitatea tradiţiilor, calitatea reţelelor de circulaţie şi comunicaţie din ţările

occidentale dezvoltate, protejarea şi punerea în valoare a atuurilor naturale şi

culturale, notorietatea istoriei sale, ospitalitatea locuitorilor săi, mediul rural

fascinează pe toate cele şi pe toţi cei pentru care călătoria este o ocazie de

descoperire culturala. El fascinează de asemenea pe toţi cei care aspiră să trăiască

relaţii de convivialitate într-un mediu natural.

b). Turismul rural conferă o altă alternativă consecinţelor urbanizării

masive şi laminajului cultural urban. Acesta alternativă constă în particularismele

locale care au o altă valoare, o valoare de privilegiu, de excepţie, c). Confuzia sau

dezordinea sociala, economică şi politică care îi loveşte în principal pe citadini şi

care îi împinge la a căuta puncte de reper într- o lume pe care ei o considera (în

Page 257: ECONOMIE AGROALIMENTARA

257

mod greşit) ca ferita de criză. Aşa cum se consideră ca mizeria este mai uşor de

suportat la soare, se crede în mod voit ca destabilizarea economică şi socială este

mai puţin sensibilă în societăţile mai puţin anonime şi mai înrădăcinate cultural.

Ca urmare a acestor motivaţii sau atuuri, turismul zis "rural" generează

întreprinderi şi constituie pentru lumea rurala o şansa noua de valorificare a

patrimoniului sau, a peisajelor sale şi a culturii sale.

Dar, a primi clienţi şi a conduce o întreprindere turistică necesită "a şti sa

faci" ("savoir-faire", "know how") toate acestea, lucru pe care nu-l ştiu şi nu-1 pot

face toţi ruralii. A dezvolta turismul în spaţiul rural necesita o organizare şi o

coeziune a actorilor care lipsesc adesea.

Pornind de la aceste constatări, după unii autori, turismul rural ar trebui

încredinţat unor mari operatori turistici care stăpânesc în acelaşi timp atât

capitalurile necesare cât şi tehnicitatea profesionala. A face aceasta alegere

înseamnă a nu cunoaşte specificitatea însăşi a turismului verde, care este prin

natura sa un turism artizanal şi deci interesul pe care-1 prezintă pentru citadini

rezida esenţialmente în aceasta caracteristică, în aceste condiţii, a "industrializa

artizanatul" constituie un paradox pe care mulţi nu-1 sesizează încă.

După alţi autori, ar trebui dat tuturor şefilor de întreprinderi turistice rurale

informaţiile de care au nevoie şi a-i dota cu instrumentele tehnice şi cu "savoir-

faire"-urile necesare pentru a răspunde mai bine aspiraţiilor clientelei şi intereselor

întreprinderilor lor. Aceasta alegere este mai puţin spectaculară pe termen lung dar

ea corespunde mai bine exigentelor unei dezvoltări reale şi durabile.

Turismul rural este un turism local din cinci puncte de vedere astfel,

turismul rural este:

- turism de iniţiativa locala,

- turism cu gestiune locala,

- turism stăpânit local,

- turism de culoare locală,

- turism de reveniri locale,

Page 258: ECONOMIE AGROALIMENTARA

258

După opinia lui Francois Moinet (8), motivaţiile apariţiei şi dezvoltării

turismului rural ar putea fi formulate astfel:

(1). Turismul rural constituie un context particular ce corespunde nevoii

citadinilor de a-şi regăsi rădăcinile lor. în Franţa, de exemplu, 80% din populaţie

trăieşte pe 20% din teritoriul naţional, iar aglomeraţia pariziana reuneşte peste 8

milioane de persoane. Ritmul creşterii unor mari metropole regionale se

accelerează, adesea pe seama spatiilor rurale periferice şi mai ales pe seama

oraşelor de 20.000 la 50.000 de locuitori. Dificultăţile economice şi sociale legate

de criza economica apasă asupra puterii de cumpărare şi creează un climat de

mahmureala. Insecuritatea oraşelor suprapopulate generează o angoasă difuză. Pe

scurt, condiţiile de viaţa ale unui număr important de locuitori sunt mai mult sau

mai puţin stresante. Sfârşiturile de săptămână, vacanţele, călătoriile sunt tot atâtea

ocazii de a scăpa de acestea şi de a se regăsi pe sine, chiar şi numai parţial, printr-

un contact cu o natura protejata şi un mediu rural încă încărcat de valori

tradiţionale. Pe de alta parte, evoluţia valorilor sociale şi difuzarea modelelor

individualiste sapă fundamentele turismului de masa în profitul unui turism de

descoperire şi de calitate. Insecuritatea internaţionala este de asemenea un factor

care incita numeroase persoane la a-şi descoperi şi redescoperi ţara lor. Consecinţa

acestor evoluţii sau a acestor tendinţe este ca turismul verde se dezvoltă. Bogăţia

turistică a mediului rural, peisajele sale şi efortul important făcut de către

ansamblul sectorului pentru a oferi găzduire de calitate şi animaţii variate,

adăugate la căldura şi calitatea ospitalităţii "ţărăneşti" fac ca mediul rural să

redevină o destinaţie atractiva.

(2). Un pericol de deşertiflcare paralel, zone întregi ale teritoriului naţional

sunt ameninţate de deşertifîcare. Aproape jumătate din teritoriul Franţei se afla

într-o stare de regres: îmbătrânirea populaţiei, dispariţia sau descalificarea mâinii

de lucru calificate, diminuarea numărului de agricultori, declinul economic... încă

şi mai rău, o pătrime din teritoriu îşi vede populaţia scăzând sub 20 de locuitori pe

kmp, densitate sub care echilibrele sociale sunt dificil de menţinut. Aceste regiuni

Page 259: ECONOMIE AGROALIMENTARA

259

sunt supuse unei dezangajări progresive a serviciilor publice şi dispariţiei

serviciilor private. Aceasta diagonala arida merge din Vosges spre sud-vest

înglobând Masivul Central. Provincii întregi sunt cuprinse în aceasta zona:

Limousin, Auvergne, Cevennes, Corse, etc, dar exista asemenea zone mai reduse

ca întindere, dispersate pe tot teritoriul ţarii. Dacă evoluţiile actuale se continua,

peisajele fasonate de generaţii întregi de rurali nu vor mai putea fi întreţinute în

timp ce aceste regiuni figurează printre cele mai apreciate de turişti.

(3). O agricultură în dificultate în privinţa agriculturii, aceasta traversează o

perioada de adaptare extrem de restrictivă. Câştigurile de productivitate şi de

eficacitate aduse de tehnicile moderne au condus la o supraproducţie în cea mai

mare parte a activităţilor clasice care erau pilonii agriculturii. Au trebuit deci

vândute surplusurile. Preţurile mondiale fiind foarte scăzute, Uniunea Europeană a

susţinut multa vreme cursurile, garantând astfel venitul agricultorilor, ceea ce de

fapt îi incita să producă tot timpul mai mult. Aceasta susţinere a durat până s- a

ajuns la o inflaţie a cheltuielilor şi la un deficit de mai multe miliarde de ECU,

când Uniunea Europeană a început să se deranjeze, în ciuda soluţiilor draconice

pentru limitarea producţiei (cote, „îngheţarea" terenurilor, etc.) scăderea preţurilor

persistă şi antrenează eliminarea agricultorilor mai fragili sau care trăiesc în zone

mai dificile, în acest context de venituri în scădere, se impune diversificarea

producţiilor şi sunt numeroşi cei care anvizajază noi activităţi, în anumite condiţii,

turismul rural este una dintre acestea, întreţinerea mediului înconjurător şi a

peisajelor va putea fii o alta activitate şi colectivitatea va decide într-o zi să

finanţeze aceste servicii. Dar acestea nu vor fi, cel mai adesea, decât soluţii de

completare şi pare a fi dificil să se evite, fără o voinţa politică foarte fermă,

continuarea accelerată a reducerii numărului de agricultori.

(4). O logică de concurenţă. Spre deosebire de agricultura clasica, ale cărei

debuşee erau asigurate în mod cvasi sigur, fără ca producătorul sa aibă a-şi face

griji în privinţa vânzării producţiei sale, activităţile comerciale care privesc

turismul sunt supuse direct legii cererii şi ofertei. Sectorul este concurenţial dar

Page 260: ECONOMIE AGROALIMENTARA

260

reuşita nu a fost obţinută. Aceasta necesita o abordare particulara care ţine cont, nu

de structura de plecare sau de ceea ce poate să propună persoana care se lansează

în aceasta activitate ci de ceea ce doreşte clientul potenţial. Aceasta este o abordare

de marketing. Ea este destul de uşor de înţeles în ceea ce priveşte principiile sale

dar este dificil de aplicat în practică. Izolarea inevitabila a agricultorilor în raport

cu restul populaţiei nu-i pregăteşte totdeauna pentru aceasta ascultare atenţia şi fără

prejudecăţi a cererii. Ea este totuşi una din cheile reuşitei. De asemenea,

abandonarea certitudinilor personale în ceea ce priveşte piaţa este un imperativ.

Numai studiul serios al clientelei şi al evoluţiei cererii cu ajutorul tehnicilor de

măsurat şi de analiza permite conservarea calităţii şi competitivităţii. Acest lucru

este cu atât mai necesar cu cât gusturile evoluează repede. Cheile dezvoltării şi

reuşitei turismului rural se afla în articularea următoarelor elemente:

- nevoia citadinilor de a-şi găsi echilibrul în anul unui turism de calitate;

- necesitatea întreţinerii acestui patrimoniu colectiv care este mediul rural;

- inserţia într-un demers de concurenta.

Specificitatea turismului rural. Definirea turismului rural este necesara

pentru a-i permite acestuia să-şi câştige o identitate semnificativă, capabila să-1

poziţioneze pe piaţa turismului .este vorba deci de a analiza caracteristicile proprii

teritoriului rural şi de a conferi produselor turistice oferite de acesta o singularitate

realmente atractivă.

Specificitatea turismului în mediul rural - a turismului teritorial - se

bazează pe o trilogie fundamentala:

- comunitatea de primire, adică societatea rurala

- patrimoniul; şi

- mediul înconjurător.

Dar aceste trei componente sunt, la rândul lor, fondate pe elemente care

permit descoperirea unei realităţi totuşi complexe.

Comunitatea rurală de primire este forjată de istorie, se caracterizează prin

comportamente şi este dependentă de un sistem relaţional particular.

Page 261: ECONOMIE AGROALIMENTARA

261

Patrimoniul este determinat de elemente aparţinând a trei ordine: natural,

cultural şi construit.

Mediul înconjurător este incitant şi favorizant dezvoltării turismului rural

în măsura în care se stabileşte un echilibru între trei elemente: aer, pământ şi apa.

Astfel, pe baza acestor elemente care determina specificitatea turismului

rural, devine posibila stabilirea unui diagnostic pertinent asupra atuurilor şi

restricţiilor teritoriului considerat şi privilegierea factorilor stucturanţi în jurul

cărora se vor putea organiza produsele turistice. Aceste produse turistice oferite

cererilor turistice provenind din segmente de clientela clar identificate, satisfac trei

genuri de nevoi ale turiştilor: imaginar, emoţional şi ludic (referitor la joc), şi pun

în relief produsul care merita sa fie promovat. Schematic, aceste produse se

repartizează pe trei categorii:

- istorie şi legenda;

- eveniment şi viaţa împărtăşita;

- jocurile colective şi sporturile.

Acestea sunt categorii de informaţii şi activităţi propuse în cadrul unui

sejur de vacanţă / concediu sau de formule turistice itinerante.

În final, adevărata problemă a turismului rural constă în a pune în raporturi

armonioase pe "homo ruralis " cu "homo turisticus ,„ ale căror istorii şi parcursuri

sunt diferite şi decalate în timp, în timp ce obiectivele şi aspiraţiile lor pot fi

convergente. Deci. specificitatea turismului rural se bazează, în primul rând. pe

teritorialitatea sa, judecata şi considerata adesea prin prisma celor trei abordări

menţionate mai sus: istoria şi legenda, viata de zi cu zi a localnicilor şi în fine

jocurile colective şi practicarea sporturilor. In fapt, orice produs turistic nu devine

realmente atractiv decât atunci când mobilizează, în acelaşi timp, cel puţin doua

dintre disponibilităţile turistului care au fost evocate: imaginaţia, emoţia sau

atracţia pentru jocurile sau sporturile organizate.

Să precizam câteva lucruri cu privire la conţinutul patrimoniului şi la locul

lui în sensibilizarea turistului.

Page 262: ECONOMIE AGROALIMENTARA

262

Patrimoniul. Potrivit părerilor lui Valery Patin (9), „... imaginea

patrimoniului vehiculează, pentru cel aflat în vacanţa, un ansamblu de valori care

creează capacitatea de atracţie." El indica şase asemenea valori:

- valoarea evenimenţială;

- valoarea de modernitate;

- valoarea de notorietate;

- valoarea de individualizare;

- valoarea încărcăturii simbolice;

- valoarea de participare.

Sensul acestor trăsături de valoare ale patrimoniului rural ar putea fi

explicat astfel:

- Evenimenţialul: este important ca monumentul, situl sau manifestarea să

facă să se vorbească despre ele, în special prin intermediul massmediei. Aceasta

amplificare atrage atenţia, suscită interes, creează şi întăreşte dorinţa de vizita.

- Modernitatea: este firul Ariadnei de punere în valoare a patrimoniului.

Turistul, străin de această cultură, nu este sedus decât arunci când aceasta pune în

lumina viaţa cotidiana, a trecutului ca şi a prezentului, căci aceasta îi promite să şi-

o aproprie, să o înţeleagă şi să-1 atragă. Modernitatea este de asemenea ilustrata de

elementele tehnice ale patrimoniului şi de funcţionalitatea acestora: restaurant,

servicii alimentare şi de cazare, datori, etc.

- Notorietatea: se realizează prin intermediul massmediei şi a publicităţii

făcută de câtre organismele de promovare a turismului rural şi care îl ajută pe turist

să-şi aleagă locul şi modul de petrecere a vacanţei sau a timpului liber.

- Individualizarea: masificării formelor de consum îi corespund nevoile de

individualizare legate de dorinţa de a exista şi de a distinge. Mediul rural permite

aceasta individualizare; turistul poate sa fotografieze, poate să vadă lucruri unice

sau cu totul aparte, să le atingă sau să le cumpere ca amintiri materiale pe care să le

poată arăta anturajului sau.

- încărcătura simbolica: înseamnă dimensiunile afective şi emoţionale pe

Page 263: ECONOMIE AGROALIMENTARA

263

care le vehiculează imaginea patrimoniului. Acestea pun în valoare elementele de

natură estetică, artistică sau istorică; dar adesea, încărcătura simbolică este legată

de alţi factori de origine diferită: aventura, depăşirea de sine, grandiosul, misterul

sau secretul descoperirii...

- Participarea: patrimoniul nu beneficiază de o exclusivitate. El se

integrează ca un element de atracţie turistică în sânul altor activităţi: drumeţii,

lectura peisajului, activităţi sportive, etc., conferindu-le acestora o identitate

singulara. El participa la un ansamblu turistic şi îl califica dar acesta nu este în

sinea lui un produs turistic.

Mediul şi societatea rurală. Diversitatea parametrilor de luat în considerare

şi evoluţia lor permanentă nu facilitează niciodată o înţelegere corectă a realizării;

nu se poate obţine decât o serie de fotografii instantanee ale situaţiilor întâlnite în

mod succesiv pe acelaşi teritoriu. De aceea, anticiparea unui program de

dezvoltare turistică trebuie sa fie însoţita de o analiza precisa a interacţiunilor

generate de spaţiul şi oamenii care-1 locuiesc, practicile culturale şi lectura

peisajului, istoria regională şi comportamentele sociale, patrimoniul şi memoria

colectivă, atitudinile mentale, obiceiurile şi tradiţiile, care vor permite o mai bună

înţelegere şi o abordare mai buna a contextului local. Nici o politica de dezvoltare

turistică în mediul rural, pornind de la aprecierea unui sistem complex, nu ar putea

fi abordată după o schema lineara; ea trebuie să asambleze, în acelaşi timp, date

cuantificabile şi elemente calificabile. De aceea trebuie avuta în vedere adoptarea

unui "demers ecosistemic".

Abordare specifică. Ecosistemul uman poate fi descris dacă se adăugă la

cele şapte elemente ale unui ecosistem biologic (materie, energie, spaţiu, timp,

diversitate, plăcere, informaţie) alte patru resurse noi care sunt: informaţia

relaţionala, moneda şi integrarea sa în economie, cultura şi etica. Ori, atunci când

se cercetează lumea rurala aceasta este considerata exact un ecosistem uman.

Analiza situaţiei locale şi a condiţiilor - favorabile sau nu - dezvoltări turistice

trebuie să utilizeze acest demers dacă se doreşte ca aceasta sa fie pertinenta, într- o

Page 264: ECONOMIE AGROALIMENTARA

264

situaţie de criza generalizata, care este cea a lumii rurale, nici unul dintre

parametrii luaţi în considerare nu pot compensa insuficienţa acestuia; o

metodologie de răspuns trebuie deci să integreze abordarea ecosistemică altor doua

metode analitice de gestiune, şi anume:

- o metodă de gestiune a teritoriului, la nivel general;

- o metodă de analiză, mai fina, a sistemelor complexe.

La baza acestui cuplaj de ecologie şi dezvoltare locală stau două constatări:

- câştigul de productivitate din anii '70 a fost realizat cu preţul

marginalizării unor sectoare complete de producţie, a unor regiuni în cvasi-

totalitatea lor şi a oamenilor care trăiesc în zonele în curs de deşertificare;

- acesta nu s-a dovedit a fi posibilă decât prin stabilirea unui fel de

economie duală, care implica puţin peste tot structuri şi moduri de viaţa cu doua

viteze.

Contra reacţia sistemului - pentru ca în ecologie contra reacţiile şi buclele

asigura stabilitatea - a apărut de maniere diferite, mai ales în mediul care - peste un

anumit prag - devine o frâna a producţiei (creşterea costurilor producţiei în scopul

menţinerii resurselor, stabilităţii producţiei, etc.) şi o nouă dată al cărui cost social

va fi insuportabil pe termen scurt (lupta contra poluării, protejarea spaţiilor şi a

resurselor naturale, salvarea colectivităţilor vivante inclusiv a celor umane, etc.)

dacă este integrată în politica de dezvoltare, în acest scop este necesara angajarea

unei cercetări care poate determina modul în care o utilizare mai realistă şi mai

bine ponderată a resurselor locale şi a potenţialilor regionale, ar putea contracara

parţial distorsiunile excesive antrenate de către modelul producţiei dominante şi

efectele negative suferite de către colectivităţile rurale.

Complementaritatea oraşelor şi a mediului rural, care ar trebui să fie primul

obiectiv al unui program global de dezvoltare, a fost ignorată, într-o primă

perioadă, oraşele au prelevat din teritoriul rural ceea ce le-a fost necesar (energie şi

mână de lucru mai ales) fără o contra parte reala; dificultăţile întâlnite în mediul

urban au condus anumiţi citadini la a face din mediul rural grădina lor privata

Page 265: ECONOMIE AGROALIMENTARA

265

(reşedinţe secundare şi/sau principale, în afara locului de producţie), deplasând în

felul acesta cheltuielile serviciilor publice. Asemenea condiţii fac dificilă orice

referinţă la o dezvoltare concertată şi armonioasă, fără o reconsiderare a strategiei

pusă în aplicare şi o pornire de altă manieră a câmpurilor de activitate.

Marginalizarea parţiala a lumii rurale ar putea deveni o resursa dacă se

acceptă să fie compensata printr-o dubla funcţie de conservare a spaţiului natural şi

de producţie de loisir (timp liber) privilegiat, cu condiţia ca aceasta a doua

activitate sa fie condusa în aşa fel încât ea sa permită asigurarea protecţiei

mediului înconjurător.

Un anumit turism ar trebui să apară ca un element de răspuns, cu condiţia

ca el să contribuie realmente la instaurarea unei dinamici şi perspective de

dezvoltare globala - nu numai economica - şi să permită ruralilor sa iasă din

hibernarea lor aparenta pentru a fi recunoscuţi ca producători integrali. A conduce

aceste populaţii să găsească bazele unei afirmări sociale le-ar conferi, dincolo de

independenta economica, alegerea unei noi creşteri şi accesul la o cetăţenie

restaurata.

Fiind vorba de produse turistice în mediul rural, se impune o precizare

semantica: acestea nu trebuie înţelese ca nişte acţiuni de producţie în sensul

industrial al termenului. Nu se poate vorbi de produse finite ci de rezultate ale

prestărilor de servicii, de provenienţa diversa, care concura la succesul unei

întreprinderi comune.

Totul sau întregul nu este niciodată echivalent cu sumajDarfflorpJ vizează

împlinirea unei aşteptări a turistului care nu trebuie redusă doar la aspectele

obiective şi/sau materiale ci ia în considerare, în principal, mobilizarea visurilor

sale.

Este indispensabil de asemenea ca produsul turistic să fie consecinţă unei

voinţe colective

- sau cel puţin a unei voinţe convergente - a tuturor actorilor care trăiesc

pe un teritoriu luat în considerare; aleşi, decidenţi administrativi, agenţi de

Page 266: ECONOMIE AGROALIMENTARA

266

dezvoltare, mişcări asociative, producători de bunuri şi de servicii, animatori /

operatori, ansamblul populaţiei de primire, etc.

Turismul în mediul rural este un turism de al "treilea tip " - chir dacă

aceasta expresie nu este potrivită - deoarece ea releva o viziune teoretică diferită -

în ceea ce priveşte abordarea sa şi definiţia sa - faţă de cea pe care o pot avea

"turismul clasic" şi "turismul industrial „.El - turismul rural - presupune, aşa cum s-

a arătat mai sus o "abordare teritoriala " care-i va conferi specificitatea sa într-un

proces de dezvoltare locala. Aceasta observaţie trebuie să considere ansamblul

caracteristicilor mediului de primire din punct de vedere spaţial, istoric şi

relaţional, de maniera să orienteze produsele turistice spre cele trei categorii de

preocupări: fizice, culturale şi emoţionale, care contribuie la definirea identităţii

sale. Analiza contextului nu este pertinentă decât dacă ea agreghează simultan:

- teritoriul, adică spaţiul rural şi oamenii care locuiesc acolo;

- mediul sau cultural şi vecinătăţile;

- istoria sa în măsura în care ea a contribuit la evoluţia sa în termeni de

evenimente, de tradiţie şi de obiceiuri precum şi la forjarea comportamentului

colectiv al locuitorilor săi şi proiectele anvizajate; aceasta coerenţa va permite o

dezvoltare globală.

Restricţiile turismului rural, în definitiv, despre ce formă de turism poate fi

vorba atunci când discutam despre turismul rural? Poate fi cazul unei reproduceri

în mediul rural a formelor turistice care şi-au dovedit valabilitatea în alta parte şi

sunt vehiculate de către unii operatori, sau trebuie, din contră, pornit de la existenta

- în accepţiunea ecosistemică a termenului - a unui teritoriu, de la atuurile sale

originale şi căpătate în timp, de la potenţialităţile patrimoniale şi economice şi mai

ales de la resursele umane, pentru a imagina un produs care aduce un "plus" -

necontestabil - la evoluţia mediului care-1 primeşte? Statul şi societatea nu

recunosc specificitatea turismului rural decât atunci când acesta le convine;

instituţiile, structurile de cercetare, statutul agenţilor care-1 au în sarcina nu

acceptă să-l ia în socoteala şi încă şi mai puţin în considerare. Economia duală

Page 267: ECONOMIE AGROALIMENTARA

267

presupusa - la care s-a făcut referire mai sus - a permis, pe de alta parte, să se

oficializeze, cel puţin parţial, noii antreprenori care sunt actorii turismului în

mediul rural. Aceasta cvasi - recunoaştere a pus în lumina numeroase obstacole cu

care se confrunta aceştia. Obstacolele respective pot fi grupate în trei categorii:

- valoarea adăugată prin acţiunile de mobilizare şi de promovare a

resurselor locale este insuficienta pentru a le permite să pătrundă pe piaţa ce rezultă

din sistemul economic dominant;

- întreprinderile turistice rurale nu dispun nici de circuite de experţi tehnici

indispensabili nici de capitalizarea necesară pentru a mobiliza suficiente fonduri

proprii;

- închiderea şi izolarea unor teritorii rurale fac dificilă şi chiar aleatoare

punerea în raport a producţiei şi a clientelei; producătorii sunt

condamnaţi adesea să se limiteze la pieţele vecine ceea ce nu conferă

notorietate suficienta regiunilor pentru a străpunge izolarea lor relativă şi să atingă

o rată de frecventare acceptabila.

In plus, orice dezvoltare turistică ce se fondează pe punerea în valoare a

bogăţiilor locale trebuie să ia în considerare o cerere socială care solicită un mediu

de învecinare foarte protejat, deci o creştere a costului evidentă pentru ca ea admite

dificil economii de scară - dar impune o ocupare minima a spaţiului. Aceasta

creştere a costurilor de structura nu este suportabila pentru că ea intervine într- un

proces particular:

- turismul în mediul rural utilizează resurse neexploatate şi reînoibile, deci

imobilizări a căror valoare, la plecare, este redusă.

- el integrează ansamblul acţiunilor de producţie, scurtează circuitele şi

reduce costurile.

- în fine, el intervine la "capătul lanţului", în amonte, în aval sau în paralel

cu producţia turistică cu caracter industrial care domină piaţa.

Dezvoltarea turismului în mediul rural apare deci ca rezultat al unei noi

motivaţii, dacă condiţiile de punere a acesteia în operă sunt reunite.

Page 268: ECONOMIE AGROALIMENTARA

268

Turismul rural implică, în particular, funcţionarea reţelelor care asigura

"noduri" şi "repere" pe unde trec "fluxurile ,„ de-a lungul "verigilor", deoarece

aceşti noi antreprenori nu pot reuşi decât dacă ei beneficiază de solidarităţi reale

care permit mutualizarea riscurilor.

Turismul rural necesită mai ales transfer de inovaţii sub următoarele forme:

- inovaţii sociale, în primul rând, pentru că finalitatea sa iniţiala este

modificarea pozitivă a condiţiilor de viaţa ale populaţiei rezidente;

- inovaţii în materie de fabricaţie, pentru că este vorba de a realiza pentru

el produse "singulare" care se demarcă de turismul clasic şi /sau tradiţional;

- inovaţie în termeni de imagini şi / sau de mesaje, în scopul de a se

poziţiona ca o alternativa a petrecerii vacanţelor, concediilor şi a timpului liber,

dezvoltat de către mari operatori de călătorii.

Aceste lucruri nu sunt posibile decât dacă există structuri de interfaţă între

actorii de teren şi pieţele potenţiale; aceste structuri trebuie să asigure misiunea

permanentă de consilieri la elaborarea produselor, să supravegheze şi să

urmărească realizarea şi exploatarea acestora, cercetarea şi inovaţia, să presteze

activităţi de animaţie pentru elaboratorii de proiecte, pentru producători şi, pe un

plan mai larg, pentru întreaga populaţie din zonă de primire a turiştilor.

Turismul rural şi mediul înconjurător. Numărul limitat de studii publicate

în legătura cu activitatea turistică în mediul rural, considerata numai sub aspectul

sau economic, nu permite să se tragă în mod definitiv concluzia că aceasta creştere

a costurilor descrisă mai sus rezulta din politicile corective adică din politicile de

protecţie şi apărare a mediului, şi nimic nu vine să sprijine ipoteza care pleacă de

la idea că creşterea costurilor datorată aplicării sau a respectării politicilor

corective este mai mare decât cele care provin din politicile anticipative, adică din

gestiunea acestui mediu înconjurător.

