ECLESIOLOGIA PAULINĂ

Prof. Stelian TOFANĂ

1. Terminologia eclesiologică

noutestamentară

Noul Testament nu conţine o definiţie clară a

Bisericii, ci numai diferite descrieri ale ei.

• Eclesiologia noutestamentară

- nu s-a dezvoltat dintr-un concept

abstract sau dintr-o noţiune specială

- ci dintr-o experienţă vie a creştinilor

veacului apostolic cu Hristos

• Aşadar, noţiunile sau formulele eclesiologice, pe care le conţine Noul Testament, sunt deduse din această experienţă a vieţii creştine, şi nu invers.

• Altfel spus, viaţa şi experienţa Bisericii a premers teologiei terminologice eclesiologice, în care este definită Biserica [1].

• Pentru a aprofunda eclesiologia noutestamentară -- nu de la noţiunile eclesiologice

- ci de la experienţa vie a creştinilor veacului apostolic în exprimarea trăirii lor în Hristos.

•[1] Vezi Johannes Zizioulas, Métropolit de Pergame, L’ Eucharistie, l’ Evêque et l’ Eglise durant les trois premieres siècles, Theophanie Desclée de Brouwer, Paris 1994, p.63.

• În definirea fiinţei şi unităţii Bisericii există câteva texte care conţin elemente din cele mai relevante:

- „Pavel şi Silvan şi Timotei, Bisericii Tesalonicenilor intru Dumnezeu Tatăl şi Domnul Iisus Hristos...” (ITes. 1,1; IITes.1,1).

- „Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus...” (ITes. 2,14).

- „Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţi în Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul...” ( ICor. 1,2; IICor. 1,1 ).

• Apostolul Pavel a preluat termenul profan ™kklhs…a, dar i-a conferit un sens specific creştin, exprimând prin el adunarea creştinilor, în sensul de a defini comuniunea acestora cu Dumnezeu.

• Aşadar în viziune paulină ™kklhs…a subliniază: - originea şi natura divină a Bisericii

- caracterul ei de relaţie cu Dumnezeu.

Biserica aparţine lui Dumnezeu, iar genitivul toà Qeoà – exprimă:

- fiinţa Bisericii

- o caracteristică specială a ei, care o deosebeşte de alte adunări sau reuniuni, care tot ™kklhs…a sunt numite (F Ap.19,39.41).

• Pentru Apostolul Pavel adunarea creştinilor, în Biserică, -- aparţine unei chemări de sus (Filip.3,14)

- în interiorul ei lucrează Dumnezeu (ICor.12,28) care cheamă permanent la unire cu Hristos, Fiul Său: “Credincios este Dumnezeu, prin care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru.” (I Cor.1,9)

Aşadar, Tatăl şi Fiul formează deodată:

- atât izvorul

- cât şi cadrul de viaţă, de existenţă al Bisericii.

Faptul acesta - mai clar reliefat într-o formulă de nuanţă a Ap. Pavel consemnată în I Tesaloniceni:

“Bisericilor Tesalonicenilor întru (™n) Dumnezeu Tatăl şi Domnul nostru Iisus Hristos”(ITes. 1,1)

• Prepoziţia ™n din textul citat “™n cristî” (adică a fi în Hristos), accentuează existenţa Bisericii în Hristos, adică apartenenţa ei la Hristos sau la Trupul lui Hristos.

• Prin urmare, Biserica este chemată de Dumnezeu ca să formeze Trupul lui Hristos, iar cei adunaţi în acest Trup, devin mădulare ale acestui Trup, adică devin o nouă creaţie:

“De este cineva în Hristos este făptură nouă, cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (II Cor.5,17)

•O prezentare şi o dezvoltare amănunţită a acestor idei, F. Hahn, Die Einheit der Kirche nach dem Zeugnis des Apostels Paulus, în “Ekklesiologie des Neuen Testaments”, Hrsg. R. Kampling und Th. Söding, Herder, Freiburg, Basel 1996, p. 296; J. Roloff, Die Kirche in Neuen Testament, NTD, Göttingen 1993, p.104

• Expresia ™kklhs…a toà Qeoà - în Faptele Apostolilor apare într-un context special în care se lărgeşte mult sensul şi dimensiunea ei teologică:

Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (20,28)

• Textul menţionează relaţia Bisericii cu toate cele trei Persoane ale Sf. Treimi, accentuându-se rolul Sf. Duh, făcându-se clar că pe lângă caracterul hristologic, Biserica mai posedă unul - cel pnevmatologic.

• Aşadar, potrivit acestui text– Biserica aparţine lui Dumnezeu

– a fost câştigată cu însuşi scump sângele Fiului Său

– este condusă de Sfântul Duh, prin episcopi, pe care El (Duhul) i-a instituit.

Dimensiunea hristologică a Bisericii definită în

sintagma « Trupul lui Hristos »

Între nenumăratele metafore care descriu viaţa

Bisericii şi legătura ei cu Dumnezeu amintim câteva:

- Biserica-poporul lui Dumnezeu- (2 Cor 6:16;

1Pt 2:9-19)

- Trupul lui Hristos (1Cor 12:12-13; Rom 12:5;

Efes 2:11-12.22-23; Col 1:18 )

- casă duhovnicească (1Pt 2:5),

- împărăţia lui Dumnezeu (1Cor 15:24; Col.1:13)

- mireasa lui Hristos ( Efes 5:22-23; 2Cor 11:2 )

etc.