În fapt, producţia primeşte o valoare adăugată care trebuie imputată

aptitudinii mediului înconjurător de a "încasa agresiunile" atâta timp cât acestea nu

depăşesc "capacitatea sa ecologică." în această optică, o parte dintre activităţile

Page 269: ECONOMIE AGROALIMENTARA

269

turistice din mediul rural pot fi trecute în contul sistemului productiv al mediului

înconjurător; acesta din urmă, de îndată ce este protejat, pe termen lung, devine o

sursă de plus-valoare, de economie şi de ignorare a costurilor protejării sale

viitoare.

Într-o anumită măsură, conservarea mediului rural, adică nedeşertificarea

teritoriului gratie menţinerii pe loc a populaţiei, a producţiei şi a serviciilor, este

preţul de actualizare pe termen mediu şi lung a activităţilor şi a condiţiilor de

existenta a oamenilor. Nu este vorba oare de prefigurarea unui sistem de "venituri

prin anticipare " considerat ca determinant într-o politica de salvare a planetei? în

măsura în care activităţile de turism în spaţiul rural contribuie la aceasta perenitate,

trebuie sa existe puterea şi posibilitatea de a le restitui o parte din costurile lor sub

forma de contribuţie a ansamblului societăţii la propria sa bunăstare, fără îndoială

la supravieţuirea sa.

Permanenţa societăţilor umane în viitor implica conservarea resurselor ce

le sunt necesare; în afara nevoilor fundamentale, (de ex., de aer, apă, energie)

trebuie răspuns şi la cele mai importante care nu apar la prima vedere - de sănătate,

de destindere şi de petrecere a timpului liber, care sunt antidotul esenţial contra

efectelor "stresului" provocat de lumea urbanizata. Trebuie oare admis ca aceste

cereri din urma, - în timp ce toată lumea le considera ca drepturi câştigate, care

merg de la sine, fără a le măsura niciodată implicaţiile - derivă din capacitatea

productiva a lumii rurale şi sunt mobilizate fără contra-parte?

Aceste reflecţii arată în mod evident ca concepţiile clasice ale economiei

sunt prea neadaptate pentru a explica relaţia care există între exigentele de

protejare a resurselor sociale, în ansamblul lor, şi cele ale lumii rurale, în termeni

de remanenta şi/sau continuitate. In aceste condiţii devine tentant de considerat ca

politică de apărare globală a mediului nu se poate limita numai la menţinerea

activităţilor existente în spaţiul rural ci trebuie să anvizajeze dezvoltarea lor prin

mobilizarea tuturor actorilor şi crearea noilor funcţii, pornind de la punerea în

valoare a resurselor potenţiale ale căror utilitate va depinde de nevoile create.

Page 270: ECONOMIE AGROALIMENTARA

270

Activitatea turistică este în aceasta privinţa una dintre axele majore în

măsura în care ea poate să se înscrie cu uşurinţă în ritmul vieţii actorilor din lumea

rurala şi sa contribuie puternic la punerea în operă a unor acţiuni fundamentale de

protecţie - dacă nu chiar de reabilitare - a mediului înconjurător. Ea le va permite,

între altele, să se menţină în condiţiile actuale ale cadrului lor de viaţă, inclusiv

persistenţa unei părţi dintre activităţilor tradiţionale pe care le-au practicat tot

timpul, fie în termeni de resurse (vânătoare, pescuit, cules), fie cu titlul de

petrecere a timpului liber, în acest scop, pentru ca comunităţile rurale să gireze ele

insele mediul lor înconjurător - cu condiţia ca ele să fie suficient de informate

asupra regulilor de funcţionare a mediilor - ele trebuie să fie într-o măsura mai

mare în stare sa-i facă pe alţii să profite.

Când milioanele de hectare de pădure abandonate vor fi din nou îngrijite

şi cultivate, când mii de kilometrii de şantiere forestiere - existente încă - vor

redeveni locuri de plimbare puse la dispoziţia tuturor, când sute de mii de

kilometri de maluri care bornează râurile vor întreţinute, răspunzând cererii de

petrecere a timpului liber a fiecăruia şi când somonii se vor întoarce în siturile

care le aparţineau altădată, se va putea pune în mod legitim întrebarea dacă este

vorba numai de turism rural sau dacă nu cumva acesta nu este, în realitate decât

unul dintre mobilurile şi motorul conservării patrimoniului natural.

Modalităţi de acţiune. Toate cele de mai sus conduc la a formula astfel

condiţiile de punere în operă a turismului în mediul rural, încât să permită

satisfacerea exigentelor primei sale finalităţi. Dacă reuşita acestui tip de turism

depinde în primul rând de adoptarea de procedee inovatoare şi de capacitatea sa

de a face ca cel venit în vacanta sa trăiască în cotidian, de o manieră suficient de

"singulară" pentru a-i descătuşa imaginaţia şi a-1 ajuta să se elibereze de pulsurile

şi tropismul care-i forjază personalitatea sa, nu ar trebui sa ne mulţumim doar cu

aceasta constatare.

Turismul "izbucnit" este unul dintre factorii care permit rentabilizarea

instalaţiilor existente şi multiplicarea câmpurilor de activitate ale populaţiei

Page 271: ECONOMIE AGROALIMENTARA

271

rezidente, iar el nu poate fi la înălţimea potenţialului lui limitându-se doar la

mobilizarea resurselor disponibile pe teren, materiale şi umane. El trebuie, în

paralel, să favorizeze instalarea de "neo-rurali". în particular de noi activi ai

sectorului turistic, prin renovarea sau crearea de servicii diverse şi la

restructurarea animaţiei locale.

Complementaritatea oraşelor şi a satelor - deja evocată - capătă aici

întregul ei sens; osmoza care trebuie să fie stabilită între ele începe printr-o justa

repartiţie a serviciilor pe care trebuie sa le îndeplinească.

Apariţia unei "civilizaţii a timpului liber", pe care Joffre Dumazedier a

prezentat-o acum mai mult de două zeci de ani, s-a produs deja şi ea implică

răspunsuri tot atât de diverse ca şi aşteptările. Aceasta necesită o mobilizare

extremă a populaţiei care trăieşte în zonele de primire; pentru a fi concretizata

sunt necesari prestatori de servicii numeroşi şi performanţi. "Savoir-faire"-ul ("a

şti sa faci") se multiplică la infinit şi cere operatori a căror formaţie originală să

fie suficient de variată pentru a acoperi ansamblul sectorului. Cele două acţiuni

sunt intim legate între ele: ele pot produce un efect gen "bulgărele de zăpadă"

graţie unei densificări a ocupării teritoriului şi mai ales din cauza modificării

mentalităţii ce rezulta din aceasta. Comportamentul depinde mult de armonia care

domneşte între grupurile sociale; sosirea unei populaţii noi facilitează larg

evoluţia comunităţilor rezidente; influenţa fenomenelor exogene le conduce la a

recunoaşte interesul turiştilor pentru disponibilitatea de primire în mediul rural.

Este clar, pe de altă parte, ca acest tip de întreprindere (afacere) nu este

uşor nici de creat nici de condus. Cu toate ca ea asigură menţinerea pe loc a

colectivităţilor originale, ca ea favorizează adesea insertarea tinerilor "în ţara lor,"

ca ea contribuie la conservarea ţesutului social şi la protejarea mediului - inclusiv a

celui de învecinare - o asemenea acţiune nu se poate dezvolta decât dacă ea

utilizează un spaţiu disponibil şi echipamente rămase fără moştenitori ca o resursă

primară şi un aport de fonduri proprii.

Nevoile de finanţări complementare, de formare a producătorilor /

Page 272: ECONOMIE AGROALIMENTARA

272

organizatorilor şi de funcţionare a structurilor de interfaţă rămân de finanţat. Este

necesară susţinerea din partea puterilor publice, mobilizarea economiilor locale şi

optimizarea ajutorului pe care colectivităţile teritoriale pot să-1 aducă, în cadrul

responsabilităţilor lor economice şi sociale. Aceasta implică punerea în aplicare a

unui plan de dezvoltare care rezultă, în acelaşi timp, dintr-un consens global al

rezidenţilor dintr-o voinţă politică clar afişată şi din prezenta "liderilor" locali

capabili să genereze o dinamică.

Dar, previziunile de exploatare trebuie de asemenea să agregheze o

precauţie şi o consolidare a veniturilor - corespunzătoare de altfel realizării

produselor turistice complete - de manieră să poată degaja o marjă de autofinanţare

capabilă să asigure creşterea ajutoarelor publice consimţite la demaraj şi să

retribuiască profesioniştii sectorului care asigură coerenţa şi fiabilitatea prestaţiilor

oferite.

Dincolo de solidaritatea regională trebuie percepută solidaritatea naţională,

ale cărei reguli de funcţionare trec prin luarea în sarcină parţială - în termeni de

contribuţie la costuri - a funcţiilor de "conservatori ai mediului înconjurător" care

sunt cele ale ruralilor.

Turismul în mediul rural este mult mai mult decât o alternativa a modelului

turistic care prevalează actualmente; acesta este de asemenea, şi mai ales, un

element decisiv de protejare a societăţilor rurale, deci este vorba de o altă

alternativă prioritară: cea a menţinerii - sau nu - a condiţiilor de viaţă suportabile

de către specia umană.

Aceste reflecţii pun, în definitiv, problema fundamentală de a şti dacă

produsul turistic va corespunde bine aşteptărilor clientelei şi capacităţilor de

răspuns ale mediului de primire: fără o concluzie pozitivă, adică o reperare precisă

a segmentelor de piaţă disponibile şi a potenţialităţilor mobilizabile pentru acest tip

de prestaţii, nu va servi la nimic promovarea unei formule turistice, ori care ar fi

ea.

Obiectivul turismului este, în primul rând, de a vinde produsele sale, de o

Page 273: ECONOMIE AGROALIMENTARA

273

maniera rezonabilă, în condiţii care favorizează în acelaşi timp promovarea sa şi

cea a imaginii regionale. Dacă se vrea să se răspundă corect unei asemenea

întrebări trebuie adoptată o metodologie particulară care să permită stabilirea de

fiecare dată:

- a punctului în care se situează problematica turistică a unei anumite

microregiuni;

- a pertinentei unui proiect anvizajat;

- modului în care se defineşte gestiunea proiectului;

- considerat izolat ca atare;

- inserat într-o politică globală de dezvoltare;

- în raport cu o logică de "pol turistic " şi/sau "Staţiune Timp Liber-

Natura",

- într-o perspectivă de poziţionare pe piaţă.

În al doilea rând, devine necesară recenzarea, clasificarea şi transmiterea

actorilor din teren a datelor şi informaţiilor necesare pornind de la care ei să fie

capabili să-şi însuşească:

- comportamentul care trebuie să guverneze rolul de "gazdă";

- "svoir-faire"-ul indispensabil îndeplinirii oricărei sarcini sau serviciu; el

este indisociabil unui anumit nivel de profesionalism;

- competentele fără de care este imposibila înscrierea sau inserarea

proiectului într-o schemă de ansamblu şi să facă din aceasta elementul motor al

dezvoltării turistice.

Această metodologie este necesar să fie precizată, dar, deja de pe acum

apare clar că turismul nu este nici o reţetă miracol nici un remediu universal;

diagnosticul făcut poate uneori să pună în evidenţă incompatibilitatea sa cu

caracteristicile regionale din motive ce pot ţine la fel de bine de activităţile

existente cât şi de contextul "peisajer" sau de dificultăţi sociologice.

Trebuie avut în vedere tot timpul, printre altele, convingerea că spaţiul este

"fragil", "limitat" şi "dorit", ceea ce necesită o gestiune fină a activităţilor care se

Page 274: ECONOMIE AGROALIMENTARA

274

desfăşoară acolo simultan.

Turismul rural, mai ales atunci când îmbracă forma unei migrări în număr

mare, riscă adesea să intervină în mod brutal în mediile naturale prin intensitatea sa

şi modalităţile sale de acţiune; spatiile fragile sunt în toate cazurile ameninţate fie

prin concentrarea turiştilor (geografic şi temporal), fie prin difuzarea lor. Inter-

relaţia între turişti şi mediile naturale este cu atât mai importanta cu cât ea

dezvăluie, în primul rând, ignoranţa turiştilor în ceea ce priveşte vulnerabilitatea

mediilor naturale.

Dar intervenţia turismului nu antrenează, în mod necesar, o degradare a

mediilor şi turismul nu este singurul care ar putea avea acest gen de consecinţe;

dezvoltarea comportă de asemenea mutaţii şi modificări ale relaţiilor om-spaţiu...

Trebuie procedat la un arbitraj între diferiţi agenţi economici care

utilizează spaţiul rural - agricultura, industria, infrastructura obştească şi

comunicaţiile, etc. - şi activitatea turistică, în scopul protejării marilor echilibre ale

teritoriului: naturale, economice şi sociale.

- Spaţiul este în primul rând fragil: sechelele create de către activităţile

umane sunt uneori ireversibile; altele pot fi reparate, dar cu ce preţ! Ele se

pot manifesta izolat sau din contra să-şi conjuge efectele. Patru mari categorii de

asemenea sechele trebuiesc repertorizate:

- eroziunea solului provenind din accelerarea apelor - produsă prin

despăduriri şi excesul de construcţii, precum şi de culturi prea intensive;

- distrugerea cuverturii vegetale care, în plus de fenomenul de eroziune,

conduce la dispariţia speciilor vegetale şi animale;

- poluarea aerologica (gaze, fum), acvatica (dejecţii, îngrăşăminte,

pesticide) şi fonică (maşini);

- distrugerea peisajului prin apariţia în situri a unor clădiri care sunt în

dezacord cu componentele spaţiale.

- Spaţiul este în al doilea rând limitat: la suprafeţele cultivate se adaugă

activităţile industriale care, la rândul lor, reduc spatiile naturale, le asfixiază uneori.

Page 275: ECONOMIE AGROALIMENTARA

275

- Spaţiul este în fine dorit el poate primi un important număr de activităţi

ale căror interese sunt divergente, chiar antinomice, deoarece el are potenţialmente

mai multe funcţiuni; aceste cereri multiple trebuie să fie metrizate şi utilizate în

profitul populaţiilor rezidente. Este vorba, în final, de armonizarea repartizării

spaţiului între diferiţi utilizatori de maniera să fie protejat, contribuind în acelaşi

timp la dezvoltarea economică.

Turismul rural şi dezvoltarea teritorială. Problematica microregiunii fiind

bine conturata, rămân de determinat direcţiile strategiei de dezvoltare turistică

care trebuiesc promovate şi sprijinul pe care poate conta dezvoltarea turistică. S- a

arătat mai sus ca două logici, ne exclusive una faţă de cealaltă, ar putea fi reţinute:

cea a polului de dezvoltare şi cea a filierei. Dar, în ambele cazuri ar trebui

dezvoltat conceptul de "Staţiune Timp Liber-Natură " care pare a fi cea mai bună

abordare a unei destinaţii turistice atractive. Ea ar permite alinierea strânsă a unei

strategii operaţionale şi a unui demers de acompaniere a actorilor, ceea ce ar avea

drept consecinţe:

- a lăsa curs liber iniţiativelor individuale;

- a le face coerente, chiar sinergice;

- a integra ansamblul acţiunilor într-un demers colectiv care permite

fiecăruia să-şi realizeze obiectivele, mobilizând aptitudinile şi competentele

tuturor.

Tipologia produselor turistice ce se vor realiza, perspectivele de punere a

acestora pe piaţă şi finalitatea turismului rural promovat trebuie să fie definite în

mod clar, ceea ce este departe de a fi întotdeauna evident. Grupurile de lucru care

s-au ocupat până în prezent de aceste probleme au avut atitudini diferite, adesea

contradictorii.

O primă atitudine a fost adoptată de către protectorii naturii: ei constată ca

lumea rurală este deşertificată şi ca, în consecinţă, trebuie transformată într-un fel

de gradina care conserva speciile şi care să fie de asemenea plămânul oraşelor

A doua atitudine constă în a trata teritoriile rurale ca şi când ar fi fost cele

Page 276: ECONOMIE AGROALIMENTARA

276

din lumea a treia, adică socotindu-le ca un suport pentru un turism prefabricat, care

se poate derula ori unde deoarece, mediul rural nu este decât un "decor" pentru

derularea acestuia.

A treia atitudine afirmă că existentă unui turism propriu mediului rural

justifică singularitatea analizelor realizate în acest domeniu care îşi propun să

inventeze noi practici de producţie şi de gestiune.

Global, dezvoltarea turismului rural trebuie sa răspundă la următoarele

probleme fundamentale:

- care este natura veritabilă a dezvoltării turistice în mediul rural?

- exista cai privilegiate pe care le-ar putea împrumută?

- dacă da, atunci care sunt produsele spre care conduc acestea?

- care sunt modelele lor de producţie şi de consum?

- care ar trebui să fie clientelă?

- pentru care "plăceri de a trai" trebuie proiectate programele şi produsele

turistice?

Aceasta schema sau problematica directoare trebuie să permită rezolvarea

celei mai mari părţi a problemelor pe care le ridica montarea unei întreprinderi sau

afaceri turistice în mediul rural. Elaborarea şi/sau analiza critică a unui proiect

presupune deci ca acesta să fie trecut prin ciurul unei grile de evaluare care

comporta ansamblul datelor care au fost inventariate în dezvoltările precedente.

Trei consideraţii sunt importante:

- problematica proiectului;

- punerea în operă, care implică o voinţă deliberata a actorilor;

- integrarea sa în dezvoltarea regionala.(lO).

7.1.3. Agroturismul

Definiţie. Conceptul de agroturism în contextul acestui curs se circumscrie

la nivelul gospodăriei, a fermei sau a exploataţiei agricole. El constă deci în

organizarea activităţilor de primire a turiştilor şi a tuturor serviciilor turistice la

nivelul unităţii agricole. Din această cauză, în general, agroturismul este considerat

Page 277: ECONOMIE AGROALIMENTARA

277

adesea ca o activitate complementara agricolă integrată în mod organic în

economia exploataţiei agricole. Dacă conceptul de turism rural priveşte, aşa cum

am văzut mai sus, organizarea activităţii turistice în cadrul comunităţii rurale, a

unei zone, a unei regiuni, microregiuni sau bazin din mediul rural, agroturismul

tratează fenomenul turistic doar în interiorul exploataţiei agricole. Desigur, între

cele două concepte există o strânsă legătură pe multiple planuri, astfel:

(1). agroturismul este plasat spaţial în mediul rural, prin urmare se

integrează pe de-a 'ntregul în turismul rural. De aici decurge sfera de cuprindere

mai largă a conceptului de turism rural decât cea a conceptului de agroturism a

cărui sferă este mai restrânsă;

(2). ambele concepte privesc o formă de turism care se deosebeşte

fundamental de turismul clasic, comercial bazat, în principal, pe hotel şi restaurant:

turistul care vine în lumea rurală (localitate sau exploataţie agricolă) intră în mod

direct în contact cu această lume, cu valorile ei materiale, culturale, naturale,

economice, sociale, etc.; turismul rural şi agroturismul nu sunt numai o alternativa

turistică ci şi un factor esenţial de dezvoltare economica a mediului rural în

ansamblu şi a exploataţiilor agricole în mod special;

(3). activităţile de turism rural şi agroturism se împletesc, se completează şi

se susţin reciproc, constituind un domeniu ce trebuie organizat în mod specific

ţinând seama de specificitatea sa geografică, economică, socială, etc., de

specificitatea produselor sale şi de rolul pe care acestea trebuie să-1 joace în

dezvoltarea mediului rural.

Agroturismul este o îmbinare a activităţilor agricole cu serviciile turistice în

interiorul exploataţiei agricole, care poate constitui "...o soluţie complementară, de

sprijinire directă a dezvoltării agriculturii, cu efecte pozitive atât de natură

economică, cât şi socială".

"Sistemul este verificat pe plan mondial şi a condus la rezultate dintre cele

mai favorabile, unele ţări realizând beneficii complexe şi importante prin

organizare minuţioasă şi dotare specifica ( Elveţia, Austria, Italia, Spania, Franţa

Page 278: ECONOMIE AGROALIMENTARA

278

Exploataţia sau ferma agroturistică asigură turiştilor "produse agroturistice"

care pot fi bunuri materiale sau servicii, între acestea pot fi menţionate: cazare în

exploataţia agricolă, hrana sub formă de alimente preparate (mese servite în

exploataţie) sau produse agroalimentare ale fermei vândute turiştilor, acestea

putând fi consumate pe loc sau în afara fermei, programe de cunoaştere a fermei, a

activităţilor agricole sau/şi participarea turiştilor găzduiţi la asemenea activităţi, loc

de campare, cunoaşterea vieţii şi a problemelor familiei, ceea ce duce, în final, la

stabilirea unor relaţii între citadini şi rurali implicându-i pe unii în viaţa altora;

cunoaşterea valorilor culturale, ale tradiţiilor păstrate şi conservate în sânul

familiilor de agricultori, etc.

Spre deosebire de alte forme de turism rural şi de petrecere a vacanţelor la

ţară, agroturismul nu cuprinde decât activităţile prin care familia care primeşte

turişti obţine din acestea venituri, şi nu numai din activităţile de găzduire şi hrănire,

ci la fel de bine din activităţile agricole. Desigur, uneori, poate fi vorba şi de alte

activităţi primare decât agricultura cum ar fi pescuitul şi exploatarea forestieră.

Un alt element definitoriu care deosebeşte agroturismul de alte forme de

turism îl constituie numărul de locuri de cazare. Limitele dincolo de care acesta

devine o "întreprindere hotelieră comercială" sunt foarte variabile, ele fiind

cuprinse între şase şi zece camere, mergând chiar până la douăzeci de camere. în

legislaţia română limita este stabilită la douăzeci de camere. Pe lângă acestea pot fi

bungalowuri (căsuţe cu două sau mai multe locuri de cazare şi locuri de campare.

(13).

Intr-o recentă lucrare apărută în ţara noastră (14), publicată sub auspiciile

Federaţiei Române de Dezvoltare Montană, definirea agroturismului se face prin

prisma spaţiului de cazare şi prin prisma activităţilor din gospodăria ţărănească,

astfel: "Din punctul de vedere al spaţiului de cazare, al bazei materiale,

agroturismul poate fi definit ca o activitate capabila sa valorifice excedentul de

cazare existent în gospodăria ţărănească, pregătit şi amenajat special pentru

primirea de oaspeţi; care poate deveni o ofertă fermă pentru dezvoltarea

Page 279: ECONOMIE AGROALIMENTARA

279

agroturismului."

"Din punctul de vedre al activităţilor care gravitează în jurul gospodăriei

ţărăneşti, agroturismul poate fi definit ca un ansamblu de bunuri şi servicii oferite

de gospodăria ţărănească, spre consumul persoanelor care, pe o perioadă

determinată vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă şi agrement, cure

terapeutice, tranzacţii sau afaceri, pentru satisfacerea unui hobby, iniţierea în arta

meşteşugurilor tradiţionale, pentru studii şi documentare precum şi pentru multe

alte activităţi specifice." (14, pag. 14).

Deosebirile dintre agroturism şi turismul clasic. Intr-un raport redactat de

L. A. Dernoi pentru grupul de lucru al FA O privind Structurile agrare şi

raţionalizarea exploataţiilor agricole, asupra situaţiei turismului rural în Europa,

la începutul anilor '80, se opreşte în mod deosebit asupra agroturismului pe care

21 denumeşte "turism diferit" (tourisme different), şi pe care îl defineşte ca un gen

de turism în care "clientul" este găzduit în casa gazdei sale sau în vecinătate şi

beneficiază eventual de alte servicii şi instalaţii oferite în cadrul exploataţiei.

Poate că aceasta este diferenţa esenţială dintre turismul clasic numit şi

"comercial" şi agroturism, cu toate ca cele doua forme de turism se deosebesc de

asemenea şi prin alte caracteristici. Caracteristicile cele mai relevante ale celor

doua forme de turism pot fi rezumate astfel:

Turismul clasic/comercial Agroturismul

întreprindere comercială (mare sau mică)

Activitate la domiciliu, artizanală

Rareori întreprindere familiala, cel mai mai adesea gestionată ca o societate comercială.

Cel mai adesea „afacere” familială sau de acest gen

În cea mai mare parte a timpului întreprindere independentă (cel mult legată cu unităţi specializate în „loisirs”.

În general, sursa secundară de venit pentru menaj.

Oferă totdeauna mai mult de o"unitate de cazare, rareori mai puţin de şase, în general între zece şi o sută, adesea câteva sute.

Oferă în general una sau două unităţi de cazare, rareori mai mult de sase (excepţie locuri de campare)..

Page 280: ECONOMIE AGROALIMENTARA

280

Necesita investiţii importante şi adesea fonduri publice pentru infrastructuri

Necesită investiţii mai modeste, esenţialmente individuale

Mai vulnerabil faţă de conjuncturile şi fluctuaţiile economice, utilizarea ne pretându- se decât pentru un singur scop.

Utilizare suplă [ameliorarea normelor de cazare şi de petrecere a timpului liber ("loisir") pe plan local, etc.].

Oferă, în general, cazare şi servicii costisitoare, pentru un nivel de confort mai ridicat, ceea ce îl face inaccesibil turiştilor cu venituri scăzute.

Oferă servicii puţin costisitoare, comportă cea mai mare parte a amenajărilor necesare dar adesea fără confort; accesibil turiştilor cu venituri reduse.

Veniturile (cu excepţia micilor întreprinderi familiale) intră în circuitul comercial normal şi populaţia în ansamblul său nu profită din adecât de firimituri. Adesea beneficiile părăsesc localitatea şi chiar şi ţara.

Veniturile merg direct la locuitori şi rămân în localitate.

Necesită plan de ocupare a terenurilor, schema de amenajare; perturbă adesea mediul, obiceiurile şi tradiţiile locale; modifica peisajul.

Se integrează în structurile existente de locuit, nu antrenează nici o modificare de amenajament şi nici de peisaj; prin însăţi natura sa, se adaptează mai bine obiceiurilor locale.

Prin natura sa este mai degrabă "centralizat", unităţile sunt grupate, apropiate unele de altele

Unităţile sunt în general dispersate în colectivitate sau în regiune

Prin centralizarea sa are tendinţa să izoleze turiştii de populaţia locală.

Împiedică sau reduce în mod automat "apartheid"-ul turistic.

Prin stilul de viaţă pe care-1 oferă, este susceptibil de a crea tensiuni între turişti şi populaţia locală

Ar putea favoriza o mai bună înţelegere între turişti şi populaţia locală.

Motivaţiile agroturismului.

Motivaţiile existenţei agroturismului şi speranţele legate de dezvoltarea

acestuia sunt multiple. Agenţii economici (exploataţii agricole montane, familii,

asociaţii familiale sau societăţi comerciale) care organizează şi dezvolta acest gen

de turism sunt animaţi de dorinţa de a-şi completa veniturile. Această dorinţă

rămâne fără îndoială principala motivaţie pe plan individual. Comunitatea rurală şi

statul pot avea de asemenea motivaţiile lor pentru un efort de promovare a

agroturismului. De o manieră generală, turismul rural şi agroturismul îşi răsfrâng

efectele benefice asupra turiştilor, asupra exploataţiilor agricole care prestează

Page 281: ECONOMIE AGROALIMENTARA

281

servicii agroturistice, asupra altor agenţi economici şi culturali locali, asupra

finanţelor publice, etc. întreaga comunitate rurală are de câştigat de pe urma

turismului rural şi a agroturismului, care devin astfel factori activi ai dezvoltării

rurale. Iată o scurtă examinare a avantajelor oferite de acest tip de turism tuturor

membrilor colectivităţii:

Pentru turişti: - preţurile sau tarifele practicate sunt mult mai reduse şi mai

convenabile pentru turişti; acest fel de turism permite şi categoriilor sociale mai

puţin favorizate să aibă acces la turism;

- diseminarea locurilor de primire pe tot întinsul spaţiului rural permite

turiştilor să se deplaseze la distanţele cele mai convenabile, să-şi petreacă timpul

liber de fiecare dată în altă regiune şi să cunoască, în felul acesta, atât propria lor

ţară cât şi ţările învecinate;

- varietatea de confort şi condiţiile bune de găzduire acompaniate de o

varietate corespunzătoare de tarife permite turiştilor să-şi aleagă locul cel mai

convenabil, în raport cu dorinţele lor, cu nivelul lor de cultură, cu aspiraţiile şi

afinităţile lor psihologice, precum şi pe măsura posibilităţilor lor materiale;

- contactul direct cu natura, cu activităţile agricole şi rurale, cu lumea

rurală, cu tradiţiile ei, permite adesea citadinilor, mai ales copiilor din oraş să

descopere natura, tunsul oilor, mulsul oilor, vacilor şi al caprelor, călăritul cailor,

folclorul şi tradiţiile populare direct de la sursa; viata artificială „de seră" pe care o

duc citadinii constituie adesea o motivaţie importantă în acest sens turismul rural şi

agroturismul permit familiarizarea orăşenilor cu viaţa cotidiană a locuitorilor de la

ţară, le facilitează implicarea şi participarea la aceasta creând astfel condiţiile unei

mai bune înţelegeri reciproce a problemelor ce „guvernează" cele două lumi: rurală

şi urbană.

Pentru exploatatiile agroturistice, respectiv pentru structurile de

primire rurale.

- veniturile din turism rural şi agroturism ajung direct la familiile de

agricultori şi de agenţi economici rurali fără să mai treacă prin întreprinderile

Page 282: ECONOMIE AGROALIMENTARA

282

specializate şi prin filierele naţionale şi internaţionale de turism care drenează

veniturile respective în afara zonelor rurale fără a avea un impact benefic asupra

acestora; contactul este direct intre agricultori şi turişti realizându-se astfel o

scurtcircuitare a factorului multiplicator economic; veniturile din agroturism

reprezintă o cale importantă de capitalizare şi modernizare a exploataţiilor

agricole;

- agricultorii şi familiile lor câştigă o competenţă profesională nouă diferită

de cea de agricultori, în domeniul prestaţiilor serviciilor turistice pe care trebuie sa

le facă în mod profesional, un nou spirit şi aptitudini antreprenoriale, precum şi o

altă cultură;

- membrii familiilor rurale aflaţi în situaţia de şomeri sau disponibilizaţi

din alte activităţi neagricole îşi pot asigura locul de muncă şi venituri

corespunzătoare în propria lor gospodărie deoarece agroturismul măreşte gradul de

ocupare a forţei de muncă din exploataţia agricolă, dezvolta sistemul de lucru „la

domiciliu" fiind o cale de creştere a ocupării forţei de muncă rurale, de creştere a

veniturilor acesteia şi prin urmare de stabilitate rurală;

- găzduirea turiştilor în exploataţiile agricole va necesita ameliorarea unei

anumite părţi a spaţiului de locuit existent, dotarea cu elemente materiale de

civilizaţie modernă de tip urban (grup sanitar, apa curenta rece şi caldă în casă,

lumina electrică, canalizare, radio, telefon televizor, etc.), ceea ce va reprezenta o

veritabilă revoluţie a nivelului de civilizaţie materiala a spaţiului rural în direcţia

„urbanizării" acestuia şi reducerea până la dispariţie a deosebirilor dintre dotarea

locuinţelor rurale şi urbane.

Pentru comunitatea locală rurală.

- agroturismul este generator direct de venituri pentru membrii comunităţii

locale;

- el permite ameliorarea normelor de locuit şi mai ales dezvoltarea

infrastructurilor şi înfrumuseţarea localităţilor şi a peisajului;

- ajuta la prevenirea degradării mediului înconjurător;

Page 283: ECONOMIE AGROALIMENTARA

283

- ajuta la evitarea cheltuirii unor fonduri publice importante pentru

infrastructuri.

Pentru regiune.

- agroturismul sprijină eforturile de conservare în regiune a veniturilor

provenite din turism, în loc de a fi pierdute în favoarea producătorilor şi

investitorilor "străini";

- turismul rural ajută la prevenirea tensiunilor sociale precum şi la

conservarea sau dezvoltarea tradiţiilor locale, la reducerea diferenţelor de

dezvoltare între regiuni;

- asigură o mai bună înţelegere şi cooperare interregională.

7.1.4. Legăturile conceptelor: "turism", "turism rural" şi "agroturism"

cu conceptele economice fundamentale.

Turismul şi cele doua forme speciale ale acestuia de care ne ocupam în

cadrul acestei discipline: turismul rural şi agroturismul, reprezintă, în primul rând,

activităţi umane, integrându-se astfel în conceptul cel mai larg cu care operează

ştiinţele economice şi sociale. Având în vedere ca activităţile umane sunt diferite,

după natura lor, după obiectul, scopul, mijloacele şi resursele folosite în cadrul

acestei activităţi, turismul şi implicit formele sale menţionate mai sus fac parte din

categoria activităţilor economice efectuate de colectivitatea umană, activităţi care

au ca scop producerea bunurilor materiale şi a serviciilor necesare societăţii. Dacă

ne referim la aceste două feluri de rezultate ale activităţii economice, turismul se

încadrează în clasa serviciilor.

Literatura economică clasifică producţia materială şi serviciile şi din alte

puncte de vedere, între acestea găsim o grupare a acestora în: primare, secundare şi

terţiare. Producţia de bunuri primare se referă la acele activităţi economice care

desprind bunurile economice direct din natură (agricultură, silvicultură, pescuitul,

industriile extractive de minereuri, de gaze, de ţiţei, etc.). Toate aceste activităţi

constituie sectorul primar al economiei. Producţia de bunuri secundare se referă la

prelucrarea ulterioară, adesea de-a lungul unor lanţuri sau filiere economice cu mai

Page 284: ECONOMIE AGROALIMENTARA

284

multe verigi sau trepte, cu mai multe stadii sau etape de prelucrare. La capătul

acestor filiere de industrializare a materiilor prime furnizate de sectorul primar se

obţin produsele finite destinate consumului final. Toate aceste activităţi de

prelucrare industriala constituie sectorul secundar al economiei, în sectorul terţiar

al economiei sunt incluse serviciile, toată gama de servicii productive destinate

servirii directe a producţiei materiale (aprovizionare, stocare, transporturi,

comercializare, întreţinere, etc.) şi serviciile destinate satisfacerii nevoilor

populaţiei, care sunt enorm de variate şi de multe la număr, şi care se multiplică în

volum şi se diversifică pe specii şi domenii odată cu dezvoltarea societăţii, a

civilizaţiei şi cu creşterea nivelului de trai, în special al nivelului calitativ al vieţii.

Apariţia, dezvoltarea şi preponderenta celor trei sectoare în cadrul unei

economii are un caracter istoric şi dau naştere unor societăţi şi civilizaţii umane cu

caracter diferit. Preponderenţa sectorului primar generează o societate cu o

civilizaţie primară. Toate societăţile au cunoscut acest stadiu primar de civilizaţie,

iar unele - în special multe ţări în curs de dezvoltare - nu 1-au depăşit nici în

prezent. Preponderenţa sectorului secundar, industrial în economie, dă naştere unei

civilizaţii secundare, în care "modelul" industrial creează un profil de societate cu

caracteristici proprii. In fine, preponderenţa sectorului serviciilor, a sectorului

terţiar, generează o societate bazată pe o civilizaţie terţiară, a serviciilor,

considerată de către mulţi autori ca o civilizaţie post-industrială. Unii autori

desprind din aceasta din urmă categoria activităţilor de prelucrare a informaţiilor

cu ajutorul tehnologiilor şi mijloacelor electronice pe care o numesc "civilizaţia

cuaternară „.

Bazat pe o asemenea considerare a evoluţiei civilizaţiilor umane, Albert

Ducrocq, în lucrarea sa "Le future aujourd'houi" (1983), prognoza, pentru anul

2000, că în SUA, Japonia, şi alte state în care civilizaţia post-industrială se va

generaliza la sfârşitul secolului al XX-lea, structura populaţiei active pe

principalele sectoare ale economiei naţionale va fi următoarea: agricultura sub 4%,

industria cea 16%, serviciile 20%, iar prelucrarea informaţiei peste 60%.

Page 285: ECONOMIE AGROALIMENTARA

285

În lumina celor de mai sus putem conchide ca turismul sub variatele sale

forme este o activitate economică de servicii destinate satisfacerii nevoilor

societăţii umane de a-şi petrece timpul liber în mod agreabil, reconfortant şi

asigurând în acelaşi timp dorinţa de îmbogăţire a cunoştinţelor, etc. Circumscrierea

turismului în cadrul conceptelor şi categoriilor economice ajută la înţelegerea mai

uşoară a fenomenelor şi proceselor ce se petrec în acest sector economic. Faptul că

turismul este o activitate şi o nevoie terţiară explică de ce, în perioadele de criză

economică, activitatea turistică cunoaşte o depresiune mai mare decât alte activităţi

economice. Fiecare individ şi societatea în ansamblul sau acorda importanţa cea

mai mare satisfacerii în primul rând a nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte,

locuinţă), apoi a nevoilor secundare (autoturism, frigider, televizor) şi abia în al

treilea rând nevoilor terţiare de petrecere a timpului liber, în măsura în care rămân

resurse băneşti disponibile după satisfacerea primelor două categorii de nevoi. Prin

urmare, atâta vreme cât cheltuielile alimentare reprezintă 60-80% din bugetul de

familie este evident că populaţia nu are resurse pentru turism şi pentru alte nevoi

terţiare, majoritatea resurselor fiind alocate pentru supravieţuire. In ţările cu o

cerere turistică ridicată, cheltuielile alimentare, de exemplu, reprezintă doar 10-

20% din totalul cheltuielilor familiale.

7.2. Turismul rural şi agroturismul în ţările dezvoltate.

7.2.1. Apariţia şi dezvoltarea turismului rural şi a agroturismului în ţările

Europei occidentale.

Fiecare obicei îşi are istoria proprie; la fel şi turismul rural sau

agroturismul. Unii autori (15) afirmă, pe baza literaturii consultate şi a analizei

evoluţiei faptelor, ca sfârşitul secolului trecut ar putea reprezenta perioada în care

satele, şi în special cele situate în zonele montane au început să exercite o atracţie

pentru un număr din ce în ce mai mare de orăşeni. Nostalgia pentru locurile natale

a putut constitui primul imbold al acestora.

Înainte de a se fi conturat ca o activitate economică de sine stătătoare,

călătoriile, vizitele, ospeţiile, etc., - ca precursoare ale turismului - în alte localităţi

Page 286: ECONOMIE AGROALIMENTARA

286

decât cele de reşedinţa şi chiar în ţări îndepărtate, au fost determinate de sărbători

tradiţionale legate de activitatea agricolă - schimbarea anotimpurilor, nedeea ,

„măsura oilor", „răvăşitul oilor", întoarcerea vitelor de la văratul alpin, etc., - ca şi

de motivaţiile religioase - hramurile bisericeşti, peregrinaje la locurile considerate

sfinte sau făcătoare de minuni, etc: „Sfântul Scaun", Mecca, Ierusalim, diferite

mănăstiri deţinătoare de moaşte făcătoare de minuni, etc.

Elveţienii susţin ca în Alpi, turismul rural ar data din 1842 când englezii,

luând cunoştinţa de aventurile unei tinere britanice care a descoperit, în Alpii

elveţieni, o lume mirifică a vacilor care pasc pe păşuni bogate în iarba, în sunetele

torentelor de apă din munţi, au venit în număr crescând să vadă şi să trăiască

alături de oamenii care le pot oferi condiţii atât de atractive. In regiunea Chateau

d'Oex, tot în Elveţia, numărul vizitatorilor englezi a crescut mereu, ajungând în

1878 la peste 700 de turişti care au umplut până la refuz casele, pensiunile şi

hotelurile existente la acea data (Francoise Lieberherr şi E. Stucki - 1988). fiecare

localitate din Alpii elveţieni, cu vocaţie turistică, prezintă o asemenea istorie, mai

mult sau mai puţin romanţată, ca pe o istorie a obiceiurilor şi activităţilor turistice

în zona. în Elveţia, ţară cu tradiţie şi succes incontestabil în domeniul turismului,

care, la cei 6 milioane de locuitori, găzduieşte anual 10 milioane de turişti, aceasta

activitate reprezintă o sursa de venituri dintre cele mai importante ale economiei

sale naţionale. Locuitorii, conştienţi de importanţă acestei activităţi, au depus un

important efort pentru dezvoltarea şi diversificarea turismului. Astfel, „Le Journal

de Chateau d'Oex" consemnează că în perioada 1895 - 1908 au fost asigurate

condiţii pentru practicarea ciclismului, a patinajului, a tenisului şi a altor sporturi

de vară şi de iarnă (echipa de hockey de la Chateau d'Oex a fost campioana ţării în

anii 1922 şi 1924).

Odată cu dezvoltarea turismului rural, mai ales în ruralul montan, s-a

declanşat, în perioada postbelica, o competiţie intre agricultura şi turism în privinţa

ocupării teritoriului. Turismul solicita, în detrimentul agriculturii, terenuri pentru

construcţii, sport, divertisment, drumuri, etc. O lupta între generaţii a determinat

Page 287: ECONOMIE AGROALIMENTARA

287

acuzaţii reciproce în care cei vârstnici acuzau pe urmaşii lor ca au „masacrat

terenurile bune pentru agricultura" în favoarea turismului considerat necesar dar

practicat excesiv până la degradare. Desigur, tinerii au invocat conservatorismul,

inflexibilitatea, neînţelegerea evoluţiei economiei naţionale în cadrul celei

europene şi a celei mondiale.

Un „Raport" FAO elaborat în 1983 (16), încearcă să facă un bilanţ al

dezvoltării turismului rural în ţările europene în a doua jumătate a secolului al XX-

lea, încercare dificilă de altfel din cauza dificultăţilor de găsire a datelor statistice

fiabile referitoare la aceasta activitate. Potrivit acestui „Raport", dintre toate ţările

europene, se pare ca, la timpul respectiv, Austria era cea în care turismul rural a

avut cel mai mare succes la marele public. Potrivit „Recensământului agricol din

1970", din 362.000 de ferme existente în Austria, 26.300 ofereau 230.000 de

paturi în cea l 14.000 camere de închiriat... Din 70.000 menaje care închiriau

camere turiştilor, înjur de 30% erau agricultori". O anchetă efectuată în 1980 arăta

că numai 2,9% din toate menajele austriece închiriau camere turiştilor, în timp ce

printre agricultori proporţia era de 9.8%, ceea ce-i situa în mod net pe primul loc.

În Finlanda turismul rural a fost dezvoltat în mod sistematic din 1968. în

1981, existau 635.000 de unităţi tip bungalow, în timp ce din 150.000 de

exploataţii agricole în activitate, numai 2.00Q ofereau 4.000 de locuri turiştilor

finlandezi şi străini (în proporţie de 2 bungalowuri pe o gospodărie). Cele 6.500 de

insule ce constituie arhipelagul insulelor Aland, regiune foarte turistică a Finlandei,

primesc peste l milion de vizitatori pe an, în timp ce ele nu au decât 22.600

locuitori, ceea ce înseamnă peste 40 de turişti pe locuitor, în aceste insule, forma

cea mai populară de turism este turismul rural: din 1.400 exploataţii, 450 (adică

circa 1/3) închiriază bungalowuri.

În Franţa, unde turismul rural este deja o tradiţie bine stabilită, aceasta

cunoaşte un ritm spectaculos de la adoptarea din 1955 a formulei "gites" - urilor

rurale, şi în mod special de prin anii '70, aşa cum o arata un studiu al Federaţiei

gites-urilor rurale:

Page 288: ECONOMIE AGROALIMENTARA

288

• Numărul gites-urilor private: în 1973 = 9.978, în 1981 = 25.262.

• Numărul camerelor de oaspeţi: în 1973 = 241, în 1981 = 3.111.

• Numărul campingurilor la fermă: în 1973 = 94, în 1981 = 598.

Se estimau la 150.000 numărul total al paturilor oferite în mediul rural (cu

titlu privat), ceea ce înseamnă în jur de 7,5 milioane de înnoptări.

În Germania, (numai fosta RFG) turismul rural datează de prin 1970-71; în

1983, cea. 23.000 de ferme ofereau instalaţii pentru turişti. Anchetele efectuate de

către Universitatea din Munchen arată că cea. 3 milioane de locuitori din fosta

RFG doreau să-şi petreacă vacanţele în ferme, iar datele statistice oficiale arata ca

peste l milion de sejururi de vacanţă, respectiv 3% din ansamblul sejururilor au

fost petrecute în ferme, în 1979/80, dintre care 60% erau germani şi 40% străini.

în Irlanda, formula „turismului diferit" - aşa cum a fost numit turismul rural

la începuturile sale - a fost lansat la începutul anilor '60 în cadrul unui plan general

destinat sa facă faţă ritmului scontat de creştere a numărului de turişti pe termen

scurt. Ghidul din 1982 conţine o listă cu aproape 500 de locuinţe tip agricol care

ofereau 2.221 camere. La acestea se mai adăugau 548 de locuinţe clasate în

categoria de „case rurale" (care nu practicau nici o activitate agricolă).

În Norvegia, 90% din cabanele de închiriat aparţineau exploataţiilor

agricole. Existau 5350 de asemenea cabane repartizate în trei categorii. Se pare de

asemenea că campingul la ferma este un mod de turism foarte dezvoltat în

Norvegia. După ultimele recensăminte agricole, exista 6675 „colibe de

camping" aparţinând exploataţiilor agricole cu peste 0,5 ha. Turismul se practica în

proporţie de 70% la fermă, capacitatea de primire depăşind 160.000 de înnoptări.

In Spania se constata, începând de prin 1955 - 1960, o creştere notabilă şi

spontană a turismului rural, astfel, în 1967, existau 1.152 paturi (sau locuri), iar în

1977, existau 32.038 locuri în 19.631 de camere şi 8312 locuinţe în 486 localităţi

rurale din 41 provincii care practicau turismul rural.

Elveţia număra, în 1980, în „parahotelărie" 815.700 de paturi, adică 39,57

milioane înnoptări.

Page 289: ECONOMIE AGROALIMENTARA

289

În Anglia, după o „estimare prudentă", existau cel puţin 10.000 de

exploataţii agricole care ofereau pensiune completa şi alte 10.000 care ofereau

numai cazare.

În încheiere, Raportul amintit prezenta un tablou de ansamblu care releva

următoarele:

„Numărul de exploataţii agricole din ţările europene se reduce de mai mulţi

ani şi se află la ora actuală la un nivel destul de scăzut, iar creşterea constantă a

productivităţii muncii a avut ca efect, în multe ţări, reducerea efectivului populaţiei

agricole active la mai puţin de 10% din totalul populaţiei active.

„Este deci evident că agricultura nu mai are decât o capacitate limitata de

găzduire a turiştilor. Este interesant de ştiut care este, într-o ţară data, procentajul

exploataţiilor agricole care pot să primească turişti, căci acesta este unul dintre

indicatorii potenţialităţilor turismului rural. Chiar dacă prezenţa sau absenţa altor

atracţii locale joacă de asemenea un rol important." (16)

Pare a fî raţional să gândim ca cea mai mare parte a exploataţiilor care au

nevoie de un venit suplimentar ar putea fî interesate în privinţa turismului rural

(cea 40 - 60 % din ansamblul exploataţiilor agricole), în această privinţă, multe

regiuni din Austria, Finlanda, Norvegia şi Suedia au ştiut să exploateze

posibilităţile ce li s-au oferit.(16).

Vitalitatea multor zone este ameninţată. Din ce în ce mai puţin teren şi mai

puţini oameni sunt utilizaţi în agricultura. Până acum 15 - 25 de ani, dezvoltarea

zonei rurale şi dezvoltarea producţiei agricole erau considerate ca activităţi

sinonime. Astăzi, dezvoltarea economica a zonei rurale nu mai poate fi privita în

acest mod. Ponderea tot mai redusa a agriculturii, mai ales în ceea ce priveşte

ocupare forţei de munca şi ca sursa de venit pentru populaţia rurală, face politica

producţiei agricole din ce în ce mai insuficientă, luată singular, ca strategie pentru

îmbunătăţirea situaţiei zonei rurale.

Din aceste considerente, vitalitatea zonei rurale, prezintă multe probleme

dificile pentru fermierii şi locuitorii de la ţară, precum şi pentru investitorii în

Page 290: ECONOMIE AGROALIMENTARA

290

acest spaţiu geografic. Dintre aceste dificultăţi menţionam:

- nivelul redus de dezvoltare a cailor şi mijloacelor de diversificare a bazei

economice rurale;

- găsirea unor alternative în folosirea resurselor exploataţiilor agricole şi ale

zonei rurale;

- sprijinirea identificării comunităţilor şi implementarea operaţiunilor

diseminate pentru dezvoltarea activităţilor, îmbunătăţirea venitului, crearea

oportunităţilor, menţinerea populaţiei în zonele rurale şi dezvoltarea zonelor rurale

foarte active.

În acest context, agroturismul şi turismul rural au câştigat, în anii '80, un

nou avânt în ţările europene, cunoscând un nou stadiu de dezvoltare şi câştigând

teren ca surse de venituri pentru exploataţiile agricole, diversificând în acelaşi timp

activităţile în mediul rural şi în exploataţiile agricole, în plus, s-a înregistrat o

cerere crescândă din partea populaţiei urbane pentru zona rurală, cu dorinţa de a

participa la viaţa specifică de la ţară, de a mânca preparate specifice, de a practica

activităţi de recreere şi de a se relaxa mental în aer liber, în mijlocul naturii.

Ca urmare a acestei evoluţii, tot mai mulţi rurali, agricultori şi ne

agricultori, caută informaţii de "know-how" "s avo ir fa ire" - a şti să faci) în

problema dezvoltării afacerii în turism rural şi agroturism. Ca răspuns la această

cerere, FAO (prin intermediul ECA - Partidul muncii femeilor - şi a organizaţiei

Familia rurală în dezvoltarea zonei rurale) în cooperare cu guvernul Austriei a

organizat o sesiune internaţională de lucrări asupra „Dezvoltării zonei rurale prin

agroturism" Viena, martie 1990), cu care ocazie s-a desfăşurat şi un curs de

formare. Sesiunea a reunit şi a asigurat perfecţionarea a 28 de participanţi din 14

ţări europene. Scopul a fost de a-i pregăti pe participanţi de aşa manieră încât

aceştia să-i poată pregăti la rândul lor, pe cei din ţară, în ţările lor de provenienţă,

(formarea formatorilor) cum să promoveze dezvoltarea comunităţii economice prin

agroturism. Principalele probleme tratate şi dezbătute la această sesiune au fost

următoarele (17):

Page 291: ECONOMIE AGROALIMENTARA

291

- dezvoltarea produsului agroturistic;

- dezvoltarea agroturismului prin grupuri comunitare;

- comercializarea produselor agroturistice;

- învăţământ şi perfecţionare pentru dezvoltarea agroturismului. Cauzele

apariţiei şi dezvoltării turismului rural şi a agroturismului în

Europa. Dr. H. Potthoff, analizând, cu prilejul sesiunii de la Viena, evoluţia

turismului rural în Europa, remarca şi el faptul că acesta, în ultimă perioadă, a

cunoscut o tendinţă de creştere continua. Motivele apariţiei şi dezvoltării

turismului rural, după părerea sa, au fost următoarele:

- schimbarea comportamentului, în special a comportamentului

excursioniştilor din fosta RFG, care domina scena în multe părţi ale Europei;

- promovarea acelei forme de turism care ţinteşte dezvoltarea economică a

zonelor rurale;

- necesitatea protecţiei naturii şi a peisajului;

- strategii de dezvoltare pentru „turismul uşor".

Motivele care au schimbat în mare măsura comportamentul turiştilor

germani trezindu-le dorinţa „ de a descoperi viaţa obişnuită, de fiecare zi, de a se

relaxa, de a lua bronz", căpătând un accent mai important pe dorinţa "de a

experimenta ceva în timpul vacanţei lor, de a căpăta cunoştinţe despre viaţa

oamenilor de la ţară", după părerea autorului menţionat au fost următoarele:

- întinderea vacanţei anuale pe o perioadă de 30 de zile;

- reducerea numărului orelor de lucru săptămânale, la mai puţin de 35 de

ore, în fosta RFG;

- în ciuda reducerii numărului orelor de lucru, veniturile au crescut

putându-se aloca resurse suplimentare de către fiecare familie pentru „ recreere şi

relaxare"',

- nevoile primare - hrana, locuinţa, îmbrăcăminte - pot fi atinse satisfăcător

şi pot fi rezervaţi destui bani pentru nevoile secundare şi terţiare.

În consecinţă, efectele rezultate din aceasta situaţie sunt:

Page 292: ECONOMIE AGROALIMENTARA

292

- călătorii de mai multe ori pe an, în diferite locuri, pentru că nu obişnuiesc

să stea prea mult şi de multe ori într-un loc;

- schimbarea locului de vacanta mult mai frecvent decât în timpurile ceva

mai vechi;

- apartamentele confortabile de vacanţă înregistrează o creştere în

economia costurilor pe fiecare noapte; costul pentru un apartament include şi

„breakfast"-ul (micul dejun), adică un gen de „demi- pensiune", lucru ce nu este

aşa rar ca înainte;

- oamenii folosesc ora „lunch"-ului (prânzului) pentru excursie;

- creste cererea de sport şi alte activităţi de recreere pe timpul vacanţei;

alegerea locului de vacanţă şi a locuinţei de cazare sunt determinate în mare

măsura de activităţile de recreere oferite;

- activităţile de recreere sunt înţelese ca stimulente pentru realizarea de

contacte şi posibilităţi de a face cunoştinţe.

Dr. H. Potthoff, descriind aceste modificări ale comportamentului

excursioniştilor germani, presupune ca acest mod de a concepe vacantele este pe

cale de a influenţa şi pe alţi cetăţeni ai Europei, deoarece:

- o dată cu „integrarea europeană (integrarea în Uniunea Europeana) se

poate conta pe îmbunătăţirea, în general, a condiţiilor de viaţă; cei 320 de milioane

de locuitori ai fostelor 12 ţări membre ale Uniunii Europene nu au călătorit prea

departe;

- o dată cu creşterea veniturilor prin integrarea europeană şi cu reducerea

orelor de muncă, vor spori fondurile băneşti şi timpul liber afectat pentru calatorii;

aceşti indicatori sunt perceptibili deoarece, după statisticile cunoscute, călătoriile în

Europa au crescut în ultimii ani, iar lărgirea Uniunii Europene creează condiţii

favorabile pentru creşterea în continuare a acestor calatorii. Turismul de afaceri

aşteaptă şi el o rată anuală de creştere de 10 procente, între timp, turismul alpin şi

de coasta (litoral) nu mai este în creştere aşa de mult, iar natura şi împrejurimile,

grija pentru protecţia naturii şi pentru oportunităţile economice sunt în creştere în

Page 293: ECONOMIE AGROALIMENTARA

293

aceeaşi măsura stimulând şi dezvoltarea turismului rural.

Aceasta dezvoltare este binevenita. Europa este un loc minunat pentru

calatorii, este bogată în frumuseţi, în cultura şi în monumente culturale. Pe lângă

aceasta, turismul rural oferă mari posibilităţi pentru răspândirea înţelegerii între

europeni. Spre deosebire de turismul de masă în hotel tip bloc (turism numit

"industrial"), turismul rural oferă oportunităţi pentru contactul cu populaţia

autohtona şi pentru cunoaşterea modului ei de viaţă, a limbii ei, a grupurilor ei

sociale, etc. Autorul menţionat mai sus este de părere că, în viitor, „nu va mai fi

mult până când europenii vor călători prin Europa în toate direcţiile şi călătoria se

va încrucişa în Europa Centrala. Sarcina noastră, în dezvoltarea ruralului şi a

agroturismului este de a folosi posibilităţile economice ale venitului perceput din

turism pentru beneficiul total al regiunilor noastre rurale şi agricole. Dezvoltarea

regiunilor rurale şi a agroturismului, în acest context de evoluţii europene, este

favorizată de următoarele elemente:

- tipuri variate de oferta pentru cazare;

- aprovizionare cu produse agroalimentare, de arta populară tradiţională,

meşteşuguri şi folclor se face direct de către exploataţia agricola, familia şi

comunitatea rurală;

- oferta împrejurimilor naturale şi cerinţele ecologice sunt compatibile cu

activităţile turistice;

- oferta de locuri de munca plătite în mediul rural;

- echipamentul infrastructural în sectorul serviciilor publice şi private, de a

căror servicii depinde turismul de afaceri (transporturi, comerţ, industrie, etc.).