• Cea mai însemnată dintre aceste imagini - exprimă

în modul cel mai profound fiinţa Bisericii şi relaţia ei,

ca popor al lui Dumnezeu, cu Fiinţa supremă, este

cea de Trup al lui Hristos.

• În 13 locuri din epistolele sale ( Rom 12:4-8;

1Cor.6:15-17; 10:16-17; 12:12-28; Efes.1:22-23;

4:3-4.11-16.25; 5:23-32; Col. 1:18.24; 2:18-19;

3:14-15), Ap. Pavel înfăţişează Biserica prin

imaginea unui trup, a unui organism unitar şi viu.

• Învăţătura despre Trupul tainic al Domnului (Efes.1:23), nu este o “creaţie” a Sf. Pavel.

• Taina despre Hristos veşnic, identificat deplin cu creştinii - pe drumul Damascului

“Saule, Saule de ce mă prigoneşti?” ( FAp.9:5)

• Saul prigonind pe Hristos = prigonea Biserica, adică pe creştinii identificaţi deplin, fiinţial cu El

• La această Biserică vie se referea Apostolul când spunea galatenilor că “a prigonit Biserica lui Dumnezeu” (Gal.1:13).

- Naşterea duhovnicească - prin Botez

- Hrănirea duhovnicească - prin Sf. Euharistie.

Apostolul Pavel exprimă magnific acest adevăr în

Epistola către Efeseni:

“Suntem mădulare ale Trupului Lui, din carnea Lui şi

din oasele Lui” (5,30).

• Într-o referire omiletică, la acest text, Sf. Ioan

Gură de Aur explică cum devin creştinii

mădulare ale Trupului lui Hristos şi cum se

unesc cu El deplin.

“Cum suntem mădulare ale lui Hristos? Adică

printr-Însul ne-am renăscut (prin botez). Şi

cum din carnea Lui? O ştiţi aceasta voi toţi

care vă împărtăşiţi…”

În acest Trup tainic al lui Hristos membrele

acestuia sunt într-o continuă creştere, până

când vor ajunge la starea de bărbat desăvârşit,

la “măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”

(Efes.4,13)

• Hristos devine astfel, pentru creştinii uniţi deplin

cu El, măsură a perfecţiunii, dar una înţeleasă

mai mult intensiv, decât extensiv, adică spre

unitatea credinţei şi a cunoaşterii Sale.

• El se face, în acest mod, alfa şi omega întregii

creaţii

• adevăr exprimat în sintagma paulină, în care

se arată că venirea Lui, pe pământ, a avut

menirea ca pe toate să le reunească în Sine -“anakefalaièsasqai” -“cele din ceruri şi cele

de pe pământ” (Efes.1,10; Col.2,10).

• Biserica nu mai este un simplu trup, care primeşte în mod pasiv influxul vital al capului, ci ea este, potrivit cuvintelor Apostolului Pavel, “pl»rwma toà t¦ p£nta ˜n p©sin plhroumšnou ” –“plinirea celui ce plineşte toate, întru toţi” (Efes.1,23).

• Această exprimare a Apostolului, dar mai ales cuvântul pl»rwma, au fost interpretate în mod diferit de exegeţi.

• Textului i s-au dat trei înţelesuri după cum participiul verbului a fost interpretat în sens activ, pasiv sau mediu.

- activ - sensul textului ar fi acesta: Hristos umple toate lucrurile în orice privinţă. El se află în toate şi le împlineşte pe toate;

- pasiv - Hristos se împlineşte în toate (şi pe toate le împlineşte prin deplinătatea Sa). Această acţiune este continuă, până când toate şi întru toţi va fi Hristos.

- forma medie, cu sens intranzitiv: Hristos este împlinit de toate şi în toţi, adică fiecare credincios al Bisericii formează o parte din trupul Lui, împlinindu-l prin viaţa sa.

• Fenomenul acesta ce se petrece în Biserică, Apostolul Pavel îl explică arătând că de la Cap, prin încheieturi şi legături, trupul îşi primeşte tăria, tocmirea şi creşterea, după voia lui Dumnezeu: „ ... Capul de la care trupul tot, prin încheieturi şi legături, îndestulându-se şi întocmindu-se, sporeşte în creşterea lui Dumnezeu” (Col.2, 19; Efes. 4,15).

• Dacă în Coloseni (2,19 ) Apostolul, vorbind de încheieturi şi legături, nu le identifică cu realitatea Bisericii, aceasta o va face în Efeseni (4,11), unde stabileşte ca mijloace de legătură între Cap şi Trup, pe apostoli, pe profeţi, pe evanghelişti, pe păstori, pe învăţători.

• Aceste misiuni din Biserica primară, au fost primite prin harisme speciale, netransmisibile, ca să ajute la „desăvârşirea sfinţilor pentru lucrul slujirii, pentru zidirea Trupului lui Hristos” ( Efes. 4,12 )