Fiecare element menţionat mai sus este alcătuit dintr-un număr mare de

factori care se găsesc în regiunile rurale. Prin armonizarea acestor elemente se

crează condiţii favorabile dezvoltării turismului rural în Europa, prilejuind ocazii

încântătoare pentru aceia care vor sa experimenteze şi să afle ceva în timpul

vacantei lor (17).

Page 294: ECONOMIE AGROALIMENTARA

294

7.3. Perspectivele dezvoltării agroturismului în românia

În prezent "marele turism" în România se află în plină criză. Creşterea

exagerată a preţurilor, ca urmare a creşterii inflaţiei, în raport cu creşterea mai

înceată a veniturilor populaţiei, a făcut ca, pe de o parte, preturile hotelurilor şi

restaurantelor din staţiunile tradiţionale de turism, odihna şi tratament sa devină

inaccesibile pentru marea majoritate a populaţiei iar, pe de alta parte, preţurile

bunurilor de primă necesitate (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, transport, sănătate,

etc.) să afecteze cea mai mare parte a veniturilor populaţiei, ceea ce înseamnă ca

resursele financiare pentru satisfacerea altor nevoi, respectiv a nevoilor terţiare,

sunt foarte limitate. Conjugarea nefericită a acestor doi factori a determinat o

reducere drastică a numărului de turişti interni după 1989. Situaţia politică internă

care a urmat după aceasta data a făcut şi ea ca numărul turiştilor străini să scadă, în

felul acesta, contrar a ceea ce se spera sa reprezinte turismul pentru creşterea

economica românească în perioada de tranziţie la economia de piaţă - adică: un

factor de creştere rapidă şi de antrenare economică - el nu a putut juca acest rol

fiind afectat, poate într-o măsura mai mare decât alte ramuri economice, de criza

economica. Spunem ca într-o măsura mai mare deoarece, reducerea puterii de

cumpărare a populaţiei a afectat într-o măsura mai mare cererea de bunuri şi

servicii terţiare decât cererea de bunuri primare şi secundare, în situaţia unor

resurse limitate, individul renunţă în primul rând la ceea ce poate renunţa mai uşor.

Nevoile de turism sunt printre primele nevoi sacrificate în cazul acesta. Ele vin, în

ordinea preferinţelor şi a necesităţilor vitale pentru om, abia după satisfacerea

nevoilor de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, instruire şi altele. Pe de altă parte, nici

autorităţile publice nu au fost în măsura să pună în aplicare un set de masuri de

politică economică menite să favorizeze operarea rapidă a ajustărilor structurale

reclamate de reforma economica, iminenta în perioada de tranziţie, în sectorul

turismului şi să facă acest sector eficient şi atractiv pentru clientelă externă şi

internă. Acest complex de factori care s-au împletit în mod nefericit au făcut ca

turismul comercial să cunoască o lunga perioadă de criză din care încă nu şi-a

Page 295: ECONOMIE AGROALIMENTARA

295

revenit. Experienţa de după 1989 arată, odată în plus, ca „turismul greu", cum este

denumit turismul mare „industrial", se mişcă mult mai anevoios în perioadele de

criză şi de ajustarea structurală decât turismul mic şi în special turismul familial.

Ori, în tara noastră structurile turistice create şi dezvoltate înainte de 1989 s-au

bazat în exclusivitate pe turismul mare comercial.

7.3.1. Factorii care favorizează dezvoltarea turismului rural şi a

agroturismului în România, în perspectivă

Pe măsura ieşirii din criza economică actuală şi a creşterii veniturilor

populaţiei, cererea turistică se va ameliora şi în ţara noastră, dar este posibil sa se

orienteze mai puţin spre turismul clasic, care va rămâne în continuare costisitor, şi

poate într-o măsura mai mare spre turismul rural şi agroturism care sunt mai

ieftine. La această posibilă orientare ar putea să contribuie, pe lângă preţurile

practicate de către cele doua sisteme şi o serie de factori specifici pentru ţara

noastră, şi anume:

- Populaţia României este în mare parte o populaţie de "prima generaţie "

de "veniţi în oraş" care mai păstrează încă nostalgia gospodăriei părinţilor sau

eventual a bunicilor în care au crescut sau si-au petrecut copilăria şi vacantele

- Muntele, dealul şi multe alte zone, chiar şi şesul oferă peisaje încântătoare

pentru petrecerea timpului liber "la iarba verde" sau "în aer liber", lucru adânc

înrădăcinat în sufletul acestei generaţii în curs de urbanizare

- Exploataţiile agricole familiale din toate regiunile tarii pot oferi produse

alimentare naturale, pregătite după gusturi tradiţionale încă ne alterate sau

"uniformizate" şi standardizate de maşină unificatoare a civilizaţiei alimentare

urbane. Aceste produse sunt încă puternic ramase în gusturile şi dorinţele „ de

curând venitului în oraş " , care tânjeşte după un lapte proaspăt, după un pui la

ceaun, o brânză, o slănină, un cârnat, sau o carne afumata friptă cu mămăligă, etc.,

făcute "ca la mama acasă". Populaţia României acordă încă o mare valoare

produselor din gospodăria ţărănească şi chiar în sărăcia de astăzi acestea sunt

căutate şi apreciate.

Page 296: ECONOMIE AGROALIMENTARA

296

- Agroturismul este fără îndoială mult mai ieftin pentru consumator decât

turismul clasic în staţiunile de odihna şi deci mai convenabil pentru majoritatea

populaţiei orăşeneşti sau din marile aglomeraţii de habitat.

In contextul acestor stări de lucruri se poate estima ca turismul rural şi

agroturismul în România vor avea perspective bune şi reale de dezvoltare mai ales

pe termen mediu şi lung. Practicare turismului rural şi a agroturismului constituie o

mare şansă pentru ridicarea economiei locale, a creşterii veniturilor populaţiei

rurale. Practic, prin agroturism nu se vinde numai locul de dormit ci şi produsele

din gospodărie sub formă de hrană sau chiar ca produse alimentare pentru acasă, se

vând diferite alte produse artizanale şi meşteşugăreşti, se vinde o gamă de servicii

extrem de largă, majoritatea turistice, al căror volum, varietate şi calitate depinde

de condiţiile locale şi în mare măsura de capacitatea şi imaginaţia localnicilor.

Dar, pentru realizarea acestui deziderat, pregătirea ofertei agroturistice în

această perspectivă necesită o seamă de eforturi şi acţiuni pe multiple planuri în

vederea satisfacerii şi atragerii cererii agroturistice, dintre care esenţiale sunt

următoarele:

a). Amenajarea agroturistică a gospodăriilor rurale pentru a oferi

turiştilor confortul şi facilităţile necesare ( grupuri sanitare în locuinţă, curate,

igienice şi confortabile, apă curentă caldă şi rece, dormitoare confortabile mobilate

cu mobilier rustic de bună calitate şi aranjate cu bun gust în stil rustic, telefon,

rodio, televizor, bucătărie şi meniu adecvat, organizarea adecvată a spaţiului

pentru turişti, serviciu amabil, ospitalier, civilizat, corect şi calificat, etc.). Toate

acestea necesita eforturi de formare şi importante investiţii la nivelul exploataţiilor

agricole.

b) Crearea infrastructurilor locale necesare: şosele şi drumuri sau căi de

acces, transport, electrificare, captări de apă şi canalizări, reclama turistică locală,

amenajarea punctelor sau a zonelor de interes turistic comunal şi local, organizarea

serviciilor de posta, telefon, telex, fax, sanitare, culturale, etc. Aceste eforturi revin

organelor locale comunale, judeţene şi ele necesită de asemenea bani şi timp.

Page 297: ECONOMIE AGROALIMENTARA

297

Acestea configurează condiţiile fundamentale ale dezvoltării turismului rural şi

implicit a agroturismului.

c). Crearea structurilor organizatorice (societăţi comerciale, asociaţii,

cooperative etc., agroturistice) locale capabile să organizeze şi să mobilizeze

oferta agroturistică, s-o promoveze prin acţiuni de reclamă şi publicitate pentru

informarea turiştilor şi orientarea cererii turistice.

Aceste eforturi şi acţiuni concertate care privesc deopotrivă aproape

întreaga lume rurală: agricultori şi agenţi economici interesaţi, autorităţi comunale

şi organizaţii profesionale neguvernamentale, implică de asemenea o strânsă

cooperare a acestora, între timp s-a creat şi un cadru legislativ cât de cât acceptabil

pentru organizarea şi dezvoltarea turismului rural în ţara noastră. Rămân încă de

făcut eforturi importante în privinţa consultanţei şi asistenţei tehnice economice şi

juridice a agenţilor economici precum şi în domeniul promovării, publicităţii prin

massmedia, precum şi în domeniul controlului calităţii serviciilor agroturistice

oferite de către cei care s-au organizat deja pentru aceasta activitate. Autorităţile

locale au nevoie de asemenea de o instruire importantă în privinţa organizării

turismului rural, a avantajelor pe care le poate oferi acesta pentru comunitatea

rurala şi asupra modului în care pot şi ar trebui sa sprijine aceasta activitate care

trebuie sa devină o preocupare pentru toţi factorii locali.

7.3.2. Integrarea turismului rural şi a agroturismului în strategiile de

dezvoltare rurală din ţara noastră. Perspectivele dezvoltării turismului rural

şi a agroturismului în zonele de şes, de deal şi de munte.

Alecu Russo a sesizat bine, cu simţul lui poetic, armonia arhitecturii

naturale a teritoriului României, atunci când afirma că ţara noastră este una dintre

cele mai binecuvântate de Dumnezeu pe pământ, într-adevăr, teritoriul României

este alcătuit din cele trei zone geografice: şes, deal şi munte, fiecare reprezentând

circa o treime din suprafaţa totală. Fiecare zonă se prezintă ca un sistem teritorial

de activităţi socio-economice care definesc un spaţiu culturalizat şi se diferenţiază

corespunzător fizionomiei şi funcţionalităţii specifice, fiecare zonă reprezentând

Page 298: ECONOMIE AGROALIMENTARA

298

cadrul optim de valorificare a condiţiilor naturale prin activităţile omeneşti

desfăşurate în cadrul acesteia.

Zona de câmpie sau de şes cuprinde terenurile din sudul, vestul şi estul ţării

precum şi luncile largi ale râurilor principale, situate la o înălţime de până la 300

m, aşa cum este definită de către Enciclopedia Geografică a României, şi care se

caracterizează prin energie de relief şi fragmentare reduse şi un înalt grad de

uniformitate. Această ultimă caracteristică se traduce în termeni turistici printr- un

grad ridicat de monotonie. Ca regiuni geografice, zona de şes cuprinde: Câmpia

Română şi Podişul Dobrogean, Lunca şi Delta Dunării, Câmpia de vest şi Câmpia

Jijiei, cu o orografie specifică slab fragmentată. Ea constituie zona de cea mai mare

importanţă agricolă, beneficiind de cea 3 milioane de hectare amenajate pentru

irigaţii şi de majoritatea lucrărilor de desecare şi drenaj. Are caracteristică unui

relief de şes drenat, nefragmentat, cu aport freatic, în care sunt predominante

solurile cernoziomice şi brun roşcate.

Structura reţelei de localităţi este de tipul adunat, cu vetre (intravilane) bine

conturate şi sistematizate, cu o densitate de 2 până la 6,8 localităţi la 100 kmp.

Caracterul agricol al zonei este dat de producţiile culturilor cerealiere,

tehnice, furajere, legumicole, cartofi precum si de creşterea animalelor, în această

zonă fiind amplasate, în principal, complexele de tip industrial: avicole, de

creşterea şi îngrăşarea porcilor şi taurinelor, complexele de sere, etc. Se

diferenţiază tipurile agricole: cerealier, cerealier-zootehnic, cerealier - legumicol,

cerealier-culturi tehnice, complex, etc., după preponderenţa diferitelor culturi sau

producţii în cadrul subzonelor.

Structura agrară în acesta zonă poate viza crearea unor exploataţii agricole

mai mari, optime din punct de vedere tehnic, economic şi social, prin mijloacele

specifice economiei de piaţă.

Această zonă reprezintă zona forte a agriculturii româneşti în care se poate

dezvolta o agricultură specializată, superintensivă, de mare performanţă productivă

care poate fi de departe competitivă pe plan european şi mondial. Valorificând

Page 299: ECONOMIE AGROALIMENTARA

299

avantajul comparativ pe care îl are România prin poziţia sa geografică faţă de

anumite pieţe de desfacere şi prin accesul tuturor zonelor de şes din ţară la

transportul fluvial şi maritim, strategia dezvoltării agriculturii în zonă de şes

trebuie să ţintească o importantă expansiune a exporturilor agroalimentare, prin

lărgirea pieţelor actuale, recucerirea pieţelor pierdute, şi câştigarea de noi pieţe

internaţionale mai ales în răsărit, orientul mijlociu şi apropiat.

Din punctul de vedere al turismului rural şi al agroturismului, pentru zona

de şes poate spera, cel puţin în următorii 5-10 ani, la dezvoltarea unor asemenea

activităţi numai în locurile cu o vocaţie turistică particulară. Aceasta poate fi

determinată de existenţă în zonă a unor obiective de interes turistic cum ar fi:

lacuri, locuri istorice de mare faimă, litoral, păduri, mănăstiri renumite ca

valoare culturală - istorică şi religioasă, condiţii balneologice deosebite (ca de

exemplu Amara, Monteoru şi altele.). Localităţile din vecinătatea oraşelor

(periurbane) pot cunoaşte o dezvoltare turistică, mai ales pentru turismul la sfârşit

de săptămână, sub forma găzduirii în gospodăriile amenajate şi atestate

agroturistic, a campingului sau a reşedinţei secundare. In afara acestora, turismul

rural şi agroturismul în zonă de şes mai poate cuprinde forma tradiţională de

petrecere a timpului liber "la părinţi" sau în "locuri natale".

Zona de deal este definită, din punct de vedere geografic, ca fiind zonă ce

cuprinde teritoriul în care este dominant relieful deluros cu altitudini cuprinse între

300 - 600 m., puternic fragmentat şi cu o mare energie de relief, cu un climat

caracterizat prin veri călduroase şi toamne lungi, cu precipitaţii de 600-800 mm,

anual, solurile predominante fiind argiloaluvionare. Zona integrează Podişul

Transilvaniei moderat fragmentat, cu pante slab-mijlocii înclinate, Piemonturile

vestice, Podişul Someşan, Podişul Târnavelor cu un relief ondulat, fragmentat şi

erodat, Podişul Moldovenesc şi dealurile Subcarpatilor Orientali de curbură şi

Meridionali cu înalte puternic fragmentate şi cu înclinaţii variate, cu soluri

diversificate, Podişul Sucevei, Piemontul Getic situat în nordul Câmpiei Române (

incluzând Câmpia Găvan - Burdea şi Platforma Cotmeana) caracterizat prin

Page 300: ECONOMIE AGROALIMENTARA

300

suprafeţe moderat înclinate şi fragmentate, precum şi dealurile piemontane

puternic fragmentate cu pante puternic-mijlociu înclinate, cu soluri brune, cu

eroziune moderat puternică.

Reţeaua de localităţi este dominată de localităţile de tip răsfirat rezultat al

condiţiilor naturale. Aşezările rurale de aici au o densitate de 0,4 sate la 100 kmp

cu structuri răsfirate şi alungite de-a lungul văilor sau pe terase.

Caracterul agricol este mai complex, fiind prezente creşterea animalelor

(bovine, ovine, porcine), pomicultura, viticultura, culturile de câmp (cereale,

cartofi), iar tipul agricol este mai diferenţiat: pastoral, pastoral - pomicol, pastoral-

viticol, cerealier, pomicol-zootehnic şi complex.

Această zonă se pretează la o agricultură polivalentă care reuneşte în

cadrul exploataţiei agricole un număr mai mare de ramuri de bază, ramuri

complementare şi ramuri anexe a căror îmbinare poate contribui la valorificarea

eficientă a condiţiilor de climă şi sol şi pot asigura un volum de venituri

satisfăcător.

Structurile agrare în această zonă se vor baza pe exploataţii agricole

familiale de dimensiuni mai mici decât cele din şes şi pe amenajarea amontelui şi a

avalului acestora pe baza unor structuri economice de tipul cooperaţiei agricole

occidentale. Pe această cale se va realiza atât aprovizionarea agricultorilor cu

mărfuri mai ieftine cât şi valorificarea superioară a produselor finite obţinute.

Profitul obţinut din vânzarea acestor produse se va repartiza între producătorii

agricoli proporţional cu volumul şi calitatea produselor prelucrate şi comercializate

prin cooperativa agricolă.

Din punctul de vedere al turismului rural şi al agroturismului, zona de deal

are o vocaţie generală mai mare de cât zona de şes din cauza reliefului mai variat, a

climei deosebite foarte favorabilă chiar tratării unor maladii nervoase şi cardio-

vasculare, precum şi a peisajului mai atractiv. Marea majoritate a staţiunilor

balneoclimaterice se află în această zonă. La toate acestea se adaugă obiectivele de

interes turistic menţionate în zonă de şes şi în care zona de deal este mai bogată.

Page 301: ECONOMIE AGROALIMENTARA

301

Zona montană cuprinde terenurile situate în mod obişnuit la peste 600 m

altitudine, precum şi Subcarpaţii şi dealurile înalte, fiind cuprinse în principal

dealurile subcarpatice transilvane, Subcarpaţii orientali şi meridionali cu dealuri

puternic fragmentate, cu pante mijlocii şi puternic înclinate, în această zonă sunt

cuprinse şi depresiunile intra şi extra montane, cu şesuri aluvioproluviale,

piemonturi slab şi moderat fragmentate. Caracteristica generală a terenurilor

agricole o constituie energia mare de relief, clima mai rece şi mai umedă cu

predominarea pajiştilor.

Suprafaţă agricolă redusă şi cu soluri slabe calitativ nu asigură cantitativ şi

calitativ sortimentul de produse alimentare necesare consumului populaţiei. In

schimb este o zonă cu agrosisteme favorabile dezvoltării producţiei animale, în

special pentru dezvoltarea creşterii bovinelor şi ovinelor, cât şi pentru susţinerea cu

furaje a animalelor ce se aduc din alte zone, ca şi producţia de fân pentru zonele

deficitare.

Satele sunt, după forma aşezării, de trei tipuri: sate de tipul adunat la

picioarele muntelui, sate de tipul alungit pe văi şi sate de tipul răsfirat dispersate pe

umerii de deal şi munte în zonele mai înalte.

Deşi zona montană ocupă mai mult de o treime din suprafaţa ţării, aşezările

rurale montane reprezintă doar l ,9 % din totalul aşezărilor din ţară, iar populaţia

montană doar 1,2 % din totalul populaţiei, predominând localităţile mici şi mijlocii

cu până la 1500 locuitori.

În această zonă se diferenţiază trei tipuri principale de agricultură: tipul

alpin în care predomină păşunile şi fânetele naturale, ceea ce determină creşterea

animalelor (ovinelor şi bovinelor) ; tipul văilor în care se regăsesc şi culturi

agricole în special cartofi şi pomi fructiferi: şi tipul depresionar caracterizat prin

creşterea ovinelor şi bovinelor ca urmare a existenţei unor suprafeţe cu păşuni şi

fâneţe, precum şi prin existenţa unor culturi agricole (cartofi, pomi fructiferi, etc.).

Zona de munte se caracterizează printr-o structură agrară atomizată şi

parcelară, suprafaţa medie agricolă pe o gospodărie fiind de 2,5 - 3 ha. Perenitatea

Page 302: ECONOMIE AGROALIMENTARA

302

acestor exploataţii agricole familiale minuscule (în majoritate de subzistenţă,

producţia lor fiind destinată autoconsumului în cea mai mare parte) se explică prin

faptul că ele au constituit din toate timpurile izvorul principal de forţă de muncă

pentru sectoarele neagricole din zonă (minier, silvic, exploatarea şi industrializarea

lemnului şi alte industrii şi servicii din zonă). Pentru menţinerea în continuare a

acestor exploataţii agricole - lucru necesar mai ales din considerente legate de

menţinerea populaţiei rurale în zonă - dezvoltarea economico-socială a zonei

montane trebuie să se bazeze pe conceptul de pluriactivitate, care să asigure locuri

de muncă atât în cadrul exploataţiilor agricole cât şi în afara acestora, dar în

apropierea locuinţei. Paralel cu relansarea sectoarelor neagricole menţionate mai

sus, este necesară organizarea producătorilor agricoli în organizaţii profesionale

capabile să-i ajute să-şi rezolve problemele mari de aprovizionare cu factori de

menţinere şi bunuri de consum, de prelucrare, depozitare şi comercializare a

produselor lor.

Din punctul de vedere al turismului rural şi al agroturismului, zona

montană are, poate, cel mai mare potenţial şi grad de atractivitate. Dacă muntele a

exercitat din totdeauna o puternică fascinaţie asupra omului, această forţă de

atracţie a crescut mult în zilele noastre, când, datorită urbanizării şi poluării,

nevoia omului de o natură curată este tot mai mare. Din cele mai vechi timpuri a

existat tendinţa şi curiozitatea omului de a urca tot mai sus, de a pătrunde tot mai

mult în tainele necunoscute ale universului. Din vremuri îndepărtate s-a păstrat şi

s-a transmis, din generaţie în generaţie, adevărat prin care muntele este asemuit cu

natura nepoluată, cu natura plină de farmec şi frumuseţe.

Din considerentele arătate mai sus, în strategiile de dezvoltare a ruralului

celor trei zone geografice şi economice din ţară noastră trebuie inclus turismul

rural şi agroturismul ca o dimensiune importantă de dezvoltare a acestuia, ca o

soluţie de creere a veniturilor suplimentare pentru populaţia rurală prin

valorificarea turistică a condiţiilor locale naturale şi cultural-istorice.

Page 303: ECONOMIE AGROALIMENTARA

303

7.3.3. Cadrul legal al dezvoltării turismului rural şi a agroturismului în

România

Scurt istoric. Agroturismul ca activitate economică prevăzută într-un act

normativ din ţară noastră a apărut abia în 1990. în hotărârea guvernamentală de

înfiinţare şi organizare a Comisiei Zonei Montane din România (CZMR) ca organ

guvernamental pe lângă Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, şi în hotărârea

guvernamentală de organizare a comisiilor judeţene ale zonei montane, care au

apărut în primăvara şi vara anului 1990, a fost prevăzută, în cadrul atribuţiilor

acestor organisme publice, sprijinirea exploataţiilor agricole şi a localităţilor

montane în organizarea agroturismului şi a turismului rural, în strategia de

dezvoltare a zonei montane pe care a elaborat-o Comisia Zonei Montane din

România (19), în 1990, dezvoltarea turismului rural şi agroturismului montan era

prevăzut ca un domeniu special de acţiune al noului organism guvernamental.

Pornind de la prevederile hotărârilor guvernamentale de constituire şi de la

strategia formulată, CZMR a elaborat criteriile de atestare şi clasificare pe

„brăduţi" a exploataţiilor agroturistice şi le-a transmis comisiilor judeţene pentru

zona montană pentru aplicare experimentală în teritoriu. Emisiunile de televiziune,

Civilizaţie montană " şi „ Turism şi agroturism ", publicaţia Federaţiei Române de

Dezvoltare Montană (FRDM) şi a CZMR „ Viaţa munţilor " precum şi activitatea

în teren a specialiştilor de la comisiile judeţene şi centrele agricole comunale au

fost „forţele" care au declanşat pentru prima dată în România organizarea pe baze

moderne a primirii turiştilor în exploataţiile agricole montane ca oaspeţi ai acestora

pe baze comerciale. Acesta era agroturismul care se năştea, în 1994, când s-a

încheiat un protocol între FRDM şi Ministerul Turismului pentru sprijinire a

acestor exploataţii agroturistice existau deja peste 2000 de exploataţii agroturistice

montane selecţionate, atestate şi clasificate după ghidul elaborat de către CZMR.

În acelaşi an, Ministerul Turismului a iniţiat şi a reuşit să obţină aprobarea

primului cadru legislativ aprobat de Guvern şi Parlament privind dezvoltarea

turismului rural în ţara noastră. Actele normative care au constituit acest cadru

Page 304: ECONOMIE AGROALIMENTARA

304

legislativ au fost următoarele:

- Ordonanţa Guvernului nr. 62 din 24 august 1994 privind stabilirea unor

facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural în zonă montană, Delta Dunării şi

litoralul Mării Negre;

- Legea 145 din 31 decembrie 1994 pentru aprobarea Ordonanţei

Guvernamentale nr. 62 din 24 august 1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru

dezvoltarea turismului rural în zona montană, Delta Dunării şi Litoralul Mării

Negre;

- Ordinul Ministerului Turismului Nr. 20 din 4 aprilie 1995 pentru

aprobarea normelor şi a criteriilor minime privind clasificarea pe „stele" a

pensiunilor turistice şi a fermelor agroturistice.

In 1997 a apărut o nouă reglementare privind turismul rural în România şi

anume:

Ordonanţa Guvernamentală Nr. 63 din 28 august 1997 privind stabilirea

unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural, care ulterior a fost aprobată de

Parlament printr-o lege fără nici-o modificare. Trebuie menţionat că Legea 145/

1994 aducea o serie de ameliorări Ordonanţei Guvernamentale 62/1994 în direcţia

sprijinirii efective a exploataţiilor agroturistice (de ex: scutire de impozit pe primii

10 ani în loc de trei cât prevedea Ordonanţa Guvernamentală, şi altele). Normele şi

criteriile privind clasificarea pe stele a pensiunilor turistice şi a fermelor

agroturistice au rămas aceleaşi.

In paginile care urmează vor fi prezentate principalele elemente ale

regimului juridic al turismului rural stabilit prin actele normative menţionate mai

sus. înainte de aceasta însă poate merită câteva cuvinte lămuritoare asupra faptului

ca ideea agroturismului a apărut prima dată la CZMR şi nu la Ministerul

Turismului. CZMR a abordat dezvoltarea zonei montane, în cadrul strategiei

elaborată pe baza atribuţiilor sale, în mod global ca o dezvoltare polivalentă pa

baza conceptului de pluriactivitate. Economia rurală montană a fost din totdeauna

o economie bazată pe un ansamblu de activităţi şi sectoare economice, agricultura

Page 305: ECONOMIE AGROALIMENTARA

305

fiind doar unul dintre acestea. Era deci firesc ca agroturismul să fie luat în

considerare că una dintre activităţile capabile să creeze locuri de muncă la

domiciliu şi să sporească semnificativ veniturile populaţiei montane. Din aceste

considerente agroturismul a fost considerat, aşa cum este considerat în Franţa şi în

general în Uniunea Europeană, o activitate agricolă complementară, o prelungire a

activităţii agricole sub forma serviciilor turistice prin care agricultorul îşi

valorifică în principal produsele sale agricole, fără să mai fie nevoit să meargă cu

ele la piaţă sau să le vândă unor intermediari la preţuri derizorii şi cu rnari

întârzieri în încasarea contravalorii lor. Prin implicaţiile sale, agroturismul şi

turismul rural constituie elemente esenţiale ale dezvoltării rurale montane, ori

CZMR a conceput „dezvoltarea montană" în termenii moderni ai „dezvoltării

rurale montane" ca o dezvoltare rurală complexă integrată. Desigur că această

abordare făcea notă discordantă faţă de concepţia sectorială îngustă care a dominat

Ministerul

Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. Miniştrii agriculturii din anii

respectivi nu au priceput această abordare şi nici nu au apreciat-o, motiv pentru

care au cedat cu mare uşurinţă administraţia agroturismului şi a turismului rural

Ministerului Turismului. Abia acum când MAA şi-a creat un compartiment de

dezvoltare rurală începe să apară utilitatea abordării concepută în cadrul CZMR la

timpul respectiv. Până când nu se înţelege ca însăşi dezvoltarea agriculturii nu

poate fi concepută decât în cadrul mai larg al dezvoltării rurale nu se poate stabili

nici o strategie viabilă de dezvoltare a acestui sector şi nu se pot pune bazele unei

dezvoltări care să creeze convergenţe cu Uniunea Europeană.

Principalele prevederi ale legislaliei în vigoare referitoare la turismul rural.

Legislaţia în vigoare privind turismul rural cuprinde regulile de bază ale

organizării şi funcţionării turismului rural şi a agro turismului. Ele trebuiesc

cunoscute de către cei interesaţi şi respectate de către cei care intenţionează să se

îndeletnicească cu aceste activităţi. Viitorii agromontanologi trebuie să cunoască

temeinic această legislaţie din cel puţin două motive: în primul rând, pentru că

Page 306: ECONOMIE AGROALIMENTARA

306

fiecare absolvent al Facultăţii de Agromontanologie poate avea şansa să-şi

organizeze propria-i afacere de turism rural sau agroturism şi prin urmare trebuie

să aibă cunoştinţele necesare pentru demararea şi managementul unei asemenea

afaceri; în al doilea rând, în calitate de viitori „consilieri ai fermierilor montani"

trebuie să asigure o consultanţă calificată. De aceea prezentăm în continuare

principalele prevederi ale legislaţiei în vigoare referitoare la turismul rural.

Statul român se angajează să sprijine agenţii economici care organizează

servicii turistice în mediul rural. Categoriile de agenţi economici care pot organiza

servicii turistice rurale sunt:

- persoanele, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale. Formele

turismului rural sunt următoarele: pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice.

Pensiunile agroturistice erau denumite în Legea 145/1994 ferme agroturistice,

denumire pe care o regăsim în OMT 20/1995 şi al cărui conţinut este încă în

vigoare. Definirea celor două forme de turism rural este făcută în felul următor:

„Pensiunile turistice sunt structuri turistice cu o capacitate de cazare de

până la 20 de camere, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri

independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţii

de pregătirea şi servirea mesei."

„Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care asigură o parte din

alimentaţia turiştilor cu produse proaspete din producţia proprie."

Agenţii economici menţionaţi mai sus beneficiază de un statut juridic

similar cu cel al întreprinderilor mici şi mijlocii, chiar dacă nu îndeplinesc

condiţiile de număr de angajaţi şi venit anual, şi se pot bucura de facilităţile

acordate acestora potrivit legii, în afara acestora, Ordonanţa Guvernamentală

63/1997 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural

prevede următoarele înlesniri speciale pentru persoanele fizice, asociaţiile

familiale şi societăţile comerciale care au ca obiect de activitate turismul rural şi

agroturismul:

a). Pot primi suprafeţe de teren pentru construcţii, pentru dezvoltarea şi

Page 307: ECONOMIE AGROALIMENTARA

307

exploatarea pensiunilor turistice şi agroturistice, din partea consiliilor locale, din

rezervele de terenuri la dispoziţia acestora, b).Li se pot acorda priorităţi Ia

instalarea de linii pentru telecomunicaţii (Telefon telex, fax), c). Pot primi asistenţă

tehnică de specialitate sub toate formele din partea

Ministerului turismului şi a asociaţiilor profesionale, d). Cuprinderea

ofertei turistice a pensiunilor turistice şi a pensiunilor agroturistice în materialele

de promovare turistică editate de Ministerul Turismului.

e). Prezentarea ofertei pensiunilor turistice şi a pensiunilor agroturistice în

acţiunile de promovare întreprinse de birourile de informare turistică din ţară şi din

străinătate ale Ministerului Turismului, f). Includerea în programele instituţiilor de

învăţământ cu profil turistic său agricol a problemelor specifice pensiunilor

turistice şi a pensiunilor agoturistice.

g). Scutirea de plată impozitului pe venit pe o perioadă de 10 ani a

pensiunilor turistice şi a pensiunilor agroturistice, cu o capacitate de cazare de

până la 10 camere inclusiv.

h). Plata, la tariful stabilit pentru consumul de uz casnic, a energiei

electrice, gazului metan şi a serviciilor de telecomunicaţii utilizate de pensiunile

turistice şi pensiunile agroturistice cu o capacitate de cazare de până la 5 camere

inclusiv.

Formele de activităţi turistice efectuate în pensiunile turistice şi în

pensiunile agroturistice sunt următoarele: servicii de cazare, de masă, de agrement,

precum şi alte servicii asigurate turiştilor pe perioada sejurului.

În ceea ce priveşte aria de desfăşurare a turismului rural, prin OG 63/1997

nu se mai limitează doar la zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre,

deci turismul rural se poate organiza şi funcţiona în întregul spaţiu rural din şes,

deal şi munte, inclusiv în satele şi comunele care aparţin de oraşe şi municipii,

conform legii. (20).

Pensiunile agroturistice şi fermele agroturistice sunt clasificate pe stele pe

baza unor norme şi criterii minime aprobate prin Ordinul Ministrului Turismului.

Page 308: ECONOMIE AGROALIMENTARA

308

Potrivit acestor norme:

- activitatea pensiunilor turistice şi a fermelor agroturistice se va realiza cu

respectarea actelor normative ce reglementează turismvJ5x> Jtezz&ai?, rh

scopu/protecţiei turiştilor;

- amplasarea pensiunilor turistice şi a fermelor agroturistice trebuie

realizată în locuri ferite de surse de poluare şi de orice alte elemente ce ar pune în

pericol sănătatea sau viaţa turiştilor;

- spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei din cadrul pensiunilor turistice

şi a fermelor turistice, în cazul că sunt destinate şi pentru consumatori dinafară,

numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare, dar nu mai mic

de 16 locuri la mese, se clasifica ca unităţi de alimentaţie pentru turism potrivit

normelor elaborate de Ministerul Turismului.

Documentaţia necesară pentru clasificare, în vederea obţinerii

certificatului de clasificare. Agentul economic care administrează pensiuni

turistice sau ferme agroturistice va întocmi şi transmite Ministerului Turismului,

cu 30 de zile înaintea începerii activităţii pensiunii sau fermei agroturistice,

următoarea documentaţie:

- cerere tip;

- fişă de prezentare a unităţii cu precizarea modului de îndeplinire a

criteriilor aferente numărului de stele solicitate;

- copia autorizaţiei de funcţionare pentru agenţii economici constituiţi ca

asociaţii familiale sau persoane fizice autorizate conform Decretulului- Lege

54/1990,

- copie de pe statutul sau hotărârea judecătorească de înfiinţare, din care să

rezulte obiectul de activitate (numai pentru agenţii economici constituiţi ca

societate comercială potrivit legii);

- copia certificatului de înmatriculare în Registrul Comerţului (numai în

cazul agenţilor constituiţi ca societăţi comerciale potrivit legii);

- autorizaţia sanitară de funcţionare;

Page 309: ECONOMIE AGROALIMENTARA

309

- autorizaţia sanitar veterinară;

- avizul P.S.I.

- schiţa privind structura, amplasarea şi nominalizarea camerelor întocmită

conform modelului dat în anexa Ordinului Ministrului Turismului;

- avizul specific privind amplasamentul şi funcţionalitatea unităţii, emis de

Ministerul Turismului în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 privind

autorizaţia executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor

(pentru obiectivele nou constituite situate în staţiuni turistice).

Eliberarea retragerea şi anularea certificatului de clasificare. Ministerul

Turismului verifica pe teren prin organele sale îndeplinirea criteriilor de clasificare

şi, dacă situaţia reală corespunde normelor şi criteriilor de clasificare pentru

numărul de stele cerute, eliberează certificatul de clasificare. La verificarea pe

teren, alături de specialiştii Ministerului Turismului, în Comisia tehnică participă şi

reprezentanţii Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic, Cultural

(ANTREC). Asociaţiile profesionale ca ANTREC, Asociaţia Hotelierilor,

Asociaţia Cabanierilor, etc., pot acorda asistenţă tehnică de specialitate agenţilor

economici pentru întocmirea documentaţiei de clasificare.

Eliberarea certificatului de clasificare se face în termen de cel mult 60 de

zile de la data primirii documentaţiei de clasificare completă din partea agentului

economic. Certificatul de clasificare trebuie afişat la loc vizibil în unitatea

respectivă pentru a fi văzut de turişti, însemnele privind numărul de stele se înscriu

pe o placheta montată la loc vizibil pentru turişti. Placheta trebuie să cuprindă

următoarele informaţii: pensiunea turistică sau fermă agroturistică şi numărul de

stele reprezentând categoria de clasificare. Placheta va avea fondul de culoare

verde deschis iar stelele de culoare galben auriu. Dimensiunea plachetei trebuie să

fie de 50/40 cm.

Agenţii economici au obligaţia să respecte condiţiile şi criteriile care au stat

la baza clasificării pe toată perioada de funcţionare a pensiunilor sau fermelor

agroturistice. Ministerul Turismului verifică periodic starea şi funcţionarea

Page 310: ECONOMIE AGROALIMENTARA

310

dotărilor, calitatea serviciilor prestate, respectarea normelor de igienă şi celelalte

criterii care au stat la baza clasificării unităţii. Nerespectarea acestora atrage după

sine măsuri de declasificare sau după caz de retragere sau anulare a certificatului

de clasificare.

Titularul certificatului de clasificare poate solicita reclasificarea unităţii

dacă în urma unor lucrări de modernizare şi de îmbunătăţire a dotărilor şi

serviciilor estimează că unitatea corespunde unei categorii superioare de

clasificare. Solicitarea va fi însoţită de un memoriu justificativ privind eliberarea

noului certificat de clasificare. Memoriu justificativ va fi însoţit de actele

menţionate mai sus privind documentaţia de clasificare.

Agenţii economici care construiesc sau amenajează pensiuni turistice sau

agroturistice au obligaţia să asigure încă din faza de proiectare respectarea

criteriilor de clasificare prevăzute în norme. Activităţile desfăşurate în cadrul

pensiunilor şi fermelor agroturistice (cazare, masă, agrement şi divertisment)

constituie un tot unitar fiind părţi componente ale produsului turistic. In acest sens

este necesară o corelare corespunzătoare între calitatea dotărilor, a echipamentelor

şi aspectul general al spaţiilor de cazare cu cele pentru alimentaţie şi agrement.

Categoria de încadrare a pensiunii turistice sau agroturistice este determinată de

cea a majorităţii spaţiilor de cazare din acestea, în toate pensiunile

turistice şi agroturistice este obligatorie păstrarea ordinii, liniştii publice,

moralităţii, curăţeniei şi respectarea cu stricteţe a normelor sanitare şi a celor de

prevenire şi stingerea incendiilor. La pensiunile unde grupurile sanitare ale

camerelor sau ale spaţiilor de folosinţă comună nu sunt perfect întreţinute (sub

aspectul igienei, a integrităţii şi funcţionării obiectelor din dotare), certificatul de

clasificare va fi ridicat pe loc, iar unitatea va fi închisă.(21)

Page 311: ECONOMIE AGROALIMENTARA

311

7.4. Demararea activităţii agroturistice într-o exploataţie agricolă

montană

7.4.1. Pornirea unei afaceri noi

Demersul alegerii noii activităţi. Există întotdeauna mai multe moduri de

abordare a unui proiect pentru crearea unei noi activităţi. Acesta trebuie însă

considerat întotdeauna într-un context personal, folosindu-se o metodă de lucru şi

rezervând timpul necesar studierii ansamblului soluţiilor posibile. Alegerea soluţiei

optime vine abia la sfârşitul acestor reflecţii. Pornirea unei afaceri nu este un lucru

uşor decât doar dacă această este o moştenire. Dezvoltarea unei afaceri necesită

decizii serioase şi multă muncă. Mulţi scapă posibilitatea de a intra în afaceri

datorită temerilor, teama de a lua decizii şi teama de necunoscut. Implicarea în

orice afacere necesită cunoştinţe în domeniul respectiv şi pricepere în planificare,

management şi luarea deciziilor.

Demersul alegerii noii activităţi implică respectarea a trei reguli de bază:

- o bună analiză a nevoilor;

- o bună definire a obiectivelor;

- respectarea unei metode în studiul proiectului.

Multe eşecuri îşi au originea în nerespectarea următoarei mici fraze:

"înainte de a acţiona, trebuie ştiut pentru ce şi cum." Acest capitol propune o

călăuzire menită să limiteze riscurile şi să structureze demersul demarării sau

pornirii unei afaceri de agroturism.

Fundamental pentru succesul oricărei afaceri mici sau mari este capacitatea

întreprinzătorului sau a persoanei responsabile (managerului) de a conduce

afacerea respectivă, în cazul unei situaţii de pornire, această persoana trebuie să

răspundă unor întrebări cheie. Un punct de pornire constă în realizarea unei viziuni

clare asupra a ceea ce antreprenorul a făcut până atunci în exploataţia agricolă sau

în oricare alt tip de întreprindere, în acest scop, agricultural trebuie să-şi pună şi să-

şi dea răspuns corect la următorul gen de întrebări:

- Activitatea pe care o fac, o fac oare bine?

Page 312: ECONOMIE AGROALIMENTARA

312

- Se poate face şi mai bine? Ce îmbunătăţiri pot fi aduse activităţii actuale?

- îmbunătăţind activitatea, poate fi menţinut sau eventual sporit venitul net

(real) la nivele rezonabile pe termen scurt, mediu şi lung?

Dacă puterea de cumpărare nu se poate menţine la un nivel acceptabil, o

cale de a ataca problema este aceea de a lua în considerare alte căi de diversificare

a activităţii încercând să monteze o altă afacere prin care să câştige un venit în plus

(25).

Elementele cheie ventru pornirea unei afaceri:

Consideraţiile de mai sus conduc la următoarea întrebare cheie: „Am oare

tot ceea ce este necesar pentru a porni o afacere?"

Pornirea unei afaceri necesită existenţa a patru elemente cheie, şi anume:

motivaţie, pieţe, bani şi aptitudini manageriale.

Motivaţia: In orice afacere se cere o motivaţie puternică. In domeniul

agroturismului este esenţial un exces de energie, de angajament şi de pregătire

pentru a depăşi multe obstacole, precum şi pregătire sufletească pentru a munci

zile întregi de-a rândul fără odihnă. Un antreprenor nemotivat clachează uşor în

faţa dificultăţilor de tot felul.

Pieţele: Pornirea cu produse greşite, într-un loc greşit şi la un moment

nepotrivit reprezintă o cauză pierdută. Piaţa trebuie privită cu atenţie. Motto-ul

trebuie să fie: „Dacă nu poţi vinde cu profit mai bine nu produce!" Cercetarea de

piaţă, aşa cum am văzut în capitolul precedent, este esenţială pentru a putea evalua

potenţialul produselor sau al serviciilor avute în intenţie înainte de pornirea

afacerii. Cunoaşterea unor factori ca: mărimea pieţei, structura şi amplasarea

acesteia, concurenţii potenţiali sunt absolut necesari în întocmirea unui plan de

marketing în agroturism. Un astfel de plan trebuie să ţină seama de previziunea

vânzărilor, distribuţia şi structura vânzărilor, preţuirea produsului, promovarea şi

nevoile consumatorilor.

Banii: Pentru a pune bazele unei afaceri sunt necesari bani, respectiv

capital. O greşeală frecvent făcută de către cei care se lansează în afaceri este

Page 313: ECONOMIE AGROALIMENTARA

313

subestimarea costurilor. Deoarece profitul este obiectivul major, este foarte

important să ştii cum stai şi încotro te îndrepţi din punct de vedere financiar.

Pentru aceasta este necesar un plan financiar. Un astfel de plan include o estimare

a necesarului de capital financiar şi de muncă, bilanţuri de comercializare, un cont

previzional de profit şi pierderi. Este de asemenea foarte important să se ştie unde

şi cum să se găsească fondurile necesare.

Aptitudini manageriale: Aptitudinea sau abilitatea de a conduce o afacere

este cel mai important element în succesul afacerii. Aptitudinea managerială

presupune: luarea deciziilor, asumarea riscului, capacitatea de a face faţă unui

eşec, exploatarea iniţiativei, planificarea folosirii resurselor şi serviciilor,

întocmirea unui plan de acţiune, urmărirea planului şi interpretarea efectelor astfel

încât să se îmbunătăţească activitatea exploataţiei agroturistice. Exploatantul este

axul central într-o afacere agroturistică. De aceea, înainte de pornirea oricărei

încercări de afaceri, persoana cu responsabilităţi manageriale ar trebui să-şi facă

mai întâi o analiza critică. Această presupune răspunsul său corect la o serie de

întrebări de genul următor:

- Sunt oare persoana care să reuşesc în afaceri?

- îmi este oare teamă de riscuri?

- Pot face faţă insuccesului?

- îmi dau seama de scopurile afacerii şi le pot atinge?

- Care este nivelul meu în ce priveşte hotărârea şi stăruinţă?

- Mi-e teamă de critică - pot trage foloase în urma ei?

- Pot trăi în incertitudine?

- Am oare iniţiativă?

- Cum reacţionez la responsabilitate?

- Sunt capabil să iau decizii?(25)

7.4.2. Etapele creării activităţii de agroturism

Premizele optării pentru agroturism. Determinarea felului noii afaceri

presupune multă gândire, studiu şi întrebări privind posibilităţile şi disponibilităţile

Page 314: ECONOMIE AGROALIMENTARA

314

de resurse, încă de la început trebuie înţeles "pentru ce"-ul proiectului. A creea o

nouă activitate, a schimba strategia exploataţiei, a introduce o noua menţine sunt

decizii care nu pot fi anvizajate fără raţiunea şi nevoia lor. Raţiuni pentru această

pot fi multiple însă întreprinzătorul nu trebuie să se înşele în analiza lor. Această

faza iniţiala este prea adesea neglijată, însă ea este aceea care, printr-o bună

definire a obiectivelor, va scuti întreprinzătorul de viitoare deziluzii. Uneori este

dificil pentru el să-şi analizeze propriile motivaţii şi de aceea apelul la o persoana

neutra dar competenţa, este o soluţie utilă. Este inutil să se întreprindă ceva înainte

de a fi nevoie, deoarece numai o nevoie reală antrenează o motivaţie reală (18).

Următoarele întrebări cheie pot ajuta în procesul de luare a deciziei în acest

moment:

- Care sunt resursele personale ale exploatantului, la ce se pricepe, ce idei

are, ce interese are, care sunt îndeletnicirile familiei?

- Ce oferă comunitatea şi vecinii?

- Cum pot fi folosite resursele umane cum ar fi: furnizorii de servicii,

grupurile comunităţii, conducătorii şi oamenii de afaceri?

- Poate fi folosit pământul în alte scopuri decât producţia agricola?

- Cum pot fi folosite clădirile?

- Aşezarea comunităţii şi a exploataţiei este bună, deosebită, extraordinară?

- Care este situaţia financiară a exploataţiei?

- Cum se poate folosi ceea ce a dobândit până în prezent? etc.(25) Alegerea

agroturismului ca activitate nouă în cadrul diversificării activităţii exploataţiei

agricole, presupune analiza speciala a trei elemente esenţiale şi anume:

- resursele excedentare de spaţiu locativ în special pentru cazare, servitul

mesei şi pregătirea mesei;

- resursele excedentare de timp de muncă la nivelul familiei; şi

- resursele excedentare de produse agricole pe care oricum exploatantul va

dori să le vândă pe piaţă, acestea fiind adesea necesar a fi vândute şi din

considerente de nevoi financiare pentru acoperirea cheltuielilor exploataţiei sau ale

Page 315: ECONOMIE AGROALIMENTARA

315

familiei.

Aceste trei resurse constituie premizele fundamentale ale alegerii

agroturismului ca o afacere pentru valorificarea lor cea mai bună. în cazul

existenţei unui număr de camere disponibile, în care pot fi cazaţi turiştii şi a unor

spaţii corespunzătoare pentru pregătirea şi servirea mesei, cel puţin a micului

dejun, agroturismul constituie o soluţie ideală pentru valorificarea pe loc, la

domiciliu, în cadrul gospodăriei a resurselor de muncă şi de produse agricole, fără

a mai fi nevoie de deplasări adesea la mari distanţe fie pentru a vinde produsele fie

pentru a găsi de lucru.

Dacă răspunsurile la întrebările de mai sus şi analiza celor trei tipuri de

resurse disponibile conduc la alegerea agroturismului ca activitate nouă ce va fi

dezvoltată în cadrul exploataţiei agricole, atunci trebuie analizate formele de

agroturism ce se pretează a fi dezvoltate: cazare, ferma ce poate fi vizitată,

recreere, servicii, activităţi, etc. Oricare dintre aceste activităţi sunt luate în

considerare, trebuie avut în vedere caracterul rural al afaceri.

Factorul lanţului de antrepriză. Dezvoltarea unei afaceri, chiar şi

agroturistice, presupune detalierea a cinci factori legaţi în cadrul lanţului de

antrepriză, şi anume:

- cercetarea pieţei: analiza şi evoluţia acesteia;

- bilanţul resurselor: studiul de fezabilitate;

- aprecierea financiară: evaluarea bonităţii financiare a exploataţiei şi a

agroturismului, ca activitate nouă ce va fi dezvoltată;

- bilanţul aptitudinilor manageriale ale exploatantului;

- planul de acţiune pentru demararea şi dezvoltarea afacerii agroturistice.

Rezistenţa acestui lanţ constă în verigile lui. De aceea, dacă este neglijată

vreuna dintre ele sau daca este redusă la nivelul zero, afacerea poate să eşueze,

oricât de dezvoltate sunt celelalte verigi.

Calităţile întreprinzătorului întrucât factorul uman este întotdeauna

elementul sau factorul primordial al oricărei afaceri, şi în cazul agroturismului,

Page 316: ECONOMIE AGROALIMENTARA

316

întreprinzătorul trebuie să facă dovada unor anumite calităţi pentru a putea demara

şi conduce dezvoltarea afacerii. Calităţile pe care trebuie sa le dovedească

furnizorul de produse agroturistice sunt următoarele:

- interes, acţiune şi energie;

- încredere în sine;

- capacitatea de a folosi finanţele ca măsură a performanţelor afacerii;

- capacitatea de apreciere a oamenilor; acordarea unei şanse fiecăruia;

- să aibă scopuri reale;

- să poată lua decizii la momentul oportun;

- să fie hotărât sa soluţioneze problemele;

- să aibă capacitatea de a învăţa din eşecuri;

- să accepte critica şi să tragă maximum de învăţăminte din aceasta;

- să aibă iniţiativa şi să-şi asume riscuri moderate;

- să aibă capacitatea de a folosi resursele în mod eficient;

- să aibă capacitatea de a întocmi un plan de acţiune;

- să fie un bun conducător.

Simpla înşiruire a acestor calităţi ne arată ca numai anumite înclinaţii

native şi bunul simţ nu sunt suficiente pentru a putea conduce în mod eficient chiar

şi o mică afacere de agroturism. Aceasta necesită ceva mai mult şi anume, necesită

un profesionalism care trebuie însuşit prin formare şi printr-o experienţă analizată

şi mai ales autoanalizată critic în mod permanent. De aceea formarea profesională

şi consultanţa de specialitate constituie două elemente indispensabile pentru

formarea agriculturilor din zona montană care vor să se lanseze într-o afacere

agroturistică.

Paşii sau etapele demarării unei afaceri de agroturism. în literatura de

specialitate (25) se consideră ca în pornirea unei afaceri de agroturism trebuie

făcuţi următorii paşi:

Diversificarea activităţii: Această presupune:

- evaluarea afacerii prezente;

Page 317: ECONOMIE AGROALIMENTARA

317

- identificarea şi evaluarea resurselor existente;

- identificarea oportunităţilor noii afaceri;

- contactarea autorităţilor locale şi a organizaţiilor profesionale;

- elaborarea planurilor de iniţiere şi de dezvoltare a noii afaceri.

Studiul de fezabilitate: care implică:

- confirmarea cerinţelor şi a dimensiunilor cererii - studiul de piaţă;

- determinarea produselor sau a serviciilor ce se vor produce;

- aprecierea necesarului de resurse - bilanţul resurselor;

- estimarea cheltuielilor şi a veniturilor;

- evaluarea profitabilităţii;

- întocmirea unui plan de afacere. Dezvoltarea produsului: care cuprinde:

- determinarea cerinţelor consumatorilor;

- stabilirea amplasării;

- bilanţul resurselor;

- determinarea componentelor produsului;

- determinarea structurii manageriale;

- întocmirea unui plan de dezvoltare a produsului;

- dezvoltarea componentelor produsului - conţinutul, prezentarea,

ambalarea;

Finanţarea, care necesită elaborarea următoarelor lucrări:

- necesarul de capital pentru investiţii şi de exploatare;

- planul primului an - contul previzional de profit şi pierderi;

- planul de lichidităţi băneşti;

- planul foii de balanţă;

- planul profiturilor şi al pierderilor. Promovarea. Acţiune ce presupune:

- dezvoltarea limbajului de identificare;

- întocmirea documentaţiei de promovare: broşuri, pliante, anunţuri, etc;

- planul campaniei de informare - publicitate, agenţii de turism, târguri,

presa, etc;

Page 318: ECONOMIE AGROALIMENTARA

318

- planul sistemului de contabilitate;

- planul pentru ocrotirea clientului. Dezvoltarea pieţei, presupune:

- pregătirea unui plan de marketing;

- clasificarea serviciilor;

- zonă de comercializare;

- segmentarea pieţei;

- dimensiunea pieţei;

- strategia promoţională;

- concurenta;

- prognoza vânzărilor;

- termene de livrare;

Cadrul legal, care necesită cunoaşterea şi respectarea:

- prevederilor legale comerciale;

- standardelor de siguranţă şi de calitate;

- asigurările;

- răspunderea angajatului.

7.4.3. Probleme economice întâlnite cu prilejul demarării şi dezvoltării

activităţii de agroturism

Fixarea obiectivelor. După ce s-a înţeles de ce este necesar să se facă ceva,

şi ce anume, se va face trecerea de la o dorinţă nu şi nedefinită la obiective precise.

Unde se doreşte să se ajungă, ce trebuie făcut, pornind de la ce, când, unde, pentru

ce venit? La aceste întrebări trebuie răspuns în mod detaliat pentru ca apoi să se

poată stabili o strategie eficientă, în orice caz, trebuie avut o idee cât mai exacta

despre rezultatul ce se doreşte.

Un obiectiv trebuie să fie:

- formulat de aşa manieră încât să poată fi comunicat în mod clar şi uşor;

- formulat de câtre o persoană motivată;

- adaptat, adică să răspundă nevoilor identificate;

- limitat în raport cu etapele alese,

Page 319: ECONOMIE AGROALIMENTARA

319

- evaluat după criterii cantitative şi calitative;

- să aibă un termen de realizare.

Atenţie: trebuie făcută distincţie între proiect şi realitate. Proiectul este o

simulare din ce în ce mai fină a ceea ce vrem sa construim. Atâta vreme cât

întreprinzătorul se află în faza de studiu a unui proiect, el nu trebuie sa ia încă nici

o decizie, să nu angajeze nici o cheltuială, să se teamă de entuziasmul propriu şi sa

fie discret (18).

Imaginarea şi evaluarea soluţiilor. In continuare vine o faza de explorare şi

simulare în timpul căreia întreprinzătorul trebuie să cerceteze cu atenţie toate

soluţiile tehnice, financiare, umane care i-ar putea permite să construiască un

produs bun. El trebuie să le evalueze şi apoi să aleagă pe cea mai bună. Dar atenţie:

trebuie să se teamă de soluţiile care par a fi evidente sau uşoare, acestea sunt

rareori cele mai bune. Această veritabila munca necesita calcule. Drumul de urmat,

daca întreprinzătorul este certat cu calculele, este de preferat sa apeleze la un

consilier sau sa facă o pregătire specifica de montare a unui proiect. Dar într-o

maniera sau alta, el va trebui sa jongleze cu cifrele (18).

Formarea şi informarea întreprinzătorului. Investiţia în materia cenuşie este

cea mai rentabilă dintre investiţii! Dacă întreprinzătorul este insuficient format sau

informat va avea dificultăţi în a imagina tot ceea ce există şi posibilităţile lui de

răspuns sunt limitate. Este deci imperios necesar să meargă la "pescuitul"

informaţiilor. Trebuie să se informeze la camerele de agricultură, comerţ, meserii,

sindicate de iniţiativa şi oficii de turism, structurile judeţene de turism sau

asociaţiile specializate. Trebuie să frecventeze asiduu centrele de documentare şi

să citească lucrările în legătura cu subiectul respectiv, sa testeze produsele

concurentei, să colecteze maximum de idei bune şi înţelepte. Informaţiile trebuie

culese din lumea agroturismul. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să recurgă

la diverse informaţii tehnico-economice şi la sfaturile unui consilier calificat.

Pentru produsele noi pentru care informaţiile sunt rare, trebuie studiate produsele

ce se apropie cel mai mult de caracteristicile noului produs. Dacă un studiu special

Page 320: ECONOMIE AGROALIMENTARA

320

se dovedeşte a fi indispensabil, trebuie contactate alte persoane care au proiecte

similare pentru finanţarea în comun a studiului respectiv sau pentru a cere ajutorul

unei structuri socio-profesionale.

Trebuie, de asemenea, gândit că concurenţii pot deveni parteneri şi vice-

versa dealtfel. A subcontracta o parte dintre activităţi ar putea fi de asemenea o

soluţie excelenta. Acesta este adesea un mod de a lucra mai rentabil, limitând

investiţiile, oferind mai multe servicii şi profesionalizându-le. In acest caz, trebuie

gândit împreuna la stabilirea unor rafturi contractuale serioase şi scrise.

Un ultim punct, întreprinzătorul trebuie să înveţe să cunoască mediul

turistic al regiunii în care se află: adică să vadă care sunt structurile eficiente, care

sunt tehnicile, care sunt performantele lor particulare, dacă exista parteneri

teritoriali cum ar fi "ţară" de primire turistică sau parcuri naturale, proceduri de

amenajare (plan de dezvoltare locala, naţională sau europeană). Trebuie luată

legătura de asemenea cu sindicatele de iniţiativă sau cu oficiile de turism (18).

Studiul vieţii. Pentru a alege o anumita menţine turistică sau pentru a

ameliora un produs turistic, pentru a lansa un produs, pentru a fixa un preţ, pentru

a elabora o strategie de vânzare sau de comunicaţii este necesar studiul pieţei. Cu

ajutorul datelor şi informaţiilor disponibile şi culese, a anchetelor, a interviurilor,

este posibila obţinerea informaţiilor pertinente asupra pieţei pe care

întreprinzătorul doreşte s-o prospecteze, informaţii care îi vor orienta acţiunile

viitoare şi-i vor permite să definească şi să delimiteze segmentele clientelei sale

potenţiale. Numeroase studii de piaţă se pot realiza prin structurile socio-

profesionale: asociaţii, sindicate şi societăţi agroturistice. Iată, cu titlu de

informare, principalele elemente pe care trebuie să le stabilească un asemenea

studiu de piaţă:

Studiul pieţei propriu-zisă:

- piaţă respectiva este o piaţă locală, naţională sau internaţională?

- este o piaţă tradiţională sau inovatoare?

- ce fel de clientelă este vizată (individuală, colectivă, şcolară, vârsta a

Page 321: ECONOMIE AGROALIMENTARA

321

treia)

- cum evoluează tendinţele, modele, legislaţia, obiceiurile, practicile

culturale, comerciale, alimentare. ..?

Studiul consumatorilor:

- cine sunt consumatorii produsului anvizajat, numărul lor, naţionalitatea,

vârsta, sexul, categoria socio-profesională, stilul de viaţă, limba, visurile...?

- ce cumpără ei? sub ce influenţă? sunt fideli? care sunt produsele în

concurenţă directă, produsele de substituţie, diferitele mărci?

- cine intervine în decizia de cumpărare? în ce perioada cumpăra? cu ce

frecventa?

- unde? în ce cantitate?

- ce caută consumatorii cumpărând produsele respective ? care le sunt

motivaţiile, reticentele?

Studiul concurentei:

- cine este concurenţa? ce componentă are? cine o dirijează? cum vrea să

se dezvolte?

- care-i sunt partenerii, care-i este situaţia financiară?

- care este capacitatea de menţine a concurentei?

- care sunt preţurile practicate de concurenţă? care sunt condiţiile sale de

vânzare?

- clienţii concurentei sunt satisfăcuţi? Care este notorietatea lor? Studiul

distribuţiei:

- Acest studiu va permite cunoaşterea diferitelor canale, a avantajelor şi a

dezavantajelor acestora, a uzanţelor, a marjelor de distribuţie, etc.

In funcţie de potenţialităţile sale, folosind toate informaţiile sau numai o

parte din informaţiile menţionate mai sus, întreprinzătorul îşi va construi oferta şi

va determina ce va vinde, cui exact, cu ce plus faţă de concurenta. Trebuie sa

păstreze un spirit critic faţă de toate informaţiile care-i parvin: multe pot fi

extravagante, ne verificate sau nu se potrivesc cazului personal. Această nu

Page 322: ECONOMIE AGROALIMENTARA

322

înseamnă că nu trebuie făcute calcule personale, ba din contră, dar trebuie păstrată

o anumită rezerva faţă de cifre. Asumarea riscului este adesea imposibil de evitat.

Este însă important întotdeauna ca acesta sa fie limitat. Un alt caz destul de

frecvent: cifrele îi sunt date cu preconcepţii. Acesta este cazul atunci când

persoanele sau structurile furnizoare de informaţii vizează mai mult expansiunea

propriilor lor activităţi decât reuşita personală a întreprinzătorului în cauza. In

această situaţie trebuie identificat complementul de formare pe care trebuie să-1

realizeze întreprinzătorul şi să ştie să se apropie de alţii, deoarece în cea mai mare

parte a cazurilor, reflecţia în grup este un atuu ce nu trebuie neglijat.

Întreprinzătorul trebuie să ştie să asculte, întreprinzătorul trebuie să aibă tot

timpul o amabilitate de gândire şi de decizie. Nu este nimic mai periculos decât

deciziile tranşante, certitudinile indubitabile de genul: "nu există altă soluţie

decât..." sau "...este suficient sa..." El trebuie să fie tot timpul pe recepţie, să

asculte opiniile altora dar fără să se lase influenţat. A crea înseamnă adesea a se

remarca şi criticile vor veni sigur: trebuie utilizate cele care par a fi bune pentru

ameliorarea proiectului. Nu trebuie să se priveze de observaţiile exterioare, trebuie

sa fie tot timpul clarvăzător (l 8).

Demersul marketing, în faza de studiu a soluţiilor posibile, trebuie adoptat

în mod sistematic un demers care se numeşte demersul marketing, adică un

demers, o abordare a soluţiilor în termeni de marketing. Astăzi nu se poate gândi

nimic destinat pieţei în afara cerinţei de satisfacere a clientului. Ceea ce

caracterizează turismul rural şi agroturismul ca de altfel şi alte activităţi

comerciale, este supunerea faţă de legile pieţei. Concurenta îşi joacă aici rolul din

plin. Un client decepţionat de calitatea unui produs fermier, de ambianta unei

camere de oaspeţi sau de vinul casei este un client pierdut. Unul cel puţin! Este

important deci, şi această este o regulă de neocolit, să se producă numai ceea ce

doreşte clientul, sub forma, în locul şi la preţul care-i convin. A fi tot timpul

înaintea concurentei şi mai eficace decât concurenta. Acesta este demersul

marketing. El orientează orice întreprindere de la concepţia sa şi până la cucerirea

Page 323: ECONOMIE AGROALIMENTARA

323

pieţei. Demersul marketing este atât o stare de spirit cât şi metode, şi este singurul

mod de a ajunge la o vânzare reuşită, adică el conciliază satisfacţia vânzătorului cu

cea a clientului sau. Calculul rentabilităţii, buget previzional, finanţare, plan de

trezorerie, auto-finanţare, demers marketing .Toate acestea fac posibilă o afacere

reuşită de turism rural şi agroturism.

Simularea, în acest stadiu, întreprinzătorul poate începe să conceapă

produsul sau viitor: adaptat la piaţă şi capabil să se introducă pe piaţă în raport cu

concurenta locala.

Studiile făcute până în prezent, în ţările dezvoltate, subliniază şase

elemente importante pentru reuşită unei activităţi de turism în mediul rural:

- o capacitate de primire suficient de mare pentru a amortiza investiţia;

- un nivel de preţuri care sa permită valorificarea condiţiilor;

- timpi de munca metrizaţi;

- un control al cheltuielilor;

- o desezonalizare maximă a serviciilor;

- o formare solidă.

Conceperea produsului. Produsul va fi un echilibru între cererile clientelei

şi potenţialul întreprinzătorului. Foarte rar se poate realiza produsul ideal. Practic,

totdeauna apar concesii din motive financiare sau tehnice. Din ansamblul soluţiilor

posibile se aleg două sau trei variante mai realiste care se supun analizei

aprofundate. Adaptarea la piaţă se va traduce printr-un număr de caracteristici

practice. De exemplu, pentru o clientela de vârsta a treia sunt necesare o cazare

confortabila şi calmă, cu o asistenta medicala în apropiere, echipamente adaptate

şi accesibile, o bucătărie lejera şi variata, etc. Pentru copii sunt necesare

echipamente solide, fără riscuri, ritmuri calme, o viaţa de grup, o bucătărie

adaptata, activităţi fizice, etc. Pentru cupluri cu copii sunt necesare echipamente

adaptate, izolare pe cât posibil, servicii speciale (îngrijirea copiilor, meniuri

speciale, etc.).

În această fază, este necesar calculatorul deoarece volumul calculelor este

Page 324: ECONOMIE AGROALIMENTARA

324

important fără a necesita calcule matematice sofisticate. Se efectuează calculul

investiţiilor necesare, bugetul previzional, stabilirea preţului de vânzare, calculul

rentabilităţii, planul de trezorerie, etc. toate acestea se calculează pentru o perioada

de minimum trei ani. în această etapă se poate judeca valabilitatea soluţiilor

imaginate. Adesea se poate preconiza demararea pe etape a proiectului de

amenajare agroturistică a exploataţiei. în acest caz, trebuie individualizate

segmentele de activitate pe etape. O asemenea pornire permite câştigarea

experienţei, limitează riscurile şi permite auto-finanţarea mai uşoară a proiectului,

însă trebuie păstrat simţul realităţii: antreprenorul nu poate deveni un profesionist

fără să investească multă muncă şi bani. Nimic nu se poate face din nimic.

Măsurarea investiţiilor.

Investiţiile de muncă. Adesea neglijate în evaluări, nevoile de muncă

trebuie examinate foarte atent atât în ce priveşte activitatea nouă ca atare cât şi în

corelaţie cu alte activităţi cu care această va intra în concurenţă în anumite

perioade ale anului. Trebuie ştiut că activităţile de turism şi de primiri la fermă

sunt foarte mari consumatoare de munca Trebuie făcut un tablou lunar al nevoilor

de munca atât pentru activităţile existente cât şi pentru noua activitate. Acestea se

compara apoi cu disponibilităţile de munca ale familiei pentru a vedea în ce

măsură exista o acoperire, în cazul unui deficit important se pot anvizaja soluţii ca:

stagiari, salariaţi temporari, permanenţi, etc. în toate aceste cazuri trebuie calculate

implicaţiile financiare, responsabilităţile de muncă ale fiecărei persoane angajate

sau implicate în noua activitate, astfel: trebuie studiat costul salariilor şi a

cheltuielilor sociale pe care le antrenează acestea, etc.

Investiţiile de capital. Investiţiile de capital se evaluează pentru fiecare

scenariu. Erorile de investiţii sunt frecvente şi constituie una dintre principalele

surse de eşec, mai ales în cazul recurgerii excesive la împrumut. Trebuie deci avut

grijă în această privinţă. Se evaluează toate cheltuielile pe baza de devize reale, la

zi şi se reţin numai variantele fiabile şi fezabile.

Calculele se fac pe grupe de cheltuieli care pot fi structurate astfel:

Page 325: ECONOMIE AGROALIMENTARA

325

a) Costul studiilor: studiul pieţii, studiul de oportunitate şi fezabilitate,

formare şi calatorii de studii, onorarii,...

b) Investiţii funciare: cumpărări de terenuri, cauţiuni, închirieri, parcare.

c) Investiţii imobiliare: construcţii noi şi lărgiri sau dezvoltări,

echipamente specifice,

d) Cheltuieli mobiliare: echipamente specifice sau echipamente noi.

e) Cheltuieli diverse: cheltuieli cu lansarea, nevoile de fonduri de rulment,

marjele de securitate, etc.

Finanţarea investiţiilor.

Autofinanţarea. Capacitatea de autofinanţare cel puţin a unei părţi a

investiţiilor este una dintre condiţiile rentabilităţii, pentru a elimina recurgerea la

împrumut şi la cheltuielile de plata a anuităţilor, în tarile dezvoltate, se considera

ca autofinanţarea în proporţie de 20% -30% din valoarea investiţiei reprezintă un

minimum acceptabil. Băncile occidentale pretind un asemenea nivel de

autofinanţare pentru acordarea creditelor, în condiţiile actuale ale tarii noastre în

care viata economica este bântuită de inflaţie, dobânzi bancare exorbitante, etc.,

întreprinzătorul trebuie să se gândească la o autofinanţare integrală sau ceva foarte

apropiat. Autofinanţarea reduce riscurile. Prin urmare trebuie găsite soluţii pentru

evitarea la maximum a apelului la credite, cu condiţia ca şantierul să nu treneze

prea mult şi cu respectarea unei calităţi profesionale a proiectului.

Împrumuturile. O bună strategie de finanţare trebuie să ţină cont de

riscurile activităţii turistice şi de necesitatea finanţării timp de 2-3 ani a afacerii

agroturistice până se ajunge la un an de echilibru financiar şi economic, adică la o

situaţie financiara numita „de croaziera", în această privinţa consilierul şi

bancherul finanţator trebuie asociaţi încă de la început în alegerea soluţiilor şi în

conducerea proiectului. O îndatorare prea mare poate fi riscantă conducând uneori

la faliment. Pentru finanţarea cheltuielilor de funcţionare a întreprinderii până la

intrarea ei într-o situaţie financiară normală, se pot avea în vedere credite pe

termen lung. Această va evita înglodarea gospodăriei în datorii încă de la început,

Page 326: ECONOMIE AGROALIMENTARA

326

prin folosirea creditelor pe termen scurt, care întotdeauna sunt mai scumpe,

întreprinzătorul trebuie să rămână întotdeauna critic faţă de propunerile de

împrumut pentru că el este în final cel care îşi va asuma riscul final.

Subvenţiile Subvenţiile sunt destinate reducerii cheltuielilor de împrumut

şi pentru a face mai atractiva crearea echipamentului turistic în mediul rural. Ele se

acorda pentru sprijinirea unei politici de dezvoltare foarte precisa ceea ce explica

faptul ca ea se aplica numai la anumite activităţi, ca ea variază de la o zonă la alta

şi ca trebuie îndeplinite anumite condiţii speciale pentru a beneficia de acestea, în

ţară noastră, legislaţia în vigoare prevede anumite facilităţi pentru dezvoltarea

sistemului de turism rural însă subvenţii speciale, în sensul precis al cuvântului nu

sunt prevăzute.

Facilităţi fiscale. Un anumit sistem de masuri fiscale pot uşura şi chiar

stimula întreprinzătorul în domeniul turismului rural, în acest sens acţionează

scutirile sau reducerile importante de impozite şi taxe. In această privinţă, Legea

nr. 145/31 decembrie 1994 prevedea o scutire de impozit pe venit, pe o perioada de

10 ani, a pensiunilor şi fermelor agroturistice, care au ca obiect de activitate,

înscris în autorizaţia de funcţionare, servicii turistice. Această facilitate este

menţinută şi prin Ordonanţă guvernamentală nr.63/1997, dar numai până la 10

camere (vezi subcapitolul 3.5.2. de mai sus), prevăzându-se tot odată şi alte

facilităţi pentru cei care organizează pensiuni rurale şi pensiuni agroturistice. In

Franţa, de exemplu, activităţile turistice complementare unei activităţi agricole sau

unei profesiuni sunt scutite de plata impozitului pe venituri.

Calculul rezultatelor economice previzionale. Calculul previzional al

rezultatelor economice se face pentru un număr de 3-5 ani şi consta în evaluarea

veniturilor şi a cheltuielilor anuale. Cifrele luate în calcul trebuie să fie realiste.

Cheltuielile: Cheltuielile evaluate pentru activitatea de agroturism, ca o

activitate nouă în cadrul exploataţiei pot fi structurate după natura lor în

următoarele grupe:

Cumpărături:

Page 327: ECONOMIE AGROALIMENTARA

327

- Cumpărături pentru masă (restaurant),

- Cumpărături pentru cazare,

- Cumpărături pentru servicii,

- Cumpărături diverse. Furnituri:

- Apă, gaz, electricitate,

- încălzire

- Produse de întreţinere,

- Carburanţi,

- Obiecte de inventar, mici utilaje, furnituri, Servicii exterioare:

- întreţinere şi reparaţii,

- Poştă şi telefoane

- Transport şi deplasări,

- Cheltuieli de documentare,

- Cheltuieli de gestiune,

- Publicitate şi promovare,

- Asigurări,

- Personal temporar,

- Cotizaţii la organizaţii profesionale,

- Cheltuieli diverse. Cheltuieli cu personalul:

- Salarii nete,

- Cheltuieli sociale, Impozite şl taxe

- Impozite locale,

- Taxe, licenţe. Amortismente

- Cotele anuale de amortisment Cheltuieli financiare

- Dobânzile împrumuturilor

- Agio, dobânzi pe termen scurt Cheltuieli excepţionale.

Tarifarea: în prealabil calculării veniturilor, trebuie efectuata fixarea unor

tarife pentru serviciile şi produsele avute în vedere a fi vândute prin activitatea de

agroturism, lucru, de altfel, mai complex decât pare la prima vedere. Preţul de

Page 328: ECONOMIE AGROALIMENTARA

328

vânzare este un echilibru între factori multipli: produsul însuşi sau declinările sale

(calitatea sa, amplasarea sa, confortul sau, imaginea sa), preţul de cost, preţul

concurentei pentru un produs similar, mijloacele clientelei, amplasarea, presiunea

cererii (sau a modei), politica comerciala aleasa(atacarea pieţii cu preţuri agresive

sau poziţia de gama înaltă).

Preţurile sau tarifele pot varia fie din nevoia de adaptare la o gamă de

prestaţii necesara pentru lărgirea clientelei interesate, fie pentru a acţiona asupra

vânzărilor sau asupra repartiţiei clientelei în cursul anului (de ex., preţuri în afara

sezonului), în afara factorilor deja citaţi (sezon şi fidelitate), pot exista şi alţi

factori care să influenţeze tarifarea. în tot cazul, preţurile fixate trebuie să permită

cel puţin obţinerea veniturilor care, după scăderea cheltuielilor, sa asigure

remunerarea întreprinzătorului (rentabilitatea) şi posibilitatea de a investi pentru

menţinerea unui produs de calitate (durabilitatea).

În afara de comercializarea directa, preţul produselor şi serviciilor

agroturistice trebuie sa tina seama şi de marjele intermediarilor. Ori cum, piaţă

fixează un evantai de "preţuri" mai mult sau mai puţin larg. Din această cauza este

foarte importanta o comparaţie cu concurenta locala pentru a situa produsul

propriu în condiţiile aceluiaşi circuit de comercializare. Efectuare unor comparaţii

serioase, testând în detaliu prestaţiile oferite, va permite formarea unei idei corecte

despre preţul practicat.

În continuare, trebuie verificate următoarele aspecte:

- coerenta dintre preţul, imaginea şi poziţionarea produsului;

- coerenta dintre preţ şi obiectivele urmărite (clientela potenţiala pentru un

preţ ridicat este mai redusa decât pentru un preţ mai puţin ridicat);

- trebuie luate în consideraţie efectele de "prag" al preţului la unele

produse; în tot cazul nu trebuie căzut în situaţia ridicolă de a practica preţuri de

"super market" pentru produse de calitate deosebită;

- adaptarea la legislaţia în vigoare privind nivelul şi modul de stabilire a

tarifelor şi preţurilor.

Page 329: ECONOMIE AGROALIMENTARA

329

Intr-un studiu previzional se poate opera cu un preţ mediu sau se pot face

ipoteze în funcţie de mai multe nivele de preţuri. Trebuie însă ţinut cont de faptul

ca prestările de servicii în turismul rural şi agroturism sunt adesea subevaluate.

Veniturile: Etapa următoare este calculul previzional al veniturilor. Ele

depind de nivelul activităţii care este destul de incert. Trebuie făcute simulări cu

diverse niveluri de menţine: redusa, medie şi mare. In acest caz computerul este

instrumentul indispensabil pentru a face calculele. Şi în acest caz trebuie luate în

calcul cifre realiste adaptate la regiune. Acestea se găsesc la persoanele care

practica deja activitatea respectiva sau în anumite studii. Trebuie de asemenea

considerat ca atingerea parametrilor economici ai proiectului se realizează cam în

trei ani de la demararea activităţii. Deci se recomanda puţin pesimism în evaluările

făcute.

Nevoile de fond de rulment: Fondul de rulment este o sumă de bani de care

o întreprindere (afacere) are nevoie permanent pentru a funcţiona. El este

determinat de structura întreprinderii şi de ciclul sau comercial. Nevoile de fond de

rulment se determina făcând o evaluare a încasărilor pe o anumita perioada şi a

plăţilor ce trebuie efectuate. Momentul şi forma plăţilor de către clienţi a

produselor şi a serviciilor precum şi calendarul plăţilor trebuie să se balanseze,

încasările trebuie, în mod normal să preceadă plăţile în timp şi să le depăşească în

volum. In felul acesta, exploataţia este totdeauna solvabilă.

Calculul rezultatelor previzionale: Pe baza estimărilor prezentate mai sus se

pot calcula rezultatele previzionale pe mai mulţi ani. Luând în calcul atât

amortismentele cât şi dobânzile creditelor împrumutate, se poate determina

capacitatea de autofinanţare. Acest indicator economic este foarte important din

punctul de vedere al băncii creditoare deoarece arata capacitatea de rambursare a

creditelor, respectiv bonitatea economica a întreprinderii. Gradul de acoperire a

cheltuielilor, pe o anumită perioadă, de câtre veniturile estimate a se realiza în

aceeaşi perioada, exprimând gradul de solvabilitate al afacerii, este în acelaşi timp

şi un indicator pe baza căruia se judeca fezabilitatea acesteia. Un alt indicator

Page 330: ECONOMIE AGROALIMENTARA

330

important ce trebuie determinat este pragul de viabilitate care consta în nivelul

minim de activitate (menţine şi servicii) necesara, la un anumit nivel de preţuri sau

tarife, pentru ca afacerea sa aibă asigurata perenitatea, în acest punct veniturile

sunt egale cu cheltuielile. Pragul de viabilitate se mai numeşte în literatura de

specialitate şi pragul de rentabilitate, punctul mort sau punctul de echilibru.

Planul de finanţare: Planul de finanţare arata cum vor fi finanţate

investiţiile şi fondul de rulment. El arata de asemenea echilibrul intern al

proiectului adică, măsura în care imobilizările pe termen lung sunt acoperite de

banii proprii şi de împrumuturile pe termen lung. Volumul împrumuturilor

necesare şi posibile se stabileşte împreună cu banca creditoare.

Planul de trezorerie: Planul de trezorerie este un tablou lunar care arată

încasările şi cheltuielile, lună de lună, menţionând sumele şi datele la care au loc

încasările sau plăţile. Acesta este un instrument de gestiune indispensabil, mai ales

în primii ani, deoarece permite să se vadă momentele dificile şi să se conducă cât

mai bine fluxul de trezorerie. Atunci când se prevede o "gaura de trezorerie", faptul

ca este cunoscuta previzional mai dinainte, permite găsirea şi punerea în aplicare a

unor soluţii mai puţin costisitoare: amânarea negociata a plăţii, împrumuturi mai

ieftine, vânzarea stocurilor, etc. Stabilirea unui plan de trezorerie previzional

permite judecarea nevoilor de bani lichizi în faza de demaraj şi de a le finanţa din

sursele cele mai puţin costisitoare. Stabilirea planului de trezorerie este o munca

dificilă care necesita multe calcule, cifre suficient de fiabile şi informaţii cât mai

precise asupra cheltuielilor şi a veniturilor previzionale.

Bilanţul: Bilanţul previzional este fotografia a ceea ce va poseda

exploataţia agroturistică la sfârşitul exerciţiului contabil. El se prezintă sub forma

unui tablou echilibrat care recapitulează, la activ, imobilizările (terenuri,

construcţii, materiale) şi banii realizabili sau disponibili (creanţe, bani în cont, bani

în casa...), iar la pasiv, sursele care au finanţat elementele din activ. Bilanţul

postfaptic sau bilanţul ordinar se stabileşte anual, şi consfinţeşte radiografia

activităţii economice la 31 decembrie a fiecărui an.

Page 331: ECONOMIE AGROALIMENTARA

331

Alegerea statutului. Pasul următor în analiza soluţiilor posibile îl constituie

alegerea statutului profesional şi social, pentru ca fiecare activitate trebuie

organizata, clasificată şi atestată după normele legale, în domeniul turismului rural

şi a agroturismului, în ţara noastră, evantaiul alegerilor posibile este foarte

restrâns, fiind stabilite prin lege doar doua forme: pensiunea turistică şi pensiunea

agroturistică, ambele fiind forme ale turismului rural. Dar chiar şi în acest caz,

trebuie stabilit clar ce forma de turism se va practica, deoarece fiecare din cele

două forme de turism au norme specifice de atestare şi de clasificare. Este esenţial

să se înţeleagă ca formă de organizare, şi respectiv statutul profesional şi social al

afacerii trebuie să ţină cont de: dezvoltarea posibila a afacerii, de situaţia juridică,

financiară şi fiscală în momentul demarajului, de organizarea familială, de

evoluţiile viitoare posibile şi de obiceiurile locale.

Precizarea comercializării. In continuare, rămâne de precizat

comercializarea produselor agroturistice. în studiul preliminar se vor studia

modurile de comercializare în vigoare pentru produsele proiectate şi se va preciza

politica de vânzare. Această politică se va stabili în funcţie de costurile produselor

şi de preţul de vânzare dorit, în cazul agroturismului, comercializarea se face în

direct, la ferma, atât pentru servicii şi produse alimentare servite în timpul meselor

cât şi pentru produsele agricole proaspete sau prelucrate vândute direct turiştilor

veniţi la fermă pentru consumul acasă, în tot cazul în afara fermei. O atenţie

deosebită trebuie acordata imaginii produselor şi serviciilor prin „mărcile" folosite,

mesajului pe care antreprenorul sau întreprinzătorul doreşte să-1 transmită,

mijloacelor financiare (bugetului) afectat pentru reclama şi tehnicilor folosite

pentru publicitate (prezentarea în cataloagele editate de câtre diferite structuri

publice sau profesionale, pliante, mass-media, etc.). întrucât aceste lucruri sunt

puţin mai tehnice, este necesara apelarea la serviciile calificate ale asociaţiile

agroturistice sau la alte structuri de consultanţă şi extension. Proiectul trebuie să

cuprindă resursele necesare pentru aceste acţiuni. Trebuiesc prevăzute mijloacele

necesare chiar şi pentru atragerea consultanţei calificate privind proiectul de

Page 332: ECONOMIE AGROALIMENTARA

332

amenajare agroturistică a exploataţiei agricole cu ajutorul căreia proiectul va fi

optimizat şi planificată dezvoltarea exploataţiei. Dacă proiectul este încă fiu, nu

trebuie angajate cheltuieli importante pentru o publicitate pentru un proiect care

riscă să devină rapid neadaptat.

Alegerea celei mai bune implementări a proiectului. Alegerea celor mai

bune soluţii tehnice, juridice, fiscale şi sociale dintre toate cele posibile (si

totdeauna sunt mai multe variante posibile) este rezultatul unui efort de munca

lung şi dificil care nu poate fi ocolit. Desigur ca fiecare varianta are avantajele şi

dezavantajele sale, dar montajul ales trebuie sa fie cel mai coerent posibil, şi cel

mai corelat cu restricţiile de timp şi financiare ale exploataţiei. El trebuie de

asemenea adaptat nivelului real de competenta al exploatantului şi mediului

natural economic şi social. Cel mai bun montaj este un echilibru între:

- obiectivele personale (ceea ce ar vrea întreprinzătorul să facă);

- posibilităţile pieţei (ceea ce ar trebui făcut); şi

- potenţialul şi resursele disponibile (ceea ce întreprinzătorul poate să facă).

Prezentarea formatizată a proiectului. Toate părţile proiectului elaborate

de-a lungul etapelor menţionate mai sus se strâng într-un dosar îngrijit. Acest

dosar este baza documentară de execuţie a proiectului, este baza de negociere cu

eventualii parteneri financiari şi este baza verificării modului de punere în operă,

de montare a proiectului şi de control a aplicării şi a dezvoltării proiectului.

Dosarul cu toate elementele proiectului este în primul rând un instrument pentru

întreprinzător ca o sinteza a muncii sale împreună cu consultanţii de specialitate,

dar şi pentru partenerii lui (pentru bancherul lui, sau pentru organele publice în

vederea unei eventuale subvenţii). Proiectul trebuie să fie redactat cu fraze scurte

şi precise, după un plan logic, raţional, cu titluri explicite şi vizibile. El trebuie să

fie bine prins în dosar, eventual legat, pentru comoditatea lecturii şi pentru a nu se

pierde nici o pagină. Trebuie numerotate toate paginile dar numai în ultimul

moment, când dosarul este constituit complet şi definitiv. Informaţiile copioase şi

complementare se grupează în anexe numerotate, în tablouri, scheme, grafice,

Page 333: ECONOMIE AGROALIMENTARA

333

note, etc. Volumul proiectului este în corelaţie cu importanta proiectului. Pe prima

pagina se scrie numele şi coordonatele întreprinzătorului, data şi un cadru gol în

care se va scrie adresa destinatarului. Vine apoi un text de câteva linii cel mult, în

care se vor explica, foarte clar, marile coordonate ale proiectului şi obiectul cererii.

Pagina a doua începe cu cuprinsul dosarului. Apoi, fără a se încerca să se spună

totul ci doar alegând punctele importante şi convingătoare, se va prezenta şi

descrie proiectul, istoricul, contextul exploataţiei, contextul juridic (raţiunile

sociale, forma juridică), contextul comercial (piaţă, concurenţă, poziţionarea

tarifară...). După aceea trebuie prezentat pe scurt bugetul de investiţii, conturile

rezultatelor previzionale pe trei ani şi o sinteza a celor trei ipoteze de activitate

prevăzute: scăzută, medie şi forte, şi în final, tabloul de finanţare. Dosarul poate fi

completat cu un plan de trezorerie lunar pentru primul an şi apoi trimestrial pentru

ceilalţi ani. Este util de asemenea sa fie prezentate bilanţurile previzionale, pragul

de rentabilitate, valorificarea muncii şi termenul de recuperare a investiţiei. Un

asemenea dosar sintetizează munca de studiu întreprinsă pentru demararea

agroturismului într-o exploataţie agricolă montană. Tot odată el este dovada

seriozităţii întreprinzătorului şi va influenţa într-o măsură importantă credibilitatea

acestuia în faţă autorităţilor care acordă autorizaţia de funcţionare, clasificarea şi

eventual creditarea.

Decizia realizării proiectului. De îndată ce problemele tehnice sunt

rezolvate, finanţarea asigurată, competenţele reale însuşite, deci odată ce toate

condiţiile sunt întrunite, proiectul poate fi transformat în realitate, în acest moment

se poate lua decizia de punere în opera a proiectului. Se vor face demersurile

pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, se lansează investiţiile şi se înaintează

dosarul pentru clasificare, apoi se lansează publicitatea. Dacă pe parcursul etapelor

prezentate mai sus evaluările şi calculele arată ca ar fi mai bine să se abandoneze

proiectul, trebuie făcut acest lucru fără regret deoarece acest lucru nu este un eşec

ci un act inteligent care va feri întreprinzătorul să ajungă mai târziu într-o situaţie

prea riscantă daca nu catastrofală. Această experienţă va fi fără îndoială profitabilă

Page 334: ECONOMIE AGROALIMENTARA

334

cu prilejul unei noi tentative, în faza de realizare, lucrurile se accelerează,

întreprinzătorul va trebui sa se angajeze şi rapid el va ajunge în situaţia de a nu

mai putea da înapoi. In timpul execuţiei, trebuie respectat conţinutul şi graficul

proiectului pentru că altfel este posibil să ajungă la suprainvestiţii suplimentare

neprevăzute.

Urmărirea controlul şi adaptarea proiectului. Încă de la începutul fazei

de realizare a proiectului, trebuie gândit la toate criteriile ce vor servi controlului şi

urmăririi gestiunii, dintre care contabilitatea este doar unul dintre elemente.

Periodic trebuie adaptata sau modificată afacerea, într-un asemenea

moment trebuie oprit din nou, reflectat asupra noilor probleme ce trebuie rezolvate,

de făcut noi proiecte şi de reluat total sau parţial ciclul fazelor descrise mai sus.

Adaptarea afacerii presupune de asemenea reflectarea asupra strategiei de

dezvoltarea a exploataţiei agroturistice şi programarea acţiunilor ce trebuie derulate

în timp. Trebuie lucrat permanent asupra organizării exploataţiei, asupra

comunicării interne şi externe a acesteia, asupra tehnicilor de menţine şi de

gestiune, asupra mijloacelor umane, materiale sau financiare necesare pentru

dezvoltarea activităţii. Această punere periodica în discuţie a modului de evoluţie a

afacerii şi de lămurire a întrebărilor şi a certitudinilor este garanţia conservării

performantelor activităţii agroturistice.

7.5. Demararea agroturismului într-o localitate rurală.

Dat fiind faptul ca cercetările de piaţă efectuate în ţările dezvoltate au arătat

că turiştii se îndreaptă din ce în ce tot mai mult, pentru petrecerea vacanţelor, spre

turismul rural, agenţii economici ai acestui nou fel de turism şi-au pus problema

organizării primirii cât mai ospitaliere a oaspeţilor în mediu rural, în acest scop, pe

lângă amenajarea corespunzătoare a exploataţiilor agroturistice, care reprezintă

stâlpii de rezistenţă ai turismului rural, atenţia a fost îndreptată spre amenajarea şi

organizarea localităţilor rurale de aşa manieră încât acestea să fie cât mai

atrăgătoare şi să satisfacă cât mai bine nevoile turiştilor. Din aceste preocupări a

rezultat faptul ca agroturismul poate satisface cel mai bine cerinţele turiştilor

Page 335: ECONOMIE AGROALIMENTARA

335

atunci când se organizează la nivelul comunităţii rurale pentru a realiza primirea

turiştilor în sânul acestei comunităţi. Acesta este de fapt turismul rural aşa cum a

fost definit încă de la începutul cursului. Sub acest aspect, turismul rural poate fi

organizat la nivelul satului, al comunei sau a unei zone care înglobează mai multe

comune. El poate fi organizat de câtre grupuri de fermieri care au ferme

agroturistice, de către agenţii economici care au pensiuni turistice rurale,

proprietarii de motele rurale, hanuri, şi unităţi de alimentaţie publică, aceştia fiind

cei mai interesaţi în atragerea turiştilor în localitatea lor. In organizarea turismului

rural la nivelul localităţilor şi zonelor rurale trebuie să intervină de asemenea şi

organizaţiile profesionale neguvenamentale de profil şi autorităţile publice, în afara

acestora, care reprezintă „dispozitivul" de acţiune locală având menirea punerii în

opera a turismului rural, în această acţiune mai pot fi interesaţi şi alţi factori ca de

exemplu: grupuri de investitori (societăţi de investiţii şi bănci), firme furnizoare de

echipamente destinate „urbanizării" localităţilor rurale, firme de proiectare, firme

şi organizaţii de promovare a turismului, şi nu în ultimul rând biserica sau

organizaţia de cult religios locală. Acţiunea trebuie susţinută de serviciile de

consultanţă implicate în dezvoltarea rurală, pentru ca proiectele ce se vor realiza să

aibă un suport profesional şi o competenţă profesională adecvată. După cum s-a

văzut în capitolul precedent, amenajarea turistică a localităţilor rurale consta, în

special, în realizarea în comun sau în cooperare, pe baza unui proiect de ansamblu,

a mijloacelor sau a implantărilor de agrement şi de înfrumuseţare a localităţii,

precum şi rezolvarea unor probleme de gospodărie locala pentru a face ca satele

agroturistice, „ariile rurale de primire" sau zonele rurale în ansamblul lor să fie mai

bine echipate pentru a atrage turiştii şi pentru a-i face să revină.

7.6. Formularea strategiei de dezvoltare a turismului rural

7.6.1. Consideraţii generale

După parcurgerea unui ansamblu de aspecte privind turismul rural şi

agroturismul de-a lungul cursului, dobândind o serie de cunoştinţe de bază, de

concepte şi noţiuni fundamentale în acest domeniu, acum este posibila abordarea

Page 336: ECONOMIE AGROALIMENTARA

336

unei probleme de mare importanta teoretica şi practica, şi anume metodologia de

formulare a unei strategii de dezvoltare a turismului rural şi a agroturismului. în

literatura de specialitate (10) se considera ca o strategie de dezvoltare turistică pe

aceste baze nu numai ca s-ar încadra perfect în curentul normal al dezvoltării

locale, ci mai ales ar permite promotorilor săi să „deturneze" în favoarea lui pe cei

care au prins gustul unor vacanţe „adevărate", mai umane şi mai libere. Pe scurt, ar

fi vorba, pe de o parte, de utilizarea mai buna a instalaţiilor de primire modificând

conţinutul lor prin aportul valorilor noi, iar pe de altă parte, de completarea lor

printr-un turism alternativ care, îi dă celui aflat în vacanţă dimensiunea sa

individuală, şi va restaura comunităţile rurale rezidente în funcţia lor primară de

gazde bazându-se pe capacităţile de recepţie existente şi pe cei ce primesc în

prezent care sunt gata sa-si amenajeze spatiile şi/sau să-şi modifice parţial

programarea prestaţiilor lor.

Reflecţiile care urmează vor avea ca obiect:

- repertorizarea elementelor care trebuie să fie reţinute pentru identificarea

destinaţiilor turistice rurale;

- schiţarea unei strategii de dezvoltare care să răspundă în acelaşi timp

evoluţiei probabile a cererii şi prezervării autenticităţii ofertei;

- formularea propunerilor privind promovarea unui turism capabil sa

valorifice specificitatea regională;

- indicarea direcţiilor în care ar fî interesant să se dezvolte acţiuni de

marketing susceptibile să atingă subiecţii interesaţi cei mai disponibili.

Aceste reflecţii vor trebui deci considerate ca un document de lucru care va

servi unui demers colectiv în care creativitatea şi inovaţia vor ghida întreaga

cercetare, care va pune la dispoziţie mijloacele de investigare şi de analiza pe care

sunt în stare să le folosească decidenţii şi tehnicienii.

8.6.2. Aspectele economice

Opţiunea prioritară acordată turismului în mediu rural îşi găseşte

justificarea sa în obiectivele economice şi financiare care însoţesc această

Page 337: ECONOMIE AGROALIMENTARA

337

orientare. Activitatea turistică constituie, din punct de vedere economic, o

operaţiune comercială de vânzare care, în acest caz particular, priveşte serviciile şi

produsele furnizate la faţă locului. Pe acest plan, turismul favorizează dezvoltarea

menţine de materii prime, industriile de prelucrare şi mai ales serviciile (comerţ,

transport, hotelărie, etc.) care permit astfel să se reţină pe loc valoarea adăugată a

resurselor şi să se creeze noi locuri de munca.

Din punct de vedere financiar, turismul antrenează fluxuri externe care sunt

prin ele însele factori de dezvoltare deoarece volumul redus al schimburilor locale

nu permite niciodată mobilizarea unor capitaluri suficiente pentru a face faţă

nevoilor de investiţii. Obiectivul final este acela că cheltuielile efectuate de câtre

turişti să fie cât mai importante şi ca produsele consumate să fie, pe cât posibil,

cele disponibile local. Factorii care determina fenomenul sunt cei ai pieţei turistice

naţionale şi internaţionale, respectiv ai ofertei şi ai cererii.

În general, potenţialităţile turistice regionale sunt în acelaşi timp

importante, originale şi variate. Dar aceste potenţialităţi constituie, într-o anumită

măsură, produsul turistic brut. în afara cadrului natural, a centrelor de interes şi a

resurselor, produsul finit cuprinde echipamentul de primire şi de animaţie în stare

de funcţionare; acesta este produsul care trebuie să fie competitiv pe plan

internaţional şi naţional atât la nivelul calităţii cât şi al preţului. De câteva decenii

turismul este deja angajat într-o mutaţie profundă: acest fenomen marginal

caracteristic altădată unei mici elite oazive şi îmbogăţită, s-a transformat într-o

mişcare masivă care interesează de acum toate clasele sociale. Această prima

transformare, de ordin cantitativ, este acompaniată de o mişcare încă mult mai

profunda care afectează de această data aspectele calitative. Loisirul

tradiţionalmente legat de literatura şi de un anumit estetism, turismul a devenit în

zilele noastre un produs supus constrângerilor industriei: rentabilitate, profit,

marketing, publicitate, etc. Altfel spus turismul s-a supus regulilor mărfii, ceea ce

nu se petrece fără sa-i afecteze în mod considerabil natura sa.

Produs economic, turismul face parte, cu acelaşi titlu ca şi industria, din

Page 338: ECONOMIE AGROALIMENTARA

338

politică economică; toată lumea ştie ca el constituie astăzi una dintre resursele din

care anumite regiuni au reuşit să facă un vector primordial al dezvoltării lor.

Economiştii, în ce-i priveşte, au ştiut să pună în relief modul în care anumite legi

economice generale se aplică, mutatis mutandîs, în acest sector de activitate

terţiară: concentrarea, tendinţele oligopoliste, monopolurile, rata profitului, etc. De

asemenea, acest produs numit „turism" conserva o indiscutabila „specificitate". El

nu este un simplu produs fabricat pentru că punerea să în operă implică un dublu

decalaj în spaţiu şi în timp. Pentru a folosi o imagine mai comodă, „zăcământul"

este „consumat" pe loc de către cumpărător însă după intervenţia unui exploatant

mai mult sau mai puţin îndepărtat; această poate să rezulte dintr-o decizie

individuală luată mai înainte şi în alta parte, între altele, acesta este un produs în

parte „imaterial" ceea ce face exploatarea sa mai complexa şi supusa hazardului.

Acestei specificităţi a produsului trebuie deci să- i corespundă o specificitate a

strategiei dezvoltata pe teren; analiza economica este condusa aici să ţină cont de

variabile care nu sunt de ordin economic, cel puţin într-un prim stadiu.

7.6.3. Politica de ansamblu

Orice strategie de dezvoltare turistică implica, în prealabil, un anumit

număr de alegeri, care exprimă o voinţă politică, dat fiind faptul ca punerea lor în

aplicare depinde de un ansamblu de masuri coordonate. Căci daca obiectivele

clasice ale politicii turistice sunt în primul rând de ordin economic, această nu

înseamnă totuşi ca implicaţiile socio-culturale şi politice ar trebui ignorate.

Fenomenul turistic a fost antrenat de dezvoltarea economica şi de creşterea

nivelului de trai al locuitorilor din tarile industrializate; el a apărut ca o nevoie

nouă care aparţine categoriei de „bunuri de mare consum" necesare. Dar, prin

însăşi natura sa, dezvoltarea turismului nu rămâne fără efect asupra teritoriilor care

îl primesc. Această pentru ca turismul transporta cu el un sistem de valori şi de

comportamente care-i sunt proprii şi al căror impact este cu atât mai puternic cu

cât structurile socio-economice regionale sunt mai fragile. De aci decurge

necesitatea ca organele publice să se preocupe de această problema şi să prevină un

Page 339: ECONOMIE AGROALIMENTARA

339

anumit număr de dificultăţi de ordin politic şi social a căror dimensiune este cu atât

mai importanta cu cât mediul de primire rămâne vulnerabil. Trebuie deci ca

dezvoltarea turistică sa se înscrie într-o perspectivă politică, trebuie ca turismul sa

fie coordonat şi metrizat la toate nivelurile şi ca el sa-si fixeze obiective rezonabile

în raport cu evoluţia altor sectoare de menţine şi în cadrul limitei de saturaţie a

teritoriului de primire.

7.6.4. Datele de baza ale dezvoltării turistice

Obiectivele dezvoltării turistice. Este clar ca nici o ţară din lume nu poate fi

dezinteresata faţă de o sursa de devize şi de venituri a cărei perspective de

expansiune par a fi considerabile şi ale cărei consecinţe asupra balanţei de plăţi,

număr de locuri de munca şi nivelul schimburilor sunt determinante. Dar trebuie

apreciate, bineînţeles, cu toate nuanţele care se impun, rezultatele veritabile

înregistrate pe toate aceste planuri diferite, în funcţie de tipurile de turism reţinute.

Balanţa de plăti. Certamente, veniturile globale în devize, înregistrate de

câtre turism într-o ţară ca Franţa sau Italia sunt importante şi contribuie puternic la

restabilirea echilibrului balanţei de plăţi a unei ţări penalizata de degradarea

termenilor de schimb. Pe de altă parte, contribuţia reala a veniturilor turismului la

balanţa de plăţi nu poate fi stabilita decât scăzând toate bunurile şi serviciile

importate direct de acest sector (produse de consum) sau prin intermediul altor

sectoare care contribuie la elaborarea produsului turistic (construcţii, echipamente,

transporturi). S-a putut vedea chiar ca uneori, într-un cadru economic dependent,

cererea turistică stimulează mai mult importul decât producţia.

Incidenţele asupra pieţei muncii. Turismul este în general un mare furnizor

de locuri de munca directe (hotelărie, agenţii de voiaj, transporturi, personal de

încadrare turistică) sau de o maniera induită, în toate sectoarele care contribuie la

dezvoltarea turistică (construcţii, agricultura, industrie, comerţ artizanat). Cu toate

acestea, în acest sector se petrec destul de frecvent deziluzii în privinţa locurilor de

muncă, de exemplu:

- fluxurile turistice nu se distribuie în mod egal în tot cursul anului ceea ce

Page 340: ECONOMIE AGROALIMENTARA

340

antrenează angajarea unui important număr de sezonieri, ceea ce pune probleme de

şomaj parţial;

- locurile de muncă atractive, pentru ca sunt bine remunerate şi investite cu

responsabilităţi, sunt relativ puţin numeroase şi cer un grad de calificare adese prea

înalt pentru mâna de lucru disponibilă;

- în scopul rezolvării acestor dificultăţi, devine foarte curând

indispensabila realizarea unor importante mijloace de formare, ale căror costuri se

adaugă la investiţiile deja consimţite, şi pentru care personalul de încadrat trebuie

să câştige o formare tehnică şi pedagogică.

In ceea ce priveşte numărul de locuri realmente create, este dificil de

determinat ca o rată în raport direct cu numărul de paturi create; această va depinde

puternic de stadiul de dezvoltare economică al regiunii luata în considerare şi de

productivitatea locuitorilor săi; raportul este redus atunci când productivitatea

muncii este ridicata sau gradul de automatizare a serviciilor avansează şi puternic

în cazul invers. In stadiul actual de al cunoştinţelor asupra acestei probleme, nu

exista decât puţine date disponibile dar este clar pe de alta parte ca numărul de

locuri de munca create de câtre dezvoltarea turistică depinde, într-o largă măsură,

de opţiunile considerate în ceea ce priveşte formele de turism reţinute. Schematic,

se poate consideră ca turismul „de înaltă clasă" necesita mai multe perfecţionări

tehnice decât turismul „standard" care se acorda mai uşor cu personal mai puţin

calificat.

Schimburile intersectoriale. Repercusiunile activităţii turistice asupra altor

sectoare de menţine depinde mai mult de gradul de diversificare şi de fluiditate al

acestor sectoare şi de capacitatea de răspuns a circuitelor economice la nevoile

exprimate decât de volumul cererii create. Cu cât diferitele sectoare economice

sunt mai evoluate şi mai dezvoltate, cu atât coeficientul multiplicator al turismului

este mai ridicat; acest coeficient atinge de altfel maximul sau atunci când aporturile

externe devin vecine cu zero. Intensitatea „evaziunii de origine turistică" fiind

strâns legata de capacitatea productiva a economiei, este fundamental ca în mod

Page 341: ECONOMIE AGROALIMENTARA

341

simultan cu expansiunea turistică sa fie dezvoltat un aparat economic local

structurat şi echilibrat.

7.6.5. Tipologiile de turism

Toate cele prezentate mai sus conduc la a gândi ca alegerea fundamentala

trebuie sa se facă în ceea ce priveşte stilul şi normele de dezvoltare turistică cel

mai bine adaptate caracteristicilor regiunii:

- tipul de turism cel mai capabil sa atragă cu prioritate o clientela care

dispune de o înaltă putere de cumpărare şi care aduce un important volum de

încasări implică, în acelaşi timp, investiţii dificil de rentabilizat; el cere adesea

intervenţia întreprinderilor turistice experimentate, adesea străine lumii rurale şi

provoacă uneori un decalaj brutal între populaţia de rezidenţi şi cea de vacanţieri,

ceea ce crează distorsiuni sociale importante;

- dimpotrivă, cu condiţia ca amenajarea acceselor să o permită, este

posibilă dezvoltarea unui turism mai modest, primit în mici stabilimente conduse

de câtre rezidenţi, ale cărui exigente la nivelul serviciilor sunt mai mici, dar cum

trebuie compensata pierderea de venituri cu un număr mai mare de turişti, acesta

pune foarte repede altor sectoare de menţine probleme ce nu sunt totdeauna uşor de

rezolvat.

O combinare armonioasă a acestor două formule este fără îndoială

abordarea cea mai realista a unei dezvoltări turistice ale cărei efecte de antrenare ar

trebui să fie de asemenea optimiste deoarece, atunci când gama de instalaţii este

largă, regiunea are şanse mai multe de acces la o notorietate reală.

Efectele socio-culturale. Avantajele create de turism pe plan social (crearea

locurilor de munca dezvoltarea infrastructurilor, echipamente colective) sunt şi

acestea destul de ambigui deoarece dacă populaţia rezidentă găseşte avantaje în

aceste investiţii, nu este mai puţin adevărat ca finalitatea acestor lor rămâne, în

primul rând, sosirea unor clase privilegiate, în plus, implantarea turistică nu poate

juca rolul de stimulator al economiei regionale decât cu preţul unor inovaţii

importante în ordinea economica, ceea ce accelerează explodarea structurilor

Page 342: ECONOMIE AGROALIMENTARA

342

existente; impactul asupra sectorului primar tradiţional rămâne foarte slab. Oricare

ar fi situaţia, bilanţul costurilor şi beneficiilor sociale nu poate fi stabilit decât

luând în considerare doua tipuri de reflecţii:

- a cuantifica aporturile turismului pe plan social, adică a contabiliza

efectele asupra locurilor de muncă colective şi a creşterii nivelului de viaţă;

- a califica efectele negative cum ar fi fenomenul de respingere, chiar de

refuz, a turismului de câtre populaţiile locale şi procesul de alienare culturală care

riscă să se dezvolte.

Turismul considerat sub acest unghi, nu poate fi apreciat decât la nivelul

macroeconomic al întregii regiuni, el nu poate fi măsurat în termeni de

întreprindere, adică urmând criterii microeconomice. Analiza costurilor/

beneficiilor economice implică aici, în mod necesar, pe cea a costurilor/

beneficiilor sociale, fără de care implicaţiile socio-politice ar risca sa ia, cu timpul,

o amploare considerabilă.

7.6.6. Mijloacele unei politici de comercializarea turismului

Noţiunea însăşi de dezvoltare implică o participare importanta a puterilor

publice, la toate nivelele de decizie, cu scopul de a fi în măsură să atingă

obiectivele pe care şi le-au propus.

Incidentele turismului asupra balanţei de plăţi, a locurilor de muncă, a

nivelului schimburilor intersectoriale, aşa cum s-a arătat mai sus, fac şi mai

necesara punerea în aplicare a acestor acţiuni.

Acţiuni de ansamblu. Fiind vorba de destinaţii cu vocaţie esenţialmente

receptivă, statul este unicul agent, care prin obiectivele sale şi prin capacitatea sa

financiară, poate să pună în operă o politică turistică globala. Sectorul public este

într-adevăr singurul care poate sa integreze diferitele servicii turistice în beneficiul

ţării de primire însăşi şi conform cu politica sa de dezvoltare. Faţă de creşterea

concentrării cererii şi de tendinţele oligopoliste ale marilor operatori de „produse

turistice complete", colectivităţile teritoriale rămân interlocutorul privilegiat. Fără

o acţiune precisă şi intensa a puterii publice, disparitatea forţelor prezente va face

Page 343: ECONOMIE AGROALIMENTARA

343

ca operatorii ţărilor emiţătoare de turişti sa monopolizeze piaţă, cu toate

consecinţele păgubitoare pentru dezvoltarea turistică ce vor rezulta din această.

Dar înainte de a acţiona asupra raporturilor comerciale cu operatorii, trebuie

provocată în primul realizarea unei oferte credibile, al cărui volum şi caracteristici

esenţiale o plasează într-o poziţie bună pe piaţă. Constrângerile rentabilităţii

financiare fiind dificil de compatibilizat cu cele ale unui demaraj turistic ambiţios,

statul şi colectivităţile teritoriale sunt singurele în măsură să consimtă finanţarea

investiţiilor necesare, cel puţin într-o prima etapa. Acţiunea puterii publice trebuie

să fie axată pe liniile fundamentale de forţă, şi anume:

- legătura permanentă cu alte sectoare economice, în funcţie de obiectivele

globale de dezvoltare;

- coerenta necesară între toate măsurile luate;

- importanţa primordială a promovării, a cărei finalitate este nu numai de a

vinde serviciile pe piaţă internaţională, ci mai ales de a rentabiliza produsele

disponibile pe plan local.

Strategia de marketing. In faţa situaţiei actuale a turismului internaţional,

statul trebuie să adopte o politică turistică coerenta iar colectivităţile teritoriale să

utilizeze tehnici de marketing apropriate. Dezvoltarea turistică nefiind un scop în

sine, statul şi colectivităţile locale trebuie să o determine în funcţie de obiectivele

lor globale şi să măsoare bine riscurile asumate pe plan sociologic şi ecologic: ei

sunt deci conduşi la a respecta imperative specifice cum ar fi tipologia turismului

de promovat, segmentele de clientela vizate, numărul optim de turişti care este de

dorit să fie primit, etc. în tot cazul, strategia de marketing trebuie să progreseze

urmând direcţiile clasice deoarece difuzarea unui produs, daca vrea să se bazeze pe

o comercializare reala, nu se poate mulţumi doar cu o promovare „instituţională"

sau „de prestigiu"; ea trebuie să utilizeze în mod necesar de asemenea practicile

comerciale performante. Acţiunile mixului de marketing vizează patru puncte

principale: produsul, preţul, distribuţia şi comunicaţia.

Produsul. Trebuie puse în raport resursele disponibile şi caracteristicile

Page 344: ECONOMIE AGROALIMENTARA

344

pieţei; de altfel este important de subliniat rolul predominant pe care îl joacă piaţa

în acest domeniu. Această deoarece este periculos sa se fondeze dezvoltarea

turistică teritorială pe resurse, adesea superioare multor altora, dar care nu sunt în

concordanţă cu poziţia geografică a regiunii care le produce faţă de diferitele pieţe

furnizoare de turişti sau cu motivaţiile dominante ale cererii.

S-a vorbit mult despre definirea unui produs „autentic". Numeroase

destinaţii turistice au impresia că proliferează formule complet deconectate de

medii - în particular de mediul uman - în care se inserează ele. S-a constatat chiar

că anumiţi turişti ar putea să petreacă 2-3 săptămâni într-o staţiune de vacanţă fără

a avea nici un contact cu populaţia de primire şi fără să cunoască nimic despre

realitatea ţării în care au sejurnat. Specificitatea unui produs trebuie sa fie

„autentificată" printr-o inserţie a ţării de primire şi a valorilor sale proprii în

formulele care răspund aşteptărilor turiştilor, în afara turismului de vacante, este

importanta promovarea diverselor forme de turism itinerant: excursii, circuite,

periple... Dar aceste grupe trebuie sa fie totdeauna de 8 persoane, care să circule în

mini-car; acest mod de transport prezintă numeroase avantaje:

- mobilitatea grupului;

- absenţa subgrupurilor ocazionale;

- bună integrare în mediul de primire (un autobuz de 40 de locuri este

aproape totdeauna resimţit ca o agresiune);

- încadrarea cu un şofer-ghid, recrutat întotdeauna din comunitatea sa,

format de către structurile de primire în cunoaşterea siturilor, monumentelor şi

manifestările itinerarului şi priceput în animaţie; el va putea asigura astfel o

ambianţă convivială şi destinsă;

- folosirea completa a locurilor de cazare, pentru ca şapte grupe corect

programate, petrecând fiecare seara în şapte locuri diferite, nu ocupa decât patru

camere dar şapte zile.

Preturile. Preţurile constituie un aspect corolar al produselor. Rolul

preţurilor este fundamental ţinând cont de marea lor elasticitate şi de

Page 345: ECONOMIE AGROALIMENTARA

345

competitivitatea ofertei. Dezvoltarea concentrării cererii şi caracteristicile actuale

ale pieţei arata ca numai o organizare locala structurata este capabilă să se impună

în faţa marilor grupuri şi să fixeze preţurile la un nivel acceptabil, rămânând totuşi

în gama ofertelor concurente. Preţurile prestaţiilor în mediul rural rămânând în

general destul de ridicate în raport cu alte destinaţii comparabile, este necesara

fixarea asupra a doua obiective:

- ameliorarea calităţii produselor propuse;

- îmbogăţirea conţinutului produselor prin prestaţii conexe care permit

turiştilor să „viseze".

Trebuie conservată tot timpul rentabilitatea turismului şi nu trebuie vândut

cu pierderi sub pretextul menţinerii într-un evantai de preţuri definite de câtre

concurentă.

Distribuţia. Distribuţia constă în a alege şi a încuraja canalele care convin

cel mai mult produselor şi destinatarilor stabiliţi. Există mai multe alternative

posibile, dar nu trebuie neglijat faptul că poziţia dominantă a marilor operatori de

turism, legată de dezvoltarea vânzărilor de produse „tout compris", necesită o

organizare a ofertelor, regrupate în sânul structurilor regionale, chiar

interregionale, şi acestea federate la nivel naţional, care să permită să controleze şi

chiar să concureze operatorii.

Comunicaţia. Sub această vocabulă se regrupează ansamblul acţiunilor care

contribuie la dezvoltarea vânzărilor, de exemplu, publicitate, relaţii publice şi

acţiuni de promovare şi/sau de stimulare. Publicitatea trebuie să meargă mână în

mână cu toate celelalte acţiuni de marketing pentru a avea succes asupra

vânzărilor, în tot cazul, ea trebuie să însoţească stabilirea contactelor strânse între

responsabilii din domeniul turismului cu organizaţiile profesionale, cu distribuţia,

cu liderii de opinie (jurnalişti şi personalităţi) precum şi a publicului larg. Nu

trebuie uitat că publicitatea zisă „de la gura la ureche" făcută de către clienţii

satisfăcuţi de serviciile prestate rămâne un element major al publicităţii şi al

imaginii unui produs turistic. Ori, această depinde, în mod esenţial, de calitatea

Page 346: ECONOMIE AGROALIMENTARA

346

serviciilor furnizate, ceea ce implica adoptarea unei politici de dezvoltare

apropriată, capabilă să acompanieze, prin formare, actorii de teren în realizarea

sarcinilor lor.

Perspectivele turistice. Turismul clasic, chiar şi în tarile dezvoltate

europene, deşi pare a fi mai puţin afectat, acolo, decât alte sectoare de activitate,

de câtre criza economică mondială, trece totuşi printr-o serie de dificultăţi:

consumatorii sunt foarte preocupaţi de problema preţurilor iar producătorii de

turism au tendinţa de a reduce gama produselor pentru a putea rezista tendinţelor

de menţinere sau scădere a preţurilor, în timp ce o nouă clientelă apare şi doreşte

să găsească formule turistice diferite. Concurenţa înverşunată în care se livrează

operatorii ii conduce la asemenea politici de preţuri care antrenează o depreciere a

serviciilor şi o anumită sugrumare a producătorilor. Dat fiind faptul ca cel care

beneficiază de serviciile turistice este consumatorul, acesta nu-şi reduce pretenţiile

şi ajunge în final să nu mai fie capabil să estimeze corect costul real al serviciilor

ce-i sunt făcute. Toate acestea militează în favoarea a doua teză:

- prima constă în punerea în aplicare a unei reţele de distribuţie directă sau

semi-directă, cu condiţia ca aceasta să fie credibilă;

- cea de a doua conduce la a gândi totuşi ca numai inovaţia este aceea care

va permite unor destinaţii să se demarce în raport cu altele.

Cea de a doua abordare a intrat deja de câtva timp în teoria economică şi

poate fi rezumata în cinci puncte:

- fabricarea unui nou produs;

- introducerea unui nou procedeu de fabricaţie;

- deschiderea unei noi pieţe;

- descoperirea unui nou zăcământ;

- o nouă organizare.

Adaptarea acestei teorii în sectorul turismului rural a fost parţial făcută. Dar

inovarea presupune în mod evident apelarea la cercetare şi trebuie luat în

considerare faptul că dacă acest demers este singura alternativă a declinului

Page 347: ECONOMIE AGROALIMENTARA

347

previzibil al turismului ca element valorizant, ea nu poate fi pusă în aplicare fără

ajutorul puterii publice. Numai ea este capabila sa mobilizeze actorii şi mijloacele

financiare fără a urmări pentru moment profitul ca obiectiv.

Problematica dezvoltării turistice. Trei preocupări trebuie să orienteze

reflecţiile:

- a face de aşa manieră încât turismul să asigure în primul rând echilibrul

local şi nu numai pe cel al ansamblului regiunii;

- a considera turismul ca un element capabil sa suscite realizarea

infrastructurilor de care au nevoie populaţiile rezidente şi să contribuie la

rentabilizarea lor

- a insera turiştii în ţesutul uman de primire repartizându-le cât mai bine

posibilităţile de răspuns la mediu.

In acest fel se poate ajunge la un anumit număr de postulate:

- a prefera marilor ansamble turistice, recepţiile dispersate pe ansamblul

teritoriului

- a amenaja loisirul de aşa manieră încât să poată fi trăit într-un mod al

schimbării şi al contactelor;

- a promova o animaţie globală, a cărei artizani să fie populaţiile rezidente,

dar care să permită turiştilor să participe la elaborarea lor, la punerea lor în opera şi

la trăirea lor.

Procedând de această maniera va deveni posibilă punerea în valoare a

valorilor culturale şi spirituale profunde ale comunităţii rurale prin dezvoltarea

turismului rural, asigurând în acelaşi timp:

- restaurarea conţinutului loisirurilor de vacanţă obligând turişti să meargă

la ele în loc să le găsească la poarta lor;

- omogenizarea participării colectivităţilor rezidente şi a efectelor

economice ale turismului distribuind pe ansamblul teritoriului mai mulţi poli de

atracţie;

- favorizarea întâlnirilor de tot felul prin aranjarea calendarului de vacanţă

Page 348: ECONOMIE AGROALIMENTARA

348

în concordanţă cu sărbătorile şi manifestările culturale, organizarea unor activităţi

sportive şi de loisir, programarea unor excursii şi circuite, participarea eventuala a

turiştilor la lucrări colective şi artizanale; a nu fi neglijate deloc elementele fizice

naturale care pot fi, în mod evident, centre de interes.

In tot cazul, participarea turiştilor la o activitate oarecare nu poate avea în

vedere decât un grup restrâns, cu scopul de a pune în valoare contactele

individuale. Dar, turismul rural nu poate avea şanse de succes decât cu respectarea

unor condiţii dintre care merita a fi reţinute:

- dezvoltarea unui urbanism adaptat nevoilor populaţiilor rezidente

(inclusiv prin amenajarea patrimoniului construit;

- promovarea unui produs turistic susceptibil sa răspundă motivaţiilor

clientelei pe care se contează, ameliorând condiţiile de viaţă ale populaţiei

primitoare;

- rentabilizarea produselor turistice dând turismului o dimensiune umana

care să convină atât vacanţierilor cât şi rezidenţilor: primilor pentru că găsesc în

mediul rural liniştea şi destinderea pe care o caută, secunzilor pentru ca ei pot

măsura ameliorările pe care li le aduce turismul condiţiilor lor de viaţă.

Recomandări pentru o strategie de dezvoltare a turismului rural. Dacă

teoretic, faptul turistic în mediul rural trebuie conceput ca o activitate privată,

dezvoltarea lui nu se poate concepe fără o anumita încadrare din partea puterii

publice, chiar şi extrem de suplă. Aceasta nu presupune deci o planificare rigida ci

doar o coerenţă a acţiunilor succesive cu investiţiile consimţite sau stabilite.

Determinarea gradului de implicare a statului în dezvoltarea activităţii turistice se

poate aprecia sau evalua prin puterile reale pe care le deleagă organismelor

responsabile cu dezvoltarea locală. Este de dorit ca aceste structuri să dispună de o

largă autonomie atât decizională cât şi bugetară. Eficacitatea unui organism de

dezvoltare turistică se stabileşte deci, în final, în funcţie de capacitatea sa de a

defini conţinutul ofertei, de atenţia pe care o acorda caracteristicilor şi evoluţiei

cererii, imaginaţiei de care dă dovadă în materie de organizare şi de promovare, şi

Page 349: ECONOMIE AGROALIMENTARA

349

mai ales de flexibilitatea şi de supleţea în luarea deciziilor. O strategie de

dezvoltare a turismului rural pe un anumit teritoriu implică armonizarea intervenţie

publice cu acţiunea privată sub cel puţin trei aspecte: infrastructurile, conservarea

şi valorificarea patrimoniului şi formarea profesională.

Infrastructurile. In acest domeniu se află una dintre liniile de demarcaţie

dintre intervenţia statului activitatea privată: în materie de echipamente,

infrastructurile implică în general puterea publică, în timp ce găzduirea şi animaţia

revin iniţiativei individuale, în domeniul turistic, conceptul de infrastructură cere

anumite precizări:

- infrastructuri fizice cu caracter general, utilizate şi de câtre alte sectoare

de activitate economică şi socială, cum ar fi: aerodromuri, porturi, autostrăzi şi

drumuri, electricitate, asanarea unor teritorii, telecomunicaţii, etc.;

- infrastructuri servicii publice : posta, paza şi securitate, igiena, etc;

- infrastructuri propriu-zis turistice: echipamente colective de găzduire, de

animaţie şi de comerţ care constituie într-adevăr centrul nervos al sectorului.

Atunci când este vorba de o lansare cu destinaţie turistică este, în general,

de dorit ca, chiar şi pentru infrastructurile turistice, investiţiile sa fie prefinanţate

de către stat de maniera să faciliteze demararea operaţiunilor, în acest scop, pot fi

anvizajate una sau mai multe acţiuni, operaţiuni sau proiecte pilot de găzduire, de

animaţie şi de promovare cu acelaşi scop ca şi al investiţiilor de antrenare.

Gestiunea comercială neintrând nici în atribuţiile şi nici în calificările statului, este

bine ca el să se descarce de aceste sarcini plasându-le organizaţiilor profesionale pe

baza unor contracte de locaţie-vânzare asociate cu „caiete de sarcini", sau

controlându-le prin intermediul unor societăţi de economie mixta însărcinate cu

exploatarea instalaţiilor, în ceea ce privesc infrastructurile de primire, numai un

studiu aprofundat al mediului fizic şi uman poate să permită stabilirea unei scheme

de amenajare a spaţiului. In acest sens s-ar putea reţine câteva recomandări, astfel:

- definirea zonelor şi perimetrelor turistice de protejat;

- modularea unor raporturi şi reguli de conduita privind citurile de primire

Page 350: ECONOMIE AGROALIMENTARA

350

şi celelalte zone, mai vulnerabile, mai ales daca este vorba de medii fragile, unde

trebuie menţinute fluxurile turistice sub un anumit prag peste care pot deveni

perturbabile;

- cercetarea şi indicarea unei arhitecturi care sa nu fie o agresiune la adresa

siturilor şi utilizarea, ori de câte ori este posibil, a unor materiale de construcţii

locale şi a unor concepţii arhitectonice tradiţionale locale.

Conservarea şi valorificarea patrimoniului. Turismul se pretează la

interpretări diverse. Răspunsurile sunt relativ simple atunci când este vorba de un

patrimoniu monumental istoric. Turismul este un vector de modernizare; el nu

crează modernizarea deoarece fenomenul exista în afara lui, dar el accelerează

procesul de modernizare. De aci rezultă un soc între modelele de culturi. Repetiţia

frecventa a sosirii grupurilor suscită foarte repede efecte dezintegratoare în

comunele vizitate, ceea ce impune o mare vigilenţă. De aci rezulta necesitatea unor

acţiuni care pot fi de mai multe tipuri, astfel:

- o campanie de pregătire a mentalităţilor locale care nu va fi deloc eficace

decât daca avantajele concrete sunt percepute imediat de câtre populaţie;

- o descentralizare a responsabilităţilor de fiecare dată când se pun

probleme de primirea unor grupuri de turişti.

Această presupune organizarea unor scheme turistice începând cu centrele

de „despachetare", cu puncte de oprire, unde un responsabil calificat să fie în

măsură să iniţieze vizitatorii asupra unor situaţii pe care adesea ei nu le cunosc. De

asemenea, nu trebuie neglijat ghidul local. Aceste persoane ce se vor ocupa cu

anumite imagini despre localitatea şi zonă respectiva; ei sunt din punct de vedere

psihologic „ambasadorii culturii lor". De ei depinde integrarea turismului în

mediul social şi natural al lumii rurale pentru ca ei trebuie să-i facă pe turişti a

înţelege care este conduită adecvată şi cea deplasată, acţionând direct asupra

comportamentului turiştilor.

Formarea. Consideraţiile de mai sus nu dau decât o imagine asupra

fragilităţii „mediului turistic" Ele subliniază necesitatea unei vigilente din partea

Page 351: ECONOMIE AGROALIMENTARA

351

statului pentru a nu fi supuse unei presiuni mercantile toate elementele unui

patrimoniu identitar. Odată stabilite obiectivele unei strategii de dezvoltare a

turismului în mediul rural, nu trebuie disociata formarea oamenilor de cea a

infrastructurilor de primire, dimpotrivă, aceste două acţiuni trebuiesc sincronizate.

Problemele de formare se pun deci pe trei planuri:

- cel al personalului local: actori şi producători de produse şi servicii;

- cel al agenţilor organizaţiilor de primire: oficii de turism şi sindicate de

iniţiativă, responsabilii de centre sau de staţiuni turistice;

- cel al operatorilor de teren: „asamblori", şi „ajustori" de produse,

responsabililor cu urmărirea actorilor şi a clienţilor, a animatorilor şi a

acompaniatorilor.

In toate aceste domenii, este indispensabil să se procedeze la timp la

analiza şi la programarea nevoilor. Pe un plan mai general, trebuie avută în vedere

iniţierea întregii populaţii în primirea turistică şi informarea acesteia asupra

consecinţelor blocării într-un asemenea sector de activitate guvernat de reguli

comerciale.

In ceea ce priveşte activităţile conexe, este necesar a fi analizate motivaţiile

valorificării acestor funcţii pentru a evita unele elemente de frânare, în sfârşit

trebuie notat ca numai formarea de baza nu permite punerea în opera a serviciilor

turistice operaţionale şi eficiente; acestea trebuie acompaniate şi urmărite de

echipe specializate, la locul de producere, printr-o consultanţă adecvată, în ceea

ce-i priveşte pe acompaniatori, care joacă rolul de „liniuţă de unire" între rezidenţi

şi turişti, în afară de faptul ca ei trebuie să fie recrutaţi, de preferinţa, din sânul

acestor comunităţi, formarea for trebuie să-i ajute să-şi însuşească „arta

comunicării" precum şi o serie de cunoştinţe tehnice. Structurile de învăţământ

agricol trebuie să se ocupe de aceste probleme şi să organizeze cursuri de formarea

ghizilor-acompaniatori din „ţări" (zone) care sa asigure o dublă exigenţă: fiecare

ghid să-şi cunoască bine „ţara" sa şi să ştie să înţeleagă aşteptările turiştilor în

scopul de a răspunde acestora a în mod precis.

Page 352: ECONOMIE AGROALIMENTARA

352

B I B L I O G R A F I E

1. Ioan Csosz: „Contribuţii la optimizarea structurii de producţie

agromontană din zonă Semenicului". Teza de doctorat. Universitatea de Ştiinţe

Agricole a Banatului", Timişoara, 1995.

2. Emmanuel de Martorme: „Sur la periode glaciaire dans Ies

Karpates Meridionalles" în C.R. Acad. Sci. Fr. vol. CXIXXIX, Paris, l 889; „Lapiez

dans des grescretaces (masif du Bucegi -Roumanie)", în „Bull.Soc. Geog. de Fr.",

3eme serie, vol. XXVII, 1889; Recherches sur la periode glaciaire dans Ies

Karpates Meridionalles", în „Bull. Soc. Geog. de Fr.", 3eme serie,vol. XXVII,

Paris 1990; „La Valachie",Paris, 1902; „Sur Ies platformes de haute sommets des

Alpes de Transilvanie", Paris, 1907; „Excursions geographiques de Ilnstitut de

Geographie de FUniversite de Cluj", voi L (1922), Cluj, 1924, etc.

3. Paul Mackendrick: „Pietrele Dacilor vorbesc" Ed. stiintif.şi enciclop.,

Bucureşti, 1978.

4. Ion Talaba: „Turismul în Carpaţii Orientali". Ed. pt. turism, Bucureşti,

1991.

5. O. Snak: „Economia şi organizarea turismului". Ed. sport-turism. 1976.

6. x x x: „Rural Tourism Handbook". Selected Case Studies and

Development Guide. U.S. Department of Commerce/ United States Travel and

Tourism Administration

7. Henri Grolleau: „Preface" la „Le tourisme rural" par Francois Moinet,

Editions France Agricole, l -ere edition., 1993.

8. Francois Moinet: „Le tourisme rural", Editions France Agricole, l ere

edition, 1993.

9. Valery Patine: „Image du patrimoine et consommation touristique",

1993.

10. Jean Simon: „Le tourisme en milieu rural, perspectives et limites. Essai

sur le tourisme de la RU-REALITE". Aout 1991, voi l. Tourisme-Espace-Rural

Page 353: ECONOMIE AGROALIMENTARA

353

(TER).

11. Radu Rey: „Civilizaţie montană". Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică -

1985.

12. x x x : „Economie Politică". Academia de Studii Economice -Bucureşti,

1995.

13. L.A.Dernoi: „Situation actuelle du tourisme rural en Europe". Rapport Nr.

2, AGRIIStructu-res agraires et la rationalisation des exploitations.

FAO/ECEIWP.3/12 Nations Unies New York, 1983.

14. Ştefan Mitrache şi colab.: „Agroturism şi tourism rural", FRDM.

Bucureşti 1996.

15. Emil Siilvas: „Agroturismul" (manuscris). CZMR, 1993.M.L.A.

Dernoi: „ Situaţia turismului rural în Europa. . .(op.cit.).

16. x x x: „Dezvoltarea zonei montane prin agroturism, Ghid pentru

dezvoltarea întreprinderii agroturismului". FAO, Oficiul Regional pentru Europa,

REUR, Serviciile tehnice; nr. 14, FAO-ONU, septembrie 1990. (traducere, Carmen

Gândac, CZMR, 1993).

17. Francois Moinet „Le tourisme rural" (op.cit.). 19.Eugen

Buciuman: „Strategie şi acţiune în zonă de munte", în Tribuna economică,

numerele 44, 47, 51-52/1990 şi 3/1991; în Viata munţilor nr. 2/noiembrie 1991; şi

în „Strategia dezvoltării agriculturii României", MAA, iunie 1995.

18. x x x: „Ordonanţa Guvernului nr. 63/28 august 1997, privind

stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural".

19. x x x: „Normele privind clasificarea pensiunilor turistice şi a

fermelor agroturistice" aprobate prin Ordinul Ministrului Turismului Nr. 20 din

4 aprilie 1995, publicate în Monitorul Oficial al României, anul V]l, nr. 101,

din: joi, 25 mai 1995, Partea I-a, Legi, Decrete, Hotărâri şi alte acte normative.

20. Eugen Buciuman: „Minerii disponibilizări, încotro?", în România

libera nr.2295 din 11 octombrie 1997 şi nr. 2300 din 17 octombrie 1997; şi în

Dreptatea numerele: 158 din 8-14 octombrie 1997 şi 159 din 15-21 octombrie

Page 354: ECONOMIE AGROALIMENTARA

354

1997.

21. Irving Bustiner: „The Small Business Handbook", A fireside book.

Published by Simion & Schuster Inc., 1994.

22. Agnes Garmon and Măria Nejez: „The Gobal Management Aproach to

Farm Development and Family Living". FAO. Rome, 1991.

23. A. Garmon: „Ce este agroturismul? Dezvoltarea produsului", în

volumul: „Dezvoltarea zonei rurale prin agroturism". op. cit.

24. Clara-Claudia Alexe (studenta anul V în an univ. 1997/1998):

„Amenajarea agroturistică a unei exploataţii agricole". Proiect de an la

disciplina „Managementul exploataţiilor agricole montane", Facultatea de

Bioinginerie şi Protecţia Mediului, profilul Agromontanologie. Universitatea

„Valachia"Târgovişte, profesor îndrumător de proiect: Prof. Dr. Eugen Buciuman,

Târgovişte, Mai 1998.

25. x x x: „Rapports des experiences de planification dans le six

regions de l'OMT", OMT, Madrid,1980.

26. I. Berbecaru, M. Botez: „Teoria şi practica amenajării turistice" Ed.

Sport-Turism, Buc., 1977.

27. O. Snak: „Economia şi organizarea turismului", Editura Sport-

Turism,Bucureşti, 1976.

28. I. Barbaza: „Amenagement touristique du territoire", UIOOT,

Centre Internaţional d'Etudes Superieures de Tourisme, Tourin, 1973. 31.1.

Albuleţu: „Zonă turistică Porţile de fier", Editura Sport-Turism,

Bucureşti,1982.

29. C.R. Gearing, Turgut Var, W.W. Swart: „Factorii atracţiei turistice".

Seminarul Internaţional al ONU privind amenajarea teritoriului în vederea

dezvoltării turismului. Dubrovnik, 1970.

30. x x x: „Geografia României" vol.II, Edit. Acad. Bucureşti, 1984.

31. x x x : „Resurse şi arii turistice principale", în „Atlasul Naţional al

României", Editura Acad. Bucureşti, l 975.

Page 355: ECONOMIE AGROALIMENTARA

355

32. N.Z.Ionescu (cordoonator): „Zonarea turistică a României", ]ECIT,

secţia Turism, Buc. 1977.

33. P. Defert: „La localisation touristique.Aspects theoriques et

pratiques". Collection AIEST, Berna, 1967.

34. G.Gazes, R.Lanquar, Y.Raynouard: „L'amenagement touristique", PUF,

Paris, 1980.

35. P.Baron, I. Istrate: „Turismul montan de iarnă în Europa", în

Actualităţi în turism nr. 1/19'86.

36. P.Baron, Măria Neder: „Aspecte ale cererii şi ofertei europene de turism

pentru sporturi de iarnă", în Actualităţi în turism Nr. 5-6/1986.

37. Rodica Minciu, Rodica Zadog: „Caet de probleme şi lucrări practice" la

cursul de ETSAPT, lito ASE, 1985, cap.: „Determinarea capacităţii optime şi a

structurii dotărilor pentru staţiunea montană destinată sporturilor de iarnă.

38. Ghe. Gologan: „Turismul montan de iarna. Noi domenii

schiabile în România", în Actualităţi în Actualităţi în turism, nr. 6/1989.

39. Rodica Baranescu: „Turism şi alimentaţie publică", EDP,Bucureşti

1975. 43.1.Istrate: „Concepţii şi strategii de dezvoltarea turismului montan", în

Actualităţi în turism, nr. 5-6/1 986.

40. Ileana Savu, Aida Sarchizian: „Modele de amenajare turistică

Montană", în Actualităţi în turism, nr. 5-6/1986.

41. Carmen Petrescu: „Modelul turistic Chaminix - Mont Blanc", Editura

Sport-Turism, Bucureşti, 1978.

42. x x x : „Nouvelles orientations pour l'amenagement de la France",

Conference Naţionale d'Amenagement du Territiore. La Docmentation

francaise.

43. N de Farcy, Pb.de Guzburg: „Tourisme et milieu rural", Paris,

Flammarion, 1967.

44. G. Titeux: „L'amenagement du territoire", Gerfaut-Club, Paris,

1981, Collection „Grand Gibier".CI. Lachaux: „Leş parcs nationaux", PUF,

Page 356: ECONOMIE AGROALIMENTARA

356

Paris, 1980. Simina Marinescu, F. Condurateanu: „Parcurile şi rezervaţiile

naturale pe glob", Editura Albatros, Bucureşti, 1985.

45. Gloria Dinca: „Turismul şi Parcurile naţionale", în Actualităţi în Turism

nr. 4-5, 1989.

46. Aida Sarchizian: „Turismul în parcurile naţionale", nr. 1-2/1988.

47. x x x : „Turismul termal - formă a turismului contemporan", în

Actualităţi în turism nr. 4/1987.

48. J. Charvart: „Prezentul şi viitorul balneologiei", Editura Medicala,

Bucureşti, 1973.

49. A. Garmon: „Dezvoltarea localităţilor rurale prin agroturism" în

volumul: „Dezvoltarea zonei rurale prin agroturism", op.cit.

50. A.Garmon: „Dezvoltarea reţelei de comunităţi agroturistice. Grupuri

de producători -marketing în agroturism", în volumul citat.

51. G. Pichler: „Agroturismul în Austria", în volumul: „Dezvoltarea zonei

rurale prin agroturism", op. cit.

52. G.Pichler: „Revitalizarea unei zone rurale. Proiectul Ballyhoura" în

volumul citat.

53. V. Visarion: „Studiul de dezvoltare a agroturismului pe Valea Ariesului

Mare, Judeţul Alba". DGDZMIMAA, 1993.

54. A Garmon, M.Nejiz: „Grupul de conlucrare: GMA)", în volumul

citat.

55. R. Minciu, „Amenajarea turistică a teritoriului", Bucureşti,

Universitatea Romano-Americană, Facultatea de Economia a turismului

Intern şi Internaţional, Editura Sylvi, 1995.

56. I. Dona, „Economie rurală”, Bucureşti, Editura Economică, 2000.